Management Financiar Public
Upcoming SlideShare
Loading in...5
×
 

Management Financiar Public

on

  • 16,842 views

 

Statistics

Views

Total Views
16,842
Views on SlideShare
16,787
Embed Views
55

Actions

Likes
0
Downloads
208
Comments
1

1 Embed 55

http://www.slideshare.net 55

Accessibility

Categories

Upload Details

Uploaded via as Microsoft PowerPoint

Usage Rights

© All Rights Reserved

Report content

Flagged as inappropriate Flag as inappropriate
Flag as inappropriate

Select your reason for flagging this presentation as inappropriate.

Cancel
  • Full Name Full Name Comment goes here.
    Are you sure you want to
    Your message goes here
    Processing…
  • excelent!
    Are you sure you want to
    Your message goes here
    Processing…
Post Comment
Edit your comment

Management Financiar Public Management Financiar Public Presentation Transcript

  • MANAGEMENT FINANCIAR PUBLIC
  • Structura cursului
    • SECTORUL PUBLIC
    • MANAGEMENT FINANCIAR DEFINIREA CONCEPTULUI
    • FUNC ŢIILE MANAGEMENTULUI FINANCIAR
    • DECIZIA FINANCIARA
    • INFORMATIA IN MANAGEMENTUL FINANCIAR PUBLIC
    • BUGETUL PUBLIC
    • Tipuri de bugete utilizate
    • Rolul BVC
  • SECTORUL PUBLIC
    • Concept : sectorul public desemnează acea parte a economiei în care se manifestă, pe de o parte , proprietatea de stat şi , pe de altă parte , proprietatea publică.
    • Subiecţii acestor categorii de proprietate sunt ministerele; organizaţiile guvernamentale; toate societăţile şi întreprinderile (publice şi de stat) care produc diverse bunuri, fie de natură publică, fie privată.
    • Dimensiunea sectorului public exprimă ponderea, în economie, a resurselor produse şi alocate prin intermediul mecanismelor specifice statului -> dimensiunea sectorului public echivalează cu mărimea guvernului în economie.
    • Necesitatea studierii sectorului public derivă din faptul că, acesta desemnează, în mod necesar , mijlocul instituţional prin care guvernul se implică în viaţa socială.
    • Rolul sectorului public - determ i nant în viaţa economică, în derularea fluxurilor economice între agenţii economici.
    • Statul – este perceput ca un agent economic care participă pe picior de egalitate cu ceilalţi agenţi economici şi chiar intră în concurenţă cu aceştia. Cu toate acestea statul stabileşte pe de o parte regulile jocului şi participă pe de altă parte, ca jucător în cadrul propriilor reguli – o contradicţie .
    • De ce avem nevoie de sectorul public?
    • 1. Existenta unor bunuri colective/publice : sint furnizate ca urmare a unor alegeri publice si sint finantate prin fonduri colective. Odata ce sint oferite unei persoane, ele sunt automat oferite tuturor (aparare nationala, infrastructura, iluminat public,etc)
    • 2. Existenta eficientei colective : urmarirea exclusiva a interesului personal poate fi, in anumite cazuri, dezastruoasa pentru comunitate .
    • 3. Teoria imperfec ţ iunilor pie ţ ei:
    • piata nu este interesat ă s ă furnizeze acele produse care nu generează profit sau s în t foarte riscante pentru firmele private ,
    • nu toti cetatenii intr ă pe piat ă cu resurse egale ,
    • in anumite situatii cet ăţ enii nu de ţ in competen ţ ele necesare pentru a face cele mai bune alegeri pe pia ţ a ,
    • anumite costuri trebuie asumate de indivizi sau firme care nu iau parte direct la activitatea comerciala in cauza .
    • Apartenenta la spatiul public sau la cel privat poate fi structurata in functie de doi factori majori - proprietate si finantare :
    • organizaţii deţinute şi finanţate de stat
    • organizaţii aflate în proprietatea statului dar finanţate din surse private
    • organizaţii private dar finanţate de către stat
    • organizaţii deţinute şi finanţate de către sectorul privat
    • Caracteristici ale organizatiilor publice
    • Absenţa pieţei ca output ; situatia monopolista,
    • Constrîngerile legale ,
    • Influenţele politice ,
    • Caracterul coercitiv al anumitor activităţi guvernamentale ,
    • Amploarea impactului deciziilor ,
    • Controlul public ,
    • Aşteptările publicului ,
    • Ambiguitatea obiectivelor, complexitate, conflict,
    • Structura organizaţională,
    • Motivarea ,
    • Caracteristici individuale, atitudini legate de muncă şi comportamente ,
    • Performanţa organizaţională.
    • Input -urile reprezintă tot ceea ce organizaţia foloseşte pentru a-şi atinge scopurile, incluzând oameni, bani şi echipament
    • Procese – reprezinta activitatile specifice organizatiei
    • Output -urile organizaţionale reprezintă tot ceea ce este produs de către o organizaţie
    • Desi organizatia privata are tendinta clara de a functiona mai eficient si eficace in raport cu scopurile definite (datorita relatiei cu piata si a presiunii concurentei) mitul totalei superioritati a organizatiei private fata de cea publica nu se sustine intotdeauna .
    • Atunci c î nd comparam organizatiile publice si private trebuie sa ne ferim de generalizari ; este important sa luam in considerare elementele specifice : marimea organizatiei, tipul organizatiei, nivelul managerial analizat, etc
    • Granita dintre sectorul public si cel privat nu prezinta continuitate si stabilitate in timp si spatiu ,
    • “ Public si privat nu semnifica categorii naturale; este vorba de categorii construite de istorie, cultura si lege”
    • O anali ză a sectoarelor public şi privat din punct de vedere al:
    • performanţei;
    • capacităţii de adaptare la schimbare;
    • nivelului de satisfacere a nevoilor publice;
    • A evidenţiat faptul că sectorul public:
    • este generatorul unei slabe performanţe
    • serviciile publice :
    • nu sunt inovative,
    • nu sunt suficient de flexibile,
    • sunt supraaglomerate şi prea lente,
    • nu sunt orientate spre client.
  •  
    • Rolul sectorului public şi caracteristicile implicãrii sale în economie
    • Rolul sectorului public şi caracteristicile implicãrii sale în economie :
    • În consecinţã:
    • a . statul intervine în viaţa economicã fie printr-un comportament obişnuit unui agent economic , fie prin exercitarea atributelor sale de reglator al pieţei .
    • În prima situaţie , statul poate fi producãtor, consumator, partener în operaţii de schimb.
    • În cea de-a doua situaţie , statul este titular unic de emisiune monetarã, este principalul realizator al protecţiei sociale, este responsabil al executãrii bugetului.
    • b. statul se implicã în economie atât la nivelul microeconomic, cât şi macroeconomic.
    • Mãsurile adoptate în vederea reglementãrii activitãţii unor agenţi economici vizeazã domeniul microeconomiei şi include: stabilirea unor preţuri, fixarea unor limite minime sau maxime de preţ, determinarea salariului minim şi mediu, gestionarea şi administrarea proprietãţii publice, acordarea unor subvenţii, medierea unor conflicte de muncã, acordarea de ajutoare etc.
    • La nivel macroeconomic , implicarea statului vizeazã mãsurile adoptate în vederea eliminãrii sau înlãturãrii unor dezechilibre cum ar fi inflaţia şi şomajul şi capãtã forma politicilor macroeconomice cum ar fi politica fiscalã, a cheltuielilor publice, monetarã, bugetarã etc.
    • c. intervenţia statului are caracter limitat
    • Acesta este impus de urmãtoarele aspecte :
    • autonomia organelor administrative de stat , care prezintã o limitã în ceea ce priveşte acţiunile acestor instituţii;
    • libera iniţiativã a agenţilor economici care este o trãsãturã generalã într-o economie de piaţã şi este aplicabilã tuturor în mod egal;
    • raportul de interese dintre cei pro şi contra intervenţiei statului şi care se aflã în poziţii de influenţare a deciziei publice.
    • Funcţiile sectorului public
    • a) Funcţia de alocare se referã la implicarea statului în mecanismul pieţei în vederea determinãrii tipului şi calitãţii unui serviciu public şi la posibilitãţile de creştere a veniturilor pentru acoperirea cheltuielilor necesare prestãrii acestuia.
    • Atunci când piaţa asigurã o utilizare eficientã a resurselor , implicarea statului este minorã şi constã în acţiuni menite sã încurajeze concurenţa şi libera intrare pe piaţã. Atunci când nu existã o competiţie eficientã şi se manifestã o situaţie de monopol, implicarea publicã este necesarã pentru reglementarea activitãţii economice.
    • b) Distribuţia veniturilor se referã la implicarea statului pe piaţã prin procesul de ajustare a veniturilor şi avuţiei acumulate din tranzacţii economice.
    • c) Stabilizarea reprezintã o funcţie a sectorului public care vizeazã crearea cadrului legal ce asigurã şi protejeazã tranzacţiile economice publice şi private.
    • Sectorul public a sigurã o multitudine de bunuri şi servicii pe care firmele private nu le pot oferi sau nu le oferã din diverse motive . Este vorba despre:
    • - bunuri publice pure (apãrarea naţionalã, servicii de poliţie şi securitate)
    • - bunuri non-rivale (parcuri şi servicii de transport)
    • - utilitãţi publice (servicii de apã şi canalizare)
    • - bunuri private pure ( bãuturi produse în condiţii de monopol de stat).
  •  
    • Concluzii generale privind funcţionarea sectorului public
    • - implicarea statului în economie este o necesitate pentru orice economie dar şi o posibilitate ;
    • - formele implicãrii statului diferã de la ţarã la ţarã;
    • - sectorul public coexistã cu sectorul privat;
    • - se manifestã relaţii de complementaritate şi/sau concurenţã între sectorul public şi cel privat;
    • - funcţiile majore ale sectorului public sunt de alocare, distribuţie a veniturilor şi stabilizare economicã;
    • - forma cea mai vizibilã de manifestare a sectorului public este producţia de bunuri publice;
    • - fondurile necesare producerii de bunuri publice se pot obţine prin acord voluntar sau impozitare obligatorie;
    • - problemele sociale ale securitãţii, inegalitãţii veniturilor, sãrãciei, asistenţei medicale, impun mãsuri şi politici macroeconomice cu caracter public;
    • - funcţionarea sectorului public nu este perfectã , ea însãşi înregistrând eşecuri, pe care societatea le poate ameliora fie printr-o schimbare de intervenţie publicã, fie printr-o intervenţie privatã, sau mixtã.
  • MANAGEMENTUL FINANCIAR PUBLIC
  • Între problemele fundamentale ale României, un loc important şi actual îl deţin : * finanţarea *riscul *performanţa. Enumerarea problemelor , nu începe cu producţia, cercetarea,comercializarea sau alte activităţi, considerate până acum importante, ci cu finanţarea, cu asigurarea resurselor financiare.
    • Principalii factori care duc la creşterea rolului managementului financiar sunt :
    • competiţia tot mai dură între organiza ţii ;
    • schimbările tehnologice rapide;
    • dinamica ratelor inflaţiei şi dobânzilor;
    • nesiguranţa economiei mondiale;
    • rolul hotărâtor al managementului financiar în stabilitatea, afirmarea şi creşterea valorii organizaţiei .
    • DEFINIREA CONCEPTULUI
    • Managementul financiar reprezintă ansamblul:
    • principiilor,
    • metodelor,
    • instrumentelor,
    • obiectivelor ,
    • specifice ale organizaţiei având drept scop poziţionarea constituirii şi utilizării resurselor economico – financiare.
    • Specialiştii consideră că managerul financiar trebuie să se implice , cu toată competenţa şi activitatea, cel puţin în următoarele trei domenii:
    • • în investiţii (este cea mai dificilă şi importantă decizie);
    • • în finanţare;
    • • în managementul activelor.
    • Obiectivul sau global este acela de a asigura:
    • eficienţa utilizării capitalului ;
    • crearea fondurilor necesare organizaţiei ;
    • suportul financiar necesar performanţelor de piaţă ale organizaţiei.
    • Sarcinile managementului financiar
    • a) . de-a evalua efortul , în plan financiar , a tuturor acţiunilor ce urmează a fi întreprinse într-o perioadă de gestiune dată;
    • b) . de-a asigura , la momentul oportun în structura şi condiţiile de calitate reclamate de nevoi , capitalul, la un cost cât mai scăzut posibil;
    • c) . de-a urmări modul de utilizare a capitalului şi de a influenţa factorii de decizie din celelalte centre de responsabilitate , în direcţia asigurării unei utilizări eficiente a tuturor fondurilor atrase în circuit;
    • d) . de-a asigura şi menţine echilibrul financiar pe termen scurt şi termen lung în concordanţă cu nevoile organizaţiei;
    • e) . de-a urmări obţinerea rezultatului financiar scontat şi de a-l repartiza pe destinaţii.
    • Interdependenţa dintre funcţiunea financiar-contabilă şi celelalte funcţiuni ale organizaţiei
    • Cei mai mulţi dintre specialişti consideră că organizaţiile au următoarele funcţiuni:
    • funcţiunea de cercetare-dezvoltare;
    • funcţiunea de producţie;
    • funcţiunea comercială;
    • funcţiunea financiar-contabilă;
    • funcţiunea de personal .
    • Aceste funcţii nu există independent decât în plan teoretic, în activitatea practică ele se întrepătrund, se condiţionează reciproc, se manifestă într-o strânsă interdependenţă.
    • Concepte importante î n managementul financiar public :
    • Economia resurselor - achiziţionarea inputurilor la un nivel de calitate specificată şi la cel mai scăzut cost posibil ,
    • Eficacitatea implică producerea rezultatelor dorite,
    • Eficienţa arată cât de bine au fost folosite resursele în efortul de obţinere a rezultatelor dorite,
    • Valoare pentru bani - obligaţia instituţiilor publice de a demonstra atingerea obiectivelor pe baza economiei resurselor, eficienţei şi eficacităţii.
    • Exigenţele managementului financiar public modern:
    • căutarea eficacităţii ;
    • recunoaşterea responsabilităţilor individuale în exercitarea misiunilor publice;
    • descentralizarea responsabilităţilor;
    • introducerea şi dezvoltarea managementului strategic;
    • contractarea unor servicii catre sectorul privat,
    • i ntroducerea tehnicilor moderne de management
    • Interacţiunea categoriilor de manageri în înfăptuirea managementului financiar al organizaţiei
    PROCESUL FINANCIAR (transformări) FIRST – LINE MANAGERI MIDDLE MANAGERI TOP MANAGERI RESURSE FINANCIARE OBIECTIVE FINANC IARE ORGANIZAŢIONALE GLOBALE ALOCARE DE RESURSE DEFINIRE ŞI EVALUARE OBIECTIVE Elaborare planuri şi programe de acţiune Monitorizare realizări Evaluare analiză şi control rezultate Informare, propuneri de noi măsuri Implementări planuri şi programe de acţiune Rapoarte realiză ri
  • FUNC ŢIILE MANAGEMENTULUI FINANCIAR
    • a) Previziunea financiară
    • Previziunea financiară în managementul financiar public reprezintă ansamblul acţiunilor realizate de către top management în vederea:
    • stabilirii obiectivelor strategice şi tactice ale organizaţiei,
    • a resurselor financiare şi materiale necesare pentru atingerea lor.
    • Previziunea financiară poate contribui major la activitatea de previziune generală a organiza ţiei în special în următoarele etape :
    • a) stabilirea obiectivelor strategice ale organizaţiei şi poziţionarea în timp a acestora;
    • b) valorificarea în activitatea de previziune generală a rezultatelor analizei – diagnostic a activităţii economico – financiare a organiza ţiei;
    • c) cuantificarea factorilor perturbatori anticipaţi şi a ponderii acestora, în ansamblul factorilor care vor influenţa evoluţia situaţiei financiare a organizaţiei;
    • d) elaborarea, în funcţie de aceste date, a strategiei de dezvoltare a organizaţiei;
    • e) elaborarea scenariilor pentru stabilirea tacticii organizaţiei pentru atingerea obiectivelor strategice;
    • f) stabilirea priorităţilor şi termenelor.
  • Rezultatele previziunii se materializează în:
    • programe: care se elaborează pentru un orizont redus de timp, de la câteva luni la o zi, au un grad mare de detaliere şi certitudine.
    • planurile: care se elaborează pentru perioade cuprinse între câteva luni şi cinci ani, se utilizează pe scară largă în toate organizaţiile din sectorul public, au un nivel redus de detaliere şi au un caracter obligatoriu.
    • prognozele: se fundamentează pentru un orizont de timp de minim 10 ani, au un caracter aproximativ şi nu sunt obligatorii .
    • b ) Organizarea financiară
    • d efineşte:
    • competenţele,
    • autoritatea,
    • responsabilitatea;
    • include activităţile necesare:
      • îndeplinirii obiectivelor financiare ale organizaţiei,
      • repartizării lor ca sarcini pe salariaţi şi structuri organizatorice;
      • poziţionării lor într-un cadru bine conturat de adoptare şi urmărire a deciziilor.
    • c). Coordonarea financiară
    • Funcţia de coordonare financiară include toate activităţile prin care se corelează deciziile şi acţiunile personalului organizaţiei şi ale subsistemelor sale în cadrul strategiilor, procedurilor tactice şi a sistemului organizatoric adoptate.
      • d) Antrenarea financiară
      • vizează ansamblul activităţilor prin care se determină personalul organizaţiei să realizeze obiectivele stabilite cu ocazia previziunii financiare, în condiţiile de eficienţă stabilite.
    • e) Funcţia de administrare
    • constă în identificarea celui mai bun mod de gestionare a resurselor financiare aflate în proprietate publică şi i ntegrate în patrimoniul instituţiei publice pentru ca obiectivele previzionate să poată fi realizate.
    • F uncţia de administrare a managementului public răspunde la întrebarea: cum sunt gestionate şi utilizate toate resursele financiare dintr-o instituţie publică, în general şi cele alocate obiectivelor previzionate, în special.
    • f ) Controlul şi evaluarea financiară
    • închid ciclul procesului managerial financiar ;
    • cuantifică finalitatea modului de realizare a celorlalte funcţii ale managementului financiar ,
    • determină abaterile şi cauzele care le-au generat, punctele forte şi punctele slabe ale instituţiei şi măsurile care se impun pentru corectarea şi evitarea apariţiei în viitor a unor abateri.
    • Controlul în management ul financiar public nu este numai
    • * un mijloc de evitarea pierderilor şi de atingere a obiectivelor stabilite ,
    • ci şi un
    • * factor de siguranţă, de autonomie.
    • E xercitarea funcţiei de control-evaluare implică parcurgerea succesivă a următoarelor etape :
    • compararea rezultatelor cu obiectivele previzionate şi cu cadrul legislativ existent,
    • determinarea abaterilor pozitive sau negative,
    • analiza cauzală a abaterilor constatate atât din perspectiva organizaţiei cât şi din cea legală,
    • formularea modalităţilor de acţiune pentru diminuarea
    • intensităţii cauzelor care au generat abaterile negative şi
    • amplificarea influenţei cauzelor care au determinat abaterile pozitive,
    • fundamentarea deciziilor administrative pentru aplicarea
    • propunerilor formulate,
    • urmărirea executării deciziilor şi sesizarea efectelor imediate, pe termen mediu şi lung,
    • adaptarea permanentă a instituţiei publice pentru a asigura realizarea obiectivelor previzionate
    • Principalele cerinţe pentru exercitarea controlului, în general şi în instituţiile publice, în special, sunt:
    • - controlul să fie continuu , adică să se desfăşoare pe toată perioada de activitate a instituţiei publice,
    • - controlul să fie selectiv , adică să se concentreze asupra aspectelor esenţiale, relevante,
    • - controlul să fie realizat de personal specializat în domeniul de activitate al instituţiei sau autorităţii publice şi în domeniul legislaţiei,
    • - controlul să fie preventiv , adică să urmărească nu atât constatarea unor abateri, cât mai ales identificarea cauzelor care pot crea dificultăţi în ceea ce priveşte realizarea obiectivelor previzionate sau apariţia unor disfuncţionalităţi,
    • - controlul să aibă finalitate , adică să se concretizeze în decizii clare, coerente, care urmează a fi executate într-o perioadă de timp determinată,
    • - controlul să fie realist, obiectiv , adică să se bazeze pe date şi informaţii reale, rezultate din observări şi analize directe,
    • - controlul să fie eficient , adică să permită realizarea obiectivelor pentru care a fost declanşat cu costuri minime.
    • Evaluarea resurselor financiare implică:
    • ◘ analiza poziţiilor din structura bugetului public ,
    • ◘ stabilirea necesarului de resurse financiare şi a surselor de finanţare a acestuia ,
    • ◘ analiza cost-beneficiu pentru diferite investiţii previzionate,
    • ◘ analiza viabilităţii economico-financiare a instituţiei sau autorităţii publice,
    • ◘ elaborarea unor antecalculaţii pentru diferite proiecte de investiţii de interes pentru clienţii instituţiilor publice,
    • ◘ formularea propunerilor de buget ale instituţiilor şi autorităţilor publice etc.
    • DECIZIA FINANCIARA
  • D ecizia financiara administrativa
    • “ un proces complex :
    • de alegere a unei variante decizionale din mai multe posibile,
    • in vederea realizarii unui obiectiv al administratiei publice si/sau institutiilor publice
    • care influenteaza activitatea a cel putin unei alte persoane fizice sau juridice din sistem, a sistemului administrativ in ansamblul lui sau a societatii, in general.
    • Legalitatea si regularitatea deciziilor privind banii publici este primordiala pentru un management financiar sanatos.
    • Tipologia deciziilor financiare manageriale
    DECIZII INOVATIVE DECIZII ADAPTIVE DECIZII DE RUTINĂ Ambiguă Neobişnuită Necunoscută Tipul problemei de rezolvat Cunoscută şi bine definită Tipul soluţiei de aplicat Ambiguă Neaplicată necunoscută RSOP TSExp TPC TPM TAD MCO
    • Procesul de luare a deciziei financiare presupune următoarele etape:
    • Recunoaşterea şi definirea unuia sau mai multo r obiective;
    • Identificarea alternativelor;
    • Alegerea variantei optime;
    • Implementarea variantei optime;
    • Urmărirea şi evaluarea soluţiei implementate (feed- back-ul).
  • Elaborarea deciziilor
    • Elaborarea deciziilor financiare în instituţiile publice depinde de un număr de factori externi şi interni .
    • Cunoştinţele şi experienţa celui care elaborează deciziile;
    • Informaţiile disponibile la acel moment;
    • Capacitatea de a utiliza tehnicile de elaborare a deciziilor;
    • Scala de timp în care trebuie luată decizia;
    • Nivelul autorităţii celui care elaborează deciziil
    • Capacitatea persoanei care elaborează deciziile de a şi le susţine.
  • Cerinţe de raţionalitate privind decizia financiara
    • decizia financiara trebuie să fie fundamentată ştiinţific – în procesul decizional din cadrul organizatiei este necesar ca personalul managerial să posede atât cunoştinţele, metodele, tehnicile şi deprinderile decizionale necesare, cât şi înţelegerea mecanismelor specifice economiei de piaţă;
    • decizia financiara trebuie să fie “împuternicită ”: pe de o parte, fiecare decizie este necesar să fie adoptată de către mecanismul managerial în ale cărui sarcini de serviciu este înscrisă în mod expres, iar, pe de altă parte, managerul care elaborează decizia trebuie să dispună de aptitudinile şi cunoştinţele necesare, să posede o “autoritate” a cunoştinţelor, să dispună de potenţialul decizional necesar;
    • fiecare decizie financiara trebuie să fie integrată ( atât pe orizontală, cât şi pe verticală), armonizată în ansamblul deciziilor adoptate sau proiectate a se lua ţinând cont de strategia şi politicile organizatiei ;
    • decizia financiara trebuie să se încadreze în perioada optimă de elaborare şi aplicare (să fie oportună);
    • formularea corespunzătoare a deciziei financiare : clar, concis, conţinând obiectivul şi principalii parametrii operaţionali.
    • decizia financiara administrativă trebuie să fie fundamentată din punct de vedere legislativ: o decizie administrativă este determinată şi determină cadrul legislativ.
    • decizia financiara administrativa trebuie să aibă caracter realist : ceea ce presupune rezolvarea unor situaţii prin fundamentarea unei decizii administrative realizându-se în prealabil evaluarea cât mai completă şi corectă a situaţiei existente.
    • să nu fie contradictorie;
    • să fie eficientă, în sensul asigurării unui efect sporit cu un anumit efort
    • să ia în considerare, atât obiectivele generale ale organizaţiei cât şi obiective l e derivate şi cele specifice.
    • Două sunt deciziile de maximă importanţă ale managerului financiar:
    • cum şi de unde să obţină organizaţia fondurile
    • şi
    • cum să utilizeze organizaţia fondurile pentru a da satisfacţie managerilor, personalului şi societăţii.
    • Rolul managerului financiar rezidă şi din faptul că valoarea unei organizaţii este :
    • - direct proporţională cu rentabilitatea viitoare şi
    • - invers proporţională cu riscurile potenţiale.
    • Ovidiu Nicolescu, clasifică deciziile financiare manageriale, după riscurile care le însoţesc , astfel:
    • decizii luate în condiţii de certitudine , adică acelea în care obiectivele stabilite au o probabilitate maximă de realizare şi condiţiile de realizare nu ridică probleme deosebite (evident, asemenea cazuri sunt rare în zilele noastre);
    • decizii luate în condiţii de incertitudine , în care obiectivele au de asemenea o probabilitate mare de realizare, însă sunt dubii serioase asupra modului de realizare,fiind variabile mai greu controlabile;
    • decizii luate în condiţii de risc , decizii în care obiectivul fixat este posibil de realizat, dar este o mare nesiguranţă privind modalităţile de urmat, care pot face ca obiectivul să nu se realizeze.
    • Potrivit aceluiaşi autor , organizaţiile s-ar confrunta cu următoarele categorii de riscuri:
    • 1. Riscuri economice, în care include: inflaţia (dobânda şi cursul valutar), riscul de exploatare, riscul investiţional etc.
    • 2. Riscuri financiare (lichiditate, solvabilitate, îndatorare excesivă etc.).
    • 3. Riscuri comerciale (preţ, transport, vânzare etc.).
    • 4. Riscuri de fabricaţie (calitate, neîncadrare în consumuri, nerealizare programe etc.).
    • 5. Riscuri politice (restrângere importuri, licenţe, neacceptare în unele ţări, riscul de ţară etc.).
    • 6. Riscuri sociale (demotivarea personalului, creşteri salariale insuportabile, cultură organizaţională antieconomică etc.).
    • 7. Riscuri juridice (pierderea sau distrugerea mărfii, neîncasarea creanţelor, pierdere proprietate, blocare afacere etc.).
    • 8. Riscuri naturale.
  • Recomandări practice
      • un manager nu trebuie să fie nehotărât . Un manager autentic se poate înşela în deci­ziile lui, dar atunci când împrejurările o cer, el decide cu orice risc şi îşi ia răspunderea acestui act;
      • cei care iau decizii la niveluri inferioare trebuie să ţină seama totdeauna de faptul că ei pot limita sau stânjeni acţiunile celor de la nivelurile superioare,
      • tendinţa de a se lua deciziile de orice fel la eşaloanele cele mai înalte , chiar dacă ele se referă la treptele mai joase, s-a dovedit a fi greşită. Este bine ca decizia să se ia cât mai aproape de nivelul chemat s-o execute, pentru că din această perspectivă este mult mai concretă, mai realistă şi deci mai operativă.
      • de regulă deciziile luate în grup, deciziile participative sunt superioare celor individuale , pentru că se ba z ează pe contribuţia, punctele de vedere şi experienţa unui număr mare de oameni de diferite specializări, chiar dacă luaţi în parte ei nu au valoarea profesională şi socială a şefului principal.
      • nici o decizie nu trebuie să se ia în lumina unui singur punct de vedere , oricât de justificat şi de important ar fi el . orice decizie are numeroase implicaţii, cel puţin prin urmările ei, astfel încât este necesar să se ţină seama de toate faptele care vor intra în joc, să se adopte un număr cât mai mare de puncte de vedere şi să se coordoneze toate acestea cât mai bine cu putinţă. O decizie care rezolvă excelent o problemă parţială, dar împiedică rezolvarea altor probleme aflate în corelaţie cu ea sau creează în context probleme noi, dificil de rezolvat, este o soluţie incorectă şi trebuie deci neapărat evitată;
      • este de preferat ca luarea deciziilor să se facă ori de câte ori este posibil, cu participarea tuturor celor direct interesaţi şi nu numai de către managerii de la nivelurile de vârf;
      • deciziile trebuie luate la nivelul cel mai potrivit în ce priveşte consecinţele motivaţionale , în aşa fel încât ele să contribuie la stimularea tuturor persoanelor care urmează să le execute. Deciziile luate „prea sus” pierd din capacitatea lor de însufleţire, iar cele luate „prea jos” pierd din puterea lor de influenţare;
      • cei care iau deciziile şi redactează forma lor finală trebuie să cunoască bine problemele , nu numai din perspectiva nivelurilor superioare, dar şi după modul în care se pun şi se cer rezolvate la nivelurile inferioare. Satisfacerea ierarhică nu trebuie să ducă niciodată la distanţe sau rupturi care pun în primejdie unitatea instituţiei, solidaritatea întregului colectiv de muncă;
      • este necesar să se folosească în luarea deciziilor cunoştinţele profesionale (juridico-administrative, tehnice, economice etc.) existente în întreaga instituţie , experienţa şi priceperea ei globală, nu numai cele de la nivelurile superioare; să se folosească deci, întreaga capacitate de concepţie şi creaţie a unităţii de la toate nivelurile.
    • INFORMATIA IN MANAGEMENTUL FINANCIAR PUBLIC
    • Principala sursă de informaţie folosită în acţiunile managementului financiar o reprezintă lucrările contabile, îndeosebi balanţa şi bilanţul .
    • Ele ajută pentru:
      • a cunoaşte situaţia organizaţiei la un moment dat,
      • a constata dacă deciziile luate anterior au fost validate de realitate, au fost eficiente şi au contribuit la atingerea obiectivelor propuse.
    • Esenţial de subliniat este faptul că informaţiile din contabilitate :
    • au un caracter istoric,
    • se referă la evenimentele trecute,
    • sunt rezultatul unor norme convenţionale de prelucrare a datelor, specifice contabilităţii.
    • Balanţa sau bilanţul contabil al organizaţiei , precum şi orice alte lucrări sintetice de contabilitate :
      • trebuie privite doar ca un punct de plecare în analiza şi diagnoza situaţiei prezente,
      • ele sunt, prin conţinutul lor, situaţii ce oferă informaţii cu privire la rezultatele obţinute de management în perioadele trecute în privinţa eficienţei utilizării fondurilor,
      • ele oferă posibilitatea formulării unor aprecieri cu privire la starea mijloacelor, la sursele de finanţare, la structura economică, cea financiară şi de capital a organizaţiei, la randament şi profitabilitate
    • Tabloul de bord
    • - mijlocul prin intermediul căruia se înfăptuieşte o permanentă şi intensă informare a decidenţilor asupra modului în care evoluează fenomenele specifice activităţilor conduse.
      • - unul din instrumentele de bază ale gestiunii previzionale;
    • - este menit să pună în evidenţă:
        • punctele de alertă ale organizaţiei,
        • sensul evoluţiei sale în raport cu obiectivele fixate,
        • să ajute la îmbunătăţirea performanţelor acesteia,
  • Dă posibilitatea:
    • pe de o parte , de a stabili obiective precise , pe termen scurt, mediu sau lung, care să definească evoluţia viitoare a activităţilor organi zaţiei,
    • pe de altă parte , de a controla frecvent realizările şi de a constata abaterile (ecartul) de la “traiectoria” prevăzută iniţial.
      • Constituie o modalitate de lucru a echipei manageriale , prin care, în egală măsură:
    • sunt stabilite obiective imediate,
    • urmărite şi validate realizările vis a vis de previziuni,
    • sunt prezentate într-o formă precisă şi rapidă principalele incidente a căror gravitate poate periclita atingerea obiectivelor propuse.
    • Funcţiile tabloului de bord
    • funcţia de informare a managementului cu privire la starea domeniului condus;
    • funcţia de avertizare asupra unor abateri faţă de normalitate;
    • c. funcţia de evaluare a rezultatelor obţinute în realizarea obiectivelor şi, implicit, a calităţii deciziilor adoptate şi acţiunilor iniţiate pentru operaţionalizarea acestora;
    • d. funcţia decizională , în sensul că informaţiile pertinente, transmise operativ managerilor amplasaţi în diverse ipostaze ierarhice, permit fundamentarea şi adoptarea de decizii adecvate.
  •  
    • Rolul ce se atribuie tabloului de bord al activităţii financiare în pilotajul organizaţiei :
    • este mijlocul de evaluare cantitativă, sistematică şi operativă , a fenomenelor financiare pe care le generează desfăşurarea activităţilor organizaţiei şi de informare corectă, precisă şi oportună, a decidenţilor asupra situaţiei financiare pe care firma o înregistrează la un moment dat.
    • este considerat un mijloc de sesizare si avertizare a decidenţilor , întrucât prezintă abaterile ce apar în mod iminent în execuţie de la traiectul propus, avertizând asupra dimensiunii ecartului şi odată cu aceasta asupra pericolului de înrăutăţire a situaţiei.
    • este un mijloc ce serveşte decidenţilor pentru a înfăptui în mod curent şi operativ, analiza şi diagnoza , prin prisma informaţiei cu caracter financiar, asupra situaţiei create şi implicit asupra evoluţiei posibile, a activităţilor conduse.
    • este mijlocul prin care se înfăptuieşte şi colaborarea dintre compartimentul financiar şi celelalte “centre de responsabilitate” din organizaţie,
    • BUGETUL PUBLIC
    • Bugetul public este un instrument complex folosit de către stat prin care se proiectează şi se desfăşoară activitatea privind finanţele publice.
    • Prin buget public se stabileşte un raport între veniturile publice , care sunt, în principal impozite şi taxe şi nevoile sociale , urmărindu-se evitarea inechităţii în repartiţia sarcinilor fiscale asupra membrilor societăţii.
    • În cadrul sistemului unitar de bugete, se pot determina bugetul public naţional şi bugetul general consolidat , formate astfel:
    • Bugetul public naţional :
    • - bugetul de stat;
    • - bugetul asigurărilor sociale de stat;
    • - bugetele locale.
    • Bugetul general consolidat :
    • - bugetul public naţional;
    • - bugetele fondurilor speciale;
    • - bugetul trezoreriei generale a statului;
    • - bugetele instituţiilor publice cu caracter autonom;
    • - bugetele instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale, după caz;
    • - bugetele instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii;
    • - bugetul fondurilor provenite din credite externe contractate sau garantate de stat şi a căror rambursare, dobânzi şi alte costuri se asigură din fonduri publice;
    • - bugetul fondurilor externe nerambursabile.
    • Volumul total al resurselor financiare publice este determinat de nivelul cheltuielilor totale , nivel influenţat , conform Legii finanţelor publice, de:
    • politica financiară a statului,
    • de reţeaua de instituţii publice în funcţiune şi cele care urmează a se înfiinţa,
    • numărul de salariaţi,
    • obiectivele din domeniul social propuse a se realiza în noul an,
    • obiectivele stabilite pentru domeniul economic,
    • finanţarea administraţiei centrale şi locale,
    • dobânzile aferente datoriei publice, etc.
    • Bugetul public poate fi privit ca:
    • Bugetul public – document;
    • Bugetul public – lege;
    • Bugetul public – sistem de fluxuri financiare;
    • Bugetul public – instrument de politică economică.
    • Bugetul public – document
    • Bugetul public este documentul prin care sunt prevăzute şi aprobate , în fiecare an, veniturile şi cheltuielile publice.
    • Bugetul public – lege
    • Bugetul public este un act juridic în care se prevăd şi se aprobă, prin lege, veniturile şi cheltuielile anuale ale statului sau ale instituţiilor publice.
    • Trăsăturile bugetului public – lege sunt următoarele:
    • act de previziune , indicând resursele băneşti ale statului şi destinaţiile acestora sub forma cheltuielilor;
    • act de autorizare , prin care puterea executivă este împuternicită de puterea legislativă să cheltuiască şi să perceapă venituri, potrivit prevederilor legale;
    • act anual , respectiv anul bugetar pentru care sunt aprobate veniturile şi cheltuielile bugetare, precum şi perioada în care se realizează execuţia indicatorilor bugetari.
    • Bugetul public – sistem de fluxuri financiare
    • Bugetul public reflectă un sistem de fluxuri financiare legate:
    • de formarea resurselor financiare publice (impozite, taxe, contribuţii,), pe de o parte,
    • de repartizare a acestora , pe de altă parte.
    • În cea mai mare parte , aceste fluxuri sunt reprezentate de prelevările şi transferurile prin care statul şi colectivităţile locale îşi constituie resurse băneşti necesare desfăşurării activităţii specifice, prin cheltuieli.
    • Bugetul public – instrument de politică economică
    • Bugetul public este un instrument de politică a statului în domeniul fiscalităţii şi cheltuielilor publice , întrucât prin acest document sunt stabilite veniturile bugetare ce reflectă politica fiscală şi cheltuielile bugetare, subvenţiile şi transferurile care au un rol important în plan economic şi social.
    • Obiectivele întocmirii bugetului se pot concretiza în:
    • Instrument de management : pentru că dezvăluie ansamblul previziunilor şi al obiectivelor care servesc drept “busola” acţiunii cotidiene;
    • Instrument de simulare : înaintea stabilirii bugetului definitiv se testează mai multe ipostaze;
    • Instrument de motivare şi de prevenire a conflictelor: prin negocieri se ajunge la compromis .
    • Organizaţiile sec. XXI trebuie să se axeze pe elaborarea unor bugete suple, flexibile, adaptate schimbărilor din mediul endogen şi exogen al organizaţiilor
    • Tipuri de bugete utilizate
    • De regulă, un buget este stabilit pentru un anumit nivel al veniturilor şi pentru un anumit nivel al cheltuielilor de resurse.
    • Întrucât flexibilitatea previziunilor bugetare este o cerinţă a creşterii eficienţei şi a realizării unei bune planificări , se folosesc pe scară largă în institutiile publice bugete flexibile sau variabile.
  • Bugete flexibile sau variabile
    • Bugetul variabil sau bugetul flexibil prezintă nivelul resurselor care trebuie alocate pentru fiecare activitate a sectorului public conform nivelului activităţii desfăşurate.
    • Prin urmare acest buget variabil va semnala automat top managementului necesitatea alocării unor resurse suplimentare pentru diverse activităţi din cadrul sectorului public / organizatiei în momentul în care nivelul activităţii va înregistra o creştere şi micşorarea resurselor alocate atunci când nivelul activităţii va înregistra o scădere.
    • Bugetul cu baza zero
    • Bugetul cu bază zero reprezintă un proces de planificare şi de proiectare a bugetului care presupune ca managerii institutiilor publice să-şi justifice detaliat întregul buget, nu doar să se raporteze la sumele din bugetul pe anii anteriori.
    • Avantajul folosirii acestui tip de buget este că obligă managerii să stabilească noile programe şi costurile aferente acestora fără a ţine seama de realizarile trecute, ci în funcţie de condiţiile previzionate în care programele respective vor fi materializate.
    • În actualul context, planurile şi bugetele trebuie să depăşească stadiul unor simple previziuni a posibilului iar managementul activităţii financiare trebuie să realizeze că bugetele nu vor mai caracteriza „ posibilul cel mai dorit, ci posibilul cel mai probabil ” .
    • În rezent i se reproşează bugetului încetineala şi rivalităţile interne sau egoismul la care dă naştere dar în realitate el constituie un mod de diminuare sau chiar eliminare a tensiunilor interne şi a rapoartelor de putere care, datorită lui devin mai puţin dure şi mai acceptabile.
    • Introducerea unui sistem de previziune prin intermediul bugetelor în managementul financiar public prezintă numeroase avantaje , dintre care menţionăm:
    • acordă prioritate analizei modului de asigurare şi utilizare a resurselor financiare, resurse ce pot fi considerate “rare” în zilele noastre;
    • prevede surse de informare care permit cunoaşterea evoluţiei institutiei şi adaptarea activităţii ei la fluctuaţiile pieţei ;
    • presupune implicarea tuturor nivelurilor mangeriale , fapt care contribuie la o cunoaştere mai bună a realităţii organizatiei ;
    • permite clarificarea autorităţilor şi responsabilităţilor ;
    • reprezintă un real suport pentru calculul şi utilizarea diferitelor categorii de indicatori ;
    • asigură evaluarea realistă şi controlul acţiunilor institutiilor ;
    • asigură evaluarea performanţelor şi stimularea salariaţilor şi managerilor, prin implicarea acestora în executarea şi realizarea obiectivelor de performanţă stabilite;
    • O rganizarea activităţii de bugetare la nivelul instituţiilor publice are însă şi anumite limite determinate în principal de problema unei reale evaluări a cheltuielilor şi neluarea în considerare a dimensiunii umane .
    • tendinţa de a reda schemele anterioare , planificarea viitorului ca o extrapolare a trecutului, care afectează creativitatea şi inovaţia;
    • imposibilitatea de a corela deciziile pe termen scurt de perspectivele pe termen lung ;
    • impunerea mai mult sau mai puţin autoritară şi arbitrară a obiectivelor de către manageri, care ignoră conţinutul real al procesului ;
    • viziunea introvertită , orientată mai mult spre resursele interne decât spre evoluţia mediului exogen .
    • Rolul BVC
    • Elaborarea riguroasă a bugetului de venituri şi cheltuieli
    • asigură instituţiei baza legală pentru realizarea veniturilor şi efectuarea cheltuielilor,
    • oferind o imagine reală asupra rezultatelor obţinute la nivelul unei perioade.
    • Prin măsurarea nivelurilor planificate cu cele realizate la finalul perioadei se determină :
    • gradul de îndeplinire sau de neîndeplinire a indicatorilor prevăzuţi în BVC,
    • cauzele care au determinat –dacă este cazul-abaterile de la nivelul planificat şi
    • soluţiile care se impun pentru corectarea abaterilor.
    • Necesitatea unei proiecţii riguroase şi realiste a BVC rezidă din unele constrângeri care apar pe parcursul execuţiei astfel, conform prevederilor Legii Finanţelor Publice 500/2002, veniturile reprezintă plafoane minime iar cheltuielile plafoane maxime ce nu pot fi depăşite.
    • Bugetul de venituri şi cheltuieli în contextul noilor concepţii manageriale, se impune ca o necesitate obiectivă, devenind instrumentul de:
    • * cunoaştere şi asigurare a echilibrului financiar,
    • * operaţionalizare anuală a obiectivelor strategice asumate.
    • Importanţa întocmirii şi aprobării bugetului în conducerea activităţii institutiilor publice a crescut considerabil în ultima perioadă de timp pentru că, el rămâne instrumentul principal de :
    • * conducere
    • * prognoză şi
    • * analiză a activităţii economico - financiare a instituţiei.
  • Rolul B.V.C . constă în planificarea şi conducerea activităţii instituţiei şi presupune:
    • evidenţa existenţei şi evoluţiei elementelor patrimoniale gestionate;
    • d imensionarea veniturilor şi cheltuielilor aferente legislaţiei în vigoare;
    • reflectarea fluxurilor băneşti ;
    • evidenţierea surselor de constituire a fondurilor şi destinaţia lor;
    • sporirea eficienţei activităţii ; creşterea răspunderii personale şi colective în gospodărirea fondurilor;
    • întărirea disciplinei financiare ; asigurarea unei instruiri avansate conform necesităţilor societăţii;
    • ţinerea sub control a activităţii prin intermediul proiectării şi urmă ri rii modului de formare şi utilizare a resurselor băneşti.
    • Bugetarea anuală şi imposibilitatea predictibilităţii finanţării împiedică realizarea unor previziuni multianuale şi un management financiar performant.
    • Structura bugetelor
    • Veniturile si cheltuielile se grupează în buget pe baza clasificaţiei bugetare .
    • Veniturile sunt structurate pe capitole si subcapitole , iar cheltuielile pe părţi, capitole, subcapitole, titluri, articole, precum si alineate , după caz.
  • Principii bugetare
    • Principiul unităţii
    • Principiul universalităţii
    • Principiul echilibrului bugetar
    • Principiul anualităţii
    • 5. Principiul specializării bugetare
    • 6. Principiul neafectării veniturilor bugetare
    • 7. Principiul realităţii bugetului
    • 8. Principiul unităţii monetare
    • 9. Principiul publicităţii
    • Principiul unităţii
      • Conform acestui principiu:
    • a) Toate veniturile si cheltuielile publice se înscriu într-un singur document , pentru a se asigura utilizarea eficienta si monitorizarea fondurilor publice.
    • b) Toate veniturile reţinute si utilizate în sistem extrabugetar, sub diverse forme si denumiri, se introduc în bugetul de stat , urmând regulile si principiile acestui buget.
    • 2. Principiul universalităţii
    • Potrivit acestui principiu:
    • a) Veniturile si cheltuielile publice se includ în buget în totalitate, în sume brute.
    • b) Veniturile bugetare nu pot fi afectate direct unei cheltuieli bugetare anume, cu excepţia donaţiilor si sponsorizărilor, care au stabilite destinaţii distincte.
    • 3. Principiul echilibrului bugetar : prevede ca veniturile publice să acopere cheltuielile publice ceea ce înseamnă că bugetul trebuie să fie echilibrat, balansat.
    • Echilibrul bugetului pe parcursul execuţiei se realizează atunci când lichidităţile băneşti provenite din încasarea veniturilor publice acoperă nevoile de plăţi scadente.
    • Total încasări la momentul T (L) = total plăţi exigibile la momentul T (P)
    • Dacă:
    • L = P = echilibru de trezorerie
    • L < P = gol de trezorerie
    • L > P = excedent de trezorerie
    • Echilibrul bugetului anual : presupune egalitatea dintre nivelul încasării veniturilor obligatorii ale statului ( R ) şi nivelul cheltuielilor totale (C). În funcţie de relaţia dintre ( R) şi (C) putem avea una din următoarele situaţii:
    • R = C = echilibru bugetar anual
    • R < C = deficit bugetar anual
    • R > C = excedent bugetar anual
    • 4. Principiul anualităţii
    • Conform acestui principiu:
    • a) Veniturile şi cheltuielile bugetare sunt aprobate prin lege pe o perioada de un an, care corespunde exerciţiului bugetar.
    • b) Toate operaţiunile de încasări şi plăţi efectuate în cursul unui an bugetar în contul unui buget aparţin exerciţiului corespunzător de execuţie a bugetului respectiv.
    • 5. Principiul specializării bugetare
    • Conform acestui principiu :
    • Veniturile si cheltuielile bugetare se înscriu si se aproba în buget pe surse de provenienţa si, respectiv, pe categorii de cheltuieli , grupate după natura lor economica si destinaţia acestora, potrivit clasificaţiei bugetare.
    • 6. Principiul neafectării veniturilor bugetare :
    • C onform acestui principiu:
    • V eniturile bugetare servesc la acoperirea cheltuielilor publice privite în ansamblul lor, nefiind permisă perceperea unui venit public pentru finanţarea unei anumite cheltuieli publice.
    • 7 . Principiul realităţii bugetului
    • P resupune evaluarea realistă a veniturilor şi dimensionarea judicioasă , conform legii, a cheltuielilor bugetare.
    • 8. Principiul unităţii monetare
    • Potrivit acestui principiu: t oate operaţiunile bugetare se exprima în moneda naţionala.
    • 9. Principiul publicităţii
    • Sistemul bugetar este deschis si transparent .
    • Rolul bugetului de stat , în economia de piaţă se manifestă, îndeosebi pe plan financiar şi economic .
    • Din punct de vedere financiar , bugetul de stat asigură mobilizarea şi dirijarea resurselor financiare necesare îndeplinirii funcţiilor şi sarcinilor statului.
    • Din punct de vedere economic , rolul bugetului de stat s-a accentuat datorită contribuţiei sale sporite la realizarea obiectivelor politicii economice şi sociale a guvernului în fiecare etapă .
    • Rolul economic al bugetului de stat se concretizează în încercările statului de a utiliza impozitele, taxele, subvenţiile şi alte cheltuieli publice ca pârghii economice, ca instrument de influenţare a conjuncturii economice .
    • Procesul bugetar este un proces:
    • - decizional;
    • - democratic;
    • - preponderent politic;
    • - continuu ciclic;
    • - de larg impact public la nivel macro şi micro care se manifestă atât pe plan economic cât şi social.
    • Procesul bugetar presupune parcurgerea următoarelor faze consecutive:
    • a) elaborarea proiectului de buget;
    • b) aprobarea bugetului;
    • c) execuţia bugetului;
    • d) încheierea exerciţiului bugetului;
    • e) controlul execuţiei bugetului;
    • f) aprobarea execuţiei bugetului.
  • Execu ţia bugetară
    • Procesul executiei bugetare , datorita complexitatii sale si a dependentei de o multitudine de factori, face ca structura initiala a bugetului sa se modifice ca urmare a necesitatilor de realocare a resurselor, ceea ce implica modificarea structurii creditelor.
    • Principii în execuţia bugetară
    • 1. Prin legile bugetare anuale se prevăd si se aproba creditele bugetare pentru cheltuielile fiecărui exerciţiu bugetar, precum si structura funcţionala si economica a acestora.
    • 2. Creditele bugetare aprobate sunt autorizate pe durata exerciţiului bugetar.
    • 3. Alocaţiile pentru cheltuielile de personal, aprobate pe ordonatorii principali de credite şi, în cadrul acestora, pe capitole, nu pot fi majorate si nu pot fi virate si utilizate la alte articole de cheltuieli.
    • 4.Creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal de credite nu pot fi virate si utilizate pentru finanţarea altui ordonator principal de credite . De asemenea, creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanţarea altui capitol.
    • Autorizarea bugetară
    • Legea bugetara anuala prevede si autorizează , pentru anul bugetar, veniturile si cheltuielile bugetare, precum si reglementari specifice exerciţiului bugetar.
    • Sumele aprobate, la partea de cheltuieli , prin bugetele prevăzute în cadrul cărora se angajează, se ordonanţează şi se efectuează plăţi , reprezintă limite maxime care nu pot fi depăşite.
    • Angajarea cheltuielilor din aceste bugete se face numai în limita creditelor bugetare aprobate.
  • Deschiderea de credite bugetare
    • Creditele bugetare aprobate prin bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat si bugetele fondurilor speciale pot fi folosite , la cererea ordonatorilor principali de credite, numai după deschiderea de credite , repartizarea creditelor bugetare si/sau alimentarea cu fonduri a conturilor deschise pe seama acestora.
    • Aprobarea deschiderii de credite se face în limita creditelor bugetare si potrivit destinaţiilor aprobate pe capitole, subcapitole, titluri de cheltuieli sau alte subdiviziuni ale clasificaţiei bugetare , după caz, în raport cu gradul de folosire a fondurilor puse la dispoziţie anterior, cu respectarea dispoziţiilor legale care reglementează efectuarea cheltuielilor respective, precum si în funcţie de gradul de încasare a veniturilor bugetare si de posibilităţile de finanţare a deficitului bugetar.
    • CHELTUIELILE PUBLICE
    • Cheltuielile publice exprimă relaţii economico – sociale în formă bănească, care se manifestă între stat , pe de-o parte, şi persoane fizice şi juridice, pe de altă parte, cu ocazia repartizării şi utilizării resurselor financiare ale statului, în scopul îndeplinirii funcţiilor acestuia.
    • Trebuie facuta o distinctie clara între cheltuielile publice si cele bugetare, acestea din urma fiind o subcategorie.
    • Cheltuielile publice cuprind în sfera lor: cheltuieli bugetare, cheltuieli din fonduri cu destinatie speciala, cheltuieli extrabugetare si cheltuieli efectuate din bugetul trezoreriei publice.
    • Dinamica cheltuielilor publice are în vedere modificarea a sase indicatori: * cresterea nominala si cea reala a cheltuielilor publice; * schimbarea raportului cheltuielilor publice în PIB; * schimbarea volumului mediu al cheltuielilor publice pe cap de locuitor; * schimbarea structurii cheltuielilor publice; * corelatia dintre cresterea cheltuielilor publice si cresterea PIB; * elasticitatea cheltuielilor publice raportata la PIB .
  • Cheltuielile publice
    • a ) conceptul este indisolubil legat de conceptul de sector public
    • b) sunt ocazionate de realizarea rolului statului ca autoritate publica si ca actor economic si sunt suportate de cetateni
    • c) reprezinta costurile realizarii politicilor publice –depind de politicile publice ale puterii politice
    • d) constituie indicatorul cel mai utilizat pentru masurarea gradului de interventie al statului in economie
    • În concepţia modernă: cheltuiala publică este cercetată şi apreciată în primul rând prin prisma naturii sale , ceea ce contează nu este atât mărimea ei, cât efectele pe care le produce în viaţa social economică.
      • Din punct de vedere al efectului lor în viaţa social economică:
    • a) Cheltuieli negative – reprezintă un consum efectiv şi definitiv de venit şi nu au efect asupra viitorului PIB.
    • Cheltuieli întreţinerea: - aparatului de stat
    • - armatei
    • - dobânzile plătite la creditele externe
    • b) Cheltuieli pozitive : - realizate în domeniul economic şi social cultural care au efecte mai apropiate sau îndepărtate asupra creşterii economice :
    • - investiţii efectuate de către stat;
    • - cheltuieli pentru învăţământ;
    • - sănătate.
    • c) Cheltuieli neutre : - nu reprezintă un consum efectiv de PIB dar nici nu au influenţă asupra creşterii ulterioare:
    • - cheltuieli sociale;
    • - dobânzi aferente datoriei publice interne.
    • Factori care influenţează creşterea cheltuielilor publice:
    • Factorii demografici , care se referă la sporul natural al populaţiei şi la modificarea structurii acesteia pe vârste şi categorii socioprofesionale.
    • Factori economici , referitori la dezvoltarea economiei.
    • Factori sociali . Creşterea venitului mediu pe locuitor antrenează preocuparea statului ca, prin efort financiar, să aloce resurse categoriilor sociale cuprinse în sectorul public, inclusiv persoanelor în vârstă sau care necesită asistenţă socială.
    • Urbanizarea. Aceasta reprezintă un factor de creştere a cheltuielilor publice, antrenând resurse financiare pentru crearea şi dezvoltarea centrelor urbane şi pentru finanţarea unor unităţi publice caracteristice mediului respectiv.
    • Factorii militari , care, prin pregătirea sau purtarea de războaie , conduc la creşterea cheltuielilor legate de apariţia unor conflicte armate sau de eliminarea efectelor nefavorabile ale acestora pe plan economic sau social .
    • Factorii de ordin istoric , care acţionează prin transmiterea de la o perioadă la alta a nevoilor sporite de cheltuieli şi de suportare a poverii celor făcute în anii anteriori, prin împrumuturi publice. Acelaşi statut îl au şi programele Băncii Mondiale, U.E. etc., care sunt începute într-o anumită guvernare şi derulate pe termen mediu şi lung.
    • Factori politici, care contribuie la creşterea complexităţii sarcinilor statului contemporan.
    • Nivelul cheltuielilor publice
    • Nivelul cheltuielilor publice totale se apreciază pe baza următorilor indicatori:
    • volumul cheltuielilor publice, în expresie nominală şi reală;
    • ponderea cheltuielilor publice în PIB;
    • volumul cheltuielilor publice ce revine în medie pe un locuitor .
  • 1. Volumul cheltuielilor publice
    • Pentru calcularea cheltuielilor publice (C r p ) pentru anul t(0) şi pentru anul t(1) se utilizează următoarele relaţii de calcul:
    • C r p(0) = C n p(0) : Ip(0)
    • unde:
    • C r p(0) - cheltuielile publice nominale ale anului t(0) (în preţurile curente ale anului considerat, în moneda naţională) ;
    • Ip(0) – indicele preţurilor;
    • C r p(1) = C n p(1) : Ip(1)
    • unde:
    • C r p(1) - cheltuielile publice nominale ale anului t(1) (în preţurile curente ale anului considerat, în moneda naţională);
    • Ip(1) – indicele preţurilor.
    • Indicatorul cheltuielilor publice în expresie reală sau nominală nu are putere de comparaţie internaţională.
    • În ţările dezvoltate, aceste cheltuieli reprezintă în medie 42% din PIB.
    • 2. Volumul cheltuielilor publice ce revine în medi e pe un locuitor
    • Relaţia de calcul este următoarea :
    • Cp/loc = C n p : P
    • unde:
    • Cp/loc – cheltuielile publice medii pe un locuitor;
    • C n p - cheltuielile publice exprimate în preţuri curente (cheltuieli publice în expresie nominală);
    • P – populaţia (număr de locuitori).
    • Analiza cheltuielilor publice ale unei ţări poate fi efectuată atât din punct de vedere global , pe baza nivelului total al acestora, cât şi din punctul de vedere al structurii lor , pe diferite categorii.
    • Cu ajutorul acestui indicator se poate stabili în ce proporţie au fost orientate resursele financiare ale statului spre anumite obiective sociale, administrative, economice.
    • 3. Structura cheltuielilor publice
    • S tabilirea ponderii fiecărei categorii de cheltuieli publice în totalul acestora, pe baza relaţiei:
    • GsCpi = Cpi /Cpt x 100
    • în care:
    • GsCpi – ponderea cheltuielii publice „i”, în totalul cheltuielilor publice;
    • Cpi – cheltuiala publică „i”;
    • Cpt – cheltuieli publice totale.
    • Reguli privind cheltuielile publice
    • a) Cheltuielile publice au destinaţie precisă si limitată si sunt determinate de autorizările conţinute în legi specifice şi în legile bugetare anuale.
    • b) Nici o cheltuiala nu poate fi înscrisă şi nici angajată şi efectuată din aceste bugete, dacă nu există baza legală pentru respectiva cheltuială.
    • c) Nici o cheltuiala din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonanţată şi plătită dacă nu este aprobată potrivit legii ş i nu are prevederi bugetare .
  • Principiul dublei autorizari a cheltuielilor bugetare
    • Cheltuielile ce se efectueaza din bugete au la baza doua autorizari : autorizarea legala si autorizarea bugetara.
    • autorizarea legala este legea ca act juridic din care rezulta, direct sau indirect, o obligatie de plata in sarcina statului , iar
    • autorizarea bugetara este creditul prin care se afecteaza fondurile banesti necesare stingerii obligatiilor de plata.
    • Comentariu
    • Dubla autorizare a cheltuielilor bugetare si regulile cu caracter imperativ dupa care se efectueaza acestea deosebesc gestiunea publica, orientata spre satisfacerea necesitatilor de interes public, de cea privata, orientata spre fructificarea capitalului.
    • Mentionam faptul ca intre sectorul public si sistemul de gestiune nu trebuie pus semnul egalitatii! Nu toate entitatile organizate in sectorul public se supun regulilor de finante publice. Spre exemplu, societatile comerciale cu capital de stat au acelasi regim de gestiune cu cel al societatilor private.
    • Nici o plata nu poate fi facuta daca nu exista un titlu executor;
    • Nici un titlu executor nu poate fi emis daca nu exista o creanta/datorie;
    • Nici o creanta/datorie nu se poate constitui in afara unui act juridic constitutiv de drepturi si obligatii
    • sau
    • Nici o plata nu poate fi efectuata daca nu a fost ordonantata;
    • Nici o ordonantare nu poate fi facuta daca nu exista o lichidare;
    • Orice lichidare se face in baza unui angajament .
    • sau
    • Nici o plata nu poate fi efectuata daca nu a fost dispusa;
    • Nici o plata nu poate fi dispusa daca nu exista o datorie;
    • Nici o datorie nu poate exista daca nu exista un act juridic din care rezulta o obligatie de plata.
  • In execuţia cheltuielilor publice se parcurg mai multe etape :
    • Executia bugetara Art. 54. - (1) In procesul executiei bugetare, cheltuielile bugetare parcurg urmatoarele faze: angajament, lichidare, ordonantare, plata.
    • Operatiunile specifice angajarii, lichidarii si ordonantarii cheltuielilor sunt in competenta ordonatorilor de credite si se efectueaza pe baza avizelor compartimentelor de specialitate ale institutiilor publice.
    • Plata cheltuielilor este asigurata de seful compartimentului financiar-contabil, in limita fondurilor disponibile.
    • Instrumentele de plata trebuie sa fie insotite de documentele justificative. Aceste documente trebuie sa certifice exactitatea sumelor de plata, receptia bunurilor, executarea serviciilor si altele asemenea, conform angajamentelor legale incheiate. Instrumentele de plata se semneaza de catre contabil si seful compartimentului financiar-contabil.
    • Efectuarea platilor, in limita creditelor bugetare aprobate, se face numai pe baza de acte justificative, intocmite in conformitate cu dispozitiile legale, si numai dupa ce acestea au fost angajate, lichidate si ordonantate.
    • 1. angajarea – crearea obligaţiei unei instituţii publice de a plăti o sumă de bani unui terţ , pe baza unui document legal întocmit (contract , decizie, etc. );
    • Angajamentul juridic este actul de origine al cheltuielii . Toate celelalte faze prin care trece o cheltuiala pana a deveni efectiva sunt o consecinta a acestuia.
    • Un angajament juridic, odata facut (prin vointa legiuitorului, a administratiei sau prin acord de vointa), institutia publica este tinuta sa-l respecte, atata timp cat angajamentul fiinteaza.
    • “ Angajamentul bugetar - orice act prin care o autoritate competenta, potrivit legii, afecteaza fonduri publice unei anumite destinatii , in limita creditelor bugetare aprobate.”
    • Angajamentul bugetar isi are izvorul in autorizarea bugetara. Acest angajament nu este un act juridic , ci o operatiune specifica contabilitatii publice , menita sa asigure:
    • respectarea obligatiilor institutiei ce decurg din angajamentele juridice;
    • respectarea obligatiei institutiei de a nu depasi autorizarea bugetara (creditul).
    • Angajamentul juridic si angajamentul bugetar coexista si sunt inseparabile. Angajamentul juridic este un act juridic creator de drepturi si obligatii (din care rezulta o obligatie de plata), iar angajamentul bugetar este o rezervare de credite.
    • Prin urmare, daca se creeaza o obligatie de a plati , trebuie sa se rezerve si creditele in baza carora sa se dispuna plata , ca urmare a executarii angajamentului juridic.
  • Exemple
    • 1. Incheierea a doua contracte, unul pentru achizitia unor bunuri, iar celalalt pentru furnizarea de agent termic. Contractele sunt acte juridice si, prin semnarea lor (exercitarea competentei), ordonatorul creeaza obligatii de plata in sarcina institutiei.
    • 2. Numirea unui functionar public. Actul juridic (act administrativ) este ordinul de numire. Prin el insusi acest act juridic nu este creator de drepturi si obligatii patrimoniale, ci de drepturi si obligatii in legatura cu exercitarea functiei. Totusi, se poate afirma ca prin acest act juridic s-au creat indirect obligatii de plata, intrucat functionarul trebuie platit. Actul juridic constitutiv de drepturi si obligatii privind remunerarea este legea de salarizare a functionarilor publici. Odata cu ordinul de numire, in executarea in concret a legii, ordonatorul emite ordinul de incadrare. Prin acest act juridic ordonatorul constata obligatiile de plata ce revin institutiei.
    • 3. Printr-o lege se majoreaza salariile functionarilor publici .
  • Angajamentul bugetar individual
    • Angajamentul bugetar este individual atunci cand beneficiarul si suma sunt perfect determinate.
    • O astfel de situatie nu exista decat in cazul cand actul juridic din care rezulta obligatia de plata este perfect individualizat (se cunoaste titularul creantei - beneficiarul platii - si cuantumul obligatiei - suma care urmeaza a fi platita).
  • Angajamentul bugetar global
    • Angajamentul bugetar este global atunci cand cel putin unu l din elementele necesare identificarii angajamentului bugetar individual (titularul creantei si suma) sunt nedeterminate .
    • [...] angajamentul bugetar global acopera suma totala a angajamentelor juridice individuale pana la data de 31 decembrie [...]
  • Exemple
    • Angajamentul bugetar global privind cheltuielile cu salariile personalului. Acesta acopera, pe perioada exercitiului, angajamente juridice individualizate (personal angajat), dar si angajamente juridice neindividualizate (care urmeaza a fi facute).
    • O ratiune pentru care se practica acest angajament bugetar global este multitudinea de angajamente juridice individuale care il compun , iar evidentierea acestora in contabilitatea angajamentelor prin angajamente bugetare individuale ar fi dificila.
    • 2. Angajament bugetar global privind achizitiile publice - Programul de achizitii publice.
    • Prin acest angajament bugetar global ordonatorul rezerva creditele bugetare prevazute la diferitele subdiviziuni ale clasificatiei bugetare, pentru a achizitiona bunuri, lucrari si servicii prin procedurile prevazute la art. 9 din Ordonanta Guvernului nr. 60/2001 privind achizitiile publice,
    • 2. lichidarea – constatarea obligaţiei de plată şi determinarea sumei ce urmează a se plăti în baza unor documente legale (facturi, devize, etc.) condiţionat de realizarea faptului în sine prin livrare, dovedit cu documente (notă de recepţie, situaţie de lucrări etc.);
    • este operatiunea prin care se constata realitatea faptelor pe care se intemeiaza creanta creditorului si cuantificarea in bani a acestei creante (determinarea sumei).
    • o operatiune de determinare sau verificare a realitatii faptelor pe care se intemeiaza dreptul creditorului si de determinare sau verificare a sumei datorate, toate acestea trebuie consemnate in documente justificative a caror descriere, inregistrare si arhivare este reglementata prin acte normative.
    • operatiunea de lichidare nu este, in sine, o verificare de documente justificative, ci o operatiune complexa, prin care se realizeaza constatarea realitatii faptelor pe care se intemeiaza dreptul de creanta al tertului creditor si pe determinarea sumei;
    • Etape :
    • Constatarea realitatii faptelor pe pe care se intemeiaza dreptul creditorului consta in certificarea serviciului facut.
    • Determinarea sumei datorate
    • 3. ordonanţarea cheltuielilor – fază în procesul execuţiei bugetare în care se confirmă că livrările de bunuri şi servicii au fost efectuate;
    • Ordonantarea este operatiunea prin care se emite un titlu executor asupra agentului platitor , pentru ca acesta sa plateasca unui tert care detine un titlu de creanta asupra agentului care emite titlul executor.
    • Ordonantarea este actul prin care ordonatorul da dispozitie agentului platitor sa faca o plata unui tert dupa ce a constatat si individualizat creanta acestuia asupra sa (lichidarea).
  • Ordinul de plata transmis de ordonator agentului platitor trebuie sa contina urmatoarele informatii:
    • • pozitia bugetara de la care urmeaza a se face plata (capitol, subcapitol, titlu, articol, alineat, dupa caz);
    • • angajamentul juridic din care rezulta obligatia de plata (lege, acord, contract, act intern, hotarare judecatoreasca, etc.);
    • • angajamentul bugetar aferent angajamentului juridic;
    • • suma ce urmeaza a fi platita ;
    • • identitatea beneficiarului platii, cuprinzand si referintele bancare;
    • • obiectul platii.
    • 4. plata ca atare – fază în procesul execuţiei bugetare reprezentând actul final prin care instituţia publică achită obligaţiile sale faţă de terţi , completând ordinul de plată (documentul de plată) conform prevederilor din bugetul aprobat şi deschiderii de credite , la nivel de capitol (acţiune), iar în cadrul acestora , pe categorii de cheltuieli .
    • Cheltuielile publice ale Uniunii Europene au atins 45,8% din PIB in 2007. Acesta a fost cel mai mic nivel inregistrat in perioada 2002-2007 . Trendul descendent a inceput in UE in anul 2003, cu o stagnare in 2004 si 2005 cand in unele state cheltuielile publice au crescut putin .
    • O mare parte din cheltuielile publice ( 42% din total in 2007 ) au urmarit redistribuirea veniturilor sub forma de transferuri sociale in bani sau servicii.
    • O alta parte a cheltuielilor de 37%, a vizat productia guvernamentala de bunuri si servicii, compensatii acordate angajatilor (23%) si consum intermediar (14%). Ponderea dobanzilor, imprumuturilor si rentelor platite de guverne a reprezentat 6% din total cheltuieli publice, in timp ce cheltuielile pentru investitii au reprezentat inca 5,5%. La final se plaseaza transferurile (sub 5%) si alte componente precum subventiile, transferurile de capital si taxele platite (toate cumuland 5,5%).
    • Asa cum aminteam, ponderea cea mai mare in total cheltuieli publice este reprezentata de cheltuielile pentru protectie sociala (40% din total), urmate de servicii publice generale si sanatate (14% fiecare), educatie (11%) si actiuni economice (8%). Pentru siguranta nationala si ordinea publica guvernele au cheltuit aproximativ 4% din cheltuielile publice totale in timp ce ponderea altor cheltuieli a fost de: - aparare – 3,4%; - gospodarire comunala – 2,2%; - protectia mediului – 1,4%.
    • Comparatii intre state Cel mai mare nivel, de 52,6% din PIB, a fost in Suedia si Franta , urmate de Ungaria si Danemarca , unde cheltuielile publice totale au depasit 50% din PIB . Cele mai reduse cheltuieli publice au fost in 2007 in Republica Slovaca, Luxemburg, Romania, Bulgaria, Spania, Lituania, Letonia si Irlanda – in toate aceste state sub 40% din PIB.
  • Continutul controlului financiar preventiv
    • Continutul controlului financiar preventiv deriva, in cea mai mare parte, din dubla autorizare bugetara, conform careia orice cheltuiala, pentru a putea fi efectuata, trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
    • a) sa existe o baza legala;
    • b) sa existe credit aprobat prin buget
    • b.1.) credit de angajament, in cazul actiunilor multianuale structurate in programe;
    • b.2.) credit bugetar, in cazul actiunilor multianuale si curente;
    • c) sa respecte destinatia creditului ce urmeaza a fi imputat, potrivit clasificatiei bugetare si alocarii pe programe a resurselor.
    • Cheltuiala (asa dupa cum se va arata) presupune o succesiune de acte juridice a caror efectuare este conditionata de o serie de reguli procedurale si metodologice, de forma si continut, precum si de exercitarea, in conditiile legii, a unor competente.
    • Ordonanta Guvernului nr. 119/1999, cu modificarile si completarile ulterioare, defineste continutul controlului financiar preventiv ca fiind:
    • “ Controlul financiar preventiv consta in verificarea sistematica a proiectelor de operatiuni [...] din punctul de vedere al:
    • legalitatii si regularitatii;
    • b) incadrarii in limitele creditelor bugetare sau creditelor de angajament, dupa caz, stabilite potrivit legii.&quot;
  • Continutul controlului financiar preventiv
    • Organizarea controlului preventiv intern intra in competenta ordonatorului de credite si se bazeaza pe principiul separarii agentilor (compartimentelor) care initiaza operatiunea de cei care o verifica.
  • Ordonatorul de credite
    • Definire si competente
    • Conform art. 20 din Legea nr. 500/2002:
    • (1) Ordonatorii principali de credite sunt ministrii (conducatorii ministerelor), conducatorii celorlalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale, conducatorii altor autoritati publice si conducatorii autoritatilor publice autonome.
    • (2) Ordonatorii principali de credite pot delega aceasta calitate inlocuitorilor de drept, secretarilor generali sau altor persoane imputernicite in acest scop. Prin actul de delegare ordonatorii principali de credite vor preciza limitele si conditiile delegarii .
    • (3) Conducatorii institutiilor publice cu personalitate juridica din subordinea ordonatorilor principali de credite sunt ordonatori secundari sau tertiari de credite, dupa caz.
    • INSTITU ŢIA PUBLICĂ
    • Instituţiile publice reprezintă :
    • ansamblul structurilor organizate, create în societate pentru gestionarea afacerilor publice,
    • singurul mod de organizare social-economică a statului care poate face faţă provocărilor modernităţii (numărul mare al populaţiei, diversitatea şi complexitatea nevoilor umane ce se cer satisfăcute ).
    • Ceea ce face din instituţiile birocratice instrumente eficiente este caracterul lor raţional – observa Max Weber – manifestat în cele patru dimensiuni principale ale acestora:
    • pot manevra un număr mare de sarcini;
    • pun accent pe cuantificare;
    • operează într-un mod previzibil, standardizat;
    • pun accent pe controlul asupra celor angrenaţi în sistemul instituţiilor.
  • MODELE de instituţii publice
    • Necesitatea constituirii unor fonduri de resurse financiare la dispoziţia statului, în vederea îndeplinirii funcţiilor şi sarcinilor sale, se resimte în toate ţările, indiferent de gradul lor de dezvoltare economică - caracter obiectiv .
    • Distribuirea acestor resurse are un caracter subiectiv, deoarece depinde de:
    • capacitatea organelor decizionale de a percepe şi răspunde corect nevoii sociale la un moment dat,
    • gradul de dezvoltare economico-socială a ţării;
    • opţiunea forţelor politice aflate la putere .
    • Mobilizarea unor resurse băneşti la nivelul unităţilor administrativ teritoriale se efectuează în vederea satisfacerii unor cerinţe colective.
    • Repartizarea resurselor băneşti pentru realizarea acţiunilor social culturale, a serviciilor publice, a dezvoltării economice depinde de mobilizarea lor:
    • * în cuantumul aprobat
    • şi
    • * la termenele legale
    • B ugetul local
    • S tructura bugetului general al unei unităţi administrativ-teritoriale reflectă:
    • * bugetul local ,
    • * bugetul instituţiilor publice finanţate din venituri proprii şi subvenţii din bugetul local ,
    • * bugetul instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii,
    • * bugetul creditelor externe şi interne
    • Bugetele locale asigură :
    • * dimensionarea cheltuielilor în limitele veniturilor,
    • * fundamentarea resurselor financiare,
    • * stimularea iniţiativei locale,
    • * afirmarea autonomiei locale ,
    • * exercitarea controlului asupra utilizării fondurilor locale.
    • Bugetul local constituie instrumentul principal de :
    • * asigurare a autonomiei decizionale a autorităţilor administraţiei publice locale,
    • * valorificare eficientă a resurselor locale ,
    • * îmbunătăţire a utilizării fondurilor locale.
    • Bugetele locale reprezintă o componentă distinctă şi autonomă în cadrul bugetului consolidat, care are o serie de raporturi cu bugetul administraţiei centrale de stat prin sumele defalcate şi transferurile de care beneficiază autorităţile administraţiei publice locale.
  • Veniturile bugetelor locale şi clasificarea lor
  •  
        • Principalele reguli bugetare ce se aplică în cadrul bugetelor locale sunt:
    • Interdicţia de a efectua plăţi directe din veniturile încasate cu anumite excepţii prevăzute de lege;
    • Cheltuielile din bugetele locale au destinaţie precisă şi limitată şi sunt determinate de autorizările prevăzute în legile speciale şi în legile bugetare anuale .
    • Cheltuielile nu se pot înscrie în bugetele locale şi nu pot fi angajate şi efectuate din bugetele respective , dacă nu există baza legală pentru respectiva cheltuială;
    • Cheltuielile din fondurile publice locale nu pot fi angajate, ordonate şi plătite dacă nu sunt aprobate potrivit legii şi dacă nu au prevederi bugetare şi surse de finanţare;
    • După aprobarea bugetelor locale pot fi aprobate acte normative care au implicaţii asupra acestora, dar numai cu precizarea surselor de acoperire
    • Autorităţile administraţiei publice locale au următoarele competenţe şi responsabilităţi în ceea ce priveşte finanţele publice locale:
    • - elaborarea şi aprobarea bugetelor locale în condiţii de echilibru , cu încadrarea în termenele legale stabilite prin lege;
    • - stabilirea , constatarea , controlul, urmărirea şi încasarea impozitelor şi taxelor locale şi alte venituri ale unităţilor administrativ-teritoriale , prin compartimentele proprii de specialitate;
    • - urmărirea şi raportarea execuţiei bugetelor locale , precum şi rectificarea acestora, pe parcursul anului bugetar , în condiţii de echilibru bugetar;
    • - administrarea eficientă a bunurilor din proprietatea publică şi privată a unităţilor administrativ-teritoriale;
    • - contractarea directă de împrumuturi interne şi externe , pe termen scurt, mediu şi lung şi urmărirea achitării la scadentă a obligaţiilor de plată rezultate din acestea;
    • - garantarea de împrumuturi interne şi externe, pe termen scurt, mediu şi lung şi urmărirea achitării la scadentă a obligaţiilor de plată rezultate din împrumuturile respective de către beneficiari;
    • INDICATORI AI VENITURILOR
    • Gradul de autofinanţare a APL,
    • Capacitatea administraţiei publice locale de a genera venituri,
    • Gradul de colectare a veniturilor proprii,
    • Venituri proprii/ cap locuitor,
    • Gradul de autonomie decizională,
    • Impozitul pe venit global/ cap locuitor ,
    • Gr a dul de dependenţă a bugetului local faţă de bugetul de stat
    • Gradul de autofinanţare a APL
    • reprezintă gradul de acoperire a cheltuielilor totale din venituri proprii – venituri nefiscale şi fiscale pentru care APL au competenţă de stabilire, urmărire, control şi încasare.
    • Acest indicator este influenţat de:
    • capacitate administraţiei publice locale de a genera venituri;
    • legislaţia fiscală;
    • descentralizarea activităţilor de la nivel central către comunităţile locale însoţite de surse;
    • ponderea transferurilor de la buget
    • 2. Capacitatea administraţiei publice locale de a genera venituri
    • - poate fi definită ca pondere a veniturilor proprii şi cotele din impozitul p e venit colectat la nivelul unităţii administrativ teritoriale, în total venituri bugetare aferente autorităţilor administraţiei publice locale
    • Acest indicator reflectă credibilitatea financiară a unităţii administrativ teritoriale.
    • 3. Gradul de colectare a veniturilor proprii
    • r eprezintă nivelul încasării veniturilor proprii , la o anumită perioadă, comparativ cu prevederile bugetare ale perioadei corespunzătoare .
    • 4. Venituri proprii/ cap locuitor
    • reprezintă suma globală în urma aplicării prevederilor legale în vigoare în ceea ce priveşte impozitele şi taxele locale stabilite de către APL. Reprezintă gradul de dezvoltare economică a APL.
    • 5. Gradul de autonomie decizională
    • Se calculează ca raport între veniturile fără o destinaţie şi totalul veniturilor.
    • Acest indicator reflectă gradul de autonomie decizională al autorităţilor APL în repartizarea cheltuielilor.
    • 6. Impozitul pe venit global/ cap locuitor
    • Reprezintă raportul între suma din cota din impozitul de venit global realizat în UAT şi numărul locuitorilor.
    • Acest indicator ne indică dezvoltarea judeţului şi activitatea economică, respectiv gradul de ocupare al forţei de muncă.
    • 7. Gardul de dependenţă a bugetului local faţă de bugetul de stat
    • Indicatorul ne arată cât de dependentă este din punct de vedere financiar UAT faţă de bugetul de stat.
    • INDICATORI AI CHELTUIELILOR
    • 1. Rigiditatea cheltuielilor
    • Se determină ca raport între cheltuielile de personal şi total cheltuieli .
    • Arată cât de limitată este autonomia decizională a autorităţii APL în prioritizarea cheltuielilor , întru-cât trebuie să asigure mai întâi funcţionarea autorităţii s i numai după acea să aloce sume pentru celelalte activităţi şi pentru dezvoltare
        • 2. Capacitatea de investire
    • Acest indicator ne oferă informaţii utile şi necesare pentru stabilirea de politici bugetare pe termen mediu şi lung şi în prioritizarea cheltuielilor .
    • 3. Ponderea cheltuielilor cu autorităţile publice în total cheltuieli.
    • Reflectă politica APL de a gospodării fondurile de care dispune , pentru asigurarea unei bune funcţionări.
  • INDICATORI DE PERFORMANŢĂ
    • Sunt acei indicatori care reflectă capacitatea de management financiar a unei administraţii publice locale şi oferă o imagine clară a participării acesteia la activitatea economică în comunitate.
    • Capacitatea de management financiar
    • Poate fi definită ca totalitatea resurselor mobilizate pe plan local comparativ cu cheltuielile totale angajate , în baza principiului autonomiei locale.
    • Managementul financiar al administraţiei publice are, în contextul descentralizării, două obiective strategice :
    • obţinerea unui buget echilibrat sustenabil în timp, capabil să asigure administraţiei locale furnizarea unor servicii publice de calitate în beneficiul cetăţeanului;
    • creşterea solvabilităţii financiare a administraţiei publice locale, astfel încât să asigure o finanţare optimă şi echilibrată a unei dezvoltări durabile.
    • Aceşt i indicatori contribuie la:
      • un management financiar performant al administraţiilor publice locale ;
      • îmbunătăţirea luării deciziei în administraţia publică locală ;
      • îmbunătăţirea politicilor financiare ale administraţiei publice locale ;
      • îmbunătăţirea transparenţei procesului de administrare locală .
    • …… 2008
    • Anul 2008 s-a incheiat cu un deficit record al bugetului consolidat, de 4,5% din PIB conform metodologiei romanesti, respectiv de 5,2% din PIB dupa metodologia folosita de Comisia Europeana, au declarat pentru ZF surse din Finante. Acestea afirma ca amploarea dezechilibrului a fost determinata in principal de scaderea dramatica a incasarilor pe final de an si ca este putin probabil sa apara modificari pana pe 15 ianuarie, cand se incheie practic executia bugetara pe 2008.
    • Premierul Emil Boc afirma ca in aceste conditii tinta de deficit de 1,7% din PIB anuntata de guvern pentru anul acesta este sub semnul intrebarii. In acelasi timp, el a anuntat ca in 2008 cresterea economica a fost de 7,9% din PIB, sub prognozele din toamna.
    • &quot;Cand am spus de un deficit de 1,7%, aveam in vedere ceea ce guvernantii ne spuneau la acel moment ca avem pe anul 2008: un deficit bugetar de 3%. Acelea erau datele. Din nefericire, in acest moment avem un deficit bugetar care depaseste 5% pe anul 2008, in conditiile in care am avut o crestere de 7,9%&quot;, a declarat Boc la postul public de televiziune.
    • Cat priveste acoperirea deficitului , Boc spune ca trebuie gasita o solutie, insa nu a fost decisa, guvernul avand mai multe alternative, dintre care nu este exclus un acord cu FMI.
    • Marea provocare pentru noul guvern va fi definirea prioritatilor, stabilirea setului de politici economice si aplicarea lor consecventa inclusiv prin temporizarea angajamentelor populiste electorale.
    • In acest sens, se contureaza cateva principii cu consecinte asupra actiunilor practice imediate:
    • Deficitele se finanteaza foarte scump , iar Romania este intre &quot;suspectii de serviciu&quot; privind nesustenabilitatea deficitelor. In context, accesarea oricaror facilitati de finantare/swap la Banca Centrala Europeana sau FMI devine o prioritate si este menita sa imbunatateasca ratingurile pentru emisiunile de titluri de stat din perioadele urmatoare.
    • Banii de la buget au ca destinatie adoptarea de masuri pentru buna functionare a mediului de afaceri romanesc in intregul sau (aici intrand si masurile de protejare a categoriilor sociale cele mai afectate de criza) si nu salvarea individuala a unor firme indiferent de marime/importanta numarul de locuri de munca sau impactul asupra altor sectoare. Aceasta devine cu atat mai important cu cat in perioada urmatoare diversi agenti economici, inclusiv cu capital strain, vor exercita presiuni asupra guvernului pentru salvarea unei intreprinderi sau a alteia.
    • Date fiind dimensiunile economiei, mediul de afaceri romanesc reactioneaza si nu initiaza (este un taker nu un giver) iesirea din criza pe plan european . Orice resurse bugetare trebuie cheltuite numai in contextul in care beneficiem de inviorarea pietelor europene si nu in iluzia ca firmele romanesti, inclusiv cele cu capital strain, prin finantari de la buget, vor putea sa si creasca cotele pe pietele europene. Astfel de finantari sunt orientate in prezent, de fiecare stat, numai pentru cresterea consumului de produse indigene in tara respectiva.
    • Statul va trebui sa isi asume un rol mai activ in economie prin definirea de politici industriale care sa canalizeze resursele sectorului privat spre iesirea din criza prin investitii in sectoare cu potential ridicat de crestere.
    • Componenta de politica fiscal-bugetara si de venituri. Ipoteza de la care se poate pleca este ca in Romania se colecteaza doar circa 70% din totalul veniturilor colectabile la bugetul general consolidat. Prin extrapolarea veniturilor incasate la nivelul primelor 8 luni ale anului 2008 estimam la circa 161 miliarde de lei veniturile care vor fi colectate in 2008. Considerand un PIB de circa 500 de miliarde de lei, veniturile reprezinta circa 32% din PIB.
    • Luam in calcul o crestere a disciplinei fiscale, masura asumata si posibila, si realizarea unui grad de colectare de circa 90% din total venituri colectabile in 2009, ceea ce impinge veniturile bugetului general consolidat pana la 35% din PIB, avand in vedere o estimare de PIB de circa 590 de miliarde de lei in 2009.
    • In masura in care cheltuielile bugetare vor avea o dinamica de doar 18% in 2009 fata de 2008, ceea ce echivaleaza cu mentinerea lor la un nivel de circa 37% din PIB, un deficit de 2% din PIB in 2009 este o tinta realizabila.
    • Mentinerea cheltuielilor la un nivel de 37% din PIB in 2009 , similar cu cel din 2008, si conditionarea castigurilor salariale cu sporul de productivitate vor conduce la eliberarea politicii monetare de sarcina de a substitui prin pargii monetare mentinerea unor restrictii nemonetare.    
    • Revizuirea in sens pozitiv a perceptiei economiei romanesti in plan extern poate redeschide apetitul pentru investitii pe fondul cresterii increderii in functionarea mecanismelor economice.
    • Acest nou ciclu este semnalizat atat de schimbarea in sens pozitiv a opiniilor analistilor straini (rezervati si sceptici asupra economiei romanesti in ultimele luni), precum si de analiza tehnica a evolutiei cursului de schimb, care indica intrarea in proximitatea zonei de turnura si sustine scenariul unei corectii a evolutiei cursului de schimb euro/leu.
    • Una dintre consecintele celor mentionate mai sus este si reintrarea monedei nationale pe un trend de apreciere fata de moneda euro, urmand comportamentul specific manifestarii efectului de pendul. Atingerea limitelor intervalului tehnic de variatie atrage dupa sine o miscare in sens invers, de corectie.