Ispasirea lui Cristos de Raul Enyedi - mesaj 7 - conferinta 2013
Upcoming SlideShare
Loading in...5
×
 

Ispasirea lui Cristos de Raul Enyedi - mesaj 7 - conferinta 2013

on

  • 798 views

 

Statistics

Views

Total Views
798
Views on SlideShare
700
Embed Views
98

Actions

Likes
0
Downloads
7
Comments
0

2 Embeds 98

http://aurelmunteanu.wordpress.com 55
http://adunareaharulsuveran.wordpress.com 43

Accessibility

Categories

Upload Details

Uploaded via as Microsoft Word

Usage Rights

© All Rights Reserved

Report content

Flagged as inappropriate Flag as inappropriate
Flag as inappropriate

Select your reason for flagging this presentation as inappropriate.

Cancel
  • Full Name Full Name Comment goes here.
    Are you sure you want to
    Your message goes here
    Processing…
Post Comment
Edit your comment

 Ispasirea lui Cristos de Raul Enyedi - mesaj 7 - conferinta 2013 Ispasirea lui Cristos de Raul Enyedi - mesaj 7 - conferinta 2013 Document Transcript

  • Mesaj 7 Ispăşirea lui Cristos 1. Noţiuni introductive. Conceptul de jertfă, de sacrificiu, este prezent în conştiinţa omenească din cele maivechi timpuri, şi a fost instituit de Dumnezeu. Spre deosebire de multe religii inventate deoameni, în care jertfa era privită ca o ofrandă sau dar adus zeilor pentru a-i îmbuna şi a lecâştiga favorul, religia revelată de Biblie arată nevoia unei ispăşiri, a unei plăţi făcute dealtcineva în locul nostru, iar plata trebuia să consiste în vărsare de sânge („plata păcatului estemoartea” şi „fără vărsare de sânge nu este iertare”). Jertfa, înţeleasă corect, ne arată mai multe adevăruri: 1. Ispăşirea arată că noi l-amofensat pe Dumnezeu şi că nu putem să plătim pedeapsa păcatului nostru decât prin moarte. Înjertfe, viaţa animalului înlocuia viaţa păcătosului. 2. Ne arată nevoia de un înlocuitor. Acestînlocuitor este dat de Dumnezeu, nu ni-L alegem noi. 3. Ispăşirea arată că Dumnezeusalvează, că omul nu se poate scoate pe sine din prăpastia în care a ajuns. Ispăşirea aratăcondiţia omului, incapacitatea sa de a se salva şi suveranitatea lui Dumnezeu. 2. Etimologie. Pentru a înţelege noţiunea de jertfă, de sacrificiu, trebuie să cunoaştem cuvintele pe careScriptura le foloseşte atunci când descrie actul şi efectele jertfei substitutive, ispăşitoare. 1. Ispăşire: În limba română, prin cuvântul „ispăşire” sunt traduse următoarelecuvinte: evreiescul kafar, care înseamnă a acoperi (kippur – acoperire) şi înseamnă căpăcatele erau acoperite sau păcătosul era acoperit de sânge înaintea lui Dumnezeu; şigrecescul hilasmos, care înseamnă propiţiere sau satisfacţie şi înseamnă că mânia luiDumnezeu este potolită fiindcă cerinţele dreptăţii Lui au fost împlinite (dreptatea Sa a fostsatisfăcută) – „Pe El Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie o jertfă de ispăşire [depropiţiere]” (Rom. 3:25). Ce înţelegem, deci, prin ispăşire? Ispăşirea este actul prin carepăcătosul este înlocuit de un substitut a cărui moarte are ca rezultat acoperireapăcatului lui, ştergerea datoriei, ridicarea pedepsei meritate, potolirea mâniei luiDumnezeu. 2. Răscumpărarea este actul prin care Cristos plăteşte datoria păcătosului înaintea luiDumnezeu, eliberându-l de sub pedeapsa adusă de păcatele comise. În ebraică, cel mai desfolosit este cuvântul Gaal, care înseamnă a fi eliberat prin plătirea unui preţ („Ştiu căRăscumpărătorul meu este viu şi că se va ridica iarăşi pe pământ” – Iov 19:25). În limba 1
  • greacă sunt mai multe cuvinte traduse prin răscumpărare, şi fiecare scoate în evidenţă onuanţă diferită: Lutrosis (cumpărare prin plătirea unui preţ: „a căpătat o răscumpărareveşnică” Evr. 9:12); Apolutrosis (cumpărarea unui sclav şi eliberarea lui). În sens spiritual,suntem eliberaţi de sub puterea lui Satan, a păcatului, a lumii, etc. („În El avemrăscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor ” – Ef. 1:7). Agorazo, exagorazo (acumpăra cu un preţ în forum. Exagorazo are sensul de a cumpăra şi apoi a scoate din forum).În sens spiritual înseamnă a scăpa de sub pedeapsa păcatului prin plătirea unui preţ de sânge(Cristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-se blestem pentru noi” – Gal. 3:13) 3. Împăcare: În greceşte termenul katallasso (subst. Katallage) înseamnă schimbare devalori echivalente, repararea unei ofense, restaurarea favorului, reconciliere („Când eramvrăjmaşi, am fost împăcaţi cu Dumnezeu prin moartea Fiului Său”, „Dumnezeu era în Cristos,împăcând lumea cu Sine” Rom. 5:10; 2 Cor. 5:19 3. Ispăşirea planificată. Dumnezeu, înainte de a crea ceva, a hotărât toate evenimentelecare vor avea loc, fie decretiv, fie permisiv. Păcatul nu l-a luat prin surprindere pe Dumnezeu,ci a fost inclus în planul Lui înainte de întemeierea lumii. Tot înainte de crearea lumii a fosthotărâtă şi calea de salvare din păcat, în cel mai mic detaliu. Dar ne putem întreba ce anume L-a determinat pe Dumnezeu să plătească preţulnecesar pentru achitarea datoriei. Cauza nu se găseşte în om, în ceva ce avea omul sau ce erael, ci în Dumnezeu. Cauza jertfei de ispăşire este iubirea specială a lui Dumnezeu („Şidragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi şi atrimis pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre” 1 Ioan 4:10). Această iubire(agape) este o preocupare activă, altruistă pentru binele celor iubiţi în acest fel. Este veşnică,neschimbătoare, totală. Scriptura ni-L prezintă pe Dumnezeu ca având o iubire generală faţă de creaţie, arătândtuturor oamenilor bunăvoinţă, răbdare (Mat. 5:45; Rom. 2:4), însă El manifestă o iubirespecială pe care o arată doar unor oameni, copiilor Săi, aleşilor (Evr. 12:6-8; Ef. 1:5). Care a fost scopul jertfei de ispăşire? Este absolut necesar să îl cunoaştem, dacă dorimsă înţelegem valoarea jertfei lui Cristos. În primul rând, intenţia lui Dumnezeu în a-L da peFiul Său şi intenţia Fiului în acceptarea lucrării de răscumpărare a fost manifestarea glorieiMaiestăţii lui Dumnezeu, dezvăluirea iubirii Sale nemărginite şi a harului Său („spre laudaslavei harului Său” Ef. 1:6). În al doilea rând, intenţia a constat în mântuirea poporului luiCristos conform planului pe care Dumnezeu Îl alcătuise şi al legământului harului. 2
  • 4. Ispăşirea prefigurată. Toate felurile de jertfe poruncite de Iehova în VT reprezintătipuri, figuri, umbre ale adevăratei jertfe, care a fost Isus Cristos. În jertfele pentru păcat,animalul îşi dădea viaţa în locul păcătosului. Arderile de tot, probabil cel mai vechi tip dejertfă, în care totul era consumat de foc, jertfele de ispăşire, din care şi preotul avea o parte,arătând că purta figurativ păcatele celui care aducea jertfa, jertfele de mulţumire sau împăcarece arătau reconcilierea dintre Dumnezeu şi om, toate arătau spre jertfa lui Cristos, şi în ea îşigăsesc împlinirea. 5. Ispăşirea realizată. Cristos a fost împlinirea tuturor jertfelor din Vechiul Testament.Ioan Botezătorul, când l-a văzut, a exclamat: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatullumii!” Suferinţele şi moartea lui Cristos au fost reale, voluntare, substitutive (Cristos nu amurit pentru vreo vină proprie, a murit ca substitut), şi eficiente (Prin suferinţele şi moarteaSa, Cristos a realizat întocmai ce şi-a propus, adică mântuirea poporului Său de păcatele sale(Mat. 1:21). Prin moartea Sa, Cristos a îndepărtat păcatul o dată pentru totdeauna (Evr.9:12). 6. Efectele ispăşirii. Ispăşirea a eliminat obstacolele din calea manifestării directe a iubirii speciale a luiDumnezeu, arătând de asemenea şi că Dumnezeu este consecvent celorlalte atribute ale Saleatunci când iubeşte şi arată har păcătoşilor aflaţi sub jertfă. Ispăşirea are ca efect glorificareaMajestăţii lui Dumnezeu, a suveranităţii, înţelepciunii, harului şi iubirii Sale nelimitate. Ispăşirea a realizat răscumpărarea – Dumnezeu Tatăl este cel care a primit preţul, Lui I-afost adusă jertfa. Cristos nu ne-a răscumpărat din mâinile lui Satan; de sub stăpânirea sa, amfost smulşi prin putere, nu prin plată. Cristos a răscumpărat oameni din „mâinile” dreptăţiidivine, de sub pedeapsa Legii. Din moment ce Dumnezeu a acceptat preţul din partea luiCristos, aceasta înseamnă că El a găsit jertfa lui Cristos potrivită şi suficientă pentruacoperirea datoriei păcatelor celor pentru care Cristos a murit. Prin urmare, Dumnezeu nu vamai cere plata pentru păcat şi din mâna celor pentru Cristos a murit, fiindcă atunci ar finedrept (ar fi nedrept şi inconsecvent cu Legea Sa să ceară ca o ofensă să fie plătită de 2 ori, şide Cristos, şi de păcătos). Exemplu: Dacă cineva comite o infracţiune pentru care trebuie să plătească o amendă şicineva o plăteşte în locul vinovatului, acestuia nu i se mai cere să plătească, pentru căcerinţele legii au fost satisfăcute. 3
  • Prin ispăşire s-a făcut expierea (eliminarea datoriei, iertarea vinei prin plata unuisubstitut), Dumnezeu dând hotărârea de iertare. Ispăşirea a realizat propiţierea (stingereamâniei lui Dumnezeu). Ispăşirea a realizat împăcarea, reconcilierea. Cauza despărţirii a fosteliminată dinaintea lui Dumnezeu. Cristos a fost glorificat, a primit toată autoritatea, în cer şi pe pământ, adică stăpânireuniversală, a intrat într-o relaţie specială cu cei pe care i-a reprezentat în jertfă, pe aceştianumindu-i prieteni (Ioan 15:15), fraţi (Evr. 2:12, 17) şi copii (Evr. 2:13). El a primitplinătatea binecuvântărilor şi darurilor pentru cei care i-au fost daţi de Tatăl (Fapte 2:33; Ef.4:8; Rom. 8:32). 7. Extensia ispăşirii Ispăşirea lui Cristos este punctul crucial al doctrinei mântuirii, iarfelul în care este înţeleasă afectează modul în care creştinul îl percepe pe Dumnezeu, îşitrăieşte viaţa şi împărtăşeşte altora despre Cristos. Întrebarea: Care este extensia mântuirii luiCristos? poate fi pusă mai simplu astfel: Ce a realizat Cristos prin moartea Sa? Există 3 moduri principale de interpretare a jertfei lui Cristos: Prima afirmă că DomnulCristos a murit pentru toţi oamenii fără excepţie, dându-le tuturor posibilitatea de a fimântuiţi. Înaintea lui Dumnezeu, Cristos şi-a făcut partea Sa, aducându-i pe toţi oamenii într-o stare (poziţie) în care mântuirea este posibilă, dacă omul îşi face partea lui (aici există 2tabere principale, una afirmând că partea omului constă în participarea la un ritual, iar cealaltăafirmă că partea omului este credinţa personală). Această poziţie se mai numeşte şi ispăşireagenerală. Conform acestei poziţii, Cristos nu a murit pentru cineva anume, şi moartea Sa nueste suficientă pentru a obţine mântuirea. Omul trebuie să îşi aducă propria contribuţie. Eisunt obligaţi să recunoască faptul că dacă nici un om nu ar renunţa de bunăvoie la păcat şi nuar crede prin propria-i putere în Cristos, atunci moartea lui Cristos ar fi fost în zadar şiispăşirea ar fi fost inutilă. A doua poziţie afirmă că Domnul Cristos a murit pentru poporul Său, realizând exact ceşi-a propus, şi anume mântuirea oamenilor pe care i I-a dat Tatăl. El nu i-a adus pe toţioamenii într-o stare în care să poată fi mântuiţi dacă îşi fac partea lor, ci i-a mântuit în modreal pe toţi cei pentru care a murit. Această poziţie se mai numeşte şi ispăşirea particulară.Conform acestei poziţii, scopul morţii lui Cristos este acelaşi cu efectul ei. Ce a urmăritCristos să realizeze prin moartea Sa? Exact ceea ce realizează: mântuirea poporului Său. O a treia poziţie afirmă că moartea lui Cristos este suficientă pentru toţi oamenii, dareficientă doar pentru aleşi. Această poziţie încearcă, fără succes, să combine cele 2 prezentatemai sus, să le armonizeze. 4
  • Dovezi scripturale în favoarea ispăşirii particulare:1. În primul rând, atributele lui Dumnezeu arată spre o mântuire perfectă, dar limitată la unanumit număr de oameni: 1. Iubirea. Jertfa lui Cristos este cea mai importantă şi completă manifestare a iubiriilui Dumnezeu („Dragostea lui Dumnezeu faţă de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu atrimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El” – 1 Ioan 4:9-10). Această iubireeste neschimbătoare (Ier. 31:3), perfectă, infinită ca valoare şi mărime. Deşi este bun şi miloscu toţi oamenii, El i-a iubit cu această iubire specială doar pe cei aleşi. Această iubire esteactivă, vrea binele celor iubiţi, indiferent de preţul care trebuie plătit. O ispăşire generală arată o iubire pasivă, nu activă (Dumnezeu a făcut partea Lui,acum s-a retras şi aşteaptă ca omul să desăvârşească mântuirea). Biblia Îl prezintă peDumnezeu ca activ implicat în mântuirea omului de la început, până la sfârşit. O ispăşiregenerală arată o iubire egală pentru toţi oamenii, atât pentru cei care vor ajunge în iad, cât şipentru cei care vor ajunge în rai. Este inconsecventă cu Scriptura. Căci Dumnezeu spune că l-a urât pe Esau, „Tu urăşti pe cei ce fac fărădelegea” „Domnul încearcă pe cel neprihănit,dar urăşte pe cel rău şi pe cel ce iubeşte silnicia”. „Domnul urăşte pe oamenii stricaţi”„Domnul urăşte pe martorul mincinos” (Ps. 5:6; 11:5; Prov. 3:32; 6:16). Cei care ajung îniad vor fi acolo pentru că Dumnezeu urăşte păcatul şi pe păcătoşii care iubesc păcatul şi Îlurăsc pe El. 2. Veracitatea. Dumnezeu spune întotdeauna adevărul şi este vrednic de încredere.Este fidel promisiunilor Sale. El a promis un Mântuitor, şi tot ce ţine de mântuirea oamenilor.Dumnezeu şi-a împlinit faţă de aleşi toate promisiunile referitoare la viaţa aceasta. El le-a dat,împreună cu Cristos, toate lucrurile (Rom. 8:32). O ispăşire generală îl arată pe Dumnezeu caneţinându-se de cuvânt (Dumnezeu nu dă toate lucrurile împreună cu Fiul Său; nu dă tuturorDuhul promis (Iuda vs. 19); nu a făcut în aşa fel încât toţi oamenii fără excepţie să audăEvanghelia, pentru a avea măcar „şansa” de a fi mântuiţi; nu toţi au credinţa (2 Tes. 3:2) –toate acestea ar fi trebuit să aibă loc dacă ispăşirea a fost generală. 3. Dreptatea. Prin jertfa lui Cristos, dreptatea lui Dumnezeu a fost satisfăcută,pedeapsa înlăturată, datoria achitată. El a primit plata pentru păcatele aleşilor din mâna luiCristos, aşa că nu le mai impută lor păcatele pentru care a murit (plătit) Cristos. Toţi aceştiaau primit o achitare, o iertare absolută, aşa că sunt scăpaţi de pedeapsa viitoare. Ispăşirea 5
  • generală afirmă că Cristos a plătit înaintea lui Dumnezeu datoria pentru păcatele întregii lumi,dar Dumnezeu va cere cândva plata şi din mâinile oamenilor, prin faptul că îi trimite în iad. 4. Omnipotenţa. Dumnezeu poate să mântuiască şi o face. Mântuirea este şi omanifestare a puterii lui Dumnezeu (învingerea morţii, a lui Satan). La El este mântuirea, iarEl mântuieşte pe cei pe care îşi propune să îi mântuiască. Cei care predică ispăşirea generală,predică de multe ori un Dumnezeu care nu poate să mântuiască, a cărui succes sau eşec înplanul de mântuire depinde de om. În al doilea rând, Scriptura afirmă că scopul sau intenţia lui Dumnezeu în trimitereaFiului ca jertfă pentru păcat şi intenţia Fiului când S-a oferit pe Sine ca substitut a fost sământuiască oameni, nu doar să le ofere posibilitatea de a fi mântuiţi („El va mântui pepoporul Lui din păcatele Sale”. „Oile Mele vor asculta glasul Meu.”). Scopurile Sale seîmplinesc întotdeauna şi planurile Sale nu eşuează. Dumnezeu nu lasă o acţiune neterminată. 5. Unitatea scopului lui Dumnezeu. Toate lucrările lui Dumnezeu arată o armonieperfectă. Legământul harului Îl arată pe Tatăl, care a ales un număr de oameni pe care i-a datlui Cristos. Cristos a murit pentru toţi aceştia („Voia Celui ce M-a trimis este să nu pierdnimic din tot ce Mi-a dat El, ci să-L înviez în ziua de apoi” – Ioan 6:39), obţinându-le oiertare deplină, o răscumpărare veşnică, o mântuire perfectă. Lucrarea Duhului este aceea deaplicare a efectelor jertfei lui Cristos în vieţile tuturor aleşilor (prin naşterea din nou, pocăinţă,credinţă, perseverenţa spre sfinţenie). Există o armonie şi unitate perfectă în planul demântuire şi în execuţia lui. Cristos nu a murit pentru mai mulţi decât au fost aleşi pentrumântuire, Duhul nu aplică efectele mântuirii decât asupra acelora pentru care a murit Cristos. Numărul celor aleşi de Tatăl = numărul celor pentru care a murit Cristos = numărul celor pe care Duhul îi naşte din nou = numărul celor care vor ajunge în rai Ispăşirea generală face ca jertfa lui Cristos să depăşească limitele planului Tatălui şiale lucrării Duhului de aplicare a mântuirii, distruge armonia planului de mântuire şi aunităţii dintre Tatăl şi Fiul. Ispăşirea generală afirmă că Cristos a murit pentru toţi oamenii,Tatăl îi atrage pe toţi cei aud Evanghelia, iar Duhul îi naşte din nou doar pe cei ce cred. 2. Efectele obiective ale jertfei (expierea, propiţierea, reconcilierea) sunt realizate.Despre ele se vorbeşte la timpul trecut, ca fiind deja împlinite. Cristos nu a oferit posibilitatearidicării păcatului, El l-a ridicat; nu a oferit posibilitatea unei substituiri, El a substituitpăcătoşii; nu a oferit posibilitatea unei iertări, prin moartea Lui, a venit hotărârea de iertare; 6
  • nu a oferit posibilitatea unei împăcări, ci a împăcat; nu a oferit posibilitatea mântuirii, El AMÂNTUIT. Nu există nici un verset în Scriptură care afirmă că Isus, prin moartea Sa, a oferitoamenilor doar şansa, posibilitatea de a fi mântuiţi. 4. Lucrarea de Mare Preot arată caracterul limitat al jertfei. Cristos este Mare Preot.Lucrarea de preoţie este compusă din 2 părţi, aducerea jertfei şi mijlocirea. Există o legăturăinseparabilă între acestea, fiindcă persoanele pentru care se aduce jertfa sunt şi persoanelepentru care preotul mijloceşte. Cristos nu mijloceşte decât pentru cei aleşi. a. Lucrarea de Mare Preot în aducerea jertfei. Jertfa Domnului Isus reprezintăîmplinirea, anti-tipul tuturor jertfelor din VT. Nu mai este nevoie de o altă jertfă de sânge.Aceste jertfe erau aduse pentru poporul Israel, pentru poporul ales. Nici una din aceste jertfenu a fost adusă pentru toţi oamenii fără excepţie. Dacă se analizează jertfele cu caractergeneral, vedem că sunt limitate. Iată un exemplu: Marele preot aducea jertfa de ispăşire pentrupăcatele poporului Israel. Nu exista jertfă înaintea lui Iehova pentru păcatele egiptenilor,babilonienilor, sau dacilor. Dacă Cristos ar fi murit pentru toţi oamenii fără excepţie, atunci El nu ar mai fireprezentat împlinirea jertfelor vechi testamentare sau acestea l-ar fi reprezentat în mod greşit.Cristos a fost jertfa de ispăşire pentru poporul Său: „El va mântui pe poporul Lui de păcateleSale”. „Eu îmi dau viaţa pentru oile Mele.” b. Lucrarea de Mare Preot în mijlocire. Preoţia levitică arăta nevoia de intermediar întreoameni şi Dumnezeu; preotul era cel care stătea între Dumnezeu şi oameni şi pleda pentruaceştia, pentru obţinerea iertării, favorului, binecuvântării, etc. Marele preot nu mijloceapentru toate popoarele, ci doar pentru poporul Israel. Doar poporul ales avea reprezentantînaintea lui Dumnezeu. Mijlocirea lui Cristos este însă limitată la poporul Său: „a purtatpăcatele multora şi s-a rugat pentru cei vinovaţi” (Isaia 53:12) „Nu mă rog pentru lume, cipentru aceia pe care Mi i-ai dat Tu, pentru că sunt ai Tăi” (Ioan 17:9). Cristos s-a rugatpentru Petru în ora încercării sale. „Simone, Simone, Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul.Dar Eu m-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta, şi după ce te vei întoarce laDumnezeu – căci mijlocirea Mea este întotdeauna eficientă, şi tu sigur te vei întoarce – săîntăreşti pe fraţii tăi” (Luca 22:31-32). S-a rugat Cristos pentru Iuda? Dacă s-ar fi jertfitpentru el, atunci ar fi trebuit să se roage şi pentru Iuda. Iuda, Iuda, Satana a cerut să te cearnă.Dar Eu m-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta. Şi pentru tine, Esau, şi pentrutine Ramses, şi pentru voi toţi care sunteţi în iad. M-am rugat pentru voi, am încercat să văpăzesc! Oh, aşa ceva e de neconceput! Ce spune Domnul despre Iuda? „Eu am păzit pe aceia 7
  • pe care Mi i-ai dat, şi nici unul din ei n-a pierit, în afară de fiul pierzării, ca să seîmplinească Scriptura” (Ioan 17:12). Cristos se roagă numai pentru ai Săi, pentru că a depusjertfa pentru ei, jertfă care a fost acceptată de Tatăl. 5. Termenii Scripturii dovedesc ispăşirea particulară. Versetele care vorbesc despreispăşirea lui Cristos şi efectele ei pot fi clasificate după cum urmează: a. versete care folosesc termeni restrictivi, care indică un număr limitat. Cristos a murit: 1. pentru Mulţi: „a purtat păcatele multora” (Isaia 53:12). „Fiul Omului a venit... să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi” (Matei 20:28) 2. pentru Poporul Său: „a fost lovit de moarte pentru păcatele poporului Meu” (Isa.53:8) „Binecuvântat fie Dumnezeul lui Israel pentru că l-a cercetat şi l-a răscumpărat pepoporul Său” (Luc. 1:68) 3. pentru oile Sale „Păstorul cel bun Îşi dă viaţa pentru oi”. „Eu Îmi dau viaţa pentruoile Mele” (Ioan 10:11, 15). Necredincioşilor le spune: „Dar voi nu credeţi, pentru că, dupăcum v-am spus, nu sunteţi din oile Mele” (vs. 26). 4. pentru prietenii Săi: „Nu este mai mare dragoste decât să Îşi dea cineva viaţa pentruprietenii săi. Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ce vă poruncesc Eu” (Ioan 15:13-14) 5. pentru Aleşi: „L-a dat pentru noi toţi... Cine va ridica pâră împotriva aleşilor luiDumnezeu?” (Rom. 8:32-33). 6. pentru cei pentru care şi mijloceşte: „De aceea şi poate să mântuiască în chipdesăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăieşte pururi ca sămijlocească pentru ei” (Evrei 7:25) 7. pentru Adunarea Sa: „Biserica Domnului, pe care a câştigat-o cu Însuşi sângeleSău” (Fapte 20:28) c. Versete care folosesc termeni generali (lume, toţi – „Fiindcă atât de mult a iubitDumnezeu lumea”, „El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre, şi nu numai pentru alenoastre, ci pentru ale întregii lumi”, Dumnezeu „voieşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi” 1Ioan 2:2; 1 Tim. 2:4). Acestor versete li se dă o interpretate absolută de cei care predicăispăşirea generală. Atunci când le studiem, trebuie să înţelegem următoarele lucruri: 1. Ele nu contrazicversetele care restricţionează ispăşirea la un anumit număr. 2. Trebuie să existe o armonieîntre aceste categorii de versete; 3. Trebuie să fie interpretate conform contextului; 4. Trebuieluat în considerare înţelesul pe care cuvintele generale (toţi, lume) îl aveau. 8
  • Cuvântul „toţi”, când Scriptura îl aplică la oameni în general, are 2 sensuri, unul absolut,care include pe fiecare om (toţi fără excepţie) şi unul relativ, limitat la o mulţime variată deoameni (toţi fără deosebire). Exemple ale utilizării cuvântului „toţi”:a. toţi în sensul absolut („Toţi cei ce au păcătuit fără lege, vor pieri fără lege; şi toţi cei ce au păcătuit având lege, vor fi judecaţi după lege” – Rom. 2:12);b. toţi în sens relativ – tot felul de oameni („Tot ţinutul iudeii şi toţi locuitorii Ierusalimului au început să iasă la el; şi, mărturisindu-şi păcatele, erau botezaţi de el în râul Iordan” Marcu 1:5; „Învăţătorule, Cel ce era cu tine dincolo de Iordan, iată că botează şi toţi oamenii se duc la El” – Ioan 3:26) Vom lua două pasaje, să vedem care este înţelesul cuvântului „toţi” când se referă larăscumpărarea lui Cristos. Primul pasaj este Romani 8:28-39. Pasajul are multe de spusdespre ispăşire. După lanţul de aur din vs. 29-30, Pavel întreabă: „Ce vom spune în faţaacestor lucruri, când ne dăm seama că am fost cunoscuţi personal de Dumnezeu, şipredestinaţi să Îi fim fii?” Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră?Dumnezeu este de partea noastră! A cui? Cine sunt aceşti noi, din pasaj? Se referă aici la toţioamenii? Este Dumnezeu de partea ateilor? Este Dumnezeu de partea idolatrilor? Trebuie neapărat să aflăm cine sunt aceşti noi, căci în vs. 32, Pavel spune: „El, care n-acruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi...”. Dumnezeu este de partea tuturorcelor pentru care a murit Cristos. Dumnezeu nu stă împotriva nici unui om pentru care a muritCristos, căci jertfa a stins mânia şi a împlinit cerinţele dreptăţii. Mai mult, fiindcă l-a dat peCristos pentru ei, le va da, împreună cu Cristos toate lucrurile. Tot ce ţine de mântuire. El ledă tuturor acestor oameni Evanghelia şi Duhul Său. Dacă Cristos a murit pentru toţi oamenii fără excepţie, atunci Dumnezeu este de parteatuturor acestor oameni, şi le dă tuturor „toate lucrurile”. Este aceasta adevărat? Le-a dat „toatelucrurile” lui Cain, lui Esau, lui Faraon, lui Burebista şi amerindienilor ce au trăit înainte deColumb? Să luăm un singur exemplu: Evanghelia. Aceasta este parte esenţială a „tuturorlucrurilor”. Este mijlocul hotărât de Dumnezeu pentru mântuirea păcătoşilor. Fără auzireaEvangheliei nu poate exista mântuire. Lumina conştiinţei nu este mântuitoare. Cine a păcătuitfără lege va fi condamnat fără lege, pe baza călcării legilor morale pe care conştiinţa sa le-arecunoscut. Nu este suficient ca omul să fie religios, sau să se închine unui Dumnezeu. Nuexistă sub cer decât un nume prin care trebuie să fim mântuiţi, iar acela nu este Vişnu, nu esteBuddha, nu este Allah, este Isus Cristos! Dar ajung toţi oamenii în contact cu Evanghelia? Nu (oricât de mult ne-am strădui să oproclamăm), Evanghelia nu ajunge nici astăzi la toţi oamenii de pe pământ. Cu atât mai puţin 9
  • a ajuns Evanghelia la toţi oamenii din trecut. Milioane de oameni au trăit şi au murit înAmerici, în Asia şi Australia înainte ca europenii să exploreze aceste teritorii şi să trimitămisionari în ele. Toţi aceşti oameni nu au avut „şansa” de le fi fost prezentat Cristos, pentru ase putea decide dacă vor crede în El sau nu! Aceasta este o realitate pe care nimeni nu o poatecontesta. Şi atunci, cu ce l-a ajutat pe Burebista că a murit Cristos pentru el, dacă el nu a auzitdespre această jertfă, pentru a putea crede în ea? Deja este clar că pasajul acesta nu învaţă că Cristos a murit pentru toţi oamenii fărăexcepţie. Atunci cine sunt aceştia „toţi” pentru care a murit Cristos, cărora Dumnezeu le dătoate lucrurile? Versetul 33 ne spune: „Cine va ridica pâră împotriva aleşilor luiDumnezeu?” Aleşii. Despre ei este vorba. Dumnezeu îi consideră drepţi, continuă versetul. Pecine? Pe toţi aceia pentru care a murit Cristos. Cine îi va osândi? Care judecător îi va condamna? Cristos va judeca lumea. Tatăl I-a dattoată judecata. Îi va condamna El? Nu! Cristos a murit! Singurul care putea să îi condamne aales să moară şi să plătească datoria lor, pentru ca ei să nu fie condamnaţi, ci eliberaţi! Cristosa murit! Dar El a înviat, ca dovadă a faptului că Dumnezeu a acceptat jertfa Sa. El stă ladreapta lui Dumnezeu şi mijloceşte pentru noi! Pentru cine? Pentru noi, pentru toţi cei pentrucare a murit! Se roagă Cristos înaintea Tatălui pentru toţi oamenii fără excepţie? NU, El aspus: nu mă rog pentru lume, ci pentru aceia pe care mi i-ai dat din lume! Cristos mijloceştepentru toţi aceia pentru care a murit! El a murit pentru aleşii Săi, a înviat pentru ei şimijloceşte pentru ei! Versetul 35: Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Cristos? Pe care noi? Pe cineiubeşte Cristos cu o iubire specială? Pe cine îi cunoaşte pe nume? Pe toţi oamenii fărăexcepţie, spun unii. Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, adică pe toţi oamenii!Haideţi să vedem dacă este aşa. „Sunt bine încredinţat că nici iadul nu îl poate despărţi peEsau de dragostea lui Dumnezeu pentru el, că Esau este mai mult decât biruitor prin Acelacare l-a iubit!” Oh, aceasta este o minciună! Dar dacă Dumnezeu îi iubeşte la fel pe toţioamenii fără excepţie şi L-a dat pe Fiul Său pentru toţi, atunci trebuie să-l fi iubit pe Esau lafel de mult ca pe Iacov, pe Iuda la fel de mult ca pe Petru. Pasajul acesta ne învaţă că Dumnezeu este de partea tuturor celor pentru care a muritCristos. Dumnezeu le-a dat, împreună cu Cristos, toate lucrurile. Eu au fost consideraţi drepţide Dumnezeu. Cristos mijloceşte pentru ei, nimic nu îi poate despărţi de dragostea Lui, eifiind mai mult decât biruitori în El! Aceştia nu sunt toţi oamenii fără excepţie, ci toţi oameniicare au fost daţi de Tatăl Fiului, aleşii Săi, fraţii Săi! 10
  • Al doilea exemplu despre folosirea cuvântului „toţi” în legătură cu răscumpărarea: 1 Timotei 2:6 „care S-a dat pe Sine însuşi, ca preţ de răscumpărare pentru toţi”. Este cuvântul „toţi” utilizat în sensul general sau relativ? Şi-a dat Cristos viaţa ca răscumpărare pentru toţi oamenii fără excepţie sau pentru toţi, fără deosebire de naţionalitate, sex, clasă socială, educaţie, etc.? De observat: 1. Acest cuvânt apare de mai multe ori în context (vs. 1, 2, 4). În versetele 1 şi 2, „toţi” pentru care trebuie ca creştinii să se roage, să mijlocească, este relativ. Nu putem să ne rugăm pentru toţi fără excepţie, ci pentru toţi fără deosebire, pentru oameni simpli şi pentru cei puşi în poziţii de conducere, mici şi mari. 2. Această mijlocire este bine primită, fiindcă Dumnezeu vrea să mântuiască (şi o face!) tot felul de oameni (vs. 4). Dumnezeu nu are doar dorinţa de a mântui pe oameni, ci o voinţă activă, care nu poate fi frustrată de nimeni. El face totul după „sfatul voii Sale” (Ef. 1:11). El spune: „Hotărârile Mele vor rămâne în picioare, şi Îmi voi aduce la îndeplinire toată voia Mea.” (Isaia 46:10). 3. Dacă mijlocirea noastră este pentru pace şi bunăstare, mijlocirea lui Cristos este pentru mântuirea oamenilor (vs. 5) (nu a tuturor, căci El nu mijloceşte pentru toţi, ci doar pentru ai Săi – Ioan 17:9). Mijlocirea pentru „oameni” din versetul 5 este legată de răscumpărarea prin jertfă din versetul 6, acestea fiind cele 2 părţi ale lucrării preoţeşti a Domnului. El şi-a dat viaţa ca răscumpărare (antilutron) pentru oameni, pentru toţi pentru care şi mijloceşte. Armonizând acest pasaj cu altele, pentru a avea o privire mai generală, observăm că Cristos nu mijloceşte pentru toţi fără excepţie (Ioan 17:9), şi că nu a răscumpărat pe toţi fără excepţie, ci pe mulţi (Mat. 20:28), fără deosebire (Apoc. 5:9). Prin urmare, înţelesul cuvântului „toţi” în 1 Tim. 2:6 este acela de „toţi fără deosebire” sau „tot felul de oameni”. Un alt cuvânt general aplicat răscumpărării este „lume” (kosmos). „El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi” (1 Ioan 2:2) Cei care cred într-o ispăşire generală ne spun că acest cuvânt înseamnă toţi oamenii care au trăit, trăiesc sau vor trăi vreodată. Dacă luăm o concordanţă şi verificăm cuvântul „lume”, vom vedea că acesta are cel puţin 7 sensuri diferite în Noul Testament:i. întregul univers: „Dumnezeu, care a făcut lumea, şi tot ce este în ea” – Fapte 17:24ii. pământul: „Cât sunt în lume, sunt lumina Lumii” – Ioan 9:5 a. bunurile, posesiunile pământului: „ce ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul” – Mat. 16:26; 11
  • iii. sistemul sau ordinea lumii: „Acum are loc judecata lumii acesteia, acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară.” Ioan 12:31 iv. toţi oamenii: „orice gură să fie astupată şi toată lumea să fie găsită vinovată înaintea lui Dumnezeu” – Rom. 3:19; v. omenirea cu excepţia credincioşilor: „Dacă vă urăşte lumea, ştiţi că pe Mine M-a urât înaintea voastră” Ioan 15:18 vi. Neamurile în contrast cu evreii (nu fiecare persoană dintre Neamuri, ci în general, persoane din orice naţiune): „dacă alunecarea lor a fost o bogăţie pentru lume şi paguba lor a fost o bogăţie pentru neamuri, ce va fi plinătatea întoarcerii lor?” Rom. 11:12vii. doar credincioşii (iudei şi neamuri): „Pâinea lui Dumnezeu se coboară din cer şi dă lumii viaţa” – Ioan 6:33. 51; „noi, apostolii, ... am ajuns o privelişte pentru lume şi îngeri şi oameni” (1 Cor. 4:9)viii. există pasaje în care cuvântul „lume” nu este absolut nici chiar când sensul la care se referă este unul general (ex: Luca 2:1. „În vremea aceea a ieşit o poruncă de la Cezar August să se înscrie toată lumea” nu îi include pe toţi oamenii de atunci, ci doar pe cei din Imperiul Roman; Ioan 8:26, „Ceea ce am auzit de la El [de la Tatăl], aceea spun lumii” se referă doar la oamenii care au auzit cuvintele lui Isus; Ioan 12:19, „Fariseii au zis: ‚Vedeţi că nu câştigaţi nimic; iată că lumea se duce după El”, se rezumă doar la cei care Îl urmau; Fapte 11:28 se referă la lumea cunoscută, în special Imperiul Roman; la fel şi Fapte 17:6; 19:27; Rom. 1:8; 10:18) Să vedem care este înţelesul cuvântului „lume” în cel mai celebru verset folosit pentru ispăşirea generală. Ioan 3:16: Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. În acest verset, „lumea” poate să însemne fie toţi oamenii (întreaga omenire), fie doar cei ce cred, fie Neamurile (în general). Analizând versetul, vedem că: a. Dumnezeu a iubit (agapao) lumea. Iubirea lui a fost cauza trimiterii Fiului. Scriptura afirmă că Dumnezeu nu iubeşte pe fiecare persoană din lume cu iubirea agape (Rom. 9:13; Evr. 12:6-8). El este bun şi îndelung răbdător cu toate creaturile Lui, dar sunt oameni pe care Dumnezeu îi urăşte, pentru că le urăşte păcatele. b. Apoi, Fiul a fost dat ca jertfă, nu oferit (oferta poate fi acceptată sau respinsă). Dumnezeu dă, împreună cu Fiul, toate lucrurile necesare mântuirii (Rom. 8:32) – chiar şi credinţa (Ef. 2:8). Fiul a fost dat să înlăture păcatul, datoria celor pentru care a murit (Evr. 9:26) şi să le asigure viaţa veşnică (Ioan 10:10, 11, 28). 12
  • c. Din context, reiese că „lumea” iubită de Dumnezeu Tatăl este „lumea” pentru care Fiul afost dat ca jertfă, este „lumea” pe care El nu o judecă, ci o mântuieşte, este „lumea” carecrede, care nu va pieri şi care are viaţa veşnică.d. Din aceste motive, nu înţelegem „lumea” ca „toată umanitatea”. Rămân 2 sensuriposibile, lumea ca toţi aleşii (iudei + neamuri) sau neamurile (aleşii dintre neamuri) spredeosebire de evrei.e. Contextul mai larg arată că Domnul vorbea cu Nicodim, unul din reprezentanţii de seamăai evreilor (vs. 1), acesta fiind „Învăţătorul” (primul Rabin al) Israelului.f. Până în vs. 16, Domnul îi descoperise mai multe lucruri pe care Nicodim nu le ştia(necesitatea naşterii din nou – vs. 3-8; o altfel de Împărăţie decât cea pe care evreii o aşteptau– vs. 3, 5; Dumnezeirea lui Isus – vs. 10-13; moartea Sa – vs. 14).g. Până la vs. 14, Domnul deja afirmase că nu naţionalitatea (apartenenţa la poporul Israel)era criteriul acceptării în Împărăţia lui Mesia. Isus îi spune lui Nicodim că nu toţi evreii vorface parte din Împărăţia lui Mesia, ci doar cei născuţi din nou. În vs. 15, Isus deschidegraniţele Împărăţiei pentru „oricine crede în El”, chiar şi pentru ne-evrei.h. Evreii îi priveau cu dispreţ pe cei dintre Neamuri. În scrierile rabinice, Neamurile suntdeseori numite „lume”, acesta fiind un termen înjositor, un termen care denota inferioritate.Evreii Îl aşteptau pe Mesia ca un Împărat care îi va elibera, va zdrobi naţiunile (lumea),pedepsindu-i pentru fărădelegile lor. Isus deja demolase o parte din aceste concepţii ale luiNicodim, dar ceea ce era cu adevărat şocant pentru el, abia acum avea să urmeze.i. în versetele 16, 17 şi 18, El afirmă nu doar că Mesia mântuieşte pe oricine, evreu sau ne-evreu care crede în El, ci că Dumnezeu iubeşte Neamurile (vs. 16), iar Mesia nu a venit pentrua le judeca, ba din contră, pentru a le salva (vs. 17); şi mai mult, că cel care nu crede în El, înIsus Mesia, evreu sau ne-evreu, este deja condamnat (vs. 18)j. Aşadar, din studiul versetului, al contextului şi al unor afirmaţii clare care trateazăsubiectul în cauză, înţelesul versetului este următorul: Dumnezeu a iubit Neamurile (aleşiidintre Neamuri; nu doar pe evrei), dând pe Fiul Său ca jertfă şi pentru ele (1 Ioan 2:2), pentruca oricine (evreu sau ne-evreu) care crede, să aibă viaţa veşnică, să fie salvat şi să scape de lapieire. 13
  • 8. Concluzie: Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, şi-a dat viaţa ca jertfă, înaintea luiDumnezeu, pentru toţi aceia şi numai pentru aceia pe care Tatăl i-a iubit, i-a ales pentrumântuire şi i-a dat Lui în legământ. Jertfa lui Cristos a fost perfectă şi a asigurat mântuireareală a poporului Său. Înaintea lui Dumnezeu, Cristos a realizat expierea, răscumpărarea,propiţierea şi împăcarea dreptăţii divine pentru toţi cei pentru care El a murit. De asemenea,moartea Sa a garantat prezenţa şi lucrarea Duhului în viaţa lor, Acesta fiind garanţia că nu vorpieri, ci vor ajunge să trăiască veşnic pe noul pământ în prezenţa lui Isus. 14