2. Introducere
Principiul răspunderii si pedepsei penale numai pentru fapte săvârşite cu vinovăţie
(incriminarea subiectivă) presupune aprecierea tuturor reprezentărilor făptuitorului asupra
caracterului faptei săvârşite, atât ale celor veridice (reale), cât şi ale celor eronate. Astfel, pentru
determinarea corecta a conţinutului laturii subiective a componenţei infracţiunii, are o importanţă
deosebităstabilireaesenţeisiinfluenţeieroriiasupraformeidevinovăţie.
Legislaţia penală a Republicii Moldova nu conţine prevederi speciale care reglementează
răspunderea penală în prezenţa erorii, în doctrina penală, eroarea este definită ca "reprezentarea
greşitădecătrecelcesăvârşeşteofaptăprevăzutădelegeapenalăarealităţiidinmomentulsăvârşirii
faptei,reprezentaredeterminatădenecunoaştereasaucunoaştereagreşităaunordatealerealităţii,fie
aunordispoziţiilegale.
Eroarea poate avea ca sursă fie o completă necunoaştere a unei împrejurări de fapt ori de
drept în care a avut loc săvârşirea faptei, fie o cunoaştere greşită, inexactă a unor astfel de date. Din
această caracterizare rezultă că nu există eroare în caz de îndoială (dubiu), ci doar în conştiinţa
necunoaşterii exacte a acesteia. Cel care acţionează cu conştiinţa cunoaşterii nesigure a realităţii
acceptarisculurmăriiprejudiciabileafapteisale,atitudinecaracteristicăintenţieiindirecte.Totastfel,
nu poate fi considerată eroare incapacitatea sau neglijenţa profesională care a determinat o greşeală
decalculsauaplicareagreşităaunuiprocedeuştiinţificînexercitareauneiprofesii(inginer,farmacist
etc.), deoarece în astfel de cazuri există obligaţia legală pentru cei în cauză de a cunoaşte realitatea
(neglijenţapenală).
Eroareainfluenţeazădirectfactorulintelectivalvinovăţieişiindirectpecelvolitiv.
Factorul intelectiv constă în prevederea sau neprevederea rezultatului firesc al acţiunii sau
inacţiunii prevăzute de legea penală, precum si în cunoaşterea tuturor acelor stări, situaţii sau
împrejurăricareatribuiefapteicaracterpenalorioanumităgravitate. 1
1
Matei Basarab, „Drept Penal – partea generală”, vol I, ed. Lumina Lex, Bucureşti 2002, pag. 194
2
3. 1.Esenţaeroriiîndreptulpenal
Capacitatea psihică a unei persoane de a-şi da seama de actele sale şi de a fi stăpân pe ele
poate fi infirmată, anihilată în prezenţa unor condiţii, situaţii care conduc la o acţiune ineficientă a
acesteicapacităţi.Capacitateapsihicăesteconsideratăcăsemanifestăeficientatuncicândfăptuitorul
are în mintea sa, în timpul săvârşirii faptei, reprezentarea întregii realităţi în contextul căreia el
săvârşeşte fapta; când, însă, făptuitorul nu a cunoscut ori a cunoscut greşit realitatea, în momentul
săvârşirii faptei, înseamnă că în acel moment capacitatea psihică a făptuitorului nu a putut acţiona
eficient,adicănuafostinstaresă-1facăpefăptuitorsa-şideaseamadegravitateaurmăriloracesteia
orinus-apututexprimasaudirijaconştientvoinţa.
Eroarea de fapt constituie reprezentarea greşită a realităţii, adică necunoaşterea sau
cunoaştereagreşităaacesteia.2
Prin eroare de fapt, în dreptul penal, se înţelege necunoaşterea sau cunoaşterea greşită a
împrejurăriloresenţiale,constitutiveîncaresesăvârşeşteofaptăprevăzutădelegeapenală.
Nu există eroare în caz de „îndoială”, deoarece, cel care se află in îndoială nu are o
reprezentaregreşităarealităţii,ciîşidăseamacănuesteîncăinmăsurăacunoaşteexactrealitateaşi
ezităîncăsăsăvârşeascăfapta.
Eroareapoatefidemaimultefeluri,şianume:
a. — în funcţie de obiectul asupra căruia poartă, există: eroare de fapt, când poartă asupra
uneientităţiexistenteînrealitateamaterială(exemplu,asuprauneipersoane,asupraunuilucru,aunei
aşezări, a unei activităţi etc.), eroare de normă, când poartă asupra vreunei reguli aplicabile in
efectuareauneiactivităţi,operaţii,comportări,etc.(exemplu,asupraunorregulitehnice,profesionale,
de circulaţie pe drumuri publice, de convieţuire socială, etc.) şi eroare de drept, când poartă asupra
uneinormejuridice.
Înliteraturajuridicăs-aarătatcăeroareadefapt,larândulei,poatefioeroareesenţială,când.
se referă la vreun element constitutiv, la vreo împrejurare de fapt care corespunde unui element
constitutivalinfracţiuniiorilavreocircumstanţăagravantalegalăainfracţiuniişieroareaneesenţială,
care poartă asupra altor împrejurări care nu constituie elemente constitutive ale infracţiunii sau unor
2
AlexeiBarbăneagrăş.a.,CodPenal–comentatşiadnotat”,ed.Cartierjuridic,Chişinău2005,pag,219
3
4. circumstanţe agravante ale acesteia şi care nu prezintă importanţă juridică (exemplu, eroarea asupra
persoaneivictimeiincazdeomor,asupraobiceiuluiîncazdefurtetc.).
b. — în raport de factorii care au determinat eroarea există eroarea prin necunoaştere şi
eroareprinamăgire(inducereaîneroare).
c.—înraportdeposibilitateaevităriierorii,aceastapoalefieroareinvincibilă(deneînlăturat)
şieroarevincibilă(carepoatefiînlăturată).
Eroareadefaptesenţialăsauprincipalăexcludeatîtexistenţadolului,adicăaintenţiei,câtşia
culpei.
Necunoaştereasaucunoaştereagreşităalegiipenalenuînlăturacaracterulpenalalfaptei.3
Pentru ca eroarea de fapt să constituie o cauză de înlăturare a caracterului penal al faptei se
cerîntrunite,cumulativ,următoarelecondiţii:
a. — să se săvârşească o faptă prevăzută de legea penală, altfel nu poate fi vorba de
înlăturareacaracteruluipenalalfaptei;
b. — în momentul săvârşirii faptei făptuitorul să nu fi cunoscut anumite stări, situaţii sau
împrejurări,aceastănecunoaşteretrebuindasemenţinepetoatăduratasăvârşiriifaptei,maialescând
estevorbadeinfracţiunicontinue,continuatesaudeobicei.
c.—stările,situaţiilesauîmprejurărilenecunoscutesăfiedintrecelecaresuntnecesarepentru
ca fapta să constituie infracţiune ori o circumstanţă agravantă legală a acesteia, adică să intre in
conţinutullaturiiobiectiveainfracţiunii(conţinutulfapteidescriseînnormaspecialădeincriminare);
spre exemplu, la bigamie, bărbatul care încheie căsătoria nu ştie că femeia este căsătorită, la
infracţiuneadeuzdefals,celcefoloseşteactulnuştiecăestefals,laspeculaprinînşelarelamăsurat,
vânzătorul-sănuştiecăaparatulcucarecântăreşteestedefectetc.
Încazulcânderoareadefaptpoartăasuprauneisituaţii,stărisauîmprejurăricarecorespunde
unei circumstanţe agravante, generale sau speciale, cel in eroare nu va răspunde pentru săvârşirea
infracţiuniicalificate,cipentrusăvârşireainfracţiuniisimple.
În cazul infracţiunilor săvârşite din culpă, pentru a opera eroarea de fapt trebuie îndeplinite
următoarelecondiţii:
a.—săfieîncriminarăsăvârşireadinculpăafapteirespective,iarnunumaiafapteisăvârşite
cuintenţie;
3
MateiBasarab,„DreptPenal–parteagenerală”,volI,ed.LuminaLex,Bucureşti2002,pag.198
4
5. b.—însăşiasuprastării,situaţieisauîmprejurăriidecaredepindecaracterulpenalalfapteisă
nu se datoreze culpei făptuitorului; exemplu, nu este eroare de fapt atunci când un conducător auto
săvîrşeşteunaccidentsoldatcumoarteauneipersoanedatorităuneidefecţiunitehnicecaretrebuiaşi
puteafidepistatălacontrolullehnicobligatoriulaplecareaîncursă.4
Orice acţiune (inacţiune) conştientă are ca temei subiectiv un anumit mobil (motiv), iar
prin producerea consecinţelor acestora, urmarea, se doreşte un anumit scop. Mobilul şi scopul
precedşiînsoţescatâtluareahotărâriicâtşiacţiunea(inacţiunea).
Mobilul (motivul) este factorul psihic datorită căruia se naşte ideea infracţională şi îl
determină pe infractor să comită acţiunea (inacţiunea). Acesta poate consta într-un sentiment de
ură,gelozie,lăcomie,răzbunare,fanatism,milăetc.Aşadar,dacăintenţiaestemereuaceeaşi(directă
sauindirectă),mobilulestevariabil,înfuncţiedeinfractorşideîmprejurări.
Scopul constă din ceea ce vrea să realizeze pe plan subiectiv infractorul prin producerea
urmăriiacţiunii(inacţiunii)salepericuloase.Deexemplu,satisfacereaunorplăceriîncazulfurtului,al
moşteniriivictimeiîncazulomoruluietc.5
Scopul este imediat când este cerut de conţinutul legal al infracţiunii (la furt, în scopul
însuşirii bunului mobil pe nedrept) şi unul îndepărtat (satisfacerea unor plăceri, cumpărarea unor
obiecteetc.).Asemeneainfracţiunisecomit întotdeaunacuintenţiedirectă.
Când scopul nu este cerut de conţinutul legal al infracţiunii, el este întotdeauna imediat (la
omor, înlăturarea unui rival, pentru a moşteni victima; la trădare, avantajele pe care le obţine
infractoruletc.).
Cu toate că atât mobilul cât şi scopul sunt prezente cu ocazia comiterii oricărei infracţiuni,
acestea nu fac parte, de regulă, din conţinutul legal al acesteia, în sensul că vinovăţia penală a unei
persoane se poate realiza independent de luarea în considerare a motivului şi scopului, însă, pentru
stabilirea gradului de vinovăţie concretă, se vor avea în vedere şi unul şi altul cu ocazia
individualizăriijudiciarearăspunderiipenaleşiasancţiunii.
Mobilulşiscopul,cândfacpartedinconţinutullegalalinfracţiunii, trebuieconstatatepentru
existenţa acesteia fie în forma simplă, fie înforma agravată. De exemplu, la infracţiunea de abuzîn
4
MateiBasarab,„DreptPenal–parteagenerală”,volI,ed.LuminaLex,Bucureşti2002,pag.199
5
AlexeiBarbăneagrăş.a.,CodPenal–comentatşiadnotat”,ed.Cartierjuridic,Chişinău2005,pag,223
5
6. serviciu prin îngrădirea unor drepturi, mobilul constă în temeiul naţionalităţii, rasei, sexului sau
religiei,sau scopul încazulinfracţiuniidefurtesteacelaalînsuşiriibunuluimobilpenedrept.
Alteori vinovăţia poate avea un grad sporit de gravitate dacă intenţiei i se alătură un anumit
mobil ori se urmăreşte un anumit scop prevăzut expres în norma de incriminare sau în partea
generalăaCoduluipenal.Deexemplu,omoruldininteresmaterial(circumstanţăagravantăspecială
careaatrascreareaunuiconţinutlegalagravat),iar pentruasesustrageoripentruasustrage pealtul
de la urmărire sau arestare ori de la executarea unei pedepse (omorul agravat, calificat). De
asemenea, conţinutul infracţiunii de vătămare corporală este agravat când scopul este de a produce
anumiteurmări.
Conţinutul agravat se realizează chiar dacă, datorită unor împrejurări străine infractorului,
rezultatul urmărit s-a răsfrânt asupra altei persoane. De exemplu, infractorul a pus soluţia toxică în
mâncareavictimeipentruaoucidecasăomoştenească,darîntâmplătoraconsumat-oaltăpersoană
careadecedat.
Faptele incriminate în Codul penal sau în legi speciale se comit, de regulă, cu intenţie. De
aceea normele incriminatorii din partea specială a Codului penal şi din legile speciale nu prevăd că
fapteletrebuiesăfiesăvârşitecuintenţie,decâtînunelecazuri.6
2.Clasificareaerorilor
Dacă făptuitorul nu cunoaşte ori nu cunoaşte exact, în momentul săvârşirii infracţiunii,
anumite date ale realităţii care determină caracterul prejudiciabil al faptei sau gravitatea acesteia,
eroarea sa îl face să nu-şi dea seama de caracterul şi gravitatea urmărilor faptei şi, totodată, îl îm-
piedicăsă-şidetermineînmodconştientvoinţa.
Deşi dispune de toate facultăţilepsihicecareîi permit săînţeleagă şi să-şi dirijeze actelesale
deconduită,subinfluenţaeroriiaceastăcapacitatepsihicăpoatedeveniineficientă,ducândlalipsade
vinovăţie a persoanei. De aceea, în ştiinţa dreptului penal este studiată această influenţă posibilă a
eroriiasupravinovăţieişirăspunderiipenale.
Doctrinapenalăfacedistincţieîntremaimultetipurideeroare,înraportcudiferitecriterii:
6
V.Dongorozş.a.„ExplicaţiiteoreticealeCoduluiPenalRomân”,volIII,ed.ALLBECK,Bucureşti2003,pag.293
6
7. a) în raport cu obiectul său, eroarea poate fi de fapt si de drept (aceste modalităţi vor fi
supuseanalizeidetaliateînparagrafulurmător);
b) In raport cu efectele sale juridice, eroarea este denumită principală (atunci când se
răsfrânge asupra unor date de fapt privind unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii) şi
secundară (atunci când se referă lao stare, situaţie sau împrejurare care constituie o circumstanţă a
infracţiunii);
c) dupăfactoriicaredeterminăeroarea,sedisting:eroare prinnecunoaştere sauignoranta
(determinată, de regulă, de lipsa de cultură) şi amăgirea sau inducerea în eroare (care reprezintă o
starepsihicăprovocatădeacţiuneadeînşelareexercitatădecătreopersoanăasupraalteia);
d) după consecinţele pe care le poate avea, eroarea poate fi esenţială (când reprezintă
pentrufăptuitorulaflatîneroareojustificareaactivităţiiIuişiexcludevinovăţia)şi neesenţială (când
apare ca o scuză pentru făptuitorul aflat în eroare, iar pe planul consecinţelor juridice reprezintă o
circumstanţăatenuantă).
e) dupăposibilitateadeevitareaeroriisedisting:eroaredeneînlăturatsau invincibila (când
se datoreşte necunoaşterii complete a realităţii care nu ar fi putut fi înlăturată oricâtă diligen ă ar fiț
depus făptuitorul) şi eroare vincibilă sau înlăturabilă (care ar putea fi înlăturată dacă făptuitorul era
maiatent,maidiligent).7
3. Eroareadedrept
Eroarea de drept reprezintă aprecierea greşită de către vinovat a esenţei de drept sau a
consecinţelorjuridicealefapteisăvârşite.Sedistingurmătoarelemodalităţialeeroriidedrept:
A. Aprecierea greşită de către cel ce săvârşeşte fapta, ca având un caracter inofensiv,
neincriminat de legea penală, atunci când în realitate aceasta constituie o infracţiune. Această
modalitate a erorii nu exclude răspunderea penală, deoarece necunoaşterea legii nu poate fi
identificată cu lipsa conştientizării caracterului prejudiciabil al faptei i nu constituie o justificareș
pentrucelvinovat.
B. Aprecierea greşită de către cel ce săvârşeşte fapta, ca având un caracter prejudiciabil,
incriminatdelegeapenală,atuncicândînrealitateaceastanuconstituieinfracţiune.Înacestcaz,fapta
nuaduceprejudiciuvalorilorsocialeapăratedenormeledreptuluipenal,nuestesocial-periculoasăşi
7
AlexeiBarbăneagrăş.a.,CodPenal–comentatşiadnotat”,ed.Cartierjuridic,Chişinău2005,pag,239
7
8. ilegală, de aceea nu constituie temei obiectiv al răspunderii penale. De exemplu "sustragerea" unor
anvelope auto aruncate din cauza uzurii nu constituie infracţiune deoarece lipseşte obiectul
atentatului.
C. Reprezentareagreşităafăptuitoruluiasupraconsecinţelorjuridicealeinfracţiuniisăvârşite;
calificarea faptei, categoria şi cuantumul pedepsei ce poate fi stabilită pentru fapta săvârşită.
Conştientizarea împrejurărilor menţionate nu face parte din conţinutul intenţiei şi nu influenţează
formavinovăţiei,deaceeanuexcluderăspundereapenala.
În cazul erorii de drept regula generală este că răspunderea penală a persoanei, ce are o
reprezentare greşită asupra particularităţilor şi consecinţelor de drept ale faptei săvârşite, survine în
corespundere cu aprecierea acestei fapte de către legiuitor şi nu de către subiect. Astfel, putem
menţiona că eroarea de drept nu influenţează forma vinovăţiei, calificarea faptei şi răspunderea
penalăafăptuitorului.8
4. Eroareadefapt
Numai persoana vinovată de săvârşirea unei fapte prevăzute delegeapenală (art.6,51CP) poatefi
supusă răspunderii penale şi pedepsei penale, în CP nu se defineşte noţiunea de vinovăţie, însă ea
poatefi dedusă dindispoziţiile art.17-18CP.Eareprezintăatitudineapsihicăconştientă şi volitivăa
persoanei în procesul comiterii infracţiunii, care, împreună cu motivul şi scopul, constituie latura
subiectivăainfracţiunii.9
Dispoziţia art.17 CPreproduceîntocmai definiţiaintenţiei,caformă avinovăţiei,prevăzutăîn
art. 8 CP din 1961. Intenţia în norma penală citată este caracterizată sub aspectul manifestării ei în
douămodalităţi:
a) intenţia directă se manifestă în situaţia în care persoana îşi dă seama de caracterul prejudiciabil al
acţiunii sau inacţiunii sale, prevede urmările prejudiciabile ale acesteia şi doreşte survenirea acestor
urmări;
b)intenţiaindirectăsemanifestăînsituaţiaîncarepersoana îşidăseamadegradulprejudiciabilal
faptei,prevedeurmărileeiprejudiciabile,nudoreşte,însăcon tientsurvenireaacestorurmări.ș
8
L.Barac, „Constantele şi variabilele dreptului penal”, Bucureşti, ed. ALLBECK, a. 2001, pag. 203
9
S. Botnaru, A. Şavga, V. Grosu, M. Grama, „Drept penal – partea generală”, ed. Cartier juridic, Chişinău
2005, pag. 168
8
9. Înţelegerea caracterului prejudiciabil al faptei săvârşite atât prin intenţie directă, cât şi prin
intenţie indirectă înglobează reprezentarea în conştiinţa persoanei a obiectului infracţiunii, acţiunii
sau inacţiunii prin care se realizează activitatea infracţională. Dacă latura obiectivă a infracţiunii se
caracterizează şi prin anumite semne referitoare la timpul, locul, mijloacele sau modul săvârşirii
infracţiunii,înţelegereatrebuiesă cuprindăşi acestesemne. Deexemplu,seconsiderăinfracţiunede
jaf atunci când infractorul îşi dă seama că săvârşeşte infracţiunea în prezenţa părţii vătămate sau a
altor persoane, în cazul în care făptuitorul în situaţia creată consideră că acţionează pe ascuns, cele
săvârşiteseîncadreazăîncomponenţadeinfracţiunedefurt.
Art. 17 CP nu cere cunoaşterea de către făptuitor şi a caracterului ilicit al faptei, adică
prevedereaeicainfracţiuneînlegeapenală,însăgradulprejudiciabilalunorfapteprevăzuteînCPca
infracţiuniestelegat,înprimul rând,deîncălcareadecătrefăptuitoraunorlegi,reguli,interdicţiisau
de o activitate ilegală. De exemplu, efectuarea ilegală a sterilizării chirurgicale de către medic (art.
160 CP); încălcarea intenţionată a legislaţiei privind accesul la informaţie (art. 180 CP); aplicarea
mijloacelor şi metodelor interzise de ducere a războiului (art. 143 CP) etc. în astfel de cazuri
conştiinţafăptuitoruluitrebuiesăcuprindăşiînţelegereacăelsăvârşeşteofaptăinterzisă.
Un alt aspect al elementului intelectiv - acela al prevederii urmării prejudiciabile a faptei cu
intenţiedirectăşiindirectă–semanifestădiferit.
Elementul volitiv al intenţiei se caracterizează printr-o anumită atitudine volitivă faţă de
urmareaprejudiciabilă.
Persoana care activează cu intenţie directă doreşte survenirea urmării prejudiciabile şi îşi
depune voit eforturile pentru atingerea rezultatului dorit. Spre deosebire de intenţia directă, la
săvârşirea infracţiunii prin intenţie indirectă, persoana, prevăzând posibilitatea survenirii reale a
urmării prejudiciabile, nu o doreşte, însă o admite în mod conştient. Are, deci, o atitudine de
indiferenţă,denepăsarefaţădeproducereaurmăriiprejudiciabile.
Rezultăcă reglementareaintenţieiînart.17CPesteorientatăspreinfracţiunilecucomponenţe
materiale, însă în CP o mare parte de infracţiuni au componenţe formale, urmarea prejudiciabilă a
cărora nu este un semn obligatoriu al laturii obiective, în astfel de cazuri, elementul volitiv se
caracterizează prin dorinţa de a săvârşi acţiunea sau inacţiunea prejudiciabilă indiferent de faptul
survenirii unor urmări materiale. De exemplu, infracţiunea de expediere ilegală de substanţe
narcoticeseconsiderăconsumatădinmomentulprimiriicoletuluipoştalsauabagajuluicuastfel de
9
10. substanţe de către instituţia de comunicaţie sau de punctul de recepţie a bagajelor (p. 3. HP CSJ nr.
12 din 27.03.1997 Despre practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei privind
infracţiunilelegatedemijloacelenarcotice).
Delimitarea intenţiei directe de intenţia indirectă are importanţă teoretică şi practică. Astfel,
dacăomorulintenţionatpoatefisăvârşitatâtcuintenţiedirectă,câtşicuintenţieindirectă,tentativade
omor este posibilă numai cu intenţie directă, adică atunci când
acţiunile vinovatului demonstrau că el a prevăzut survenirea morţii, dorea aceasta, dar sfârşitul
letal nu a survenit din cauzacircumstanţelorcenuaudepinsdevoinţalui(p.3HPCSJnr.9din
15.11.1993Cuprivirelapracticajudiciarăîncauzeledespreomor intenţionat).10
Eroareadefaptestenecunoaştereasaucunoaştereagreşităaunorstări,situaţiisauîmprejurări
defaptincareafostsăvârşităinfracţiunea icare,potrivitlegii,reprezintăfieunelementconstitutivalș
infracţiunii,fieocircumstanţăagravantă.
Îndoctrinapenalăsuntcunoscuteurmătoarelemodalităţialeeroriidefapt:
a. eroareaînobiectulinfracţiunii;
b. eroareaîncaracterulacţiuniisauinacţiunii;
c. eroareaînurmărileinfracţionale;
d. eroareaînlegăturadecauzalitate;
e. eroareaîncircumstanţeleagravantealeinfracţiunii.
Suplimentar la modalităţile evidenţiate, în literatura de specialitate sunt analizate eroarea în
obiectulatentatului,învictimainfracţiunii,inmijloaceleşimodalitateasăvârşiriiinfracţiunii.
Eroarea în obiectul infracţiunii există în cazul reprezentării greşite a infractorului asupra
naturiisocialeşidedreptaobiectuluiatentatului.Suntdouăcategoriialeacesteimodalităţideeroare:
Substituirea obiectului infracţiunii (subiectul infracţiunii consideră că atentează la un obiect,
însăînrealitate,dineroare,atenteazălaaltobiectjuridicgenericocrotitdelegeapenală).Deexemplu,
persoana încearcă să sustragă dintr-un depozit farmaceutic preparate narcotice, dar în realitate
sustrage medicamente ce nu conţin substanţe narcotice. In cazul acestei erori fapta se va califica
ţinându-se seama de intenţia subiectului - tentativa de sustragere a substanţelor narcotice,
necunoaştereacircumstanţelorcareschimbăapreciereasocialăţidedreptaobiectuluiinfracţiunii. 11
10
S.Botnaru,A.Şavga,V.Grosu,M.Grama,„Dreptpenal–parteagenerală”,ed.Cartierjuridic, Chişinău2005,pag.174
11
Dongorozş.a.„ExplicaţiiteoreticealeCoduluiPenalRomân”,volIII,ed.ALLBECK,Bucureşti2003,pag.304
10
11. Astfel, graviditatea victimei în cazul omorului intenţionat sau minoritatea victimei în cazul
violului sporesc pericolul social al acestor infracţiuni si servesc drept semne calificative. Dacă
subiectulnucunoaştedespreexistenţaacestorcircumstanţe,dareleexistăînrealitate,infracţiuneava
ficalificatăcasăvârşităfărăcircumstanţeagravante.Atuncicândsubiectulareopresupuneregreşită
că există o asemenea circumstanţă agravantă, fapta va fi calificată drept tentativă de infracţiune în
prezenţa circumstanţelor agravante. Eroarea în obiectul infracţiunii trebuie deosebită de eroarea în
obiectulatentatuluişideeroareaînpersoanavictimeiinfracţiunii.12
Spredeosebiredeeroareaînobiectulinfracţiunii,careesteoeroareînrelaţiilesocialeocrotite
de legea penală, eroarea în obiectul atentatului constă dintr-o falsă percepere si reprezentare a
calităţilor materiale ale obiectelor în limitele acestor relaţii sociale asupra cărora atentează persoana,
încazulacesteierori,subiectulcauzeazădaunenuobiectuluipreconizat,ciunuialtobiectsimilar.De
exemplu, intenţionând să săvârşească o sustragere prin pătrundere la vila proprietarului A,
infractorul, din eroare, pătrunde in vila proprietarului B. Această modalitate a erorii nu afectează
elementele constitutive ale infracţiunii şi nu influenţează forma vinovăţiei, calificarea faptei şi
răspundereapenală.
Eroarea în persoana victimei constă în aceea că vinovatul, intenţionând să atenteze asupra
unei persoane concrete, din eroare, atentează la o altă persoană. In acest caz consecinţele de drept
sunt similare erorii în obiectul atentatului cu condiţia că nu este substituit obiectul juridic generic al
infracţiuniideexemplu,omorulunuicetăţeanderândînloculunuifuncţionarînaltdestat,preconizat
dreptvictimăainfracţiuniipentrua-icurmaactivitateadestatsaupolitică).13
Eroareaîncaracterulacţiuniisauinacţiuniisepoatemanifestaindouăsituaţii:
- persoana apreciază greşit fapta săvârşită ca fiind prejudiciabilă, în realitate insă aceasta
neconstituindoinfracţiune.Aceastămodalitateaeroriinuinfluenţeazăformavinovăţiei,infracţiunea
rămânând intenţionată. Răspunderea penală va surveni pentru tentativa de infracţiune, întrucât
intenţia infracţională nu a fost realizată (de exemplu, punerea în circulaţie a valutei străine, pe care
vinovatul, din eroare, o consideră falsă, constituie tentativa la punerea în circulaţie a valutei străine
false).
12
AlexeiBarbăneagrăş.a.,CodPenal–comentatşiadnotat”,ed.Cartierjuridic,Chişinău2005,pag,275
13
L.Barac,„Constanteleşivariabileledreptuluipenal”,Bucureşti,ed.ALLBECK,a.2001,pag.209
11
12. - persoanaapreciazăgreşitfaptasăvârşităcafiindlegală,inrealitateînsăaceastaconstituie
o infracţiune (de exemplu, persoana este sigură că efectuează o achitare cu bani adevăraţi, aceştia
fiind însă falşi). Această modalitate a erorii exclude intenţia infracţională, înlăturând răspunderea
penală.
Eroarea în urmările infracţionale constă în reprezentarea greşită a făptuitorului asupra
particularităţilorcalitativesaucantitativealeprejudiciuluiprovocatprinsăvârşireainfracţiunii,
Eroareaîncalitateaurmărilorinfracţionale,adicăîncaracterulprejudiciabilal acestora,poate
constaîn:
- prevederea unor urmări care în realitate nu au survenit. Această eroare nu exclude
răspunderea penală, fapta fiind calificată corespunzător intenţiei făptuitorului. De exemplu,
sustragerea unui pistol cu gaze, din eroare considerat armă de foc, va fi calificată ca tentativă la
sustragereaarmeidefoc.
Neprevederea unor urmări care de fapt au survenit. Această eroare exclude răspunderea
penală pentru provocarea intenţionată a urmărilor survenite de fapt, fapta subiectului fiind calificată
ca săvârşită din imprudenţă. De exemplu, vinovatul provoacă o lovitură cu pumnul în faţă,
considerând că va cauza doar o vătămare corporală uşoară. Insă, de la lovitură, victima a căzut pe
asfalt şi a decedat, în acest caz, subiectul va fi supus răspunderii penale pentru lipsirea de viaţă din
imprudenţă, deoarece, provocând victimei lovitura în faţă, el nu a prevăzut faptul căderii acesteia şi
decesul,deşitrebuiaşiputeasăprevadăposibilitateaacesteiurmări.
Eroarea în cantitatea urmărilor infracţionale se referă la reprezentarea greşită a făptuitorului
privindgraduldeprejudiciabilitatealurmărilorsurvenite.Inacestcaz,urmărilesurvenitedefaptpot
fiatâtmaigrave,câtsimaiuşoareîncomparaţiecucelepreconizatedeinfractor.14
Eroarea în cantitatea urmărilor infracţionale ce nu depăşeşte limitele stabilite de legiuitor nu
influenţează nici forma vinovăţiei si nici calificarea faptei, în situaţia când răspunderea penală
depinde de gravitatea urmărilor, persoana afectată de eroare va purta răspundere potrivit orientării
intenţiei. De exemplu, X a intenţionat să sustragă dintr-un seif suma de 50 000 de lei (proporţii
deosebitdemari),dardincauzeindependentedevoinţasainrealitateasustrasdoarsumade10000
14
A.Borodac,„DreptPenal–parteagenerală”,ed.Ştiinţa,Chişinău1994,pag.142
12
13. de lei (proporţii mari). Fapta săvârşită va fi calificată ca tentativă de sustragere a bunurilor
proprietaruluiînproporţiideosebitdemari.
Eroarea în legătura de cauzalitate constă într-o reprezentare greşită a făptuitorului privind
evoluţia adevărată a dependenţei cauzale dintre fapta săvârşită şi urmarea survenita. Dacă fapta
săvârşită provoacă rezultatul preconizat de infractor, eroarea în legătura de cauzalitate nu
influenţeazăvinovăţia irăspundereapenalăainfractorului(eroare"tehnică").ș
Importanţă juridico-penală are doar eroarea în legătura cauzală, care duce la survenirea unei
alteurmăriinfracţionale,ceserveştecatemeipentruonouăcalificareafaptei.Deexemplu,subiectul
atenteazăasupravieţiiuneipersoane,provocându-icâtevalovituricutoporulîncap.Considerândcă
victimaadecedat,elaaruncat-oîniaz.Înrealitate,decesulvictimeiasurvenitdelaînec.Înacestcaz,
infractorulva fi traslarăspundere penalăpentruvătămarea intenţionatăgravăaintegrităţiicorporale
sauasănătăţiişilipsireadeviaţădinimprudenţă.
Eroarea în circumstanţele agravante ale infracţiunii constă în reprezentarea greşită a
infractorului despre lipsa circumstanţelor agravante, atunci cândeleexistă sau -viceversa - prezenţa
acestoraatuncicândeleînrealitatelipsesc,înprimulcaz,persoanavapurtarăspunderepenalăpentru
fapta săvârşită în limitele intenţiei sale. Adică pentru o componenţă a infracţiunii fără circumstanţe
agravante,înaldoileacaz,infractorulvafitraslarăspunderepenalăpentrutentativadeinfracţiunecu
circumstanţeagravante.
13
14. Încheiere
În cazul erorii de drept regula generală este că răspunderea penală a persoanei, ce are o
reprezentare greşită asupra particularităţilor şi consecinţelor de drept ale faptei săvârşite, survine în
corespundere cu aprecierea acestei fapte de către legiuitor şi nu de către subiect. Astfel, putem
menţiona că eroarea de drept nu influenţează forma vinovăţiei, calificarea faptei şi răspunderea
penalăafăptuitorului.
Suplimentar la modalităţile evidenţiate, în literatura de specialitate sunt analizate eroarea în
obiectul atentatului, în victima infracţiunii, in mijloacele şi modalitatea săvârşirii infracţiunii".
Considerăm însă nejustificată evidenţierea acestor categorii de eroare drept modalităţi de sine
stătătoare, în fapt, acestea reprezintă nişte variaţii ale modalităţilor sus-menţionate de eroare sau în
general nu au importanţă pentru răspunderea penală. Valoare practică are doar eroarea de fapt
esenţială, care ţine de elementele constitutive ale componenţei infracţiunii, influenţând vinovăţia în
limitelerăspunderiipenale.
Eroareadefaptînlăturăcaracterulpenalalfapteişi,implicit,răspundereapenală,dacăpoartă
asupraunuielementconstitutivalinfracţiunii;dacăpoartănumaiasupraunuielementcareagravează
infracţiunea, înlătură agravarea respectivă. Fiind vorba de o împrejurare care afectează latura
subiectivă,arecaracterpersonalşinuserăsfrângeasupraparticipanţilor.
14
15. Bibliografie
1. Alexei Barbăneagră ş.a., Cod Penal – comentat şi adnotat”, ed. Cartier juridic, Chişinău
2005;
2. A.Borodac,„DreptPenal–parteagenerală”,ed.Ştiinţa,Chişinău1994;
3. L.Barac,„Constanteleşivariabileledreptuluipenal”,Bucureşti,ed.ALLBECK,a.2001;
4. MateiBasarab,„DreptPenal–parteagenerală”,volI,ed.LuminaLex,Bucureşti2002;
5. S. Botnaru, A. Şavga, V. Grosu, M. Grama, „Drept penal – partea generală”, ed. Cartier
juridic, Chişinău2005;
6. V. Dongoroz ş.a. „Explicaţii teoretice ale Codului Penal Român”,vol III, ed. ALLBECK,
Bucureşti2003.
15
