14680526 consiliere-psihopedagogica-si-ospii

7,760 views

Published on

Published in: Education
0 Comments
1 Like
Statistics
Notes
  • Be the first to comment

No Downloads
Views
Total views
7,760
On SlideShare
0
From Embeds
0
Number of Embeds
4
Actions
Shares
0
Downloads
230
Comments
0
Likes
1
Embeds 0
No embeds

No notes for slide

14680526 consiliere-psihopedagogica-si-ospii

  1. 1. CAPITOLUL IIIPRINCIPII ŞI OBIECTIVE ALE CONSILIERII ŞIORIENTĂRII ŞCOLARE ŞI PROFESIONALE Scopul fundamental al consilierii şi orientării şcolareşi profesionale este funcţionarea psihosocială optimă apersoanei/grupului. Acest scop poate fi atins prin realizareaurmătoarelor obiective ale procesului de consiliere:Promovarea sănătăţii şi a stării de bine presupune funcţionareaoptimă a persoanei, atât din punct de vedere somatic, fiziologic,cât şi din punct de vedere mental, emoţional, social şi spiritual.Ce reprezintă starea de bine ?Aşa cum o defineşte Organizaţia Mondială a Sănătăţii, sănătateanu este condiţionată doar de absenţa bolii şi disfuncţiei, ci sereferă la un proces complex şi multidimensional, în care stareasubiectivă de bine este un element fundamental (cf. AdrianaBăban, 2001, p.17).Componentele stării de bine ar fi următoarele:*Acceptarea de sine – atitudine pozitivă faţă de propriapersoană, acceptarea calităţilor şi defectelor personale, percepţiapozitivă a experienţelor trecute şi a viitorului.*Relaţii pozitive cu ceilalţi: încredere în oameni, sociabilitate,intimitate, nevoia de a da şi de a primi afecţiune, atitudineempatică şi deschisă.*Autonomie: independenţă, hotărâre, subiectul rezistăpresiunilor exercitate de grup, se evaluează pe sine dupăstandardele personale, nu este excesiv de preocupată deexpectaţiile şi evaluările celorlalţi.*Control: sentiment de competenţă şi control personal asuprasarcinilor, creează oportunităţi pentru valorizarea nevoilorpersonale, face opţiuni conforme cu valorile proprii. 121
  2. 2. *Sens şi scop în viaţă : subiectul este direcţionat de scopuri dedurată medie şi lungă, de experienţa pozitivă a trecutului, debucuria prezentului şi relevanţa viitorului, de convingerea cămerită să te implici.Starea de bine nu este condiţionată de parcurgerea unui procespsihoterapeutic complex. Familia şi şcoala joacă un rol esenţialîn dezvoltarea şi menţinerea stării de bine. Din păcate, seconstată, arată Adriana Băban, că tocmai aceste instituţii suntcele care generează, de multe ori, condiţii ce submineazăîncrederea în sine, îngrădesc autonomia şi independenţa,şablonează individualităţile, nu stimulează spiritul decolaborare şi cooperare, induc percepţii ameninţătoare asupralumii şi vieţii etc. Focalizarea exclusivă a şcolii pe laturaintelectuală a elevilor şi pe performanţele lor şcolare, ignorândnevoile lor emoţionale şi sociale, sunt căi sigure de diminuare astării de bine şi de creştere a riscului pentru disfuncţii fizice şipsihice (op. cit., p. 18).Dezvoltare personală: cunoaştere de sine, cristalizarea imaginiide sine pozitive, creşterea responsabilităţii personale faţă desine/ceilalţi, creşterea capacităţii de decizie responsabilă,relaţionare interpersonală armonioasă, controlul stresului şipăstrarea echilibrului în situaţiile de eşec şi de succes, creşterearezistenţei la frustrare, autoevaluare realistă, autoanalizaerorilor, eşecurilor, asumarea riscurilor, stăpânirea situaţiilor deincertitudine, tehnici de învăţare eficiente, atitudini creative,opţiuni vocaţionale realiste, elaborarea unor soluţii alternative.Prevenţie: a dispoziţiei afective negative, a neîncrederii în sine,a comportamentelor de risc, a conflictelor interpersonale, adificultăţilor de învăţare, a dezadaptării sociale, a disfuncţiilorpsihosomatice, a situaţiilor de criză.După Adkin şi Cazda, consilierea trebuie să ofere asistenţă înformarea, dezvoltarea şi aplicarea următoarelor capacităţi :rezolvarea unor sarcini concrete ;rezolvarea unor crize existenţiale; 122
  3. 3. optimizarea relaţiilor interumane;învăţarea unor modele comportamentale precum: stabilirea unorscopuri în viaţă, ascultarea activă, conversaţia, autoafirmarea,concentrarea atenţiei, dezvoltarea capacităţilor intelectuale,relaxarea, opţiunea şcolară/profesională, rezolvarea de conflicte,dezvoltarea creativităţii, menţinerea sănătăţii, petrecereatimpului liber s.a.prin stategia propusă de autori:1.prezentarea motivelor care stau la baza comportamentuluicorect şi descrierea comportamentului dorit;2.modelarea/demonstrarea comportamentului (ce se aşteaptă dela subiect, cum se poate obţine);3.practicarea/exersarea comportamentului;4.aplicarea la viaţa cotidiană;5.autoevaluarea. Aşadar, activităţile de consiliere psihopedagogică serealizează predominant pe trei direcţii:Programe de informare şi prevenţie a tulburărilor emoţionale şide comportament;Intervenţie în criză, remediere;Programe de dezvoltare personală. În ceea ce priveşte strict obiectivele consilierii privindcariera, acestea pot fi structurate pe trei componente de bază:Autocunoaştere : interese, aspiraţii, potenţial.Dezvoltare vocaţională: dezvoltarea unei imagini de sinepozitive, a autoacceptării şi a sentimentelor de preţuirepersonală; formarea deprinderilor de a avea o atitudine pozitivă;dezvoltarea aptitudinilor sociale şi a abilităţilor interpersonale,de colaborare ; dezvoltarea capacităţii de a comunica şi de arezolva conflicte; dezvoltarea capacităţii de autodirijare şi derezolvare a problemelor proprii etc.Cunoaştere şi planificare a carierei: formarea capacităţii deanaliză a competenţelor dobândite prin învăţare, în vedereaorientării spre o anumită carieră; formarea abilităţilor de luare adeciziei privind alegerea şcolii, a profesiei şi asumarea 123
  4. 4. responsabilităţii faţă de integrarea profesională şi socială încondiţiile oferite de piaţa muncii; învăţarea unor tehnici deplanificare a propriei cariere, de concepere şi monitorizare aplanului de acţiune. În fapt, dezvoltarea identităţii vocaţionale şi pregătireatinerilor pentru carieră este unul din obiectivele principale aleîntregului proces de învăţământ. Stima de sine, luarea deciziilor,stabilirea scopurilor, planificarea viitorului, rezolvarea deprobleme, dezvoltarea deprinderilor de comunicare, dezvoltareacomportamentelor responsabile, reprezintă principalele temeabordate în cadrul procesului de consiliere vocaţională/orientarevocaţională. În viitorul apropiat, specialiştii în domeniu apreciază căactivitatea de orientare şcolară şi profesională va trebui să facăfaţă şi următoarelor categorii de provocări şi situaţii noi (Herr,1996, cf. M. Jigău, 2001, p. 93):globalizării pieţei forţei de muncă;creşterii surplusului de forţă de muncă;extinderii sistemului economiei de piaţă în majoritatea ţărilorlumii;creşterii importanţei cunoştinţelor, aptitudinilor de comunicare,de relaţionare;creşterii demografice, migraţiei sau mobilităţii transfrontaliere aforţei de muncă;punerii în aplicare de noi politici guvernamentale cu privire ladezvoltarea economică, şcolarizare şi formare profesională.Aceste aspecte vor produce modificări considerabile la nivelulaşteptărilor, structurilor şi deschiderilor care vor fi în sarcinaconsilierii şi orientării şcolare şi profesionale să leconfirme/rezolve/opereze.De exemplu, în prezent, rata medie a şomajului la nivel naţional,cât şi pe plan mondial, este ridicată şi are o tendinţă de creştere.În aceste condiţii, arată M. Jigău, pentru şomeri, priorităţile, dinunghiul consilierii şi orientării sunt următoarele: să li se ofereinformaţii pentru a face alegeri cu privire la carieră ; să li seasigure accesul liber la educaţie şi formare ; să fie eliminateobstacolele care le limitează sau împiedică accesul pe piaţa 124
  5. 5. forţei de muncă (datorită unor motive independente decaracteristicile lor personale) ; să fie trataţi cu respect şiînţelegere; să li se asigure egalitatea de şanse în viaţa şi pe piaţamuncii; să fie sprijiniţi în procesul de dezvoltare personală (op.cit. 2001, pp. 93-94).Aceste situaţii şi altele, de exemplu, accidentele de muncă, vorimpune şi luarea în considerare a reorientării şcolar-profesionale, vazută ca un proces de reechilibrare a relaţieiindivid-profesie, parţial afectată de progresul tehnologic, decompetenţa şi competiţia crescânde ale resurselor umane, demodificarea aspiraţiilor şi obiectivelor personale cu privire lacarieră, de alţi factori economici, politici sau conjuncturali denatură socială. Procesul stabilirii obiectivelor consilierii şi orientăriişcolare şi profesionale conduce, totodată, şi la conturareaprincipiilor care guvernează această activitate:Clientul este acceptat ca persoană unică, cu posibilităţile,interesele şi aspiraţiile sale.Clientul este responsabil pentru propriile decizii. Persoanele îşimanifestă unicitatea şi valoarea prin deciziile pe care le iau.Consilierea este în esenţă o relaţie permisivă, se bazează pemodul de a gândi împreună cu cel consiliat. Aceste principii au fost dezvoltate în capitolul II,Fundamente teoretice şi practice ale consilieriipsihopedagogice. 125
  6. 6. CAPITOLUL IVFACTORI IMPLICAŢI ÎN PROCESUL DE CONSILIERE ŞIORIENTARE ŞCOLARĂ ŞI PROFESIONALĂEficienţa activităţii de consiliere şi orientare şcolară şiprofesională depinde de existenţa unei strânse interacţiuni şipermanente colaborări între şcoală, familie, serviciispecializate, dar şi agenţi economici, mass-media, organizaţiiprofesionale etc.1. Şcoala Conceperea şcolii ca o instituţie socială cu multiplefuncţii, aptă să răspundă eficient nevoilor psihologice şisociale ale elevului, să asigure cadrul optim pentru starea sade bine, pentru diminuarea şi prevenirea tulburărilor deadaptare este vitală în societatea contemporană, mai ales încondiţiile în care se înregistrează o creştere alarmantă anumărului de eşecuri şi abandonuri şcolare, acomportamentelor delincvente, a tulburărilor emoţionale.Şcoala poate şi trebuie să facă mai mult în direcţiaprevenţiei şi soluţionării problemelor cu care se confruntă !Se pot identifica diferite niveluri de consiliere care se potdesfăşura în şcoală :Un prim nivel este cel al sfatului/sprijinului continuu pe careorice profesor îl acordă elevilor, prin însăşi exercitarea 126
  7. 7. profesiei didactice, care presupune o comunicare continuuă,directă.Problemele care constituie temeiul acestui tip deconsiliere/sfat sunt adesea cele legate strict de disciplina pecare profesorul o predă şi mai rar cuprind sfera vieţiipersonale a elevului. Pentru exercitarea acestui tip de relaţiese presupune că este suficientă pregătirea de specialitate şipsihopedagogică a profesorului.Un al doilea nivel îl constituie consilierea şcolară pe care opoate acorda orice cadru didactic care s-a formatsuplimentar – prin studii aprofundate sau cursuri deformare continuă şi practică – pentru asemenea activităţi.Obiectul acestui tip de consiliere îl constituie problemelepersonale/dificultăţile elevilor, atât cele provenite din viaţalor de şcolari cât şi cele din afara şcolii. Astfel, MinisterulEducaţiei propune prin noul Curriculum Naţional(1998/1999) introducerea disciplinei opţionale, Consiliere şiOrientare, pentru toate cele trei niveluri de şcolarizare:primar, gimnazial şi liceal. Noua disciplină vine înîntâmpinarea nevoilor fundamentale ale oricărui copil şiadolescent: cunoaşterea de sine şi respectul de sine,comunicare şi interrelaţionare pozitivă, deprinderea unortehnici de învăţare eficientă şi creativă, luarea de decizii şirezolvarea de probleme, stil de viaţă sanogen, dobândirea derepere în orientarea şcolară şi profesională, controlulstressului, planificarea timpului etc.În principiu, noua disciplină şcolară, prin temele pe care lepropune, prin modalităţile de abordare a acestora, răspundenevoilor personale ale elevilor, dar şi nevoilor comunităţii.Cu toate acestea, ne aflăm uneori în situaţia ca subdenumirea de Consiliere şi Orientare să se desfăşoare aceeaşioră de dirigenţie, cu întreaga clasă, după vechile tipare (obună parte din temele prevăzute se pot regăsi printre temeleorelor de dirigenţie). Ori, aşa cum afirma şi profesorul Gh.Tomşa (1999), acţiunile de consiliere nu trebuie confundate 127
  8. 8. cu lecţia sau cu alte forme de organizare a activităţiididactice, nu sunt şi nu pot fi tratate ca discipline de studiu.Consilierea nu se predă, ci se realizează sub forma unorşedinţe de lucru practice, în cadrul cărora se dezvoltă un tipspecial de relaţie, relaţia de consiliere.Cel de-al treilea nivel de consiliere din şcoală este celdesfăşurat de specialişti : psihologi, pedagogi, psihopedagogi,psihosociologi, fiind vorba de asistenţă psihopedagogicăcalificată acordată elevilor prin Centrele Judeţene şiCabinetele Interşcolare.În ceea ce priveşte procesul de orientare a carierei, se au învedere anumite categorii de competenţe pe care şcoalatrebuie să le dezvolte la un nivel performant şi care suntcerute de piaţa muncii. Un raport al DepartamentuluiMuncii din SUA (1991) precizează ce i se cere şcolii săasigure, să pregătească, să ofere tinerilor pentru ca aceştiasă dobândească competenţele necesare care să-i facă apţi săobţină performanţe în muncă:identificarea, organizarea, planificarea şi alocarea resurselor(de timp, financiare, materiale etc.);lucrul cu alţii;obţinerea şi utilizarea informaţiilor;lucrul cu o varietate de tehnologii.Dintr-o altă perspectivă, Lunch (1991) consideră a fiimportant, atât pentru tinerii, cât şi pentru adulţii caretrebuie să se adapteze mai bine locului de muncă sau vor să(re)intre pe piaţa muncii, următoarele categorii decompetenţe pe care şcoala trebuie să le vizeze:utilizarea calculatorului şi a noilor tehnologii ;rezolvarea de probleme, gândire critică, luare de decizii;managementul resurselor umane, materiale, de timp,financiare;economia muncii şi a locului de muncă : cunoaşterea şiînţelegerea relaţiilor de muncă, a profitului, a eticii muncii; 128
  9. 9. utilizarea noţiunilor, teoriilor şi fundamentelor matematicesau ale principalelor ştiinţe, cât şi a deprinderilor decomunicare în cadrul locului de muncă;planificarea personală şi a carierei : identificarea şiordonarea priorităţilor, utilizarea avantajelor oferite deeducaţie şi formarea continuă;relaţii interpersonale : valori şi atitudini pozitive faţă degrupul de lucru;manipularea datelor şi informaţiilor: găsirea, înţelegerea,utilizarea, păstrarea informaţiilor.Aşadar, şcoala trebuie să constituie mediul în care seformează persoane capabile să fie în armonie cu sine, cuceilalţi, cu lumea, persoane competente pentru viaţa privată,profesională şi publică.2. FamiliaPractica modernă a consilierii şi orientării nu poate lăsa înafara acţiunilor sale şi implicarea părinţilor, a familiei.Familia joacă un rol esenţial, alături de şcoală, îndezvoltarea şi menţinerea stării de bine, al acelui echilibrubio-psiho-social atât de necesar fiinţei umane. În majoritateasituaţiilor, familia reprezintă reperul major în conturareaopţiunii pentru o anumită carieră a copiilor. Părinţii suntpentru copii sursa primară şi cea mai puternică de învăţare,de sprijin afectiv şi securitate. Copilul îşi schiţează în familiejaloanele importante ale personalităţii sale şi se poate definipe sine prin valorile promovate de aceasta, normele socialeapreciate şi puse în practică, ţelurile ei etc.Familia poate fi sau deveni pentru copil un factor aldezvoltării personalităţii, un model de imitat, un refugiupermisiv sau un câmp de confruntări, o zonă adogmatismului agresiv, a inflexibilităţii şi autoritarismului(M. Jigău, 2001, p. 174). Nu de puţine ori, s-a constatat, dinnefericire, că familia generează condiţii ce subminează 129
  10. 10. încrederea în sine a copiilor, îngrădeşte autonomia şiindependenţa acestora, cenzurează bucuriile şi plăcerilecotidiene, induce percepţii ameninţătoare asupra lumii şivieţii, desfoliindu-le de orice element ludic şi hedonist.Astfel, un rol deosebit de important revine consilieriifamiliei. Aceasta debutează, de regulă, cu evidenţierea şiînţelegerea relaţiilor interpersonale dintre membri : poziţiaîn grup, liderul, tipuri de mesaje utilizate, coeziuneagrupului, modul de rezolvare a conflictelor interne etc.Scenariul clasic al derulării întâlnirilor de consilierefamilială presupune (op. cit., p. 175):expunerea problemei, situaţiei pentru care se caută o soluţiecare să fie acceptată de toate părţile;identificarea cauzelor, motivelor care au împiedicat, blocat,îngreunat rezolvarea problemei;schimb de păreri, comentarii, propuneri şi idei de rezolvare;conturarea unui plan de acţiune şi soluţionare a situaţiei.Întreaga dinamică a grupului familial este direcţionată, înfapt, spre un proces de învăţare, de dezvoltare şi optimizare.Un rol deosebit de important, chiar decisiv de multe ori, îljoacă familia în ceea ce priveşte decizia profesională atânărului. Caracteristicile specifice mediului familial, modulparticular de înţelegere şi rezonanţa lor pe plan intern,atitudinea părinţilor faţă de muncă (apreciere/depreciere)determină pattern-uri comportamentale diferite cu privirela carieră. Se obţin, astfel, alegeri orientate social, în careprestigiul, succesul, poziţia pe care o ocupă persoana încadrul comunităţii sunt de o maximă importanţă pentruechilibrul său interior, alegeri altruiste, în care motiveledeterminante sunt date de sprijinirea familiei, a categoriilordefavorizate (persoane cu handicap, bolnavi etc.), alegeriegoiste/autonome concentrate pe confort personal, câştigmaterial, muncă uşoară şi fără responsabilităţi, alegerireactive/frustrante: alegerea unui traseu profesional opusdorinţei celor cu care individul este în conflict, alegericonformiste: acceptarea soluţiilor găsite de adulţi şi pliereaaspiraţiilor în acest sens, alegeri hedonice/narcisiste, 130
  11. 11. motivate prin plăcerea în sine, risc, romantism, satisfacţie,viaţă uşoară.În genere, criteriile pe care părinţii le au în vedere înacţiunea de alegere a carierei copiilor se referă la: siguranţaşi viitorul profesiei pe piaţa forţei de muncă; duratastudiilor; costuri financiare ; avantaje materiale aşteptate;poziţia socială conferită de profesie; potenţiale riscuri înexercitarea profesiei.În fond, arată M. Jigău în lucrarea Consilierea carierei(2001), aceste criterii nu sunt altceva decât argumente denatură economică, afectivă, de conservare a unor tradiţii, deautoritate, de poziţie socială, de (supra) protecţie a copilului.În aceste condiţii, sporirea eficienţei intervenţiilor părinţilor,inevitabile, de altfel, în consilierea şi orientarea şcolară şiprofesională este posibilă prin:sprijinirea părinţilor pentru o cunoaştere obiectivă aresurselor personale ale copiilor lor – interese, aptitudini,trasături de caracter – prin intermediul unor metode şimijloace precum: observaţie sistematică prin care săurmărească modul în care învaţă copiii, atitudinea acestorafaţă de sarcinile şcolare, preocupările din timpul liber,atitudinea faţă de muncă; convorbiri cu copiii, cu profesoriide diferite specialităţi, cu dirigintele; analiza rezultateloractivităţii copilului : rezultate obţinute la diferite disciplineşcolare, Cercuri pe discipline, activităţi artistice, sportiveetc. ;atenuarea impactului unor prejudecăţi şi stereotipuri cuprivire la profesii şi lumea muncii ;convingerea că în procesul alegerii carierei copiilor, aceştiatrebuie să-şi exprime liber acordul şi adeziunea;furnizarea de informaţii cu privire la reţeaua şcolară şi piaţaforţei de muncă : date despre şcoli, locuri de muncă,dinamica dezvoltării socio-economice, profile ocupaţionale,tehnici de căutare a unui loc de muncă, posibilităţi deangajare etc.;încurajarea intereselor şcolar-profesionale ale copiilor. 131
  12. 12. 3. Servicii de consiliere şi orientare şcolară şi profesionalăActivitatea de consiliere şi orientare s-a desfăşurat înRomânia o bună perioadă de timp în cabinete şi laboratoare,cele mai multe fiind situate în centre universitare.În 1922, la Cluj, se înfiinţează Institutul de PsihologieExperimentală, Comparată şi Aplicată ; în 1925, la Bucureşti,se înfiinţează primul Laborator Psihotehnic în cadrulSocietăţii de Tramvaie. Iniţial, scopul acestora era mai bunaorganizare a muncii, distribuirea raţională a personalului peposturi de lucru corespunzătoare capacităţilor personale demuncă, recrutare de muncitori sau de tineri în vedereacalificării.Începând cu 1930, Ministerul Muncii şi diferite întreprinderide rezonanţă în economia ţării pun la punct instituţii cuatribuţii specifice în aria orientării profesionale : Oficii deOrientare Profesională şi Institute şi Laboratoare Psihotehnice.Aceste instituţii au fost active în perioada 1935-1950.Institutele Psihotehnice, precum şi cele 15 Oficii deOrientare Profesională, subordonate metodologic celor 3Institute Psihotehnice din Bucureşti, Cluj şi Iaşi, urmăreauobiective precum (Peteanu, 1971): informare profesională,studiul multidisciplinar al profesiilor, concretizat înelaborarea de Monografii profesionale, elaborarea şiadaptarea de instrumente şi metode psihologice de evaluare,examinarea psihomedicală a tinerilor care urmau sădebuteze în diferite filiere de formare profesională,reorientarea şcolar-profesională a celor care prezentaucontraindicaţii pentru exercitarea anumitor profesii,publicarea de studii şi cercetări ştiinţifice, formarea deprofesionişti în domeniul orientării.În ceea ce priveşte activitatea de consiliere şi orientaredesfăşurată în şcoli, aceasta a demarat relativ târziu,comparativ cu preocupările de orientare profesională aadulţilor. Abea după 1950 se înfiinţează Consiliul/Serviciulde Orientare Şcolară şi Profesională în cadrul MinisteruluiEducaţiei, Laboratoare experimentale de Orientare Şcolară 132
  13. 13. şi Profesională, secţii în cadrul Institutului de ŞtiinţePedagogice din Bucureşti şi filialele sale din Cluj şi Iaşi.Politica generală viza racordarea numărului de locuri dinplanul de şcolarizare cu numărul locurilor de muncă.Finalitatea activităţii de consiliere şi orientare o reprezentaformarea forţei de muncă calificată îngust.În 1978 se desfiinţează laboratoarele şcolare, odată cueclipsa psihologiei şi politizarea excesivă a ştiinţelor socio-umane. Câteva laboratoare şcolare continuă să funcţionezepână în anul 1986.În 1992, pe structura fostelor laboratoare de OSP seînfiinţează Centrele Judeţene de Asistenţă Psihopedagogică.Din 1992 şi până în prezent, aceste instuţii îşi desfăşoarăactivitatea în colaborare cu Casele Corpului Didactic şi subîndrumarea metodologică a Ministerului Educaţiei şiInstitutului de Ştiinte ale Educaţiei (reînfiinţat în 1990). Deasemenea, CJAPP colaborează cu instituţiile de învăţământde toate gradele (se impune o mai stransă colaborare cuînvăţământul superior !), cu Agenţiile de Ocupare şiFormare Profesională, cu Centrele Judeţene de MedicinăPreventivă sau cu alte instituţii cu atribuţii sau interese îndomeniul educaţiei.În mod practic, Centrele şi Cabinetele de AsistenţăPsihopedagogică abordează următoarele tipuri de activităţi :consiliere a elevilor, părinţilor, cadrelor didactice înprobleme legate de : cunoaşterea/autocunoaşterea elevilor,adaptarea elevilor la cerinţele şcolii, optimizarea relaţieipărinţi-copii, elevi-profesori, şcoală-familie,prevenirea/diminuarea stărilor de disconfort psihic,orientarea carierei elevilor etc.;examinarea elevilor din punct de vedere psihologic lasolicitările şcolii, părinţilor;organizarea şi realizarea programelor de orientare a cariereielevilor, inclusiv pentru copiii din mediul rural sau pentrucei aflaţi în alte situaţii ce induc un dezavantaj socio-economic şi cultural; 133
  14. 14. iniţierea psiho-pedagogică a părinţilor pentru o mai bunăcunoaştere a copiilor, în scopul optimizării relaţiilor cuaceştia;culegerea (împreună cu alte organisme specializate) de dateprivind dinamica profesiilor în plan teritorial şi utilizarealor în activitatea de consiliere şi orientare.Aşadar, în România, serviciile de consiliere şi orientare potfi oferite în : şcoli (Cabinete Şcolare/Interşcolare deAsistenţă Psihopedagogică), universităţi (Centre deInformare şi Mediere), la locul de muncă (Cabinetepsihologice), individual sau în grup.Concret, locurile în care se desfăşoară activităţi şi se oferăservicii de consiliere şi orientare şcolară şi profesionalăsunt :Centrele şi Cabinetele Inter/Şcolare de AsistenţăPsihopedagogicăCasele Corpului DidacticInspectoratele ŞcolareAgenţii de Ocupare şi Formare ProfesionalăComisiile Medicale de Orientare Şcolară şi ProfesionalăComisiile de Expertiză ComplexăCentre de consultanţă în afaceriMinistere (transporturi, armată)Mari întreprinderi industriale şi instituţii etc.Cine sunt beneficiarii acestor servicii ?elevi, studenţi, absolvenţi ;angajaţi ;şomeri ;profesori ;părinţi etc. 134
  15. 15. CAPITOLUL VETAPE ALE PROCESULUI DECONSILIERE ŞI ORIENTARE ŞCOLARĂ ŞIPROFESIONALĂÎncercând o abordare exhaustivă a procesului de consiliere şiorientare şcolară şi profesională, Gh. Tomşa (1999) propunemai multe direcţii de acţiune: cunoaşterea personalităţii elevilor,educarea acestora în vederea alegerii carierei, informarea şcolarăşi profesională, consilierea şi îndrumarea spre anumite studii şiprofesii.Dintre acestea, semnificative pentru activitatea desfăşurată deconsilierii şcolari sunt :cunoaşterea personalităţii elevului ;informarea şcolară şi profesională ;consilierea propriu-zisă.Aceste direcţii de acţiune sunt, de fapt, etape pe care trebuie săle parcurgă procesul de consiliere şi orientare desfăşurat încadrul Centrelor şi Cabinetelor Şcolare de AsistenţăPsihopedagogică.1. Cunoaşterea personalităţii elevuluiCunoaşterea personalităţii elevului reprezintă un proces complexşi de durată, o condiţie fundamentală a organizării şi desfăşurăriieficiente a procesului de educaţie, în general, dar şi ocomponentă esenţială a procesului de consiliere şi orientare înşcoală.O serie de date precum: nivelul de cunoştinţe şi capacitateaintelectuală a elevilor, interesele şi aptitudinile acestora, 135
  16. 16. posibilităţile de dezvoltare într-un anumit domeniu de activitate,preferinţele, aspiraţiile, dorinţele profesionale, atitudinea faţă deînvăţare, faţă de muncă, faţă de societate, reprezintă repereimportante în acţiunea de cunoaştere a personalităţii elevului,acţiune la care participă nu doar psihologul şcolar, profesorul-consilier, ci toate cadrele didactice ale unei şcoli.Metodele curente de investigare a individualităţii utilizate înconsilierea şi orientarea şcolară şi profesională sunt:observaţia ;convorbirea ;chestionarul ;testul psihologic ;evaluarea produselor activităţii ;metoda aprecierii obiective a personalităţii ;fişa de caracterizare psihopedagogică ;tehnici sociometrice.1.1. Observaţia – metodă fundamentală de cunoaştere apersonalităţii; constă în surprinderea manifestărilor tipice,constante, definitorii ale comportamentului unui subiect îndiferite medii, în cursul desfăşurării anumitor activităţi(exemplu : modul de lucru, perseverenţa, îndemânarea, interesul,iniţiativa, conştiinciozitatea etc.).Ca metodă de cunoaştere, observaţia trebuie să respecte anumitecondiţii :Datele observate să fie consemnate imediat într-o fişă deobservaţie curentă (grilă de observaţie). Data Faptele Interpretar Măsuri de Observaţ observat e remediere a ii e situaţiilor necorespunzătoa re 136
  17. 17. Fişă de observaţie elaborată de prof. S. Cristea(Rev. de pedagogie, nr.2/1991) Mediul de Prezentarea Interpretarea Măsuri observaţie: faptei şi a psihopedagogică şi clasă, şcoală, sursei de a faptei observate rezultat familie, informare e în societate timpInformaţiile culese să fie interpretate pe baza unor criterii binedelimitate.Să surprindă situaţii cât mai variate, prin repetarea acţiunilor deobservare.Să utilizeze tehnici suplimentare de înregistrare, astfel încât,datele obţinute să fie cât mai obiective şi conforme cu realitatea.1.2. Convorbirea – metodă de culegere a unor informaţii printehnici operaţionale de tipul “întrebare-răspuns’’; oferăposibilitatea de cunoaştere a atitudinilor, opiniilor, motivelor,intereselor, aspiraţiilor, cunoştinţelor în diferite domenii,sentimentelor, convingerilor subiectului.Eficienţa acestei metode depinde de respectarea anumitor reguli:discuţia să aibă un caracter natural şi să abordeze în mod treptatproblema în cauză;rezultatele obţinute vor fi notate în caietul de observaţii şiconfruntate cu datele furnizate de alte metode de cunoaştere apersonalităţii.convorbirea să se desfăşoare într-o atmosferă de încredere şiîntr-o ambianţă naturală, obişnuită;convorbirea trebuie organizată şi desfăşurată în conformitate cuanumite scopuri dinainte stabilite.Utilizarea convorbirii de către consilier poate fi deosebit deeficientă, întrucât ea are la bază contactul viu şi permanent cusubiectul. De altfel, convorbirea este suportul consilieriipsihologice propriu-zise. 137
  18. 18. 1.3. Chestionarul – este un instrument prin care consilierulpoate obţine o serie de date privind aspiraţiile, preferinţele,interesele, opiniile, atitudinile, motivaţia, trăsăturile depersonalitate ale subiectului consiliat.Chestionarul cuprinde în structura sa o serie de întrebări. Modulde formulare şi organizare a întrebărilor – claritate, concizie,succesiune logică, adecvarea la specificul problemei şi laparticularităţile populaţiei investigate etc. – constituie o condiţiea valorii eficienţei acestei metode (Chircev şi Salade, 1976, p.34).În literatura de specialitate găsim diverse încercări de clasificarea chestionarelor. Mai semnificativă este cea realizată după formaîntrebărilor :chestionare cu întrebări închise, în cazul cărora subiectul trebuiesă aleagă între 2 sau 3 răspunsuri de tipul: Da /Nu ; Întotdeauna/Uneori/Niciodată;chestionare cu întrebări precodificate multiplu, în cazul cărorasubiectul trebuie să aleagă un răspuns dintr-o serie de răspunsurigata elaborate;chestionare cu întrebări deschise, care oferă posibilitateasubiectului de a răspunde într-o manieră personală;chestionare cu întrebări mixte, în cadrul cărora alterneazăîntrebările închise cu cele deschise.Există, de asemenea, chestionare standardizate (de personalitate,de interese, de atitudini etc.) utilizate, de regulă, ca metode dediagnoză psihologică.1.4. Testul psihologic – probă standardizată ; constă înrezolvarea unor sarcini – identice pentru toţi subiecţii – măsuratecu etaloane precise şi raportarea rezultatelor la caracteristicilepopulaţiei de apartenenţă a subiecţilor evaluaţi.Testul este un instrument precis şi rapid pentru apreciereacapacităţilor individuale. Este vorba, după cum afirma A.Anastasi, despre o măsură obiectivă şi standardizată a unuieşantion de comportamente. În mai multe ţări europene, tendinţaactuală este de îndepărtare treptată de utilizarea bateriilor de 138
  19. 19. teste specifice consilierii şi de fundamentare a deciziilor deconsiliere şi orientare exclusiv pe baza acestora.În general, testele psihologice nu trebuie utilizate în exces şi întoate situaţiile, ci doar în următoarele categorii de împrejurări(cf. M. Jigău, 2001, p. 157):când există un decalaj evident între aspiraţiile profesionale şiresursele intelectuale, de educaţie şi formare ale clientului;când există dificultăţi de comunicare sau clientul este nehotarâtcu privire la viitorul său profesional ;când opţiunea clientului vizează o profesie care cere aptitudinispeciale etc.Testele rămân totuşi instrumente psihologice de evaluare ce nupot fi ignorate, mai ales în situaţiile în care este necesarămăsurarea aptitudinilor intelectuale, a principalelor trăsături depersonalitate, a potenţialului creativ sau a altor aspectecomportamentale sau de temperament.Fără a le considera tehnici exclusive de investigare apersonalităţii, testele prezintă o serie de avantaje pentruprocesul de consiliere şi orientare şcolară şi profesională :Testele uşurează selecţia, înlocuind sau completând criteriiletradiţionale. Această selecţie, bazată atât pe achiziţiile dobânditecât şi pe posibilităţile intelectuale, atât pe valoarea globală cât şipe capacităţile speciale ale indivizilor, va permite alegereaprofilurilor şcolare cât şi a ocupaţiilor care convin fiecăruia.Cu ajutorul testelor se investighează rata progresului şcolarindividual într-o anumită perioadă ; subiecţii indecisi suntsprijiniţi în a-şi alege o rută şcolară şi profesională adecvată.Testele stimulează procesul de autocunoaştere, autoevaluare.Categoriile de teste specifice consilierii şi orientării şcolare şiprofesionale sunt următoarele:de măsurare a aptitudinilor intelectuale – teste de inteligenţă,care vizează factori precum: înţelegerea verbală, memoria,raţionamentul, calculul numeric etc.;de investigare a trăsăturilor de personalitate;de sondare a intereselor profesionale;de măsurare a creativităţii; 139
  20. 20. de măsurare a aptitudinilor senzoriale (acuitate vizuală, auditivă,praguri senzoriale);de măsurare a aptitudinilor psihomotrice (coordonare motorie,orientare spaţială, viteză de reacţie, dexteritate);de măsurare a aptitudinilor tehnice (raţionament tehnic,aptitudini manipulatorii) ;de măsurare a cunoştinţelor (generale sau în anumite domeniiprofesionale) ;de evaluare a aptitudinilor practice de lucru şi rezolvare aanumitor situaţii.Aplicarea şi interpretarea testelor necesită din parteaconsilierului o pregătire specială în domeniul psihodiagnozei. Înacest scop, el trebuie să ţină seama de câteva repere:să aleagă testul potrivit situaţiei investigate ;să ţină cont de limitele şi condiţiile speciale de utilizareprezentate de autor în manualul testului;să creeze un cadru adecvat unei examinări psihologice;să păstreze o atitudine neutră pe parcursul întregii perioade deexaminare;să coroboreze rezultatele obţinute cu alte informaţii despresubiect: istoria personală, date despre familie, rezultate şcolare,aspiraţii etc.;să corecteze permanent valoarea diagnostică şi prognostică aacestor instrumente psihologice de evaluare, urmărindconfirmarea sau nu a predicţiilor lor;scorurile la teste, oricât de slabe ar fi, nu trebuie prezentate înmod negativ ; consilierul va prezenta subiectului disponibilităţilede care dispune pentru anumite domenii de activitate şcolară sauprofesională; fiecare calitate sau aptitudine trebuie relevată şiobiectivată, evitându-se demoralizarea subiectului.1.5. Evaluarea produselor activităţii – metodă de obţinereindirectă de date despre subiect prin analiza produseloractivităţilor desfăşurate de către acesta : lucrări de control,referate, eseuri, creaţii tehnice, artistice etc. Ele ne pot furnizainformaţii despre capacitatea de concentrare, capacitatea deînţelegere, capacitatea de elaborare mintală, volumul şi precizia 140
  21. 21. cunoştinţelor, capacitatea de aplicare a acestora în practică,aptitudinile generale şi speciale, bogăţia imaginaţiei,creativitatea, trăsături caracteriale şi temperamentale, stilul demuncă etc.Drept criterii de analiză a produselor activităţii subiectului seconsideră a fi: originalitatea, expresivitatea, aplicabilitatea etc.O importanţă deosebită o prezintă analiza produselor realizatede subiect în mod spontan, în timpul său liber. Ele ne dezvăluiecu o fidelitate sporită orientarea motivaţională şi interesele,arată Chircev şi Salade (1976, p. 47).1.6. Metoda aprecierii obiective a personalităţii a fostelaborată de psihologul român Gh. Zapan (1957), pe baza unorcercetări experimentale desfăşurate iniţial între anii 1931-1933.Ea se aplică, de regulă, pe o clasă de elevi, pe o grupă destudenţi sau adulţi care lucrează împreună, se cunosc între ei şiau condiţii care le dau posibilitatea să se observe şi să secunoască din ce în ce mai bine.Obiectivul principal este acela de a surprinde gradul deintercunoaştere dintre membrii unui microgrup şi de a educaabilitatea de intercunoaştere obiectivă a acestora.Procedeul experimentat de autor este următorul : se oferăelevilor o anumită probă, spre exemplu, una constând din maimulte probleme de matematică, pe care aceştia trebuie să lerezolve. După ce elevii rezolvă proba, li se cere să noteze, înordine ierarhică, primii 30% dintre colegii care consideră că vorlua notele cele mai bune şi ultimii 30% care consideră că vor luanotele cele mai slabe. Fiecare elev se va aprecia şi pe sine, fieîntre primii 30%, fie între ultimii 30%, sau se va lăsa nescris,adică va figura printre cei de valoare medie.De asemenea, profesorul, înainte de a corecta lucrările, vaaprecia pe primii 30% şi pe ultimii 30% din elevii clasei laproba respectivă. În acest fel, profesorul are posibilitatea de a-şiperfecţiona deprinderea de a cunoaşte şi aprecia obiectiv elevii.Analog, consilierul şcolar poate utiliza această metodă, luânddrept criteriu de referinţă diverse aptitudini şi trăsături depersonalitate ale subiecţilor investigaţi. 141
  22. 22. Aplicarea curentă a metodei aprecierii obiective a personalităţiiîn practica consilierii şi orientării elevilor prezintă câtevaavantaje:permite o diagnoză rapidă a unor capacităţi intelectuale sautrăsături caracteriale;educarea capacităţii de apreciere şi autoapreciere obiectivă laelevi;dezvoltarea la elevi a responsabilităţii propriilor aprecieri şidecizii.1.7. Fişa de caracterizare psihopedagogică – mijloc pentruconsemnarea, sistematizarea, prezentarea şi organizarea datelorsemnificative din diferite planuri ale personalităţii sau alemediului de provenienţă/şcolar, obţinute prin metode şi tehnicispecifice, în scopul cunoaşterii subiectului investigat.Model de fişă psihopedagogică:Numele şi prenumele elevului……………………….Data şi locul naşterii :…………………………………………………Domiciliul părinţilor……………………………………Elev în clasa……..secţia……………………….Şcoala…Date medicale :Antecedente:……………………………………………Dezvoltarea fizică :……………………………………………………Deficienţe, handicapuri :……………………………………………Date familiale:Componenţa şi caracteristicile familiei:…………………………………………….Ocupaţia părinţilor :………………………………………………Condiţii de pregătire :.………………………………… 142
  23. 23. Regimul educativ :…………………………………………………Climatul socio-afectiv din familia elevului :……………………………………….………... …………………………………………………………...Date şcolare :Nivelul reuşitei şcolare :…………………………………Obiecte de învăţământ cu rezultate deosebite :………..…………………………………………………………Obiecte cu rezultate mai puţin satisfăcătoare :……………………………………………………………………Motivarea randamentului şcolar :……………………………………………………Integrarea socială :În şcoală …………………………………………………În familie :………………………………………………În grupul de prieteni : …………………………………..……………………………………………………….Domenii de activitate preferată :……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….Aspiraţii :……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….Dominantele personalităţii :Nivel intelectual :……………………………………….Aptitudini :…………………………………………………………………………………………………………. 143
  24. 24. Interese :……………………………………………………………………………………………………………..………………………………………………………….…………………………………………………………..Trăsături de temperament : ……………………………………………………………………………………….…………………………………………………………..…………………………………………………………..Trăsături de personalitate : ……………………………………………………………………………………….……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………Concluzii :Aprecieri de ansamblu : …………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………Asistenţă psihopedagogică necesară : ……………………………………………………………………………..Contraindicaţii şcolare sau profesionale : ………………………………………………………………………….………………………………………………………….Indicaţii şcolare sau profesionale ……………………..……………………………………………………………………………………………………………………1.8. Tehnici sociometrice : modalităţi de evidenţiere adinamicii grupului, a sistemului de relaţii interpersonale îndiferite colectivităţi. 144
  25. 25. În cadrul tehnicilor sociometrice sunt incluse: testul sociometric,matricea sociometrică sau sociomatricea, indicii sociometrici,sociograma (individuală şi colectivă) etc.Testul sociometric se prezintă sub forma unor întrebări (itemi)despre preferinţele, respingerile, atitudinea neutră a membrilorunui grup (spre exemplu, clasa de elevi), unii faţă de alţii.Matricea sociometrică sau sociomatricea este o tehnică deprelucrare a datelor obţinute prin testul sociometric. Se prezintăsub forma unui tabel cu dublă intrare, în care sunt introduşi, cuiniţiale şi în ordine alfabetică, atât pe orizontală cât şi peverticală, subiecţii testaţi. În dreptul fiecărui subiect (peorizontală) se notează cu semne (+, - sau culori diferite)alegerile şi respingerile. Pe baza acestor date empirice se potcalcula apoi o serie de indici sociometrici, cum ar fi: poziţiasociometrică a fiecărui subiect, statutul sociometric, coeziuneagrupului etc.Sociograma, introdusă de J.L. Moreno, este reprezentareagrafică a relaţiilor interpersonale.Informaţiile obţinute prin tehnicile sociometrice sunt deosebit deutile consilierului şcolar, în încercarea lui de a orienta pozitivrelaţiile interpersonale din cadrul claselor de elevi. Acestetehnici pot furniza, totodată, şi date importante cu privire lapoziţia ocupată de elevi în cadrul microgrupului şcolar datorităprezenţei sau absenţei anumitor capacităţi sau trăsături depersonalitate, datorită motivaţiei care stă la baza alegerilor şirespingerilor exprimate, precum şi datorită gradului deintercunoaştere al elevilor (Gh. Tomsa, 1999, p. 215).Informarea şcolară şi profesionalăPentru a ajunge la efectuarea unor opţiuni şcolare şi profesionalerealiste este absolut necesară informarea elevilor cu privire latipurile şi profilurile de studii pe care le pot urma, laposibilităţile şi formele de calificare profesională, la lumeaprofesiilor şi dinamica ei specifică, la perspectivele dezvoltăriisocial-economice şi oferta socială de muncă în diferite sectoarede activitate. 145
  26. 26. În practica propriu-zisă a consilierii şi orientării, informareaelevilor asupra tipurilor de şcoli şi a profilurilor de studii,precum şi asupra profesiilor şi cerinţelor vieţii sociale secaracterizează printr-o succesiune gradată de acţiuni, carepornesc de la o informare cu caracter general spre unaaprofundată şi specializată (cf. I. Holban, 1973, p. 49).În urma diverselor contacte cu surse de informare şi în urmadiscuţiilor purtate cu consilierul şcolar, elevul se va decideasupra unui domeniu de activitate sau chiar a unei profesii.Alegerea trebuie să-i aparţină în totalitate, consilierul doarasistându-l în evaluarea propriilor decizii. Rolul consilieruluieste de a-l învăţa pe elev cum să obţină informaţii utile, cum săle utilizeze eficient, să le coreleze şi să le raporteze laposibilităţile sale. Elevul trebuie să ştie că alegerea sa nu trebuiesă fie definitivă, în sensul că se poate reveni asupra ei.G. Collins (1988) redă sintetic procesul de luare a decizieiprofesionale:Alcătuirea unei liste cu : interese, abilităţi, domenii deexperienţă, scopuri în viaţă, obiective profesionale, profesiuneavisată;Culegerea de informaţii despre un număr de profesiuni şiposibilităţile lor;Alcătuirea unei liste evaluative a unui număr de profesiuni(alternative) şi posibilităţile lor (aspecte pozitive şi negative);Decizia de a urma o alternativă;Mişcarea în direcţia aleasă;Evaluarea deciziei.Consilierea propriu-zisăDivizarea procesului de consiliere şi orientare în componentestructurale sau direcţii principale de acţiune (cunoaşterea,informarea şi consilierea/îndrumarea) este convenţională. Înpractica consilierii şi orientării aceste componente seîntrepătrund şi se intercondiţionează, iar consilierea sauîndrumarea se constituie ca un corolar, ca o rezultantă aîntregului proces. 146
  27. 27. 3.1. Consilierea individuală se defineşte prin relaţia consilier-client, în cadrul căreia consilierul asistă clientul în rezolvareaproblemelor mentale, emoţionale sau socio/profesionale.Programul de consiliere individuală se desfăşoară în sesiuni(şedinţe) terapeutice care conferă clientului maximăconfidenţialitate, ceea ce permite explorarea ideilor,sentimentelor sau atitudinilor problematice.Patsula (1985) şi Conger (1988) consideră că paşii procesuluide consiliere individuală sunt:Precizarea scopului interviului/întrevederii/şedinţelor deconsiliere;Iniţierea unei relaţii de colaborare şi respect mutual;Asigurarea implicării clientului pentru obţinerea unor rezultateviabile la care să adere şi să se simtă coparticipant;Asistarea clientului în analiza şi clarificarea problemelor sale;Asistarea clientului în evaluarea problemelor, obstacolelor,barierelor şi constrângerilor – obiective sau subiective – pe careacesta le resimte, a importanţei şi influenţei acestora (prinanaliză, raţionalizare etc.);Sprijinirea clientului în (auto)evaluarea şi interpretarearezultatelor şi analiza compatibilităţii acestora cu obiectivelepersonale cu privire la carieră, viaţa personală etc.Transformarea concluziilor în paşi ai unui plan realist deacţiune.Gysbers (1992) propune două etape de bază în derulareaprocesului de consiliere individuală:Identificarea scopurilor clientului, clarificarea problemelor:identificarea iniţială a problemelor şi scopurilor clientului;ascultarea părerilor, gândurilor, sentimentelor şi raţionamentelorclientului;stabilirea naturii relaţiei consilier-client şi precizarearesponsabilităţilor părţilor;culegerea de informaţii despre client, prin utilizareainstrumentelor şi tehnicilor de evaluare.Rezolvarea problemelor şi atingerea obiectivelor fixate declient: 147
  28. 28. asistarea clientului în îndeplinirea ţelurilor sale cu luarea înconsiderare a tuturor datelor obţinute despre acesta;dezvoltarea în comun a unui plan realist de acţiune;evaluarea rezultatelor şi încheierea relaţiei cu clientul, dacăscopurile acestuia au fost atinse.Janis şi Mann propun un model al consilierii şi orientării învederea alegerii profesiei care să urmeze următoarele secvenţe(cf. M. Jigău, 2001, p. 206):inventarierea posibilelor alternative ale opţiunilor clientului;identificarea obiectivelor personale de atins şi a valorilorimplicate în alegeri;autoevaluarea personală, inventarierea sinelui, a aptitudinilor şiachiziţiilor în planul educaţiei şi formării profesionale;evaluarea riscurilor, a costurilor sau consecinţelor negative şipozitive cu probabilitate maximă de a se produce;căutarea de informaţii suplimentare care să faciliteze opţiunea,cu asumarea de riscuri şi/sau compromisuri minime;reanalizarea consecinţelor opţiunii şi eliminarea secvenţială aacelor căi profesionale indezirabile sau de neatins încircumstanţele date;luarea deciziei şi punerea în practică a alegerii făcute.Majoritatea specialiştilor în domeniu arată că cel mai dificil derealizat este primul contact dintre cel care solicită consilierea şiconsilier (cf. Adriana Rotaru, 2002, pp. 50-53).Prima şedinţă trebuie să se desfăşoare într-un loc specialales (cabinetul de consiliere); încăperea trebuie să asigureintimitate şi securitate ; consilierul şi clientul trebuie să aibă opoziţie care să le permită contactul vizual direct (de preferat caîntre cei doi să nu existe mobilier-barieră, fiind recomandatamplasamentul în colţul unei mese sau în fotolii faţă în faţă);punctualitatea trebuie impusă ca o primă regulă.Conversaţia introductivă (spargerea gheţii) se poate realiza prinabordarea unor subiecte mărunte, aparent fără legătură cuproblema concretă. Consilierul poate începe prin a povesti oîntâmplare recentă, o experienţă personală pentru a da impresiacelui consiliat că toată lumea poate să aibă diferite probleme şi 148
  29. 29. că el, clientul, nu este singurul care întâmpină dificultăţi. Deasemenea, comportamentul nonverbal al consilierului trebuie săîncurajeze exprimarea celui consiliat: un zâmbet, o privireblândă, o strângere de mână etc.Consilierul trebuie să precizeze, încă de la început, caracterulconfidenţial al întâlnirii, să îşi delimiteze competenţele (asistareşi sprijin) şi să se asigure de colaborarea clientului.În cazul în care conversaţia debutează dificil se pot adresaîntrebări-invitaţii, de genul: Poţi să-mi spui ce te preocupă ? ;Crezi că am putea aborda împreună problema ta ? ; Eu teascult… etc. Informaţiile parvenite vor fi consemnate imediatsau înregistrate (reportofon, cameră video etc.), cu acordulprealabil al celui consiliat, reconfirmând caracterul strictconfidenţial.Aşadar, prima şedinţă de consiliere are ca obiectiv principalstabilirea relaţiei de consiliere şi identificarea problemei.Durata eficientă a unei şedinţe de consiliere este între 40-60minute.Încheierea şedinţei este un alt moment dificil. Esterecomandabil ca limita de timp să fie stabilită la începutulîntrevederii. Sublinierea încheierii şedinţei se poate face fieprintr-o propoziţie directă, Timpul nostru s-a terminat !, fie prinrezumarea celor discutate. Se stabileşte următoarea întâlnire, decomun acord (Crezi că ne mai putem vedea ?) ; nu se admiteimpunerea ei de către consilier.Obiectivul imediat al următoarei şedinţe de consiliere trebuieconsiderat a fi identificarea problemei şi a soluţiilor acesteia.În identificarea problemei trebuie să se aibă în vedere faptul căorice relatare are un conţinut cognitiv, făcând referire laevenimente, persoane, lucruri, dar şi un conţinut afectiv,exprimat verbal/nonverbal. Acest conţinut afectiv este cel caregenerează, de fapt, dificultăţile de identificare a problemei.Pentru clarificări se folosesc parafrazările, rezumările, întrebăricât mai variate.Un model de fişă a şedinţelor de consiliere poate aveaurmătoarea structură:conversaţia introductivă; 149
  30. 30. elaborarea schiţei cazului:formularea problemei, stabilirea cauzelor posibile, a factorilordeterminanţi ;întocmirea unei scurte caracterizări/descrieri a problemei/cazuluipe baza informaţiilor obţinute ;realizarea unui plan de intervenţie sau a unui contract scris – cese realizează împreună, ce face clientul, cum se va evaluaperiodic evoluţia situatiei etc.punerea în aplicare a planului – rezolvarea problemei cuajutorul unor tehnici specifice de intervenţie pentru careconsilierul optează, în funcţie de caracteristicile clientului.Încheierea/terminarea şedinţelor de consiliere este, de asemenea,un moment delicat ; se cere mult tact, înţelegere şi abilitate dinpartea consilierului. Această etapă este necesar să se desfăşoaredin următoarele motive (M. Jigău, 2001, p. 210):au fost atinse obiectivele propuse;clientul nu colaborează sau nu se mai prezintă la şedinţe;clientul nu trece la acţiune;lipsa de profunzime sau de semnificaţie a şedinţelor, datorităconfuziei, nehotărârii sau sub-motivării clientului pentrurezolvarea situaţiei cu privire la carieră.Uneori, încheierea şedinţelor de consiliere aparţine clientului. Înaceste situaţii, motivele pot fi:credinţa clientului că şi-a atins scopurile;teama clientului că ar putea fi descoperite, în procesulconsilierii, anumite aspecte sau puncte slabe ale vieţii sale pecare doreşte să le ascundă;eşecul consilierului de a răspunde aşteptărilor clientului;lipsa de implicare a clientului şi renunţarea voluntară laconsiliere.Sub anumite faţete, consilierea individuală se aseamană cupsihoterapia, arată M. Jigău (op. cit., p. 214), sub alte aspecte,activităţile cu scop terapeutic sunt total absente. Procesul deconsiliere este şi prilej de învăţare, de transfer de experienţă dela un mentor la un discipol, este procesul dezvoltării individualesub aspectele utile sieşi, dar şi societăţii. 150
  31. 31. Din această perspectivă, obiectivele principale ale consilieriiindividuale sunt (op. cit., pp. 214-216):modificarea comportamentelor indezirabile: identificareacomportamentelor tipice ale persoanei, evaluarea eficienţei şiimpactului acestor comportamente în situaţii concrete de viaţă,schimbarea comportamentelor (se propun altele, în acord cudorinţele clientului, considerate, în comun, dezirabile şiaducătoare de succes, începand cu modul de a saluta, zâmbi,mulţumi, solicita etc.);stimularea capacităţii de a acţiona raţional (Ellis, 1972)presupune parcurgerea câtorva paşi:analiza acelor experienţe trăite care sunt sau au fost sursa unorsuferinţe, decepţii, regrete, frustrări, stări de anxietate;evidenţierea imaginii sau credinţei (iraţionale, nejustificate) pecare o are persoana despre cauzele acestor trăiri cu efectenegative în plan emoţional;punerea în lumină a consecinţelor acestor situaţii de disconfortpersonal, a dificultăţilor de relaţionare normală cu alţii;demolarea imaginii sau credinţei pe care persoana o apără cuargumente logice, raţional-emoţionale;negocierea unui mod nou de a acţiona în situaţii similare celorcare au declanşat starea respectivă.stimularea capacităţii de a acţiona în consens cu realitatea(Glasser, 1965);centrarea actului consilierii pe problema clientului (Rogers,1966).Cât priveşte metodele şi tehnicile specifice consilieriiindividuale acestea au fost prezentate cu prilejul abordăriiprincipalelor orientări teoretice în consilierea psihopedagogică.Sarcina consilierului este aceea de a selecta cât mai riguros şi înconcordanţă cu personalitatea clientului, vârsta, educaţia şinivelul de cultură al acestuia, metodele şi tehnicile cele maipotrivite pentru soluţionarea problemelor cu care clientul se 151
  32. 32. confruntă. În acest sens nu există un reţetar specific, decât uneleindicaţii în legatură cu rolul fiecărei metode şi tehnici în parte.Consilierea individuală apare ca o formă particulară de învăţare,cu scop adaptativ la realitatea socială, culturală, profesională.Rolul cel mai important al consilierii individuale este acela de aajuta la cristalizarea unei imagini de sine pozitive şi reale,puternice şi generatoare de energie şi resurse pentru acţiune,care să confere prestigiu, o reală mândrie de sine, satisfacţie şisucces social prin performanţele obţinute.4.2. Consilierea de grup este dată de procesul de relaţionare aconsilierului cu un grup ai cărui membri au o problemă comună.Scopul general pentru care se derulează consilierea în grup esteacela de a facilita şi întări învăţarea, a practica şi exersa acelecomportamente sociale dezirabile, favorabile dezvoltăriipersonalităţii, inserţiei socio-profesionale reuşite, planificării şipunerii în practică a unui proiect cu privire la carieră etc.Prin prezentarea propriilor experienţe (pozitive şi negative),grupul conduce la cristalizarea unui sentiment de comunitate,având la bază nevoia de afiliere, apartenenţă, se clarifică dorinţe,nevoi şi opţiuni, iar autorealizarea pozitivă a fiecărui membrueste raportată la dinamica grupului. Se creează, astfel, un mediucare dezvoltă participanţilor capacitatea de a obţine informaţii şiabilităţi, de a-şi forma atitudini constructive. În interiorulgrupului, subiecţii învaţă că nu sunt singurii care întâmpinădificultăţi, care au griji şi temeri.Aşadar, obiectivele consilierii de grup sunt considerate a fiurmătoarele:sprijinirea fiecărui membru al grupului în dezvoltarea proprieiindividualităţi;asistarea în procesul de autocunoaştere;dezvoltarea unei imagini de sine pozitive;dezvoltarea abilităţilor sociale de interacţiune cu ceilalţi şi deadaptare la sarcinile din aria socială; 152
  33. 33. formarea abilităţilor de rezolvare a problemelor şi de luare adeciziilor, transferarea acestor abilităţi în mediul social cotidian;dezvoltarea sensibilităţii pentru nevoile celorlalţi şi a abilităţilorempatice;sprijinirea fiecărui membru în formularea de scopuri specifice,observabile şi măsurabile.Grupurile constituite în vederea derulării activităţii de consiliereşi orientare fac parte din categoria celor care au un scop şi odurată anterior precizate. Mărimea grupului poate varia de la 5-6persoane până la maxim 20, astfel încât să permită interacţiunioptime între participanţi. Este de dorit ca mărimea grupului săfie păstrată pe toată durata programului. Un grup deschis, deşimai flexibil, este mai greu de asistat de către consilier ; apar noipatternuri de comportament, probabil şi noi atitudini, iarechilibrul grupului este greu de menţinut. Grupurile închise, petermen scurt, cu scopuri precise, sunt, în general, mai eficienteîn programele de consiliere şcolară.Cât despre locul de desfăşurare a şedinţelor de consiliere, estebine să existe o sală special amenajată în acest scop, ferită dezgomote şi cu dotările necesare.În ceea ce priveşte etapele pe care consilierea de grup leparcurge în procesul de rezolvare a problemelor cu care membriigrupului se confruntă, acestea sunt următoarele:Stadiul iniţialÎn primele întâlniri/şedinţe de consiliere de grup se urmăreşterealizarea unei cât mai bune cunoaşteri interpersonale întremembrii grupului si între aceştia şi consilier. În acest scop, serecomandă exerciţiile de auto/prezentare. Acestea se potdesfăşura prin prezentare individuală – fiecare îşi spune numele,însoţit de o scurtă autocaracterizare (preferinţe, aspiraţii,interese, trăsături de personalitate etc.) - , prezentare în perechi –participanţii sunt grupaţi 2 câte 2 şi se prezintă unul celuilalt,după care fiecare din ei îl prezintă pe partenerul său grupuluietc. De asemenea, tot în prima şedinţă de consiliere de grup, se 153
  34. 34. vor stabili, de comun acord, regulile după care va funcţionagrupul (exemplu : punctualitatea, respectul reciproc, respectareavarietăţii opiniilor etc.).Consilierul are obligaţia ca, la începutul fiecărei şedinţe deconsiliere să prezinte tema şi obiectivele urmărite. Temele puseîn discuţie pot fi propuse de consilier şi oferite grupului sau potfi propuse de membrii grupului (exemplu : comunicarea,succesul personal, stilul de învăţare, timpul liber, carierapersonală, viaţa sexuală, prevenţia consumului de droguri etc.).Discuţiile vor fi abordate într-o manieră empatică, consilierulîncercând să comunice cu grupul fără a lasa impresia că esteatotştiutor şi, mai ales, evitând tendinţa de a domina grupul depe poziţia de adult. Este foarte important şi contactul vizual întreparticipanţi (dispoziţia în cerc/semicerc se consideră a fi cea maipropice) ; se recomandă folosirea unor exerciţii de relaxare,precum şi crearea unei ambianţe adecvate temei alese.Stadiul intermediarPe masură ce grupul se dezvoltă apar probleme care solicităatenţia consilierului. Un aspect important se referă la observareacomportamentului verbal/nonverbal, acesta din urmă furnizândinformaţii deosebit de importante despre nivelul de interacţiuneşi comunicare între membrii grupului. O altă problemă estemenţinerea unui nivel optim de control asupra grupului în sensulfocalizării discuţiilor pe tema aleasă şi creării unui climat desecuritate pentru membrii mai puţin asertivi.Stadiul finalÎn această etapă nivelul mare de coeziune a grupului reflectăconvergenţa dintre membrii săi ; domină componentaemoţională, favorizând receptarea influenţei exercitate de cătregrup; subiecţii tind să arate interes pentru gândurile şipreocuparile celorlalţi; unii dintre ei vor exprima regrete înlegătură cu finalizarea şedinţelor de consiliere, ceea ce indică 154
  35. 35. preocuparea pentru pierderea suportului oferit de grup (cf. M.Plosca, Augusta Mois, 2001, p. 28).Pe parcursul ultimelor şedinţe de consiliere este util ca membriigrupului să recapituleze ceea ce au învăţat în timpul activităţii îngrup, să evalueze câştigurile pe planul dezvoltării unor strategiide rezolvare a problemelor cu care se pot confrunta în mediulextern grupului.Cât priveşte metodele specifice consilierii de grup, multe dinmetodele utilizate în consilierea individuală se pot aplica şi înconsilierea de grup. Totuşi, unele metode sunt specificegrupului. Redăm câteva dintre acestea (op. cit., pp. 29-32):Structurarea se referă la definirea scopurilor şi comunicarealor, stabilirea limitelor discuţiilor în vederea realizăriiobiectivelor propuse (Corey & Corey, 1992). Consilierulaccentuează importanţa comunicarii între membrii grupului,încurajează formarea unor abilităţi de ascultare activă şiorganizează munca în grup astfel încât membrii percep scopurileşi evaluează câştigurile în fiecare etapă.Universalizarea reprezintă atât un mecanism de grup cât şi otehnică de consiliere. Ca mecanism de grup se referă la acel tipde interacţiune prin care membrii, ascultându-se unii pe alţii,învaţă că nu sunt singurii care au o anumită problemă. Catehnică de consiliere, universalizarea presupune a-l învăţa pe celcare a exprimat o idee, o trăire că nu este singur. Tehnica areimpact pozitiv mai ales asupra subiecţilor care se simt izolaţi.Linking (realizarea de legături) este o tehnică ce constă înevidenţierea similarităţilor şi diferenţelor în gândirea subiectului(Berg & Landreth, 1990). Consilierul poate face legături întresemnificaţia şi modul de exprimare a sentimentelor. Prinobservarea comportamentului în cadrul grupului se analizeazăcorespondenţa între limbajul verbal şi nonverbal. Aceastătehnică promovează interacţiunea între membrii grupului şifavorizează coeziunea grupului. 155
  36. 36. Confruntarea constructivă nu constă în atacareacomportamentului celorlalţi, ci ajută subiectul să înţeleagă maibine impactul propriului său comportament asupra membrilorgrupului (Corey & Corey).Folosirea interacţiunii aici şi acum urmăreşte diminuareadiscuţiilor despre trecut. Grupul trebuie să se concentreze peceea ce se întâmplă în prezent, să ajute la rezolvareaproblemelor în cadrul activităţilor comune.Blocarea implică intervenţia în orice comunicare destructivăpentru un grup sau pentru majoritatea membrilor grupului (Berg& Landreth, 1990). Blocarea se poate referi la unele întrebărisau afirmaţii neconstructive, la întreruperea discuţiilor despre unmembru al grupului etc.Feed-back-ul pozitiv (Egan, 1990) are în vedere evidenţiereaaspectelor pozitive ale unei situaţii ; stimularea atitudinilor deîncurajare între membrii grupului conduce la reducereaanxietăţii.Demonstraţia poate fi utilizată pentru a exemplifica un modelcomportamental sau o deprindere. Este de dorit ca demonstraţiasă fie urmată de exerciţiul fiecărui participant, asigurându-sefeed-back pozitiv.Exemplu: Pentru tema Comunicare eficientă se demonstreazăcaracterul agresiv al întrebării De ce ?. Se formează perechi şi lise cere să îşi aleagă rolul de emiţător /ascultător. Ascultătoruladresează întrebări după fiecare propoziţie enunţată de cătrepartener. Se va constata că firul expunerii este deviat, povestireafiind ratată.Studiul de caz este una dintre cele mai folosite metode înconsilierea de grup. Cazurile propuse studiului pot fi: de tipanalitic – se prezintă o situaţie şi se cere analiza caracteristicilor, 156
  37. 37. a notelor particulare ale cazului, în vedera generalizării lor; detip anticipativ – se prezintă o situaţie ipotetică şi se cereasumarea unui comportament sau identificarea unui sfârşitposibil. Cazul trebuie să fie legat de experienţa membrilorgrupului, de problemele acestora.Exemplu : Maria s-a hotărât să se pregătească pentru carieradidactică. Părinţii ei ar prefera, din motive financiare, săstudieze ştiinte economice. De altfel, pentru a-şi împlini visul dea deveni profesoară, Maria trebuie să meargă la studii într-unalt oras, pe când ştiinţele economice le-ar putea studia locuindîn continuare cu părinţii. Ajut-o pe Maria să îşi găseascăargumentele cu care să îşi convingă părinţii să o lase săstudieze litere.Metoda permite dezvoltarea abilităţii de rezolvare de probleme.Sfaturi utile în şedinţa de consiliere, atât individuală, cât şi degrup (Adriana Rotaru, 2002):Începeţi cu discuţii mărunte, aparent nesemnificative, pentruspargerea gheţii.Folosiţi ventilarea, procedeul prin care se exprimă, se discutăsentimentele şi atitudinile care tensionează clientul/grupul,pentru aducerea lor la suprafaţă.Oferiţi suport celui consiliat, încurajaţi-l, apăraţi-l (de elînsuşi).Fiţi realişti, nu vindeţi iluzii.Aveţi curajul confruntării, urmată de un plan de rezolvareadecvat şi oportun.Învăţaţi-i să valorifice toate situaţiile întâlnite, chiar şiconflictul.Accentuaţi ceea ce este general în experienţa umană, pentru apermite evaluari comparative. 157
  38. 38. CODUL DEONTOLOGIC AL PROFESIUNII DECONSILIER ŞCOLARCa orice profesiune, şi cea de consilier dispune de un coddeontologic, adică de un ansamblu de norme care stabilesccadrul moral de exercitare a profesiunii de consilier. Acesteexigenţe capătă forma unor reguli de conduită profesională.Codul deontologic cuprinde (cf. M. Zlate, 2000, pp. 64-65) :constrângeri de conduită morală;prescripţii referitoare la păstrarea secretului profesional;indicaţii cu privire la respectul faţă de celălalt; recomandări vizând creşterea gradului de calificareprofesională;norme referitoare la autonomia tehnică şi independenţaprofesională etc.Acestea au menirea să-i asigure pe consilieri, psihoterapeuţi căprocedează corect din punct de vedere profesional şi că respectă,în orice situaţie, interesul, demnitatea şi unicitatea clienţilor.Iată câteva principii de natură etică promovate de AIOSP şirecomandate membrilor şi practicienilor din domeniul consilieriişi orientării şcolare şi profesionale:Consilierul va acţiona întotdeauna în interesul clienţilor, îndeplină confidenţialiatate, asumându-şi consecinţele activităţiisale profesionale.Respectul pentru client şi dreptul lui la autodirijare, autonomieîn procesul de alegere şi luare a deciziei.Consilierul va respecta deciziile asumate de clienţi în ceea cepriveşte traseul de formare profesională şi viitorul carierei lor.Consilierul nu va adopta o atitudine de superioritate şi nu va 158
  39. 39. încerca să preia controlul, ci va asigura un echilibru întrestimulare şi reflectare.Consilierul va furniza servicii clienţilor fără a face nici odiscriminare datorită genului, vârstei, etniei, credinţelorreligioase, handicapului etc.Consilierul va fi sensibil la solicitările clienţilor şi va coopera cualţi specialişti, dacă situaţia sau rezolvarea unor probleme o cer.Informaţiile oferite persoanei consiliate trebuie să fie corecte şiactuale.Consilierul va informa clientul despre criteriile, metodele şitehnicile utilizate, eventualele limite ale acestora, prevederile denatură legală, restricţiile existente şi rezultatele aşteptate.De asemenea, consilierul va informa clientul şi asupraexperienţei sale profesionale, serviciile oferite, drepturile şiresponsabilităţile clientului.Consilierul va utiliza în scop ştiinţific sau de cercetare anumitedate confidenţiale despre clienţii lor, doar cu acordul explicit alacestora;Consilierul nu va încerca în nici o situaţie să influenţeze, sămanipuleze sau să împiedice alegerile clienţilor săi; consilieruleste neutru şi independent, el are în vedere numai intereseleclientului.Consilierul se va informa şi perfecţiona continuu în domeniulsău de activitate, pentru a oferi clienţilor servicii de calitate,fiabile, pertinente, profesioniste.Asociaţia Consilierilor Şcolari şi a Consilierilor din SUA(ASCA şi ACA) au stabilit, de asemenea, în mod oficial,standarde etice de exercitare a profesiei de consilier (cf. M.Jigău, 2001, pp. 341-342).De la început, este precizat scopul activităţii consilierului : aasista creşterea şi dezvoltarea fiecărui individ, pornind de lacâteva teze de bază care susţin că fiecare persoană are dreptul:la respect şi demnitate ca fiinţă umană;la autonomie şi autodezvoltare;la liberă alegere a carierei sale;la respectarea vieţii sale private; 159
  40. 40. Se consideră că practicile etice sunt cele care aduc beneficiiclientului; practicile considerate ca nefiind etice sunt acelea careaduc beneficii consilierului, terapeutului fără a aduce beneficiiclientului.Exemple:practici care implică sexul: raporturi sexuale cu clientul ; acţiunicu caracter erotic etc.;practici legate de aspecte economice: afaceri cu clientul,împrumutul de bani de la client; acceptarea de bani pentru a faceo recomandare clientului;practici ce privesc confidenţialitatea: dezvăluirea neintenţionatăsau intenţionată a unor informaţii confidenţiale, fără acordulclientului; discuţii cu terţi despre un client, folosind numeleacestuia;practici ce vizează competenţa şi atitudinile, comportamentulconsilierului: participarea la relaţia terapeutică sub influenţaalcoolului; utilizarea de droguri în cadrul terapiei; diagnosticimprecis; atacarea fizică a unui client ca parte a terapiei;neaderarea la un cod etic profesional recunoscut oficial ;nerespectarea contractului încheiat cu clientul etc.Consilierul trebuie să fie un adevărat model pentru clienţii săi.El trebuie să fie preocupat în permanenţă de a răspunde laîntrebări precum:Ce mă face să cred că am dreptul să-l consiliez pe celălalt ?Ce pot să ofer clientului ?Fac în propria mea viaţă ceea ce-i încurajez pe clienţii mei săfacă ? etc.Consilierul trebuie să fie propriul său client în continuăformare !!! 160
  41. 41. BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂAdler, A., Psihologia şcolarului greu educabil, Bucureşti,Editura Iri, 1995.Alexandru, S., Educaţie şi terapie, Bucureşti, Editura Didacticăşi Pedagogică, 1978.Allport, G.W., Structura şi dezvoltarea personalităţii, Bucureşti,Editura Didactică şi Pedagogică, 1991.Băban, Adriana (coord.), Consiliere educaţională, Cluj-Napoca,2001.Berne, Eric, Jocuri pentru adulţi, Bucureşti, Editura Almatea,2002.Bouillerce, B., Rousseau, F., Cum să ne motivăm, Iaşi, EdituraPolirom, 2000.Caluschi, M., Gavril, O., Sunteţi o persoană asertivă ?,revista “Psihologia”, nr. 5-6/2000.Ceauşu, V., Autocunoaştere şi creaţie, Bucureşti, EdituraMilitară, 1989.Chircev, A., Salade, D. (coord.), Orientare şcolară şiprofesională, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1976. 161
  42. 42. Corey, G., Theory and Practice of Counseling andPsichoterapy, 1998.Corney, R., Jenkins, R., Counselling in general Practice,Routledge, London, 1993.Costin, A., Pitariu, H., Manual de orientare şcolară şiprofesională, Bucureşti, FIMAN, 1997.Creţu, Carmen, Psihopedagogia succesului, Iaşi, EdituraPolirom, 1997.Dafinoiu, I., Elemente de psihoterapie integrativă, Iaşi, EdituraPolirom, 2000.De Lassus, R., Analiza tranzacţională, Bucureşti, Editura Teora,2000.Duck, S., Relaţiile interpersonale – a gândi, a simţi, ainteracţiona, Iaşi, Editura Polirom, 2000.Eliade, S., ABC-ul consilierii elevului, Turda, EdituraHiperboreea, 2000.Freud, S., Introducere în psihanaliză. Prelegeri de psihanaliză.Psihologia vieţii cotidiene, Bucureşti, Editura Didactică şiPedagogică, 1980.Goglează, D., Psihoterapia ca relaţie a schimbării individuale,Iaşi, Editura Polirom, 2002.Goleman, D., Inteligenţa emoţională, Bucureşti, Editura CurteaVeche, 2001.Haynes, S.N., O’Brien, W.H., Principles and Practice ofBehavioral Assessment, New York, Kluwer AcademicPublishers, 2000.Holban, I. (coord.), Cunoaşterea elevilor – o sinteză ametodelor, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1978.Holban, I., Laboratorul şcolar de orientare, Bucureşti, EdituraDidactică şi Pedagogică, 1973.Holdevici, Irina, Gândirea pozitivă. Ghid practic depsihoterapie raţional-emotivă şi cognitiv-comportamentală,Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Tehnică, 1999.Holdevici, Irina, Elemente de psihoterapie, Bucureşti, EdituraALL, 1996.Holdevici, Irina, Psihologia succesului, Bucureşti, EdituraCeres, 1993. 162
  43. 43. Huber, W., Psihoterapiile. Terapia potrivită fiecărui pacient,Bucureşti, Editura Ştiintă şi Tehnică, 1997.Ionescu, G., Psihoterapie, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1990.Ivey, A.E., Ivey, M.B., Simek-Morgan, L., Counseling andPsichoterapy. A Multicultural Perspective, Boston, 1993.Jigău, M., Consilierea carierei, Bucureşti, Editura Sigma, 2001.Klein, M.M., Introducere în orientarea în carieră, Bucureşti,Institutul pentru Ştiinţele Educaţiei, 1997.Laplanche, J., Pontalis, J.-B., Vocabularul psihanalizei,Bucureşti, Editura Humanitas, 1994.Marcotte Perreault, H., Gândirea pozitivă pentru adolescenţi,Bucureşti, Editura Teora, 2000.Marcus, S., Empatia şi personalitatea, Bucureşti, Editura Atos,1997.Missoum, G., Am reuşit, Iaşi, Editura Polirom, 2003.Mitrofan, Iolanda, Orientarea experienţială în psihoterapie,Bucureşti, Editura SPER, 2000.Mitrofan, Iolanda, Psihoterapia experienţială (o paradigmă aautorestructurării şi dezvoltării persoanei), Bucureşti, EdituraInfomedica, 1997.Neculau, A., Ferrol, G., Psihosociologia schimbării, Iaşi,Editura Polirom, 1998.Nedelcea, C., Dumitru, Paula, Optimizarea comportamentuluiprofesional. Între educaţie şi psihoterapie, Bucureşti, EdituraSPER, 1999.Păunescu, C., Nervozitatea copilului, Bucureşti, EdituraDidactică şi Pedagogică, 1977.Plosca, M., Mois, Augusta, Consiliere privind cariera, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 2001.Popescu, A., Liiceanu, A., Decizia este a mea, Bucureşti, 1999.Ricoeur, P., Despre interpretare. Eseu asupra lui Freud,Bucureşti, Editura Trei, 1998.Roco, Mihaela, Creativitate şi inteligenţă emoţională, Iaşi,Editura Polirom, 2001.Rotaru, Adriana, Consiliere şi orientare, Craiova, EdituraArves, 2002. 163
  44. 44. Steward, W., An A-Z of Counseling Theory and Practice,Chapman & Hall, 1992.Thompson, Ch. & Rodolph, L.B., Counseling Children, PacificGrove, CA, Brooks Cole Publishing Company, 1992.Tieger, Paul D., Barron-Tieger, Barbara, Descoperirea proprieipersonalităţi, Bucureşti, Editura Teora, 1998.Tomşa, G., Consilierea şi orientarea în şcoală, Bucureşti, Casade editură şi presă Viaţa Românească, 1999.Tomşa, G. (coord.), Dicţionar de orientare şcolară şiprofesională, Bucureşti, Editura Afelin, 1996.Vincent, R., Cunoaşterea copilului, Bucureşti, Editura Didacticăşi Pedagogică, 1972.Zapartan, Marioara, Eficienţa cunoaşterii factorilor depersonalitate în orientarea şcolară şi profesională, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1990.Zlate, M., Introducere în psihologie, Iaşi, Editura Polirom, 2000.Zlate, M. (coord.), Psihologia la răspântia mileniilor, Iaşi,Editura Polirom, 2001. 164

×