• Share
  • Email
  • Embed
  • Like
  • Save
  • Private Content
CAUZA HARULUI : HARUL ŞI FAPTELE de Raul Enyedi -Mesaj 4 - conferinta 2013
 

CAUZA HARULUI : HARUL ŞI FAPTELE de Raul Enyedi -Mesaj 4 - conferinta 2013

on

  • 594 views

 

Statistics

Views

Total Views
594
Views on SlideShare
534
Embed Views
60

Actions

Likes
1
Downloads
16
Comments
0

2 Embeds 60

http://aurelmunteanu.wordpress.com 46
http://adunareaharulsuveran.wordpress.com 14

Accessibility

Categories

Upload Details

Uploaded via as Microsoft Word

Usage Rights

© All Rights Reserved

Report content

Flagged as inappropriate Flag as inappropriate
Flag as inappropriate

Select your reason for flagging this presentation as inappropriate.

Cancel
  • Full Name Full Name Comment goes here.
    Are you sure you want to
    Your message goes here
    Processing…
Post Comment
Edit your comment

    CAUZA HARULUI : HARUL ŞI FAPTELE de Raul Enyedi -Mesaj 4 - conferinta 2013 CAUZA HARULUI : HARUL ŞI FAPTELE de Raul Enyedi -Mesaj 4 - conferinta 2013 Document Transcript

    • Mesaj 4: CAUZA HARULUI I. HARUL ŞI FAPTELE Mulţi oameni afirmă că mântuirea este darul lui Dumnezeu, că este prin har, şi nu prinfapte. Apoi, aceleaşi persoane continuă, spunând că tot ceea ce trebuie să facă omul pentru a fimântuit este să creadă în Dumnezeu, să dorească mântuirea (să vrea să fie mântuit) sau să Îlprimească pe Domnul Isus în inimă. Această concepţie este una greşită, din următoarelemotive: 1. Este greşită fiindcă porneşte de la ideea că în versete ca Efeseni 2:8, 9; Romani 11:5,6, prin fapte se înţelege doar fapte fizice (ex. de astfel de fapte fizice: botezul, venirea în faţă,ridicarea mâinii, etc.). Ideea de faptă sau de acţiune este mult mai adâncă. Prin faptă seînţelege orice atitudine (stare), decizie, gând, cuvânt sau acţiune pe care omul le face. Exemplu: Cineva poate spune: „Eu vreau să merg să vizitez astăzi nişte bolnavi”. Aceasta este un act (faptă) al voinţei. Chiar dacă persoana este împiedicată să meargă la bolnavi, iar dorinţa ei nu s-a concretizat, prin faptul că voinţa s-a mişcat spre o decizie, spre o alegere, această persoană a săvârşit o acţiune, o faptă şi are, prin urmare, un merit. Dacă ar fi reuşit să facă ceea ce şi-a propus, atunci acţiunea ar fi fost dublă, fiindcă ar fi fost şi fizică, iar meritul ar fi fost şi mai mare. Astfel, atunci când voinţa se mişcă spre o anumită alegere, aceasta este de asemeneaconsiderată o faptă. 2. Este greşit să credem că harul şi fapta pot conlucra. Fapta implică merit. Meritul aducerecompensă şi laudă. Fapta implică datorie, adică obligă la reacţie, la răspuns. „Însă celui celucrează, plata cuvenită lui i se socoteşte nu ca un har, ci ca ceva datorat.” (Rom. 4:4) Exemplu: Un individ lucrează o lună, iar la sfârşitul acesteia, îşi primeşte salariul de la angajator pentru luna respectivă. Este considerat acest salariu ca un dar (har), sau ca o datorie pentru eforturile lui? Plata, care a venit ca o reacţie la munca angajatului, este meritată sau nemeritată?
    • Ex. 2: Să ne imaginăm că cineva se pocăieşte şi crede în Domnul Isus fiindcă aşa doreşte, prin propria sa putere. Credinţa omului Îl determină (obligă) pe Domnul să îi acorde mântuirea (Fapte 16:31; Rom. 10:9). Astfel, mântuirea persoanei respective a rezultat în urma eforturilor (faptelor) combinate ale omului şi ale lui Dumnezeu. Omul a avut partea (meritul) lui, iar Dumnezeu pe a Sa. Se poate spune oare în acest caz că mântuirea este a Domnului? Dacă cineva a făcut vreo faptă spirituală (vreun act al voinţei, minţii sau inimii), aceastal-a adus într-o poziţie de merit înaintea lui Dumnezeu, poziţie care îi permite aşteptarea uneirăsplăţi (recompense, reacţii) din partea lui Dumnezeu. O astfel de faptă l-ar obliga peDumnezeu să răspundă acţiunii omului. Definiţia harului este favor nemeritat. Aceasta exclude ideea de merit uman şi ne învaţăcă omul nu poate face nimic pentru a-i fi plăcut lui Dumnezeu, pentru a-l determina peDumnezeu să îi fie binevoitor. Ideea de har exclude fapta, meritul, lauda („Căci prin har aţifost mântuiţi... nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni” – Efeseni 2:8-9). Unul din cele mai importante pasaje care ilustrează harul este următorul: „Căci El a zislui Moise: ,Voi avea milă de oricine-Mi va plăcea să am milă; şi Mă voi îndura de oricine-Miva plăcea să Mă îndur.’ Aşadar, nu atârnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci deDumnezeu care are milă. Fiindcă Scriptura zice lui Faraon: ,Te-am ridicat înadins, ca să-Miarăt în tine puterea Mea, şi pentru ca Numele Meu să fie vestit în tot pământul.’ Astfel, El aremilă de cine vrea şi împietreşte pe cine vrea.” – Romani 9:15-18 Pasajul afirmă că mântuirea nu depinde în nici un fel de om, chiar dacă acesta ar dorisau ar depune eforturi pentru a o obţine! Mântuirea depinde de Dumnezeu, şi este dată omuluigratuit, nemeritat, adică prin har! 3. Este greşit să credem că harul este partea lui Dumnezeu în mântuire, iar credinţaeste partea omului. O astfel de afirmaţie implică următoarele lucruri: a. O persoană moartă poate încă gândi, poate lua decizii şi poate acţiona în consecinţă.Acesta este un non sens. Omul este mort spiritual („Voi eraţi morţi în greşelile voastre şi înfirea voastră netăiată împrejur”, „Noi ştim că am trecut din moarte la viaţă, pentru că iubimpe fraţi” Col. 2:13; 1 Ioan 3:14), iar credinţa mântuitoare este o acţiune spirituală. Motivulpentru care Scriptura insistă atât asupra morţii spirituale a omenirii este pentru a ne arăta căomul nemântuit nu poate face nimic pentru a se scăpa din propria-i stare. b. Ar însemna că omul poate lua decizii contrar raţiunii sale. Aceasta este un non sens. Exemplu: Îşi construieşte cineva o casă pe malul unui râu care iese din matcă şi inundă totul în fiecare an? Nu, fiindcă raţiunea îi dictează opusul. Este o nebunie. La fel este şi cu credinţa. Credinţa mântuitoare înseamnă o încredere absolută în Dumnezeu pentru tot ceea ce ţine de mântuire. Înseamnă a renunţa la tot ceea ce consideră omul că ar putea face pentru a se mântui şi a depinde în totalitate de Dumnezeu pentru a ajunge în Rai. 2
    • c. Ar însemna că omul poate lua decizii contrar sentimentelor sale. Aceasta este unnon sens. Dacă ar fi să aleagă între multe alternative dintre care unele le iubeşte mai mult,altele mai puţin, iar una singură o urăşte, o va alege oare pe cea pe care o urăşte? Inimaomului nemântuit Îl urăşte pe Dumnezeu (Rom. 1:30; 2 Tim. 3:4) şi nu Îl va alege niciodată! d. Ar însemna că omul poate lua decizii contrare impulsurilor naturii sale. Aceasta esteun non sens. Natura sa este păcătoasă şi doreşte numai contrariul lucrurilor plăcute luiDumnezeu („firea nu se supune legii lui Dumnezeu şi nici nu poate să se supună”; „fireapământească pofteşte împotriva Duhului” – Gal. 5:17; Rom. 8:5-7). Aici este greşeala pe care o fac predicatorii umanişti, arminieni. Ei nu văd nevoiaregenerării, a învierii spirituale, a înnoirii minţii, inimii, voinţei şi naturii înainte ca omul să sedecidă să creadă în Cristos şi să vină la El. De aici mirarea lor că oamenii refuză o aşa mareofertă. De aici exclamaţii în predici de felul „Doar un nebun refuză medicamentul care îipoate scăpa viaţa” sau „Cât de neînţelept poate fi omul care refuză o moştenire atât de mare,când nu trebuie decât să vină şi să semneze actele pentru ea.” Oamenii care refuză darul luiDumnezeu fac aceasta nu fiindcă sunt proşti, neînţelepţi sau nebuni, ci fiindcă sunt morţispiritual. Ei privesc ca un non sens, ca o nebunie mesajul salvării prin Cristos (1 Cor. 1:18;2:14) şi de aceea nu îl pot accepta.Cauza harului De ce arată Dumnezeu har poporului Său? Am văzut deja că omul nu este capabil săfacă ceva pentru a-l determina pe Dumnezeu să îl privească favorabil. Am văzut de asemeneacă însăşi natura harului (favor nemeritat) nu permite ca harul să fie acordat pe baza vreuneilucrări a omului. Rămâne, deci, întrebarea: De ce arată Dumnezeu har poporului Său? Cauzaharului, trebuie să se găsească numai în Dumnezeu, şi nu în om. a. Dumnezeu este suveran şi deci necontrolat şi neinfluenţat de forţe exterioare. Omulnu îl poate face pe Dumnezeu să îi fie dator. „Cine i-a dat lui Dumnezeu ceva întâi, ca săaibă de primit înapoi?” (Romani 11:34) b. Din moment ce omul este total depravat, el nu poate face nimic pentru a-i fi plăcut luiDumnezeu, fiindcă până şi gândurile şi motivele omului nu sunt curate („Cei ce suntpământeşti, nu pot să placă lui Dumnezeu” – Rom. 8:8). Vedem astfel că Dumnezeu nu poatefi influenţat de vreun presupus „bine” pe care omul l-ar putea face pentru a obţine favorul lui 3
    • Dumnezeu („El ne-a mântuit nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentruîndurarea Lui” – Tit 3:5) 2. Motivul pentru care Dumnezeu a arătat har este iubirea Sa veşnică. Dumnezeu este veşnic şi iubirea Sa este veşnică („Te iubesc cu o iubire veşnică, deaceea îţi păstrez bunătatea Mea” – Ier. 31:3). Iubirea veşnică a lui Dumnezeu l-a determinatsă se îngrijească prin har de aleşii Săi înainte ca ei să fi făcut ceva. „Ne-a ales înainte deîntemeierea lumii, după ce, în dragostea Lui, ne-a predestinat să fim adoptaţi” (Ef. 1:4, 5). Pentru a înţelege iubirea lui Dumnezeu trebuie să înţelegem sensul cuvântului grecesc„agape”, tradus prin „dragoste” în Noul Testament. Iubirea lui Dumnezeu este mai degrabă unact al voinţei decât un act sentimental. Iubirea Sa „agape” este felul de iubire care se hotărăştesă facă bine persoanei iubite indiferent de preţul pe care trebuie să îl plătească. Dumnezeu aavut această iubire pentru păcătoşii care îi erau duşmani („Dumnezeu Îşi arată dragostea faţăde noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi [„fără putere” – vs. 6, „vrăjmaşi” – vs.10], Cristos a murit pentru noi.” Romani 5:8. Pe când eram noi încă păcătoşi? Dar noi nici nueram născuţi când Cristos a murit! Ce înseamnă aceasta? Înseamnă că în planul luiDumnezeu, când a fost hotărât ca Cristos să moară pentru noi, starea noastră nu era aceea deoameni credincioşi, ci păcătoşi, nu eram oameni dornici după El, ci duşmani, nu eram capabilisă ne hotărâm pentru El, ci fără nici o putere spirituală. Domnul Isus Cristos, în încarnarea Sa, în lucrarea Sa altruistă şi în moartea Sa, esteexemplul suprem de iubire a lui Dumnezeu („Noi am cunoscut dragostea Lui prin aceea căEl Şi-a dat viaţa pentru noi” – 1 Ioan 3:16). În Cristos vedem cum Dumnezeu s-a hotărât săfacă bine poporului Său ales chiar dacă aceasta l-a costat suferinţa şi moartea singurului SăuFiu. Astfel, iubirea lui Dumnezeu nu este doar sentiment, nici nu este pasivă, să nu facănimic. Dumnezeu nu iubeşte stând deoparte şi uitându-se neputincios cum cei iubiţi de Elajung în iad! Iubirea Lui Îl determină să acţioneze! L-a determinat să le trimită un înlocuitor!L-a determinat să îi smulgă de sub puterea celui rău! Iubirea Sa îl face să intervină cu putereîn viaţa aleşilor Săi! „Iar a Aceluia care poate să vă păzească de orice cădere, şi să vă facăsă vă înfăţişaţi fără prihană şi plini de bucurie înaintea slavei Sale... să fie slavă, măreţie,putere şi stăpânire” (Iuda vs. 24-25). El are puterea să ne păzească. Şi iubirea Sa Îl determinăsă folosească această putere şi să ne păzească cu adevărat, aşa încât niciunul să nu se piardă! 4
    • Dumnezeu nu îi iubeşte pe toţi oamenii cu acest fel de iubire agape. Da, El este bun,milos, plin de îngăduinţă răbdătoare faţă de toţi oamenii. Dar dacă Dumnezeu îi iubeşte pe toţioamenii cu iubire agape, veşnică (Ier. 31:3), atunci El nu poate urî pe vreunul, fiindcă dacă artrece de la iubire la ură, ar exista schimbare în El, şi nu ar mai fi Dumnezeu. Dar aceasta estecontrar tuturor versetelor care afirmă că Dumnezeu urăşte pe anumiţi oameni (Rom. 9:13; Ps.5:5; Prov. 6:16-19). Dacă Dumnezeu nu ar fi hotărât să arate har poporului Său, nu ar exista mântuirefiindcă nu există altă cale de salvare decât prin Isus Cristos, adică, prin jertfa Sa perfectă,motivată de iubire, prin care a plătit într-un mod real pentru păcatele poporului Său – un modcare a şters vina şi pedeapsa pentru păcatele lor. Dumnezeu nu se află sub obligaţia de a arătahar, de a iubi pe cineva. El acordă har celor pe care îi iubeşte. Pe aceştia îi iubeşte fiindcă aşadoreşte. Ei, la fel ca restul omenirii, nu merită harul şi iubirea Lui.Concluzie: Putem concluziona că harul lui Dumnezeu nu poate fi cauzat de nimic din afaraLui Însuşi, şi că iubirea Sa veşnică este cea care l-a determinat să arate har poporului Său ales. PLANUL HARULUI LUI DUMNEZEU 1. DUMNEZEU ARE UN PLAN CU CREAŢIA SA. În nimic din ceea ce face, El nuacţionează haotic, dezordonat. El nu este un Dumnezeu al dezordinii, al haosului, ci al ordiniişi armoniei. De aceea, înainte de a crea ceva, Dumnezeu a fixat un scop creaţiei şi a alcătuitun plan pentru a atinge acel scop. 2. DEFINIŢIA PLANULUI LUI DUMNEZEU. În Scriptură sunt folosite mai multecuvinte sugestive atunci când se vorbeşte despre planul lui Dumnezeu. 1. Cuvinte care se referă la aspectul intelectual al decretului: planuri (Iov 38:2; Ps.33:11; Isa. 46:11; Ier. 23:20), hotărâre (Isa. 14:26). În Ier. 4:28 şi 51:12, termenul dehotărâre înseamnă a avea în minte, a se gândi, a medita – acestea arată că decretul a fost luatîn conformitate cu înţelepciunea lui Dumnezeu, cea nespus de felurită. 2. Cuvinte care indică sfat şi deliberare: sfat (Ier. 23:18, 22; Fapte 2:23; 4:28); hotărârecu sensul de sfat (Evr. 6:17) – acestea ne arată că decretul lui Dumnezeu nu este arbitrar (Anu se înţelege prin deliberare ezitare, incertitudine la Dumnezeu, ci faptul că la El nu existădecrete oarbe, fortuite, ci un scop inteligent, gândit, deliberat). 3. Cuvinte care subliniază elementul volitiv, voinţa, intenţia lui Dumnezeu, înclinaţie,voie, bună plăcere: găsire cu cale (Isa. 53:10); sfatul voii Sale (Ef. 1:11); hotărâre sau decret 5
    • (Dan. 4:17; Ţef. 2:2) – acestea ne arată că decretul lui Dumnezeu nu reprezintă doar idei saucunoştinţe despre viitor, ci este o hotărâre fermă. Dumnezeu voieşte ca acesta să seîmplinească 4. Cuvinte care arată spre libertatea scopului lui Dumnezeu şi spre plăcerea pe care El ogăseşte în acest scop: găsire cu cale (Mat. 11:26), voie (Ef. 1:5, 9, 11), voie cu sensul deplăcere, dorinţă (Isa. 46:10) – acestea ne arată că Dumnezeu nu este obligat sau constrâns denimeni să acţioneze într-un anumit fel, că face ceea ce Îi place. 5. Definiţia decretului sau scopului lui Dumnezeu: Prin decretul sau scopul luiDumnezeu înţelegem planul Său universal, înţelept şi sfânt, alcătuit în Sine Însuşi, înveşnicie, prin care El a rânduit, eficient sau permisiv, toate evenimentele care au loc încreaţie, trecute, prezente şi viitoare, atât sfârşitul lor, cât şi mijloacele prin care seajunge la acest sfârşit, spre propria Sa glorie.3. CARACTERISTICILE PLANULUI LUI DUMNEZEU 1. Planul lui Dumnezeu este unic. Scriptura aşa ni-l prezintă („toate lucrurilelucrează spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său”; „planul veşnic, pe care l-afăcut în Cristos Isus, Domnul nostru” – Rom. 8:28; Ef. 3:11). Nu există mai multe planurisau scopuri în Dumnezeu. Datorită diversităţii şi complexităţii sale, datorită minţilor noastrefinite şi datorită faptului că se împlineşte în timp, noi, oamenii vorbim despre planurile,scopurile sau hotărârile (decretele) lui Dumnezeu. Dumnezeu nu are decât un singur plan, nuare planuri de rezervă! Nu are nevoie de planuri de rezervă! 2. Planul este universal. Este atotcuprinzător („El face toate după sfatul voiiSale”, „Din El, prin El şi pentru El sunt toate lucrurile.” Rom. 11:36; Ef. 1:11). Cuprindetot ceea ce se întâmplă în creaţie, toate evenimentele, trecute, prezente şi viitoare; cuprinde: i. Acţiunile lui Dumnezeu care privesc harul (Rom. 8:28, „toatelucrurile lucrează împreună”) şi cele care privesc providenţa („Scriptura zice lui Faraon:‚Te-am ridicat înadins, ca să-Mi arăt în tine puterea Mea” – Rom. 9:17; Cirus: Isa. 45:1-3). ii. Acţiunile oamenilor: faptele bune ale oamenilor („Am fost zidiţi înCristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, să umblăm înele” – Ef. 2:10); faptele rele („Dumnezeu a făcut toate pentru o ţintă, chiar şi pe cel răupentru ziua nenorocirii” – Prov. 16:4; „Împotriva Robului Tău, Isus, s-au însoţit în cetateaaceasta Irod şi Pilat din Pont cu Neamurile şi noroadele lui Israel, ca să facă tot ce hotărâsemai dinainte mâna Ta şi sfatulTău” – Fapte 4:27, 28) 6
    • iii. Include şiruri de evenimente dependente unele de altele (Iosif a spusfraţilor săi: „Voi negreşit aţi vrut să-mi faceţi rău, dar Dumnezeu a schimbat răul în bine” –Gen. 50:20) iv. finalitatea unui lucru şi mijloacele prin care se ajunge la aceasta(„Dumnezeu v-a ales pentru mântuire, în sfinţirea Duhului şi credinţa adevărului” – 2 Tes.2:13) v. durata vieţii omului şi locul în care acesta va trăi („zilele omului sunthotărâte, lunile lui sunt numărate, Dumnezeu i-a însemnat hotarul pe care nu-l va puteatrece” – Iov. 14:5; „El le-a aşezat tuturor oamenilor vremuri şi a pus anumite hotarelocuinţei lor” – Fapte 17:26) vi. Planul fiind universal, înseamnă că nimic nu este la voia întâmplării, aşansei, a „sorţii”, a norocului. 3. Planul este veşnic (Ef. 3:11) fiindcă a fost făcut din veşnicie. Dumnezeu nuface acum planuri, ci Îşi împlineşte planul alcătuit în veşnicie, punct cu punct. Fiecare lucruplănuit se împlineşte la vremea lui („fiecare lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui” – Ecl. 3:1).Nimic nu se poate întâmpla înainte sau după timpul stabilit de Dumnezeu. 4. Planul este neschimbabil. Imuabilitatea (neschimbabilitatea) lui Dumnezeunecesită ca planurile Lui să fie veşnice şi neschimbabile. Atotştiinţa lui Dumnezeu necesită caplanul să fie neschimbabil. El nu a aflat lucruri noi care să îl facă să revizuiască sau săschimbe planul iniţial. Planurile Sale nu necesită revizuire, hotărârile Sale nu vor fi revocateniciodată. 5. Planul este eficace. Se împlineşte întotdeauna şi în cel mai mic detaliu („Euam vestit de la început ce are să se întâmple şi cu mult înainte ce nu este încă împlinit. Eu zic:‚Hotărârile Mele vor rămâne în picioare, şi Îmi voi aduce la îndeplinire toată voia Mea.’ Euam spus, şi eu voi împlini; Eu am plănuit şi Eu voi înfăptui” Isaia 46:10, 11). Nimic nu Îlpoate face să eşueze. – Dumnezeu are un plan şi are voinţa şi puterea de a-l împlini. Să facem o paranteză şi să privim spre un verset care vorbeşte despre zădărnicireaplanului lui Dumnezeu. Luca 7:29-30 – „Şi tot norodul care l-a auzit, şi chiar vameşii, au datdreptate lui Dumnezeu, primind botezul lui Ioan; dar Fariseii şi învăţătorii Legii auzădărnicit planul lui Dumnezeu pentru ei, neprimind botezul lui.” Ce înseamnă acest verset, şicum se potriveşte cu ce am citit în Isaia, „Hotărârile Mele vor rămâne în picioare şi Îmi voiaduce la îndeplinire toată voia Mea”? La ce plan se referă Luca? Dacă se referă la planul din 7
    • Isaia, atunci avem o problemă. Dumnezeu declară că planul Său se împlineşte, că omul faceplanuri, dar hotărârea Domnului se va realiza, şi iată, oamenii reuşesc să facă planul luiDumnezeului Atotputernic şi Atotînţelept să eşueze. Este oare posibil? Cum putem armonizaaceste două afirmaţii? Ambele versete sunt inspirate, ambele sunt adevărate, dar ele nu se batcap în cap, cum cred unii. Nu vom avea nici o problemă cu aceste texte când înţelegem că există o diferenţă în voialui Dumnezeu, că există voia revelată, descoperită în Scriptură, şi voia ascunsă, pe care numaiEl o ştie. „Lucrurile ascunse sunt ale Domnului, Dumnezeului nostru, iar lucruriledescoperite sunt ale noastre şi ale copiilor noştri, pe vecie, ca să împlinim toate cuvintelelegii acesteia” (Deut. 29:29). Domnul nu ne-a descoperit tot ce ştie El! Nu ne-a descoperitîntreg planul Său. Nici nu ar putea vreo minte omenească să cuprindă planul universal al luiDumnezeu. Dar lucrurile descoperite sunt ale noastre, ca să le împlinim. El ne-a descoperitceea ce vrea de la noi. El le-a transmis evreilor din timpul Domnului mesajul Său, pericolul încare se aflau şi calea de scăpare. „Înţelepciunea a fost găsită dreaptă de toţi copiii ei” (vs.35). Poporul a dat dreptate lui Dumnezeu. A împlinit voia revelată. Liderii au respins planulsau voia revelată. Evanghelia predicată de Ioan şi apoi de Domnul a fost o nebunie pentru ei,şi au refuzat să o accepte. Nu e vorba de o răsturnare, anulare sau zădărnicire a planuluiveşnic, ci o respingere a Evangheliei. Fiecare fiinţă omenească născută în păcat respinge înmod similar Evanghelia, până ce Dumnezeu va lucra în ei şi le va schimba inima. Şi fiecare vafi tras la răspundere pentru că au respins voia revelată a lui Dumnezeu. Voia revelată, nu voiaascunsă a lui Dumnezeu indică şi măsura responsabilităţii omului. 6. Planul este fondat pe înţelepciunea, cunoştinţa şi voia divină. Există olegătură directă între înţelepciunea lui Dumnezeu şi planul Său (Ef. 3:10, 11). Noi tot facemplanuri, le ajustăm, le schimbăm, dar planul lui Dumnezeu rămâne în picioare pentrutotdeauna, dovedind înţelepciunea şi puterea Sa. O mare parte a planului lui Dumnezeu estede neînţeles şi de necuprins pentru mintea umană limitată, dar nimic din acest plan nu esteiraţional sau arbitrar. Atotştiinţa lui Dumnezeu stă la baza planului Său. El ştie ce este cel mai bine. Având toatăcunoştinţa, El ştie toate cauzele şi efectele posibile; nimic nu Îl poate surprinde. Voia lui Dumnezeu stă la baza planului Său. Acesta este numit „sfatul voii Sale” (Ef.1:11). Voia lui Dumnezeu este şi baza „ştiinţei sau mai dinainte a lui Dumnezeu” (Fapte2:23; 1 Pet. 1:2), a preştiinţei Sale. Ştiinţa mai dinainte nu este tot una cu atotştiinţa. Nuexistă decât două feluri de cunoştinţă în Dumnezeu: cunoştinţă a unor posibilităţi care nuintră în planul Lui (El cunoaşte toate rezultatele posibile ale unei acţiuni, dar nu toate au loc) 8
    • – aceasta face parte din omniscienţa Sa. Cunoştinţă a unor evenimente decretate – dintre toaterezultatele posibile, Dumnezeu a hotărât ca doar unul sau unele să aibă loc. Dumnezeu ştiemai dinainte că un eveniment va avea loc, fiindcă a voit, a hotărât ca acesta să se împlinească.Aceasta este baza profeţiei (Isa. 46:10). Hotărârea lui Dumnezeu, voia Sa de a aduce laîndeplinire un anumit lucru face împlinirea acestuia sigură. 7. Planul este necondiţionat sau absolut, adică nu depinde de nimic din afara luipentru a se împlini. Acesta a fost alcătuit în Sinea lui Dumnezeu (Ef. 1:9), iar împlinirea luidepinde numai de El. De aceea, Biblia afirmă că Dumnezeu acţionează liber, conform buneiSale plăceri (Ef. 1:5). Dumnezeu nu depinde de cineva pentru ca planul Său să funcţioneze.Dacă oamenii fac planuri care sunt contrare lui Dumnezeu, El le zădărniceşte, astfel încât voiaSa, şi nu a oamenilor este împlinită. Fraţii lui Iosif au vrut să îi facă rău, dar Dumnezeu aschimbat răul în bine; oamenii fac planuri, dar hotărârea Domnului, aceea se împlineşte.Nimeni nu poate schimba sau anula planul lui Dumnezeu („Nici înţelepciunea, nicipriceperea, nici sfatul n-ajută împotriva Domnului” – Prov. 21:30) . Dumnezeu ridicăoameni, controlează împrejurările astfel încât planul Său să se împlinească („El schimbăvremurile şi împrejurările; El răstoarnă şi pune pe împăraţi” – Dan. 2:21). Dumnezeu a plănuit nu doar sfârşitul unui eveniment, ci şi mijloacele şi circumstanţeleprin care se ajunge la acest sfârşit. Exemplu: Dumnezeu nu a hotărât doar să mântuiascăoameni, ci a determinat şi modul şi mijloacele prin care o va face (Ef. 2:8; 2 Tes. 2:13; 1 Pet.1:2). Atunci când în plan sunt incluse fiinţe raţionale, Dumnezeu nu îi tratează ca pe nişteroboţi. Dumnezeu nu forţează pe cineva să Îi împlinească planurile. El nu determină ca cinevasă acţioneze contrar voinţei şi naturii sale pentru a-I împlini planul. Dumnezeu a hotărât caCristos să moară. El a hotărât ca instrumentele umane prin care Cristos va fi omorât să fieCaiafa şi preoţii, Irod şi Pilat, soldaţii romani şi mulţimea adunată la judecată. Ei s-au strâns şiau acţionat conform dorinţelor inimii lor, şi făcând astfel, au îndeplinit „tot ce a hotărât maidinainte mâna şi sfatul lui Dumnezeu”. Cum se poate aşa ceva? S-a folosit Dumnezeu de oameni care să îl fi iubit şi crezut peIsus, obligându-i contrar voinţei lor să conlucreze la omorârea Lui? Nu! Oamenii aceia nu l-auiubit pe Isus, nu l-au acceptat, nu l-au crezut. Ei au vrut să îl omoare mai repede! Cea maimare dorinţă a lor era aceea de a-l vedea pe Isus mort. Ei l-ar fi ucis mai repede dacăDumnezeu nu i-ar fi oprit, când era doar un prunc de nici doi ani, apoi în Nazaret, pesprânceana dealului, apoi în Ierusalim. Aceasta era dorinţa lor. Când a sosit ceasul hotărât deDumnezeu, atunci El nu i-a mai împiedicat să îşi îndeplinească dorinţa. 9
    • 8. Cu referire la păcat, este permisiv. În planul lui Dumnezeu sunt incluse şi actepăcătoase ale fiinţelor create de El. Aceasta nu înseamnă că Dumnezeu este autorul păcatului.El nu poate păcătui! În cazul acestor acte păcătoase, Dumnezeu nu intervine direct asupravoinţei, adică El nu lucrează voinţa şi înfăptuirea (Fil. 2:13) atunci când omul alege să calcevoia revelată a lui Dumnezeu. El are într-un astfel de caz o atitudine pasivă, permisivă faţă depersoana care păcătuieşte. Dar aceasta nu înseamnă că lucrul permis nu se află în planul luiDumnezeu, în voia Sa ascunsă, decretată. În cazul actelor pe care Dumnezeu le permite, Elhotărăşte: 1. să nu împiedice hotărârea persoanei de a păcătui şi 2. să controleze rezultateleacestei hotărâri păcătoase. De cele mai multe ori, aceasta înseamnă că Dumnezeu restrângeefectele păcatelor noastre. Nero nu i-a ucis pe toţi creştinii, Hitler nu a reuşit exterminareaevreilor, deşi aceasta a intenţionat. Dumnezeu restrânge pagubele păcatelor noastre. Nu vi s-aîntâmplat să păcătuiţi, şi Dumnezeu să limiteze daunele ale acelui păcat? Mie mi s-aîntâmplat. Dacă nu ar fi fost El la lucru în acele momente, câţi dintre noi nu am fi naufragiat?Câţi nu şi-ar face praf viaţa şi mărturia? Cât de bine a spus Moldoveanu, „Şi-n cădere, şi-n‚nălţare/ Numai harul Tău mă ţine”. Ce te-a oprit să nu cazi mai jos, să nu faci pagube maimari? Harul Său şi planul harului!SCOPUL PENTRU CARE DUMNEZEU A CONCEPUT ACEST PLAN: Pentru a-şimanifesta vizibil atributele şi gloria Sa:a. În Creaţie: „cerurile vestesc gloria lui Dumnezeu” (Ps. 19:1); înţelepciunea (Prov. 8:27), puterea (Rom. 1:20); dumnezeirea (Rom. 1:20), eternitatea (Ecl. 3:11)b. În Providenţă: bunătate, îngăduinţă, îndelungă răbdare (Rom. 2:4), mânie, putere (Rom. 1:18; 9:17; 22); dreptate (Ier. 21:1-14), glorie (Ex. 14:17, 18)c. În Răscumpărare: bogăţia slavei Sale (Rom. 9:23; Col. 1:27), a harului Său (Ef. 1:6, 7; 2:7), iubirea Sa veşnică (Ioan 3:16; 1 Ioan 4:7-10). Dumnezeu se manifestă, se descoperă, se oferă pe Sine în creaţia Sa. El este activ implicatîn creaţie, El o guvernează, o susţine, şi tot ce se întâmplă reprezintă împlinirea treptată aplanului Său, pe care l-a alcătuit înainte de a fi început actul creaţiei. Nu există coincidenţe, citotul se leagă, totul are sens şi totul se îndreaptă spre scopul hotărât de Dumnezeu. Nimic dince ţi s-a întâmplat până acum nu a fost la voia întâmplării. Nimic din ce întâmpini nu estescăpat de sub controlul lui Dumnezeu. Ce liniştitor este să ai siguranţa că Dumnezeu estepentru tine, că toate lucrurile lucrează spre binele celor ce-l iubesc, spre binele celor ce suntchemaţi după planul Lui! 10
    • Fie ca aceia care Îl iubesc să ştie că în planul Său, Dumnezeu le vrea binele, că este de partealor, şi că sunt mai mult decât biruitori prin Acela care i-a iubit! 11