MIHAI BABELE                                EROILOR                        războiului pentru apărarea                     ...
REFERINŢE        Această carte, ca şi toate operele renumitului scriitor Mihai Babele, e scrisă în stilulromanului istoric...
Scrisă de un autor talentat, această carte te fascinează de la început... şi nu te poţirupe de ea până la sfârşit. Se cite...
Prin hotărârea Camerei Superioare a Curţii                                                Europene a Drepturilor Omului de...
despre trecutul poporului nostru şi ale ţării, despre eroii ce şi-au sacrificat vieţile lor tinereîn războiul ruso-moldav ...
Dintr-o telegramă secretă cifrată expediată                                                   pe 22 iunie 1992 de către ge...
Rusă într-un discurs rostit chiar în Parlamentul Republicii Moldova: „…am creat o autonomieîn Transnistria pentru a împied...
trimisă direct în acest scop) şi formarea RMN, guvernul Moldovei a început să se preocupe deaceste manifestări orientate î...
serioase. Gamurari verifica nu numai starea fizică, dar şi capacităţile de a gândi, de a luahotărâri momentane corecte. Di...
Prin câteva mişcări abile şi rapide Victor pară o lovitură de astfel de bâtă şi imediat loviel. O lovitură care, i se păru...
farmec, dând bir cu fugiţii. Spiritul de turmă se vădi şi de astă dată. Oricum, magistrala a fost„curăţată” şi redată circ...
-El aşteaptă. Întreabă mereu de tine.         -De ce? Mie nu-mi trebuie asta!         Totuş a convins-o.         La masă G...
-Ce s-a întâmplat? întreabă ea, ţinindu-se bine de gâtul lui. Avea mare satisfacţie dinasta, căci multe femei socoteau, şt...
Doar lista de candidaţi făcută de noi a trecut prin mâinile mai multor şefi dintre care mulţi, şifaptul îl ştia, lucrau pe...
Coborî spre Lacul Komsomolist (în prezent incertul Lac Valea Morilor). O noaptesuperbă, cu lună şi arome de flori nocturne...
- E timpul să plec şi eu.        - Şi cum plecaţi la ora asta? Întrebă stăpâna casei. Cred că e bine să rămâneţi la noi.Av...
Foros. Viaţa unei ţări întregi fusese paralizată. Lumea cu o minimă luciditate îşi dădea seamacă enorma URSS se afla la un...
General-locotenentul Ghenadi Iakovlev, comandantul armatei a 14-a rusă a început săformeze armata structurilor separatiste...
Şi din nou Smirnov este salvat de „muieri” cu „bucile mari”, cu care, la comandaregizorului-şef de la Moscova s-au aşezat ...
Ce scrie în acest sens M. M. Bergman, şeful comenduiri din Transnistria şi Tiraspol:„Anturajului lui Elţin î era de folos ...
Gamurari a ordonat prin radio: toate maşinile mă urmează. Au cârnit de la intersecţiade intrare în Vulcăneşti şi pe căi oc...
-Şi ce vrei – brutal răspunse maiorul.       Purtarea miorululi sovietic nu i-a plăcut lui Gamurari, însă s-a reţinut.    ...
scoată fără zgomot paza exterioară a postului GAI („miliţie, rutieră de stat”) de la intrarea în satul Larga.         Aşa ...
mitralior. Surprinzător, dar îl recunoscu… Era Iurie Ţurcanu, coleg şa şcoala de sergenţi,originar dintr-un sat oarecare d...
În timpul confruntării brigada a pierdut doi combatanţi: pe Mihai Arnăut un glonț l-animerit în gât deasupra vestei antigl...
2) Direcţia militar-administrativă îşi avea în componenţă cu şefii de mari state-majoreai armatei şi MAI, pe adjunctul min...
dintr-o anumită rasă. De fapt, nu se ajunsese la un moment dat ca propaganda ruso-sovieticăsă afirme că aproape totul fuse...
Dubăsari. A fost convocată de urgenţă o întrunire „la vârf”. Imediat după consfătuire, indignatşi justiţiar, preşedintele ...
- Propui ceva?       - Am, dom’le, un plan. Nu ştiu dacă e chiar genial, dar…       - Ne ascultă cineva?       - Nu, am ve...
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Malurile
Upcoming SlideShare
Loading in …5
×

Malurile

903
-1

Published on

0 Comments
0 Likes
Statistics
Notes
  • Be the first to comment

  • Be the first to like this

No Downloads
Views
Total Views
903
On Slideshare
0
From Embeds
0
Number of Embeds
3
Actions
Shares
0
Downloads
8
Comments
0
Likes
0
Embeds 0
No embeds

No notes for slide

Malurile

  1. 1. MIHAI BABELE EROILOR războiului pentru apărarea PATRIEI contra cotropitorilor ruşi, celor vii şi celor morţi dedic această carte. MALURILE MORŢII Războiul 1992ruso - moldav 1
  2. 2. REFERINŢE Această carte, ca şi toate operele renumitului scriitor Mihai Babele, e scrisă în stilulromanului istoric. Evenimentele sunt expuse în rânduială cronologică, cu date concrete şipersonaje concrete. Aspectul politic al acestui război este expus în câteva fraze. Accentul se pune pecaracterul războiului, văzut de părţile implicate, în aspecte diferite. Sute de nume şiacţiunile lor concrete, ori pasivitatea lor, egală cu trădarea... E singura carte din cele publicate de reprezentanţii ambelor maluri ale Nistrului,unde evenimentele sunt redate în aceeaşi perioadă de vreme. Corect şi adevărat suntredate faptele eroice ale soldaţilor, poliţiştilor, voluntarilor şi comandanţilor aflaţi întranşee, acţiunile prost gândite şi trădătoare ale comandamentului suprem şiconducătorilor politici. În această carte este tot: viziunea acestui război de pe ambele maluri ale Nistrului,date istorice, persoane concrete cu soarta lor, zeci de episoade ale acestui război... Nicolae Petrică, general de brigadă, comandantul platoului de la Cocieri, fostul şef al Marelui Stat Major al forţelor armate a Republicii Moldova Cu problemele de toate zilele, mulţi dintre noi încep să uite evenimentele amare dinprimăvara – vara lui 1992. Doar acel război n-a fost altceva decăt un război pentru apărareaPatriei, contra cotropitorilor ruşi. Această carte se deosebeşte din mulţimea de cărţi scrise pe această temă prin faptulcă autorul nu este numai un bun cunoscător al artei militare, ci şi un talentat maestru alcuvântului. Citind această carte, înţelegi cauza adevărată a acestui război, dar şi de ce acestconflict continuă şi până acum. Prin munca sa cinstită, autorul parcă a înălţat un monument eroilor noştri căzuţipentru apărarea Patriei şi celor ce au vărsat sănge pentru apărarea acestui pământ. Vladimir Beşleagă, scriitor 2
  3. 3. Scrisă de un autor talentat, această carte te fascinează de la început... şi nu te poţirupe de ea până la sfârşit. Se citeşte uşor, frazele sunt construite astfel încât să fie clare atâtpentru militari, cât şi pentru femei, tineret. Cel mai preţios este faptul că autorul a pătruns adânc în psihologia şi caractereleeroilor săi, atât de clar descrie operaţiunile desfăşurate de părţile beligerante, de parcă aparticipat la ele. Când am citit manuscrisul (cartea nu era încă editată), aveam impresia că mă aflu întranşee, că de la mine miroase a praf de puşcă, că alături sunt prietenii mei de luptă... Extraordinar de bine vorbeşte despre luptătorii de rând, despre subofiţerii şi ofiţeriipărţilor beligerante, care se aflau nemijlocit în tranşee, despre cei care de fapt au suportatconsecinţele acestui război pe pielea lor, care uneori stau flămânzi, nu dormeau, pe care îimâncau păduchii în tranşee, dar care visau la un viitor fericit... Nu prea bine caracterizează comandamentul suprem şi cercurile politice ale părţilorbeligerante, lipsa capacităţilor de a conduce operaţuinile militare manifestate decomandamentele supreme, corupţia şi interesele nemijlocite manifestate de cercurilepolitice pentru spălarea banilor prin intermediul acestui război... Valeriu Troenco, general – maior de justiţie, participant activ la război pe prima linie. Cine şi orice ar vorbi despre războiul ruso-moldav din 1992, nu poate să nu spunădespre meritele Brigăzii de Poliţie cu Destinaţie Specială. În ultimul timp însă se încearcăsă se reducă din meritul ei... Cu cât mai mult timp trece de la acel război, cu atât mai mulţi se găsesc eroi. Cresc caciupercile. Însă în tabloul acelor evenimente nu se înscriu, căci erau departe de acolo. Şi eiau ales metodele de a murdări eroii adevăraţi, care au apărat Patria nu prin cuvinte, ci prinfapte. Împreună cu autoru, am adunat materiale despre activitatea BPDS în acel război.Autorul arunca cu pricepere poveştile, basmele, istoriile închipuite ale unor combatanţi,întotdeana analiza şi compara cu documentele. Anton Gamurari general-maior de poliţie, primul comandant al BPDS 3
  4. 4. Prin hotărârea Camerei Superioare a Curţii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg № 349 din 08. 07. 2004, Rusia a fost recunoscută ca agresor în războiul ruso-moldav din 1992 şi ocupanta părţii de est a Republicii Moldova. P R E F A Ţ Ă. S-au scurs 20 de ani din perioada evenimentelor care au zguduit nu numai lumea, ci şimica noastră republică. S-a destrămat faimosul imperiu sovietic, ca un castel de nisip. Ceea ce părea denezdruncinat şi veşnic s-a prefăcut în praf şi pulbere. Ideologia comunistă, pusă la bazapoliticii multor ţări cu regim dictatorial, şi-a pierdut valoarea. Acest lucru se referă şi la Moldova. S-au început schimbările... Distrugerea stereotipurilor vechi, respingerea a tot ce e nou, barierele ideologice şilingvistice, au lipsit de siguranţă majoritatea funcţionarilor sovietici. E cazul să amintim că anume în această perioadă separatismul, criminalul, împărţireaaverii statului au atins apogeul şi influenţau evenimentele. În această carte evenimentele, toate procesele sunt redate prin faptele oamenilor careau participat la război. De la ţărani simpli, care au început reformele la ei acasă, apoi cuarma în mână s-au ridicat la apărarea Patriei contra cotropotorilori ruşi, care voiau să neîntoarcă în trecut, până la persoane ce ocupau posturi înalte în conducerea ţării. Vedem faptele eroice ale unora, ticăloşia şi laşitatea altora, pe cei ce nu şi-au făcutdatoria civică şi de serviciu... Problemele nerezolvate la începutul anilor 90 se resimt şi acum. Nu s-a beneficiat deindependenţa ţării, nu au fost create organele necesare de ocrotire a dreptului, nu s-auconsolidat structurile de stat pe întreg teritoriu, nu a fost trecută armata sub jurisdicţiaţării, dând posibilitate separatiştilor, sprijiniţi de structurile de stat şovine ale Rusiei, săsepună mâna pe putere în autorităţile locale şi să rupă o bucată din ţară, bătându-şi joc depopulaţia băştinaşă, a cărei majoritate este alcătuită din moldoveni. În plan politic, această ruptură îngrijorează întreaga Europă. Sunt bucuros că autorul a ridicat aceste probleme, că nu e indiferent de tot ce s-afăcut, ori mai bine zis nu s-a făcut în aceşti ani de independenţă, amintindu-le istoricilor că 4
  5. 5. despre trecutul poporului nostru şi ale ţării, despre eroii ce şi-au sacrificat vieţile lor tinereîn războiul ruso-moldav din 1992, trebuie să afle generaţiile tinere. Dacă s-ar fi dat dovadă de tărie de caracter, îndrăzneală, de risc personal de a-şiasuma răspunderea pentru a rezolva probleme strigente care apăreau în fiecare zi, fiecareoră, fiecare minută, dar s-ar fi selectate cadre, capabile să rezolve aceste probleme, suntconvins că foarte multe greşeli puteau fi evitate, iar ţara nu era să fie fărâmiţată şi furată. Anton Gamurari, general-maior de poliţie, primul comandant al Brigăzii de Poliţie cu Destinaţie Specială. Din partea autorului. Comuniştii ortodocşi în frunte cu al doilea om în ierarhia puterii de stat din URSS,dar care visa să fie primul, Anatolii Lukianov, pentru a păstra imperiul sovietic, dejaputred, au format republici separatiste în Azerbaidjan, Georgia, Moldova. S-a încercat şi înţările baltice, şi în Ucraina. Însă tentativele au eşuat. În Moldova Lukianov trebuia să formeze cinci republici separatiste, însă au rezultatdoar două. Gagauzia, cu o populaţie cu rădăcini turcice, şi Transnistria, populată majoritarde moldoveni(42%) şi de alte naţionalităţi. Conflictul din Transnistria, care a degenerat treptat într-un război ruso-moldav, afost descris de reprezenranţii părţilor beligerante, fiecare din punctul său de vedere. Auscris generalul Nicolae Petrică, colonelul Anatolie Munteanu, jurnalista Valentina Ursu,scriitorul Iurie Colesnic, Trofim Ştefan şi alţii. O carte de 800 de pagini a scris colonelul M.M. Bergman, un evreu născut înTransnistria, comendantul militar al Tiraspolului. În ea îl laudă mai mult pe generalul rusAleksandr Lebedi, şi ca majoritatea evreilor, îi denigrează pe moldoveni. Ca să nu mai vorbim de cartea Galinei Andreeva! În toate aceste cărţi scrise de separatişti, se pronunţă ura seculară a lepădăturilorvenite pe pământul moldovenesc faţă de moldoveni, care nu mai voiau să se închine în faţaruşilor, care n-au mai vrut să fie conduşi de venetici de tot soiul. Asta este principala cauză a conflictului transnistrean. Războiul a fost o urmare a acesteea... 5
  6. 6. Dintr-o telegramă secretă cifrată expediată pe 22 iunie 1992 de către generalul Netkaciov, comandantul Armatei a 14-a ruseşti dislocată în Transnistria, ministrului Apărării al Federaţiei Ruse Pavel Graciov: „… Raportez că un prim bilanţ al primelor patru zile de luptă în Bender, este faptul că datorită implicării nemijlocite a Armatei a 14-a, formaţiunile armate separatiste au putut evita nimicirea în totalitate şi şi-au recăpătat moralul de luptă...” * * * Anul 1988. Tiraspol, RSSM, pe al cărei teritoriu au fost dislocate Armata a 14-asovietică şi întreg arsenalul militar retras din întreaga Europă. Era în toi „perestroika” (încercarea de restructurare şi renovare a sistemului sovietic pecale de prăbuşire). Comandamentul acestei armate, inclusiv comandantul ei, AnatolieSergheev, au simţit că „şuruburile” au slăbit şi că îşi pot permite anumite activităţi… pe contpropriu. Nimeni nu-i mai controla atât de strict conform prevederilor statutului. Cei careveneau totuşi în control mergeau mai mult la pescuit sau… în saune cu domnişoare… Aceeaşi stare de relaxare au început s-o simtă şi ofiţerii inferiori de care în orice armatăîn lume depinde disciplina. Ca urmare, a început să crească numărul a tot felul de încălcări destatut, de dezertare, de sustrageri de muniţie, de mutilări prin împuşcare de către proaspeţiirecruţi, inclusiv din motive de dragoste neîmpărtăşită. Dar principala cauză a acestorautomutilări pentru a scăpa de armată era faptul că „înflorea” aşa-numita „dedovşcina”, un felde banditism sau feudalism primar promovat de militarii cu un anumit stagiu în raport cuproaspeţii lor camarazi abia încorporaţi. Era fenomenul ce a caracterizat dintotdeauna armatarusă ţaristă şi mai ales sovietică. S-au activizat brusc tot felul de elemente criminale şi şovine, velicoruse. X X X „Harababura” din stânga Nistrului s-a intensificat în special după 31 august 1989, cândo parte din deputaţii din stânga Nistrului, la comanda directă a unor forţe de la Moscova, prinintermediul serviciilor secrete din KGB, au refuzat să accepte noile legi şi autorităţi de laChişinău. Frica Moscovei de a pierde controlul asupra părţii din dreapta a RSSM şi unificareaei cu România de la care a fost ruptă prin agresiune în 1940 o făcea să apeleze la orice mijloc.Ulterior, o recunoaşte însuşi Ghenadi Selezniov, preşedintele Dumei de Stat din Federaţia 6
  7. 7. Rusă într-un discurs rostit chiar în Parlamentul Republicii Moldova: „…am creat o autonomieîn Transnistria pentru a împiedica Moldova să se unească cu România şi, astfel, să iasă de subinfluenţa noastră…” Adevărul gol-goluţ rostit într-un moment necontrolat de sinceritate. Atunci, în spiritul unor tradiţii imperiale seculare, în Transnistria a începutpersecutarea moldovenilor băştinaşi, determinându-i „să plece” sau „să ne accepte”. S-aînceput de la nivelul copiilor, părinţilor, profesorilor. Chiar dacă statistic (de fapt) moldoveniiconstituiau 42%. S-a început cu închiderea grădiniţelor, apoi a şcolilor. Mulţi moldoveni erauconcediaţi nemotivat. În serviciu rămâneau doar cei care acceptau să colaboreze cu noilestructuri promoscovite. Au apărut primii refugiaţi. Mass-media a început să transmită non stop tot felul de reportaje, informaţii, filme şi„filmuleţe” despre moldoveni. A apărut şi fenomenul solicitanţilor de azil la Moscova pe motivcă moldovenii i-ar persecuta pe bază de limbă şi identitate, pentru a obţine astfel locuinţe şitot felul de beneficii la Moscova. Şi, în scop de propagandă, autorităţile ruse îi ajutau. Îşi continua vechiul rol imperial ca instrument de stăpânire şi biserica ortodoxă rusă.Banii enoriaşilor moldoveni continuau să curgă spre metropolă. Cinismul depăşea oriceimaginaţie „creştină”. X X X La 2 septembrie 1990, ca într-o farsă, aşa-numitul „Congres al deputaţilor sovietelor detoate nivelurile” (de fapt o strânsură de venetici) şi sub bagheta anumitor structuri de laMoscova cu personaje concrete din serviciile speciale ale acestei metropole declară (cu cedrept?!) crearea Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti Pridnestrovie (interesant: întraducere cuvântul înseamnă limitrof, din apropiere, deci – de pe ambele maluri nistrene).Ori în traducere inversă Transnistria înseamnă „Zadnestrovie” (vezi: Zadneprovie, Zavoljieetc.) şi nu „Pridnestrovie”. Până şi în titlu o gafă. De fapt, nu era. Era o confuzie speciallansată de serviciile secrete ale „noii” republici Federaţia Rusă… nostalgică (şi imperială). * * * Armata a 14-a sovietică era dislocată nu numai pe teritoriul Moldovei sovietice, ci şi peo bună parte din Ucraina de Sud. Contingentul ei de trupe aflat în Republica Moldova şi maiexact în Transnistria număra la începutul anului 1990 un efectiv de circa 3000 de ofiţeri şispecialişti militari, peste 12 000 de soldaţi din serviciul activ şi angajaţi prin contract. Armata avea în dotare 9 fabrici-brutării, 410 bucătării de campanie, 3 spitale militarebine dotate, peste 2000 de unităţi de transport, în special de tip „Ural” şi „KamAz”-urimilitare, 87 vagoane cu proiectile pentru instalaţiile reactive „Grad” şi „Uragan”, 56 devagoane cu proiectile pentru artilerie de toate tipurile de calibrul 152 mm, 31 vagoane pentrutunurile de 203 mm, 30 000 de mine pentru aruncătoarele de mine, peste 250 de tancuri T-62B şi T-72, 220 instalaţii reactive, 14 000 de proiectile teleghidate antitanc, peste 300 de BTR-uri şi BMP (respectiv – transportoare blindate şi TAB-uri uşoare), 1280 de tone deechipament pentru 200 000 de militari şi multe altele. În această listă nu sunt introduse componentele din depozitele de la Cobasna,considerate cele mai mari din Europa. … Abia după proclamarea, la 2 septembrie 1990, a separării („independenţei”) de cătrestructurile comandate direct de serviciile speciale de la Moscova (Igor Smirnov, fiind persoana 7
  8. 8. trimisă direct în acest scop) şi formarea RMN, guvernul Moldovei a început să se preocupe deaceste manifestări orientate împotriva Republicii Moldova. La 12 septembrie 1990 Mircea Druc, prim-ministru al RSSM a pus problema creăriiunui Departament Militar, care a fost format prin hotărâre de Guvern nr. 319, condus detânărul maior al KGB Nicolai Chirtoacă, cu un stat de personal alcătuit din… 10 persoane. Pe la sfârşitul lunii septembrie 1990, separatiştii găgăuzi, influienţaţi şi conduşi deMoscova şi conducerea Transnistriei, au hotărât să formeze şi ei un stat şi să iasă dincomponenţa RSSM. Pentru a stopa acest proces, guvernul a organizat un pohod pe teritoriile ocupate degăgăuzi. În ajutorul găgăuzilor Moscova a trimis din oraşul Bolgrad trupe de paraşiutişti, dindivizia de paraşiutişti dislocată acolo. Conducerea naivă şi tot atât de naiv parlamentul RSSM au cerut ajutor de la Moscova.Mai pe scurt, au cerut lupul să păzească oile. Moscova a trimis în RSSM o unitate de interne sub comanda general-coloneluluiŞatalov, comandantul suprem al acestor unităţi din URSS. Mare scârbă s-a mai abătut pe capul parlamentarilor moldoveni, când Şatalov a doua zide sosire la Comrat a organizat paza adunării, unde a fost proclamată Republica Găgăuză. Guvernul şi parlamentul Moldovei a cerut de la Moscova ca aceste trupe să fie retrasede pe teritoriul ţării. Chemarea a sunat ca în vacuum! Nu ştiau, ori nu-şi închipuiau că aşaceva se poate întâmpla pe teritoriul unei republici unionale(Moldova era parte componentă aURSS) . Dacă ruşii intră pe un teritoriu străin, este imposibil ori foarte greu să-i alungi. Aşa s-a întâmplat şi de data asta. Dacă nu erau revoltările din Caucaz, Tatarstan,Başkiria, Ţările Baltice, unde era necesitate de aceste trupe speciale, ei nu mai plecau. În 1998-1999, când NATO bombarda Iugoslavia, ruşii i-aupropus preşedintelui Slobodan Miloşevici ca să întroducă ei truperuseşti. El însă a refuzat spunând: „dacă pe teritoriul Iugoslaviei vorintra trupele NATO, apoi ei, atigându-şi scopul vor pleca. Dacă intrăruşii, nu vor pleca niciodată.” În octombrie 1990, la iniţiativa aceluiaşi Mircea Druc a fost înfiinţată unitateamilitarizată „Tiras-Tighina” cu un efectiv de 100 de persoane având iniţial în dotare tocmai…câteva pistoale Makarov şi câteva automobile ZIL. Baza efectivului o constituiau rezervişticare au luptat în Afganistan. Ulterior, membrii acestei unităţi au luptat eroic pe diversesectoare ale războiului ruso-moldovenesc declanşat ulterior. Locotenent-colonelul Anton Gamurari a depus câteva rapoarte ministrului de InterneIon Costaş, dovedind necesitatea creării a încă unui batalion cu destinaţie specială. Miculdetaşamentul de poliţie cu destinaţie specială nu putea hotărî problemele care apăreau tot maides şi mai acute. Evenimentele din Gagauzia au confirmat cele propuse de Gamurari. Dacă Moldovaavea la dispoziţie măcar un batalion cu efectivul complectat şi bine dotat, atunci nu eranecesitatea de a chema trupele duşmănoase ruseşti, nu eram să fim atât de umiliţi înproblemele Găgăuziei. La sfârşitul lunii octombrie hotărârea a fost luată şi Gamurari s-a apucat energic deformarea acestui batalion. Doritorii de a face serviciu în acest batalion treceau nişte testări 8
  9. 9. serioase. Gamurari verifica nu numai starea fizică, dar şi capacităţile de a gândi, de a luahotărâri momentane corecte. Din aproximativ 20 de doritori selecţiona unu. Moscova dădusemne de nelinişte. De ce le trebuie la moldoveni două batalioane cu destinaţie specială? Ca sănu se sperie ruşii, batalionul a primit denumirea de batalion de patrulă şi santinelă nr. 1 alMAI. X X X Din amintirile colonelului M. M. Bergman, originar din Transnistria, un separatistînflăcărat, şeful comenduirii militare din Transnistria şi Tiraspol: „… După 2 septembrie 1990, cu excepţia unei anumite retorici verbale, Chişinăul oficialnu a întreprins nimic pentru a opri separatismul. Peste tot era linişte şi pace. Trenurilecirculau de pe un mal al Nistrului pe celălalt fără nici un fel de probleme. Nu existau nici unfel de posturi de supraveghere. Era o situaţie care nu convenea nici administraţiei separatiste de la Tiraspol şi nicistăpânilor ei de la Moscova. De aceştia se uitase, nimeni nu le acorda nici un fel de atenţie.Pentru a se vedea luaţi în seamă aveau nevoie de un conflict, de haos, de sânge. Şi atunci auorganizat o provocare: la 1 noiembrie trei angajaţi ai Omon-ului de la Riga (adăpostit aicidupă crimele comise la Riga), purtând haine civile au trecut câte unul Nistrul, pe podul delângă Dubăsari. Pe malul drept care predomină ca înălţime peste cel din stânga au organizatun punct de tragere pentru lunetişti. Concomitent, prin oraş s-a răspândit zvonul că la 2 noiembrie poliţia va pătrunde înoraş şi „îşi va introduce orânduielile ei româneşti”. Populaţia era chemată să vină dedimineaţă la pod şi să împiedice poliţia să pătrundă în oraş. La rândul său conducerea dinoraş, dirijată de la Tiraspol, a pregătit un grup masiv de instigatori şi provocatori şi mijloacede tehnică grea pentru a apăra, chipurile, podul. Evenimentele ulterioare s-au desfăşurat strict după plan: la 2 noiembrie un numărmare de persoane, convocate la comandă, au fost plasate să bareze cea mai circulatămagistrală automobilistică din sudul URSS, Poltava. Sute de automobile de tot felul nu-şi maiputeau continua drumul. Multe din autocare transportau produse perisabile din Bulgaria,Grecia, Turcia. De la Moscova s-a telefonat şi s-a cerut deblocarea traseului…” La locul cu pricina a fost trimis un mic detaşament de trupe speciale (Omon)moldoveneşti şi unitatea nr. 1 de RRS. Acţiunea de deblocare a fost încredinţată coloneluluiVârlan, şef de direcţie MAI. … Victor Grosu se afla în prima linie. Erau dotaţi doar cu scuturi, bastoane şi baloanecu „Ceremuha”. Armele au fost lăsate în autobuz. Aveau, conform instrucţiei, de înfruntat omulţime agresivă. Falangă cu scuturi şi lovituri de bastoane în scuturile de protecţie, care,senor, urmau să producă un anumit efect asupra mulţimii. Persoanele din primele rânduri auînceput să cedeze. Existau însă forţe din spate care presau. La un moment dat s-au produsbusculade. Brusc, din mulţime au avansat tineri cu alură atletică şi cu bâte din lemn de stejar carei-au atacat imediat pe omon-iştii moldoveni. Se vedea limpede că erau de profesie. Au atacatfără şovăire, cu mişcări de tipi antrenaţi, mizând vizibil pe surpriză. Vizau spargerea apărăriipoliţiştilor. Dar aceştia au rezistat presiunii. Se vedea că intuiau cu cine au de-a face. Se luptaucu „colegi”, dar aflaţi acum de altă parte a baricadei. Deşi, lungi, bâtele îşi atingeau ţinta, nuşi-au dovedit eficienţa: aveau de-a face cu alţi profesionişti nu mai puţin experimentaţi. 9
  10. 10. Prin câteva mişcări abile şi rapide Victor pară o lovitură de astfel de bâtă şi imediat loviel. O lovitură care, i se păru, îl imobiliză pe atacant. Acesta însă, scăpând bâta, nu cedă şi atacădin nou din răsputeri. Flăcăul scăpă din mâni bâta dar rezistă la lovitură fără să cadă. Evidentera un cadru de elită. Măsurându-şi puterile, Victor lovi cu o forţă dublă. Acum flăcăul căzufără să dea semne de activitate. După o scurtă şovăială mulţimea trecu peste corpul acestuia. Victor se convinse definitiv că de astă dată nu era vorba de o simplă gloată fără vreocoordonare din interior. Puteau fi şi nişte persoane din fostele structuri de forţe speciale. Brusc, ca la comandă, mulţimea de aparent „gură-cască” se dădu la o parte şi din spateîşi făcu apariţia un buldozer de drumuri cu lamă de răzuire enormă care ocupă mai mult dejumătate de drum. Arăta hidos şi ameninţător. Rândurile de omono-işti (trupele speciale) au început să cedeze. În spatele acestuimonstru de metal „mulţimea” a prins brusc la curaj şi înaintă. Îi avea în primele rânduri peaceeaşi flăcăi cu bâte. Poliţiştii au folosit gaz lacrimogen care pentru scurt timp îşi produseefectul: mulţimea şovăi. Ca făcut, vântul începu însă să sufle dinspre râu şi mână curepeziciune gazul în altă parte. Buldozerul înaintă acum cu şi mai mare viteză fiind văditpornit să strivească sub şenile pe oricine i s-ar fi opus. Nu mai putea fi oprit cu nimic. Ca unanimal preistoric şi necruţător. Flăcăii din OMON nu dispuneau de nici un fel de grenade, maipuţin antitanc, unicele potrivite în momentul respectiv. Să fi fost perfect informaţiprovocatorii cu ce armament erau înzestrate persoanele din detaşamentul cu destinaţiespecială trimis? Se pare că răspunsul era clar: da. Omono-iştii de la Riga, pitiţi pe celălalt mal, vedeau perfect ce se întâmplă pe malulstâng. Puştile cu lunetă tip Kalaşnikov erau pregătite de tragere. Dar nu puteau s-o facă. Ar fiputut fi auziţi şi atunci o păţeau cu siguranţă. Decizia urma s-o ia comandantul grupei care însă nu dorea să moară. Nu-şi dorea sămoară nici şi pentru că, vecinul său de casă din dreapta, un bussinesman începător dintrefoştii lucrători din aparatul orăşenesc de partid îi va prelua nevasta… Nu, nu avea de ce sămoară! Buldozerul continua să înainteze ameninţător spre combatanţi moldoveni din trupelespeciale antrenând după el şi mulţimea. Ca luptător cu experienţă îşi dădu seama că colegii săinimeriseră într-o situaţia practic fără ieşire. Singura scăpare – ar fi fost să recurgă la arme. Parcă ghicindu-i ideea ultimul rând de luptători moldoveni, înarmaţi cu pistoale-mitralieră au deschis focul. Împuşcau de fapt în aer. Mulţimea însă se opri brusc. Nimeni nuprevăzuse o astfel de întorsătură a lucrurilor. Contravenea clar scenariului elaborat de cineva. Comandantul echipei OMON-ului de la Riga, faimoşi pentru crimele din oraşulrespectiv la comanda autorităţilor superioare de la Moscova (evident, nu au acţionat niciodatăpe cont propriu şi de aceea nici nu pot fi judecaţi cu uşurinţă ca vinovaţi de tot ce făceau.Executau ordine. Erau subordonaţi cuiva. Nu însă chiar ca simple piese dintr-un angrenaj)trase şi cu primul glonț îl ucise pe buldozerist. Ceilalţi doi camarazi au tras asupra mulţimii.Fireşte că, trase de profesionişti, gloanţele şi-au atins ţinta, nimerind pe cineva din mulţimeaagitată şi inconştientă. Comandantul ordonă retragerea imediată: „Dispariţia, flăcăi!”. Între timp, buldozerul, rămas fără stăpân, continuă să înainteze, până ce nu se opri dela sine putere, dând peste o bordură care îl depăşea. Mulţimea de „voluntari” dispăru ca prin 10
  11. 11. farmec, dând bir cu fugiţii. Spiritul de turmă se vădi şi de astă dată. Oricum, magistrala a fost„curăţată” şi redată circuitului. Camioanele de mare tonaj au putut să-şi continuenestingherite calea. Despre faptul că în rândul „protestatarilor” existau victime s-a anunţat seara deposturile TV ruse, care, orchestrat, ca la comandă au atribuit vina de „victime în rândulpopulaţiei civile”, fireşte, conducerii Moldovei. Fără probe şi dovezi… Cu gura mare. De laMoscova s-a sunat şi s-a cerut imperativ demiterea colonelului Vârlan. Ulterior, deşi toţiofiţerii din unitatea trimisă au declarat că nimeni dintre subordonaţi nu a tras în mulţime,colonelul a fost demis… Obedienţă, prostie, nepăsare pentru destinul unor oameni fără vreo vină? S-au simplafuncţionare a unui mecanism mintal: cineva „de sus” ordonă şi noi executăm din oficiu, fără areplica, crâcni… Ca nişte imbecili, cărora li se pot aplica orice tratamente de umilire.Standarde duble. În primul rând, în plan moral. Din amintirile edificatoare în acest sens, ale colonelului M. M. Bergman: „… Acţiunea provocatoare a conducerii de la Tiraspol şi a serviciilor speciale ale URSSşi din regiunea transnistreană şi-au avut efectul programat. Toată presa URSS a dat vina peautorităţile de la Chişinău care depăşind orice limite, au masacrat o demonstraţie paşnică.Adică aşa-numitul „popor” al Pridnestroviei nu mai doreşte să convieţuiască cu Moldova!” Moscova îşi exprimă clar sprijinul pentru separatişti. Toţi trei militari din omon-ul dela Riga, refugiat (retras) la Tiraspol au fost premiaţi cu bani. Dar se pare că nu au mai izbutitsă-i cheltuiască pentru că căci peste o săptămână au dispărut fără urmă. Camarazii de unitateau crezut că au plecat, pur şi simplu, în concediu. Inclusiv pe undeva peste hotare. Peste o jumătate de an au apărut la suprafaţa apei. Funiile de care erau legate pietreleîntre timp putreziseră...” Ion Fulga, un tânăr de 21 ani, înalt sub 2 m, clădit extraordinar de bine fizic, frumos,născut în oraşul Hânceşti, lucra zugrav la fabrica de tricotaje din Chişinău „Steaua Roşie”,unde muncea şi soţia sa Galina. Ea şi la aranjat la această fabrică, când el în 1989 s-ademobilizat din armata sovietică şi sta problema angajerii la vre-un serviciu. Cu Galina făcu cunoţtinţă întâmplător, în toamna lui 1986, când veni în ospeţie la sorasa Maria, care locuia cu fiica într-un apartament închiriat. Soţul ei era la lucru în Rusia.Galina şi Maria erau prietene mai vechi. După absolvirea şcolii Ion hotărî să lucreze ca să ajute părinţii, care mai creşteau pelângî el încă 5 copii. Lucra la fabrica de păsări din c. Bujor, lăcătuş. Salariul era bun. Acolo aorganizat primul său ansamblu, din băeţi detaşaţi de muzică ca şi el. Cântau în căminulcultural, erau invitaţi să cânte la nunţi, petreceri. S-au ivit bani în plus. Era bucuros că poate ajuta părinţii. Vedea cum curgeau pe obrajii mamei lăcrămilecând el îi înmâna tot salariul. Ea vroia să-i întoarcă jumătate pentru cheltuieli de buzunar,însă el refuza. Erau destui banii pe care-i câştiga cu ansamblu. Întotdeauna era sufletul oricărei companii. Plăcea foarte mult fetelor. Se întâlnea cudiferite fete. Însă văzând-o pe Galina a înţeles: asta e soarta lui. Însă n-a spus la nimeni nimic. Odată Galina era în ospeţie la Maria când cineva a sunat la uşă. Intră fratele Mariei,fotografia căruia atârna pe perete. S-a uitat la el şi simţi că inima începu să bată mai tare. Elimediat a luat situaţia sub control, şi peste puţin timp Galina râdea de acum din tot sufletul.Tot atunci a invitat-o la petrecerea ăn armată Galina nu l-a luat în serios, căci era cu 5 ani mai în vârstă. Când Maria i-a amintit că a promis să meargă la petrecerea în armată, ea a răspuns: -N-am vrut să-l obijduiesc pe băieţaş. Mai ales că e fratele tău. 11
  12. 12. -El aşteaptă. Întreabă mereu de tine. -De ce? Mie nu-mi trebuie asta! Totuş a convins-o. La masă Galina sta printre membrii familiei lui. Era vesel. Când Ion s-a ridicat, toţi autăcut. -Mamă, tată, faceţi cunoştinţă mai îndeaproape cu Galina. Ea va fi soţia mea. Toţi au primit această declaraţie ca glumă. Ea a roşit. Începuse să glumească pe aceastătemă. -Eu nu glumesc. Aşa va fi!- spuse serios Ion. Ea începu să-l urmărească mai atent. Nu, el nu glumea! Însă ce să facă ea? Ce să facă cu5 ani diferenţă? Gândurilr nu-i dau pace. Mai ales că începuse să-i placă de el. La despărţire a plâns. Aşa, ca orice femeie. Îi era milă. El pleacă pe doi ani, iar ea nu i-arăspuns la întrebarea lui. În doi ani se pot întâmpla multe... I-a promis că-i va răspunde laîntrebări. Însă nu era convinsă în asta... El scria în fiecare zi. Se găsea la şcoala de sergenţi în oraşul Tambov, unde însuşiameseria de cercetaşi-radist. Scria nişte scrisori gingaşe şi vesele. Şi ea începu încet cu încet săse gândească numai la el... La 4 noiembrie Mircea Snegur a solicitat Moscovei implicare pentru pedepsireaseparatiştilor. „Renunţaţi şi voi la separatismul faţă de URSS şi nu veţi mai avea alterepublici”, a fost răspunsul clar al Moscovei. La 7 noiembrie în aşa-zisa Pridnestrovie – fără autorităţi şi frontiere legale – a fostdeclarată zi de doliu. Iar la 8 au fost îngropaţi cu tot fastul „cei trei oameni paşnici nenorociţicare au avut neşansa de a fi ucişi la 2 noiembrie.” Print-un ordin al ministrului de interne al Republicii Moldova, Ion Costaş, din 18decembrie 1990, detaşamentul de poliţie cu destinaţie specială (OMON) a fost reorganizatîntr-un batalion separat cu destinaţie specială. X X X Lucrând zugrav la fabrică Ion Fulga auzi că băieţii care au făcut serviciul militar înarmata sovietică sunt primiţi prin concurs în batalionul de poliţie care se forma. Dar din 20 dedoritori era ales numai unu. Voia foarte mult ca şi el să fie printre cei aleşi. Natura i-a datmulte calităţi bune, şi era păcat dacă le foloseşte. Seara a încercat de câteva ori să vorbească cu Galina despre intenţia sa de a devenipoliţist. Însă ea era ocupată cu copilul. Aşa şi n-a mai vorbit cu ea. A doua zi ş-a cerut de la serviciu şi pleacă pe adresa dată. Acolo mergea în toi testarea.O mulţime de tineri îşi aşteptau rândul. Văzu o bucurie imensă pe faţa celor ce au trecuttestarea, mâhnire şi dezamăgire pe faţa altora. Mulţi plângeau. Neîncrederea în propriile forţe se citea pe faţe lui. „Bine că nu i-am spus soţiei. Măfăceam de râs!”- se gândi el. Testarea o făcea personal comandantul batalionului. Ion cu pregătirea sa excelentătrecu uşor testarea şi a fost încadrat în componenţa batalionului. Se întorcea la serviciu cu mare bucurie. Preîntâmpină colegii de lucru că seara punemasa, şi plecă la ospătărie, unde lucra Galina. Bucuros, se apropie de ea, o luă în braţe şiîncepu s-o învârte Ea se iuta cu mirare la el. Şi nu numai ea. Femeile ce lucrau cu ea îlsocoteau de un băiat cumpătat. Şi naţi-o bună! 12
  13. 13. -Ce s-a întâmplat? întreabă ea, ţinindu-se bine de gâtul lui. Avea mare satisfacţie dinasta, căci multe femei socoteau, ştiind diferenţa mare de vârstă dintre ei, că el n-o iubeşte, dars-a căsătorit cu ea numai de aceia că rămase gravidă. -De mâine sunt sergent superior la batalionul de patrulă şi santinelă al MAI. S-aîndeplinit visul meu! Nu găsea ce să spună. Că el visează să devină poliţist auzi prima dată, fapt care aobijduit-o puţin. Însă ea îl iubea pe acest flăcău, pe soţul său, şi trebuie să se bucure împreunăcu el! Ea ştia: la el era dizvoltat enorm simţul dreptăţii. Pentru dreptate era gata la orice. Visala vremurile când tot universul va fi bazat pe dreptate. Asta şi la făcut să devină poliţist, ca sădovedească prin pilda sa acest principiu. În şcoala sovietică de sergenţi erau pregătiţi după programa trupelor speciale şi eraupregătiţi ca în componenţa grupului de cercetaşi sau diversionişti, să fie aruncaţi în spatelefrontului. Dar în batalion nu era nevoie de specialişti de profilul lui, şi el a însuşit meseria dearuncător de grenade, unde imediat s-a evidenţiat. Sfârşitul primăverii anului 1991. Călduri improprii pentru această perioadă a anului. Absolventul facultăţii de cultură fizică şi sport Valentin Mereniuc se pregătea pentruexamenele de absolvire. Era un flăcău bine pregătit fizic. Îi plăcea sportul şi spera să se facămiliţian. Părinţii i-au fost cadre didactice. Toţi bărbaţii din neamul lor erau robuşti, buni pentruefort fizic. Aşa i-a fost tatăl, fratele său cel mic care a studiat la aceeaşi facultate. Acest flăcău, bine făcut şi admirat de fete era însă o fire timidă. Pe tot parcursulperioadei de studii aşa şi nu a fost în stare să se apropie singur de vreo fată. La cursul întâi s-a îndrăgostit de o fată de la filologie. Îşi dorea s-o vadă permanent. Eraînsă conştient că nu se vor potrivi niciodată. Ea pur şi simplu îl ignora. Era mereu însoţită deun flăcău conducând un automobil de marcă occidentală, lucru care, la acel timp constituia unsemn de bunăstare materială şi sugera apartenenţa „stăpânului” la aşa-zisa „societate înaltă”. După ce absolvi institutul n-o mai văzu. Treptat a început să-i uite trăsăturile feţei.Acum, stând pe nisipul plajei de la bariera Sculeni, unde se pregătea pentru examenele deabsolvire, făcu eforturi să-şi amintească faţa ei dar nu izbuti. Înseamnă că nu mai conta, îitrecuse pasiunea pentru ea. Faptul, paradoxal, îl bucură. Nu vorbise cu nimeni desprepasiunea lui şi de acum nici nu va avea motiv s-o facă. În ajunul ultimului examen fu chemat brusc la decanat. În interior pe lângă decan văzuun maior de poliţie. Uniforma îl arăta ca făcând parte din Detaşamentul de Poliţie cuDestinaţie Specială (DPDS). Intră, dădu bineţe. I se răspunse. - E Valentin Mereniuc, îl prezentă decanul. - Luaţi loc, îl semiinvită, şi semiordonă maiorul. Faptul îl făcu să ezite şi astfel rămase în picioare. - Bine, stai în picioare. Vei fi mai sănătos, glumi maiorul. Trec imediat la subiect –sunteţi invitat să serviţi în DPDS. Ştiţi ce e? - Sigur, urmă un răspuns aproape entuziast. I se împlinea, ca din senin visul. - De cât timp aveţi nevoie pentru a decide? - De nici un pic. Accept. Răspunsul prompt îl puse într-o uşoară încurcătură pe maior. În cabinet se lăsăliniştea. „De ce a acceptat atât de rapid? Nu cumva funcţionează deja pentru KGB-ulmoldovenesc? Dar poate chiar şi mai rău: pentru serviciile ruseşti sau cele de la Tiraspol? 13
  14. 14. Doar lista de candidaţi făcută de noi a trecut prin mâinile mai multor şefi dintre care mulţi, şifaptul îl ştia, lucrau pentru Moscova. Întrebă ca printre altele: - Şi nu vreţi să vă sfătuiţi cu părinţii? - Îmi cunosc dorinţa din copilărie de a lucra în miliţie. - Domnule Mereniuc…, rosti şi se opri, nu era încă obişnuit să folosească noua formulăde adresare şi încă în raport cu subordonaţii sau proaspeţii angajaţi. De fapt băiatul putea fi şisincer. Avusese aceeaşi motivaţie când s-a angajat în miliţie. Continuă:… - Da, sunteţi angajat.Maiorul îi strânse mâna. Terminaţi-vă examenele, vă odihniţi o săptămână şi vă prezentaţi labaza noastră. După ce termină examenele de absolvire se duse acasă, la părinţi. Le spuse cu o anumebucurie vestea. Reacţia lor îl răci uşor. Dar totul reveni repede „la normal”. Deşi şi l-au doritînvăţător, aşa cum erau şi ei, văzând că hotărâse i-au spus: „Într-un ceas bun.” Mircea Druc, fostul prim-ministru a schimbat în „poliţie” numele fostei structuridorind probabil să modifice şi atitudinea populaţiei faţă de ea. Suplimentar a îmbrăcat poliţiaîntr-o uniformă nouă, elegantă, frumoasă chiar. Dar şi mai frumoasă era cea a angajaţilor DPDS. Numai cât făceau beretele negre! Pentru serviciul în DPDS persoanele candidate erau selectate cu maximă rigoare. Eraurespinşi zeci de tineri, care visau să poarte uniformă specială şi berete negre. Erau acceptaţidoar cei mai buni! Nu era prea simplu să poţi însuşi toate procedeele de luptă corp la corp dinnomenclatorul impus de Regulament. Pe majoritatea însă le cunoştea de mult. Dar oricumlecţiile i se păreau interesante. Treptat, antrenorii le-au sporit gradul de dificultate. „Creştea” de la o zi la alta. Înaceste condiţii zilele i se păreau mai lungi. Tot mai lungi… Şi tot mai grele. Avea uneoriimpresia că trăieşte un adevărat coşmar. Că nu mai rezistă elementar fizic. Spre final aveaîntotdeauna uniforma udă de transpiraţie. Conform regulamentului, la final de zi, înainte de acădea buştean în patul de militar, era obligat să-şi spele minuţios uniforma, s-o pună la uscat,să facă el însuşi un duş şi abia după… Se putea culca… Scularea devreme, la început uşor de suportat devenea tot mai grea… Exerciţiile cu armele i-au oferit, în schimb, un bun răgaz pentru a se odihni din cauzaeforturilor fizice greu de suportat. Lui Valentin îi plăceau aproape copilăreşte armele. Poate şi de aceea învăţă în scurttimp s mânuiască la perfecţie toate tipurile accesibile. … Sigur, dincolo de mânuirea la perfecţie a armelor se avea grijă şi de pregătireapsihologică a „cursanţilor”. Îşi dădea toată lumea seama că nu există „speţnaz” (expresieconsacrată în rusă pentru tot felul de trupe „cu destinaţie specială” adică cele obişnuite, defront. Erau de regulă, operaţii de diversiune sau… terorism (în cazuri speciale). Toată lumeaera conştientă că nici cel mai bun militar din punct de vedere tehnic nu putea prezenta toategaranţiile că, într-un moment critic, nu ar fi cedat în momente de maximă tensiune, punându-şi astfel în primejdie, involuntar, camarazii. Condamnându-se pe sine şi condamnându-i pe eila moarte sigură. Inevitabilă… Într-o seară şi-a vizitat, la invitaţia lor, nişte prieteni de la Telecentru. Timpul trecurepede, pe neobservate. Peste miezul nopţii. Nu mai circula nici un fel de transport public.Putea să cheme un taxi dar deoarece încerca să facă economie hotărî să meargă pe jos. Nu vrusă profite nici de invitaţia gazdelor de a rămâne peste noapte. 14
  15. 15. Coborî spre Lacul Komsomolist (în prezent incertul Lac Valea Morilor). O noaptesuperbă, cu lună şi arome de flori nocturne. Se deplasa încet, respirând cu toată plăcerea. Trecu pe lângă cazărmile regimentului de desant. Aproape că ajunse la capătul străziiBelinski când practic era cât pe ce să se lovească de un „UAZ”-ic de poliţie. Ceva mai departedoi sergenţi din serviciul extern îl „prelucrau” pe un bărbat doborât deja la pământ cubastoanele „din dotare”. În timp ce pe capota unui automobil de marcă străină un al treilea, îngrad de plutonier încerca s-o violeze pe o femeie având gura imobilizată cu un scotch dar carese împotrivea din răsputeri. - Încetaţi imediat! – le ceru Valentin. Şi pentru o clipă toată lumea încremeni, darinstinctul format de mai mulţi ani, în miliţie prin care ei erau „şefi” îl făcu pe plutonier să-şirevină rapid. - Cine latră? întrebă el aproape calm. Valentin nu ştiu ce să răspundă. Ezită. Între timp plutonierul îşi reveni complet. - Flăcăi, ia vedeţi ce-i cu tipul, ordonă el. Cei doi sergenţi l-au abandonat pe bărbat şi au venit spre Valentin. La câţiva paşi însăs-au oprit. - Ce e, măi? întrebă plutonierul. Vă e frică, nu? - E, pardon, de-al nostru. - Aha, uite-o. Atunci, plutonierul privi ţintă, frăţică, vezi-ţi de drum. Nu te ştim, nu necunoşti. Salam alecum. Auzi răspunsul: - Lăsaţi-i să plece şi faceţi curat. - Ce-ai spus, paţan? Vrei să ne dai lecţii? Plutonierul aproape că hârâi. Păi, dacă omulnu înţelege… aplicaţi-i câteva văioage… să-i vină mintea la cap. Nu vedeţi că e abia înţărcat. Amuzat la început acum Valentin se văzu nevoit să se apere. De „a-i săi”. Atacat desergenţi le pară loviturile culcându-i la pământ. Plutonierul îşi primi şi el „porţia” printr-olovitură fulgerătoare. Femeia se apropie plângând. - Cine e bărbatul? - Soţul. I-am spus să nu mergem pe străzi lăturalnice. Venim de la o nuntă. - Unde locuiţi? - În casa galbenă de lângă lac. Ştia ce fel de casă era. Nomenclatură de partid. Acolo îşi găsiseră „cuib” o bună partedin nomenclatura de partid comunist. Entuziasmul îi peri imediat. „Merita să mă bag?” Între timp îi auzi vocea: - Zic să-l punem în maşină. Deja nu mai plângea. Între timp desluşi ceva cunoscut învocea ei. După ce o ajută să urce bărbatul, o întrebă din politeţe: - Vă descurcaţi? - Nu cred. Vă rog să conduceţi. Eu nu mă pricep. Porni rapid din loc. Casa se dovedi a fi cea pe care o bănuise. Etajul trei. Un apartamentde lux de trei camere. Nu mai văzuse atâta bogăţie. În raport cu apartamentele de o cameră încare îşi duceau existenţa şi şase-şapte persoane era un adevărat palat regesc. Intrând auzivocea unei fete. Fata viselor lui. Ea însă nu-l recunoscu. Chemă o ambulanţă care sosi în scurt timp. De parcă ar fi ştiutde nevoia de a fi acolo. Au acordat primul ajutor, constatând că nu era nimic grav, după, cerându-şi nu se ştiede ce scuze, au plecat. 15
  16. 16. - E timpul să plec şi eu. - Şi cum plecaţi la ora asta? Întrebă stăpâna casei. Cred că e bine să rămâneţi la noi.Avem loc destul. Vă aştern în altă cameră. - Şi cum îi explicaţi mâine soţului d-stră prezenţa mea? -Nicidecum. Doctorul i-a întrodus injecţii somnifere. Şi apoi el trebuie să vămulţumească că l-aţi scăpat poate de la moarte, iar pe mine de la o ruşine. Da, mă cheamăSvetlana, ori Lana. Cum vă cheamă? El spuse şi unde –şi face serviciul. -Iată de ce v-aţi lămurit atât de uşor cu trei menţi. Vreau să mă uit mai aproape ladumneavoastră. N-am văzut niciodată atât de aproape un OMON-oveţ, despre care sevorbeşte atât de mult în societate. El roşi, se fâstâci. Se uită mai atent la el. „E încă un băieţaşi, dar atât de curajos. Nu s-atemut unul de trei. Mai ales de colegi. Înseamnă că flăcăul are ceva sfânt în el. Acel ceva, pecare miliţionerii îl pierd foarte repede. -Vă cunosc-spuse el. Aţi absolvit filologia doi ani în urmă. Eran îndrăgostit îndumneavoastră. -N-am ştiut că cineva mai e îndrăgostit în mine. De ce nu v-aţi apropiat? -Nu făceam asta niciodată....- şi roşi. -Clar, eşti ruşinos. Mergem să vă arăt unde o să dormiţi. Dă să trecem la persoana adoua. De la prostiri aducea un miros fin de parfum. Adormi pe loc. A visat părinţii... apoi peLana, toată în alb. Se apropie de patul lui, aruncă ce mai era pe ea...şi se culcă alături de el.Începu să-l sărute, vru să răspundă, dar înţelese că nu ştie s-o facă. Iar ea îi săruta tot corpul...Apoi i se făcu extraordinar de bine, bine... Când se trezi dimineaţa, ceasul arăta ora opt. Vru să se ridice, căci întârzia la serviciu,însă două mâini gingaşe l-au cuprins de gât. -Azi e duminică – Lana se întinse cu plăcere – mai dormi. Înseamnă că n-a fost un vis? Alături doarme femeia despre care el visa atâta timp! Casă se încredinţeze că nu e somn, o atinge. Ea s-a lipit şi mai strâns de el şi continua să doarmă. Se întâlneau la ea. Unde era soţul când ei făceau dragoste el nu ştia, şi nici n-o întreba. Nu demult i-a spus că e gravidă. N-a atras atenţie la cuvintele ei. Socotea că asta e cevanormal pentru o femeie căsătorită... X X X Pe 19 august s-a sunat alarma. BPDS a blocat toate drumurile de acces în Chişinău.Compania lor a ocupat poziţie camuflată în jurul cazărmilor regimentului de desant de lângălac. Pe anumite case au fost plasaţi lunetişti. De fapt regimentul era regiment doar cu numele căci efectivul lui nu depăşea la timpulrespectiv 300 de militari. Adevărat că era vorba în temei de ofiţeri şi praporgici (plutonieri)care, prin definiţie,ştiau să lupte. Regimentul era comandat de colonelul Aleksandr Lebedi(devenit ulterior o mare figură pe arena politică şi militară a Federaţiei Ruse). De fapt… nici compania nu era decât o sumă minimă de efectiv. Cel mult un pluton.Dar deţinând poziţii avantajoase şi dată fiind pregătirea militară se putea descurca lejer şi cuun batalion. De ce au fost mobilizaţi – nu putea să explice nimeni. Abia spre orele nouă se făcupuţină lumină: la Moscova se produse o lovitură de stat. Preşedintele Gorbaciov fuseseanunţat ca incapabil să conducă din motive de boală şi izolat la una din vilele sale – cea de la 16
  17. 17. Foros. Viaţa unei ţări întregi fusese paralizată. Lumea cu o minimă luciditate îşi dădea seamacă enorma URSS se afla la un pas de prăpastie. De fapt, putea fi vorba, în circumstanţespeciale, de destinul întregii planete. Comandantul batalionului nr. 1 de patrulă şi santinelă, locotenent-colonelul AntonGamurari, ridică batalionul pe alarmă. Era dimineaţa zilei de 19 august 1991. Batalionul primiînsărcinare de a apăra Telecentrul până la ultimul cartuş, în caz de necesitate. Instaleazăposturile şi organizează puncte de rezistenţă. Din materialul ce au găsit pe teritoriulTelecentrului. Nu se ştia nimic, cu ce scop e alarma. Ceru de la toţi comandanţii să fie foartevigilenţi. Sergentul superior Ion Fulga a fost numit superior pe un punct de rezistenţă, făcut de elînsuşi cu subalternii. Nu era cine ştie ce, însă de gloanţe în caz de ceva, apăra. Tocmai seara au aflat de putciul din Moscova. Toată ţara cea mare n-a dormit în searaceea. Dinozaurii din conducerea partidului comunist au vrut să întoarcă iar ţara în evulmediu. Ziua Fulga da posibilitate subalternilor să doarmă pe rând. Când veni rândul lui,somnul nu venea. L-au cuprins amintirile... Serviciul militar l-a făcut în Ungaria. În scrisori i-a propus Galinei să devină soţia lui.Ea i-a amintit de diferenţa de vârstă, însă el a insistat. În inuarie 1988 muri tatăl. A primit concediu. Atunci şi au petrecut prima noapteîmpreună. Aşa nopţi furtunoase nu rămân fără urmă. În octombrie s-a născut feciorul Victor. La 20 august preşedintele Moldovei Mircea Snegur semnează decretul „Cu privire laConsiliul de Securitate”. În decret însă lipsea vreo sugestie cu privire la eventuală formare aunei forţe militare naţionale şi la intrare în posesia arsenalului militar aparţinând trupelormilitare dislocate pe teritoriul RSSM. Acest lucru le-a permis ofiţerilor ruşi să evacueze de peteritoriul Moldovei practic întregul arsenal militar care conform prevederilor de departajaredintre statele membre CSI reveneau perfect legal şi motivat Chişinăului. Era vorba de: 900 camioane tip „KamAaz”, peste 15000 tone de benzină şi motorină, 31000 de puşti-mitralieră Kalaşnikov 6500 aruncătoare de grenade, 200 de transportoareblindate şi TAB-uri, 1200 camioane militare „Ural”, ZiZ, KRAZ, 850 mitraliere etc., etc. Totfelul de echipamente şi produse alimentare. - X X X După eşecul puciului de la Moscova din august 1991 a început procesul de decretare asuveranităţii (independenţei) de către fostele republici unionale sovietice. La 27 august 1991, într-o atmosferă de adevărată frenezie populară, a fost decretatăindependenţa de fosta metropolă sovietică a Republicii Moldova. La 3 septembrie 1991 preşedintele Mircea Snegur a semnat decretul nr. 194, cu privirela formarea Armatei Naţionale. Dar nimeni nu se grăbea s-o doteze. Armata aşa şi a rămas „pehârtie” până în aprilie 1992. Consiliul Europei în conformitate cu o serie de înţelegeri dintre NATO şi încă existenţaURSS i-a permis Republicii Moldova să aibă în dotare: 210 tancuri, 130 de unităţi de transportblindat, 250 de instalaţii de artilerie, 210 de unităţi blindate de luptă, 50 de avioane, 50 deelicoptere. Se interzicea posedarea de armament de nimicire în masă. 17
  18. 18. General-locotenentul Ghenadi Iakovlev, comandantul armatei a 14-a rusă a început săformeze armata structurilor separatiste, proiectate de serviciile secrete ruse din zona de pesteNistru a Republicii Mold0va, agresând grav suveranitatea acesteia. Iakovlev primi de la şeful marelui stat major al forţelor militare ale URSS generalul dearmată M. A. Moiseev un mesaj codificat prin care i se cerea implicarea în formarea şi dotareaunor structuri militare pentru regimul de la Tiraspol. Iakovlev o făcu cu zel şi… plăcere. Suplimentar îi transmise lui Smirnov întreg arsenalulMAI şi UKGB din Moldova sechestrat de KGB în 1990 şi care se păstra în depozitele armatei a14-a. O cantitate enormă de armament pentru cei care ştiau despre ce era vorba. Şi principalul– neînregistrată, fără evidenţă şi apartenenţă. KGB ştia să prevadă. Sau ştia să-şi urmeze custricteţe realizarea unor scenarii de viitor. Ulterior acest armament va fi utilizat la Odesa, va împuşca la Moscova în timpulevenimentelor din octombrie 1993, în reglările de conturi dintre diverse structuri mafiote, înAbhazia, în Cecenia. Pentru a-l scoate pe Iakovlev de sub orice răspundere (se rulau bani enormi) regimulinstalat de Rusia KGB-istă de la Tiraspol s-a decis să se pună pe rol un fel de spectacol. Aşa-numitul comandant al formaţiunilor militare din Transnistria, proaspătul generalŞtefan Chiţac s-a prezentat la televiziunea locală anunţând cu o mină (actoricească) cât sepoate de gravă despre „capturarea” unei mari partide de armament în încercarea de a fi a dusăde pe „teritoriul” Transnistriei. Au fost prezentate imagini cu lăzi de armament. S-a mai spuscă „până la elucidarea circumstanţelor” întreg arsenalul este transmis spre păstrare MAI alRMN. Spectacol pentru imbecili… KGB-ul Moldovei era constituit la acea oră în proporţie de 80% din rusofoni. Astfel căşi Moscova şi Tiraspolul aveau acces nestingherit în orice clipă la orice informaţie. … Abia după 21 august 1991 s-au produs anumite schimbări calitative. Notăm: Noua conducere a KGB al Moldovei (CSN) a decis să-l pedepsească pe generalulIakovlev şi concomitent să-i elibereze pe poliţiştii arestaţi la Dubăsari din închisorile de laTiraspol care au refuzat să colaboreze cu Smirnov fiind supuşi la tot felul de torturi umilitoare.De exemplu, li se îmbrăcau veste antiglonţ şi se trăgea în ei din pistoale şi puşti-mitralieretestându-li-se chipurile gradul de siguranţă. Districtul Militar Odesa încă nu fusese desfiinţat. Şi generalul, însoţit de pază înarmată,mergea într-acolo pentru a prezenta rapoarte de dare de seamă. Anume în drum spre Odesa„speţnazul”(trupe speciale) moldovenesc i-a dezarmat numeroasa gardă de corp şi făcându-lpe el prizonier. Ulterior va fi schimbat cu poliţiştii de la Dubăsari. Cariera general-locotenentului Iakovlev a luat sfârşit. Sub noua conducere a KGB-ului Moldovei au fost efectuate câteva operaţii de mareefect, profesionalism şi curaj. Una din ele fiind arestarea liderului aşa zisei PMR Igor Smirnov,care după lovitura de stat eşuată de la Moscova din august 1991 al cărui adept activ a fost, adecis să se adăpostească la Kiev, în hotelul KGB-ului ucrainean, pentru a scăpa astfel depedepse din partea lui Elţin sau Gorbaciov. A fost o operaţie de mare profesionalism. Smirnov a fost închis într-un izolator pentrudelincvenţi din Chişinău. 18
  19. 19. Şi din nou Smirnov este salvat de „muieri” cu „bucile mari”, cu care, la comandaregizorului-şef de la Moscova s-au aşezat pe şinele de cale ferată de la Tiraspol oprindcirculaţia. Nici până în prezent nu există o motivaţie clară a eliberării lui Smirnov din SIZO-ul dela Chişinău. Că faimoasele „baborniţe” puteau să-şi răcească fundul? Sau se îngrijea decondiţia propriului fund, comentariul fiind nu tocmai convingător? Mă rog, judecata marilor…judecători de după „bătălie” se ştie care e. La 1 septembrie 1991 la ordinul şefului marelui stat-major al FA ale URSS, când despreBelovejskaia Puşcea ştiau doar persoane numărate şi destrămarea URSS n-o putea prevedeanimeni, de pe teritoriul Moldovei au fost scoase o bună parte din armament şi muniţii dinoraşele Ungheni ( patru coloane comandate de colonelul V. N. Cernobrivâi) iar din Floreştişase coloane comandate de coloneii Akifiev, Popov, Nefedea, Frankin. Această cantitate de-a dreptul enormă a fost transferată pe teritoriul Ucrainei laPervomaisk şi satul Zagnidkovo. Peste un timp a dispărut fără urmă. Şi nici o persoanăresponsabilă nu a dat de înţeles că ar avea habar ce şi cum… … Ulterior s-a regăsit în Transnistria… Din Ungheni ruşii nu au izbutit să scoată 30 de tunuri antitanc MT-12 de calibrul 100mm, 39 obuziere. Dar le-au fost scoase mecanismele de percuţie, au fost sustrase ZIP-urile(piesele de schimb) şi dispozitivele de ochire. „Fraţii ruşi au avut grijă să le lase „fraţilor” lormoldoveni piese bune de dus la fier vechi… Prin aparatele de dirijare a bateriilor tip „Uragan” pe care din motive greu de explicatnu au izbutit să le evacueze, militarii ruşi au lăsat să treacă curent de înaltă tensiune. Astfeltoate aparatele portabile de ochire au ars. După care au plecat mândri de „marea misiune”încheiată şi făcând haz de cei patru ofiţeri decişi să rămână în noul stat. Un caz care de fapt atestă o proastă pregătire a personalului. Nu ştiau s-au nu şi-au datseamă că pupitre similare de comandă existau în cabinele automobilelor-suport cu rol dedublare a comenzilor. Cum a povestit ulterior general-colonelul Nikolai Demidiuk, Comandantul suprem altrupelor de Rachete şi Artilerie al URSS iar apoi a Rusiei, într-o convorbire cu generalul VasileGrosu, anume colonelul Skamin, comendantul garnizoanei Ungheni şi comandantulregimentului 4 de artilerie, şeful statului major fiimd locotenent-colonelul Constantin Donţul,a scris un raport în care se propunea nimicirea artileriei situate la Ungheni, la acel momentproprietatea Republicii Moldova, însă era păzită de ruşi, din cauza aportului criminal alcomisiei formate de parlament, care nici decum nu putea oforma toate documentele. Colonelul Skamin a transferat din timp în Rusia familia şi toată averea. După acţia dedestrugere a artileriei( ce rol a avut Skamin putea să ştie doar locotenent-colonelul Donţu) elîncă mult timp s-a aflat pe lângă comendantul garnizoanei Ungeni locotenent-colonelulDonţu. Cu ce scop? La Floreşti s-a întâmplat exact acelaşi lucru… Era clar că încă de pe atunci KGB-ul, Elţin şi anturajul acestuia erau convinşi (ştiau) deapropiata destrămare a URSS având grijă ca măcar (în schimb) să scoată (sustragă) cât maimulte valori materiale din fostele republici unionale. Deşi aveau drepturi depline asupraacestora, dat fiind că au participat, au contribuit financiar, intelectual şi tehnic la crearea lor.Din ce resurse se alimentau fondurile pentru dotarea şi întreţinerea curentă a forţelor(„faimoase”) ale URSS. 19
  20. 20. Ce scrie în acest sens M. M. Bergman, şeful comenduiri din Transnistria şi Tiraspol:„Anturajului lui Elţin î era de folos tensiunea din Transnistria căci favoriza tot felul desustrageri, favorizând perfect bussinesul subteran, ilegal şi acapararea proprietăţilor publice. O sursă de înavuţire extrem de tentantă! Lucru general cunoscut: aici, în Transnistria,implementând o strategie de dependenţă a construit cele mai importante întreprinderiindustriale, cele mai bune unităţi ale armatei 14 recunoscută de specialiştii militari ca unadintre cele mai bine dotate, organizate structuri militare din cadrul Tratatului de la Varşovia.Era o forţă militară formidabilă! Enormul patrimoniu al acestei armate era prea atractiv pentru tot felul de indivizi puşipe căpătuială. Depozite enorme de armament, echipamente, clădiri, dotări. Şi o mulţime de militariprost plătiţi, semiflămânzi. Aceştia au început treptat să vândă. Iniţial timid, apoi cu toatăenergia armament, echipamente etc. …” După ce Snegur l-a eliberat din puşcărie pe Smirnov, separatiştii au înţeles căconducerea fricoasă, impotentă a Moldovei nu este bună de nimic, odată ce l-au eliberat pe celmai răutăcios duşman al său, ei au prins curaj. S-a început formarea unităţilor militarizate detipul „gărzilor muncitoreşti.” Cazacii au devenit şi mai porcoşi, şi mai agresivi. Intrau în satele moldoveneşti şiucrainene din stânga Nistrului şi jefuiau ţăranii. Poliţiştii de sector, înarmaţi numai cupistoale Makarov, nu puteau opune rezistenţă cazacilor înarmaţi până în dinţi, şi se ascundeauprin beciuri. La secţia de poliţie Criuleni a fost format staf pentru a controla situaţia dinTransnistria, unde soseau în vizită diferiţi demnitari de la guvern, parlament, şefii de la MAI.Conducea cu staful comisarul secţiei de poliţie Criuleni locotenent-colonelul Mihail Ctitor,băştinaş din satul Doroţcaia. Era un mare patriot al satului său, retrăia pentru sătenii care trebuiau să îndureferdelegiile cazacilor, pe care nu-i apăra nimeni. Informaţia din Transnistria deseori era contraopusă. Ctitor hotărî să formeze un gruppentrua a culege informaţie corectă. În fruntea acestui grup a fost pus locotenentul superiorIon Ţurcanu, şeful secţiei criminale. O parte din grup Ţurcanu i-a trimis în Dubăsari, iar cu ceilalţi s-a deplasat în sateleDoroţcaia, Pârâta, pohrebia, Coşniţa. Informaţia era diferită. Diferită şi atitudinea faţă deevenimentele ce se desfăşurau în Transnistria. Toată informaţia se acumula la Ctitor, care împreună cu Ion Ţurcanu analizau situaţiaşi raportau la MAI: La Dubăsari se formau gărzi muncitoreşti înarmate cu arme ne înregistrate.Miliţionetrii la postul rutier de la Lunga erau înarmaţi cu puşti-automate Kalaşnikov. Sus erainstalată o mitralieră. Tot aşa mitralieră era instalată şi la etajul doi. La 13 noiembrie 1991 locotenet-colonelul Gamurari i s-a ordonat să se deplaseze laVulcăneşti şi să sprijine comisariatul de poliţie local atacat de tot felul de „indivizi”. I s-a datsub comandă şi un batalion cu destinaţie specială. Era un fel de „deplasare” pentru exerciţii încondiţii „apropiate de cele reale.” Au urcat în maşini îndreptându-se în direcţia Vulcăneşti. Pe drum grupul de cercetaşitrimişi în avangardă au raportat că la intrarea în Vulcăneşti îi aşteaptă persoane înarmate. 20
  21. 21. Gamurari a ordonat prin radio: toate maşinile mă urmează. Au cârnit de la intersecţiade intrare în Vulcăneşti şi pe căi ocolite au ajuns la comisariat prin partea opusă. Totuşi uncamion, fie că nu a recepţionat comanda, fie că a considerat că se va descurca mai uşor a luat-o drept înainta în direcţia grupului de persoane înarmate. S-a declanşat lupta. Gamurari a trimis ajutor şi persoanele înarmate au părăsit îngrabă câmpul de luptă. În luptă a fost ucis Ion Panţa. Era prima pierdere din trupele speciale.. Printr-o hotărâre de Guvern, nr. 677-4 din 5 decembrie 1991, a fost, prinunirea batalionului separat cu destinaţie specială şi batalionul nr. 1 de patrulă şisantinelă al MAI, a fost formată o unitate de elită (aşa-numitele „berete negre”care doar prin simpla prezenţă băgau groaza în inamic), Brigada de Poliţie cuDestinaţie Specială. Comandant a fost numit locotenent-colonelul AntonGamurari. De redactat. La 11 decembrie 1991 locotenent/colonelul Gamurari a fost chemat la ministru MAI Costaş. -La vama din Leuşeni grănicerii au arestat cinci TIRuri de ale noastre cu echipament şi armamentsosite din România nia. -Suntem doar ţară independentă! -Ţara e independentă, dar grănicerii sovietici. URSS oficial încă nu s-a destrămat. Şi ei fac ce vor. -Unde e KGB-eul nostru? -Acolo se află un maior din KGB-eul nostru Peotr Tabuica. Însă poziţia lui nu-i clară. Credcă e cudânşii. În orice caz n-a întreprins nimic pentru a elibera TIRurile. -Snegur ştie? -??. Ia oamenii tăi şi peste trei ore raportezi că TIRurile s-au pornit spre Chişinău. -Varianta forţată se exclude? Costaş se gândi destul de mult, apoi răspunde hotărât. -Nu. Cu 50 de luptători şi cu două autobuse special amenajate pentru trupele speciale,Gamurari peste două ore era la Leuşeni. Toţi erau echipaţi în civil, să nu li atragă atenţia. Alăsat un grup lângă TIRuri, iar ceilalţi trebuiau să urmărească ce vor întreprinde grănicerii. În cabinetul şefului vamei se aflau comandantul pichetului de grăniceri, cu grad de maior şi maiorul Tabuica. -Comandantul brigăzii de poliţie cu destinaţie specială locotenent-colonelul Gamurari – se prezintă acesta. 21
  22. 22. -Şi ce vrei – brutal răspunse maiorul. Purtarea miorululi sovietic nu i-a plăcut lui Gamurari, însă s-a reţinut. -Am primit ordin să duc TIRurile la Chişinău. -No să meargă – spuse maiorul cu un aer de mare şef – numai ce am sunat la Odesa şi Kiev. Aşteptăm răspuns. -Auzi rău, maiorule. Eu am primit ordin şi îl voi executa. -Ascultă locotenent-colonele. Dute tu în .............măti. Asta a fost culmea. -Ridică-ţi fundul când vorbeşti cu un superior – tonul agresiv a lui Gamurari nu-iinsufla nimic bun maiorului. El se ridică şi ia poziţia „Drepţi!” -Acum ascultă. Imediat ordonezi să fie eliberatre TIRurile. -Dar dacă nu ordon? Nu-mi faci nimic! Gamurari l-a apucat de guler şi la strâns destul de simţitor. -Tu ce nemernicule, n-ai înţeles cu cine ai de a face? -Maiorule – se amestecă în vorbă cam speriat Tabuica – uită-te pe fereastră. Vezi aceşti tineri în civil, bine clădiţi. Fii mai atent ce au ei în subţioară. Acolo sunt Kalaşnikov. În câteva minute din grănicerii tăi nu rămâne nimic. Aşa că pune mâna pe receptor. Maiorul cu mâinile tremurinde ridică receptorul şi ordonează. -Vezi cât e totul de simplu – spuse înpăciuitor Gamurari – stăruiete să nu mai apari în ochii mei. TIRurile însoţite de luptători au ajuns cu bine la Chişinău. La 12 decembrie 1991 locotenent-colonelul Gamurari a fost convocat la ministrul deinterne Ion Costaş. - La Dubăsari situaţia a ieşit de sub control. Din informaţiile noastre separatiştii sepregătesc să aducă cisterne cu benzină şi să le explodeze în faţa sediului comisariatului. Estelimpede că oamenii aflaţi în interior ar putea să ardă de vii. Mâine la 6 dimineaţa trebuie săajungi în faţa comisariatului. Vezi cum izbuteşti. Revenit în unitate comandă: - Toată lumea se odineşte şi se pregăteşte. Iablocikin, vino la mine. Respectivul se apropie şi raportă: - Ghena, tu nu mergi, rămâi aici. - De ce, domnule locotenent-colonel? - Aşa e bine. Iablocikin îl privi un timp apoi zise: - Nu aveţi încredere fiindcă sunt rus? Locotenent-colonelul se grăbi să nege: - Nu vorbi prostii! - Atunci? - Dragă, nu mergem să ne plimbăm. O ştii. Peste o lună nevastă-ta urmează să nască.Aş vrea, pur şi simplu să-ţi vezi copilul. - Şi ceilalţi? Ei nu ar vrea să-şi vadă copiii? Merg cu ceilalţi. Nu-mi doresc nici un fel defavoare. Locotenent-colonelul nu mai găsi ce să spună. - Bine, Ghenadii, mergi… Mulţumesc. Au elaborat planul operaţiei. Luă legătura cu căpitanul Motângă cu care, prin cuvintecodificate, s-a înţeles ca acesta să trimită un grup care urma ca la ora 6, 13 decembrie, să 22
  23. 23. scoată fără zgomot paza exterioară a postului GAI („miliţie, rutieră de stat”) de la intrarea în satul Larga. Aşa cum se întâmplă adesea la război, în situaţii tensionate din cauză necunoscută nici până în prezent, grupul căpitanului a ajuns la post nu la 6.00 ci ceva mai devreme. I-au dezarmat fără zgomot pe cei patru gardişti aflaţi în paza exterioară. Brusc unul dintre membrii grupului căpitanului Motângă îşi săltă fulgerător pistolul-mitralieră de pe umăr şi trase într-un gardist care ţintea spre ei. O simplă întâmplare. Acest gardist se aflase în timpul operaţiei la closet. Împuşcăturile i-au trezit pe toţi. Grupul a început să fie atacat din trei părţi şi s-a văzut nevoit să se retragă. Din lipsă de legătură radio căpitanul Motângă nu a putut să comunice despre eşuarea operaţiei. Grupul lui Gamurari se afla încă la baza de la Holercani şi nu avea cum să audă împuşcăturile. Locotenent-colonelul comandă urcarea unităţii cu destinaţie specială în autobuze. Victor Chilinciuc îşi ocupă şi el locul. Avea presimţiri urâte. Ceva nu era în regulă. Un fel de intuiţie. Dar se calmă printr-un efort de voinţă. De fapt nu mergeau chiar la război. Executau o misiune de rutină de restabilire a ordinii publice. Li se mai întâmplase. Nimic nou. Vor merge la Dubăsari, vor sta acolo până seara apoi vor reveni la Chişinău. Alături moţăia Ghenadii Iablocikin. „Probabil se gândeşte la nevastă-sa, pe cale să nască.” Îşi iubea mult soţia şi de mai multe ori le-a povestit cum s-au cunoscut. Mărturisise că-şi doreşte mult un copil. Când răsună comanda „Sus” Valentin Mereniuc îşi visa şi el soţia care-i spusese şi ea că e gravidă. Prima oară când l-a anunţat Victor nici nu realiză că de fapt el e „autorul”, adică tatăl viitorului copil. Locotenent-colonelul le explică sarcina. Deşi atmosfera dintre Tiraspol era încordată, nimeni nu împuşca în nimeni. La 5.55 grupul era la intrarea pe pod. În frunte înainta un autobuz mare LAZ, apoi altele mai mici de tip PAZ. Ţineau toate uşile deschise. Erau protejate de scuturi uşoare dar rezistente de titan. În urma lor, la o anumită distanţă camioane cu poliţişti din raionul Criuleni, comandate de locotenentul superior Ion Ţurcanu. … Intraţi pe pod locotenent-colonelul comandă ridicarea scuturilor. -În dreptul postului de la celălalt capăt atacăm din mers şi punem mâna pe el fără vreo împuşcătură. Subordonaţii au executat întocmai ordinul. Fără a trage vreun glonț, au capturt 17gardişti pe care i-au expediat sub pază la Chişinău. Pe colonel începu să-l deranjeze linişteaadâncă din jur. Ceva nu era în regulă. Poate că grupul lui Motângă i-a dezarmat pe toţi şi acumaşteaptă să vină şi ei. Încărcând într-un autobuz armamentul şi muniţiile capturate la postul de la capătul podului au început să se deplaseze încet în direcţia postului de miliţie rutieră. Colonelul privea atent prin dispozitivul de vedere nocturnă în direcţia postului. Nu remarcă nimic suspect. Dar, pentru orice eventualitate, le ordonă şoferilor să oprească în dreptul postului cât mai aproape de marginea drumului acoperind astfel cu autobuzele unghiul de tragere al vreunei mitraliere instalată pe acoperiş. Ion Ţurcanu observă prin binoclu postul GAI şi pe cele două autobuze cu colegi din trupele speciale. Parcă totul era în regulă… Brusc observă ţeava unei mitraliere apoi şi pe 23
  24. 24. mitralior. Surprinzător, dar îl recunoscu… Era Iurie Ţurcanu, coleg şa şcoala de sergenţi,originar dintr-un sat oarecare de lângă Râbniţa. Iurii deschise focul asupra colegilor săipoliţişti. Ion Ţurcanu nu mai avuse timp să-l prevină pe colonel. Abia autobuzele s-au oprit şi colonelul Gamuraru vru să iasă şi să vadă situaţia că auînceput să tragă mitralierele de pe acoperişul postului de GAI, urmate de puşti-mitraliere careîmpuşcau din casele şi curţile din vecinătate. Ca nişte roiuri de albine gloanţele nimerind înscuturile de titan scoteau un sunet specific. - Rapid toţi în şanţ, comandă locotenent-colonelul. La ordin toată lumea coborî fulgerător din autobuze şi se adăpostiră în şanţ. În scurttimp au curăţit împrejurările şi au înconjurat postul. De pe acoperiş continuă să se tragă. Prin salturi scurte au început să se apropie de post. Victor şi Ghenadie înaintau alături.După următorul salt simţi că ceva fierbinte îi intrase în picior. O durere groaznică îi fulgerăîntreg corpul. Căzu. Din inerţie, Ghenadie înaintă mai departe. Brusc realiză că Victor nu maiera în preajmă. Îl strigă. Nu-i răspunse nimeni. Privi în urmă. Să meargă înainte sau să seîntoarcă să-şi ajute prietenul? Se temea ca întoarcerea lui să nu fie apreciată ca frică. Dar dacăVictor e grav rănit? Gândul îl determină involuntar să se întoarcă. Îşi găsi prietenul zăcând cupiciorul fracturat. - Rabdă puţin. Lupta e pe sfârşite şi vin după tine. Înaintă. Peste un timp s-a întors. - Lupta se pare e pe cale să se termine. Acum pe iau în braţe şi te duc la autobuz seaplecă să-l ia şi în acest moment o rafală de mitralieră îl lovi în spate. Căzu peste Victor careabia respira şi se rostogoli alături. În scurt timp mitraliorul de pe acoperiş fu redus la tăcere. Dar o alta, instalată la etajulal doilea continuă să tragă continuu. Era vorba de un profesionist. Îşi alese o bună poziţie şiera imposibil să fie neutralizat frontal. Au găsit soluţia: Au urcat unul pe umerii celuilalt până când Aurel Matei şi-a descărcatîntreg magazinul în acest mitralior. Când au pătruns acolo au putut să vadă câţiva omono-işti cu mâinile ridicate. Restulfuseseră deja nimiciţi. Unul din ei era faimosul omono-ist, un adevărat bandit, maiorul Andreev. Un portret şiun interviu cu el au fost publicate de ziarul pretins independent de la Moscova„Komsomoliskaia Pravda”. … Dar erau încă în derulare. Nu au izbutit bine să-şi tragă respiraţia când s-aupomenit împresuraţi de militari comandaţi de un maior asistat de un sergent. Era o situaţie fără ieşire. Magazinele trupeţilor de sub comanda lui Gamurari eraugoale. Îşi consumaseră toată muniţia din dotare şi nu mai aveau timp să le reîncarce. Locotenent-colonelul Gamurari încercă să găsească o ieşire, - Sunt locotenent-colonelul Gamurari, comand unitatea, spuse el la un moment dat.Renunţ la puşca mitralieră. Şi într-adevăr îşi lăsă pe pământ arma devenită inutilă şi vin sprevoi. Însoţit de un sergent se duse spre maior care în schimb cu mâna uşor tremurând îşiţinea degetul pe trăgaciul puştii-mitralieră îndreptată spre colonelul care avansa. - Maiorule, vino într-o parte să vorbim. Iar sergenţii să se descurce singuri. Era un felde comandă mascată? După câteva vorbe schimbate cu maiorul, la moment acesta îşi descărcăîntreg magazinul în cauciucul unui autobuz, după care se relaxă. Sergenţii de ambele părţi şi-au rezolvat „problema” strângându-şi mâinile. 24
  25. 25. În timpul confruntării brigada a pierdut doi combatanţi: pe Mihai Arnăut un glonț l-animerit în gât deasupra vestei antiglonţ, care de fapt era toată marcată de gloanţe. Pe VictorMereniuc un glonț l-a nimerit în inimă. S-a tras de la mică distanţă şi astfel vesta antiglonţ nuprezenta nici o protecţie. Separatiştii au pierdut 25 de persoane, pe lângă cele rănite transportate la Dubăsari. Răniţii din grupul lui Gamurari au fost transportaţi de urgenţă la Criuleni. Dar acolonu au găsit pe nimeni. Spitalul era închis şi personalul se afla pe la casele fiecăruia… Mă rog,timp de pace… Acolo au şi murit Ghenadie Iablocikin şi Gheorghe Caşu. Peste nouă zile lui Iablocikin ise va naşte o fiică… X X X La începutul anului 1992 datorită implicării directe a Moscovei, forţele militare din aşa-zisa Pridnestrovie (repetăm, un termen absolut absurd pentru o minte normală dar nu şipentru obiectivele şi strategiile cu servicii din est) au fost dotate cu tot necesarul prevăzutpentru unităţi de luptă (în primul rând ofensive – atenţie) cu armament rusesc (sovietic, oproblemă de simplă sinonimie). Deşi noul comandant al armatei 14 generalul Netkaciov ar fi luat, chipurile, anumitemăsuri, dotarea din arsenalele ruseşti a aşa-zisei RMN a continuat pe cele mai diverse căi. La ordinul Moscovei acest general Netkaciov, uşor bizar, s-a văzut nevoit să transmităstructurilor separatiste de la Tiraspol 10 tancuri de ultimul tip. Mult timp nu au putut să le pornească. La început tanchiştii trimişi de la Tiraspol, apoi şi cei veniţi din armata 14. Nici unii nicialţii nu ştiau cum s-o facă sau pur şi simplu, din grabă le-au deconservat greşit, nefiindrespectate nici un fel de norme şi reguli tehnice. Când totuşi, în sfârşit le-au pus în mişcare, şi s-au îndreptat în direcţia podului pesteNistru pentru a pătrunde în Bender, până la pod au ajuns doar trei dar şi dintre acestea unulavea turela blocată şi nu se rotea. * Moldovenii pe tot parcursul războiului nu au dispus de nici un tanc… Prin decretul lui Mircea Snegur, preşedinte al Republicii Moldova, nr. 19 din 5februarie 1992 a fost înfiinţat Ministerul Apărării. Ministru a fost desemnat general-maiorulde aviaţie Ion Costaş. Un apreciat general din perioada sovietică. Pentru dirijarea trupelor şi subdiviziunilor MAI au fost formate trei trupe de comandă: 1) Militar-politice cu un organ suprem reprezentat de Consiliul Suprem de Securitateavându-i componenţi pe: preşedintele ţării, pe prim-ministru, miniştrii apărării, de interne şisecuritate, de externe, finanţe. Comandant suprem al Forţelor Armate fiind Preşedintele; 25
  26. 26. 2) Direcţia militar-administrativă îşi avea în componenţă cu şefii de mari state-majoreai armatei şi MAI, pe adjunctul ministrului securităţii de stat şi pe locţiitori de miniştri dintoate ministerele; 3) Puncte de comandă pe toate direcţiile operativ-tactice: Cocieri – Dubăsari, Coşniţa –Doroţchaia; Varniţa – Tighina; Căuşeni – Tighina. Din unităţile militare ale fostei armate sovietice la Ministerul Apărării al RepubliciiMoldova au fost primite peste 700de cereri de la ofiţeri moldoveni de transferare pentrucontinuarea serviciului militar în cadrul Armatei Naţionale. Conform statisticilor în total îndiverse arene ale forţelor militare sovietice îşi făceau serviciul circa 2800 de ofiţeri moldoveni.Un număr de-a dreptul impresionant! … Pentru a împiedica crearea unei armate naţionale eficiente şi profesioniste,conducerea armatei sovieto-ruse a căutat, sub diverse motive să împiedice transferul de ofiţerişi subofiţeri. Ca reacţie, preşedintele de atunci al Republicii Moldova Mircea Snegur a semnat la 31martie 1992 Decretul privind revenirea în patrie pentru continuarea serviciului militar decătre ofiţeri şi subofiţeri, cetăţeni ai RM, precum şi militari din serviciul activ mobilizaţi de peteritoriul RM. La rândul său Elţin a semnat un decret analog prin care favoriza încadrareamilitarilor moldoveni în armata Federaţiei Ruse. Un timp însă armata R. Moldova a existat doar teoretic. Lipsea armamentul pentrudotare elementară şi nimeni nu ştia de unde putea fi procurat. Colonelul Vasile Grosu numit de preşedintele Snegur şef al artileriei unei armateinexistente, comandase anterior regimente de artilerie în oraşul Vilnus, Lituania, era lacurent cu porcăria pe care o făcuseră „camarazii” din armata imperială rusă cu care şi-au făcutserviciul într-o armată comună. I s-a pus sarcina: în cel mai scurt timp să facă funcţională artileria. Cu orice mijloace,cu orice preţ! („Furaţi-le!” se pare că glumise atunci preşedintele Mircea Snegur.) După încercări repetate de a se face rost de aparatele şi dispozitivele necesare în armata14 şi în Ucraina terminate fără să se poată obţine ceva s-a decis trimiterea unui „sol” înregiunea Kaliningrad la un general cunoscut. Totul urma să se facă în cea mai mare taină. Ar fifost un nou eşec asigurat dacă se afla de intenţie la serviciul de contrainformaţii al armatei 14sau… la KGB Moldovei… Dându-i sumele necesare unui plutonier- cunoscut căruia i s-au mai dat şi două adresesuplimentare la doi gradaţi similari (praporgici şi ei) din Kalingrad lumea a început să aşteptecu ce se va termina totul. Exista ceva risc major ca acest trimis să nu se mai întoarcă. În condiţiile de haos deatunci putea să dispară fără urmă cu tot cu bani. N-a fost însă să fie aşa. Mic în grad s-adovedit mare în respectul onoarei. A revenit, aducând cu el suplimentar, şi câteva mostre de piese lipsă. Întrebat cum de aizbutit a răspuns râzând că pentru bani se poate cumpăra orice. Inclusiv de la general până lapraporgic! După modelele aduse la uzina „Moldavhidromaş” au fost confecţionate detaliile lipsă.Pentru siguranţă s-a decis să se facă mai multe mostre de rezervă. Când, în sfârşit pe poligonul de testări de la Bulboaca au fost operate primele trageri şidespre care, prin canale ştiute, s-a aflat imediat şi în partea opusă „elanul de luptă” al acesteias-a redus considerabil. Aceşti mercenari au fost asiguraţi de Smirnov şi serviciile armatei 14 cămoldovenii nu au şi nu vor avea artilerie. Se întâmplase, deci, o minune. Sigur, a funcţionat şiacel spirit rasist imperial că cineva nu e în stare de ceva de care e capabil altcineva, provenit 26
  27. 27. dintr-o anumită rasă. De fapt, nu se ajunsese la un moment dat ca propaganda ruso-sovieticăsă afirme că aproape totul fusese inventat doar în anumite capete, aparţinând toate uneisingure… rase, naţiuni. Generalului Vasile Grosu i s-au exprimat mulţumiri. * * * Netkaciov, un general combatant cinstit, nu s-a putut orienta rapid în situaţia extremde complexă creată în Transnistria. I se ordonase neutralitatea. Igor Smirnov l-a declaratchiar din prima zi a preluării postului drept persoana non-grata în Transnistria. Lucrul a fostdeclarat în prezenţa general-colonelului Gromov, adjunct al ministrului din Federaţia Rusă. Ieşind de la întrevederea cu Smirnov, Netkaciov a spus: - El ce nu-şi dă seama că fac din el rahat de şoarece? Boris Gromov îl privi cu zâmbetul lui cunoscut de „cătană bătrână” apoi îi zise: - Generale, mă tem că nu are să-ţi fie prea uşor aici, după care a adăugat aproapeironic, dar trebuie să rezişti: coada sus! Era presat din toate părţile, fără să fie sprijinit de cineva. Expedia aproape disperat laMoscova tot felul de telegrame prin care solicita să fie ajutat cum să procedeze. I se răspundeasec „Nu răspunde la porcării”, „Rezistă”. Citat din notele colonelului M. M. Bergman: „… La 1 martie 1992 serviciile speciale din Transnistria l-au ucis pe şeful miliţieioraşului Dubăsari maiorul I. Sipcenko. Era considerat un transfug în tabăra adversă şi nu i seacorda prea multă încredere. Acesta, la rândul său, pentru a-şi demonstra fidelitatea pentruconducerea separatistă a lui Smirnov mergea personal la locul producerii tuturor accidentelor.Serviciile speciale erau la curent şi cu acest gen de zel al acestuia şi au hotărât ca printr-oîmpuşcătură să vâneze doi iepuri: să-l înlăture pe Scripcenko şi, totodată, să organizeze oînscenare. Dus la solicitarea unui fals apel a nimerit într-o ambuscadă. În automobilul cu carese deplasa s-a tras din mai multe arme. Provocarea a oferit pretextul scontat: cazacii din armata căzăcească din zona MăriiNegre să atace şi să captureze clădirea poliţiei arestând 34 de poliţişti moldoveni. Smirnov adat imediat vina pe Chişinău. Mass-media de la Moscova a preluat şi ea operativ declaraţiilelui Smirnov. În acelaşi timp conducerea Rusiei tăcea, încurajându-i pe separatişti.” Data provocării nu a fost aleasă întâmplător. La 2 martie Republica Moldova urma săfie membru ONU. Lucru care nu era deloc pe placul Moscovei. Dar lucrurile au avut adevărat efect de bumerang: Republica Moldova a fost admisă înONU fără nici un fel de condiţii. Moscova neoimperialistă rămânea astfel cu buza umflată. Iarvechile structuri nkvdisto-securiste cu o notă proastă la eficienţă şi calitate. Ceea ce nu se uităşi nu se iartă. Spiritul de revanşă şi răzbunare va fi tacit sau manifest unul dominant înrelaţiile Moscova, inclusiv până în decembrie 2010, după „vizita” de presiune grea de calificatdintre n stat pretins respectabil şi altul format printr-un rapt teritorial greu de calificat şiimposibil de acceptat. … Despre provocare precum şi despre faptul că sediul poliţiei a fost ocupat de structuriantistatale şi că poliţiştii din incintă au fost sechestraţi de aceste trupe de mercenari,conducerea legală a Republicii Moldova a fost informată operativ de agentura de profil din 27
  28. 28. Dubăsari. A fost convocată de urgenţă o întrunire „la vârf”. Imediat după consfătuire, indignatşi justiţiar, preşedintele Mircea Snegur sună la Moscova. Vru să vorbească nemijlocit cu Elţin.Într-un târziu, din cancelaria acestuia i se răspunse că „,momentan este plecat şi nu vă poaterăspunde”. „Revine când?” „Nimeni nu ştie”. „Ce facem?”, privirea preşedintelui moldoveanpărea mai mult decât interogativă. „Să se răspundă pe măsură”; „Nu trebuie lăsaţi să-şi facăde cap nişte bandiţi”. Devenit brusc prudent şi mai ştiind cu certitudine că are în anturaj destui agenţi aiserviciilor ruseşti care era firesc să fie, dat fiind că fostul KGB avusese grijă să-şi lase destule„cârtiţe”, propuse ca Republica Moldova să lanseze o adresare de ajutor şi sprijin din parteacomunităţii internaţionale. Anunţă că toţi sunt liberi, făcându-i însă un semn aparteministrului de interne să revină. După ce toţi ceilalţi au plecat, ministrul intră. - Domnule Preşedinte, ştiu ce vreţi să mă întrebaţi. Cred că trebuie să avem măcar unpic de demnitate. Nu-l putem accepta pe un bandit care încalcă orice lege constituţională şiîncă adus de naiba ştie de unde să ne călărească. Prevăd că un Smirnov nepus cât de cât lapunct pe viitor va deveni pacostea noastră cea mare. Cineva ni l-a trimis pe cap şi ni-l va luade aici doar când îşi va încheia toate misiunile. - De asta şi te-am chemat, domnule ministru. Deşi aparent calm, privirea încruntatăexprima firea deloc blândă în anumite momente a acestui om calificat în fel şi chip dar dincolode orice – un ţăran care nu acceptă chiar orice afront. - Zic, continuă el, să-l trimiţi pe cineva din locţiitori la colonelul Gamurari să elaborezeplanul operaţiei. Şi despre ea să ştie doar ei doi. Nici măcar nouă nu trebuie să ne spună ceva.Aici am uneori impresia că până şi scaunele au urechi. Schiţă un zâmbet, privind sprescaunele simple din preajmă. Pentru noi sunt importante rezultatele. Ministrul se bucură că Snegur îi dezlegă mâinile, că acum putea să acţioneze pepropria-i răspundere. Oricum trebuie să fie extrem de prudent. Nu ezită deloc pe cine să-ltrimită în numele său: doar pe Boris Muravschi. Spre seara zilei de 1 martie întreaga brigadă se afla deja la baza din Holercani. Acoloplecă şi vice-ministrul. Gamurari îl aştepta în cabinetul repartizat. S-au închis în cabinet. - Ce zici? Întrebă direct vice-ministrul. - Zic că am fi prea cârpe dacă… 28
  29. 29. - Propui ceva? - Am, dom’le, un plan. Nu ştiu dacă e chiar genial, dar… - Ne ascultă cineva? - Nu, am verificat… Boris, de la Cocieri ne-a venit un curier. Acolo poliţiştii de laDubăsari care au izbutit să plece din Dubăsari, sub comanda locotenentului superior PetruBalan şi mai mulţi voluntari luptă cu forţe inamice superioare. S-au confruntat pe teritoriulşcolii şi al garajului. La 1 martie cazacii, gardişti, şi efectivul GO dislocat la Cocieri care au trecut de parteaseparatiştilor au pătruns în Cocieri şi au început să jefuiască, să maltrateze şi să tragă înpopulaţia paşnică. Au fost ucise două persoane şi peste patruzeci rănite. În acelaşi timp auîncercat să-i nimicească pe poliţişti adăpostiţi la şcoală şi în garaj. Suntem obligaţi să neprotejăm populaţia paşnică şi pe camarazii noştri din poliţie. Colonel-locotenentul i-a expus ministrului planul său de acţiune. Era un plan inteligentşi care ar fi adus Moldovei în plan moral şi material. - Sunt de acord cu planul. Dar vă rog că e unul despre care ştim doar noi doi. Nicipreşedintele nu a insistat să-l cunoască. Urmează să asigurăm maxim de discreţie. Altfelputem să nimerim din nou, ca la 13 decembrie, în vreo ambuscadă. Cine va comandaacţiunea? - Chiar eu. - Mă bucur că nu am greşit când te-am recomandat pentru comandant de brigadă. Ştiică au mai fost şi alte candidaturi. Vice-ministru plecă. Gamurari căzu pe gânduri. Cui dintre comandanţii de batalioanesă-i încredinţeze nemijlocit efectuarea acestei operaţii? Toţi au o excelentă pregătireprofesională şi dedicaţi cauzei. Ordonă adunarea efectivului brigăzii. - Am nevoie de voluntari pentru o treabă bună. Cine doreşte, un pas înainte! Făcu pasul întreg efectivul brigăzii. „Am bănuit eu. Bravo flăcăi”, îşi spuse zâmbindlocotenent-colonelul. L-a ales pe căpitanul Valeriu Motângă, comandantul batalionului I. Îl chemă în cabinetşi îi explică misiunea. - Nu mai avem şi altă informaţie operativă? întrebă în încheiere căpitanul. - Îmi pare rău… 29

×