Your SlideShare is downloading. ×
Manual de ecologie
Upcoming SlideShare
Loading in...5
×

Thanks for flagging this SlideShare!

Oops! An error has occurred.

×
Saving this for later? Get the SlideShare app to save on your phone or tablet. Read anywhere, anytime – even offline.
Text the download link to your phone
Standard text messaging rates apply

Manual de ecologie

2,924

Published on

Extrem de util profesorilor de scolala generala si liceu. Manual de ecologie GRATUIT. Fisele de lectii, fisele de evaluare, jocurile educative si resursele aferente manualului pot fi descarcate AICI: …

Extrem de util profesorilor de scolala generala si liceu. Manual de ecologie GRATUIT. Fisele de lectii, fisele de evaluare, jocurile educative si resursele aferente manualului pot fi descarcate AICI: http://www.zibo.ro/mallul-copiilor/sponsor/Manual-de-ecologie-GRATUIT-676

Published in: Education
0 Comments
0 Likes
Statistics
Notes
  • Be the first to comment

  • Be the first to like this

No Downloads
Views
Total Views
2,924
On Slideshare
0
From Embeds
0
Number of Embeds
2
Actions
Shares
0
Downloads
75
Comments
0
Likes
0
Embeds 0
No embeds

Report content
Flagged as inappropriate Flag as inappropriate
Flag as inappropriate

Select your reason for flagging this presentation as inappropriate.

Cancel
No notes for slide

Transcript

  • 1. CuprinsI. Despre mediul inconjurator 3II. Poluarea si protectia mediului inconjurator 12III. Lumea in ecosisteme 20IV. Habitatul 27V. Ariile protejate 31VI. Speciile 36VII. Speciile protejate 39
  • 2. I. Despre mediul inconjurator Ecologia (din cuvintele grecesti: ecos – casa si logos – stiinta, adica stiintastudierii habitatului) reprezinta studiul interactiunii dintre organisme si mediul inconjurator. Ecologia este in mare parte o stiinta descriptiva si experimentala. In ecologie sefolosesc multe metode imprumutate din alte discipline: metode matematice pentru amodela evolutia populatiilor, metode fiziologice pentru a intelege viata organismelor,metode geologice pentru a descrie propietatile solului, etc. Mediul inconjurator poate fi definit ca un ansamblu de elemente si fenomenenaturale si artificiale (antropice) de pe suprafata Pamantului, care ofera conditii prielnicepentru dezvoltarea vietii si pentru desfasurarea activitatilor umane. In special, sensul dat acestei notiuni in cadrul Uniunii Europene este cel al unuiansamblu de elemente, care, in complexitatea realatiilor lor, constituie cadrul, mijlocul siconditiile de viata ale omului. O alta definitie o gasim in Legea protectiei mediului, in care mediul inconjuratoreste ansamblul de conditii si elemente ale Terrei: apa, aerul, solul si subsolul, toatestraturile atmosferei, toate materiile organice si anorganice, precum si fiintele vii,sistemele naturale in interactiune, cuprinzand elemente enumerate anterior, inclusivvalorile materiale si spirituale. Din punct de vedere geografic, mediul inconjurator cuprinde in alcatuirea sa treiseturi de componente: abiotice (substrat, aer, apa), biotice (plante, animale) si antropice(rezultatele activitatii umane). Vom incerca, in urmatoarele randuri sa punctam succint principalele caracteristiciale fiecarei componente. Substratul sau scoarta terestra reprezinta suportul solid, care asigura existentacelorlalte componente pe Terra. Mai ales cunoscuta si sub denumirea de litosfera. Rocile sunt alcatuite din minerale, care sunt solide si s-au format din scoartaterestra. Fiecare mineral are anumite insusiri ca forma, duritate si transparenta. Cele maicunoscute roci sunt de orgigine vulcanica sau magmatica (granitul, andezitul si bazaltul),sedimentara (calcar, pietris, nisip, petrol, argila, gresie) si metamorfica (sisturi cristaline simarmura etc.). Rocile magmatice sunt primele care s-au format, o data cu racirea scoarteiterestre. Exista zone pe Terra unde ele se formeaza si acum, din materia fierbinte aflatasub scoarta terestra. Rocile sedimentare s-au format prin depunerea (sedimentarea) meterialelorrezultate prin procesul de erodare a scoartei terestre, in lacuri, mari sau oceane. Acestemateriale au fost purtate de ape curgatoare, valuri, vanturi si apoi depuse in ape. Inaceste roci gasim si urme de vietuitoare, numite fosile. Unele roci s-au format prindepunerea cochiliilor si scheletelor calcaroase ale unor vietuitoare in mari si oceane. Asa
  • 3. s-a format calcarul. Alte roci, ca sarea, s-au format in urma unor evaporari puternice aleapelor sarate din lacuri sau din apele marilor putin adanci de langa tarmuri. O alta categorie de roci sedimentare s-a format prin depunerea resturilor de plantesi animale in mari sau lacuri, in perioade indelungate de timp. In asemenea conditii s-auformat carbunii de pamant si petrolul. Rocile metamorfice s-au format atat din roci sedimentare cat si magmatice, printransformarea acestora, la temperaturi si presiuni ridicate sau sub actiunea solutiilorchimice, care circula prin scoarta terestra. Mai exista (in cantitati mici) si roci provenite din fragmente de meteoriti. In interiorul scoartei terestre sunt stocate importante resurse subsolice la care omula apelat de timpuriu, determinand circuite materiale si energetice. Primele dintre acesteafiind rocile, folosite in constructii (argila, calcarul, granitul, bazaltul etc.), combustilii naturali(carbune, petrol, gaze naturale), minereuri metalifere si nemetalifere si altele. Relieful participa in structurarea si functionarea mediului inconjurator prin altitudine(inaltime), panta, grad de fragmente; pozitie si orientare (determinand noduri rutiere sauferoviare, porturi, golfuri); prezenta resurselor naturale (substante minerale, soluri fertile,ape dulci, paduri) sau a fenomenelor negative pentru societate si economie (vulcanism,alunecari de teren, sufoziuni, terasari, etc.).
  • 4. Atmosfera este amestecul de gaze care inconjoara Pamantul, amestec denumitgeneric aer. Cercetarile cu ajutorul satelitilor artificiali au scos la iveala faptul ca atmosfera estecompusa din mai multe straturi concentrice, cu grosimi si caracteristici parametricespecifice: • troposfera (aproximativ 18 km) reprezinta 95% din atmosfera, are umiditate mare cauzata de prezenta vaporilor de apa si favorizeaza formarea norilor. Tot aici se acumuleaza poluantii sub forma de substante volatile, particule solide in suspensie care reactioneaza chimic cu substantele aflate in compozitia aerului sub influenta razelor solare. In acest strat se petrec cele mai importante fenomene pentru viata de pe Terra. Aici se formeaza vanturile, norii si precipitatiile. • stratosfera (la 50 km) este un strat uscat si contine “patura de ozon”, care filtreaza razele ultraviolete emise de Soare. Ozonul este un gaz care are capacitatea de a absobii radiatile ultraviolete, astfel protejand formele de viata de pe Pamant. De-a lungul timpului, vietuitoarele de pe Terra s-au adaptat la un anumit nivel de radiatii, care, daca ar creste, ar avea un efect distrugator. Daca, la altitudini (inaltimi) mari, ozonul apara Pamantul de radiatia solara, la altitudini mici (sub 11 km), concentratia lui ridicata poate fi periculoasa pentru sanatate si daunatoare pentru plante si animale. • mezosfera si termosfera (pana la 90 km, respectiv 800 – 1000 km) sunt stratele externe ale atmosferei. Aici densitatea gazelor este foarte redusa, ceea ce determina o captare redusa a razelor ultraviolete si are ca si consecinta principala o temperatura foarte scazuta (-75 C, aprox.). • dincolo de 800 – 1000 km pana la 10.000km se extinde exfosfera, care face trecerea spre vidul interplanetar.
  • 5. Atmosfera nu are o culoare a sa proprie, totusi ea pare divers colorata, dupa cumeste mai curata sau incarcata cu vapori de apa, praf, microorganisme. Dupa ploaie, candatmosfera este curata, ea pare albastra, cand contine mari cantitati de vapori de apaapare albicioasa sau cenusie, iar cand este incarcata cu praf poate avea nuante de rosu,galbui sau violet. Fara atmosfera, cerul ar parea de culoare neagra, iar Soarele ar fi undisc de foc orbitor. Nu am mai avea nori, ploi, ninsori etc. Deoarece atmosfera inconjoara Terra, ea are aceeasi forma ca aceasta, avand ogrosime mai mare la ecuator si fiind mai turtita la cei doi poli. Atmosfera ramane langasuprafata Pamantului datorita fortei de atractie a acestuia, cunoscuta si sub denumirile deatractie gravitationala, forta gravitationala sau simplu, gravitatie. In compozitia atmosferei intra un amestec de gaze ca: azotul, oxigenul, argonul,dioxidul de carbon, precum si particule in suspensie (solide si lichide), microorganisme siapa (vapori, nori incarcati electric). Oxigenul este gazul care intretine viata si se gaseste in proportie de aproape 21%,in lipsa lui. Pamantul ar fi gol, o intindere mare de stancarii si deserturi. Azotul are oproportie mult mai mare, de 78%, concentratia sa fiind mai mare in straturile superioareale atmosferei. In atmosfera joasa, in apropierea scoartei terestre, se afla intr-o proportie foartemica, dar cu o influenta mare asupra desfasurarii vietii, dioxidul de carbon. Acest caz areproprietatea de a absorbi caldura, permitand astfel incalzirea aerului. Praful simicroorganismele, ca si vaporii de apa, exista in cantitati mari, in atmosfera situataimediat in vecinatatea suprafetei Pamantului.
  • 6. Razele Soarelui aduc lumina si caldura pe Pamant. Fara acestea nu ar existaviata pe planeta noastra. Razele solare strabat insa atmosfera fara a o incalzi. Ajungandla suprafata terestra, ele incalzesc suprafata uscatului si pe cea a marilor si oceanelor, iaracestea incalzesc la randul lor paturile de aer din partea de jos a atmosferei cu care vin incontact. Apoi, incalzirea atmosferei continua pe verticala de jos in sus, nu direct de laSoare, ci prin mijlocirea suprafetei Pamantului. Apa este unul dintre cele mai importante elemente ale mediului inconjurator, fiindprezenta in aer, in sol si in corpul vietuitoarelor. Hidrosfera, totalitatea apelor de pe glog, ocupa 71% din suprafata totala a globului,incluzand oceanele marile, lacrile, raurile, apele subterane, ploile, ghetarii etc. Apa este un mare generator de oxigen atmosferic, prin algele care plutesc lasuprafata sa, si este cel mai mare absorbent si emitator de caldura. La nivel mondial se inregistreaza o cerere crescuta de apa, datorita cresteriipopulatiei globului, dezvoltarii activitatilor economice, accelerarii procesului de urbanizaresi ridicarii confortului vietii moderne. Apa, sub multiplele ei forme de agregare (lichida, solida si gazoasa), reprezintaunul dintre cele mai importante elemente ale peisajului geografic, atat pentru utilizareadirecta de catre om, cat si pentru activitatea normala a vietuitoarelor, fiind, evident,indispensabila supravietuirii si traiului zilnic al oamenilor. Catitativ apa este o resursa inepuizabila. Atata vreme cat Pamantul va aveaatmosfera, catitatea apei de pe Pamant va ramane aceeasi. Catitatea de apa nici nu
  • 7. creste, nici nu scade, ci se realizeaza mici schimburi permanente de apa intre mari,oceane, atmosfera si continente. Drumul apei din oceane si apoi in atmosfera, apoi din atmosfera pe uscat si de peuscat inapoi in oceane poarta numele de circuitul apei in natura. In acest circuit, apa treceprin toate cele trei stari de agregare: lichida, solida si gazoasa. Circuitul apei in naturaeste posibila datorita caldurii solare, iar atmosfera este un intermediar de neinlocuit intreoceane si continente. In permanenta, din mari si oceane din cauza caldurii solare se evapora o cantitatemare de apa, care ajunsa in atmosfera se transforma in nori. Din nori, o parte a apei seintoarce iarasi in ocean sub forma precipitatiilor. O alta parte cade pe uscat sub forma deploi si ninsori. Apa ajunsa pe uscat se reintoarce in atmosfera datorita evaporarii sirespiratiei plantelor si animalelor, se infiltreaza in sol, iesind la suprafata sub forma deizvoare sau este adunata de rauri sau fluvii, care o transporta din nou in mare. Circuitul apei in natura nu se intrerupe niciodata este de retinut faptul ca din apasarata a marilor si oceanelor iau nastere apele dulci de pe continente. Omul a folosit apa in diferite scopuri, inca din cele mai vechi timpuri. La inceput afolosit apa izvoarelor, paraielor, raurilor pentru a o bea, pentru a se spala, pentru a-siprepara hrana; cu timpul a folosit apa pentru transport. Puterea apei a folosit-o la inceputla morile de apa si, acum, la marile hidrocentrale. Apa i-a dat omului si resurse de trai: alge, pesti, mamifere acvatice, pescuitul fiinduna dintre primele indeletniciri ale omului primitiv. Dar, apa are si influente negative, printre care se numara inundatiile, unele dintreele foarte grave, avand drept consecinte pierderea de vieti omenesti, distrugereagospodariilor, a podurilor, a instalatiilor electrice. De aceea, multe fluvii si rauri din lume au fost indiguite si amenajate pentru a evitaastfel de catastrophe.
  • 8. Pentru o planeta sanatoasa, trebuie sa avem grija de apa si de vietuitoareleacvatice, apa fiind un mediu de viata. Solul este vital pentru supravietuire. El asigura hrana florei, faunei si omului. Mareparte din hrana noastra o constituie plantele care cresc in sol. Legumele, fructele,cerealele sunt consummate ca atare. Dar carnea, laptele, ouale pe care le mancam, vinde la animale ce se hranesc cu plante, deci indirect de la sol. Tipul solului este foarte important si trebuie ales in functie de activitatea ceurmeaza a se desfasura pe el: locuire, industrie, agricultura, poduri, etc. Formarea solului este un process indelungat, 1 cm de sol se formeaza in circa 100-400 de ani si depinde clima si vegetatia sub care se afla, dar si de roca pe care seformeaza. Stratul de ozon se formeaza in urma dezagregarii fizice si alterarii chimice arocilor precum si prin descompunerea materialelor organice de provenienta vegetala sianimala. Invelisul solid de la suprafata Pamantului este acoperit de un strat afanat, careeste influentat de conditiile de mediu in care s-a format. Acest strat se numeste sol. Eleste alcatuit din materie organica si anorganica. Principala insusire a solului este fertilitatea, adica capacitatea de a pune ladispozitia plantelor apa si substantele hranitoare necesare cresterii si dezvoltarii lor. Soluleste si suport pentru plante, deoarece ajuta la fixarea radacinilor. Exista mai multe tipuri de sol. Tipul de sol, reuneste solurile formate in conditiiasemanatoare si ajunse la acelasi grad de evolutie. Majoritatea tipurilor se reunesc in treimari clase: soluri zonale (formate in conditii caracteristice anumitor zone naturale – destepa, de padure), soluri interzonale (datorate unor conditii locale – rendzine, in regiunilecalcaroase; lacovistile, in zonele unde panza freatica este aproape de suprafata) si soluriazonale (in curs de formare; ex: soluri aluviale). Solurile s-au format intr-o lunga perioada de timp. Rocile de la suprafata, in urmaunor procese de dezagregare cauzate de diferentele de temperatura si inghet, precum sia unor procese de descompunere chimica, datorita apelor de infiltratie, se fragmenteazain particule mai mari sau mai mici, formandu-se: pietris, nisipuri, argila, praf. Acesteparticule reprezinta materialul ce intra in compozitia solului. Solurile sunt alcatuite si din resturi vegetale si animale. La transformarea acestorresturi vegetale si animale, un rol important il au niste organisme mici (microorganisme)numite bacterii, care transforma resturile animale si vegetale in humus. Acesta este parteaorganica ce contine substante hranitoare care dau fertilitate solului. La formarea solurilor, o contributie mare o are si apa de infiltratie, care dizolvaanumite substante hranitoare din sol. Radacinile plantelor absorb odata cu apa acestesubstante hranitoare. In compozitia solului intra si aerul atmosferic, care este necesar pentru “aerisireasolului” si pentru incoltirea semintelor. Plantele si animalele de pe Pamant constituie invelisul numit biosfera.Vietuitoarele traiesc in partea de jos a atmosferei, in hidrosfera si in partea superioara alitosferei (a scoartei terestre), adica acolo unde aceste invelisuri se intrepatrund. Factoriicei mai important care conditioneaza raspandirea vietuitoarelor sunt: lumina, temperature,vanturile, precipitatiile, relieful, solul si omul. Lumina este absolut necesara majoritatii plantelor. Fara lumina plantele verzi nu s-ar putea hrani. Temperatura aerului joaca un rol important. In lipsa caldurii, plantele ierboase seussuca, iar cele lemnoase isi inceteaza periodic activitatea. In ceea ce priveste animalele,unele dintre ele hiberneaza sau pleaca, migreaza, spre regiunile mai calde.
  • 9. Vantul contribuie in mare masura la raspandirea semintelor unor plante. El ajuta sila polenizare, vantul poate avea si o influenta negative. Vanturile puternice usucavegetatia, apleaca arborii si chiar ii dezradacineaza. Precipitatiile asigura nevoia de apa atat pentru plante cat si pentru animale. Elecontribuie astfel la extinderea sau la restragerea suprafetelor ocupate de plante sianimale. In functie de nevoia de apa, vegetatia este saracacioasa si adaptata la seceta(radacini foarte adanci si ramificate, frunzele acoperite de perisori sau chiar ceruite, pentrua impiedica pierderea apei prin transpiratie, Frunze reduse la spini,etc.). Relieful determina conditii deosebite pentru vegetatie, prin altitudine, gradul deinclinare apantelor si expunerea lor fata de razele solare. Omul are un rol important in raspandirea vietuitoarelor, atat prin plantele pe care lecultiva si animalele pe care le creste, cat si prin celelalte activitati ale sale: vanatoarea,industria, constructiile, transporturile, prin care a contribuit la distrugerea unor habitate sidisparitia unor plante si animale. Vietuitoarele influenteaza si ele natura prin activitatile lor. Astfel, ele exercita atat oactiune de distrugere, cat si o actiune constructiva. Actiunile de distrugere exercitate de catre plante se manifesta mai ales in regiunilemuntoase, unde radacinile copacilor se infig intre crapaturile stancilor. Aceste fisuri se
  • 10. largesc cu timpul, din cauza radcinilor care, ingrosandu-se, apasa asupra stancii, silind-osa crape si sa se desfaca. Dar, in alte zone, aceleasi plante si radacinile lor pot fi benefice, mai ales cand suntin numar foarte mare, formeaza o retea subterana, care apara scoarta terestra impotrivaactiunii de distrugere a altor agenti externi. De exemplu, padurea apara muntele de furiatorentilor sau a vantului, precum si versantii dealurilor de alunecari de teren. In regiunileacoperite cu dune de nisip, radacinile ajuta la fixare si la intarirea lor. Actiunea de distrugere a naturii de catre animale este mai putin importanta si apareatunci cand in drum spre izvor sau spre pasune, animalele mari taseaza pamantul cucopitele lor, formandu-se astfel adevarate poteci, care se adancesc cu timpul din cauzascurgerii apelor si iau forma unor santuri. Alte animale sapa in sol galerii sau construiescmusuroaie inalte. Soarecii, cartitele, popandaii isi sapa locuintele chiar sub pamant si scotpamantul faramitat la suprafata, in chip de musuroi, inlesnind altor agenti sa actioneze, samodeleze si deci sa modifice scoarta terestra. Unele animale, care traiesc in apele marilor si oceanelor, sfredelesc stanciletarmului pentru a-sicladi un adapost. In felul acesta, tarmul devine mai putin rezistent sivalurile marii pot sa-l erodeze mai usor. Dar animalele au si un rol benefic pentru natura.De exemplu, dupa moartea lor, prin descompunere si putrezire, in timp, material organicpatrunde in sol, sporindu-I fertilitatea. Evolutia omului s-a produs intr-o perioada de 2 milioane de ani. Inca din primaperioada a dezvoltarii sale, omul a produs schimbari in mediu, indeosebi prin activitateade procurare a hranei, in faza de culegator, vanator, pescar. In aceasta perioada,echilibrul din natura era dictat de legi natural, carora omul li se supunea. Prima activitatea umana care a afectat in mod deosebit mediul a fost agricultura,prin care unele paduri au fost inlocuite cu terenuri arabile. La inceput, omul a produsmodificari lente, care nu au afectat echilibrul natural. Ulterior, odata cu inceperea cresteriipopulatiei umane, dar si cu dezvoltarea posibilitatilor de a modifica natura, rolul sau inechilibrul natural s-a modificat. Omul a incercat sa transforme natura, sa o adapteze lanevoile lui, astfel a inceput sa cultive plante, sa domesticeasca sis a creasca animale, sataie paduri etc. omul contribuie in mare masura la transformarea scoartei terestre, prinexploatarea resurselor, constructii de drumuri, cai ferate, tuneluri, diguri de protective siasa mai departe. Omul a devenit principalul factor care produce efecte negative supra naturii,prin unele activitati ale sale. Transformarile pe care omul le produce in naturaactioneaza, uneori, chiar impotriva lui insusi. Ajutat de mijloace tehnice mereu maiperfectionate, omul va incerca tt mai mult sa schimbe fata Pamantului dupa vointa sa.Mediul natural transformat de om este denumit mediu antropic.
  • 11. II. Poluarea si protectia mediului inconjurator Poluarea reprezinta modificarea componentelor naturale prin prezenta unorcomponent straine, numite poluanti, rezultate ale activitatii omului si care provoaca prinnatura lor, prin concentratia in care se gasesc si prin durata actiunii, efecte nocive asuprasanatatii, creeaza discomfort sau impiedica folosirea unor componente ale mediuluiesentiale vietii. Cea mai mare responsabilitate pentru poluarea mediului o poarta omul, poluareafiind consecinta activitatii acestuia. Poluarea a aparut odata cu omul, dar s-a dezvoltat si s-a diversificat pe masuraevolutiei societatii umane, ajungand astazi una dintre importantele preocupari alespecialistilor din diferite domenii ale stiintei si tehnicii, ale satelor si guvernelor, ale intregiipopulatii terestre. Pentru ca primejdia reprezentata de poluare a crescut si creste neincetat, se impunmasuri urgente pe plan national si international, in spiritul ideilor pentru combatareapoluarii. Cateva dintre modalitatile prin care omul a intervenit in echilibrul natural sunt: • transformarea ecosistemelor natural in functie de necesitatile omului; • supraexploatarea bogatiilor subsolului, a padurilor, pasunilor, solului, speciilor de animale si plante – care a dus la reducerea rezervelor de combustibili, a bogatiilor natural, a suprafetelor impadurite, la distrugerea pasunilor si a solului, in paralel cu extinderea deserturilor si disparitia a numeroase specii; • introducerea accidental sau intentionata a unor specii de plante si animale in zone in care acestea nu existau – care se pot inmulti exploziv, invadand teritorii intinse, distrugand plantele si animalele indigente; • realizarea de mari amenajari de teritorii, cum ar fi: lucrari miniere de suprafata, lucrari hidrotermice (baraje de acumulare, canale, sisteme de irigatii), au dus la distrugerea plantelor si animalelor din zonele respective; • poluarea prin diferite substante toxice, cu efectele devastatoare asupra echilibrului natural. Principalele forme de poluare a mediului pot fi clasificate: • dupa starea de agregare a substantelor poluante: gaze, lichide, solide
  • 12. • dupa originea sursei: - naturala: iarna, sub influenta temperaturilor scazute din pamant pot iesi anumitesubstante, ca nitratii, magneziul si aluminiul, dar, in mod natural, sunt in cantitate foartemica si de aceea nu constituie o problema in pastrarea echilibrului ecologic. O alta sursade poluare naturala sunt eruptiile vulcanice. - artificial: generate de activitatile umane • dupa natura poluantilor: - chimica: suspensii – pulberi ale unor metale, polen, spori; gaze – oxizi de sulf,oxizi de azot, oxizi de carbon, ammoniac. Oxizii de sulf si azot (rezultati din ardereapetrolului, carbunilor) impreuna cu vaporii de apa din atmosfera formeaza acizii sulfuric si,respective azotic, acestia fiind cauza ploilor acide; metale toxice – plumbul, mercurul,zincul, manganul, cobaltul. Plumbul provine, mai ales de la motoarele autovehiculelor, uncompus al sau fiind adaugat in benzina ca moderator de explozie. - fizica: terminca – provocata de deversarile de ape calde din centralele termice sinucleare; sonora – provocata de zgomotul oraselor (supraaglomerare) si intensificareacirculatiei; radioactive – provocata de explozii nucleare, deseuri radioactive, accidentelede la centralele nucleare; - biologica: datorata diferitelor organism care provoaca boli: bacteria, ciuperci,protozoare, viermi. - poluarea fonica: este una dintre cele mai periculoase, provocand oamenilortulburari de auz, de echilibru, lipsa poftei de mancare. Poluarea fonica deranjeaza lumeavie salbatica. De exemplu, zgomotele navelor maritime si ale submarinelor afecteazacomunicarea intre baleen, intre delfini, precum si dezvoltarea algelor. - poluarea vizuala: consta in degradari si distrugeri ale peisajului, aspect urate alelocalitatii in care traim etc. - poluarea radioactive: dispare de pe suprafata soluluiin cateva zeci de ani, darcoboara in subsol, unde are acelasi efect nociv asupra vietii si unde poate dura uneorizeci de mii de ani. • dupa natura factorului de mediu afectat: - poluarea apei, poluarea aerului, poluarea solului
  • 13. La poluarea apei contrinuie un numar mare de surse, care sunt clasificate in: • surse organizate: - apele reziduale comunale, care rezulta din utilizarea apei in locuinte si in institutiipublice, bogate in microorganism, dintre care multe patogene; - apele reziduale industrial, provenite din diferite activitati industrial (de exemplu:apele utilizate la purificarea si spalarea materiilor prime, a produselor, semifinite si finite,sau a instalatiilor); - apele reziduale agrozootehnice, provenite mai ales ca urmare a salubrizariicrescatoriilor de animale. • surse neorganizate: - ploile acide - reziduurile solide • tipurile de poluare a apei sunt: - poluarea bazinului (prin produse ale eroziunii, produse toxice provenind de peogoare, de pe sosele, prin spalarea sari din sol, prin irigari); - poluarea albiei cursurilor de apa (ca urmare a introducerii compusilor organic siminerali, provenind din sistemele de aductie ale apei si din intreprinderile industriale); - poluarea de origine termica (provocata de apele cu temperature inalta, evacuatede termocentrale si intreprinderi industriale); - poluarea hidrobiologica (provocata din mai multe cauze, de exemplu, intinderi deapa putin adanci unde creste o vegetatie abundenta).
  • 14. Poluarea aerului exista datorita extragerii intensive a unor materii prime (carierede piatra, exploatarea la suprafata a carbunelui), utilizarii ineficiente si risipei de energie simaterii prime, utilizarii unor echipamente uzate si deficitare, care permit emisia de poluantisi noxe in atmosfera, lipsei respectarii, uneori, a legislatiei in vigoare si a acordurilorlegale. Sursele de poluare a aerului sunt: • Surse naturale – reprezentate de diverse procese care se petrec in mod natural: - solul – care sufera fenomene de eroziune si macinare cu eliberare de particule foarte fine, - plantele si animalele – care pot elimina in aer diverse elemente (fulgi, polen, par), - eruptii vulcanice – care arunca in aer mari cantitati de gaze, particule solide, - incendiile din paduri – care creeaza fum, ce se poate raspandi pe suprafete mari. • Surse artificiale – reprezentate de activitatile omului: - procesele de ardere – de la incalzirea locuintei si pana la combustibilul utilizat pentru producerea de energie in scopuri industriale - procesele industriale – care raspandesc in aer diversi poluanti emisi de intreprinderile industriale, - transporturile – de tip feroviar, naval, aerian si, in special, rutier.
  • 15. Solul, ca si aerul si apa, este un factor de mediu cu influenta deosebita asuprasanatatii. De calitatea solului depinde formarea si protectia surselor de apa, atat a celor desuprafata cat mai ales a celor subterane. Poluarea solului este considerata o consecinta a unor obiceiuri neigienice saupractici necorespunzatoare, datorita depozitarii la intamplare a deseurilor rezultate dinactivitatea omului, a deseurilor industriale sau utilizarii necorespunzatoare a unorsubstante chimice in agricultura. Tinand cont ca populatia lumii a crescut la peste 6 miliarde de locuitori, se puneproblema daca acestia sunt multi sau putini, daca numarul lor exercita o presiunedemografica asupra mediului inconjurator. Se pune problema daca solul poate asigurahrana necesara unei populatii atat de numeroase. Nu incape indoiala ca solul estecapitalul cel mai pretios de care dispune omul pentru satisfacerea nevoilor si ambitiilorsale. Omul este intersat sa introduca in agricultur suprafete tot mai mari de teren, iar altesuprafete le defriseaza pentru a crea drumuri, a construi uzine si orase, avand loc unadevarat duel intre frunza si asfalt. Distrugerea padurilor s-a soldat de-a lungul timpului cu efectedezastruoase.Padurilor le revine un rol insemnat in fixarea stratului, relativ subtire, de sol fertil, mediugerminativ al masei vegetale. O alta mare sursa de distrugere a solului, este construita de catre rauriledezlantuite, care fac ravagii, spaland nemilos fertilitatea solului. Elementele poluante ale solului sunt de 3 categorii:• elemente biologice – reprezentate de organisme (bacterii, virusi, paraziti), eliminate de om si de animale, care sunt in cea mai mare parte patogene;• elemente chimice – care sunt in cea mai mare parte de natura organica;• elemente fizice – care provoaca dezechilibrul compozitiei solului (inundatii, ploi acide, defrisari). Schimbarile globale majore determinate de poluare se manifesta sub urmatoareleforme: deprecierea stratului de ozon, schimbari de ordin climatic (mai specific,incalzirea climei, ceea ce are la randu-i o serie de consecinte negative asupra mediului),
  • 16. schimbari la nivelul hidrosferei (cresterea nivelului marilor, modificari ale compozitieichimice, secatuirea unor rezervoare de apa), desertificarea, despaduririle, acidifierea,degradarea terenurilor si nu in ultimul rand, reducerea biodiversitatii. Primele initiative de ocrotire a mediului au aparut acum aproximativ 200 de ani, dinnecesitatea salvarii unor specii pe cale de disparitie. Cu timpul, motivele care au impusocrotirea naturii s-au diversificat. Incepand din 1970, au aparut semne clare deimbolnavire a planetei: subtierea stratului de ozon, incalzirea globala, ploile acide,poluarea apelor, a aerului, a solului. Oamenii au inceput sa inteleaga necesitateaadoptarii unui comportament responsabil fata de natura. Insa responsabilitatea omuluipentru ocrotirea mediului inconjurator este atat individuala, dar mai ales colectiva;protectia angajeaza colaborare si sprijin pe plan local, judetean, national si international. Protectia mediului inconjurator a aparut ca problema a omenirii numai in zilelenoastre, respectiv, atunci cand omul a cucerit intregul spatiu al Terrei, prielnic vietii. Satisfacerea necesitatilor si supravietuirea generatiilor umane prezente si viitoare,dar si mentinerea vietii pe Pamant, sunt posibile numai cu conditia reducerii impactuluidistructiv al omului asupra naturii. Intre dezvoltarea societatii omenesti si protectiamediului este o contradictie care devine din ce in ce mai accentuata. Oamenii trebuie sa ia masuri pentru prevenirea si inlaturarea poluarii sau pentrudiminuarea efectelor poluarii asupra mediului inconjurator. Masuri de prevenire si combatere a poluarii solului sunt: • folosirea rationala a ingrasamintelor si pesticidelor in agricultura si silvicultura; • colectarea igienica a deseurilor menajere in recipiente speciale, pe cat posibil colectarea selectiva (pe tipuri de deseuri); • indepartarea organizata si la perioade cat mai scurte a deseurilor colectate; • reciclarea; • valorificarea sau eliminarea controlata. Masuri de prevenire a poluarii apei sunt: • interzicerea depozitarii la intamplare a deseurilor de orice fel, care ar putea polua apa; • organizarea corecta a sistemelor de canalizare si a instalatiilor locale; • construirea de statii de epurare a apei uzate; • controlul depozitarii deseurilor solide, astfel incat substantele nocive sa nu se infiltreze in panza freatica. Masurile cele mai importante pentru impiedicarea poluarii masive a atmosfereisunt: • construirea de intreprinderi in afara zonelor de locuit; • tratarea prealabila a combustibilului folosit sau a unor materii prime pentru reducerea concentratiei de poluanti; • asigurarea unor arderi complete ale combustibililor utilizati in industrie; • inzestrarea intreprinderilor industriale cu instalatii de retinere a poluantilor; • reglarea corespunzatoare a arderilor la autovehicule pentru reducerea eliminarii poluantilor;
  • 17. • inlocuirea combustibilului inferior cu cel superior, mai putin poluant; • amenajarea a cat mai multor spatii verzi.Restabilirea echilibrului in zonele afectate de poluare este posibila, prin:
  • 18. • ocrotirea naturii – care, de fapt, inseamna ocrotirea resurselor si care trebuie facuta pe plan local, regional, global, impotriva deteriorarii pe oricare din caile studiate anterior; • utilizarea rationala a resurselor ecosferei. Ambele cai necesita cunoasterea legilor ecologice (deci implica dezvoltareacercetarii), masuri organizatorice fundamentate stiintific, educatia ecologica a intregiipopulatii pentru dezvoltarea unei constiinte ecologice. De aici se vede ca ocrotirea naturii este o problema practica de cea mai mareinsemnatate, iar activitatea legata de ocrotirea naturii este o activitate practica a societatiiomenesti, menita sa asigure conditiile dezvoltarii ulterioare a societatii. Ocrotirea naturii ca functie a societatii umane atat din fiecare stat in parte cat si acomunitatii internationale reprezinta un sistem de masuri organizatorice, juridice(legislative), tehnice si educationale, avand drept scop ocrotirea naturii si deci a resurselornaturale, atat pe plan local cat si global. Exista mai multe etape in desfasurarea procesului de declarare a unei zoneocrotite si anume, identificarea obiectivelor, delimitarea acestora, legiferarea si luareaunor masuri organizatorice, tehnice, mergand pana la organizarea pazei, menite inesenta, sa le fereasca cat mai mult de impactul activitatilor umane. Prin urmare, in acestcaz se actioneaza pe principiul izolarii obiectivelor ocrotite fata de influenta omului. Obiectivele ocrotite in acest fel pot fi foarte diferite, ca dimensiuni, grad de izolaresi de protectie: parcuri nationale, parcuri naturale, rezervatii naturale, rezervatiistiintifice, rezervatii ale biosferei, monumente ale naturii.
  • 19. III. Lumea in ecosisteme Mediul Pamantului este un macrosistem complex, interrelationat, interactiv,dinamic, in schimbare continua si constanta, cunoscut sub numele de biosfera. Biosfera este compusa dintr-un mozaic de sisteme care sunt relationate si senumesc ecosisteme. Exista mai multe categorii de sisteme biologice, care au moduri de organizare sifunctii biologice diferite. Ele sunt stratificate pe mai multe niveluri de organizare. Fiecare nivel de organizare reprezinta o forma calitativa deosebita a miscariibiologice, caracterizata prin functii si legi caracteristice, specifice nivelului dat. Definim un nivel de organizare a materiei vii, ca ansamblul sistemelor biologiceechivalente, cu caracter de universalitate. Pana in prezent, sunt stabilite cu certitudine si recunoscute urmatoarele cinci nivelede organizare: 1. Nivelul individual, care are ca reprezentanti indivizii biologici, indiferent de complexitatea organizarii lor (de la indivizi monocelulari, procarioti, pana la organismele pluricelulare cele mai complexe). 2. Nivelul populational sau al speciei, reprezentat prin sisteme populationale sau ale speciilor (= grupari de populatii). 3. Nivelul biocenotic reprezentat prin sisteme biocenotice. 4. Nivelul biomic reprezentat de ansamblurile de sisteme biocenotice aflate intr-o stransa interactiune (padurea de conifere, tundra, campia, desertul, luncile raurilor, etc…). 5. Nivelul biosferei reprezentat prin sistemul unic al biosferei planetei noastre. Fiecare nivel respecta criteriul universalitatii, cuprinzand intreaga materie vie. Ierarhia nivelelor de organizare este, in esenta, bazata pe relatii functionale intresistemele ierarhizate, spre deosebire de ierarhia unitatilor taxonomice (clase, ordine,familii), care este bazata pe relatii de inrudire. Ecosistemul este o unitate omogena si existenta intr-un anumit spatiu si timp. Areurmatoarele componente: • fizice (componente nevii – energia solara, clima, rocile, apa), • forme de viata (componente vii, inclusiv omul) si relatiile dintre acestea. Cuvantul ecosistem deriva din combinarea altor doi termeni: eco (grecescul oikos –casa, gospodarie) si sistem (ansamblu de elemente independente care se constituie sifunctioneaza ca un intreg organizat). Deci ecosistemul este un set de interactiuni intre
  • 20. elementele vii si nevii in gospodaria naturii. Un ecosistem poate fi inteles numai prinstudierea in ansamblul lor a elementelor componente si a relatiilor dintre acestea. Biosfera a fost si este in schimbare continua, fiind influentata de factorii de mediu:clima, topografia, procesele geologice, distributia oceanelor si a continentelor care s-auschimbat de-a lungul timpului. Astfel, organismele, pentru a se adapta la mediu, s-autransformat foarte mult trecand prin modificari minore consecutive ale compozitieigenetice, s-au creat ecosisteme noi, cele vechi au evoluat. Ecologistii au oferit un mare numar de definitii diferite de-a lungul ultimilor treizecide ani. Poate ca singurul termen dificil de inteles pentru copii este acela de interactiune(adica, eu nu pot face ceva fara sa tin cont de ce e in jurul meu si, la fel, ceea ce seintampla in jur, ma afecteaza). Exemplu: Planta nu creste daca nu are pamant bun, ira pamantul bun se formeazadin alte plante care mor si se descompun. Totodata el mai este imbunatatit si de gazelecare sapa galerii si ii aereaza, dar acestea, la randul lor, pot afecta radacinile planteloretc. Unii si-au pus intrebarea "cat de mare este un ecosistem?", asa ca au facutinvestigatii ca sa afle raspunsul. Cineva care a vazut fotografia Pamantului luata din satelitsis sub ea scria "Ecosistemul terestru" si-a zis ca un ecosistem trebuie sa fie ceva imens.Dar, la fel de bine, un ecosistem poate fi si apa dintr-un borcan pe care copii au luat-odintr-o balta si care contine (chiar daca nu le vedem pe toate) elementele vii (componentebiotice): plante, melci, microbi, etc, si elemente nevii (componente abiotice): apa, aer,particule de namol, pietricele etc. Dar chiar si intr-un borcan mic este uneori greu de facut distinctia intrecomponentele biotice si cele abiotice. Unii biologi spun: componentele abiotice sunt celecare nu au origine biologice. In general, e important de retinut faptul ca cele doua tipuri decomponente (vii si nevii) exista in orice ecosistem. Sistemul apei care a stat cateva zileintr-un borcan nu va functiona mai departe daca nu are o sursa de energie numita: luminasolara. Tinandu-l la lumina si daca inauntru nu sunt prea multe animale si prea putineplante, chiar daca ii punem un capac – izoland continutul – ecosistemul nostru poatefunctiona singur ani de zile. Unele organisme vor muri si se vor descompune, altele vorcreste si se vor inmulti. Aciditatea apei se poate modifica, iar apa isi poate schimbaculoarea cerand mai multa caldura si lumina. Sistemul va avea propriul ciclu de viata,transformadu-se incet. Termenul de ecosistem este o conventie. Noi putem trasa o linie imaginara injurul unei largi portiuni de teren, separand-o de rest si putem spune: acesta este unecosistem. Deseori legaturile dintre elemente in sistem sunt greu de sesizat si mai ales aceleacare se desfasoara pe o perioada foarte lunga de timp. Ciclul de viata al unor copaci dintr-un ecosistem de padure poate fi de 300-500 ani. Omul avand media de viata mai mica nu poate observa toate schimbarile mici dinaceste paduri seculare. In schimb, ciclul de viata al unui ecosistem dintr-o balta poate fi de12 luni, cel al ecosistemului din borcan poate fi masurat in ore. Astfel, cand vorbim de ecosistem ne gandim nu doar la doua, ci la trei lucruridistincte dar interdependente: componente vii, componente nevii si sursa primara deenergie, adica lumina solara. La acestea se adauga si relatiile dintre componente. Aceste relatii sunt foarte bine evidentiate intr-un lant trofic sau de hranire.
  • 21. Asadar, cu riscul de a ne repeta, afirmam ca atunci cand ne referim la un lanttrofic, vorbim despre relatiile dintre vietuitoare intr-un ecosistem. Daca incepi sa studiezifauna unui tinu de la cele mai mici fiinte pana la cele mai mari, incepi sa intelegi cine emancat de cine, care sunt pradatorii si care e vanatul. Inevitabil, observi ca fiecarecreatura din sistem depinde de un adevarat lant de alte fiinte si plante pentru asupravietui. Ceea ce determina aceasta dependenta – legatura dintre o vietuitoare si alta– este lantul trofic. Lantul trofic reprezinta trecerea materiei organice de la un organism la altul prinintermediul nutritiei. Un lant trofic nu are mai putin de 3 verigi, insa nu mai mult de 6 verigi.Prima veriga o constituie producatorii, care de obicei sunt plantele. Rolul lor este satransforme materia anorganica in materie organica. Iar ultima veriga o constituie mereudescompunatorii, care sunt microorganismele, a caror rol este de a transforma materiaorganica in cea anorganica. A doua veriga o constituie animalele fitofage (erbivorele), sauconsumatorii primari; a treia veriga o constituie consumatorii secundari (carnivori), a patra– cei tertiari (carnivori care consuma alti carnivori), iar a cincea – cei cuaternari, ei fiind totianimale zoofage (carnivori). In principiu se dinting 3 tipuri de lanturi trofice: • lantul pradatorilor (fitofag-carnivor) – se caracterizeaza prin faptul ca talia organismelor creste de la verigile inferioare spre cele superioare. De exemplu, intr-o padure un astfel de lant se prezinta astfel: frunze – paduchii de plante – insecte de talie mai mare – pitigoi – vultur. Acest lant trofic contine cele mai mari verigi, iar hrana trece de la organismele autotrofe la cele fitofage si la carnivore. Un alt lant trofic este reprezentat de: frunzele arborilor sau vegetatia de stepa – soarecele de camp – nevastuica – bufnita. Intre ierburile caracteristice vegetatiei de stepa, mamifere rozatoare si mamifere carnivore exista lagaturi directe datorita modului lor de hrana. Fructele ierburilor constituie hrana soarecelui de camp, acesta poate fi mancat de nevastuica sau de serpi veninosi (vipera de stepa), iar acestea mancate de bufnita. • lantul saprofagelor – este alcatuit din organismele sapofage care consuma materialul vegetal sau animal mort sau cu material vegetal in descompunere. Lanturile saprofagelor si pradatorilor se completeaza in activitatea lor in multe biocenoze. Cu tot numarul lor imens, fitofagele sunt incapabile sa puna in circulatie intreaga masa verde a plantelor. • lantul parazitilor – prezinta un numar redus de verigi, de obicei 2 sau 3: gazda – parazit si uneori hiperparazit. Talia organismelor la un astfel de lant scade de la gazda spre parazit sau hiperparazit. In acest lant, accesibilitatea hranei este mai mare spre capatul drept decat spre cel stang, iar cheltuiala de energie in procurarea
  • 22. hranei scade de la stanga la dreapta lantului. Un parazit intracelular opereaza cu mai putina risipa de energie decat un parazit extern. Deoarece fiecare specie din lantul trofic se hraneste pe seama speciei situata intr-opozitie inferioara, atunci rezulta ca fiecare specie este situata pe un alt nivel trofic. Nivelul trofic reprezinta totalitatea organismelor care apartin aceleasi categoriitrofice si isi procura hrana prin acelasi numar de verigi in raport cu plantele verzi. Intr-o biocenoza de dimensiuni mari, formata din mai multe specii exista mai multelanturi trofice. Intre acestea se stabilesc anumite legaturi si astfel ia nastere reteaua trofica aunei biocenoze. Intre acestea se diting lanturi trofice principale, alcatuite din speciidominante ca numar si biomasa si care au rolul principal in transferul de substanta sienergie in ecosistem. In felul acesta se realizeaza mai multe puncte de contact intrelanturile trofice. Punctele de contact functioneaza ca niste puncte sau noduri de stabilitatea retelei. In paduri, ele sunt ocupate cu precadere de catre specii de animale ce traiesc infrunzar, cum ar fi furnicile omnivore, care opereaza in mai multe lanturi trofice. Stabilitatearetelei trofice depinde de numarul de noduri din retea, deci, de abundenta de specii cu unregim alimentar larg, de specii polifage. In afara omnivorelor, aceasta functie mai esteindeplinita si de carnivore, care controleaza foarte multe lanturi trofice. De exmplu,pasarile rapitoare de noapte, sunt active pe foarte multe planuri, fiind polifage. Reteleletrofice ale biocenozelor reprezinta in acelasi timp puncte de contact cu alte biocenoze. Astfel, reteaua trofica a unei biocenoze de balta intra in contact cu reteaua trofica aunei biocenoze terestre, invecinate prin numarul mare de specii de animale care suntactive in ambele retele. Pasarile ihtiofage, ca starcii care isi procura hrana din apa, cuibaresc pe uscat, uliide balta, care vaneaza pasari de balta, realizeaza contactul intre cele doua biocenoze peplan trofic.
  • 23. Piramida trofica este reprezentarea grafica a raporturilor cantitative dintre niveluriletrofice. Nivelurile trofice reprezinta totalitatea organismelor cu aceeasi functie trofica.
  • 24. Termenul biodiversitate ne descrie intreaga gama a variabilitatii a organismelor viiin cadrul unui complex ecologic. Biodiversitatea cuprinde diversitatea ecosistemului sidiversitatea genetica a unei specii din acest ecosystem. Biodiversitatea se imparte in:biodiversitate vegetala si biodiversitate animala.
  • 25. Prin fotosinteza, plantele verzi si alte organisme care contin clorofila folosescenergia solara pentru a transforma substante anorganice, dioxid de carbon, apa sielementele minerale in substante organice care stau la baza intregului process de viata.Plantele elibereaza oxygen indispensabil vietii si energia, care se inmagazineaza instructural or sau este transmisa nivelelor superioare. Prin functiile lor si efectele acestora,plantele se situeaza pe primul nivel de organizare a piramidei trofice. Deci plantele verzi sunt sursa de hrana si oxygen a animalelor. Ele se numesc siproducatori. Urmeaza nivelul consumatorilor primary sau al ierbivorelor care sunt primelecare beneficiaza de transformarea energiei solare de catre plante. Animalele care sehranesc cu alte animale se numesc carnivore sau consumatori secundari pentru ca suntcu doi pasi mai departe de energia solara, dupa transformarea ei de catre plante. Lucrurilese complica cand carnivorele devin sursa de hrana pentru alte animale, numiteconsumatori tertiari Mai exista un set special de consumatori: descompunatorii. Ei folosesc deseurile(material organica moarta din natura descompunand o mare varietate de material organicin componente simple (molecule organice, bioxid de carbon). Ele incheie ciclul natural alecosistemului, asigurand echilibrul acestuia. Fara aceasta reciclare intreg ecosistemul armuri incet, dar sigur. Imaginati-va o padure cu crengi rupte, animale moarte si frunze carecad toamna de toamna fara sa putrezeasca nimic. In scurta vreme nun e-am mai puteamisca prin ea. Descompunerea este o activitate creative si acest lucru trebuie inteles decopii, asa incat san u simta repulsie fata de nici una din componentele ecosistemului. Majoritatea ecosistemelor sunt organizate si adaptate pentru a utilize energia simaterial in mod direct. Resursele se reinnoiesc, se refac prin reciclare, iar acest processde consum – refacere este echilibrat.
  • 26. IV. Habitatul Ecosistemul este unitatea organizatorica elementara a ecosferei, alcatuita dinbiotop ocupat de o biocenoza, si capabila de realizarea productivitatii biologice. Structuraunui ecosistem este reprezentata pe de o parte de structure biotopului, pe de alta parte deacea a biocenozei. Biotopul este locul de viata al unei biocenoze. Fragment al mediului, cu anumitecaracteristici proprii si cuprinde totalitatea factorilor abiotici (factori ecologici) in dinamicalor: factorii geografici (pozitia geografica, expozitia, morfometria, relieful inconjurator etc.),factori mecanici, factori fizici, chimici. In structura biotopului sunt cuprinse si relatiile dintreaceste elemente componente. Biotopul este ocupat si transformat de o comunitate de organisme prin interactiunea dintre acestea si mediu. Un spatiu lipsit de viata nu este un biotop. Exemple: masa de apa dintr-un lac, un golf sau un tarm de mare, locul ocupat de o padure, etc. Biocenoza: totalitatea populatiilor apartinand diferitelor specii dintr-un habitat. Structura ei este caracterizata de proportia dintre diferitele populatii, de distributia lor in spatiu si dinamica in timp, precum relatiile dintre specii. Acest termen a fost propus de Karl Mobius in 1877. Intre organismele unei biocenoze exista numeroase relatii de interdependenta: intraspecifice (de reproducere, de concurenta) si inter- specifice (de concurenta, de cooperare, de parazitism, neutre). Biocenoza se imparte in fitocenoza (totalitatea plantelor dintr-un ecosistem) si zoocenoza (totalitatea animalelor din ecosistem). Habitatul (din latina, habitat = locuieste) este suprafata locuita de o populatie saude o specie de plante sau animate. Prin extensie habitatul se poate referi si la ansamblulconditiilor de existenta din acea arie. Habitatul in care coexista mai multe specii de plantesau animate este echivalentul biotopului. Un ecosistem nu are granite definite, astfel el poate avea dimensiuni foarte mari(desertul Sahara) sau dimensiuni foarte mici (un iaz). Ecosistemele sunt in generalclasificate in: ecosisteme acvatice si ecosisteme terestre. Ecosistemul acvatic este un ecosistem, a carui biotop este strans legat de mediulacvatic si determina habitate specifice: acvatice cu apa dulce (lacuri, iazuri) si acvatice cuapa sarata (mari). Biocenoza acestor ecosisteme este una adaptata mediului acvatic.
  • 27. Ecosistemul terestru este un ecosistem, a carui biotop este strans legat demediul terestru. Exemple de habitate terestre sunt: • padurea • desertul - este o zona care primeste foarte putine precipitatii, aproximativ 250 mm pe an. Deserturile au reputatia de a sustine foarte purine forme de viata desi, la o comparatie mai atenta cu un mediu mai umed, formele de viata din desert sunt de cele mai multe ori variate si raman in general ascunse pentru a-si pastra umiditatea. Aproximativ o treime din suprafata Terrei este acoperita de deserturi. • stepa - reprezinta o zona de vegetatie, in care flora este reprezentata de plante ierboase si conditiile climaterice sunt semiaride. Stepele sunt caracteristice regiunilor euroasiatice, dar pot fi intalnite, cu unele modificari, si in Africa, Australia, in America de Nord si in America de Sud. In Romania, regiuni de stepa sunt cele din estul Campiei Romane, Campia Transilvaniei, o parte din Dobrogea si un sector din sud-estul Podisului Moldovenesc. Biotopul stepei este unul diferit de cel al podurilor. Cad putine precipitatii, nu mai mult de 400-600 mm pe an. Luminozitatea este ridicata. Temperatura medie iarna este de -10 C - (-5) C, iar vara poate ajunge pana la 30-35 C. Flora este dominata de graminee si din plante cu rizomi, (care se dezvolta rapid dupa ce apar conditii favorabile), dar si din tufarisuri si plante spinoase. Exemple: ovaz, salvie, etc. Fauna este reprezentata de diferite: rozatoare (popandau, soarece-de-camp), lagomorfe (iepure), carnivore (lup), reptile (serpi, vipere).
  • 28. • silvostepa este o zona de vegetate intermediara intre o stepa si o padure de foioase. Silvostepele se gasesc mai mult in Europa de Est, la granita dintre padurile de foioase si stepa europeana. • savanele • campiile Pentru a se putea dezvolta, viefuitoarele au nevoie de un spatiu suficient de marein care sa includa hrana, apa, adapost si loc de desfasurare a vietii cotidiene. Toate acestea trebuie sa corespunda nevoilor fiecarei vietii, asa ca ele se vor aflaintr-un anumit aranjament potrivit. De multe ori omul a dezechilibrat balanta ecologica prin intermediul activitatilorsale, astfel incat, dupa cum spuneam si in celelalte fise, s-a impus luarea unor masurilegislative atat la nivel statal, cat si global, in vederea protejarii habitatelor naturale. Directiva Habitate este o forma legislativa la nivel european (din 21 mai 1992) princare se incearca sa se defineasca o serie de termeni specifici protectiei mediului siconservarii habitatelor si speciilor aflate in pericol. In cele ce urmeaza vom defini cativa din termenii pe care i-am intalnit pana acumsau pe care ii vom regasi in paginile urmatoare, definitii precizate detaliat in textuldirectivei amintite. • habitate naturale: zone terestre sau acvatice ce se disting prin caracte- risticile lor geografice, abiotice si biotice, fie ele in mtregime naturale sau semi- naturale. • tipuri de habitate naturale de interes comunitar: cele care sunt in pericol de disparitie in aria lor de raspandire naturala sau au o arie de raspandire naturala redusa ca urmare a regresului lor sau constituie exemple remarcabile pentru una sau mai multe din urmatoarele regiuni biogeografice: alpina, atlantica, continentala, macaronesiana si mediteraneana. • tipuri de habitate naturale prioritare: tipurile de habitate naturale in pericol de disparitie si pentru a caror conservare comunitatea are o responsabilitate particulara, tinand seama de partea din aria naturala a tipului de habitat care este situata pe teritoriul vizat. • conservare: un ansamblu de masuri necesare pentru mentinerea sau restabilirea habitatelor naturale si populatiilor speciilor din fauna si din flora salbatica intr-o stare favorabila. • stare de conservare a unui habitat natural: suma influentelor ce actioneaza asupra unui habitat natural si a speciilor tipice pe care le adaposteste, care pot afecta pe termen lung repartitia sa naturala, structura si functiile sale ca si supravietuirea pe termen lung a speciilor sale tipice. • "Starea de conservare a unui habitat natural va fi considerata "favorabila" cand aria sa de raspandire naturala ca si suprafetele pe care le acopera in cadrul acestei arii sunt stabilite sau in extindere, cand exista structura si functiile specifice necesare pentru mentinerea pe termen lung si sunt susceptibile sa existe in viitorul previzibil si starea de conservare a speciilor care ii sunt tipice. • habitatul unei specii: mediul definit prin factori abiotici si biotici in care traieste o specie in oricare stadiu al ciclului sau biologic.
  • 29. • sit: arie definita geografic a carei suprafata este clar delimitate. • sit de importanta comunitara: sit care in regiunea sau regiunile biogeografice de care apartine, contribuie in mod semnificativ la mentinerea sau restabilirea unui tip de habitat natural sau a unei specii intr-o stare de conservare favorabila si contribuie intr-un mod semnificativ la coerenta retelei Natura 2000 mentinand biodiversitatea in regiunea sau regiunile respective. Pentru speciile animale care ocupa teritorii vaste, siturile de importanta comunitara corespund locurilor din cadrul ariei de repartitie naturala a acestor specii, care prezinta elemente fizice si biologice esentiale pentru viata si reproducerea lor; • zona speciala de conservare: sit de importanta comunitara desemnat de Statele Membre printr-un act legal, in care sunt prevazute masurile de conservare necesare pentru mentinerea sau restabilirea intr-o stare de conservare favorabila a habitatelor naturale si populatiilor speciilor pentru care situl este desemnat. Selectarea siturilor si desemnarea lor ca areale speciale de conservare presupune:evaluarea la nivel national a importantei relative a siturilor pentru fiecare habitat natural sipentru fiecare specie, suprafata habitatului natural, gradul de conservare a structurilor sifunctiilor tipului de habitat natural in cauza si posibilitati de refacere/reconstructie, evalua-rea globala a valorii sitului respectiv pentru conservarea tipului de habitat naturalrespectiv. In ceea ce priveste speciile cuprinse pe aceste teritorii, se evalueaza marimeasi densitatea populatiilor speciilor prezente in situl respectiv, in relatie cu populatiileprezente in cadrul intregului teritoriu national; gradul de conservare a trasaturilorhabitatului care este important pentru speciile respective si pentru posibilitati derestaurare; gradul de izolare a populatiilor prezente in situl respectiv in relatie cu distributianaturala a speciilor si, bineinteles se face o evaluarea globala a valorii sitului pentruconservarea speciilor respective. O serie de criterii de includere a unor situri pe lista celor de interes comunitar suntprecizate in cadrul retelei "Natura 2000" si anume: • valoarea relativa a sitului la nivel national; • pozitia geografica a sitului in legatura cu rutele de migrare a speciilor si acolo unde acesta apartine unui ecosistem situat pe ambele parti a uneia sau mai multora frontiere comunitare; • suprafata totala a sitului; • numarul de habitate naturale si specii prezente in situl respectiv; • valoarea ecologica gloabala a sitului respectiv pentru regiunile biogeografice in cauza si pentru intregul teritoriu privind caracteristicile cu aspect unic a trasaturilor sale si a modului in care acestea sunt combinate.
  • 30. V. Ariile protejate In Romania, legislatia de mediu se aliniaza cerintelor europene in domeniu. Inacest sens, exista mai multe directii de abordare a problematicii protectiei mediului inRomania, ca de exemplu: • managementui resurselor de apa; • politici de mediu, protectia atmosferei, schimbari climatice; • gestiunea deseurilor si substantelor chimice periculoase; • evaluarea impactului si controlul poluarii; • siguranta barajelor si cadastrul apelor; • biodiversitate, biosecuritate, sol, subsol; • integrare europeana, politici comunitare si cooperare internationala. Dintre legi, cateva ne-au atras atentia si anume: • Legea nr. 5/2000 privind amenajarea teritoriului national - Sectiunea a III-a, zone protejate, publicata in M. Of. nr. 152/12.04.2000 • Legea nr. 462/2001 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 236/2000 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei si faunei salbatice, publicata in M.Of. nr. 433/2.08.2001 • Hotararea Guvernului nr. 230/2003 privind delimitarea rezervatiilor biosferei, parcurilor nationale si parcurilor naturale si infiintarea administratiilor acestora, care poate fi gasita in M.Of. nr. 190/26.03.2003 • Ordinul nr .552/ 2003 privind aprobarea zonarii interioare a parcurilor nationale si a parcurilor naturale, din punct de vedere al necesitatii de conservare a diversitatii biologice (M.Of. nr.648/11.09.2003) • Hotararea Guvernului nr. 2151/2004 privind instituirea regimului de arie naturala protejata pentru noi zone (M.Of. 38 din 12.01.2005) • Ordinul 494/2005 privind aprobarea procedurilor de incredintare a administrarii si de atribuire in custodie a ariilor naturale protejate (M.Of. nr 487 din 9.06.2005 care abroga Ordinul nr. 850/2003). Suprafata totala a ariilor naturale protejate din Romania, incluse in Legea nr.5/2000 privind amenajarea teritoriului national, sectiunea a lll-a, zone protejate este de1.234.710 ha, adica 5,18% din suprafata tarii care este de 23.839.100 ha. Din anul 2000pana in prezent cifra care indica suprafata totala a ariilor protejate din Romania s-a maritconsiderabil. Ariile protejate sunt percepute inca de foarte multi oameni doar in sensul lor"conservationist" fiind considerate adevarate oaze ale naturii salbatice in contextuldezvoltarii economice, care trebuie protejate numai pentru conservarea speciilor care lepopuleaza. Foarte putin este recunoscut faptul ca zonele aflate in regim natural si seminaturalconstituie de fapt suportul "vietii" si implicit al dezvoltarii socio-economice.
  • 31. De asemenea, dezvoltarea socio-economica s-a facut avand la baza resursele siserviciile oferite de capitalul natural, insa pana in prezent in foarte putine cazuri s-a tinutcont de capacitatea productiva si capacitatea de suport a capitalului natural atunci cand s-a proiectat dezvoltarea economica. Ariile protejate prin valoarea lor naturala si gradul redus al interventiei umanepe teritoriul lor sunt cele mai bune exemple si modele pentru sistemele ecologicenaturale si seminaturale. Totodata pentru a realiza tranzitia de la actualul model dedezvoltare la un model de dezvoltare durabila este necesara cercetarea, cunoasterea siexperimentarea teoriilor pentru implementarea conceptului de dezvoltare durabila. Astfel, atat evaluarea si monitorizarea starii capitalului natural, cat fi dezvoltareacunoasterii se poate realiza in cadrul unor zone pilot cum sunt ariile protejate. "Capitalul natural al tarii se constituie din reteaua sistemelor ecologice carefinctioneaza in regim natural si seminatural si din reteaua sistemelor antropizate printransformarea si simplificarea primelor categorii. Resursele naturale regenerabile (inclusivapa si solul) si neregenerabile (petrol, carbune), precum si serviciile (controlul climei, alcalitatii apei si aerului etc.) asigurate de catre componentele capitalului natural constituieunul dintre factorii cheie ai functiei de productie a sistemelor economice si de suport aldezvoltarii sistemelor socio-economice. Capitalul natural si componentele sale au oanumita capacitate productiva care trebuie cunoscuta pentru a evita supraexploatarea si,respectiv, o anumita capacitate de suport (parametru esential pentru a dimensiona corectpresiunea antropica si a evita deteriorarea). Pentru a garanta dezvoltarea socio-economica durabila este absolut necesar sa se asigure conservarea unei structuri diversesi echilibrate a capitalului natural si utilizarea resurselor si serviciilor produse de acesta inlimitele capacitatii de suport a componentelor sale." (A. Vadineanu, 1998). Astfel, conservarea capitalului natural presupune in principal mentinerea unuiraport acceptabil intre ecosistemele naturale, seminaturale si antropizate, cu mentinereaheterogenitatii in cadrul fiecarui tip de ecosisteme si asigurarea conectivitatii intre acestea. Conectivitatea dintre diferitele tipuri de ecosisteme naturale si seminaturale,asigurata prin coridoare naturale si obtinuta prin diferite lucrari de reconstructie ecologica,este o conditie fundamentala pentru atingerea obiectivelor conservarii diversitatiihabitatelor si a sistemelor ecologice. In spatiile acestei matrice trebuie sa se distribuie ecosistemele antropizate,ecosistemele urbane si rurale, complexele industriale si reteaua rutiera. Sistemele ecologice naturale se confrunta cu nenumarate amenintari la adresabiodiversitatii si in care exista tendinta degradarii ireversibile a capitalului natural. Astfel desemnarea de arii protejate si managementul eficient al acestora e onecesitate deoarece: • ariile protejate sunt exponente ale ecosistemelor naturale si seminaturale care pot fi evaluate si monitorizate, exprimand intr-o anumita masura starea acestora la un moment dat. Ecosistemele naturale si seminaturale reprezinta principalele componente ale capitalului natural care asigura resursele si serviciile ce stau la baza dezvoltarii socio-economice. • ariile protejate sunt zone in care se dezvolta cunoasterea necesara pentru asigurarea tranzitiei la un model de dezvoltare durabila. • ariile protejate sunt adevarate "sali de clasa in aer liber" in care oamenii pot fi educati cu privire la rolul naturii si necesitatea conservarii naturii si a dezvoltarii durabile.
  • 32. La baza constituirii ariilor protejate a stat in primul randul faptul ca acestea satisfacnevoi ale oamenilor. Din necesitatea desemnarii ariilor protejate au rezultat o varietate detipuri de arii protejate, care se diferentiaza in principal functie de gradul de protectie (saugradul permis al interventiei umane) si functie de scopul ariei protejate. S-au constituit astfel arii care protejeaza zone naturale de pe glob, in careinterventia omului este aproape inexistenta, dar si zone in care interventia omului esteprezenta, cum e cazul peisajelor modificate ce au o importanta peisagistica si culturaladeosebita. Astfel, forul care si-a propus sa rezolve aceasta problema dificila a fost UniuneaInternationala de Conservarea Naturii (IUCN) care prin misiunea sa avea competentanecesara sa o faca. IUCN incearca sa influenteze, sa incurajeze si sa asiste societatile dintoata lumea pentru conservarea integritatii si diversitatii naturii si pentru a asigura ca oriceutilizare a resurselor naturale este echitabila si durabila. Este recunoscut ca exista foarte purine sectoare care nu influenteaza ariileprotejate intr-un fel sau altul, dar principalele domenii care dau cele mai puterniceamenintari asupra ariilor protejate. Agricultura inseamna atat o folosire a terenului prin ea insasi cat siexercitarea unei influente puternice asupra activitatilor rurale. Mai mult decat orice alt sector, agricultura demonstreaza ca ariile protejate trebuieinfiintate si administrate ca parte a politicilor generate de folosire a terenului si nu separat. Cateva terenuri agricole sunt de o valoare intrinseca de conservare asa cum flora,fauna si peisajul depind de continuarea agriculturii de intensitate mica, deseoritraditionale. Abandonarea acestui fel de agricultura duce la mari pagube naturii si peisajului, dartotodata nu toate formele traditionale de agricultura sunt inofensive ecologic. Majoritatea practicilor agricole moderne s-au dovedit deosebit de nocive pentrunatura si peisaje. Pentru cresterea productivitatii, au fost distruse numeroase habitaterare, in special prin drenarea zonelor umede si irigarea zonelor aride. Pe alocuri, practicilede tip industrial aproape au eradicat plantele si animalele salbatice. Folosirea intensiva a fertilizatoarelor, pesticidelor si ierbicidelor a dus la poluarea sidistrugerea ariilor naturale invecinate. Din fericire, politicile in privinta agriculturii se schimba. In trecut, scopul a fostconcentrarea pe cresterea productivitatii, deseori netinand seama de cost, dar surplusurilede hrana, in special din Uniunea Europeana, au dus la masuri de reducere a productivitatii- prin taierea subventiilor, incurajarea „respingerilor" si in alte moduri. Multe habitate valoroase, sunt inca in pericol din cauza unei intensificari aagriculturii, care este atat necesara cat daunatoare naturii si peisajului. Schimbarilefundamentale in politicile agricole pot aduce mari beneficii conservarii si ariilor protejate sipentru societate.
  • 33. Revenind la clasificarea ariilor protejate, acesta cuprinde un numar de 10 categoriide arii, din care cinci categorii de nivel national (corespunzatoare categoriilor l-V definitede normele Uniunii Internationale pentru Conservarea Naturii - IUCN) si cinci categoriispeciale stabilite prin conventii internationale specifice. In aceste categorii vor fi incadratepe viitor atat ariile protejate existente, cat si cele ce se vor institui de acum incolo. Dar savedem pe scurt care sunt aceste categorii, reproducand in extras cele mai importante: • Rezervatiile stiintifice sunt acele arii naturale protejate al caror scop este protectia si conservarea unor habitate naturale terestre si acvatice, cuprinzand elemente reprezentative de interes stiintific sub aspect floristic, faunistic, geologic, speologic, paleontologic, pedologic sau de alta natura. • Parcurile nationale sunt acele arii naturale protejate al caror scop este protectia si conservarea unor esantioane reprezentative pentru spatiul biogeografic national cuprinzand elemente naturale cu valoare deosebita sub aspect fizico- geografic, floristic, faunistic, hidrologic, geologic, paleontologic, speologic, pedologic sau de alta natura, oferind posibilitatea vizitarii in scopuri stiintifice, educative, recreative si turistice. • Monumente ale naturii sunt acele arii naturale protejate al caror scop este protectia si conservarea unor elemente naturale cu valoare si semnificatie ecologica, stiintifica, peisagistica deosebite, reprezentate de specii de plante sau animale salbatice rare, endemice sau amenintate cu disparitia, arbori seculari, asociatii floristice si faunistice, fenomene geologice-pesteri, martori de eroziune, chei, cursuri de apa, cascade si alte manifestari si formatiuni geologice, depozite fosilifere, precum si alte elemente naturale cu valoare de patrimoniu natural prin unicitatea sau raritatea lor. • Rezervatiile naturale sunt acele arii naturale protejate al caror scop este protectia si conservarea unor habitate specii naturale importante sub aspect floristic, faunistic, forestier, hidrologic, geologic, speologic, paleontologic, pedologic. • Parcurile naturale sunt acele arii naturale protejate al caror scop este protectia si conservarea unor ansambluri peisagistice in care interactiunea activitatilor umane cu natura de-a lungul timpului a creat o zona distincta, cu valoare semnificativa peisagistica si culturala, deseori cu o mare diversitate biologica.
  • 34. • Rezervatiile biosferei sunt acele arii naturale protejate al caror scop este protectia si conservarea unor zone de habitat natural si a diversitatii biologice specifice. Rezervatiile biosferei se intind pe suprafete mari si cuprind un complex de ecosisteme terestre si acvatice, lacuri si cursuri de apa, zone umede cu comunitati biocenotice floristice faunistice unice, cu peisaje armonioase naturale sau rezultate din amenajarea traditionala a teritoriului, ecosisteme modificate sub influenza omului si care pot fi readuse la starea naturala, comunitati umane a caror existenta este bazata pe valorificarea resurselor naturale pe principiul dezvoltarii durabile si armonioase. • Zonele umede de importanta internationala sunt acele arii naturale pro- tejate al caror scop este de a se asigura protectia si conservarea siturilor naturale cu diversitatea biologica specifica zonelor umede. • Siturile naturale ale patrimoniului natural universal sunt acele arii naturale protejate al caror scop este ocrotirea si conservarea unor zone de habitat natural in cuprinsul carora exista elemente naturale a caror valoare este recunoscuta ca fiind de importanta universala. • Ariile speciale de conservare sunt acele arii naturale protejate al caror scop este de a conserva, mentine acolo unde este cazul, de a readuce intr-o stare de conservare favorabila habitatele naturale si populatiile speciilor pentru care situl este desemnat. Ariile naturale de conservare sunt special desemnate pentru conservarea tipurilor de habitate naturale si a habitatelor speciilor. • Ariile de protectie speciala acvifaunistica sunt acele arii naturale protejate al caror scop este de a conserva, mentine si acolo unde este cazul de a readuce intr-o stare de conservare favorabila habitatele specifice desemnate pentru protectia speciilor de pasari migratoare salbatice. In prezent, categoriile de management IUCN (The World Conservation Union)sunt: rezervatie naturala stricta, arie naturala salbatica, parc national, monument natural,arie de gestionare a habitatelor/speciilor, peisaj terestru/marin protejat, arie protejata curesurse gestionate.
  • 35. VI. Speciile Biologia este stiinta care se ocupa cu studierea formelor de viata. Taxonomia este vechea organizare pe care am invatat-o la biologie si cuprinde: • regnul, • increngatura, • clasa, • ordinul, • familia, • genul • specia. Taxonomia este o ramura a biologiei care se ocupa cu prezentarea organismelor inordinea aparitiei lor pe Pamant tinand cont de inrudirile care exista intre acestea.Deoarece organismele au fost impartite initial in doua regnuri, vegetal si animal s-adezvoltat la inceput o taxonomie vegetala una animala. Botanica este stiinta plantelor – o ramura clasica a biologiei care sta alaturi de alteramuri clasice ca: anatomia, histologia, biologia celulara, fiziologia virologia, cat si deramuri modeme ca: bioacustica, biochimia, biofizica, biogeografia si biomatematica. Pana in prezent au fost descrise si peste 1,5 milioane de specii in lume, care, atatpentru studiile specialistilor, cat si pentru informarea marelui public, au trebuit sa fieclasificate si denumite. Clasificarea plantelor, ca si a tuturor celorlalte organisme, s-a facutin 5 unitati sistematice mari, denumite regnuri, si anume: Monera, Protozoa, Fungi,Plantae si Animalia. Plantele, bineinteles, fac parte din regnul Plantae. Regnurile, la randul, lor au fostimpartite in unitati din ce in ce mai mici ca: increngatura, clasa, ordin, familie, gen, specie.Pe Ianga acestea au mai fost introduse in unele cazuri unitati sistematice intermediare,precum subincrengatura, supraclasa etc. Denumirea speciilor de plante, ca si denumireacelorlalte specii de organisme, se face folosindu-se nomenclatura binara. Botanica se ocupa cu studiul plantelor din punct de vedere: • anatomic (anatomia plantelor), • morfologic (morfologia plantelor), • fiziologic (fiziologia plantelor), • clasificare (taxonomia plantelor), • originea si evolutia organismelor vegetale. Termenul provine din termenul din limba greaca “botane”, care inseamna planta. Parintele acestei stiinte este considerat invatatuI grec Teofrast (372 i.Hr. - 287i.Hr.), discipol al lui Aristotel. Acesta a scris mai multe lucrari despre plante. Cele maiimportante sunt „Cauzele plantelor" si „Cercetarea plantelor in noua carti". Teofrast
  • 36. elaboreaza un sistem de clasificare a plantelor care s-a folosit pana in secolul XVIII. Un roldeosebit in dezvoltarea acestei stiinte au avut pe plan mondial cercetatori ca NehemiahGrew (1628-1711), fondatorul anatomiei plantelor, John Ray (1626-1704), fondatorultaxonomiei plantelor, Rudolf Camerer (1665-1721), descoperitorul organelor sexuale laplante si Carl von Linne (1707-1778), genial botanist al secolului al XVIII-lea. Contributii in cunoasterea plantelor le-au adus si invatati romani precum stolniculConstantin Cantacuzino (1650-1716), care a alcatuit cea mai veche harta geobotanica dela noi, Dimitrie Brandza (1846-1895) fondatorul botanicii romanesti, Florian Porcius (1816-1906) unul dintre cei mai de seama creatori ai terminologiei botanice romanesti, luliuProdan (1875-1959), marele ctitor al Florei Romaniei, Emanoil C. Teodorescu (1866-1949) intemeietorul scolii de algologie din Romania si Traian Savulescu (1889-1963),fondatorul scolii romanesti de fitopatologie. Specia este categoria sistematica fundamentala, inferioara genului si superioarasubspeciei. Notiunea de specie este folosita pentru prima data de John Ray in anul 1686 inlucrarea sa Historia plantarum. In aceasta lucrare se da o prima definite acestei categoriisitematice. Astfel, Ray intelege prin specie grupe, sau totalitati de organismeasemanatoare intre ele, care au capacitatea sa se reproduca intre ele si sa deadescendenti, care sunt asemanatori cu parintii lor. Cateva dintre caracteristicile speciilor sunt: • caracterul de grup, specia este formata dintr-un numar de indivizi; • capacitatea de inmultire de sine statatoare a grupului; • asemanarea morfologica fiziologica a indivizilor care apartin grupului ce formeaza specia. Indivizii unei specii se pot modifica in urma schimbarii conditiilor mediului. Acestevariatii ale indivizilor sunt abateri intamplatoare de la tipul de baza al speciei si nudepasesc limitele speciei respective. Subcategorii ale unitatii taxonomice pentru speciile animale sunt subspecia, rasa,forma. Zoologia este o ramura a biologiei care se ocupa cu studiul organismelor care suntincadrate in regnul Animalia. Termenul de zoologie provine de la cuvintele grecesti zoon =animal si logos = vorbire. Zoologia studiaza structura, functiile, comportarea, dezvoltarea,filogenia, clasificarea, distribuirea, si utilizarea animalelor. La dezvoltatarea zoologiei auadus contributii remarcabile cercetarile unor savanti romani, precum Emil Racovita,Grigore Antipa si altii. Zoologia se incepe odata cu descrierele lui Aristotel asupra animalelor in lucrareasa, numita “Istoria animalelor”, unde el a descris peste 500 specii de animale. Se spuneca Alexandru Macedon, unul din fostii sai elevi, ii trimitea din expeditii diferite specii deanimale orientale, pentru a fi studiate. Acesta aduna colectii vaste de animale, undeacestea erau studiate. El a introdus un sistem primitiv de clasificare a animalelor, independenta de sange. Astfel el a clasificat animale cu sange (animale patrupede, ce daunastere la puii lor - mamifere; pesti; reptile; pasari) si animale fara sange (insecte;moluste; crustacee). In Romania, formele de relief diverse determina un nivel ridicat al diversitatiihabitatelor, care reflecta si un nivel ridicat al diversitatii speciilor de flora si fauna.
  • 37. Pe teritoriul Romaniei au fost identificate 3700 specii de plante, din care pana inprezent: • 23 sunt declarate monumente ale naturii, • 74 sunt disparute, • 39 periclitate, • 171 vulnerable, • 1253 rare. Speciile caracteristice pasunilor reprezinta aproximativ 37% din totalul celorexistente in Romania. Exista, de asemenea, un numar de 600 specii de alge si peste 700specii de plante marine si costiere. Speciile endemice reprezinta 4%. Astfel, s-auidentificat un numar de 57 de specii endemici (specii si subspecii adaptate unui anumit tipde habitat, singurul care le poate asigura suprevietuirea) si 171 specii subendemice. Speciile de animale sunt in numar de 33.792, din care 33.085 nevertebrate si 707vertebrate. In anul 2000, ministerul a finantat realizarea "Cartii rosii a vertebratelordin Romania". In anul 1999 s-a obtinut suport financiar prin programul LIFE (LlnstrumentFinnancier pour IEnvironnement) al Comunitatii Europene pentru stabilirea siimplementarea planurilor de conservare pentru doua specii periclitate la nivel national sicomunitar: Romanychthys valsanicola (aspretele) – endemit tertiar – (Conservareaspeciei Romanichthys valsanicola) si Vipera ursinii (vipera de stepa) (Conservarea "insitu" a viperei de stepa din Romania), iar in 2005, Vipera ursinii rakosiensis (Vipera ursiniirakosiensis in Transilvania). In concluzie, in natura exista unitati de vietuitoare cu descendenta comuna, avandparticularitati morfologice, fiziologice, biochimice, ecologice, cu o stabilitate relativ ridicatasi mai slab variabile in decursul unui sir de generatii. Asemenea unitati naturale au fostnumite specii. In biologie specia este unitatea de baza a biodiversitatii. Bazele teoriei moderne a speciilor (numele binar, ca si majoritatea altor aspecteformale ale nomenclaturii biologice), au fost elaborate, in anii 1700 de catre Carl Linne,care a generalizat nomenclatura binara, (numita si "sistemul Linnean"). Potrivit acestei clasificari stiintifice, unei specii i se atribuie un nume format dindoua cuvinte in limba latina. Primul dintre ele reprezinta genul de care apartine (scris cumajuscula), urmat de un atribut specific. De exemplu, oamenii apartin genului Homo sisunt in specia Homo sapiens. Numele speciei este intregul nume binar si nu doar al doileatermen (atributul specific). Conform teoriei evolutioniste, specia este caracterizata prinvariabilitate. Speciile pot fi scindate in rase geografice, rase ecologice sau unele nucuprind de loc rase.
  • 38. VII. Speciile protejate Oamenii presupun ca plantele si animalele au libertatea de a-si alege locul undedoresc sa traiasca. Acest mod simplist de a privi lucrurile este foarte daunator vietiisalbatice. De exemplu, construirea unei sosele care leaga doua localitati trebuie sa se facaprintr-o zona de mlastina. Aceasta va fi asanata (secata) si acoperita cu pamant. Sepresupune faptul ca ratele care au cuiburile in zona vor zbura la lacul din apropiere undeisi vor create puii si isi vor face alte cuiburi. Acest lucru nu este posibil intrucat lacul esteun cu totul alt habitat, iar ratele sunt conditionate de prezenta mlastinii. In mod similar fiecare planta, insecta, amfibian, mamifer, pasare care a trait in zonade mlastina va disparea. Acesta este motivul pentru care este necesar sa ne gandim foarte bine la impactulpe care proiectul nostru il are asupra mediului inconjurator, inainte de a trece la aplicarealui. In Romania, ca si in Europa, toate proiectele ce pot avea vreo legatura cu mediulinconjurator necesita conform legislatiei in vigoare un acord de mediu. Acest acord estedat in baza unei cereri ce contine datele esentiale despre proiect si chiar studii de impactasupra mediului dupa o cercetare efectuata de specialistii Agentiei Nationale pentruProtectia Mediului si o consultare publica privind respectivul acord. Cunoscand interdependenta dintre membrii unui ecosistem in cadrul lanturilortrofice putem intelege ce se intampla daca o singura specie este pusa in pericol. Disparitiaspeciilor creeaza dezechilibre ale mediului natural, iar omul fiind parte componenta asistemelor naturale este direct afectat. Intre om si celelalte vietuitoare terestre exista omultitudine de relatii ce pot fi profund afectate de dezechilibrele naturale. Disparitia naturala a speciilor a fost intotdeauna parte a procesului evolutiv. Uneorispeciile nu se pot adapta modificarilor climatice, alteori nu fac fata competitiei pentruhrana sau au o foarte mare specificitate fata de un anumit factor pentru a supravietuimodificarilor conditiilor de viata. Cu alte cuvinte, omul nu este responsabil pentru toatedisparitiile speciilor de animale sau plante. Omul este implicat insa, din pacate, in initiereasau accelerarea unor procese care conduc la disparitia speciilor. Un prim pas pentru a raspunde la acesta intrebare este acela de a aduna cat maimulte informatii despre speciile rare si cele aflate in declin. Multe tari au elaborat legiprivind determinarea speciilor in pericol, protejarea acestora si refacerea numericaa potentialelor in declin. Unul din lucrurile importante pe care oamenii il pot face pentrusalvarea speciilor pe cale de disparitie este protejarea habitatelor acestora. Pentru aceasta se impune o documentare temeinica. Cateva dintre specificatiilelegislative referitoare la speciile aflate in pericol ar fi urmatoarele: • specii de interes comunitar: speciile care sunt:
  • 39. - periclitate, exceptand cele ale caror areal natural este marginal in teritoriu si care nu sunt nici periclitate nici vulnerabile in regiunea vest- palearctica; - vulnerabile, adica a caror trecere in categoria speciilor periclitate este probabila intr-un viitor apropiat, in caz de persistenta a factorilor cauzali; - rare, adica a caror populatii sunt mici si care chiar daca in prezent nu sunt periclitate sau vulnerabile, risca sa devina. Aceste specii sunt localizate in arii geografice restranse sau sunt rar dispersate pesuprafete largi endemice si necesita o atentie particulara datorita naturii specifice ahabitatului lor si a impactului potential a exploatarii lor asupra habitatului lor si a impactuluipotential al exploatarii lor asupra starii lor de conservare. • specii prioritare: sunt speciile pentru a caror conservare Comunitatea are o responsabilitate particulara, tinand seama de partea din aria sa naturala de raspandire. • starea de conservare a unei specii: suma influentelor care, actionand asu- pra speciei, pot afecta pe termen lung distributia si abundenta populatiilor sale. • “Starea de conservare” va fi considerata “favorabila” cand: - datele referitoare la dinamica populatiei speciei in cauza arata ca aceasta specie continua si este susceptibila sa continue, pe termen lung, sa fie o componenta viabila a habitatului sau natural si aria de repartitie naturala a speciei nu se reduce si nu risca sa se reduca intr-un viitor previzibil si exista si probabil va exista un habitat destul de intins pentru ca populatiile sale sa se mentina pe termen lung. Un exemplu de specie protejata din Romania este Vipera Ursinii Rakosiensis sauin limbaj popular, vipera de stepa. Lungimea totala, la mascul este de pana la 40 cm, iar la femela pana la 60 cm.Aceasta vipera are: capul latit; ochii mici, marginiti de 6-10 solzi, botul ascutit si usorridicat; de fiecare parte cu doua cantale, frontalul separat de supraoculare, spatelecenusiu-deschis, cafeniu-masliniu, iar pe ceafa are 1-2 pete mai mult sau mai putinintunecate in forma de A. Pe laturi se vad o serie de pete cafenii intunecate cu margininegre, ovale sau romboedrice, formand o dunga in zigzag, de la supraocular la coltul guriio dunga oblica, intunecata si varful cozii ventral este galben. Vipera ursinii s-a extins in Europa de Vest probabil din Asia Centrala, in timpulexpansiunii stepelor, ea separandu-se de descendenta sa viperina in urma cu aproximativ10 milioane de ani. Recent insa, raspandirea acestei specii s-a diminuat in urmaschimbarilor climatice post-glaciale, lasand putine populatii izolate in zone unde atathabitatul corespunzator cat si conditiile climatice (ierni reci si veri uscate si calde) aupersistat pana in prezent. Habitatele preferate ale viperei de stepa includ parti ale Europei Centrale sau stepapanoniana (in Ungaria), precum si pajistile uscate si nisipoase din Delta Dunarii.Populatiile din stepe au in general urmatoarele cerinte: teren mlaftinos, canale secate sizone joase cu umiditate (predispuse iarna la inundatii), care ofera habitate mai umede siimplicit mai racoroase, care sunt folosite in general de serpi in timpul verii, si zone maiinalte, cu substraturi uscate si nisipoase, care sunt necesare pentru o hibernare reusita. Ecologia hranirii la viperele de stepa e atipica pentru familia viperelor. Majoritateadintre acestea hranindu-se cu soparle cand sunt tinere si cu mici mamifere cand devinadulte. Insa o mare proportie din dieta viperei de stepa o reprezinta insectele, apoisoparlele, iar mamifere mici doar ocazional, in urma ocuparii de catre vipere a vizuineloracestora si nu in urma vanatului direct. Hrana consumata este proportionala cu marimealor, adica viperele mai mari consuma prada mai mare. Vipera de stepa poseda venin slab,
  • 40. destinat imobilizarii victimelor de mica dimesiune, prada fiind tinuta de catre sarpe pana laconsumare. Viperele de stepa sunt diurne, depinzand de expunerea la soare pentru reglareatemperaturii corpului. Viperele active sunt in general foarte alerte si sperioase, fiind astfelgreu de detectat in contrast cu alte vipere care isi apara teritoriul mai ferm cand suntabordate. Odata active, viperele de stepa petrec mare parte din zi cautand hrana in zoneadapostite, prin smocuri de iarba si prin tufisuri. Ca si alte specii din familia viperelor, acestea retin ouale pe toata perioadagestatiei, dand nastere la pui vii. La nastere, puii au o dimensiune de aproximativ 140-150mm lungime si se nasc independent si capabili de autoaparare. Dimensiunea mica a viperelor de stepa si in special a puilor, favorizeaza existentaunui numar mare de pradatori naturali. Printre acestia predomina o mare varietate depasari, incluzand rapitori, ciori, berze, dropii si mamifere precum mustelide (jder, dihor,nevastuica), pisici salbatice, etc. Situatia viperei ursinii rakosiensis in Romania este mult mai critica decat inUngaria. Una din ultimele populatii de Vipera ursinii rakosiensis din Romania, si cusiguranta cea mai bine documentata, a supravietuit pana la inceputul anilor 1960 intr-ozona izolata (Fanatele Clujului) de 1,5 hectare din vecinatatea orasului Cluj-Napoca. Lascurt timp insa, o vizita la Fanatele Clujului nu a reusit sa gaseasca urme ale acesteisubspecii, ea fiind considerata extincta in acea locatie. O fotografie a unei vipere de stepaa fost facuta in 1962 la est de aceasta locatie, intre Sic si Bontida, dar cercetariledesfasurate intre 1999 si 2001 de catre Universitatea Babes-Bolyai nu au reusit sagaseasca urme ale speciei in zona. Pana recent, din aceste motive, Vipera ursinii rakosiensis a fost considerataextincta in Romania. Totusi in anul 2002, in Transilvania, a fost descoperita o populatie devipere ursinii rakosiensis, de catre membri ai Societal Romane de Herpetologie. Aceastazona e inconjurata si izolata de terenuri agricole si mai mult, o parte din habitatul serpilor afost arat si distrus, cu scopul de a cultiva porumb. Principalele pericole pentru populatia de vipere de stepa gasita sunt: • aratul pamantului in fiecare primavara sau toamna pentru cultivarea lucernei si cerealelor; • cositul, care se desfasoara de doua ori pe an; • pasunatul si introducerea unor specii pentru vanat, care se hranesc ocazional cu serpi, cum ar fi fazanul. Nu este de neglijat nici pericolul reprezentat in mod direct de om prin omorareaintentionata a exemplarelor pe care acesta le intalneste accidental in trecerea prin habitatsau in timpul muncilor agricole. Aceasta reprezinta una dintre amenintarile majore asuprapopulatiei din Transilvania desi aceasta vipera nu este pentru om o amenintarereala.Aceasta specie nu este agresiva, nu ataca omul, iar veninul pe care il poate injecta la omuscatura nu poate produce mai mult decat neplaceri la nivelel muscaturii insa fara apune in pericol viata celui muscat. Fiind singura populatie de Vipera ursinii rakosiensis in Romania, are nevoie demasuri de conservare speciale. In prezent se fac eforturi pentru protejarea acestei specii,declararea habitatului unde aceasta traieste ca ezervatie naturala si introducerea acestuiain reteaua europeana de habitate protejate Natura 2000.

×