Your SlideShare is downloading. ×
Drumul de la păcat la închinarea adevărată
Upcoming SlideShare
Loading in...5
×

Thanks for flagging this SlideShare!

Oops! An error has occurred.

×
Saving this for later? Get the SlideShare app to save on your phone or tablet. Read anywhere, anytime – even offline.
Text the download link to your phone
Standard text messaging rates apply

Drumul de la păcat la închinarea adevărată

267
views

Published on

Prezentul mesaj vă invită să faceţi o călătorie imaginară, urmărind drumul omului obişnuit de la o viaţă de păcat la închinarea adevărată şi având ca studiu de caz o femeie samariteană care a trăit pe …

Prezentul mesaj vă invită să faceţi o călătorie imaginară, urmărind drumul omului obişnuit de la o viaţă de păcat la închinarea adevărată şi având ca studiu de caz o femeie samariteană care a trăit pe vremea Mântuitorului, în oraşul samaritean Sihar.

Celebra întâlnire a lui Isus cu femeia samariteană a fost subiectul a multor mii de scrieri şi predici de-a lungul vremii. Hristos, din dragoste pentru un suflet pierdut, se foloseşte de trecutul dureros al acestuia pentru a-i oferi şansa unui nou început.

Este povestea cu care fiecare dintre noi se poate identifica.

Published in: Spiritual

0 Comments
1 Like
Statistics
Notes
  • Be the first to comment

No Downloads
Views
Total Views
267
On Slideshare
0
From Embeds
0
Number of Embeds
0
Actions
Shares
0
Downloads
4
Comments
0
Likes
1
Embeds 0
No embeds

Report content
Flagged as inappropriate Flag as inappropriate
Flag as inappropriate

Select your reason for flagging this presentation as inappropriate.

Cancel
No notes for slide

Transcript

  • 1. 1    Drumul de la păcat la ı̂nchinare adevărată Marian Zaharia, Calvary Chapel Bucureşti, 18 august 2013  Text: Ioan 4:1‐26    Introducere:  Acum câţiva ani, într‐o zi însorită de vară, în sudul Floridei, un băieţel s‐a hotarât să înoate în lacul din spatele casei  sale. În graba sa de a se arunca mai repede în apă, a alergat pe uşa din spatele casei, lăsând în urmă pantofi, şosete şi  tricoul cu care venise. S‐a aruncat în apă, fără să realizeze că, în timp ce el înota spre mijlocul lacului, un aligator  venea spre ţărm.    În acest timp mama privea îngrozită pe fereastră şi vedea cum cei doi se apropie tot mai mult. De frică, mama alerga  către apă, strigând la fiul său cât putea de tare. Auzind vocea mamei, băiatul speriat s‐a întors, înotand spre mama  sa. Era prea tarziu... Chiar în momentul când mama sa l‐a înhăţat de mâini pe micul băiat aligatorul l‐a înşfăcat de  picior. A inceput o adevărată bătălie între ei. Aligatorul era mult mai puternic decat mama sa, dar care era foarte  hotărâtă să nu‐i dea drumul băiatului cu nici un preţ.  Un  fermier  s‐a  întâmplat  să  treacă  prin  apropiere.  Auzind  strigătele  a  alergat  la  locul  respectiv  apoi  ţintind  a  împuşcat aligatorul. De necrezut, dupa săptămâni şi săptămâni în spital băiatul a supravieţuit. Picioarele sale erau  pline de cicatrice făcute de animalul feroce, iar pe mâini avea urmele unor răni adânci făcute de unghiile mamei, în  efortul ei de a‐şi salva fiul iubit.  Un reporter care l‐a intervievat pe băiat după această traumă, l‐a întrebat dacă vrea să‐i arate rănile. Baiatul i‐a  arătat rănile de pe picioare, dar cu o deosebita mândrie, i‐a spus reporterului:    “Dar priveşte la mâinile mele. Am răni adânci şi aici. Le am pentru ca mama nu m‐a lăsat să pier.”    Tu şi eu putem să ne identificăm cu micul băiat. Şi noi avem răni. Nu de la un aligator sau ceva de genul acesta. Dar  avem răni ale unui trecut dureros. Unele dintre ele sunt urâte şi au cauzat regrete adanci. Dar unele răni sunt pentru  că Dumnezeu nu te‐a lăsat sa cazi, să te pierzi1 .   Astăzi ne vom opri să urmărim povestea adevărată a modului în care Hristos, din dragoste pentru un suflet pierdut,  se  foloseşte  de  trecutul  dureros  pentru  a‐i  oferi  şansa  unui  nou  început.  Este  vorba  de  celebra  întâlnire  dintre  Mântuitor şi femeia samariteană dintr‐un oraş numit Sihar.   Din primul verset al textului nostru  de astăzi citim că Isus a fost informat că „fariseii au auzit că El face și botează  mai mulți ucenici decât Ioan”. Cine a le‐a comunicat acest lucru? Nu ştim cu certitudine. Fie că a fost vocea uliţei, fie  că vorbim de spioni ai fariseilor sau chiar de către ucenicii lui Ioan, se pare că acest motiv a fost suficient încât să îl  determine pe Mântuitorul să plece din Iudeea. Din versetul 2 aflăm şi că Isus nu boteza El însuşi, dedicându‐şi viaţa  predicării şi ucenicizării celorlalţi.  Popularitatea lui Ioan Botezătorul cauzase deja destul probleme pentru farisei, iar acesta era se afla în momentele  din apropierea arestării sale. Prin urmare unul mai mare decât Ioan nu avea cum să fie deloc o veste bună pentru                                                               1  Sursa povestirii: www.resursebiblice.ro 
  • 2. 2    farisei, ci o ameninţare directă. Iar Domnul Isus alege soluţia plecării în special datorită faptului că lucrarea Lui încă  nu se încheiase, prin urmare nu putea îngădui ca lucrurile să se precipite.   Mulţi erau încă aceia care aveau nevoie să se întâlnească cu Cel care urma să ofere apa vieţii, iar Isus plănuia să  ajungă la fiecare dintre ei. Decizia pe care o ia El ne aduce o confirmare în plus că este aşa. „Fiindcă TREBUIA să  treacă prin Samaria”, ne spune versetul 3, „a ajuns lângă o cetate din ţinutul Samariei, numită Sihar, aproape de  ogorul pe care‐l dăduse Iacov fiului său Iosif.”   Orice învăţăcel în ale culturii şi istoriei vremii ne poate confirma faptul că nu era deloc un lucru obişnuit pentru un  iudeu să treacă prin Samaria în drumul lui către Galileea. Pentru a evita ostilitatea samaritenilor, cel mai adesea ei  traversau Iordanul şi treceau prin Perea. Cel mai probabil că Isus avea un motiv întemeiat pentru care TREBUIA să  traverseze  Samaria.  Termenul  „trebuia”  în  original  se  poate  traduce  ca  „neapărat  necesar”  (gr.  Dei  ‐  δεῖ).  Era  NEAPĂRAT NECESAR, OBLIGATORIU, musai ca Isus să ajungă acolo, prin urmare şi motivul acesta l‐a determinat pe  Isus să călătorească altfel decât restul iudeilor! Nu am nici un dubiu că are legătură cu întâmplarea pe care tocmai  am citit‐o.  În căldura amiezii, lângă fântâna din Sihar, construită chiar de înaintaşii lui, Isus se întâlneşte, aparent cu totul şi cu  totul  întâmplător,  cu  o  femeie  care  venise  să  scoată  apă.  Omul,  singur,  împovărat  şi  păcătos,  se  întâlneşte  cu  Dumnezeul care este iubire...  Întâmplarea  aceasta  ne  oferă  cel  puţin  trei  modele,  trei  exemple  cât  se  poate  de  practice,  şi  vom  trece  la  momentul potrivit prin fiecare dintre ele. Aceste trei exemple urmează paşii prin care omul ajunge să se transforme  dintr‐un păcătos pierdut şi iresponsabil într‐un închinător adevărat.   Vă invit să facem împreună o călătorie imaginară, drumul pe care fiecare om trebuie să îl parcurgă pentru a ajunge,  de la o viaţă de păcat la închinarea adevărată...    DRUMUL DE LA PĂCAT LA ÎNCHINAREA ADEVĂRATĂ  1. Drumul de la păcat la închinarea adevărată începe cu chemarea lui Dumnezeu.  a. La început este un om, singur, căzut, singur, trist, lipsit de slava lui Dumnezeu, ca toţi oamenii (Romani  3:23). Povestea femeii poate fi povestea fiecăruia dintre noi.  b. Isus ne oferă aici un exemplu al modului în care Dumnezeu ne vorbeşte nouă, oamenilor.  i. El face primul pas către omul căzut şi care are nevoie de mântuire.   Atunci  când  omul  a  fost  neascultător,  în  grădina  Edenului,  Dumnezeu  face  mai  întâi  promisiunea izbăvirii, înainte de a comunica pedeapsa, consecinţa pentru răzvrătire:   Domnul Dumnezeu i‐a zis femeii: – Ce ai făcut? – Şarpele m‐a înşelat şi am mâncat, a  răspuns  femeia.  Domnul  Dumnezeu  i‐a  zis  şarpelui:  „Pentru  că  ai  făcut  aceasta,  blestemat eşti între toate vitele şi între toate animalele sălbatice; pe pântece te vei târî şi  vei mânca ţărână toată viaţa. Voi pune duşmănie între tine şi femeie, între sămânţa ta şi  sămânţa ei; El îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei zdrobi călcâiul.”(Geneza 3:13‐15)  ii. În  singurătate  ‐  cel  mai  probabil,  datorită  faptului  că  era  cunoscută  pentru  faptele  ei  urâte,  femeia  era  marginalizată  de  societate.  Nu  ştim  dacă  se  simţea  singură,  dar,  cu  siguranţă  era  singură atunci când l‐a întâlnit pe Isus   Atunci  când  suntem  singuri  –  să  ne  amintim  că  tristeţea  noastră  şi  falimentul  sunt  terenul cel mai bun în care Dumnezeu poate vorbi inimilor noastre închise.  iii. Atunci când ne aşteptăm poate mai puţin şi într‐un mod de asemenea neaşteptat.  iv. În mijlocul activităţilor obişnuite ale vieţii. 
  • 3. 3    2. Drumul  de  la  păcat  la  închinarea  adevărată  continuă  prin  omul  trimis  de  Dumnezeu  să  propovăduiască  Evanghelia.  a. Nu  este  o  opţiune,  ci  o  poruncă  a  lui  Dumnezeu  pentru  ucenicii  Săi:  „În  sfârşit,  S‐a  arătat  celor  unsprezece, când şedeau la masă; şi i‐a mustrat pentru necredinţa şi împietrirea inimii lor, pentru că nu  crezuseră pe cei ce‐L văzuseră înviat. Apoi le‐a zis: „Duceţi‐vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia  la orice făptură. Cine va crede şi se va boteza va fi mântuit; dar cine nu va crede va fi osândit”.  (Marcu  16:14‐16)  b. "Nu ai nici o dorinţă ca toţi cei din jurul tău să fie mântuiţi ? Atunci nici tu nu eşti mântuit. Fii sigur de  asta !" (Charles Spurgeon)  c. Isus ne oferă aici un exemplu de abordare în evanghelizare:  i. Modul de abordare a lui Isus este unul înţelept. El începe umil, cu o cerere (Dă‐mi să beau),  făcând treptat trecerea de la lucrurile naturale către cele spirituale.  ii. Foloseşte mijloace de comunicare adaptate nivelului ei de înţelegere – o lecţie cu obiecte şi o  abordare  personală,  exemplificată,  politicoasă  dar  directă  şi  fără  ocolişuri  în  abordarea  problemei păcatului.    EX. Cu puţin timp înainte Isus s‐a întâlnit cu Nicodim, care era tot ceea ce femeia aceasta  nu era, si abordarea lui a fost cu totul alta!  iii. Se  asigură  că  mai  întâi  cad  barierele  dintre  ei  –  evidenţiate  de  întrebarea  femeii.  „Cum  Tu,  Iudeu, ceri să bei dela mine, femeie Samariteancă?”  a. Samaritenii erau în relaţii foarte proaste cu iudeii, care mergeau până la ură  b. În  cultura  vremii,  bărbaţii  erau  descurajaţi  să  vorbească  cu  femeile.  Ei  erau  învăţaţi de către rabini în felul următor: „Niciodată să nu vorbeşti cu o femeie pe  stradă, chiar dacă ea este mama, sora sau soţia ta!”    Se mergea şi mai departe, până la zicale de genul: „Mai bine să arzi cuvintele legii, decât  să le înveţi unei femei”    „El era iudeu, era era samariteancă; el era bărbat, ea era femeie; el era învăţat, ea era  ignorantă;  el  era  un  om  moral,  ea  avea  moravuri  uşoare;  el  era  bogat  şi  de  clasă  superioară, ea era săracă şi, probabil marginalizată; el l‐a recunoscut pe Isus, ea l‐a privit  doar  ca  pe  un  călător  ciudat;  Nicodim  era  serios  şi  demn,  ea  a  fost  superficială  şi,  probabil, zgomotoasă”.  (John: The Gospel of Belief ‐ M.C.Tenney p.92)  iv. Cum ne raportăm noi la cei cărora le ducem vestea bună?   Sunt  categorii  de  oameni  la  care  ne  temem  sau  nu  ne  simţim  confortabili  să  ducem  vestea bună?    3. Drumul de la păcat la închinarea adevărată trece prin nevoia spirituală de care uneori nu suntem conştienţi,  dar de care Dumnezeu ne reaminteşte în mod constant.   a. La început ochii noştri sunt aţintiţi asupra nevoilor pământeşti. Isus ştie lucrul acesta şi tocmai de aceea  alege ca punct de plecare setea fizică, nevoia de a bea, pentru a ilustra nevoia spirituală după apa vieţii.  i. „Dă‐Mi să beau”, i‐a zis El femeii.  ii. „Cum  Tu,  iudeu,  ceri  să  bei  de  la  mine,  femeie  samariteană?”,  i‐a  răspuns  aceasta,  probabil  mirată, indignată, ironică, sau toate la un loc.  iii. „Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel ce‐ţi zice: „Dă‐Mi să beau!”, tu singură  ai fi cerut să bei, şi El ţi‐ar fi dat apă vie.” – Isus face prezentările. Da, Dumnezeu vine să îţi ofere  ceva! Ce moment extraordinar, acela în care realizezi că stai în faţa Unuia infinit mai mare şi mai  vrednic de respect!  iv. A înţeles femeia despre cine este vorba? Cu siguranţă inima ei a început să bată, şi a îneput sp  simtă  că  persoana  cu  care  vorbeşte  este  mai  mult  decât  un  simplu  om.  Intuiţia  feminină  s‐a 
  • 4. 4    întâlnit cu Duhul lui Dumnezeu, făcând‐o să îndulcească mult tonul. „Doamne”, îl numeşte ea pe  Isus – Kurios în greacă, şi care înseamnă stăpân, Dumnezeu.  v. Perspectiva omului – diferită de cea a lui Dumnezeu. Sunt puncte de vedere de multe ori total  opuse, asemeni lui 6 şi lui 9.   Ilustraţie – în drumul către birou am fost mai întâi măgulit, apoi iritat că oamenii (o fată,  o  bătrână,  un  vecin)  se  holbau  la  mine,  întorcând  capul.  Abia  după  câteva  ore  am  observat că purtam pantalonii şi tricoul invers.   b. Perspectiva umană, limitată, a femeii, se lărgeşte pe măsură ce stă de vorbă cu Isus (V.11‐13) până la  punctul în care apare credinţa! Ea a crezut că Isus are apa vie şi că poate să i‐o dea, deşi privirile ei încă  se îndreptau către beneficiile materiale, imediate.  i. Dumnezeu ne oferă viaţa veşnică, iar noi ne mulţumim să visăm la a visa la lucruri mărunte, pe  care le vom cheltui aici pe pământ...  ii. Uneori oamenii vin la Dumnezeu din motive greşite. Suntem datori să avem răbdare cu ei şi să îi  ajutăm să capete imaginea de ansamblu, cea corectă.    4. Drumul  de  la  păcat  la  închinarea  adevărată  ajunge  la  locul  în  care  realizezi  că  eşti  păcătos,  ca  urmare  a  confruntării păcatului din viaţa ta . (V.16‐18)  a. Scopul lui Isus nu este să o judece, să o insulte să o batjocorească sau să o umilească pe femeie.   b. Scopul Lui Isus este acela de a readuce la viaţă conştienţa nevoii spirituale, povara mare a păcatului şi  strigătul sufletului după Dumnezeu.  c. Isus vorbeşte cu autoritate spirituale, cuvintele lui Dumnezeu.   i. Dacă vrei ca vorbele tale să atingă inima omului, ele trebuie să fie inspirate de către Dumnezeu şi  să vină cu autoritatea dată de El! Acesta trebuie să înţeleagă că tu nu vorbeşti cuvintele tale, ci  cuvintele Lui!  „Doamne, văd că eşti un prooroc” – proorocul vorbeşte cuvintele lui Dumnezeu.   ii. Evanghelizarea ta va fi eficientă numai dacă poţi spune din toată inima „aşa vorbeşte DOMNUL”,  chiar dacă nu o vei face cu voce tare!  d. Confruntarea păcatului trebuie să fie preocuparea noastră constantă – aminteşte‐ţi numai că lupta este  cu  păcatul,  nu  cu  păcătosul.  Tu  vrei  să  îi  câştigi  pe  cei  nemântuiţi,  nu  să  îi  goneşti  prin  atacuri  la  persoană.  e. Din nefericire, în ziua de astăzi sunt atât de mulţi creştini falşi, care nu trăeiesc ceea ce spun, pentru că  li se prezintă o Evanghelie falsă. Observaţi că Isus nu se întoarce la subiectul păcatului, odată închis. El  este important, dar Isus doreşte să o conducă pe femeie la o supunere totală şi necondiţionată faţă de  Dumnezeu, la o închinare sinceră şi care să îi schimbe total viaţa. El nu îi promite lucruri materiale, nu îi  spune că aici, pe pământ, îi va fi mai bine. Promisiunea lui este legată de o viaţă veşnică, de DARUL lui  Dumnezeu     5. Drumul de la păcat la închinarea adevărată trece dincolo de ritual  a. Atât  samaritenii cât  şi iudeii recunoşteau că Dumnezeu le‐a poruncit înaintaşilor lor să aibă un loc  special de închinare.  i. Samaritenii recunoşteau doar Pentateuhul, ca autoritate divină, cuvânt al lui Dumnezeu – ei se  închinau pe muntele Gherizim, unde se credea că Avraam i‐a zidit pentru prima oară un altar lui  Dumnezeu (Deut. 12:15)  ii. Iudeii recunoşteau întreg canonul evreiesc, prin urmare aveau ca loc de închinare (2 Cronici 6:6)  b. Ce trist este atunci când ritualul ia locul relaţiei cu Dumnezeu, despărţindu‐ne de Acesta dar şi unii de  alţii! În numele religiei se produc, încă, cele mai mari diviziuni în zilele noastre, suficiente cât să ducă la  ură şi chiar război.  i. Isus începe prin a transmite un mesaj clar: locul închinării nu este mai important decât Cel care  porunceşte şi primeşte închinarea noastră! 
  • 5. 5    ii. „Femeie”, i‐a zis Isus, „crede‐Mă că vine ceasul când nu vă veţi închina Tatălui, nici pe muntele  acesta, nici în Ierusalim”.  (Ioan 4:21)  c. Ce trist este şi că, deşi credem în acelaşi Dumnezeu, necunoaşterea Cuvântului Său îi duce pe unii către  a nu avea o imagine corectă despre ceea ce este El.  i. Samaritenii nu îl puteau cunoaşte pe Dumnezeu, pentru că ei au respins profeţii care vorbeau  despre El şi care îi puteau călăuzi în cunoaşterea Lui.   Voi vă închinaţi la ce nu cunoaşteţi; noi ne închinăm la ce cunoaştem, căci Mântuirea  vine de la iudei.  (Ioan 4:22)  ii. Exemplu: modul în care este văzut Dumnezeu de către diferiţi oameni din zilele noastre.    d. Ce trist este că unii oameni nu sunt închinători adevăraţi!  i. Isus vorbeşte despre închinătorii adevăraţi, prin urmare există şi închinători falşi  e. Închinarea adevărată este în duh  i. „Cine este născut din Duh este duh”, spune tot Isus în Ioan 3:6. Duhul nostru este cel care ne  ajută să ne conectăm la Dumnezeu. De acolo ne luăm puterea, de acolo ne luăm energia care să  ne ajute să ne punem viaţa la dispoziţia lui Dumnezeu.  f. Închinarea adevărată este în adevăr  i. Sfinţeşte‐i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul.  (Ioan 17:17)  ii. Isus i‐a zis: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.  (Ioan 14:6)  iii. Această  închinare  implică  o  cunoaştere  temeinică  şi  o  supunere  totală  faţă  de  Cuvântul  lui  Dumnezeu. Şi ea este posibilă doar în şi prin Hristos! Mai mult decât orice, închinarea înseamnă  să‐L iubeşti pe Dumnezeu.  g. Oamenii de multe ori înţeleg doar muzică prin închinare. Vedem că închinarea este mai mult de atât. Ea  nu se limitează la momentul prezenţei la Biserică ci este un stil de viaţă!    6. Drumul de la închinarea adevărată nu se termină niciodată – ea este doar începutul, atât pentru viaţa noastră  dar şi pentru viaţa altora!  a. Te voi înălţa, Dumnezeule, Împăratul meu, şi voi binecuvânta Numele Tău în veci de veci. În fiecare zi Te  voi binecuvânta şi voi lăuda Numele Tău în veci de veci.  (Psalmi 145:1‐2)  b. La finalul întâlnirii din istorisirea noastră de astăzi, femeia a înţeles un adevăr vital: faptul că Isus este  Mesia, Hristosul.  i. „Ştiu”, I‐a zis femeia, „că are să vină Mesia (căruia I se zice Hristos); când va veni El, are să ne  spună toate lucrurile.” Isus i‐a zis: „Eu, Cel care vorbesc cu tine, sunt Acela.”  (Ioan 4:25‐26)   c. Din  momentul  acela,  lucrurile  au  căpătat  o  nouă  dimensiune.  Primul  lucru  pe  care  îl  face,  după  întâlnirea cu Hristos este să le spună şi altora vestea bună! Ruşinea şi povara faţă de păcatele trecutului  dispar  şi  ea  începe  să  vorbească  despre  Isus!  Oamenii  nu  doar  că  o  ascultă,  dar  are  loc  o  adevărată  trezire spirituală! Mulţi cred datorită ei, iar Dumnezeu sporeşte numărul acestora!  i. Mulţi samariteni din cetatea aceea au crezut în Isus din pricina mărturiei femeii, care zicea: „Mi‐a  spus tot ce am făcut.” Când au venit samaritenii la El, L‐au rugat să rămână la ei. Şi El a rămas  acolo două zile. Mult mai mulţi au crezut în El din pricina cuvintelor Lui.  (Ioan 4:39‐41)  ÎNCHEIERE  Dumnezeu ne abordează într‐un mod personal şi ţinând cont de ceea ce suntem – de educaţia, cultură, vârstă, etc. O  face pentru că ne iubeşte şi vrea să ne ofere şansa mântuirii. Dumnezeu te vrea şi pe tine, aşa cum eşti, cu bune şi  rele. Astăzi, dacă El ţi‐a vorbit, nu ezita! Poate că te‐ai oprit, undeva pe drum, în avansul tău către a fi un închinător  adevărat. Nu te opri, continuă! Pentru că apa vie poate veni doar de la El şi orice efort, merită.  

×