CURSUL I – NOŢIUNI INTRODUCTIVE
I. ETIMOLIGIE SI DEFINIŢIE
Noţiunea de “comerţ” are 3 accepţiuni (sensuri):
a) etimologic ...
Dreptul comercial cuprinde ansamblul normelor juridice care reglementează activitatea
comercială, adică operaţiunile de pr...
Din punct de vedere istoric, sistemul obiectiv a fost adoptat de Codul Comercial Francez în
1807 şi de toate celelalte cod...
Subiectele se află în raport de egalitate. Raporturile juridice au o natură comercială.
Conduita este în legătură cu efect...
Drept internaţional
public
Dreptul comercial este o ramură de drept privat distinctă, deci autonomă faţă de celelalte
ramu...
Unele legi comerciale conţin anumite dispoziţii de natură procesuală sau procedu-rală,
prezente în L31/1990 Legea Societăţ...
1) internă (logico-juridică) – formată din 3 elemente:
∼ ipoteza, care ne indică condiţiile în care se aplică legea comerc...
∼ Ordonanţe de urgenţă ale guvernului (O.U.G.)
∼ Hotărâri guvernamentale (H.G.)
⇒ Codul Civil Român a fost adoptat în 1864...
• Din categoria legilor civile care fac trimitere la uzanţele comerciale, putem
aminti L298/2001 care modifică şi complete...
În comerţ, actele juridice sunt presupuse a fi cu titlu oneros. În activităţile comerciale,
contractarea în favoarea terţe...
Upcoming SlideShare
Loading in...5
×

Curs 1

568

Published on

0 Comments
0 Likes
Statistics
Notes
  • Be the first to comment

  • Be the first to like this

No Downloads
Views
Total Views
568
On Slideshare
0
From Embeds
0
Number of Embeds
1
Actions
Shares
0
Downloads
7
Comments
0
Likes
0
Embeds 0
No embeds

No notes for slide

Curs 1

  1. 1. CURSUL I – NOŢIUNI INTRODUCTIVE I. ETIMOLIGIE SI DEFINIŢIE Noţiunea de “comerţ” are 3 accepţiuni (sensuri): a) etimologic provine din latinescul “commercium” care s-a format prin alătura-rea cuvintelor latine “cum” = cu şi “merx, mercis” = marfă, mărfuri ⇒ comerţ = operaţiuni cu marfă. b) economic – defineşte comerţul ca o activitate prin care se realizează opera-ţiunile de interpunere în schimbul şi circulaţia mărfurilor ⇒ comerţul cuprinde operaţii care se realizează între două momente: cel al producerii mărfurilor şi, respectiv, cel al intrării lor în circulaţie. Dreptul comercial cuprinde ansamblul normelor de drept care legiferează (normează) operaţiunile realizate între cele 2 momente. c) juridic – are o sferă mai largă deoarece include, pe lângă operaţiile de interpunere în schimbul şi circulaţia mărfurilor, şi alte operaţii, cum sunt cele de producţie a mărfurilor şi a bunurilor materiale, precum şi executarea de lucrări şi prestarea de servicii. Dreptul comercial cuprinde ansamblul normelor juridice care reglementează activităţile de producţie, circulaţie sau distribuţie a mărfurilor, precum şi execu-tarea de lucrări şi prestarea de servicii. Operaţiunile comerciale care intră sub incidenţa de reglementare a dreptului comercial vor cuprinde, de exemplu, operaţiunile realizate de către fabricanţii de mărfuri, de către intermediari, cum ar fi cele efectuate de engrosişti şi de distri-buitori în cadrul reţelelor de distribuţie şi, de asemenea, operaţiile realizate de că-tre executanţii de lucrări (constructorii etc.) şi cele realizate de prestatorii de servi-cii (transportatorii de mărfuri sau persoane etc.). Sensul juridic are baza legală în 2 prevederi cuprinse în Codul Comercial Român, articolele 3 şi 7. Articolul 3 reglementează faptele de comerţ, adică acele acte comerciale, fapte comerciale şi operaţii economice pe care legea comercială le desemnează ca fiind fapte de comerţ. Articolul 7 este o reglementare de principiu a comercianţilor, adică acele persoa-ne fizice şi societăţi comerciale care participă la efectuarea faptelor de comerţ. Dreptul comercial este o ramură şi disciplină a dreptului general, care sugerează domeniul de reglementare a ramurii disciplinei de drept comercial. Dreptul afacerilor cuprinde şi alte aspecte şi elemente, ca cele de drept public (drept financiar-contabil şi drept al muncii) pe lângă cele de drept comercial. Dreptul afacerilor are o problematică mai largă.
  2. 2. Dreptul comercial cuprinde ansamblul normelor juridice care reglementează activitatea comercială, adică operaţiunile de producţie, circulaţie sau distribuţie a mărfu-rilor, executarea de lucrări şi prestarea de servicii. O definiţie mai elaborată a dreptului comercial ca ramură a dreptului naţional: dreptul comercial reprezintă ansamblul normelor juridice de drept privat care reglementează şi se aplică asupra raporturilor juridice izvorâte din faptele de comerţ, adică din acele acte juridice, fapte juridice şi operaţiuni economice pe care legea comercială le consideră ca fiind fapte de comerţ, precum şi asupra raporturilor juridice la care participă persoanele care au calitatea de comerciant. drept comercial = norme juridice = raporturi juridice izvorâte din fapte de comerţ + raporturi juridice care se formează între comercianţi Obiectul dreptului comercial Determinarea obiectului dreptului comercial înseamnă, de fapt, determinarea domeniului de aplicare sau a sferei de aplicare a dreptului comercial. Determinarea sferei de aplicare a dreptului comercial depinde de opţiunea legiuitorului pentru un anumit sistem de reglementare juridică. Concepţia clasică a dreptului comercial distinge 2 sisteme de reglementare: a) subiectiv, care caracterizează dreptul comercial ca un drept profesional care se aplică numai comercianţilor. Conform acestui sistem, comercialitatea raportului juridic (caracterul comercial) depinde de calitatea de comerciant a subiectelor de drept participante la relaţia comercială. Din punct de vedere istoric, sistemul subiectiv s-a aflat la baza primelor reglementări legale ale activităţilor comerciale (ex. Codul Comercial General, editat în 1898 şi intrat în vigoare în 1900). Dreptul comercial cuprinde ansamblul normelor juridice aplicabile comercianţilor. b) obiectiv, care caracterizează dreptul comercial ca un drept care se aplică unei anumite categorii de acte şi fapte juridice şi operaţiuni economice, adică se aplică faptelor de comerţ, operaţiunilor comerciale (fără a prezenta relevanţă calitatea de comerciant sau necomerciant a subiectelor de drept participante la efectuarea operaţiunii). Comercialitatea raporturilor juridice depinde de elementele intrinseci ale raporturilor juridice, care decurg din faptele de comerţ. Dreptul comercial cuprinde ansamblul normelor juridice care reglementează activităţile de comerţ (operaţiile comerciale).
  3. 3. Din punct de vedere istoric, sistemul obiectiv a fost adoptat de Codul Comercial Francez în 1807 şi de toate celelalte coduri din legislaţiile europene, care s-au inspirat din cel francez (cel Italian în 1882, cel Român în 1887 etc.). Codul Comercial Român are la bază, în principal, sistemul obiectiv de reglementare juridică, care este consacrat prin articolul 3, iar în subsidiar, acest cod instituie (prevede) în articolul 4 prezumţia de comercialitate. Potrivit acestei prezumţii, toate actele sau contractele (obligaţiile) unui comerciant sunt comerciale dacă nu au o natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din actul respectiv. Cu alte cuvinte, aşa cum au susţinut şi autorii în doctrină, Codul Comercial Român are la bază un sistem de reglementare mixt, care combină elemente ale sistemului obiectiv cu elemente ale sistemului subiectiv. Raportul juridic comercial, conform teoriei generale a dreptului, desemnează relaţii sociale, reglementate de normele juridice, care se formează între participanţi determinaţi şi sunt susceptibile de a fi apărate prin forma de constrângere a statului (prin coerciţiunea statului). II. RAPORTURILE JURIDICE COMERCIALE Pentru formarea unui raport juridic sunt necesare 2 premise: 1. norma juridică = reguli de conduită instituite de autoritatea publică, care au caracter:  general (conduită tipică) şi a cărei respectare e asigurată de forţa coercitivă a statului;  impersonal – număr nedeterminat de cazuri şi persoane;  obligatorie – se impune a fi respectată. 2. faptele juridice = acele împrejurări prevăzute de norma juridică, constând în eve- nimentele sau acţiunile umane în prezenţa cărora se formează, modifică sau sting raporturile juridice. STRUCTURA RAPORTURILOR JURIDICE a) subiectele raporturilor juridice (persoane fizice, persoane juridice) b) conţinutul raporturilor juridice (drepturi şi obligaţii) c) obiectul raporturilor juridice = conduita subiecţilor: - acţiune – a da, a face - inacţiune – a nu face Raporturile juridice comerciale prezintă specificul că izvorăsc din fapte de comerţ, adică din operaţiuni comerciale sau se formează între persoane care au calitatea de comerciant.
  4. 4. Subiectele se află în raport de egalitate. Raporturile juridice au o natură comercială. Conduita este în legătură cu efectuarea faptelor de comerţ. Marea majoritate a raporturilor juridice comerciale au un caracter patrimonial. Există şi raporturi juridice comerciale cu caracter nepatrimonial. De exemplu, raportul juridic format în legătură cu exercitarea dreptului de a alege sau de a fi ales în organele de conducere a unei societăţi comerciale. III. LOCUL DREPTULUI COMERCIAL ÎN SISTEMUL DE DREPT NAŢIONAL ŞI CORELAŢII CU CELELALTE RAMURI DE DREPT Sistemul de drept naţional este format din totalitatea normelor juridice care reglementează conduita umană, ordonate în ramuri de drept şi instituţii juridice. Ramura de drept reprezintă gruparea unor norme juridice şi instituţii juridice legate între ele prin acelaşi obiect, metodă de reglementare şi principii comune. Instituţia de drept reprezintă o grupare de norme juridice care reglementează o anumită categorie de relaţii care generează o numită categorie de raporturi juridice. Instituţia juridică a proprietăţii este reglementată prin norme juridice de drept civil care fac parte din ramura de drept civil, ramură care reprezintă o componentă a dreptului naţional. Teoria dreptului distinge între 2 diviziuni ale dreptului: - diviziunea dreptului public; - diviziunea dreptului privat. Această diviziune a fost făcută pentru prima dată de Ulpian în lucrarea sa “Institutiones” (Instituţii). Sistemul de drept naţional Drept public Drept privat Drept constituţional Drept administrativ Drept financiar-fiscal Drept procesual: - civil - fiscal - penal Drept penal Drept civil Dreptul familiei Drept comercial Drept internaţional privat Drept comercial internaţional
  5. 5. Drept internaţional public Dreptul comercial este o ramură de drept privat distinctă, deci autonomă faţă de celelalte ramuri de drept din sistemul de drept naţional, dar, aşa după cum s-a subliniat în doctrină, autonomia sa nu este absolută deoarece prezintă corelaţii şi interferenţe şi cu celelalte ramuri din sistemul de drept. Corelaţia dreptului comercial cu dreptul civil Ambele raporturi juridice (cele civile şi cele comerciale) sunt raporturi juridice patrimoniale şi nepatrimoniale. Ambele sunt reglementate de norme juridice de drept privat. În ambele tipuri de raporturi juridice (civile şi comerciale), subiectele sunt subiecte de drept persoane fizice şi/sau, după caz, persoane juridice. Această corelaţie între dreptul comercial şi cel civil are temeiul legal în prevederile articolului 1 din Codul Comercial Român, care dispune: “în comerţ se aplică legea de faţă. Unde ea nu dispune, se aplică Codul Civil.” Din punct de vedere legislativ, legile comerciale (Codul Comercial şi celelalte legi comerciale) se aplică în mod prioritar, deoarece formează legea specială, iar în subsidiar şi în completare, în măsura compatibilităţii, se aplică prevederile legii civile, Codul Civil Român şi celelalte legi civile, după caz. Acestea din urmă formează dreptul comun. Elemente distinctive: • normele juridice de drept comercial reglementează raporturi juridice care izvorăsc din fapte de comerţ, din operaţiuni comerciale sau, după caz, raporturi juridice în care, cel puţin unul dintre subiecţi are calitatea de comerciant; • normele de drept comercial consacră reguli şi practici mai suple, adică lipsite de formalismul care este specific normelor dreptului civil. Corelaţia dreptului comercial cu dreptul procesual civil Această corelaţie se manifestă în dublu sens. Legea procesuală civilă se aplică şi în materia soluţionării litigiilor comerciale, deoarece în acest sens, art. 621 din Codul de Procedură Civilă dispune că prevederile acestui cod reprezintă dreptul comun în materie civilă şi comercială.
  6. 6. Unele legi comerciale conţin anumite dispoziţii de natură procesuală sau procedu-rală, prezente în L31/1990 Legea Societăţilor Comerciale şi în L26/1990 Legea Re-gistrului Comerţului. Corelaţia dreptului comercial cu dreptul comerţului internaţional Ambele reglementează raporturi juridice comerciale. Ceea ce le distinge este fap-tul că dreptul comercial reglementează relaţii interne (între comercianţi cu cetăţenie sau naţionalitate română), iar dreptul comerţului internaţional reglementează rapor-turi comerciale cu element de extraneitate (străin), care rezidă în participarea unor comercianţi străini la raporturile juridice (deci având sediul în străinătate). Corelaţia dreptului comercial cu dreptul constituţional şi cu cel administrativ Constituţia (legea fundamentală a statului) reglementează principiile de bază ale activităţii comerciale în art. 135 care prevede că economia României este o econo-mie de piaţă, bazată pe litera iniţiativă şi pe concurenţă. Statul trebuie să asigure libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale şi crea-rea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie (litera A din art.135). La litera B se spune că statul trebuie să protejeze interesele naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară. Textul legal ne indică rolul statului şi autorităţii publice care, prin mijloace de natură legislativă şi administrativă, intervin pentru asigurarea unei bune organizări a activităţii comerciale, economice. Măsuri de ordin legislativ: L11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale sau L12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite. IV. IZVOARELE DREPTULUI COMERCIAL Teoria generală a dreptului distinge: a) izvoare materiale ale dreptului – reprezintă realităţile exterioare care determină acţiunea legiuitorului, cum ar fi factorul uman, cadrul social politic, condiţiile vieţii materiale; b) izvoare formale ale dreptului – desemnează modalităţile exterioare de manifestare a fenomenului juridic, adică forma de exprimare a normelor juridice. izvoarele formale ale dreptului comercial = normele juridice comerciale Normele juridice au o structură:
  7. 7. 1) internă (logico-juridică) – formată din 3 elemente: ∼ ipoteza, care ne indică condiţiile în care se aplică legea comercială; ∼ dispoziţia, care ne indică conduita pe care trebuie să o aibă subiectul de drept; ∼ sancţiunea, care arată consecinţele nerespectării dispoziţiei legii comerciale. 2) externă (tehnico-juridică) – organizarea prevederilor legale comerciale într-un act normativ, care poate fi structurat în capitole, secţiuni, articole, aliniate şi paragrafe. Izvoarele formale au temeiul legal în art.1 din Codul Comercial (care cuprinde Codul Comercial şi Codul Civil) şi cuprind:  codurile: • civil • al muncii • al comerţului • de procedură civilă • penal • fiscal  legile Izvoarele formale ale dreptului comercial: A. normative: Codul Comercial, Constituţia României, legile comerţului, Codul Civil, legile civile speciale (art.135 lit.a şi b şi art. 45). ⇒ Codul Comercial a fost adoptat în 1887 şi e parţial în vigoare şi în momentul de faţă. Cuprinde 4 cărţi: I. despre comerţ în general II. comerţ maritim şi navigaţie III. reglementarea falimentului – a fost abrogată integral IV. “Despre exerciţiul acţiunilor comerciale” – prevederi parţial în vigoare În marea majoritate au un caracter dispozitiv. ⇒ Legile comerciale:  L31/1990 (R 1998,2004)  L26/1990 (R 1998) – Legea Registrului Comerţului Lege = în sens larg, orice act normativ; în sens restrâns = act normativ care poartă această denumire. Legile comerciale: ∼ Ordonanţele guvernamentale (O.G.)
  8. 8. ∼ Ordonanţe de urgenţă ale guvernului (O.U.G.) ∼ Hotărâri guvernamentale (H.G.) ⇒ Codul Civil Român a fost adoptat în 1864 şi a intrat în vigoare în 1865. Reprezintă un izvor subsidiar al dreptului comercial şi dreptului comun în materia reglementării inclusiv a relaţiilor comerciale. Conţine o reglementare de bază a raporturilor civile, respectiv a raporturilor de drept privat, şi anume, conţine reglementarea de bază în materia obligaţiilor civile, a contractelor în materia succesiunii şi în materia proprietăţii. ⇒ Legile civile speciale:  Decretul nr. 31/1954 privind persoanele fizice şi juridice este un act care reglementează condiţiile dobândirii calităţii de subiect de drept de către persoanele fizice şi persoanele juridice, fiind în vigoare şi azi.  Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă, care reprezintă un mijloc de stingere a dreptului la acţiune privind un obiect patrimonial, dacă acesta nu a fost exercitat în termenul legal (care în general este de 3 ani). B. Interpretative, au un rol ajutător şi cuprind: ⇒ Uzanţele comerciale (obiceiul juridic, cutuma) – desemnează o regulă de conduită izvorâtă din practica socială, folosită timp îndelungat şi respectată ca o normă juridică obligatorie. Important! uzanţe (uzuri) ≠ norme juridice Uzanţele nu reprezintă un izvor de drept în sensul tradiţional al conceptului de izvor de drept. Existenţa şi aplicabilitatea uzanţelor poate fi dedusă din câteva dispoziţii legale: • Art. 970 din Codul Civil care dispune: “Convenţiile trebuie executate cu bună credinţă. Ele obligă nu numai la ceea ce este prevăzut expres în conţinutul lor, dar şi la toate obligaţiile pe care echitatea, obiceiul sau legea le conferă obligaţiei după natura sa. În dreptul nostru, termenii contract şi convenţie sunt sinonimi. • Dispoziţia cuprinsă în art. 980 din Codul Civil dispune (prevede) că dispoziţiile îndoielnice se interpretează după obiceiul locului unde s-a încheiat contractul. Prin urmare, dacă anumite clauze sunt neclare, acestea se vor interpreta după obiceiul activităţii comerciale existente la locul încheierii contractu-lui. • Art. 981 din Codul Civil conform căruia clauzele obişnuite într-un contract se subînţeleg deşi nu sunt prevăzute expres în conţinutul contractului. În activităţile comerciale care se bazează pe anumite obiceiuri, acestea vor fi considerate ca acceptate tacit de către părţi.
  9. 9. • Din categoria legilor civile care fac trimitere la uzanţele comerciale, putem aminti L298/2001 care modifică şi completează L11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale. L298/2001 art.1 prevede obligaţia comercianţilor de a-şi exercita activitatea cu bună credinţă şi potrivit uzanţelor cinstite. L298/2001 art.2 defineşte concurenţa neloială ca fiind orice act sau fapt contrar uzanţelor cinstite în activitatea comercială şi industrială. • Legea 509/2002 privind agentul comercial permanent, care dispune că agentul comercial are dreptul să primească o remuneraţie în conformitate cu uzanţele comerciale ale zonei şi sectorului de piaţă în care acesta operează, dacă nu există prevederi legale în acest sens, stipulaţii sau clauze derogatorii cuprinse în contract. ⇒ Doctrina juridică (sau de drept comercial) = ansamblu de teorii şi interpretări ştiinţifice ale materialului normativ. Este un instrument important şi util de interpretare şi de aplicare a legilor şi, în acelaşi timp, o formă riguroasă de cunoaştere a fenomenului juridic. Cu toate acestea, doctrina nu reprezintă un izvor de drept. Adeseori însă, soluţiile doctrinare sunt preluate de legiuitor şi introduse în legislaţie. ⇒ Jurisprudenţa (practica judiciară) desemnează totalitatea soluţiilor pronunţate de instanţele judecătoreşti într-o anumită materie sau domeniu juridic. (Ex.: jurisprudenţa în materia dreptului de proprietate.) Jurisprudenţa nu constituie un izvor de drept în sensul clasic de izvor de drept. Hotărârile judecătoreşti nu sunt izvor de drept pentru că instanţele judecătoreşti sunt abilitate doar să aplice legea în modul în care a fost editată de autoritatea legislativă şi nu să creeze legea. Principiile de drept sunt:  reguli fundamentale care se desprind pe cale interpretativă din ansamblul normelor juridice şi din anumite categorii de norme juridice care reglementează un anumit domeniu sau o anumită categorie de raporturi juridice;  reguli fundamentale care se desprind din legislaţia comercială şi care guvernează raporturi comerciale. În sens larg, izvoarele de drept cuprind, pe lângă dispoziţiile conţinute de actele normative, şi principiile de drept. Doctrina de drept comercial recunoaşte ca principii ale dreptului comercial următoarele statutări (formulări): 1. în comerţ, banii sunt fructiferi, adică produc dobânzi de drept din ziua scadenţei obligaţiei comerciale. Temeiul legal - art. 43 din Codul Comercial, conform căruia datoriile comerciale lichide şi plătibile produc dobânzi de drept de la data când devin exigibile.
  10. 10. În comerţ, actele juridice sunt presupuse a fi cu titlu oneros. În activităţile comerciale, contractarea în favoarea terţei persoane este obişnuită (L509/2002 privind agenţii comerciali permanenţi, care prevede că agentul comercial permanent este comerciantul persoană fizică sau juridică, care în calitate de intermediar permanent independent este împuternicit să negocieze şi să încheie afaceri în numele şi pe seama comitentului de la care a primit împuternicirea). În contractele comerciale clauza care poate primi două înţelesuri se interpretează în sensul în care poate avea un efect, iar nu în sensul în care nu ar putea produce nici un efect (art.978 din Codul Civil Român). În activitatea comercială, comercianţii au obligaţia de a se comporta cu bună credinţă şi potrivit uzanţelor cinstite.

×