Your SlideShare is downloading. ×
Doctrina biblica a respingerii de Raul Enyedi - mesaj 6 conferinta 2013
Doctrina biblica a respingerii de Raul Enyedi - mesaj 6 conferinta 2013
Doctrina biblica a respingerii de Raul Enyedi - mesaj 6 conferinta 2013
Doctrina biblica a respingerii de Raul Enyedi - mesaj 6 conferinta 2013
Doctrina biblica a respingerii de Raul Enyedi - mesaj 6 conferinta 2013
Doctrina biblica a respingerii de Raul Enyedi - mesaj 6 conferinta 2013
Doctrina biblica a respingerii de Raul Enyedi - mesaj 6 conferinta 2013
Doctrina biblica a respingerii de Raul Enyedi - mesaj 6 conferinta 2013
Doctrina biblica a respingerii de Raul Enyedi - mesaj 6 conferinta 2013
Doctrina biblica a respingerii de Raul Enyedi - mesaj 6 conferinta 2013
Upcoming SlideShare
Loading in...5
×

Thanks for flagging this SlideShare!

Oops! An error has occurred.

×
Saving this for later? Get the SlideShare app to save on your phone or tablet. Read anywhere, anytime – even offline.
Text the download link to your phone
Standard text messaging rates apply

Doctrina biblica a respingerii de Raul Enyedi - mesaj 6 conferinta 2013

298

Published on

Published in: Spiritual
0 Comments
0 Likes
Statistics
Notes
  • Be the first to comment

  • Be the first to like this

No Downloads
Views
Total Views
298
On Slideshare
0
From Embeds
0
Number of Embeds
2
Actions
Shares
0
Downloads
5
Comments
0
Likes
0
Embeds 0
No embeds

Report content
Flagged as inappropriate Flag as inappropriate
Flag as inappropriate

Select your reason for flagging this presentation as inappropriate.

Cancel
No notes for slide

Transcript

  • 1. Mesaj 6: Respingerea I. „El are milă de cine vrea şi împietreşte pe cine vrea.” Nu putem avea o imagine completă a alegerii, dacă nu vom privi şi spre partea ei negativă,adică spre respingere. În acest punct al studiului, trebuie să ne oprim pentru a face o scurtăanaliză a textului din Romani 9:9-23. Să citim pasajul. Nu există alte versete mai directe caresă vorbească despre alegere şi respingere decât acestea. Tocmai de aceea mulţi caută să lerăstălmăcească sau să le ignore. Cei mai mulţi creştini pot asculta predici cu regularitate toatăviaţa, şi nu vor auzi nici un mesaj din acest text. Nu trebuie să ne fie teamă de vreun text din Scriptură. Dacă credem că toată este inspirată,şi toată este de folos, atunci trebuie să acceptăm tot ce spune Scriptura. Spurgeon a spus: „Sănu vă fie niciodată frică de Bibliile voastre. Dacă există un text în Scriptură de care îţi eteamă să te legi, umileşte-te până poţi să o faci. Dacă crezul tău şi Scriptura nu sunt într-unacord, taie-ţi în bucăţi crezul, şi fă-l să fie de acord cu această carte.” Aşadar, aceste versete reprezintă esenţa studiului nostru de până acum – Dumnezeu estesuveran absolut asupra creaţiei; omul este incapabil să se salveze şi nu merită harul luiDumnezeu. Acestea sunt adevăruri scripturale pe care trebuie să le acceptăm, dacă dorim săînţelegem doctrina biblică a alegerii şi respingerii. Vs. 9-13, alegerea nu se bazează pe meritul omului. Iacov nu a fost mai bun decât Esau,iar Esau nu a fost mai rău decât Iacov. Vs. 14, „nu cumva este nedreptate în Dumnezeu”? Să aleagă pe unul şi să îl respingă pecelălalt? Nu. Respingerea unora este în concordanţă cu dreptatea lui Dumnezeu. DacăDumnezeu nu ar fi ales pe nimeni, nu ar fi fost drept? Vs. 15, Dumnezeu nu este obligat să arate milă cuiva. Mântuirea nu este un act aldreptăţii, ci al milei. Şi pentru că nu are vreo datorie faţă de cineva, El arată har după voia Sasuverană. Dacă Dumnezeu ar fi ales pe cei ce vor crede, atunci El nu mai putea spune căîndură de cine vrea El, căci ar fi fost obligat să îi mântuiască pe cei ce vor fi crezut în El. Vs. 16, „Nu atârnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu care are milă.”Cel mai greu de acceptat verset. Vs. 17-18, Suveranitatea lui Dumnezeu în alegere şi respingere.
  • 2. Vs. 19: Obiecţia: Atunci de ce mai bagă vină? Este interesant că aceeaşi obiecţie ni seridică şi nouă astăzi, celor ce credem în alegerea suverană a lui Dumnezeu? Oare motivulpentru care întâmpinăm şi noi aceeaşi obiecţie ca Pavel să se datoreze faptului că credem cael? Nu se spune astăzi că alegerea suverană distruge liberul arbitru şi atunci omul nu ar mai fidecât un robot, care nu poate fi tras la răspundere? Oricum, alegerea nu distruge liberul arbitru, atunci când îl înţelegem corect. Omul esteliber ca apa, care curge tot la vale, ca leul, să mănânce carne. Este liber să acţioneze conformnaturii sale. Vs. 20 – Pavel arată că atitudinea celui care afirmă că dacă Dumnezeu este suveran atunciomul nu este responsabil, nu este una pioasă şi potrivită. Arată o inimă rea şi impertinentă şi olipsă de respect faţă de Dumnezeu. Arată o înţelegere greşită a relaţiei dintre Dumnezeu cuomul. Iar o astfel de atitudine nu merită răspuns. Un astfel de cârcotaş nu primeşte un răspunsdin partea lui Pavel, ci este pus la punct de el. Înainte de a putea primi un răspuns, noi trebuiesă privim în noi înşine să vedem care este atitudinea noastră faţă de Dumnezeu? Încercăm săÎl acuzăm, dacă nu se potriveşte standardelor noastre de dreptate? Dacă nu ne dă toaterăspunsurile? Cum vedem relaţia Dumnezeu-om? Credem că este o relaţie dintre doi suverani? Mulţi aşacred. Dumnezeu alege să îşi limiteze suveranitatea, pentru a nu interveni asupra suveranităţiiomului. Omul este stăpân peste destinul său. Sună bine, omeneşte vorbind, naturii păcătoase îiplace să audă aşa ceva. Dar găsim noi scris în Scriptură că omul ar fi un suveran în raport cuDumnezeu? Se raportează Dumnezeu la om ca un suzeran la un vasal? Nu! Ci ca un stăpân lasclavul său. Ce drepturi, ce suveranitate are sclavul faţă de stăpân? Ce umilitor este aceastapentru natura păcătoasă, care doreşte mai mult decât orice libertatea, independenţa faţă deDumnezeu! Dar în versetul 20, relaţia este prezentată într-un fel care înjoseşte natura păcătoasă chiarmai mult! Relaţia dintre Dumnezeu şi om este aceea de Olar şi lut. Dintre o fiinţă inteligentă,liberă şi suverană şi ceva imaterial, fără inteligenţă şi chiar voinţă! Atât de mare este diferenţaîntre Dumnezeu şi om! Ce putere, ce merit, ce drept are lutul? Cum se potriveşte în acestcontext ideea că Dumnezeu îşi limitează suveranitatea pentru a nu încălca libertatea lutului?Renunţă olarul la libertatea sa de a alege un scop pentru lutul său şi de a dispune de el cumcrede de cuviinţă, pentru a-i păstra integritatea şi suveranitatea lutului? „Nu cumva vasul delut va zice celui ce l-a făcut: ‚pentru ce m-ai făcut aşa?’” E absurd, nu? La fel de absurd estesă credem că Dumnezeu nu este un suveran absolut peste toate fiinţele create de El. 2
  • 3. Vs. 21: „Nu este olarul stăpân pe lutul lui?” Olarul este. Nu este Dumnezeu stăpân pestetoate făpturile lui? Ba da, este, iar cine are o problemă cu aceasta, să mai citească încă o datăversetul 20. Vs. 22 – i-a făcut pentru pieire (sfârşitul lor final a fost determinat înainte ca ei să fi fostcreaţi) (22). Verbul „katartizo” înseamnă „a pregăti”, „a destina”. Autorul este Dumnezeu, Eleste olarul. Bucata de lut nu sare în roată pentru a se face pe sine un vas. Textul subliniazăacţiunea olarului, a lui Dumnezeu. Dar în ce sens i-a făcut pentru pieire? A turnat Dumnezeupăcatul în ei, le-a umplut de rebeliune şi ură faţă de El? Nu! Aceasta l-ar face autorulpăcatului. Atunci, în ce sens au fost făcute pentru pieire? 1. În sensul că i-a lăsat în afaragraniţelor alegerii Sale şi 2. pentru că a hotărât pedepsirea păcatului lor. Este Dumnezeunedrept că pedepseşte păcatul? Nicidecum! Atunci, este El nedrept că hotărăşte dinaintepedepsirea lui? Atitudinea şi acţiunile lui Dumnezeu faţă de cei respinşi care reies din acest pasaj sunturmătoarele: i. sunt urâţi de Dumnezeu (13) ii. le arată dreptatea Lui (14, 15) – nimeni nu merită mila şi îndurarea Lui iii. se foloseşte de ei (vs. 17), pentru a-şi arăta puterea (14, 15, 21) şi suveranitatea (12) iv. îi împietreşte (18) v. este stăpân peste ei, ca olarul peste lut (21), pentru a face din ei ceea ce crede El de cuviinţă – vase de ocară vi. În ei, Dumnezeu îşi arată mânia şi puterea (22)vii. i-a suferit cu multă răbdare, chiar dacă îi ura şi era mânios pe ei (22)viii. i-a făcut pentru pieire (sfârşitul lor final a fost determinat înainte ca ei să fi fost creaţi) (22). b. Concluzie: deşi acest pasaj este cel mai complex cu privire la respingere, nueste totuşi complet, exhaustiv. Atunci când îl interpretăm, trebuie să luăm în considerare tot ceam învăţat până în acest moment. Aşadar, ştim că Dumnezeu a hotărât înainte de toate să îşimanifeste gloria Sa (prin atributele Sale), de aceea a hotărât crearea a tot ce există, permitereaintrării păcatului în lume, pedepsirea păcatului. El a hotărât crearea unora ca vase de ocară,care la sfârşit vor pieri. Aici se arată suveranitatea Lui (Olarul şi lutul). Lor nu li se acordăbinecuvântările speciale ale lui Dumnezeu (harul, îndurarea), pe care nimeni nu le merită, şi lacare nu pot avea pretenţie. Din pasaj mai aflăm că Dumnezeu este mânios pe ei, că îi urăşte, 3
  • 4. că îi suferă cu răbdare cât timp trăiesc pe pământ. Deşi nu ştim ce l-a determinat peDumnezeu să arate iubire unor oameni, ştim ce îi determină mânia şi ura Sa dreaptă, anume:păcatul (Ef. 2:1-3; Ps. 5:4, 5; Lev. 20:23; Prov. 6:16-19; Os. 9:15; Zah. 11:8; Mat. 7:23;25:41). Dumnezeu are dreptul ca suveran să creeze unele fiinţe pentru a le distruge, să semânie, să urască, să pedepsească fără să ţină cont de vreun motiv, şi fără să dea socoteală lanimeni, dar atunci ar fi un suveran capricios. Dumnezeul nostru nu este un astfel de suveran.El ne-a descoperit motivul pentru care o creaţie a lui va sfârşi în pierzare. El ne-a spus de ceunii sunt urâţi de El – datorită păcatului. Acest lucru trebuie luat în considerare pentru a aveaun tablou complet şi corect al doctrinei respingerii. În concluzie, pasajul din Romani 9:10-23ne învaţă următoarele lucruri: Dumnezeul suveran, drept şi plin de îndurare a făcut o alegereîntre oameni. El a hotărât destinele tuturor oamenilor înainte ca ei să se nască. Unii vor slujica mărturie a îndurării Lui nemăsurate (în ei harul Său va fi glorificat pentru toată eternitatea(Ef. 2:7)), iar alţii vor fi mărturia dreptăţii Sale inflexibile, a urii şi mâniei Lui pentru păcat. RESPINGEREA 2. Dificultatea acestei doctrine. Doctrina respingerii, fiind partea negativă a alegerii, estecea mai grea dintre toate decretele lui Dumnezeu. La fel ca în cazul alegerii, sunt lucruri carenu ne-au fost descoperite în Scriptură, iar în privinţa acestora, trebuie să ne încredem înDumnezeul nostru Atotînţelept. Însă lucrurile descoperite fiind ale noastre, trebuie ca ceea cene-a fost descoperit în Scriptură cu privire la respingere să acceptăm, să credem, chiar dacăacum nu avem toate răspunsurile. 3. Terminologie. Cuvintele „respingere”, „respins”, tradus în Cornilescu prin „lepădat”,reprezintă traducerea cuvântului grecesc „adokimos” care înseamnă respins, „blestemat”,„lepădat”, „osândit”, „netrebnic” (Rom. 1:28; 2 Cor. 13:5, 6, 7; 2 Tim. 3:8; Tit 1:6; Evr.6:8); şi a cuvântului evreiesc „maas” care înseamnă acelaşi lucru, a respinge cu dispreţ (Ier.6:30; Am. 5:21). Respinşii sunt lepădaţi de Dumnezeu cu dispreţ datorită propriei lornevrednicii (Ier. 6:30; Evr. 6:8) 4
  • 5. 4. Definiţie: Respingerea este actul veşnic al lui Dumnezeu prin care El, dupăînţelepciunea şi dreptatea Sa, a determinat să nu acorde bogăţiile harului Său mântuitoranumitor oameni, lăsându-i în păcat şi pedepsindu-i pentru el, spre gloria Lui. 5. Dovezi ale respingerii: 1. Logice, indirecte – reiese din alegere. În actul alegerii seface o selecţie în care unele persoane sunt luate, altele sunt lăsate. Dacă toate persoanele suntselecţionate, nu putem vorbi despre o alegere dintre ele („Nu mă rog pentru lume, ci pentruaceia pe care mi i-ai dat Tu” Ioan 17:6); 2. Directe, afirmaţii ale Scripturii. Deşi Bibliavorbeşte mult mai mult despre alegere, aceasta fiind o revelaţie a harului lui Dumnezeu, existădestule pasaje care tratează doctrina respingerii. Exemple: „Domnul a făcut toate pentru oţintă, chiar şi pe cel rău pentru ziua nenorocirii” – Prov. 16:4; „Niciodată nu v-amcunoscut! Depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi lucrătorii fărădelegii!” Mat. 7:23; „Căci s-austrecurat printre voi unii oameni, scrişi de mult pentru osânda aceasta...” Iuda 1:4; „Nu esteolarul stăpân pe lutul lui, ca din aceeaşi frământătură de lut să facă un vas pentru oîntrebuinţare de cinste, şi un alt vas pentru o întrebuinţare de ocară? Şi ce putem spune dacăDumnezeu, fiindcă voia să-Şi arate mânia şi să-Şi descopere puterea, a suferit cu multărăbdare nişte vase ale mâniei, făcute pentru pieire” – Rom. 9:10-23; „Ei [necredincioşii] selovesc de ea [de piatra de poticnire], şi la aceasta sunt rânduiţi. Voi, însă, sunteţi o seminţiealeasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt...” – 1 Pet. 2:8 După ce le-a spus pilda semănătorului, ucenicii l-au întrebat pe Domnul de ce vorbeştepoporului în pilde. Răspunsul Domnului este următorul: „Vouă v-a fost dat să cunoaşteţitaina Împărăţiei lui Dumnezeu, dar pentru cei ce sunt afară din numărul vostru, toatelucrurile sunt înfăţişate în pilde, pentru că ‚măcar că privesc, să privească şi să nu vadă şimăcar că aud, să audă şi să nu înţeleagă, ca nu cumva să se întoarcă la Dumnezeu şi să li seierte păcatele” (Marcu 4:11-12). Aceasta spune Scriptura. Şi pentru că am ajuns la pilda semănătorului, şi sunt atâtea interpretări greşite, să luămaminte la câteva detalii care ne vor ajuta să o înţelegem mai bine: 1. Cele 4 feluri de pământnu reprezintă toţi oamenii în mod absolut, ci doar pe aceia care aud Cuvântul. O mare partedin oamenii care au trăit până acum nu au auzit niciodată Cuvântul Evangheliei. Sămânţa nu aajuns până la ei. 2. Cele 4 feluri de pământ se clasează în două categorii: pământul roditor şirestul. De ce este pământul acela bun şi potrivit pentru creşterea seminţelor, a Cuvântului?Pentru că a fost pregătit mai dinainte, a fost lucrat. Şi în pământul fertil creştea buruieni.Oricine a lucrat puţin în grădină sau la câmp, ştie că buruienile nu cresc doar pe margine, ci şiacolo unde vrei să semeni. Nici un agricultor nu se duce pe câmp să semene într-un loc care 5
  • 6. nu a fost pregătit mai dinainte, care nu a fost curăţat şi săpat. Şi atunci, ce anume a făcut acelpământ să fie bun, să nu fie bolovănos sau plin cu buruieni? Pământul însuşi s-a pregătitpentru semănat? Bineînţeles că nu! Este meritul semănătorului că pământul a adus rod. Şi încă ceva: de ce a aruncat semănătorul seminţe pe drum, între pietre şi buruieni? Lucrulacesta nu e normal? Oare a intenţionat el să dea o şansă drumului să producă 3 tone la hectar?Oare a fost vreun pariu cu pălămida? Sunt unii care spun că semănătorul a împărţit în modegal seminţele între cele 4 feluri de pământ. Vă puteţi imagina aşa ceva? Eu am mai lucratpământul, şi ştiu bine că o astfel de afirmaţie e o prostie. Adică dacă avem 4 saci de grâu desemănat, îi voi împărţi eu în aşa fel încât să arunc un sac pe drum, unul între buruienile de pemargine, altul între bolovani şi ultimul în pământul pregătit de semănat? E un nonsens. Scopulsemănării este ca sămânţa să ajungă în pământul fertil. Scopul Evangheliei este să ajungă lacei ce o vor crede, adică la aleşi. Faptul că sămânţa ajunge şi în locuri neproductive arată nuprostia, ci abundenţa semănătorului, care nu era un zgârcit. Evanghelia ajunge la toţi aleşii,dar ajunge şi la mulţi nealeşi, care o resping, nu aduc rod. Iar aceasta dovedeşte bunătatea,dărnicia semănătorului şi natura împietrită şi plină de buruieni a respinşilor. 6. Autorul respingerii este Dumnezeu. El are acest drept asupra întregii creaţii, chiar şiasupra destinelor fiilor oamenilor („nu pot să fac ce vreau cu ce este al Meu?” „Nu esteolarul stăpân pe lutul Lui?” Mat. 20:12-15; Rom. 9:21). El se foloseşte de dreptul Său, iaracest fapt este evident atunci când vedem că unii oameni nu au fost aleşi pentru mântuire,pentru harul special al Lui. Toate pasajele care vorbesc despre respingere arată că Dumnezeuse foloseşte de dreptul Său de a nu alege. El are dreptul de a nu acorda har, fiindcă harul estenemeritat. Versetele de mai sus arată că El a ales pe unii şi nu i-a ales pe alţii după buna Saplăcere suverană (Rom. 9:15, 18). 7. Respingerea şi pre-condamnarea. Mulţi cred că oamenii sunt ca pe un gard, putând să sară într-o parte sau într-alta, dupăbunul plac. Alegerea şi respingerea suverană ar însemna că Dumnezeu îi împinge pe unii într-o parte a gardului, iar pe alţii îi trage în cealaltă. Dar aceasta este o înţelegere total greşită,după cum am mai arătat. Oamenii nu sunt pe gard, ci sunt toţi în aceeaşi parte, în tabărapăcătoasă, care Îl urăşte pe Dumnezeu. Atunci când Dumnezeu a ales pe unii şi i-a lăsat pealţii, El şi-a manifestat hotărârea de a-i smulge pe unii din Împărăţia întunericului şi a-i lăsape alţii exact în aceeaşi stare în care s-ar fi găsit dacă nu ar fi existat vreo alegere. 6
  • 7. Alegerea nu dăunează în nici un fel nealeşilor. Ei nu sunt condamnaţi la iad datorităvreunui decret orb, fortuit şi capricios al lui Dumnezeu, fără să merite aceasta. Ei nu suntoameni care să Îl caute pe Dumnezeu, iar Dumnezeu să le spună: Nu vă pot primi, pentru căsunteţi respinşi. Să ne amintim prin ce cuvinte sunt descrişi ei în Scriptură: „blestemaţi”,„lepădaţi”, „osândiţi”, „netrebnici”. Oare Dumnezeul drept ar descrie prin aceste cuvinteoameni buni sau măcar neutri? Nicidecum! Lutul din care olarul a făcut unele vase de cinste şialtele de ocară este un lut stricat. Utilizarea sa normală era pentru vase pentru ocară. Estedrept ca olarul să facă astfel, la fel cum este drept ca Dumnezeu să pedepsească păcătoşii. ŞiEl a hotărât înainte de întemeierea lumii care este plata păcatului, care este preţul neascultării! 8. Atitudinea lui Dumnezeu faţă de cei respinşi. a. Este bun şi îndelung răbdător („El face să răsară soarele Său peste cei răi şipeste cei buni, şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.” Mat. 5:45; „[Dumnezeu]nu s-a lăsat fără mărturie, întrucât v-a făcut bine, v-a trimis ploi din cer şi timpuri roditoare,v-a dat hrană din belşug şi v-a umplut inimile de bucurie.” Fapte 14:16-17; „Saudispreţuieşti tu bogăţiile bunătăţii, îngăduinţei şi îndelungii Lui răbdări? Nu vezi tu căbunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă? Romani 2:4) b. Multora le îngăduie să aibă averi şi o viaţă fericită c. Îi lasă în voia lor, să facă ce poftesc (Rom. 1:26, 28; Evr. 12:6, 8); d. Dar El este mânios pe cel rău şi urăşte pe păcătos (Rom. 1:18; Ef. 2:1-3; Ps.5:4, 5; Prov. 6:16-19; Ps. 7:11, lit. „Dumnezeu este mânios pe cel rău în fiecare zi”) e. El, în dreptatea Lui, pedepseşte nelegiuirile („Ochii Tăi sunt aşa curaţi că nupot să vadă răul, şi nu poţi să priveşti nelegiuirea.” Hab. 1:13; vezi exemplele Israelului,Canaanului, Egiptului, Babilonului, etc.) f. Pe unii îi împietreşte („Eu voi împietri inima lui Faraon” „Te-am ridicatînadins, ca să-Mi arăt în tine puterea Mea... Astfel, El are milă de cine vrea şi împietreşte pecine vrea” – Ex. 14:4 comp. cu Rom. 9:17; „Israel n-a căpătat ce căuta, iar rămăşiţaaleasă a căpătat, pe când ceilalţi au fost împietriţi.” Rom. 11:7-8). Dar această împietrirevine atunci când le face bine. Faraon se împietrea când Dumnezeu ridica pedeapsa urgiei, nucând îl făcea să sufere; evreii în timpul Domnului s-au împietrit nu fiindcă Domnul Isus le-afăcut vreun rău, fiindcă El mergea din loc în loc şi făcea bine oamenilor… Omul seîmpietreşte atunci când Domnul îi arată bunătate (Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu teîndeamnă la pocăinţă? Dar cu împietrirea inimii tale, care nu vrea să se pocăiască, îţi aduni 7
  • 8. o comoară de mânie pentru ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu.” Rom.2:4-5). 9. Scopul respingerii, al hotărârii de a nu mântui toţi oamenii este acelaşi cu scopulprincipal al predestinării, manifestarea gloriei lui Dumnezeu prin arătarea stricteţii, asprimiidreptăţii Lui, a sfinţeniei şi puterii Sale (Rom. 11:22; 9:21-23). Dumnezeu îşi arată dreptatea în pedepsirea păcătoşilor. Mulţi spun: Dumnezeu nu estedrept dacă nu oferă tuturor oamenilor o şansă egală. Dar mântuirea nu este un act al dreptăţiilui Dumnezeu, ci al îndurării Sale. El a ales să nu extindă binecuvântările harului Său asupratuturor oamenilor. De ce? Mila Sa nu a fost suficientă? Puterea Sa nu era destulă pentrumântuirea tuturor? Nicidecum! Este dreptul Său, şi toţi cei care Îl cunosc îi vor recunoaşteacest drept, şi Îi vor da dreptate. Noi ştim că motivul pentru care Dumnezeu nu îi mântuieştepe toţi oamenii, pe toţi cei cărora le vestim Evanghelia, pe toţi cei pentru care ne rugăm, sedatorează suveranităţii, nu slăbiciunii Sale. Ce învăţăm noi, credincioşii, atunci când privim la ceea ce spune Scriptura despre ceirespinşi? Vedem care ar fi fost sfârşitul nostru dacă Dumnezeu nu ar fi intervenit să ne smulgădin păcat. Dacă El nu ne-ar fi ales, niciunul dintre noi nu L-am fi ales pe El. Atunci vomînţelege valoarea mântuirii, cât de preţioasă este, ce mare e iubirea Lui! Cu cât Îl vom iubimai mult pe Acela care ne-a iubit şi ne-a scăpat de moartea spre care ne îndreptam? Atuncicând un copil al lui Dumnezeu va înţelege alegerea lui Dumnezeu, el Îi va fi atât derecunoscător, încât va dori să Îl servească pentru totdeauna. Nu, pentru un astfel de om, religiacreştină nu este o zăbală în gură şi un bici pe spate, care îl împiedică să îşi urmeze pornirilerele. Pentru el, creştinismul este slujirea benevolă, din dragoste, nu din frică, a Aceluia carene-a iubit şi s-a dat pe Sine pentru noi! În concluzie: 1. Alegerea este un act suveran al lui Dumnezeu, prin care El decide cine va moştenicerul. El a hotărât şi mijloacele prin care alesul va ajunge în cer, iar unul dintre ele este„sfinţirea Duhului”, viaţa sfântă. 2. Alegerea a fost făcută în eternitate 3. Atunci când Dumnezeu i-a ales pe unii şi i-a lăsat pe ceilalţi, rasa umană a fost privităca fiind deja căzută 4. Alegerea este personală, determină persoanele care vor fi mântuite, este ireversibilă şieternă 8
  • 9. 5. Alegerea nu este condiţionată de credinţa sau faptele omului, ci voia suverană a luiDumnezeu. 6. În respingere, Dumnezeu îi lasă pe cei nealeşi în starea în care s-ar fi găsit dacă nu arfi existat nicio alegere: aceea de păcat. În pre-condamnare, El a hotărât pedepsirea păcatului. 7. Doctrina biblică a alegerii Îl glorifică pe Dumnezeu şi umileşte natura păcătoasă. 9
  • 10. 5. Alegerea nu este condiţionată de credinţa sau faptele omului, ci voia suverană a luiDumnezeu. 6. În respingere, Dumnezeu îi lasă pe cei nealeşi în starea în care s-ar fi găsit dacă nu arfi existat nicio alegere: aceea de păcat. În pre-condamnare, El a hotărât pedepsirea păcatului. 7. Doctrina biblică a alegerii Îl glorifică pe Dumnezeu şi umileşte natura păcătoasă. 9

×