Aspecte ale moralei crestine        Intoducere        Motivarea alegerii        Întotdeauna Biserica a fost confruntată cu...
În psihologia românească, cunoscutul psiholog, Mielu Zlate, a prezentat o “balanţă” amoralităţii, în care fiecare subiect ...
Lucrarea de faţă îşi propune să studieze comportamentul studenţilor din Bucureşti faţăde morala creştină. Deşi se poate sp...
Capitolul I       Locul şi rolul creştinismului în viaţa omului       România se bucură azi de libertate religioasă. După ...
Dumnezeu s-a întrupat în Omul Iisus Hristos;          Iisus Hristos a ispăşit, a plătit pentru păcatele omului prin moarte...
originea în latinescul re-ligo, re-ligare (verb) care semnifică “a lega din nou”. Strămoşii noştrilatini ştiau că scopul r...
admită misionari creştini sau i-au expulzat. Mulţi membrii ai clerului romano-catolic auînfruntat deschis guvernele, adese...
Care sunt perspectivele pentru un creştinism pus în faţa acestor probleme ?Cercetătorii istoriei Bisericii pot observa că ...
concepţiile, credinţele care formează concepţia despre lume şi viaţă determină tipul deeconomie şi felul de societate pe c...
spus un adevăr, l-a avertizat de consecinţele actului său : în ziua aceea, spiritul omului, careavea în el capacitatea de ...
acţionează direct prin ei, că toată mulţimea de creştini formează organismul fizic prin careacesta acţionează.         I.5...
orgoliul ne vor împiedica să le respectăm ? Aceste lucruri nu vor fi decât o iluzie, dacăaltruismul şi curajul indivizilor...
ceea ce priveşte inteligenţa, dimpotrivă, Biblia spune : “Fiţi blânzi ca porumbeii şi înţelepţi caşerpii”.           Cumpă...
multe ori dacă ceea ce îl determină pe om să fie creştin sunt faptele bune sau credinţa înHristos. Concluzia general accep...
eticii în definirea “binelui suprem” şi în determinarea naturii şi a scopului planului luiDumnezeu în acţiunile oamenilor....
Din perspectivă creştină, autocritica este sănătoasă. A-ţi revizui propria etică este maiimportant decât supravegherea uno...
Un impact important în viaţa creştinului este reprezentat de Cele Zece Porunci. Deşiau fost date poporului Israel pentru a...
“Sa nu-ţi faci chip cioplit” (Exod 20:4). Nu este acceptat un înlocuitor material pentruprezenţa divină. Dumnezeu i-a inte...
creatorului ei (Geneza 9:6). Această faptă atrăgea după sine pedeapsa capitală în vremea luiMoise. Respectul faţă de viaţa...
“ Să nu pofteşti “ (Exod 20: 17). Dintre toate poruncile, aceasta intră cel mai clar încategoria instrucţiilor pur etice; ...
Următorul set de obligaţii apare în Exod 23:4-9 :        “Dacă întâlneşti boul vrăjmaşului tău, sau măgarul lui rătăcit, s...
dea oamenilor în timpul vieţii sale pe pământ. Bazat pe cele mai importante principii aleLegii, mesajul este preluat de Ma...
prin credinţă, iar pacifiştii sunt cei care prin mărturia şi prin viaţa lor aduc oamenii la aceastăpace. O traducere moder...
Universul creat de Dumnezeu de la început a avut un cod etic. Prezenţa minciunii l-atransformat.        Minciuna îi afecte...
Hristos aminteşte deasemenea câteva dintre preocupările şi nevoile de bază aleoamenilor: hrana, imbrăcămintea, resursele f...
Capitolul II       Structura comportamentului ( tinerilor)       II.1 Factorii formativi generali ai comportamentului tine...
ce tinerii se dezvoltă , începe să fie din ce în ce mai evidentă diferenţa dintre ei precum şiunicitatea fiecăruia.       ...
Încă din perioada de debut a vieţii, fiinţa umană creşte, se dezvoltă, se maturizează,evoluează sub influenţa unor condiţi...
În ansamblu, dezvoltarea psihică semnifică un proces continuu de transformăricantitative şi calitative în care este antren...
voinţă, etc.), cu atât amprenta mediului şi a educaţiei mijloceşte potenţialitatea ereditară şiorganizează nemijlocit setu...
Educaţia se constituie ca o modalitate a factorului de mediu ce intermediază modulorganizat, conştient şi dirijat de acţiu...
particularităţi prezintă importanţă nu numai psihologică, dar şi pedagogică, pentru a puteaadapta strategiile educaţiei şi...
factorii bio-psiho-sociali sunt consideraţi în funcţie de toate condiţiile în care trăieşte,acţionează şi se formează fiec...
măsură sau este pe cale de a fi dobândită, ceea ce duce la dezvoltarea personalităţii şiafirmarea tânărului prin stiluri p...
Dezvoltarea identităţii este mai puţin spectaculoasă în condiţii de dependenţă sau însituaţiile când se menţin forme infan...
Diploma   www.tocilar.ro
Diploma   www.tocilar.ro
Diploma   www.tocilar.ro
Diploma   www.tocilar.ro
Diploma   www.tocilar.ro
Diploma   www.tocilar.ro
Diploma   www.tocilar.ro
Diploma   www.tocilar.ro
Diploma   www.tocilar.ro
Diploma   www.tocilar.ro
Diploma   www.tocilar.ro
Diploma   www.tocilar.ro
Diploma   www.tocilar.ro
Diploma   www.tocilar.ro
Diploma   www.tocilar.ro
Diploma   www.tocilar.ro
Diploma   www.tocilar.ro
Diploma   www.tocilar.ro
Diploma   www.tocilar.ro
Diploma   www.tocilar.ro
Diploma   www.tocilar.ro
Diploma   www.tocilar.ro
Diploma   www.tocilar.ro
Diploma   www.tocilar.ro
Diploma   www.tocilar.ro
Diploma   www.tocilar.ro
Diploma   www.tocilar.ro
Diploma   www.tocilar.ro
Diploma   www.tocilar.ro
Diploma   www.tocilar.ro
Diploma   www.tocilar.ro
Diploma   www.tocilar.ro
Diploma   www.tocilar.ro
Diploma   www.tocilar.ro
Diploma   www.tocilar.ro
Diploma   www.tocilar.ro
Diploma   www.tocilar.ro
Diploma   www.tocilar.ro
Diploma   www.tocilar.ro
Diploma   www.tocilar.ro
Diploma   www.tocilar.ro
Diploma   www.tocilar.ro
Diploma   www.tocilar.ro
Diploma   www.tocilar.ro
Diploma   www.tocilar.ro
Upcoming SlideShare
Loading in …5
×

Diploma www.tocilar.ro

1,294
-1

Published on

0 Comments
0 Likes
Statistics
Notes
  • Be the first to comment

  • Be the first to like this

No Downloads
Views
Total Views
1,294
On Slideshare
0
From Embeds
0
Number of Embeds
0
Actions
Shares
0
Downloads
5
Comments
0
Likes
0
Embeds 0
No embeds

No notes for slide

Diploma www.tocilar.ro

  1. 1. Aspecte ale moralei crestine Intoducere Motivarea alegerii Întotdeauna Biserica a fost confruntată cu probleme, dar sfera ei de cuprindere şiintensitatea problemelor ei de acum par a fi mai mari decât oricând în istorie. Datorită mariicreşteri numerice a populaţiei lumii şi datorită numărului de oameni care aderă la religiilenecreştine reînviate, creştinismul devine o religie minoritară în lume. Credinţa adevărată este importantă în viaţa unei naţiuni. Naţiunea este alcătuită dinindivizi şi alegerea credinţei este o decizie personală. Relaţia cu Dumnezeu este o problemă afiecărui individ. În funcţie de alegerile lor individuale, românii de azi vor determina felul încare naţiunea română de mâine va arăta. Poporul român se află la una dintre cele mai maricotituri ale istoriei sale. Pe plan economic, politic, cultural şi religios poporul român trebuiesa ia decizii de o importanţă vitală. Ce va alege el ? În ce direcţie se va îndrepta ? Cum vaafecta aceasta unitatea ţării ? De aceste opţiuni va depinde viitorul fiecărui cetăţean român. Omul este o fiinţă socială care constituie un univers distinct, o lume a complexităţiicare acţionează şi interacţionează cu mediul înconjurător şi care este supus efectelor acţiuniipe care mediul înconjurător le exercită asupra sa. Dispunând de o personalitate complexă( intelect, voinţă, sentimente), fiinţa umană răspunde solicitărilor exprimate sub forma unormanifestări exterioare, acţionale, comportamentale. Există anumite arii ale existenţei umane în care manifestările comportamentale au oconotaţie specială, dată fiind natura problemelor pe care le abordează, şi această arie este ariamoralităţii. De-a lungul secolelor, cercetătorii au abordat problema moralităţii comportamentale :“Când putem vorbi despre un comportament moral şi când despre un comportament imoralsau amoral ?” Pagina 1 din 80
  2. 2. În psihologia românească, cunoscutul psiholog, Mielu Zlate, a prezentat o “balanţă” amoralităţii, în care fiecare subiect uman alege să adopte un comportament moral sau unulamoral în funcţie de anumite criterii interne sau externe. Problematica moralităţii şi în special a moralităţii creştine primeşte note distinctive înperioada dezvoltării personalităţii umane- adolescenţa, iar dacă adăugăm “sensibilităţii”acestei perioade directa dezvoltare a subiectului uman, particularităţile distincte ale moraleicreştine, putem afirma că avem de-a face cu un subiect amplu, complex , care poate reţineatenţia prin descoperirea unor faţete originale, încă neexplorate. Trăim într-o lume tensionată în care zilnic asupra fiecărui individ acţionează uncomplex de forţe ce contribuie la conturarea personalităţii lui, la maturizarea lui socială,intelectuală şi emoţională. Confruntat cu foarte multe situaţii şi probleme, frecvent subiectuluman nu mai are timp suficient şi energia psihică necesară pentru a filtra prin propria luigândire evenimentele cu care se confruntă şi îşi formează o imagine distorsionată desprelumea înconjurătoare. Apar astfel prejudecăţile şi stereotipiile aşa cum afirma SergeMoscovici . Acestea îşi pun amprenta asupra modului în care omul abordează- în cazul defaţă- creştinismul şi asupra comportamentului din perspectiva moralei creştine. Primul pas în manifestarea comportamentului moral este decizia voliţională de a“vrea” să fii moral. În societatea secolului nostru, multitudinea schimbărilor cu care individulse confruntă îi distrage atenţia şi nu îl încurajează să acţioneze moral. Există o predispoziţie în om de a răspândi şi difuza zestrea înţelepciunii şi învăţăturiisale, de a se perpetua din punct de vedere spiritual dincolo de spaţiul şi timpul în care îşi duceexistenţa. Calitatea acumulărilor de experienţe culturale ţine de maniera de reproducere aacestora , de însuşirea , îmbogăţirea şi crearea de noi valori, de modalităţile de învăţare şipersonalizare a culturii la un moment dat. Prin educaţie, omenirea rezistă şi dăinuie. Umanitatea se proiectează înspre veşnicietocmai datorită educaţiei. Cultura rezonează în timp, este trăită, re-creată şi creată în şi prinexerciţiul paideutic. Educaţia este unul dintre cele mai nobile şi mai complexe activităţiumane. Darul învăţării altuia este preţuit de însuşi Iisus Hristos, modelul desăvârşit alÎnvăţătorului în tradiţia creştină, care şi-a trăit învăţătura sa, atunci când chema la păstrarea şiperpetuarea nealterată a adevărurilor de credinţă. Pagina 2 din 80
  3. 3. Lucrarea de faţă îşi propune să studieze comportamentul studenţilor din Bucureşti faţăde morala creştină. Deşi se poate spune că nu s-au făcut prea multe cercetări din perspectivaunui specialist în comunicare, am ales această temă tocmai din acest motiv. În plus, a studiamorala din perspectivă creştină pot spune că este o pasiune personală . Capitolul I constă într-o prezentare pe scurt a “creştinismului biblic”, orientată aupraproblemelor si perspectivelor creştinismului de astăzi şi la ceea ce înseamnă creştinismul catrăire şi ca religie. Capitolul al II-lea evidenţiază structura comportamentului în general si acomportamentului tinerilor în particular, precum şi prezentarea stărilor eului din perspectivaanalizei tranzacţionale. În capitolul al III-lea sunt prezentate metodele de cercetare folosite pentru a identificaîntr-o manieră cât mai riguroasă opiniile studenţilor bucureşteni, urmând ca apoi să fie expuserezultatele acestei cercetări precum şi concluziile şi constatările rezultate în urma cercetării. Deosebit de important a fost sprijinul acordat de către Prof.Univ.Dr. Vasile Tran înrealizarea acestei lucrări, căruia îi adresez , pe această cale, mulţumirile mele. Pagina 3 din 80
  4. 4. Capitolul I Locul şi rolul creştinismului în viaţa omului România se bucură azi de libertate religioasă. După ani de zile de îndoctrinarematerialist-atee, timp în care credinţa religioasă era incriminată şi luată în derâdere, ţarabeneficiază astăzi de libertate pe acest plan. Biblia nu mai este o carte interzisă şi fiecareromân poate avea acasă o Biblie sau un Nou Testament. Odată cu căderea comunismului şi falimentul marxismului ca ideologie politică şieconomică, şi filosofia marxistă, care ataşase ateismul concepţiei sale despre lume şi viaţă, asuferit o lovitură. În sufletul oamenilor , şi ales al generaţiei tinere, s-a produs un gol imens .Când la 15 decembrie 1989, în Timişoara, în faţa Bisericii Reformate s-a declanşat revoluţiaromână, oamenii au aprins lumânări, au început să se roage şi au declarat că “ExistăDumnezeu!”. Românii umpleau golul cu Dumnezeu , aşa cum afirmase demult FericitulAugustin : “Tu ne-ai făcut pentru tine, Dumnezeule, şi inimile noastre nu-şi găsesc liniştedecât atunci când se odihnesc în tine.” Creştinii cred că Sfânta Scriptură, Biblia, este opera divină care descoperă voia luiDumnezeu. Afirmaţia aceasta ridică serioase semne de întrebare faţă de acele confesiunireligioase care o exclud, adaugă sau scot părţi din ea, căci odată cu libertatea religioasă, areloc în România şi proliferarea unor credinţe care se îndepărtează din ce în ce mai mult decreştinismul clasic. Învăţăturile creştinismului biblic îl deosebesc de alte religii. Creştinismul biblic,credinţa descrisă pe paginile Noului Testament este unică deoarece Hristos este unic.Lucrarea sa a fost unică şi Scripturile care descriu această lucrare sunt unice. Multe cărţi s-auscris despre religie. Unele s-au străduit să arate că toate religiile sunt esenţialmente la fel, căele sunt doar căi care duc la acelaşi Dumnezeu. Dar, conform Bibliei, nu toate religiile duc laDumnezeu. Există diferenţe esenţiale, de neevitat, între principiile creştinismului biblic şiînvăţăturile islamului, ale hinduismului, confucianismului, etc. “ Creştinismul biblic” sereferă la convingerile proclamate de majoritatea creştinilor de la începutul Bisericii , înprimul secol din era noastră. Aceste convingeri fundamentale, aşa cum sunt ele arătate înBiblie, includ următoarele aspecte: Pagina 4 din 80
  5. 5. Dumnezeu s-a întrupat în Omul Iisus Hristos; Iisus Hristos a ispăşit, a plătit pentru păcatele omului prin moartea sa pe cruce; Hristos a înviat din mormânt, în trup, învingând moartea şi dovedind că esteDumnezeu; Biblia sau Sfânta Scriptură este Cuvântul lui Dumnezeu, inspirat cu autoritate,infailibil. Nici o altă religie din lume nu este de acord cu creştinismul biblic asupra acestorpuncte. I.1. Creştinismul ca religie. Probleme şi perspective ale creştinismului Creştinismul apare într-un climat religios lipsit de interioritate şi profunzime. Religiala cumpăna dintre milenii decăzuse în gesticulaţii sterile, formaliste, golite de semnificaţiimajore. Iisus din Galileea va exalta un Dumnezeu drept prin iubire şi iertare. El scoate religiadin jocul steril al speculaţiilor raţionale, impregnând-o cu dragostea şi caritatea inimii, asufletului. Dumnezeu este iubire, înainte de toate, şi numai prin iubire ne înălţăm spre El cutoată fiinţa noastră. Sedimentând şi resemnificând idei de bază ale omenirii, creştinismulrealizează o revoluţie spirituală a umanităţii , o nouă ordine morală prin postularea purităţiiinimii prin dragostea pentru Dumnezeu şi prin bunăvoinţa între semeni. Misiunea formatoare a creştinismului, de reconstituire a personalităţii umane, devineidealul explicit al noii religii. Se urmăreşte perfectarea în om a dimensiunii îndumnezeirii ;este vorba de reconstrucţia omului, înţeles ca structură inseparabilă fizic şi sufletesc. Hristosnu este un simplu învăţător de lege sau un profet oarecare, ci Învăţătorul prin excelenţă,prototipul de perfecţiune al creştinismului. Pentru a analiza adevărata natură a unei religii este normal să se facă referinţă la sursaprimordială de informare a acelei religii, pentru a i se vedera originea şi judeca autenticitateaşi credibilitatea. Majoritatea religiilor lumii recunosc că între Dumnezeu şi om există o ruptură, oseparare, o distanţare. Desigur, fiecare religie explică în felul ei modul în care s-a produsaceastă reuptură şi a apărut această distanţare. Important este că toate religiile îşi stabilesc caobiectiv principal readucerea omului la Dumnezeu sau restabilirea legăturii sau a relaţieidintre om şi Dumnezeu. Însuşi numele de “religie”exprimă acest lucru, cuvântul avându-şi Pagina 5 din 80
  6. 6. originea în latinescul re-ligo, re-ligare (verb) care semnifică “a lega din nou”. Strămoşii noştrilatini ştiau că scopul religiei este să-l lege din nou pe om de divin. Fiecare religie presupune oanumită soluţie sau o anumită formulă pentru a depăşi prăpastia dintre om şi divinitate şipentru a-l repune pe om în relaţii bune cu Creatorul său. Cine vrea să cunoască esenţa uneianumite religii trebuie să vadă cum propune religia respectivă rezolvarea acestei probleme,deoarece aceasta formează inima religiei. Prin urmare, sursa de informare a unei religii şi modul în care încearcă această religiesă-l lege din nou pe om de Dumnezeu sunt cele două elemente care o definesc esenţialmente. Orice om care simte în sine aspiraţia după divinitate, care doreşte să descopereadevărul, să intre în contact cu forţa divină şi să stabilească o relaţie bună şi permanentă întresine şi Dumnezeu trebuie să se întrebe cine oferă soluţia adevărată la aspiraţiile şi dorinţeleabsolut vitale ale spiritului uman. Există enorm de multe religii, mişcări, asociaţii şi filosofiicare îi promit astăzi omului adevărata soluţie la aspiraţia către eternitate. Omul întreprinde anumite acţiuni şi face anumite eforturi pentru a ajunge laDumnezeu. Acţiunea pleacă de la om şi este făcută de om. Conform credinţei creştine, toateîncercările omului de a ajunge la divinitate se vor sfârşi în deziluzie. În cartea din Biblienumită Proverbe sau Pilde, înţeleptul împărat Solomon spune că “multe căi pot părea omuluibune, dar la urmă se văd că duc la moarte” În Vechiul Testament îndemnul este : “Căutaţi peDomnul câtă vreme se poate găsi; chemaţi-L câtă vreme este aproape”. În Noul Testament ,Iisus Hristos, Dumnezeu devenit om, spune despre sine: “Fiul Omului a venit să caute şi sământuiască ce era pierdut.” Aceasta este esenţa Evangheliei (“Vestea bună”): Dumnezeu însuşi în persoana Fiuluisău a venit intr-o misiune de salvare a omenirii pierdute. Şi acelaşi Iisus ne spune : ”Eu suntcalea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” I.2. Probleme Cu toate că ameninţarea ca lumea să ajungă sub dominaţia Germaniei nazistetotalitare, a Italiei fasciste şi a Japoniei imperialiste s-a sfârşit odata cu cel de-al doilea războimondial, în ţări din America de Sud, din Africa şi din Asia forţele revoluţionare au adus laputere guverne totalitare de dreapta sau de stânga. Aceste regimuri îl privează, de obicei, peindivid de libertatea de exprimare şi de libertatea religioasă. Unele regimuri au refuzat să Pagina 6 din 80
  7. 7. admită misionari creştini sau i-au expulzat. Mulţi membrii ai clerului romano-catolic auînfruntat deschis guvernele, adeseori marxiste, în încercarea de a pune capăt opresiunii şi de aînfiinţa guverne noi. Teologia eliberării, care a apărut în America Latină pretinde a fi bazatăpe Biblie, dar ea este bazată mai mult pe ideile marxiste ale revoluţiei pentru încetareaopresiunii. Comunismul totalitar a fost şi încă este în unele ţări o ameninţare majoră la adresacreştinismului. El este comparabil cu invaziile barbarilor asupre Imperiului Roman şi curidicarea islamismului în secolul al VII-ea. Comunismul nu este numai un sistem social şipolitic. Datorită mesajului său despre oameni uniţi ce caută o ordine mai bună în lume, ordinea cărei venire este, în gândirea lor, tot atât de inevitabilă precum este răsăritul soarelui înfiecare zi, comunismul are deasemenea conotaţii religioase. Datorită premiselor salematerialiste şi atee, când ajunge la putere, comunismul se opune creştinismului. Conducătoriidin ţările comuniste persecută Biserica naţională în mod deschis sau pe ascuns. O altă problemă cu care se confruntă moralitatea creştină este creşterea imoralităţiisexuale, a alcoolismului şi consumului de droguri, a ratei divorţurilor şi a cuplurilornecăsătorite care trăiesc împreună, precum şi diminuarea tonului moral al unor programe deradio şi televiziune. Toate acestea ameninţă în aceeaşi măsură şi stabilitatea familiei cainstituţie socială. Moralitatea celor din serviciile publice pare a cunoaşte deasemenea un declin. Vârsta medie a delincvenţilor a scăzut într-atât incât cea mai mare parte a delictelorsunt comise de tineri, majoritatea adolescenti. Migrarea generală a populaţiei din întreagalume de la sat la oraş a condus la înstrăinarea populaţiei de Biserică şi de comunitate. Viaţa însuburbii tinde să izoleze şi să separe oamenii de problemele urbane. Faptul acesta creeazădelincvenţa, crima, supraaglomerarea la periferii şi, până recent, migrarea clasei de mijlocspre suburbii. Tendinţa de a instituţionaliza şi de a birocratiza Biserica, de a face din ea o parte aculturii constituie o ameninţare la adresa creştinismului dinamic. Religia civilă, poatedegenera într-un mixaj de fals patriotism cu o etică denaturată şi o teologie naţionalistă, faptce ar lega Biserica de Stat şi ar face ca aceasta să-şi piardă respectul celor ce au cu adevăratnevoie de ajutorul ei. I.3. Perspective Pagina 7 din 80
  8. 8. Care sunt perspectivele pentru un creştinism pus în faţa acestor probleme ?Cercetătorii istoriei Bisericii pot observa că au existat şi alte epoci când aceasta a fostconfruntată cu probleme, dar a reuşit să reziste perturbaţiilor grave cauzate, de exemplu, dearienii eretici, de invaziile germanice păgâne dintre anii 375-500, de ameninţarea islamicăîncepând cu secolele al VII-lea şi al VIII-lea. Repetarea permanentă a trezirilor şi a revigorărilor spirituale în ţările de pe coasteleAtlanticului, în vremuri de criză, a reînnoit Biserica, ajutând-o să slujească propriei salegeneraţii. Deşi revigorările spirituale de nivelul marilor reforme de pe continentul europeansau din America nu fac parte din scena contemprană, în secolul nostru, renaşterea interesuluipentru teologia biblică duce la dezvoltarea unei lucrări de învăţare în Biserică prinaccentuarea unei teologii biblice sănătoase în societate. I.4.Creştinismul ca trăire Creştinismul este înainte de toate o problemă a fiecărui individ. Fiecare om trebuie săaleagă pentru sine. În creştinism, înţeles în esenţa lui, copiii nu pot să moştenească religiapărinţilor lor. Părinţii trebuie, desigur, să-şi educe copiii şi să le prezinte convingerile lorreligioase şi să le imprime de mici respectul pentru Dumnezeu, însă alegerea trebuie să fie şieste a copiilor când aceştia ajung la vârsta la care sunt capabili să formuleze propriile lorjudecăţi şi opinii. Faptul că fiecare generaţie alege pentru sine expică de ce există atâteaoscilaţii în dezvoltarea spirituală a unei naţiuni. Există generaţii care sunt foarte aproape deDumnezeu, dar de multe ori, datorită faptului că aceste generaţii nu au ştiut cum să-şitransmită copiilor credinţa şi experienţa spirituală ele au fost urmate de epoci de declin.Adeseori trebuie ca o întreagă generaţie să experimenteze falimentul unei vieţi lipsite deDumnezeu pentru ca una nouă să redescopere adevărul Evangheliei şi pe Creator. Nimănui nu-i place să i se spună că este rob, prizonier, victimă. Orgoliul omului estede aşa natură încât îl face să se prezinte ca liber chiar şi atunci când nu are cu ce să-şi ascundălanţurile sau cătuşele. Şi totuşi, noi toţi suntem prizonieri ai unor sisteme de gândire, ai unorconcepţii care ne-au fost imprimate în minte din copilărie, fără voia noastră. Marxismul aîncercat să ne convingă că baza produce suprastructura , că ideile, concepţiile, legile,credinţele sunt produse de factori economici şi sociali. Realitatea este, insă, că tocmai ideile, Pagina 8 din 80
  9. 9. concepţiile, credinţele care formează concepţia despre lume şi viaţă determină tipul deeconomie şi felul de societate pe care le creem şi felul de viaţă pe care îl adoptăm ca indivizi.Ce spune de fapt creştinismul ? Le spune oamenilor să se întoarcă la Dumnezeu, care lepromite eliberare şi iertare. Prin urmare, el nu are nimic să le spună oamenilor care nu ştiu căau făcut ceva de care trebuie să se căiască şi care nu simt nevoia de iertare. Dacă individul îşidă seama că există o lege morală reală şi o forţă în spatele legii , şi că din momentul în careacea lege a fost călcată şi s-a făcut duşmanul acelei forţe, din acel moment începecreştinismul să aibă sens pentru el. Aşa cum cei bolnavi îşi dau seama, mai devreme sau mai târziu, că au nevoie dedoctor, când cineva înţelege condiţia umană din perspectivă creştină, atunci începe săînţeleagă despre ce vorbesc creştinii. Ei oferă o explicaţie a modului în care s-a ajuns înstarea actuală, în care oamenii urăsc şi iubesc în acelaşi timp bunătatea. Creştinii spun cumcerinţele legii despre care am menţionat au fost împlinite în contul omenirii, cum Dumnezeua devenit om ca să-l mântuiască pe om de dezaprobarea divină. Creştinismul este de acord cu dualismul în privinţa faptului că în univers are loc unrăzboi, dar consideră că este un război între forţele divine, ale binelui şi cele ale întunericului,ale răului. Dumnezeu a creat fiinţe care au voinţă liberă, aceasta însemnând că pot alegebinele sau răul. Voinţa liberă este cea care face posibil răul, dar este şi singura care faceposibilă o dragoste , o bunătate sau o bucurie după care omul tânjeşte. Fericirea pe careDumnezeu a conceput-o pentru fiinţele umane, forme superioare de viaţă, este fericirea de a-L cunoaşte pe El. Omul decide el însuşi dacă ascultă de Dumnezeu sau urmează o caleproprie făcând abstracţie de Dumnezeu. Folosirea voinţei independente de Dumnezeu estenumită păcat. Orice păcat, oricât de mic ar putea părea, produce o separare de Dumnezeu şidevine o barieră care face imposibil accesul omului spre Dumnezeu. Omul nu se poate salvape sine neputând rezolva problema separării de Dumnezeu. Din perspectiva creştină, păcatuleste o problemă prea gravă pentru ca el singur să-i poată găsi o rezolvare. Păcatul este oproblemă gravă pentru că decizia omului de a alege să nu-l asculte pe Dumnezeu a acţionat înpatru sfere care îi sunt inaccesibile omului. În primul rând, păcatul omului a afectat justiţia luiDumnezeu. Dumnezeu decretase că plata păcatului era moartea şi justiţia sa trebuia aplicată.Dumnezeu, ca judecător drept, ar avea o fire nedreaptă dacă ar lăsa nepedepsit păcatul. În aldoilea rând, păcatul fiind opţiunea omului de asculta de Satan, metamorfozat într-un şarpe,Dumnezeu i-a dat acestuia autoritate asupra omului; omul nu-şi mai aparţine lui însuşi; atâtatimp cât omul este sub păcat, el este actul de proprietate al lui Satan. În al treilea rând, păcatull-a ucis spiritual pe om. Când Dumnezeu i-a zis omului că în ziua în care va păcătui va muri a Pagina 9 din 80
  10. 10. spus un adevăr, l-a avertizat de consecinţele actului său : în ziua aceea, spiritul omului, careavea în el capacitatea de a comunica cu divinul direct, neintermediat, s-a atrofiat. Omuldevine astfel mort din punct de vedere spiritual şi un mort nu se poate ajuta pe sine. În alpatrulea rând, păcatul a pus stăpânire pe om şi l-a făcut rob. Omul nu este liber săpăcătuiască- el este un sclav care execută şi constată că, atunci când vrea să iasă din robienemaicomiţând anumite păcate, nu este în măsură să se elibereze pe sine. Datorită acestor consecinţe atât de complexe ale păcatului, numai Dumnezeu poaterezolva această problemă. Rezolvarea a constat în faptul că l-a trimis în această lume pe Fiulsău, care s-a făcut om, s-a identificat cu condiţia umană, a luat asupra sa păcatele omenirii şia murit pe cruce pentru ele. Murind încărcat de păcatele oamenilor şi pentru aceste păcate, înlocul oamenilor, a ispăşit astfel pedeapsa decretată de legea lui Dumnezeu. Fiul luiDumnezeu a realizat anularea efectului păcatelor în toate cele patru sfere menţionate : întâi aîmplinit justiţia lui Dumnezeu, murind în locul celor păcătoşi, în al doilea rând a anulatdreptul lui Satan asupra oamenilor prin anularea păcatelor lor; după aceea, prin învierea sadin morţi, a dat viaţă nouă celor morţi în păcatele lor şi în al patrulea rând, sângele –simbol aljertfei şi al ispăşirii la poporul evreu- lui Iisus Hristos vărsat pe cruce dizolvă şi spală păcateleomului, eliberându-l de robia păcatului. Creştinismul consideră că Dumnezeu este sursa din care vine toată puterea noastră degândire. Se poate ridica cel ce a fost creat mai sus decât creatorul său ? Când îl contrazicempe Dumnezeu ne contrazicem însăşi forţa care ne face capabili să ne contrazicem. Dumnezeu,conform Bibliei, consideră că această stare de război din univers este preţul care merită plătitpentru voinţa liberă, că merită să creeze o lume vie, nu una formată din marionete, în carecreaturile pot face bine sau rău şi în care se poate investi ceva important. Crezul creştin central este că moartea lui Hristos ne-a pus oarecum într-o relaţie bunăcu Dumnezeu şi ne-a dat un nou început. Teoriile cu privire la modul în care a făcut aceastaţin de o cu totul altă problematică. Adevărul asupra căruia toţi creştinii sunt de acord este cămoartea lui Hristos este singura eficientă în a rezolve problema păcatului. Ni se spune căHristos a fost omorât în locul omului, că moartea lui a spălat păcatele omenirii şi că prinmoartea lui a înfrânt însăşi moartea. Aceasta este formula, acesta este creştinismul. Mântuireade natura păcătoasă se face prin credintă: “ Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şiaceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu”. Când creştinii spun că viaţa lui Hristos este în ei nu se referă doar la ceva mintal saumoral. Când ei vorbesc de “a fi în Hristos” sau despre faptul că “Hristos este în ei”, aceastanu este doar un mod de a spune că ei se gândesc la Hristos sau îl imită, ci că Hristos Pagina 10 din 80
  11. 11. acţionează direct prin ei, că toată mulţimea de creştini formează organismul fizic prin careacesta acţionează. I.5. Moralitatea creştină Unii oameni preferă să vorbească despre idealuri morale în loc de reguli morale şi deidealism moral în loc de supunere morală. Este adevărat, desigur, că perfecţiunea morală esteun ideal, în sensul că nu-l putem atinge. Din această persepectivă, orice gen de perfecţiuneeste un ideal pentru oameni : nu putem fi studenţi perfecţi, profesori perfecţi, politicieniperfecţi şi nici nu putem face lucruri perfecte , ca de exemplu, trasarea unei linii perfectdrepte. Dacă se spune că un om are un “ideal”, acest lucru nu înseamnă că toţi ceilalţi oameniar trebui să aibă acelaşi obiectiv. Libertatea ne permite să avem alternative. Este problematicsă se spună despre un om care încearcă să respecte legile morale că este un “om cu idealuriînalte”, deoarece acest lucru ar puea conduce la ideea că aspiraţia spre perfecţiunea moralăeste doar o dorinţă personală şi că ceilalţi oameni nu sunt chemaţi, destinaţi să aibă acelaşiideal. Moralitatea creştină se referă la trei lucruri : la corectitudinea şi armonia între indivizi,apoi la ceea ce am putea numi armonizarea lucrurilor ce ţin de sfera interioară a individului,şi , în cele din urmă, la scopul general al vieţii umane luată în ansamblul ei. Sub impactulrutinei sau , dimpotrivă, al schimbărilor din ce în ce mai profunde ale stilului de viaţă,oamenii moderni se gândesc aproape întotdeauna la primul aspect şi le uită pe celelalte două.Când oamenii spun că luptă pentru standarde morale creştine, ei înţeleg de obicei prin aceastacă trebuie să pledeze pentru corectitudine în relaţiile dintre indivizi, categorii sociale, naţiuni.Este foarte firesc ca, atunci când ne gândim la moralitate, să se înceapă în acest mod, curelaţiile sociale, pentru că rezulatatele moralităţii se răsfrâng direct asupra stării de fapt a uneisocietăţi. Aproape toţi oamenii sunt de acord, cel puţin teoretic, că fiinţele umane au nevoiede o ordine socială care poate fi împlinită tot prin intermediul prezenţelor umane. Dar, deşieste firesc să începem cu toate acestea, dacă gândirea noastră despre moralitate se opreşteaici, am putea foarte bine să nu ne gândim la moralitate. Dacă nu trecem la un nivel superior, la armonizarea lucrurilor ce ţin de interioritateaumană, nu facem decât să vorbim despre o moralitate aparentă. Ce rost are să formulăm pehârtie reguli despre conduita socială, când ştim că pornirile instinctive, vilenţa, aviditatea, Pagina 11 din 80
  12. 12. orgoliul ne vor împiedica să le respectăm ? Aceste lucruri nu vor fi decât o iluzie, dacăaltruismul şi curajul indivizilor nu vor face ca orice sistem să funcţioneze într-un mod etic.Nu îi poţi face pe oameni buni şi oneşti prin lege; şi fără oameni oneşti nu poţi avea osocietate onestă, care să poată oferi siguranţă indivizilor care compun. Acesta este motivulpentru care este important să ne gândim la moralitatea interioară a individului. Diferitele credinţe despre univers conduc la comportări diferite. S-ar părea , la primavedere, foarte firesc, să ne oprim cu cercetarea când am ajuns în acest punct şi să aplicămacele elemente ale moralităţii cu care oamenii sunt în general de acord. Religia creştinăconţine, însă, o serie de afirmaţii despre realităţi văzute din alte perspective faţă de celelaltereligii şi dacă ele sunt adevărate, atunci vor conduce la un set de concluzii cu totul diferite. Creştinismul afirmă că fiinţa umană va trăi veşnic şi afirmaţia aceasta poate fiadevărată sau falsă. Există o mulţime de afirmaţii pe care nu ar trebui să le luăm înconsiderare dacă am trăi numai şaptezeci de ani, dar care , probabil, vor fi reanalizate dintr-operspectivă a veşniciei. Condiţia umană se înrăutăţeşte treptat în decursul a şaptezeci de ani şis-ar putea ca ea să devină un iad absolut într-un milion de ani; de fapt, dacă creştinismul esteadevărat, iadul este tocmai termenul tehnic corect pentru ceea ce va fi ea. Nemurirea maicauzează o diferenţă, care, tangenţial, are legătură cu diferenţa dintre totalitarism şidemocraţie. Dacă indivizii trăiesc numai o perioadă de aproximativ şaptezeci de ani, atunciun stat sau o civilizaţie care pot să dureze o mie de ani sunt, din această perspectivă, maiimportante decât individul. Dar dacă creştinismul are dreptate, atunci individul este nu numaimai important, ci incomparabil mai important pentru că este o entitate veşnică iar viaţastatului sau a unei civilizaţii este numai o clipă în comparaţie cu cea eternă a individului. Dacă ne gândim la moralitate, trebuie să luăm în discuţie toate cele trei aspecte:relaţiile între oameni, lucrurile ce ţin de sfera interioară a fiecărui om şi relaţiile dintre om şiforţa care l-a creat. Dacă în ceea ce priveşte primul aspect majoritatea oamenilor pot găsipuncte de congruenţă, diferenţele de păreri încep cu al doilea aspect şi pot deveni grave dincauza celui de-al treilea. Atunci când ne preocupăm de cel de-al treilea aspect, se potidentifica diferenţele principale dintre moralitatea creştină şi cea necreştină. Conform scriitorului creştin C.S. Lewis există şapte virtuţi umane. Patru dintre elesunt numite virtuţi cardinale şi sunt: prudenţa, cumpătarea, justiţia, curajul, fiind recunoscutede majoritatea oamenilor ; celelalte trei le recunosc creştinii şi sunt numite virtuţi teologice:credinţa, nădejdea, dragostea. Prudenţa este simţul practic obişnuit, efortul de a gândi ce faci şi care este rezultatulprobabil. Creştinii nu au intenţionat niciodată să spună că omul trebuie să rămână copil în Pagina 12 din 80
  13. 13. ceea ce priveşte inteligenţa, dimpotrivă, Biblia spune : “Fiţi blânzi ca porumbeii şi înţelepţi caşerpii”. Cumpătarea, din nefericire, este unul dintre cuvintele care şi-au schimbat sensul întimp. Termenul se referă la plăcere în general. El nu înseamnă abstinenţă, ci înseamnă să numergi mai departe decât este potrivit. Un anumit creştin poate să găsească potrivit să renunţela lucruri pentru anumite motive speciale, de exemplu la căsătorie, la carne sau alcool, laanumite obiceiuri ce ţin de cultura timpului său, dar în momentul în care el începe să spună căacele lucruri sunt rele în ele însele sau când începe să-i desconsidere pe ceilalţi oameni care leacceptă, el devine intolerabil şi exclusivist. Justiţia este termenul dat pentru tot ce ar trebui să numim corectitudine sau dreptate;ea include onestitatea, toleranţa, respectul promisiunilor, etc. Curajul include două forme:curajul care confruntă pericolul şi cel care rezistă în momente grele, dârzenia fiind un termenapropiat. Dragostea , în sens creştin, nu este o emoţie. Nu este o stare a sentimentelor, ci avoinţei pe care o avem în mod natural cu privire la noi înşine şi pe care ar trebui să o avem şifaţă de ceilalţi. Când ne gândim la noi înşine, ne dorim, în mod firesc, binele. În acelaşi sens,dragostea creştină pentru aproapele este un lucru complet diferit de afecţiune. În general,oamenii arată afecţiune doar pentru un număr restrâns de alţi oameni. Este important să seştie că, în creştinism, această afecţiune nu este considerată nici păcat nici virtute, este doar unfapt. Desigur, ceea ce putem face cu această atitudine, predispoziţie, poate fi un lucru păcătossau virtuos. Diferenţa dintre un creştin şi un necreştin este aceea că al doilea are numai“afecţiuni “ sau “simpatii”, în timp ce primul are “dragoste”. Creştinul încearcă să trateze pefiecare într-o maniera cât mai respectuasă şi plină de dragoste, descoperă că îi simpatizeazăpe oameni tot mai mult- inclusiv pe oamenii pe care nu-şi putea imagina i-ar putea accepta.Lucrul cel mai important este că în creştinism, deşi sentimentele oamenilor fluctuează,dragostea lui Dumnezeu pentru ei rămâne constantă, neschimbată. Ea nu este micşorată depăcatele omului sau de indiferenţa acestuia, şi în asta-i constă superioritatea şi autoritatea. Speranţa sau nădejdea este una dintre virtuţiile teologice. Aceasta înseamnă că ocontinuă aşteptare a lumii viitoare nu este o formă de evadare sau o iluzie, ci unul dintrelucrurile pe care creştinul trebuie să le facă. Atunci când creştinii au încetat în mare măsurăsă se mai gândească la lumea de dincolo de aparenţă, numai de atunci au devenit din ce în cemai indiferenţi faţă de lume. Credinţa înseamnă a accepta sau a considera adevăratedoctrinele creştinismului. Credinţa este arta de a rămâne în lucrurile pe care raţiunea le-aacceptat cândva, de a fi statornic, în ciuda emoţiilor schimbătoare. Creştinii au dezbătut de Pagina 13 din 80
  14. 14. multe ori dacă ceea ce îl determină pe om să fie creştin sunt faptele bune sau credinţa înHristos. Concluzia general acceptată de creştinism este că singurul lucru care asigurământuirea este credinţa în Hristos şi din această credinţă se nasc, în mod inevitabil, faptelebune, moralitatea creştină. 1.6. Etică şi moralitate creştină Noţiunea de etică creştină nu este uşor de definit, deşi, de obicei, majoritateacreştinilor maturi pot deosebi faptele etice de cele non-etice. O definiţie ar trebui să facă odistincţie clară între etica laică şi cea creştină. Ea trebuie să facă , deasemenea, deosebireaîntre etică şi morală. În viziunea laică, etica este o combinaţie între corectitudine şi respectul faţă de legilecomunităţii, modelate discret de Cele Zece Porunci. Etica creştină, însă, se ridică la un nivelsuperior, bazându-se pe Scriptură – Legea lui Moise, Predica de pe munte, Epistoleleapostolului Pavel. Deşi atât de pretenţioasă, etica creştină devine accesibilă prin harul şidragostea divină, aşa cum cred creştinii. Prin ce se deosebeşte etica de moralitate ? Termenii sunt similari ca origine. Cuvântul“etică” provine din grecescul “ethos” care însemna obicei. Echivalentul latin “mormos” areacelaşi sens ca şi cuvântul grecesc şi reprezintă rădăcina cuvântului românesc “moralitate”.Aceasta nu înseamnă că etica este un studiu al purtării obişnuite în diferite situaţii, ci, maidegrabă, al purtării cuviincioase în diferite situaţii. În timp ce etica stă la baza acţiunilornoastre, moralitatea este acţiunea însăşi. Etica poate fi privită ca un proces psihic şi spiritual.Moralitatea este împlinirea premiselor eticii. Etica are de-a face cu aspiraţiile noastre, cuscopurile şi părerile noastre despre ceilalţi, dar moralitatea decide asupra manifestărilor lor, înfuncţie de situaţie. Cu alte cuvinte, o persoană cu standarde etice înalte poate avea uneoricarenţe în ceea ce priveşte moralitatea şi viceversa, o persoană cu principii eticeneprietenoase poate avea o purtare morală în unele situaţii. Încercarea de a elabora o definiţie a eticii creştine a produs câteva observaţiiinteresante în rândul experţilor în etică. Norman Geisler, de exemplu, afirmă că “normele sauregulile sunt inevitabile şi esenţiale într-o etică adevărată” . “Inevitabile” pentru că suntnecesare pentru a evalua ce se înţelege prin “bine” şi “mai bine”, şi “esenţiale”, pentru cătrebuie să existe modalitate de exprimare a conceptului eticii. Henlee H. Barnette vede rolul Pagina 14 din 80
  15. 15. eticii în definirea “binelui suprem” şi în determinarea naturii şi a scopului planului luiDumnezeu în acţiunile oamenilor. Specificul eticii creştine constă în iubirea dezinteresată,neegoistă: “ Psihologii şi psihiatrii neagă dragostea dezinteresată pentru că ei tind să abordezeproblema din latura umană. Din perspectiva divină, teologul vede un tip deosebit de iubire, oiubire care nu este în totalitate raportată la datoria faţă de sine. Acest tip de iubire esterezumat de Iisus în Evanghelia după Ioan 13: 34 : « Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiţi uniipe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii.» Specificul eticii creştine estecă cei ce se numesc creştini se iubesc unii pe alţii, nu cum se iubesc pe ei inşişi ci aşa cum îiiubeşte Hristos.” “Rolul eticii este descriptiv şi imperativ” observă Philip E. Hughes. “Domeniul eticiieste cel al datoriei şi al obligaţiei, căutând să facă distincţie între bine şi rău, între dreptate şinedreptate, între responabilitate şi iresponsabilitate. Faptul că standardele etice suntconsiderate importante atât de laici cât şi de creştini nu este pus la îndoială. Prezenţa poliţieişi a tibunalelor în lume mărturiseşte preocuparea deosebită faţă de ceea ce este drept şi cinstitîntr-o societate…Totuşi ar fi o greşeală să susţinem că etica creştină şi cea laică sunt identiceca principiu, din simplul motiv că amândouă se ocupă de decenţă şi corectitudine şi suntîmpotriva nedreptăţii.” Pe de altă parte, mulţi oameni practică şi cred în etica de situaţie, apelând la ea maidegrabă în particular decât în general; astfel, etica are înţelesuri diferite pentru persoanediferite. De ce pentru creştini este necesar studiul eticii creştine ? Se pot găsi câteva motiveprincipale : Orice creştin are nevoie de o bază solidă pentru a duce o viaţă de creştin adevărat.Iisus Hristos a spus că cel ce aude şi împlineşte învăţăturile sale este ca un om care şi-a ziditcasa pe stâncă, fiind astfel gata să înfrunte orice furtună. 1 A studia etica înseamnă a studia Scriptura. Studiul originii legilor civile şi moraleduce la studiul Cuvântului lui Dumnezeu. Astfel se urmează exemplul celor din Berea care“au primit Cuvântul cu toată râvna şi cercetau Scripturile în fiecare zi ca să vadă dacă ce li sespunea este aşa”.21 Noul Testament, Evanghelia după Matei, 7:24-25.2 Noul Testament, Faptele Apostolilor, 17:11. Pagina 15 din 80
  16. 16. Din perspectivă creştină, autocritica este sănătoasă. A-ţi revizui propria etică este maiimportant decât supravegherea unor simptome canceroase. Aceasta, din punct de vederemoral, menţine în viaţă. Studiul eticii creştine presupune parcurgerea următoarelor subiecte: baza Celor ZecePorunci, legea mozaică şi învăţăturile Vechiului Testament, atmosfera rafinată a Predicii depe munte, a pildelor şi învăţăturilor lui Iisus şi îndemnurile din epistolele apostolului Pavel.Creştinii consideră, însă, că dragostea divină este esenţială pentru a experimenta etica luiDumnezeu. Aceată dragoste trebuie să izvorască din Dumnezeu, care “ne-a iubit întâi” ; eatrebuie să cucerească inima creştinului, care îl va iubi pe Dumnezeu atât de mult încât nu Îlva putea împovăra cu dorinţe deşarte. Apoi intervine dragostea faţă de oameni care estesubconsecventă iubirii de Dumnezeu. De fapt, Biblia spune că este imposibil să-l iubeşti peDumnezeu şi totodată să-l urăşti pe fratele tău. În final se ajunge la dragostea de sine, adicărespectul de sine, sau mai corect spus, acea umilă apreciere a valorii personale, câştigată laCalvar. În Vechiul Testament, profetul Ieremia explică foarte clar că originea conduitei eticeeste în Dumnezeu: “ cel ce se laudă, să se laude că are pricepere şi Mă cunoaşte, că ştie că eusunt Domnul, care fac milă şi judecată pe pământ! Căci în asta găsesc plăcere Eu, ziceDomnul.” Sunt prezentate cele trei mari atribute ale lui Dumnezeu, care se reflectă în oriceconduită etică: dragostea lui Dumnezeu, care depăşeşte înţelegerea omului, dreptateadivinităţii garantată şi echilibrată şi credincioşia , care înseamnă a face ceva în modul potrivitşi la momentul potrivit. Etica laică este un produs al personalităţii fiecăruia, este ceea ce numim “etica uneigeneraţii”. Astfel se dezvoltă acel gen de moralitate care izvorăşte dintr-o conştiinţă limitată.Fiecare are propriul său cod de valori, influenţat de aspectele morale contemporane.Creştinismul consideră că natura umană este într-o continuă degradare morală determinând şiscăderea standardelor etice sociale. Într-o discuţie cu unul dintre liderii religioşi şi în acelaşitimp învăţător în Israel, Iisus a explicat dinamica schimbării necesare fiecărui om, chiar şi acelui moral: “ naşterea din nou”. Această schimbare radicală începe cu smerenie şi căinţă, otrecere de la o viaţă veche, sub semnul păcatului, la una nouă, înnoită prin credinţă în jertfade la Calvar. Pagina 16 din 80
  17. 17. Un impact important în viaţa creştinului este reprezentat de Cele Zece Porunci. Deşiau fost date poporului Israel pentru a-l ajuta să-şi păstreze relaţia cu Dumnezeu, Cele ZecePorunci sunt valabile şi pentru creştini. Un studiu al Celor Zece Porunci poate scoate înevidenţă calităţi care lipsesc celorlalte coduri etice sau principii morale. Printrecaracteristicile unice se numără următoarele: Cele Zece Porunci, date de Dumnezeu, sunt la fel de importante pentru evrei ca şiPredica de pe munte a Fiului lui Dumnezeu pentru creştini. Cele Zece Porunci sunt concise dar cuprinzătoare; ele reflectă autoritatea divină şi nudoar idealismul uman. Posedă o calitate eternă, o grandoare deosebită, chiar dacă aparţinistoriei străvechi. Cele Zece Porunci sunt strâns legate între ele. De fapt, este aproape imposibil săîncalci o singură poruncă separat de celelalte. În Noul Testament, în Epistola apostoluluiIacob ( 2:10 ) se spune : “cine păzeşte toată legea şi greşeşte într-o singură poruncă se facevinovat de toate”, Iacob dorind astfel să evidenţieze diferenţa dintre lege şi reabilitarea prinhar. Cele Zece Porunci se aplică tuturor popoarelor, tuturor culturilor, din toate timpurile.Dacă primele cinci se referă la îndatoririle rasei umane faţă de Dumnezeu (ascultarea depărinţi a fost considerată ca făcând parte din ascultarea faţă de Dumnezeu), următoarele cincivizează îndatorirea umanităţii faţă de sine. Cele Zece Porunci merg mai departe de aspectele morale şi exterioare alecomportamentului cuviincios. Aşa cum arăta Henlee Barnette, în prezentarea eticii creştine,“respectul pentru părinţi, pentru personalitate, căsătorie, proprietate şi adevăr sunt obligaţiietice distincte ale Celor Zece Porunci”.3 O scurtă trecere în revistă a Celor Zece Porunci va pune în evidenţă atât aspectele loretice cât şi practice. “Să nu ai alţi dumnezei înafară de mine” (Exod 20:3). Există un singur Dumnezeu şiEl trebuie să fie stăpân al inimii umane. A te preda lui Dumnezeu în totaliate constituie bazacredinţei creştine adevărate. În mod practic, această poruncă precizează că trebuie să semanifeste respect şi faţă de toate autorităţile : părinţi, guvern, etc. Viaţa de familie şi relaţiiinterumane ale creştinilor trebuie să reflecte respectul faţă de conducători.3 Henlee H. Barnette, “Introducing Christian Ethics”, Editura Broadman Press, Nashville, 1961, p.25. Pagina 17 din 80
  18. 18. “Sa nu-ţi faci chip cioplit” (Exod 20:4). Nu este acceptat un înlocuitor material pentruprezenţa divină. Dumnezeu i-a interzis naţiunii Israel să se închine altor dumnezei şi idolipentru a sluji unui singur stăpân, a nu participa la două lucruri contradictorii. Sinceritaea,fermitatea, asumarea responsabilităţii pentru decizia luată, chiar dacă acest lucru ar genera unconflict, sunt forme de angajament personal. “Să nu iei în deşert numele Domnului Dumnezeul tău” (Exod 20: 17). Aşa cum nueste permis să batjocoreşti natura divină modelând o imagine a acesteia, nu este permis să serostească numele sfânt în mod necugetat, căci numele lui Dumnezeu reflectă natura şicaracterul său. Această poruncă se referă la folosirea comunicării eficiente, atât verbale cât şinonverbale. Ambiguitatea, ascunderea adevărului, tăinuirea lui pot afecta negativ alţi oameni. “Adu-ţi aminte de ziua Sabatului, ca s-o sfinţeşti” (Exod 20:8). Acesta este exemplulperfect al eticii muncii. Dumnezeu a lucrat şase zile la construcţia universului şi apoi s-aodihnit o zi. Poporului său i s-a poruncit să facă la fel, să-şi organizeze munca în aşa fel încâtsă nu lase nimic nefăcut şi să fie liber să se închine în a şaptea zi. Munca, odihna şi recreereatrebuie să-şi aibă locul lor. Pe vremea Revoluţiei Franceze, s-a introdus săptămâna de lucrude nouă zile, cu o zi liberă, dar din nefericire, animalele de povară nu au rezistat regimului demuncă. Este important şi pentru om să aibă un echilibru în activităţi şi să-şi planifice eficienttimpul, în funcţie de priorităţi. “Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta” (Exod 20:12). Dumnezeu a creat familia. El esteprototipul, Tatăl respectat, iubit, ascultat. Această poruncă, adesea ignorată de cei custandarde etice aparent înalte, este unică prin promisiunea longevităţii. Trebuie să fierespectaţi cei vârstnici datorită experienţei şi înţelepciunii lor. “Să nu ucizi” (Exod 20:13). Dumnezeu este cel ce dă viaţa; păcatul cel ce aducemoartea. Dumnezeu a suflat în nările lui Adam “suflare de viaţă” (Geneza 2:7). Esteimposibil să distrugi făptura creată după chipul şi asemănarea divină fără să dai socoteală Pagina 18 din 80
  19. 19. creatorului ei (Geneza 9:6). Această faptă atrăgea după sine pedeapsa capitală în vremea luiMoise. Respectul faţă de viaţa umană exclude orice fel de rasism şi discriminare; înseamnărespectarea dreptului de a trăi. Viaţa oricărei persoane are o valoare în sine şi implică nunumai respect în domeniul fizic, ci şi în cel emoţional şi spiritual. Acest lucru este valabil şipentru copiii nenăscuţi, care sunt fiinţe umane vii şi au anumite drepturi. “Să nu preacurveşti” (Exod 20:14). Adulterul, în ciuda climatului moral permisiv deazi, rămâne o ofensă teribilă la adresa individului, a societăţii şi a lui Dumnezeu. Acest păcatatrage după sine încălcarea a nu mai puţin de şase porunci : prima (să nu ai alţi dumnezei), acincea (necinstirea părinţilor), a şaptea (adulterul), a opta (furtul), a noua (minciuna) şi azecea (pofta). Din perspectivă creştină, familia este instituită de Dumnezeu. Adulterulrăneşte, desconsideră demnitatea umană, presupune încălcare unor jurăminte şi pune înpericol siguranţa familiei. “Să nu furi” (Exod 20:15). Această interdicţie nu se referă numai la fapta de a-ţi însuşiîn mod necinstit bani sau obiecte materiale ci are şi alte implicaţii etice. “Să nu furi” onoarea,reputaţia, afecţiunea, încrederea, timpul altcuiva, orice ce nu-ţi aparţine de fapt. Respectareaproprietăţii este un drept de bază al omului, dar şi o obligaţie. Prin proprietate nu se înţelegdoar bunuri în folosinţă, ci poate reprezenta şi capacităţile, aptitudinile pe care le deţinecineva. Se poate fura timp, atunci cănd se amână ceva, încredere, atunci când nu suntrespectate promisiunile, potenţial, atunci când nu se valorifică talentele şi aptitudinile celorsubordonaţi. “Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău” (Exod 20:16). Această poruncăinterzice în mod explicit afirmaţiile false despre caracterul sau acţiunile altei persoane. Dar,ca în vremea lui Iisus, se pune întrebarea justificată : “Cine este aproapele meu ?” Răspunsullui Iisus nu poate fi altul decât acela ca orice om, chiar şi un necunoscut, trebuie privit ca peaproapele tău. Porunca nu menţionează şi alte tipuri de minciuni, dar pornind de la ea, se vainterzice minciuna în general. A fi recunoscut ca o persoană care spune adevărul în oricesituaţie înseamnă a fi o persoană cu principii morale înalte. A nu minţi nu înseamnă doar a nuspune adevărul, ci şi a nu spune ceea ce este important. Pagina 19 din 80
  20. 20. “ Să nu pofteşti “ (Exod 20: 17). Dintre toate poruncile, aceasta intră cel mai clar încategoria instrucţiilor pur etice; ea se referă nu la consecinţele păcatului ci la rădăcina luiafectivă, inima omului. Şi indiferent dacă această poftă duce sau nu la faptă în sine, ea esteinterzisă pentru că acţionează în interiorul omului, lăsându-l pe acesta frustrat şi nemulţumit,făcându-l să tânjească după lucruri pe care ştie că nu le are şi ştie că n-ar trebui să le aibă.Porunca se referă la atitudinile şi motivaţiile lăuntrice şi vizează lăcomia, ambiţia, călcareaaltora în picioare, răzbunarea, punerea de obstacole în calea altor persoane. Nu este vorbadoar de “poftirea” bunurilor materiale, ci şi de a înzestrărilor şi a posibilităţilor altora. Legea lui Moise include 613 legi-248 obligaţii şi 365 interdicţii- care se încadrează încinci categorii: penale, civile, familiale, de cult şi contabile ( legile definite ca legi de cultsunt cele care se referă la ritualurile de curăţire ). Adesea, legile au conotaţii mai degrabăetice decât implicaţii morale. Ele pot implica un nivel înalt de conduită , chiar şi înîmprejurări dificile, dar, în acelaşi timp, a nu te ridica la nivelul de acţiune aşteptat esteimoral. Pentru a ilustra acest lucru vom folosi trei exemple: În Exod 21: 2-6 se găseşte regula privind servitorul sau sclavul evreu cumpărat de unalt evreu, care a servit cu credincioşie timp de şase ani. Aici intră în discuţie calităţiledesăvârşirii lui Dumnezeu : “milă, judecată şi dreptate” .4 Judecata dicta ca sclavul să fieeliberat după şase ani , dar dacă în timpul serviciului i se dăduse o soţie, şi el îşi iubeastăpânul, atunci putea alege să rămână în casa stăpânului împreună cu familia sa până lamoarte. În acest caz, era adus în faţa judecătorului unde i se găurea urechea, semn că rămânearob de bună voie pentru toată viaţa. În Exod 21:35-36, dacă boul sau vita unui om lovea şi omora boul sau vita altuia ,animalul trebuia vândut, iar preţul împărţit între cei doi proprietari. Animalul mort trebuia,deasemenea, împărţit. În felul acesta se evita încălcarea principiilor etice: aranjamentul eraechitabil pentru ambele părţi. Totuşi, dacă proprietarul boului ştia că animalul era periculos şiignorase acest lucru, el trebuia să-l dea viu în schimbul celui mort, ca pedeapsă.4 Vechiul Testament, Cartea profetului Ieremia, 9:24. Pagina 20 din 80
  21. 21. Următorul set de obligaţii apare în Exod 23:4-9 : “Dacă întâlneşti boul vrăjmaşului tău, sau măgarul lui rătăcit, să i-l duci acasă”.Acesta era un act de dragoste faţă de urmaşi. “Dacă vezi măgarul vrajmaşului tău căzut sub povara lui, să nu treci pe lângă el, ci să-l ajuţi să ia povara de pe măgar”. Şi aceasta era o dovadă de dragoste şi de empatie. “La judecată să nu te atingi de dreptul săracului.” Era exprimată , astfel, o chemare lagrijă şi compasiune pentru săraci. “Fereşte-te de o învinuire nedreaptă, şi să nu omori pe cel nevinovat şi pe celdrept…”. Porunca împleteşte dragostea cu dreptatea. “Să nu primeşti daruri; căci darurile orbesc pe cei ce au ochii deschişi şi suceschotărârile celor drepţi.” Demnitarii trebuiau să fie incoruptibili şi corecţi în deciziile lor. Scheletul Legii Vechiului Testament- poruncile, obligaţiile, judecăţile- dovedeştenatura păcătoasă şi neevlavioasă a omului. În momentul în care omul încalcă Legea, aceastadevine un blestem pentru oameni. În Noul Testament, Hristos ia asupra sa blestemul Legii şieliberează oamenii, plătind pentru păcatele lor. Prin jertfa sa pe cruce , Iisus marchează unnou legământ, diferit de cel mozaic, în care important este Harul. Legea poate fi descrisă, dinaceastă perspectivă, ca un ghid menit să-i conducă pe evrei de-a lungul secolelor la Hristos.Aspectele etice ale tranziţiei de la Lege la Har pot fi înţelese cel mai bine în luminaînvăţăturilor lui Hristos în Predica de pe munte. Cele Zece Porunci, exceptând învăţăturile Bisericii, sunt considerate baza moralităţiişi vieţii corecte în societăţile considerate astăzi cele mai civilizate. Ele pot fi găsite înscrise peplăci în săli de judecată şi în alte clădiri publice; sunt menţionate în mass-media, în problemede morală şi etică. În ciuda aportului moral şi etic pe care l-au adus Cele Zece Porunci, legile, edictele,obligaţiile, perceptele, codurile şi textele juridice bazate pe ele, este imposibilă garantareaunui comportament corect . Aşa cum am menţionat mai sus, schimbarea Legii din Noul Testament în Har, este celmai bine evidenţiată în Predica de pe munte. Oferită de Iisus în punctul culminant alpopularităţii sale, ea reprezintă o prezentare sistematică a celor mai importante elemente aleeticii creştine. În predică, Iisus a menţionat o mare parte din învăţăturile pe care urma să le Pagina 21 din 80
  22. 22. dea oamenilor în timpul vieţii sale pe pământ. Bazat pe cele mai importante principii aleLegii, mesajul este preluat de Matei şi Luca în Evanghelii. Primele trei “fericiri” sunt concentrate asupra inimii omului. “Ferice de cei săraci înDuh, căci a lor este Împărăţia Cerurilor” . Ei sunt cei ce se vor bucura de slavă, spredeosebire de farisei şi cărturari pe care îi aşteaptă nefericirea pentru că s-au lăudat curealizările lor în împlinirea legii. A fi “sărac cu duhul” înseamnă a nu fi mândru. Conformînvăţăturilor biblice, neprihănirea face parte din standardul etic al lui Dumnezeu, dar sursa eitrebuie să fie dragostea de Dumnezeu, nu dragostea de sine. “Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi!” Hristos prezintă aici ideea că aplânge pentru lucrurile care îl întristează pe Dumnezeu, care nu sunt conforme cu sfinţeniaînseamnă a te bucura în suferinţă alături de Hristos. Iisus nu fusese încă crucificat, iarucenicii săi nu înţelegeau suferinţa ca pe o virtute divină, ci ca o pedeapsă pentru neascultareaLegii. “Ferice de cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul.” Învăţătorii Legii, aflaţi printreascultători, nu au înţeles niciodată adevăratul sens al smereniei. Moise fusese “un om foarteblând”, ulterior regii şi domnitorii israeliţi nemaifiind recunoscuţi pentru blândeţea lor.Pentru cei care îl ascultau pe Iisus, smerenia, în sensul de altruism umil, care nici nu seîngâmfă, nici nu se autoumileşte, ci ţine de Dumnezeu, era un concept nou. “Ferice de cei flămânzi şi însetaţi după neprihănire, căci ei vor fi săturaţi .” Aceastăsete este metafora unei vieţi trăite după voia lui Dumnezeu, de ea depinzând plinătateaspirituală şi experimentarea graţiei divine. “Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă.” Un element important alsmereniei este mila. La prima vedere, mila pare străină Legii, şi totuşi este ades menţionată,mai ales în Psalmi când Dumnezeu este descris ca “îndurător şi milostiv”, fiind un element debază al naturii divine. În Predica de pe munte, mila este prezentată ca o necesitate etică pentruomenire. “Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu.” Iisus atrage din nouatenţia asupra naturii lui Dumnezeu, pentru că numai în El există imaginea ideală a unei inimicurate. Aşa cum Dumnezeu este transparent în privinţa eticii, puritatea inimii este o cerinţăpentru cei care vor să cunoască revelaţia divină. “Ferice de cei împăciuitori/ făcătorii de pace, căci ei vor fi chemaţi fii ai luiDumnezeu! Ferice de cei prigoniţi din pricina neprihănirii, căci a lor este ÎmpărăşiaCerurilor.” Aceste două “fericiri “ sunt pentru cei pacifişti şi pentru cei persecutaţi pentrucredinţa lor. Nu este vorba, însă de o pace politică sau socială, ci de cea pe care o dă Hristos, Pagina 22 din 80
  23. 23. prin credinţă, iar pacifiştii sunt cei care prin mărturia şi prin viaţa lor aduc oamenii la aceastăpace. O traducere modernă oferă un amănunt semnificativ: “Fericiţi cei care se luptă pentrupace.” Obţinerea păcii este astfel un ţel, iar pacifistul, la fel ca arbitrul care intervine într-unconflict, va fi persecutat chiar de către cei pe care încearcă să-i ajute. Atunci cândpacificatorul este atacat, această conduită etică solicită, în numele păcii, o reacţie calmă. Din perspectiva relaţiilor publice, semnificaţia luminii în creştinism implică faptesfinte făcute nu pe ascuns, ci în văzul tuturor. Sunt rare împrejurările în care conduita eticătrebuie ascunsă. Tocmai de aceea, o persoană etică devine ca o “cetate aşezată pe munte”. În ceea ce priveşte minciuna, Scriptura este limpede în legătură cu comportamentulmoral al omului. Tablele Legilor, pe care Dumnezeu le-a încredinţat lui Moise precizează în anoua poruncă: “Să nu aduci mărturie mincinoasă împotriva aproapelui tău.” (Exodul 20: 16)Hermeneutica bibilică denotă că această poruncă cere sinceritate, respingerea duplicităţii,simulării şi ipocriziei, interzice minciuna şi calomnia. Minciuna apare astfel ca neadevăr şiconstă în a spune falsul cu intenţia de a înşela, ea fiind întotdeauna ilicită, un păcat în ochiilui Dumnezeu. Alături de minciună, şi alte acţiuni sunt interzise : jurământul strâmb (Leviticul 6:3-8),jurămintele luate în grabă şi superficial (Leviticul 5:4), răspândirea de zvonuri false (Exodul23:1), cedarea în faţa presiunii mulţimii în vederea aducerii unei mărtirii false (Exodul 23: 2). Minciuna nu este privită ca un păcat izolat, ci ca un element unitar al ansamblului depăcate decalogale, consecinţele utilizării ei fiind la fel de grave ca şi încălcarea oricărei alteporunci, căci “Cine păzeşte toată Legea şi greşeşte într-o singură poruncă se face vinovat detoate!” (Iacov 2: 10-11) În Proverbele sau Pildele lui Solomon este amintit că “buzele mincinoase sunt urâteDomnului “ (19-22) iar în Psalmi, regele David îndeamnă : “Fereşte-ţi limba de rău şi buzelede cuvinte înşelătoare !” (Psalmul 34: 13). Biblia afirmă că tatăl minciunii este Satan şi “oride câte ori spune o minciună, vorbeşte din ale lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii”(Evanghelia după Ioan 8: 44 ). În schimb, Iisus spune : “Eu sunt calea, adevărul şi viaţa.Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” (Evanghelia după Ioan14: 6) În cartea Geneza, se pot întâlni primele trei minciuni ale lui Satan pentru a-l înşela peom. Acesta le spune celor doi, Adam şi Eva, că nu vor muri dacă vor mânca din PomulCunoaşterii (Geneza 3:4), că dacă vor face acest lucru vor deveni ca Dumnezeu (Geneza 3:5 ), şi apoi le prezintă un adevăr trunchiat, pus într-o lumină şi o interpretare false, deoarececa urmare a actului lor, ştiinţa răului a diminuat în om viziunea despre bine: dacă vor mâncadin fructul oprit, ochii lor se vor deschide şi vor cunoaşte binele şi răul. (Geneza 3: 5). Pagina 23 din 80
  24. 24. Universul creat de Dumnezeu de la început a avut un cod etic. Prezenţa minciunii l-atransformat. Minciuna îi afectează, în primul rând , pe cei ce o practică, ea fiind pentru caracterceea ce este rugina pentru fier şi mana pentru viţa de vie. Este, în acelaşi timp, datorităfaptului că Dumnezeu le-a dat oamenilor liberul arbitru, atât o alegere cât şi un viciu . Pentru că Dumnezeu promisese un salvator încă de când Adam şi Eva părăsiserăRaiul, un salvator văzut ca un al doilea Adam, Iisus a simplificat Legea punând dragostea încentru ei, şi a redus cele şase sute treisprezece legi ale iudeilor la cea a iubirii de Dumnezeu şide aproapele omului. Conştient că Legea este imposibil de respectat în totalitate, Iisus spune oamenilor căDuhul Sfânt poate da putere oamenilor care se lasă conduşi de El să facă faptele pe care ledorea Dumnezeu atunci când a dat Legea. Etica Vechiului Testament a dobândit o nuanţă pur teoretică, datorită firii păcătoasepoporul lui Israel nemaiputând îndeplini Legea. Hristos a cerut un cod etic mai înalt decât neprihănirea aparentă a învăţătorilor Legiişi a fariseilor. “Căci vă spun că, dacă neprihănirea voastră nu va întrece neprihănireacărturarilor şi a fariseilor, cu nici un chip nu veţi intra în Împărăţia Cerurilor.”Comportamentul acestor oameni religioşi era bazat pe litera Legii, pe forme exterioare demorală, în timp ce viaţa spirituală expusă de Iisus se baza pe principiile din spatele legii, peatitudinea afectiv-umană şi pe intenţionalitate. În consecinţă, pentru credinciosul care ţinteşte să intre în ceruri, porunca “Să nuucizi” devine “Să nu urăşti”. Din perspectiva creştină, Legea este transformată în Har,expresia dragostei divine. Manifestarea dragostei ridică standardele etice la un nivel mai înalt. Fiind nemulţumit de ţinerea formală a Legii, Iisus a condamnat comportamentulfariseilor şi al învăţătorilor Legii, practicile religioase pentru care erau lăudaţi şi apreciaţi deoameni în public. El îi numeşte făţarnici pentru nevoia lor de a se face observaţi ori de câteori îi ajută pe cei săraci în sinagogă. Ei nu reuşesc să stârnească decât admiraţia trecătoare aoamenilor. Este ceea ce numim, în termenii psihologiei sociale , un altruism egoist. Dacăscopul rugăciunii este de a impresiona audienţa, ea este o pierdere de timp, pentru că nu semai are în vedere scopul ei, ci efectul imediat asupra oamenilor. Dar în ceea ce priveştepostul, pare a fi necesară o practică etică opusă pentru ca cel ce-l practică să apară oarecumipocrit : Iisus îi spune celui ce posteşte să-şi ungă capul şi să-şi spele faţa , ca să nu seobserve şi să nu trâmbiţeze că posteşte. Se poate aplica acest principiu tuturor manifestărilorexterioare ale practicilor religioase. Pagina 24 din 80
  25. 25. Hristos aminteşte deasemenea câteva dintre preocupările şi nevoile de bază aleoamenilor: hrana, imbrăcămintea, resursele financiare, perspectiva viitorului şi abordarea lordin punct de vedere etic. Resursele materiale nu pot fi păstrate la nesfârşit şi este destul degreu să protejezi lucrurile împotriva dezintegrării naturale. Hristos nu spune că aceste lucrurisunt rele în sine; ele devin o problemă atunci când realizarea pe plan material devine singurulideal. A aprecia numai venitul material, financiar, înseamnă, din perspectivă creştină, a umblaîn întuneric spiritual. Iisus dezvăluie, în aceeaşi manieră, amăgirea şi decepţia ce se ascundsub masca religiei. El se împotriveşte tendinţei oamenilor de a se considera mai buni decâtsemenii lor. Esenţa comportamentului etic apare în ceea ce am putea numi “regula de aur” acreştinismului : “Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel.” ( Evangheliadupă Matei, 7:12) În aceste câteva cuvinte sunt cuprinse marile principii creştine reflectândspiritul Legii lui Moise. Standardele etice se pot schimba de la o generaţie la alta şi de multeori oamenii fac apel la o etică de situaţie care devine apoi un mod de viaţă. Există, însă, chiarîn comunităţile creştine tendinţa de a modifica normele de conduită biblică şi de a acţionaintr-o manieră maleabilă, conform circumstanţelor. David H.C. Read remarca următoarele: “Există o răspundere morală faţă de istorie care afirmă că standardele bunicilor noştri meritărespectate , dar nu neapărat împlinite”. Aceeaşi tendinţă s-a observat şi printre studenţiibucureşteni , dar acest lucru va fi expus pe larg în partea dedicată cercetării sociologice alucrării. Pagina 25 din 80
  26. 26. Capitolul II Structura comportamentului ( tinerilor) II.1 Factorii formativi generali ai comportamentului tinerilor Comportamentul este expresia unei relaţii a organismului cu mediul înconjurător,apariţia unui comportament fiind determinată de necesitatea unui răspuns la o incitareendogenă, exogenă sau de ambele feluri. O altă caracteristică este aceea că întotdeaunacomportamentul porneşte de la anumite motive care impun cu necesitate un sens al căutării,îndreptării către obiectele sau situaţiile susceptibile de a reduce o tensiune sau de a satisface otrebuinţă. Este vorba aici de un comportament motivat , deci orientat. Termenul de comportament are o largă utilizare în vorbirea curentă. El corespunde înmod obişnuit nevoii de a defini un mod vizibil de manifestare al unei persoane faţă desemenii săi sau faţă de împrejurările în care se găseşte aceasta. În asemenea situaţiicomportamentul este definit printr-un aspect de ansamblu al unor trăsături particulare ale uneianumite persoane şi este caracterizat ca fiind bun sau rău, inhibat sau expansiv, normal saupatologic, alături de alte numeroase modalităţi de a-l caracteriza. În acelaşi timp, se facedistincţia , în mod firesc, între manifestările care sunt caracteristice unei anumite vârste,sexului sau unui grad de instruire. Se disting comportamente diferite în funcţie de însuşirileunei persoane , dar în acelaşi timp se observă şi manifestări diferite din cauza situaţiilordiferite în care se găseşte o persoană. Cunoaşterea manifestărilor comportamentale diferiteale unei persoane constituie , în acelaşi timp, modalitatea de stabilire a relaţiilor instructiveducative, familiale, a relaţiilor de muncă şi a celor de grup. Relaţia dintre o persoană şi mediul înconjurător sau situaţia în care se plasează aceastaeste dinamică şi reciprocă. Perspectiva personală despre lume se răsfrânge în comportamentulindividual. Ceea ce îl formează sunt următoarele elemente: Dezvoltarea umană Comportamentul este determinat de mai multe componente din interiorul domeniuluide dezvoltare umană. Pe măsură ce timpul trece, individul se dezvoltă şi se schimbă. Într-odezvoltare normală, tânărul are o abilitate crescătoare de înţelegere şi de acţiune. Pe măsură Pagina 26 din 80
  27. 27. ce tinerii se dezvoltă , începe să fie din ce în ce mai evidentă diferenţa dintre ei precum şiunicitatea fiecăruia. Ecologia umană Imaginea de sine a unei persoane este construită prin interacţiunea cu alte persoanecare o înconjoară. Termenul de “ecologie umană” se referă la mediul înconjurător sau spaţiulîn care trăieşte individul. Dezvoltarea ecologică are de-a face cu patru sisteme ale mediului înconjurător caredefinesc contextul vieţii unei persoane. Acestea sunt: Micro-sistemul, Mezo-sistemul, Exo-sistemul, Macro-sistemul. Micro-sistemul este spaţiul din imediata apropiere a individului. Este primul mediuînconjurător, iar pe măsură ce indivizii cresc se măreşte şi spaţiul lor. Mezo-sistemul include legăturile dintre mediul înconjurător în care se dezvoltă tânărulşi poate include familia extinsă, şcoala pe care o frecventează, vecinătatea, biserica, etc.Unele dintre aceste medii înconjurătoare pot să devină o parte din micro-sistemul tânărului, înparticular prietenii cei mai buni şi profesorii lui. Exo-sistemul nu include o relaţie imediată. Individul nu are legătură directă cu acestsistem, dar are cineva din interiorul micro-sistemului. De exemplu, acesta poate fi reprezentatde locul de muncă al tatălui. Tatăl aduce informaţii din acest sistem şi poate influenţapercepţia copilului. Macro-sistemul este sistemul neconectat. Este privit ca manifestarea influenţelorexercitate de o ideologie şi o organizare a instituţiilor sociale dintr-o societate sau comunitate.De fapt, este cultura însăşi, valorile ei, punctele ei de reper. Macro-sistemul cunoaştenumerase schimbări, datorate dezvoltării continue a umanităţii. Îmbunătăţirea mijloacelor decomunicare şi a capacităţii de a călători, schimbul rapid de informaţii prin internet sau prinintermediul altor surse de comunicare şi informare, conduc la o mai mare apropiere de culturadin alte părţi ale lumii fără o înţelegere anterioară a particularităţilor locale. II. 2 Condiţii biologice, psihologice şi sociale ale devenirii umane Pagina 27 din 80
  28. 28. Încă din perioada de debut a vieţii, fiinţa umană creşte, se dezvoltă, se maturizează,evoluează sub influenţa unor condiţii de natură biologică, psihologică şi socială ce acţioneazăasupra sa transversal (pe perioade limitate de timp) şi longitudinal (pe perioade mai lungi detimp sau pe toată durata vieţii). Aceste condiţii pot fi favorabile atunci când stimuleazăîntreaga evoluţie şi nefavorabile sau relativ favorabile când determină structuri limitate sauchiar cu caracter restrictiv pentru conturarea caracteristicilor umane. Evaluarea acestorcondiţii, a calităţii lor, se face în raport cu contextul concret în care se află omul, dar şi înraport cu modalităţile de recepţionare şi de structurare a particularităţilor care definesc fiinţaumană. Astfel, pe tot parcursul existenţei sale, omul traversează schimbări şi transformăriconcretizate în evoluţia biologică, care se referă la modificările fizice, morfologice şi bio-chimice, în evoluţia psihică , conducând la cristalizarea şi transformarea întregii activităţipsihice, şi în evoluţia socială, tradusă în structurarea conduitelor de adaptare faţă de normelemediului social. În felul acesta, se poate sublinia unitatea evoluţiei individului din perspectivabio-psiho-socială. Omul normal se realizează printr-o dezvoltare de la simplu la complex, caurmare a faptului că fiecare acumulare este o condiţie a unor achiziţii superioare, iar înfiecare stadiu se pregătesc condiţiile stadiului următor astfel încât maturizarea bio-psiho-socială se finalizează cu o dezvoltare complexă a personalităţii. Între factorii biologici,psihologici şi sociali apar interacţiuni şi interdependenţe care determină salturi cantitative,din perspectivele enumerate, cu un înalt grad de specificitate pentru perioada sau stadiul ce îltraversează fiecare individ. Dominanţa tipului de condiţii se raportează şi la vârstacronologică şi nivelul experienţelor dobândite până la un moment dat. Astfel, la vârstele mici,factorii biologici imprimă un ritm alert sau pot limita modul cum se structurează funcţiilepsihice. În adolescenă, tinereţe şi maturitate, peponderenţi devin factorii psihologici şi socialiprin care se valorifică nivelul acumulărilor biologice, iar la vârstele de trecere spre bătrâneţeşi la bătrâneţe, factorii biologici încep din nou să-şi pună amprenta asupra capacităţilor deadaptare din unghiul psiho-social. În acelaşi timp, modificările care dau conturul palieruluipsihologic şi social pot dimensiona evoluţia biologică prin susţinerea acesteia sau,dimpotrivă, pot limita unele condiţii potenţiale. Din această perspectivă, remarcăm faptul căceea ce caracterizează în ansamblu omul este dezvoltatea biologică şi mai ales cea psihică şisocială pe parcursul vieţii sale. Pagina 28 din 80
  29. 29. În ansamblu, dezvoltarea psihică semnifică un proces continuu de transformăricantitative şi calitative în care este antrenat întregul palier al proceselor, funcţiilor şicaracteristicilor planului psihlogic ce duc la structuri psihocomportamentale diferenţiate şiadaptate contextului în care se desfăşoară. În procesul dezvoltării umane se conturează seturi ale achiziţiilor biologice,psihologice şi sociale în care factorii ce le caracterizează pot fi caracterizaţi cabidimensionali, de provenienţă externă şi internă, atât prin conţinut cât şi prin modul destructurare. În literatura de specialitate, de orientare psihologică şi pedagogică, aceşti factori cucaracter bidimensional şi cu ramificaţii în sfera bio-psiho-socială sunt formulaţi princonceptele de ereditate, mediu şi educaţie. Ereditatea este definită ca o însuşire biologică valabilă pentru toate fiinţele cândcaracteristicile naturale se transmit de la o generaţie la alta prin mecanismele genetice.Conţinutul moştenirii genetice este dimensionat de calitatea genelor care prefigurează modulcum se instalează şi funcţionează o serie de particularităţi. Conţinutul genotipului esteinfluenţat de mediu, dând naştere la fenotip. Încă de la naştere, fiinţa umană este înzestrată cu însuşiri biofizice ce caracterizeazăspecia umană şi care se evidenţiază în structura şi organizarea diferitelor organe, aparate,sisteme ale organismului în ansamblu, ce dau o anumită calitate adaptării la mediul extern.Din punct de vedere ereditar, se desprind însuşiri individuale, începând de la greutateacorporală, conformaţia diferitelor părţi ale corpului, structura grupelor sanguine, structurasistemului nervos şi teminând cu diferite predispoziţii ce vor imprima un anumit cursinstalării unor modalităţi de adaptare supuse palierului psihic şi social. Numai aparentereditatea se limitează la creşterea şi maturizarea organelor sau funcţiilor adiacente, dar, înrealitate, ea îşi pune amprenta asupra capacităţii organismului din punct de vedere biologicpentru a face faţă condiţiilor mediului exterior. Deşi importantă, ereditatea nu este exclusivă, căci factorii de mediu o dimensioneazăcontinuu în raport cu natura şi calitatea acestora. De aici rezultă că ereditatea este o premisă pentru dezvoltarea psihică şi socială aindividului şi influenţează, într-o anumită măsură, modul cum se structurează caracteristicilerespective, dar calitatea acestora, întinderea şi profunzimea lor, complexitatea şi gradul despecializare aparţin în bună măsură determinărilor mediului şi educaţiei. De altfel, cu câtavem de-a face cu funcţii mai complexe (gândire, imaginaţie, memorie creatare şi abstractă, Pagina 29 din 80
  30. 30. voinţă, etc.), cu atât amprenta mediului şi a educaţiei mijloceşte potenţialitatea ereditară şiorganizează nemijlocit seturile formative ale acestor caracteristici. Ereditatea creează anumitedisponibilităţi care se valorifică mai mult sau mai puţin, sub influenţa mediului înconjurător.Ereditatea nu poate fi apreciată ca fiind fatală şi nu poate predetermina, indiferent de mediu,evoluţia omului. Dar nici mediul nu poate forma disponibilităţi acolo unde nu există de lanaştere condiţii care să permită o anumită calitate a evoluţiei acestora. Ereditatea esteimplicată în modul cum se conturează toate caracteristicile, în primul rând cele fizice, darmediul şi educaţia capătă o dimensiune esenţială în constituirea capacităţilor intelectuale şi adispoziţiilor morale. Mediul este în mod direct legat de devenirea umană în ansamblu, deoarece este celcare oferă condiţiile pe baza cărora se construiesc şi se restructurează modelele psihologice şisociale. Mediul cuprinde în fapt condiţiile naturale şi sociale, materiale şi culturale, totalitateafactorilor înconjurători cu acţiune directă sau indirectă, organizată sau spontană. În raport cucalitatea acestora, zestrea biologică este valorificată mai mult sau mai puţin. În realitate,mediul oferă situaţii concrete de viaţă, modele de învăţare şi modele experimentale, tipologiicomportamentale, tipologii de acţiune, de comunicare, de manifestare, etc., care faciliteazăsau frânează evoluţia socială şi psihică a individului. Mediul este constituit dintr-o laturăfizică ce înglobează toate elementele materiale –climă, hrană, altitudine- care influenţează înmod nemijlocit organismul, indirect psihismul şi o latură a mediului educativ constituit dinfamilie, şcoală şi societate. În literatura de specialitate s-a încercat desprinderea unor tipuri umane cu evidenţiereacomportamentelor specifice care iau naştere prin acţiunea mediului geografic, cu refeririconcrete asupra specificului omului de la câmpie, omului de la munte, omului de la mare.Pertinent este tipul nordic cu calificative de raţionalitate, seriozitate şi cu oarecaremelancolie, comparativ cu tipul meridional ce posedă o inteligenţă avidă şi comportamenteexpansive, fără o perseverenţă prea mare. Totuşi, trebuie menţionat că aceste diferenţiericomportă un grad de hazard dat fiind faptul că evoluţia omului poate fi detreminată dar şidefalcată de complexitatea socială care-l influenţează. Dacă vom lua în consideraţie un altelement, şi anume profesiunea, vom înţelege că evaluarea individului trebuie făcută în funcţiede întregul complex de factori care îl metamorfozează şi-i structurează personalitatea pedirecţii relativ bine definite. Pagina 30 din 80
  31. 31. Educaţia se constituie ca o modalitate a factorului de mediu ce intermediază modulorganizat, conştient şi dirijat de acţiune asupra individului şi a valorificării potenţialului săubiologic. Educaţia se constituie, din acest unghi, ca un factor determinant al devenirii umane,mai ales din perspectivă psihosocială. Calitatea influenţelor educative este determinată deacţiunea acesteia încă din perioadele timpurii şi de menţinerea stabilităţii ei, cu luarea înconsideraţie a particularităţilor psiho-individuale pe tot parcursul existenţei umane. Educaţiadevine importantă încă din prima zi de viaţă, pentru ca apoi familia, mama mai ales, săcircumscrie relaţii comunicaţionale şi afective, creând astfel noi condiţii de acţiune aeducatorului, prin modalităţi organizate şi conştientizate în vederea structurării principalelorparticularităţi ale personalităţii copilului, pentru ca acesta să se poată adapta la cerinţele deînvăţare, de activitate , de integrare. Evoluţia indiviului se realizează după legităţi proprii, în care ereditatea, mediul şieducaţia se constituie ca mecanisme de influenţare ce îşi pun pecetea asupra devenirii umane.Aceşti factori se realizează prin intermediul activităţilor ocupaţionale, imprimând o anumităcalitate şi structură nu numai procesului ca atare, dar şi structurilor de personalitate aleindividului. Activităţile ocupaţionale, la început cele ludice, apoi cele de învăţare şi demuncă, de influenţare socio-culturală, concretizate în asimilări şi interiorizări, dau conţinutulvieţii psihice şi organizează modalităţile de raportare socială. Dezvoltarea intelectuală,afectivă, volitivă, morală se conturează în raport cu permeabilitatea şi receptivitateasubiectului faţă de aceste activităţi şi se realizează prin continue achiziţii psihice din exteriorspre interior. Din toate aceste activităţi, omul învaţă, indiferent de vârsta sa şi îşi elaboreazănoi mecanisme, superioare celor anterioare, prin care acţionează. Ca urmare a calităţiiînvăţării şi a cantităţii ei, dezvoltarea se află într-un proces permanent de transformări în caresalturile sunt mai evidente în perioadele copilăriei şi ale tinereţii. Calitatea învăţării depinde,la rândul ei, de nivelul dezvoltării individului. Prin învăţare se însuşesc, se achiziţionează cunoştinţe şi modalităţi de acţiune carepermit rezolvarea problemelor şi adaptarea la situaţiile ivite. Prin aceasta se beneficiază atâtîn plan intern cât şi în plan extern, ajungându-se la un anumit nivel al dezvoltării psihice.Aprecierea nivelului dezvoltării psihice a subiectului se face în funcţie de indicele maturizăriişi dezvoltării psiho-intelectuale. Ca urmare, pe baza acestor indicatori, se fac evaluări asupracomportamentelor previzibile în diverse situaţii. Aceste aprecieri se finalizează cucircumscrierea elementelor constitutive ale particularităţilor formative pentru subiectulrespectiv. Ele se concretizează prin particularităţile de vârstă şi particularităţile individualecare exprimă deosebirile marcante dintre două sau mai multe persoane. Cunoaşterea acestor Pagina 31 din 80
  32. 32. particularităţi prezintă importanţă nu numai psihologică, dar şi pedagogică, pentru a puteaadapta strategiile educaţiei şi instruirii la nivelul pregătirii şi capacităţii subiecţilor. În tot acest context, indiferent că este vorba de acţiune sau de evaluare, trebuie să seţină seama de vârsta cronologică a individului. În ştiinţele psiho-pedagogice moderne seinsistă pe faptul că, din punct de vedere cantitativ şi calitativ, copilul diferă de adult. Copilulnu se reduce la ideea unui adult în miniatură, cu ceea ce sunt considerate drept “defecte” cetrebuie corijate, ci posedă însuşiri specifice, legate de vârstă, care se vor transforma în funcţiede condiţiile bio-psiho-sociale. Evoluţia copilului spre maturitate se produce în etape, cusalturi calitative şi cantitative, cu transformări de ordin biologic şi psihologic, proiectându-lpe acesta ca un adult în devenire. Tratarea copilului trebuie să se facă în funcţie de succesiunea etapelor de vârstă, căciele dau, pe de-o parte, unitatea fiinţei umane, iar pe de alta, semnifică transformările produseîn cursul evoluţiei sale. Psihologia genetică a încercat să răspundă acestui dezideratvalorificând inter-relaţiile ce se stabilesc în ordinea cronologică şi modificările psihologiceconcretizate în elaborarea comportamentelor. Indiferent că este vorba de psihologia adultului sau de cea a copilului, ele nu trebuiesă depăşească cadrul de analiză şi de referinţă a proceselor definitorii pentru om, concretizateîn etapele evoluţiei sale. Aceasta înseamnă aprecierea a ceea ce este comun pentru copii saupentru adulţi, indiferent de ceea ce ei au specific, dar şi aprecierea variaţiilor ce se potproduce de la un subiect la altul în cadrul aceluiaşi grup, printr-o raportare la funcţiileesenţiale ce îl diferenţiază de ceilalţi. Sesizarea variabilităţii individuale nu excludeaprecierea caracteristicilor ce aparţin tipolgiilor umane. Învăţarea nu se reduce numai la achiziţii şi interiorizări ale factorilor externi, căci eareprezintă în acelaşi timp un tip de comportament. Aceasta presupune manifestarea unorreacţii variate în raport cu o activitate sau alta şi totodată o perfecţionare continuă aconduitelor individuale. Calitatea învăţării se apreciază în funcţie de disponibilităţilecomportamentale caracteristice unui individ în situaţiile complexe, după nivelul adoptării şiintegrării noilor modalităţi ivite. Comportamentele inadaptate sau dezaprobate pun în discuţienu numai starea de normalitate sau de anormalitate, ci şi calitatea influenţelor exercitateasupra indivizilor, condiţiile favorabile sau mai puţin favorabile ale eredităţii, ale mediului şiale educaţiei. Inadaptarea poate fi recuperată şi compensată printr-o reorganizare ainfluenţelor exercitate şi crearea unui cadru de desfăşurare şi afirmare a subiectului care să-ipermită valorificarea maximă a potenţialului sau caracteristic. Tocmai din aceastăperspectivă, activităţile ocupaţionale, organizate şi dirijate, îşi pot atinge scopul numai dacă Pagina 32 din 80
  33. 33. factorii bio-psiho-sociali sunt consideraţi în funcţie de toate condiţiile în care trăieşte,acţionează şi se formează fiecare individ. Tipul de relaţii, tipul fundamental de activitate seconstituie ca parametri fundamentali în raport de care evoluează fiecare individ. Aceştiparametri cuprind şi condiţiile determinismului social şi cultural ideologic sub influenţacărora se dezvoltă personalitatea umană. La început, personalitatea umană se structureazăprogresiv, căpătând din ce în ce mai mult noi dimensiuni, ajungând la formarea conduitelorcomplexe şi echilibrate, în care creaţia şi autodeterminarea exprimă nivelul cel mai înalt aldisponibilităţii persoanei. În evoluţia şi dezvoltarea psiho-fizică, atât vârsta psihologică cât şi cea cronologică,fără să coincidă în totalitate, se constituie ca repere din punct de vedere al maturizăriipsihologice şi sociale. Vârsta cronologică are un caracter mai constant, fiind relativ egalăpentru cei născuţi în perioada respectivă, raporturile la complexul biologic fiind deosebit deactive, în timp ce vârsta psihologică facilitează o diferenţiere mai fermă între diferitelepersoane, cu specificarea unui avans sau unui retard în dezvoltare Prin aceste raportări se poate evalua complexitatea personalităţii şi acomportamentelor ce o caracterizează cu evidenţierea celor mai semnificative elemente ceintră în stratificarea psihismului. Aşadar, viaţa psihică a omului se formează şi se dezvoltă laconfluenţa dintre activitate şi condiţiile bio-psiho-sociale care îi influenţează cursul vieţii.Este un proces complex, continuu şi se finalizează în matriţe ale evoluţiei şi dezvoltăriipsihice umane. II.3. Dezvoltarea psihică în perioada adolescenţei Având în vedere caracteristicile bio-psihice şi modelul integrării sociale se pot defalcaîn cadrul acestei perioade următoarele trei etape: a)Superioada de preadolescenţă ( 14 – 16 ani ): se caracterizează prin maturizareabiologică, dezvoltarea conştiinţei, în general, şi a conştiinţei de sine, în particular. b)Subperioada adolescenţei propriu-zise (16 – 18 ani ): este centrată pe ointelectualizare intensă, pe îmbogăţirea experienţei afective şi structurarea conduitelor caînsemn al personalităţii complexe. c)Subperioada adolescenţei prelungite ( 18- 20/25 ani ) este asociată de mai mulţiautori în perioada adolescenţei sau în cea a tinereţii. Independenţa este dobândită în bună Pagina 33 din 80
  34. 34. măsură sau este pe cale de a fi dobândită, ceea ce duce la dezvoltarea personalităţii şiafirmarea tânărului prin stiluri personale în conduite. Interesul pentru viaţa socială creşte şi senuanţează în vederea dobândirii unui statut profesional cât mai complex. Dacă se iau în consideraţie aspectele generale ale întregii perioade a adolescenţei, sepot evidenţia o serie de caracteristici ce dau o notă de specificitate fată de alte etape alevârstelor umane. Printre acestea se disting : dezvoltarea conştiinţei de sine în care suntimplicate identitatea ego-ului şi plasarea subiectului în realitate. Adolescentul este confruntatsubiectiv şi obiectiv cu schimbări multiple legate de maturizarea sexuală şi de descoperireadimensiunilor realităţii sociale. Demnitatea şi onoarea, la care aspiră în această etapă, suntinfluenţate de experienţele personale şi de acumulările în plan socio-cultural şi profesional. Apartenenţa la o anumită familie şi la un anumit grup presupune adaptarea şidepăşirea situaţiilor infantile frustrante, de nesiguranţă şi dependenţă. Identitatea vocaţionalăse cuplează la acestea şi se bazează pe stabilirea trăsăturilor de personalitate, în care cerinţade exprimare aptitudinală devine condiţie a afirmării. Din această perspectivă, E. Erikson aanalizat specificul adolescenţei, în care constituirea identităţii personale, cu accent peimplicarea conştiinţei de sine, devine punctul central imperativ şi de evidenţiere acaracteristicilor ce o definesc. În dezvoltarea conştiinţei de sine, imaginea corporală contribuie la organizareaidentificării caracteristicilor organice pe care adolescentul încearcă să le perceapă înamănunţime, cu admiraţie, ceea ce denotă un uşor narcisism. W. James a subliniat dialecticadezvoltării conştiinţei de sine şi a distanţei ce se crează între “eu” şi “sine”. Personalitateaeste alcătuită dintr-un nucleu format din “eu” şi “sine”, ceea ce îi conferă un caracter dual.Eul este cel ce cunoaşte şi este conştient, iar sinele reprezintă latura cunoscută. Sinele poate fimaterial şi se referă la tot ce posedă o persoană, social, în care identitatea este determinată derol şi statut, şi spiritual, ca expresie a activităţii psihice strâns legată de emoţii şi dorinţe. Întoate aceste trei ipostaze, pecepţia de sine a adolescentului poate adopta o formă pozitivă saunegativă. Când intervin eşecuri în adaptare ( şcolară, profesională ) sau când părerea despresine este negativă, tânărul se subestimează, nu are încredere în forţele proprii, nu manifestăiniţiativă şi perseverenţă în activitate. Pe fondul obţinerii unor succese şi a expectaţiei de sineînalte, manifestă încredere, putere de acţiune, dorinţa de a învinge dificultăţile, autoconştiinţaonoarei şi a datoriei. În obţinerea acestor imagini, tânărul se raportează la cei din jur, ia înconsideraţie atitudinea acestora faţă de el. Matricea relaţiilor socio-culturale este perceputăconvergent sau divergent şi provoacă proiecţia trăsăturilor pe care le deţine fiecare persoană. Pagina 34 din 80
  35. 35. Dezvoltarea identităţii este mai puţin spectaculoasă în condiţii de dependenţă sau însituaţiile când se menţin forme infantile ale independenţei. Formele dependenţei materiale,emoţionale (de confort şi apartenenţă) şi de mentalitate (valori ) pot provoca frustrări şiconflicte între adolescent şi părinţi estompând exprimarea disponibilităţilor tânărului. Înacestă manieră se poate ajunge la comportamente rigide sau lejere care îşi pun pecetea asupramodului cum evoluează personalitatea. Dezvoltarea intelectuală a adolescentului reflectăaviditatea pentru achiziţii de cunoştinţe şi disponibilitatea pentru confruntarea de idei când seapelează la forme verbale precise şi elevate. Se evidenţiază gândirea discursivă şi seconstituie concepţia despre lume şi viaţă. Aceste progrese din planul gândirii apar pregnant înexpuneri originale şi autocontrolate. Vehicularea cunoştinţelor se bazează pe memoria logicăce atinge şi ea o dezvoltare complexă. Năzuinţa de a fi cult este foarte mare şi pentru aceastaciteşte mult, este receptiv la informaţiile cu care vine în contact. Adolescentul doreşte sădovedească faptul că este unic prin stilul pe care-l adoptă şi aspiră, în acelaşi timp, laadmiraţia şi respectul celor din jurul său. Există trei forme de conduită pe care tânărul le adoptă prin prisma dorinţei de a firemarcat şi repectat: conduita revoltei –prin care adolescentul refuză ostentativ ceea ce aînvăţat sau i s-a impus să înveţe, ironizează, utilizează un limbaj ieşit din comun; conduitaîncrederii în sine – din care transpare autoanaliza şi cenzurarea severă a sentimentelor, aatitudinilor şi a acţiunilor, a introspecţiilor pentru cunoaşterea de sine şi interpretareacomportamentelor altora, lansarea într-o reverie care poate duce la îndepărtarea de realitate şiînchiderea în sine; conduita exaltării şi afirmării prin care se caută confruntarea cu alţii pentrua-şi verifica propriile capacităţi fizice, intelectuale şi afectiv emoţionale, adoptând adeseoriatitudini extreme faţă de ceea ce dispreţuieşte sau care nu se încadrează în vederile sale.Aceste caracteristici ale conduitelor se manifestă prin toate formele activităţii psihice, darunele dintre acestea sunt într-o stare mai activă faţă de altele. Conştienţi de forţa inteligenţei şi a gândirii, adolescenţii manifestă tot mai frecventpreferinţe pentru învăţarea fondată pe argumentaţie şi asociaţii complexe în detrimentulînvăţării prin memorare. Apelarea, din această perspectivă, la formele diferite ale inteligenţei( concretă, abstractă, socială ) exprimă potenţialul individual al fiecăruia şi diferenţele ce aparîntre adolescenţi. Literatura psihologică evidenţiază că tinerii creativi sunt activi, sociabili,agitaţi, cu tendinţa de a atrage atenţia, debordanţi şi dornici de a învinge plictiseala; cei cuinteligenţă medie sunt prudenţi, lipsiţi de siguranţă, mai puţin sociabili, dar autocritici până ladevalorizarea activităţii lor; cei cu inteligenţă slabă, paradoxal, sunt mai siguri şi mai puţinezitanţi, manifestă o sociabilitate crescută şi o oarecare expansiune socială, iar adolescenţii cu Pagina 35 din 80

×