C. Radulescu-Motru - Psihologia poporului roman
Upcoming SlideShare
Loading in...5
×
 

C. Radulescu-Motru - Psihologia poporului roman

on

  • 4,547 views

 

Statistics

Views

Total Views
4,547
Views on SlideShare
4,546
Embed Views
1

Actions

Likes
2
Downloads
198
Comments
0

1 Embed 1

http://www.slideshare.net 1

Accessibility

Categories

Upload Details

Uploaded via as Adobe PDF

Usage Rights

© All Rights Reserved

Report content

Flagged as inappropriate Flag as inappropriate
Flag as inappropriate

Select your reason for flagging this presentation as inappropriate.

Cancel
  • Full Name Full Name Comment goes here.
    Are you sure you want to
    Your message goes here
    Processing…
Post Comment
Edit your comment

C. Radulescu-Motru - Psihologia poporului roman C. Radulescu-Motru - Psihologia poporului roman Document Transcript

  • CONSTANTIN RÅDULESCU-MOTRUPSIHOLOGIA POPORULUI ROM¢N Colec¡ia de studii ¿i eseuri
  • Redactor: Eugenia Petre ©Editura Paideia, 1999 ªos. ªtefan cel Mare nr. 2, sector 1 71216 Bucure¿ti, România tel. : (00401) 210.45.93, fax: (00401) 210.69.87 Str. Bucur nr. 18, sector 4 Tel: (00401) 330.80.06Descrierea CIP a Bibliotecii Na¡ionale RÅDULESCU-MOTRU, CONSTANTIN Psihologia poporului român / Constantin Rådulescu -Motru. - Bucure¿ti : Paideia, 1998 p. ; 17 cm. - (Colec¡ia studii ¿i eseuri) ISBN 973-9368-43-3159.922.4(498)
  • CONSTANTIN RÅDULESCU-MOTRU PSIHOLOGIAPOPORULUI ROM¢N¿I ALTE STUDII DE PSIHOLOGIE SOCIALÅ Edi¡ie îngrijitå de ALEXANDRU BOBOC PAIDEIA View slide
  • Pentru o edi¡ie cât mai accesibilå textuledi¡iei de fa¡å a fost transcris dupå normeleortografice în vigoare, iar cele câteva eroritipografice din textele de bazå au fostîndreptate în mod tacit. (n.r.) View slide
  • Motto: „¥n om este atâta realitate câtå este în el energie de muncå“ (C. Rådulescu-Motru, Personalismul energetic, 1928)„Pânå la adânci båtrâne¡e, n-a încetat så cugete ¿i så-¿i punå probleme, så se adapteze spiritual tendin¡elor epocii contemporane“ (M. Ralea, 8 martie 1957)
  • NOTÅ INTRODUCTIVÅ R eprezentant de seamå al ¿colii filosoficeromâne¿ti (într-un fel, în spiritul lui T. Maiorescu putândfi considerat chiar ini¡iator), gânditor cu forma¡ieenciclopedicå, savant, dar ¿i remarcabil dascål ¿i pro-motor al noului în educa¡ie ¿i învå¡åmânt, ConstantinRÅDULESCU-MOTRU (n. 2.02.1868 – m. 6.03.1957)råmâne, orice s-ar spune, una dintre personalitå¡ile deprim rang din istoria României moderne. Continuând orientarea marilor no¿tri cårturari sprepromovarea ¿i afirmarea valorilor culturii na¡ionale,autorul Personalismului energetic ajunge la o împlinireteoreticå proprie, într-o concep¡ie care pre¡uie¿tetotodatå faptul pozitiv ¿i exigen¡ele ra¡iunii, continuândastfel îndemnul spre echilibru ¿i armonizarea valorilorinstituite prin criticismul kantian ¿i menite så dea unfundament dezvoltårilor teoretico-metodologice con-structive, dar care så constituie în acela¿i timp matriceaunei filosofii activiste, finalizatå într-o teorie a voca¡iei,cu rol hotårâtor „în cultura popoarelor“. Cåci „voca¡ia“este o chemare, iar „omul de voca¡ie are oproductivitate originalå ¿i închinatå binelui social, cumnu o au ceilal¡i oameni“; mai mult, omul de voca¡ieeste „acela care corespunde påmântului pe caretråie¿te“ ¿i care „gåse¿te în muncå întregirea lui idealå“. „Personalismul energetic“ ¿i întregirea lui în teoriavoca¡iei au la bazå o cercetare psihologicå temeinicå,
  • 8 / Constantin Rådulescu-Motrufinalizatå în scris cu mânå de maestru în formulareaunei concep¡ii psihologice moderne, în¡eleaså caunitate între teoria psihologicå ¿i analiza unor fenomeneconcrete ce apar¡in studiilor de psihologie socialå. ¥n acest sens, psihologia persoanei ¿i concep¡iaasupra personalitå¡ii î¿i aflå o ilustrare într-un studiuavizat al psihologiei poporului român ¿i al civiliza¡ieiromâne moderne. Alåturi de scrierile de psihologie ¿ide filosofie, micile studii consacrate acestor teme sedovedesc aståzi de mare actualitate. Cåci realizarea„omului de voca¡ie“ trebuie så aibå loc în colectivitå¡imoderne bine structurate, ale cåror forme superioaresunt, fårå doar ¿i poate, popoarele, na¡iunile. Tocmaipentru aceasta (sublinia ilustrul psiholog ¿i filosof în:Voca¡ia. Factor hotårâtor în cultura popoarelor, 1935),voca¡ia „se aratå atunci când ea este cerutå de instinctulde conservare a unui popor; ea este o manifestare aenergiei poporului întreg... este o canalizare a energieipoporului, ¿i, prin canalizare, ea este, în acela¿i timp,o valorificare“. Fårå a încerca aici o caracterizare a concep¡iei luiRådulescu-Motru (a se vedea „Postfa¡a“, cu trimiterilebibliografice necesare), men¡ionåm cå lectura studiilorce urmeazå nu poate fi decât instructivå ¿i plinå deîndemnuri cåtre formarea unei con¿tiin¡e critice ¿i, îngenere, a spiritului de discernåmânt, bazat pe realism¿i obiectivitate... Fårå så coloråm nota criticå (pânå lacriticism, pe alocuri!), nu putem så nu observåmvaloarea de excep¡ie, venitå de aceastå datå prin analizapsihologicå a obiceiurilor ¿i a mentalitå¡ilor, nu prinsatirå (sau alte forme literare, exemplare fiind, în acestsens, comediile lui Caragiale!), ci, prin formulåri precumcele din Sufletul neamului nostru, calitå¡i ¿i defecte. ªi, fårå a duce mai departe gândul, så recomandåm¿i volumele sub genericul: C. Rådulescu-Motru, Revizuiri¿i adåugiri 1944 (Ed. „Floarea Darurilor“, 1996), în care
  • PSIHOLOGIA POPORULUI ROMÂN /9descrierea vie¡ii prilejuie¿te precizåri de maresemnifica¡ie teoreticå ¿i totodatå analize de psihologiea poporului român. Câteva citate (din vol. II) nu sunt de prisos... aståzi:„Este în lumea politicienilor no¿tri o manie de aconsidera ¡ara ca un bun al lor propriu asupra cåruiapot face tranzac¡ii“ (p. 96); „Lipsa de prevedere, carecaracterizeazå opera noastrå legislativå, se întinde pestetot, pânå la cele mai neînsemnate måsuri adminis-trative“ (p. 165); „nu apare ceva pe lume de naturåu¿oarå, idei metafizice, specula¡ii mistice, ¿coliliterare sau artistice de originalitate dubioaså, careså nu aibå numaidecât admiratori ¿i imitatori înRomânia“ (p. 250-251). ªi totu¿i, o consolare: „Firearomânului nu este lene¿å: este înså iubitoare deocupa¡ie variatå“ (p. 250). Dincolo de orice dezvoltåri, så re¡inem preocupareacentralå a marelui filosof, a cårui participare la afirmareaculturii române moderne acoperå aproape o jumåtatede veac: „Singurul rost pe care-l mai våd activitå¡ii meleviitoare este pe terenul ¿tiin¡ei: så ajut la extindereaspiritului ¿tiin¡ific în România“ (p. 250, la 25 iulie 1944).Este crezul unei vie¡i închinate adevårului ¿i binelui, ovia¡å pilduitoare pentru genera¡ia de azi ¿i pentrugenera¡iile de mâine! Studiile oferite aici, în esen¡å analizepsiho-sociologice desfå¿urate în lumina crea¡ieiteoretice (în psihologie ¿i filosofie) a luiRådulescu-Motru, oglindesc preocuparea sa pentrucunoa¿terea specificului spiritualitå¡ii noastre ¿i alculturii române¿ti, pentru afirmarea personalitå¡iiacesteia în contextul istoriei universale. Faptul cå ele au fost publicate cândva în revistelevremii, majoritatea chiar în cele ini¡iate ¿i conduse deilustrul gânditor ¿i om de culturå, este el însu¿i relevantpentru stilul de lucru ¿i pentru modelul de via¡å pe care
  • 10 / Constantin Rådulescu-Motrul-a urmat. A¿a cum preciza Nicolae Bagdasar (în textuldin Portrete, prezent în „Anexå“), „gata så accepte oriceini¡iativå ¿i så sprijine orice ac¡iune de culturå pe carele considera necesare ¿i utile, el nu ezita så ajute cusfatul, cu colaborarea ¿tiin¡ificå, cu interven¡ia la loculde drept, acolo unde era nevoie de fonduri... A¿a seexplicå de ce el a fost director al atâtor periodice...faptul cå un periodic apårea sub direc¡ia sau patronajulsåu constituia un gir, un factor moral de prim ordinpentru cititori. ¥n aceastå privin¡å, el a dat dovadå de oenergie, de o tenacitate cu adevårat exemplare“1. ¥n loc de orice încheiere, s-ar potrivi aici, credem,cuvintele lui Rådulescu-Motru, prilejuite de un studiuDespre båtrâne¡e“2 (semnalat cu data: 31.12.1952):„¥nainte de 1927, activitatea mea era conduså de spiritcurat didactic, constând în expunerea obiectivå acuno¿tin¡elor filosofice împrumutate din cultura Europeide Apus, iar dupå 1927, cu vârsta båtrâne¡ii, activitateamea a evoluat, luând caracterul unui apostolat în spirituletnicului românesc“.1 Pentru ilustrare, vol.: Omagiu Profesorului C. Rådulescu-Motru, în „Revista de filosofie“, vol. XVII (1932), Societatea Românå de Filosofie, p. 36-65 – o amplå bibliografie sub genericul „Opera D-lui Profesor C. Rådulescu-Motru“, alcåtuitå de C. Vlådescu-Råcoasa. Pentru completare: N. Bagdasar, Istoria filosofiei române¿ti, în: Istoria filosofiei moderne, vol. V (1941), Societatea Românå de Filosofie (reluare în: Scrieri, Ed. Eminescu, 1988); Istoria filosofiei române¿ti (red. D. Ghi¿e/M. Gogonea¡å), Ed. Academiei, vol. II (1980); „Revista de filosofie“, nr. 2(1992) ¿i nr. 2(1994), grupaj de studii despre Rådulescu-Motru.2 Din tradi¡iile medicinei ¿i ale educa¡iei sanitare (red. dr. G. Bråtescu), Ed. Medicalå, 1978, p. 525-542. (Autorul are în vedere anul apari¡iei cår¡ii Personalismul energetic).
  • PSIHOLOGIA POPORULUI ROMÂN* I Psihologia socialå are drept scop så determine ¿iså explice însu¿irile suflete¿ti ale unei popula¡ii.¥nsu¿irile suflete¿ti ale unei popula¡ii sunt condi¡ionatede trei factori principali: de fondul biologic ereditar alpopula¡iei, de mediul geografic ¿i de caractereleinstitu¡ionale dobândite de popula¡ie în timpul evolu¡ieisale istorice. ¥n fondul biologic ereditar sunt cuprinse dispozi¡iileorganice, cu care indivizii, care compun popula¡ia, vinpe lume; dispozi¡ii care reglementeazå în mod directfunc¡iunile vie¡ii vegetative ale popula¡iei ¿i prin acestea,apoi, indirect, pe acelea ale vie¡ii suflete¿ti. ¥n acestfond biologic ereditar ceea ce intereseazå suntdispozi¡iile deficiente ¿i patogene, care scapå de subinfluen¡a oricårei educa¡ii. Normalul, intereseazå maipu¡in, fiindcå el este dirijabil. Anormalul, adicådispozi¡iile bolnåvicioase, creeazå piedici ¿i fatalitå¡ipe care nici o putere nu le poate înlåtura. ¥n mediul geografic intrå toate formele de energiecare înconjoarå ¿i provoacå reac¡ii în sufletul popula¡iei:clima, natura solului; posibilitå¡ile de produc¡ie pe* Text editat în 1937 de Societatea Românå de Cercetåri Psihologice, Bucure¿ti.
  • 12 / Constantin Rådulescu-Motruterenul muncii; flora ¿i fauna; natura grani¡elor etc. ¥n sfâr¿it, în caracterele institu¡ionale sunt cuprinsemanifestårile tipice de naturå spiritualå. Ele sunt diferitede acelea provocate de fondul biologic ereditar ¿i demediul geografic; sunt manifeståri apar¡inândexperien¡ei istorice a popula¡iei, care prin tradi¡ie serepetå în mod constant în decursul unei lungi duratede timp. ¥n numårul acestora sunt: vorbirea, obiceiurilemorale ¿i juridice, concep¡iile preferate în pre¡uirealumii ¿i a vie¡ii; tråsåturile na¡ionale. Actualitatea sufleteascå a unei popula¡ii estecondi¡ionatå de câte¿itrei ace¿ti factori. Dar nu într-omåsurå egalå. Popula¡iile cu trecut istoric, în sufletulcårora caracterele institu¡ionale au ajuns la oconsisten¡å puternicå, î¿i au actualitatea sufleteascå,în primul rând, influen¡atå de caractere institu¡ionale¿i numai în al doilea rând de ceilal¡i factori. Fondulbiologic ereditar ¿i mediul geografic ståpânesc sufletulpopula¡iilor tinere, care sunt fårå trecut istoric ¿i fåråputernice caractere institu¡ionale. ¥ntre cei trei factoriexistå a¿adar, în ceea ce prive¿te influen¡a lor, ocontrarietate. La popula¡iile cu institu¡ii spiritualeinconsistente, influen¡a factorului ereditar ¿i a mediuluigeografic sunt covâr¿itoare. La care, dimpotrivå,institu¡iile spirituale sunt puternice, influen¡ele celorlal¡ifactori sunt reduse. Spiritualitatea este ca o armåturåde izolare. Ea då posibilitatea unor popula¡ii så-¿icroiascå un destin propriu, emancipat de sub jugul bio-logic ¿i geografic al condi¡iilor lor de via¡å. Popula¡iilecapabile de asemenea institu¡ii spirituale suntpopoarele de culturå na¡ionalå, adicå, sunt popoarelecreatoare de originalitate sufleteascå în istoria omenirii. Nu toate popula¡iile sunt capabile de culturå na¡ionalå.Spiritualitatea nu este un produs al timpului. Sunt popula¡iicare tråiesc mii de ani fårå ca în sufletul lor så prindårådåcini caracterele institu¡ionale. Ele tråiesc într-o
  • PSIHOLOGIA POPORULUI ROMÂN / 13ve¿nicå copilårie, având sufletul ståpânit când deinfluen¡a ereditå¡ii biologice, când de influen¡a mediuluigeografic. Popula¡iile care se ridicå la o culturå na¡ionalåau în ele particularitatea de a-¿i cristaliza experien¡aistoricå în institu¡ii de naturå spiritualå, institu¡ii care,o datå înrådåcinate, preiau conducerea vie¡ii lorsuflete¿ti. Popula¡iile acestea reu¿esc så dirijeze, dupånormele dictate de voin¡a lor, atât manifestårile carestau sub influen¡a factorului ereditar, cât ¿i manifestårilede sub influen¡a factorului geografic. Prin urmare, psihologia socialå, care are dreptobiect studiul vie¡ii suflete¿ti a organismelor sociale,se gåse¿te, dupå popula¡ie, înaintea unei vie¡i suflete¿tideosebite. Când studiazå sufletul unei popula¡ii lipsitede o armåturå spiritualå, obiectul ei se reduce lastudierea manifestårilor suflete¿ti simple, pe jumåtatebiologice. ¥n cazul acesta, nelegând de sufletulpopula¡iei o finalitate spiritualå proprie, ea råmâne peplanul reac¡iilor suflete¿ti condi¡ionate de factorulereditar ¿i de mediul geografic. Popula¡iile de sålbatici,bunåoarå, aproape cå nu prezintå psihologiei socialeceva interesant pentru cercetare; ele sunt de preferin¡åobiect de studiu pentru etnografie ¿i sociologie. ¥n cazul în care psihologia socialå are så cercetezesufletul unor popula¡ii cu trecut istoric ¿i cu institu¡iispirituale bine înrådåcinate, atunci obiectul såu estecu totul schimbat. Sufletul acestor din urmå popula¡iiare într-însul realitå¡i suprabiologice, care trebuie ex-plicate pe planul unei finalitå¡i spirituale. ªi ceea ceeste mai anevoios: nu pe planul aceleia¿i finalitå¡ispirituale pentru toate popula¡iile, ci pe planul uneifinalitå¡i speciale pentru fiecare popula¡ie în parte.Acesta este cazul popula¡iilor pe care le numim popoareculte, sau na¡iuni creatoare de originalitate sufleteascå.Dacå la cercetarea sufletului pe care îl au popula¡iilesålbatice obiectul psihologiei sociale aproape cå este
  • 14 / Constantin Rådulescu-Motruinexistent sau se confundå cu obiectul altor ¿tiin¡e, lacercetarea sufletului pe care îl au popoarele culte,obiectul psihologiei sociale nu numai cå este existent,dar el se multiplicå dupå numårul acestor popoare;avem nu o singurå psihologie socialå pentru toatepopoarele culte, ci psihologii sociale diferite: psihologiasocialå a poporului englez, psihologia socialå apoporului francez, psihologia socialå a poporuluigerman ¿i a¿a pentru fiecare popor cult în parte. Ceeace este o realitate sufleteascå în sufletul unui popor nueste ¿i în sufletul altui popor. Fiecare popor cult î¿i arestructura ¿i evolu¡ia sufleteascå proprii sie¿i; î¿i aredestinul såu. Aceste considera¡ii fac så întrevedem dificultå¡ilecare înso¡esc cercetårile de psihologie socialå. Cu câtun popor are o culturå mai veche ¿i mai originalå, cuatât ¿tiin¡a despre sufletul såu are de cercetat un obiectmai special, mai singular. Datele statistice ¿iexperimentale pe care se fundeazå psihologia socialåa unui popor nu pot fi utilizate la psihologia socialå aaltui popor, fiindcå spiritualitatea fiecårui popor e desine ståtåtoare ¿i aceastå spiritualitate trebuie mai întâiîn¡eleaså, pentru a putea în urmå interpreta datele pecare le dau statistica ¿i experien¡a. Cu alte cuvinte,¿tiin¡a psihologiei sociale nu este o ¿tiin¡å liberå, înîn¡elesul cå ea î¿i adunå cuno¿tin¡ele clådind numai pebaza postulatelor logicii, ci ea se subordoneazå de laînceput finalitå¡ii spirituale în care se desfå¿oarå istoriapoporului la care se aplicå; ea depinde de idealul pecare îl urmåre¿te poporul, care îi constituie obiectul1.1 Aceastå dependen¡å de ideal o gåsim la toate ¿tiin¡ele, afarå de cele matematice, dupå filosofia na¡ional-socialistå, împårtå¿itå de guvernan¡ii de aståzi ai Germaniei (comp. Das national-sozialistische Deutschland und die Wissenschaft. Heidelberger Reden von Reichsminister Rust und Professor E. Krieck, 1936).
  • PSIHOLOGIA POPORULUI ROMÂN / 15 La popoarele cu culturå veche ¿i originalådificultå¡ile acestea se pot în parte birui prin lumina pecare o råspânde¿te idealul lor, care este bine prins îninstitu¡iile pe care le-a inspirat. La popoarele cu o culturåmai nouå ¿i nu atât de originalå, dificultå¡ile råmân mari.Aproape de nebiruit. Acesta este cazul psihologieisociale a poporului român. Oricâte date statistice ¿i observa¡ii scoase dinexperien¡å am avea strânse asupra vie¡ii suflete¿ti apoporului român, întrucât lipse¿te con¿tiin¡a clarå afinalitå¡ii spirituale a acestei vie¡i, interpretarea datelorse va face în mod nesigur. Datele pot cel mult så justificeo finalitate spiritualå dezvåluitå prin institu¡ii precise ¿idesåvâr¿ite, dar când aceastå finalitate nu estedezvåluitå, sau este dezvåluitå în mod nebulos ¿ifragmentar, atunci ele pot servi cel mult ca indiciisupuse discu¡iei. Con¿tiin¡a poporului român are pânåacum despre finalitatea spiritualitå¡ii sale numai indicii¿i încå indicii vagi. II Cu aceste rezerve ne propunem så schi¡åm înrândurile de mai jos câteva date privitoare la însu¿irilesuflete¿ti ale poporului român, sub latura vie¡ii salesociale ¿i economice. Aceste date sunt ob¡inute, în cea mai mare parte,prin compararea manifestårilor suflete¿ti obi¿nuiteromânului cu acelea pe care le gåsim la popoarele culteapusene. Aceastå comparare s-ar fi putut face ¿i cumanifestårile suflete¿ti ale popoarelor învecinateromânului ¿i aceasta ar fi fost poate de recomandat;am preferat-o totu¿i pe cealaltå, fiindcå aceasta se poate
  • 16 / Constantin Rådulescu-Motruface pe baza unui material mai precis ¿i mai controlabil.¥n afarå de aceasta, cum în via¡a socialå ¿i economicåa poporului român a existat, în timpul din urmå maiales, tendin¡a de a se imita institu¡iile din Apus,compararea aleaså de noi are avantajul de a ilustratocmai, în perspectiva acestei tendin¡e de imitare, uneledin cele mai caracteristice dispozi¡ii ale sufletuluiromânesc. Datele noastre sunt a¿adar, cu precådere,dobândite prin metoda comparativå. ¥ncepem cu acelea care se impun de la primaprivire. ¥ntre acestea: individualismul sufletului românescfa¡å de individualismul popoarelor culte apusene.Despre individualismul românesc s-a vorbit adeseori.Unii au fåcut dintr-însul principala tråsåturåcaracteristicå a românului. Românului nu-i placetovårå¿ia. El vrea så fie de capul lui. Ståpân absolut lael în caså. Cu o pårticicå de proprietate cât de micå,dar care så fie a lui. Din aceastå cauzå el înclinå pu¡inspre anarhie. Acest individualism românesc înså nuimplicå spiritul de ini¡iativå în via¡a economicå ¿i preapu¡in spiritul de independen¡å în via¡a politicå ¿i socialå,cele douå însu¿iri prin care se caracterizeazåindividualismul popoarelor culte apusene ¿i careconstituie sufletul burghez. Marea majoritate apopula¡iei satelor române¿ti n-are într-însa nici oasemånare cu sufletul burghez. Din mijlocul ei nu iesindivizi întreprinzåtori, care så-¿i ri¿te odihna ¿i avutulpentru a se îmbogå¡i prin mijloace neîncercate.Popula¡ia satelor române¿ti, dimpotrivå, stå sub tradi¡iamuncii colective. Fiecare såtean face ceea ce crede cåva face toatå lumea. N-are curajul så înceapå o muncå,decât la termenele fixate prin obicei. A ie¿i din rândullumii este, pentru såteanul român, nu un simplu risc,ci o nebunie. De aceea slabele rezultate date de ¿colile
  • PSIHOLOGIA POPORULUI ROMÂN / 17primare rurale la noi. Copilul de såtean înva¡å în ¿coalåså fie cu ini¡iativå, fiindcå ¿coala noastrå este croitå pemodelul ¿colilor burgheze apusene, dar cu toatesfaturile primite, copilul de såtean când iese din ¿coalåse supune tradi¡iei colective: el munce¿te cum apomenit la el în sat, din mo¿i stråmo¿i. Aceastå tradi¡ie de muncå colectivå, de altminteri,i-a fost de ajutor popula¡iei noastre såte¿ti, odinioarå, întimpul secolelor de urgie. Prin aceastå tradi¡ie de muncåcolectivå, satele române¿ti au durat. Când urgia le izbea,ele nu se risipeau, ci se mutau, ca un singur om, de la¿es la munte, dintr-un cap la altul al ¡årii. ¥n Apus, în¡årile locuite mai ales de anglo-saxoni, colonizårile s-aufåcut prin împrå¿tierea indivizilor; în ¡årile locuite deromâni prin împrå¿tierea colectivitå¡ilor såte¿ti. Individualismul românesc este, prin urmare, de altånaturå de cum este acela cunoscut în Apusul european.¥n Apusul european individualismul se manifestå peplanul vie¡ii sociale ¿i economice, este creator deinstitu¡ii, pe când individualismul românesc este osimplå reac¡ie subiectivå, un egocentrism, sub influen¡afactorului biologic ereditar. Dacå, cu vremea, acest in-dividualism românesc poate fi educat ¿i transformatîntr-un individualism creator de institu¡ii, este o altåchestiune. Educa¡ia ¿i transformarea nu se pot operadecât sub influen¡a factorului spiritual. Trebuie mai întâirealizatå o voin¡å unitarå a sufletului românesc, careså-¿i facå un ideal din sufletul burghez, ¿i subconducerea cåreia så se facå educa¡ia ¿i transformareaindividualismului subiectiv într-un individualisminstitu¡ional. Nimeni nu poate prevedea dacå aceaståvoin¡å se va realiza prea curând; ceva mai mult: dacåse va realiza vreodatå. Cåci nu este numaidecât unpostulat al istoriei omene¿ti ca toate popoarele de pepåmânt så ajungå la individualism comercial burghez.Pot fi ¿i alte idealuri.
  • 18 / Constantin Rådulescu-Motru III O caracteristicå a sufletului românesc, care sepoate constata iarå¿i de la o primå privire comparativå,este neperseveren¡a la lucrul început. Românul estegreu pânå se apucå de ceva, cå de låsat se laså u¿or,zice un scriitor popular. 1 Activitatea românului ocomparå mul¡i cu un foc de paie. ¥n Apus, omul seînfige adânc cu munca sa în naturå; românul råmânela suprafa¡å. Omul din Apus face opere durabile, pecând românul improvizeazå. ªi cu toate acestea, totdespre român se afirmå, cu aceea¿i dreptate, cå esteîndelung råbdåtor, cå este conservator ¿i tradi¡ionalist.Cum se împacå aceste caracteristici, care sunt opuse?Cine este fårå perseveren¡å este ¿i fårå råbdare. Cineimprovizeazå nu este conservator. Så examinåm mai de aproape neperseveren¡a lalucru. Ea este în adevår realå la român, dar cu condi¡iaså nu o extindem la orice fel de lucru. Sunt lucruri pecare românul le începe cu greu ¿i le laså u¿or, dar suntlucruri pe care românul, dacå le începe, nu le mai lasåniciodatå. Un român proprietar de påmânt este cel maiperseverent muncitor agricol. Fie câ¿tigul lui cât de mic,el nu se îndurå så-¿i påråseascå ogorul. Aceaståperseveren¡å a muncitorului român de a nu se despår¡ide lotul såu de påmânt chiar când lotul este mic ¿i nu-iasigurå subzisten¡a este, pentru propå¿irea economieina¡ionale, o piedicå serioaså, dupå pårerea unora. Alåturi de perseveren¡å la lucrul din agriculturå, s-armai putea cita ¿i alte cazuri de perseveren¡å la popula¡iaromâneascå. Este drept înså cå aståzi aceste cazuri sunt1 Ion Creangå.
  • PSIHOLOGIA POPORULUI ROMÂN / 19mai pu¡in numeroase ca în trecut. ¥n trecutul românesc,chiar cel mai apropiat, se întâlnesc regiuni întregi dedatela ocupa¡ii profesionale continuate din tatå în fiu. Cumerau satele de agricultori, erau sate de pescari, rotari,ciobani, cåru¡a¿i, viticultori etc., care în majoritatealocuitorilor lor nu schimbau de ocupa¡ie. A¿a cumîmbråcåmintea era fixatå pe regiuni ¿i nimeni nu aveacurajul så o modifice, a¿a era ¿i cu felul de muncå. Unbånå¡ean, un ungurean, un muntean, un moldoveanetc. nu erau în trecutul nostru simple denumirigeografice, ci erau caracterizåri de port ¿i de ocupa¡ie;erau tipuri sociale. Neperseveren¡a la lucru ¿i-a fåcut apari¡ia de-abiaîn secolul al 19-lea, deodatå cu înnoirea organiza¡ieistatului român. Aceste înnoiri de organizare au deschisdrum mul¡imii de politicieni ¿i de slujba¿i la stat. S-aufåcut, din „politicå“ ¿i din „slujbå“, profesiuni de muncåu¿oarå, care în scurtå vreme au concurat cu succes petoate celelalte profesiuni. Politicienilor ¿i slujba¿ilor letrebuia înså o specialitate. Pe aceasta nu le-o puteaimpune tradi¡ia statului român, care tocmai se înnoia.Specialitatea trebuia organizatå prin imita¡ie dupå altestate stråine. Astfel începe epoca improviza¡iilorprofesionale. Pentru a-¿i gåsi o întrebuin¡are ¿i deci ojustificare la plata pe care ¿i-o lua din bugetul statului,doritorul de politicå ¿i de slujbå trebuia el însu¿i så-¿idefineascå rostul activitå¡ii. El nu putea så facå aceastamai bine decât invocând ceea ce se face aiurea. A¿a seface în Fran¡a, deci a¿a trebuie så se facå ¿i în România. Perseveren¡a la lucru se sus¡ine la toate popoareleprintr-un singur mijloc. Prin selec¡ia candida¡ilor laprofesiune. Selec¡ia s-a operat în trecut prin tradi¡ia defamilie. Aståzi ea se opereazå prin voin¡å, în modra¡ional. Unde profesiunile se ocupå fårå selec¡ie, avemneperseveren¡å la lucru. La noi, acesta a fost cazul. Cele mai râvniteprofesiuni, slujbele de stat, s-au ocupat fårå selec¡ie,
  • 20 / Constantin Rådulescu-Motrupentru motivul cå ele, în cea mai mare parte, erauimproviza¡ii sugerate de ceea ce se fåcea aiurea înEuropa. Improviza¡iile au trebuit så sufere apoicorectåri, adicå improviza¡ii au trebuit så schimbe dinocupa¡ii. Cum slujbele la stat erau cele mai dorite dintreprofesiuni, este u¿or de în¡eles pentru ce neperse-veren¡a s-a lå¡it în munca româneascå. Gåsim a¿adar ¿i la aceastå caracteristicå ceea ceam gåsit mai înainte la individualism. O nepotrivire întrefactorul ereditar ¿i factorul institu¡ional. Românul este,prin natura sa ereditarå, perseverent la lucru, cum este¿i råbdåtor, conservator, tradi¡ionalist, dar aceastånaturå ereditarå a lui a fost pervertitå de o gre¿itå via¡åinstitu¡ionalå, imitatå dupå stråini. El este neperseverentfiindcå institu¡iile statului l-au obligat la improviza¡ii. IV Caracteristicile suflete¿ti despre care am vorbitpânå aici sunt condi¡ionate în mod direct de factorulereditar ¿i în mod indirect de cel geografic. Pentru a ledefini pe amândouå în mod precis, ar trebui så avemdate statistice sprijinite pe numeroase måsuråtoriantropologice ¿i psihologice, care, din nefericire,lipsesc. De abia de doi, trei ani s-a introdus ¿i în ¿colilenoastre primare ¿i secundare fi¿a individualitå¡iielevului, din care avem câteva date privitoare la tipulpsihologic românesc, date înså cu totul insuficientepentru scopul nostru. Pentru precizarea individu-alismului românesc, ne-ar fi de folos måsuråtori careså se raporteze la evolu¡ia personalitå¡ii ¿i în specialacelea care ar indica procentul celor egocentrici. Deasemenea de mare folos ar fi måsuråtorile care stabilesc
  • PSIHOLOGIA POPORULUI ROMÂN / 21propor¡ia supranormalilor, normalilor ¿i subnormalilorîn colectivul românesc. Nu avem nici de unele, nici dealtele. Singurele date statistice pe care le avem ¿i leputem folosi pentru scopul nostru sunt datele privitoarela raportul dintre numårul elevilor care se înscriu în¿coli ¿i numårul elevilor care absolvå ¿coala. Acestraport este uimitor. Interpretarea lui ne duce laconstatarea cå sufletul românesc, într-o chestiune a¿ade serioaså cum este aceea a educa¡iei, se manifeståîntr-un mod excesiv de subiectiv. Cea mai micå greutateivitå în calea educa¡iei este motiv de întrerupere. Mareamajoritate a elevilor no¿tri nu ajung så practice carierelepe care le indicå titulatura ¿colilor în care ei au pornitså se înscrie, ci practicå ceea ce improviza¡ia le-a dåruit. Aceasta se poate vedea din urmåtoarele datestatistice pe care le împrumutåm din cartea d-lui IosifI. Gabrea: ªcoala româneascå, structura ¿i politica ei,1931-1932; Tipografia Torou¡iu, Bucure¿ti. Råmânerea pe drum, adicå påråsirea ¿colii înaintede absolvire, începe de la învå¡åmântul primar. ¥n celrural mai mult decât în cel urban. ¥ntre anii 1921/1932 au fost înscri¿i în medie anualåîn ¿colile rurale (¿colile au fost 11 104 în 1921/1922 ¿i 13 777 în 1931/1932) un numår de eleviîntre 1 245 914 ¿i 1 795 037. Am avut astfel în timpulacestor zece ani un numår de aproximativ 16 000 000înscri¿i. Dintre ace¿tia au absolvit aproximativ numai730 000. ¥n medie anualå 70 000. Pentru ace¿ti 70 000absolven¡i anuali, am între¡inut în medie anualå 25 000de învå¡åtori. ¥n ¿colile urbane, situa¡ia este ceva mai bunå,dar fårå så se depårteze prea mult. Aici, în aceia¿iani, am avut 2 270 000 elevi înscri¿i, dintre care auabsolvit 174 000. Aceste ¿coli sunt în numår deaproximativ 1 000 ¿i au peste 3 500 învå¡åtori.
  • 22 / Constantin Rådulescu-Motru ªcolile primare înså nu preparå pentru cariere prac-tice, ci ele dau o culturå elementarå. Asupra lor nutrebuie insistat. Totu¿i dispropor¡ia dintre numårulelevilor înscri¿i ¿i cel al elevilor absolven¡i este oindica¡ie pre¡ioaså chiar mårginitå la ¿coala primarå.Improviza¡ia începe de jos. Dåm, dupå acela¿i autor, datele statistice asupraaceluia¿i raport, constatat la ¿colile celelalte: secundare,normale, profesionale, superioare etc. ¥n cursul anilor 1921/1932, au fost înscri¿i în ¿coalasecundarå de stat (¿coli medii, gimnazii, licee de båie¡i¿i fete) un numår de 1 243 911 elevi. Au absolvit încursul acestor ani aproximativ numai 95 000. La învå¡åmântul secundar particular, acela¿i raport:1 395 918 înscri¿i, 107 250 absolven¡i. Am socotit la învå¡åmântul secundar, ca absolven¡i,pe elevii care au terminat ultima claså de liceu, iar nupe bacalaurea¡i, cåci dacå ar fi fost så consideråm pebacalaurea¡i, dispropor¡ia ar fi fost mai mare. Dinabsolven¡ii ultimei clase care se prezintå la bacalaureatreu¿esc de abia jumåtate. Så urmårim datele statistice mai departe, ¿i anumela ¿colile care se leagå direct cu carierele practice.Situa¡ia nu devine mai bunå. La ¿colile normale de învå¡åtori ¿i învå¡åtoare, caresunt ¿coli de specializare profesionalå, s-au înscris încursul anilor 1921/1932 un numår de 238 654 de elevi.Au absolvit cu diplomå 29 748. ¥n seminariile teologice, ¿coli de purå pregåtireprofesionalå, s-au înscris, în cursul acelora¿i ani,49 812 elevi ¿i au absolvit cu diplomå 4 860. La liceele militare, în aceia¿i ani: 20 612 înscri¿i;3 238, absolven¡i. ¥n învå¡åmântul profesional ¿i menajer pentru fete,s-au înscris în cursul anilor 1921/1932 un numår de119 373 eleve; au absolvit 7 587.
  • PSIHOLOGIA POPORULUI ROMÂN / 23 ¥n învå¡åmântul comercial, s-au înscris în cursulanilor 1921/1932, la ¿colile de stat, un numår de204 066 de elevi; au absolvit: 30 712. ¥n învå¡åmântul meseriilor, pe aceea¿i perioadå,s-au înscris 142 053 elevi; au absolvit 18 431, adicå înmedie câte 1 800-2 000 de absolven¡i pe an, la unnumår cam tot atât de profesori. Câ¡i profesori atâ¡iabsolven¡i au dat ¿colile noastre comerciale între anii1921-1932. ¥n sfâr¿it, în învå¡åmântul superior, universitar ¿itehnic, dispropor¡ia este catastrofalå, cå aici ar fi depresupus cå situa¡ia n-are så mai fie aceea¿i. Un tânårajuns så se înscrie într-o facultate de drept, de ¿tiin¡å,de medicinå, de litere etc., sau într-o ¿coalå politehnicå,sau într-o academie de înalte ¿tiin¡e comerciale, sepresupune cå nu mai merge la întâmplare; elcandideazå la o carierå bine definitå, în vederea cåreiaa fost selec¡ionat prin ¿colile prin care a trecut pânåaici ¿i vrea o carierå pentru care se simte cu tragere deinimå. Cu toate acestea situa¡ia este aceea¿i. La Facultatea de Drept au fost înscri¿i, în perioadaanilor 1921/1932, un numår de 122 035 de studen¡i.Au ie¿it licen¡ia¡i: 8 673. ¥n aceea¿i perioadå, la Facultatea de ªtiin¡e, s-auînscris 40 620 ¿i au ie¿it licen¡ia¡i 2 875. La Facultatea de Medicinå: înscri¿i 31 759, iarabsolven¡i doctori 3 852. La Facultatea de Litere, 58 353 înscri¿i; 5 232licen¡ia¡i. La ¿colile superioare politehnice, în aceea¿iperioadå de ani, 11 579 înscri¿i; 1 588 absolven¡i. La Academia de ¥nalte Studii Comerciale dinBucure¿ti, gåsim în studiul domnului C. Kiri¡escuProblema educa¡iei dirijate (Institutul Social Român,1937) urmåtoarele date pentru ultimii ani (1930-1934):
  • 24 / Constantin Rådulescu-Motrumedia anualå: 3 400 înscri¿i ¿i 250 licen¡ia¡i. La Cluj,fa¡å de 931 înscri¿i, în 1934, numai 42 licen¡ia¡i. ¥n cauzele care produc aceastå dispropor¡ie dintrenumårul celor înscri¿i ¿i numårul celor absolven¡i, estelogic så enumeråm cazurile de mortalitate, precum ¿idificultå¡ile economice pe care elevii au avut så leînvingå în sus¡inerea lor la ¿coalå; totu¿i, oricât de marear fi partea ce se cuvine acestor cauze, råmâne destulde importantå partea ce se cuvine a fi atribuitådispozi¡iilor înnåscute, sau provocate de înnoireaorganizårii statului, în sufletul românesc. ¥n preocupårileacestui suflet, constatåm cå alegerea unei cariere joacåun rol pu¡in important. Aceastå constatare se explicåprin nepotrivirea dintre sufletul românesc ¿i sufletulburghez. Sufletul românesc se adapteazå la institu¡iilestatului såu, institu¡ii imitate dupå acelea ale popoarelordin Apus, numai prin atitudini subiective ¿i improvizate.El nu tråie¿te în spiritualitatea sa proprie. V Sufletului românesc i s-au mai atribuit încå altemulte caracteristici. S-a spus cå este nedisciplinat înceea ce prive¿te munca pe terenul economic. Pe cândcelelalte popoare din Apus påstreazå muncii un ritmregulat, ca de ceasornic, poporul român cunoa¿temunca dezordonatå, sub formå mai mult de joc.Românul nu munce¿te metodic, ci în salturi; are lungiperioade de odihnå, iar la nevoie då pe brânci ¿i facemuncå de sclav. Apoi, ca de o altå caracteristicå asufletului românesc, s-a vorbit de lipsa spirituluicomercial. Marea majoritate a popula¡iei de sat, înRomânia, nu ¿tie valora lucrurile dupå valoarea lor de
  • PSIHOLOGIA POPORULUI ROMÂN / 25schimb, ci numai dupå valoarea lor subiectivå de uz.Un ¡åran român vinde aproape pe nimic produsele pecare le are în cantitate mare ¿i då un pre¡ dispropor¡ionatde mare pentru marfa de care are absolutå nevoie. Deasemenea este cheltuitor cu timpul, într-o måsurå cumnu sunt popoarele din Apus. Timpul este pentru românorice, numai monedå nu. La târg stå ¿i se tocme¿teceasuri întregi pentru un lucru de nimic. Tot a¿a lapetrecere, pierde zile ¿i nop¡i întregi. Pe lângå aceste caracteristici, care suntdefavorabile, i se mai atribuie sufletului românesc multealtele, favorabile. Se spune despre el cå este primitor,tolerant, iubitor de dreptate, religios. Problema cea mare a cunoa¿terii sufletuluiromânesc nu stå înså în enumerarea de însu¿iri ¿idefecte. Enumerarea nu då caracterizarea totalå ¿iesen¡ialå pe care o urmårim. O asemenea caracterizarevine numai dupå ce ne dåm seama de func¡iunea pecare o au aceste însu¿iri ¿i defecte în unitateasufleteascå a poporului român. Care este finalitateaspiritualå a acestei unitå¡i suflete¿ti? Este aceaståfinalitate înruditå cu aceea a popoarelor burgheze,atunci judecarea însu¿irilor ¿i defectelor se va faceîntr-un fel; este înså aceastå finalitate deosebitå, poporulromân apar¡ine unui tip de finalitate spiritualå deosebitde acela al popoarelor din Apusul european, atuncijudecarea însu¿irilor ¿i defectelor se va face într-alt fel.Ceea ce apare ca însu¿ire sau defect în primul caz,apare în cazul al doilea diferit. Fiecare tip de finalitatespiritualå se serve¿te de mijloacele sale proprii. Nu totce avantajeazå spiritul burghez este însu¿ire în sine,pentru orice popor de pe lume; ci numai pentrupopoarele care sunt de la naturå croite pe spiritulburghez. Acelea care sunt de la naturå de un tip diferitvor judeca în practica vie¡ii lor însu¿irile burgheze catot atâtea defecte. Prin urmare, totul depinde de criteriul
  • 26 / Constantin Rådulescu-Motrupe care îl impune finalitatea spiritualå a poporului. Cåîn mijlocul fiecårui popor se poate gåsi o minoritate deindivizi adaptabilå ori¿icårei finalitå¡i spirituale, aceastanu constituie un argument contra afirma¡iei noastre. Oabsolutå identitate de structurå sufleteascå nu existåniciodatå între to¡i indivizii unui popor. Tipul finalitå¡iispirituale este hotårât de majoritate. Minoritatea, eaînså¿i, nu are interes så-¿i impunå finalitatea sadeosebitå, fiindcå atunci ea pune în pericol viitorulpoporului întreg, prin urmare ¿i viitorul såu propriu.Numai poporul care gåse¿te în finalitatea sa spiritualåcondi¡ii prielnice pentru munca ¿i dezvoltareasufleteascå a majoritå¡ii membrilor såi, numai acelaeste sigur de viitor. Poporul cu o finalitate spiritualåcorcitå din diferite tipuri este un popor pierdut pentruistoria omenirii. Iatå dar marea problemå, a¿ zice tragedia, dacå numi-ar fi teamå cå se va abuza de acest cuvânt -, pe careo ridicå cunoa¿terea sufletului românesc. La care tipde finalitate spiritualå, sau pe scurt: la care tip de culturåapar¡ine sufletul poporului român? Cei care s-au ocupat pânå acum de chestiuni careveneau în legåturå cu psihologia poporului român auevitat så råspundå direct la aceastå întrebare, dar auadoptat o pårere în mod tacit. Ei au considerat cåsufletul poporului român, dacå nu apar¡ine în modlåmurit, prin manifestårile sale, la tipul popoarelorapusene, trebuie totu¿i så apar¡inå acestui tip, cåci...idealul culturii omene¿ti nu este altul decât celreprezentat prin acest tip. Este înså timpul, credem noi, ca aceastå întrebareså se punå în mod deschis ¿i så i se dea un råspunsobiectiv, a¿a cum se cuvine în marginile ¿tiin¡ei, „fåråurå ¿i fårå pårtinire“. Acest råspuns nu trebuie gråbit. Este încå preadevreme dacå el va veni peste zece ani. Cåci pentru un
  • PSIHOLOGIA POPORULUI ROMÂN / 27asemenea råspuns nu au valoare dorin¡ele noastre, ciau valoare documentele ¿i ra¡ionamentele ¿tiin¡ifice. Problema tipului cåruia îi apar¡ine sufletulromânesc nu trebuie apoi så fie complicatå cuîntrebarea: care tip de culturå este superior sau infe-rior? Nu este vorba så alegem ce este de preferat, ci såstabilim ce este real ¿i adevårat. De altminteri, un tipde culturå, sau cum s-ar zice mai precis, un tip definalitate spiritualå nu este, prin structura sa proprie,superior sau inferior, ci este prin potrivirea pe care el oare cu natura sufleteascå a poporului. Acela¿i tip deculturå ridicå sau pråbu¿e¿te un popor, dupå acordulsau dezacordul în care el stå cu sufletul såu. MareleImperiu Britanic s-a ridicat ¿i se sus¡ine prin virtu¡ilespirituale ale burgheziei; acelea¿i virtu¡i înså s-au aråtatslabe pentru a sus¡ine alte imperii. De aceea, în Europade aståzi, tipul de culturå care se sprijinå pe virtu¡ileburgheze este supus la o asprå criticå ¿i se vorbe¿techiar de declinul lui. VI Problema pe care o pune psihologia poporuluiromân, socotim, cå la începutul cercetårilor pornitepentru a-i afla solu¡ionarea, trebuie så nu fie complicatåcu discu¡ii filosofice asupra defini¡iei culturii în genere¿i asupra clasificårii tipurilor de culturå. Tipul de culturå,pe care sufletul poporului nostru a râvnit så-l realizeze,îl avem înaintea noastrå, bine caracterizat. Este tipulculturii europene occidentale. Spiritualitatea careinsuflå acest tip este iarå¿i destul de bine cunoscutå.¥n special este bine cunoscutå finalitatea acesteispiritualitå¡i, care pe terenul vie¡ii politice, economice ¿isociale poartå denumirea de spirit burghez. Så mårginim
  • 28 / Constantin Rådulescu-Motrucercetarea noastrå, deocamdatå, la examinareamanifestårilor suflete¿ti ale poporului nostru în luminacriteriului pe care îl impune spiritul burghez. Så neîntrebåm, prin urmare, nu la ce tip de culturå apar¡inemnoi românii, întrebare la care este greu så råspundemcu mijloacele ¿tiin¡ifice pe care le avem aståzi ladispozi¡ie, ci så ne punem întrebåri mai modeste, ¿ianume: existå un acord între caracterele suflete¿ti alepoporului român, atât cât cunoa¿tem din acest caracter¿i spiritul burghez? Din experien¡a pe care o avem pânåacum, putem afirma oare cå spiritul burghez oferåpoporului român (majoritå¡ii lui, bineîn¡eles) condi¡iiprielnice pentru asigurarea viitorului? Så råspundemdeocamdatå la aceste întrebåri, iar pe celelalte, maipreten¡ioase, så le låsåm în sarcina viitorimii. Pentru a înlesni gåsirea unui acord, sau a unuidezacord între sufletul poporului român ¿i spiritulburghez, så ne recapitulåm pe scurt tendin¡ele acestuiadin urmå. Spiritul burghez aduce pe terenul vie¡iipolitice: sentimentul de supunere fa¡å de opiniamajoritå¡ii ¿i, mai presus de toate, respectul fa¡å deobliga¡iile liber contractate. Nu existå comer¡, ¿i pentruburghez comer¡ul este pe prima linie, unde nu este¡inere de angajamente. Pe terenul vie¡ii economice,spiritul burghez face din libera concuren¡å un judecåtorsuprem la împår¡irea beneficiilor. Cine reu¿e¿te înconcuren¡å are drept la beneficii. Cine este învins înconcuren¡å nu are drept så invoce originea sa de familiesau originea sa etnicå. Lupta se då între indivizi cudrepturi egale. Pe terenul vie¡ii sociale, spiritul burghezface din ini¡iativa individualå suprema virtute aprogresului. Pentru a påstra cultul acestei virtu¡i, elface din proprietatea individualå un fundament alsocietå¡ii. ¥n rezumat a¿adar: supunere la opiniamajoritå¡ii ¿i respect pentru obliga¡iile contractate;
  • PSIHOLOGIA POPORULUI ROMÂN / 29concuren¡å liberå între indivizi egali; cultivarea ini¡iativeiindividuale prin asigurarea proprietå¡ii individuale. Så vedem acordul acestui spirit burghez cu sufletulpoporului nostru. Pe terenul vie¡ii politice acordul este foarte vag. Lanoi este un fapt recunoscut cå legile, care sunt obliga¡iicontractate prin reprezentan¡ii majoritå¡ilor cetå¡ene¿ti,nu se respectå. Nu se respectå nici de cei care le fac,nici de cei pentru care se fac. ¥n principiu, s-ar putea zice cå nerespectarea legilor,acolo unde se constatå, este datoritå educa¡ieicetå¡ene¿ti necomplete. Acesta nu este cazul la noi. Lanoi, nerespectarea legilor este o manifestare directå aindividualismului subiectiv. Românul considerånerespectarea legii ca un titlu de mårire ¿i de putere. Pe terenul vie¡ii economice acordul este ¿i mai vag.Libera concuren¡å nu este câtu¿i de pu¡in intratå înmoravurile poporului nostru. Românul cere beneficiipe baza dovezii cå este român. ¥n nici o altå ¡arå nu serespectå a¿a des expresiile: fiu al poporului, fiu al ¡årii...Sunt fiu al ¡årii, deci trebuie så am o parte la beneficii.Vechiul descendent al råze¿ilor, ca unul ce are în sângemilenara a¿ezare a satului pe spi¡ele de rudenie, î¿icere dreptul ce i se cuvine la mo¿tenire. Nici pentru viitor så nu ne facem iluzii, în ceea ceprive¿te adaptarea sufletului românesc la liberaconcuren¡å. Subiectivitatea caracteristicå acestui sufletse va împotrivi întotdeauna. Pe terenul vie¡ii sociale, aici unde se produc, în¡årile din Apus, cele mai semnificative manifeståriale spiritului burghez, acordul este cu desåvâr¿ireinexistent. Gestul ini¡iativei individuale, în scopul de asus¡ine progresul social prin întreprinderi riscate ¿i prininven¡ii, este cel mai plåpând vlåstar al sufletuluiromânesc. ¥n decurs de aproape un secol, cu toateståruin¡ele, ¿coala nu l-a putut fortifica. ªcoala
  • 30 / Constantin Rådulescu-Motruromâneascå, organizatå dupå programele ¿coliiburgheze din Apus, a voit så formeze cetå¡eni deini¡iativå, care prin muncå îndârjitå så creeze un comer¡¿i o industrie na¡ionalå. Ea a ajuns la ceva just contrariu.Sufletul tinerimii ¿colare române¿ti din zilele noastre(1937) stå într-un complet dezacord cu spiritul burghezpe acest teren. ¥n loc de o muncå individualå, pornitådin spirit de ini¡iativå, a¿a cum cere burgheziaapuseanå, idealul tinerimii noastre ¿colare, de toategradele, merge într-o direc¡ie opuså. Tinerimea noastrånu fuge de muncå, dar vrea o muncå în condi¡ii speciale;vrea o muncå fårå liberå concuren¡å, care så seråsplåteascå nu dupå produsul ei, ci dupå inten¡iilemuncitorului. Tinerimea noastrå, în contra spirituluiburghez, care-l considerå pe om ca o for¡å salariatåanonimå, vrea dimpotrivå så facå din omul muncitorun membru al marii familii na¡ionaliste româneortodoxe, cåreia Dumnezeu i-a håråzit pe veciivecilor så munceascå pe påmântul pe care locuie¿te.De aceea în programul de reforme al tinerimii noastrenu se gåsesc revendicåri realizabile pe planul obi¿nuital måsurilor legislative, ci se gåsesc revendicåri carecer transformåri radicale, într-un timp incalculabil.Tinerimea noastrå vrea o nouå Românie. Pe câtå vremeaceastå nouå Românie este nerealizatå, ea se credefuratå de un patrimoniu legitim ¿i, prin urmare, se credenedreptå¡itå. Atitudini analoage cu aceea a tinerimii ¿colareromâne întâlnim ¿i la alte popoare. La ru¿i, în secolulal 19-lea, ¿i la germani, în mai multe rânduri. Totu¿i nucu aceea¿i semnifica¡ie. Ceea ce este semnificativ laromâni este împrejurarea cå atitudinea tinerimii estedatoritå corpului didactic chiar al ¿colilor în care aceaståtinerime a fost crescutå ¿i pe care statul le-a organizatîn spirit burghez. Adicå statul român a impus ¿colilorsale, prin programe, spiritul burghez, dar acest spirit a
  • PSIHOLOGIA POPORULUI ROMÂN / 31fost trådat de însu¿i corpul lor didactic. Sub mantauana¡ionalismului, membrii acestui corp didactic austrecurat în inima tineretului tendin¡e antiburgheze.1Unii prin propagandå directå, al¡ii prin toleran¡å pasivå.Mentalitatea tinerimii noastre nu este un accident ro-mantic, ci o fatalitate ereditarå. VII Aceste considera¡ii le-am expus în diferite scrieri,începând cu Cultura românå ¿i politicianismul, apårutåpentru prima oarå în anul 1904. Am avut însåneprevederea så asociez în scrierile de pânå acum, laspiritul burghez, politica liberalå, ceea ce a atras dupåsine o confuzie regretabilå. Mul¡i cititori au interpretatcele scrise de mine ca o criticå la adresa partiduluipolitic liberal român ¿i ca o pledoarie în favoareapartidelor conservatoare. ¥n fapt, nu fåceam o gre¿ealåde ra¡ionament, fiindcå spiritul liberal ¿i spiritul burghezmerg împreunå din punctul de vedere al idealului lorpolitic ¿i economic, totu¿i fåceam o mare gre¿ealå de1 Sunt caracteristice, în aceastå privin¡å, cuvintele cu care profesorul N. Iorga, unul din cei mai ilu¿tri membri ai corpului didactic român, sfâr¿e¿te conferin¡a sa, ¡inutå în seminarul de limbi romanice, de sub direc¡iunea lui Ernst Gamillscheg, la Universitatea din Berlin; conferin¡å fåcutå tocmai asupra sufletului românesc: „Der neue (rumänische) Staat aber... wartet auf die Stunde einer, hoffen wir nicht allzu fernen Uebersetzung ins Rumänische. In jenem, von mir als Politiker seit langem heiss ersehnten Augenblicke, wird in höherer Form der vollständige Organismus der patriarchalischen Zeit zu neuem Leben für wirklich fruchtbare Taten wiederer stehen“. (Rumänische Seele, von prof. N. Iorga. Jena u. Leipzig, 1933).
  • 32 / Constantin Rådulescu-Motrumetodå, amestecând considera¡ii privitoare la interesevremelnice de politicå cu considera¡ii care priveau omare problemå de culturå româneascå. Gre¿itainterpretare, prin urmare, s-a produs din vina mea.Acum, în studiul de fa¡å, las la o parte tot ce ar puteaatinge interesele actuale ale partidului politic liberal ¿ipun, ca o problemå de sine ståtåtoare, problema ceamare a finalitå¡ii spirituale române¿ti, în forma ei ceamai restrânså pentru moment: este sufletul poporuluiromân în acord sau în dezacord cu sufletul burghez? De solu¡ia pe care oamenii de ¿tiin¡å vor da-oacestei probleme depinde orientarea noastrå politicå¿i culturalå în viitor. Suntem noi, românii, înrudi¡i suflete¿te cuburghezia occidentalå, atunci ceea ce ne råmâne defåcut este så aplicåm principiile lor politice ¿ieconomice, în mod sincer, înlåturând, pedepsind chiarcu brutalitate toate apucåturile care ne depårteazå; vomfi burghezi sinceri, nu de paradå. Suntem noi, românii, dimpotrivå, stråini suflete¿tede burghezii occidentali, atunci ceea ce ne råmâne defåcut este ca, înainte de a copia legi ¿i institu¡iiburgheze, så începem prin a ne studia pe noi în¿ine,ca så vedem cine suntem ¿i ce putem. Ru¿ine nu este pentru poporul care se ¿tie deosebitsuflete¿te de popoare glorioase ¿i puternice, dar esteru¿ine pentru poporul care n-are curajul så-¿i cunoascåfirea ¿i destinul.
  • SUFLETUL NEAMULUI NOSTRU. CALITźI BUNE ªI DEFECTE* Dacå pe seama unui neam ar fi så punem toatecalitå¡ile bune ¿i toate defectele pe care le prezintåacei care îl constituie, ¿i nu numai acei din prezent, ci¿i acei din trecut, cåci drept este cå to¡i ace¿tiaconstituie laolaltå un neam, atunci sufletul neamuluinostru ar fi cel mai variat mozaic din câte se pot imagina.Nu este calitate bunå care så nu fi împodobit vreodatåsufletul unui român, precum nu este defect care så nufi fost sau så nu fie, când ¿i când, în acela¿i suflet:totalizarea calitå¡ilor ¿i defectelor ar fi o împieticårirefårå sfâr¿it. Dar sufletul unui neam nu este o simplåtotalizare de peticårii suflete¿ti, ci este el însu¿i o unitatecare tråie¿te de sine prin armonia func¡iunilor sale,întocmai cum tråie¿te ¿i sufletul fiecårui individ în parte.Sufletul neamului nostru s-a format ca o rezultantå dinsufletele românilor care au tråit ¿i tråiesc; el î¿i are fireasa proprie, pe care o putem explica din sufletele* Sufletul neamului nostru. Calitå¡i bune ¿i defecte, Ed. „Lumen“, Bucure¿ti, f.d. 23 p. Men¡ionåm cå ideile de bazå ale acestei conferin¡e (¡inutå la Ateneul din Bucure¿ti în ziua de 21 februarie 1910) se regåsesc (bineîn¡eles, la un alt nivel de argumentare!) ¿i în alte scrieri ¿i articole (texte ale unor conferin¡e), îndeosebi în lucrarea, intitulatå semnificativ, Cultura românå ¿i politicianismul (Bucure¿ti, Libråria Socec & Co, 1904.)
  • 34 / Constantin Rådulescu-Motruromânilor, dar pe care nu o putem confunda cu fireavreunuia dintre ace¿tia. El este în fiecare din noi, ¿i cutoate acestea este în afarå de noi: noi îi împrumutåmvia¡a organicå, el ne då continuitatea ¿i durata istoricå;el este chipul în care ne întrupåm pentru ochii altorneamuri. Cum înså så deosebim ¿i så caracterizåm un a¿asuflet, care este în noi ¿i totu¿i tråie¿te în afarå de noi?Pe vecinul de lângå tine îl vezi ¿i îl judeci dupå faptelesale ¿i totu¿i este a¿a de greu så ¿tii ce suflet are! Estecrud ¿i merge la bisericå; este mincinos ¿i pe buzelelui numai legea ¿i adevårul! Adeseori o via¡å întreagåtråie¿ti cu el alåturi ¿i tot nu ajungi så-l cuno¿tisuflete¿te! Dar så mai cuno¿ti sufletul unui neam întreg,din care tu însu¡i faci parte! Cum ai så te ridici pesteamåråciunile tale personale pentru a vedea ¿i calitå¡iîn afarå de defecte? Cum ai så te ridici peste amorulpropriu, pentru a vedea ¿i defecte în afarå de calitå¡i? Multe greutå¡i sunt, negre¿it. Cu ce le po¡i înlåtura¿i pânå la ce måsurå? Cu pu¡ine ajutoare ¿i pânå la omicå måsurå. Le po¡i înlåtura cu ajutorul experien¡eialtora, experien¡å traduså în proverbe ¿i zicåtoripopulare; cu ajutorul experien¡ei tale proprii ¿i cuajutorul ¿tiin¡ei teoretice, ¿tiin¡å sprijinitå pe observareacomparatå a altor neamuri. Pânå la ce måsurå? Pânå lao måsurå foarte modestå. Drumul pe care pleci estepu¡in båtut; to¡i te bånuiesc ¿i cålåuzå nu ai decâtiubirea ta de adevår... Cunoa¿terea sufletului unui neam, cu dezvåluireacalitå¡ilor ¿i defectelor acestuia, nu este o operå depatriotism, ci este o serioaså operå de ¿tiin¡å. Aceaståcunoa¿tere trebuie så o stabile¿ti cu aceea¿iobiectivitate cu care stabile¿ti ori¿ice altå cuno¿tin¡ådespre lumea fizicå. Inten¡ia bunå ce vei fi având dea-¡i preamåri neamul nu are ce cåuta aici. Cu atât maimult nu are ce cåuta aici nici inten¡ia cealaltå, de a-¡i
  • PSIHOLOGIA POPORULUI ROMÂN / 35mic¿ora neamul. Dupå ce con¿tiin¡a obiectivå estestabilitå, patriotismul poate så intervinå; cåci el ajutåså se traducå în faptå ceea ce ra¡iunea ¡i-a impus ca oconcluzie logicå. ¥ntâi lumina min¡ii ¿i pe urmå foculaprins al patriotismului. La un drum pe întuneric, dealtminteri, un foc, oricât de aprins ar fi el, nu poatedecât så te cålåuzeascå; de luminat te lumineazå fazastelei care scânteie în lumea cea rece a albastruluiceresc. I Nu este ¡arå în hotarele lumii civilizate în care „guralumii“, „gura satului“ så aibå mai multå trecere ca în¡ara noastrå! Cele mai multe din convingerile noastresunt întemeiate pe „zvonul public“ ¿i numai foartepu¡ine pe dovezile adunate de noi personal. Se zice„lumea zice“; ¿i dacå „lumea zice“, românul, individualluat, pare cå în¡elege cå tot a¿a trebuie så zicå ¿i el.Mai ales în lumea ¡åråneascå „gura satului“ este obâr¿iatuturor convingerilor. ¥n „gura satului“ se revarså,negre¿it, gura lui Ion, gura lui Gheorghe, gura lui Petre¿i a altora, dar o datå ce acestea sunt vårsate,individualitatea lor s-a ¿ters: „gura satului“ contope¿tepe to¡i ¡åranii laolaltå, în acela¿i vad sufletesc. ªi tota¿a ¿i la ora¿, opinii personale foarte pu¡ine. „Ce zicelumea“, „ce zice partidul“, „ce zice ståpânirea“... darfoarte rar ce zic Ion ¿i Gheorghe. Ce zic Ion ¿i Gheorghe?Dar dacå Ion este în partidul liberal, trebuie så zicå cezic liberalii! ªi dacå Gheorghe este în partidul conser-vator, trebuie så zicå ce zic ¿i conservatorii! Mai poatefi discu¡ie? Indiferent de chestiunea în care cineva estechemat så zicå ceva: fie în politicå, fie în ¿tiin¡å, fie ¿i
  • 36 / Constantin Rådulescu-Motruîn literaturå, pårerea de grup primeazå asupra celeiindividuale. Fiecare grup î¿i are pårerea sa în bloc, cåreiato¡i i se supun întocmai cum ¿i la turmele de oi este unclopot la al cårui sunet se adunå toate oile laolaltå.Când un român stå la îndoialå fi¡i siguri cå el nu ståfiindcå are o convingere personalå de apårat, ci fiindcånu ¿tie încå de partea cårui grup så se dea. Så meargådupå cum bate vântul din dreapta sau dupå cum batecel din stânga? Iatå suprema lui nelini¿te. Pentrurisipirea acestei nelini¿ti, sfor¡area românului seîndreaptå în afarå, ca så prindå cu urechea mai binezvonul cel din urmå; mai niciodatå sfor¡area nu mergeînåuntru, spre forul con¿tiin¡ei. Omul de caracter, la români, nu este acela careeste consecvent cu sine însu¿i, ci acel care n-a ie¿it dincuvântul grupului, adicå acela care a urmat totdeaunaclopotul turmei. De consecven¡a cu sine însu¿i agrupului cine se întreabå? Nu este vorba cum sunåclopotul, ci dacå sunå; a sunat, ai fost prezent, ¿i e¿tiromân, atunci e¿ti om de caracter. Nu este ¡arå cu oameni mai curajo¿i ca ¡ara noastråromâneascå. Românii sunt eroi, dar cu deosebire cândsunt în grup. ¥n front, la råzboi; în ceatå, la revoltå; încârd, la vânåtoare... curajul românului nu are pereche.Iure¿urile de la asaltul Grivi¡ei au råmas legendare; ¿itot a¿a, tind så devinå legendare atacurile îndråzne¡edin primåvara anului 1907. Dar românul izolat esteblând ca mielul. Când îi bate cineva din picior, el tace.A¿a a tåcut ¿i tace în fa¡a celei dintâi ciocoroade, dacåo vede îmbråcatå alt fel ca el. „Capul plecat sabia nu-ltaie“. De aceea, la oricine care aratå sabia, el se pleacå.Când simte înså cotul tovarå¿ului, adicå atunci cândeste în ceatå, atunci, de îndatå el se ridicå: ¿i atuncifere¿te, Doamne, pe oricine de dânsul, cåci este repedela mânie.
  • PSIHOLOGIA POPORULUI ROMÂN / 37 Românul, ca soldat, este un element excelent,neîntrecut. Armatele române¿ti n-au cunoscut niciodatåfrica propagatå prin contagiune. Dar cu toate acestea,în timpul de pace armata româneascå prezintå unnumår, relativ mare, de dezertori. Recrutarea la armatåeste pentru cei mai mul¡i o pacoste. Elevii cei mai lene¿iînva¡å carte numai så-¿i scurteze termenul de militårie. Dar absolut fårå pereche este curajul românului înexprimarea opiniilor, dacå exprimarea el o face înnumele grupului, ca redactor de jurnal bunåoarå! E¿tidin acela¿i grup cu dânsul, atunci lauda lui pentru tinenu mai are margini; e¿ti din celålalt grup, atunci ocaralui nu mai are margini! Iatå un redactor curajos în totcazul, î¡i zici! Ei bine, te în¿eli. E curajos numai camandatar al grupului. Vorbe¿te cu el între patru ochi ¿ivei constata cå nu-¿i aduce bine aminte de ce a scris.¥ntre patru ochi opinia lui este chiar cå to¡i româniisunt buni ¿i patrio¡i... Dar ¿i religios este românul. De ochii satului înså;cam tot din aceea¿i cauzå este ¿i na¡ionalist. Cu religiamerge pânå la evlavie. Se poate ca el så uite peDumnezeul pårin¡ilor såi, pe Atotputernicul ¿iIzbåvitorul...? O a¿a uitare este cu neputin¡å, mai ales,cå el nici n-a avut încå ocazia så înve¡e cine este acestDumnezeu. Atotputernic ¿i Izbåvitor! ªi ce n-ai învå¡atnu po¡i så ui¡i; acesta este un adevår prea ¿tiut. Românuleste religios, dar pe câtå vreme vede pe toatå lumeacå este religioaså. Rar excep¡ii la care religiozitatea såfie pornitå din fundul inimii, de acolo de unde porne¿te¿i sentimentul personalitå¡ii... Tot a¿a se petrece ¿i cu na¡ionalismul lui. Totromânul face paradå cu sentimentele sale na¡ionaliste.Dar numai pânå la faptå. Fapta fiind a fiecåruia, adicåindividualå, cu ea înceteazå ¿i na¡ionalismul. Då-i unuiromân în mânå toiagul apostolatului ca så predicena¡ionalismul... pentru al¡ii, ¿i el este imediat gata de
  • 38 / Constantin Rådulescu-Motrudrum. Va predica peste tot locul sfânta cauzå ana¡ionalismului; va conjura pe to¡i semenii såi så setrezeascå din amor¡ire ¿i så-¿i cultive inima ¿i minteacu sentimente ¿i idei na¡ionale; va fi cel mai aprigsfåtuitor de bine. Dar pânå la fapte. Pune pe acela¿iromân så facå o muncå anumitå cu temei, ¿i atuncilucrurile se schimbå. Dacå este profesor, cu neputin¡åså-l faci så råmânå la catedra sa; dacå este meseria¿, lameseria sa; dacå este agricultor, la ogorul såu... Fiecarese code¿te så înceapå munca specialå a profesiunii salepânå ce mai întâi nu-i ¿tie pe to¡i românii trezi¡i lana¡ionalism, ¿i pe to¡i gata så înceapå munca ceaserioaså. Ca så înceapå unul dupå altul, nu-i vinenimånui în minte. Laså så începem cu to¡ii. Så ne ¿timîntâi cu to¡ii na¡ionali¿ti, pe urmå vom începe ¿i cufapte... Negre¿it la începerea cu fapte sunt mai multedificultå¡i de biruit ca la începerea cu vorba; dardeocamdatå scapå fiecare de muncå. ªi a¿a, suntemna¡ionali¿ti. Un profesor care î¿i face datoria în modcon¿tiincios, un meseria¿ priceput, un agricultor harnic,dacå nu fac paradå de na¡ionalism, nu sunt na¡ionali¿ti;în schimb to¡i pierde-varå, care muncesc pe apucate ¿icând au gust, dacå fac paradå de na¡ionalism suntna¡ionali¿ti. Pe ace¿tia din urmå îi „¿tie lumea“, må rog,cå sunt na¡ionali¿ti, pe când pe ceilal¡i nu; ¿i lucru im-portant este nu så-¡i faci datoria de cetå¡ean, ci så te¿tie lumea cå e¿ti na¡ionalist... Se apucå românul cu greu de câte ceva, dar delåsat se laså u¿or, zice proverbul. Mai exact ar fi înså såse zicå: sub influen¡a mul¡imii românul se apucå deorice, dar când este så execute prin faptå individualålucrul de care s-a apucat, atunci se laså de el foarteu¿or. Nu este ini¡iativå pe care så nu o ia românul îngrup! Så facem o ¿coalå? Så facem ¿i douå. Så facem osocietate cu scopul acesta ¿i acesta? Så facem ¿i maimulte! Så contribuim pentru a asigura mersul acestei
  • PSIHOLOGIA POPORULUI ROMÂN / 39¿i acestei institu¡ii? De ce nu? Så contribuim. Dar cândvine rândul fiecåruia så punå în execu¡ie hotårârea luatåîn grup, atunci fiecare amânå pe mâine, sau se facenevåzut. Când se adunå din nou grupul, atunci începrecriminårile ¿i noile hotårâri. Este ru¿ine, domnilor,trebuie så începem odatå! Patria î¿i are ochii îndrepta¡iasupra noastrå! Ne privesc stråinii, râd stråinii. Så nepunem pe lucru. A doua zi aceea¿i indiferen¡å. ¥n grup,¿i ca grup, fiecare se judecå sever, foarte sever; în parte,individual, fiecare se judecå foarte indulgent. Laså såînceapå ceilal¡i, ca så nu råmân eu singurul påcålit!Apoi ce sunt eu ca så îndrept lumea! Iatå ultima ratiocare împiedicå activitatea fiecåruia. Omul, care î¿i are aten¡ia îndreptatå asupraactivitå¡ii sale personale ¿i ¿tie så pre¡uiascå virtu¡iledin care izvorå¿te aceastå activitate, a¿teaptå foartepu¡in de la politicå. Politica nu poate så reformezeadâncul sufletesc al unei societå¡i, ci ea se mårgine¿tela schimbårile de la suprafa¡å. O lege politicå bunåspore¿te numai posibilitatea faptelor bune, dar nu då¿i motivarea acestor fapte; motivarea vine din sufletulindividual. Din bogå¡ia acestui suflet individual råsartoate bunurile sociale: legile, moravurile, ¿tiin¡a, arta¿i toatå cultura societå¡ii. Fårå el, nimic nu se produce;cum fårå såmân¡å nu poate råsåri nici firul de iarbå, cutoate cå atmosfera dimprejurul lui ar fi în condi¡iile celemai prielnice. Politica reglementeazå numai condi¡iileexterne ale vie¡ii sociale, såmân¡a faptelor sociale însåstå în sufletul fiecårui cetå¡ean. Fårå calitatea acesteisemin¡e, nici un progres nu este cu putin¡å – oricâtelegi politice s-ar face... Dar unde aten¡ia nu este îndreptatå asupra activitå¡iipersonale, ¿i unde lipse¿te con¿tiin¡a valorii sufletuluiindividual, acolo este natural så ståpâneascå politica.De aceea românul este pasionat pentru politicå. Pentruel politica este ca o baghetå magicå prin care totul se
  • 40 / Constantin Rådulescu-Motrupoate transforma; fericirea neamului întreg, ca ¿ifericirea sa personalå pot fi aduse prin politicå. „Dacåa¿ fi eu la guvern“, „dacå a¿ face eu legea“, cum s-armai îndrepta lucrurile! Pentru români lucrurile nu sepot îndrepta decât prin lege. Fiecare dintre noi are casupremå ambi¡ie så facå cel pu¡in o lege. Activitatea saproprie nu este unul så o ¿tie dirija cum trebuie; darfiecare totu¿i vrea så facå o lege prin care så dirijezeactivitatea tuturor. To¡i a¿teaptå mântuirea de laac¡iunea poporului întreg. „Iatå ce trebuie så facem noi,românii“; „iatå cum este mai bine pentru neamulnostru“; ¿i niciodatå: „iatå ce trebuie så fac eu, Ion sauGheorghe“, „iatå ce este bine pentru activitatea mea“.Când românul se desparte de grup ¿i se prive¿te capersoanå aparte, atunci este totdeauna consumator;ca producåtor, niciodatå nu are acest curaj. Când esteconsumator, atunci el, bineîn¡eles, ca toatå lumeavie¡uitoare, este individualist; dar ca producåtor debunuri, el a¿teaptå totdeauna så vadå ce fac al¡ii pentruca så înceapå ¿i dânsul. Dacå nimeni nu începe, nuîncepe nici dânsul. Cele mai energice sfaturi nu reu¿escså-i clatine rutina ¿i så-l îndrepte spre întreprinderiindividuale. ªi totu¿i råsar din când în când ¿i întreprinderiindividuale! Sunt câ¡iva industria¿i români, câ¡ivacapitali¿ti întreprinzåtori români... Sunt negre¿it, darcu un suflet cu totul special, adicå cu totul deosebit desufletul unui industria¿ sau al unui capitalist din ¡årileapusene. Sufletul industria¿ului de aiurea este ståpânitde frigurile muncii ¿i de riscul luptei; în sufletulindustria¿ului român gåsim desfå¿ându-se abilitateapoliticianului. Profitul capitalistului român provine, decele mai multe ori, din måiestria cu care acesta î¿iaserve¿te bugetul statului. Capitalistul român nu areniciodatå încredere în for¡ele lui individuale, ci, ca ¿icel mai sårac dintre compatrio¡ii såi, el se bizuie peprotec¡ia statului, exclusiv pe protec¡ia statului.
  • PSIHOLOGIA POPORULUI ROMÂN / 41 Profesiunea care atrage mai mult pe român esteaceea care nu-i prea departe de mul¡ime. Lui îi placeså se simtå în mijlocul mul¡imii, så vorbeascå ¿i så seajute cu mul¡imea. Specularea for¡elor naturii prinindustrie ¿i comer¡, el o întreprinde numai în cazul celråu, adicå dacå nu poate fi func¡ionar, avocat sau poli-tician. Când are talent, el råmâne la avocaturå ¿i lapoliticianism, adicå la specularea concetå¡enilor såi.¥n aceastå din urmå profesiune, sufletul românuluicâ¿tigå o energie neîntrecutå. Cel mai anonim dintreanonimi, intrat în politicå, devine dintr-o datå „ommare“. ªi cum to¡i românii au râvna så ajute ¿i såîndrume neamul, ¡ara este cople¿itå de „oameni mari“.Nu mai ¿tie neamul pe cine så urmeze. Mare a devenit¿i Ion, mare a devenit ¿i Gheorghe, mare a devenit ¿iPetre... S-a zåpåcit aproape tot neamul, cå prea aremul¡i „oameni mari“! II Preocupat de ce vor zice al¡ii; u¿urelnic când areså ia hotårâri sub influen¡a mul¡imii; religios ¿ina¡ionalist de ochii altora, ¿i în genere totdeauna cuprivirea a¡intitå la ce vor face al¡ii, românul pare dar atråi suflete¿te mai mult cu o con¿tiin¡å de grup, decâtcu o con¿tiin¡å a sa personalå. ¥n con¿tiin¡a grupului î¿igåse¿te dânsul pe de-a gata pânå ¿i cele mai intimemotive ale vie¡ii sale zilnice. Casa lui este fåcutå dupåobiceiul românesc ¿i nu dupå gustul såu personal; masalui de asemeni; haina lui, de asemeni; pânå ¿imormântul pårin¡ilor såi, de asemeni. Românul nu cautåså-¿i apropie natura externå cu gândul de a o transforma¿i a o diferen¡ia dupå caracterul persoanei sale,
  • 42 / Constantin Rådulescu-Motrupersoana sa nu cere de la naturå diferen¡ieri speciale,ci ea se mul¡ume¿te cu acelea pe care le-a dobânditobiceiul neamului. Fiecare î¿i face caså „ca lumea“,månâncå „ca lumea“, se îmbracå „ca lumea“ – ca„lumea albå“ -, ¿i se îngroapå „ca lumea“. Cine ar facealtfel, ar face „ca nelumea“, ¿i aceasta ar fi cea maimare crimå. Fixarea personalitå¡ii sale nu o cautåromânul nici în timp, precum nu o cautå nici în spa¡iu.Români care så-¿i scrie biografia sau români care såeternizeze în piatrå sau metal clipitele vremii sunt foarterari. Ei tråiesc de zeci de secole lângå mun¡i de piatrå,¿i cu toate acestea piatra mun¡ilor a råmas cu luciul einatural, cu luciul pe care i l-au dat ploaia ¿i vântul, fåråså sufere vreo atingere de mânå româneascå. Românul,când a avut câte ceva de påstrat l-a încredin¡at lumii. El¿i-a vårsat focul inimii într-o inimå tot ca a lui, ¿i a evitattotdeauna så stea de vorbå cu sine însu¿i, sau så-¿isape gândul pe piatrå sau metal. Lumea chematå så-i¿tie gândul este lumea cu care el stå de vorbå; lumeacu care el poate cânta, juca ¿i munci împreunå; estelumea vizibilå lui ¿i care îi absoarbe cu desåvâr¿ireindividualitatea. Dar cu aceste însu¿iri, nu realizeazå el oare,românul, idealul pe care îl gåsim foarte des propagatîn vremea din urmå, idealul solidaritå¡ii? ¥n adevår, la ce tinde idealul solidaritå¡ii sociale?La armonizarea sufletelor individuale într-un suflet alsocietå¡ii întregi; la ridicarea intereselor de grupdeasupra intereselor pur personale... Românul, dupåcum am våzut înså, aproape cå-¿i are sufletul individualabsorbit în sufletul grupului. Nu reprezintå el a¿adarîntruparea idealului solidaritå¡ii? Departe de a¿a ceva. Românul este tot a¿a de pu¡inun bun solidarist cum ¿i membrul unei societå¡i primi-tive comuniste este un bun socialist. Pentru acorespunde idealului de solidaritate socialå, i-ar mai
  • PSIHOLOGIA POPORULUI ROMÂN / 43trebui românului con¿tiin¡a sacrificiului persoanei sale,apoi voin¡a de a face un asemenea sacrificiu; ¿i el nuare nici una, nici alta. El are un suflet gregar, ¿i atâtatot. Prin „suflet gregar“ sociologia în¡elege altceva decâtun suflet solidar. Solidaritatea este opera sacrificiuluicon¿tient, este ultima verigå în înål¡area moralå avoin¡ei, pe când „gregarismul“ este o stare impuså deîmprejuråri ¿i de tradi¡ie. Solidaritatea este ¡inta sprecare se îndreaptå cultura: „gregarismul“ poate fi ante-rior ori¿icårei culturi, ¿i unii sociologi pretind chiar cåel este totdeauna anterior culturii. Unitatea sufleteascå ce se stabile¿te între to¡imembrii unei societå¡i prin gregarism este cudesåvâr¿ire de altå naturå decât aceea care se stabile¿teprin solidaritate. Gregarismul se produce prin imita¡ie,pe când solidaritatea prin încordarea ¿i ståpânirea desine. O societate cu suflet „gregar“ nu opune imita¡ieinici un obstacol: membrii ei având sufletele pu¡indiferen¡iate, laså drum liber imita¡iei, ¿i aceasta seîntinde de la o margine la alta a ¡årii, pe când o societatecu suflete diferen¡iate opune imita¡iei rezisten¡å, iarunitatea între membrii ei nu se poate dobândi decâtprin sacrificiu voit al persoanei fiecåruia. Gregarismuleste o armonie a sufletelor, dobândit pasiv, aproapemecanic; – solidaritatea este o armonie cuceritå prinlupta omului cu sine însu¿i, prin recunoa¿terea altora,dupå ce fiecare s-a cunoscut pe sine. Este o maredeosebire între gregarism ¿i solidaritate. Dar cu aceasta nu vrem så în¡elegem cå starea degregarism este o stare plinå de påcate ¿i de care unpopor trebuie så se ru¿ineze. Gregarismul este o stareobi¿nuitå la toate popoarele tinere, care nu au avutocazia så se cultive mai adânc din cauza tinere¡ii lor; ¿ide tinere¡e nu are så se ru¿ineze nimeni. Ru¿inos ar ficând poporul nostru ar mai påstra starea de gregarism¿i dupå ce ar înceta så fie un popor tânår.
  • 44 / Constantin Rådulescu-Motru Toate caracterele în¿irate mai sus sunt a¿adarcaracterele sufletului nostru gregar. Imitåm ca oilefaptele din jurul nostru ¿i nu aråtåm o energie decâtcând suntem în grup. La råzboi ne luptåm voinice¿te,fiindcå acolo suntem umår la umår, dar la muncaprofesionalå suntem neglijen¡i, fiindcå aici fiecare estelåsat pe seama datoriei sale proprii. Nu avem curajulpårerilor noastre, când este så ni le apåråm fiecare înparte, dar suntem poporul cel mai susceptibil, cândeste så ne rostim în grup, ¿i ca grup. Ne aprindem u¿orca un foc de paie, dar ne ¿i trece u¿or aprinderea, cumtrece ¿i focul de paie, fiindcå sufletele noastre luate înparte sunt prea pu¡in personale ca så opunå rezisten¡å,¿i o datå ele aprinse au prea pu¡in substrat propriu caså nu se ¿i stingå u¿or. Din cauza aceasta trecem foarteadesea prin adevårate crize suflete¿ti. La fiecare doi-treiani avem câte o crizå na¡ionalistå de un caracterdeosebit. Aci ne afirmåm na¡ionalismul amenin¡ând pebulgari, aci pe greci, aci pe evrei, aci pe unguri, aci peaustrieci... Este destul un gest dintr-o parte ¿i un bunagitator care så ne trezeascå pentru ca imediat så nevedem târâ¡i într-un curent na¡ionalist. ªi ceea ce estemai trist este cå mai totdeauna gestul provocator esteexploatat, pe rând, de câte unul dintre presupu¿ii no¿tridu¿mani. Evreul ne îmbie så urâm pe grec, grecul peevreu, austriacul pe ungur, ungurul pe austriac;totdeauna, dupå vorba båtrâneascå, noi ne facem coadåde topor pentru a lovi pe cineva. Dacå sufletul nostruar fi mai pu¡in gregar, noi am fi mai consecven¡i înidealurile noastre na¡ionaliste, ¿i, mai ales, îndu¿måniile noastre. Prea plecåm des cu råzboiul sfântîn contra neamurilor stråine. Prea ne aprindem u¿or.Ar fi bine så ne dåm ceva rågaz înainte de a pleca cuna¡ionalismul nostru în contra cuiva. Så judecåm maide aproape pe evreul care ne îmbie så urâm pe grec, ¿ila rândul såu så-l judecåm ¿i pe grec, sau pe acela care
  • PSIHOLOGIA POPORULUI ROMÂN / 45se trage din greci, – care ne îmbie så urâm pe grec. Såiubim ¿i så urâm dupå cum cere firea noastrå personalåde români, iar nu så servim întruna drept coadå detopor pentru fapta påtima¿å a celui dintâi excentric. Såne iubim neamul ¿i så fim solidari la sacrificii, dar înaintede toate så fim, fiecare dintre noi, cineva. Sacrificiulexistå, când ¿tim cå-l facem: turmele de oi, care searuncå prin imita¡ie în apå ¿i se îneacå, nu fac nici unsacrificiu, fiindcå ele nu ¿tiu ce fac. III Gregarismul sufletesc a fost înså în trecut, pentruneamul românesc, cea mai nimeritå armå de luptå! Fåråacest gregarism nu s-ar fi putut men¡ine unitatea limbii¿i a bisericii. Fårå el, organizarea politicå ar fi fost chiarmai divizatå de cum a fost. Gregarismul a opritdiferen¡ierea personalitå¡ilor ¿i cu aceasta a culturii,dar în schimb el ne-a påstrat întregimea neamului ¿i aslabei culturi române¿ti câtå era. A¿a este, fårå îndoialå.¥n împrejurårile vitrege prin care a trecut neamul nostru,gregarismul sufletesc a fost o binecuvântare pentru noi.Prin for¡a imita¡iei ne-am ¡inut laolaltå ¿i am rezistatcontra celor ce ne amenin¡au din toate pår¡ile. Am avutvirtu¡ile grupului, ¿i nu pe acelea ale personalitå¡ii, darpentru trecutul nostru a¿a era ¿i bine. Tineri, ca popor,trebuie mai întâi så ne formåm deprinderi mecanice,så dobândim instincte. Gregarismul a fost expresiaacestora; prin el am izbutit så tråim. Am tråit ca grup.Judecând greutå¡ile prin care am trecut, este bine såne mul¡umim ¿i cu atât. Dar pentru viitor? Pentru viitor, lucrurile se schimbå.Gregarismul sufletesc, care ne-a fost de mare ajutor în
  • 46 / Constantin Rådulescu-Motrutrecut, de aici înainte ne poate fi foarte stricåtor. ¥ncontra pericolelor, prin care treceam în trecut, el nearma: în contra pericolelor ce ni se pregåtesc în viitor,el ne dezarmeazå. ¥n adevår, între lumea de altådatå ¿i lumea de-acumo mare schimbare s-a produs, o schimbare care facegregarismul din ce în ce mai inutil, ¿i în schimb cere ocât mai intenså diferen¡iere de aptitudini ¿i de caractereîntre membrii unei societå¡i. Aceastå schimbareconsistå în însemnåtatea pe care a dobândit-o luptaeconomicå în determinarea existen¡ei ¿i progresuluistatelor moderne. ¥n lumea veche, lupta economicånu era pe primul plan, cum este aståzi. Aståzi, aceaståluptå nu numai cå este pe primul plan înlåuntrul vie¡iifiecårui stat, prin urmare ¿i la noi, dar este pe primulplan ¿i în via¡a politicå interna¡ionalå. Acei care voiescså tråiascå ¿i så prospere urmeazå så se conformezenoilor condi¡ii de via¡å politicå, urmeazå så-¿idobândeascå virtu¡ile pe care le cere lupta economicå.ªi aici izbânda se cucere¿te altfel ca în lupta cu armele.¥n lupta cu armele – ¿i cu deosebire în lupta de altådatå– exerci¡iul mecanic ¿i imita¡ia în grup erau la baza celormai indispensabile virtu¡i – pe când, în lupta economicåmodernå, exerci¡iul mecanic ¿i imita¡ia nu ajutå aproapela nimic. Eroul råzboinic de altådatå cuno¿tea desigurîncordarea sufleteascå, cåci fårå de aceasta n-ar fi pututînvinge, dar cuno¿tea aceastå încordare sub înfå¡i¿areaei intermitentå, adicå cu izbucniri violente ¿i curåstimpuri de pauzå, de adevårat vagabondaj sufletesc,pe când cuceritorul din lupta economicå de aståzi nucunoa¿te, nu trebuie så cunoascå decât încordareacontinuå ¿i uniformå. Pânå så vinå momentul tragic alprimejdiei, eroul råzboinic putea så-¿i exercite însu¿irile¿i de dragul paradei, pe când cuceritorului economicnu-i este dat så cunoascå niciodatå dragostea paradei.Fiecare însu¿ire sufleteascå a lui este un capital care
  • PSIHOLOGIA POPORULUI ROMÂN / 47trebuie pus în valoare la momentul când trebuie, adicåîn mod neîntrerupt. Eroul timpurilor moderne are, cuun cuvânt, un suflet nou fa¡å de eroul timpurilor vechi. Noi, românii, nu avem înså acest suflet nou. Deaceea ¿i toate decep¡iile noastre. Noi voim så neapropriem bunurile culturale, pe care le vedem lapopoarele din Apus, cu acelea¿i însu¿iri suflete¿ti cucare reu¿eam odatå a¿a de bine så ne strecuråm prinîmprejurårile vitrege din trecut. Voim så învingem pestråini în comer¡ ¿i industrie: voim så tråim o via¡åpoliticå cu regim parlamentar, ¿i voim så avem o culturåa noastrå originalå, påstrându-ne, cu toate acestea,deprinderile vechi de suflete gregare. ¥n loc de a neprezenta în lupta cea nouå ca individualitå¡i puternice,diferen¡iate dupå aptitudini, ne prezentåm slabi ¿i cuaptitudini la fel. Suntem to¡i me¿teri de gurå ¿i råi defaptå. Apoi sufletul cel nou nu ni-l pregåte¿te nici ¿coala,nici biserica. Scopul ¿colii noastre este ca to¡i copiiiromânilor så iaså cu aceea¿i mentalitate, învå¡ând to¡iacelea¿i lucruri – parcå n-am avea din na¿tere omentalitate destul de uniformå! De asemenea ¿i scopulbisericii. Citirea personalå a credinciosului în timpulcât ¡ine slujba preotului care ar contribui la împu¡inareanumårului analfabe¡ilor ¿i ar arunca în sufletulcredincio¿ilor deprinderea reflectårii personale –rezultate care s-au ob¡inut aiurea – la noi este un obiceipracticat numai de stråini. Când cineva îl va propuneare så fie acuzat cå tulburå ordinea în bisericå. ¥nserviciul bisericii noastre trebuie så nu se dea delococazie individualizårii suflete¿ti! Så asculte toatå lumeala preot, adicå så nu reflecteze personal nici unul! Dar asupra institu¡iilor noastre ar fi multe de spus...Deocamdatå încheiem. Poate vom reveni asupra lor cualtå ocazie.
  • 48 / Constantin Rådulescu-Motru Ce trebuie så facem? Este o întrebare al cåreiråspuns nu voi så-l încep aici. Considera¡iile de maisus nådåjduiesc înså cå råspund la cealaltå întrebare:ce trebuie så nu facem? Råspunsul la aceastå a doua întrebare este totu¿iîndrumarea pentru gåsirea råspunsului la cea dintâi.
  • PSIHOLOGIA INDUSTRIA¿ULUI* ¥ndemnul spre carierele industriale formeazå aståziun punct însemnat din programul învå¡åmântului nostrupublic. ¥n ultimii ani, el a fost practicat de to¡i oameniipolitici, fårå deosebire de partid. To¡i våd în îndrumareatinerei genera¡ii spre carierele industriale un profit pentru¡arå; mai mult încå: o asigurare pentru viitorul acesteia. ¥n consecin¡å, s-a lucrat, pe cât s-a putut, pentrurealizarea acestui îndemn. S-au creat ¿coli practice dearte ¿i meserii de diferite grade; s-au încurajat toateînceputurile ini¡iativei particulare spre acela¿i scop. ¥nliceu s-a dat posibilitatea unei pregåtiri mai solide pentru¿colile superioare de specializare. ¥n sfâr¿it,Universitatea este pe cale de a se transforma, catedrede ¿tiin¡e aplicate s-au înfiin¡at. Alte catedre noi sunta¿teptate. Avântul este pornit. Så speråm cå el se vasus¡ine ¿i cå va da roadele dorite.* Apårut în „Studii filosofice“, I (1907), p. 269-279; reluat în Biblioteca „Lumen“, nr. 100 (1911), p. 21-32 (Bucure¿ti). Ini¡ial în: revista „Economia Na¡ionalå“, Bucure¿ti, 1907, anul XXX, nr. 1, p. 1-13. Forma de aici a apårut, împreunå cu studiile: Valoarea ¿tiin¡ei ¿i Organizarea ra¡ionalå a universitå¡ilor, la Libråria Socec & C-ie, Bucure¿ti, 1907, având pe copertå formula „Studii filosofice“, VI, p. 269-279.
  • 50 / Constantin Rådulescu-Motru Peste câ¡iva ani, 10 – 20 cel mult, vom avea oseamå de tineri forma¡i pentru carierele industriale.Sufletul nostru na¡ional se va îmbogå¡i atunci cu uncaracter nou: acela pe care îl va aduce tipul industri-a¿ului român. ¥n adåstarea lui så facem pu¡in cuno¿tin¡å cu tipulindustria¿ului din ¡årile unde industria este destul dedezvoltatå. Så examinåm alcåtuirea sufleteascå aacestuia, tendin¡ele ¿i ideile sale caracteristice, cu uncuvânt, psihologia sa; nu cu inten¡ia de a pune îneviden¡å un model de imitat – cåci tipurile suflete¿ti nuse pot niciodatå imita cu succes –, ci pentru a servieduca¡iei viitorilor no¿tri industria¿i, prin descriereaunui model cu care ei au så fie mai mult sau mai pu¡inînrudi¡i. Evident, industria¿ul român va avea caracterulsåu specific alåturi de cel stråin; a¿a precumfunc¡ionarul, profesorul, inginerul etc., de fel români,se deosebesc de cei de aceea¿i breaslå din alte ¡åri.Na¡ionalitatea î¿i påstreazå în toate ¿i peste tot drepturilesale. Nu mai pu¡in înså, cu toatå deosebirea dintre ei,între industria¿ul român ¿i cel stråin vor fi multeelemente comune, din punctul de vedere al alcåtuiriilor suflete¿ti – în tot cazul, mai multe probabil decât sepresupune la prima vedere. Sunt chiar oameni de ¿tiin¡åcare sus¡in cå între reprezentan¡ii aceleia¿i bresle dindiferite ¡åri sunt mai multe asemånåri decât dintrereprezentan¡ii diferitelor bresle din aceea¿i ¡arå. Adicå,asemånarea produså prin genul comun de ocupa¡ie,biruie¿te adeseori asemånarea produså prin comuni-tatea de origine. Oricum ar fi de altminteri, industria¿ul român estebine så cunoascå pe alterul såu de aiurea. Oargumentare mai îndelungatå este de prisos.
  • PSIHOLOGIA POPORULUI ROMÂN / 51 I Så examinåm a¿adar care sunt tendin¡ele ¿i ideilecaracteristice care compun tipul sufletesc al industri-a¿ului de aiurea ¿i så începem prin a descrie natura luiexpresivå, adicå manifestårile externe sub care sufletullui ni se prezintå ochilor. Tipul industria¿ului este u¿or de recunoscut înmijlocul unei societå¡i. Nervozitatea înfå¡i¿årii lui izbe¿tede la prima vedere. Industria¿ul se agitå; cere informa¡ii;este de o extremå curiozitate; iube¿te tot ce este nou;urå¿te rutina. Dar nervozitatea sa nu este bolnåvicioaså.Un nervos bolnav alåturi de dânsul este u¿or dedeosebit. Nervozitatea industria¿ului este un efect altensiunii voluntare exagerate. Privirea sa estecercetåtoare. Aten¡ia sa se men¡ine încordatå. La bolnavnervozitatea se traduce prin semne contrarii. Privireabolnavului este vagå, iar aten¡ia capricioaså. O confuzieîntre ei este u¿or de evitat. Mai u¿oarå este confuziaîntre industria¿ ¿i bine cunoscutul sportman. ªi acestase agitå, ¿i acesta este curios. ¥nfå¡i¿area unui sportmanare într-însa apoi ¿i acea nervozitate virilå pe care o areînfå¡i¿area industria¿ului. De multe ori chiar, tensiuneavoin¡ei unui sportman întrece, ca manifestare externå,pe aceea a unui industria¿. Un automobilist, un jucåtor lacurse, un excursionist tirolez, un vânåtor etc., în anumitemomente ale lor, au o înfå¡i¿are quasi-eroicå. Industria¿ulpare atunci ca un mic bolnav pe lângå dân¿ii... Dar confuzia este totu¿i numai trecåtoare. Unsportman se deosebe¿te de un industria¿ prin multe ¿iadânci diferen¡e. ¥nainte de toate, înfå¡i¿area unuisportman prezintå prea dese intermiten¡e. Tensiuneaprea încordatå ¿i apatia våditå alterneazå de la un mo-ment la altul. Activitatea sportivå este asemånåtoarejocului. ¥n anumite momente ea atinge culmea tensiunii,
  • 52 / Constantin Rådulescu-Motrudar curând dupå aceea nivelul såu scade ¿i ajunge josde tot, întocmai ca ¿i intensitatea plåcerii la un joc caresfâr¿e¿te. Sportul poate da cel mult pentru câtevamomente iluzia unei activitå¡i virile. ¥n aceste momenteconfuzia este cu putin¡å. Pentru a o evita înså, estedestul så prelungim cercetarea noastrå un timp maiîndelungat. Atunci totdeauna confuzia între sportman¿i industria¿ dispare. Prin alte câteva caractere, tipul industria¿ului seaseamånå apoi cu tipul omului de ¿tiin¡å ¿i tipulartistului în genere. Dar nu mai mult ca cele precedente. Omul de ¿tiin¡å are sim¡urile cultivate înadinspentru a prinde ¿i utiliza noutå¡ile. Curiozitatea sa estevie. Aten¡ia ¿i voin¡a încordate. Artistul, de asemeni,este iubitor de inova¡ii ¿i du¿manul rutinei mai multdecât oricine. Nervozitatea sa este continuå ¿i virilåadeseori. Cu toate acestea, distinc¡ia se påstreazå întreaceste douå tipuri ¿i acela al industria¿ului. ¥nfå¡i¿area omului de ¿tiin¡å este mai lini¿titå.Activitatea sa este mai regulatå, mai canalizatå decât aindustria¿ului. Gesturile care o exprimå au o coordonareproprie, u¿or de recunoscut. U¿or de recunoscut sunt¿i gesturile sufletului de artist fa¡å de acelea aleindustria¿ului. Omul de ¿tiin¡å ¿i artistul î¿i trådeazåprin înfå¡i¿area lor externå atitudinea specialå din careprivesc lumea înconjuråtoare. Atitudinea lor teoreticå¿i contemplativå restrânge comunicativitatea cu ceidimprejur, sau când comunicativitatea se stabile¿te, eaeste par¡ialå ¿i conduså într-o anumitå direc¡ie.Industria¿ul, din contrå, tråie¿te în deplinå actualitate.Curiozitatea lui se îndreaptå în toate direc¡iile. Gândul¿i fapta sa merg deopotrivå înaintea gândului ¿i fapteicelor dimprejur. Industria¿ul nu cunoa¿te momente dedistrac¡ie atât de caracteristice în ¡inuta omului de ¿tiin¡å¿i a artistului. Pentru el totul pare a avea un interesimediat. Vorbirea sa n-are logica pe care o întâlnim învorbirea omului de ¿tiin¡å, nici coloritul pe care îl are
  • PSIHOLOGIA POPORULUI ROMÂN / 53vorbirea artistului, dar, în schimb, ea întrune¿te la unloc ambele calitå¡i. Este de o logicå mai pu¡in abstractå¿i de un colorit mai pu¡in subiectiv. Ea este întotdeaunaextrem de interesantå. ¥n rezumat, înfå¡i¿area industria¿ului este aceea aomului care voie¿te så impunå ¿i så captiveze totdeodatå. II Cam astfel ni-l prezintå literatura pe industria¿uldin ¡årile apusene. Un tip nou ¿i cu multe varianteindividuale. Så examinåm acum care sunt tendin¡ele ¿i ideilecare animå aceastå înfå¡i¿are externå. Så cercetåmsufletul lui însu¿i. ¥n aceastå privin¡å suntem mai precis informa¡i.Istoria culturii omene¿ti ne prezintå toate datele de careavem trebuin¡å. Activitatea industrialå este veche în omenire, dartendin¡ele ¿i ideile care compun sufletul industria¿uluidin zilele noastre sunt relativ noi. ¥n vechime, oamenii credeau cå inven¡iile sunttoate datorate zeilor. De cele mai multe ori, acesteinven¡ii, în loc så fie utilizate în via¡a practicå, erauconsacrate cultului religios. Aståzi încå în templelebudiste de prin Japonia ¿i Tibet se gåsesc o mul¡imede instrumente întrebuin¡ate pentru cult (¿i în specialcitåm între dânsele roata pentru rugåciune), care cutoate, în realitate, sunt ni¿te vechi inven¡ii industriale. Din vechime pânå aståzi, s-a schimbat înså foartemult mentalitatea omeneascå, mai cu seamå în ceeace prive¿te aprecierea relativå la natura ¿i rolulinven¡iilor.
  • 54 / Constantin Rådulescu-Motru Omul are acum mai multå încredere în puterile sale.El î¿i revendicå dreptul de a inventa ¿i de a aplica dupåvoie inven¡iile în via¡a practicå. De pe urma acestorinven¡ii el a¿teaptå cu încredere îmbunåtå¡irea traiuluisåu. Modestia de odinioarå a fåcut loc prezum¡iei. Aceastå schimbare nu s-ar fi putut dobândi înså,dacå nu s-ar fi schimbat ¿i modul de producere alinven¡iilor. Principala schimbare este chiar aceasta dinurmå. Din ea decurge, ca o consecin¡å naturalå, ceadintâi. Asupra ei trebuie så ne oprim dar ceva mai mult. Primele inven¡ii pe care le-a cunoscut omenirea aufost datorate întâmplårii. De aceea poate ele au ¿i fostatribuite zeilor. Inven¡iile din zilele noastre sunt datorateunor cercetåri con¿tiente ¿i urmårite dupå un planmetodic. Aceste cercetåri con¿tiente, conduse dupå un planmetodic, constituie o bunå parte din ceea ce se în¡elegeaståzi sub numele de ¿tiin¡å. ¥n dezvoltarea ¿tiin¡ei stå miracolul schimbårii deatitudine pe care a luat-o omul fa¡å de zei ¿i de naturå. ¥n adevår, nu e concep¡ie mai ademenitoare pentrua pune la încercare încrederea omului în puterile sale,de cum este aceea a ¿tiin¡ei. Pentru ¿tiin¡å, natura externå se despicå într-omul¡ime de fenomene elementare, care toate urmeazåunor legi constante. Fiecare serie de fenomene estegrupatå sub o lege mai generalå, prin mijlocirea cåreiase cunoa¿te ordinea de succesiune a fenomenelorcuprinse sub dânsa. Orice fenomen se poate prevedea,fiindcå fiecare este legat de celelalte ca într-un lan¡.Fenomenele din diferite grupe nu sunt nici ele stråineunele de altele. Legile generale, care le grupeazå, sesubsumeazå ¿i ele, la rândul lor altora ¿i mai generale,a¿a cå din toate se formeazå un singur lan¡ desuccesiune, în care fiecare fenomen î¿i are ordinea sa.¥n limbajul ¿tiin¡ei se zice: fiecare fenomen este o verigå
  • PSIHOLOGIA POPORULUI ROMÂN / 55din lan¡ul de succesiune al manifestårilor energieiuniversale. Legile ¿tiin¡ifice fixeazå modul ¿i cuantumulde transformare a unora în altele. Fiecare se poateprevedea, fiindcå fiecare este determinat cauzal decondi¡iile în care se produce. Mâna omului n-are så creeze nimic; ea n-are decâtså dirijeze fenomenele naturii, ¿i acestea singure aducrezultatul dorit. Greutå¡ile se vor ridica ¿i fårå ca umeriiomului så intervinå, dacå mintea acestuia va ¿ti numaiså dirijeze fenomenele elementare ale expansiuniigazelor, sau ale electricitå¡ii. Transporturile se vor facepe apå ¿i pe uscat prin mijlocirea aceleia¿i direc¡iunidate for¡elor naturii. Obiectele necesare vie¡ii se vorlucra în fabrici. Aici omul va da direc¡iunea, iar muncabrutå o va face vaporul sau electricitatea – încåtu¿ate¿i silite så se transforme dupå lan¡ul cauzal pe careomul îl orânduie¿te singur... Acestea sunt promisiunile ¿tiin¡ei. Omenirea leascultå ¿i le urmeazå cu punctualitate de mai bine dedouå secole. ¥n mare parte adeverindu-se, cum n-ar fi ademenitele încrederea în for¡ele omene¿ti? ¥n secolul trecut, mai ales, promisiunile ¿tiin¡ei s-aumultiplicat peste måsurå. ¥n secolul nostru ele continuåcu acela¿i succes. Asiståm în fiecare an la minunilecare rezultå de pe urma cercetårilor metodice condusede oamenii de ¿tiin¡å. Analiza asupra naturii påtrundedin ce în ce mai adânc, apropiindu-se de gåsirea celormai elementare fenomene. ªi cu cât aceastå apropierese face, cu atât ¿i sfera de aplicare a tehnicii omene¿tise întinde. Asupra fenomenelor elementare directivaomului este mai exactå ¿i mai sigurå. ¥nainte cu douå secole, dacå ¿tiin¡a nu fåceaacelea¿i promisiuni ¿i tehnica nu profita de pe urmeleei, cauza era tocmai cå direc¡iunea sa nu era înspregåsirea legilor care guverneazå elementele naturii.
  • 56 / Constantin Rådulescu-Motruªtiin¡a se mårginea la descrieri generale ¿i metafiziceasupra obiectelor sau fenomenelor totale ale naturii.Cei vechi descriau focul, apa, aerul ¿i påmântul ¿ispeculau asupra legilor care reglementau combinareaacestora. Ce rol putea înså så aibå mâna omului îndirijarea unor fenomene a¿a de complexe? Nici unul,negre¿it. De aceea influen¡a asupra lor era låsatå peseama zeilor. Mai târziu, descrierile metafizice cedarå loculdescrierilor mai exacte ¿i mai minu¡ioase, dar aplicårilelor în practicå erau încå anevoioase. Concep¡ia pe careo da ¿tiin¡a despre naturå era încå subiectivå. Omul nuvedea posibilitatea adaptårii fenomenelor naturale latrebuin¡ele vie¡ii practice. Iar atunci când necesitateaîl obliga, el copia pur ¿i simplu fenomenele totale alenaturii. Astfel, primii mecanici, primii industria¿i dauinstrumentelor lor formå de animale sau de organeomene¿ti. Mintea lor nu se putea emancipa de vecheaconcep¡ie antropomorficå. Activitatea lor industrialå,ei nu o puteau concepe decât dupå modelul pe care-loferea activitatea animalelor din experien¡a restrânsåa vie¡ii de toate zilele. Numai când progresul ¿tiin¡ei aduse înlocuireavechii metode descriptive ¿i subiective cu metoda nouågeneticå, tehnica omeneascå î¿i luå avântul. Instrumen-tele industria¿ilor pierdurå forma animalelor, sau aorganelor omene¿ti. Ma¿inile nu se mai numirå dupånume de animale. Ele devenirå încetul cu încetul ceeace sunt ¿i aståzi: aparate de coordonare a for¡elorelementare ale naturii în vederea dobândirii unui efectpractic. ¥n acest nou stadiu ¿tiin¡a se gåse¿te de aproapedouå secole. Acest nou stadiu este prielnic, înainte detoate, industrialismului. Concep¡ia ¿tiin¡ei de aståzi este concep¡ia teoreticåpe care o are ori¿ice industria¿ despre naturå.
  • PSIHOLOGIA POPORULUI ROMÂN / 57 Dar aceastå concep¡ie nu este patrimoniul såuexclusiv. Omul de ¿tiin¡å are despre naturå aceea¿iconcep¡ie. Diferen¡a între ei este totu¿i destul deaccentuatå. Omul de ¿tiin¡å se mul¡ume¿te cu concep¡iateoreticå a ¿tiin¡ei ¿i nu urmåre¿te aplica¡iile sale prac-tice. Sufletul såu este satisfåcut, când func¡iileintelectuale au prins în re¡eaua judecå¡ii firul cauzal alfenomenelor. Câ¿tigul practic care s-ar putea trage dindirijarea acestor fenomene nu-l tenteazå: sau, mai binezis, el nu-l socote¿te de aceea¿i importan¡å cuîn¡elegerea înså¿i teoreticå. Omul de ¿tiin¡å semul¡ume¿te cu coordonarea ¿i dirijarea fenomenelornaturii pe care le ob¡ine el prin mijlocul instrumentelorde laborator. Industria¿ul nu-¿i are mul¡umirea numai într-atât.Sufletul såu gåse¿te în concep¡ia teoreticå a ¿tiin¡eimai mult un îndemn decât o mul¡umire. El urmåre¿teaplica¡iile practice ale ¿tiin¡ei. Instrumentele sale delaborator sunt ma¿inile industriale, sunt fabricile. Iarrezultatul activitå¡ii sale îl gåsim pe pia¡a comercialåa lumii. ¥ntr-o privin¡å înså, mecanismul func¡iunilorsuflete¿ti ale industria¿ului ¿i ale omului de ¿tiin¡å seaseamånå pânå la identitate. ªi anume: aceea¿i îndârjireîn continuarea muncii începute o constatåm la indus-tria¿ ca ¿i la omul de ¿tiin¡å. Unul ¿i altul nu cunoscstarea sufleteascå, a¿a de mult cunoscutå altora, de afi såtui de muncå. Pentru omul de ¿tiin¡å, ca ¿i pentruindustria¿ nu existå un capåt al activitå¡ii. O cercetare¿tiin¡ificå atrage pe alta; o inven¡ie industrialå deschidenoi perspective. Sfâr¿itul nu se zåre¿te niciodatå.Ve¿nica goanå, la omul de ¿tiin¡å, ca ¿i la industria¿,dupå mai bine, dupå perfect... De aici nervozitatea industria¿ului de care vorbeammai sus.
  • 58 / Constantin Rådulescu-Motru Artistul în aceastå privin¡å este mai fericit. Operasa î¿i gåse¿te sfâr¿itul în sine înså¿i. O operå bunå deartå este o operå perfectå. Industria¿ul, ca ¿i omul de ¿tiin¡å nu cunoscmul¡umirea pe care o sugereazå iluzia perfec¡iunii. Eisunt condamna¡i la o ve¿nicå agitare. III Natura este a¿adar pentru industria¿ un complexde fenomene elementare în care omul poate såintroducå o direc¡ie voitå în vederea atingerii unui efectpractic. Pânå unde se întind înså marginile acestei naturi? Pentru unii industria¿i marginile acestea nu mergmai departe de natura propriu-zis materialå, adicå denatura ce înconjoarå domeniul societå¡ii ¿i moraleiomene¿ti. ¥n acest din urmå domeniu, industria¿iiace¿tia nu våd posibilitatea så-¿i aplice concep¡ia lor.Societatea ¿i morala sunt pentru dân¿ii ni¿te alcåtuirisupranaturale, în care voin¡a nu are så se amestece. Ace¿ti industria¿i nu sunt înså dintre acei care ausucces. Acei care au succes nu cunosc asemenirestric¡ii. Domeniul social, ca ¿i domeniul moral, sesubsumeazå concep¡iei generale schi¡ate mai sus.Industria¿ul care nu ¡ine seamå de acest adevår estecondamnat så se prenumere mai curând sau mai târziuîntre cei zdrobi¡i de concuren¡a celor mai bine pregåti¡i. Un exemplu ni-l oferå în aceastå privin¡å învingerilesuferite pe pia¡a comercialå de industria¿ul francez fa¡åde industria¿ul german. Industria¿ul german pare cå aîn¡eles mai înainte decât industria¿ul francez cå lumeamoralå poate fi ¿i ea dirijatå, ¿i cå omul care cunoa¿te
  • PSIHOLOGIA POPORULUI ROMÂN / 59legile ei î¿i face mai u¿or un drum spre reu¿itå decâtacel care le nesocote¿te. ¥n consecin¡å, industria¿ulgerman studiazå gusturile ¿i obiceiurile popoarelor înmijlocul cårora gânde¿te så-¿i vândå produsele fabriciisale. Toate cusururile ¿i presupusele calitå¡i morale suntstudiate. Un popor este mai cult, altul mai sålbatic; unuipopor îi place luxul ieftin ¿i sclipitor, altuia lucrul durabil¿i de valoare. Industria¿ul german are marfå pentrutoate gusturile. Fiecare popor care intrå în contact cudânsul este judecat ¿i cumpånit. Sufletul social esteanalizat – dupå sfatul compatriotului såu A. Bastian,care a recomandat, cu mul¡i ani înainte, înfiin¡areacatedrelor de psihologie etnograficå pe lângå toateuniversitå¡ile – ¿i astfel, dupå ce analiza sufletuluisocial al stråinului este fåcutå, diagnoza înclina¡iilorfiecåruia stabilitå, industria¿ul german porne¿te o marfåpotrivitå. Pentru un asemenea industria¿ nu existåîntâmplare ¿i noroc. El på¿e¿te pe baza unui plan¿tiin¡ific bine alcåtuit. ¥n mintea lui, fiecare popor î¿iare fizionomia exactå, copiatå dupå realitate. Cerin¡elefiecåruia el le cunoa¿te ¿i cautå så le satisfacå.Industria¿ul francez crede din contrå pe toatå lumeadupå chipul ¿i asemånarea sa. El trimite la to¡i acelea¿iproduse industriale. Produsele sale sunt în cele maidese cazuri superioare; ¿i cu toate acestea desfacerealor se opereazå cu dificultate. Nu sunt potrivite gustuluipublic. Ele sunt superioare sau inferioare dupå ocazie.Industria¿ului francez, cu un cuvânt, îi lipse¿teabilitatea. Abilitatea înså nu consistå în altceva decât în largaaplicare a concep¡iei ¿tiin¡ifice asupra întregii naturi:asupra celei morale, ca ¿i asupra celei materiale. Aceastå abilitate este indispensabilå oricårui indus-tria¿ care vrea så reu¿eascå. Acei care reu¿esc o au. Prejudecå¡ile morale nu constituie o piedicå pentruace¿tia. Coûte que coûte, fabrica trebuie så func¡ioneze;firma trebuie så învingå.
  • 60 / Constantin Rådulescu-Motru Cumpåråtorul trebuie så fie constrâns så-¿ideschidå punga. ªi constrângerea cum poate fi operatåpe cale pa¿nicå, dacå nu prin apropierea sufleteascå aproducåtorului de cumpåråtor, prin stimularea gusturilor¿i apucåturilor cumpåråtorului? Acesta din urmå, ca ¿iobiectele celelalte ale naturii, este o fortårea¡å caretrebuie for¡atå så se predea. Predarea se ob¡ine prinaceea¿i strategie. Despici ceea ce era unit; studiezimodul de func¡ionare a elementelor; coordonezi ¿idirijezi apoi cursul vie¡ii elementelor înspre efectul cedore¿ti så-l ob¡ii. A¿a procedeazå industria¿ul fåcut pentru succes.El are mintea limpede ¿i inima lini¿titå. Voin¡a sa nu sesubtilizeazå în specula¡ii abstracte, cum se întâmplå laomul de ¿tiin¡å purå; nici nu se consumå în salturiinegale, cum se întâmplå la sportman; voin¡a trebuieså aibå un curs regulat ¿i ve¿nic gata a învingeobstacolele ce-i ies în cale. Sufletul industria¿ului este ultimul produs al culturiimoderne. ¥n el se regåse¿te întreaga fire a acesteiculturi: energia intensivå, tendin¡a spre dominare,nervozitatea care sus¡ine o muncå fårå preget... Este acesta un suflet simpatic? Da ¿i nu, dupå cum este criteriul moral al aceluiacare råspunde. ¥n orice caz, el este sufletul pe care noi, românii,trebuie så-l cunoa¿tem mai de aproape. Cåci de el neizbim mai adeseori. El este împuternicitul legal ¿inelegal al mult doritei culturi apusene. Lui trebuie så-iplåtim vamå, înainte de a ajunge så facem cuno¿tin¡åcu aceasta din urmå. Dacå este sufletul industria¿ului simpatic sau nu,acesta este un lucru secundar. El este o for¡å, ¿i acestaeste lucrul principal.
  • PSIHOLOGIA MARTORULUI* I Afirmårile fåcute pe baza datelor memoriei suntdeparte de a corespunde exact realitå¡ii. Acest adevårbånuit de mult în via¡a practicå este aståzi cu suficien¡åînvederat prin cercetårile ¿tiin¡ifice. Memoria, departe de a avea vreo asemånare cufixitatea pe care ne-o oferå placa fotograficå, cu caremul¡i o comparå în mod gre¿it, oscileazå între douåståri, care sunt pentru no¡iunea fixitå¡ii ca douå nega¡ii:între uitare ¿i falsificare. Dacå se repetå mai des unelefapte în con¿tiin¡a noastrå, ¿i astfel ne obi¿nuim preamult cu dânsele – cum bunåoarå ne-am obi¿nuit curegulile elementare de gramaticå ¿i de aritmeticå, cumi¿cårile ce trebuie så le facem pentru a umbla, oripentru a scrie etc. – atunci memoria, departe de a ni lefixa mai precis, le împinge spre uitare. Faptul prea desrepetat nu mai intereseazå con¿tiin¡a; el se repetånegre¿it ¿i pe viitor, dar într-un mod mecanic,incon¿tient. ¥n memoria con¿tientå (singura care nepreocupå, cåci påstrarea incon¿tientå este impropriu* Apårut ini¡ial în „Convorbiri literare“, 1906, anul XL, p. 364-376, 651-668. Reluare în „Studii filosofice“, fasc. V (1906), 27 p.; ibidem, vol. I, 1907, p. 219-246. Forma de fa¡å redå „Studii filosofice“, V, Libråria Socec & C-12, Bucure¿ti, 1906, p. 220-247.
  • 62 / Constantin Rådulescu-Motrunumitå memorie) faptul nu mai revine decât rar, ¿iatunci totdeauna ca un simptom al întreruperii vie¡iinormale. Un fapt prea des repetat, cum ¿tim cu to¡ii,nu ne mai då de gândit. Dar ¿i celelalte fapte, care n-auavut timpul så devinå mecanice, nu se påstreazå cu oirepro¿abilå precizie... ªi recurgem a¿a de mult, încât unii detractori aiciviliza¡iei de aståzi gåsesc cå lå¡irea scrisului a adus oslåbire ¿i mai accentuatå a memoriei omene¿ti. Undemai sunt timpurile, în care poe¡ii, dupå exemplul luiHomer, recitå mii ¿i zeci de mii de versuri pe dinafarå?Aståzi atâtea mii de versuri s-ar putea cel mult citi dupåcarte! Alåturi de aceste mijloace vizibile de control, maisunt ¿i altele de naturå mai pu¡in vizibilå, dar tot a¿ade utile. Acestea sunt cuno¿tin¡ele ¿tiin¡ificepropriu-zise. Ele exercitå un control neîntrerupt asupradatelor memoriei noastre. Prin mijlocirea lor înlåturåmfalsificårile neverosimile, verificåm ¿i stabilim amintiriledenaturate, le întårim pe cele conforme realitå¡ii.Cuno¿tin¡ele ¿tiin¡ifice sunt înregistrarea exactå a unorfapte probabile, în mijlocul cårora a trebuit så sepetreacå ¿i faptul care ne intereseazå direct. De multeori ele constituie singura resurså ce ne este datå pentrua recunoa¿te afirmårile ce corespund realitå¡ii. ¥n limbajul uzual acest mijloc de control poartånumele de expertizå. ªi iarå¿i în limbajul uzual avemdiferite feluri de expertize, dupå cuno¿tin¡ele ce suntaplicate. Avem expertiza medicului, a chimistului, ainginerului, a caligrafului, a silvicultorului etc., adicåavem expertiza denumitå dupå specialitatea omuluichemat så o exercite. Existå ¿i o expertizå a psihologului? De fapt în via¡apracticå mai niciodatå nu auzim ca specialistul în ¿tiin¡asufletului så fie chemat a controla veracitatea unei
  • PSIHOLOGIA POPORULUI ROMÂN / 63afirmåri. De drept el ar trebui înså så fie cel mai deschemat. Cåci nici o ¿tiin¡å nu are o mai de aproapelegåturå cu interpretarea exactå a celor ce se afirmådespre un fapt, cum o are psihologia. Aceastå ¿tiin¡åse ocupå, între altele, tocmai cu legile memoriei, adicåcu legile de asociere ¿i contopire a stårilor de con¿tiin¡å,legi care explicå însu¿i fenomenul care producefalsificarea amintirilor. Nimeni altul mai bine capsihologul nu este în måsurå så aleagå adevårul deeroare. El ar trebui så fie nelipsit de lângå cel ¡inut såjudece o afirmare. Mai mult încå, cel ¡inut så judece oafirmare trebuie el însu¿i så fie în parte psiholog. Atâtîi este de necesarå ¿tiin¡a sufletului. Cei ¡inu¡i så judece o afirmare, ¿i de a cårorjudecatå se leagå consecin¡e importante, sunt în primulrând magistra¡ii, ¿i în genere jurisconsul¡ii. Pentruace¿tia cuno¿tin¡ele psihologice sunt indispensabile. Magistra¡ii au în exerci¡iul profesiunii lor, ca primåsarcinå, så stabileascå faptele de la care decurgeconflictul juridic. Aplicarea legii vine numai în urmå,dupå ce chestiunea de fapt este rezolvatå. ªi pentrustabilirea faptelor, ei sunt nevoi¡i så se sprijine foarteadeseori pe afirma¡iile martorilor. Chiar în unele cazuri– cu deosebire în materie penalå – numai pe acesteafirma¡ii. ªi cum se prezintå oare afirma¡iile martorilor,în practicå? De cele mai multe ori, pline de erori ¿icontradic¡ii. Pe baza lor totu¿i, magistratul este datorså-¿i formeze o convingere, så explice legea ¿i såpronun¡e o sentin¡å. Fericit acela care în asemenicondi¡ii a pronun¡at sentin¡a fårå så aibå sufletul pejumåtate cuprins de îndoialå! Probabil cå numaigreutatea datoriei izbåve¿te pe mul¡i de frica uneiremu¿cåri. ¥n toate aceste cazuri înså, cea mai bunå cålåuzåpe care magistratul ar trebui så o urmeze ar fi ¿tiin¡apsihologiei. Erorile ¿i contradic¡iile, care se gåsesc în
  • 64 / Constantin Rådulescu-Motruspusele martorilor, sunt, înainte de orice, manifeståriale unui suflet omenesc. Dacå existå o ¿tiin¡å asufletului, aceastå ¿tiin¡å trebuie så explice ¿i acest felde manifeståri. Geneza erorilor ¿i a contradic¡iilorurmeazå unor legi neschimbåtoare ¿i acel ce cunoa¿teaceste legi devine capabil så vadå mai clar în complexulrealitå¡ii. Psihologia înarmeazå pe magistrat cu o metodåexactå de cercetare, dupå urma cåreia el nu poate aveadecât profit. Aceastå aplicare a psihologiei în practica profesio-nalå a magistratului ¿i în genere a omului de legi estea¿a de fireascå încât pare ciudat cå în via¡a practicålucrurile se petrec altminteri de cum le indicå ra¡iunea.¥n via¡a practicå, juristul, deseori, se crede dispensatde a se ocupa de ¿tiin¡a sufletului. Calitatea de psiholognu este cerutå nicåieri în mod oficial. Când ea seîntâmplå så fie alipitå la aceea de jurist, aceasta este oraritate. Dar aceastå stare de lucruri î¿i are o explicare, caredin nenorocire nu este în favoarea psihologiei. ¥nstråinarea juristului de ¿tiin¡a sufletului dateazåde curând. Pe vremea unui Jeremy Bentham (1748 –1832) ea nu era a¿a de accentuatå. Dovadå avemTratatul asupra probelor judiciare1 al acestuia, în carese gåsesc cuno¿tin¡e psihologice de o valoare încåneîntrecutå. ¥nstråinarea juristului de psihologie s-aaccentuat mai în urmå, cåtre jumåtatea secolului alXIX-lea, din cauza direc¡iei gre¿ite în care a intrat înså¿ipsihologia. Din ¿tiin¡å experimentalå ¿i de observa¡ie,cum începuse a se acredita pe timpul lui Bentham, eaajunse så fie mai în urmå o auxiliarå a specula¡iilor1 J. Bentham, Traité des preuves judiciaires, 2. vol. Paris, 3e Edit. Trad. Dumont.
  • PSIHOLOGIA POPORULUI ROMÂN / 65filosofice ¿i metafizice. Intratå pe aceastå cale,psihologia încetå de a fi utilå juristului. De aiciînstråinarea acestuia de dânsa. ªi cu drept cuvânt. ¥n ultimele decenii înså, psihologia a intrat într-onouå erå. Observa¡ia ¿i experien¡a au devenit din noumetodele sale de cercetare. Utilitatea ei pentru juristeste din ce în ce mai învederatå ¿i mai netågåduitå. Oapropiere se impune dar din nou. Ea este deja începutå,¿i ne facem o datorie så atragem aten¡ia juri¿tilor no¿triasupra ei. Existå în bibliografia psihologicå din timpuldin urmå o serie întreagå de publica¡ii, ce se ocupådirect de unele probleme, care intereseazå pe oricejurist, ¿i în special pe magistrat. Psihologia afirmårilorbazate pe datele memoriei, atât de necesarå magistra-tului în materie penalå, formeazå chiar programul uneireviste, scriså în limba germanå sub titlul: Beiträge zurPsychologie der Aussage, ¿i care apare de vreo trei anisub direc¡iunea lui William Stern1. Studiul de fa¡å este, în mare parte, bazat pematerialul cuprins în aceastå revistå. Am fi mul¡umi¡idacå el ar contribui în ceva la realizarea scopului indicatmai sus, ¿i anume: apropierea omului de legi de ¿tiin¡apsihologiei.1 Beiträge zur Psychologie der Aussage, mit besonderer Berücksichtigung von Problemen der Rechtspflege, Pädagogik, Psychiatrie und Geschichtsforschung, herausgegeben von L. William Stern, apar la Leipzig, Editura J.A. Barth.
  • 66 / Constantin Rådulescu-Motru II ¥ntre martorii fal¿i, o primå categorie o formeazåaceia care falsificå realitatea în mod incon¿tient, råtåci¡ifiind de o iluzie normalå a memoriei lor. Cauzele careconduc la falsificarea de bunå credin¡å sunt datorateîn prima linie imperfec¡iunii sim¡urilor. Nu to¡i oamenii aud ¿i våd în acela¿i grad de bine,sunt mul¡i cu sim¡urile defectuoase. De defectelepercep¡iei sim¡urilor se leagå reprezentårile care råmânîn memorie, ¿i martorul pe baza lor falsificå în modincon¿tient. Lipsa de precizie a sim¡urilor îl conduce lao slåbire a controlului asupra reprezentårilormemorizate, ¿i de aici la afirma¡ii mincinoase. Uniimartori nu au sim¡urile defectuoase, dar le auneeducate. Nu ¿tiu aprecia bine distan¡ele în spa¡iu ¿iduratele în timp. Un fapt care se petrece la o sutå demetri depårtare ei îl apreciazå la o mie, ¿i durata lui, dela câteva minute, o ridicå la ceasuri întregi. Asemeneaerori sunt a¿a de obi¿nuite încât, de cele mai multeori, magistratul evitå så le dea ocazia så se producå.Sunt înså cazuri când aprecierea timpului ¿i spa¡iuluijoacå un rol important în reconstituirea faptului. ¥nasemenea cazuri cum trebuie dânsul så procedeze?Sfatul psihologiei este ca magistratul så procedezeimediat la o experimentare asupra martorului. A afirmat un martor cå a fost de fa¡å la o scenåcare s-a petrecut la zece metri de dânsul, judecåtorulså-l invite a aråta din nou distan¡a de zece metri. Tota¿a ¿i cu durata de timp. Martorul så reproducå dinnou aprecierea ce fåcuse întâi din memorie. Acela¿i sfat îl då psihologia ¿i pentru controluloricårei depozi¡ii care se fundeazå pe datele sim¡urilor.Afirmå, bunåoarå, un martor a fi våzut pe o persoanå –så presupunem inculpatå de un delict, – cu ve¿mântul
  • cenu¿iu, iar cravata ro¿ie etc., judecåtorul nu trebuieså se mul¡umeascå cu simpla lui afirmare, ci så invitepe martor a alege între diferitele obiecte colorate ¿ipreparate anume spre acest scop, obiectul acela carese potrive¿te cu culoarea indicatå de dânsul. Afirmåmartorul cå a våzut figura inculpatului, atuncijudecåtorul så-l confrunte nu în parte cu persoanainculpatului, ci cu trei-patru persoane, printre care segåse¿te ¿i inculpatul; ¿i dintre acestea toate så aibådânsul så aleagå. S-a întâmplat adeseori så se constateimperfec¡iuni de memorie în a¿a grad, cå martorul carepretinsese a fi recunoscut pe inculpat, când fuseseconfruntat numai cu acesta singur, l-a confundat apoicu altul de îndatå ce avea så aleagå între mai mul¡i. Cudatele celorlalte sim¡uri de asemenea. Pretinde unmartor cå recunoa¿te vocea unei persoane, ori cå aauzit cuvintele sale de la o anumitå distan¡å, judecåtorulså refacå fenomenul afirmat. Atunci se va convinge cånu existå limitå la exagerårile martorilor. Au fost dintreace¿tia unii care au pretins a fi auzit cu claritate frazeîntregi de la o distan¡å enormå, iar al¡ii cå au recunoscutvocea inculpatului, de¿i de fapt erau separa¡i de dânsulprin ziduri ¿i coridoare. Niciodatå, când va avea de aface cu asemenea depozi¡ii, judecåtorul så nu renun¡ela acest mijloc simplu de experimentare. O altå cauzå de falsificare rezidå în lipsa de culturåa martorului. Fiecare om asociazå, ¿i prin aceasta organizeazå,stårile sale de con¿tiin¡å. Organizarea se face dupå unplan, în constituirea cåruia rolul principal îl joacåtendin¡a inerentå pe care o are ra¡iunea omeneascå dea-¿i motiva ac¡iunile. Aceastå tendin¡å duce, princontinuul såu exerci¡iu, la principiul cauzalitå¡ii, pe bazacåruia omul cult î¿i då seama de rostul naturii. Cândprincipiul cauzalitå¡ii e bine definit, priveli¿teafenomenelor naturii apare omului cult ca o înlån¡uire
  • 68 / Constantin Rådulescu-Motruregulatå de cauze ¿i efecte, în care nu are amestec nicihazardul, nici mâna unei fiin¡e supranaturale. Dar aceastå în¡elegere ¿tiin¡ificå e departe de a sefi fåcut în toate capetele. Omul incult se mul¡ume¿tecu o în¡elegere mai potrivitå subiectivitå¡ii sale. El dåprincipiului cauzalitå¡ii un caracter antropomorfic, ¿ipe baza lui dobânde¿te o în¡elegere falså despre naturå.Acest principiu råu definit, cu caracter antropomorfic,falsificå mai ales datele memoriei sale. Din aceaståcauzå, câte adaosuri ¿i completåri venite din imagina¡iela martorul incult! Câte intervertiri nelogice în expunereafaptelor! Câte afirma¡ii lipsite de orice temei! Fa¡å cu martorul incult, judecåtorul gåse¿te înpsihologie o mul¡ime de sfaturi pre¡ioase. Psihologiade aståzi descrie cu multå precizie dispozi¡iile acestuitip sufletesc. Cu deosebire, prin studiul ei, judecåtoruleste fåcut atent asupra inegalitå¡ii pe care o oferå minteaomului incult sub raportul felurimii stårilor de con¿tiin¡å.¥ntre altele el aflå cå paralel cu deosebirea dintre stårilece se exprimå prin substantive, stårile ce se exprimåprin adjective ¿i stårile ce se exprimå prin verbe, minteaomului incult introduce o grada¡ie, care merge de la omai mare precizie spre o mai micå precizie. Verbul ce-lîntrebuin¡eazå martorul incult nu corespunde în aceea¿imåsurå ac¡iunii la care el a asistat ¿i pe care vrea så oexprime, precum corespunde obiectului concret ¿ivåzut substantivul. Asocierea între cuvânt ¿i în¡eles estemai sigurå ¿i mai lesnicioaså când se produce întresubstantiv ¿i obiect, decât între verb ¿i ac¡iune. Potrivitacestei grada¡ii trebuie dar så-¿i gradeze ¿i judecåtorulîncrederea sa în depozi¡ia martorului. Elementele dinvocabularul acestuia så-i fixeze aten¡ia. Så primeascåverbele lui numai cu multå precau¡ie, cåci cele maimulte sunt cu totul nepotrivite în¡elesului. Så ia dreptmai sigure afirma¡iile ce se raporteazå la substan¡aconcretå a obiectelor, cåci aceasta este mai definitå ¿i
  • PSIHOLOGIA POPORULUI ROMÂN / 69deci mai u¿or de re¡inut. Ac¡iunile sunt mai complexe;ele presupun o dependen¡å cauzalå, pe care nu ori¿iceinteligen¡å o poate prinde ¿i re¡ine. Dar nu numai mintea omului incult este afectatåde o asemenea inegalitate a în¡elegerii. Aceea¿iinegalitate o gåsim, din alt punct de vedere, ¿i în minteaomului cult. Mårturia acestuia nu este deopotrivå desigurå în toate elementele sale. Psihologia ne aratå cåmemoria fiecårui om se dezvoltå într-un mod unilateral.Unul re¡ine mai u¿or imaginile vizuale, pe când altul pecele auditive. Afirma¡iile celui dintâi, întrucât seraporteazå la lucruri våzute, sunt mai sigure decâtafirma¡iile celui de-al doilea. Se raporteazå însåafirma¡iile lui la lucruri auzite, atunci sunt mai sigureafirma¡iile celui de-al doilea. Inegalitatea se stabile¿teapoi paralel cu ocupa¡ia fiecåruia. Fiecare martor debunå credin¡å este mai veridic în afirmarea lucrurilorce intrå în cercul meseriei sale. Fiecare vede mai clarceea ce-l preocupå mai des. Toate aceste inegalitå¡i,pe care le prezintå dezvoltarea memoriei ¿i ainteligen¡ei, sunt pe larg studiate de psihologie.Judecåtorul, care va face apel la aceastå ¿tiin¡å, vadobândi desigur, dacå nu un adevårat testimoniometru,cel pu¡in înså un bun criteriu pe care îl va aplica cumult folos în cursul carierei sale. III O cauzå mai importantå care contribuie lafalsificarea depozi¡iei martorului de bunå credin¡å ståîn modalitatea exprimårii. Nu orice martor ¿tie så exprime ceea ce are înmemorie; mai bine zis, nu orice martor ¿tie så seexprime în felul cum cere cel ce ascultå. Martorul incult
  • 70 / Constantin Rådulescu-Motrueste ståpânit de asocierile produse între stårile sale decon¿tiin¡å. Mintea sa este pânå la un punct pasivå. Ea aînregistrat impresiile în ¿irul în care ele s-au produs;le-a asociat ¿i le påstreazå tot astfel. Când este så leexprime, el nu poate så le dispunå dupå un plan nou.Nu poate trece peste unele secundare pentru a veni laaltele principale; putin¡a de alegere nu-i este datå.Martorul incult trebuie så se exprime cu aceea¿ipasivitate cu care au fost înregistrate ¿i impresiile. Uneledupå altele vor veni så se succeadå, a¿a dupå cums-au produs ¿i au fost legate prin comunitate de timp ¿ide spa¡iu. Cel ce ascultå trebuie så se supunå acesteinecesitå¡i psihologice. El trebuie så a¿tepte pânå sedesfå¿oarå de sine ¿i pe rând impresiile ce au fostre¡inute pasiv de memoria povestitorului. Nu va trebuiniciodatå så intervinå cu întrebåri, cåci întrebårile silescpe martorul incult så se abatå de la drumul mintalcunoscut lui ¿i prin aceasta så se råtåceascå. Cu câteste låsat mai liber, mai nesilit, cu atât martorul estemai în måsurå så reproducå exact ceea ce ¿tie. Cu câtîntrebårile se gråmådesc, cu atât sor¡ii de falsificaresporesc. Ca ilustrare, fie-ne permis a aduce un cazpetrecut acum, de curând, înaintea unui judecåtor depace din Bucure¿ti. Este cazul unui såtean adus camartor într-un proces corec¡ional. Judecåtorul, dupåîndeplinirea formalitå¡ilor obi¿nuite, invitå pe martorså spunå ce ¿tie. Såteanul începe: „Må gåseam tocmaila vorbå cu mo¿ Dincå, prietenul meu. Mo¿ Dincåspunea cå de lungå vreme nu mai våzuse a¿a secetå.Cå Stan al lui Bådilå, om umblat prin multe ¡åri, îiistorisise lui cå, dacå are så mai ¡inå seceta a¿a, atunciare så cadå peste locuri un fel de ploaie de nisip cald,cum a mai våzut el dincolo peste Belgrad...“ „Dar bineomule“, întrerupe judecåtorul, „laså istorisirea lui mo¿Dincå ¿i spune ce ¿tii despre båtaia ce a suferit Mari¡alui Gheorghe, de la ginere-såu Petre.“ „Mo¿ Dincå“ –
  • PSIHOLOGIA POPORULUI ROMÂN / 71reîncepu martorul dupå câteva momente de ezitare –„îmi zise, haide la cârciumå så auzi tu singur ceistorise¿te Stan al lui Bådilå. Eu îi råspund lui mo¿ Dincå:n-am timp acum, mo¿ Dincå, dar te cred. Iatå, sunt ¿ieu de aproape cincizeci de ani ¿i a¿a secetå n-am maivåzut.“ „Dar laså seceta, omule, cåci n-avem nici noitimp de pierdut, întrerupse din nou judecåtorul. ªi caså sfâr¿im mai repede, råspunde la întrebårile mele. Aiauzit pe inculpat låudându-se la cârciumå cå are s-obatå pe Mari¡a lui Gheorghe?“ „Petre a fost împreunåcu mo¿ Dincå, reîncepu martorul råu dispus, ¿i el aauzit cum istorisea Stan al lui Bådilå, cå dacå mai ¡ineseceta, are så cadå peste ¡arå o ploaie de nisip cald“.Judecåtorul devine neråbdåtor. „Iar Stan al lui Bådilå ¿iploaia de nisip cald... Ascultå-må, cre¿tine, ¿iråspunde-mi scurt la ce te întreb. Ai fost de fa¡å labåtaie?“ Martorul pleacå capul în semn de afirmare. „Ai våzutpe Petre rupând din gard lemnul acesta, pe care îl veziaici pe maså?“ Din nou aceea¿i mi¿care din cap dinpartea martorului. „Bine. Acum nu-¡i aduci aminte så-lfi auzit pe Petre în cârciumå låudându-se, cå din mâinelelui n-are så scape Mari¡a?“ Martorul continuå a råspundeafirmativ la aceasta ¿i la multe alte întrebåri. „Ei, acum,întreabå judecåtorul, mul¡umit cå a scos-o la un sfâr¿itcu martorul, så ne spui, ce cuvinte ai auzit cå le ziceaMari¡a în timpul cât era båtutå de Petre?“ Martorul îlprive¿te pe judecåtor cu mirare. Judecåtorul înså insistå¿i repetå întrebarea: „Ce cuvinte a zis Mari¡a în timpulcât era båtutå de Petre?“ Martorul ezitå iarå¿i, apoi, dupåun oftat lung, råspunde: „Apoi, domnule judecåtor, cineså audå ce zicea Mari¡a? Mari¡a se suise în våzduh!“ –Judecåtorul crezu un moment cå nu auzise bine. „Undese suise Mari¡a?“ „¥n våzduh, så desfacå norii ¿i så aducåploaia de nisip cald!“ „Aiurezi, cre¿tine! ºi-a intrat încap ploaia de nisip cald, ¿i acum nu po¡i deschide gura
  • 72 / Constantin Rådulescu-Motrufårå a ne pomeni de dânsa. Så te duci la doctor cåpoate ajungi råu!“ ªi judecåtorul nu mai continuåinterogatoriul. Depozi¡ia luatå fu consideratå caneavenitå, de¿i såteanul în chestiune fusese uniculmartor care våzuse cum faptul se petrecuse. Procesulse judecå pe baza altor depozi¡ii, fåcute din nenorocirede martori care nu fuseserå ei în¿i¿i de fa¡å la celepetrecute, ci auziserå de la al¡ii, ¿i, în primul rând, dela såteanul cu „våzduhul“. Târziu, ¿i numai prin întâmplare, ajunse så-¿iexplice judecåtorul depozi¡ia såteanului. De faptexplica¡ia era foarte simplå. Stan al lui Bådilå istorisiseîn adevår despre ploaia de nisip cald. El mai istorisise¿i despre cauzele miraculoase care aduc asemeneacatastrofe. ¥ntre aceste cauze gåsea el cå sunt ¿i spiritelenecurate ale unor femei båtrâne. Femeia Mari¡a a luiGheorghe suferea de boala epilepsiei. Tot satul ¿i maiales Petre, ginerele Mari¡ei, ¿tia de aceastå boalå.Repede se stabili atunci credin¡a cå ploaia cea de nisipcald va fi odatå aduså de spiritul necurat al acesteifemei. Petre, surprinzând-o într-un moment de spasmeepileptice, pe care el le interpreta ca o luptå cunecuratul, a lovit-o, spre a o readuce la spiritul cel bun.Afirma¡ia martorului despre ridicarea sufletului Mari¡eiîn våzduh se întemeia pe faptul cå dânsul constatasela Mari¡a lipsuri de memorie, ceea ce se întîmplå foartedes în cazurile de epilepsie. Toate î¿i aveau astfelexplicarea lor naturalå. Dacå judecåtorul ar fi låsat pe martor såistoriseascå, fårå trunchiere, tot ce våzuse el, adevårulie¿ea la luminå de la început. Martorul ar fi låsat caimpresiile sale så se desfå¿oare în modul cum au fostprinse. Una dupå alta, verigile acestei întâmplåri s-ar filegat în ¿irul în care ele erau legate ¿i pentru martor, iarjudecåtorul ar fi avut så aleagå elementele verosimiledin cele neverosimile: opera¡ie care nu era deloc grea
  • PSIHOLOGIA POPORULUI ROMÂN / 73în cazul de fa¡å. Dar judecåtorul n-a avut aceaståråbdare. El a dorit ca alegerea så i-o facå însu¿i martorul.Rezultatul a fost falsificarea unei bune depozi¡ii, ¿i, prinurmare, ¿i o sentin¡å nedreaptå. Câ¡i judecåtori nu comit aceea¿i gre¿ealå! Maitotdeauna interogatoriul martorului se face dupå acela¿itipar, fårå a se ¡ine seama de gradul de culturå a aceluiacare este ¡inut så råspundå. Martorul incult, a cåruiinteligen¡å este dominatå de idei strâns asociate ¿i greude dirijat, este ¡inut så råspundå la întrebåri capricioase,al cåror rost numai întrebåtorul îl ¿tie. ¥n loc de a låsaca impresiile så se exprime în ordinea în care au fostculese de martor, se cere acestuia intervertirea totalå aordinii lor, se cere alegere ¿i judecatå. De aceea ziceam mai sus cå una din principalelecauze de falsificare este modalitatea exprimårii. Omulcult poate så-¿i dirijeze mai u¿or cuvintele prin care seexprimå, fiindcå el dirijeazå u¿or ¿i în¡elesul acestorcuvinte. Afirma¡iile lui se referå la ståri de con¿tiin¡åpercepute voluntar. Omul incult nu poate så-¿i dirijezecuvintele cu care se exprimå, fiindcå nu-¿i poate dirijanici ideile de la care acestea pornesc. Percep¡ia lui estemai mult pasivå. Un judecåtor care cunoa¿te aceastådiferen¡å va låsa pe martorul incult så se exprime învoia lui, fårå a-l obosi cu multe întrebåri, ¿i fårå så-loblige a råspunde alegând lucrurile mai importante,fiindcå de multe ori martorul nu este în måsurå så facåo a¿a alegere. Numai omul cult, cu o serioaså instruc¡ie¿tiin¡ificå poate så-¿i ståpâneascå asocierea stårilor decon¿tiin¡å în a¿a måsurå, încât så råspundå precis ¿iconcis la întrebårile ce i se vor pune. Psihologia, când va fi ascultatå, va aduce în aceaståprivin¡å o bunå reformå în practica judecåtoreascå. Peviitor, libertatea judecåtorului de a pune întrebåri vatrebui foarte mult restrânså. ¥n schimb, libertateamartorului de a vorbi deschis tot ce are pe suflet va
  • 74 / Constantin Rådulescu-Motrutrebui cu mult lårgitå. Aceasta cu deosebire cândmartorul este o persoanå incultå. IV O altå categorie de martori fal¿i sunt martoriisugestibili. Copiii, mai ales, intrå cu to¡ii în aceaståcategorie. Ori¿ice om, de altfel, poate fi sugestionat. Psihologii¿i medicii au dovedit acest fapt cu prisosin¡å. O imagine, ori o idee, introduså în creierul cuiva,tinde så se exteriorizeze în manifestårile acestuia. Cucât creierul este mai nedezvoltat, sau mai slåbit prin oboalå nervoaså, cu atât ¿i exteriorizarea se face maiu¿or. Copiii ¿i persoanele încrezåtoare, cele bolnavede isterie, în primul rând, nu opun sugestiilor decât ofoarte slabå rezisten¡å. Ori¿ice li se spune este crezut¿i afirmat, chiar când afirmarea ar aduce un råu aceluicare o face. Sugestia este mai tare decât chiar interesulpropriu. Profesorul din Nancy, Liégeois, cåruia îi datoråm multecuno¿tin¡e asupra sugestiei, istorise¿te urmåtorul caz. O tânårå femeie este aduså, în noiembrie 1868,înaintea tribunalului corec¡ional din Vic, sub inculpareade a fi suprimat copilul pe care îl nåscuse de curând.Moa¿a afirmase cå na¿terea avusese loc. Acuzata, laînceput, tågådui; dar în urmå, la întrebarea pe care i-opuse comisarul de poli¡ie, dacå n-a aruncat copilul înjgheabul de unde månâncå porcii, a råspuns, dupåmulte ezitåri, cå da. La judecåtorul de instruc¡ie, moa¿aa explicat cå ea a fost aceea care a avut mai întâi ideeaaruncårii copilului în jgheabul porcilor ¿i cå inculpatala început a ezitat, dar în urmå a spus cå moa¿a a ghicit
  • PSIHOLOGIA POPORULUI ROMÂN / 75bine. Inculpata, întrebatå a doua oarå de judecåtor, areînnoit afirma¡iile sale, precizându-le încå: „Am luatcopilul, ¿i dupå ce am deschis poarta de la cote¡ulporcilor l-am aruncat în jgheab. Nu l-am auzit ¡ipând, ¿inici nu l-am våzut mi¿când“. Medicul cantonal dinDreuze, în expertiza sa, conchise de asemenea cåna¿terea a avut loc. Inculpata fu condamnatå. Pu¡indupå aceea înså, prezentându-se så-¿i facå pedeapsa,se observå cå ea se gåsea însårcinatå. La 25 decembrie1868 ea nåscu o fiicå bine constituitå ¿i la termen.Bineîn¡eles, sentin¡a de condamnare fu reformatå. ¥ntrebatå apoi asupra depozi¡iei sale false, tânårafemeie declarå cå pårin¡ii ¿i moa¿a au stat de capul eiså spunå tot adevårul, amenin¡ând-o cå, dacå nu vaspune ce a fåcut cu copilul nåscut, are så fiecondamnatå la 20 ani muncå silnicå. Aceaståamenin¡are, întåritå probabil ¿i printr-o halucina¡ieretroactivå, determinå pe tânåra femeie så facådepozi¡ia falså prin care ea se acuzå singurå1. ªi cazurile acestea sunt foarte numeroase înliteratura medicalå. ¥ntr-un articol al doctorului Motet gåsim un altul,tipic, privitor la sugestibilitatea copiilor. Un comerciant de vazå este adus la judecåtorul deinstruc¡ie sub inculparea de a fi atentat la pudoareaunui copil de 10 ani. El protesteazå cu indignare ¿i aratåcu de-amånuntul cum a întrebuin¡at timpul, ¿i anumeorele în care se petrecuse presupusul fapt de care eraacuzat. Nevinovå¡ia lui nu întârzie så se dovedeascå.Iatå acum înså cum aceastå fabulå luase na¿tere. Uncopil de 10 ani se întorsese acaså cu mult mai târziudecât obi¿nuia el så se întoarcå de la ¿coalå în celelaltezile. La sosire, mama lui, nelini¿titå, îl întrebå de unde1 Dr. Bernheim; Hypnotisme, suggestion, psychothérapie, 2. Edit. Paris 1903.
  • 76 / Constantin Rådulescu-Motruvine. Copilul se încurcå în råspuns. Mama îl întrebå cumai multå înver¿unare. Ea î¿i închipui cå copilul såu aputut fi victima unui atentat la pudoare, ¿i o datå plecatåpe acest drum, începu så întrebe ¿i så-i sugerezecopilului råspunsurile care så întåreascå aceaståbånuialå. Când tatål veni acaså, nu mai fu låsat copilulså istoriseascå, ci mama înså¿i istorisi fabula pe care oinventase singurå. Copilul o auzi ¿i o învå¡å pe dinafarå.Când fu întrebat asupra locului unde se såvâr¿iseatentatul, el aråtå la întâmplare casa comerciantului închestiune. Fabula fu crezutå de pårin¡i pânå ce furåcunoscute mai târziu adevåratele motive care-l fåcuseråpe copil så întârzie în ziua aceea. Copilul întârziase atrasde compania con¿colarilor såi1. ªi cazurile acestea sunt foarte numeroase. Eleimpun o normå, ¿i anume: judecåtorul trebuie så ¡inåtotdeauna seamå de posibilitatea unor asemeneasugestii. ¥n special så nu ia niciodatå depozi¡iile copiilordrept o bazå solidå. ¥n genere, sugestiile sunt greu de dovedit. Cel cevrea så descopere adevårul, care se ascunde sub ele,trebuie så aibå, pe lângå cuno¿tin¡e de psihologie, ¿imult tact. O re¡etå sigurå de cum trebuie procedat întoate cazurile, desigur cå nu se poate da. Existå înså unele cazuri, în care sugestia esteprovocatå de înså¿i acela care pune întrebårile, adicåde judecåtor; ¿i în aceste cazuri ar fi de dorit ca oreformå så se introducå dupå sfatul psihologiei. Acesteasunt cazurile în care martorul, lesne încrezåtor ¿i timid,se laså a fi cu desåvâr¿ire târât înspre afirmårile pecare judecåtorul le dore¿te. Negre¿it cå judecåtorul nuvrea de bunåvoie så inducå pe martor în eroare.Inducerea se face pe nesim¡ite ¿i în contra voin¡ei lui.1 „Revue de l’hypnotisme“, 1887.
  • PSIHOLOGIA POPORULUI ROMÂN / 77Iatå în ce fel. Judecåtorul î¿i formeazå o anumitå opiniepe baza câtorva informa¡ii, sau din depozi¡iile câtorvamartori. Aceastå opinie nu este încå destul de binestabilitå în convingerea lui. ¥n jurul ei se grupeazå maimulte ipoteze care apaså asupra con¿tiin¡eijudecåtorului. Judecåtorul ar dori mai multå luminå.Lumina întârzie înså så se producå. Nesiguran¡a dinsufletul judecåtorului este înso¡itå de un sentiment dejenå ¿i de neplåcere. Razele adevårului devin pentru eldin ce în ce mai dorite. O licårire falså e luatå dinîntâmplare drept una din aceste raze. Atuncisugestionarea incon¿tientå începe. Martorul timid, sauintimidat de autoritatea judecåtorului, råspunde cumcrede cå ar fi pe placul acestuia. O ipotezå începe sådevinå probabilå. Judecåtorul înmul¡e¿te întrebårilepentru a o sus¡ine. Martorul se laså a fi târât pe pantaacestei probabilitå¡i. Sentimentul de jenå, careîmpovåra pânå aici sufletul judecåtorului, începe så seridice ¿i så facå loc sentimentului contrar. Judecåtoruldevine, încetul cu încetul, radios de buna idee ce aavut ¿i pe care o vede întåritå de afirmårile martorului.Martorul devine, încetul cu încetul, docil ¿i ajunge cudesåvâr¿ire sub domina¡ia judecåtorului. Ipotezaprobabilå se transformå în certitudine pentru judecåtor.Martorul, abdicând cu desåvâr¿ire de la judecata saproprie, råspunde cum i se cere. Judecåtorul crede cåse aflå pe urmele adevårului, când în realitate el nuface decât så se asculte pe sine. Martorul e mul¡umitcå a adus un serviciu. ªi acest joc, din nenorocire, seterminå mai adeseori printr-o sentin¡å nedreaptå. Pentru a evita falsul din asemenea cazuri ar fi dedorit så se admitå în practica judecåtoreascå urmåtorulmod de procedare: întrebårile care sunt puse martoruluiså nu trådeze prin nimic opinia judecåtorului. Sub niciun motiv, mai ales, så nu se indice martorului råspunsulce se a¿teaptå de la el. ªi pentru ca aceasta så se poatå
  • 78 / Constantin Rådulescu-Motruoricând controla, ar trebui så se ia obiceiul de a sescrie întotdeauna de cåtre grefier, dimpreunå curåspunsurile date de martor, ¿i întrebårile puse dejudecåtor. Astfel se va vedea mai u¿or dacå este saunu între ele o legåturå, de sugestie. ¥ncå mai mult. Artrebui så se ia obiceiul ca pe viitor grefierul så nu reducånimic din con¡inutul întrebårilor ¿i råspunsurilor, ci elså le reproducå întocmai cum au fost rostite; cu uncuvânt, så le stenografieze. Atunci, judecåtorul, înmomentele sale de reculegere, recitindu-le, va puteamai u¿or så-¿i dea seama dacå s-a fåcut sau nu vinovatde practica sugestiei. ªi dacå judecåtorul însu¿i, acelacare a luat depozi¡ia martorului, nu-¿i va da seama,este mai posibil ca prin acest mijloc så-¿i dea seamaun altul. Justi¡ia, în orice caz, nu va avea decât så câ¿tigedin introducerea obiceiului de a se stenografia de cåtregrefier întreaga depozi¡ie. Vom avea de altminteri ocaziaså revenim ¿i mai jos asupra utilitå¡ii ce ar avea-ostenografia în practica judecåtoreascå. V ¥ntre martori fal¿i, dar tot de bunå credin¡å, o ultimåcategorie o formeazå martorii atin¿i de vreuna din bolilesistemului nervos care fac cu neputin¡å func¡ionareanormalå a memoriei. Dar asupra acestei categorii nu insiståm prea mult.Judecåtorul, în cazurile în care se prezintå asemeneamartori, are îndatorirea så provoace o expertizå amedicului specialist. Certificatul eliberat de acesta îiva da måsura în care poate utiliza o mårturie venitå dinpartea unui bolnav. Cuno¿tin¡ele de psihologie, pentruaceste cazuri speciale, trebuie dar completate. Totu¿i,cu desåvâr¿ire inutile ele nu sunt nici aici. Un judecåtorcunoscåtor în ale psihologiei are întâi avantajul så
  • PSIHOLOGIA POPORULUI ROMÂN / 79distingå mai cu u¿urin¡å cazurile cu adevårat patologice;cåci de multe ori acestea sunt greu de recunoscut.Bolnavii de isterie, bunåoarå, se înfå¡i¿eazå, în aparen¡å,în condi¡iile oamenilor normali, ¿i numai un ochi atentîi poate recunoa¿te. Psihologia pregåte¿te suficientaceastå aten¡ie necesarå. Cu ajutorul ei, judecåtorul,în cazurile dificile, ¿tie când så facå apel la luminilemedicului specialist. Apoi, un al doilea avantaj, ¿i numai pu¡in însemnat, este cå psihologia då judecåtoruluicuno¿tin¡ele necesare pentru a în¡elege ¿i a utiliza maibine certificatul eliberat de specialist. ¥n acest certificatcâteodatå nu se spune nimic hotårâtor asupra graduluide veracitate pe care îl au toate afirma¡iile fåcute debolnav asupra unui anumit fapt, ci, o datå diagnosticulmedical stabilit, råmâne ca judecåtorul så primeascåsau så respingå parte din afirma¡iile fåcute de bolnav.Sunt unele boli ale sistemului nervos care ating depreferin¡å numai câte o func¡ie intelectualå ¿i le lasåpe celelalte intacte. A¿a isteria pe care o citaråm maisus atinge cu preferin¡å func¡ia memoriei careproducere, dar laså mai mult sau mai pu¡in intactåfunc¡ia percep¡iei. Paranoia cronicå, dimpotrivå, atingeînså¿i func¡ia de percep¡ie. Paralizia de origine sifiliticåaduce slåbirea totalå a memoriei, fårå înså så provoacehalucina¡ii, pe când paralizia de origine alcoolicå aducedimpreunå cu slåbirea memoriei ¿i halucina¡ii. Epilepsiaeste înso¡itå de tulburåri de memorie par¡iale ¿icapricioase; senilitatea înså este ur matå de odegenerare sistematizatå1. ¥n toate aceste cazuri se impune negre¿it cajudecåtorul så procedeze cu multå circumspec¡ie, ¿i,pe cât este posibil, så nu-¿i bazeze niciodatå1 Dr. A. Cramer, Ueber die Zeugnisfähigkeit bei Geisteskrankheit und bei Grenzzuständen (Beiträge der Psychologie der Aussage, Heft II).
  • 80 / Constantin Rådulescu-Motruconvingerea în mod exclusiv pe afirmårile unui bolnav.Dar sunt împrejuråri totu¿i în care adevårul câ¿tigå prinutilizarea lor par¡ialå. Uneori chiar se întâmplå ca eleså fie unicele care se prezintå. Atunci, fårå voie, ele seimpun con¿tiin¡ei judecåtorului, ¿i judecåtorul estedator så le cumpåneascå ¿i så aleagå din ele ceea ce-ipare verosimil. Alegerea este înså oarbå, dacå nu estesus¡inutå de cuno¿tin¡e ¿tiin¡ifice. A¿a, dacå ne-am închipui cå se prezintå cazul unuimartor atins de degenerescen¡å senilå. Veracitateaafirmårilor pe care le face acest martor este totdeaunade o valoare cu totul inegalå, ¿i judecåtorul, care nucunoa¿te legea, dupå care se gradeazå aceastå valoare,se gåse¿te în fa¡a unei dificultå¡i de neînvins. Asupraevenimentelor celor mai recente, martorul nu ¿tieråspunde sau råspunde fals; din contrå, întrebat asupraevenimentelor din trecut, ¿i încå dintr-un trecutîndepårtat, martorul råspunde cu precizie ¿i faceimpresia de a spune adevårul. Judecåtorul, care nucunoa¿te legile psihologiei, gåse¿te faptul paradoxal ¿ise crede înaintea unui martor neutilizabil. Judecåtorul,cunoscåtor al legilor psihologiei, gåse¿te înså cå faptuleste foarte natural, ¿i în consecin¡å pre¡uie¿te afirmårilemartorului. Se ¿tie, în adevår, din psihologie, cådegenerescen¡a memoriei din cauza senilitå¡ii prezintåun caracter tipic: ea începe mai întâi cu faptele recente¿i pe urmå se întinde treptat asupra celor trecute. Unbåtrân, cu memoria slabå, nu-¿i aminte¿te de ziua deieri, dar reproduce cu fidelitate zilele sale din tinere¡e.Deci, chemat ca martor el va fi un martor utilizabilpentru dovedirea faptelor petrecute mai de mult.Judecåtorul care ¿tie aceasta nici nu se code¿te de a-lutiliza. Acest exemplu ni se pare suficient pentru aîndreptå¡i reînnoirea, ¿i la sfâr¿itul acestui paragraf, ainvita¡iei ce am repetat-o de atâtea ori mai sus.
  • PSIHOLOGIA POPORULUI ROMÂN / 81Coeterum, censeo... pregåtirea psihologicå a magistra-tului este de o imperioaså necesitate! VI Trecem la o nouå categorie de martori fal¿i, la aceeaa martorilor de rea credin¡å. Examinarea acesteicategorii ne aduce din nou în plinå psihologie. ªi încåcu o agravare. La categoriile precedente se putea indica judecå-torului capitolul din psihologie pe care avea så-lconsulte, pentru a-¿i deslu¿i starea sufleteascå amartorului. La aceastå din urmå categorie, o asemeneaindica¡ie nu se poate face. Reaua credin¡å este ocalificare care acoperå fenomene cu mult maicomplexe, de cum acoperå calificarea de bunå credin¡å.Pentru a o påtrunde ¿i a o ståpâni, judecåtorul estedator så se familiarizeze cu întreg cuprinsul ¿tiin¡eisufletului. El trebuie så ¿tie a despår¡i stårile suflete¿tiîn diferitele lor componente ¿i trebuie så ¿tie încå ¿ilegile cauzale dupå care aceste ståri se produc. Afirmarea falså, fåcutå cu rea credin¡å, esteexpresia unei ståri suflete¿ti complexe. ¥ntr-însa seîntâlnesc motive de origine variatå, motive carecoopereazå într-o luminå de con¿tiin¡å foarte neegalå.Martorul însu¿i este departe de a-¿i putea låmuri binesitua¡ia. ¥n unele cazuri, el este deplin con¿tient cåafirmå ceva fals; în alte cazuri înså numai pe jumåtate;¿i alteori, s-ar putea zice, aproape deloc. Datoriajudecåtorului este de multe ori så vadå mai clar decâtînsu¿i martorul. El trebuie så reconstituie procesulpsihologic care a adus dupå sine afirmarea falså; ¿icum aceasta nu o va putea face direct, deoarecemartorul cautå så se ascundå, el va trebui så-l
  • 82 / Constantin Rådulescu-Motrureconstituie indirect din contrazicerile ¿i, în genere, dinraporturile anormale pe care falsul le produce laîntâlnirea sa cu restul personalitå¡ii suflete¿ti amartorului. Procesul psihologic care duce la o afirmarefalså este ca un fel de intrus pentru personalitateasufleteascå a martorului. O adaptare perfectå între el¿i acesta din urmå nu se produce niciodatå; totdeaunaråmân nepotriviri. Dar aceste nepotriviri, de¿i greu deeliminat, sunt totu¿i cu dibåcie ascunse de unii martori.Este o datorie pentru judecåtor så nu lase a fi în¿elat.El are så reconstituie prin mijlocirea acestor nepotriviriprocesul afirmårilor false, întocmai cum î¿i reconstituiemedicul cursul unei maladii prin mijlocirea simptomelorce i se prezintå. Cu diferen¡a numai, ¿i aceasta încåspre împovårarea judecåtorului, cå la îndeplinireasarcinii sale medicul gåse¿te în bolnav un ajutor, pecând judecåtorul n-are acela¿i ajutor din parteamartorului. Este drept cå psihologia se ocupå cu studiul numaial vie¡ii normale a sufletului; dar aceasta este ¿i ceamai importantå. Judecåtorul, care are în mintea lui oicoanå låmuritå despre stårile suflete¿ti normale,distinge cu mai multå u¿urin¡å stårile artificiale sauprovocate inten¡ionat. Toate manifestårile acestea iespentru el atunci cu atât mai mult în relief. A¿a cum dealtfel este cazul ¿i în practica medicalå. Un medic caren-ar cunoa¿te legile vie¡ii fiziologice normale n-ar finiciodatå în stare så punå diagnosticul unei maladii.Judecåtorul, care nu cunoa¿te legile dupå care în modobi¿nuit se exprimå stårile suflete¿ti, nu va putearecunoa¿te nici cazurile în care se simuleazå prin oaparen¡å me¿te¿ugitå ståri ce nu existå. Defini¡iafaptului anormal se face totdeauna dupå ce s-a stabilitdefini¡ia faptului normal. Dar så låsåm teoria ¿i så ilustråm folosul psihologieiprin câteva exemple din via¡a practicå.
  • PSIHOLOGIA POPORULUI ROMÂN / 83 Iatå un martor de rea credin¡å, care de fapt nuafirmå lucruri mincinoase, dar ocole¿te pe cât poateadevårul a¿a încât judecåtorul este indus în eroare.Interogatoriul începe; martorul se aratå dispus så vinåîn ajutorul justi¡iei, înså informa¡iile pe care el le dåsau n-au nici o legåturå, sau nici o importan¡å pentrucunoa¿terea faptului ce se cerceteazå. Reaua sacredin¡å el o îmbracå câteodatå în haina naivitå¡ii,câteodatå o ascunde dupå paravanul unui mutismursuz. Martorul face digresiuni, ori se obstineazå så tacå.¥n tot cazul, interogatoriul nu duce la nici un rezultat.Judecåtorul, pe cât poate, încearcå så învingåîndåråtnicia martorului. ¥ncercare de¿artå. Interogatoriuleste suspendat pentru acea zi. Se încearcå a doua zi.Acela¿i rezultat. Atunci, judecåtorul renun¡å, sau, dacåeste nervos, recur ge la intimidare. Câteodatåintimidarea reu¿e¿te, dar de drept la acest procedeunu trebuie recurs. Cåci e foarte greu så stabile¿ti limitaintimidårii. Unde începe ¿i sfâr¿e¿te ea, ¿i unde începeviolen¡a? ¥n cazurile obi¿nuite, interogatoriul, a¿adar,se suspendå. De fapt, el nu existå deloc. Din momentce råspunsurile martorului n-au nici o importan¡å, elese abandoneazå. Unii judecåtori au chiar drept normåså le rezume în câteva cuvinte pentru a îndepliniformalitå¡ile cerute de lege, dar în fond ei nu pun niciun pre¡ pe dânsele. Martorul a reu¿it så ascundå ceeace voia så ascundå, fårå så i se poatå aduce învinuireade a fi un martor fals. Judecåtorul îl abandoneazå, de¿iadeseori impresia lui intimå este cå a fost amågit. Darce avea så facå? Con¿tiin¡a lui este împåcatå, cåci aîncercat tot ce îi sta în putin¡å. Cum n-a izbutit el, n-arfi izbutit nici un altul în locul lui. Cu toate acestea, izbânda nu era poate tocmai atâtde anevoioaså, dacå s-ar fi ¿tiut proceda mai bine! ¥nlaboratoarele de psihologie, cazul unui asemeneamartor mut este cercetat în mod experimental, ¿i mai
  • 84 / Constantin Rådulescu-Motrutotdeauna, rezultatul la care s-a ajuns a fost tocmaicontrariu. Cu toatå dorin¡a martorului de a ascundeadevårul, el totu¿i s-a putut reconstitui indirect dinspusele lui. ¥n cercetårile de laborator se procedeazå astfel.Se invitå o persoanå så priveascå cu aten¡ie obiecteledintr-o camerå, sau så asiste la o scenå, provocatåîntr-adins. Dupå ce persoana a privit astfel timp decâteva minute obiectele sau scena, ea este låsatå câtevazile liberå, apoi e readuså din nou la laborator pentru afi supuså experimentårii. Persoana este rugatå ca întoate råspunsurile ce i se vor cere så ascundå în toatechipurile ceea ce a våzut. Cu un cuvânt, så se comporteca un martor fals, care ar dori så nu mårturiseascå cå afost de fa¡å într-un anumit loc. Så presupunem bunåoaråcå persoana în chestiune a våzut o camerå în careexistau urmåtoarele obiecte: un birou acoperit cupostav verde, având deasupra lui o cålimarå mare debronz, cu o statuetå reprezentând pe un înger cu aripileîntinse pentru a zbura. Alåturi de birou douå fotolii depiele ro¿u închis. Fiecare fotoliu are o monogramå încol¡ul din stânga. Un covor, ¡esåturå româneascå.Peretele din fa¡a u¿ii de intrare un tablou reprezentândbåtålia lui ªtefan cel Mare de la Podul ¥nalt în mårimede 50 x 80 cm. Ramele tabloului sunt din stejar. Spreperetele de la dreapta u¿ii de intrare, între douå ferestre,o canapea tot de piele ro¿u închis. ¥n dreptul ferestrelorcâte un scaun. Spre stânga o bibliotecå, ale cårei rafturide sus sunt pline cu cår¡i legate în diferite culori, iarcele de jos în negru. ¥n fa¡a bibliotecii o scarå deaproximativ doi metri înål¡ime, culoarea stejarului etc...ªi acum experien¡a consistå în urmåtoarele: martorulfals e rugat ca la fiecare cuvânt pe care îl pronun¡åexperimentatorul så råspundå ¿i dânsul cu un cuvânt,al cårui sens så se asocieze cu cel dintâi. Spre exemplu:s-a pronun¡at Maroc, martorul poate råspunde Fran¡a;
  • PSIHOLOGIA POPORULUI ROMÂN / 85s-a pronun¡at zåpadå, va råspunde munte etc. Cât timpcuvintele pronun¡ate nu amintesc obiectele ce trebuieascunse, martorul nu se trådeazå prin nici un indiciudeosebit. El råspunde cam la acela¿i interval cu uncuvânt al cårui sens se asociazå cu cuvântul pronun¡at.Dar experimentatorul pronun¡å deodatå cuvântul birou.Martorul, atunci se gânde¿te imediat la biroul våzut deel. ¥n mintea lui cu necesitate prima asocia¡ie este aceeatocmai care ar putea så-l trådeze. Bineîn¡eles, se fere¿teså cadå în curså. Dintre cuvintele care i se prezintå înminte, el alege ¿i råspunde tocmai cu acela care nuaminte¿te deloc obiectele ce trebuie så se ascundå. ¥nloc de verde, care l-ar tråda, råspunde comercial.Experimentatorul pronun¡å din nou cuvinte indiferente.La cåmilå, råspunde martorul Africa; la piramidå, Egiptetc. Apoi din nou survine un cuvânt primejdios.Experimentatorul pronun¡å: tablou. Martorul segânde¿te la tabloul våzut. Negre¿it înså cå el nu varåspunde nici cu ªtefan cel Mare, nici cu Podul ¥nalt; varåspunde cu ceva ce este cu totul stråin tabloului våzut.Bunåoarå Napoleon. ªi a¿a mai departe. Dupå multe cuvinte indiferente, iarå¿i din parteaexaminatorului câte un cuvânt care reaminte¿teobiectele ce trebuie tågåduite. ªi atunci iarå¿i acela¿ijoc în mintea martorului. Prima asociere este aceeacare trådeazå. Pe aceasta înså martorul o înlocuie¿tecu alta care iese cu totul din cadrul bånuielii. Experien¡a este la sfâr¿it. Experimentatorul, care aavut grijå så-¿i noteze la fiecare råspuns durata timpuluicât a întrebuin¡at martorul pentru a råspunde,procedeazå la interpretarea datelor culese. Primul semncaracteristic care i se prezintå este durata relativ prealungå pe care a întrebuin¡at-o martorul pentru aråspunde la anumite cuvinte. Pe când la unele cuvintes-a råspuns dupå câteva zecimi din secundå, la alteles-au întrebuin¡at secunde întregi. Care så fi fost cauza?
  • 86 / Constantin Rådulescu-MotruNu alta decât cå la aceste cuvinte martorul a reflectatmai mult. Se adunå la un loc cuvintele care au necesitato a¿a de lungå reflectare. Curios, ele prezintå o oarecarelegåturå între dânsele. Birou, tablou, bibliotecå, scarå,ªtefan cel Mare, Podul ¥nalt, înger, fotoliu etc. Sunttocmai cuvintele care redau înfå¡i¿area camerei...Martorul s-a trådat singur. Pentru a evita acest sfâr¿it arfi trebuit ca la toate cuvintele pronun¡ate så nuîntrebuin¡eze decât un timp egal pentru reflectare ¿i sånu caute så ocoleascå anumite asocieri. Dar stå oareîn puterea lui så facå a¿a ceva? Chiar så fi fost pus lacurent cu natura experien¡ei ¿i tot n-ar fi putut-o face. Experien¡a se poate încå varia în diferite feluri: dacåeste de descoperit o scenå tågåduitå de martor, pe lângåmetoda de mai sus, se mai poate întrebuin¡a ¿i ceaurmåtoare. Experimentatorul poveste¿te martoruluidiferite scene, în care intrå ¿i elemente din scena cetrebuie ascunså. Martorul este obligat så reproducå dinmemorie fiecare povestire. Atunci se observå urmåtorulfenomen curios. Martorul sau trece sub tåcere dinfiecare scenå povestitå elementele comune cu aceleadin scena ce vrea så ascundå, sau le completeazå cuelemente ce n-au fost povestite, dar care se gåsesc înscena la care martorul a asistat. Legea asocierii ideiloreste mai puternicå decât înså¿i voin¡a martorului. Celcare ¿tie så o urmåreascå surprinde cu u¿urin¡åschimbårile inten¡ionate în cursul ei normal; cåci fiecareschimbare atrage dupå sine manifeståri care se potcontrola. ¥n zadar persoana care dore¿te a ascunde cevadå gândirii o unitate aparentå; aceastå unitate sedistruge de îndatå ce cineva ¿tie så o atace. Negre¿it, în practica judecåtoreascå, nu se potîntreprinde experien¡e în felul celei descrise mai sus.Cabinetul judecåtorului nu se poate transforma într-unlaborator de psihologie. Nu este mai pu¡in adevårat însåcå judecåtorul, care este ini¡iat în asemenea experien¡e
  • PSIHOLOGIA POPORULUI ROMÂN / 87psihologice, va fi mai în måsurå så gåseascå unprocedeu pentru a scoate adevårul din gura unui martorde rea credin¡å, de cum l-ar gåsi judecåtorul neini¡iat.Experien¡ele psihologice de laborator se fac în condi¡iiartificiale, este adevårat; dar aceasta nu împiedicå caele så fie foarte folositoare. ¥n condi¡ii artificiale se fac,de altminteri, toate experien¡ele ¿tiin¡ifice. Dar iatå un alt caz, mai interesant: martorul carenu se mul¡ume¿te så ascundå adevårul, ci spuneinten¡ionat neadevårul în locul adevårului. Martorul derea credin¡å tipic. Judecåtorul are cu acesta multå båtaiede cap. Rareori nu recurge la intimidåri. Dar ¿i cândrecurge, rezultatul nu totdeauna este satisfåcåtor. Såvedem dacå existå un mijloc de a-l prinde în curså ¿ipe acesta... Credem cå da. Vorbirea fiecårui individ este strict determinatå deîntreaga lui personalitate psihologicå. Fiecare are modulsåu particular de a se exprima, care se recunoa¿te u¿or,dupå vocabularul întrebuin¡at ¿i dupå legåtura frazei.Vorbirea este tot a¿a de caracteristicå pentru om cumeste ¿i scrisul. Un expert o poate recunoa¿te, cu toatådorin¡a contrarie a celui ce vrea så ¿i-o schimbeinten¡ionat. Astfel fiind, depozi¡iile false, învå¡ate pe dinafaråde martor sunt foarte u¿or de recunoscut. Trebuie såfim numai aten¡i. Sau martorul înva¡å depozi¡ia pedinafarå, fårå så-¿i dea osteneala de a o asimila feluluisåu de a se exprima, ¿i atunci depozi¡ia contrasteazåcu restul vorbirii martorului, ¿i este lesne de recunoscut;sau martorul este mai inteligent ¿i încearcå så seexprime în stilul såu propriu. Atunci, negre¿it,recunoa¿terea este mai grea; imposibilå înså nu. Oricâtådibåcie ar avea martorul, vorbirea care i-a fost insuflatåde o persoanå stråinå råmâne totu¿i cu un caracterstråin. Dacå se întâmplå înså så fie mai mul¡i martori în
  • 88 / Constantin Rådulescu-Motruaceea¿i categorie, adicå mai mul¡i martori dresa¡i pentruo anume mårturie, atunci opera de descoperire estefoarte mult u¿uratå. Frazele învå¡ate råmân tipice, cuun caracter de asemånare de la martor la martor, pecând restul depozi¡iilor se diferen¡iazå dupå personali-tatea psihologicå a fiecåruia în parte. Judecåtorul nuare decât så compare depozi¡iile, ¿i va fi îndatå surprinsde descoperirile pe care le face. ¥n depozi¡iile cele maivariate, el va gåsi cå povestirea unui anumit fapt estetotdeauna redatå printr-o anumitå întorsåturå de frazå,care este stereotipå de la martor la martor. O flexiuneverbalå, o conjunc¡ie, un acord cazual etc. trådeazåoriginea, fiindcå acestea ies în relief prin uniforma lorrepeti¡ie. „Am recunoscut de la început cå martorul S.depunea fals“, îmi spunea în Craiova un vechi magistratcu ocazia judecå¡ii unui proces la Curtea cu juri, „numaidupå întrebuin¡area perfectului compus. To¡i ceilal¡imartori consåteni cu dânsul întrebuin¡eazå perfectuldefinit. ªi de altminteri, în vorbirea curentå,întrebuin¡eazå ¿i S. acela¿i perfect. Numai înmårturisirea pe care i-o cerem noi face altfel. A învå¡atdepozi¡ia pe dinafarå de la vreun avocat“. Dar pentru a aplica metoda aceasta de compara¡iecu succes se cere, ca o primå condi¡ie, stenografiereatuturor depozi¡iilor. Numai a¿a se påstreazå vorbireamartorului, individualitatea sa proprie. Cu depozi¡iilerezumate, fie de grefier, fie de judecåtor, a¿a cum sepracticå acum nu se poate ajunge la nimic. O cercetarecomparativå asupra lor duce cel mult la caracterizareapersonalitå¡ii grefierului sau a judecåtorului, iarnicidecum la cea a martorului. Depozi¡iile trebuie stenografiate. Aceasta, cum amavut ocazia så o zicem ¿i mai sus, este o cerin¡å a¿tiin¡ei. De realizarea ei depinde o ameliorareimportantå în practica judecåtoreascå.
  • PSIHOLOGIA POPORULUI ROMÂN / 89 Ne-am ocupat de mijlocul de a prinde în curså pemartorul de rea credin¡å, care repetå lucruri învå¡atepe dinafarå. Så-l vedem acum pe cel ce creeazå falsuldin ini¡iativa sa proprie. Pentru aceasta så completåm adevårul psihologicenun¡at mai sus. Am zis cå vorbirea fiecårui individ are în sine cevaparticular, prin care se distinge de vorbirea celorlal¡iindivizi. Acest ceva particular stå în alegerea cuvintelor¿i structura frazei. Pentru a fi mai comple¡i så adåugåmcå acel ceva stå ¿i în tonalitatea afectivå care înso¡e¿tefiecare gest de expresie. ¥n vorbirea curentå aceastå tonalitate uneoridispare, din cauza obi¿nuin¡ei. ¥n vorbirea omului cultmai mult decât în vorbirea celui incult; în vorbireaomului matur mai mult decât în vorbirea copilului. ¥n împrejurårile importante ale vie¡ii înså, cândcuvintele tind så exprime o convingere adâncå, sautind mai ales så comunice ¿i altora o convingere fåcutå,atunci tonalitatea afectivå vine la suprafa¡å. Persoanacare vorbe¿te este mi¿catå, face gesturi, ridicå tonul,î¿i ia o înfå¡i¿are expresivå. ¥n aceste împrejuråritonalitatea afectivå merge paralel cu con¡inutul vorbirii,¿i serve¿te la caracterizarea acesteia. Persoana carevorbe¿te nu are nevoie så dirijeze aceastå tonalitate,cåci ea vine singurå. Tonul, gestul, expresia emotivåse asociazå de sine cu con¡inutul vorbirii, în modul celmai natural. ªi cum fiecare persoanå î¿i manifeståindividualitatea sa în vorbire, tot a¿a ea ¿i-o manifestå¿i în tonalitatea afectivå care înso¡e¿te vorbirea. Acelea¿ilucruri, povestite de diferite persoane, se exprimå nunumai cu cuvinte ¿i fraze diferite, ci ¿i cu o tonalitateafectivå diferitå. Tonul, gestul, expresia emotivå sunttot a¿a de personale cum sunt ¿i frazele. De la persoanåla persoanå asemånåri pot så existe, dar identitateniciodatå.
  • 90 / Constantin Rådulescu-Motru Så vedem acum ce uz putem face de acest adevåral psihologiei. A depune mårturie falså, ¿i încå cu rea credin¡å,nu intrå în obiceiul tuturor. Chiar ¿i aceia care se decidla o asemenea faptå simt cå, în via¡a lor, împrejurareaprin care trec e o împrejurare importantå. De aceeamai niciodatå martorul de rea credin¡å nu mergenepregåtit înaintea judecåtorului. El î¿i aranjeazå dinvreme discursul, se gânde¿te la întrebårile care îi vor fipuse ¿i la råspunsurile pe care va trebui så le dea. Maimult încå – ¿i aici este pentru noi mult a¿teptatulexperimentum crucis – el se gânde¿te ¿i la tonalitateaafectivå pe care va trebui så ¿i-o dea. Din aceastå prepara¡ie pe care ¿i-o då martorulråmân câteva urme, pe care le poate citi acela careeste deprins cu asemenea lecturå. ¥n adevår, cuvintele care vor compune råspunsurilede ocazie sunt în genere u¿or de ales ¿i aranjat. Unmartor dibaici n-are, în aceastå privin¡å, mai nici oteamå. Teama lui mai mare este cum så-¿i compunåfigura, gestul, vocea, cu un cuvânt, ce tonalitate afectivåså-¿i dea. Cåci, negre¿it, nu oricine are talentul imita¡ieiteatrale în a¿a grad încât så se încreadå în ceea ce vaaduce momentul. Judecåtorul îl poate bånui, îl poateconfrunta. Un gest, o mi¿care îl pot tråda. ¥n zadarcuvintele sunt ticluite din vreme dacå ele nu suntsus¡inute ¿i de o înfå¡i¿are adecvatå. Omul care spuneadevårul e lini¿tit, uneori e chiar exuberant; în oricecaz, el nu tremurå, nu-¿i prea alege cuvintele... Martorulfals prevede dificultå¡ile ¿i situa¡ia lui delicatå. El trebuiesau så învingå aceste dificultå¡i, sau så renun¡e laafirmårile false. Dacå s-a decis så facå afirmåri false,atunci trebuie så-¿i compunå ¿i o înfå¡i¿are potrivitå.Cuvintele ticluite nu sunt de ajuns. Rezultatul din toatå aceastå pregåtire este cåmartorul se prezintå înaintea judecåtorului cu un aer
  • PSIHOLOGIA POPORULUI ROMÂN / 91prefåcut de sinceritate. El poartå o mascå sentimentalå,care, dupå pårerea lui, va ajuta la întårirea convingeriice vrea så comunice. Aceastå mascå înså, ca toatemå¿tile de altfel, nu e potrivitå numai sufletului såu, cioricårui suflet care ar vrea så treacå drept sincer.Judecåtorul ini¡iat va recunoa¿te într-însa lipsa deindividualitate. ¥nfå¡i¿area sinceritå¡ii, când acoperåsufletul în adevår sincer, nu e tipicå, nu se potrive¿tesinceritå¡ii în genere, nu e teatralå. ¥nfå¡i¿area falså asinceritå¡ii e teatralå. Ea este constituitå artificial, dinmemorie; este a¿a cum a crezut martorul cå trebuie såfie sinceritatea, dar nu cum este în realitate. De faptsinceritatea are o înfå¡i¿are personalå, dupå cum este¿i sufletul care o manifestå. Pe lângå acest caracter general, mai este ¿i un semnparticular, care poate servi judecåtorului. ¥nfå¡i¿area sinceritå¡ii, când este realå, nu precedåactul însu¿i al sinceritå¡ii. Martorul sincer n-are nevoieså-¿i ia aerul de sinceritate înainte de a începe depozi¡ia.Aerul de sinceritate vine de la sine, dimpreunå cudepozi¡ia. Martorul de rea credin¡å, înså, comitetotdeauna gre¿eala de a face så fie precedatå depozi¡iasa de un aer fals de sinceritate. El se ¿tie bånuit ¿i deaceea preîntâmpinå din vreme îndoiala ce ar putea såse producå în mintea celui ce-l ascultå. A¿a la luareajuråmântului. Martorul de bunå credin¡å repetå dupåjudecåtor cuvintele sacramentale ale juråmântului: „jurcå voi spune adevårul ¿i numai adevårul“, pe tonulobi¿nuit, fårå multe ceremonii. Martorul de rea credin¡ågåse¿te totdeauna mijlocul så atragå aten¡iajudecåtorului. Sau apaså cu inten¡ie asupra fiecåruicuvânt, sau – cum se întâmplå mai des – repetåcuvintele în mod mecanic ¿i cât mai repede, afectândconvingerea cå pentru el juråmântul nu era de nevoie,cå el în orice caz ar fi spus adevårul...
  • 92 / Constantin Rådulescu-Motru Suntem la sfâr¿itul studiului nostru. N-am avut preten¡ia de a da un manual practic dupåcare judecåtorul så procedeze în ascultarea martorilor.Am dorit numai så atrag aten¡ia asupra importan¡ei pecare o are psihologia în asemenea chestiuni. Cå un judecåtor, ¿i fårå o pregåtire psihologicåspecialå, prin simpla sa practicå, poate ajunge såobserve fa¡å de martori regulile stabilite de noi maisus, este posibil. Ba încå este foarte probabil. Daraceastå posibilitate nu apare decât dupå o îndelungatåpracticå. Pânå ce o asemenea îndelungå practicå så seformeze, judecåtorul continuå înså så judece, ¿i ceijudeca¡i nu au posibilitatea så revinå pentru a fi judeca¡idin nou de el, mai târziu, dupå ce practica s-a format.Erorile fåcute sunt ireparabile. Apoi ¿tiin¡a, în genere, are drept scop så scurtezetimpul de experien¡å, iar nu så-l suprime cu desåvâr¿ire.Numai acest scop îl poate avea ¿i psihologia.Totdeodatå, profesionistul de merit – cum dorim så fiemagistratul – trebuie så caute în ¿tiin¡å motive pentruîmbogå¡irea activitå¡ii sale viitoare. Printre aceste mo-tive noi îi propunem pe cele oferite de studiulpsihologiei.
  • PSIHOLOGIA CIOCOISMULUI* ªi aståzi repetåm destul de des cuvântul ciocoi,de¿i la cârma ¡årii nu mai sunt veneticii neså¡io¿i deodinioarå, ¿i de¿i poporul român întreg se bucurå dedrepturi constitu¡ionale... Dacå ¿i dupå dispari¡iainfluen¡ei veneticilor cuvântul se întrebuin¡eazå maideparte, este aceasta o probå cå sufletul ciocoiuluitråie¿te ¿i aståzi în mijlocul nostru, ¿i cå el serecunoa¿te, cu toate cå s-au schimbat atâtea ¿i atâteaîn dulcea noastrå ¡arå? Desigur. Istoricii ¿i filologii arcomite o mare nedreptate så revendice numai pentrutrecut existen¡a ciocoiului: el se råsfa¡å ¿i aståzi; dacån-ar fi, nu s-ar vorbi de dânsul, cum zice în¡elepciuneapopularå. Dar ¿i pentru trecut, istoricii ¿i filologii ne dau pu¡inelåmuriri asupra ciocoiului ¿i ciocoismului. Filologii nu¿tiu din ce limbå se derivå cuvântul ciocoi. Cihac îlsocote¿te ca derivând din slavone¿te. Philippide înclinå,dimpotrivå, så vadå în ciocoi o forma¡iune onomatopee,prin urmare, dupå dânsul, cuvântul ne-ar apar¡ine,întocmai ca ¿i fåpturile ce se desemneazå prin el.Ov. Densu¿ianu n-a avut ocazia så se pronun¡e. Pårerilefilologilor celorlal¡i sunt împår¡ite: unii îl considerå ca* Apårut ini¡ial în „Noua Revistå Românå“, 1908, vol. V, nr. 2 (oct. 19), p. 52-55; Idem, Biblioteca „Lumen“, nr. 100, Bucure¿ti, 1911, p. 1-20 (dupå care ¿i redåm acest text).
  • 94 / Constantin Rådulescu-Motruderivat din turce¿te, al¡ii din grece¿te. Din latine¿tedesigur cå nu este. ¥n sfâr¿it, de la filologi plecåm cuprea pu¡ine cuno¿tin¡e. Dar nici istoricii nu ne sunt maidarnici. Afarå de rolul de împilator, care se exemplificåîn atâtea documente, nu ni se face nimic altcevacunoscut din firea ciocoiului. Ciocoii luau biruri multe,¿i bie¡ii oameni sufereau mult de pe urma lor, aceastaeste tot ce ne spun istoricii. Adicå nu ne spun istoricii,ci documentele istorice, cåci de la un timp încoaceistoricii s-au fåcut foarte comozi; ei laså så vorbeascådocumentele ¿i se mårginesc numai la func¡ia decorectori ai erorilor tipografice. Poate ¿i subiectul însine este cam ingrat, a¿a cå el nu este de naturå såfixeze prea mult aten¡ia istoricilor. Ciocoiul a fost unmusafir nepoftit de locuitorii ¡årii; el s-a furi¿at pene¿tiute în mijlocul påmântenilor, în a¿a fel cå nimenin-a ¿tiut când s-a aråtat primul ciocoi, de¿i to¡i au strigatîn urmå: afarå cu ciocoii! ªi acum iarå¿i nimeni nu ¿tieprecis: påråsitu-ne-au ciocoii? Nu e datå cronologicåpreciså: nici la venire, nici la lå¡ire, nici la plecare; cumvoi¡i atunci ca istoricul så consacre un capitol dinpre¡ioasa sa ¿tiin¡å pentru cuno¿tin¡a ciocoiului? Lipsi¡i de concursul puternic al filologiei ¿i istorieina¡ionale, råmâne så ne ajutåm, pe cât putem, cu datelepe care ni le procurå literatura popularå, ¿i, mai ales,cu datele pe care le putem culege din tradi¡ia oralå.Din aceste date, precum ¿i din analogiile pe care leîntâlnim în istoria culturii altor popoare, vom încercaså reconstituim sufletul ciocoiului – cåci un suflet aavut ciocoiul, cu toate jåletele bie¡ilor împila¡i! – vomîncerca så ne explicåm ivirea ¿i cauzele grandorii,precum ¿i ale decaden¡ei sale în mijlocul poporuluinostru. Este o sarcinå grea, bineîn¡eles, ¿i nu pentruumerii no¿tri! Pânå ce înså geniile ¡årii vor gåsi un mo-ment liber ca så o treacå pe umerii lor – moment care
  • PSIHOLOGIA POPORULUI ROMÂN / 95va fi urmat îndatå de apari¡ia câtorva volume groaseasupra chestiunii –, fie-ne permis så anticipåm cuurmåtoarele reflexii. Soarta î¿i are câteodatå ironiile sale:un suflet a¿a de trufa¿ ca al ciocoiului nu putea gåsi unmai modest interpret ca în scriitorul acestor rânduri. I Sociologii gåsesc în natura omului douå tendin¡efundamentale, pe care ei î¿i bazeazå o explicareplauzibilå despre formarea diferitelor clase alesocietå¡ii. O tendin¡å este aceea a imita¡iei. „Nu estevietate pe påmânt mai înclinatå spre imita¡ie ca omul,zice Schmoller. Omul se poate låsa influen¡at în toatefelurile de mediul în care tråie¿te; el imitå gestul,gândirea ¿i sentimentele celor dimprejur, cum nu poateface nici un alt animal. Animalul, în genere, este maiizolat, fiindcå n-are acelea¿i mijloace de comunica¡iecu semenii såi, ca omul“. A doua tendin¡å este însåtocmai opuså imita¡iei: este tendin¡a spreindividualizare. Fiecare om vrea så se facå mai distinsdecât pare, så nu fie în rândul tuturor. Imita¡ie de oparte, distinc¡ie de altå parte; din aceste douå tendin¡ese alcåtuie¿te dinamica elementarå a vie¡ii sociale. Din lupta acestor douå tendin¡e rezultå, la fiecarepopor, forma pe care o capåtå ierarhia claselor sociale.Imita¡ia constrânge la fuziunea individualitå¡ilor, ¿i, dacåar fi fost numai ea, societatea ar fi ajuns de mult la ouniformitate automatå; dar tendin¡a opuså spargeuniformitatea, îi separå pe oameni în caste, în clase, îngrupe, în persoane. Binecuvântatå fie aceastå de-a douatendin¡å, cåci fårå ea n-am fi cunoscut diferen¡ierea
  • 96 / Constantin Rådulescu-Motrusocialå ¿i nu ne-am fi regåsit fiecare pe sine însu¿i capersoanå, înlåuntrul societå¡ii! Cele douå tendin¡e sunt capabile de progres, adicåele se dezvoltå în decursul timpului, atât în ceea ceprive¿te cantitatea elementelor lor suflete¿ti, cât ¿i înceea ce prive¿te calitatea lor. Tendin¡a imita¡iei serafineazå cu timpul, pânå ce devine simpatie socialå;iar tendin¡a spre distinc¡ie ajunge de la formaegoismului primitiv pânå la forma cea mai nobilå acaracterului. Corespunzåtor transformårii tendin¡elor,se transformå ¿i organizarea ierarhiei sociale. Plåcerea pentru distan¡a socialå – pathosul distan¡eide care vorbe¿te Nietzsche – ajunge a fi cu timpulsatisfåcutå, în a¿a chip cå, pentru a avea-o unii, nu maieste nevoie de durerea altora – a celor pu¿i la distan¡å.Via¡a societå¡ilor se îndreaptå de fapt, dupå asigurareasociologilor optimi¿ti, înspre o organizare, în carefiecare membru î¿i va avea satisfac¡ia de a se sim¡i cao individualitate deplinå, de¿i va beneficia, în acela¿itimp, de toate avantajele pe care le oferå solidaritateacu ceilal¡i membri ai societå¡ii. ¥ntre însu¿irile ierarhiei sociale ¿i calitatea tendin¡eispre distinc¡ie este un raport direct: minoritatea impuneierarhia care corespunde mai bine sentimentelor salede distinc¡ie. Genul de ocupa¡ie practicå pe care îlrezervå pentru sine minoritatea oglinde¿te în specialsufletul acesteia: o minoritate preocupatå suflete¿te deproblemele religioase opre¿te pentru sine practicareligioaså; o minoritate råzboinicå î¿i ia pentru dânsapractica råzboiului; iar o minoritate de fire artistå î¿iopre¿te practica artei etc. Fiecare minoritate face dinocupa¡ia care corespunde mai bine firii sale un semnde distinc¡ie, ¿i opre¿te ca aceastå ocupa¡ie så mai fieluatå ¿i de al¡ii, adicå de ceilal¡i comuni muritori. Astfelsunt ocupa¡ii nobile ¿i ocupa¡ii vulgare, dupå cum sunt¿i cei care le practicå; omul care se ocupå cu o muncå
  • PSIHOLOGIA POPORULUI ROMÂN / 97inferioarå rangului såu se degradeazå, dar ¿i ocupa¡iaînså¿i este degradatå din moment ce este îmbrå¡i¿atåde un om dintr-o claså inferioarå celor care de obicei opracticå. Din aceastå legåturå ce se stabile¿te întreocupa¡ia practicå ¿i tendin¡a de distinc¡ie, rezultånumeroase motive de progres pentru culturaomeneascå. Sentimentul de distinc¡ie, råsfrângându-seîn con¿tiin¡e diferite, aduce dupå sine diferen¡iereaocupa¡iilor practice, ¿i cu acestea dezvoltarea culturii:minoritatea inoveazå ocupa¡ii pentru sine, care seråspândesc apoi, prin imita¡ie, între cei mul¡i. Aceastaeste ra¡iunea ¿i constituie în acela¿i timp foloaseleierarhiei sociale, dupå sociologi. ªi acum så revenim la ciocoi. „Cine poate da de nasul ciocoiului!“ – zice poporul.„¥n România nu mai este de tråit“! exclamå la rândulsåu ciocoiul, chiar din timpurile lui fericite! Neîndoios,în sufletul ciocoiului predominå tendin¡a de distinc¡ie,de care vorbeam mai sus. Ciocoiul suferå din contactulcu mul¡imea. „¥i miroase ciocoiului“. „I-a cåzut nasulciocoiului“. „Ia nu mai face pe ciocoiul“... Acestelocu¡iuni, ¿i alte multe de felul acestora, pe care leauzim ¿i aståzi, indicå destul de clar nuan¡asentimentului de mândrie exageratå. „Ce, te-ai fåcutciocoi?“ este suprema imputare pe care un om dinpopor o poate aduce aceluia ce se leapådå de teapasa. „Lumea este pe dos aståzi“, obi¿nuie¿te så strecoareciocoiul în conversa¡ia sa de salon, pentru a nuan¡aironic prezen¡a celor ce nu sunt de o seamå cu dânsul. Aceastå tendin¡å de a se distinge, de a ie¿i dinrândul celorlal¡i pune pe ciocoi pe aceea¿i linie cureprezentan¡ii minoritå¡ilor de elitå, pe care îicunoa¿tem din istoria culturii altor popoare. Darasemånarea se opre¿te la aceastå tråsåturå mai multexterioarå a sufletului. ¥narma¡i cu cuno¿tin¡ele pe carele avem despre reprezentan¡ii minoritå¡ilor de elitå de
  • 98 / Constantin Rådulescu-Motrula alte popoare, dacå încercåm så påtrundem sufletulciocoiului, constatåm îndatå cå diferen¡ele între acesta¿i sufletul elitei sociale de aiurea sunt prea mari.Ciocoiul nu are o ocupa¡ie anume rezervatå pentru sine,sau un anumit ideal pe care så-¿i bazeze drepturile salede superioritate, cum au minoritå¡ile de elitå de aiurea.Ciocoiul nu se crede a fi nici cel mai indicat pentrupreo¡ie, cum se credea aristocra¡ia indianå ¿i egipteanå,nici cel mai indicat pentru militårie, cum se credea ¿ise crede încå nobilul francez ¿i german, nici cel maiindicat pentru artå, ¿tiin¡å etc.; ¿i cu aceastå lipså dedragoste pentru o anumitå ocupa¡ie se une¿te încå ¿ilipsa de dragoste pentru un ideal. Ciocoiul n-are lege, aobservat de mult poporul; adicå el nu vine så-¿i sprijinedrepturile sale pe o anumitå credin¡å sau ideal. El esteciocoi fiindcå este ciocoi pur ¿i simplu, nu fiindcå ar fide o altå religie, sau de o altå raså, sau de o altå culturå,ca românul. Adicå, mai drept vorbind, ciocoiul ¿i dacåeste de alt neam, sau de altå culturå ca românul, nu peaceastå deosebire î¿i reazemå el preten¡iile sale.Ciocoiul poate fi de origine greacå, sau de origineromânå, poate fi crescut în Grecia sau în România,aceasta nu schimbå nimic din ceea ce e caracteristicîn el; el este mândru ca ciocoi, ¿i nicidecum ca grec,sau om cult. Aceastå lipså de dragoste pentru oocupa¡ie, pentru un ideal, sau pentru un neam stråinchiar, deosebe¿te fundamental pe ciocoi de aristocra¡iatuturor celorlalte popoare, precum ¿i de aristocra¡ianoastrå påmânteanå, a vechilor boieri. Boierul românera mândru de a fi preferat în cariera armelor; eramândru de neamul såu, adicå de genealogia sa; aveamândria „unei legi“, cum zice poporul. Pe boierul românîl po¡i analiza ¿i apropia suflete¿te în fiecare epocå atrecutului nostru, dupå ocupa¡ia ¿i preferin¡ele sale; eleste un produs direct al mediului nostru românesc, ¿ica atare explicabil prin datele acestui mediu. Ciocoiul,
  • PSIHOLOGIA POPORULUI ROMÂN / 99dimpotrivå, pare cå planeazå deasupra acestui mediu.El are o motiva¡ie specialå pentru mândria sa, motiva¡iecu totul diferitå de a celorlalte aristocra¡ii. Mândru cu cei mici, ciocoiul este lingu¿itor ¿i târâtorcu cei mari... atestå apoi to¡i istoricii. Prin urmare, nicimândria înså¿i, ca sentiment consecvent, nu se sus¡ine.Sufletul nebulos al ciocoiului începe acum så ni sedezvåluie ca plin de contradic¡ii! ªi cu toate acestea sufletul ciocoiului nu este nicinebulos, nici plin de contradic¡ii. El urmeazå uneimotiva¡ii logice, ca sufletul ori¿icåruia dintre noi, numaitrebuie så fim noi îndestul de pregåti¡i ca så-l în¡elegem.ªi pregåtirea aceasta o gåsim pe de-a-ntregul tot în¿tiin¡a sociologiei. Evident, aceastå ¿tiin¡å devine dince în ce mai indispensabilå. ¥n adevår, fiecare dintre noi, care judecå asuprarostului de a fi al unei aristocra¡ii, ¿i prin urmare ¿i arostului de a fi al ciocoiului este înclinat så întrebe „înce scop“ î¿i afirmå ace¿tia superioritatea lor, ¿i deautoritatea cårui ideal î¿i leagå, în special acesta dinurmå, preten¡iile sale, cåci fiecare dintre noi esteobi¿nuit så judece ¿i pe al¡ii dupå sine însu¿i. Fiecaredintre noi crede cå activitatea omeneascå are un scop,care se recunoa¿te ¿i se apreciazå în urmå din fapte;mentalitatea noastrå de profesioni¿ti burghezi nu poateconcepe o activitate practicå fårå scop, o profesiunejoc, avându-¿i scopul în sine înså¿i. Sociologia însåtocmai de aceea este fåcutå, ca så ne ridice pestementalitatea noastrå prea strâmtå, sau mai bine, pesteprejudecå¡ile noastre. Ea ne aratå cå ceea ce noi credema fi cu neputin¡å se întâmplå totu¿i, ¿i nu numai cå seîntâmplå, dar se ¿i explicå în modul cel mai ra¡ional. ¥ntocmai cum sålbaticii iubesc podoaba pentru cåeste podoaba corpului lor, ¿i nu fiindcå ea reprezintåvreo artå, tot a¿a, ne spun sociologii, sunt oameni careiubesc puterea, rangul sau înål¡imea socialå pentru cå
  • 100 / Constantin Rådulescu-Motruacestea le dau lor o satisfac¡ie imediatå, iar nu pentrucå ele ar mijloci realizarea vreunui scop: iubesc putereapentru putere, ¿i nu pentru gândul de a face ceva cuputerea. Este forma cea mai reduså pe care o îmbracåtendin¡a spre distinc¡ie; este tendin¡a råmaså în stadiulde jos. Ciocoiul este din categoria acestor din urmåoameni. Pentru a-l în¡elege, trebuie dar så ne dezbåråmde prejudecå¡ile pe care ni le då cultura timpului.Ciocoiul este un adorator al puterii ¿i al rangului,indiferent sau independent de scopul în care ar puteafi utilizate puterea ¿i rangul. Scopul lui nu trece dincolode satisfac¡ia imediatå; el nu vrea puterea pentru aîntrona idealurile sale în organizarea societå¡ii, nu; elvrea puterea pentru a se ¿ti cå o are el ¿i nu al¡ii. Istoria¿i tradi¡ia popularå ni-l aratå totdeauna astfel: „Scoalåtu så stau eu“; „de ce tu ¿i nu eu?“; aici se încheietoate ra¡ionamentele ciocoilor, ori de câte ori îi întâlnimagitându-se pentru a câ¿tiga gra¡ia Domnului, sau pentrua veni la cârma statului. Acum în¡elegem pentru ce mândria fa¡å de cei micise împacå prea bine în sufletul ciocoilor cu lingu¿ireafa¡å de cei mari. Amândouå aceste sentimente secompletau la dân¿ii în chipul cel mai explicabil. Mândria¿i lingu¿irea nu pot sta alåturi în sufletul care se måsoaråpe sine dupå norma unui ideal, dar în sufletul care estelipsit de ideal, ¿i care cautå numai o satisfac¡ie imediatå,aceste sentimente merg perfect de bine laolaltå.Lingu¿irea fa¡å de cei mari era ¿i ea un titlu de distinc¡ie.Nu putea oricine lingu¿i pe cei mari, ¿i ciocoiul eramul¡umit cå el poate fi înaintea altora.
  • PSIHOLOGIA POPORULUI ROMÂN / 101 II Cu aceastå caracteristicå a sufletului ciocoiesc seîmpacå toate zicåtorile populare ¿i toate afirmårilescriitorilor no¿tri. Nu este scriitor care så ni-l arate peciocoi ca pe un om nesuferit din cauza anumitelor salecredin¡e religioase ori politice sau pentru exclusivismulsåu de claså socialå. Ciocoiul se împacå cu oricecredin¡å ¿i în orice mediu, numai cu condi¡ia så-i fielåsat lui primul loc. El este omul care simte un fel devoluptate în exercitarea puterii, este incarnarea dorin¡eide putere. Este pus, bunåoarå, så adune biruri – vai decontribuabili! – nimeni nu are milå înaintea lui! Estepus så judece ¿i så pedepseascå, vai de împricina¡i!Face administra¡ie? Lumea tremurå. Ciocoiul, cu uncuvânt, idolatrizeazå puterea ¿i se crede predestinatså o exercite cu toatå energia. Din aceste însu¿iri suflete¿ti, în¡elegem pentru ceciocoiul n-a fost niciodatå, în trecutul ¡årii noastre, undoritor de reforme, sau un reac¡ionar convins, citotdeauna un poftitor de onoruri ¿i mai ales de func¡ii.Revolu¡ia de la 1848 l-a surprins fårå nici un crez poli-tic, ¿i un asemenea crez el n-a avut niciodatå. Crezulciocoiului a fost rezumat totdeauna într-un singurcuvânt: puterea. Se schimbau Domnii; se schimbaustatele care exercitau influen¡å asupra ¡årii noastre; seschimbau pânå ¿i bazele culturii noastre; ciocoiul eracu toate de acord, întrucât el råmânea la putere. Boieriipåmânteni se istoveau prin sacrificiile fåcute pentruanumite credin¡e; ciocoii, dimpotrivå, se îngrå¿au – ziccronicarii vremii. Ei erau parazi¡ii decrepitudinii noastrepolitice, fiindcå în urma acestei decrepitudini sporeaarbitrarul puterii, ¿i în arbitrarul puterii se gåsea la largulsåu ciocoiul.
  • 102 / Constantin Rådulescu-Motru III Timpul de grandoare al ciocoilor fu timpul domniilorfanariote. ¥n acest timp se pulverizarå toate bunurilenoastre culturale; se necinsti biserica; se necinstirålimba ¿i obiceiurile; se tåie dintr-o datå continuitateacu tot trecutul nostru. ¥ntre cei de sus ¿i cei de jos serupserå toate legåturile, afarå de una: cei de suscontinuarå a tråi din munca celor de jos, fårå înså amai da în schimb ceva pentru ridicarea culturii acestora.Cei de sus nu mai cunoscurå margini la atotputernicialor; cei de jos nu mai avurå în ce så-¿i punå nådejdea.Autoritatea statului se reduse la o singurå pârghie: frica.¥n ochii celor de jos, cei de sus sunt oameni care pot ¿ifac ce vor cu puterea lor, iar nu oameni care fiindsuperiori prin culturå au råspunderea acesteisuperioritå¡i. Cine poate, face pentru el, ¿i nu då seamånici înaintea lui Dumnezeu – crede poporul. Cei de susavurå aceea¿i credin¡å. Unde nu este comunitate deculturå, nu este nici reciprocitate de råspundere. Acesta fu un timp de restri¿te pentru poporulromân. Samavolnicia plutea în atmosferå ¿i påtrundeaoarecum toate institu¡iile ¿i toate obiceiurile. Era timpulcel mai potrivit pentru ciocoi. ªi ei venirå nepofti¡i, cato¡i parazi¡ii: din ºarigrad; din Grecia; din chiar ¡inuturile¡årii noastre. Ei umplurå golul ce se fåcuse între popor¿i Vodå. Ei constituirå nobilimea „sui-generis“, de carese sim¡ea nevoie în acea vreme: curtezani fa¡å de celde pe tron; împilatori fa¡å de popor, curtezani fårå opolite¡e înnåscutå; împilatori fårå a avea înfå¡i¿area detigri. ªi la aceste condi¡ii dezastruoase se mai adaugåapoi ¿i frica de ziua de mâine. Vodå putea fi surghiunitla ºarigrad de pe o zi pe alta ¿i succesorul lui putea sånu mai aibå acelea¿i preferin¡e. O situa¡ie intolerabilådin toate punctele de vedere. ¥n istoria popoarelor nu
  • PSIHOLOGIA POPORULUI ROMÂN / 103gåsim o elitå socialå puså într-o situa¡ie a¿a de rea.¥n istoria popoarelor gåsim totdeauna cå, dacå nuera siguran¡a politicå, era totu¿i for¡a idealului pe careminoritå¡ile de elitå se sprijineau. Dar aici, la noi, nicisiguran¡å politicå, nici ideal! Cum s-ar fi putut oaresus¡ine ciocoii, dacå n-ar fi avut ei, cel pu¡in, plåcereape care o då exerci¡iul puterii? Copilul care tortureazåun pui de pasåre simte o plåcere realå; criminalul care,dupå ce pune în imposibilitate pe victimå de a se apåra,o mai ¿i tortureazå simte o plåcere; sålbaticul care ia laochi pe semenul såu ¿i îl omoarå, numai în scopul de avedea dacå arma lui e bunå, simte o plåcere; simtplåcere to¡i aceia care cautå så câ¿tige admira¡iamul¡imii prin energia gestului. Chiar s-ar putea zice:fiecare om are în sufletul såu o micå înclina¡ie pentruasemenea plåcere; numai cå la oamenii obi¿nui¡iaceastå înclina¡ie întâmpinå în calea sa influen¡aeduca¡iei, care o derivå în altå direc¡ie. Ciocoii se gåseauîntr-o ¡arå locuitå de prea mul¡i pui de pasåre; într-o¡arå care invita aproape la exerci¡iul ne¡årmurit alputerii. Ei n-au fåcut decât så urmeze acestei invita¡ii.Cu puterea pe care le-o punea la dispozi¡ie statul, eis-au jucat ¿i au abuzat. Ei au fost acroba¡ii energiei. IV A trecut timpul domniilor fanariote, ¿i s-au dusciocoii, dar ne-au råmas amintirile despre ei, dimpreunåcu deprinderile lor; ne-a råmas ciocoismul. Ciocoismul îl întâlnim încå în via¡a politicå; ¿i areaproape acela¿i caracter ca ¿i ciocoismul vechi: freneziaputerii, lipsa de ideal ¿i dispre¡ul pentru mul¡ime.Cazurile care îl ilustreazå sunt multe; sim¡i chiar ogreutate så alegi, atât de multe sunt. Ciocoismul a fosto boalå grea ¿i încå o boalå na¡ionalå.
  • 104 / Constantin Rådulescu-Motru Sunt cazuri în care ciocoismul se manifestå, la uniidin compatrio¡ii no¿tri, de la primele lor începuturi deactivitate politicå; sunt înså ¿i cazuri în care ciocoismulse manifestå târziu, ¿i totdeauna surprinzåtor de brusc.Cazurile acestea din urmå sunt cele mai interesante, ¿ide aceea începem cu dânsele. A¿a, îmi permit såpovestesc urmåtorul caz, pe care îl cunosc de aproape.X este un profesor amabil ¿i cu sentimente democratice;un båiat bun, cum i se zice în limbajul familiar.¥mprejurårile politice îl aduc pe fotoliul ministerial; esteministru, poate peste a¿teptårile sale. De la primeleacte de om puternic, profesorul nostru se schimbå,pânå a nu mai fi de recunoscut. Faptul de a semna înjosul unei rezolu¡ii ¿i de a ¿ti cå împarte în dreapta ¿i-nstânga, când teroarea, când bucuria l-a fåcut så cadåca într-un fel de be¡ie; profesorul nostru avea plåcereaactului în sine, indiferent de consecin¡e. Consecin¡eleputeau fi rele sau bune, nu importau. Principalul lucrupentru dânsul era så se ¿tie exercitând puterea, ¿i så¿tie ¿i al¡ii cå de puterea lui depinde o lume întreagå.Rezolu¡iile luate nu urmau vreunui plan; ele seschimbau continuu dupå dispozi¡iile de moment.Profesorul nostru nu ¿i-a pus låmurit niciodatåîntrebarea dacå prezen¡a sa la minister avea vreun scop;singurul scop era så apuce ¿i ziua de mâine ca ministru.Dispre¡ul pentru opinia altuia, ¿i pentru mul¡ime îngenere, a urmat de la sine; el armoniza cu întreaga luistare sufleteascå. To¡i care apropiau pe fostul coleg denoul ministru aveau impresia acestei transformåri.Prietenul meu, dr. Marinescu, bånuia o deranjare înfunc¡iunile cerebrale. O deranjare era, bineîn¡eles;profesorul nostru este atins de ciocoism. Un alt caz, dar care se întâlne¿te mai des, esteurmåtorul: Y a îndeplinit odatå o func¡ie publicå prinîncrederea alegåtorilor, sau prin încrederea unui partid.Când încrederea înceteazå, urmeazå de la sine så
  • PSIHOLOGIA POPORULUI ROMÂN / 105înceteze ¿i func¡ia. A¿a judecå omul obi¿nuit cu regimulconstitu¡ional. Dacå este un motiv de a du¿måni pecineva pentru aceastå încetare, atunci acest cineva estealegåtorul, sau partidul care î¡i ridicå încrederea. A¿aar fi judecata omului ra¡ional. Omul predispus laciocoism judecå înså altfel. El du¿måne¿te exclusiv pecel care i-a luat locul, fiindcå acesta de¡ine puterea.Din cauza aceasta, Y face o politicå personalå în vedereareob¡inerii func¡iei pierdute. El se crede indispensabilpentru acel loc, indiferent de voin¡a sau încredereaalegåtorilor. Din aceastå cauzå armele lui de luptå învia¡a politicå sunt intriga ¿i calomnia; a¿a cum face ¿ivechiul ciocoi. Ceea ce råmâne neîn¡eles pentru Y estecurajul cetå¡enilor ¡årii de a se dispensa de serviciilelui. „Nu må vor ei, dar îi voi eu pe ei!“ – cu acestra¡ionament suntem în plin ciocoism. Så venim acum la cazurile cele mai numeroase,acelea pe care unii le ¿i au exclusiv în vedere atuncicând vorbesc de ciocoism. ¥n statele cu regim constitu¡ional fiecare cetå¡eanare dreptul så cearå a fi la cârma statului, cu singuracondi¡ie numai, så se mai gåseascå ¿i al¡i cetå¡eni careså sprijine cererea lui. A cere puterea este chiar odatorie cetå¡eneascå, întrucât ai pregåtitå încredereaaltora în tine. Ciocoiul înså nu simte nevoia acesteide-a doua condi¡ii. El cere puterea, stând pe saltea,fårå så se îngrijeascå de câ¿tigarea încrederii altora.Lumea este datoare så ¿tie cå el vrea puterea, chiardacå nimeni nu l-a våzut la lucru. Oamenii ceilal¡i începcu func¡ii mici, pentru a se ridica treptat la func¡ii mari:cei cu dispozi¡ii de ciocoism înså nu pot începe decâtcu func¡iile mari; ei sunt oameni providen¡iali.Ciocoismul se manifestå înså mai låmurit ca oriundeîn discu¡iile politice, ¿i anume în tonul ¿i argumentareaoratorilor de întruniri publice. ¥n aceste ocazii este oadevåratå plåcere så pleci la vânåtoarea celor atin¿i de
  • 106 / Constantin Rådulescu-Motruciocoism. ¥i recuno¿ti de la primele cuvinte. Ciocoiul nu admite niciodatå importan¡aadversarului. El, fie într-un partid cât de pu¡in numeros¿i cât de neputincios, nu vorbe¿te niciodatå cu stimåde partidul advers. Pentru el adversarii sunt ca pulbereacare o ridicå vântul ¿i prin care dânsul poate påtrundecând vrea! La gestul lui i se pare cå prive¿te o omenireîntreagå. Scula¡i oameni buni ¿i din plaiuri ¿i din ora¿e,fiindcå vorbesc eu!! Sentimentul realitå¡ii nu se poateîmpåca deloc cu ciocoismul. Când e¿ti atins de ciocoismvorbe¿ti ca din nori: peste capul tuturor... Dispre¡uie¿titoatå lumea crezând cå astfel te impui tuturor! ªi cândcel atins de ciocoism este descusut mai de aproapeasupra inten¡iilor sale, asupra programului såu deguvernåmânt, atunci firea sa mai întâi se revoltå; cum,trebuie ¿i un scop pentru ciocoi? ¥n urmå înså råspunde:dar scopul este cå voi så fiu la putere ¿i så-mi aråtenergia. Cei atin¿i de ciocoism nu våd în lume decâttrosnetele energiei. Ciocoii, în politicå, sunt ca zapciii în administra¡iade odinioarå. Altminteri sunt oameni cinsti¡i.
  • PSIHOLOGIA POPORULUI ROMÂN / 107 DIN PSIHOLOGIA REVOLU º IONARULUI* I Nepotrivirea între ideile propovåduite de unrevolu¡ionar ¿i caracterul moral al acestuia s-a constatat,în timpurile mai noi, a fi atât de izbitoare, încât aceastånepotrivire a ajuns aståzi ca o notå caracteristicå înpsihologia revolu¡ionarului în genere. Mai totdeaunasufletele doritoare de reforme mari ¿i generoase uitåså înceapå aplicarea acestor reforme asupra lor în¿ile. Vorbele cele mai frumoase au ca izvor sufletescmotivele cele mai urâte. Un egoist se împåneazå cu idei altruiste. Un invidios¿i un vanitos sunt predicatorii cei mai dârji ai asanåriimoravurilor. Un caracter violent nu gåse¿te destulecuvinte så înfiereze pe cei ce pericliteazå ordineasocialå. ¥n schimb înså, al¡ii, blânzi ca mielu¿eii, suntsurprin¿i printre instigatorii revolu¡ionari. S-ar pårea cå natura cautå înadins så reuneascå laun loc contrastele. Aceastå nepotrivire între idee ¿i faptå i-a ¿i fåcutpe unii istorici så judece în mod gre¿it mi¿cårilerevolu¡ionare. Josnicia sufleteascå a celor ce s-au gåsitîn capul mi¿cårilor a fost luatå drept criteriu, ¿i la måsuraei au fost reduse apoi ¿i ideile.* Apårut ini¡ial în „Studii filosofice“, vol. II (1908), p. 1-29; Idem (bro¿urå), Buc., 1919, Editat „Studii filosofice“, 30 p.
  • 108 / Constantin Rådulescu-Motru Astfel a procedat, între al¡ii, ¿i neîntrecutul H. Taine. Marea revolu¡ie francezå este înjositå de Tainepentru a fi aduså la måsura sufleteascå pe care oprezintå caracterul unui Marat, sau unui Robespierre.Efectele revolu¡iei sunt judecate dupå valoareacauzelor presupuse. Generozitatea ideilor, dupåsinceritatea motivelor. Metoda lui H. Taine are aståzi, când este vorba derevolu¡ia francezå, cei mai mul¡i adep¡i. Chiar adversariilui, adicå istoricii care glorificå revolu¡ia francezå, defapt urmeazå aceea¿i metodå cåci ei, pentru a gåsirevolu¡iei merite, sunt sili¡i a idealiza caracterelerevolu¡ionarilor. Cum este cu putin¡å – este întrebarea pe care to¡iace¿ti istorici pare cå ¿i-o pun – cum este cu putin¡å caun suflet josnic så fie generatorul unor idei mari ¿ibinefåcåtoare? ªi råspunsul tuturor pare a fi cå un a¿afapt nu este cu putin¡å. De aceea Taine, constatândnemernicia sufleteascå a mai tuturor revolu¡ionarilordin 1789, condamnå ¿i revolu¡ia înså¿i în întregime;pe când apologi¿tii, pentru a salva binefacerilerevolu¡iei, sunt nevoi¡i så inventeze calitå¡i suflete¿tirevolu¡ionarilor. Metoda aceasta se ilustreazå încå ¿i mai bine cândse aplicå la judecarea unei singure persoaneprenumårate în rândul revolu¡ionarilor. Aici legåturaîntre idee ¿i caracter pare a¿a de legitimå, ¿i nepotrivireaatât de nenaturalå, încât constatarea uneia sau alteia¡ine adeseori locul oricårei alte argumentåri. Meritelepersoanei decurg din potrivirea caracterului ¿i a ideii;demeritul din nepotrivire. Nu este blam mai bine nimeritdupå detractor decât blamul ce se poate aducecugetåtorului revolu¡ionar cå n-a ¿tiut så-¿i måsoarefaptele dupå principiile propovåduite. ªi nu este laudåmai mare decât, când dimpotrivå, apologistul izbute¿teså restabileascå unitatea tågåduitå de detractor.
  • PSIHOLOGIA POPORULUI ROMÂN / 109 Un caz tipic în aceastå privin¡å îl gåsim în literaturapoliticå francezå. Este cazul lui Jean-Jacques Rousseau,autorul Contractului social, biblia revolu¡iei franceze. Scriitorii care s-au ocupat de Jean-JacquesRousseau sunt foarte numero¿i ¿i scrierile lor suntconcepute din cele mai variate puncte de vedere.Jean-Jacques Rousseau a fost studiat ca revolu¡ionar,ca literat, ca poet, ca autor muzical ¿i dramatic, casociolog etc. ªi cu toate acestea, pentru stabilirearangului såu, criteriul care a primat a fost totdeaunaacela al unitå¡ii sale morale. Adversarii reputa¡iei glorioase a lui Rousseau credcå au sfâr¿it cu dânsul când au ajuns så ne arate josnicia¿i contradic¡ia sufletului såu. „Acest om condamnåteatrul, ¿i totu¿i scrie comedii în genul artificial ¿i galant;compune libretul unei opere care, prin muzicå, dansuri¿i expozi¡ia frumoaselor corpuri de fete, provoacåsenzualitatea ¿i coruperea moravurilor; scrie Discursulcontra artelor, în momentul în care se ocupå cu teatru;apoi Discursul asupra inegalitå¡ii în momentul în careera protejatul celor mari; tratatul asupra Educa¡iei,câ¡iva ani dupå ce abandonase pe al cincilea al såucopil...“. Totul este o minciunå. „Minciuna este sufletula trei pår¡i din opera lui Jean-Jacques“1. Admiratorii lui Jean-Jacques Rousseau, de altåparte, nu sunt mai pu¡in combativi pentru gloriaacestuia. Memoriile lui M-me d’Epinay ¿i Coresponden¡aliterarå a lui Grimm, în care caracterul lui Rousseaueste pus într-o luminå urâtå, sunt scrise din invidie ¿ichiar, în parte, sunt falsificate, asigurå Fr. Macdonald.Detractorii lui Rousseau au urzit chiar din timpul vie¡iiacestuia un complot în toatå regula. Nimic nu trebuiecrezut din câte se spun asupra josniciei caracteruluisåu. Jean-Jacques a fost un apostol al moralei ¿i al1 Jules Lemaitre, Jean Jacques Rousseau. Paris, pag. 160 ¿i 242.
  • 110 / Constantin Rådulescu-Motrujusti¡iei sociale în toatå puterea cuvântului. Fapta chiarcå ¿i-ar fi abandonat pe câte¿i cinci copiii este o simplålegendå...1. ¥ntre calea adversarilor ¿i aceea a admiratorilor este¿i o cale mijlocie mai obiectivå. Pe aceasta o urmeazå,între al¡ii, Edouard Rod. „Oamenii nu sunt nici prea buni,nici prea råi, conchide acesta: ei sunt o amestecåturådin bun ¿i din råu... Eu consider, ca indiscutabil, cå încinci rânduri Rousseau, ¿i-a dus copiii la azilul Copiilorgåsi¡i. Nici nu gândesc så-l apår pentru neîndeplinireaacestei prime datorii. A¿ crede chiar cå este nedemn dedânsul så invoc în favoarea sa scuza ce s-ar putea scoatedin starea moravurilor epocii... Voi zice numai cå, înopunere cu mul¡i al¡ii, Jean-Jacques î¿i recunoscueroarea, påcatul sau crima sa, ¿i cå din sentimentul adâncpe care îl avu atunci, precum ¿i din acela pe care îl avuîn toate celelalte împrejuråri identice, el î¿i cuceri for¡aregeneratoare care îl transformå... Cåci oamenii nu seformeazå decât treptat... ¿i cineva nu-i poate judeca decâtdupå ce cunoa¿te «curba» completå a vie¡ii lor, dupå ce¿tie nu numai ceea ce dân¿ii au fost, ci mai ales ceea ceei au devenit“. „¥n Jean-Jacques Rousseau, fiecare dintre celedouå naturi, ¿i cea bunå ¿i cea rea, existå... într-o putereexageratå. ¥n prima parte a vie¡ii sale, pânå la faimoasasa reformå moralå, ¿i chiar încå multå vreme dupåaceea, precumpåni elementul cel råu, favorizat de altfelde cele mai excep¡ionale împrejuråri ce se pot închipui.Dar ajunse momentul în sfâr¿it, în care erorile, påcatele¿i mai cu deosebire sentimentul desåvâr¿it de uman ¿igeneros pe care îl avu totdeauna de pe ur ma1 Frederica Macdonald, Jean Jacques Rousseau, a new study in criticism, 2 vol., London, 1906.
  • PSIHOLOGIA POPORULUI ROMÂN / 111consecin¡elor lor så-l lumineze asupra adevårurilor pecare el le ignorase sau le nesocotise1.“ Astfel dacå nu de la na¿tere, cum din eroare credadmiratorii, printr-o transformare treptatå, crede Rod,ajuns-a totu¿i Jean-Jacques Rousseau så-¿i constituieun caracter în conformitate cu ideile sale. Unitatea atrebuit constituitå cu orice pre¡, cåci altfel reputa¡iamarelui revolu¡ionar ar fi fost periclitatå. Nu s-ar puteaconcepe ca nemuritorul pasionat dupå virtutea moralåså fi fost în via¡a sa realå un mincinos de cea maiordinarå calitate! Un autor atât de entuziast pentrueduca¡ia îngrijitå a copiilor så fi fost un pårintedenaturat! Revoltatul în contra inegalitå¡ii sociale,scriitorul care a dat un program revolu¡iei ce-i urmåcurând dupå moarte, så fi fost în via¡a sa practicå într-ocontinuå cer¿etorie dupå protec¡ia celor mari, så fi fostun simplu parazit social?! ªi ceea ce nu se poate concepe despre Jean-JacquesRousseau, prototipul spiritelor revolu¡ionare, nu se poateconcepe nici despre ceilal¡i revolu¡ionari. Dintr-un izvor sufletesc tulbure ¿i veninos, cum pot¡â¿ni idei limpezi ¿i generoase? ¥n aceastå îndoialå avem prima întrebare pe careo întâlnim în psihologia revolu¡ionarului. II Cum se explicå acest paradox? Dupå pårerea noastrå, în chipul cel mai logic ¿imai natural.1 Revue des deux mondes, 1 Mai 1907, pag. 158, 159.
  • 112 / Constantin Rådulescu-Motru ¥ntre caracterul sufletesc al celui ce agitå ideirevolu¡ionare ¿i între înse¿i aceste idei nu existå ounitate de måsurå comunå. Caracterul sufletesc se valoreazå dupå un alt criteriuca ideile. ªi trebuie de la început adåugat cå criteriuldupå care caracterul se valoreazå este mai stabil decâtacela al ideilor. Criteriul acestora din urmå se schimbåmult dupå cumpåna împrejurårilor. ¥n adevår. Ideile nu se aleg dupå natura lor intrinsecå înrevolu¡ionare ¿i nerevolu¡ionare. Ele devin revolu¡ionaredupå timp ¿i împrejuråri. For¡a lor distrugåtoare saugeneratoare stå în reac¡iunea pe care con¡inutul lor oprovoacå în sufletele celor ce le primesc, în sufletulnostru al celor ce le judecåm. For¡a lor depinde detensiunea mediului sufletesc ambiant. ¥ntr-un mediucalm, propaganda lor nu aduce nici o schimbare. ¥ntr-unmediu agitat din contrå, furtunå. Dupå reac¡ia provocatåse måsoarå dar for¡a ¿i implicit ¿i valoarea ideilor, iarnu dupå în¡elesul lor logic. Acest în¡eles planeazå pesteinteresele vremii. Sufletul celui ce îmbrå¡i¿eazå o ideeîi împrumutå acesteia ¿i cåldura revolu¡iei. Aceea¿i ideepoate fi aci armå de revoltå, aci armå de pace. Criteriul pentru evaluarea caracterului este maistabil. Calificativele faptei morale sunt durabile înjudecata omenirii, ¿i mai pe în¡elesul tuturor. Toatesistemele de moralå sunt clådite pe acela¿i fondsufletesc. ¥n diferitele religii încå se regåse¿te aceea¿ivaloare a virtu¡ilor... Aceastå deosebire ne explicå, în multe cazuri,nepotrivirea dintre caracterul ¿i ideile revolu¡ionarului,nepotrivire dezvoltatå mai sus. Cu o måsurå apreciem caracterul, ¿i cu altå måsuråapreciem ideile. Nu e dar de mirare så fim surprin¿ide rezultat. Pe lângå aceasta înså, mai este de fåcut o altåconstatare, mai importantå. ªi cu aceasta intråm înmiezul problemei.
  • PSIHOLOGIA POPORULUI ROMÂN / 113 Caracterul unui revolu¡ionar, adicå totalitateadispozi¡iilor suflete¿ti din care decurg faptele sale, ¿itotalitatea ideilor propovåduite de dânsul suntpresupuse de noi ca formând cele douå bra¡e ale uneibalan¡e, între care a¿teptåm så se producå un echilibru.Când echilibrul nu se produce, acuzåm, sau încercåmîn mod artificial så-l producem noi prin exagerareavalorii ideilor sau caracterului. Dar în sufletul revolu¡ionarului existå oare un ceanalog balan¡ei imaginate de noi? Cuno¿tin¡ele psihologiei nu ne mai laså nici oîndoialå asupra råspunsului. Balan¡a imaginatå de noinu are nici o realitate în sufletele pe care voim så lejudecåm. Pentru noi ideile propovåduite de revolu¡ionar seprezintå ca fiind scopul urmårit de activitatea acestuia.Apoi între scop ¿i activitate presupunem o echivalen¡å.Cunoscând ideile, deducem ¿i activitatea, cum ar trebuiså fie. Deduc¡ia noastrå înså este pur subiectivå. Ideilen-au, în sufletul celui care le propovåduie¿te, importan¡ape care le-o acordåm noi. Niciodatå; valoarea lor esteaceea a unui scop. Scopul, înainte de toate, este pentrufiecare personal. Ideile, în sufletul revolu¡ionarului, aunumai valoarea pe care le-o då rolul lor de a fi un mijloc,¿i anume un mijloc pentru atingerea adevåratului scop,acel personal. Adeseori, pentru noi, înså, cum este ¿inatural, råmâne necunoscut acest scop personal.Necunoscând adevåratul scop, ne oprim la mijloaceleprin care el se urmåre¿te ¿i le dåm acestora oimportan¡å exageratå. ªi câteodatå, chiar cunoscândscopul urmårit, tot ideile ne atrag aten¡ia ¿i ne obligåså le exageråm rolul. Pentru ce? Pentru cå ideile suntîntr-un raport direct cu interesele ¿i credin¡ele noastre,persoane stråine ¿i care numai judecåm pe revolu¡ionar,pe când scopul personal ne este indiferent. Noi exageråm
  • 114 / Constantin Rådulescu-Motrurolul ideilor, fiindcå, prin ideile propovåduite, am fostsolicita¡i de activitatea revolu¡ionarului, iar nu prindeterminarea sau såvâr¿irea scopului personal alacestuia. Dacå scopul såu personal a fost atins sau nueste de prea pu¡inå importan¡å. Ideile, adicå mijloaceleprin care el ¿i l-a urmårit, sunt totul pentru noi. Nu tot astfel înså este ¿i pentru revolu¡ionar.Revolu¡ionarul judecå din alt punct de vedere ca noi.¥n complexul vie¡ii sale suflete¿ti, altfel este nivelulvalorilor de cum îl vedem noi. Lucrurile indiferentepentru noi sunt pentru el de primå importan¡å. Scopulpersonal este pentru el ¡inta întregii activitå¡i, pe cândpentru noi este cu totul secundar; mijloacele de aajunge ¡inta sunt pentru el adeseori secundare ¿isugerate de împrejurårile momentului, pentru noi elesunt cele mai importante. Sunt douå perspective cutotul diferite, aproape opuse. Din amestecul lor se pro-duce nepotrivirea de care vorbeam mai sus. ¥n ordinea naturalå a fenomenelor suflete¿ti,revolu¡ionarul este consecvent cu sine însu¿i ¿i råmâneîntr-un echilibru sufletesc perfect, chiar dacå pentruatingerea scopului såu personal, egoist ¿i josnic aîntrebuin¡at idei revolu¡ionare; întocmai cum ¿ilucråtorul manual î¿i påstreazå aceea¿i for¡å în mu¿chiibra¡elor sale ¿i dupå ce a fåcut uz de dinamitå ladeschiderea unui drum prin regiunea muntoaså. Ideilerevolu¡ionare, ca ¿i dinamita, sunt mijloace, nu scop.Ele stau, mai mult sau mai pu¡in, la dispozi¡ia fiecåruia,¿i întrebuin¡area lor este eficace sau nu dupåîmprejuråri. ªi nu numai ideile revolu¡ionare sunt simplemijloace, ci ori¿ice fel de idei în genere. Inteligen¡aeste prin natura sa un organ de adaptare pentru om.Crea¡iile intelectuale sunt, ca ¿i uneltele lucråtorului,mijloace de a extinde ¿i de a adapta mai bine activitateaomeneascå. Ideile, fie ele în orice ramurå, sunt tot
  • PSIHOLOGIA POPORULUI ROMÂN / 115atâtea instrumente, prin care se afirmå puterea de via¡å.Ideile revolu¡ionare, ca ¿i ideile conservatoare, suntizvorâte din aceea¿i tendin¡å, ¿i råmân de aceea¿inaturå, numai valoarea lor se coloreazå diferit dupåtimpuri ¿i dupå scopul ce servesc. Nepotrivirea dintre caracterul ¿i ideilerevolu¡ionarului se explicå a¿adar în chipul cel mai logic¿i mai natural. Nu trebuie cåutatå o potrivire între termeni cu valorideosebite. Nu se numårå la un loc lucruri disparate. Din punctul de vedere al naturii suflete¿ti, ceea ceprimeazå în activitatea revolu¡ionarului este tendin¡ade a se men¡ine ¿i de a fi învingåtor în lupta pentruexisten¡å. Ideile sunt instrumentele prin care serealizeazå aceastå tendin¡å. ªi cum se aleginstrumentele, trebuie ¿i ideile alese dupå naturamediului ambiant în care se va desfå¿ura lupta. Nu seseamånå grâul cu dinamitå ¿i nu se sparg mun¡ii cuplugul. A¿a ¿i cu ideile. Fiecare idee î¿i are timpul ¿ilocul, în care poate da maximul de utilitate. Råmâneca acela care urmåre¿te un scop så ¿tie så le aleagå. ¥n¿tiin¡a acestei alegeri îndemnul principal nu-l constituiemoralitatea! Revolu¡ionarii, în aceastå privin¡å, nu fac vreoexcep¡ie din rândul comunilor muritori. ¥ntre dân¿ii seregåse¿te acela¿i procent de caractere bune, adicåmorale, ¿i caractere rele, adicå imorale; ca ¿i în restulomenirii. Nu vreo calitate moralå sau sufleteascåexcep¡ionalå îi selecteazå ¿i îi trece în rândulrevolu¡ionarilor, ci conflictul excep¡ional produs întremijloacele lor de luptå ¿i mijloacele întrebuin¡ate deobicei de cåtre ceilal¡i pårta¿i ai mediului. Acestemijloace sunt arme, ¿i încå arme o¡elite prin trudaintelectualå a mai multor genera¡ii. Din ciocnirea acestorarme scapårå luminå, ¿i aceastå luminå se proiecteazådând un contur figurii revolu¡ionarului. Când lumina
  • 116 / Constantin Rådulescu-Motrueste prea vie, nu este de mirare ca figurarevolu¡ionarului så aparå în mijlocul ei ca o micå patåsupåråtoare ¿i fårå în¡eles! Nu, fårå îndoialå; nu trebuie cåutatå vreo potrivireîntre caracterul ¿i ideile revolu¡ionarului. Când aceaståpotrivire este de la început, s-o socotim ca o raråîntâmplare; când vine pe urmå, ca un mare merit pentrurevolu¡ionar. Atunci revolu¡ionarul se preface într-unapostol, cum våzuråm cå-l socote¿te Edouard Rod peJean-Jacques Rousseau. Majoritatea revolu¡ionarilorînså nu se transformå în apostoli, sau, în tot cazul, nuse transformå decât atunci când apostolatul le esteprofitabil. Så nu cerem revolu¡ionarilor mai mult decâtcelorlal¡i muritori. ¥n ordinea naturalå a fenomenelor suflete¿ti, ideile,ca ¿i toate crea¡iile intelectuale, ocupå un loc secundar.Locul principal în sufletul fiecårui individ îl ocupåtendin¡a fundamentalå a caracterului såu, încordareace trebuie sus¡inutå în lupta pentru existen¡å. Ideilesunt mijloace, nu scop. ¥ntre ele ¿i caracter nu poate fiechivalen¡å. Jean-Jacques Rousseau, bunåoarå, dupåtreizeci de ani de vagabondaj, vine la Paris ¿i se treze¿teîn mijlocul societå¡ii celei mai rafinate ¿i mai culte dintimpul såu. El este absolut sårac ¿i fårå meserie. Pedeasupra prezum¡ios ¿i de o sensibilitate exageratå.Bagajul såu intelectual este constituit din lecturile celemai disparate. Are idei de toate calitå¡ile ¿i bune de a fipuse în serviciul oricårui plan de realizat. Rousseau ¿iîncearcå, în adevår, mai multe planuri. ¥ncearcå så fiediplomat, autor dramatic, compozitor, filosofenciclopedist alåturi de Diderot. Nu reu¿e¿te. ¥n timpulacesta situa¡ia sa materialå devine criticå. Amåråciuneasufleteascå cre¿te. Indignarea de a se vedea învinsîntr-un mediu considerat de el inferior îl determinå dince în ce mai mult la alegerea ideilor revolu¡ionare. Sepronun¡å contra artelor ¿i ¿tiin¡elor, la început mai mult
  • PSIHOLOGIA POPORULUI ROMÂN / 117din întâmplare. Dar în urmå, tendin¡a de a contraziceideile obi¿nuite timpului såu se adânce¿te. Ideilerevolu¡ionare se cheamå unele pe altele. Logica lor seconstituie independentå ¿i intrå în conflict cu logicatimpului. Cazul lui Jean-Jacques Rousseau este tipic. Fiecare, din cauza împrejurårilor, poate devenirevolu¡ionar. Numai imbecilitatea taie ori¿ice avântindignårii. Inteligen¡a, în ori¿ice suflet este altoitå, sepoate preface în instrument de vrajbå când aceasta ova cere conservarea vie¡ii individului. Din na¿tere nueste nimeni revolu¡ionar, cum nu este nimeni erudit.Omul devine revolu¡ionar din cauza împrejurårilor. Sau,cu termeni ¿tiin¡ifici uzuali, calificarea de revolu¡ionarnu este de resortul psihologiei individuale, ci de acelaal psihologiei sociale. III Cu aceastå constatare înlåturåm o prejudecatå. Secomitea, în adevår, o nedreptate fa¡å de revolu¡ionari,¿i mai ales, fa¡å de mi¿cårile mari revolu¡ionare,cerându-se o potrivire între caracterele indivizilor ¿i întreidei. Acestea sunt douå serii de fenomene cu totuldeosebite. ¥ntre omul de ordine ¿i revolu¡ionar existå totu¿imulte deosebiri, chiar din punctul de vedere alpsihologiei individuale, care meritå så fie aråtate. Ne vom opri asupra celei mai importante, care,dupå pårerea noastrå, le explicå pe toate celelalte. Peaceasta o vom analiza expunând-o în cuvintele, ¿i pecât va fi posibil, cu metodele exacte ale ¿tiin¡eimoderne. Cåci aplicarea acestor metode nu creeazå, în cazulde fa¡å, prea multe dificultå¡i.
  • 118 / Constantin Rådulescu-Motru Revolu¡ionarul, în timpurile noastre, este un tipobi¿nuit, încât observarea lui directå, ba chiar ¿iexperimentarea asupra lui stå la îndemâna multora1.¥n afarå de aceasta, scrierile revolu¡ionare oferå unmaterial foarte bogat pentru analiza psihologicå aautorilor lor. Ne vom referi, mai ales, la acestea cândva fi så conchidem, fiindcå acestea constituie pânåacum singurele date indiscutabile. Aplicarea metodei de observa¡ie directå ne poate fifoarte utilå în cazul de fa¡å. Prin ea, ajungem såcunoa¿tem particularitatea sufleteascå a revolu¡iona-rului, ¿i, în special, reu¿im så disociem ¿i så cunoa¿temelementele care se gåsesc reunite la el în procesul mintalal deliberårii, proces care premerge actelor de voin¡å. Procesul deliberårii este, în adevår, actul cel maiintim în sufletul fiecårui individ. Cunoa¿tereaelementelor lui duce la cuno¿tin¡a dispozi¡iilor careconstituie a¿a-numita mentalitate a individului, ¿i cuaceasta la tråsåtura fundamentalå a întregului caracter.¥n procesul de deliberare se då prima luptå, ¿i de multeori lupta hotårâtoare, între tendin¡ele care agitå sufletulunui individ. Dupå rezultatul acestei lupte, se desfå¿oaråapoi întreaga activitate a individului în via¡a practicå. Så vedem dar, prin observa¡ie directå, care suntelementele care compun, ¿i în consecin¡å carecaracterizeazå procesul de deliberare al unuirevolu¡ionar spre deosebire de acela al unui om deordine. Cum se determinå actul voin¡ei la unul spredeosebire de celålalt.1 N-am cuno¿tin¡å så se fi utilizat pe undeva revolu¡ionarul ca subiect de experimentare în laborator. Dar am credin¡a cå aceasta va veni în curând. Activitatea revolu¡ionarului contemporan tinde så se transforme într-o ocupa¡ie profesionalå, a¿a cå omul de ¿tiin¡å va ¿ti unde så-l gåseascå la trebuin¡å.
  • PSIHOLOGIA POPORULUI ROMÂN / 119 Pentru aceasta så vizitåm întrunirile publiceconvocate de revolu¡ionari. Aici îi vom întâlni de regulånu numai pe ace¿tia, ci ¿i pe cei din categoria oamenilorde ordine. Sau încå mai nimerit, så provocåm înadinso discu¡ie între patru ochi cu un suflet revolu¡ionar. ¥n ambele cazuri asiståm la un proces de deliberaresufleteascå. Revolu¡ionarul evocå ¿i cumpåne¿temotivele menite så ne determine actele de voin¡å.Motivele evocate sunt a¿a de puternice, dupå judecatasa, încât nici nu mai este de ezitat asupra conduiteinoastre. Alcåtuirea societå¡ii este putredå, ea trebuienumaidecât dårâmatå. Revolu¡ionarul enumerånedreptå¡ile sociale; se indigneazå; glorificå schimbårilebru¿te în mersul a¿ezåmintelor publice; face cuentuziasm apologia victoriei finale etc. Acesta este discursul obi¿nuit al revolu¡ionaruluipolitic, ¿i în special al celui socialist. Fiindcå îlcunoa¿tem îndeajuns nu insiståm mai mult. Concluzia discursului: jos cu alcåtuirea socialåexistentå! Sunt mai multe discursuri? Aceea¿i concluzie le vaîncheia pe toate, în virtutea aceluia¿i ra¡ionament. Dacå întrunirea sfâr¿e¿te fårå incident, adicå fåråca cineva dintre oamenii de ordine så contrazicå peoratorii revolu¡ionari, atunci am pierdut ocazia de aobserva direct deosebirea fundamentalå dintre unii ¿ial¡ii. De obicei înså incidentul se produce. Când nu seproduce, îl putem provoca inten¡ionat noi într-o discu¡ierestrânså. „Foarte bine vom zice noi! ¥n alcåtuirea socialåexistentå sunt multe nedreptå¡i. Ele indigneazå preaadeseori. Dar, înainte de a dårâma alcåtuirea societå¡iiexistente, nu este oare prudent så ne în¡elegem asupraalcåtuirii ce vom pune în loc? Nu este oare precipitatådecizia de a ne revolta, pe cât timp nu avem oreprezentare exactå despre consecin¡ele ce vor decurge
  • 120 / Constantin Rådulescu-Motrudin fapta noastrå? Cum, pentru actul cel mai simplu devoin¡å, pentru aprinderea unui chibrit, bunåoarå, înaintede a executa actul, ¡inem seamå de reprezentareaflåcårii ce se va produce, ¿i, sub impresia ei, mi¿cårilebra¡ului nostru sunt a¿a dirijate încât evitåm oriceeventualitate nenorocitå; iar atunci, când este vorbade un act de mai mare însemnåtate, cum este acela alunei revolu¡ii politice, reprezentarea consecin¡elor sånu aibå nici un rol? Pentru determinarea faptelorpolitice, deliberarea så se sprijine numai pe elementeleimpulsive ¿i nicidecum pe reflec¡ia asupra conse-cin¡elor?... Dar, dupå cum ¿tim cu to¡ii, nu existå unact adevårat de voin¡å, o deliberare liberå, decât atuncicând reflec¡ia asupra consecin¡elor are cel pu¡in oputere egalå cu aceea a elementelor impulsive!...“ Acest incident, a¿a formulat, este totdeaunaneplåcut revolu¡ionarilor. ªi råspunsul lor estecaracteristic. „Nu ne ocupåm de viitor pânå ce nu vom sfâr¿i cuprezentul“, råspund unii. Aceasta echivaleazå înså cua nu råspunde deloc. „Alcåtuirea societå¡ii viitoare, zical¡ii, va fi în orice caz mai bunå decât a celei prezente.E mai probabil så mergem spre bine“. Este mai probabilpoate, dar probat nu este deloc. „Alcåtuirea societå¡iiviitoare, zic, în sfâr¿it al¡ii, va fi mai bunå, fiindcå ea vafi mai armonicå, mai ¿tiin¡ificå. Aståzi alcåtuireasocietå¡ii se resimte de ignoran¡a ¿i sclavajul trecutului.Societatea viitoare va fi perfectå, prin lipsa din sânul eia institu¡iilor contra cårora ne revoltåm aståzi“... Un råspuns mul¡umitor în zadar îl a¿teptåm. El nuse produce. ªi incidentul råmâne totdeauna supåråtor. Experien¡a aceasta o poate repeta oricine. Spiritelerevolu¡ionare sunt gata så discute, ¿i så discute pe largcontradic¡iile pe care le prezintå organizarea societå¡iiexistente. Dar în toate discu¡iile lor primul loc îl ocupånega¡ia. Cumpåna judecå¡ii lor înclinå mai totdeauna
  • PSIHOLOGIA POPORULUI ROMÂN / 121sub presiunea elementelor impulsive. Reflectareaasupra consecin¡elor, reac¡ia în con¿tiin¡å a acestora lelipsesc aproape cu desåvâr¿ire... De zeci de ani – de când în ¡årile Europei întrunirileau devenit mai libere ¿i mai frecvente – aceaståexperien¡å se repetå dupå acela¿i tipar. ¥ndemnul la revoltå treze¿te în mintea publiculuide ordine aceea¿i întrebare: ce punem în loc? ªi câttimp nu se råspunde la aceastå întrebare, råmântotdeauna ¿i peste tot multe ¿anse, ca din publiculîntrunirii o bunå parte så se risipeascå în ordine. Literatura revolu¡ionarå ne poate servi înså ca ocompletare ¿i ca o contraprobå la aceastå experien¡å.Ea ne confirmå pe deplin concluzia noastrå. De la apari¡ia socialismului modern pânå aståzicon¡inutul acestei literaturi a råmas aproape acela¿i.Criticå, nega¡ie, tacticå de luptå, distrugere; iar elementepozitive, constructive, deloc. Sufletul revolu¡ionarului se oglinde¿te în aceaståliteraturå sub o înfå¡i¿are care nu mai laså îndoialå. Elni se aratå a fi prin excelen¡å un suflet impulsiv. Voin¡asa se determinå cu mai multå u¿urin¡å decât voin¡acelorlal¡i muritori din categoria oamenilor de ordine.La ace¿tia din urmå, în actul deliberårii, ocupå un locprincipal reprezentarea faptului de executat ¿i aconsecin¡elor sale, adicå reprezentarea reac¡iei ce poateså urmeze executårii faptului. La revolu¡ionar aceaståreac¡ie este necunoscutå. De aceea la oamenii de ordinee o mai mare intensitate în sentimentul deresponsabilitate ca la revolu¡ionari. Cu un cuvânt, revolu¡ionarul, din punct de vederesufletesc, este un impulsiv – sau, în termenii literaturiirevolu¡ionare, un entuziast – pe când omul de ordineeste un reflexiv. Revolu¡ionarii îi zic acestuia reac¡ionar. Dupå explicarea de mai sus, cu drept cuvânt.Deliberarea omului de ordine este mai controlatå; ea
  • 122 / Constantin Rådulescu-Motruconsistå în cumpånirea ac¡iunii motivelor de naturåimpulsivå ¿i a reac¡iei ce formeazå sentimentul deresponsabilitate. Deliberarea revolu¡ionarului se rezumåla justificarea ac¡iunii impulsive. Deosebirea este evidentå. Ea este pentru noi ceamai importantå, din punctul de vedere al psihologieiindividuale. IV Dar aceastå deosebire prive¿te numai partea formalåa activitå¡ii suflete¿ti. Ea trebuie completatå acum cuexpunerea ¿i descrierea momentelor vie¡ii reale. Cu aceastå completare deosebirea noastrå vapierde poate din valoarea sa arhitectonicå, dar, înschimb, va câ¿tiga pe deplin pe cea ¿tiin¡ificå. Am conchis mai sus cå revolu¡ionarul secaracterizeazå prin impulsivitate, iar omul de ordineprin reflexivitate. ¥n principiu, adicå în majoritatea cazurilor,impulsivitatea este de blamat. Omul impulsiv comitefoarte adeseori fapte imprudente. El este un distrugåtor.Omul reflexiv este ferit de hotårâri precipitate. El esteutil societå¡ii. Cu oameni impulsivi nu se poate alcåtui o societatedurabilå ¿i numeroaså. Prin actele lor se pericliteazåtotdeauna ori¿ice progres, ¿i ori¿ice culturå. Acestea sunt adevåruri necontrazise de nimeni. Dar din aceste adevåruri nu putem deduce, fårå afi contrazi¿i, absoluta superioritate a omului de ordine.Fiecare simte cå în no¡iunea de ordine – ordineaabsolutå – nu stå perfec¡iunea. Cåci sub domnia ordinii,dacå dispare în adevår efectul impulsivitå¡ii, dimpreunåcu acesta dispare câteodatå ¿i ceva mai mult...
  • PSIHOLOGIA POPORULUI ROMÂN / 123 Så examinåm dar, mai de aproape, elementelesuflete¿ti pe care se sprijinå voin¡a omului de ordine.Så vedem alåturi de partea cea bunå ¿i partea cea rea,cåci aceastå parte trebuie så existe; sentimentul nostrune-o denun¡å înaintea oricårei analize. ¥n orice act de voin¡å, ¿i, mai ales, la omul zis deordine, se gåsesc, pe lângå elementele impulsive, careduc la realizarea unei idei, ¿i elemente inhibitive, aceleacare pondereazå, sau re¡in realizarea. ¥ntre aceste dinurmå elemente un loc însemnat îl ocupå deprinderilecare s-au adunat în sufletul omului în urma experien¡eisale din trecut. Impresiile noi nu se traduc în fapt pânåce nu înving aceste deprinderi. ªi la omul de ordinevictoria completå nu este niciodatå de partea lor. Celemai multe impresii ies din aceastå luptå deviate dincalea lor primitivå – unele mic¿orate, altele chiaranihilate. ¥n actul voluntar final deseori victoria este departea deprinderilor. ¥n aceastå ciocnire înså, dintre impresia nouå, careeste rodul activitå¡ii sim¡urilor, ¿i deprinderea regulatådin experien¡a trecutului se desåvâr¿e¿te momentul celmai important al vie¡ii suflete¿ti din fiecare om. ¥naceastå ciocnire culmineazå func¡ia con¿tiin¡ei. Aici sedeterminå pentru om posibilitatea progresului. Pe de oparte deprinderile vechi pot fi schimbate sub influen¡aimpresiilor noi, pe de altå parte, impresiile noi pot ficanalizate înspre mai bine de deprinderile trecutului.Aici î¿i au obâr¿ia func¡ia ra¡ionamentului ¿i convingereaîn libertatea moralå: ¿tiin¡a ¿i determinarea conduiteidupå normele moralei, cele douå mari func¡ii ale vie¡iisociale. Ra¡ionamentul pune alåturi cuno¿tin¡ele noi,pe care le sugereazå experien¡a actualå, cu cuno¿tin¡elevechi, stabilite de experien¡a trecutului. Din cumpånirealor rezultå progresul în gândire. Determinarea conduiteimorale, de asemeni, este fåcutå cu putin¡å, princon¿tiin¡a ce avem cå subordonåm unei legi superioare,
  • 124 / Constantin Rådulescu-Motru– rezumarea experien¡ei trecute, – actul nostru indi-vidual. Când aceastå con¿tiin¡å lipse¿te, lipse¿te ¿iconvingerea în libertatea actului; lipse¿te principalaindica¡ie pentru îndrumarea progresului moral. „Omul de ordine“, dacå ar reu¿i så påstrezetotdeauna echilibrul între aceste for¡e contrarii, dacåimpulsivitatea impresiilor noi ar fi la dânsul totdeaunamoderatå prin reflec¡ia dobânditå din experien¡atrecutå, iar aceasta din urmå, de¿i vie, ar råmâne totu¿iprimitoare de modificåri, atunci el ar fi fåptura idealå anaturii. Din nefericire pentru dânsul aceste condi¡iiideale nu se întâlnesc decât în cazurile excep¡ionale. ªi nu se întâlnesc pentru cå cumpåna dreaptå întreimpulsivitate ¿i reflec¡ie se men¡ine numai prinmijlocirea continuå a con¿tiin¡ei clare. Con¿tiin¡a claråînså este, prin natura sa, o func¡ie intermitentå.Producerea, ¿i mai ales fixarea ei, totdeauna laborioaså. Omul de ordine, înclinat så înfrâneze impulsi-vitatea, cade, prin scåderea con¿tiin¡ei clare, înexagerarea opuså aceleia pe care o prezintårevolu¡ionarul. Påcåtuie¿te revolu¡ionarul prin lipsa unei reflec¡iiintense, omul de ordine påcåtuie¿te adeseori, la rândulsåu, printr-o aservire la reflec¡ia inertå. Deprinderilecâ¿tigate din experien¡a trecutului dobândesc la dânsulun rol decisiv în cumpåna deliberårii. Aici este parteacea rea. Necontrolate de lumina con¿tiin¡ei, acestedeprinderi tind så se repete ca ni¿te acte mecanice întoatå activitatea omului nostru. ¥ndemnurile noi aleinteligen¡ei råmân fårå ecou. Voin¡a sa ajunge aservitådeprinderilor mecanice, prejudecå¡ilor... Din aceastå cauzå, prin constitu¡ia sa intimåsufleteascå, omul de ordine, când nu se supravegheazåîndeajuns, este totdeauna în pericol så alunece pe pantarutinei ¿i a reac¡ionarismului stupid. Atunci avemînaintea noastrå degenerarea sentimentului de ordineîn exemplele periculoase progresului ¿i culturii – totatât de periculoase ca ¿i cele revolu¡ionare.
  • PSIHOLOGIA POPORULUI ROMÂN / 125 Istoria este bogatå în descrierea unor asemeneaexemple. Ele covâr¿esc aproape pe cele ce apar¡inadevåra¡ilor oameni de ordine. Scolasticul de odinioarå, care combåtea progresele¿tiin¡ei pe motiv cå acestea contraziceau entitå¡ilemetafizice, este din rândul acestor exemple. Tot din rândul lor ¿i conservatorii exagera¡i din toateclasele sociale, care nu vor så se despartå de obiceiurileapucate din mo¿i stråmo¿i. ªi al¡ii ¿i al¡ii. Adevåra¡ii oameni de ordine nu se gåsesc în rândulacestora. Ei singuri, cei adevåra¡i, sunt superiori, dinpunct de vedere sufletesc, revolu¡ionarilor. A¿adar, pentru a încheia aceste considera¡ii,deosebirea între revolu¡ionar ¿i omul de ordine,constatatå mai sus, se prezintå în via¡a realå cu multevaria¡iuni. ¥n forma ei categoricå ea nu se poate sus¡ine.Potrivit realitå¡ii, ar trebui så zicem mai bine cå tipulrevolu¡ionarului nu se opune atât omului de ordine,cât derivatului degenerat al acestuia. Revolu¡ionarul arede adversar pe rutinar. ¥ntre aceste douå extremitå¡i,locul de mijloc, locul de onoare, îl ocupå omul deordine, în a cårui constitu¡ie sufleteascå se gåse¿teadevårata condi¡ie necesarå pentru progresul social. Aceastå corectare era indispensabilå înainte de atrece mai departe. V Paginile de pânå aici ne-au aråtat pe revolu¡ionar,din punct de vedere descriptiv. Så încercåm acum a-laråta din punct de vedere genetic. Care sunt condi¡iile determinante pentru începereaactivitå¡ii revolu¡ionare? Când are sor¡i de reu¿itå ¿icând nu asemenea activitate?
  • 126 / Constantin Rådulescu-Motru Pentru ob¡inerea unui råspuns satisfåcåtor la acesteîntrebåri, vom îndrepta cercetårile noastre exclusiv sprecuno¿tin¡a mediului social. Cåci precum am avut ocaziaså afir måm ¿i mai înainte, sufletul individuluirevolu¡ionar nu cuprinde în sine întreaga ra¡iune de a fia activitå¡ii sale. Acela¿i suflet, situat în medii diferite,determinå activitå¡i diferite. Sufletul care s-a afirmatca revolu¡ionar într-un mediu oarecare, transportatîntr-un alt mediu, în care nu se mai prezintå acelea¿igreutå¡i pentru existen¡a lui, se schimbå cu desåvâr¿ire.Dintr-un element periculos, cum era înainte socotit, else transformå într-un element folositor. Exemple de oasemenea transformare le aflåm, cât de multe voim,în cuprinsul coloniilor. Påmântul acestora pare cå aredarul de a transforma din rådåcinå pe om. Delincventulpolitic, atât de periculos în patria mumå, ajunge så fie,pe påmântul coloniei în care a fost deportat, sau ¿i-acåutat refugiu, un suflet blând ¿i de ordine. Aici nu maieste nevoie pentru dânsul nici de pazå, nici de îndemnla lucru. Aceste dispozi¡ii vin de la sine, cu schimbareamediului. Distan¡a de latitudine politicå face totul.Sufletul individual nu opune o rezisten¡å absolutå. Cineare cea mai micå îndoialå în aceastå privin¡å nu aredecât så citeascå istoria primelor colonii din America.Nicåieri nu s-a repetat mai des ca aici experien¡a acesteitransformåri suflete¿ti. Nicåieri nu s-a våzut mai desminunea, ca antisociali, bine recunoscu¡i aiurea, så setransforme, cu schimbarea mediului, în fondatori ai uneisocietå¡i puternice ¿i pline de viitor. Sufletul individual nu este, prin natura sa,revolu¡ionar sau de ordine. El devine una sau alta, dupåcum intrå în conflict, sau se adapteazå mediului socialîn care tråie¿te. Fiecare individ impulsiv, cu voin¡a de a dominaasupra semenilor såi, este suflete¿te pregåtit så devinårevolu¡ionar. Dar revolu¡ionar în fapt el nu devine decât
  • PSIHOLOGIA POPORULUI ROMÂN / 127atunci când aceste tendin¡e ale lui sunt contrazise, fåråînså a fi înfrânte, sau deviate de influen¡a mediului.Când tendin¡ele sunt înfrânte, individul poate råmânesuflete¿te nemul¡umit, dar nemul¡umirea lui n-areconsecin¡e practice însemnate; el este un simplucârtitor. Când tendin¡ele sunt deviate, individul, deasemenea, nu este un revolu¡ionar, ci un iubitor deprogres, în marginile ordinii. Numai când tendin¡ele suntcontrazise, ¿i fårå ca mediul så fie destul de puternicpentru a le înfrânge, sau a le devia, numai atunci suntdate condi¡iile care så favorizeze activitatearevolu¡ionarå. Tendin¡ele individului au, numai în cazulacesta, toate ¿ansele så agite ¿i så zguduie via¡a socialå.Individul gåse¿te oarecum, în acest caz, condi¡iiavantajoase de luptå contra mediului potrivnic voin¡eisale. Ideile în care se îmbracå impulsivitatea ¿i voin¡asa de dominare gåsesc råsunet, sunt propagate. Dacåopozi¡ia mediului social cedeazå, victoria este de partearevolu¡ionarului. ¥n ce consistå înså mediul social în cazul de fa¡å? Mediul social consistå în legile ¿i a¿ezåmintelepublice, care normeazå activitatea tuturor membrilorsocietå¡ii. Mediul social se constituie din suma regulilorcare se impun, oarecum pe cale de constrângere,conduitei individului. ¥n acest în¡eles, înlåuntrul såu intråa¿ezåmintele de stat, morala ¿i obiceiurile recunoscute¿i practicate. Fa¡å de personalitatea individului, acest mediu so-cial reprezintå ceea ce sunt deprinderile câ¿tigate dinexperien¡a trecutului în con¿tiin¡a låuntricå a fiecåruiindivid în parte. Cu deosebirea numai cå, pe cânddeprinderile câ¿tigate în con¿tiin¡a individualå råmânpentru totdeauna subiective ¿i individuale, elementelemediului social se întrupeazå în lucruri concrete,exterioare, ¿i la formarea lor coopereazå activitatea maimultora.
  • 128 / Constantin Rådulescu-Motru Influen¡a mediului social este apoi analoagåreflec¡iei pe care o întâlnim în con¿tiin¡a individualå.Ea poate fi puternicå sau slabå, întocmai cum este ¿iinfluen¡a reflec¡iei. ¥n consecin¡å ea înfrânge, deviazåsau contrazice fårå succes manifestårile individului,întocmai cum înlåuntrul con¿tiin¡ei individualedeprinderile câ¿tigate înfrâng, deviazå sau sunt biruitede reprezentårile impulsive, care tind så se realizeze înactul extern, voluntar al individului. Fiecare membru al unei societå¡i este constrânsså-¿i adapteze activitatea sa a¿ezåmintelor, legilor ¿iobiceiurilor care constituie mediul social. Aceaståconstrângere, în unele cazuri, nu este deloc sim¡itå deindivid. Ea se efectueazå fårå så provoace con¿tiin¡aindividului, prin puterea uzului ¿i a tradi¡iei. ¥n acestecazuri nu avem nici o urmå de activitate revolu¡ionarå.Individul este supusul ordinii sociale existente, fiindcåo socote¿te pe aceasta prea puternicå pentru a oînfrânge. De obicei, în aceste cazuri, individul arecredin¡a cå ordinea socialå este desåvâr¿itå de o puteresupraomeneascå, care nici nu se discutå, nici nu secontrazice. Revolu¡ia, în asemenea cazuri, este inutilå,¿i de aceea ea nu se produce. Fiecare se supunea¿ezåmintelor ¿i legilor, socotite a fi de origine sfântå. Istoria ne vorbe¿te de timpul în care societå¡ileomene¿ti cuno¿teau aceastå stare de spirit. Chiar ¿iprimele începuturi ale popoarelor europene au trecutprin aceastå stare. Så o numim cu denumirea mai desobi¿nuitå, starea teologicå a societå¡ilor. Curând dupå aceastå stare înså, pasivitateaindividualå fa¡å de mediul social scade. Comer¡ul,amestecul raselor, dezvoltarea ¿tiin¡elor ¿i artelor etc.contribuie så slåbeascå autoritatea absolutå aa¿ezåmintelor ¿i a legilor stabilite de tradi¡ie. Totu¿iprestigiul acestora se men¡ine. Con¿tiin¡a individuluivede multå vreme într-însele oglindirea unor interese
  • PSIHOLOGIA POPORULUI ROMÂN / 129superioare celor ale sale. ¥n practicarea acestora¿ezåminte ¿i legi, individul simte, instinctiv, cå î¿i auobâr¿ia sentimentele sale altruiste ¿i sociale. Inteligen¡aîl lumineazå adeseori asupra conflictului latent careexistå între interesele ¿i aspira¡iile sale ¿i întrea¿ezåmintele ¿i legile ordinii sociale, dar îndemnurilecare ar putea izvorî din aceste lumini ale inteligen¡eisunt contrazise de pornirile inimii. Sentimentulpatriotismului, al religiozitå¡ii, al onoarei cetå¡ene¿ti îlîmpiedicå så dea ascultare pornirilor sale egoiste. Aceasta este starea obi¿nuitå a societå¡ilor culte.Epoca tragicå a revolu¡iilor adânci, mari ¿i generoase.Convingerile individuale în luptå cu autoritateainstitu¡iilor. Izbucnirea conflictului acut, când institu¡iileau pierdut flexibilitatea cerutå de împrejuråri; evolu¡iasocialå lentå, dar nu fårå sacrificii individuale, cândinstitu¡iile au încå vigoarea cerutå pentru o nouåadaptare la via¡å.... ¥n aceastå stare a societå¡ilor, revolu¡iile sunt uneoriun simptom al sånåtå¡ii. Zguduirile ce le produc suntviolente ¿i în multe privin¡e distrugåtoare. Din fericireînså distrugåtoare pentru ceea ce trebuia så se distrugå.Elementele sånåtoase råsar mai puternice dupå trecerealor. Acestea reconstituie din nou autoritatea mediuluisocial, ¿i garanteazå încå pentru multå vremedezvoltarea societå¡ii ¿i a culturii. Este inutil a aduna exemple pentru ilustrareaacestor revolu¡ii, cåci fiecare cititor ¿i le poate memoradin diferitele capitole ale istoriei universale. Citirea acestor capitole ne-a ¿i deprins så judecåmrevolu¡iile cu bunåvoin¡å ¿i så-l admiråm cu entuziasmpe revolu¡ionar. Mai ales revolu¡iile såvâr¿ite îndomeniul moralei ne-au devenit scumpe. Lor le datoråmîn mare parte cultura noastrå de aståzi. Astfel, în rândul acestor revolu¡ii, gåsim mi¿careafilosoficå elinå, care culmineazå în activitatea unui
  • 130 / Constantin Rådulescu-MotruSocrate ¿i Platon; revolu¡ia cre¿tinismului (în care ceaprecedentå intrå ca o mi¿care pregåtitoare); izbucnireasentimentului cavaleresc pentru femeie în Evul Mediu;reforma religioaså întreprinså pentru emancipareacon¿tiin¡ei de Calvin ¿i Luther etc., pentru a nu amintidecât pe cele mai importante acte din istoria omenirii. Dacå toate ar avea natura ¿i scopul acestora! Dinnenorocire, ele sunt rare, rare de tot. Trama obi¿nuitåa istoriei nu o constituie ele. Apoi, cei ce urzesc aceste mari revolu¡ii, sunt eiexclusiv numai revolu¡ionari? Nu sunt ei oare prin excelen¡å ¿i oameni de ordine,oameni aducåtori de o ordine mai bunå ¿i mai durabilå? ¥n adevår, în toate revolu¡iile indicate mai sus,precum ¿i în altele de felul lor în domeniul politic ¿isocial, faptul brut pe care îl constatåm noi este conflictuldintre interesele ¿i aspira¡iile individului, sau indivizilor,¿i mediul social în care ace¿tia tråiesc. Acest fapt brutnu constituie înså întreaga revolu¡ie. Deasupra lui seînal¡å un ideal, care nu-¿i gåse¿te împåcarea în mediulexistent. For¡a idealului sus¡ine conflictul. Dacå individulluptå pentru interesele ¿i aspira¡iile sale, aceasta o facepentru cå este convins cå interesele ¿i aspira¡iile salesunt impuse de idealul cel nou. Con¿tiin¡a lui nudezaprobå a¿ezåmintele ¿i legile existente, pentruprejudiciul pe care acestea îl aduc intereselor salepersonale, cåci, de cele mai multe ori, aceste interesenici nu intrå în conflict direct cu ordinea socialåconsfin¡itå de mediu; con¿tiin¡a lui dezaprobå ordineasocialå pentru cå în aceasta nu-¿i poate gåsi o realizareidealul såu! Acest ideal poartå în sine un nou criteriu de judecatå,o nouå scarå de valori morale ¿i sociale. Ceea ce erabun mai înainte este acum råu, ¿i ceea ce era råu, estebun. Idealul nou schimbå logica min¡ii ¿i a inimii.
  • PSIHOLOGIA POPORULUI ROMÂN / 131 ¥n aceste momente, nu conflictul direct de intereseconstituie caracterul revolu¡iei, ci conflictul între ceeace individul crede cå este în interesul tuturor ¿i prinurmare ¿i al såu, ¿i între ceea ce el vede realizat înordinea socialå existentå. Dacå interesele personale alerevolu¡ionarului reu¿esc sau nu este un lucru secundar.Lucrul principal este cå idealul reu¿e¿te, ¿i, la adåpostulacestui ideal, interesele ¿i aspira¡iile indivizilor ce vorveni dupå revolu¡ionar î¿i vor gåsi satisfac¡ie. Autoritateamediului social råmâne ¿i dupå revolu¡ie ne¿tirbitå.Prestigiul ordinii sociale råmâne în fond acela¿i. Astfel, o revolu¡ie cum fu cea filosoficå elinågone¿te anumite concep¡ii ¿i obiceiuri morale, dar înfond întåre¿te sentimentul con¿tiin¡ei morale; altårevolu¡ie, cre¿tinismul, schimbå practica religiei, darreînnoie¿te ¿i då rådåcini mai adânci religiozitå¡ii înse¿i;altå revolu¡ie iarå¿i, revolu¡ia cea mare francezå, din1789, schimbå bazele organizårii politice ¿i economice,dar are ca rezultat o cre¿tere în for¡ele de produc¡ie alepoporului întreg francez etc. Toate revolu¡iile mari auadus o întårire a ordinii ¿i, prin aceasta, o cre¿tere aenergiei sociale. Semnul extern ¿i distinctiv, dacå voim acum så-lcåutåm pentru toate aceste revolu¡ii, îl gåsim înînmul¡irea îndatoririlor sociale. Dupå fiecare revolu¡ie mare istoricå, numårulîndatoririlor sociale cre¿te, ¿i cu acesta se lårge¿te ¿iadaptarea con¿tientå a individului la mediul social. A¿as-a întâmplat dupå toate revolu¡iile amintite. Cre¿tinismul, cea mai însemnatå revolu¡ie dinistoria omenirii, a adus sporul cel mai mare în numårulîndatoririlor. Dar cu acesta ¿i norma de adaptare idealå:„Iube¿te pe aproapele tåu...“ Prin acest rezultat se leagå în mod intim revolu¡iileistorice cu progresul culturii în genere. Cåci cultura uneisocietå¡i nu este decât exteriorizarea îndatoririlor ce ¿i
  • 132 / Constantin Rådulescu-Motrule impune con¿tiin¡a indivizilor. Numårul îndatoririlorindicå nivelul culturii. Acesta este rezultatul revolu¡iilor mari binefåcåtoare. Dacå aceste revolu¡ii ar fi singurele pe lume, nu arfi epitet mai dorit decât acela de revolu¡ionar! Oameniiiubitori de progres ar fi to¡i în rândul revolu¡ionarilor! Dar natura e zgârcitå când este så condi¡ionezefapte mari ¿i generoase. Revolu¡iile de felul celornumårate mai sus sunt rare, una la mai multe secole ¿ila cotitura drumurilor mari istorice. Alåturi, sau mai bineîntre ele, sunt cele numeroase din fiecare secol, ¿i dinfiecare sfert de secol; sunt cele dintre care câte unamåcar apucå så o observe fiecare muritor în via¡a sa;sunt revolu¡iile obi¿nuite în care tipul revolu¡ionaruluide profesie domne¿te netulburat. Aceastå categorie de revolu¡ii am avut-o ¿i noi învedere în partea de început a studiului nostru. ªi la ea ne întoarcem acum din nou. Care sunt condi¡ile de producere ale acestorrevolu¡ii, din ultima categorie? Cu un cuvânt, caracterizarea acestor condi¡ii, dupåpårerea noastrå, s-ar putea rezuma în lipsa idealului,care joacå un a¿a de mare rol în revolu¡iile mari istorice. Idealul, în via¡a socialå, întocmai ca ¿i con¿tiin¡aclarå în sufletul individului, are o luminå intermitentå,¿i fixarea lui este totdeauna laborioaså. El constituie,în genere, cea mai roditoare såmân¡å pentru culturaunei societå¡i; dar cu condi¡ia ca terenul în care sesåde¿te så fie prielnic. Pe un teren neprielnic, såmân¡aidealului råmâne fårå rod. ¥n societå¡ile în care prestigiul intereselorsuperioare de neam ¿i patrie a dispårut sau nu s-a ridicatniciodatå la o valoare realå, unde sentimentul ordiniisociale nu s-a impus nici prin autoritatea cultului religios,nici prin autoritatea a¿ezåmintelor publice civile, undedomne¿te credin¡a cå legile ¿i a¿ezåmintele publice se
  • PSIHOLOGIA POPORULUI ROMÂN / 133schimbå dupå interesele vremelnice ale indivizilor,singurii care, în baza unui contract consim¡it între ei,sunt fondatori, executori ¿i exploatatori ai bunurilorsociale;... în asemenea societå¡i nu este un terenprielnic pentru ideal. Lipse¿te în mediul acestor societå¡imateria asimilatoare, care så facå în a¿a fel ca idealulså prindå rådåcini. Idealul prosperå în societå¡ile unde existå cultuldatoriei morale, unde planeazå peste intereseleactualitå¡ii grija zilei de mâine, râvna de a continua cudemnitate via¡a zilei de ieri! Toate societå¡ile în care nu se prezintå un terenprielnic pentru încol¡irea idealului nu cunosc decâtrevolu¡iile din ultima categorie, adicå revolu¡iile fåråideal. ªi aceste din urmå revolu¡ii sunt, precum ziceam,foarte numeroase. Condi¡iile lor sunt determinate deoscila¡iile intereselor individuale ¿i egoiste, oscila¡iifoarte numeroase ¿i ele, la rândul lor, fiindcå sunt de-terminate de apetiturile de consuma¡ie ale indivizilor.Apetiturile au un orizont foarte vast. Sufletul omenesc cunoa¿te dorin¡a de a consumaînainte de a o cunoa¿te pe aceea de a produce. Dorin¡ade a produce vine cu anevoie ¿i cu mari sacrificii. Omullåsat în voia lui este, înainte de orice, un animal cuapetituri de consuma¡ie. ¥nfrânarea apetiturilor vine numai treptat, o datåcu råspândirea culturii; cu obi¿nuin¡a suportåriiîndatoririlor sociale. A¿ezåmintele publice, legile mo-rale ¿i civile sunt tot atâtea bariere ridicate contraapetiturilor animale. Idealul, în sfâr¿it, este simbolul negårii apetitului.¥n schimb, a¿ezåmintele publice, legile morale ¿i civile,cultul idealului sunt tot atâtea îndemnuri pentrusus¡inerea dorin¡ei de a produce. Revolu¡iile fåcute sub conducerea idealului suntrevolu¡ii de „produc¡ie“. Rezultatul lor este o cre¿tere
  • 134 / Constantin Rådulescu-Motrude energie socialå. Revolu¡iile neconduse de ideal suntrevolu¡ii de „consuma¡ie“. De pe urma lor nu rezultånici un spor în energia socialå. Dar aceste din ur må revolu¡ii sunt foartenumeroase, negre¿it; cåci nesfâr¿it este numårulmotivelor de a fi cineva nemul¡umit cu cota sa deconsuma¡ie. Nu are cineva decât så priveascå în jurulsåu, ¿i ori¿ice inegalitate våzutå se poate transformaîntr-un motiv de nemul¡umire. „Pentru ce tu ¿i nu eu?“„Pentru ce tu bogat, ¿i eu sårac?“ „Pentru ce tu cuonoruri ¿i eu fårå?“ „Cel pu¡in så avem cu to¡ii în modegal, dacå nu se poate ca eu, asupritul de pânå acum,så am mai mult“... Iatå dar în societå¡ile fårå culturå adâncå destulemotive pentru revolu¡ie. Ideea egalitå¡ii ¡ine loculidealului. ªi în chipul cel mai logic, cåci ideea egalitå¡iieste aplicabilå numai la interesele individuale. Aplicatåla interesele superioare de neam ¿i patrie ea cuprindeun nonsens. Nu se cumpånesc prin coloane statisticeasemenea interese! Dar la interesele individuale, da;pentru acestea nu existå o idee mai potrivitå... Revolu¡iile lipsite de conducerea idealului suntconduse de ideea egalitå¡ii. ¥n mediul lor autoritateaa¿ezåmintelor publice este ¿tearså, sau reduså laautoritatea indivizilor care le reprezintå. Uneori chiarindivizii sunt proprietarii a¿ezåmintelor. Legile ¿idemnitå¡ile pre¡uiesc nu prin rolul ce ar trebui så-l aibåîn realizarea intereselor superioare, ci prin ceea ce elepot aduce indivizilor, prin cât renteazå acestora. Toatesunt acum reduse la o måsurå comunå. Revolu¡iile audrept scop o mai bunå distribu¡ie. Rezultatul lor: o maiplinå consuma¡ie în stomacurile mai multora. Istoria ne vorbe¿te ¿i despre aceste revolu¡ii. Legåsim mai ales prin capitolele care descriu decaden¡apopoarelor. Adesea ele sunt confundate cu fapte debrigandaj ordinar ¿i cu sedi¡iunile criminale. Totdeauna
  • PSIHOLOGIA POPORULUI ROMÂN / 135înså le gåsim petrecându-se dupå acela¿i plan. Planulpe care îl indicå dinamica apetiturilor: linia de minimårezisten¡å pentru satisfacerea acestora. Ori¿ice societate, fårå deosebire de raså, sau detrecut, poate deveni teatrul unor asemenea revolu¡ii.Este îndeajuns ca înfrânarea ce o exercitå cultura såscadå, sau, ceea ce revine la aceea¿i, ca exaltareaapetiturilor individuale så creascå, pentru ca primacondi¡ie favorabilå de producere så fie datå. Condi¡iilecelelalte vin mai cu u¿urin¡å. Asocierea celor interesa¡io aduc aproape instinctiv împrejurårile, când ea nu emai dinainte în stare latentå. Convertirea mul¡imiipentru a opera faptele råmâne în sarcina tempera-mentelor revolu¡ionare, sau, în societå¡ile mai båtrâne,în sarcina revolu¡ionarilor de profesie, care, ¿i unii ¿ial¡ii, se achitå de rolul lor. Ideile de propagandå suntsugerate pe de-a-ntregul de jocul imaginilor careînso¡esc via¡a emo¡ionalå. Ele se pot prevedea de maiînainte, ¡inând seamå de coeficientul de culturå cares-a asimilat în mentalitatea fiecårei societå¡i. A¿a,locuitorii revolta¡i din cetå¡ile Antichitå¡ii preferådeclama¡iile patriotice – grecii mai ales erau sensibilila ideea de trådare –, locuitorii ¡årilor moderne preferåimaginile din Biblie ¿i cu deosebire sunt neråbdåtori såajungå ziua din urmå, ziua de judecatå, în care såracule alåturi de bogat. Logica este în toate timpurile aceea¿i.Alegerea cuvintelor în care ea se îmbracå nu creeazåprea multe dificultå¡i, ¿i în sine este ¿i de pu¡inåimportan¡å. Societå¡ile inculte se pot mul¡umi ¿i cugesturi, când nu pot pricepe cuvintele... Conchidem. Condi¡iile care favorizeazå producerea uneirevolu¡ii nu trebuie cåutate a¿adar decât în alcåtuireasocietå¡ii înså¿i, ¿i nu în provocårile indivizilor. Individul,prin activitatea sa, este totdeauna provocator.
  • 136 / Constantin Rådulescu-MotruInteresele, aspira¡iile fiecårui membru al societå¡ii sunttot atâtea provocåri pentru schimbarea alcåtuirii sociale.Revolu¡ia înså nu se produce decât atunci când aceaståalcåtuire este viciatå, când ea nu rezistå, sau nu deviazåîn profitul tuturor cursul intereselor ¿i aspira¡iilor fiecåruiindivid izolat. Când alcåtuirea societå¡ii este sånåtoaså, activitateaindividului are prin dânsa o îndrumare fireascå.Autoritatea legilor ¿i a¿ezåmintelor publice constrângepe individ så fie în serviciul intereselor superioare. Chiar¿i atunci când aceastå autoritate nu protejeazåîndeajuns interesele individului, totu¿i, prin aceea cåea se ridicå în fa¡a individului, îl constrânge pe acestaså reflecteze, ¿i prin aceasta îl înal¡å suflete¿te.Revoltatul contra unei autoritå¡i recunoscute simtetrebuin¡a unui ideal pe care så se sprijine. Iar izbândaidealului aduce dupå sine o alcåtuire socialå superioarå. Dimpotrivå, când interesele ¿i aspira¡iile individuluinu gåsesc în fa¡a lor o autoritate recunoscutå, cândlegile ¿i a¿ezåmintele publice sunt scåzute la rolul demijloace pentru câ¿tiguri personale, atunci condi¡iilefavorabile pentru revolu¡ie sunt permanente. ¥nså¿ifunc¡ionarea acestor legi ¿i a¿ezåminte, astfeldegradate, constituie o provocare permanentå. Fiecaremembru al societå¡ii voie¿te så subordonezefunc¡ionarea acestora interesului såu. Lupta politicå secoboarå ¿i ia caracterul unei lupte de interese. Cetå¡enii,pierzând orice respect de autoritate, declarå pe fa¡ånesupunere. ¥ntocmai cum, în timpuri de crizå,procedeazå lucråtorii fa¡å de patroni, a¿a ¿i cetå¡eniifa¡å de stat: pun la cale greve ¿i demonstra¡ii; iauangajamente de a nu ¡ine seamå de legi. Revolu¡ia epermanentå, în ceea ce prive¿te starea sufleteascå,realå, a societå¡ii. ¥n ceea ce prive¿te aparen¡a, este ochestiune de apreciere. Unii voiesc så aplice în acestecazuri un criteriu bazat pe statisticå, ¿i gåsesc cå
  • PSIHOLOGIA POPORULUI ROMÂN / 137revolu¡ia este manifestå numai atunci când s-au ucisun numår x de persoane, ¿i s-au distrus un numår x decase. Evident cå ¿i acest criteriu î¿i are importan¡a sa.Dar nu atât pentru societatea înså¿i în mijlocul cåreiase desfå¿oarå revolu¡ia, cât pentru stråini, ¿i, în primulrând, pentru vecini... Dupå complexul condi¡iilor determinante, revolu¡iaeste de douå feluri. Câteodatå, în cazurile cele rare, eaeste o precipitare în succesiunea evenimentelor, otrecere bruscå, totu¿i explicabilå istorice¿te, de la oordine socialå la altå ordine socialå, în genere superioarå.¥n aceste cazuri, revolu¡ia este suflete¿te determinatåde un ideal. ¥n alte cazuri înså, ¿i în cele mai numeroase,revolu¡ia consistå în simpla dezorganizare a vie¡ii uneisocietå¡i, prin nimicirea autoritå¡ii lucrului public. ¥naceste cazuri nu se poate vorbi de o precipitare aevenimentelor, ci, cel mult, ca de o întâmplare fericitå,de o stagnare. Firul istoric nu se continuå decât alåturi¿i împreunå cu continuitatea autoritå¡ii. Deosebirea întreaceste douå feluri de revolu¡ie se regåse¿te de altfel ¿iîn cuprinsul vie¡ii suflete¿ti a fiecårui individ în parte. Modificårile bru¿te în bine ale caracterului,revolu¡iile propriu-zise, nu se opereazå decât prinmijlocirea unei con¿tiin¡e intense, prin sus¡inerea uneiîncordåri neobi¿nuite. Modificårile înså nenorociteproduse asupra caracterului prin boalå, infectarea sauintoxicarea substratului fizic nu constituie o revolu¡iepropriu-ziså, ci o simplå dezorganizare, provenitå dinatrofia centrilor nervo¿i însårcina¡i cu func¡iuneacontrolului. ¥n urma primelor modificåri, a aceloraproduse prin înrâurirea unei con¿tiin¡e intense, conduitaindividului e schimbatå, dar nu schimbatå ¿idezordonatå, cum este în urma modificårilor din a douacategorie. Revolu¡ia, ca så fie privitå ca un bine în via¡a uneisocietå¡i, trebuie så fie totdeauna o renova¡ie.
  • ANEXÅ C. RÅDULESCU-MOTRU* NICOLAE BAGDASAR C u oarecare aprehensiuni am început, prinnoiembrie 1918, dupå ce abia må înscrisesem laUniversitate, så ur mez cursul de psihologie alprofesorului C. Rådulescu-Motru. Fåcusem råzboiul ¿imai påstram în suflet ura nu numai împotriva nem¡ilor,contra cårora luptasem pe front, ci ¿i împotriva acelorromâni – a germanofililor, cum li se spunea atunci –care, în timpul neutralitå¡ii ¡årii noastre, din 1914 pânåîn 1916, î¿i manifestaserå simpatiile pentru nem¡i ¿imilitaserå pentru intrarea noastrå în råzboi alåturi de* Din Portrete („C. Rådulescu-Motru, I. Petrovici, P.P. Negulescu, D. Gusti, T. Vianu, M. Florian, Nae Ionescu“, precum ¿i „N. Bagdasar“ de C. Giorgiade), manuscris pregåtit pentru tipar de d-na Ecaterina Bagdasar. Despre situa¡ia manuscriselor postume ale lui N. Bagdasar am relatat în „Revista de filosofie“, nr. 3/1993, p. 287. ¥n legåturå cu afirma¡ia cå Rådulescu-Motru „a ¡inut så protesteze împotriva calificårii concep¡iei sale filosofice ca idealistå“ trebuie så ¡inem cont de contextul în care tråia ¿i pe care nici Bagdasar însu¿i nu-l putea eluda. ¥n fond, pentru Rådulescu-Motru formula „personalism energetic“ spunea totul! (Al. B.).
  • 140 / Constantin Rådulescu-Motruei sau care, sub ocupa¡ie, se puseserå în slujbalor. N-a¿ putea spune prin ce ac¡iuni personaleC . Rådulescu-Motru î¿i atråsese epitetul infamant degermanofil ¿i nici din ce cauze apoi, dupå înfrângereaarmatei noastre în toamna anului 1916 ¿i retragerea eiîn Moldova, råmas în Bucure¿ti, fiindcå so¡ia îi fusesebolnavå, a fost ridicat din ordinul comandamentuluitrupelor bulgare de ocupa¡ie ¿i deportat în Bulgaria. ªtiuînså cå el acceptase så candideze pe listele guvernuluiMarghiloman – un guvern impus de nem¡i în primåvaraanului 1918 ¿i detestat de opinia publicå –, cå fuseseales deputat sub ocupa¡ie ¿i cå primise ¿i postul de di-rector al Teatrului Na¡ional din Bucure¿ti, fapte care, dupåînfrângerea puterilor centrale ¿i izgonirea trupelor ger-mane din ¡arå, în toamna anului 1918, îi creaserå dinpunct de vedere politic o situa¡ie dificultoaså. Dar de la primele lec¡ii, aprehensiunile au începutså se risipeascå. Felul såu de a fi ar fi neutralizat înadevår orice ostilitate. Ba îmi amintesc ce indignat amfost când, peste câteva såptåmâni, la una din lec¡iilesale, un ins, care dupå vârstå nu pårea a fi student –avea, în orice caz, cu mult peste 30 de ani – ¿i careståtea în banca întâi, s-a sculat ¿i a påråsit ostentativsala, declarând în auzul tuturor: „Tot mai men¡ionåmpe nem¡i, nu ne-am såturat de ei“, când C. Rådulescu-Motru pronun¡ase numele lui W. Wundt. Dascålul ¿i-a påstrat calmul, s-a fåcut cå nu l-aobservat ¿i ¿i-a continuat lec¡ia. Insul, care era probabilconvins cå fåcuse un gest patriotic ¿i cå prin aceasta î¿ilini¿tise con¿tiin¡a, n-a mai reapårut dupå aceea. ¥nalt, drept ca o lumânare, bine fåcut, cålcândapåsat ¿i sigur de sine, C. Rådulescu-Motru fåceaimpresia unui om voluntar ¿i energic. Avea o figurårotundå, o frunte latå, purta atunci o musta¡å în furculi¡å¿i fiindcå nu apåruserå încå ochelarii moderni cu rame¿i cu bra¡e din baga, purta ochelari care se prindeau de
  • PSIHOLOGIA POPORULUI ROMÂN / 141baza nasului ¿i care, ca så nu cadå ¿i så se spargå, erauagå¡a¡i de un ¿nur negru petrecut pe dupå ureche ¿iprins el însu¿i de un nasture al vestei. Ochii, de o culoareimpreciså, erau mici ¿i nu exprimau atât calitå¡iintelectuale – acuitate, perspicacitate, vivacitate de spirit– cât însu¿iri morale, blânde¡e ¿i bunåtate. (Abia multmai târziu, la båtrâne¡e, el mi-a mårturisit cå toatå via¡anu s-a servit decât de ochiul drept, cåci cel stâng, careera pu¡in mai mic, nu func¡ionase niciodatå). Totdeaunaîngrijit îmbråcat, el purta, la buzunarul exterior dinstânga al hainei, col¡ul batistei scos în afarå. Tonul vociisale dezmin¡ea prima impresie, de energie, pe care ofåcea înfå¡i¿area sa fizicå. Vorbea calm, fårå a cåuta såfacå efect, så impresioneze, fårå a recurge la inflexiunivocale, fårå a-¿i modula vocea, fårå a sublinia printimbru ideile principale, dar ¿i fårå a se abate de lasubiect prin digresiuni nelalocul lor. De asemenea, nu-¿iagrementa cursul, pentru a mai descre¡i frun¡ileauditorilor, cu glume ¿i spirite. C. Rådulescu-Motru nuera un orator. Dar tot ce spunea era interesant ¿i nou.Cursul såu era numai substan¡å. Cåci C. Rådulescu-Motru se ¡inea constant la curent cu cercetårile, rarîntâmplându-se så-i scape vreo lucrare de un interesreal pentru ceea ce-l interesa. Cår¡i, reviste, ziare îlinteresau în måsura în care putea gåsi în ele ceva înlegåturå cu problemele pe care ¿i le punea. Dupå ce î¿i luase licen¡a în drept ¿i filosofie laUniversitatea din Bucure¿ti, C. Rådulescu-Motru plecaseså-¿i continue studiile în stråinåtate. El s-a dus întâi laParis, de acolo a trecut la München, de la München laLeipzig, unde ¿i-a dat în 1893 doctoratul cu W. Wundt,care se bucura de un renume mondial. ¥n stråinåtate,el n-a dus o via¡å strâmtoratå, cåci tatål såu îi trimitea,a¿a cum îmi povestea el odatå, 600 mårci pe lunå, osumå care mi se pårea exorbitantå, când må gândeamcå eu, ca student în Germania, nu-mi putusem permite
  • 142 / Constantin Rådulescu-Motruså tråiesc cu mai mult de 120 mårci pe lunå. El primiseca student cam atât cât era pe atunci salariul unuiprofesor universitar german. ¥ntors în ¡arå, el se prezintå în 1895 la concursulpentru ocuparea catedrei de istoria filosofiei laUniversitatea din Ia¿i, dar nu reu¿e¿te, din cauzå cåTitu Maiorescu sprijinea cu ardoare pe contracandidatulsåu, P.P. Negulescu, care nu era decât un simplulicen¡iat. A fost apoi numit conferen¡iar de istoriafilosofiei antice ¿i de esteticå la Universitatea dinBucure¿ti (1897), apoi profesor de psihologieexperimentalå (1900), iar prin reorganizarea sec¡iei defilosofie a facultå¡ii, el devine titularul catedrei depsihologie, logicå ¿i teoria cuno¿tin¡ei (1909). Date fiind sârguin¡a ¿i con¿tiinciozitatea pe care lepunea în pregåtirea cursurilor, C. Rådulescu-Motru afost unul din pu¡inii profesori care ståpâneau cucompeten¡å suveranå mai multe disciplinefilosofice. Foarte instruit ¿i mereu la curent cucercetårile, C. Rådulescu-Motru nu era pedant, nufåcea caz de erudi¡ia sa, expunând ideile cele mai noicu naturale¡e, fåcând abstrac¡ie de sine, ca ¿i când ar fivrut så spunå: „Nu-i mare greutate så le posezi, oricinepoate så ¿i le aproprie“. ªtia prea multå carte, ceea ceîl dispensa så impresioneze prin ¿tiin¡a sa de carte.Cuno¿tin¡ele ¿i le etaleazå de obicei acei care au preapu¡ine ¿i vor så arate cå au multe! La fiecare problemåel dådea bibliografia celor mai importante lucråri, fåråînså a face el însu¿i caz de ea, cum fåceau acest lucrual¡i profesori. Era afabil ¿i prietenos cu studen¡ii,stându-le bucuros la dispozi¡ie cu informa¡iile de careaveau nevoie. La seminarii, nu-i întrerupea pe vorbitorioricât s-ar fi îndepårtat de subiect ¿i oricât ar fi divagat– ceea ce se întâmpla uneori – manifestând o deplinåîn¡elegere pentru îndråznelile lor juvenile, preferândså le permitå a spune ¿i enormitå¡i decât så-i intimideze
  • PSIHOLOGIA POPORULUI ROMÂN / 143¿i deprime. La sfâr¿it, calm ¿i blând, menajând pe de oparte, încurajând pe de alta, el aråta cum se punproblemele ¿i cum se rezolvå. ¥¿i fåcea cursurile ¿i î¿i¡inea seminariile cu o con¿tiinciozitate exemplarå. Chiarcând era deputat sau senator – ¿i Camera ¿i Senatul î¿i¡ineau ¿edin¡ele dupå-amiazå, ¿i dupå-amiazå î¿i avea¿i C. Rådulescu-Motru orele de curs ¿i de seminar – elnu-¿i neglija catedra. Iar când se întâmpla ca din mo-tive de for¡å majorå så lipseascå, avea grijå så punå peun asistent så-i ¡inå locul sau î¿i fåcea orele respectiveîn alte zile. ¥n via¡a sa, catedra a jucat primul loc; a fosttotdeauna întâi profesor ¿i în al doilea rând ¿i-a våzutde alte treburi. Con¿tiinciozitatea pe care o punea în¡inerea cursurilor ¿i a seminariilor, C. Rådulescu-Motruo punea ¿i în citirea lucrårilor scrise de seminar, alucrårilor scrise la examenele par¡iale, a tezelor delicen¡å. Personal le citea ¿i le nota, nu fåcea ca al¡iprofesori, care îi însårcinau pe asisten¡i så le citeascå¿i så le aprecieze. Am urmat cursul de psihologie al lui C. Rådulescu-Motru numai un an, fiindcå pe studen¡ii care nu-¿ialegeau psihologia ca materie principalå la licen¡åregulamentul numai la atât îi obliga. La seminarii, unde,înainte de examene, se afirmå studen¡ii, nu m-amremarcat în ochii såi, fiindcå, fiind abia în anul I ¿iposedând prea pu¡ine cuno¿tin¡e în materie, nu aveamcurajul så iau cuvântul de teamå de a nu spune vreoprostie ¿i a må compromite, mai ales cå la acela¿i semi-nar participau ¿i studen¡i din anii superiori. Apoi,întâmplarea a fåcut ca, scriind o lucrare de seminar, pecare n-a mai fost timp s-o citesc în seminar, pe careC. Rådulescu a citit-o acaså, el s-o considere atât debunå, încât mi-a contat-o ¿i ca examen de fine de an ¿imi-a ¿i premiat-o. O astfel de apreciere l-ar fi fåcut poatepe un alt tânår så se apropie mai mult de un asemeneaprofesor. Eu înså sim¡eam mai mare atrac¡ie pentru
  • 144 / Constantin Rådulescu-Motrusociologie ¿i istoria filosofiei ¿i m-am bucurat cåscåpasem atât de u¿or de psihologie – fårå så-mi fi datseama atunci cå voi påråsi facultatea, în detrimentulmeu, cu cuno¿tin¡e foarte lacunare de psihologie (pecare a trebuit så mi le completez mult mai târziu). M-ammai întâlnit cu C. Rådulescu-Motru ca profesor pestetrei ani, la examenul de licen¡å. ¥mi alesesem ca materiisecundare la acest examen logica ¿i estetica, ¿i cum elera ¿i profesor titular de logicå, am dat cu el examenulsecundar de logicå. Spre surpriza mea ¿i a colegilor careasistau, C. Rådulescu-Motru a considerat cå råspunsulmeu la prima întrebare pe care mi-a pus-o îl dispenseazåa-mi mai pune alte întrebåri ¿i mi-a dat nota cea maimare. Examenul nu durase decât câteva minute. ¥mi vinegreu så cred cå el î¿i mai adusese aminte cu acest prilejde numele meu în legåturå cu lucrarea de seminar pecare o premiase cu trei ani mai înainte! La câteva luni dupå examenul de licen¡å, adicå întoamna anului 1922, am plecat la studii în Germania ¿i,cum nu aveam veleitå¡i universitare, n-am cultivat rela¡iilecu fo¿tii mei profesori universitari; cum de la plecareluasem hotårârea fermå de a nu publica nimic filosoficînainte de a må pregåti serios, n-am colaborat,cât timpam stat în Germania – cu excep¡ia câtorva articole în„Societatea de mâine“, cu al cårui director eram prieten– la nici o revistå româneascå, a¿a încât numele meun-a circulat ¿i n-a putut fi cunoscut. Am început så-l cunosc îndeaproape dupå ce m-amîntors în ¡arå ¿i m-am stabilit în Capitalå. Deoarece nu-miplace så må repet – am povestit aceste împrejuråri înaltå parte – må mul¡umesc så spun cå am ajuns maiîntâi în rela¡ii cu el, în calitate de secretar de redac¡ieal „Revistei de filosofie“ ¿i în curând dupå aceea încalitate de secretar al Societå¡ii Române de Filosofie,al cåror director, respectiv pre¿edinte, era el. Prinsârguin¡a cu care reu¿isem så scot regulat revista – ceea
  • PSIHOLOGIA POPORULUI ROMÂN / 145ce nu se întâmplase pânå atunci – ¿i så våd deîndatoririle societå¡ii, despre existen¡a cåreia nu seauzea pânå atunci decât când se comemora vreunfilosof, i-am câ¿tigat încrederea. ¥n primåvara anului1928, el îmi oferi un post de asistent la psihotehnicå –înfiin¡at de Ministerul Muncii – pe lângå catedra sa, ofertåpe care cu polite¡e, dar ¿i cu hotårâre am declinat-o,declarându-i deschis cå nu numai cå nu må pricep înmaterie, ci ¿i cå nu simt nici o plåcere så må ocup cuprobleme de psihotehnicå. Dar el a insistat cu atâtaståruin¡å, invocând ca argument faptul cå nu ar fi vorbadecât de un an – pânå când se va întoarce un tânårcare fusese trimis în stråinåtate så se specializeze – ¿icå dacå ar numi pe altcineva, riscå så nu mai poatåscåpa de el ¿i astfel postul så råmânå în cele din urmåîn posesiunea unui incompetent, încât a trebuit så ac-cept. M-a mi¿cat mult pårerea care ¿i-o fåcuse desprecaracterul meu ¿i am cedat. Peste un an, în primåvara anului 1929, tânårultrimis pentru specializare în psihotehnicå în Germaniase întorcea în ¡arå ¿i am fost bucuros så-i cedez locul,pe care-l de¡inusem mai bine de un an à contre coeur. ¥n vara anului 1929, se votase o lege prin care seintroducea examenul de admitere la universitå¡i, iar lafacultå¡ile de litere ¿i filosofie se crea ¿i anul preparator.C. Rådulescu-Motru îmi spuse încå de la începutul luiiulie: – ªtii cå în toamnå ia fiin¡å anul preparator ¿i m-amgândit så te propun pe d-ta pentru predarea cursuluide logicå. ¥¡i spun de pe acum, ca så-¡i pregåte¿ti dinvreme cursul. – Vå mul¡umesc foarte mult, domnule profesor, cåv-a¡i gândit la mine, i-am råspuns, dar nu pot primi. – Dar de ce? må întrebå el mirat. – Fiindcå nu vreau så vin în conflict cu Nae Ionescu.Predând logica la ceilal¡i ani, cu siguran¡å cå va avea
  • 146 / Constantin Rådulescu-Motrupreten¡ia s-o predea ¿i la anul preparator. ªirecomandându-må pe mine, o så considere aceasta ouzurpare a drepturilor lui ¿i o så creadå cå eu amma¿inat pe lângå dv. împotriva lui. ªti¡i cå Nae Ionescumai are ¿i un ziar. Låsa¡i-l pe el så facå logica ¿i la anulpreparator. – Nici nu må gândesc, îmi råspunse el cu hotårâre.Ce, så ¡inå ¿i la anul preparator câte o prelegere din anîn Pa¿ti ¿i så absenteze cu nemiluita? Dacå dumitale¡i-e fricå de el, atunci o så fac eu ¿i acest curs, ceea cem-ar împovåra prea mult. Pe Nae nu-l însårcinez cu¡inerea lui în nici un caz. Hotårârea lui neînduplecatå ¿i, mai ales, ideea dea face douå cursuri paralele, unul de psihologie ¿i altulde logicå, cu acela¿i numår de ore fiecare, ar fi fostfoarte greu la vârsta sa, m-au determinat så accept. ¥nsårcinarea mea cu acest curs nu reprezenta însåpentru mine o situa¡ie. Remunera¡ia era mai micå decâtjumåtate din salariul unei asistent universitar ¿i era plåtitåde facultate din fondul taxelor universitare încasate dela studen¡i; eram adicå diurnist. Dar m-am bucurat cåC. Rådulescu-Motru må avusese în aten¡ia sa. Nu am ¡inut înså atunci decât câteva luni. Prindecembrie, Ovid Densu¿ianu a fåcut un mare scandalîntr-o ¿edin¡å a consiliului profesoral pe motiv cå elcere de ani de zile så i se creeze un post de asistent ¿inu izbute¿te, în timp ce la alte catedre existåconferen¡iari care de¡in ¿i posturi de asisten¡i, încasând¿i salariile de asisten¡i, fårå a presta nici un serviciu.Ovid Densu¿ianu avea dreptate: faptul era în adevårscandalos. ªi consiliul profesoral a decis ca to¡iconferen¡iarii, care erau ¿i asisten¡i, så-¿i dea demisiiledin aceste posturi. ¥n aceastå situa¡ie erau la sec¡ia defilosofie Nae Ionescu ¿i Mircea Florian. La sfâr¿itul luidecembrie, C. Rådulescu-Motru må invitå într-odiminea¡å la el acaså ¿i îmi spuse:
  • PSIHOLOGIA POPORULUI ROMÂN / 147 – Nae ¿i-a dat demisia din postul de asistent ¿i m-amgândit så te numesc pe dumneata în locul lui. ªi, caså-i dåm o compensa¡ie, ar fi bine så-i cedezi logica dela anul preparator. Schimbul era pentru mine mai mult decât favorabil:întâi, fiindcå salariul era mai mult decât dublu, al doilea,fiindcå postul era bugetar, al treilea fiindcå îmi dådeaposibilitatea så scap de orele de suplinire de limbagermanå din învå¡åmântul secundar. Nu am ezitat nicio clipå så-l primesc, de¿i în momentul acela nu vedeamce utilizare puteam avea la o catedrå de psihologie,când specialitatea mea era istoria filosofiei, pe careeram hotårât så n-o abandonez. Dupå ce m-am despår¡it de C. Rådulescu-Motru,reflectând asupra schimbului, m-am mirat cå pe el nu-lmai preocupa problema cum va fi predatå logica la anulpreparator. Mi-am explicat aceastå schimbare cu faptulcå Nae Ionescu se supårase pe C. Rådulescu-Motru, cånu-l însårcinase cu cursul de logicå de la anul preparator¿i cå C. Rådulescu-Motru avea acum ocazia så-lîmbuneze. Dar din ianuarie pânå în iunie, Nae Ionescun-a fåcut decât câteva ore de curs, a¿a cum fåcea demai mul¡i ani ¿i cum a fåcut ¿i dupå aceea, cât timp afost profesor. Dupå recomandarea mea, am aflat cå unul dinprietenii lui C. Rådulescu-Motru intervenea insistent pelângå el så-i numeascå fiul în acest post, dar el n-a cedat,a rezistat, ceea ce, pentru cei ce-l cuno¿teau, a constituito surprizå. ªi astfel, împotriva a¿teptårilor mele, precum ¿i apregåtirii mele, am ajuns asistent la catedra depsihologie, logicå ¿i teoria cuno¿tin¡ei a profesoruluiC. Rådulescu-Motru ¿i am de¡inut acest post pânå întoamna anului 1940, când am trecut la catedra deistoria filosofiei, la care fusese transferat de la Ia¿i învara aceluia¿i an profesorul I. Petrovici. Am func¡ionat
  • 148 / Constantin Rådulescu-Motrupe lângå catedra profesorului C. Rådulescu-Motru caasistent 12 ani, am ajuns cu el, în ciuda marii diferen¡ede vârstå dintre noi, în raporturi de afectuoaså prietenie.L-am cunoscut deci bine. Trebuie så mårturisesc cån-am întâlnit în via¡å un alt om de atâta bunåtate, deatâta blânde¡e, de atâta distinc¡ie sufleteascå, ¿i cåtotdeauna mi-am adus aminte cu plåcere de anii pecare i-am petrecut în preajma sa. ¥n genere ståpân pe sine, calm, C. Rådulescu-Motrunu se enerva decât foarte rar. Iar atunci, enervarea seexterioriza prin ro¿ea¡a figurii, prin tremurul buzeiinferioare, prin exclama¡ia: „Ei, comedie!“. La elenervarea mergea mânå în mânå cu inhibi¡ia verbalå.¥n rela¡iile sociale, C. Rådulescu-Motru nu fåceaniciodatå caz de situa¡ia ¿i de prestigiul såu, ci secomporta ca un „bonhomme“, simplu ¿i natural, fåcândglume ¿i primind glume, participând cu modestie ladiscu¡ii ¿i neluând niciodatå în nume de råu cândvreunul dintre preopinen¡i era de altå pårere sau îlcontrazicea. Nu cåuta så-¿i impunå ideile sale ¿imanifesta totdeauna în¡elegere pentru ideile altora. Nucåuta så facå prozeli¡i ai sistemului såu filosofic. Cândaveam ceva de discutat cu el, îl vizitam acaså pe laorele 9 diminea¡a; îl gåseam totdeauna în biroul såu,scriind ¿i citind. Cum må vedea, suna servitoarea ¿i îispunea så ne facå cafele. ¥l gåseam uneori citind ziarele.Dintre ziarele de diminea¡å, el citea „Universul“ pentruinforma¡ii interne ¿i externe, pentru anun¡urilemortuare, pentru „Mica publicitate“; dintre cele de dupåprânz – „Adevårul“ pentru reportajele ¿i comentariilepolitice. Pânå la izbucnirea celui de-al doilea råzboimondial, el fusese constant abonat la ziarul parizian„Le Temps“, oficiosul Ministerului de Externe Francez,în care citea de preferin¡å cronicile de politicå externå¿i recenziile, foarte competente, asupra operelorfilosofice ¿i ¿tiin¡ifice proaspåt apårute. Pânå când a
  • PSIHOLOGIA POPORULUI ROMÂN / 149închis ochii el a citit cu o aviditate de adolescent. Erala curent cu ultimul cuvânt al cercetåtorilor înproblemele care-l interesau, luând în genere atitudineîn favoarea ideilor celor mai noi. Acest lucru fåcuse peunii så spunå cå C. Rådulescu-Motru era adeptul ultimeicår¡i citite. Ceea ce era cu totul fals. Cåci din ceea cecitea, el re¡inea ideile care concordau cu ideile salesau i le confirmau, întemeindu-i-le sau justificându-i-lemai convingåtor. El nu citea pasiv o carte, ci totdeaunacu un viu spirit critic, cum de atâtea ori se poate vedeaîn scrierile sale în care î¿i exprimå dezacordul fa¡å deideile altor gânditori sau le criticå. Prin 1931, Nae Ionescu, nu ¿tiu din ce motive,începuse så ironizeze la cursurile lui filosofia luiC. Rådulescu-Motru, ce-i dreptul fårå a-l numi. La unadin prelegeri, el a fåcut ¿i o aluzie de foarte prost gustla infirmitatea sa fizicå – C. Rådulescu-Motru ¿chiopåtala mers, fiindcå mai înainte cu vreo opt ani, alunecândpe ghea¡å, î¿i fracturase femurul piciorului stâng –spunând cå filosoful Epiotat fusese ¿chiop, ceea ce nuînseamnå înså cå to¡i ¿chiopii sunt filosofi. Aluzia eracât nu se poate mai transparentå. C. Rådulescu-Motrunu a reac¡ionat sesizând consiliul profesoral, ci aprocedat mai simplu: a anun¡at pe studen¡i cå nu suntobliga¡i så dea examene de fine de an la cursul lui NaeIonescu ¿i cå va ¡ine el însu¿i un curs de logicå. ªi,adevår, C. Rådulescu-Motru a ¡inut acel curs timp deun an, trecându-mi apoi mie cursul de logicå pentruanul preparator, pe care l-am fåcut pânå în 1938. Plåcutå a fost în adevår colaborarea cu profesorulC. Rådulescu-Motru la catedrå, la revistå, la societate.La catedrå, el nu m-a obligat så asist la cursurile ¿i¿edin¡ele sale de seminar, cum fåceau to¡i ceilal¡iprofesori cu asisten¡ii lor. Nu-i cerusem så må scuteascåde acest lucru, dar nici el nu mi l-a pretins: un acordtacit se stabilise între noi în aceastå chestiune. De altfel,
  • 150 / Constantin Rådulescu-Motrudacå m-ar fi obligat, cu orice risc nu m-a¿ fi supus. Nuasistam decât o singurå datå pe an: la lec¡ia dedeschidere a cursului såu, când vorbea ¿i de modulcum era organizatå catedra sa ¿i de cursurile ¿iseminariile care urmau så se ¡inå în cadrul catedreisale de cåtre el însu¿i ¿i de cåtre conferen¡iarii ¿iasisten¡ii såi. Uneori, treceau câte douå-trei luni fåråså-l våd. Atunci, el îmi dådea un telefon, invitându-måså merg la el acaså, ca så mai ståm de vorbå. Neasistândla cursurile ¿i seminariile sale – care se ¡ineau lunea ¿imiercurea de la 5 la 6, respectiv vinerea de la 4 la 6 –puteam så dispun de trei dupå-amiezi pe såptåmânåpentru pregåtirea cursului meu, pentru cercetårile melepersonale, pentru editarea revistei, pentru gospodårireasocietå¡ii. Dar, mai ales, a acceptat så fiu folosit îndirec¡ia preocupårilor mele, admi¡ând så fac cursuride teoria cuno¿tin¡ei – aceastå disciplinå fåcea partedin catedra sa, dar el niciodatå nu ¡inuse un curs deteoria cuno¿tin¡ei – ¿i så ¡in ¿i examenele respective,adicå de¿i simplu asistent, aveam atribu¡ii deconferen¡iar. ¥n urma conflictului cu Nae Ionescu deprin 1931, el mi-a încredin¡at, cum v-am mai spus, ¿icursul de logicå de la anul preparator, dupå ce timp deun an îl fåcuse el însu¿i. Dar deosebit de în¡elegåtor s-adovedit el cu alt prilej. ¥n toamna anului 1938, a fosteditatå o lege, fårå ca forurile legale så fi fost consultate,prin care se „reorganizau“ universitå¡ile ¿i serestructurau catedrele. Prin acea lege, logica ¿i teoriacuno¿tin¡ei erau deta¿ate de la catedra lui C. Rådulescu-Motru ¿i anexate de istoria filosofiei, al cårei titular eraP.P. Negulescu. Råmåsesem fårå nici un rost la catedracare nu mai era decât o catedrå de psihologie. Eram,se în¡elege, amårât. – Nu te îngrijora, mi-a spus lini¿tit C. Rådulescu-Motru, când am discutat situa¡ia cu el. Lucrezi la revistå,la societate, mai ai de scos douå volume din Istoria
  • PSIHOLOGIA POPORULUI ROMÂN / 151filosofiei moderne: ai deci ce face. Lumea ¿tie cât e¿tide activ ¿i n-o så se gåseascå om care så-¡i repro¿ezecå î¡i încasezi salariul degeaba. ªi nu din vina mea, timp de doi ani n-am prestat lafacultate nici un serviciu. Dupå ce îmi încredin¡ase secretariatul de redac¡ieal „Revistei de filosofie“, discutam cu el materialulînainte de a fi dat la tipar, dar, dupå câteva numere,våzând cå el nu contestå aprecierile mele, cå areîncredere în ele, nu-l mai consultam, dådeam materialulla tipar pe råspunderea mea. Aveam înså permanentgrijå ca el, cel dintâi, så primeascå primul exemplardin numårul proaspåt apårut. Niciodatå el nu a exprimatvreo nemul¡umire cu privire la un articol sau recenzie,de¿i uneori ar fi avut serioase motive s-o facå, a¿a cuma fost, de pildå, cazul cu recenzia asupra lucrårii luiMarin ªtefånescu, despre care va fi vorba mai jos. Elera prea delicat ca så facå repro¿uri, prea blajin ca sådojeneascå. ªi dacå revista a apårut regulat, aceastas-a datorat ¿i faptului cå el îmi låsase mânå liberå. Dacåar fi ¡inut så vadå tot materialul înainte de tipårire, fatals-ar fi produs întârzieri, fie în timpul campaniilorelectorale, când el candida, fie în timpul sesiunilorparlamentare, când el era senator, fie în timpulvacan¡elor mari, când din iulie pânå în noiembrie el seretrågea la casa sa din Butoie¿ti, fie din cauza altorocupa¡ii ale sale. Nu neg cå am fåcut gre¿eli, cå uneorin-am fost destul de exigent fa¡å de colaboratori, dar cufirea lui blândå ¿i îngåduitoare, C. Rådulescu-Motru arfi fost ¿i mai pu¡in exigent. Societatea Românå de Filosofie ¡inea, dupå ceC. Rådulescu-Motru må desemnase secretar, ¿edin¡ebilunare, fie la Facultatea de Filosofie, fie în salaelegantå a revistei „Propilee literare“, la care invitamprofesorii ¿i conferen¡iarii universitari ai Facultå¡ii deFilosofie, profesori secundari de filosofie, precum ¿i
  • 152 / Constantin Rådulescu-Motrualte persoane care manifestau interes pentruproblemele filosofice. Dintre profesorii universitari nuparticipa decât I.A. Rådulescu-Pogoneanu, dintreconferen¡iari, Mircea Florian ¿i Tudor Vianu. Cu timpulînså ¿edin¡ele au cåzut în desuetudine. ¥nainte de toate,fiindcå comunicårile ce se ¡ineau erau prea divergente– dupå specialitatea celor ce le fåceau – ¿i ele nuinteresau pe to¡i participan¡ii, iar autorii lor ei în¿i¿i nusim¡eau un imbold så mai facå altele, când vedeau cåideile lor nu trezeau interes sau cå erau discutate deoameni incompeten¡i în specialitate. Cåci fiecaredomeniu filosofic era reprezentat doar de câte un singursau doi speciali¿ti, care erau preocupa¡i de problemelelor ¿i nu manifestau un prea viu interes pentruproblemele celorlalte discipline. Societatea Românå deFilosofie ¿i-a îndreptat în schimb eforturile în alte douådirec¡ii: în organizarea de conferin¡e publice, cu intrare,la Funda¡ia Universitarå Carol I (aståzi BibliotecaCentralå), care se ¡ineau în fiecare an din octombriepânå în decembrie inclusiv, ¿i în editarea „Revistei defilosofie“, a traducerilor din filosofii clasici stråini, a unorlucråri personale. Ciclurile de conferin¡e erau organizatetotdeauna din vreme, de regulå în lunile iunie sau iulie,pentru ca astfel conferen¡iarii så aibå timp suficientpentru pregåtirea conferin¡elor. Aceste ¿edin¡e se ¡ineaude obicei la C. Rådulescu-Motru acaså ¿i la ele nuerau invita¡i decât conferen¡iarii permanen¡i – adicåI. Petrovici, Mircea Florian, Tudor Vianu – ¿i doi sau treidintre cei care erau planifica¡i de C. Rådulescu-Motru¿i de mine ca så vorbeascå în ciclul proiectat.Conferin¡ele erau, cum am spus, cu intrare, ¿i anumecu bilete pentru fiecare conferin¡å în parte, care sevindeau în seara fiecårei conferin¡e la Funda¡ie, ¿i cuabonamente pentru întregul ciclu. ¥n primii ani de laorganizarea regulatå a conferin¡elor, în fiecare an, cudouå såptåmâni înainte de inaugurarea ciclului, fåceam
  • PSIHOLOGIA POPORULUI ROMÂN / 153vizite cu C. Rådulescu-Motru la diferite institu¡ii bancare,unde el avea cuno¿tin¡e, pentru a plasa abonamente.El se bucura de atâta trecere, încât nu s-a întâmplatvreodatå ca vreo institu¡ie så ne refuze. El nu se jenaså mergem cu pantahuza pentru a aduna fonduri ¿iniciodatå nu a ezitat så meargå când îi propuneam ovizitå în acest sens. C. Rådulescu-Motru deschideatotdeauna ciclul de conferin¡e, iar când, cum s-aîntâmplat de câteva ori, organizam câte douå cicluriparalele de conferin¡e, el deschidea cu conferin¡a saprimul ciclu, iar I. Petrovici pe al doilea. Renun¡ând la¿edin¡ele intime ¿i organizând în schimb conferin¡epublice, i s-a extins Societå¡ii Române de Filosofie razade ac¡iune, i s-a creat posibilitatea så exercite o maiputernicå influen¡å. Iar tinerii gânditori, care ar fi doritså se afirme prin comunicåri, n-au fost stânjeni¡i înrealizarea dorin¡ei lor, fiindcå aveau la îndemânå„Revista de filosofie“, organul societå¡ii, în care puteauså-¿i publice rodul reflec¡iilor lor filosofice, cu un ecoumai larg. Dar Societatea Românå de Filosofie a editat,mai ales din 1935, când am înfiin¡at ¿i apoi am între¡inuttimp de aproape zece ani, cu mari sacrificii materialepersonale, tipografia „Tiparul Universitar“, lucrårifilosofice – originale ¿i traduceri din filosofii clasici stråini– câ¿tigându-¿i prin aceasta titlul de cea dintâi edituråfilosoficå din ¡ara noastrå. Din nenorocire, råzboiul, maiales dupå ce ¿i ¡ara noastrå a fost atraså în el, a puscapåt acestui început editorial promi¡åtor. C. Rådulescu-Motru n-a participat cu nimic la aceastå activitateeditorialå, ini¡iativa ¿i întreaga råspundere revenindu-mimie. El nu putea înså så nu aprobe aceastå activitate,care, oricum, ridica prestigiul societå¡ii al cåreipre¿edinte era. Un alt om, poate, susceptibil ¿i dotatcu spirit de autoritate, s-ar fi formalizat, cå angajezsocietatea fårå så-l consult, cå editez cår¡i care n-ar fimeritat så poarte pe copertå girul Societå¡ii Române
  • 154 / Constantin Rådulescu-Motrude Filosofie. Acesta era cazul unora dintre lucråri, aicåror autori î¿i plåteau ei în¿i¿i costul tiparului, iarsocietatea figura ca editoare spre a-i încuraja. De altfel,¿i renumita editurå filosoficå francezå Félix Alcanproceda la fel, publicând lucråri bune ¿i lucråri maislabe, pe cele dintâi editându-le ¿i adåugând pe copertåla numele såu atributul „éditeur“ – adicå Félix Alcanéditeur –; celor din urmå, tipårite cu banii autorilor,permi¡ând så se punå pe copertå: „Librairie Félix Alcan“¿i el îngrijindu-se de difuzarea lor. Eu aveam înså grijåca la asemenea lucråri – de obicei teze de doctorat – såam o acoperire: recomandarea profesorului cu carefusese trecutå teza. ¥n timpul colaborårii mele cu el, i-am dat de câtevaori ocazia så se supere pe mine. Prima oarå a fost când,cedând insisten¡elor profesorului I. Petrovici, am scosun manual de psihologie împreunå. Faptul în sineconstituia o indelicate¡e fa¡å de C. Rådulescu-Motru,fiindcå ¿i el avea un manual ¿i însemna cå prin manualulnostru în¡elegem så-i facem concuren¡å. La faptul însine s-a adåugat circumstan¡a agravantå cå manualulnostru s-a bucurat de un atât de mare succes încâtaproape scosese din uz celelalte manuale. Cum atâtmanualul nostru cât ¿i cel al lui C. Rådulescu-Motrufuseserå editate de aceea¿i caså editorialå, am pututafla ce repercusiuni pecuniare avusese pentru el apari¡iamanualului nostru: drepturile sale de autor scåzuseråfoarte mult ¿i nu s-au mai ridicat în cursul anilor. Pagubaera deci sensibilå. Dar bunul, delicatul C. Rådulescu-Motru nu ¿i-a manifestat nemul¡umirea prin nici o vorbå,prin nici o aluzie, prin nici un gest. El nu ¿i-a schimbatcu nimic atitudinea fa¡å de mine. A doua oarå, când i-am dat iarå¿i prilej så se superefoc pe mine, a fost câ¡iva ani mai târziu. Marinªtefånescu, profesorul de istoria filosofiei de laUniversitatea din Cluj, publicase o lucrare în limba
  • PSIHOLOGIA POPORULUI ROMÂN / 155francezå – ¿i unde? tocmai la Félix Alcan! – intitulatå Leproblème de la méthode. Cuno¿team valoarea lui Marinªtefånescu ca profesor, fiindcå, în anul I, îi urmasemcursul de logicå cu care îl însårcinase, înainte de a finumit profesor la Cluj, C. Rådulescu-Motru; cuno¿team¿i valoarea lui ca gânditor, fiindcå, imediat dupå primulråzboi mondial, publicase o istorie a filosofieiromâne¿ti, intitulatå Filosofia româneascå. Francofil,fiindcå î¿i luase doctoratul în filosofie la Sorbona, el î¿imanifesta ¿i la curs sentimentele francofile asociatecu sentimente germanofobe, repeta la curs povestealui cå fusese rånit pe frontul din Moldova, cå înmomentele când, grav rånit, se zbåtea între via¡å ¿imoarte, el se gândea nu la mama lui fireascå, ci la mamalui România Mare, care-i era mai scumpå decât mamalui fireascå. Fåcea un na¡ionalism demagogic de ceamai proastå calitate. La o ¿edin¡å de seminar, el negase existen¡afenomenelor suflete¿ti incon¿tiente, iar când un stu-dent, indignat de aceastå aser¡iune ne¿tiin¡ificå, s-aridicat ¿i a spus cå toate tratatele de psihologie ¿i mul¡ifilosofi moderni ¿i contemporani afirmå existen¡aincon¿tientului, cå incon¿tientul nu poate fi negat, Marinªtefånescu l-a întrebat: – Dumneata crezi în Dumnezeu? – Domnule profesor, nu våd rostul întrebåriiDomniei voastre, i-a råspuns studentul. – Domnule, råspunde la întrebarea mea: crezi saunu crezi în Dumnezeu? l-a întrebat din nou, de dataaceasta autoritar ¿i cu un ton menit så-l intimideze. – Cred, i-a råspuns studentul concesiv, cu jumåtatede glas. – Påi bine, domnule, reluå Marin ªtefånescu grav,dacå crezi în Dumnezeu, atunci cum po¡i admite cåceva con¿tient poate crea ceva incon¿tient?
  • 156 / Constantin Rådulescu-Motru Studentul nu s-a låsat convins ¿i i-a cerut ca în¿edin¡a urmåtoare de seminar så-i dea voie sådemonstreze cå incon¿tientul existå. Marin ªtefånescun-a avut încotro, a admis. ªi în ¿edin¡a urmåtoare,studentul, al cårui tatå studiase filosofia în Germania¿i fusese un distins profesor de pedagogie la o ¿coalånormalå, a adus la universitate cu o birjå – cåci peatunci nu existau taxiuri – toate lucrårile din bibliotecape care o mo¿tenise de la tatål såu ¿i în care era vorbade incon¿tient: sute de volume pe care doi oameni deserviciu le cåraserå din stradå pânå în salå, punându-lepe catedrå. Spectacolul se anun¡a distractiv. Dupådeschiderea ¿edin¡ei, studentul a luat autor dupå autor,volum dupå volum, ¿i, uneori, citind, declara: „ªi cutaremare psiholog ¿i cutare mare filosof afirmå existen¡aincon¿tientului“. ¥n cele douå ore de seminar el n-aputut trece în revistå toatå bibliografia pe care oadusese, încheindu-¿i expunerea cu cuvintele: „Dar nunumai autorii pe care vi i-am pomenit, ci ¿i ace¿tia“ –aråtând alte teancuri de cår¡i – „despre care nu mai amvreme så vorbesc, afirmå existen¡a incon¿tientului“. Ce impresie penibilå a fåcut apoi Marin ªtefånescu,care a fost astfel silit så batå în retragere ¿i så conceadåcå existå incon¿tient! Dar nu mai valoros se dovedise Marin ªtefånescuca istoric al filosofiei române¿ti. Unor profesoriuniversitari de filosofie, care nu publicaserå mai nimic¿i nu avea cu ce-i consemna în Filosofia româneascå,el le ceruse så-i schi¡eze pentru lucrarea lui concep¡iadespre lume ¿i îi expusese dupå aceste note sumarepe care le solicitase ¿i le ob¡inuse. Fiindcå el se manifesta ca aderent fervent alconcep¡iei cre¿tine, iar din notele pe care le ob¡inusede la C. Dimitrescu-Ia¿i, profesorul de pedagogie de laFacultatea de Litere ¿i Filosofie din Bucure¿ti, reie¿eacå este ateu, Marin ªtefånescu – a cårui marotå era cå
  • PSIHOLOGIA POPORULUI ROMÂN / 157cele mai contradictorii concep¡ii filosofice pot fi con-ciliate – sus¡inea cå e totu¿i ¿i cre¿tin, fiindcå în biroullui de lucru se aflå un crucifix. Lucrarea lui Marinªtefånescu era lipsitå de orice spirit critic ¿i ¿tiin¡ific.Când i-am citit lucrarea Le problème de la méthode,am fost indignat. Metoda, dupå Marin ªtefånescu, erarugåciunea. Am fost indignat nu numai din cauzainep¡iilor pe care le cuprindea, cât ¿i pentru cå opublicase în limba francezå, compromi¡ând prin aceastami¿carea noastrå filosoficå peste hotare. ªi am hotårâts-o recenzez în „Revista de filosofie“ fårå menajamente,spunând lucrurilor pe adevåratul lor nume. Recenzia aie¿it mare, ¿ase pagini cu petit, fiindcå dådeam multecitate, ¿i se încheia cu urmåtoarele concluzii dure: „Dacå domnul Marin ªtefånescu n-ar de¡ine un rolîn învå¡åmântul nostru superior ¿i ar fi la prima dumisaleîncercare de a pune atât de fals problemele ¿i a le trataîmpotriva oricårui spirit de metodå ¿tiin¡ificå, nu ne-amvedea obliga¡i så luåm o atitudine atât de energicå.Dar Domnia-sa predå aceste lucruri la Universitate ¿i-iobligå pe studen¡i så le cunoascå; Domnia-sa a maiscris o lucrare acum douåzeci de ani, Filosofiaromâneascå, care e un exemplu clasic de tratarene¿tiin¡ificå, falså, gre¿itå, a problemelor filosofieiromâne¿ti, lucru pe care-l întâlnim ¿i în lucrarea recentå.Iar dacå atunci, din cine ¿tie ce împrejuråri, nu i-a aråtatnimeni modul scandalos de naiv cum în¡elegea så facåoperå ¿tiin¡ificå, trebuie så i se spunå de data aceastadeschis ¿i categoric. Orice menajamente, când e vorbade pregåtirea filosoficå a tinerelor genera¡ii, ar aducecu o complicitate. Orice trecere sub tåcere a ideilorinconsistente ¿i incoerente din Le problème de laméthode ar însemna o culpå împotriva culturii noastrefilosofice. Confundând no¡iuni elementare, determi-nând vag, fals ¿i incoerent no¡iunea de metodå, domnulMarin ªtefånescu nu aduce nici un serviciu filosofiei;
  • 158 / Constantin Rådulescu-Motrusus¡inând erezii, Domnia-sa nu aduce nici un serviciuBisericii ¿i cre¿tinismului; publicând o asemenea lucrareîn limba francezå, Domnia-sa nu aduce nici un serviciu¡årii. Ajuns la sfâr¿itul lucrårii, cititorul este adus så-¿ipunå fårå så vrea întrebarea: så nu-¿i fi aplicat autorulsie¿i metoda pe care o preconizeazå, adicå så nu se firugat îndeajuns studiind sau så nu fi studiat îndeajunsrugându-se? Oricare ar fi explica¡ia, un lucru durerosråmâne indubitabil: cå cultura filosoficå româneascåînregistreazå, într-o vreme de mare dezvoltare, o lucrareca Le problème de la méthode, care, de ce n-amspune-o deschis, e un act de lèse-filosofie ¿ilèse-spirit“.(„Revista de filosofie“, 1938, pag. 191).Recenzia, cum nu e greu de imaginat, i-a fåcut lui Marinªtefånescu atât sânge råu, încât nu s-a putut ab¡ine dea må chema la telefon ¿i a-mi spune: – Cine-i acolo? Bagdasar de la „Revista de filosofie?“ – Da, i-am råspuns, recunoscându-i vocea. – Ticålosule, cum ai îndråznit så ataci pe cel maimare filosof al neamului românesc? E¿ti un mizerabil! Cine ¿tie cu ce alte expresii m-ar fi gratificat dacånu i-a¿ fi închis telefonul ¿i dacå a¿ fi ridicat receptorulla repetatele lui încercåri de a continua så-mi vorbeascå.El i-a instigat pe studen¡ii lui din Cluj så se întruneascå¿i så må atace violent, så adopte o mo¡iune prin carese înfiera cu vehemen¡å recenzia mea. Ziarul reac¡ionar„Universul“, care îmbrå¡i¿a de obicei cauze detestabile,dådea curs, în coloanele lui, protestelor studen¡ilormarini¿ti din Cluj. Iar din cauza unor generali în rezervå,care erau membri ai asocia¡iei „Cultul Patriei“, undeMarin ªtefånescu era pre¿edinte, am încetat câteva luniså mai råspund la telefon, pentru a nu le auzi înjuråturilece mi le adresau. Dar partea mai gravå a chestiunii era alta: Marinªtefånescu era prieten cu C. Rådulescu-Motru, iarC. Rådulescu-Motru era directorul „Revistei de filosofie“,
  • PSIHOLOGIA POPORULUI ROMÂN / 159unde apåruse recenzia. Prin recenzia mea îl pusesempe C. Rådulescu-Motru într-o situa¡ie foarte jenantå fa¡åde un prieten. Dupå citirea recenziei, Marinªtefånescu a fost la el så se plângå. Cum o fi decursdiscu¡ia între ei, nu ¿tiu, fiindcå n-am fost curios såaflu. Dar C. Rådulescu-Motru, care era îndreptå¡it så-mifacå måcar o dojanå cå nu-l prevenisem de publicarearecenziei sau cå a fost prea durå, n-a atins aceaståchestiune niciodatå în convorbirile sale cu mine. O altå tråsåturå de caracter a personalitå¡ii luiC. Rådulescu-Motru era timiditatea. O legendå carecircula pe vremea când eram student afirma cå la primasa lec¡ie de deschidere ca profesor, la care asistau ¿iprofesori, printre care ¿i Titu Maiorescu, care-lprezentase studen¡ilor, el s-a intimidat atât de mult,încât, dupå câteva fraze, a coborât de la catedrå,întrerupându-¿i prelegerea: timiditatea culminase cu untrac. Se pare cå legenda avea un sâmbure de adevår.To¡i cei care-l cuno¿teau mai îndeaproape erauimpresiona¡i de aceastå tråsåturå de caracter. NaeIonescu îmi spunea o datå: „Motru e un timid. Nu ¿tieså reziste. Dacå l-ai întâlni pe stradå pe un ger cumplit¿i i-ai spune: «Cum, dumneata cu palton, ¿i eu fårå? Iascoate paltonul ¿i då-mi-l mie!» el, fårå cea mai micåîncercare de a se opune, ¿i l-ar scoate ¿i ¡i l-arîntinde, råmânând fårå palton“. Din cauza timiditå¡ii,C. Rådulescu-Motru putea duce cu greu o discu¡ieverbalå în contradictoriu: timiditatea îi frânaspontaneitatea spiritului, îl fåcea så piardå ordinealogicå a ideilor, îi provoca inhibi¡ie verbalå. ¥n scris înså,el dådea dovadå de perspicacitate, de ingenioaså puterede argumentare, de un real spirit dialectic. Cât timp am colaborat cu el, o singurå datå l-amrugat så facå ceva pentru mine personal. Era în timpulcrizei economice din 1929-1932. Se fåceau dureroaseeconomii bugetare ¿i nu putea fi vorba de crearea de
  • 160 / Constantin Rådulescu-Motruposturi noi. ¥ntâlnindu-l în aceastå vreme întâmplåtorpe Mihai Popovici, frunta¿ ¡årånist ¿i ministru de Finan¡e,cu care eram în raporturi de prietenie ¿i cåruia îi plåceaså discute cu mine chestiuni de filosofie, el må întrebå,printre altele, ce situa¡ie am la Universitate. ªi aflândcå sunt asistent, må întrebå din nou cu ce m-ar puteaservi. Exprimându-mi îndoiala cå în acea perioadå decrizå s-ar putea crea un post bugetar, el mi-a spus: – Asta nu te prive¿te. Pentru dumneata or så segåseascå fonduri. Våzându-l cu câtå bunåvoin¡å insistå, i-am propusså transforme postul de asistent pe care-l de¡ineam înpost de conferen¡iar, cåci diferen¡a de salariu n-ar fifost mare – vreo 20 000 lei pe an – ¿i n-ar greva multbugetul. El a fost de acord, dar a adåugat: – Bugetul Ministerului Instruc¡iunii va fi discutatmâine de cåtre Comisia bugetarå a Camerei pentruacest Minister. Spune-i dumneata domnului Motru – careera atunci senator – så vinå mâine la ¿edin¡a Comisiei,unde voi fi ¿i eu, ca så facå propunerea de transformare:eu voi declara Comisiei cå Ministerul de Finan¡e va daîn plus Ministerului Instruc¡iunii diferen¡a de la postulde asistent la acela de conferen¡iar. Dupå ce m-am despår¡it de Mihai Popovici, m-amdus la C. Rådulescu-Motru ¿i, relatându-i convorbireacu ministrul de Finan¡e, l-am rugat så meargå ¿i såpropunå Comisiei transformarea postului. El mi-apromis, Mihai Popovici s-a prezentat, dar el nu. De ce?Nu l-am întrebat, dar nici el nu mi-a spus. Poate fiindcå,numai cu un an mai înainte, ob¡inuse, pe lângå catedrasa, crearea unei conferin¡e de psihotehnicå, lainaugurarea cåreia el invitase ¿i pe ministrul Instruc¡iuniiN. Coståchescu, ¿i cå ar fi însemnat prea mult så maicearå crearea unei alte conferin¡e. Poate fiindcå aconsiderat cå trei conferin¡e pe lângå catedra sa – cåci¿i conferin¡a lui Nae Ionescu ¡inea tot de ea – ar fi
  • PSIHOLOGIA POPORULUI ROMÂN / 161însemnat cu mult prea mult ¿i s-o fi jenat så aibå atâteaconferin¡e, ca nici o altå catedrå de la aceea¿i facultate.Faptul m-a afectat, dar n-am putut så råmân supårat peel. Dacå a¿ fi fost fåcut conferen¡iar atunci, alta ar fifost raza ac¡iunii mele în învå¡åmântul superior, iar prindiferen¡a de salariu în plus a¿ fi fost scutit de a maipreda filosofia la un liceu particular ca så adaug 20 000lei la salariul de asistent ¿i a¿ fi consacrat cele ¿ase oresåptåmânal, pe care le predam la liceu, cercetårilorfilosofice. Dar dupå aceea nu l-am mai rugat niciodatånimic pentru mine. Având probabil mustråri de con¿tiin¡å, peste vreodoi ani, când s-a publicat pentru a doua oarå vacantåcatedra de istoria filosofiei de la Universitatea dinCernåu¡i ¿i când ¿i eu candidam pentru a doua oaråla acea catedrå, C. Rådulescu-Motru a fåcut tot cei-a stat în putin¡å ca så må vadå profesor. FiindcåP.P. Negulescu, specialistul în materie de la Facultateade Filosofie ¿i Litere din Bucure¿ti, de¿i delegat deconsiliul profesoral, din diferite pretexte nu participala asemenea concursuri, C. Rådulescu-Motru a aranjatîn consiliu ca så fie el delegat din partea Facultå¡ii deFilosofie ¿i Litere din Bucure¿ti. El a vorbit cu Marinªtefånescu, specialistul din Cluj, så vinå neapårat laCernåu¡i. A scris apoi lui Petre Andrei, delegat de cåtreFacultatea de Filosofie ¿i Litere din Ia¿i în locul luiI. Petrovici, care lipsea din ¡arå, rugându-l så nulipseascå din comisie, cåci era vorba de soarta mea.Ne¿ansa mea a fost înså cå în prima ¿edin¡å a comisieis-a luat act de o telegramå, expediatå din Bucure¿ti deR. Cândea, unul dintre delega¡ii Facultå¡ii de Filosofie¿i Litere din Cernåu¡i, prin care anun¡a comisia cå ere¡inut la Camerå ¿i nu poate veni ¿i o ruga så-¿i amânelucrårile pentru altå datå. Comisia î¿i putea continuaactivitatea ¿i fårå Cândea, cåci era în majoritate, darmembrii cernåu¡eni au ¡inut så-i satisfacå dorin¡a, iar
  • 162 / Constantin Rådulescu-MotruC. Rådulescu-Motru, Marin ªtefånescu ¿i Petre Andreinu s-au opus, fiindcå ¿tiau cå ¿i Cândea må sus¡inea.El fusese membru ¿i în comisia pentru primul concurs,må apreciase cu acel prilej ¿i de câte ori venea înBucure¿ti, nu neglija så-mi dea un telefon, ca så nevedem. Nu-mi mai amintesc din ce motive anumecomisia nu s-a mai întrunit pânå la expirarea termenului.Dar nici eu n-am mai manifestat nici un interes pentruacea catedrå, care a råmas pânå în 1939, când a fostocupatå de Mircea Florian, de¿i to¡i profesorii de lasec¡ia filosoficå de acolo î¿i exprimau insistent dorin¡ade a le fi coleg. C. Rådulescu-Motru era în genere extrem deserviabil. Dacå putea, servea pe oricine apela la el, fiecå îl cuno¿tea, fie cå nu. ¥n timpul când fåcea politicåmilitantå, nu întreba, pe cel care venea så-l roage pentruo interven¡ie, dacå face parte sau nu din partidul såupolitic: nu era sectar. Nimeni n-a båtut la u¿a sa împinsde un necaz sau de o nevoie fårå så i se fi deschis. Câ¡ioameni nu ¿i-au datorat lui situa¡ia lor socialå, fiindcåla momentul oportun el i-a sprijinit! Dar el nu era omul care så-¿i punå toatå autoritatea¿i tot prestigiul în joc, pentru a face forurile pe lângåcare intervenea så creadå cå nu admite så fie refuzat.El nu era omul cu care så pleci la drum în credin¡a cånu te va påråsi, cå te va sprijini pânå la capåt. ¥n genereinterven¡iile sale erau încununate de succes, dar nufiindcå el punea piciorul în prag, ci fiindcå se bucurade mare prestigiu ¿i ¿efii autoritå¡ilor se jenau så-lrefuze. Nu se formaliza dacå era refuzat, ¿i nu reveneacu interven¡iile sale. ¥n primåvara anului 1929, cândministru de Finan¡e era Mihai Popovici, iar C.Rådulescu-Motru senator, i-am propus så solicitåmMinisterului de Finan¡e un ajutor pentru „Revista defilosofie“, care avea mare nevoie de fonduri. A acceptatbucuros propunerea. Dådusem cererea, semnatå de el
  • PSIHOLOGIA POPORULUI ROMÂN / 163ca director ¿i de mine ca secretar de redac¡ie,directorului de cabinet al lui Mihai Popovici, curugåmintea de a o supune ministrului într-un momentde bunå dispozi¡ie, pentru a ne acorda un ajutor câtmai mare, când, peste câteva zile, amândoi l-am întâlnitpe ministru în persoanå la Institutul Social Român. ¥nloc så profite de aceastå ocazie pentru a accentuaimportan¡a ajutorului, el i-a spus ministrului: – Domnule ministru, v-am înaintat o cerere princare vå solicitåm un ajutor pentru „Revista de filosofie“. – Nu mi-a parvenit încå cererea, a råspuns ministrul.Vå voi acorda bucuros un ajutor. Pot eu så refuz doifilosofi? Dar C. Rådulescu-Motru, neavând de lucru, i-areplicat: – Domnule ministru, dacå ne refuza¡i, så ¿ti¡i cå numå refuza¡i pe mine, ci pe Bagdasar, cåci el m-a pus såsemnez cererea. Rezultatul acestor vorbe a fost cå ministrul ne-aacordat o sumå derizorie, 10 000 lei, costul a douåcoli de tipar. O nimica toatå. ¥nainte de acest dialog, eumå a¿teptam la cel pu¡in 100 000 lei. Când înså o chestiune îi ståtea la inimå, de exemplucandidatura cuiva la Academie sau la o catedråuniversitarå, el punea atâta pasiune, atât elan, încâtera pur ¿i simplu de nerecunoscut. ¥n asemeneaîmprejuråri, C. Rådulescu-Motru nu mai era calm,aparent lipsitul de energie ¿i voin¡å C. Rådulescu-Motru:el mergea atunci la cei de care depindea soartacandidatului pe care-l agrea, încercând så-i convingå,så le câ¿tige votul, ¿i în cele mai multe cazuri, datoritåmarelui såu ascendent moral ¿i filosofic, reu¿ea. O dovadå emo¡ionantå de prietenie mi-a manifestatC. Rådulescu-Motru în conflictul pe care l-am avut cuP.P. Negulescu. Ca så nu må repet, må mul¡umesc aiciså spun în câteva fraze numai cum am ajuns în conflict
  • 164 / Constantin Rådulescu-Motrucu P.P. Negulescu, în ce a constat conflictul ¿i cum s-asoldat el pentru mine. Dupå ce redactasem capitoluldespre P.P. Negulescu din lucrarea mea Istoria filosofieiromâne¿ti, i-am dat manuscrisul lui, ca så-l vadå, curugåmintea ca, dacå gåse¿te vreo inadverten¡å, så-miatragå aten¡ia. Când mi-a restituit manuscrisul, el ¿i-aexprimat mirarea cå m-am limitat în expunereaconcep¡iei lui la lucrårile tipårite ¿i nu m-am referit ¿i lacursurile lui litografiate, care, må asigurå el, eraulitografiate nu dupå note stenografiate, ci dupåmanuscrisul såu pe care-l dåduse editorului. Am ¡inutseama de sfatul lui ¿i m-am referit ¿i la douå cursurilitografiate, indicate de el însu¿i. Când lucrarea mea seafla sub tipar ¿i colile cu capitolul despre el erau trase,P.P. Negulescu a adresat o scrisoare decanului Facultå¡iide Litere ¿i Filosofie, în care afirma cå redactarea pår¡iiintroductive la unul din cele douå cursuri, Problemaontologicå, ar apar¡ine asistentului såu, AlexandruPosescu. P.P. Negulescu fåcuse aceastå afirma¡ie pentrua-¿i apåra asistentul, care integrase acea parteintroductivå într-o lucrare personalå, de acuza¡ia deplagiat ce i se adusese în revista „Convorbiri literare“.Fåcând aceastå afirma¡ie, P.P. Negulescu trecea cuu¿urin¡å peste faptul cå Problema ontologicå circulaseîn mâinile studen¡ilor timp de opt ani ¿i cå în parteaintroductivå nu se spunea cå ar fi fost redactatå deAl. Posescu. Cu aceea¿i u¿urin¡å trecea ¿i peste faptulcå må punea pe mine într-o situa¡ie foarte delicatå,fiindcå må fåcea så apar în ochii cititorilor mei ca uncercetåtor neserios, deoarece îi atribuiam lui ideile luiAl. Posescu. Ce mai puteam face acum, când volumulera gata? Am pus la sfâr¿itul volumului o notå,intitulatå Corrigenda, în care, luând act de scrisoarealui P.P. Negulescu cåtre decan, rugam pe cititor så treacåpeste paginile din lucrarea mea care se refereau laProblema ontologicå, întrucât, conform scrisorii lui
  • PSIHOLOGIA POPORULUI ROMÂN / 165P.P. Negulescu, ideile expuse nu i-ar apar¡ine lui, ci luiAl. Posescu. Lucrurile erau atât de clare ¿i de evidenteîncât nu puteau da na¿tere la nici o discu¡ie. Totu¿i P.P.Negulescu, fåcând caz de situa¡ia lui de profesor fa¡åde mine, un biet asistent, care nu fåceam parte dinconsiliul profesoral ¿i deci nu-i puteam råspunde, m-areclamat consiliului, acuzându-må cå, prin nota meade la sfâr¿itul lucrårii, l-a¿ fi calomniat ¿i cerându-i såmå oblige så retrag cartea din comer¡, iar, în caz contrar,så må destituie. ¥ntâmplarea a fåcut ca C. Rådulescu-Motru så fie încå profesor, fiindcå i se prelungiseråmânerea la catedrå peste împlinirea limitei de vârstå,mai mult: ca så fie ¿i decan ¿i, fiindcå ministerul îlînsårcinase cu examinarea acuza¡iilor de plagiat aduselui Al. Posescu, så cunoascå bine faptele. ¥n curs denumai o såptåmânå, consiliul profesoral a ¡inut trei¿edin¡e, în care a discutat acuza¡iile lui P.P. Negulescuîmpotriva mea. Cred cå, niciodatå în via¡a lui,P.P. Negulescu nu participase la atâtea ¿edin¡e într-uninterval atât de scurt. A folosit toate mijloaceleposibile pentru a câ¿tiga de partea lui majoritateaconsiliului. Dar blândul, calmul, lipsitul de energie¿i timidul C. Rådulescu-Motru a ¡inut piept atacurilorpåtima¿e, respingându-le pe toatå linia ¿i ob¡inând unsucces råsunåtor în consiliu: din 26 de voturi, 23 aufost împotriva acuza¡iilor lui P.P. Negulescu ¿i numai3 – inclusiv al lui – au fost pentru sanc¡ionarea mea.C. Rådulescu-Motru se depå¿ise cu acest prilej pe elînsu¿i, fusese de nerecunoscut. Desigur, succesul s-adatorat în primul rând dreptå¡ii cauzei mele – de¿i,uneori, cauze foarte drepte sunt pierdute – ¿i în al doilearând cåldurii cu care må apårase ¿i simpatiilor ¿idragostei cu care-l înconjurau colegii ¿i, låsând modestiala o parte, de ce n-a¿ spune-o: simpatiilor ¿i considera¡iei decare må bucuram eu însumi în consiliu. M-am convins deacest lucru din urmå, doi ani mai târziu, când consiliul
  • 166 / Constantin Rådulescu-Motruprofesoral nu numai cå m-a recomandat cu unanimitatede voturi la o conferin¡å de filosofia istoriei ¿i a culturii,dar, totodatå, a cerut ministerului ca acea conferin¡åså fie transformatå, pentru mine, în catedrå. Mi¿cåtoare au fost sentimentele sale de afectuoasåprietenie într-o împrejurare care privea via¡a meaparticularå. ¥mi spusese, cu ani înainte de a må cåsåtori,cå ¡ine så-mi fie na¿ împreunå cu doamna Motru. Dar ¿iI. Petrovici cu doamna ¡ineau de asemenea så-mi fiena¿i. Când a venit ziua în care m-am hotårât så måînsor, mi-am adus aminte de dorin¡ele lor. Ce erade fåcut? Nu voiam så-l indispun pe I. Petrovicipreferând pe C. Rådulescu-Motru ¿i cu atât mai pu¡inpe C. Rådulescu-Motru, preferând pe I. Petrovici. ¥naceastå situa¡ie, m-am gândit la o solu¡ie de compromis.Am propus familiei Petrovici så-mi fie na¿i: fie Petrovicicu doamna Motru, fie Motru cu doamna Petrovici. Fa-milia Petrovici a fost de acord. Dar când m-am dus laC. Rådulescu-Motru ¿i i-am propus aceastå solu¡ie,adåugând cå familia Petrovici se declarase de acord, elmi-a råspuns scurt ¿i tran¿ant: – Nici nu vreau så aud de aceastå solu¡ie. Pe voi våcununåm noi, eu ¿i Nu¡i. ªi a¿a a fost. C. Rådulescu-Motru a afirmat odatå cå nu i-a relevatnimeni vreo contradic¡ie în sistemul såu de gândire, cåadicå sistemul såu s-ar fi dezvoltat organic ¿iconsecvent. Adevårul este cå nu i-a relevat nimeni vreocontradic¡ie, nu fiindcå asemenea contradic¡ii n-ar fiexistat, ci fiindcå nimeni n-a fåcut un examen critic aloperelor sale. ¥n realitate, nu este nici o continuitatelogicå între, så zicem, Elemente de metafizicå (1912),apar¡inând primei faze a gândirii sale, ¿i lucrårilesistematice din ultima fazå, Voca¡ia (1932), Românismul(1936), Timp ¿i destin (1940). ¥n vreme ce prima lucrare
  • PSIHOLOGIA POPORULUI ROMÂN / 167e construitå filosofic – n-am în¡eles niciodatå de ce la adoua edi¡ie el i-a pus subtitlul: Pe baza filosofieikantiene, cåci nu existå nici o contingen¡å între ideilesale din aceastå lucrare ¿i concep¡ia lui Kant– , cele dinurmå au fost elaborate sub influen¡a unei ideologiipolitice. Dupå cel de-al doilea råzboi mondial îisugerasem printr-o scrisoare så revadå aceste lucråri,så le cure¡e de zgura politicå, så le påstreze numaifondul lor strict filosofic. Dar el a preferat så nu-miråspundå nimic în legåturå cu aceastå sugestie.Contradic¡ii interne se gåseau destule, ca de altfel înorice sistem filosofic. De o inconsecven¡å notorie – ¿i comentatå lavremea sa – a fost C. Rådulescu-Motru în via¡a sapoliticå. A debutat politic ca membru al partidului con-servator ¿i anume militând alåturi de ramura junimiståa acestui partid; l-a urmat pe Take Ionescu când acestaa produs sciziunea în partidul conservator; în timpulprimului råzboi mondial l-a påråsit pe Take Ionescu –francofilul – ¿i a mers cu Al. Marghiloman – germanofilul– punându-¿i candidatura la alegerile parlamentare dinprimåvara anului 1918 pe listele guvernamentale ¿i fiindales deputat în parlamentul de la Ia¿i; dupå råzboi,când partidul conservator progresist, condus deAl. Marghiloman, era repudiat de masele electorale ¿icând Liga Poporului, conduså de generalul Averescu,mare comandant pe front, care-¿i atråsese simpatiileosta¿ilor ¿i ale ¡årii, devine mi¿carea politicå cea maipopularå, el påråse¿te partidul conservator-progresist¿i se înscrie în Liga Poporului, alegându-se senator deMehedin¡i pe listele acestui partid în a doua guvernaredin 1926-1927; dupå cåderea precipitatå a partiduluipoporului de la guvern ¿i dispari¡ia oricåror ¿anse pentruacest partid de a mai reveni la putere, când nu se maiîndoia nimeni cå na¡ional-¡åråni¿tii, bucurându-se desimpatiile maselor electorale, vor prelua puterea, el a
  • 168 / Constantin Rådulescu-Motrupåråsit partidul poporului, devenind na¡ional-¡årånist¿i reprezentând iarå¿i jude¡ul såu, Mehedin¡i, în celedouå guvernåri na¡ional-¡åråniste din 1929-1931 ¿i din1932-1933; în 1938, el prime¿te så fie membrufondator al partidului de dictaturå carlistå FrontulRena¿terii Na¡ionale ¿i så fie „ales“ membru alpseudoparlamentului acestui partid, îmbråcânduniforma de rigoare; în sfâr¿it, dupå detronarea lui CarolII în toamna anului 1940 ¿i preluarea puterii de cåtregeneralul Antonescu împreunå cu Garda de Fier,C. Rådulescu-Motru colabora la ziarul „Timpul“,låsându-se târât de evenimente, manifestând opronun¡atå putere de adaptare la situa¡ii noi. Lipsit despirit combativ, el prefera så fie cu cel care de¡ineatemporar guvernul. Dar tocmai oportunismul såu poli-tic l-a împiedicat så-¿i satisfacå ambi¡iile, så ajungåministru sau så fie pre¿edintele Senatului, cum doreaîn a doua guvernare na¡ional-¡årånistå. ¥n via¡a politicå,el n-a putut fi mai mult decât senator. Iar în aceaståcalitate, el avea capriciul ca toate trenurile rapide ¿iexpres så opreascå ¿i în gara Butoie¿ti, satul unde aveael casa pårinteascå. Prea delicat, el nu mi-a fåcut decât o singurå datåpropunerea så må înscriu într-o organiza¡ie politicå dincare fåcea parte, så-i fiu coreligionar politic: aceastas-a întâmplat la sfâr¿itul anului 1938, curând dupåînfiin¡area Frontului Rena¿terii Na¡ionale. Eram, în primazi de Cråciun, invitat la el la dejun, împreunå cu al¡imusafiri, printre care I. Petrovici ¿i C. Narly. Cumevenimentul cel mai comentat al vremii era înfiin¡areaFrontului Rena¿terii Na¡ionale, ai cårui întemeietori dinoficiu, fårå så fi fost consulta¡i, fuseserå fåcu¡i ¿iC. Rådulescu-Motru ¿i I. Petrovici, cum ei erau convin¿icå ob¡inând adeziunea unui numår de persoane la nouaorganiza¡ie politicå vor face så le creascå propriile lorac¡iuni politice, cum C. Narly deja î¿i dåduse adeziunea,
  • PSIHOLOGIA POPORULUI ROMÂN / 169C. Rådulescu-Motru mi se adreså în toiul discu¡iei cuvocea lui blândå ¿i tonul ei blajin: – Dragå Bagdasar, î¡i dau un sfat prietenesc:înscrie-te în Frontul Rena¿terii, cåci altfel ri¿ti så fii datafarå din Universitate. Ceilal¡i doi, I. Petrovici ¿i C. Narly, adåugarå: – Are dreptate domnul Motru: dacå nu te înscrii, nuvei mai putea råmâne la Universitate. Ei aveau în mare parte dreptate; se fåceau teribilepresiuni, cu amenin¡area destituirii, asupra tuturorsalaria¡ilor de stat så se înscrie. La Facultatea de Litere¿i Filosofie din Bucure¿ti se înscriseserå, cu pu¡ineexcep¡ii, printre care må numåram ¿i eu, to¡i profesorii,conferen¡iarii, asisten¡ii ¿i întreg personaluladministrativ. A sta în rezervå pårea, în acele condi¡iide intimidare ¿i timorare, extrem de riscant. Le-amråspuns totu¿i, adresându-må în primul rând luiC. Rådulescu-Motru: – Domnule profesor, nu må înscriu, orice s-arîntâmpla. Iar dacå dumneavoastrå ¿i domnul profesorPetrovici, în calitate de membri fondatori ai FrontuluiRena¿terii, nu ve¡i fi în stare så-mi servi¡i ca paratråznet,atunci nu vå voi invidia cå sunte¡i membri fondatori. La aceastå replicå, nici unul n-a mai zis nimic;subiectul discu¡iei a fost schimbat. ¥¿i petrecea vara la Butoie¿ti, la conacul såu,înconjurat de pu¡in teren arabil ¿i pådure. Acoloplantase trei parcele cu vi¡å de vie din cele mai bunespecii, una lângå conac, alta pe versantul sudic aldealului din spatele conacului ¿i o a treia sus pe deal,pe por¡iunea care avea configura¡ia unui platou. Soiurilealese de vi¡å, calitatea terenului, expunerea la soare ¿ibuna îngrijire dådeau vinuri excelente. ¥n grådina dinjurul conacului avea numero¿i pomi fructiferi, în curtepuzderie de påsåri, în grajduri bine între¡inute vaci culapte, boi, cai, în cote¡e, porci – pentru nevoile
  • 170 / Constantin Rådulescu-Motrugospodåriei de la Bucure¿ti ¿i de la ¡arå. El se mândrea,¿i pe drept cuvânt, cu calitatea produselor sale. Conacul båtrânesc de la Butoie¿ti, pe care-lmo¿tenise, situat pe versantul sudic al unui deal ¿icåruia el îi mai adåugase câteva încåperi, respectându-iînså aspectul de culå olteneascå, oferea privirii valealargå a Motrului, stråjuitå de mesteceni, plopi ¿i sålcii,iar mai departe, spre apus ¿i råsårit, atât râul cât ¿i¿oseaua na¡ionalå, bine între¡inutå, se pierdeau înpåduri båtrâne de ulmi, mesteceni ¿i fagi. Priveli¿teadesfåta ochiul, era încântåtoare. ¥ntr-o searå, la Butoie¿ti, am provocat o puternicåreac¡ie de indignare atât din partea amfitrionilor, cât ¿idin partea celorlal¡i musafiri când, dupå ce mâncaseråmmult la prânz, våzând cå începe cina cu bor¿ de pasåre¿i auzind cå al doilea fel e o mâncare de gâscå cumåsline, am exclamat, fårå så må gândesc cå poatesåvâr¿esc o impolite¡e: – Eu seara månânc foarte sobru. Vå rog så måscuza¡i dacå nu voi putea servi din aceste feluri. – Ce ¡i-a venit, domnule Bagdasar? såri supåratådoamna Motru. Ce, e¿ti cucoanå, ca så-¡i men¡ii silueta?O så faci bine ¿i o så månânci ce mâncåm cu to¡ii! – Are dreptate Nu¡i, adåugå C. Rådulescu-Motru. Nufå mofturi: aici e¿ti la ¡arå ¿i la Butoie¿ti cina nu e sobrå. Ceilal¡i comeseni aprobau cu efuziune dojaneleamfitrionilor; ei aveau poftå de mâncare. N-am avut ceface, m-am supus voin¡ei generale. Suferind în copilårie de friguri palustre, care-ldebilitaserå ¿i-l siliserå så absenteze adesea de la¿coalå, fårå a-l face înså så-¿i piardå rangul de premiantal clasei, C. Rådulescu-Motru s-a bucurat toatå via¡a,cu excep¡ia accidentului pe care-l suferise pe la cincizecide ani – a alunecat iarna pe treptele din fa¡a casei sale¿i ¿i-a fracturat piciorul stâng – de o sånåtate foarterobustå pânå la adânci båtrâne¡e. El îmi povestea, când
  • PSIHOLOGIA POPORULUI ROMÂN / 171avea mai mult de 75 de ani, cå nu fusese niciodatåbolnav, cå nu suferise nici måcar de gripå, ci doar foarterar de guturai. Probabil cå la påstrarea acestei sånåtå¡irobuste a contribuit ¿i faptul cå mai multe luni pe an lepetrecea la ¡arå, în mijlocul naturii. La Butoie¿ti, unde ståtea în fiecare an din iulie pânåîn noiembrie, – cu mici intermiten¡e în acest interval,dacå o cereau obliga¡iile lui profesionale – era foartebucuros de oaspe¡i. ªi fåcea tot posibilul ca ei så se simtåcât mai bine. Cum el nu putea face plimbåri prea lungipe jos din cauza infirmitå¡ii ¿i nu-i putea înso¡i, le sugeraså facå båi în Motru, le punea tråsura la dispozi¡ie ca såviziteze mânåstirea Motru sau Strehaia, îi sfåtuia så facåplimbåri prin sat, så urce dealul din spatele conacului,din vârful cåruia putea fi cuprinså cu privirea minunatavale a Motrului. ¥i fåcea plåcere så joace din când în cândcår¡i. Cum eu nu cuno¿team decât jocul de table, ca såmå distreze, el juca table cu mine. Nu pot uita cum, într-odupå-maså, la Butoie¿ti, jucând table cu doamna Motru,cu fiica ¿i cu ginerele såu, ¿i câ¿tigând toate partidele,de¿i nu mai jucasem din adolescen¡å, învin¿ii au fåcutapel la el ca så salveze onoarea familiei. Timp de maibine de o orå cât am jucat cu el, a fost imposibil så câ¿tigvreo linie – atât de calm ¿i de calculat ¿tia så joace. Må invita în fiecare varå la Butoie¿ti, dar n-amråspuns invita¡iilor sale decât de câteva ori. Nu m-amdus mai des fiindcå nu må înduram så-mi stricprogramul meu de lucru. Deprins så må scol în fiecarezi foarte devreme ¿i så må a¿ez la birou, må sim¡eamfoarte prost când eram împiedicat så fac acest lucru.La Butoie¿ti nu te puteai scula înså fårå så deranjeziînainte de ¿apte ¿i jumåtate. Pe urmå, toatå ziua, înafarå de convorbirile cu C. Rådulescu-Motru, trebuiaså ¡i-o pierzi în discu¡ii banale cu ceilal¡i membri aifamiliei sau cu musafirii din sat, care veneau dupå-masåîn vizitå. O zi, douå, mergea, dar mai multe îmideveneau plictisitoare.
  • 172 / Constantin Rådulescu-Motru Uneori, ¿i unele fapte mårunte sunt semnificative¿i ajutå så completeze profilul moral al uneipersonalitå¡i. Iatå câteva cu privire la C. Rådulescu-Motru. Odatå, curând dupå ce Dimitrie Gusti fusese numitministru, m-am dus la el acaså într-o chestiune urgentå¿i, dupå ce mi-a rezolvat-o, l-am întrebat dacå nu nepoate da un ajutor pentru „Revista de filosofie“. Foarteamabil, Dimitrie Gusti mi-a råspuns afirmativ, ba mi-apropus chiar så merg împreunå cu el la minister caså-mi aprobe ajutorul ¿i så-l ¿i încasez. – Dar îmi trebuie o cerere semnatå de domnulMotru, i-am råspuns, iar domnul Motru nu e momentanîn Bucure¿ti. – Nu e nimic, spuse Gusti. Faci cererea ¿i-l semnezipe Motru. El n-o så se supere cå l-ai semnat spre aob¡ine un ajutor pentru revistå. L-am înso¡it pe D. Gusti la minister, am fåcut cerereaîn chiar cabinetul såu, el a pus rezolu¡ia cu aprobareaunei sume substan¡iale ¿i peste o jumåtate de orå – câta durat întocmirea formelor contabile – plecam cu baniiîn geantå. Când, dupå aceea, foarte jenat cå fusesemsilit så recurg la acest act inadmisibil ¿i, cerându-i scuze,i-am povestit faptul, C. Rådulescu-Motru mi-a råspunscalm, lini¿titor ¿i fårå urmå de repro¿: – Foarte bine ai fåcut. Eu însumi a¿ fi semnat-o,dacå ai fi venit la mine. Pe mine nu m-ai prejudiciat cunimic, dumneata n-ai avut nici un avantaj personal: aprofitat revista. ªtii cå de multe ori am pus eu însumiså må semneze în fa¡å? Veneau la mine unii prieteni ¿icunoscu¡i cu rugåmintea de a le gira poli¡e. Dacå a¿ firefuzat, s-ar fi supårat pe mine. Dacå a¿ fi semnat, a¿ firiscat în unele cazuri så plåtesc eu suma la scaden¡å.ªi atunci le spuneam celor care må rugau så-i girez,luându-le poli¡a din mânå, punând-o cu fa¡a în jos pebirou ¿i aråtându-le locul unde trebuia så semnez eu
  • PSIHOLOGIA POPORULUI ROMÂN / 173ca girant: „Semneazå-må. Banca î¡i va da suma ¿i cuastfel de semnåturå“. ¥n chipul acesta, eram sigur cådebitorul va achita datoria la scaden¡å, cåci altfel ar fifost trimis la Parchet pentru escrocherie. Dotat cu un pronun¡at spirit practic, eviden¡iatprin chipul cum î¿i administra gospodåria, prinordinea ¿i bel¿ugul care domneau în curtea conaculuisåu, C. Rådulescu-Motru era totu¿i, uneori, de ocredulitate copilåreascå. Se zvonise la un moment dat,curând dupå ce Nae Ionescu, care era conferen¡iarulsåu, î¿i dåduse examenul de docen¡å, cå acesta nu arfi avut doctoratul. Zvonul trezise multå curiozitate înlumea universitarå ¿i era comentat cu pasiune. Cåcidacå nu ar fi avut doctoratul, n-ar fi avut dreptul så fieconferen¡iar, nu ar fi avut dreptul så-¿i dea examenulde docen¡å. ¥n cercurile în care venea vorba ¿i de NaeIonescu, întrebarea care se punea atunci inevitabil era:„Are sau nu are diploma de doctorat?“ ¥ntr-o zi, D. Gustiîl întrebå pe C. Rådulescu-Motru: – Ei, domnule Motru, ai mai aflat ceva în legåturåcu doctoratul lui Nae Ionescu? – ¥l are, dragå Gusti, i-a råspuns el. – Dar de unde ¿tii, i-ai våzut diploma? întrebåD. Gusti, din nou. ~ Nu, n-am våzut-o, dar a fost Beldie (un bun prietenal lui Nae Ionescu) pe la mine ¿i mi-a spus cå a våzutcând Nae Ionescu a primit un sul din Germania. Or, ceputea fi în acel sul decât diploma de doctorat? (¥nGermania, diplomele de doctorat se înmânau titularilorîn ni¿te cutii cilindrice de carton). La unul din primele numere ale „Revistei defilosofie“, pe care începusem så le îngrijesc eu, m-amlovit de o dificultate: la ultima coalå, care cuprindearecenzii, ultima paginå råmânea goalå – ceea ceconstituia un neajuns redac¡ional ¿i tehnic. Cum nuaveam nici o lucrare nouå mai micå pe care s-o citesc
  • 174 / Constantin Rådulescu-Motruîn douå-trei zile ¿i s-o recenzez, m-am adresat luiC. Rådulescu-Motru ¿i, aråtându-i despre ce este vorba,l-am întrebat dacå nu-mi poate da el o scurtå recenzieasupra unei cår¡i recent apårute. Råspunzându-minegativ, el m-a întrebat la rându-i: – De cine e fåcutå ultima recenzie? – De mine, i-am råspuns. – Dacå e fåcutå de dumneata, problema e simplå:då un citat mai lung din lucrarea respectivå, ca så po¡itrece cu câteva rânduri pe pagina urmåtoare. ªi astfelproblema e rezolvatå. M-au surprins ingeniozitatea sa, spiritul såu practic.Am procedat în consecin¡å ¿i am ie¿it din încurcåturå. Ultimii ani ai vie¡ii lui C. Rådulescu-Motru au fostani de dureroaså suferin¡å. Gospodåria pårinteascå dela Butoie¿ti fiindu-i consideratå mo¿ie, an de an, dupå23 august, a trebuit så facå fa¡å, ca to¡i agricultorii dela câteva hectare în sus, unor cote tot mai ridicate decereale, car ne, lapte, unor impozite tot maiîmpovåråtoare. ¥n scrisorile pe care mi le trimitea de laButoie¿ti în aceastå vreme, mi se plângea de dificultå¡ilepe care le avea, de sarcinile cårora nu le mai puteaface fa¡å. ªi cum nici o nenorocire nu vine singurå, i setåiase ¿i pensia. ªi toate acestea nu constituiau decâtun prolog. Ob¡inu pânå la urmå favoarea de a i se stabilidomiciliul obligatoriu în Bucure¿ti ¿i de a locui înpropriul såu apartament. Dar ce zile grele îl a¿teptau!Când i se tåiase pensia, i se tåiase, pe motiv cå eramo¿ier. Acum, când nu mai avea nici un venit, i serefuza plata pensiei pe motiv cå fusese mo¿ier. O bucatåde vreme, pânå când so¡ia sa a putut fi numitå sorå laun spital – cu un salariu de câteva sute de lei pe lunå –el a tråit din ceea ce puteau så-i dea prietenii såi, carenici ei nu ståteau cu mult mai bine, unii din fo¿tii såielevi, din ceea ce puteau vinde din caså. Dacå ¿i-ar fi
  • PSIHOLOGIA POPORULUI ROMÂN / 175påstrat biblioteca, ar fi suferit mai pu¡in, cåci bibliotecasa fusese foarte bogatå, cu opere valoroase din diferitedomenii – psihologie, cu aproape toate ramurile, logicå,epistemologie, filosofie propriu-ziså, psihotehnicå etc.– ar fi putut scoate bani din vânzarea ei cu bucata, iaramatori se gåseau, era noua intelectualitate ce se forma.Dar C. Rådulescu, când era încå la catedrå, pe måsuråce cår¡ile nu mai încåpeau în biroul såu de lucru deacaså, le dona Bibliotecii Seminarului de psihologie,logicå ¿i teoria cuno¿tin¡ei de pe lângå catedra sa, iarcu mai mul¡i ani înainte de a ie¿i la pensie î¿i donaseîntreaga bibliotecå, påstrându-¿i doar câteva sute devolume, acelea care credea el cå-i mai pot fi de folospentru problemele ce-l interesau. BibliotecaSeminarului de psihologie, logicå ¿i teoria cuno¿tin¡eiera una din cele mai bine dotate biblioteci seminarialeale Facultå¡ii de Filosofie ¿i Litere, o bibliotecå putândsta cu mândrie alåturi de orice bibliotecå similarå dinOccident. El a vândut deci din caså tot ce a putut vinde,påstrându-¿i doar strictul necesar. Din Ia¿i, când aveamocazia – mai ales prin profesorul ªtefan Bârsånescu, acårui familie domicilia în Bucure¿ti – noi îi trimiteampachete cu alimente, iar eu însumi, când veneam laBucure¿ti, nu veneam cu mâna goalå. Dar profesorulªtefan mergea rar la Bucure¿ti – de câteva ori pe an –iar eu o singurå datå, vara, când îmi petreceamconcediul la casa mea din Posada, pe Valea Prahovei.Pe de altå parte, ¿i eu ståteam prost, fiind încadrat încel mai mic post, la fel cu tinerii absolven¡i ai facultå¡ilor,într-un colectiv de istorie literarå a Filialei Ia¿i aAcademiei R.P.R. ¿i nu puteam så-l ajut în måsura încare a¿ fi dorit. So¡ia mea ducea greul gospodårieinoastre. Nu pot så uit urmåtoarea scenå, care m-a mi¿catadânc. De la Posada, dupå terminarea concediului, îndrum spre Ia¿i, må abåteam pentru câteva zile ¿i pe la
  • 176 / Constantin Rådulescu-MotruBucure¿ti, ca så-mi våd neamurile ¿i prietenii. ªi,bineîn¡eles, prima vizitå o fåceam venerabilului gânditor¿i prieten. ¥ntr-un an de mari lipsuri alimentare – cumau fost mai bine de zece ani dupå cel de-al doilea råzboimondial – am crezut cå nu-i pot face o surprizå maiplåcutå decât ducându-i, între altele, o jumåtate de kilo-gram de unt – untul era atunci o raritate – pe care mi-lprocurase în acest scop bunul ¿i extrem de serviabilulmeu cumnat, colonelul doctor Anghel Popescu. Cândam sunat, mi-a deschis fiica sa, cåreia i-am înmânatpachetul. Dupå ce m-am între¡inut, ca de obicei, multåvreme cu el, când mi-am luat råmas bun, el m-a întrebatcu glasul tremurând de umilin¡å: – Fine – a¿a îmi spunea dupå ce må cununase – numi-ai adus nimic? – Ba da, i-am råspuns; i-am dat pachetul lui Margo. – Iartå-må cå te-am întrebat, dar ¿tii, o duc atât degreu! Mul¡umesc, mul¡umesc! Ani de zile, C. Rådulescu-Motru a suferit de foame.Abia în 1955, dupå ce se zvonise cå el cåzuse pe stradåle¿inat de foame, abia atunci s-au sesizat forurileAcademiei ¿i l-au încadrat la Institutul de Psihologie cacercetåtor ¿tiin¡ific, adicå în cel mai mic post, ca så-ipoatå da un salariu ¿i så-l punå la adåpost de mizerie. C. Rådulescu-Motru a suferit cumplit nu numai defoame, ci ¿i de frig. Caloriferul se stricase, iar colocatariirefuzau sau nu puteau så contribuie la repararea lui. ¥ncamera sa î¿i instalase, ca ¿i cei mai såraci oameni, osobi¡å de tablå (pe care i-o dåruise un fost elev), alcårei burlan era scos prin oberlichtul ferestrei. ¥n cameråera cald, chiar prea cald, cât timp sobi¡a era încinså,dar de îndatå ce focul nu mai era alimentat – cåcicombustibilul era pe sponci – în camerå devenea totatât de frig ca ¿i afarå. ¥n fiecare toamnå se gândea cugroazå la apropierea iernii, îndoindu-se cå va mai scåpacu zile pânå în primåvarå. ¥n ultimii ani de via¡å, prin
  • PSIHOLOGIA POPORULUI ROMÂN / 177bunåvoin¡a doctorului C. Parhon, el era internat, dinoctombrie pânå în martie, în Spitalul de Geriatrie, avândaici cåldurå din bel¿ug ¿i masa gratuitå. ¥n ultimul an ¿ijumåtate al vie¡ii, el a primit, prin grija lui MironConstantinescu, care era membru al Biroului Politic ¿iprim-vicepre¿edinte al Consiliului de Mini¿tri ¿i care-ifusese elev, o pensie personalå de 1 500 lei. Aceaståpensie îi venea înså prea târziu. Tot timpul cât am locuit la Ia¿i – din 1945pânå în 1956 – am fost în coresponden¡åcontinuå. C. Rådulescu-Motru era de o promptitudineremarcabilå în coresponden¡a sa, råspunzând în aceea¿izi în care primea scrisorile mele, spre deosebire demine, care, în aceastå privin¡å, eram uneori de oneglijen¡å condamnabilå. Cât de mult s-a bucurat când a aflat, în 1956, cåvoi fi adus de la Ia¿i la Bucure¿ti! S-a bucurat cå nevom vedea mai des, cå va avea cui împårtå¿i ideilefilosofice care-l preocupau, cå va avea cu cine le discuta.Spre profundul regret al amândurora, ne vedeam însårar, nu numai din cauzå cå eu ob¡inusem o locuin¡å lao distan¡å apreciabilå de locuin¡a sa – eu locuiam peClucerului, lângå spitalul Elias, el pe bulevardulDimitrov, lângå Foi¿or – dar ¿i din cauzå cå Dic¡ionarulEnciclopedic Român, la care fusesem adus, îmi acaparatot timpul. Nu-l våzusem câteva såptåmâni dupå ce måmutasem la Bucure¿ti ¿i nu mi se instalase încåtelefonul, ca så putem sta de vorbå måcar pe aceaståcale, ¿i må pomenesc de la el cu o scrisoare prin po¿tå,în care î¿i exprima mirarea cå nu mai dådusem pe la el¿i dorin¡a de a må vedea ¿i a sta de vorbå cu mine. ¥l våzusem împreunå cu Tudor Vianu, la Spitalulde Geriatrie, cu douå zile înainte de a-¿i da sfâr¿itul.Era foarte slåbit, se deshidratase. Ne-am dat seama cånu zilele, ci ¿i orele îi erau numårate. Dar spiritul såuera tot atât de lucid ca ¿i când ar fi fost în floarea vârstei
  • 178 / Constantin Rådulescu-Motru¿i perfect sånåtos. Preocupårile filosofice nu-l påråsiserå.Amårât ¿i îndurerat, el a ¡inut så protesteze împotrivacalificårii concep¡iei sale filosofice ca idealistå. ªi-a dat sfâr¿itul la 6 martie 1957, la vârsta de 89de ani, în Spitalul de Geriatrie, ca un biet pensionar alunui azil de båtrâni! Prin derogare de la dispozi¡iile în vigoare, de a nuse anun¡a prin preså încetarea din via¡å a nici uneipersonalitå¡i a regimului burghez, Miron Constantinescua dat ordin ca atât ziua mor¡ii, cât ¿i ziua înmormântåriilui C. Rådulescu-Motru så fie publicate de ziare ¿idifuzate de posturile de radio. Datoritå acestui fapt, olume imenså a participat, la Cimitirul Bellu, la ceremoniaînmormântårii sale. ¥n necrologul pe care l-a publicat în revista„Contemporanul“ – singurul necrolog, de altfel, care aapårut în toatå presa românå – Mihai Ralea a afirmat cåsuferin¡ele pe care le îndurase C. Rådulescu-Motru s-arfi datorat nu råutå¡ii oamenilor, ci „mizeriilor trupului,legate de vârsta înaintatå“! Cum am relevat ¿i mai înainte,C. Rådulescu-Motru s-a bucurat toatå via¡a de o sånåtaterobustå ¿i cu excep¡ia frigurilor palustre din copilårie ¿ia accidentului pe care-l suferise, alunecând pe ghea¡å,el n-a fost niciodatå bolnav. De altfel, Mihai Ralea a cititîn fa¡a catafalcului acela¿i necrolog pe care-l publicaseîn diminea¡a aceleia¿i zile în „Contemporanul“ ¿i pe caremajoritatea celor de fa¡å îl cuno¿tea din revistå. Rolul pe care l-a jucat C. Rådulescu-Motru în culturaromâneascå pentru råspândirea cuno¿tin¡elor filosofice¿i pentru dezvoltarea interesului fa¡å de problemelefilosofice a fost mare. ¥ntr-o vreme când cititorii de operefilosofice erau în numår infim, C. Rådulescu-Motru atipårit bro¿uri, a publicat studii în diferite periodice, aeditat lucråri filosofice voluminoase, a scos colec¡ia„Studii filosofice“ (1898-1918), a fost directorul „NoueiReviste Române“ (1900-1916), al „Revistei de filosofie“
  • PSIHOLOGIA POPORULUI ROMÂN / 179(1919-1943), al „Analelor de psihologie“ (1934-1943),al „Jurnalului de psihotehnicå“ (1936-1940), a patronat„Ideea Europeanå“ (1920-1927). Cât de mare eranumårul cititorilor de opere filosofice în primele douådecade ale secolului nostru, se poate aprecia din faptulcå bro¿urile pe care C. Rådulescu-Motru le publicase înprimii ani dupå întoarcerea sa de la studii din stråinåtate,adicå între 1894 ¿i 1898, ca Valoarea silogismului, Rolulsocial al filosofiei, Psihologia martorului etc., de¿itipårite într-un numår restrâns de exemplare, se maigåseau încå în comer¡ dupå primul råzboi mondial,adicå dupå douå decenii ¿i jumåtate de la apari¡ie. ªiaceasta în ciuda spiritului comercial al lui C. Beldie,fost secretar de redac¡ie al „Nouei Reviste Române“,fost elev al lui C. Rådulescu-Motru ¿i un devotat al såucu trup ¿i suflet, care, spre a le face så se vândå, ba leschimba copertele ¿i anul, fåcând så se creadå cå auapårut într-o nouå edi¡ie, ba reunea mai multe bro¿urila un loc, punându-le un titlu general. C. Rådulescu-Motru nu s-a låsat influen¡at de vorba lui Titu Maiorescucå celula româneascå nu rezistå specula¡iei filosofice,ci a muncit în domeniul filosofiei, îndemnând ¿i pe al¡iiså facå la fel ¿i punându-le la îndemânå reviste în careså-¿i publice roadele muncii lor teoretice – dezmin¡indprin fapte alega¡ia nefundatå ¿i deprimantå a lui TituMaiorescu. Gata så accepte orice ini¡iativå ¿i så sprijine oriceac¡iune de culturå pe care le considera necesare ¿i utile,el nu ezita så ajute cu sfatul, cu colaborarea ¿tiin¡ificå,cu interven¡ia la locul în drept, acolo unde era nevoiede fonduri, ¿i chiar så contribuie cu bani din propria sapungå. El nu era omul care, cerându-i-se concursul într-oac¡iune culturalå, så spunå nu ¿i så descurajeze. A¿ase explicå de ce a fost director al atâtor periodice. Elnu revedea materialul înainte de a fi dat la tipar – uneorinu citea studiile ¿i recenziile nici dupå apari¡ie – dar
  • 180 / Constantin Rådulescu-Motrufaptul cå un periodic apårea sub direc¡ia sau patronajulsåu constituia un gir, un factor moral de prim ordinpentru cititori. ¥n aceastå privin¡å, el a dat dovadå de oenergie, de o perseveren¡å, de o tenacitate cu adevåratexemplare.
  • POSTFAºÅ CONSTANTIN RÅDULESCU-MOTRU ÎN GÂNDIREA CONTEMPORANÅ 1. Atunci când, în prefa¡a la edi¡ia I (1912) aElementelor de metafizicå scria: „prezint publiculuiromânesc o carte îndråznea¡å, atât prin cuprinsul ei,cât ¿i prin metoda cu care e scriså“1, Rådulescu-Motruî¿i anun¡a, de fapt, programul angajårii sale pe o direc¡iede gândire proprie, în centrul cåreia se aflå valoriledurabile ale ¿tiin¡ei ¿i ra¡iunii ¿i, ceea ce spore¿te ¿imai mult valen¡ele demersului såu teoretic, ideeasemnifica¡iei umane a metafizicii ¿i, în genere, a meniriisociale a filosofiei. „De la origine – scria el în alt con-text – gândirea filosoficå a fost îndreptatå spreperfectarea omului, sub raportul conduitei ¿i almentalitå¡ii. Filosofia a fost ¿i este, în primul rând,în¡elepciune; adicå: gând ¿i faptå cumpånite. Gândcumpånit: prin ordinea ¿i unitatea puse în cuno¿tin¡e;faptå cumpånitå: prin stabilirea principiilor din caredecurg normele de conduitå. Sub ambele raporturi,filosofia mijloce¿te omului orizonturi largi ¿i luminoase.Un om cu o culturå filosoficå este presupus a fi înzestrat1 C. Rådulescu-Motru, Elemente de metafizicå pe baza filosofiei kantiene, edi¡ie definitivå, Bucure¿ti, Casa ªcoalelor, 1928, p. V.
  • 182 / Constantin Rådulescu-Motrucu spirit critic în judecatå ¿i, în acela¿i timp, ståpân pehotårârile voin¡ei“1. De fapt, prin întreaga sa activitate teoreticå ¿ipracticå, Rådulescu-Motru a luat atitudine fa¡å deproblemele epocii, a promovat ini¡iativa ¿i a grupatenergiile creatoare în jurul unor veritabile programe decercetare ¿i organizare ce vizau afirmarea identitå¡iispiritualitå¡ii române¿ti ¿i modernizarea ei în contextulculturii europene. Tocmai în acest context capåtå orezonan¡å aparte cuvintele: ... „originalitatea unui popornu se exprimå nicåieri mai låmurit ca pe terenulfilosofic“2, ceea ce nu poate så nu aminteascå depledoaria lui Hegel pentru „modul filosofic de a gândi“,pentru metafizicå: „straniul spectacol al unui poporcivilizat lipsit de metafizicå“ este asemånåtor „unuitemplu, de altfel bogat împodobit, dar lipsit de sanctuar“3. 2. Metafizica sau, a¿a cum spunea Hegel, „modulfilosofic de a gândi“ constituie tema centralå în sistemulpreocupårilor teoretice ale lui Rådulescu-Motru ¿i sedesfå¿oarå atât în forma conceperii ideii de metafizicå(motiva¡ia ei ca domeniu teoretico-filosofic), cât ¿i înaceea a unei metafizici determinate („personalismulenergetic“), cu o metodå ¿i o configura¡ie proprie înexplicarea lumii, a omului ¿i a crea¡iei umane. Tocmai pe baza distinc¡iei între problemå ¿i solu¡ie,respectiv între metafizica – formå a venirii în prezen¡å1 C . R å d u l e s c u - M o t r u , R o l u l e d u c a t i v a l f i l o s o f i e i. Comunicare fåcutå în ¿edin¡a publicå de la 18 februarie 1944, în: „Analele Academiei Române“, Memoriile Sec¡iunii Literare, Seria III, tomul XIII, Mem. 2, Imprimeria Na¡ionalå, Bucure¿ti, 1944, p. 1.2 Idem, Rostul filosofiei, în „Caiete de filosofie“, 1, 1942, p. 23.3 G.W.F. Hegel, ªtiin¡a logicii, Bucure¿ti, Ed. Academiei, 1966, p. 7, 8.
  • PSIHOLOGIA POPORULUI ROMÂN / 183a filosofiei ca domeniu al valorilor teoretice ¿i metafizica– expresie (interpretare) a acestui domeniu, Rådulescu-Motru propune: (a) o defini¡ie a metafizicii din unghiulde vedere al „trebuin¡ei de metafizicå“ ¿i (b) metafizica„personalismului energetic“ sub unghiul de vedere alunei unitå¡i sui-generis dintre filosofie ¿i ¿tiin¡e ¿i înperspectiva unei teorii a voca¡iei care eviden¡iazåfinalitå¡ile formative ale metafizicii ca atare. Defini¡ia „personalismului energetic“ este edifica-toare în acest sens, relevând totodatå unitatea dintretradi¡ia kantianå a metafizicii ¿i mediul ¿tiin¡ific alafirmårii metafizicii în modelårile „metafizicii inductive“(Lotze, Fechner, Wundt ¿.a.): „Personalismul energeticeste un ra¡ionalism pus la punct cu progresul ¿tiin¡eicontemporane. ¥n locul denumirii de ra¡ionalism el aredenumirea de personalism fiindcå persoana omeneascåeste pentru dânsul realitatea cea mai generalå dobânditåprin experien¡å ¿i induc¡ie. Personalismul energetic este,prin urmare, un realism fundat pe extensiunea legiienergiei pe întreg câmpul experien¡ei omene¿ti, atâtmateriale cât ¿i suflete¿ti. ¥n sistemul lui, persoanaomeneascå ocupå locul central fiindcå în via¡a acesteiase face îmbinarea diferitelor concretizåri pe care lestudiazå un mare numår de ¿tiin¡e speciale“1. ¥n al¡i termeni, în spiritul criticismului, dar regânditîn perspectiva modernå scientistå sau, cum scrie autorulînsu¿i, luând „perspectiva kantianå“ ca „o perspectivåheuristicå ¿i nimic mai mult“; întrucât „adevårurile¿tiin¡ei vin din experien¡å: numai o bunå organizare alor poate veni din apriorism“2.1 C. Rådulescu-Motru, Personalismul energetic, Bucure¿ti, Casa ªcoalelor, 1927, p. 239-240.2 C. Rådulescu-Motru, Elemente de metafizicå, p. 134.
  • 184 / Constantin Rådulescu-Motru Aceastå idee a unui kantianism corectat întâlne¿teastfel „o voca¡ie filosoficå de netågåduit“ ¿i „o erudi¡ie¿tiin¡ificå de prim ordin“, dezvoltatå mai ales pe unfundament psihologic, dincolo de alte influen¡e fiindevidentå în primul rând cea a lui Wundt1. Mediul psihologiei experimentale råmâne, incon-testabil, una dintre condi¡iile motivårii nevoii demetafizicå, a¿a cum o aratå urmåtoarea formulare:„¥ntre undele de reac¡ii cu care omul råspundeimpresiilor lumii externe ¿i care constituie perspectivele¿tiin¡elor speciale existå ¿i o undå de reac¡iefundamentalå care este determinatå de totalitatea fiin¡eiomene¿ti ¿i care constituie punctul de vedere almetafizicii. ¥n aceastå reac¡ie totalå påtrunde ceva maimult din eternul omenesc decât în toate celelalte reac¡ii.Ea determinå amplitudinea tuturor celorlalte ac¡iuni.Ea este gestul supremului interes omenesc; ea dåvaloare lucrurilor cu care omul vine în contact. ¥n reac¡iaaceasta totalå î¿i gåse¿te un loc ¿i adevårul ¿tiin¡eispeciale, dar ea, reac¡ia aceasta, este la limitaadevårului; este poate adevårul relativ al tuturorcelorlalte ¿tiin¡e speciale“2. Desigur, formularea nu poate så nu aminteascå deWundt, care scria: „oricât de multiform ¿i contradictoriuar fi tabloul pe care ni-l oferå con¡inutul filosofiei dupåcondi¡iile dezvoltårii ei istorice, pe atât de concordantapare totu¿i scopul spre care a nåzuit filosofia; ¿i aceastacând în mod expres, când tacit. El constå pretutindeniîn strângerea cuno¿tin¡elor noastre particulare într-oconcep¡ie despre lume ¿i via¡å care så satisfacåexigen¡ele intelectului ¿i nevoile inimii“3. Filosofia –1 M. Djuvara, C. Rådulescu-Motru (Cu prilejul ultimei lucråri: „Timp ¿i destin“), în „Revista de filosofie“, vol. XXV, nr. 3-4 (1940), p. 222.2 C. Rådulescu-Motru, op. cit., p. 17.3 W. Wundt, System der Philosophie, 4. Aufl., Erster Band, Leipzig, A. Kröner, 1919, p. 2.
  • PSIHOLOGIA POPORULUI ROMÂN / 185preciza Wundt în continuare – „nu este fundament al¿tiin¡elor particulare, ci, dimpotrivå, ea le are drept fun-dament pe acestea“ ¿i, „cum nåzuie¿te så ducå maideparte ¿i så desåvâr¿eascå travaliul ¿tiin¡elorparticulare, este ea înså¿i filosofie ¿tiin¡ificå“1. ¥ntr-un mod asemånåtor, „însu¿indu-¿i defini¡ia,curentå la începutul secolului nostru, cå «metafizica este¿tiin¡a care are ca scop de a ne da cuno¿tin¡a cea maicompletå ¿i mai pu¡in relativå despre lume»“,Rådulescu-Motru „o completeazå ¿i o adânce¿te“2. Cåcimetafizica elaboreazå „o cuno¿tin¡å unitarå superioaråînlåuntrul cåreia adevårurile vechi apar într-o altå ordine¿i într-o altå luminå. Cine a întrezårit aceastå unitate adevenit metafizician, ¿i pentru totdeauna“3. De fapt, intervine aici o veritabilå necesitate: „Omulde ¿tiin¡å specialå trebuie så gåseascå înaintea sa o¿tiin¡å anume organizatå, care så-i înlesneascåaprofundarea no¡iunilor fundamentale pe care eladeseori le-a adoptat numai prin puterea tradi¡iei.Aceastå ¿tiin¡å este metafizica“4. 3. Se ajunge astfel la ideea de „Absolut“, pe care oproiecteazå ¿i alte douå forme ale culturii: arta ¿i religia.De aceastå proiec¡ie autorul se delimiteazå înså înspiritul scientismului ¿i al ra¡ionalismului: „Absolutulmetafizic consistå dintr-o gândire, care, de¿i deasupra¿tiin¡elor speciale, se sprijinå totu¿i pe metodele¿tiin¡elor experimentale, pe când absolutul artei ¿i alreligiei se prezintå ca desprins de orice metodå ¿tiin¡ificåexperimentalå“5.1 Ibidem, p. 9, 10.2 N. Bagdasar, Istoria filosofiei române¿ti, în: Scrieri, Bucure¿ti, Ed. Eminescu, 1988, p. 68.3 C. Rådulescu-Motru, op. cit., p. 13.4 Ibidem, p. 15.5 Ibidem, p. 18.
  • 186 / Constantin Rådulescu-Motru ¥nså¿i logica de care se servesc arta ¿i religia esteuna a sentimentului, ceea ce poten¡eazå diferit ¿i idealul¿i finalitatea lor. ¥n termenii Elementelor de metafizicåideea sunå în felul urmåtor: „Idealul metafizicii estesugerat de experien¡å ¿i el a¿teaptå ca så existeconfirmarea experien¡ei, pe când idealul artei ¿i idealulreligiei pot fi sugerate din experien¡å, dar ele nu a¿teaptåconfirmarea experien¡ei“1. Mai mult, metafizica, arta ¿ireligia se deosebesc în atitudinea lor privind raportuldintre cunoscut ¿i necunoscut, în modul de a în¡elegecuriozitatea umanå ¿i satisfacerea ei. „Metafizicianul –scrie Rådulescu-Motru – cautå så în¡eleagå experien¡aîntregind-o, artistul ¿i omul religios cautå så în¡eleagåaceea¿i experien¡å simplificând-o... Câte¿trele au ca¡intå aflarea absolutului, dar arta ¿i religia gåsescabsolutul lor prin înfrumuse¡are ¿i prin îndumnezeire,în ambele cazuri, prin simplificarea actualitå¡ii, pe cândmetafizica gåse¿te absolutul såu prin adâncirea ¿iextinderea actualitå¡ii“2. Nu este de neglijat faptul cå metafizica„personalismului energetic“ (sau acesta luat cametafizicå-solu¡ie) reia aceastå punere a problemei atâtprin nominalizarea (identificarea) Absolutului, aobiectului metafizicii, cât ¿i prin conceperea finalitå¡iloracesteia. ªi aceasta prin resemnificarea metafizicå ateoriei psihologice a personalitå¡ii ¿i a teoriei energiei,în func¡ie, bineîn¡eles, de ceea ce trebuie så fiemetafizica întrucât aduce o explicare a lumii ¿i o luarede atitudine a omului fa¡å de aceasta. „Personalitatea –scria Rådulescu-Motru – nu este decât statornicirea unoraptitudini izvorâte din naturå ¿i destinate så continueactivitatea energeticå a naturii. Munca omeneascå seleagå ca o verigå în lan¡ul transformårilor pe care natura1 Ibidem, p. 19.2 Ibidem, p. 86.
  • PSIHOLOGIA POPORULUI ROMÂN / 187le-a început înainte de apari¡ia omului. Personalitateaeste o energie ce izvorå¿te, fårå nici un mister, dinordonarea energiilor psihofizice cu care omul vine pelume“1. Pentru „personalismul energetic“ personalitatea„este energia în actul ei cel mai desåvâr¿it“, în eaîmbinându-se „sufletul cu corpul, valoarea cuindiferentul, anticiparea cu invariabilul“; „pentruenergetism, personalitatea este un moment al energiei,pentru personalismul energetic, personalitatea esteo direc¡ie a energiei. Cel dintâi este o filosofiemonistå pe baza abstrac¡iilor mecaniciste; cel de-aldoilea este o filosofie monistå pe baza realului tråitîn personalitate“2. Dacå adåugåm aici teoria voca¡iei, într-un fel,finalizarea metafizicii „personalismului energetic“,dubla motiva¡ie – „exigen¡ele intelectului ¿i nevoileinimii“ (Wundt) – devine ¿i mai evidentå, aducândtotodatå în aten¡ie unitatea dintre o concep¡ie despremenirea metafizicii ¿i modelarea ei într-o concep¡ie(într-o metafizicå luatå ca solu¡ie). „Omul de voca¡ie –scrie Rådulescu-Motru – este instrumentul care ridicåenergia unui popor de la nivelul rådåcinilor cosmice lanivelul culturii spirituale. Natura întrebuin¡eazå peoamenii de voca¡ie pentru a asigura cristalizarea uneiculturi, întocmai cum întrebuin¡eazå germenii pentrua asigura continuitatea formelor vie¡ii animale“3. Poate de aici ¿i importan¡a deosebitå acordatåmetafizicii ¿i cultivårii unei formule de metafizicåautenticå în via¡a ¿i cultura popoarelor. „Sintezele1 C. Rådulescu-Motru, Personalismul energetic, p. 115.2 Ibidem, p. 244-245.3 C. Rådulescu-Motru, Voca¡ia, factor hotårâtor în cultura popoarelor, Edi¡ie definitivå, Bucure¿ti, Casa ªcoalelor, 1935, p. 99.
  • 188 / Constantin Rådulescu-Motrufilosofice – sublinia Rådulescu-Motru – reprezintå for¡ede propulsie în cultura fiecårei epoci... Fiecare poporî¿i face mândrie din faptul cå în produc¡ia sa culturalåapar asemenea sinteze, fiindcå originalitatea ¿icontinuitatea de apari¡ie a acestora dovedesc o energievitalå. Popoarele unitare ¿i tari sunt în acela¿i timppopoare cu bogatå crea¡ie filosoficå“1. Datå fiind aceastå posibilitate, devine iminentåafirmarea originalitå¡ii ¿i depå¿irea practicii cli¿eelor, atransformårii unei culturi în simplu mediu de rezonan¡åa ceea ce se petrece în „cultura universalå“. Câtevaformulåri devin în acest sens extrem de semnificative:„Metafizica este o activitate ra¡ionalå respectabilå, darnumai atunci când se produce unde trebuie“; „sintezelefilosofice“ nu trebuie confundate cu „cli¿eele filosofice“,care „usucå din rådåcini, ori pe unde ajung, seva crea¡ieioriginale“, sunt „un simptom de boalå mintalå“.2 4. Prin ideea de bazå, ca ¿i prin configura¡ia sa,demersul lui Rådulescu-Motru în conceperea esen¡ei ¿ifunc¡iilor metafizicii se circumscrie unei gândirimoderne de sorginte criticistå, dar resemnificatå încontextul diferen¡ierii ¿i al afirmårii ¿tiin¡elor umane(începând cu psihologia ¿i mergând pe întreg palieruldisciplinelor privind omul, istoria, cultura ¿i crea¡iaumanå). El preia ideea din stadiul în care au adus-ometafizicile postkantiene, îndeosebi „metafizica criticå“¿i „metafizica inductivå“ ¿i o resemnificå în func¡ie denoua explicare a omului ¿i a culturii propuså deinstituirea „¿tiin¡elor spiritului“ (Dilthey) ¿i de nevoilepersonalizårii ¿i afirmårii noilor culturi. Fårå dezvoltåri prea largi, re¡inem aten¡ia asuprafaptului cå punctul de vedere al tuturor acestor1 Idem, Rostul filosofiei, p. 9.2 Ibidem, p. 15, 16, 17.
  • PSIHOLOGIA POPORULUI ROMÂN / 189metafizici este solidar cu urmåtoarea concepere aesen¡ei metafizicii: met£ din ceea ce în tradi¡ia studieriitextelor Stagiritului s-a numit t¶ met¶ t¶ fusik£ nu arenumai semnifica¡ia unui „nume care vrea så indice loculproblematicii de bazå a filosofiei, ordonarea exterioaråa scrierilor (aristotelice – n.ns.)“, ci are „o semnifica¡iede con¡inut, anume dincolo (trans.)“: astfel „«metafizicå»înseamnå «desemnare pe linie de con¡inut ¿iinterpretare» a «filosofiei prime» prÓtª fulosofÖa, resp.¿tiin¡å despre suprasensibil“1. Este de la sine în¡eles cå metafizicile moderne (aici¿i cea a „personalismului energetic“) nu mai dau acestui„trans“ în¡elesul de „suprasensibil“ (în accep¡iateologico-scolasticå sau cea a metafizicilor leibnizo-wolfiene, care vizau un „inteligibil“, chiar transinte-ligibil), ci îl semnificå în unitatea metafizicå- experien¡å,proiectând „Absolutul“ nu ca „inteligibil“, ci caireductibilul (în fond, valoricul ca formå a universalitå¡ii)din unitatea fiecårui domeniu teoretic (unitatea uneimodelåri ca teorie: a cunoa¿terii, a valorilor, a culturii¿.a.), a fiecårui tip de experien¡å (¿tiin¡ificå, metafizicå,religioaså, artisticå etc.). Tocmai de aceea se ¿i vorbe¿teîn secolul nostru despre varietå¡i ¿i tipuri ale experien¡ei,ca: „varietå¡i ale experien¡ei religioase“ (W. James);„experien¡a moralå“ (Fr. Rauh); „experien¡a misticå“(L. Lévy-Bruhl) ¿i (de ce nu?) „experien¡a metafizicå“(J. Wahl). ¥n fond, totul vine cumva dupå modelul: „gândireprelogicå“ (Lévy-Bruhl); „gândire misticå“ (Schelling,Cassirer); „pensée sauvage“ (Cl. Lévy-Strauss) ¿.a. ¿ipoate tolera ideea cå modelarea domeniilor nu are loc1 M. Heidegger, Die Grundbegriffe der Metaphysik. Welt-Endlichkeit-Einsamkeit, în: Gesamtausgabe, II. Ableitung, Bd. 29/30, Frankfurt a.M. V. Klostermann, 1983, p. 56, 58.
  • 190 / Constantin Rådulescu-Motrusub specia unicå a ra¡ionalitå¡ii ¿tiin¡ifice, ci are nevoie¿i de alte tipuri de ra¡ionalitate (e adevårat, func¡ionândmai mult cu o „logicå a inimii“, cum s-ar spune,urmându-l pe B. Pascal). A¿a cum preciza J. Wahl, însintagma „experien¡å metafizicå“ nu trebuie så vedemneapårat „o alian¡å paradoxalå“; dupå cum avem„experien¡a a ceea ce e dat empiric“, experien¡a¿tiin¡ificå (experiment), „experien¡a în sensul kantian“,„experien¡a ante-predicativului“ (Husserl), tot a¿a avem¿i o „experien¡å metafizicå“ diferitå de la un gânditor laaltul, dar ¿i având o structurå unitarå1. Este, credem, acel „Gebietmetaphysik“2 din oricedomeniu (modelare a domeniului) ¿i, în ultimå instan¡å,din modelarea la nivelul unitå¡ii prin limitå ¿inecondi¡ionat. Acesta este contextul în care devine inteligibilå ¿imetafizica lui Rådulescu-Motru. Tocmai în acest sensî¿i aflå deplina îndreptå¡ire marca specificå a cuprinderiiideii de metafizicå (¿i a problematicii ei) în metafizica„personalismului energetic“ într-o concep¡ie cusemnifica¡ie în contextul genezei ¿i proiectårii idealuluimajor al culturii na¡ionale. De altfel, ideea unitå¡ii dintre metafizicå ¿iexperien¡å nu e deloc stråinå de acest context, denevoia de transcendere prin luare de atitudine ¿iac¡iune, de obiectivarea prin muncå ¿i crea¡ie,fenomene structurale genezei personalitå¡ii ¿ipersonalizårii culturilor în istoria timpurilor noi. Con¿tiin¡a acestei nevoi stråbate întreaga operåpsihologicå ¿i metafizicå a ilustrului gånditor, aflându-¿inu pu¡ine forme de expresie ce frizeazå exemplaritatea1 J. Wahl, L’Expérience métaphysique, Paris, Flammarion, 1965, p. 5, 6, 12.2 N. Hartmann, Grundzüge einer Metaphysik der Erkenntnis, 5. Aufl., Berlin, W. de Gruyter, 1965, p. 11.
  • PSIHOLOGIA POPORULUI ROMÂN / 191aforismului ¿i a imperativelor ac¡iunii. De pildå: „spiritulnu intrå în activitate decât chemat de condi¡iile istoriceale omenirii“; „omul de voca¡ie are o productivitateoriginalå ¿i închinatå binelui social, cum nu o au ceilal¡ioameni“, originalitate caracterizatå „printr-o izbitoare«unitate de sine», pe care el înså o împreunå la un loccu un puternic sentiment de råspundere personalå“1. 5. Ideea de transcendere înså¿i trimite la tradi¡iilemetafizicii, în care termenul met£ (însemnând „peste“„dincolo de ceva“, „de cealaltå parte“) exprimå ideea dedepå¿ire. La aceasta îndeamnå chiar modul de interogare,care, vizând interogatul, face iminentå trecerea „dincolode t¶ fusik£“, adicå pune „problema metafizicåfundamentalå“, metafizica devenind „sâmburele oricåreifilosofii“, iar „introducerea în metafizicå“ – „accesul lachestionarea privind problema fundamentalå“2. Acest„acces la“ – continuå Heidegger – „nu este un mers spreceva ce s-ar afla într-un anumit loc, ci trebuie så trezeascå¿i så producå interogarea înså¿i“3. ¥n al¡i termeni, prin interogare metafizica vine caun comportament metafizic ¿i ia forma „experien¡eimetafizice“ (a celei tip, modelatå de specialist, dar ¿i aluårii la cuno¿tin¡å ¿i a „trezirii“ unei asemeneaexperien¡e de cåtre fiecare), se propune nu doar caexplicare, ci ¿i ca luare de atitudine ¿i valorizare. Caforma-filosofie (sau filosofia ca unitate între cunoa¿tere¿i valorizare), metafizica pune astfel nu numai oproblematicå umanå, ci pune ¿i sursa problematizåriiînså¿i (omul ca fiin¡å ra¡ionalå) sub semnulproblematizårii, al evaluårii ¿i proiectårii prin1 C. Rådulescu-Motru, Voca¡ia, p. 63, 85, 89.2 M. Heidegger, Einführung in der Metaphysik, 3. Aufl., Tübingen, M. Niemeyer. 1966, p. 12, 13, 15.3 Ibidem, p. 15.
  • 192 / Constantin Rådulescu-Motrutranscendere, al depå¿irii succesive a oricårui nivel derealizare atins în istoria fapticå ¿i în crea¡ia valoricå. Ceea ce s-a numit „Necondi¡ionatul“, „Absolutul“,„Ireductibilul“ nu este astfel un dat absolut, ci se mutå(prin cunoa¿tere ¿i luare de atitudine, valorizare) pemåsura înså¿i a cre¿terii gradului de problematizare,ceea ce ¿i permite în principiu un optimism (teoretico-gnoseologic îndeosebi) ¿i, implicit, o angajare subsemnul obiectivårii, al producerii personalitå¡ii, a¿a cumspunea Rådulescu-Motru. De fapt, metafizica „personalismului energetic“ dåexpresie unei în¡elegeri moderne a ceea ce înseamnåo problemå metafizicå, ideii dupå care aceasta este „oproblemå ce ne pune în joc pe noi în¿ine ¿i totodatålumea“ ¿i, ca urmare, „în fa¡a ei nu putem så råmânemindiferen¡i“1. Rândurile urmåtoare sunt gråitoare pentru oasemenea cre¿tere a importan¡ei omului în raport culumea, cu natura: „...nu contrar naturii, ci prin naturåspre completarea naturii“; „prin apari¡ia omului naturaî¿i serve¿te propria sa finalitate... Omul, dacå n-ar fiapårut, evolu¡ia naturii ar fi suferit un hiatus, ¿i estecazul de a zice cå el ar fi trebuit så fie inventat, pentrua completa unitatea“2. Cu voca¡ia sa de metafizician 3 , psihologulRådulescu-Motru nu numai cå în¡elegea, dar ¿i tråia,1 J. Wahl., op. cit., p. 12.2 C. Rådulescu-Motru, Personalismul energetic, p. 112.3 C. Rådulescu-Motru – preciza I. Brucår – „este prin voca¡ie metafizician“. Aceastå voca¡ie el ¿i-a manifestat-o o datå cu teza sa asupra filosofiei kantiene (Zur Entwicklung von Kant’s Theorie der Naturkausalität, Leipzig, 1894), – „tezå care urma så arate direc¡ia în care gândirea sa, ra¡ionalistå ¿i criticistå, î¿i va îndrepta nu numai cercetårile, ci ¿i preferin¡ele“ (C. Rådulescu-Motru metafizician, în: Omagiu Profesorului C. Rådulescu-Motru, „Revista de filosofie“, vol. XVII, 1932, Societatea Românå de Filosofie, Bucure¿ti, p. 159-160).
  • PSIHOLOGIA POPORULUI ROMÂN / 193situa într-o „experien¡å metafizicå“ un paradox struc-tural gândirii umane, paradox pentru care romanticulNovalis gåsise cândva expresia exemplarå: „Wir suchenüberall das Unbedingte und finden immer nur Dinge“1. Al. Boboc1 Novalis, Die Lehrlinge zu Sais. Gedichte, Fragmente, hrsg. von M. Kiessig, Stuttgart, Ph. Reclam Jun. 1978, p. 116 (“Cåutåm pretutindeni Necondi¡ionatul, dar gåsim totdeauna numai lucruri“).
  • SumarNotå introductivå ............................................ 7Psihologia poporului român .......................... 11Sufletul neamului nostru. .............................. 33calitå¡i bune ¿i defecte .................................. 33Psihologia industria¿ului ............................... 49Psihologia martorului .................................... 61Psihologia ciocoismului ................................. 93Din psihologia revolu¡ionarului .................... 107 AnexåC. Rådulescu-Motru ..................................... 139 de N. Bagdasar Postfa¡aConstantin Rådulescu-Motruîn gândirea contemporanå .......................... 181 de Al. Boboc
  • Tipårit laAteliere Tipografice METROPOL