Malurile
Upcoming SlideShare
Loading in...5
×
 

Malurile

on

  • 1,057 views

 

Statistics

Views

Total Views
1,057
Views on SlideShare
1,043
Embed Views
14

Actions

Likes
0
Downloads
7
Comments
0

4 Embeds 14

http://niceainicu-babele.blogspot.com 8
http://niceainicu-babele.blogspot.de 2
http://niceainicu-babele.blogspot.ro 2
http://niceainicu-babele.blogspot.it 2

Accessibility

Categories

Upload Details

Uploaded via as Microsoft Word

Usage Rights

© All Rights Reserved

Report content

Flagged as inappropriate Flag as inappropriate
Flag as inappropriate

Select your reason for flagging this presentation as inappropriate.

Cancel
  • Full Name Full Name Comment goes here.
    Are you sure you want to
    Your message goes here
    Processing…
Post Comment
Edit your comment

Malurile Malurile Document Transcript

  • MIHAI BABELE EROILOR războiului pentru apărarea PATRIEI contra cotropitorilor ruşi, celor vii şi celor morţi dedic această carte. MALURILE MORŢII Războiul 1992ruso - moldav 1
  • REFERINŢE Această carte, ca şi toate operele renumitului scriitor Mihai Babele, e scrisă în stilulromanului istoric. Evenimentele sunt expuse în rânduială cronologică, cu date concrete şipersonaje concrete. Aspectul politic al acestui război este expus în câteva fraze. Accentul se pune pecaracterul războiului, văzut de părţile implicate, în aspecte diferite. Sute de nume şiacţiunile lor concrete, ori pasivitatea lor, egală cu trădarea... E singura carte din cele publicate de reprezentanţii ambelor maluri ale Nistrului,unde evenimentele sunt redate în aceeaşi perioadă de vreme. Corect şi adevărat suntredate faptele eroice ale soldaţilor, poliţiştilor, voluntarilor şi comandanţilor aflaţi întranşee, acţiunile prost gândite şi trădătoare ale comandamentului suprem şiconducătorilor politici. În această carte este tot: viziunea acestui război de pe ambele maluri ale Nistrului,date istorice, persoane concrete cu soarta lor, zeci de episoade ale acestui război... Nicolae Petrică, general de brigadă, comandantul platoului de la Cocieri, fostul şef al Marelui Stat Major al forţelor armate a Republicii Moldova Cu problemele de toate zilele, mulţi dintre noi încep să uite evenimentele amare dinprimăvara – vara lui 1992. Doar acel război n-a fost altceva decăt un război pentru apărareaPatriei, contra cotropitorilor ruşi. Această carte se deosebeşte din mulţimea de cărţi scrise pe această temă prin faptulcă autorul nu este numai un bun cunoscător al artei militare, ci şi un talentat maestru alcuvântului. Citind această carte, înţelegi cauza adevărată a acestui război, dar şi de ce acestconflict continuă şi până acum. Prin munca sa cinstită, autorul parcă a înălţat un monument eroilor noştri căzuţipentru apărarea Patriei şi celor ce au vărsat sănge pentru apărarea acestui pământ. Vladimir Beşleagă, scriitor 2
  • Scrisă de un autor talentat, această carte te fascinează de la început... şi nu te poţirupe de ea până la sfârşit. Se citeşte uşor, frazele sunt construite astfel încât să fie clare atâtpentru militari, cât şi pentru femei, tineret. Cel mai preţios este faptul că autorul a pătruns adânc în psihologia şi caractereleeroilor săi, atât de clar descrie operaţiunile desfăşurate de părţile beligerante, de parcă aparticipat la ele. Când am citit manuscrisul (cartea nu era încă editată), aveam impresia că mă aflu întranşee, că de la mine miroase a praf de puşcă, că alături sunt prietenii mei de luptă... Extraordinar de bine vorbeşte despre luptătorii de rând, despre subofiţerii şi ofiţeriipărţilor beligerante, care se aflau nemijlocit în tranşee, despre cei care de fapt au suportatconsecinţele acestui război pe pielea lor, care uneori stau flămânzi, nu dormeau, pe care îimâncau păduchii în tranşee, dar care visau la un viitor fericit... Nu prea bine caracterizează comandamentul suprem şi cercurile politice ale părţilorbeligerante, lipsa capacităţilor de a conduce operaţuinile militare manifestate decomandamentele supreme, corupţia şi interesele nemijlocite manifestate de cercurilepolitice pentru spălarea banilor prin intermediul acestui război... Valeriu Troenco, general – maior de justiţie, participant activ la război pe prima linie. Cine şi orice ar vorbi despre războiul ruso-moldav din 1992, nu poate să nu spunădespre meritele Brigăzii de Poliţie cu Destinaţie Specială. În ultimul timp însă se încearcăsă se reducă din meritul ei... Cu cât mai mult timp trece de la acel război, cu atât mai mulţi se găsesc eroi. Cresc caciupercile. Însă în tabloul acelor evenimente nu se înscriu, căci erau departe de acolo. Şi eiau ales metodele de a murdări eroii adevăraţi, care au apărat Patria nu prin cuvinte, ci prinfapte. Împreună cu autoru, am adunat materiale despre activitatea BPDS în acel război.Autorul arunca cu pricepere poveştile, basmele, istoriile închipuite ale unor combatanţi,întotdeana analiza şi compara cu documentele. Anton Gamurari general-maior de poliţie, primul comandant al BPDS 3
  • Prin hotărârea Camerei Superioare a Curţii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg № 349 din 08. 07. 2004, Rusia a fost recunoscută ca agresor în războiul ruso-moldav din 1992 şi ocupanta părţii de est a Republicii Moldova. P R E F A Ţ Ă. S-au scurs 20 de ani din perioada evenimentelor care au zguduit nu numai lumea, ci şimica noastră republică. S-a destrămat faimosul imperiu sovietic, ca un castel de nisip. Ceea ce părea denezdruncinat şi veşnic s-a prefăcut în praf şi pulbere. Ideologia comunistă, pusă la bazapoliticii multor ţări cu regim dictatorial, şi-a pierdut valoarea. Acest lucru se referă şi la Moldova. S-au început schimbările... Distrugerea stereotipurilor vechi, respingerea a tot ce e nou, barierele ideologice şilingvistice, au lipsit de siguranţă majoritatea funcţionarilor sovietici. E cazul să amintim că anume în această perioadă separatismul, criminalul, împărţireaaverii statului au atins apogeul şi influenţau evenimentele. În această carte evenimentele, toate procesele sunt redate prin faptele oamenilor careau participat la război. De la ţărani simpli, care au început reformele la ei acasă, apoi cuarma în mână s-au ridicat la apărarea Patriei contra cotropotorilori ruşi, care voiau să neîntoarcă în trecut, până la persoane ce ocupau posturi înalte în conducerea ţării. Vedem faptele eroice ale unora, ticăloşia şi laşitatea altora, pe cei ce nu şi-au făcutdatoria civică şi de serviciu... Problemele nerezolvate la începutul anilor 90 se resimt şi acum. Nu s-a beneficiat deindependenţa ţării, nu au fost create organele necesare de ocrotire a dreptului, nu s-auconsolidat structurile de stat pe întreg teritoriu, nu a fost trecută armata sub jurisdicţiaţării, dând posibilitate separatiştilor, sprijiniţi de structurile de stat şovine ale Rusiei, săsepună mâna pe putere în autorităţile locale şi să rupă o bucată din ţară, bătându-şi joc depopulaţia băştinaşă, a cărei majoritate este alcătuită din moldoveni. În plan politic, această ruptură îngrijorează întreaga Europă. Sunt bucuros că autorul a ridicat aceste probleme, că nu e indiferent de tot ce s-afăcut, ori mai bine zis nu s-a făcut în aceşti ani de independenţă, amintindu-le istoricilor că 4
  • despre trecutul poporului nostru şi ale ţării, despre eroii ce şi-au sacrificat vieţile lor tinereîn războiul ruso-moldav din 1992, trebuie să afle generaţiile tinere. Dacă s-ar fi dat dovadă de tărie de caracter, îndrăzneală, de risc personal de a-şiasuma răspunderea pentru a rezolva probleme strigente care apăreau în fiecare zi, fiecareoră, fiecare minută, dar s-ar fi selectate cadre, capabile să rezolve aceste probleme, suntconvins că foarte multe greşeli puteau fi evitate, iar ţara nu era să fie fărâmiţată şi furată. Anton Gamurari, general-maior de poliţie, primul comandant al Brigăzii de Poliţie cu Destinaţie Specială. Din partea autorului. Comuniştii ortodocşi în frunte cu al doilea om în ierarhia puterii de stat din URSS,dar care visa să fie primul, Anatolii Lukianov, pentru a păstra imperiul sovietic, dejaputred, au format republici separatiste în Azerbaidjan, Georgia, Moldova. S-a încercat şi înţările baltice, şi în Ucraina. Însă tentativele au eşuat. În Moldova Lukianov trebuia să formeze cinci republici separatiste, însă au rezultatdoar două. Gagauzia, cu o populaţie cu rădăcini turcice, şi Transnistria, populată majoritarde moldoveni(42%) şi de alte naţionalităţi. Conflictul din Transnistria, care a degenerat treptat într-un război ruso-moldav, afost descris de reprezenranţii părţilor beligerante, fiecare din punctul său de vedere. Auscris generalul Nicolae Petrică, colonelul Anatolie Munteanu, jurnalista Valentina Ursu,scriitorul Iurie Colesnic, Trofim Ştefan şi alţii. O carte de 800 de pagini a scris colonelul M.M. Bergman, un evreu născut înTransnistria, comendantul militar al Tiraspolului. În ea îl laudă mai mult pe generalul rusAleksandr Lebedi, şi ca majoritatea evreilor, îi denigrează pe moldoveni. Ca să nu mai vorbim de cartea Galinei Andreeva! În toate aceste cărţi scrise de separatişti, se pronunţă ura seculară a lepădăturilorvenite pe pământul moldovenesc faţă de moldoveni, care nu mai voiau să se închine în faţaruşilor, care n-au mai vrut să fie conduşi de venetici de tot soiul. Asta este principala cauză a conflictului transnistrean. Războiul a fost o urmare a acesteea... 5
  • Dintr-o telegramă secretă cifrată expediată pe 22 iunie 1992 de către generalul Netkaciov, comandantul Armatei a 14-a ruseşti dislocată în Transnistria, ministrului Apărării al Federaţiei Ruse Pavel Graciov: „… Raportez că un prim bilanţ al primelor patru zile de luptă în Bender, este faptul că datorită implicării nemijlocite a Armatei a 14-a, formaţiunile armate separatiste au putut evita nimicirea în totalitate şi şi-au recăpătat moralul de luptă...” * * * Anul 1988. Tiraspol, RSSM, pe al cărei teritoriu au fost dislocate Armata a 14-asovietică şi întreg arsenalul militar retras din întreaga Europă. Era în toi „perestroika” (încercarea de restructurare şi renovare a sistemului sovietic pecale de prăbuşire). Comandamentul acestei armate, inclusiv comandantul ei, AnatolieSergheev, au simţit că „şuruburile” au slăbit şi că îşi pot permite anumite activităţi… pe contpropriu. Nimeni nu-i mai controla atât de strict conform prevederilor statutului. Cei careveneau totuşi în control mergeau mai mult la pescuit sau… în saune cu domnişoare… Aceeaşi stare de relaxare au început s-o simtă şi ofiţerii inferiori de care în orice armatăîn lume depinde disciplina. Ca urmare, a început să crească numărul a tot felul de încălcări destatut, de dezertare, de sustrageri de muniţie, de mutilări prin împuşcare de către proaspeţiirecruţi, inclusiv din motive de dragoste neîmpărtăşită. Dar principala cauză a acestorautomutilări pentru a scăpa de armată era faptul că „înflorea” aşa-numita „dedovşcina”, un felde banditism sau feudalism primar promovat de militarii cu un anumit stagiu în raport cuproaspeţii lor camarazi abia încorporaţi. Era fenomenul ce a caracterizat dintotdeauna armatarusă ţaristă şi mai ales sovietică. S-au activizat brusc tot felul de elemente criminale şi şovine, velicoruse. X X X „Harababura” din stânga Nistrului s-a intensificat în special după 31 august 1989, cândo parte din deputaţii din stânga Nistrului, la comanda directă a unor forţe de la Moscova, prinintermediul serviciilor secrete din KGB, au refuzat să accepte noile legi şi autorităţi de laChişinău. Frica Moscovei de a pierde controlul asupra părţii din dreapta a RSSM şi unificareaei cu România de la care a fost ruptă prin agresiune în 1940 o făcea să apeleze la orice mijloc.Ulterior, o recunoaşte însuşi Ghenadi Selezniov, preşedintele Dumei de Stat din Federaţia 6
  • Rusă într-un discurs rostit chiar în Parlamentul Republicii Moldova: „…am creat o autonomieîn Transnistria pentru a împiedica Moldova să se unească cu România şi, astfel, să iasă de subinfluenţa noastră…” Adevărul gol-goluţ rostit într-un moment necontrolat de sinceritate. Atunci, în spiritul unor tradiţii imperiale seculare, în Transnistria a începutpersecutarea moldovenilor băştinaşi, determinându-i „să plece” sau „să ne accepte”. S-aînceput de la nivelul copiilor, părinţilor, profesorilor. Chiar dacă statistic (de fapt) moldoveniiconstituiau 42%. S-a început cu închiderea grădiniţelor, apoi a şcolilor. Mulţi moldoveni erauconcediaţi nemotivat. În serviciu rămâneau doar cei care acceptau să colaboreze cu noilestructuri promoscovite. Au apărut primii refugiaţi. Mass-media a început să transmită non stop tot felul de reportaje, informaţii, filme şi„filmuleţe” despre moldoveni. A apărut şi fenomenul solicitanţilor de azil la Moscova pe motivcă moldovenii i-ar persecuta pe bază de limbă şi identitate, pentru a obţine astfel locuinţe şitot felul de beneficii la Moscova. Şi, în scop de propagandă, autorităţile ruse îi ajutau. Îşi continua vechiul rol imperial ca instrument de stăpânire şi biserica ortodoxă rusă.Banii enoriaşilor moldoveni continuau să curgă spre metropolă. Cinismul depăşea oriceimaginaţie „creştină”. X X X La 2 septembrie 1990, ca într-o farsă, aşa-numitul „Congres al deputaţilor sovietelor detoate nivelurile” (de fapt o strânsură de venetici) şi sub bagheta anumitor structuri de laMoscova cu personaje concrete din serviciile speciale ale acestei metropole declară (cu cedrept?!) crearea Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti Pridnestrovie (interesant: întraducere cuvântul înseamnă limitrof, din apropiere, deci – de pe ambele maluri nistrene).Ori în traducere inversă Transnistria înseamnă „Zadnestrovie” (vezi: Zadneprovie, Zavoljieetc.) şi nu „Pridnestrovie”. Până şi în titlu o gafă. De fapt, nu era. Era o confuzie speciallansată de serviciile secrete ale „noii” republici Federaţia Rusă… nostalgică (şi imperială). * * * Armata a 14-a sovietică era dislocată nu numai pe teritoriul Moldovei sovietice, ci şi peo bună parte din Ucraina de Sud. Contingentul ei de trupe aflat în Republica Moldova şi maiexact în Transnistria număra la începutul anului 1990 un efectiv de circa 3000 de ofiţeri şispecialişti militari, peste 12 000 de soldaţi din serviciul activ şi angajaţi prin contract. Armata avea în dotare 9 fabrici-brutării, 410 bucătării de campanie, 3 spitale militarebine dotate, peste 2000 de unităţi de transport, în special de tip „Ural” şi „KamAz”-urimilitare, 87 vagoane cu proiectile pentru instalaţiile reactive „Grad” şi „Uragan”, 56 devagoane cu proiectile pentru artilerie de toate tipurile de calibrul 152 mm, 31 vagoane pentrutunurile de 203 mm, 30 000 de mine pentru aruncătoarele de mine, peste 250 de tancuri T-62B şi T-72, 220 instalaţii reactive, 14 000 de proiectile teleghidate antitanc, peste 300 de BTR-uri şi BMP (respectiv – transportoare blindate şi TAB-uri uşoare), 1280 de tone deechipament pentru 200 000 de militari şi multe altele. În această listă nu sunt introduse componentele din depozitele de la Cobasna,considerate cele mai mari din Europa. … Abia după proclamarea, la 2 septembrie 1990, a separării („independenţei”) de cătrestructurile comandate direct de serviciile speciale de la Moscova (Igor Smirnov, fiind persoana 7
  • trimisă direct în acest scop) şi formarea RMN, guvernul Moldovei a început să se preocupe deaceste manifestări orientate împotriva Republicii Moldova. La 12 septembrie 1990 Mircea Druc, prim-ministru al RSSM a pus problema creăriiunui Departament Militar, care a fost format prin hotărâre de Guvern nr. 319, condus detânărul maior al KGB Nicolai Chirtoacă, cu un stat de personal alcătuit din… 10 persoane. Pe la sfârşitul lunii septembrie 1990, separatiştii găgăuzi, influienţaţi şi conduşi deMoscova şi conducerea Transnistriei, au hotărât să formeze şi ei un stat şi să iasă dincomponenţa RSSM. Pentru a stopa acest proces, guvernul a organizat un pohod pe teritoriile ocupate degăgăuzi. În ajutorul găgăuzilor Moscova a trimis din oraşul Bolgrad trupe de paraşiutişti, dindivizia de paraşiutişti dislocată acolo. Conducerea naivă şi tot atât de naiv parlamentul RSSM au cerut ajutor de la Moscova.Mai pe scurt, au cerut lupul să păzească oile. Moscova a trimis în RSSM o unitate de interne sub comanda general-coloneluluiŞatalov, comandantul suprem al acestor unităţi din URSS. Mare scârbă s-a mai abătut pe capul parlamentarilor moldoveni, când Şatalov a doua zide sosire la Comrat a organizat paza adunării, unde a fost proclamată Republica Găgăuză. Guvernul şi parlamentul Moldovei a cerut de la Moscova ca aceste trupe să fie retrasede pe teritoriul ţării. Chemarea a sunat ca în vacuum! Nu ştiau, ori nu-şi închipuiau că aşaceva se poate întâmpla pe teritoriul unei republici unionale(Moldova era parte componentă aURSS) . Dacă ruşii intră pe un teritoriu străin, este imposibil ori foarte greu să-i alungi. Aşa s-a întâmplat şi de data asta. Dacă nu erau revoltările din Caucaz, Tatarstan,Başkiria, Ţările Baltice, unde era necesitate de aceste trupe speciale, ei nu mai plecau. În 1998-1999, când NATO bombarda Iugoslavia, ruşii i-aupropus preşedintelui Slobodan Miloşevici ca să întroducă ei truperuseşti. El însă a refuzat spunând: „dacă pe teritoriul Iugoslaviei vorintra trupele NATO, apoi ei, atigându-şi scopul vor pleca. Dacă intrăruşii, nu vor pleca niciodată.” În octombrie 1990, la iniţiativa aceluiaşi Mircea Druc a fost înfiinţată unitateamilitarizată „Tiras-Tighina” cu un efectiv de 100 de persoane având iniţial în dotare tocmai…câteva pistoale Makarov şi câteva automobile ZIL. Baza efectivului o constituiau rezervişticare au luptat în Afganistan. Ulterior, membrii acestei unităţi au luptat eroic pe diversesectoare ale războiului ruso-moldovenesc declanşat ulterior. Locotenent-colonelul Anton Gamurari a depus câteva rapoarte ministrului de InterneIon Costaş, dovedind necesitatea creării a încă unui batalion cu destinaţie specială. Miculdetaşamentul de poliţie cu destinaţie specială nu putea hotărî problemele care apăreau tot maides şi mai acute. Evenimentele din Gagauzia au confirmat cele propuse de Gamurari. Dacă Moldovaavea la dispoziţie măcar un batalion cu efectivul complectat şi bine dotat, atunci nu eranecesitatea de a chema trupele duşmănoase ruseşti, nu eram să fim atât de umiliţi înproblemele Găgăuziei. La sfârşitul lunii octombrie hotărârea a fost luată şi Gamurari s-a apucat energic deformarea acestui batalion. Doritorii de a face serviciu în acest batalion treceau nişte testări 8
  • serioase. Gamurari verifica nu numai starea fizică, dar şi capacităţile de a gândi, de a luahotărâri momentane corecte. Din aproximativ 20 de doritori selecţiona unu. Moscova dădusemne de nelinişte. De ce le trebuie la moldoveni două batalioane cu destinaţie specială? Ca sănu se sperie ruşii, batalionul a primit denumirea de batalion de patrulă şi santinelă nr. 1 alMAI. X X X Din amintirile colonelului M. M. Bergman, originar din Transnistria, un separatistînflăcărat, şeful comenduirii militare din Transnistria şi Tiraspol: „… După 2 septembrie 1990, cu excepţia unei anumite retorici verbale, Chişinăul oficialnu a întreprins nimic pentru a opri separatismul. Peste tot era linişte şi pace. Trenurilecirculau de pe un mal al Nistrului pe celălalt fără nici un fel de probleme. Nu existau nici unfel de posturi de supraveghere. Era o situaţie care nu convenea nici administraţiei separatiste de la Tiraspol şi nicistăpânilor ei de la Moscova. De aceştia se uitase, nimeni nu le acorda nici un fel de atenţie.Pentru a se vedea luaţi în seamă aveau nevoie de un conflict, de haos, de sânge. Şi atunci auorganizat o provocare: la 1 noiembrie trei angajaţi ai Omon-ului de la Riga (adăpostit aicidupă crimele comise la Riga), purtând haine civile au trecut câte unul Nistrul, pe podul delângă Dubăsari. Pe malul drept care predomină ca înălţime peste cel din stânga au organizatun punct de tragere pentru lunetişti. Concomitent, prin oraş s-a răspândit zvonul că la 2 noiembrie poliţia va pătrunde înoraş şi „îşi va introduce orânduielile ei româneşti”. Populaţia era chemată să vină dedimineaţă la pod şi să împiedice poliţia să pătrundă în oraş. La rândul său conducerea dinoraş, dirijată de la Tiraspol, a pregătit un grup masiv de instigatori şi provocatori şi mijloacede tehnică grea pentru a apăra, chipurile, podul. Evenimentele ulterioare s-au desfăşurat strict după plan: la 2 noiembrie un numărmare de persoane, convocate la comandă, au fost plasate să bareze cea mai circulatămagistrală automobilistică din sudul URSS, Poltava. Sute de automobile de tot felul nu-şi maiputeau continua drumul. Multe din autocare transportau produse perisabile din Bulgaria,Grecia, Turcia. De la Moscova s-a telefonat şi s-a cerut deblocarea traseului…” La locul cu pricina a fost trimis un mic detaşament de trupe speciale (Omon)moldoveneşti şi unitatea nr. 1 de RRS. Acţiunea de deblocare a fost încredinţată coloneluluiVârlan, şef de direcţie MAI. … Victor Grosu se afla în prima linie. Erau dotaţi doar cu scuturi, bastoane şi baloanecu „Ceremuha”. Armele au fost lăsate în autobuz. Aveau, conform instrucţiei, de înfruntat omulţime agresivă. Falangă cu scuturi şi lovituri de bastoane în scuturile de protecţie, care,senor, urmau să producă un anumit efect asupra mulţimii. Persoanele din primele rânduri auînceput să cedeze. Existau însă forţe din spate care presau. La un moment dat s-au produsbusculade. Brusc, din mulţime au avansat tineri cu alură atletică şi cu bâte din lemn de stejar carei-au atacat imediat pe omon-iştii moldoveni. Se vedea limpede că erau de profesie. Au atacatfără şovăire, cu mişcări de tipi antrenaţi, mizând vizibil pe surpriză. Vizau spargerea apărăriipoliţiştilor. Dar aceştia au rezistat presiunii. Se vedea că intuiau cu cine au de-a face. Se luptaucu „colegi”, dar aflaţi acum de altă parte a baricadei. Deşi, lungi, bâtele îşi atingeau ţinta, nuşi-au dovedit eficienţa: aveau de-a face cu alţi profesionişti nu mai puţin experimentaţi. 9
  • Prin câteva mişcări abile şi rapide Victor pară o lovitură de astfel de bâtă şi imediat loviel. O lovitură care, i se păru, îl imobiliză pe atacant. Acesta însă, scăpând bâta, nu cedă şi atacădin nou din răsputeri. Flăcăul scăpă din mâni bâta dar rezistă la lovitură fără să cadă. Evidentera un cadru de elită. Măsurându-şi puterile, Victor lovi cu o forţă dublă. Acum flăcăul căzufără să dea semne de activitate. După o scurtă şovăială mulţimea trecu peste corpul acestuia. Victor se convinse definitiv că de astă dată nu era vorba de o simplă gloată fără vreocoordonare din interior. Puteau fi şi nişte persoane din fostele structuri de forţe speciale. Brusc, ca la comandă, mulţimea de aparent „gură-cască” se dădu la o parte şi din spateîşi făcu apariţia un buldozer de drumuri cu lamă de răzuire enormă care ocupă mai mult dejumătate de drum. Arăta hidos şi ameninţător. Rândurile de omono-işti (trupele speciale) au început să cedeze. În spatele acestuimonstru de metal „mulţimea” a prins brusc la curaj şi înaintă. Îi avea în primele rânduri peaceeaşi flăcăi cu bâte. Poliţiştii au folosit gaz lacrimogen care pentru scurt timp îşi produseefectul: mulţimea şovăi. Ca făcut, vântul începu însă să sufle dinspre râu şi mână curepeziciune gazul în altă parte. Buldozerul înaintă acum cu şi mai mare viteză fiind văditpornit să strivească sub şenile pe oricine i s-ar fi opus. Nu mai putea fi oprit cu nimic. Ca unanimal preistoric şi necruţător. Flăcăii din OMON nu dispuneau de nici un fel de grenade, maipuţin antitanc, unicele potrivite în momentul respectiv. Să fi fost perfect informaţiprovocatorii cu ce armament erau înzestrate persoanele din detaşamentul cu destinaţiespecială trimis? Se pare că răspunsul era clar: da. Omono-iştii de la Riga, pitiţi pe celălalt mal, vedeau perfect ce se întâmplă pe malulstâng. Puştile cu lunetă tip Kalaşnikov erau pregătite de tragere. Dar nu puteau s-o facă. Ar fiputut fi auziţi şi atunci o păţeau cu siguranţă. Decizia urma s-o ia comandantul grupei care însă nu dorea să moară. Nu-şi dorea sămoară nici şi pentru că, vecinul său de casă din dreapta, un bussinesman începător dintrefoştii lucrători din aparatul orăşenesc de partid îi va prelua nevasta… Nu, nu avea de ce sămoară! Buldozerul continua să înainteze ameninţător spre combatanţi moldoveni din trupelespeciale antrenând după el şi mulţimea. Ca luptător cu experienţă îşi dădu seama că colegii săinimeriseră într-o situaţia practic fără ieşire. Singura scăpare – ar fi fost să recurgă la arme. Parcă ghicindu-i ideea ultimul rând de luptători moldoveni, înarmaţi cu pistoale-mitralieră au deschis focul. Împuşcau de fapt în aer. Mulţimea însă se opri brusc. Nimeni nuprevăzuse o astfel de întorsătură a lucrurilor. Contravenea clar scenariului elaborat de cineva. Comandantul echipei OMON-ului de la Riga, faimoşi pentru crimele din oraşulrespectiv la comanda autorităţilor superioare de la Moscova (evident, nu au acţionat niciodatăpe cont propriu şi de aceea nici nu pot fi judecaţi cu uşurinţă ca vinovaţi de tot ce făceau.Executau ordine. Erau subordonaţi cuiva. Nu însă chiar ca simple piese dintr-un angrenaj)trase şi cu primul glonț îl ucise pe buldozerist. Ceilalţi doi camarazi au tras asupra mulţimii.Fireşte că, trase de profesionişti, gloanţele şi-au atins ţinta, nimerind pe cineva din mulţimeaagitată şi inconştientă. Comandantul ordonă retragerea imediată: „Dispariţia, flăcăi!”. Între timp, buldozerul, rămas fără stăpân, continuă să înainteze, până ce nu se opri dela sine putere, dând peste o bordură care îl depăşea. Mulţimea de „voluntari” dispăru ca prin 10
  • farmec, dând bir cu fugiţii. Spiritul de turmă se vădi şi de astă dată. Oricum, magistrala a fost„curăţată” şi redată circuitului. Camioanele de mare tonaj au putut să-şi continuenestingherite calea. Despre faptul că în rândul „protestatarilor” existau victime s-a anunţat seara deposturile TV ruse, care, orchestrat, ca la comandă au atribuit vina de „victime în rândulpopulaţiei civile”, fireşte, conducerii Moldovei. Fără probe şi dovezi… Cu gura mare. De laMoscova s-a sunat şi s-a cerut imperativ demiterea colonelului Vârlan. Ulterior, deşi toţiofiţerii din unitatea trimisă au declarat că nimeni dintre subordonaţi nu a tras în mulţime,colonelul a fost demis… Obedienţă, prostie, nepăsare pentru destinul unor oameni fără vreo vină? S-au simplafuncţionare a unui mecanism mintal: cineva „de sus” ordonă şi noi executăm din oficiu, fără areplica, crâcni… Ca nişte imbecili, cărora li se pot aplica orice tratamente de umilire.Standarde duble. În primul rând, în plan moral. Din amintirile edificatoare în acest sens, ale colonelului M. M. Bergman: „… Acţiunea provocatoare a conducerii de la Tiraspol şi a serviciilor speciale ale URSSşi din regiunea transnistreană şi-au avut efectul programat. Toată presa URSS a dat vina peautorităţile de la Chişinău care depăşind orice limite, au masacrat o demonstraţie paşnică.Adică aşa-numitul „popor” al Pridnestroviei nu mai doreşte să convieţuiască cu Moldova!” Moscova îşi exprimă clar sprijinul pentru separatişti. Toţi trei militari din omon-ul dela Riga, refugiat (retras) la Tiraspol au fost premiaţi cu bani. Dar se pare că nu au mai izbutitsă-i cheltuiască pentru că căci peste o săptămână au dispărut fără urmă. Camarazii de unitateau crezut că au plecat, pur şi simplu, în concediu. Inclusiv pe undeva peste hotare. Peste o jumătate de an au apărut la suprafaţa apei. Funiile de care erau legate pietreleîntre timp putreziseră...” Ion Fulga, un tânăr de 21 ani, înalt sub 2 m, clădit extraordinar de bine fizic, frumos,născut în oraşul Hânceşti, lucra zugrav la fabrica de tricotaje din Chişinău „Steaua Roşie”,unde muncea şi soţia sa Galina. Ea şi la aranjat la această fabrică, când el în 1989 s-ademobilizat din armata sovietică şi sta problema angajerii la vre-un serviciu. Cu Galina făcu cunoţtinţă întâmplător, în toamna lui 1986, când veni în ospeţie la sorasa Maria, care locuia cu fiica într-un apartament închiriat. Soţul ei era la lucru în Rusia.Galina şi Maria erau prietene mai vechi. După absolvirea şcolii Ion hotărî să lucreze ca să ajute părinţii, care mai creşteau pelângî el încă 5 copii. Lucra la fabrica de păsări din c. Bujor, lăcătuş. Salariul era bun. Acolo aorganizat primul său ansamblu, din băeţi detaşaţi de muzică ca şi el. Cântau în căminulcultural, erau invitaţi să cânte la nunţi, petreceri. S-au ivit bani în plus. Era bucuros că poate ajuta părinţii. Vedea cum curgeau pe obrajii mamei lăcrămilecând el îi înmâna tot salariul. Ea vroia să-i întoarcă jumătate pentru cheltuieli de buzunar,însă el refuza. Erau destui banii pe care-i câştiga cu ansamblu. Întotdeauna era sufletul oricărei companii. Plăcea foarte mult fetelor. Se întâlnea cudiferite fete. Însă văzând-o pe Galina a înţeles: asta e soarta lui. Însă n-a spus la nimeni nimic. Odată Galina era în ospeţie la Maria când cineva a sunat la uşă. Intră fratele Mariei,fotografia căruia atârna pe perete. S-a uitat la el şi simţi că inima începu să bată mai tare. Elimediat a luat situaţia sub control, şi peste puţin timp Galina râdea de acum din tot sufletul.Tot atunci a invitat-o la petrecerea ăn armată Galina nu l-a luat în serios, căci era cu 5 ani mai în vârstă. Când Maria i-a amintit că a promis să meargă la petrecerea în armată, ea a răspuns: -N-am vrut să-l obijduiesc pe băieţaş. Mai ales că e fratele tău. 11
  • -El aşteaptă. Întreabă mereu de tine. -De ce? Mie nu-mi trebuie asta! Totuş a convins-o. La masă Galina sta printre membrii familiei lui. Era vesel. Când Ion s-a ridicat, toţi autăcut. -Mamă, tată, faceţi cunoştinţă mai îndeaproape cu Galina. Ea va fi soţia mea. Toţi au primit această declaraţie ca glumă. Ea a roşit. Începuse să glumească pe aceastătemă. -Eu nu glumesc. Aşa va fi!- spuse serios Ion. Ea începu să-l urmărească mai atent. Nu, el nu glumea! Însă ce să facă ea? Ce să facă cu5 ani diferenţă? Gândurilr nu-i dau pace. Mai ales că începuse să-i placă de el. La despărţire a plâns. Aşa, ca orice femeie. Îi era milă. El pleacă pe doi ani, iar ea nu i-arăspuns la întrebarea lui. În doi ani se pot întâmpla multe... I-a promis că-i va răspunde laîntrebări. Însă nu era convinsă în asta... El scria în fiecare zi. Se găsea la şcoala de sergenţi în oraşul Tambov, unde însuşiameseria de cercetaşi-radist. Scria nişte scrisori gingaşe şi vesele. Şi ea începu încet cu încet săse gândească numai la el... La 4 noiembrie Mircea Snegur a solicitat Moscovei implicare pentru pedepsireaseparatiştilor. „Renunţaţi şi voi la separatismul faţă de URSS şi nu veţi mai avea alterepublici”, a fost răspunsul clar al Moscovei. La 7 noiembrie în aşa-zisa Pridnestrovie – fără autorităţi şi frontiere legale – a fostdeclarată zi de doliu. Iar la 8 au fost îngropaţi cu tot fastul „cei trei oameni paşnici nenorociţicare au avut neşansa de a fi ucişi la 2 noiembrie.” Print-un ordin al ministrului de interne al Republicii Moldova, Ion Costaş, din 18decembrie 1990, detaşamentul de poliţie cu destinaţie specială (OMON) a fost reorganizatîntr-un batalion separat cu destinaţie specială. X X X Lucrând zugrav la fabrică Ion Fulga auzi că băieţii care au făcut serviciul militar înarmata sovietică sunt primiţi prin concurs în batalionul de poliţie care se forma. Dar din 20 dedoritori era ales numai unu. Voia foarte mult ca şi el să fie printre cei aleşi. Natura i-a datmulte calităţi bune, şi era păcat dacă le foloseşte. Seara a încercat de câteva ori să vorbească cu Galina despre intenţia sa de a devenipoliţist. Însă ea era ocupată cu copilul. Aşa şi n-a mai vorbit cu ea. A doua zi ş-a cerut de la serviciu şi pleacă pe adresa dată. Acolo mergea în toi testarea.O mulţime de tineri îşi aşteptau rândul. Văzu o bucurie imensă pe faţa celor ce au trecuttestarea, mâhnire şi dezamăgire pe faţa altora. Mulţi plângeau. Neîncrederea în propriile forţe se citea pe faţe lui. „Bine că nu i-am spus soţiei. Măfăceam de râs!”- se gândi el. Testarea o făcea personal comandantul batalionului. Ion cu pregătirea sa excelentătrecu uşor testarea şi a fost încadrat în componenţa batalionului. Se întorcea la serviciu cu mare bucurie. Preîntâmpină colegii de lucru că seara punemasa, şi plecă la ospătărie, unde lucra Galina. Bucuros, se apropie de ea, o luă în braţe şiîncepu s-o învârte Ea se iuta cu mirare la el. Şi nu numai ea. Femeile ce lucrau cu ea îlsocoteau de un băiat cumpătat. Şi naţi-o bună! 12
  • -Ce s-a întâmplat? întreabă ea, ţinindu-se bine de gâtul lui. Avea mare satisfacţie dinasta, căci multe femei socoteau, ştiind diferenţa mare de vârstă dintre ei, că el n-o iubeşte, dars-a căsătorit cu ea numai de aceia că rămase gravidă. -De mâine sunt sergent superior la batalionul de patrulă şi santinelă al MAI. S-aîndeplinit visul meu! Nu găsea ce să spună. Că el visează să devină poliţist auzi prima dată, fapt care aobijduit-o puţin. Însă ea îl iubea pe acest flăcău, pe soţul său, şi trebuie să se bucure împreunăcu el! Ea ştia: la el era dizvoltat enorm simţul dreptăţii. Pentru dreptate era gata la orice. Visala vremurile când tot universul va fi bazat pe dreptate. Asta şi la făcut să devină poliţist, ca sădovedească prin pilda sa acest principiu. În şcoala sovietică de sergenţi erau pregătiţi după programa trupelor speciale şi eraupregătiţi ca în componenţa grupului de cercetaşi sau diversionişti, să fie aruncaţi în spatelefrontului. Dar în batalion nu era nevoie de specialişti de profilul lui, şi el a însuşit meseria dearuncător de grenade, unde imediat s-a evidenţiat. Sfârşitul primăverii anului 1991. Călduri improprii pentru această perioadă a anului. Absolventul facultăţii de cultură fizică şi sport Valentin Mereniuc se pregătea pentruexamenele de absolvire. Era un flăcău bine pregătit fizic. Îi plăcea sportul şi spera să se facămiliţian. Părinţii i-au fost cadre didactice. Toţi bărbaţii din neamul lor erau robuşti, buni pentruefort fizic. Aşa i-a fost tatăl, fratele său cel mic care a studiat la aceeaşi facultate. Acest flăcău, bine făcut şi admirat de fete era însă o fire timidă. Pe tot parcursulperioadei de studii aşa şi nu a fost în stare să se apropie singur de vreo fată. La cursul întâi s-a îndrăgostit de o fată de la filologie. Îşi dorea s-o vadă permanent. Eraînsă conştient că nu se vor potrivi niciodată. Ea pur şi simplu îl ignora. Era mereu însoţită deun flăcău conducând un automobil de marcă occidentală, lucru care, la acel timp constituia unsemn de bunăstare materială şi sugera apartenenţa „stăpânului” la aşa-zisa „societate înaltă”. După ce absolvi institutul n-o mai văzu. Treptat a început să-i uite trăsăturile feţei.Acum, stând pe nisipul plajei de la bariera Sculeni, unde se pregătea pentru examenele deabsolvire, făcu eforturi să-şi amintească faţa ei dar nu izbuti. Înseamnă că nu mai conta, îitrecuse pasiunea pentru ea. Faptul, paradoxal, îl bucură. Nu vorbise cu nimeni desprepasiunea lui şi de acum nici nu va avea motiv s-o facă. În ajunul ultimului examen fu chemat brusc la decanat. În interior pe lângă decan văzuun maior de poliţie. Uniforma îl arăta ca făcând parte din Detaşamentul de Poliţie cuDestinaţie Specială (DPDS). Intră, dădu bineţe. I se răspunse. - E Valentin Mereniuc, îl prezentă decanul. - Luaţi loc, îl semiinvită, şi semiordonă maiorul. Faptul îl făcu să ezite şi astfel rămase în picioare. - Bine, stai în picioare. Vei fi mai sănătos, glumi maiorul. Trec imediat la subiect –sunteţi invitat să serviţi în DPDS. Ştiţi ce e? - Sigur, urmă un răspuns aproape entuziast. I se împlinea, ca din senin visul. - De cât timp aveţi nevoie pentru a decide? - De nici un pic. Accept. Răspunsul prompt îl puse într-o uşoară încurcătură pe maior. În cabinet se lăsăliniştea. „De ce a acceptat atât de rapid? Nu cumva funcţionează deja pentru KGB-ulmoldovenesc? Dar poate chiar şi mai rău: pentru serviciile ruseşti sau cele de la Tiraspol? 13
  • Doar lista de candidaţi făcută de noi a trecut prin mâinile mai multor şefi dintre care mulţi, şifaptul îl ştia, lucrau pentru Moscova. Întrebă ca printre altele: - Şi nu vreţi să vă sfătuiţi cu părinţii? - Îmi cunosc dorinţa din copilărie de a lucra în miliţie. - Domnule Mereniuc…, rosti şi se opri, nu era încă obişnuit să folosească noua formulăde adresare şi încă în raport cu subordonaţii sau proaspeţii angajaţi. De fapt băiatul putea fi şisincer. Avusese aceeaşi motivaţie când s-a angajat în miliţie. Continuă:… - Da, sunteţi angajat.Maiorul îi strânse mâna. Terminaţi-vă examenele, vă odihniţi o săptămână şi vă prezentaţi labaza noastră. După ce termină examenele de absolvire se duse acasă, la părinţi. Le spuse cu o anumebucurie vestea. Reacţia lor îl răci uşor. Dar totul reveni repede „la normal”. Deşi şi l-au doritînvăţător, aşa cum erau şi ei, văzând că hotărâse i-au spus: „Într-un ceas bun.” Mircea Druc, fostul prim-ministru a schimbat în „poliţie” numele fostei structuridorind probabil să modifice şi atitudinea populaţiei faţă de ea. Suplimentar a îmbrăcat poliţiaîntr-o uniformă nouă, elegantă, frumoasă chiar. Dar şi mai frumoasă era cea a angajaţilor DPDS. Numai cât făceau beretele negre! Pentru serviciul în DPDS persoanele candidate erau selectate cu maximă rigoare. Eraurespinşi zeci de tineri, care visau să poarte uniformă specială şi berete negre. Erau acceptaţidoar cei mai buni! Nu era prea simplu să poţi însuşi toate procedeele de luptă corp la corp dinnomenclatorul impus de Regulament. Pe majoritatea însă le cunoştea de mult. Dar oricumlecţiile i se păreau interesante. Treptat, antrenorii le-au sporit gradul de dificultate. „Creştea” de la o zi la alta. Înaceste condiţii zilele i se păreau mai lungi. Tot mai lungi… Şi tot mai grele. Avea uneoriimpresia că trăieşte un adevărat coşmar. Că nu mai rezistă elementar fizic. Spre final aveaîntotdeauna uniforma udă de transpiraţie. Conform regulamentului, la final de zi, înainte de acădea buştean în patul de militar, era obligat să-şi spele minuţios uniforma, s-o pună la uscat,să facă el însuşi un duş şi abia după… Se putea culca… Scularea devreme, la început uşor de suportat devenea tot mai grea… Exerciţiile cu armele i-au oferit, în schimb, un bun răgaz pentru a se odihni din cauzaeforturilor fizice greu de suportat. Lui Valentin îi plăceau aproape copilăreşte armele. Poate şi de aceea învăţă în scurttimp s mânuiască la perfecţie toate tipurile accesibile. … Sigur, dincolo de mânuirea la perfecţie a armelor se avea grijă şi de pregătireapsihologică a „cursanţilor”. Îşi dădea toată lumea seama că nu există „speţnaz” (expresieconsacrată în rusă pentru tot felul de trupe „cu destinaţie specială” adică cele obişnuite, defront. Erau de regulă, operaţii de diversiune sau… terorism (în cazuri speciale). Toată lumeaera conştientă că nici cel mai bun militar din punct de vedere tehnic nu putea prezenta toategaranţiile că, într-un moment critic, nu ar fi cedat în momente de maximă tensiune, punându-şi astfel în primejdie, involuntar, camarazii. Condamnându-se pe sine şi condamnându-i pe eila moarte sigură. Inevitabilă… Într-o seară şi-a vizitat, la invitaţia lor, nişte prieteni de la Telecentru. Timpul trecurepede, pe neobservate. Peste miezul nopţii. Nu mai circula nici un fel de transport public.Putea să cheme un taxi dar deoarece încerca să facă economie hotărî să meargă pe jos. Nu vrusă profite nici de invitaţia gazdelor de a rămâne peste noapte. 14
  • Coborî spre Lacul Komsomolist (în prezent incertul Lac Valea Morilor). O noaptesuperbă, cu lună şi arome de flori nocturne. Se deplasa încet, respirând cu toată plăcerea. Trecu pe lângă cazărmile regimentului de desant. Aproape că ajunse la capătul străziiBelinski când practic era cât pe ce să se lovească de un „UAZ”-ic de poliţie. Ceva mai departedoi sergenţi din serviciul extern îl „prelucrau” pe un bărbat doborât deja la pământ cubastoanele „din dotare”. În timp ce pe capota unui automobil de marcă străină un al treilea, îngrad de plutonier încerca s-o violeze pe o femeie având gura imobilizată cu un scotch dar carese împotrivea din răsputeri. - Încetaţi imediat! – le ceru Valentin. Şi pentru o clipă toată lumea încremeni, darinstinctul format de mai mulţi ani, în miliţie prin care ei erau „şefi” îl făcu pe plutonier să-şirevină rapid. - Cine latră? întrebă el aproape calm. Valentin nu ştiu ce să răspundă. Ezită. Între timp plutonierul îşi reveni complet. - Flăcăi, ia vedeţi ce-i cu tipul, ordonă el. Cei doi sergenţi l-au abandonat pe bărbat şi au venit spre Valentin. La câţiva paşi însăs-au oprit. - Ce e, măi? întrebă plutonierul. Vă e frică, nu? - E, pardon, de-al nostru. - Aha, uite-o. Atunci, plutonierul privi ţintă, frăţică, vezi-ţi de drum. Nu te ştim, nu necunoşti. Salam alecum. Auzi răspunsul: - Lăsaţi-i să plece şi faceţi curat. - Ce-ai spus, paţan? Vrei să ne dai lecţii? Plutonierul aproape că hârâi. Păi, dacă omulnu înţelege… aplicaţi-i câteva văioage… să-i vină mintea la cap. Nu vedeţi că e abia înţărcat. Amuzat la început acum Valentin se văzu nevoit să se apere. De „a-i săi”. Atacat desergenţi le pară loviturile culcându-i la pământ. Plutonierul îşi primi şi el „porţia” printr-olovitură fulgerătoare. Femeia se apropie plângând. - Cine e bărbatul? - Soţul. I-am spus să nu mergem pe străzi lăturalnice. Venim de la o nuntă. - Unde locuiţi? - În casa galbenă de lângă lac. Ştia ce fel de casă era. Nomenclatură de partid. Acolo îşi găsiseră „cuib” o bună partedin nomenclatura de partid comunist. Entuziasmul îi peri imediat. „Merita să mă bag?” Între timp îi auzi vocea: - Zic să-l punem în maşină. Deja nu mai plângea. Între timp desluşi ceva cunoscut învocea ei. După ce o ajută să urce bărbatul, o întrebă din politeţe: - Vă descurcaţi? - Nu cred. Vă rog să conduceţi. Eu nu mă pricep. Porni rapid din loc. Casa se dovedi a fi cea pe care o bănuise. Etajul trei. Un apartamentde lux de trei camere. Nu mai văzuse atâta bogăţie. În raport cu apartamentele de o cameră încare îşi duceau existenţa şi şase-şapte persoane era un adevărat palat regesc. Intrând auzivocea unei fete. Fata viselor lui. Ea însă nu-l recunoscu. Chemă o ambulanţă care sosi în scurt timp. De parcă ar fi ştiutde nevoia de a fi acolo. Au acordat primul ajutor, constatând că nu era nimic grav, după, cerându-şi nu se ştiede ce scuze, au plecat. 15
  • - E timpul să plec şi eu. - Şi cum plecaţi la ora asta? Întrebă stăpâna casei. Cred că e bine să rămâneţi la noi.Avem loc destul. Vă aştern în altă cameră. - Şi cum îi explicaţi mâine soţului d-stră prezenţa mea? -Nicidecum. Doctorul i-a întrodus injecţii somnifere. Şi apoi el trebuie să vămulţumească că l-aţi scăpat poate de la moarte, iar pe mine de la o ruşine. Da, mă cheamăSvetlana, ori Lana. Cum vă cheamă? El spuse şi unde –şi face serviciul. -Iată de ce v-aţi lămurit atât de uşor cu trei menţi. Vreau să mă uit mai aproape ladumneavoastră. N-am văzut niciodată atât de aproape un OMON-oveţ, despre care sevorbeşte atât de mult în societate. El roşi, se fâstâci. Se uită mai atent la el. „E încă un băieţaşi, dar atât de curajos. Nu s-atemut unul de trei. Mai ales de colegi. Înseamnă că flăcăul are ceva sfânt în el. Acel ceva, pecare miliţionerii îl pierd foarte repede. -Vă cunosc-spuse el. Aţi absolvit filologia doi ani în urmă. Eran îndrăgostit îndumneavoastră. -N-am ştiut că cineva mai e îndrăgostit în mine. De ce nu v-aţi apropiat? -Nu făceam asta niciodată....- şi roşi. -Clar, eşti ruşinos. Mergem să vă arăt unde o să dormiţi. Dă să trecem la persoana adoua. De la prostiri aducea un miros fin de parfum. Adormi pe loc. A visat părinţii... apoi peLana, toată în alb. Se apropie de patul lui, aruncă ce mai era pe ea...şi se culcă alături de el.Începu să-l sărute, vru să răspundă, dar înţelese că nu ştie s-o facă. Iar ea îi săruta tot corpul...Apoi i se făcu extraordinar de bine, bine... Când se trezi dimineaţa, ceasul arăta ora opt. Vru să se ridice, căci întârzia la serviciu,însă două mâini gingaşe l-au cuprins de gât. -Azi e duminică – Lana se întinse cu plăcere – mai dormi. Înseamnă că n-a fost un vis? Alături doarme femeia despre care el visa atâta timp! Casă se încredinţeze că nu e somn, o atinge. Ea s-a lipit şi mai strâns de el şi continua să doarmă. Se întâlneau la ea. Unde era soţul când ei făceau dragoste el nu ştia, şi nici n-o întreba. Nu demult i-a spus că e gravidă. N-a atras atenţie la cuvintele ei. Socotea că asta e cevanormal pentru o femeie căsătorită... X X X Pe 19 august s-a sunat alarma. BPDS a blocat toate drumurile de acces în Chişinău.Compania lor a ocupat poziţie camuflată în jurul cazărmilor regimentului de desant de lângălac. Pe anumite case au fost plasaţi lunetişti. De fapt regimentul era regiment doar cu numele căci efectivul lui nu depăşea la timpulrespectiv 300 de militari. Adevărat că era vorba în temei de ofiţeri şi praporgici (plutonieri)care, prin definiţie,ştiau să lupte. Regimentul era comandat de colonelul Aleksandr Lebedi(devenit ulterior o mare figură pe arena politică şi militară a Federaţiei Ruse). De fapt… nici compania nu era decât o sumă minimă de efectiv. Cel mult un pluton.Dar deţinând poziţii avantajoase şi dată fiind pregătirea militară se putea descurca lejer şi cuun batalion. De ce au fost mobilizaţi – nu putea să explice nimeni. Abia spre orele nouă se făcupuţină lumină: la Moscova se produse o lovitură de stat. Preşedintele Gorbaciov fuseseanunţat ca incapabil să conducă din motive de boală şi izolat la una din vilele sale – cea de la 16
  • Foros. Viaţa unei ţări întregi fusese paralizată. Lumea cu o minimă luciditate îşi dădea seamacă enorma URSS se afla la un pas de prăpastie. De fapt, putea fi vorba, în circumstanţespeciale, de destinul întregii planete. Comandantul batalionului nr. 1 de patrulă şi santinelă, locotenent-colonelul AntonGamurari, ridică batalionul pe alarmă. Era dimineaţa zilei de 19 august 1991. Batalionul primiînsărcinare de a apăra Telecentrul până la ultimul cartuş, în caz de necesitate. Instaleazăposturile şi organizează puncte de rezistenţă. Din materialul ce au găsit pe teritoriulTelecentrului. Nu se ştia nimic, cu ce scop e alarma. Ceru de la toţi comandanţii să fie foartevigilenţi. Sergentul superior Ion Fulga a fost numit superior pe un punct de rezistenţă, făcut de elînsuşi cu subalternii. Nu era cine ştie ce, însă de gloanţe în caz de ceva, apăra. Tocmai seara au aflat de putciul din Moscova. Toată ţara cea mare n-a dormit în searaceea. Dinozaurii din conducerea partidului comunist au vrut să întoarcă iar ţara în evulmediu. Ziua Fulga da posibilitate subalternilor să doarmă pe rând. Când veni rândul lui,somnul nu venea. L-au cuprins amintirile... Serviciul militar l-a făcut în Ungaria. În scrisori i-a propus Galinei să devină soţia lui.Ea i-a amintit de diferenţa de vârstă, însă el a insistat. În inuarie 1988 muri tatăl. A primit concediu. Atunci şi au petrecut prima noapteîmpreună. Aşa nopţi furtunoase nu rămân fără urmă. În octombrie s-a născut feciorul Victor. La 20 august preşedintele Moldovei Mircea Snegur semnează decretul „Cu privire laConsiliul de Securitate”. În decret însă lipsea vreo sugestie cu privire la eventuală formare aunei forţe militare naţionale şi la intrare în posesia arsenalului militar aparţinând trupelormilitare dislocate pe teritoriul RSSM. Acest lucru le-a permis ofiţerilor ruşi să evacueze de peteritoriul Moldovei practic întregul arsenal militar care conform prevederilor de departajaredintre statele membre CSI reveneau perfect legal şi motivat Chişinăului. Era vorba de: 900 camioane tip „KamAaz”, peste 15000 tone de benzină şi motorină, 31000 de puşti-mitralieră Kalaşnikov 6500 aruncătoare de grenade, 200 de transportoareblindate şi TAB-uri, 1200 camioane militare „Ural”, ZiZ, KRAZ, 850 mitraliere etc., etc. Totfelul de echipamente şi produse alimentare. - X X X După eşecul puciului de la Moscova din august 1991 a început procesul de decretare asuveranităţii (independenţei) de către fostele republici unionale sovietice. La 27 august 1991, într-o atmosferă de adevărată frenezie populară, a fost decretatăindependenţa de fosta metropolă sovietică a Republicii Moldova. La 3 septembrie 1991 preşedintele Mircea Snegur a semnat decretul nr. 194, cu privirela formarea Armatei Naţionale. Dar nimeni nu se grăbea s-o doteze. Armata aşa şi a rămas „pehârtie” până în aprilie 1992. Consiliul Europei în conformitate cu o serie de înţelegeri dintre NATO şi încă existenţaURSS i-a permis Republicii Moldova să aibă în dotare: 210 tancuri, 130 de unităţi de transportblindat, 250 de instalaţii de artilerie, 210 de unităţi blindate de luptă, 50 de avioane, 50 deelicoptere. Se interzicea posedarea de armament de nimicire în masă. 17
  • General-locotenentul Ghenadi Iakovlev, comandantul armatei a 14-a rusă a început săformeze armata structurilor separatiste, proiectate de serviciile secrete ruse din zona de pesteNistru a Republicii Mold0va, agresând grav suveranitatea acesteia. Iakovlev primi de la şeful marelui stat major al forţelor militare ale URSS generalul dearmată M. A. Moiseev un mesaj codificat prin care i se cerea implicarea în formarea şi dotareaunor structuri militare pentru regimul de la Tiraspol. Iakovlev o făcu cu zel şi… plăcere. Suplimentar îi transmise lui Smirnov întreg arsenalulMAI şi UKGB din Moldova sechestrat de KGB în 1990 şi care se păstra în depozitele armatei a14-a. O cantitate enormă de armament pentru cei care ştiau despre ce era vorba. Şi principalul– neînregistrată, fără evidenţă şi apartenenţă. KGB ştia să prevadă. Sau ştia să-şi urmeze custricteţe realizarea unor scenarii de viitor. Ulterior acest armament va fi utilizat la Odesa, va împuşca la Moscova în timpulevenimentelor din octombrie 1993, în reglările de conturi dintre diverse structuri mafiote, înAbhazia, în Cecenia. Pentru a-l scoate pe Iakovlev de sub orice răspundere (se rulau bani enormi) regimulinstalat de Rusia KGB-istă de la Tiraspol s-a decis să se pună pe rol un fel de spectacol. Aşa-numitul comandant al formaţiunilor militare din Transnistria, proaspătul generalŞtefan Chiţac s-a prezentat la televiziunea locală anunţând cu o mină (actoricească) cât sepoate de gravă despre „capturarea” unei mari partide de armament în încercarea de a fi a dusăde pe „teritoriul” Transnistriei. Au fost prezentate imagini cu lăzi de armament. S-a mai spuscă „până la elucidarea circumstanţelor” întreg arsenalul este transmis spre păstrare MAI alRMN. Spectacol pentru imbecili… KGB-ul Moldovei era constituit la acea oră în proporţie de 80% din rusofoni. Astfel căşi Moscova şi Tiraspolul aveau acces nestingherit în orice clipă la orice informaţie. … Abia după 21 august 1991 s-au produs anumite schimbări calitative. Notăm: Noua conducere a KGB al Moldovei (CSN) a decis să-l pedepsească pe generalulIakovlev şi concomitent să-i elibereze pe poliţiştii arestaţi la Dubăsari din închisorile de laTiraspol care au refuzat să colaboreze cu Smirnov fiind supuşi la tot felul de torturi umilitoare.De exemplu, li se îmbrăcau veste antiglonţ şi se trăgea în ei din pistoale şi puşti-mitralieretestându-li-se chipurile gradul de siguranţă. Districtul Militar Odesa încă nu fusese desfiinţat. Şi generalul, însoţit de pază înarmată,mergea într-acolo pentru a prezenta rapoarte de dare de seamă. Anume în drum spre Odesa„speţnazul”(trupe speciale) moldovenesc i-a dezarmat numeroasa gardă de corp şi făcându-lpe el prizonier. Ulterior va fi schimbat cu poliţiştii de la Dubăsari. Cariera general-locotenentului Iakovlev a luat sfârşit. Sub noua conducere a KGB-ului Moldovei au fost efectuate câteva operaţii de mareefect, profesionalism şi curaj. Una din ele fiind arestarea liderului aşa zisei PMR Igor Smirnov,care după lovitura de stat eşuată de la Moscova din august 1991 al cărui adept activ a fost, adecis să se adăpostească la Kiev, în hotelul KGB-ului ucrainean, pentru a scăpa astfel depedepse din partea lui Elţin sau Gorbaciov. A fost o operaţie de mare profesionalism. Smirnov a fost închis într-un izolator pentrudelincvenţi din Chişinău. 18
  • Şi din nou Smirnov este salvat de „muieri” cu „bucile mari”, cu care, la comandaregizorului-şef de la Moscova s-au aşezat pe şinele de cale ferată de la Tiraspol oprindcirculaţia. Nici până în prezent nu există o motivaţie clară a eliberării lui Smirnov din SIZO-ul dela Chişinău. Că faimoasele „baborniţe” puteau să-şi răcească fundul? Sau se îngrijea decondiţia propriului fund, comentariul fiind nu tocmai convingător? Mă rog, judecata marilor…judecători de după „bătălie” se ştie care e. La 1 septembrie 1991 la ordinul şefului marelui stat-major al FA ale URSS, când despreBelovejskaia Puşcea ştiau doar persoane numărate şi destrămarea URSS n-o putea prevedeanimeni, de pe teritoriul Moldovei au fost scoase o bună parte din armament şi muniţii dinoraşele Ungheni ( patru coloane comandate de colonelul V. N. Cernobrivâi) iar din Floreştişase coloane comandate de coloneii Akifiev, Popov, Nefedea, Frankin. Această cantitate de-a dreptul enormă a fost transferată pe teritoriul Ucrainei laPervomaisk şi satul Zagnidkovo. Peste un timp a dispărut fără urmă. Şi nici o persoanăresponsabilă nu a dat de înţeles că ar avea habar ce şi cum… … Ulterior s-a regăsit în Transnistria… Din Ungheni ruşii nu au izbutit să scoată 30 de tunuri antitanc MT-12 de calibrul 100mm, 39 obuziere. Dar le-au fost scoase mecanismele de percuţie, au fost sustrase ZIP-urile(piesele de schimb) şi dispozitivele de ochire. „Fraţii ruşi au avut grijă să le lase „fraţilor” lormoldoveni piese bune de dus la fier vechi… Prin aparatele de dirijare a bateriilor tip „Uragan” pe care din motive greu de explicatnu au izbutit să le evacueze, militarii ruşi au lăsat să treacă curent de înaltă tensiune. Astfeltoate aparatele portabile de ochire au ars. După care au plecat mândri de „marea misiune”încheiată şi făcând haz de cei patru ofiţeri decişi să rămână în noul stat. Un caz care de fapt atestă o proastă pregătire a personalului. Nu ştiau s-au nu şi-au datseamă că pupitre similare de comandă existau în cabinele automobilelor-suport cu rol dedublare a comenzilor. Cum a povestit ulterior general-colonelul Nikolai Demidiuk, Comandantul suprem altrupelor de Rachete şi Artilerie al URSS iar apoi a Rusiei, într-o convorbire cu generalul VasileGrosu, anume colonelul Skamin, comendantul garnizoanei Ungheni şi comandantulregimentului 4 de artilerie, şeful statului major fiimd locotenent-colonelul Constantin Donţul,a scris un raport în care se propunea nimicirea artileriei situate la Ungheni, la acel momentproprietatea Republicii Moldova, însă era păzită de ruşi, din cauza aportului criminal alcomisiei formate de parlament, care nici decum nu putea oforma toate documentele. Colonelul Skamin a transferat din timp în Rusia familia şi toată averea. După acţia dedestrugere a artileriei( ce rol a avut Skamin putea să ştie doar locotenent-colonelul Donţu) elîncă mult timp s-a aflat pe lângă comendantul garnizoanei Ungeni locotenent-colonelulDonţu. Cu ce scop? La Floreşti s-a întâmplat exact acelaşi lucru… Era clar că încă de pe atunci KGB-ul, Elţin şi anturajul acestuia erau convinşi (ştiau) deapropiata destrămare a URSS având grijă ca măcar (în schimb) să scoată (sustragă) cât maimulte valori materiale din fostele republici unionale. Deşi aveau drepturi depline asupraacestora, dat fiind că au participat, au contribuit financiar, intelectual şi tehnic la crearea lor.Din ce resurse se alimentau fondurile pentru dotarea şi întreţinerea curentă a forţelor(„faimoase”) ale URSS. 19
  • Ce scrie în acest sens M. M. Bergman, şeful comenduiri din Transnistria şi Tiraspol:„Anturajului lui Elţin î era de folos tensiunea din Transnistria căci favoriza tot felul desustrageri, favorizând perfect bussinesul subteran, ilegal şi acapararea proprietăţilor publice. O sursă de înavuţire extrem de tentantă! Lucru general cunoscut: aici, în Transnistria,implementând o strategie de dependenţă a construit cele mai importante întreprinderiindustriale, cele mai bune unităţi ale armatei 14 recunoscută de specialiştii militari ca unadintre cele mai bine dotate, organizate structuri militare din cadrul Tratatului de la Varşovia.Era o forţă militară formidabilă! Enormul patrimoniu al acestei armate era prea atractiv pentru tot felul de indivizi puşipe căpătuială. Depozite enorme de armament, echipamente, clădiri, dotări. Şi o mulţime de militariprost plătiţi, semiflămânzi. Aceştia au început treptat să vândă. Iniţial timid, apoi cu toatăenergia armament, echipamente etc. …” După ce Snegur l-a eliberat din puşcărie pe Smirnov, separatiştii au înţeles căconducerea fricoasă, impotentă a Moldovei nu este bună de nimic, odată ce l-au eliberat pe celmai răutăcios duşman al său, ei au prins curaj. S-a început formarea unităţilor militarizate detipul „gărzilor muncitoreşti.” Cazacii au devenit şi mai porcoşi, şi mai agresivi. Intrau în satele moldoveneşti şiucrainene din stânga Nistrului şi jefuiau ţăranii. Poliţiştii de sector, înarmaţi numai cupistoale Makarov, nu puteau opune rezistenţă cazacilor înarmaţi până în dinţi, şi se ascundeauprin beciuri. La secţia de poliţie Criuleni a fost format staf pentru a controla situaţia dinTransnistria, unde soseau în vizită diferiţi demnitari de la guvern, parlament, şefii de la MAI.Conducea cu staful comisarul secţiei de poliţie Criuleni locotenent-colonelul Mihail Ctitor,băştinaş din satul Doroţcaia. Era un mare patriot al satului său, retrăia pentru sătenii care trebuiau să îndureferdelegiile cazacilor, pe care nu-i apăra nimeni. Informaţia din Transnistria deseori era contraopusă. Ctitor hotărî să formeze un gruppentrua a culege informaţie corectă. În fruntea acestui grup a fost pus locotenentul superiorIon Ţurcanu, şeful secţiei criminale. O parte din grup Ţurcanu i-a trimis în Dubăsari, iar cu ceilalţi s-a deplasat în sateleDoroţcaia, Pârâta, pohrebia, Coşniţa. Informaţia era diferită. Diferită şi atitudinea faţă deevenimentele ce se desfăşurau în Transnistria. Toată informaţia se acumula la Ctitor, care împreună cu Ion Ţurcanu analizau situaţiaşi raportau la MAI: La Dubăsari se formau gărzi muncitoreşti înarmate cu arme ne înregistrate.Miliţionetrii la postul rutier de la Lunga erau înarmaţi cu puşti-automate Kalaşnikov. Sus erainstalată o mitralieră. Tot aşa mitralieră era instalată şi la etajul doi. La 13 noiembrie 1991 locotenet-colonelul Gamurari i s-a ordonat să se deplaseze laVulcăneşti şi să sprijine comisariatul de poliţie local atacat de tot felul de „indivizi”. I s-a datsub comandă şi un batalion cu destinaţie specială. Era un fel de „deplasare” pentru exerciţii încondiţii „apropiate de cele reale.” Au urcat în maşini îndreptându-se în direcţia Vulcăneşti. Pe drum grupul de cercetaşitrimişi în avangardă au raportat că la intrarea în Vulcăneşti îi aşteaptă persoane înarmate. 20
  • Gamurari a ordonat prin radio: toate maşinile mă urmează. Au cârnit de la intersecţiade intrare în Vulcăneşti şi pe căi ocolite au ajuns la comisariat prin partea opusă. Totuşi uncamion, fie că nu a recepţionat comanda, fie că a considerat că se va descurca mai uşor a luat-o drept înainta în direcţia grupului de persoane înarmate. S-a declanşat lupta. Gamurari a trimis ajutor şi persoanele înarmate au părăsit îngrabă câmpul de luptă. În luptă a fost ucis Ion Panţa. Era prima pierdere din trupele speciale.. Printr-o hotărâre de Guvern, nr. 677-4 din 5 decembrie 1991, a fost, prinunirea batalionului separat cu destinaţie specială şi batalionul nr. 1 de patrulă şisantinelă al MAI, a fost formată o unitate de elită (aşa-numitele „berete negre”care doar prin simpla prezenţă băgau groaza în inamic), Brigada de Poliţie cuDestinaţie Specială. Comandant a fost numit locotenent-colonelul AntonGamurari. De redactat. La 11 decembrie 1991 locotenent/colonelul Gamurari a fost chemat la ministru MAI Costaş. -La vama din Leuşeni grănicerii au arestat cinci TIRuri de ale noastre cu echipament şi armamentsosite din România nia. -Suntem doar ţară independentă! -Ţara e independentă, dar grănicerii sovietici. URSS oficial încă nu s-a destrămat. Şi ei fac ce vor. -Unde e KGB-eul nostru? -Acolo se află un maior din KGB-eul nostru Peotr Tabuica. Însă poziţia lui nu-i clară. Credcă e cudânşii. În orice caz n-a întreprins nimic pentru a elibera TIRurile. -Snegur ştie? -??. Ia oamenii tăi şi peste trei ore raportezi că TIRurile s-au pornit spre Chişinău. -Varianta forţată se exclude? Costaş se gândi destul de mult, apoi răspunde hotărât. -Nu. Cu 50 de luptători şi cu două autobuse special amenajate pentru trupele speciale,Gamurari peste două ore era la Leuşeni. Toţi erau echipaţi în civil, să nu li atragă atenţia. Alăsat un grup lângă TIRuri, iar ceilalţi trebuiau să urmărească ce vor întreprinde grănicerii. În cabinetul şefului vamei se aflau comandantul pichetului de grăniceri, cu grad de maior şi maiorul Tabuica. -Comandantul brigăzii de poliţie cu destinaţie specială locotenent-colonelul Gamurari – se prezintă acesta. 21
  • -Şi ce vrei – brutal răspunse maiorul. Purtarea miorululi sovietic nu i-a plăcut lui Gamurari, însă s-a reţinut. -Am primit ordin să duc TIRurile la Chişinău. -No să meargă – spuse maiorul cu un aer de mare şef – numai ce am sunat la Odesa şi Kiev. Aşteptăm răspuns. -Auzi rău, maiorule. Eu am primit ordin şi îl voi executa. -Ascultă locotenent-colonele. Dute tu în .............măti. Asta a fost culmea. -Ridică-ţi fundul când vorbeşti cu un superior – tonul agresiv a lui Gamurari nu-iinsufla nimic bun maiorului. El se ridică şi ia poziţia „Drepţi!” -Acum ascultă. Imediat ordonezi să fie eliberatre TIRurile. -Dar dacă nu ordon? Nu-mi faci nimic! Gamurari l-a apucat de guler şi la strâns destul de simţitor. -Tu ce nemernicule, n-ai înţeles cu cine ai de a face? -Maiorule – se amestecă în vorbă cam speriat Tabuica – uită-te pe fereastră. Vezi aceşti tineri în civil, bine clădiţi. Fii mai atent ce au ei în subţioară. Acolo sunt Kalaşnikov. În câteva minute din grănicerii tăi nu rămâne nimic. Aşa că pune mâna pe receptor. Maiorul cu mâinile tremurinde ridică receptorul şi ordonează. -Vezi cât e totul de simplu – spuse înpăciuitor Gamurari – stăruiete să nu mai apari în ochii mei. TIRurile însoţite de luptători au ajuns cu bine la Chişinău. La 12 decembrie 1991 locotenent-colonelul Gamurari a fost convocat la ministrul deinterne Ion Costaş. - La Dubăsari situaţia a ieşit de sub control. Din informaţiile noastre separatiştii sepregătesc să aducă cisterne cu benzină şi să le explodeze în faţa sediului comisariatului. Estelimpede că oamenii aflaţi în interior ar putea să ardă de vii. Mâine la 6 dimineaţa trebuie săajungi în faţa comisariatului. Vezi cum izbuteşti. Revenit în unitate comandă: - Toată lumea se odineşte şi se pregăteşte. Iablocikin, vino la mine. Respectivul se apropie şi raportă: - Ghena, tu nu mergi, rămâi aici. - De ce, domnule locotenent-colonel? - Aşa e bine. Iablocikin îl privi un timp apoi zise: - Nu aveţi încredere fiindcă sunt rus? Locotenent-colonelul se grăbi să nege: - Nu vorbi prostii! - Atunci? - Dragă, nu mergem să ne plimbăm. O ştii. Peste o lună nevastă-ta urmează să nască.Aş vrea, pur şi simplu să-ţi vezi copilul. - Şi ceilalţi? Ei nu ar vrea să-şi vadă copiii? Merg cu ceilalţi. Nu-mi doresc nici un fel defavoare. Locotenent-colonelul nu mai găsi ce să spună. - Bine, Ghenadii, mergi… Mulţumesc. Au elaborat planul operaţiei. Luă legătura cu căpitanul Motângă cu care, prin cuvintecodificate, s-a înţeles ca acesta să trimită un grup care urma ca la ora 6, 13 decembrie, să 22
  • scoată fără zgomot paza exterioară a postului GAI („miliţie, rutieră de stat”) de la intrarea în satul Larga. Aşa cum se întâmplă adesea la război, în situaţii tensionate din cauză necunoscută nici până în prezent, grupul căpitanului a ajuns la post nu la 6.00 ci ceva mai devreme. I-au dezarmat fără zgomot pe cei patru gardişti aflaţi în paza exterioară. Brusc unul dintre membrii grupului căpitanului Motângă îşi săltă fulgerător pistolul-mitralieră de pe umăr şi trase într-un gardist care ţintea spre ei. O simplă întâmplare. Acest gardist se aflase în timpul operaţiei la closet. Împuşcăturile i-au trezit pe toţi. Grupul a început să fie atacat din trei părţi şi s-a văzut nevoit să se retragă. Din lipsă de legătură radio căpitanul Motângă nu a putut să comunice despre eşuarea operaţiei. Grupul lui Gamurari se afla încă la baza de la Holercani şi nu avea cum să audă împuşcăturile. Locotenent-colonelul comandă urcarea unităţii cu destinaţie specială în autobuze. Victor Chilinciuc îşi ocupă şi el locul. Avea presimţiri urâte. Ceva nu era în regulă. Un fel de intuiţie. Dar se calmă printr-un efort de voinţă. De fapt nu mergeau chiar la război. Executau o misiune de rutină de restabilire a ordinii publice. Li se mai întâmplase. Nimic nou. Vor merge la Dubăsari, vor sta acolo până seara apoi vor reveni la Chişinău. Alături moţăia Ghenadii Iablocikin. „Probabil se gândeşte la nevastă-sa, pe cale să nască.” Îşi iubea mult soţia şi de mai multe ori le-a povestit cum s-au cunoscut. Mărturisise că-şi doreşte mult un copil. Când răsună comanda „Sus” Valentin Mereniuc îşi visa şi el soţia care-i spusese şi ea că e gravidă. Prima oară când l-a anunţat Victor nici nu realiză că de fapt el e „autorul”, adică tatăl viitorului copil. Locotenent-colonelul le explică sarcina. Deşi atmosfera dintre Tiraspol era încordată, nimeni nu împuşca în nimeni. La 5.55 grupul era la intrarea pe pod. În frunte înainta un autobuz mare LAZ, apoi altele mai mici de tip PAZ. Ţineau toate uşile deschise. Erau protejate de scuturi uşoare dar rezistente de titan. În urma lor, la o anumită distanţă camioane cu poliţişti din raionul Criuleni, comandate de locotenentul superior Ion Ţurcanu. … Intraţi pe pod locotenent-colonelul comandă ridicarea scuturilor. -În dreptul postului de la celălalt capăt atacăm din mers şi punem mâna pe el fără vreo împuşcătură. Subordonaţii au executat întocmai ordinul. Fără a trage vreun glonț, au capturt 17gardişti pe care i-au expediat sub pază la Chişinău. Pe colonel începu să-l deranjeze linişteaadâncă din jur. Ceva nu era în regulă. Poate că grupul lui Motângă i-a dezarmat pe toţi şi acumaşteaptă să vină şi ei. Încărcând într-un autobuz armamentul şi muniţiile capturate la postul de la capătul podului au început să se deplaseze încet în direcţia postului de miliţie rutieră. Colonelul privea atent prin dispozitivul de vedere nocturnă în direcţia postului. Nu remarcă nimic suspect. Dar, pentru orice eventualitate, le ordonă şoferilor să oprească în dreptul postului cât mai aproape de marginea drumului acoperind astfel cu autobuzele unghiul de tragere al vreunei mitraliere instalată pe acoperiş. Ion Ţurcanu observă prin binoclu postul GAI şi pe cele două autobuze cu colegi din trupele speciale. Parcă totul era în regulă… Brusc observă ţeava unei mitraliere apoi şi pe 23
  • mitralior. Surprinzător, dar îl recunoscu… Era Iurie Ţurcanu, coleg şa şcoala de sergenţi,originar dintr-un sat oarecare de lângă Râbniţa. Iurii deschise focul asupra colegilor săipoliţişti. Ion Ţurcanu nu mai avuse timp să-l prevină pe colonel. Abia autobuzele s-au oprit şi colonelul Gamuraru vru să iasă şi să vadă situaţia că auînceput să tragă mitralierele de pe acoperişul postului de GAI, urmate de puşti-mitraliere careîmpuşcau din casele şi curţile din vecinătate. Ca nişte roiuri de albine gloanţele nimerind înscuturile de titan scoteau un sunet specific. - Rapid toţi în şanţ, comandă locotenent-colonelul. La ordin toată lumea coborî fulgerător din autobuze şi se adăpostiră în şanţ. În scurttimp au curăţit împrejurările şi au înconjurat postul. De pe acoperiş continuă să se tragă. Prin salturi scurte au început să se apropie de post. Victor şi Ghenadie înaintau alături.După următorul salt simţi că ceva fierbinte îi intrase în picior. O durere groaznică îi fulgerăîntreg corpul. Căzu. Din inerţie, Ghenadie înaintă mai departe. Brusc realiză că Victor nu maiera în preajmă. Îl strigă. Nu-i răspunse nimeni. Privi în urmă. Să meargă înainte sau să seîntoarcă să-şi ajute prietenul? Se temea ca întoarcerea lui să nu fie apreciată ca frică. Dar dacăVictor e grav rănit? Gândul îl determină involuntar să se întoarcă. Îşi găsi prietenul zăcând cupiciorul fracturat. - Rabdă puţin. Lupta e pe sfârşite şi vin după tine. Înaintă. Peste un timp s-a întors. - Lupta se pare e pe cale să se termine. Acum pe iau în braţe şi te duc la autobuz seaplecă să-l ia şi în acest moment o rafală de mitralieră îl lovi în spate. Căzu peste Victor careabia respira şi se rostogoli alături. În scurt timp mitraliorul de pe acoperiş fu redus la tăcere. Dar o alta, instalată la etajulal doilea continuă să tragă continuu. Era vorba de un profesionist. Îşi alese o bună poziţie şiera imposibil să fie neutralizat frontal. Au găsit soluţia: Au urcat unul pe umerii celuilalt până când Aurel Matei şi-a descărcatîntreg magazinul în acest mitralior. Când au pătruns acolo au putut să vadă câţiva omono-işti cu mâinile ridicate. Restulfuseseră deja nimiciţi. Unul din ei era faimosul omono-ist, un adevărat bandit, maiorul Andreev. Un portret şiun interviu cu el au fost publicate de ziarul pretins independent de la Moscova„Komsomoliskaia Pravda”. … Dar erau încă în derulare. Nu au izbutit bine să-şi tragă respiraţia când s-aupomenit împresuraţi de militari comandaţi de un maior asistat de un sergent. Era o situaţie fără ieşire. Magazinele trupeţilor de sub comanda lui Gamurari eraugoale. Îşi consumaseră toată muniţia din dotare şi nu mai aveau timp să le reîncarce. Locotenent-colonelul Gamurari încercă să găsească o ieşire, - Sunt locotenent-colonelul Gamurari, comand unitatea, spuse el la un moment dat.Renunţ la puşca mitralieră. Şi într-adevăr îşi lăsă pe pământ arma devenită inutilă şi vin sprevoi. Însoţit de un sergent se duse spre maior care în schimb cu mâna uşor tremurând îşiţinea degetul pe trăgaciul puştii-mitralieră îndreptată spre colonelul care avansa. - Maiorule, vino într-o parte să vorbim. Iar sergenţii să se descurce singuri. Era un felde comandă mascată? După câteva vorbe schimbate cu maiorul, la moment acesta îşi descărcăîntreg magazinul în cauciucul unui autobuz, după care se relaxă. Sergenţii de ambele părţi şi-au rezolvat „problema” strângându-şi mâinile. 24
  • În timpul confruntării brigada a pierdut doi combatanţi: pe Mihai Arnăut un glonț l-animerit în gât deasupra vestei antiglonţ, care de fapt era toată marcată de gloanţe. Pe VictorMereniuc un glonț l-a nimerit în inimă. S-a tras de la mică distanţă şi astfel vesta antiglonţ nuprezenta nici o protecţie. Separatiştii au pierdut 25 de persoane, pe lângă cele rănite transportate la Dubăsari. Răniţii din grupul lui Gamurari au fost transportaţi de urgenţă la Criuleni. Dar acolonu au găsit pe nimeni. Spitalul era închis şi personalul se afla pe la casele fiecăruia… Mă rog,timp de pace… Acolo au şi murit Ghenadie Iablocikin şi Gheorghe Caşu. Peste nouă zile lui Iablocikin ise va naşte o fiică… X X X La începutul anului 1992 datorită implicării directe a Moscovei, forţele militare din aşa-zisa Pridnestrovie (repetăm, un termen absolut absurd pentru o minte normală dar nu şipentru obiectivele şi strategiile cu servicii din est) au fost dotate cu tot necesarul prevăzutpentru unităţi de luptă (în primul rând ofensive – atenţie) cu armament rusesc (sovietic, oproblemă de simplă sinonimie). Deşi noul comandant al armatei 14 generalul Netkaciov ar fi luat, chipurile, anumitemăsuri, dotarea din arsenalele ruseşti a aşa-zisei RMN a continuat pe cele mai diverse căi. La ordinul Moscovei acest general Netkaciov, uşor bizar, s-a văzut nevoit să transmităstructurilor separatiste de la Tiraspol 10 tancuri de ultimul tip. Mult timp nu au putut să le pornească. La început tanchiştii trimişi de la Tiraspol, apoi şi cei veniţi din armata 14. Nici unii nicialţii nu ştiau cum s-o facă sau pur şi simplu, din grabă le-au deconservat greşit, nefiindrespectate nici un fel de norme şi reguli tehnice. Când totuşi, în sfârşit le-au pus în mişcare, şi s-au îndreptat în direcţia podului pesteNistru pentru a pătrunde în Bender, până la pod au ajuns doar trei dar şi dintre acestea unulavea turela blocată şi nu se rotea. * Moldovenii pe tot parcursul războiului nu au dispus de nici un tanc… Prin decretul lui Mircea Snegur, preşedinte al Republicii Moldova, nr. 19 din 5februarie 1992 a fost înfiinţat Ministerul Apărării. Ministru a fost desemnat general-maiorulde aviaţie Ion Costaş. Un apreciat general din perioada sovietică. Pentru dirijarea trupelor şi subdiviziunilor MAI au fost formate trei trupe de comandă: 1) Militar-politice cu un organ suprem reprezentat de Consiliul Suprem de Securitateavându-i componenţi pe: preşedintele ţării, pe prim-ministru, miniştrii apărării, de interne şisecuritate, de externe, finanţe. Comandant suprem al Forţelor Armate fiind Preşedintele; 25
  • 2) Direcţia militar-administrativă îşi avea în componenţă cu şefii de mari state-majoreai armatei şi MAI, pe adjunctul ministrului securităţii de stat şi pe locţiitori de miniştri dintoate ministerele; 3) Puncte de comandă pe toate direcţiile operativ-tactice: Cocieri – Dubăsari, Coşniţa –Doroţchaia; Varniţa – Tighina; Căuşeni – Tighina. Din unităţile militare ale fostei armate sovietice la Ministerul Apărării al RepubliciiMoldova au fost primite peste 700de cereri de la ofiţeri moldoveni de transferare pentrucontinuarea serviciului militar în cadrul Armatei Naţionale. Conform statisticilor în total îndiverse arene ale forţelor militare sovietice îşi făceau serviciul circa 2800 de ofiţeri moldoveni.Un număr de-a dreptul impresionant! … Pentru a împiedica crearea unei armate naţionale eficiente şi profesioniste,conducerea armatei sovieto-ruse a căutat, sub diverse motive să împiedice transferul de ofiţerişi subofiţeri. Ca reacţie, preşedintele de atunci al Republicii Moldova Mircea Snegur a semnat la 31martie 1992 Decretul privind revenirea în patrie pentru continuarea serviciului militar decătre ofiţeri şi subofiţeri, cetăţeni ai RM, precum şi militari din serviciul activ mobilizaţi de peteritoriul RM. La rândul său Elţin a semnat un decret analog prin care favoriza încadrareamilitarilor moldoveni în armata Federaţiei Ruse. Un timp însă armata R. Moldova a existat doar teoretic. Lipsea armamentul pentrudotare elementară şi nimeni nu ştia de unde putea fi procurat. Colonelul Vasile Grosu numit de preşedintele Snegur şef al artileriei unei armateinexistente, comandase anterior regimente de artilerie în oraşul Vilnus, Lituania, era lacurent cu porcăria pe care o făcuseră „camarazii” din armata imperială rusă cu care şi-au făcutserviciul într-o armată comună. I s-a pus sarcina: în cel mai scurt timp să facă funcţională artileria. Cu orice mijloace,cu orice preţ! („Furaţi-le!” se pare că glumise atunci preşedintele Mircea Snegur.) După încercări repetate de a se face rost de aparatele şi dispozitivele necesare în armata14 şi în Ucraina terminate fără să se poată obţine ceva s-a decis trimiterea unui „sol” înregiunea Kaliningrad la un general cunoscut. Totul urma să se facă în cea mai mare taină. Ar fifost un nou eşec asigurat dacă se afla de intenţie la serviciul de contrainformaţii al armatei 14sau… la KGB Moldovei… Dându-i sumele necesare unui plutonier- cunoscut căruia i s-au mai dat şi două adresesuplimentare la doi gradaţi similari (praporgici şi ei) din Kalingrad lumea a început să aşteptecu ce se va termina totul. Exista ceva risc major ca acest trimis să nu se mai întoarcă. În condiţiile de haos deatunci putea să dispară fără urmă cu tot cu bani. N-a fost însă să fie aşa. Mic în grad s-adovedit mare în respectul onoarei. A revenit, aducând cu el suplimentar, şi câteva mostre de piese lipsă. Întrebat cum de aizbutit a răspuns râzând că pentru bani se poate cumpăra orice. Inclusiv de la general până lapraporgic! După modelele aduse la uzina „Moldavhidromaş” au fost confecţionate detaliile lipsă.Pentru siguranţă s-a decis să se facă mai multe mostre de rezervă. Când, în sfârşit pe poligonul de testări de la Bulboaca au fost operate primele trageri şidespre care, prin canale ştiute, s-a aflat imediat şi în partea opusă „elanul de luptă” al acesteias-a redus considerabil. Aceşti mercenari au fost asiguraţi de Smirnov şi serviciile armatei 14 cămoldovenii nu au şi nu vor avea artilerie. Se întâmplase, deci, o minune. Sigur, a funcţionat şiacel spirit rasist imperial că cineva nu e în stare de ceva de care e capabil altcineva, provenit 26
  • dintr-o anumită rasă. De fapt, nu se ajunsese la un moment dat ca propaganda ruso-sovieticăsă afirme că aproape totul fusese inventat doar în anumite capete, aparţinând toate uneisingure… rase, naţiuni. Generalului Vasile Grosu i s-au exprimat mulţumiri. * * * Netkaciov, un general combatant cinstit, nu s-a putut orienta rapid în situaţia extremde complexă creată în Transnistria. I se ordonase neutralitatea. Igor Smirnov l-a declaratchiar din prima zi a preluării postului drept persoana non-grata în Transnistria. Lucrul a fostdeclarat în prezenţa general-colonelului Gromov, adjunct al ministrului din Federaţia Rusă. Ieşind de la întrevederea cu Smirnov, Netkaciov a spus: - El ce nu-şi dă seama că fac din el rahat de şoarece? Boris Gromov îl privi cu zâmbetul lui cunoscut de „cătană bătrână” apoi îi zise: - Generale, mă tem că nu are să-ţi fie prea uşor aici, după care a adăugat aproapeironic, dar trebuie să rezişti: coada sus! Era presat din toate părţile, fără să fie sprijinit de cineva. Expedia aproape disperat laMoscova tot felul de telegrame prin care solicita să fie ajutat cum să procedeze. I se răspundeasec „Nu răspunde la porcării”, „Rezistă”. Citat din notele colonelului M. M. Bergman: „… La 1 martie 1992 serviciile speciale din Transnistria l-au ucis pe şeful miliţieioraşului Dubăsari maiorul I. Sipcenko. Era considerat un transfug în tabăra adversă şi nu i seacorda prea multă încredere. Acesta, la rândul său, pentru a-şi demonstra fidelitatea pentruconducerea separatistă a lui Smirnov mergea personal la locul producerii tuturor accidentelor.Serviciile speciale erau la curent şi cu acest gen de zel al acestuia şi au hotărât ca printr-oîmpuşcătură să vâneze doi iepuri: să-l înlăture pe Scripcenko şi, totodată, să organizeze oînscenare. Dus la solicitarea unui fals apel a nimerit într-o ambuscadă. În automobilul cu carese deplasa s-a tras din mai multe arme. Provocarea a oferit pretextul scontat: cazacii din armata căzăcească din zona MăriiNegre să atace şi să captureze clădirea poliţiei arestând 34 de poliţişti moldoveni. Smirnov adat imediat vina pe Chişinău. Mass-media de la Moscova a preluat şi ea operativ declaraţiilelui Smirnov. În acelaşi timp conducerea Rusiei tăcea, încurajându-i pe separatişti.” Data provocării nu a fost aleasă întâmplător. La 2 martie Republica Moldova urma săfie membru ONU. Lucru care nu era deloc pe placul Moscovei. Dar lucrurile au avut adevărat efect de bumerang: Republica Moldova a fost admisă înONU fără nici un fel de condiţii. Moscova neoimperialistă rămânea astfel cu buza umflată. Iarvechile structuri nkvdisto-securiste cu o notă proastă la eficienţă şi calitate. Ceea ce nu se uităşi nu se iartă. Spiritul de revanşă şi răzbunare va fi tacit sau manifest unul dominant înrelaţiile Moscova, inclusiv până în decembrie 2010, după „vizita” de presiune grea de calificatdintre n stat pretins respectabil şi altul format printr-un rapt teritorial greu de calificat şiimposibil de acceptat. … Despre provocare precum şi despre faptul că sediul poliţiei a fost ocupat de structuriantistatale şi că poliţiştii din incintă au fost sechestraţi de aceste trupe de mercenari,conducerea legală a Republicii Moldova a fost informată operativ de agentura de profil din 27
  • Dubăsari. A fost convocată de urgenţă o întrunire „la vârf”. Imediat după consfătuire, indignatşi justiţiar, preşedintele Mircea Snegur sună la Moscova. Vru să vorbească nemijlocit cu Elţin.Într-un târziu, din cancelaria acestuia i se răspunse că „,momentan este plecat şi nu vă poaterăspunde”. „Revine când?” „Nimeni nu ştie”. „Ce facem?”, privirea preşedintelui moldoveanpărea mai mult decât interogativă. „Să se răspundă pe măsură”; „Nu trebuie lăsaţi să-şi facăde cap nişte bandiţi”. Devenit brusc prudent şi mai ştiind cu certitudine că are în anturaj destui agenţi aiserviciilor ruseşti care era firesc să fie, dat fiind că fostul KGB avusese grijă să-şi lase destule„cârtiţe”, propuse ca Republica Moldova să lanseze o adresare de ajutor şi sprijin din parteacomunităţii internaţionale. Anunţă că toţi sunt liberi, făcându-i însă un semn aparteministrului de interne să revină. După ce toţi ceilalţi au plecat, ministrul intră. - Domnule Preşedinte, ştiu ce vreţi să mă întrebaţi. Cred că trebuie să avem măcar unpic de demnitate. Nu-l putem accepta pe un bandit care încalcă orice lege constituţională şiîncă adus de naiba ştie de unde să ne călărească. Prevăd că un Smirnov nepus cât de cât lapunct pe viitor va deveni pacostea noastră cea mare. Cineva ni l-a trimis pe cap şi ni-l va luade aici doar când îşi va încheia toate misiunile. - De asta şi te-am chemat, domnule ministru. Deşi aparent calm, privirea încruntatăexprima firea deloc blândă în anumite momente a acestui om calificat în fel şi chip dar dincolode orice – un ţăran care nu acceptă chiar orice afront. - Zic, continuă el, să-l trimiţi pe cineva din locţiitori la colonelul Gamurari să elaborezeplanul operaţiei. Şi despre ea să ştie doar ei doi. Nici măcar nouă nu trebuie să ne spună ceva.Aici am uneori impresia că până şi scaunele au urechi. Schiţă un zâmbet, privind sprescaunele simple din preajmă. Pentru noi sunt importante rezultatele. Ministrul se bucură că Snegur îi dezlegă mâinile, că acum putea să acţioneze pepropria-i răspundere. Oricum trebuie să fie extrem de prudent. Nu ezită deloc pe cine să-ltrimită în numele său: doar pe Boris Muravschi. Spre seara zilei de 1 martie întreaga brigadă se afla deja la baza din Holercani. Acoloplecă şi vice-ministrul. Gamurari îl aştepta în cabinetul repartizat. S-au închis în cabinet. - Ce zici? Întrebă direct vice-ministrul. - Zic că am fi prea cârpe dacă… 28
  • - Propui ceva? - Am, dom’le, un plan. Nu ştiu dacă e chiar genial, dar… - Ne ascultă cineva? - Nu, am verificat… Boris, de la Cocieri ne-a venit un curier. Acolo poliţiştii de laDubăsari care au izbutit să plece din Dubăsari, sub comanda locotenentului superior PetruBalan şi mai mulţi voluntari luptă cu forţe inamice superioare. S-au confruntat pe teritoriulşcolii şi al garajului. La 1 martie cazacii, gardişti, şi efectivul GO dislocat la Cocieri care au trecut de parteaseparatiştilor au pătruns în Cocieri şi au început să jefuiască, să maltrateze şi să tragă înpopulaţia paşnică. Au fost ucise două persoane şi peste patruzeci rănite. În acelaşi timp auîncercat să-i nimicească pe poliţişti adăpostiţi la şcoală şi în garaj. Suntem obligaţi să neprotejăm populaţia paşnică şi pe camarazii noştri din poliţie. Colonel-locotenentul i-a expus ministrului planul său de acţiune. Era un plan inteligentşi care ar fi adus Moldovei în plan moral şi material. - Sunt de acord cu planul. Dar vă rog că e unul despre care ştim doar noi doi. Nicipreşedintele nu a insistat să-l cunoască. Urmează să asigurăm maxim de discreţie. Altfelputem să nimerim din nou, ca la 13 decembrie, în vreo ambuscadă. Cine va comandaacţiunea? - Chiar eu. - Mă bucur că nu am greşit când te-am recomandat pentru comandant de brigadă. Ştiică au mai fost şi alte candidaturi. Vice-ministru plecă. Gamurari căzu pe gânduri. Cui dintre comandanţii de batalioanesă-i încredinţeze nemijlocit efectuarea acestei operaţii? Toţi au o excelentă pregătireprofesională şi dedicaţi cauzei. Ordonă adunarea efectivului brigăzii. - Am nevoie de voluntari pentru o treabă bună. Cine doreşte, un pas înainte! Făcu pasul întreg efectivul brigăzii. „Am bănuit eu. Bravo flăcăi”, îşi spuse zâmbindlocotenent-colonelul. L-a ales pe căpitanul Valeriu Motângă, comandantul batalionului I. Îl chemă în cabinetşi îi explică misiunea. - Nu mai avem şi altă informaţie operativă? întrebă în încheiere căpitanul. - Îmi pare rău… 29
  • - La noapte merg cu un grup în recunoaştere. La orele 3.00, 2 martie, grupul decercetare, având în componenţă şi o călăuză din Cocieri a trecut Nistrul şi adunând datelenecesare privind dispozitivul şi efectivul trupelor separatiste în zori a revenit în dispozitiv. Alese un grup de combatanţi dintre cei mai experimentaţi şi le ceru să se afle în staredeplină de luptă, vorbind în termeni strict militari, adică mai simplu – gata de luptă urmândca în orice moment să înceapă executarea misiunii. Au pregătit toate mijloacele necesare pentru a trece Nistrul: scânduri, funii, scări:gheaţa era prea subţire pentru a risca. La orele 14 au început acţiune de traversare. În frunte,la cam 20 de metri distanţă se deplasa grupul de recunoaştere compus din: plutonierulGheorghe Coţiuc (o veche catană, distins cu ordinul „Krasnaia Zvezda”) Sergenţi VictorAbiguş cavaler şi el al aceluiaşi ordin de luptă, Cezar Roman, un gigant de doi metri şi PetruMortu. Toţi cei patru, prieteni la cataramă, făceau parte din efectivul campaniei întâiacomandată de locotenentul superior Victor Bodiu. Ajunşi la Cocieri, căpitanul îşi diviză compania în câteva grupe. Una se îndreptă spreşcoală, iar alta în direcţia garajului. Grupa principală urma să atace unitatea militară în caresuplimentar se aflau mai mulţi cazaci, gardişti şi care acum trăgeau non-stop din puşti-mitraliere şi mitraliere. În ajutorul poliţiştilor au venit localnicii. Grupul locotenentului superior Balan atacă prin cimitir. Cezar Roman, Victor Alerguş,Petru Motru. Vadim Agati şi Valentin Ursu, folosind cu multă iscusinţă avantajelecomponentele de teren, s-au apropiat rapid de cazărmi şi primii au pătruns pe teritoriulregimentului. Gardiştii, cazacii şi militarii s-au îmbarcaţi în transportoare blindate retras spremagistrala de transport Dubăsari – Râbniţa. După eliberarea unităţii militare grupul s-a îndreptat imediat spre şcoală în carebaricadaseră mai mulţi gardişţi. Urmă o scurtă confruntare şi şcoala fu eliberată. Abia şi-au mai tras puţin respiraţia că li se comandă să meargă spre garaj unde seapărau un grup de poliţişti (comandat de locotenentul superior de poliţie Petru Balan) şivoluntari locali înconjuraţi de forţe superioare. Cu pierderi importante de efectiv, gardiştii s-au retras spre centrul Dubăsarului, unde,după ce li s-au pus la dispoziţie (regimentul de AC) din dotarea armatei ruse 8 transportoareblindate şi 7 uşoare, cu tot cu echipaj şi muniţie, au ocupat din nou poziţia de luptă. 30
  • Regimentul de AC dislocat la Cocieri dispunea de o reţea modernă de comunicare cutoate unităţile militare din regiune şi se subordona în direct Moscovei. Avea în depozite un mare număr de puşti mitraliere tip AK, mitraliere de toatecalibrele, lansatoare de grenade, mari rezerve de combustibil. La data ocupării de cătretrupele speciale de la Chişinău şi de către combatanţi voluntari locali, o parte din arsenalulregimentului fusese deja evacuat la Dubăsari şi în Ucraina. Citat din memoriile colonelului M. M. Bergman: „… Netkaciov a avut inteligenţa să nu se lase provocat şi pentru a se informa obiectiv cese întâmplă la trimis pentru cercetări pe generalul-maior Veaceslav Sitnikov, şeful statului-major al armatei şi pe doi colonei. Nu s-au produs nici un fel de tratative dat fiind că trupiştiispeciali nu aveau mandat pentru o astfel de acţiune. În prezenţa lui Smirnov Netkaciov îi sună lui Snegur şi ministrului de interne Antoci. S-a ajuns la un acord ca a doua zi spre dimineaţă poliţia va elibera teritoriul de dislocare aregimentului. Smirnov ştia, astfel, că spre dimineaţă poliţia va lipsi din Cocieri şi ordonăatacarea poziţiilor OPON-ului (n. n. – trupe speciale) Moldovei…” Ca urmare, în zori cazacii, gardiştii şi anumite unităţi ale armatei 14 au atacat. Lupta acontinuat 10 ore. În urma acestor lupte inamicul având mari pierderi de efectiv a fost scoscomplet din Cocieri şi Corjova până la marginea satului Roghi şi până în centrul Dubăsarului.BPSN nu a avut nici o pierdere umană. Pierderi s-au înregistrat în rândul voluntarilorcombatanţi locali, care s-au dovedit cu adevărat neînfricaţi. După cale întâmplate toată lumea politică înţelese că, pentru a se menţine la putereacest Smirnov, „delegat” prin serviciile speciale ale Moscovei avea nevoie de război. Mai exactde acest război avea nevoie Moscova, pentru a-şi motiva în continuare prezenţa în aceastăzonă. Stăpânii moscoviţi ai lui Smirnov aveau nevoie de haos, dezordine. Numai în acest fel seputea stăpâni, jefui. Dicta Chişinăului guvernat de fapt de foşti, departe, mulţi din ei deadevărul istoric, naţional, de adevăr. Rămânea toată lumea împăcată: Rusia să domine, toate veniturile să-şi păstrezeposturile, poziţiile economice. Era de fapt o elementară strategie de fapt şi de jaf. A ţinut? Aţinut. De ce? Pentru că „toată lumea” sus-pusă de la Moscova, Tiraspol, şi, aparent paradoxal,de la Chişinău, a avut de câştigat. Echipa lui Smirnov urmând a rămâne pe mult timp laputere. Tactică dovedită până la urmă deloc neinspirată… Ba chiar deloc. Dar asta, fireşte,judecând din prezent. 31
  • * * * Locotenent-colonelul Anton Gamurari coordona acţiunile subdiviziunilor sale care lecomanda de la un punct de comandă situat în satul Holercani. Acestea au executat sarcinapusă, adică au „curăţit” Cocierul de separatişti, au pus stăpânire pe locul de dislocare aregimentului de AC unde se afla statul-major al gardiştilor, cu acces la depozitele cuarmament şi muniţie. Şi mai departe? Situaţia operativă era vizibil favorabilă brigăzii. Acum puteau elibera fără probleme şipierderi minime Dubăsarul şi să pună stăpânire pe un cap de pod enorm până la frontiera cuUcraina. Raportă la centru de unde li s-a ordonat să aştepte. Timpul trecea iar de la Chişinău nici un răspuns. Văzând că se pierde timp preţios şiiniţiativa operativă locotenent-colonelul Gamurari îşi diviză unităţile în două grupuri şiordonă pe propriul risc şi răspundere unui grup să elibereze Dubăsarul iar a doua să închidămagistrala Râbniţa – Dubăsari şi să ajungă şa frontiera cu Ucraina. La 5 martie, printr-un atac fulger detaşamentul de poliţie cu destinaţie specialăcomandat de căpitanul Cazacu a scos inamicul din satul Roghi şi a pus stăpânire pe magistralaRâbniţa – Dubăsari. Luptele din satul Roghi au durat două zile. Separatiştii au profitat dinplin de transportoare blindate şi de un tanc dosite după casele ţărăneşti de unde trăgeau înpoliţiştii care atacau. Poliţiştii aveau grijă să nu dăuneze caselor ţărăneşti şi au căutat să-i scoată peseparatişti prin alte mijloace. În acest fel în scurt timp şi fără mari dificultăţi „beretele negre” au ajuns până lafrontiera cu Ucraina, divizând astfel Transnistria în două părţi. În scurt timp însă li s-aordonat să se întoarcă pe poziţiile iniţiale, deşi conştienţi de situaţie comandaţii de toaterangurile au cerut ca succesul realizat să fie păstrat şi consolidat. Era n lucru evident. Şi înspecial pentru situaţia ulterioară. Grupul al doilea având în dotare trei transportoare blindate s-au îndreptat în direcţiaoraşului. Peste tot se vedeau tranşee părăsite, arme şi echipamente abandonate. 32
  • Dar timpul favorabil fusese ratat. Lângă Centrala Hidroelectrică au fost întâmpinaţi cuo ploaie de gloanţe de puşti-mitraliere şi mitralieră. Era clar că fuseseră informaţi şi îiaşteptau. Luptătorii din trupele speciale s-au culcat la pământ. Au incendiat unul dintransportoarele blindate ale separatiştilor nimicind echipajul şi unitatea de însoţire. Dar s-auvăzut nevoiţi să se retragă. În timpul retragerii a fost răniţi doi poliţişti. Cine îi trădase? Cine de fapt a oprit ofensiva combatanţilor din trupele speciale din 2martie asupra Dubăsarului? Cine anume dăduse acest ordin dovedit ulterior unul cu adevăratcriminal pentru evoluţia ulterioară din stânga Nistrului şi pentru întreaga evoluţie aRepublicii Moldova. Rămasă divizată în două aşa-zisa Pridnestrovie (termen fabricat în grabă de cătreserviciile speciale de la Moscova) nu-şi mai revenea. Începea tragedia. Tragedie care va afecta destinul a sute de mii de oameni. Imperiulaparent muribund se agăţa de orice pai ca să supravieţuiască. Un proiect al serviciilor specialeruseşti?... * Crimele de război nu au termen de prescripţie. De ce procuraturaRepublicii Moldova nu a deschis nici un dosar de înaltă trădare în favoareaunui stat străin? Şi s-a trădat constant şi, mai ales, în momentele-cheie. Estegreu să nu constaţi că aşa-zisul PMR, această viitoare „gaură neagră” i-aconvenit cuiva… Din Tiraspol şi Bender la Dubăsari au fost trimise sub drapel rusesc trupe şi 20 detancuri. Rusia, armata rusă se implica deja deschis. Ataca unităţile legale ale statului R.Moldova. Act de agresiune fără acoperire. Nu mai era timp de tradiţionala demagogie pacifistăşi internaţionalistă sovietică şi rusească... Până la Dubăsari au ajuns 17 tancuri. Trei s-audefectat pe drum. Regimentul de geniu dislocat la Dubăsari a intrat în luptă împotriva moldovenilor. Aufost întroduse în luptă 20 de TABuri cu efectivul respectiv. Net superiori ca pregătire şi moral de luptă micile grupuri de luptă compuse dinluptători din trupele cu destinaţie specială şi voluntari s-au dovedit a fi cu adevărat 33
  • extraordinari: atacau prin surprindere şi cu maximă eficienţă trupele de ocupaţie. „Beretelenegre” nu-şi aveau egal ca eficienţă. Erau conştienţi că îşi apărau pământul de un inamicnecruţător şi sângeros. * * * Pe parcursul luptelor şi reieşind din situaţia concretă creată, la un moment dat au luatfiinţă, după vechi modele de rezistenţă în faţa unui agresor nemilos şi superior cinci grupuriindependente de partizani compuse din tineret din satele agresate (Dubăsari, etc.). Patrioţifără frică şi „inimă mare” hotărâţi până la capăt să-şi apere pământul strămoşesc de tot felulde vântură-lume, de cazaci, gardişti, criminali” eliberaţi special din închisori care apărauinteresele unei găşti stalinisto-imperiale drapate abil cu tot felul de intenţii „umaniste”. Rusiacea tradiţional imperialistă, xenofobă, criminală şi sângeroasă îşi arăta adevărata forţă. … Aceste grupuri nu erau deloc monoetnice cum se putea crede. Cuprindeau ruşi,ucraineni conştienţi cu cine avea de-a face: cu partea cea mai urâtă şi mai primejdioasă asocietăţii ruse – târâturile şi viermii imperiului panslavist departe de orice civilizaţie. Putea ocivilizaţie „avansată” să-şi nimicească elitele intelectuale – Creierul! –, ţărănimea şimuncitorii activi, inteligenţi cu o cruzime greu de imaginat. Pe teritoriul noii Republiciacţionau foştii nkavedişti sângeroşi sau urmaşii acestora. Îşi introduceau „Civilizaţiasângeroşilor” cum îi califica un bun cunoscător din sistem… Revenim. Cel mai cunoscut dintre aceste grupuri de rezistenţă antiimperialistă erau„Burunducii”, adică, în româneşte, veveriţele siberiene – animale abile, agere şi extrem deinteligente, compuse din tineri de 14-16 ani. Despre faptele lor circulau adevărate legendepline de admiraţie. Fiecare îşi făcea rost de arme şi echipament în special preluate de la cazacicare porniţi pe jaf uitau că puteau fi şi pedepsiţi… Cunoşteau orice palmă de teren. Treceau fără probleme linia frontului şi spredimineaţă revenea cu tot felul de capturi. Până şi „afganii” militari care au văzut de toate înAfganistan erau de-a dreptul uimiţi de curajul şi eficienţa lor. Erau incredibili! Celelalte grupuri de rezistenţă – „Scorpionii”, „Vectorul”, „Haiducii” şi „Dacii” aveau opuţină altă manieră de acţiune – mai „sobră” şi mai elaborată. Aici elanul tineresc era maipuţin prezent. Se compuneau în special din persoane cu o anumită pregătire militară, 34
  • proveniţi din armata sovietică: foşti ofiţeri, foşti combatanţi din Afganistan. Se simţea şi oanumită disciplină militară. La luptă cu ocupanţii s-au ridicat toţi patrioţii. Fiecare din ei , la locul său, se stăruia săfacă ceva pentru Patrie. N-a rămas indeferent nici Ion Bobeico, directorul ospătăriei„Moldselhoztehnica” din Dubăsari. Împreună cu soţia sa şi alte învăţătoare pregătea şihrăneau poliţiştii blocaţi în clădirea comisariatului de poliţie Dubăsari. Vorbea deschis că Transnistria este parte componentă a Republicii Moldova. Săvorbeşti despre asta deschis pe atunci în Dubăsari, era o faptă eroică ! Cazacii şi gardiştii cereau să fie şi ei hrăniţi gratis ca poliţiştii asediaţi. Înarmaţi până îndinţi, ei îl ameninţau cu răfuiala, strigând: -Ei, române, aleargă mai repede, căci de nu, capul îţi va fi unde-s picioarele. Ca să nu servească toate lepădăturile, el a convins conducerea şi a închis ospătăria lareparaţie. A doua zi, la ora unu spre dimineaţă, cineva a bătut în uşa apartamentului. Fără nici unsuspiciu el se apropie de uşă s-o deschidă... Focul deschis din două Kalaşnikov i-au ciuruit tot corpul...Când împuşcăturile aucontenit, soţia şi feciorul au ieşit să vadă ce e...Pereţii erau împroşcaţi cu sţnge, pe podea seformase o băltoacă de sânge, însă el era încă viu. Puternic fizic a fost Ion Bobeico ! Organismullui se lupta pentru viaţă ! Feciorul s-a aruncat pe pieptul tatălui..., rugându-l să se scoale, ne înţelegând ce s-aîntâmplat. Fiica de patru anişori, tot o întreba pe mamă-sa, înmuţită, cine e acest om... Ea nul-a recunoscut pe tatăl ei, care o iubea la nebunie, care când era liber se juca cu ea... Urgenţa a sosit ca întotdeauna. Însă el era deja mort... Ion Bobeico era o persoană stimată în Dubăsari. Sub presiunea prietenilor şi a unorcunoscuţi cu influienţă, procuratura a deschis dosar penal. Pe parcurs de trei luni au fostdepistaţi ucigaşii. Însă ei nu mai erau în Transnistria... Acei care au organizat acest măcelfioros, au avut grijă ca ei să dispară... Ucigaşii erau şovini ruşi, sosiţi din Statele Baltice, care urau toate naţiunile, în afară deruşi. În ţările civilizate aşa persoane se numesc fascişti, iar în Rusia...patrioţi înflăcăraţi,luptători pentru drepturile ruşilor. Ei şi formau aşa zişii cazaci ai CCV. Barbari, fără judecată şi suflet... 35
  • X X X Despre faptul că separtatiştii tind să ocupe secţia de poliţie din Dubăsari, comisarul depoliţie de la Călăraş maiorul Valeriu Troienco află de la prietenul său Vladimir Kolesnik, cucare făcea legătura de 2-3 ori pe zi, care după ce comisarul de poliţie Dubăsari Răciulă a fugitde la comisariat, îl înlocuia. Troenco l-a sfătuit să blocheze bine uşile şi ferestrele şi să aştepteajutor. Era conţtient că în MAI, după plecarea lui Costaş, care făcuse puţin regulă, o să sescarpine mult în toate locurile până vor lua vre-o hotărâre. Şi aceia nimic concret. În MAI posturile principele le ocupau oameni devotaţi Moscovei, şi care-i simpatizaupe separatişti: bulgari, ucraineni, ruşi, etc. Puterea supremă nu lucra ori lucra foarte prost. Teama de a lua o hotărâre desinestătător, băgată în cap de regimul comunist, din rândul cărora erau toţi „noii”conducători, încurcau, puneau piedici păturii mijlocii, care se dovedise mai activă, maiconştientă. Dacă un conducător din pătura mijlocie îşi lua asupra sa responsabilitatea, şi totulmergea bine, apoi gloria o luau conducătorii MAIului, dacă ceva nu mergea, era învinuit acestconducător. La 2 martie sosi vestea despre operaţiunea Brigăzii de Poliţie cu Destinaţie Specială şieliberarea satului Cocieri. Maiorul Troenco ceru consimţământul MAI pentru a se deplasa cuoamenii săi la Dubăsari şi a elibera colegii. Însă i s-a refuzat. Tocmai după ce a insistat de maimulte ori, a primit permisiunea. Pe data de 3 martie sosi cu efectivul său la Holercani. A ocupat poziţiile de apărare apodului strategic de peste Nistru având în dotare 5 puşti-automate Kalaşnikov şi pistoaleMakarov. De partea cealaltă a podului se vedeau cazaci, mercenari ruşi de tot coiul, aşa zişiigardişri, puşcăriaşi înarmaţi până în dinţi, o mulşime de tehnică blindată. La 4 martie pe poziţii sosi locotenent-colonelul Gamurari însoţit de Iurii Bodiu,comandantul companiei nr. 1 a BPDS, care începu serviciul său în poliţie la recomendarea luiTroenco. Deveni un ofiţer eminent, fapt de care se mândrea Troenco. 36
  • Gamurari a lămurit situaţia şi şi-a expus părerea că conducerea de vârf a ţării nu seprientează în situaţie, nu ştie ce să facă. -Noi ne îndeplinim sarcina noastră de a lupta cu bandiţii. Însă se poate întâmpla sărămânem noi vinovaţii – şi-a expus părerea Troenco. -După cum tace conducerea, aşa şi va fi – a susţinut opinia colegului Gamurari. Troenco ceru să fie trimis pe poziţii la Cocieri, să scoată din încurcătură comisariatelede poliţie din Bălţi şi Drichia, care sosiseră pe poziţii cu scuturile şi bastoanele... Însă Gamurari la reţinut, căci separatiştii începuse lupta psihologică, demonstrândcolosala superioritate în tehnică de luptă şi armament. Pe teritoriul BPDS din Holercani se găsea un TAB-80 fără motor, fără mitraliere,aruncat sub gard. Troebco trimise poliţiştii săi din poliţia rutieră, care au constatat că TABulse poate restabili. A sunat prietenului său, comandantul garnizoanei din Ungheni, Vlad Donţu, care adotat cu tot necesarul de armament TABul, iar comitetul executiv Călăraşi găsi un motor de laauto GAZ-53. Aşa comisariatul de poliţie se făcu cu un blindat, pe care au făcut inscripţia„Călăraşi”, care ulterior deveni groaza separatiştilor. Gamurari a transmis un TAB de al său cu 4 luptători. Cu aceste TABuri au respins toateatacurile inamicului, care foloseau aruncătoare de bombe(mine). Aceste bombe pentrupoliţiştii, care nu ştiau ce e asta, nu auzise niciodată vuietul lor înspăimântător, li se părea ceamai groaznică armă. Însă repede s-au deprins. Primi ordin de a nu împuşca. Aşa ordin puteau emite numai nişte trădători de ţară.Separatiştii atacău, iar poliţiştii ce trebuiau să facă? Să fugă? Doar altă ieşire nu era! ŞiTroenco pentru prima oară în viaţă n-a îndeplinit ordinul! A păspuns superiorilor dinMAI(toţi vorbitori de limbă rusă, „fraţii” noştri...) că este ofiţer de poliţie la datorie, are în faţăbandiţi înarmaţi, care au deschis foc de armă contra reprezentanţii puterii de stat, şi ordin dea deschide focul lui nu-i trebuie. Asta e prescris în statut. Au urmat ameninţări... Însă arezistat. În zilele când nu erau atacaţi, o parte din luptătorii brigăzii speciale se ocupau cuinstruirea colegilor mai tineri şi voluntari în vederea metodelor de luptă corp la corp, undeerau maieştri. Alţii îi învăţau cum să se apropie de inamic fără să fie depistaţi, cum să se aperemai efectiv şi alte metode de a nimici cu succes duşmanii. 37
  • Sergentul superior Ion Fulga mânuia excelent aruncătorul de grenade. De multe origlumea: ce fac eu aici? Treaba mea este să cânt la gitară, dar nu să împuşc din aruncător ori săprind bandiţii! După eliberarea satului Roghi, se începu păzboiul poziţional. Cazacii şi gardiţtii iubeausă se apropie de poziţiile moldovenilor cu blindatele şi să-i zădăre, ştiind (din surse exacte) cămoldovenii n-ai grenade cumuleative (antiblindate). Grenadele obişnuite numai ştergeauvopseaua de pe blindate. Mai târziu vor apărea pe front grenade de mână cumuleative cuparaşiută, româneşti. O armă extrem de efectivă. Odată o grupă de „Burunduci”, tineri de 14-16 ani dintre localnici, patrioţi înflăcăraţi,au ieşit din Dubăsari pe poziţiile speţnazului (BPDS). Nimicise în Dubăsari trei cazaci şi aveauca trofeu trei Kalaşnikov şi un aruncător de grenade. Spre marea bucurie a lui Fulga,grenadele era cumuleative. „Burunducii” aflând despre ce e vorba, i-au dat grenadele. Fulga cu nerăbdare aştepta să vină dimineaţa. Însă cazacii parcă întradins, dar nu searătau. Tocmai spre amează, se vede că după o beţie bună, un TAB şi un BRDM (maşină derecunoaştere şi supraveghere blindată), pline cu cazaci s-au apropiat de tranşeelemoldovenilor şi au deschis foc. Ion Fulga ochi bine. TAB a luat foc. Însă din el n-a sărit nimeni. Cumuleativul şi-a făcuttreaba...nimicindu-i pe toţi care erau în el. Comandantul BRDMului, care este mai slab apărat ca TABul, văzând ce s-a întâmplatcu TABul, manevrând, începu să fugă, mărind distanţa, cu scopul de a ieşi din zona de acţiunea aruncătorului. Încă puţin timp şi el se ascundea după case. Fulga, fără să-şi dea seama, cu aruncătorul în mână, sări din tranşee şi s-a luat după el.Toţi au rămas şocaţi: şi camarazii şi separatiştii. În tăcere urmăreau lupta unui om cu tehnicacontemporană de luptă. Pe un timp au dispărut din vedere. Dar iată că după case se arată BRDMul, şi deacumorientându-se corect, o luă spre a lui. Apariţia lui Ion de după case cu aruncătorul în mână, afost observată tocmai după împuşcătură. BRDMul s-a oprit, însă nu s-a aprins. Şi iarăşi din eln-a sărit nimeni... Fulga pe drept deveni erou, arătând forţa de spirit şi bărbăţie a speţnazului, careîntotdeauna este cata să se impună până la capăt. Calitate demonstrată de el în multe cazuri,care l-a făcut erou naţional. Gamurari ştia să selecteze oamenii... 38
  • X X X Pe data de 8 martie maiorul Troenco a fost chemat la Holercani. A primit armament –30 puşti automate şi muniţii la ele. Cu cele două TAB-uri situaţia se înbunătăţise. La fiecareîmpuşcătură a separatiştilor răspundea triplu, băgând frica în ei. La solicitările insistente de a fi trimis peste Nistru, unde mergeau lupte, la 10 martie atrecut la Cocieri. Trecerea a fost anevoiasă din lipsa de experienţă la forţarea unui râu. Statul Major al grupării care apăra Cocierul era situat pe teritoriul regimentului AC(apărare civilă). Nu era păzit de nimeni. Care voia putea trece pe teritoriu. Cum diversanţiiseparatişti nu s-au folosit de această ocazie? Tranşeele erau săpate la adâncimea de 40-50 cm.Orice grenadă, orice bombă putea nimici pe toţi care se aflau în ea. A chemat la adunare petoţi comisarii de poliţie, comandanţii voluntarilor. -Domnilor! Pe platou nu e nici o disciplină. Dacă nu întărim poziţiile, separatiştii îşi vorreveni şi ne aruncă în râu. Mijloace de a ne retrage pe malul drept nu avem, şi o să fimnimiciţi. Din acest moment săpăm tranşee în plin profil. Văd mulţi nu ştiu ce e asta.Apropiaţi-vă şi vă lămuresc. S-a primit aşa că toţi au început să-l asculte. De fapt el absolvise Şcoala militară dinReazani şi îşi făcuse serviciul în armata sovietică ca comandant de pluton. În şcoală însuşisetactica, metodele de ofensivă şi defensivă. S-a întâmplat aşa, că tranşeele trebuiau să treacă prin grădina cu viţă de vie a uneifamilii sărăcăcioase. O casă din lut, acoperită cu ardezi...şi mai mult nimic Buldozerul scoteatufarii fără milă... Când se apropie stăpâna casei, Troenco se adresează către ea: -Scuzaţi-ne, dar aşa trebuie. După rîzboi venim şi sădim alţi tufari. -Nu trebuie nimic de sădit. Voi principalul nu-i lăsaţi să vină cazacii şi bandiţii. Tufariiîi vom sădi noi singuri.* *Au trecut 19 ani de atunci. Generalul Troenco nici până acum nu poate uita această femeie simplă, opatriotă adevărată. Şi se simte jenat că până acum nu s-a dus şi n-a ajutat această familie... Poziţiile treceau de la turnul de apă din satul Rochi până la baraj. De pe aceste poziţiiDubăsarul era ca în palmă. Se controla fiecare mişcare a separatiştilor. 39
  • S-a format o regulă ne scrisă: cum numai se începeau împuşcăturile în Coşniţa,apărătorii Cocierului deschideau foc pe Dubăsari ( Coşniţa mu e departe de Dubăsari). Şiinvers. Era o susţinere psihologică. Totodată demonstrau separatiştilor că sunt mulţi şi gata sămeargă până la capăt. Troenco a organizat cercetarea poziţiilor inamicului, şi a făcut legătura între unităţi. Au fost organizate raiduri ale cercetaşilor în spatele inamicului. Luând în vederebardacul ce domnea în rândul căzăcimii, beţiile necontenite, ei deveneau pradă uşoară pentrucercetaşii lui Troenco, care trecuse prin războiul din Afganistan. Cu ei peurmă se lămureauvoluntarii... Când însă cazacii au fost înlocuiţi cu unităţi regulate ale armatei a 14 rusă, apoi venirândul poliţiştilor să se apere de raidurile cercetaşilor ruşi. Mine antiom nu erau şi maiorulTroenco a pus capcane cu grenade, lăsând loc de trecere pentru cercetaşii săi, făcând schemeleinstalării acestor capcane. Câteva grupuri de cercetaşi duşmani au fost atuncate în aer. Se auzea răcnetul lorstraşnic...După aceasta inamicul nu s-a mai încumetat să treacă linia frontului. După ce în noaptea spre 2 martie Ion a fost chemat pe alarmă, Galina Fulga asculta cuatenţie toate noutăţile. Înţelese că Ion e acolo, la Cocieri, unde merg luptele. Nici de la el, nicide la colegii săi, ridicaţi pe alarmă în aceiaşi noapte, nu sosea nici o veste. Soţiile retrăiau.Nimeni nu ştia nimic. Când peste două săptămâni Ion intră în casă, ne berbierit, murdar, obosit, nu semănadeloc cu acel Ion al ei, pe care îl ştia. A luat trei zile libere de la serviciu, i-a spălat hainele, îlospăta cu bucatele lui iubite. Voia să fie numai cu el, însă vecinii, prietenii nu-i dau pace cuîntrebările lor. Peste trei zile, când el pleca, Galina plângea necontenit. Calmând-o cu greu i-a spus: -Mulţumesc că mai înţeles şi n-ai insistat să părăsesc serviciul, cum o fac soţiile unorcolegi de ai mei. Eu totuna aşi fi rămas. Dacă eu, tânăr şi voinic, nu voi apăra pământul nostrude toate puşlamălile, atunci cine o va apăra? Bătrânii? Merge un război adevărat, şi să măumilesc în faţa cazacilor, puşcăriaşilor şi altor lepădături strânse din toată Rusia, eu nu pot şinici odată n-o să accept aceasta. X X X 40
  • Grupurile speciale ale BPDS făceau raiduri în spatele frontului pentru a nimici aşazisele „Colanţii negri”, rusoaice-lunetiste din Letonia, Lituania, Estonia, nişte şoviniste înrăite,care urau de moarte popoarele baltice. Din aceeaşi cauza nu-i iubeau nici pe moldoveni. Trecând prin centrele de instruire ale KGBeului Rusiei (FSB), „Ştrampiile negre”provocau pierderi în rândurile voluntarilor şi civililor. Speţnazul pierderi n-a înregistrat. Lociuau aceste dame nu în cazarme ori în tranşee, dar în apartamente închiriate, canişte oameni de treabă. Să ucidă oamenii mergeau ca la serviciu obişnuit. Conform graficului,fără întârzieri, pe schimburi. A făcut schimbul, a ucis câţiva oameni, şi acasă, la odihnă. Locuinţele lor au fost depistate de oamenii paşnici. Noaptea, speţnazul, trecând frontulîn Dubăsari, le capturau şi le interogau. În mâinuile speţnazului ele deveneau foarteîngăduitoare, povesteau tot ce ştiau, cerând cruţare. Erau îngropate în pădure ori cu piatra lagât aruncate în Nistru, să hrănească peştii. Ceva folos totuşi din ele. Aceste femei erau mercenare. Primeau o leafă de la 3000-5000 dolari SUA pe lună şi sesupuneau numai KGB-FSBeului. Când pierderile în rândurile „Ştrampilor negre” deveniră catastrofale, FSBeul le-arechemat din Dubăsari. Ele au fost deplasate în oraşul Tighina, în apartamentele conspirativea FSBeului. Ele au fost pregătite pentru o operaţie mai serioasă şi mai secretă. În Dubăsari aufost trimise să nu piardă calificaţia. Ceasul „C” a lor încă nu sosise... Numai se începeau împuşcăturile, luptătorii din trupele speciale observa că în ei setrage din spate. Pierderi nu erau. Însă erau incomodaţi, nu puteau lupta cum trebuie. Dupătraiectoria gloanţelor au depistat de unde aproximativ se împuşca. Noaptea grupuri specialeau pornit la vânătoare. Peste trei ore au prins trei diversanţi. Unul din ei a încercat să fugă şi afost împuşcat. Unul din cei doi rămaşi s-a dovedit a fi... ginerele unui colonel de poliţie, vice-ministrului de intene a Moldovei. Peste o săptămână trebuia să aibă loc nunta. Până la acestcaz colonelul nici nu s-a apropiat de front. Acum însă se prezintă... cu ordinul ministruluiAntoci de al elibera pe bandit. Însă speţnazul şi aici a arătat că sunt bărbaţi, că nu degeaba erau iubiţi de popor. L-autrimis mai departe pe colonel. 41
  • Lui Gamurari i-a sunat personal ministrul Antoci şi l-a rugat să-l elibereze pe ”băiatulcare nu este cu nimic vinovat.” Vedeţi ce oameni de nimica aveam noi la conducere! Gamurarii-a propus să vină personal pe front şi să-l elibereze pe bandit. După această Antoci trei zile n-a sunat. De Gamurari s-a apropiat un bătrân cu fiul său şi au cerut să facă rost de cartuşe pentrumitraliera DŞK calibru 12.7 mm. La întrebarea lui Gamurari de unde are mitraliera, bătrţnul arăspuns că în 1944 a schimbat-o de la soldaţii ruşi pe o canistră de vin. Cartuşele deja le-afolosit în luptă. Gamurari a sunat la Chişinău şi undeva prin depozite au găsit două lăzi cu astfel decartuşe, spre marea bucurie a bătrânului. Încă mult timp se auzea bubuitul acestei originale mitraliere. Peste câtva timpGamurari s-a ineresat de soarta acestui bătrân. Însă n-a găsit urmele nici mitralierei, nici abătrânului cu fiul său. Nimeni nu putea să spună de unde apăruse ei şi unde au dispărut. Adjunctul şefului poliţiei municipale Orhei, responsabil de lucrul poliţiştilor de sector,locotenentul major Anatol Caraman, după evenimentele din 2 martie 1992, primi ordinul de aorganiza apărarea malului drept al Nistrului de atacurile în masă a separatiştilor, a grupurilorde diversionişti şi desant. Sectorul se începea de satul Vâşcăuţi, Jorile, Lopatna şi se termina la Lalova. Poliţistul din Jori şi Lopatna, maiorul Valeriu Ştefârţa era un poliţist, un profesionistde calitate. Avea merite deosebite, era cinstit şi curat, a dus sus numele de poliţist, înmajoritatea cazurilor ne iubiţi de popor. Era stimat de toţi locuitorii acestor patru sate, chiarşi de acei, care o păţise de la el. Vizavi de satele Vâşcăuţi şi Lopatna malul Nistrului este plat, fapt care da separatiştiloro prioritate enormă, având în vedere superioritatea lor în tehnică blindată. Anume acolo ei auîncercat să treacă Nistru şi să lovească în spatele trupelor moldoveneşti: la Holercani, undeera baza principală şi pe trecerea cu bacul de la Malovata Veche. Prima încercare de a trece Nistru a afost întreprinsă pe la sfârşitul lunii martie, însă aeşuat, atacurile fiind respinse fără pierderi. Pe la sfârşirul lui aprilie 1992 separatiştii au întreprins al doilea atac, încesând săforţeze Nistru. Înainte de atacul decisiv ei au întreprins un atac de recunoaştere. 42
  • Poliţiştii secţiei de poliţie Orhei în frunte cu comisarul Ion Savin au respins atacul. Cupirderi grele separatiştii s-au retras. După această înfrângere separatiştii n-au mai întreprinsnici o încercare de a trece Nistru. Peste câteva zile după aceste evenimente, maiorul Savin a fost capturat de un grup dediversanţi din armata 14. Maiorul Savin în fiecare noapte controla posturile. Se deplasa singur. Cercetaşiiarmatei a 14 au observat ruta lui. Savin avea cu el puşca-automat, care nu era gata de luptă. Obravură ori prostie? Peste câteva zile maiorul Savin a fost schimbat... pe ginerele colonelului, vice-ministrului de interne. Luptătorii din trupele speciale s-au revoltat:ei prind bandiţii cu risculvieţii, iar Antoci îi eliberează ! Era suspect acest caz. Mergea vorba că ministrul Antoci i-ainsuflat această idee colonelului, ca să-l ia pe Savin, iar acela separatiştilor. Se vede că ginerelevice-ministrului moldovean era o persoană însemnată la separatişti, odată ce ei au riscat cuviaţa unui grup de diversanţi ruşi. Colonelul a dansat la nuntă în Dubăsari, de parcă nici nu era război. De fapt pentru deaceştea ca colonelul respectiv şi Antoci război nu era. Ei continuau să-şi facă treburile lor ! Apoi ministrul de interne Antoci, înloc să-l trimită pe colonel sub tribunal, ori în celmai rău caz să-l elibereze din poliţie, l-a trimis comisar la secţia de poliţie Cimişlia. Minuni,nu alta! Brigada de poliţie cu destinaţie specială controla malul drept al Nistrului de la Benderpână în satul Răscăeţi şi mai departe până şa Palanca împiedicând astfel debarcarea unorgrupuri diversioniste. Reprezentau însă şi o piedică pentru pătrunderea de noi echipe degăgăuzi de orientare separatistă în Transnistria, de partea căreia luptau deja peste 300 degăgăuzi care, implantaţi cândva de autorităţile ţariste pe aceste vechi pământuri româneştipentru a-i avea cândva aliaţi, luptau de partea structurilor imperiale agresoare. Dar deja însecolul XX… Şi încă un lucru esenţial făceau luptătorii din trupele speciale: protejau spaţiul aeriande pătrunderea avioanelor separatiştilor care încercau să furnizeze armament separatiştilorgăgăuzi furnizându-le armament şi muniţii. Era calea cea mai scurtă, cea mai directă şi ceamai sigură. 43
  • Dându-şi seama de importanţa strategică a acestei direcţii locotenent-colonelulGamurari a instalat în acest perimetru instalaţii şi tunuri antiaeriene pe care combatanţii dinbrigadă le-au luat fără multă ceremonie de la unităţile militare dislocate în Floreşti aflate încăsub comandă rusească. Astfel brigada a făcut rost de armamentul şi echipamentul necesare care au salvatulterior viaţa a zeci de luptători din trupele speciale din Bender şi a exclus orice posibilitate deatac din spate din partea găgăuzilor proseparatişti. Propaganda de la Moscova, „şmecheră” ca întotdeauna spunea că este vorba demijloace antiaeriene româneşti din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Fals: erauinstalaţii care se aflau în dotarea Armatei Sovietice. Cursanţii de la catedrele militare de ofiţeride la Chişinău, Bălţi ştiu foarte bine despre ce este vorba. … Într-o bună zi Gamurari se pomeni vizitat de către preşedintele comitetului executivŞtefan Vodă, un oarecare Vartic, care îi ceru, nici mai mult nici mai puţin, să scoată tunurileantiaeriene dat fiind, motiva el, gâfâind, şi ştergându-şi des fruntea aburită cu batista, căseparatiştii îl ameninţă cu nepreluarea fluxului de lapte şi deconectarea electricităţii. Unoarecare tip pe nume Vartic. Gamurari îl privi un timp cum gesticula şi cerea după care îi recomandă calm să-şilivreze laptele copiilor din grădiniţele, şcolile de pe malul drept. O reacţie inconştientă a unuiindivid oarecare. Gamurari avea destule motive că la mijloc era vorba despre altceva... * * * Satul Coşniţa este situat pe malul stâng al Nistrului, între oraşele Dubăsari şiGrigoriopol. Deasupra localităţii predomină dealul numit Traian. Un mare sat tipicmoldovenesc. Avea plasate în cadru numeroase tabere studenţeşti zise „internaţionale devaloare unionale”. Avea în preajmă satele, la fel de pitoreşti în mod obişnuit, Pohrebea, Pârâtaşi Doroţcaia. Toate localităţile moldoveneşti din moşi-strămoşi, cu toate obiceiurile tipice. Încă înainte de conflictul deschis, urmând însă metodic, separatiştii au pus stăpânireprin forţă pe aceste localităţi precum şi pe podul de peste Nistru de lângă satul Vadul-lui-Vodă, separându-le de restul Moldovei. Au fost reactivate tot felul de structuri militare debeton tip cazemată, iar pe Traian – diverse mijloace de artilerie. Nemijlocit la pod au fostconstruite puncte metalice de foc permanente. 44
  • Concomitent, pe aceste teritorii cazacii, tot felul de elemente criminale aduşi din Rusia,ofiţerii şi soldaţii armatei 14 au instalat un adevărat regim de ocupaţie fascisto-nkavedist:localnicii, oamenii paşnici erau maltrataţi, în modul cel mai barbar, împuşcaţi pentru cel maimic gest de împotrivire. Jefuiau ca nişte adevăraţi bandiţi gospodăriile sătenilor, împuşcauanimalele. Ştia Europa civilizată ce se întâmplă? Dar „luminata” Rusie democratică a luiElţin? Se pare că şi da şi nu. Păcat. În plin sfârşit de secol XX! Provocările continuau. În noaptea spre 3 martie lângă Grigoriopol un grup de„necunoscuţi” cum relata radio şi televiziunea Moscovei şi Transnistriei, au mitraleriat ourgenţă, care se deplasa la maternitate. A fost ucisă moaşa şi răniţi toţi care se aflau înmaşină. A doua zi Smirnov a învinuit voluntarii moldoveni şi a declarat starea de excepţie înraionul Dubăsari. La 6 martie Smirnov a decretat doliu. Pe piaţa centrală din Tiraspol s-a petrecut unmiting, în care erau învinuiţi, clar, moldovenii. Ce mizerabil ! Smirnov doar ştia că această provocaţie a fost organizată de Şevţov-Antiufeev, care nu putea să nu-i fi raportat lui Smirnov! Din spusele aceluiaşi colonel M. M. Bergman: „Smirnov fie că o făcea pe şmecherul, fie că, într-adevăr nu era la curent. Maşinasalvării a fost mitraliată de către cekiştii (KGB-iştii) din Transnistria, foştii „omonoişti” de laRiga B. Nikitenko şi S. Bubnov. Misiunea le-a fost ordonată nemijlocit de comandantul lorVadim Şevţov. Despre această operaţie i-a povestit nemijlocit lui A. Lebedi în 1993 într-oîntâlnire aparte apoi şi la postul TV „Asket” R. Sabirov, martorul crimei… Sabirov ştia multe, prea multe. Dându-şi seama că devenise un martor primejdios aîncercat să dispară din Transnistria. A fost însă prins de Şevţov. Acesta, după ce a obţinut unjurământ în scris că va păstra confidenţialitatea… l-a eliberat”. A avut noroc. E viu şi în prezent”. La 13 martie locotenent-colonelului Gamurari care tot aştepta să i se ordone să-şidezvolte acţiunile de eliberare a raioanelor Râbniţa, Camenca Dubăsari i s-a ordonat sătrimită o companie în satul Coşniţa, în ajutor poliţiei locale. 45
  • Pe căi ocolite compania comandată de locotenentul superior Iurie Bodiu, ajutat masivde voluntari locali şi de poliţie a curăţat prin atacuri succesive satul de gardişti şi cazaci. Apoiau curăţit de venetici teritoriul fabricii de conserve. Aici a activat şi echipa comandată de OlegBădărău în componenţa căreia luptau cei patru prieteni, precum şi Valentin Slobozenco. Între timp, sosi întreg efectivul batalionului nr. 1 comandat de căpitanul ValeriuMotângă. Un moment de respiro: ţinu să-l felicite pe sergentul Cezar Roman. Acesta făcea 25 deani de a naştere. Pomenindu-se brusc în atenţia generală, gigantul de doi metri roşi apoi sefâstâci de-a binelea. Deşi ştia că despre el au început să circule adevărate legende. … La consfătuirea ţinută la Slobozia-Duşca s-a decis să se trimită ajutoare unităţilorcare purtau lupte la fabrica de conserve, lângă fermă. La propunerea lui Gamurari, se hotărîde a nu se comunica la minister. Toţi înţelese ce spuse el, şi au fost de acord. Problema cea mare era cum să treacă pe celălalt mal? De partea cealaltă podul de laVadul-lui-Vodă fusese puţin stricat de separatişti şi bine păzit Urma să rezolve totul acelaşi locotenent superior Ion Ţurcanu. Îi veni ideea săvorbească cu localnicii. Cineva dintre bătrâni îşi aminti că în copilărie exista de-a latulNistrului un spaţiu restrâns pe care, cu adâncimea apei care nu trecea de brâu se putea trecede cealaltă parte. Merse la râu şi îi arătă locotenentului cam pe unde era locul… Mă rog, vadul. În noaptea de 13-14 martie un mic detaşament de combatanţi din trupele speciale,comandaţi de Ion Ţurcanu se apropie de Nistru. S-au oferit să probeze vadul patru combatanţidin trupele speciale şi comandantul transportorului blindat nr. 102 Aurel Matei. Închizândtoate chepengurile, rostind mai întâi o mică rugăciune, la viteză minimă, tot probândadâncimea au trecut în final fără nici o problemă pe partea opusă a Nistrului. I-au urmatcelelalte transportoare blindate. Până la brâu în apa rece ca gheaţa au trecut de cealaltă parteşi poliţiştii din cadrul secţiei de poliţie raională Criuleni. Acelaşi lucru l-au făcut şi o parte dinluptătorii din trupele cu destinaţie specială. Odată cu desantarea poliţiei la Slobozia-Duşca, se luă hotărârea de a ataca podul de laVadul lui Vodă, păzit puternic de cazaci. Scopul acestui atac era de a sustrage atenţiaseparatiştilor de la desantare. Rezolvarea acestei probleme fusese pusă pe seama locotenentului major Sergiu Botnari,care cu un mic grup din trupele speciale păzea podul din partea dreaptă a Nistrului. 46
  • Atacul prin surprindere a adus rezultate neaşteptate. Cazacii, văzând că contra lor mergluptătorii din trupele speciale, de care ei se temeau straşnic, au lăsat poziţiile şi au fugit. Grupul lui Botnari aproape fără luptă cuceri podul strategic. S-au luat măsuri pentru aîntări apărarea podului. Au putut să vadă de aproape faimoasele „cazemate de metal de foc permanente” (DOT)cu sector circular de tragere. O invenţie cât se poate de eficientă şi de practică. La nevoieputeau fi scoase şi expediate pe un alt sector de front, amplasament. Recompletându-se cu efectivul comandat de locotenentul superior Iurie Bodiu, brigadaa pus stăpânire pe sectorul de drum dintre oraşele Dubăsari şi Grigoriopol, ajungând până lafrontiera cu Ucraina. I s-a ordonat însă să abandoneze şi să revină… Postul de radio „Maiak” transmis prin retranslatorul de mare putere, aflat în zona deoperare a Brigăzii şi de care se putea profita enorm, a putut astfel să-şi scuipe tot veninul şişovinismul imperial împotriva Chişinăului. O altă gafă impardonabilă a conduceriiincompetentă, manevrată sau habarnică de la Chişinău. Tânăra Republică Moldova era făcutăcu ou şi oţet. Non-stop. De cine? Separatiştii au ocupat poziţia pe dealul (înălţimea, în termeni militari) Traian.Concomitent au ocupat staţia de tractoare, ferma zootehnică de unde Coşniţa se vedea ca înpalmă. De pe această poziţie lărgită separatiştii trăgeau continuu asupra acestor sate dintunuri şi aruncătoare de mine. Şi tot de aici ţineau sub foc trecerea peste Nistru ucigând şirănind zeci de locuitori paşnici, refugiaţi care încercau să se salveze pe celălalt mal degrozăviile războiului. Folosind întreg arsenalul de care dispuneau formaţiunile comandate de comisarul depoliţie din Criuleni locotenent-colonelul Mihai Ctitor, prin câteva atacuri au scos inamicul depe poziţie, creându-se astfel şi o situaţie extrem de favorabilă pentru o nouă ofensivă şieliberarea raioanelor Grigoriopol, Dubăsari, Râbniţa şi Camenca. Locotenent-colonelul raportă despre situaţia creată la Chişinău, şi ceru permisiunea săacţioneze. Din Chişinău primi un ordin absolut bizar: „Reveniţi la vechile poziţii!” Un ordin care putea să vină de la cineva interesat ca nimicsă nu se schimbe în defavoarea separatiştilor. În schimb, în scurt timp, Armata 14-a a introdus în luptă mijloace din sistemul„PTURS” („proiectile teleghidate antitanc”) care în chiar prima luptă au nimicit treitransportoare blindate cu tot cu echipaj. 47
  • Comisarul secţiei de poliţie Hânceşti locotenent-colonelul Mihai Moraru, cu poliţiştiisăi, ţinea piept atacurilor neîntrerupte ale separatiştilor. Pentru a uşura situaţia unităţilorsale, cu un grup de poliţişti a învăluit şi a atacat prin flancul drept, atrăgând asupra sa forţeconsiderabile a separatiştilor, uşurând situaţia celorlalţi. Însă forţele erau inechitabile.. Când în ajutor poliţiştilor care şineau apărarea lângă satul Pohrebia sosi TABul nr. 1 aBPDS, sub comanda locotenentului major Sergiu Botnari, scos de la paza podului şi trimis deCtitor în ajutorul lui Mihai Moraru, acesta era deja mort. Între ofiţeri se iscă panică. Nimeninu ştia unde să meargă. În TAB erau răniţi, cărora le trebuia ajutor urgent. Botnari a ordonat ca trupul luiMoraru să fie ascuns într-o groapă şi locul mascat cu crengi, ca să nu fie găsit de cazaci şipuşcăriaşi, care îşi băteau joc de trupurile poliţiştilor căzuţi la datorie şi capturaţi de ei. Apărătorii platoului au respins toate atacurile şi separatiştii s-au retras pe poziţiile lor.Însă trupul locotenent-colonelului Mihai Moratu rămase în zona de control al separatiştilor. Gamurari a rugat doi bătrâni localnici, care ştiau bine locul, şi ei au scos trupul luiMihai Moraru. În timpul luptelor crâncene ce aveau loc pe platou, lui Gamurari i-a sunat unul dinvice-miniştrii de interne, un rus. Cu regret, dar în MAI rămase o mulţime de „fraţi” mai mari,şi de cei mai mici (bulgari, ucraineni ), unde puteau şi cum puteau ajutau separatiştii, punândpiedici patrioţilor. -Gamurari!- striga el- trece-i pe toţi pe malul drept al Nistrului. Lăsaţi poziţiile. Eordinul ministrului. -Să-mi sune el personal – răspunse Gamurari. -Eu ce, pentru tine nu sunt autoritate? – continua să ţipe rusul. -Ascultă, du-te tu în............ Vino aici şi comandă. O să văd ce poţi! După asta trei zile nimeni nu l-a mai sunat. Înseamnă că ordinul ministrului n-a fost?Duşmanii se ascundeau sub numele ministrului. Câte ordine de acestea au fost date detrădători, câte au fost îndeplinite!* 48
  • *Gamurari nu vrea să divulge numele acestui vice-ministru. Poporul nostru trebuie să ştie numele nunumai eroilor săi, dar şi numele trădătorilor, care acum primesc de pe spatele acestui popor pe care l-au trădat, opensie mare şi huzuresc mai departe… Beretele negri au arătat fapte deosebite de vitejie, de bărbăţie, de professionalism.Constantin Tataru, fost afganez, cu grenada a aruncat în aer un TAB. Dumitru Cucereavâi s-atârât până la DOTul care nu da voie să ridice capul. De la distanţa de 15 m nimeri în DOT, caresări în aer. Patru gardişti morţi găsi în DOT. În această luptă crâncenă au murit cu moarte de eroi comandantul companiei nr. 1 abrigăzii de poliţie cu destinaţie specială locotenentul major Iurie Bodiu, plutonierul ValentinSlobozenco, care întotdeauna în luptă mergea înaintea camarazilor săi. În timpul unei noi deplasări a locotenent-colonelului Gamurari pe platoul de la Coşniţaseparatiştii au declanşat, folosind forţe masive, o nouă ofensivă asupra capului de pod de laCoşniţa. Locotenent-colonelul preluă comanda în teren a batalionului de poliţie cu destinaţiespecială (BPDS). Au respins fără pierderi un atac al cazacilor. De fapt atacul era unul cât sepoate de anemic: nimeni nu vroia să moară. În schimb cu o zi înainte, cum i se raportă luiGamurari se iscă o adevărată bătălie între cazaci şi gardişti. Ofiţerii abia de au izbutit sălocalizeze conflictul. De ambele părţi „combatante” s-au înregistrat morţi şi răniţi. Pe alt sector al fronului n-au rezistat atacului psihologic poliţiştii de la secţiile de poliţieHânceşti şi Nisporeni, care se speriase de inamic şi au rupt-o la fugă, lăsând poziţiiledescoperite. S-a creat situaţia când celelalte sectoare, care se apărau cu îndârjire puteau fiîncercuite. Locotenent-colonelul Gamurari apreciind momentan urmările catastrofale ce puteauurma, luând cu el câţiva luptători de ai săi, a alergat ca să le taie drumul fugarilor. -Opriţi-vă! Ocupaţi poziţiile de apărare aici. Cine va încerca să fuga îl împuşc pe loc –vocea puternică a lui Gamurari se auzea prin zgomotul împuşcăturilor. Fugarii s-au opritvăzând figura înaltă şi uscăţivă a lui Gamurari, care nu se apleca sub gloanţe, dar sta cu o faţăgroaznică şi cu puşca-automat gata de tras. Înţelese, dacă nu îndeplinesc ordinul, el va facecum a spus. Autoritatea acestui om între poliţişti era extrem de mare. Au ocupat poziţii de apărareşi s-au întors cu faţa spre duşman. Tot asta s-a petrecut în 15-20 secunde. Cu alutorul 49
  • luptătorilor săi, a pus aşa fugarii, ca să acopere cele mai primejdioase direcţii de atac.Totodată a chemat un grup de luptători de ai săi, la apariţia cărora fugarilor li s-a ridicatmoralul. Au fost respinse toate atacurile separatiştuilor. După luptă a chemat la el pe comisarii acestor secţii, care stau în poziţie de drepţi înfaţa locotenent-colonelului, lîsţnd capulîn jos. -De ce aţi părăsit poziţiile? Dacă vă vedea şeful vostru, Mihai Moraru, care a murit, darn-a fugit de frica bandiţilor, ce era să spuneţi? Ce puteau ei spune? Tăceau. Frica este greu de lămurit! -Înţelegeţi că sunteţi nişte fricoşi, că de voi acum o să râdă toţi apărătorii platoului? Căfaceţi de râs poliţia, uniforma pe care o purtaţi. N-o să raportez nimănui. Dar nici nu-l voiruga pe comandantul platoului să n-o facă. Locotenent-colonelul Gamurari a mai fost nevoit nu odată să întoarcă poliţiştii acestordouă raione înapoi pe poziţii. Chiar toţi erau atât de fricoşi? Atunci cum luptă ei cu bandiţii întimp de pace? Voluntarii localnici, care au văzut cum fugeau poliţiştii acestor sectoare, după luptă le-au luat puştile-automat din dotare. Apoi ofiţerii de poliţie umblau pe la voluntari să leîntoarcă armele. Însă cine la război va întoarce puşca-automat? În luptele de la platoul Coşniţa au fost răniţi şi ucişi aproximativ 90 de oameni.Majoritatea poliţişti. În jur de 700 de cazaci şi 200 de gardişti şi ofiţeri ai armatei ruse. Printre prizonieri erau o mulţime de ofiţeri şi plutonieri din armata 14 rusă, în calitatede mercenari. Cazacii şi puşcăriaşii, care au îmrăcat uniforma de gardişti, mercenarii ruşi nuse dau prizonieri. Ştiau cei aşteaptă. Prizonierii au fost transportaţi la Chişinău, cu toate căconform stării de război, mercenarii se socot în afara legii şi pot fi împuşcaţi pe loc. În dimineaţa zilei următoare dinspre Tiraspol şi Dubăsari separatiştii au ponit dinnoula atac, care au fost uşor respinse fără pierderi. Atacanţii au avut pierderi neînsemnate. … Au fost respinse mai multe atacuri ale separatiştilor. Până la 16 martie formaţiunilede apărare a teritoriului Republicii Moldova au izbutit să cureţe de venetici noi localităţi dinTransnistria. Situaţia de pe frontul antiseparatist creată la această dată s-a păstrat aproapeintactă până la finele războiului. 50
  • X X X Satul Coşniţa este situat pe malul stâng al Nistrului, între oraşele Dubăsari şiGrigoriopol. Deasupra localităţii predomină dealul numit Traian. Un mare sat tipicmoldovenesc. Avea plasate în cadru numeroase tabere studenţeşti zise „internaţionale devaloare unionale”. Avea în preajmă satele, la fel de pitoreşti în mod obişnuit, Pohrebea, Pârâtaşi Doroţcaia. Toate localităţile moldoveneşti din moşi-strămoşi, cu toate obiceiurile tipice. Încă înainte de conflictul deschis, urmând însă metodic, separatiştii au pus stăpânireprin forţă pe aceste localităţi precum şi pe podul de peste Nistru de lângă satul Vadul-lui-Vodă, separându-le de restul Moldovei. Au fost reactivate tot felul de structuri militare debeton tip cazemată, iar pe Traian – diverse mijloace de artilerie. Nemijlocit la pod au fostconstruite puncte metalice de foc permanente. Concomitent, pe aceste teritorii cazacii, tot felul de elemente criminale aduşi din Rusia,ofiţerii şi soldaţii armatei 14 au instalat un adevărat regim de ocupaţie fascisto-nkavedist:localnicii, oamenii paşnici erau maltrataţi, în modul cel mai barbar, împuşcaţi pentru cel maimic gest de împotrivire. Jefuiau ca nişte adevăraţi bandiţi gospodăriile sătenilor, împuşcauanimalele. Ştia Europa civilizată ce se întâmplă? Dar „luminata” Rusie democratică a luiElţin? Se pare că şi da şi nu. Păcat. În plin sfârşit de secol XX! … Podul de trecere peste Nistru de lângă satul Răscăieţi a fost recucerit de la separatiştide un mic grup de combatanţi din trupele speciale. Au acţionat prin surprindere, profesionist.De fapt a existat şi eternul „factor psihologic”. Aflând cine atacă, separatiştii s-au grăbit să-şisalveze pielea. Combatanţii din trupele speciale ar fi vrut să-şi continue înaintarea, dar au fost(iarăşi!) opriţi printr-un ordin misterios de la Chişinău. Locotenent-colonelul Gamurari plecă la Chişinău şi împreună cu Anatolie Cociug auelaborat planul de eliberare (separare) a raionului Slobozia locuit în temei de moldoveni, zonăiarăşi tipic românească. Fără prea multe eforturi, metodic şi cu o perfectă cunoaştere ameseriei, nimicind rând pe rând toate punctele inamice de rezistenţă, au ieşit la frontiera cuUcraina, Urma ca ulterior ministrul apărării să introducă acolo două batalioane care, încolaborare cu combatanţii din trupele cu destinaţie specială urmau să lărgească linia frontuluiîn direcţia Tiraspolului. Conform planului Hidrocentrala de la Cuciurgan şi o treime din 51
  • teritoriul Transnistriei deveneau controlate de forţele legale de la Chişinău. Din localniciurmau să se mai formeze câteva batalioane. Iar de ce erau capabili aceştia – toată lumea seconvinsese. De la Chişinău s-au dus la statul-major din satul Ivancea unde se mutase din satulVăduleni după ce acesta fusese bombardat de separatişti, două proiectile căzând chiar înpreajma statului-major de acolo. … În cabinetul lui Costaş se aflau generalii Creangă şi Dabija – Cazarov. Gamurarispuse imediat că doreşte să discute doar cu Costaş. - Nu am faţă de ei nici un secret, îi răspunse acesta cu o anume convingere. Nici oreţinere, mai adăugă el. - În schimb eu am, urmă imediat replica lui Gamurari. - Te rog, dacă vrei să-i spui ceva, vorbim cu ei de faţă, dacă nu – poţi pleca. Gamurari tăcu un timp după care răspunse: - Bine, cum spuneţi. Nu avea încotro. Şi de fapt ar fi ridicol să trântească uşa. Alese, caun om cu experienţă, răul cel mai mic, Planul era curajos şi bine gândit. Se câştiga indiferentde raportul de forţe. Aceeaşi opinie şi-au exprimat-o şi cei doi generali, deşi, fireşte, nu aveauprea multe motive să-l admire. - Domnule colonel, îmi lăsaţi planul. Am de gând să-l prezint şi Preşedintelui, spuse înfinal Costaş. Abia reveni pe poziţie că se pomeni sunat de Zelinschii din Răscăieţi. Acesta îl informăcă nu se ştie de ce dar brusc separatiştii manifestară o anumită activitate pe poziţii. - Adică? întrebă Costaş. - Domnule ministru, au fost aduse cam două batalioane de gardişti care ocupă poziţiide apărare cu orientare spre Slobozia şi de-a lungul Nistrului. - Şi altceva? - În aceeaşi direcţie se deplasează un batalion de tancuri al armatei 14. Gamurari înţelese despre ce era vorba. Peste două zile se pomeni convocat la Costaş. Acesta îi strânse mâna. Tăcu un timp cuochii ţintiţi în podea. Momentul dură câteva clipe după care fără mare entuziasm i se spuse: - Felicitări domnule colonel, planul dumneavoastră a fost aprobat. În vocea generaluluise simţea o anumită notă de vinovăţie. Aveţi tot sprijinul nostru. Planul a fost aprobat depreşedinte. 52
  • - Să nu ne jucăm, planul nu mai este actual, şi îi explică de ce. - Sunteţi sigur? - Perfect. Costaş tăcu un timp. Clar că, aşa cum bănuia şi el, cineva avusese grijă să informezeimediat partea adversă. Li se pregătea o capcană. - Şi? - Şi v-am rugat să nu-i punem la curent pe generali. - Crezi? - Faceţi un calcul elementar. Cociug a fost cu mine. Iar eu abia am ajuns pe poziţie căimediat mi sa raportat despre anumite mişcări stranii produse de inamic.. … În acest fel a fost ratată una din operaţiile de mare perspectivă. Din amintirile colonelului M.M. Bergman: „Într-o zi m-am pomenit în cabinet cu Galina Andreeva, „faimoasa” conducătoare aComitetului de Grevă (JZK). În ochii acestei „revoluţionare” înflăcărate se putea citi unanume grad de ebrietate. Întrebă timidă: - Aveţi ceva tărie? Întrebarea nu m-a surprins că numai într-o anume stare o femeie deja trecută de primatinereţe poate să alerge prin oraş cerând armament. Ar fi fost nedrept să fie consideratăfemeie proastă. Pur şi simplu i se exploata o anume naivitate. Cei care o foloseau, o instigauaveau nevoie de armament pentru vânzare. Cazacii şi gardiştii nu aveau nevoie căci erauînarmaţi şi echipaţi suficient din depozitele armatei 14. Acest lucru s-a aflat în special dupădevastarea depozitelor militare din satul Parcani de la 14 martie. Spargerea acestor depozite (de fapt prădarea lor) a fost pusă la cale de Smirnov,Kostenko şi nemijlocit de comandantul unităţii militare dislocate la Parcani, locotenent-colonelul Petreasov . Au folosit drept paravan femei. Au fost sustrase de către subordonaţii luiCostenco şi cazaci 1307 automate Kalaşnikov, 255 de pistoale, peste 1,5 milioane de patroane,cantităţi importante de mine, proiectile de artilerie, explozibil, grenade. Acest armament va fi folosit în luptele din Bender, când trupele guvernamentale erauatacate din case. 53
  • … Primindu-şi partea din vânzări locotenent-colonelul Petreasov se va concedia dinarmată şi se va stabili… în Spania. S-a câştigat suficient dacă a putut să meargă într-acolo. Semerita, nu? La doar câteva zile după „jefuirea de către femei” a depozitelor de la Parcani mi-a sunatlocotenent-colonelul Malîşev, de la secţia orăşenească de miliţie din Odesa şi fără să maialeagă cuvintele mă punea la curent cu faptul că „maica Odesa” e practic invadată dearmament provenit de la noi. Nu-mi venea să cred. Mi-a citit câteva numere de înregistrare.Nici o greşeală – ne aparţineau – erau de la Parcani, din unitatea de acolo! Din acelaşi lot de arme va fi asasinat în anul 2001 deputatul B. I. Kodzoiev din Dumade Stat a Rusiei.” . În fiecare dimineaţă întreaga Transnistrie ocupată de clica KGB-istă a lui Smirnov,trimis de Moscova cu câţiva ani înainte de evenimente, se trezea cu cântecul din timpulrăzboiului al doilea mondial „Vstavai strana ogromnaia”. Cum percepea faptul acelaşi martor,fireşte locotenent-colonelul M. M. Bergman: „… acest cântec transmis absolut nelalocul luidevenise atât de nesuferit încât lumea îşi astupa urechile sau închidea aparatul de radio. Sigurdiscret, fără să vadă cineva…” Demagogie şi diversiune informaţională local dar în primulrând pe toate posturile de radio şi televiziune în presa scrisă moscovită. Ruşinos, urât pentrusecolul XX, început, în scurt timp de nou mileniu. Nebunie. Pentru ce? Ulterior se va vedeaclar pentru ce. Grupul special al locotenentului Oleg Bădărău a fost chemat de pe poziţii la Holercani,la statul major al brigăzii. În cabinet la Gamurari se aflau un locotenent-colonel şi patru flăcăi. -Care nu mă ştie, sunt comisarul de poliţie din Criuleni locotenent-colonelul Ctitor –dumnealor sunt oamenii mei –locotenent major Ţurcanu – se ridică un tânăr bine făcut – seorientează bine în părţile Grigoriopolului. El va conduce grupul. Vă însoţesc şi eu. Gamurari i-a prezentat pe Coţuc, Roman, Alerguş, Mortu. -Am primit informaţie că la Grigoriopol au fost cazaţi circa 1000 de mercenari ruşiaduşi din Rusia. Propaganda le-a promis plimbare uşoară pe pământul nostru, posibilitate de 54
  • a jefui, un salariu de vis. Şi principalul, că moldovenii n-au luptat cu nimeni niciodată şi nupot lupta. Propaganda rusească continue să le spele minţile proştilor... Locotenent-colonelul se opri, îi priveşte pe toţi. -Sarcina noastră – continue el – e să divulgăm pilonul principaal al propagandeiruseşti şi să le arătăm că noi ştim a lupta şi ne vom apăra pământul nostru. Cu cât mai mulţimorţi şi răniţi vor fi trimişi în Rusia, cu atât mai puţini doritori vor fi să lupte contra noastră. -Nouă oameni contra la 1000? -Da. Prioritatea noastră – atacul prin surprindere. Vom ataca cazarmele. Începutulatacului – ora 3.00. -Acum toţi la odihnă. Arma principală a atacului vor fi grenadele – interveniGamurari. În trei bărci, vâslind fără zgomot, ca să nu fie depistaţi de patrule, au debarca pe malulopus. Fără probleme au intrat în oraş şi s-au îndreptat spre cazarme, fără să fi întâlnit pecineva. Conform planului fixat, Ctitor a împărţit grupul în două. Atacul trebuia întreprins dinparte Nistrului, ca să fie asigurată calea de întoarcere. Fără zgomot au neutralizat santinelele de la punctul de trecere şi control, şi s-auîndreptat spre cazarme. Cele mai mari cazarme erau aproape de PTC.Foarete avantajos pentruatacanţi. Câte doi au intrat în patru cazarme odată. Au neutralizat mercenarul care era deservici. La ferestre erau gratii. Luptătorii au blocat unica ieşire... Bubuitul grenadelor au zguduit toate împrejurimile. Urletele celor răniţi şi caliciţi eraustraşnice. Cazarmele au luat foc... Folosind toate grenadele, au mai tras rafale din puştile automat şi fără pierderi s-auretras pe malul drept. După acest atac, conform datelor serviciilor de informaţie, doritori de a se plimba pepământul nostru cu automatul în mână s-a micşorat de trei ori. Luând în consideraţie acest fapt, autorităţile ruse au pus priorităţi la recrutare pecazaci şi puşcăriaşi, cărora li se putea ordona. X X X Moscova. Lubianka. O consfătuire la unul din locţiitorii preşedintelui KGB-FSB al Rusiei: 55
  • - Tovarăşi, locţiitorul preşedintelui îi cuprinse cu privirea pe cei prezenţi în sala de şedinţă. – Astăziurmează să discutăm câteva probleme. Prima – situaţia din Moldova, a doua – o problemă de cadre şi ultima –starea disciplinei din rândurile noastre. La primul punct va vorbi generalul Alexandr Ivanovici Ivanov. Vă rog,tovarăşe general, aveţi cuvântul. Puteţi vorbi de pe loc. Generalul se aşeză pe scaun după care în sală se lăsă o tăcere mormântală. Toţi îl priveau pe acestgeneral simpatic, uscăţiv. Împlinise de curând treizeci şi cinci de ani. Cei prezenţi îl cunoşteau ca pe un ofiţerinteligent, de înaltă ţinută morală. Era respectat anume pentru aceste calităţi. - Tovarăşi, situaţia din RSS Moldovenească s-a agravat brusc. Acolo părţile conflictuale sunt practicdemult în stare de război. S-au produs ciocniri armate provocate de gardiştii transnistreni şi miliţia de laChişinău. Însă după două martie când gardiştii din unităţile paramilitare din Transnistria au tras într-un autobuzcu turişti ruşi, ucigând câteva persoane, conflictul a intrat în fază directă de război. Gardiştii şi mijloacele deinformare în masă de la Tiraspol şi din Rusia au dat vina pe miliţia moldovenească. - Ce e cu aceşti gardişti? De unde naiba s-au luat? - E o poveste lungă. Vă voi explica pe urmă. Accidentul s-a produc în partea stângă a Nistrului, lângăsatul Roghi. Evident, a fost o provocare care urma să servească drept motiv pentru a se cere scoaterea miliţieioficiale a Chişinăului din stânga Nistrului şi pentru a se cere implicarea Rusiei. Implicarea oficială, căcineoficială… prezenţa noastră acolo e suficient de cunoscută. - Bine, dar pentru o astfel de provocare nu puteau găsi un alt autobuz, să zicem cu turişti din Ucrainasau Bielorusia? De ce trebuiau să moară cetăţeni ruşi? - Imediat şi-au făcut apariţia ziarişti şi jurnalişti de TV din Rusia care au transmis operativ prin toatemijloacele că în Moldova sunt împuşcaţi ruşii. Ce ecou! Şi astfel persoanele deja pregătite au putut pune înSovietul Suprem problema adoptării de urgenţă a unor măsuri de sancţionare a conducerii de la Chişinău şievident… de acordare de ajutor marilor patrioţi ruşi de la Tiraspol. A fost o bună motivaţie pentru a se furnizala modul cel mai deschis ajutor şi sprijin Pridnestroviei. Sigur că ţinta principală a fost scoaterea din zona dedincolo de Nistru a structurilor oficiale ale Chişinăului şi în primul rând a organelor reprezentative ale acestuia –judecătorie, procuratură, miliţie. - A fost cineva sancţionat? - Pe cine să pedepsiţi când pretutindeni s-a transmis că vina o poartă moldovenii. Bine gândit… Bine. 56
  • - Atunci ce se cere de la noi, odată ce şi fără noi cineva se descurcă foarte bine? Ştim, de asemenea, căacolo este stocat tot armamentul evacuat din Europa Occidentală. Ar fi suficient pentru ducerea unui război deo sută de ani! Acolo există armament, echipamente de tot felul egale cu tot arsenalul combinat existent înRepublicile Baltice, Bielorusia, Ucraina. Din câte am înţeles, banii curg gârlă aici din Rusia. Sub diverse forme şiprin tot felul de canale. Au astfel tot sprijinul. Ce le mai trebuie acestor clienţi de la Tiraspol? - Problema e pusă corect. Într-adevăr, dispun de tot necesarul. Armament, aşa cum aţi remarcat corect,le-ar ajunge pentru un secol de război. Sprijin financiar şi economic din partea Rusiei le este asigurat pentrujumătate de secol. Deşi populaţia propriu-zisă a Rusiei suferă de foame, în această Pridnestrovie şmecherăbanii curg gârlă. Principalul lucru de care duc lipsă oamenii noştri de acolo sunt… resursele umane. Nu este niciun secret pentru nimeni că de fapt în Transnistria majoritatea etnică o constituie nu ruşii şi nici ucrainenii cimoldovenii – 42%. Doar 34% sunt ucraineni, care nu prea par dispuşi benevol să apere interesele Rusiei în zonarespectivă şi 13% sunt ruşi. Propaganda tiraspoleană sperie lumea cu primejdia românească şi pentru momentvechiul truc stalinist propagandistic din anii ’30 funcţionează. Curând însă lumea îşi va da seama că e un bluf, căe o minciună. Iată de ce ni se cere să completăm aşa-zisa gardă militară a Transnistriei cu oameni. Deschis nuputem însă face nimic deşi ar fi simplu. Am putea trimite acolo cetăţeni ruşi. Norocul nostru e că practic miliţiamoldovenească a Chişinăului e dezarmată: gardiştilor echipaţi până în dinţi li se opune miliţia moldoveneascăînarmată doar cu pistoale Makarov din dotare. Pistoalele-mitralieră Kalaşnikov din dotarea MAI al Moldovei le-am retras din timp încă acum doi ani. Am găsit motivul potrivit. Arme automate au doar militarii din puţinnumerosul OMON al Moldovei. Dar şi acelea de calibrul 5,45 mm. - Bine, dar dacă moldovenii nu au cu ce lupta de ce e nevoie de completarea cu personal a trupelor dinTransnistria? - Pentru eventualitatea în care România va furniza Chişinăului pistoale-mitralieră Kalaşnikov pe careaceasta le produce în mod independent şi în formulă modificată. Atunci Smirnov va avea probleme. Luă cuvântul unul din locţiitorii preşedintelui noii structuri KGB-FSB. - Cât examinăm celelalte puncte de pe agenda şedinţei îi rog pe cei prezenţi să se gândească şi la finalulşedinţei să-şi expună punctul de vedere. Acum trecem la cel de-al doilea punct de pe agendă. În problemarespectivă nu avem raportori aşa că vă rog să vă exprimaţi punctul de vedere. Sunteţi la curent cu problemacadrelor de care ducem lipsă… Se ridică generalul S. Saveliev, noul şef al direcţiei conduse anterior de generalul Plehanov, care aparticipat la puci şi a fost concediat din KGB-FSB. 57
  • - Am experienţa necesară de lucru cu rezerviştii KGB-ului. Din ei rezultă nişte profesionişti de cea maibună calitate. Vă rog să vă amintiţi în acest sens de operaţia strălucită de curăţire a statului major al grupării detrupe sovietice din Afganistan de trădători. Acţiunea a fost executată de rezervişti KGB. A fost o misiune pe caren-ar fi putut s-o execute cu succes nici profesioniştii activi. Aş putea să aduc o serie de exemple. Dar pentru anu vă răpi din timp propun, în primul rând să mobilizăm din rezerva KGB-FSB pe cei mai buni şi să-i instruim.Fireşte, mărindu-le salariul şi oferindu-le tot felul de facilităţi materiale. Majoritatea sunt persoane de cea maibună calitate morală şi operativă. Şi-au demonstrat deja calităţile de buni manageri în cadrul diverselorstructuri reformate, în special comerciale. În al doilea rând trebuie să-i racolăm pe foştii colaboratori KGB careau rămas în securităţile fostelor republici sovietice. Iar dacă nu izbutim la acest capitol, ceea ce e cât se poatede probabil, dar fiind că majoritatea sunt originari de acolo şi îşi au familii acolo, să-i facem agenţii noştri. Dupămine cred că nu e o sarcină prea grea dat fiind că fostele servicii secrete KGB de acolo erau compuse înproporţie de cam 80 procente din ruşi. În acest fel vom dispune pretutindeni de ochi şi urechi. Am terminat. - Cine mai are ceva de spus? întrebă adjunctul preşedintelui noii structuri KGB-FSB. Văd că nu maiexistă alte idei. Tovarăşe general Saveliev, vă rog să notaţi tot ce am vorbit în raportul pe care urmează să mi-lprezentaţi. Şi vă rog pe dumneavoastră, se adresă de astă dată şefului secţiei cadre, să-mi prezentaţi listacompletă a colaboratorilor noştri trecuţi în rezervă din diverse motive. E important. După care vă prezentaţiîmpreună cu generalul Saveliev la mine. - Vom executa cum aţi ordonat, tovarăşe general-colonel! - Pentru punctul trei am anumite observaţii. Pentru moment doar observaţii. Cam peste o lună însă sevor trage concluzii şi se vor lua decizii. În legătură cu destrămarea URSS şi cu preluarea puterii de cătrepreşedintele Rusiei şi ca urmare a puciului eşuat numeroşi colaboratori au fost concediaţi iar alţii s-auconcediat singuri. Noul val de angajaţi nu prea ştie ce înseamnă disciplina. Rog să se facă ceva în acest sens, săse lucreze cu ei. Preveniţi-i pe toţi că nu vom face concedieri, cel puţin pentru moment, astfel că au două soluţii– sau respectă disciplina sau dispar. E timpul să terminăm cu harababura şi cu lipsa de disciplină din KGB-FSB.Suntem responsabili de securitatea statului. Cine are întrebări legate de punctul trei? Dacă nu aveţi, trecem ladezbaterea punctului unu. Rog să vă pronunţaţi. Se ridică un general-locotenent care pe lângă domeniul de bază mai avea în grijă şi supraveghereaactivităţii organizaţiilor neformale. - Zilele acestea am deschis întâmplător televizorul şi se arăta ceva legat de Moldova. Acolo un oarecareevreu Lisevici sau Salevici, nu mai ţin minte cum se numea, prezenta un reportaj de pe malul stâng al Nistrului, 58
  • adică din Transnistria, pe care noi o numim cu multă şmecherie Pridnestrovie, adică regiune apropiată deNistru – din stânga sau din dreapta: Privoljie – Pridneprovie – Prindnestrovie. Era arătat un oarecare kazactransnistrean, un alcoolic sadea, de fapt, ca fiind un reprezentant al kazacilor transnistreni. După cum ştiţidirecţia mea se ocupă şi de formaţiile kăzăceşti. Dragii mei, care a fost imbecilul care a lansat mitul ca aceste„formaţiuni kăzăceşti” sunt „transnistrene”. Se ştie doar că de-a lungul întregii istorii acolo nici n-a mirositmăcar a kazaci. Evreul însă vorbea cât se poate de convins că acolo aceştia sunt aproape băştinaşi. Dar mi separe o idee bună să folosim acolo formaţiunile kăzăceşti: vechea tactică – se minte până ce minciuna este luatăca adevăr. Şi-au pus tot felul de galoane şi însemne ţariste, umblă înfofoliţi ca nişte curcani în tot felul deuniforme militare de parcă ar dori să semene cu personajele celebre din „Donul Liniştit”. Trebuie să lepromitem bani buni şi să-i punem la treabă. - Dar vor avea probleme cu interpuşii noştri din Transnistria, cu aşa-zisele autorităţi tiraspolene. - E problema lor. Au nevoie de luptători – le oferim. În rest îi priveşte. - De fapt, e o propunere bună. Seamănă şi a voluntari dar şi a vechi kazaci zaporojeni. Vă încredinţeziconstituirea de astfel de formaţiuni şi expedierea lor în Transnistria-Pridnestrovie. Îmi raportaţi în privinţarezultatelor. - Am înţeles, tovarăşe general-colonel! - Cine mai are propuneri? Se ridică un alt şef de direcţie. - Propun folosirea de delincvenţi deţinuţi în închisorile noastre. Pe cei ameninţaţi cu pedeapsa capitalăsau cu termene de la cincisprezece ani. Ţinând cont că nu au o soluţie mai bună şi că urăsc orice miliţian iar departea chişinăuiană luptă doar voluntari şi miliţie, moldovenii neavând încă armată, aceştia vor lupta cu plăcereşi până la capăt! Sunt sigur că toţi miliţienii luaţi de aceştia prizonieri vor fi împuşcaţi pe loc, fără nici un fel dejudecată. Amintiţi-vă de acelaşi Kotovski, de altfel originar din Basarabia sau Moldova, polonez de origine, unhoţ în lege poreclit „Motanul” („Kot”). A devenit erou al URSS! Pot prezenta şi o serie întreagă de alte exemple.Sute la număr. De exemplu, Leova Zadov, un celebru bandit din Odesa era şeful contraspionajului la Mahno. - Vara trecută am folosit deja deţinuţi. La ordinul lui Kriucikov îi expediam în loturi de câte zecepersoane. Responsabil era nu colaborator de-al nostru. Ajungeau cu trenul până la Tiraspol, acolo erauîntâmpinaţi şi imediat a doua zi deveneau gardişti. Formal, fireşte, căci firea de criminali nu şi-o schimbaujefuind şi ucigând fără cruţare în stânga şi în dreapta. Curând însă au început să fie capturaţi de miliţia 59
  • moldovenească. Ca muştele. Frica de miliţie se dovedi mai puternică. Imagini despre ei şi folosirea lor a ajuns încurând pe toate canalele internaţionale. Sigur, că ştiam că se încalcă tot felul de convenţii internaţionale careinterzic utilizarea deţinuţilor în conflicte armate. Va trebui să fim atenţi. Dacă era vechea URSS, scuipam, daraşa la mijloc e imaginea Federaţiei Ruse care se vrea percepută ca stat civilizat. Sigur, am şi trimis vreo cincisute de criminali… Nu-i, poţi aduna şi băga din nou la răcoare. De aceea soluţia cu kazacii mi se pare foartebună. par şi voluntari dar şi fără legătură cu elementele direct criminale. Cine are întrebări? Dacă nu aveţi, rogsă vă gândiţi cum am putea să luăm Ucrainei străvechiul pământ rusesc Crimeea. Liberi. - Nu dăm iarăşi în bară cu acest „străvechi”? întrebă generalul-maior Ivanenko, un tip în general tăcut şiprudent. Au să ne râdă în nas ucrainenii amintindu-ne lucruri elementare. Până la cucerirea prin forţă de cătreEkaterina a acestui pământ acolo mai întâi s-au aflat colonişti greci, sciţi, romani, tătari. Anume de la aceştia,am preluat noi acest spaţiu. Falsificăm istoria? - Nu contează. Stăpâneşte cel care e mai puternic. - Şi dacă principiul îl urmează şi japonezii, chinezii, estonienii, finlandezii şi atâţia alţii? - Generale, probabil că ai dreptate. Vorbitorul tăcu, apoi adăugă: În principiu şi din punct de vederemoral. Nu însă şi geostrategic. Aşa că… vă gândiţi cum recuperăm Crimeea. Mulţumesc. Sunteţi liberi. Şi nuuitaţi că în joc e soarta Rusiei. A Rusiei care nu trebuie să-şi piardă faima dintotdeauna. Marea noastră Rusie…Încă puţin şi vorbitorul ar fi izbucnit în lacrimi. X X X Ivan Lemeşev stătea culcat cu ochii închişi pe o sofa din casa părintească, dintr-o cameră minusculă.Până la programul de lucru mai rămânea încă o oră întreagă. Se simţea bine să stea aşa şi să viseze. Să viseze laun viitor bun. Ieri a stat cu Marusia în camera ei până aproape de ora două dimineaţa. A încercat să aibă relaţiicu ea. L-a ţinut însă la distanţă. Flăcăii de vârsta lui le-o trag demult fetelor, ea însă o ţine una şi bună că „abiadupă nuntă, după nuntă”. El însă nu are chef nici de nuntă şi nici de căsătorie. E prea devreme. Are abiadouăzeci şi şase de ani. Nu a văzut încă nimic în viaţă în afară de o casă cu două camere minuscule, în care pelângă el locuiau încă patru copii. Nu a fost o plimbare de plăcere nici serviciul în Armata Sovietică şi niciînvăţătura în Institutul Politehnic din Rostov pe care l-a absolvit anul trecut. Din armată s-a întors în grad desergent major după care s-a înscris imediat la facultatea hidrologică. Şi-ar fi dorit să candideze la institutul demedicină sau de drept dar acolo era concurs mare şi pentru ca să poată fi admis trebuia sau să susţină cusucces examenele sau să dea cuiva mită. Nu avea bani, iar de un concurs cinstit se temea. Aşa că în final s-a alescu o diplomă de inginer specializat în lucrări de amelioraţii. Exact pe atunci în oraşul său natal Volgodonsk s-au 60
  • început lucrări de irigare a terenurilor arabile. Apa urma să fie preluată din lacul de acumulare, Timleansk şi săirige terenurile supuse secetei. Dar până ce Ivan şi-a terminat studiile proiectul a fost închis şi el s-a pomenitastfel fără posibilitatea de a se angaja conform profesiei, meseria lui de ameliorator devenind inutilă. Ojumătate de an după absolvire şi-a tot căutat un loc de muncă dar nu a găsit nimic. Într-un târziu l-a ajutat oveche cunoştinţă pe care Ivan îl salvase într-o încăierare cu nişte bandiţi. Tatăl acestei cunoştinţe era atamande kazaci. Acesta l-a aranjat ca instructor pentru pregătirea militară a tinerilor kazaci. Tot el i-a făcut rost şi deuniformă de kazak cu care Ivan se mândrea. I s-a conferit gradul de sublocotenent de kazaci. Natura l-aînzestrat cu forţă fizică şi cu o anumită inteligenţă militară. Era considerat unul dintre cei mai respectaţiinstructori. Se sculă cu grijă să nu şi-i trezească pe cei doi fraţi mai mici care dormeau în aceeaşi cameră cu el. Casaera compusă din trei camere minuscule. Într-o alta îi dormeau surorile iar în cea de-a treia – părinţii. Încă destulde tineri. La serviciu obişnuia să meargă pe jos. Îşi curăţă până la luciu cizmele, îşi examină uniforma. Era înregulă. - Ivan, vino, fiule, la masă, îl chemă maică-sa. - Vin, mamă. Tata unde e? - S-a dus de dimineaţă la pescuit. Poate că prinde ceva pentru prânz. Dacă va fi ceva, te sun. Ai sămănânci cu noi. Azi e în schimbul de noapte. - Mâine e zi liberă. Am să merg şi eu la pescuit. Ajuns la serviciu, intră la şeful şcolii. - Să trăiţi, domnule esaul! - Bună ziua, domnule sublocotenent! Cum vă simţiţi? - De lucru. Sunt gata de muncă şi de apărare. - Da, să nu uit: astăzi toţi ofiţerii de kazaci sunt convocaţi de atamanul nostru militar. Urmează săanunţe ceva important. - Nu ştiţi despre ce e vorba? Nu de alta, dar pentru seară am nişte treburi. 61
  • - Habar n-am. Ştiu însă că ieri a venit cineva la el de la Moscova şi a rămas peste noapte tot la el. - Probabil că e vreo pasăre importantă, dacă l-a invitat să doarmă la el. De regulă, nu prea îi place s-ofacă. La prânz la chemat maică-sa. Aveau ciorbă de peşte. Taică-său prinsese un peşte bun. Adunarea era fixată pentru ora şapte în sala de festivităţi a şcolii. Toţi cei prezenţi au fost înregistraţi.Când atamanul de militari şi bărbatul care îl însoţea, în vârstă cam e vreo cincizeci de ani au intrat şi s-auîndreptat spre masa prezidiului toată lumea prezentă în sală se ridică în picioare. - Rog să luaţi loc, domnilor ofiţeri! Când toţi s-au aşezat, vorbi atamanul. - Domnilor, tot ce vom vorbi are cod de „Strict secret”. Dacă cineva din cei prezenţi nu e de acord cuceva, rog să părăsească încăperea. Cei însă care rămân vor semna de nedivulgare a secretului şi vor purtarăspundere în conformitate cu rigorile legii. Aşa că, domnilor, decideţi – cine vrea să plece – pleacă. Făcu opauză. Nu plecă însă nimeni. - Perfect, acum semnaţi şi începem consfătuirea. Esaul, instalează paza. Când toţi au semnat de angajare pentru a nu dezvălui conţinutul discuţii secrete şi au luat loc,atamanul militar îl prezentă pe oaspetele sosit de la Moscova. - Vă va vorbi general-colonelul Mileşkin, şef de direcţie KGB-FSB. - Tovarăşi… domnilor! Rusia are nevoie de ajutorul dumneavoastră. Strămoşii dumneavoastră au fostmereu gata să se sacrifice pentru Maica-Rusie. Dumneavoastră sunteţi gata? În sală se lăsă o linişte mormântală după care răsună un „Da” unanim. - Nici nu mă aşteptam la un alt răspuns! Văd că cineva nu numai devine kazak ci şi se naşte. Acumdespre problemă. În Moldova are loc un război civil. Prin eforturile noastre au fost create două republiciseparatiste, în Transnistria chiar şi cu lideri trimişi de noi. Ne interesează acum doar aşa-zisa PridnestroviaMoldavskaia Respublika, adică teritoriul RSS Moldoveneşti situat dincoace de Nistru, exact în spaţiul în care în1924 am creat aşa-numita Republică Autonomă Moldovenească. Exact în acest spaţiu este dislocată armata a14-a Rusă, evacuată din Europa şi Ungaria şi o cantitate enormă de muniţie şi echipament militar. Până la cincisute de eşaloane, aduse din tot spaţiul fostului lagăr socialist pe care l-am părăsit. E o foarte bună bază militară 62
  • cu care putem influenţa Balcanii. Aşa-ziselor „autorităţi de la Tiraspol, din Pridnestrovia”, le furnizăm totnecesarul de armament şi echipament… Sunt oamenii noştri. Nu dai unui străin. Numai că… nu are cine, sălupte. În zonă de fapt ruşii constituie doar 11% din totalul populaţiei. Chiar dacă au fost plasaţi în majoritate înoraşe. Iar moldovenii şi ucrainenii de acolo nu prea vor să moară pentru noi, pentru interesele Rusiei… Asta esituaţia! Armata regulată nu poate să se implice deschis. Ar fi un mare scandal. Sigur, într-un tanc sau într-untab nu se vede cine e – ofiţer rus sau voluntar, la infanterie însă se vede. De aceea că chemăm să mergeţi înajutorul Pridnestroviei. - Dar împotriva cui luptă aceştia? - Păi…, generalul făcu o pauză de gândire: nu se aşteptase că i se va pune o astfel de întrebare, dupăcare mărturisi: împotriva miliţiei moldoveneşti care nu este înarmată decât cu armele din dotare, adică înprincipal cu pistoale Makarov. Se gândise că spunându-le acest adevăr îi va face mai uşor să accepte „oferta”.Pistoalele-mitralieră Kalaşnikov le-am retras încă acum doi ani. Ne-am gândit atunci la o astfel de turnurăposibilă a evenimentelor. - Miliţia vrea să pună mâna pe baza militară rusă? Ştim să este păzită de militari ruşi. - Nu, vor să aibă controlul legal pe întreg teritoriul fostei RSSM. Nu putem accepta pentru că în primulrând, conform tratatului de constituire a CSI, tot armamentul dislocat pe teritoriul unei republici unionale esteproprietatea fostei republici unionale. Nu ne convine. - Şi totuşi, noi ce vom face acolo? - Sarcina voastră e să luptaţi ca să nu permiteţi autorităţilor centrale ale Moldovei să aibă în stăpânireîntreg teritoriul. - Adică urmează să luptăm de partea separatiştilor, comandaţi de la Moscova. - Da. - Dar dacă şi tătarii, başkirii, udmurţii, tuvinii, cecenii şi alte popoare vor dori să se separeu de Rusia, cefacem? - Nimiciţi de la rădăcină! - Pentru ce, generale? - Pentru separatism! 63
  • - Şi atunci noi de ce trebuie să sprijinim separatismul din Moldova? Dublu standard? Doar până la urmădespre participarea noastră, despre implicarea directă a Moscovei se va afla. Va ieşi totul la suprafaţă. Şiatunci, cum ne scoatem cămaşa? Nu prea se leagă cu logica simplă: în ţări, pe pământuri străine sprijinim şistimulăm separatismul, chiar şi cu mijloace militare, iar la noi îl nimicim, „la rădăcină”, cum aţi spus?! Parcăvorbim de perestroikă, de democratizare, respectare a drepturilor străine? De o Rusie străină! Suntemduplicitari? - Îmi pare rău că abia acum vorbiţi de acest lucru. Politica URSS a fost alta? Dincolo de lozinci şi deformule de umanism şi dragoste internaţională neţărmurită?! Dragii mei, principiul e simplu în orice gen depolitică externă: are dreptate cel care e mai tare – şi… mai mare. Nu vedeţi ce burtă am eu? Cine are una maimare? Adică legea junglei, încă nu s-a abolit. - Sărmana Rusie se transformă iarăşi în junglă? Vădit deranjat de aceste replici spontane, atamanul ceru linişte şi încetarea oricăror discuţii. - Nu suntem copii! Conchise el. Continuaţi, tovarăşe general. - Da, mulţumesc, domnule-tovarăş ataman. O ultimă precizare: Toţi angajaţii în această acţiune voravea o soldă de circa o mie cinci sute de dolari lunar. - Cât, cât?! Pentru cei prezenţi era o sumă fabuloasă. - Repet: O mie cinci sute de dolari lunar. Cu primirea a cinci sute pe loc, chiar acum. Restul acolo.Totodată, dacă la ocuparea unei localităţi mai puteţi ciupi ceva bunuri – e treaba voastră. Veţi fi liber s-o faceţi.Doar fără violuri! Fiecare ofiţer de kazaci îşi alege singur echipa. Şi încă ceva: dacă sunteţi capturaţi, vădescurcaţi pe cont propriu! Ceilalţi angajaţi nu trebuie să ştie unde merg. Le veţi spune ce şi cum doar la sosire.Cine e de acord, merge şi-şi ia avansul. Lemeşev mergea acasă ca înaripat. Ţinea pentru prima oară în viaţa lui cinci sute de dolari. Cât de multse va bucura maică-sa! Poare că în acest fel izbuteşte să scape cât de cât de sărăcie. Acum avea un scop precis:să se îmbogăţească, să prindă la cheag! E o şansă unică pe care nu poate s-o rateze. Ca ofiţer şi cu condiţia căva putea să mobilizeze sub comanda sa o sută cincizeci de persoane, urma să încaseze lunar un total de douămii de dolari americani. Cu aceşti bani îşi poate cumpăra în cel mai scurt timp o casă, maşină. Iar dacă rămâneacolo un an-doi ani!!! Se zice că moldovencele sunt extrem de frumoase. Sunt şi ele, ca şi dânsul, brunete. Elavea rădăcini turceşti de aceea piele feţei îi era smolită în timp ce părul îşi păstrase culoarea blondă,caracteristică rasei. Iar aici o oarecare Marusika se tot fâţâie dându-şi aere de mare brânză: „După nuntă, după 64
  • nuntă!” Scuipă el pe tipă şi pe nunta ei. Când se întoarce îşi ia o nevastă mai înstărită… Dar poate că rămâneacolo?! Se spune că e o climă foarte bună, Marea Neagră e la o azvârlitură de băţ, vinul curge gârlă. Iar serviciulmilitar i-a plăcut dintotdeauna. Când ajunse acasă, taică-său plecase deja în schimbul de noapte. Acasă era doar maică-sa. - Mamă, ghiceşte ce am adus? îi spuse el mamei şi se lovi peste buzunar. - Pentru salariu e cam devreme. Vreo adeverinţă, ceva. - Nu, cinci sute de dolari americani verzişori şi buni! Şi depuse bancnotele străine pe masa de bucătărie. - Mamă, vezi ce se poate face cu ei. - Vai, de unde atâta bănet, maică? - Plec peste câteva zile într-o deplasare. Acesta e un avans. O arvonă. - Bine, dacă avansul e de cinci sute care va fi salarul? - Două mii, mamă. - Cam mult, fiule. Nu-mi prea place treaba. Nimeni nu-ţi va da de ochii buni o astfel de sumă. Înseamnăcă e cu grijă, că e primejdios. - Nu, mamă. E o simplă delegaţie de serviciu. N-ai uitat că sunt ofiţer de kazaci? De aceea şi mi seplăteşte mult. Iar kazacii au riscat dintotdeauna. Nu e ceva nou. - Fiule, există un vechi proverb: „Banii mulţi există ca şi brânza pe degeaba doar în capcanele deşoareci”. Nu ai să nimereşti şi tu în una din ele? - E în regulă, mamă. Fii pe pace. E o muncă de militar. Una obişnuită. Cu atât mai mult că nici nu maiam încotro: totul a şi fost hotărât. După masă şi-a făcut o listă cu şaptezeci de persoane pe care îl cunoştea şi care îl cunoşteau şi careaveau urgentă nevoie de bani. Se aşeză lângă telefon şi, cu cartea de telefoane în mână începu să sune. Maiîntâi le telefonă celor mai buni prieteni, apoi celor mai siguri şi mai bine pregătiţi militari. Din cei şaptezeci doar 65
  • unul nu primi să meargă – din cauza mamei acestuia care era grav bolnavă. Nu avea tată şi toată grija pentrumamă îi revenea lui. Ceilalţi însă au primit propunerea cu tot entuziasmul. Mai ales pentru un astfel de salariu. De Marusia auitat complet. Nu-l mai interesa. Îşi concentrase toată energia la executarea misiunii. A doua zi a adunat de latoţi cereri de angajare şi le-a dus atamanului. Acela se arătă surprins cât de iute făcuse totul. Ba mai angajase şipersoane în plus. - Mă bucur, Lemeşev, că nu am greşit în privinţa ta. Devii un foarte bun ofiţer de kazaci. În calitate deataman de campanie va merge fiul meu, prietenul tău. Ieri a fost avansat în grad. A devenit plutonier militar.Dar am să te rog să ai grijă de el, să-l ai sub pază. Dacă vă întoarceţi cu bine îţi voi acorda gradul de esaul. - Servesc Rusia şi kăzăcimii. Voi avea grijă de el. Staţi liniştit. - Peste trei zile plecaţi cu autobuzul până la Odesa, iar de acolo – la Tiraspol. Coloana va fi însoţită demaşini de miliţie şi de colaboratori KGB-FSB. Aşa că n-o să vă poată opri nimeni. Peste trei zile, aşa cum s-a promis, o coloană de cincizeci de autobuze turistice „Ikarus” luă cursul spreOdesa. În ele se aflau circa două mii de persoane. Toate numai din Volgodonsk. Coloane similare au plecat dinRostov-pe-Don şi Novocerkask. Aproximativ peste zece zile vor fi expediate şi alte coloane. Până la Tiraspol au ajuns fără probleme. Conducerea aşa-zisei Pridnestrovii a organizat un miting. I-aunumit pe kazaci salvatori. Şi imediat i-au expediat pe poziţii. Fireşte, mai întâi dându-le arme. Originarii dinVolgodonsk s-au nimerit să fie plasaţi lângă satul Coşniţa. Au ocupat tranşeele săpate din timp de voluntari dinrândul populaţiei locale. În contextul gardiştilor murdari, nespălaţi, urât mirositori kazacii cu lampasurile şicocardele lor strălucitoare păreau nişte adevăraţi extratereştri. Mai ales că şi bravau, promiţând că în câtevazile le vin de hac moldovenilor. Însă după ce chiar în prima zi lunetiştii moldoveni au împuşcat paisprezecekazaci care îşi tot demonstrau neînfricarea, scoţându-şi mereu capetele din tranşee, ei s-au ogoit. X X X Grupul special în frunte cu locotenentul Oleg Bădărău a fost scos de pe câmpul deoperaţii Coşniţa şi chemat la statul-major, la Holercani. Ştiau că îi aşteaptă o misiune specială.Altminteri nu ar fi fost chemaţi. 66
  • Primăria Ciocâlteni, raionul Orhei, a dat, conform calculelor mele, 14 eroi dinsubunităţile cu destinaţie specială, care au apărat cu demnitate în 1992 pământul nostruîmpotriva ocupanţilor ruşi. Sosiţi la faţa locului au fost chemaţi la comandantul brigăzii. La masă şedea împreunăcu comandantul brigăzii deja cunoscutul locotenent-colonel Ctitor, după acea operaţie devenitdestul de respectat. - Ceea ce vom examina acum trebuie să rămână aici. Orice scurgere de informaţie poateduce la moartea voastră şi la eşecul misiunii, Gamurari i-a privit pe toţi cei prezenţi, sunteţicei mai buni luptători ai brigăzii. Iar misiunea este de cea mai mare răspundere. Locotenent-colonelul o să vă spună în ce constă ea. - Am fost iarăşi numit conducătorul operaţiunii. Esenţa ei constă în faptul că noitrebuie să cucerim şi să nimicim secţia de miliţie din Grigoriopol şi statul-major alformaţiunilor militare ale mercenarilor-voluntari ruşi care s-au mutat în secţia de miliţie dupăce i-au distrus data trecută. Misiunea e foarte complicată, căci după atacul nostru eipatrulează străzile cu servicii întărite, iar malul Nistrului este limpezit. Însă locotenentulsuperior Ţurcanu, cu ajutorul lui Serghei Abramean – s-a ridicat unul din poliţiştiinecunoscuţi aflaţi în birou – care mai înainte era colaborator al SOIR Grigoriopol şi cunoaştebine drumul încolo, a găsit o breşă în apărarea inamicului. - Aţi făcut cercetări, câţi oameni se află acolo? - Da, dar situaţia se schimbă în fiecare zi, în fiecare ceas. - Mergeţi cu noi? a întrebat Coţuc. - Da. Plecăm de îndată ce se întunecă. După Vadul lui Vodă sunt ascunse două bărci. La ora unu noaptea grupa a pornit spre locul unde se aflau bărcile. Într-o luntre pluteauCoţuc, Roman şi Alerguş, în a doua, ceilalţi. Au acostat nu departe de oraş. Locotenent-colonelul, orientându-se, a fixat reperelepentru întoarcerea la bărci, a împărţit grupul. - Ne întâlnim la secţia raională. 67
  • Domnea o linişte de mormânt. Părea că fiecare foşnet se auzea de departe. Au pornitîncet, cu băgare de seamă spre oraş. La marginea oraşului au întâlnit o patrulă de gardişti. Ausalutat în limba rusă. Erau cu toţii în haine de camuflaj şi era imposibil să fie recunoscuţi. Cuatât mai mult cu cât vorbeau în limba rusă. Iar aşa-numiţii gardişti, care erau puşcăriaşi şimercenari voluntari din toată Rusia, spuneau că ei luptă împotriva românilor care nu puteauşti atât de bine limba rusă. Această împrejurare le-a prins în zeci de cazuri bine moldovenilor.Mai cu seamă în luptele de stradă din Tighina. Au ajuns cu bine la secţia municipală de poliţie. - Grupul tău atacă etajul întâi, i-a spus locotenent-colonelul lui Coţuc, iar noi, etajuldoi. După cum v-aţi dat seama, cercetarea nu s-a făcut în măsură deplină şi nimeni nu poateşti ce forţe sunt concentrate în oraş. După operaţie vă strecuraţi câte unul spre Nistru. Noroctuturor. Grupul lui Coţuc a cucerit printr-un atac fulgerător etajul întâi. Grupa a doua curăţeaetajul doi. Între timp gardiştii, cazacii, miliţienii şi mercenarii şi-au venit în fire şi au începutsă atace cu puteri mari. Împotriva a şapte ostaşi din subunitatea cu destinaţie specialăseparatiştii au aruncat peste 500 de inşi. - Ne-am îndeplinit sarcina. Am distrus statul-major. Răzbim fiecare cum poate, aordonat locotenent-colonelul, avem mai multe şanse să supravieţuim. În talmeş-balmeşul care domnea în rândurile atacatorilor, folosind limba rusă, CezarRoman şi Victor Alerguş, au ieşit din încercuire şi au început să se furişeze pe străzileîntunecate, spre Nistru, spre bărcile salvatoare. La marginea oraşului l-au întâlnit pe plutonoerul Gheorghe Coţuc, care se pregătea sătragă, crezând că aceştia sunt urmăritorii. Parola, spusă la timp i-a salvat. Au început să alerge împreună spre râu. Rătăcind un pic, au ajuns la turn, reperulprincipal. În spate se auzeau vocile urmăritorilor, răsunau rafale de armă automată în direcţialor. 68
  • - Dă o grenadă, l-a rugat Alerguş pe Roman, am să-i reţin. Roman avea mai mult de doimetri înălţime şi aproape 100 kg şi nu era atât de sprinten, iar Coţuc nu alerga atât de bine caVictor. Dându-i ultimele grenade, Coţuc şi Roman au alergat mai departe, iar Victor a rămassă-i aştepte pe urmăritori. Avea un singur gând: să-i reţină cât mai mult pe urmăritori şi sădea posibilitate prietenilor să ajungă la bărci. Urmăritorii parcă ştiau încotro se îndreaptă ostaşii din trupele speciale, mergeau sigurîn urma lor. Aruncând două grenade şi reţinându-i destul de mult pe urmăritori care,înţelegând cu cine au de-a face, nu se grăbeau să moară, Victor a alergat spre locul undetrebuia să se afle bărcile. Dar ele nu erau acolo, deşi, după semnele lăsate de ei, au venit exact la acel loc. Coţuc şiRoman le-au căutat, dar nu le-au găsit. Se auzeau deja vocile clare ale urmăritorilor. - Plecăm înot, a ordonat Coţuc şi a intrat primul în apa rece ca gheaţa. După el şiRoman. - Am să-i reţin. Mai aruncă-mi un încărcător, s-a adresat Alerguş către Roman, care nureuşise să se îndepărteze de mal. Luând încărcătorul a alergat, ca să nu dea urmăritorilorposibilitatea să tragă în urma prietenilor. A deschis focul. Vocile se mai auzeau. A schimbat poziţia. A auzit comanda: înainte! Şio mulţime enormă de scurte au pornit la atac. A privit spre tovarăşii care înotau. Aceştia eraula mijlocul râului. „Trebuie să-i mai reţin o vreme. Să înoate cât mai departe”. A început sătragă fără a ţinti. Mai avea cartuşe. O grenadă a explodat alături. Pentru o clipă şi-a pierdutorientarea, nu înţelegea unde se află. Contuzia uşoară a trecut repede şi, terminând cartuşele,a alergat spre râu. S-a aruncat din fugă în apa rece ca gheaţa, care îi încătuşa trupul,mişcările… Cu încetul însă s-a deprins şi aproape că i-a ajuns din urmă, când a văzut cumGheorghe, dând din mâini, s-a scufundat. Cezar se lupta cu valurile, abia de se ţinea pe apă.Victor a început să înoate spre el. Dar nu a reuşit… Privind în jurul său, nu a văzut nici unul 69
  • din prieteni. A înotat spre malul drept. Ajunşi pe mal, separatiştii au deschis focul… Însăaceasta era ziua lui… Nu l-a atins nici un glonte. Ajuns la mal, uşor contuzionat, a pierdut conştiinţa. L-au găsit Ion Ţurcanu şilocotenent-colonelul Ctitor, conducătorul operaţiei. Separatiştii au deschis un foc nimicitor împotriva malului drept. S-au ascuns tustreiîntr-o râpă. Acoperindu-l pe Alerguş cu crengi, au ieşit târâş din zona focului şi au chematambulanţa. În acelaşi mod l-au scos pe Victor şi l-au trimis la spital. Două săptămâni poliţiştii SPR Criuleni şi ostaşii BPDS, care nu erau în misiune aucăutat trupurile lui Gheorghe Coţuc şi Cezar Roman. Abia peste o lună ele au fost găsite depescari lângă Anenii Noi. Trupurile erau umflate. Pe Cezar Roman l-au recunoscut dupămăsura bocancilor, avea cea mai mare măsură din Brigadă. Pe lângă cei doi, au dispărut fără urmă poliţiştii din SPR Criuleni Boris Cotruţă şiSerghei Abramean, care nu au putut să iasă din încercuire. *** Au trecut câteva zile de la atacul asupra SPR Grigoriopol, când în satul Dubăsarii Vechiau fost prinşi nişte diversionişti. În timpul schimbului de focuri un diversionist a fost ucis. Aldoilea a fost făcut prizonier. Erau fraţi. Scopul diversiunii lor erau primăria şi postul de poliţie. Separatiştii auhotărât să se răzbune astfel pentru distrugerea secţiei de miliţie din Grigoriopol. Pe deasupra,cu mâinile moldovenilor. Comandantul frontului Coşniţa la separatişti era colonelul Armatei a 14-a care, subpresiunea conducerii Transnistriei, a propus schimbul diversioniştilor făcuţi prizonieri. Sefăceau schimbul poliţistului Boris Cotruţă şi trupului lui Serghei Abramean cu gardistul prinsîn Dubăsarii Vechi şi trupul fratelui său. Schimbul s-a făcut lângă serele din satul Doroţcaia. Din partea moldovenească eraprezent ministrul MAI Antoci. Locotenentul major Ţurcanu, îmbrăcând halatul de medic, s-a 70
  • aşezat la volanul ambulanţei. I-a dus pe gardişti şi s-a întors cu subordonaţii săi, care au fosttorturaţi de cazacii şi puşcăriaşii – gardişti. Cotruţă a povestit cum a murit eroic flăcăul armean Serghei Abramean, de care îşibăteau joc nu numai cazacii şi puşcăriaşii, ci şi foştii tovarăşi care încălcând jurământul, auînceput să lucreze pentru separatişti. I-au tăiat testiculele, limba, degetele. Apoi l-au împuşcatsub ochii lui Boris. - Priveşte, strigau ei, aşa vor păţi toţi grangurii. Transmite tuturor! Ei vroiau să-i sperie pe luptătorii din trupele speciale. Dar s-a întâmplat invers. Ei i-auînrăit. De atunci ostaşii din trupele speciale nu mai luau prizonieri, semănând o spaimă demoarte în rândurile separatiştilor. Când separatiştii aflau că împotriva lor luptă beretelenegre, ieşeau din tranşee şi fugeau. *** Trebuie spus despre încă o putere al cărei rol în evenimentele din Transnistria nu esteelucidat până la capăt. Această putere multiformă pe care o ştie fiecare – KGB-ul. Un stat înstat. Mulţi profesionişti puternici, inteligenţi şi devotaţi cauzei. Devotaţi cauzei şi celor careconduc aceste treburi. Agenţi secreţi au fost şi vor fi întotdeauna în orice ţară. Au fost şi în Moldova, şi înTransnistria. Ei au îndeplinit şi îndeplinesc astfel de misiuni speciale despre care nimeni nuştie bine şi nici nu trebuie să ştie. A doua zi după acapararea armelor în Parcani, pe 15 martie, a dispărut şeful secţieispeciale a Armatei a 14-a colonelul Stepâghin Iuri Gavrilovici, care trimitea cu regularitateinformaţii despre „acapararea” armamentului Armatei a 14-a de către transnistreniidezlănţuiţi. În ajun seara Stepâghin a trimis la Moscova următoarea telegramă cifrată cu raportulprivind luarea depozitelor de armament din Parcani, despre rolul jucat în aceste evenimentede Kostenko, Smirnov, Petreasov. Şi el a dispărut… 71
  • Moscova a utilizat şi agenţi conspiraţi adânc care nu sunt folosiţi decât o singură dată.Apoi sunt scoşi din joc. Stepâghin cunoştea foarte multe despre care nu trebuia să ştie nimeni. Agenţii puşi la treabă au găsit repede un martor care a văzut cum lângă piaţă treibărbaţi au băgat cu forţa într-o furgonetă un bărbat în palton de piele. După descriere semănacu Stepâghin. A fost găsit şoferul furgonetei, care i-a descris pe cei trei bărbaţi care l-auangajat. Unul din ei era Valerii Gratov, şeful pazei preşedintelui Smirnov. Înţelegând cine afăcut treaba aceasta, el i-a divulgat pe complicii săi: Dmitri Soin, care chipurile era cazac,astăzi colaborator MSS din Transnistria, Vadim Şevţov-Antiofeev, ministru al Securităţii deStat al RTM. Îl citez pe colonelul M.M. Bergman: „… Netkaciov l-a sunat pe Smirnov şi a cerut să fie eliberat Stepâghin. Smirnov a negatvreme îndelungată că, chipurile, nu ştie despre răpire, dar până la urmă a fost silit să consimtăla schimbul lui Gratov cu Stepâghin. Schimbul a avut loc în biroul şefului miliţiei, colonelulBogdanov. Stepâghin a clacat… După această întâmplare şi-a dat demisia, a divorţat şi a plecat dinTransnistria. … Eu nu fac decât să constat faptele care îmi permit să declar cu toată certitudinea căŞevţov şi grupul subordonaţilor săi, în primul rând, a lucrat şi lucrează în Tiraspol sub unoarecare protector moscovit foarte înalt, în al doilea rând, prin acţiunile sale grupul a creat înprimăvara lui 1992 un moment destabilizator foarte puternic cu acele evenimente în aparenţănegestionate de nimeni...” X X X La 23 martie 1992 mareşalul Şapoşnikov a semnat ordinul de transmitere înproprietatea Republicii Moldova a întregului patrimoniu militar al tuturor unităţilor militaredislocate în dreapta Nistrului. Un ordin extrem de generos. Din păcate, mareşalul nu ştia cănu se mai putea transmite ceva. Ofiţerii ruşi au avut grijă să evacueze din timp tot ce se putea 72
  • Ca prin minune au rămas dotările şi echipamentul regimentului de avioane devânătoare de la Mărculeşti. 31 de aparate de luptă MIG-29 şi şase aparate de antrenament.Ulterior aceste aparate au fost în mare parte vândute. O tranzacţie corectă? Întrebaţi-l pecreştinul securist Pasat şi pe alţii. La fel de „creştini” şi de „patrioţi” În legătură cu faptul evident de implicare directă, prin trupe, logistică şiarmament a Armatei a 14-a rusă, de partea separatiştilor comandaţi de laMoscova, la 28 martie 1992 pe întreg teritoriul Republicii Moldova a fostdecretată stare de urgenţă.* * * Dintr-o declaraţie a conducerii de la Chişinău: „… Republica Moldova cheamă la consolidarea tuturor forţelor patriotice, mişcărilorpolitice şi de alt gen în sprijinul luptei eroice a cetăţenilor din partea stângă a Nistruluiîmpotriva intervenţioniştilor. În scopul acordării unui ajutor imediat populaţiei şi organelorde stat legale din această regiune, parlamentul Republicii Moldova decide: guvernul vaîntreprinde toate măsurile pentru normalizarea situaţiei în teren supuse agresiunii şi săinformeze zilnic parlamentul „despre ele şi privind evoluţia evenimentelor…” Pentru prima oară organele oficiale ale Moldovei au numit lucrurile aşa cum erau înrealitate: „Agresiunea Rusiei împotriva Moldovei, intervenţia deschisă a armatei 14-a şi a tot felulde formaţiuni militare ruseşti pe teritoriul unei ţări suverane.” Grupul BPDS subordonat direcţiei Bender-Căuşeni lucra după un plan stabilit. În plus,făcea cercetări permanente ale locurilor de concentrare a separatiştilor, dispunerii şi înarmăriilor. 3 aprilie 1992, duminică. Se anunţa o minunată zi de primăvară. Locotenentul-majorNicolae Ţurcanu, plutonierul-major Andrei Izbaş, plutonierul Valeriu Cordineanu şi sergentulValeriu Dumbravă şi-au cerut voie de la Gamurari să plece la Chişinău. Îi aşteptau soţiile,aveau pentru seara bilete la concert. 73
  • Nimeni nu împuşca. Pe poziţii era linişte. Nu se prevedea nici o operaţie cu implicareaSLDS. Şi Gamurari le-a permis. Au încărcat în VAZ şi într-o maşină ZIL 130 de grenade, mine, explozibil în plus pentrua fi predate la depozitul central al MAI. Gamurari a ordonat să plece pe un drum de ocol careîi ducea spre Anenii Noi. I-a mai preîntâmpinat o dată că transportă o încărcătură periculoasăşi că trebuie să fie foarte precauţi. Ieşind din dispozitivul bazei, au pornit pe drumul arătat de comandant. Pe margineadrumului a votat un bătrân. Era strict interzis să ia pe cineva cu ei. În ciuda protestelor tovarăşilor şi a instrucţiunii, el a oprit maşina şi a luat bătrânulcare le-a spus că ştie un drum mult mai scurt decât cel pe care mergeau ei. Uitând de ordin, Izbaş a virat acolo unde i-a arătat bătrânul. Peste o vreme bătrânulajungând unde îi trebuia, a oprit maşina. Bătrânul a explicat că aproximativ peste doikilometri trebuie să cotească neapărat la stânga. Altminteri vor nimeri în satul Gâsca, ocupatde separatişti. Fie au trecut de răscruce, fie încrezutul şi ambiţiosul Andrei Izbaş a hotărât să treacăprin satul ocupat de duşmani. Pentru bravadă, să arate că ei nu se tem de separatişti. Nimeninu va afla despre asta… În sat era o sărbătoare. Gâsca este un sat de caţapi, cazacii fiind luaţi drept ai lor. Lângăprimărie erau mese acoperite unde beau localnicii împreună cu cazacii. Erau multe femei,copii. Un cazac beat a încercat să oprească VAZ-ul. Izbaş a oprit, a deschis portiera, l-a apucatpe cazac de centură şi a mărit viteza. Cazacul alerga alături de maşină. Aici Andrei a comisultima sa greşeală. Parcurgând ceva distanţă, l-a împins din mers pe cazac cu piciorul, acela acăzut în şanţul de scurgere, dând astfel posibilitate cazacilor, care până atunci nu împuşcautemându-se să nu-l nimerească pe al lor, să deschidă focul asupra maşinii. ZIL-ul care veneadin urmă, cu o mitralieră de cabină, nu putea deschide focul asupra femeilor şi bătrânilor, înspatele cărora se ascundeau cazacii. A bubuit o explozie teribilă şi VAZ-ul a zburat în toate părţile. Glontele a nimerit ogrenadă sau o mină. Rămăşiţele maşinii au luat foc. 74
  • Câteva zile deasupra satului a stăruit un miros greu, neplăcut pentru percepţia omului,de corp omenesc ars. Detaşamentul cu destinaţie specială i-a răzbunat crunt mai târziu pe tovarăşii săi. Afost găsit şi bătrânul care a povestit în amănunţime cum s-au petrecut lucrurile, confirmândpovestirea celor din ZIL. Conform hotărârii Consiliului Suprem pentru Securitatea Naţională, prezidat dePreşedintele Mircea Snegur, pe parcurs de două săptămâni, Armata Naţională trebuia să aibăun efectiv de 33500 de oameni. De la 15 martie comisariatele militare au primit ordin săînceapă mobilizarea rezerviştilor care aveau specialitatea militară necesară Armatei. La 2 aprilie 1992 Consiliul Militar al Armatei a 14-a primi hotărârea de a pune Armatape picior de război, dacă părţile beligerante nu încetează provocările ( ce mizerabili ! Toatălumea ştia că Armata demult luptă de partea separatiştilor). Cu această hotărâre generalulNetkaciov sosi la Chişinău, unde a fost primit de Snegur, căruia nu i-a plăcut ultimatumul. -Dacă-i aşa, apoi eu primul mă arunc sub tancurile ruseşti !... Tot cu această hotărâre întră şi la Smirnov, care a avut aceiaşi comportare ca şi Snegur. Netkaciov s-a înfuriat serios. -De ce tu, Igori Nicolaevici nu-l trimiţi în tranşee pe feciorul tău ( care învăţa înAnglia), da trimiţi la moarte feciorii altora ? Pentru ce trebuie să moară ei ? Pentru ca tu şi deaceştea ca tine să rămână la putere ?... La 5 aprilie 1992 pe lângă Consiliul Superior de Securitate a fost creat Statul MajorGeneral al tuturor forţelor armate patriotice. X X X 75
  • Pe 7 aprilie 1992, colonelul Vasile Grosu, comandantul regimentului de artilerie alarmatei ruse, dislocate la Vilnius, a sosit acasă în concediu. Era bine informat despreevenimentele din Moldova. Pe 9 aprilie el a fost invitat la Ministrul Apărării al Moldovei, generalul de aviaţie IonCostaş, care după o discuţie scurtă i-a propus să treacă în serviciul Armatei Naţionale. Şi l-anumit în funcţia de şef al artileriei Armatei Naţionale. La prima vizită a garnizoanei din Ungheni, examinând parcul de artilerie, s-a îngrozitde ceea ce a văzut. Cândva visa să-şi facă serviciul militar la regimentul de artilerie dinUngheni, în patrie. Însă după cele văzute, a mulţumit soartei că visul lui nu s-a împlinit. S-a întors de la Ungheni prost dispus, dar cu intenţia fermă de a face ordine în parculde artilerie. Era un om de o rară dârzenie, şi în plus, nu ducea lipsă de experienţă. Colonelul Vasile Grosu, şeful artileriei a unei armate inexistente, a văzut ce mârşăvie aufăcut ofiţerii ruşi cu care a lucrat împreună atâţia ani în armată. I s-a trasat misiunea: să pună în funcţiune artileria. Cu orice mijloace! Până la sosirea sa conducerea MA a întreprins în repetate rânduri încercări de a facerost de piese de schimb şi aparate în Armata a 14-a şi în Ucraina care nu au dus la nici unrezultat. Grosu a decis să trimită un sol în regiunea Kaliningrad. Operaţia trebuia realizată în celmai strict secret. Dacă ar fi aflat KGB-ul Moldovei sau serviciul de contraspionaj al Armatei a14-a, ar fi fost o catastrofă. Înzestrându-l cu bani şi cu băuturi alcoolice pe un plutonier, dându-i trei adrese înKaliningrad, au prins a aştepta. Exista enormul risc ca sublocotenentul să nu se întoarcă. Cu banii pe care îi avea, înacel haos care domnea pe teritoriul fostei URSS, el putea să dispară cu uşurinţă. Plutonierul s-a dovedit onest, s-a înapoiat cu bine, aducând cu el câteva mostre de pieselipsă. După cum spunea el, cu bani şi cu votcă se putea cumpăra totul şi pe toţi. De la generalpână la sublocotenent. 76
  • După aceste mostre, la uzina „Moldhidromaş” au fost fabricate piesele lipsă. Calitateaoţelului nu corespundea întru totul standardelor. De aceea piesele erau fabricate în 3exemplare (tun, piese de schimb, scule şi accesorii, şi câte unul de rezervă). Deja pe 20 aprilie, la centrul de instrucţie Ungheni au fost efectuate trageriexperimentale cu ajutorul dispozitivelor de dare a focului fabricate în Moldova. Acestedispozitive sunt funcţionale şi astăzi. Când pe poligonul de la Bulboaca au răsunat primele lovituri de tun ale artilerieimoldoveneşti, ardoarea belicoasă a transnistrenilor s-a mai potolit. Căci conducerea lor lespunea că moldovenii nu au şi nu vor avea artilerie. Au fost păcălite serviciul de contraspionaj al Armatei a 14-a şi alte servicii speciale carelucrau pentru Rusia. Dintre toţi ofiţerii din garnizoana din Ungheni în armata naţională au rămas doar şapteofiţeri artilerişti: Donţu, Fonari, Rusu, Carpov şi un medic, agentul de aprovizionare şilocţiitorul comandantului pentru ideologie. Direcţia artileriei MAI avea în statele sale 14 funcţii. Însă în realitate, până în august,adică până la terminarea operaţiilor militare, era doar unul: colonelul Grosu. Un rol enorm în crearea artileriei naţionale l-au jucat sublocotenenţii, nu numaimoldovenii, ci şi reprezentanţi au altor naţionalităţi. Totul se ţinea pe ei. Colonelul Grosu a propus să fie create două brigăzi de artilerie: o brigadă de artilerie şio brigadă de artilerie cu reacţie. După discuţii scurte, s-a decis crearea unei brigăzi mixte. Comandant al brigăzii a fost numit locotenent-colonelul V. Donţu. Primele subunităţi ale brigăzii au fost două divizii antitanc şi o baterie de aruncătoarede mine deservite de aproximativ 150 de rezervişti. Aici au arătat sublocotenenţii de ce sunt înstare! Tocmai ei erau cei care instrumentau şi antrenau personalul, cimentând acestesubunităţi. 77
  • Pe 19 aprilie 1992 Brigada de artilerie a depus jurământul de fidelitate RepubliciiMoldova. Această zi este considerată Ziua brigăzii de artilerie şi a Artileriei Armatei Naţionale. În fiecare batalion de trupe motorizate era, potrivit statelor, câte o baterie dearuncătoare de mine. Prima baterie a fost instalată în Molovata Veche, în carieră, pentruapărarea trecerii pe pontoane. Divizionul format (pentru participarea la acţiuni militare) alartileriei antitanc MT-12 a fost dislocat în Dubăsarii Vechi. Începând cu 16 mai, au fost desfăşurate şi completate de rezervişti două baterii detunuri de 152 mm 2A 36 „Hiacint” şi 4 baterii de obuziere-tunuri de 152 mm D-20 şi baterie„Uragan”. Acestea erau subdiviziunile de artilerie care sprijineau cu focul lor acţiunilesubunităţilor motorizate şi ale poliţiei. Ele erau amplasate astfel încât să asigure executarea înascuns şi sprijinul cu foc al direcţiilor necesare, asigurând practic întregul raion al acţiunilormilitare. Până la sfârşitul acţiunilor militare, numărul bateriilor desfăşurate a ajuns până la 12: 2A36; D-20-5; M-30-3; RSZO-1. La Holercani a fost dislocată bateria de aruncătoare de mine de 82 mm, două baterii şide obuziere D-20 şi o baterie de tururi de 152 mm „Hiacint” pentru protejarea capului de podCocieri. Divizionul de obuziere D-20 a fost dislocat lângă satul Vadul lui Vodă, pentruprotejarea capului de pod Coşniţa. Bateria „Uragan” a fost formată, pregătită mascată astfel încât nimeni să nu o poatăgăsi. Însă nu s-a ajuns până la trageri. Armata a 14-a nu dispunea de sisteme cu tragere lungă. Tunul cu bătaia cea mai lungăera 2A36 „Hiacint”, pe care nu se ştie din ce cauză ruşii le-au lăsat pe malul drept. De aceea artileria Armatei a 14-a nu ajungea la poziţiile artileriei moldoveneşti şi atunciei deschideau focul asupra oraşelor şi satelor moldoveneşti, distrugându-le, băgând frica înrândul populaţiei paşnice. Ei spuneau locuitorilor acestor sate că dacă moldovenii nu vorretrage tunurile cu bătaie lungă de pe cutare sau cutare poziţie, ei vor trage în continuare 78
  • asupra satelor lor. Militarii aveau misiuni concrete şi nu puteau schimba poziţiile fără ordin.Aşa se face că ruşii, neavând posibilitatea de a distruge artileria, distrugeau satele paşnice. Două baterii de aruncătoare de mine de 82 mm de fabricaţie română au fost instalate însatul Ivancea, unde s-a mutat statul-major al Ministerului Apărării dislocat până atunci lângăVadul lui Vodă. Aceste baterii instruiau efectivul bateriilor pentru a fi trimis pe front. Au fost, de asemenea, formate 14 baterii antitanc. Din tunuri MT-12 de 100 mm – 8 baterii. Din rachete antitanc dirijate (RAD), „Konkurs” – 3 baterii. Din rachete antitanc dirijate„Şturm-S” – 3 baterii. Bateriile erau alcătuite dintr-un număr diferit de piese (dispozitive), de la 2 la 6, înfuncţie de diverşi factori şi obiective. Uneori bateriile antitanc erau afectate subunităţilormotorizate sau de poliţişti. Nenorocirea era că mulţi militari şi poliţişti nu cunoşteau aceste sisteme şi modul lorde utilizare. Şefii superiori cereau tot mai multe muniţii, fără să se gândească la rezervele lor.Cantitatea muniţiilor de artilerie şi a rachetelor pentru rachete antitanc dirijate era limitată. Când colonelului Grosu i s-a ordonat să transmită poliţiei rachete pentru „Concurs” şi„Şturm-S”, el a refuzat, demonstrând la MO că ordinul era unul eronat. Armata Naţională dispunea de 12 piese „Şturm-S”, dintre care doar 10 erau funcţionale.Din lipsă de specialişti şi personal instruit, de aparataj pentru verificarea şi corectareadispozitivelor de lansare, dirijare şi ochire. Dacă aceste dispozitive sunt prost reglate,rachetele pot ajunge oriunde. Chiar pe capul nostru, deoarece sistemul era autodirijat. Piesa „Şturm-S” era cel mai bun sistem antitanc al apărării URSS şi Rusiei. Proiectileleaveau calibrul de 130 mm, bătaia de la 0,4 la 5 km, efectua patru trageri pe minut şistrăpungea un blindaj de 560 mm. Piesa avea 12 obuze şi în caz de necesitate se reîncărca.Echipajul MTLB pe care au fost instalate RAD era format din două persoane: mecanicul-conductor şi comandantul operator. De regulă, acesta din urmă era un sergent. 79
  • Existau, de asemenea, 6 piese „Konkurs”, dirijate prin cabluri. Una a fost transmisăbrigăzii cu destinaţie specială a lui Gamurari. Echipajul BRDM pe care erau instalate RAD eraşi el alcătuit din doi oameni. X X X Moscova. Sovietul Suprem (Parlamentul) al Federaţiei Ruse. Deputaţii s-au reunit într-o şedinţăextraordinară pentru a dezbate o adresare a unei delegaţii din partea Pridnestroviei. Membrii ei cer să li seofere imediat cuvântul. Prezidiul Sovietului Suprem, decide să „satisfacă solicitarea respectivilor membri aidelegaţiei”. Dar cineva chemă şi o delegaţie a Chişinăului pentru a le explica deputaţilor cine este implicat şicine poartă vina conflictului. - Nu avem nevoie de explicaţiile lor. La ce ne-ar folosi? îşi întrebă retoric colegii Serghei Baburin,membru al prezidiului, cunoscut prin şovinismul său afişat. Trebuie să ne spună moldovenii ce am organizat totnoi?! Şi încă să mai audă şi o lume. Rusia îşi are interesele ei în această regiune şi trebuie să ni le apărăm pânăla capăt. Mijloacele nu contează. Cel puternic nu a dat niciodată socoteală în istorie. Doar cei slabi şi învinşierau întrebaţi şi traşi la răspundere. Orice imperiu trebuie să-şi apere interesele în colonii. Ne-au tot explicat-ode-a lungul istoriei tot felul de împăraţi. Inclusiv romani. Noi cu ce suntem mai prejos? îşi încheie micapledoarie respectivul personaj cu un barbişon pentru care în cercurile apropiate i se spunea „Hristik”, adică unfel de „micul Hristos”. - Vom da cuvântul doar delegaţiei care ne interesează – transnistrenilor, hotărî pentru toţi RuslanHasbulatov, preşedintele Sovietului Suprem. Găsim noi o drăcie de procedură pentru a nu oferi cuvântul în plenşi delegaţiei adverse. De fapt ar trebui să le spunem deschis în discuţii private că trebuie să ţină cont deinteresele noastre şi să nu-şi facă prea multe iluzii. Nu vor da ascultare, vom implica direct şi în modul cel maiactiv potenţialul armatei a 14-a. Totodată, cred că pentru a menţine spiritul combativ al trimişilor şi aloamenilor noştri din zonă trebuie să trimitem o delegaţie din partea Sovietului Suprem. Să vorbească lamitinguri, întruniri. Interesant, cine mai lucrează acolo? - Dar de ce să lucreze dacă le dăm tot ce le trebuie. Poporul din Rusia trage foame, iar noi băgăm acolomijloace colosale. - Ce propuneri aveţi în privinţa delegaţiei? Pe cine trimitem concret? 80
  • - Propun o delegaţie din patru persoane. În primul rând pe cineva dintre primele persoanereprezentând Sovietul Suprem. Ruţkoi, ca vice-preşedinte al Rusiei ar fi persoana cea mai potrivită. Îi va conferidelegaţiei ponderea cuvenită. - Eu l-aş propune pe Serghei Stankevici, vice-primar de Moscova. N-are decât să trăncănească acolodespre „prietenia de nezdruncinat” dintre Moscova şi Tiraspol. Dar al treilea? Păi un cineva cu har deconstructor. - Travkin? rosti cineva. - Exact. E şi mare erou al Muncii Socialiste şi un reprezentant faimos al clasei muncitoare. Adevărat căpersonal n-am auzit de aceste virtuţi ale respectivului dar nu contează. Într-un spectacol are valoare doaralegerea corectă a actorilor. Un fel de Nikolai Zlobin din partea Sovietului Suprem! -Al patrulea va fi generalul Gromov, vice-ministrul apărării. Hasbulatov vădit grăbit să încheie mica şedinţă de taină: - Imediat cum vorbeşte, delegaţia acestor impostori merge acasă. Cu primul avion. N-are ce stârci pecoridoare. Ar putea să-i agaţe presa străină şi atunci am putea da de dracul. Lumea de fapt şi aşa cunoaşte cine-i marele păpuşar în toată tâmpenia asta. Bun. Ruţkoi aterizează chiar mâine cu delegaţia la aeroportul dinTiraspol, evitând aeroportul de la Chişinău. - Nu producem un nou scandal? Doar încălcăm spaţiul aerian al Moldovei şi deci suveranitatea acesteia. - Şi până acum noi ce am făcut? În Moldova, în Gruzia, introducând trupe şi luptând în Abhazia sau înKarabahul de Munte, care face parte din componenţa general recunoscută a Azerbadjanului? N-au decât săprotesteze. Cine îi ascultă?! - Poate că totuşi anunţăm Chişinăul? E totuşi prea de tot. Moldovenii, Snegur, ne-au fost dintotdeaunacât se poate de loiali. - Mare lucru! Ce-i Moldova? Fiţi serioşi. Hasbulatov conchise: - Procedăm cum am decis. Peste două zile pe aeroportul militar din Tiraspol ateriză avionul cu delegaţia Sovietului Suprem alFederaţiei Ruse. Îi întâmpină aşa-zisul lider (ce termen!) al acestei structuri autointitulate RepublicaMoldovenească Nistreană care nu avea nimic comun nici cu limba şi nici cu populaţia băştinaşă moldovenească 81
  • (români transnistreni, vechi, descendenţi din românii transilvăneni şi moldovenii din zona de est a Basarabiei).Cu mici excepţii aceşti aşa-zişi lideri nu cunoşteau nici măcar un cuvânt în româna… moldovenească. Smirnovînsoţit de „confraţi” şi de Netkaciov, comandantul armatei a 14-a Ruse cu ofiţerii săi cei mai apropiaţi. După oscurtă consfătuire la acest Smirnov, Netkaciov plecă însoţit de suită. Nu mai dorea să participe la „dineul” dat înonoarea „oaspeţilor” de la Moscova. Aproape beat criţă, ca şi ceilalţi, primul luă cuvântul şeful delegaţiei. Tot„împăturindu-şi” mustaţa scurtă acesta îi făcu cu ou şi cu oţet pe „moldoveni agresori”, uitând, elementar, căpopulaţia majoritară, 42%, din aşa-zisa „Pridnestrovie” era constituită chiar din… moldoveni. Cineva încercă să-iatragă atenţia dar vorbitorul nu mai reacţiona la nimic. Un cineva, venit din afară şi neavând nici ce mai michabar unde se află ar fi înţeles din „spiciul” respectivului „înalt trimis” că nu Rusia ci Moldova, moldovenii erauagresori. Ajunse până în România, certând-o şi dându-i lecţii de comportament civilizat. Încheie promiţând căva face presiuni împotriva conducerii de la Chişinău şi că toată „asistenţa” economică şi financiară, „ba chiar şimilitară”, a Rusiei nu va slăbi ci… din contra. Lumea prezentă la mitingul improvizat din figuranţi mobilizaţi de latot felul de întreprinderi „de subordonare unională” au izbucnit în ropote de aplauze. Posturile TV centrale aleURSS, devenite acum ale Federaţiei Ruse, transmiteau în direct. Cu comentarii care urmau să isterizeze şi maimult publicul din Rusia şi de la Tiraspol. Stankevici, un semievreu, semipolonez vorbi la general, despre drepturile minorităţilor la identitate,limbă. De fapt, era discursul tipic al unui om care încerca să împace şi capra şi varza, evitând expresiile prea tariîmpotriva Chişinăului. Încheie însă şi el cu prietenia dintre Moscova şi Tiraspol, cu sprijinul Rusiei pentru „cauzadreaptă a Tiraspolului”. Fu şi el aplaudat cu entuziasm. Celui de-al treilea component al delegaţiei parlamentare moscovite nu i s-a mai oferit cuvântulconsiderându-se că totul fusese deja spus. După miting sau reunit iarăşi la Smirnov. Au servit câte un coniac deelită de la renumita întreprindere de vinuri şi coniacuri din zonă după care au decis că a doua zi primii doi vormerge la un miting de la Bender, iar Travkin – la Dubăsari şi Râbniţa. „Poporul trebuie mobilizat şi aprins!”, lesolicită liderul cu barbişon. La Râbniţa Travkin a ajuns cu elikopterul. A ţinut o cuvântare în stilul lui Ruşkoi, promiţându-le tot cesolicitau cei de la miting. De la Râbniţa la Dubăsari s-a deplasat cu automobilul. Aceleaşi cuvinte de susţinere politică, militară şifinanciară din partea Rusiei. Aplauze furtunoase. De la Dubăsari trebuia să se deplaseze la Tiraspol cu automobilul, căci să trimită elicopterul pentru unom, era prea scump. 82
  • Travkin urma să se deplaseze pe întuneric, dat fiind că în plină zi riscau să fie împuşcaţi sau capturaţidat fiind că o bună parte din traseul Tiraspol-Dubăsari se afla sub controlul poliţiei moldoveneşti care permiteadoar circulaţia unor vehicule ale armatei ruse cu încărcături de aprovizionare. Fireşte, verificându-se înprealabil să nu conţină şi muniţie de război. Va merge într-o coloană din două camioane ca ofiţer de însoţire. Ise vor perfecta actele corespunzătoare. Miza era că nimeni nu-l va putea recunoaşte. Uniforma de camuflajurma să servească în acelaşi scop. Şi iată-l pe Travkin, aflat în cabina camionului din capul coloanei, „transportând produse alimentare”. Îlavea alături pe un căpitan de la aprovizionare. „Ural”-urile se deplasau cu luminile aprinse. - De ce mergem cu becurile aprinse? Ne pot mitralia de pe celălalt mai al Nistrului? îşi arătă Travkinnedumerirea. - Nimeni nu mitraliază pe nimeni. - Bine dar nu e război, unul pe viaţă şi pe moarte, cum mi s-a spus?! - Ce război?! Şi încă „pe viaţă şi pe moarte”… E supă pentru voi, deputaţii, pregătită de boşii locali,pentru ca să poată stoarce cât mai mulţi bani din Rusia. N-aţi văzut războiul. Am fost în Afganistan împreună cugeneralul Lebedi. Uite acolo era război. - Vreţi să spuneţi că nu e nici un fel de război? - N-am spus că nu e război. Numai că e unul dictat de cineva şi purtat de oameni vii. Nimeni dinpopulaţia locală nu vrea să lupte. E ca şi cum i-ai impune pe nişte consăteni să facă război unul împotriva altuia.Excepţie fac kazacii. Omonul de la Riga sunt un fel de Smerş care nu luptă în tranşee ci au grijă ca alţii să lupte şiseamănă teroare în sate şi oraşe. Din cauza lor se plâng deja autorităţile locale. Sunt mai răi ca nişte criminali.Au ceva din colaboratorii de pe timpul lui Beria, Ejov. Conducerea însă îi tolerează. Le convine. Nu demult aupătruns într-un sat şi ca de obicei au început să facă regulă cu automatele. Nu şi-au dat seama că de fapt în satse aflau combatanţi din OMON-ul de la Chişinău. Moldovenii le-au tras o chelfăneală în toată legea. De atuncile-a cam pierit elanul. N-au fost de fapt prea viteji nici mai înainte. Doar în faţa unor oameni neînarmaţi. Defapt după chelfăneala din acel sat se părea că dispăruse în general din zonă. S-au dosit pe undeva pe la Tiraspol.Prin subsoluri. - Nouă însă la Moscova ni se furnizează o cu totul altă informaţie. Apropo, acesta din faţă nu eGrigoriopol? 83
  • - Da, e el. - Până la Dubăsari mai e doar puţin. Din păcate, anume aici ne controlează miliţia moldovenească. Maşinile din mica coloană au fost oprite cu vreo zece kilometri înainte de a ajunge la Dubăsari.Miliţianul se prezentă regulamentar, ca orice reprezentant al miliţiei rutiere. - Maior de poliţie Munteanu. Vă rog actele dumneavoastră. Personale şi cele pentru încărcătură. A-a,bună ziua, căpitane. Dar respectivul cine e? - Maiorul Starostin. Merge pentru verificări la aprovizionarea unităţilor noastre de la Dubăsari şiRâbniţa. - Actele dumitale, maior. Travkin simţi imediat că ceva nu era în regulă. Miliţianul le privi fără să le acorde mare atenţie. Îşiîndreptă lumina lanternei în faţa lui Travkin. - Coborâţi din camion, tovarăşe Travkin. Căpitane, nu prea mă aşteptam la o astfel de figură din parteadumitale. Nu e un ac să nu vezi ce e. Travkin încercă să protesteze, s-o facă pe inocentul. - Nu sunt eu nici un fel de Travkin. Vedeţi?! Sunt maior al Armatei Ruse. Apăsă special pe ultimelecuvinte. - Lasă, stimabile. Vă informez doar că am aici corespondenţi de la presă care ne vor imprima discuţia.Aşa că e mai bine să aveţi grijă ce spuneţi. Peste o oră ajungem la Chişinău. Şi atunci are să vă fie ruşine deminciunile pe care le debitaţi copilăreşte. Interesant, domnule Travkin, voi ruşii oficiali când naiba o să încetaţisă minţiţi cu neruşinare? Că minţiţi străinii e una, dar de ce vă minţi-ţi propriul popor? Pe cei care vă văd şi văaud? Sau aceasta e esenţa politicii dumneavoastră? Regret mult că nu puteţi fi oameni normali. Fără fumuri şipofte nemăsurate şi care nu ţin cont de faptul că pe lume ar trebui să mai trăiască şi alţii. Să trăiască fără să ledicteze cum s-o facă cineva. Travkin încercă să îngăime ceva dar nu găsi ce să spună. Nu se aşteptase să i se spună atâtea lucruriatât de direct şi fără tremur de voce. Aşa precum se obişnuise să-i vorbească un miliţian, de exemplu. - Îi urâţi pe ruşi? 84
  • Munteanu îl privi cu vădit dispreţ pe acest fost mare „democrat”. - Regret, domnule Travkin. Pe ruşi dacă e să vorbim pe şleau îi urâţi dumneavoastră. Altfel nu i-aţi minţişi nu i-aţi asmuţi împotriva cuiva care nici armată şi nici altceva decât dorinţa de a nu fi călăriţi de oricelepădături. În privinţa întrebării dumneavoastră: am mulţi prieteni ruşi, şi nevastă-mea e rusoaică. Numai că eisunt oameni cinstiţi. Nu nişte hoţi de drumul mare ca unii… Acum mergem. Şi nu e cazul s-o faceţi pe deşteptul,domnule Travkin. Vă informez, ca să vă calmaţi, că serviciile noastre au ştiut şi de venirea dumneavoastră şi detraseul de deplasare, şi de timpul când veţi fi aici. Cineva v-a folosit ca pe un simplu element de decor. Travkin făcu o ultimă încercare de a nu fi arestat: - Sunt deputat. Sunt deputat în Sovietul Suprem al Federaţiei Ruse şi rog să fiu condus la ambasadanoastră. - Şi cum o demonstraţi că sunteţi anume ce spuneţi? Mi-aţi prezentat acte false. Poate că sunteţi ososie a respectivului deputat? Travkin înţelese că nu mai avea nici un rost s-o facă pe tembelul sau pe prostul. Peste o oră se afla la Chişinău şi în faţa corespondenţilor locali şi străini îşi povesti toată aventuratransnistreană. Apoi acest „spion ghinionist”, cum îl boteză cineva dintre ziarişti, „marele reprezentant al claseimuncitoare”, fu condus la ambasada rusă şi de acolo expediat la Moscova. … Între timp ceilalţi doi „soli” ai Sovietului Suprem şi-au continuat „turneul” propagandistic împărţindîn stânga şi în dreapta promisiuni şi ameninţări cu tot felul de pedepse pentru Chişinău, Republica Moldova,ţară membră, ca şi Rusia, a ONU. Se încălcau drepturile elementare cu un cinism fără pereche? Cui îi păsa?! A treia zi de „turneu”, mai revenindu-şi puţin din beţia de peste noapte Ruţik, îşi întrebă colegul: - Am vorbit destule tâmpenii? - Destule. De altfel, ţineam, să te întreb de ce îi urăşti într-atâta pe moldoveni? Ce ţi-au făcut personal?Nu de alta dar vorbeai cu atâta ură încât credeam că ai ceva personal. Ţi-au făcut ceva? - Sincer vorbind nu pot să-mi explic nici eu. Se opri din bărbierit. Din contra. Ştiu cum au luptat, deexemplu, moldovenii în Afgani stan. Erau foarte buni camarazi. 85
  • - Din câte ştiu, insistă Stankevici, părinţii tăi sunt de fapt tot moldoveni. Din cei ridicaţi de Stalin. Şi încăerau oameni cu carte: au absolvit universităţi – tatăl dumitale se pare la Berlin, iar mama – la Bucureşti. Deaceea şi au fost deportaţi. Nu te încearcă nici un fel de regret? Nu te mustră nimic? Aşa, între noi fie vorba. În loc de răspuns pe Ruţkoi îl cuprinse furia. Rosti ca pentru sine: -Ticăloşii, de-acum au mirosit-o şi pe asta? Şi ce mai ştii despre mine, Stankevici? Se răsti el la colegul de mitinguri transnistrene… Probabil că tot felul de scorneli şi de minciuni!... De fapt, ia lasă-mă în pace. Până la Moscova. X X X Cazacii-mercenari CCV făceau în mod regulat incursiuni pe malul drept, jefuind şiomorând locuitori paşnici. Aceştia s-au evidenţiat mai ales în raionul Dubăsari, stârnindnemulţumirea nu numai a localnicilor, ci şi a gardiştilor din partea locului, care au început să-i urască pe cazaci. Îl citez pe colonelul M.M. Bergman: „… Comandantul de batalion Kostenko, ofiţer al armatei ruse, teroriza şi malul stâng şimalul drept, acestui bandit nu-i păsa cine va deveni victima crimelor sale, un moldovean sauun rus, un locuitor al Moldovei sau al Transnistriei; grupele conduse de Şevţov (în specialgrupa din care făcea parte R. Sabirov) comiteau acte de terorism pe teritoriul RMT, dând vinape partea moldovenească, stârnind ura moldovenilor…” Multe crime erau comise pur şi simplu la beţie! Căpitanul V. Kravcenko dinTransnistria, fiind la post, a fost împuşcat de nişte cazaci beţi. Criminalii întreprindeau unatac după altul (era pentru ei o perioadă de aur: ucide, jefuieşte – totul va fi pus pe seamaacţiunilor militare). Cu toate acestea, majoritatea provocaţiilor erau planificate de serviciile speciale dinTransnistria sprijinite activ de serviciile speciale ale Rusiei. Scopul consta în a-l speria pe 86
  • adversar, a înfrânge spiritul combativ, a semăna şi a întreţine în Transnistria haosul în toatedomeniile vieţii, căci haosul şi dezordinea sunt principala sursă de îmbogăţire. X X X Capul de pod Cocieri a fost creat după ce miliţia populară din sat şi detaşamentul PPSNau eliberat satul Cocieri şi au ocupat regimentul SO. Flancul drept al frontului începea de lastaţia de bărci, Roghi, Molovata Nouă şi râul Nistru.a Roghi, de la postul La L La Roghi, de la postul comisariatului Drochia până la castelul de apă şerpuia o cărăruşăpe care grupul de cercetare alcătuit din Iura Curca, Victor Dulce, Victor Marian din Făleşti,Ion Goncear şi alţi tineri neînfricaţi plecau şi se întorceau din cercetare. Ciudat, însă până lasfârşitul războiului adversarul nu a descoperit-o. Transportorul blindat (TAB) „Călăraşi” era situat pe flancul stâng, iar TAB-ul brigăziicu destinaţie specială „Kiev-10” pe cel stâng. Separatiştii, care aveau o rezervă inepuizabilă demuniţii din depozitele Armatei a 14-a, trăgeau în fiecare noapte asupra poziţiilormoldoveneşti. Totodată, cu un foc intensiv. A fost dat un ordin care interzicea apărătorilorCocierilor să răspundă la focul separatiştilor, pentru a nu-i provoca, aşa cum se stipula înordin. Nu e clar, la ce mai puteau fi provocaţi? Apărătorii scrâşneau din dinţi. Însă un ordin, chiar dacă e prost, este un ordin. Situaţiaa fost remediată de „Burunduc-4”, tineri neînfricaţi, mândria naţiunii noastre. Aceşti copii i-au făcut de ruşine pe poliţişti, după care au propus un plan. Ei aveau o motocicletă.Dezvoltând cea mai mare viteză posibilă în faţa tranşeelor, ei trăgeau asupra cazacilor,cauzându-le pierderi grave. Separatiştii răspundeau cu un tir violent. Pentru a-i apăra pe ailor, poliţiştii deschideau focul asupra adversarului. Numai aşa aveau poliţiştii dreptul laripostă. Maiorul Troenco ordona plin de satisfacţie: „Călăraşi”, deschideţi focul! TAB-ului„Kiev-10” îi ordona să deschidă focul în limba rusă, deoarece echipajul consta din ruşi tineridin brigada cu destinaţie specială. 87
  • Într-o zi cercetaşii au adus „o limbă”, un locotenent de poliţie, care a dezertat laseparatişti, trădându-i pe ai săi. Bineînţeles, locotenentul a înţeles că acesta era sfârşitul.Basta. A început să ceară îndurare. În schimbul vieţii sale el i-a dat lui Troenco hartacâmpurilor de mine plasate de separatişti. Cine se pricepe în arta militară ştie, că ăsta e unsucces enorm! Până la sfârşitul războiului Troenco a folosit-o cu succes. Grupul de 30 de persoane al colaboratorilor aparatului central al MAI a luptat laCocieri din primele zile ale războiului. S-a întâmplat că grupul a fost condus de sergentulVasile Toma, deşi din grup făceau parte ofiţeri tineri: locotenenţi, sublocotenenţi. Când grupula apărut pe poziţii şi trebuiau ocupate locurile în tranşee, să se acomodeze cât de cât, nimeninu ştia ce să facă. Toate privirile s-au îndreptat spre sergentul Toma, ca fiind cel mai în vârstă.El a fost nevoit să-şi asume conducerea, deşi el a fost pregătit pentru funcţia de comandant debaterie de aruncătoare, alcătuită din trei aruncătoare de mine de fabricaţie română afectatăpoliţiei. Aceste aruncătoare aveau ţevile mai lungi şi încărcătura de lansare mai puternică. Deaceea ele aveau o bătaie mai lungă şi o precizie mai bună decât aruncătoarele sovietice. Acestecalităţi erau folosite cu succes de către poliţişti. Aruncătoarele sovietice ale Armatei a 14-a nuprezentau pericol pentru ei. Într-o noapte la ei a venit o femeie, care a povestit că în casa vecinei ei au intrat bărbaţiîn uniformă de poliţist. Ce-i drept, purtau cu toţii bărbi. Vorbeau şi înjurau în ruseşte. Vecina,o femeie încă tânără, şi fiică-sa de 15 ani au fost duse în beci. După ei au intrat nişte persoanecu camere de filmat. Apoi a auzit nişte strigăte îngrozitoare şi a venit după ajutor. - Să mergem, o să ne arătaţi, a spus sergentul. Luând cu el o grupă, sergentul Toma a urmat femeia. Aceasta le-a arătat beciul. Au trascu urechea, dar nu se auzea nimic. Totuşi au prins a se apropia cu băgare de seamă de beci.Brusc, s-a produs o explozie. Beciul a fost aruncat în aer de la distanţă, contând să-i îngroapesub dărâmături şi pe poliţişti. Considerând pe bună dreptate că butonul a fost apăsat de cineva din apropiere, a trimiscâţiva poliţişti în căutare. Aceştia însă nu au găsit pe nimeni. 88
  • Au început să dea la o parte dărâmăturile. Femeia şi fiică-sa au fost găsite. Pe corp sevedeau urme de violenţă, trupurile au fost spintecate de jos până la cap… O privelişteînfiorătoare… Trupurile au fost înmormântate creştineşte… A doua zi ORT a arătat trupurile spintecate ale celor două femei nefericite, comentândcă ele au fost violate şi spintecate de poliţişti… Ce mârşăvie! După aceste cadre pe poliţişti nu-i mai putea opri nimeni şi nimic. Aceşti poliţişti numai făceau prizonieri… X X X Capul de pod de la Cocieri a fost creat la 3 martie. Imediat după eliberarea de cătrevoluntarii din Cocieri şi de către un detaşament din cadrul Brigăzii cu destinaţie specială. Aripa dreaptă a frontului începea de la staţia de bărci, traversa partea nordică a satuluiCocieri, cuprindea satele Roghi şi Molovata Nouă. Urma Nistrul. Potrivit criteriilor militare, capul de pod era dislocat foarte nereuşit, într-o depresiune.Cotele dominante erau ocupate de adversar. De pe aceste înălţimi capul de pod se vedea ca înpalmă şi putea fi bătut cu ochire directă. Apărătorii săi, voluntari şi poliţişti, nu scoteaucapetele din tranşee. Pe 20 mai separatiştii au început ofensiva generală pe tot frontul aruncând în luptă cele17 tancuri care au venit de la Tiraspol. Artileria moldovenească a acţionat admirabil.Împreună cu ostaşii din brigada cu destinaţie specială, ea a distrus 8 unităţi blindate şi untanc. Separatiştii au suferit mari pierderi de personal. Tancul acela era bine camuflat, iar apărători nu aveau cu ce să-l distrugă. MaiorulTroenco l-a rugat pe prietenul său, Vladimir Donţu, comandantul brigăzii de artilerie, să-lajute să scape de tanc. Donţu a trimis instalaţia reactivă antitanc „Şturm-S”, în care pe locul operatorului(comandantului) şedea un băieţandru, care arăta ca o momâie în uniforma sa nouă decamuflaj, cu iniţialele Armatei Naţionale. Furios, Troenco l-a telefonat pe Donţu. - Vlad, îţi baţi joc de mine? 89
  • - Ce s-a întâmplat? - De ce mi-ai trimis un mucos? Ce-o să facă el? Hai, trimite-mi pe altcineva. Dar nu maijos de maior. - Fii pe pace. Lasă-l să-şi facă treaba. Pentru distrugerea unei ţinte se admite a folosi 4-5 rachete. O să vezi câte va cheltui. Fără a da atenţie lui Troenco, tânărul a început să lucreze cu pupitrul. Apăsa niştebutoane, făcea nişte calcule. După o scurtă vreme, a ordonat: - Toată lumea se îndepărtează de maşină. Poliţiştii, voluntarii, soldaţii Armatei Naţionale priveau vrăjiţi cum din MTLB ieşeaîncet, într-un fel festiv, stativul cu racheta. Capul rachetei a început să se întoarcă la dreapta,la stânga, în sus, în jos. Şi brusc s-a oprit… Şi salva… Racheta a nimerit drept în ţintă. Pestecâteva secunde a răsunat o explozie teribilă. Turela tancului a zburat într-o parte. Au detonatproiectilele tancului. Eroul era Rotăraş, sergent al Armatei Naţionale. Nimeni nu ştie mai mult despre el. Înarhivele MA nu există nici o informaţie referitoare la el.* *Dacă cineva ştie ceva despre soarta acestui om, contactaţi-ne! La 17 mai comandant al capului de pod este numit colonelul Nicolae Petrică, cuexperienţă de peste 2 ani în teatrul de lupte din Afganistan. Dându-şi imediat seama desituaţie, la doar câteva zile, spre 20 mai prin foc de răspuns de artilerie neutralizează(nimicind-o de fapt) artileria transnistreană. Colonelul Petrică atacă şi punctele de foc de artilerie subordonate nemijlocit şi deschisarmatei 14-a dând de înţeles că nu va tolera nici un gest de agresiune din partea acesteia.Mesajul fusese imediat înţeles. Era un personaj despre care se ştia că ştie ce face şi că se ţinede cuvânt… De altfel, ca informaţie suplimentară, le recomandăm cititorilor noştri să-i citeascămemoriile intitulate „Mi-aş fi repetat viaţa” editată în rusă. 90
  • Pe platou au sosit batalioanele „Cahul” şi „Cantemir” şi o companie din Făleşti. Istoria acestor multpătimite batalioane odată în plus dovedeşte că Armata Naţionalăera condusă de oameni întâmplători ori de trădători şi sabotori. Fostul comisar principal al Republicii Moldova generalul Dabija-Kazarov a fost trimisde Snegur la Sudul republicii pentru a forma 8 batalioane. Generalul nu s-a isprăvit, şi a fostrecemat la Chişinău. După implicarea lui Mircea Snegur, încolo a fost trimis colonelul Alexandru Gorgan. Aufost formate două batalioane „Cahul” şi „Cantemir”. Mobilizarea sabotau comisarii militari alacestor raioane. Înloc să trimită specialişti care cunoşteau milităria, ei mobilizau beţivani,hidromelioratori, zootehnicieni, agronomi, învăţători. Oameni ce ideie nu aveau de serviciulmilitar. În cursul săptămânii, între beţii, învăţau câte ceva. Pe la mijlocul lunii mai 1992 au fost îndreptaţi la Cocieri. La depozitele din Holercaniau fost echipaţi şi înarmaţi. Batalionu „Cahul” şi o parte din batalionul „Cantemir” au fost imediat trimise pepoziţii. A doua parte a rămas să păzească statul major. Noaptea poziţiile au fost atacare de separatişti. Când batalioanele au răspuns cu foc, s-adovedit că cartuşele erau speciale, pentru semnalizare, care au demascat conturul tranşeelor.Cercetaşii inamici de artilerie au apreciat coordonatele. Artileria Armatei a 14-a primicoordonate precise şi a tras... Bataloanele au avut mari pierderi... *Că în ministerul de interne şi al apărării erau trădători şi sabotori este clar pentru toţi cei ce au luptat.Însă de ce comandaţii de toate nivelurile n-au controlat ce primesc de la depozit ? Aceste cartuşe au o marcaredeosebită ! Când separatiştii au înţeles că apărătorii platoului sunt bine înarmaţi şi au devenit oputere de temut, au cerut armistiţiu, căci aveau pierderi însemnate după ce moldovenii auîntrodus în luptă AGS-urile. Maiorul Troenco împreună cu reprezentanţii MAI pe platou locotenent-coloneii MirceaŞaganovschi şi Ion Chicu, la rugămintea inamicului, s-au îndreptat spre tramşeele lor, pentrua duce tratative. 91
  • Înainte mergea Troenco, apoi Şaganovschişi, ultimul Chicu. Ajunşi cu bine au fostîntâmpinaţi de un tânăr locotenent-colonel, la care se simţea ţinuta militară. -Comandantul batalionului Armatei a 14-a locotenent-colonelul Lâgalov – se prezintăel. Dacă până acum Troenco mai avea dubii că luptă contra Armatei a 14-a rusă, apoi din acestmoment totul deveni clar. Trebuia să se prezinte, însă nu ştia cum. Comisar de poliţie, nu prea sună. Şi peneaşteptate spuse: -Comandantul grupului de intervenţie a poliţiei cu destinaţie specială maior Troenco. -Ah, iată cine ne bate ? Grupa de intervenţie a trupelor speciale ! S-au aşezat. Au băut, şi s-au înţeles să numească o zi sanitară pe săptămână să facăbaie, să spele şi să dezinfecteze hainele, căci apăruse păduchi şi la unii şi la alţii. Viaţa în tranşee este foarte grea. Numai în filme eroii nu se spală cu lunile şi suntîntotdeauna curaţi. S-au înţeles că a doua zi să vină ei în ospeţie. La întoarcere Troenco mergea ultimul. Laun moment dat, un glonte şuieră de asupra capului. Cei doi n-au observat. Troenco se întoarcecătre cei care-i petreceau, şi le-a arătat că nu au cinste. De ei s-a apropiat în fugă Lâgalov. -Asta nu noi! Este o provocare ! Peste câteva minute a fost adus acel care a împuşcat. Era un „kazak” din Ucraina deVest. La întrebarea lui Lâgalov de ce a tras, răspunse cu răutate: -De ce ei merg pe pământul nostru ca la ei acasă ! Păspunsul l-a mirat şi pe Lâgalov, care s-a întors şi la pocnit pe kazak. Acela căzu. -Acesta nu-i pământul tău, fiu debil de a lui Bandera. Acesta e pământ rusesc ! Să ţi-iminte odată şi în veci ! Răspunsul lui Lâgalov a uimit delegaţia moldovenească. Când moldovenii trăiau peacest pământ, Rusia nu se întindea în afara Cercului de Aur, adică câteva regiuni în jurulMoscovei. Numai delegaţia moldovenească a ajuns la tranşee, căci ruşii au declanşat un foc nebundin toată artileria. Au numărat 52 de obuze de mortieră, care scoteau un vuiet straşnic. 16tancuri au deschis focul pe poziţiile moldovenilor. Însă n-au adus nici o pagubă. Iată cuvântul de onoare a ruşilor ! 92
  • Maiorul Troenco rădpundea cu foc la focul separatiştilor. Pentru asta era ocărât depuşlamalele ce conduceau cu MAI ( majoritatea rusofoni, duşmani ai moldovenilor). Însă elcontinua să facă ce trebuie să facă la război. Odată pe platou sosi Preşedintele Parlamentului Moldovei domnul Alexandru Moşanu,însoţit de ministru de interne Antoci. Moşanu s-a interesat de problemele cu care se ciocnesccombatanţii. La întrebat pe Troenco, care a păspuns direct şi cinstit: -Merge războiul. Eu mă aflu aici pe loc şi mai bine văd ce armă, ce tactică să aplic, câţioameni să întroduc în luptă. Sunt atacat violent, iar eu nu am dreptul să deschid focul, fărăordinul din Chişinău. -Este adevărat ce spune domnul maior – Moşanu se întoarse spre Antoci. -Da, este ordinul № 509 a MAI. -De aceea că răspund la focul separatiştilor sunt pedepsit de minister. Şefii stau încabinete la Chişinău, mulţi n-au fost niciodată pe front, şi ei îmi ordonă când şi cum sădeschid focul. De fapt singur ştiţi de cine e plin ministerul... Moşanu faţă de Antoci a anulat ordinul 509. Combatanţii primind posibilitatea de adeschide focul când socot de cuviinţă. Separatiştii au simţit imediat ce înseamnă un răspunsadecvat şi la timp.Moşanu şi Antoci au plecat. Dispoziţia, moralul combatanţilor se ridicase.Într-un moment de la Dubăsari se ridică un elocopter şi îndreaptă spre Cocieri. Troenco sună echipajelor TAB „Kiev” şi „Călăraşi”. -Elicopterul îl vedeţi? Deschideţi focul ! -Îl doborâm ? -Nu, numai speriaţii Gloanţele au sburat prea aproape de elicopter, şi pilotul a întos înapoi. Au sunat din statul major. Un glas speriat întreabă: -Cine a împuşcat ? -Eu. -De ce încalci ordinul ? glasul rusului din Chişinău tremura. -În primul rând nu s-a împuşcat direct în elicopter, dar ca să-i speriem. Au pierdutsimţul fricii, căci ştiau că noi nu împuşcăm. Acum, când se vor îndrepta spre Cocieri o să nepreîntânpine. În al doilea rând ordinul 509 este anulat. Transmitele la separatiştii tăi... -Tu cu cine vorbeşti maiorule, începu să strige rusulţ Troenco aruncă receptorul. 93
  • Mai sună odată telefonul. Vorbea cineva în limba română. -Ştiţi cine era în elicopter ? -Nu, şi nici nu mă interesează. -În el se afla comisia de pacificare: Victor Berlinschi şi Finaghin cu comisiile. -Altă dată vor respecta regulile şi vom fi înştiinţaţi. Locotenent-colonelul Gamurari, dându-şi seama că fără o înzestrare adevărată cuarmament şi echipament nu va putea să reziste în continuare în faţa unui inamic cu adevăratînarmat până în dinţi din enormele depozite de la Cobasna. Ceru asistenţă de la MA,ministrului Antoci. Nu primi nici un răspuns clar. Curând înţelese că pierdea timpul. Hotărîsă creeze grupuri care, elementar, să facă rost de armament. O brigadă de luptă fărăarmament! O adevărată premieră mondială. Spre sfârşitul lui martie 1992 echipele au pornit în căutare. Au încercat la Floreşti,Bălţi. Nu fără mici ciocniri. Mai ales la Bălţi. De la Floreşti echipa comandată de locotenentulZelinschi a adus instalaţii şi tunuri antiaeriene care la momentul respectiv au apărat spaţiulaerian pe sectorul apărat de Brigadă, iar ulterior s-au dovedit adevărate „comori” în luptele destradă din Bender. O altă echipă, fără a mai apela la „argumentul armei”, pur şi simplu îmbătândsantinelele a scos de la poligonul Bulboaca 5 tunuri antitanc MT-12 şi un tun antiaerian dintimpul celui de-al Doilea Război Mondial. Colonelul securităţii din Trancnistria, bun prieten cu Şevţov, Şeful securităţii, IuriiVislouh, cerceta serios dosarele criminale. Fiind un anchetator experimentat, începu sădescopere legăturile conducerii de vârf a Transnistriei cu elementele criminale. „Necunoscuţi”cu feţele acoperita l-au împuşcat când intra în apartament împreună cu feciorul său. Aceşti „necunoscuţi” au fost reţinuţi de poliţia criminală a Moldovei. Era o bandă bineorganizată, care îndeplinea „misiuni speciale”contra unor sume enorme de bani. Se dislocau 94
  • în Parcani. Ei i-au mai asasinat şi pe şeful miliţiei din Bender, locotenent-colonelul Tuluşa,care avea materiale serioase despre afacerile murdare ale lui Smirnov şi compania sa, pecolonelul Burdiuja, şeful direcţiei care lupta cu crima organizată a Transnistriei, pe alţi mulţianchetatori şi miliţioneri. Fiecare a primit un termen de la 25 ani de închisoare până la sentinţa pe viaţă. Dar nicipână acum nu se „ştie” de cine au fost plătiţi... Un nou citat, credibil, din memoriile colonelului M. M. Bergman: „… Dacă în privinţa aşa-zisei administraţii PMR totul era clar („aveau pufuşor pebotişor”) nu era clar de ce conducerea de la Chişinău nu a depus toate eforturile pentru a sedemonstra legăturile conducerii PMR cu elementele mafiotice criminale, dezvăluind astfeladevărata faţă a conducerii de la Tiraspol. De ce? De ce în timpul anchetării acestui caz, seschimbau des anchetatorii, conducerea MAI, KGB-ului, procuraturii Moldovei ? Din celeexpuse reesă o întrebare: nu cumva „parte implicată” în formarea aşa ziselor” borţinegre”unde puteau dispărea fără urmă oamenii, banii, armament, erau şi anumite structuri(mai exact, persoane) de la Chişinău? Cred că aşa şi a fost. Grupuri speciale, formate din ofiţeri superiori ai MAI ai Moldoveistrângeau armamentul lăsat trofeu de inamic, şi îl transportau la dispoziţia conducerii MAI,cu toate că pe poziţii nu se ajungea. Acest armament nu se mai întorcea pe poziţii... Unde, lacine rămase? La eliberarea Tighinei voluntarii şi poliţia duceau lupte crâncene, altă parte de poliţiştisudau plăci metalice la tehnica blindată, făcând-o mai apărată în luptele de stradă, câtevagrupe de poliţişti din anturajul şefilor prădau depozitele fabricilor „Tighina” şi „Floarea”. În timpul când ceilalţi luptau pe front, pe străzile Chişinăului umblau autobuse de lapoliţie care vindeau pe jumătate de preţ conserve, pâne, ţigări, peşte afumat. Combatanţii staupe poziţii flămânzi, tot poporul, din puţinul ce deţinea, hrănea apărătorii Patriei, iar aceştea...Şi nimeni n-a fost pedepsit... Pe combatanţi îi mâncau păduchii în tranşee, iar la Chişinău vindeau liber lingeriadestinată lor. Se îndrăptăţeau că n-au benzină ca să ducă toate cele necesare pe front. Şeful Direcţiei transport al MAI era generalul-comunist Vladimir Mişin, cardinalulnegru al partidului comunist din Moldova. 95
  • * Răspunzând la plângerile combatanţilor cunoscuţi, eu am dat procură pe 50000 litri de benzină ce seafla la bilanţul firmei mele, vice-ministrului MAI pe atunci Victor Catană. Întradevăr, vre-o două săptămâni totul era normal. Apoi din nou istoria veche... Cineva din MAI mi-aspus că cu benzina mea conducerea MAI umblă la vânătoare, la pescuit şi prin alte locuri interesante... Cum era ciobanul, aşa erau şi oile cel înconjurau... Cineva vărsa sânge pentru apărarea Patriei, dar cineva se îmbogăţea şi huzurea... Majoritatea poliţiştilor erau devotaţi jurământului, poporului său. Foarte mulţi aurămas pe câmpul de luptă, mulţi invalizi, însă n-au murdărit cinstea de poliţist... * În 1996-1997 s-a încercat să se găsească unde a dispărut armamentul luat de pe front. Au fost urgenteliberaţi din funcţie ofiţeri de poliţie de rang înalt. Însă cineva a stopat investigările... X X X Atamanul de campanie a rămas la Tiraspol, de aceea fiecare sotnic şi unitate de cincizeci de kazaci sesubordonau doar comandanţilor lor nemijlociţi. Iar aceştia ascultau de ordinele comandantului frontului de laCoşniţa. Lui şi i se adresă sublocotenentul de kazaci Lemeşev. - Să trăiţi, domnule colonel! - Noi nu avem domni, sunt tovarăşul colonel. - Acum are vreo importanţă? - Bine, ce vrei? - Când am fost trimişi aici mi s-a spus că moldovenii dispun doar de pistoale Makarov. De unde aumitraliere şi puşti cu lunetă? - Până nu demult aşa a fost. Dar au făcut rost de automate Kalaşnikov de fabricaţie românească.România le-a livrat şi puşti cu lunetă şi taburi. Acum moldovenii au acelaşi armament de infanterie cum avem şinoi. În acest fel s-a creat un anume echilibru. Dar cu venirea voastră probabil că în scurt timp vom porni înofensivă. Voi de unde v-aţi luat pe capul nostru? - Am venit la rugămintea conducerii dumneavoastră. Ne-au întâmpinat cu toată căldura ca pe nişteoaspeţi deosebiţi. 96
  • - Da, îşi pot permite. Ei nu vin pe front. Nu iei au să calce pe mine ci noi. Colonelul era vădit într-odispoziţie proastă. Lemeşev însă continuă să-l întrebe: - Dom… sau, tovarăşe colonel, dar de ce azi au fost ucişi doar kazaci şi nici un gardist? Am observat că şiaceştia se iţeau din tranşee. - I-am telefonat comandantului frontului de dincolo şi am convenit pentru trei zile de armistiţiu.Trebuie să ne punem în ordine, să ne spălăm, nu de alta dar păduchii au să ne dea gata. - Şi atunci de ce încalcă armistiţiul? - Nu-l încalcă. Ai spus-o chiar tu că nu au ucis nici un gardist. - Da, şi? De ce ucid doar kazaci? . Ştiu deja că sunteţi mercenari şi că vi se plătesc mulţi bani. De aceea şi vă împuşcă. Cu atât cu câtuniformele voastre vă fac ţinte foarte bune. Ca nişte cocoşi cu creastă. În condiţiile armistiţiului nu se spunenici un cuvânt despre voi. Aşa că nu încalcă nici un fel de condiţii. Noaptea îi vom transporta pe kazacii ucişi laTiraspol. Acolo vor fi îngheţaţi şi când se vor aduna cadavre pentru un tir ele vor fi expediate cu un refrigerator,cu un vagon-frigider, acasă. Cred că într-o zi-două vor pleca primele vagoane de acest fel spre Rostov,Volgodonsk, Novocerkassk. - Din partea lor nu am auzit să se împuşte din pistoale-mitralieră ci doar din mitralieră. - Nu sunt mitraliere ci automate Kalaşnikov de producţie românească. Au ţeava cu zece centimetri mailungă, aproape ca la mitraliere. De aceea şi sunetul pare de mitralieră. Împuşcă mai departe şi au focul maiexact. Adevărat că se înfierbântă repede, ca şi mitralierele. - Aha, iată ce era la mijloc? - Ordonă-le oamenilor tăi să stea culcaţi pe fundul tranşeelor şi să nu-şi scoată capetele de acolo.Dejunul, prânzul şi cina le veţi primi la timp. Dar oricât i-ar fi supravegheat Lemeşev, curioşii kazaci se iţeau totuşi deasupra tranşeelor. Uitau căsunt pe front. Şi plăteau cu viaţa. În trei zile a pierdut unsprezece kazaci. Dacă va merge tot aşa într-osăptămână-două rămâne cu nimic din unitate. Ca şi mai înainte erau ucişi în special kazaci. După ce termenul armistiţiului a expirat au început să se pregătească de ofensivă. În fiecare noaptegeniştii ieşeau din tranşee şi încercau să facă breşe de trecere prin câmpurile cu mine. În a cincea zi au raportat 97
  • că trecerile erau pregătite şi i-au dat colonelului hărţile cu locurile respective. Acesta îi convocă pe toţicomandanţii. - Tovarăşi comandanţi. Mâine la cinci pornim în ofensivă. Misiunea noastră: ocuparea platoului Coşniţaşi scoaterea inamicului pe malul drept al Nistrului. Veţi primi fiecare hărţile cu locurile de trecere prin câmpulde mine. Rog să le cercetaţi cu toată atenţia. Ca sprijin pentru ofensivă ni se vor repartiza zece transportoareblindate. Moldovenii nu dispun de aruncătoare de grenade astfel că ele sunt aproape invulnerabile. Nu ştim cămoldovenii să dispună de mine antitanc. De fapt, de unde ar fi putut să le aibă?! Aşa că misiunea noastră nu edeosebit de grea. Din câte cunoaştem, nici măcar nu obişnuiesc să instaleze patrule de supraveghere. De aceeaprimii se vor deplasa cercetaşii noştri şi vor lichida santinelele. Îi vom lua ca din oală. Ce întrebări aveţi? - Tovarăşe colonel, se adresă unul din ofiţerii de kazaci, avem nevoie de un genist-călăuză. Cunoaştemprost terenul. Colonelul avu o reacţie de furie dar se stăpâni şi răspunse calm: - Deşi aţi avut suficient timp ca să studiaţi terenul, ca prima dată vă voi repartiza totuşi un om. E însăultima dată. - Şi cu prizonierii ce facem? întrebă un altul. Îi împuşcăm? Sau îi luăm prizonieri? - În general noi nu prea luăm prizonieri, şi, respectiv, nici ei. În ceea ce-i priveşte pe foştii colaboratoriai OMON-ului de la Riga, pe deţinuţi, miliţieni şi pe voi, kazacii. De aceea nu vă sfătuiesc să vă predaţi. În specialîi sfătuiesc acest lucru pe kazaci. Cei din OMON-ul de la Riga o ştiu deja. Sunteţi mercenari şi după legislaţiainternaţională sunteţi în afara legii şi nu nimeriţi sub incidenţa prevederilor destinate prizonierilor de războicare sunt protejaţi. De partea cealaltă se poate nimeri să dau de vreun prieten sau de vreo cunoştinţăapropiată sau chiar de vreo rudă. Sigur nu am să-i împuşc. Şi aceia vor proceda şi ei cu mine. Am trăit doaratâta timp împreună! Acest război ne-a separat dar nu ne-a făcut pe toţi duşmani de moarte. Din parteanoastră îşi fac de cap omonoviştii de la Riga şi deţinuţii din închisori în uniformă de camuflaj. Tăcu, apoi adăugă:Războiul e război. Dar are început şi are sfârşit. Şi noi va trebui să trăim iarăşi împreună. Voi, kazacii, însă cumaţi venit aşa veţi şi pleca… Parcă dându-şi brusc seama că pierdea timpul, colonelul se grăbi să încheie: Ceîntrebări mai sunt? Sublocotenentul de kazaci (horunjii) Ivan Lemeşev se duse în bordeiul său din tranşee. Le ordonătuturor kazacilor să-şi cureţe armele şi să se culce. Îşi, curăţa şi el pistolul-mitralieră. Se culcă dar nu putu să 98
  • doarmă. De opt zile de când veniseră încă nu au făcut baie. Obielele miroase ca naiba, uniforma transpirată selipeşte de corp. În Moldova se lăsase căldurile. În noaptea aceasta se pare însă că va ploua. Tot cerul eraacoperit de nori grei. Da, nu astfel îşi imaginase el „deplasarea” aici. Şi nu numai el. Kazacii au început să-şiarate tot mai des nemulţumirea. În special după ce din cauza lunetiştilor moldoveni au început să aibă pierderişi încă grele. Îşi imaginase totul ca pe o plimbare în care ar fi putut să se distreze dar şi să se căpătuiască cuceva gras. Au dat însă de tranşee de profil înalt, de zăpuşeală, de miros insuportabil. Iar lunetiştii îi ţineaumereu la fundul tranşeei. Aveau toate motivele să nu fie prea încântaţi de situaţie. Li s-a spus că sunt aşteptaţica nişte eliberatori şi cum numai moldovenii au să le zărească lampasurile şi cocardele au să se împrăştie canişte potârnichi. Dar aici nici măcar nu poţi să scoţi un ochi din tranşee. Dar şi localnicii care nu luptă nu suntdeloc încântaţi de prezenţa lor. Nu au încredere în ei. Îi tratează mai degrabă ca pe nişte borfaşi. Lemeşev eraconvins că mâine în cadrul ofensivei kazacii vor fi plasaţi în prima linie. Vor fi ca un fel de paravan. Ieri a fost laTiraspol, i-a făcut o vizită atamanului de campanie. Nu numai el ci toţi ofiţerii de kazaci. I-a fost dat să audălucruri deloc vesele. Că, în primul rând, localnicii au peste tot faţă de ei o atitudine ostilă. Că pe Don au fosttrimise trei vagoane frigorifice pline cu cadavre de kazaci împuşcaţi. Erau aşezate în stive, ca nişte trunchiuri decopaci, pentru ca astfel să poată încăpea cât mai mulţi. Probabil că avuse dreptate maică-sa: banii nu stau niciodată pe clampa uşii. Acum se convinge că nugreşise. Dar poate că nu e chiar atât de rău? Ofensiva de mâine ar putea să mai limpezească puţin lucrurile. A plouat toată noaptea. Însă înainte de începerea ofensivei ploaia încetă ca la comandă. Lemeşev leordonă kazacilor săi să se pregătească de atac. Când cerul fu luminat de o rachetă verde toţi o porniră înainte.După ploaia de peste noapte pământul era acum răzmuiat, se avansa extrem de greu. Cerul continua să fieacoperit de nori, deşi nu ploua. „Semn rău”, îşi spuse Lemeşev. Până la gardul fabricii de conserve de la Coşniţaunde îşi aveau linia de apărare moldovenii şi pe care urmau s-o cucerească, mai rămâneau vreo sută de metri.Inamicul nu manifestă nici un semn de viaţă. Poate că dormeau? N-ar fi rău! Nu izbuti însă să-şi încheie binegândul când dinspre fabrică au izbucnit rafale de arme. Primele rânduri de kazaci au căzut imediat. Probabil căs-a ţintit bine. „Fiecare şi-a ales victima”, îşi spuse nu se ştie de ce uşor amuzat Lemeşev. Avea o senzaţie desecvenţă de film de război văzut în clubul din satul natal. Cei rămaşi s-au culcat imediat la pământ căutând să sedosească după ceva. Unii însă tăceau direct în băltoace, acolo unde îi prinsese focul încrucişat al moldovenilor.În sfârşit la atac au pornit transportoarele blindate. Lemeşev ordonă reluarea atacului însă nu se ridică nimenide la pământ. Îşi repetă ordinul. Acelaşi efect. Deja fără să-şi dea seama ce face porni singur la atac pitindu-seîn spatele unui transportor. Iată însă că transportoarele au ajuns la câţiva metri de gard. Încă o clipă şi urmausă-l doboare. Fu momentul în care au început să „lucreze” aruncătoarele de grenade. Şapte din zece au fostimediat incendiate. Celelalte trei transportoare au început să manevreze în încercarea de a bate în retragere. 99
  • Din transportoarele avariate au început să sară gardiştii, însă în loc să atace alergau în direcţie opusă. Lemeşevîi urmă şi el. Exemplul le-a fost urmat şi de kazacii pitiţi la pământ. Porni un fel de competiţie absurdă cine vareveni primul în tranşee. Pe Lemeşev, om totuşi care avea puţin habar de acţiunile militare, îl uimi la unmoment dat un lucru: deşi fuga lor de întoarcere îi făcea ţinte uşoare, moldovenii nu împuşcau. Ar fi fost unmoment ideal să fie nimiciţi pe capete. Ce fel de război bizar? Kazacii rămaşi în viaţă arătau groaznic: totul leera plin de glod – şi feţele, şi armele, şi, fireşte, hainele. Arătau ca nişte draci de poveste. Îşi numără ostaşiirămaşi şi se îngrozi. Din treizeci şi nouă putu să numere doar doisprezece. Ceilalţi au rămas să zacă pepământul umed. De pretutindeni răsunau răcnetele şi gemetele celor răniţi, cerând ajutor. Nimeni însă nu segrăbi să le vină în ajutor. Toţi ofiţerii fură convocaţi de urgenţă la comandant. Era înfuriat de-a binelea, înjura. - Raportaţi pierderile! Datele auzite îl făcură pe Lemeşev să cadă iarăşi pe gânduri: ce naiba căutau ei aici? Pentru ce au fostchemaţi? Ca să salveze pe cineva care nu-i agrea deloc? Sau să servească cuiva ţintă de tragere? Pierderile, de-adreptul înspăimântătoare, se înregistraseră în special în rândul kazacilor. Fuseseră răniţi doar zece gardişti dincei aflaţi în transportoare. Din cei două mii de kazaci sosiţi de la Volgodonsk teferi mai erau doar o mie treisute… „Pierderi enorme!”, îşi spuse îngrijorat Lemeşev. - Tovarăşe colonel, i se adresă Lemeşev comandantului, trebuie scoşi răniţii de le câmpul de luptă. Eicer ajutor. - Kazacii dumitale, nu trebuiau s-o ia la goană ca nişte iepuri fricoşi ci să-şi scoată camarazii răniţi aşacum au procedat gardiştii! Acuş vom cere un armistiţiu şi veţi putea să vă luaţi răniţii. Moldovenii au acceptat imediat, acordându-le o încetare a focului de trei zile. Spre orele zece norii s-auîmprăştiat. Se făcu cald. De la pământ au început să urce aburi. „Sunt sufletele ucişilor înălţându-se spre cer”.Din cei o sută de atacanţi zăcând la pământ doar trei erau răniţi. Restul zăceau fără suflare. X X X Profitând de armistiţiu de la Tiraspol sosi atamanul de campanie. I-a convocat pe toţi ofiţerii şiureadnicii (subofiţerii) de kazaci. Era deja la curent cu pierderile. Un număr mare de pierderi s-au înregistrat şiîn rândul ofiţerilor. De aceea au fost convocaţi şi ureadnicii – pentru a-i înlocui. 100
  • - Domnilor ofiţeri! Toţi s-au ridicat în picioare. Propun să-i cinstim printr-un minut de reculegere pe aceicare nu mai sunt cu noi. Fie ca sufletele lor să se înalţe în ceruri, acolo unde nu sunt războaie, unde e pace…Rog să luaţi loc. Toţi îl priveau cu o anume agasare pe acest ataman de campanie, îmbrăcat la patru ace, ca de paradă,cu obrajii durdulii. - Prin împuternicirile care mi-au fost acordate de atamanul militar declar avansarea în grad aurmătorilor ofiţeri şi ureadnici. Lemeşev obţinu gradul de esaul direct, trecând peste gradul de subesaul şi două sotnii în subordine.Kazacii rămaşi au fost încadraţi în sotnii noi. - Peste două zile de la Volgodonsk vor sosi alţi două mii de kazaci. Tot atâţia vor veni şi de la Rostov şiNovocerkask. - Şi din nou comandamentul local va organiza o ofensivă şi din nou vor pieri doar kazaci. Nu-mi placemie toată treaba asta, domnule ataman de campanie, spuse proaspătul esaul Lemeşev. - Asta-i realitatea, domnule esaul. - Am semnat contractul şi suntem obligaţi să executăm toate ordinele date de autorităţile de aici. Neplătesc bani? insistă Lemeşev. Şi de unde îi iau? Oare nu tot din Rusia? Rezultă că noi luptăm pe banii noştriruseşti şi pe care puteam să-i primim şi acolo, fără a lupta şi fără a ne pierde camarazii. Cred că noi, kazacii, artrebui să ne gândim bine ce şi cum. Încă două-trei ofensive ca cea de ieri şi nu vom mai rămâne cu nici unkazak. - Nu putem schimba nimic, îi răspunse atamanul. - Putem. De exemplu, data viitoare nu am să pornesc la atac până n-o să-i am alături pe gardiştii lor. - Nici noi, au fost de acord şi ceilalţi ofiţeri de kazaci. - Informaţi-l de acest lucru pe comandant, domnule ataman de campanie. Ca pe urmă să nu spună cănu a ştiut. Şi dacă va încerca să mă pună la punct am să fac terci din gardiştii lui. - Iar noi te vom ajuta, răspunseră ca un ecou şi ceilalţi. 101
  • - Şi încă un lucru. Avem nevoie de uniforme de camuflaj ca astfel să nu ne deosebească de gardişti.Atunci pierderile vor fi mult mai mici. Doar moldovenii nimicesc în special kazaci, considerându-ne mercenariveniţi pe pământul lor pentru a ucide. Uniforma kăzăcească trebuie păstrată pentru defilări. Problema cuuniformele trebuie rezolvată de urgenţă, azi-mâine, cât mai durează armistiţiul. Iar cei care vor veni trebuie maiîntâi îmbrăcaţi în uniforme de camuflaj şi abia apoi trimişi pe câmpul de luptă. - E o problemă pe care o puteam rezolva uşor, cred eu. Din câte mi s-a spus în depozitele armatei a 14-a există efecte cu care s-ar putea echipa până la două sute de mii de militari. Aşa că va ajunge pentru toatălumea. Mâine vă primiţi noile uniforme. X X X Profitând de armistiţiul convenit, horunjiul, acum esaulul Lemeşev a pornit să-şi adune kazacii. Anumărat cam două sute. I-a îmbrăcat pe toţi în uniforme de camuflaj, şi-au mai tăiat din cârlionţi şi acumsemănau cu nişte soldaţi obişnuiţi. Armistiţiul pascal s-a dovedit şi un bun prileg de a se spăla, de a se odihni.Au putut merge chiar şi la dansuri. Au făcut cunoştinţă cu fetele din partea locului şi, numaidecât, s-au încăieratcu flăcăii locali, dând şi încasând. Totul a mers parcă bine până când câţiva kazaci au fost prinşi furând. Iar doiau fost învinuiţi de încercare de viol. Din acest moment relaţiile dintre kazaci şi gardişti care în majoritate eraulocalnici s-au umplut de ostilitate. Gardiştii au cerut chiar separarea fronturilor ocupate de kazaci şi gardişti.Aşa şi s-a procedat. Numai că de atunci artileria moldovenească „prelucra” seară de seară, metodic, în specialtranşeele ocupate de kazaci. În curând aceştia au început să bănuiască faptul că anume cineva dintre gardiştitransmitea coordonatele şi corecta focul moldovenilor. După fiecare tir înregistrau pierderi. Nu aveau ce face.Abia acum au înţeles că erau inamici de moarte şi ai moldovenilor dar şi ai gardiştilor. Semnase însă un contractşi trebuia să-l respecte. Încă era bine că doar pe un termen de trei luni. Au trecut Paştele, sărbătorile de mai. Spre sfârşitul lunii mai li s-a ordonat să atace. Era cam pe la cincidimineaţa. Lemeşev nu-şi mobiliză kazacii până nu văzu că pornesc şi gardiştii. Porni rapid înainte. Alergă atâtde iute încât nici nu-şi dădu seama că nimerise în faţa unui gard. Privi în jur, se roti pe unde să treacă până cevăzu o scândură dându-se la o parte şi auzi vocea cuiva: - Pe aici, pe aici flăcău. Până se dezmetici se pomeni tras de partea cealaltă a gardului şi simţi ţeavarece a unui pistol-mitralieră la tâmplă. Aşa, băieţel – îi vorbea un sergent de poliţie. Lemeşev se supuse maşinal. 102
  • - Domnule căpitan, i se adresă unul din voluntari căpitanului de poliţie care îl ajutase pe Lemeşev să sestrecoare prin gard, permiteţi să-l ducem la statul-major. Acolo îl aşteaptă şi alţi ortaci. - Nici un stat major. Pe acest client îl ducem direct la Chişinău. Ni l-a comandat chiar comandantuldirecţiei. Curând sosesc nişte corespondenţi de la Chişinău. Aşa că îl preiei dar ai grijă să nu-i cadă nici un fir depăr. Voluntarul parcă neauzind ce i se spuse arătă spre cizmele lui Lemeşev: - Priviţi ce cizme are tipul. De hrom! Apoi râse: Exact măsura mea, domnule căpitan. Lui la ce o să-ifolosească? Oricum au să-l mănânce peştii din Nistru. - Văd că ţi-am vorbit ca la perete. Tu rămâi pe loc. Îl va duce sergentul şi îl va preda nemijlocitcomandantului. Îl păşteam demult pe acest tip şi uite că ne-a venit singur. Cum scrie în livretul lui militar?Horunjii Ivan Lemeşev. I se adresă proaspătului prizonier: - Te-ai născut în cămaşă, horunjii! - Ba la naiba! Nu mi-a mers niciodată. - Ţi-o spun eu că ţi-a mers. Cel puţin de astă dată. Veţi rămâne în viaţă, horunjii Lemeşev. E cel mai bunlucru care i se poate întâmpla unui om la război. De regulă, nu luăm prizonieri kazaci mercenari. Tu însă vei fifilmat pentru televiziune după care vei fi schimbat cu cineva din ai noştri. Deşi nu era prea sigur că va scăpa cu zile, Lemeşev îşi spuse că era totuşi o soluţie pentru a scăpa dinporcăria în care nimerise. „Cu puţin noroc rămân şi în viaţă dar şi salariul am să mi-l primesc.” După interogatoriul-interviu în faţa camerelor de luat vederi care a durat aproape două ore Lemeşev afost dus la Chişinău. Peste opt zile a fost schimbat. Lemeşev refuză categoric să mai meargă în tranşee şi arenunţat şi la gradul de esaul. A rămas până la expirarea termenului din contract să-şi facă serviciul pe lângăatamanul de campanie. X X X În primăvara lui 1992 un grup special, creat de Şevţov ( evident, la comanda Moscovei)a preluat arhiva KGB din RSSM, transferată acolo în 1990 pe motiv că „situaţia seînrăutăţeşte”. În 1992 a început comerţul cu respectivele dosare. Contra unor sume „onorabile”. Afost, „conform unor surse demne de toată încrederea”, un comerţ extrem de prosper… 103
  • Ulterior, în 2005 înainte de alegerile parlamentare, o parte din aceste documente, cadin senin au „ieşit la suprafaţă”. Au fost publicate liste de „informatori”, chipurile, din rândula tot felul de intelectuali: scriitori, ziarişti, artişti plastici, cântăreţi, sculptori, actori. Nici pomină de membru PCRM, PPCD. Nu figurau numele Voronin, fost secretar departid de la Bender şi ministru al MAI. Nici urmă de Kalin, Mişin, Iov, Roşca etc. Arhivele aufost nimicite de ei înşişi în 1993. Arhiva KGB-lui RSSM cuprindea dosare de agenţi, de evidenţă operativă, fişelepersonale ale colaboratorilor, listele şi fişele personale ale informatorilor, numele conspirativeale informatorilor şi ale agenţilor secreţi. Aceste documente conţin un mare potenţial deprimejdie socială dacă nimeresc în mâinile unor persoane străine de interesele statului, pusepe şantaj, răfuială personală etc. În primăvara anului 1992 a început comerţul cu tot felul de acte secrete. Se propuneaucontra unor sume importante politicienilor, oamenilor de afaceri care anterior colaboraseră cusecuritatea (KGB), diverse materiale compromiţătoare (vestitul „kompromat”). De notat căprintre materialele, dosarele de agentură se păstrau şi materiale vizându-i (sub diverseaspecte) pe toţi locuitorii RSSM. Între informatori existau şi persoane care au emigrat. În diverse ţări: SUA, Israel,Germania, Franţa. Odată cu obţinerea cetăţeniei creştea şi costul actelor oferite, care vizautrecutul nu tocmai curat. Relaţia oricărui serviciu de informaţii cu agentura sa se construieşte în primul rând pebază de încredere reciprocă, pe asigurarea nedivulgării respectivei colaborări. Nimeni nudoreşte să fie privit cu fereală, chiorâş, ca fiul să înceteze să-şi mai respecte tatăl aflând căacesta este sau că a fost informator (turnător). În ruseşte sună mai concret „stukaci oridonoscik.” Dar mai există şi partea de lume care a avut de suferit de pe urma acestuia şi caredoreşte să se răzbune! Iată de ce lumea dădea ultimul bănuţ numai ca să şteargă urmele, să nu i se facăpublică „activitatea” de informatori, de „securişti” (într-o accepţie mai generală). Iată cum descrie colonelul Bergman un caz de acest fel: „… Mi s-a adresat pentru ajutor fostul secretar doi al comitetului orăşenesc Tiraspol alcomsomolului, Vsevolod Iampolski. În perioada restructurării omul nu pierduse timp şideveni un businessman de succes. I-au sunat nişte tipi supăraţi şi i-au cerut direct: ne dai 104
  • nişte bani altfel facem publice nişte hârtii privind colaborarea ta cu „serviciile” în perioadasovietică. Nu pot să uit cum tremura vocea lui Iampolski rugându-mă să vorbesc cu Lebedi să-lapere. La acel timp în Transnistria era singurul care putea să ofere protecţie…” Un alt principiu sacru pentru toate serviciile de informaţii din lume: nici într-un caz nuse vinde serviciul extern, nu se divulgă numele şi activitatea agenţilor, colaboratoriloracestuia, nu sunt lăsaţi fără protecţie! Indiferent de împrejurări. Nici măcar bolşevicii veniţi laputere în 1917 n-au deconspirat serviciul extern. Deşi îl considerau o „instituţie burgheză”. „Mulgerea” oamenilor de afaceri, a politicienilor e o treabă mizerabilă dar nu e atât deprimejdioasă pentru destinele unei ţări cum este comerţul cu secrete de stat. Se ştie că în 1993Şevţov a transmis o parte din arhive MSN-ului (Ministerului Securităţii Naţionale) de laChişinău. Le-a transmis sau le-a vândut? Şi cui anume? Răspunsul se lasă aşteptat, deşi colonelul Bergman a afirmat că Şevţov a vândutarhivele respective. Intermediar ar fi fost unul din locţiitorii ministrului securităţii naţionale…Nu-i voi divulga numele căci e posibil să fie un ofiţer cinstit, de onoare. A făcut incognitocâteva deplasări la Tiraspol pentru a prelua de la Şevţov diverse dosare de arhivă. *Se spune că acest ofiţer din KGB după război deveni foarte bogat. Cu ce oare ? Nu-i exclus să mai existe şi alte persoane care să fi cumpărat de la Şevţov dosare şidocumente de arhivă. De remarcat că mai multe documente de acest fel au fost datepublicităţii anume în perioada guvernării lui Voronin (vezi în special colecţia ziarului„Moldova Suverană” din perioada respectivă). Era un mod de răfuială cu adversarii saueventualii adversari politici. Repetăm că anume în ajunul alegerilor parlamentare din 2005 au fost publicatediverse liste cu informatori. Dar, atenţie, majoritatea erau ziarişti, diverşi oameni de cultură.Nici urmă de Voronin, Kalin, Mişin, Iov, Roşca etc. Există supoziţii că dosarele lor au fostnimicite încă în 1993 de… ei înşişi. Mai multe „guri rele” dar bine informate afirmă că o partedin arhivele aflate în „custodia” lui Şevţov au fost cumpărate inclusiv de Roşca. Sute de numeşi de nume conspirative. Se mai spune că o parte din ce avea Roşca au fost cumpărate decomunişti. Dacă e aşa va dura încă timp destul cât foştii „informatori” şi „colaboratori”devotaţi altă dată sau în prezent comuniştilor vor mai tremura. Bizar, dar în prezent, în pofida 105
  • unor dezvăluiri, diverse persoane continuă să primească distincţii acordate de Rusia,România, Moldova. Explicaţia? Sunt utili? („Da, sunt ticăloşi dar sunt de-ai noştri”?)… Iar Rusia continua să afirme în ciuda tuturor evidenţelor, că Armata, unităţile armateilor „nu luptă de partea separatiştilor”. Armata Naţională a Republicii Moldova la acel timp abia se constituia. Exista doar pehârtie, în proiect. Armata a 14-a rusă lupta contra detaşamentelor de voluntari, mulţi din ei cuexperienţa războiului din Afganistan, şi cu unităţi de miliţie, numite de pe timpul lui MirceaDruc „poliţie” care, evident, nu puteau fi numite „unităţi militare de luptă” deşi, în fapt, s-audovedit a fi mult mai eficiente şi mai profesioniste ca Armata.. X X X Grupul BPDS, dislocat pe direcţia tactico-operativă Varniţa-Bender se afla în tabăra delângă Varniţa. Aveau şedinţe obişnuite de pregătire şi antrenament prevăzute pentru trupelecu destinaţie specială. Din cauza arşiţei, efectivul obosea cumplit. Trebuiau clătite, aproape înfiecare seară, uniformele după exerciţiile istovitoare. Însă nimeni nu se plângea. Ei ţineaubine minte cuvintele marelui conducător de oşti Iulius Cezar: „E greu la aplicaţii, dar uşor înluptă”. S-au convins de mai multe ori de adevărul acestei spuse, care le-a salvat în repetaterânduri viaţa”. Pe 15 aprilie comandantul grupei a învoit o parte din soldaţi să plece în permisie acasă.Printre aceştia şi Ion Fulga. Soţia era la lucru. A fost înconjurat de vecini, care îl bombardaucu întrebări. O vecină a sunat-o pe Galina Fulga şi i-a spus că a sosit soţul. Lăsând totul baltă, aalergat acasă. El a îmbrăţişat-o strâns, strâns. - Te va săruta proaspătul plutonier Fulga. - Chiar aşa? l-a întrebat ea nedumerită. - Zilele astea a fost emis ordinul. Iată epoleţii, şi i-a arătat, sunt cel mai tânărsublocotenent din brigadă. 106
  • Ea s-a învoit de la lucru şi au petrecut împreună câteva zile de neuitat . El glumeamereu, se juca cu fiul. La despărţire, el a devenit trist. - Dacă se întâmplă ceva cu mine, ai grijă de fiu. - De ce spui asta? a izbucnit în plâns Galina. - Pentru orice eventualitate. Statul va avea grijă de voi. Te vor ajuta şi rudele mele,prietenii. Sunt sigur, vei fi la înălţime. Pe 19 aprilie de la Chişinău a sosit un grup de artişti. Seara urma să aibă loc un concert.Toată lumea era foarte bine dispusă. Doar Ion Fulga nu se ştie de ce tăcea, nu se arăta deloc bucuros. Glumeţ şi poznaş, eramereu bine dispus. Acum nu era în apele sale… Focurile care au răsunat în noaptea de 19 aprilie 1992 nu au fost luate în seamă. LaBender cazacii sau puşcăriaşii beţi împuşcau spre poziţiile moldovenilor, fără a cauza vreodaună. Însă a venit vestea că au fost atacate poziţiile Comisariatului de poliţie Soroca. Suntpierderi. Grupa a fost alarmată. O parte a plecat în marş forţat, deoarece nu erau locuri în maşinişi în TAB-uri. - Băieţi, nu sunt în apele mele şi am o presimţire rea, le-a spus Fulga prietenilor, rămânşi vă aştept. Însă băieţii l-au înduplecat… Poliţiştii din Soroca ţineau frontul la dreapta şi la stânga de la traseul Chişinău-Bender,la postul staţionar al AIO. „Ţineau frontul” e spus tare. Beau vin, se comportau ca în timpuloricărei plimbări. Nu şi-au dat osteneala să controleze perdeaua forestieră, care trecea pelângă tranşeele lor. 107
  • Puţin mai departe, în spate „luau masa” medicii de la ambulanţă şi trei poliţişti de laSoroca. Tocmai aceştia au fost înjunghiaţi ca nişte oi de un grup special de diversionişti care s-au infiltrat în spate prin perdeaua forestieră. Separatiştii au atacat în acelaşi timp pe toatedirecţiile. Însă poliţiştii din Soroca, în ciuda pierderilor importante de personal din cauza foculuide artilerie şi a loviturii din spate din cauza flancurilor neacoperite, nu au abandonat poziţiile.Toată nenorocirea venea de la neînzestratul general Dabija-Kazarov, care comanda aceastădirecţie. Cum a putut trimite poliţişti pe poziţii fără a le acoperi flancurile? Aici e şi vina, desigur, a comisarului de poliţie, care, fiind pe poziţii, nu a catadicsit săcontroleze cine îl acoperă din dreapta şi din stânga. L-a liniştit probabil faptul că flancul dreptse termina într-o arătură adâncă. Dar cel stâng era ascuns de perdeaua forestieră. Asupraacestuia trebuia să-şi îndrepte atenţia comisarul, nu să se bizuie pe Dabija-Kazarov, felcer cuepoleţi de general. Fie că serviciul de informaţii a separatiştilor a lucrat bine, fie că cineva din statul-majora trădat direcţia, dar ei au ocolit poziţiile poliţiştilor anume din flancuri, lovind în spate. Dacă nu ar fi reuşit să sară în ajutor grupa BPSN, nici un poliţist din Soroca nu ar firămas în viaţă. Primul a sosit ca întotdeauna la faţa locului TAB-ul sergentului Ion Fulga. Pretutindenizăceau trupuri, poliţiştii luptau fiind aproape încercuiţi. Dându-şi seama într-o clipă ce se întâmplă, Fulga a îndreptat TAB-ul spre separatişti,care trăgeau în spatele poliţiştilor. Au început să ţăcănească mitralierele. I-a sărit în ajutor celmai bun prieten al său, Valeriu Dulghier cu curaj pe „bunică”, aşa numeau cei din trupelespeciale tancul T-34, care nu avea turelă cu tun. Acest tanc a fost adus din sovhozul său deofiţerul Tâldu, unde era folosit pentru tasarea silozului. Pe „bunică” ostaşii au instalat o„Cositoare”, o piesă antiaeriană Separatiştii care s-au infiltrat pe flancul drept, din partea arăturii au tremurat şi auînceput să se retragă. Însă separatiştii continuau să tragă din perdeaua forestieră în spatelepoliţiştilor de la Soroca. 108
  • Ion Fulga a început să tragă spre flancul stâng. A început să lucreze „Şilka” de pe„bunică”. Separatiştii care atacau frontul au înaintat cu TAB-urile lor, lovindu-i în coastă. Câtebombe de aruncător au explodat alături. Hotărând să abată pericolul, Ion Fulga a luat aruncătorul de grenade a ochit şi a tras.Un TAB al adversarului a luat foc. A apucat al doilea aruncător, a ochit… şi s-a rostogolit înjos. Glontele inamicului a intrat pe gură… Respingând atacul şi restabilind linia frontului, au adunat răniţii şi morţii. La Ion Fulgaglontele a fost găsit lângă inimă, calibrul 5, 45, interzise… Nu era însă clar dacă separatiştii au plecat ori s-au ascuns în perdeaua forestieră.Atunci comandantul i-a ordonat lui Valeriu Dulgher şi Ruslan Safromatov să cercetezeperdeaua forestieră. Aceştia au parcurs târâş distanţa de la traseu până la perdeaua forestieră. S-au oprit, auciulit urechile. S-au mai târât încet vreo 10 metri. A ciulit iarăşi urechile. Linişte. Au examinat zona dată dar nu au găsit pe nimeni. Peste tot zăceau tuburi arse,conserve, sticle de votcă, pansamente însângerate. „Se vede că se aflau de mult în ambuscadă.Cum de nu i-au observat ai noştri? Dacă i-am fi descoperit la timp, Ion ar fi în viaţă”, s-agândit Valeriu. Drept răzbunare pentru moartea tovarăşului lor respectat, trupele speciale aubombardat toată noaptea poziţiile separatiştilor cu aruncătoare, tunuri şi piese antiaeriene. „Fraţii” ruşi trăgeau cu gloanţe cu centrul de greutate deplasat, interzise de toateorganizaţiile internaţionale. Armata a 14-a rusă în luptele din Bender şi de lângă Bender a utilizat proiectile brizanteteleghidate, care la o comandă de pe pământ, aproximativ la o înălţime de 40-80 m deasuprapământului, explodau, iar peste capetele soldaţilor, locuitorilor paşnici, copii şi bătrâni cădeaucu o viteză enormă circa 60 000 de schije sub formă de săgeţi. Nu exista scăpare împotriva 109
  • lor! Aceste proiectile fac parte din categoria armelor de exterminare în masă şi sunt, deasemenea, interzise în toate ţările civilizate… În cele civilizate… X X X Grupul patriotic al „Burunducilor” înfăptuia operaţii în spatele frontului fără să pună lacurent pe poliţişti. Se temeau de trădare din partea conducerii MAI, de unde separatiştiiprimeau informaţie. Comandantul „Burunducilor” Ion Grecu, care luptase în Afganistan, era de baştină dinDubăsari. Avea o stimă deosebită întrre apărătorii platoului. Era mereu ameninţat de colegiisău afgani, care trecuse de partea separatiştilor. Chiar cei mai buni prieteni-afgani s-au dezisde el. Ion trecea când voia linia frontului, rămânea 2-3 zile acasă, trecea pe la prietenii săi,încrezut că nu va fi trădat. Pe la sfârşitul lui aprilie, fiind la Dubăsari, simţi că este filat pe ascuns de prietenii săi.Peste puţin timp era filat deschis. Înţelese, iată, iată va fi arestat. Cum s-a lăsat întunericul, hotărî să treacă înapoi, peplatou. Se porni în fugă pe cărările care le ştia numai el. Însă nu putea scăpa nicidecum deurmăritori. Să meargă pe cărările cunoscute numai de băieţii lui, înseamnă să demaştecărările secrete. Cine ştie câţi băieţi de ai lui vor nimeri în ambuscadă ! Hotărî să-i ducă pe urmăritori în altă parte, riscând să calce pe vre-o grenadă-capcană,puse de maiorul Troenco. Era aproape de tranşeele apărătorilor platoului, când în faţă, ca desub pământ, iau tăiat calea foştii lui camarazi-afgani, care tot ştiau bine cărările. Erau vre-o20 la număr. Din spate mai veneau încă... A fost înconjurat de un cerc strâns. I s-a propus să se predea. Ştiind cel aşteaptă, Ionhotărâ să-şi dea viaţa cât mai scump. A scos siguranţa de la grenada F-1 şi a pus-o subpicioare. Altă grenadă o ţinea în mână. Urmăritorii pe întuneric n-au observat acţiunile lui. Cum numai cercul s-a strâns şi au vrut să-l înhaţe, el mişcă piciorul şi lasă grenada săcadă din mână... Zeci de trupuri au rămas să zacă pe acel loc... 110
  • Această scenă o urmăreau poliţiştii grupului condus de Vasile Toma, căci se desfăşurape un deal. Nu ştiau ce se petrece acolo, cine pe cine ucide... După ce „Burunducii” au povestit ce s-a întâmplat, poliţiştii au rămas şocaţi deeroismul lui Ion Grecu. -Ce tărie de caracter, ce voinţă trebuie să ai, ca să faci aşa o faptă eroică. – spusesergentul Vasile Toma. -Asta e un erou adevărat, dar nu din cei născociţi şi arătaţi în filmele sovietice – au fostde acord poliţiştii. * Nu ştiu dacă Ion Grecu a fost decorat post-mortem cu vre-un ordin. Cred că dosarul luieste la SIS, care luase şefia pe grupul „Burunducii”, format şi condus de Eroul naţional IonGrecu. X X X La data de 15 mai 1992 în Armata naţională erau înregistraţi 1382 de ofiţeri şi subofiţeripe contract. 385 din ei au refuzat să dea jurământul de credinţă Republicii Moldova. Pe poligonul din Bulboaca s-a început instruirea efectivului Armatei, se petreceaumanevre şi exerciţii la împuşcat din toate armele avute la dotare.. La 20 mai, artileria Armatei a 14-a, după ce fusese nimicită artileria separatistă, adeschis focul asupra bacului de la Holercani, în care a nimerit un obuz şi bacul s-a înclinat peo parte. Din el a căzut o bătrână, care s-a înecat. Tot atunci artileria Armatei a 14-a, a deschis focul asupra pozişiilor ocupate demoldoveni lângă catul Doroţcaia. Artileria deveni o forţă dominantă în război, după ce Armata a 14-a a trecut de parteaseparatiştilor. Armata a 14-a rusă complect, deschis a trecut de partea separatiştilor.Rusia a intrat deschis în război contra Republicii Moldova. După acest act de terorism internaţional, declanşat de Rusia, din România a început săsosească armament uşor şi muniţii la el. Au fost transmise Armatei naţionale 18 obuziere decalibru 122 mm, un divizion de lansatoare de bombe calibru 82 mm, un divizion de lansatoare 111
  • de bombe (mortiere) 120 mm, proiectile, bombe şi piese de rezervă la tunuri, obuziere,mortiere. Moldovenii repede însuşau armamentul greu. Tunurile care nu le-au nimicit ofiţeriiruşi, au fost complectate cu piese de producţie autohtonă ori aduse din România. Au fostformate două divizioane. Împreună cu divizionul românesc, alcătuiau o forţă cât de cât solidă. Simţind în spatele său puterea şi sprijinul Rusiei, separatiştii continuau să-i provoacepe moldoveni: *Anii ’70. Mulţi îşi amintesc de tipul de banditism practicat în URSS atunci. Merge cineva seara pe stradă. La unmoment dat se vede abordat de un băieţandru. Cerea o ţigară. Dacă i se dădea cerea bani. Dându-i-se bani îi cerea omuluicăciula sau paltonul. Se urmărea de fapt scoaterea lui din sărite. Şi odată scos, brusc de după colţ îşi făceau apariţia 15-20 devlăjgani: întreaga bandă. Şi atunci, chipurile, sub pretextul că sar în apărarea bietului copil jignit rău omul era jefuit şi maiales bătut măr. Dintr-un fel de plăcere. Era de fapt tactica aplicată de armata rusă în Transnistria, apoi în Osetia de Sud în august 2008. În Transnistriadrept provocatori serveau cazacii, gardiştii, elementele criminale aduse din închisorile din Rusia. În Gruzia pe rol de „băieţaşinevinovaţi” (de provocatori) „şi-au produs” osetinii. Moldova nu avea Armată în sensul adevărat al cuvântului. Ea abia se forma. Oficial la10 aprilie 1992 Brigada de infanterie motorizată din Bălţi a primit jurământul, devernindprima structură militară a Armatei naţionale. Însă ea era împrăştiată prin raionil Făleşti,oraşul Bălţi. O parte era la poligonul din Bulboacă. X X X Pe la sfârşitul lunii mai pe platoul din Cocieri era linişte. Maiorul Troenco hotărîsă controleze ultimul său post, № 20. La TAB-ul „Călăraşi” comandant era Ion Gonciar,care luptase doi ani în Afganistan, în trupele aeropurtate. Era cavaler a trei ordinesovietice de luptă. S-a urcat în TAB şi comandantul cercetaşilor săi, fostul căpitan al Armateisovietice, Iurie Curca, care poseda la perfecţie orice armă, cu care era dotată Armatasovietică. După cum spunea el, dacă va fi nevoie el şi rachetele S – 300 va putea să letrimită unde trebuie! 112
  • Au abordat tricolorul pe TAB şi s-au îndreptat spre post, care se afla tocmai lângăbarajul hidrocentralei. Au discutat cu băieţii. La întoarcere Troenco se situase pa loculcomandantului şi răsfoia nişte hârtii, când Gonciar scoţând capul din trapă a îndreptatTABul spre postul separatştilor. -Încotro? întreabă Troenco. -Ne salutăm cu separatiştii şi ne întoarcem. Troenco crezu că e o glumă. Văzându-l pe Gonciar în cască de tanchist,îndreptându-se fără şovăială spre postul lor, separatiştii i-au permis să treacă. Troenco a comandat: înapoi ! -Târziu comandante. Trebuie mers până la capăt ! auzi el răspunsul lui Gonciar,care liniştit s-a îndreptat spre baza auto. Iura scoase o ladă cu grehade F-1, a aruncat toată lada peste gard, unde erauadunaţi personalul şi tehnica blindată. Apoi au atacat fulgerător postul miliţiei rutiere laîntrare în Dubăsari, după ce au întors înapoi. Mergând pe lângă comitetul executivorăşenesc, au tras rafale din două mitraliere în ferestrele clădirii. La postul prin care ei au trecut, erau aşteptaţi. Însă TABul îşi luase viteza maximăGloanţele nu făceau nici o daună. Dar iată că în faţă apare un cazac cu lansatorul de grenade. Gonciar a apăsat peaccelerator, cazacul s-a fâstâcit pe o sutime de secumdă, şi a fost strivit. Numai au ajuns înapoi că a sosit o comisie din statul major. -Cine va permis să riscaţi ci viaţa oamenilor şi cu tehnica ? -Care tehnică? întrebă nedumerit Gonciar – TABul e la loc. -De ce atunci esă aburi din el ? -Păi e cald. Sfârşit de mai. 113
  • Analizând epopeia, au înţeles de ce au fost depistaţi atât de repede: inscripţia pebordul TABului „CĂLĂRAŞI” şi numere ca la camioane: CL 13. Dacă nu erau acesteînscripţii, apoi puteau liber să se plimbe prin Dubăsari.* *Acest TAB s-a aflat mulţi ani pe teritoriul Comisariatului din Călăraşi, ca un simbol de bărbăţie a poliţiştilor,care cu preţul vieţii au apărat Patria. Dar comuniştii au pus comisarul lor, Tudor Uţâcă, care, ca toţi comuniştii, a scuipatîn memoria celor care au luptat şi au căzut eroic pa câmpul de luptă, pentru care acest TAB a fost simbolul bărbăţiei,simbolul credinţei Patriei. Acest comunist înrăit a dus TABul la metal uzat... Ofiţerii Armatei a 14-a se socoteau mai sus ca cazacii şi gardiştii, care erau nişteadunături din toate colţurile Rusiei, mai sus ca voluntarii şi poliţiştii moldoveni, care nuaveau experienţă de luptă. Ei socoteau că moldovenii în momentul critic vor lăsatranşeele şi vor fugi. Au strâns într-un loc toată tehnica blindată de care dispuneau: tancuri, MTLB.MTLB este ca un tanc, numai fără tun. Însă zgomot face nu mai puţin. Toată coloana asta uriaşă a trecut demonstrativ pe vârful unui deal, apoi lacomandă s-a întors brusc, în rânduială de luptă spre poziţiile moldovenilor. Ca laparadă. Maiorul Troenco a ordonat să nu se tragă. Ştia, acest număr n-o să meargă: înprimul rând în aceste câteva luni de război apărătorii s-au deprins cu împuşcăturile şivuietul proiectilelor şi bombelor, şi nimeni nu mai apleca capul. S-a format o imunitate,un fel de bravadă. În al doilea rând, între apărători erau mulţi afganezi, care prin pildalor îi încurajau pe ceilalţi. Ofiţerii ruşi văzând că atacul psihologic n-a mers, nimeni n-a părăsit tranşeele şin-a fugit, foarte frumos, impozant au întors coloana înapoi. Era o privelişteextraordinară! 114
  • Mihai Trifan nu s-a reţinut şi a tras o rafală din mitraliera DŞK în ultimul MTLB,care a luat foc. Apoi ruşii l-au luat la remorcă. În satul Roghi era un turn, care sus avea o cisternă cu apă, care alimenta cu apăpotabilă satul. De sus poziţiile apărătorilor se vedeau ca în palmă. De aici împuşcau înapărători lunetistele din batalionul „Colanţii negri”. Veneau ca la serviciu, la aceiaşi oră,fără întârziere. Apărătorii nu puteau ridica capul din tranşee. De împuşcat în direcţia turnului era strict interzis. Lunenistele şiau, şi se foloseau de asta. Troenco avea doi lunetişti: afganezul Ştefan Tulbu, care din puşca cu lunetă lovea epurele în ochi, şi vânătorul, Ion Iordache. Iordache şi a ucis-o pe prima lunetistă. Necătând la interzicere, el a împuşcat în cisternă. Apa sub presiune a lovit în gardul de protecţie, şi reflectând nimeri în lunetistă, care intuitiv a făcut o mişcare într-o parte. Glonţul a lovit între ochi... Apoi a fost nevoit să-şi ceară scuze de la locuitori. Ştiind că lunetistele nu se vor mai urca pe turn, în noaptea următoare Iordache a astupat borta cu un ciop de lemn. A doua zi a fost rănită şi a doua lunetistă, care trăgea în apărători din casa unei bătrâne. Dovedi să plece. În cuibul ei au găsit urme de sânge, care duceau în spatele separatiştilor. X X X Profitând de armistiţiul convenit, horunjiul, acum esaulul Lemeşev a pornit să-şi adune kazacii. Anumărat cam două sute. I-a îmbrăcat pe toţi în uniforme de camuflaj, şi-au mai tăiat din cârlionţi şi acumsemănau cu nişte soldaţi obişnuiţi. Armistiţiul pascal s-a dovedit şi un bun prileg de a se spăla, de a se odihni.Au putut merge chiar şi la dansuri. Au făcut cunoştinţă cu fetele din partea locului şi, numaidecât, s-au încăieratcu flăcăii locali, dând şi încasând. Totul a mers parcă bine până când câţiva kazaci au fost prinşi furând. Iar doi 115
  • au fost învinuiţi de încercare de viol. Din acest moment relaţiile dintre kazaci şi gardişti care în majoritate eraulocalnici s-au umplut de ostilitate. Gardiştii au cerut chiar separarea fronturilor ocupate de kazaci şi gardişti.Aşa şi s-a procedat. Numai că de atunci artileria moldovenească „prelucra” seară de seară, metodic, în specialtranşeele ocupate de kazaci. În curând aceştia au început să bănuiască faptul că anume cineva dintre gardiştitransmitea coordonatele şi corecta focul moldovenilor. După fiecare tir înregistrau pierderi. Nu aveau ce face.Abia acum au înţeles că erau inamici de moarte şi ai moldovenilor dar şi ai gardiştilor. Semnase însă un contractşi trebuia să-l respecte. Încă era bine că doar pe un termen de trei luni. Au trecut Paştele, sărbătorile de mai. Spre sfârşitul lunii mai li s-a ordonat să atace. Era cam pe la cincidimineaţa. Lemeşev nu-şi mobiliză kazacii până nu văzu că pornesc şi gardiştii. Porni rapid înainte. Alergă atâtde iute încât nici nu-şi dădu seama că nimerise în faţa unui gard. Privi în jur, se roti pe unde să treacă până cevăzu o scândură dându-se la o parte şi auzi vocea cuiva: - Pe aici, pe aici flăcăi. Până se dezmetici se pomeni tras de partea cealaltă a gardului şi simţi ţeava recea unui pistol-mitralieră la tâmplă. Aşa, băieţel – îi vorbea un sergent de poliţie. Lemeşev se supuse maşinal. - Domnule căpitan, i se adresă unul din voluntari căpitanului de poliţie care îl ajutase pe Lemeşev să sestrecoare prin gard, permiteţi să-l ducem la statul-major. Acolo îl aşteaptă şi alţi ortaci. - Nici un stat major. Pe acest client îl ducem direct la Chişinău. Ni l-a comandat chiar comandantuldirecţiei. Curând sosesc nişte corespondenţi de la Chişinău. Aşa că îl preiei dar ai grijă să nu-i cadă nici un fir depăr. Voluntarul parcă neauzind ce i se spuse arătă spre cizmele lui Lemeşev: - Priviţi ce cizme are tipul. De hrom! Apoi râse: Exact măsura mea, domnule căpitan. Lui la ce o să-ifolosească? Oricum au să-l mănânce peştii din Nistru. - Văd că ţi-am vorbit ca la perete. Tu rămâi pe loc. Îl va duce sergentul şi îl va preda nemijlocitcomandantului. Îl păşteam demult pe acest tip şi uite că ne-a venit singur. Cum scrie în livretul lui militar?Horunjii Ivan Lemeşev. I se adresă proaspătului prizonier: - Te-ai născut în cămaşă, horunjii! - Ba la naiba! Nu mi-a mers niciodată. 116
  • - Ţi-o spun eu că ţi-a mers. Cel puţin de astă dată. Veţi rămâne în viaţă, horunjii Lemeşev. E cel mai bunlucru care i se poate întâmpla unui om la război. De regulă, nu luăm prizonieri kazaci mercenari. Tu însă vei fifilmat pentru televiziune după care vei fi schimbat cu cineva din ai noştri. Deşi nu era prea sigur că va scăpa cu zile, Lemeşev îşi spuse că era totuşi o soluţie pentru a scăpa dinporcăria în care nimerise. „Cu puţin noroc rămân şi în viaţă dar şi salariul am să mi-l primesc.” După interogatoriul-interviu în faţa camerelor de luat vederi care a durat aproape două ore Lemeşev afost dus la Chişinău. Peste opt zile a fost schimbat. Lemeşev refuză categoric să mai meargă în tranşee şi arenunţat şi la gradul de esaul. A rămas până la expirarea termenului din contract să-şi facă serviciul pe lângăatamanul de campanie. * Despre soarta de mai departe a esaulului Lemeşev, care apoi a luptat în Abhazia, tot departea separatiştilor, susţinuţi de Rusia, contra Geogiei, despre prima sa dragoste faţă de soţiaunui duşman, puteţi citi în volumul întâi a trilogiei mele „Jurnalul unui KGBist” Într-o zi a telefonat Zelinschi din Răscăuţi. Cu câteva ore în urmă a trecut pe podul dinRăscăuţi în Transnistria vicepremierul Moldovei Sangheli cu suita sa. Peste o jumătate de orăs-a întors însoţit de un bărbat înalt, care îşi ascundea cu succes faţa. Suita lui Sangheli s-amărit de trei ori. Zelinschi nu era sigur, dar i s-a părut că această persoană semăna destul de mult cuIgor Smirnov. Nu s-a hotărât să telefoneze imediat, să deranjeze în zadar. Cu fiecare oră însă,certitudinea că acesta a fost Smirnov creştea. Gamurari a luat un grup de luptători şi a plecat la ocolul silvic Talmaza, unde s-aîndreptat, după părerea lui Zelinschi, cortegiul lui Sangheli. Când a ajuns la ocolul silvic, l-au găsit acolo doar pe pădurar şi urmele unei mesecopioase. Pădurarul se încăpăţâna câtă vreme cei din trupele speciale nu l-au strâns cu uşa maitare. După care nu-l puteau opri. - Da, Sangheli şi Smirnov au luat prânzul aici. A venit însă o informaţie prin staţia radioşi ei au plecat repede pe drumul ăsta, şi el a arătat pe care. 117
  • - Cât timp a trecut? - Cam o jumătate de oră. Gamurari a calculat. Era ora când grupul a ieşit din bază. Înseamnă, că are uninformator în brigadă, sau un informator din afară a văzut grupul care se mişca rapid şidirecţia de deplasare, i-a sunat şefului şi informaţia a mers mai departe de la unul la altul. Nu vroia să creadă că printre flăcăii săi ar putea fi un trădător. Era inutil să-i urmărească pe Sangheli şi Smirnov. X X X La un moment dat se pare că majoritatea deputaţilor din Transnistria şi de la Chişinăuau decis să se întâlnească şi, prin discuţii, să pună capăt acţiunilor militare îndepărtându-i dela putere, concomitent, pe Snegur şi Smirnov. O spunea, înainte de moarte în 1997 un colonel,martor la operaţia desfăşurată pe 17-18 iunie 1992. O operaţie stranie prin care ofiţeri de rang superior din structurile organelor desecuritate de stat şi situaţii excepţionale au realizat o acţiune de evacuare a unor familii dedeputaţi din Bender, Tiraspol şi din alte localităţi din Transnistria. Au fost evacuate cumaximum de discreţie. Dacă a fost aşa, evenimentele din 19 iunie 1992 apar într-o altă lumină. Totul a fost defapt o provocare şi o înscenare. Smirnov, înştiinţat de părtaşii săi, demnitari înalţi de la Chişinău, a aruncat în luptăultima sa speranţă – jokerul – combatul Kostenko, comandantul unui batalion de ucigaşiprofesionişti şi dirijaţi de la Moscova. A „jucat” mereu pentru a provoca spiritele. 19 iunie orele 16. Un automobil al gardiştilor din Tiraspol opri la tipografia din Bender.În el se aflau: maiorul Ermakov, praporscicul (un fel de plutonier în echivalenţă de gradmilitar rus-român) Grecul, soldatul Kulakov şi şoferul Reabokoni. Grecul şi Kulakov au intratîn tipografie pentru a lua nişte pachete cu foi volante comandate. De automobil s-au apropiatpoliţişti moldoveni cerându-le celor din automobil să se legitimeze (clădirea poliţiei se afla 118
  • direct legată de clădirea tipografiei). Era un gest de minimă securitate. Ermakov şi şoferul aucoborât din automobil. Brusc cineva deschise foc de Kalaşnikov împotriva poliţiştilor. Aceşti „cineva” de fapterau mercenarii trimişi din timp de Kostenko la tipografie. Concomitent, ştiind că de laChişinău se vor trimite întăriri în ajutorul poliţiştilor, Kostenko a organizat o ambuscadă. Maitârziu cineva din apropiaţii lui Kostenko povestea că, pentru a scăpa nepedepsit pentrucrimele comise, şi-a propus să provoace prin acţiuni militare Tiraspolul şi Chişinăul. Aveanevoie doar de o provocare. În acest fel se întrerupeau tratativele de pace… Şi Smirnov iar „trebuia poporului”transnistrean... De fapt a cui a fost această idee „originală”, a lui Kostenko, ori a lui Smirnov,nu se ştie... Evident, în acelaşi scop de reluare a confruntărilor armate… Aceeaşi persoană dinanturaj a pomenit şi numele unui comerciant din Bender care la cererea lui Kostenko a sunatpe 19 iunie la secţia orăşenească de poliţie informând despre faptul că, chipurile se pregăteşteun act terorist împotriva ei, şi a chemat o echipă de poliţişti la tipografie. Mai târziurespectivul a fost găsit mort. Kostenko nu lăsa martorii vii. X X X Vineri, 19 iunie 1992. O zi minunată de vară. Situaţia de pe fronturi era relativ calmă.Nici un grup de cercetaşi nu a remarcat deplasări de forţă. Gamurari îşi sună comandanţii de grupe: - Reţineţi numărul necesar de oameni în dispozitive iar pe ceilalţi lăsaţi-i să meargăacasă. Cine ştie când vor mai putea s-o facă. Voi rămâneţi pe loc. La rândul său îşi spală uniforma şi o atârnă să se usuce. Îşi lăsă cu el 68 de combatanţicare se odihneau. Despre faptul că separatiştii au încercuit şi că atacă secţia de poliţie din Bendercolonelul Gamurari află concomitent de la colonelul Victor Gusleakov, comisarul, şi de laEugen Pâslaru, preşedintele comitetului executiv Căuşeni. Gusleakov cerea ajutor. Avea dejaun poliţist ucis şi şapte răniţi. Raportă de asemenea că i se termină cartuşele. Separatiştiiatacau cu forţe numeroase fiind dotate cu tot armamentul necesar pentru acţiunea respectivă. Gamurari îi sună de trei ori lui Antoci. Nu-l găsi pe loc. Îi sună lui Eugen Pâslaru cucare au convenit să se întâlnească la înălţimea Suvorov. 119
  • La întâlnirea cu Eugen Pâslaru au decis să pătrundă în oraş şi să meargă în ajutorulpoliţiei. Gamurari îl numi pe Pâslaru comandantul poliţiei locale şi al voluntarilor. Au decis săse deplaseze pe drumul central şi pe cel aflat mai jos. Gamurari avea la dispoziţie 68 de luptători. O jumătate, cu două transportoare blindateşi TAB-uri, i-a luat cu el iar cealaltă, dotată şi ea cu două transportoare şi două taburi, i-alăsat-o la dispoziţia lui Pâslaru. … Acum pe drumul central se deplasa un detaşament de poliţie cu destinaţie specialăcompus din 34 de luptători în frunte cu Gamurari, iar pe un drum situat mai în vale, prin satulHagimus, se deplasau alţi 34 de combatanţi din trupele cu destinaţie specială, poliţişti dinCăuşeni şi 40 de voluntari. Toţi sub comanda lui Eugen Pâslaru. O adevărată Brigadă… … Gamurari trimise înainte echipa de recunoaştere. Aceştia aveau misiunea săcerceteze orice vale, orice loc suspect. Serghei Andreev îşi terminase deja de cercetat sectorul încredinţat când simţi că cevanu era în regulă. O ambuscadă? Făcu semnul convenit celor din spate. Toţi s-au culcat imediatla pământ. Ocolind drumul, Andreev se deplasă târâş, venind deja din spate spre loculpresupusei ambuscade. Nu greşi. Numără 15 inşi care supravegheau cu atenţie drumul. Erau înarmaţi cugrenade, puşti-mitralieră, aruncătoare de grenade, mitraliere. Preocupaţi de drum n-au simţitapropierea lui Andreev. Acesta, protejat de un deluşor, ţinti… Doar unul dintre mitralioriizbuti să tragă într-un târziu o rafală în gol. Înainte de a fi secerat. Andreev avu în prima clipădupă luptă pornirea instinctuală de a acorda primul ajutor răniţilor. Brusc însă îşi aminti decamarazii arşi de vii de la Gâsca de către gardişti. Trase într-un fel de furie… „Trădaţi din nou. Cum numai o informaţie intră în ministerul apărării, aşteaptănumaidecât o ambuscadă”, îşi spuse Gamurari după ce i se raportă despre ambuscadă. … Prevăzător, Gamurari îşi dotă din timp TABurile cu instalaţii antiaeriene cu o ţeavă,două, şi patru. S-au dovedit ideale pentru luptele de stradă pentru nimicirea punctelor foc dinbalcoane şi de pe acoperişuri sau a unor trăgători de elită postaţi pe tot felul de turnuri (deapă, incendiu etc.) În faţă se deplasa un TAB, care este mai bine blindat, iar după el MTLBul, care este slabblindat, dar pe care în afară de puştile antiaeriene, erau instalate şi mitraliere de calibru mare. 120
  • Postul doi păzit de kazaci şi trupe din Armata a 14-a, Gamurari l-a atacat folosindînvăluiri din flancuri. Duşmanul a fugit. Între străzile Nekrasov şi Pervoe Maia înaintarea a fost oprită de un mitralior caretrăgea de pe un turn metalic dintr-o mitralieră de calibru mare. O salvă din puşca antiaeriană şi turnul s-a înclinat. Mitraliera a căzut, dar mitraliorul s-a aninat de ceva şi rămase atărnat cu capul în jos. *Pe tot parcursul luptelor trupul aşa şi atârna. La nenumăratele adresări a moldovenilorca separatiştii să-l scoată şi să-l îngroape ca pe un om, n-au primit nici un răspuns. Pe stradă erao căldură înăbuşitoare şi trupul s-a uscat atât de tare, că se asemăna cu un peşte uscat. În preajma cinematografului „Drujba” au fost atacaţi de forţe considerabile aleseparatiştilor. S-a încins o luptă aprigă. Separatiştii n-au rezistat şi au luat-o la fugă. În patru ore, purtând lupte grele, uneori de-a dreptul disperate, au ajuns până la stradaDzerjinski unde şi se apărau poliţiştii asediaţi din cadrul secţiei orăşeneşti Bender de subcomanda colonelului Gusleakov, spărgând astfel cercul blocadei. Era deja noapte. Bucuria de nedescris a unor oameni aflaţi la un pas de moarte. Trecu de miezul nopţii. Nu puteau să se bucure la nesfârşit. Pentru salvarea generalăurmau să continue. Gamurari îi propuse lui Gusleacov să atace şi să elibereze toate obiectiveleocupate de bandele de venetici. Au stabilit ca obiectiv principal clădirea comitetului executivorăşenesc. Poliţiştii din Bender îşi cunoşteau foarte bine oraşul natal şi puteau să se deplasezeneobservaţi pe străzile, căile de acces pe care bandele de mercenari proveniţi din alte locuri n-aveau cum să le ştie. Au decis să atace pe neobservate din spatele clădirii comitetului executivorăşenesc. X X X Detaşamentul comandat de Eugen Pâslaru începu să se deplaseze în interiorulBenderului pe drumul de jos. Am fost întâmpinat cu foc dinspre combinatul de mătăsuri. Cuajutorul tehnicii blindate şi a singurului tun din dotare izbuti să treacă. Lupta a durataproximativ 30 de minute. Nu avea legătură cu Gamurari. În scurt timp în ajutorul lui Gamurari şi Pâslaru au sosit câteva batalioane decarabineri cu unităţi de tehnică blindată, comandate de vice-ministrul MAI Victor Catană care 121
  • îl informă pe Pâslaru că unitatea comandată de Anton Gamurari a spart rezistenţaseparatiştilor şi că avansează spre obiectivele propuse. Comandantul Brigăzii de infanterie motorizată din Bălţi, colonelul Carasiov se afla cudouă batalioane la poligonul din Bulboaca. În seara zilei de 19 iunie întruneşte ofiţerii: - Tovarăşi ofiţeri, adineaori mi-a sunat Preşedintele Republicii Moldova. Brigada urmează să sedeplaseze în marş forţat spre Bender. Pornim peste o jumătate de oră. -Dar tovarăşe colonel, dumneata încă până mai ieri ameninţai că îl împuşti personal pe oricare, care vatrece cu serviciul în Armata Naţională. S-a schimbat ceva ? întrebă cineva -ce ne facem cu faptul că va trebui săluptăm împotriva consângenilor noştri, împotriva ruşilor? Cu atât mai mult că mi-am făcut serviciul şi la Tiraspolşi îi cunosc pe toţi ofiţerii de acolo, insistă unul din comandanţii de regiment. - N-ai putut găsi o întrebare mai simplă, locotenent-colonel? Mergem şi la faţa locului vedem ce şi cum! Ion Costaş, ministrul apărării al Republicii Moldova, îl sună pe Carasiov. Au discutat situaţia. Generalulîi declară direct colonelului că contează pe experienţa şi măiestria lui, dat fiind că nu are experienţa unoroperaţii terestre. Partea proastă, continuă Ministrul, e că nici comandantul Direcţiei de Operaţii Varniţa-Tighina, un general care nu se ştie de unde se luase, fost locţiitor al comandantului de Corp în Armata rusă, nuavea nimic comun cu pregătirea de luptă, cu acţiunile militare în teren. Din această cauză Ministrul i-a permiscolonelului să rezolve independent sarcinile de luptă, fără a-i raporta comandantului de Direcţie. Lucru desprecare acesta fusese informat şi acceptă necondiţionat. Colonelul Carasiov a primit harta-ordin de la generalul Creangă la ora 10.30 pe 19 iunie 1992, adus decolonelul Anton. Studiind relieful locului îşi dădu imediat seama de unde puteau să-l pândească surprizele. Dinsprecetatea Bender ocupată de unităţile armatei a 14-a aflate acolo cu statut de garnizoană încă înainte dedeclanşarea ostilităţilor, de kazaci, puşcăriaşi ruşi, mercenari, şi care până la momentul respectiv îşi menţinuseneutralitatea regulamentară. Însă în orice clipă puteau ataca Brigada din spate. Şi au lovit. În acelaşi moment cu Regimentul de pontoane al Armatei a 14-a, lovind batalioanele dindouă părţi. Se mai împuşca şi din apartamentele, balcoanele şi acoperişurile caselor ce dominau în jur. ÎnsăBrigada a ieşit din încercuire şi a ocupat poziţiile în jurul podului de-a lungul Nistrului. 122
  • Brigada a avut pierderi însemnate în oameni, dar principala pierdere a fost baterea reactivă antitanc„Konkurs. În aceeaşi zi colonelul Carasiov a fost rănit... şi nu s-a mai întors pe front... Eugen Pâslaru sună conducerii republicii. Pe loc îl găsi doar pe Alexandru Moşanu caredupă ce îl ascultă sună la ministerul apărării. Generalul Creangă i-a promis că va trimiteimediat o unitate militară în ajutorul lui Gusleakov. Dar acest Creangă, o persoană considerată de diverşi militari o persoană întâmplătoareşi nelalocul ei în forţele armate moldoveneşti ca de altfel şi „faimosul” general Dabija-Kazarovcare avea comanda frontului pe direcţia Varniţa – Bender, n-a trimis la Bender militariînarmaţi, de carieră, ci rezervişti neînarmaţi şi fără gardă înarmată. Armamentul a fost stocatîn al treilea autobuz care venea din spate. Nimeni din ei nu a mai ajuns la destinaţie… Erauaşteptaţi de oamenii lui Kostenko plasaţi într-o ambuscadă. Au fost căsăpiţi cu toţii. Douăautobuze pline de oameni. O adevărată baie de sânge… * Nimeni din generali nu a mai răspuns vreodată pentru ce s-a întâmplatatunci. Creangă a încercat să motiveze faptul că rezerviştii trimişi n-au fostînarmaţi de teamă, chipurile, că ar fi dezertat cu tot cu arme. Ridicol: trimiţilume la război fără să le dai armele. N-a fost altceva la mijloc, cum se bănuieşteşi în prezent? A dezertat de pe front însă generalul Dabija-Kazarov, care s-aascuns mai întâi la colonelul Mămăligă, la Căuşeni, luat apoi sub aripa sa deM. Snegur, căci puţinii rezervişti rămaşi în viaţă din acel adevărat măcel, îlcăutau pentru aşi răzbuna camarazii morţi. Se lăsă noaptea. O noapte caldă, caracteristică pentru această perioadă în Moldova. Carasiov le ordonăofiţerilor să se afle în stare de alertă maximă. Era sigur că adversarul nu va mai încerca să facă un pod depontoane. El ţinea permanent legătura cu vecinii. Combatanţii din BPDS şi voluntarii însă îi priveau cuneîncredere. În acel moment ruşii erau duşmanii care au atacat mişeleşte pământul strămoşesc, şi cu careluptau. Unde mai pui că de astă dată se aflau în aceeaşi tranşee, la doi paşi unii de alţii. Carasiov însă nu-şi făcea probleme în acest sens: ştia că după chiar prima luptă atitudinea se vaschimba. Ordonă imediat minarea căilor de acces spre pod şi la lăsatul nopţii geniştii s-au apucat de treabă. Maimulţi voluntari, foşti genişti în armată, s-au oferit să meargă cu militarii genişti. Carasiov acceptă, fiind 123
  • conştient că arunca astfel şi o primă punte de încredere. De fapt era sigur că oferta era doar un pretext cavoluntarii să se convingă că geniştii nu plantau mine false, de instrucţie. Pe la trei dimineaţa un detaşament numeros de gardişti a încercat să scoată brigada de pe poziţii. Depe malul stâng a început să tragă artileria armatei a 14-a. Dar atacul a fost respins. Prin coridoarele lăsate degenişti voluntarii şi combatanţii BPDS au contraatacat în forţă. Pe Nistru au început să plutească trupuri de gardişti, o bună parte au fost luaţi prizonieri. Erau în temeisoldaţi şi ofiţeri ai armatei a 14-a. Nici kazacii şi nici foştii deţinuţi nu se predau. Ştiau ce-i aşteaptă ! Focul deartilerie făcu pierderi şi în rândul Brigăzii şi al voluntarilor. Singurii care nu au avut pierderi au fost combatanţiiBPDS. Cu experienţă militară şi de luptă, aceştia ştiau cum să se adăpostească şi cum să atace fără a se expuneinutil. De exemplu, spre deosebire de voluntari nu se deplasau niciodată în linie dreaptă, ci în zigzag, cu opriri şicu avansări de la un punct adăpostit spre altul. Păstrându-şi mereu sângele rece. La colonelul Gusleacov în comisariat sosi comisarul militar din Bender, cu care erau buni prieteni. Aucinstit ca doi ruşi adevăraţi. Comisarul militar l-a informat de pierderile Armatei a 14-a rusă în atacul de astănoapte: 86 de ofiţeri şi plutonieri morţi. Pe cei răniţi nu ia numărat nimeni. Pe kazacii, mercenarii şipuşcăriaşii ruşi morţi nu-i mai număra nimeni niciodată. Erau pur si simplu aruncaţi de pe pod în Nistru, ca sănu cheltuie cu înmormântările... Din amintirile colonelului Carasiov:” După ce am respins trei atacuri ale tancurilor ruseşti, s-au terminatproiectilele pentru tunurile antitanc. Artileria Armatei a 14-a a deschis focul cu tot arsenalul ei. Proiectilele,minele exploadau în tranşeele noastre, nimicind tot în cale. Te simţeai ca în iad. Pierderi mari în oameni. Amcerut de la generalul Creangă ajutor în trupe, dar mai mult în tunuri şi proiectile. Însă n-am primit nimic. Amcerut ajutor de la Comnadantul Direcţiei, generalul Dabija-Kazarov susţinere cu divizionul antitanc „Şturm-S”,cu care el se lăuda în prezenţa lui Snegur. Iarăşi n-am primit nimic. S-a început panica printre soldaţi. Cu greu i-am impus să împuşte. Moralul s-a ridicat tocmai atunci,cţnd cu un aruncător de grenade au nimicit două tancuri. Pentru a opri atacurile neîncetate ale tancurilor ruseşti am cerut permisiunea să arunc în aer podul.Însă am primit de la Creangă un refuz categoric. Totuşi 4 tancuri au trecut linia de apărare...” Carasiov nu e cinstit până la capăt. Brigada sa a avut o bateree antitanc „Konkurs” cu cinci instalaţiiPTURS. Unde le-a pierdut ? De ce ele n-au înaintat împreună cu Brigada ? După lupta de la cetate s-a întors 124
  • numai unul ! Unde au rămas celelalte ? Nimeni nu le-a văzut nimicite ! Oare n-au trecut ele la a lor, în Armata14-a ...? Mai mult, colonelul Carasiov a uitat la poligon instalaţia antitanc „ŞTURM-S”, care este de câteva orimai superioară ca „Konkurs”. Poate că ofiţerii ruşi special au „uitat-o” la poligon... Bateria de tunuri calibru 152 mm „Ghiaţint” şi bateria de obuziere D-20 dislocate în pădurea de laHârbovăţ, au susţinut cu focul lor Brigada lui Carasiov. De ce totuşi au trecut 4 tancuri ? Operatorii televiziunii moldoveneşti Iulius Ştirbu şi Viorel Cebotari la ora 10 pe data de 19 iunie 1992 segăseau lângă pod, care era apărat de Brigada lui Carasiov, trupele speciale, voluntari şide comisariatele depoliţie. Poliţiştii din Anenii Noi, majoritatea flăcăi ruşi şi ucraineni, ţineau frontul împreună cu Brigada.Aproape peste tot se auzia numai ruseşte, fapt care i-a uimit pe teleoperatori. În faţa poziţiilor Brigăzii ardeau două tancuri cu drapelul rusesc pe bord, nimicite cu grenadecumuleative antutanc de provinenţă română. Grenade antitanc ruseşti nu erau în dotarea Brigăzii. Alături setăvăleau tanchiştii ucişi. Au fotografiat aceste tancuri, au controlat documentele tanchiştilor. Totul era corect:erau tancurile Armatei a 14-a rusă ! Rusia spunea la toţi că ea nu luptă de partea separatiştilor ! Conducerea Moldovei a primit dovezi documentate. Pentru a observa mai bine ce se petrece pe câmpul de luptă, Ştirbu şi Cebotari s-au urcat pe acoperişulunei clădiri cu nouă etaje, care se afla alături de poziţii. De acolo şi au filmat renumitele cadre, care arătau cuma fost oprit pe pod atacul masiv al tancurilor întregii Armate a 14-a. Artileria moldovenească a nimicit primultanc, şi toată coloana a fost oprită. La 20 iunie, cu forţe comune, a fost curăţite de separatişti cartierele din vecinătateamagistralei care ducea spre Căuşeni. Se crea astfel posibilitatea evacuării răniţilor,aprovizionării cu muniţii şi alimente. Cu puţin timp înainte de aceste evenimente a fost creat statul-major pe direcţiaoperativ-tactică Bender-Căuşeni, sub comanda colonelului Mihai Mămăligă. Analizândsituaţia, acesta înţelese, corect, că primejdia cea mai mare o prezenta capul de pod de laChiţcani. Gruparea de separatişti cuibărită acolo putea să atace oricând din spate. De faptaceştia aşteptau ca moldovenii să se adâncească în oraş. Cât mai mult. Şi atunci, se considerala Tiraspol, soarta unităţilor provenite dinspre Căuşeni ar fi fost de neinvidiat. 125
  • Mămăligă luă legătura cu Anton Gamurari şi îi solicită un grup de luptători pentruexecutarea „unei misiuni speciale”. Grupul detaşat era comandat de locotenentul SergiuOsman. Iar în ajutor i-a dat o echipă de voluntari din Chircăieşti în frunte cu primarul VictorBădeanu. Oleg David a fost înscris în Brigadă la sfârşitul lui aprilie 1990 la vârsta de 26 de ani. Îşifăcuse serviciul în Armata Sovietică. Avea o minimă experienţă de militar dar acum, pomenitîn plin război, ca să nu de-a greş, trebui să înveţe câte ceva şi de la camarazii cu experienţarăzboiului din Afganistan. Se ataşă de sergentul Mihai Popa. Acesta făcuse parte din grupulcare luptase pe capul de pod de la Coşniţa în cadrul echipei comandate de locotenentulArcadie Savciuc. Pe 19 iunie Oleg a fost şi el printre cei cărora li s-a permis să plece pentru o zidouă acasă. La 20 i s-a telefonat fiind convocat la „bază”. La Căuşeni, mai exact în satulCârnăţeni, locotenentul Osman forma un grup mixt care urma să ia cu asalt capul de pod de laChiţcani. A adunat 32 de luptători. Oleg şi alţi câţiva combatanţi din această echipă îşilăsaseră armele şi echipamentul din dotare la baza din Viişoara. Li s-a putut „oferi” doarpuşti-mitraliere şi grenade. În dimineaţa zilei de 20 iunie 1992 la primăria comunei Chircăieşti s-a oprit un camionGAZ-53, care a adus puşti-mitraliere Kalaşnikov pentru voluntari. Şi ordinul coloneluluiMămăligă primarului Victor Bădeanu de a înfăptui o recunoaştere a platoului Chiţcani. Primarul a făcut lista şi a înmânat voluntarilor puştile sub iscălitură. În detaşament s-au înscris 120 de voluntari. Pe drum s-au mai înrolat voluntari din comunele din împrejurimi. Împărţi detaşamentul în patru grupuri şi prin cămpiile cu grău, prin mirişte au ajuns lapoalele platoului, unde deacurmezişul era săpată o tranşee pentru a duce conducta de gaz dela magistrală spre satul Zagornoe. Bădeanu a raportat colonelului Mămăligă, care a ordonat să aştepte grupul din trupelespeciale în frunte cu locotenentul Sergiu Osman. A început tirul de artilerie. Obuzele aruncate de mortiere zburau cu un vuiet straşnicspre platou, pe de asupra capului voluntarilor. 126
  • … Au ajuns la punctul iniţial de atac. Colonelul Mămăligă i-a făcut atenţi că atacul sedeclanşează abia după un tir de artilerie efectuat de două baterii grele de lansatoare de bombecomandate de un căpitan-rezervist. Tot dintre rezervişti erau şi militarii care le deserveau. Oleg îl întrebă pe căpitan dacă mai trase vreodată din mortiere. - Nu, îi spuse imediat căpitanul. Sunt agronom. Sper însă că împreună cu băieţii să nedescurcăm. Ei au pregătirea necesară. În spatele bateriei se aflau trei KAMAZ–uri pline cu lăzi cu bombe. S-au descurcat. Autras până la ultima bombă. Părea că pe capul de pod nu mai rămăsese loc neatins. N-a fostchiar aşa. Voluntarii s-au bucurat când alături de ei păşeau luptătorii din trupele speciale. Pemulţi îi cunoşteau. Ei aveau un MTLB cu o puşcă antiaeriană. Comanda cu el Peotr Patlaciuc,un flăcău ucrainean, care vorbea binişor româneşte. S-a adresat către Victor Bădeanu: -Mai bine să fii căţăluşi în libertate, decât dulău legat. Aşa că inainte, Vitea ! S-au împrăştiat în lanţ. Mergeau în picioare, fără teamă. Doar colonelul Mămăligă i-aîncredinţat că pe platou n-a rămas nimeni în viaţă. Din câteva puncte au fost întâmpinaţi cu foc de mitralieră. Mihai Plecan începu săvocifereze: „Bă, curvelor, salutări din partea OMONului de la Chişinău. N-aţi uitat de noi! Vătrezim imediat la viaţă!” În scurt timp au putut să audă, reacţia: „Flăcăi, OMON-ul luiGamurari! Tiva!” Amuzat subit, Andrei Laşco începu să ţipe: batalionul № 1 atacă din dreapta pe flanc,batalionul № 2 spre flancul stâng! Ceilalţi atacăm pe centru. Înainte, flăcăi! Se aflau în plin lan de porumb aşa că nimeni nu putea să vadă câţi sunt de fapt. Departea cealaltă se auziră voci: vine speţnazul! Beretele negre! Sunt prea mulţi, o ştergem. Seauzi şi o altă voce: „Nimeni nu mişcă! Vă împuşc pe toţi!” Dinspre platou începu să tragă o mitralieră aflată lângă Stelă (un fel de monumentinstalat în memoria militarilor sovietici din perioada celui de-al Doilea Război Mondial.) Setrăgea mintr-o mitralieră numită Degteareov, care mai luptase în Primul Război Mondial.Urmară salve din „Alazani”-ul instalat pe un ZIL. Apoi un lansator de grenade. Se trăgea lanimereală. Prima rachetă „Alazani” căzu în apropierea grupului, însă ricoşă şi zbură maideparte. A doua se înfipse în pământ în faţa lui Oleg. Împrăştie pietre, ricoşă şi ea, fără aprovoca victime. 127
  • Când, în sfârşit au pus stăpânire pe platou, între altele au putut vedea o bucătărie decâmp, un lansator de bombe cu lăzi de muniţie, lăzi cu rachete „Alazani”, două motociclete„Iava”, un excavator cu tot cu tractorist… şi trei gropi formate de obuzele lansate de „bravii”noştri lansatori de obuze... Din trei maşini cu obuze, numai trei au ajuns pe platou...Tractoristul a fost acum impus să sape şanţuri de tragere de profil normal pe toate direcţiilede eventual atac. Iar Osman şi Bădeanu, în lipsă de alt mijloc de legătură, plecă să raporteze.Instalează posturi de pază din rândul voluntarilor şi pentru a se asigura că aceştia nu voradormi la post, îi preveni că ar putea fi atacaţi de „Alfa” (faimoasa unitate de diversiune şiantitero KGB) care nu cruţă pe nimeni. Câteva ore mai târziu sosi un batalion de carabinieri comandat de locotenentul superiorAnatolie Caraman detaşat de colonelul Anatol Mămăligă de pe capul de pod de la Coşniţa. Defapt, de la Coşniţa pornise o companie, dar pe drum i s-au alăturat unităţi din Armatanaţională angajate în luptele cu tancurile armatei a 14-a. Proasta gestionare a treburilor defront de către diverşi componenţi ai ministerului apărării. Au rămas fără muniţie. Dacă aveaunecesarul, tancurile ar fi ştiut mai bine ce înseamnă să te confrunţi cu militari moldoveni bineînarmaţi şi bine conduşi la toate nivelurile. În final compania a devenit un batalion în toată legea cu un efectiv de 350 decombatanţi. Au ocupat flancul drept al apărării, cu spaţiul de front de la pădure spre sateleZagornoie şi Copanca. Zagornoie era ocupat de separatişti. De acolo trăgeau constantlunetiştii împiedicând orice deplasare. Consultându-se cu căpitanul Răileanu, locotenentul superior Buzu, Caraman a decis perisc propriu să atace şi să cureţe satul Zagornoie de lunetişti. După un atac fulger separatiştii au părăsit satul. Noaptea s-a scurs fără incidente, în linişte. Pe direcţiile mai primejdioase de front erau plasaţi, în amestec cu ceilalţi combatanţi,luptători din trupele cu destinaţie specială. Dimineaţa de poziţii s-a apropiat o femeie bătrănăşi a rugat să i se arăte trupul feciorului, puşcăriaşului care a tras din mitralieră până a fostucis. Femeia s-a uitat la trupul neînsufleţit al feciorului şi a spus:cum ai trăit ca un câne, aşa şiai murit ca un câne. Şi a refuzat să ia trupul. Combatanţii l-au îngropat în afara platoului. 128
  • De unul din aceste posturi la un moment dat dinspre sat se apropie un tânăr şi ceru cuton obraznic să i se permită să treacă spre platou. Pentru ce? „Treaba mea”. A fost reţinut. - De ce ai venit totuşi? - Păi, vreau să mă duc la Stelă. Acolo e îngropat bunicu-meu. - Şi de ce n-ai făcut-o ieri, alaltăieri? - Sunt din Ucraina. Era limpede că ceva nu era în regulă. La reţinere a fost percheziţionat dar nu s-a găsitnimic. Intuind ceva Oleg David hotărî să-l mai percheziţioneze încă o dată. Nu greşi. Într-uncolţ de buzunar descoperi un petic de hârtie. Se uită cu atenţie. Era un fel de bon de plată princare se atesta că-şi primise solda şi că este soldat-gardist din compania 1, batalionul 1. Povesti tot ce ştia. Ceva mai târziu îşi făcu apariţia un camion ZIL-130. Un combatant opri maşina, iar alţidoi au deschis rapid portiera dându-l jos şi culcându-i la pământ pe şofer şi însoţitor. Şoferul vorbea „moldoveneşte”, iar celălalt tăcea. Se dovedi că făcea parte din trupe dedesant. Întrebaţi ce caută şoferul răspunse în grabă că merg după beton. - Aţi mai fost? - Da. - Şi de ce maşina e curată? - Am spălat-o cu furtunul. David s-a uitat în caroserie, unde zăceau patru buloane deancorare pe care fixează instalaţia „Alazani”. După prelucrarea respectivă ei au recunoscut căau fost trimişi în cercetare. Apoi s-a apropiat un tânăr cu o motocicletă „Java”, de fabricaţie cehoslovacă, visuloricărui tânăr sovietic. A spus că e din satul Chiţcani şi că se plimbă. De asemenea fărădocumente. L-au dus la Oleg David, care şi-a dobândit faima, deoarece avea pe contul său dejatrei demascări. După o verificare minuţioasă, ca şi în primul caz, a găsit o recipisă privind primireasalariului ca gardist al companiei întâi din primul batalion. În plus, a găsit permisul dat decomitetul executiv orăşenesc Tiraspol. Se vede că flăcăul era bine văzut de separatişti. Însă tânărul continua să tăgăduiască. L-au făcut să cedeze simplu. S-a înţeles cu băieţii.Când David i-a întrebat ce să facă cu el, aceştia au răspuns că trebuie să fie împuşcat ca şi 129
  • ceilalţi. Flăcăul a căzut în genunchi şi a rugat să fie cruţat. A recunoscut totul, cine l-a trimis încercetare şi ce trebuie să cerceteze. Au fost predaţi cu toţii colaboratorilor MSS a Moldovei veniţi să-i ridice. În orice caz,aşa scria în legitimaţiile lor… Se zice că mai târziu li s-a dat drumul… Separatiştii n-au mai întreprins mai mult tentative de a pătrunde pe capul de podpentru cercetare. Pe platou s-au găsit o mulţime de lăzi cu rachete de la instalaţia „Alazani”, transformatede separatişti în rachete de luptă. Voluntarii au decis să tragă asupra Tiraspolului. Însăseparatiştii au luat cu ei instalaţia. Cineva propuse să se folosească drept element de ghidaj iniţial o simplă foaie de ardezide acoperiş. Zis şi făcut. Doar că foaia a crăpat după prima tragere. Altă „soluţie”: au luat oplapumă umedă şi un sac umezit. I le-au pus pe spatele unui combatant zdravăn din trupelespeciale. I-au îmbrăcat un rucsac cu un proiectil. De la un acumulator s-a dat curent.Proiectilul a zburat. Apoi altul… Au căzut pe acoperişurile unor case fără a cauza mari daune.Altul a fost efectul psihologic: Ce zarvă s-a iscat la Tiraspol! Conducerea Transnistriei şi-a pregătit vagoanele pentrua-şi lua tălpăşiţa la Odessa. Aceleaşi gânduri le avea şi generalul Netkaciov, care a datdispoziţii despre evacuare. Păcat că nu mai era ardezie! În câteva ore Tiraspolul ar fi fosteliberat de separatişti. Toată zarva aceasta se vedea bine cu binoclul, dar şi cu ochiul liber. De la Chişinău a venit însă un ordin ameninţător. „Să nu îndrăzniţi să mai trageţi!” Cineva de la Chişinău era foarte preocupat de sănătatea lui Smirnov şi a anturajuluisău! X X X 130
  • Veaceslav Taşnic, directorul combinatului de deservire socială. Îi sună locţiitorului şefului pazeicombinatului, rugând să fie primit de urgenţă. Insistenţa, tonul acestui om îl surprinse, ştiind că e o fire extremde echilibrată şi că n-ar fi sunat pentru fleacuri. Îi ceru să vină. - Domnule director, începu el imediat, chiar de la uşă, trebuie să plec. - Unde, unde vrei să pleci? - La direcţia de poliţie un căpitan din OMON adună voluntari pentru apărarea capului de pod de laChiţcani. Astăzi OMON-ul a pus mâna pe el şi rezistă cu greu. Au nevoie urgent de ajutor, autobuzele aşteaptăgata pregătite. - Cine mai pleacă de la noi? - Jumătate din corpul de pază. Şeful, deşi e rus, nu are nimic împotriva plecării. Cei care rămân sedescurcă şi fără noi. - Ceilalţi unde-s? - Aşteaptă jos. - O clipă numai. Cobor şi eu. Îşi chemă locţiitorul şi îi explică ce avea de făcut. După care îşi anunţă hotărârea de a merge să-şi aperepământul de „expansiunea rusească imperialistă”, cum îşi formulă el direct motivaţia. Uşor afectivă, uşoremfatică, dar sinceră. Decise subit. Dintr-un fel de instinct, pe care nu şi-l va explica nici ulterior. Evident, nuavea nimic cu rusul „ca lumea” ci cu cel „de sus”, cu cel care până mai ieri i-a dictat istoria, limba, identitatea.De altfel gândea tot în slogane ruso-sovietice: „Dacă nu mă duc eu, cine merge în locul meu?”, „Sunt obligat!”Coborând, îi anunţă pe cei adunaţi că merge cu ei. „Bravo, bravo, şefule!” urmă reacţia. Direcţia orăşenească de poliţie, se afla chiar alături. Văzând în curtea instituţiei pe cineva cu însemneOMON pe mânecă se apropie şi se prezentă: - Maior în rezervă, Taşnic. Aceştia sunt oamenii mei. - Şi? - Nimic! 131
  • - Căpitan Osman. Mă bucur să ne veniţi în ajutor. Numai că avem o problemă. Un „fleac”: de undenaiba să luăm arme?! Nu avem nici pentru noi. Taşnic îi răspunse imediat: - Căpitane, am prin preajmă o veche cunoştinţă, mergem împreună. E Ahmed, un azer. Poate că neajută. E un tip deosebit. El e şi locţiitorul şefului direcţiei orăşeneşti de poliţie. Mergem la el. - Salut, Ahmed. Vrem să te rugăm ceva. - Spune, scumpule. N-am uitat ce mi-ai făcut bun. Aşa că acum fac tot ce pot ca să te ajut. - Avem nevoie de pistoale-mitralieră. De fapt de arme, indiferent de tip şi de categorie. Unde le găsim? Ahmed se uită la ei, după care, făcând din ochi îi chemă la geam şi le arătă spre o uşă metalică dincurte, vopsită în cafeniu: - Acolo sunt depozitate „bomboanele” de care aveţi nevoie. Numai că eu nu v-am spus nimic. Altfelşeful mă face terci şi mă dă la câini. - Stai liniştit, scumpule. Nu păţeşti nimic. - Taşnic! Ne cunoaştem demult - Ahmed ezită să vorbească. - Da, Ahmed? - N-ai vrea să mă iei cu voi? M-am cam săturat să tot stau aici. Creşte buruiana pe mine. - Ce-ţi trebuie ţie să lupţi pentru pământul nostru? Îţi imaginezi că ne ducem la vânătoare de iepuri? - Nu. Dar e şi pământul meu. Noi azerii ştim ce ştim. - Îţi mulţumesc şi mă bucur de ce mi-ai spus, Ahmed. Dar te rog să rămâi pe loc şi ai grijă ca şeful tău sănu facă vreo prostie. E un tip lunecos. Au deschis. M-ai exact au spart lacătul. O cameră enormă plină cu lăzi de tot felul, cu inscripţii ceindicau pistoale-mitralieră Kalaşnikov, lăzi de cartuşe, aruncătoare de grenade. Căpitanul OMON care îi însoţea îl întrebă pe colonel, şeful direcţiei de poliţie: 132
  • - N-ai spus adineauri că nu ai nimic? Nici măcar o armă de vânătoare? Pentru cine le doseainenorocitule ? Nu-i nimic, revin de la front şi facem ordine. După care se întoarse spre maiorul în rezervăTaşnic. - Cheamă oamenii, maiorule. Fă o listă şi dă-le tot de ce e nevoie. Restul încarcă în autobuze. Pe drummai adunăm voluntari. Peste o oră două autobuze porneau în direcţia Căuşeni. La Căuşeni au preluat un alt lot de voluntari.Tăcuţi şi hotărâţi. În preajma capului de pod de la Chiţcani au coborât şi au început să se deplaseze printr-unlan de popuşoi. Se deplasau după toate regulile artei militare. Au trimis în faţă un grup de cercetare, apoi unulde supraveghere. În spate urma grosul unităţii de voluntari. Se vedea limpede că Osman, îşi cunoştea meseria.Nu întâmplător lui i se încredinţase în seara respectivă comanda pentru ocuparea capului de pot Chiţcani,considerat de necucerit. Au ajuns! Deşi trei din luptătorii OMON erau răniţi nimeni nu a vrut să fie înlocuit. Venirea voluntarilorfu întâmpinată cu bucurie şi cu „Bravo, dragilor!” Taşnic rămase surprins cât de mic era de fapt faimosul cap depod. Pe întreg perimetrul acestui câmp de luptă, văzu bordeie de refugiu, depozite de muniţie. „Trebuie să lefim recunoscători gardiştilor pentru ce au făcut aici: o treabă bună!”, îşi spuse Taşnic, vădit satisfăcut desituaţia din teren. „Ne-au lăsat până şi bucătăria de campanie.” După ce căpitanul Osman (s-a dovedit a fi locotenent) i-a distribuit şi le-a dat dispoziţiile necesare,toată lumea se răspândi prin tranşee. Noaptea santinelele nu mai erau schimbate la fiecare două ore ci din orăîn oră. Două zile nu s-a întâmplat nimic. Era linişte. Doar prin staţiile de radio se făceau „schimburi deamabilităţi” – dintr-o parte şi din alta. Într-o excelentă „limbă interetnică”. General sovietică şi „demulttradiţională”. Cu mâncare, mica „garnizoană a cetăţii”, cum erau numiţi de camarazii din afară, erauaprovizionaţi de locuitorii din satele din preajmă. Se mânca chiar bine. „Parcă am fi la stână, împărţim brânza!”,glumi Tuşnic. În a treia zi, pe la cinci dimineaţa separatiştii au atacat. Erau sprijiniţi de o baterie de aruncătoare.Acestea, cu vuietul lor caracteristic sau nu ajungeau până la ţintă sau o depăşeau. „Curând au să ne ia încaleap!” îşi spuse Taşnic. Timpul însă trecea, iar minele explodau pretutindeni numai nu pe capul de pod. Înschimb infanteria porni să atace. 133
  • Atacul fu respins fără pierderi. Întâmpinaţi cu foc încrucişat gardiştii o luară îndărăt. Se vedea limpedecă nu erau încântaţi să moară pentru nu se ştie ce „Cei mai mari eroi se aflau în cabinete!” îşi aminti Taşnicfraza unui gardist făcut prizonier. Taşnic auzi şi povestea unui combatant OMON de etnie cecenă, vechi trăitor în Moldova. Erau opt fraţi.Când a început războiul taică-su i-a adunat şi le-a spus: „V-aţi născut pe acest pământ. Vorbiţi limba acestuipământ. Este obligaţia noastră să-l apărăm de tot felul de lepădături”. Tatăl acestui combatant împreună cuşase fraţi luptau acum pe front, ca şi el. Adevărat că pe alte sectoare. Acasă le rămase doar fratele mai mic. Cecenii nu uitaseră prin câte suplicii i-au trecut ruşii, puterea sovietică. N-au uitat deportările din ’44pe motiv de colaborare cu trupele germane, deşi frontul nici nu ajunsese în zona respectivă. Nu uitaseră… Îşiaminti că nu demult citi în populara publicaţie moscovită, faimoasă prin dezvăluirile pe care le făcea, -„Argumentî i faktî” („Argumente şi date”) că de fapt şi drapelul asupra Raihstagului a fost arborat nu deKantaria şi Egorov ci tot de un cecen, comandant de batalion. Cum putea propaganda stalinistă, sovietică sărecunoască faptul că simbolicul gest fusese făcut de reprezentantul unui popor represat? La fel de inexplicabilăse dovedi pentru istoricii cinstiţi şi concentrarea la începutul lui iunie a unui efectiv de trupe sovieticenumărând, conform unor surse neoficiale, circa cincisprezece milioane de militari. Împotriva acestei grupăriHitler putea să contrapună cel mult un milion de militari. Hotărî să-şi devanseze vechiul aliat sovietic care l-aajutat să-şi refacă în anii ’30 armata şi cu care a „colaborat” cu atâta elan la atacarea minusculei Polonii, lasfârtecarea României, prin înghiţirea unui imens spaţiu românesc din Bucovina, Basarabia şi până la MareaNeagră. Atunci Hitler a atacat primul! „Două fiare!”, îşi spuse Tuşnic, după ce citi materialul. Îşi aminti însă şi despusele tatălui, combatant la artilerie în armata română şi deţinut timp de aproape opt ani într-un lagăr sovieticde prizonier de război din Caucaz. … După ce capul de pod a fost întărit cu forţe proaspete compuse din carabinieri şivoluntari, unitatea de combatanţi din trupele cu destinaţie specială a fost luat pentruexecutarea altor sarcini de luptă, pe care nu le puteau executa alţi luptători experimentaţi,pregătirea şi moralul lor de luptă. Comandant al capului de pod a fost numit colonelulLevinţa… 134
  • … Dinspre Cremenciug (un mic sat) şi dinspre Tiraspol separatiştii au început să tragădin „Alazani” asupra satului Copanca. Satul intra în zona de protecţie a batalionului comandatde locotenentul superior Caraman, care deschise foc de răspuns din lansatoare de mine. Vreo10 le făcu să cadă nemijlocit în Tiraspol. Din nou mare panică şi din nou… ordin strict „deretragere” de la Chişinău. Colonelului Mămăligă i se ordonă să găsească „vinovatul” şi să-lpedepsească. Colonelul îi sună mai întâi generalului Kiţak şi îi prezentă scuzele de rigoare. Depedepsit nu mai izbuti să pedepsească pe nimeni… Dintr-o telegramă cifrată secretă, expediată la 22 iunie 1992 de către generalulNetkaciov, Comandantul Armatei a 14-a rusă, ministrului apărării al Rusiei Pavel Graciov : „… După primele 4 zile de război a devenit clar că formaţiunile militare subordonateTransnistriei, datorită implicării Armatei a 14-a au evitat nimicirea completă…” *Peste alte două ore, la statul-major al Armatei a 14-a sosi o telegramăcifrată prin care Pavel Graciov, ministrul apărării Federaţiei Ruse ordonadeschiderea focului asupra poziţiilor moldoveneşti din toate mijloacele aflateîn dotare şi cu toate forţele disponibile. Să nu ştiut Graciov că respectiva Armată era implicată „cu toate forţele şi mijloaceledisponibile” chiar înainte de începerea luptelor de anvergură. Erau coloana de sprijin a„forţelor separatiste” sau, mai exact, făceau nemijlocit parte din ele. În aceeaşi telegramă secretă se mai spunea că în Transnistria este trimis locţiitorulcomandantului VDV (trupe de desant aeropurtate) ale Rusiei, generalul Alexandr u Lebedipentru informare asupra situaţiei din zonă. Se mai anunţa că generalul va sosi sub numele decolonelul Gusev… Tot la 22 iunie locotenent-colonelului de poliţie Anton Gamurari i s-a acordat gradul decolonel de poliţie. X X X 135
  • Oleg Plujnikov stătea în biroul său luxos de la Gorki. Da, şi viaţa e bună şi e bine să trăieşti dar, cumspunea Nikulin, actorul lui preferat, prin replica unui personaj, a trăi tu bine – e şi mai bine. O ştia deja dinpropria experienţă. E minunat când poţi să-ţi permiţi nestingherit orice, când poţi să-ţi cumperi orice, să-ţiîmplineşti orice dorinţă fără a te mai îngriji de preţ, de costuri. Sună telefonul. - Cum se simte marele nostru om de afaceri? - Salut, Serghei. Minunat! Anume la asta mă gândeam adineaori. Gânduri plăcute, nimic de zis. - În primul rând nu Serghei ci generalul-maior Serghei Saveliev, şef de Direcţie, amice. - Măi să fie, în sfârşit te-au remarcat şi pe tine. Mă bucur pentru dumneavoastră, tovarăşe general. - Bine, glumeam. Uităm de general. Mă dădeam şi eu mare. Oleg, lasă-ţi locţiitorul în locul tău iar tutrage o fugă până la Moscova. Mâine la zece în vechea noastră locuinţă conspirativă. Discutăm totul pe loc.Salut! „Uite, dragă domnule Plujnikov, că ţi s-a terminat viaţa paşnică”, se gândi Oleg. Îşi chemă locţiitorul şiîmpreună discutară ce aveau de făcut. După ce îşi lăsă locţiitorul să plece, îi sună Tasei. - Salut. Trebuie să ne vedem de urgenţă! - S-a întâmplat ceva? - Da, mâine trebuie să plec. Probabil că pentru mult timp. - Peste o oră vin. El nu preciză unde. Nici nu era însă nevoie. Ambii ştiau locul convenit. Era vorba de un apartament delux care îi aparţinea lui. Când ea sosi, el deja se afla acolo. Îmbrăţişări strânse, pline de pasiune, exact ca în filmele de gen de-oanumită factură. - S-a întâmplat ceva, puiule? - Sunt mobilizat pentru o misiune. Adineaori mi-a sunat şeful. E deja general. A devenit şef de Direcţie.E ceva important. Nu m-ar fi convocat pentru fleacuri. Cred că delegaţia sau deplasarea mea, spune-i cum vrei,va dura cel puţin câteva luni. 136
  • - Atât de mult?! - Poate chiar şi o jumătate de an. Ştii doar unde lucrez. - Uitasem deja. Pentru mine eşti doar un om de afaceri, de succes. Mândria mea, dragostea mea,calvarul meu. - Zic ca mai întâi să discutăm despre „afacerea” noastră. - Despre ce afacere? - Ai răbdare. După cum ştii mi-am asigurat cum se cuvine întreaga familie, am în vedere familia din Bor,cu tot necesarul. Le-am cumpărat apartamente, maşini, i-am aranjat în servicii bine plătite. - Da, sunt la curent. Şi îţi port tot respectul pentru asta. Şi nu numai eu ci întreg oraşelul Bor. - Un singur lucru nu am făcut – nu m-am îngrijit de tine. - Pentru ce? Nu am nevoie de nimic. - Ai - n-ai, eu decid. Vorbea deja cu tonul lui special care nu accepta nici un fel de replică. - Acum o lună, parcă presimţind situaţia de astăzi am decis să fii numită locţiitorul meu. În acest scop înprimul rând ţi-am repartizat un apartament din fondul de rezervă al firmei. Costul lui este achitat în întregime.Uite cheile. Poţi chiar de mâine să treci şi să locuieşti în el. E complet mobilat. Ca acesta. Pentru după masă, lacinci, am fixat o şedinţă de lucru. Acolo şi am să te prezint colectivului. Ai să-ţi ocupi cabinetul. Aş fi vrut să-ţifac o surpriză pentru ziua ta, dar vezi cum s-a întâmplat… - Şi soţul, familia? - Sunt problemele tale. Hotărăşte singură. Salariul îl vei primi în echivalentul dolarului. Şi îi numi suma. - Pe lună?! întrebă ea uimită. Nu de alta dar la serviciul meu nu primesc atâta într-un an. - Uite un argument pentru soţul tău. Iar fiica ta, sunt sigur, va dori fără probleme să vină şi să locuiascăaici, la Gorki. - Mă tem că nu am pregătirea necesară pentru a face faţă funcţiei. Ştii doar că nu am nici un fel deexperienţă de lucru în business. 137
  • - Eu am avut? Ai absolvit Bauman iar acolo nu erau acceptaţi proştii. Vei fi responsabilă de parteaeconomică. Aşa că chiar de mâine mergi la bibliotecă, răsfoieşte cărţi, manuale şi nici un pas înapoi! Până vineşti liberă în acţiuni. Îmi raportezi doar mie. - Oleg, e totuşi o muncă responsabilă. Nu sunt chiar perfect sigură că mă descurc. - Ţine minte că un economist nu poate fi niciodată inginer, în timp ce un inginer poate deveni oricândeconomist. Ai să te convingi singură de acest lucru. Nu ştiu cum se proceda la voi, la Moscova, dar la noi aici celcare dădea prost examenele de admitere era trimis la facultatea de economie. - De aceea şi avem o astfel de economie. - Bine. Am convenit. Iar acum să facem ceva care depinde numai de noi… El o trase spre patul dinpreajmă. Oleg ajunse cu o jumătate de oră la locuinţa conspirativă înainte de Serghei. Aici nu se schimbase nimic.Intră Serghei. La fel de jovial şi de plin de viaţă ca altă dată. Doar părul îi încărunţise puţin. Dar faptul îlavantaja. Îi conferea un plus de greutate. - Salut pentru rechinii capitalismului, spuse el încă din prag. Dacă altă dată mi s-ar fi spus că voi damâna personal cu un capitalist aş fi luat-o ca pe-o insultă. - Păi poate intraţi de-a binelea şi vă scoateţi haina, cetăţene şef. Dar, interesant, de când chiar generaliide KGB au început să circule pe la locuinţele conspirative? - Ţine cont: nu numai general, dar şi şef de Direcţie. - Cu atât mai mult. Şi fără şofer, probabil? - Păi cine merge la locuinţele conspirative cu şoferul după el?! Oleg deveni brusc serios: - Şi totuşi de ce ai venit tu şi nu ai trimis pe cineva din subalterni? Doar acum ai atâţia! - Ai pus just problema, domnul meu. Serghei încetă şi el jocul. Numai că v-am introdus grupul în listaagenţilor deosebit de secreţi. Iar cu agenţii din această categorie obişnuiesc să mă întâlnesc doar personal.Nimeni în afară de mine nu trebuie să ştie despre existenţa voastră. - Atunci e clar. Nu e clar pe deplin de ce atâta onoare pe capul nostru. 138
  • - Îţi răspund în amănunt, Oleg. În cursul tuturor evenimentelor din ultimul timp, securitatea noastră afost părăsită de un mare număr de persoane cu experienţă. Majoritatea s-au aciuat în tot felul de structuricomerciale, iar KGB a rămas slăbit. Acum convocăm rezerviştii şi îi instruim în şcoala noastră de profil. Voi însăaţi trecut şi prin diverse situaţii. Aveţi experienţă. Tocmai de aceea şi sunteţi la evidenţă specială. - Bine, nu glumi, spune-mi de ce m-ai chemat. - Cunoşti ce se întâmplă în Moldova nu de la televiziunea noastră ci din surse mai directe şi maiobiective, inclusiv de la nevastă-ta. Dar şi tu ai cap bun şi ştii despre ce-i vorba de fapt. - Da, se pare că am ceva habar. Evident că altceva decât încearcă să sugereze televiziunea noastră. Dar,din câte ştiu, nu e o noutate. În timpul celui de-al Doilea război Mondial tot răul pe care îl făcea NKVD-ul şisoldaţii noştri, am în vedere violurile, împuşcarea de găini, vaci, porci li se atribuiau toate nemţilor, iar tot ceaceştia făceau bun – soldaţilor sovietici. - Înţelegi corect lucrurile, tovărăşele. De aceea cred că nu vei fi mirat când le vei vedea pe toate acesteapracticate în Trasnistria, unde peste două ore vei pleca cu un tren până la Odesa. La Odesa te va întâmpinaadjutantul generalului Netkaciov. - La Tiraspol mă cunoaşte multă lume. Mă vor recunoaşte şi vor crede că sunt spion. - Tocmai de aceea şi te va întâmpina la Odesa adjunctul comandantului Armatei a 14-a. Netkaciov te vaprezenta organelor locale şi totul va fi în regulă. Avem, Oleg, nevoie de informaţie obiectivă. - Dar ce sunt puţini ai noştri? - Există, fireşte. Numai că ei fie că se lasă influenţaţi de propaganda generală, fie că nu doresc săîntreprindă ceva. - Dar contraspionajul armatei a 14-a? - Ce fel de contraspionaj?! Au găsit limbaj comun cu autorităţile locale şi transmit doar ceea ce li sespune. - Să înţeleg că îi voi avea împotriva mea şi pe ai noştri, şi serviciul armatei a 14-a? Atunci pe cine mă potbaza acolo?! - Numai pe Lebedi. Acolo el e trimis sub numele colonelui Gusev. Momentan doar el manifestă acolo opoziţie principială. 139
  • -Dar ce caută el acolo ? -Cineva din antuirajul lui Elţin vrea ca Armata a 14-a să participe în operaţiunile militare de parteaseparatăştiolor. -Ea şi aşa participă ! -Luptă de partea separatiştilor ofiţeri şi subofiţeri ai Armatei. Voluntar. Pentru bani mari ! Lebeditrebuie să ia toate măsurile ca moldovenii să nu elibereze Transnistria. Nu mi-i clar însă de ce el a luat cu elbatalionul cu destinaţie specială a trupelor aeropurtate ? S-ar fi speriat eroul nostru afganez ? -Un batalion întreg de trupe speciale? -Da. -Aceste trupe sunt ceva serios, trupe de şoc. -Lebedi este locţiitorul comandantului trupelor aeropurtate a Rusiei. -Reesă că briliantele şi paloşul de aur cu briliante găsite de batalionul lui Lebedi în Afganistan şi-au avutefectul dorit. Generalul Graciov, căruia Lebedi îi transmise toate aceste bogăţii, acum e ministrul apărării alRusiei. Nici Lebedi n-a fost uitat. - Ce face acolo osobistul armatei a 14-a? - Din păcate nu ştim ce aere poartă. În general a încetat să mai comunice ceva iar dacă transmite,spune lucruri pe care le cunoaştem. O metodă cunoscută! Aşa că vezi ce-i cu el. Am impresia că clima caldă nu-iprea prieşte. Trebuie răcorit puţin pe undeva prin vreo garnizoană din Kamceatka. Aşa, pe vreo cinci ani, fărăconcediu. - Cum vom ţinea legătura? - Prin telefon. Pleci acolo doar ca reprezentant al KGB sau FSB, cum i se spune acum. Nu pot deloc sămă obişnuiesc cu noua abreviatură, pare neserioasă. Parcă e o instituţie de deservire socială. Osobistul are olegătură aparte, specială. Ai să-mi suni de la el. Pe el nu-l pune cu nimic la curent. Numărul tău este 1133. Dacăeu voi lipsi, laşi un mesaj adjutantului şi îi spui numărul. Uite actele, biletele şi celelalte. Ai trenul peste o oră.Am să te duc până la gara Kiev. 140
  • În cupeu se afla doar un singur pasager sau, mai exact o pasageră. Era o brunetă frumoasă, fără ovârstă clară. Oleg însă nu-i dădu mai mult de treizeci. O compară cu Tasea care avea treizeci şi cinci. Constatăde asemenea că era şi mai atrăgătoare. O figură suplă, mers uşor, avea ceva de felină în ea. Şi în primul rând înprivirea ei pătrunzătoare. Se simţea în ea o forţă aparte. Oleg începu s-o examineze discret. De fapt acelaşilucru îl făcea şi ea. Tăceau ambii fără a se decide să spargă tăcerea dintre ei. Uşa se deschise şi în cadrul eiapăru capul însoţitorului de vagon. - Un ceai? Au răspuns amândoi odată. - Da. Au râs. - Sunt Oleg. - Nina. Interesant, dacă nu venea însoţitorul de vagon tăceam până la Odesa. - Cine ştie? Poate. De fapt îmi place să vorbesc dar astăzi, nu ştiu de ce, nu prea am dispoziţie. - Păi acuş o facem să apară, şi ea scoase o sticlă de coniac armenesc, o cutie de bomboane şi o bucatăde caşcaval olandez. Pâine, din păcate, nu am. Nu consum. - La treaba asta contează în primul rând un coniac bun şi o femeie frumoasă. Pâine mai puţin, spuseOleg. - O-ho! Interesant. Avea o voce plăcută, caldă, fără accent. Deşi el era sigur că e „o persoană de naţionalitate caucaziană”.Porcărie, ce idiot a născocit sintagma? Probabil că vreo javră de birou. Uite însă că a prins. În Caucaz existăpeste patruzeci de naţionalităţi, fiecare cu fizicul şi cultura lor. Uite că noi ruşii, pentru comoditate, le spunemla toţi originarii din regiunea respectivă „persoană de naţionalitate caucaziană” sau chiar „faţă de naţionalitatecaucaziană”, ceea ce e şi mai şi: ca nişte adevăraţi rasişti. Ridicol. Uităm că de fapt gruzinii sau armenii, deexemplu, sunt mult mai vechi ca noi. În primul rând ca istorie, cultură, civilizaţie. Îl trezi din subita meditaţiepropunerea doamnei de a nu lăsa să se încălzească prea mult coniacul. Ea sorbi cu plăcere. - Un coniac cu adevărat foarte bun nu-i aşa? îl întrebă ea. El dădu afirmativ din cap şi zâmbi. 141
  • - Cu ce treburi la Odesa? Dacă nu e secret, bineînţeles, îl întrebă ea cu tonul cel mai neutru. - Nu e nici un secret. Mă întorc acasă la Tiraspol. Acolo mi-e familia. Am fost într-o deplasare laMoscova. - Păi dar acolo nu e război? Am înţeles că acolo luptă Armata rusă şi kazacii de partea separatiştilor,parcă aşa li se spune, împotriva moldovenilor. - Nu, nu e tocmai aşa. Armata rusă îşi păstrează neutralitatea. Scrie în toate ziarele. - Mă rog. Am zis şi eu, ea mai sorbi un gât de coniac şi zâmbi într-un fel aparte: semiironic,semiîngăduitor. - Iar dumneavoastră cu ce treburi la Odesa? - Locuiesc acolo. Părinţii mi-au murit şi mi-au lăsat moştenire o căsuţă oarecare în partea veche aoraşului – pe Moldovanca. - Se zice că acolo s-au păstrat obiceiurile primilor locuitori? - Da, câte ceva mai există. La Odesa o ajută să coboare. Ea îşi luă rămas bun şi plecă. De el se apropie un căpitan cu însemnelearmatei ruse. - Sunteţi Oleg Plujnikov? - Exact. - Mergem, maşina ne aşteaptă. El însă privi în urma femeii cu care călătorise. Brusc ceva îi aminti în mersul ei. Mersul! Unulcaracteristic. Unde-o mai văzuse? Nu-şi putea aminti. Tot drumul îl urmări gândul că o mai văzuse undeva. Abiatrecând punctul de control al Armatei ruse îşi aminti brusc. - Opreşte maşina, căpitane! Ne întoarcem la Odesa! - Am ordin să vă conduc la generalul Netkaciov. - Îţi ordon! De fapt nu e nevoie. E ridicol. N-o mai găsim. Mergem la statul-major. 142
  • Îşi aminti unde o văzuse. Karabahul de Munte, Erevan. După ea a mers atunci. Pe ea a filat-o! Avea unmers ca de panteră, uşor, zvelt, ca la nimeni alta. A filat-o până la casa consperativă, şi ea nu l-a simţit. Lucru cucare el se mândreşte nespus. Era Gein Terner, rezidentul serviciilor secrete americane în Caucaz. Era de neprins. Serviciile de contra-spionaj sovietic credeau că este un mif, că aşa ceva nu există. Era Mata Hari americană! Aflarea ei în aceastăzonă însemna multe. Ajuns la statul-major fu primit imediat de general. - Ca să vedeţi: am avut un partener de călătorie pe cineva cunoscut. Dar dacă îmi dădeam la timpseama că este o veche cunoştinţă acum eram şi eu colonel sau general. Poate că mi se dădea şi steaua de Eroual Rusiei. - Interesant ce spui: adică? - Vă povestesc cu altă ocazie. Acum am nevoie de şeful secţiei speciale. Ordonaţi vă rog să fie găsit. Peste trei minute apăru colonelul din secţia respectivă. - Ordonaţi, tovarăşe general. - Eu nu am nevoie de dumneata. Uite căpitanul te caută. - Tovarăşe colonel, sper că sunteţi la curent cu împuternicirile şi cu misiunea mea de aici. Am nevoie deo legătură urgentă cu Moscova. - Mergem, tovarăşe căpitan. Serghei era pe loc. Îi povesti despre „surpriza” din vagon: - Serghei, ea poate fi găsită la Odesa. Cred că interesul ei se concentrează în jurul statului major alDistrictului Militar Odesa. Spre nedumerirea lui Oleg, urmă o lungă tăcere. Crezu chiar că se întrerupse legătura. Serghei însă erape fir. Îi vorbi: - Oleg, nu ne interesează. Să-şi bată capul colegii noştri din Ucraina. - Păi dar ei habar n-au cine e ea. Cum au să pună mâna pe ea? 143
  • Urmă o altă pauză la celălalt capăt al firului. Într-un târziu auzi vocea lui Serghei, uşor agasat de dataaceasta, dar binevoitor ca întotdeauna. - Oleg, de ce te-am trimis încolo? Nu ai ce face? Lasă fetele drăguţe în pace. Dacă e ea, e doar într-oplimbare. Nu avem nici un fel de secrete… Îmi vine să râd. Parcă am fi într-un fel de triunghi al Bermudelor. Caşi cum acolo s-ar afla buricul pământului. Oleg, e o simplă piesă de teatru. Privită din Univers. Sigur, oamenii depe loc şi cei interesaţi percep lucrurile altfel. Tu cum ai reacţiona când un vecin de bloc te-ar scoate din săritecu mitocănia, obrăznicia, pretenţiile lui nejustificate?... Oleg, îţi cauţi frumuşel de treabă. Doar de cea desprecare ne-am înţeles! Vorbea rar, accentuând fiecare cuvânt. Hokei? - Hokei? - Vezi că ne înţelegem foarte bine, chiar dacă nu suntem… hokeişti? Te pup… Urmară suneteintermitente de telefon închis. Puse receptorul. Cum s-a prostit el ! Doar era clar: coniac armenesc, sfatul de a se învăţa să citească printre rânduri,extraordinar de informată ce se petrece în Moldova, vorbea direct de agresia Rusiei contra Moldovei pe toatedirecţiile: militară, economică, politică. Oare o femeie simplă putea să ştie toate acestea ? Clar că nu ! Ceruşine pentru un KGBist ! Despre agresia Rusiei contra Moşdovei nimeni nu vorbea deschis. Din contra, masmedia rusă vorbeanumai de agresia Moldovei contra Transnistriei, de parcă Transnistria nu este parte componentă a Moldovei. Semiza pe inconştienţa ruşilor, care nu ştiu de asta. Intră din nou la Netkaciov. Se afla împreună cu un colonel. Discutau ceva. - Intraţi, căpitane. Faceţi cunoştinţă. Colonelul se ridică în picioare. Se prezentă. - Colonel Bergman. Şeful comenduirii din Tiraspol. - Căpitane, colonelul vă va fi la dispoziţie. Veţi lucra împreună. Vă va prezenta situaţia de aici şi pe câtva fi în stare, nu-i aşa colonele?, şi pe cea de dincolo. În toate problemele, cu excepţia celor care ţin nemijlocitde noi, de activitatea noastră curentă, discutaţi cu el. Şi, fireşte, cu mine. La orice oră. E război şi nu existănoţiunea de răgaz sau odihnă. Suntem mobilizaţi non-stop! Good-laike, cum s-ar spune. 144
  • - Încă o clipă, tovarăşe general. Nu vă supăraţi, Conform statutului şefului comenduirii militare i sesubordonează toate formaţiunile militare aflate pe teritoriul respectiv. Deci, lui i se subordonează kazacii,gardiştii, dar şi acest „OMON din Riga”. Aş vrea să-i cunosc mai îndeaproape anume pe aceştia. Generalul zâmbi amuzat: - Oficial ni se subordonează nouă, corect. În celelalte sunt de capul lor. Ascultă mai degrabă deconducerea Transnistriei decât de noi. Interveni colonelul Bergman: - Anume despre asta şi vorbeam cu generalul. E nevoie de un singur centru de coordonare a tuturorforţelor şi acţiunilor. În caz contrar, nu obţinem nimic bun. Iar cu OMON-ul de la Riga sau cu batalionul special„Dnestr”, cum este numit aici pentru moment, nu vă pot face cunoştinţă. Nu demult în timpul unei acţiuni derepresalii desfăşurată într-un sat au dat peste o unitate a OMON-ului moldovenesc. Au fost scărmănaţi bine.Abia de mai îndrăznesc să-şi anunţe prezenţa. - Dar de unde au moldovenii OMON? Parcă nu aveau. Stăteau ca nişte oi la abator. - Am crezut şi noi că moldovenii sunt cei mai răbdători şi mai ascultători – „berbeci”, „oi”, „boi” –termeni de referinţă. Mă tem că noi suntem nişte berbeci la cap. Dar vă răspund: în Moldova acest OMON afost transferat din Rusia pentru combaterea corupţiei, banditismului, campanie iniţiată încă de Gorbaciov. Eraalcătuit în totalitate din ruşi. Acum se completează din cadre locale dar osatura a rămas neschimbată. Adicăflăcăi ruşi dar care se pare pun mai presus decât orice onoarea de om. - Înclin să cred că totul e legat de ce doresc cei aflaţi în spatele lui Smirnov şi ce-şi doreşte Smirnovînsuşi. După eşecul puciului se ascundea pe undeva prin Ucraina. KGB-ul de la Chişinău a pus laba pe el peundeva pe la Kiev. L-au arestat şi l-au băgat la răcoare. Cum era şi firesc. Ulterior însă Snegur, fie intimidat deMoscova, fie din considerente umanitare l-a eliberat. Anume după asta şi s-au pornit toate. Cazacii-mercenari CCV făceau în mod regulat incursiuni pe malul drept, jefuind şiomorând locuitori paşnici. Aceştia s-au evidenţiat mai ales în raionul Dubăsari, stârnindnemulţumirea nu numai a localnicilor, ci şi a gardiştilor din partea locului, care au început să-i urască pe cazaci. Îl citez pe colonelul M.M. Bergman: 145
  • „… Comandantul de batalion Kostenko, ofiţer al armatei ruse, teroriza şi malul stâng şimalul drept, acestui bandit nu-i păsa cine va deveni victima crimelor sale, un moldovean sauun rus, un locuitor al Moldovei sau al Transnistriei; grupele conduse de Şevţov (în specialgrupa din care făcea parte R. Sabirov) comiteau acte de terorism pe teritoriul RMT, dând vinape partea moldovenească, stârnind ura moldovenilor…” Multe crime erau comise pur şi simplu la beţie! Căpitanul V. Kravcenko dinTransnistria, fiind la post, a fost împuşcat de nişte cazaci beţi. Criminalii întreprindeau unatac după altul (era pentru ei o perioadă de aur: ucide, jefuieşte – totul va fi pus pe seamaacţiunilor militare). Cu toate acestea, majoritatea provocaţiilor erau planificate de serviciile speciale dinTransnistria sprijinite activ de serviciile speciale ale Rusiei. Scopul consta în a-l speria peadversar, a înfrânge spiritul combativ, a semăna şi a întreţine în Transnistria haosul în toatedomeniile vieţii, căci haosul şi dezordinea sunt principala sursă de îmbogăţire. X X X Din caracteristica de partid eliberată pe numele Kostenko Iu. A. în Afganistan:„Căpitanul Kostenko Iu. A., născut în anul 1952, rus, studii superioare, bilet de partid cu nr.1712786, îşi educă cu pricepere subordonaţii. Sarcinile de partid le îndeplineşte calitativ şi latimp. Este stabil moral, în viaţa obişnuită modest. Ideologic stabil. Fidel cauzei PCUS şiGuvernului Sovietic.” Exista însă şi un alt act provenit din secţia specială care vorbea de acte de depăşire acompetenţelor, despre împuşcarea de populaţie civilă, torturi. Acest act a rămas necunoscutcăci a nimerit în mâna lui Sergheev, comandantul armatei 14, fost comandant al lui Kostenkoîn Afganistan care astfel a avut să-şi protejeze subordonatul dar poate şi pe el însuşi… La acest act era ataşat şi un certificat medical (nr. 717) în care se constata faptul că„locotenent-colonelul u/m 52238 Kostenko Iurii Aleksandrovici a fost examinat de comisiamedicală militară a u/m 41561 din 3 iulie 1989. A fost stabilit următorul diagnostic – traumecraniu-cerebrale închise repetate cu sindrom asteno-nevrotic… Concluzie: apt pentru serviciumilitar pe timp de pace şi apt parţial de gradul unu pe timp de război. Era de fapt o persoană bolnavă psihic. 146
  • Cum de a fost numit la comanda unui batalion de desant şi asalt, scos recent dinAfganistan, unde ei s-au proslăvit la fapte „eroice” cu populaţia paşnică? Aceasta e o forţăstraşnică, o forţă de şoc ! Probabil că l-a şantajat pe generalul Sergheev ştiind despre anumite fapte criminalecomise de acesta în Afganistan… Putea fi la mijloc şi grija cuiva de a-l folosi în diverse scopurila momentul potrivit. În primul rând ca provocator, declanşator de stări de tensiune... Jefuind, torturând populaţia paşnică, atacând banditeşte, făcând şi mijlocind trafic dearme şi droguri în scurt timp dobândind faima unui element extrem de violent şi imprevizibil,gata de orice crimă. Simţind susţinerea generalului Sergeev, el în scurt timp a destrămat disciplina înbatalion. Ofiţerii devenise vânzători de armament. Grenadele şi cartuşele le schimbau pe osticlă de votcă. Toate celelalte vindeau pe dolari, cum făceau în Afganistan. „Mulţi nici până acum nu-şi pot da seama-scrie colonelul Bergman-de rolul distructivce l-a jucat acest individ în evenimentele ce se desfăşurau pe malul Nistrului. Pe drept a fost numit de popor - „Măcelarul”. Citez colonelul Bergman „ Kostenko este geniul răufăcător al Transnistriei. Un om fărăfrică, fără milă, fără cinste...Dacă se poate îndeobşte numit om ? Personal a nimicit mai mult de 100 de oameni, printre care erau copii de 15 ani,bătrâni, femei. Cu o cruzime neomenească îşi tortura jertfele, apoi cu un surâs sarcastic îiîmpuşca. Pentru ce? Pentru că aveau nefericirea să fie martori întâmplători la crimelesăvârşite de el. Ori n-au plătit la timp taxele impuse de el. Ori pur şi simplu au căzut sub mânalui nu la momentul potrivit. Era o fiară ! Strânsă în colţ, o fiară ieşită din minţi...” Kostenko avea călăul său personal, locotenentul superior Kosapciuk, fost colaborator alKGBului, cărui îi ordona să ucidă pe oricine, ce nu-i plăcea lui Kostenko. La alegerea jertfelor Kostenko era un adevărat „internaţionalist”bolşevic: ucidea şi ruşi,şi moldoveni, şi ucraineni, şi bulgari... Iubea să tortureze jertfa. Trucul său iubit era: duceajertfa pe malul Nistrului şi-i spunea „ Treci înot râul – norocul tău, vei trăi”. Însă numai jertfase apropia de râu - o rafală din puşca-automat în spate... Colonelul Bergman, un evreu născut în Transnistria scria „Pământenii mei sunt oamenide treabă, vedeau ce face acest călău pe pământul nostru, însă tăceau ca nişte mişei, ştiind căîn spatele lui stă Rusia, mai concret FSBăul rus”. 147
  • Kostenko hotărî să-l nimicească pe locotenent-colonelul Alexandru Ivanov, locţiitorulsău, un ofiţer cu mare autoritate în batalion, care transmitea la statul major al Armatei ruse cese petrecea în batalion. Kostenko avea omul său în statul major, care l-a informat. Pentru asta a organizat un marş nocturn a coloanei motorizate cu luminile stinse,punându-l în fruntea coloanei pe Ivanov, îndreptând coloana spre cetate. A folosit soţia unui ofiţer, care a sunat în cetate şi a spus că de cetate se apropie ocoloană a moldovenilor. Comandantul garnizoanei din cetate era generalul Nicolai Garidov, care la apropiereacoloanei a ordonat să se nu împuşte. Însă cineva a împuşcat... Aşa şi nu s-a mai aflat cine... S-a încins o luptă crâncenă. Pe câmpul de luptă Kostenko a lăsat 40 de morţiş Printre eişi locotenent-colonelul Ivanov...Armata rusă a avut aproximativ aceleaşi pirderi. Din anturajullui Kostenko nici n-a fost rănit... Kostenko şi cei, ce stătea în spatele lui, au provocat războiul, aducând moarte şisuferinţe locuitorilor din amândouă maluri ale Nistrului... Malurile morţii... X X X Artileria moldovenească primi ordin de a distruge podul peste Nistru la Bender,ca să împiedice trecerea trupelor Armatei a 14-a şi a separatiştilor pe malul drept.Baterea de tunuri calibru 152 mm, sub comanda nemijlocită a comandantului Brigăziilocotenent-colonelului Donţu, ajunse cu greu la colina Suvorov, de unde podul se vedeaca în palmă. Podul se putea distruge cu bătaie directă, însă Donţu nu ştiu de ce a cerutca focul să fie corectat. Pentru ce corectare dacă podul se vedea bine prin binoclu... ? Încă o problemă a ieşit la iveală. Din toţi ofiţerii artilerişti care trecuse în Armatanaţională nimeni nu avea pregătire specială pentru corectarea focului. 148
  • Comandantul Artileriei Armatei naţionale, colonelul Vasile Grosu a fost nevoit săia el asupra sa această misiune. Trupele terestre au preîntâmpinate să nu tragă înelicopter. Numai s-au ridicat şi colonelul Grosu începu să stabilească legătura cu baterea luiDonţu, căci de pe pământ au început să tragă în elicopter. Poate că trăgeai moldoveniivăzâd pe bordul elicopterului steaua roşie, poate separatiştii. Nu era clar, căci poziţiilepărţilor beligerante erau foarte aproape. Elicopterul a fost avariat şi cu greu părăsi locul. A fost rănit un pilot. Baterea aveatoate coordinatele pentru a deschide focul. De ce n-a făcut-o ? Iarăşi trădare ? S-auinterese ? Podul a rămas ne atins. Cum s-a constatat ulterior, focul asupra elocopterului a fost deschis laordinul...generalului Dabija-Kazarov, comandantul direcţiei tactico-operative Varniţa-Bender... După eşuarea artileriei, s-a primit hotărârea de a nimici podul cu ajutorul aviaţieimilitare. De pe aerodromul Mărculeşti, la 22 iunie 1992 la ora 13, două avioane deluptă MiG-29 s-au ridicat în aer. Erau pilotate de căpitanii Rusu şi Daranuţa,locotenenţii majori Popovici şi Meduran. Căpitanii Rusu şi Daranuţa erau unii dintre cei mai buni piloţi de luptă ai UniuniiSovietice. Zburau la o înălţime joasă, de asupra albiei Nistrului. Parcani, un sat marebulgăresc se situa la stânga de pod. În loc să bombardeze podul direct, na ajungând la Bender, avioanele au luat-obrusc îb dreapta, s-au în tors ca să bombardeze podul în lung, dinspre Bender spre 149
  • Parcani. Însă au distrus câteva case şi o cisternă cu combustibil, care s-a aprins. Şi auzburat spre Mărculeşti ! Podul a rămas ne atins ! Cum s-a întâmplat, că unii din cei mai buni piloţi sovietici, n-au putut să distrugăaşa un obiect mare, ca podul Bender-Parcani, zburând la o înălţime atât de mică ? Ce easta ? Piloţi cu o aşa calificare, chiar dacă au trecut şcoala militară sovietică, desprecare râde toată lumea, nu puteau să tragă cu rachetele pe alături ! Se vede că în timpul zborului spre pod, au primit ordin să nu distrugă podul ! Şiau fost nevoiţi să imite atacul... * Cuiva la Chişinău îi trebuia foarte mult acest pod ! Cui: lui Snegur, lui Costaş, lui Sangheli ? Poate lui Boris Elţin, preşedintele Rusiei ? De ce „marii” noştri scriitori, Mircea Snegur, Ion Costaş, Creangă nu scriu nimic concret despre această trădare ? Dacă podul era aruncat în aer, apoi gruparea trupelor ruseşti din Bender, care nu era să aibă susţinere cu materiale de război şi efectiv, peste câteva zile capitula ! Tratativele de pace erau să meargă în altă direcţie ! Pentru cineva din conducerea de la Chişinău era vital ca moldovenii să piardărăzboiul ! Cui ???. X X X Un grup de luptători din trupele speciale având în dotare douătransportoare blindate de tip MTLB cu instalaţii antiaeriene ZU-233, mitraliere 150
  • şi echipe de luptă de acoperire, au fost plasate pentru apărarea cinematografului„Drujba” (Prietenia”) un punct strategic extrem de important pentru separatişti. Concentrând un grup numeros de gardişti şi militari ai armatei 14-a,sprijinit de tehnică blindată separatiştii au încercat să-i scoată din zonă peapărătorii, şi să pună stăpânire pe singurul drum de acces care lega secţia depoliţie orăşenească cu Căuşenii. „Drumul vieţii”, cum îi spuneau apărătorii, căcipe el se alimentau cu materiale de război şi produse detaşamentele ce luptau înoraş, se evacuau răniţii, se întroduceau trupe suplimentare... Ziua se respira cu greu. Pretutindeni zăceau, o parte încă din primele zilede luptă, cadavre de cazaci, gardişti, militari din Armata a 14-a rusă. Din cauzatemperaturilor ridicate trupurile au început să se descompună... Mergea o luptă crâncenă. S-au înregistrat pierderi printre luptătorii trupelorspeciale. Nu ajungeau muniţii. Ruşii erau mai mulţi, decât cartuşe la apărători.Respingeau atacurile cu grenadele. Atacurile masive, când nu se iau în consideraţiepierderile omeneşti, se părea că nu pot fi oprite. Colonelul Gamurari căuta ieşire din situaţia creată. Pe Armată, care se formadin mers, nu se putea biza. Pe soldaţii ne instruiţi, conducerea Armatei îi arunca directîn luptă. În rândurile militarilor s-au înregistrat pierderi colosale în efectiv şi tehnică. Tancurile Armatei a 14-a, care s-au strecurat în Bender, şi cele 10 tancuritransmise separatiştilor de generalul Netkaciov anterior, la comanda Moscovei, ce seaflau la Bender, au început atacul asupra poziţiilor ocupate de trupele speciale.Instalaţia „Konkurs”, cu care era dotată Brigada a nimicit câteva tancuri. Însă seterminase rachetele. Colonelul Gamurari i-a sunat ministrului apărării generalului Costaş şi a cerutrachete. Acela cu greu, dar a acceptat cererea, amintindu-i colonelului că ele costăfoarte scump şi transportarea lor trebuie bine păzită. 151
  • La volanul MAZ-ului era fratele lui Gamurari, Dumitru, cel mai experimentat şimai de nădejde dintre şoferi, însoţit de pază. Paza suplimentară de la comisariatul depoliţie până la cinematograful „Drujba”trebuia s-o exercite batalionul maiorului EduardMaican, care era amplasat pe poziţiile respective. Din Căuşeni coloana s-a îndreptat spre comisariatul de poliţie. În faţă se deplasaun TAB, apoi MAZ-ul. Ultima se deplasa maşina de acoperire, care era îmcărcată cuproduse alimentare şi muniţii. Cu câteva ore înainte de sosirea coloanei, doi soldaţi ai Armatei naţionale, dintrecei care s-au întors din Armata rusă să-şi continuie serviciu obligatoriu de doi ani,părăsiţi de ofiţerul-rezervist, au nimicit cu grenadele cumuleative antitanc de producţieromânească două tancuri ce stau în ambuscadă la distanţa de aproximativ 400 m decinematograful „Drujba”. Aceste grenade, în mâini dibace, erau o armă foarte efectivă în luptă cu tancurilrruseşti. Combatanţii le numaeu «paraşiute», căci în zbor spre ţintă se deschidea o micăparaşiută, care corectaa cumuleativul. Aveau o metodă deosebită de aruncare. * Cu regret numele acestor doi soldaţi nu sunt cumoscute. Băieţ, da-ţi de ştire ! Maiorul Maican nu s-a aşteptat că ruşii vor înlocui atât de repede tancuriledistruse. Când coloana a ajuns în sectorul lor de tragere, ele au deschis foc asupracoloanei. Un proiectil a lovit în rezervuarul cu combustibil a TAB-ului. Rezervuarul aexploadat. Fumul a ascuns coloana. Efectivul a sărit din maşini şi au ocupat poziţiile deapărare la marginea drumului. Au raportat colonelului Gamurari, care l-a preîntâmpinat pe maiorul Maican: încaz că rachetele vor fi capturate de inamic, ei vor ajunge la Tribunalul militar. 152
  • Inamicul făcu câteva încercări disperate de a acapara coloana, însă au fostrespins. Maican tot a încercat de câteva ori să scoată coloana de sub foculseparatiştilor, însă inamicul nu-i permitea să se apropie de ea. Situaţia era critică. Ruşii atacau val după val, ne luând în consideraţie pierderileumane. Gamurari hotărî să provoace panică în rândurile atacanţilor. A trimis un lansatorde grenade care a înpuşcat în maşina cu rachete. Era o privelişte înfiorătoare ! Rachetele zburau în toate părţile, exploadau,băgând frica în duşman, care nu înţelegea cu ce fel de arme atacă moldovenii. Una din rachete a exploadat lângă ascunzişul tancurilor ce stau în ambuscadă.Tanchiştii au crezut că se trage concret în ei, şi au părăsit poziţiile, îndreptându-se sprecetate. În oraş se răspândise zvonul că sunt atacaţi de tancurile româneşti. Din cetateau deschis focul asupra tancurilor ruseşti care voiau să se ascundă în cetate. Între ruşi s-a iscat o panică groaznică. Ruşii au părăsit poziţiile şi fugeau spre podîn direcţia Tiraspolului. În cetate s-a încins o bătaie straşnică între cazaci şi puşcăriaşii-gardişti pe de o parte şi militarii Armatei 14-a. Explozia maşinei cu rachete a provocat o panică de moarte în rândurile cazacilorşi puşcăriaşilor-gardişti. Ei vedeau cum fuge armata rusă. Erau conştienţi cei aşteaptădacă în cetate întră moldovenii. Şi au hotărât să părăsească cetatea, care deveneapentru ei o capcană. Însă ofiţerii ruşi nu le-au permis. S-a încins o bătaie pe viaţă şi pe moarte.Înebuniţi de frică, cazacii şi puşcăriaşii-gardişti se băteau cu înverşunare. Totalurileacestei bătăi: 45 militari ruşi, 53 cazaci. Sute de răniţi şi caliciţi. Pe puşcăriaşi nu i-anumărat nimeni. Benderul, prins de panică, a fost părăsit de conducerea de vârf, care fugiseprimii. După ei fugi cu batalionul său Kostenko. 153
  • Acest epizod a fost descris de martorul acestui dezastru, colonelul M.M.Bergman. Benderul a doua oară a fost eliberat de separatişti. Însă forţe de al apăra erauinsuficiente. Conducerea nepricepută a trupelor de generali slab pregătiţi, impotenţi îna lua o decizie, fricoşi, nu permitea de a reacţiona operativ la schimbările de pe front. Din amintirile colonelului Bergman: „...primele patru zile au arătat că trupele separatiste n-au o conducere unică,sunt în panică, au demonstrat frica de moarte a conducerii Transnistriei. Conducerea Benderului ţipa : voi ne părăsiţi, ne lăsaţi pe mâna românilor ! Marele era frica, dacă ei văzuse pe acolo români ! Locotenent-colonelul Kostenko cu rămăşiţele batalionului său fugi din oraş. Igor Smirnov în acest timp în cabinetul lui Netkaciov cerea cu mâinile tremurândeajutor suplimentar. Preşedintele sovietului orăşenesc Bender V. Kogut s-a ascuns în clădireasovietului, tremurând de frică. Conducătorul trupelor separatiste românul Ştefan Chiţac, general al Armateiruse, cu batalionul № 1 al gărzii tiraspolene, sta în Parcani şi nu ştia ce să întreprindă...” La 23 uinie, ne întâlnind nici o rezistenţă, trupele separatiste şi unităţile Armateia 14-a au ocupat dinnou poziţiile pierdute. Separatiştii, după ce au recuperat fără luptă poziţiile, au devenit extrem deporcoşi. Au început atacul pe toate direcţiile. Însă cea mai crâncenă luptă a fost datăpentru cucerirea cinematografului „Drujba”, unde separatiştii înaintau necătând lapierderile colosale ce le aveau. Cazacii şi mercenarii ruşi mergeau înainte, ştiind că 154
  • calea de retragere le este blocată de OMONul din Riga, care ocupase poziţiile în spatelelor cu mitralierele... Două tancuri sub drapelul rus, fără acoperirea infanteriei, împuşcând din mers,se apropia de cinematograf. Apărătorii cinematografului se uitau cum vine moarteaspre ei, căci nu mai aveau la dispoziţie nici grenade pentru lansatoare, nici grenadeantitanc. Deodată, de după o clădire apăru un bărbat în civil, care se scaţără pe tancul T-72, la care cămaşa de la proiectil se aruncă afară. Când tancul a tras, acest bărbat abăgat baioneta şi nu a permis ca borta să se închidă, aruncând în interiorul tancului ogrehadă F-1. Şi sări jos. O explozie... şi tancul s-a oprit. Când s-a ivit al doilea tanc, bărbatul, ascunzindu-se după primul, a aruncat ogrenadă antitanc românească, care, paraşiutând, a nimerit în interiorul tancului princapacul lăsat deschis. Era o căldură înăbuşitoare, care în tanc se face de câteva ori maiînaltă. Tanchiştii au încălcat instrucţiunile, plătind cu viaţa. Au detonat proiectileletancului... După ce a fost respins şi acest atac, combatanţii au început să-l întrebe pe Vasilevoluntarul din Criuleni, cum s-a recomandat el, cum de s-a priceput să stopeze capaculcu baioneta. - Eram beat, nu ţin minte nimic – răspundea el. Mirosul ce se simţea de la el,spunea că vorbeşte cinstit. *Vasile de la Criuleni, sună-mă ! Poporul trebuie să-şi cunoască eroii ! Pe platoul de la Chiţcani era linişte. Comandantul detaşamentului de voluntari chişinăuieni maiorul Taşnic, cerându-şi permisiunea, a plecat la Chişinău. S-a îmtâmplat aşa că a ajuns tocmai la ora trei 155
  • dimineaţa. Acasă nu voia să se ducă. Soţia, când a auzit că el a plecat pe front, a dat ladivorţ. Întâlnirea cu ea nu-i aducea nici o plăcere. Pe fiice le va vedea mâine. Hotărî să intre la Primărie, unde, după cum ştia el, făceau de servici conducătoriiPrimăriei (era „stare excepţională”), un fel de joacă dea războiul. În camuflaj, murdarde pe drum, cu puşca-mitralieră se urcă la etajul doi, unde era statul major a stăriiexcepţionale. Bătu la uşă, însă nimeni nu răspunse. De undeva se auzea muzică. A tras mai cuputere uşa masivă, grea şi înaltă şi... a încremenit. Masa era bătută cu fel de fel de mâncăruri, vodcă, vin, coniac. Era o fumăraie caceaţa, muzică puternică. Pe o margine de masă un general o________ pe o femeiecomplect goală. Încă un general sta la masă. În faţa lui sta unul din vice-primariiChişinăului cu o altă femeie goală pe genunchi. Bărbaţii vorbeau despre ceva, căci nicin-au simţit când a intrat Taşnic. Taşnic se uita la toate aceste şi nu credea în ceea ce vedea. În ţară e stareexscepţională... Patrioţii mor pe front, poporul dă ultima bucată de pâine ca să-şihrănească apărătorii, iar aceştea !? În faţa ochilor îşi văzu tovarăşii de luptă ucişi, răniţi şi caliciţi. Ceva s-a produs înpsihica lui, văzând această mârşevenie. Primul gând care îi veni era să-i facă praf şipulbere din puşca-mitralieră. Scoate automatul, întrodu cartuşul în ţeavă... - La perete, canalii – strigă el. Degetul era gata să apese trăgaciul... Generalul ce se ocupa cu femeia pe masă imediat a lăsat-o şi ridică mâinile în sus.Acelaşi lucru l-au făcut şi ceilalţi. Femeile au început să strige. Din cauza muziciiputernice nu se prea auzeau. I-a pus pe toţi la perete şi se uită mai atent la ei. Generalul ce se ocupa cu femeiape masă era generalul Dabija-Cazarov, al doilea era generalul Creangă, iar al treilea...unul din vice-primari cu care Taşnic avea probleme. 156
  • Furia trecu. Îi era greaţă să vorbeascu cu aşa oameni... A pus puşca-mitralieră lasiguranţă, ieşi din încăperea Primăriei şi pleacă direct la platoul său. La subalterni nu le-a spus nimic, să nu le cadă moralul. X X X Batalionul № 4 al Armatei naţionale sub comanda căpitanului Iurie Neghină sedisloca în orăşelul Vadul lui Vodă. Trecea instruirea conform planului, când căpitanulNeghină primeşte ordinul în marş forţat să intre în Bender. Dimineaţa, pe data de 20 iunie, pe la Hadjimus, batalionul a intrat în Bender şi aocupat poziţiile în jurul comisariatului orăşenesc de poliţie. La început se părea că se împuşcă din toate părţile. Însă peste puţin timp s-adiscurcat în situaţia creată, şi a amplasat aşa efectivul, ca să nu fie pierderineîntemeiate. Soldaţii repede s-au deprins cu împuşcăturile de arme, tunuri, lansatoarede bombe, grenade. Primul atac a fost respins când batalionul numai a ocupat poziţiile. Al doilea atac,mult mai masiv, l-au respins pe la ora 13.00. Primi ordinul să se deplaseze sprecomitetul executiv orăşenesc Bender, apărat foarte bine de separatişti. Fiecare metruera eliberat cu luptă. Asupra soldaţilor se trăgea de pe balcoane, de pe acoperişuri, din apartamente.Penru a înainta, trebuiai curăţite aceste case de separatişti. La război nu se admite sălaşi inamicul în spatele tău. În timpul curăţirii unui astfel de clădire, separatiştii iau întâmpinat la scară.Plutonierul Aurel Ciobanu a scos siguranţa de la grenada F-1, vru s-o arunce în inamic,însă un glonte a nimerit în mâna cu grenada, care căzu alături. În jur erau o mulţime desoldaţi de ai săi, pe care puternica grenadă era să-i omoare şi să-i calicească... 157
  • Plutonierul Aurel Ciobanu a acoperit cu corpul său grenada... Tot în aceaşi timp a fost rănit şi căpitanul Neghină. X X X Un grup de luptători din trupele speciale din care făcea parte şi TAB-ul lui SergheiLuncaş, a fost scos în mod urgent de pe capul de pod Coşniţa şi s-a îndreptat în marş forţatspre Bender în ajutor comisariatului de poliţie. De la marginea oraşului până la comisariatgrupul a fost de câteva ori lovit cu foc de ambuscadă. Au ajuns totuşi fără pierderi, cu excepţiaTAB-ului lui Luncaş, în care proiectilul a intrat prin oblonul comandantului şi a ieşit prinpartea din spate fără a atinge pe cineva în afară de instalaţia electrică. Cerând învoire de la Gamurari, s-au întors la bază pentru reparaţie. A doua zi TAB-ulera reparat. Luând în calitate de desant de miliţie populară, s-au îndreptat înapoi în oraş. Când s-auapropiat de oraş, se întuneca. Era în vigoare ordinul comandantului de direcţie care interziceaintrarea şi deplasarea noaptea prin oraş din cauza pericolului de a fi împuşcaţi de ai săi. S-au oprit nu departe de oraş, au deschis obloanele, desantul a aţipit. Când s-a luminatde ziuă, Luncaş şi Sergiu Chirtâş au început să încarce bandele mitralieră. Chirtâş a ieşit dinTAB să verifice dacă totul e în ordine şi a observat lângă TAB o figură îmbrăcată într-o zegheneagră de puşcăriaş. Văzându-l pe Chitâş, acela a încercat să se ascundă. - Ian treci încoa’, a strigat el ameninţător. Individul s-a apropiat, uitându-se cu fereală prin părţi. - Cine eşti? - Deţinut. Am fugit de cazacii şi ofiţerii Armatei a 14-a, a răspuns el în ruseşte. 158
  • - De la cazaci e clar. Le luaţi o parte din pradă. Dar ce legătură au ofiţerii Armatei a 14-a? - Ei sunt mai răi! Când cazacii şi ofiţerii Armatei a 14-a în timpul încăierării dintre ei auînceput să se ucidă unii pe alţii, ofiţerii au început să ne ucidă şi pe noi. Am reuşit să fug. Bereghiş, care a făcut doi ani de armată sovietică în cercetare, ce-i drept nu în Afgan, ciîn Ungaria, îl privea cu atenţie pe puşcăriaş. Şi brusc o lovitură! Puşcăriaşul a căzut pe spate,zeghea s-a ridicat şi au văzut la brâu două grenade F-1. I-au răsucit mâinile, i-au controlat cuscrupulozitate hainele. Au găsit certificatul de gardist. Buzunarele erau ticsite cu cartuşecalibrul 5-45. După o mică prelucrare el a recunoscut totul. Lucrau împreună. Al doilea s-a ascunscând el a fost reţinut. A fost mobilizat diversantul şi în curând a fost adus şi al doileadiversant. Ei au fost trimişi în cercetare şi dacă li se va oferi ocazia, urmau să întreprindă vreodiversiune. Văzând TAB-ul plin de oameni, cu obloanele deschise, au hotărât să-l atace cugrenade. Nu s-ar fi salvat nimeni! Pe lângă oameni, în TAB se aflau muniţii pentru apărătoriicomisariatului şi produse alimentare. Spionii au fost transmişi colaboratorilor MSN(ministerul securităţii naţuionale). S-aurăspândit zvonuri că li s-a dat drumul. Când colaboratorii MSN au început a-i elibera tot mai des pe ucigaşii învederaţi,trupele speciale au încetat să le mai dea spionii prinşi. Pe aceştia îi aştepta pedeapsabinemeritată, pe loc. MSN a rămas fără lucru. Ei nu puteau prinde spioni sau nu vroiau. La intrarea în Bender lângă post asupra lor s-a tras nu se ştie de unde. Ostaşii de la postau spus că asupra lor se trage în permanenţă din partea staţiei sanitare epidemiologice, iar einu pot părăsi postul. Luncaş a trimis un TAB în direcţia indicată. Însă mitraliera nu bătea dintr-acolo, ci dela ghereta staţiei de pompare. După prima rafală din mitraliera de calibru mare, aceia s-aupredat. 159
  • Erau doi armeni, în zeghe de puşcăriaşi. Au fost transmişi băieţilor de la post, care i-auîmpuşcat împreună cu alţi diversionişti. TAB-ul a plecat mai departe în oraş. Gamurari a trimis TAB-ul lui Luncaş în ajutor băieţilor care apărau clădirea unde sedifuzau filme şi care nu aveau tehnică blindată. Într-o noapte, când era la post la pod lângă cinematograful „Drujba” împreună cu IonBatâr, de ei s-a apropiat un bătrân şi a întrebat cum să ajungă la o stradă. Băieţii nu cunoşteauoraşul. Bătrânul a dat să plece, dar lui Luncaş i s-a părut suspectă privirea sa iscoditoare cucare examina locul. Au verificat paşaportul. Totul era în regulă. Viza şi restul erau normale.Însă Luncaş a observat că buzunarul din spate al pantalonilor era umflat. Au verificat.Bătrânul s-a dovedit un general-maior activ al regiunii militare Transcarpatia, unde mairămâneau subunităţi ale armatei ruse. Şi, privit mai îndeaproape, nu era deloc bătrân. Nu au mai avut o captură ca asta. Au hotărât să-l trimită pe general la Gamurari. L-aînsoţit pe general Vova Reuţchi, care cunoştea bine drumul. S-a întors peste o vreme. Gamurari nu era pe loc. Acela făcea rondul poziţiilor. L-atransmis pe general colonelului Gusleacov. Probabil, Gusleacov îl cunoaşte pe general. Peste o jumătate de oră bătrânul, însoţit dedoi poliţişti din Bender, a fost condus într-o zonă sigură. Gamurari nu a aflat despre acestepisod. TAB-ul „Kiev-10” pe care Gamurari l-a încredinţat la început maiorului Troenco, apoitransmis lui, a participat la multe lupte de pe capul de pod Cocieri. La sfârşitul lunii iunie 1992 colonelul Gamurari l-a telefonat pe maiorul Troenco şi l-arugat să trimită TAB-ul în ajutor. În Varniţa se dădeau lupte crâncene. Troenco a trimis înajutor TAB-ul „Kiev-10” sub comanda sublocotenentului de poliţie Ion Sprâncean. Locuitorii unei case de locuit cu cinci etaje veneau la poliţişti şi se plângeau pe cazacicare tăiau şi spânzurau. Intrau în apartamente şi luau de la oameni produse alimentare, 160
  • măturau mai cu seamă toate rezervele de băuturi alcoolice. Se îmbătau şi începeau să tragăfără a alege. Au ucis deja trei persoane, au rănit câţiva. Au hotărât să meargă să se dumerească. Sprâncean, voluntarul din Hârjăuca, Vasile, unflăcău dezgheţat, mecanicul-conductor şi moşul care a venit cu plângerea au luat loc în TAB şis-au îndreptat spre tranşeele cazacilor. TAB-ul a fost pus la adăpostul unei clădiri. Moşul adispărut. Cu ei nu au luat decât pistoalele-mitralieră. Era ora prânzului. Cazacii, beau. Erau mai puţini de un pluton. Trei viteji i-au atacat.Au ucis dintr-o dată patru cazaci, i-au rănit pe zece. Ceilalţi, fără să tragă vreun foc, au luat-ola fugă. Cazacii ucişi au fost aburcaţi pe parapet ca să elibereze locul pentru răniţi. Nu au apucat să facă ordine în tranşee că au fost atacaţi de cazacii care se adăposteaudupă un MTLB. Pe deasupra, pe acoperişul clădirii s-a instalat un lunetist. Aruncătoarele degrenade, grenadele antitanc cumulative pe paraşute foarte eficiente, de fabricaţie română, aufost lăsate în TAB. Sprâncean a făcut o legătură din grenade RGD-4, puţin eficiente chiar şi împotrivainfanteriei. Se conta pe efectul produs de zgomot. S-a ridicat pe jumătate din tranşee şi aaruncat grenada, nimerind sub şenilă. Printre cazaci erau răniţi şi morţi. Se auzeau răcneteîngrozitoare şi gemetele răniţilor. MTLB-ul s-a oprit şi s-a dat îndărăt. Totul a fost învăluit defum. Dar lunetistul de pe acoperiş l-a nimerit pe Sprâncean drept în cap. Voluntarul Vasile aîncercat să tragă trupul în tranşee, însă lunetistul l-a nimerit în ficat. Mecanicul-conductor,târându-l pe rănitul Vasile, s-a strecurat până la TAB. Nu am reuşit să afle numele lui Vasile voluntarul şi al mecanicului-conductor. Băieţi, dacămai sunteţi în viaţă, răspundeţi! După ce lupta a încetat, acelaşi moş care i-a adus aici s-a apropiat de tranşee, a luattoate documentele lui Sprâncean şi a dezlegat panglica albă de pe mânecă. Seara tranşeea afost ocupată de cazaci. Întrucât Sprâncean nu avea documente ei au crezut că el este, de 161
  • asemenea, cazac. A fost îngropat împreună cu ceilalţi pe Aleea Gloriei din Tiraspol. Cunumărul 28. În Călăraşi a fost înmormântat cu toate onorariile un sicriu gol. În 1997, maiorul Troenco a reuşit cu greu să mute osemintele poliţistului său dinTiraspol şi să le îngroape cu toate onorurile la Călăraşi. Şcolii în care a învăţat şi unei străzidin oraşul Călăraşi li s-au atribuit numele lui. Peste două zile după incidentul cu generalul, pe poziţia ocupată de companialocotenentului-major Bădărău la clădirea unde se difuzau filme a sosit colonelul Gamurari.Poziţiile companiei urmau a fi ocupate de voluntari, care au sosit încă de dimineaţă şi carebeau. Încăierarea dintre voluntari a coincis cu venirea lui Gamurari, care i-a potolit repede. Gamurari a trasat companiei misiunea de a curăţa satul Gâsca de cazaci. Locuit decaţapi, satul Gâsca era ocupat de cazaci. Bărbaţii luptau împotriva moldovenilor astfel încâtera periculos să laşi în spate o atare concentrare de duşmani. Compania s-a îndreptat spre Fârlădeni, unde în localurile brigăzii de tractoare seînarmau voluntarii din partea locului. Poliţistul de sector al acestor sate a fost rugat sănumească o călăuză care să ştie bine terenul. A ataca frontul era periculos, deoarece inamiculdispunea de o enormă superioritate în personal şi mai cu seamă în tehnică. Iar compania senumea doar companie. Ea număra mai puţin de jumătate din statul de organizare. Poliţistul de sector a încercat să- i convingă că separatiştii au promis să părăsească eiînşuşi satul până la prânz. - De trei zile tot promit, a intervenit în discuţie profesorul de cultura fizică al şcolii dinFârlădeni. Împreună cu grupul din unităţile cu destinaţie specială din trei persoane a fost trimis încercetare şi profesorul de cultură fizică care se numea Andrei. Grupul era condus de SergiuLuncaş. Din grup făcea parte şi afganul Grigore Arseni, un luptător cu experienţă. În KAMAZ,pe câmpuri, prin podgorii au ajuns până la fermă, unde au ascuns KAMAZ-ul într-o groapă de 162
  • siloz şi au pornit spre sat. La marginea localităţii era un post de cazaci din trei persoane, care afost lichidat cu cuţitele, fără zgomot. Satul a fost eliberat aproape fără luptă. Cazacii şi gardiştii din partea locului, aflândprin canalele lor că împotriva lor vin beretele negre, noaptea, în taină, au părăsit satul. Eiştiau prea bine ce îi aşteaptă, după ce pe 3 aprilie au fost ucişi şi au ars cei patru soldaţi dintrupele speciale. După asta în satul Gâsca problema prizonierilor din rândul acestora îngenere nu se mai punea. S-a tras doar din clădirea şcolii vechi. Probabil, cei care nu au fost preîntâmpinaţi.Aceştia au fost repede lichidaţi. Apoi au curăţit satul. O bătrână a povestit cum au murit ceipatru. După ce a explodat maşina, un armean care locuia în acest sat, împreună cu doi fraţi austropit maşina cu benzină şi i-au dat foc. Atunci au ars trupurile deja neînsufleţite aleluptătorilor din trupele speciale.. Cineva a spus că fraţii uneori dau noaptea pe acasă. Au organizat o ambuscadă. Însăaceştia parcă au simţit ceva, sau cineva i-a preîntâmpinat şi nu apăreau în sat. Însă pentruberetele negre era o chestiune de onoare să-i prindă pe aceşti călăi. Au recurs la un vicleşug.Le-au spus bătrânelor că pleacă din sat. Au plecat, lăsând o ambuscadă. În aceeaşi seară ei şi-au făcut apariţia… Au murit de aceeaşi moarte… ca şi băieţii din maşina incendiată de ei. Armeanul a fost prins întâmplător. La postul de la intrarea în Bender din partea satuluiGâsca făcea de gardă o soră medicală, o bulgăroaică ce locuise mai înainte în satul Gâsca. Ca şicum nimic nu s-a întâmplat, armeanul trecea prin punctul de control în Bender şi înapoi.Luncaş l-a văzut de câteva ori, dar nu ştia că acesta era el. Fata i-a povestit despre el. Totul era gata pentru pedeapsă. Băieţii prelungeau plăcerea văzând cum armeanul,stropit cu benzină, urla şi se uita cu groază la cel cu chibriturile în mână. Însă a avut noroc. S-au apropiat trei inşi de la KGB-ul moldovenesc care, aflând desprece-i vorba, l-au luat cu ei. În 1994 acesta a fost văzut viu în Chişinău. Iată cine îşi făcea serviciul în MSN dinMoldova! 163
  • * ** Generalul Aleksandr Lebedi visa să devină comandant de armată precum tovarăşulBudionnîi. Când dădea admiterea la şcoala militară a MAI nu ştia că un general MAI nu poatefi comandant al unei armate de arme întrunite. Iar armată de desant nu există. Şi iată că aici, în Transnistria, i-a surâs norocul. A înţeles că după înlăturarea luiNetkaciov, în acel haos care domnea în armata rusă poate deveni comandant al Armatei a 14-a. Pe 28 iunie, generalul Lebedi, fără a se mai ascunde sub masca colonelului Gusev, acomunicat Moscovei despre inconsistenţa general-locotenentului Netkaciov în calitate decomandant şi că îşi asumă conducerea Armatei a 14-a. Rugămintea i-a fost satisfăcută. Visul din copilărie al lui Saşa Lebedi s-a împlinit. A devenit comandant de Armată! La el au intrat căpitanul Plujnikov şi colonelul Bergman. - Primiţi felicitările noastre, a spus Plujnikov. S-au apropiat, i-au strâns mâna nouluicomandant. - Şi voi cu ce vă ocupaţi? Nu v-am văzut de mult la statul-major. - Examinăm plângerile locuitorilor Benderului, Tiraspolului şi satelor din apropiere.Scrisorile îmi sunt adresate mie în calitate de şef al comenduirii şi comandantului armatei. - În ce constau plângerile? - Sunt împotriva locotenent-colonelului Kostenko şi a batalionului său. Se prezintăpretutindeni ca batalion cu destinaţie specială din Transnistria. În tranşee nu au fost văzuţi.În general, se ocupă de jafuri şi îndeplinesc funcţii de represalii. Dau de înţeles că suntconduşi de KGB-FSB al Rusiei, a spus Plujnikov. - Zilele astea l-au prins şi l-au ucis pe fostul anchetator al procuraturii municipaleBender, care avea cândva pe rol cauza penală a lui Kostenko. Şi-au bătut joc de el, apoiKostenko l-a împuşcat personal. Deşi anchetatorul a căzut în genunchi cerând îndurare, căci 164
  • avea trei copii mici. Dar Kostenko l-a dus la Nistru, l-a împuşcat, iar trupul a fost dus de apă.Îşi bate nepedepsit joc de locuitorii paşnici. Peste o sută de oameni au devenit victimele lui. - Am făcut o interpelare la Moscova, a intervenit în discuţie căpitanul Plujnikov, daracolo nu ştie nimeni de el. - Şi cum i s-a deschis cauza penală? Şi unde-i ea? - Kostenko a nimicit-o. Şi nu numai pe a sa, ci şi pe ale acoliţilor, cunoscuţilor săi. - Deci e cunoscut în lumea criminală? - Se prea poate. Dar în arhive nu avem nimic, iar miliţia din Bender se teme să spunăceva. El i-a nimicit pe cei care au îndrăznit să spună ceva. Nimeni nu va spune nimic. Se parecă autorităţile din Transnistria îl tolerează. Posibil, el îndeplineşte însărcinarea lor privinddestabilizarea situaţiei. Dacă ar fi fost cazul, Şevţov l-ar fi nimicit demult. - Să se descurce ei! Noi ce treabă avem? - Scrisorile ne sunt adresate nouă, generale. Se vede că oamenii îşi dau seama că noisuntem singura lor apărare împotriva samavolniciei autorităţilor transnistrene. Ei scriu negrupe alb că au apelat la ei şi nu au primit nici un răspuns. Iar jafurile continuă. Toţi îi jefuiesc.La început OMON-ul din Riga, apoi cazacii, iar acum combatantul de batalion Kostenko. Ce săle răspundem, tovarăşe general. - Voi ce părere aveţi? - Cred că trebuie preîntâmpinat prin intermediul conducerii Transnistriei. Ei ştiu undesă-l găsească. Şi dacă nu se va astâmpăra, atunci vom lua măsuri. - E logic, aşa vom face. După mine, căpitanul are dreptate, atât de brutal şi nepedepsitse poate comporta doar cineva care se află sub protecţia KGB-ului. Acuşi aflăm dacă-i aşa, el aridicat receptorul şi a format numărul lui Smirnov. Smirnov a promis să-şi dea concursul. Însă din discuţie Lebed a înţeles: nu se vaschimba nimic. Cineva are foarte mare nevoie de asta. Dar ei nu au ţinut cont de faptul că aude-a face cu el, care nu a făcut niciodată compromisuri. Îl va pune la punct pe acest parvenit.Nu va admite dezordinea pe teritoriul încredinţat lui. 165
  • - Ei bine? a întrebat Bergman. - A promis, dar aşa încât am înţeles. Totul va fi ca înainte, şi a apăsat pe butonulsoneriei. A intrat ofiţerul de ordonanţă. - Cheamă-l pe şeful secţiei de recunoaştere. Acesta a raportat despre sosirea sa. - Luaţi loc, vă rog. Fiecare din voi îşi are agenţii săi. De aceea vă rog, din acest momenttrebuie să ştiu unde se află acest comandant Kostenko. În orice minut, despre toatenelegiuirile sale, despre acţiunile sale. Apoi vom lua în comun hotărârea ce să facem cu el. Vădau trei zile. Cei trei au înţeles că generalul nu glumeşte. - Îmi permiteţi, tovarăşe general? Bergman s-a ridicat în picioare. Încă o veste proastă. - Hai spune, nu zăbovi. - Potrivit datelor agenţilor, în ciuda acţiunilor militare crâncene, o parte dinîntreprinzători, nu fără ştirea conducerii Transnistriei, fac comerţ cu benzină, expediind-oadversarilor noştri, prin asta întărindu-i. Totodată, acolo ajung loturi mari de carburanţi şilubrifianţi, piese de schimb pentru transportoare blindate, pistoale-mitralieră, precum şi ocantitate enormă de cartuşe, grenade, mine antiinfanterie şi antitanc. - Am şi eu informaţii asemănătoare, s-a ridicat şeful cercetării. - Au pierdut orice ruşine. Cineva îşi dă viaţa, iar altcineva se îmbogăţeşte. - Războaiele se inventează tocmai pentru asta, ca cineva să se îmbogăţească. Şi asta seface întotdeauna sub formă de patriotism, s-a dat cu părerea căpitanul Plujnikov. Noi nu ştimnici până azi cine a început cel de Al Doilea Război Mondial. Şi sub ce formă. Toată informaţiase găseşte în arhivele KGB-ului. Ele însă rămân secretizate… * * * 166
  • Până şi comandantul de armată Lebedi a înţeles că Armata a 14-a se sufocă. Armistiţiulera binevenit. Moscova insista asupra lui. După cât se pare, acolo se ştia mai bine starealucrurilor pe fronturile Transnistriei. Evaluând pierderile armatei, Lebed s-a îngrozit. Din aproape 3000 de ofiţeri activi, ojumătate a fost scoasă din luptă din cauza luptelor neîncetate de la începutul acestui an, iardin cei în jur de 12000 de soldaţi şi subofiţeri au rămas în front circa 7000. Temându-se de posibilitatea de a pierde controlul situaţiei, Lebed a hotărât săefectueze mobilizarea populaţiei locale în armata rusă. A fost o încălcare grosolană a Convenţiei internaţionale de la Geneva din 1949,semnată şi de URSS, care interzicea mobilizarea populaţiei locale în armate de ocupaţie.Armata a 14-a avea statut de armată de ocupaţie, dislocată temporar pe un teritoriu străin. Timp de trei zile au fost mobilizaţi 17 000 de soldaţi şi subofiţeri. Mare lucru frica – areochi mari! Moldovenii şi o parte dintre ucrainenii care locuiau pe teritoriul Transnistriei nu auvrut să meargă în armata rusă. Pe ei şi pe familiile lor îi ameninţa primejdia răfuielii fizice.Au fost siliţi cu forţa să meargă în armată. După încheierea mobilizării, Lebedi a prins curaj, a început a vorbi. A planificat şi realizat de pe 3 pe 4 iulie un atac de artilerie cu toate mijloacele de foc decare dispunea Armata a 14-a. Un atac sălbatic, care nu era dictat de necesitatea operativă. X X X 167
  • Trupele moldoveneşti nu a suferit în măsura în care conta Lebedi, în schimb au avut desuferit locuitorii paşnici. În special cei din Bender. Din cauza pregătirii slabe a artileriştilorruşi, proiectilele loveau casele de locuit, ucigând mii de oameni nevinovaţi. La Lebedi intră şeful statului major. - Care e rezultatul focului de artilerie ? - Inamicul are pierderi neînsemnate. Sunt jertfe mari printre locuitorii paşnici dinBenderi, clădiri distruse. - Care e pricina? - Pregătire slabă a artileriştilor. În loc să-i instruiască pe soldaţi, ofiţerii fac politică. - Curios, colonele, cine nu face aici politică? Generalul s-a culcat pe divan şi a adormit. Pe la orele zece el a fost trezit de şefulstatului-major. - Domnule general! Permiteţi să raportez? Acela dădu din cap. Somnul dispăru. - A venit un ordin de la Moscova de încetare a acţiunilor militare, pe durata tratativelorde pace, care au început azi dimineaţă. Nouă ni s-a ordonat să nu admitem invaziamoldovenilor în Transnistria. Iată ordinul - Şi ce spune ordinul? - Au loc tratative între Chişinău şi Tiraspol, mai curând între Chişinău şi Moscova.Moscova presează Chişinăul ca acesta să lase Benderul. Conducerea Moldovei pare speriată,nehotărâtă, deoarece Moscova o sperie cu cucerirea Chişinăului. Se tem să-şi piardă fotoliile.Acum se discută statutul Benderului. Ambele părţi acceptă ca oraşul să fie controlat împreună.Vom trăi şi vom vedea. 168
  • Generalul Dabija-Kazarov, comandantul direcţiei varniţa-Bender, cerea cu insistenţăutilizarea artileriei cu reacţie, care printr-o singură salvă putea şterge de pe faţa pământuluioraşul Tiraspol. Slavă Domnului, la Chişinău s-au evaluat just consecinţele acestui atac. Saupoate că generalul avea dreptate, şi că trebuia un răspuns adecvat? Pentru ca Lebed să ştie cucine are de-a face? * * * Pe 3 iulie, la Bender a fost rănit colonelul Gamurari, un om pe care îl respectau profundtoţi combatanţii. Prezenţa sa dădea siguranţă. Pentru a nu crea panică în rândurile apărătorilor oraşului, colonelul Mămăligă ahotărât să întărească poziţiile ocupate, introducând subunităţile de carabinieri, înlocuindu-ipe ostaşii din trupele speciale, care obosiseră peste măsură. Pe 3 iulie, la 18.00 subunitatea locotenentului-major Anatol Caraman i-a înlocuit peoamenii din trupele speciale care apărau cinematograful „Prietenia” şi „drumul vieţii”, atacateîn permanenţă de cazaci şi de militarii Armatei a 14-a. După plecarea unităţii cu destinaţie specială, pe poziţii a rămas detaşamentulpoliţiştilor din Chişinău cu un efectiv de 47 de oameni, sub comanda maiorului Vladimir Galii.Caraman s-a prezentat. - Domnule maior, am fost numit răspunzător de acţiunea carabinierilor în oraşulBender şi din acest moment îmi asum conducerea acestui sector. Luaţi cunoştinţă de ordin. Maiorul a privit ordinul. - Ce trebuie să fac eu? - Familiarizaţi-mă cu poziţiile pe care trebuie să le ocup. Şi cât mai amănunţit cu hartaoraşului. Ni s-au dat xerocopii de o calitate foarte proastă. 169
  • Pe Caraman l-a surprins faptul că în spatele subunităţilor sale se aflau puncte de sprijinale inamicului. La fabrica „Floare” se afla o subunitate destul de mare a separatiştilor, care putea înorice moment bloca „drumul vieţii”. Caraman a decis să înceapă cu această grupare. De la„Floare” spre marginea oraşului ocupa poziţii batalionul lui Stegărescu. A îmbarcat gruparea de izbire în camionul GAZ-53, cu patru mitraliere de campanie.Din urmă veneau un GAZ-53 cu muniţii. Printr-un atac impetuos, separatiştii au fost scoşi dinfabrică, ocupând apărarea circulară. Flancul stâng al lui Stegărescu s-a mutat până la fabrică. Şoferul lipsea şi Gulii s-a rugat să urce în GAZ-69 ca să se întoarcă la statul-major lacinematograful „Prietenia”. Pe undeva pe la mijlocul drumului trei cazaci, înarmaţi cu unaruncător de grenade „Muha” a tras în camion. Dar aruncătorul a dat rateu. Caraman a smulsintuitiv cuiul grenadei şi a aruncat-o. Dar grenada nu a explodat. Inelul cuiului i-a rămas înmână, cuiul însuşi rămânând în grenadă. Un alt cazac a ciuruit camionul cu pistolul-mitralieră. Gulii nu şi-a pierdut prezenţa despirit, a scos camionul din foc, dând dovadă de isteţime şi curaj. Sub conducerea căpitanului Caraman, carabinierii i-au respins pe separatişti la două-trei cartiere de la „drumul vieţii”, alungându-i din casele particulare în căminele cu multeetaje, unde puteau fi urmăriţi mai uşor. O parte din ei erau din batalionul lui Kostenko. Acesta a ordonat să fie respinşicarabinierii, mai departe, pentru a-şi scoate oamenii. În peretele de beton orb al unei dintre casele care înconjurau căminul, lunetistul a găsito gaură prin care se vedeau toate intrările în cămin. Probabil, ea a fost făcută de un lunetistdin trupele speciale. O poziţie minunată. Nimănui nu putea să-i treacă prin cap că în peretelegros de beton poate fi scobită o asemenea gaură. Când la intrarea în cămin, păzit din toatepărţile, s-a apropiat un UAZ, din el au coborât cinci ofiţeri superiori cu jaloanele armatei ruse,trăgătorul de elită i-a doborât pe toţi. X X X 170
  • Generalul Dabija-Kazarov a apărut în Moldova pe neaşteptate. Nimeni nu ştia cum. El afost numit imediat comisar militar principal al republicii. Fost sergent în serviciul în termen, infirmier. Într-o bună zi a auzit de la ofiţerii care setratau în batalionul medico-sanitar că cel care se va însura cu fiica comandantului deregiment, colonelul Kazarov, va avea un viitor strălucit. Acesta avea legături serioase cuMoscova. Însă fata era încurcată cu mulţi ofiţeri, şi nu dorea să se mărite, dar tatăl voia să i-oîmpingă cuiva. Sergentul Dabija era o mândreţe de bărbat şi se bucura de un succes enorm la femei. Ahotărât să-şi încerce norocul. Şi nu a dat greş, luând totodată şi numele colonelului. Socrul l-a aranjat la şcoala militară superioară a trupelor de stat în numele ConsiliuluiSuprem al RSFSR. Apoi a absolvit Academia Marelui Stat-Major. Pentru a primi gradul de general, socrul l-a trimis pentru o vreme în Mongolia. Deacolo comandant de divizie activă în Kutaisi. Apoi prim-locţiitor al comandantului de corp dearmată. Se părea că îl aştepta o carieră strălucită în armata rusă. Pe neaşteptate, socrul îltrimite în Moldova. Şi nu de unul singur, ci cu soţia, care până atunci nu plecase niciodată cuel. Fiind comisarul-şef al republicii, la sugestia soţiei, a hotărât să trimită la Dubăsari sprepăstrare toate dosarele rezerviştilor şi recrutaţilor. Aceasta ar fi fost o lovitură groaznicăpentru potenţialul militar al Moldovei. Însă graţie unor comisari militari oneşti, catastrofa afost evitată. Dabija-Kazarov a fost destituit din funcţie şi numit… locţiitorul ministrului Apărării dinMoldova. Se vede că general-colonelul Kazarov îl ţinea strâns în mâini pe cineva dinconducerea Moldovei! 171
  • La începutul războiului Snegur l-a trimis în raioanele de sud ale republicii pentru aefectua mobilizarea, în calitatea sa de fost comisar-şef al republicii. Însă el a ratat mobilizarea.Apoi a fost numit… şef al Marelui Stat-major. Şi aici a compromis munca. Ultima numire: comandant al direcţiei tactic-operative Varniţa-Bender, unde laordinul său a fost doborât un elicopter care urma să cerceteze tirul artileriei pentrudistrugerea unui pod. Tot el a refuzat să trimită divizionul „Şturm-S” în ajutorul coloneluluiCarasiov, pentru a distruge tancurile care au pătruns pe pod. Şi ultima sa „ispravă”: insistenţa în chestiunea legată de aplicarea artileriei cu reacţie„Uragan” pentru distrugerea oraşului Tiraspol. E greu să ne imaginăm consecinţele unui atarepas! Toate acţiunile acestui general cad sub incidenţa următorului articol – trădare. Le făceaoare cu bună ştiinţă sau la ordinul socrului din Moscova? Cred că la ordin. După cum s-a aflat mai târziu, socrul nu şi-a trimis în zadar fiica cu el. Ea suna înfiecare zi la Moscova şi îi raporta ceea ce auzea în pat de la soţ, iar acestuia îi plăcea să selaude! De asemenea, în timpul şedinţelor sexuale ea îi insufla ce trebuie să facă. Astfel, Moscova ştia tot ce se petrecea în statul-major al lui Snegur, deşi avea şi altesurse de informaţie. Generalul era un mare amator de femei. Era pur şi simplu ahtiat după ele. Însă le trataca pe nişte dobitoace. Despre asta a povestit în Komsomolskaia pravda o corespondentă aacestei publicaţii, care i-a luat un interviu ca unui general al armatei ruse care lupta împotrivaarmatei ruse. După interviu a încercat să o violeze direct pe masă în birou. A răposat din cauza femeilor. A fost doborât de o moldoveancă „nouă”, beată, care seîntorcea dimineaţa de la o nuntă, iar el făcea alergările matinale zilnice. Mercedesul l-aaruncat atât de departe de carosabil, într-un loc ascuns de ochi străini… aşa încât trupul nu afost găsit imediat… Dar poate că Moscova ştergea urmele? 172
  • * * * Oleg Plujnikov reflecta tot mai mult asupra esenţei acestui război. Ciudat război.Rusia avea interesele sale, dar cu ce se vor alege oamenii care locuiesc aici? Câmpuri demine? Ură între cunoscuţi şi prieteni, între rude? Pierderea fiilor, soţiilor şi fraţilor. Ură. Şicineva se îmbogăţeşte din asta! Avea dreptate colonelul Bergman, detaşamentul lui Kostenko a fost creat special pentrudestabilizarea situaţiei. Cineva nu dorea câtuşi de puţin pacea. În ultima vreme Oleg erapreocupat doar de comandantul de batalion Kostenko. Adunând informaţii despre el, despreacoliţii săi, despre toate deplasările sale din Tiraspol la Bender şi viceversa. S-a adunat undosar solid. Şeful secţiei speciale a armatei lucra din zori şi până noaptea, înţelegând ce îlaşteaptă dacă Oleg va raporta la Moscova. Pe 4 iulie, generalul Lebedi ţine prima sa conferinţă de presă. Lui Plujnikov nu-i veneasă creadă că generalul Lebedi era cel care vorbeşte. Înşira verzi şi uscate, încât îţi era greaţăsă-l asculţi. De vină erau Snegur şi România. A dezvăluit „marele secret”: armata sa a capturat câteva pistoale-mitralieră Kalaşnikovşi câteva aruncătoare de grenade de fabricaţie română. De asemenea, în dotarea armateimoldoveneşti sunt două transportoare blindate TAB-80, care nu sunt decât în dotarea armateiromâne. Cei care i-au pregătit raportul voiau probabil să-şi bată joc de general. Nu era un secretpentru nimeni că după ce Rusia a început în mod făţiş agresiunea împotriva RepubliciiMoldova, România le-a dat moldovenilor atâtea pistoale-mitralieră şi aruncătoare de grenadede câte avea prima nevoie. În plus, au fost transmise 20 de TAB-80, un divizion de artileriegrea, un divizion de aruncătoare de 82 mm, un divizion de aruncătoare de 120 mm, o mulţimede tunuri antiaeriene şi multe altele. Lebedi nu ştia nimic despre armament (serviciul de contrainformaţii lucra prost sau luinu i se raporta în mod special), iar despre „mercenari ştia tot”: că piloţii şi instructorii erau 173
  • români, trupele speciale sau BPDS, după cum erau numite, erau instruite, de asemenea, deromâni, echipajele TAB-urilor şi MTLB erau formate din ofiţeri şi soldaţi ai armatei române (ebine că moldovenii nu aveau tancuri: echipajele acestora ar fi fost şi ele „române”). Toţilunetiştii erau „din Letonia şi Estonia”. Da, au fost trăgători din Lituania, Letonia şi Estonia. Dar nu lunetişti, ci lunetiste,rusoaice-şovine, care urau populaţia băştinaşă a Ţărilor Baltice. De altminteri, ca şi pemoldoveni. Ele au fost pregătite în mod special în şcolile speciale KGB-FSB. Pe lângă ele erauşi femei-lunetiste din Rusia însăşi. FSB a creat din ele aşa-numitul batalion „Colanţii negri”.Acestea au fost folosite pentru prima oară la Dubăsari, după 1 martie 1992. Însă Lebed a uitat să spună, sau nu ştia, că marea majoritate a aşa-numiţilor cazaci(oastea căzăcească de la Marea Neagră – CCV) erau mercenari ruşi din republicile baltice –Letonia, Lituania şi Estonia, precum şi ruşi din Rusia, ruşi, ucraineni, bulgari, găgăuzi carelocuiau în Moldova. *La Chişinău locuiesc şi acum trei esauli ai CCV, originari din Chişinău, care au mers sălupte de partea separatiştilor. Pentru mulţi bani! Ceea ce făcea Rusia în Transnistria Lebedi punea în cârca României. Moldova aprotestat împotriva afirmaţiilor absurde, neîntemeiate ale generalului Lebedi. Dacă românii ar fi luptat cu adevărat de partea moldovenilor, oricum cineva dintre ei arfi fost făcut prizonier sau serviciile speciale ale Rusiei ar fi prins cel puţin unul, pentru camass-media ruseşti să-şi poată desfăşura infecta propagandă. Altminteri, nimeni şi nimic! Însă cineva l-a dezinformat pe Lebedi. Cred că cei care voiau să-l discrediteze pegeneral. Pe 5 iulie generalul Pavel Graciov, ministrul Apărării al Rusiei, i-a trimis lui Lebedi otelegramă cifrată în care i-a interzis categoric să vorbească la radio, la televiziune, să publicearticole şi să evalueze evenimentele. Plujnikov era sigur că generalului Lebedi i-au făcut bucata subordonaţii săi sau cinevadin administraţia lui Smirnov, furnizându-i lui, care nu se afla de mult în Transnistria, care nus-a descurcat în toate intrigile acestui război straniu, date denaturate în mod special. 174
  • Provocaţia şi-a atins scopul: generalul Lebedi a tăcut pe toată durata şederii sale înTransnistria. Iar el ştia multe, bănuia multe! * * * Sergiu Patraşcu era comandantul unei baterii BPSN. Majoritatea aruncătoarelor seaflau pe înălţimea Suvorov. Artileria separatiştilor a început să tragă tot mai precis asuprapoziţiilor brigăzii. Comparând datele, Patraşcu a înţeles că separatiştii au pe undeva peaproape un ochitor-observator. A venit la cei din trupele cu destinaţie specială care ţineau frontul între satul Gâsca şiBender, obosiţi şi ei de atâtea bombardamente. Ochitorul e pe undeva pe aproape, i-a spus el lui Luncaş, trebuie să-l nimicim, sau el neva nimici cu focul său. Misiunea nu era deloc simplă. Unde să-l găseşti? Putea fi oriunde! Cu atât mai mult cucât între satul Gâsca şi Bender exista legătură telefonică şi oricine putea transmitecoordonatele. Au întrerupt legătura telefonică cu Benderul. Au cercetat tot satul. Nicăieri nimicsuspect, iar artileria continua să tragă cu precizie. Era un obstacol: bombardamentele aveau loc numai noaptea. Au început să patrulezesatul şi noaptea. Poate cineva aude, vede ceva, pricepe ceva. Sergiu Luncaş şi Grigore Arsene patrulau în doi. Pe un stâlp ardea un bec care luminauliţa. Deodată el a început să licărească, apoi ardea normal. Era un fenomen normal pentrusate. Iar peste câteva minute a început bombardamentul. Ciudat, dar trăgea doar un tun. Tiruls-a terminat la fel de brusc precum a început. Luncaş s-a uitat intuitiv la stâlp. Deodată a observat că becul a prins iar a licări. Apoiarde normal. Au înţeles… L-au luat fără multă zarvă. Era un cazac, prietenul stăpânului casei. După ce a foststrâns cu uşa, el a povestit totul. 175
  • Au înăsprit sistemul de permise. Bombardamentele continuau, dar nu cauzau nici opagubă fără corectare. Locuitorii din satele din jur îi hrăneau pe voluntarii lor. Bineînţeles, nu-i neglijau nicipe cei din trupele cu destinaţie specială. Luau masa la umbra nucarilor, adăpostindu-se dupăTAB-uri sau MTLB. Nimeni nu a observat când de pe capul lui Luncaş a zburat bereta. Luând-o de jos, avăzut gaura. I-a preîntâmpinat pe toţi că sunt în vizorul unui lunetist. Toţi au izbucnit în râs.Unde putea fi? Însă când glontele a izbit aripa maşinii, le-a pierit pofta de râs. Era fie un atacpsihologic, fie lunetistul era un novice. Oricum, el trebuia neutralizat. Împreună cu trei luptători din trupele cu destinaţie specială s-au oferit să meargă doitineri ostaşi din Armata Naţională, care au fost părăsiţi în timpul unei lupte de ofiţerul lor şicare au fost primiţi în rândurile lor de luptătorii din trupele cu destinaţie specială. Grupul eracondus de Luncaş. Au înţeles imediat de unde se împuşca: dintr-un imobil cu multe etaje. S-au apropiat pe furiş de clădire. Nu l-au văzut pe lunetist în schimb i-au descoperit pe cei care îi asigurau securitatea. S-a încins lupta. Un glonţ de calibrul S-45 i-a nimerit în piept şi a ieşit prin spinare. Lui Luncaşnu-i plăcea să poarte vesta antiglonţ şi era cât pe ce să plătească cu viaţa pentru asta. În ajutorul separatiştilor au venit întăriri şi ei i-au respins pe cei doi din trupele cudestinaţie specială şi pe cei doi soldaţi. Luncaş a rămas să zacă pe terenul neutru. Au venit înajutor voluntarii şi s-a încins o luptă crâncenă. Au reuşit să-l scoată doar către ora şapte seara. Toţi separatiştii care au participat la lupta aceasta au fost ucişi. Doi au ridicat mâinile,voiau să se predea. Dar nu au ţinut cont de un lucru: împotriva lor luptau ostaşi din trupele cudestinaţie specială. Pe scurt, nu era ziua lor… Când a început să meargă, în cameră a fost adus un puşcăriaş, zugrăvit din creştetpână-n tălpi. Întrebat de unde e şi cum a nimerit aici, a răspuns că e din Penza şi a venit înospeţie la un prieten. Dar nu a uitat să-şi ia pistolul-mitralieră… Nu vroia să spună cine l-abătut în halul ăsta. 176
  • Nu a apucat să termine povestea sa, că după uşă s-a auzit un tărăboi. Puşcăriaşul s-aascuns îndărătul uşii. Au intrat patru ostaşi din trupele cu destinaţie specială care puteau dejamerge şi au întrebat, cu feţele schimonosite: - Unde-i? Şi au început să-l cotonogească. L-ar fi omorât în bătaie, dar a intervenit un plutonier depoliţie, care îl păzea pe puşcăriaş. Deşi a fost dezarmat la intrare, el a intervenit totuşi,prelungindu-i puşcăriaşului viaţa cu vreo zece minute. - Băieţi, mă iertaţi că v-am minţit. Trebuie să-l păzesc. După el trebuie să vină tovarăşiidin KGB. - Nu-ţi fă griji, plutonier. Le vom explica totul tovarăşilor din KGB. A fost scos în curte şi împuşcat. Apoi s-au întors şi au povestit cine era acel puşcăriaş. Împreună cu partenera sa otrăveafântânile din sate. În satul Tănătari au fost prinşi de femei şi bătuţi atât de crunt încâtpartenera a murit pe loc, iar el, după bătaia soră cu moartea, a fost salvat de poliţiştii dinraion care treceau pe alături. Ei au telefonat la KGB şi la ordinul lor i-au dat o pază ca să nu fieucis… Însă nimeni nu i-a putut opri pe luptătorii din Brigada cu destinaţie specială. Ei au răcnitatât de tare la KGB-işti, încât aceştia nu ştiau pe unde să scoată cămaşa. Atacurile Armatei a 14-a, gardiştilor transnistreni, cazacilor şi voluntarilor ruşi pentrucucerirea Benderului, au continuat cu unele întreruperi până la 30 iulie 1992. Însă fără succes.Părţile beligerante au rămas pe fostele poziţii. * * * După pierderi însemnate în rândul lunetistelor-mercenare în Dubăsari, FSB le-a mutatîn Bender, conspirându-le cu stricteţe. Ele locuiau câte două-trei într-un apartament. Lacumpărături mergea numai una. Salariul îl primeau la timp. 177
  • Pentru mercenarii care luptau în Transnistria plătea Rusia. Dar plăţile întârziau. Dincauză că se tărăgăna plata salariului în Rusia însăşi făceau grevă minerii, pedagogii, lucrătoriimedicali care nu primeau o jumătate de an, sau chiar un an salariul. Poporul o ducea greu. Cazacilor-mercenari şi voluntarilor ruşi li s-a dat un avans acolo în Rusia, când erauademeniţi să meargă să lupte împotriva moldovenilor. Nimeni nu a primit nimic după aceea.Unele categorii de mercenari nu au primit salariul timp de un an, timp de 10 luni. Însă masaprincipală a cazacilor şi gardiştilor-mercenari nu a primit salariul în medie pentru 6 luni. Când la Moscova s-a calculat cât li se datorează mercenarilor de toate neamurile, s-auîngrozit, deoarece suma depăşea jumătate din bugetul Rusiei. Istoria nu ştie şi e prea puţin probabil să ştie vreodată cui i-a trecut prin minte ideeasimplă să fie nimiciţi mercenarii. Nu există omul nu există problema. Aceste cuvinte ale lui Stalin s-au întipărit adânc în mentalitatea rusească… Când a fost întrebată opinia publică din Rusia în 2008: „Care este cea mai marefigură a Rusiei din întreaga ei istorie”, ruşii l-au numit pe primul loc pe călăul Stalin, aldoilea la o mare distanţă de el era Stolîpin, al treilea Aleksandr Nevski, al cărui numeadevărat nu-l ştie nimeni până astăzi. Vladimir Putin s-a speriat de mentalitatea barbară a compatrioţilor săi, care au uitatde Petru cel Mare, de Ecaterina a II-a, care a cucerit pentru Rusia suprafeţe enorme, dePuşkin, Tolstoi, Ceaikovski…, şi a ordonat ca în locul lui Stalin să fie pus prinţul AlekseiNevski. Hotărârea a fost luată de autorităţi, dar KGB-FSB, direcţia sa analitică cu un an înurmă a pronosticat o atare evoluţie a evenimentelor. Aşa a apărut batalionul „Colanţii negri”,destinat să-i ucidă pe mercenarii ruşi, cărora Rusia le datora sume enorme. 178
  • La mijlocul lui iulie 1992, când era clar că războiul se va termina cu tratative şi că nu vamai fi nevoie de carne de tun, au fost puşi la treabă „Colanţii negri”, care au început să-iîmpuşte pe cazaci şi voluntarii mercenari ruşi. Nu erau dispreţuiţi nici ofiţerii ruşi din Armata a 14-a, majoritatea cărora a murit fărăsă ştie de la cine a venit glontele. Printre ofiţerii ruşi au apărut suspiciuni şi cu cât se apropia deznodământul acestuirăzboi cu atât mai mult se înmulţeau bănuielile. Însă nu puteau demonstra nimic. Ei nu ştiaunimic despre „Colanţii negri” şi nici nu le-ar fi trecut prin minte că sunt împuşcaţi de ai lor, şiîncă de femei. Despre asta ştia doar FSB-ul. Agresiunea militară a Rusiei nu a dat nimic, în schimb cea politică se desfăşura cusucces. Rusia dicta condiţiile sale Moldovei. Magistrala de gaz care alimenta Moldova treceape teritoriul Transnistriei. Iată că au închis-o. Se făcea mâncare cu ajutorul fierbătoarelor. Ceimai mulţi au construit în grabă cuptoraşe din cărămidă în faţa blocurilor şi găteau acolomâncare. Nimeni nu se descuraja. Toată lumea ştia că acestea erau maşinaţiile Rusiei. Şi o blestemau. ConducereaMoldovei a început să construiască de urgenţă, cu ajutorul României, o magistrală de gaz caresă unească oraşul român Iaşi şi oraşul de frontieră moldovenesc Ungheni pentru a primi gazromânesc. În plus, Rusia a încercat să aplice şi alte sancţiuni economice. Au trecut mai mult de două săptămâni de când generalul Lebedi a cerut să se aduneinformaţii despre comandantul de batalion Kostenko. Informaţiile au fost adunate, dargeneralul tăcea. El a fost propus pentru Consiliul Suprem al Transnistriei ca un salvator. I s-aatribuit aureola de salvator al Transnistriei, lucru care îi plăcea. A început să se ocupe maimult de politică decât de arta militară. Iată însă că astăzi şi-a adus aminte de Kostenko. Sau cineva din Consiliul Suprem i-aadus aminte, iar el i-a adunat pe toţi, a ridicat batalionul cu destinaţie specială al MAI cu carea venit în Transnistria şi a înconjurat cazărmile în care se afla batalionul lui Kostenko. Însă 179
  • batalionul nu voia să se supună. Atunci Lebedi a adus tancurile care au tras trei salve cu obuzeoarbe. Efectul a fost surprinzător. Batalionul s-a predat imediat. Însă Kostenko nu se aflaprintre cei care s-au predat. Cineva din statul major al Armatei a 14-a l-a preîntâmpinat. Dupăcum s-a aflat mai târziu, el se odihnea la soţia sa de campanie. Şi asta după ce generalul Lebedi se lăuda că a luat toate măsurile pentru a excludescurgerea de informaţii de la statul-major al Armatei a 14-a ! Kostenko a fost dat în căutare. Căutările nu s-au soldat cu succes. A fost prins întâmplător. Ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat, a plecat la Odesa cuautobuzul de cursă Tiraspol-Odesa. A fost recunoscut de un plutonier, Cekulaev, care luaseacelaşi autobuz. A fost arestat fără multă zarvă. Peste câteva ore după arestarea lui Kostenko generalului i s-a telefonat de la Moscova şii s-a ordonat să fie eliberat. Lebedi a dat să explice ce isprăvi a făcut comandantul de batalion,dar Moscova nici nu voia să audă. Acest ordin nu se discută. Însă şi după telefonul de la Moscova generalul nu avea de gând să-l elibereze atât derepede. Cu el lucrau cei de la contrainformaţii. A intrat căpitanul Plujnikov. - Aţi avut dreptate, căpitane. Kostenko e omul vostru. Adineaori am primit ordinul să-leliberez. Dar voi face asta mâine. Lasă să stea. - Am primit şi eu un ordin direct de la generalul Saveliev. Peste o oră trebuie sătelefonez şi să raportez că Kostenko e liber. Cât mă priveşte, nu pot minţi serviciul meu.Trebuie eliberat. Ordonaţi să fie adus aici. Generalul a dat ordin, cu o voce nemulţumită, şi Kostenko a fost adus peste zeceminute. - Luaţi loc, locotenent-colonele, a spus Plujnikov. Am primit ordin de la Moscova să văeliberăm. Vă dăm două zile ca să dispăreţi de aici. Sunteţi vânat de Brigada cu destinaţiespecială din Moldova. Aţi torturat câţiva poliţişti. Ei nu o să v-o ierte, iar dacă nimeriţi la ei, 180
  • bănuiala va cădea pe FSB, ceea ce nu e de dorit deloc. Iar ce se va întâmpla cu dumneavoastrănu e greu de ghicit. - Am fost bătut rău. Cineva trebuie să răspundă pentru asta. - Dar cine va răspunde pentru sutele de oameni pe care i-aţi torturat? - Asta nu mă priveşte. Eu nu trebuie să dau socoteală nimănui. Eu reprezint aici mareaRusie! - Tu, secătură, faci de ruşine Rusia! - nu a răbdat generalul. Dacă nu ar fi FSB-ul, aiîntoarce foaia. Eşti liber. După ce Kostenko a fost scos din birou, generalul, care a văzut multe la viaţa lui, nu s-aputut abţine. - Aveţi un serviciu de rahat, căpitane, dacă în el lucrează canalii din astea. - Nu zic nu, dar nici paraşiutiştii dumneavoastră nu-s mai buni. Aduceţi-vă aminte deAfganistan, de căpitanul Rasputin cu porecla Fiara, subordonatul dumneavoastră. Cum elpersonal şi cu paraşiutiştii din compania sa tăiau sate întregi, fără a cruţa nici copii, nicifemei, nici bătrâni. Şi erau mulţi din ăştia. - Da, îmi amintesc. - Aţi scris mai multe rapoarte, dar nu au fost luate nici un fel de măsuri împotriva lor.Dacă nu ar fi fost mutilat atunci, probabil, ar fi fost aici, împreună cu Kostenko. Când a doua zi a sosit ştirea că a fost găsit UAZ-ul ars al comandantului de batalionKostenko, iar în el trupurile arse al lui Kostenko şi şoferului său, Oleg nu s-a mirat. Însă amers cu comisia de cercetare a asasinării „eroului” Transnistriei. El a ghicit deja ce s-aîntâmplat. Însă voia să afle confirmarea. Când s-au apropiat de locul unde a ars UAZ-ul, presupunerile sale s-au adeverit. A fosto înscenare grosolană a morţi sale. Kostenko nici nu a încercat să ascundă acest lucru. Toateindiciile arătau că au ars alţi oameni. Probabil, cineva dintre cei pe care Kostenko îi ţinea înprizonierat. El se mai ocupa şi cu aceea că răpea oameni bogaţi şi cerea răscumpărare pentru 181
  • victimă. Dacă nu se putea aduna răscumpărarea, întrucât sumele erau mari, el îi omora, iarrudelor victimei le trimitea urechile. Concluziile comisiei erau cele pe care doreau să le audă conducătorii Transnistriei şiFSB-ului. Iar comandantul de batalion Kostenko se odihneşte undeva, cu un alt nume, la vileleKGB-ului şi se pregăteşte pentru alte „isprăvi” în numele „marii” Rusii. * * * Nu se mai întreprindeau acţiuni de luptă susţinute. Doar uneori noaptea cinevaundeva, probabil beat, împuşca fără a cauza cuiva daune. Se duceau tratative de pacesusţinute. Pe 7 iulie pe aeroportul militar din satul Limanskoe (Ucraina) a avut loc întâlnireapărţilor transnistreană şi moldovenească cu medierea Rusiei. Partea rusă era reprezentată decomandantul-şef a trupelor de uscat ale Rusiei, general-locotenent V.M. Semionov şi decomandantul Armatei a 14-a ruse generalul-maior Lebed. Către orele 24 părţile au stabilitcondiţiile armistiţiului temporar. Pe 9 iulie, la Helsinki, preşedinţii Rusiei, României şi Moldovei au semnat acordulprivind încetarea focului în Transnistria. Pentru asigurarea armistiţiului în oraşul Bender au fost create patrule ruso-moldoveneşti. Era caraghios să-i priveşti dintr-o parte pe aceşti oameni care ieri încă erau gata să-şitaie beregata unii altora, se uitau chiorâş unii la alţii, gata în orice moment să se năpusteascăunii asupra altora. Era deosebit de caraghios să-i priveşti când patrulele erau alcătuite dinluptători ai Brigăzii cu destinaţie specială şi cazaci. Cazacii se temeau de moarte de primii. La început din partea moldovenilor în patrulemergeau doar luptătorii din Brigada cu destinaţie specială, ca luptătorii cei mai pregătiţi 182
  • pentru orice surpriză. Partea moldovenească nu avea încredere în ruşi, care încălcau primiiorice înţelegere. Cazacii făceau în fel şi chip ca să evite patrularea. Dumitru Gamurari, un luptător din Brigada cu destinaţie specială cu umeri largi,aproape 1m 90 cm înălţime, un fost plutonier al marinei militare din Marea Neagră a URSS,participant la războiul din Liban în componenţa flotei din Marea Neagră, în chiar prima turăde patrulare i-a avut colegi pe patru cazaci. Şeful patrulei era, după cum s-a prezentat acela,un locotenent-major al FSB-ului Rusiei, care a venit cu trei luni în urmă în componenţa grupeide 30 de ofiţeri ai FSB-ului din Leningrad. Dumitru şi locotenentul-major au găsit repede limbaj comun. Acesta din urmă visa sădevină ofiţer de marină. Însă soarta a dispus altfel. Locotenentul-major trăncănea mult. Se lăuda cum aceşti 30 de ofiţeri s-au oferit sălupte voluntari în Transnistria, cum îi făceau prizonieri pe moldoveni şi cum îi împuşcau peloc. Punându-i câteva întrebări ca să se lămurească, Dumitru a înţeles imediat că toate acesteaerau nişte scorneli. Şi îl lăsa să se laude. În schimb, cei din Brigada cu destinaţie specialăscrâşneau din dinţi… Iată că şi Dima s-a plictisit de flecăreala locotenentului-major. L-a înşfăcat de guler.Luptătorii din Brigada cu destinaţie specială s-au încordat. Cazacii au mers mai departe,prefăcându-se că nu s-a întâmplat nimic. - Ascultă, eroule. Dacă mai scoţi un cuvânt te dau cu capul de pereţi, privirea fioroasă alui Dumitru l-a speriat, ce fel de KGB-ist eşti tu! - Păi, am spus ceva aiurea? a întrebat naiv locotenentul-major. Era clar că acest nerodnu a înţeles într-adevăr nimic. Însă a tăcut pentru o vreme. Peste câteva ore de patrulare, când se aflau în zona de răspundere a ruşilor, în acelaşitimp doi cazaci au fost ucişi de lunetişti. Locotenentul-major a raportat şi ei au continuat săpatruleze. Se termina deja tura când în acelaşi mod au fost ucişi ceilalţi cazaci. Nici locotenentul-major, nici Gamurari, nici luptătorii din trupele speciale n-au fostatinşi. A doua, a treia, a patra zi s-a întâmplat acelaşi lucru. 183
  • A cincea zi locotenentul-major a avut un comportament cu totul ciudat. S-a stabilitlocul unde se odihneau, unde puteau să aţipească vreo 30 de minute. Locotenentul-majordormea întotdeauna buştean. De data aceasta, nu apuca bine să închidă ochii că tresărea şi selipea strâns de Dumitru. În zona de răspundere a ruşilor nu mergea alături de soldaţii săi(cazacii au refuzat să patruleze), ci se ascundea fie în spatele lui Dumitru, fie în spateleluptătorilor din Brigada cu destinaţie specială. Doar în zona de răspundere a moldovenilorvenea la locul său. Ziua însă a trecut fără accidente. - Ce se întâmplă? De ce te ascunzi de ai tăi? l-a întrebat Dumitru. Faţa locotenentului-major a devenit albă ca varul… Deodată pe Dumitru l-a străluminat o bănuială teribilă. Însă nu putea să o dea învileag. Ar fi fost un sacrilegiu. Tăcerea a durat mult. Apoi locotenentul-major a spus încet: - Din 30 de ofiţeri care au venit din Leningrad, în ultimele patru zile au fost ucişi decătre lunetişti 25 de oameni. Am rămas doar cinci. Bănuiala teribilă a lui Dumitru s-a confirmat. Lunetiştii ruşi îi lichidau pe ai lor… Pânăşi KGB-ul îi ucidea pe ai săi… A doua zi locotenentul-major a fost înlocuit cu un locotenent din Armata a 14-a. „Colanţii negri” continuau să-i împuşte pe cazaci, pe ofiţerii ruşi şi pe voluntarii-mercenari ruşi. Fiecare dintre ele ţinea evidenţa celor împuşcaţi, deoarece pentru depăşireaplanului se cuvenea un premiu destul de bun. Şi raitingul personal creştea… Pe 21 iulie, la Moscova preşedintele Moldovei Snegur şi preşedintele TransnistrieiSmirnov, în prezenţa preşedintelui Rusiei B. Elţîn, a fost semnat acordul privind aplanareapaşnică a conflictului transnistrean şi s-a luat hotărârea de a introduce forţele pacificatoare şia separa armata moldovenească de Armata a 14-a şi de armata Transnistriei. 184
  • Fie de teamă de Rusia, sau din alte considerente, sau poate în scopuri lucrative,conducerea Moldovei ceda poziţiile sale una după alta. Nu era război, dar nici pace garantată.Cauza: prezenţa în regiune a Armatei a 14-a ca o forţă de destabilitate. De aceea căpitanul Plujnikov nu putea veni la Chişinău la familie. Dorea foarte mult să-şi vadă fiul. Iar la Tiraspol viaţa a devenit plictisitoare. Lebedi participa în permanenţă laşedinţele Consiliului Suprem al Transnistriei, lui îi plăcea foarte mult statutul săi de „salvator”al Transnistriei, aceasta îl măgulea. Era mulţumit. Colonelul Bergman se ocupa de treburilesale. Moscova nu dădea misiuni noi. Colonelul Bergman a sunat pe neaşteptate. A comunicat că la Dubăsari au fost ucişidirectorii întreprinderilor de comerţ. Comisia pleacă peste o oră şi dacă Plujnikov doreşte, seva găsi şi pentru el un loc în elicopter. Invitaţia a fost acceptată cu plăcere. Când au sosit la faţa locului, trupurile erau deja la morgă, dar locul unde, chipurile, acăzut proiectilul şi i-a ucis pe toţi cei nouă a fost măturat cu grijă. Asta l-a surprins nu numaipe căpitan, ci şi pe toţi membrii comisiei. Deşi autorităţile au fost preîntâmpinate: să nu seatingă nimic, să lase totul aşa cum este. Lângă locul uciderii se afla groapa făcută de proiectil, însă chiar şi un diletant ar fiînţeles că era o groapă veche. Ea a fost arătată rudelor zdrobite de durere ale celor morţi carenu au început să caute adevărul. Au început să studieze depoziţiile martorilor şi să-i audieze pe martori. Cu toţii afirmaucă proiectilul tunului moldovenesc a căzut chiar lângă ei. Când Oleg a început să punăîntrebări mai edificatoare, martorii au început să se încurce în mărturii. Preşedintelui comisieinu i-a prea plăcut asta, şi el a prins a interveni în procesul audierii. Însă Plujniko aşa s-a răstitla el, aşa încât acesta din urmă nu a mai scos o vorbă până la sfârşitul anchetei. Peneobservate, el a luat în mâinile sale firul anchetei. Bergman nu intervenea. - Acum să mergem cu toţii la faţa locului. Vom face un experiment de cercetare. - De ce? Totu-i clar. Un proiectil moldovenesc a căzut lângă ei, a încercat să se bage îndiscuţie unul din locţiitorii preşedintelui comitetului executiv raional. 185
  • Asta l-a înfuriat rău pe Plujnikov. - Unde erai atunci? Unde e nota ta explicativă? Nu tu ai aruncat grenada antitanc de laetajul doi? Toată comisia a înlemnit. Iată probabil dezlegarea celor întâmplate. Da, KGB-ul, ca săzicem aşa, KGB-ul există! Când au sosit la faţa locului şi Plujnikov i-a rugat pe martori să arate unde se aflau înmomentul când a explodat proiectilul, ei nu au putut să explice clar unde erau. - Păi, totu-i clar. Voi nu eraţi aici. Iar pentru darea de mărturii false veţi răspundeconform legilor timpului de război. Aceştia şi-au întors automat capetele spre locţiitorultemporar. - Acum arătaţi-mi unde zăceau trupurile, s-a adresat el martorilor. Aici au fost unanimi şi au arătat exact locul. - Acum cer atenţia tuturor membrilor comisiei. Când explodează proiectilul, rămâne ogroapă destul de adâncă. După cum vedeţi, ea nu este aici. Acum să mergem la elicopter.Zburăm la Cocieri, de unde chipurile a fost lansat proiectilul. Cocieri era alături. Nu a apucat elicopterul să decoleze că a şi aterizat. - Nu vă împrăştiaţi! i-a preîntâmpinat aspru Oleg. Din momentul în care a înţeles că aici a avut loc un asasinat, el a devenit aspru. Ceoameni ticăloşi ! Cât de bine au învăţat principalul: războiul le va trece pe toate la pierderi. Au fost întâmpinaţi de comandantul direcţiei sau al frontului, cum i se mai spunea. - Tovarăşe colonel, s-a adresat Oleg comandantului, spuneţi, au încălcat azi moldoveniiarmistiţiul? - Nu, ne respectăm unii pe alţii. - Înseamnă că un proiectil de artilerie nu a zburat deasupra capetelor voastre? - Nu, desigur! Nu a fost tras nici un foc de revolver. 186
  • - Sper că membrii comisiei au înţeles că directorul comerţului de stat Guriţenco şi încăopt conducători din comerţ au fost ucişi. Probabil, cu o grenadă antitanc aruncată de la etajuldoi al clădirii comitetului executiv raional ori cu un aruncător de grenade. Când au revenit la comitetul executiv raional, comisia s-a retras să întocmeascăprocesul-verbal, iar Plujnikov a început să-i audieze pe lucrătorii comitetului executiv raional.Şi nu în zadar. Secretarul comitetului, o femeie de vreo treizeci şi cinci de ani, a spus că ea voiasă meargă cu Guriţenco, dar a fost chemată insistent de una dintre colaboratoarelecomitetului, propunându-i să iasă prin uşa din spate. Lucru care a mirat-o, dar ea a ieşit cufemeia aceea, iar peste un minut a răsunat explozia. „Dacă nu aş fi ascultat-o pe femeia aia, aşfi fost ucisă şi eu de proiectil”, nu se putea calma ea. - Şi unde-i femeia aia? - O chem numaidecât, a spus secretarul. Peste vreo trei minute secretarul s-a întors. - Nu e, iar acasă telefonul nu răspunde. Plujnikov căuta motivele crimei. Cineva a râvnit funcţia sa? Se prea poate. Dar astaputea fi făcut pe cale legală. Funcţia nu se alegea, ci se numea. Tiraspolul putea în oricemoment să numească pe altcineva. Şi brusc a apărut o presupunere groaznică. - Spune-ţi, ce etnie aveau cei ucişi? - Moldoveni şi ucraineni. - Şi femeia care v-a preîntâmpinat? - Rusoaică. Face parte din „batalionul femeiesc”. - Dumneavoastră ce naţionalitate aveţi? - Nemţoaică. Din cei reprimaţi de Stalin. Dar sunt o participantă activă a mişcăriiantimoldoveneşti. - Păi, nu aveţi moldoveni cunoscuţi? Nu aţi avut niciodată prieteni moldoveni? 187
  • - Ba bine că nu! Cea mai bună prietenă a mea e moldoveancă. Locuieşte la Chişinău. Şisoţul meu e moldovean. - Atunci nu e clar de ce sunteţi o participantă activă a mişcării antimoldoveneşti? Cumvă veţi uita în ochii prietenei, soţului? - De când a început războiul, nu m-am mai întâlnit cu prietena, iar soţul a plecat sălucreze în Rusia. - Deci aveţi conştiinţa curată? Ea nu a răspuns. Propaganda înverşunată antimoldovenească dezlănţuită de mass-media ruseşti şi represiunile autorităţilor transnistrene împotriva eterodocşilor şi-au spuscuvântul. Va fi nevoie de mulţi ani pentru ca toată această prostie să iasă din capeteleoamenilor de pe ambele maluri. Căpitanul Plujnikov a înţeles: a fost o provocaţie politică. Victimele au fost alese dinrândul conducătorilor comerţului, care nu mai voiau să plătească şantajiştilor din „batalionulfemeiesc”. Prin asta se putea atinge dintr-o dată câteva scopuri. Primul – moldovenii au încălcat armistiţiul, deci se pot relua acţiunile militare foarteprofitabile pentru cineva. Al doilea – au fost ucişi moldovenii şi ucrainenii, vecinii noştri. Concluzia:moldovenilor nu le pasă de ai lor şi nici de vecini dacă îi ucid ziua în amiaza mare. Un bunprilej pentru propagandă, care deja s-a vlăguit. Al treilea – un avertisment celor care nu vor să plătească şantajiştilor. Oleg ştia dejadespre ce vor trâmbiţa mass-media ruseşti, radioul Transnistriei. Îi era silă de toate astea, luicare era un om cumsecade şi care ştia adevăratele motive ale uciderii. Aşa cum a presupus Oleg, concluzia comisiei a fost cea de care aveau nevoie conducereaTransnistriei: un proiectil moldovenesc i-a ucis pe cei nouă. Preşedintele comisiei OSCE,simţind că ceva nu miroase a bine, a propus crearea, împreună cu autorităţile Transnistriei: aunei comisii de cercetare a acestui caz. Însă Smirnov a refuzat şi comisia internaţională nu afost lăsată să vină la Dubăsari. 188
  • Au stat la Dubăsari o zi întreagă. Când s-au întors la Tiraspol, era deja întuneric. S-aculcat imediat, fără a suna acasă. Starea morală în care se afla nu îi permitea să vorbească cuoamenii apropiaţi. Putea fi grosolan sau să spună ceva aiurea. * * * Apărătorii Benderului au primit ordinul să părăsească oraşul. Nimeni nu a crezut şi aucerut ordinul în scris. A fost pus la curent şi comandantul trupelor speciale. Acela nu a crezutnici el şi a început să telefoneze conducerii sale. Totul s-a dovedit însă a fi adevărat. Când auaflat şi voluntarii, aceştia au prins a striga: „Jos Snegur!”!, „Jos trădătorii”, „Nu vom părăsiBenderul!”. Nu-şi credeau urechilor. Cum se putea întâmpla una ca asta? Deci toate sacrificiileau fost zădarnice? Ei nu s-au speriat de armata rusă înarmată până în dinţi, au intrat în luptă cu ea, iaraceşti şobolani din Chişinău s-au speriat de Elţîn. Ticăloşii, trădătorii. Furia voluntarilorcreştea cu fiecare oră, dar nimeni nu încerca să-i oprească. Pradă furiei aceasta era o puterestraşnică. Abia după ce au plecat de pe poziţii luptătorii din trupele cu destinaţie specială şibrigada din Bălţi, voluntarii s-au potolit şi au plecat şi ei, blestemând prezidentul lor laş şiguvernul. Mulţi plângeau de ciudă, fără a-şi ascunde lacrimile. Erau lacrimi zgârcite de bărbat,lacrimi de neputinţă că rezultatul războiului se decide nu pe câmpul de luptă, ci în birourilecinovnicilor. Maiorul Troenco, după ce a primit ordinul să părăsească oraşul Bender, s-a aflat încămultă vreme pe poziţii. Le telefona şefilor, îi ruga să nu cedeze. Totodată, ordinul primitprescria să iasă fără nici un fel de arme. Era o mare ruşine! Fără să piardă vreo luptă, trebuiausă iasă ca nişte învinşi… 189
  • O parte a forţelor pacificatoare era alcătuită din bandiţii de ieri. Noaptea ucideau,jefuiau, iar ziua îşi puneau căştile FP. Controlau totul, întorceau până şi buzunarele pe dos.Luau tot ce găseau în buzunare. Troenco şi-a îmbarcat poliţiştii şi tot armamentul în două autobuze: LAZ şi PAZ, fără alăsa ceva inamicului, a arborat tricolorul pe autobuze şi a pornit spre punctul de control. Nu aajuns până la el, a oprit autobuzele. - Băieţi, s-a adresat pentru prima oară astfel subordonaţilor săi, înainte e punctul decontrol al FP, unde bandiţii de ieri îi scotocesc pe toţi. O să le permitem să ne scotocească? - Nu, comandante, toţi s-au ridicat ca la comandă, ordonă! Troenco şi-a privit cu mândrie subordonaţii. Poate că va trebui de răzbătut prin luptă.Vom trăi şi vom vedea. Vor ajunge vii cu toţii acasă? Nimeni nu se gândea la asta. Onoarea eramai presus de orice! - Când se opresc autobuzele, grenadierii îşi aleg ţintele. Şoferii nu opresc motoarele.Ceilalţi trimit patronul în cameră. Curca şi Goncear cu mitralierele să fie pregătiţi să meargăcu mine în caz de nevoie. Gata la luptă! Şoferul LAZ-ului care mergea înainte, în ciuda protestelor FP, a străbătut întregpunctul de control, ajungând până aproape de ieşire. PAZ-ul nu rămânea în urmă. Admirabilămanevră! Un locotenent-colonel cu tresele Armatei ruse şi cască FP s-a apropiat de portieradeschisă a LAZ-ului, la a cărei intrare stătea maiorul Troenco, ţinând pregătit vechiul săuamic, automatul Kalaşnikov, flancat de Curca şi Goncear cu mitralierele. - Toată lumea iese din autobuz şi se aliniază, a ordonat rusul cu un zâmbet obraznic,arogant. - Tu cine eşti? l-a întrebat zeflemitor Troenco ţintindu-l. Colonelul a observat gestul. - Locotenent-colonel FP Ermolenko, s-a prezentat el. Nici urmă de îngâmfare. - Şi ce vrei, locotenent-colonele? 190
  • - Să iasă toţi şi să se alinieze. Îi vom controla pe toţi, vom verifica autobuzele şi vălăsăm să plecaţi. - Locotenent-colonele, în autobuz sunt poliţişti, oamenii legii, şi nimeni nu are dreptulsă-i controleze. Dacă vrei să-i controlezi, intră la ei. - Dar am ordin… - Locotenent-colonele, dacă acum nu ne laşi să trecem, vă nimicim pe toţi. Şi neîntoarcem pe poziţii să luptăm înainte… Locotenent-colonelul a căzut pe gânduri. Apoi a spus: - Merg să raportez şefilor. Numele dumneavoastră? - Maiorul Troenco. Mă ştiu. Locotenent-colonelul a sunat undeva, cineva îl încredinţa de ceva. Apoi s-a apropiat. - Puteţi pleca, şi a salutat milităreşte… Necaz şi mânie! Un necaz îngrozitor şi mânie pe cei care au permis unor străini să-şibată joc de ţară, de apărătorii ei, transformându-i pe învingători în învinşi… Multora le-auţâşnit lacrimile… Lacrimi zgârcite de bărbaţi care pot să apară la bărbaţi adevăraţi o singurădată în viaţă… Şi doar în asemenea zile tragice pentru Patrie… Când a doua zi Plujnikov a venit la statul-major al Armatei, a mai auzit o ştire – s-aurăsculat cazacii, au părăsit tranşeele şi se pregătesc să se întoarcă înarmaţi pe Don. Îşi cereaubanii pe care nu i-au mai primit şi permisiunea de a se întoarce acasă. Situaţia s-a complicat.Ar curge mult sânge dacă s-ar începe dezarmarea lor. Trupele speciale nu vor fi de nici unajutor. Deci trebuie implicată armata. Va merge oare armata împotriva cazacilor? Întrebarearămâne deschisă. Au început tratativele. Au fost nevoiţi să plătească 10% din salariu. Au cerşit de laRusia, care le-a dat. Însă cazacii nu voiau să se despartă de arme până nu au primit 191
  • confirmarea autorităţilor Ucrainei că dacă vor intra pe pământul ucrainean înarmaţi, vor finimiciţi. Argumentul s-a dovedit puternic şi ei au predat armele. Acasă au revenit puţin pesteo jumătate din cei plecaţi. Ceilalţi şi-au găsit mormântul pe pământul moldovenesc, mulţi erau pur şi simpluaruncaţi în râul Nistru, care îi căra până la Marea Neagră… O parte au fost trimişi acasăcongelaţi. Despre asta a povestit în filmul său renumitul ziarist leningrădean AlexandrNevzorov. Se vedeau nu mai puţin de 15 refrigeratoare. A arătat şi el ce se află în ele. Toaterefrigeratoarele erau ticsite cu trupurile cazacilor. Trupurile erau strivite ca să încapă maimulte. Un spectacol teribil! Acest film a fost demonstrat pe toate canalele Rusiei. Până când cineva şi-a dat seamacă adevărul lui Nevzorov nu coincide cu reportajele despre cazacii-eroi, despre mercenarii-eroi ruşi. Şi dezminţea minciuna, că moldovenii nu pot lupta, răspândită pe larg de cineva înRusia. Filmul a fost interzis… Ce s-a iscat apoi în regiunea Donului! Că din Transnistria soseau TIRuri ticsite cutrupurile cazacilor care au plecat în Moldova să jefuiască şi să ucidă locuitorii paşnici, încalitate de mercenari, de aceasta au fost învinuiţi moldovenii care locuiau de când lumea pepământul Donului, fiind ca şi toţi cazacii locuitori băştinaşi ai acestui pământ, care au devenitcazaci de viţă veche şi care nu aveau nimic în comun cu moldovenii care locuiau în Moldova,în afară de naţionalitate. Ei şi copiii lor au început să fie persecutaţi. Erau concediaţi, scoşi din funcţie, eraubatjocoriţi. Nimeni nu a dorit să ştie de ce au fost ucişi. Şi cine i-a ucis. Căci în afară de moldoveni,care îşi apărau pământul natal, ei erau ucişi de lunetiştii şi lunetistele ruşi, pentru a nu li seplăti sumele enorme pe care le datora Rusia. 192
  • Pe 5 august una din ultimele subunităţi ale moldovenilor părăsea Benderul. Era grupulluptătorilor din Brigada de Poliţie cu Destinaţie Specială sub comanda unui sergent. Ocupareapoziţiilor părăsite de grup a fost încredinţată unui colonel al Armatei a 14-a care încă în ajunlupta în tranşeele din faţă, iar acum făcea parte din forţele pacificatoare. A venit însoţit de ungrup de soldaţi din unităţile cu destinaţie specială ale Armatei a 14-a, purta cizme şi uniformenoi. Colonelul i-a aliniat pe ai săi. Sergentul, pe ai săi. - Hai, sergentule, scoate tot efectivul. Arată tancurile, artileria, MTLB. - Asta-i tot ce avem-şi sergentul a arătat în spatele său. Acolo era un TAB ciuruit de omitralieră de calibru mare şi MTLB cu o instalaţie antiaeriană - iar tot personalul e în faţadumneavoastră. - Asta-i tot? colonelul a început să meargă nervos încolo şi încoace în faţa frontului. Şi-a scos chipiul şi l-a trântit cu răutate de pământ - dacă ştiam, vă ciopârţeam - s-a aşezat pe obucată de bloc smuls de o explozie din clădire. Sergentul s-a apropiat de el. - Norocul tău, colonele, că nu ştiai. Acum aici ar fi comandat altcineva, iar pe tine demult te-ar fi mâncat viermii, sergentul l-a lovit atât de tare pe colonel pe umăr încât acesta s-afăcut mic - văd, colonele, că nu ai înţeles, că în faţă ta sunt cei din Brigada cu destinaţiespecială care îşi apără pământul de ocupanţi! Pe 6 august cu tricolorul pe TAB şi MTLB, înarmaţi, ultimii apărători ai Benderuluipărăseau oraşul. Era grupul din Brigada cu Destinaţie Specială sub comanda locotenentuluiMihail Popa. Conducerea politică şi militară laşă a Moldovei a cedat străinilor o treime din ţară. CONCLUZIE 193
  • Despre războiul pentru apărarea Patriei al poporului moldovenesc împotrivaocupanţilor ruşi din 1992 s-a adunat un număr enorm de materiale. Circa 20% au fost folositeîn această carte. Celelalte îşi aşteaptă rândul. Începând cu 1996, când preşedinte al Moldovei a devenit fostul prim-secretar al CC alpartidului comunist al Moldovei Petru Lucinschi, pe furiş, sub pretextul plauzibil, adevăraţiieroi ai războiului au fost scoşi din funcţiile ocupate. Comuniştii care au venit la putere dupăLucinschi i-au continuat campania murdară de discreditare a celor care au mers să-şi apere,din îndemnul inimii, pământul lor. Poliţiştii şi militarii tineri şi plini de putere, după ce au fost scoşi din post, nu au primito altă numire promisă. Au rămas pe dinafară, siliţi să trăiască cu modesta lor pensie.Comuniştii în frunte cu Vladimir Voronin au făcut întotdeauna totul ca poporul să-i uite încet-încet pe cei care şi-au dat viaţa pentru apărarea Patriei. Familiile lor o duc greu, iar hoţii şitrădătorii prosperă, primesc cele mai mari decoraţii ale ţării. Cu cât trece mai mult timp de la acel război cu atât mai mulţ apar „eroi” care încearcăsă-i ponegrească pe adevăraţii eroi. Mâna experimentată a Moscovei i-a divizat peparticipanţii la război în 28 de organizaţii, deşi nimeni nu poate numi numărul lor exact.Moscova şi lacheii săi din Moldova au aplicat principiul marelui Imperiu Roman: desparte şidomină. Evident, o organizaţie integrală a lor ar fi fost o puternică organizaţie obştească înstare să influenţeze politica ţării. Altminteri, sunt nişte organizaţii mărunte, neputincioase,incapabile să facă ceva… Acum foştii conducători militari şi politici ai ţării, care tremurau de frică în faţa ruşilor,scriu memorii, dându-se drept eroi. Generalul Creangă, devenind ministru al Apărării, adistrus materialul de arhivă care dădea în vileag laşitatea sa şi lipsa de hotărâre. Apoi a scris ocarte…. O asemenea carte a scris şi Mircea Snegur. Tot aşa carte scrie şi Ion Costaş... Poate Costaş va avea îndrăzneala şi simţul autocritic şi va scri adevărul... Creangă şi Snegur n-au avut-o... 194
  • 195