Lucrare editată de Asociația React în cadrul proiectului
Dezvoltarea economiei sociale prin înființarea
și dezvoltarea de ...
Economia socială: de la afacere la profit social

6

7

Economia socială: de la afacere la profit social

Autori
Coordonat...
8

Economia socială: de la afacere la profit social

9

Cuprins

ABREVIERI
responsabilitate socială corporatistă - CSR
eco...
10

Economia socială: de la afacere la profit social

1
• sistem socio-economic
		

	

• scop imediat economic

• scop soc...
12

Economia socială: de la afacere la profit social

2

Principii fundamentale ale economiei sociale

a. Principiul recip...
14

Economia socială: de la afacere la profit social

Deși responsabilitatea socială
este un temen utilizat în special de
...
Economia socială: de la afacere la profit social

f. Principiul distribuirii
bunăstării
Principiul distribuirii bunăstării...
18

Economia socială: de la afacere la profit social

Economia socială: de la afacere la profit social

3
		

					

		

•...
20

Economia socială: de la afacere la profit social

c. Egalitatea de şanse
Egalitatea de şanse este indisolubil legată d...
22

Economia socială: de la afacere la profit social

comunităţii, fără a restrânge discuţia
la exercitarea puterii politi...
24

Economia socială: de la afacere la profit social

4
		

					 • social
	 • comunitate
• asociere

		 • local
				

			...
Economia socială: de la afacere la profit social

numai prin acceptarea în sens larg a
termenului putem cuprinde gama de
e...
28

Economia socială: de la afacere la profit social

Chiar dacă există excepții, acestea
pornesc nu ca o negare a princip...
30

Economia socială: de la afacere la profit social

31

Economia socială: de la afacere la profit social

5

Modele de e...
32

Economia socială: de la afacere la profit social

Sistemul coparticipării sociale
Alchimistul social
Asocierea reprezi...
Economia socială: de la afacere la profit social

sprijinul comunităţii și îi înlesnesc
dezvoltarea altor proiecte în cadr...
Economia socială: de la afacere la profit social

36

Modelul valorilor sociale
Dar eu nu fiinţez decât împreună cu ceilal...
38

Economia socială: de la afacere la profit social

existențe, dedicându-se atingerii și de
către ceilalți a bunăstării ...
Economia socială: de la afacere la profit social

procese de producție se pot face
mai ieftin, mai eficient și la un nivel...
42

Economia socială: de la afacere la profit social

Economia socială: de la afacere la profit social

6
	 • echilibru ec...
Economia socială: de la afacere la profit social

dezvoltării economice, economia socială modernă readuce în prim plan
val...
46

Economia socială: de la afacere la profit social

Exemple de economie socială analizate din punct
de vedere operaţiona...
48

Economia socială: de la afacere la profit social

Exemplul legăturii cu piaţa –
legătura dintre beneficiari și piaţa
e...
Economia socială: de la afacere la profit social

50

Economia socială: de la afacere la profit social

8
		

	

• adminis...
Economia socială: de la afacere la profit social

52

- controlul democratic al membrilor (nu se referă la fundații, deoar...
Economia sociala de la afacere la profit social - Asociatia React
Economia sociala de la afacere la profit social - Asociatia React
Economia sociala de la afacere la profit social - Asociatia React
Economia sociala de la afacere la profit social - Asociatia React
Economia sociala de la afacere la profit social - Asociatia React
Economia sociala de la afacere la profit social - Asociatia React
Economia sociala de la afacere la profit social - Asociatia React
Economia sociala de la afacere la profit social - Asociatia React
Economia sociala de la afacere la profit social - Asociatia React
Economia sociala de la afacere la profit social - Asociatia React
Economia sociala de la afacere la profit social - Asociatia React
Economia sociala de la afacere la profit social - Asociatia React
Economia sociala de la afacere la profit social - Asociatia React
Economia sociala de la afacere la profit social - Asociatia React
Economia sociala de la afacere la profit social - Asociatia React
Upcoming SlideShare
Loading in …5
×

Economia sociala de la afacere la profit social - Asociatia React

2,034 views
1,938 views

Published on

Published in: Business
0 Comments
1 Like
Statistics
Notes
  • Be the first to comment

No Downloads
Views
Total views
2,034
On SlideShare
0
From Embeds
0
Number of Embeds
0
Actions
Shares
0
Downloads
16
Comments
0
Likes
1
Embeds 0
No embeds

No notes for slide

Economia sociala de la afacere la profit social - Asociatia React

  1. 1. Lucrare editată de Asociația React în cadrul proiectului Dezvoltarea economiei sociale prin înființarea și dezvoltarea de întreprinderi sociale. Toate drepturile rezervate iunie 2011 Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României
  2. 2. Economia socială: de la afacere la profit social 6 7 Economia socială: de la afacere la profit social Autori Coordonatori Adrian Rista Tanas Stanciu Colaboratori Maria Toma-Bădeanu Ana Maria Ciovică Oana Petrican Adrian Ştefan Andreea Rotaru Florin Ion Maxim Anca Mădălina Smochină Olimpiu Bandalac Florentina Bălan Romulus Deac Paramon Diţu Sorin Fildan Gabriela Miruna Hârţan Adriana Iacob Lavinia Irina Obreja Andrei Săvescu Viorica Toader Călin Toma Cristina Daniela Toma Răzvan Ionuţ Udrescu Elena Cristina Vişan Călin Mihai Voicu Anca Ştefan
  3. 3. 8 Economia socială: de la afacere la profit social 9 Cuprins ABREVIERI responsabilitate socială corporatistă - CSR economia socială - ES întreprindere de economie socială - ÎS 1. Definiția economiei sociale ...................................................................... 9 2. Principii fundamentale ale economiei sociale .......................................... 11 a. Principiul reciprocității ....................................................................... 11 b. Principiul responsabilității sociale ..................................................... 11 c. Principiul subsidiarității ......................................................................12 d. Principiul independenței economice ................................................. 12 e. Principiul simetriei sociale .................................................................13 f. Principiul distribuirii bunăstării ...........................................................14 3. Valori asumate în economia socială ........................................................ 17 a. Solidaritatea ......................................................................................17 b. Echitatea și justiția socială ................................................................17 c. Egalitatea de şanse .......................................................................... 18 d. Respectarea drepturilor și libertăților omului .....................................18 e. Democraţia ....................................................................................... 19 f. Respectarea proprietății ....................................................................19 g. Descentralizarea ...............................................................................19 h. Piaţa liberă ............................................................................................ 20 i. Ecologia ............................................................................................... 21 4. Caracteristicile economiei sociale ............................................................23 a. Caracteristica economică ................................................................. 23 b. Caracteristica socială .......................................................................... 23 c. Caracterul comunitar .........................................................................25 d. Caracteristica asociativă ...................................................................... 25 e. Caracteristica locală ............................................................................. 26 f. Caracteristica individuală ..................................................................... 26 5. Modele de economie socială ................................................................... 29 a. Modelul liderului formal ........................................................................ 29 b. Sistemul coparticipării sociale ............................................................... 30 c. Modelul valorilor sociale ....................................................................... 34 d. Sistemul participării comunitare ............................................................ 36 6. Efectele economiei sociale în societate ...................................................41 7. Exemple de economie socială în lume .................................................... 43 8. Economia socială în Europa ....................................................................49 9. Economia socială în România ................................................................. 59 10. Promovarea economiei sociale în România ............................................ 71 11. Bibliografie ...............................................................................................76 12. Despre Asociația React ............................................................................... 78
  4. 4. 10 Economia socială: de la afacere la profit social 1 • sistem socio-economic • scop imediat economic • scop social imediat • scop social mediat • responsabilitate socială • comunitate 11 Economia socială: de la afacere la profit social Definiția economiei sociale Economia socială este sistemul socio-economic care are un scop imediat economic și un scop social atât imediat, cât și mediat Definiția enunțată se dorește a fi exhaustivă din punctul de vedere al cuprinderii fenomenului economiei sociale. Considerăm astfel că putem da o definiție a economiei sociale fără preluări necritice, nici denaturări conceptuale, ci plecând de la realitățile deja existente în societatea contemporană. Procesul care ne-a condus la această formulă a început prin notarea caracteristicilor generale ale fiecărei ipostaze – și nu sunt puține – în care găsim astăzi economia socială, pentru ca apoi să le intersectăm și să descoperim care sunt valorile comune care stau la baza acestor caracteristici. Am enunțat apoi principiile cărora se subordonează economia socială pentru ca, în final, să obținem din acest exercițiu de teoretizare o lucrare cu aplicabilitate practică, nu un document programatic politic. Din acest motiv principiile enunțate nu se suprapun perfect peste cele enunțate în documentele politice europene. Definiția arată că scopul social se regăsește în fiecare aspect al economiei sociale, indiferent de activitatea desfășurată. Scopul economic este, însă, un mijloc de a ajunge la satisfacerea scopului social. Astfel, deși este văzut ca fiind doar un mijloc, factorul economic este unul necesar, dar nu și suficient pentru a discuta despre economie socială. Pe parcursul documentării, am întâlnit forme de manifestare socio-economice care, credem noi, se încadrează în sfera economiei sociale și care nu-și revendică acest spațiu, dar și noțiuni învecinate care nu pot fi confundate cu economia socială – serviciile sociale şi manifestările de responsabilitate socială corporatistă (engl.: CSR). Dacă în cazul serviciilor sociale distincția este ușor de realizat, lipsind acel scop economic imediat, linia de demarcație este mai greu de trasat în cazul responsabilităţii sociale corporatiste. Considerăm că în cazul CSR definiția este una inversă, aceasta având un scop social imediat și un efect economic indirect (activităţile de CSR cresc reputaţia companiei, o diferenţiază de competiţie şi creează apropiere între comunitate şi companie, elemente care, pe termen lung, pot fi monetizate), în vederea atingerii obiectivelor economice. Vom încerca în cele ce urmează să subliniem, pe scurt, pilonii (elementele definitorii) economiei sociale, să relevăm manifestările acesteia în societatea contemporană, iar în loc de concluzii să propunem soluții viabile și necesare pentru ca economia socială să răspundă mai bine la problemele cunoscute ale societății.
  5. 5. 12 Economia socială: de la afacere la profit social 2 Principii fundamentale ale economiei sociale a. Principiul reciprocității • reciprocitate • responsabilitate socială • subsidiaritate • independență economică • simetrie socială • bunăstare 13 Economia socială: de la afacere la profit social Conceptul reciprocității are la bază ideea unui schimb social voluntar potrivit căruia omul este dispus să răsplătească de bună voie un gest altruist. În cultura populară se regăsesc proverbe și zicale precum „După faptă și răsplată“, „Bine faci, bine găsești“, care îndeamnă în mod constant spre echilibrul „schimbului de bine“ dintre oameni. Aceasta înseamnă, de fapt, o grefare la nivel conștient și subconștient a unor atitudini de recompensare cu aceeași monedă a actelor și faptelor celor din jurul nostru. Reciprocitatea presupune un schimb social determinat atât de o intenţie socială, cât şi de una economică, cu mențiunea că acest schimb nu este în mod necesar bipartit. Principiul reciprocității susține că beneficiarul unui schimb corect va reitera acest tip de comportament, manifestându-l față de oricare alt terț cu care se va regăsi la un moment dat într-un raport social ori economic. Transpus în economia socială (ES), principiul presupune o disponibilitate a întreprinderii de economie socială (ÎS) de a face un bine fără a aștepta vreo răsplată, dar contând pe faptul că aceasta există, chiar dacă nu se întoarce direct către întreprinderea socială în cauză. Comunitatea, ca beneficiar al economiei sociale, devine astfel un jucător activ, care primește anumite bunuri sau servicii și, prin urmare, se simte datoare să răspundă la o faptă pozitivă printr-un gest de aceeași natură. În concluzie, la fapta pozitivă – făcută benevol și gratuit – a actorului de economie socială, comunitatea va răspunde pozitiv, fără nicio obligație la nivel individual sau de grup de a face acest lucru. b. Principiul responsabilității sociale Responsabilitatea socială are la bază nevoia unei dezvoltări armonioase a comunității, care să asigure un trai decent pentru toți membrii acesteia. Nu se poate vorbi despre o adevărată comunitate atât timp cât aceasta ar presupune excluziunea socială a grupurilor vulnerabile. Odată cu organizarea socială, individul a creat instituții menite să preia din obligațiile personale și, mai ales, să răspundă nevoilor sociale. Cu toate acestea, individul nu poate ignora problemele sociale din jurul său, chiar dacă, cel puțin la nivel teoretic, a fost parțial degrevat de obligațiile sale față de nevoile generale. Astfel, atât la nivel individual, cât și la nivel organizațional, comunitatea depune eforturi pentru a contracara disparitățile sociale existente.
  6. 6. 14 Economia socială: de la afacere la profit social Deși responsabilitatea socială este un temen utilizat în special de organizațiile corporatiste, există o diferență fundamentală între responsabilitatea socială corporatistă și responsabilitatea socială a întreprinderilor de economie socială. Dacă în cazul corporațiilor responsabilitatea socială este folosită ca instrument de apropiere a unei organizații de comunitatea din care face parte, de gestionare a impactului pe care aceasta îl are asupra stakeholder-ilor săi şi de creştere a reputaţiei, în cazul economiei sociale responsabilitatea socială este un țel în sine. Responsabilitatea socială, în cadrul economiei sociale, este asumată benevol, fără a urmări anumite beneficii de imagine, facilități fiscale sau comerciale, scopul imediat, cât și cel mediat, fiind satisfacerea unei nevoi comunitare. c. Principiul subsidiarității Principiul subsidiarității presupune asumarea de către economia socială a unui rol secundar în satisfacerea nevoilor sociale, misiunea principală revenindu-i statului, prin instituțiile sale. Statul rămâne astfel principalul actor în domeniul social, fără a se putea degreva de obligațiile sale față de cetățeni. Rolul său nu trebuie să fie unul rigid: acolo unde economia socială este suficientă prin rolul social asumat, statul poate să treacă din postura de actor în cea de garant. Însă, în cazurile în care întreprinderile de economie socială nu își pot respecta rolul social asumat, statul trebuie să intervină ca principal responsabil de satisfacerea nevoilor sociale. Nevoia de bine este o nevoie personală care se regăsește însă la toți indivizii, ceea ce înseamnă că este de interes general. Prin urmare, statul, care apără interesul general, este cel care trebuie să asigure un trai decent, prin mecanisme generatoare de bunăstare. Această construcție logică nu exclude alte opinii doctrinare (A. Mawson, The Social Entrepreneur – Making Communities Work, Londra, 2008), care consideră că economia socială nu are nevoie de o structură statală. Considerăm totuși că negarea statului (fie el stat național, federație, uniune de state etc.) ar însemna tocmai să negăm acest caracter general al nevoii de bine individuale. Prin urmare, prezența statului este necesară chiar și într-o comunitate în care economia socială este eficientă. În schimb, rolul acestuia, în acest caz, devine garantarea satisfacerii nevoilor sociale, indiferent dacă o face în mod direct sau prin crearea ori monitorizarea unui cadru general, în care comunitatea să își satisfacă singură nevoile sociale existente. d. Principiul independenței economice Conform principiului independenței economice, întreprinderile de economie socială au libertate atât financiară, cât și decizională. Economia socială: de la afacere la profit social Chiar dacă suplinesc obligațiile sociale ale statului față de comunitate, ÎS nu trebuie să ajungă dependente de surse de finanțare publice. În același timp, în baza independenței decizionale, întreprinderile sociale trebuie să își stabilească singure modul de desfășurare a activității economice. Odată degrevat de unele dintre obligațiile sale, este firesc ca statul să scutească întreprinderile de economie socială de plata unor impozite împovărătoare, însă doar atât timp cât, prin activitatea lor, ÎS reușesc să-i suplinească rolul activ în satisfacerea anumitor nevoi sociale. Chiar dacă în majoritatea statelor în care există economie socială se acordă anumite înlesniri și ajutoare financiare pentru ÎS, considerăm că acestea nu trebuie încurajate în mod curent dincolo de scutiri de impozite și taxe. Nerespectarea acestui principiu duce la o economie socială dependentă financiar, astfel încât, la o contracție economică a statului, aceasta va avea de suferit. e. Principiul simetriei sociale Principiul simetriei sociale presupune recunoașterea de către stat a rolului economiei sociale în satisfacerea nevoilor sociale. Fundamentul statului – acela de a satisface nevoile generale pe care oamenii nu și le pot împlini individual – este preluat în anumite cazuri și pe anumite paliere de către economia socială. În consecință, este firesc ca 15 întreprinderea de economie socială să aibă un statut aparte în relația cu statul, cu care devine partener. Drept urmare, statul trebuie să recunoască rolul întreprinderii sociale, inclusiv prin scutirea de taxe și impozite, plătite de alte entități juridice. În condițiile în care ÎS își îndeplinește rolul social, plata către stat a unor taxe sociale este nejustificată. Pe de altă parte, la fel ca și în celelelalte cazuri, nici principiul simetriei sociale nu acționează singur, ci doar corelat cu celelalte principii și valori ale economiei sociale. Astfel, întreprinderea socială se va bucura de un statut aparte doar proporțional și numai în intervalul de timp în care îndeplinește un rol social, altfel asimilându-se unei simple entități economice. Recunoașterea formală de către stat a întreprinderii sociale vine numai atunci când, datorită aportului social al acesteia, instituțiile statului se vor rezuma doar la un rol de reglementare și monitorizare. Acest principiu nu aparține neapărat ES. El derivă din fundamentul statului modern: contractulsocial. Astfel, se poate spune că, ulterior încheierii contractului, partenerul inițial mai slab, cetățeanul, a ajuns la un grad de maturitate care-i permite să îndeplinească acele obligații pe care anterior le-a delegat statului.
  7. 7. Economia socială: de la afacere la profit social f. Principiul distribuirii bunăstării Principiul distribuirii bunăstării pornește de la ideea că, la nivel individual, antreprenorul social dezvoltă întreprinderea socială astfel încât, la final, angajații și / sau grupurile cointeresate să fie recompensați în funcție de nevoile sociale existente. Cum profitul se întoarce în comunitate, întreprinderea socială poate răspunde diverselor nevoi sociale. Antreprenorul social trebuie retribuit, de asemenea, pentru activitatea sa, dar, considerând că distribuirea bunăstării este condiția materială pentru atingerea unei stări de bine, antreprenorul social devine conștient că nu poate fi fericit într-o lume nefericită. Așa cum vom arăta mai departe, antreprenorul, ca membru al unei comunități, nu poate fi împlinit dacă se bucură doar el de bunăstare. Strict material, aplicarea acestui principiu face ca antreprenorul social și partenerii săi să fie angajați dublucâștigători: atât prin plata activității, cât și prin faptul că o parte din profit se distribuie în comunitate. Totodată, aceștia sunt și dublu-câștigători sociali: câștigă respectul comunității, iar comunitatea, ai cărei membri sunt, se dezvoltă sănătos. Distribuirea profitului nu este un act exclusiv bănesc, financiar – el poate reprezenta bunuri materiale sau spirituale (culturale, educaționale etc.). În fapt, prin acest principiu, schimburile dintre indivizi la nivelul 16 comunității se desfășoară după un nou algoritm, de tipul individ – comunitate – individ, în acest ciclu întreprinderea socială devenind o extindere a comunității. Economia socială: de la afacere la profit social 17
  8. 8. 18 Economia socială: de la afacere la profit social Economia socială: de la afacere la profit social 3 • echitate • justiție socială • egalitate de şanse Valori asumate în economia socială a. Solidaritatea • solidaritate • descentralizare • ecologie 19 Solidaritatea se bazează pe rezonanța individului cu alte persoane la nivel de nevoi, interese, aspirații, idei. Astfel, solidaritatea este cea care dă naștere comunității, implicând nevoia de asociere şi de reprezentare. Indivizii unei comunități îşi asumă nevoile sociale generale și devin astfel membri ai societății. Prin identificarea caracterului comun al propriilor nevoi şi interese, individul îşi depăşeşte pornirile individualiste, asumându-şi o existenţă împreună cu ceilalţi, nu doar alături de ei. În virtutea acestui „împreună“, sfera solidarităţii se extinde, în cazul economiei sociale, asupra tuturor membrilor comunităţii şi depăşeşte acea limitare a comunalităţii la nevoi şi interese. Spiritul de solidaritate implică atât un calcul raţional – prin care individul are nevoie de sprijinul celorlalţi, pentru satisfacerea nevoilor şi intereselor comune – cât și înclinaţia individului de a veni în sprijinul celorlalţi, chiar dacă nevoile acestora nu sunt în mod direct corelate cu ale sale. b. Echitatea și justiția socială Este deja evident că, în cadrul ES, primează interesele comunității, corelate cu nevoile membrilor săi. Astfel, echitatea şi justiția socială se impun natural într-o comunitate sau o societate care înțelege că niciun grup social sau individ nu pot fi abandonaţi sau uitaţi. Protecția socială, văzută ca protecție socială activă şi nu asistenţială, pleacă de la ideea de echitate și justiție socială și presupune crearea unui mediu economic capabil să ofere și să susțină locuri de muncă ce duc la un standard de viață decent. Economia socială aplică atât justiţia comutativă, care satisface cel puţin nevoile de bază ale fiecărui membru al comunităţii, cât și justiţia distributivă, care recunoaşte aportul şi meritele fiecăruia. De asemenea, prin aplicarea principiilor și valorilor sale, economia socială se asigură că întreaga comunitate poate beneficia de rezultatele pozitive ale activității comerciale. Forța de muncă angajată devine, în cazul economiei sociale, punctul central al activității economice. Din această perspectivă, coeziunea socială și incluziunea depind de factori externi comunității doar atunci când aceasta este bolnavă sau insuficientă. Responsabilitatea socială aparține tuturor membrilor comunității, iar delegarea acesteia anumitor structuri, fie ele instituții sau întreprinderi sociale, nu presupune degrevarea individului de o atare obligaţie. Dincolo de o responsabilitate socială abstractă, trebuie să existe și o convingere individuală manifestată în plan concret şi împărtăşită de către toți actorii societății.
  9. 9. 20 Economia socială: de la afacere la profit social c. Egalitatea de şanse Egalitatea de şanse este indisolubil legată de justiţia socială – constituindu-se ca o condiţie necesară a acesteia – și presupune garantarea premiselor de exprimare neîngrădită a capacităților individului, indiferent de etnie, convingeri religioase ori politice, dizabilităţi etc. În fapt, egalitatea de șanse este interzicerea oricăror forme de discriminare, indiferent de natura acestora. Prin urmare, reuşita fiecăruia dintre membrii societății este o expresie a talentului şi a efortului individual, independent de apartenenţa ori non-apartenenţa la un anumit grup sau la o anumită clasă socială. Indiferent de domeniu, orice activitate presupune un set aferent de condiții obiective. În economia socială, egalitatea de șanse se referă atât la relațiile de muncă, cât și la beneficiarii serviciilor. În ultimă instanţă, orice serviciu social urmăreşte asigurarea sau cel puţin creşterea gradului de autonomie al persoanei aflate în dificultate, pentru ca aceasta să se poată manifesta la nivel fizic sau intelectual, devenind la rândul său un suport pentru comunitate şi membrii acesteia. Totodată, în virtutea egalităţii de şanse, piaţa aparţine, din punct de vedere economic, atât marilor corporaţii, cât și micilor firme. Acestora din urmă le este asigurată posibilitatea de a creşte prin comercializarea unor produse sau servicii pentru care există cerere. În acest mod, economia socială nu se reduce la industrii de nişă, precum meşteşugurile tradiţionale ori agricultura ecologică la scară redusă. În măsura în care produsele sale îndeplinesc standardele de calitate, orice industrie îi poate fi accesibilă. d. Respectarea drepturilor și libertăților omului Drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului stau la baza oricărei societăţi democrate. Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cu protocoalele adiţionale aferente, precum şi celelalte tratate internaționale sunt texte de referinţă în acest sens. Dincolo de existenţa la nivel declarativ, conştientizarea şi exercitarea acestor drepturi şi libertăţi este fundamentală pentru dezvoltarea unei comunităţi sănătoase. Depășind rolul coercitiv și punitiv al normelor legale, o atenție deosebită trebuie acordată exemplelor de zi cu zi de respectare a drepturilor și libertăților omului. Or, și în acest caz, după familie, comunitatea are cel mai important rol în a influența comportamentul membrilor săi. Prin plasarea în centrul sistemului său valoric a individului, ca exponent al comunității din care face parte – cu nevoile, interesele şi aspiraţiile acestuia – economia socială își asumă ca misiune promovarea, respectarea şi garantarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. 21 Economia socială: de la afacere la profit social Astfel, dacă statul este garantul drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor săi, comunitatea îşi asigură coeziunea prin încurajarea şi respectarea exercitării acestora de către fiecare membru al său. În acest context, economia socială se prezintă prin însăși formele sale de organizare şi luare a deciziilor ca un centru de promovare a acestor valori fundamentale în comunitatea în care activează, influențând prin puterea exemplului. Cum una din nevoile oricărei organizații este stabilitatea, disiparea responsabilității, a autorității, poate conduce la instabilitate, mai ales în perioade critice, când deciziile importante nu sunt în mod necesar și cele mai agreate de majoritate. Prin urmare, democrația socială nu trebuie asimilată democrației politice. Prin regulile sale, democrația se manifestă pe toate palierele comunității. e. Democraţia f. Respectarea proprietății Economia socială poate funcționa și se poate dezvolta doar dacă regulile care o guvernează sunt democratice. Însă, de cele mai multe ori, gestionarea activității economice presupune luarea unor decizii individuale sau de către un grup restrâns și nu poate funcționa în totalitate democratic. Răspunsul stă în dialogul social în cadrul entității de ES și presupune atât includerea angajaților în procesul decizional al componentei economice a economiei sociale, cât și implicarea comunității în deciziile care privesc componenta sa socială. În literatura de specialitate, a fost introdus termenul de democrație socială, care presupune o grefare a democraţiei politice în cadrul întreprinderilor sociale. În același timp, o entitate economică presupune o serie de decizii importante pentru care decidentul trebuie să își asume responsabilitatea. Prin urmare, disiparea responsabilității aduce după sine disiparea autorității. Deși garantarea dreptului de proprietate face parte din drepturile fundamentale ale omului, rolul dual al economiei sociale – economic şi social – conferă un caracter specific modului de raportare la proprietate. În esență, acesta constă în modul de administrare a bunurilor private sau publice, fără a încălca însă atributele dreptului de proprietate, așa cum sunt ele definite în prezent. Chiar dacă, din punctul de vedere al deținerii lor, bunurile rămân private sau publice, acestea dobândesc, prin folosire, un caracter comunitar. g. Descentralizarea Ideea descentralizării pleacă de la principiul subsidiarităţii și de la premisa acestuia că, pentru a răspunde într- adevăr nevoilor sau intereselor unei comunităţi, deciziile trebuie luate acolo unde acestea îşi produc efectele. Descentralizarea presupune astfel o mai mare implicare în problemele
  10. 10. 22 Economia socială: de la afacere la profit social comunităţii, fără a restrânge discuţia la exercitarea puterii politice. Mai mult, descentralizarea este o valoare a economiei sociale asumată prin necesitate şi nu prin transpunere la un nivel abstract a unor probleme concrete. Plecând de la valorile democratice ale ES, descentralizarea devine o consecinţă firească a prioritizării nevoilor şi intereselor individului la nivel de comunitate. Or, în sistemul centralizat, administraţia centrală nu poate avea decât o viziune macro asupra nevoilor societăţii, fără să fie capabilă de a analiza situaţiile concrete şi a acţiona conform nevoilor şi intereselor specifice fiecărei comunităţi. În concluzie, descentralizarea în economia socială se opreşte acolo unde sfera nevoilor şi intereselor comunităţii ajunge să se intersecteze cu cea a nevoilor şi intereselor mai largi (judeţene, regionale, naţionale, europene). Una dintre principalele probleme ale entităților centraliste este scăderea adeziunii membrilor acestora, atunci când toate deciziile se iau la centru. Or, odată cu această scădere de adeziune, vine o lipsă de motivație a celor care anterior s-au considerat parteneri. Economia socială presupune tocmai existența acestui parteneriat și luarea deciziilor în mod transparent pentru toți partenerii, cu o consultare prealabilă a celor interesați. h. Piaţa liberă Piața liberă este una din premisele dezvoltării economice durabile. Cu toate acestea, libertatea pieței nu este dată de lipsa oricărei reglementări, ci de libertatea contractuală ce face ca oferta să întâlnească cererea acolo unde decid actorii pieței. Exemple în acest sens ar putea fi interzicerea concurenței neloiale, reglementarea trusturilor, a cartelurilor etc. La fel ca și în cazul libertăților individuale, o reglementare de acest tip nu vine să încalce sau să îngrădească libertatea – dimpotrivă, îi trasează limitele pentru a fi în egală măsură cunoscută și accesibilă. Prin comparație, în cazul definiției negative a dreptului de proprietate, prin interdicția impusă erga omnes (către toți) de a nu încălca dreptul altuia, nu se aduce nicio atingere dreptului de proprietate. Piața echitabilă reunește, de fapt, cele două valori – piața liberă respectiv echitatea socială – iar rezultatul este un preț final în relație directă cu valoarea adăugată, ca beneficiu real pe care îl aduce produsul. Piața își reia rolul de balanță economică, primind și o dimensiune socială. Ca expresie maximă a comerțului, piața este un element de comunicare între diverse culturi economice, diferențele dintre acestea dând naștere cererii și ofertei. Fiind doar unul dintre elementele de comunicare între culturi diferite, rezultă că este necesar să existe un sistem echitabil pentru ca aceste schimburi să nu prejudicieze niciuna Economia socială: de la afacere la profit social dintre părțile care participă la schimb. O astfel de reglementare putem considera posibilitatea înregistrării unor produse naționale, regionale sau locale, pentru ca, odată puse pe piață, producătorii să nu poată fi prejudiciați. Spre deosebire de protejarea unei mărci, în acest caz ceea ce se protejează este, pe lângă produsul în sine, o componentă culturală și comunitară. Accesul pe piaţă al tuturor producătorilor reprezintă una dintre caracteristicile sociale ale unei pieţe libere echitabile. Astfel, coordonata socială a pieţei libere echitabile se manifestă şi în sfera susţinerii şi acceptării micilor agenți economici, acţionând prin mecanisme pe care le- am putea numi de incluziune pe piaţa de desfacere. Piaţa devine accesibilă, în egală măsură, tuturor agenţilor economici supuși testului cererii şi ofertei, asigurând consumatorului beneficii reale în funcţie de nevoile sale. i. Ecologia În zilele noastre, având în vedere impactul acţiunilor omului asupra mediului, nu putem evalua profitul pe care trebuie să îl genereze o companie doar prin prisma retribuţiei directe şi pe termen scurt a capitalului investit. Dincolo de justeţea remunerării, trebuie luate în considerare şi costurile sociale şi de mediu sau costurile externe. Acestea sunt calculate deseori de către societate, adică de către contribuabili, ceea ce nu este 23 nici echitabil şi nici nu conduce la o mai bună gestionare a lor. Aceste costuri externe şi-au găsit expresia în notiunea de „responsabilitate socială şi de mediu“ a companiilor, tradusă printr-o serie de reguli concrete de protecție a mediului. Totodată, prin adoptarea recentă a ISO 26000 de către 72 de țări, sunt posibile o serie de progrese. Prin caracterul său profund social, economia socială se prezintă şi ca un factor reglator în ceea ce priveşte exploatarea şi utilizarea resurselor. Ținând cont de faptul că membrii comunităţii sunt atât producători, cât şi beneficiari ai activităţii întreprinderii sociale, grija faţă de mediu devine parte integrantă a tuturor activităţilor desfăşurate, membrii fiind direct interesaţi în protejarea propriului areal. Mai mult, datorită caracterului local al economiei sociale, grija pentru mediu devine una dintre priorități. Implicarea dată de activarea la nivel decizional, atât economic, cât și administrativ, duce la o asumare directă, la nivel individual, a problemelor și soluțiilor specifice de mediu. Ecologia se manifestă astfel sub toate formele sale și are ca motor de promovare tocmai interesul comunității de a asigura membrilor săi un trai decent din toate punctele de vedere.
  11. 11. 24 Economia socială: de la afacere la profit social 4 • social • comunitate • asociere • local Caracteristicile Economiei Sociale Ne vom opri asupra câtorva caracteristici comune ale formelor de economie socială cunoscute: Cooperativele, Fondurile Mutuale, Asociațiile și Fundațiile, Întreprinderile Sociale. Considerăm că aceste caracteristici sunt mai frecvent întâlnite în cadrul Întreprinderilor Sociale și al Cooperativelor și fac distincția dintre acestea și restul entităților economice. • economie 25 Economia socială: de la afacere la profit social • individualism • cooperative a. Caracteristica economică Principalele caracteristici ale economiei sociale derivă din chiar denumirea sa: economice și sociale. Caracteristica economică a economiei sociale este principala delimitare între aceasta și diversele servicii sociale sau servicii de asistență socială, de regulă gratuite. Din exemplele regăsite în practică, putem observa că economia socială a fost una din modalitățile de a aduce încă un sprijin financiar serviciilor de asistență socială private, dar delimitându-se de acestea în mod clar prin scopul economic mediat. O astfel de delimitare este definitorie pentru economia socială, delimitare care o diferențiază de entitățile (fie ele instituții publice sau ONG-uri) care oferă doar servicii sociale, fără a avea un scop economic asumat. Caracteristica economică face, de fapt, ca economia socială să devină un al treilea segment al economiei clasice, punând accent pe integrarea în societate și nu pe asistența socială. În acest context, entităţile de ES sunt orientate la rândul lor către obţinerea de profit, distingându-se de celelalte entități economice prin modul de distribuire al acestuia. Caracterul social al ES determină însă activitatea economică a întreprinderilor sociale, acumularea de profit fiind subordonată urmăririi bunăstării forţei de muncă şi a beneficiarilor produselor şi serviciilor oferite. Astfel, îndeplinirea misiunii sociale a întreprinderii de economie socială, ca urmare a activităţii economice, se realizează prin distribuirea unei părţi din profit către membrii întreprinderii sociale, pe de o parte și către comunitate, pe de alta. În acest sens, iniţierea şi desfăşurarea de proiecte direct în beneficiul comunităţii se face prin consultarea membrilor acesteia, în vederea susţinerii şi atingerii unor obiective ce corespund în mod real intereselor comunităţii. Activitatea economică este esențială pentru a vorbi de economie socială. Filantropia, propria gospodărire sau mecenatul nu pot fi considerate operațiuni economice. b. Caracteristica socială Precizăm că în analiza noastră termenul de „caracteristică socială“ este folosit în sens larg, aşa cum apare în toate manifestările economiei sociale. Având în vedere multitudinea de forme pe care le poate îmbrăca aceasta,
  12. 12. Economia socială: de la afacere la profit social numai prin acceptarea în sens larg a termenului putem cuprinde gama de entități recunoscute ca întreprinderi sociale. Din această perspectivă, trebuie să ne referim la nevoile și interesele individuale, de grup, comunitare sau chiar general–naționale ori europene / globale. Acestea constituie, de altfel, fundamentul spiritului gregar și nu pot fi ignorate în analiza caracteristicii sociale. Dacă, în cazul asociațiilor și fundațiilor, este clar cum se desprinde această caracteristică, problema se pune în cazul cooperativelor și al fondurilor mutuale. Este însă evident că ocuparea forței de muncă este un element social important și relevant, drept pentru care aceste forme de economie socială răspund nevoii de ocupare prin mijloacele proprii. Cooperativele, indiferent de domeniul de activitate (agricole, de producție, meșteșugărești), pun accentul pe ocuparea forței de muncă, având în vedere că simplul aport la cooperație nu este suficient pentru a fi beneficiarul economic al activității acesteia. Dincolo de simpla manifestare a spiritului antreprenorial al membrului cooperator, acesta devine o persoană activă în societate, angajează alte persoane sau le educă prin ucenicie. Astfel, el nu se mai limitează la a produce individual și a se asocia pentru eficiența economică, ci se implică pe mai multe planuri: economic, social, educativ, asociativ. Deoarece activitatea economică a ÎS este limitată la un spaţiu comunitar 26 relativ restrâns, resursa umană este la rândul ei puţin numeroasă. Acest fapt, corelat cu presiunea socială impusă de comunitate din perspectiva normelor morale – membrii ÎS ori ai cooperativei fac parte din aceeaşi comunitate unde îşi desfăşoară activitatea economică – determină o creştere semnificativă a şanselor de ocupare a persoanelor aparţinând grupurilor vulnerabile. Aceeaşi limitare privind resursa umană ridică şi problema formării forţei de muncă, soluţionarea acesteia devenind şi responsabilitatea ÎS, dată fiind nevoia de personal educat şi instruit. Odată conștientizată această nevoie, întreprinderea socială se va implica în susţinerea de programe de educare și formare profesională, inclusiv formare continuă, implicare cu efecte directe asupra nivelului de instruire al comunităţii. Totodată, nevoia permanentă de competitivitate induce ÎS o dorință constantă de înnoire și inovație, elemente create prin structuri de cercetare-dezvoltare. În cazul fondurilor mutuale, componenta socială este prezentă ca parte atât a asigurărilor sociale, cât și a finanțării entităților mici, relevante din punct de vedere comunitar sau social, dar neeligibile pentru instituțiile financiare. Încercând să rezolve nevoi sociale locale, întreprinderea socială îşi atrage sprijinul comunităţii. Apare astfel posibilitatea de angajare a membrilor acesteia în acţiuni de voluntariat pentru susţinerea propriei activităţi sau pentru susţinerea 27 Economia socială: de la afacere la profit social proiectelor sociale, de interes general local, în care întreprinderea socială s-a implicat. O consecinţă a acestei mobilizări va fi creşterea coeziunii sociale în cadrul comunităţii. Din această caracteristică, putem desprinde unul dintre cele mai importante elemente definitorii ale economiei sociale: îndeplinirea unor nevoi generale comunitare sau de grup. În lipsa ei, economia socială nu doar că nu se poate bucura de recunoașterea comunității sau a grupului pe care îl are în vedere, dar nici nu mai poate justifica un tratament preferențial din punct de vedere financiar-fiscal în relația pe care o are cu statul. c. Caracterul comunitar Caracterul comunitar se desprinde din caracteristica socială a ES, deoarece răspunsul actorilor din ES se adresează nevoilor unei comunități. Cum comunitatea reprezintă interesele și nevoile comune ale indivizilor, este evident că ES nu poate fi decât strâns legată de comunitate prin soluțiile pe care le găsește la problemele sale. Chiar dacă pornește din caracteristica socială, caracterul comunitar se deosebește de aceasta prin abordarea intereselor comunitare și nu doar a nevoilor. Economia socială dă astfel posibilitatea reprezentării intereselor la un nivel superior celui comunitar, actorul de economie socială putându-se legitima ca un cunoscător și un reprezentant al intereselor și nevoilor comunității. Chiar dacă economia socială pleacă de la nevoile individuale, nu poate ignora faptul că cel mai bun sistem de reprezentare a intereselor și nevoilor este cel democrat. În consecință, ori de câte ori vom discuta despre nevoi, ne vom raporta la individ, pe când în cazul intereselor ne vom raporta la comunitatea din care acesta face parte. Este de asemenea interesantă analiza viziunii conform căreia economia socială nu trebuie limitată doar la aceste nevoi comunitare, ci extinsă la cele generale și chiar globale. În analiza noastră, însă, plecând de la formele deja existente de ES, nu am adus în discuție o asemenea posibilitate. d. Caracteristica asociativă Asocierea este una dintre caracteristicile economiei sociale, pentru că, în majoritatea formelor sale, aceasta presupune organisme formale sau informale create pe principiul asocierii. Dacă în cazul cooperativelor această caracteristică este evidentă, ne vom opri puțin la întreprinderile sociale, pentru că aici pot apărea obiecții. Astfel, având forma juridică a unei societăți comerciale, principiul care stă la baza întreprinderilor sociale este tot acela al asocierii. Ne rezumăm la a aminti că „societate“ vine de la societas / socius, adică asociere / asociat. Caracteristica asociativă se desprinde ușor, chiar din modurile de manifestare ale economiei sociale.
  13. 13. 28 Economia socială: de la afacere la profit social Chiar dacă există excepții, acestea pornesc nu ca o negare a principiului, ci ca o manifestare punctuală a acestuia. Vorbeam mai sus despre faptul că ne vedem nevoiți să aducem în discuție voluntariatul. Deși o asemenea necesitate este la o primă vedere lipsită de obiect, întrucât vorbim despre entități economice, datorită scopului social asumat și respectat comunitatea se implică în sprijinirea întreprinderilor sociale. Clasic, un asemenea sprijin constă în cumpărarea produselor sau serviciilor. În cazul economiei sociale însă, acest sprijin este oferit și prin activități de voluntariat. În prezent, forma juridică nu mai este o piedică: există societăți comerciale în care este posibil voluntariatul. Trebuie, însă, menționat faptul că asemenea entități sunt transparente în ceea ce privește distribuirea bunăstării, ceea ce atrage încrederea comunității. e. Caracteristica locală Prin componenta locală, înțelegem o anumită limitare a activității actorilor economiei sociale, ale căror obiective sociale urmăresc o comunitate definită în primul rând geografic. Caracteristica locală este evidențiată mai ales în cadrul cooperativelor, unde acestea nu pot depăși granițele administrative locale, fiind nevoie să se organizeze în uniuni și federații pentru o reprezentare la nivel județean / regional / național. În cazul celorlalte forme de economie socială, chiar dacă acestea au activitate regională sau națională, îndeplinirea scopurilor este strict legată de aria geografică a zonei în care își desfășoară activitatea filiala  / sucursala. Această caracteristică este controversată în momentul în care se încearcă proiectarea economiei sociale ca sistem economic național, deoarece elementele economice care exced interesele comunitare sunt greu de integrat în economia socială (exploatări miniere, sisteme de transport de căi ferate etc). Dat fiind că aria de acoperire a activităţii este destul de restrânsă, resursele sunt mult mai limitate. Se încurajează astfel orientarea întreprinderii sociale sau a cooperativei către conservarea acestora, respectiv identificarea şi valorificarea resurselor reciclabile ori reutilizabile. În acest sens, spiritul inovator este cultivat în permanenţă în cadrul entităţii de economie socială, căutând permanent soluţii pentru a îmbunătăţi consumul de resurse ori alternative în zona resurselor regenerabile ori reciclabile. f. Caracteristica individuală Raportul dintre individ şi societate, conflictul dintre aspiraţiile şi dorinţele personale ale individului, pe de o parte, şi presiunea normei şi/sau a cutumei grupului, pe de altă parte, a reprezentat un subiect al interogării intelectuale de la filosofii antici şi până la oamenii de ştiinţă moderni: sociologi, psihologi, politologi, economişti. Economia socială: de la afacere la profit social Considerând anterioritatea societăţii faţă de oricare dintre indivizii pe care îi subsumează la un anumit moment, nu putem să nu ne întrebăm dacă nu cumva, la nivel individual, spiritul gregar subordonează tendinţa de independenţă, pornirile individualiste ale fiecăruia. O abordarea dialectică ar putea oferi însă o viziune mai completă a acestui conflict. Astfel, putem considera pornirile individualiste ca teză, iar spiritul social ca antiteză. Cu o astfel de premisă, societatea nu ar reprezenta altceva decât sinteza celor două manifestări contrare, care se constituie ca motor al transformărilor şi evoluţiei acesteia. Economia socială pleacă de la nevoile individului în societate și în comunitate, urmând să extindă această viziune în toate planurile. Individul este punctul său central, indiferent dacă ne raportăm la el ca angajat, antreprenor, beneficiar, client etc. Caracteristica individuală nu poate fi însă privită ca o pârghie de alienare socială. Ea reprezintă un mijloc de integrare, o cale de a ajunge la o stare de bine atât internă, cât și externă. 29
  14. 14. 30 Economia socială: de la afacere la profit social 31 Economia socială: de la afacere la profit social 5 Modele de economie socială Modelul liderului formal • lider formal • co-participare socială • valori sociale • participare socială • alchimie Liderul local care nu își uită promisiunile Acest model personal de economie socială pleacă de la convingerea că într-o comunitate trebuie să existe o strategie de intervenție prin care reprezentanți locali ai sectoarelor privat, public sau social cooperează la valorificarea resurselor umane, tehnice, financiare ale colectivității, având drept obiectiv principal asigurarea unor condiții bune de trai. Pentru găsirea unor soluții la problemele grupurilor defavorizate, precum și la cele ale colectivităților mai puțin dezvoltate, liderii formali din comunitate se mobilizează și devin actori ai vieții locale. În acest mod, liderul formal preia o nouă identitate, anume cea de antreprenor social. Antreprenorii sociali identifică corect problemele comunității și încep procesul de planificare strategică, însă succesul dezvoltării economice locale depinde de efortul comun și de crearea unor rețele de parteneriat. Liderul formal astfel transformat apare în ochii comunității din care provine într-o nouă lumină, fiind persoana care, odată ajunsă la o anumită poziție reprezentativă, lucrează pentru comunitate, din comunitate. Antreprenorul social, dincolo de a fi un lider formal, devine și un lider informal, creând astfel un cerc care pornește de la funcția reprezentativă, trece printr-o întoarcere în comunitate, comunitate în care se implică, pentru ca mai apoi sa redevină reprezentativ prin rezultate și, astfel, mult mai puternic. De asemenea, acesta nu va abandona proiectele începute, pentru a nu risca astfel o pierdere a credibilității și, implicit, a calității de reprezentant formal. Economia socială dă astfel mediului politic democratic reprezentativ un sistem prin care cetățeanul și reprezentantul său să fie legați de o muncă depusă în comun pentru starea de bine a comunităţii ai cărei membri sunt. Schimburile politice nu mai implică relația promisiuni pentru voturi și nici o relație de rupere de comunitate, odată cu alegerea reprezentantului. Din contră, prin implicarea în comunitate, prin intermediul economiei sociale, reprezentantul este văzut de comunitate ca un adevărat primus inter pares și nu se mai rupe de realitățile acesteia. De fapt, economia socială, prin sistemul de schimburi reale pe care îl oferă, duce liderul înapoi în comunitate.
  15. 15. 32 Economia socială: de la afacere la profit social Sistemul coparticipării sociale Alchimistul social Asocierea reprezintă fundamentul oricărei forme de organizare economică sau politică, indivizii optând mai degrabă pentru agregarea în grupuri decât pentru o existenţă solitară. Fie că vorbim de contractul social care stă la baza organizării de tip statal sau de participarea într-o firmă, asocierea este acel filon care îi face pe indivizi să se unească pentru a urmări împreună un scop. Dincolo de acea înclinaţie psihologică spre gregaritate, specifică individului şi care determină asocierea ca modalitate de împlinire a nevoii de apartenenţă la un grup, asocierea stă la baza satisfacerii şi a altor nevoi, precum cele de securitate sau de bunăstare economică. Astfel, comasarea indivizilor în entităţi colective presupune şi o evaluare raţională a resurselor necesare atingerii unui scop. Asocierea devine soluţia pentru asigurarea necesarului de resurse prin punerea în comun a unora dintre cele disponibile fiecăruia dintre indivizii asociaţi. Aportul fiecărui membru, insuficient în mod izolat pentru atingerea scopului, devine parte integrantă a unui bazin de resurse, suma sau rezultanta acestora concretizându-se în mijloacele pentru atingerea scopului general, urmărit însă în mod particular de fiecare dintre membrii asociaţi. Economia socială pune accentul tocmai pe capacitatea membrilor unei comunităţi de a se coagula şi de a se constitui într-o formă de organizare economică, identificând şi utilizând potenţialul resurselor umane, financiare şi materiale de care dispun membrii sau care se pot găsi la nivelul comunităţii în care se întemeiază. Entitatea de economie socială, clădită astfel pe membrii din comunitate cu activitate de producţie şi desfacere în special în cadrul acesteia, poate constitui un centru de emanaţie pozitivă la nivel local. Dat fiind caracterul local al economiei sociale, resursele umane, financiare şi materiale sunt în general limitate, iar cunoştinţele antreprenoriale sunt reduse, mai ales în rândurile comunităților mici. Or, în această situaţie, în lipsa resurselor suficiente pentru atingerea unui scop, orice formă de asociere, mai ales una cu caracter economic, rămâne doar la nivel de proiect. În acest context, soluţia care trebuie identificată este cea cu privire la un aport suplimentar – uman, financiar sau material – exterior comunităţii, care poate fi un investitor. Modelul de faţă nu ia în considerare investitorul reprezentat de potenţialul deţinător de capital persoană fizică. Economia socială: de la afacere la profit social O atare situaţie este discutată în modele precum cel al valorilor sociale şi, în parte, cel al liderului. Sistemul coparticipării sociale pune în discuţie posibilitatea unui parteneriat între societăţi din mediul privat tradiţional şi entităţile de economie socială. Astfel, membrii comunităţii, beneficiind, pe de o parte, de aportul financiar şi / sau material al investitorului, iar pe de alta de cunoştinţele, experienţa şi, nu în ultimul rând, de relaţiile economice ale acestuia, odată cu acoperirea resurselor deficitare, se pot coagula şi pot construi împreună o entitate de economie socială. Într-un asemenea parteneriat, investitor – membrii comunităţii, pe lângă crearea organizaţiei de economie socială, care poate în alte condiţii nu ar fi avut loc, ţinând cont de limitările amintite mai sus, creşte şi posibilitatea asigurării sustenabilităţii acesteia. Trebuie însă adus în discuţie aportul investitorului în cadrul economiei sociale, care se traduce prin părţi sociale şi acţiuni în cadrul organizaţiei, elemente cu efect direct asupra procesului decizional şi asupra distribuirii profitului. În primul rând, credem că aportul investitorului, deşi semnificativ pentru a acoperi deficitul de resurse existent la nivelul comunităţii, nu trebuie să fie atât de mare încât să atenteze la caracterul comunitar şi cel democratic al entităţii de economie socială prin dobândirea statutului de acţionar sau asociat majoritar. 33 Într-o atare situaţie, în ciuda efectelor benefice pe care le-ar putea avea în continuare asupra comunităţii, societatea aceasta nu s-ar mai constitui ca formă a economiei sociale, ci s-ar subsuma conceptului şi regulilor societăţilor private tradiţionale. În acest sens, pentru a delimita şi conserva statutul de economie socială a unei entităţi care permite ca membru un investitor, considerăm că se impune limitarea perpetuă a participaţiei acestuia la capitalul entităţii de economie socială. Având în vedere astfel limitele impuse privind părţile sociale pe care investitorul în economia socială le poate deţine, acesta nu va putea să se impună ca asociat majoritar. Implicarea în hotărârile privind direcţiile de acţiune ale societăţii – comerciale, de resurse umane ori de distribuţie a profitului – constituie dreptul şi responsabilitatea fiecăruia dintre membrii cooperatori, investitorul fiind doar unul dintre aceştia. De asemenea, investitorul se va supune la rândul lui principiului democratic ce guvernează procesul decizional în cadrul economiei sociale. În acest context, trebuie să ne aplecăm şi asupra motivaţiilor care ar determina investitorul să se implice. În primul rând, considerat ca motivat doar de scopuri economice, investitorul poate identifica acele oportunităţi de afaceri ce pot fi desfăşurate prin economia socială, oportunități care, chiar dacă îi oferă posibilităţi limitate privind controlul şi dezvoltarea unei entităţi, îi aduc
  16. 16. Economia socială: de la afacere la profit social sprijinul comunităţii și îi înlesnesc dezvoltarea altor proiecte în cadrul aceleiaşi sau a altei comunităţi, valorificând capitalul de imagine dobândit. Astfel, scopul economic este urmărit nu prin dezvoltarea şi exploatarea la maximum a uneia sau unui număr redus de întreprinderi sociale, ci prin creşterea numărului de întreprinderi pe care le dezvoltă. Pe de altă parte, membrii entităţii de economie socială astfel create, prin experienţa acumulată şi cunoştinţele asimilate, se constituie la rândul lor ca prescriptori de imagine ai modelului de economie socială în rândurile comunităţii, posibilitatea de replicare a acestui model economic, în cadrul aceleiaşi comunităţi sau a celor învecinate, crescând prin forţa exemplului. De asemenea, membrii comunităţii implicaţi într-o atare întreprindere socială pot deveni lideri ai comunităţii şi exponenţi ai intereselor acesteia. Ei pot genera, la rândul lor, alte întreprinderi sociale, chiar fără implicarea unui investitor, experienţa şi cunoştinţele asimilate oferind suportul necesar pentru a dezvolta o întreprindere socială. Beneficiile unei astfel de entităţi economice nu se reduc la cele ale membrilor, iar investitorul nu reprezintă decât o pârghie pentru dezvoltarea unei întreprinderi sustenabile. Creşterea gradului de ocupare a membrilor comunităţii – pe lângă membrii întreprinderii, în cadrul acesteia sunt angajaţi şi alţi membri ai comunităţii – reprezintă doar unul dintre efectele pozitive directe. 34 Rămânând în sfera ocupării forţei de muncă, presiunea socială exercitată de relaţiile personale dintre membrii comunităţii (din rândurile căreia provin, de altfel, membrii întreprinderii sociale) are ca efect şi integrarea în muncă a persoanelor vulnerabile. Preocuparea întreprinderii de economie socială privind atragerea sprijinului comunităţii este una continuă, din rândurile acesteia provenind poate cei mai mulţi beneficiari ai produselor şi serviciilor produse şi / sau oferite. Astfel, implicarea în proiecte de interes general pentru comunitatea în care întreprinderea socială îşi desfăşoară activitatea devine un scop în sine pentru aceasta. Fie că vorbim de direcţionarea unei părţi din profit sau de punerea la dispoziţie a unor resurse umane sau materiale în vederea desfăşurării unor activități, întreprinderea socială se va implica în proiecte sociale precum educaţia şi asistenţa socială sau în alte sectoare importante pentru comunitate. De asemenea, preocuparea pentru asigurarea unui nivel de educaţie satisfăcător al membrilor comunităţii reprezintă o responsabilitate şi a întreprinderii sociale, dat fiind că bazinul de recrutare şi selecţie a membrilor sau angajaţilor este restrâns la nivelul comunităţii. Întreprinderea socială se constituie astfel ca un athanor al alchimistului în care, pentru a obţine aur, alături de materia inertă (plumbul şi sulful alchimistului) reprezentată prin membrii Economia socială: de la afacere la profit social comunităţii din modelul nostru de economie socială, este adăugată în proces şi o cantitate de aur – aportul investitorului, acesta din urmă fiind elementul esenţial pentru desăvârşirea transformării materiei. Alchimistul însă nu se regăseşte în model, el fiind simbolizat de forța care-i aduce laolaltă pe investitor şi pe membrii comunităţii. Sistemul coparticipării sociale cu greu se poate concretiza în lipsa unor facilităţi fiscale consistente, ţinând cont mai ales de limitarea privind maximul de părţi sociale în cadrul întreprinderii sociale pe care investitorul le poate deţine. Nu trebuie uitate însă barierele conceptuale impuse de viziunea neoliberală, asumată de către majoritatea celor care se declară actori ai economiei şi împărtăşită de majoritatea economiştilor, care asimilează economia socială mai degrabă cu organizaţiile nonprofit dedicate unor scopuri sociale. În ceea ce priveşte profitul generat de întreprinderile sociale, aceeaşi viziune a imprimat ideea că acesta trebuie reinvestit obligatoriu, fie în dezvoltarea întreprinderii, fie în proiecte sociale. Credem că distribuirea profitului trebuie să rămână la latitudinea membrilor întreprinderii sociale, aceştia putând opta pentru distribuirea în întregime către membri şi angajaţi sau distribuirea unei părţi din acesta în proiecte de interes general pentru comunitate. 35 Nu în ultimul rând, sistemul coparticipării sociale este dependent de atitudinea locală faţă de implicarea unui necunoscut în treburile comunității. Astfel, în măsura în care investitorul nu este cunoscut şi apreciat la nivel local, o iniţiativă nemediată de un reprezentant stimat al comunităţii poate fi sortită eşecului, investitorul fiind perceput ca un om din exterior orientat către propriul câştig, iar asocierea prin punerea în comun a resurselor fiind considerată mult prea riscantă. Sistemul coparticipării sociale se constituie ca o formă de tranziție şi, în acelaşi timp, ca o pârghie pentru dezvoltarea şi implementarea acestui „al treilea sector“, reprezentat de economia socială. Investitorul, ca membru în cadrul unei entităţi de economie socială, face posibilă coagularea şi cooperarea membrilor comunităţii prin aportul de resurse necesar pentru constituirea şi organizarea întreprinderii sociale. El, însă, nu se constituie ca o condiţie universal necesară pentru economia socială, ci doar conjunctural necesară, impusă fie de lipsa de resurse financiare sau materiale, fie de lipsa experienţei antreprenoriale de la nivelul membrilor comunităţii. Pe de altă parte, dispoziţia investitorului de a se implica în proiecte de economie socială nu este suficientă în absenţa unei deschideri din partea comunităţii – ne referim aici la acceptarea socială sau politică a unei astfel de forme de organizare economică.
  17. 17. Economia socială: de la afacere la profit social 36 Modelul valorilor sociale Dar eu nu fiinţez decât împreună cu ceilalţi; singur nu sunt nimic. (Karl Jaspers) Fie că avem în vedere calitatea de angajat sau aceea de deținător de capital, omul și acțiunile sale, în contextul economiei capitaliste, sunt subordonați și puși în slujba maximizării profitului. Astfel, dacă deținătorul de capital are un interes nemijlocit pentru creșterea profitabilității propriei afaceri, angajatul își pune resursele în slujba atingerii aceluiași țel, acesta reprezentând un mijloc pentru propria evoluție financiară și materială, ca efect al răsplătirii eforturilor sale. Analizat din perspectiva acestui comportament economic, individul se caracterizează printr-o tendință de izolare în raport cu ceilalți membri ai societății. Astfel, acea stare naturală imaginată de Hobbes, anterioară formării societății, în care omul era lup față de om, se constituie drept normalitate în cursa economică în care fiecare urmărește propriul profit. Omul însă nu se definește doar prin comportamentele și manifestările sale economice, de aceea conviețuirea în societate este posibilă. Nevoia de a fi împreună cu alții ori dorința de a-i sprijini și proteja pe ceilalți sunt comportamente la fel de proprii omului pe cât îi sunt cele determinate de implicarea economică. Iar acestea sunt tocmai cele care coagulează și contribuie la conservarea societății. Valorile sociale se definesc astfel ca o reprezentare în plan intelectual și spiritual a sintezei acelor comportamente individuale care susțin statusquo-ul existenței în comunitate. În acest context, posibilitatea alegerii în ceea ce privește valorile și scopurile urmărite nu este redusă doar la cele economice, chiar dacă la prima vedere această alegere poate părea suspendată. Revenind la cursa pentru acumulare, fiecare dintre participanți se raportează diferit la rostul și scopul acesteia. Unii își vor confunda propria existență cu participarea la această cursă, alții o vor considera ca un mijloc pentru a-și satisface nevoi și aspirații de alt ordin decât cel economic. Cu toții însă, antrenați în cursă, o fac astfel posibilă. Ca orice cursă, și aceasta are proprii învinși. Fie că avem în vedere salturi tehnologice care implică dispensarea de o parte din forța de muncă, fie incapacitatea sau lipsa de adaptare la noile cerințe și criterii de performanță și calificare, efectele sunt aceleași: ieșirea temporară sau definitivă din cursă. Pe de altă parte, cursa însăși poate pierde în fața unora dintre concurenți. Aceștia sunt cei care, la un moment dat, se retrag, renunțând la a mai alerga. Participarea le apare drept lipsită de sens, cum lipsit de sens este și scopul. Economia socială: de la afacere la profit social Atingerea unei suficiențe materiale corelată cu dezavuarea unei vieți dedicate și subjugate de valorile economice se constituie drept condiții suficiente pentru reconsiderarea sensului și scopului existenţei lumești. Cel care până ieri era unul dintre cei mai activi reprezentanți ai ordinii economiei capitaliste, precum apostatul care, având la un moment dat intuiția erorii propriei credințe, supus fiind interogării conștiinței, își dă un alt răspuns decât cel care îi călăuzise existența sa de până atunci. Prin raritatea evenimentului, efectele sale variază de la un individ la altul, fără a putea imagina un pattern psihologic. De la izolarea totală față de societate și până la preluarea leadership-ului acesteia, vom găsi numeroase forme de transformare a celui „trezit“ din somnul în care trăise o viață pe care acum o vede ca artificială și inutilă, dedicată unei continue acumulări. Modelul valorilor sociale îl are în centrul său pe individul pentru care schimbarea înseamnă întoarcerea către acele valori și principii care cu greu își găsesc locul într-o societate modelată de interesele financiare și materiale: solidaritate, reciprocitate, responsabilitate socială. Astfel, acest individ „apostat“ devine conștient de faptul că propria bunăstare își află semnificația în contextul bunăstării comunității în sânul căreia trăiește. În acest context al transformării personale, apostatul își redefinește scopul existenței, devenind conștient de valoarea unei vieți dedicate celorlalți, valorizându-și propriul potențial 37 în raport cu acțiunile și rezultatele sale sociale. Astfel, apostatul nu se retrage pur și simplu din cursa economică, ci, mai mult, își asumă deturnarea și reorientarea scopului acesteia. Mecanismele și instrumentele economice, pe care le cunoaște și le stăpânește ca urmare a experiențelor și competențelor dobândite în cursa în care a concurat o viață, le pune acum în slujba scopurilor sociale a căror relevanță o consideră de netăgăduit. Lumea nu s-a schimbat odată cu el și continuă să fie guvernată de legile unei ordini economice în care capitalul subordonează toate componentele societății. Astfel, pentru a-și atinge noile obiective, fostul capitalist se redefinește ca antreprenor social, punându-și resursele în slujba urmăririi unei bunăstări comune, dacă nu pentru întreaga societate, cel puțin pentru membrii comunității din care face parte. Economia socială devine astfel acel sistem în care individul capitalist își folosește competențele pe care le-a dobândit pe terenul economiei de piață în spiritul solidarității și al reciprocității, ceilalți devenind scop al acțiunilor sale. Se realizează astfel o schimbare față de paradigma economiei capitaliste, unde ceilalți sunt valorizați doar ca mijloace pentru atingerea propriilor obiective economice. Modelul valorilor sociale se susține astfel pe un „accident“ de ordin psihomoral al celui care, împlinit economic, va fi resimțit dorința de a da un sens mai profund propriei
  18. 18. 38 Economia socială: de la afacere la profit social existențe, dedicându-se atingerii și de către ceilalți a bunăstării materiale care le va asigura accesul la celelate componente necesare dezvoltării: bunuri și servicii de calitate, educație, cultură, asistență medicală. Sistemul participării comunitare Pe câmpul de luptă socială niciun cetățean nu trebuie lăsat în urmă În producția de bunuri, societatea este dependentă, într-o măsură din ce în ce mai mare, de tehnologie. În ceea ce privește furnizarea de servicii, aceasta depinde în continuare de oameni, dar într-o proporție din ce în ce mai mică. Este cunoscut faptul că în prețul unui produs sunt incluse costul efectiv de producție și costurile cu serviciile conexe de promovare, consultanță etc. Astfel, modelul pleacă de la premisa că, odată cu tehnologizarea masivă și scăderea implicării umane și a costurilor aferente acesteia, în procesul de producție prețul final este influențat semnificativ de costurile serviciilor. Aceste costuri cu serviciile sunt mai mari, justificate fiind de costurile resursei umane. Astfel, persoanele educate, care prin munca lor prestează servicii, sunt câștigători ai globalizării, respectiv ai progresului tehnologic, pe când persoanele cu o educație precară formează din ce în ce mai mult clasele sărace, fără ocupație. Drept urmare, provocările economice viitoare se referă la persoanele necalificate sau semicalificate, ca fiind cele mai vulnerabile din punctul de vedere al pieței muncii. Un exemplu este înlocuirea cu automate computerizate, în țările occidentale, inclusiv a vânzătorilor din lanțurile de tip fast-food. Economia socială, dincolo de scopul economico-financiar, are ca temei venirea în sprijinul comunității prin răspunsul adus nevoilor individuale și intereselor comunitare. Astfel, economia socială îndeplinește de fapt nevoia fundamentală – prin nevoie fundamentală înțelegând totalitatea nevoilor personale, sociale, identitare, aspirații, dorințe, cultură, limbă, istorie etc. – a unui organism statal, adică a unei reprezentări politice a acestor nevoi și interese. Economia socială, plecând de la acest fundament politic, trece, prin Economia socială: de la afacere la profit social activitatea sa, în sfera instituțională clasică. Este de fapt actul ce urmează concluziei că statul clasic nu poate răspunde nevoilor fundamentale ale cetățenilor săi. Referindu-ne la fiscalitate, este evident că singurul temei al perceperii de taxe și impozite este transferarea fondurilor astfel obținute către instituțiile care trebuie să răspundă respectivelor nevoi, doar că, economia socială răspunzând acestor nevoi, ia locul acestor instituții și deci nu mai datorează respectivele taxe și impozite. Această componentă face ca, pornind de la teoria fundamentală a statului, economia socială să devină o adevărată „a treia cale“. Modelul nu neagă organizarea statală, recunoscând faptul că există un interes general și acesta nu poate fi reprezentat la nivel local / regional. Chiar dacă la prima vedere este greu de conceput ca instituțiile statului să predea o parte din atribuții și obligații unor actori privați din cadrul comunității, considerăm că acest fapt este unul la îndemâna economiei sociale. Ultimele evoluții politice ne arată, pe de o parte, o nevoie de creare a unei politici comune largi, inclusiv prin crearea organismelor internaționale din diverse domenii (politic, economic, social etc) și, pe de altă parte, că suntem martorii încredințării atribuțiilor administrative comunitare domeniului privat, în întregime în anumite cazuri (cazul administrării orașelor de către companii private). Suntem astfel martorii unor schimbări ce păreau imposibile în urmă cu doar un deceniu, sau cel 39 mult de domeniul unor teorii utopice sau extreme. De asemenea, descentralizarea și aplicarea principiului subsidiarității își găsesc o recunoaștere din ce în ce mai largă, promovate fiind de rezultatele pozitive. Astfel, s-a ajuns ca nivelul central să propună această soluție, în vederea degrevării aparatului guvernamental central de multe dintre obligațiile sale. Or, o asemenea viziune era până nu de mult de neimaginat, considerându-se că descentralizarea va fi cerută și sprijinită de comunități și nu la un nivel central. Educația și calificarea sunt domeniile care au cel mai mult de câștigat din economia socială, având în vedere că absolvenții au cunoștințe și aptitudini în concordanță cu ceea ce se cere pe piața muncii în comunitatea în care se formează. Prin aceasta, se produce și o economie de resurse printr-o mai mică nevoie de recalificare a forței de muncă. Putem astfel vorbi despre o eficientizare a costurilor de educare și calificare. Întrebarea la care trebuie de fapt să răspundem este ce vor face oamenii odată ce munca neși subcalificată va fi preluată de către mijloace automatizate, capabile să răspundă la un nivel calitativ constant cerințelor de piață. Or, răspunsul nu poate fi decât unul incluziv, rămânând să găsim soluții pentru ca ocuparea să reprezinte o normalitate și nu un scop greu de atins. Rata de dezvoltare tehnologică, în societatea actuală, este încă într-o curbă ascendentă, cu un ritm accelerat, astfel încât din ce în ce mai multe
  19. 19. Economia socială: de la afacere la profit social procese de producție se pot face mai ieftin, mai eficient și la un nivel calitativ mai ridicat de către utilaje și nu de către oameni. Având în vedere nivelul de dezvoltare a tehnologiilor inteligente, capabile să reproducă într-o măsură din ce în ce mai mare anumite caracteristici umane (creativitate, inteligență, talent etc.), creșterea ponderii produselor manuale ar fi sortită eșecului. De asemenea, existența unui sistem care să producă manual anumite bunuri ce pot fi produse mecanic ar fi redundant din punctul de vedere al eficienței și eficacității producției. Punem astfel accentul pe direcționarea forței de muncă în domeniul serviciilor și lucrărilor, fără a trece cu vederea că și în aceste domenii tehnologia se va afirma din ce în ce mai mult. Avem astfel exemplele sistemelor bancare, sistemelor de telefonie, unde tehnologia, în ultimele decenii, a înregistrat o evoluție remarcabilă. În aceste condiţii, este de neînțeles de ce o persoană cu dizabilități trebuie să muncească fizic, iar una fără dizabilități să muncească intelectual sau creativ. Considerăm astfel că premisa de la care s-a plecat în politica de integrare socială actuală, aceea de a da utilitate muncii unei persoane cu dizabilități, a sfârșit prin a condamna acea persoană la o muncă ce presupune un important aport fizic. Incluziunea socială își poate găsi un răspuns prompt prin economia socială, care nu se mai limitează la o muncă manuală, ci își propune să 40 fie un actor al mediului concurențial clasic. Modelul își dorește atingerea unei stări de bine. Această stare de bine nu poate fi considerată fragmentar, ca atinsă doar în anumite privințe, iar situația generală a unei societăți nu descrie în mod identic fiecare membru al respectivei societăți. Drept exemplu, societățile contemporane dezvoltate presupun anumite exemple și modele de succes financiar, care adună resursele și le concentrează într-un cerc restrâns. Aceste exemple și modele de succes sunt totuși contrazise de o creștere a populației aflate la limita subzistenței, ceea ce înseamnă că sistemul de distribuire a bunăstării este unul insuficient și ineficient. Și nici nu poate fi altfel, având în vedere că, de la apariția statului modern, sunt utilizate aceleași instrumente: sistemul de impozitare, respectiv subvențiile și alocările. Sistemul exclusiv fiscal de sorginte socialistă a fost aplicat mai ales de țările nordice, iar în prezent se consideră că acestea înregistrează cel mai înalt nivel de trai pentru majoritatea populației. Problema este însă că tocmai aceste sisteme excesiv centraliste au dus la răspunsul extrem de a delega puterile administrative locale unor corporații, rezultatul fiind ca în state cu o tradiție socialdemocrată răspunsul să fie unul de extremă neoliberală. Ajungem astfel la una din concluziile posibile și anume că doctrinele politice clasice au ajuns la caducitate. Economia socială: de la afacere la profit social Doctrinele politice clasice pleacă în mod invariabil de la raportul producție – venit și de la modul de redistribuire a veniturilor realizate. Or, odată cu dispariția muncii ca factor de producție, dispar inclusiv relațiile aflate la baza doctrinelor politice clasice, clătinând bazele teoretice ale acestora. De asemenea, în discuția economiei sociale, trebuie să ne amintim că, în urmă cu nu mai mult de două decenii, economia era eminamente politică. Plecând astfel de la societatea actuală, observăm disparitățile existente, indiferent că vorbim despre șanse, venituri, nivel de trai, decizie, reprezentare, cultură etc. Sistemul participării comunitare își propune ca, prin desfășurarea la nivel macroeconomic a activităților de economie socială, membrii comunității să se dezvolte astfel încât denivelările sociale să se reducă. 41
  20. 20. 42 Economia socială: de la afacere la profit social Economia socială: de la afacere la profit social 6 • echilibru economic • reţele active ocupaţionale • dialog social • asociere • inovare • vulnerabilitate socială 43 Efectele economiei sociale în societate Printr-un management specific economiei sociale se ajunge, în timp, la o îmbinare armonioasă a interesului individual cu cel general al comunităţii. Profitul întreprinderilor de economie socială este reinvestit pentru dezvoltarea întreprinderii, a serviciilor pentru membrii săi sau a serviciilor centrate pe bunăstarea colectivă. În cadrul procesului de apariţie, lărgire şi consolidare a oportunităţilor pentru dezvoltarea unei reţele active ocupaţionale în comunitate, prin creşterea capacităţilor profesionale şi performanţelor educative pentru cei cu risc de excluziune socială, economia socială îşi consolidează principiile sale. Acestea vizează, explicit, solidaritatea şi implicarea activă la nivel comunitar a individului, dezvoltarea unor activităţi care au ca rezultat creşterea nivelului de viaţă al cetăţeanului, precum și formarea unei culturi a muncii. Sunt formulate, astfel, explicit, cerinţe ale dialogului social în comunitate, care să susţină stabilitatea în muncă prin alternative ale dezvoltării economice. Creşterea preocupării pentru rata ocupaţională şi inovarea unor forme şi mecanisme de organizare instituţională, care să stimuleze integrarea pe piaţa muncii a grupurilor defavorizate social, coincide cu priorităţile noii Strategii 2020 a Uniunii Europene, care completează şi revizuiește Strategia Lisabona. În prim-planul priorităţilor acestei Strategii, găsim cerinţe pentru generarea unei coeziuni sociale reale, lupta împotriva sărăciei, adoptarea la nivel local, regional şi european a democraţiei civice de tip participativ. Se regăsesc, cu o importanţă majoră, cerinţe legate de o mai bună guvernare pe baza unor mecanisme juridice centrate pe susţinerea unor reţele de economie socială la nivel local, regional, naţional şi european (asociaţii, fundaţii, cooperative, societăţi corporatiste etc.). Acestea pot să asigure un echilibru economic şi social stabil, sustenabil pentru creşterea economică, prin formare profesională, educaţională continuă şi utilizare a competenţelor în domenii moderne de specializare. Formele de economie socială, prin eficienţa lor economică şi socială, pot prelua unele activităţi / servicii care aparţineau sectorului public, ele dezvoltând responsabil proiecte locale de succes. În cadrul preocupărilor majore legate de politici ocupaţionale, UE apreciază economia socială, cu tradiţia ei de peste un secol, ca un mijloc eficient în procesul integrării ocupaţionale a persoanelor vulnerabile. Ea nu apare numai ca o alternativă viabilă pe piaţa modernă, ca un răspuns social la problemele crizei actuale, ci şi ca un partener serios al societăţii civile şi al statului. Prin însuşi obiectivul său central referitor la impactul social al
  21. 21. Economia socială: de la afacere la profit social dezvoltării economice, economia socială modernă readuce în prim plan valorile morale ale cooperării mutuale: încredere şi solidaritate la nivel comunitar, întrajutorare şi voluntariat. Aceste norme ale cooperării în muncă aduc coerență şi stabilitate pe termen lung scopurilor de dezvoltare economică. Așa cum am arătat mai sus, prin economie socială este posibilă conștientizarea faptului că resursele materiale sunt doar mijloace și nu un scop al existenței umane. Drept urmare, ES se prezintă atât ca soluție, cât și ca scop, la nivel comunitar, pentru a asigura bunăstare și, în final, stare de bine. Se poate spune că această schimbare de paradigmă duce la o maturizare a societății în ansamblul ei, ajungând astfel să atingă în mai multe puncte definițiile umaniste ale societății. Economia socială nu este o utopie, ci o soluție viabilă la problemele cu care se confruntă societatea, în general, și societatea românească, în special. 44 45 Economia socială: de la afacere la profit social 7 Exemple de economie socială în lume Pionierii - exemple de bune practici În 1964, John Durand a început să lucreze cu persoane cu dizabilităţi mentale. Astăzi, Minnesota Diversified Industries este o întreprindere socială cu profit, care angajează 500 de persoane cu dizabilităţi. În anul 2000, compania a raportat un venit anual de 54 de milioane de dolari, din care doar jumătate de milion provenea din subvenţii. În 1971, cu un împrumut de 1.000 de dolari, Mimi Silbert a înfiinţat un program pentru reabilitarea dependenţilor de droguri și a foştilor deţinuţi. Până în prezent, asociaţia Delancey Street a reabilitat 15.000 de beneficiari, din fonduri generate din numeroasele afaceri dezvoltate: restaurant, companie de mutări și construcţii. În 1963, Jack Dalton (PHS) a înfiinţat o asociaţie pentru reabilitarea persoanelor alcoolice. Prin programele de creare de locuri de muncă, pregătire profesională și sănătate, organizaţia deserveşte peste 5.000 de beneficiari anual. Organizaţia PHS are un buget anual de 55 de milioane de dolari, din care 99,6% provin din comercializarea produselor și serviciilor celor 8 afaceri sociale în domeniile: producţie, alimentar, distribuţie și logistică, imobiliare și imprimare. Profesorul Muhammad Yunus, şeful catedrei de economie a Universităţii Chittagong din Bangladesh și laureat al premiului Nobel pentru economie în 2006, a început în 1976 să studieze posibilitatea oferirii de servicii bancare populaţiei rurale sărace. Grameen Bank a fost iniţiat ca proiect pilot în 3 sate vecine universităţii, având următoarele obiective: să extindă facilităţi bancare către femei și bărbaţi săraci, să elimine exploatarea săracilor de către furnizorii de credite, să creeze oportunităţi de angajare pentru numeroșii şomeri din regiunea rurală a Bangladeshului și să ofere educaţie economică persoanelor dezavantajate (în special femei din cele mai sărace locuinţe). În urma succesului acestui proiect pilot, proiectul s-a extins în 1979 în diverse locaţii din Bangladesh, inclusiv în capitala Dhaka. În 1983, Proiectul Grameen Bank a fost transformat în bancă independentă prin ordin guvernamental. Astăzi, Grameen Bank deserveşte peste 3 milioane de clienţi.
  22. 22. 46 Economia socială: de la afacere la profit social Exemple de economie socială analizate din punct de vedere operaţional Exemplu de sprijin antreprenorial ProMujer – Bolivia, Nicaragua, Peru și Mexic Pro Mujer este o organizaţie internaţională pentru dezvoltare regională, înfiinţată în 1990 pentru a ajuta femeile din America Latină să îşi îmbunătăţească statutul social și economic. Organizaţia a înfiinţat instituţii de microfinanţare care acordă credite mici (între 50 și 300 de dolari) femeilor cu venituri reduse. Acestea investesc capitalul în activităţi de producţie la scară mică și de comercializare cu amănuntul. Operând în 4 ţări: Bolivia, Nicaragua, Peru și Mexic, organizaţia Pro Mujer a acordat până în 2002 training și credite la peste 66.000 de beneficiari, din care majoritatea femei cu venituri foarte mici, portofoliul total fiind de 5,3 milioane de dolari. Modelul financiar este similar unei bănci, în sensul că se percepe dobândă. Analiza impactului organizaţiei arată faptul că femeile beneficiare ale acestui program pot să îşi dubleze veniturile în doi ani. De asemenea, este predictibil că îşi vor îngriji sănătatea mai bine și îşi vor trimite copiii la şcoală. Exemplu de intermediere pe piaţă Pumice Marketing Cooperative – Filipine În Luzon, Filipine, populaţia rurală Aeta a suferit de pe urma erupţiei vulcanului de pe muntele Pinatubo, la începutul anilor '90. Cenuşa a îngropat comunitatea și resursele naturale, forţând populaţia să caute de lucru la oraş. Antreprenori din Manila au descoperit piatra ponce, folosită la prelucrarea denimului (mat. textil). Cu ajutorul Institutului Asiatic pentru Tehnologie, populaţia Aeta a înfiinţat o întreprindere socială de marketing pentru a aduna, populariza și vinde aceste pietre miilor de producători de îmbrăcăminte din Filipine. Întreprinderea socială vinde pietrele ponce intermediarilor care revând mai departe producătorilor de îmbrăcăminte. Prin această activitate, se asigură locuri de muncă populaţiei indigene, fără a-i forţa să migreze către oraşe unde posibilităţile de găsire a locurilor de muncă sunt limitate și se asigură în același timp desfăşurarea unei activităţi comerciale ecologice. Exemplu de angajare pentru persoane vulnerabile Digital Divide Data – Cambodgia; Mazunte Natural Cosmetics Factory – Mexic Cambodgia este o ţară cu o lungă istorie de războaie care au lăsat o populaţie săracă, cu multe persoane cu dizabilităţi care nu au oportunităţi de angajare. Digital Divide Data este o întreprindere socială care oferă training pentru persoane dezavantajate din Cambodgia. Beneficiarii sunt victime ale bombardamentelor, femei abuzate, imigranţi rurali și orfani. Economia socială: de la afacere la profit social Prin acest program, aceste persoane beneficiază de educaţie în IT, primind o calificare în domeniu. Absolvenţii programului li se oferă locuri de muncă în compania mamă, în cadrul universităţilor și în companiile locale. Mazunte este un sat mic, de sub 1.000 de locuitori, în Mexic, care se ocupă cu comerţul de broaşte ţestoase. După interzicerea uciderii acestor animale prin lege, singurul angajator din zonă, cel mai mare abator de broaşte ţestoase din Mexic, a fost închis. Întreprinderea socială de tip cooperativă, Mazunte Natural Cosmetics, este numită Miracolul din Mazunte deoarece a asigurat noi locuri de muncă la nivel local. Cooperativa produce și distribuie produse ecologice, asigurând zeci de locuri de muncă. Exemplul taxei pentru serviciu Bookshare.org USA Bookshare.org este o organizaţie care asigură cărţi pentru nevăzători printr-un abonament online la biblioteca sa virtuală. Abonaţii pot să descarce cărţile în format Braille sau cărţi de tip audiobook. În 2002, la un an de la lansare, biblioteca avea deja 12.100 de titluri la dispoziţia clienţilor săi. Fondurile strânse sunt reinvestite pentru a acoperi costurile desfăşurării acţiunilor. Pentru a beneficia de costul redus al serviciilor oferite de această organizaţie, beneficiarii trebuie să trimită acte dovedind încadrarea în grad de dizabilitate. 47 Exemplul beneficiarilor cu venituri mici Scojo India Fundaţia Scojo este o organizaţie specializată în îngrijirea ochilor. Statistici internaţionale arată că adulţii peste 35 de ani suferă de prezbiopie. În ţările în curs de dezvoltare, unde optometria nu este la îndemâna populaţiilor sărace, această afecţiune este larg răspândită. Producătorii de covoare lucrate manual, ţesătorii, contabilii și alte persoane ce desfăşoară activităţi ce necesită îndeosebi simţul văzului pot să îşi piardă locul de muncă și venitul dacă suferă de această afecţiune. Fundaţia Scojo a început activitatea acestui program prin simpla distribuire de ochelari populaţiilor sărace. În 2003, Scojo India a înfiinţat un program sustenabil ce foloseşte o strategie de strângere de fonduri pentru a-și atinge obiectivele. Profitul obţinut din vânzările urbane (unde populaţia îşi poate permite să achite un preţ mai mare pentru ochelari) subvenţionează preţul și costul de distribuţie pentru ochelarii vânduţi în zonele rurale, unde se înregistrează cea mai mare nevoie pentru aceşti ochelari. Impactul social: în 2006, peste 260.000 de indieni care au achiziţionat ochelari și-au crescut productivitatea și capacitatea de lucru. În 3 ani, Scojo India a creat 356 de locuri de muncă, din care 327 pentru persoane cu venituri foarte mici.
  23. 23. 48 Economia socială: de la afacere la profit social Exemplul legăturii cu piaţa – legătura dintre beneficiari și piaţa externă PhytoTrade, în Africa de Sud PhytoTrade este o organizaţie nonprofit care acţionează în parteneriat cu SAMOPN (Asociaţia Producătorilor de Marula din Africa de Sud). Uleiul de marula este folosit pentru întreţinerea integrităţii ecosistemului în regiunile aride. SAMOPN ajută producătorii rurali să obţină producţii sustenabile de ulei de marula, iar PhytoTrade facilitează procesul de comercializare a acestuia. Exemplul subvenţiilor Associacao Nacional de Cooperacao Agricola, în Brazilia Organizaţia funcţionează în regiuni din Brazilia unde analfabetismul atinge o cotă de 80 % din populaţie. Prin acest program educaţional, se oferă programe de alfabetizare a copiilor, adulţilor și activiştilor din comunitate. În 2002, întreprinderea socială ANCA a vândut 7.000 de cărţi, faţă de 4.500 în 2001. Veniturile obţinute sunt reinvestite pentru a finanţa operaţiunile de publicare și pentru a subvenţiona programe ale organizaţiei menite să reducă analfabetismul. Exemplul sprijinului organizaţional Para la Salud, în Guatemala Relieful montan al regiunii și sistemele de distribuţie precare împiedicau accesul localnicilor la servicii medicale, provizii, medicamente. Para la Salud este o organizaţie internaţională care a înfiinţat un lanţ de farmacii care să ajute la rezolvarea acestei probleme prin crearea unui sistem de distribuţie de medicamente în regiunile rurale, ca modalitate de strângere de fonduri pentru a subvenţiona clinicile rurale. În prezent, 43 de farmacii rurale deservesc populaţia săracă în 13 departamente din Guatemala. Exemplu complex care combină două sau mai multe modele operaţionale Cambiando Vidas, în Mexic Organizaţia a înfiinţat o „bibliotecă“ pentru unelte, de unde localnicii săraci pot împrumuta unelte pentru a desfăşura activităţi economice legate de turism și dezvoltare regională. Organizaţia a construit 6 hoteluri mici, iar din veniturile obţinute se alocă împrumuturi pentru construcţia de noi hoteluri și se acordă fonduri pentru susţinerea de programe educaţionale. Economia socială: de la afacere la profit social 49
  24. 24. Economia socială: de la afacere la profit social 50 Economia socială: de la afacere la profit social 8 • administrație publică • organizații nonprofit • companii de interes comunitar • al treilea sector • servicii sociale 51 Economia socială în Europa Conceptul de economie socială este în evidentă expansiune în UE, dar termenul are conotații științifice diferite în toate statele membre, existând cazuri în care într-o țară chiar să coexiste interpretări diferite ale acestuia. Gradul de recunoaștere a conceptului de către autoritățile publice, de către companiile economiei sociale și de către lumea academică / științifică indică o varietate de abordări în cadrul țărilor UE-25. Conform CIRIEC 2007 1, din analiza datelor privind răspunsurile agregate la nivelul țărilor UE-25, s-au identificat trei grupuri de state după nivelul de recunoaștere și acceptare a conceptului de economie socială: 1. Țări în care conceptul de economie socială este larg acceptat: în Franța, Italia, Portugalia, Spania, Belgia, Irlanda și Suedia. Aici conceptul se bucură de o mare recunoaștere de către administrațiile publice și mediul academic, dar și de structurile specifice sectorului economiei sociale; 2. Țări în care conceptul de economie socială se bucură de un nivel mediu de acceptare: Cipru, Danemarca, Finlanda, Grecia, Luxemburg, Letonia, Malta, Polonia și Marea Britanie. În aceste țări, conceptul coexistă cu alte concepte, cum ar fi sectorul nonprofit, sectorul voluntar și întreprinderile sau firmele sociale. În Marea Britanie, nivelul scăzut de conștientizare a economiei sociale contrastează cu politica guvernamentală de suport a întreprinderilor sociale, iar în Polonia, chiar dacă este un concept nou, a devenit popular, ca efect al structurării Uniunii Europene; 3. Țări cu nivel insuficient sau în care nu există o recunoaștere a conceptului de economie socială: Austria, Cehia, Estonia, Germania, Ungaria, Lituania, Olanda, Slovenia. Termenii corelați – sector nonprofit, sector voluntar și organizații nonguvernamentale – au un nivel relativ ridicat de recunoaștere. La nivel european, în 1989, Comisia Europeană a publicat comunicarea „Întreprinderile din sectorul economiei sociale și realizarea pieței interne fără frontiere". O altă reglementare a economiei sociale de către propriile organizații este cea din Carta principiilor economiei sociale, promovată de Conferința Permanentă Europeană a Cooperativelor, Societăților Mutuale, Asociațiilor și Fundațiilor (CEP-CMAF), principiile enunțate fiind următoarele: - prioritatea acordată individului și obiectivelor sociale față de capital; - asocierea voluntară și deschisă; 1 - CIRIEC (Centrul Internaţional de Resurse şi Informaţii privind Economia Sociala (2007), The Social Economy on the European Union, pag. 36-37)
  25. 25. Economia socială: de la afacere la profit social 52 - controlul democratic al membrilor (nu se referă la fundații, deoarece acestea nu au membri); - combinarea intereselor membrilor / utilizatorilor și / sau a interesului general; - apărarea și aplicarea principiului solidarității și responsabilității; - gestionarea autonomă și independentă față de autoritățile publice; - majoritatea excedentelor sunt utilizate pentru atingerea unor obiective de dezvoltare durabilă și pentru prestarea unor servicii de interes pentru membri sau de interes general (CIRIEC, 2007). 53 Economia socială: de la afacere la profit social Bune practici ale economiei sociale în Uniunea Europeană Economia socială are trăsături care diferă mult de la țară la țară, în funcție de tipul de activitate, modelele culturale, tipul de legislație în vigoare, cadrul juridic, tradițiile asociative și formele organizaționale predominante, dar și în conformitate cu nevoile care se manifestă în fiecare context social și cu caracteristicile acestor nevoi. Astfel, se consideră că în Europa există cinci modele sociale principale de economie socială: 1. Modelul anglo-saxon Abordarea anglo-saxonă a economiei sociale se bazează pe organizațiile nonprofit. Acest model diferențiază întreprinderile sociale de sectorul privat în funcţie de sprijinul pe care voluntarii şi beneficiarii îl acordă zonelor dezavantajate şi grupurilor vulnerabile, iar activitatea implică în mod frecvent dezvoltarea comunității sub forma resurselor financiare și umane. În Marea Britanie a secolului al nouăsprezecelea, caritatea era un principiu social, o componentă esențială a unei societăți democratice. Obiectivul guvernării Angliei victoriene era „de a asigura un cadru de reguli și directive care să permită societății să se administreze singură în mare măsură“ 2. Drept rezultat, asociațiile și activitățile lor caritabile nu erau finanțate de guvern, ci se desfășurau cu un grad ridicat de autonomie; în același timp, ele au întărit legăturile cooperativelor cu autoritățile responsabile de legislația asupra sărăciei. 2 3 În lumea anglo-saxonă, organizațiile nonprofit au reînviat interesul pentru cel de-al treilea sector; în consecință, trebuie să subliniem contribuția lor la dezvoltarea economiei sociale. În Marea Britanie, termenul de „al treilea sector“ este mai bine definit decât cel de „economie socială“ și include sectorul voluntar, cooperativele, fundațiile și întreprinderile sociale. În cadrul cooperativelor, pot fi găsite mai multe forme de organizații: organizații de întrajutorare caracterizate prin nevoi comune (medicale, de îngrijire) şi finanțate de proprii membri, companii de interes comunitar (companii cu răspundere limitată care nu urmăresc obţinerea de profit, și se axează pe lupta împotriva sărăciei și exluziunii sociale și au caracter voluntar) și organizații caritabile care furnizează servicii membrilor lor și comunităţii locale 3. Termenul de economie socială este utilizat mai ales în Țara Galilor, Scoția și Irlanda de Nord. În Irlanda, șomajul pe termen lung a determinat, în anii 1990, elaborarea unei strategii de - Lewis, D., (1999) – International Perspectives on Voluntary Action: Reshaping the third sector - www.ectgroup.org.uk

×