Globalizare viata morala

1,162
-1

Published on

0 Comments
0 Likes
Statistics
Notes
  • Be the first to comment

  • Be the first to like this

No Downloads
Views
Total Views
1,162
On Slideshare
0
From Embeds
0
Number of Embeds
0
Actions
Shares
0
Downloads
26
Comments
0
Likes
0
Embeds 0
No embeds

No notes for slide

Globalizare viata morala

  1. 1. III.Globalizarea şi implicaţiile ei în viaţa religios-morală Fenomenul globalizării poate fi judecat în perspectivă laică şi în perspectivă orto-doxă,aducându-se în fiecare dintre acestea argumente pro şi contra. Încercările de definire din acesteperspective pot părea reducţioniste, de aceea, voi încerca să surprind nu definiţii, ci caracteristiciargumentate şi realizate pe infrastructuri specifice fiecărui domeniu. O radiografie extrem dereuşită o realizează Arhid.Conf.dr.Ioan I. Ică jr. în studiul său din volumul “Biserică şimulticulturalitate în Europa sfârşitului de mileniu”, apărut la Cluj, în anul 2001. Autorulsurprinde chiar din titlu esenţa influenţelor globalizării asupra naturii umane afirmând că aceastava duce la o mutaţie a umanului, fiind un fenomen social total care sfidează toate paradigmelecunoscute,o gigantică mutaţie civilizaţională traumatizantă la toate nivelurile existenţei şi care semanifestă ca o ruptură evidentă faţă de toate ierarhiile valorice, tradiţionale creştine şioccidentale umaniste. [1] Sub raport strict relaţional interuman, globalizarea înseamnă comprimarea distanţelorprin tehnologii noi (comunicaţiile mobile de generaţia a 3-a, Internet-ul), interconectarea şicreşterea dependenţelor reciproce,integrarea pieţelor financiare şi comerciale,găsirea de soluţii launele probleme globale,dezvoltarea de identităţi transnaţionale,etc. [2] În acest context,globalizarea va cuprinde toate sferele de existenţă umană şi va constitui modelul de societate lacare va trebui să participe umanitatea în întregul ei. Aşa cum arată astăzi, lumea este ierarhizatăabsolut inechitabil şi inacceptabil. De aceea, în procesul naşterii noii econo-mii şi societăţimondiale, rolul Bisericii trebuie să fie acela de a se asigura că întreaga umanitate va fibeneficiara acestui proces, şi nu numai o elită prosperă care controlează ştiinţa, tehnologia,[1] Arhid. Conf.dr. Ioan I.Ică jr., Provocarea globalizării: mutaţia umanului, în “Biserică şimulticulturalitate în Europa sfârşitului de mileniu”, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca 2001, p.9[2] Daniel Dăianu, Globalizarea între elogii şi respingere, în “Dilema”, nr.462,ianuarie 2002
  2. 2. comunicaţiile şi resursele planetei. Astfel, Biserica doreşte şi trebuie să militeze pentru oglobalizare ce va fi în serviciul omului şi a tuturor persoanelor. [3] Fenomenul globalizării cuprinde totalitatea domeniilor existenţei, de la ştiinţă, ideologieşi religie, până la cultural, social şi politico-economic. Multe dintre acestea, împreună cuinfrastructurile create pentru materializarea lor, au implicaţii profunde asupra vieţii religios-morale creştine, în special aşa cum o înţelege ortodoxia.III.1. Globalizare, ştiinţă şi cunoaştere Gnoza creştină există din secolul I al erei noastre, ca o încercare de armonizare a filosofiilorgreceşti dualiste cu adevărul creştin revelat. Fiind o cunoaştere a realităţii suprasensibile, ovestire a mântuirii prin cunoaştere, noua gnoză a apărut în mediile universitare americane dedupă al II-lea război mondial, primind numele de „Gnoza de la Princeton„ în 1969. Ea esteanalizată în cartea cu acelaşi titlu, a francezului Raymond Ruyer Noua gnoză conţine în sineşi critici ale modernităţii antropocentrice, neognosticii nefiind de acord să adapteze filosofia şireligia la organizarea socială şi economică (cum face post – modernismul) afirmând cănicidecum nu se învârteşte tot universul în jurul statului, sexului sau limbajului [4] , însăconţine (ca şi gnozele antice creştine) erezii clare. Astfel, neogosticii nu acordă locul central încosmos lui Hristos, având faţă de mesajul evanghelic o atitudine cinică, pe care o au şi faţă destatul naţional [5] şi afirmând că simianul care s-a ridicat în picioare a jucat în evoluţia vieţiispirituale un rol mai mare cu mult decât Iisus Hristos. Pentru gnosticii de la Princeton Dumnezeue în Cosmos, în fiecare fiinţă şi în unitatea fiinţelor, în istoria generală a fiinţelor şi în progresullor biologic, însă nu şi în istoria popoarelor. Prin afirmaţii de genul: “istoria popoarelor nu poate[3] cf. Declaraţia de presă a Sinodului Mitropolitan al Ardealului, mai 2002, la adresa deInternet http://www.arhiepiscopia-ort-cluj.org/cultural/revista[4] Raymond Ruyer, Gnoza de la Princeton, Editura Nemira, Bucureşti 1998, p.27[5] Ibidem, p. 28
  3. 3. fi îndumnezeită”, gnosticii de la Princeton aduc un argument solid în anularea rolului naţiunilor(pentru că naţiunile reprezintă mai mult decât manifestări ale progresului biologic), deschizândsub aspect gnostic – religios drumul globalizării. Sub raport moral şi din punct de vedere creştinargumentul e inacceptabil pentru că o astfel de globalizare ca cea propusă de savanţii de laPrinceton e afirmat deistă şi neopăgână: „să lăsăm religiile să devină religioase, adică să sereîntoarcă la păgânismul natural şi universal”. [6] Dacă gnosticii nu fac, în ciuda ironiei şispiritului cu care privesc lumea, decât să pregătească terenul pentru alte posibile ideologii şi înspecial pentru un sincretism religios neopăgân (care de fapt şi există deja dezvoltat din ideologiaNew Age), fizicienii merg ceva mai departe, teoriile ultimelor decenii oferind nu numai premiseştinţiifice globalizării, dar încercând să furnizeze suportul ştiinţific pentru concepţiile creştine.Ideea este că, în final, scopul ascuns este tot minimalizarea până la anulare a dumnezeirii caposiblitate a omului în Hristos, şi edificarea omului ca stăpân al materiei spaţiului şi timpului.Grefată pe ideea mistică orientală a unui Dumnezeu impersonal, care a devenit paradigmaideologiei New Age, unii fizicieni ai anilor 1960-1970 şi ulteriori, au lansat ipoteza „paradigmeivibratorii” conform căreia universul se reduce la o sumă de vibraţii. Planck şi teoria sa cuantică,principiul complementarităţii al lui Niels Bohr, dualitatea corpuscul-undă a luminii definită deLouis de Broglie, principiul de nedeterminare al lui Heisenberg, toate acestea au avut „bunulsimţ” de a-şi recunoaşte fiecare o limită (care e de fapt limita raţiunii umane pure) în explicareauniversului, limită pe care o poate trece teologia, cunoşterea pe verticală în care Dumnezeudăruieşte şi omul se deschide darului. Însă alţi fizicieni, ca David Bohm şi Fritjof Capra, audezvoltat ideologii scientiste care oferă cadrul ştiinţific ideal globalizării. În volumul„Plenitudinea lumii şi ordinea ei”, David Bohm dezvoltă o concepţie holistă conform căreiaomul a fragmentat viaţa, lumea, cosmosul, conştiinţa, printr-o gândire fragmentată dinimposibilitatea de a privi întregul. De fapt, lumea este o plenitudine indivizibilă în mişcarecurgătoare, existând o ordine implicită, invariantă la un nivel profund şi nemanifest al realităţii,care se exprimă într-o ordine explicită, exterioară şi concretă, în care omul şi cosmosul suntobservabili ca proiecţii ale unui fundament comun. [7] David Bohm defineşte lumea caplenitudine, ca un întreg obţinut nu prin sumarea părţilor sale, ci el există ca element prim,[6] Ibidem, p. 30-31[7] David Bohm, Plenitudinea lumii şi ordinea ei, Editura Humanitas, Bucureşti 1995, p.49
  4. 4. fundamental şi este logic şi ontologic anterior părţii. [8] Potrivit acestei concepţii, gândirea şiviaţa umană trebuie să treacă de la fragmentare la plenitudine. Arta, ştiinţa umană, tehnologia,într-un cuvânt societatea trebuie să fie concepută nu ca o sumă de specialităţi şi domenii, cigândită global, în diferite moduri, dar ca o unică realitate. Astfel, realitatea trebuie abordatăplenar, şi nu fragmentar, acest lucru fiind demonstrat pe căi diferite de relativitate şi de mecanicacuantică, ambele conducând cu necesitate la cerinţa de a privi lumea ca un întreg indivizibil, ca osingură totalitate. Această nouă totalitate, Bohm o numeşte Plenitudine Indivizibilă în MişcareCurgătoare. [9] Conform acestei interpretări a lumii, mişcarea curgătoare continuă are nevoie deun limbaj de explicitare total diferit de limbajul clasic, prin definiţie staţionar (în care subiectulexprimat prin substantiv este cel în care centrează vorbirea). Bohm numeşte acest limbajrheomod(de la Pantha Rhei – totul curge). [10] Fragmentarea prin limbă (prin multitudinea delimbi existente) poate fi depăşită prin acest rheomod în care accentul cade pe mişcare, pe acţiune,pe verb. Într-o încercare de amaneză , rheomodul propus de Bohm poate însemna modul deexprimare antebabilonic şi prin aceasta este din nou autonom. Dacă fragmentarea este oconsecinţă a încercării de a vedea întregul fără Dumnezeu, aşa cum şi Bohm propune în capitolul7 al lucrării sale: „Universul care se înfăşoară şi se desfăşoară şi conştiinţa”, şi anume un întregîn care omul şi cosmosul sunt cuprinşi într-o ordine implicită conţinând şi conştiinţa (materia şiconştiinţa au un fundament comun al ordinii implicite, de dimensiune mai înaltă), în mod clarrheomodul ca limbaj nu poate exprima totalitatea decât tot în afară de Dumnezeu pentru că este(aşa cum îl defineşte Bohm) un limbaj care exprimă un acelaşi raport faţă de mişcare în general,ridicarea lumii în conştienţă, ceea ce propunea şi filozofia greacă. Bohm exemplifică asemănareaca şi concepţie a rheomodului cu limba ebraică unde verbul era primordial, forma tuturorcuvintelor obţinându-se dintr-o rădăcină verbală, spunând că un nou mod al limbii este necesarpentru această nouă viziune holistă (noi am spune globală) asupra lumii în mişcare. Dar dacăsensul iniţial era acţiunea, mişcarea, fragmentarea limbii la Babilon indică tocmai faptul căsensul mişcării omenirii era fundamental greşit, orientat spre om, autonom. Sensul curgerii[8] Ibidem, p. 17[9] Ibidem, p. 47-50[10] Ibidem, p. 71-76
  5. 5. plenitudinii indivizibile propus de Bohm a fi exprimat prin rheomod este din nou fundamentalgreşit, orientat din nou spre o globalitate, o plenitudine fără Dumnezeul cel personal alcreştinismului. Că este aşa, o demonstrează şi interpretarea dată rheomodului de traducătorulcărţii lui Bohm, eruditul fizician şi filozof Horia Roman Patapievici în cuvântul înainte alacesteia. Acesta, concluzionând aserţiunile privind rheomodul, afirmă că limba transformată(noul mod al limbii propus de Bohm) va conţine un cuvânt unic, universal (în viziunea sa o„interjecţie plenitudinară”), idee care a existat încă de la Platon, conform căreia în fond toţispunem acelaşi lucru dar îl rostim diferit. [11] În perspectiva creştină, cuvântul universal este Cuvântul, Logosul divin, care s-a întrupatîn persoana divino – umană a lui Iisus Hristos, şi, din acest moment unicul limbaj universalposibil este Acesta. Revenind, viziunea holistă a lui Bohm presupune existenţa unui nivel ontologicfundamental (ordinea implicită) care se dezvăluie fragmentar în diferitele moduri de orga-nizarea lumii (ordinea explicită), determinând devenirea întregii lumi. Neexistând particule separate,lucrurile se implică continuu unele în altele într-o ordine a întregului primordial, nedivizat(plenitudine). Această paradigmă (mai mult scientistă totuşi decât ştiinţifică) propune existenţaunei dinamici permanente spre constituirea de noi totalităţi [12] , fiind prin aceasta un solidargument din perspectiva ştiinţei (fizicii) în favoarea globalizării lumii. Un alt fizician, Fritjof Capra adânceşte împletirea între fizica actuală şi mistica indiană(hinduistă) afirmând că misticul şi fizicianul ajung la aceeaşi concluzie […] că Brahman,absolutul obiectiv şi Atman, absolutul subiectiv sunt identice. [13] Acest lucru de-monstreazăplierea unei părţi a fizicii actuale pe panteismul oriental şi faptul că noua paradigmă a totalităţiiîn mişcare, a ordinii totale implicite explicitată în existenţa lumii care denunţă atât materialismulcât şi idealismul ca unilateralităţi ( aici negreşind, dar ele sunt unilateralităţi din alt punct de[11] Horia Roman Patapievici, Cuvânt înainte la David Bohm, op.cit., p.23[12] Adrian Lemeni, art.cit., p. 75[13] Fritjof Capra, Taofizica, Editura Tehnică 1995,p. 225, în Adrian Lemeni, art.cit, loc.cit.
  6. 6. vedere) şi care consideră creştinismul ca reprezentare reducţionistă a lumii şi vieţii, constituie însine o mare înşelare. Fiind cuprinsă în mai sus discutată Gnoză de la Princenton, această nouăparadigmă a totalităţii, prin panteismul evident pe care îl include, indică în mod cert faptul căviziunea globalistă a lumii ce se prefigurează având-o ca suport ştiinţific şi ideologic, este înesenţa ei anticreştină şi prin aceasta sortită eşecului, în perspectiva ortodoxă a soteriologiei.Acest adevăr este exprimat nu numai de teologi, ci şi de fizicienii de formaţie creştină. AstfelHoria Roman Patapievici, îşi afirmă deschis resentimentele faţă de interpretarea cuantică aeshatologiei creştine făcută de fizicianul Frack J. Tipler. Acesta, în cartea Physics of Immortality(1994) afirmă că principiul antropic (conform căruia universul evoluează în sensul pe care îl dăviaţa umană), combinat cu definirea omului ca o maşină Turing senzaţional de rapidă şidezvoltând teoria plenitudinii vieţii în cosmos a lui David Bohm, conduc la concluzia recăpătăriitrupurilor la finalul timpurilor şi astfel afirmaţiile religiei creştine pot fi justificate pe bazarealizărilor fizicii actuale. Argumentând ştiinţific învierea de obşte, Tipler afirmă că „nu are ceface cu ipoteza Hristos”. Recunoscând totuşi că teoria lui Tipler e mai mult o speculaţie, HoriaRoman Patapievici “aşează” cumva lucrurile la locul lor, exemplificând singura atitudineposibilă a oricărui om de ştiinţă în faţa problemelor lumii (dacă este corect faţă de propriaconştiinţă), prin afirmaţia : “În ce mă priveşte, eu nu ştiu ce să fac cu lumea, dacă Hristos ar fidoar o ipoteză”. [14]III.2. Globalizare şi religie Convinşi de orientarea firească a omului spre spiritualitate, artizanii globalizării aufost nevoiţi să ofere acestuia un suport pe care să se aşeze noua conştiinţă religioasă. Materialeleprivind noul sincretisn religios concretizat în mişcarea New Age (Noua Eră) sunt nenumărate.Aplicând domeniului religiei concepţia fragmentării actuale şi necesităţii realizării unităţii,ideologii globalizării au căutat numitorul comun al religiilor. Însă acest numitor comun alreligiilor este orientat tot spre om, şi anume necesitatea fiinţială a omului de a-şi depăşi condiţia[14] Horia Roman Patapievici, Politice, Editura Humanitas, Bucureşti, 1996, p.232
  7. 7. umană. Dată omului la creaţie şi redată lui prin Întrupare, Jertfă , Înviere şi Înălţare, singuramodalitate autentică de depăşire a condiţiei umane este Iisus Hristos. De aceea finalitatea înHristos a existenţei umane e singurul argument religios posibil al unei unităţi viitoare. Însă aşacum întreaga existenţă umană a fost deturnată de la sensul ei şi condusă spre mondializare subtoate aspectele, alternativa religioasă oferită nevoii de spiritualitate a fost deturnată. După cetimp de o mie de ani, prin excesele şi cruzimile cruciadelor şi inchiziţiei catolice, prin laxitateaiezuită care justifica până şi crima, creştinismul tradiţional (aşa cum a fost el moştenit deoccident) a fost „pus la zid” ca incapabil să rezolve problemele umanităţii, după ce la o distanţătemporală de cinci sute de ani de la Reformă puzderia de secte aşa zis creştine apărute în urmarătăcirii acesteia se dovedeşte incapabilă să ofere soluţii general-valabile problemelor globale aleumanităţii, în ultimul secol, invazia religiilor orientale pare că se pretează cel mai bine la apariţiareligiei unice (dar fără Dumnezeu). Pentru a mulţumi oameni veniţi din toate tradiţiile religioaseposibile, lumea globală oferă o alternativă religioasă unică, sub forma dumnezeului impersonalal hinduismului, numit diferit în funcţie de necesităţi. În „Ortodoxia şi religia viitorului”părintele Serafim Rose descoperă acest lucru, făcând o radiografie completă a fenomenelorreligioase ale Occidentului de după anii 60. Religia universală a lumii globale va fi (şi este dejaîn occident şi nu numai) un amestec ciudat de religii orientale şi nou creştinism. Un exemplu denou creştinism este cel propovăduit de Teillard de Chardin. Acesta încearcă să aplice un jargoncreştin pliat pe idei evoluţioniste, unor părţi uriaşe din Vedanta şi Tantra-yoga [15] , rezultatulfiind un panteism hinduist mascat, cu cinci caracteristici universale: 1) scientismul. Religia universală va fi structurată pe legile Spiritului care oferăalternative satisfăcătoare intelectual tuturor dogmelor creştine, şi care presupune un pragmatismextrem, atrăgător prin iluzia autodesăvârşirii prin cunoaşterea iniţiatică. 2) evoluţia. Prin spiritul evoluţionist, religia universală oferă suportul teoriei deve-nirii(autodevenirii). De la evoluţionismul propagat de Teillard de Chardin, la evoluţia spiritualăpropusă de hinduism, această caracteristică vine şi în întâmpinarea scientismului evidenţiat înplenitudinea lumii în mişcare continuă.[15] Ieromonah Serafim Rose, Ortodoxia şi “religia” viitorului, Mănăstirea Slătioara 1996 , p.54
  8. 8. 3) Dumnezeul impersonal. „Dacă o religie e adevărată toate sunt adevărate”, afirmăVivekananda, cel care a pus bazele întâlnirii orientului cu occidentul în spaţiul religiosAmerican. „Noi ştim că toate religiile […]sunt diferite încercări ale sufletului omenesc de aatinge Absolutul. De aceea noi ne contopim cu fiecare religie, rugându-ne în moschei cumahomedanii, venerând focul sacru alături de zoroastrişti, îngenunchind în faţa crucii cucreştinii” [16] . Absolutul nu presupune o relaţie personală cu Dumnezeu şi de aceea unDumnezeu impersonal este ideal în globalism, ca prim pas în eliminarea lui completă dinconştiinţa umană. 4) religia universală trebuie să satisfacă cerinţele spirituale ale bărbaţilor şi femeilor decele mai diferite tipuri. Astfel, asistăm la “orientalizarea occidentului” nesatisfăcut deindividualismul sectar şi formalismul catolic, prin anomalii sincretiste de genul: yoga creştină,zen creştin, magia albă „creştină” practicată cu atât de mare succes de o întreagă pleiadă devrăjitoare ţigănci în România, care, agitând cruciuliţe, icoane şi pomenind fără discernământnumele lui Iisus Hristos şi al Născătoarei de Dumnezeu, reuşesc o înşelare la scară naţională şichiar internaţională, a omului pentru care „scopul scuză mijloacele” şi pentru care satisfacţiabiologică sub toate formele ei ţine loc de Împărăţie a lui Dumnezeu. 5) Religia universală are un scop unic şi prin aceasta globalist, însă din nefericire acestanu este creştin: „Toată omenirea coboară la poalele acestui loc sfânt, unde e aşezat simbolul, carenu este simbol, şi numele, care e în afară de sunet”. [17] Pentru creştinismul ortodox lumea nucoboară, ci urcă (acest urcuş duhovnicesc e caracteristic atât Vechiului, dar mai ales NouluiTestament şi e predicat de întreaga literatură patristică) spre întâlnirea nu cu un simbol, ci cuHristos cel Veşnic prezent, în Euharistie. În mod clar, uniformizarea religiei în afara lui Hristos e oferta religioasă a globalizării.Concretizarea acesteia este mişcarea New Age, care include absolut toate ideile religioase, de lapăgânismul şamanic la satanismul ritualurilor voodoo, de la filosofia „înaltă” a Orientului lapracticile exerciţiilor spirituale importate în Europa, de la acceptarea condescendentă a[16] Ibidem, p.50[17] Ibidem, p. 56
  9. 9. creştinismului occidental (considerat aproape tolerat) şi până la încercarea de distrugere adogmelor primului mileniu creştin în Mişcarea Ecumenică şi Consiliul Mondial al Bisericilor.Ideologii New Age au speculat golul spiritual din om, lăsat de evoluţia istorică a mileniului II (dedupă separarea schismatică de la 1054) şi s-au folosit de seducţiile fals spiritualiste ale orientuluipentru a-l umple cu speranţa iluzorie a îndumnezeirii omului prin propriile sale forţe (ca măsurăa acestei dumnezeiri sunt prezentate puterile magice dobândite în urma exerciţiilor de tiptranscedental yogin), şi ca dumnezeu el va intra în împărăţia mondială (noua ordine mondială) încare lumea este un tot unitar şi divin, de la mineral la om, iar sufletul nu este individual şi unic,ci este o forţă vitală (Forţa activă ce a înlocuit Sfântul Duh în religia anticreştină a Martorilor luiIehova) ce se va reîncarna succesiv. Astfel, globalismul politic devine o necesitate firească areligiei. [18]III.3. Globalizare şi cultură Cultura derivă din cult şi e o încercare aproape reuşită de înlocuire a acestuia în conştiinţaşi mentalitatea umană contemporană. În absolut toate civilizaţiile, cultura a apărut în strânsălegătură cu templul, s-a dezvoltat iniţial în sens religios pentru ca ulterior să se fragmenteze înculturi specifice, identificându-se cu particularităţile existenţei umane, „cultură tehnică”, „culturăpolitică”, „cultură religioasă”, etc. Însă toate aceste culturi particulare tind, au tins întodeauna săse solidarizeze într-o „cultură totală” pe care Tudor Vianu o defineşte ca şi „capacitate de a trăilumea sub toate aspectele ei, a o preţui în semnul tuturor valorilor pe care ea în mod virtual le[18] Emanuela Munteanu, New Age sau cine nu vede hainele cele noi ale împăratului,în“Scara”,anul III(1999) nr.4, p.63
  10. 10. închide”. [19] Cultura europeană a primit odată cu Renaşterea şi umanismul noi dimensiuni,accentuat antropocentrice, pentru ca în final, cultura, sau mai bine zis diferitele culturi alesecolului XX să devină pur antropocentrice. Însă lumea secolului XX e o lume multinaţională, încare fiecare etnie îşi trăieşte propria cultură, fiecare tradiţie culturală se afirmă ca autentică.Pentru Tudor Vianu cultura totală implică existenţa unei dimensiuni fundamentale religioase aleacesteia către care în mod necesar tinde existenţa umană. Însă aşa cum s-a întâmplat cu întreagaistorie a umanităţii, şi în trăirea culturii dimensiunea „religioasă a omului teocosmic seestompează în favoarea celei mundane”, îndepărtându-se în căutarea adevărului, mai mult caoricând, de ceea ce doreşte cu bună intenţie să găsească”. [20] Astfel, renunţând la liantul sigural integrării tuturor formelor de cultură în cultura totală, liant care este Dumnezeu, în căutareadisperată de a realiza unificarea culturală, lumea a găsit liantul om, cultura totală devenind astfelmulticulturalism, în care fiecare contribuţie este considerată esenţială atunci când vine să sprijinedemersul cultural pur uman. Însă de la acest principu al egalitarismului cultural în care oricetradiţie culturală este justificată atâta timp cât descoperă o faţă a umanului, multiculturalismuloccidental (în speţă cel american, ca alternativă autonomă a culturii totale) propune o exacerbarea culturilor minorităţilor: rasiale, sexuale, profesionale, etc., în detrimentul valorilor culturaletradiţionale. Feminismul universitar american a ajuns la aberaţii ca scoaterea din programele destudiu ale univeristăţilor a “marilor bărbaţi” ai literaturii universale şi înlocuirea lor cu studiulunor autoare americane submediocre. [21] Marii scriitori ai lumii (Tolstoi, Dostoievschi, Goethe,Flaubert) sunt studiaţi la „grămadă” în cursuri obscure cu titluri de genul „Scriitori albi de genmasculin” [22] . La baza anomaliilor culturale de mai sus, definite ca multiculturalism, stăideologia corectitudinii politice (political corectness), aplicată cu succes deplin în universităţileamericane, deocamdată (chiar şi fostul preşedinte al SUA Bill Clinton era adept al acesteia[19] Tudor Vianu, Filosofia culturii, apud Dorin Oancea, Biserica şi multiculturalitateaeuropeană, în “Biserică şi multiculturalitate în Europa sfârşitului de mileniu” Editura PresaUniversitară Clujeană, Cluj Napoca 2001, p. 21[20] Dorin Oancea, art. cit. în op.cit.,p.29[21] Edward Behr, O Americă înfricoşătoare, Editura Humanitas, Bucureşti 1999, p. 273[22] Ibidem
  11. 11. împreună cu soţia sa Hillary, feministă convinsă [23] ), dar cu declarate tendinţe universaliste.Programul political corectness implică transformarea, pentru început a SUA, într-o societatemulticulturală şi multilingvistică, fără morală, pentru că “morala ca noţiune e bastardă fiindcă sebazează pe pretenţia universalităţii creştinismului.” Nu există comportament moral şi socialuniversal: există moravurile comunităţilor homosexuale de ambe sexe (cu drepturi mult maiafirmate decât cele al heterosexualilor), ale diferitelor comunităţi culturale,etc. Culturaintegratoare (totală) e imperialistă, neexistând nici literatură universală, nici valori universale.Absolut tot ce are această pretenţie a universalităţii trebuie sistematic interzis, discreditat [24] ,pentru că neexistând o axiologie general valabilă, multiculturalismul se pliază confortabil peaceastă ideologie, aducând justificări valorice proprii fiecărui gen de cultură pe care îlînglobează. Astfel, de la „visul” culturii totale, lumea se trezeşte la realitateamulticulturalismului, a culturii globale fără nici o tradiţie culturală. În fond, argumentul„cultural” al valorizării fiecărei culturi particulare, chiar dacă e vorba de rituri sexuale şihomosexuale la limita violenţei, de rituri pedosacrificiale sau chiar antropofage, de literatură şiartă plastică pornografică, de muzică satanistă sau cinematografie SF, în contextulmulticulturalismului va duce la dislocarea indivizilor şi comunităţilor tradiţioanle într-o serie degrupuri minoritare agresive, inspirate de ideologia de stânga. [25] Cultura tradiţională dispareastfel, într-un dezastru cultural global perceput ca spectacol şi marfă, o cultură de masă şi deconsum. [26] Nici această ofertă culturală nu este acceptabilă într-um mod de gândire ortodox.Toleranţa ortodoxă se referă nu la ideologie, religie sau cultură ci la individul care aparţineacestora. Ca atare, răspunsul ortodox dat globalizării culturale trebuie să fie o revoluţie culturală.[23] Ibidem, p.297-300[24] Horia Roman Patapievici, op.cit., p.128-130[25] Arhid.Conf.dr.Ioan I.Ică jr., art.cit, p 10-11[26] Ibidem
  12. 12. Dar, pentru că în gândirea ortodoxă cultura este subordonată şi se desfăşoară în jurul cultului dincare îşi trage seva, singura revoluţie culturală posibilă este însuşi cultul ortodox. [27] III.4. Globalizare, eco-sociologie şi noua economie Teoria globalizării s-a dezvoltat cu precădere în jurul argumentelor economice şi sociale.Astfel, în acccepţiunea obişnuită, globalizarea are în vedere procese definitorii privindintegrarea pieţelor de capital şi a celor comerciale, privatizarea masivă a producţiei şi mijloacelorde producţie astfel încât concurenţa liberă să-şi spună cuvântul în traficul de mărfuri. Se vorbeştedespre mobilitatea ridicată a forţei de muncă, despre distribuţia veniturilor între ţări, despreeliminarea fragmentării existente în economia lumii, care poate determina retrogresii. [28]Fluidizarea traficului de mărfuri, a celui legat de forţa de muncă, a capitalului financiar, reclamăeliminarea organismelor existente la nivelul statelor naţionale, care constituie o frână. În plansocial se vorbeşte despre controlul migraţiei masive (legale şi ilegale) cauzate de sărăcie, derezolvarea conflictelor interetnice şi militare, de controlul global al criminalităţii internaţionaleorganizate, de necesitatea luptei unitare împotriva terorismului internaţional, de reducereadiferenţelor uriaşe între ţările sărace şi bogate. Tot legat de aceste probleme cu implicaţie socialăşi economică directă se argumentează globa-lizarea ca posibilitate concretă de rezolvare a unorsituaţii deosebite la nivel planetar ca: protejarea surselor de apă, protecţia mediului înconjurător(a stratului de ozon, a pădurilor, a ecosistemelor), exploatarea raţională a resurselor minerale, etc.În acest scop, crearea organismelor globale a constituit un prim pas: ONU, G8 , GrupulBilderberg, F.M.I., Banca Mondială, precum şi tot felul de organisme şi organizaţii mondialespecializate pe domenii stricte şi cu responsabilităţi clar trasate. Aceste probleme au fost tratate[27] Christos Yannnaras, Ortodoxie şi occident, Editura Bizantină, Bucureşti 1995, p.77-78[28] Daniel Dăianu, art.cit
  13. 13. în nenumărate studii, atât pro cât şi contra, de autori ca Samuel Huntington în „Ciocnireacivilizaţiilor”, Benjamin Barber în „Jihad contra Mc World”, Robert Kaplan în „The ComingAnarchy”sau chiar George Soros în „Global Capitalism” sau “Draft Report of Globalisation.”[29] De reţinut este că acest argument este perfect viabil într-o perspectivă laică, umanistă.Eradicarea sărăciei, creşterea bunăstării individuale şi comunitare, ar trebui să constituiesuficiente motive pentru o acceptare necondiţionată a procesului de mondializare. Că este aşa oarată şi părerile din ce în ce mai multor tineri, care pleacă în depărtări străine de orice tradiţieproprie cu singurul scop mărturisit de a trăi bine (în sensul de confortabil). Existenţa statuluiglobal ar elimina şirul nesfârşit al cozilor de la ambasadele occidentale. Dar, acest tip de gândireeste specific lui homo economicus, omul eficient, recent, fabricat în retortele inginerilor sociale,politice, economice şi mai nou genetice, [30] adică omului făcut de el însuşi, pe cândcreştinismul propune nu numai homo religiosus, orientat ontologic spre Dumnezeu, ci omulteandric, în care Dumnezeu nu mai este doar obiect al căutărilor, ci prezenţă nemijlocită în naturaumană, omul renăscut în Hristos. În acest sens actualitatea atenţionării Evangheliei: „Nu numaicu pâine va trăi omul”(Matei 4,4) este evidentă. Argumentul creşterii economice, chiar cel aleliminării problemelor sociale sunt acceptabile doar când „tot cuvântul care iese din gura luiDumnezeu”(Matei 4,4) nu este privit ca opţiune posibilă, ci ca necesitate primă. Globalizarea este justificată moral numai dacă rezultatele economice (câştigurile) vor fiurmate de o distribuire globală pe criterii sociale. [31] Bogaţii şi săracii sunt datori să conlu-creze pentru îmbunătăţirea standardelor de viaţă ale tuturor. În acest sens bunăstarea materialăeste justificabilă ca deziderat numai în măsura în care este o rezultantă a unei bune fraternităţi[29] Ibidem[30] Arhid.conf.dr.Ioan I.Ică jr., art.cit, p.11-12[31] pr.conf.dr.Valer Bel, Misiunea socială a Bisericii în contextul globalizării, în “Biserică şimulticulturalitate în Europa sfârşitului de mileniu” Editura Presa Universitară Clujeană, ClujNapoca 2001, p.73-75
  14. 14. între oameni şi a unei griji permanente pentru nevoile celorlalţi, precum şi o condiţie de plecareîn procesul desăvârşirii lor. [32] De-a lungul istoriei, cunoaşterea ştiinţifică a trecut de la spiritul elitist, al geniului, la“team-spirit”-ul (spirit de echipă) anonim al colectivelor de cercetare actuale, în care fiecareindivid este ultraspecializat în domeniul său şi absolut ignorant în celelelte (chiar adiacente),ceea ce face ca niciodată un om singur să nu mai aibă acces la viziunea de ansamblu asupramersului lucrurilor. Noul model de cunoaştere, în care se acceptă ca validă doar informaţiaverificabilă, sau cea garantată de un centru de autoritate verificabil sub toate aspectele, a dus ladefinirea noului model de societate umană, în care viaţa, de la relaţiile sociale şi până la celeeconomice şi politice, îşi schimbă sensurile, ţelurile şi modurile de existenţă.III.4.1. Societatea informaţională şi noua economie În zilele noastre, informaţia devine resursa esenţială în dezvoltarea societăţiilor moderne,evoluate în plan politic, economic şi social. Dinamismul şi complexitatea noului tip de societate,care antrenează o creştere continuă a volumului şi diversităţii informaţiilor prelucrate şi careutilizează pe scară largă tehnologiile informaţiei şi comunicaţiilor (TIC),au condus la conceptulde Societate informaţională. Aşa cum o definesc promotorii globalizării, societateainformaţională reprezintă o nouă etapă a civilizaţiei umane, un nou mod de viaţă, calitativsuperior, care implică folosirea intensivă a informaţiei în toate sferele activităţii şi existenţeiumane, cu un impact economic şi social semnificativ. « Societatea informaţională permiteaccesul larg la informaţie al membrilor săi, un nou mod de lucru şi de cunoaştere, amplificândposibilitatea globalizării economice şi creşterea coeziunii sociale. Suportul tehnologic al noiisocietăţi se bazează pe trei sectoare: tehnologia informaţiei, tehnologia comunicaţiilor,producţia de conţinut (informaţional) multimedia. Aceste tehnologii, bazate pe avansurileelectronicii, au permis apariţia unor noi servicii şi aplicaţii telematice multimedia, carecombină sunetul, imaginea şi textul şi utilizează toate mijloacele de comunicaţie (telefon, fax,[32] Ibidem
  15. 15. televiziune şi calculatoare). Dezvoltarea acestor noi mijloace de comunicare reprezintă unfactor important de creştere a competitivităţii agenţilor economici, deschizând noi perspectivepentru o mai bună organizare a muncii şi crearea de noi locuri de muncă. Totodată, se deschidnoi perspective privind modernizarea serviciilor publice, a asistenţei medicale, amanagementului mediului şi a unor noi căi de comunicare între instituţiile administraţieipublice şi cetăţeni. Accesul larg la educaţie si cultură - pentru toate categoriile sociale,indiferent de vârstă sau de localizarea geografică - poate fi de asemenea realizat cu ajutorulnoilor tehnologii. Utilizarea largă a tehnologiilor informaţiei şi comunicaţiilor şi progresulcătre Societatea Informaţională asigură creşterea economică în condiţii de protecţie sporită amediului, accelerând reducerea consumului fizic în favoarea valorificării informaţiei şi acunoaşterii, deplasarea centrului de greutate de la investiţii în mijloacele fixe la investiţii încapitalul uman. In acest mod, Societatea Informaţională integrează şi obiectivele dezvoltăriidurabile, bazată pe dreptate socială şi egalitatea şanselor, libertate, diversitate culturală şidezvoltare inovativă, protecţie ecologică, restructurarea industriei şi a mediului de afaceri.Schimbările majore din ultimii ani – creşterea exponenţială a comunicaţiilor mobile şi anumărului utilizatorilor de Internet, contribuţia sectorului TIC la creşterea economică şi lacrearea de locuri de muncă, restructurarea companiilor şi a business-ului în general pentru abeneficia mai eficient de noile tehnologii, dezvoltarea accelerată a comerţului electronic –susţin tranziţia de la era industrială la cea post - industrială.[33] Noile tehnologii digitale facaccesul, stocarea şi transmiterea informaţiei din ce în ce mai facile şi mai accesibile.Dispunând de informaţia digitală, aceasta poate fi transformată în noi valori economice şisociale, creând imense oportunităţi pentru dezvoltarea de noi produse şi servicii. Informaţiadevine resursa-cheie pentru economia digitală. Noţiunea de “noua economie” se referă înspecial la transformările actuale ale activităţilor economice ca rezultat al utilizăriitehnologiilor digitale, care asigură accesul, prelucrarea şi stocarea informaţiei într-o manierămai ieftină şi mai facilă. Noua economie este caracterizată de intensificarea înglobăriicunoaşterii în noile produse şi servicii, creşterea importanţei învăţării şi a inovării, aglobalizării şi a dezvoltării durabile. Volumul enorm al informaţiilor schimbă modul defuncţionare a pieţelor, făcând posibilă restructurarea întreprinderilor şi apariţia de noioportunităţi pentru crearea de valoare prin exploatarea informaţiilor disponibile. În prezent,există ample dezbateri în mass-media internaţională şi în mediile politice asupra întrebării dacă
  16. 16. aceste modificări sunt suficient de radicale pentru a merita eticheta de “nouă economie”. Laoriginea acestor dezbateri stau performanţele excepţionale ale economiei americane: 8 ani decreştere continuă, creşterea anuală de peste 4%, inflaţia controlată sub 2%, şomajul sub 5%. Însă construirea noului model de societate ridică probleme socio-politice majore, atât lascară naţională cât şi internaţională, de atenuare a fenomenului de "digital divide" (excluderede la beneficiile noilor tehnologii a unor categorii sociale şi a unor regiuni/zone geografice) şide coeziune socială, de conservare şi promovare a culturii specifice fiecărei naţiuni şicomunităţi locale, de protecţie a cetăţeanului şi consumatorului. Soluţionarea acestor problemenu se poate realiza decât printr-un dialog larg între autorităţile guvernamentale, reprezentanţiimediului de afaceri, ai mediului academic şi societatea civilă. Guvernul şi instituţiile saleau rolul de a stimula, conduce şi controla acest proces de tranziţiecătre Societatea Informaţională prin programe de acţiune concrete şi prin iniţierea unui noucadru de reglementări specifice. In acest scop, trebuie luate în considerare atât priorităţilenaţionale de dezvoltare pe termen mediu-lung, cât şi obiectivele de aderare la structurile euro-atlantice. Programul de acţiune al Uniunii Europene "eEurope - O Societate Informaţionalăpentru toţi" constituie un important cadru de orientare. Prin noile legi, norme, standarde şireglementări care vor fi elaborate - cu susţinerea şi avizul mediului de afaceri şi al societăţiicivile - trebuie stimulată pe de o parte dezvoltarea noilor servicii specifice SocietăţiiInformaţionale (comerţ şi tranzacţii electronice, informatizarea serviciilor publice, accesulcetăţeanului şi agenţilor economici la informaţia publică, etc.), iar pe de altă parte asigurateregulile etice de a muncii şi trăi într-un nou tip de societate (protecţia vieţii private şi a datelorpersonale, confidenţialitatea tranzacţiilor, protecţia consumatorului, etc.).La rândul său, comunitatea de afaceri din domeniul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilortrebuie să ofere produse şi servicii de înalt nivel tehnologic şi totodată cât mai accesibile capreţuri şi tarife. Totodată, trebuie găsite căi pentru formarea unei noi culturi a competitivităţiiagenţilor economici din toate sectoarele în noul tip de economie, economia digitală. Princomplexitatea fenomenelor pe care le implică dezvoltarea societăţii informaţionale, fenomene[33] Guvernul României, Hotarârea nr.1440 din 2002, privind aprobarea Strategiei Naţionalepentru promovarea noii economii şi implementarea societaţii informaţionale, publicată în M.Of.nr.933/12.12.2002
  17. 17. care trebuie înţelese şi gestionate, prin necesitatea formării unei noi culturi a cunoaşterii şi aînvăţării în condiţiile utilizării noilor tehnologii, cât şi a cercetării-dezvoltării şi inovăriitehnologice, participarea activă a comunităţii academice, prin instituţii de cercetare, de educaţieşi de cultură devine de asemenea esenţială. Societatea civilă are de asemenea atât un rol proactiv prin formularea de cerinţe şi priorităţiprivind modul de utilizare al noilor tehnologii în folosul întregii societăţi, cât şi reactiv faţă depoliticile şi reglementările guvernamentale. Aceste roluri pot fi exercitate atât la nivel de grup (organizaţii non guvernamentale, asociaţii profesionale etc.) cât şi la nivel individual. Drepturilecetaţeanului şi consumatorului în societatea informaţională au noi dimensiuni şi se potmanifesta sub noi forme.[34] Mult mai repede decât alte proiecte umane derulate pe scenaistoriei, implementarea societăţii informaţionale şi-a definit obiectivele globale :1. Consolidarea democraţiei şi a instituţiilor statului de drept prin participarea cetăţenilor laviaţa politică şi facilitarea accesului nediscriminatoriu la informaţia publică, îmbunătăţireacalităţii serviciilor publice şi modernizarea administraţiei publice (e-government, e-adminis-tration) ;2. Dezvoltarea economiei de piaţă şi trecerea progresivă la noua economie, creştereacompetitivităţii agenţilor economici şi crearea de noi locuri de muncă în sectoare de înaltătehnologie prin dezvoltarea comerţului electronic, telelucrului, a unor noi metode de mana-gement al afacerilor, de management financiar şi al resurselor umane, integrarea capabilită-ţilor TIC în noi produse şi servicii, dezvoltarea sectorului TIC.3. Creşterea calităţii vieţii prin utilizarea noilor tehnologii digitale în domenii precum: protecţiasocială, asistenţa medicală, educaţie, protecţia mediului şi monitorizarea dezastrelor, siguranţatransporturilor etc. şi, pe această cale, integrarea în structurile euro-atlanticeşi în SocietateaInformaţională Globală.[35][34] Guvernul României, Hotarârea nr.1440 din 2002, privind aprobarea Strategiei Naţionalepentru promovarea noii economii şi implementarea societaţii informaţionale, publicată în M.Of.nr.933/12.12.2002[35] *** Strategia informaţională, la adresawww.teleactivities.org/societatea_informaţională/strategia
  18. 18. Dar ce sunt tehnologiile digitale? Tehnologiile digitale par a fi concretizarea visuluipitagoreic şi cabalist de a explica viaţa şi universul prin numerologie, prin jocul abil cunumerele. Pitagora a atribuit un număr între 1 şi 10 câte unei perechi antagonice fundamentale(5=masculinitate(căsătorie)–feminitate, sau 1=principiul tuturor lucrurilor, finit–infinit),construind un sistem mistico–religios bazat pe sensul sacru al fiecărui număr. [36] Mai târziu,cabaliştii căutau chiar explicarea lui Dumnezeu prin atribuirea de sensuri ascunse numerelor, deaici mistica de tip numerologic, care s-a propagat până în zilele noastre, când se fac paralele întrematematica abstractă n–dimensională şi infinitatea lui Dumnezeu, deşi nu e exclus cainstrumentul matematic abstract al spaţiilor n-dimensio-nale şi al topologiilor să conducă până laurmă la acceptarea necesităţii de a ridica epistemologia din plan orizontal la verticalitateacunoşterii practicată de Sfinţii Părinţi. Revenind, tehnologiile digitale s-au dezvoltat pe posibilitatea oferită de electronică de atransforma orice informaţie în semnal electric măsurabil.Astfel, absolut orice fenomen fizic,biologic sau industrial poate fi monitorizat, evaluat şi transformat într-un semnal electric cuajutorul unor funcţii matematice care să-l expliciteze. Acest lucru se realizează cu traductoareadaptabile oricărui domeniu. E important să fie găsită funcţia matematică ce descrietransformarea, ca apoi aceasta să fie implementată într-un sistem electronic ce furnizează laieşire un semnal electronic cu anumite caracteristici.Acest semnal electronic continuu estetransformat într-un cod numeric bazat pe succesiuni de cifre binare, adică într-un număr. Astfelse ajunge la realitatea explicitării a tot ceea ce ne înconjoară prin numere. Necesitatea prelucrăriielectronice a acestor numere a dus la evoluţia actuală, explozivă, a tehnologiilor digitale şi laimplicarea acestora în absolut toate domeniile.Dezvoltarea fără precedent a calculatoarelorelectronice a condus la folosirea acestora în absolut toate aspectele vieţii omului, atât ca individcât şi ca societate. În ce priveşte relaţiile interumane, adică necesitatea comunicării, tehnologiiledigitale au determinat „explozia” telecomunica-ţiilor. De la începuturile istoriei comunicarea afost expresia nevoii de comuniune şi ea a fost rezolvată conform posibilităţilor tehnologice ale[36] Pentru Pitagora, 10 reprezenta numărul perfect, obţinut din suma primelor patru numere,dintre care primele trei sunt numere sacre (1,2,3), de aceea 10 este sacralitatea absolută, şi deaceea existenţa lumii se bazează pe existenţa a 10 perechi fundamentale opuse. (apudProf.dr.Alexandru Roz, Curs de istoria filosofiei, manuscris, Arad 1998-1999,p. 20-22)
  19. 19. epocilor. Însă azi, comunicarea nu mai este doar relaţie interpersonală, ci tinde să devinăagresiune la adresa libertăţii persoanei, prin tendinţa tot mai accentuată de a rezolva cât maimulte necesităţi prin folosirea terminalelor (în particular a telefoanelor) fixe şi mobile de totfelul, a reţelelor globale de comunicaţii şi în special a colosului numit Internet. La acest nivel, sepoate afirma, cu toată responsabilita-tea, că globalizarea este realizată, Internetul anulând practicorice graniţă între state şi comunităţi, orice diferenţe între indivizi (ca Internauţi toţi avemaceleaşi drepturi şi libertăţi în reţea şi putem accede la aceleaşi informaţii, condiţionările fiindprezente doar în plan financiar, în sensul că cine are bani mai mulţi „se mişcă” mai repede înreţea fiindcă îşi permite conexiuni rapide şi terminale performante), şi în fine, orice prejudecăţi şioprelişti morale. Internet-ul e o lume virtuală prin concepţia ei, dar foarte reală prin manifestare.Putem spune că acesta reprezintă în mod virtual lumea globalizată, viaţa socială, economică,culturală, etc., ce se trăieşte pe reţea de către mai bine de treisutecincizeci de milioane deoameni, în momentul de faţă, fiind exemplul şi modelul clar şi definit al vieţii care se vadesfăşura în lumea real globalizată. În acest sens succesul Internetului a demonstrat că toatediferenţele, de orice natură, dintre oameni şi naţiuni pot fi depăşite, deci că lumea e globalizabilăfără eforturi foarte mari, şi că Internet-ul este şi va fi nu numai modelul globalizării ci şiinfrastructura şi vectorul acesteia. III.4.2. Internet-ul ca suport al globalizării. Implicaţiile sale în viaţa religios-morală III.4.2.1 Scurt istoric,evoluţie şi tendinţe La început Internet-ul a fost un proiect al Departamentului Apărării al S.U.A., derulatîntre anii 1968-1972, fiind un sistem de calculatoare interconectate. Denumit ARPA-net, elvehicula pe liniile telefonice analogice fişire de date care ar stârni astăzi râsul şi copiilor degimnaziu. Întrezărind utilitatea sa, proiectul a fost finanţat de anumite cercuri politice, ajun-gândsă controleze acum traficul informaţional mondial. Ce este Internet-ul? În linii mari, este o reţeauriaşă, globală, un sistem de reţele interconectate de calculatoare, şi care conţine câtva milioanede servere de date, la care se conectează oricine, însă orice calculator cu un software necesar
  20. 20. (minimal) poate constitui la rândul său server în reţea. Suportul fizic de legătură e constituit dincanale de comunicaţie care pot fi linii telefonice, sisteme de transmisiuni pe cabluri sau fibreoptice, canale radio, canale de satelit, reţele de telefonie mobilă,etc. Internet-ul a cunoscut înultimii ani o evoluţie „fulgerătoare”, datorată în primul rând evoluţiei sistemelor de calcul ( dar şia reţelelor de telecomunicaţii). Procesoarele computerelor „au sărit” în numai doisprezece ani dela viteze de lucru de 3.5 Mhz (Intel XT) la 3020 de MHz ( Intel Pentium IV), astfel că un P4 esteastăzi de aproape 1000 de ori mai rapid şi mai „puternic” decât în anul 1990. Explozia sedatorează fondurilor enorme alocate cercetării şi dezvoltării acestui domeniu. Calculatorul esteastăzi absolut necesar în orice activitate ce vizează „progresul” local sau global. Absolut toateprocesele industriale,de proiectare,tehnologice, bancare, de transporturi, medicale, deînvăţământ, etc., sunt contro-late şi conduse cu ajutorul calculatoarelor. Informaţiile de toatefelurile sunt „digitalizate” pentru a putea fi prelucrate de computere. Ca atare, a fost nevoie să sedescopere şi implementeze tehnologii ultraperformante de transmisiuni şi reţele de comunicaţiicapabile să transporte la viteze mari cantităţi mari de informaţie. Astfel, de la banala linietelefonică inventată de Bell şi dezvoltată de Ericsson, s-a ajuns astăzi la reţeaua digitală integrată(ISDN), la reţelele mobile GSM (Global Systems for Mobile) sau DCS (Digital Celular System)de generaţia a treia, capabile să transporte până şi imagini TV. Tot aşa, de la emisia radiodescoperită de Marconi s-a ajuns la transmisiile radio prin vastele reţele satelitare care pottranzita cantităţi enorme de informaţie. Această informaţie este extrem de diversificată, de laemisiuni radio şi TV la poştă electronică, de la telefonie clasică la video-conferinţe, de la datemeteo la tranzacţii financiare, de la informaţie destinată pieţei de consum la transmisiimilitare.Astfel, în Internet există concomitent o foarte mare cantitate de informaţie extrem dediversă.Dacă până la apariţia şi dezvoltarea Net-ului se vorbea de informatică, de ştiinţacalculatoarelor, de telecomunicaţii, de electronică şi de automatizări ca domenii separate destudiu, astăzi diferenţele dintre acestea tind să se anuleze, toate dizolvându-se, încet dar sigur, încolosul informaţional şi comunicaţional amintit, IT&C (Information Technology &Comunication), Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor (TIC). Iar Internet-ul a devenitsuportul, din toate punctele de vedere al mondializării informaţionale. Practic orice aparatelectronic, de la banalul telefon, televizor, computer de bord al maşinii sau chiar frigider, seproiectează deja în occident cu o interfaţă inteligentă care să-l conecteze la Internet. În foartemulte ţări tranzacţiile comerciale şi financiare se realizează prin interme-diul reţelei. Nu mai
  21. 21. există absolut nici o instituţie care să nu aibă propria adresă de poştă electronică (e-mail) saupropriul site de Internet (loc virtual) şi să nu-şi deruleze măcar un procent al activităţii sale prinaceastă “industrie”. Încet, dar foarte sigur, sprijinit prin legi adecvate ca mai sus amintitaHotarâre de Guvern 1440 din decembrie 2002, Internet-ul îşi face loc în viaţa fiecăruia, de laindivid la naţiune şi lume în ansamblu, iar acest lucru se întâmplă pentru că în lumea virtuală aacestuia posibilităţile sunt practic nelimitate. Oricine poate fi utilizator de Internet dar în acelaşitimp şi creator al acestuia, pentru că dezvoltarea sa este nelimitată. Ce se poate face în Internet?Răspunsul este: absolut orice, de la transmisii de date, voce , TV, până la discuţii filosofice sauteologice, de la comunicare personală interumană (e-mail, chat, i-phone ) pâna la dezvoltarea şiîncheierea de afaceri, de la tranzacţii personale (plăţi electronice şi comerţ electronic) până latranzacţii la nivel de stat şi internaţionale (burse şi licitaţii electronice).Utilizatorii lui pot fi înaceeaşi măsură oameni de ştiinţă care găsesc aici biblioteci şi bibliografii impresionante şi înabsolut toate domeniile, de la ştiinţa pură la artă şi sport, dar în aceeaşi măsură pot fi şi psihopaţisau maniaci, criminali sau perverşi, care găsesc şi aceştia aici totul, de la cea mai scabroasăpornografie la posibilitatea unor acte criminale organizate. Fiecare poate adăuga ceva în vastareţea, de aceea se poate vorbi de o devenire (în sens pervertit), de “desăvârşire” în ştiinţa de astăpâni reţeaua. Toate sistemele educaţionale pregătesc tinerii în mod obligatoriu pentru folosireaInternetului, şi dacă mai acum câţiva ani se vorbea de posibilitate în acest sens, azi toată lumeavede în acesta o necesitate, viaţa tinde să nu mai poată fi concepută în absenţa sa. Cele mai bineplătite job-uri (locuri de muncă) sunt cele din tehnologia informaţiei. În lumea occidentală (înţelegând prin aceasta sistemul capitalist al economiei de piaţă şi nu o anumiă poziţiegeografică) inginerii de telecomunicaţii, programatorii şi analiştii, dezvoltatorii şi integratorii desoluţii IT “la cheie”, web-masterii (adică cei care proiectează, realizează, implementează şiîntreţin site-urile în Internet), sunt cei mai căutaţi, apreciaţi şi bine plătiţi profesionişti. Oameniisunt încurajaţi prin toate mijloacele, mai ales printr-o publicitate acerbă, să-şi procurecalculatoare sau sisteme (chiar şi terminale mobile GSM sau DCS) şi să folosească din plinresursele puse la dispoziţie de Internet.E mult mai comod să stai în faţa calculatorului şi săvizitezi toate muzeele mari ale lumii, să citeşti absolut tot ce-ţi trece prin minte, să participi laevenimente culturale, sportive sau mondene, să înveţi în biblioteci celebre sau să-ţi tipăreştimanuale din orice domeniu, să-ţi rezervi locuri la teatru, concert sau chiar la companii aerienesau de căi ferate, să comanzi mâncare sau să-ţi faci cumpărăturile la un e-store (magazin virtual),
  22. 22. să plăteşti facturi restante sau să tranzacţionezi împrumuturi, toate acestea în mod simplu,apăsând taste, în lumea virtuală a Internetului, decât să le faci în lumea reală, cu efort, stres, timppierdut, etc. Succesul Internetului se bazează în primul rând pe nevoia intrinsecă a omului de arezolva totul simplu şi fără efort, pe alterarea până la dispariţie a noţiunii de jertfă şi sacrificiu însens creştin, şi în fine, pe uriaşul instinct de conservare degenerat în autosuficienţa unui confortfizic cât mai plăcut şi mai continuu. Desigur, resursele imense disponibile în reţea nu sunt rele în sine.De asemenea, po-sibilitatea comunicării aproape gratuite între oameni aflaţi la zeci de mii de kilometri distanţăeste absolut fantastică. Dar nu reprezintă toate acestea, oare, un mod subtil de a virtualiza, de asuperficializa viaţa? Să nu uităm că folosirea Internetului se numeşte navigare, mai exact surfing.Acest termen desemnează un sport nautic inventat în S.U.A., în care tinerii, urcaţi pe “scânduricu vele” (atunci când se foloseşte energia eoliană) sau pe “scânduri” pur şi simplu (când sefoloseşte energia valurilor), navighează încercând să se menţină cât mai mult timp în picioare.Sportul acesta implică un risc destul de mare, o nesiguranţă evidentă ( ce siguranţă poate oferi osimplă bucată de lemn în vâltoarea valurilor), dar în acelaşi timp o satisfacţie enormă, generatăde plăcerea de a rezista în picioare mai mult ca alţii ( la fel se întâmplă şi în viaţa socială, care adevenit nu luptă pentru supravieţuire, ci luptă pentru a vieţui mai confortabil material decâtceilalţi). Şi atunci, adoptarea termenului de “surfing” pentru deplasarea în nesfârşitele paginiwww (world wide web, adică dimensiune globală a reţelei) ale Internetului, nu vrea să semnificetocmai asemănarea izbitoare dintre irosirea timpului pe plaje şi în valuri, şi irosirea timpului înInternet? Cred că e mai mult decât o asemănare, şi anume o asemănare intenţionată încă de laproiectarea acestei aplicaţii www, realizată în Elveţia la cincisprezece ani de la apariţiaInternetului, adică în 1990. Aşa cum Biserica este corabia (sugerată şi de forma fizică de navă)care poate duce omul în siguranţă pe marea vieţii concrete până la finalitatea mântuirii, cyber-modul de viaţă (navigarea ca dependenţă), calculatorul, poate fi “bucata de scândură” care îlprinde pe acesta în surfingul nesfârşit prin marea vieţii virtuale, Internetul, spre finalitateadepersonalizării şi chiar demonizării definitive. Am spus “poate fi”, pentru că în multe cazuri nueste. Folosit cu măsură şi luat ca o parte oarecare a vieţii umane, Internetul este deosebit de util.Omul poate beneficia de avantajele acestuia şi fără a deveni dependent de ele, însă acest lucrueste astăzi, mai ales în rândul adolescenţilor şi tinerilor din mediul urban, din ce în ce mai greu,
  23. 23. şi asta pentru că asemenea unui curent în artă, literatură sau modă, Internet-ul modeleazăconştiinţele, ceea ce duce la implicaţii în plan moral, atât la nivel individual cât şi la nivel degrup. Încă nu se poate vorbi în mod clar de o etică a reţelei, de o cyber-morală, însă aşa cum sevorbeşte de cyber-spaţiu sau cyber-relaţie, până la o cyber-morală respectată ad-literam de toţiinternauţii nu mai este decât un pas. III.4.2.2.Implicaţii morale ale Internet-ului Modificările de conştiinţă se regăsesc la toate nivelurile acesteia. La nivel individual seîntâmplă în primul rând o modificare de atitudine inconştientă, care derivă din faptul că Internet-ul este o lume virtuală în care poţi să păşeşti păstrând anonimatul, ceea ce duce la o “întărire” apersonalităţii de sine stătătoare. Indivizi care în mod normal nu ar face în lumea reală anumitegesturi, în cyber-spaţiu le fac în mod repetat. Ce înseamnă cyber? Prefixul care a ajuns săinventeze o nouă lume provine din verbul grecesc “ciber”, care înseamnă a conduce, aadministra.Ca terminologie Internet, el derivă din cibernetică, ştiinţa conducerii, a controluluimatematizat, informatizat, al sistemelor tehnice sau biotehnice, şi a ajuns să formeze cuvinte cutrimitere directă la utilizatorii de Internet: cyberspaţiu – lumea virtuală a reţelei Internet,cyberprieten – prieten făcut în reţea, fără contact nemijlocit, fizic, etc. Astfel, surfingul(navigarea) pe Internet de unul singur poate diminua până la dispariţie simţul pudorii, al ruşinii.Ca “simţ specific” al iubirii (cu valoare morală) în ordinea căderii, pudoarea e cea care în modnormal acţionează în planul conştiinţei (antecedente, concomi-tente şi precedente), oprindindividul de la anumite lucruri, pe care le simte instinctiv ca ruşinoase, imorale. [37] În relaţiileinterumane, de multe ori ruşinea este bariera care opreşte omul de la săvârşirea păcatului. Deexemplu în societate, pe stradă, puţini oameni privesc imagini (statice sau dinamice)pornografice, în prezenţa altor oameni, “de ruşinea” acestora. Însă în faţa ecranului, singur cuvoluptoasele tentaţii, puţini sunt cei care rezistă ispitei de a face surfing, devorând cu ochii şimintea aceste imagini sau filme,şi asta pentru că nu îi vede nimeni. Ruşinea se diminuează pânăla anulare, cyber- pornografia devine obişnuinţă care operează modificări de conştiinţă şi[37] Pr.lect.drd.Vasile Vlad, Teologia Morală Ortodoxă, curs manuscris, an IV, partea I, p.42
  24. 24. comportamentale, astfel că nu e exclus ca odată operate, aceste modificări să-l facă pe individ sătreacă de la lumea virtuală la cea concretă, în manifestarea acestor devieri. În reviste despecialitate, creştinul e invitat la “gustarea plăcerilor interzise, pe web, locul unde păcatul şisimularea abia aşteaptă un nou căutător de plăceri. Tentaţia e atât de mare, că nici cel mai marecreştin nu rezistă.” [38] Asemenea invitaţii sunt menite să încurajeze formalismul (exterior şiinterior) creştin, pliat pe satisfacerea instinctelor erotice ascunse în fiecare individ. Exacerbareasatisfacerii instinctelor carnale este subtil condusă către toate formele de perversiune, mai întâi lanivel de privire, delectare mentală, şi până la onania practicată ca obişnuinţă (şi ca urmaremanifestată real a virtualităţii “sexului pe Net”). Revistele de “tineret” abundă de sfaturibinevoitoare ale psihologilor, care încurajează această practică sub argumentaţii de tip freudian.Mai mult, pentru cei mai scrupuloşi s-au inventat dispozitive de făcut “sex pe Internet”, subforma unor echipamente ce imită forma şi consistenţa organelor sexuale, şi care se montează încalculator ca un banal CD-Rom. Se ataşează o cameră video şi o conexiune de viteză sporită lainternet, şi “jocul” poate să înceapă. Se stabileşte legătura video (printr-un software specializat)cu persoana de sex opus (prin reţea), şi se practică aşa- zisul “sex pe Net”, adică masturbarea cuajutorul “organelor” tehnice, în care fiecare partener vede , aude şi simte gesturile, sunetele şimişcările făcut de celălalt, care poate fi la zeci de mii de kilometri distanţă. Practic este vorba deo tehnofilie ( perversiune sexuală cu un dispozitiv tehnic) practicată sub masca binevoitoare aînţelegerii nevoilor omeneşti şi sub pretextul că doi soţi (sau pur şi simplu „parteneri”) aflaţi ladistanţe uriaşe se pot „întâlni” în legătura trupească pe Net. Un astfel de dispozitiv pereche costănu mai mult de câteva sute de dolari, şi se comercializează în magazine „underground” (obscure)sau chiar pe Internet. Astfel, absenţa oricărei pudori este dusă dincolo de orice limită, anunţândinaugurarea cybermoralei erei digitale. Prin stimularea în acest fel a abdicării de la morală, se urmăreşte încetul cu încetuleliminarea conştiinţei religioase. Ideea de comunitate prezentă în creştinism se alterează,individul angajându-se în comunităţi virtuale, dar practic trăind o acută singurătate fizică, în planconcret. Izolarea faţă de oameni duce în final la izolarea şi faţă de Dumnezeu, individul ajungândsă-şi petreacă viaţa într-o lume virtuală care îi oferă un simulacru de viaţă, o amăgire. Sunt destul[38] Laura Cristian, Savant şi sacerdot, în “Planeta Internet”, anul III(1999), nr.27, p.55
  25. 25. de multe cazurile (chiar şi în România), în care cupluri unite de o dragoste iniţială puternică(poate nu chiar autentică) s-au destrămat datorită intervenţiei In-ternetului în viaţa lor. Internetulajunge să suplinească nevoia de relaţie interumană, fie ea de cuplu sau de prietenie platonică, cuo cyber-relaţie, cu o relaţie virtuală cu un „cineva” sau „ceva” depersonalizat, transformat în codnumeric şi ascuns în medii de stocare sau canale de comunicaţie, sub formă de biţi, „0” şi „1”logic, care în fond nu reprezintă decât nişte variaţii de tensiune electrică, adică nimic concret. Deasemenea, se cunosc cazuri de însingurare patologică, în care oameni perfect adaptaţi social, culoc de muncă, prieteni sau chiar familie, ajung să subordoneze întreaga lor activitate prezenţei peInternet, abia aşteptând să treacă ziua de muncă pentru a fugi în faţa PC-ului personal (dacă îl au)sau într-un Internet-cafe (foarte profitabile astăzi), pentru a-şi satisface nevoia de viaţă încyberspaţiu, să-şi consume cyber-relaţiile, sau cyber-sexul, într-un cuvânt să-şi ducă cyberexistenţa, simulacrul de viaţă din care Dumnezeu lipseşte. Şi aşa cum nevoia de relaţie in-terumană este suplinită de una sau mai multe cyber-relaţii, şi nevoia de Dumnezeu este suplinită(pentru cei care mai au o nostalgie religioasă) de site-uri şi forumuri de discuţii teologice,spirituale sau morale, cuprinzând întreaga paletă de religii de pe „piaţă”. Sincretismul New-Ageşi misticile păgâne sunt promovate chiar în mod direct (prin horos-coape de toate felurile,prezicătoare şi consultaţii astrale individuale on-line), astfel că tensiunea către spiritualitate aomului este deturnată spre o spiritualitate fără Dumnezeu. Web-ul e prezentat ca loculmagnetismului religiei (creştine, islamice, indiene, etc.), locul care „fascinează şi dă puterea decare ai nevoie. Pe Internet (n.a.) toţi putem fi aproape de Dumnezeu.” [39] Aceste modificări de conştiinţă cu urmări în plan relaţional interuman sau uman-divindenotă un alt aspect trist, şi anume refuzul asumării oricărei responsabilităţi. Angajarea într-orelaţie implică anumite responsabilităţi, în funcţie de tipul relaţiei, de exemplu căsătoria implicăresponsabilităţi afective, educaţionale, materiale şi morale faţă de soţie şi copii, etc. Angajarea pedrumul spiritual al relaţiei personale cu Dumnezeu implică responsa-bilităţi uriaşe faţă de sine,dar şi faţă de comunitate şi de lume. Toate aceste relaţii implică prezenţa fizică în anumite locuriconcrete, implică acţiuni şi fapte concrete de viaţă. O cyber-relaţie nu implică nici o datorie şinici un fel de responsabilitate faţă de nimeni. Libertinajul în limbaj şi în atitudine e posibil[39] Ibidem
  26. 26. tocmai datorită acestei lipse de responsabilitate. Nu dai socoteală nimănui pentru cuvintele şigesturile tale, deci cu atât mai puţin pentru ceea ce este sau devine cealaltă persoană, care demulte ori e necunoscută total (chiar şi la nivelul numelui). De asemenea o cyber-relaţie nuimplică prezenţe fizice concrete în anumite locuri şi momente de timp, ci doar „lâncezeală”confortabilă în faţa calculatorului. Această lipsă de responsabilitate şi de orice activism în planconcret, coroborată cu modul artificial, sintetic, de hrănire ieftină şi rapidă practicat pe scarălargă în occident datorită atât lipsei de timp, dar mai ales existenţei supraproducţiei de hranăartificială, poate conduce în viitor chiar la mutaţii de ordin biologic, concretizate în indivizisupraponderali şi apatici, fără nici o vlagă fizică sau psihică, storşi de orice energie şi cuorganisme debile, în care minţile obosite de surfing sau de o muncă statică, de ore întregi în faţacalculatorului, ne se vor mai dezvolta în nici o direcţie cu excepţia culturii informatice sub toateaspectele acesteia (lucru care se întâmplă deja cu prea mulţi adolescenţi), fiind practic lipsite deexerciţiul gândirii concrete, şi nu vor mai avea nici o legătură cu sufletele, căzute şi acestea înletargia pierderii identităţii umane şi înlocuirii acesteia cu non-identitatea informaţională, în careomul devine informat, fără a mai fi format din nici un punct de vedere, deci cu atât mai puţinduhovniceşte. Aceste modificări de conştiinţă (ca şi implicaţiile lor în plan moral) pot fi evitate prinutilizarea Internetului doar ca mijloc de comunicare şi ca sursă de informaţie, aşa cum a fostconceput iniţial. Dar acest lucru devine astăzi din ce în ce mai greu de realizat, datoritădiversificării activităţilor în cyber-spaţiu.Una dintre acestea este comerţul electronic, care s-adezvoltat începând cu anul 1995, odată cu apariţia site-ului www.amazon.com, care oferea sprevânzare cărţi şi CD-uri. Ulterior au apărut site-uri unde se vând on-line toate tipurile de produse.Poţi cumpăra azi orice prin Internet, cu condiţia să ai cont în valută la o bancă ce foloseşte unuldin sistemele electronice de plăţi. Rapiditatea, flexibilitatea şi disponibilitatea ridicată amagazinelor virtuale (deschise non-stop), pliată pe lipsa de timp şi dorinţa de comoditate aomului eficient, contemporan, a făcut ca astăzi, e-commerce-ul şi e-bussines-ul, tranzacţiile înlumea virtuală, să tindă de la posibilitate la necesitate. Răspândirea şi utilizarea crescută a e-bussines-ului (afacerilor derulate electronic) a dus la crearea şi dezvoltarea continuă a uneicomunităţi globale de oameni de afaceri care îl utilizează. Comunităţile internaţionalediferenţiate pe natura serviciilor şi produselor oferite, vor înlocui treptat comerţul tradiţional. Se
  27. 27. estimează că pănâ în anul 2007 vor exista în lume peste o sută de mii de site-uri comerciale şi deafaceri. [40] Magazinele virtuale vin în întâmpinarea celor împătimiţi de Internet, dar şi a celorlipsiţi de timp, oferind posibilitatea cumpărării prin Net, de acasă sau de oriunde, prin calculator,a oricăror produse, şi livrarea acestora la domiciliu prin firme specializate de comisionari. Maimult, pentru a mări mobilitatea tranzacţiilor atât spaţial cât şi temporal, noile tehnologii WAP (Wireless Acces Protocol – protocol pentru accesul fără fir), funcţionănd în reţelele mobileGSM/GPRS, cu care sunt echipate telefoanele mobile de generaţia a 3-a, sau terminalele mobilede tip i-mode (modul internet) sau smartphone (telefon inteligent) care reprezintă echipamentemobile integrate, vin să ofere simultan servicii de telefonie sau video-telefonie, poştă electronică,acces Internet la viteze substanţiale (fără calculator şi fără conexiune telefonică de tip clasic),precum şi servicii e-commerce şi e-bussines, comerţ şi afaceri în mediul electronic dar cumobilitate maximă. Prin aceste tehnologii se poate comanda de pe telefonul mobil personal oriceprodus disponibil în Internet, şi se pot face plăţi on-line de oriunde. Se integrează astfel în acestm-commerce (comerţ mobil) serviciile financiare, telecomunicaţiile, informaţiile publice sauprivate şi serviciile web. [41] Practic, se tinde către o uriaşă reţea unică, mondială, prin care să sederuleze toată activitatea omenirii, şi care să garanteze libertatea şi securitatea tuturor acţiunilorindividuale, cu condiţia ca indivizii să posede coduri şi parole individuale de acces cu care săpoată fi identificaţi. Dar, se pune problema: cât de reală este libertatea de mişcare într-o reţeabazată pe controlul strict al transferurilor? Şi nu cumva avalanşa de avantaje ale tehnologiilordigitale integrate pe Internet reprezintă un drum ascuns, către anularea libertăţii sub toateaspectele? Astfel, se poate vorbi despre: III.4.2.3.Internet, între utilitate, necesitate şi dependenţă. Nimeni nu poate contesta utilitatea Internetului. Ca sursă de documentare foarte bineorganizată şi foarte cuprinzătoare, el e folosit de majoritatea oamenilor de ştiinţă, a cercetătorilor,[40] Mihai Herescu, Mădălin Vlad, e-business, evoluţie şi tendinţe, în “PCWorld”, anulIX(2001), nr.9 p.72-75[41] Ibidem
  28. 28. studenţilor şi chiar elevilor. Ca loc de întâlnire şi discuţii ştiinţifice, problema-tizări şi găsiri desoluţii în toate domeniile, e folosit, de asemenea, cu succes şi aproape fără costuri. Dacă s-arlimita la aceste tipuri de utilizări, oamenii ar avea în Internet un aliat de nădejde în rezolvareatuturor dificultăţilor de ordin practic sau de comunicare. Poşta electronică şi serviciile de voce şidate prin reţea fac posibilă comunicarea la preţuri extrem de mici în toate colţurile lumii. Însă rămânerea în limitele utilităţii e o problemă ce priveşte persoana, atât ca individ câtşi ca societate. Libertatea de a folosi sau nu Internetul e o chestiune personală în primul rând,însă în cazul în care locul de muncă este cu activitate în internet, chestiunea nu mai ţine delibertate (decât în a refuza acel loc de muncă ceea ce e dificil in zilele noastre când şomajul aatins cote mai mult decât alarmante), ci trece în domeniul necesităţii. Faptul că legislaţiamondială (la care ţările mici sunt obligate continuu să se adapteze) promovează şi uneori chiarimpune folosirea Internetului în activitatea curentă (ca de exemplu obligativita-tea desfăşurăriilicitaţiilor pentru achiziţiile de bunuri şi servicii publice în România în mod virtual, pe site-ulwww.e-licitaţie.ro, lansat în martie 2002), introduce Internetul în sfera necesităţii.La început,plăţile prin acesta erau comode, dar nu obligatorii. Astăzi foarte multe firme obligă partenerii deafaceri să posede conturi electronice şi să negocieze afacerile prin site-urile de e-bussines. De lacardurile electronice folosite pe scară largă în lume, se trece treptat la moneda electronică,digicash-ul, a cărei existenţă e o certitudine şi se bazează pe criptografierea prin cheie publică(un artificiu matematic aplicat informatic) şi pe semnătu-rile digitale, ca şi moduri de securizare.[42] Banii digitali nefiind decât biţi, coduri numerice, sunt identificabili uşor ca sursă, blocabilidin orice colţ al lumii.Un procent de 90% din managerii lumii de azi sunt de părere că Internetulle afectează în mod semnificativ afacerile, prin e-monedă, e-commerce şi e-business. Orice firmăobscură poate desfăşura afaceri oriunde în lume datorită acestor sisteme electronice, ceea ce adus la “desăvârşire” cursa evoluţiei banilor. [43] Se poate anticipa faptul că într-un viitor nu preaîndepărtat, plata electronică prin Internet va deveni obligatorie pentru oricine, şi în acest caz sepoate vorbi de atentat la libertatea persoanei. În momentul în care lumea va plăti electronic orice[42] Codrin Vulcu, e-moneda-cheia succesului, în “Planeta Internet”, anul III(1999), nr.27, p.62-63[43] Ibidem
  29. 29. factură (începând cu cea pentru pâinea zilnică), ea va deveni dependentă de funcţionarea reţelei,de accesul în reţea condiţionat de anumite aspecte ale vieţii, iar aceste condiţionări pot fi extremde îngrăditoare. Accesul în orice reţea se realizează prin identificarea după un anumit cod.Fiecare calculator în Internet are o adresă unică (IPAdress – Internet Protocol Adress) astfel încâtse poate ştii cu exactitate starea acestuia în orice moment de timp.De asemenea, fiecare telefonmobil are un cod digital unic (IMEI), şi fiecare cartelă SIM din standardele mobile GSM/GPRSsau DCS de asemenea, astfel că în perspectiva integrării comunicaţiilor de voce şi date, fixe şimobile, într-o reţea unică, globală (care să includă reţelele fixe, mobile, satelitare, etc.), fiecareutilizator al acesteia va avea un smartcard (cartelă inteligentă) de acces ce va conţine toateinformaţiile privitoare la acesta, sub formă de parole, coduri şi semnături sau amprente digitaleunice, care vor face ca prezenţa sa să fie cunoscută în detaliu [44] : loc, moment de timp, stare deacces, operaţiuni făcute, etc. Miniaturizarea electronică existentă face posibilă crearea unorsmartcarduri extrem de mici, care să conţină tot ceea ce conţine azi un telefon mobil sau unsmartphone, care să fie implantate în corpul uman (chiar pe mână sau frunte), sub pretextulcomodităţii şi securităţii persoanei. S-a dezvoltat chiar o ramură a biotehnicii numită electronicămoleculară, care dezvoltă hibrizi bioelectronici, deocamdată la nivel de experiment dar cuperspective de aplicabilitate concretă atât în medicina recuperatorie, dar mai ales (din nefericire)în crearea unor hibrizi depersonalizaţi perfect utilizabili în acţiuni militare sau criminale cu riscridicat. În această perspectivă spre care ne îndreptăm prin toate aceste servicii globale (GSM,GPS, Internet, etc.) orice persoană va fi controlabilă în orice moment, ea devenind din existenţăpersonală, existenţă digitală, pur obiectuală, un cod numeric identificabil şi controlabil întotalitate, şi care e obligată să se mişte într-o lume digitală, după nişte reguli impuse. Asistămastfel la anularea libertăţii de manifestare a fiinţei umane. De la utilitate, trecând prin necesitate,Internetul devine dependenţă, într-un mod care exclude orice posibilitate de alegere. Mai există,însă, şi un alt aspect al drumului utilitate – necesitate – dependenţă, care vizează liberul arbitru şicare e deja realizat, de foarte multe persoane, în special tineri “internauţi”. Aceştia, în marea lormajoritate, au plecat de la utilitatea găsirii de bibliografii, documentaţii, etc., dar au ajuns la[44] Ibidem
  30. 30. necesitatea unor cyber-relaţii sau la necesitatea “pătimaşă” a prezenţei în cyber-spaţiu, şi de aicila dependenţa de Internet ca mutaţie umană. Internetul vine să rezolve anumite nevoi umane:nevoi sexuale exacerbate prin publicitate agresivă şi deseori subliminală în acest sens, nevoia derealizare şi împlinire combinată cu respectul de sine, nevoia de apartenenţă (rezolvată prinapartenenţa virtuală la diferite comunităţi pe Net, de exemplu clubul de Religie-Teologie-Spiritualitate de pe serverul Yahoo este unul dintre primele ca mărime [45] ), nevoia deactualizare a eu-lui, de transcendere a sinelui şi de realizare a “adevăratei identităţi” (ceea ce s-artraduce prin anularea identităţii umane şi dobândirea unei false identităţi în lumea virtuală), şi înfine, anumite “nevoi – rezultantă”, care se manifestă sub forma nedefinită a unor complexităţi deordin psihologic sau chiar psiho-somatic, moral sau metafizic. [46] Modul de rezolvare a acestornevoi este însă unul fals, care constă, în esenţă, în falsificarea relaţiilor interumane autentice, acomuniunii, în forma cyber-relaţiilor de toate felurile. Şi aşa cum o relaţie in-terumană autenticăşi reală crează o anumită dependenţă (normală până la un punct), tot aşa şi cyber-relaţia creazădependenţă, astfel că, la un moment dat, timpul petrecut în faţa calculatorului legat la Internet vadeţine un procent majoritar în viaţa individului. Comoditatea unei cyber-relaţii, care inducesuperficialitatea ca o caracteristică a relaţiei în general, modificând astfel caracterul uman, va ficea care va genera în final dependenţa. Omul e înclinat spre confort (comoditate), mai mult, toatămass-media induce cu violenţă această idee a supremaţiei confortului, declarându-l indicator deviaţă, astfel că o cyber-relaţie va deveni din distractivă (la început), necesară şi în finalobligatorie, apropiindu-se de statutul de “a doua fire”. Adaptarea la lumea virtuală va includemutilări ale gramaticii, lexicului, (prin folosirea de simboluri cyber şi în vorbirea din viaţa reală),întărirea identităţii false (virtuale), închiderea în sine şi deschiderea doar către lumea cyber caretinde să se substituie existenţei reale, toate acestea evoluând de la o fază a dependenţei spirituale,prin cea psihică (deja patologică), şi până la cea severă (ce include şi biologicul). [47][45] pr.Iulian Nistea, Internet şi cyber-relaţie, articol şi listă de discuţii la adresa de Internetwww.nistea.com[46] Ibidem[47] Ibidem
  31. 31. Această dependenţă poate fi evitată prin folosirea cu măsură a Internetului, iar aceastămăsură şi-o cunoaşte fiecare în parte. Orice cyber-relaţie poate fi benefică sau malefică, iar acestlucru depinde de cei care o angajează, fiind o problemă de conştiinţă morală. Ea poate fi beneficăatunci când se transpune şi în planul existenţei concrete, când partenerii care au angajat-o tind săo mute în plan real, bazându-se pe sinceritate şi asumându-şi cu responsabilitate toate aspecteleei. Practic, folosirea Internetului în general, atât ca sursă de documentare, cât şi ca loc deîntâlnire sau mediu de comunicare, ţine tot de conştiinţa personală. Dacă se fac eforturi pentru caviaţa să devină morală, asumând şi transfigurând toate aspectele ei, Internetul nu va fi decât unuldin aceste aspecte, privit şi valorizat ca oricare altul şi integrat vieţii ca întreg. În România, cel care s-a ocupat timp de mai bine de treizeci de ani de problematica vastăa informaticii este reputatul academician dr.ing. Mihai Drăgănescu. Domnia sa a condus directinformatica românească, iar în ultimii ani a elaborat o serie de studii extrem de obiective şi binedocumentate privitoare la legăturile multiple dintre cunoaştere, conştiinţă, informaţie,informatică şi societate globală, ca: „Globalizarea şi societatea informaţională”, „EconomiaNaţională şi societatea informaţională”, „Procesarea mentală a informaţiei”, „Societateacunoaşterii”, „Conştiinţa, frontieră a cunoaşterii, frontieră a omenirii”, „Societatea conştiinţei”,precum şi prima carte electronică românească publicată pe Internet în anul 1996, „L’Universaliteontologique de l’information”, la adresa http://www.racai.ro/dragam. Tot domnia sa, în studiul„Societatea informaţională şi a cunoaşterii.Vectorii societăţii cunoaşterii”, publicat la adresa demai sus în anul 2002, face o analiză detaliată a fenomenului Internet, atât din perspectivatehnologiei, dar mai ales din cea a cunoaşterii. Avansând spectaculos ideea unei societăţi aconştiinţei ce va trebui în mod necesar să urmeze celei a cunoaşterii, academicianul MihaiDrăgănescu vorbeşte despre teoriile îmbinării, cu aplicabilitate practică imediată pentruRomânia. Aceste teorii se referă la obligativitatea pentru România de a nu urmări obiectiveleglobale în mod cronologic (de la societatea informaţională la cea a cunoaşterii) aşa cum propuneprogramul eEurope (adică o Europă electronică), ci de a încerca să îmbine realizareaconcomitentă a celor două, şi, în acelaşi timp avansarea spre primele obiective ale unei societăţia conştiinţei. Pentru început, e obligatoriu să se treacă la extinderea Internetului pentru cerinţele
  32. 32. societăţii cunoaşterii, la introducerea şi diseminarea cărţii electronice, şi la aplicarea principalilorvectori funcţionali ai societăţii cunoaşterii [48] , prin următoarele moduri de acţiune: - introducerea de cursuri de istoria ştiinţei şi tehnologia informaţiei în învăţământuluniversitar, pregătirea de specialişti cu lucrări de doctorat interdisciplinare care să conţină acestedomenii (aş adăuga necesitatea ca şi teologia să se ocupe de aceste realităţi ale viitorului înlucrări de doctorat) . - poziţia românească privind globalizarea să ţină seama numai de efectele potenţial pozitive ale Internetului asupra societăţii mondiale. - elaborarea unei contribuţii româneşti adecvate la viziunea asupra societăţii cunoaşterii şi asupra ştiinţei cognitive. - acţiuni privind cartea electronică în România. -stabilirea poziţiei României privind managementul global al cunoaşterii ştiinţifice. [49] Din punct de vedere ortodox, provocarea Internet nu se poate trata decât în aceeaşi manierăca şi orice altă provocare. „Nimic nou sub soare”, spune Ecclesiastul (1,10). Părintele PaisieAghiorâtul sintetizează în limbaj accesibil modalitatea de abordare duhovnicească a lucrurilorintelectuale, din categoria cărora şi Internetul face parte: „... iar când munca e complexă , şimintea trebuie să fie absorbită puţin, dar inima nu.[...] ...nu vă dăruiţi inima treburilor, mâinile şimintea, da..., ...când inima e la Hristos atunci şi treburile se sfinţesc, există o continuă odihnăsufletească lăuntrică...atunci când inima este dăruită lui Dumnezeu, cugetarea va fi şi ea laDumnezeu, iar mintea la treabă.” [50] În acest mod Internetul rămîne la nivel de unealtă utilăcare poate uşura munca, şi în primul rând munca intelectuală, se pot face plăţi, comerţ, afaceri, se[48] acad.dr.ing.Mihai Draganescu, Societatea informaţională şi a cunoaşterii.Vectorii societăţiicunoaşterii, la adresa de Internet http://www.racai.ro/dragam, p.56,57,58[49] ibidem[50] Cuviosul Paisie Aghiorâtul, Cu dragoste şi durere pentru omul contemporan, Chilia “Bunei-Vestiri” Schitul Lacu, Sfântul Munte Athos, 2000, p.174-175
  33. 33. pot cerceta şi consulta biblioteci, documentaţii, se pot purta discuţii pe orice teme, se poatecomunica de oriunde şi oriunde, se pot exploata la maxim posibilităţile acestuia. Rămânând lanivelul utilităţii, sau chiar la cel al unei necesităţi (de fapt o condiţionare tot a utilităţii) de ordinexterior, acesta nu va afecta libertatea personală, nu va opera modificări în conştiinţa umană şinu va lăsa urme la nivel moral. Este absolut necesar să abordăm problema astfel, pentru căInternet-ul nu mai e demult doar o joacă, o opţiune printre altele. El devine pe zi ce trece oprezenţă constantă în viaţa umană. În consecinţă, datorită faptului că nimic din ceea ce esteomenesc nu trebuie să fie lipsit de interes pentru Biserică (în virtutea dimensiunii teandrice agândirii ortodoxe) [51] este nu numai moral dar şi obligatoriu ca problematica vastă legată deInternet şi de implicaţiile acestuia în viaţa umană (mai ales cea religios-morală), să fie tratată înspaţiul eclesial, în lumina ortodoxiei, asimilată şi transformată spre slujirea omului ca fiinţăteandrică. În acest sens, un pas important este şi inţiativa Sinodului Mitropolitan al Ardealuluide a elabora studii asupra impactului Internet-ului în viaţa oamenilor, dar şi în viaţa Bisericii.Într-o declaraţie de presă, dar şi într-un studiu mai aprofundat numit „Biserica şi Internetul”,unde se tratează în manieră specifică utilizarea internetului şi rolul acestuia în viaţa Bisericii, seprecizează că e absolut necesar ca Biserica să aibă o prezenţă vizibilă şi activă pe internet şi săparticipe la dialogul public despre dezvoltarea criteriilor etice şi morale aplicabile în acestdomeniu, criterii ce se pot găsi numai în valorile credinţei umane şi creştine. [52] III.5. De la globalizarea cultural-tehnologică la cea economico-politică[51] Pr.lect.drd.Vasile Vlad, op.cit., an III, partea I, p.42[52] Sinodul Mitropolitan al Ardealului, Declaraţie de presă – mai 2002, la adresa de Internethttp://www.arhiepiscopia-ort-cluj.org/cultural/revista
  34. 34. Explozia mijloacelor de comunicare în masă şi în special televiziunea, ca exponent aldeculturalizării prin exerciţiul inert al privirii imaginii în detrimentul exerciţiului viu alpracticării cuvântului prin citit şi scris, a făcut posibilă, în ultima jumătate de secol, globa-lizareaculturală. Modelele occidentale în cinematografie (lăsînd la o parte excepţiile de valoare careexistă şi aici), care au fost love-story-urile de toate facturile (istorice, psihologi-ce, comedii saudrame, etc.) şi „soap”-urile (serialele uşoare) americane, policierurile franceze,etc., au degeneratazi în interminabilele telenovele de toate limbile (ce ţin „lipite” de ecranul televizorului generaţiiîntregi, de la bunici la nepoţi), în violentele horror-uri sau în drame psiho-criminale (careproblematizează subtil situaţii criză globale rezolvate la nivel global), cu invariabilul justiţiarfrumos, puternic şi bun, care învinge de fiecare dată răul sub toate formele acestuia şi primeşte capremiu sexual un top-model cosmetizat, lipsit de orice urmă de realism (actualizare tehno-culturală mergând până la grotesc a basmului cu Făt-Frumos şi Cosânzeana, universal, de altfel).Cultura imaginii vorbitoare sub forma lungme-trajului, a serialului sau chiar a desenului animatşi reportajului, a talkshow-urilor şi emisiunilor de divertisment, a înlocuit, sau e pe cale să o facă,cultura cuvântului scris, spre care tot mai puţini se îndreaptă. Limbajul imaginii e universal,astfel că posibilitatea manipulării la nivel subliminal prin imagine este mult mai la îndemână.Ridicarea sportului la nivel de spectacol pătimaş transmis prin vastele reţele TV sau Internet esteo altă faţetă a culturii globale. Fotbalul în primul rând, dar şi toate celelalte sporturi, reprezintăde asemenea limbaje universale care nu au nevoie de cuvânt pentru a se exprima. Ca atare,transformarea acestora într-o afacere (showbusiness) mondială a condus, pe lângă fondurileuriaşe câştigate din patima miliardelor de suporteri, la menţinerea acestora la un nivel intelectualşi cultural extrem de scăzut dar uniform, uşor de controlat şi sugestionat. Dictonul latin „panemet circenses”, pâine şi circ, folosit de imperiul roman pentru a-şi menţine plebeii la niveluldependenţei de satisfacerea necesităţilor biologice de hrană şi plăcere, se aplică din nou cudeosebit succes ca pregătire culturală în vederea viitorului imperiu global. Pe de altă parte, arta în general şi muzica în special, a cunoscut o globalizare evidentă,transformându-se din artă menită să spiritualizeze în showbiz (afacerea spectacolelor) menit pede o parte să deculturalizeze şi să deturneze spiritul spre instinctuali-tate, iar pe de altă parte săcolecteze imensele fonduri realizate din exploatarea ignoranţei şi lipsei de responsabilitateculturală a generaţiilor tinere. De la apariţia rock-and-roll-ului american şi a Beatles-ilor, muzica
  35. 35. a cunoscut o „rostogolire” accentuată pe panta superficializării, până la monotonia cu văditeaccente demonice a ritmurilor obsedante şi repetitive ale stilurilor de astăzi, dance, rave, house,tehno, speed, death şi trash (toate provenite din multiculturalismul american). Toate acesteaconţin o dimensiune hipnotică prin desfăşurarea unor structuri muzicale foarte lungi şimonotone, care crează o dependenţă la nivel subliminal, o dimensiune globalistă prin absenţatextului, a cuvântului (sau existenţa unor cuvinte „cheie”, foarte puţine, de multe ori nişte simpleinterjecţii semănând cu mantrele orientale, dar stimulative, obsedante şi cu o componentă clarăde sugestionare subliminală auditivă), dar şi o dimensiune satanică prin modul de prezentare al „artiştilor”, care devin idoli demni de urmat pentru miliardele de tineri impotenţi cultural şiintelectual. Discotecile sunt pline în toată lumea de aceşti tineri care dansează parcă în transă, peaceleaşi melodii (nediferenţiabile între ele) care nu prea se pot numi muzică, ci mai degrabăalăturare de sunete. Stările create de acestea se pot vedea în atitudinea agresivă, violentnonconformistă a generaţiei PRO (de la noi), care refuză orice tradiţie culturală sau religioasă,nefiind decât o imitaţie grosolană şi nătângă a generaţiei PRO mondiale, indiferent sub cedenumire ar apărea aceasta. Canale de televiziune ca MTV şi MCM (globale ca emisie) sauAtomicTV la noi, transformă muzica într-un limbaj global al sunetului strident, violent, lipsit demuzicalitate. Aici ar trebui amintit totuşi şi curentul New Wave (Noul Val), ca exponent almişcării New Age, foarte melodios, un amestec de rock, muzică tradiţională veche (celtică,hindisă, arabă, etc.), în general păgână, folclor sau muzică simfonică de factură modernă şi post-modernă, adică un fel de sincretism al păgânismelor vechi şi noi într-o formă auditivă foarteplăcută şi „învăluitoare”, dar la fel de nocivă sub aspect spiritual. Cultura mondială (nu vorbesc aici de elite) a maselor gravitează astfel în jurul imagi-niiprin televiziune şi cinema, care acaparează timpul prin multitudinea programelor oferite, în jurulsunetului prin universalitatea stilurilor muzicale promovate insistent în rândul generaţiilor tinere,şi în jurul spectacolului sportiv devenit şi el limbaj universal. Cuvântul, sub toate manifestărilesale, tinde să iasă din preocupările omului recent. Şi pentru ca succesul să fie deplin, suportultehnologic al culturii tinde să devină vasta reţea mondială de telecomunicaţii, Internetul şilimbajul său propriu (în care limba engleză denaturată, americanizată, „conduce detaşat”), undecuvântul e utilizat la modul minimal, sub forma unor clişee şi sintagme universale.
  36. 36. Odată realizată sub aspect tehnologic şi cultural, globalizarea e pe cale de a fi reali-zatăeconomic şi politic. Recenta introducere a monedei europene unice (euro), cotarea acesteia şi adolarului american ca valută forte în toate tranzacţiile, generalizarea sistemelor de plăţielectronice, au condus la apariţia unor giganţi economici care sunt firmele multina-ţionale.Acestea au sedii în toată lumea şi tind să acapareze şi să domine segmentele de piaţă în careoperează. De exemplu Microsoft, giganticul concern software (cu peste o sută de mii de angajaţiîn toată lumea), controlează aproape întreaga piaţă a programelor informatice şi a limbajelor deprogramare, impunându-şi politicile financiare şi comerciale în toate ţările, indiferent delegislaţia internă a acestora în ce priveşte software-ul. Globalizarea pieţelor de capital, a celor deproduse (comerciale), apariţia organismelor financiare internaţionale ca Banca Mondială şiFondul Monetar Internaţional, care încearcă să controleze prin împrumuturi economiile tuturorstatelor naţionale (dar nereuşind să impună global politicile mondialiste, ca de exemplu înArgentina, ţară care e în pragul falimentului tocmai datorită amestecului FMI în treburile saleinterne), toate acestea denotă că globalizarea economică este pe cale de a se realiza. Politicaeconomică ultraliberală pliată pe ideologiile neocolecti-viste, tind să realizeze şi globalizarea înplan politic, adică „dizolvarea indivizilor şi a comunităţilor naturale şi statale în minorităţielective şi revendicative. Capitalismul financiar global nu mai are nevoie de individualismulomului modern clasic, nici de serviciile statului naţional modern, centralizat şi unitar.” [53]Astfel, e foarte probabil că statul mondial nu va însemna (într-o primă fază, desigur) o entitatepolitică globală, ci una economică, iar politicul va fi subordonat eficienţei economice. Ca atare,ar fi prematur să concluzionăm asupra aspectului final al globalizării politice. Însă realizareaUniunii Europene (spre care ne „înghesuim” cu toţii, gata de a abdica de la orice tradiţie etnică şireligioasă), cursa contra cronometru, declarată obiectiv prioritar de politică externă de GuvernulRomâniei şi parţial realizată, pentru a face parte din blocul militar majoritar şi aproape mondialca întindere, NATO, precum şi modurile de impunere politică, amestecul militar şi politico-economic în treburile interne ale statelor naţionale sub diferite pretexte (ca cel al egalităţii etniceşi religioase în Bosnia şi Kosovo, sau al ameninţării terorismului internaţional de factură islamicăîn Irak şi Afganistan) al Statelor Unite ale Americii, par să prefigureze forma statului mondial,unipolar. Iar acesta se apropie tot mai mult de „Noua Ordine Mondială” realizată şi menţinută de[53] Arhid.conf.dr.Ioan I.Ică jr., art.cit.,loc.cit
  37. 37. supremaţia economică şi militară a SUA, care poate oricând şi la orice oră, oriunde şi la oricenivel , să impună „pax americana” [54] , cum s-a şi întâmplat deja după mult comentata şi aşa-zisa tragedie din 11 septembrie 2001, care a lovit, se pare, mai mult „orgoliul stăpânului” decâtviaţa umililor slujitori, precum şi după această ruşinoasă şi absolut insuficient justificatăcampanie militară în Irak din primăvara anului 2003, a aşa-zisei coaliţii internaţionale anti-terorism condusă de aceleaşi S.U.A., şi a cărei singură miză a fost petrolul irakian.III.6.Viaţa religios-morală în contextul globalizării III.6.1.Implicaţii la nivelul conştiinţei Ca discernere valorică a faptelor şi stărilor noastre, conştiinţa morală este cea careconferă trăirii capacitatea de a folosi în sens autentic puterile sufleteşti: raţiunea, voinţa şisimţirea, ea fiind sintetizatoarea acestora, reprezentând manifestarea integrală a ceea ce suntemca oameni. [55] De-a lungul timpului omul a trecut de la o conştiinţă religioasă la una pur morală(în sens umanist), încercând astăzi să re-valorizeze religia, însă pe criterii de evaluare exterioare,ca un fapt de viaţă oarecare, un aspect al acesteia printre multe altele. Astfel, omul post-modern,cel care deschide necondiţionat braţele globalizării, îmbracă în ideologii justificative şi comodeconştiinţa „universalistă” a unei religiozităţi nocive conform căreia: gnozele ştiinţifice,psihanaliza vulgară, vrăjitoria tradiţională sau cea pseudo-intelec-tualistă (radiestezia,fenomenologia paranormală cu toate aspectele acesteia), new-age, biserica scientologică,martorii lui Iehova, islamismul, catolicismul, sectarismul protestant dar mai ales „orientalismele”ca hinduismul şi zen-budismul, sunt căi echivalente menite să re-lege omul cu un dumnezeufăurit pe gustul său. Lumea globală tinde să modeleze şi să imprime o conştiinţă religioasă a unoroameni fără inimă („intelectuali puri”), care gândesc fără nici o cenzură autentică de conştiinţă şifără să mai simtă cu inima, având capacitatea de a teoretiza „echidistant” absolut orice aberaţie şi[54] Daniel Dăianu, art.cit[55] Pr.lect.drd.Vasile Vlad, op.cit., an III, partea II, p.43

×