SlideShare a Scribd company logo
1 of 5
Download to read offline
Direc ia General Regional a Finan elor Publice Bra ov
Serviciul Servicii pentru Contribuabili
http: // bv.finantepublice.ro
Noi prevederi privind încadrarea în
activitatea de crea ie de programe pentru calculator introduse de OMFP nr. 835/2015*
ART. 1
(1) Angaja ii operatorilor economici care î i desf oar activitatea pe
teritoriul României în conformitate cu legisla ia în vigoare, al c ror obiect
de activitate include crearea de programe pentru calculator (cod CAEN
5821, 5829, 6201, 6202, 6209), precum i angaja ii persoanelor juridice
române de drept public beneficiaz de scutirea de impozit pe veniturile
din salarii, în conformitate cu prevederile Legii nr. 571/2003 privind Codul
fiscal, cu modific rile i complet rile ulterioare, dac sunt îndeplinite
cumulativ urm toarele condi ii:
a) posturile pe care sunt angaja i corespund listei cuprinzând
ocupa iile men ionate în anex ;
b) postul face parte dintr-un compartiment specializat de informatic ,
eviden iat în organigrama angajatorului, cum ar fi: centru de calcul,
direc ie, departament, oficiu, serviciu, birou, compartiment sau altele
similare;
c) de in o diplom acordat dup finalizarea unei forme de înv mânt
superior de lung durat sau de in o diplom acordat dup finalizarea
ciclului I de studii universitare de licen , eliberat de o institu ie de
înv mânt superior acreditat , i presteaz efectiv una dintre activit ile
prev zute în anex ;
d) angajatorul a realizat în anul fiscal precedent i a înregistrat distinct
în balan ele analitice, ca urmare a activit ii de crea ie de programe
pentru calculator destinate comercializ rii pe baz de contract, un venit
anual de cel pu in echivalentul în lei a 10.000 dolari S.U.A. (calculat la
cursul de schimb valutar mediu lunar comunicat de Banca Na ional a
ART. 1
Angaja ii operatorilor economici care î i desf oar activitatea pe
teritoriul României în conformitate cu legisla ia în vigoare, al c ror
obiect de activitate include crearea de programe pentru calculator (cod
CAEN 5821, 5829, 6201, 6202, 6209), precum i angaja ii persoanelor
juridice române de drept public beneficiaz de scutirea de impozit pe
venit, în conformitate cu prevederile art. 55 alin. (4) lit. l) din Legea nr.
571/2003 privind Codul fiscal, cu modific rile i complet rile ulterioare,
dac sunt îndeplinite cumulativ urm toarele condi ii:
a) posturile pe care sunt angaja i corespund listei cuprinzând
ocupa iile men ionate în anexa nr. 1;
b) postul face parte dintr-un compartiment specializat de informatic ,
eviden iat în organigrama angajatorului, cum ar fi: centru de calcul,
direc ie, departament, oficiu, serviciu, birou, compartiment sau altele
similare;
c) au diplom acordat dup finalizarea unei forme de înv mânt
superior de lung durat sau de in o diplom acordat dup finalizarea
ciclului I de studii universitare de licen , eliberat de o institu ie de
înv mânt superior acreditat , având înscris una dintre specializ rile
cuprinse în anexa nr. 2, i presteaz efectiv una dintre activit ile
prezentate în anexa nr. 1;
d) angajatorul a realizat în anul fiscal precedent i a înregistrat
distinct în balan ele analitice, ca urmare a activit ii de creare de
programe pentru calculator destinate comercializ rii pe baz de
contract, un venit anual de cel pu in echivalentul în lei a 10.000 dolari
S.U.A. (calculat la cursul de schimb valutar mediu lunar comunicat de
Banca Na ional a României, aferent fiec rei luni în care s-a înregistrat
Noile prevederi ale OMFP nr. 835/2015
în vigoare începând cu data de 30 iulie 2015
Prevederi in vigoare pân la data de 30.07.2015
potrivit Ordinului comun nr. 539/225/1.479/2013 ABROGAT
1/5
ART. 3 (1) Documentele justificative care se au în vedere la încadrarea
persoanelor scutite de la plata impozitului pe veniturile din salarii, în
conformitate cu prevederile Legii nr. 571/2003, cu modific rile i
complet rile ulterioare, conform ocupa iilor specifice prev zute în anex ,
sunt:
a) actul constitutiv, în cazul societ ilor comerciale;
b) organigrama angajatorului;
c) fi a postului;
d) copia legalizat a diplomei acordate dup finalizarea studiilor în
înv mântul universitar de lung durat , înso it de copia legalizat a
foii matricole sau, dup caz, a suplimentului la diplom , respectiv copia
legalizat a diplomei acordate dup finalizarea ciclului I de studii
universitare de licen , înso it de copia legalizat a suplimentului la
diplom , respectiv copia legalizat a atestatului de echivalare a diplomei,
eliberat prin structurile Ministerului Educa iei i Cercet rii tiin ifice,
pentru cet enii statelor membre ale Uniunii Europene, Spa iului
Economic European i Confedera iei Elve iene;
e) copia legalizat a contractului individual de munc ;
f) statul de plat întocmit separat pentru angaja ii care beneficiaz de
scutirea de la plata impozitului pe veniturile din salarii, în conformitate cu
prevederile Legii nr. 571/2003, cu modific rile i complet rile ulterioare;
ART. 3 (1) Documentele justificative care se au în vedere la
încadrarea persoanelor în prevederile art. 55 alin. (4) lit. l) din Legea nr.
571/2003, cu modific rile i complet rile ulterioare, conform ocupa iilor
specifice prezentate în anexa nr. 1, sunt:
a) actul constitutiv, în cazul societ ilor comerciale;
b) organigrama angajatorului;
c) fi a postului;
d) copia legalizat a diplomei acordate dup finalizarea studiilor în
înv mântul universitar de lung durat , înso it de copia legalizat de
pe foaia matricol , respectiv copia legalizat a diplomei acordate dup
finalizarea ciclului I de studii universitare de licen , înso it de copia
legalizat a suplimentului la diplom ;
e) contractul individual de munc sau copia legalizat a contractului
individual de munc ;
f) statul de plat întocmit separat pentru angaja ii care beneficiaz de
prevederile art. 55 alin. (4) lit. l) din Legea nr. 571/2003, cu modific rile
i complet rile ulterioare;
g) comanda intern , aprobat de organul de conducere abilitat al
angajatorului, care s ateste procesul de creare de programe pentru
calculator;
ART. 2 Activitatea de crea ie de programe pentru calculator, în sensul
prevederilor Legii nr. 571/2003, cu modific rile i complet rile ulterioare,
reprezint prestarea efectiv a uneia dintre activit ile de creare de
programe pentru calculator corespunz toare ocupa iilor specifice
men ionate în anex .
ART. 2 Activitatea de crea ie de programe pentru calculator în sensul
art. 55 alin. (4) lit. l) din Legea nr. 571/2003, cu modific rile i
complet rile ulterioare, reprezint prestarea efectiv a uneia din
activit ile de creare de programe pentru calculator corespunz toare
ocupa iilor specifice men ionate în anexa nr. 1.
României, aferent fiec rei luni în care s-a înregistrat venitul) pentru
fiecare angajat care beneficiaz de scutirea de impozit pe venit.
(2) De prevederile alin. (1) beneficiaz i cet enii statelor membre ale
Uniunii Europene, Spa iului Economic European i Confedera iei
Elve iene ale c ror diplome sunt echivalate, prin structurile de
specialitate ale Ministerului Educa iei i Cercet rii tiin ifice, cu diploma
acordat dup finalizarea unei forme de înv mânt superior de lung
durat sau cu diploma acordat dup finalizarea ciclului I de studii
universitare de licen .
venitul) pentru fiecare angajat care beneficiaz de scutirea de impozit
pe venit.
2/5
ART. 7 La data intr rii în vigoare a prezentului ordin se abrog
prevederile Ordinului ministrului muncii, familiei, protec iei sociale i
persoanelor vârstnice, al ministrului pentru societatea informa ional i al
viceprim-ministrului, ministrul finan elor publice, nr. 539/225/1.479/2013
privind încadrarea în activitatea de crea ie de programe pentru
calculator, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 575 din
10 septembrie 2013.
ART. 7 La data intr rii în vigoare a prezentului ordin se abrog
prevederile Ordinului ministrului muncii, solidarit ii sociale i familiei, al
ministrului comunica iilor i tehnologiei informa iei i al ministrului
finan elor publice nr. 250/189/748/2004 privind încadrarea în activitatea
de crea ie de programe pentru calculator, publicat în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 573 din 29 iunie 2004.
ART. 6 Prevederile prezentului ordin vor fi duse la îndeplinire de
Ministerul pentru Societatea Informa ional , Ministerul Muncii, Familiei,
Protec iei Sociale i Persoanelor Vârstnice, Ministerul Educa iei i
Cercet rii tiin ifice i Ministerul Finan elor Publice
ART. 6 Prevederile prezentului ordin vor fi duse la îndeplinire de
Ministerul Muncii, Familiei, Protec iei Sociale i Persoanelor Vârstnice,
Ministerul pentru Societatea Informa ional i de Ministerul Finan elor
Publice.
ART. 5 (1) Anexa se actualizeaz periodic, în conformitate cu
modific rile i complet rile Clasific rii ocupa iilor din România.
(2) Anexa face parte integrant din prezentul ordin.
ART. 5 (1) Se actualizeaz periodic anexa nr. 2 - Lista specializ rilor,
în conformitate cu modific rile intervenite în Nomenclatorul domeniilor
i al programelor de studii universitare, domeniile i programele de
studii universitare acreditate sau autorizate s func ioneze provizoriu,
aprobat prin hot râre a Guvernului.
(2) Anexele nr. 1 i 2 fac parte integrant din prezentul ordin.
ART. 4 Scutirea de impozit pe veniturile din salarii prev zut în Legea
nr. 571/2003, cu modific rile i complet rile ulterioare, se aplic lunar
numai pentru veniturile de natur salarial ob inute în baza unui contract
individual de munc , indiferent de momentul angaj rii persoanei care
beneficiaz de scutire, i f r a fi condi ionat de contribu ia acesteia la
realizarea plafonului minim de venit prev zut la art. 1 alin. (1) lit. d).
ART. 4 Scutirea de impozit pe venit prev zut de art. 55 alin. (4) lit. l)
din Legea nr. 571/2003, cu modific rile i complet rile ulterioare, se
aplic lunar numai pentru veniturile de natur salarial ob inute în baza
unui contract individual de munc , indiferent de momentul angaj rii
persoanei care beneficiaz de scutire, i f r a fi condi ionat de
contribu ia acesteia la realizarea plafonului minim de venit prev zut la
art. 1 lit. d).
g) comanda intern , aprobat de organul de conducere abilitat al
angajatorului, care s ateste procesul de crea ie de programe pentru
calculator;
h) balan a analitic în care s fie reflectate distinct veniturile din
activitatea de crea ie de programe pentru calculator.
(2) Dosarul cuprinzând documentele justificative se va p stra la sediul
angajatorului în vederea controlului.
(3) Angajatorul va întocmi separat statul de plat pentru angaja ii care
beneficiaz de scutirea de impozit pe venit.
(4) Încadrarea unei persoane în categoriile de activit i sau de
ocupa ii, în scopul beneficierii de scutirea de impozit pe veniturile din
salarii prev zut în Legea nr. 571/2003, cu modific rile i complet rile
ulterioare, constituie responsabilitatea angajatorului.
h) balan a analitic în care s fie reflectate distinct veniturile din
activitatea de creare de programe pentru calculator.
(2) Dosarul cuprinzând documentele justificative se va p stra la
sediul angajatorului în vederea controlului.
(3) Angajatorul va întocmi separat statul de plat pentru angaja ii
care beneficiaz de scutirea de impozit pe venit.
(4) Încadrarea unei persoane în categoriile de activit i sau de
ocupa ii, în scopul beneficierii de scutirea de impozit pe venit prev zut
de art. 55 alin. (4) lit. l) din Legea nr. 571/2003, cu modific rile i
complet rile ulterioare, constituie responsabilitatea angajatorului.
3/5
ANEX LISTA
cuprinzând ocupa iile specifice activit ilor de crea ie de
programe pentru calculator
______________________________________________________________________________
|Nr. | Ocupa ia | Descrierea activit ii |
|crt.| | |
|____|_______________|_________________________________________________________|
| 1.| Administrator | Activit i de furnizare a expertizei de specialitate i |
| | baze de date | a asisten ei practice în managementul sistemelor de baze|
| | | de date i în utilizarea datelor informatice pentru a |
| | | r spunde cerin elor sistemului informatic în orice |
| | | moment al ciclului de via , în conformitate cu |
| | | criteriile de calitate definite |
|____|_______________|_________________________________________________________|
| 2.| Analist | Activit i de realizare a analizei în vederea definirii |
| | | specifica iilor pentru construirea efectiv a sistemelor|
| | | informatice, susceptibile s r spund cerin elor |
| | | utilizatorilor |
|____|_______________|_________________________________________________________|
| 3.| Inginer de | Activit i care combin aptitudinile analitice i de |
| | sistem în | proiectare cu cuno tin e adecvate de tehnologie software|
| | informatic | i hardware, în vederea definirii, proiect rii, |
| | | realiz rii, test rii, implement rii i modific rii |
| | | sistemelor informatice ce con in software ca principal |
| | | component |
|____|_______________|_________________________________________________________|
| 4.| Inginer de | Activit i de adaptare i/sau de armonizare a solu iilor|
| | sistem | hardware, software i a sistemelor de operare, precum i|
| | software | a aplica iilor existente ori proiectate la necesit ile |
| | | reale sau estimate ale utilizatorilor, în vederea |
| | | îndeplinirii cerin elor privind satisfacerea gradului de|
| | | solicitare (timpul de r spuns) |
|____|_______________|_________________________________________________________|
| 5.| Manager de | Activit i de coordonare a sistemelor de dezvoltare |
| | proiect | specifice aplica iilor informatice majore, inclusiv |
| | informatic | coordonarea personalului i urm rirea cerin elor |
| | | proiectelor (informa ii/date necesare, programare, |
| | | analiz ). Managerii de proiect dezvolt , planific , |
| | | analizeaz , estimeaz i stabilesc priorit ile aferente|
| | | componentelor ce urmeaz s fie realizate, precum i |
| | | fazele i termenele de execu ie a proiectelor. |
|____|_______________|_________________________________________________________|
| 6.| Programator | Activit i de realizare a programelor pentru calculator,|
| | | conform unor specifica ii predefinite, i asamblarea lor|
| | | în sisteme coerente, inclusiv testarea în vederea |
| | | asigur rii conformit ii cu specifica iile |
|____|_______________|_________________________________________________________|
| 7.| Proiectant de | Activit i care combin aptitudinile analitice i de |
| | sisteme | proiectare bazate pe cuno tin e de specialitate cu |
| | informatice | cuno tin e în utilizarea instrumentelor software sau a |
| | | limbajelor de programare, în vederea producerii i |
| | | implement rii unor solu ii func ionale care s |
| | | corespund cerin elor predefinite ori unor necesit i |
| | | organiza ionale |
|____|_______________|_________________________________________________________|
| 8.| Programator de| Activit i care combin aptitudinile analitice i de |
| | sistem | proiectare cu cuno tin e adecvate de tehnologie software|
| | informatic | i hardware, în vederea definirii, proiect rii, |
| | | realiz rii, test rii, implement rii i modific rii |
ANEXA 1
LISTA
cuprinzând ocupa iile specifice activit ilor de creare de programe
pentru calculator
______________________________________________________________________________
|Nr. | Ocupa ia | Descrierea activit ii |
|crt.| | |
|____|______________|__________________________________________________________|
| 1.| Analist | Activit i de realizare a analizei în vederea definirii |
| | | specifica iilor pentru construirea efectiv a sistemelor |
| | | informatice, susceptibile s r spund cerin elor |
| | | utilizatorilor |
|____|______________|__________________________________________________________|
| 2.| Programator | Activit i de realizare a programelor pentru calculator, |
| | | conform unor specifica ii predefinite, i asamblarea lor |
| | | în sisteme coerente, inclusiv testarea în vederea |
| | | asigur rii conformit ii cu specifica iile |
|____|______________|__________________________________________________________|
| 3.| Proiectant | Activit i care combin aptitudinile analitice i de |
| | de sistem | proiectare bazate pe cuno tin e de specialitate cu |
| | informatic | cuno tin e în utilizarea instrumentelor software sau a |
| | | limbajelor de programare, în vederea producerii i |
| | | implement rii unor solu ii func ionale care s corespund |
| | | cerin elor predefinite ori unor necesit i |
| | | organiza ionale |
|____|______________|__________________________________________________________|
| 4.| Inginer/ | Activit i care combin aptitudinile analitice i de |
| | Programator | proiectare cu cuno tin e adecvate de tehnologie software |
| | de sistem | i hardware, în vederea definirii, proiect rii, |
| | informatic | realiz rii, test rii, implement rii i modific rii |
| | | sistemelor informatice ce con in software ca principal |
| | | component |
|____|______________|__________________________________________________________|
| 5.| Administrator| Activit i de furnizare a expertizei de specialitate i a|
| | de baze | asisten ei practice în managementul sistemelor de baze de|
| | de date | date i în utilizarea datelor informatice pentru a |
| | | r spunde cerin elor sistemului informatic în orice moment|
| | | al ciclului de via , în conformitate cu criteriile de |
| | | calitate definite |
|____|______________|__________________________________________________________|
| 6.| Inginer | Activit i de adaptare i/sau de armonizare a solu iilor |
| | software | hardware, software i a sistemelor de operare, precum i |
| | | a aplica iilor existente ori proiectate la necesit ile |
| | | reale sau estimate ale utilizatorilor, în vederea |
| | | îndeplinirii cerin elor privind satisfacerea gradului de |
| | | solicitare (timpul de r spuns) |
|____|______________|__________________________________________________________|
| 7.| Manager de | Activit i de coordonare a sistemelor de dezvoltare |
| | proiect | specifice aplica iilor informatice majore, inclusiv |
| | informatic | coordonarea personalului i urm rirea cerin elor |
| | | proiectelor (informa ii/date necesare, programare, |
| | | analiz ). Managerii de proiect dezvolt , planific , |
| | | analizeaz , estimeaz i stabilesc priorit ile aferente |
| | | componentelor ce urmeaz s fie realizate, precum i |
| | | fazele i termenele de execu ie a proiectelor. |
|____|______________|__________________________________________________________|
4/5
| | | sistemelor informatice ce con in software ca principal |
| | | component |
|____|_______________|_________________________________________________________|
ANEXA 2
Lista specializ rilor
1. Automatic i informatic industrial
2. Calculatoare, Inginerie electric i calculatoare
3. Electronic , Electronic aplicat , Electronic i telecomunica ii,
Comunica ii
4. Matematic , Matematic informatic
5. Informatic , Informatic economic , Informatic aplicat
6. Cibernetic i informatic economic , Cibernetic i previziune
economic , Statistic i previziune economic , Contabilitate i
informatic de gestiune
7. Calculatoare i sisteme informatice pentru ap rare i securitate
na ional , Ingineria informa iei, Tehnologia informa iei
8. Informatic industrial , Informatic aplicat în ingineria electric ,
Informatic aplicat în ingineria materialelor, Matematic i informatic
aplicat în inginerie
9. Cibernetic economic
10. Fizic informatic
11. Chimie informatic
12. Automatic i informatic aplicat , Echipamente pentru modelare,
simulare i conducere informatizat a ac iunilor de lupt , Ingineria
sistemelor multimedia
13. Tehnologii i sisteme de telecomunica ii, Telecomenzi i
electronic în transporturi
14. Transmisiuni, Echipamente i sisteme electronice militare
* ORDINUL Nr. 217/4172/1348/835- 2015 privind încadrarea în activitatea de crea ie de programe pentru calculator
EMITENT: MINISTERUL PENTRU SOCIETATEA INFORMA IONAL , MINISTERUL EDUCA IEI I CERCET RII TIIN IFICE
MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI, PROTEC IEI SOCIALE I PERSOANELOR VÂRSTNICE, MINISTERUL FINAN ELOR
PUBLICE, a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 573 din 30 iulie 2015
Material informativ elaborat la data de 12.08.2015
5/5

More Related Content

What's hot

What's hot (20)

ordin situatii
ordin situatiiordin situatii
ordin situatii
 
mat chelt
mat cheltmat chelt
mat chelt
 
Finantele publice locale
Finantele publice localeFinantele publice locale
Finantele publice locale
 
hot declar unica
hot declar unicahot declar unica
hot declar unica
 
Registrul Matricol Unic Documentatia De Atribuire
Registrul Matricol Unic   Documentatia De AtribuireRegistrul Matricol Unic   Documentatia De Atribuire
Registrul Matricol Unic Documentatia De Atribuire
 
Ghid chelt
Ghid cheltGhid chelt
Ghid chelt
 
Legea 2/2016 vs. Cod fiscal
Legea 2/2016 vs. Cod fiscalLegea 2/2016 vs. Cod fiscal
Legea 2/2016 vs. Cod fiscal
 
ordin aplicare og 30
ordin aplicare og 30ordin aplicare og 30
ordin aplicare og 30
 
ordin
ordinordin
ordin
 
Recalc plati anticipate
Recalc plati anticipateRecalc plati anticipate
Recalc plati anticipate
 
Oug 125 pe 2011
Oug 125 pe 2011Oug 125 pe 2011
Oug 125 pe 2011
 
Hotararea guvernului 1397 2010 declaratia 112
Hotararea guvernului 1397 2010   declaratia 112Hotararea guvernului 1397 2010   declaratia 112
Hotararea guvernului 1397 2010 declaratia 112
 
Tabel contributii
Tabel contributiiTabel contributii
Tabel contributii
 
Ordin 1802 abrogare 3055
Ordin 1802 abrogare 3055Ordin 1802 abrogare 3055
Ordin 1802 abrogare 3055
 
Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 60/2009
Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 60/2009Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 60/2009
Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 60/2009
 
Omfp 2985 2011
Omfp 2985 2011Omfp 2985 2011
Omfp 2985 2011
 
11 leg ordin 286 din 2006
11 leg ordin 286 din 200611 leg ordin 286 din 2006
11 leg ordin 286 din 2006
 
Ordonanta urgenta-8-2009
Ordonanta urgenta-8-2009Ordonanta urgenta-8-2009
Ordonanta urgenta-8-2009
 
Salarii ordonanța-4-2017-modificare-contributii
Salarii ordonanța-4-2017-modificare-contributiiSalarii ordonanța-4-2017-modificare-contributii
Salarii ordonanța-4-2017-modificare-contributii
 
Tabel tva - modificari
Tabel tva - modificariTabel tva - modificari
Tabel tva - modificari
 

Viewers also liked

Digi-pack deconstruction
Digi-pack deconstructionDigi-pack deconstruction
Digi-pack deconstructionAnnabelStreet8
 
W1 bharrison wearabletechnology
W1 bharrison wearabletechnologyW1 bharrison wearabletechnology
W1 bharrison wearabletechnologyReginald Harrison
 
Convenio de colaboracion para la ejecucion del programa de reforestacion en ...
Convenio  de colaboracion para la ejecucion del programa de reforestacion en ...Convenio  de colaboracion para la ejecucion del programa de reforestacion en ...
Convenio de colaboracion para la ejecucion del programa de reforestacion en ...Federico De Palma Medrano
 
Lecture 8-cs648-2013
Lecture 8-cs648-2013Lecture 8-cs648-2013
Lecture 8-cs648-2013Rajiv Omar
 
Plate tectonics part ii paleogeography promotional
Plate tectonics part ii  paleogeography promotionalPlate tectonics part ii  paleogeography promotional
Plate tectonics part ii paleogeography promotionalWilliam Szary
 
Lecture 17-cs648
Lecture 17-cs648Lecture 17-cs648
Lecture 17-cs648Rajiv Omar
 
Lecture 13-cs648
Lecture 13-cs648Lecture 13-cs648
Lecture 13-cs648Rajiv Omar
 
North American Precambrian Craton Part A
North American Precambrian Craton Part ANorth American Precambrian Craton Part A
North American Precambrian Craton Part AWilliam Szary
 
ANAF - impozit profit 2016
ANAF - impozit profit 2016ANAF - impozit profit 2016
ANAF - impozit profit 2016Laurentiu Marius
 
โครงงานคอมพิวเตอร์
โครงงานคอมพิวเตอร์โครงงานคอมพิวเตอร์
โครงงานคอมพิวเตอร์Sudarat Houiluek
 
Material informativ scaderea cotei de tva
Material informativ  scaderea cotei de tvaMaterial informativ  scaderea cotei de tva
Material informativ scaderea cotei de tvaLaurentiu Marius
 

Viewers also liked (20)

Digi-pack deconstruction
Digi-pack deconstructionDigi-pack deconstruction
Digi-pack deconstruction
 
W1 bharrison wearabletechnology
W1 bharrison wearabletechnologyW1 bharrison wearabletechnology
W1 bharrison wearabletechnology
 
Convenio de colaboracion para la ejecucion del programa de reforestacion en ...
Convenio  de colaboracion para la ejecucion del programa de reforestacion en ...Convenio  de colaboracion para la ejecucion del programa de reforestacion en ...
Convenio de colaboracion para la ejecucion del programa de reforestacion en ...
 
Lecture 8-cs648-2013
Lecture 8-cs648-2013Lecture 8-cs648-2013
Lecture 8-cs648-2013
 
Plate tectonics part ii paleogeography promotional
Plate tectonics part ii  paleogeography promotionalPlate tectonics part ii  paleogeography promotional
Plate tectonics part ii paleogeography promotional
 
Agile2013 Briefing Deck
Agile2013 Briefing DeckAgile2013 Briefing Deck
Agile2013 Briefing Deck
 
Lecture 17-cs648
Lecture 17-cs648Lecture 17-cs648
Lecture 17-cs648
 
Lecture 13-cs648
Lecture 13-cs648Lecture 13-cs648
Lecture 13-cs648
 
Physics 1
Physics 1Physics 1
Physics 1
 
Tag eng4pw ba04nov
Tag eng4pw ba04novTag eng4pw ba04nov
Tag eng4pw ba04nov
 
Banking
BankingBanking
Banking
 
Legarabato
LegarabatoLegarabato
Legarabato
 
MO 957
MO 957MO 957
MO 957
 
Ghid util
Ghid utilGhid util
Ghid util
 
North American Precambrian Craton Part A
North American Precambrian Craton Part ANorth American Precambrian Craton Part A
North American Precambrian Craton Part A
 
Case marcat
Case marcatCase marcat
Case marcat
 
Biodiesel no Brasil
Biodiesel no BrasilBiodiesel no Brasil
Biodiesel no Brasil
 
ANAF - impozit profit 2016
ANAF - impozit profit 2016ANAF - impozit profit 2016
ANAF - impozit profit 2016
 
โครงงานคอมพิวเตอร์
โครงงานคอมพิวเตอร์โครงงานคอมพิวเตอร์
โครงงานคอมพิวเตอร์
 
Material informativ scaderea cotei de tva
Material informativ  scaderea cotei de tvaMaterial informativ  scaderea cotei de tva
Material informativ scaderea cotei de tva
 

Similar to tabel comparativ programatori omfp 835 2015

Proiect omf pcontabilitate_in_partida_simpla
Proiect omf pcontabilitate_in_partida_simplaProiect omf pcontabilitate_in_partida_simpla
Proiect omf pcontabilitate_in_partida_simplaLaurentiu Marius
 
Omfp 2239-2011-sistemul-de-contabilitate-simplificata-mo-522bis
Omfp 2239-2011-sistemul-de-contabilitate-simplificata-mo-522bisOmfp 2239-2011-sistemul-de-contabilitate-simplificata-mo-522bis
Omfp 2239-2011-sistemul-de-contabilitate-simplificata-mo-522bisbalaurulroz
 
PKF Finconta Tax Newsflash 8/2017
PKF Finconta Tax Newsflash 8/2017PKF Finconta Tax Newsflash 8/2017
PKF Finconta Tax Newsflash 8/2017Florentina Susnea
 
PKF Finconta Tax Newsflash 7/2017
PKF Finconta Tax Newsflash 7/2017PKF Finconta Tax Newsflash 7/2017
PKF Finconta Tax Newsflash 7/2017Florentina Susnea
 
Procedura-femeia-antreprenor-2022.pdf
Procedura-femeia-antreprenor-2022.pdfProcedura-femeia-antreprenor-2022.pdf
Procedura-femeia-antreprenor-2022.pdfOne-IT
 
OUG nr.8/2014: principalele modificari aduse actelor normative cu incidenta f...
OUG nr.8/2014: principalele modificari aduse actelor normative cu incidenta f...OUG nr.8/2014: principalele modificari aduse actelor normative cu incidenta f...
OUG nr.8/2014: principalele modificari aduse actelor normative cu incidenta f...contabun
 
OUG nr. 8/2014: principalele modificari aduse actelor normative cu incidenta ...
OUG nr. 8/2014: principalele modificari aduse actelor normative cu incidenta ...OUG nr. 8/2014: principalele modificari aduse actelor normative cu incidenta ...
OUG nr. 8/2014: principalele modificari aduse actelor normative cu incidenta ...contabun
 
tabel comparativ lg contab
tabel comparativ lg contabtabel comparativ lg contab
tabel comparativ lg contabLaurentiu Marius
 
Tuca Zbarcea & Asociatii - Buletin Fiscal - OUG 114
Tuca Zbarcea & Asociatii - Buletin Fiscal - OUG 114Tuca Zbarcea & Asociatii - Buletin Fiscal - OUG 114
Tuca Zbarcea & Asociatii - Buletin Fiscal - OUG 114Țuca Zbârcea & Asociații
 

Similar to tabel comparativ programatori omfp 835 2015 (20)

Proiect rap. sem.
Proiect rap. sem.Proiect rap. sem.
Proiect rap. sem.
 
Limite deductibilitate
Limite deductibilitateLimite deductibilitate
Limite deductibilitate
 
Legal fresh modificarea codului fiscal prin OUG 58-2010
Legal fresh   modificarea codului fiscal prin OUG 58-2010Legal fresh   modificarea codului fiscal prin OUG 58-2010
Legal fresh modificarea codului fiscal prin OUG 58-2010
 
Contributii 2017 2018
Contributii 2017 2018Contributii 2017 2018
Contributii 2017 2018
 
TABEL IMPOZ VEN
TABEL IMPOZ VENTABEL IMPOZ VEN
TABEL IMPOZ VEN
 
Simplificare conta
Simplificare contaSimplificare conta
Simplificare conta
 
BIlant 30.06.2016
BIlant 30.06.2016BIlant 30.06.2016
BIlant 30.06.2016
 
Proiect omf pcontabilitate_in_partida_simpla
Proiect omf pcontabilitate_in_partida_simplaProiect omf pcontabilitate_in_partida_simpla
Proiect omf pcontabilitate_in_partida_simpla
 
Omfp 2239-2011-sistemul-de-contabilitate-simplificata-mo-522bis
Omfp 2239-2011-sistemul-de-contabilitate-simplificata-mo-522bisOmfp 2239-2011-sistemul-de-contabilitate-simplificata-mo-522bis
Omfp 2239-2011-sistemul-de-contabilitate-simplificata-mo-522bis
 
Impozit OUG 102
Impozit OUG 102Impozit OUG 102
Impozit OUG 102
 
Adresa ANAF
Adresa ANAFAdresa ANAF
Adresa ANAF
 
Omfp 1151 2012
Omfp 1151 2012Omfp 1151 2012
Omfp 1151 2012
 
PKF Finconta Tax Newsflash 8/2017
PKF Finconta Tax Newsflash 8/2017PKF Finconta Tax Newsflash 8/2017
PKF Finconta Tax Newsflash 8/2017
 
PKF Finconta Tax Newsflash 7/2017
PKF Finconta Tax Newsflash 7/2017PKF Finconta Tax Newsflash 7/2017
PKF Finconta Tax Newsflash 7/2017
 
Omfp 2870 2010
Omfp 2870   2010Omfp 2870   2010
Omfp 2870 2010
 
Procedura-femeia-antreprenor-2022.pdf
Procedura-femeia-antreprenor-2022.pdfProcedura-femeia-antreprenor-2022.pdf
Procedura-femeia-antreprenor-2022.pdf
 
OUG nr.8/2014: principalele modificari aduse actelor normative cu incidenta f...
OUG nr.8/2014: principalele modificari aduse actelor normative cu incidenta f...OUG nr.8/2014: principalele modificari aduse actelor normative cu incidenta f...
OUG nr.8/2014: principalele modificari aduse actelor normative cu incidenta f...
 
OUG nr. 8/2014: principalele modificari aduse actelor normative cu incidenta ...
OUG nr. 8/2014: principalele modificari aduse actelor normative cu incidenta ...OUG nr. 8/2014: principalele modificari aduse actelor normative cu incidenta ...
OUG nr. 8/2014: principalele modificari aduse actelor normative cu incidenta ...
 
tabel comparativ lg contab
tabel comparativ lg contabtabel comparativ lg contab
tabel comparativ lg contab
 
Tuca Zbarcea & Asociatii - Buletin Fiscal - OUG 114
Tuca Zbarcea & Asociatii - Buletin Fiscal - OUG 114Tuca Zbarcea & Asociatii - Buletin Fiscal - OUG 114
Tuca Zbarcea & Asociatii - Buletin Fiscal - OUG 114
 

More from Laurentiu Marius (20)

Articol RPFC - reevaluare
Articol RPFC - reevaluareArticol RPFC - reevaluare
Articol RPFC - reevaluare
 
Info D 205
Info D 205Info D 205
Info D 205
 
Declaratii feb. 2015
Declaratii feb. 2015Declaratii feb. 2015
Declaratii feb. 2015
 
Domciliu fiscal
Domciliu fiscalDomciliu fiscal
Domciliu fiscal
 
Obligatii activ indep
Obligatii activ indepObligatii activ indep
Obligatii activ indep
 
Declar ANAF ian
Declar ANAF ianDeclar ANAF ian
Declar ANAF ian
 
Investitii
InvestitiiInvestitii
Investitii
 
TVA info
TVA infoTVA info
TVA info
 
Impozit micro 2016
Impozit micro 2016Impozit micro 2016
Impozit micro 2016
 
Declaratiile 402 si 403
Declaratiile 402 si 403Declaratiile 402 si 403
Declaratiile 402 si 403
 
Case marcat 2015
Case marcat 2015Case marcat 2015
Case marcat 2015
 
Compensare obligatii fiscale
Compensare obligatii fiscaleCompensare obligatii fiscale
Compensare obligatii fiscale
 
Ghid acte justificative PF
Ghid acte justificative PFGhid acte justificative PF
Ghid acte justificative PF
 
Ghid acte justificative 2015
Ghid acte justificative 2015Ghid acte justificative 2015
Ghid acte justificative 2015
 
Comunicat ref_operatiunea_cristal_19_octombrie_2015
Comunicat ref_operatiunea_cristal_19_octombrie_2015Comunicat ref_operatiunea_cristal_19_octombrie_2015
Comunicat ref_operatiunea_cristal_19_octombrie_2015
 
Og43
Og43 Og43
Og43
 
Anunt regimul de declarare derogatoriu
Anunt regimul de declarare derogatoriuAnunt regimul de declarare derogatoriu
Anunt regimul de declarare derogatoriu
 
Articol rfpc 03_2015
Articol rfpc 03_2015Articol rfpc 03_2015
Articol rfpc 03_2015
 
1439385310 ajfp adresa imaterial tabel comarativ
1439385310 ajfp adresa imaterial tabel comarativ1439385310 ajfp adresa imaterial tabel comarativ
1439385310 ajfp adresa imaterial tabel comarativ
 
Form 098 si 088
Form 098 si 088Form 098 si 088
Form 098 si 088
 

tabel comparativ programatori omfp 835 2015

  • 1. Direc ia General Regional a Finan elor Publice Bra ov Serviciul Servicii pentru Contribuabili http: // bv.finantepublice.ro Noi prevederi privind încadrarea în activitatea de crea ie de programe pentru calculator introduse de OMFP nr. 835/2015* ART. 1 (1) Angaja ii operatorilor economici care î i desf oar activitatea pe teritoriul României în conformitate cu legisla ia în vigoare, al c ror obiect de activitate include crearea de programe pentru calculator (cod CAEN 5821, 5829, 6201, 6202, 6209), precum i angaja ii persoanelor juridice române de drept public beneficiaz de scutirea de impozit pe veniturile din salarii, în conformitate cu prevederile Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modific rile i complet rile ulterioare, dac sunt îndeplinite cumulativ urm toarele condi ii: a) posturile pe care sunt angaja i corespund listei cuprinzând ocupa iile men ionate în anex ; b) postul face parte dintr-un compartiment specializat de informatic , eviden iat în organigrama angajatorului, cum ar fi: centru de calcul, direc ie, departament, oficiu, serviciu, birou, compartiment sau altele similare; c) de in o diplom acordat dup finalizarea unei forme de înv mânt superior de lung durat sau de in o diplom acordat dup finalizarea ciclului I de studii universitare de licen , eliberat de o institu ie de înv mânt superior acreditat , i presteaz efectiv una dintre activit ile prev zute în anex ; d) angajatorul a realizat în anul fiscal precedent i a înregistrat distinct în balan ele analitice, ca urmare a activit ii de crea ie de programe pentru calculator destinate comercializ rii pe baz de contract, un venit anual de cel pu in echivalentul în lei a 10.000 dolari S.U.A. (calculat la cursul de schimb valutar mediu lunar comunicat de Banca Na ional a ART. 1 Angaja ii operatorilor economici care î i desf oar activitatea pe teritoriul României în conformitate cu legisla ia în vigoare, al c ror obiect de activitate include crearea de programe pentru calculator (cod CAEN 5821, 5829, 6201, 6202, 6209), precum i angaja ii persoanelor juridice române de drept public beneficiaz de scutirea de impozit pe venit, în conformitate cu prevederile art. 55 alin. (4) lit. l) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modific rile i complet rile ulterioare, dac sunt îndeplinite cumulativ urm toarele condi ii: a) posturile pe care sunt angaja i corespund listei cuprinzând ocupa iile men ionate în anexa nr. 1; b) postul face parte dintr-un compartiment specializat de informatic , eviden iat în organigrama angajatorului, cum ar fi: centru de calcul, direc ie, departament, oficiu, serviciu, birou, compartiment sau altele similare; c) au diplom acordat dup finalizarea unei forme de înv mânt superior de lung durat sau de in o diplom acordat dup finalizarea ciclului I de studii universitare de licen , eliberat de o institu ie de înv mânt superior acreditat , având înscris una dintre specializ rile cuprinse în anexa nr. 2, i presteaz efectiv una dintre activit ile prezentate în anexa nr. 1; d) angajatorul a realizat în anul fiscal precedent i a înregistrat distinct în balan ele analitice, ca urmare a activit ii de creare de programe pentru calculator destinate comercializ rii pe baz de contract, un venit anual de cel pu in echivalentul în lei a 10.000 dolari S.U.A. (calculat la cursul de schimb valutar mediu lunar comunicat de Banca Na ional a României, aferent fiec rei luni în care s-a înregistrat Noile prevederi ale OMFP nr. 835/2015 în vigoare începând cu data de 30 iulie 2015 Prevederi in vigoare pân la data de 30.07.2015 potrivit Ordinului comun nr. 539/225/1.479/2013 ABROGAT 1/5
  • 2. ART. 3 (1) Documentele justificative care se au în vedere la încadrarea persoanelor scutite de la plata impozitului pe veniturile din salarii, în conformitate cu prevederile Legii nr. 571/2003, cu modific rile i complet rile ulterioare, conform ocupa iilor specifice prev zute în anex , sunt: a) actul constitutiv, în cazul societ ilor comerciale; b) organigrama angajatorului; c) fi a postului; d) copia legalizat a diplomei acordate dup finalizarea studiilor în înv mântul universitar de lung durat , înso it de copia legalizat a foii matricole sau, dup caz, a suplimentului la diplom , respectiv copia legalizat a diplomei acordate dup finalizarea ciclului I de studii universitare de licen , înso it de copia legalizat a suplimentului la diplom , respectiv copia legalizat a atestatului de echivalare a diplomei, eliberat prin structurile Ministerului Educa iei i Cercet rii tiin ifice, pentru cet enii statelor membre ale Uniunii Europene, Spa iului Economic European i Confedera iei Elve iene; e) copia legalizat a contractului individual de munc ; f) statul de plat întocmit separat pentru angaja ii care beneficiaz de scutirea de la plata impozitului pe veniturile din salarii, în conformitate cu prevederile Legii nr. 571/2003, cu modific rile i complet rile ulterioare; ART. 3 (1) Documentele justificative care se au în vedere la încadrarea persoanelor în prevederile art. 55 alin. (4) lit. l) din Legea nr. 571/2003, cu modific rile i complet rile ulterioare, conform ocupa iilor specifice prezentate în anexa nr. 1, sunt: a) actul constitutiv, în cazul societ ilor comerciale; b) organigrama angajatorului; c) fi a postului; d) copia legalizat a diplomei acordate dup finalizarea studiilor în înv mântul universitar de lung durat , înso it de copia legalizat de pe foaia matricol , respectiv copia legalizat a diplomei acordate dup finalizarea ciclului I de studii universitare de licen , înso it de copia legalizat a suplimentului la diplom ; e) contractul individual de munc sau copia legalizat a contractului individual de munc ; f) statul de plat întocmit separat pentru angaja ii care beneficiaz de prevederile art. 55 alin. (4) lit. l) din Legea nr. 571/2003, cu modific rile i complet rile ulterioare; g) comanda intern , aprobat de organul de conducere abilitat al angajatorului, care s ateste procesul de creare de programe pentru calculator; ART. 2 Activitatea de crea ie de programe pentru calculator, în sensul prevederilor Legii nr. 571/2003, cu modific rile i complet rile ulterioare, reprezint prestarea efectiv a uneia dintre activit ile de creare de programe pentru calculator corespunz toare ocupa iilor specifice men ionate în anex . ART. 2 Activitatea de crea ie de programe pentru calculator în sensul art. 55 alin. (4) lit. l) din Legea nr. 571/2003, cu modific rile i complet rile ulterioare, reprezint prestarea efectiv a uneia din activit ile de creare de programe pentru calculator corespunz toare ocupa iilor specifice men ionate în anexa nr. 1. României, aferent fiec rei luni în care s-a înregistrat venitul) pentru fiecare angajat care beneficiaz de scutirea de impozit pe venit. (2) De prevederile alin. (1) beneficiaz i cet enii statelor membre ale Uniunii Europene, Spa iului Economic European i Confedera iei Elve iene ale c ror diplome sunt echivalate, prin structurile de specialitate ale Ministerului Educa iei i Cercet rii tiin ifice, cu diploma acordat dup finalizarea unei forme de înv mânt superior de lung durat sau cu diploma acordat dup finalizarea ciclului I de studii universitare de licen . venitul) pentru fiecare angajat care beneficiaz de scutirea de impozit pe venit. 2/5
  • 3. ART. 7 La data intr rii în vigoare a prezentului ordin se abrog prevederile Ordinului ministrului muncii, familiei, protec iei sociale i persoanelor vârstnice, al ministrului pentru societatea informa ional i al viceprim-ministrului, ministrul finan elor publice, nr. 539/225/1.479/2013 privind încadrarea în activitatea de crea ie de programe pentru calculator, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 575 din 10 septembrie 2013. ART. 7 La data intr rii în vigoare a prezentului ordin se abrog prevederile Ordinului ministrului muncii, solidarit ii sociale i familiei, al ministrului comunica iilor i tehnologiei informa iei i al ministrului finan elor publice nr. 250/189/748/2004 privind încadrarea în activitatea de crea ie de programe pentru calculator, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 573 din 29 iunie 2004. ART. 6 Prevederile prezentului ordin vor fi duse la îndeplinire de Ministerul pentru Societatea Informa ional , Ministerul Muncii, Familiei, Protec iei Sociale i Persoanelor Vârstnice, Ministerul Educa iei i Cercet rii tiin ifice i Ministerul Finan elor Publice ART. 6 Prevederile prezentului ordin vor fi duse la îndeplinire de Ministerul Muncii, Familiei, Protec iei Sociale i Persoanelor Vârstnice, Ministerul pentru Societatea Informa ional i de Ministerul Finan elor Publice. ART. 5 (1) Anexa se actualizeaz periodic, în conformitate cu modific rile i complet rile Clasific rii ocupa iilor din România. (2) Anexa face parte integrant din prezentul ordin. ART. 5 (1) Se actualizeaz periodic anexa nr. 2 - Lista specializ rilor, în conformitate cu modific rile intervenite în Nomenclatorul domeniilor i al programelor de studii universitare, domeniile i programele de studii universitare acreditate sau autorizate s func ioneze provizoriu, aprobat prin hot râre a Guvernului. (2) Anexele nr. 1 i 2 fac parte integrant din prezentul ordin. ART. 4 Scutirea de impozit pe veniturile din salarii prev zut în Legea nr. 571/2003, cu modific rile i complet rile ulterioare, se aplic lunar numai pentru veniturile de natur salarial ob inute în baza unui contract individual de munc , indiferent de momentul angaj rii persoanei care beneficiaz de scutire, i f r a fi condi ionat de contribu ia acesteia la realizarea plafonului minim de venit prev zut la art. 1 alin. (1) lit. d). ART. 4 Scutirea de impozit pe venit prev zut de art. 55 alin. (4) lit. l) din Legea nr. 571/2003, cu modific rile i complet rile ulterioare, se aplic lunar numai pentru veniturile de natur salarial ob inute în baza unui contract individual de munc , indiferent de momentul angaj rii persoanei care beneficiaz de scutire, i f r a fi condi ionat de contribu ia acesteia la realizarea plafonului minim de venit prev zut la art. 1 lit. d). g) comanda intern , aprobat de organul de conducere abilitat al angajatorului, care s ateste procesul de crea ie de programe pentru calculator; h) balan a analitic în care s fie reflectate distinct veniturile din activitatea de crea ie de programe pentru calculator. (2) Dosarul cuprinzând documentele justificative se va p stra la sediul angajatorului în vederea controlului. (3) Angajatorul va întocmi separat statul de plat pentru angaja ii care beneficiaz de scutirea de impozit pe venit. (4) Încadrarea unei persoane în categoriile de activit i sau de ocupa ii, în scopul beneficierii de scutirea de impozit pe veniturile din salarii prev zut în Legea nr. 571/2003, cu modific rile i complet rile ulterioare, constituie responsabilitatea angajatorului. h) balan a analitic în care s fie reflectate distinct veniturile din activitatea de creare de programe pentru calculator. (2) Dosarul cuprinzând documentele justificative se va p stra la sediul angajatorului în vederea controlului. (3) Angajatorul va întocmi separat statul de plat pentru angaja ii care beneficiaz de scutirea de impozit pe venit. (4) Încadrarea unei persoane în categoriile de activit i sau de ocupa ii, în scopul beneficierii de scutirea de impozit pe venit prev zut de art. 55 alin. (4) lit. l) din Legea nr. 571/2003, cu modific rile i complet rile ulterioare, constituie responsabilitatea angajatorului. 3/5
  • 4. ANEX LISTA cuprinzând ocupa iile specifice activit ilor de crea ie de programe pentru calculator ______________________________________________________________________________ |Nr. | Ocupa ia | Descrierea activit ii | |crt.| | | |____|_______________|_________________________________________________________| | 1.| Administrator | Activit i de furnizare a expertizei de specialitate i | | | baze de date | a asisten ei practice în managementul sistemelor de baze| | | | de date i în utilizarea datelor informatice pentru a | | | | r spunde cerin elor sistemului informatic în orice | | | | moment al ciclului de via , în conformitate cu | | | | criteriile de calitate definite | |____|_______________|_________________________________________________________| | 2.| Analist | Activit i de realizare a analizei în vederea definirii | | | | specifica iilor pentru construirea efectiv a sistemelor| | | | informatice, susceptibile s r spund cerin elor | | | | utilizatorilor | |____|_______________|_________________________________________________________| | 3.| Inginer de | Activit i care combin aptitudinile analitice i de | | | sistem în | proiectare cu cuno tin e adecvate de tehnologie software| | | informatic | i hardware, în vederea definirii, proiect rii, | | | | realiz rii, test rii, implement rii i modific rii | | | | sistemelor informatice ce con in software ca principal | | | | component | |____|_______________|_________________________________________________________| | 4.| Inginer de | Activit i de adaptare i/sau de armonizare a solu iilor| | | sistem | hardware, software i a sistemelor de operare, precum i| | | software | a aplica iilor existente ori proiectate la necesit ile | | | | reale sau estimate ale utilizatorilor, în vederea | | | | îndeplinirii cerin elor privind satisfacerea gradului de| | | | solicitare (timpul de r spuns) | |____|_______________|_________________________________________________________| | 5.| Manager de | Activit i de coordonare a sistemelor de dezvoltare | | | proiect | specifice aplica iilor informatice majore, inclusiv | | | informatic | coordonarea personalului i urm rirea cerin elor | | | | proiectelor (informa ii/date necesare, programare, | | | | analiz ). Managerii de proiect dezvolt , planific , | | | | analizeaz , estimeaz i stabilesc priorit ile aferente| | | | componentelor ce urmeaz s fie realizate, precum i | | | | fazele i termenele de execu ie a proiectelor. | |____|_______________|_________________________________________________________| | 6.| Programator | Activit i de realizare a programelor pentru calculator,| | | | conform unor specifica ii predefinite, i asamblarea lor| | | | în sisteme coerente, inclusiv testarea în vederea | | | | asigur rii conformit ii cu specifica iile | |____|_______________|_________________________________________________________| | 7.| Proiectant de | Activit i care combin aptitudinile analitice i de | | | sisteme | proiectare bazate pe cuno tin e de specialitate cu | | | informatice | cuno tin e în utilizarea instrumentelor software sau a | | | | limbajelor de programare, în vederea producerii i | | | | implement rii unor solu ii func ionale care s | | | | corespund cerin elor predefinite ori unor necesit i | | | | organiza ionale | |____|_______________|_________________________________________________________| | 8.| Programator de| Activit i care combin aptitudinile analitice i de | | | sistem | proiectare cu cuno tin e adecvate de tehnologie software| | | informatic | i hardware, în vederea definirii, proiect rii, | | | | realiz rii, test rii, implement rii i modific rii | ANEXA 1 LISTA cuprinzând ocupa iile specifice activit ilor de creare de programe pentru calculator ______________________________________________________________________________ |Nr. | Ocupa ia | Descrierea activit ii | |crt.| | | |____|______________|__________________________________________________________| | 1.| Analist | Activit i de realizare a analizei în vederea definirii | | | | specifica iilor pentru construirea efectiv a sistemelor | | | | informatice, susceptibile s r spund cerin elor | | | | utilizatorilor | |____|______________|__________________________________________________________| | 2.| Programator | Activit i de realizare a programelor pentru calculator, | | | | conform unor specifica ii predefinite, i asamblarea lor | | | | în sisteme coerente, inclusiv testarea în vederea | | | | asigur rii conformit ii cu specifica iile | |____|______________|__________________________________________________________| | 3.| Proiectant | Activit i care combin aptitudinile analitice i de | | | de sistem | proiectare bazate pe cuno tin e de specialitate cu | | | informatic | cuno tin e în utilizarea instrumentelor software sau a | | | | limbajelor de programare, în vederea producerii i | | | | implement rii unor solu ii func ionale care s corespund | | | | cerin elor predefinite ori unor necesit i | | | | organiza ionale | |____|______________|__________________________________________________________| | 4.| Inginer/ | Activit i care combin aptitudinile analitice i de | | | Programator | proiectare cu cuno tin e adecvate de tehnologie software | | | de sistem | i hardware, în vederea definirii, proiect rii, | | | informatic | realiz rii, test rii, implement rii i modific rii | | | | sistemelor informatice ce con in software ca principal | | | | component | |____|______________|__________________________________________________________| | 5.| Administrator| Activit i de furnizare a expertizei de specialitate i a| | | de baze | asisten ei practice în managementul sistemelor de baze de| | | de date | date i în utilizarea datelor informatice pentru a | | | | r spunde cerin elor sistemului informatic în orice moment| | | | al ciclului de via , în conformitate cu criteriile de | | | | calitate definite | |____|______________|__________________________________________________________| | 6.| Inginer | Activit i de adaptare i/sau de armonizare a solu iilor | | | software | hardware, software i a sistemelor de operare, precum i | | | | a aplica iilor existente ori proiectate la necesit ile | | | | reale sau estimate ale utilizatorilor, în vederea | | | | îndeplinirii cerin elor privind satisfacerea gradului de | | | | solicitare (timpul de r spuns) | |____|______________|__________________________________________________________| | 7.| Manager de | Activit i de coordonare a sistemelor de dezvoltare | | | proiect | specifice aplica iilor informatice majore, inclusiv | | | informatic | coordonarea personalului i urm rirea cerin elor | | | | proiectelor (informa ii/date necesare, programare, | | | | analiz ). Managerii de proiect dezvolt , planific , | | | | analizeaz , estimeaz i stabilesc priorit ile aferente | | | | componentelor ce urmeaz s fie realizate, precum i | | | | fazele i termenele de execu ie a proiectelor. | |____|______________|__________________________________________________________| 4/5
  • 5. | | | sistemelor informatice ce con in software ca principal | | | | component | |____|_______________|_________________________________________________________| ANEXA 2 Lista specializ rilor 1. Automatic i informatic industrial 2. Calculatoare, Inginerie electric i calculatoare 3. Electronic , Electronic aplicat , Electronic i telecomunica ii, Comunica ii 4. Matematic , Matematic informatic 5. Informatic , Informatic economic , Informatic aplicat 6. Cibernetic i informatic economic , Cibernetic i previziune economic , Statistic i previziune economic , Contabilitate i informatic de gestiune 7. Calculatoare i sisteme informatice pentru ap rare i securitate na ional , Ingineria informa iei, Tehnologia informa iei 8. Informatic industrial , Informatic aplicat în ingineria electric , Informatic aplicat în ingineria materialelor, Matematic i informatic aplicat în inginerie 9. Cibernetic economic 10. Fizic informatic 11. Chimie informatic 12. Automatic i informatic aplicat , Echipamente pentru modelare, simulare i conducere informatizat a ac iunilor de lupt , Ingineria sistemelor multimedia 13. Tehnologii i sisteme de telecomunica ii, Telecomenzi i electronic în transporturi 14. Transmisiuni, Echipamente i sisteme electronice militare * ORDINUL Nr. 217/4172/1348/835- 2015 privind încadrarea în activitatea de crea ie de programe pentru calculator EMITENT: MINISTERUL PENTRU SOCIETATEA INFORMA IONAL , MINISTERUL EDUCA IEI I CERCET RII TIIN IFICE MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI, PROTEC IEI SOCIALE I PERSOANELOR VÂRSTNICE, MINISTERUL FINAN ELOR PUBLICE, a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 573 din 30 iulie 2015 Material informativ elaborat la data de 12.08.2015 5/5