Your SlideShare is downloading. ×
MIHAI BABELE                                 Dedic         această carte Marelui nostru     intelectual, publicist, prozat...
2
Un cap de geniu.                   REFERINŢE      „ A fost un cap de geniu”- Neagu Djuvara despre                   Mareşa...
Aproape de Craiova, lângă satul Pârşani, maşina cucare călătorea rămase fără faruri funcţionale, faptulfăcând imposibilă d...
urechile tale că Divizia a 15 a salvat de două ori soartaţării: odată în Dobrogea şi odată aici, la Oituz, şi căRegele a f...
Cu ocazia aniversării a 40 ani de la instalarea ladomnie în România a prinţului german din neamulHohenzollern, Carol I, la...
ea. Şi simpatic. Când ochii lor s-au întâlnit, simţi căceva se întâmplă cu ea. Nu era în stare să lămurească ce.Parcă nu s...
- Interesant tânăr – rosti Rodica, şi o privi fix peMargaret – îţi place?     - E un tânăr interesant – răspunse ea – dar ...
înconjurau România. În primul rând de Imperiul Rus şiAustro-Ungar. Interese teritoriale avea şi Bulgaria. Darşi Serbia era...
- Sincer vorbind, nu ştiu exact, Majestate. Poate căparlamentul va forma o comisie pentru cercetareacauzei. Eu vă raportez...
să fie reformată din temelie. Pot propune guvernuluinişte idei cum să se facă reforma agrară fără asuprireaumilitoare în c...
unităţi ale armatei au trecut de partea răsculaţilor. Deşiarmata în ansamblu a rămas fidelă Regelui şi Ţării.     Politici...
Război să fie dat unui general din armata activă, care nue membru a nici unuia din cele două partide. S-a propuso listă de...
- De ce nu se implică Ministerul de Interne? Dupăcât mă pricep eu, funcţia de menţinerea ordinei publiceîn ţară este prero...
numit Ion C. Brătianu, deoarece Vasile Lascăr,nominalizat la acest post, se îmbolnăvise grav.     La Ministerul de Război ...
au succes, comandantul, cu trupa dotată cu muniţii derăzboi, se ţine la o distanţă nu mai mică de 100 m demulţime, continu...
Răniţii erau aduşi şi ziua şi noaptea. Spitalul lucranon-stop. Surorile lucrau şi ele zi şi noapte. Câteva orede somn în c...
unităţi, folosirea tratativelor ca cea mai bună metodă dea se evita vărsările de sânge.     Averescu triplă sistemul de ap...
partea mea. Vom găsi cred şi o modalitate de a-iremunera, finanţa suplimentar, astfel ca ei să poatărecruta cu uşurinţă pe...
El l-a invitat la minister pe redactorul-şef(directorul) ziarului „Adevărul” Constantin Mille. Peatunci „Adevărul” promova...
Adversarii lui Averescu au început prin intermediulunei părţi a presei o adevărată campanie de discreditarea generalului, ...
Adversarii lui Averescu l-au învinuit în continuarede pierderi umane mari în rândul răsculaţilor. Anumiteziare au scris de...
Având calităţi deosebite, apreciate până şi deKaizerul german care nu era deloc un om care„împrăştia cuvinte”, Averescu a ...
4. România avea hotare comune cu două state mari,două imperii agresive: Austro-Ungaria şi Rusia, cuinterese în acest spaţi...
uşoară înclinare a capului. Doamna o privi prietenoasă,însă n-a spus nimic.    - Asta mi-e meseria. Dacă îmi permiteţi, du...
ale României, prin sprijinirea răscoalelor ţărăneşti.Serbia avea şi ea anumite ambiţii „imperiale”, încercândsă unească sl...
maestru al artileriei” Zeki-paşa observă amical căarmata română nu este completată cu armament modern.    La 16 iulie dele...
cu ea. Am cunoscut-o şi m-am îndrăgostit de ea cândhabar nu aveam cine e sau va fi tatăl ei.     Mihai povesti tot ce ştia...
cel al Munteniei, ulterior au depus eforturi pentru aîntări calitativ şi numeric cadrele celor două armate.     Primul Dom...
slăbiciune (n.n. – M.N.), o ficţiune, o putere presupusă,şi nimic mai dezastruos nu poate fi pentru o armată, carepune tem...
Legea, era o adevărată victorie a generaluluiAverescu, a restructurat substanţial sistemul militar:     1. Serviciul activ...
Mihai C. Vlădescu, un adversar ştiut a lui Averescuscria însă în 1923 „...Războiul este singurul criteriu deverificare a c...
Clo au făcut o plecăciune în faţa ei, aşa cum cereaeticheta.     - Bucuroasă să vă întâlnesc aici, în seara asta –spuse pr...
…Ca Averescu să fie demis din funcţie, liberalii auprocedat de fapt mişeleşte, strecurându-i lui AlexandruMarghiloman, lid...
După a treia întâlnire Prinţesa nu mai adormi ca lacelelalte. Îmbrăţişându-l şi sărutându-l cu pasiune, ea îispuse: – eşti...
Filipescu în calitate de ministru de război. Acesteinumiri s-a opus unul din liderii partidului conservatorAlexandru Margh...
de ministru fiind ocupată şi de oameni politici, care nuse pricepeau la militărie, şi de militari de profesie, eraconsider...
El însă nu-şi aruncă niciodată privirea spre ea.Parcă nici nu exista. „Poate nu i-a plăcut atunci. Ori seteme să înceapă a...
1877-1878, i-a trimis un cadou meritat pe deplin deRege – un baston de feldmareşal al armatei ruse.Delegaţia a luat parte ...
Desprinderea de Tripla Alianţă putea avea urmărigrave în plan extern, luând în consideraţie şi intenţiileexpansioniste cla...
Averescu intensifică activitatea de pregătire şi dotare aarmatei române, planifică în amănunt tactica şi strategiaunei eve...
În primul şi în al doilea război balcanic, care auurmat în scurt timp, armata bulgară a fost condusă deşeful Marelui Stat ...
bulgare intenţionează să-i facă o vizită neoficialăŞefului Marelui Stat Major al Armatei române.     Kolev veni direct la ...
- Vom vedea. Vreau să te felicit cu biruinţeleobţinute asupra Turciei. Nu cunosc ce manevre a-iînfăptuit, dar a mers bine....
Stăteau amândoi la masă. Averescu sorbi puţin vin.Clo se porăia undeva cu nepoţelul. Kolev aşteptarăspunsul.     - Prieten...
să-i fie pereche. Se spulberaseră toate visele la ocăsnicie trainică. Era complexat rău. Iniţial ea nuînţelegea nimic. Cân...
* * *     La 20 iunie1913, regele a decretat mobilizareaarmatei care s-a desfăşurat în bune condiţii şi s-aîncheiat la 27 ...
Averescu stabilea că principala acţiune va fi îndreptatăspre a înfrânge grosul forţelor bulgare, iar o alta,secundară, din...
- Fie cum spuneţi, generale. Mâine de cu zoriplecăm. Cu noi se va deplasa şi ministrul de război,generalul Hârjeu. Ştiindu...
- Cu ce motivează Excelenţa sa?     - Armata poate fi atrasă într-o ambuscadă.     - Am înţeles, generale. Dar ideea respe...
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Averescu ii
Upcoming SlideShare
Loading in...5
×

Averescu ii

633

Published on

0 Comments
0 Likes
Statistics
Notes
  • Be the first to comment

  • Be the first to like this

No Downloads
Views
Total Views
633
On Slideshare
0
From Embeds
0
Number of Embeds
1
Actions
Shares
0
Downloads
26
Comments
0
Likes
0
Embeds 0
No embeds

No notes for slide

Transcript of "Averescu ii"

  1. 1. MIHAI BABELE Dedic această carte Marelui nostru intelectual, publicist, prozator şi patriot înflăcărat, Maiestrului Serafim Saka MAREŞALALEXANDRU AVERESCU Cartea a II-a BIOGRAFIE ROMANŢATĂ
  2. 2. 2
  3. 3. Un cap de geniu. REFERINŢE „ A fost un cap de geniu”- Neagu Djuvara despre Mareşalul Averescu. Marele istoric N. Iorga remarca valoareageneralului Averescu ca militar „Am văzut la noi, în1913, la Cartierul general din Corabia, un om pe care îlcunoşteam din politică şi nu-l cunoşteam avantajos.Vagonul lui era o colecţie de hărţi şi o bibliotecă. Acolose deschidea întâi fereastra dimineaţa şi ultima luminăera în căsuţa lui. Nevoile materiale ale vieţii păreau sănu existe pentru el, cum existau pentru alţii. La anumeceasuri apărea de acolo un călugăr în uniformă, caremergea la rostul lui, fără încetineală şi fără grabă. Nuimpunea prin nimic această siluetă palidă de om slab şirece, dar aveai siguranţa că de aici, de la neîntreruptacugetare din acest cap ascet, pleacă toată mişcarea ce sedesfăşoară peste munţi şi văi şi că ea îşi va atingeţinta… Numirea generalului Averescu pe frontul de Suda născut speranţe şi chiar dacă ele nu s-au materializattemporar, acest lucru nu trebuie să nemulţumească,deoarece lumea crede că generalul va da izbândafinală…” Seara, la ora 10, porni înapoi. La marginea oraşuluiCâmpulung se opri. O femeie se apropie de automobil şispuse: „ ... Am auzit că avem u n general mare, grozavde tot, pune săracul pieptul în toate părţile pentru noi, îizice Averescu.” Generalul Mărdărescu, care se aflaalături, o întrebă dacă nu doreşte să-l vadă pe acestgeneral. Averescu îi şopti că nu e nevoie. Alegerile programate în luna ianuarie 1919 au fostanulate. Averescu hotărî să petreacă sărbătorile deCrăciun la Craiova, împreun ă cu familia sa. 3
  4. 4. Aproape de Craiova, lângă satul Pârşani, maşina cucare călătorea rămase fără faruri funcţionale, faptulfăcând imposibilă deplasarea mai departe. Auzind că însatul lor se află generalul Averescu, toată lumea a venitsă-l întâmpine. Constantin Argetoianu, care se deplasaîmpreună cu Averescu, a scris despre aceste scene deadevărat entuziasm popular: „Femeile plângeau, se apropiau pe furiş şi încercausă sărute poalele mantalei generalului. Bărbaţii îlpriveau, îl sorbeau din ochi şi îngânau „tatăl nostru,tatăl nostru”. Într-o clipă, au fost primarul şi popa şijandarmul lângă noi. Un flăcău s-a urcat cu o lanternăpe scara maşinii, lângă şofer, un alt flăcău tot aşa, departea opusă. Şi aşa am pornit, în uralele mulţimii. Afost prima luare concretă de contact a generalului cupopularitatea sa”. Averescu era în contact permanent cu trupa, seinteresa de nevoile soldaţilor şi ofiţerilor, îi îmbărbăta,le oferea decoraţii... Renumitul politician şi memorialist ConstantinArgetoianu scria: „Această continuă grijă de soldat afost una din cauzele ulterioarei popularităţi ageneralului Averescu. De la Bacău în jos domneaspiritul frontului, spiritul de luptă şi încrederea în sineşi în comandantul Armatei...” Se pare că anume Constantin Argetoianu a intuitcel mai corect situaţia lui Averescu: „El n-a umblatdupă popularitate şi la începutul războiului nici nu i-atrecut prin cap că aşa ceva ar fi posibil – popularitatea aalergat după dânsul şi când l-a prins, cel mai mirat afost dânsul, atât de mirat încât n-a ştiut, în primulmo ment, ce să facă cu dânsa”. 16 ianuarie 1917. Paradă la Oneşti. Cuvântarea regelui. Cuvântareapompoasă a generalului Grigorescu i-a impresionat prostpe toţi generalii şi ofiţerii armatei active. Să auzi cu4
  5. 5. urechile tale că Divizia a 15 a salvat de două ori soartaţării: odată în Dobrogea şi odată aici, la Oituz, şi căRegele a fost în şanţurile din prima linie! Averescu se gândi cu amărăciune: „Dacă se vorbeşteastăzi aşa, în faţa celor ce cunosc personal realitatea, cese va povesti mâine, peste 10 ani, 20 de ani? De aceştiaca Grigorescu ne vor scrie istoria!” 5
  6. 6. Cu ocazia aniversării a 40 ani de la instalarea ladomnie în România a prinţului german din neamulHohenzollern, Carol I, la 10 mai 1906 colonelulAlexandru Averescu a primit gradul de general.Ceremonia se desfăşură conform uzanţelor, nimic nou,nimic deosebit. A fost felicitat de Majestatea sa Regeleşi Regina, de cei apropiaţi. - Iată că ţi s-a împlinit şi cel mai mare vis al tău, îispuse Rodica, uşor lăcrimând –felicitările mele, maiadăuga. - Te felicit, tată, rosti Margaret, care se făcuse dejadomnişoară frumoasă, cu ochii mari ca ai mamei sale –frumoasă şi matură. Cuvintele fiicei i-au fost ca un balsam pe inimă. Seuita la ea şi o vedea pe Margaret, prima sa dragoste.Dragoste de neuitat. Cât de repede s-a scurs timpul!Parcă mai ieri se săruta cu Margaret… apoi Războiulpentru Independenţă. De la voluntar, acum iată-l ajunsgeneral. Visul lui Sandu Averescu s-a împlinit. Când i-aînmânat epoleţii, Regele îi spuse, printre altele, cămâine urmează să plece la Focşani pentru a preluacomanda garnizoanei de acolo şi că peste o lună varaporta. -Bine, Majestate, voi face-o. Era sigur că vaîndeplini cerinţa Regelui. Făcuse regulă în garnizoană, aceasta având oimportanţă strategică pentru Estul ţării. …Balul dat de Curtea Regală era în toi. Clo şi Rodica, pentru a câta oară, s-au apucat săcaute un mire Margaretei. Dar ea nu-l acceptă pe niciunul. Şi, în general, să i se caute… - Margaret, nu-ţi plac cavalerii pe care ţi-ipropunem? Nu ne pricepem? După ce le privi cu atenţiepe una şi pe alta le spuse categoric: - Nu vreau să fac greşeala mamei. Mă mărit numaicu bărbatul, pe care îl voi iubi. Altfel nu mă măritniciodată. Aşa că nu vă pierdeţi timpul. Vă rog, afişă unzâmbet mai dur ca un verdict. Margaret sta cu Clo şi Rodica, când s-a apropiat untânăr locotenent, şi a invitat-o la dans. Era mai înalt ca6
  7. 7. ea. Şi simpatic. Când ochii lor s-au întâlnit, simţi căceva se întâmplă cu ea. Nu era în stare să lămurească ce.Parcă nu se întâmplase nimic. Au dansat. N-au scos nicio vorbă. Tot aşa, în tăcere, a condus-o la loc. Şi tocmaiaici el spuse: - Mersi, domnişoară. Îmi permiteţi să vă maiangajez la un dans? Ea se pierduse. În loc să spună ceva, a dat afirmativdin cap. I-a plăcut vocea lui, maniera de purtare.Încetişor, să nu observe Clo şi Rodica, începu să-l cauteprin sală. L-a văzut stând de vorbă tot cu nişte tineri cael. Ofiţeri. Se întoarse în altă parte a sălii, ca el să nuobserve, când auzi: - Îmi permiteţi, domnişoară? În faţa ei era acel tânăr, cu care voia să danseze. Aîntins mâna, şi s-au avântat în dans. - Dansaţi extraordinar, domnişoară! spuse elentuziasmat. Sunteţi dansatoare profesionistă? - Nu. Am absolvit liceul de Muzică şi Arte. - Nu am auzit de un astfel de liceu. - Liceul din Milano. - Atunci totul e clar. Cântaţi la vre-un instrument? - La pian. - Eu sunt Mihai Munteanu. Pe dumneavoastră? - Margaret, spuse ea simplu. Dansul se termină. - Îmi permiteţi să vă conduc acasă? - Sunt cu părinţii. - Aveţi vre-un serviciu? - Nu. - Cum putem, nu vă supăraţi, să ne mai întâlnim? - Nu ştiu. Poate la Teatrul de Operă? - Sunteţi pasionată de Operă? - Cum să vă spun – zâmbi ea – îmi place Opera dinMilano. La a noastră încă n-am fost. Dar la următorulspectacol merg neapărat. Clo şi Rodica s-au apropiat. Au făcut cunoştinţă.Când i-a fost prezentat lui Clo, locotenentul s-aschimbat la faţă. Se vede că numele Averescu i-a amintitde ceva. S-a înclinat spre doamne şi a plecat. 7
  8. 8. - Interesant tânăr – rosti Rodica, şi o privi fix peMargaret – îţi place? - E un tânăr interesant – răspunse ea – dar maiinteresant e – râse, apoi continuă, cine l-a invitat la bal? Tânărul îi ocupă brusc toate gândurile. Voia să-lmai vadă. Era aproape sigură, aproape convinsă că şi elîşi dorea acelaşi lucru . Acum aştepta cu nerăbdare să sepoată duce la spectacol. * * * Din garnizoană s-a trimis un automobil, în care sedeplasa acum spre Focşani. Clo rămase la Bucureşti.După ce Sandu termină învăţătura, vine cu el la Focşani,iar Margaret rămâne. Se bucura că pleacă din capitală,de la Curte, unde în ultimul timp prinţul moştenitorFerdinand începuse nişte jocuri, greu de înţeles, cupoliticienii. În special cu aşa-zisul clan politic alBrătienilor, care, într-un fel îl priveau uşor de sus peAverescu: acesta neavând, înainte de toate, „rădăcininobiliare”. Se prea poate că Regele ştia ceva, şi tocmaide aceea l-a trimis special mai departe de Curte. Ca sănu fie influenţat şi amestecat în diverse intrigi politice.Apoi la timpul potrivit să poată executa fără piediciinutile anumite misiuni regale. Cine ştie? …După ce făcu ordine în garnizoană, acum aşteptasă fie chemat la Rege. Însă trecu anul 1906, iar Regelenu-i dădu nici un semn. Concomitent, nici ministerul derăzboi nu-l „deranja” cu comisii. Părea că toată lumeauitase de el. Slăbise mult... * * * Pe la mijlocul lui februarie 1907 focarul revolteiţărăneşti din nordul Moldovei, aprins în comunaFlămânzi, moşia prinţului Dimitrie Sturdza, arendată detrustul evreiesc Mochi Fischer, începu să serăspândească cu rapiditate în toată Moldova. Averescu, atent la evenimente şi consecinţe,prevăzu primejdia pentru ţară a unei răzmeriţe haotice.A fost primul care a în ţeles, că de la o anumită perioadărăscoala este bine dirijată de puterile mari, care8
  9. 9. înconjurau România. În primul rând de Imperiul Rus şiAustro-Ungar. Interese teritoriale avea şi Bulgaria. Darşi Serbia era gata să rupă o bucată din ţară. Averescu îi scrise un mesaj Regelui, altulMinistrului de Război. Regelui i-a înmânat-o personal. - Domnule Averescu, începu suveranul după ce-i citiscrisoarea – într-adevăr primejdia e atât de mare? - Da, Majestate. Din Bucureşti nu se simte, nu sevede, însă acolo, în Moldova, ea se simte şi se vede lafiecare pas, în fiecare vorbă. - Pot să întreb ce propuneţi Dumneavoastră? - Ca militar propun câteva măsuri de primă urgenţă: Unu: Ministerul de Război să anunţe înrolarea înarmata activă a tinerilor cu vârsta respectivă. Doi: Mobilizarea rezerviştilor. - Ce câştigăm prin asta? - Partea Centrală şi de Sud a Moldovei nu e încăatinsă de răscoală. În armată va fi chemată şi mobilizatăpartea cea mai activă a răsculaţilor – bărbaţii. Cu parteade Nord, acum răsculată, care urmează a fi izolatăneîntârziat de restul ţării, trebuie purtate tratative. Desatisfăcut cerinţele ţărănimii. - Dumneavoastră, după cum văd, aţi analizat îndetaliu evenimentele. Despre cauza răscoalei mi s-auspus mai multe lucruri. Ştiindu-vă om cumpătat, devotatCoroanei, bănuiesc că n-o să-mi ascundeţi adevărul. - După cum ştiţi, sunt născut într-o localitate ruralăşi cunosc destul de bine nevoile şi grijile ţăranilor.Conform informaţiei de care dispun vă pot spuneurmătoarele: procesul de modernizare a României iniţiatde Majestatea voastră a condus la schimbări esenţiale întoate domeniile vieţii. Însă nu au privit şi condiţiaţărănimii, pe care nimeni n-a luat-o în seamă. E fărăprotecţia statului, lăsat de fapt în mâinile unor trusturide arendaşi, de regulă, evreieşti, care au la cheremjustiţia, organele de resort, administraţia locală, şiastfel exploatează fără milă ţărănimea română. Cel maimult acest lucru se simte în Moldova. - De ce? 9
  10. 10. - Sincer vorbind, nu ştiu exact, Majestate. Poate căparlamentul va forma o comisie pentru cercetareacauzei. Eu vă raportez ce ştiu. Comuna Flămânzi, unde aizbucnit această răscoală la 8 februarie, este o comunăcu un nivel de trai destul de înalt. Fapt care se vede cănu prea i-a plăcut prinţului Sturdza, pământul căruia îlarendau ţăranii. Prin intermediul trustului evreiesc dearendaşi, Mochi Fischer, a schimbat învoielile de arendăcare se întocmesc anual, în defavoarea ţăranilor. Ţăraniis-au dus la judecător, care însă le-a dat dreptateevreilor. Acelaşi răspuns l-au primit şi de laadministraţia locală. Şi dacă au tot văzut că nu suntapăraţi deloc de structurile statului, au hotărât se paresă-şi facă singuri dreptate. Şi au pus mâna pe furci,topoare şi coase… În Moldova trusturile de arendaşisunt, cum spuneam, domeniul evreilor, ei fiindintermediari între proprietarii mari de moşii şi ţărani. Înalte părţi ale României trusturile sunt administrate deaustrieci, germani, români, care nu exploatează atât decrud ţărănimea ca evreii… Nu-i exclus, Majestate…Averescu făcu o pauză. Regele îl privi întrebător: - Spuneţi, îl îndemnă el. - Voiam să Vă spun că nu-i exclus ca răscoala dinMoldova să aibă şi un puternic accent antievreiescpersonalizat. Averescu tăcu. Regele căzu pe gânduri. - Ce ne mai puteţi spune, domnule Averescu? - S-au observat şi grupuri de agitatori bine pregătiţi,veniţi din afara localităţilor, care se dau drept studenţi,tulbură ţărănimea. Astfel, treptat se poate produce oadevărată stare de haos. Am impresia că aceste grupurisunt bine dirijate din Viena şi Petersburg. - Ministrul de Război va primi imediat ordinul derecrutare şi mobilizare. Ministerul de Interne va arestaaceste grupuri. Ce se mai poate de făcut? - Reforme agrare. Urgent. De impus cu forţa undenu merge cu binişorul trusturile de arendaşi să încheieînvoielile cu ţăranii, contracte, conform condiţiiloranului trecut. Ca ţăranii să poată lucra măcar cu minimde venit garantat pământul. Şi în scurt timp agricultura10
  11. 11. să fie reformată din temelie. Pot propune guvernuluinişte idei cum să se facă reforma agrară fără asuprireaumilitoare în continuare a ţăranului. - Bine domnule, Averescu. Va mulţumesc. Notiţelereferitoare la reforma agrară transmiteţi-le la guvern. Seridică şi-i strânse prieteneşte mâna. Audienţa de-o orăluă sfârşit. * * * Acum pleca satisfăcut la Focşani. Convorbirea cuRegele i-au dat puteri, încredere că totul va fi bine. Dar se sfârşise luna februarie, era început de martie,iar ordinul Ministerului de Război privind recrutarea şimobilizarea n-a fost emis. Nici trusturile de arendaşi nufuseseră obligate să încheie învoielile conform anuluitrecut. Răscoala ţărănească, care putea fi izolată înNordul Moldovei, acum cuprinse acum toată ţara. Pestetot ardeau moşiile boiereşti. Cele mai violente formerăscoala o căpătase în Muntenia şi Oltenia. Acum, folosindu-se de haosul ce cuprinse ţara, şi-auînteţit activitatea şi tot felul de bande de hoţi, tâlhari,ucigaşi. Funcţionarii furau tot ce erau în stare să fure,dând vina pe răsculaţi. Numai armata nu era atinsă deacest focar. Ministrul de război, Gheorghe Manu, a ordonat, deşicu o întârziere vădită, mobilizarea unor contingente derezervişti. Dar nu s-au pregătit la timp condiţiile decazare. La porţile cazărmilor s-au adunat mase mari deoameni, armata fiind incapabilă să-i primească, să-icazeze şi să-i hrănească. În scurt timp, flămândă, scăpată de sub control,această masă s-a pornit ea însăşi să distrugă, săjefuiască tot ce-i cădea în cale, unindu-se, mulţi din ei,cu masa ţăranilor răsculaţi. Ideea de a mări contingentul de armată şi de amicşora astfel numărul de răsculaţi expusă de generalulAverescu, ar fi fost o măsură extraordinar de bunăpentru siguranţa ţării. Dar conducerea proastă,neprofesionistă a ministerului şi personal a ministruluide război, a condus la rezultate contrare celor urmărite, 11
  12. 12. unităţi ale armatei au trecut de partea răsculaţilor. Deşiarmata în ansamblu a rămas fidelă Regelui şi Ţării. Politicienii continuau să se învinuiască unul pealtul, de parcă în ţară nu se întâmpla nimic grav.Liberalii lui Ion I.C. Brătianu îi învinuiau peconservatori de slăbiciune, de incompetenţă iar aceştiape liberali. Situaţia însă se agrava continuu. Până laurmă s-a întâmplat „minunea” cea mare! Liberalii dinopoziţie, şi conservatorii de la putere, s-au unit. Take Ionescu, acest mare politician al timpului său,provenit, ca şi Alexandru Averescu, din păturile socialemodeste, a fost primul printre politicieni care a înţelesadevărata primejdie legată de răscoalele ţărăneşti. Şi acerut audienţă la Rege. - Vă ascult, domnule Ionescu. Regele părea obosit,vorbea mai încet ca de obicei. - Majestate, Ţara şi Neamul e în mare pericol. - Sunt la curent. Vreţi să propuneţi ceva? - Vreau ca Parlamentul, Guvernul, opoziţia şiCurtea Regală să ne unim forţele şi să salvăm ţara. - Unirea cu liberalii e posibilă? - Da, Majestate. Şi Brătianu şi Sturdza sunt deacord. Aşteptăm consimţământul Curţii. - De acord. - Cu liberalii am hotărât următoarele: Guvernul conservator, format din mari proprietaride pământ, n-are dreptul moral să înăbuşe în sângerăscoalele ţărăneşti îndreptate contra lor. Aducerea la guvernare a Partidului Liberal cu D.A.Sturdza prim-ministru. - Ideea cu guvernarea liberalilor nu-mi place. Nu arexista o alternativă? - Până în prezent n-am găsit. Iar fiece nouă zi aducegrave daune şi numai nenorociri ţării. Primejdia liberalăe minimă, căci Parlamentul este al nostru. Regele tăcu destul de mult. Lui Ionescu îi păru cădeja suveranul şi uitase de el când acesta rosti brusc: - De acord. S-a început alegerea candidaturilor la posturile deministru. Regele a propus ca postul de Ministru de12
  13. 13. Război să fie dat unui general din armata activă, care nue membru a nici unuia din cele două partide. S-a propuso listă de alegere din opt generali. - Nu văd aici numele generalului Averescu, spuseRegele. - Dar cine e acesta? Brătianu se uită mirat la ceiprezenţi. - Este cel mai tânăr general din Armata Română, untactic şi un strateg militar recunoscut până şi degermani. Câtva timp în urmă am fost în vizită înGermania. La una din întrevederile cu Kaizerul, acestam-a întrebat: „Dar ce mai face maiorul Averescu, unofiţer extrem talentat. Nu e neamţ? Nu are rădăcinigermane?” L-am asigurat că nu. E get-beget român.Invocarea opiniei Kaizerului avu efect neîntârziat. - Dacă generalul Averescu îşi dă consimţământul,atunci ministru de război va fi dumnealui, spuse Regele,sumând percepţia asistenţei. Regele procedă în aşa fel încât Averescu să nu cadăsub jurământul dat de guvernul liberal, lăsându-i astfelposibilităţi suplimentare de manevră în afaraguvernului. Îl invită la Curte pe data de 13 martie. Guvernul liberal a depus jurământul în faţasuveranului la 12 martie 1907… Averescu nu ajunse încă la Bucureşti, când află dece este chemat la Rege. Faptul numirii sale îl surprinse.De ce Regele l-a ales pentru această funcţie delocsimplă, anume pe el? De fapt, nu era chiar atât de greu de ghicit. Acasă, la Bucureşti, a ajuns spre seară. A fostîntâmpinat de Clo şi Sandu. Margaret nu era la curent cutoate noutăţile. - Ce zici? întrebă el după ce luă cina. - Ai de ales? - Nu prea… - Asta-i situaţia… Pe Rege nu-l poţi refuza. - Da, dar bănuiesc că armata va trebui să se impliceîn reprimarea răscoalei. Se va vărsa sânge. În majoritatenu ţăranii sunt vinovaţi că au fost aduşi la această stare.De tras însă se va trage. 13
  14. 14. - De ce nu se implică Ministerul de Interne? Dupăcât mă pricep eu, funcţia de menţinerea ordinei publiceîn ţară este prerogativa lui. Armata apără ţara deduşmanii externi. Nu? întrebă Clo. - Ai dreptate. Însă nu sunt capabili de nimic. Auscăpat situaţia de sub control. Unica forţă care poaterestabili ordinea în ţară este armata. Dar am crescutprintre ţărani, şi ştiu cât de grea e viaţa lor. Cum săordon să se tragă în ei? - Poate că se va găsi o soluţie paşnică? Clo încercăsă detensioneze atmosfera. - Soluţii au fost atunci, la început. Guvernulconservator, format din marii proprietari de pământ, atot amânat luarea unei decizii radicale. Ţara era înprimejdie de pieire, iar ei nu voiau să cedeze nimic.Acum sunt gata, însă timpul e pierdut. Unica soluţie efolosirea forţei. - Poate că ar trebui, cum spun mulţi politicieni, dedat voie să se implice forţe străine. Am înţeles că şiruşii şi austriecii sunt gata să intervină cu forţă armată. Averescu răspunse categoric: - România e ţara noastră. Şi de aceea anume noi şitrebuie să facem ordine în ea. Da, şi ruşii, şi austrieciiau concentrat la hotarele României forţe mari. Dar şiunii, şi alţii vor să rupă din ţară. Dacă ruşii intră peteritoriul românesc, pe urmă va fi foarte greu să-ipoftim acasă. N-au plecat niciodată benevol dinteritoriile ocupate. - Atunci va trebui să accepţi propunerea Regelui şisă faci ce urmează să se facă. Acum linişteşte-te, ea îizâmbi şi îşi trecu degetele prin părul lui des şi frumos.Aşa a făcut în toţi anii de căsătorie când încerca să-lcalmeze. Îl mângâia ca pe un copil. La 13 martie, a doua zi, se prezintă la Rege, pe careîl însoţi apoi la Parlament, unde guvernul Sturdza a fostacceptat cu aplauze de majoritatea conservatoare. LuiTake Ionescu i-a revenit sarcina ca în numele majorităţiiconservatoare să acorde susţinere noului guvern. Regelel-a prezentat pe Averescu. Ministru de Interne a fost14
  15. 15. numit Ion C. Brătianu, deoarece Vasile Lascăr,nominalizat la acest post, se îmbolnăvise grav. La Ministerul de Război Averescu găsi o stare deaproape harababură totală. Nimeni nu putea să-iraporteze, elementar, ce trupe sunt implicate în acţiunilede potolire a răscoalei şi unde se află în prezent. A emisOrdinul Circular № 6 din 13 martie 1907 prin care sefixa conduita trupelor în condiţiile concrete de atunci. În aceiaşi zi Averescu îi solicită Regelui sădecreteze mobilizarea. Iniţial şovăind, Regele o decretă. Mobilizarea s-adesfăşurat în ordine, conform planului strict întocmit deAverescu. Armata ajunse acum la un efectiv de circa140000 de persoane. Pe recruţii moldoveni Averescu i-atrimis în Oltenia şi Muntenia, iar pe olteni – în Moldovaşi Muntenia, pe munteni în Moldova şi Oltenia. Astfel s-a făcut un prim pas ca legătura dintre trupe şi răsculaţi,de care se temea Regele, să fie ruptă definitiv. Omanevră strălucită, apreciată de altfel chiar de Rege. Apoi Regele decretă starea de asediu în toată ţara.Folosindu-se de priorităţile stării de asediu, generalulAverescu emite „Instrucţiunile asupra întrebuinţăriiarmatei în caz de tulburare. Somaţiuni. Stare de asediu”,care prevedea clar cazurile în care urma să acţionezearmata pentru reprimarea răscoalelor ţărăneşti. Folosireaarmatei la cererea autorităţilor locale, a Ministerului deInterne şi altor organe statale era strict interzisă. Seindica că reprimarea trebuie să fie energică şi hotărâtă,însă mijloacele de realizare urmau să fie adecvatepentru fiecare caz aparte. Folosirea forţei a fost lăsată la decidereacomandanţilor de unităţi, călăuza cărora trebuia să fiefaptul: armata este chemată în primul rând să potoleascătulburarea, şi mai puţin să-i pedepsească pe participanţi. Acest ordin cerea fermitate din parteacomandanţilor şi ostaşilor pentru a preveni şi a curmaorice acţiune agresivă a răsculaţilor. Se prevedea caatunci când ţăranii se vor aduna în grupuri mari, cu ei sevor purta tratative, discuţii de către persoane cupregătire specială din cadrul armatei. Dacă tratativele n- 15
  16. 16. au succes, comandantul, cu trupa dotată cu muniţii derăzboi, se ţine la o distanţă nu mai mică de 100 m demulţime, continuând să le ceară să se împrăştie. După atreia preîntâmpinare, va fi dată comanda „La ochi”. Seva mai aştepta puţin, poate mulţimea se împrăştie. Dacănu, se va comanda „Foc” şi se va trage prima salvă. Seva trage până mulţimea nu se va împrăştia. Ordinulprevedea că se va trage numai la picioare. Şi doar în cazextraordinar, când în pericol erau puse vieţile ostaşilor,se va trage direct. Se mai prevedea ca unităţile mobilesă fie dotate cu o secţie de artilerie, însoţite decavalerie. Aceste unităţi se vor folosi contra bandelor dehoţi, tâlhari şi jefuitori de tot felul, extrem de agresive,care se deplasau dintr-o localitate în alta pentru a jefui.Artileria se folosea numai contra acestor bande. Pentru a se evita utilizarea excesivă a forţei, sestipula obligativitatea ca autorităţile să fie competente,ca procurori şi ca prefecţii să fie de faţă pentru aaprecia nemijlocit oportunitatea şi dimensiunilerepresiunii. Averescu a împărţit ţara în 12 zone de operaţii, iarjudeţele în mai multe sectoare. În fiecare judeţ a fostnumit un comandant militar, care îl „dubla” pe prefect şicare avea un fel de dreptul de „veto” în anumite deciziişi situaţii. * * * Spre sfârşitul lunii martie 1907 Margaret absolvicursurile de soră de caritate. Se ceru la spitalulmunicipal, unde era nevoie de forţă de muncă, căci dintoată ţara erau internaţi răniţi. Militari şi civili, tineri şibătrâni, femei, copii, au fost loviţi de furtuna răscoalei. Când văzu prima oară picioare, mâini rupte, mai cănu-şi pierdu cunoştinţa. A fost susţinută de o colegă,care deja trecuse prin această încercare. Un soldat, rănitîn Oltenia, cu piciorul amputat, cerea categoric să fieîmpuşcat căci fără un picior nu va mai trebuie nimănui.Cum va putea să lucreze în câmp? Nu se dorea povarăpentru familie, care şi aşa abia supravieţuia…16
  17. 17. Răniţii erau aduşi şi ziua şi noaptea. Spitalul lucranon-stop. Surorile lucrau şi ele zi şi noapte. Câteva orede somn în camera personalului... şi reveneau iarăşi „lamuncă”. Nu s-a plâns niciodată. Nu ştia că e atât derezistentă. „Cred că e de la tata”, se gândi ea, care ştiacă nici generalul Averescu, de când a devenit ministrun-a înnoptat acasă. Dormea în cabinet. A treia zi au fost aduşi răniţi din Oltenia. Când pealături trecu o targă cu un tânăr ofiţer grav rănit, cucapul total în bandaje, care îi ascundeau faţa, pe caresanitarii se grăbeau să-l ducă în sala de operaţie, i sepăru ceva cunoscut. Încercă să-şi amintească. Nu izbuti.Totuşi intuiţia îi spunea că îl văzuse undeva. Înainte de a se duce la odihnă hotărî să-l vadă. Însalon erau trei paturi, cu câte un ofiţer grav rănit. Patulcelui pe care îl căuta se afla lângă fereastră. Era rănit înpiept. Se uită la mâini... mâinile care de atâtea ori auîmbrăţişat-o cu gingăşie, cu dragoste. Era el, omul lacare ea se gândea mereu şi care i se destăinui că oiubeşte. Stătu mult aşa în nemişcare. Nu ştia ce să spună, cesă facă şi nu ştia în ce stare este el. Se duse la medicul-şef. Acesta scria ceva. O văzuschimbată la faţă. - Ce s-a întâmplat, Margaret? - Domnule doctor, vă rog să-mi spuneţi în ce stare elocotenentul Munteanu? - E rănit în piept. Dar a avut noroc locotenentul. Uncentimetru mai într-o parte şi... Acum va trăi mult.Starea lui e gravă, dar stabilă. Vă cunoaşteţi? De fapt seciteşte pe faţa dumitale. - Margaret, …are nevoie de osoră de serviciu. Doriţi? - Mai întrebaţi, domnule doctor? rosti ea involuntar. - Dacă e aşa, plecaţi la bolnav. Mâine vin să văd înce stare e. * * * Pentru reprimarea răscoalei Averescu a folositnumai opt divizii, comandanţii cărora au fost instruiţipersonal de general. El ceru maximă disciplină în 17
  18. 18. unităţi, folosirea tratativelor ca cea mai bună metodă dea se evita vărsările de sânge. Averescu triplă sistemul de apărare al capitalei, aîmpărţit satele în diverse categorii: sate în care numai sevorbea şi se făcea agitaţie; sate în care s-au înregistratdoar devastări de bunuri; sate cu răscoale, urmate dejafuri, incendii, omoruri şi care au putut fi potolitetotuşi doar prin simpla prezenţă a armatei; şi, în sfârşit,sate în care a fost nevoie să se apeleze la represiune. Acest „tabel” a fost folosit pentru distribuireaexactă a forţelor. Ministerul de Război se sufoca din cauza lipsei deinformaţie în general, şi a lipsei de informaţie concretă,exactă, amănunţită, operativă şi nu de informaţieaproximativă, „din spuse”, adesea inventată decomandanţii de unităţi. La 14 martie fu chemat la ministru colonelul ArthurVăitoianu. După ce s-au salutat, Averescu, trecuimediat, ca întotdeauna, la subiect. - Situaţia din ţară o ştii. Şi mai ştii că nivelul deinformaţie parvenit din unităţi nu redă realitatea, şi eaadesea depinde de comandant. Ce propui? - M-am gândit des la această problemă. Germanii auhotărât-o la nivel de guvern. La noi ar fi ceva mai greu,dacă nu chiar imposibil. - De ce? - Nici un guvern nu se uită la armată şi nu o vafinanţa suplimentar. Cu atât mai mult structuri deinformaţii. - Dar nu putem găsi ofiţeri de încredere? - Cred că da. Însă ei trebuie căutaţi. În fiecareunitate. Trebuie început cu unităţile mai mari. - Atunci din acest moment te ocupi de asta. Tot cefaci e strict secret. Şi îmi raportezi numai mie. Veiprimi o legitimaţie specială, prin care toţi comandanţii,de la pluton până la corp de armată, urmează să-ţiacorde tot ajutorul necesar. Şi încă ceva: toţi ofiţerii,care vor coopera şi în acest domeniu, vor fi avansaţi mairepede în grad, în funcţie. Vor avea şi alte privilegii din18
  19. 19. partea mea. Vom găsi cred şi o modalitate de a-iremunera, finanţa suplimentar, astfel ca ei să poatărecruta cu uşurinţă persoanele necesare pentru culegereainformaţiei care ne interesează. - Am înţeles, însă nu te-am felicitat cu funcţia deministru. O fac acum. Diseară vă invităm la noi. Săsărbătorim. - Mulţumesc de invitaţie, Arthur, dar cred că ofacem altă dată. Peste câteva minute mi se aduce lasemnat legitimaţia ta şi pleci imediat în unităţi. - E chiar atât de complicată situaţia? - Situaţia a ieşit într-un fel de sub control încă laînceputul lui martie. Nu voiam această funcţie acum,când se va vărsa sânge nevinovat. Regele a insistat. Îmidau seama că pe viitor, pot să am, ca om politic,probleme. Oricine şi oricând va putea să mă învinuiascăde vărsare de sânge. Că Patria noastră e în mareprimejdie acum, nu-şi va mai aminti nimeni. Dacă nurestabilim noi ordinea în ţară, vor interveni ruşii şiaustriecii. O primejdie neînlăturată acum, mâine poate fifatală pentru ţară. - Bine spus, domnule general. Foarte bine. Averescu zâmbi. Făcu un gest de fluturare din mână.Adică, de „lasă”. După care rosti: - Arthur, ia spune-mi, ţie nu ţi-i dor de stepelenoastre? Eu le văd des în vis. Des de tot. Cum călăream,de exemplu, ca nebunii... Pentru care taică-meu mă totameninţa. - Mi-e dor... mult prea mult. Dar situaţia... • Alexandru Averescu şi Arthur Văitoianu au pusbazele S.S.I.A.R. (Serviciul Secret de Informaţie alArmatei Române), care a funcţionat până la 6septembrie 1940, când generalul Antonescu, devenindConducătorul României, l-a arestat pe Mihail Moruzov,directorul acestei structuri. Ulterior, S.S.I.A.R. a fostreorganizată în SSI şi subordonat direct lui Antonescu. …Averescu a mai întreprins o manevră consideratăulterior foarte bună, fără a folosi armata. 19
  20. 20. El l-a invitat la minister pe redactorul-şef(directorul) ziarului „Adevărul” Constantin Mille. Peatunci „Adevărul” promova o campanie împotrivaautorităţilor, acuzate de atrocităţi contra ţărănimii. În discuţia avută cu Mille, Averescu i-a spusacestuia, că doreşte foarte mult ca ordinea publică să fierestabilită fără să se facă mare vărsare de sânge. Mille l-a susţinut. Spre finele convorbirii s-au înţeles că Mille îi vatransmite direct lui Averescu toate informaţiilecorespondenţilor „Adevărului” din teren privind stareade spirit de acolo, pe măsură ce vor ajunge la redacţie.Generalul i-a promis în schimb că acolo unde se vorconstata abateri, va cerceta cazurile. Şi că vinovaţii vorfi pedepsiţi sever. Pe tot parcursul răscoalei şi Mille, şi Averescu s-auţinut de cuvânt. Mille i-a transmis personal informaţiiledeţinute lui Averescu, i-ar acesta, după ce analiza şicerceta, îi pedepsea aspru pe vinovaţi. Prin această manevră, generalul Averescu a urmăritdouă scopuri: 1. Să evite ca opinia publică să fie alarmată în mod„zvonistic” şi exagerat pe calea presei şi să nu critice înneştire armata. 2. Să cunoască cât mai bine realitatea din diferiteregiuni, ca să pedepsească operativ toate încălcărileordinii şi să verifice efectul dispoziţiilor ce s-au datpentru evitarea brutalităţilor. Până la 29 martie 1907, în majoritatea lor răscoaleleţărăneşti au fost potolite. În ţară se instala treptatliniştea şi ordinea publică. În aceeaşi zi de 29 martie1907 Comandantul Suprem al Armatei Române, RegeleCarol I, a emis o dispoziţie prin care mulţumea armatei„pentru comportamentul ei în timpul răscoalei.” Tocmai atunci Regele Carol I îl numi pe generalulAlexandru Averescu „Salvatorul Patriei”! În popor însăera numit, nu fără o anumită doză de ironie motivată,„Salvatorul Patriei şi al… Dinastiei!” * * *20
  21. 21. Adversarii lui Averescu au început prin intermediulunei părţi a presei o adevărată campanie de discreditarea generalului, folosind în special ofiţerii de provenienţănobiliară interesaţi. Drept reacţie a declanşat o anchetăseveră de serviciu în rândul armatei, pentru a stabilimodul în care ofiţerii şi trupa s-au comportat în timpulacţiunilor de potolire a răscoalei. Au fost depistate încălcări grave în Corpul 2armată, comandat până la 13 martie de Prinţulmoştenitor Ferdinand. Acolo au fost constatate cele maimulte cazuri când trupele au deschis foc de nimicire înîmprejurări în care nu era nevoie, încălcându-şi astfeltoate ordinele şi instrucţiunile. Chemaţi la răspundere,comandanţii au declarat că au primit ordin de a tragenemijlocit de la Prinţul Ferdinand. Aceiaşi lucru l-araportat şi comandantul Diviziei 2 armată, generalulPetre Gigurtu. Au fost depistate, câteva sute de cazuri şiaproximativ 1000 de ofiţeri s-au ales cu dosare penale,acestea fiind transmise neîntârziat justiţiei. OnoareaCurţii Regale, existenţa ei a fost pusă în pericol. Generalul Averescu nu era să fie acel Averescu,stimat de popor şi temut de duşmani, dacă nu prevedeaşi această situaţie. La 13 martie 1907 a emis un Ordinprin care Corpul 2 armată era scos de sub comandaPrinţului moştenitor Ferdinand şi supus directMinisterului de Război. Prin această mişcare el asugerat că, de fapt, Curtea Regală n-a avut nici unamestec în reprimarea răscoalelor ţărăneşti şi nu epătată de sângele vărsat. Ferdinand, până pe patul de moarte, nu l-a iertat peAverescu pentru această decizie, continuând în modneoficial să comande Corpul 2 armată. Celor interogaţi în cazul Corpului 2 armată, care auexecutat ordinele Prinţului moştenitor Ferdinand,Averescu le adresa o singură întrebare: ştiau ei căprinţul Ferdinand a fost înlăturat de la conducereacorpului? Toţi au răspuns: da. Carol I a promulgat o largă amnistie, un gest deîmpăcare a naţiunii, de iertare a tuturor greşelilor făcuteatât de armată, cât şi de răsculaţi. 21
  22. 22. Adversarii lui Averescu l-au învinuit în continuarede pierderi umane mari în rândul răsculaţilor. Anumiteziare au scris despre 11 000 morţi, date care în final nuau fost confirmate de documente. Erau citate şi cifrele2000, 2500, 4000 de morţi. Generalul Averescu a numit cifra de 2000 – 2500. Şia lămurit cum a ajuns la această cifră. Şeful biroului destatistică era pe atunci pământeanul său Zamfir Arbore.Averescu l-a rugat să stabilească cota victimelor,apelând, ca referinţă, la tabelele celor decedaţi în anii1901 – 1906. În 1907 proporţia celor decedaţi erasuperioară cu 2000 – 2500. În aceste cifre sunt inclusepierderile nu numai în rândul răsculaţilor, dar şi aarmatei, a bandelor de hoţi şi tâlhari, nimiciţi de armată,jertfele acestor bande etc. Popularitatea generalului Averescu a crescutextraordinar de mult în timpul răscoalei. După cum scriegeneralul Radu R. Rosseti, care nu era delocsimpatizantul lui Averescu, ci chiar un adversar aprig alacestuia, vorbind obiectiv, soldaţii executau ordinelesuperiorilor cu argumentul că „aşa ne-a cerut generalulAverescu.” Intuiţia generalului Averescu, care era şi un bunpsiholog, calităţi apreciate şi de duşmanii săi, referitorla educaţia militară, este evocată şi de sus-numitulgeneral Radu R. Rosseti: „În faţa unei coloane de răzvrătiţi, ce încercau săpătrundă în localitate, au ieşit autorităţile cu puţiniiostaşi rămaşi în regiment. Cuvântările autorităţilor şisomaţiile rămăsese fără ecou, răsculaţii neluându-le înseamă. Atunci interveni sergentul adjutant Vasile Lupu,decanul corpului de subofiţeri din regiment, care îiinstruise militar cândva pe mulţi dintre ţăranii acumconsideraţi răsculaţi. El comandă: „Drepţi, dreapta v-aliniaţi!”, iar la auzul unui glas cunoscut şi respectat,răsculaţii au acţionat instinctiv. Au urmat comenzile deadunare şi de marş către cazarme, dublate de sudalmeleprea cunoscute ale sergentului. Şi, astfel, sergentuladjutant Vasile Lupu a dus în cazarmă câteva sute de„revoluţionari”, transformându-i în soldaţi disciplinaţi.”22
  23. 23. Având calităţi deosebite, apreciate până şi deKaizerul german care nu era deloc un om care„împrăştia cuvinte”, Averescu a ştiut să se impunămaselor de soldaţi, să le cucerească încrederea, chiardacă, acum, măsurile erau mai dure, mai severe decât întimp de pace. Aflat pentru prima oară la un post ministerial curăspundere decisivă, în mo mentul hotărâtor pentruPatrie, generalul Alexandru Averescu a acţionat cuenergie şi eficienţă, ceea ce i-a adus gloria unui militarcu calităţi deosebite, stima şi recunoaşterea naţiuniiromâneşti. * * * O comisie specială a Parlamentului a investigatatent cauzele revoltelor ţărăneşti. Concluzia a fosturmătoarea”...La sfârşitul secolului XIX şi începutulsecolului XX România se afla în primul stadiu deevoluţie a capitalismului, care a condus la osuprapopulare rurală, care nu a fost absorbită decelelalte ramuri ale economiei naţionale, fiind şi ele înstadiu de dezvoltare. Criza agrară, oricum se spunea„chestiunea ţărănească”, pe care partidele ajunse laputere promiteau s-o rezolve, nu s-a mişcat din loc. Dincontra, ţărănimea românească s-a aflat sub o crescândăpresiune socială, astfel că o explozie era aproapeinevitabilă: 1. Trusturile de arendaşi, erau formate înmajoritatea cazurilor de străini, majoritatea evrei.Străinii făceau regulile jocului în satele româneşti,creând o presiune deosebită asupra ţărănimii, care s-avăzut exploatată din ce în ce mai mult. 2. Suprapopularea rurală care a adus la fărâmiţareaproprietăţii şi la o criză a pământului. 3. Dotarea cu tehnică a agriculturii se afla la unnivel mizerabil din cauza investiţiilor reduse. Evreii nuvoiau să investească în economia românească.Principalul instrument de exploatare a pământuluirămase ţăranul. Contractele de muncă, aşa-zisele„învoieli”, încheiate cu arendaşii erau cu fiecare an totmai defavorabile pentru ţărani. 23
  24. 24. 4. România avea hotare comune cu două state mari,două imperii agresive: Austro-Ungaria şi Rusia, cuinterese în acest spaţiu. În Rusia, înfrântă în războiul cuJaponia (1904 – 1905), s-au început răscoale (1905 –1907), care ajunse şi în Europa Centrală. Ideilerevoluţionare, susţinute şi finanţate bine, au pătruns şiîn România. Şi Rusia, şi Austro-Ungaria, aveau mariinterese în regiunea Sud-Est europeană, încercând să-şisporească influenţa în acest spaţiu, folosind la maximumcapacităţile serviciilor secrete. 5. Ridicarea nivelului cultural de la sate, datorităactivităţii unor intelectuali, sincer ataşaţi la nevoileţărănimii. Un rol important în procesul de edificareculturală a tinerilor ţărani l-a jucat şi armata. * * * …Amintirile frumoase au fost curmate de voceadoctorului. Era dimineaţă. Margaret făcu toateprocedurile prescrise de medic şi se aşeză din nou lalocul ei. I-a luat mâna, a dus-o la buze şi o sărută cugingăşie, aşa cum o săruta el în nopţile lungi de toamnăşi iarnă, când primea permisiune să plece din unitate.Stăteau de vorbă până dimineaţa, se sărutau atât demult, încât (lucru poate uşor jenant dar…) două-trei ziledupă aşa seară o dureau astfel… buzele. În timpul prânzului, când ea încerca să-l hrăneascăcu linguriţa, în salon intră medicul-şef însoţit de unbărbat şi de o doamnă. Nu-i văzu: era concentrată asupralui. În sfârşit îi văzu pe cei intraţi: Faţa îi radia debucurie: - Domnule doctor, Mihai a înghiţit prima linguriţăde supă! Era fericită. - Excelent, domnişoară! Mă bucur. Faceţi cunoştinţă– Margaret Munteanu, sora care face de servici zi şinoapte lângă el. Iar dumnealor sunt părinţiilocotenentului Mihai Munteanu. Margaret, roşie la faţăse ridică şi îi salută. - Mulţumim, domnişoară pentru grija pe care i-opurtaţi feciorului nostru, rosti domnul din faţa ei cu o24
  25. 25. uşoară înclinare a capului. Doamna o privi prietenoasă,însă n-a spus nimic. - Asta mi-e meseria. Dacă îmi permiteţi, după ce-lhrănesc, vă las să staţi nestingherit cu el. - Îl hrănesc eu, zise cu anumită răceală doamna.Domnul o privi mirat. Margaret acceptă şi ieşi. - Ce e cu tine? Nu ţi-a dat nici un motiv… Doamna răspunse: - Nu vezi, ea e îndrăgostită de el. - Şi chiar dacă? Doamna nu ştiu ce să răspundă. Încercă să-şihrănească „băiatul”. Nu izbuti. Mihai îşi ţinea guraînchisă. - Şi acum ce facem? rosti vădit supărat domnul…Trebuie să apelăm la serviciile domnişoarei. Mă duc s-ochem. Când Margaret reveni, doamna stătea în picioare.Avea privirea plecată. - Vă înţeleg, doamnă. Şi nu sunt supărată. Săsperăm că Mihai îşi revine. După ce-l hrăni îi conduse. La despărţire şi-austrâns mâinile. - Vă mulţumim, mult domnişoară, spuse domnul. Mama lui Mihai îi zâmbi: - Ne mai vedem. - Vă mulţumesc şi eu, rosti şi Margaret, deşi nu ştiaprea bine pentru ce. * * * Ca urmare a răscoalelor ţărăneşti s-a înrăutăţit multimaginea şi, implicit, situaţia internaţională a României.Bulgaria, care era o autonomie turcească, voia să obţinăşi ea independenţă. Şi elaborase un proiect de înarmareserioasă a trupelor sale, pentru ca să ceară Românieiretrocedarea Dobrogei. Grecia începuse o politică depurificare a românilor din Macedonia, fapt care a făcutca România să rupă relaţiile diplomatice cu ea. Relaţiilecu Imperiul Austro-Ungar erau deja rupte dupăamestecul vădit al acestui „Imperiu” în treburile interne 25
  26. 26. ale României, prin sprijinirea răscoalelor ţărăneşti.Serbia avea şi ea anumite ambiţii „imperiale”, încercândsă unească slavii de sud într-un singur stat, condus deautorităţi din Serbia. Fapt însă care nu era deloc pe placAustro-Ungariei. Imperiul Otoman îşi înrăutăţi şi el relaţiile cu toateţările din Sud-Estul Europei şi încercă prin vizita uneidelegaţii militare condusă de Abdula-paşa la Bucureşti,în perioada 16 – 23 iunie, să formeze o alianţă militarăcu România. Cu acest prilej sultanul Abdul-Hamid II l-adecorat pe regele Carol I cu Ordinul „Nisan Imtiaz”.Regele Carol I însă rămase ferm pe poziţiile declarateanterior, şi anume: de a nu face alianţă cu un statbalcanic contra altui stat balcanic. Regele României făcu un gest similar, hotărând săacorde sultanului Ordinul „Carol I” „cu briliante”,instituit în anul 1906, cu prilejul împlinirii a 40 ani dela urcarea sa la tron. La 12 iulie 1907 o delegaţie, pornidin Bucureşti, în frunte cu ministrul de războiAlexandru Averescu, însoţit de Gabriel Mitilineu,secretar de delegaţie. La bordul vasului „Carol I”ausosit la Istanbul, întâmpinaţi de mari personalităţiotomane. Culmea vizitei a avut loc la 15 iulie, când generalulAverescu a înmânat sultanului decoraţia. Apoi au urmatdiscuţii cu oficialii turci. În timpul prânzului de gală,oferit de sultan, la care el a discutat îndelung cuAlexandru Averescu, remarcând între altele şi modulrapid în care s-a înfăptuit mobilizarea trupelor în timpulrăscoalelor ţărăneşti. Sultanul s-a mai interesat deorganizarea şi instruirea armatei române, apreciată înEuropa, de starea reală din punctul său de vedere, aarmatei bulgare, ştiindu-l ca n bun cunoscător. A mai avut întrevederi cu ministrul de război Riza-paşa. El i-a solicitat de fapt… lui Averescu ca armataromână să desfăşoare manevre militare în Dobrogea,pentru înspăimântarea bulgarilor. Averescu îi răspunsecă astfel de manevre sunt programate pentru toamnaanului 1907 dar preciză că nu dorea să „înspăimântezepe nimeni”. Erau nişte manevre de rutină. „Marele26
  27. 27. maestru al artileriei” Zeki-paşa observă amical căarmata română nu este completată cu armament modern. La 16 iulie delegaţia s-a întors în ţară. În toamna lui 1907 Averescu a condus personalmanevrele regale desfăşurate în Dobrogea. Regele CarolI a renunţat să dirijeze personal aceste manevre, iarPrinţul Ferdinand era absent. Aceste manevre au scos la iveală „problemele” dinsistemul de pregătire şi aprovizionare al armatei. Însănu în măsura declarată de turci. * * * După ce medicul curant i-a permis mamei să vinăregulat la fiul său, primul gest pe care l-a făcut, a fostsă-şi ceară din nou iertare lui Margaret. - Nu vă deranjaţi, doamnă, – îi răspunse caldMargaret – înţeleg totul. - Regret, domnişoară, rosti doamna – e păcatul meu.Aş dori să fim prietene. După care, şovăind, rosti blajinşi parcă în glumă: Vă asigur că aş putea să fiu o soacrăextrem de bună. La aceste cuvinte rostite de faţă cu Mihai şi tatăllui, Margaret se fâstâci de-a binelea şi ieşi din salon. - Când facem nunta, fiule? întreabă doamnazâmbind. - Cum scot bandajele de pe faţă – măcar să văd cemi se întâmplă, răspunse vesel Mihai – Oricumpregătiţi-vă. - Noi suntem gata cam de când te-ai născut. Darcine ar fi cuscrii noştri? întrebă ea spontan. Mihai nu ştia ce să spună. Vor crede că se întâlneştecu fiica ministrului de război doar ca, eventual, să-şifacă o carieră militară bună. Dorea să-şi facă unacinstit, fără „proptele”, ca nimeni să nu-i reproşezecândva că nu ar fi fost meritul lui. - Ce taci fiule? îl întrebă tatăl. - Tată, mamă, vreau să fiu înţeles corect. O iubescsincer pe această domnişoară, şi vreau să mă căsătoresc 27
  28. 28. cu ea. Am cunoscut-o şi m-am îndrăgostit de ea cândhabar nu aveam cine e sau va fi tatăl ei. Mihai povesti tot ce ştia de la Margaret cine sunttatăl, mama ei. Datorită lui Margaret, eforturilor ei, din vara anului1907 locotenentul Mihai Munteanu îşi reveni complet.Rana de la piept i se vindecă, faţa însă era... toatăbrăzdată de cicatrici. Cu greu la recunoscut mama. Însăşi mai greu l-au recunoscut camarazii, prietenii şicunoscuţii. Se sfia de faţa sa, nu voia să se întâlneascăcu nimeni. Cât era bandajat şi nu-şi vedea faţa, vorbeaucu Margaret de căsătorie, unde vor trăi, câţi copii voravea. Ea îl asculta fericită şi se vedea deja mamă a treicopii. Atâţia au decis ei, după multe discuţii aprinse peaceastă temă. De când însă şi-a văzut clar faţa…o privea tot maivinovat pe Margaret, aceasta arătându-se aproapefericită. Era caldă, firească, absolut deschisă. Acum seîntreba dacă are dreptul să se afle alături de aceastădomnişoară extrem de frumoasă. Nu mai voia ca ea să-şipiardă tinereţea, să-şi sacrifice viaţa cu un bărbatpractic infirm. Şi aşa îi datora mult prea mult pentru totce a făcut ca să se „pună pe picioare”. Îi va firecunoscător toată viaţa. Acum dorea ca ea să-şigăsească alt tânăr, cel puţin aşa cum era el până a firănit şi era suficient. Margaret observă schimbările produse în el. Din ziîn zi o simţea tot mai mult. Avea în faţă un trup viu,care nu mai răspundea la întrebări. Şi atât. Nu era acelMihai vesel, acel Mihai plin de viaţă pe care îl ştia şi decare se îndrăgostise... * * * Componenta militară românească s-a formatconform Regulamentului Organic (1830) care avea, înesenţă aspectul unei simple forţe de poliţie. Iniţial eaera aşa-numita „strajă pământeană”. Apoi luă forma uneistructuri mixte, ceva mai complicate, formate din trupepermanente şi trupe cu schimbul, care îndeplineauobligaţii militare şi civile. Şi domnitorii Moldovei, şi28
  29. 29. cel al Munteniei, ulterior au depus eforturi pentru aîntări calitativ şi numeric cadrele celor două armate. Primul Domnitor al României, Alexandru Ioan Cuza,a unificat cele două armate, crescând numărul unităţilor,însă păstrând structura mixtă generală a sistemuluimilitar. Până la Războiul de Independenţă s-au dezvoltatmai mult structurile cu schimbul – călăraşii, dorobanţii,grănicerii, în defavoarea celor permanente. Contopirea regimentelor permanente (de linie) cudorobanţii (unităţi cu schimbul) în 1891 a deschis caleapermanentizării armatei române. Ca autor de prestigiu a numeroase lucrărifundamentale în domeniul militar, Averescu cunoştea laperfecţie realităţile militare internaţionale, şi eraconştient de importanţa operării unor reforme militarede profunzime. Răscoalele au demonstrat că a armată,legată de teritoriul din care i se recrut efectivul, nupoate fi capabilă să manevreze forţele, rezervele. Generalul Radu R. Rosetti notează în a cest sens:„Averescu – stăruitor, priceput ostaş, destoinic,cunoscând bine armata şi lipsurile ei… socotea că eranevoie să se modifice organizarea armatei şi să seînnoiască gradele generalilor şi ofiţerilor superiori”. Şiîn consecinţă, propunea ca promovarea în grade să sefacă după faptele şi calităţile concrete ale fiecăruiofiţer, cunoscute de toată armata, şi nu „prin semnăturide birou”. La 10 mai 1908 colonelul Arthur Văitoianu primigradul de general. Pe merit. Se dovedi un militar pecinste, recunoscut de toată lumea cât de cât iniţiată. Numai prin optimizarea structurilor organizatorice,prin îmbunătăţirea selecţionării şi pregătirii cadrelor,prin perfecţionarea instrucţiei trupei şi prinachiziţionare de armament modern, muniţie şi tehnică deluptă din străinătate, considera Averescu, armata ro mânăputea fi „adusă” la standardele europene. Promova hotărât ideea că „numărul este un elementfoarte important, numai când este clădit pe calitate. Fărăaceastă condiţie, numărul reprezentă un factor de 29
  30. 30. slăbiciune (n.n. – M.N.), o ficţiune, o putere presupusă,şi nimic mai dezastruos nu poate fi pentru o armată, carepune temei pe o astfel de amăgire”. Admirabil. Averescu a adus la cunoştinţa Parlamentului că lasfârşitul anului 1907, începutul anului 1908 se pregăteade cineva o răscoală similară celei din februarie 1907.Însă ele au fost prevenite de armată. De acţiunilecalificate ale armatei! Generalul privi spre sală şi nuoferi detalii, invocând glumeţ… interese superioare destat. Serviciile secrete de informaţii şi contrainformaţiiale Armatei Române, organizate şi legalizate deAverescu şi conduse de Arthur Văitoianu, au dat astfelprimele roade. Însă aceste structuri continuau să fie„tenebre” nelegalizate „cu pompă” iar extinderea lorputea provoca oricând o nouă criză politică. Averescu şiVăitoianu au decis să rămână la nivelul atins. Adoptarea de către cele două camere aleParlamentului, în martie 1908, a noii legi pentruorganizarea armatei, propusă (iarăşi) de Averescu, plasaarmata română la nivelele celor mai bune forţe armateeuropene. Discuţiile au fost aprinse, căci generalii, careprimiseră grade „prin blat”, şi aveau sprijin înParlament, au opus o rezistenţă de invidiat. „Dacăopuneau o aşa rezistenţă şi în luptă, armata română erasă fie de neînvins”, glumea Averescu. P.P. Carp, unul dintre liderii conservatori a datdovadă de cunoştinţe profunde în problemele militare,susţinând separarea cavaleriei de infanterie, recrutareape regiuni, permanentizarea infanteriei. S-a pusproblema numărului mare de generali pentru o armatăatât de mică ca cea a României. La Senat însă părţile „pro” şi „contra” legii erauaproape egale. Totuşi Senatul a votat în deplinăcunoştinţă de situaţia în care se afla atunci armataromână: 50 de voturi „pro” şi doar 5 contra. Regele Carol I, printr-un Înalt Decret din 29 martie1908, a promulgat legea respectivă.30
  31. 31. Legea, era o adevărată victorie a generaluluiAverescu, a restructurat substanţial sistemul militar: 1. Serviciul activ a fost fixat la doi ani pentru toatetrupele permanente, la trei pentru cavalerie şi la patrupentru marină. 2. Toată artileria de câmp a fost transmisădiviziilor. 3. Durata serviciului militar s-a redus la 19 ani,respectiv de la 21 la 40 ani. Serviciul s-a modificat şistructural: 7 ani în activitate, 5 în rezervă, 3 în miliţie,4 în armata teritorială. 4. Selecţionarea, pregătirea şi promovarea cadrelor,avându-se în vedere că aceste cadre, bine pregătite săînlocuiască cadrele prost pregătite, înrolate în armatăprin blat, prin favoritism. 5. Simplificarea modalităţilor de promovare asoldaţilor la gradul de caporal şi sergent, şi de recrutarea ofiţerilor activi din rândul sublocotenenţilor derezervă, după o pregătire prealabilă şi susţinerea unuiexamen. 6. Concesionarea unei fabrici de conserve care săîndestuleze armata în timp de pace şi să creeze un stocsuficient de război, care trebuia înlocuit în fiecare an cuo treime. Astfel generalul Averescu a mai demonstrat odată înplus că este nu numai un ilustru teoretic militar, generalrecunoscut pe plan internaţional, dar şi că ştie cum săconducă şi mari unităţi pe câmpul de luptă. În timpuldesfăşurării primelor manevre ale cavaleriei, văzând căgeneralii din subordine nu ştiau ce să facă pe câmpul deluptă, a preluat,la un moment dat, contrar dispoziţiilorlegale, comanda trupelor angajate, mai „colecţionând”astfel pe lângă Prinţul moştenitor Ferdinand, încă unduşman înverşunat – generalul Constantin Prezan, cares-a arătat necalificat în desfăşurarea manevrelor. Eraînsă favoritul Prinţului moştenitor Ferdinand... Averescu a fost criticat pentru reformele propuse.Una din critici consta în faptul că armata a scăzutnumeric, şi că astfel nu putea concura „potenţial” cuarmata Bulgariei şi Serbiei. 31
  32. 32. Mihai C. Vlădescu, un adversar ştiut a lui Averescuscria însă în 1923 „...Războiul este singurul criteriu deverificare a capacităţii combative a unei armate. Încampania din sudul Dunării din 1913, dar mai ales încea din toamna anului 1916, numărul prea mare alsoldaţilor şi a marilor unităţi a fost un handicap seriospentru armata română. La intrarea în război la mijlocullunii august 1916, armata română dispunea de circa800000 de oameni, prost înzestraţi şi instruiţi, iarinsuccesele pe câmpul de luptă s-au ţinut lanţ. Înschimb, în vara lui 1917, armata română cu un număraproximativ de 450000 de militari, dar care beneficia deo bună înzestrare şi instruire, a obţinut victoriile de laMărăşti, Mărăşeşti, Oituz. Generalul Averescu caîntotdeauna, în ce priveşte problemele militare, a avutdreptate...” În decembrie 1908 Ion I.C. Brătianu a devenitliderul liberalilor şi prim-ministru, căruia nu-i conveneaca în guvernul pe care îl conducea să se afle şiAverescu, care, între timp, se apropiase de TakeIonescu, pe care Brătianu îl considera cel mai periculosom politic din tabăra opoziţiei. Pe Averescu şi Ionescui-au apropiat inclusiv originea lor socială. Dincolo deafinităţi politice şi doctrinare. * * * La balul pentru Anul Nou 1909, dat de CurteaRegală, a fost invitată, fireşte şi familia Averescu. Clo,care se apropia de 45 de ani, arăta extraordinar, primindcomplimente nu numai de la bărbaţi, dar şi de la…doamne. Era însă conştientă, că majoritatea„co mplimentărilor” nu erau sincere, toţi îşi făceau unfel de „datorie” faţă de „eroul naţional”, cum era numitîn presă soţul ei, generalul Averescu. * * * … De ei se apropie Prinţesa Maria, soţia Prinţuluimoştenitor Ferdinand, care trecuse pu ţin de 35 de ani,însă arăta minunat, fiind însoţită de una din froilein, încare Averescu a recunoscut-o pe Florica. Averescu şi32
  33. 33. Clo au făcut o plecăciune în faţa ei, aşa cum cereaeticheta. - Bucuroasă să vă întâlnesc aici, în seara asta –spuse principesa, întinzându-i lui Averescu mâna şiprivindu-l ţintă în ochii. El îi suportă privirea,sărutându-i mâna şi privind-o direct şi cu sinceritate înochi. Scena se cam prelungi, peste orice măsurăprotocolară. Froilein tuşi, mai tare decât cerea eticheta,şi principesa îşi retrase mâna. Făcu o plecăciune plinăde afecţiune spre Clo. - Nu ne cântaţi nimic, doamnă general Averescu?întrebă principesa uşor tulburată de atingerea acestuigeneral chipeş şi frumos. - Nu, Excelenţă, nu mai cânt. Nu mai am voce –răspunse cald, amabil şi direct Clo, care nu voia săcânte pentru această femeie considerată uşor „libertină”.Văzu cum se uita la soţul ei. - Păcat, păcat… Peste câteva clipe Clo uită de principesă. Prea mareera diferenţa dintre o principesă şi un general provenitdintr-o familie modestă. Dacă de Alessandro al ei se„lega” o froilein care o însoţea pe o principesă, atunciavea temei de gelozie. Însă cu Prinţesa… Despre faptul că soţul ei ar fi un fel de Don Juan i-au şoptit mai multe doamne. Ea vedea însă altfellucrurile îşi avea propria percepţie despre aceste relaţii.Când aceste şoapte s-au înteţit, ea a răspuns clar şipublic: „Soţul meu este cum este. Şi aşa cum este, esteAlessandro al meu. Vă rog să-l lăsaţi în pace…” Această declaraţie, această stimă sinceră pentru soţ,în pofida tuturor bârfelor, era ceva nou pentrumentalitatea românească. Averescu, însă, nu era atât de naiv ca Clo. El văzufocul ce ardea în ochii principesei, când ea îl apucăstrâns de braţ. Nu-şi putea închipui, că o principesă să-şi permită aşa ceva! Însă el avea experienţa relaţiilor cufemei din toate păturile sociale, inclusiv dinaristocraţie. Şi înţelese că are o şansă… Clar, nu el vaface primul acest pas. 33
  34. 34. …Ca Averescu să fie demis din funcţie, liberalii auprocedat de fapt mişeleşte, strecurându-i lui AlexandruMarghiloman, liderul conservator, informaţii falsificatedespre, chipurile, mari încălcări produse în armată. L-aufolosit pe un ofiţer, Victor Verzea, care a falsificatdemersul. Ulterior acest ofiţer a fost descoperit că făceaspionaj în favoarea Puterilor Centrale. Averescu a răspuns la toate punctele numite deMarghiloman. Ulterior acesta a notat franc „...răspunsullui Averescu a fost credibil...”. Averescu purta tratative de perfecţionare aArsenalului armatei cu firma germană „Krupp”, cea mairenumită pe atunci structură producătoare de armamentde o calitate deosebită. Se presupune că înlăturarea luiAverescu a urmărit tocmai blocarea acestei (eventuale)concesiuni. După seara de Anul Nou n-o mai văzu pe principesă.Ocupat cu treburile tot mai numeroase ale ministerului,cu combaterea a tot felul de zvonuri şi chiar minciunilansate non-stop de liberali, Averescu uită total de ea. Ea însă n-a uită de el. Într-o zi se pomeni cuprincipesa şi cu câteva froilein din anturaj la minister,fapt care îi miră pe o bună parte din angajaţi. Subpretextul anunţat de cunoaştere a condiţiilor de muncă aangajaţilor, principesa se întâlni astfel cu ministrul,care îi puse imediat la dispoziţie cabinetul. - Bucuroasă să vă văd, domnule ministru, începuprincipesa şi îi întinde mâna. Averescu i-o sărută cumultă armonie, toată gingăşia. Principesa nu se grăbeasă-şi retragă mâna. - Sunt încântat de vizita Excelenţei Voastre, rostiAverescu ţinând-o în continuare de mână. - Abia am găsit un pic de timp liber ca să vă potface o vizită de cunoaştere. Rosti ea şi nu-şi lua ochii depe el - Vă mulţumesc de atenţie, principesă, sunteţioricând binevenită la noi – avea privirea coborâtă,deşi… continua să-i reţină involuntar mâna întinsăpentru salut.34
  35. 35. După a treia întâlnire Prinţesa nu mai adormi ca lacelelalte. Îmbrăţişându-l şi sărutându-l cu pasiune, ea îispuse: – eşti mult mai bun decât mi s-a vorbit, domnulegeneral. El nu spuse nimic. Doar o sărută pe umăr. La 3 martie 1909 generalul Alexandru Averescu afost scos din funcţie. Cooptat în guvern ca „salvator al Patriei”, a fosttrădat de acei, pe care îi servise atât de mult îngroaznicul 1907. Dar Averescu n-a fost totuşi înlăturatcomplet din armată. Nici n-a fost trecut în rezervă. Funumit comandant al Diviziei I-i infanterie... Ridicol. Ca urmare a luptei cu clanul politic Brătianu, cuoponenţii săi politici şi militari, în primăvara anului1909 lui Averescu i se activiză vechea boală – oftica(tuberculoza). Slăbi mult, forma militară atârna ca peharag, ochii înfundaţi, maxilarele evidenţiate mult.Pentru a-şi atenua semnele de pe faţă, şi-a lăsat barbă,care i se potrivea de minune. Părinţii nu-i mai erau în viaţă, nu erau în viaţă nicibătrânele care l-au lecuit în toamna lui 1878. Clo îl tratacu toate mijloacele medicale cunoscute pe atunci. Însăboala nu dispărea, dar nici, adevărat, nu progresa. În aprilie 1910, partidul liberal aflat la putere, apromulgat o nouă lege de organizare a armatei, propusăde generalul Grigore Crăiniceanu, ministru de război,care a anulat o parte din prevederile legii din 1908.Noua lege a mai fost modificată în 1911 şi 1913. Dinlegea lui Averescu rămas doar permanentizareainfanteriei. * * * În toamna anului 1911 împrejurările l-au plasat dinnou pe generalul Alexandru Averescu pe arena politicăromânească. La 18 noiembrie 1911 Averescu a fost numit şefulMarelui Stat Major, înlocuindu-l pe generalul VasileZottu. Această revenire a fost posibilă datorită instalăriila putere a partidului conservator, la 28 decembrie 1910,în frunte cu P.P. Carp, şi numirii generalului Nicolae 35
  36. 36. Filipescu în calitate de ministru de război. Acesteinumiri s-a opus unul din liderii partidului conservatorAlexandru Marghiloman, care provocase la sfârşitul luifebruarie 1909 demisia lui Averescu din fotoliulministrului de război. Atitudinea lui Marghiloman acondus la un conflict dur cu Nicolae Filipescu. După cum nota la acel timp generalul Radu R.Rozetti: „Aducerea lui Averescu în capul Marelui StatMajor fu unul din ultimele acte ale lui Nicu Filipescu caministru de război.” La 28 martie 1912, criza în tabăra conservatoare s-aînteţit. În fruntea guvernului veni Titu Maiorescu, carel-a demis din funcţie pe ministrul de interne AlexandruMarghiloman şi pe ministrul de război Nicu Filipescu,înlocuit de generalul Ion Argetoianu, cu care Averescuavea relaţii foarte bune. Peste şase luni Argetoianu afost schimbat de generalul Constantin Hârjeu, cu careAverescu avea relaţii tensionate… Nota bene! Radu Ştirbei, apropiatul Curţii Regale, i-a spus luiMarghiloman că Prinţul moştenitor Ferdinand nu va fimulţumit de numirea lui Averescu la această înaltăfuncţie, că el are candidatura sa, anume pe generalulConstantin Prezan. Dar din teama faţă de Regele CarolI, se va arăta mulţumit. Marghiloman notează la 27 decembrie 1911:„Ştirbei m-a căutat spre a mă lăsa să înţeleg că laCotroceni, palatul prinţilor moştenitori, ar fi îngrijoraredespre Averescu, că el ar căuta să vorbească rău pePrinţ, că înainte de reintrarea în graţie a fost la Berlin,unde zilnic vedea pe Kinderlen şi de acolo ar fi venitimpunerea...” Iar s-a recurs la falsificări, la minciuni scorniteprobabil tot la Cotroceni, precum că generalul Averescua vrut să se angajeze în armata rusă, însă ceva n-a mers.Se făcea tot posibilul ca el să nu fie numit la acestînsemnat post în orice armată. Marele Stat Major al armatei române a fost înfiinţatîn 1882, şeful căruia avea o poziţie net inferioarăministrului de război. Această funcţie se considera ceamai înaltă din ierarhia militară în timp de pace, funcţia36
  37. 37. de ministru fiind ocupată şi de oameni politici, care nuse pricepeau la militărie, şi de militari de profesie, eraconsiderat ca administrator. Averescu anterior, fiind în funcţie de ministru derăzboi, şi Nicolae Filipescu, ca ministru de război aupus nu odată problema privind consolidarea poziţiilorşefului M. St. M. la conducerea armatei. Marele Stat Major al armatei române era presat atâtde ministrul de război, cât şi de Inspectoratul general dearmată, condus de Prinţul moştenitor Ferdinand, care eraajutat de colonelul Dumitru Iliescu. Inspectoratul „seamesteca” masiv în activitatea organizatorică şi deinstruire a armatei, fapt care nu i-a plăcut lui Averescu. Susţinut de ministrul de război Nicolae Filipescu,care avea o părere proastă despre Prinţul Ferdinand,Averescu începu lupta cu Inspectoratul pentru ridicareaprestigiului şi autorităţii şefului Marelui Stat Major,concentrând toată pregătirea de război a armatei înmâinile sale, scăzând simţitor rolul Inspectoratuluigeneral în armată. Prinţul moştenitor Ferdinand a încercat prin diferitemetode să recapete influenţa în armată, pierdută odatăcu numirea lui Averescu în funcţie de şef al M.St.M.Însă evenimentele din Balcani, şi urmările ce au avutloc, au ridicat nespus de mult prestigiul Marelui StatMajor şi, nemijlocit, autoritatea generalului AlexandruAverescu. În final, Prinţul făcu un gest inteligent şi seretrase. La 1 aprilie 1912 generalul de brigadă AlexandruAverescu a fost avansat la gradul de general de divizie. La această ceremonie va asista şi principesa, care searătă a nu-l mai recunoscu pe Averescu. Unde era acelgeneral chipeş, bine făcut, cu care ea îşi petrecuanumite zile de o satisfacţie senzuală nemaipomenită.Îşi amintea des de el, mai ales când făcea dragoste dedouă minute cu soţul... sau cu noul său amant... Acum alături de Rege sta un general uscăţiv, cubărbuţă, însă tot atât de frumos. „Interesant, a rămas totatât de… „puternic”?, se întrebă principesa. Voia săvorbească cu el, să-l sărute… 37
  38. 38. El însă nu-şi aruncă niciodată privirea spre ea.Parcă nici nu exista. „Poate nu i-a plăcut atunci. Ori seteme să înceapă a doua etapă” – se gândi ea. Trebuiecumva să-i atragă atenţia... * * * Evoluţiile politico-militare din Europa de Sud-Est,începute în iulie 1908 prin răscoala „junilor turci”,proclamarea independenţei Bulgariei la 22 septembrie1908, anexarea de către Imperul Austro-Ungar a Bosnieişi Herţegovinei, au creat o atmosferă tensionată, zonabalcanică devenind din nou o problemă incendiară aEuropei. Aceste evenimente au condus la încheierea uneialianţe între ţările balcanice împotriva ImperiuluiOtoman, pentru împărţirea teritoriului turcesc.Componenţa alianţei: Bulgaria, Serbia,Grecia,Muntenegru. România, nu avea pretenţiiteritoriale către Imperiul Otoman şi a refuzat să sealăture aliaţilor. La începutul lunii octombrie 1912 aliaţii, pe rând,au declarat război Imperiului Otoman. Acţiunile militares-au desfăşurat pe diferite teatre de război. Armata turcăîn majoritatea luptelor a fost învinsă. După încheierea păcii între Bulgaria şi ImperiulOtoman, la 20 noiembrie 1912, ceilalţi aliaţi aucontinuat totuşi luptele. Conferinţa de pace, care urma să pună capătprimului război balcanic a avut loc la Londra, pe data de3 decembrie 1912. Imperiul Otoman, nemulţumit decedările teritoriale la care a fost obligat, la 17 ianuarie1913 a întrerupt negocierile. Operaţiunile militare, careau epuizat ambele părţi beligerante au continuat. La 26 noiembrie 1912 o importantă delegaţie rusă înfrunte cu marele duce Nikolai Mihailovici Romanov,care avea în componenţa sa şi pe baronul May endorf,prinţii Bagration şi Trubeţkoi au sosit la Bucureşti.Ţarul Rusiei Nikolai II, prietenul şi subordonatul militaral Regelui Carol I în Războiul pentru Independenţă din38
  39. 39. 1877-1878, i-a trimis un cadou meritat pe deplin deRege – un baston de feldmareşal al armatei ruse.Delegaţia a luat parte şi la manifestările ocaziţionate deaniversarea cuceririi Plevnei. Însă scopul principal a fost de a-i sugera Românieisă se alăture coaliţiei balcanice, care lupta cu otomaniişi să părăsească de urgenţă Tripla Alianţă. În decembrie 1912 Averescu a elaborat un studiustrategic ”Memoriu asupra unei eventuale invazii înBulgaria de Est.”, în care analiza posibilităţile armatelorbulgară şi română, situaţia politică la acel mo ment. Înce privea forţele armate, armata română era superioarăîn comparaţie cu cea bulgară. Însă aspectul politic era îndefavoarea României, căci atacul asupra Bulgariei,armata căreia lupta contra otomanilor, adică „apăracreştinătatea” după cum declara Bulgaria, puteaconduce, prin tot felul de manevre de culise la izolareaRomâniei pe plan internaţional. Către anii 1912-1913 Europa era deja împărţită îndouă mari coaliţii de forţe. Pe de o parte exista TriplaAlianţă, pe cealaltă – Antanta. Ambele exprimauinterese opuse în Peninsula Balcanică, fapt binecunoscut încă până la declan şarea crizei balcanice. România a fost pusă în faţa unei opţiuni decisivepentru viitorul său, fiind din 1883, membră a TripleiAlianţe, fapt care a protejat-o în timp de câteva deceniipe plan extern, dându-i suplimentar posibilitatea de a sedezvolta mai uşor în plan social, şi creând numeroaseposibilităţi de concentrare a eforturilor asupramodernizării societăţii şi dezvoltării economieinaţionale. Regele Carol I şi numeroşi politicieni se pronunţaupentru păstrarea alianţei tradiţionale. Dar susţinereaBulgariei de către Imperiul Austro-Ungar în crizabalcanică nu-i convenea României, care nu dorea să aibăla sudul Dunării un mare stat bulgar, bine înarmat deImperiu şi, suplimentar, cu importante pretenţiiteritoriale faţă de România. 39
  40. 40. Desprinderea de Tripla Alianţă putea avea urmărigrave în plan extern, luând în consideraţie şi intenţiileexpansioniste clar demonstrate de către Imperiului Rus.Totodată, şi viaţa politică internă era deosebit detensionată. Clasa politică românească nu avea oatitudine clară şi asumată public faţă de situaţia ce secrea în Balcani. Înainte de desfăşurarea acţiunilor militare înBalcani, marile puteri au încercat să atragă România departea lor. Însă Regele Carol I a păstrat neutralitateaţării, evitând alinierea ei la una din puteri. În acelaşitimp a avertizat, că dacă în regiunea balcanică se vorproduce modificări teritoriale, România îşi păstreazădreptul de a interveni pentru a-şi apăra interesele. Seavea în vedere în special rectificarea graniţei dinDobrogea, ajungându-se până la nord de Varna, teritoriutrasat încă din 1878. O problemă era şi soarta românilordin Macedonia, România cerând îmbunătăţirea soarteilor, condiţiei lor etnice, a drepturilor naţionale, sociale,culturale. La 23 ianuarie 1913 a fost reînnoit tratatul cu TriplaAlianţă. Totuşi, la 15 februarie 1913 guvernul român aanunţat cele şase mari puteri europene, că în conflictulbalcanic România a păstrat neutralitatea, atâta timp câtputerile mari au păstrat statu-quo-ul convenit. Însă guvernul român n-a fost auzit, şi România afost nevoită să-şi afirme doleanţele şi să-şi apereinteresele. Guvernul bulgar însă, spre surprinderea tuturor, aacceptat propunerea, fapt care l-a pus în gardă peAverescu. Ştiind comportamentul bulgarilor, le ghiciintuitiv planul. Pentru a-şi asigura neutralitatea,neimplicarea României, ceda teritorii neînsemnatepentru ea, ca apoi să poată procura alte teritorii, multmai avantajoase. (Evenimentele ce au urmat peste câtevaluni, când Bulgaria a atacat neprovocată Serbia şiGrecia, i-au confirmat percepţiile lui Averescu). Fără a pierde timp pornind de la situaţia creată,după o întrevedere cu Regele, care l-a susţinut,40
  41. 41. Averescu intensifică activitatea de pregătire şi dotare aarmatei române, planifică în amănunt tactica şi strategiaunei eventuale implicări în război. În 1900 locotenent-colonelul Alexandru Averescu, ca şef al secţiei întâi aMarelui Stat Major, a elaborat un plan bine chibzuitnumit „Ipoteza A”, în care prevedea implicareaImperiului Rus, şi un eventual război cu Rusia, în cazulunui atac forţat asupra Bulgariei. În perioada de 18-26 aprilie 1913 la Petersburg aavut loc o conferinţă a marilor puteri la care s-a semnatun protocol care prevedea că oraşul Silistra împreună cuun teritoriu de 3 km în jur, intra în componenţaRomâniei. Bulgaria, care împreună cu aliaţii săi semnaseTratatul de la Londra din 17 mai 1913, mai apoi s-aconsiderat păcălită de aliaţi la împărţirea teritoriilorluate de la Imperiul Otoman. Având în spate ImperiulAustro-Ungar, ea hotărî să recupereze unele teritorii dinSerbia şi Grecia, urmând să formeze, în final MareaBulgarie, slogan, care preocupa activ opinia publică,viaţa socială şi politică bulgară, şi să-şi impunăhegemonia în Balcani. Pe data de 16 iunie 1913, Bulgaria, fără a declararăzboi, a atacat Serbia şi Grecia. Armata Bulgară,condusă de generalul Kolev, lupta cu succes, ocupândtot mai multe teritorii. Armatele sârbă şi greacă seretrăgeau, având pierderi mari în oameni şi tehnică. Acţiunile Bulgariei au condus la destrămareaalianţei balcanice, plasând România în prim-plan. De eadepindeau acum atât soarta războiului, cât şi viitoareaconfiguraţie politico-statală din regiunea balcanică.România a dat de înţeles, că agravarea situaţiei n-opoate lăsa indiferentă. De acest fapt au luat cunoştinţăBelgradul, Atena şi Sofia. Austro-Ungaria a dat deînţeles că nu-i contra ca România să ocupe paşnicregiunea Turtucaia-Balcic, numai să nu intervină cuforţele militare în acest război. Pe de altă parte Rusia, Franţa şi Italia au cerutguvernului român să concentreze forţe mari la graniţa cuBulgaria, ameninţând-o cu un atac din spate. 41
  42. 42. În primul şi în al doilea război balcanic, care auurmat în scurt timp, armata bulgară a fost condusă deşeful Marelui Stat Major al Armatei bulgare generalulIvan Kolev (în prima mea carte-Nicola Kolev), prietenulde copilăria al generalului Averescu, bulgar basarabian,originar dintr-o comunitate bulgară adusă în Basarabiade ruşi pe la sfârşitul secolului XVIII în cadrul politiciiacestora de modificare a componenţei etnice ateritoriilor ocupate. Participant la Războiul pentru Independenţă din anii1877 – 1878 în componenţa Regimentului de CavalerieIsmail, trecu şcoala militară română, primind împreunacu Averescu grad de ofiţer şi comandând, ca şiAverescu, un pluton de cavalerie din Regimentul deCavalerie Ismail. Împreună cu colonelul armatei române Stoianov, şiacesta bulgar basarabian, născut în satul Cubei, judeţulBolgrad, au format armata bulgară. Averescu, care erapildă pentru Stoianov, şi pentru Kolev, purta încăepoleţi de maior, când Kolev deveni general al armateibulgare în curs de constituire definitivă. Armata bulgară comandată de generalul Kolev aobţinut câteva victorii strălucite în luptele cu turcii,devenind un adevărat erou naţional. * * * Familiile Averescu şi Kolev continuau să-şi menţinărelaţiile de prietenie . Clo şi copiii au fost de câteva oriîn vizită la Sofia. Erau prietene bune cu Luminiţa, soţiaromâncă a lui Kolev, originară din Bucureşti, care îşivizita des părinţii, fraţii. Atunci stătea săptămâniîntregi, făcând vizite regulate familiei Averescu. Clo erabucuroasă, de ea, aveau ce discuta, şi aveau ce-şi amintidin tinereţe. Luminiţa avea doi copii şi trei nepoţi, care,datorită ei, ştiau la perfecţie limba română… La sfârşitul lunii mai 1913, Averescu primi oscrisoare de la diplomaţia bulgară în Bucureşti, princare era anunţat că şeful Marelui Stat Major al Armatei42
  43. 43. bulgare intenţionează să-i facă o vizită neoficialăŞefului Marelui Stat Major al Armatei române. Kolev veni direct la Averescu acasă. Nu se văzusemai mult de un an. - Ai mai cărunţit un pic, spuse zâmbind Averescu. - Cam ca tine după reprimarea răscoalelor ţărăneşti,răspunse acesta râzând. - Da, războaiele nu te prea fac să înfloresc. Ştii dince cauză mi s-a deschis boala veche? Tot din emo ţii,griji. - Cinstit să-ţi spun, am venit de fapt la tine să măodihnesc, să mă relaxez puţin, să uit de toate cele. Măîntreb din ce în ce mai des: de ce doream atât de mult săfim generali? Ai vreun răspuns? - Nu. Sunt obosit şi eu la culme. Lupta asta pentruinfluenţă în Armată îmi este extrem de neplăcută, contramea se folosesc metode de-a dreptul murdare. - Cu cine lupţi acum? - Cu Prinţul moştenitor Ferdinand. Nu cu el însuşi,ci cu cei care stau în spatele lui, care nu vor să facănimic pentru Armată. - Generalul Stoianov, Dumnezeu sa-l ierte, tepreţuia extrem de mult. Ştii doar. Şi nu odată ţi-a propussă treci în Armata bulgară. - Ştii şi răspunsul meu. - Da. Dar spune-mi, dacă pot să te întreb, ce lucruriai mai introdus în armată? Nu-ţi cer deloc informaţiesecretă. Nu mă interesează. Avem şi noi destui inginerişi specialişti străini care ne umflă capul cu idei, fără săia în consideraţie posibilităţile economice a ţarii. - Nu e nimic secret. Perfecţionez sistemul deorganizare şi instruire. - Şi cum merge? - Parcă bine. Însă dacă moare Regele Carol I,Ferdinand o să facă praf din toate ce am făcut. Pare sănu-l intereseze absolut deloc problemele Armatei, îiplac numai intrigile politice. - Nu te invidiez. Cu un astfel de inamic îţi va fi câtse poate de greu. 43
  44. 44. - Vom vedea. Vreau să te felicit cu biruinţeleobţinute asupra Turciei. Nu cunosc ce manevre a-iînfăptuit, dar a mers bine. - Îţi spun dacă te interesează. - Nu. Primesc azi-mâine un raport detailat. Kolev se uită lung la Averescu, însă nu spuse nimic.Bănuia demult că are pe cineva în statul său major, careaduna informaţia necesară. Dar nu credea că pentruRomânia. Intră Clo. Averescu se grăbi să-l liniştească: - Nu e ceea ce crezi. - Hai băieţi la masă. V-am pregătit mâncareavoastră preferată – mămăligă cu jumări şi brânză deoaie. Să vă amintiţi de copilărie, de tinereţe. Doi bătrânicamarazi. Râse. - Clo, ca întotdeauna eşti admirabilă. Are marenoroc Alexandru! - Nu, eu am noroc de el, îl contrazice ea. - Alt răspuns nu aşteptam. Nici nu l-aş fi acceptat,râse Averescu, luând loc la masă. Au servit mai întâi un vin franţuzesc. După careAverescu se grăbi să-i propună: - Amice, eu zic să bem şi un vin de al nostru,ţărănesc. - Cu deosebită plăcere. Şi-au amintit de copilărie, de seminarul teologic dinIsmail unde s-au cunoscut. Cuno ştinţă care s-atransformat, cu anii într-o prietenie pe viaţă. - Sandu, am o întrebare care nu-mi dă pace de untimp încoace... - Spune. Te ascult. - Se poate întâmpla că vom lupta unul cu altul... Averescu îl privi atent. Vorbea serios. - Spuse: Noi suntem o ţară paşnică. Să nu teîndoieşti. - Orice se poate întâmpla. Cum va rămâne cuprietenia noastră?44
  45. 45. Stăteau amândoi la masă. Averescu sorbi puţin vin.Clo se porăia undeva cu nepoţelul. Kolev aşteptarăspunsul. - Prietenia adevărată nu se va strica la primagreutate. Nu cred că noi doi să ajungem să luptăm corpla corp. Vor lupta eventual armatele conduse de noi.Acolo se va vedea doar cine din noi este un pic maideştept şi cui îi va zâmbi norocul. Sper însă să nuajungem la asta. - Şi eu cred. Am întrebat aşa... Nu te supăra. - Nu mă supăr. Te înţeleg. Însă Averescu simţi intuitiv că Kolev nu e sincerpână la capăt. De fapt, nici nu trebuia să fie... Oricumceva se pregăteşte. Însă ce? Kolev a mai rămas în ospeţie două zile. Ziua mergeala ambasadă, se plimba prin oraş. A mai avut câtevaîntâlniri. Seara discutau pe diferite teme. S-au despărţitca întotdeauna, prieteneşte şi cu speranţa că se vor maiîntâlni... * * * Margaret, gravidă cu al doilea copil, venea din ce înce mai rar pe la părinţi. Se simţea cam prost. Însă doreasă-şi vadă cât mai des fiul, pe care acum i-l educaupărinţii. De fapt numai Clo, căci Averescu era mereu laserviciu. În 1908 au plecat cu Mihai în Germania, unde acestaa fost operat din nou. Nu era acel Mihai „frumos,frumos”, însă faţa i se schimbase spre bine. În 1911Mihai primi grad de căpitan. Fără ajutorul nimănui.Socru său, generalul Averescu era încă în „exil”.Comanda Divizia I de infanterie, şi nu avea nici oinfluenţă în Armată. A fost numit comandant deescadron. Margaret îşi amintea des de aceşti şase ani trăiţiîmpreună... Mai cu seamă cu m s-a măritat... Sau… cuml-a însurat pe Mihai cu ea... După ce i-au fost scoase bandajele şi Mihai îşivăzut faţa, acesta căzu într-o stare de depresie totală.Nu ştia cum să-i spună lui Margaret, că el nu mai poate 45
  46. 46. să-i fie pereche. Se spulberaseră toate visele la ocăsnicie trainică. Era complexat rău. Iniţial ea nuînţelegea nimic. Când îşi dădu seama despre ce eravorba, îl certă aspru. - Cine ţi-a permis să hotărăşti pentru mine? Nu firidicol. Nu faţa îţi iubesc ci pe tine, vorbea cu duritate.Cine? repetă ea. Mă aranjează perfect cum eşti. Altulnu-mi trebuie! Trebuie să reţii ce ţi-am spus şi să teopreşti. N-ai nici un motiv să-ţi plângi copilăreşte demilă. - Margaret, ştii cât de mult te iubesc. Dar uneorimi-e groază să mă uit la mine, îmi închipui ce simţi tu!Nu pot să-ţi stric viaţa. Nu eram în stare să-ţi spun…Acum uite că ţi-am spus. Însă tu ai început şi mi-aiuşurat chinurile. Acum ştii părerea mea. - Şi asta e tot? - Mai trebuie ceva? - Da. Ai uitat să-mi spui când fixăm ziua nunţii. - Glumeşti? părea năucit. - De fapt nu mai am ce vorbi cu tine, se întoarse şipleacă. Se duse la mama lui şi îi povesti totul. - Fiica mea, pe obrajii doamnei se prelingeaulacrimi, sincer vorbind, la un astfel de gest, la o aşajertfire din partea ta nu mă aşteptam. Nu e o treabăuşoară. Dar dacă totuşi eşti decisă, mă bucur enorm.Mersi pentru tot ce faci. Dumnezeu să vă aibă în pazasa, să vă ocrotească de rele. Ziua nunţii o numeşti tu. Osărută pe ambii obraji. Şi-i făcu semnul crucii. A fost o nuntă frumoasă, cu o mireasă excelentă şicu un mire care părea mult mai frumos lângă ea. Lasolicitarea invitaţilor, Clo îşi aminti că a fost primadonaOperei din Milano. Acompaniată acum de Margaret, darnu de Rodica, care uitase ce e pianul, cântă aşa, cumcântase cândva pentru el, pentru Alessandro al ei, decare se îndrăgostise. Aplauzele care au urmat i-auamintit de zilele de glorie şi de fericite când îl aşteptape Alessandro să vină din Torino. Soacra, după cum îi promisese, se împrieteni cu ea.O prietenie caldă şi sinceră. După operaţie, când faţa ise schimbase spre bine, Mihai fu rechemat la regiment.46
  47. 47. * * * La 20 iunie1913, regele a decretat mobilizareaarmatei care s-a desfăşurat în bune condiţii şi s-aîncheiat la 27 iunie. Efectivul armatei a crescut la circa510 000 de militari, aproape 8000 din ei fiind ofiţerioperativi. Cauza mobilizării a fost înrăutăţirea situaţieidin regiune, ca urmare a înteţirii luptelor între foştiialiaţi. Prin Înaltul Decret regal nr. 4639 din 24 iunie 1913,Prinţul moştenitor Ferdinand a fost numit Comandant alArmatei de operaţii. Generalul Alexandru Averescu afost numit Şeful Statului Major al Armatei de operaţii.Deşi se ştia despre relaţiile proaste dintre cei doi, înmo mentele de responsabilitate ei au colaborat foartebine, stârnind bucuria Regelui şi mâhnirea celor dinanturajul Prinţului. Armata bulgară, comandată de generalul Kolev seapropia de Belgrad, când regele Serbiei i se adresăRegelui Carol I cu rugămintea de a interveni şi a opriarmata bulgară, salvând tronul regal. Guvernul asprijinit propunerea Regelui ca armata română săintervină ca o forţă de pacificare. Diplomaţia bulgară afost anunţată despre această decizie. Bulgariei i s-apropus să-şi oprească înaintarea armatei spre Belgrad. Însă bulgarii, încurajaţi probabil şi de victoriileobţinute relativ uşor dar şi de Imperiul Austro-Ungar, audeclarat că nu renunţă la ofensivă. Regele Carol I s-aadresat din nou personal regelui Bulgariei. Nu urmă niciun răspuns. România a fost pusă în situaţia când nu mai aveaaltă soluţie decât de a declara război Bulgariei. Ceea cea şi făcut la 27 iunie 1913. Generalul Alexandru Averescu a elaborat „Ipotezanr. 1 bis” ca bază principală pentru acţiunile armateiromâne la Sud de Dunăre şi planul de operaţii bazat pe„Memoriul privitor la îndrumarea operaţiunilor armateiromâne în cazul că ar interveni în conflictul sârbo-bulgar”, definitivat la 17 iunie 1913. În acest memoriu 47
  48. 48. Averescu stabilea că principala acţiune va fi îndreptatăspre a înfrânge grosul forţelor bulgare, iar o alta,secundară, din Dobrogea, până la aliniamentul Rusciuk-Varna, va fi dictată de considerente politice, cateritoriul ocupat urmând să intre în componenţa statuluiromân. Au fost formate două grupări de forţe – ArmataPrincipală de operaţii, formată din 4 corpuri de armatăcu 8 divizii şi două rezervă, care s-a concentrat întrerâurile Olt şi Jiu, şi Corpul de Dobrogea, compus dinCorpul 5 armată cu două divizii de operaţii şi unarezervă. La 1 iulie Armata Principală de operaţii era dejaconcentrată la nord de Dunăre, gata de debarcare pemalul opus. Marele Cartier General şi-a instalat punctulde comandă la Corabia, în jurul căreia erau dislocateCorpul 2 şi 4 de armată. MCG a decis trecerea Dunăriiprin două sectoare: pe la Corabia şi Bechet şi la 2 iulie1913 armata română a trecut Dunărea şi înaintă rapidspre Sofia. După debarcarea armatei pe malul de sud al Dunării,la Corabia sosi Regele şi suita sa, care împreună cusuita Prinţului moştenitor au format un fel de batalionde persoane fără ocupaţie concretă, circulând fără rostprin MCG, colaboratorii căruia nu puteau lucra. La unmo ment Averescu le-a interzis accesul pe teritoriulMCG. Regele n-a reacţionat la această acţiune, înschimb Ferdinand se arătă nemulţumit. A doua zi după sosirea sa la Corabia, Carol I l-achemat pe Averescu la el. - Domnule Averescu, folosindu-mă de moment, cândArmata română victorioasă înaintează rapid spre Sofia,aş dori să văd Plevna, redutele Griviţei, pe care cândva,în tinereţe, împreună cu dumneavoastră le-am luat de laturci. - Majestate, sunt la ordinul dumneavoastră. Însă amo rugăminte: suita rămâne aici. Ea numai va deranjaArmata. Prinţul moştenitor rămâne la Marele CartierGeneral. La întoarcere voi prelua conducerea trupelor.48
  49. 49. - Fie cum spuneţi, generale. Mâine de cu zoriplecăm. Cu noi se va deplasa şi ministrul de război,generalul Hârjeu. Ştiindu-vă relaţiile vă rog să nu văopuneţi. - Majestate, sunt soldat român şi dorinţa Regeluimeu pentru mine e ca un ordin. Îmi permiteţi să plec casă ordonez pregătirea deplasării? - Da, generale. Şi vă rog, ordonaţi să fie chemat lamine Prinţul Ferdinand. Ce a vorbit Regele cu Prinţul a rămas taină. ÎnsăPrinţul ieşi de la audienţă foarte mâhnit. Ajunşi la Plevna, Regele, însoţit de generaliiAverescu şi Hârjeu, a privit îndelung prin lunetă, de pelocul unde atunci, în acel război, când era Comandantulforţelor unite ruso-române, era situat statul său major. Averescu, împreună cu Kolev, mai fuseseră pe aici,amintindu-şi de tinereţe, de luptele crâncene ce s-au dat. - Majestate, am mai fost aici cu comandantul actualal armatei bulgare, generalul Kolev, prietenul şipământeanul meu, cu care împreună am luptat lacucerirea redutelor Griviţa. - Nu mai spuneţi! Vă cunoaşteţi cu generalul Kolev? - Suntem prieteni cam de la 12 ani. A fost ofiţerromân, şi cunoaşte capacitatea de luptă a Armateiromâne. Nu cred că ne va ataca. Ştie că eu conducoperaţiunile militare şi va evita ciocnirea cu noi. - Credeţi în ce spuneţi? - Da, Majestate. Cred că-l va convinge pe regele săusă capituleze. - Deja s-au înregistrat ciocniri violente cubulgarii… Regele îl privi ţintă. - Însă biruinţa e de partea noastră! Şi aşa va fi. Văgarantez. Averescu şi statul său major se deplasa împreună cuArmata. Principele Ferdinand cu suita sa rămânearegulamentar în urmă. La unul din popasuri de Averescuse apropie generalul Constantin Prezan, primul favorital Prinţului Ferdinand, care numai ce sosise de la el. - Domnule general, vă transmit ordinul ExcelenţeiSale Principele Ferdinand de a opri înaintarea. 49
  50. 50. - Cu ce motivează Excelenţa sa? - Armata poate fi atrasă într-o ambuscadă. - Am înţeles, generale. Dar ideea respectivă e ideeadumitale pe care i-ai insuflat-o Principelui. Nu vă parecă ar fi bine să nu interveniţi în situaţii care vă depăşescînţelegerea? Generalul, care nu se aşteptase la o replică atât decategorică, se fâstâci. Averescu se întoarse şi reveni laocupaţia lui. După puţin timp generalul Prezan întrebă,de astă dată împăciuitor: - Ce să transmit Excelenţei Sale? - Să-mi ordone Excelenţa sa personal. Transmiteţi-ică Armata are o cavalerie bine instruită, care cerceteazădirecţiile de înaintare a trupelor. Lucru care trebuia să-lştiţi, generale. De atunci generalul Prezan n-a mai călcat pe lastatul major până la sfârşitul campaniei. Doar că o datăl-a trimis pe adjutantul său, maiorul Ion Antonescu, carese prezentă. - Am înţeles că te cheamă Ionel. Permite-mi să teîntreb, dragule, tu nu te-ai plictisit să-i porţi hârtiilegeneralului Prezan? Îţi propun să conduci un batalionoperativ. Vei simţi mirosul pulberii, şi vei avea cepovesti nepoţilor. Ce zici? - Nu vă supăraţi, îmi place postura, domnulegeneral! - Înţeleg. Şi înţeleg că ai şi un fel de simţ alumorului. Da, dar cum totuşi poţi lupta fără soţii decampanie! Prin ţul ştie de aceste femei? - Nu ştiu, domnule general... - Atunci spune-i generalului Prezan să se ocupe defemei. Acolo e la nivel. Fiind informat din timp, comandantul Armateibulgare, generalul Kolev încercă să taie drumul Armateiromâne ce înainta spre Sofia, retrăgând şi concentrândforţe considerabile din Serbia şi Grecia. Însă scăpămo mentul potrivit. La 8 iulie cavaleria Armatei româneplasată în avangarda ei, ajunse la porţile capitaleiBulgariei, care nu era apărată, a încercuit-o, aşteptând50

×