182330 muzica bisericeasca_psaltica_la_inceputul_secolulu

4,206 views
3,966 views

Published on

Published in: Automotive
1 Comment
1 Like
Statistics
Notes
  • salut Miu Alexandru. am vazut ca ai postat o lucrare.am si eu de facut o lucrare de licenta la muzica psaltica.ma poti ajuta cu ceva material?te rog.
       Reply 
    Are you sure you want to  Yes  No
    Your message goes here
No Downloads
Views
Total views
4,206
On SlideShare
0
From Embeds
0
Number of Embeds
13
Actions
Shares
0
Downloads
120
Comments
1
Likes
1
Embeds 0
No embeds

No notes for slide

182330 muzica bisericeasca_psaltica_la_inceputul_secolulu

  1. 1. UNIVERSITATEA DIN PITEȘTI FACULTATEA DE TOLOGIE ORTODOXĂ “SFÂNTA MUCENIȚĂ FILOTEEA” LUCRARE DE DIZERTAȚIECOORDONATOR ȘTIINȚIFIC:CONF, univ. dr., prt, prof. ION ISĂROIU MASTERAND: PITEȘTI 2010
  2. 2. Universitatea Din Pitești
  3. 3. Facultatea De Tologie Ortodoxă “Sfânta Muceniță Filoteea” LUCRARE DE DIZERTAȚIE “Muzica Bisericească Psaltică La Începutul Secolului Xix. Reprezentanți: Macarie Ieromonahul, Anton Pann Și Dimitrie Suceveanu”COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:CONF, univ. dr., prt, prof. ION ISĂROIU MASTERAND: PITEȘTI 2010 CUPRINS:
  4. 4. I. INTRODUCERE ……………………………………...……… 5 II. MUZICA BISERICEASCĂ SECOLUL AL XIX- LEA……. 8 1. CADRUL GENERAL ……………………………………… 8 2. EVOLUȚIA MUZICII BISERICEȘTI PSALTICE ÎN SECOLUL AL XIX-LEA………………………………….... 11 3. PREOCUPĂRI ÎN MUZICA CORALĂ BISERICEASCĂ… 15 4. PRIMELE TIPĂRITURI MUZICAL- LITURGICE ……….. 17 III. DIMITRIE SUCEVEANU ........................................................ 20 1. VIAŢA ................................................................................... 20 2. ACTIVITATEA ..................................................................... 22 3. LUCRĂRI TIPĂRITE ............................................................ 23 4. CÂNTĂRI PSALTICE ……………………………………... 24 5. ALTE ÎNSEMNĂRI ............................................................... 24IV. DASCĂLUL DE CÂNTĂRI MACARIE IEROMONAHUL ... 28 1. VIAȚA ȘI ACTIVITATEA ..................................................... 28 2. LUCRĂRILE TIPĂRITE DE MACARIE IERONONAHUL.. 35 3. LUCRĂRILE RĂMASE ÎN MANUSCRISE ……………….. 37 4. ROLUL ȘI LOCUL LUI MACARIE ÎN DEZVOLTAREA MUZICII PSALTICE ROMÂNEȘTI .……………………… 39V. ANTON PANN ................................................................................. 43 1. VIAȚA ...................................................................................... 43 2. TIPĂRITURI DE MUZICĂ PSALTICĂ ................................. 47 3. TIPĂRITURI LITERARE ........................................................ 54VI. BIBLIOGRAFIE ........................................................................... 57
  5. 5. I. INTRODUCERE Din toate timpurile, la toate popoarele lumii, muzica a constituit omodalitate artistică de potenţare a sentimentului religios. Astfel, de-alungul veacurilor lumii creştine, muzica laică s-a alimetat din seva muziciireligioase, cunoscând o permanentă evoluţie, cu diversele forme şi genuriale muzicii vocale şi instrumentale ajunse până în zilele noastre. Muzicatradiţională a Bisericii noastre, cunoscută odată cu creştinarea poporuluinostru îşi are originea din aceleaşi părţi ale Orientului Mijlociu —Leagănul Creştinismului. Ea este arta care exprimă, într-o modalitate specifică directă cuajutorul sunetelor, sentimente, stări şi atitudini psihice. Muzica esteînsuşirea specifică fiinţei umane şi comună oamenilor din toate timpurile şilocurile. Ea nu a lipsit nici din cultul religios, şi nici din cultul nostru ortodox,cu deosebire, este prin excelenţă un mod de exprimare a sentimentuluireligios. Sufletul este înduioşat până la extaz şi ridicat deasupra nicimiiomeneşti, prin melodia bogat dezvoltată a cântărilor bisericeşti. Omul este superior tuturor celorlalte creaturi, fiind numit prin drept"Coroana Cosmosului" şi, în această calitate tinde mereu spre Dumnezeu,este mereu însetat după Creatorul său, potrivit cuvintelor psalmistului: În cechip doreşte cerbul izvoarele apelor, aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine,Dumnezeule" (Ps.41,1). În multe feluri poate omul să-şi atingă această sete sufletească,căutând să-L găsească pe Dumnezeu, dar aici pe pământ sufletul omenescnu-şi caută astâmpăr decât în rugăciune. Rugăciunea omului poate fiirostită sau cântată. Când rugăciunea este cântată, vorbim de cântare cultică, care este celmai adesea o rugăciune de laudă şi preamărire a lui Dumnezeu. O astfel derugăciune dobândește noi dimensiuni și valențe și își atinge mult mai
  6. 6. repede scopurile, din punct de vedere al omului credincios, pentru că omulîn acest fel își concentrează mai intens și mai afectat înima cătreDumnezeu . Muzica reprezintă liantul care unește domeniul concret- palpabil, cucel spiritual – abstract, creând o stare prielnică înțelesurilor religioase plinede taină. Cântarea religioasă înfrumusețează cultul religios și înalțăspiritele umane spre înaltele sfere ale credinței și trăirii duhovnicești. Originea şi răspândirea muzicii bisericeşti pe teritoriul ţăriinoastre. Se poate vorbi depre o muzici bisericească la români din momentuladoptării şi practicării cultului creştin — de care este, de al fel, strâns legată.Aici creştinismul a pătruns, după cum se ştie, din primele secole dupăHristos. Spre deosebire de popoarele vecine : bulgari, sârbi, maghiari, ruşi,care s~au creştinat numai după constituirea statelor respective, populaţiadacoromână din care s-a născut poporul român, primise creştinismul —desigur nu în totalitate — încă din primele 5 secole după Hristos. Se cunosc, cu începere din secolul al IV- lea martiri şi misionari,urme de biserici şi de cimitire creştine, obiecte şi inscripţii scoase la ivealăde săpăturile arheologice1 toate dovedind răspândirea creştinismului peteritoriul ţarii noastre intre secolele al IV-lea şi al IX-lea, Dacă au existat locaşuri de închinare şi sărbători, trebuie să fi existatşi un cult de mai largă popularitate din practicarea căruia nu puteau lipsicântecele: psalmi, imne, invocaţii care circulau pe cale orală şi carefoloseau probabil, melodii apropiate de cele din popor. După unii cercetători, pâna in secolul al IX-lea inclusiv s-a cântat înomul rând în limba latină — din secolul al VI I -lea poate chiar şi în limbaromână şi numai in al doilea când in limba greacă. Pledează pentru preponderenţa cântării în limba latină şi româna1 Pr. Prof. Mircea Păcurariu – “ Istoria Bisericii Ortodoxe Române”, vol. I, București, 1981, pg. 57
  7. 7. însăşi aparteneţa Ia zona intens latinizată care se întindea din Italia până inDobrogea de astăzi2 . Din secolul al X- lea românii au adoptat în Biserică şi în cancelarii şilimba slavonă, dar ritmul şi cântarea au rămas cele bizantine. Aşa că nu sepoate vorbi de o liturghie slavonă, sau de un ritm slavon, sau de o cântareslavonă. Putem vorbi, şi aceasta este conţinutul corespunzător al noţiunilor,de forme de cult de tip bizantin cu text literar în limba slavonă.Răspândirea cultului creştin — devine acum mai clară. Este de subliniat faptul că muzica bisericească a tuturor româniloreste indiscutabil de origine bizantină, ceea ce dovedeşte o dată în plus căpeste vitregia istoriei, poporul român a fost unitar din punct de vederespiritual şi cultural3. Astfel se impune o atenţie deosebită asupra Muicii Bizantine — acestliant care a unit ( şi uneşte ) domeniul concret naţional cu cel spiritual,creând Acea stare prielnică înţelesurilor plină de taină. Locul unde s-a format acest tezaur valoros de cântări bisericeşti,căpătând forme specifice cultului, înfrumuseţându-se continuu din punct devedere melodic, pe parcursul multor secole, a fost Bizanţul medieval,marele centru politic, cultural şi religios al fostului Imperiu Bizantin. Din această cauză cercetătorii contemporani o numesc „ Muzicăbisericească bizantină sau ortodoxă " întrucât Bizanţul era şi centrulPatriarhiei Ecumenice.Muzica bizantină a fost, însă, o operă de sinteză. Ea poartă peceteauniversalităţii estimată într-un „ cod " ce nu cunoaşte graniţe. II. MUZICA BISERICEASCĂ SECOLUL AL XIX- LEA2 Prof. Gh. Ciobanu, “ Muzica bisericească la români” , în B.O.R., XC. 1972, nr 1-2, pg. 1643 Ibidem, p . 195
  8. 8. 1. CADRUL GENERAL Secolul al XIX- lea s-a impus in istoria muzicală românească prinbogăţia de acţiuni pe toate planurile, prin hotărârea de a rupe cu trecutul —In senseul bun al cuvântului — de a împâmâmteni cultura acumulată şi dea-i imprima o puternică pecete naţională. În toate actele, dar mai ales in muzică şi in special In muzicabisericească se produce o mişcare ireversibila în acest sens. Evoluţiamuzicii bisericeşti pare firească, deşi unii vorbesc mai mult de o involuţie,fiindcă — ce-i drept — se rupsese legătura cu vechile melodii bizantine,care probabil nu mai mulţumeau o epocă atât de frământată, platitudinealor, simplitatea şi claritatea, lins tea care degaja din acestea probabil că numai corespundeau spiritului epocii Chiar la începutul secolului al XIX-lea se va oficializa în Bizanţ, şiimediat In Ţările Române, o reformă radicală, care de fapt se întrezăreaîncă de k jumătatea secolului precedent, fiind începută de Petru Lampadarie( 1777 ), cel care a compus într-un stil nou toată gama de cântări bisericeştinecesare cultului divin. Ideile acestuia sunt puse mai departe în practică de ucenicii săi( Agapie Paliermul, Gheorghe Cretanul ... ), care la un moment dat derutaţioarecum de această întorsătură radicală, au încercat o altă soluţie îninventarea notaţiei alfabetice, dar n-au reuşit, tradiţia neumelor fiind foarteputernici Secolul al XIX-lea este epoca în care s-a plămădit toată cântareapsaltică ce se păstrează până astăzi nealterată în Biserica Ortodoxă Români Perioada secolelor al XlX-lea şi al XX-lea a dezvăluit adevărategenii muzicale, oamenii care şi-au pus pecetea prin muzica şi talentul lorasupra tuturor acestor necesare, dar dificile, schimări în psaltichia din toatăţara. Să vedem, deci, cum a evoluat muzica bisericească la noi în ţară,
  9. 9. trăsături, caracteristici ale secolelor al XIX- lea şi al XX-lea, secolel în carese fac remarcaţi patru dintre cele mai reprezentative personalităţi ale acesteiperioade de schimbăr, pentru că aproape toate schimbările şi toată acestaevoluţie poartă semnătura unor nume ca Dimitrie Suceveanu, ŞtefanachePopescu, Ion Popescu — Pasărea sau Chiril Popescu. Între secolele XVIII-XIX, se observă o puternică laicizare a cântăriibizantine deoarece însuşirea unui repertoriu de cântări bisericeşti eragreoaie, aceasta fâcându-se de multe ori după ureche. Anul 1814 aduce în lumea ortodoxiei o „nouă sistimă"a muziciibisericeşti, aşa cum a fost ea definită şi cunoscută până în zilele noastre.Suntem în anii reforme care au „dărâmat", au transformat radical cânatreacea vche bizantină de secole introducând noi principii şi reguli de scriere.De această reformă sunt trei nume: Chrisant de Madit, Crigore Lampadarulşi Hurmuz Hartofilax, toţi trei muzicieni de renume în Biserica cea maredin Constanţinopoi. Reforma a fost oficializată de Patrirhia dinConstantinopol în anul 1814, dar ea a intrat în uz, în mod efectiv, în anul1821, când a fost tipărită la Paris lucrarea lui Chrisant de madit,„Introducere în teoria şi practica muzicii bisericeşti". În această nouă notație sau „metod" cum s-a numit atunci, ei autranspus toate cântările necesare în Biserică şi au îndreptat toate cărțile decântări începând cu ale Sfântului loan Damaschin până la CheorgheCretanul. Pentru răspândirea reformei, se înfiinţează în Constantinopol oşcoală la 1815, iar lecțiie se predau de către reformatori, pentru întreţinereaacestei şcoli contribuind şi ţara noastră. Aceasta şcoală a durat până în 1892, unde întâmplările din acest anau încetat activitatea. Ceea ce a contribuit la răspândirea muzicii bisericeştidupă noua reformă, a fost nu numai sistematizarea acestei arte prin regulifixe şi precise, dar şi inventarea tiparului de „psaltichie". Cel care a adus în Bucureşti noua sistemă de muzică este PetruManuel Efesiul, un grec despre a cărui viaţa anterioară nu se cunoaşte ni
  10. 10. mic. El venea de la Constantinopol unde fusese mai intâi elev al luiGheorghe Cretarul, atemergătorul reformei. în anul 1816, pentru a răspândicunoştinţele noii metode, el deschide o şcoală de muzică la Biserica Sf.Nicolae din Şelari, fiind numit profesor al ei. Pentru răspândirea muzicii sepunea însă o piedică. Cărţile tipărite de muzică nu existau şi nici tipar desemne muzicale. Greutatea copierii, timpul pierdut pentru transcriereacântărilor, face pe Efesiul să conceapă ideea de a turna tipar de semnemuzicale. Gândul lui Efesiul era să dea la lumină cu aceste semne muzicaletoate cănile de muzică trebuincioase slujbei bisericeşti. În 1820 înfiinţează o tipografie de cărți bisericeşti la Bucureşti încare a tipărit în greceşte, primele cărți de muzică psaltică: „NoulAnastasimatar" şi tot în acelaşi an „Scurt Doxastariu". Aceste două cărţireprezentau primele tipărituri de muzică bisericească orientală din lumeimprimate în noua tipografie înfiinţată la Bucureşti. Deși a fost străin, PetreEfesiul poate sta cu cinste în rândul bărbaților greci care ne-au adusfoloase. Prin el s-a răspândit la noi noua notație muzicală, prin care s-ainventat tiparul de psaltichie și un ucenic al său va fi acela care va izgonimuzica grecească din biserica noastră. 2. EVOLUȚIA MUZICII BISERICEȘTI PSALTICE ÎN SECOLUL AL XIX-LEA
  11. 11. Pe lângă trecerea în revistă a psaltilor ti a compozitorilor de muzicăbisericească din ultimele două secole — care a fost deja făcută pe larg într-o serie de studii remercabile4, vom căuta cu precădere desprinderea unoradintre aspectele evoluţiei muzicii şi cântării bisericeşti româneşti mai putinevidente la o primă vedere. În general de-a lungul istoriei muzicii româneşti, până la sfârşitulsecolului al XVIII-lea, de poate uşor observa poziţia dominantă a cântăriibisericeşti ortodoxe, psaltice ( monodică, de origine bizantină ), ca sisingura muzică „cultă". Această poziţie se justifică nu numai cantitativ geografic şi istoric,dar şi calitativ, prin mai multe centre de dezvoltare — cum ar fi Putna,Braşov, bucureşti, craiova — numeroas manuscrise5 şi chiar prin elaborăriteoretice, ilustrate de întreaga tradiţie „ muzicologică " a propediilor depsaluchie, ce au pregătit lucrurile sistematice de mai târziu aleIeromonarhului Macarie sau Anton Pann. Deşi a existat în mod continuu o unitate a evoluţiei bisericeşti şiculturale a românilor din cele trei provincii istorice, s-au manifestat uneledeosebiri, datorate influenţelor şi condiţiilor diferite. Astfel, Banatul şi Ardealul au suferit o influenţă apuseană maitimpurie, în timp ce Moldova şi Ţara Românească au suferit o astfel deinfluenţă abia mai târziu — iar uneori la modul indirect, de exemplu prinintermediul muzicii armonice ruseşti — fiind totodată, mai deschiseinfluenţelor orientale . În secolul al XVII — lea, însă toate Ţările Române apar semneleevoluţiilot culturale laice ulterioare : trupe de operă, profesori,4 Pentru a evita trimiteri prea numeroase la note, vom indica unele dintre aceste studii, mult folosite ți înprezenta lucrare : Pro£ Mtbail Gr. Posluşicu, - „ Isoria muzicii la români ", Bucureşti, (1928); Petre Brnciişi, - „ Isoriamuzicii româneşti ( compendiu ) ", Bucureşti, ( 1969 ); Pr. Prot Dr. Nicu Moldoveanu, - „ Muzica bisericească fia româniîn secolul al XIX— lea". in Glasul Bisericii, XLI ( 1982 ), nr. 11 -12, p. 883- 915, (partea I); Ibidem, XLII ( 1983 ), nr.9-12, p 594- 625, ( partea a E-a ); Ibidem, „ Muzica bisericeasca la români în sec. XX " , în B.OJL, Cffl ( 1985),nr. 7-8, 615 - 636 ( partea I); Ibidem, CIV ( 1986 ), nr. 3-4, p. 117- 139, ( partea a E-a),5 Se poate consulta Pr Prof . Dr Nicu Moldoveanu – “Izvoare ale cântării psaltice în Biserica OrtodoxăRomână- manuscrise muzicale vechi bizantine din România(grecești, românești și romano – grecești –
  12. 12. instrumentişti, şcoli de tradiţie occidentală, etc. La începutul secolului al XVIII — lea Dimitrie Cantemir prezintătoate caracteristicile muzicianului modern, atât ca şi compozitor, cât şi cateoretician. Din păcate preocupările lui vis-a-vis de muzica bisericeascătradiţională sunt practic nule...6 .Dar să urmărim primele „ evenimente " de la începutul secolului al XIX leaîn privinţa muzicii bizantine. In anul 1814 s-a definitivat „ reforma " muzicii psaltice, rod alostenelilor multor psalti, puse în practică de Hrisant din Madit, de GrigorieLampadarul şi de Hurmuz Ghiorghiu din Halachi, cunoscut mai apoi subnumele de Hurmuz Hartofilax. Notaţia nouă şi sistematizarea glasurilor auînceput să fie predate într-o şcoală ce a fost înfiinţată în anul 1815 laConstantinopoL În 1816 soseşte la Bucureşti Petru Efesiul. Aici el deschide imediat oşcoală de muzică în care predă „ noua sistemă ". In anul 1820 el reuşeşte sipublice aici primele cărţi de muzici psaltică7. La şcoala deschisă de Petru Efesiul au învăţat doi dintre marii psalţiromâni Macarie Ieromonarhul şi Anton Pann. Aceşti protopsalţi formaţi înrespectiva şcoală, apoi ei înşişi instruind pe alţii ( la scurt timp MacarieIeromonahul era numit „ epistatul" celor pattu şcoli de psaluchie dinBucureşti ) s-au adaptat, fără şovăieli şi cu toată convingerea acestui nousistem muzical care, datorită reducerii numărului de semne muzicale,fixării felurilor de tonuri, ca şi a tempourilor sau tacturilor, aducea cevanou în evoluţia firească a acestei arte. Acești oameni, animaţi de dorinţa lor fierbinte de a cânta „ pre limbapatriei " şi cu ei tot românul, au reuşit să impună de la început acestui modde cântare o notă specific românească, creând astfel o muzică nouă păstratăcu sfinţenie şi astăzi în Biserica noastră. Ei au stabilit tipare precise, dar nu rigide, pentru toate cântările6 Pentru întreaga perioadă, până la sfârșitul secolului al XVIII-lea, vezi P.Brâncuși, op. cit. , pg 37-877 Prof. Gh. Ciobanu, op. p . 174
  13. 13. bisericeţti pe cele opt moduri, aşa încât, chiar atunci când unii protopsalţi,de mai târziu vor încerca să fie cât mai originali în compoziţiile lor psaltice,nu se vor putea abate de la modelele create de corifeii psaltichiei româneştide la începutul secolului al XIX- lea. Menţionăm aici câteva figuri dintre marii protopsalţi - compozitoriromâni din secolul al XIX- lea. În Muntenia amintim pe:1. Macarie Ieromonahul ( 1775 - 1836 ), care tipăreşte la Viena, în 1823,primele cărţi de muzică bisericească in limba română: Teoreticonul,Anastasimatarul şi Irmologhionul.82. Anton Pann (1797 — 1854), care în numai paisprezece ani (1841-1854 )a reuşit să dea la lumină, în tipografie proprie, paispreze titluri de cărţi demuzică bisericeacă9, la care, dacă adăugăm numărul volumelor şi alretipăriturilor, ajungem la o cifră impresionantă.3. Ştefanache Popescu ( 1824 — 1910 ) a continuat munca celor doi, lăsândapoi ştafeta ilustrului său ucenic.4. Ion Popescu Pasărea ( 1871 — 1943 ), care 1-a depăşit chiar şi peAnton Pann prin numărul tipăriturilor muzicale.5. Varlaam protosinghelul (1808 — 1894 ), cu ale sale inspirate axioane ( „Vrednică eşti„ îngerul a strigat" ) şi răspunsurile liturgice pe glasul 5.6. Gbelasie arhimandritul ( Basarabeanul), ( f după 1854 ), creatorulfrumoasei şi atât de popularei „ Doxologii " pe glasul 5.7. Neagi lonescu ( 1837 - 1917 ) şi Nicolae Severeanu ( 1864 - 1941 ),reprezentanţii şcolii buzoiene.8. Nicolae Brătescu, autorul Antologiei de la Vâlcea (1873 ).9. loan Zmeu ( 1860 — 1922 ), însemnatprfesor şi protopsalt alMunteniei ... şi mulţi alţii. În Moldova arnintim pe : 1. Dimitrie Suceveanu ( 1813 — 1898 ), devenit celebru prin toată8 Pr. Prof. Dr. Nicu Moldoveanu, op. cit. , (partea I) pg. 8899 Ibidem, p 894
  14. 14. activitatea sa muzicală, dar mai ales prin alcătuirea şi tipărirea în româneştea „ Idiomelarului unit cu Doxastarul" la Neamţ în 1856- 185710. 2. Nectarie Frimu , devenit arhiereul Necfarie Tipokos şi care tipăreştecele 3 Tomuri şi o Antologie.11 3. Iosif Naniescu ( 1818 — 1902 ), de la care ne-au rămas celebrelerăspunsuri liturgice pe glasul 8, păstrate cu sfinţenie şi astăzi, alături decele ale lui Anton Pann, pe glasul 5, în forma lor neschimbată - creaţii purromâneşti.12 4. Teodor Sputcanu, Silvestru Morariu şi alţii. In Transilvania amintim pe :1— George Ucenescu (1830- 1896 ), de la şcoala românească din Şcheii-Braşovului, ucenic al lui Anton Pann.2— Dimitrie Cinţan ( 1837 — 1910 ) cu a lui colecţie „ cântările bisericeştidupă melodiile celor „ Opt Glasuri ", (1890 ) ... Aceştia sunt doar câţiva dintre cei mai cunoscuţi şi mai importantepersonalităţi ale muzicii bisericeşti. 3. PREOCUPĂRI ÎN MUZICA CORALĂ BISERICEASCĂ După acţiunea lui Alexandru Ioan Cuza de a îndepărta din Biserică influenţele greceşti — pe plan muzical acestea fiind reprezentate de muzica psaltică — s-a putut vedea că muzica nouă, corală, care pătrundea în Biserică, avea un caracter laic, de împrumut, străin şi nepotrivit Ortodoxiei,13 putându-se distinge şi trei curente mai importante: cel germano-italian, cel rusesc sau italo-rusesc şi cel tradiţionalist. Activând, ca şi cei înainte amintiţi, în Muntenia şi 01tenia,Teodor Georgescu ( 1824 — 1880 )a păstrat linia cântării de strană, deşi conoştea şi notaţia liniată şi armonia, George Ionescu ( 1842 — 1922 ), observând lupta dintre muzica nouă şi cea veche, atrăgea atenţia asupra pericolului10 Ibidem , p 91311 Ibidem , p 91512 Ibidem p . 91513 Nicolae Lungu – “Liturgia psaltică pentru cor mixt”( prefața), București, 1957, p 7
  15. 15. pierderii mdividualităţii româneşti şi propunea un compromis ce se vadovedi ulterior fecund, între cele două. Alexandru Podoleanu (1846 - 1907 ), cu un cunoscut „ Hristos aînviat " va menţine şi el treaz interesul pentru cântarea tradiţională,îndreptându-se într-o direcţie componistică de sinteză (cu tendinţearmonico- polifonice), în care se vor obţine cele mai valoroase rezultate. In Moldova şi Bucovina celei de a doua jumătate a sec. al XEX-lea, evoluţiile sunt asemănătoare, remarcându-se în plus şi o importantăinfluenţă Rusească, prin Gavriil Musicescu ( 1843- 1903 ). El reprezită tipul de compozitor care s-a menţinut pe linia deechilibru între orientările muncii culte laice şi cerinţele tradiţiei cântăriibisericeşti. După ce în prima parte a activităţii sale s-a dedicat transcrieriipe notaţia liniară a tuturor cântărilor psaltice, într-o a doua perioadăpreocupările sale s.au îndreptat către cântarea corală, unde va fo putenicinfluenţat de compozitorii ruşi ( D. Bortineanski, G. Lamakin ). A compus, între altele, cinci concerte bisericeşti masive ( Concertulla Naşterea Domnului, la învierea Domnului, etc ) în ansamblu, creaţia sa,monumentală şi senină, reprezintă una dintre cele mai importantecontribuţii la repertoriul coral bisericesc. Carol Miculi ( 1821 — 1897 ), cu studii la Paris şi Viena, compuneo liturghie ortodoxă, sobră şi măiestrită companistic, iar îsidorVorobcbievui (1836 —1903 ), cu studii la Viena, este autorul a douăliturghii, în care mânuieşte bine legile armoniei şi ale unei polifonii denseşi expresive, fiind însă departe de stilul tradiţional. Ciprian Porumbescu ( 1953 — 1983 ) cu studii la Viena, are destulde numeroase compoziţii bisericeşti de o inspiraţie incontestabilă:Cântările Sfintei Liturgii pentru două şi trei voci egale, pentru vocibărbăteşti şi voci mixte, ca şi celellte lucrări bisericeşti ( axioane,heruvice, catavasii, etc ), deşi conţin foarte puţine elemente ale cântării destrană, prezintă toate caracteristicile creaţiei sale, adică forţă de
  16. 16. comunicare şi accesibilitate, contabilitate şi o pronunţată influenţaromantică, lucrări mai răspândite sunt : Prohodul lemnului, Tatăl Nostru. Eusebie Madicevski ( 1857 $ 1929 ), şwi desfăşurat activitatea laViena şi cele 12 liturghii ale sale, deşi meşteşugite companistic,, «untstrăine de spiritul muzicii bisericeşti ortodoxe» fiind marcate de influenţeale neoromantismului german etc. De asemenea Titus Cerne (1859- 1910) este probabil primul„ muzician " român preocupat de aspectele teoretice ale melodiilorbisericeşti bizantine... În Transilvania şi Banat, Dimitrie Cunțan, a compus şi armonizat şi cântările corale — deremarcat „ Cântările funebre” , Gheorghe Dima ( 1847 — 1925 ), studii la Baden, Graz şi Lipsca, cu obogată creaţie, după influenţe neoromantice germane de început, încearcăsă valorifice, prin intermediul mijloacelor clasicismului muzical, specificcântării româneşti de strană din Ardeal. lacob Mureșianu ( 1857 —1917) este supus influenţelor muziciigermane în cele 10 Liturghii compuse, iar lucrările lui Nicolae Popovici( 1857 - 1897 ), influenţate de şcoala vienezâ, au rămas în manuscrise. Secolul al XX-lea va duce mai departe tendinţele manifestate pânăacum, aducând în plus şi o sinteză originală între „ psaltichia "tradiţională şi procedeele modale armonico-polifonice moderne. 4. PRIMELE TIPĂRITURI MUZICAL- LITURGICE În sec. al XIX-lea, la aproape patru secole de la apariția tiparuluieste tipărită prima carte de cântări în notație psaltică (neumaticabizantina) și anume Anastasimatarul lui Petru Efesiul – București, mai1820 - după ”sistima noua” a reformei hrisantice. Și aceasta nu neapăratdin cauza dificultăților tehnice, deoarece prima carte de muzică tiparită în
  17. 17. lume datează din anul 1500, când Ottaviano dei Petrucci a tipărit laVeneția Harmonicae musices Odhecaton, iar în părțile românești, laBrașov și Sibiu, Johannes Honterus și Gabriel Reilich tipăreau muzicadeja în sec.al XVI-lea și, respectiv, în sec.al XVII-lea. Alte tiparituri psaltice vor vedea apoi lumina tiparului în aniiimediat următori lucrării lui Petru Efesiul (de la București, din 1820): laParis, în 1821 (Chrisant), la Viena, în 1823 (Macarie Ieromonahul), laConstantinopol, de la 1824 încoace. Și de asemenea într-un modasemănător situației manuscriselor, cărți tipărite cuprinzând doar texteleliterare ale imnurilor pe cele opt ehuri (sau glasuri) apăruseră trei secolemai devreme în aproximativ aceeași (sau într-o apropiată) zonaromânească - Octoihul publicat de Macarie la 1510 și apoi, în repetaterânduri, de Coresi tot în cursul sec.al XVI-lea. Dar și după apariția tiparului psaltic, două aspecte sunt demenționat în mod special, care și ele luminează raportul foarte ”elastic”,tot de factură orală, al cântării și al cântăreților față de ”litera scrisa”. Astfel, în Biserica Ortodoxă Română se poate observa o oarecarecontinuare a tradiției manuscrise, atât în secolul trecut, cât și în secolulnostru, mai ales în prima sa parte, mulți dintre psalti alcătuindu-și”culegeri” proprii, selective, de cântări. Normarea pe care o tipăriturăfoarte răspândită o poate impune, se manifestă în domeniul cântării încădestul de relativ. Cântărețul bisericesc preferă de multe ori adecvarearepertorială pe care i-o dictează practica vie a slujbelor. De asemenea, ”litera” tipăriturii muzicale este adesea interpretatăîn practica destul de liber, variațiile introduse și acumulate treptat ducândla schimbări și chiar producând o oarecare evoluție în timp, adesea într-ocontinuitate a obișnuințelor și conform necesităților unei adecvăristilistic- interpret adecvări stilistic-interpretative locale, pe care intențiilede uniformizare, prin tipărituri sau școli de cântăreți organizate unitar, nule pot totdeauna regulariza.
  18. 18. În general, și în domeniul căntării bisericesti, tendințele deuniformizare (urmând unui ”principiu al stabilității și uniformitățiicultului”), atunci când sunt exagerate, ele nu sunt neaparat o expresieideală a unității, ci mai curând o deformare a ei. Într-un necesar echilibruliturgic și ca o sacramentală recapitulare a diversității, unitatea decredința și de viața religioasă își găsește adevărata expresie într-ouniformitate doar relativa. În cadrul acesteia se poate vorbi, spreexemplu, despre stabilitea și continuitatea tradiției bizantine a cântârii, cepoate fi urmărită sub diferitele sale aspecte particulare și după reformahrisantica de la sfârșitul sec. al XVIII-lea și începutul sec. al XIX-lea,până la variantele de azi ale cântării liturgice din Biserica Ortodoxă - lafel de bine ca și în epoci mai îndepărtate.
  19. 19. III. DIMITRIE SUCEVEANU
  20. 20. În fruntea psaltiştilor moldoveni, un loc cu totul aparte îl ocupă Dimitrie Suceveanu, protopsalt, dascăl de psaltichie şi nu în ultimul rând, compozitor. Este unul dintre cei mai importând reprezentanţi ai noului curent de înnoire şi reformare a muzicii psaltice din Biserica Ortodoxă Română, Pentru realizârileprofesionale, ţinuta morală atât în cadrul eclesiastic dar, la fel de remarcat şi în cel social, Dimitrie Suceveana a fost distins cu înaltul rang boieresc de Paharnic.14 1. VIAŢA Dimitrie Suceveanu s-a născut în anul 1816, în cetatea lui Ştefan cel Mare, Suceava. De mic copil a fost crescutîm spiritul credinţei ortodoxe. A făcut studii la Gimnaziul Vasilian din Iaşi ( sau cum se mai numea atunci, şcoala domnească de la Trisfetite ). Pentru talentul său şi pentru dragostea arătată muzicii, este primit la vestită şcoală de psaltichie a lui Grigorie Vivanţi ( şcoala de cântăreţi bisericeşti )15, psaltul Mitropoliei din Iaşi, „ psalt care s-a bucurat de un mare concurs din partea mitropolitului cărturar Vetuamn Costache " . 1 6 Muzica o va studia din plin şi datorită dascălilor care l-au povăţuit şi îndreptat la nevoie. Este vorba nu numai de Grigorie Virana, ci şi de Nicu Dimcea - tânărul, sau Gheorghe Paraschiv, profesor de muzică la aceeaşi şcoală, profesori care împreună au meritul de a fi imprimat dragostea pentru , muzica bisericeasca tânărului Dimitrie. Dimitrit Suctveanu a terminat şcoala cu distincţie şi a ocupat succesiv strănile de psalţi la bisericile:Albă, Sfântul Pantelimon, Sfântul14 Ion Popescu – Pasărea, „ Paharnicul Dimitriţă Suceveanu, preotopsaltul SfinteiMitropolii din Iaşi ( 1816- 1898 )" în „Cultură ".Bucureşti, an II, ( 1912), nr. 9, p. 181.15 Episcopal Mcichidesec, „ Memoriul pentru cântările bisericeşti tn RomâniaînB.O.R.I ( 1882),16 Pr. AL Delcea, „ O suta de ani de la tipărirea Idiomelarului unit cu Doxastarul”în “G.B. “ XV 1956 – nr. 6-7
  21. 21. loan Gută de Aur. A urmat apoi la strana stângă a Mitropoliei Iaşilor17 iar după vacantarea stranei drepte prin plecarea lui Parascbiadis, Dimitrit Suceveanu ajunge pe cea mai înaltă treaptă eclesiastică pentru un cântăreţ bisericesc.18 Strana îi dă posibilitatea să lucreze pentru înfrumuseţarea muzicii bisericeşti. Talentul, munca, precum şi posibilităţile lui materiale ii dau prilejul să imprime cântării bisericeşti o notă care a rămas şi până astăzi mult practicată în bisericile moldovene şi chiar muntene. Dimitrie Suceveanu a cântat şi a scris mult19 Ca profesor al şcolii de cântăreţi bisericeşti a format şi a educat ucenici îndrăgostiţi de muzica psaltică. în ce priveşte munca, talentul şi dragostea lui Dimitrie Suceveanu pentru Biserică, i-au fost răsplătite de Cel pe Care L-a slujit cu abnegaţie timp de 50 de ani. Dar mai ales este o calitate pe care Dimitrit Suceveanu şi-a exprimat-o din toată inima. Este vorba de moştenirea pe care a lăsat-o prin testament, după moarte sa: o jmătate de milion aur Epitropiei spitalului Sfanţul Spiridon din Iaşi, 20 ca să fie ajutaţi şi sprijiniţi cei ce se luptă cu suferinţele pe patul acestui spital. Privit din acest punct de vedere, D. Suceveanu apare ca o figură reprezentativă a stranei noastre despre care au existat întotdeauna cuvinte 21 de lauda şi apreciere atât din parte unor ierarhi ai Bisericii , cât şi din partea musucologilor 22, S-a stins din viaţă la Iaşi, în anul 1898; devotamentul faţă de Biserica, şi virtutiile cu care a fost împodobit în viaţă l-au înscris în galeria marilor slujitori ai Bisericii noastre creştine. „ Acesta a fost Dimitrie Suceveanu şi aşa 1-a înregistrat istoria muzicii noastre bisericeşti”23.17 Ion Popescu – Pasărea, op. cit. p 18118 Nicola M. Popescu” Viată și activitatea dascălului de cântări Macarie”, București 1908, p 4819 Viorel Cosma,op. cit. p. 41220 Pr. Al. Delcea,op cit. p. 33221 Episcopul Mechisedec, op. cit. p 3222 Diac. Dr. Nicu Moldoveanu, “ Muzica bisericeascăîn secolul al XIX-lea” în “G.B. “, București , XLI,1982, nr. 11-12, p 912-91323 Pr. Al. Delcea, op. cit. p 332
  22. 22. 2 . ACTIVITATEA Dimitrie Suceveanu a funcţionat cântăreţ la bisericile: Sfântul Pantelimon, Albă, Sfântul Ioan Gură de Aur şi Barnovschi din Iaşi, între anii 1833 şi 1837; a fost apoi cântăreţ doi la Catedrala Mitropoliei din Iaşi între 1837 — 1844 şi apoi cântăreţ unu ( protopsalt) în locul lui Gheorghe Paraschiave, retras la mănăstirea Slatina ( 1844 - 1860 şi 1864 - 1890 ). în anul 1860, în urma unor intrigi este înlocuit la Mitropolie cu Gheorghe Cociu — Scufarul, fostul său elev.24 După decesul acestuia ( 1864 ), revine la insistenţele trutxopontului Sofronie Miclescu, în postul de protopsalt al Mitropoliei. între 1848 — 1890, va fi profesor de psaltichie şi director al Şcolii de cântăreţi bisericeşti din Iaşi.25 A servit strana mai multor biserici din Iaşi şi a Mitropoliei ieşene în calitate de protopsalt întreaga sa viaţă. Avea glas frumos de bariton. A cinstit prin eforturile sale şi prin calităţile sale didacticeşi pedagogice şcola românescă de cântăreţi bisericeşti; a fost director de şcoală şi profesor de psaltichie. A compus muzică bisericească pentru serviciul de cult şi a tălmăcit din greceşte cântări psaltice, dându-le formă nouă, mai aproape de sufletul românesc, fiind unul din principalii partizani în procesul „ romanicii" cântărilor bisericeşti26 (a tălmăcit din greceşte „ Psaltichia " fostului său dascăl Gbeorghe Parascbiade ). Mare parte din creaţiile sale au fost prelucrate de cântăreţii bisericeşti şi se cântă şi astăzi cu aceeaşi plăcere pentru substanţa şi frumuseşea lor.24 M. Poslușnicu, op. cit. 87-8825 Ibidem, p 8826 I.Popescu – Păsărea, op. cit. p 181
  23. 23. 3. LUCRĂRI TTPĂRITE 1. — In 1848, la Iaşi, publică „ Prohodul Domnului nostru Iisus Hristos dupre orânduiala preasfântului Arhiepiscopului Buzăului D. D. Chesarie prelucrat şi îmbunătăţit de Paharnicul Dimitrie Suceveanu, protopsalt Sfintei Mitropolii". Aceeaşi lucrare va mai cunoaşte o nouă ediţie ( Ediţia a II ) ce se va publica la Neamţ de această dată, în anul 1856. La Bucureşti se va tipări în 1873 Ediţia a IT.a, în 1891 Ediţia a IV-a, iar în 1986 Ediţia a V- a. Vor mai fi şi ediţii postume cum sunt cele de la Bucureşti din anii 191,1922,1928. 2. — In anul 1856 publică: „ Idiomelariul adică cântare pre un singur glasul, unit cu Doxastarul care cuprind 12 luni cu Triodul şi Penticostarul. Tradus din greceşte şi româneşte. Partea întâi ". Primele două volume adică ( „ Idiomelarul " ) au fost tălmăcite de Hurmuz Hartofilax27 şi tipărite la Neamţ în 1856. Volumul al III-lea „ Doxastarul " a fost tradus după Petru Lampadarie, realizat în colaborare cu protopsaltul Dorvfteî de la Neamţ şi tipărit în 1857. Volumul I din „ Idiomelar " a fost reeditat în 1922, la Editura Mănăstirii Sinaia sub semnătura bizantiologului Arhidiacon Conferenţiar Universitar, Sebastian Barbu Bucur28. 4. CÂNTĂRI PSALTICE a. — „ Împărate ceresc, acre se cântă la Tedum”, glas VI 29;27 Vol. I pentru lunile septembrie – decembrie și Vol II, pentru lunile ianuarie - august28 Viorel Cosma, op. cit. p 41229 Nifon Ploieşteanu, op. cit., p. 190 -191.
  24. 24. b. — „ Mârimurile de la Sfântul Ierarh Nicolae şi pentru praznicele care au polieleu ", glas I30; c. — „ Binecuvântările învierii “glasul V;31 d. — „ De tine Doamne, Cel Ce eşti In toată zidirea” glas V32 ; e. — „ Slava laudelor Ia întâmpinarea Domnului glas VI33 ; f. — „Biserica astăzi împodobindu-se, slavă Sfântului Constantin"34; G. — „ La râul Vavilonului glasul II35; h. — „ Nu pricep Cutată glas II, „ Doamne femeia ce căzuse în picat glas VIII şi „ Cel ce ai săturat mulţimea” glasul VIII.36 5. ALTE ÎNSEMNĂRI In 1848 mai tipăreşte o lucrate teoretică, după un original al Ieromonahului Macare, cu scările modificate de el, în Tipografia Sfintei Mitropolii din Iaşi, cu titlul „ Theoreticon sau privire cuprinzătoare a meşteşugului musichiei bisericeşti după aşezământul sistimii cei nouă „ . Aceasta este a Il-a tipărire, după cea a lui Macarie. Pe D. Suceveana îl mai găsim prezent în manuscrisele 432 ( f. 32v), 439 ( f. 69 ) şi 503 ( f. 135v — 137v ) din biblioteca Sfântului Pavel şi în Manuscrisul 22R ( f. 39v ) din biblioteca Mănăstirii Stavronichita din Muntele Athos 37 . A reeditat — cu unele revizuiri şi adăugiri — lucrări ale Ieromonahului Macarie (Theoriticonul, Anastasimatarul, Irmologhionul şi Prohodul Domnului) şi a tipărit pentru prima dată Idiomelarul, tradus de el din greceşte şi completat cu alte cântări.30 Ibidem, p 222-22431 Ioan Zmeu, „ Anastasimatarpractic* Bucureşti, ( 1903 ), p. 286.32 în „ Cultura “Bucureşti, an I (1912), nr. 9, p. 18233 În “Cultura” București an . VI 1919, nr. 4 p 9334 În “ Cultura “ București” an VIII 1912, nr. 22 p 130-13235 Vezi Amfilohie Iordănescu, “ buchet de muzică” București , 1934 p 9536 Vezi Nicu Moldoveanu, “Cântările Sfintei Liturghii și alte cântări bisericești”, București 1922, p243-24637 Prof. Gheorghe Ciobanu, “Muzica bisericească la români”, în B.O.R., XC 1972, nr. 1-2, p 177
  25. 25. Anastasimatarul lui Suceveanu cuprinde cântări dinAnastasimatarul ieromonahului Macarie, păstrate identic sau modificatemai mult sau mai puţin, şi cântări noi, cea mai mare parte traduse dingreceşte, după cum el însuşi menţionează pe pagina de titlu. Există şicântări care nu sunt nici copiate din Anastasimatarul ieromonahuluiMacarie, nici traduse din anastasimatarele tipărite în limba greacă. Dintreele, unele se aseamănă cu cele din Anastasimatarul lui Macarie, fiindprobabil o prelucrare (uneori prescurtare) a acestora: stihira a doua de laKekragarion (Să se îndrepteze...) în glasul II şi plagalul său VI,Dogmaticele glasurilor II, III, IV, V şi VII şi stihira Născătoarei de laStihoavnă în glasul II. Altele diferă faţă de cântările din tipărituri; fie auavut ca sursă manuscrise necunoscute, fie sunt alcătuiri ale lui DimitrieSuceveanu: Dogmatica glasului I, Pasapnoariile Laudelor glasului II şi ovariantă a Troparului Învierii în glasul VIII. În Anastasimatarul lui Dimitrie Suceveanu, spre deosebire de cel allui Macarie Ieromonahul, cântările sunt scrise în stil stihiraric sauirmologic după o anumită rânduială. Kekragariile, Dogmaticile şiPasapnoariile Laudelor sunt scrise în stil stihiraric (glasurile I, II şiplagalele lor) sau în două variante, stihiraric şi irmologic (III, IV şiplagalele lor); stihirile Laudelor în stil stihiraric (glasurile I, II şi plagalelelor) şi în stil irmologic (glasurile III, IV şi plagalele lor), iar cântărileStihoavnei în stil irmologic (cu excepţia Slavei de la Stihoavna glasuluiII). Celelalte cântări apăreau şi în Anastasimatarul lui Macarie în stilunitar (fie stihiraric, fie irmologic) şi tot la fel apar şi în cel al luiSuceveanu. Dimitrie Suceveanu a fost un muzician plin de talent şi inspirat înrealizarea operei sale. A fost un muzician model, un caracter distinct,ponderai şi demiLprotopsalt, dascăl de psaltichie, compozitor, DimitrieSuceveana s-a integrat prin valoarea operei sale de înaltă profesionalitate,grupului marilor iniţiaţi ai muzicii psaltice de tradiţie bizantină în ţara
  26. 26. noasttă ce domină secolul al XlX-lea, alături de Macarie Ieromonahul,Anton Pann și Ștefanache Popescu.
  27. 27. IV. DASCĂLUL DE CÂNTĂRI MACARIE IEROMONAHUL (1750 sau 1770-1836)
  28. 28. „era Macarie om frumos la chip, corpolent, fruntea deschisa, ochii vioi si de un caracter blând si plăcut" 1. VIAȚA ȘI ACTIVITATEA „Părintele școlii naţionale de psaltica" cum este numit, pe bună dreptate,Macarie s-a născut în Perieţi Iomiţei, din părinţi români, purtând numele dePerieţean, ca şi frate/e său Voicu, stolnic, care umblând mult prin ardeal şi Banat,a ajutat la tipărirea cărţilor de psaltichie. A mai avut şi o soră Iustina, care Intrăîn călugărie și devine stareţ la mănăstirea Vlforâta. Data naşterii, anul 1770, acceptată de majoritatea biografilor săi, estetotuşi relativă, necunoscându-se un document care să o ateste, losifNaniescu, viitorul mitropolit al Moldovei, care a cunoscut îndeaproape peMacrie, dă anul 1750, în timp ce I. Popescu Pasarea dă anul 1880. Înzestrat cu darurile muzicii ș i înclinaţii spre viaţa religioasă, esteadus „din mica copilărie" la Cădăruşani unde se iniţiază în studiulpsalticești şi al cânărilor bisericeşti dovedind reale aptitudini, „După opetrecere de mal mult timp", remarcat de mitropolitul Dositei Flliti, esteadus la Bucureşti şl „datu sub îngrijirea lut Straton, protopsaltulMitropoliei spre a-l învăţa arta musichiei bisericeşti". Cel caredesăvârşeşte cunoştinţele muzicale ale Iul Macarie, va fi însă dascălulConstantin, ucenicul Iul Şărban, protopsaltul Ţârii Româneşti, faptconfirmat de însemnarea acută de însuşi mâna lui Macarie la „Catavasiilede la Duminica Stâlpărilor" creaţie originală a dascălului Şărban pe careMacarle le-a învăţat de la Constandin Protopsaltul, le-a notat ,în „sistimaveche", le-a transcris „întocmai şi nestrămutat" in „sistima noao" şi „le-aparadosit părinţilor din sfânta Monastire Neamţul". Când în anul 1817Petre Emanoil Efesiul, venit de la Constantinopol, deschide scoala demusichie după sistemul chrisantic pe lângă biserica Sf. Nicolae - Şelari,
  29. 29. Macarie Ieromonahul, asemenea lui Anton Pann, Costache Chiosea, PetruEnghiurliu ş.a.m.d. frecventează cursurile şcolii însuşindu-şi semiografianoului sistem care se dovedea a fi mai bine construit, mai limpede şl maiuşor de înţeles. În 1812 episcopii losif al Argeşului şl Constandie al Buzăuluisolicită Boierilor Caimacami înfiinţarea unei şcoli de muzică bisericeascăpe lângă Mitropolie şi propun aducerea Iul Macarie „să paradoseascămusichia" ca unul ce „are râvnă, precum din mica sa copilărie s-au nevoitde au învăţat acest meşteşug". In 1815, un grup de boieri târgovişteni seadresează Eforiei cerând reînfiinţarea şcolii pentru pregătirea „copiilor lorşi a celor sărmani" propunând alături de profesorii pentru româneşte şielineşte şi „unul care să paradosească cântările bisericeşti", pentru care„s-ar fi găsit un Macarie Ieromonah însărcinat cu Schitul Glogotei, om cuştiinţă la meşteşugul cântării,„) fiind îndatorat a face şi logos în amvonulbisericii la toate zilele cele mari". Uşurinţa cu care mânuia condeiul precum şi talentul său oratoric audeterminat pe unii biografi să afirme că, paralel cu „ascultarea" de laSfânta Mitropolie Macarie au urmat Cursurile Academiei greceşti, ca şipe cele ale şcolilor româneşti de la Sfântul Sava din Bucureşti, unde eradirector învăţatul călugăr, Arhimandritul Grogore Râmniceanu. Anul 1819 este începutul consacrării profesionale ale lui MacarieIeromonahul. în acest an, Dionisie Lupu, noul Mitropolit al ŢăriiRomâneşti, înfiinţează în cadrul Mitropoliei Şcoala de muzică psaltică„pe graiul limbii noastre" numindu-l pe Macarie dascăl și conducător alacesteia încredinţându-i în acelaşi timp răspunderea tălmăcirii în limbaromână a cântărilor bisericeşti. În 1821 pleacă la Suda însoţit de NilPoponea Sibianu în intenţia de a-şi tipări cărțile românite: Theoreticanul,Anastasimatarul şi Irmologhionul. Izbucnirea revoluţiei lui TudorVladimirescu, lipsit de sprijin material, revine în ţară. Pleacă anulurmător, in 1822 la Viena în acelaşi scop. În 1823 apar în câte 3000 de
  30. 30. tomuri fiecare dintre cele trei Cărţi, primele tipărituri psaltice în limbaromână. Cu privire la cauzele care au pus pe Macarie în imposibilitatea de atipări cărțile la Bucureşti, opiniile sunt Impsnite: se vorbeşte, pe de oparte, despre împotrivirea Iul Petru Efesiu de a tipări cărți de psaltichie înlimba română în tipografia sa - de sub ale cărei teascuri scosese în 1820„Noul Anastasimatar" şi „ Scurt Doxatariu" în limba greacă, primeletipărituri de muzică bisericească din lume - pe motiv că în biserică trebuiesă se folosească numai cărțile de cântări în limba greacă, iar, pe de altăparte, despre izbucnirea zarvei lui Tudor Vladimirescu la 1821, din carecauză tipografii s-au refugiat pe unde au putut, renunţând la oriceactivitate. Indiferent spre care din aceste cauze optăm, un fapt este cert:din dorinţa de a tipări cărțile la Bucureşti, Macarie a încercat săînjghebeze o asociaţie şi o tipografie, încheind chiar un contract cu clauzeprecise între el, Serafim Christodulos, meşter turnător de litere şi semnemuzicale, cu care colaborase şi Petru Efesiu pentru înfiinţarea tipografieilui în anul 1817, precum şi Panait Enghiuliu, cel cu „ grija depuneriibanilor" necesari pentru cheltuielile ce urmează să se facă până latipărirea amintitelor cărți. Această iniţiativă a lui Macarie nu s-a putut realiza datorită„multelor împiedicări şi ne aflarea meşterilor", adică aceleaşi cauzedespre care am auzit: împotrivirea lui Petru Efesiul, grec de origine, carenu putea să devină indiferent faţă de activitatea lui Macarie ce-i concuraşi deci periclita activitatea lui muzicală şi editorială, precum şi izbucnirearevoluţiei lui Tudor Vladimirescu, eveniment cu multiple implicaţii însocietatea românească de atunci. Dar Macarie nu s-a descurajat,dimpotrivă şi-a întărit mai mult convingerea că nu trebuie să renunţe lamăreţele lui idealuri de introducere a cântărilor în limba română, în şcoalăşi biserică. în plus el considera că aceasta trebuie să se realizezeneîntârziat: „Neamul nostru pentru ca să poată veni iar în starea cea
  31. 31. dintâi, are trebuinţă de multe ştiinţe şl învăţături, care în limba noastră cutotul lipsesc, că An acestea, niciodată nu se va smulge din întunericulîntre carele acum zace". De aceea, după ce a cunoscut pe ZahariaCarcalechi - român din Buda, venit la Bucureşti pentru a strângeabonamente la „ Biblioteca Românească" ce apărea în acel oraş - a lăsatîn locul lui la şcoala de psaltichie a Sfintei Mitropolii doi ucenici, peCostache ș i Grigore şi luând încuviinţarea Mitropolitului Dionisle Lupu,a plecat la Buda împreună cu Nil Nicolae Poponea „ dascăl de sistemacea nouă a psaltichiei greceşti ș i româneşti", pentru a tipări cărțileîntocmite. Din Buda, Macarie a redactat scrisori şi înştiinţări către „patrioţiicântăreţi" români, cei cu acelaşi crez ca şi el, comunicându-le proiecteleşi mersul lucrărilor de tipărire a cărţilor. Nu va ezita să-i înştiinţeze şidespre numeroasele obstacole întâmpinate din partea celor care nu vedeaucu ochi buni traducerea şi tipărirea cărților de psaltichie în limba română.Totodată aflăm că nu ar fi putut învinge aceste obstacole fără sprijinul luiAtanasie Grabovschi, -român macedonean stabilit la Buda, unchiulmamei Mitropolitului Andrei Şaguna - „pe carele întru toate avându-lajutoriu osârduitoriu şi de binefăcătoriu, pre toate cursele şi răutăţile le-am stricat ca pânzele cele de păianjăni. Însă şirul obstacolelor împotrivaosârdiei lui Macarie nu se sfârşeşte. În anul 1821 izbucnind revoluţia luiTudor Vladimirescu, după nabuşirea ei Mitropolitul Dionisie Lupu a fostnevoit să plece în pribegie la Braşov, de unde nu s-a mai înapoiat.Rămânând fără susţinătorul său din a cărui poruncă plecase la Buda,Macarie a venit la Sibiu şl a cerut sprijin material la cunoscuta casă decomerţ Constantin Hagi Pop. După ce s-a asociat cu această casă decomerţ, cu fratele său, stolnicul Voicu Perieţeanu şi cu negustorul ChităOpran din Orşova a plecat de această data nu la Buda ci la Viena pentru atipări cărţile amintite. în capitala Austriei a fost ajutat de (Zenovie)Zamfir Pop, moştenitorul şi conducătorul casei Hagi Pop din Sibiu prin
  32. 32. intermediul căruia a făcut un contract cu tipografia mechitariştilor, .popiiarmeni”, care aveau privilegiul de a tipări cărți în orice limbă. După cum însuşi afirmă în „Înainte cuvântare către cântăreţulromân” din 1821, când a plecat la buda intenţiona să tipărească douăcărţi: Anastasimatarul şl Irmologhionui dar totodată scoate şi o gramaticăpe care a intitulat-o „Theoretican". După o muncă obositoare şi o activitate febrilă, în anul 1823,Macarie şi-a văzut visul împlinit: tipărirea celor dintâi cărţi de cântăribisericeşti în limba română după noua sistemă a psaltichiei -Theoreticonul, Anastasimatarul şi Irmologhionui sau Catavasieruimusicesc. În toamna anului 1823, Macarie înapoindu-se la Bucureşti cu obogată zestre culturală şi-a concentrat eforturile pentru organizarea şldezvoltarea învăţământului psaltic în limba română, generalizarea notaţieihrisantice, precum şi punerea în circulaţie a celor trei cărţi tipărite laViena. În această perioadă, Macarie psatul, considerat „întocmitor alcântărilor româneşti al sistemei noi" se bucura de mare prestigiu. Dealtfel ei era un fel de îndrumător, metod/cian al culturii muzicale, fiind trimisprin fa/S pentru îndrumarea sau alegerea dascălilor de muzică. În septembrie 1825, Macarie este numit „epi stat al şcolilor demusichie" înfiinţate de Grigorie Chica Voevod, cu predarea în limbaromâni în oraşele centre judeţene din Ţara Românească (Craiova,Caracal, Râmnicu Vâlcea, Târgu Jiu, Cerneţi, Piteşti, Câmpulung Muscel,Târgovişte, Ploieşti, Buzău şi Focșani), dascălii împuterniciţi a preda laaceste şcoli fiind atestaţi în urma unei prealabile verificări profesionale decătre Macarie. Cu acest prilej Macarie Ieromonahul elaboreazăinstrucţiunile Intitulate „Ponturi 18 cătră dascălii de musichie ce suntorânduiţi ca să pardosească atât aici in poliţia Bucureştenilor cum şi afarăprin judeţe în ce chip au să urmeze de ia început până la svârşirea
  33. 33. mathimilor", instrucţiuni ce se constituie In primul document oficial cucaracter didactic-metodologic cunoscut în istoria pedagogiei muzicaleromaneşti. Se fac referire la aceste .Ponturi 18" atât la “ucenici" cât şi la“dascăli", la organizarea claselor cât şi la desfăşurarea orelor de curs, iadisciplină şi ia orarul de lucru, la programa şcolară şi la materialuldidactic şi repertorial (practic) ce se impunea a fi folosit. În 1829 Macarie părăseşte Bucureştiul stâbilindu-se pentru scurttimp la iaşi, bucurându-se de proteqia Mitropolitului Moldovei,Veniarnin Costache căruia îl dedicase în 1823 un număr deexemplare din Anastasimatarul său tipărit la Vlena. În acelaşi an, 1829, este numit „igumări" al Mănăstirii Bârnova.Măcinat de intrigi şi împovărat de lipsuri, „supărat din suflet fiind",renunţă la stareţa mănăstirii strămutându-se în primăvara anului 1831 laChinovia de la neamţ. Aici, în atmosfera elevată a Neamţului, Macariefuncţionează ca dascăl şi conducător al Şcolii de cântăreţi, activitate pecare o desfăşoară până în 1833, când, după o discutabilă şedere ia Buzău,oaspete al episcopului Chesarie, se stabileşte în 1834 la Căldăruşani, deunde pornise drumul său, îndeplinind funqia de tipograf-corector iar dinseptembrie acelaşi an director al tipografiei. O scrisoare a lui Macrie, adresată Mitropolitului VeniarninCostache la data de 8 aprilie 1831, vorbeşte despre necazurile întâmpinatela Mânăstirea Bârnova şi despre strămutarea lui la Neamţu. Din aceastăperioadă se păstrează de la Macarie Catavasiile la Duminica Stâlpărilorsau Floriilor „Dimpreună cu tot canonul, alcătuite după cum afirmă el defericitul întru pomenire dascălul Şerban, protopsaltul Ţării Româneşti.Pre care eu din porunca prea sfinţitului mitropolitului Chir Dositeiu, le-am învăţat de la însuşi protopsaltul Constandin, ucenicul lui Şerban şi dela însuşi le-am păstrat în scris pe siatema veche. Şi pentru ca sa rămânieveacinică poimenirea întâilor făcători, le-am alcătuit pew sistema ceanouă întocmai şi nestrămutat; precum le-am învăţat şi le-am păstrat scris.
  34. 34. Şi acum le-â paradosit părinţilor din Sfânta Mănăstire Neamţu, pentru casă rămânie veacinice şi nestrămutate la anul 1832". Prezenţa lui la Căldăruşani este atestată de o scrisoare în data de23 septembrie 1834, adresată logofătului Nicolae, sameşul(administratorul) Sfintei Mitropolii, căruia îi prezint starea tipografiei dinacea mănăstire. In acelaşi timp, scrisoarea vorbeşte despre acelaşiosârduitor şi patriot: „Eu cu toate că (Dumnezeu Ştie) într-aceşti ani îmipusesem rânduială ca nici în dreapta, nici în stânga să nu mai privesc alt,ci numai de sine-mi să iau aminte şi să nu mă mai bag în I nici-otulburare lumească, dar despre o parte văzând că nuj aveţi om, şi despre oalta văzând că cele de trebuinţă, şi irăşm despre alta pentru că am osârdiade a sluji la cuvântul lum Dumnezeu spre folosul de obşte, dupreApostolul, protinisesc mai mult prea al aproapelui decât pre am meu...degăsiţi cu cale, primesc ca să mă însărcinez cu toată purtarea de grijă şi cutot lucrul tipografiei". Se ştie că cuviosul Inochentie, directorul tipografiei de laCădăruşani, fiind bolnav, mitropolitul Grigorie Dascălul % încredinţat luiMacarie conducerea tipografiei, care în anii 1834-1836 a fostprivighetorul şi îngrijitorul la „Vieţile Sfinţilor" şi „Oglinda Omului",tipărită la Căldăruşani. Activitatea încordată şi viaţa zbuciumată i-au mistui puterile fizice.Chiar de la venirea lui la Căldăruşani, boala ţintuieşte. în 1835, Macarieeste lovit de paralizie, dar mintea îi era limpede și dădea lămuriri ce i secereau, cu toată claritatea. La Caldărușani există o bolniță, dar îngrijireaunui om politic nu era tocmai ușoară. Trebuia un devotament pe carenumai dragostea de sora îl putea oferi. În toamna aceluiași an, monahia Iustina Perieteanu, îl ia pe fratelesău „într-o căruță pe fân proaspăt” și-l duce la Mânăstirea Viforâta undeea era stareță. Spre sfârșitul anului 1836, istovit de boală și de muncă îșidă obștescul sfârșit „ smeritului Ieromonah Macarie” în Mânăstirea
  35. 35. Viforâta sub ochii iubitori ai surorii sale, dar nu înainte de a-și împlinimanuscrisele sale și cărțile sale să fie încredințate celuia care-l ajutase șicare iubea mult cântul bisericesc, Episcopul Chesarie al Buzăului. Este înmormântat lângă zidul mânăstirii Viforâta în partea dreaptă,cu toată tânduiala călugărească, apoi osemintele mutându-i-se în cimitirulmânăstirii unde sunt și astăzi. 2. LUCRĂRILE TIPĂRITE DE MACARIE IERONONAHUL Dintre toate lucrările sale, Macarie a reușit să tipărească doar cincilucrări, restul operelor rămânând în manuscrise. Cele cinci lucrări sunt: 1. Theoreticonul “ sau privire cuprinzătoare a meșteșuguluimusichiei bisericești, după așezământul sistimii cei nouă” este primacarte tipărită la Viena în 1823, în 3000 de exemplare și cea dintâi carte deteorie a muzicii bisericești în limba română, dar si ca prima gramaticătipărită a muzicii românești. Theoreticonul lui Macarie cuprinde teorie a muzicii bisericești dupănoua reformă, în care se vorbește despre semnele fundamentale șicombinarea lor, despre semnele de calitate și mai pe larg despre glasurilebisericești. Lucrarea propriu-zisă cuprinde XIX capitole, care seconstituie într-un valoros document al istoriografiei muzicale românești. 2. Anastasimatarul bisericesc după așezământul sistimii ceinoao, întaias data tiparit… Alcătuit după cel grecesc pre limbaromânească. Această carte, tipărită la Viena în 1823, tot în 3000 deexemplare, cuprinde cântările de la Vicernia de sâmbâtă seara și de laUtrenia de Duminică pe cele opt glasuri. Textele acestor cântări suntcuprinse în Octoih și deci Anastasimatarul, nu este altceva decât unfragment din Octoih pus pe note muzicale. Anastasimatarul Ieromonahului Macarie a fost retipărit integral în treiediții – 1856, 1875, 1897 – de fiecare dată însoțit și de alte cântări.
  36. 36. 3. Irmologhionul sau Catavasuerul musicesc care cuprinde însine catavasiile praznicelor împărătești și ale Născătoarei de Dumnezeu,ale Triodului și ale Penticostarului precum se cântă în Sfânta luiDumnezeu Biserică cea mare. Acum Întâiași dată tipărit… Alcătuitromânește pre așezământul sistimii ceii noao dupre cel grecesc desmeritul Macarie Ieromonahul. Prefața este adresată : Cinstitului și înHristos iubitului patriot cântărețului român”. Fiind cea mai de prețprefață din toate cărțile lui Macarie. Aceasta cuprinde catavasii, sedelne,podobii, Binecuvântările Învierii și axioane praznicale, precum cel alÎntâmpinării, al Bunei-Vestiri, al Rusaliilor, al Nașterii Domnului, alInrării în Biserică, al Floriilor, al Învierii și altele. 4. Tomul al doilea al Antologiei, dupre așezământul sistimii ceiinoao a musichiei bisericești într-adusă original grecesc pre limba noastrăromânească. Este prima carte tipărită în țară, în anul 1827 și semnelemuzicale sunt cele turnate de Efesiu și pe care Mitropolia le cumpăraseatunci când încercarea acestuia numai înainta. Această carte cuprindetoată rânduială Utreniei, de la cântările treimice și până la doxologie.Poartă numele de “Tomul al doilea al Antologiei” pentru că în greceștetoată slujba Duminicii era împărțită în trei tomuri. Cel dintâi cuprindeVecernia, al doilea Utrenia, iar al treilea Liturghia. 5. Prohodul Domnului întocmit după cum se cântă grecește, fărăscădere sau înmulțire a vreo silabă, cea din urmă lucrare tipărită în carearată nu numai talentul său muzical dar și iscusunța de mântuire a limbii,a fost tipărită la Buzău în chiar anul morții sale, pe 6 februarie 1836, fiindultima carte publicată. Prohodul se cântă în Vinerea Mare (a Patimilor), lapriveghere, este cea mai ritmată dintre cântările noastre și până să fieajuns la forma pe care o cunoștem noi, au existat și alte încercări detraducere. 3. LUCRĂRILE RĂMASE ÎN MANUSCRISE
  37. 37. În afara lucrărilor tipărite încă din timpul vieții sale, trebuie săadăugăm și lucrările care s-au păstrat în manuscris. Aceste manuscrise aufost lăsate de către Macarie surorii sale, care era stareță la MânastireaVforâta, cu porunca să le dea episcopului Chesarie al Buzăului, un mareiubitor de muzică și un ajutor pentru tipărirea Prohodului. În anul 1894 ,manuscrisele sunt dăruite Academiei Române. Acestea sunt: Stihirariul lui Manuil Hrisaf, ce cuprinde cântări la ceasurileNașterii, Botezului și Patimilor Domnului, Tropare Capului Sfântuluiioan, cele XI Voscresne și alte câtări de la Vecernie pe cele opt glasuri.Papadichie, ce cuprinde cântări în stil papadic, cea mai rară măsură demuzică bisericească, și traduse de Macarie. Irmologhion Calofonicon cuprinde cântări cu melodii împodobite,frumoase, Macarie numindu-le “Irmoase frumos viersuitoare” , care secântă la sărbători și la diferite împrejurări ca: tunderea unui monah,sfințirea unei biserici, primirea unui Arhiereu, procesiuni și cincipolihronioane. Pricestiniar este o colecție de cântări bisericești executate întimpul îmrărtășirii slujitorilor altarului. Colecția cuprinde chinonicele petot anul. Mai toate sunt traduse din grecește,doar câteva fiind ale luiMacarie. Liturghier, cuprinde și heruvicele sătămânii așezate de sfinție sapărindele Macarie după cele grecești pe limba românească ale lui ChirGrogore Lampadarie, Doxologia Sfântului Ambrozie al Medalionului cese cântă la litaniile ce se fac spre mulțumirea și slava lui Dumnezeu.Liturghirul are 259 de file. Antologhion cuprinde și cântări de Macarie ca: Fericit bărbatulglasul VIII; Binecuvântările Invierii glasul V; Doxologiile SfântuluiAmbrozie care se cântă la Liturghiile ce se fac spre mulțumirea și slava
  38. 38. lui Dumnezeu; răspunsurile la Sfânta Liturghie de Petre Lampadarieglasul VIII; Slava de la stihoavna Vecernie Dumnicii lăsatului sec decarne: “ Vai mie înnegritule suflete” glasul VIII, toate fiind alcătuite desmeritul Ieromonarh Macarie. Au mai fost identificate două manuscrise la Mânăstirea Neamț,care datează din timpul șederii acestuia aici: “Calofonicon Irmologhionadică irmoase frumos glăsuitoare” și “Anixandarele”. Tot Macarie este alcătuitorul primului imn școlar “ Cântareadimineții”, care a fost compus de el și dată celor ce învățau muzicăbisericească în școlile de sub conducerea lui, ca să cânte “de toții uceniciiîn picioare cu umilință dimineața mai înainte de parados”, adică deînceputul orelor. 4. ROLUL ȘI LOCUL LUI MACARIE ÎN DEZVOLTAREAMUZICII PSALTICE ROMÂNEȘTI Privită în ansamblu, opera muzicală a Ieromonahului Macarieapare ca un fruct al adevăratului talent, însoţit de credinţa neclintită înbinele pe care îl face Bisericii şi neamului său. Pentru cine cunoaşteprincipiile călăuzitoare ale muzicii bisericeşti bizantine, acest smeritcălugăr, apare prin cântărilor şi alcătuirilor sale, un compozitordesăvârşit. Numai cu ajutorul melodiei, este în stare să exprimesimţăminte religioase înalte şi curate. în tot ceea ce a compus şi tradus,melodia este liniştita, nesilită şi potrivita ca să dea mai multa puteresentimentului exprimat în poezie. Nu se găsesc la el intervale făcutebrusc, cântarea curgând liniştit prin tonuri mai mult alăturate, cu nuanţe
  39. 39. potrivite. Caracterul său deosebit, şcolile absolvite, fu nq ii ie pe care le-aîndeplinit, pe rând, în viaţă, i-au creionat un chip de model de evoluţie şiafirmare profesională. Personalitate proeminentă a şcolii muzicale psaltice româneşti,cunoaştea la perfecie cele două sisteme ale muzicii psaltice, posedaatributele pedagogului şi dascălului de excepţie, se bucura de reputaţiacompozitorului autor al unor cântări bisericeşti elevate, era înzestrat cu oneobişnuită sensibilitate artistică ş i un profund sentiment religios, avea -alături de cultura de specialitate - o aleasă cultură generală, remarcându-se ca om de litere și orator apreciat. Pe lângă talentul de bun compozitor , Macarie apre și ca patriotfoarte râvnitor. El caută să fie „ Folositor neamului”, prin cărțile saletipărite pentru toate părțile locuite de români. El hotărește un anumitnumăr de exemplare pentru fiecare ținut românesc, cu atât mai mare cucât ținutul este mai întins. Spune cu bucurie că pentru Basarabia a menit500 de exemplare, pe care vrea să le tipărească cu „titlul Basarabiei, cunumele monarhului și al Arhierului locului”. Ar vrea, dacă ar fi cuputință, să împartă de pomană toate cărțile sale neamului. După opera samuzicală, tipărită și manuscriptă, Macarie a fost un iscusit dascăl decântări și compozitor de muzică psaltică, precum și cel dintâi compozitorde imnuri școlare din secolul al XIX-lea. Melodia cunoscutului imn„Cântarea dimineții” a fost întocmită de el pe versurile lui Ion EliadeRădulescu pentru a se cânta de către „Toți ecenicii în picioare, cu umlnţă,dimineaţa, mal înainte de parados". De asemenea, tot el a compusmelodia cântecului „Deschide-te gură, cântă ", pe versurile lui BarbuParis Mumulean. Deşi figura Iul Macarie apare posterităţi mică, din cauza lipsei dedetalii, totuşi ea este foarte măreaţă şi neasemănat de Importantă, pentrucă lui datorăm marea reformă ce s-a făcut în muzica noastră bisericească.
  40. 40. El nu numai că a curăţit cântările noastre bisericeşti de tot ce era străin şlle-a pus pe româneşte, dar a acomodat aceste cântări, cu genul şl gustulmuzical al poporului român. Dovadă despre aceasta sunt melodiileaxioanelor noastre praznicale, catavaslile de la întâmpinarea Domnului, şimal ales pripei ele de la pesna a IX-a: „Nu pricep Curată"; cum şlCanonul Floriilor, acomodat după vechea cântare românească, dinepoca slavonă. Aceste melodii, aşa cum sunt ele alcătuite de Macarie, nu se găsescla nici una din bisericile ortodoxe orientale. Chiar grecii rămân uimiţi,când aud în bisericile noastre, cântându-se Axionul Pastelul „îngerul astrigat", ceea ce denotă, că în cântările lui Macarie, nu găsim în conţinut,decât melodii curat religioase, după genul şi gustul de cântare alpoporului român. În general vorbind, melodiile Iul Macarie sunt compuse pe un tonliniştit. Este de remarcat că în cântările sale nu întâlnim o trecere bruscăori prea repede, fie în suire, fie în coborâre, cum întâlnim în cântărilealtor muzicanţi, ceea ce face ca muzica lui Macarie, să fie elegantă șiplăcută, dacă este bine executată. Apariția lui Macarie pe orizontul muzicii noastre bisericeștipsaltice, este un eveniment de mare însemnătate. El a altoit științamuzicală psaltică, pe tulpina robustă și rodnică a folclorului românesc.Macarie a adăugat un capitol glorios la tezaurul muzical al genuluiromânesc. Prin traducerea cântării bisericești în limba Patrei el a lovit demoarte cântarea srăină alungând-o definitiv din biserica noastră. Creațiasa luminoasă și măreață în domeniul muzicii bisericești psaltice, a intratîn patrimoniul Bisericii Ortodoxe Române, constituind baza creațiilor demai târziu. Activitatea lui Macarie Ieromonahul să ne fie pildă, nouă celor deazi, care ne adaptăm din nemuritoarea lui creaţie psa/tică. MacarieIeromonahul poate fi socotit ctitorul învăţământului psaltic la români şi
  41. 41. unificatorul cântării noastre bisericeşti. Talentul lui muzical s-a împletitcu credinţa puternică în Dumnezeu şi dragostea neţărmuită faţă deBiserică, de Patrie şi faţă de cei dornici de a învăţa şi propaga cântareapsa/tică. El rămâne de-a pururea o figură măreaţă în Biserica RomânăOrtodoxă, căci cărţile sale de psaltichie au făcut epocă în ţările române ş iau devenit normă pentru cântarea bisericească, curată românească.
  42. 42. V. ANTON PANN 1. VIAȚA Despre sine Anton Pann ne-a lăsat o imagine sumară și înșelătoare. A fost autor de cărții de cântări și muzică bisericească, de versuri religioase, talent psalt, poet fabulos tipograf și alcătuitor de calendare pentru popor. Activitatea lui febrilă oglindește neobosita lui râvnă la ridicarea și îndrumarea religioasă și cultă a întregului său popor. El a “românit” 38 muzica, adicăa adus-o la simțul și linia melodică a sufletului românesc, specifică și identificabilă în comparație cu cea bizantină și cu cea slavă, “ cu care era mai în contact dar cu care nu se confundă”39 . Lumea lui Anton Pann, era o lume “captivantă închizând în ea sferele indescifrabile, taine abia șoptite în purpura asfințitului , suferinței pe care istoria le consemnează fără a le pătrunde întru totul înțelesurile” 3 S-a născut în Bulgaria, într-un oraș numit Sliveni. Nu se știe sigur anul dar cei mai mulți dintre biografii săi dau anul nașterii 1794. Tatăl Pantoleon sau Pandele Petroveanu, era de meserie căldărar sau arămar și muncea din greu pentru a-și întreține familia. Unii afirmă că era de origine român, pe când alții afirmă că era de origine macedonean, pentru că românii nu se ocupau cu astfel de meserii ci mai mult macedonenii care prelucrau arama și metalele prețioase. Mama sa era de neam grec și se numea Tomaida. 40 Aceste știri reies din faptul că Anton Pann cunoaște foarte bine limba română și pe cea greacă, dar și turcă și bulgară. Pantoleon și Tomida au avut patru copii. Anton Pann fiind cel mai mic și “mai ager la minte”41 ajutat și de voce, a fost dat în seama dascălului din sat.38 Prof. Gheorghe Ciobanu, “Anton Pann și românirea cântărilor bisericești la 175 de ani de la naștereasa” , art în B.O.R., anul LXXXVII, nr. 11-12, noiembrie- decembrie, 1967, pg.115739 Antonie Plămădeală, “Dascăli de cuget și simțire românească”, București, 1981, pg. 30340 G. Dem Teodorescu “Viața și activitatea lui Anton Pann”, București ,1983, pg. 78Arhim Grigore Băbuș “ Despre activitatea muzicală a lui Anton Pann”,art. În B.O.R., anul CIV, nr. 3-4,martie- aprilie, 1986, pg.11541
  43. 43. De la acest dascăl pe nume Sofronie a desprins câte puțin a cânta din Psaltichie, a citi și a scrie. Biserica i-a fost așadar prima lui școală. După moartea tatălui, în timpul războiului ruso-turc (1806 -1812), vâduva Tomaida și cei trei feciori , apucă calea pribegiei spre locuri mai ferite de primejdiile luptelor, unde să fie apărați de crunta apărare otomană. Descumpănită și singură Tomaida s-a refugiat la Chișinău și a reușit să-l introducă pe adolescentul Anton Pann în cadrul bisericii Sfântul Ilie, ca psalt începător 1810, cântând “Doamne miluiește” în rusește “ Doamne miluiește cântat în rusește, de mine Anton Pann”, aflându-mă printre sopranii Armoniei Ecleseastice la anul 181042 având vârsta de 14-15 ani. Îmrejurările invaziei lui Napoleon în Rusia au determinat-o pe Tomaida să ia din nou drumul pribegiei în speranța găsirii unor împrejurări favorabile pentru viața singurului copil care mai trăia. În consecință, la 1821 , ea își găsi refugiul în idee de reîntoarcere în Muntenia unde prin venirea la putere a lui Ion Caragea al II-lea guvernul rusesc a fost înlăturat. Ajuns în București , tânărul Antonie Patoleon Petroveanu, prin vioiciunea minții și darul cuceritor cu care îl înzestrase Dumnezeu, cu vocea deosebită și priceperea în căutările bisericești, își putu agonisi un mijloc de trai cuviincios. Marea lui dragoste pentru muzică l-a îndrumat atunci să învețe mai bine meșteșugul psaltichiei la școala vestitului dascăl grec Dionisie Fotino, școală deschisă încă din 1809, încriindu-se aici în anul 1814. După 1814 începe de fapt perioada de formare a lui Anton Pann mai întâi ca profesor de muzică, apoi ca poet și tipograf. Perioada de patru ani, dintre 1814 -1818, o putemsocoti hotărâtoare pentru formarea profesională a tânărului psalt. Dionisie Fotino și Petre Efesiul, oamenii cu o vastă cultură și cu orizont dechis spre înnoiri, i-au transmis lui Anton nu numai cunoștințele de bază ale artei muzicale, dar și dornța de perfecționare, care l-au însoțit în calitatea sa tot timpul vieții. În tipografia lui Petre Efesiul, Anton a publicat pentru prima oară în românește un “Axion” în anul 1819 din care nu ni s-a păstrat nici un exemplar. Muzica îi era foarte apropiată de suflet, de aceea după ce a învățat, “42
  44. 44. canoanele și ortografia”, ajungând desăvârșit în meșteșugul ei s-a apucat de “Românit” și de lucrat pe note, cârțile cele mai trebuincioase pentru slujbă care vor apărea mai târziu. Numirea lui Anton Pann în comisia de “românire” a cântărilor psaltice, la vârsta de numai 24 de ani, este o dovadă că ajunsese , doar după doi ani de la absolvirea școlii lui Petre Efesiul, renumit în viața muzicii bisericești a epocii. Refugiat la Brașov în 1820, devine cântăreț la Biserica Ortodoxă “Sf. Nicolae din Scheii Brașovului”. Pe numele adevărat Antonie Pantoleon Petrov, el se va iscăli în primii ani de activitate – până în 1826, când Anotn Pantoleon, când Antonie Petrovitis sau Antonie Petroveanu finalul “toleon” și numele de Petroveanu sunt șterse trăgânu-se peste cel cu cerneală linii verticale și orizontale. 43 Scriitorul se va semna și Anotn Pan ... cu un singur „ n...” , urmă fără puncte de suspensie, iar de la 1840 se semnează Anton Pann. Anii 1836 -1837, pe cât au fost de bogați în lucrări psaltice și tipărituri, pe atât de amărâți au fost pentru Anton Pann. După deschiderea Sfintei Mitropolii Euforia Scoalelor nu mai prevedea în bugetul ei leafă pentru profesorul de muzică vocală și astfel ne mai având bani destui, dascălul Anotn Pann se desparte și de a doua lui soție., Anica , cu care trăise zece ani. În toamna 1838 Anotn Pann și-a pierdut mama, Tomaida, și de acum s-a retras în singurătatea lui fără a mai putea scrie, fiind chinuit și de o boală grea fpat pentru care i-a pricinuit neajunsurile la tipărirea și traducerea cărții lui Dionisie Fotino, “Noul Eratocrit”, în cinci tomuri apărută la Sibiu în 1837.44 În anul 1840 episopul Neofit al Râmnicului este ridicat la rang de Mitropolitul Țării Române ceea ce îl bucură și în același timp îl avantajează foarte mult pe Anotn Pann. În toamna anului 1845 Anton Pann își vede visul cu ochii: deschiderea tipografiei, adăpostită la început într-una din chiliile bisericii Olteni, în apropierea locuinței unde se mutase nu de multă vreme, la43 Constantin Mateescu, op. cit., pg 7244 Prof. Dr. George Potra, op. cit., pg. 125
  45. 45. încrucișarea străzii Olteni cu Calea Dudești.45 Scriitorul și-a umplut căruța cu cărți pentru prima ultima oară în anul 1854 și și-a făcut tradiționala călătorie în Oltenia în septembrie 1854, când a poposit pe meleagurile Râmnicene, la mânăstirea din împrejurimi și la târguri din Râureni. Slujba de înmormântare a vut loc la Biserica Lucaci din București în ziua de 4 noiembrie 1854, unde au rămas până în zilele noastre însemnele acelei zile: “străjuite de un epitaf săpat pe o cruce pe fereastra de la proscomidiar a bisericii”.46 După ce s-a făcut inventarierea cărților scriitorului, cerută de tribunal la data de 10 mai 1859, au reieșit 8730 de volume , și acestea sunt : “450 Doxastare, vol.I; 400 Doxastare, vol II; 450 Păresimiere; 500 Priveghere; 250 Moș Alb; 800 Liturghia Sfântului Vasile cel Mare; 250 Povestea vorbirii; 800 Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur; 180 Rânduiala Liturghiei; 170 Anastasimatar; 650 Heruvico – Kinonicare; 180 Proschinitare; 800 Nastratin Hogea; 50Spitalul Amorului; 80 Cântece de stea; 800 Arabice ; 500 Cântătorul beției; 500 Arghir și Anadam; 300 Memoria focului; 300 Viața Sf. Evdochii; 150 Despre Crucea Domnului, 170 Tipicuri”.47 2. TIPĂRITURI DE MUZICĂ PSALTICĂ Chiar şi după moartea sa Anton Pann este preţuit şi apreciat şi45 Diac. Prof. Gheorghe I.Moisescu, op. cit. , pg. 17646 Diac. Prof. Marin Velea, op. cit. , pg 77747 Ibidem, pg. 137
  46. 46. rămâne viu în amintirea urmaşilor prin proverbele şi scrierile sale, dar şi prin tot ce a reuşit să realizeze in domeniul muzicii bisericeşti, căreia s-a dedicat încă din fragedă copilărie. Cea mai mare moştenire pe care Anton Pann a lăsat-o bisericii şi patriei pe care le-a slujit cu profund devotament, este opera sa muzicală pe care compozitorii, muzicologii şi folcloriştii au valorificat-o, convinşi ca est48e o operă care îşi are originea în sufletul anonim şi colectiv al mulţimii, ceea cei dă o deosebită originalitate. Munca depusă în domeniul muzicii bisericeşti s-a soldat cu tipărirea a 14 cărţi, fără a mai lua în considerare numărul volumelor şi mai ales retipăririle, dintre care două sunt teoretice, iar celelalte cuprind cântări necesare stranii.49 Foarte multe melodii publicate de Anton Pann, uneori cărţi întregi, sunt „traduceri" din greceşte. După cum ne este cunoscut şi după cum dovedesc mulţimea cărţilor şi studiilor ce s-au scris despre viaţa lui Anton Pann, opera sa se împarte în două mari părţi: muzicală şi literară. Lunga sa carieră de psalt la diferitele biserici din capitală şi din ţară, i-a dat posibilitatea să cunoască importanţa deosebită pe care o are muzica în oficierea slujbelor religioase, precum şi lipsa de cântări bisericeşti „pe ifosul Patriei". Cântările psaltice în limba română în activitatea lui Anton Pann se pot modifica în trei mari ramuri: 1. Traduceri, cu păstrarea întocmai a liniei melodice; 2. Traduceri , adaptarea liniei melodice la spiritul limbii române; 3. Creații directe pe texte românești. Luând în considerare că Anton Pann a tradus sau a compus în limba română absolut toate cântările necesare sranei, putem accepta termenul de „românire” în sensul de impunere a limbii române și înlocuirea celei48 Constantin Mateescu, “ Drumurile lui Anton Pann”, Ed. Sport Turism, București, 1981,pg549 loan Manole, „Anton Pann", Bucureşti, 1854, pg. 86
  47. 47. grecești din cântarea bisericească. Tot Anton Pann este cel care prezintă, pentru prima dată , cântărilestihirarice de la Vecernie și Utrenie mai puțin melismatice, așa cum seîntâlnesc în Vecernierele și Utrenierele din zilele noastre. Anton Pann nu respectă linia melodică grecească decât în mareparte, adoptând-o muzicalității limbii române. Considerând că muzicaeste un limbaj prin mijlocirea căreia omul poate comunica trăirile sale,Anton Pann leagă strâns linia melodică de conținutul textului. De acestecunoștințe muzicale s-a slujit Anton Pann toată viața, în calitate decântăreț bisericesc, profesor și compozitorde muzică bisericească psalticăși mai ales de traducător al cântărilor bisericești în limba română. Putem concluziona din cele menționate că Anton Pann, prinpublicarea tuturor cântărilor bisericești necesare stranei, a impus cântareaîn limba română în Biserică. Datorită concepției sale estetice a realizat ostrânsă legătură între text și melodie. A trasat linia de dezvoltare a muziciipsaltice românești ca tipar pentru ceilalți care au scris și compus muzicăatât psaltică cât și liniară, cel puțin în ceea ce privește stilul catavasiilorși cel stihiraric actual, care este mai puțin încadrat decât la mareleMacarie Ieromonahul. Calitatea de creator de muzică bisericească psaltică se descifreazăînsă în opera sa muzicală și în manuscris. Din bogata sa operă muzicală amintim următoarele volume decântări psaltice: 1. lucrarea care deschide seria tipăriturilor de muzică psaltică a luiAnton Pann este „Axion”, fiind scrisă în limba română. 2. „Versuri muzicești ce se cântă la Nașterea Măntuitorul noastruIisus Hristos și în alte sărbători ale anului”. Este publicată în anul 1821și retipărită în 1830 sub titlul: „Versuri muzicești”, fiind prima colecțiede poezii lirice în versuri, specificându-se glasul pe care se cântă, dar fărănote psaltice. Este alcătuită din două părți: prima cuprinde „colinde și
  48. 48. cântece de stea” iar cea de-a doua parte numită „Adaos” are un număr de cântări religioase, dar și câteva cu caracter profan.50 Această lucrare a avut priză de popor, fapt pentru care l-a încurajat pe Anton Pann și în anul următor tipărește „ Poezii deosebitesau cântece de lume”, „din care unele sunt culese de alții, iar altele sunt originale de Anton Pann”51. 3. „Cântări de stea” este cea de-a treia lucrare. Această cântare este editată la București în anul 1822, fiind o culegere de cântece de 128 de pagini. În aceste cântece se călăuzește muzica pe care o analizează și o transpune pe note psaltice. În muzica bisericească, Anton Pann se inspiră și din muzica turcească. 4. „Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare” este a patra lucrare scrisă în anul 1822, compozitorul tipărind cântări din cadru Sfintei Liturghii și spunănd că este de strictă necesitate pentru cântărețul de biserică. Acestă lucrare a fost tipărită în anii 1825 și 1854. 5. „Cuvânt bun” adică „Polileu ce se cânta la Praznilele Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu” este volumul pe care îl editează la București în anul 1826. 6. „Penticostar”, compus de Anton Pann, pentru cererea și îndrumarea prea cuvioșiii sale maichii Platonidi stareții mânăstirii Dintr- un Lemn în anul 1827.52 7. „Cântece de stea”, este a doua ediție a scriitorului tipărită în 1828, la București, din colecția sa de cântări religioase, care până în 1854 a mai tipărit încă cinci ediții. 8. „Sfânta Evanghelie ce se zice în Sfânta și luminata zi a Paștilor și la a doua Înviere”, acastă lucrare este terminată la Sloveni și tot acolo este și tipărită în 1840 în tipografia lui Gheorghe de Clozius,în litere chirilice. Cuprinde Evaghelia de la Ioan XX,19-25, în opt limbi,50 . Diac.Prof.Gheorghe I.Moisescu, op. cit.,pg. 16951 . Revista “Studii și cercetări de istoria artei”.nr.1-2, ianuarie-februarie, București, 1954, pg. 21952 Diac. Prof. Marin Velea,op. cit.,pg. 130
  49. 49. românește, grecește, latinește, slavonește, rusește, nemțește, bulgărește, franțuzește și turcește.53 9. „Noul Doxastar” acesta este tomul I, urmând în anul 1853 să îl scoată pe al doilea, iar în același an să încheie lucrarea cu tomul trei. Anton Pann de mult timp avea această dorință arzătoare să scoată tipăritura dar de această dată „sub oblăduirea Prea Înaltului Prinț Alexandru Ghica și cu binecuvântarea Mitropolitului Ungro- Vlahiei, Neofit”54, o traducere după „Metodul cel vechi” al Serdanului Dionisie Fotino, în București la anul 1841. 10. „Bazul teoretic și practic al muzicii bisericești” sau „Gramatica melodică psaltică”. Este o lucrare didactică destinată seminariilor și dovedește o solidă pregătire de muzică bisericească psaltică și este prima lucrare ieșită de sub teascurile tipografiei proprii în anul 1845, operafundamentală pentru învățarea muzicii ecleziastice, fiind rezultatul strădaniilor cântărețului de mai bine de două zeci de ani. 11. „Irmologhiul” sau „Catavasier”. Anton Pann tipărește această carte în 1846, acesta fiind tomul I , deoarece în 1854 va fi tipărit tomul II, cu binecuvântarea Mitropolitului Neofit. Cuprinde catavasiile de peste tot anul: Dumnezeu este Domnul pe toate glasurile, Cea ce ești mai cinstită de toate glasurile; Doxologii lucrate pe metodul vechi al serdanului Dionisie Fotino.55 12. „Heuvico – Kinonicar” tipărită în 1846 tomul I „cu ajutorul și binecuvântarea Mitropolitului Ungro- Vlahiei Neofit, în tipologia lui Anton Pann”. 56 cartea cuprinde Heruvice, Axioane și Chinionice duminicale, un rând tot duminical, altul prelucrat după Dionisie Fotino și alt rând numai de Heruvice și Chinonice duminicale după ale lui Petru Vizantie Protopsaltul.5753 Constantin Mateescu, op.cit, pg.13054 Arhom Gheorghe Băbuș, op. cit.,pg 3155 Arhim. Grigorie Băluș, op. cit., pg 9856 Pr. T.Mehedințeanu,”Anton Pann – scriitorul”, art. În M.O., anul XXXVI, nr.11-12, noiembrie-decembrie, 1984,pg.70357 Arhim Grigorie Băluș, op. cit., pg. 107
  50. 50. 13. „Epitaful sau slujba înmormântării Domnului și Mântuitirului nostru Iisus Hristos, care cu numire de Prohod s-a tipărit cu binecuvântarea preasfințitului episcop Chesarie Buzău”. Pe versul coperții ei găsim versetul II din Psaltul 95: „Cântați Domnului, binecuvântați numele Lui, bine- vestiți din zi în zi numele Lui”. În introducere autorul dă unele informații prețioase în legătură cu procesul de formare sau cristalizare și tipărire a Prohodului la români.58 14. „Heruvico – Kinonicar” acesta este tomul II, pe care Anton Pann îl tipărește la 1847, cu binecuvântarea aceluiași Mitropolit Neofit. Heruvicele sunt luate după ale lui Petre Efesiul care a predat în București, iar Chinonicele și Anti- Axioanele după Daniil Protopsaltul, Anotn Pann, Petre Lampadare, Dionisie Fotino, Hurmuz Hartofilax. 15. „Păresimier” , această lucrare este tipărită cu ajutorul și cu binecuvântarea Mitropolitului Neofit, în anul 1847 în tipografia proprie, iar după cum ne arată această lucrare este dedicată Maicii Starețe Minodora de la Schitul Roșioara.59 16. „Versuri muzicești” , Anton Pann tipărește această carte, a treia ediție, în 1846 în tipografia personală din București. Pe interiorul ultimei coperte se află imprimată o floare de trandafir și prețul care era de o jumătate de sfanț.60 17. „Prescurtare din bazul muzicii bisericești și din Anastasimatar”. Pe contra pagina titlului se află versetul: „din zi în zi bine vestiți mântuirea Dumnezeului nostru” (Ps.95,2). Cartea este împărțită în 11 capitole și este o prescurtare din bazul teoretic și practic al muzicii bisericești.61 18. „Rânduiala Sfintei Dumnezeești Liturgiei”. În prefața lucrării se adresează „Prea Cuviosului Părinte Nichifor, Arhimandritul Sfintei Episcopii al Râmnicului” căruia îi spunea că s-a ocupat de „copii cu glas58 Pr. T.Mehedințeaunu, pg. 70359 Diac. Prof. Gheorghe I.Moisescu, op. cit. , pg.18260 Ibidem, pg 13561 Gh. Breazul,”Pagini din istoria muzicii românești”, București, 1966, pg. 135
  51. 51. mai bun”. 19. „Privegher”. Cuprinde slujba Vecerniei Si Utreniei: Anixandarele, Fericit Bărbatul, Lumină lină, Prochimenele săptămânii, plus cele în săptămâna luminată, Troparul binecuvântării pâinilor și Rânduiala mânecării, Dumnezeu este Domnul, Troparele sărbătorilor Împărătești și ale altor sfinți mari. 20. „Tipic” cuprinde o „îainte – cuvântare” semnată de Mitropolit și cuprinde Rânduiala duminicilor, a sărbătorilor și a sfinților aleșide peste tot anul.62 21. „Versuri sau cântece de stea”. Cartea cuprinde aceleași cântări din edițiile trecute, în plus având doar tiparul Nșterii Domnului. 22. „Proschinitar sau închinător” , adică deschidere a Sfintei cetăți a Ierusalimului și a toată Palestina” , scoasă de sub tipar în 1852. Este compussa de Hrisant din Brusa: „ camaras al preasfântului și dătătorului de viață mormânt al Domnului nostru Iisus Hristos”, fiind a doua oară scrisă „ cu multe adăugiri prin strădania și stăruirea preasfințitului arhiepiscop Ierotei al Tuvorulușui, în Mosca în anul 1837”.63 23. „Epitaful sau slujba înmormântării Domnului și Mântuitorului nostru IisusHristos”. Contribuiția foarte mare la dezvoltarea muzicii psaltice Anton Pann la această lucrare a lucrat mult mai simplu făcând melodiile mult mai ușor de învățat.64 24. „Noul Doxastar”, este tipărit în timpul domniei lui Barbu Dimitrie Știrbei și cu binecuvântarea Mitropolitului Nifon al Ungro Vlahiei, fiind tomul II , în tipografia sa din București.65 25. „Noul Doxastar”, tipărit în timpul domniei lui Barbu Dimitrie Știrbei și cu binecuvântarea Mitropolitului Nifon al Ungro Vlahiei în tipografia sa, acesta este tomul III tipărit odată cu cel de-al II-lea. 26. Cu binecuvântarea Prea Sfintitului Arhiepiscop și Mitropolit a62 Diac., Prof. Gheorghe I.Moisescu,op. cit.,pg 18463 Constantin Mateescu , op.cit.,pg. 22164 Arhim Grigorie Băbuș, op.cit., pg 17365 Mihail Gr. Poslujnicu op. cit., pg. 43
  52. 52. toată Ungro – Vlahia, Nifon, tipărește în anul 1854 în tipografia sa din București pentru a doua oară Irmologhiu – Catavasier. 27. „Mica gramatică muzicală teoretică și practică”. Cuprinsul este același ca și la Prescurtarea din bazul muzicii, lipsind însă Antasimatarul. Din seria ediției Bazul muzicii aceasta face parte din a treia serie. 28. „La Sfânta Liturghie a Marelui Vasile”, lucrare care cuprinde toate cântările Sfintei Liturghii cu De Tine se bucură, altele compuse grecește și românește de Anton Pann la 1822 și prelucrate la 1854, pe „ifosul vechi”, apoi Axion după Preotul Ioniță Năpârcă intonate de Anton Pann grecește și românește la anul 1822 și altul compus tot de el. Pe ultima copertă scrie prețul de un șfanț.66 29. seria tipăriturilor de muzică psaltică a lui Anton Pann se încheie cu cele două Liturghii: a Marelui Vasile și a lui Ioan Gură de Aur, „prelucrate mai frumos decât toate cele de până acum”.67 Lucrarea La Sfânta Liturghie a lui Ioan Gură de Aur cuprinde Ecteniile Sfintei Liturghii, Răspunsurile Sfintei Liturghii, Axioane, Simbolul Credinței, Tatăl Nostru. La sfârșit se găsește un Sfinte Dumnezeule în grecește și românește, modificat la cererea Cuviosului Arhimandrit Eclesiarh al Sfintei Mitoolii Teodorit Hristodorescu.68 În munca sa de colecționare, versificare, compunere sau prelucrare a literaturii, Anton Pann privește influența lui V. Aaron, care urmărea în lucrările sale prefacarea „ matricei evanghelice și clasice”, aceasta din urmă traducând „Ecloga”. În cântecele de stea Anton Pann se câlăuzește de muzica pe care o analizează și o transpune pe note psaltice. Și cântecele de lume sunt transpuse tot pe note psaltice. Trăit într-un mediu bisericesc Anton Pann este influențat de ideile religioase umaniste.66 Ibidem,pg 17567 Constantin Mateescu, op. cit. , pg. 14168 Arhim Grigorie Băbuș, op. cit., pg. 177
  53. 53. 2. TIPĂRITURI LITERARE Anton Pann este cunoscut și renumit ca un mare culegător defolclor și de poezii literare, fapt pentru care i s-a eternizat numele și arămas un scriitor reputat. Ușurința versurilor sale și sinceritateaversurilor pline de umor pe care le folosește cu dezinvoltură , fac peAnton Pann precursorul marelui povestitor român Ion Creangă. Oglindavie a vieții și activității scriitorului, este opera literară luată din „gurapoporului” și trecută prin filiera sensibilității sale artistice. Seriatipăriturilor literare laice ocupă un loc important în preocupările lui AntonPann. Acestea sunt:1. „Calendarul lui Bonifatie setosul” , 1830;2. „Calendarul pe anul acesta în care se cuprind materiile și faptelemuierilor celor rele”,1831;3. „Hristoite sau școala moralului”,1834;4. „Noul Erotocrit compus în versuri de Anton Pann” , 1837;5. „O poveste arabică din Halima”, 1839;6. „Fabule și istorioare”,1841;7. „Memorabilul focului mare în București în ziua de Paști anul 1847,martie 23”,1847;8. „Fabule și istorioare auzite și versificate de Anton Pann”, 1847;9. „Calendar purtativ pe anul 1848 care arată răsărirea și apunereasoarelui după ceasornicul ceasului evropinesc, potrivit pe gradele ȚăriiRomânești”,1847;10. „Dialog în trei limbi: rusește, românește și turcește. Fiecare întocmităîn vorbire după idiotismul ei”,1848;11. „Calendar pe anul 1849 și Privigher”,1849;12. „Pocăința omului dezmirdat sau vorbire între suflet și trup și

×