Your SlideShare is downloading. ×
Rolul ziaristului in relatiile publice
Upcoming SlideShare
Loading in...5
×

Thanks for flagging this SlideShare!

Oops! An error has occurred.

×
Saving this for later? Get the SlideShare app to save on your phone or tablet. Read anywhere, anytime – even offline.
Text the download link to your phone
Standard text messaging rates apply

Rolul ziaristului in relatiile publice

607

Published on

0 Comments
0 Likes
Statistics
Notes
  • Be the first to comment

  • Be the first to like this

No Downloads
Views
Total Views
607
On Slideshare
0
From Embeds
0
Number of Embeds
0
Actions
Shares
0
Downloads
17
Comments
0
Likes
0
Embeds 0
No embeds

Report content
Flagged as inappropriate Flag as inappropriate
Flag as inappropriate

Select your reason for flagging this presentation as inappropriate.

Cancel
No notes for slide

Transcript

  • 1. Universitatea Ecologica Bucuresti MASTER – COMUNICARE SI RELAŢII PUBLICE Curs: REGLEMENTĂRI JURIDICE ŞI DEONTOLOGICE PRIVIND RELAŢIILE PUBLICE Tema : Rolul ziaristului in relatiile publice Profesor indrumator: Lect. Univ. dr. Simona Mihailescu Masterand : Danila Andreea Bianca Anul I Mai 2013
  • 2. Introducere Rolul unui ziarist este extrem de controversat si dificil, el fiind un mediator intre 2 parti, el incercand sa prezinte evenimentele cu acuratete si dorinta de a umple zilnic paginile unei publicatii. Unii considera ca nu este nevoie de mult talent sau de multa pregatire de specialitate pentru a deveni un jurnalist bun. Am auzit afirmatii gen: “oricine are ochi, maini, un pix si o agenda poate fi reporter”. Ei bine, un bun ziarist are cu siguranta nevoie de mult mai mult: de insusiri si competente ( le putem numi si “fler” sau “instinct gazetaresc”)prin care sa poata sa capteze tot ce e mai important, mai relevant ca si informatie. Nu trebuie pierduta obiectivitatea si o relatare onesta. Omul de presa trebuie sa “miroasa”subiectele atragatoare si sa le publice cu interes si precizie.
  • 3.  Ce sunt ziarele? Ziarul este o publicație care conține știri, informații și publicitate, de obicei tipărită pe foaie de ziar, o hîrtie de o calitate inferioară și la un cost mai mic. Ziarul poate fi general sau de un interes special, de cele mai multe ori publicat zilnic sau săptămînal. În Anglia, în 1622 apare primul ziar de succes, The Weekly Neews, urmat de alte câteva în anii 1640 şi 1650, dar primul ziar în adevăratul sens al cuvântului a fost London Gazette în 1666, care timpde o generaţie a fost singurul ziar permis oficial. În America, primul ziar apare la Boston în 1690, sub numele de Publick Occurrences Primul ziar de succes a fost Boston News-Letter, al dirigintelui de poştă John Campbell în 1704. 1 Dezvoltarea recentă a Internetului este o amenințare reală pentru materia ziarului. În cele mai multe ţări, cumpărarea ziarelor scade, în timp ce cîștigurile din publicitate măresc considerabil veniturile ziarului. Treptat forma tipărită înlocuindu-se cu cea online. Un ziar este un suport informaţional de tip electronic, care plasează texte şi publicitate realizate şi difuzate gratuit pe o pagină web. Ziarul poate fi accesat din orice colţ al lumii şi permite colaborarea, exprimarea punctelor de vedere, dar şi comentarea materialelor jurnalistice, ceea ce constituie un plus al presei on-line. După apariţia Internetului (Net-ului) -, presa scrisă a început să fie uşurel „înghesuită” prin apariţia unui nou fel de ziar, un „gropar” al ziarului tradiţional (tipărit pe hîrtie), numit în mod diferit (ziarul pe Net, varianta online sau ziarul în format electronic). Ziarul tradiţional (pe hartie), numit şi (varianta print), într-adevăr s-a pomenit întro-o situaţie „delicată”, fiind mai scump şi mai „greoi” - adică, pierzînd concurenţa la capitolul operativitate . Într-un cuvînt, astăzi fiecare ziar scris, care se respectă, are şi varianta online. În ultimii ani, industria ziarelor online a cunoscut o adevarată înflorire, fapt ce i-a determinat pe unii să prezică în mod categoric „moartea” presei scrise („pe hîrtie”). Ziarele sunt în continuare principalul mijloc al sistemului de informare publica, întrucât: 1 Fekete Adela, Istoria Comunicarii, Sinteză curs universitar, p. 26-27
  • 4. au o mare capacitate de diseminare a informatiilor si de canalizare a interesului publicului spre problemele importante; reprezinta principalul mijloc de contactare a publicului foarte fragmentat si specializat; contribuie substantial la organizarea agendei publice si la influentarea dezbaterilor; nu este de mirare ca citirea lor face înca parte din obiceiurile zilnice ale cetatenilor. În legatura cu ultimul aspect, studiile specialistilor au identificat cinci tipuri de cititori: instrumentali, care utilizeaza ziarele pentru obtinerea informatiilor de care au nevoie pentru a întelege ce si de ce se întâmpla; formatori de opinie, care utilizeaza ziarele pentru a obtine sfaturi si îndrumari pentru formarea si validarea opiniilor; cititorii de placere, care vad în ziar o sursa de distractie, nu un mijloc de realizare a altor scopuri; cei care vor sa epateze, care folosesc ziarele ca pe o sursa de informatii pentru a-i impresiona pe ceilalti, pentru a-si întari propria imagine si statutul în raport cu ceilalti; "scanerii", care folosesc ziarele pentru motive variate, însa nu suficient de puternice pentru a fi încadrati în una din celelalte categorii. Aceste caracteristici situeaza ziarele (cu raspândire nationala, regionala sau locala) între mijloacele importante folosite de catre relationisti pentru a contacta publicurile organizatiei lor, întrucât: ziarele constituie un mijloc de comunicare ce suscita un interes continuu si asigura informarea; ziarele ajung la majoritatea cititorilor reprezentând, astfel, cel mai acceptabil mijloc de construire a unei campaniipublicitare, mai ales a campaniilor promotionale; numarul si varietatea ziarelor le permit sa-si focalizeze geografic publicitatea si audienta.; în cazul ziarelor cititorul poate reveni asupra unor informatii ceea ce nu este posibil în cazul transmisiunilor radio si TV, la care un program pierdut este greu de regasit, fiind de regula pierdut pentru totdeauna.
  • 5. Relationistul trebuie sa aiba în vedere si unele limite ale ziarelor pentru a evita eventualele esecuri în ajungerea mesajelor disipate pe aceasta cale la publicurile-tinta: întrucât nu se citesc toate editorialele, publicitatea scrisa si nici toate paginile ziarelor se impune ca acestea sa se foloseasca împreuna cu celelalte canale de comunicare; întrucât ziarele se întocmesc în mare graba, sub presiune, situatie care le poate afecta calitatea (articole fragmentate, superficiale, cu erori), se impune ca relationistii sa conlucreze numaicu reporterii specializati pe problema în cauza. 2 Conţinutul ziarelor şi revistelor poate fi generalist sau specializat. Marile cotidiene tratează teme politice, economice, sociale, sportive, culturale, ale vieţii casnice, probleme internaţionale etc.; ele încearcă să nu ignore nici un subiect de interes şi nici o arie a vieţii, deoarece publicul lor este eterogen, răspândit pe o arie geografică foarte vastă, cu probleme de viaţă, aspiraţii şi preocupări extrem de diverse. Publicaţiile specializate se pot clasifica după publicul-ţintă şi după conţinutul specific. Există, astfel, numeroase publicaţii pentru femei, pentru copii sau tineret, pentru bătrâni, pentru bărbaţi, pentru locuitorii zonelor rurale, pentru diversele profesii (medici, jurişti, cadre didactice, specialişti în telecomunicaţii etc.), la fel cum există publicaţii pe teme economice (şi chiar mai specializate, unele ocupându-se de problemele financiare, altele de viaţa burselor, de investiţii, de imobiliar sau de anumite ramuri industriale etc.), pe teme casnice (despre arta culinară, despre grădinărit, despre interiorul casei, despre îngrijirea copiilor etc.), pe teme sportive (în general sau pe ramuri de sport), pe teme politice, pe teme religioase, pe temele privind petrecerea timpului liber (de la programele emisiunilor de radio şi televiziune la presa de vulgarizare ştiinţifică sau la presa diverselor hobbyuri, cum ar fi moda, pescuitul, navigarea pe Internet, navomodelismul, jocurile pe calculator, şahul, filatelia, muzica etc.), ori pe teme aflate la limita dintre presă şi literatură (aşa-numita presă sentimentală, care publică povestiri tandre, confesiuni, zodiacuri, sfaturi de viaţă etc.; vezi R. Cayrol, 1991, pp. 200-260, sau C. J. Bertrand, 1995, pp. 38-39). Majoritatea publicaţiilor specializate sunt săptămânale sau lunare, dar acest lucru nu constituie o regulă obligatorie: există cotidiene de tip economic (ca Financial Time sau Ziarul economic), de tip sportiv (majoritatea marilor titluri din acest domeniu au apariţii zilnice) sau de tip religios (precum La Croix sau Christian Science Monitor). 2 Hariuc Constantin, Introducere în relatiile publice, curs universitar, 2004, p 163-164
  • 6.  Ce este PR-ul? Relațiile publice reprezintă funcția managerială distinctă care ajută la stabilirea și menținerea unor limite reciproce de comunicare, la acceptarea reciprocă și la cooperarea dintre o organizație și publicul ei; ele implică managementul problemelor, ajutându-i pe manageri să fie informați asupra opiniei publice și să răspundă cererilor opiniei publice; ele definesc și accentuează obligațiile managerilor de a anticipa tendințele mediului; ele folosesc ca principale instrumente de lucru cercetarea și comunicarea bazate pe principii etice. PR-ul este o componentă a mix-ului de comunicare al unei companii şi se intersectează în numeroase locuri cu marketingul sau advertisingul. Specialistul PR ar trebui, în principal, să-şi poată stabili obiective de comunicare în acordcu strategia generală a companiei şi să găsească modalităţile prin care să ducă la îndeplinire aceste obiective, pe coordonatele esenţiale ale activităţii de relaţii publice: relaţia cu presa, comunicarea cu partenerii, furnizorii şi clienţii, comunicarea internă, comunicarea cu societatea. În departamentul de relaţii publice se stabilesc mesajele cu care porneşte la drum compania într- un nou an, strategiile, tacticile şi acţiunile de comunicare necesare pentru transmiterea, dar mai ales recepţionarea corectă de către publicurile ţintă a acestor mesaje. Tot la PR se monitorizează şi se analizează rezultatele, efectele, de multe ori măsurabile direct în cifre de business. Am văzut recent o astfel de situaţie, în care o organizaţie căruia i se spusese un „nu” a obţinut un „da” din partea aceluiaşi client după ce un ziar important a scris despre activitatea sa. Precum Moise, managerii isteţi fac din consilierul de relaţii publice un sfătuitor strategic, căruia îi cer părerea pentru fiecare decizie importantă. Teoretic, cu toţii ştim să vorbim. Dar să comprimăm în două minute sau 30 de secunde cele mai importante lucruri pe care le avem de spus, să previzionăm felul în care informaţia va fi preluată şi redată, să ştim ce anume „trece” şi ce nu, toate astea sînt mai rar realizabile prin simplul instinct de business, ci fac obiectul unei meserii. Iar meseria asta se numeşte PR. * În branşă circulă o istorioară amuzantă despre definirea PR -ului. Atunci cînd Moise a vrut să treacă poporul evreu peste mare, în fuga lor din Egipt, şi-a chemat trei dintre consilieri: inginerul, finanţistul şi PR-istul, şi i-a întrebat de cred desprereuşita acestei acţiuni. Inginerul i-a răspuns că tehnic pare imposibil, ar trebui construit un pod pentru care nu deţine tehnologia necesară. Economistul i-a răspuns că este mult prea costisitor şi nu au resurse suficiente. Cînd a venit rîndul PRistului, acesta a spus: „nu ştiu cum faci asta, dar dacă reuşeşti, îţi asigur trei pagini în Vechiul Testament”.
  • 7.  Dar ce este un ziarist? Conform Dictionarului Explicativ al Limbii Romane, reporterul este un:“ ziarist insarcinat sa culeaga si sa transmita de pe teren stiri si informatii”. Mai este numit si gazetar sau jurnalist. Intr-adevar, nu redactarea informatiilor, ci culegerea lor este principala sarcina a reporterului. As spune ca este cel care se arunca in fiecare zi in apele murdare ale unei realitati romanesti, care este impins si apostrofat la manifestatiile de strada, care sprijina poarta unei institutii pana noaptea tarziu ca sa obtina o declaratie de la un director fioros tare ca a fost prins cu nereguli sau pierderi ale companiei sale… de atitudinea politicienilor nu mai spunem deocamdata nimic!
  • 8.  Codul deontologic al ziaristului din România Respectul pentru adevărul şi informarea corectă a publicului sunt imperative supreme ale presei Libertatea presei, garantată prin Constituţie, implică independenţa şi libertatea informaţiei, a exprimării ideilor şi a criticii. În munca lor, editorii şi ziariştii trebuie să fie conştienţi de responsabilitatea faţă de public, şi de obligaţia pe care le-o incumbă prestigiul presei. Ei îşi asumă în faţa publicului sarcinile ziaristice prin profesie şi conştiinţă, fără să se lase influenţaţi de interesele personale sau de motivaţii străine meseriei lor. Aceste principii ziaristice sunt destinate a prezerva morala profesiei, şi nu constituie o constrângere juridică. Potrivit Constitutiei Romaniei, libertatea de exprimare a opiniilor, in scris, prin imagini sau prin alte mijloace de comunicare in masa este garantata. Cenzura de orice fel este interzisa (art. 30). Dreptul presei de a avea acces la orice informatie de interes public nu poate fi ingradit. Autoritatile publice, potrivit competentelor ce le revin sunt obligate sa asigure informarea corecta a cetatenilor (art. 31). Ziarist profesionist este persoana care are drept ocupatie principala si retribuita presa, posesoare a unei carti de presa recunoscuta de una din organizatiile profesionale, respectiv orice reporter, redactor, fotoreporter, grafician de presa, secretar de redactie, sef de sectie sau departament, redactor sef sau adjunct, director de publicatie, radio sau televiziune, cu o vechime minima in presa de un an (perioada ce reprezinta stagiul in aceasta activitate). In virtutea libertatii de expresie, ziaristul are dreptul de a critica, argumentat, atat Puterea, cat si Opozitia, considerand drept unic criteriu de judecare a faptelor raportarea lor la legile tarii si la principiile morale. 1. Respectul pentru adevărul şi informarea corectă a publicului sunt imperative supreme ale presei. 2. Ştirile şi informaţiile destinate a fi publicate sub formă de texte şi imagini trebuie să fie verificate cu grija cerută de către circumstanţe. Sensul lor adevărat nu trebuie să fie deformat, nici falsificat prin formulare, prin titluri sau prin comentarea imaginilor. Documentele trebuie să rămână fidele sensului lor. Ştirile, zvonurile şi ipotezele neverificate [sic] trebuie să fie prezentate cu rezerva necesară. În prezentarea fotografiilor simbolice, subtitrarea trebuie să explice că nu este vorba de fotografii documentare.
  • 9. 3. Ştirile publicate sau afirmaţiile care se demonstrează a fi false, trebuie rectificate într-un răgaz cât mai scurt, şi sub formă adecvată de către organul de presă care lea difuzat. 4. Nu este permisă întrebuinţarea de metode incorecte pentru procurarea de ştiri sau a materialelor informative, ca şi a imaginilor. 5. Caracterul confidenţial convenit în timpul unei întrevederi vizând obţinerea de informaţii sau a unei sinteze, trebuie să fie respectat în principiu [sic]. 6. Fiecare persoană care lucrează în presă trebuie să păstreze secretul profesional şi poate beneficia de dreptul de a refuza referinţele şi de a nu dezvălui identitatea celor care au furnizat informaţiile, fără autorizarea expresă a acestora. 7. Responsabilitatea presei faţă de public presupune că articolele redacţionale nu sunt influenţate de interese personale ori comerciale ale unor terţi. Editorii şi redactorii trebuie să reziste unor asemenea tentaţii şi să vegheze la separarea netă a textului redacţional de publicaţiile în scop publicitar. Textele, imaginile şi desenele publicitare trebuie să poarte această menţiune. 8. Presa respectă viaţa privată şi sfera intimă a individului. Dacă comportamentul privat al unei persoane are atingere cu interesele publice, presa poate folosi informaţiile din această sferă. Trebuie să se constate mai întâi dacă publicarea acestora nu violează drepturile personale ale terţilor. 9. Publicarea unor acuzaţii neîntemeiate, mai ales de natură să aducă atingere onoarei unei persoane, este împotriva moralei jurnalistice. 10. Publicarea sub formă de texte sau de imagini susceptibile de a aduce atingere sentimentelor morale sau religioase ale unui grup de persoane nu este conformă cu responsabilitatea presei. 11. Trebuie renunţat la prezentarea violenţei şi a brutalităţii în scopuri senzaţionale; reportajul trebuie să aibă în vedere protecţia tineretului. 12. Relatările privind proceduri poliţieneşti sau juridice trebuie făcute astfel încât să nu prejudicieze nici una din părţile implicate. De aceea, presa evită, înainte sau în timpul unei astfel de proceduri, orice luare de poziţie subiectivă care ar putea aduce prejudicii în articole sau în titluri. Un suspect nu trebuie să fie prezentat ca vinovat, înainte de a fi judecat de tribunal. În ceea ce priveşte delincvenţa juvenilă,
  • 10. este recomandabil să se evite citarea numelor şi identitatea acestora prin fotografii, având în vedere viitorul acestor tineri. 13. În articolele consacrate subiectelor medicale trebuie evitată orice prezentare senzaţională care ar trezi în cititori temeri sau speranţe nejustificate. Descoperirile ştiinţifice care se află în stadiul experimental nu trebuie prezentate ca fiind definitive. 14. Este în neconcordanţă cu prestigiul, independenţa şi misiunea presei acceptarea şi acordarea de avantaje de orice fel, care ar fi de natură să îngrădească libertatea de decizie a redactorului şi a editorului. Cine se lasă cumpărat pentru a difuza sau, dimpotrivă, pentru a nu difuza anumite informaţii, acţionează împotriva onoarei şi moralei profesiunii. 15. Pentru o corectă informare, se impune publicarea, mai ales, în mass media, a blamărilor formulate public de către juriile de onoare ale asociaţiilor de ziarişti, ca şi a sentinţelor instanţelor judiciare. 3 3 http://www.paginademedia.ro/2010/05/codul-deontologic-al-ziaristului-din-romania/ (accesat 25.05.2013)
  • 11.  Codul deontologic al jurnalistului elaborat de Conventia organizaţiilor de media 1. ROLUL JUR NALISTULUI 1.1. Jurnalistul este dator să exercite dreptul inviolabil la libera exprimare în virtutea dreptului publicului de a fi informat. Jurnalistul se bucură de o protecţie sporită în exercitarea acestui drept datorită rolului vital, de apărător al valorilor democratice, pe care presa îl îndeplineşte în societate. 1.2. Jurnalistul este dator să caute, să respecte şi să comunice faptele - aşa cum acestea pot fi cunoscute prin verificări rezonabile – în virtutea dreptului publicului de a fi informat. 1.3. Jurnalistul este dator să exprime opinii pe o bază factuală. În relatarea faptelor şi a opiniilor, jurnalistul va acţiona cu bună-credinţă. 1.4. Jurnalistul este dator să semnaleze neglijenţa, injustiţia şi abuzul de orice fel. 1.5. În demersul său de a informa publicul, jurnalistul este dator să reflecte societatea în ansamblul şi diversitatea ei, acordând acces în presa şi opiniilor minoritare şi individuale. Publicul are dreptul să cunoască nu numai informaţiile şi ideile primite favorabil sau cu indiferenţă ori considerate inofensive, dar şi pe acelea care ofensează, şochează sau deranjează. Acestea sunt cerinţe ale pluralismului, toleranţei şi spiritului deschis, fără de care nu există societate democratică. 1.6. Profesia de jurnalist implică drepturi şi obligaţii, libertăţi şi responsabilităţi. 2. CONDUITA PROFESIONALĂ 2.1. Respectarea drepturilor omului În exercitarea rolului său de garant al democraţiei, presa are datoria primordială de a respecta drepturile omului. Astfel: 2.1.1. Jurnalistul este dator să respecte prezumţia de nevinovăţie. 2.1.2. Jurnalistul este dator să respecte viaţa privată a persoanei (inclusiv aspectele care ţin de familie, domiciliu şi corespondenţă). Amestecul în viaţa privată este permis atunci când interesul public de a afla informaţia prevalează. În acest context este irelevant dacă o persoană publică a dorit sau nu să dobândeasca această calitate. O activitate nu este privată doar pentru motivul că nu se desfăşoară în public. 2.1.3. Jurnalistul este dator să ţină cont de interesul legitim al minorului. El va proteja identitatea minorilor implicaţi în infracţiuni, ca victime sau ca autori, cu excepţia situaţiei în
  • 12. care interesul public cere ca aceştia să fie identificaţi, sau la solicitarea expresă a părinţilor sau a reprezentanţilor lor legali, în vederea protejării interesului superior al minorului. 2.1.4. Identitatea victimelor accidentelor, calamităţilor, infracţiunilor, cu precădere cele ale agresiunilor sexuale, nu trebuie să fie dezvăluită, cu excepţia situaţiei în care există acordul acestora sau când un interes public major prevalează. De acelaşi regim beneficiază şi persoanele defavorizate (bolnavi, persoane cu dizabilităţi, refugiaţi, etc.). 2.1.5. Jurnalistul este dator să nu discrimineze nicio persoană pe motive de rasă, etnie, religie, sex, vârsta, orientare sexuală ori dizabilităţi şi să nu instige la ură şi violenţă atunci când relatează fapte sau îşi exprimă opiniile. 2.2. Regulile redactării 2.2.1. Informaţia trebuie delimitată clar de opinii. Jurnalistul va face demersuri rezonabile în acest sens. 2.2.2. Jurnalistul va verifica informaţiile în mod rezonabil înainte de a le publica şi va exprima opinii pe o bază factuală. Informaţiile vădit neadevărate, sau cele despre care jurnalistul are motive temeinice să creadă că sunt false nu vor fi publicate. 2.2.3. În chestiunile despre care relatează, jurnalistul trebuie să facă eforturi pentru a prezenta punctele de vedere ale tuturor părţilor implicate. 2.2.4. Jurnalistul va respecta în redactare regulile citării. În cazul citării parţiale a unei persoane, jurnalistul are obligaţia de a nu denatura mesajul acelei persoane. 2.3. Protecţia surselor 2.3.1. Jurnalistul are obligaţia de a păstra confidenţialitatea acelor surse care solicită să îşi păstreze anonimatul sau a acelor surse a căror dezvăluire le poate pune în pericol viaţa, integritatea fizică şi psihică saulocul de muncă. 2.4. Colectarea informaţiilor 2.4.1. Jurnalistul va obţine informaţii în mod deschis şi transparent. Folosirea tehnicilor speciale de investigaţie este justificată atunci când există un interes public şi când informaţiile nu pot fi obţinute prin alte mijloace. Se recomandă ca utilizarea tehnicilor speciale de investigaţie să fie menţionată explicit în momentul publicării informaţiilor. 2.5. Abuzul de statut 2.5.1. Folosirea statutului de jurnalist pentru a obţine beneficii personale sau în favoarea unor terţe părţi constituie o gravă încălcare a normelor etice şi este inacceptabilă. 2.5.2. Jurnalistul nu va accepta daruri în bani sau în natura sau orice alte avantaje care îi sunt oferite în considerarea statutului sau
  • 13. profesional. 2.5.3. Jurnalistul va evita să se afle într-o situaţie de conflict de interese. Se recomandă separarea activităţilor editoriale ale jurnalistului de cele politice şi economice. 2.6. Independenţa 2.6.1. Jurnalistul îşi va exercita profesia conform propriei sale conştiinte şi în acord cu principiile prevăzute de Statutul Jurnalistului şi prezentul Cod Deontologic. 2.7. Corectarea erorilor. Dreptul la replică 2.7.1. Jurnalistul va corecta cu promptitudine orice eroare care apare în materialele sale. Acolo unde consideră necesar, jurnalistul poate să publice şi scuze. 2.7.2. Dreptul la replică se acordă atunci când cererea este apreciată ca fiind îndreptăţită şi rezonabilă. 3. DREPTURILE JURNALISTULUI 3.1. Jurnalistul este protejat de tratatele şi convenţiile internaţionale la care România este parte şi care garantează libertatea de exprimare şi liberul acces la informaţii, precum şi la toate sursele de informare. 3.2. Jurnalistul are dreptul de a se opune cenzurii de orice fel. 3.3. Protecţia secretului profesional şi a confidenţialităţii surselor este, în egală măsura, un drept, dar şi o obligaţie a jurnalistului. 3.4. Jurnalistul are dreptul la clauza de conştiinţă. El are libertatea de a refuza orice demers jurnalistic împotriva principiilor eticii jurnalistice sau a propriilor convingeri. Această libertate derivă din obligaţia jurnalistului de a informa publicul cu bună-credinţă. 3.5. În virtutea bunei practici de separare a activităţilor economice de cele editoriale, jurnalistul are dreptul de a refuza să atragă contracte de publicitate sau sponsorizare pentru instituţia de presă la care lucrează. 3.6. Jurnalistul se bucură, potrivit legii, de protecţia drepturilor de autor. 3.7. Jurnalistul îşi afirma dreptul de a fi apărat de către instituţia de presă unde îşi exercită profesia, precum şi de către asociaţia profesională ori sindicală care îi reprezintă interesele împotriva oricărei presiuni exercitate contra sa, de natura să determine o încălcare a conduitei profesionale prevăzute de Statutul Jurnalistului şi de prezentul Cod Deontologic. 4 4 Monica Macovei, A. Dagalita, D.Mihai, Ghid juridic pentru ziaristi, editia a-III-a, ED. ActiveWatch,Bucuresti, 2009, p. 183-187
  • 14. 5. Aptitudinile unui ziarist Pentru a-şi putea îndeplini cu succes sarcinile şi pentru a putea face faţă diverselor probleme de comunicare pe care le generează munca zilnică cu presa, membrii biroului de presă trebuie să posede anumite calităţi (native ori dobândite), indispensabile unui bun comunicator: - sociabilitate: trebuie să poată stabili cu uşurinţă contacte umane, să nu fie persoane timide sau emotive; - tact: trebuie să dea dovadă de răbdare, de amabilitate, de simţul umorului, de abilitatea de a ceda în unele privinţe, de maleabilitate; - memorie bună şi capacitatea de a reţine uşor fapte, date, nume, figuri etc.; - prezenţă de spirit, intuiţie, imaginaţie în rezolvarea unor situaţii neprevăzute; - rapiditate în gândire şi în luarea deciziilor; - capacitate de analiză şi sinteză; - spirit organizatoric; - onestitate, corectitudine, obiectivitate ; - abilităţi de comunicare scrisă şi orală; - capacitatea de a prezenta simplu şi clar, într-un limbaj accesibil publicului larg, idei sau mesaje specifice diverselor domenii şi limbaje specializate; - putere de muncă şi capacitatea de a fi disponibili la orice oră; uşurinţa de a se adapta programelor de muncă neregulate. Aceste calităţi se cer completate cu o cultură generală solidă, de cunoştinţe din domeniul ştiinţelor sociale, de stăpânirea a cel puţin unei limbi străine. Toate aceste însuşiri pot fi calităţi înnăscute sau deprinderi dezvoltate prin muncă, perseverenţă şi exerciţii specifice (vezi J. Deschepper, 1990, p. 12; C. Howard, H. Mathews, 1985, p. 72).
  • 15. Bibliografie     Fekete Adela, Istoria Comunicarii, Sinteză curs universitar, Hariuc Constantin, Introducere în relatiile publice, curs universitar, 2004 Monica Macovei, A. Dagalita, D.Mihai, Ghid juridic pentru ziaristi, editia a-III-a, ED. ActiveWatch,Bucuresti, 2009 http://www.paginademedia.ro/2010/05/codul-deontologic-al-ziaristului-din-romania/

×