Your SlideShare is downloading. ×
  • Like
Hassel sven -_06_monte_cassino
Upcoming SlideShare
Loading in...5
×

Thanks for flagging this SlideShare!

Oops! An error has occurred.

×

Now you can save presentations on your phone or tablet

Available for both IPhone and Android

Text the download link to your phone

Standard text messaging rates apply

Hassel sven -_06_monte_cassino

  • 700 views
Published

 

Published in Education
  • Full Name Full Name Comment goes here.
    Are you sure you want to
    Your message goes here
    Be the first to comment
    Be the first to like this
No Downloads

Views

Total Views
700
On SlideShare
0
From Embeds
0
Number of Embeds
0

Actions

Shares
Downloads
13
Comments
0
Likes
0

Embeds 0

No embeds

Report content

Flagged as inappropriate Flag as inappropriate
Flag as inappropriate

Select your reason for flagging this presentation as inappropriate.

Cancel
    No notes for slide

Transcript

  • 1. Hassel_Sven - 06 Monte Cassino Sven Hassel Monte Cassino Cartea aceasta este dedicată celor ucişi în mănăstirea şi fortăreaţa Monte Cassino. Doamne, cum mai ploua! Cu găleata. Un potop. Eram aşezaţi sub pomi.Prinsesem cu nasturi mantalele între ele pentru a întocmi un soi de cort.Mantale SS de calitate mai bună decât cele ale noastre. Apa pătrundea şi aşa.Dar sub el eram aproape uscaţi. Micuţul îşi deschisese şi el umbrela. Până la urmă am izbutit săaprindem focul în maşina de gătit pe care o găsisem în vilă. Ne pregăteam săne ospătăm în lege. În ţepuşe se perpeleau vreo patruzeci de mierle. Portapregătea chiftele cu măduvă. Două ore încheiate râcâisem măduva din oaselea doi boi morţi. Aveam până şi pătrunjel proaspăt. Gregor Martin se pricepeasă facă ketchup. Amesteca sosul într-o cască americană. Căştile astea eraufoarte practice. Le puteai folosi la o grămadă de treburi, numai la ceea cefuseseră hărăzite, nu. Deodată am izbucnit în râs. Pentru că Micuţul rostise un citat clasic fărăa-şi da măcar seama. Porta şi-a înălţat apoi jobenul, făgăduind să ni-l lase moştenire. Altehohote. Heide se uşură din greşeală împotriva vântului. Ne tăvăleam de râs. Înclipa în care ne-a surprins o salvă de obuze ne sufocam încă de atâta râs,alergând care încotro cu mâncarea. Odată l-am auzit pe un preot militar întrebând un ofiţer superior: — Cum pot oare să râdă atâta? În ziua aceea făceam haz pentru că Micuţul îşi înfăşurase în jurul gâtuluichiloţii pe care îi luase de la Luiza-Amărâta. M-am înecat cu un cartof, iarceilalţi au fost nevoiţi să mă lovească pe spinare cu un obuz. Veselia puteadeveni primejdioasă! — Dacă nu ar râde pentru toate fleacurile, a răspuns ofiţerul, nu ar puteasă reziste. Porta era neîntrecut în privinţa chiftelelor din măduvă. Nu frigeaniciodată decât câte zece deodată. Altfel ni s-ar fi aplecat. Le mânca pe alesale treptat, pe măsură ce le făcea. La ora nouă mâncasem peste şase sute dechiftele. Era mult şi cu asta ne-am petrecut toată noaptea. Doamne, cum mai ploua! Pagina 1 din 169
  • 2. Hassel_Sven - 06 Monte Cassino DEBARCAREA Bubuitul tunurilor se auzea până la Roma, la două sute cincizeci dekilometri. Nu puteam zări marile nave de luptă dar, de fiecare dată cândtrăgeau o salvă, marea clocotea ca pe jar. Întâi o sclipire orbitoare, urmatăapoi de un bubuit ca de tunet. Îi făceau piftie pe grenadierii noştri. În câteva ore, regimentele deblindate, slab înarmate, au fost nimicite. De la Palinuro şi până la Torre delGreco toată coasta era în flăcări. Sate întregi au fost rase în câteva clipe.Ceva mai la nord de Sorrento, un buncăr, un mastodont de câteva sute detone, a fost azvârlit în aer şi o dată cu el o întreagă baterie de coastă cuplutoanele ei cu tot. Din sud şi din vest au apărut roiuri de Jabo1. Zburau la mică înălţime,bombardând şoselele şi drumurile, nimicind totul în calea lor. Şoseauanaţională 19 a fost distrusă pe o lungime de o sută cincizeci de kilometri.Oraşul Agripoli a dispărut de pe suprafaţa pământului în numai douăzeci desecunde. Printre stânci erau camuflate cu o iscusinţă diabolică tancurile deapărare. Împreună cu noi, sub tancurile grele se găseau adăpostiţigrenadierii regimentului şaisprezece. Urma să fim o gustare aleasă pentrubăieţii de dincolo atunci când o vor porni spre plajă. Mii de obuze răscoleau pământul, explodând şi schimbând în noapteneagră lumina zilei. Un infanterist urcă panta în fugă, dând din mâini ca un nebun, beat defrică. Îl urmăream nepăsător: ceva la ordinea zilei. În zorii aceleiaşi zile, euînsumi cunoscusem acea spaimă care te paralizează, îţi cuprinde maţele şite face să-ţi strângi fesele. Încremeneşti, sângele îţi îngheaţă în vine, chipulţi se face alb ca varul, ochii ficşi, eşti mai mult mort decât viu! Îndată cecamarazii bagă de seamă ce se întâmplă, tabără asupra „bolnavului". Dacăpumnii nu ajung, se trece la loviturile date cu piciorul şi cu patul armei.Atunci te prăbuşeşti hohotind de plâns, iar ceilalţi lovesc întruna.Tratamentul este brutal dar reuşeşte de cele mai multe ori. Încă mai aveam obrazul plin de vânătăi, căci Porta mă cotonogise zdra-văn. Îi eram recunoscător. Dacă ar fi dat mai cu milă, aş fi fost numai bunpentru cămaşa de forţă. Mi-am îndreptat privirile înspre Bătrân: sta întins între şenileletancului; zâmbi şi îmi făcu un semn de încurajare. Porta, Micuţul şi Heide jucau zaruri. Acestea se rostogoleau pecovoraşul cel verde şterpelit de Porta din bordelul Idei-Gălbejita. O salvă de artilerie grea, trasă de pe cuirasate, nimeri în plin ocompanie de infanterie care tocmai cobora muntele. O mână uriaşă i-amăturat pe toţi. O sută şaptezeci şi cinci de oameni făcuţi chiseliţăîmpreună cu catârii lor! Ne-am pomenit cu „ei" la asfinţit, pe când soarele cobora orbindu-nedinspre orizont: o mulţime de şalande speciale de debarcare, răspândindu-şipeste plajă puşcaşii marini. Vechi marinari trecuţi prin multe, ostaşi de1 Jabo: prescurtare de la Jagdbomber (bombardier de vânătoare) Pagina 2 din 169
  • 3. Hassel_Sven - 06 Monte Cassinomeserie, dar şi tineri recruţi speriaţi, chemaţi sub arme în urmă cu douăluni. Noroc că mamele lor nu-i puteau vedea în clipa aceea. Infernul lui Dante ar fi fost un parc de distracţii pe lângă ceea ce îiaştepta. Bateriile noastre de coastă fuseseră lichidate, dar în spatele fiecăreistânci, în fiecare gaură de obuz stau la pândă grenadieri, vânători de munteşi paraşutişti, gata să deschidă focul cu armele lor automate. Mitralierelegrele şi uşoare, mortiere, grenade antitanc, aruncătoare de flăcări, tunuri,carabine cu repetiţie, mine, cocteiluri Molotov, bombe incendiare cubenzină, grenade cu fosfor. Nume... nume... nume, dar câte chinuri fărănume pentru marinarii de asalt! Apăraţi de tirul artileriei navale, „ei" prind frânghii de stânci, se caţărăca maimuţele, ca apoi să cadă înapoi rostogolindu-se. Cete întregi aleargă încerc pe plaja albă în timp ce fosforul le răreşte rândurile. Toată plaja e înflăcări. Nisipul s-a preschimbat în lavă. Privim în tăcere: interzis de a trage, până la noi ordine. Primul val de debarcare este nimicit. N-au izbutit să înainteze nicimăcar două sute de metri. Ce privelişte îi aşteaptă pe cei din valul al doilea,care urmează imediat! Sunt şi ei la rândul lor transformaţi în torţe vii. Darsoseşte cel de-al treilea val. Ţinând armele ridicate deasupra capului,marinarii se avântă prin valuri, se aruncă cu burta pe plajă şi încep să sejoace cu armele automate. Dar de înaintat nu înaintează nici măcar unmetru. Apoi apar avioanele care aruncă fosfor şi petrol. Flăcări gigantice,gălbui, se înalţă către cer. Soarele apune. Se aprind stelele. Nepăsătoare, Mediterana nu dă pacecadavrelor calcinate, legănându-le uşor. Debarcă apoi cel de-al patrulea val al infanteriei marine. Obuzeletrasoare urcă pe cer. Şi aceşti oameni mor în câteva minute. Puţin înainte de a răsări soarele, o adevărată armada de pontoane deasalt se năpusteşte asupra coastei. Aceştia sunt soldaţi adevăraţi,companiile de puşcaşi marini bine instruiţi care urmează să pună stăpânireacolo unde ceilalţi au deschis doar drumul. Totul trebuie luat de la început.Obiectivul lor numărul unu: ocuparea şoselei naţionale numărul 18.Tancurile se opresc la marginea plajei prefăcute în făclii. Dârji, puşcaşiiînaintează. Sunt veteranii Pacificului. Ucid tot ce le apare în cale, trăgândpână şi în morţi. Pe carabinele lor de asalt sunt montate baionete scurte.Mulţi dintre ei poartă atârnată de curea câte o sabie de samurai. — Ăştia-s marines americani, mormăie Heide, grenadierii noştri o vorafla pe pielea lor. Tipii ăştia n-au pierdut nici o bătălie de o sută cincizeci deani încoace. Oricare dintre ei face cât o companie întreagă. ComandantulMike s-ar bucura să-şi revadă vechii camarazi din Far West. E prima oară când dăm ochii cu ei. Fiecare s-a înţolit după cum l-atăiat capul. Un soldat tropăie pe nisip; de raniţă are prinsă o umbrelă deschisă, deun roşu aprins. În urma lui păşeşte un sergent înalt care poartă peste cascăo pălărie chinezească. Un ofiţer scund, care aleargă în fruntea uneicompanii, poartă pe cap o pălărie de pai, gen Maurice Chevalier. De panglicaalbastră ca cerul îi atârnă vesel un trandafir. Pagina 3 din 169
  • 4. Hassel_Sven - 06 Monte Cassino Se năpustesc înainte fără să le pese câtuşi de puţin de tirul ucigător algrenadierilor noştri. Un infanterist german încearcă să fugă. O sabie de samurai îi despartedintr-o singură lovitură capul de trup. Un soldat american strigă cevacamarazilor săi, ridică deasupra capului cumplita sabie şi sărută lamaînsângerată. Un cârd de bombardiere Heinkel se aruncă asupra lor. Plaja se înalţăparcă toată către cerul limpede. Pe nisipul înnegrit de fum, soldatul cu sabiase zvârcoleşte întro baltă de sânge. Locotenentul Frick, şeful grupului nostru, se apropie târându-se. — Plecaţi unul câte unul. Ne retragem până la punctul Y. Poziţiile noastre au fost ocupate de marines. La mal sosesc mereu alteşalande. Tancuri amfibie acostează zgomotos. Pe cerul senin de vară,vânătorii şi bombardierele duc o luptă pe viaţă şi pe moarte. Un pluton de grenadieri se predă. Este secerat fără cruţare. Câţivamarinari jefuiesc cadavrele punând mâna pe insigne şi decoraţii. Porta spune în bătaie de joc: — Printre ei sunt şi unii care au nevoie de semne exterioare debărbăţie! — Bun, acum ştim cu cine avem de-a face. Să vezi şi să nu crezi, ziseLegionarul. Ne-am retras cu câţiva kilometri mai la sud de Avelino. Comandanţiigermani îşi închipuiseră că vor putea respinge forţele invadatoare chiar dinclipa debarcării lor. Îşi imaginaseră o bătălie cam de soiul celei de laCannae2, fără a ţine însă seama de uriaşa superioritate materială a aliaţilor. Mareşalul Alexander şi generalul Clark nădăjduiseră să obţină un capde pod... Acum aveau un adevărat front. Poziţiile noastre cădeau una dupăalta, dar unitatea noastră nu intrase încă în luptă. Regimentul nu aveadecât puţini morţi şi răniţi. Ne-am retras la nord de Capua. În timpulmarşului am mai apucat să golim o pivniţă la Benevento, iar la Caserta amdat o mână de ajutor la îngropatul a câtorva sute de morţi. Regimentulnostru a săpat tranşee acolo unde Via Appia se desparte de Via Casilina. Panther-ul nostru era pe jumătate îngropat în pământ. Pe capotamotorului era aşezată o bărdacă cu vin de Caserta. Un pivnicer italian neajutase să-i punem canaua. De turelă atârna un purcel făcut la frigare. Întinşi pe burtă, dădeam cu zarurile pe covoraşul verde de laIda-Gălbejita. — Ce-aţi spune dacă l-am împuşca pe Papă şi am da foc împuţituluiăstuia de Vatican? întrebă Barcelona în timpul unei rafale. — Ne supunem ordinelor, răspunse Porta scurt. Dar ce-ţi veni să-lîmpuşcăm pe Sfinţia-Sa? Ar trebui să ştim şi pentru ce. — Fireşte că ştim! exclamă Barcelona, mândru de a cunoaşte o taină.Zilele trecute, pe când eram la raport la Chiorul, am citit la ofiţerul cuinformaţiile o notă a Departamentului Politic al corpului de armată. Cei dinPrinz Albrecht Strasse încearcă pe toate căile în clipa de faţă să-l facă pePapă să ia deschis apărarea evreilor. Avem şi noi micii noştri provocatori la2Cannae: oraş din vechea Apulia, aproape de Aufidus, unde Hanibal i-aînvins pe romani în anul 216 î.e.n. Pagina 4 din 169
  • 5. Hassel_Sven - 06 Monte CassinoVatican. În clipa în care Preacuviosul va cădea în plasă, vom da foc laşandramaua lui din Roma. Să ardă cu popi cu tot. Şi vă mai pot spune că lacuvântul de ordine Rabat, va fi trimis un regiment disciplinar de blindate, cugenişti şi cu crema SS-ului, sprijiniţi de unităţi speciale de întărire. SSDirlewanger va face curăţenie! Stă cu piciorul pe scara avionului, pe undevala răsărit de Polonia. Acţiunea va fi pusă pe seama comuniştilor. Catoliciidin unităţile care vor lua parte la atac vor fi lichidaţi. Barcelona ridică o sprânceană: — Cunoaşteţi cumva şi alte regimente în afară de al nostru în sud? Unsfat preţios pentru cei înscrişi drept catolici: să declare că şi-au pierdutcredinţa şi că au devenit liber-cugetători. — Doar n-o să-l omoare pe Papă! strigă Heide uluit. — Ba pot face chestii şi mai şi, îl încredinţă Rudolph Kleber,muzicantul, fost SS-ist. Acum şase luni, un prieten care lucrează laDepartamentul de cercetări biblice mi-a spus că grozav ar mai avea chef să-ilichideze pe popi, de-a valma. Pentru cei din Prinz Albrecht Strasse, Papaeste cel mai mare duşman al lui Adolf... — Mă doare-n cot de toate astea... i-o tăie Barcelona. Dacă aţi primiordin, v-aţi duce să-l umflaţi pe Papă, ori ba? Şovăiam: nătărăul ăsta de Barcelona, cu obiceiul lui de-a puneîntrebări tâmpite. Micuţul, înalt de doi metri, analfabetul din Hamburg, ucigaşul cel maicinic al tuturor timpurilor, ridică un deget ca la şcoală: — Staţi puţin, măi ticniţilor! Cine-i catolic printre noi? Nimeni. Cinecrede în Dumnezeu? Nimeni. — Ia-o mai domol, bătrâne! îl preveni Legionarul ridicând mâna. Dar odată pornit, Micuţul nu mai putea fi oprit. — Mergi-sau-crapă, te ştiu eu că eşti de partea lui Allah, iar eu îţi zicţie precum Isus, fiul lui Saul — Micuţul încurca întotdeauna puţinele salecunoştinţe de religie — dă-mi ce este al meu şi dă-i câte ceva, colo, şicezarului. Tare aş vrea să ştiu dacă Pius ăsta al nu ştiu câtelea, cu care îmitot împuiaţi urechile în ultimul timp, este pur şi simplu căpetenia tuturorpreoţilor, un fel de general al Bisericii, sau este cu adevărat reprezentantulpe pământ al şefului ăl mare din ceruri, aşa cum îmi spunea într-o zi damaaia care mi-a oblojit cu pomadă ochiul bolnav. Porta a înălţat din umeri. Heide şi-a întors privirile spre zaruri. Barcelo-na îşi aprinse îngândurat o ţigară. Eu am schimbat capsa unuiobuz-rachetă. Bătrânul îşi plimba degetele de-a lungul ţevii tunului. — Bănuiesc că pesemne este într-adevăr solul Cerului, murmură elgânditor. Micuţul îşi lovea dinţii cu unghiile. — Se pare că nimeni nu e prea sigur de lucrul ăsta. Sunteţi pe un terenalunecos. Eu, caporalul şef Wolfgang Ewald Creutzfeldt, sunt un dur. Unmort mai mult sau mai puţin nu înseamnă nimic pentru mine. Trag înoricine! Puşcaş ori general, târfă sau regină, totuna. Dar de chestiile cuDoamne-Doamne nu-mi place să mă ating. Dacă şeful Vaticanului arecumva o linie directă cu Dumnezeu, admiţând bineînţeles că existăDumnezeu, nu trebuie să fii prea isteţ pentru a ghici că am da de naibadacă i-am împuşca vreodată întreaga bandă. Vechea scăpare cu „executarea Pagina 5 din 169
  • 6. Hassel_Sven - 06 Monte Cassinoordinului" n-ar cântări prea mult la Petru-de-la-Poarta-Raiului, când vomzornăi din oase pe acolo. Nu mi-aş risca viaţa de apoi. — Dumnezeu există, afirmă Legionarul. Dacă te legi de un credincios,te atingi de Dumnezeu. Papa e mare, mai mare decât oricine. Dar mai binesă aşteptăm întâi ordinul în loc să ne batem capul cu ce vom face. Vom găsio scăpare. Am putea, de pildă, întoarce tunurile şi să pictăm o pereche dechei pe turelă. — Baţi câmpii! îi râse Porta în nas. Ar trimite împotriva noastră câtevaunităţi SS şi praful s-ar alege de noi cât ai bate din palme! — Ideea Legionarului nu-i chiar atât de rea, făcu gânditor Bătrânul.Vaticanul are post de emisie propriu. Vă daţi seama ce s-ar întâmpla dacăs-ar auzi că un regiment german de blindate apără Vaticanul împotriva unuiatac german? S-ar face vâlvă în lumea întreagă şi lucrul ăsta n-ar fi tocmaipe placul Berlinului. — Eşti bătut în cap, constată Heide în batjocură. N-ai priceput că laVatican sunt agenţi provocatori? Crezi că vor da buzna în beci când vaîncepe tărăboiul? Aş! Ţâşti la staţia de radio, anunţând lumii întregi căSfântul Părinte a cerut protecţia germanilor. Iar după o scurtă vizită în PrinzAlbrecht Strasse, Papa va juca aşa cum îi va cânta SS Heini. Chiar şi pentruplămânii unui Papă, cu acidul nu-i de joacă. Iar noi, dacă primim ordin, îlexecutăm, pentru că suntem soldaţi. Ne-am băga şi dinamită-n fund săţâşnim spre lună, dacă ni s-ar ordona. Şi chiar dacă ne-am încuia în latrineşi ne-am... ca nişte nepricopsiţi discutând plimbarea, şi tot am face-o! — Aţi luat-o razna, interveni Porta. Până una-alta stăm aici şi aşteptămo bandă de yankei fioroşi. Pun la bătaie patruzeci şi cinci de ţigări cu opiu,cincizeci cu marihuana şi treizeci de grifa pentru cine dă de trei ori şase.Asta pentru că astăzi sunt milos. Puneţi jos de două ori pe atâta, pentru aputea da de şase ori cu zarurile. Pentru aceste şase aruncări de zaruri l-am uitat până şi pe Papă. Şasezaruri de aur masiv însemnate cu briliante, pe care Porta le "împrumutase"dintr-un tripou franţuzesc. În seara cu pricina purta pistolul său mitralieră,iar chipul îi era ascuns sub un ciorap de damă. Poliţia militară s-a dat deceasul morţii un an întreg să-l găsească pe vinovat, care era mai aproapedecât şi-ar fi putut închipui. Recurgeam la tot felul de fiţe pentru a atrage norocul de partea noastră.Agăţat în mâini, cu zarurile în gură, Barcelon se răsuci de patru ori în jurultunului, dar nu obţinu decât cinci şesari, ieşind primul din joc. Micuţul rămase fără nici o pipă şi pierdu pe deasupra şi naganul său. O grupă de infanterişti depăşi în goană poziţia noastră. — Par cam grăbiţi, făcu Porta. De parc-ar fi dat peste un strigoi, pecuvântul meu! O a doua ceată alerga ca şi cum ar fi mânat-o dracu din urmă. — Poate că s-a semnat pacea şi se trag oamenii spre vatră, visăMicuţul, fericit. Bâtrânul se urcă pe tanc, duse binoclul la ochi şi îl îndreptă spre sud. — Mi se pare că se cam strică vremea. De la Kiev n-am mai văzut oasemenea debandadă. — Să le ardem o pereche de grenade peste bot, propuse Heide, pus pemoarte. Dezertează, ticăloşii... Pagina 6 din 169
  • 7. Hassel_Sven - 06 Monte Cassino — Am face mai bine s-o luăm şi noi din loc, strigă vesel Porta, urmămplutonul din frunte, direcţia Berlin. Experienţa m-a învăţat că este mai binesă te laşi dus de apă decât să înoţi împotriva curentului. Chiorul, urmat la un pas de locotenentul Frick, sosi ca o vijelie. — Beier! urlă el foarte agitat către Bătrân. — Prezent, Chiorule, răspunse Bâtrânul, aşa cum cerea să fie numitgeneralul Mercedes în timpul bătăliei. — Ţii poziţia. Porta, dă-mi o duşcă de rachiu. Porta îi întinse o ploscă enormă, şutită în Franţa. O ploscă ce făcuserăzboiul din 1870. Voinicul general bău şi îşi şterse gura cu dosul palmei. — Şliboviţă, mormăi el cunoscător. Să nu vă miraţi dacă vă pomeniţideodată cu japonezi în faţă. Batalionul 100 este alcătuit din japonezinaturalizaţi în America. Nu-i lăsaţi să se apropie. Culcaţi-i la pâmânt. Ausăbii de samurai şi se bat la fel de bine ca fanaticii lor compatrioţi dinPacific. Sunt şi marocani printre ei. Zburaţi-le creierii. Veţi da ochii şi cunegri gurka. Băgaţi-vă bine în cap că aici ducem un război crâncen. Voi aţirămas acum singurul punct de rezistenţă al armatei din sud. Toate celelalteunităţi se destramă. — Chiorule, cârâi Micuţul făcând pe speriatul şi ridicând ca de obiceiun deget, e adevărat că diavolii ăia negri taie urechile? Generalul Mercedes încuviinţă din cap. — Cu atât mai bine! trâmbiţă Micuţul. De acum înainte, îi sfătuiesc pecei din mahalaua de peste drum să-şi încotoşmăneze bine tărtăcuţeţe, că şieu colecţionez foi de varză! — Eu mă mulţumesc cu dinţişorii de aur, declară Porta. Ascultătoarelenu au valoare comercială. — Veţi vedea apărând întreaga haită, la ţol festiv, urmă generalul. Şi săvă ferească Domnul să îndrăzniţi cumva s-o luaţi la sănătoasa. — Ştim lecţia, Chiorule, mârâi Porta: până la ultimul om şi până laultimul glonte! Chiorul aprobă şi continuă: — Ce bucurie pe capul lor când vor da peste tancurile noastre Panther.Până acum nu au făcut cunoştinţă decât cu blindatele P III şi P IV. Asteai-au făcut să se prăpădească de râs. Trebuie să pice şi o divizie de SS-işti.Vă vor înlocui... dacă va mai rămâne ceva de înlocuit. Atenţie la avioane.Pustiesc şoselele. Au şi paraşutat o jumătate de milion de oameni. Douătreimi dintre ei nu fac nici două parale. Boboci, soldaţi de paie. Ceilalţi însă!Veterani ai Pacificului care vă cunosc, chiar dacă nu ştiu de ce materialdispuneţi. Aşa încât să fiţi cu ochii în patru. Să nu vă grozăviţi dacă vedeţizece mii de inşi luând-o la fugă. Unul singur dintre cei duri face cât cincisute dintre ceilalţi şi v-aţi trezi cu ei în spinare cât ai clipi dacă ar afla undevă ascundeţi. Vă vor scopi dacă le veţi da cel mai mic prilej. Încă o duşcă,Porta! — Îmi datorezi un litru, Chiorule, preciză rece Porta, întinzindu-ipentru a doua oară plosca. Apoi solidul general se făcu nevăzut după o întăritură de pământ,urmat ca o umbră de locotenentul Frick. Porta împături covorul verde de la Ida, îşi netezi jobenul cu mâneca şi Pagina 7 din 169
  • 8. Hassel_Sven - 06 Monte Cassinointră în manloh. Mi-am reluat locul în spatele periscopului. Micuţul aşezăgrenadele la locul lor. Am verificat întreaga instalaţie electrică. Portadezlănţui caii putere mişcând puţin tancul înainte şi înapoi. Apoi pusemotorul în punctul mort. O grupa de gardieni ne depăşi în fugă. Cei mai mulţi dintre ei fără armeşi fără căşti. Porta declară batjocoritor: — Precum se vede, eroii au obosit! Şi eu care am crezut întotdeauna învorbele lui Adolf. Imită glasul lui Hitler: „Femei şi bărbaţi germani, barbarii noştri duşmani pretind că armatanoastră se retrage; dar soldatul german rămâne acolo unde se află..." Portarânji: dacă nu am orbul găinilor, soldatul german e pe cale s-o roiască. Aha!Abia acum pricep. E vorba de ceea ce Göbbels numeşte „apărare elastică";dar odată întorşi la Berlin, unde naiba ne vom mai duce?! — Nici o problemă! i-o întoarse nepăsător Micuţul, vom alerga maideparte în jurul cozii. Un plutonier de infanterie suflând ca o locomotivă se opri lângă noi: — Grăbiţi-vă! strigă el. Şi sprijinindu-se obosit de partea dinainte a tancului: — N-aveţi cumva o picătură de apă? Mi-au măcelărit întregul pluton;morţi ca şoarecii în găurile lor. Au mii de tancuri. N-avem nici o şansă descăpare. Bău cu lăcomie din plosca lui Heide. — Ia mai las-o! făcu liniştit Bătrânul. Ai vedenii, fără îndoială.Povesteşte ce s-a întâmplat. — Să povestesc! râse amar plutonierul. Dintr-o dată au apărut înspatele nostru, în faţa noastră, deasupra noastră; o grămadă afurisită detancuri şi avioane. În zece minute întreaga divizie ne-a fost strivită şioamenii făcuţi terci în găurile lor, sub şenilele tancurilor. Nu iau prizonieri,chiar şi pe răniţi îi curăţă. Am văzut un pluton care s-a predat; geniştii dindivizie. I-au primit cu aruncătoare de flăcări. Doar nu-s nebun. Eraujaponezi. Comandantului companiei mele i-au crăpat capul cu o sabie dinacelea japoneze. L-am înjunghiat pe tipul care a făcut treaba asta. Aveaîntr-adevăr ochii teşiţi şi înalt de-o şchioapă. — Din ce divizie faci parte? întrebă la fel de liniştit Bătrânul. — Divizia 16 de blindate, regimentul 46 grenadieri. — Şi unde sunt acum ai tăi din 46? — În iad, arşi de aruncătoarele de flăcări şi de napalm. Nici nu văputeţi închipui câte chestii au în traistă blestemaţii ăştia de peste ocean. Şise reped peste cuiburile noastre de mitralieră de parcă am trage cu zahărtos. Ne-au strivit chiar înainte de a mai apuca să facem stânga-mprejur.Regimentul 2 Panzer nu a mai avut timp nici să-şi scoată P-urile IV dinpoziţie. Ne-au turnat o grămadă de şmecherii arzătoare în cap. Sunt sătul.Am şters-o! — Uite, colo, autobuzul direct pentru Berlin, râse cu cinism Porta.Poate găseşti vreun loc pe platforma din spate, dacă dai puţin din coate. Mis-a spus că la volan ar fi chiar Adolf... — O să-ţi piară ţie cheful de râs, şuieră plutonierul furios, când îi veivedea pe diavolii galbeni şi pe Yankei. Vei face şi tu în pantaloni, ca toţiceilalţi. În trei zile nu va mai rămâne nici un soldat german viu în toatăItalia, pun mâna în foc. Şi toţi alde Bodoglio care au început să tragă în noi Pagina 8 din 169
  • 9. Hassel_Sven - 06 Monte Cassinode pe acoperişuri. Până şi ţaţele aruncau după noi cu ce apucau. — Haide, haide..., făcu Bătrânul împăciuitor. — Dar urniţi-vă odată şi luaţi-o din loc! sfătui plutonierul. — Nu putem, surâse jalnic Porta. — N-aveţi benzină? — Nu de benzină ducem lipsă, dar Adolf zice să rezistăm. Iar noi facemce ni se spune, ca nişte copii ascultători ce suntem. — Lua-i-ar dracu! urlă cu hotărâre plutonierul, fără a preciza dacă evorba de Hitler sau pe Porta. De i-aţi fi văzut pe marinarii noştri de apădulce, bănuiţi că trebuiau să apere fortificaţiile de coastă! Primii japonezicare au picat i-au pus pe grătar cu napalm. Până să apuce să-şi ridiceflintele, grenadierii noştri s-au trezit îngeraşi. Yankeii n-au timp de luatprizonieri. Îi lungesc fără multă vorbă, la pământ. — Ia spune, nădragii tăi nu curg? De câte ori te-ai scăpat în ei de cândţi-a ieşit în cale primul lingător de Coca-Cola? întrebă ironic Porta. Locotenentul Frick se apropie de noi. Zărindu-l pe plutonierul scos dinfire, zâmbi pe sub mustaţă. Auzise ultimele cuvinte ale lui Porta. — Câte tancuri ai văzut, Feldwebel, şi de ce tip? întrebă el liniştit. Scoase o hartă de stat major şi o despături pe botul tancului. — Arată-mi, unde ai văzut ultima oară camarazi de-ai noştri? Plutonierul se aplecă peste hartă, privind nervos către sud. Fărăîndoială că regreta amarnic că se oprise la noi. Dar acum nu mai avea ceface. — Aveam o poziţie la nord de Bellona. Au trecut peste Voliturno fără săprindem măcar de veste. — Dar fluviul nu poate fi trecut prin vad! se împotrivi Frick. — Domnule locotenent, poate nu mă credeţi, dar l-au trecut cuadevărat. Frick îşi aprinse gânditor o ţigară. — Ai văzut tancurile străbătând fluviul? — Da, domnule locotenent, şi camioane de asemenea. — Camioane obişnuite? — Da, camioane grele. Şi doar ştiu că apa e adâncă. — Partizanii, gândi Frick cu voce tare — poduri subacvatice. Ceporcărie! Îl privi pe plutonier; — Şi când au trecut, voi aţi întins-o? — Totul s-a petrecut foarte repede, domnule locotenent. Îi doboară petoţi... Fără prizonieri. — Câte tancuri aveau? — Câteva sute, domnule locotenent. Porta izbucni. — Aiureli! Pesemne că nu poţi deosebi un tanc de-o broască râioasă! — Aşteaptă puţin să vină să-ţi turtească fesul. Eu am fost laStalingrad. Dar un război ca ăsta n-am mai văzut! Frick îi întinse zâmbind o ţigară. — Linişteşte-te şi gândeşte-te bine: unde se aflau sutele acelea detancuri? — La Alvignano. Pagina 9 din 169
  • 10. Hassel_Sven - 06 Monte Cassino Frick privea pe hartă. — Iar noi unde eram? Adunaţi în mijlocul satului, nu? întrebă Porta cunevinovăţie. Piaţa Sfântului Petru, ce naiba! Sau poate că erau îngrămădiţiîn straturi, unii peste alţii! Câte tancuri vezi aici? O mie? Eşti sigur că nu viide la Roma şi n-ai rătăcit drumul? — Tacă-ţi gura! zbieră plutonierul, scos din fire. Erau atâtea, încât nicinu le puteai număra. Aveam, cel puţin zece pe urmele mele. Ne-am dat seama. Infanteria vede întotdeauna dublu atunci când estehărţuită de tancuri. După toate probabilităţile, plutonierul nu văzuse maimult de douăzeci şi cinci de care. Cu ochii holbaţi, îi explica locotenentului Frick cum trecuseră tancurileîn zigzag printre case, strivind totul în calea lor. Fără îndoială că trăise uncoşmar. Nu-i nici o plăcere să fii surprins de un atac frontal al tancurilor deasalt! — Vino, Beier! Mergem să vedem ce se întâmplă. Iar dumneata, Feldwe-bel, ne vei arăta drumul, ordonă locotenentul. Celălalt încercă în zadar s-oşteargă. — Dar bine, domnule locotenent, americanii sunt în sat! — Vom vedea, a fost singurul răspuns al locotenentului Frick. — Domnule locotenent, sunt şi japonezi cu săbii de samurai. Locotenentul râse încetişor. Îndepărtă cu mâna o scamă imaginară depe crucea de fier de la gât. Era cel mai maniac ofiţer din toată divizia.Uniforma sa neagră era întotdeauna fără cusur. Cizmele sale înalte erauoglindă. Mâneca stângă îi flutura goală. Îşi lăsase braţul la Kiev, rupt subrăsuflătoarea turelei, când tancul său fusese atins de un obuz de 100. Seîntoarse spre noi. — Doi voluntari după mine! Legionarul şi cu mine am făcut câte un pas înainte. Nu aveam de ales.Era rândul nostru: eram voluntari cu schimbul. Mi-am săltat în spatemitraliera uşoară. Mergeam prin şanţ. În frunte era locotenentul Frick. Eram la Milano să aducem materiale noi. În timp ce alţii trăgeau dingreu, noi ne făceam de cap. La Biffi şi la Gran Italia făceam pe fanţii,luându-ne la harţă cu ofiţerii de diferite naţionalităţi. Nu ne înghiţeau. Puţeama hoit şi vorbeam cu grosolănie în gura mare. Dar ne-am împrietenit cu Radi,băiatul care servea cafeaua. El ne-a întocmit menu-ul. Asta se petrecea laBiffi, peste drum de La Scala. Printre galerii, pe terase, am băut fresa cu buchet de fragă. Heide şi Barcelona au devenit melomani. Se duceau în fiecare seară laScala, închipuindu-şi că lucrul acesta era tot ce putea fi mai subţire: întregulMilano se întâlnea acolo. M-am îndrăgostit. Aşa se mai întâmplă atunci când bei fresa la mescioa-rele din galerii. Ea avea douăzeci de ani. Nici eu nu aveam mai mult. Cândne-a prins în patul conjugal, tatăl ei ne-a azvârlit jos. Dar când mi-a văzutuniforma s-a mai înmuiat; de frică şi nu din dragostea pe care o purtauniformei germane. Aşa era pe vremea aceea în cea mai mare parte a Europei. Pagina 10 din 169
  • 11. Hassel_Sven - 06 Monte CassinoÎn orice caz, nimeni nu ne vorbea de rău când s-ar fi putut întâmplă să neajungă la urechi. Mă hotărâsem să dezertez. Din păcate însă m-am îmbătat; şi taman cufresa. M-am destăinuit lui Porta. Începând din clipa aceea nu am mai avutdreptul să ies singur. Auzi, să dezertezi! Aşa ceva nu se făcea, pur şi simplu! Am jucat un meci de fotbal împotriva unei echipe de pifani italieni.Partida s-a terminat la egalitate. Jucătorii şi publicul s-au încăierat. Când ne dădeau afară de la Biffi, făceam dragoste pe după coloanelegaleriilor, iar apoi ne beţiveam pe acoperişuri cu cei de la apărareaantiaeriană. Se spunea că la Milano s-ar petrece unele lucruri nu tocmai curate. N-amobservat niciodată aşa ceva. Te pomeneşti că tocmai pentru că beam chianti şifresa împreună cu partizanii? După ora închiderii plecam de la Biffi şi ne duceam cu plăcere la Radiacasă, împreună cu colegii săi. Îşi avea cotlonul într-un beci cu zidurilemucegăite. Din fotoliile putrede răsăreau arcurile. Radi îşi descălţă pantofii lustruiţi şi îşi turna apă minerală pe picioare.Zicea că-i face bine. BLINDATELE ATACĂ Înspre sud-vest era lată rău. Pocnetul sec şi rău al tunurilor de petancuri se auzea prin necontenita răpăială a mitralierelor, în spatelecopacilor fulgerau lumini. Locotenentul Frick îşi purta P.M.-ul sus, de-a curmezişul pieptului,pentru a nu-şi murdări uniforma. Desluşeam uruitul sinistru al şenilelor. Pe şosea apăru, mergând în zig-zag, un tanc amfibiu. Frână atât debrusc încât derapă mai mulţi metri înainte de a se putea opri. Din el sări josun colonel având insignele roşii de ofiţer de stat major. Era plin de noroi dincap până în picioare. Chipiul îi era împodobit cu Edelweiss-ul vânătorilor demunte. — Ce dracu căutaţi aici? urlă el furios. Sunteţi din regimentul 16? — Patrulă de recunoaştere, domnule colonel, răspunse locotenentulFrick. Plutonul doi, compania a 5-a, batalionul special de blindate. — Aha, Panther-ele, exclamă mulţumit colonelul. În sfârşit! Unde văsunt trotinetele? — În pădure, domnule colonel. — Perfect, locotenente. Înaintaţi cu ele şi trageţi în plin asupra gangste-rilor. Hai, daţi-i zor, domnilor. Divizia trebuie scoasă din încurcătură. Locotenentul Frick pocni din călcâie. — Regret, domnule colonel, dar nu e chiar atât de simplu. Trebuie întâisă văd ce se petrece, apoi să raportez situaţia comandantului companiei. Untanc de luptă, domnule colonel, nu poate ataca orbeşte. Iertaţi-mă, domnulecolonel, nu încerc să vă învăţ pe dumneavoastră. — Sper şi eu, dragul meu, altfel ţi-ar pieri cheful s-o mai faci. Glasul colonelului era răsunător. Un glas făcut să dea ordine. Până şiun general i-ar fi dat ascultare. De centironul său lat atârna un pistol greu,ofiţeresc. Fără îndoială că l-ar fi scos din toc la cei mai mic semn de nesupu- Pagina 11 din 169
  • 12. Hassel_Sven - 06 Monte Cassinonere şi că l-ar fi culcat la pământ cu plăcere pe recalcitrant. Era tipul brutei. Locotenentul Frick examina harta. — Există un pod, domnule colonel, dar va suporta el oare Panther-elenoastre care cântăresc cincizeci de tone? — Cu uşurinţă, i-o reteză colonelul sigur pe el. Tancurile mele de asaltl-au trecut de câteva ori. — Permiteţi-mi să vă atrag atenţia, domnule colonel, că între un car deasalt şi un Panther este o mare deosebire. Tancurile noastre sunt aproape dedouă ori mai grele decât ale dumneavoastră, iar şenilele noastre sunt de treiori mai late. Glasul locotenentului devenise mieros. — Îţi spun un singur lucru, mă locotenent de trei parale. Dacă nu aparicu tancurile cât ai bate din palme pentru a curăţa satul ăsta de gangsteriiamericani, ai de-a face cu mine. Sunt ochitor bun. Scoţi tancurile? Da oriba? — Îmi pare rău, domnule colonel, comandantul batalionului meu mi-aordonat o misiune de recunoaştere. Trebuie să execut ordinele sale şi nu peale dumneavoastră. — Ai înnebunit? zbieră colonelul cu o voce răguşită de fumător. Livretuldumitale militar! — Mi-este cu neputinţă să vi-l prezint, domnule colonel. Nimic nudovedeşte că sunteţi dintre ai noştri. Mă numesc Frick, locotenent,comandant de pluton în compania a 5-a a regimentului special de blindate...iar regimentul nostru, domnule colonel, depinde direct de comandantul şefal armatei din sud. — Pentru moment te afli sub ordinele mele! Sunt şeful statului majordivizionar al acestei regiuni. Îţi ordon să aduci aici imediat compania voastrănenorocită. Refuzul dumitale miroase a laşitate. — Domnule colonel. Îmi este cu neputinţă să execut ordinul. — Arestaţi-l! lătră colonelul, nebun de furie. Cum nimeni nu se mişcă, se adresă Legionarului. — N-ai auzit? Arestează-l imediat! Legionarul pocni alene din călcâie şi răspunse în franceză: — N-am înţeles, domnule colonel. Chipul roşu şi brutai al ofiţerului luă o expresie bovină. — Pentru numele lui Dumnezeu! Şi întorcându-se spre mine: — Pune mâna pe locotenent! Când i-am răspuns în daneză, privindu-l nătâng, uluirea sa atinseculmea. Îşi ieşi din pepeni, trase o lovitură cu piciorul într-o piatră, apoi seîntoarse din nou către Frick. Acum nu mai zbiera, dar se bâlbâia cu glasşuierător. — Locotenente, ordonă tâlharilor dumitale să te aresteze! Adunătură debezmetici, dar faceţi odată ceva! De nu, veţi vedea voi. Înjura, spumega, ameninţa. Locotenentul Frick s-a săturat dintr-o dată. Luându-şi din nou pistolulmitralieră sub braţ ne-a ordonat: — Grupă de recunoaştere, în şir câte unul, după mine! Dintr-o singură mişcare colonelul îşi ridică revolverul. Pagina 12 din 169
  • 13. Hassel_Sven - 06 Monte Cassino Zbieră: — Opriţi-vă, sau trag! Răcnetul său ar fi putut stăvili fuga unei divizii. Ne-am oprit o clipă.Apoi am pornit mai departe fără a întoarce capul. Colonelul îşi golea încărcătorul. — E într-o ureche, comentă Legionarul în timp ce gloanţele ne şuieraupe la urechi. Colonelul urla în urma noastră ca un sălbatic. O nouă serie de gloanţe. Am aruncat o privire peste umăr. Omul înnebunise de-a binelea. Loveacu piciorul în roţile tancului amfibiu apoi sări în el, încercă să demareze,fără însă a reuşi. Apăru din nou, ţinând în mână un pistol mitralieră. — Atenţie, am strigat aruncându-mă în şanţ. În aceeaşi clipă m-am pomenit cu locotenentul Frick şi Legionarullângă mine. Dintre toţi, doar plutonierul cel străin de compania noastră nu a maiavut timp să se adăpostească. A primit întreaga salvă în spate. Se prăbuşi,în timp ce sângele îi curgea în valuri din gură, iar casca i se rostogoli peşosea. — N-am mai văzut o asemenea vită, blestemă Legionarul. Omoară-lSven! Am scos afetul puştii mitralieră. — Nu, şopti locotenentul Frick, ăsta-i asasinat. — Închideţi ochii, domnule locotenent, sugeră Legionarul, sau daţi-iultima alinare camaradului nostru care este pe moarte. Am sprijinit patul armei în umăr, am reglat înălţătorul şi am introdusbanda răsucind puşca mitralieră. Colonelul îşi reîncărcase pistolul. Asupra noastră se abătu o salvă degloanţe. Silueta sa uriaşă se găsea tocmai pe linia mea de ochire. — Punct de ochire la mir, i-am zis râzând Legionarului. Am tras prea scurt. Proiectilele au căzut pe drum, la câţiva metri în faţaofiţerului. Scoase un urlet şi sări la adăpost în spatele carului. — Răzvrătire, urlă el. Ne asurzi un fluierat ascuţit. Deasupra noastră trecu o umbră. Ne-amrostogolit în şanţ. Un avion de vânătoare cobora în picaj chiar deasupranoastră. Tunurile sale trosniră. Carul colonelului fuse lovit în plin de douăproiectile rachetă. Colonelul fu aruncat în chip de torţă la peste o sută demetri, într-un pâlc de arbori în flăcări. În scurt timp, din colonel nu a mairămas decât o mumie calcinată. Locotenentul Frick se ridică în picioare. — După mine, ordonă el. Am rupt în două insigna aghiotantului mort şi am luat o jumătate. Când am sosit în sat, infanteriştii şi artileriştii noştri fugeau îndezordine, urmăriţi de americanii victorioşi. Un şef de escadron de blindate ne-a picat drept în braţe. — S-a sfârşit, hohoti el. Regimentul a fost măcelărit. Ne-au luat toateblindatele. Am izbutit în ultima clipă să sar pe fereastra biroului în care măaflam împreună cu aghiotantul meu. Grenadele ne ţiuiau pe la urechi. Suntsingurul care a scăpat teafăr. Întreg colectivul a fost ucis dintr-o dată. — N-aţi luat măsuri de pază? întrebă mirat locotenentul Frick. Pagina 13 din 169
  • 14. Hassel_Sven - 06 Monte Cassino Ofiţerul îşi scoase chipiul. — Ne credeam în siguranţă. Ieri seară erau la o sută şi cincizeci dekilometri. Fuseseră respinse două regimente de-ale lor. Luasem prizonieriamericani din regimentul 142 de infanterie marină şi nu era mare lucru decapul lor. Ne pregăteam să sărbătorim victoria. Nu am pus decât numărulregulamentar de santinele. Tunurile noastre de acoperire erau în spatelecaselor, cu acoperitoarele pe gura ţevilor. Iar obuzele erau îngrămădite încamioane. — Dar santinelele? stărui locotenentul Frick. Ar fi trebuit să-i vadă. — Americanii i-au sugrumat cu cablurile. Băieţii noştri nu au maiapucat să zică nici pâs. Am fugit spre un atacator crezând că este unuldintre oamenii mei; mantalele verzi ale americanilor seamănă cu ale noastre.Avea pe umeri o pelerină germană, iar pe cap o cască de-a noastră. Dacă armai fi întârziat încă două secunde înainte de a trage, m-ar fi nimerit. — N-ai fost în Rusia, constată locotenentul Frick. Comandantul escadronului se prăbuşi sleit în mijlocul nostru. Era unbărbat în vârstă, cu părul alb, care până în clipa aceasta crezuse îninvincibilitatea trupelor germane. Era un om cult, profesor la universitateaFreiburg, din Breisgau. Unul dintre acei savanţi care îi socotesc drept copiipe toţi cei sub treizeci de ani. Soldaţii americani de douăzeci de ani îiarătaseră că se înşelase. În mai puţin de o jumătate de oră, văzuse patru miide oameni dispărând ca fumul. Iar acum şedea în spatele unui zid, pe calede a fi interogat de alţi băieţi de douăzeci de ani. Un puşti în uniformaneagră a tanchiştilor, cu o medalie atârnată la gât, îi dădea sfaturi. — Nu trebuie niciodată să te crezi în siguranţă, zâmbea locotenentulFrick. De multe ori, când mă culc seara, ţin puşca mitralieră în braţe. Prince-ai trecut dumneata acum, noi am trecut adesea, în Rusia. Aşa-i la război. Ofiţerul de vânători îşi privi crucea de fier din primul război mondial. — În 14—18 era altfel. Făceam parte dintre ulanii contelui Hötzendorf.M-au mobilizat din nou acum trei luni. Războiul ăsta de acum este oporcărie. Locotenentul Frick aprobă. — Şi cred că-l vom pierde, şopti comandantul de escadron. În loc să-i răspundă, Frick privea spectacolul care se desfăşuraînaintea ochilor săi. Lăsă binoclul jos. — Domnule căpitan, ce s-a întâmplat? Fiţi scurt, vă rog, nu avem timpde pierdut. Legionarul aprinse o ţigară şi i-o puse locotenentului Frick în gură. Comandantul escadronului rămase cu gura căscată. Nu mai văzuseasemenea soldaţi. Un subofiţer, cu o cicatrice îngrozitoare, să-şi pună ţigarabăloasă în gura superiorului său. Ce se întâmpla cu armata germană? Pecând fugea din sat, ascuns pentru o clipă într-u tufiş, mai auzise un simplusoldat american strigându-l pe comandantul de batalion pe numele mic şi îivăzuse bind din aceeaşi ploscă. Înainte, în vremurile bune ale împăratului,aşa ceva nu s-ar fi putut întâmpla. Clasele de jos îşi cunoşteau lungulnasului. Iar dacă nu, erau destule mijloace pentru a-i învăţa să respectedistanţa. — Domnule căpitan, ce s-a întâmplat? — Au apărut din senin. Pagina 14 din 169
  • 15. Hassel_Sven - 06 Monte Cassino Frick a început să râdă. — Ne-am lămurit. Comandantul batalionului i-a aruncat o privire dojenitoare. Explică,desenându-i cu un băţ pe nisip. — Cred că au pătruns pe aici. Locotenentul Frick clătină din cap. — Desigur. Şi eu tot pe acolo aş fi intrat. Apoi s-au ocupat de tancurilevoastre de asalt, tot conform planului, domnule profesor. — Fără îndoială. Îşi ascunse obrazul cu mâinile înmănuşate. — Nu înţeleg cum de am putut scăpa. Aghiotantul meu zăcea prăbuşitpeste masă cu spatele sfârtecat. Era un tânăr profesor universitar de mareviitor. Kant nu avea taine pentru el. Râsul locotenentului Frick deveni tăios. — Ar fi fost mai bine să se fi priceput la tunuri şi la manevrele deacoperire a flancurilor! Astăzi avem nevoie de soldaţi, nu de filozofi. Căpitanul şi-a ridicat privirea. — Va veni o vreme, tinere... — Bineînţeles. Dar dumneata nu vei mai apuca s-o trăieşti, aşa cumn-a apucat nici aghiotantul dumitale. — Ai de gând să mă denunţi pentru neglijenţă în timpul serviciului?întrebă nervos comandantul de escadron. — Nici prin cap nu-mi trece aşa ceva, răspunse Frick cu nepăsare.Dacă ai şti cât de puţin îmi pasă mie de dumneata şi de aghiotantuldumitale, filosoful! Din partea mea vă puteţi propune şi pentru Crucea deFier, clasa întâi, dacă scăpaţi. Singurul lucru care mă interesează acum estecum să opresc ofensiva celor din faţa noastră şi la asta îmi poţi fi de folos.Sunt locotenent dintr-o companie de blindate şi am sarcina să dau iamaprin americani şi să-i împiedic să înainteze cu hodoroagele lor. De altcevapuţin îmi pasă. După ce ne vei povesti tot ce ştii, poţi să lepezi ţoalele luiAdolf şi s-o întinzi, dacă ai chef. Nu ne priveşte. Câte tancuri sunt învăgăuna asta, după dumneata? — Cel puţin o unitate. — Hm?! pufni pe nas locotenentul Frick. De necrezut, dar hai să zicem.Îţi dai seama cât loc îi trebuie unei unităţi de blindate? Optzeci până la osută de bucăţi, başca buleandrele. Un carambol care i-ar face părul măciucăşi celui mai priceput poliţai din Paris. — Erau foarte multe, sughiţă căpitanul. Au distrus cu o singură salvădouăzeci de tancuri de asalt... — Asta nu înseamnă nimic, i-o reteză Frick. E o chestie de îndemânare.Şi noi am făcut aşa ceva de multe ori. — Şi un pluton poate face treaba asta, interveni cu mândrie Legionarul.E destul să ai un ţintaş în turelă şi un pilot care să n-aibă orbul găinilor. — A fost un măcel, se apără căpitanul. Am văzut un Sherman trecândpeste ordonanţa mea. Era student la drept, dintr-o familie vieneză foartealeasă. În escadronul meu aveam mulţi băieţi care promiteau; tinereţeastudioasă, morţi cu toţii. Alcătuiam un fel de facultate. Comandantul nostruera şi el profesor universitar. Păstram spiritul universitar... — Nu sunt în măsură să judec asta, rosti sec locotenentul Frick. Dar, Pagina 15 din 169
  • 16. Hassel_Sven - 06 Monte Cassinodupă părerea mea, ar fi fost mai înţelept să fi avut spirit militar. Aţi fi pututsalva jumătate din escadron. — Îndepărtă din nou firul de praf imaginar depe crucea sclipitoare de cavaler. — Nu-ţi poţi respinge inamicul filozofând. — Dumneata, locotenente, eşti soldat, decoraţia dumitale dovedeşte căeşti curajos. Totuşi, eşti încă foarte tânăr. — Da, sunt soldat, din clipa în care m-au scos de la şcoală. În ochiidumitale nu sunt decât un băieţandru, dar copilul acesta va scoate acumcastanele din foc pentru dumneata şi cei de teapa dumitale. Uite, aici înspatele meu este un soldat de treizeci de ani. Şi-a învăţat meseria — ei bine,da — la francezi, sub steagul Legiunii Străine. Tipul cu mitraliera este şi eldintre cei pe care îi dispreţuiţi, a fost adunat de pe maidan. Nici el şi nicisubofiţerul n-au auzit vorbindu-se de Kant şi nici de Schopenhauer, darcunosc legea aspră a lui Marte. Voi, profesorii universitari şi aristocraţii, înzilele fericite de pace, uitaţi de soldaţii aceştia înnăscuţi. Ţineţi prelegerisavante despre legionarii lui Cezar, dar ce ştiţi despre ei? Baliverne! Nici nuvă închipuiţi măcar cum erau bărbaţii aceia care luptau pentru gloriaRomei. Vă băteaţi joc de garda rusească. Aţi râs de poveştile cu soldaţi alelui Rudyard Kipling. Îl amintiţi pe curajosul soldat din Legiune, care se lasăde bună voie pradă dogoarei deşertului, doar pentru a-l numi pe criminalulfugit. Dar, domnule profesor, dintr-un criminal nu iese niciodată un bunsoldat. Există o mulţime de cauze care îl fac pe un flăcău să se înroleze:foamea, mizeria, patriotismul, convingerile politice sau gustul pentruaventură. Un criminal care se ascunde în rindurile armatei dezertează laprimul atac. Noi, soldaţii adevăraţi, ne lăsăm ucişi fără a crâcni. Dardumneata şi colegii dumitale de la universitate ce faceţi? Vă împuiaţi capulcu o filozofie care nu este de nici un folos în lupta pentru viaţă. Vă închipuiţipoate că-i ucidem din plăcere pe cei de dincolo? Nu, dar ne-am învăţat săexecutăm un ordin, oricare ar fi el. Căpitanul îl fixa pe tânărul locotenent. În colţul buzelor îi miji unzâmbet: — Ţi-ai omorî propria mamă dacă ţi-ar ordona comandantul dumitale? — Fără doar şi poate... Tot aşa cum aş trece peste trupul ei dacă mis-ar aşeza în calea tancului. — Sărmană omenire! murmură profesorul în uniformă de ofiţer, care îşiînchipuise că poţi purta un război discutând despre Kant. Dumneata,locotenente, nu eşti decât un copil devenit peste noapte adult. Se ridică aruncându-şi pistolul şi chipiul în şanţ şi porni de unulsingur înainte. Legionarul îl urmărea cu privirea în timp ce îşi aprindea o nouă ţigarăde la cea pe care o mai avea încă în gură. — O dată cu nătărăul ăsta drăgălaş şi naiv se stinge o generaţie. Locotenentul Frick îşi pipăi decoraţia primită pentru nimicirea uneiunităţi de tancuri de asalt ruseşti. — N-are decât să creadă ce vrea. Să crape o dată cu iluziile sale. Laîntoarcere vom ticlui un raport frumos zicând că l-am găsit, singurulsupravieţuitor al escadronului, în spatele unui tun. Pentru părinţi este multprea dureros să descopere că fiii lor sunt mai înzestraţi decât ei. Ducă-se înpace! — Allah ştie ce face! a murmurat Legionarul. Pagina 16 din 169
  • 17. Hassel_Sven - 06 Monte Cassino Ne-am întors pe drumul din vale trecând prin albia secată a unui micrâu. Comandantul Michael Braun, zis Mike, noul nostru şef, care făcusearmata înainte de război la infanteria marină americană, ne-a ascultatraportul în tăcere. Se întoarse râzând spre Barcelona, radiotelegrafistul, şiordonă cu vocea sa groasă, de băutor de bere: — Chemi regimentul şi ceri parola pentru dezlănţuirea generală amăcelului. Scuipă un ghemotoc de tutun mestecat drept pe coada uneişopârle care se făcu pe dată nevăzută după un bolovan. Barcelona începu apelul prin radiofonie: — Sunt Rinocerii, Rinocerii cheamă Scroafa. Terminat! — Aici Scroafa, Vorbiţi Rinocerii, vă ascult. Terminat! Era rândul lui Barcelona. Noi toţi ne aplecasem capetele pentru a auzimai bine convorbirea. Curată chinezărie pentru cei neiniţiaţi. — Aici Rinocerii, transmit către Scroafă. Punctul 12 AZ, apa 4/1. Căţeiifătaţi, înecaţi. Patru mămici. Poate chiar mai multe. Mistreţi difuzi. Ceremparola, Mike. Terminat. Vă ascult. — Aici Scroafa. Daţi-i drumul, Rinocerii. Mike răspunzător parolă şimisiune. Fără mistreţi suplimentari. Baftă! Terminat. — Ce noutate! rânji Mike. Comandantul unităţii e răspunzător! Deparcă n-aş mai fi auzit ca boss-ul să fie răspunzător, de o sută de ani decând fac meseria asta! Se aşeză în faţa tancului 523, tancul nostru. — Să vină încoace şefii de echipaj. Îşi vârî în gură una din uriaşele saleţigări de foi. Comandanţii tancurilor s-au apropiat fără grabă. Fularele lor de mătasestrăluceau în toate culorile curcubeului. Fiecare echipaj avea culoarea sa. Mike îşi bălăbănea picioarele sale mari, număru patruzeci şi optlăbărţate ca la un răţoi. Privi deasupra noastră. — Curu la pământ şi ochii la mine. Să nu mă faceţi să vorbesc de douăori. Iar dacă printre voi e vreo puşlama, care nu pricepe de prima oară, îl ţineu minte. Vechii mei prieteni, yankeii, ne-au prăjit câteva regimente. Acumtocmai le crestează fundurile cu baioneta. Se pregătesc să-şi pună tunicavictoriei. S-au apucat să scrie cărţi poştale povestind despre izbândă.Succesul ăsta rapid li s-a urcat la cap. Îi vom face să-şi piardă încredereaasta frumoasă. Îşi dădu drumul la pământ. — Scoateţi hărţile. Trebuie să cădem peste ei ca trăznetul. E o spărturăaici — arătă el pe hartă — pe acolo vom pătrunde. Trei kilometri destrăbătut prin spatele pădurii, la loc deschis... păcătoasă treabă. Dar trebuiesă o facem; cu orice preţ. Şi nimeni nu va veni să ne ajute. Suntem singuri.Cowboy-i au dărâmat totul. Se învălui într-un nor de fum albăstrui. — Iată ce vom face. — Trabucul se mişca la stânga şi la dreapta. —Patru Panthere coboară în viteza a patra şi apar dintr-o dată în sat. Îi vomlua pe băieţi pe nepusă-masă. Scoase trabucul din gură şi îl ridicăameninţător. Trebuie însă ca yankeii să nu-şi dea seama de prezenţanoastră până în clipa în care vom fi lângă ei, administrindu-le doctoria. Mike ridică una dintre sprânceneie sale stufoase şi negre. Pagina 17 din 169
  • 18. Hassel_Sven - 06 Monte Cassino — Nici un foc, piedicile puse la toate armele. Şi mai trebuie ca niciyankeii să nu poată trage. — N-ar fi mai bine să le trimitem o carte poştală? îşi dădu cu obrăzniciepărerea Porta, aşezat în ultimul rând. — Gura! şi ascultă. Primele două tancuri străbat cloaca şi închidieşirea în cealaltă parte a văii. Priviţi pe hartă că altă cale de ieşire nu mai e.Vor face apoi stânga-mprejur: cu tunurile îndreptate în partea opusă. Dupăce a închis ieşirea, şeful formaţiei va trage un trasor roşu. Vor urma apoialte patru tancuri. Cu opt tancuri Panther ar trebui să curăţăm cu uşurinţăcuibul ăsta. — Se întoarse către locotenentul nou venit care ne picase cupatru zile în urmă. — Tu rămâi aici, Herbert, la marginea pădurii, cuultimele tancuri. Nu ne vei urma, asculta bine ce-ţi spun, decât atunci cândvei vedea o stea galbenă. — îl apucă pe tânărul locotenent de guler. — Dardacă te mişti cumva înainte de a fi văzut steaua galbenă strălucind pe cerulbunului Dumnezeu, voi veni să te dezmorţesc cu mâna mea şi vei ieşi cupielea tăbăcită! Locotenentul Herbert, care nu avea decât nouăsprezece ani şidescindea dintr-una din cele mai nobile familii din Germania, roşi până laurechi. La Şcoala de Război din Potsdam nimeni nu-i vorbise în felul acesta.Dar despre câte nu li se vorbise nici o dată elevilor din Potsdam! Nici unuldintre instructori nu cunoscuse vreodată un comandant Mike sau ungeneral Chiorul. Nici unul dintre ei nu văzuse un puşcaş din marina americană debar-când cu o umbrelă roşie şi nici vreun soldat german din trupele de blindatecu un joben galben pe cap. Comandantul Mike scuipă mucul trabucului şi scoase din buzunar ocutie metalică, puţin ruginită. Mirosi zdravăn, scoase un hârâit din gât,scuipă, deschise cutia, scoase din ea o bucată lungă de tutun de mestecat şimuşcă din ea răsfrângându-şi buzele, apoi i-o trecu Bătrânului. — Ia-ţi o bucată, Beier. Dintre noi doar ei doi mestecau tutun. Comandantul îşi puneaîntotdeauna cocoloşul între buza de jos şi dinţi. Bătrânului îi plăcea maimult să şi-l lipească pe falca dreaptă. Părea că are un abces enorm. — E nemaipomenit, lăudă Bătrânul. — L-am lăsat să fermenteze două săptămâni în zeamă de prune, îiexplică comandantul Mike tot răsucindu-şi bucata de tutun ca pe un melc. O puse înapoi în cutia lui ruginită. — Trebuie întâi să te obişnuieşti. La început îţi dă ameţeli şi-ţi curgochii, dar tabacul fermentat în zeamă de prune e cel mai bun leac împotrivatusei cât şi împotriva furnicăturilor din picioare. Un bătrân pescar desardele din San Pedro mi-a vândut pontul. Locotenentul Herbert clătina din cap. Iată un comandant, un ofiţergerman, împărţindu-şi tutunul cu un plutonier, un calic din mahalaleleBerlinului. De-acum încolo te puteai aştepta la orice. Dacă i-ar povestitatălui său, acesta nu l-ar crede nici în ruptul capului. Cu mâna sa păroasă de gorilă, Mike îşi scoase bascul şi ochelarii detanchist, aruncându-i la picioare. Se scărpină sârguincios prin părul săunegru, îşi isprăvi toaleta suflându-şi nasul cu degetele, culese bascul şi gonicâteva viespi. Pagina 18 din 169
  • 19. Hassel_Sven - 06 Monte Cassino — Cum vă spuneam, ajungem cât putem de repede în sătuc şi, dinclipa în care primele două tancuri dau semnalul roşu curăţăm bordelul.Trageţi în tot ce mişcă. Se scobi cu degetul în ureche. — Ceva îmi spune că divizia de cowboy e pe verde, dar dacă vreunuldintre voi face un pas greşit, o vor schimba pe roşu. Brandt, te aşezi înpoziţie cu maşina radio în albia secată a pârâului. Te ţii lipit de al patruleatanc. Te camuflezi imediat. Scoţi antena. Asculţi, până când îţi vor cădeaurechile. Şi zvârle naibii pozele porno să nu te distrugă. Dacă mă faci săaştept măcar o secundă, ai să primeşti şi tu veşti de la mine. Îţi vei putealua rămas bun de la prieteni. Mike mai scuipă o dată cu putere o bucată mare de tutun care căzu peo stâncă, ceva mai departe. — Patru tancuri în sat. Primele două îl străbat. Închid ieşirea. Se trageîn tot ce mişcă. Semnalul roşu: deschiderea balului. Steaua galbenă: atacaţipe toată linia! Opt tancuri de rezervă. De semnal de retragere nu-i nevoie.Ori îi lichidăm pe cowboy, ori ne lichidează ei pe noi. Întrebări? Porta făcu un pas înainte. Comandantul se foi neliniştit. — Iosef Porta, te dobor pe loc dacă îţi baţi joc de mine. Porta făcea pe timidul, ştergându-şi mâinile pe pantaloni. — Aş vrea să ştiu, domnule comandant, dacă cei bolnavi de inimă suntscutiţi să ia parte la petrecere? — Întinde-o! Fără boli de inimă şi fără fudulii pe moaţe. Alte întrebări? Din ultimul rând Micuţul ridică un deget. Aproape că ne aşteptam să-lauzim zicând: „Îmi daţi voie până afară, domle?". — La dracu! Ce mai e? mârâi Mike. După cât se vede, pricepi camanevoie. — Domnule comandant, după regulamentul din 1925, cel algeneralului Blomberg, orice soldat care a servit mai mult de şapte ani, poatefi scutit să ia parte la lupte. Domnule comandant, eu sunt de nouă ani subarme. Cer voie să mă strecor pe scara din dos. Micuţul se pregătea să-şi scoată livretul militar pentru a-şi întărispusele. Mike îl opri cu un gest. — Chiar dacă ai fi servit o sută de ani, îţi vei aşeza fundul tău ăla marepe locul servantului, în numărul 523, iar cu regulamentul generaluluiBlomberg ţi-l poţi şterge. Dacă mai aveţi şi alte întrebări, păstraţi-le pentruCrăciun. — Amin, a murmurat Porta, cu ochii spre cer. Mike îşi puse din nou bascul jegos pe cap şi ordonă scurt: — La posturi! Porniţi motoarele. Încălecând peste rezervorul suplimentar, Micuţul strigă: — Porta, o pornim iarăşi la război! Şi când mă gândesc că suntvoluntar! Pesemne că aveam ceva la scufiţă în ziua în care m-am prezentat. Se aplecă peste containerele cu grenade dinăuntrul turelei. Îndesă înspatele bateriei haina sa neagră de tanchist, şi îşi scoase cămaşa care urmăaceeaşi cale. Îşi înnodă apoi în jurul gâtului combinezonul roz pe care i-ldăduse Luiza-Amărâta în timpul ultimului chiolhan de la Ida-Gălbejita.Prinse doi purici de pe pieptul său păros şi îi strivi de periscop. — Iar războiul, măi Porta, e o treabă primejdioasă. Poţi s-o încurci rău Pagina 19 din 169
  • 20. Hassel_Sven - 06 Monte Cassinode tot, dar te şi poţi îmbogăţi ca-n basme. Porta, ţi-ai luat cleştele dedentist? — Te cred, rânji Porta, scoţându-şi instrumentul din cutie. Se aplecăapoi asupra aparatelor sale, verifică nivelul benzinei şi pe cel al uleiului,ambreiajul, frânele, pornind apoi tancul cel greu roată împrejur. Mike se căţără pe tancul-comandant. Rămase o clipă călare pe turelă,cu picioarele larg desfăcute, tare ca o stâncă. Îşi lansă ghemotocul de tutunîn direcţia apărătorii de pe gura tunului. Spre marea noastră uimire, oatinse tocmai în capătul ei. Un adevărat scuipat de campion pe care nimeninu l-ar fi putut imita. Îşi puse ochelarii de protecţie şi se strecură prinmanloh. Îl auzeam ciorovăindu-se cu echipajul. Capul său apăru din nou.Braţul drept vâsli prin aer: semnalul de plecare. Mai strigă către Bătrân: — Beier, te ţii scai după mine! Urmează apoi Legionarul şi Barcelona.Ceilalţi pe diagonală. Blin-da-aate, înainte! Porta apăsă acceleraţia până la refuz şi începu să cânte: Wozu sind die Straussen da Zu marschieren, zu marschieren. Miile de cai putere nechezau. Se cutremura pământul. Întreaga pădurefremăta de grozavul huruit. Tancurile au intrat în formaţie unul după altul.Un copac se afla drept în calea noastră. Căzu, strivit. Comandantul ne îmbărbăta din turela sa. Îşi luă încă o bucată detutun de mestecat. Legionarul i-a răspuns din turela lui: şi-a aprins apoi o ţigarăînnodându-şi în jurul gâtului un fular cu tricolorul francez. Barcelona şi-a trecut din buzunarul drept în buzunarul stâng vecheasa portocală sfrijită de Valencia. Pe drumuri parte ne-a fost dat Să mergem, să mergem în marş forţat. Porta se aplecă, scuipă pe accelerator şi desenă cu degetul două cruciîn praful de pe tabloul de bord. Eu am legat o jartieră de periscop. Micuţul şi-a fixat pe lampa semnalizatoare tubul cu roşu de buze,purtător de noroc. Heide se încredinţă că firul de alimentare al aruncătorului de flăcărifuncţionează cum trebuie. Puse piedica la armă, îşi potrivi cartuşiera, apoiîşi agăţă în jurul gâtului un mic elefant din stofă albastru deschis. Am verificat toate aparatele de emisie-recepţie. Lucrul acesta era foarteimportant: trebuiau să funcţioneze perfect. De aparatele radio depindeau omulţime de lucruri. Agăţaţi de ţevile tunurilor, servanţii îndepărtau apărătorile. — "Gata pentru misiune", anunţă pe rând fiecare tanc. — Rinocerii gata de luptă, tună în radio glasul lui Mike. Am ieşit din pădurea care până acum ne mascase. Americanii păzeaucu trei tancuri ieşirea dinspre nord a satului, iar până acolo era câmpdeschis. Ne-am repezit asupra lor în viteza a patra, fără să ne ferim; Portacânta nepăsător: Pagina 20 din 169
  • 21. Hassel_Sven - 06 Monte Cassino Eine kleine Reise im Frühimg mit dir Sag mir, bitte, leise, Was gibst du dafür... Cu tine primăvara vreau să mă plimb. Şopteşte-mi la ureche, Ce-mi dai în schimb... În picioare, conducea nebuneşte. Ne aşteptam ca tancul nostru să sesfărâme din clipă în clipă. Nimeni nu se putea ţine după noi. L-am auzit peBarcelona înjurând înspăimântător în radio. — Caramba, Scheisserei, Puta di Madona. Cum îl poate face să alerge înhalul ăsta? — Doar Allah o ştie, i-a răspuns Legionarul, blestemând în sinea lui pepropriul său şofer. Totul depindea acum de viteză. La prima tură, cele trei tancuriSherman de la intrarea în sat nu au reacţionat în nici un fel. Dumnezeu ştiece şi-au închipuit. Orice s-ar spune, le lipsea experienţa: n-au tras nici unfoc. Cât ai clipi, am fost în mijlocul satului, noi cei din primul tanc, urmaţide aproape de comandantul Mike. Legionarul, la o sută de metri în spatelenostru, văzu turelele celor trei Sherman-uri începând să se rotească. Se opri.Tunul său se întoarse fulgerător: zece secunde mai târziu toate cele treitancuri inamice erau în flăcări. — Mergem înainte, şuieră Legionarul. Îşi aprinse o nouă ţigară, o grifa.Simţea nevoia să râdă. Apoi totul s-a petrecut foarte repede. Am străbătut uliţele întortocheateale satului: oricine purta insignă sau stea albă era culcat la pământ.Trăgeam de la câţiva paşi. Ar fi fost cu neputinţă să greşim ţinta. Scuipând foc la câţiva paşi, dintr-o fundătură ieşi un tanc echipat cuaruncător de flăcări, un M—5, care se năpusti spre noi. O grenadă se înfipseîn el; explodă în mii de bucăţi. Din grădina de portocali, a ieşit clătinându-se un T—14 de patruzeci şidouă de tone. Turela se mişca încoace şi încolo. Nu mai ştiau încotro să seîndrepte. — Foc, pentru Dumnezeu! urlă Bătrânul. Am apăsat pe trăgaci. În clipa următoare, tancul inamic luă foc. Din elţâşnea un fum negru, des şi greţos. Prin manlohul pilotului îşi scoteaulimbile flăcări roşii. Un locotenent încerca cu disperare să iasă din turela alcărei capac căzu în faţă. Rămase agăţat de ea. Flăcările săreau pe uniformasa, îi cuprindeau părul. Se ridică pe jumătate scoţând un strigăt înfiorător.Încerca să stingă focul cu mâinile goale. Din manloh au ţâşnit din nouflăcări. Îşi duse mâinile în dreptul obrazului care ardea încet. Apoi dispăruîn iadul din tanc. Simţeam în nări un miros înăbuşitor de carne arsă. Cineva se avântăcu o grenadă în mână. N-a mai apucat să o arunce spre noi. În clipaurmătoare zăcea strivit sub şenilele tancului nostru. Câţiva infanterişti stăteau lipiţi de un zid, în speranţa prostească că vor Pagina 21 din 169
  • 22. Hassel_Sven - 06 Monte Cassinoputea trece neobservaţi. Heide râse cu răutate. Mitraliera sa lătră. Infanteriştii au căzutgrămadă cu burţile găurite. Un bucătar fugea prin piaţă, încercând să se adăpostească în spateleunui Sherman care ardea. O rafală din mitraliera turelei şi omul se opriscurt, ca şi cum s-ar fi lovit de un zid, îşi duse mâna la cap şi scoase unstrigă ascuţit. Casca i se rostogoli în praf. Se răsuci, apoi se prăbuşi;picioarele i se mişcau încet. Dintr-un tufiş apăru zgomotos un Sherman şi îismulse un braţ care rămase agăţat de şenile. Aveai impresia că face semnede rămas-bun cadavrului. Sherman-ul fu lovit de două obuze de 8,8 şiexplodă. Turela a fost aruncată în aer şi a căzut înapoi cu un urlet strident.Ţeava lungă a tunului se înfipse în pământ. Apăru un nou Sherman. O lovitură bine ţintită i-a smuls turela,aruncând-o drept într-o casă. Se putea vedea înăuntrul tancului. Dincomandant nu mai rămăsese decât partea de jos a trupului. Fusese tăiatnet, la mijloc. Agăţate între podea şi locaşurile grenadelor atârnaurămăşiţele trăgătorului. Câteva intestine erau răsucite în jurul a ceea cefusese cu câteva minute mai înainte periscopul. Tancul lui Mike, care avea montate pe turelă două aruncătoare grele deflăcări, prăji un detaşament de infanterişti. Unii ridicau mâinile în semn depredare. Au murit sub şenile. Tancurile nu pot lua prizonieri. Nu te poţitârgui cu aceste unelte ale războiului. Le distrugi sau eşti distrus de cătreele. Capetele de mort rânjite de pe gulerele noastre simbolizează cum nu sepoate mai bine arma noastră. Apoi totul s-a terminat, totul s-a sfârşit. „Ei" nu avuseseră timp sătragă nici măcar un singur foc şi nu ne scăpase nici unul de-al lor. Căzusempeste ei la fel de neaşteptat precum surprinseseră ei infanteria noastră cucâteva ore în urmă. Ne răzbunasem. Am ieşit din tancuri. Cu ochelarii de protecţie ridicaţi pe frunte, de lafântâna din piaţă am băut aşa cum beau caii însetaţi şi am încercat să necurăţăm chipurile de ulei şi praf. Aveam ochii injectaţi de sânge din pricinaaerului acru din interiorul tancurilor. Răsuflăm cu greu. Ne durea gâtul şipieptul. Câţiva supravieţuitori au răsărit nu ştiu de unde. Ne priveau speriaţi.Unul dintre ei ştia câteva cuvinte germane. — Nicht schissen, kamerad, Wir nicht Juden, nicht Japsen. Wir vonTexas. Wir O.K.3 După două minute, eram prinşi într-o discuţie însufleţită. Ne arătamfotografii, începeam să râdem împreună, să schimbăm amintiri. Noi nupierdusem decât un singur om. Trăgătorul tunului din tancul locotenentuluiHerbert. Se închisese ermetic şi nimeni nu observase că ventilatorul avea unscurt-circuit. Murise sufocat. Aveam şi doi răniţi. Unul era şeful echipajuluitancului 531, plutonierul Schmidt. Avea braţul drept rupt. Se aplecase săridice o hartă de pe podeaua turelei, chiar în clipa în care tunul reculase.Braţul lui Schmidt fusese redus la un fel de terci. Din umăr îi ieşeau aşchiide os. Unul dintre prizonieri, un infirmier american, i-a făcut o transfuzie de3 Nu trageţi, camarazi! Noi nu evrei, nu japonezi. Noi din Texas. Noi OK. Pagina 22 din 169
  • 23. Hassel_Sven - 06 Monte Cassinosânge chiar acolo în piaţă, lângă fântână. Făcusem cerc în jurul lor, privindcu interes. De fapt plutonierul Schmidt avea noroc. Pentru el războiul sesfârşise. Asta însă nu l-ar fi împiedicat pe Schmidt să moară, golit de sânge,dacă nu ar fi fost acolo americanul, cu banca sa portativă de sânge. Celălalt rănit era un servant, venit de scurt timp la noi. Fusese atins înplămâni de o salvă de automat. Comandantul său de tanc, plutonierul majorBrett, a vrut să-şi reîncarce pistolul mitralieră. Scăpase rafala şi îl lovise peservant. Povestea aceasta avea să-l ducă pe bietul om până în faţaconsiliului de război. După trei luni am aflat că Brett a fost condamnat la moarte. La puţintimp după aceea a fost executat la Torgau. Servantul a murit după douăsăptămâni într-un spital din Roma. Se zvonea că împuşcătura nu fuseseîntâmplătoare. Dar poliţia militară a cercetat timp îndelungat, fără a puteagăsi vreodată probe suficiente. Oricum, sfârşitul a fost acelaşi pentru Brett.Nimic nu putea fi dovedit împotriva servantului. A murit singur în colţişorullui. La apelul prizonierilor, l-am făcut pierdut pe infirmierul american — uncaporal din Lubbok — cel care îi făcuse transfuzia lui Schmidt. După patruzile l-am luat în tancul nostru pentru a-l ajuta să ajungă în liniileamericanilor. I-am învineţit un ochi cu unt încins şi i-am scos un dinte: undinte îmbrăcat în aur, pe care, lucru destul de ciudat, nici Porta şi niciMicuţul nu l-au vrut. Apoi l-am bătut cu lovituri de centură peste fluierelepicioarelor, care s-au umflat zdravăn. Era pe jumătate evreu. Dichisit înfelul acesta, va fi desigur trimis înapoi în Statele Unite şi nu se va maiîntoarce niciodată pe front. Avusese o idee bună când ceruse să-l lovim.Trebuie să fii prost să te duci voluntar pe front. Dar adevărat este că şivoluntarii aveau partea lor bună. N-aş putea spune că îi dispreţuiam. Şi noifusesem voluntari aproape cu toţii, aveam deci admiraţie pentru oameniiaceia aspri care nu se dădeau înapoi de Ia nimic şi care aveau curajulrăspunderii faptelor lor. Mulţi visau să se aleagă cu un Heimatschuss4. Cel mai bine era unsoldat duşman să-ţi tragă un glonţ acolo unde trebuie. Lucru uşor pentru un trăgător de elită înarmat cu o carabină culunetă. Dacă glonţul se oprea într-un os, puteai fi sigur că treaba e ca şifăcută. Dar înainte de toate trebuia să ai un unghi bun de tragere, pentru canimeni să nu poată mirosi vicleşugul. Circulau adesea poveşti despre câte un rănit scos din patul său de laspital şi pus la zid pentru mutilarea voluntară. Într-o zi, grupa noastră a fost desemnată pentru o astfel de execuţie.Era vorba de un subofiţer. Se folosise de o grenadă, dar socotise greşitdistanţa. Trebuiseră să-i amputeze amândouă picioarele de la şold. L-aulegat de o targă pe care au sprijinit-o de zid. O execuţie mişelească. Toate execuţiile sunt ticăloşii, dar aceasta era mai cu moţ decât toate!Aşa cum spunea Porta pe când mergeam să ne luăm tainul suplimentar — osticlă de secărică de cap de om — era ca şi cum ai da cu piciorul într-un bietcaporal pe moarte, care îţi cerşeşte o bucată de pâine. Bătrânului i se făcuserău, dar lui i se întâmpla adesea. Nu va fi niciodată un soldat adevărat. Dar4 Glonţ de repatriere, care îţi dă posibilitatea întoarcerii în patrie (n.a.) Pagina 23 din 169
  • 24. Hassel_Sven - 06 Monte Cassinone uluise faptul că se poate înfuria unul cu tovalul gros ca Julius Heide, elcare de obicei executa orice ordin fără să pună vreodată întrebări. — Să tragi într-un bolnav, ce treabă spurcată! exclamă el dând cucizma într-o marmită. Ar trebui mai întâi vindecat şi apoi împuşcat. Aşa ar ficorect. El însuşi subofiţer, ştia că omul o făcuse într-adins şi că îşi meritasoarta. Un bun soldat nu face aşa ceva. Unor asemenea laşi le tai capul, dare pur şi simplu o murdărie s-o faci înainte de a ieşi din spital. Dar chiar aşa,să aduci în faţa plutonului de execuţie un om legat pe brancardă! Ar fi pututsă mai aştepte câteva luni. L-am fi adus într-o maşinuţă. Atunci da, l-aş fidoborât cu plăcere. Dezertor ticălos! Ca şi cum pentru el ar fi fost mai răudecât pentru noi! Într-un fel, Heide avea dreptate. Dar Barcelona îi luă apărarea tipuluicu grenada. — Nu judeca niciodată atât de pripit. Oamenii au întotdeauna câte oscuză atunci când fac prostii. Legea e cu două feţe. Un ţânc de patru anifură din cămară pentru că îi e foame, iar cele mai multe crime sunt făcutede oameni disperaţi. Un dezertor se apucă de prostii pentru că îi vinedeodată să lase totul baltă sau i se face dor de ducă. Statul îi trage cam tarecu execuţiile capitale. Consiliile de război ale armatei germane nu căutau niciodată scuzeunui om. Judecătorii nu cunoşteau decât cele mai aspre articole din cod.Făceau întreceri între ei: cine va obţine mai multe capete. Într-o zi, am auzitîntr-un restaurant patru judecători lăudându-se cu numărul condamnărilorla moarte pe care le pronunţaseră. În întreaga lume, nici o altă armată nuavea atâtea consilii de război ca cea a lui Adolf Hitler. Erau adevărate uzine. I-am întins pe răniţi pe drum. Am anunţat prin radio tancurile amfibiişi SPW5-urile. În ele am înghesuit oamenii însângeraţi care gemeau. Porta şi cu mine am ridicat un trăgător de la blindate. Printr-o gaurămare din spate îi ieşea plămânul. Micuţul apăru ţinând în braţe un caporal. Jumătate din craniu îicrăpase; se vedea creierul. În spatele unei grămezi de bălegar, am dat peste un ofiţer cu obrazulsmuls de o schijă de obuz. Mai rele erau arsurile. Când le atingeai, carnea cădea de pe oasefărâmiţându-se. Mulţi dintre răniţi mureau în mâinile noastre. Unii nemulţumeau, alţii ne blestemau. Un negru încercă să-l ucidă pe Micuţul cucuţitul. Am făcut două grămezi mari cu morţi. Unii dintre ei nu mai erau decâtnişte mumii carbonizate. Mii de muşte bâzâiau în jurul cadavrelor. Nu am săpat prea adâncgroapa comună. Atât doar cât să acoperim leşurile cu pământ. Mirosul lordulceag ne făcea rău. Pe partea din faţă a tancului comandantului Mike era aşezat un sergentde stat major. Îl cinstisem cu rachiu şi era puţin afumat. Se porni sătrăncănească: regimentul său nu era în stare de alarmă deoarece crezuserăregiunea curăţată. Camarazii lui îl priveau cu scârbă. Citi apoi şi în ochii noştri dispreţui,5 Schützenpanzerwagen: tancuri de protecţie, de acoperire (n.a.) Pagina 24 din 169
  • 25. Hassel_Sven - 06 Monte Cassinoîşi dădu seama că ceea ce-i scăpase era un lucru îngrozitor. Dintr-o săriturăînşfăcă pistolul lui Barcelona şi-l vârî în gură şi apăsă pe trăgaci. Creierul fuîmproşcat până pe ţeava tunului. L-am fi putut împiedica lesne, dar nimeninu făcuse nici o mişcare. Comandantul Mike lovi dispreţuitor cadavrul cu vârful bocancului. — Şi când te gândeşti că era cătană bătrână! — Ce, era un veteran? întrebă mirat locotenentul Frick. Mike trimise un jet lung de tutun gălbui pe chipul mortului. — Insignele pe care le are pe mânecă ticălosul ăsta arată douăzeci şicinci de ani de serviciu militar. Mai bine ar fi putrezit la Barrack Fields. Şi-acondamnat la moarte proprii lui camarazi! — Scârbos lucru mai e şi războiul ăsta, mormăi Bătrânul. Comandantul mâzgăli un raport pentru subofiţerul cu transmisiunile. — Rinocerii către Scroafa. Şeful. Treizeci şi şase care de luptă, zececamioane, şaptesprezece maşini distruse. Numărul morţilor şi răniţilornecunoscut. Pierderile noastre: un mort, doi răniţi, un sergent şi unsubofiţer. Aştept întâlnire cu regimentul de blindate inamic. Continuioperaţia pe proprie răspundere, întrerup contactul. Terminat. Noi zâmbeam, pricepusem. Mike avea de gând să nimicească, de unulsingur, regimentul inamic. Comandantul ieşit din rândul trupei dorea săstrălucească în faţa dumnealor. Voia să le arate celor ce purtau insigneleroşii ale statului major că nu numai ei îşi cunoşteau meseria. Să întrerupicontactul era un lucru destul de cutezător. Nimeni nu ne va mai putea auziîn următoarele trei sau patru ore. Juca o carte mare Mike. Dacă va izbuti,va fi acoperit de glorie. Dacă nu, va sfârşi la Torgau, presupunând că se vaîntoarce viu. Asta era legea aspră a războiului. Aşa cum spunea adeseamicuţul Legionar: — Încearcă-ţi norocul, flăcăule. Abia atunci vei afla dacă eşti un erousau un ucigaş. Nu în fiecare zi te poţi alege cu o medalie într-o luptăhotărâtă de dumnealor. De multe ori lucrul ăsta este rodul unei porniri încare pui totul pe o singură carte. Şi mai ales, mă-nţelegi, lasă-te pe seamalui Allah. Micuţul Legionar era un tip ciudat. Era cel mai credincios dintre noi,dar totodată şi cel mai crud. Odată i-a spintecat burta unui S.D. foarteîncet, folosindu-se de lungul său cuţit arab. Şi asta pentru că omul trăseseîntr-o troiţă veche de la marginea drumului. Sfârşindu-şi treaba de măcelar,Legionarul se mai înverşuna să lovească testiculele victimei sale, şoptind: — Nu trebuie să te atingi de lucrurile sfinte... Nu trebuie să le atingi... — La posturi, comandă Mike. Blindate, înainteee — marş! Aplecaţi pe jumătate peste trapele deschise, am trecut prin tufişurilescunde, apoi prin albia unui râu, plină cu apă stătută şi noroi puturos. Dinhoiturile vitelor se înălţa un miros respingător. Maşina locotenentului Herbert se împotmoli. Comandantul Mike se porni să înjure ca un păgân. Ieşi din tancul său.În noroi până la genunchi, dădu cu piciorul într-un şobolan mort, şi îl ţintuicu privirea plină de mânie pe locotenent în turela lui. — Neisprăvitule! ce-ai făcut? — Accident neprevăzut, mormăi locotenentul. — La mine nu ţin accidente de-astea, zbieră Mike scos din fire. Nu eşti Pagina 25 din 169
  • 26. Hassel_Sven - 06 Monte Cassinola plimbare pe Kurfürstendamm. Eşti la război şi răspunzi de un tanc carevalorează un milion de Reichsmarks. De milion mă lipsesc, dar de ladă amnevoie. Cine-i tontul care te-a făcut locotenent? Scoate-l de acolo, Beier! Micuţul şi trăgătorul nefericitului tanc agăţau cablurile de remorcare. — Strânge-l bine în chingi, râse Micuţul. Cablurile groase de oţel cântau întinzându-se ea strunele unei viori.Puteau să se rupă în orice clipă şi de-ar fi nimerit pe cineva l-ar fi ucis peloc. Nu ar fi fost pentru prima oară. Cel însărcinat cu remorca deveninervos. Dădu drumul cablului din mână şi fugi la adăpost în spateletancului. Neavând la îndemână altceva, Micuţul îi aruncă o mână de noroiîn obraz. — Pun eu mâna pe tine, nemernicule! Urcându-se peste cablu îl ţinuapăsat cu toată greutatea trupului său pe cârligul de remorcaj. — Dacă nu rezistă cablurile, s-a zis cu el, şopti Bătrânul. — Bun soldat, încuviinţă Legionarul. — Dar prost ca noaptea, râse Porta. — Asta-i valabil pentru toţi soldaţii viteji şi tocmai asta îi împiedică săaibă noţiunea riscului. — Bagă de seamă, ameninţă Heide. Cred că nu vei pretinde totuşi că eusunt un prost? De douăzeci de ani nu s-a mai pomenit un subofiţer care săaibă note atât de bune ca mine la terminarea şcolii. Care dintre voi mă poatebate la tactică? — Dar ce, tu eşti curajos, măi aspirant de general? Heide îşi lovi crucea mare din aur agăţată pe pieptul său. — Îţi închipui poate că am primit-o la bordel? Crucea germană din aur era mândria lui Heide. Nu se despărţea de eanici atunci când se scălda. — Bine, bine interveni Bătrânul, dar curajul tău nu este ca cei alMicuţului. Tu te baţi din plăcere. Îţi place să ucizi. Micuţul nu prea ştie ceface. El omoară fără să gândească. De-aş fi în locul bunului Dumnezeu,Micuţului i-aş opri un loc în raiul meu, iar pe tine te-aş azvârli afară. Astăzite bucuri să-i ucizi pe cei pe care îi numim duşmanii noştri. Când războiulse va sfârşi şi vei putea să faci pe al dracului prin curtea vreunei cazărmi, tevei aranja să-i poţi perpeli la foc mărunt pe recruţi atunci când tipii te vorcălca pe coadă sau vor avea o mutră care nu îţi convine. Eşti un asasinsadic, dar nimeni nu-ţi poate face ceva. Legea te apără. Sunt puţini cei cunote atât de bune ca ale tale. Eşti un subofiţer trăznet, un soldat fără frică,corect până în vârful unghiilor. Când vom înceta să ne batem, vei fi mândriadiviziei, un exemplu pentru cei noi. Dar, pe cinstea mea, mi-e silă de tine! — Amin şi noroc! strigă Porta ridicându-şi paharul. Predica pastoruluiBaier s-a terminat. Julius Heide era stacojiu la faţă. Doar Bătrânul îşi putea permite aşaceva. Oricare altul ar fi fost răsplătit cu o lovitură de cuţit în spate cu primulprilej. — Hai, hai, mai repede! strigă comandantul Mike, fluturându-şi braţele. Am început să scoatem încet tancul din mocirlă. Micuţul se lungi cuburta peste cablurile de oţel. Comandantul îl ajută să le ţină să nu scapedin cârlige. Blestema ca un surugiu, îl făcea cu ou şi cu oţet pe locotenentulHerbert, care ne privea neputincios din turelă. Pagina 26 din 169
  • 27. Hassel_Sven - 06 Monte Cassino Îndată ce tancul a fost repus pe pământ, Herbert fu nevoit săpărăsească turela, unde îl înlocui Lehnert, un subofiţer. Dar nimeni nu-şibătu joc de bietul tinerel. Mai văzusem un căpitan pus pe liber şi înlocuit înfruntea companiei sale în plin atac de către un simplu plutonier. În timpulbătăliei de la Bielgorod, un colonel a fost despuiat de comanda regimentuluisău. Rămăsese întins între picioarele telegrafistului său cât timp a duratbătălia. Locul său din turelă a fost luat de un tânăr comandant. Colonelulăsta o sfârşise rău. Trimis înapoi în Germania, condamnat să facă cinci anila Torgau. Când ruşii au cucerit oraşul, a fost ucis din greşeală de cătreunul dintre deţinuţi. — Rămâi pe loc! mă preveni Porta. Jabo-ul dezlănţuit descrise un cerc. Trecu peste noi razant. Credeam căîşi va agăţa tinicheaua. Dar se urcă din nou şi se mistui după munte o datăcu camarazii săi. — Un Julius Heide canadian, făcu Porta cu răutate. Peste câtevaminute se va lăuda la popotă că a omorât doi nemţi de la blindate. — Crezi că a riscat atât doar pentru asta? — Te cred! ţinea neapărat să aibă sânge de neamţ pe avionul său. Dacădau vreodată ochii cu el seara la cârciumă! Ţinea morţiş să-şi bată joc denoi înainte de a se face nevăzut. Dar dacă bunul Dumnezeu e cu noi, vom firăzbunaţi. Dacă lichidăm tancurile care trebuie să treacă pe aici şi dacăpatronii domnilor de adineauri îşi dau seama că au zburat pe deasuprapoziţiilor noastre... Nu m-am putut abţine să nu râd, în ciuda spaimei. — Da, ai dreptate, cu siguranţă că se va lăuda că a doborât doi friţi dela blindate. — Iar la urmă şeful său de divizie va încheia socotelile, se bucură Porta,iar Julică-canadianul va da de dracu. Comandantul Mike chema echipajele. Ne-am aşezat în jurul lui printretufişuri. — Aveam înaintea noastră trei kilometri de drum descoperit. Când sevor arăta americanii, primul tanc va înainta până la curbă, acolo undedrumul pătrunde în pădure. Acesta va fi tancul tău, Beier. Rămâi pe flanculstâng. Frick, tu stai pe dreapta. Te vei ocupa de ultimul tanc din coloană, înclipa în care acesta va ieşi din curba, de după deal. Dar vă previn, să nufaceţi pe deştepţii! Dacă vreunul dintre voi se apucă să tragă prea devreme,îl dobor cu mâna mea. Fu cât p-aci să-şi înghită trabucul şi urmă jovial: — Cele şaisprezece tunuri vor trage toate deodată. Fiecare obuz drept înţintă. După prima salvă, terenul va fi împărţit în zone. Fiecare tanc facecurăţenie în faţa lui. Scuipă lung în direcţia unei păsări care ciugulea, o atinse şi pe faţă îiapăru un rânjet lat. — Am atins-o! spuse el cu mândrie. Muşcă din ghemotocul său de tutun şi îl trecu, ca de obicei,Bătrânului. — Trăgătorul care trimite un obuz în vânt, s-ar putea să o ia pe urmelelui, dacă pun mâna pe el. Păstraţi-vă mintea limpede, băieţi, lăsaţi-i peamericani să înceapă marele pelerinaj la Muntele Părerilor de Rău. Habar Pagina 27 din 169
  • 28. Hassel_Sven - 06 Monte Cassinon-au de prezenţa noastră şi nici nu ne pot repera. Proba: cele trei avioane deadineauri. Rămânem ascunşi aici. Privi bănuitor în jurul său şi întrebă, mieros: — Nădăjduiesc că printre trăgători nu sunt boboci. Dacă sunt, să fieînlocuiţi imediat cu oameni antrenaţi. Aşijderea şi tinerii comandanţi detanc. Aici nu e vorba de grad, ci de experienţă. Puţin îmi pasă cine se caţărăîn turelă, cu condiţia să fie un maimuţoi bătrân. Unul singur să facă pe el şine jupoaie cowboy-ii de vii. Se ridică, ordonă scurt: — La posturi, în poziţie de luptă! Ne-am strecurat pe locurile noastre. Am încercat aparatul de radio, amverificat dispozitivul electric de tir. Heide se întreţinu cu glas scăzut curadiotelegrafiştii celorlalte tancuri. Plutonierul Slavek se însurase prinprocură. L-am felicitat. Fu nevoit să povestească tot ce făcuse cu logodnicasa pe care n-o cunoscuse decât cinsprezece zile. O întâlnise în cursulultimei sale permisii. Pentru un soldat de meserie, însurătoarea era un lucru înţelept. Ceimai mulţi dintre răcanii vechi se însurau. Soţia primea astfel întreaga soldă,dacă nu, aceasta trecea în contul ajutorului de iarnă. Nu aveam prea multăconsideraţie pentru această operă de binefacere, după cele trăite pe frontulde est. Jucam zaruri pentru a ucide timpul. Deodată, Micuţul întrebă cufăţărnicie: — Ia spune, Porta, cine e moştenitorul tău? Dacă vei fi vreodată ucis?Eu îţi las ţie totul, doar ştii, se grăbi el să adauge. Aurul, pe care îl port însăculeţul verde din jurul gâtului, este al tău, dacă într-o bună zi voi trecepuşca pe stânga. În colţul buzelor lui Porta miji un zâmbet şi el rostogoli zarurile,scuturând paharul deasupra capului. — Tare şmecher te mai crezi! Voi avea aurul tău? Ştiu eu la ce te ducemintea. Ia spune, ai scornit asta singur, din căpâţâna ta? — Doar nu-mi poţi ghici gândurile! se împotrivi Micuţul indignat. Pecuvântul meu de cinste, vei avea aurul meu. Mi-am făcut testamentul, la felca doamna aceea din cartea pe care am citit-o zilele trecute. — Mulţumesc, rânji Porta. Nu-ţi face griji pentru mine. În Balcani, untip bine, ziua paznic de cai, iar noaptea haiduc, mi-a prezis viitorul. Într-oseară pe când beam cafea stropită cu şliboviţă, mi-a propus să-mi citeascăîn cafea. Era de-a dreptul neliniştitor. Deodată, după ce s-a holbat vreo zeceminute bune în zaţ, în timp ce eu mă gândeam la o puicuţă pe care mi-opusesem de-o parte numai pentru sufleţelul meu, iată că se porneştedeodată să sporovăiască: — „Porta, văd aici chipul tău strălucitor, cu un nimb de glorie. Ah! Nu!Mă înşel, e neon, nemaipomenit! Numele tău deasupra Berlinului. Vei fi unmare om de afaceri. Nu vei face nici un rău târfelor. Vei da codoaşelor ce lise cuvine. Vei fura fără să fii prins. Vei trece printr-un război crâncen.Prietenii şi duşmanii îţi vor purta sâmbetele, dar vei scăpa. Vei supravieţuituturor; vei vedea o mulţime de înmormântări, dar a ta este atât de departeîn viitor încât nici n-o văd în ceaşcă. Vei ajunge să trăieşti o sută de ani. Nuvăd moartea." — Crezi că ar trebui să-mi dau în cărţi? întrebă Micuţul interesat, Pagina 28 din 169
  • 29. Hassel_Sven - 06 Monte Cassinomângâindu-şi săculeţul verde. — Asta n-ar strica, încuviinţă Porta. Dacă vor să te facă să înghiţiaiureli urâte, le tragi o mamă de bătaie. Dacă sunt chestii plăcute, le dai unban şi crezi cu neclintire în palavrele lor. Un sfat, Micuţule! Fereşte-te detestamente. E un lucru primejdios, mai ales atunci când moştenitorii tăi îţibănuiesc bogăţia. Micuţul îşi încreţi fruntea. Era atât de adâncit în gânduriule sale, încâtuită şi de zaruri şi când i-am amintit a fost degeaba. Privea în gol, trecându-şi mecanic degetul mare de-a lungul lămpii decontrol de deasupra închizătorului. În sfârşit, izbucni: — Ticălosule, nepricopsitule, lepădătură, ai fi în stare să omori unprieten pentru o mână de aur? Porta ridică din umeri. — Nu sunt decât un om slab, iar banul este ochiul dracului. Te împingesă faci lucruri ciudate. Dar cum spuneam: testamentele nu fac nici douăparale. Micuţul zornăi zarurile, lovi cu piciorul într-o grenadă şi urlă scos dinfire: — Îţi baţi joc de mine! Acum am priceput. Vă bag în mormânt pe toţi,pe cuvântul meu! Puse mâna pe o grenadă. Am cerut unui tip de la birourisă-mi facă o hârtie precum că-ţi las tot ce am, dacă bineînţeles nu temoştenesc eu pe tine când vei muri. Dacă nu, vei lua de pe jos. — Toate astea mi se par cam încâlcite, rinji Porta. Atunci când îţi facitestamentul, în primul rând trebuie să te asiguri împotriva spiritelorîntunericului. Îmi spui că sunt moştenitorul tău. Eu sunt omul de afaceri,iar cei de teapa asta, cu tot gulerul lor alb şi unghiile lor lustruite, suntnişte indivizi tare ciudaţi. Dacă unul dintre ei îţi dă un trabuc, o face cunădejdea că-i vei pasa o cutie întreagă. Oamenii de afaceri au toţi câte un firdirect cu Satana. Asta trebuie negreşit, din pricina concurenţei. Aşa-i legeajunglei. Bagă-ţi asta bine în căpăţână, caporal Wolfgang Creutzfeld, doar ceitari ajung. Mulţi au încercat meseria asta, dar puţini sunt cei aleşi.Concurenţii te pândesc, ascunşi printre tufişuri, gata să-ţi smulgă cămaşade pe tine. Dar dacă ştii să te descurci, gologanii ţi se vor scurge singuri dinbuzunar. Iar toţi prietenii, cu toate că te vor urî, îţi vor cânta în strună. Cucât vei fi mai mare şi mai urât de toţi, cu atât mai multe plecăciuni îţi vorface. Scuipă pe covorul din casa duşmanului tău: va spune că ai haz.Telefonează la ora două noaptea unui preşedinte de tribunal şi ia-l la zor: ţise va da dreptate. Flutură-le pe sub nas un teanc de bancnote, toţi vor fi lapicioarele tale. Dar să nu stai prea mult să-ţi alegi mijloacele. Trebuie să aicâţiva oameni de încredere, care să fie în stare să pună la cale un micaccident. Să tai cu ferăstrăul axul din faţă al Jaguarului rivalului tău, nu enici asta o idee prea rea. — Păi ăştia sunt gangsteri! se împotrivi Micuţul. — Aşa-i dacă vrei să fii om de afaceri. Trebuie de asemenea să ai ogroază de spioane: le bagi în paturile adversarilor tăi. Cu capul pe pernăspui tot. Puicuţele astea sunt cam ca cercetaşii din armată, te informează. Chipul Micuţului se destinse. — N-ai decât să organizezi toată chestia, aşa cum fac militarii. — Întocmai. De asta sunt foarte atent la cursurile de tactică. Directorii Pagina 29 din 169
  • 30. Hassel_Sven - 06 Monte Cassinotăi comerciali sunt trupele de blindate. Oamenii tăi secreţi, de încredere,sunt comandourile de şoc. — Iar infanteria mea? — Toţi amărâţii care trudesc pentru o leafă de mizerie. Stropitorii decerneală din birouri. Când vreo târfă ţi-a făcut serviciu mare, îi dăruieşti unpalton de astrahan. — Habar nu am ce e asta exclamă Micuţul. Cum arată aşa ceva? — Negru şi buclat. — Aha! Chiorul se plimbă cu aşa ceva. — Ce neghiob, mârâi Porta cu dispreţ. Ce are el sunt zdrenţe de pudelroase de molii, pe care un şarlatan i le-a plasat drept astrahan. Aparatul de radio zbârnâie: — Tancuri inamice. Toţi la posturi. Întrerupeţi legătura radio cuexteriorul. Îmi iau locul în spatele periscopului. Porta porneşte dinamul. Micuţulverifică piedicile de siguranţă. Introduce o grenadă antitanc în chiulasă. — Executat încărcarea, anunţă mecanic, ţinând o nouă grenadă înmâini. Buncărele cu muniţie stau deschise. Grenadele lungi lucesc, binerânduite. Au un aer nevinovat, dar peste câteva minute ele vor răspândigroaza şi moartea, vor scuipa foc, vor face să ţipe de durere oameniînspăimântaţi. Prin trapele lăsate deschise, puteam urmări cu privireamulţimea de tancuri inamice care înaintează în formaţie strânsă pe drumulasfaltat şi bătut de soare. Apăs uşor pe pedală. Motorul electric vibrează. Turela se roteşte fărăzgomot. Doi ochi exact printre cei doi copaci în clipa în care voi începetragerea. Comandantul Mike pândeşte la nivelul turelei sale, cu binoclul aşezatîn faţa lui, ascuns de o tufă de iarbă. Când va veni clipa să deschidem focul,va face semn cu cascheta. Un întreg regiment de care blindate. Visul oricărui comandant detancuri. Ne era servit pe o tipsie de argint. — De necrezut, şopti Bătrânul. Dacă nu ne zăresc, în două minute s-azis cu ei. O ciocârlie îşi înălţă trilul sub cerul albastru. La marginea pădurii ocireadă de vite priveşte curioasă toate tancurile acestea. Aşezaţi pe o şaretăde cărat bălegar, doi ţărani beau vin de chianti, îşi mai trag sufletul,nebănuind ce se află în spatele digului. În câteva clipe se vor trezi prinşi lamijloc în lupta dintre doi uriaşi. Fac zâmbind semne către americani, care le răspund voioşi. Suntem atât de încordaţi încât nimeni nu îndrăzneşte să vorbească.Ochii îmi sunt lipiţi pe cauciucul din jurul vizorului periscopului. Peste câmp aleargă un câine. Unul dintre ţărani aruncă un băţ după el.În jurul florilor care ascund tunul, zumzăie albine. Pe turelă se plimbă oşopârlă. O stăncuţă ciuguleşte un melc mare. Cei de dincolo cântă acum. Cel care îi conduce are un frumos glas debariton. Iată primul tanc în câmpul meu de ochire. În afară de pilot, întregechipajul mi se înfăţişează drept ţintă. Mike îşi înalţă cascheta. Pagina 30 din 169
  • 31. Hassel_Sven - 06 Monte Cassino — Foc! ordonă Bătrânul. Cele şaisprezece tunuri grele scuipă foc toate deodată. Deplasareaaerului culcă la pământ tufişurile. Toate cele şaisprezece grenade nimerescîn plin. Oamenii sunt azvârliţi în aer. De peste tot izbucnesc flăcări uriaşe. Următoarea salvă incendiază alte tancuri. Rotesc turela. Micuţul împinge încărcătura cu fruntea. Pieptul său goleste scăldat de sudoare. Tragem grenadă după grenadă. Caii de la şaretă se cabrează. Unul dintre ţărani rămâne agăţat. Viteleforţează ţarcul şi se năpustesc drept înspre foc. Toate carele inamice ard pe şosea. — Cu obuze explozibile, foc! ordonă comandantul Mike. Obuzele explodează în mijlocul oamenilor, care urlă înnebuniţi dedurere. Până şi morţii sunt azvârliţi în aer şi sfârtecaţi din nou. Pentru aîncheia tragem cu obuze S. Drumul pare acum o mare de flăcări. — Porniţi motoarele, comandă Mike. Blindate, înaintee-marş! Este rândul militarilor şi al aruncătoarelor de flăcări. Înaintăm de-a lungul acestui iad arzător. Turelele se rotesc, mitralierelelatră. Răniţi şi morţi sunt sfârtecaţi de proiectile. Dintr-o grămadă decadavre se iveşte un soldat înnebunit, cu mâinile întinse înainte cu guralarg deschisă, cu ochii încremeniţi. Flacăra unui aruncător îl linge cu limbasa galbenă de foc. Soldatul se carbonizează într-un nor de fum negru. Mike face semn de încetare. — În coloană marş! Direcţia: regiment! Îşi freacă mâinile. Restabilim contactele prin radio. Râdem. Yankeii nu au tras decât unsingur foc. Datorită unui bătrân sergent american prea limbut amexterminat un regiment întreg fără nici o zgârietură de partea noastră. Comandantul Mike a chemat statul major al regimentului. În glasul săuse simţea mândria şi bucuria. — Rinocerii cheamă Scroafa. Vă ascult. — Aici Scroafa. Vorbiţi, Rinocerii. — Şeful Rinocerilor. Regimentul de blindate inamic, lichidat. Fărăprizonieri. Nu avem pierderi. Preţ: o mie şi cinci sute de grenade, opt sute deobuze explozibile, trei sute de obuze S. Pentru cercetarea aeriană: harta nr.3, drumul 6, punctul A2. Terminat. Vă ascult. — Scroafa către Rinocerii. Felicitări. La raport. Comandantul. Terminat. — Mie îmi place mai mult retragerea decât înaintarea, declară Barcelona.Iată-ne sorbind fresa. Dacă mâine înaintăm, va trebui să ne bălăcim prinochiurile de apă scârboase. Când înaintăm ne scot sufletul. Şi apoi m-amsăturat până în gât de fetele de la Ida. Au devenit un fel de tovarăşe de front.Le cunosc fiecare fir de păr. De două luni ne tot promite Ida prospătură. Mintede îngheaţă apele. — Mâine, strigă Porta cu ochi strălucitori, înfăţişându-ne două chifteledin măduvă. Mâine vreau să dorm în patul împăratului Abisiniei, să siluiesc Pagina 31 din 169
  • 32. Hassel_Sven - 06 Monte Cassinoregina şi toate prinţesele. — Poate că vor fi de acord, spuse visător Gregor Martin. Poate că şi lor leplac puţin bruftuiala şi vlăjganii care put a hoit. — Suntem în plin epos, decretă Bătrânul. Într-o bună zi, toate astea sevor termina şi va trebui să ne spălăm. — Când vom ajunge la Roma, vreau să mă înec în şampanie, să beaupână îmi va ieşi pe nas şi pe urechi, spuse Porta. Vreau să torn în mine pânăcând voi plânge cu şampanie, iar apoi mă voi duce să-i caut pricină unuianumit individ şi să-l desfiinţez. Un nemernic căruia nu-i plac nici berea şi nicifetele. — Dacă vom avea timp la Roma, spuse Heide, dacă ceilalţi nu ne vor zoriprea tare, vreau în primul rând să mă bag într-un pat mare cu baldachin şiperne de mătase. Şi aşa jegos cum sunt vreau să mă dezbrac. Apoi vreau sădorm şi să nu mă trezească nimeni. Voi ieşi apoi în oraş şi îmi voi dibui ocuconiţă adevărată, cu dessous-uri elegante. Şi voi face dragoste cu ea, bachiar de mai multe ori. După aceea mă voi îmbăta şi apoi nu avem decât să neretragem din nou. — Mai vreau fresa, strigă Porta. S-o ducem aşa întruna. Să le golimbutoaiele, să ne culcăm cu femeile lor, să le spurcăm culcuşurile. Roma,Milano, Innsbruck şi, pentru a încheia, ne vom da poalele peste cap la Berlin. Şuieratul unui fluier ne-a chemat la realitate. — La posturi! Adunarea în faţa tancurilor, ordonă comandantul MichaelBraun. — Mor de somn, mârâi Porta. Am ajuns împleticindu-ne până la tancurile noastre. De patru zile nu maiînchisesem ochii. — Voi adormi în timpul mersului, ameninţă Porta. Mike zbiera cu ochii injectaţi de sânge din pricina oboselii. — Voi arunca în aer o coloană întreagă, dacă adorm, zise Porta. — Regina n-o să te mai vrea, dacă ţi-e somn în halul ăsta! făcu Heide. — Puţin îmi pasă mie de regină, bolborosi Porta. Vreau să aţipesc. — Nu va fi mulţumită, urmă Heide, care era pus pe ceartă. Pornisem la drum. Două tancuri s-au răsturnat în şanţ: piloţii adormiseră. COMANDANTUL MICHAEL BRAUN Au apărut sute de Jabo, măturând totul în calea lor. Un singur tanc săfi trecut descoperit şi se repezeau câte două în picaj asupra lui. Avioanele semănaseră panica în batalionul al 2-lea. Atacul lor durasedouă ore. Compania noastră a pierdut toate Panther-ele şi jumătate dinoameni. Porta a fost nevoit să se rostogolească pe povârniş să-şi stingă uniformacare ardea. Ridicasem tabăra în munţi şi aşteptam întăriri. Carele lor blindatesosiseră, tancuri Tiger de şaizeci şi opt tone cu tunurile lor de mare puterede 8,8 cm. Cei noi nu soseau ca de obicei în formaţii strânse, printre ei nuerau boboci, ci numai vulpoi bătrâni, trecuţi prin multe. Mare parte din ei Pagina 32 din 169
  • 33. Hassel_Sven - 06 Monte Cassinomai purtau încă uniforma de pe frontul de est. I-a luat în primire plutonierul major Hoffmann, cea mai marelepădătură dintre toţi Hauptfeldwebeln. Îi plăcea să-şi audă glasul şi seumfla în pene la cel mai mic prilej. Când voia să facă pe binevoitorul, îiboteza pe subofiţeri cu nume biblice. Când era furios, din gură îi ieşeaunumai murdării. Când era normal, adică precum o vită, se folosea dedenumiri misterioase; taur de bălegar, căpăţână de iepure, şoarece deumbrelă etc. Hoffmann avea două ordonanţe, cu toate că nu avea dreptul la niciuna. Unul dintre oameni era pe post de valet. Pe vremuri, înainte ca soartavitregă să-l facă să ajungă în serviciul majorului, fusese maître dhôtelîntr-unul din cele mai mari hoteluri din Berlin. Celălalt era om la toate şipaharnic, însărcinat şi cu servirea mesei atunci când Hoffmann mâncasingur. Într-una din zile, Micuţul fumase în front şi Hoffmann îl pusese să secaţere de douăzeci şi patru de ori până în vârful unui stejar. De fiecare datăcând Micuţul ajunsese sus, Hoffmann îi ordona să croncăne. Hoffmann avea un favorit: Vierul, fostul Stabsfeldwebel de laînchisoarea militară din Hamburg-Altona, aruncat acum în chip de şef debirou la companie. Încercasem să-l încondeiem la Frick şi Mike. A fostzadarnic. Vierul nu se clintea de acolo, precum un melc din cochilia lui,sfidându-ne. Într-o noapte i-am făcut o glumă urâtă. L-am înşfăcat în timp cesforăia. Cât ai clipi, l-am legat, cu ochii acoperiţi, de un copac. Am aţintitapoi asupra Iui o puşcă mitralieră italienească. Dimineaţa, când a fost eliberat, Vierul era ca o cârpă. Lui Hoffmann i se păruse că povestea are haz, tratându-i pe autoridrept glumeţi. Dar în ziua în care o grenadă dezamorsată a fost aruncată înfaţa lui, pe masă, glumeţii au devenit ca prin farmec, ucigaşi, sabotori şi maiştiu eu câte. Alarmă poliţia secretă, care delegă un comisar de la secţia criminală;acesta după ce umblă beat timp de trei zile datorită pivniţei dosite a luiHoffmann, se duse fără să fi rezolvat nimic. Nu uită însă să ia cu el patrucartuşe de Camel şi două şunci de miel afumate, făgăduindu-i lui Hoffmanncă se va întoarce curând să-şi continue ancheta. Hoffmann i-a răspuns mârâind. Se plânse la conducerea regimentului,unde drept mângâiere i s-a amintit că el însuşi făcuse apel la poliţiamilitară. Jură că de acum înainte va urma sfatul bătrânesc: nu treziniciodată autorităţile, lasă-le să doarmă în pace, căci e mai greu să leadormi la loc! Eram adunaţi în faţa punctului de comandă şi ne era frig. Spilcuitulîntârzia ca în fiecare dimineaţă. Pentru a ne enerva puţin. Cei vechi purtaucâte o salopetă peste uniformă. În felul acesta eram siguri că vom fi aleşipentru serviciul tehnic. Singurul loc unde nu ne putea controla nimeni.Porta ţinea în mâini un cleşte şi patru chei franceze. Din buzunar se ivea ocutie cu bujii ce sărea în ochi. Micuţul strângea sub braţ o pompă debenzină. De cinsprezece zile o tot căra cu el. Hoffmann încă nu mirosisevicleşugul. Noii veniţi erau înşiraţi pe partea stângă cu raniţele în faţa lor. Aveau Pagina 33 din 169
  • 34. Hassel_Sven - 06 Monte Cassinomantalele şi măştile de gaze noi-nouţe agăţate pe după umăr, iar de centurăle atârnau căşti de oţel. Porta ascundea în căuşul mâinii ţigara aprinsă. Dacă Hoffmann l-ar fivăzut, ar fi turbat. Acesta a ieşit de la punctul de comandă urmat de aproape de Vier careţinea ordinul de zi şi cele şase creioane colorate. Se ţinea exact la trei paşide plutonierul major, oprindu-se şi înaintând în acelaşi ritm cu el. Hoffmann se înfipse cu picioarele răşchirate în faţa companiei.Deschise gura cât o şură scoţând un soi de muget sălbatec: — Companie, drepţi! La dreapta! Aşteptă câteva clipe să vadă dacă cineva îndrăzneşte să mişte şi rânjimulţumit. — Pe loc repaus, ordonă. Şi aşa, zebre rozalii, vă închipuiţi că va ţinemereu chiulul cu serviciul tehnic? Astăzi e ultima oară, adunătură deputuroşi! Tehnicienii să iasă din rânduri! Două treimi din oameni au făcutcâte un pas înainte. Ceilalţi au rămas pe loc cu ochii pierduţi în gol. Hoffmann se îndreptă către ei, urmat mereu de Vier. — Tu, cel de colo, strigă el, ţintind cu degetul întins un caporal şef, deunde ai pistolul ăla care ţi se bălăbăneşte pe fund? Caporalul a fost nevoit să-i dea pistolul. Spilcuitul era încântat. Să ieipistolul unui soldat, înseamnă să i-l smulgi din suflet. Invocând ţinuta neglijentă şi lipsa de disciplină, ordonă oamenilor treiexerciţii prin mlaştină. De fapt, voia să-şi arate puterea absolută. Când, năclăiţi de noroi şi de mătasea broaştei, oamenii au luat din noupoziţia de drepţi în faţa lui, era în al noulea cer. — Măi păduchioşilor, cred că ştiţi acuma unde vă aflaţi; într-oadevărată companie prusacă, unde domnesc ordinea şi disciplina. Vă daţiseama acum, urmă el plin de siguranţă, că nu faceţi nici cât o ceapădegerată. Aici eu comand, doar eu. Dacă am chef să vă turtesc căpăţâna, v-ofac piftie. Dar dacă vreunul dintre voi, lucru care m-ar umple de mirare,dovedeşte că are un dram de inimă în burtă, îl fac subofiţer. Nici nu-şi dădea seama că minimaliza importanţa subofiţerilor strigândîn gura mare că este suficient să ai puţină inimă în burtă pentru a primi ungalon. Cei de teapa lui Porta înţeleseseră lucrul ăsta de o veşnicie şi nuţinteau deloc un asemenea grad: doar proştii vor să fie avansaţi, cei isteţistau în banca lor, îi plăcea lui Porta să spună. Dintre noii veniţi, trei au fost trecuţi la secţia noastră, printre care uncaporal şef cu opt ani de serviciu. Raniţa din spate îi era plină cu lucrurifurate. Se îndreptă către Bătrân. — Tu eşti şeful secţiei? Sunt fostul şofer al comandantului suprem alVeneţiei. Am fost instruit special pentru serviciul de intendenţă... Habarn-am de serviciul de pe front... de altfel nici nu vreau să-l cunosc. Dacă îmiceri să-ţi aduc uniforma comandantului de divizie, n-ai decât să-mi spui şiţi-o aduc pe loc. Mă cheamă Gregor Martin. Sunt caporal şef. Înainte de aapăra palma aia de pământ care se cheamă patrie, eram şofer pe o dubă cumobilă. Am fost cu maşina prin toată Europa. Am intrat cam în toate marilecase, livrând mobilele mele de epocă, proaspăt ieşite din fabrică. Patronulmă învăţase să falsific marfa şi te pot face să crezi că un scaun din lemnîncă verde i-a folosit fundului lui Napoleon. Pagina 34 din 169
  • 35. Hassel_Sven - 06 Monte Cassino — De ce n-ai rămas la generalul tău de la Veneţia? întrebă Porta curios. — Vechea poveste: o femeie, lămuri Gregor Martin cu suspine în glas.Mi-a făcut semn de peste Canal6. Am vrut s-o văd mai de aproape, am trecutpodul Rialto. Eram grăbit şi, aşa cum poate ştiţi, pe afurisitul ăsta de pod emare înghesuială. Poţi întâlni pe el pe cine nu gândeşti. M-am trezit faţă înfaţă cu un idiot de locotenent de marină. Mânca-l-ar rechinii sau peştişoriiroşii! N-am căzut la învoială în privinţa felului în care trebuie să salute uncaporal şef. N-am ştiut să-mi ţin limba în frâu. — Ce i-ai spus? întrebă Micuţul plin de curiozitate, suflându-şi nasulcu degetele. — Nu-mi mai aduc bine aminte, dar în orice caz i-am zis să nuconfunde Podul Rialto cu curtea unei cazărmi. M-a luat de guler vrând sămă înhaţe. Nici nu ştiu cum s-a întâmplat, dar l-am lungit la pământ cu odreaptă. L-am şi burduşit puţin când s-o întind. Asta să-mi fie învăţătură deminte să nu stau de vorbă pe un pod, căci deodată au apărut copoii,tăindu-mi amândouă ieşirile. — Eu m-aş fi aruncat în apă, spuse Porta. — Ţi-ai găsit, pe Rialto! Au ridicat nişte chestii în amândouă părţile.Marinarul de apă dulce mă ameninţa că mă doboară cu Walter-ul său; atrebuit să-l oprească copoii. După aceea au vrut ei să mă cureţe, deoarece înînvălmăşeală i-am scăpat unuia dintre ei o scatoalcă peste mutră iar altordoi le-am turnat un ghiveci cu flori în cap. M-am refugiat într-o cârciumă.Ca să glumesc puţin, am zbierat din uşă: trăiască Frontul Roşu, jos cuMussolini! — E adevărat, naziştii au luat-o pe coajă? mugi barmanul scoţândstrigăte de bucurie. — Acum câteva minute, i-am răspuns şi nu minţeam, erau lungiţi peRialto printre flori. Ne-am pornit să sărbătorim pe loc victoria. Patronul a făcut ciriste cuşampanie. Eram atât de grăbiţi încât nu mai aveam timp nici să desfundămsticlele, le spărgeam pur şi simplu de tejghea. Am dat foc fotografiilor luiHitler şi ale lui Mussolini în mijlocul încăperii. În timp ce toată lumea cânta:Quon est bien dans les bras dune blonde... Doi dezertori s-au repezit să-şi scoată uniformele şi puştile din pivniţă.Au început să tragă pe fereastră. Un sticlete se zorea să-şi lepede ţoaleleîntr-o ladă de gunoi de sub poartă. Se întoarse apoi la noi să ne dea o mânăde ajutor la sărbătorirea victoriei. Ne-a spus că de multă vreme avea legături cu partizanii. Iată că-şi punedeodată o brasardă roşu-alb-verde şi se numeşte singur şef al poliţiei dinVeneţia, începând chiar din clipa aceea. Era un lucru hotărât de multăvreme. Ne atribui tuturor câte o funcţie. Eram la umblătoare când a izbucnit tărăboiul. Aud focuri de puşcă,comenzi bine cunoscute. Latrinele din Italia nu au aproape niciodatăferestre. Încerc deci să mă strecor uşurel, dar mă vede un găinar. M-aubăgat la răcoare la Mestre, apoi la Chioggia. Dar primul7 nostru, o secăturăde colonel, nu m-a vrut. Nu-i plăceam nici lui, nici lui Porsche şi nici6 Marele Canal din Venetia7 Primul comandant cu operaţiunile. (n.a.) Pagina 35 din 169
  • 36. Hassel_Sven - 06 Monte Cassinogeneralului meu. — Ce are a face Porsche în toată treaba asta? întrebă Barcelona carenu mai înţelegea nimic. — Aflasem încă de pe vremea când generalul şi cu mine eram în Rusia,lângă Kerci, că bătrinul, mă înţelegi, avea o slăbiciune pentru maşinile decurse. M-am gândit bine şi mi-am zis: Gregor, camionagiule, nu scăpaprilejul! Dacă eşti în stare să hurducăneşti un cinşpe tone peste crestelemunţilor şi să faci dintr-un lucru nou unul antic, te vei descurca tu şi cuautomobilele sport. Am început să mă laud cu o cursă de automobile la careluasem parte — în vis, se înţelege! Am povestit că-l cunoşteam personal peSir Malcolm Campbell. Până la urmă, bătrânul n-a mai putut. A pus să măcheme şi m-a poftit să iau loc pe canapeaua lui... Să mor dacă mint! Bătrânul era într-atât de curios să asculte descrierile mele despremaşini, încât a fost cât pe-aci să uite că trebuia să străbată trecătoareaKerci cu divizia lui. L-am făcut să înnebunească după un Porsche. A făcut el ce-a făcut şi adibuit două. Trebuie să recunosc că generalii ştiu nişte trucuri care nu suntde nasul nostru. Pe scurt, iată-mă ajuns şoferul său favorit. Ce mă maiîmbuiba când ne repezeam la Graz şi Innsbruck. Bătrânul uita de divizie. Olăsa pe seama primului, secătura de colonel. Aveam regim special. Treioameni mă ajutau la întreţinerea maşinilor. Când eram surprins dormindziua în amiaza mare, n-aveam decât să spun: ordin de la general să măodihnesc înainte de a pleca cu dânsul. Aveam uniforme făcute pe măsură.Uitaţi-vă, mi-a mai rămas una. Ce timpuri! Eram plin de bani. Vindeambenzina la negru. Ce i-o fi venit ţărăncii ăleia să treacă pe lângă Rialto! Colonelul m-a dus la general, la Lido. S-a pornit să mă facă albie deporci, dar a încercat să mă scape. Puteau să mă învinovăţească de orice,puţin îi păsa generalului. El voia să alerge cu Porsche şi ştia că se puteaîncrede în mine. Doar că, ce vrei, o cămaşă neagră mă văzuse urinând peMussolini... adică pe fotografia lui. Atât a trăncănit încât bătrânul a făcutun semn poliţiei noastre militare să-l ia pe individ să facă o mică plimbare.Când l-au adus înapoi după câteva zile, îi vâjâia capul. Eram de faţă şi i-amzis: — Asta te va învăţa minte, blegule, să învinovăţeşti oamenii deîncredere ai Wehrmacht-ului. Ba am şi aruncat cu o piatră după el, tocmaicând să dea colţul, gândindu-mă: nu-l voi mai vedea pe prostul ăsta. Darmă înşelam. Feciorul ăsta de târfă avea un babac care cunoştea la Roma unpârlit care îl cunoştea pe mareşalul Kesselring. Aşa am aflat cât de micisuntem. Generalul meu mi-a uitat până şi numele. M-a lăsat în voia soarteica pe un gunoi. M-am prăbuşit din ce în ce mai jos: M-au băgat la răcoare,cu cătuşe la mâini între doi cai din jandarmeria italiană! Nu se cade să faciaşa ceva unui şofer. Dacă m-ar fi pus să alerg în spatele unei maşini, n-aş fiavut nimic de spus. Dar între două gloabe! Ah! Asta nu! Şi acum iată-mă lavoi! Vierul se îndrepta spre noi. — Ordin pentru adunare, şopti el. — Şi pentru ce, mă rog? întrebă Porta încetişor. — Comandantul vrea să vă dea bună ziua şi să-i vadă pe cei noi. E întoane rele în dimineaţa asta. I-a scos pe furieri de cinci ori la raport. Pagina 36 din 169
  • 37. Hassel_Sven - 06 Monte Cassino — Iar eu, ştii ce voi face? rânji Porta cu blândeţe. Te voi lua într-o zi cumine în prima linie şi te voi trimite apoi dincolo, la Gurka sau la Mauri, cuun deget sau două tăiate în buzunar. Come triste la vita! Vierul se făcu repede nevăzut. Rudolf Kleber, muzicianul nostru, fostul SS-ist, sună cu trompeta omăsură din Stingerea. — Mii de draci! Nu apucă ăsta zile multe, râse Legionarul. Iată-ne plecând la adunare, nu fără să fi avut grijă să ne dăm puţin pemâini cu unsoare murdară. Eram doar echipa tehnică a lui Hoffmann, îiputea trece prin minte să ne controleze mâinile. Comandantul MichaelBraun sosise înaintea noastră. Sprijinit cu spatele de un zid, îşi tot treceatrabucul său mare dintr-un colţ al gurii în celălalt. Despre comandantulMichael circulau zvonurile cele mai ciudate. Unii susţineau că n-ar figerman ci american. Julius Heide, bine informat ca de obicei, ştia că fusesecaporal în infanteria marină americană. Se născuse la Berlin. Emigrase înStatele Unite împreună cu cei şapte fraţi şi surori şi cu bunicii săi, imediatdupă primul război mondial. Maică-sa se măritase a doua oară cu un om deafaceri american, care nu se interesa decât de business şi de femei. Pentruacesta, Statele Unite însemnau lumea întreagă. Cine nu era de aceeaşipărere nu putea fi decât un negru murdar. Când Michael Braun s-a întorsdin garnizoana din Hawai cu capul plin de noi idei politice, tatăl său vitregl-a dat pe loc pe uşă afară, cu aceste cuvinte în chip de bun rămas: — Eşti o pată pe onoarea Statelor Unite. Michael o scoase la capăt un timp, trăind din prima de debarcare. Apoi,deveni peştele unei actriţe din Los Angeles, care avea o oarecare faimă. Darîntr-o seară, fiind la o petrecere într-un drugstore din Lincoln Road, Mikevorbi prea mult. Întorcându-se acasă la cucoană, o găsi pe aceasta foartepornită după nouă whisky-uri, două ginuri, trei rachiuri de ienupăr şi dupăzvonul pe care îl aflase la telefon. A avut loc o scenă violentă, toate mobileleau fost făcute bucăţele, iar Mike s-a trezit din nou în stradă. Ajuns la fundul sacului, încercă meseria de văcsuitor de ghete. Dinnenorocire încă nu învăţase ce înseamnă prudenţa. Se culcă cu nevastaunui poliţai, o mexicană cu părul ca smoala, căreia îi plăcea din când încând să-şi facă de cap. Poliţaiul, care era irlandez, nu prea se descurca.Plătea doi japonezi din Yokohama să se ocupe de micuţă. Unul din ei avea ospălătorie pe Little Street. Celălalt era ajutor de cofetar la un emigrantaustriac ce făcea prăjituri vieneze, pe care nici un vienez nu le-ar fi pututrecunoaşte vreodată. Michael s-a încurcat într-o orgie filmată cu aparate de filmat ascunse.Totul s-a sfârşit printr-un mare scandal. Michael nu avea noroc. Se trezi la închisoare acuzat că el ar fi făcutfotografiile. Puţin noroc tot a avut. Ar fi putut lua zece ani. Nu se alese decâtcu unul singur, deoarece judecătorul tocmai mâncase bine la prânz şi erabine dispus. Apreciase fotografiile care constituiau dovezile acuzării. Ele aufost copiate în mai multe exemplare pentru a fi distribuite judecătorului,procurorului, avocatului, înalţilor funcţionari din poliţia criminalistică. Ieşit din închisoare, Michael Braun plecă la New York, călătorindclandestin cu un tren de marfă. Se duse să se prezinte la oficiul de recrutareal armatei, pe Washington Road. Ajunse acolo foarte sigur pe sine. Doar era Pagina 37 din 169
  • 38. Hassel_Sven - 06 Monte Cassinoun vechi marinar cu stagiu! Dar un afurisit de sergent cu o tinichea pe piept— era un veteran din luptele de pe Somme — îi ceru un certificat de bunăpurtare. Michael încercă să-l ducă. Aici, pentru prima oară în viaţa lui, afost snopit în bătaie. L-au făcut să "înţeleagă" că în armată nu au ce căutadeţinuţii. Se duse pe Millwall Dock, se ascunse pe bordul lui Brême, din liniamaritimă Hapag. L-au descoperit în larg, la 375 mile marine de Halifax. Fuuluit de numărul de farfurii pe care le poate spăla un om într-o singură zi!Cum spărgea una, avea dreptul la o lovitură de scândură peste scăfârlie. Odată cu sosirea sa la Hamburg, fu predat în mâinile poliţiei. Loviturile celortrei sergenţi de la oficiul de recrutare din New York nu erau decât niştemângâieri, în comparaţie cu cele încasate în Standthausbrücke nr. 8. Petrecu nouă luni la Fuhlsbüttel, în grija Pocitaniei,Obersturmbahnführer-ul SS, cel mai nesuferit dintre cizmele lungi.Instinctul îi spunea că dacă vrea să-şi scape pielea trebuie să plece spinareaşi să jure credinţă. Se mângâia la gândul că „din jale s-a întrupat Electra".Vechiul său instinct de soldat l-a mânat către un flecar din celulă. Scăpăcâte un cuvânt ba ici, ba colo, în legătură cu infanteria marină americană;despre garnizoana de la Shuffield; despre munca prizonierilor la cariere;despre marşuri disciplinare ucigătoare sub arşiţa soarelui. Vorbi în treacătdespre noua carabină automată M 1, lăsând să se înţeleagă că ar cunoaşteşi puşca 276 Garand a lui Pedersen. Pocitania începu să se intereseze de el. Mike rămase două ore în poziţiede drepţi, aşa cum numai un puşcaş din marină este în stare să facă.Pocitania dădea din cap mulţumit. A fost pus la încercare. Mike dezarmă cumâinile goale trei SS-işti, dintre cei trei duri. Asta s-a petrecut în curtea cedă spre aerodrom, acolo unde l-au executat pe Andre. Pocitania era uluit. Urmărea scena ascuns după o perdea, de la etajulal doilea. Mike fu pus apoi să alerge trei kilometri, şi asta după ce postisetimp de şase zile. L-au băgat apoi în camera frigorifică de unde l-au scosaproape congelat. După aceea l-au legat cu frânghii pe un radiator,aruncându-i peste faţă câte o găleată cu apă rece ca gheaţa din sfert în sfertde oră. Lui Mike începuse să i se facă dor de închisoarea garnizoanei dinShuffield, unde domnea Crestatul, cel mai ticălos dintre toţi ticăloşii desergenţi. Pocitania îl scuipă pe Mike, dar în capul acestuia răsunau trompetelede la Shuffield. Pocitania făcuse o greşeală. Aplicase unui vechi soldattratamentul deţinuţilor politici. Mike se puse ca prin ceaţă în poziţie dedrepţi şi îl privi drept în ochi. De patru ori îl scuipă Pocitania drept în faţă. După şaptezeci şi trei de zile. Mike a fost mutat într-un lagăr demuncă, în apropiere de Eisenach. Pe căi întortocheate îşi făcu relaţii însânul familiei partidului nazist. Se împrieteni cu un Gauleiter. Amândoiaveau spirit de afaceri, mai ales pentru cele deocheate. Mike deveni şef decompanie într-un timp record, într-o Allgemeine SS-Kompanie. Cineva îişopti la ureche că poliţia face cercetări. Cei de sus erau miraţi că mare partedin raţiile de alimente din Eisenach dispăreau fără urmă. Mike şi-a datseama că sosie timpul să schimbe birtul. În câteva fraze sforăitoare, adusela cunoştinţă ca datoria îl sileşte să se pună la dispoziţia armatei. Şeful său,SS — Gruppenführer-ul Nichols, înghiţea cu lingura mare asemenea Pagina 38 din 169
  • 39. Hassel_Sven - 06 Monte Cassinocuvântări patriotice. Într-o zi rece şi ploioasă de aprilie, Mike se prezentă la regimentul 131de frontieră, la Tibor Lager, dar căpitanul Tilgner, de la compania a 2-a, nu-lprea înghiţea pe acest ciudat jumătate-de-neamţ. L-au trimis într-un colţîndepărtat, la Tapiau, în Prusia Orientală, în apropiere de frontiera cuPolonia, unde servi timp de şase luni în batalionul 31 de mitraliori. Acolo, seremarcă prin precizia tirului său. Câştigă concursul de trageri cu mitraliera.Când comandantul îl întrebă ce grad avusese în infanteria marină, arăspuns cu îndrăzneală: — Locotenent, domnule comandant! S-a trimis un raport la Berlin în legătură cu Michael Braun. După optzile, acesta era numit caporal, având pe umeri insignele de elev-ofiţer derezervă. După alte trei luni era aspirant clasa a doua, şi după un anaspirant clasa întâi şi prevenit ca din întâmplare că aveau de gând să-ltrimită la Academia Militară din Postdam. Acolo şarlatania sa ar fi ieşit laiveală în câteva ore. Dădu de veste, pe diferite căi, cunoscuţilor săi dinpartidul nazist. Mike călători din nou. Petrecu un timp la Stettin, la batalionul 2. Învăţăsă construiască plutoane şi, de fiecare dată când venea vorba de AcademiaMilitară, se descurca şi se făcea nevăzut. În 1939, la izbucnirea războiului,puţine erau garnizoanele pe care să nu le cunoască. La sfârşitul campanieidin Polonia se afla la Lwow, cu grad de locotenent, comandând o companie.Era bine văzut. Mike se certă cu superiorul său, care îşi pusese în gând să-l trimită cude-a sila la Academia Militară. Până la urmă Mike a fost vărsat la regimentul79, iar în livretul său militar a mai apărut o notă care spunea:„Nedisciplinat, fire certăreaţă şi nesupusă; nu este recomandabil a i seîncredinţa o comandă independentă". O asemenea recomandare nu înlesneşte începuturile într-un regimentîn care păşeşti pentru prima oară. Timp de şase luni, Mike străbăturegiunea în lung şi în lat ca şef al unei companii, la coloanele de camioane.Într-o bună zi, a apărut la Eisenach împreună cu camioanele sale, iarjumătate din încărcătură se făcu nevăzută în depozitul prietenului său,Gauleiter-ul. În felul acesta stagiul locotenentului Michael Braun la coloanele autoale armatei a luat sfârşit. Cu o repeziciune uimitoare deveni căpitan şi, cinciluni mai târziu, comandant; toate acestea datorită prietenului săuGauleiter-ul. Lucrul cel mai de mirare este însă faptul că Michael Braun —comandantul — nu se apropiase niciodată de vreo şcoală de ofiţeri la maipuţin de o sută de kilometri. În toate bătăliile, lui i se încredinţau misiunilecele mai grele problemele fără ieşire. Se descurca într-un fel sau altul, daronoarea izbânzii revenea altora. Ultimul colonel îi mai înscrise încă o notăneplăcută în livret, aşa că Mike a fost expediat într-un regiment disciplinar.Pricina era gravă. Beat, zvârlise o halbă de bere drept în portretul lui Hitlerurlând: În sănătatea ta! Prietenul său, Gauleiter-ul, nu mai putea face nimic pentru el. De vreodouă luni spărgea pietre pe şantierul unei noi autostrăzi. Simplul fapt de a-lcunoaşte devenise periculos. Mike se grăbi să-l uite. Iată deci personajul, comandantului Michael Braun, cel care dorea să-i Pagina 39 din 169
  • 40. Hassel_Sven - 06 Monte Cassinosalute pe noii sosiţi în companie. Era în stare să înjure câte o oră şijumătate fără a se repeta vreodată. — Neisprăviţilor! tună el. Eu sunt şeful vostru. Nu vreau chiulangii peaici! Dacă vreunuia dintre voi îi vine poftă să-mi tragă un glonţ în ceafă, maiîntâi să-şi facă testamentul. Am ochi la spate şi un radar în fund. Îl ţinti pe Micuţul cu degetul: — Creutzfeldt, care-i cel mai al dracului şef de companie pe care l-aivăzut în viaţa ta? — Tu, Mike. Pe chipul comandantului se lăţi un zâmbet. Arătă spre Legionar. — La dreapta mea, se află subofiţerul Kalb. Ascultaţi-i sfaturile şi poatecă aşa veţi reuşi să scăpaţi teferi. A fost pe la crescătorii de capre şi ştiemulte! Tâlharul ăla mare cu fularul galben, din stânga, din primul rând,care are neobrăzarea să poarte stelele de plutonier, este Marlow. A fost încomandourile mareşalului Göring. Se jucă puţin cam mult cu şişul. De astaa şi fost dat afară. Vă va iniţia în tehnica luptei corp-la-corp. SubofiţerulJulius Heide vă va arăta ce este ordinea şi disciplina. De la căpitanul WillieBeier, zis Bătrânul, veţi învăţa arta de a conduce oamenii precum şi despreumanism. Acest ultim punct nu vă va fi de mare folos. Caporalul şef JosephPorta vă va da lecţii de furat. Dacă aveţi cumva nevoie de o vorbă bunăpentru pacea sufletului vostru, adresaţi-vă preotului nostru, părinteleEmmanuel. Nu-l judecaţi greşit, e în stare să doboare un taur cu mânastângă. Comandantul îşi ridică pistolul greu, calibru 38. — Aşa cum puteţi vedea, eu port un pistol automat, nu un Walther,una din jucăriile acelea pe care le preferă cei mai mulţi dintre ofiţeri. Dacăprintre voi se află vreo lepădătură care dă cel mai mic semn de laşitateatunci când vor sosi americanii, îl culc la pământ cu mâna mea. Şi să nu văînchipuiţi că pe la noi se împart cruci de fier. Cei din SS trebuie să fiepropuşi de două ori până să primească o decoraţie. La noi trebuie să fiipropus de şase ori. Sunteţi scursoarea omenirii, dar veţi deveni cei mai bunisoldaţi din lume. Răsuflă adânc şi băgă pistolul la loc în toc. — Luaţi lecţii de la oamenii despre care v-am vorbit. Întorcându-secătre caporalul şef Hoffmann, Mike ordonă: Două ore de exerciţiu special larâu. Cel care ucide un camarad va primi o permisie de trei săptămâni. Uncartuş din zece şi o grenadă din douăzeci sunt de război. Vreau să văd celpuţin o mână ruptă. De nu, încă patru ore de exerciţii. Începu atunci unul dintre exerciţiile favorite ale lui Mike, care ne făceasă-l urâm, dar adevărul este că numai datorită lor deveneam duri, inumani.Un soldat adevărat trebuie să ştie ce este ura. Trebuie să poată ucide un omaşa cum ar strivi un purice. Avusesem mulţi şefi de companie şicomandanţi, dar germano-americanul, comandantul Michael Braun, care nupusese vreodată piciorul într-o şcoală de ofiţeri, ne învăţa acest lucru maibine ca nimeni altcineva. La ora 11 ne urla dispreţul său scuipându-ne înobraz; la amiază ne punea să ucidem; dar la ora 13 bea whisky şi jucazaruri cu noi. Făcea super-soldaţi din oameni scoşi din mocirlă. Ne obliga să mergemîn pas de gâscă prin mlaştini în care ne scufundam în noroi până la ge- Pagina 40 din 169
  • 41. Hassel_Sven - 06 Monte Cassinonunchi. Şi cu muzica în frunte: zece trompete, zece flaute, zece tobe.Obţinuse ca muzicienii noştri să poarte o fâşie de blană în jurul căştilor. Multe gloanţe fuseseră retezate şi puse deoparte pentru ceafa sa. Lucrucare nu a împiedicat ca Porta şi Legionarul să-l aduca până acum de douăori înapoi, rănit, din no mans land. Nici măcar nu le mulţumise. Dacă omisiune era deosebit de grea: să te strecori prin surprindere în spateleliniilor inamice; să arunci în aer un obiectiv important; să acoperi în grupuriretragerea; să dezamorsezi mine; să înoţi împreună cu geniştii sub apă; săpui mâna pe un general inamic, Mike lua aproape întotdeauna poarte casimplu soldat. Într-o zi a adus în spate trei răniţi, iar în ziua următoare s-adus să-l caute pe al patrulea care, cu ochii scoşi, rămăsese agăţat între firelede sârmă ghimpată. Nu puteam uita prea uşor nici povestea cu Lukas. Îl căutasem timp detrei zile. Îl auzeam chemându-şi mama de acolo din no mans land. Eraculcat cu capul în iarbă, deci greu de reperat. Ne înnebunise cu ţipetele sale.Îl căutam cu toţii, atât noi cât şi cei din faţa noastră. Aruncam cu grenadenădăjduind să-l nimerim, ca să ne lase odată în pace. Mike şi-a scosechipamentul şi s-a strecurat prin sârma ghimpată. L-a căutat pe Lukaspatru ceasuri încheiate. Noi îl acopeream cu opt mitraliere. Mike îl găsi penefericit îl luă în spate şi se întoarse mergând în picioare. Atât noi cât şi ceidin faţă l-am ovaţionat. Uitasem că suntem duşmani. Strigam ura şiaruncam căştile în sus. Mike sări în tranşee şi îl predă pe Lukas în mâinilepreotului Emmanuel să-l ducă la postul de ajutor principal. Apoi ne făcu cuou şi cu oţet pentru că nu trăsesem asupra americanilor care sedescoperiseră. Mai era şi povestea cu ziua în care artileria noastră trăgea prea scurt.Mike se târî până la observator, care era rănit, îl puse sub stare de arestpentru neglijenţă şi îi luă locul. Timp de două ore a condus tirul bateriilordrept asupra ţintei, lucru care ne-a îngăduit să cucerim poziţiile inamice,aproape fără pierderi. Altă dată a amânat cu zece minute un atac poruncitde către statul major. Atacul a izbutit peste toate aşteptările, mulţumităcomandantului Mike. Se putea foarte bine întâmpla să ne lase uneori în picioare în apă pânăla gât, într-o noapte friguroasă, doar pentru a ne antrena în mânuitularmelor. Dar avea întotdeauna grijă să ne aştepte cu paie uscate atuncicând ne întorceam din primele linii. Şi vai de bucătarul care nu-şi aducea bucătăria de campanie până lacombatanţii din prima linie, chiar dacă ar fi avut de străbătut un tir de barajce se întindea pe trei kilometri în spatele liniilor! Mike era o vită, dar era cinstit. Făcea ce credea el de cuviinţă, fărăocolişuri. Şi, mai ales, nu se cruţa niciodată. Mike era singurul comandantfără ordonanţă pe care l-am cunoscut vreodată. Cât ai bate din palme, era înstare să înmoaie o pereche de cizme tari ca fierul şi să le facă moi ca untul.Ştia să cucerească o tranşee cu câteva grenade; cunoştea jeturile scurte cumaximum de efect ale aruncătorului de flăcări. Când plecam la atac,avându-l pe Mike în fruntea noastră, ne simţeam pe jumătate salvaţi. Mikeera, la fel ca noi toţi, un fel de câine vagabond care, în lipsă de ceva maibun, aterizase la armată, într-un regiment al cărui drapel nu era decorat. Plăcerea sa cea mai mare era să pună întrebări. Pagina 41 din 169
  • 42. Hassel_Sven - 06 Monte Cassino — Care sunt cei mai buni soldaţi din lume? Ştiam răspunsul pe care-l dorea: puşcaşii marini americani, dar neplăcea să-l necăjim. Bineînţeles că legionarul răspundea: — Legiunea Străină. Mike răspundea întotdeauna la fel: — Drojdia scursorilor din Europa! Şi de fiecare dată Legionarul se făcea alb la faţa. Dacă Mike îl întrebape Barcelona, răspunsul nu se lăsa aşteptat: — 4. Ingeniero del Ejercito Espanol, cei mai viteji dintre toţi. Comandantul rânjea, măsurându-l pe Barcelona din ochi. — Am auzit că încă mai visezi portocali! Cum ai nimerit în războiulcivil? — Navigam pe unul dintre vapoarele acelea mari pe care cuconiţelebogătaşilor se bronzează la soare încercând să mai uite de soţii lorneputincioşi. — Le mai dădeai şi tu câte o mânâ de ajutor muierilor acelora? — Se mai întâmpla uneori, domnule comandant. În ziua în caregeneralul a debarcat în sud, eram la Barcelona. La început s-a râs. Ziceaucă-i o glumă bună. Dar era treabă serioasă. Comandantul ridică capul. — Ia povesteşte-ne, Feldwebel, cum ai ajuns în armata spaniolă? — Cum spuneam, eram la Barcelona şi m-am trezit dintr-o dată într-uncamion împreună cu o şleahtă întreagă. Ne-au trimis la Madrid, unde ne-aupus să învăţăm pe dinafară o grămadă de chestii, dar asta nu ne-a folosit lamare lucru atunci când eram lungiţi în tranşeele din faţa Madridului. Într-obună zi am şters-o împreună cu un camarad. În timpul luptelor din cetateauniversitară. — Erai pe Ebru, Feldwebel? Ah! de-aţi fi avut cu voi unul singur dintrebatalioanele de infanterie marină. Asta ar fi grăbit lucrurile! Barcelona nu avea chef să protesteze. Cum ar fi putut explica unuimilitar fanatic grozăvia unui război civil? Pentru Mike, Guadalajara nuînsemna decât un nume. Nu ar fi putut înţelege cât de îngrozitoare fusesedimineaţa aceea în care apele Ebrului se coloraseră în roşu. Regimentul luiBarcelona era în frunte. Cu o zi înainte, cămăşile negre, vlăjgani de douăzecide ani, încercaseră o ofensivă. Ar fi vrut ca victoria lui Franco să se datorezelui Mussolini. Lucrul acesta îi făcea să râdă pe generalii spanioli, dar i-aulăsat în pace. Tinerii italieni nu ştiau că pe celălalt mal al râului se aflauunii dintre cei mai buni soldaţi din lume, fanaticii politici, oameni care îşisacrificaseră soţiile şi copiii pentru praful roşu al Spaniei. Cămăşile negre au încercat să treacă Ebrul într-o vineri, dar n-auizbutit. Băieţandrii s-au retras în fugă. Ba îşi lepădau şi bocancii pentru aputea fugi mai repede... Panică generală. Spaniolii din amândouă taberelemureau de râs. Sâmbătă seara, la asfinţitul soarelui, legionarii din Ceuta,având în frunte un general spaniol, străbătură Ebrul şi prinseră picior pemalul nordic. Se sfâşiau unii pe alţii ca fiarele. Soldaţii învingători de peEbru nu au primit nici o medalie. Înaintau către nord pe drumuri pline depraf, în etape lungi, umezind cu sudoarea lor tranşeele uscate şi avânddrept raţie zilnică câte o portocală sfrijită. — Cât a costat războiul civil din Spania? întrebă într-o zi comandantul. Pagina 42 din 169
  • 43. Hassel_Sven - 06 Monte Cassino — Un milion de morţi, domnule comandant. Mike nu a mai întrebat nimic. Un milion de morţi este mult, chiarpentru o ţară mare. Stătea acolo, cu picioarele depărtate, în faţa companiei. — Nici unul dintre regimentele voastre nu ajunge nici până lagenunchii puşcaşilor marinei americane, se grozăvi el. Se lovi mândru peste pieptul muşchiulos. — Eu, conducătorul vostru, sunt mândru că am făcut parte dintrepuşcaşii marini! Într-o zi, după o asemenea declaraţie a comandantului, Bătrânul rânjifurios: — Mike e un tip periculos. N-are decât un singur Dumnezeu: armata. Îladmirăm când străbate un foc susţinut pentru a culege câte un rănit. N-oface pentru rănit, ci pentru că aşa îi e firea. Asta este megalomanie, boalaprofesională a militarilor. Dacă ne-am descotorosi de el şi de cei de teapa lui,lumea ar face un mare pas înainte către pacea veşnică. Un singur Mike estemai primejdios decât un întreg corp de armată de recruţi. — E un tip bine, spuse Mike. — Da, un tip bine, întări Ole Karlsson. — Vedeţi, strigă Bătrânul. Asta dovedeşte că am dreptate. Este unasasin patentat al Statului, îi place să se întoarcă acoperit de sânge de pefront. Fără îndoială că i-ar place să agaţe scalpurile duşmanilor la el înodaie. Nădăjduiesc din inimă să fie ucis înainte de terminarea războiului. — Vor fi zece de felul lui care să-l înlocuiască, râse Porta. Găsesc căeste un om cumsecade. Nu te-am văzut refuzându-l niciodată atunci când îţioferă tutun de mestecat. Bun! Cine vine la umblătoare pentru o partidă decărţi? Se îndreptă către colină, unde se aflau, aşezate în cerc, căldărilenoastre. Ne-am aşezat confortabil. Porta avea o surpriză pentru noi, un butoiplin cu fasole roşie. Ne-am scos cuţitele din cizme. Butoiul cu fasole a fostaşezat în aşa fel încât să fie la îndemâna tuturor. Fasolea era rece, darlucrul acesta nu avea nici o importanţă. Barcelona scoase din buzunar o ţigară şi o rupse în trei bucăţi, trăgeamcâte un fum pe rând. Porta împărţi cărţile. — Ia spuneţi, băieţi, zâmbi Bătrânul. Nu găsiţi că stăm bine aici pedeal, jucând foiţe, cu un butoi de fasole în faţă, ştiindu-ne la adăpost deobuze? Şi noi gândeam la fel. Ce bine ar fi fost dacă am fi putut rămâne aici pehârdaiele noastre personale, războiul ar fi putut dura atunci şi o sută de anidin partea noastră. Nu aveam, cei mai mulţi dintre noi, nici douăzeci şi cincide ani. Uitasem viaţa civilă de-o veşnicie. Cel mai mare lux al nostru erauaceste tihnite umblătoare de pe colină, sub cerul liber. Erau sute de feluride a ucide. Le învăţasem în curtea cazărmii. Când ucideam, o făceam maiales de frică. Dacă vedeam un rus, un american sau un englez mort într-unşanţ, puţin ne păsa. N-am fi fost mai impresionaţi nici dacă ar fi fost vorbade un german sau italian. Într-o bună zi, am ajuns într-un sătuc în apropiere de Cassino. Jandar- Pagina 43 din 169
  • 44. Hassel_Sven - 06 Monte Cassinomii din poliţia militară, pe care nu-i puteam suferi, veniseră să ridice treiprizonieri de război care evadaseră şi se refugiaseră într-o casă. Un englez şidoi australieni. Pe englez l-au omorât cu paturile armelor. Apoi, fiind foartecald, pe australieni i-au împuşcat pur şi simplu. Pentru a-i pedepsi peţăranii din sat care-i ascunseseră pe prizonieri, jandarmii au îmbrâncitîntr-un puţ părăsit trei femei bătrâne şi câţiva copii. Apoi i-au silit pe ţăranisă astupe puţul cu pământ. Oare lucrul acesta ne-a lăsat indiferenţi? Fără îndoială că nu. Dar amfăcut ceva? Nu! Am ucis cu priviri şi cuvinte incendiare — şoptite — poliţiaaceasta militară blestemată de toţi. Laşitate? Poate. Bătrânul numea astaînţelepciune. Până şi partizanii din munţi nu ne-ar ajuta dacă am fugi. Mai văzusem dezertori trecând la partizani. Furnicile n-au mai lăsat dinei decât craniile curăţate şi câteva zdrenţe de uniformă. Odată partizanii au legat pe o roată doi vânători de blindate; i-austropit cu ulei şi cu benzină, apoi au împins roata la vale să se rostogoleascăpână la poziţiile germane. Un comando SS se răzbună crunt asupra unuimic sat din munţi. Apoi, la primul prilej, partizanii au răspuns. De fiecaredată era mai rău. Cum spunea Bătrânul, lumea era plină de răutate. Două plutoane de tancuri erau ascunse pe via di Porta Labicana. — Sbricatevi, per Bacco, strigau prin întuneric voci răguşite. Oameni inspăimântafi săreau din şarete. Mişunau agenţi fascişti şi de laSiguranţă. Câinii lătrau întărâtaţi. Copiii plângeau. O fetiţă şi-a pierduipăpuşa. O bătrână s-a împiedicat. Bocancii cu ţinte împărţeau lovituri. Porţilegrele erau ferecate cu lanţuri de fier. Locomotiva scuipa aburi. — Ticăloşii, mârâi careva. Toate vagoanele sunt ticsite de lume. Nici nupot să se aşeze. — Ce-ar fi să aruncăm câteva grenade în ticăloşii ăştia de la Siguranţă?propuse Micuţul cu voioşie. — Ar fi zadarnic, şopti Bătrânul, furios. — Când i-au ridicat pe evrei la Varşovia era mult mai rău, începu săpovestească Porta. Pe aici nu se folosesc bicele. Îşi fac treaba doar cu lovituride cizmă. — De ce nu încearcă să fugă? se miră Barcelona. Au apărut alte vagoane şi s-au umplut cu oameni tăcuţi. — Mă întreb dacă îi ucide pe toţi? întrebă muzicantul, fostul SS-ist. — Ba bine că nu! râse Heide. Direcţia Polonia, punctul terminus: camerade gazare! — Oamenii nu pot face una ca asta altor oameni, şopti naiv Bătrânul. — Nu ştii oare. explică Porta, că floarea creaţiei se numeşte om, acestticălos. În noaptea aceea, erau deportaţi evreii din Roma. Două plutoane detancuri ale armatei germane asigurau încărcarea lor în gara principală. Evreiiau fost vânaţi ziua în amiaza mare până sub zidurile Vaticanului. La Vicolodel Campanile avusese loc o luptă scurtă şi violentă, după ce fuseserăarestaţi un bărbat şi două femei. Una dintre femei a fost târâtă de picioare Pagina 44 din 169
  • 45. Hassel_Sven - 06 Monte Cassinopână la vagonul de marfă care era tras pe via della Conciliazione. Acţiunea era condusă de către însuşi şeful Gestapoului din Roma,Obersturmbahnfürerul SS Kappler. Încercau să provoace un protest oficial dinpartea papei. Aceasta ar fi însemnat împlinirea vechiului vis al lui Hitler,Himmler şi Heydrich, vis pe care îl nutreau încă de pe vremea venirii la putere:lichidarea papalităţii. Dacă Vaticanul ar fi protestat în ziua aceea, şi-ar fi semnat condamnareala moarte. La Berlin, la biroul central al Siguranţei, mâinile se întindeau spretelefoane şi buzele se pregăteau să rostească cuvântul de ordine „Rabat",care urma să declanşeze operaţia. SPELUNCA LUI PORTA Aveam parte de câteva zile liniştite, întrerupte doar noaptea deorganizarea poziţiilor şi de plantarea minelor. Desigur, mai pierdeam câte unom ici şi colo. Dar cu toate acestea erau timpuri bune. Munca nu era preagrea pentru noi. Doar într-o singură noapte am avut cu adevărat necazuri.Surprinşi de un foc susţinut de artilerie, ne-am rătăcit şi am depăşit liniilenoastre. Asta ne-a costat patruzeci şi trei de morţi şi de două ori pe atâţiarăniţi. Dar noi, cei vechi, ne-am întors teferi. Ba am şi râs de Heide carefusese pe jumătate scalpat de o schijă de obuz. O parte din părul său negruşi lins, de care era foarte mândru, fusese smuls. Ne-au trebuit două pachetecu pansamente să-i oblojim pielea însângerată. Era atât de furios, încâtînjurăturile sale se auzeau pesemne până în iad. Fu cât pe-aci să tragă înMicuţul când acesta se apropie cu o oglindă uriaşă, şterpelită din salonulunui castel din apropiere. Dar a trebuit să avem grijă să nu spargemoglinda, căci asta ne-ar fi atras şapte ani de nenorocire, aşa cum o ştieoricine. Blestemam afurisita asta de oglindă. Devenise o adevărată pacoste. Oofeream la toată lumea, dar nimeni nu voia s-o ia. Până la urmă am cărat-opână la Ida-Gălbejita. Am izbutit s-o prindem de tavan într-una din odăi. Aveam sentimentulcă scăpasem de-o piază rea. Ida-Gălbejita zicea că e şi la loc sigur, tavanelefiind înalte în coşmelia ei. Porta dibuise o casă singuratică, aşezată printre pini, la adăpost deprivirile curioşilor. A deschis acolo un tripou în care trona un motan, închisîntr-o colivie pentru păsări, deasupra capului lui Porta. Motanul avea închip de pat o pernă roşie care înainte folosise uneia dintre fetele de la Ida.Micuţul o adusese într-o seară când ne bătusem cu italienii din regimentul7 vânători de munte. Nu-i puteam suferi. De altfel, nici nu prea ştiam de ce. Porta „găsise" o masă elegantă de joc. Micuţul se aşeza pe o găleată,cocoţat pe masă. De acolo supraveghea pe jucători în caz că s-ar fi încurcatlucrurile; şi întotdeauna se încurcau. Zarurile erau bineînţeles măsluite, darcu mare artă. Dacă doreai, puteai să te uiţi la ele mai de aproape, darrareori se întâmpla să-i vină cuiva pofta, văzându-l pe Micuţ instalat cu unautomat pe genunchi şi cu o măciucă de sticlete american atârnându-ineglijent în încheietura mâinii. Plutonierul major Wolf, şeful garajului, era în mână în seara aceea. În Pagina 45 din 169
  • 46. Hassel_Sven - 06 Monte Cassinofaţa lui, grămada de bani se mărea întruna. Cânta Drei Lilien, mândru şifoarte bucuros. — „Domnul" are noroc, zâmbi cu fineţe Porta. — Voi face să sară banca, râse Wolf fără a da atenţie şuşotelilor dintreMicuţul şi Porta. — Vrei să am grijă de nărodul ăsta când pleacă? Porta făcu semn că nu. Micuţul nu mai înţelegea nimic. Ar fi fost celmai simplu lucru să-i tragă lui Wolf o măciucă în cap şi să-l uşureze decâştig după ce va ieşi din cabană. Dar în seara aceea, Porta avea un plan cutotul deosebit. Wolf se sculă, strângându-şi banii. Avea buzele umflate. Scoase unpistol din cizmă şi îl roti în jurul degetului. — Bănuiesc că ştiţi că jucăria asta este un Colt 11? Ca să fie mai cufolos, vă previn că ştiu să mă servesc de el... Am luat lecţii de la unul dintreoamenii de la garaj... un vechi gangster care pe vremuri se îndeletnicea cuhold-up-uri la San Francisco. A scăpat de închisoare din cauza războiului.Dacă vreunul dintre voi deschide uşa la mai puţin de cinci minute de laieşirea mea, se va trezi cu o gaură în plus faţă de cele pe care le are dinnăscare. Şi vorbesc mai mult pentru tine, Creutzfeldt. Rânjind cu toată gura, cu revolverul în mână, ieşi de-a-ndărătelea.Dezlegă cei doi uriaşi câini lupi pironiţi de un pom. Două animale fioroasecare îl urmau întotdeauna. Într-o zi, aproape că erau să-l sfâşie pe Micuţulcând acesta voise să şterpelească un Jeep pe care Wolf avea de gând să-lpăstreze pentru el. Wolf sosise triumfător, la urletele Micuţului. Drept pedeapsă, acesta fusilit să trudească timp de trei săptămâni la garaj şi se jurase să-l piardă peWolf. Dar lucrul acesta nu era uşor, plutonierul se ferea. Fusese auzit des-cărcându-şi automatul prin uşă, înainte de a păşi în cotlonul său. Încerca-sem zadarnic să-i otrăvim jigodiile, dar nu mâncau decât ce le dădeastăpânul lor. În afară de câini, Wolf mai avea drept gardă personală doisoldaţi prizonieri. Erau doi asiatici pe care îi numea Wong şi Thung, pentrucă nimeni nu era în stare să pronunţe numele lor adevărat. Cei doi ausurprins o dată un subofiţer din compania a 3-a pe când acesta încerca să-lîmpuşte pe Wolf. A fost găsit legat de un copac, cu sârmă ghimpată. Mediciiau cârpacit şase săptămâni la el până să-l pună din nou pe picioare.Subofiţerul zicea că partizanii îi făcuseră festa, dar toată lumea ştia care eraadevărul. Oamenii de la garaj alcătuiau o bandă de gangsteri. Nu se ştie cine îidăduse voie lui Wolf să folosească prizonieri de război. Dar de fiecare datăcând erau aduşi prizonieri, personalul său se înmulţea văzând cu ochii. Şi-ialegea înainte de sosirea ofiţerului de la Siguranţă. Cei aleşi erauîntotdeauna vlăjgani care avuseseră neplăceri cu legea în propria lor ţară.Cu cât era vorba de fapte mai grave, cu atât mai mulţumit era Wolf. „Un bărbat nu este demn de numele acesta decât dacă a trecut pe lapuşcărie, spunea, la fel precum o târfă care nu a fost dusă la Moravuri, nu-io târfă bună". Wolf petrecuse el însuşi doi ani la Torgau şi un an la Glatz, înainte derăzboi. Şi dintre toţi, doar el fusese la răcoare la Torgau. Nu vorbeaniciodată despre asta. O aflasem de la Vier. Pagina 46 din 169
  • 47. Hassel_Sven - 06 Monte Cassino Îndată ce Wolf aflase că Vierul face parte din companie, se arătase atâtde bucuros încât părea de-a dreptul ciudat. Îl „împrumutase" pe Vier de labirouri şi îl trimisese cu două blocuri-motor ruginite pe acoperişul unuicoteţ de găini de unde nu-l lăsase să cobore până când piesele nu au devenitlucitoare ca argintul. Treaba asta durase patruzeci şi opt de ore. După ceVierul isprăvise, Wolf i-a şoptit la ureche: — Pe data viitoare, Stahlschmidt, ăsta nu-i decât un început. Noi doiavem de încheiat anumite socoteli. Vierul pocnise călcâiele cu zgomot şi strigase: — La ordin, domnule plutonier major. L-am hărţuit cu întrebările dar n-am putut scoate nimic de la el. Nicidupă ce Micuţul l-a înţepat cu baioneta în fund. Râsul lui Wolf se auzea printre lătrăturile javrelor sale, în timp ce seîndepărtau pe drumeagul dintre pini. Micuţul sări de unde era cocoţat şi se năpusti spre uşă. O deschise şise trezi nas în nas cu mutra galbenă a lui Wong. — Tu nu ieşi. Şeful garaj nu dat voie! Micuţul s-a dat înapoi din faţa pistolului mitralieră a cărui ţeavă eraîndreptată direct spre burta lui. Ceva mai încolo, printre pini, se zăreaThung. Micuţul trânti uşa zgomotos şi se întoarse la căldarea lui. — Ce mai parşiv şi Wolf ăsta, exclamă el indignat, să asmută ucigaşiiîmpotriva unor oameni cumsecade! Numai să apară el pe front, măcarcâteva minute! — Nu va face niciodată una ca asta, profeţi Porta. Domnilor, faceţijocurile! Sună dintr-un clopoţel de argint. Micuţul a lovit cu măciuca o potcoavă de fier agăţată de tavan făcând-osă se legene. Porta a aruncat zarurile. Erau măsluite, aşa cum am mai spus.Când apăsai într-un anumit fel, se mişca o greutate, ceea ce avea drepturmare faptul că zarurile cădeau aşa cum o dorea crupierul. — Pot să joc şi eu cu voi? întrebă sfios Vierul din colţul său. Micuţul coborî de pe găleată şi îl făcu K.O. cu o lovitură de măciucă. — Goleşte-i buzunarele, porunci Porta, a jucat şi a pierdut tot ce avea.Asta l-a ameţit. — Paznicul ăsta de latrine are doi dinţi de aur, observă Micuţul, cerce-tându-l pe fostul plutonier major ce zăcea în nesimţire. — Nu pentru multă vreme, hotărî Porta. Pe aici, vă rog! Micuţul smulse dinţii de aur. — Ce nevoie are un tip ca el de dinţi de rezervă? râse Porta cu neruşi-nare. Cei doi dinţi de aur s-au făcut nevăzuţi în săculeţul de pânză unde semai aflau şi alţii. — De fapt, câţi dinţi ai strâns până acum? întrebă curios Heide,trăgând cu ochiul spre săculeţ. — Ce-ţi pasă ţie? Asta nu-i de nasul tău. Scuipă peste Vier, care începea să se mişte. — Ia uitaţi-vă la animalul ăsta. Acum trei luni era mare ştab. Hauptund Stabsfeldwebel, făcu el în batjocură. Îmi dădea picioare în fund şi măînjura de mă treceau apele. Se ţinea pe la porţile închisorii umflându-se înpene şi crezându-se general, lepădătura! Ridică o mână a Vierului. Pagina 47 din 169
  • 48. Hassel_Sven - 06 Monte Cassino — Îşi făcea manichiura, porcul. Credea că asta va face din el un domn! — Hai să-l trimitem la americani, cu un degeţel tăiat în buzunar,propuse Marlow. — Ce nărod mai e şi ăsta, strigă Legionarul. De ce nu s-a trezit să-i facăasta pe vremea când era la putere în puşcărie. Aiureli! Vierul se ridică greu. Îşi şterse fruntea joasă şi îşi pipăi ceafa, acolounde îi răsărise un cucui. — M-ai lovit zbieră el întorcându-se către Micuţ. — Da, şi ce-i cu asta îi râse acesta în nas. Ce-ţi închipuiai? Ai încercatsă ne furi după ce ai pierdut. — Pierdut, murmură Vierul gâtuindu-se şi scotocind prin buzunare, cuo expresie uluită pe chip. — M-aţi furat. Nici măcar n-am jucat, urlă. — Fii atent ce vorbeşti, îl preveni Porta. Nu eşti gradat. — Nu înţeleg nimic. Sunt sigur că n-am jucat. Am fost buzunărit.Ceasul meu! zbieră Vierul scos din fire. Ţipetele sale au devenit hohote care îţi sfâşiau inima: — Inelul meu de argint cu vulturul Reichului, pe care mi l-a dăruitgauleiterul Lemke! Deschise gura. În ochi i s-a ivit privirea ce se poate vedea uneori la ceicare, după ce au făcut-o lată într-o seară, se trezesc dintr-o dată într-ocelulă capitonată. Îşi plimba limba cleioasă prin gură. — Nu se poate, şopti, refuzând să-şi creadă limba. Cu înfrigurare, îşi vârî degetul jegos în bot. Încet, a înţeles. Cei doicanini de aur, de care era atât de mândru, dispăruseră. — La dracu Unde îmi sunt dinţii de aur? lătră aruncând priviridisperate în jurul său. I-au răspuns doar râsete grosolane, pline de triumf. — Doar nu puteţi smulge dinţii aşa din gura oamenilor! — Nu ţi-e bine? îl întrebă Porta cu răceală. De care dinţi vorbeşti? — Ştii tu bine, se smiorcăi Vierul. Aveam doi dinţi de aur, nici nu suntzece minute de atunci. Cu o ultimă încercare, se întoarse spre Marlow şi Barcelona. — Sunteţi amândoi plutonieri. Trebuie să mă apăraţi de tâlharii ăştia.Asta-i într-adevăr lucrul cel mai de necrezut care mi s-a întâmplat vreodată!Voi depune plângere! — Caramba, râse Barcelona încântat. Nu te va crede nimeni dacă veipretinde că ţi s-au furat dinţii. Marlow râdea ţinându-se cu mâinile de burtă. Vierul scutură din cap. Tare ar mai fi avut chef să ţipe, să facă gălăgie,mijlocul care pentru un subofiţer se dovedise de atâtea ori a fi cel mai bunpentru a ieşi din încurcătură. Dar ceva îl îndemna să fie prevăzător. Mutrelecelor din spelunca asta plină de fum nu-i plăceau de loc. Ah! frumoasele zilede la închisoarea garnizoanei din Altona. S-ar fi mulţumit să fie din noumăcar la Neumunster, la regimentul 46 infanterie. Glasul său poruncitor eracunoscut, invidiat şi admirat. Cum se ivea, cei noi făceau pe ei. Acolo nimeninu şi-ar fi bătut joc de el! Să smulgi dinţii de aur unui caporal şef prusac şimembru al partidului nazist! Nu şi iară nu. Era prea de tot. Ce-ar spuneFührerul despre aşa ceva. Vierului îi făcea plăcere să se gândească la una ca Pagina 48 din 169
  • 49. Hassel_Sven - 06 Monte Cassinoasta. Se şi vedea ducând întreaga companie a 5-a la Neuengamme. — Micuţule, scoate-l pe dumnealui de aici, porunci Porta. Micuţul puse jos, măciuca şi automatul, coborî de pe tron, deschiseuşa, îl puse pe Vier în dreptul ei, se dădu puţin înapoi şi îi trase un picior decare nu i-ar fi fost ruşine nici unui jucător din echipa naţională. Vierul zbură printre pini. Ne-am apucat iarăşi să jucăm. După un sfert de ceas, a apărut plutonierul major Hoffmann, cu un aerenergic. Cum nimeni nu se învrednici să strige: „Drepţi", o făcu el. Bineînţelescă nu se mişcă nimeni. Hoffmann era uluit şi nu era de destulă vreme încompanie pentru a-şi da seama că trebuie să nu se încreadă în Porta. — N-aţi auzit că am ordonat drepţi? Apoi, arătându-l cu degetul pePorta: Dă-ţi jos jobenul ăla galben! — Cu neputinţă, domnule plutonier major. N-am decât două mâini.Într-una ţin zarurile, în cealaltă ciomagul. Dacă le las jos, se strică jocul. Hoffmann mugi: — Revoltă! Nesupunere! Ne zise în fel şi chip încheind: „Vă interzicjocurile de noroc!" Porta scoase un carnet uriaş din buzunarul dinăuntru şi după ce-şiumezi degetul mic, îl răsfoi gânditor. Îşi potrivi monoclul spart cu un gestcaraghios. — Dar... să vedem... falsificare de acte... incest. Răsfoia paginile... Furtde bunuri ale Wehrmacht-ului, nu, viol... Hoffmann deschise şi închise gura de câteva ori. Nu pricepea nimic. Porta urmă, dus pe gânduri: — Escrocherie, mărturie falsă, căutat pentru paternitate.... IntendentulMeissner, ce mai lepădătură şi ăsta; o va sfârşi la Torgau. Porta răsfoia încet caietul său negru. Îşi aţinti asupra lui Hoffmann oprivire plină de devotament. — Domnule plutonier major, serviciul meu de informaţii mi-a adus lacunoştinţă că un anumit colonel Engel, care pierde vremea pe la statulmajor al diviziei, a câştigat acum o săptămână zece mii de mărci. Domniiaceia de la statul major jucau ghicind numărul de hârtii de o sută de mărcidintr-un teanc. Între două jocuri hotărau noi atacuri, pe care le aşteptam cutoţii.. Lucrul acesta este strict secret, domnule plutonier major. ColonelulEngel este un om înzestrat. Câştigă de fiecare dată. Porta se trase de ureche şi îi împinse lui Hoffmann o bucată de tutunde mestecat din cutia sa de argint. Hoffmann refuză, furios la culme. Obrazul său se făcu încet-încetviolaceu. — De necrezut câte poţi afla, urmă Porta voios. Chiar în dimineaţa asta,am auzit vorbindu-se despre un anumit plutonier major din preacinstitulnostru regiment disciplinar. Închipuiţi-vă că se pare că acest domn ar fitrimis soţiei sale mătase de paraşută. Curtea Marţială numeşte aşa ceva purşi simplu furt de material militar. Urmări neplăcute... degradare. Torgau,fortăreaţa de la Gemersheim sau de la Glatz... Plictisitor lucru. Să rişti unaca asta pentru un capăt de mătase! Drace! Am tras concluzia că singuriibăieţi cinstiţi din Wehrmacht sunt plutonierii majori! Pagina 49 din 169
  • 50. Hassel_Sven - 06 Monte Cassino Porta îşi mângâie cele două galoane de pe mânecă. Închise carnetul laloc, lăsă să-i cadă monoclul şi îşi puse un trabuc gros în gură. — Din Brazilia, zâmbi el. Mi l-au dat când am fost ultima oară oaspetela englezi. Băieţii ăştia au relaţii. Au linii directe cu Rio. Asta îmi aduceaminte de domnul Balum. Otto, după numele mic. Locuia... Hoffmann clănţănea din dinţi ca un măgăruş cuprins de febră. Dinviolaceu, chipul i se făcuse galben. Bâlbâi: — Cap...Cap... Caporal şef Porta. Ceva se întâmplă. Da! Asta nu maipoate să dureze... Se răsuci în jurul lui însuşi şi fugi clătinându-se. Maiapucă să-l audă pe Porta destăinuindu-se Legionarului: — Curând vom avea alt putonier major. — De ce? s-a mirat Bătrânul. — Ei! mârâi Porta. Încă n-ai aflat că trebuie să deschizi mereu ochii şiurechile! Asta trebuie neapărat; într-o ţară civilizată, dacă ţii la pielea ta,trebuie să afli câte ceva şi despre alţii. Tu, Bătrânule, găseşti că tot ce faceAdolf e bine? Eşti de părere că-i un ticălos, nu-i aşa? — Desigur, mormăi Bătrânul. Porta râse, îşi scoase iar carnetul negru şi luă notă grijuliu. — Iată o pată urâtă pe care doar înfrângerea necondiţionată a armateigermane o poate şterge. În locul tău, m-aş duce la preot să mă rog ca băieţiidin infanteria marină americană să defileze cât de curind prin Berlin. Pusemâna pe flaut şi cu toţii am început să cântăm. De Hitler puţin ne pasă, Iar de Goering la fel, Pe trădători îi slăvim, Şmecherii nu-i suferim. — Sunteţi nebuni, râse Marlow. Hoffmann se va răzbuna. Porta i-a dat motanului din cuşcă o bucată de cârnat. — Dacă se întoarce, va juca aici cu noi. De acum încolo, îmi va lustruicizmele dacă îi vor cere. Îi ştiţi perna sa verde, cea cu căprioare, de care eatât de mândru. Mâine va fi a mea. — Cum de nu eşti plutonier! se miră Marlow. — Neghiobule! zise Porta. Încă n-ai priceput că eu, caporalul şef, suntşira spinării a armatei? Eu hotărăsc dacă un superior va avea sau nu dureride măsele, de şale, sau altele. În Ucraina, aveam un oarecare căpitan Meyer,decorat cu stele, căruia îi plăcea să treacă drept învăţător. A murit. — Ce i s-a întâmplat? vru să ştie Gregor Martin. — S-a aşezat pe o mină T, îl lămuri cu amabilitate Porta. Haideţi,domnilor! Faceţi jocurile! unul la o mie, dolarul sau lira pentru marca luiAdolf! — Primeşti şi bani de-ai lui Churchill? îl întrebă curios Gregor Martin. — Desigur, dacă ies din Bank of England. Din partea mea, puteţi venişi cu ruble, yeni, zloţi şi coroane. Mandea şi bursa din New York hotărâmcursul. Dar atenţie la marcă, scade văzând cu ochii. Perlele, lucrurile de aurşi alte obiecte sunt evaluate în dolari. Nu-i nevoie de certificat deproprietate. După ce vom isprăvi de jucat, oricum toate vor fi ale mele. Şi zarurile se rostogoleau. Ceasurile se scurgeau. Soarele a asfinţit. Pagina 50 din 169
  • 51. Hassel_Sven - 06 Monte CassinoŢânţarii bâzâiau, înţepând braţele goale şi gâtul. Nu simţeam, nu vedeamdecât zarurile. Încăperea era plină de fum. Flacăra de la felinarul de furtunătremura: lipsă de oxigen. Perle, inele, tablouri, bancnote din cele două emisfere, pistoale rare şiarme albe treceau dintr-o mână în alta, într-o bojdeucă din Italia. Plutonierul Marlow a ieşit să dea o raită cu puţin înainte de revărsatulzorilor. S-a întors cu trei cupoane de mătase. Un locotenent italian de labersaglieri, un conte autentic, zvârli un teanc de hârtii în faţa lui Porta,certificatele de proprietate ale unui castel din apropiere de Veneţia. — Douăzeci de mii de dolari, mormăi. Porta trecu hârtiile Legionarului. Acesta le cercetă cu grijă,sfătuindu-se cu glas scăzut cu Porta, care se uita pieziş la conte. — Îţi dau şaptesprezece mii cinci sute, deoarece eşti italian; de-ai fi unGraf prusac cu crucea de fier şi cea de „Merit" în jurul gâtului, n-ai fi primitdecât zece mii. — Optsprezece mii, făcu contele pe un ton pe care şi l-ar fi doritnepăsător. — Şaptesprezece mii, zâmbi prietenos Porta. — Bine, dar adineauri erau şaptesprezece mii cinci sute! — Adineauri da, domnule conte, dar evenimentele se desfăşoarărepede. Mâine castelul dumitale va fi poate luat de mămăligari şi cine credeţică va putea vinde un castel ocupat? Contele înghiţi în sec. În clipa aceea, un caporal de vânători a dat lovitura. Strânse cu ochiînvăpăiaţi un teanc mare de hârtii. Contele se uita hipnotizat la jobenul galben al lui Porta, apoi privireai-a alunecat spre pisica din cuşcă şi, în sfârşit, surprinse o a doua loviturănorocoasă a vânătorului. Italianul nici nu bănuia că asta făcea parte dintr-otactică psihologică. S-a convins la repezeală că de fapt castelul veneţian numai era decât o ruină. Cu un strigăt răguşit, primi oferta lui Porta,strângându-şi pălăria cu pene în mână. Zarurile au fost arucate şi iată cănu mai era decât fostul proprietar al unui castel de lîngă Veneţia. Înainte caMicuţul să-i golească buzunarele, mai avu totuşi timp să blesteme peanumiţi indivizi. — Sunt ofiţer al armatei regale italiene, zbieră el cu faţa către soarelecare răsărea. — Cu atât mai bine pentru tine, a fost răspunsul Micuţului, după caretrânti uşa după el. Contele plecă pe drumeag, supărat foc. Înainte chiar de a ajunge îndreptul celor trei stejari, s-a întâlnit cu o patrulă mixtă de jandarmicomandată de un căpitan fascist italian şi de un locotenent neamţ. Conteleîşi uitase în bojdeucă portofelul şi toate actele sale. Lucrurile s-au limpezitrepede. Tocmai fusese proclamată legea marţială, deoarece foarte mulţi selăsau la vatră de capul lor. — Ticălos de-al lui Badoglio! strigă căpitanul cu ciudă, silindu-l peconte să îngenuncheze. I-au zburat pălăria şi epoleţii. Cu o clipă înainte de a fi împuşcat strigăceva despre „un tripou clandestin şi jefuire". — Ce nemernic, şuieră căpitanul fascist, scuipând pe cadavru. Auzi, să Pagina 51 din 169
  • 52. Hassel_Sven - 06 Monte Cassinonumeşti tripou Italia lui Benito! În mai puţin de un ceas castelul contelui decedat atât de bruscschimbă de patru ori proprietarul. După o săptămână, Porta a dat actuldrept plată unui tocilar care nu a crezut nici o clipă în autenticitateadocumentului. Se lăsă pe vine într-un şanţ şi se şterse cu el, blestemândWehrmacht-ul. După terminarea războiului şi după ocupaţia americană,statul italian a preluat castelul. Astăzi el serveşte drept reşedinţă unor înalţifuncţionari. Portretul nefericitului conte se mai găseşte şi astăzi agăţat peunul dintre pereţi: simbol al eroului ucis de hoardele fasciste. În cursul după-amiezii, un medic aspirant, care venise să ne viziteze, îşipierdu la joc spitalul militar. Mărinimos. Porta i l-a împrumutat până lasfârşitul războiului. Când soarele asfinţi din nou, Porta porunci o întrerupere de trei ore.Urlete de împotrivire din partea asistenţei, dar Micuţul îi potoli cu ajutorulmăciucii. Porta constată cu mulţumire că banca nu suferise nici o pierdere... Badimpotrivă. Toţi aveam chef să sărbătorim câte ceva. Am proclamat deci că esteziua de naştere a motanului. Cât ai bate din palme, am făcut rost de toatecele de trebuinţă pentru festivitate: băutură şi femei. Micuţul şi Porta „găsiră" un porc mare şi gras. L-am numit locotenent şi membru de onoare al partidului nazist. Doi inşi au plecat la depozit. O sticlă de coniac şi ameninţarea unuidenunţ la jandarmi sau Gestapo l-au convins pe plutonier să le dea cea maibună uniformă pe care o avea. Mantaua de aghiotant îi venea destul de bineporcului... Doar gulerul îi era puţin cam mic, dar porcul zbiera din pricinăcă era silit să poarte uniforma germană. L-am legat bine de un scaun pecare l-am sprijinit de perete şi iată acum porcul stând aşezat, semănând leitcu un ofiţer de carieră german care a mâncat prea mult. Bătrânul râdea atât de tare încât, până la urmă şi-a scrântit falca.Micuţul i-o puse la loc cu un pumn. Când să-i punem bocanciiblestematului de porc, a trebuit să ne lăsăm păgubaşi şi fu nevoit să semulţumească doar cu pantalonii, cu chipiul şi cu mantaua de aghiotant. Marlow îi petrecu în jurul gâtului un anunţ pe care era scris: Eu,locotenentul porc, sunt singurul porc cumsecade dintre toţi porcii dinWehrmacht. — Dumnezeule, blestemă Heide. Vă atrag atenţia că nu vreau să amnimic de-a face cu toată treaba asta. Ne poate costa capul. E mai mult decâto bătaie de joc. Este o adevărată jignire adusă armatei germane. — Ei şi! şterge-o, dacă ţi-e frică, îl sfătui Porta sfidător. Nu te reţinem. — Idiotule, mormăi Heide jignit, ştii bine că nu mă pot despărţi de voi. — Vreţi să-i scap una peste scăfârlie întrebă Micuţul agresiv, ridicân-du-şi măciuca. Heide scoase o grenadă din cizmă. — Loveşete,dacă îndrăzneşti, matahală ce eşti. Micuţul începu să-şi legene braţele. Cuvântul „a îndrăzni" îl scoteaîntotdeauna din sărite. Medicul împreună cu Wolf, şeful garajului, aduceau un butoi de bereajutaţi de către furierul Krabbe. Acesta era un rival primejdios al lui Porta. Pagina 52 din 169
  • 53. Hassel_Sven - 06 Monte CassinoLa Krabbe puteai să cumperi orice, până şi un crucişător blindat, dacă aveaicumva nevoie. Porta şi cu el se urau în chip sălbatic, dar îşi vorbeauîntotdeauna politicos. — Phii! strigă Porta zărind butoiul cu bere trecând pragul. Krabbe, nucumva l-oi fi furat? Krabbe îşi ridică semeţ capul. — Îţi dai seama că vorbeşti cu un caporal, Obergefreiter Porta? Bereaasta este adunată din economiile pe care le-am făcut pentru un prilejdeosebit şi cred că seara aceasta este un asemenea prilej. — Krabbe, eşti oaspetele nostru, dar înainte de toate, du-te şi adu-mi-lpe Vier. Am nevoie de o ordonanţă. — Asta-i simplu! se amestecă şi Micuţul în vorbă. L-am înhăţat adinea-uri. Ieşea bălăbănindu-se de la comandantul regimentului cu un raport lungîn mână. L-am legat acolo pe grămada de gunoi, cu nişte izmene jegoase îngură... Se pornise pe zbierat urât de tot, când i-am spus că mâine dimineaţăîi vom da foc de bucurie. — Să fie adus, porunci Porta. Vierul a fost adus. Ajutat de bocancii Micuţului, se rostogoli ca oghiulea de tun la picioarele lui Porta. — Drepţi, calicule îi ordonă acesta. Şi nu mai clipi din felinare ca unneghiob. Dar mai întâi salută-l pe şeful de colo de pe scaun... şi ia un loclângă dânsul. Vierul fu obligat să salute porcul în uniformă. Mai întâi de cinci oritrecând prin faţa lui. Apoi din faţă. La fiecare grohăit al porcului trebuia săspună: — Ordonaţi, domnule locotenent. I-am încredinţat o căldare cu bere şi apă minerală; la fiecare sfert deceas trebuia să-i dea de băut porcului apoi să tragă o duşcă din aceeaşioală. — Ce e bun pentru un porc e bun şi pentru altul, râdea Portamulţumit. Între două înghiţituri îţi aşezi fundul tău cel mare pe scaun, înfaţa locotenentului şi saluţi. Vierul se împotrivi, dar Micuţul îl făcu să înţeleagă că era mai bine săfie înţelegător. — Asta îmi aminteşte de popa din Pistolenstrasse. Voia să se plângă deepiscop, Excelenţa sa Niedermayer, începu Porta să povestească. A scris treizile în şir... — Tacă-ţi gura, Porta strigă Bătrânul. Nu astăzi! Porta ridică puţin capul şi se adresă Vierului. — Iată la ce folosesc plângerile, măi turnătorule! Istoria nu ţine seamade aşa ceva. Dacă te ţii de turnătorii, gândeşte-te că ai găsit ce-ai căutat.Poartă-te bine şi viaţa ţi se va scurge poate mai liniştită. Dacă nu eştimulţumit, te dau pe mâna Micuţului. Te va face să pârâi ca o rachetă înnoaptea de Anul Nou, cu cinci minute înainte de miezul nopţii. Alb la faţă, dar resemnat, Mistreţul s-a pus pe treabă. După cea de a treia halbă de bere, Porta o întrebă pe una dintre fete, dece poartă un slip. După cea de a patra, Marlow ceru un cântec. — Un cântec de război, zbiera el solemn, lovindu-şi crucea de fier. Au început cu toţii: Pagina 53 din 169
  • 54. Hassel_Sven - 06 Monte Cassino In Afrika rollen die Panzer... Dar schimbasem puţin textul: Über die Scheide, den Maas und den Rhein, Rollen die englischen Panzer herein. Vorwärts, US-Marineinfanterie Die Nutten warten în Berlin.8 După cea de a cincea halbă de bere, Krabbe propuse să jucăm unpoker. Berea simplă nu ne mai ajungea. Nu avea destul efect. Butoiul celmare, pe jumătate golit, a fost completat cu tot ce mai aveam: whisky,chianti, vodcă, rachiu de ienupăr. Pentru a îmbunătăţi amestecul, am maiadăugat şi o jumătate de litru de sos picant. Porta zicea că aşa se face înlumea bună. Mistreţul trebui să rostogolească butoiul de două ori până pe creastadealului, pentru ca amestecul să fie uniform. Când îl cobori pentru a doua oară, avea lacrimi în ochi. Apoi am cântat: Es geht alles vorüber Es geht alle vorbei. Den Schnaps vom Dezember Kriegen wir im Mai Zuerst fällt der Führer Und dann die Partei.9 După câteva pahare din amestecul nostru venise vremea cuvântărilor.Porta a fost al patrulea care a luat cuvântul. Se ridică greu. L-am ajutat săse urce pe masă, unde ridicasem un fel de tribună din bidoane goale debenzină. Pe cap avea un slip roşu în chip de pălărie. Pe deasupra hainei salede camuflaj purta o vestă din piele de capră. Din pantalonii descheiaţi ieşeaun capăt de cămaşă albastră. — Camarazi, începu el, aşa cum se face la asemenea prilejuri, cred căv-aţi dat seama că suntem într-un război al dracului de serios. Ne vom bateîn buricul pământului. Blestematul ăsta de munte de la sud de MonteCassino! Duşmanii noştri sunt sălbatici, vânători de capete, păzitori destruţi, canibali, piei roşii, călăreţi pe canguri, codoşi, gangsteri şi alţi tipibine. Vor să ne omoare. Asta-i în regulă, căci şi noi vrem să-i omorâm. Nuasta mă doare. Înţelegeţi-mă bine, camarazi (Sughiţând, trânti un bidon debenzină în capul Mistreţului care încetase o clipă să salute). „Nu, ceea ce mă scoate din sărite este faptul că nu mai există morală.Sentimentul de responsabilitate a dispărut! Semn de proastă camaraderie.8 Peste câmpuri şi peste Rin/ Vin tancurile englezeşti, vin/ Înainte, puşcaşiamericani din infanteria marină!/ Târfele vă aşteaptă la Berlin.9 Toate trec acum./ Toate se duc/ Şi rachiul de Crăciun/ Prin mai ni-laduc./ Mai întii pică Führerul/ Apoi şi Partidul. Pagina 54 din 169
  • 55. Hassel_Sven - 06 Monte CassinoFührerul nostru, Dumnezeu să-l ocrotească, şi-ar băga cinci deşte în funddacă ar şti ce se petrece. Nu face pe şmecherul, Marlow, tu eşti dintre ceimai răi. Şi, tu Gregor Martin, trebuia să fii spânzurat de mult. Încotro măuit nu văd decât feţe de fese. Nu vă gândiţi decât la femei şi la băutură. Iată,de pildă, Vierul. (Porta îl pocni din nou cu un bidon de benzină peste faţă.)— Iată-l aşezat pe fundul său mare faţă în faţă cu locotenentul Porc. Cum sepoate să mai existe încă un asemenea ins! Cum de nu s-a ales încă praful şipulberea de el. Asta dovedeşte că nu aveţi un pic de vână în voi. Dacă pevremea când eram un simplu recrut, vreun caporal şef mi-ar fi şoptit laureche: nu-l pot înghiţi pe tipul ăsta, ei bine, atunci păduchiosul ar fidispărut de pe suprafaţa pământului în două secunde. N-ar fi trebuit decâtsă mă gândesc că răsuflarea lui mă deranjează, pentru ca tipul ăsta săînceteze să mai răsufle. Şi totuşi, iată că pretutindeni dau peste şobolanulăsta râios care se îngraşă pe zi ce trece, din oră în oră. Spurcăciuneaspurcăciunilor, sunt un om dezamăgit. Micuţul se ridică, îl puse pe Vier în picioare şi făcu un laţ dintr-ofrânghie. — Totul are un sfârşit, spuse el cu voioşie, aruncând laţul în jurulgâtului Vierului. Frânghia asta este zdravănă. Ieşi afară şi arată-ne că eştibărbat. Caută un copac bun şi spânzură-te! Omul nostru se îndreptă tropăind spre uşă, urmat de Micuţul. Scoaseun schelălăit când o lovitură de picior îl trimise pe pantă în jos. Frânghiazbură după el. — Cum ajungi jos, zbieră Micuţul, găseşti un copac numai bun pestânga. — Asta a fost o treabă faină, aprobă Porta râzând. Micuţul are sufletul,care vouă vă lipseşte. Beat şi sughiţând; rotund ca o bute, doctorul îi făcucurte furierului pe care îl lua drept Greta Garbo. — Pantalonii dumneavoastră sunt dintr-o ţesătură aspră, Miss Garbo. Krabbe îl pocni peste degete cu latul baionetei. — Jos labele, specialist în spălături! Doctorul izbucni în plâns. Chipul său aprins de băutură se lumină apoica după înmormântare. Scuipă pe jos. — Să-ţi fac un certificat de deces. Scrise pe un jupon: „Fostul caporal Stabsfeldwebel Stahlschmidt adecedat. Sinucidere". Se prăbuşi apoi peste Marlow, care bea culcat. — Eşti un cadavru, zbiera doctorul cu încăpăţânare. Nu vreau să vădun mort care se îmbată. Mortule, du-te pe iarbă, sau chem dieFeldgendarmerie să te ia. — Popa n-are voie să-i dea Vierului binecuvântarea, urlă, Heide. — Ah de-ar îndrăzni cumva să se întoarcă vreodată viu, făcu Portaameninţător, din capul mesei. Camarazi, să-i mulţumim Domnului. Heide sări să bată măsura imnului. Cântam în picioare ţinându-ne cu toţii de braţ. Mişcat, Micuţulplângea. Mulţumim cu toţii bunului Dumnezeu Din inimă, din gură fi din mâini: Acest Dumnezeu care ne trimite nouă Pagina 55 din 169
  • 56. Hassel_Sven - 06 Monte Cassino Prinosul, Care încă de la sânul mamei Şi din copilărie A avut grija noastră Şi ne-a dat nouă, Cu mărinimie, din toate! Am trecut apoi la salutul ritual. Superiorii îi salută pe subordonaţi.Dacă se întâmplă ca doi să aibă acelaşi grad, cel care are mai multedecoraţii îl salută pe celălalt. A început Porta. Îşi ridică halba către doctor,care ce-i drept era aspirant, dar un aspirant adevărat. — Te-ai strecurat în asociaţia noastră, când ai ieşit de la universitate.Porţi o uniformă şi nici măcar nu ştii să deosebeşti o mitralieră de o praştie.Nu eşti în stare să comanzi unor hămesiţi să meargă la masă. Te salut. Medicul s-a ridicat în picioare, clătinându-se şi a golit halba aşa cum ocere ritualul. Porta, cel care saluta, abia îşi muie buzele în halba sa. Apoi Heide îl salută pe medic. După aceea, Marlow. Când îi veni rândulBătrânului, doctoraşul nu mai putea să înghită nici o picătură. Se prăbuşica o paiaţă dezmembrată. L-am scos afară în sunetul unui marş funebru şil-am depus pe grămada de gunoi. Wolf, şeful de garaj, voia să-l salute pe Porta, dar a fost trimis laplimbare cu semeţie. Porta îşi mângâie mândru pieptul înstelat de decoraţii. — Drept cine mă iei? Adu-mi întâi un smoc de păr de la un puşcaş dininfanteria marină şi apoi vom sta de vorbă; bietul de el credea că războiul eo chestie de transport. Era atât de mândru de dungile roşii de pe nădragiilui încât şi le-a pictat şi pe coapse, pentru a le putea admira şi în pat. Fetelede la Ida au vândut pontul în ziua în care le-a cerut să-i zică „domnulegeneral". — Bine, atunci iartă-mă, sughiţă Wolf. Încercă să facă o plecăciune, dar se poticni. Căzu în faţa porcului înuniformă pe care-l luă drept o tânără fată. — Domnişoară dragă, sunteţi indecentă, strigă Wolf. Faceţi trotuarulgoală, într-un loc public. Vă voi duce în Prinz Albrecht Strasse. Sărută porcul pe rât, râse prosteşte şi strigă: — Buzele tale sunt reci şi ademenitoare. Apoi deveni bădăran. Deodată zări medaliile de pe uniformă. Salută cu stângăcie, ţinânddegetele larg desfăcute. — La ordinele dumnevoastră, domnule locotenent. Sunteţi un porc,domnule locotenent". În clipa acea îl zări pe Micuţul şi se hotărî să-l salutede două ori, apoi se întinse pe jos cu un suspin lung. O nouă înmormântare. L-am purtat până la grămada de gunoi şi l-amdepus lângă doctor, cântând: Adâncit în grijile de zi cu zi Nici nu ştii cât de aproape Ţi-e sfârşitul vieţii. Apăru părintele Emmanuel. Rămase o clipă lângă uşă cu capul ridicat.Marlow îl pofti să intre. Micuţul se ţinu după el, dar se prăbuşi grămadă Pagina 56 din 169
  • 57. Hassel_Sven - 06 Monte Cassinopeste gunoi. Văzând trupul inert al doctorului, Micuţul fu cuprins dedisperare şi ceru iertare că-l ucisese, jurând că nu va mai face niciodată.Zărindu-l apoi şi pe şeful de garaj Wolf, mâhnirea sa nu mai avu margini şise porni să hohotească. — Tatăl nostru, carele eşti în ceruri, sunt un ucigaş! Îşi aminti deodatătoate câte îl făcuse Wolf să îndure şi scuipă pe aşa-zisul cadavru care alesetocmai clipa aceea să se ridice. Micuţul scoase un ţipăt de groază, scoasepistolul şi îl descărcă, dar nici unul din gloanţe nu nimeri ţinta. — Drace! urlă Wolf, smucind o grenadă. O aruncă asupra Micuţului, dar din fericire uitase să-i scoatăsiguranţa. Micuţul se întoarse în colibă ca o furtună. — Afară-i un mort care zvârle cu grenade! Mă duc acasă. M-am săturatde războiul ăsta. Wolf s-a întors clătinându-se. Îl arătă pe Micuţul: — Ucigaşule! Micuţul îşi ridică P.M.-ul. I l-am smuls din mână, dar nu se linişti pânăcând Wolf nu consimţi să-l salute. Porta i-a explicat de ce ne aflăm în Italia. — Ne batem în fundul pământului. Asta ne arată cât de important este.Ai mai văzut pe cineva, trăind în fundul pământului? Fundul e la fel deimportant ca traheea. În clipa aceea, doctorul se arătă pe uşă. Fiind specialist, se simţi datorsă adâncească această interesantă discuţie. — Traheea, sughiţă el scuipând pe jos — îl arată pe Micuţul cu degetul,ca şi cum despre el ar fi fost vorba — traheea, repetă el cu încăpăţânare —este canalul care duce direct la plămâni, care sunt formaţi din doi saci, unullângă celălalt, şi care au nevoie de un aflux constant de oxigen. (Clătinân-du-se primejdios, îşi ridică arătătorul. Barcelona îl repuse politicos pepicioare). Tubul digestiv se află puţin retras. În partea inferioară a corpuluise află anusul, evacuarea omului, numită popular, de către anumite fiinţeinferioare, gaura fundului. — Dă-i la cap! porunci Porta. Ce neghiob! Micuţul îl lovi de două ori cu halba, dar medicul se împotrivea. — Loveşti pe cineva care-i aproape ofiţer, strigă el după prima lovitură. — Eşti un găinaţ de doctor, tună Porta. Îşi urmă apoi cuvântarea savantă despre luptele noastre de la Cassino. — Cu noi e la fel ca şi cu cei din infanteria marină. Burghezii îşi aducaminte de noi doar atunci când se îngroaşă gluma în război. Şi eroul ăsta deaspirină nazistă, distribuitorul ăsta de ţucale, ofiţerul ăsta de trei parale,care nu ştie cum şi-a luat diploma, îndrăzneşte să ne numească fiinţeinferioare pe noi, eroii. Dă-i înainte Micuţule, dă-i la cap! — Jurământul de medic îl cunosc, strigă fără nici o legătură doctorul,înainte de se cufunda în întuneric. Porta îi explica motanului un punct important de strategie din timpulunui atac de blindate. Barcelona vorbea despre o chestiune de înaltă trădare cu un culegătorde portocale italian. — Alarmă, tancuri! urlă Marlow. Pagina 57 din 169
  • 58. Hassel_Sven - 06 Monte Cassino Într-o clipă, ne-am dezmeticit şi am pus mâna pe arme. Auzeam cu toţiizgomotul de oţel binecunoscut care făcea să le îngheţe sângele în vine şicelor mai curajoşi. — Americanii, spuse Porta rânjind cu toată gura. Prinse patru grenadeîn jurul unei sticle pline cu benzină. — Ce Dumnezeu, au aflat desigur că facem chef! râse Legionarul. Uşa s-a deschis cu putere. O santinelă cu casca pe cap îşi arătă faţa şiexclamă: — Ia te uită, şi voi! Toţi din companie sunteţi beţi turtă. Mike sforăie încoteţ cu o muiere. La posturi! Zgomot de tancuri dinspre vale! — Bine, micule. Ne descurcăm noi. Micuţul căuta în patru labe o grenadă antitanc pe sub pat. Am ieşit afară clătinându-ne puţin. Auzeam acum şi motoarele.Bătrânul mergea în frunte ţinând câte un ciorchine de grenade în fiecaremână. În urma lui păşea Marlow, cu o mină T. — Motoare Maybach, constată plutonierul major Wolf. — Şenile de Tiger, răspunse Porta sigur pe el. — Ceva nu se potriveşte, urmă Wolf. Nu avem tancuri în garaj şisuntem singurul batalion de Tiger din acest sector de front. Ne strecuram prin pădurea de pini. Erau cel puţin cinci sau şasetancuri. Se auzeau glasuri înjurând în germană. — Schimbă viteza, boule! Pinioanele scrâşneau în cutiile de viteză. Motoarele se ambalau. Porta şiWolf s-au uitat unul la celălalt. — Începători, şopti Wolf. — N-au învăţat niciodată cum se conduce un Tiger, spuse Micuţul. Nusunt de pe la noi, pe cuvântul meu. — Vor avea de-a face cu mine, i-o întoarse Barcelona, ridicând amenin-ţător un cocteil Molotov. Heide se aruncă în spatele unei vechi pietre de măcinat care nici nuvisase vreodată să folosească drept reazem unui aruncător de grenade. Îşiînfipse arma strivindu-i fundul de piatră. În felul acesta efectul era maimare dar era interzis de regulament. Dacă lovitura da greş, putea omorî unom la cincizeci de metri. Dacă însă reuşea, tancul inamic era făcut fărâme.Unul dintre trucurile primejdioase pe care le născocesc soldaţii pe front.Toate armele pe care le primeam aveau defecte, iar noi le îmbunătăţeamcum ne pricepeam. Foarte primejdios, dar eficace. Ne era în joc viaţa. Oratare ne putea fi fatală. Îl priveam pe Heide strivind fundul aruncătorului. Părintele Emmanuelvenise lângă noi. Îşi făcu semnul crucii. Era singurul din toată companiacare nu era beat. — Dumnezeu să ne ocrotească, şopti el. Nimeni nu l-a întrebat de ce ne-ar ocroti Dumnezeu. Porta se înfipse cu picioarele depărtate în mijlocul drumului. Sescărpina pe piept cu o grenadă. În mâna stângă ţinea o ceaşcă cu alcool deorez. Zgomotul de şenile devena asurzitor. Barcelona îşi adăposti mitralieraîn spatele unui arbore căzut. Ceruse zadarnic să fie ajutat. Înfipse cele treipicioare ale afetului în pământ, verifică linia de ochire, corectă puţin Pagina 58 din 169
  • 59. Hassel_Sven - 06 Monte Cassinoînălţătorul, apoi aşeză lângă el trei cocteiluri Molotov. Marlow şi Wolf au prins o grenadă de 7,5 cm pe un pom, legând-o binecu fire electrice. În câteva clipe se transformase într-o capcană extrem deprimejdioasă. Vai de nefericitul care ar atinge unul dintre fire. Legionarul se afla ceva mai sus pe pantă, cu două aruncătoare deflăcări legate la un loc. Cine ar fi înaintat s-ar fi dus la moarte sigură. Ar fifost nevoit să străbată un zid de foc. În curba foarte strânsă se ivi primul car. Am văzut apărând întâiascunzătorul de flăcări al tunului. Apoi turela. Era un Tiger II, ultimulnostru model, cu turela pe o parte. Prin trapa deschisă, se vedea un om înuniformă neagră. Dar făcuseră o mare greşeală trimiţând oameni dinComando. Comandantul de tanc din turelă purta un basc, acoperitoare pecare nici un soldat de la blindate n-a mai purtat-o din 1942. Duceamcâteodată câte unul acasă în permisie, să ne fălim cu el. Greu, lat, uriaş, Tiger-ul urca dealul legănându-se. Îl urma cel de-aldoilea, imediat în spatele lui. Porta rămase înfipt în mijlocul şoselei. Ridică mâna spre monstrul deoţel, aflându-se drept în faţa gurii tunului de 8,8 şi spuse zâmbitor coman-dantului de tanc care se apleca peste turelă. — Fiţi bineveniţi! Comandantul tancului îi răspunse politicos: — Bună ziua. Greu am mai dat de voi! Bănuiesc că sunteţi compania a5-a a regimentului 27. Sunt plutonierul major Brandt din la compania a 2-a.Noile tancuri aruncătoare de flăcări. Ştiaţi de noi? Porta trase o înghiţitură de alcool din orez şi sărută pisoiul care i seurcase pe ceafa. — E la marele fix, nu, motanule? S-ar putea duce şi la circ! Micuţul începuse să se joace cu o grenadă. — Astâmpără-te, şopti Porta. Ochii săi aruncau fulgere. — Animalul ăsta de saxon e al meu, mârâi Micuţul jucându-se cuinelul de porţelan al grenadei. Bătrânul îl dădu la o parte pe Micuţ şi pe Porta. Mergând liniştit seapropie de tancul cel mare. — Salut! Parola? — Scharnhorst, răspunse comandantul râzând. Marlow îi dădu un cot pe ascuns lui Heide. — Ai văzut că netrebnicul ăsta poartă pe guler capetele de mort aleSS-ului? Dacă ăştia sunt puşcaşii lui Mike, îmi vine să mor de râs. — E o porcărie, şopti Legionarul. Parcă ar avea orbul găinilor! Primul tanc a fost îndreptat către barajul de pe drum, unde se aflaucele opt mine T. Ne-am căţărat pe el. Căpitanul, deveni neliniştit văzând cocteilurile noastre Molotov. — Vrei un trabuc? îi oferi amabil Porta, întinzându-i o grenadă. Inelulde porţelan se legăna ameninţător în ştiftul deşurubat. Cel de-al doilea Tiger, un Tiger I, se opri chiar în spatele primului.Vechea greşeală tactică! Nu ne venea să ne credem ochilor când am văzutcelelalte patru tancuri făcând la fel. — Aveţi fete pe aici? întrebă comandantul primului tanc. — Avem tot ce ne trebuie, zâmbi Porta. Pagina 59 din 169
  • 60. Hassel_Sven - 06 Monte Cassino — Veniţi de la Roma? întrebă Marlow aruncând o grenadă în sus ca caşi când ar fi fost jongleur de meserie. — De ce aveţi tancuri de toate soiurile? întreba Porta pe un ton inchizi-tor. Dacă sunt pentru noi, vă previn că de trei luni nu ne mai folosim de I.Unde ţi-ai făcut ucenicia, drăguţule? — La Eisenach, la regimentul 2 blindate. Bătrânul mă împinse înainte cu un ghiont. — Uite nişte camarazi de-ai tăi din regiment. Eu zâmbeam, făcând pe camaradul. — Nu-mi mai amintesc de tine. În ce companie erai? — Într-a patra. — Aha, şeful vostru era căpitanul Krajevski. Cine era comandant? — Maiorul von Strachwitz. Era bine informat. Contele era într-adevăr şeful batalionului I. Bătrânul îmi dădu un cot. Nu prea ştiam ce voia. Am întrebat la noroc. — Îţi mai aduci aminte numele aghiotantului major al regimentului?Îmi scapă mereu numele lui... — Locotenentul von Kleist, râse plutonierul. — Când ai plecat de la compania a doua? — Imediat după Ratibor. — Ştii unde se află acum contele von Strachwitz? i-am întrebat. Omul nu-şi mai putea ascunde nelinişte. — Ce v-a apucat? strigă el supărat. Daţi-vă la o parte din drum săputem trece. Suntem în misiune specială. Ne întinse nişte documente, arătându-ne cu degetul un sigiliu. — Vedeţi, venim direct de la OKH. Daţi-ne drumul! — Ia-o mai domol, îi rise Porta în nas. Nu-i nici o grabă. Trebuie să vezipe unde calci. Ieşiţi din tancuri. Ne vom ocupa noi de ele. ComandantuluiMike îi place mai mult să vadă chipuri cunoscute în turelă. — Ăsta-i comandantul care a fost la infanteria marină? — Da, drăguţule. Shuffield Barracks, Hawai. Comandantul străin înghiţi o înjurătură. Micuţul dădu ocol tunului. Puse o grenadă în ţeavă, jucându-se cuinelul ca un copil fără minte. — Ce naiba vă închipuiţi? urlă plutonierul major. Spuse echipajuluiceva ce n-am înţeles. Am văzut mişcându-se un aruncător de flăcări. Legionarul, care seaşezase pe partea din spate, privi plin de interes înăuntrul turelei. — Tăiaţi-le fuduliile îşi întoarse degetul gros, arătând în jos. Automatulsău porni să tragă în aceeaşi clipă. Comandantul căzu cu faţa înainte, ciuruit. Prin trapele deschisezburau cocteilurile Molotov. Wolf duse braţul înapoi. Cu o aruncătură de campion plasă o mină Tsub turela celui de-al treilea Tiger. O explozie îngrozitoare. Cinsprezece tone de oţel au zburat până înpădurea de pini. Trupuri sfârtecare se împrăştiau în toate părţile. Herbe debenzină aprinsă, o explozie după alta: era ca şi cum ar fi erupt un vulcan. În mijlocul iadului acesta, doctorul se bălăbănea ţinându-şi trusa înmână. Era acoperit de sânge peste tot şi îi lipsea o jumătate din nas. Pagina 60 din 169
  • 61. Hassel_Sven - 06 Monte Cassino Căldura ne izbi ca o lovitură de pumn. Uleiul aprins, benzină şi mirosgreţos de carne arsă. Cele şase tancuri ardeau. — Trădătorilor, murmura doctorul, aruncându-se la adăpost alături dePorta. — Americani născuţi în Germania, corectă Porta. La război ca la război.Dacă bobocii ăştia ar fi dat peste o companie cu tancuri în reparaţie şi nu arfi ales un regiment disciplinar, le-ar fi izbutit lovitura. — Ar fi trebuit să poarte capetele de mort reglementare pe guler, mârâiMicuţul. Oricine ştie că la blindate nu există SS-işti. Porta se ridică privind nepăsător stratul de ulei în flăcări. — Bun! Eu mă întorc la fete! ne vesti el. Am sădit printre pini patruzeci şi doi de mesteceni cu numele celor dincomando-ul blindat american. După faptă şi răsplată. MONTE CASSINO, un nume, o mănăstire aproape uitată, undeva la sudde Roma? Nu, un iad; atât de neînchipuit încât omul cu imaginaţia cea maibogată nu i-ar putea zugrăvi grozăvia. Un loc în care morţii mor de câte cinciori. Un ţinul al foamei, al setei, al morţii. Un cimitir pentru tinerii între 20 şi 30de ani. Cadavrele se îngrămădeau în tranşee. Sunt atâtea încât am renunţat săle mai înlăturăm. Călcăm peste ele, fiindu-ne cu neputinţă să le evităm.Tresărim îngheţaţi de groază când mortul scoale un „a-a-ah!" apoi un alt„a-a-ah!" Iartă-mă, camarade, te credeam mort! Camaradul este mort. Strigătele îi ies din burta umflată de gaze. Ce e mai rău? Focul? Foamea? Setea? Baionetele strălucitoare, uleiulaprins al aruncătoarelor de flăcări? Sau şobolanii uriaşi, mari cât pisicile? Nupot spune. Dar ceea ce nici eu şi nici ceilalţi combatanţi de la Monte Cassinonu vom uita niciodată este duhoarea. Mirosul dulceag de hoit şi de clor. Răniţiipăstrau mirosul timp de luni de zile, dându-le ameţeli medicilor şiinfirmierelor. Ardeam uniformele, duhoarea însă parcă pătrunsese până înoase: duhoarea de la Monte Cassino. Nouă coloane de aprovizionare din zece rămâneau pradă morţii. Poţimânca scoarţă, frunze, da, chiar şi pământ când ţi-e foame, dar setea! Nesfâşiam ca fiarele sălbatice pentru o groapă de obuz plină cu apă. O haită deşobolani bea cu lăcomie. Aruncăm cu o grenadă în ei pentru a-i împrăştia şi,fără să mai aşteptăm, ne repezim să bem, bem, bem. După-amiază, explozia câtorva grenade a golit groapa, pe fundul ei maimulte cadavre umflate. Sunt acolo de mult. Vărsăm şi sufletul din noi. Dar înziua următoare descoperim altă groapă cu apă şi bem din ea. Acesta e Monte Cassino, muntele sfânt. COMANDO SECRET Crestele munţilor erau ascunse de o ceaţă deasă şi albăstruie. Înaintam Pagina 61 din 169
  • 62. Hassel_Sven - 06 Monte Cassinoprin valurile de ceaţă. Peste un cadavru părăsit s-a lăsat un cârd de ciori.Un pescăruş mare le-a pus pe fugă. Voia ochii: un adevărat ospăţ pentrupescăruşi. Puşcaşii din infanteria marină urăsc pescăruşii. — Cu ce poftă mănâncă! Porta privea cu interes pescăruşul cel marecare îşi întindea gâtul pentru a înghiţi mai bine un ochi. — Afurisită jivină. Nu pot să-i sufăr, spuse Gregor Martin scârbitaruncând cu un tub gol de grenadă în pasăre. Eram prost dispuşi, obosiţi după o noapte de trudă la fortificaţii.Treaba asta ne costase 12 oameni. Unul dintre ei fusese atins drept în ochi.Alerga în cerc. A trebuit să-l ucidem. Strigătele sale ar fi putut da alarma.Era un băieţandru de şaisprezece ani. N-ar fi trebuit să trimită băieţi atât detineri într-un regiment special. De câtăva vreme încoace primeam adevăraţiboboci. Curată crimă! Şi încă de data aceasta avusesem noroc. Ultima dată când lucrasem lafortificaţii pierdusem jumătate din efectivul companiei. Au început să cadă primele obuze. Afurisitele de 105. Plesneau cu unzgomot de poartă de fier trântită. Spre norocul nostru nu erau cu şrapnele.Altfel am fi fost curăţaţi cu toţii. Porta şi cu mine tocmai desfăşuram un rulou de sârmă ghimpată cânda început să plouă cu blestematele de obuze. Am rămas timp de două ore înplin no mans land. Atacau. Valuri ale infanteriei. Nu luasem cu noi armegrele, din cauza lucrului. A trebuit să ne folosim de rulourile de sârmăghimpată şi de pari în chip de arme. Un par de oţel bine ascuţit face cât obaionetă. Am avut destule pierderi. Infanteria noastră trăgea prea aproape:ne luau drept englezi. Mike îl făcu K.O. pe comandantul companiei străine. Când am sosit lapoziţiile noastre, locotenentul Ludwing s-a prăbuşit în faţa comandantuluilor. Dintr-o rană mare, deschisă îi ieşeau maţele, Ludwing nu avea decâtoptsprezece ani. Era prima sa ieşire. Comandantul străin înjura. Lucrul la fortificaţii era de florile mărului, puţin cam ca gărzile denoapte. Nimeni nu se prea dădea în vânt după ele. Dar trebuia să le înghiţi:întotdeauna erau câţiva morţi. Treaba asta cădea în sarcina plutoanelor înrefacere. Înspre nord se întindea un tir de artilerie. Asta putea să însemne că eramişcare înspre Forli. Când ni se vorbea despre nimicirea vreunei diviziiîntregi, nici nu ne mai păsa. Nu-i cunoşteam. Devenisem egoişti. Războiulne făcuse nepăsători la durerea altora. Când am sosit la locul în care trebuiau să ne aştepte camioanele,acestea nu erau acolo. Furioşi, am dat cu căştile de pământ, blestemând dininimă pe cei de la transporturi. Îi uram pe tipii ăştia care stăteau la adăpost,la fel ca şi pe bucătari. Locotenentul Frick s-a ivit din ceaţă însoţit de doi ofiţeri de la aviaţie.Au trecut încet în revistă compania, scoţând dintre rânduri pe unii, cuordinul de a lua poziţie de drepţi pe cealaltă parte a drumului. Bătrânul ridică capul. — Iară vreo treabă grea de tras. Miroase a comando. Aproape tot plutonul 2 trecu drumul: şaptesprezece oameni cu totul. — Drace! înjură Legionarul tremurând de frig. Ciudată gustare dedimineaţă. Pagina 62 din 169
  • 63. Hassel_Sven - 06 Monte Cassino Locotenentul Frick îl luă pe Bătrân deoparte. Îşi vorbiră în şoaptă. ApoiGregor Martin şi Marlow trecură şi ei lângă noi. — Ehei, nu se pot lipsi de noi, râse Marlow aşezându-se alături deLegionar. Ofiţerii aviatori ne inspectau cu grijă, unul după altul. Soseau în sfârşitşi camioanele. — Compania a 5-a, urcaţi! Cei aleşi, la stânga! comandă Mike. Cei norocoşi s-au căţărat bucuroşi în camioane. Ne făceau semne cumâna. Le-am răspuns scuipând. Micuţul nu se mulţumi să scuipe, aruncăşi o piatră după ei. — În şir câte unul după mine! Înainte marş! ordonă locotenentul Frick. Am fost duşi la Teano în camioanele aviaţiei militare. Acolo ne-ampetrecut ziua, aşteptând în spatele gării. Soldatul îşi petrece jumătate dinviaţă aşteptând. Jucam zaruri. Spre amiază am spart un vagon cu provizii care era traspe o linie moartă. Două lăzi de coniac ne-au redat încrederea. Porta dibui peundeva patru purcei de lapte. I-am pus la frigare. — Pentru treaba asta te vor spânzura, mormăi Bătrânul. — Puţin îmi pasă, i-a răspuns Porta. Cel puţin voi crăpa cu burta plină! Ne-au trezit la miezul nopţii şi ne-au dus într-o pădurice în care eraucinsprezece camioane SS. Am înlemnit. Toate camioanele aparţineau diviziei20 SS de grenadieri, alcătuită în cea mai mare parte din soldaţi din ţărilebaltice. O singură dată ne întâlnisem cu divizia asta în Bielorusia. Încamioane se aflau căşti şi mantale SS. — Pentru numele lui Dumnezeu! mârâi Bătrânul, uluit. Acum vor să nebage şi în SS. Barcelona şi Micuţul se şi apucaseră să încerce voioşi mantalele.Micuţul pusese mâna pe una care purta gradele de Unterscharführer. Se răsti semeţ la Bătrân, care îl privea cu gura căscată. — Ridică-te, hodorogule, când trece un Unterscharführer. Sau poate aichef să dai o raită printr-un lagăr de concentrare ca să mai înveţi cumtrebuie să te porţi? Eu sunt un erou şi mă pot mândri că l-am pupat în fundpe Führer! Nu uita asta! Apăru locotenentul Frick. — Gura, Creutzfeld, şi scoate repede mantaua asta! — Bine, musiu Untersturmführer, Unterscharführer-ul Creutzfeldraportează că e gata de plecare. Aruncă casca şi mantaua în camion şi se întoarse în faţa locotenentuluiFrick pocnind călcâiele. — Domnule locotenent, caporal major Creutzfeld la ordinele dumnea-voastră. Locotentul Frick dădu din mână plictisit. — Aşază-te în colţul unui camion, cât mai departe de mine şi fă-miplăcerea şi culcă-te. Cu puţin înainte de zori, am sosit în piaţa din faţa mănăstirii de pemuntele Cassino. Acolo se şi afla un oarecare număr de camioane grele de laLuftwaffe. Câţiva ofiţeri din Panzerdivision Hermann Göring au sosit în fugăşi ne-au ordonat să camuflăm camioanele şi să ne adăpostim sub avioane.Soldaţii paraşutişti se şi apucaseră să ascundă armele aduse de camioane. Pagina 63 din 169
  • 64. Hassel_Sven - 06 Monte Cassino Micuţul nu-şi mai găsea locul de neastâmpăr. Îmbrăcase iarăşi o mantaşi o cască SS. Un comandant de la aviaţie îi trase o săpuneală, ameninţân-du-l cu toate nenorocirile din lume dacă va mai îndrăzni să se arate înasemenea ţinută. Am aşteptat toată dimineaţa, fără ca să se întâmple nimic, în afară debombardierele aliate care brăzdau cerul. Prevăzusem că aşa se va întâmplaşi luasem cu noi proviziile şterpelite din vagon. — Vom arunca toată hardughia în aer, ne vesti Micuţul cu faţa strălu-cind de bucurie. — Pe toţi dracii, înjură Porta. Treaba asta trebuia s-o facă pionierii.Diseară e bairam mare la Ida. Vin fete subţiri, din alea care miros a apă detrandafiri, aduse special de la Roma. Micuţului i se aprinsese imaginaţia. Îi lăsa gura apă de plăcere. — Colo, înăuntru, sunt maici faine! Heide făcu cu ochiul. Micuţul înghiţi în sec şi se linse pe buze. — Ţi-ar plăcea să prădezi fără să fii pedepsit, ai? Porta se amestecă în vorbă: — V-am povestit de vremea când eram grădinar la maici? Râzând, ne-am strâns mai aproape sub camion, cu cutiile măştilor degaze sub ceafă, pentru a sta mai comod. — Asta se întâmpla pe vremea când erai la Dubovila? întrebă Bătrânul. — Nu! Era în timpul când mă împrumutaseră regimentului 2 Panzer! — Nu-mi mai aduc aminte, făcu Bătrânul, privind pieziş. — Memoria ta n-a fost niciodată prea grozavă, i-o scurtă Porta. Cumspuneam, regimentul 2 şi cu mine eram acolo. Într-o zi mă plimbam singur,căutând ceva important. — Căutai fese? se informă Micuţul. — Numai asta îţi umblă prin minte! făcu Porta clătinând din cap.Înfrângerea, asta căutam. Tocmai ascultasem postul de radio englezescanunţând că înfrângerea era pe aproape. Luptele de pe valea Strumei urmausă fie hotărâtoare. Cercetam deci fiecare palmă de loc. Deodată, aud ţipăt defemeie. Ia te uită, îmi zic, unii au şi început să se predea. Dar, judecânddupă ţipete, nu steagul fusese coborât. Ţipetele veneau dinspre mănăstireade călugăriţe. Mă caţăr pe zidul împrejmuitor şi arunc o privire! Şi ce-mi vădochii? Bravele noastre trupe de întărire erau pe cale să le salveze pe bietelemaici. Nu mai ţin minte ce-am spus, dar bravele noastre trupe de întărire auluat-o la sănătoasa. Am aterizat într-un rond de lalele şi am fost primitregeşte. — Ceva asemănător mi s-a întâmplat şi mie, în Bernhard NochtStrasse, lângă pod, întrerupse Micuţul. Eram cu încă doi. I-am azvârlit petipi în Elba. Apoi le-am băgat pe fete în curtea Şcolii Navale. Dar mai binenu m-aş fi amestecat. Pentru că ieşind de acolo, ne-au înhăţat. Ne-aupercheziţionat la postul din Davidstrasse. Ştiţi cum se întâmplă. Nu poţi datotdeauna socoteală de tot ce ai prin buzunare. Şi ne-au trimis cu duba laFuhlsbüttel, împreună cu o târfă de cincizeci şi opt de ani. Am vrut s-oconsolez, dar iată că se porneşte să zbiere după ajutor. Brigadierul Burgmi-a tras o chelfăneală de mi-a pierit graiul. Dar stricata aia şi-a primitpedeapsa. Într-o bună seară au dat-o afară dintr-o cârciumă, la Pagina 64 din 169
  • 65. Hassel_Sven - 06 Monte CassinoBremerreihe, strigându-i că nu-i decât o paţachină bătrână la care nu s-aruita nici măcar un papagal vicios. A mai încercat ea să dea din fund şi prinaltă bombă de pe lângă teatrul Hansa. Au dat-o afară şi de acolo. S-a apucatatunci de turnătorii pe la „Moravuri". Au găsit-o moartă în faţa garajului dinHansa Platz. Poliţia m-a luat la scărmănat, dar nu aveau dovezi. Acumaştiu: trebuie să te mulţumeşti cu târfele de meserie. — Gata, ai terminat? întrebă Porta în batjocură. Îmi dai voie să urmez?A!, că veni vorba, ştiţi cum te poţi descotorosi de un duşman?... — Ce are a face cu grădinăritul tău la călugăriţe? a vrut să ştieBătrânul. — Ai dreptate, uitasem. Deci, femeile astea cumsecade nu erau chiaratât de sfinte precum păreau. Nici nu erau călugăriţe adevărate, ci făceauparte din Rezistenţă. Într-o bună zi, poliţia militară a golit şandramaua şi... Interesanta povestire a lui Porta a fost întreruptă de locotenentul Frick. — Drepţi, strigă. Ne inspecta un locotenent care purta insignele albe ale diviziei deblindate Hermann Göring. Deasupra mănăstirii trecea mereu un avion de observaţie. — Observator de artilerie, spuse Heide. Dacă ne reperează înseamnă căvom avea musafiri. Călugării ne-au adus ceai fierbinte. Am vărsat jumătate şi l-am înlocuitcu rom. Încă nu ştiam pentru ce eram acolo. Dinăuntrul mănăstirii se auzea zgomot de ferăstrău şi de ciocan. Îndepărtare, tirul neîntrerupt al artileriei. — Plouă cu obuze dincolo de munţi, spuse Bătrânul gânditor. Veţivedea, curând ne vine şi nouă rândul, o simt în oase. Prezicerile Bătrânului se îndeplineau întotdeauna. Era obişnuit demultă vreme cu frontul, simţea dinainte loviturile grele. — Ce naiba căutăm noi aici? mormăi Heide, dârdâind de frig. — Habar n-am, i-a răspuns Bătrânul strâmbând din nas. Nu-mi plactoţi ăştia, cu insignele lor albe... şi nici uniformele SS din maşini. Toateastea nu-mi miros a bine. Ne-au ameninţat de sute de ori cu câte în lună şiîn stele să nu ne apropiem de mănăstire şi iată-ne aici, înarmaţi până îndinţi. Nu-i cumva începutul prigoanei împotriva catolicilor? — Ah! Numai asta nu! strigă Barcelona. Ne-am scălda până la gât însânge. Bătrânul îşi aprinse încet pipa. — Vă mai amintiţi de călugăriţele pe care le-am găsit ucise, împuşcatecu pistolul în ceafă? — Mda... şi au fost curăţate cu pistoale de 0,8, calibrul preferat albăieţilor de la S.D, sublinie Porta. — Toate astea nu-mi plac. Cred că au şi început să intre în acţiunecomando-uri speciale, spuse Bătrânul, neliniştit. După ce noaptea s-a lăsat peste munţi, am înaintat cu camioanelepână la poarta mănăstirii. Iluminatul era interzis cu străşnicie. Un locotenent de aviaţie destul devârstnic ne-a ordonat să depunem armele în cabinele camioanelor. Nici un om înarmat nu avea voie să treacă de poartă. Ne-am aruncat pistoalele automate în cabină, mârâind printre dinţi. Pagina 65 din 169
  • 66. Hassel_Sven - 06 Monte CassinoFără arme ne simţeam parcă în pielea goală. Micuţul încercă să tragă chiulul; din buzunar îi ieşea pistolul său decalibrul 38. Locotenentul îl luă la rost cu asprime. — Să mergi la război fără flintă, asta-i nebunie curată, nu se putuabţine Bătrânul să mormăie. — Dumneata, Obergefreiter, să taci din gură, i-o reteză locotenentul,dacă nu, consiliul de război te aşteaptă, am eu grijă. Legionarul, cu o ţigară în gură, se apropie nepăsător, bătându-şi joc pefaţă de locotenent. Marele său pistol automat, de fabricaţie rusească, selegăna provocator peste piept. — Consiliul de război, domnule locotenent? Ei drăcie! Poate glumiţi! — Ce ţi-a venit? ţipă locotenentul, furios. — Eu vă întreb asta, domnule locotenent. Aş fi curios să aflu ce ar aveade zis un consiliu de război dacă ar şti ce se petrece aici. (Legionarul îşiaprinse liniştit o nouă ţigară, suflându-i ofiţerului fumul în ochi.) Refuzămsă depunem armele, domnule locotenent şi nu facem nici un sabotaj. Iar înceea ce priveşte consiliul de război, dumneata şi camarazii dumitale aveţifără îndoială mai multe pricini a vă teme decât noi! — Ai înnebunit? urlă ofiţerul cu glas nesigur. Ce vrei să spui? Legionarul, cu un rânjet de lup pe buze, se întoarse cu faţa spre noi,care îl ascultam atenţi şi spuse o grosolănie. — Te-am auzit, nemernicule! Locotenentul nu-şi mai putea stăpânimânia. — Du-te dracului! râse Legionarul. Locotenentul pleznea de ciudă. Am crezut că îl va strânge pe Legionarde gât. Acesta cerceta liniştit încărcătorul pistolului. Rămăsesem cu gurile căscate, fără a înţelege nimic. Legionarul era un adevărat soldat. Era îndrăzneţ, nimic de zis, darniciodată nu sărea peste cal. Prin urmare ştia ceva. În două clipe ne-am luatpistoalele şi grenadele înapoi şi am făcut cerc în jurul Legionarului.Locotenentul se făcu nevăzut pe scară. — Vom da de greu, şopti Rudolf Kleber. Asta îmi aminteşte de masacra-rea lui Florian Geyer. — Nu se va întâmpla nimic, afirmă Legionarul cu hotărâre. Dacă necalcă prea rău pe bătătură îi curăţăm. Pentru asta am primit Crucea deMerit. — Ce ştii? întrebă Heide. Povesteşte, pentru numele lui Dumnezeu. Morde curiozitate. Îşi ridică pistolul automat cu un aer sălbatic. Un pistolitalienesc Beretta. Porta ridică rezervorul aruncătorului de flăcări şi îşi prinse chingile înspate. — Să-i prăjim! — Gura! îl potoli Legionarul Dacă va trebui să împuşcăm şleahta astade civili, eu voi trage primul. — E dandana mare. Sabotează un ordin dat chiar de Führer şi deKaltenbrunner! Un grup de ofiţeri cobora repede pe scări. Locotenentul nostru Frickzâmbind uşor, se ţinea puţin deoparte. Ne cunoştea. Nu avea de gând să se Pagina 66 din 169
  • 67. Hassel_Sven - 06 Monte Cassinoamestece. Micul locotenent de aviaţie cotcodăcea ca o găină pe cale să ouă. Uncomandant lat în umeri îl făcu să tacă. Nici unul dintre ei nu avea arme, nicimăcar centiron. Câţiva dintre noi ne-am postat în spatele coloanelor. Legionarul,sfidător, s-a înfipt lângă marginea puţului, chiar în mijlocul curţii. Ţineadegetul pe trăgaci. Comandantul cel lat în umeri se apropie. Era de două ori mai înaltdecât Legionarul. Bluza îi era descheiată. Se vedea că nu este înarmat. Se uitau ţintă unul la celălalt, în tăcere. Porta se juca neatent cu aruncătorul său de flăcări. — Ei bine, domnule comandant? Ce mai e nou? Consiliul de război? — Aş vrea să-ţi vorbesc între patru ochi, caporal! Legionarul zâmbi într-un fel ciudat. — Nu, domnule comandant. Nu am chef să mă trezesc cu un glonte înceafă, prin vreo pivniţă întunecoasă. Am mai auzit eu de ceea ce se cheamăconsiliul ofiţerilor. Nu sunt ofiţer, ci un necunoscut oarecare din LegiuneaStrăină. Porta fredonă: — Doar un biet soldat de care îţi poţi bate joc... — Ce adunătură! scuipă Marlow cu dispreţ înspre ofiţeri. Un căpitan făcu un pas înainte. Comandantul îl opri cu mâna. — Îţi dau cuvântul meu că nu ţi se va întâmpla nimica — Cuvântul unui ofiţer dat unui simplu soldat? Legionarul ridică dinumeri. Comandantul răsuflă adânc. Chipul începea să i se înroşească. Micuţul tocmai se pregătea să toarne gaz peste foc. Porta însă îl potolidându-i o lovitură în fluierul piciorului. Legionarul, foarte destins, îşi aprindea altă ţigară. — Unde vrei să ajungi, caporal? Să vezi o civilizaţie milenară nimicită,doar pentru că a ordonat un nebun? — Un nebun? Cuvântul ăsta vă poate costa capul, domnulecomandant. Comandantul făcu un pas înainte, gata să-şi pună mâna pe umărulLegionarului. Acesta se feri şi îl împinse pe ofiţer îndărăt, cu ţeava automatului. — Un subordonat trebuie să rămână la trei paşi de superiorul său,domnule comandant. Căpitanul vru din nou să intervină. — Ţi-am mai spus să stai liniştit, tună comandantul. Caporal, urmă elîntorcându-se spre Legionar, ştii ce este muntele Cassino? Ştii că aici se aflăprima mănăstire a benedictinilor şi că în spatele acestor ziduri se află celemai preţioase relicve ale creştinătăţii? Ai vrea ca o bibliotecă cuprinzând 70000 de cărţi nepreţuite să fie dată pradă flăcărilor? O colecţie de lucrări pecare benedictinii le-au adunat în decursul a câtorva veacuri? Ca să nu maivorbesc de tablourile unor pictori celebri, de crucifixurile antice, debijuteriile vechi de sute de ani. Ai putea să nimiceşti toate astea cu cugetulîmpăcat? Eşti un soldat bun şi curajos, caporal, ştiu asta. Eşti mândru că ailuptat sub steagul francez, într-un corp de armată celebru, faimos pentru Pagina 67 din 169
  • 68. Hassel_Sven - 06 Monte Cassinovitejia lui. Dar nu uita că tocmai armata franceză a apărat timp de secolecredinţa creştină. Tocmai dumneata, un soldat francez — căci ai rămas unsoldat francez — vrei să împiedici să ducem aceste comori la loc sigur.Dumneata şi camarazii dumitale puteţi ucide pe toţi cei ce se află înmănăstire... Începând cu mine şi sfârşind cu părintele Diamare. Nu numaică nu riscaţi nimic, dar veţi fi şi decoraţi pentru această frumoasă faptă dearme. Te încredinţez însă că armata franceză te va renega. Nu vei mai aveadreptul să porţi panglica roşie care îţi împodobeşte pieptul. Nu mi-e frică demoarte, caporal. Şi nici ofiţerilor mei. Ştim că ne riscăm viaţa şi totuşisuntem hotărâţi să ne împotrivim nimicirii acestei comori. Nu suntem decâtoameni. Noi putem fi înlocuiţi, dar din ceea ce se află aici, nici un fragment,nici un document nu va putea reconstituit. Sfântul Benedictus s-a adăpostitaici în 529. În curind muntele acesta va fi centrul unor lupte crâncene.Zidurile, statuile, bazilica, toate lucrările acestea minunate!... Ridică braţele spre cer, în semn de neputinţă. Vântul îi flutura bluza şipărul argintiu. — Nu putem salva pietrele de la distrugere. Dar aceste comori denepreţuit le putem transporta în câteva nopţi la Roma, unde vor fi însiguranţă. — Iar dacă vom fi prinşi, domnule comandant? zâmbi Legionarul. Vremsă vă ajutăm, dacă ţineţi neapărat, dar nu vrem să fim bruftuiţi şiameninţaţi de ofiţerii dumneavoastră. Aşa cum aţi spus, noi suntem soldaţi.Şi suntem de atâta vreme soldaţi, încât nu mai ştim să facem altceva decâtsă ucidem, să dăm foc, să jefuim, asta e meseria noastră. M-am născut îngunoiul militar şi tot acolo voi muri. Dar să apari în faţa consiliul de războipentru a fi sabotat un ordin al Führer-ului, e cu totul altă poveste. Să nu necredeţi proşti. Ne vom deghiza SS-işti pentru a duce la bun sfârşit untransport ilegal. Această plimbare de plăcere va costa câteva mii de litri debenzină, domnule comandant. Tancuri Tiger din batalionul nostru duc marelipsă de benzină. Risipirea câtorva litri de benzină poate să ne coste scump.Şi nu avem chef să cădem în laba celor de la Gestapo, Via Tasso din Roma.Am auzit vorbindu-se de Sturmbahnführer-ul Käppler care domneşte lafostul departament cultural. Nici prin gând nu ne trece să fim împuşcaţipentru un vraf de fleacuri sfinte! Dacă ne daţi libera trecere sub forma unuiordin în toată regula, suntem ai dumneavoastră. — Foarte bine! tună glasul lui Porta. — Dacă toate merg bine, gândea Micuţul cu voce tare, poate că ne vorridica o statuie. Mi-ar place să mă aşez acolo, să admir priveliştea acesteipreafericite văi. — Mai bine te-ai aşeza pe clopotniţă să-i ţii locul cocoşelului, râsePorta. — Tăceţi din gură. şuieră Legionarul. — Bine! Voi întocmi un ordin de misiune. Aparţineţi regulamentar dedivizia mea. Dacă dăm de bucluc, nimeni nu va putea să vă învinovăţească. — Să nădăjduim, murmură Legionarul. Nu sunt chiar atât de sigur. Amvăzut noi multe. Ofiţerii au dispărut pe scara dinspre bazilică. Legionarul îşi ridicase automatul. Ne-am oprit răsuflarea. Credeam căva trage în ei. Râse răutăcios. Pagina 68 din 169
  • 69. Hassel_Sven - 06 Monte Cassino — Suntem nişte fricoşi. Dacă i-am culca pe toţi la pământ şi am povestiistoria asta, ne-ar avansa. Ba poate ne-ar trimite în spatele frontului. Totghiveciul ăsta nu-mi spune nimic bun. M-am întâlnit cu unul care face pecălugărul. E de la S.D., face parte din băieţii care, conform planului luiHeydrich, au intrat în ordin pentru a-l submina dinăuntru. Mi-a vorbit de omisiune secretă. — Cum l-ai făcut să vorbească? se miră Bătrânul. Legionarul râse cu viclenie, scoţând din buzunar o legitimaţie apartidului naţional-socialist. O şterpelise SS-istul care picase la noi pentrulaşitate şi căruia îi făcusem vânt într-o prăpastie. — Nu-i de mult pe aici. A venit o dată cu refugiaţii, dar ştie tot ce sepetrece. Are misiunea de a veghea ca nimic să nu părăsească mănăstirea.Totul trebuie ars, distrus... dar de către cei de dincolo, bineînţeles. Porta şuieră admirativ. — Nu-i rea socoteala. Bătălia hotărâtoare va avea loc aici, pe muntelesfânt. Noi apărăm mănăstirea de pocnitorile colegilor de peste drum. Şipesemne că Goebbels a şi pregătit o cuvântare lungă despre atrocităţilecomise de barbarii veniţi de peste ocean să distrugă comorile civilizaţieieuropene. Desigur că noi am fi vrut să mutăm comorile acestea şi să lepunem la adăpost, dar ne-a împiedicat artileria acestor sălbatici! Şi toţi ceide bună credinţă o vor lua de bună. Goebbels nu va avea decât să repete:oare obuzele noastre au distrus mănăstirea? No, Sir, ale celorlalţi. Nu m-armira deloc dacă data următoare i-ar veni rândul Vaticanului... Ceva îmispune că muntele sfânt este doar o încercare. Dacă ţine, papa s-a ars. — E un sâmbure de adevăr în cele ce spui, interveni Marlow. Vecheapoveste. Chipul său strălucea de însufleţire. Pe vremea când făceam partedintr-un comando de vânătoare înainte de a veni la voi, în timpul antrena-mentelor secrete ne-au spus că îndată ce o vom termina cu coroiaţii, ne vomocupa de popime. Şi vă voi spune chiar mai mult; Heydrich, adevăratulconducător al comandourilor de vânătoare, urăşte sutana şi pe sfântulpărinte din Roma mai mult decât pe toţi evreii la un loc. Odată, în timpulunui instructaj special din Amiral Schröder Strasse, ne-a zis: „Pe evrei ştiitotdeauna de unde să-i iei, pe când popii se strecoară peste tot; ăştia suntcei mai mari duşmani ai noştri". — Nu poţi niciodată să ştii când dai peste tipi din comandourile devânătoare. Se împopoţonează cu toate uniformele din lume. Nişte camarazide-ai noştri, care erau în misiune într-o mănăstire, au fost prinşi în flagrantdelict. Cum afacerea nu putea fi muşamalizată, i-au băgat la puşcărie şi aufost daţi în judecată cu forme în regulă. Bumbăciseră câţiva călugări.Consiliul de război era format din ofiţeri. I-au condamnat pe toţi la moarte.Comandantul pieţii, un general de brigadă, a semnat condamnarea. În ziuaexecuţiei apare un detaşament special de la Torgau, cu ordinul să-i ia. Nuau ajuns niciodată la Torgau. Eu însumi făceam parte din detaşament. I-amdus la Mathausen. Au rămas acolo o vreme la răcoare, după care au apărutdin nou în alt comando. Toţi doisprezece, ba chiar înaintaţi în grad.Comandantul pieţii şi întreg consiliul de război au aterizat însă într-adevărla Torgau. Clericii din mănăstire au fost trecuţi prin ciur. Au răscolit întrecutul lor. Întotdeauna se găseşte ceva, dacă scotoceşti bine. Au fostexecutaţi în zori, cu toţii, în cariera din spatele canalului cel mic. Larsen de Pagina 69 din 169
  • 70. Hassel_Sven - 06 Monte Cassinola Dachau a fost cel care a condus operaţia. Pe vremea aceea eram prietenila cataramă. — Larsen de la Dachau, l-am cunoscut bine, interveni Micuţul. Am datde el la Minsk. Făceam parte amândoi din brigada lui Dirlewanger. Larsen!Partizanii l-au îngropat împreună cu Hauptsturmführer-ul Lessner... Ştiamcă o va sfârşi în felul ăsta. Ne-o spusese Wanda, fata care făcea curat înbiroul comandantului şi care avea legături cu partizanii. Scotocea princoşurile de hârtii. — Cine o fi trădat-o pe Wanda? gândi Porta cu glas tare. Era foarteisteaţă. Păcat că au ucis-o... Legionarul se scărpină în bărbie şi îşi urmă predica: — E foarte primejdios. Cred că ofiţeraşii ăştia nici nu-şi dau seama înce măsură! Îşi închipuie că în cel mai rău caz ne aşteaptă consiliul de războişi spatele la zid. Dar nu astfel se vor petrece lucrurile. Ne vom ruga demoarte. Şi îi vom implora să ne ucidă! Când un om cade în mâinile unuiartist, poate îndura foarte mult. Kaltenbrunner a scornit lovitura asta cumănăstirea. E un mâncător de popi şi mai lacom decât Heydrich. Băieţii dinVia Tasso ne-ar face să murim la foc mărunt! — Am văzut odată un ofiţer căruia în timpul unui interogatoriu i-aupleznit burta cu aer comprimat. Alteori folosesc apa, precizează Micuţul. — Schimbă placa, Micuţule, se răsti Bătrânul. — Iată ce propun, urmă Legionarul. Micuţul şi cu mine îl vom răci petipul de la S.D. I-am făgăduit să vestesc S.D.-ul din Roma şi am întâlnire cuel în curând, în spatele vechiului crucifix. Micuţul se va apropia de el pe laspate şi îi va trece o frânghie pe după gât, îl vom pasa apoi sub un camion.Va fi fost călcat din greşeală, bietul de el! Nimeni nu va bănui ceva. Apoi,cred că e mai bine s-o ştergem cât mai curând de aici. Nu trebuie să neaşteptăm să primim mulţumiri. Felicitările le vor primi ofiţerii. Pe noi ne voruita. — Pe de altă parte, spuse în încheiere Porta, găsesc că ar fi o prostie sălăsăm să fie nimicite lucrurile de preţ. Sunt unii care ar da oricât pefleacurile astea vechi. Ce-ar fi dacă s-ar pierde câteva în timpultransportului? Înţelegeţi ce vreau să spun? — Asta ne-ar aduce numai belele la sfârşitul războiului, îi atraseatenţia sec Bătrânul. Vă înşelaţi dacă gândiţi că semnăturile câtorvagenerali vor fi de ajuns ca să se sfârşească totul; abia atunci va izbucnitărăboiul. Fiecare se va grăbi să iasă basma curată, iar oalele sparte tot noile vom plăti, bieţii de noi! — Ai dreptate, sergent, încuviinţă Legionarul. — Curci plouate ce sunteţi! izbucni Gregor Martin. Eu şi generalulmeu, când vizitam câte un muzeu, plecam întotdeauna cu câte un tablousau două mai de preţ sub braţ. — Bravo! au strigat într-un glas Marlow şi Porta. Legionarul îi făcu semn Micuţului. Acesta pocni sălbatic cu lasso-ul său. Se îndreptară către poartă şi semistuiră în beznă pe potecă. — În ce porcării te poţi vârî când eşti în război, spuse Heide nervos. Am început să ne apucăm de treabă încărcând lăzile în camioane.Sticlele cu rachiu treceau din mână în mână. Rudolph şi Heide au băut Pagina 70 din 169
  • 71. Hassel_Sven - 06 Monte Cassinodintr-un potir. Legionarul şi Micuţul se întoarseră. Din buzunarul Micuţuluiieşea pe jumătate laţul. — Ce mai tevatură şi cu S.D.-ul ăsta, începu să ne explice, dând dinrnâini. S-a prins despre ce-i vorba înainte să apuc să-mi aranjez sforicica.„Mergi sau crapă", a trebuit să-i strice tărtăcuţa. I-am făcut vânt nătărăuluila vale, până la Neapole nu se mai opreşte. — Nu mai face atâta tărăboi, îl sfătui Legionarul. Privea neliniştit printoate colţurile criptei în care răsuna glasul Micuţului. Stăteam tolăniţi pe jos. Tancurile erau pe jumătate îngropate în pământ.Eram la adăpost de privirile inamicului. Din când în când cădea câte un obuz.Deasupra noastră, camioanele care treceau pe drum stârneau nori de prafcare se lipea de uniformele noastre, ce păreau pudrate cu făină. La picioarele muntelui şerpuia fluviul. Unda era albastră ca cerul. Aveam gamelele pline cu spaghete. Cei mai îndemânatici se pricepeau săle răsucească în jurul furculiţei. De pildă Heide, care se pricepea la toate.Porta îşi ridica furculiţa de care spânzurau spaghetele şi le înghiţea zgomotos.Micuţul, care nu avea tacâm, mânca cu mâna. De fiecare dată când un obuz cădea pe undeva, ne aruncam cu burta lapământ, ţinând gamela în braţe. Apoi, după ce trecea alarma, râdeam înhohote si ne număram. Porta arătă cu mâna două hoituri putrezite care pluteau pe apă. Puţeaupână la noi. Barcelona râse. — N-are a face cu cine stai la masă, numai haleala să fie bună. Porta linse o bucată de slănină, s-o cureţe de sosul de roşii şi de ulei,apoi o puse în buzunar în chip de rezervă... Porta se gândea întotdeauna laziua de mâine. Nici unul dintre noi nu-şi mai amintea vreo meserie. Tocmai din pricinaasta uram războiul. Pe de altă parte, uitasem cum era viaţa înainte. DoarPorta pretindea că îşi mai aminteşte câte ceva, dar Porta ăsta era un maremincinos. Aveam o damigeană de acid plină cu vin. E adevărat că avea un uşor iz,dar lucrul acesta nu avea nici o însemnătate. Dacă ne ţineam de nas, puteamsă bem aproape fără să simţim. O serie de obuze biciuiau apa. Stropiturile ajungeau până la noi. Micuţul lingea gamelele. În felul acesta nu mai era nevoie să le spălăm.Întotdeauna lingea cratiţele mai mari. Niciodată nu era sătul. E adevărat căavea de hrănit ditamai burdihanul. Ne-am petrecut acolo toată dimineaţa. Era o ascunzătoare bună. Necăutau desigur de câteva ceasuri. Puţin ne păsa. Nu noi trebuia să câştigămrăzboiul. Eram doar nişte nimica-toată. UNTERSTURMFÜHRER S.S. JULIUS HEIDE Pagina 71 din 169
  • 72. Hassel_Sven - 06 Monte Cassino Micuţul, cu un crucifix foarte vechi pe genunchi, se afla împreună cuPorta în primul camion. Vorbea fără sfială despre preţul pe care l-ar putealua pe crucifix, „vândut unui colecţionar bogat". Între ei era aşezată o călugăriţă. Nu înţelegea nici o iotă din glumele lorgrosolane şi râdea cu seninătate văzându-i prăpădindu-se de râs. Prima oară am fost opriţi la Cassino. Erau poliţaii. Razele lanternelorfăceau să strălucească insignele SS de pe uniformele noastre. — Ce poftiţi? întrebă rânjind Porta, cu chipul dur sub masca de oţel. — Comando special? mârâi un poliţai. — Chiar aşa, i-o întoarse Porta grijuliu.... Misiune secretă, sub directacomandă a Reichsführer-ului SS. Heide venea în pas alergător de-a lungul coloanei, îmbrăcat cu o mantade Untersturmführer. Peste piept i se legăna pistolul automat. — Pe toţi dracii! Cine cutează să ne oprească? tună el. Plutonierul-poliţai, puţin nervos, pocni din călcâie şi izbucni: — Ordin să cercetăm toate camioanele, Herr Untersturmführer. — Fac ceva pe ordinul dumitale. Ţi-l poţi pune unde ştiu eu, zbierăHeide. Nu cunosc decât un ordin. Al Reichsführer-ului SS. (Îşi ridicăameninţător P.M.-ul.) Dă drumul camioanelor să treacă. Încetează să maifaci pe prostul. S-ar putea să te coste scump. Nu uita că transportul nostrueste strict secret. — Bine, Herr Untersturmführer, bâlbâi poliţaiul. — Pe Herr, îl poţi lăsa deoparte. De-o veşnicie nu mai spunem aşa înSS. Heide ridică arogant braţul şi strigă în noapte: Heil Hitler! Barajul fu ridicat şi coloana de camioane s-a pus din nou în mişcare. Locotenentul Frick sări în maşina noastră. — Julius a înnebunit de tot. Asta nu va putea să ţină mereu, mormăi. Pe drumul spre Roma am fost atacaţi de către bombardiere devânătoare. Am descărcat camioanele la castelul San Angelo. Mai bine zis,alţii le-au descărcat în locul nostru, în timp ce noi ne odihneam la umbrăbând vin. Porta dibuise o oală uriaşă plină cu varză. Câţiva din „neamul luiManivelă" au încercat să-şi capete partea lor. Nu le-am dat nimic. Un furierfăcu pe arţăgosul: s-a ales cu doi dinţi lipsă. Am plecat înapoi spre Cassino la apusul soarelui. Ordinea noastră demers fusese hotărâtă de către un căpitan de grenadieri din PanzerdivisionHermann Göering. În drum spre mănăstire ni s-a topit o bielă: un Bussing de zece tone arămas în mijlocul unei curbe foarte strânse. Porta manevră cu dibăciecamionul său şi izbuti să împingă în prăpastie Bussing-ul care, odată ajunsjos, explodă. Pe locotenentul Frick îl treceau sudori reci. Pentru o treabă caasta puteam fi spânzuraţi. La cel de al doilea drum nu am fost opriţi decât la Valmonte, ladouăzeci de kilometri de Roma. Heide izbuti încă o dată să ne scoată dinîncurcătură făcând pe SS-istul; doar că de data asta a fost ceva mai greu,deoarece am dat peste un locotenent-poliţai, o namilă de jandarm cugrenade agăţate de curea. — Ordinul de deplasare! ceru el cu obrăznicie. În privirea sa vedeamparcă lucind o spânzurătoare cu o frânghie groasă. Heide, pesemne hipnotizat de uniforma sa SS, nu vedea primejdia. Se Pagina 72 din 169
  • 73. Hassel_Sven - 06 Monte Cassinoapropie de poliţai ţârşâindu-şi picioarele şi îşi dădu pe ceafă chipiul cu capde mort. — Ce-i porcăria asta! Ce te-a apucat, nepricopsitule! Asta-i a doua oarăcă sunt reţinut în timpul misiunii secrete! Reichsführer-ul va fi încântatcând va afla! Dar uriaşul nu era dintre cei care să se înmoaie la un răcnet. — Ordinul de deplasare, Untersturmführer! Reichsführer-ul SS n-ar fiîncântat nici dacă ar afla că am lăsat să treacă fără a controla un convoi caacesta. — Dacă vrei să afli amănunte, locotenent, zbieră Heide, luând dreptmartori casele întunecate din Valmonte, unde se puteau ghici chipuriîncordate îndărătul obloanelor trase — adresează-te la „casa de cultură" dinVia Tasso. Acolo băieţii te vor învăţa minte să nu mai sabotezi ordineleReichsführer-ului. Îţi dau zece secunde să ridici bariera! După care vomtrage şi n-aveţi decât să vă număraţi morţii! Jandarmul se muie puţin. Dădu nervos din mână, în chip de salut.Izbucnind, se întoarse către propriul său sergent major, care se rezemanepăsător de camion: — Ridică barajul, idiotule! Ce stai ca o momâie! Ai cumva chef săsabotezi ordinele Reichsführer-ului? Sau ţi s-a făcut de zăpezile frontului deEst? Sergentul major se repezi. Zbieră la rândul său la şofer. Pentru a-şi întări izbânda, Heide bău o înghiţitură de rachiu fără însăa-i da şi locotenentului. Cu picioarele larg desfăcute, cu chipiul cu cap de mort dat pe ceafă şicu degetul pe trăgaci, rămase înfipt parcă în pământ, urmărind camioanelece treceau pe rând prin faţa locotenentului şi a patrulei sale. Ici şi colo câteo lucire scurtă a lanternelor de buzunar luminau căştile de oţel umede. Se porni să fluiere cu nepăsare, sfidându-l pe ofiţerul poliţailor: Ja wir sind die Garde, die SS-Standarte, die Adolf Hitler liebt. Locotenentul privea insigna de pe mâneca lui Heide, insignă pe careacesta o pusese cu de la sine putere: Reichssicheitarhauptamt10. Heide îşi vârî braţul sub nasul ofiţerului de poliţie militară. — Poate că nu-ţi place brasarda mea, locotenent? — De-aţi fi spus de la început că sunteţi de la RSHA, v-aş fi lăsat sătreceţi fără o vorbă, dar pe aici poţi vedea de toate: unii sunt înarmaţi cuhârtii de necrezut, semnate de generali lipsă. Dar cu băieţii lui Heydrich ealtceva! Îi oferi lui Heide un trabuc. — Unde mergeţi? întrebă el curios. Aveţi treabă cu pezevenghii dinVatican? Mi-ar fi plăcut să iau şi eu parte la operaţie. Gunoiul ăsta trebuialichidat de mult.10 Biroul central al Siguranţei Reichului. Pagina 73 din 169
  • 74. Hassel_Sven - 06 Monte Cassino — Ai ceva de zis împotriva Reichsführer-ului SS? întrebă Heide pe unton ameninţător. Locotenentul, care vădit că nu se simţea în largul său, începu să ţopăieca o găină cu capul tăiat. — Pentru Dumnezeu, m-ai înţeles greşit, camarade. Heide îşi înclină capul. — Nădăjduiesc pentru dumneata. Mulţi au murit pentru că au fostgreşit înţeleşi! Un Krupp de zece tone îi depăşea încet. Locotenentul Frick, cu o cascăSS pe cap, privea uluit din cabina conducătorului. Salută din obişnuinţă. Dacă lui Heide i-ar fi lipsit prezenţa de spirit,gafa aceasta ar fi putut fi fatală. — Unde te trezeşti, te mai crezi în armată? Încă nu ai priceput că la noinu se salută cu gesturi de Junker? Se întoarse zâmbind cu toată gura către locotenentul-poliţai: — O moştenire de la Luftwaffe! Nu ştiu ce ne vom face cu toţi ţâncii ăş-tia! La Harkov ne-au pasat vreo zece mii de găgăuţe de soiul ăsta.Generalului Hausser trebuie să-i mulţumim. La noi n-ar fi putut fi niciodatăcomandant. Ah! Nu! Papa Eike, sau Sepp-Dietrich, ăştia da, ar fi făcuttreaba!" — Din ce unitate faceţi parte? întrebă ofiţerul. — Regimentul unu, divizia a 15-a SS de grenadieri. Locotenentul fluieră lung. — Cu siguranţă că se va întâmpla ceva! Voi asiguraţi toatetransporturile de evrei. Am făcut parte dintr-un convoi spre Auschwitz, subescorta băieţilor din regimentul I. Nu prea erau duşi la biserică şi asta spuneu, care am văzut mai multe decât cea mai mare parte dintre oameni. Eramla Kiev în ziua în care au fost ucişi în două ore câteva mii de oameni! — Reichsführer-ul ţine mult la noi, îl lămuri Heide cu mândrie. Execu-tăm orice ordin la mare iuţeală. Ofiţerul se aplecă tainic spre Heide. — Untersturmführer, oare Pius şi-a dat în sfârşit arama pe faţă? Oarei-a venit vremea? Se spune că represaliile de aici împotriva evreilor nu au locdecât pentru a-l provoca pe bătrânul vulpoi şi pe cardinalii săi. Heide izbucni în râs... Un râs care te putea face să crezi orice. — Oh! păi să vedeţi... Asta înseamnă să risc foarte mult, Untersturm-führer (Namila se simţea din ce în ce mai puţin în largul său). Ordinul pecare l-am primit din Via Tasso e şi el secret. Heide aplecă ţeava automatului, care ţinea acum buricullocotenentului. — Reichsführer-ul mi-a ordonat să trag dacă voi fi reţinut din drum! — Waterloo! şopti locotenentul cu ochii lipiţi de gura ameninţătoare aP.M.-ului. Chipul lui Heide se lumină de un zâmbet larg. — Şi răspunsul? — Brucher. Heide lăsă în jos automatul. — Mulţumesc camarade. Nu ţin morţiş să curăţ un coleg, dacă nu-ineapărată nevoie. Pagina 74 din 169
  • 75. Hassel_Sven - 06 Monte Cassino Jandarmul deveni dintr-o dată grăbit. Se năpusti către o magherniţămică din marginea drumului. — Adunătură de neghiobi! Îmbrânci un subofiţer, pentru a ajunge mai repede la telefon. Învârti caun apucat manivela aparatului, apoi şuieră în receptor, blestemând şiînjurând, un şir de cuvinte codificate. — Oberfeld, zbiera la interlocutorul său de la celălalt capăt al firului,dacă convoiul care trebuie să sosească în curând nu trece ca o rachetă prinbaraj, vei fi spânzurat! Ordinul Reichsführer-ului, vită! Fără întrebăritâmpite! Ai înţeles bine! Te-ai săturat de viaţă? Am eu grijă să te trezeştidintr-o săritură pe frontul de Est! Agăţă cu atâta putere receptorul în furcă,încât acesta se făcu bucăţele. Locotenentul îşi ridică capul, mângâindu-şi pistolul. — La adunările secrete ale N.S.D.A.P.-ului, în 34, ne-au făgăduit căpacostea creştinităţii va fi nimicită. — Ştiu, pe pământ nu-i loc şi pentru ei şi pentru noi, mormăi Heide. Şinu vom fi noi cei care vor da înapoi. — Mă bucur să aud una ca asta, râse locotenentul, frecându-şi mâinilesale mari. — Nădăjduiesc! încuviinţă Heide. Altfel mi-ar veni ideea să te iau cumine. Locotenentul râse stânjenit. — Vă rog să mă înţelegeţi bine, Untersturmführer. Ştiu că transportulvostru este o misiune secretă, dar mergeţi la Roma? Heide se încordă. — Desigur că mergem la Roma. Locotenentul îşi mângâie bărbia colţuroasă, păru că şovăie, apoi: — Nu ştiţi că mai trebuie să treceţi prin încă două baraje? Au fost puseîn urmă cu douăzeci de minute. Ordin din Via Tasso. Heide îşi muşcă buza de jos şi îşi strânse legătura de la cască. — Pe Dumnezeul meu! Am eu grijă să fie pedepsiţi cum se cuvine, dacăindivizii ăştia mă mai fac să pierd vremea! Îmi mai sună în urechi ultimelecuvinte ale Reichsfuhrer-ului: „Foloseşte maniera forte, Untersturmführer,dacă ţi se pun beţe în roate". Ai face mai bine să-mi dai parola, bătrâne. Adunătură de zăbăuci! Learăt eu cu cine au de-a face! La marginea drumului aştepta mica maşină amfibie SS a lui Heide. — Urmaţi-mă, urlă locotenentul sărind în Kübel-ul său mare, ascunsprintre copaci. Cu motorul mugind, împroşcând cu noroi în toate părţile,maşina cea grea demara luând drumul spre Roma. Heide se îndreptă spre maşina sa amfibie şi îl îndemnă pe GregorMartin, zâmbind cu viclenie. — Ţine-te de fundul lui, Gregor; arată-i că eşti un vechi şofer camiona-giu. Nu trebuie să ne scape. Dacă apucă să gândească, ne-am ars. Nugăseşti că sunt bine ca Untersturmführer? — Eşti nebun de-a binelea, asta eşti, mârâi Gregor Martin, apăsând ac-celeraţia până la refuz. Dar dacă îşi vâră dracu coada, putem scăpa. Ah! aivăzut ce grozave sunt tablourile pe care le-au pus în camionul al treilea? — Ba bine că nu! rânji Heide. Nu-mi plac poveştile astea cu Doam- Pagina 75 din 169
  • 76. Hassel_Sven - 06 Monte Cassinone-Doamne. Prefer scenele de luptă, pe astea măcar le poţi înţelege! — N-ai priceput nimic, cap pătrat ce eşti. Puţin îmi pasă ce reprezintă.Mă gândesc la valoarea lor. Îţi dai seama ce puţin loc ar lua, dacă le-aiscoate din rame? Heide scoase un fluierat plin de admiraţie. Chipul său deveni gânditor. — Vrei să spui că ar trebui să şterpelim pânzele? Nu mă atrage. Arputea să dăuneze carierei mele. Vreau să ajung ofiţer în armata pe care ovom avea după război. Toată viaţa m-am ţinut departe de la aşa ceva. Suntsingurul soldat care în opt ani de serviciu nu are măcar o singură notă rea. — Nu ţi-ar place să fii bogat? întrebă Gregor Martin uluit. — Nu, zâmbi Heide, nu mă atrage. Sunt soldat. Mă mulţumesc cu soldamea. Căminul meu este armata şi e un cămin bun. — Nu mai înţeleg nimic. Atunci de ce faci cu atâta râvnă transportulacesta care ne-ar putea costa viaţa? Porta, Micuţul şi cu mine am venitdeoarece nădăjduim să punem deoparte câte ceva din care să putem trăifără grijă după război; asta merită osteneală. — Te credeam mai isteţ, rânji Heide cu dispreţ. Cu arătătorul pe nasullui Gregor, explică: Cine asigură bunul mers al convoiului? Cine se zbatecând dăm de baraje? Un SS-Untersturmfürer RSHA! Sunt doar câţiva ceicare au văzut o brasardă ca aceasta şi e singură de felul ei în toată Italia.După ce războiul va fi câştigat de ceilalţi, vor dori să-l găsească neapărat pecel care a izbutit că facă transportul acesta, blufând. Ofiţerul acesta va ficăutat. Şi când vor afla că nu e vorba de un ofiţer, ci doar de un simplusubofiţer, mă vor pricopsi. Academia militară îmi va deschide porţile. Decând eram puşti visam epoleţi auriţi. — Dacă ai gologani, filozofa Gregor Martin, mulţi gologani, poţi intra înorice şcoală de ofiţeri vrei. Mai bine să ciugulim puţin din toate astea în locsă le ducem la castelul Sant-Angelo. Acolo vor fi oricum jefuite de... ceilalţi!în câteva săptămâni bătrâna mănăstire de colo de sus va dispărea de pesuprafaţa pământului, cu călugării ei cu tot. L-am auzit pe părinteleEmmanuel pălăvrăgind cu paracliserul mănăstirii. Toţi popii vor rămâne învizuină. Nu-şi dau seama de primejdie. În curând nimeni nu va mai ştiprecis ce a ieşit din mănăstire. Şi de asemenea, nimeni nu va putea dovedică am înstrăinat cel mai mic lucru. Vor fi învinovăţiţi pisoii lui HermannGöering. După terminarea războiului, doar faptul de a fi făcut parte dindivizia această va fi o vină. — Nu vreau să ştiu nimic, scuipă Heide. — Pe cinstea mea, uiţi că nu eşti tu şeful, ci locotenentul Frick! Decând ţi-ai pus chipiul şi mantaua asta, ai început s-o iei razna. Păzeşte-ţioasele, bătrâne, s-ar putea să ne vină ideea să-ţi facem felul! — Încearcă doar, propuse Heide, jucându-se nepăsător cu cuţitul săucu piedică. Le voi tăia beregata tuturor celor care mă vor împiedica să devinofiţer. — Sunt o mulţime cei care ştiu că nu-i poţi înghiţi pe evrei, Julius. Astaar putea dăuna carierei tale viitoare, râse batjocoritor Gregor Martin. — Iar tu ai fost şoferul unui general, Gregor! Sărmanul, cred că a fosttare mulţumit când s-a văzut scăpat de tine. Gregor scoase o înjurătură, evitând în ultima clipă ciocnirea cu uncamion oprit. Uşoara maşină amfibie derapă pe o parte, de-a lungul Pagina 76 din 169
  • 77. Hassel_Sven - 06 Monte Cassinocoloanei, se roti de două ori în jurul ei se opri în câmp. Din camionul prefăcut într-o grămadă de fiare cei care îl ocupaseră auieşit teferi, înjurând în cor. Locotenentul cel voinic sosi în fugă, urmat de doijandarmi. Slugarnic, se apucă să cureţe uniforma lui Heide. Acesta îlrespinse supărat. — Ce înseamnă asta, locotenent? Mi-ai oprit din nou convoiul? tună el.Voi raporta Gruppenführer-ului, la Berlin. O vei păţi după gradul dumitale! — Totul e în ordine. Untersturmführer, convoiul are liberă trecere.Vinovatul acestei opriri, un pârlit de plutonier major, va avea de-a face cumine. Pârlitul, care se afla chiar în spatele locotenentului încerca să bâlbâie oscuză. — Gura! zbiera locotenentul furios. Nu eşti decât un sabotor ordinar. Tevei duce să-ţi mai dezmorţeşti picioarele în Rusia, ca să te înveţi minte. Pânăuna alta, întinde-o de aici. Plutonierul major emise un gâlgâit nedesluşit. Locotenentul îşi ridică pistolul. — Ai de gând să taci odată, ori ba? De nu, te împuşc pentrunesupunere. Înfipt în mijlocul drumului, cu automatul de-a curmezişul pieptului,Heide zâmbea cu toată gura. Himmler însuşi l-ar fi putut lua drept cel maibun ofiţer din garda sa. Heide părea făcut pentru rolul acesta... şi într-unanumit fel chiar era. — De ce să nu fie pedepsit pe loc, locotenent? Soldaţii de paie nu au cecăuta în rândurile noastre. Plutonierul dispăru cu iuţeală în întuneric, blestemând în sinea luiclica ofiţerilor S.S. Câteva clipe doar şi un admirator al regimentului s-aprefăcut într-un duşman. — Ce ticălos! şopti unul dintre subordonaţi. — Când vor veni americanii va întoarce foaia, obraznicul ăsta, mârâiplutonierul major. Mă voi prezenta voluntar la noua poliţie militară pe careduşmanii noştri de astăzi o vor împuternici după victoria lor. Şi nu voi facealtceva decât să-i vânez pe ticăloşii ăştia de ofiţeri S.S. Camionul amfibie ardea. Locotenentul propuse lui Heide cugenerozitate să ia Kübelul său. Heide primi cu mulţumiri, făgăduindu-i să-l lase la postul de control, laînapoiere. Locotenentul Frick tremura de nervozitate. Era totodată şi îngrozit deHeide. Dacă locotenentul de jandarmi ar fi început să bănuiască ceva,urmările ar fi fost de neînchipuit. Porta râse cu nepăsare. — În cazul acesta, ne-ar căuta în cea mai apropiată divizie S.S. — Şi când îşi vor da seama că nu se află în Italia? întrebă Frickridicând capul. — Ne vor căuta prin munţi, la partizani, domnule locotenent, răspunsePorta indiferent, pe când ridica o ladă grea. Nu le va trece niciodată prinminte să scotocească în regimentul 27 disciplinar. Nu uitaţi că pe noi necunosc doar câţiva oameni din Comandamentul Suprem din Sud. — Prezenţa noastră în Italia este atât de secretă, mugi Micuţul în beciul Pagina 77 din 169
  • 78. Hassel_Sven - 06 Monte Cassinocastelului Sant-Angelo, unde stivuia o ladă grea, încât până şi noi nusuntem siguri dacă nu-i decât un vis. Izbucni o scenă de comedie bufă. Barcelona se împiedică şi scăpă o ladă uriaşă, plină cu relicve, care seprăvăli pe scară, strivind două degete Micuţului. Acesta scoase un strigătsălbatic şi îşi retrase mâna cu asemenea repeziciune încât vârfuriledegetelor rămaseră prinse sub ladă. Dintr-un singur salt urcă scara şi îi sărilui Barcelona de gât. Din mâna mutilată, sângele îi curgea şiroaie. — Ai făcut-o cu intenţie, codoş spaniol ce eşti! Smulgând un crucifixantic din mâinile lui Porta, se pregătea să-l arunce spre Barcelona carefugea cuprins de spaimă. Părintele Emmanuel, care se afla împreună cu doi călugări sub poartă,a înţeles într-o clipă situaţia. Nu am aflat niciodată pe cine a vrut să salveze,Crucifixul sau pe Barcelona, fapt este că îi puse piedică Micuţului, care seîntinse pe jos alunecând pe burtă. Călugării puseră imediat mâna pecrucifix. Micuţul se ridică roşu de furie. Heide care, cu mâinile la spate, făcea pe grozavul în uniforma sa de falsS.S.-ist, a reacţionat cu întârziere. — Mi-ai pus piedică, nemernicule, urlă Micuţul, năpustindu-se spre elca o vijelie. Heide o luă la goană dar, pe mijlocul podului Sant-Angelo, fu ajuns dinurmă şi aruncat în fluviu precum un obuz de mortier. Un craul îndrăcit l-a adus pe mal. Locotenentul Frick încercă să-lsprijine, dar fu măturat din drum cu brutalitate. Micuţul se înarmase cu un par gros. Băteam din palme de încântaţi ce eram. Tocmai aşa ceva ne lipsea: oadevărată luptă bărbătească. Locotenentul Frick ne ameninţă pe toţi cu consiliul de război dacă nune întoarcem imediat la lucru. Nu-l asculta nimeni: o bătaie între Micuţul şiHeide era un spectacol pe care nimeni nu voia să-l piardă. — Micuţule, aruncă Gregor sfidător, Julius a zis că nu-l vei putea bateniciodată. Micuţul scoase un muget de fiară şi îşi mânji obrazul cu sânge de lamâna rănită. — I se va scurge tot sângele, murmură neliniştit părintele Emmanuel. — Fiţi sigur că nu, râse Porta. Are sânge cu nemiluita. Până să-şipiardă el ultima picătură, Heide va fi sugrumat. — Vânător de evrei, de mâna mea vei pieri! — Bestie murdară, şuieră Heide. Ţi-a sunat ceasul. Culese de jos unretevei şi îl aruncă în Micuţul. Acesta se năpusti înainte, folosindu-se de par ca de un berbec. Heidezbură prin poartă. Dar Micuţul îşi luase prea mult avânt şi nu putu profitade avantaj. Se auzi un zgomot îngrozitor de sticlă spartă şi de lemne rupte:Micuţul făcuse praf un oblon şi o fereastră mare. Într-o clipă a fost din nouîn picioare şi, apucând oblonul, începu să-l învârtească deasupra capului,ca pe un ciocan uriaş. Am crezut atunci că lui Heide îi sunase ultima clipă, dar chiar înainteca scândura să se abată asupra trupului său întins în curte, el se rostogoli Pagina 78 din 169
  • 79. Hassel_Sven - 06 Monte Cassinoîntr-o parte şi duse mâna la cuţitul ascuns în cizmă. Micuţul abia apucă săse adăpostească în spatele uşii, când cuţitul s-a şi înfipt în ea. Micuţul îi sări cu picioarele lipite pe burtă, lovindu-l cu bocancii pestefaţă. Îl apucă apoi pe Heide de glezne şi-l învârti. Dacă nu ar fi avut cască,i-ar fi zdrobit capul de zid. Cuprins de furie sângeroasă, avu o clipă de neatenţie. Heide se folosi deaceasta şi scăpă, punându-se la adăpost sub unul dintre camioane. Acoloînşfăcă un extinctor, îl puse în funcţiune şi îndreptă jetul asupra Micuţului,care într-o clipă fu prefăcut într-un fioros om de zăpadă. Orbit, pe jumătatesufocat, el apucă din greşeală pe Gregor Martin. — Dă-mi drumul, Micuţule, sunt eu Gregor. În clipa următoare pumnii lui Heide îi doborau pe amândoi, fărăpărtinire. Ce este moartea? Ea loveşte repede. O aşteptăm veşnic. A devenit otovarăşă, o obişnuinţă. Nici unul dintre noi nu este credincios. Nu am avuttimp să devenim credincioşi. Ni se întâmplă să vorbim despre ea. Nu ştiu dacădupă moarte mai este ceva. Cum am putea şti? La moarte e mai bine să te gândeşti ca la un somn veşnic, fără vise. Amfost de atâtea ori ameninţa cu executarea şi cu consiliul de război, încât lucrulacesta nu ne mai impresionează. Ce ne mai poate păsa de către cine vom fiucişi, atunci când ne va veni rândul? De vom zace într-o groapă, sub o cascăruginită, sau în vreun cimitir arătos, sub flacăra veşnică, chiar şi de astapuţin ne pasă. Singurul lucru de care ne pasă este ca moartea să vină repede, fărădureri. Plutonul de execuţie este adesea preferabil fioroasei morţi lentedintr-un tanc cuprins de flăcări. Cei mai mulţi dintre camarazii mei au dispărut aici, în faţa mănăstiriiMonte Cassino, către Crăciunul anului 1943. Nu am mai rămas decât 33 dincei 5 000 care am plecat împreună în 1939. Cei mai mulţi au murit în mijlocul flăcărilor! Moartea clasică atanchistului. Unii se târăsc, fără braţe şi fără picioare. Unii sunt orbi. Pe uniii-am vizitat, în trecere, prin spitale. Printre ei era Schröder, cel mai fercheş dintre toţi. Când şi-a pierdutamândoi ochii din pricina uneia dintre grenadele acelea care explodează dedouă ori, din disperare s-a apucat să înghită nisip. Nu mai avea faţă. Nici unul dintre noi nu va putea uita vreodată spectacolul care ni s-aînfăţişat la spital. Capul lui nu mai era decât un şir de găuri. În locul ochilor găuri. În locul nasului o gaură, Gura era lipită de buze.Elegantul aghiotant Schröder nu voia să fie privit. Ne-a aruncat în capflacoane de medicamente. Ne-am aşezat pe treptele din faţa spitalului să mâncăm ciocolată şi săbem vinul roşu pe care le adusesem pentru el. Ne-au gonit de acolo, nu eravoie de stat pe scara rezervată mutilaţilor. În seara aceea, Micuţul stâlci mutra unui medic de la statul major. Astane-a mai alinat puţin. Pagina 79 din 169
  • 80. Hassel_Sven - 06 Monte Cassino TRANSPORT PENTRU VATICAN Eram aşezaţi pe pietrele din teatrul roman. Deasupra capetelor noastrese înălţa mănăstirea. Priveam spre Cassino, unde oamenii îşi vedeau detreburi fără a bănui că în scurtă vreme viaţa lor va fi nimicită. În faţahotelului Excelsior, câţiva ofiţeri, italieni şi germani, flecăreau adunaţi înjurul unei sticle cu chianti. — Ştii, Porta, am ochit o piesă frumoasă, începu Gregor, legănându-şipicioarele. De data asta ne vom duce la Vatican. Ne-a surâs norocul. Îţiaminteşti, compania de mecanici din P.D.H.G.11 execută cele mai multetransporturi şi abia dacă bănuiesc că existăm. Aşa cum spune Micuţul,prezenţa noastră este atât de secretă, încât nici măcar nu suntem siguri cănu e un vis. Scuipă după o şopârlă care trecea drumul. — Să profităm şi noi de pe urma războiului ăsta. Până când se liniştesclucrurile am putea oricând ascunde vechiturile la Ida. Muierea asta esteplină de îndrăzneală. Nimeni nu ar putea bănui pe fiica unui tip cuteşchereaua plină de dolari. A ascuns doi dezertori din SS şi unul de laGestapo, care trebuia să se facă nevăzut. I-au ticluit o grămadă de actesecrete din care reiese că a fost obligată să ţină bordelul. Acum se ocupă cuajutorarea patrioţilor. La eliberare, când vor fi în sfârşit eliberaţi, vor căpătacâte o brasardă uite atâta! Ida va sta la dreapta generalului Clark şi se vaîndopa cu purcel de lapte la frigare. Cred că babacul ei e cineva. Dictator,sau aşa ceva, cum se zice pe la ei? — Senator vrei să spui, bănuiesc, râse Porta. Auzi, dictator! nupronunţa niciodată cuvântul ăsta, e tabu. Va trebui chiar să-l uiţi, când vorfi aici. Dar crezi că ne putem -încrede în Ida Gălbejita asta a ta? Unei fetecare se poartă atât de bine cu toţi, i-ar putea veni pofta să ne tragă pe sfoarăşi să-şi păstreze câştigul numai pentru ea. — M-am gândit şi eu la asta, râse Gregor sigur de el. Nici eu nu sunt deazi, de ieri. Nu uita că am fost şoferul unui general! Ida nu va îndrăzni să nejoace vreun renghi. S-ar putea întoarce împotriva ei. Doar nu-i nebună,viespea! E cea mai mare codoaşă de pe partea asta a ecuatorului. Şi nu i-arconveni să se afle în Statele Unite. De Julius însă trebuie să ne ferim. I-aintrat în cap că transportul sacru îi va deschide porţile şcolii de ofiţeri. Şi îlpăzeşte ca şi cum ar fi un bun al său. De când şi-a pus mantaua SS secrede ieşit din coapsa lui Jupiter. În dimineaţa asta şi-a tocit pingelele ojumătate de ceas în faţa oglinzii. Doar că nu cere să fie salutat! Ai văzut cumridică braţul drept? Nici Adolf n-ar putea s-o facă mai bine dacă o mai ţinemult aşa, intru cu camionul într-un pom şi-l curăţ pe Heide. Nu-i pot înghiţipe cei care vor să se facă mai grozavi decât sunt. Nici generalul meu nufăcea atâta pe grozavul, cu toate că el ar fi avut de ce. Barcelona şi Micuţul se apropiau de noi. — Ce tot puneţi la cale? strigă Micuţul cu un glas care făcea să răsunemunţii. Aţi găsit mijlocul de a şterpeli chestiile respective? Eu zic să ne11 Panzerdivizion Hermann Göring (n.a.) Pagina 80 din 169
  • 81. Hassel_Sven - 06 Monte Cassinopunem deoaprte un camion întreg. Pe străzile mai dosnice sunt o groază detipi care cumpără vechituri. Am ochit unele lăzi pline cu aur şi argintărie. — Nu mai ţipa aşa de tare, tâmpitule, mârâi Gregor. Urcam încet spre mănăstire. Către sud se auzea tunetul artileriei. Unpluton din regimentul de blindate Hermann Göring intra în curteamănăstirii în pas cadenţat. Au încărcat la repezeală câteva camioane. Îipriveam în tăcere. Erau soldaţi care executau întocmai ordinele primite.Insignele lor străluceau. Lucrau într-o tăcere apăsătoare, bine împărţiţi îngrupe: unii cărau, alţii ridicau... Ce aveau de gând cu noi? Eram frământaţide gânduri negre. Un subofiţer cu ochi de peşte congelat şi uniformă neverosimil decurată se îndreptă autoritar spre noi. — Ia spuneţi, vă credeţi în vizită? cârâi el. Intraţi imediat înăuntru! Văaşteaptă de lucru! Legionarul apăru cu un aparat de radio în mână. — Tacă-ţi gura, camarade, şi mai bine ascultă ce povestesc prieteniinoştri de dincolo! (Mări volumul la maximum). — „Aici postul de emisie aliat Italia de Sud. Patrioţi italieni, repetăminstrucţiunile noastre anterioare: Organizaţi-vă împotriva bandiţilor care văjefuiesc bisericile şi mormintele. Chiar în clipa aceasta divizia de blindateHermann Göring goleşte mănăstirea de la Monte Cassino, prădând comorilesale! La luptă, patrioţi! Repetăm: sub comanda unui ofiţer de stat major,divizia de blindate Herman Goering e pe cale să jefuiască mănăstirea de laMonte Cassino! un convoi a şi plecat, ducând cu el comori nepreţuite.Patrioţi italieni, apăraţi-vă bunurile! Nu-i lăsaţi pe jefuitori!" Legionarul închise aparatul. — E groasă, băieţi! Pentru nimic în lume nu aş purta astăzi insignelealbe! — Suntem aici din ordin, se împotrivi subofiţerul; aroganţa i se topise. — Din ordin! chicoti Porta batjocoritor. Din ordinul lui Adolf? — Pun rămăşag unu la o mie, strigă răutăcios Gregor, că cel puţin ocompanie de jandarmi e în drum spre noi! — Comandantul nostru va şti să-i primească, strigă ofiţerul disperat.Nu sunteţi decât o şleahtă de fricoşi care nu se gândeşte decât să-şi iatălpăşiţa. O grenadă îi trecu pe sub nas şi cel puţin zece automate se îndreptarăasupra lui. — Ticălosule, dacă mai spui asta o dată eşti un om mort! şuieră Porta.În grupul nostru avem mai multe cruci de fier decât fire de păr ai tu! Dacădintre noi e cineva fricos, atunci voi sunteţi, cu toate insignele voastre depotlogari. — Să-l împuşcăm, propuse Micuţul, pus pe moarte de om. Altfel vomputea spune jandarmilor: treceam întâmplător pe aici, înţoliţi pentru oriceeventualitate şi v-am salvat comorile. Poate că ne vor da o statuie dreptrecompensă. Vom fi eroi! Subofiţerul se răsuci pe călcâie şi se făcu nevăzut. Soldaţii săi priveauîn jurul lor, stingheriţi. Nu prea ştiau ce să facă. Un caporal mecanic întrebăprecaut: — Ce se întâmplă, camarazi? După câte am înţeles, este o treabă Pagina 81 din 169
  • 82. Hassel_Sven - 06 Monte Cassinosecretă. — Ai dreptate, rânji Porta. Atât de secretă, încât nici măcar Adolf nuştie nimic. Colegii de dincolo se pare însă că sunt pe cale să-i dezvăluieadevărul. Mândra divizie de blindate Hermann Göring s-a transformat într-obandă de tâlhari. Mâine veţi fi învinovăjiţi că aţi siluit călugăriţele.Camarade, scoate-ţi insignele albe. În locul lor, îţi vând unele roz. Nouă nevor da drumul, voi însă veţi fi spânzuraţi! N-aşi veni la voi nici dacă m-arface colonel. Sunteţi leproşi, ciumaţi. Nici un om cinstit n-ar vrea astăzi săfie de-al vostru. — Ce-i de făcut, camarade? mormăi caporalul. Toată viaţa amscormonit cărbuni pe sub pământ. Pentru a nu fi trecut într-o grupă demineri, am intrat voluntar în Panzerdivizion Hermann Göring. Între noi fiezis lua-i-ar dracu pe grăsanul de Hermann. Îşi închipuie că suntem slugilesale. Camarazii caporalului încuviinţau din cap fără a scoate o vorbă. — Ce prostie că ne-am încurcat în treaba asta! Le-am zis eu celorlalţică mie nu prea îmi miroase a bine. O companie de mecanici care trebuiedeodată să ia parte la un transport! Asta nu e treaba noastră; e treaba celorde la transporturi. Mă pricep la tancurile Tiger şi Panther. N-aş putea sătrec la voi?" Strigau cu toţii de-a valma. Doi dintre ei şi-au smuls insignele albe depe mâneci. Ne ofereau sume uriaşe pentru a-i primi la noi. În faţa mănăstirii s-a ivit cu un puternic scrâşnet de frâne un Kübel,urmat de aproape de cinci camioane. Două plutoane de jandarmi, conduşide un locotenent, au dat năvală pe poartă. Plăcuţele în formă de semilunăstrăluceau. Între bătrânele ziduri au răsunat comenzi nedesluşite. Vânătorii de capete rânjeau mulţumiţi. Operaţiile de felul acesta erauplăcerea lor. — Va să zică aşa, prădaţi, adunătură de ticăloşi ce sunteţi! Asta vă vacosta pielea. Nu mai apucaţi voi asfinţitul soarelui! Ne-am aruncat pe burtă în spatele unor tufe de trandafiri. — Grăbeşte-te, şuieră Porta, întrucât eu nu izbuteam să deblochezdestul de repede siguranţa mitralierei mele. Doar printr-o minune nu vom fimorţi într-un ceas! Am încărcat, am dus arma la umăr şi am aruncat o privire înspreBătrânul, care se lungise îndărătul unui bolovan cu mitraliera lui grea. — Trage, pe toţi dracii, mi-a şoptit Porta, scoţând inelul unei grenade.Dacă tot trebuie să ne dăm duhul, cel puţin să luăm câte un poliţai cu noiîn cer! Mătură curtea de la stânga la dreapta! — Nu trag fără ordinul Bătrânului, m-am împotrivit eu. — Eşti nebun de-a binelea! mârii Porta, dându-mi un picior în coastecu asemenea putere încât am scăpat mitraliera din mâini. O duse la umăr. De frică nici nu mai cutezam să respir. De la odistanţă atât de mică Porta îi putea ucide pe toţi, atât pe jandarmi cât şi pesoldaţii cu insigne albe. Legionarul, în genunchi în spatele unui copac, strângea la piept ogrenadă anti-tanc. Părea că are de gând s-o trimită în mijlocul unei grupe dejandarmi din poliţia militară. De la ferestrele mănăstirii, călugării şi maicileurmăreau cu nelinişte spectacolul acesta grotesc. Pagina 82 din 169
  • 83. Hassel_Sven - 06 Monte Cassino Apăru un comandant de la aviaţie. — Ce se întâmplă? îl întrebă pe ofiţerul de jandarmi. Purtarea voastră îiface nervoşi pe oamenii mei. Le-am ordonat să fie pe picior de alarmăîmpotriva partizanilor. — Domnule comandant — ofiţerul ardea de zel — am venit aici dinordinul nemijlocit al Comandamentului Suprem al armatei din Sud. Prinintermediul postului clandestin de radio al aliaţilor am aflat că trupegermane sunt pe cale să jefuiască mănăstirea. Am misiunea să verific ce seîntâmplă. Trebuie să vă rog, domnule comandant, să mă însoţiţi până lacartierul general. Văzând cele ce se întâmplă pe aici, sunt nevoit să admit căpostul de radio inamic este bine informat. — Din păcate nu am timp să te însoţesc, răspunse zâmbind comandan-tul. Părintele — abate Diamare poate depune mărturie că pe aici nu seprădează nimic. Dacă un soldat ar fura fie doar o aşchie de lemn, ar fiexecutat pe loc. Micuţul îi trase un ghiont lui Porta. — I-auzi! Şi noi care slujim un zgârie-brânză ca ăsta! Porta râse şi scuipă chiştocul. — N-ai băgat de seamă că a zis „aşchie de lemn"? Nici prin cap nune-ar trece să furăm surcele! — Ba eu cred că vorbeşte şi de tablouri, făcu Micuţul, bănuitor. Darbine că-mi aduc aminte, Gregor a ascuns unul sub roata de rezervă acamionului 5. Nu-mi prea place. Nu vreau să-mi risc pielea pentru o pânzăveche. — Nu te gândi prea mult, Micuţule, nu-ţi face bine. Lasă-l pe Gregorsă-şi vadă de treabă, surâse Porta cu înţeles. Atunci când va vinde tabloulsuntem siguri că ne vom lua partea ce ni se cuvine. Până atunci însă nuştim nimic. Micuţul plesnea de bucurie. — Nemaipomenit, ăsta-i război psihologic! Pricep! Nu-l voi pierde peGregor din ochi. Chiar dacă s-ar duce la spital, hop şi eu după el! Porta se prăpădea de râs. — Fostul şofer de ştab va afla cât costă să fii bogat. — Cred că lucrează mână-n mână cu Ida-Gălbejita. — Nu-i prea isteţ, făcu Porta înălţând capul. Mai unghie în gât ca Idanu se mai află. De-ar lua un preţ bun ar vinde şi pe mă-sa unui tractirarăbesc. — Locotenente, urmă comandantul, poţi raporta cartierului general căasigur securitatea mănăstirii. Peste câteva ore voi face personal un raport.Iar acum plecaţi înainte ca avioanele inamice să înceapă să se intereseze deaglomerarea aceasta de trupe. Locotenentul şi poliţaii săi s-au retras. Am năduşit ore în şir cărând în spinare lăzile grele. Cu puţin înainte dea se întuneca primul convoi a pornit înspre mănăstirea La Vulgata, la SanGirolamo. Îndată după căderea nopţii fu rândul transportului spre San Paolo. Puţin mai târziu a început dansul. Văzduhul răsuna de vuietulprimelor Jabo care zburau deasupra mănăstirii. În jurul nostru ploua cubombe. Pagina 83 din 169
  • 84. Hassel_Sven - 06 Monte Cassino Porta, se afla aşezat sub un camion încercând să golească în linişte osticlă de spirt de orez, s-a pomenit dintr-o dată fără adăpost. Camionul celgreu fusese ridicat de la pământ ca din praştie, fărâmându-se apoi într-oviroagă. Un paraşutist care dormea înăuntru trecu prin tavanul cabinei şi fusfârtecat în căderea sa peste puştile înmănunchiate în piramidă. Deasupra noastră s-a prăvălit cel de al doilea val. Părea că urcă dinvale, la rasul pantei. Gloanţele trasoare ţâşneau din boturile aparatelor. Un caporal de la paraşutişti care străbătea curtea în goană a fost tăiatdrept în două. Mânat de avântul pe care şi-l luase, trupul mai făcu câţivapaşi. Porta rămăsese aşezat în mijlocul curţii, ridicând ameninţător sticlagoală deasupra capului. — Dragă Charley, iată-te din nou! striga către avioanele care se năpus-teau în picaj. Ne-a fost dor de tine, dragule. Am crezut că ai murit îndopatcu spaghete! Obuzele explodau în jurul său fără să-l atingă. Cânta în gura mare,fără să se sinchisească: Ein Tiroler wollte jagen Einen Gamsbock, silbergrau... Rămăsese acolo singur, în mijlocul gloanţelor trasoare caretransformau întunericul nopţii în lumină de zi. — E nebun, şopti un călugăr locotenentului Frick. Chemaţi-l înăuntru! Porta se ridică ţinând în braţe mitraliera uşoară. Manevra destul destângaci banda cu cartuşe, apoi îşi puse cu grijă jobenul lângă el şi îşi fixămonoclul spart. — Foc! comandă. Se împletici sub reculul violent al mitralierei care scuipa oţel fierbintespre avioanele care atacau în picaj. — Charley, Charley, te salut bătrâne! Îşi încreţea nasul. Ochii îi râdeau în cap. Era beat, nebun, ori amândouă deodată? Introduse o nouă bandă de cartuşe şi se sprijinea de rămăşiţele unuicamion. O grenadă luminoasă lansată de un Halifax învălui totul într-o luminăalbă. Muntele sfânt părea înconjurat de o aureolă. Tunurile bombardierelor de vânătoare şi ale avioanelor Mustangciuruiau piaţa cu focurile lor. — Porta, strigă Bătrânul scos din fire, te vor ucide. Nu poţi scăpa. — Să meargă cineva să-l aducă pe nebun, ordonă un ofiţer de aviaţie.Trei zile de permisie celui care se duce! O nouă grenadă luminoasă străluci pe cerul negru. Puţin mai la nordscânteia un chiparos. Porta trase o duşcă din ploscă şi îşi aprinse o ţigară. Apoi îndepărtăafetul mitralierei, reglă aparatul de ochit şi izbucni într-un râs de beţivan. — Hello, Charley! Nu vii? Te aştept. Ai fi putut crede că era în legătură directă cu piloţii inamici. Primulavion se ivi cu un vuiet asurzitor. O bombă explodă cu zgomot de tunet. Pagina 84 din 169
  • 85. Hassel_Sven - 06 Monte CassinoAparatul se clătină şi descrise o curbă, de sub aripa stângă ţâşneau flăcărilungi. — Noapte bună, Charley! Mulţumesc pentru luptă! zbieră Porta ţopăindun dans de război în jurul rămăşiţelor camionului său. Două avioane au apărut unul după celălalt. Bombele făceau explozie. Omare de foc ni l-a ascuns pe Porta, dar l-am văzut apoi răsărind din norulde fum, teafăr, chircit de râs, ţinând mereu mitraliera în braţe. Se răsuci ţopăind. După două clipe îşi îndreptă arma asupra unuiMustang. Apoi trase în colectorul eşapamentului. O explozie îngrozitoare. Porta lovise pesemne bomba fixată subcarlingă. Aparatul se făcu fărâme. — Noapte bună, Charley, strigă iarăşi Porta. Voi trimite mamei tale ocarte poştală! — E fantastic, exclamă un ofiţer de la paraşutişti. Cine-i? Un demon?un strigoi? — Un soldat necunoscut care a băut prea mult Schnaps şi care credecă războiul e o joacă, răspunse Bătrânul. — Va fi ucis! Dintre pini răsări un personaj uriaş târând un proiector. Doi oamenicare rămăseseră în umbră făceau legăturile. Micuţul le sări în ajutor. Fără aţine seama de obuzele care explodau în jurul lor, s-au salutat, apoi şi-austrâns mâinile ridicându-şi pălăria. — În cinstea ta, Charley. Contact! urlă Micuţul înspre cei dintre pini. — Nu se vor putea descurca singuri, strigă Heide. Mă duc şi eu. Isuse,Maria, Iosif, ajutaţi-mă! Îndoit, străbătu în zig-zag piaţa învăluită, într-o lumină albă, neome-nească. Se întinse sub proiector, adevărată placă pivotantă vie. Fascicolelede raze măturau cerul cu o lumină atât de vie încât i-ar fi orbit pe piloţi. — L-am prins, mişelul! trimbiţă Micuţul, îţi vei da duhul, Charley! Pilotul primului avion muri într-o mare de benzină aprinsă. Stinseră proiectorul. De bucurie, Micuţul lovea pământul cu pumnii. — Eu l-am doborât! Eu l-am doborât! I se aprinse chica. Heide stinse incendiul cu mantaua sa. Proiectorul lumină din nou cerul. Un Mustang, cu dinţi de rechinpictaţi pe fuselaj, se repezi în jos. — L-am prins. Îi voi pârli botul. Rechinul zburător cobora în vrie, încercând să scape de razele ucigaşe. Micuţul stinse aparatul, ascultă zgomotul motorului. Întâmplare, saucalcul drăcesc al unei minţi care nu ştia nimic despre matematică? Darexact în clipa în care a reaprins proiectorul, prinse iarăşi avionul careîncerca să se înalţe şi îl orbi pe pilot pentru tot restul zilelor sale. Heide, în patru labe sub proiector, împingând cu umărul când într-oparte când în cealaltă, urmărea efortul unui alt pilot care încerca să scape.L-am urmărit apoi cum s-a zdrobit de pământ cu cinci sute de kilometri peoră. Acesta era al treilea! Două Halifax şi patru Mustanguri atacau cu un vuiet de tunet. Un şirde bombe s-au abătut asupra muntelui sfânt, învăluindu-l în flăcări. Mugetul motoarelor se stinse în noapte. Ucigaşii din California îşiterminaseră muniţia; le mai rămăsese benzină doar pentru a se putea Pagina 85 din 169
  • 86. Hassel_Sven - 06 Monte Cassinoîntoarce la bază. Cu puţin înainte de plecarea transportului am auzit zgomot de cazmalepe podişul de la poalele mănăstirii, în locul în care, cu câteva luni maitârziu, divizia poloneză a generalului Anders avea să-şi găsească odihna peveci. Erau Porta, Micuţul şi Heide care săpau o groapă pentru scheletelecalcinate ale celor trei Charley doborâţi. După ce au terminat groapa şi i-au lungit cu grijă unul lângă altul înpământul moale, fiecare cu câte un chipiu american între ceea ce fuseserămâini înainte, noi cei din plutonul al doilea, cu părintele Emmanuel înfrunte, ne-am dus la ei. Bătrânul aruncă primii bulgări de pământ pronunţând câteva cuvinte,care nouă ni s-au părut serbede: — Pentru mamele voastre şi pentru Domnul. Locotenentul Frick aruncă cea de-a doua lopată, iar părinteleImmanuel pe ultima. Ne-a vorbit de bunul Dumnezeu şi de o mulţime delucruri pe care nu le înţelegea nimeni. Am cântat Ave Maria. Mormântul a fost astupat repede. Peste cinciminute plecam. A fost cel mai dur dintre cele două transporturi. În fiecare cabină acamioanelor erau câte doi, cu o mitralieră anti-aeriană. Roiuri de Jabo ne atacau din spate. Părea ca şi cum de-a lungul întregiiVia Appia se aşternuse un covor de gloanţe trasoare. Din sens opus veneau convoiuri lungi de câţiva kilometri: artilerie,blindate, materiale de geniu, rezerve de muniţie şi ambulanţe. Pe camioanele încărcate cu muniţie cădeau bombele, făcând săexplodeze conţinutul lor în toate părţile. Printre vehiculele mai grele se strecura o maşină mare Mercedes, avândpe placa din faţă insignele de general, urmată de jandarmi pe motociclete. — Ţineţi dreapta! zbieră un comandant de jandarmi. Era de soiul celorcare doboară totul din calea lor. Chiar în clipa aceea au atacat patru bombardiere de vânătoare. Micuţulle zări în clipa în care, ivindu-se dintre nori, s-au năpustit asupra noastră. Am sărit pe capota motorului, pentru a mă putea sprijini mai bine;Micuţul mă ţinea pentru ca reculul armei să nu mă arunce la pământ. Heide trase primul. Era servantul camionului din urma noastră. — Mişcă-te blegule! urlă Porta din cabină. Nu văd nimic! Se auzi un strigăt şi un zgomot de fierărie: un comandant şi motocicletasa fuseseră striviţi de roţile duble. — Să-l ia dracu! chicoti Micuţul. Îi vom trimite lui Charley o scrisoarede mulţumire. Din maşina generalului ţâşnea foc. O umbră îmbrăcată în blănuri seridică, încercă să iasă, dar recăzu în flăcări. Maşina se clătină, se răsuci şiexplodă. O ambulanţă se ciocni cu un tun de 28. Uşa din spate se deschise.Opt tărgi se răsturnară pe şosea. Un rănit, cu amândouă braţele amputate,se târa încercând să se pună la adăpost. Pansamentul său se agăţă decamionul lui Gregor Martin. Din ciotul său ţâşni sângele. Pansamentulînroşit flutura pe bara din faţă ca un steag. Un caporal rănit încerca să se răstogolească pe o parte, ferindu-se deroţile grele ale camionului. Sub tunica sa plină de noroi pântecul îi era Pagina 86 din 169
  • 87. Hassel_Sven - 06 Monte Cassinoacoperit de un pansament lat. Nu mai avea decât un singur picior. Şenileleunui tractor i-au trecut peste cap. Un poliţai vru să oprească convoiul. Seprăbuşi sub o salvă de mitralieră trasă de un Jabo în picaj. Întreaga Via Appia era scăldată într-o lumină crudă. Un bombardier Halifax scuipa grenade luminoase. — Atenţie, strigă Porta. Părăsesc şoseaua. Zis şi făcut, camionul greuse repezi în şanţ strivind în drumul său o maşină amfibie. Un locotenent de infanterie trase înspre noi dispărând apoi în jerba defoc a unei bombe explozive. Cele patru camioane ale plutonului nostru îl urmară pe cel al lui Porta.Călugării care ne însoţeau, câte doi în fiecare camion, se rugau în genunchi,sus pe platforme. Am străbătut un cimitir, răscolind morminte de curândsăpate. Am dărâmat o mică capelă: un crucifix rămase atârnat de barele dinfaţă. Camionul lui Barcelona se împotmoli. Primul cablu de oţel s-a ruptprecum o aţă. Cel de al doilea nu ţinu nici el mai mult de câteva minute. Nue uşor să urneşti dintr-un cimitir un camion obosit cântărind douăzeci detone. Porta sări furios în cabină, aruncă o cască înspre Marlow şi ceru un altcablu. Curând cablul a fost întins şi Gregor îl prinse în mâini. Văzând că poartă mănuşi de protecţie pe Porta l-au apucat năbădăile. — Drept cine se crede motanul ăsta spaniol? Scoate-ţi imediat tecile. Gregor scoase un răget ameninţându-l pe Porta cu cablul de oţel rupt.În clipa următoare ne-am încăierat printre morminte. O bombă luminoasă arunca vâlvătăi. Pe cer apăru un avion de vânătoa-re. Un paraşutist fugea în cerc. Nu mai avea cap. Altul se prăbuşi dincamion cu pieptul ciuruit de găuri din care ţâşnea sângele. Un călugăr sefrânse în două ca un briceag. Capota unui camion era în flăcări. Un popăîncerca să stingă focul cu extinctoarele cu spumă. Locotenentul Frick ţipa la noi prin porta-voce, ameninţându-ne cuTorgau, consiliul de război, execuţia capitală. Am scuipat doi dinţi pe genunchii lui Heide. O fâşie de pieleînsângerată acoperea ochiul stâng al lui Porta. Heide se alese cu o loviturăzdravănă de cuţit în fesă. Micuţul avea gura spintecată până la urechi. Cemai bătaie! Caporalul infirmier şi părintele Emmanuel ne-au cârpăcit vreo douăceasuri. Preotul ne dojeni. Am fixat cablul în jurul camionului obosit. Gregor şi Porta îşi pansaureciproc rănile, apoi împărţiră conţinutul unui bidon. — Am plecat! strigă Porta din cabină. Îndepărtaţi-vă de cablu. Cu încetineală, cu o încetineală de neînchipuit, camionul se urni.Grenadele luminoase se stinseră. Lăsam în urmă cinci cadavre mutilate.Focul din camion fusese înnăbuşit iar preţioasa încărcătură era neatinsă. Via Appia era un adevărat iad. Părea că arde pe cel puţin o sută dekilometri. Bătrânul şi locotenentul Frick erau în frunte, într-un Kübel, aplecaţideasupra hărţii pentru a găsi o scurtătură. Pagina 87 din 169
  • 88. Hassel_Sven - 06 Monte Cassino La San Cesara am fost atacaţi de o grupă de partizani. Am pierdut treioameni, printre care infirmierul Frey. O grenadă i-a smuls amândouă picioarele, provocându-i o hemoragiemortală. Când am intrat în Roma, soarele se ivea la orizont. O casă singuratică ardea. În mijlocul şoselei era întins cadavrul unuibăiat de zece ani. Primul camion îl feri, dar următorul trecu peste el. Din spatele unei maşini oprite au apărut doi bărbaţi în mantale lungi şiînarmaţi cu pistoale automate. Legionarul se porni să cânte: — Vino, moarte, vino! îşi rezemă P.M.-ul rusesc de marginea uşii. O limbă de foc fulgeră zorile cenuşii. Răpăitul sinistru se pierdu printrecase. Cei doi bărbaţi se prăbuşiră; o cască se rostogoli în rigolă. Balta desânge se amestecă cu o baltă de apă de ploaie. — Ce se întâmplă? întrebă un călugăr. — Doi şmecheri au vrut să stea de vorbă cu noi, chicoti Porta. Călugărul îşi făcu semnul crucii. De-a lungul Tibrului ne-am încrucişat cu o coloană de grenadieri SS, ocoloană din divizia musulmană. Purtau fesuri roşii, împodobite cu capete demort argintii. Cântau: Vom înainta, mereu înainte. Astăzi Germania avem. Mâine lumea întreagă a noastră va fi. O motocicletă s-a apropiat de noi, în ataş era aşezat un Hauptsturm-führer; în jurul gâtului avea atârnată crucea de fier, haina de piele luceasub ploaie. Se ridică pe jumătate, cu mâna întinsă pentru salut. — Heil Hitler! camarazi! De unde veniţi? Unde mergeţi? Unitatea? Porta se pregătea să-şi turuie cuvântarea, dar Rudolf Kleber, fostulmuzicant SS, i-o luă înainte. — Hauptsturmführer, comando special, sub ordinele directe ale Reichs-fürerului SS. Batalionul mixt din divizia a 8-a de cavalerie SS Florian Geyer! Hauptsturmführerul îşi împinse ochelarii de protecţie în sus, pe frunteaîncreţită. — Florian Geyer, murmură. Ciudat! Ce escadron? — Al 4-lea,Hauptsturmfuhrer. — Cine-i comandantul tău? — Hauptsturmführer Gratwohl. — De cât timp eşti în Geyer? — Patru ani, Hauptsturmführer. — Când ai venit se numea divizia a 8-a de cavalerie? — Nu. În 1941 a primit numele acesta. Înainte eram divizia de cavalerieSS! — Cine a fost primul tău comandant? — Brigadenfürerul SS Krämer. — Unde aveţi acum garnizoana? — La Cracovia, Hauptsturmführer. În sfârşit, Hauptsturmführerul păru mulţumit. Pagina 88 din 169
  • 89. Hassel_Sven - 06 Monte Cassino — E în regulă, camarade. Voiam să fiu sigur. Sunt unii care se plimbădeghizaţi în uniformele noastre şi care se dau drept baltici. Dacă îi întâlniţi,trageţi în grămadă fără somaţie! Ne întinse o circulară. O circulară care ne semnala pe noi! — Drum bun. Noroc! Heil Hitler! — Heil Hitler, Hauptsturmführer, au tunat într-un glas Porta şi Rudolf. B.M.W.-ul puternic dispăru în ploaie. În Piazza di Roma, Porta greşi drumul pentru prima oară. Am ajuns înPiazza Ragusa, unde am fost opriţi de către o patrulă a armatei. Am schimbat ţigări şi băutură. Un plutonier de infanterie ne-a spus să ne ferim de partizani înuniforme germane. Se spune chiar că ar purta uniforme deFeldgendarmerie! — Trageţi, dacă aveţi cea mai mică bănuială, ne sfătui el, chiar dacăam pierde câţiva poliţai, n-ar fi prea mare pagubă! — Vom trage de cum vom zări placa în formă de semilună, râse Porta.Îmi place foarte mult să dobor jandarmi! — Păziţi-vă de macaronari, adăugă plutonierul. Au început să se ţinădupă noi. Împuşcaţi orice macaronar care vi se aşază în cale. Devin din ce înce mai îndrăzneţi. Zilele trecute a trebuit să lichidăm un sat din nord:începuseră să sărbătorească victoria. Ne-am urmat drumul, de-a lungul căii ferate. Apoi Porta se rătăci dinnou. Întreaga coloană se luă după el. Nu mai ştiam unde ne aflăm, ne învâr-team în cerc. Am întrebat pe drum două prostituate care făceau trotuarul laîntretăierea dintre via La Spezia şi via Taranto. Le-am spus să se urce încabină. Dar poliţia le-a dat jos pe via Nazionale. Când greşi pentru a treia oară drumul, Porta se înfurie. Era înapropiere de Piazza Barberini. — Aveţi dame pe aici? îl întrebă pe un italian care se afla pe trotuar. Omul clătină din cap fără să înţeleagă. Micuţul îşi încercă autoritatea. — Mani în alto12, purcel mistreţ! Bietul om ridică mâinile. — Mascalzonata! Dice sul serio. Circolare! Nu mai ştia cărui sfânt să se închine şi o luă la fugă. Micuţul îl prinse din urmă şi îl aduse înapoi la maşină. — Diamine! Târfe, fete, depravare! tuggi! tuggi! urla Micuţul. Barcelona îi sări în ajutor, pe spaniolă: — Casa de putas, Signor? Italianul înţelese în sfârşit, zâmbi uşor şi se avântă în explicaţii ample,însoţite de gesturi. Porta începu şi el să fie interesat şi opri. Cele patru camioane au blocatîntreaga circulaţie! Locotenentul Frick făcea spume. Porta nota spusele tipului, în legătură cu anumite aşezăminteimportante. — Am înţeles făcu el fericit. Târfele din Roma sunt aciuate pe via Mariade Fiori, iar domnul Macaroni, aici de faţă, zice că sunt o grămadă!12 Mâinile sus (ital.) Pagina 89 din 169
  • 90. Hassel_Sven - 06 Monte Cassino Micuţului începură să-i curgă balele. — Hai repede să dăm o raită pe acolo! Două matahale de sticleţi de la circulaţie veneau în galop, strigând şidând din mâini. Zgomotul asurzitor al claxoanelor făceau să zăngănegeamurile caselor din apropiere. Deodată răsunară sirenele de alarmă. Într-o clipită, toată lumeadispăru ca prin minune. Autobuzele erau goale, părăsite. O tăcere de moartese abătu asupra marelui oraş, ca şi cum ar fi fost lovit de ciumă. Şi tăcereaaceasta era atât de grea, încât am început fără voie să vorbim în şoaptă. Se auzi pasul unui cal obosit. Apăru căruţa unui strângător de zdrenţe,trasă de o mârţoagă. Pentru ea nu era nici un adăpost subteran. Cuprins depanică, stăpânul ei fugise auzind sirenele. Bătrânul cal l-a privit cu mirareşi, cu instinctul sigur al animalului, a făcut singurul lucru înţelept: sereîntorcea acasă. Era limpede că îi plăcea liniştea străzii, al cărei singurstăpân rămăsese. Îl urmărisem din ochi, în tăcere. Picară un jandarm italian şi un poliţist german. Una din acele patrulemixte, bine cunoscute în timpul războiului în toate ţările ocupate. Un cocteilla fel de urât şi de unii şi de alţii. — Cine e şeful convoiului? întrebă poliţaiul, un subofiţer, purtând pepiept medalia pentru douăzeci şi cinci de ani de serviciu. — Ce-ţi pasă ţie? întrebă Barcelona. — Bagă de seamă, tună poliţaiul. Barcelona, sprijinit cu nepăsare de camion, izbucni în râsul săusfidător. — Mai vrei să ştii şi altceva, lepră? — Numele şi unitatea zbieră poliţaiul, înfipt. — E scris aici, îi răspunse Barcelona arătându-i fundul său lat. Pe poliţai începură să-l treacă năduşelile. Nu mai ştia cum să iasă dinsituaţia aceasta. — Doar am dreptul să ştiu cine sunteţi, mai încercă el încă o dată. — Dacă nu te cărăbăneşti imediat, vei avea dreptul la o mamă debătaie, strigă cu obrăznicie Porta, din înălţimea cabinei. Soseau locotenentul Frick şi Bătrânul. Poliţaiul, observând imediat decoraţiile, pocni călcâiele şi salută. Locotenentul se înfurie, ocărî pe cei doi poliţişti şi îl puse pe Bătrânulsă le noteze numele. — Dar ce am făcut, domnule locotenent? se împotrivi poliţaiul. — Asta o vei afla mâine când raportul meu va fi înmânat şefuluidumitale, strigă locotenentul Frick. Şterge-o şi să nu te mai văd, că de nuîmi pierd blândeţea mea de pomină? — Pluton, pe locuri! ordonă el. Şi întorcându-se către Porta: — Eşti un dobitoc! Îţi închipui, că poate facem turism! De ce nu te-aioprit înainte de a te vârî în gaura asta? Acum, luaţi-vă după Kübel! Pe toatecamioanele steagul roşu13! În felul acesta nu vom fi opriţi de nimeni. Ne-a dat semnalul de plecare. Coloana de camioane grele s-au pus din13 Transport de explozibile Pagina 90 din 169
  • 91. Hassel_Sven - 06 Monte Cassinonou în mişcare. Deodată ne-am trezit în piaţa Sfântului Petru. Micuţul privea cu guracăscată. — Ah! Ia spune, nu-i aşa că-i frumos? Aici îşi are cotlonul papa? Nu i-a răspuns nimeni. — Oricum, nu prea îmi place chestia asta, urmă el gânditor. Ce-ar fidacă ar putea uneori să vadă totul, ca bunul Dumnezeu! — Păi bine, dar tu nu crezi în bunul Dumnezeu, zâmbi Legionarul. — Nu vreau să vorbesc de asta cât mai suntem pe aici. Am făcut stânga împrejur, coborând pe bulevardul Borgo Vittorio pânăla via di Porta Angelica. S-a deschis o poartă mare. Se pare că eram aşteptaţi. Trecând printr-onouă poartă am pornit pe o străduţă îngustă. Doi elveţieni din gardă nearătau drumul. Eram nervoşi. Toate astea erau noutăţi pentru noi. Până şiPorta era tăcut. Nu se auzea nici o înjurătură. De obicei nu puteam spunetrei cuvinte fără a trage o înjurătură. Aşa e la război. Am dat jos prelatele. Câteva ordine scurte şi ne-am apucat sădescărcăm la iuţeală. Am luat micul dejun la cazarma gardei elveţiene. Porta şi Micuţul au făcut ochii mari în clipa când una din gărzi intră cuo halebardă în mână. — Asta-i arma anti-tanc a papei? chicoti Micuţul. Un ofiţer le făcu semn să tacă, dar erau cuprinşi de voioşie. — Sunteţi soldaţi adevăraţi? întrebă Porta. Micuţul nu mai putea de bucurie când i-au dat voie să pună mâna pe ohalebardă şi să încerce o cască împodobită cu pene roşii. Avea un aercaraghios cu coiful pe cap. Nu prea mergea cu uniforma sa modernă. Oferipistolul său automat şi casca de oţel în schimbul coifului, dar nu era devânzare. Porta arătă cu degetul o halebardă: — Cei din infanteria marină ar rămâne trăzniţi dacă le-aş crăpa capulcu aşa ceva. Întorşi în curte, Porta şi Micuţul au încercat încă o dată săachiziţioneze un coif şi o halebardă, dar gărzile clătinau din cap. Porta ridică preţul. Scoase un pumn de ţigări cu opiu, dar gărzile erauincoruptibile. Micuţul mai puse şi trei dinţi de aur şi o cutie cu tabac de prizat penas. Nici un om normal nu putea să reziste la o asemenea ispită! Soldaţii papei refuzară târgul. Porta şi Micuţul nu-şi credeau ochilor. Şi unul şi celălalt şi-ar fi vândutşi sufletul la asemenea preţ... Micuţul le arătă bocancii săi. Bocanci de aviator american. Din pieleacea mai moale. Era cel de al cincilea proprietar. Primii patru muriseră. Portaurma să-i moştenească la rândul său. Întocmiseră un act în regulă. Gărzile elveţiene nici nu se sinchiseau de bocanci. Un ofiţer din nobila gardă venise să-i cheme pe părintele Emmanuel şipe locotenentul Frick. După un sfert de oră fu rândul Bătrânului. De atuncitrecuse aproape o oră. — Mă întreb ce fac ăştia trei, mormăi Porta. Dacă în zece minute nu Pagina 91 din 169
  • 92. Hassel_Sven - 06 Monte Cassinosunt aici, ne ducem să-i căutăm. Muniţiile le avem în camionul 5. Peelveţieni îi strivim repede. — Ai căzut cumva în cap? se împotrivi Marlow. Dacă există cumvaDumnezeu, nu ne-o va ierta niciodată. — Eu voi lua conducerea, hotărî Porta. În felul acesta tu vei rămânenepătat. Marlow scutură capul. — Dacă există Dumnezeu, atunci ştie şi că nici un plutonier normal nuprimeşte ordine de la un păduchios de caporal! — Fă-te că eşti nebun — propuse Micuţul cu îndrăzneală. — Asta nu ţine la bunul Dumnezeu. Când mă va privi în ochi, îmi vaspune: „Locul tău nu-i aici, Marlow". Şi mă va zvârli în jos, la diavol, înmijlocul flăcărilor. Nu, trebuie să acţionăm cu diplomaţie. Să trimitem peMicuţul să le vorbească! — Pentru nimic în lume, protestă Micuţul, dându-se înapoi. Sunt gatasă cuceresc orice tranşee americană, de unul singur, dacă mi-o cereţi. Darîn baraca asta nu pun piciorul! Sunt periculoşi! Au trecut două ore. Eram cu toţii la capătul răbdării. Aproape toţi neluasem înapoi pistoalele şi le ascunsesem în cizme. Porta se juca cu o grenadă. — S-o întindem! sfătui Heide. — Tacă-ţi gura, sămânţă de nazist, mârâi Porta. Nu-l vom lăsa peBătrân aici! — Ca să nu mai vorbim de preot, adăugă Barcelona, care avea un marerespect pentru tot ce era catolic. Lucrul acesta îi rămăsese de pe vremearăzboiului civil, dar niciodată nu ne-a dat vreo explicaţie şi refuzaîntotdeauna să răspundă la întrebările noastre. Bătrânul se întoarse în sfârşit. Era ciudat de liniştit. — L-am văzut pe Papă. — L-ai văzut? şopti Micuţul uluit. Bătrânul încuviinţă, îndopându-şi pipa. — L-ai atins? întrebă Barcelona, privindu-l acum cu respect. — Nu l-am atins, dar l-aş fi putut atinge, atât de aproape eram. — Ce uniformă purta? întrebă Porta. Semăna cu un cavaler? — Era magnific, murmură Bătrânul, încă sub impresia marii aventuri. — Ce-a zis? întrebă Heide curios. — Să vă transmit salutările sale. M-a binecuvântat. — Asta-i bună, izbucni Heide, te-a binecuvântat! — Ai văzut vreun cardinal adevărat, în mantie roşie? întrebă RudolfKleber. Întrebările plouau peste Bătrân. — A auzit vorbindu-se de mine? întrebă Micuţul. — De tine în mod deosebit nu, dar ştie de plutonul 2. Mi-a dat un inel. — Inelul e pentru plutonul 2? — Da, am primit inelul aşa cum un general primeşte medalia militară.Îl port pentru batalionul 2. — Pot să.-l încerc? întrebă Heide cu o privire care ar fi trebuit să-i deade gândit Bătrânului. Dar încă nu revenise la cruda realitate. Fără săbănuiască ceva îi întinse inelul lui Heide. Pagina 92 din 169
  • 93. Hassel_Sven - 06 Monte Cassino Heide ne făcu să admirăm inelul pe deget. Cum Micuţul voia să-latingă, se alese cu o baionetă peste mână. — Dă-mi inelul înapoi, spuse Bătrânul. — Inelul tău? De ce l-ai purta tocmai tu? Bătrânul deschise şi închise gura, uluit de-a binelea. — Păi e inelul meu. Mi l-a dat papa. — L-a dat plutonului 2. Inelul acesta este al plutonului 2. Tu nu eştiplutonul 2. Eu, Sven, Porta, pistoalele noastre 8,8, camionul 5, toate asteasunt plutonul 2. Heide suflă apoi pe inel, frecându-l cu mâna, îl făcu să strălucească. — De când am văzut darul prea sfinţiei Sale Pius al XII-lea, nu maisunt tocmai atât de sigur că nu cred în Dumnezeu. — Dă-mi inelul, ţipă Bătrânul scos din fire. — Jos labele, mârâi Heide. Eu îl voi purta în numele plutonului 2. Dacăîntr-o bună zi voi crăpa, îl vei putea purta tu. — Ba nicidecum! strigă Porta hrăpăreţ. Când vei da ortul popii, inelulva fi al meu. Bătrânul l-a văzut pe papă, i-ajunge. Barcelona îşi scoase cuţitul din cizmă şi începu să-şi cureţe unghiile cuel. Nu fiindcă l-ar fi stânjenit cumva murdăria, ci pentru a subliniaimportanţa celor ce avea să spună. — Bagă de seamă Julius, să nu mori de tânăr! Heide îi aruncă o privire întunecată dar îşi înfundă în buzunar mânacu inelul. Bătrânul se înăbuşea de furie. Mai încercă o dată să-l someze pe Heidesă-i înapoieze inelul. Dar acesta îi râse în nas. Se duse să se fălească în faţagardei elveţiene. Acolo a fost atacat întâia oară. O halebardă zbură la câţivacentimetri de capul său. Nimeni nu văzuse cine o aruncase, dar îl bănuiaupe Micuţul. Heide se năpusti la camionul 5, îşi puse două pistoale încărcate înbuzunar. Inelul binecuvântat ne învrăjbise. Era primejdios să-l porţi, darfiecare şi-l dorea. Cel de-al doilea atentat avu loc cu douăzeci de minute mai târziu. Heideera întins în mijlocul curţii, admirând inelul împreună cu doi paraşutişti.Întoarse instinctiv capul. În clipa următoare pe locul pe care se aflase Heideşi cei doi paraşutişti trecea un camion de douăzeci de tone. — Ciudat cum poate porni un camion aşa, de unul singur! făcu Portagânditor. Heide îşi şterse fruntea şi, cu mâinile în buzunare, chipiul dat pe ceafă,se apropie de noi: — Bandă de ucigaşi! Doar n-o să puneţi mâna pe inelul meu. Nu măputeţi omorî aşa cu una cu două. — Cine ştie? răspunse Barcelona. — Vom trăi şi vom vedea, zise sec micul legionar. Când am părăsit Vaticanul, se înnoptase aproape şi era să plecăm fărăMicuţul. Cobora în goană pe via del Pellegrino, cu un pachet mare sub braţ.Locotenentul Frick i-l smulse. Apăru o minunată cască eleveţiană. — Am primit-o, se apără Micuţul. Omul mi-a zis că mi-o dă pentru totce am făcut în ultimele zile. Locotenentul Frick încruntă sprâncenele. Pagina 93 din 169
  • 94. Hassel_Sven - 06 Monte Cassino — Minţi de îngheaţă apele, Creutzfeld. Ai furat-o! — Eu! sări Micuţul, n-aş face una ca asta. Nu se fură din lăcaşurilesfinte, domnule locotenent! — Asta aşa e, zâmbi locotenentul. Tocmai de aceea vom duce împreunăcasca înapoi, de unde ai împrumutat-o. — Păi am primit-o, zise din nou Micuţul. Vă jur, domnule locotenent, eun dar. — Hai, Creutzfeld, vino! Au dispărut în întuneric, protestele Micuţului se auzeau din ce în cemai puţin desluşit. Mai târziu, în timp ce ne îndreptam spre Roma, nemărturisi dispreţul său faţă de ofiţeri. — Să te silească să dai înapoi un lucru care ţi-a fost dăruit! exclamă,tremurind de furie. Dar tot voi avea o cască cu pene, chiar de-ar fi săsugrum un om pentru asta! Întorcându-ne prin via Appia am pierdut trei maşini şi şapte oameni.Marlow a fost grav rănit. L-am pus într-o ambulanţă care trecea. Pielea saîncepuse să capete culoarea pergamentului. Buzele îi erau vinete. CândBarcelona i-a luat naganul, a mai avut puterea să se împotrivească. — E al meu, lasă-mi-i! — Îl vei primi înapoi când te vei întoarce, făgădui Bătrânul. — Dă-mi naganul. Voi avea grijă de el. Nu mă voi lăsa furat. Dar ştiam la ce ne să aşteptăm. Observasem pielea gălbuie, semnelemorţii pe care le cunoşteam bine şi nu voiam să riscăm ca vreun infirmieroarecare să fure naganul, înainte chiar ca Marlow să se fi răcit. Durul Marlow plângea. Micuţul călcă în străchini. Îi luă mantaua, chiarîn clipa când urma să fie luat; o manta impermeabilă foarte bună, din celecu care sunt dotaţi paraşutiştii. Era bătaie pe asemenea ţoale, iar Marlowavea aceeaşi talie ca Micuţul. Marlow se căznea să iasă din ambulanţă. Ne-a împroşcat cu o ploaie deblesteme. Un infirmier îl împinse înăuntru şi trânti uşa înjurând. Am urmărit ambulanţa cu privirile. Auzeam strigătele lui Marlow. — Vreau să rămân cu voi! Nu vreau să mor! Dă-mi naganul înapoi! — Nu ajunge nici până la spital, spuse Bătrânul în şoaptă. Clătinam din cap, în tăcere. Ştiam că Bătrânul spunea adevărul. Marlow înţelesese şi el. Nu erau douăzeci de minute de când îşi maibătea joc de Micuţul, împreună cu noi! Pornind motorul, Porta murmură: — Mă bucur că a câştigat în ultimele două rânduri la poker. Legionarul privea gânditor naganul pe care îl şi schimbase cuBarcelona. Deodată îl încărcă şi puse pistolul mare, bunul cel mai de preţ allui Marlow, în minunatul său toc de piele galbenă. Se ridică în cabinacamionului lovind peste toc: — Stă bine. Se vedea că preţuieşte pistolul cel greu. Îi dădea siguranţă, aşa cum îidăduse siguranţă şi lui Marlow. Pe front este foarte important pentru unsoldat să-şi simtă pistolul, este ceva cam ca sprijinul unei mâini prieteneşti.Iar naganul îţi dă întotdeauna această impresie de siguranţă. Ne plăceafoarte mult pistolul acesta. În plutonul nostru erau cinci şi aveam mare grijăsă nu le pierdem. Le luasem pe toate de la ruşi, cu riscul vieţilor noastre. Pagina 94 din 169
  • 95. Hassel_Sven - 06 Monte CassinoOdată mort bunurile rămâneau celorlalţi. Cât timp era în viaţă, el şi tot ceera al său aparţinea plutonului 2. Stânjenitor era însă faptul că aproapeîntotdeauna muribundul îşi dădea seama că i se ia pistolul, acest pistol careera zălogul vieţii sale. Dar nu ne puteam permite să fim sentimentali atuncicând era vorba de un nagan. În dimineaţa următoare am părăsit mănăstirea. Dar înainte de a plecane-am dus cu toţii la bazilică. Părintele Gregorius Diamare era în faţa altarului. Cu braţele ridicate,intona: Gloria în excelsis Deo În zece minute a celebrat o foarte impresionantă slujbă încât până şinoi, vechi păgâni, eram mişcaţi. La sfârşitul slujbei, călugării, maicile şi orfanii au cântat un psalm carea răsunat între venerabilele ziduri. Am plecat în tăcere, în formaţie de marş. Barcelona şi cu mine ne priveam. Aveam o taină despre care nu trebuiasă se ştie nimic. Şi-ar fi bătut joc de noi ceilalţi. Fusesem de gardăîmpreună. Cu puţin înainte de zori, la capătul coloanei de camioane. Pe ceralergau norii. Din când în când strălucea luna. Ne adăpostisem pistoalelesub mantale pentru a le apăra de umezeala nopţii friguroase. Priveam întăcere pe deasupra zidului, având sentimentul acela de siguranţă pe care ţi-ldă prezenţa unui camarad adevărat. Nu-mi amintesc care dintre noi a văzut-o primul. S-a ivit din spatelecopacilor. Era o umbră, o siluetă înfăşurată într-o mantie lungă. O arătaregârbovită, grăbită. — Un călugăr? întrebă Barcelona. Deodată umbra s-a oprit în loc descoperit, acolo unde mai târziu a fostîngropată divizia poloneză. Umbra ameninţa mănăstirea. Purta ceva pe umăr, pe sub mantie. Dintre norii în goană luna s-a arătat o clipă. Atunci am desluşitlimpede silueta şi inimile noastre au încetat să bată. Vântul desfăcusemantaua şi am văzut Moartea cu coasa ei pe umăr! Ne-a îngheţat sângele în vine. Un râs se înălţă apoi către noi, un râsprelung de biruinţă. Arătarea se mistui în negură. Mi se muiaseră picioarele în timp ce ne întorceam în sala de gardă.Dormeau toţi, Bătrânul, Porta şi ceilalţi. Nouă însă ne clănţăneau dinţii îngură. Îmi pierdusem pistolul. — Trebuie să te duci să-l cauţi, spuse Barcelona. Nici vorbă de una ca asta! Am preferat să fur pistolul unui paraşutistadormit. Când s-au ivit zorile ne-am apucat să căutăm pistolul pe care îl pierdu-sem: nu l-am mai găsit. Ceilalţi şi-au dat seama că ceva nu e în regulă, dar nu am îndrăznit săle povestim păţania noastră. O clipă ne-am gândit să ne ducem la preot, dar până la urmă am crezutcă e mai bine să ne ţinem gura. Aşa cum foarte bine a spus Barcelona: Pagina 95 din 169
  • 96. Hassel_Sven - 06 Monte Cassino — Uneori e bine ca omul să ştie să nu vorbească despre ce a văzut. Moartea venise să vadă muntele sfânt pentru a-şi preţui recoltaapropiată. Întâmplător, Barcelona şi cu mine o văzusem şi auzisem râsul eide biruinţă. Joseph Grapa era evreu. Dădusem peste el într-o seară, când ne-am dussă vizităm o ceată de dezertori. Erau în podul unei case din spatele gării detriaj. Se pătrundea acolo printr-o trapă mascată din tavan. Una din fetele dela Ida fusese nevoită să se retragă din circulaţie. Descoperindu-i pe Grapa, lui Heide nu-i veni să-şi creadă ochilor. — Aşa deci, ne jucăm de-a baba-oarba, Schmaus14, strigă provocator.Cred că voi lua un preţ ca lumea pe tine. Ce-ai zice de un bilet, numai dus,spre via Tasso? Porta începu să-şi cureţe unghiile cu pumnalul său de luptă, iar Micuţulîşi rotea zgomotos praştia. Observând mişcarea, Heide se mai potoli puţin.Grapa şi cu el se mulţumiră să-şi arunce în obraz, unul celuilalt, diverseacuzaţii. — Întreaga mea familie şi toţi prietenii mei au fost deportaţi în Polonia,spuse Grapa liniştit. — Nu te mai smiorcăi, Schmaus, râse Heide. Toţi evreii care vor supravie-ţui vor avea parte de răzbunare. Voi veţi fi vacile sacre, marii protejaţi. Şi num-ar mira să fie interzis a vi se zice jidani. Adolf ăsta vă face un mareserviciu. Apoi vă veţi scoate pârleala pe seama catolicilor. Căci îi urâţi la felcum îi urăsc Heydrich şi Himmler. Parcă văd că-l veţi acuza pe papă că agazat evrei! — Nici un evreu n-ar face una ca asta, se indignă Grapa. — Nu există evreu cinstit, rânji Heide, ţinând un deget acuzator asupralui Grapa. În schimb există o groază de documente ce ar putea fi folositeîmpotriva papei. Vaticanul e precum un purice prins între două unghii.Înţelege-mă bine, nici eu nu am la inimă sutanele. Şi aş da o mână de ajutorsă scăpăm de ele. (Îşi frecă mâinile gândindu-se la această perspectivă). — De ce nu protestează Vaticanul! ridică glasul Grapa. Asta ar puteapune capăt deportărilor. N-ar mai îndrăzni să continue. — Să îndrăznească?! Cât poţi fi de naiv! Îţi închipui cumva că papa, cuîntreaga lui şleahtă, inspiră cuiva frică? Măcar să se împace. Ştii cine ar fitrebuit să protesteze? Preşedintele Statelor Unite! Regele Angliei! Toţi cei careau o mare putere militară. Dar ce-au făcut? Nici măcar un vânt n-au tras cândau aflat că sunteţi pe cale de a fi măcelăriţi! Lumea întreagă a ştiut ce seîntâmplă în 1935, ca să nu mai vorbim de 1938. Lumea întreagă şi-a astupatochii şi urechile! — Cum crezi tu că am fi putut împiedica genocidul? întrebă Grapa. — Nu printr-un singur protest izolat. Dar o blocadă economică în 1938, arfi schimbat mult lucrurile. Adolf însă nu s-a speriat nici de papă şi nici de unministru care da din mâini cu o umbrelă şi, în afară de asta, cine pretinde că14 Poreclă dată evreilor de către germani, în timpul războiului Pagina 96 din 169
  • 97. Hassel_Sven - 06 Monte Cassinoinamicii noştri de azi deplâng faptul că sunteţi trimişi în camerele de gazare?N-au fost nici măcar de acord să vă răscumpere pentru câteva camioane. Şinici micuţul de Stalin nu va plânge după voi. Eu habar nu am ce spune papa,totuşi cred că el e singurul care vă ia partea. Dar protestele sale au acumefectul pe care l-ar avea un porumbel alb gungurind în faţa palatului Dogilor.Voi, evreii, sunteţi în rahat şi veţi fi mereu. Se poate întâmplă să ieşiţi pentru ovreme la suprafaţă, după care dintre voi se vor găsi alţii care se vor umfla înpene şi din nou o veţi încasa. Cel mai bine ar fi să aveţi propria voastră ţară. Porta îşi scuipă întreg dispreţul pe podele. — Animalul cel mai stupid de pe pământ rămâne tot omul! CUVÂNT DE ORDINE „RABAT" Berlinul aflase câte ceva despre faptele petrecute la Monte Cassino.Prin mii de fire mărunte zvonul ajunsese în Prinz Albrecht Strasse 8. Şiîntr-o frumoasă dimineaţă însorită, pe aeroportul DellUrbe, din apropiere deRoma, a aterizat un bombardier Heinkel. Din avion a coborât, cu o geantă neagră sub braţ, şeful serviciuluipersonal al armatei, general de infanterie Wilhelm Burgdorf. Îndepărtăcâteva scame imaginare de praf de pe manşetele sale stacojii şi zâmbi,curtenitor ca întotdeauna. Generalul era un bărbat care considera lumeaîntreagă drept o singură şi uriaşă glumă. Cu acelaşi zâmbet ridica uncolonel la gradul de general sau întindea unui mareşal fiola cu otravă. Zâmbi cu bunăvoinţă comandantului aeroportului, interesându-se desănătatea sa... ceea ce îl făcu pe acesta să se înverzească la faţă. GeneralulBurgdorf zâmbi larg. — Daţi-mi o maşină, domnule comandant, cu un şofer care să ştie săconducă. Nu-mi pasă dacă e puşcăriaş de drept comun sau mareşal.Trebuie să ajung cât se poate de repede la comandantul armatei din sud. Comandantul nu se simţea în apele sale, se vedea limpede. Viziteleneprevăzute ale lui Burgdorf erau urmate de obicei de o ploaie de sinucideri. — Domnule general — comandantul pocni de două ori din călcâie —avem o companie disciplinară în cazarma din Vila Castro Preterio. Acolo amputea găsi un şofer de prima mână. Au mers împreună până la biroul personal al comandantului. Nu sevedea nici un ofiţer. Nimeni nu simţea nevoia să-l întâlnească pe general.Unii credeau, şi nu pe nedrept, că ar fi omul cu cea mai mare putere dinîntreaga armată. Cu un singur cuvânt putea să degradeze un general...Într-un răstimp foarte scurt un locotenent tinerel putea să-şi schimbeepoleţii argintii cu o tresă de aur. Un lucru era sigur: nici un ofiţer nu eraînălţat în grad fără ştirea generalului Burgdorf. Comandantul aeroportului dădea ordine. O vijelie străbătu toateclădirile. În cazarma trupelor blindate au răsunat zece telefoane deodată.Zece oameni au mâzgălit acelaşi ordin. — Generalul Burgdorf, se şoptea cu spaimă. Un locotenent şi un comandant au intrat pe loc în spital pentru tulbu-rări gastrice acute. Toţi au început să respire uşuraţi când s-a aflat căprimejdiosul general nu dorea decât o maşină şi un şofer. Pagina 97 din 169
  • 98. Hassel_Sven - 06 Monte Cassino Plutonierul major Hoffmann era să se înece cu un file de scrumbiecând, lătrând cu mojicie în telefon, cum îi era felul, şi-a dat seama că lacelălalt capăt al firului era comandantul cazărmii în persoană. Lătratul i seprefăcu într-un miorlăit sfios. Plin de negre presimţiri, luă notă de ordinulneprevăzut. După ce îl agăţă uşurel în furcă, rămase o clipă mut în faţatelefonului negru. Apoi trecu la acţiune. — Blegilor, zbieră, încă n-aţi priceput că generalul de infanterieWilhelm Burgdorf tocmai a aterizat şi vrea o maşină? Treziţi-vă, ceDumnezeu, ori vă trimit pe front, fuga marş! În clipa aceea în încăpere au intrat comandantul Mike şi locotenentulFrick. Hoffman îşi mugi raportul. — Burgdorf, drace! murmură Mike. Vrea o maşină? Bun, să-i dăm. Şiun şofer? Îi vom da chiar mai mulţi ticălosului ăsta arogant, deoarece vaavea de străbătut o regiune primejdioasă în care mititeii de macaronari arputea avea ideea minunată să-l arunce în aer. Întorcându-se către locotenentul Frick, urmă râzând batjocoritor. — Ce zici, Frick? Îi dăm Kübelul meu? Locotenentul Frick râse cu răutate. — Straşnică idee, Mike. Îl va avea şofer pe Porta. Comandantul Mike ridică încântat capul. — Şi pe Micuţul drept escortă. Plutonierul major Hoffman era alb la faţă. Greşi de două ori numărul detelefon. Limba nu-l mai asculta. Mike şi locotenentul Frick prinseseră rădăcini în faţa biroului său şi îlpriveau cu vădită plăcere. Izbuti în sfârşit să obţină pe şeful de garaj. După zece minute era în patcu o durere de cap cumplită. Nu însă înainte de a fi încunoştiinţat pe conţo-pistul şef că el nu era răspunzător de alegerea oamenilor. Mike şi locotenentul Frick au găsit de cuviinţă că era mai bine să sedespartă şi să plece în pribegie până când va trece primejdia. Cincizeci de oameni s-au pornit să-i caute pe Porta şi pe Micuţul care,conform planului, ar fi trebuit să fie de serviciu la garaj. În mod misterios,fuseseră însă detaşaţi în altă parte. Porta a fost găsit la depozitul de arme. Pe Micuţul l-au dibuit în dependinţele cantinei, în tovărăşia celui careţinea popota şi a două fete de la bucătărie. Se îndreptă agale înspre garaj, cuo ladă de muniţie în spinare. Îl zări pe Porta de departe. — Vom întovărăşi un general! îi strigă. Vizităm un mareşal! Nu prea aveau aerul unor soldaţi de paradă. Comandantul aeroportuluifu zguduit când îi văzu prezentându-se. Generalul Burgdorf se amuza. Îiplăcea soiul acesta de soldaţi. Le dărui la amândoi un pumn de ţigări de foiiar pe comandant nu-l învrednici nici măcar cu o privire. Au străbătut Roma cu o sută de kilometri pe oră. Aghiotantul lui Burg-dorf, un căpitan, ţinea ochii închişi şi-ar fi vrut să poată coborî din maşină;în schimb generalului îi plăcea viteza nebună. Dintr-o singură ochire şi-adat seama că Porta ştia să ţină volanul. Tresări totuşi auzind cum Porta îlsfătuieşte pe Micuţul ca, axul din faţă fiind rupt în continuare, să facă binesă supravegheze de aproape drumul şi să-i vestească gropile. Pagina 98 din 169
  • 99. Hassel_Sven - 06 Monte Cassino Au trecut la o palmă de două tramvaie, sub potopul de înjurături şiblesteme ale conducătorului şi pasagerilor. Un agent de poliţie, împroşcat de jos până sus cu noroi, nevoit să sarăîn lături pentru a nu fi strivit, se hotărî să intre chiar din noaptea aceea înmişcarea de rezistenţă. Generalul, zâmbind, asculta cu mult interes discuţia dintre Porta şiMicuţul, care şedeau pe locurile din faţă. Trebuia să recunoască că erauostaşii cei mai duri pe care îi văzuse vreodată. Nu se putea spune că eraudeosebit de impresionaţi de faptul că întovărăşeau un general. Acestaînţelese din vorbele lor că se hotărâseră să fure un purcel. Ba mai mult încă,un purcel de la cartierul general. Lui Burgdorf puţin îi păsa. Nu venise în Italia pentru asemeneafleacuri. Porta îi explica amănunţit Micuţului cum îi plăceau lui caltaboşii.Din când în când dădea drumul volanului şi gesticula cu amândouămâinile, pentru a fi mai lămurit. — Trebuie să umpli bine maţele, zbieră el prin zgomotul motorului.Trebuiesc struguri stafidiţi fără sâmburi. Iar când frămânţi sângele, trebuiesă faci mişcări regulate. Nu trebuie să pui prea multă făină şi nici aiureli dinacelea pe care le bagă de obicei ţăranii nepricepuţi. Apoi îl înmoi în melasăşi îl presari cu zahăr ars şi cu scorţişoară. Sunt unii barbari care îl halesccu compot de mere. Nu te sfătuiesc să încerci una ca asta. — Cum îţi place mai mult caltaboşul, fierbinte ori călduţ? întrebăMicuţul lingându-şi buzele. Mie îmi place mai mult să fie călduţ, în felulăsta îl pot mânca mai repede. — Nu, nu! strigă Porta, trebuie să fie fierbinte bine. N-ai decât să suflipe el şi să-l stropeşti cu bere rece. Scrâşnind din frâne, Kübelul se opri în faţa cartierului general, laFrascati. Un locotenent de aviaţie coborî treptele, practic în cădere liberă,deschise portiera şi îi ajută pe general şi pe aghiotantul său să coboare. Generalul aruncă o privire către Porta şi Micuţul care, uitânddisciplina, rămăseseră aşezaţi. Ridică resemnat din umeri şi urcă scara. Cei doi erau un vânat preaneînsemnat. Locotenentul nu pricepea de ce râde generalul. Când a sosit Burgdorf, la comandamentul armatei din sud tocmai avealoc o conferinţă de stat-major. Trei ofiţeri şi doi subofiţeri s-au repezit să-lajute pe general să-şi scoată mantaua de piele murdară. Burgdorf îi opri cuun gest. — Domnule general, doriţi să fac un raport despre lipsa de ţinuta acelor doi caporali din Kübel? întrebă locotenentul cu slugărnicie. Generalul Burgdorf zâmbi batjocoritor. — Locotenente, dacă voi dori să fac vreo observaţie, vei afla la timp.Buzunarul din dreapta de pe pieptul dumitale este descheiat, Domnule, şide când au dreptul să poarte pinteni locotenenţii de infanterie? Oare eu,general de infanterie, port pinteni? Fii bun şi înmânează aghiotantului meu,înainte de plecare, o notă privitoare la ţinuta dumitale neregulamentară. Locotenentul bolborosi câteva cuvinte nedesluşite. Înainte de războifusese învăţător într-un ungher de ţară, pe undeva prin munţii Boemiei, Pagina 99 din 169
  • 100. Hassel_Sven - 06 Monte Cassinounde era spaima puştimii. Burgdorf îl ţintuia cu privirea semeaţă. — Ai un pistol? îl întrebă. — Da, domnule general, lătră locotenentul pocnind pintenii neregula-mentari. — Perfect, surâse Burgdorf. Vei şti desigur să te foloseşti de el. Larevedere, locotenente. Cei de faţă au devenit şi mai palizi. Burgdorf atinse cu bastonul său degeneral umărul unui căpitan de infanterie. — Eşti bun să-l anunţi pe comandantul şef că doresc să mă întreţin cudânsul între patru ochi? — Domnule general, spre regretul meu trebuie să vă aduc cu respect lacunoştinţă că nu se poate, mareşalul este în conferinţă secretă destat-major. Tocmai se elaborează planurile viitorului atac şi cele pentruapărarea liniei Gustav, adăugă căpitanul după o clipă de gândire. Generalul Burgdorf râse din inimă constatând că ofiţerul părea să nuştie că se află în faţa celui mai puternic bărbat din Wermacht. Se întoarse către un sergent major. — Du-te şi adu-mi pe cei doi oameni ai mei din Kübel! — Am înţeles, domnule general! — Ah! să nu uit, urmă Burgdorf — să-şi ia cu ei pistoalele automate. După trei minute, Porta îşi făcu o intrare zgomotoasă, urmat deaproape de Micuţul. Burgdorf zâmbi uşor. — Voi, cei doi tâlhari, veţi fi până la noi ordine garda mea personală.Dacă îmi arunc mânuşile, înseamnă că trebuie să trageţi în orice mişcă! — Am mai făcut treaba asta o dată, domnule general. Micuţul crezu de cuviinţă să dea şi amănunte. — Am însoţit o dată un general de corp de armată. Ne-a spus acelaşilucru. Doar că îşi arunca bascul, nu mănuşile. Burgdorf se făcu că nu aude şuvoiul de cuvinte al Micuţului. Seîntoarse către cavalerist. — Căpitane, sunt grăbit. Bănuiesc că ai aflat că suntem în război.Armata din Italia nu este decât o rotiţă din maşinăria noastră. Du-te şianunţă comandantului dumitale sosirea mea. Căpitanul se făcu nevăzut fără să se mai lase rugat. Burgdorf se plimba încoace şi încolo, cu mâinile la spate. Zâmbetul îidispăruse. Haina sa lungă de piele flutura în jurul său. Porta şi Micuţul se ţineau ca două coloane de piatră de fiecare parte auşii mari cu două batanturi; cu pistoalele sub braţ, cartuşierele largdeschise. Burgdorf se opri uitându-se de aproape la îngerii ridicol de bucălaţi dedeasupra uşii. Dacă cumva există îngeri, se gândi, desigur că nu seamănăcu aceştia. Pe peretele din stânga se afla un portret în mărime naturală aregelui Victor-Emmanuel. Generalul Burgdorf se înfipse în faţa portretului pentru a-l examina pemicuţul rege care purta pe cap chipiul său uriaş şi grotesc. — Cătană necioplită, mârâi el. Îţi va sosi şi ţie rândul. În noua noastrălume nu mai e loc pentru regi. Pagina 100 din 169
  • 101. Hassel_Sven - 06 Monte Cassino Uşa se deschise brusc. Mareşalul Kesselring, lat, înalt, în uniformagri-bleu de aviator, umplea chenarul uşii. — Dragul meu Burgdorf, ce surpriză! Bineînţeles că pentru dumneatasunt întotdeauna liber! Generalul Burgdorf zâmbea privind cu atenţie capătul aprins al ţigăriisale. — Domnule mareşal, îţi mulţumesc pentru primirea pe care mi-o faci.Lucrul acesta îmi va uşura misiunea. Vreau să discutăm între patru ochi. La un semn al mareşalului, ofiţerii s-au grăbit să iasă. Porta şi Micuţulrămaseră. — Domnule mareşal, la Berlin circulă cele mai extravagante zvonuri cuprivire la trupele noastre din Italia. Ai început negocieri cu americanii? Depildă, pentru retragerea trupelor germane din Roma? Vreau să spun, aicedat ideii fixe de a face din Roma un oraş deschis? Ştim că un generalamerican se află la Roma. — Cu neputinţă, domnule Burgdorf, aş fi aflat şi eu. — Ba nu este cu neputinţă, domnule mareşal. Dar nu despre asta evorba. Este vorba de a şti dacă eşti la curent şi dacă eventual te-ai întâlnitcu acest general inamic. — Îţi dau cuvântul meu de onoare, Burgdorf, că nu este cazul. — Te cred, dar poate niscaiva tratative secrete? Mareşalul Kesselring negă clătinând din cap, dar chipul său ars desoare îşi pierduse prospeţimea. — Este adevărat că relicvele sacre de la Monte Cassino au fost ridicate.Cred că ştii ce face generalul Conrad? Postul de radio aliat a anunţat lumiiîntregi, acum câteva zile, că divizia de blindate Hermann Göring tocmaiprăda mănăstirea. Oricum, se pare că este vorba de un jaf despre carecomandantul suprem nu ştie nimic! Oare ofiţerii noştri de la informaţiidorm? Propun a convoca un consiliu de război peste o jumătate de oră. LaBerlin ştim că locotenent-colonelul Schlegel, din Panzerdivision HermannGöring, a ţinut o conferinţă cu Conrad; acesta i-a dat mână liberă săsaboteze ordinele Führerului, care dorea ca toate vechiturile din mănăstiresă fie distruse de bombardamentele americane. Generalul Freyberg, dinNoua Zeelandă, cerea bombardiere americane tocmai pentru a distrugemănăstirea. Însă colegii noştri din tabăra adversă nu sunt prea încântaţi.Din întâmplare, prietenul nostru din Noua Zeelandă este încăpăţânat ca uncatâr şi va reuşi cu siguranţă să-i convingă. Iar blestematul dumitalegeneral de divizie, precum şi un idiot de locotenent-colonel, ne-au stricattoate socotelile. Nu înţelegi ce vrem să obţinem? Închipuieşte-ţi manşeteletuturor ziarelor din lume! Gangsterii anglo-americani distrug preţioaselerelicve ale occidentului catolic! Avem pregătite până şi trupele de comandocare să-l lichideze pe smintitul acela bătrân de Diamare. Până la urmă totvor bombarda mănăstirea. Dar este deosebit de important ca toate comorilesă piară cu acelaşi prilej. Călugării şi clădirile pot fi înlocuite, nu însă şiobiectele! Freyberg este încredinţat că agenţii noştri spun adevărul, atuncicând povestesc că suntem pe cale să transformăm mănăstirea într-ofortificaţie de necucerit. Şi cu puţin înainte ca ceilalţi s-o pustiască, vomcere bunilor călugări să depună mărturie că nici un soldat german nu a pusvreodată piciorul în mănăstire. Nemaipomenită propagandă! Singurul folos Pagina 101 din 169
  • 102. Hassel_Sven - 06 Monte Cassinode pe urma transportului lui Schlegen este faptul că avioanele derecunoaştere aliate au văzut şi au fotografiat coloana de camioane. Astachiar că este apă la moara lui Freyberg. În clipa de faţă trebuie să neîncredinţăm că fiecare relicvă este la adăpost. Führerul este turbat de furie.Obergruppenführerul Müller a şi sosit la Roma. Te afli cu un picior în faţaconsiliului de război, domnule mareşal. Va trebui să pretinzi că ai ştiut deblestematele de transporturi. De nu, lumea întreagă ne va acuza de jaf, luxpe care nu ni-l putem îngădui acum. Mareşalul era alb la faţă. — Nu înţeleg, Burgdorf. Acesta surise primejdios. — Credeam că am vorbit totuşi destul de limpede. Vrei să apari în faţaConsiliului de război pentru înaltă trădare, sau vrei să scoţi castanele dinfoc cu mâna dumitale? Gruppenführerul Müller este în via Tasso. I-ar facenespusă plăcere să-i pice în plasă un mareşal. — Mă jigneşti, generale, mă insulţi în mod grav, strigă mareşalul scosdin fire. — Concepţia dumitale despre epoca actuală mă tem că e oarecumconfuză. Germania de astăzi nu e cea de pe vremea împăratului. Suntem unstat naţional-socialist. Pentru Reich, toate mijloacele sunt bune pentru a-şiatinge ţelul. Führerul doreşte să soluţioneze problema evreiască. Personal,nu aprob toate ideile politice ale Führerului. Dar sunt ostaş şi am juratcredinţă, la fel ca dumneata. (Trânti pumnul închis pe masa veneţiană.)Dacă mi se dă un ordin, îl execut întocmai. Îmi plac copiii, mai ales cei mici,dar dacă peste un ceas mi se ordonă să ucid pe toţi ştrengarii sub doi anidin Europa, ei vor fi ucişi, oricare ar fi sentimentele mele personale. Iar dacăvreunul dintre ofiţerii mei nu se supune cu stricteţe ordinelor mele, l-aştrimite în faţa Consiliului de război. Convingerile dumitale religioase ne suntcunoscute! — Deci dumneata nu crezi în Dumnezeu, Burgdorf? — Nu te ocupa de ceea ce cred eu. Sunt ostaş de la vârsta deşaisprezece ani. Iar meseria ostaşului este războiul şi la război ucizi. S-arspune că încă n-ai înţeles lucrul acesta. Te previn. Avem în prezent treizecişi şase de generali la Torgau. Mâine dimineaţă vom executa câţiva dintre ei.Precum vezi, sunt însoţit de doi caporali. Au fost afectaţi în slujba meaîntâmplător, cu o oră şi jumătate în urmă. Aparţin unui Panzerregimentspecial al armatei dumitale. Sunt ostaşi care l-ar crucifica şi pe Hristos adoua oară, dacă li s-ar ordoina s-o facă. Burgdorf se apropie şi îşi vânturăameninţător chipiul prin faţa chipului livid al mareşalului. Şi nu ar şovăi deasemenea să ducă un mareşal, comandantul suprem al armatei, în spatelelăzilor de gunoi şi să-i tragă un glonte în cap. — Burgdorf, te previn la rândul meu că voi raporta comportareadumitale de neînchipuit Reichsmarschallului! Burgdorf râse batjocoritor. — Îţi închipui poate că am venit aici de capul meu? Am un ordin directde la Führer şi nu sunt singur. În ceea ce-l priveşte pe Reichsmarschall, sănu nădăjduieşti nimic de la el. A căzut de mult în dizgraţie. Între noi fie zis,Führerul nu-l poate înghiţi. De fapt, aviaţia nu prea e la loc de cinste înmomentul de faţă. Führerul socoteşte că armata aerului este o adunătură de Pagina 102 din 169
  • 103. Hassel_Sven - 06 Monte Cassinorataţi. — Paraşutiştii mei se bat ca diavolii aici în Italia. Dacă o vor duce aşamereu, nu va supravieţui nici unul. — Führerul nu va vărsa o lacrimă din pricina asta, i-o întoarseBurgdorf sec. Aş putea să te iau cu mine la Berlin şi să te închid. Iar acoloîn zorii unei zile, te vei strecura tiptil în viaţa de dincolo, pentru a nu fi ştiutsă împiedici afacerea aceasta a mănăstirii Monte Cassino. Mâine la oraunsprezece am o adunare foarte importantă cu doi generali de divizie şicâţiva comandanţi de regiment, în legătură cu operaţia „Rabat". Iar dacă laVatican ajunge cel mai mic zvon, te voi face răspunzător pe dumneata,domnule mareşal. La serviciul de siguranţă Oberführerul Müller stă ca peace. La Vatican avem agenţii noştri care ne ţin la curent cu toate. Vrem să-lprovocăm pe Pius al XII-lea să protesteze împotriva persecuţiei evreilor şivom reuşi! — Arestarea papei? Dar e o nebunie! Cred că glumeşti generale!. — Sunt cât se poate de serios. Crezi că îmi arde de glume? — Cu neputinţă, gâfâi mareşalul cu glas răguşit, jucându-se nervos cucrucea sa de cavaler. — Ba este foarte cu putinţă, reteză Burgdorf cu dispreţ. N-ar fi pentruprima oară în istorie ca un papă să fie prizonier. — Şi ce se va obţine? — Acelaşi lucru ca atunci când se dă foc evreilor şi sinagogilor. Sarcinadumitale constă în executarea ordinelor pe care le primeşti de la Berlin. Burgdorf îşi sprijini mâinile pe masa veneţiană. — Îl vei ucide pe papă cu un glonţ în ceafă, dacă ţi se ordonă? — Este diabolic, şopti mareşalul. — Îi voi transmite Führerului cuvintele dumitale, când îi voi prezentaraportul. Nu ştii că Führerul este deasupra oricărei critici? Avem mai mulţicare te-ar putea înlocui. Pe scurt, îţi vei respecta, da ori ba, jurământul.Doar eşti credincios, ai depus jurământul pe Biblie. — Generale, nu-mi voi renega jurământul făcut. — Nici nu ne-am aşteptat la altceva de la dumneata domnule mareşal.Berlinul va şti cum să justifice lichidarea papalităţii. Catolicismul esteinamicul nostru cel mai primejdios. Burgdorf îşi plezni cizmele strălucitoare cu cravaşa sa lungă. Dungileroşii ale pantalonilor săi luceau ca de sânge. — Războiul pe care îl purtăm nu este un război naţional. Dacă îl pier-dem, s-a sfârşit cu rolul nostru de mare putere, ba poate ar lua sfârşitînsăşi existenţa noastră. Din pricina aceasta îl ducem cu o asprime şi obrutalitate nemaivăzute. Pentru a ne atinge ţelul, nu dăm înapoi de la nimic,aşa cum am mai spus. Când Berlinul îţi va transmite cuvântul de cod„Rabat", datoria dumitale de comandant suprem al armatei din sud este săasiguri executarea sa. (Burgdorf privea gânditor pe fereastră.) Planul „Rabat"este cu desăvârşire secret, nu există nici un document care să dovedeascăexistenţa lui. (Zâmbi şi îşi plesni puternic cizmele cu cravaşa.) O operaţietrebuie să fie suficient de nemăsurată pentru a părea cu totul de necrezut.Chiar dacă unele minţi lucide sunt convinse că ea a avut loc, nu are nici oimportanţă, o dată ce marea masă este prea uluită pentru a putea să şi-oimagineze măcar. Iar când adevărul istoric va începe să iasă la iveală, Pagina 103 din 169
  • 104. Hassel_Sven - 06 Monte Cassinooamenii vor striga sus şi tare că-i o minciună! Mareşalul îl privea pe Burgdorf ca şi când s-ar fi gândit că generalul erafie nebun, fie solul diavolului. — Dacă vom pierde războiul, spuse cu glas spart, adevărul istoric ne vajudeca după meritele noastre, cu toată asprimea. Burgdorf clătină capul. — Berlinul va şti să acţioneze într-atât de eficace încât lucrul acesta vadepăşi orice imaginaţie. Omenirea va fi la început sub efectul şocului. Apoiva veni îndoiala şi, după nici zece ani, burghezia va refuza pur şi simplu sărecunoască faptele. Papa se teme de Hitler, şi pe bună dreptate. Îl vom ducela Berlin. Motivul oficial: asigurarea protecţiei sale. — După ocuparea Vaticanului de către trupele germane? întrebă mare-şalul neîncrezător. Nimeni nu ne va da crezare. — Crezi că noi, cei de la Berlin, suntem chiar atât de neîndemânatici?Burgdorf râdea cu dispreţ: Trupele germane vor ataca Vaticanul în urmaatacării acestuia de o bandă de partizani. De ce crezi că am ordonataducerea unui batalion disciplinar la Roma? — Dar nu există riscul ca oamenii aceştia să ne denunţe? întrebă mare-şalul neliniştit. — Nu va supravieţui nici unul dintre ei. De asta va avea grijăregimentul special de blindate. — Soldaţii germani vor trage asupra unor soldaţi germani? — Regimentul Panzer nu va trage în soldaţi germani ci asupra unortâlhari în uniforme italieneşti. — Lumea nu va permite niciodată exterminarea catolicilor, continuămareşalul cu încăpăţânare. Va avea loc o reacţie violentă. — Exterminarea a şi început, răspunse Burgdorf. La Dachau, amexecutat o mie două sute de preoţi. Şi la Plötzensee sunt şi mai mulţi careîşi aşteaptă sfârşitul apropiat. Ai auzit vreun protest? Eu nu. — Dar concordatul? Ce însemnătate are? — Fără nici o valoare, răspunse Burgdorf. La fel ca făgăduielile noastrefăcute evreilor! Dacă vrei să eviţi panica în turma care urmează a fi măcelă-rită, trebuie să linişteşti animalele înainte de tăiere. La 12 iunie 1933,Führerul a spus: „Concordatul nu mă interesează în nici un fel, dar el neasigură că putem duce în linişte lupta noastră împotriva evreilor şi ne va fide folos mai târziu, pentru alte proiecte". — Nu înţeleg cum a putut semna Vaticanul un contract care se poateîntoarce mai târziu împotriva sa. — Ei şi! Vaticanul era nevoit să rişte asta, răspunse Burgdorf enervat.Pentru a putea împiedica unele lucruri cu mult mai cumplite decât moarteaa câtorva milioane de evrei. În Germania sunt treizeci de milioane de catolicişi gândeşte-te câţi sunt în alte ţări. — O nimica toată pentru Reichsführer. Avem zece milioane de liber-cu-getători fanatici, care le-ar tăia cu plăcere beregata catolicilor, dacă Reichs-führerul SS le-ar porunci mâine. — Eu tot nu înţeleg, de ce la Berlin se ţine atât de mult ca papa săprotesteze împotriva persecuţiei evreilor? Burgdorf zâmbi îngăduitor. — Totuşi e limpede şi mă tem că cei de la Vatican bănuiesc ceva. Dacă Pagina 104 din 169
  • 105. Hassel_Sven - 06 Monte Cassinopapa ar protesta astăzi, ar încălca legile siguranţei statului. Faptul acesta neva da, deci, un motiv minunat să ne asigurăm persoana sa, deoarece şi-ar fiexprimat în mod oficial atitudinea ostilă. Odată papa îndepărtat de la Roma,ne-am putea ocupa şi de rest. — Asta înseamnă un război împotriva a patru sute de milioane decatolici înfocaţi. Este o monstruozitate irealizabilă! — Nimic nu este irealizabil, cu condiţia să nu faci umanitarism răuînţeles. Suntem încă într-un stadiu experimental, sub presiunea unorelemente nedorite. — Lumea se va revolta când va afla, strigă mareşalul cu disperare. Burgdorf înălţă capul. — Cifrele sunt de pe acum ridicate şi nu mai sperie. Omul de rând nule poate crede. La Kiev am suprimat în două zile treizeci şi patru de mii deevrei şi ţigani. În Polonia executăm zilnic între patru şi şase mii de persoane.La Oswiecim am lichidat 600 000, la Auschwitz în jur de 800 000. Începânddin 1940, am ucis două milioane de evrei. De-am fi avut timp, am fi ucis 6,10, sau 20 de milioane. Lumea cunoaşte acum cifrele acesteaînspăimântâtoare. Ziariştii care le-au publicat au fost trataţi drept mincinoşide către populaţie. Dimpotrivă, dacă am fi executat 800 de copii în loc de135 000, lumea întreaga ar fi izbucnit în strigăte. Deoarece opt sute este ocifră care spune ceva oricărui cretin. Burgdorf îşi puse cravaşa sub braţ, îşi încheie mănuşile şi îşi pusechipiul pe o sprinceană. — Domnule mareşal, urmă el, dacă conştiinţa dumitale îţi interzicesă-ţi respecţi jurământul, scrieţi-ne şi veţi fi eliberat imediat din funcţia decomandant. Nu mai este nevoie să vă amintesc urmările pe care le-ar aveaun asemenea gest. Un ostaş nu trebuie să judece ordinele pe care leprimeşte, trebuie doar să le execute. Se mai întâmplă uneori ca un soldat săfie nevoit să facă o treabă urât mirositoare. Pentru noi însă nu conteazădecât ordinele Führerului. Voinţa lui este voinţa noastră. Încrederea sa învictorie este încrederea noastră în victorie. Burgdorf ridică cravaşa, salută scurt şi plecă. Părăsit în mijlocul încăperii, mareşalul privea în urma spilcuituluigeneral. Porta întinse coarda arcului. Săgeata cea lungă îşi luă zborul. Pătrunse îngât şi ieşi prin ceafa voinicului şi deşelatului căpitan american. Acesta seclătină şi se prăbuşi cu faţa înainte. Săgeata se frânse. Porta se umfla în pene. — Sunt o căpetenie. Dacă o mai duc mult aşa, îmi vor spuneOchi-de-Şoim. În decursul următoarelor două zile repetă de opt ori isprava. Americanii ne-au strigat. Vroiau să afle cine este arcaşul. Un negrudezertase din liniile lor. Îl bănuiau pe el şi ofereau o grămadă de lucruri doarpentru a-l trimite înapoi. — Printre noi nu sunt negri, zbieră Heide, şi nici afurisiţi de evrei. Pagina 105 din 169
  • 106. Hassel_Sven - 06 Monte Cassino Le-am făcut semne cu cârpe albe înnodate la capul baionetelor. Porta ieşidin tranşee. — Îndepărtaţi-vă ofiţerii, mugi Heide, Ochi-de-Şoim nu trage decât înofiţeri! Porta îşi agita jobenul galben. Părul său roşu strălucea în soare. — Salut ţie, Faţă-Palidă, strigă. Americanii îşi aruncară căştile în sus în semn de veselie. Un sergent destatură uriaşă se ivi deasupra tranşeei americane. — Aici Ursul Cenuşiu din Alaska. Câţi ani ai făcut, Ochi-de Şoim? — Opt ani. — Ţângăule! Eu am douăzeci şi patru de ani de serviciu militar! L-amucis pe lepădătura de babacu-tău la Verdun! — Asta-i o minciună sfruntată, strigă Porta. Bătrânul îşi face al treilea ande pârnaie la Moabit, celula 840, secţia disciplinară; e un dur, unul dintre ceiadevăraţi. Sergentul îşi puse un chipiu peste cască. — Măi Kraut15 tâmpit, te-ai împopoţonat cu un nume de piele-roşie. Eureprezint aici tribul meu. Dacă nimereşti în chipiul ăsta te vom salutapreaplecaţi. În regimentul nostru suntem trei indieni. Dacă nu nimereştichipiul, la noapte te vom căuta şi îţi vom tăia fuduliile. Porta scoase o săgeată din tolba pe care o purta pe după umăr. Întinsecoarda şi ţinti cu grijă. — Las-o baltă, sfătui Bătrânul. Dacă îl omori, ceilalţi îl vor răzbuna. — Sfânta Fecioară să-ţi călăuzească mâna, murmura părinteleEmmanuel făcându-şi semnul crucii. Sute de binocluri erau aţintite asupra chipiului care împodobea cascasergentului indian. Într-o tăcere de moarte, săgeata şuieră, străpunse chipiul şi îl smulse. Din cele două tranşee s-au înălţat strigăte de entuziasm. Căşti şi carabine erau azvârlite în sus. L-au purtat în triumf pe învingătorde-a lungul tranşeei. Sergentul ridică mâinile deasupra capului pentru a-l saluta peînvingătorul Porta. În clipa aceea a apărut chiorul. — Adunătură de neisprăviţi, aţi înnebunit! Aţi merita să fiţi duşi în faţaconsiliului de război. Războiul nu încetase... RĂFUIALA LUI MIKE Ploaia amestecată cu zăpadă ni se scurgea pe obraz picurând de pemarginea căştii, pătrunzând în barbă, sâpându-ne pe buze şanţuridureroase. — Şi asta se numeşte însorita Italie? ocărî Porta. Mărşăluiam în rând câte doi pe povârnişul muntelui. Cocoţată sus,deasupra capetelor noastre, se afla mănăstirea. Dar nu într-acolo neîndreptam. Ne duceam în direcţie opusă, spre Monte Caira. Geniştii ne15 Poreclă dată soldaţilor germani, mari amatori de varză Pagina 106 din 169
  • 107. Hassel_Sven - 06 Monte Cassinosemnalaseră japonezi în zona aceea. — Strângeţi rândurile! ordonă Mike, şi nu mai zbieraţi atâta! Întunericul ne învăluia ca o plapumă de puf. Către sud-est bubuiaartileria. Gloanţe trasoare multicolore se înălţau spre cer. Priveliştea era atâtde minunată încât de nu ar fi fost atât de primejdios, ne-am fi oprit desigurs-o admirăm. Eram în misiune specială. Lucrul acesta nu era nicidecum cevadeosebit, eram obişnuit cu aşa ceva. Săpasem trei mari gropi comune cupuţin înainte de a părăsi locul în care ne aflam la odihnă. Asta nu neafectase câtuşi de puţin, căci nici unul dintre noi nu avea de gând săse-odihnească vreodată în ele. Porta prevăzuse un loc cu dimensiuni deosebite, pe care îl hărăzeaVierului. Acesta tocmai fusese dat afară din birou. Plutonierul major fusesepur şi simplu măturat. Reîntoarcerea sa printre noi fusese salutată de cătreMike cu un râs gros. — Eşti prea gras, Stahlschmidt. Ar trebui să mai slăbeşti. Te numesccurierul meu personal16. Porta şi Micuţul au început pe dată să-l dăscălească pe Vier, fără preamulte ocolişuri. — N-ai decât s-o întinzi, îi explica Porta, luând-o în zig-zag printreschijele de obuz şi să nu-ţi arăţi mutra în bătaia puştilor trăgătorilor deelită. Vierul mai apucă să întrezărească pe curierul care era de presupus căurma să-l înlocuiască. I se vedea creierul în cap. Mai trăia încă, dar îşi dăduduhul înainte de plecarea noastră. Vierul îi luă geanta. Un obuz explodă în imediata apropiere. Într-o clipă compania s-aîmprăştiat! Îl auzisem venind. Mike aproape că îşi înghiţi trabucul său mare. — Hombre, blestemă Barcelona. Afurisitele astea de obuze pişcă aşadin senin. Am pornit din nou. Nu era nimeni rănit. Porta şi Micuţul l-au încadratpe Vier, silindu-l să-şi ia locul în plutonul al doilea. — Nu prea îţi vine bine la socoteală, ce zici, Stahlschmidt? Obuze,gloanţe, trasoare, baionete dinţate şi săbii cumplite de samurai, care toatepe tine te ţintesc. Aruncătoare de flăcări care te pârlesc! Ehei! O duceai maibine în cuşca ta de la Altona. La război e ca la cinematograf: locurile bunesunt cele din spate. În faţă te orbeşte! Dar fii pe pace, ţi-am păstrat unlocşor pe cinste, la căldurică, în groapa comună! Doar suntem camarazi! — Tacă-ţi gura. mârâi Vierul. Râde bine cine râde ia urma. — Cât timp ţine un curier de companie, întrebă Micuţul pe cei din jur. — La genişti cam şapte zile, râse Heide drăceşte. La infanterişti întrecinci şi zece; dar la noi n-o duce niciodată mai mult de patruzeci şi opt deore. Micuţul făcu semnul crucii în dreptul chipului Vierului. — Eşti catolic? îl întrebă. — Ce-ţi pasă? mormăi Vierul. — Cred că ar trebui să te duci la preot şi să-l rogi să-ţi dea ultima16 Cea mai aspră muncă din companie (n.a.) Pagina 107 din 169
  • 108. Hassel_Sven - 06 Monte Cassinomiruire peste mutra ta păcătoasă, o dată ce e sigur că vei da în primire!Micuţul necheză de plăcere la propria sa glumă. După un sfert de ceas încămai râdea. — De fapt e păcat ca un gradat cu un viitor atât de promiţător sămoară în floarea vârstei, filozofă Barcelona. — Ce vrei, asta-i legea aspră a războiului, hohoti Porta. Îşi scrutăvictima cu privirea. — Ţi-e frică să dai ortul popii, Stahlschmidt? Micuţul îl prinse de bărbie. — Nu încă, vesti el, dar nici mult nu mai are. Vierul îl plesni furios cu geanta. — Sunt soldat de mai multă vreme ca tine, hârdău de lături ce eşti! — Cătană de trei parale, rânji Micuţul. Păcat că Walt Disney nu te-acunoscut. I-ai fi servit drept model pentru lupul cel mare şi rău! Micuţul văzuse de patru ori un film al lui Walt Disney şi se tăvălise pejos de râs, de fiecare dată, era dintre acei fericiţi care se pot distra ianesfârşit cu acelaşi lucru. Aveam un aparat vechi de proiecţie. Un soi de monstru uriaş. Cu toateacestea îl căram cu noi. Ajunsesem într-o pădure în care copacii erau toţi sfârtecaţi de obuze.Trebuie să vezi un asemenea spectacol pentru a putea crede. Trupurilemoarte ale copacilor se înălţau acuzatoare către cer. Străbăteam pădurea ţinându-ne de bancuri. Vierul rămânea ţintanoastră preferată. Atunci când Gregor Martin a descoperit cadavrul unuiplutonier de la intendenţă străpuns de un trunchi de copac, mânjit de singe,puţind, a fost culmea voioşiei. — Îl vezi, jubilă Gregor, iată unul dintre colegii tăi! E ciudat, dar cei maimulţi dintre ei crapă în felul ăsta. — Mie unul mi-ar plăcea totuşi mai mult să fiu la intendenţă decât săfiu plutonier major, fost paznic de latrine degradat, strigă Porta din ultimulrând, unde se tocmea pentru vânzarea a zece ciubuce cu opiu. — Am văzut mulţi d-alde ăştia închizând ochii, spuse şi Barcelona peun ton ameninţător. — Vă amintiţi de tipul de la Minsk? zbieră Micuţul cu voioşie. A muritcu o bucată de sârmă ghimpată în jurul gâtului. Arătând cu degetul în spate, Bătrânul îi trase un ghiont Mistreţului. — Nu prea miroase a bine, Stahlschmidt. S-ar părea că ţi-au pus gândrâu. — După soare vine ploaia, cită Micuţul cu tâlc. Câteva obuze căzură nu departe în spatele nostru. — Nu-mi place asta. Se îngroaşă gluma, murmură Bătrânul. Şuiera. Pocnea. Vâjâia. Ne apropiam de văgăuna morţii, sectorul celmai de temut al frontului de la Cassiona, o zonă îngustă şi descoperită.Eram înconjuraţi de mormane de cadavre umflate de oameni şi de cai. Doarcinci la sută din coloane izbuteau s-o străbată. Pe jos zăceau răspândite,alterate, suficiente alimente să hrănească cinci divizii. — Răriţi rândurile, răriţi! se auzea. Atenţie la ţigări. O nouă salvă izbucni. Am început să alergăm. Gâfâind din greu, netrânteam pe jos şi ne căţăram. Unul îşi aruncă raniţa cu grenade. Era Brandt — chiulangiul. Bătrânul Pagina 108 din 169
  • 109. Hassel_Sven - 06 Monte Cassinoameninţă să-l împuşte dacă nu se duce imediat să şi-o ia. Un 75 mm se înfipse în pământ. Brandt căzu în genunchi. Sângeleţâşnea ca dintr-o fântânâ în locul în care îi fusese capul cu două clipe înurmă. Se prăbuşi peste raniţă. Bătrânul şi cu mine l-am îmbrâncit brutal şi am luat raniţa. Pe Brandtîl şi uitasem. Obuzele cădeau grindină. Oamenii ţipau. Fiecare nu se gândea decât lasine. Picioarele înaintau mecanic. Nu aveam în minte decât un singur lucru:să ieşim din văgăuna morţii! Să ne adăpostim! Nici nu mai simţeammitraliera lovindu-se de cască; uitasem curelele care ne rodeau umărul.Încărcăturile grele de muniţii păreau uşoare. Înainte! Înainte! Nu aveamnevoie de îmbărbătări. Unui plutonier care alerga lângă mine i-au fost zdrobite amândouăpicioarele. A mai fugit câţiva metri înainte de a se prăbuşi. Subofiţerul Schrank din plutonul al 7-lea se opri, privind mirat înaintealui. Reangajatul de rangul unu, Lazlo şedea aşezat în mijlocul potecii, încer-când să-şi bage maţele la loc în burta sfârtecată. Locotenentul Gehr alerga roată, urlând ca un nebun, apăsându-şipumnii pe ceea ce fuseseră ochii săi. Străbătuserăm în sfârşit văgăuna morţii... Am lăsat acolo un sfert dincompanie. Vierul nu era singurul care făcuse în nădragi! Ne-am odihnit. Chipurile noastre se schimbaseră. Ajunsesem exact înspatele liniei de luptă. Doamna cu coasa ne bătuse pe umăr. Nu mai eramcei dinainte. N-am fi putut spune ce se întimplase cu noi. Acum devenisemucigaşi, ucigaşi primejdioşi. Te poţi apăra de un obuz, dar este foarte greu să scapi de un soldat dinlinia frontului, care ucide pentru că îi este frică să nu fie ucis. Ne-am verificat pentru ultima oară armele. Ce schimbare faţă de defilă-rile noastre în oraşul de garnizoană, atunci când cântam: Ein Tiroler wollte jagen Einen Gamsbock silbergrau... Trăgătorii de elită se instalează prin copaci cu puştile lor cu lunetă.Ochesc întotdeauna între ochi. În clipa următoare eşti mort... se lasăcortina. Un proiectil oarecare sau o schija de grenadă ţi se înfige uneori încască. Dacă ai noroc, scapi doar scalpat. Dar dacă bucata de fier pătrundela baza craniului, camarade, atunci te vor lua brancardierii. Mai ai o şansă,dar e subţire ca un fir de păr. Dacă nu au prea mult de lucru, doctorii te vorscăpa, dar va trebui să zaci luni de zile în spital. Va trebui să fii „reeducat".Da, da căci vei fi uitat totul: să vorbeşti, sa mergi, să pipăi. Nu vei mai simţinimic. Vei fi uitat totul, crede-mă! S-ar putea să înnebuneşti înainte de a fiînvăţat totul din nou. Die blauen Dragoner sie reiten Mit Klingendem Spiel durch das Tor... Prietene, doar ştii ce înseamnă să te doară dinţii. Cuprins de teamă Pagina 109 din 169
  • 110. Hassel_Sven - 06 Monte Cassinote-ai dus la dentist. Era binevoitor. Te-a anesteziat. Ţi-a dat două pilule să leiei acasă dacă ai dureri. Dar nu ai nici pilule şi nici anestezic atunci când oschijă de obuz îţi smulge toţi dinţii împreună cu o bucată zdravănă de falcă.Mirat, îţi priveşti dinţii însângeraţi colo, în noroiul de la picioarele tale. Dupăce te vor fi cusut la loc, nici chiar mama ta nu te-ar mai putea cunoaşte, iardacă iubita nu e slută, nu te mai vrea. Nu sunt prea multe fete cu suflet desoră de caritate, iar tu îi sperii pe toţi. Wenn die Soldaten durch die Stadt marschieren, Öffnen die Mädchen Fenster und Türen... Se întâmplă uneori să-ţi fie atinsă chiar şira spinării. În cazul acesta fiedamblageşti, fie o iei razna. Dacă ţi se întâmplâ aşa ceva, nu vei mai finiciodată cel dinainte. Timp de nenumărate nopţi vei zbiera de durere şipentru tine războiul nu se va sfârşi niciodată. Nu te vei mai întoarceniciodată acasă. Ai muri dacă ai părăsi spitalul. La început vei spune „maibine moartea decât să trăiesc în felul acesta". Dar vei vedea, s-ar putea caîntr-o zi să preferi să „trăieşti în felul acesta" decât să mori. Ich bin ein freier Wildbretschütz Und hab ein weit Revier... Care soldat german nu a cântat balada veselă a braconierului care îşibate joc de paznicul de vânătoare? Dar dacă într-o zi te trezeşti aşezat într-ogroapă plină de noroi, apăsând cu degetele o arteră deschisă a coapsei, nuvei cânta acest cântec. Sub mâini vei ţine însăşi viaţa ta. Îl vei chema cudeznădejde pe brancardier, bunul Samaritean, cu brasarda lui de la CruceaRoşie. Dar nu va veni. Are altceva de făcut. Este foarte ocupat să salveze pecei care mai pot fi salvaţi. Tu nu mai ai scăpare. Încă nu ţi-ai dat seama.Rana ta nu pare prea gravă, dar nu i se poate face ligatura. Priveşti miratsângele care se scurge peste mâna ta. După o jumătate de oră, vei muriîncetişor, golit. Auprès de ma blonde Quil fait bon dormir... Ai încercat vreodată să-ţi torni o picătură de acid pe mână? E un lucrudureros. Te pişcă şi te arde. Dar poţi pune o alifie care să-ţi aline durerea.Închipuieşte-ţi însă, camarade, ce înseamnă să gemi de unul singur într-ogroapă de obuz plină cu apă, cu pântecul găurit de o schijă de bombă cufosfor, care îţi roade încet măruntaiele. Pentru a muri îţi trebuiesc trei-patruore şi te asigur că nici o clipă nu vei avea chef să cânţi: Weve been working on the railroad All the live long day. Just to pass the time away... Ai fost vreodată pe cale să te sufoci? Este îngrozitor. Închipuieşte-ţi ceînseamnă să ai nasul şi gura smulse, gâtlejul tău umplându-se cu praful Pagina 110 din 169
  • 111. Hassel_Sven - 06 Monte Cassinoridicat de tancurile care trec pe lângă tine. Încetişor, chipul ţi se face vânăt.Scoţi nişte horcăituri ciudate. Apoi mori, sufocat de praful drumului. Dacă o salvă de mitralieră te nimereşte în burtă, te prăbuşeşti greoi pespate. Niciodată înainte. Apoi te ridici şi rămâi aşezat, cu picioarele largdesfăcute, încovoiat din mijloc de o durere arzătoare, cumplita. Eşti sfâşiatpe dinăuntru. Nu îţi dai seama imediat că vei muri. După trei ore suferiînspăimântător de sete, dar nu vei primi nimic de băut. Cei răniţi în pântecenu trebuie niciodată să bea. Unul dintre camarazii tăi te pansează. S-arputea ca un infirmier să aibă timp să-ţi facă o transfuzie de sângeprelungindu-ţi astfel suferinţele cu câteva ceasuri. Dacă ai în companie unprieten adevărat, îşi va sprijini pistolul pe ceafa ta şi va apăsa pe trăgaci.Dar un asemenea prieten este lucru rar, iar fapta se numeşte asasinat. Es ist so schön Soldat zu sein! Rosemarie... Ţi-aş mai putea povesti multe altele. O schijă de obuz în rotulagenunchiului; un ochi ieşit din orbită care atârnă de o rămăşiţă de nerv şi sefreacă de obrazul tău; faţa plesnită de o bucată dintr-o bombă explozivă,organele genitale înfundate în pântec; lama unui pumnal înfiptă până lajumătate între coaste; braţele şi picioarele smulse într-un câmp de mine;partea de jos a trupului strivită sub şenilele unui tanc; să arzi în uleicuprins de flăcări; un glonte în plămâni sau în rinichi. Mă întrebi de ce îţi povestesc aceste orori care îţi fac rău. Dar trebuie,trebuie să ştii. E atât de minunat să fii soldat! Rosemarie... Pe front nu sunt nici tobe şi nici trompete. Te închini pe rând luiDumnezeu şi diavolului rugându-i să te ajute... Zadarnic. Amândoi auatâtea de făcut în timp de război. Mă vei întreba: de ce oare îngăduieDumnezeu toate acestea? Îl vei învinovăţi. Dar Dumnezeu nu a îngăduit. Ela dat omului libertatea, chiar şi cea de a face război. Un hoţ şi un ucigaş nupot învinovăţi poliţia pentru faptul de a fi hoţ şi ucigaş. La fel nu poţi învinuipe Dumnezeu pentru război. Noi i-am înlocuit pe paraşutişti. Erau la capătul puterilor. Nici nu şi-aumai luat rămas bun când au plecat încolonaţi. Nu aveau decât un singurgând: să plece. După o oră înduram primul atac. Erau japonezi. Ne rostogoleam pe josîn lupte corp-la-corp înverşunate. Legionarul şi cu mine izbutisem să punem în poziţie o mitralieră. Amtras întreaga salvă de-a lungul tranşeei, ceea ce a însemnat pierderi pentruamândouă taberele, dar nu aveam încotro. Trebuia să-i silim pe japonezi săiasă şi am reuşit. Datorită Legionarului. Scoase mitraliera de pe afet, o dusela şold şi înălţă chemarea lui obişnuită: — Allah el akbar! Vive la Legion! En avant, en avant! L-am urmat cu toţii, până şi Mike, aşa cum o făcusem de atâtea ori. Micuţul apucă o cizmă de infanterist, prinse un japonez de gleznă şi îisfărâmă capul de un bolovan. L-am găsit pe Barcelona într-o cazemată, cu o lovitură de cuţit în burtă. Pagina 111 din 169
  • 112. Hassel_Sven - 06 Monte CassinoAgresorul său zăcea într-un colţ cu capul crăpat. Barcelona a fost trimis înliniile dinapoi cu cei de la transporturi. Asta ne-a costat şase trabuce, unceas, trei ciubuce cu opiu şi douăsprezece poze pornografice. Scump, darBarcelona era un camarad bun. Medicul i-a administrat o doză puternică de morfină. Eram acum cu unul mai puţin în pluton. Cu puţin înainte de a pleca,i-a dat Bătrânului vechea sa portocală sfrijită pe care o adusese din Spania.Avea o idee fixă: Nu putea să i se intâmple nimic atâta timp cât portocalarămâne în compania a 5-a. Bătrânul a fost nevoit să jure, pe o cruceîmprumutată de la preotul militar, că va păstra portocala în buzunarul săudin dreapta până la întoarcerea lui Barcelona. Apoi acesta ne-a făcut semnde rămas-bun din targa sa improvizată: o manta întinsă între două puşti.Cu toţii i-am urmărit cu privirile până când au străbătut văgăuna morţii. În noaptea aceea l-am prins pe băiat. A picat în mâinile unei patrule pecând trecea râul. Am încercat zadarnic să-l facem să vorbească. Percheziţio-nat în cazemata statului-major, i-au găsit în buzunare grăunţe de diferitesoiuri. Nimic altceva. Până la urmă a spus că se numeşte Gigi, un nume dealintare, pe care-l poartă mii de băieţi italieni de zece ani. Ofiţerul de informaţii de la divizie a venit personal, dar nici el nu aizbutit să scoată ceva de la băiat. L-au trimis în spate cu o patrulă. Searaam aflat ca îl împuşcaseră pe puşti. Descoperiseră ce însemnătate aveaugrăunţele: boabele de grâu erau tancurile; porumbul, tunurile; seminţele defloarea soarelui, mitraliere; sâmburii de mere, regimente. La zece ani,băiatul era cel mai bun spion din Italia. Tatăl şi mama lui fuseseră ucişi subochii săi la Roma. Ura sa împotriva germanilor era atât de mare încât tăiasecu mâna lui beregata unui jandarm militar. După doua zile americanii ne-au cerut veşti despre micuţ. Le-am spusce aflasem. Ne-au blestemat şi au ucis cinci dintre ai noştri drept represalii. În văgăuna morţii, de opt zile era spânzurată de un copac o tânărăţăranca. O surprinseseră pe când îngropa mine. Pe malul râului erau aşezaţidoi soldaţi spate-n spate, legaţi fedeleş unul de celălalt, cu sârmă ghimpată.Fuseseră prinşi departe în spatele liniei frontului. Vânâtorii de capete i-auadus până aici şi le-au tras câte un glonte în ceafă. Am aruncat leşurile câtmai aproape de tranşeea americanilor, pentru a-i impresiona. Începuseră săputrezească, dar nu aveam voie să-i îngropăm. Acum nici nu-i mai vedeam.Făceau parte din peisaj, precum bătrâna salcie ce sta gata să seprăbuşească în râu. Instinctul nostru ne prevenea. Instinctul sigur al luptătorului din primalinie. Fără a fi primit vreun ordin am început să ne săpăm gropi individuale,cea mai buna apărare a infanteristului împotriva carelor blindate. Grenadierii din regimentul 134 ne râdeau în nas. — Pe aici nu vor veni tancuri. Voi ăştia de la blindate nu vedeţi decâttancuri peste tot! — Du-te şi te plimba, mârâi Legionarul. Vor veni. Vei vedea. Şi au venit. Atunci când ne aşteptam mai puţin, nu mult după miezulnopţii. Şi-au aprins farurile, vânând pe grenadieri ca pe iepuri. Am sărit în tranşee şi ne-am azvârlit în gropile noastre individuale. Apoiam secerat primele valuri de infanterie şi am scos din luptă tanc după tanc. Treizeci şi şase de ruguri pâlpâiau în noapte. Doar zece tancuri au Pagina 112 din 169
  • 113. Hassel_Sven - 06 Monte Cassinoizbutit să se reîntoarcă. Cu mult înainte de sfârşitul atacului. Porta şi Micuţul au plecat lavânătoare de dinţi de aur. Aflaseră că japonezii erau plini de aşa ceva. Darau fost crunt dezamăgiţi; doar nouă dinţi. S-au hotărât să-şi mai încerce odată norocul în zori. Se putea întâmpla să fi scăpat câte ceva pe întuneric. Mike îi ameninţă, poate pentru a douăsprezecea oară, cu consiliul derăzboi. Asta îi lăsa rece. Nimic nu-i putea opri. Micuţul mi-a arătat plin demândrie o bucată de preţ, un canin uriaş. Ne-au pus să înaintăm pânâ la noile poziţii de la cota 593. În faţă seafla divizia 34 din Texas. Puteam vedea până la Rocca Janula, unde plouacu obuze. Mike petrecu ore în şir, cu ochiul lipit de binoclu. Căuta vechicunoştinţe. Regimentul 133 de infanterie american ocupa poziţia din faţanoastră, puţin mai spre stânga. Era regimentul în care Mike îşi făcuseucenicia. Simţeam că Mike era pe punctul de a pune la cale o găinărie. Ura regi-mentul acesta. Deodată recunoscu pe câţiva. Îmbrâncindu-l pe observatorulde artilerie, luă telefonul şi ceru pe comandantul artileriei. Locotenentul Frick încerca să-l oprească. — Să nu faci asta Mike, ne vor strivi. Mike îşi acoperi dinţii de lup şi îşi puse în gură unul din trabucurilesale uriaşe. — Ia slăbeşte-mă! Asta-i răfuiala mea. Sunt ani de zile de când visezclipa aceasta. Îl chemă pe Porta. Acesta veni legănându-se, ţinând un arc de doi metrişi jumătate, pe care îl găsise lângă un american mort. Mike îi arătă o ţintă: — Vezi cele trei tufişuri de lângă stânca de colo? Porta făcu semn că da. — Puţin mai la dreapta, urmă Mike, este o deschizătură. O vezi? Porta privi prin binoclu. Şuieră. — M-am prins. O cazemată de observaţie. Mike rânji mestecându-şi ţigara de foi. — N-ai nimerit-o. Este adăpostul lor de stat-major. Colo înăuntru e unticălos care era cu mine în compania F. Poţi trimite o săgeată până acolo, cuun mesaj? — S-ar putea, făcu Porta. Mike smulse iute o foaie din carnetul de observaţie şi mâzgăli: Joe Dunnawan, ţi-aminteşti de Michael Braun? Eram amândoi laShuffield Barracks. M-ai turnat, Dunnawan. Din cauza ta m-au dat afară.Acum sunt condamnat. Vom veni să-ţi tragem pielea de după urechi. Noi doi avem o răfuială,Joe. Dumnezeu mi-e martor că te voi găsi, chiar dacă te-ai ascunde la marelestat-major al generalului Clark! Peste exact trei minute vă trimit o salvă de obuze. Pune-te la adăpost,Joe, că de nu vei fi făcut terci. Mi-ar părea rău. Te vreau viu. Pe cinstea mea,Joe, vei zbiera aşa cum zbieram noi, cei din închisoarea garnizoanei, când„Picior de lemn", comandantul, punea biciul pe noi. Pe curând, Joe. Pagina 113 din 169
  • 114. Hassel_Sven - 06 Monte Cassino Mike Braun Comandat de companie Porta prinse răvaşul pe săgeată, întinse coarda şi ţinti cu grijă. Săgeatalungă îşi luă zborul. Mike îşi porni cronometrai, se repezi la telefon şi, cu un chicotit plin derăutate, transmise ordinele sale beteriei grele Haubitz. Apoi chemă bateriade aruncătoare de rachete. La exact trei minute după ce Porta îşi azvârlise săgeata, a început săvuiască ca şi cum sute de locomotive rapide ar fi trecut pe deasupracapetelor noastre. Din obişnuinţă ne-am lăsat în genunchi. Deasupratranşeelor inamice s-a înălţat un zid de foc, de pământ şi de pietre. Asta erabateria Haubitz: zece salve. După cinci secunde a intrat în acţiune şi bateriade aruncătoare de rachete. Obuzele Haubitz erau cumplite, dar păreau ojucărie pe lângă rachetele de 30 cm cu lungile lor cozi de flăcări. Le maivăzusem la lucru şi de fiecare dată ne lipeam de pământ pe fundul tranşeei.Ştiam că bateria are trei aruncătoare de rachete, iar fiecare aruncător arezece guri de foc. De trei ori zece. Asemenea proiectile de temut doar pentrucă Mike pusese gând rău unui om. Mike era aşezat în fundul tranşeei şichicotea drăceşte. După atacul obuzierelor, liniştea părea sinistră. — Atenţie, preveni locotenentul Frick. Ne răspund. Timp de un sfert de oră au aruncat peste noi obuze de toate calibrele.Apoi se făcu din nou linişte. Mike şedea în adăpostul său, scornind noi vicleşuguri. Puţin după ces-a înnoptat s-au cerut voluntari pentru recunoaştere. O patrulă de asalt,cică. Dar aflaseră toţi despre răfuiala lui Mike. Nu s-a prezentat nimeni.Mike ne făcu curci plouate, fricoşi. Puţin ne păsa de ce spunea el. — Voi fi în fruntea patrulei! ne asigură Mike. Ca şi cum asta ar fi schimbat ceva! Mike nu ne inspira încredere în chip de conducător de patrulă denoapte. Nu îndrăznea să ne numească din oficiu. Dacă lovitura ar fi datgreş, lucrul acesta ar fi putut avea urmări neplăcute. Cei din faţa noastrănu erau tocmai nişte mieluşei. Nu aveam chef să patrulăm în noaptea aceea. Totuşi Mike a mers atâtde departe încât făgădui lui Porta şi Micuţului şaizeci de ţigări cu opiu şiîngăduinţa de a căuta dinţi de aur. Încerca tot ce putea. Dar fărădelegile şi ameninţările au fost zadarnice. A doua zi de dimineaţă americanii au început să-şi bată joc de Mike.Ne-au trimis un bocanc vechi şi găurit cu un şoarece mort înăuntru. Amînţeles tâlcul. Apoi au urlat în difuzorul lor: — Nu te-am uitat, Braun. Nicicând n-a fost secătură mai mare săpoarte uniforma americană. Ţi-ai găsit locul tău adevărat între Fritzi. Teaştept. Nu întârzia prea mult. Comandant Mike Braun, pârlitule, făgăduim20 000 şi ţigări, cât pot să ducă doi oameni, băieţilor din compania ta caresunt dispuşi să-ţi reteze capul şi să ni-l trimită. Iar dacă ei n-o fac, o vomface noi! Pichetele lor de trăgători au rămas toată ziua la posturi şi ne-au Pagina 114 din 169
  • 115. Hassel_Sven - 06 Monte Cassinodoborât unsprezece oameni. La scurtă vreme după miezul nopţii, ne-aulichidat santinelele. Doar datorită Legionarului nu au ajuns până latranşeele noastre. Acesta ieşise din adăpost să-şi facă nevoile când întrezăriumbre care fugeau. A tras imediat. A trebuit să ne batem crâncen timp dezece minute pentru a-i pune pe fugă şi asta ne-a mai costat încă zeceoameni. Eram sătui pânâ-n gât. N-aveau decât să se răfuiască doar cu Mike.Noi nu aveam nici o vină. Depăşiseră măsura. Mike îşi frecă mâinile de mulţumire când Legionarul îl înştiinţă căpatrula de asalt fusese alcătuită. Aveam de gând să ne ducem dupăprietenul lui Mike la orele nouăsprezece, la ora mesei. Vor fi ocupaţi săînfulece şi, cum de obicei la ora aceea ne luam şi noi zeama, se vor crede însiguranţă o bucată de vreme. Ideea a fost a Legionarului. Erau însă şi uniicare se împotriveau. De pildă Porta, care nu trăia decât pentru haleală, ţipaca din gură de şarpe. Nici Mike nu era prea entuziasmat. Dar Legionarul îl convinse. Micuţulşi Heide au tăiat cu foarfeca firele de sârmă ghimpată şi, iuţi ca fulgerul, autrecut dincolo. Stăteau ghemuiţi în gropi de obuze exact în dreptul poziţiilorinamice. Grenadele aveau siguranţele scoase. Piedicile automatelor erauridicate. Îi auzeam cum râd. Mike îşi descoperi prietenul privind prin binoclul de noapte cuinfraroşii. Şuşotind îi ordonă Micuţului să-i ajute să-l aducă pe JoeDunnawan. Bieţii americani păreau că nu sunt cu gândul decât la mâncare. Mikedădu semnul de atac. Ne-am aruncat înainte. O grenadă ateriză pe o gamelă care zbură înaer. Aruncam mine şi grenade în adăposturile lor şi măturam tranşeea cupistoalele noastre automate. Învălmăşeala era generală. După câteva minute ne-am retras.Izbutisem în trecere să le scoatem mitralierele din funcţiune. Ne-am aruncatgâfâind în tranşeele noastre. Mike era verde de furie. Micuţul îl mânuise puţin cam prea brutal peJoe Dunnawan şi îl sugrumase. Lui Mike nu i-a mai rămas altceva decât sălovească cu furie cu picioarele în cadavru. Şi ceea ce îl făcea să turbeze demânie era faptul că nu-l putea pedepsi pe Micuţul, deoarece operaţia fusesecu totul neregulamentară. Zilele următoare ne-am distrat trăgând la ţintă cu arcul şi sarbacana. Începuse să plouă. Ne era frig în ţinuta noastră de camuflaj. Priveamspre mănăstirea care semănă cu un pumn ameninţător înălţat deasupracapetelor noastre. Era în zori. Deodată, dinspre sud-est, orizontul seaprinse. Cerul exploda. Se vedea ca un şir de furnale înalte. Munţii secutremurau. Valea întreagă tremura de spaimă. Opt mii de tone de oţel seprăbuşeau asupra noastră. Cel mai mare bombardament al istorieiîncepuse. Într-o singură zi, asupra poziţiilor noastre au căzut tot atâteabombe cât la Verdun în timpul întregii bătălii şi aceasta fără răgaz, ceasdupă ceas. Adăposturile noastre se prăbuşeau necontenit. Cu mâinile, cupicioarele, cu dinţii, ne croiam drum către lumină. Devenisem adevăratecârtiţe. Ne lipeam de pereţii tranşeei, sau mai bine spus de ceea ce mairămăsese din ei. Un iad de artilerie, cel mai cumplit din câte văzu vreodată. Pagina 115 din 169
  • 116. Hassel_Sven - 06 Monte CassinoUn tanc de 38 de tone fu azvârlit în aer. Abia căzuse pe turelă, cu fundul însus, că presiunea aerului îl readuse în poziţia sa iniţială. O companie întreagă care străbătea o tranşee a fost îngropată de vie încâteva clipe. Ici şi colo se vedea ieşind câte o ţeavă de armă. Asta era tot cemai rămăsese. În timpul nopţii au izbucnit primele accese de nebunie. Îi băteam petipi până ce începeau să pară că le vine mintea la loc. Însă nu întotdeauna îiputeam prinde înainte de a se fi aruncat drept în mijlocul focului. Un iad deoţel arzător. Locotenentul Sorg îşi pierdea sângele. Avea picioarele smulse. Cei doiinfirmieri ai noştri erau morţi. Unul strivit sub o grindă, celălalt tăiat îndouă de un obuz care explodase chiar înaintea sa. Tocmai se îndrepta sprelocotenentul Sorg să-i dea ajutor. Micuţul rămăsese fără jumătate de nas.Legionarul şi Heide l-au ţinut în timp ce Porta îi cosea rana. Asta se petreceaîntr-un colţ mai ferit din spatele unei grămezi de cadavre. Bombardamentula continuat în tot cursul nopţii şi toată dimineaţa zilei următoare. Bateriilenoastre fuseseră nimicite demult. Tancurile noastre de asalt au ars fără să fifost folosite. Deodată bombardamentul încetă, dar începu în spatele nostru. Tir debaraj! Ceilalţi ieşeau de prin gropi şi din pâlnii de obuze: diavoli. Strigau,urlau. Siguri de victorie se năpustiseră înainte, încredinţaţi că nu mai erausupravieţuitori. Rămăsesem ghemuiţi în pâlnii şi în spatele unor stânci, cumitralierele şi aruncătoarele noastre de flăcări. Au trecut pe lângâ noi în goană. Făceam pe morţii. Veneau necontenitalţii. Unul dintre ei mi-a dat un picior în cască. Îmi vâjâia capul. Las că vezitu, ticălosule! Nu scapi tu viu! Cu coada ochiului vedeam picioare; cizmeînalte americane, cu şireturi. Ghete albe franceze, moletiere englezeşti. Erautoate neamurile. Erau şi câţiva negri, cu chipurile cenuşii de spaimă. Un glas răguşit ordonă: — Înainte, înainte! O mitralieră se porni să latre. M-am răsucit şi am scos-o pe a mea dinbăltoaca de noroi. Micuţul îi potrivi încărcătorul. Încărcat, foc! Gloanţele seînfigeau în spatele soldaţilor în kaki. Îi seceram. Au încercat să se predea,dar moartea era la seceriş. I-am atacat la baionetă şi cu cazmaua. Călcam peste morţi; alunecampe maţe; ne sugrumam cu mâinile goale. Ucide, ostaş, ucide pentru patrie şi pentru libertatea... pe care n-o veiobţine niciodată! Am despicat cu cazmaua faţa unui sergent negru. Sângele m-a împroş-cat. M-am aruncat la adăpost într-o groapă adâncă şi mocirloasă. Înăuntrumişca ceva. Se ivi un cap cu casca plată. Am scos un strigăt de groază, amlovit cu cazmaua, mi-am descărcat pistolul, fără să-l nimeresc. Se ridică,şiroind. L-am lovit în burtă. Se ridică din nou, cu o baionetă în mână. Amsărit, i-am smuls baioneta şi i-am repezit peste faţă, de mai multe ori,cazmaua mea ascuţită. Pro patria! Înainte, viteazule, înainte cu baioneta şi cazmaua ta. Pagina 116 din 169
  • 117. Hassel_Sven - 06 Monte Cassino Pe via del Capuccino am ridicat baricade. Fusese ideea lui Carl. Agentulde circulaţie ne-a dat şi el o mână de ajutor. La cele două capete ale străziiam pus grinzi. Mario s-a dus să facă rost de bile. Apoi ne-am apucat să jucămo partidă de pétanque. Fireşte că s-au găsit destui să protesteze, însă agentul de circulaţie sezborşi la ei. Toţi de pe stradă luau parte la jocul nostru. Ne distram ca niştecopii, excepţie făcând şoferii şi birjarii, care nu voiau să înţeleagă de ce erablocată strada. Liniştea era întreruptă doar la zgomotul bilelor. Aruncam cu un genunchisprijinit pe pământ. Apoi măsurăm şi ne ciorovăiam. Ploaia însă ne-aîmpiedicat să continuăm. Barajul nu l-am îndepărtat, putea folosi şi a doua zi. După aceea am plecat spre bordelul de pe Maria deFiori, în drum însăne-am încăierat cu bersaglierii. Chiar în faţa patiseriei celei mari, pe via delCorso. Am spart una dintre marile uşi de cristal. Au venit carabinierii dar n-ausăltat decât pe bersaglieri. Noi ne refugiasem într-un bordel. — E plăcut aici la Roma, spuse Carl. PERMISIE LA ROMA De câteva ori camionul era să se răstoarne în câte o groapă de obuz. În buzunarul de la piept, sub ţesătura aspră a bluzonului de camuflaj,foşneau permisiile. Simple petice de hârtie, dar ele însemnau cinsprezecezile de uitare, la Hamburg. Plutonierul major pomenise ceva şi despreposibilitatea de a obţine o învoire în străinătate. Regimentul nu acorda aşaceva. Dacă aş izbuti s-o obţin la Hamburg, m-aş putea duce la Copenhaga.La ce bun? Să merg mai departe, până în Suedia, de unde m-ar extrădasuedezii? Căci deveniseră specialişti în materie. Cu numai trei zile în urmăexecutasem doi aviatori care dezertaseră la Roma şi ajunseseră până înSuedia, la Stockholm. Drumul înapoi îl făcuseră cu cătuşe la mâini,escortaţi de către poliţia suedeză până la Hälsingborg şi predaţi jandarmerieimilitare. Noi îi executasem, noi cei dintr-un pluton al regimentuluidisciplinar de blindate. Unul dintre ei zbiera împotriva Suediei. — Unde ai de gând să te duci? mă întrebă un caporal bătrân ce purtaepoleţii albi ai grenadierilor. L-am privit fără a-i răspunde. N-aveam chef să-i răspund. — Te-am întrebat unde te duci? repetă el cu încăpăţânare de ţăran. — Ce-ţi pasă ţie, ramolitule? Eu te întreb unde te duci? — Ai merita o scărmăneala bună, puţoiule. Ţi-aş putea fi tată! — Dă-i drumul, ce mai aştepţi! Eu sunt gata. Mi-am scos centironulînfăşurindu-l în jurul mâinii. Şovăi, nepricepându-mi furia. Trebuia să-mi descarc nervii şimoşneagul pica la ţanc. N-avea decât să ridice primul mâna şi l-aş fi ucis.Bucăţele l-aş fi făcut. Nu-mi păsa de urmări. Simţeam nevoia să fac cevadisperat. După aceea mă voi simţi mai bine. Şaizeci şi două de ore în turelapuţind de ulei a unui tanc, era destul pentru a înnebuni. În jurul meu doar răcani din transporturi. Doar în spate de tot am zăritdoi marinari în uniforme decolorate şi jegoase. Nasturii de la bluzoane erau Pagina 117 din 169
  • 118. Hassel_Sven - 06 Monte Cassinococliţi. Unul îşi pierduse panglica de la bonetă iar pe cea a camaradului său,cu toată bunăvoinţa, nu puteai citi ce scrie. După insigne mi-am dat seamacă erau de la submarine. Mi-ar fi plăcut să stau de vorbă cu el şi simţeam cădorinţa era reciprocă. Dar, la fel ca mine, se codeau să facă primul pas. Seputea prea bine să nu schimbăm niciodată un singur cuvânt, chiar de-ar fisă călătorim sute de kilometri împreună, în camionul acesta ce nehurducăia. Neavând ceva mai bun de făcut, m-am apucat să-mi curăţ unghiile cubaioneta. Ceea ce ar fi avut darul să-l scoată pe Porta din sărite. Chiar şiatunci când făcea baie avea mare grijă ca nu cumva să-şi ude mâinile, să-şipiardă patina. Micuţul nu avea asemenea griji, el din principiu nu se îmbăianiciodată: îi puteai ţine urma pe o rază de kilometri. Tot el deţinea şirecordul de purici al diviziei. Un grenadier din regimentul 433 fusese timpde trei luni în fruntea clasamentului, cu trei sute doisprezece purici în douăore. Micuţul l-a învins cu trei sute patruzeci şi şapte, într-o oră şi jumătate.Porta şi cu el încercaseră să obţină o rasă nouă împerechind purici cu crucepe spate cu purici tigraţi. Din păcate cei tigraţi îi haleau pe ceilalţi. Micuţulera şi singurul dintre noi cu păduchi, de care era foarte mândru. Am ficumpărat şi noi de la el, dar cerea mult prea scump, douăzeci şi cinci degrame de aur perechea. Povestea cu păduchii începuse cu americanii. În timpul patrulărilor denoapte îi auzisem vorbind între ei. Un caporal de la puşcaşii marini susţineacă nu eşti cu adevărat soldat, atât timp cât nu ai păduchi. Când dupăcâteva ceasuri, am atacat tranşeea, Porta îi reteză beregata caporalului.Scotocind prin buzunarele mortului, Micuţul găsi o cutie de alamă plină cupăduchi. Caporalul acesta mort avea să ne dea multă bătaie de cap. În 1916fusese în Legiunea Străină şi luptase în Flandra. Legionarul nostru s-aînfuriat. Luă corpul şi îl îngropă în grădina de legume din spatele mănăstirii.Cu ajutorul lui Barcelona meşteri o cruce. Se porni o gâlceavă mare pentrua hotărî ce trebuia scris pe cruce. Cei mai mulţi erau de părere să scrie:Caporalul Robert Kent, U.S. marines. Dar se opunea cu îndârjire micuţullegionar, care ţinea morţiş să scrie: Legionarul clasa I-a Robert Kent. Maivoia să vopsească braţele crucii în verde, culoarea legiunii. Noi le doream înroşu şi albastru, adică în culorile infanteriei marine americane. În cele din urmă ne-am învoit şi un călugăr îndemânatic a gravat pecruce: „Aici zace legionarul clasa I-a Robert Kent, din regimentul 3 al LegiuniiStrăine, mort în uniforma puşcaşilor marini din regimentul 2 U.S." În ziua următoare însă, pe Legionar îl apucară toate pandaliile cândconstată că, profitând de întuneric, cineva pictase vulturul american pemijlocul crucii. Trei zile în şir l-a căutat pe vinovat fără a-l dibui. La Roma abia aveam timp să prind expresul către nord. Dar aveam dede făcut un drum la spitalul militar, pentru Chiorul. De dus un pachet uneidoctoriţe. De necrezut, dar adevărat: generalul nostru era îndrăgostit. Eramcurios să-i văd gagica. Dacă era ca el, nu prea aş fi avut ce vedea. Până şiWallace Berry, cel mai pocit dintre toţi actorii uriţi, era un Adonis pe lângăChiorul. Era frumoasă, nemaipomenit de frumoasă. I-am ţinut locul Chiorului în Pagina 118 din 169
  • 119. Hassel_Sven - 06 Monte Cassinopatul damei. Bună treabă! Aveam buzunarele burduşite cu scrisori, ce trebuiau remise pe submână, pentru a evita cenzura. Conţineau destule pentru a acuza de înaltătrădare întreaga companie. Cea mai periculoasă era cea de la Porta, către unprieten dezertor, care se ascundea de cinci ani. Împreună cu un agent depoliţie organizase o „reţea", care să-i ajute pe cei în stare să plătească. Darvai de amărâtul care intra pe mâinile acestei bande şi nu putea cotiza. Portaera în legături de afaceri cu ei. Nu ştiam cam ce fel de „afaceri" tratau. Dupărăzboi, partenerul lui Porta a devenit comisar de poliţie într-un mare oraşdin Germania. Nu dezvălui numele urbei, de teama unui proces decalomnie. Camionul sosi la Roma şi se opri în curtea unei cazărmi. Un fel decuşcă sordidă cu ziduri coşcovite. Se vedea bine că vechii locatari plecaseră.Erau prin nisipurile Africii sau putrezeau în lagărele de prizonieri din Libia. Un plutonier răcnea la noi. — Mai lasă-ne în pace! îi aruncă unul dintre marinari pe când coboradin camion. În grup strâns, cu sacii pe umeri, marinarii ieşiră pe poarta cazărmiilegănându-se, urmăriţi de zbieretele gradatului. Puţeau a ulei şi apă sărată. Am mărşăluit mult timp, cu o scurtă oprire pe treptele din piaţaSpaniei. Pe via Maria dei Fiori am intrat într-un bar, un fel de coridor îngust, cuo tejghea lungă. Două târfe ce nu păreau nocive se odihneau, rezemate de bar. Maiîncolo un agent de circulaţie, cu ochelarii de protecţie pe după gât, vocifera.In colţul gurii avea un trabuc. Uniforma îi era stropită. Tăcu brusc dând cuochii de noi. — Attenzione! Nemţi murdari! Unul dintre marinari, cel mai scund, o porni spre sticlete, cu dreaptape mânerul baionetei. — Camarade, spuse el, tu eşti roman. Noi trei suntem germani. Suntemoameni cumsecade, care nu fac rău nimănui dacă nu ne calcă pe bătătură!cred că şi patronul din spatele tejghelei e de acord cu mine. Nu cere decât cei se cuvine. Şi aceste două dame, sunt dame bine, atunci când li se dă ce lise cuvine. Se întrerupse, îşi scoase baioneta şi se scobi între dinţi cu ea. Seîntoarse cu faţa către poliţist, întinzându-şi gâtul. Apăru o piele roşie,opărită. Acea piele pe care o au supravieţuitorii scoşi în ultima clipă dintr-oîncăpere plină cu vapori fierbinţi. — Dar, vezi tu, măi sticlete, nici unul dintre noi nu-i murdar! Puse baioneta la loc şi lovi cu podul palmei pe tejghea. — Daţi-ne bere! Trei sferturi bere şi un sfert şliboviţă! După aceea,şampania săracului17! Cârciumarul râse cu bunăvoinţă. Apoi îşi şterse burta cu şervetul. — Aveţi de gând s-o luaţi repede, ai? Se scărpină la fund şi scoase dopul unei sticle de şampanie cu dinţii. Între timp noi ne uitam la tablourile din spatele său, murdare de rahat17 Jumătate bere, jumătate şampanie (n.a.) Pagina 119 din 169
  • 120. Hassel_Sven - 06 Monte Cassinode muscă, la care desigur priveau doar noi veniţi, căci cei de-ai casei nu lemai vedeau de mult. Încă nu schimbasem cu ei nici un cuvânt. Nu se făcea, atâta timp câtnu băusem încă primul pahar. Sunt ritualuri ce trebuie respectate. Şi cene-am fi putut spune înainte de a fi ciocnit împreună? Barmanului îi trebui un sfert de oră să ne prepare amestecul. Făcea penebunul. Am ciocnit şi am tras câte o duşcă zdravănă. Unul din mateloţi, oprăjină de om, împărţi în jur ţigări Camel. Se tot scărpina între picioare şicântărea din priviri pe cele două târfe. — Trebuie să ne repezim până la spital, ne explică el. Carl şi-a ruptceva. S-a pomenit cu o afurisită de anghilă18 peste el. Şi apoi, toţi avemnevoie de-o revizie. Se descheie să ne arate carnea sa arsă. — Am luat-o pe coajă nu departe de Cipru. Eram de patruzeci şi opt deore în submersie. Comandantul şi-a pierdut răbdarea. Nu a vrut să-l ascultepe secund. Era prea tânăr, făcea pe cocoşul. Douăzeci şi unu de ani, cevreţi! Secundul nostru avea patruzeci şi şapte şi era hârşâit ca un adevăratlup de mare! Când l-am scos din turelă, carnea se desfăcea de pe oase. Uleiîncins. Pe comandant nici nu l-am mai găsit! S-a topit complet. Marinarul îşi lustruia crucea de cavaler. — Treizeci şi şapte dintre noi şi-au lăsat oasele acolo. Dar am izbutit săscoatem barca de salvare; doar mulţumită mecanicului şef. — Ce naiba te-ai apucat să-i spui toate astea! se răsti cel secund, carese numea Carl. Să ciocnim! Fiecare a dat un rând. Cârciumarul la fel. Până şi cu sticlele ne-amîmpăcat. Restul de pe fundul paharelor îl turnam în decolteul fetelor. În bar apăru încă o târfă. — Otto, să fiu al naibii, mormăi Carl dându-i un ghiont celuilalt, peasta o iau. Cât poate costa? I-aş da 500 pentru o noapte. Începu să se tocmească cu fata şi căzură de acord pentru 500 de mărcişi zece pachete de Lucky Strike. Fata avea camera la etajul trei. Otto şi cumine i-am urmat. Patronul ne puse câteva sticle de bere sub braţ. — Trec şi eu să vă văd într-o jumătate de oră, după ce închid prăvălia,strigă după noi. Am urcat o scară îngustă, în urma fetei. Sub fustă i se vedeau chiloţiiroşii cu margini de dantelă neagră. Carl gâfâia în timp ce-i strecura mâna între pulpe. — Îmi placi al naibii de mult! Tot glumind am străbătut pe întuneric un culoar lung, lovindu-ne detot felul de chestii. Scăpăram pe rând chibrituri. Din când în când neopream să bem. O femeie gemea în spatele unei uşi. Un bărbat râse răguşit. Se auzeaun pat scârţâind. Ceva căzu pe jos, probabil o sticlă. — Unii nu se-ncurcă pe aici, şopti Otto privind printr-o gaură de cheie. — Sbrigatevi! mormăi fata, nerăbdătoare. Ce-aţi rămas acolo? Dacă nu18 Şalupă rapidă, în jargon cazon (n.a.) Pagina 120 din 169
  • 121. Hassel_Sven - 06 Monte Cassinoveniţi, îmi găsesc alţii. Noaptea-i scurtă. Sunt grăbită. (Îşi aruncă pe spatepărul negru ca smoala). Ei, ce-aveţi de gând? — Venim, venim, mârâi Otto. Doar să tragem un gât. Tu ai băgat deseamă, Carl, cât de grăbite sunt toate putorile? Mai grăbite decât toţioamenii de afaceri la un loc. Ţi-aminteşti de aia mare şi slabă, la Salonic,care lua clienţii câte doi deodată? — Mie să nu-mi spui putoare, ţipă fata, care înţelegea puţin germana.Pentru tine, marinarule, eu sunt fată, gagică, iubită, sunt ce vrei tu, dar nuputoare. — Bine, bine... făcu împăciuitor Otto. Hai să punem busola la punct.Cum te cheamă? — Lolita. — Lolita, lui Otto îi place numele. Lolita... Spune-mi, Carl, te-ai maiculcat vreodată c-o Lolita? — Nu ţin minte. Lolita, arată-ne bârlogul tău! Carl, unde am fost ultima dată la bordel? Carl se scărpină gânditor după ureche. — N-a fost la Bone19, când ne-am făcut plinul, sau cumva la Brest? Otto se prăpădea de râs. — Da de unde! a fost la Trondheim. Ai alunecat pe trepte, iar eu eramînchis în latrine. Ce noapte! — Ce limbariţă aveţi! strigă Lolita din celălalt capăt al coridorului.Haideţi, veniţi odată, ce mai aşteptaţi! — Ia nu mă mai lua la rost, o puse la punct Carl. Te-am plătit pentru onoapte întreagă şi mă priveşte cum îmi petrec timpul. Cine a zis că vreau sămă culc cu tine? Poate vreau doar să-ţi cânt un cântecel de leagăn? O sticlă de bere îi scăpă lui Otto din braţe, se rostogoli pe coridor şicăzu pe scări. Încercă s-o prindă, dar scăpă şi altele pierzându-şi echilibrulşi se prăbuşi pe trepte în jos, într-un vacarm asurzitor. Împreună cu Carl i-am sărit în ajutor. Se deschideau uşi, bărbaţi şi fe-mei strigau de-a valma, aşa cum numai italienii ştiu să strige. Unprichindel, alături de un munte de fată, ne ameninţa cu bătaia, darvăzându-l pe Otto se retrase urgent, baricadându-se în spatele uşii, folosindun bufet şi un bideu. La baza casei scărilor apăru şi patronul. Trupul îi lucea de sudoare. Înmână ţinea o măciucă. — Per Bacco! Accidenti! Cine vă supără, băieţi? Lăsaţi-l pe mâna mea! — Nu-i nevoie, am scăpat doar o sticlă, îi răspunse Otto. — Nu, din fericire nu s-a spart, dar ce porcărie de scară! Asta îmiaminteşte de Nagasaki, şi acolo era o afurisită de scară. Era în noaptea cândm-am procopsit cu-n sifilis, de la japoneza aia care avea doar trei degete lapiciorul drept. — Sifilis, zbieră Lolita, foarte mulţumesc, asta nu-i de mine. O luă la fugă pe culoar şi se auzi o uşă pocnind. — Vai de capul tău, amărâtule! bombăni Carl. Cine te-a pus să pome-neşti de boala ta? Înţelege o dată, Otto, lucrurile astea sunt strict personale.Uită-te la mine. Vorbesc eu vreodată de şancrul pe care mi l-am tras la19 Bone: port la Mediterana Pagina 121 din 169
  • 122. Hassel_Sven - 06 Monte CassinoPireu? E vina ta, Otto. Tu ai vrut să intrăm în afurisitul ăsta de bar. Dacămizam pe damele de consumaţie, aşa cum ţi-am propus, nimic nu s-ar fiîntâmplat. — Poţi să ştii dacă damele alea se spală la fund? se apără Otto. Dacă esă ai ghinion, te alegi cu ce trebuie chiar şi atunci când te duci într-uncastel şi te bagi în scutece c-o prinţesă. Ne-am aşezat pe treptele înguste ale scării şi am scos dopul la câtevasticle, apoi am urcat din nou făcând la fiecare etaj câte o haltă de bere. — Berea asta nu mai face două parale, mârâi Otto nemulţumit. Miroasea bere, se numeşte bere, dar e o poşircă. Când berea începe să fie proastă,se cheamă că e timpul de a pune capăt războiului. Nu poţi duce război fărăbere bună. — Sunteţi activi? i-am întrebat. — Bineînţeles! mormăi Otto şi scuipă pe perete. — Eram amândoi la şcoală, Otto şi cu mine, când ne-au tras în piept peamândoi. Ne-am angajat în marină în 1924. Singura posibilitate de muncăpermanentă. Am semnat pentru doisprezece ani. Ce să mai împarţi viaţa înbucăţele? Aşa a fost să fie. — Şi nu sunteţi decât simpli marinari? m-am arătat mirat. — De mult puteam fi prim-maiştri, de-am fi vrut, râse Otto. Ne-audegradat pe fiecare în parte de câte cinci ori. Prea multe istorii cu fuste; preamultă bere... şi prea mulţi ofiţeri tâmpiţi. Dar până să înceapă scârnăviaasta de război, ne-am distrat destul de bine: la ora asta suntem singuriisupravieţuitori din cei trei sute şaptezeci şi cinci de zdrahoni ai vechii şcolide submarine din Kiel. — Şi ce veţi face după ce vom pierde războiul şi marina va fi dizolvată? — Baţi câmpii, băiete! clătină din cap Carl. Pe voi ăştilalţi da, pe voi orsă vă trimită la dracu. Nouă desigur că cel puţin pentru o vreme, ne vor luasubmarinele. Dar vom draga mine. Am mai făcut de astea. Şi toţi ne voriubi. Ne vor umple de bere, când ne vom întoarce în port. Rahatul cel detoate zilele pe voi vă aşteaptă, pe voi cei de la blindate. Dacă vrei un sfatbun, ascultă ce-ţi spun, Înscrie-te la un curs de deminare! Îţi va folosi dupărăzboi. Vei trăi ca un rege! Otto găsise între timp uşa Lolitei. O ameninţa că trage asupra zăvoruluidacă nu deschide. Pentru a o face să priceapă că vorbeşte serios, îşi armazgomotos pistolul. — Dă-te la o parte din uşă, că trag, urlă el. Se auzi cum sunt trase două zăvoare şi Lolita dădu drumul unui şuvoide înjurături. La celălalt capăt al coridorului se deschise o uşă şi o fată nepofti politicos să intrăm. Otto puse pistolul la loc în toc. Lolita era uitată,nici nu existase vreodată. S-au făcut prezentările, ne-am strâns mâinile. O chema Isabelle. Lângăchiuvetă avea un butoiaş cu bere. De tavan atârnau cănile. Otto se dezbrăcă imediat. Avea ciorapii găuriţi, iar pantalonii îi eraupătaţi de mucegai. Arătă spre bocancii săi: — Nu cred să se usuce vreodată! Ultimii metri a trebuit să-i facem prinapă, vasul de aprovizionare nu putea acosta... ce viaţă de câine! Isabelle îşi scoase rochia şi rămase într-un furou negru. I-am exprimatadmiraţia noastră. M-am aşezat împreună cu Carl pe marginea patului, cu Pagina 122 din 169
  • 123. Hassel_Sven - 06 Monte Cassinohalbele de bere în mâini. Otto şi Isabelle se ciondăneau încetişor. Nucăzuseră de acord în privinţa poziţiei. În cele din urmă fata a cedat. Se aşezăîn genunchi pe pat. Carl şi cu mine a trebuit să le facem puţin loc. Apoi s-auivit alte dificultăţi. Otto nu vroia să folosească prezervativul. Isabelle mi-acerut să caut în sertarul noptierei şi s-a încredinţat că Otto şi l-a pus corect. — Suntem gata, constată ea. — Perfect, atunci să-i dăm drumul, spuse Otto răguşit. Carl îmi destăinuia amănuntele despre viaţa la bordul vaselor depozitce adunau prizonierii. — S-a întâmplat ca tocmai în timpul când eram la bordul unui aseme-nea vas, să am parte de cea mai grozavă fată din viaţa mea. O negresă,într-adevăr rea de muscă. Avea mii de draci în ea. Şi cum ştia să-şi miştetoate alea, bătrâne, nu-ţi pot spune. Otto se dădu jos, cu un aer mulţumit. A urmat la rând Carl. Continuasă-mi povestească în timp ce-şi scotea pantalonii. Isabelle îşi înodăpicioarele în jurul şoldurilor sale. — Şi în timp ce făceam dragoste cu ea, haleam icre negre cu linguramare. Îţi dau 100 de mărci, dacă o faci pe franţuzeşte, spuse adresându-seIsabellei. — În regulă, cum vrei tu. — Am încercat s-o aduc pe negresă la bord, s-a prins însă Bătrânul,tocmai când ne strecuram prin panou. Am luat zece zile de bulău, fata însăfăcea şi de zece ori atât. Ce cur frumos ai, oftă el ciupind-o de fese. Otto zvârli prezervativul folosit pe geam şi îşi puse bocancii la uscat pereşou. — Ce-ai zice, Sven, dacă am petrece câteva zile împreună? Spitalul maipoate să aştepte! Cred că n-ar fi rău să batem puţin cloaca asta, în carelumea bună vine în concediu. O bună educaţie te obligă să cunoşti Roma. Am zis da, cu toate că trebuie să sacrific câteva din preţioasele zile depermisie. — Am auzit de-o văgăună faină, am adresa. Carl se ridică în mâini pe sânii precum două cuiburi mici ai Isabellei şise opri să-şi tragă sufletul. Apoi fata se puse din nou pe treabă. Cineva bătu zgomotos la uşă. — Ceva se-ntâmplă? urlă nervoasă Isabelle. — Via di qua! — Ce zbieri în halul ăsta, pentru numele Domnului! Sunt eu, Mario, seauzi glasul înăbuşit al patronului barului. Otto se duce să deschidă. Mario pătrunse în cameră purtând o ladă cubere în spinare. — V-am adus câteva sticle, de vă e cumva sete, ne lămuri Marioaşezând lada în mijlocul încăperii. (Îi dădu Isabellei o palmă pe fundul gol.)Ai de lucru, hai? râse el. Dând capul pe spate, goli o sticlă fără s-o ia de lagură. Între timp Carl terminase. Otto avea chef s-o ia de la început. — Iată binemeritata odihnă a războinicului, rânji ridicând picioarelefetei la umeri. — Nu fără prezervativ, ţipă Isabelle trăgându-se înapoi. A trebuit să cotrobăi din nou prin sertar. Pagina 123 din 169
  • 124. Hassel_Sven - 06 Monte Cassino — Vreau să cred că aveţi hârtii în regulă, spuse Mario. Într-un ceasjandarmii militari trec pe aici! — N-au decât, am spus nepăsător. — Permisia ta e valabilă pentru Roma? — Nu, e pentru Hamburg. — În cazul ăsta or să te umfle. Nu trebuie să te găsească aici. Dar n-areimportanţă. Aveţi tot timpul. În pivniţă e o bătrânică. E oarbă, însă areurechi de pisică! Îndată ce-i va auzi venind, va sparge o sticlă de peretelecurţii. Otto obosise. Isabelle încălecase bideul, ceea ce îl stârni pe Mario. Nicinu mai ajunseră la pat, se împreunară pe jos, ca doi câini. Mario avusesegrijă să-şi pună halba la îndemână. Nu se oprea nici măcar când bea.Nimeni nu se supără. Şi de ce s-ar fi supărat! Isabelle îşi făcea meseria, iarnoi eram clienţii ei. Mario era lac de transpiraţie. — Uf! suflă el, nu mai am antrenament. Trebuie s-o fac mai des! — Poţi veni la mine de câte ori pofteşti, dacă ai cu ce plăti, puselucrurile la punct Isabelle. Dacă nu, închis pentru inventar! — N-ai un peşte? întrebă curios Otto. — Acum nu mai am. L-au arestat săptămâna trecută. L-au dus împreu-nă cu nişte evrei. — Ce crezi că va păţi? întrebă Carl. — Se zice că-i folosesc la experienţe, cu chestii chimice, zise Otto. — În lagărele mari din Polonia au camere de gazare, ne informă Mario. — Tu nu vrei? mă întrebă Isabelle. Hai, vino, cât mai sunt în formă! La început m-am codit. Ceilalţi au crezut că sunt timid şi puseră mânasă mă ajute, mai bine nu spun în ce fel, aş putea fi acuzat de pornografie. Carl ne întrerupse în plin elan exclamând cu uimire: — Ia arată-mi braţul! N-ai fi însemnat! Mi-am tras brusc mâna şi imediat mi-a sărit muştarul. — Ticăloşilor! Ce vă pasă vouă de asta! Am pus mâna pe ţucalul pe jumătate plin şi l-am azvârlit spre Carl.Acesta se feri şi Mario îi primi conţinutul în plin obraz. A fost începutul uneibătăi de pomină. Până şi Isabelle se aruncă în învălmăşeală. De jos din curte răzbi zgomotul unei sticle sparte pe o conductă. Mariosări în sus. — Ei, băieţi, au venit! Oarba i-a auzit. Ieşiţi pe acoperiş. Sbrigatevi! Eu mă şi băgasem sub pat, dar am fost tras afară de picioare. — Tâmpitule, şuieră Isabelle, e primul loc în care vor căuta. Mario ne împinse pe fereastră. — Afară cu voi, corciţilor! Şi clonţu, mic! Dacă vă găsesc vor închidebarul şi întreg bordelul. Nemţi blestemaţi! Din partea mea n-aveţi decât săvă căsăpiţi între voi, dar pe noi, romanii, lăsaţi-ne în pace! Strângeam pistolul între dinţi şi în jurul gâtului aveam două grenade.Când am privit în jos m-a luat ameţeala. Carl era chiar în spatele meu. Îşiuitase ţoalele şi râdea ca un prost. Marinarii şi-au aruncat sacii jos, în curte. Nu eram singurii din casăcare aveam necazuri. Eram agăţaţi de faţadă precum ciorchinii. — Să nu vă uitaţi în jos, ne sfătui Isabelle. Ce frică îmi era! Urmărit de ai tăi. Blestemată fie poliţia din toate ţările. Pagina 124 din 169
  • 125. Hassel_Sven - 06 Monte Cassino De ce o fi viaţa asta atât de complicată? Ce făcusem, în definitiv? Onoapte de libertate. Doar atât. Şi ne vânau ca pe criminali. — Cartuşiera şi chipiul mi-au rămas înăuntru, am şoptit enervat. — Eşti bătut în cap, şuieră Carl. Bătu din picior pe tăblie. Mario apăru la fereastră. — Per Bacco, voi, nemţii, nu sunteţi decât o şleahtă de idioţi! Ne trecu lucrurile uitate. După numai două minute i-am auzit pe caraliispărgând uşa. Au înjurat-o pe Isabelle. l-au pocnit pe Mario, au blestematItalia. Fereastra fu smulsă violent. Ne-am lipit de zid, preschimbaţi în cără-mizi tăcute. Dacă ne găseau aici, era moarte curată, nici o explicaţie nune-ar fi putut salva. Am ridicat piedica de la pistolul 0,8. Carl ţinea între dinţi panglicagrenadei sale de mână. În lumina ce răzbătea de pe palier am zărit un chip de granit sub cascalucitoare de oţel. Fascicolul unei lanterne mătură curtea. — Isuse Dumnezeule, dacă exişti, ajută-ne, doar o singură dată! Mâinene vom duce la biserică! Ce m-am mai rugat! Jandarmii răcneau. Cineva ţipa. Lovituri de măciucă date pe trupul gol.Un pocnet de pistol. Geamuri sparte. Înjurături. — Pune mâna pe porcul ăsta, izbucni un glas gros. Cizme ţintuite coborâră zgomotos scara. Aveau să-l găsească pe cel caretrăsese? Îi vor rupe, desigur, fiecare oscior. Nimeni nu trage în caralii nepe-depsit. În strada până acum tăcută zbârnâi motorul unui camion. Plecau.Chiar în clipa când ne pregăteam să ne întoarcem prin fereastră, Otto neavertiză: — Atenţie, poate s-au făcut doar că pleacă! Din nou se deschise o fereastră. Apăru o cască lucitoare. Cinevamergea pe acoperiş. Toţi trei încetasem să mai respirăm. Nu mai aveam aer. Creierul meu se oprise. Mi-am rupt o unghie.Capătul îi mai atârna de deget şi mă durea când îl mişcam. Într-un târziu, la fereastră s-au ivit Mario şi Isabelle, care ne-au ajutatsă coborâm. — Din cauza voastră era s-o încurc, nemţi blestemaţi, pufni Mario20.Am scăpat ca prin urechile acului. (Era transpirat leoarcă). Dacă vreodatăunul din ăştia îmi pică-n labe, îl strâng de gât. Mâine mă duc la slujbă. Nucă aş crede, dar oricum! (Îşi şterse faţa de sudoare.) Rita, vaca aia, avea untip ascuns în dulap. Un englez, evadat acum trei luni dintr-un lagăr deprizonieri. Îl mai dădusem pe uşă afară o dată. Îi făcuseră rost de acteitalieneşti. Ar fi putut scăpa, dacă nu se ascundea în dulap. Chiar şi un bous-ar fi întrebat ce caută un tip în dulap! Încăperea era plină de oameni care vorbeau de-a valma. Un adevăratturn al lui Babei. Eram îngrămădiţi pe patul cel mare. Cei mai mulţi râdeaude uşurare. Dar singură şi tăcută în colţul ei, şedea o fată foarte frumoasă,cu obrazul împietrit. Englezul fusese prietenul ei. — L-au târât de picioare pe scări în jos, şopti ea. Capul i se lovea de20Când l-am vizitat pe Mario, după război, mi-a povestit că avusese aceleaşinecazuri şi cu americanii (n.a.) Pagina 125 din 169
  • 126. Hassel_Sven - 06 Monte Cassinofiecare treaptă. Agentul de circulaţie, cel pe care îl cunoscusem mai devreme în aceeaşiseară, îi întinse o sticlă cu rachiu. Refuză murmurând ceva neinteligibil. — Unde l-au găsit pe Heinz? întrebă unul mărunţel, cu nasul ascuţit. — Dedesubtul spălătorului din latrine, îi răspunse o fată voinică, cuochi plânşi. Tocmai plecau, când unul dintre ei s-a întors şi a luminat culanterna sub chiuvetă. Ce s-a mai bucurat! „Fă-te încoace, micule. Ceamărât trebuie să fii tu, singur-singurel acolo înăuntru!" Cred că Heinz aînnebunit brusc. A scos pistolul şi a tras un glonţ în braţul jandarmului. Ausărit şi ceilalţi. L-au omorât pe Heinz cu patul armelor. Apoi l-au prăvălit pescări lovindu-l cu picioarele, ca pe o minge de fotbal. — Eşti sigură că Heinz e mort? întrebă Mario, între două sorbituri. Fata făcu da din cap. — Îi urăsc pe zbirii ăştia, zise Otto cu convingere. Se pregătea să-şi urmeze gândul, când Carl interveni. — Ne doare-n cot de ei! Trăiască războiul! Pacea va fi lungă şi cumplită!Avem fete, trăscău şi prieteni faini, zbirii s-au cărat, ce-ţi mai trebuie? Isabelle puse un disc. Dansam cum se nimerea, fără a ţine seama demuzică. Una dintre fete se alese cu un ochi vânăt. Mario sparse o sticlă încapul poliţaiului. Urinam pe fereastră. Pentru fete lucrul ăsta era ceva maigreu. Trebuia să le ţinem să nu cadă. Nimeni nu voia să părăseascăîncăperea, de teamă că în lipsă se vor petrece lucruri interesante. Sticletele şi una din fete au luat o hotărâre grea, anume să părăseascăîmpreună lumea aceasta. Se pregăteau să se sinucidă. I-am ajutat să umplecada cu apă, după care le-am ţinut un timp capetele sub apă. Dintr-o datăşi-au schimbat părerea. Carl se supără şi îi pocni cap în cap, zicându-letâmpiţi şi lipsiţi de caracter. Pretutindeni pe jos şi până pe scări erau culcate perechi. Mario îşipusese picioarele sale murdare pe spinarea mea ce se ridica şi cobora. Nupentru că ar fi vrut cumva să ne deranjeze, pe mine şi pe Anna, ci din cauzăcă nu avea unde să le pună în altă parte. Cu capul între sânii mari ai Luisei,se porni să cânte: Belami nu eşti prea elegant şi nici nu pici de frumos, Dar pe chestii de dame eşti tare băftos... Mai degrabă zbierete decât cântec. Între două refrene mai trăgea oduşcă. Tricoul său se ridicase descoperindu-i burta păroasă. Otto şi o fată care petrecuseră o bună bucată de vreme sub pat ieşiră lalumină. Otto împinse fata înapoi de unde venise cu piciorul desculţ şi nuprea curat şi se aşeză cu spatele sprijinit de pat. O fată îi mângâia umerii cupicioarele ei lungi. O prinse de sub genunchi intonând: La ancoră eram, de la Madagascar la nord. Căci ciuma izbucnise la noi la bord... Două fete din înalta societate au venit să ne ţină companie. Erau sătulede covoare orientale şi de pahare de cristal. Tânjeau după unghii murdare şi Pagina 126 din 169
  • 127. Hassel_Sven - 06 Monte Cassinovorbe triviale. Una dintre ele povesti cum mama ei s-a sinucis otrăvindu-seîmpreună cu amantul ei. — Şi maică-mea a fost o târfă, zise Carl. Vrei să te culci cu mine? Fata i se aruncă de gât şi se puseră în baterie pe coridor. Otto seapropie clătinându-se, sprijinit de două fete în pielea goală. — Să n-aveţi încredere în ăştia, zbieră el arătându-i cu degetul pe noiiveniţi. Ăştia mint şi când respiră. Nu sunt de-ai noştri. Sunt comunişti! Cea de a doua fată bine se opri să râdă. Mi se agăţă de gât. Otto încercăsă mă ajute să-i desfac fermoarul. Rezultatul: rochia se sfâşie de sus şi pânăjos. Carl cânta: În Africa negrii ţipă în cor, Acasă-n Reich cu toţii vor! — Eşti comunist? se răsti Otto la unul din peştii fetelor. Acesta încuviinţă. Ridicându-şi pumnul, răcni ceva ce suna cam ca„Frontul roşu". — Ce sclifosit! mârâi Otto. Scoţând pistolul său P 38 din toc, urmă: — Coboară în stradă, dibuieşte un tip de la Gestapo, sau un jandarm şiculcă-l la pământ cu ăsta! Nu vei îndrăzni, japiţă mică de salon! Vă cunosceu pe voi! La naiba, până şi un bătrân cotoi italienesc face mai mult decâtvoi. Toţi erau numai urechi. Otto continua să-l facă pe tip albie de porci.Otto era un marinar de la submarine tipic, detestând tot ce mirosea aburghezie. Iar cuvântul intelectual îl făcea să vadă roşu. Tânărul ieşi, cu pistolul în buzunar. Una dintre perechi încercă să-lreţină. Fata de adineauri reveni. — Scoate-ţi uniforma şi vino cu mine, îmi propuse. Războiul se vatermina curând. I-am mângâiat pulpele. Se aruncă pe spate în pat, cu picioareledesfăcute atârnând pe margini. M-am prăvălit peste ea muşcându-i sâniizbârliţi. Otto mormăi şi acum. — Auzi, comunişti! Pe dracu! Dau în bâlbâială cum văd un rezervist cuzvastica pictată pe fund! Totul era năclăit de bere. O fată vomită. Deodată izbucni o ceartă întreMario şi poliţai, care se acuzau unul pe celălalt că ar fi furat o bere. Ceartase încheie în coadă de peşte. Zăceam pe pat cu Elisabeth. Aveam capul greu. Aş fi vrut să fiu mort.Otto îngenunchease în faţa chiuvetei. Carl discuta cu Rita, aşezaţi în dulap. — Haide, şleahtă de beţivani, făcu Mario nerăbdător. Îmbrăcaţi-vă,mergem la slujbă. Ceilalţi au luat-o înainte. În biserica Sfântul Andrei era răcoare. Ne-am înghesuit toţi pe douăbănci. Aveam chipurile smerite. Înşiraţi unul în spatele altuia, înaintarăm spre altar. Otto îi oferi oduşcă de rachiu lui Carl. Nu prea avea obiceiul să meargă la slujbă. Trebuia Pagina 127 din 169
  • 128. Hassel_Sven - 06 Monte Cassinosă prindă puţin curaj. Am îngenunchiat împreună cu ceilalţi credincioşi dinbiserică. Am ridicat privirile către Cel de pe cruce şi am şoptit, aproape fără voiamea: — Îţi mulţumesc, Isuse Hristoase, pentru ce ai făcut pentru mineazi-noapte, când au venit jandarmii! Ajută-i, Doamne, pe cei care au fostprinşi! O rază de soare lumină chiar în clipa aceea chipul său. Cât părea deobosit... Am simţit o mână sub braţul meu. Era Mario, trăznind a bere. — Vino, Sven! Ce faci, dormi? — Întinde-o, i-am spus. Mă strânsese şi mai tare, aproape brutal. Otto i se alătură şi el, pocnin-du-mă peste ceafă cu latul palmei. — Ce tot faci pe măscăriciul, ca şi cum l-ai cunoaşte pe Dumnezeu! M-au luat pe sus. Carl voia să şterpelească o tavă de argint, Mario şiOtto însă fură de părere că exagera. — Dacă ar fi la un popă sub braţ, i-ai putea da o scatoalcă şi aiîntinde-o cu tava, dar s-o salţi dintr-o biserică, asta nu se face! Carl s-a supus raţionamentului nostru, era însă atât de dezamăgit şifurios încât se apucă să cotonogească un muzicant ambulant. După alte câteva ore ne-am luat rămas bun de la Mario şi de la fete.Ne-am început turul de oraş, cu sacii în spinare. Am intrat în nenumăratebistrouri. Am fost şi la un bordel. Iar la un moment dat am aterizat într-oexpoziţie de pictură, dar asta a fost din greşeală. Lui Carl îi plăcu un nud.Când află cât costă, se luă de comitetul de organizare. Ne ameninţară că vorchema poliţia. Dacă ne-ar fi oferit un pahar de bere ar fi scăpat fără celepatru oglinzi sparte. Într-un restaurant select de pe via Cavour ne-am luat la harţă cu unşef de sală şi patru chelneri. Am început prin a refuza să ne lăsăm sacii lagarderobă: primele ciondăneli. Lucrurile s-au înrăutăţit atunci când Ottovru să-şi schimbe ciorapii la intrare; abia însă când au mers până acoloîncât să refuze să ne servească, a început cu adevărat chermeza. Carl serepezi în bucătărie măturând personalul precum un taifun care pustieşte opădure şi puse mâna pe o tavă mare, plină cu ravioli. Doi poliţişti destul de în vârstă ne-au luat în grijă şi ne-au condus laun restaurant, pe o stradă mai dosnică, unde am fost mai bine primiţi. Carlmai avea şi acum tava cu ravioli sub braţ. Un dar din partea restaurantuluiselect. Fuseseră prea fericiţi să se descotorosească de noi. Înainte de a intra în a doua cârciumă, Carl atrase atenţia celor doipoliţai: — Voi ăştia, amiralii trotuarului, cred că v-aţi dat bine seama că v-amurmat de bunăvoie, nu? În faţa halbelor pline, agenţii ne asigurară că îşi dăduseră perfectseama. Noaptea târziu ne-am trezit lângă o fântânâ. Carl sări în apă să nearate cum trebuie să te foloseşti de un colac de salvare pe timp de furtună.Otto şi cu mine stârneam valurile. Se deschise o fereastră şi o voce adormită ne acuză în mod grosolan că Pagina 128 din 169
  • 129. Hassel_Sven - 06 Monte Cassinofăceam prea multă gălăgie. — Halitor nenorocit de spaghete! urlă Carl din mijlocul bazinului. Cumîndrăzneşti să tulburi un exerciţiu de salvare al marinei de război germane? Otto culese de pe jos o piatră pe care o repezi drept în mutra cetăţeanu-lui. Acesta a fost la un pas să sară pe fereastră dacă nevastă-sa nu l-ar fireţinut. Locuiau la al treilea. Otto mai aruncă o piatră, dar de data aceasta nimeri fereastra dealături. Se trezi acum întreaga stradă. Urmă o bătaie monstru. Părea căizbucnise o mică răscoală. Ne-am luat tălpăşiţa când învălmăşeala a atinspunctul maxim. Nimeni nu mai ştia de ce începuse. În dimineaţa următoare ne-am hotărât să mergem toţi trei la spital. Nupoţi face însă întotdeauna ceea ce vrei. Nenorocul a fost să întâlnim unmarinar italian care se ducea la baza sa din Genova. Se găsea în tovărăşiaunui bersaglier care tocmai ieşise din spital, cu un picior de lemn. Avea picăpe proteza sa, care îi producea dureri. O purta sub braţ şi mergea sprijinin-du-se într-o cârjă. La ieşirea din spital îi dăduseră două cârje, dar pe una ovânduse unui cioban. Nu pentru că ar fi avut cumva nevoie, dar ciobanulacesta era un om prevăzător. — Nu şti niciodată ce se poate întâmpla în timp de război, îi spusesesoldatul. Ceva îmi spune că, mai devreme sau mai târziu, va fi mare lipsă decârje. Când s-a apropiat de noi eram tolăniţi pe o scenă, pe via Torino şi mân-cam sardele prăjite. I-am poftit să se aşeze lângă noi şi le-am oferit sardele. Am stat puţin de vorbă, apoi pe neaşteptate ne-a apucat un dor decurăţenie. Ne-am repezit în cea mai apropiată baie publică. Ce scandal a fostcând am nimerit în partea rezervată femeilor! Dezbrăcaţi, cu ţoalele sub braţşi sacii la spinare, am zbughit-o pe o fereastră şi ne-am îmbrăcat în spateleunui gard. La Ponte Umberto drumurile noastre s-au despărţit. Cei doi nu maiaveau curajul să întârzie. Erau plecaţi de o lună. E adevărat că documentelelor erau ştampilate, numai că ştampilele erau false. — Ei, băieţi, ne vom reîntâlni aici, după ce războiul se va termina, la 3noiembrie, mai răcni marinarul italian de pe o străduţă. — Marinarule, îi strigă Carl la rândul său, nu ţine, închipuie-ţi cărăzboiul se termină pe 4 noiembrie! Mai bine să ne întâlnim, chiar aici, latrei luni după sfârşitul războiului, numărat zi cu zi. — Vrei să spui acolo unde sunteţi, sau aici unde ne aflăm? urlămarinarul. Ajunsesem atât de departe încât abia ne mai auzeam. Oamenii seopreau holbându-se la noi. Carl făcu mâinile pâlnie. — Ne vom întâlni în mijlocul podului Umberto, acolo unde ne-amdespărţit şi fiecare va aduce o ladă cu bere! — O.K. La ce oră? strigară italienii. — La unsprezece şi un sfert, răspunse Carl. — Veniţi cu trenul sau cu vaporul? — Nu mai pune întrebări tâmpite! Tu iei trenul, dacă nu te obligănimeni? — Sunt autocare din oră-n oră, de la Anzio la Roma, ne mai strigămarinarul. Pagina 129 din 169
  • 130. Hassel_Sven - 06 Monte Cassino A doua zi, dimineaţă devreme, eram la spitalul de pe Via di SanStefano. Până acolo ne-am dus cu o birjă. Pe vizitiu l-am aşezat pe banchetadin spate, cu toată împotrivirea lui şi am mânat caii cu rândul. — Acum e acum! Să nu greşim şenalul, strigă Carl trecând pe subporţi. — Virez la dreapta, cred că-i bine, zise Otto. Santinela ne privea înmărmurită. Băiatul nu mai văzuse niciodată oasemenea intrare. Otto opri în dreptul scărilor. — Vira ancora! ordonă Carl. — Unde mergeţi? lătră santinela. — Noi te-am întrebat unde mergi? i-o reteză Carl. Ce te priveşte cefacem noi? — Sunt aici ca să vă întreb unde vă duceţi, răspunse soldatul. — Ei bine, ne-ai întrebat. Şi acum închide clanţa! tună Carl. Santinela ridică din umeri şi se întoarse la post. O săgeată indica drumul către birou. Fără a ţine seama de inscripţia„Bateţi şi aşteptaţi", am pătruns înăuntru. Un subofiţer sanitar, în uniformă tăiată pe măsură, instalat într-unscaun cu leagăn, cu picioarele pe masă, era foarte ocupat să-şi dea cubriantină pe păr. În spatele său, pe perete, se afla un portret mare al luiAdolf Hitler. — Ai treabă multă? spuse Carl aruncându-şi sacul pe podea. Sanitarul pomădat şi parfumat nu se învrednici să ne arunce măcar oprivire. Carl îi atrase din nou atenţia asupra prezenţei noastre. — Hei, ia vezi, ai muşterii! Eroul de la spital se apucă să-şi scobească dinţii cu un laringoscop.Privind nepăsător pe fereastră, se învrednici: — Aţi greşit drumul! — Fir-ar să fie! Nu-i spitalul aici? — Ba da! Vă aflaţi în clipa aceasta în Ospedale Militare. Iar în faţavoastră se află responsabilul biroului. Aici stai în poziţie de drepţi şi teprezinţi regulamentar. — Rahat! spuse Otto. — Ce vă spuneam? zbieră Carl. Să-i ardem o mardeală, catâruluiăstuia! — Haide, camarade, înţelege odată, am venit aici la reparaţie, maiîncercă Otto. — Nu m-aţi înţeles. Aici sunteţi la spital şi nu la un şantier naval. — Nu-i mai vorbi, strigă Carl. Dacă are chef să-mi simtă laba pe mutră,cu atât mai rău pentru el. Otto insistă încă o dată. — Bine, cum îi spune pe la voi aici, avem nevoie de reparaţie, decontrol. Sanitarul îşi examină cu mult interes chica strălucitoare în oglinda depe peretele din faţă. Îşi împrospătă obrazul cu apă de colonie. — Vrei să spui că aveţi nevoie de spitalizare? În cazul acesta presupuncă aveţi şi hârtiile necesare, semnate de medicul de regiment? Sunteţi Pagina 130 din 169
  • 131. Hassel_Sven - 06 Monte Cassinorăniţi? — Da, făcu Carl, dar de mult. Nu pentru asta, am venit acum. — Am necazuri acolo jos, zise şi Otto. — Aţi greşit adresa. Aici e un spital de chirurgie. Subofiţerul râse batjocoritor. — Să nu mai discutăm cu el, ţipă Carl scos din fire. Dă-i un şut înpicioare, aruncă-l prin răsuflătoare şi s-o tăiem! Subofiţerul se făcu că nu aude ameninţările. — Trebuie să vă prezentaţi la serviciul de boli dermato-venerice care seaflă în cadrul clinicii medicale. Cel mai bine vă interesaţi laOrtskommandatur21. Ca să aflaţi unde e, întrebaţi la comandatura gării, iarpentru a găsi gara nu aveţi decât să întrebaţi un agent de circulaţie. — Bă rahat în ploaie, de ce nu ştii unde este afurisitul ăsta de spitalpentru fudulii? întrebă Otto, plin de draci. — Bineînţeles că ştiu, e datoria mea. — Atunci spune odată, avortonule! — Marinarule, eu răspund de intrările în spital de chirurgie, dar nusunt birou de informaţii. — Ce învârţi când nu faci pe soldatul? întrebă Otto. — Nu cred că te priveşte, răspunse înţepat subofiţerul. Oricum, suntpuţine şanse să ne întâlnim în vreun salon. Dar dacă tot întrebi, voi facepentru tine o excepţie şi îţi voi răspunde. Sunt magistrat la baroul dinBerlin. — Ajunge! urlă Carl trăgându-şi pantalonii în sus. Magistrat!Responsabil! O cârpă, asta e! Apucă o călimară şi o aruncă în perete, chiar în spatele subofiţerului. Obibliotecă cuprinzătoare fu golită în clipa următoare, într-un timp record. Carl şi cu mine am sărit pe deasupra biroului apucându-l pe„responsabil" de păr şi l-am dat cu capul de tăblie. Otto deschise un borcancu dulceaţă de căpşuni şi răspândi conţinutul peste căpăţâna tipului. Amsfâşiat în bucăţele câteva perne; fulgii zburau prin încăpere. Subofiţerul semai alese cu încă două borcane cu dulceaţă pe ţeastă. După aceea l-amtăvălit prin fulgi. Semăna cu o găină bolnavă. O infirmieră băgă capul prin uşa întredeschisă, dar o închise repede laloc când un dicţionar gros zbură către ea. Înainte de a pleca, Carl mai înfipse un snop de documente în gurasanitarului, care zbiera. Am părăsit biroul devastat foarte mulţumiţi de noi.Santinela ne lăsă să trecem fără a ne face greutăţi. — Ne vom vindeca înainte de a ajunge la vreun spital, gemu Otto.Suntem de săptămâni întregi pe drum. Ceva mai departe, pe via Claudia, un Kübel opri în dreptul nostru. Doijandarmi militari, cu căşti de oţel, coborâră din camion. — Sunteţi arestaţi, strigă unul dintre ei. — Hai zău, zise Carl. Catarama centurii sale îl atinse pe primul drept în mijlocul feţei. Zbirulcăzu la pământ, orbit, urlând de durere. În numai câteva secunde strada s-agolit. O trăsură în care erau două cuconiţe dispăru în galop.21 Comandatura militară a garnizoanei Pagina 131 din 169
  • 132. Hassel_Sven - 06 Monte Cassino Cel de-al doilea îşi scotea pistolul din toc. I-am sărit în spinare şi l-ammuşcat de ureche. Otto îi expedie o directă cu dreapta în mutră. Am urcat în grabă în Kübel, am pornit motorul, şi, după ce am băgatschimbătorul într-a doua, am sărit jos. Vehiculul se zdrobi de o casă, lacolţul străzii. Lângă Colisseum, lui Carl îi bubui o idee salvatoare. Scotocind prinsacul său, scoase o sticlă cu rom. Ne-am întors lângă cei doi jandarmileşinaţi. — În sănătatea voastră! zise Carl turnându-le pe gât câte o porţiezdravănă. Restul băuturii îl vărsă peste uniformele lor; sticla am pus-o pe scaunuldin faţa maşinii. — Dopul, murmură Carl. Otto se strâmbă de râs; reveni lângă cei doi şi puse dopul în buzunarulunuia dintre ei. — Şi acum trebuie să telefonăm, decretă Carl, încântat. Am găsit o cabină şi, după lungi parlamentari cu o telefonistă, amobţinut numărul de la Ortskommandatur. Otto a fost cel care a cerutlegătura, având glasul cel mai convingător. — Generale, ah, bine, locotenente, n-are importanţă! Cine-i mitocan?Crezi poate că mă impresionezi? D-ăştia ca tine am fumat eu mulţi! Cine-i laaparat? Mă crezi nebun? De ce telefonez? Ce-ţi pasă! Alo! Alo! Ticălosul aînchis! Lui Otto nu-i venea să creadă. — Sunt plini de ei, deştepţii ăştia, mârâi Carl. Lasă-mă pe mine. Mai ainumărul? Nu te pricepi. Am să-ţi arăt eu cum se procedează. — Dă-mi-l pe responsabil, zise sec. La aparat profesorul Brandt. Ce seîntâmplă? Până acum câteva minute mai credeam că jandarmeria militarăgermană e aici pentru a menţine ordinea, dar iată că oamenii voştri suntamestecaţi în încăierări cu civilii beţi. Asta trebuie să înceteze, căpitane! Doijandarmi de-ai voştri zac întinşi pe şosea, beţi ca porcii, pe via Marc Aureliocolţ cu via Claudia, după ce şi-au făcut maşina zob! Carl agaţă la loc receptorul rânjind mulţumit. Am rezistat ispitei de a urmări în continuare desfăşurareaevenimentelor. Am mai petrecut încă douăzeci şi patru de ore împreună. Încele din urmă ne-am despărţit în faţa dispensarului dermato-venerian alclinicii medicale, amintindu-ne de întâlnirea de pe Ponte Umberto, la treiluni după ce războiul va lua sfârşit. Am mers cu spatele până la colţul străzii, pentru a-i vedea cât mai multposibil. Salutau agitându-şi beretele şi cântând rămasul bun al marinarilor. M-am aşezat într-un parc. Vântul bătea dinspre miază-zi. Se auzeabubuitul necontenit şi ameninţător al tunurilor de la Monte Cassino. Apoim-am prezentat la comandatura gării să-mi modific permisia, pentru a măputea duce la aeroport, unde urma să caut un avion de transport. Plutonierul major se uită îndelung la mine. — N-ai aflat ce s-a întâmplat ieri? Stătea în faţa mea, cântărindu-mi hârtiile în mână. Le rupse înbucăţele, foarte încet. — Mare ofensivă; pe întreaga armată din sud toate permisiile au fostanulate. Pagina 132 din 169
  • 133. Hassel_Sven - 06 Monte Cassino Gaşca de la Ida-Gălbejita nu era un bordel ca toate celelalte. Oficial nicinu era un bordel, cu toate că era cunoscut de toţi soldaţii, din Sicilia până laBrenner. Printre profesionistele de la Ida se ascundeau numeroase doamne „bine",urmărite de Gestapo. Altele, dimpotrivă, erau căutate de partizani. Ida leprocura acte false. Le categorisea după felul cum arătau şi după mediul dincare proveneau. La Ida erau patru categorii de fete: pentru simpli soldaţi,pentru subofiţeri, pentru ofiţerii de grade mici, pentru ofiţerii superiori. Doar femeile foarte frumoase erau admise în această ultimă clasă. Şi pedeasupra ele trebuiau să fie în măsură de a putea cita din Schiller şi dinShakespeare. Ida avea o slăbiciune pentru Schiller. În entuziasmul ei, pictasepe peretele salonului în care se făceau prezentările: Und setzet Ihr nicht das Leben ein, Nie wird Euch das Leben gewonnen sein! Porta şi Micuţul schimbaseră două cuvinte din citat, pentru a se potrivimai bine cu locul. Ida era americană. Cu puţin înainte de izbucnirea războiului făcuseclasica călătorie la Paris. Dar germanii au înaintat atât de repede încât nu maiavusese timp să părăsească Franţa, Ida mirosi că s-ar putea totuşi carăzboiul să dureze mult. Şi nu fusese prea surprinsă când americanii auhotărât să ia şi ei parte. Se folosi de un locotenent german pentru a ajungepână în patul comandantului german. În felul acesta, Ida se acoperise dintoate părţile. La începutul lui 194 2 plecă de la Paris îndreptându-se spre Roma,ducând cu ea şase târfe frumoase. Un început frumos. PATRULA DE UCIGAŞI Ne făceam de cap cu tot felul de prostii, făceam pe fanţii faţă degrenadieri şi paraşutişti. Luam parte la comandouri în spatele liniilorinamice. Ceilalţi nu ne vedeau sfârşind prea bine. Ştiau ce ieşise de obiceidin aceste misiuni de comando. — Sunteţi voluntari, voi ăştia, specialii? întrebă un plutonier deintendenţă, având crucea de cavaler pe după gât. — Da, să ne ducem la umblătoare, râse Porta. Ne-au dat combinezoane pentru a feri uniformele noastre negre detanchişti. Micuţul îşi ascuţea pumnalul de luptă pe o piatră roasă de vreme. — Cu ăsta poţi scopi un colonel fără ca măcar să se prindă, făcea elhaz. Făceam nişte mişcări cu braţele şi picioarele pentru a facecombinezonul mai suplu. Bonetele semănau cu nişte glugi, încheindu-se cu Pagina 133 din 169
  • 134. Hassel_Sven - 06 Monte Cassinonasturi până la gât. Se puteau lăsa în jos pentru a ne acoperi faţa. Îndreptul ochilor aveau două deschizături. Am chefuit două zile şi două nopţi la Ida-Gălbejita. Fiecare avusese câtetrei fete, printre care şi ibovnice de ofiţeri. Partea cea mai grozavă a chiolha-nului fusese o încăierare cu artileriştii. Porta s-a luat la întrecere cu un italian, care mănâncă mai mult. Portaa câştigat înfulecând două gâşte şi jumătate. Italianul s-a îmbolnăvit atât derău încât a trebuit să i se facă spălături stomacale. Porta o scosese bine lacapăt, dar era palid. Dacă l-am fi pus să vorbească, ar fi fost nenorocire.Porta cunoştea şpilul: trebuie să stai nemişcat, cu gura bine închisă. Portaera campion la mâncat. Era renumit pe amândouă părţile ale linieifrontului. Americanii îl poftiseră de trei ori la o petrecere. De două ori arefuzat. A treia oară a primit. El şi cu un uriaş plutonier negru şi-au pusburta la cale într-o groapă de obuz din no mans land, supravegheaţiîndeaproape de ambele tabere. Porta a câştigat. Tuciuriul şi-a dat duhul. Stăteam aplecaţi deasupra hărţilor, în adăpostul lui Mike. Leîntinsesem pe jos şi le priveam, culcaţi pe burtă. Chiorul era lungit întreBătrânul şi mine. — Vă veţi ascunde aici, explică Chiorul. La o jumătate de oră dupămiezul nopţii vom deschide un tir de diversiune, un kilometru mai la nord. — Cine-i comandantul artileriei? întrebă Heide. N-o fi vreun calcă-nstrăchini? — Nu-ţi face griji, îl linişti Chiorul. Îl cunosc. Şi-a făcut ucenicia laşcoala de tir de la Leningrad. Ştie meserie. În zece minute, îţi va fi turnat optsute de obuze peste tipi. Prietenii noştri yankeii, de aici din faţa noastră, sevor culca pe o ureche văzând că salva noastră este îndreptată asupracamarazilor lor hinduşi. Porta îşi puse jobenul galben peste glugă. Chiorul clipi din ochi. Jobenul acesta avea darul să-l scoată din sărite,dar renunţase de mult să mai zică ceva. Când îl văzu şi pe Micuţul punân-du-şi pe cap melonul său gri deschis, nu se mai putu abţine: — Nu sunteţi zdraveni, zise. Micuţul încerca să-şi taie unghiile cu cleştele de sârmă ghimpată.Aşchiile zburau peste hartă. — Pentru că îţi place atât de mult să te foloseşti de cleşti, urmă Chiorulcu vocea sa groasă, tu şi cu melonul tău afurisit veţi trece primii prin sârmaghimpată. Vei tăia primele două rânduri, începând de jos. — Nu ştiu să număr, anunţă Micuţul voios. Chiorul se făcu că nu aude. — Porta îl va urma pe Micuţul, continuă el. După exact trei minute. Seva lumina de ziuă puţin înainte de ora cinci. Comandantul artileriei noastreva veni aici personal. Va trebui să le trimitem salutul de dimineaţă obişnuit.Altfel ar putea să bănuiască ceva. Deci plasaţi-vă foarte precis.Comandantul are poziţiile voastre însemnate pe hartă. Nu se vor trage decâtobuze de 10,5. Piesele bateriei sunt reglate încă de pe acum. Pentru voi,momentul hotărâtor va fi între 6,30 şi 14. Ascultaţi-mă cu atenţie, Micuţule,vorbesc şi pentru tine. Vă spun pentru ultima oară. O singură greşeală şiveţi fi măcelăriţii. La ora 5, 32, tir de diversiune cu obuze de 10,5. Tirul Pagina 134 din 169
  • 135. Hassel_Sven - 06 Monte Cassinoîncetează la 5,48. La ora 12,45, tir de mortiere peste nasul americanilor. La12,59, tir de automate pentru acoperire. Durata: treizeci de secunde. Apoiva fi rândul vostru să intraţi în horă. Scuturaţi-vă şi porniţi înainte! Sven valua cuibul de mitralieră înaintat, păzit de un singur om. Îl vor înlocui laorele 13. La cinci metri mai în spate e un adăpost. Înăuntru şânt şaseoameni. După ce îl vei fi lichidat pe tipul cu mitraliera, te vei ocupa apoiimediat de adăpost, cu grenade. Heide va ataca ultimele două mitraliere.Amândouă sunt montate în poziţie, dar sunt acoperite cu o pânză veche înfundul tranşeei. Servanţii se află într-un adăpost la trei metri în dreaptamitralierelor. Se pătrunde înăuntru printr-o deschizătură de pe parteastângă. Au construit trei adăposturi false, dar nu vă puteţi înşela. În faţaintrării este un morman de cutii goale de conserve pe care le-a fost teamăsă-l ridice. Nu trebuiesc mai mult de două grenade. Una în fundul şi cealaltăîn mijlocul văgăunii. În clipa în care Sven şi Heide vor ajunge acolo, ceilalţiîncep să se urnească. Sunt de străbătut zece metri în 2,5 secunde, nici osecundă mai mult sau mai puţin. Trageţi asupra tranşeei dar risipiţi întrăgători. Trebuie să aveţi timp să repetaţi unde se află fiecare, pentru a nuvă ucide între voi. Trageţi în tot ce nu poartă salopeta voastră de camuflaj cubuline mici negre şi verzi. Pe întreg pământul nu sunteţi decât douăzeci carepurtaţi uniforma asta. Chiar dacă vedeţi un mareşal german, culcaţi-l lapământ. Nu vreau supravieţuitori în tranşeea aceasta. Nimeni care să poatăpovesti ce s-a întâmplat. Trebuie să băgaţi spaima în ei, să le daţi impresiacă sunt atacaţi de strigoi. În orice caz, asta îi va face să-i apuce bâţul pe ceidin trupele de culoare. Barcelona, tu nu te mişti din groapa ta deadăpostire, rămâi lipit locului, faci pe observatorul, în timp ce ceilalţi curăţătranşeea. Cartuş luminos verde, apoi o luaţi la sănătoasa de parcă l-aţi aveape dracu în spate! — Păi asta facem mereu, râse Porta neobrăzat. — Tacă-ţi gura! îl ocări generalul, şi ascultă bine. La două secundedupă cartuşul verde potopim totul, iar tu, Barcelona, vei bate recordulmondial la fugă ajungându-i pe ceilalţi din urmă. Sectorul de alături nu vaînţelege ce se petrece. Dacă totul decurge aşa cum s-a prevăzut, va fi obulibăşie generală. Aveţi la dispoziţie cinci secunde pentru a coborî dealul.Artileria noastră va trage foc de baraj. Veţi fi acoperiţi până ajungeţi la râu.Partizanii vă vor trece dincolo. Urmează apoi 145 de kilometri până la ţintavoastră. Vă descurcaţi cum puteţi. Dar trebuie să vă descurcaţi! (Arătă unpunct pe hartă) Exact în locul ăsta vă vom trimite grenade antitanc şi mine.Dacă vor fi răniţi, va trebui s-o scoateţi singuri la capăt. Interzis de a ducerăniţii. Ascundeţi-i şi vedeţi dacă mai sunt acolo la întoarcere! Un singurlucru contează: să izbutiţi, chiar dacă nu se va mai întoarce decât unulsingur dintre voi! Aici, în pădure, se află baraca statului-major. Iar dincoace,la răspântie, tancurile camuflate. Sunt cu totul cel mult cinsprezecetehnicieni de întreţinere. Locuiesc în corturi. — Alte măsuri de pază nu există? se miră Bătrânul. — Nu, se cred în afară de primejdie. După ce veţi scoate tancurile dinstare de luptă, doi dintre voi se reped asupra barăcii în timp ce ceilalţiîmproaşcă cu gloanţe dinspre sud. Trebuie să aduceţi un ofiţer viu. Ceilalţivor fi ucişi. Să nu poată bănui nimeni ce s-a întâmplat. Dacă nu, se ducenaibii totul. Şi apoi la drum spre pod! Ah! Uitasem, trebuie lăsaţi doi oameni Pagina 135 din 169
  • 136. Hassel_Sven - 06 Monte Cassinope pod. În timp ce voi vă veţi ocupa de baracă şi de tancuri, ei vor amplasaminele. Cei doi vor arunca podul în aer îndată ce ultimul a trecut dincolo.Dacă însă inamicul vă urmăreşte de aproape, va trebui să sacrificaţi o grupăde mitralieră, pentru a asigura trecerea ofiţerului de stat-major. Mergeţi apoide-a lungul cursului înspre est. (Degetele sale groase arătau un punct pehartă) Iată un stat-major de divizie. Englezi. Trebuie curăţaţi. Flutură câteva fotografii cu uniformele aliaţilor. — Aşa arată insignele marelui stat-major. — Să sperăm că nu vor fi în pijama! râse Heide. Sau poate că îşi poartăinsignele pe fund? — Veţi vedea voi, reteză Chiorul sec. Ne-am potrivit ceasurile şi ne-am verificat pentru ultima oară armele.Eram pregătiţi de plecare. — Nu uitaţi livretele şi insignele cu cap de mort. Altfel s-ar putea cavreun şmecher din poliţia militară să intre la bănuieli. Şi încă un sfat, maiales pentru Porta şi Micuţul. Fără jaf! Dacă sunteţi prinşi cu dinţi de aurprin buzunare, veţi fi spânzuraţi pe loc! Jandarmii nu-i înghit pe căutătoriide aur. — Dar şi ei fac la fel, se apără Porta. — Da, dar nimeni nu ştie. (Chiorul îl apucă pe Porta de guler). Şi nici lanoi nu ştie nimeni. Cred că înţelegi ce vreau să spun, Porta? — Înţeleg foarte bine, domnule general. — Astăzi nu sunt domnul general. Sunt Chiorul. Trei zile de zdup,pentru că ai uitat. Te vei prezenta la raport la înapoiere. — Suntem gata, murmură Bătrânul. După un minut, Micuţul dispărea pe deasupra tranşeei. Către nordbubuiau o mulţime de tunuri. Urmăream acele fosforescente ale ceasuluimeu. 90 secunde. 60 secunde. Mi se înmuiară picioarele. 45 secunde.Tremuram ca o frunză. 30 secunde. M-am uitat la ceilalţi. Cei pe care îicunoşteam de atâta timp. Legionarul, ca de obicei, ţinea între dinţi lungul său cuţit arab. Îmi făcucu ochiul. Ştia că-mi este frică. Nu mai rămăseseră decât cinci secunde. Cât de încet se mişcasecundarul ăsta... trei... două... Cineva mă bate pe umăr, am sărit, am apucat foarfeca de acolo unde olăsaseră Porta şi Micuţul şi am început să tai. Sârma ghimpată îmi sfâşiaspatele. Apoi am dat foarfeca înapoi. Mi-a trebuit câtva timp pentru a-mi regăsi suflul după efortul acestaviolent. Am privit ceasul. Se şi scurseseră două minute. Legionarul se pregătea să sară. Bine că era acolo, prezenţa lui măîmbărbăta. Am început să mă târăsc înspre poziţiile americane. Am ajuns până latufişul în care trebuia să mă ascund până a doua zi după-amiază. Mâna îmialunecase peste ceva. Un miros dulceag, greţos, mi-a pătruns în gâtlej. Eraun cadavru, umflat. Am vomitat. Apoi mi-am aşezat binoclul înaintea meaacoperindu-l cu frunze şi iarbă. Cât timp era întuneric binoclul nu erapericulos, dar era de ajuns să-l atingă o rază de soare, fie numai o clipă, caceilalţi să mai vadă. Şi-ar da seama că în no mans land se află cineva caren-ar trebui să fie. Pagina 136 din 169
  • 137. Hassel_Sven - 06 Monte Cassino Se apropia o umbră. Mi-am scos cuţitul şi pistolul din toc. — Bau, făcu cineva din spatele meu. Era să urlu de spaimă. Apoi am zărit la lumina lunii un melon gri.Două şiruri de dinţi mari de cal s-au descoperit într-un rânjet larg. Era Micuţul, nătărăul. — Te-ai scăpat în nădragi? întrebă el în şoaptă. Poţi fi văzut la câţivakilometri, măi rahat în ploaie. Apoi se mistui în întuneric. M-am apucat să sap o groapă cu cazmaua cu coadă scurtă. Muncă decârtiţă. Nu trebuia să fac nici cel mai mic zgomot. Înspre nord focul de artilerie încetase. Doar pocnete rare de armă şicâte un scurt lătrat de mitralieră rupeau liniştea apăsătoare a nopţii. Un proiectil trasor străbătu cerul. Era aproape ora 3. În curând avealoc schimbul. Iată-i. Un zgomot de fiare. Cineva râde. Scapără o flacără mică. Ceadunătură de nătărăi, să fumeze în prima linie! Mă mâncau pur şi simpludegetele! Ştiam că ceilalţi din pluton trebuie ce simţeau aceeaşi poftă ca şimine. Asemenea nebunie ar fi trebuit să fie pedepsită cu moartea. Pesemnecă erau boboci, pentru prima oară pe front. Nu ne va fi greu să-isurprindem. Cerul se înroşi către răsărit. Îşi schimba culoarea la fiecare minut.Buricul pământului, muntele blestemat, era aproape frumos în dimineaţaaceasta. Aveam chef să cânt un imn. Măcar de-aş putea pleca acum. Pesemne că nu voi mai putea plecaniciodată liber. Mizasem pe negru şi ieşise negru! Fiecare îşi urmeazăsoarta. Zarurile au fost aruncate. Trebuie să-l ucid pe tipul din faţă. Acum era aproape ora. Din nou schimbul posturilor. Căştile lucesc.Mi-am reglat binoclul. Iată-i. Pe cel care se apropia urmează să-l ucid. Va fiînlocuit la ora 10 şi se va întoarce în post la amiază. Pieptul îi era împodobitcu două panglici colorate. Avea ochii de un albastru ciudat. Cel pe care îlschimba îi arăta ceva. Fotografii pornografice desigur. I-am auzit numele. Îlchema Robert, dar i se zicea Bob, cum mi se spunea şi mie. Iata un Bob caretrebuie să omoare un alt Bob. Aş vrea să-ţi rupi un picior, Bob, pe când te vei înapoia acum. Te-aiduce la spital şi nici n-ai şti cât de norocos ai fost. Iartă-mă că trebuie să teomor. Nădăjduiesc că mă vei ierta, când vei fi în cer. Doar eşti soldat, veiînţelege. Am încercat să-l previn prin sugestie. Citisem într-o carte că aşa cevaera posibil. Dar nu mergea. Autorul cărţuliei era un mincinos. Pentru numele lui Dumnezeu, Bob Americanul, trage-ţi un glonţ înpicior! La douăzeci de metri de tine te pândeşte o fiară. Dacă nu te răneşti,în curând îţi va suna ultimul ceas. Nu dădea nici o atenţie sugestiilor mele. Se sprijinea nepăsător demitraliera sa, fumul albăstrui al ţigării sale se înălţa în aer. Îşi împinsecasca pe ceafă. Deodată mi-a îngheţat sângele în vine. Apucă binoclul care îi atârna pepiept şi îl îndreptă către mine. Mi-am ţinut răsuflarea. O muscă mi se aşezăpe pleoapă. Un om care are o muscă pe pleoapă nu poate fi decât mort. Era Pagina 137 din 169
  • 138. Hassel_Sven - 06 Monte Cassinomai bine să încetez cu experienţele mele de telepatie. Nu doream să-misacrific scurta mea viaţă pentru Bob Americanul. Pentru mine nu însemnanimic. Nu avusesem timp să trăiesc. Cel de dincolo poate că mai apucase săbea şampanie într-un marc restaurant, însoţit de o fată frumoasă. Poate căavea un smoking alb, cu o garoafă roşie la butonieră. Soarele începea să-mi ardă ceafa. Insectele mă înnebuneau. Iată,dincolo a sosit schimbul. Dacă nu se întâmplă nimic deosebit, Bob al meuse va întoarce peste două ore. Mă întrebam dacă îl aştepta vreo fată acasă lael, în the States. Măcar de ar trece la atac. Atunci s-ar alege praful şi de comandoulăsta. Începeam să bat câmpii. Trebuia să mă mişc. De zece ore stauîncremenit în nemişcare. Poate or fi fachiri care să poată face una ca asta,dar nici ei nu au în faţă gura mitralierei unui Bob Americanul. Noroc cămedicul ne administra o spălătură înainte de a pleca în misiune. Ultimelepatruzeci şi opt de ore nu avusesem drept hrană decât o ciocolată. Ciocolatăcu droguri. Greţoasă ciocolată. Imposibil de închis un ochi măcar, timp deopt zile, chiar de ai fi murit de somn. Instinctele noastre, rinichii noştri,totul înceta să funcţioneze. Ciocolata asta era o „armă secretă". Interzis de avorbi despre ea, sub pedeapsa cu moartea. Micuţul ne băgase în bucluc,ducând o cutie întreagă fetelor de la Ida. Zadarnic încercasem să leîmpiedicăm să mânânce. A fost un tărăboi nemaipomenit când ne-am întors la Ida. Mobilele aufost făcute ţăndări. Doi dintre băieţi au trebuit duşi la spital. Damele erauîncredinţate că ne bătusem joc de ele. Pe Porta au vrut să-l înece în cada debaie. Micuţul era prea voinic pentru a sări la el, Până la urmă a trebuit sămărturisim Idei adevărul. Dar din ziua aceea nimeni de la tractir nu a maivrut să primească daruri sub formă de ciocolată. Ia te uită, căşti! Ultimul schimb. Dar ce se întâmplă? Erau mai nume-roşi. Bob era şi el printre ei. Îl deosebeam foarte bine. Ah! Înţelesesem. Ins-pecţia şefului de detaşament. Zbiera, da din mâini, îl şmotruia peresponsabilul grupei. Îi cunoşteam bine pe şefii de soiul ăsta: niştenemernici, nişte gomoşi de cazarmă, care nici în prima linie nu-şi puteaulăsa oamenii în pace! Aşteaptă tu puţin! N-ai nici o şansă de scăpare. Îţi mai rămân de trasexact cincizeci şi şapte de minute. Micuţul şi Heide se vor ocupa deadăpostul tău. Iată cine îşi mustruluieşte oamenii care urmau să moară peste câtevaminute. Desigur, nu ştia, dar oricât! Era dintre cei cărora supremă ambiţieeste să ajungă First Sergeant. Chiar de-ar fi să treacă peste trupurileoamenilor săi. Îşi dorea cele şase galoane cu o stea. Bob stătea în poziţie de drepţi, aşteptând să treacă furtuna. Un tăunîmi bâzâia în jurul capului. Se aşeză pe mâna mea. Aş rezista dacă m-arînţepa? Întotdeauna îmi fusese frică de tăuni şi de albine. M-a înţepat întimp ce îl priveam. O durere ascuţită mi-a străbătut braţul. Mi-am muşcat buzele până la sânge. Dar ce însemna o înţepătură detăun, faţă de un umăr zdrobit sau un pântec perforat? Bob începu săfluiere, nu prea tare, doar pentru el. Desigur că timpul se scurgea greu şipentru el. Nici prin cap nu-i trecea că trăieşte ultimul său sfert de ceas. Pagina 138 din 169
  • 139. Hassel_Sven - 06 Monte Cassino My Bonnie is over the ocean, My bonnie is over thea sea. Bring back, oh bring back my bonnie to me... Peste zece minute tunurile vor deschide dansul. Comandantul artilerieiîşi verifică acum tabelele. Opt minute. Gurile tunurilor încep să ţinteascăspre înălţimi. Îl priveam pe Bob cu binoclul. Iată-l pe Private First Class U.S.aprinzându-şi ultimul Camel. Bucură-te de ţigară, camarade! Nu-ţi mai rămân decit şapte minute.Sper că îi vor trimite mamei tale medalia Congresului. O merită. Să-şitrimită fiul în Italia să fie ucis, la douăzeci de ani, în floarea vârstei. Apoi,cortina... doar un simplu soldat! Doar un simplu soldat, de câte ori nu auzisem cuvintele acestea! Cu ourmă de dispreţ. Dar noi suntem cei care plătim cu vieţile noastre uzinelevoastre, industria voastră. Iar când totul se va sfârşi, veţi trata afaceri înbirouri elegante; veţi face schimb de contracte; veţi da comenzi la Krupp,Armstrong şi la alde Schneider. Cânta cu voce joasă: Show me the way to go home... Roll out the barrel, Well have a barrel of fun... Îşi îndreptă din nou binoclul spre mine. Doamne nu-l lăsa să mă descopere cu două minute mai devreme! Lăsă binoclul jos şi începu să cânte. În spatele meu tună. Cerul s-a deschis. Bateria în do. Rachetele aucăzut în faţa poziţiilor americane. O privelişte care i-ar fi inspirat lui Liszt orapsodie eroică. Îmi mişcam muşchii în cizme. Sângele reîncepea să circule.Furnicăturile în picior puteau fi fatale. Mi-am retras piciorul stâng îndoitsub mine. Era cel în care aveam putere mai mare. În cinci secundelansatoarele de rachete îşi vor înceta tirul. U.S. Bob nu cunoştea regulile jocului. De frica obuzelor se lipise depământ pe fundul tranşeei. Nu avea nervii unui vechi soldat de pe front,care poate să rămână în mijlocul focului privind pe deasupra marginii gropiisale. Priveam în jur cu coada ochiului. Iată-l pe lunganul de Porta. Dincâmpul verde de trifoi jobenul său galben sărea în ochi. Am pus mâna pecuţit. Cuţitul pe care îl şterpelisem unui puşcaş siberian. Hop! Dintr-un salt m-am repezit înainte. Proiectilele armelor automate Zumzăiau precum roiuri furioase detăuni. Dar nu mă temeam de ele. Era tirul de baraj al artileriei noastre. U.S. Bob apăru la marginea tranşeei sale. L-am îmbrâncit, în avântulmeu. Scoase un strigăt ascuţit şi încercă să mă respingă. Două gloanţe derevolver mi-au trecut pe lângă cap, cuţitul meu se înfipse în gâtul lui Bob.Se răsuci, crispându-se. Din gură îi curgea sânge cu bale. Am răsturnat mitraliera aruncând o ultimă privire lui U.S. Bob, alecărui degete se agăţau de marginea tranşeei. Pagina 139 din 169
  • 140. Hassel_Sven - 06 Monte Cassino Show me the way to go home... Cu capul răsturnat pe spate, cu ochii larg deschişi, mă privea. Îmivenea să mă las să cad lângă el, să-i alin suferinţa, dar nu aveam nicitimpul, nici dreptul pentru aşa ceva. Nu eram decât un simplu soldat. Amdat cu piciorul în casca sa. Dintr-un adăpost au apărut doi oameni. Ridicând automatul, am trasdin şold. L-am văzut pe Porta făcând o mişcare cu mâna. Două grenadezboară. Un zgomot înăbuşit izbucni înăuntrul adăpostului. Jobenul galben al lui Porta depăşea marginea tranşeii. Pălăria astasfida soarta. Doi americani se apropiau în pas de fugă. Se treziseră. Peste totizbucneau explozii. Heide ateriză lângă mine. Un sergent şi trei răcani se îndreptau exact întirul automatelor noastre. Am călcat cu cizmele peste cadavrele lor. Neapropiam de adăpostul despre care Chiorul ne spusese să ne ferim. Flăcărigălbui lingeau intrarea camuflată a adăpostului. Mi s-a părut că o umbră se repezea la mine. Instinctiv m-am aplecat şim-am răsucit în jurul meu. Un trup greu se prăvăli lângă mine. I-am trimisdouă salve din pistolul meu automat. Trăgeam în timp ce mă rostogoleam pejos. Dar nu era de ajuns. Se ridică ca împins de un arc. I-am repezit dedouă ori cizmele în obraz. Scăpasem automatul. Degetele sale mi sestrângeau în jurul gâtului. I-am tras un picior în testicule. Strânsoarea aslăbit o clipă. A fost destul pentru a-mi putea scoate revolverul din toc. Amgolit încărcătorul. Eram înnebunit de groază. Tipul era de două ori cât mine.Eram acoperit de sânge. Era iar peste mine. Lama unui cuţit mi se înfundaîntre coaste. Am mai zvâcnit o dată din şale, am apucat cuţitul din cizme.Am lovit, iar şi iar. Strânsoarea slăbea din ce în ce mai mult. Începeam sărespir. L-am văzut pe Micuţul prinzând un tip de piept, aruncându-l lapământ şi călcându-l în picioare. Mi-am cules automatul, l-am reîncărcat şiam tras în adăpost. Cineva strigă. O rachetă luminoasă se înălţă pe cer: semnalul lui Barcelona.Infanteria noastră înainta. Acoperiţi de ea, trebuia să ne urmăm drumul.I-am văzut pe ceilalţi ivindu-se de prin tranşee. Aici apărea pălăria galbenă alui Porta, colo melonul Micuţului. I-am urmat cât puteam de repede. Era oîntrecere cu moartea. Obuzele artileriei noastre explodau exact în urmanoastră. L-am ajuns din urmă pe Bătrânul, care cobora gâfâind. Destul debine pentru un om de vârsta lui. Am ajuns în sfârşit la râu. Ne aşteptau doi soldaţi italieni din trupele decomando, deghizaţi în ţărani. — Avanti, avanti, bombăni unul dintre ei. Îşi culese automatul, ascunsîn stuf. Au luat un start de maratonişti. Abia ne puteam ţine după ei. Obuzeleexplodau din ce în ce mai aproape. Apoi italienii s-au oprit, arătând cătrerâu: — Treceţi pe aici. Vă aşteptăm lângă troiţă, pe partea cealaltă. Legionarul privea apa tulbure. Întorcându-se către italieni, spuse: Pagina 140 din 169
  • 141. Hassel_Sven - 06 Monte Cassino — Sunteţi siguri? Nu văd nimic. Unul dintre italieni înjură furios şi intră în apă. Îi ajungea până labrâu. — Podul ăsta subacvatic l-am făcut cu mâna noastră, crezi că neputem înşela? Am trecut râul în şir câte unul. Încărcături explozive biciuiau apa.Ne-am ascuns în stuful de pe malul celălalt. Bătrânul avea o rană lungă labraţ. Heide îi făcu un pansament. — Totul s-a petrecut cu bine, râse Porta. — Găseşti? murmură Bătrânul. Pentru mine nu va fi niciodată oplăcere să omor un om. — Soldat de cârpă, zbieră Micuţul cu dispreţ. Bătrânul trase piedica pistolului său automat. — Dacă mai scoţi o vorbă, te culc la pământ ca pe un câine, ucigaşsmintit ce eşti! — Ce te-a apucat? interveni Legionarul. Îl ucizi pe unul, ori te ucide elpe tine. Aşa-i războiul. — Am omorât un subofiţer bătrân, un tată de familie, hohoti Bătrânul.Uite actele lui. Ne întinse o fotografie îngălbenită. Un bărbat în uniformă desergent privea spre noi. Alături de el era o femeie. Înaintea lor aşezaţi,surâdeau trei fetiţe şi un băiat. Puştiul să fi avut zece-doisprezece ani. De-acurmezişul fotografiei era scris: Good luck, Daddy! Bătrânul era distrus. Blestema lumea întreagă şi pe noi în special.L-am lăsat să-i treacă furia. Se întâmplă uneori să afli pe cine ai ucis; aveaide ce să fii descumpănit. Nu puteam face nimic pentru bietul om, doar săveghem să nu facă vreo prostie, să dezerteze, să se omoare, sau mai ştiu euce. O prostie care ar fi avut cele mai neplăcute urmări pentru familia sa. Am ajuns la pod după douăzeci şi patru de ore. Paza era asigurată dedoi infanterişti; doi canadieni. Micuţul şi Barcelona i-au ucis la repezeală. Am lăsat pe pod doi dintreai noştri. Avionul, un Ju 52, a venit la ora hotărâtă, dar abia apucă să neazvârle lucrurile că au şi apărut două Mustanguri. Junkers-ul se prăbuşi în flăcări. O siluetă se desprinse de avion, darparaşuta nu s-a deschis. — Amin, oftă Heide. Ne-am ascuns ceva mai departe, pe după dealuri. Un batalion defilafoarte aproape de noi. Scoţieni la instrucţie. Pârâiau neîncetat dinmitralierele lor. Micuţul prinse pică împotriva unui sergent-major cu ouriaşă mustaţă roşcată. Îi maltrata pe soldaţi, pretindea Micuţul, hotărâtsă-l împuşte. Am avut mult de furcă cu el până l-am potolit. A doua zi am înaintat până la tancuri. Ne-am hotărât să ne odihnimînainte de a trece la atac. Am pătruns în pădure. Acolo Bătrânul şi-a datseama că, în ciuda interdicţiei Chiorului, Porta şi Micuţul strânseseră dinţide aur. Dacă am fi prinşi, asta ne-ar sorti pieirii. După o încăierare bună, ne-am căutat alinarea în băutură. Apoi totulrâncepu, când Legionarul ne făcu soldaţi de trei parale, scursoare prusacă. — Ia te uită la el, javră a Legiunii Străine, urla Porta din adânculplămânilor, uitând că nu trebuia să facem gălăgie. Zici că te-au jugănit laFagen. Asta n-o mai credem, bufniţă bătrână şi castrată! Fanfara turcească Pagina 141 din 169
  • 142. Hassel_Sven - 06 Monte Cassinoţi-a mâncat fuduliile fripte! — Îmi faci greaţă! strigă Legionarul, zvârlindu-şi cuţitul care se înfipseîn jobenul galben al lui Porta. Pe acesta îl apucară pandaliile. — Da-r-ar damblaua în toate târfele franceze, zbieră el. Înşfăcând automatul, îi goli încărcătorul la picioarele Legionarului. Amsărit să ne adăpostim de gloanţele care ricoşau. Santinelele noastre,speriate, se apropiau în goană. Micuţul trase în ei, scoţând urlete sălbatice. Olle Karlsson era câtpe-aci să fie ucis. După scurt timp ne-am potolit. Am fi vrut să dormim, dar nu puteamdin pricina ciocolatei drogate. Am zărit în depărtare o coloană de camioane. — Ne ducem? propuse Porta. Nu-s decât de la transporturi. Apoi nevedem de drum. Dar Bătrânul refuză. Ca întotdeauna, el era meseriaşul încăpăţânat şilipsit de fantezie care, neţinând seama de propriul său interes, nu ştiaaltceva decât să urmeze ordinul primit. Ştiau ce fac cei care numeauplutonieri asemenea meseriaşi de nădejde! Cei ca noi, nu ne preasinchiseam de asemenea mărunţişuri. Nu odată prezentasem câte un raportmăsluit, care costa câteva milioane! Asemenea lucruri ne făceau să nestricăm de râs. Izbucni o nouă ceartă. — Eşti cel mai fricos dintre toţi proştii de pe lumea asta! strigă Portacătre Bătrânul. Nu te-ar plăcea nici măcar un maimuţoi! Socoteşte-te fericitcă te înghiţim noi, dar te previn că şi răbdarea noastră are o limită. Într-o zi,îţi vom căra rămăşiţele înapoi! Camioanele treceau. Ni se scurgeau ochii după ele. Bătrânul rămăseseneclintit, ca de obicei. Au nimerit-o bine în ziua în care l-au numitFeldwebel. Oricare altul ar fi păţit-o de mult. Bătrânul nici nu bănuia măcarcă stă pe un butoi cu pulbere. La apusul soarelui am pornit la drum. O companie defilă atât deaproape de noi încât am simţit mirosul ţigărilor Camel! — Ehei! Ce uşor i-am putea curăţa pe răcanii ăştia, şopti Porta. — Am face bani grei! spuse Micuţul visător. — Ce zici, Bătrânule, se linguşiră ei, o facem? La întoarcere ne vomjura că tu singur i-ai doborât pe toţi! Îţi vor da crucea de cavaler, înţelegi?Gândeşte-te puţin la nevastă-ta. Va avea pensie pe viaţă! Dar Bătrânul nu se lăsă înduplecat. Nici măcar nu răspunse. Porta şi cu mine, care eram în frunte, era să dăm buzna drept în niştecorturi. Ne-am ascuns repede pe după copaci şi le-am făcut semn celorlalţisă se oprească. Erau treizeci de corturi. Îi auzeam pe unii sforăind. La un semn al lui Barcelona, am smuls ţăruşii. Cei din corturi erauprinşi ca într-un sac. În câteva minute totul s-a sfârşit. Doar câteva strigătepe jumătate înăbuşite vesteau că se dă o luptă. Băieţii au murit aproape însomn. Ne-am dus în vârful picioarelor până la tancuri. Santinelele au fostdoborâte cu laţul, trupurile le-au fost aruncate în tufişuri. Am examinattancurile cu interes. Erau care blindate M4 şi M36. Jackson-uri care arătau Pagina 142 din 169
  • 143. Hassel_Sven - 06 Monte Cassinoca vagoanele de cale ferată. Am început să le punem încărcăturile explozive. Unele vor zbura înbucăţi la pornirea motorului, altele la deschiderea unei trape. Legionarul a dat dovadă de o ingeniozitate diabolică. O dulie de bronzaşezată ca din întâmplare pe capota din faţă a unui tanc, dacă ar fi căzutsau dacă cineva ar fi ridicat-o, s-ar fi declanşat explozia unei încărcături.Am îngropat mine S. Micuţul, în căutarea de cadavre cu dinţi de aur, a dat peste depozitullor de benzină. Era ascuns cu asemenea dibăcie, încât Micuţul fu cuprins debănuieli. Am pitit grenade antitanc într-un copac; printr-un sistem de sfori, elevor exploda în benzină la atingerea butoaielor. Porta se smiorcăia în gura mare: — Asta nu-i dreptate, nu-i păcat de tot aurul ăsta de care nu va profitanimeni, ce zici, Bătrânule? Dacă Micuţul şi cu mine am rămâne aici, doarcât să-l adunăm? — Gura, mârâi Bătrânul. Am lăsat o cască franţuzească la faţa locului, iar în spatele unui tufişam ascuns o cutie de spaghete şi porthartul unui soldat italian. Ca să aibăla ce se gândi. Vor fi convinşi că a fost opera partizanilor şi a dezertoriloritalieni. Ne vom putea termina misiunea în linişte. Am ajuns seara târziu la pod. Eram mulţumiţi. Nimic nu era mai plăcutdecât să arunci un pod în aer. Toţi voiam să apăsăm pe detonator. Bătrânulse supără. Barcelona începu să strige că asta era o treabă pentru el, expertîn poduri. În Spania fusese în trupele de geniu. Până la urmă am lăsatzarurile să hotărască. Pe drumul care ducea spre pod se apropia încet uncamion greu. Ceva mai departe am zărit un jeep. — Încetaţi cu prostiile astea, grăbiţi-vă, bombăni Bătrânul. Vru să apese pe detonator, dar Micuţul îl pocni cu automatul pestemână. — Jos labele! Podul rămâne la locul lui, până când zarurile hotărăscsorţii! Julius Heide ţinea socoteala. Eram primul la rând, dar nu am dat decâtşapte. Porta fu mai norocos cu optsprezece. Micuţul sări în sus de bucuriecând dădu douăzeci şi opt. Nimeni nu-l luă în seamă pe Bătrânul care dădupatrusprezece. Rudolf Kleber obţinu nouăsprezece. Micuţul era să-l omoarepe Heide când acesta dădu şi el douăzeci şi opt. — Ucigaş sadic de evrei, ai trişat. De două ori am încercat să scap detine! Pentru o piele de evreu ai călca şi peste trupul mamei tale! — Ah! şuieră Heide gânditor. Va să zică tu eşti cel care a asmuţit Sigu-ranţa pe urmele mele? — Exact! strigă Micuţul — şi nu mă las până nu te-oi vedea spânzuratla Torgau! Se ocărâră în continuare, dar n-am stat să-i ascultăm. Fiecare segândea la jocul său. Însă nimeni nu depăşi douăzeci şi opt. Heide şi Micuţul au trebuit să o ia de la început. Camionul trecu decotitură. Micuţul ridică paharul deasupra capului. De camion nici nu-i păsa.Ocoli de trei ori detonatorul, apoi îşi frecă nasul de stâlpul indicator. Asta îi Pagina 143 din 169
  • 144. Hassel_Sven - 06 Monte Cassinova aduce noroc, pretinse el. Scutură paharul şi, cu o mişcare unduită deprofesionist, aruncă cele şase zaruri pe covorul verde al lui Porta. Şaseşesari. De necrezut. Dar cele şase zaruri erau într-adevăr acolo, în faţanoastră. Micuţul ţopăi de bucurie. — Ai pierdut, Julius! — Nu se ştie, râse Heide adunând zarurile. — Aţi terminat, da? strigă Bătrânul. Camionul a ajuns aproape de pod. Nu-l ascultam. Heide scuipă zarurile, le scutură de patru ori la dreapta,de două ori la stânga. Ţinând paharul deasupra capului, sări în jurulcovorului verde, cu genunchii îndoiţi. Apoi răsturnă paharul cu gura în jospeste covor. Zarurile au rămas sub pahar. Îl ridică puţin încercând săprivească pe dedesubt. — Dacă mişti paharul măcar cu un milimetru, ai pierdut, îl preveniMicuţul. — Ştiu, mârâi Heide prost dispus. Dar am dreptul să-l bat cu degetuldeasupra! Micuţul încuviinţă. Camionul şi jeep-ul mai aveau doar cincizeci de metri până la pod.Ne-am apucat să punem rămăşag pe rezultatul zarurilor. Heide nu se grăbeacâtuşi de puţin. Lovi de patru ori paharul răsturnat. Foarte încet îl ridică.De şase ori unu, cel mai mic zar! Micuţul se tăvălea pe jos. — Am câştigat, am câştigat, ţipa cât putea. Ehei, băieţi, ce mai tărăboiveţi auzi! Mângâie detonatorul. Camionul intra pe pod. Micuţul se pregătea să intre în acţiune. Eine Strassenbahn ist immer da! Camionul aproape ajunsese pe cealaltă parte. — Ce mai aşteaptă tâmpitul ăsta? bombăni Barcelona. — Vrea şi jeep-ul făcu Rudolf Kleber. — E smintit, mormăi Bătrânul. — La naiba, aţi văzut camionul? Are steag roşu! Opriţi! strigă Heideîngrozit. Am încercat zadarnic să-i atragem atenţia Micuţului. Ne răspundeaprin semne de voioşie. O adevărată catastrofă. Un camion de cincisprezece tone, plin cumuniţii. — Hello, yankeii, hai să vă arăt de unde îşi lua Moise berea! În jeep s-au ridicat în picioare doi bărbaţi, privind în direcţia Micuţului.Din cabina camionului se ivea capul unui negru voinic. — Pentru onor! urlă Micuţul, apăsând pe detonator. Ne-am aruncat la pământ. O explozie care cred că a fost auzită la sutede kilometri depărtare. Jeep-ul a fost azvârlit în aer ca o minge. Un brâu defoc se înălţă la cer. Camionul dispăruse pur şi simplu. Unda de şoc îl aruncase pe Micuţul la câteva sute de metri. Resturi deoţel fierbinte planau deasupra noastră. O roată de camion, pornită de pepod, suia dealul. Se ciocni de o stâncă şi cobori înapoi panta cu o vitezănebună. Barcelona a fost la un pas de moarte când roata trecu chiar pe Pagina 144 din 169
  • 145. Hassel_Sven - 06 Monte Cassinolângă capul său. Apoi roata se îndreptă spre Micuţul, care era aşezat, pecale să-şi şteargă obrazul însângerat. În loc să sară în lături, se porni săalerge la vale, cu roata pe urmele sale. Era de necrezut ca un om să poatăfugi atât de repede. Se împiedică, apoi continuă să se rostogolească ca ominge înspre podul în ruine, urmărit mereu de roată. Un nor de praf ni l-a ascuns. Se auzi un pleoscăit uriaş în clipa în carese prăbuşi în râu împreună cu roata. Înjurând şi blestemând, se căţără pemalul râpos în sus. — Bandă de asasini, mugi. Aţi vrut să mi-o faceţi. Aţi umblat laîncărcătură, firul a fost prea scurt! De-asta m-aţi lăsat să câştig, ticăloşilor,mâncători de varză puturoşi! Urcă panta cu o vigoare extraordinară, ţinând în mână cuţitul săulung. Se repezi mai întâi la Barcelona. — Ai pierdut într-adins! Ai vrut să-mi las aici pielea! Barcelona fugea să şi-o scape pe a sa, strigând cu disperare: — Lasă-mă să-ţi explic!... Lasă-mă să-ţi explic!... — Îmi vei explica în timp ce-ţi voi cresta fuduliile! În furia sa aruncă cuţitul înspre Barcelona. Ne străduiam să-l oprim pe Micuţul înainte de a-l omorî pe Barcelona,cum era hotărât s-o facă. Bătrânul îşi cuprinse capul cu amândouă mâinile: — Simt că înebunesc, ăsta nu mai este comando, ci balamuc. Legionarul a fost cel care l-a salvat pe Barcelona. Cu o mişcare de judoîl făcu pe Micuţul să muşte ţărâna şi îi strânse gâtul cu o mână de oţel. DarMicuţul nu putea fi biruit uşor. Şase oameni abia am izbutit să-l potolim.Barcelona vru să-i strivească capul sub picioare, dar Bătrânul se împotrivi. Legionarul încercă să-l lămurească pe Micuţul că era victima uneiregretabile neînţelegeri. — Vrei să spui că transporta muniţii? Micuţul nu-şi credea urechilor.Nemernicii, n-aveau steagul! — Ba aveau, unul mic de tot, iubitule, surâse Legionarul. Micuţul fu indignat când pricepu că pe camion nu fusese arborat decâtun singur fanion. — Auzi obrăznicie, exclamă el revoltat. Aş fi putut fi omorât! Asta-icurată crimă. Cred că mă voi plânge în scris generalului Clark! Bătrânul îşi pierdu răbdarea şi ne ameninţă cu automatul. — Înainte marş, în şir câte unul, după mine. Şi mişcaţi-vă mai repede! L-am urmat ocărând şi năduşind. Trebuia să urcăm muntele. Defiecare dată când poposeam în vârful unei pante, crezând că am ajuns,descopeream îndată o alta în spatele ei. În sfârşit, după cea de-a zecea saupoate a douăzecea, nu-mi mai aduc aminte, ne-am prăbuşit în iarbă, leoarcăde năduşeală. Nimeni nu lua în seamă priveliştea minunată. Ca de obicei,ne-am ciondănit pentru fleacuri. Când lui Gregor Martin îi trecu o şopârlăpeste cizmă, fu cuprins de furie. Se năpusti asupra micuţei şi sprinteneivietăţi, o sfârtecă în bucăţele şi o strivi sub picioare ca un nebun. Heide şi Barcelona au început dintr-o dată să se păruiască. Barcelonainsinuase că Julius ar avea sânge de evreu. I-am luat partea lui Barcelona,descoperind la Heide numeroase trăsături care dovedeau că ar fi evreu. — Sunt sigur, mugi Porta. Acum înţeleg de unde ura lui împotriva Pagina 145 din 169
  • 146. Hassel_Sven - 06 Monte Cassinoevreilor. Începând de astăzi te vei numi Isaac. Hai, vin la tata, Isaac Heide. — Iar de ziua lui îi vom dărui Talmudul! se tăvălea de râs Rudolf. — Îi vom tatua steaua lui David, urla Micuţul. Heide se luă după Micuţul cu cuţitul ridicat. — Lungeşte pasul, Isaac, mititelule, striga Micuţul înecându-se de râs,altfel îţi vei toci prea mult tălpile şi se supără tata Moise. Heide aruncă în Micuţul cu o piatră care însă îl atinse pe Gregor.Acesta se clătină buimăcit de lovitură. Durerea îl scoase din minţi. Izbuti săse ridice în picioare, scoase o grenadă şi o aruncă înspre Heide care, lovitdrept în piept, căzu în mijlocul nostru. Din fericire, în furia lui, Gregoruitase să numere. Ne-am împrăştiat ca potârnichile care încotro, căutând adăpost.Grenada explodă cu zgomot înăbuşit. Printr-o minune nu a fost ucis nimeni. — Să-l împuşcăm, strigă Micuţul. Douăzeci de pistoale s-au ridicat. Gregor îl apucă pe al său, armă, gatasă tragă la cea mai mică mişcare. Heide se apropie de el prin spate. Au căzut la pământ, de-a valma,muşcând, mârâind, zgâriind. Gregor se rostogoli pe povârniş în jos, din ce în ce mai repede. Dacăs-ar fi lovit de o piatră ar fi fost făcut bucăţele. — Aşa-i trebuie, chicoti Barcelona. — Îi voi lăsa oasele sfărâmate colo jos, râse şi Porta. Va avea astfel timpsă se gândească la firea lui de porc, înainte ca soarele să-l ardă de viu! Gregor însă izbuti să se oprească din goana sa nebună. Şiroind desânge, începu să urce. Era pus pe moarte de om, nu-i scăpa nici o mişcare alui Heide, voia să-l prindă prin spate. Heide îl aştepta pregătit să-l lovească peste faţă. Izbuti de două ori.Încăpăţânat, Gregor se săltă în sus. Chipul său era năpădit de sânge. Întinşipe burtă, noi ceilalţi urmăream răfuiala cu interes. — Predă-te, spuse Heide dispreţuitor şi sigur de biruinţă. — Nici nu mă gândesc, otreapă! urlă Gregor. Schimbă tactica aruncând cu cuţitul. Asta se prinse. Heide îşi îndreptăatenţia asupra cuţitului, ţintind prea târziu capul lui Gregor. Acesta izbutisă-l prindă de gleznă. Se rostogoliră împreună la vale, într-o avalanşă debolovani şi pietriş. Se ridicară în picioare, îşi scoaseră cuţitele şi începură săse lovească cu sălbăticie. După ce îl lovi pe Gregor în pântece, Heide se pregăti să-i dea loviturade graţie. Dar Gregor, care învăţase şiretlicul de la Legionar, făcu un saltprimejdios înapoi şi apoi înainte. Heide primi amândouă cizmele drept înfigură. Scoase un ţipăt de porc înjunghiat. Gregor îl apucă de urechi şi îl lovicu capul de stâncă. Heide îşi pierdu cunoştinţa. Gregor se clătină o clipă,apoi se prăbuşi la rândul rău. Micuţul îşi freca mâinile. — Le voi da lovitura de graţie (se juca cu cleştele de dentist). Heide arebotul plin de dinţi de aur iar Gregor are şi el doi. Sunt de mult pe lista mea. Începu să coboare, dar nu făcuse nici jumătate din drum că ceilalţişi-au revenit. Gregor îl văzu primul pe Micuţul cu cleştele în mână. Iată-i acum peHeide şi pe Gregor aliaţi! Micuţul se simţea nedreptăţit. Pagina 146 din 169
  • 147. Hassel_Sven - 06 Monte Cassino — V-aţi ars! Dă-mi caninii, urlă el, repezindu-se la Heide care era maiaproape. A început altă încăierare. Cei doi erau mai sprinteni decât uriaşul. Darîmpotriva forţei sale de Hercule nu puteau face nimic. Gregor a trebuit să serecunoască învins. Micuţul nu i-a dat drumul decât după ce-i golisebuzunarele. Heide încercă să fugă; alerga ca o veveriţă, dar Micuţul l-a ajuns dinurmă. — Îi vreau, nu pricepi? Heide capitulă. Pentru a-şi păstra dinţii fu silit să scuipe 275 dolari,inelul papei şi, culmea nenorocirii, pistolul său Kalaşnikov. Nu aveam decâtdouă asemenea arme minunate. Una era a Legionarului iar acuma cea de adoua devenise a Micuţului. Am fi făcut orice pentru a pune mâna pe unasemenea automat, şi nu puţini şi-au pierdut viaţa încercând aşa ceva.Fericitul posesor dormea cu arma legată sub braţ. Cu toate acestea, seîntâmpla ca uneori furtul să reuşească. În plutonul nostru mai aveam şipatru pistoale ruseşti model 41. Unul singur dintre ele valora cât o întreagăbaterie grea Haubitz. Dar, vorba lui Porta, care-i spusese unui artilerist gatasă-i dea o baterie Haubitz pe un 41: „Cum vrei să car Haubitz-ul dupămine?" De cinci ori a încercat Heide să-şi ia înapoi automatul şi inelul. Ultimaoară aproape că a izbutit. Era în noaptea în care părăsisem Monte Cassino.Micuţul era cât p-aci să-l omoare pe Heide, care a fost salvat în ultima clipăde sosirea Chiorului. Heide asistă de trei ori la slujba părintelui Emmanuel, pentru a-şiasigura sprijinul Domnului în lupta sa împotriva Micuţului. Dar se pare căbunul Dumnezeu a refuzat să se ocupe de povestea aceasta. Am găsit cu greu baraca statului-major britanic. Santinelele erau pejumătate adormite. Le-am tăiat beregata înainte de a putea spune „uf". Amîncercuit baraca. Mâncasem toată ciocolata noastră drogată, pentru a necalma nervii. Eram plecaţi în misiune de şase zile şi şase nopţi. Prin obloane se strecura o lumină slabă. — Să batem politicos la uşă, propuse Micuţul. Când vor da cu ochii deautomatul meu, vor face toţi în pantaloni. — De data asta ne vom alege cu un colonel, hotărî Porta. N-am avutniciodată parte de unul! — Eu îl voi duce, ceru Micuţul. Îi vom petrece o frânghie de după gât şiva trebui să tropăie după mine ca o capră pe care o duci la staul s-o mulgi. — Ia mai potoliţi-vă, spuse Bătrânul. Totul trebuie făcut la repezeală,şopti el. — Aşa cum le facem pe toate, i-o întoarse Porta. Micuţul arătă înspre baracă. — Ce spuneţi, fraţilor, aţi văzut? Au şi băutură? Am tăcut vrăjiţi. O femeie îmbrăcată în uniformă străbătu cu paşi marilocul din faţa barăcii. — Ia te uită, au şi puicuţe, suspină Micuţul. — Asta-i o UAF22. lămuri Heide.22 W.A.F.: Women Army Forces (Unităţi britanice pentru servicii auxiliare, Pagina 147 din 169
  • 148. Hassel_Sven - 06 Monte Cassino Micuţul îl privea cu ochii mari. — Pentru că latră? — Tâmpitule, şuieră Heide furios. Fata deschise uşa; în lumină am văzut că era drăguţă. O fată drăguţăîntr-o uniformă pocită. Barcelona găsise firele telefonice. — Le tai, anunţă el. Bătrânul încuviinţă lăudându-l şi împărţi ordinele. — Trei să rămână de pază în timp ce-i vizităm! — Îşi vor uda nădragii, chicoti Porta. — Nu uitaţi să umflaţi cutiile cu corned beef, după ce îi veţi fi lichidat. Se deschise o fereastră. Un bărbat privea afară. — Iată omul nostru, şopti Heide. Ne aşteaptă. O umbră apăru din beznă. Am tresărit cu toţii. Se îndrepta direct cătrenoi. Legionarul trase cuţitul din teacă după ce îşi pusese automatul pe jos.Era un englez uriaş. Tipul scoase un grohăit familiar. — Micuţul! exclamă Barcelona neîncrezător. — Eu sunt, râse Micuţul. Purta o tunică şi o cască englezească. Am dat colo peste un tip de pază.L-am doborât cu laţul. Ne arătă doi dinţi de aur. Bătrânul începu să bombăne. — Mai devreme sau mai târziu tot veţi fi spânzuraţi! — Era negru, urmă Micuţul în chip de scuză, arătându-ne şi o urechetăiată. Mi-a pasat parola lor. Peste zece minute îi soseşte înlocuitorul. N-amdecât să suspin „Wellington" înainte de a-l sugruma şi de a-i tăia o foaie,dacă e şi el negru. — Sunteţi scrântiţi, murmură Bătrânul. Mi se face rău când vădurechile astea tăiate. — De ce? întrebă Porta cu neprefăcută mirare. Oare arabii nu ne taie şiei urechile? După faptă şi răsplată. — Toate astea nu se vor sfârşi bine, spuse Bătrânul. — N-are nimeni un aparat de fotografiat? întrebă Micuţul. Aş fi vrut sămă văd în ţoalele lui Churchill. E ciudat câte îţi pot trece prin minte, cândeşti de unul singur în noapte. M-am întrebat dacă n-ar fi o idee bună să văcurăţ şi apoi să dau alarma la Tommies. Voi odată puşi în groapa comună,cine m-ar mai putea contrazice? Cine ştie ce-ar mai fi ieşit de aici. N-ai înfiştecare zi baftă să salvezi un întreg stat-major al lui Churchill. — Ce-ţi mai trece şi ţie prin cap, făcu Porta cu o privire ciudată. Nu tegândi prea mult Micuţule, s-ar putea sfârşi rău, doar ai auzit ce-a zisBătrânul. — Mă întreb ce au de gând să facă cu ofiţerul, spuse Heide. — Să-l arate unor P.K.23, explică Porta atotştiutor. — Ce-ar spune dacă le-am duce un caporal în locul unui ofiţer? — Ar spune să încetezi, făcu sec Bătrânul. — A sosit momentul, mă duc să-i tai foaia şi celuilalt, râse Micuţulformate din femei)23 P.K.: Comisie de propagandă (n.a.) Pagina 148 din 169
  • 149. Hassel_Sven - 06 Monte Cassinonepăsător. — Mi-e teamă, şopti Legionarul. Mă duc după el. Sunt sigur că a şiuitat parola „Wellington"... Noroc că Legionarul era atât de prevăzător. Micuţul fu cuprins de ofurie oarbă când englezul îi strigă o înjurătură în cockney. Drept urmare, peMicuţul îl luă gura pe dinainte: — Gura, porcule. Fă bine şi vorbeşte-mi în germană. Englezul făcu instinctiv un pas înapoi. În clipa următoare îşi dădeaultima suflare în mâinile de oţel ale Legionarului. Nu mai aveam de pierdut nici o secundă. Ne-am repezit înainte, spăr-gând uşa şi ferestrele. Automatele noastre scuipau moarte. Porta şi Heide aupus mâna pe un ofiţer superior, ameninţându-l cu patul armelor. Pe toţiceilalţi i-am ucis. Micuţul apăru în goană, tot în uniforma englezească. — Scoate-ţi imediat ţoalele astea! se răsti Legionarul. — Am adunat paisprezece dinţi de aur, spuse Micuţul mulţumit. În spatele nostru au izbucnit focuri de arme automate. Legionarul mătrase lângă el într-o groapă din marginea drumului. Porta şi Heide l-au târâtpe ofiţerul căzut în nesimţire. Apăru şi Olle Karlsson. Strigă câteva cuvintede neînţeles, se întoarse către gurile de flăcări din noapte. Trase. Scoase unstrigăt pătrunzător, se îndoi din mijloc şi se prăbuşi. — Mii de draci, şuieră Legionarul. Trebuia să ne fi aşteptat. Trei dintre ai noştri s-au ivit o clipă, apoi s-au mistuit în întuneric. Sosişi Rudolf Kleber. Se aşeză în genunchi, trăgând salve scurte. Deodată scăpăarma, duse mâna la cap şi căzu. Ceilalţi trei s-au întors să-l ducă cu ei. Am vrut să trag. Legionarul făcu„nu" din cap şi duse degetul la buze. Unul dintre cei trei se prăbuşi aproape retezat în două de o salvă.Ceilalţi doi se pregăteau să fugă. Deodată unul dintre ei scoase un strigătînfiorător. — Am orbit, am orbit... Apăru un englez cu capul descoperit, doar în cămaşă. Strângea lasubţioară o mitralieră uşoară. În urma lui veneau şapte-opt englezi. Unuldintre ei era înarmat cu o carabină Mark 1T, ultimul model. Legionarul făcu semn că da. Cel orbit şedea în genunchi. Englezulvoinic îi puse arma pe ceafă. Răsună o serie de împuşcături. Englezul râse. — Damned Kraut! Am strâns la umăr patul automatului meu PPSH. Dintre copaci ieşea oaltă ceată. Gâfâiau, strigând şi înjurând. Cuvântul Kraut revenea întruna. Rudolf gemea. Un caporal ridică pistolul şi goli încărcătorul în trupultresăltând. Am văzut roşu. Le arăt eu lor. Legionarul fredonă: — Viens, viens, la mort! Englezul din drum împietri. Din străfundul gâtlejului Legionaruluiizbucni strigătul marocan de luptă: — Allah el akbar! În aceeaşi clipă automatul său scuipă foc. S-au prăbuşit ca popicele. Ne-am ridicat trăgând în cei care mai mişcau. Legionarul râdea cu Pagina 149 din 169
  • 150. Hassel_Sven - 06 Monte Cassinosălbăticie. Muind un deget într-o băltoacă de sânge, însemnă câte o cruce pefruntea fiecărui mort. I-am ajuns pe ceilalţi din urmă. Ofiţerul de stat-major, unlocotenent-colonel, se trezise. I-am pus o frânghie în jurul gâtului,explicându-i că dacă mişcă va fi sugrumat. — Cine-i şeful vostru? întrebă el semeţ. — Ce-ţi pasă? i-o reteză Heide. Mai bine ţi-ai ţine gura, dacă nu vrei s-opăţeşti! — Oh! încetează, mârâi Bătrânul făcându-i vânt lui Heide într-o parte. — Domnule colonel, Feldwebel Willi Beier, conducătorul acestuicomando. — Învaţă-ţi oamenii cum să se adreseze unui ofiţer! — Ne face greaţă, urlă Porta. Ofiţerul britanic nici nu se uită măcar la Porta. — Va trebui să păstrezi disciplina printre oamenii dumitale, Feldwebel,altfel mă voi plânge superiorilor dumitale. Porta îşi ridică măreţ jobenul galben, îşi potrivi monoclul spart, scoasecutia cu tutun de mestecat şi se servi. Apoi se adresă ofiţerului, făcându-icu ochiul: — Sir colonel, să mă prezint. Urmă, fornăind puţin: În faţadumneavoastră se află celebrul Obergefreiter, prin mila Domnului, IosefPorta de Weding. Cu ce vă pot fi de folos? Eventual cu un picior în fund? Porta dădu roată prizonierului, privindu-l cu mult interes. — Feldwebel Beier, unde ai pescuit scrumbia asta? Ciudat exemplar! Ofiţerul britanic îşi pierdu sângele rece. Se întoarse furios cătreBătrânul. — Nu admit să fiu tratat astfel. — Mi-e teamă că vei fi nevoit să admiţi, râse Barcelona. Porta se apropie din nou de prizonier şi numără: — Unu, doi, trei. Ofiţerul îl privea cu gura căscată. — Câţi dinţi de aur aveţi, Sir? Am zărit doar trei. Glasul locotenent-colonelului se frânse de furie. Îl ameninţă peBătrânul cu toate nenorocirile din lume. — Lasă-l în pace. Ne va aduce necazuri, spuse Bătrânul enervat. În ciuda protestelor Micuţului, i-am scos prizonierului frânghia.Legionarul se lipi de el: — Domnule colonel, un cuvinţel doar şi vă înfig cuţitul în burtă. Cu unzâmbet ameninţător, îi arătă cuţitul său arăbesc. Dinspre front auzeam bubuitul tunurilor. În jurul nostru începuse săfie mişcare. Lungi coloane de camioane şi infanterie în marş. Un timp am mărşăluit alături de un batalion de marocani care ne luaudrept trupe speciale. Dintr-un singur salt ofiţerul englez ar fi fost în sigu-ranţă, dar lama cuţitului Legionarului era îndreptată înspre coastele sale,iar în spate simţea pistolul lui Barcelona. În faţă avea spinarea uriaşă aMicuţului. Să fugă ar fi însemnat moarte sigură. Ne-am ascuns în spatele liniilor americane, aşteptând să se înnopteze. Pe front nu era linişte. Cât vedeai cu ochii, gloanţele trasoare îşi lăsaudârele. Pagina 150 din 169
  • 151. Hassel_Sven - 06 Monte Cassino Am străbătut linia frontului, puţin după miezul nopţii, sărind dintr-ogroapă de obuz în alta. Doi hinduşi au încercat să ne oprească, dar i-amsecerat într-o clipă. Am pierdut trei oameni sub focul propriei noastreinfanterii. Am sosit sleiţi de puteri la adăpostul comandantului de batalion.Chiorul a venit să ne vadă şi ne-a strâns în braţe pe fiecare dintre noi. Mikene-a dăruit trabucele sale groase. Pierdusem jumătate dintre oameni.Printre ei Rudolf şi Olle Karlsson. Am primit cinci zile de permisie, de petrecut în spatele frontului. Pecând plecam de-a lungul şoselei frontului, am fost depăşiţi de un Mercedesmare, cenuşiu. Pe bancheta din spate se afla ofiţerul britanic, aşezat lângăun general german. Maşina de lux ne-a împroşcat cu noroi. Am scuipat înurma ei. Apoi am început să vorbim despre ce bine va fi la Ida-Gălbejita. Cugândul la fetele de Ia Ida, am uitat totul. Muntele tremura ca o vietate pe moarte. Deasupra mănăstirii plutea unnor galben de praf care, lins de lungi flăcări, se făcea din ce în ce mai roşu.Ştiam că acolo sus mai rămăseseră călugări. Dar ceea e nu ştiam, era că înacea clipă chiar se oficia slujba în bazilică. — Trebuie să fie praf şi pulbere, murmură Barcelona privind ruinele. Comandantul Mike ieşi dintr-o băltoacă de noroi, întovărăşit de părinteleEmmanuel. — Voluntarii pentru mănăstire, ordonă Mike. Din tranşeea inamică americanii ne făceau semne. — Hello, Kraut, strigau. — Căraţi-vă, yankei puturoşi, tună Mike la rândul său. — Ascundeţi-vă mutrele sau vi le facem piftie. Fără să le pese de ameninţare, ne arătau cu mâna mănăstirea cuprinsăde flăcări. — Go up and help the holy men, Kraut. Între timp vom sta cu armeledescărcate! Înălţară steagul alb: Ne-am depus carabinele. Mitralierele tăcuseră. Am pornit în goană. Eramurmăriţi de privirile americanilor, englezilor şi francezilor. Am sărit pesterămăşiţele zidurilor, în frunte cu părintele Emmanuel şi cu medicul. Ne-am pus măştile de gaz, i-am scos pe călugări şi i-am adunat în ceeace înainte fusese curtea centrală. Au părăsit mănăstirea în tăcere, în şir câteunul. Cel din frunte ducea un crucifix din lemn. I-am întovărăşit până lacotitura drumului. Intonau un imn. Soarele a răzbit printre nori. Era ca şi cum Dumnezeu ne-ar fi privit dinînaltul cerului. Aşezaţi pe marginea tranşee lor, americanii priveau şi ei ciudataprocesiune. — Descoperiţi-vă! porunci un glas. Oare fusese în engleză sau în germană? S-au descoperit cu toţii şi s-auînclinat cu respect... Pagina 151 din 169
  • 152. Hassel_Sven - 06 Monte Cassino Ultimul s-a văzut crucifixul, care părea că pluteşte în aer. Am sărit din nou în tranşeele noastre. Gurile mitralierelor erau aţintiteiarăşi înainte. Lângă mine căzu caporalul Schenk. Un detaşament american de arun-cătoare de flăcări a fost exterminat la două sute de metri de noi. Un locotenentfrancez cobora în goană povârnişul: îşi pierduse minţile. Timp de o clipă fusesem oameni! Dar asta trecuse. — Ucide, camarade, ucide! Mori, soldatule! Moartea pentru patrie e atâtde frumoasă! Chiar şi într-o groapă plină de noroi de pe frontul plin deduhoare de la Monte Cassino! SFÂRŞITUL MĂNĂSTIRII Mănăstirea nu mai era decât o adunătură de ruine. Se găsea sub tirulnecontenit al artileriei. Ardea pretutindeni. Unul câte unul am străbătut în fugă locul descoperit din faţa porţii.Văzându-ne, paraşutiştii care erau pe cale să-şi sape gropi, au început sărâdă de noi. — Aţi vândut tancurile? ne întrebau cu dispreţ. Flăcările lingeau cuvântul Pax, dăltuit deasupra porţii. Curtea centralăcu toate starurile sale nu mai era decât un morman de ruine. Ne-am apucatsă săpăm. Noaptea au pornit la atac două sute de bombardiere grele. În câteva ores-au uşurat de 2 500 tone de bombe. Gropile noastre au fost dărâmate. Porta era alături de mine. O bucată mare de zid fu aruncată în aer. Ourmăream cu privirile. — Sări! urlă Porta. Am sărit împreună. Cu un zgomot asurzitor zidul căzu exact în locul încare stătusem cu câteva secunde mai înainte, îngropând o treime dintre ainoştri. Nu i-am putut scoate de sub dărâmături. Când au mijit zorile ne-am scos mitralierele din noroi şi le-am cercetatcu grijă. Funcţionau. — Vor veni în curând, profeţi Porta. Mike se târî până la noi. Îşi pierduse casca, iar un ochi îi era acoperitcu o fâşie de piele. — Cum merge? întrebă, trăgând din trabucul său mare. — Ne ţinem, răspunse Porta, rânjind până la urechi. — Încă nu s-a terminat! decretă Mike pesimist. Îşi şterse sângele care îişiroia pe faţă. Mike avea dreptate. Încă nu se terminase. Muntele sfânt se zvârcolea caun taur în arenă pe moarte. Pietrele monumentale zburau din toate părţile.Ardea prin toate colţurile. Am părăsit poziţiile noastre şi ne-am retras în beciurile mănăstirii. Nicio fiinţă vie nu putea să rămână afară. Muzicantul nostru, caporalul Braus, bătea câmpii. Îşi luă trompeta şise porni să cânte o bucată de jazz. Apoi se hotărî să ne arunce pe toţi în aer.Micuţul izbuti să-i smulgă grenada din mână şi să i-o arunce afară în curte,unde explozia ei fu înăbuşită de mugetul obuzelor. Pagina 152 din 169
  • 153. Hassel_Sven - 06 Monte Cassino Un paraşutist, căruia îi fuseseră zdrobite amândouă picioarele subrămăşiţele unui zid, gemea într-o baltă de sânge: — Omorâţi-mă! Omorâţi-mă! Lăsaţi-mă să mor! Heide îşi avea pistolul său calibrul 38 în mână, dar Bătrânul îl făcu să-lscape, cu o lovitură scurtă. Caporalul infirmier Gläser se aplecă asuprasoldatului care ţipa şi îi făcu injecţie cu morfină, prin stofa uniformei. — Asta-i tot ce pot să fac pentru tine, camarade. Dacă ai fi fost cal,ţi-am fi dat lovitura de graţie, dar fiindcă eşti om, ai dreptul la întreg bâlciul.Aşa vrea Domnul. Gläser scuipă pe crucifix. Părintele Emmanuel păşea printre dărâmături. Era alb de calcar. Seaplecă asupra rănitului, apropie crucifixul de buzele sale şi făcu orugăciune. Avea obrazul rănit de o schijă de obuz. Gläser vru să-l panseze,dar părintele Emmanuel îl îmbrânci sâsâit şi plecă mai departe, la căpătâiulunui grav rănit, un SS-Hauptsturmführer, care avea în pântece o gaurăuriaşă, provocată de un proiectil cu fosfor. — Întinde-o, popo! gemu ofiţerul muribund. Pe Dumnezeul tău să-l iadracu! Părintele Emmanuel nu-l asculta. Aplecă crucifixul spre chipulHauptsturmfürer-ului, căruia i se vedeau maţele. Rănitul răcnea. Porta se juca cu pistolul său. Micuţul puse mâna pe unciomag de pe jos. Dacă omul ăsta nu încetează curând... Strigătele sale nescoteau din sărite. Gläser nu mai avea morfină. — Omoară-l, strigă Porta exasperat. Părintele Emmanuel se apropie de alţi muribunzi. Erau o mulţime.Cum îşi dădeau ultima suflare, erau aruncaţi afară. Când şobolanii atacaucadavrele, era o privelişte înfiorătoare. Asupra criptei căzu o bombă. Am rămas prizonieri în spatele altarului. Explodau mereu alte bombe. Eram pe jumătate sufocaţi de praf. Amdus-o aşa întruna, ore în şir. Pierdusem noţiunea timpului. Preotul şedea pe pământ. Avea uniforma în zdrenţe şi chipul plin desânge. Căutând un loc pentru a putea să ne elibereze, se opinti într-o grindăgroasă. Era puternic ca un leu. Îl urmăream batjocoritori cum trăgea de grindă. Ar fi trebuit un tractors-o poată mişca din loc. — Omul lui Dumnezeu pare destul de grăbit să părăsească casastăpânului său, râse Heide. Stai jos şi aşteaptă liniştit să crăpi, părinte.Doar acolo sus, la bunul Dumnezeu, o vom duce atât de bine! Sau tepomeneşti că nici tu nu crezi în toate aiurelile astea? (Aceasta era o idee fixăa lui Heide. Îl ura pe Dumnezeu tot atât de mult precum îi ura pe evrei). Părintele Emmanuel se întoarse către Heide. Gura râdea, dar ochiiaruncau fulgere. Păşi încet spre Heide care, cu cuţitul în mână, se lipisenervos de altar. Cu o lovitură de picior, Emmanuel făcu să zboare cuţitul. Prinzându-lapoi pe Heide de guler, îl dădu cu capul de peretele de lângă crucifixul celmare. — Julius, dacă mai huleşti o dată împotriva Domnului, te strivesc dezid, ţi-o jur! Nu vei fi primul căruia să-i fi spart capul, aşa preot cum sunt.Şi dacă trebuie să-i fie teamă cuiva să apară în faţa Domnului, apoi acela Pagina 153 din 169
  • 154. Hassel_Sven - 06 Monte Cassinoeşti tu, Julius! Deplasarea de aer produsă de o bombă enormă ne azvârli pe toţi claiepeste grămadă. Părintele Emmanuel scutura din cap, scuipând sânge.Bătrânul îi întinse plosca lui, pe care o primi recunoscător. O piatră îi trecula o palmă de cap. Heide se şi pregătea să mai arunce una. Preotul se îndreptă. Îşi puse crucifixul pe piept, încheie nasturii bluzo-nului şi înaintă spre Heide cu mişcările luptătorului încercat. Heide îşi repezi un picior între coapsele preotului şi sări într-o parte.Dar acesta era făcut dintr-un material rezistent; se aruncă peste Heide, îlţinu la podea şi îl strânse de gât. După câteva clipe Heide se dădu bătut. Preotul s-a înapoiat la lucru ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Micu-ţul scuipă în palme şi se duse să dea o mână de ajutor: omul Domnului şiucigaşul colaborau. Incredibilul se produse: grinda se urni. Au râs de mân-drie, nimeni nu ar fi izbutit. Ne-am putut croi o trecere şi am ieşit. Prin bazilică alergau înnebuniţi vreo sută de şobolani. Cu ţipeteascuţite încercau să ni se caţere pe picioare. N-aveau decât un singur gând:să iasă din iadul acesta de flăcări. I-am lovit cu cazmalele noastre deinfanterie. Simţind mirosul de sânge proaspăt, s-au năpustit unii asupracelorlalţi, omorându-se între ei. Tirul se mai potoli, apoi reîncepu şi mai vârtos. Am aflat că labombardamente participaseră peste două mii de fortăreţe zburătoare. Îndouăzeci şi patru de ore, în locul acesta se abătuseră mai multe proiectiledecât fuseseră aruncate vreodată asupra Berlinului. În timpul ataculuiaerian, generalul Juin spuse generalului Clark: — Nu ştiu ce simt nemţii care se află în mănăstire, dar eu pot spune cămi s-a făcut deja pielea de găină. — Muntele acesta a devenit un nou Verdun ce trebuie cucerit. Nu vremsă mai trăim vreodată cele trăite în Franţa. După ce ne vom fi aruncat toatebombele, totul se va sfârşi. Nu vor fi supravieţuitori acolo sus. Generalul Juin nu era chiar atât de sigur de aceasta. — Domnule General, râse Clark — după ce fortăreţele noastrezburătoare îşi vor termina misiunea, trei mii de tunuri grele vor preluaschimbul. Aceasta va fi o bătălie de artilerie cum nu s-a mai văzut niciodată.Generalul Freyberg a cerut bombardament aerian. I-au fost acordate pedeasupra şi două milioane de obuze. Vom ataca necontenit timp de patruzile şi patru nopţi. Apoi vom putea raporta la Washington şi la Londra: laMonte Cassino nu mai sunt supravieţuitori. Generalul râdea, sigur de el.ŞiDumnezeu ar fi ucis dacă s-ar afla printre ruine. În clipa aceea, părintele Emmanuel îşi vântura crucifixul deasupracapetelor noastre. Ridicasem un altar din grinzi şi din lăzi sparte. Esteadevărat că lucrul acesta a dat naştere la câteva încăierări. Dar nu eranimic de făcut, preotul militar voia să-şi oficieze slujba. Am luat loc în jurul lui. — Scoteţi-vă căştile, porunci el, şi înghenunchiaţi, ne vom ruga. În timpul rugăciunii, câţiva s-au împotrivit. Părintele se întoarse cătreei. — Câinilor, să nu credeţi că Domnului îi este teamă de voi. Văsmiorcăiţi când e vorba să muriţi, dar când ucideţi pe alţii nu aveţi nici omilă. În trei zile compania noastră a pierdut optzeci şi şase de oameni. Este Pagina 154 din 169
  • 155. Hassel_Sven - 06 Monte Cassinomult. Şi vor fi mai mulţi. Mai bine încredinţaţi-vă Domnului cât mai e timp. Urmă pe tonul acesta timp de un sfert de ceas. — Ar fi trebuit să fie general de divizie, şopti Porta. Ce conducător! O rafală de obuze se abătu asupra mănăstirii. Preotul fu azvârlit din amvonul său improvizat. Îi curgea sânge dintr-orană adâncă pe obraz. Îşi reluă locul şi ridică un pistol automat. — Şi mai ales să nu credeţi că asta-i arma cea mai puternică din lume.Câinilor, nu vă întoarceţi faţa de la Dumnezeu. Viaţa nu vă e dată decât cuîmprumut. Pistoalele n-au nici o valoare în faţa lui Dumnezeu. Vă cunoscbine. Ştiu ce gândiţi. Nu râde, Porta. În faţa Domnului nu vei şti să spui niciun cuvânt, cu toată gura ta mare de berlinez. Să nu credeţi în ceea ce estescris pe cataramele centiroanelor voastre. Dumnezeu nu este cu voi. La felcum nu este nici cu ceilalţi. Războiul nu este decât culmea prostieiomeneşti. Opera diavolului. Unii numesc războiul acesta o cruciadă. Este oblestemăţie să-i spui astfel. Este măcelul cel mai cumplit care s-a văzutvreodată. O explozie îngrozitoare puse capăt predicii. Bazilica se prăbuşi.Încercam să ieşim din încăperea plină de fum. Zgomotul bombardamentuluiera acum deosebit. Acum predominau obuzele. Un tir de artilerie; maiconcentrat, foarte deosebit; un zgomot regulat, mai simpatic. Am săpat adăposturi. Mănăstirea dispăruse. Soarele a apus. Apoi arăsărit din nou. Ruinele au fost zvârlite în aer de mii de ori. Stăteam lipiţi de pământ în gropile noastre. Oare cât timp încă? Cineva venea în goană pe potecă. Cu o săritură măiastră aterizeazălângă noi. Era Vierul. Curierul nostru. Gâfâia, obosit de alergătură. Mike îl bătupe umăr. — Ce se întâmplă? — Batalionul este lichidat, domnule comandant, bâlbâi. — Aiurea, mârii Mike, făcându-i semn lui Porta: — Sven şi cu tine mergeţi să vedeţi ce se întâmplă. Ne-am luat automatele şi câteva grenade, să fie, apoi am plecatîmpreună cu Vierul. — Arată-ne drumul, bătrâne! — Nu pot, gemu el lăsându-se jos, mort de frică, în fundul unei gropi. Porta îi trase câteva cizme. — Ridică-te, porcule. Nu poţi, dar trebuie! Vierul nu mai era decât o zdreanţă. L-am burduşit cu patul armelor.Nimic de făcut. Dar acolo unde loviturile şi ameninţările noastre au fostzadarnice, izbuti glasul lui Mike. — Stahlschmidt, la drum! E un ordin. Mistreţul sări în sus, luă poziţie de drepţi sub grindina de obuze şirăcni: — Da, domnule comandant. O zbughi atât de repede, încât Porta şi cu mine abia ne puteam ţinedupă el. — Camarazi, urmaţi-mă, urlă. I se păru că vede un american şi îşi goli încărcătorul, dar nu era decâtun cadavru. Pagina 155 din 169
  • 156. Hassel_Sven - 06 Monte Cassino Un fluierat ascuţit ne făcu să tresărim. Ne-am aruncat în noroi. Doarochii ne ieşeau din masca de mocirlă care ne acoperea chipurile. Ceea cefusese poziţia companiei a treia nu mai era decât un peisaj lunar, în care icişi colo, din pământ, mai răsărea câte un braţ. — Au lovit în plin, lămuri Vierul. Tocmai părăsisem grupa de comandocând s-a întâmplat. Trebuie să fi fost un obuz de 30 cm. Porta zări într-o groapă o mină uriaşă îngropată. — Ai văzut-o, Sven? Ah! ia gândeşte-te ce de bani vom scoate! Îmi dai omână de ajutor? E pentru cel puţin trei nopţi la Ida! Am înghiţit în sec. Dacă mina exploda, n-ar mai fi rămas nici măcar unnasture din noi. Nu îndrăzneam să zic nu. Toţi trei am izbutit s-o punem înpicioare. Porta o stuchi, făcu semnul crucii, apoi trei temeneli. Vierul erapalid şi cu siguranţă că şi eu. — Ţineţi-o bine că de nu, v-a sunat ceasul, sfătui Porta. Îşi scoase sculele din geantă şi le aşeză cu grijă lângă maşina infernală. Primeam douăzeci şi cinci de pfeningi pe kilogramul de cupru, iar minaavea cel puţin o sută de kilograme de asemenea material. Porta îşi cântărea gânditor cleştele. Chiar în clipa în care se pregăteasă-l pună în jurul botului obuzului, am auzit un şuierat deasupra capetelornoastre. Ne-am întors la iuţeală în groapă. Asupra noastră ploua cu pietre, pământ şi ţăndări de oţel. Porta scuipă şi porunci. Vierul să se aşeze călare pe obuz. Acestaplânse, cerând milă. — Asta-i moarte de om, gemu el. — Da, dacă pleci, răspunse Porta scurt, încercând să dezamorsezemaşinăria. Îmi trecu celălalt cleşte să învârtesc în sens contrar. Porta trăgea cutoată greutatea trupului său. Vierul se agăţa cu disperare să ţină obuzul. Porta năduşea cu picături mari de sudoare, dar nu de frică, ci de efort. — Dacă începe să facă zgomot, uşchială! De nu, ne trezim pe lună.Merge Stahlschmidt? — Blestemată fie ziua în care am intrat în compania voastră! — Gata, făcu Porta bucuros, învârtind cleştele. Scoase capacul, seaşeză în genunchi, privi înăuntrul obuzului, apoi îşi vârî mâna în el. Mă aşteptam în orice clipă la o explozie. Nici o fiinţă normală, care ţinela viaţă, nu ar dezamorsa un obuz în felul acesta. Vierul îşi muşca buzele până la sânge. Avea ochii ieşiţi din orbite. Păreaun porc lovit de dambla. — Pe toţi dracii, răcni Porta cu braţul băgat până la umăr. Nu maipricep nimic, înăuntru e plin de rotiţe. Aha! începe să facă tic-tac, auziţi? — E cu întârziere, zbieră Micuţul îngrozit. Porta îşi aprinse bricheta să vadă mai bine. Mi se zbârlise părul din cappână în picioare. — Ia te uită! exclamă Porta. Câte au mai pus colo înăuntru şi toatemerg! S-ar zice un deşteptător! Vierul scoase un strigăt răguşit, îşi părăsi locul şi o luă la sănătoasa cupaşi mari. Porta, prea ocupat cu maşinăria aceasta interesantă, nici nu băgăde seamă. Scoase un tub. Apoi obuzul scoase un zgomot strident. Înspăimântat, am şters-o la rândul meu şi m-am pus la adăpost într-o Pagina 156 din 169
  • 157. Hassel_Sven - 06 Monte Cassinogroapă, la vreo douăzeci de metri mai încolo. Zăream jobenul galben al luiPorta înălţându-se şi coborând pe lângă obuz. Trecură cam cinci minute. Apoi îmi făcu semn. — Vino şi ajută-mă, măi curcă plouată. Am scos ceasornicul! M-am apropiat puţin cam ruşinat. Vierul dispăruse fără urmă. Înaintealui Porta se afla o grămadă de şuruburi şi de roţi zimţate. — Ciudată maşinărie, se miră Porta. Nu-i găsesc fusul ogivei. Trebuiesă fi rămas înăuntru. — Crezi că mai poate exploda? am întrebat neliniştit. — Fără îndoială, spuse Porta. Dar să sperăm că vom avea timp săscoatem cuprul. Aveam o cantitate impresionantă, când Porta se declară mulţumit.Înainte de a pleca, se culcă să asculte zgomotul care ieşea dinăuntrulobuzului. — Iar a început cu tic-tacul. Ce-ar fi să-l demontăm cu totul să vedemce are în burtă? Poate vom mai da de unul tot la fel. — Ah! nu, vino, ne ajunge, am strigat. Am luat-o înainte fără să-l mai aştept. Porta mă urma alene, îngreunat de povara cuprului. Dar abia măajunsese că pământul se ridică şi furăm aruncaţi pe jos. Jucăria noastrăexplodase. Porta îşi căuta în patru labe jobenul galben. L-a găsit în spatele unortufişuri carbonizate, găurit de o schijă de obuz, cu panglica smulsă. Vierul stătea culcat într-o pâlnie şi plângea, zdruncinat rău de tot.Când dădu cu ochii de noi înnebuni de-a binelea şi se porni pe urlat. Atrebuit să-l pocnim în cap cu cazmalele noastre. Din compania a 2-a nu mai rămăseseră decât patruzeci de oameni.Comanda o luase un subofiţer, singurul gradat supravieţuitor. Compania a3-a fusese nimicită. Dintr-a 4-a mai rămăseseră şapte, dintre care patruerau grav răniţi. Comandantul companiei, un locotenent de optsprezece ani,era aşezat într-un colţ al tranşeei, cu un pansament însângerat în jurulburţii. — Ce mai faceţi, domnule locotenent? întrebă Porta. Locotenentul schiţă un zâmbet. Mângâie o mitralieră aşezată lângă el. — Suntem gata să-i primim, ticăloşii. Vor afla cu cine au de-a face! Din cei şapte sute de ostaşi ai batalionului nu mai rămăseseră decât osută şaptesprezece. Trupele trimise în ajutor erau decimate în văgăunamorţii. Asupra mănăstirii plouau obuzele. Batalioane, regimente întregi erau nimicite. Altele noi le luau locul. Niciunul dintre noi nu era teafăr. Doar cei grav răniţi erau îngrijiţi în altă parte.Caporalul Knuth se prezentă la postul de prim ajutor având trei degetesmulse şi fu refuzat de medic: trebuia să ai cel puţin un braţ smuls ca să seocupe de tine. La puţin timp după revărsatul zorilor, bombardamentul încetă. Un norgalben otrăvitor învăluia muntele sfânt. Ciuleam urechile. Se auzea unşuierat pe care nu-l cunoşteam. Un nou tip de obuz? Un comandant de paraşutişti îşi ridică masca de gaz. — Gaa-aze, ga-a-ze! Strigătul se transmitea din adăpost în adăpost. Obuzele explodau cu Pagina 157 din 169
  • 158. Hassel_Sven - 06 Monte Cassinoun zgomot ciudat, înăbuşit, scoţând un abur gălbui. Începusem să tuşim. Ne ardeau plămânii. Ne durea gâtul Simţeam căne înăbuşim. Ochii ne lăcrimau. Unii înnebuniţi, au sărit în prăpastie. Ne-am smuls casca şi ne-am pus masca pe faţă. Ne orbea. Năduşeam.Teama ne chinuia măruntaiele. Noaptea urmă zilei. Eram înspăimântători cu măştile noastre negre. Nu erau gaze, ci obuze de ceaţă. Dar era de ajuns. Câţiva au pierit de„inocentul" fum. Soseau. Siguri de victorie. Am auzit zgomotul tancurilor cu şenile,vestind moartea. Se legănau prin ceaţă, în roiuri strânse. Boturile tancurilor coborau către gropile făcute de obuze, ridicându-seapoi la verticală. Şenilele clămpăneau zdrobind morţii şi răniţii. Soseau, cutoate trapele deschise, în picioare în turle, căutându-şi prada prin fumulgălbui. Infanteriştii strigau, aruncându-şi armele în semn de predare, dar furăstriviţi. Comandanţii tancurilor rideau. — Go to hell, Kraut, here we are with the Shermans! Traseră o salvă, o vijelie de foc. Au ras întreaga zonă cu mitralierele.Aruncătoarele de flăcări au scuipat asupra unei companii de grenadieri care,încremeniţi, se lipiseră de stâncă. Dar uitaseră de tanchiştii care se luptau împreună cu infanteria.Şenilele lor nu ne impresionau. Ştiam cum să le venim de hac. Heide scoase afetul mitralierei sale uşoare, verifică înălţătorul. Nescoteam grenadele, smulgând siguranţele cu dinţii. Erau la câţiva paşi, monştrii de oţel. Ne ardea o ură sălbatică. Ne vomrăzbuna pentru miile de obuze! Micuţul începu să alerge, ţinând grenade sub fiecare braţ. În mânadreaptă ţinea o mină T. Se opri în faţa unui Sherman şi lansă mina caretrecu foarte aproape de obrazul tânărului comandant din turelă. O explozieasurzitoare. Comandantul fu azvârlit în aer. Tancul cel greu se răsturnă.Şenilele continuau să se rostogolească în gol. Micuţul trecuse între timp la următorul. Porta se agăţase de ţeava altuitanc. Strecură două grenade pe gura ţevii, apoi se lăsă să cadă. Tancul trecupeste el, dar Porta ştia cum să se lipească de pământ. Se ridică fără nici ozgârietură. Heide se postase între roţile unui tanc carbonizat şi ne acoperea cumitraliera lui. Americanii s-au oprit: nu înţelegeau ce se întâmplă. Tancurile lor luaufoc unul după altul. — Allah el akbar! strigătul de luptă al Legionarului străpunsese aerul.Vive la Legion! Scoase un comandant de tanc prin trapa deschisă a turlei şiîşi plasă grenadele. Am pus mâna pe o mină T şi m-am năpustit asupra Sherman-ului celmai apropiat. Mina rămase agăţată în şenile. Suflul aerului mă aruncădedesubtul unui tanc cuprins de flăcări, în care erau două trupuri calcinate.În picioare, la următorul! Altă mină. Au urmat apoi lupte individuale. Încăierări sălbatice, pe viaţă şi pemoarte, pline de ură. Pagina 158 din 169
  • 159. Hassel_Sven - 06 Monte Cassino O turela se prăbuşi printre noi; jumătate din comandantul tanculuirămase în trapă; tunul se roti; rămăşiţe omeneşti. Se ivi Mike, cu un pistol într-o mână şi o sabie de samurai în cealaltă. — După mine, în rânduri strânse! răcni. Paraşutiştii, infanteriştii, grenadieri, artilerişti, infirmieri şi un preoturmează un comandant vociferând, care îşi vântură sabia de samuraideasupra capului. Legionarul, Porta şi Micuţul se reped înainte. Vierul este între ei, fărănimic pe cap. Şi-a pierdut casca şi se pare că a fost cuprins de nebunie, căcise bate ca un leu. Înarmat cu una din noile mitraliere englezeşti, prevăzutecu baionetă în cap, trage în tot ce întâlneşte. Hinduşi purtând turbane se predau, cu braţele ridicate. O clipă maitârziu sunt tranformaţi în torţe vii. Heide a făcut rost de un aruncător de flăcări şi scoate răcnete sălbatice. La statul major al diviziei domneşte panica. Un ofiţer aghiotant,acoperit de sânge, a ajuns până la Chiorul şi îi raportează situaţia. — Cele mai multe companii au fost nimicite, domnule general. Toatepoziţiile sunt pustiite. Bateriile nu mai trag. Nu mai sunt legături, dar pestetot sunt lupte. — Totul e nimicit, dar se luptă peste tot? Cine se bate, pentru numelelui Dumnezeu? strigă Chiorul ca un apucat. Cum vreţi să comand o diviziecare nu mai există? Răsună telefonul. Era observatorul de artilerie rănit al mănăstirii. — Domnule general, unităţi de tancuri grele atacă dinspre nord-est şidin sud. Nu avem arme împotriva blindatelor. Trimiteţi întăriri, pentrunumele cerului! Hohote demente au pus capăt convorbirilor. Pe ofiţer îl lăsaseră nervii. Chiorul se duse la marea hartă de stat-major prinsă în cuie pe perete şiscuipă pe ea. Totul era zadarnic. Totul era învălmăşeală şi haos. — Pe toţi dracii! vreau întăriri, mă auziţi, vreau oameni! Bucătarii,infirmierii! Goliţi spitalele, daţi-le tipilor carabine în locul cârjelor! zbieră laaghiotantul său. S-au strâns hărţile. Nu mai serveau la nimic de acum înainte. Începusedansul morţii. Ofiţerii aghiotanţi au fost trimişi în grabă spre mănăstire. Chiorul îiameninţă cu consiliul de război dacă nu ajung la destinaţie. — Vă interzic să muriţi! strigă. Un locotenent, rănit mortal, intră clătinându-se, apoi se prăbuşi lapământ. Înainte de a închide ochii, apucă să bolborosească: — Domnule general, compania a 4-a este nimicită. Luptele continuă. Chiorul îl înşfăcă de guler pe locotenentul mort: — Răspunde-mi înainte de a crăpa! Cine se bate? Dar capul locotenentului se răsturnă fără viaţă. Sângele îl stropea peChiorul care dădu drumul cadavrului băiatului de optsprezece ani. — Ar trebui să fie interzis să mori în condiţiile astea, ocărî el. Pretutindeni domnea aceeaşi dezordine. Americanii şi neozeelandeziierau comandaţi de către generalul Freyberg, cel mai încăpăţânat generalcare a purtat vreodată uniforma kaki. La ordinul său, mănăstirea a fostdărâmată până la ultima piatră. Voia să aibă Verdun-ul său şi l-a avut! Pagina 159 din 169
  • 160. Hassel_Sven - 06 Monte CassinoCând i se spuse de rezistenţa opusă tancurilor sale şi grenadierilor săiblindaţi, îşi aruncă casca de pământ. — Imposibil, răcni. N-a mai rămas nimic acolo sus. Aveţi năluciri,vedeţi strigoi! Dar strigoii erau înarmaţi cu mitraliere şi cu aruncătoare de flăcări. Noiregimente au fost trimise la asalt şi au murit înaintea rămăşiţelor zidurilormănăstirii. Tancurile englezeşti urcau bălăbănindu-se. Infanteriştii scoţieni erauagăţaţi de trape precum ciorchinii de struguri. Un tir de mitraliere îi curăţă. Generalul Freyberg jură pe Biblie că va cuceri mănăstirea. Cu oricepreţ. Se formau noi unităţi. Scoţieni, galezi, texani, australieni, muntenimarocani, hinduşi, negri de pe malurile Congo-lui, japonezi. În fruntemergea o divizie poloneză. Plângeau, urlau, înjurau. Cădeau sub tirul drăcesc al mitralierelor. Nuexistau poziţii şi totuşi se lupta. Tancurile se împotmoleau. Fotografiile aeriene nu mai făceau nici doibani. Propria lor artilerie shimbase totul. Noi eram la adăpost într-o groapă. Porta, Micuţul, Legionarul şi cumine. Apăru un Sherman. Priveam cu ochii ţintă botul său îndreptat asupranoastră. În câteva clipe se va înclina şi vom fi striviţi. Porta făcu un salt şi aruncă o mină T. O coloană de foc, tancul nu maiera decât un rug de flăcări. Cineva scoase un strigăt de moarte. Era coman-dantul căruia îi ardeau picioarele prinse în turelă. Un infanterist american îidădu lovitura de graţie. Ne-am schimbat poziţia. Ni s-au alăturat doiparaşutişti înarmaţi cu grenade antitanc. Legionarul era îngenuncheat în spatele aruncătorului său de flăcări: — Allah el akbar! Vive la Legion! strigă el ca un nerod, ca şi cum n-ar fiştiut că ne luptăm împotriva unui general francez. Chiorul apăru apoi printre noi. Într-o mână ţinea un nagan, în cealaltăbastonul. — Urmaţi-mă, porunci. Îşi pierduse legătura neagră care îi acopereaochiul. Orbita goală era sângerie. În dreapta sa, Mike se avântă, strângând în gură un trabuc gros. Lastânga lui, Porta, cu jobenul dat pe ceafă. Un general obez cu garda sapersonală. Luptam corp la corp. Muşcam, mârâiam; dădeam cu cuţitul şi cupicioarele. Rezemat de o stâncă, un comandant francez îşi punea maţele laloc. Cu picioarele prinse şi strivite sub şenilele unui tanc, un sergent negruamerican trăgea rafale cu automatul său încins la roşu. O lovitură de toporîi despică craniul. M-am trezit azvârlit în fundul unei pâlnii împreună cu un G.I. Ne pri-veam muţi de spaimă, întrebându-ne cine va trage primul. Apoi,blestemând, îşi aruncă pistolul automat şi îmi întinse un pachet cu ţigăriCamel. Am râs uşurat şi i-am oferit la rândul meu o ţigară Grifa. Zâmbi.Ne-am aruncat unul în braţele celuialt, prăpădindu-ne de râs. Am făcutschimb de ploşti. În pâlnie au căzut doi soldaţi, cu capul înainte. Erau Porta şi Micuţul. Pagina 160 din 169
  • 161. Hassel_Sven - 06 Monte CassinoZărindu-l pe G.I. s-au dat înapoi. Micuţul ridică piedica automatului. I-am dat arma deoparte. Ne-am în-fundat şi mai mult în groapă. Am schimbat insigne şi nasturi cu americanulcare se entuziasmă de steaua mea roşie de comisar. Am făcut o partidă de zaruri, am fumat ţigări grifa şi ne-am golit bidoa-nele. G.I.-ul ne arătă tatuajul de pe piept: Donald Răţoiul. Mişcându-şimuşchii într-un anumit fel, deschidea ciocul. Să mori de ris. Tirul încetase. Am privit cu precauţie pe deasupra marginii gropii: treigermani şi un american. — Now, Im going home, spuse G.I-ul. Ne-am luat rămas-bun călduros. Apoi a plecat, acoperit de armelenoastre. — Cel care îl doboară va avea de-a face cu mine, făgădui Micuţul. L-am zărit sărind într-o groapă, apoi o mitralieră se porni să latre,alături de noi. Luptele reîncepeau. Un paraşutist cuprins de o nebunie începu să escaladeze dealul. Secăţăra ca o maimuţă. O vitejie care în timpuri normale ar fi apărut pe prima pagină a tuturorziarelor din lume. Aici nu i-a dat nimeni atenţie. Aliaţii atacau. În frunte polonezii, vânătorii Carpaţilor. — Pentru Varşovia, strigau. Ne-am retras până la mănăstire. Ne-am lungit în gropi. Primii soldaţi înkaki care au apărut au fost seceraţi. Cadavre, numai cadavre, grămezi decadavre. Oamenii mureau, în timp ce generalii admirau fantastica privelişte. — Formidabil, murmură Alexander. — Minunat, exclamă Freyberg. — Superb, se bucură Kesselring. Rosteau cuvintele care urmau să înnegrească paginile Memoriilor. Visuloricărui mare general. Punctul final al zilei de lucru a experţilor în materiede război. Un locotenent polonez, sângerând din mai multe răni, se înălţă şi strigăcelor douăzeci de oameni care mai rămăseseră din regimentul său: — Înainte, soldaţi, trăiască Polonia! Îşi înnodase steagul polonez înjurul gâtului. — Inima mea este alături de tine, şopti Legionarul, în timp ce ochea.Vei sta la dreapta lui Allah, viteazule polonez. Goli încărcătorul în burtaofiţerului polonez. Veniră apoi negrii Gurka, urmaţi de marocani. Legionarul sări în sus de bucurie zărindu-i şi scoase strigătul său derăzboi. — Omorâţi-i, răcnea, râzând ca un nebun. Înainte, înainte, vive laLegion! L-am urmat, aşa cum îl urmasem de atâtea ori în trecut. Chiorul vru săne oprească: era o nebunie. Trăgeam ţinând arma la şold. Reîncărcamalergând. Marocanii ne priveau cu gura căscată. Ne-am năpustit peste ei, lovindcu cazmalele şi cu latul armelor. Micuţul făcu vânt la vreo doisprezecedinspre ei peste stâncă. Marocanii şi negrii Gurka au fugit să se adăpostească. După ce s-a Pagina 161 din 169
  • 162. Hassel_Sven - 06 Monte Cassinolăsat întunericul, la ordinele Legionarului, am patrulat. În tăcere, le-amtăiat beregata. Heide şi-a reluat vechiul său joc de trăgător la ţintă. Se bucurazgomotos de fiecare dată când nimerea în plin. Locotenentul Frick, din ce în ce mai furios, mormăi: — Măi idiotule! Dacă mai tragi o dată, te raportez pentru nesupunere! — Înţeles, domnule locotenent, făcu Heide în batjocură. Să transmitordinul şi celor de peste drum, să organizăm în schimb o partidă de fotbal? Locotenentul Frick clipi din ochi. — Subofiţer. Heide, ştiu că eşti ostaşul cel mai reglementar din totWermacht-ul. Ştiu de asemenea că ai relaţii cu naziştii. Eşti cel mai mareucigaş pe care l-am văzut. Uniforma asta păcătoasă ţi se potriveşte deminune. — Mă doare-n cot, râse Heide. Locotenentul Frick se aplecă, luă o gamelă plină cu spaghete şi îiazvârli conţinutul în obrazul lui Heide, care se dădu înapoi, răcnind uluit.Locotenentul puse fără o vorbă gamela goală lângă Porta. Apoi se adresă luiHeide: — Ei bine, subofiţer Heide, iată că poţi să-ţi faci raportul. Superiorultău te-a lovit, a pronunţat cuvinte defetiste. Cred că este suficient pentru afi spânzurat de cinci sau şase ori. După care locotenentul se răsuci pecălcâie şi sări alături de Mike, care era foarte ocupat cu vânătoarea depurici. — Sunteţi martori! răcni Heide ştergându-se. — Martori la ce? întrebă Porta. — Nu face pe tâmpitul! L-aţi auzit că a spus că suntem pe cale să pier-dem războiul şi vă voi sili să-mi semnaţi raportul. Vreau să-l văd spânzurat. — Dar de cine vorbeşti? se miră Barcelona. Nu l-am mai văzut pelocotenent de nu ştiu când. Ai văzut vreun locotenent, Micuţule? — Eu, da, dar de mult, spuse Micuţul după ce înghiţise o bucată decârnat. — Ia spune, Porta se ridică în picioare, cum îndrăzneşti să temâzgăleşti pe faţă cu spaghetele mele? Asta te va costa scump, trebuie să mile plăteşti, aveau şi sos de roşii! Ia scapă-mi nişte Grifa! — Fac ceva pe spaghetele tale, făgădui Heide, alb de furie. Îi fac eufigura afuristului ăsta de ofiţer. Căutând în jurul său martori mai potoliţi, îl zări pe părinteleEmmanuel. — Părinte, ai putea jura pe sfânta cruce că nu l-ai auzit hulind peFrick? Îţi atrag atenţia că vom ajunge în faţa curţii marţiale. Preotul necheză şi îşi luă un aer nătâng. — Dacă am înţeles bine, Heide, i-ai furat spaghetele lui Porta ca să temâzgăleşti pe faţă cu ele? Heide ridică piedica automatului său. — Părinte, l-ai văzut pe nenorocitul ăsta de ofiţer aruncându-mi-le înobraz! — Pesemne că ai înnebunit, Heide, spuse părintele Emmanuel, făcân-du-se că îi este frică. Care locotenent arunca cu spaghetele în capul inferio-rilor săi? Pagina 162 din 169
  • 163. Hassel_Sven - 06 Monte Cassino Heide văzu roşu. — Bandă de trădători, vă voi duce cu mâna mea la Torgau! O să văpară rău. — Fă mai puţină gălăgie, Julius, îl întrerupse Porta înţepându-l înburtă cu aruncătorul de flăcări. Scoate ţigările grifa. Să te înveţi minte caaltădată să nu mai furi spaghetele oamenilor cumsecade. — Îţi răceşti gura de pomană, spuse Heide hotărât, sigur pe el. — Dacă o iei aşa, spuse Porta, şi trimise o flacără pe deasupra capuluilui Heide, atât de aproape încât am simţit mirosul părului ars. — Terminaţi o dată cu prostiile, bombăni Mike. Heide alergă să se pună la adăpost în spatele unei stânci. Altă flacără. Heide reapăru, înnegrit şi cu privirea înspăimântată. — Încetează, ce naiba, ai de gând să mă prăjeşti? — Ia te uită! Te-ai trezit? suspină Porta drăceşte, pregătindu-se sătrimită un nou jet de flăcări. Un pachet de ţigări zbură prin aer. Porta îl culese, mirosindu-l. — Bun, iar acum te descurci să ne faci rost de o nouă gamelă cuspaghete cu sos de roşii. N-ar strica nici o leacă de ceapă. Mulţumesc. Heide porni la drum, ocărând furios. Porta strigă sfaturi în urma lui. — Doamne! exclamă părintele Emmanuel, arătând către cer. Am ridicat privirile, necrezându-ne ochilor; un roi de albine uriaşe...albinele însă erau bombardiere. Ne smulgeam binoclurile unul altuia din mâini. — Sunt pe puţin o mie, murmură Barcelona. Fortăreţe zburătoareamericane. N-aş vrea să fiu acolo unde îşi vor lăsa găinaţul! Mike lăsă un purice să scape şi scrută cerul. — Pe toţi dracii, de unde au mai răsărit? Vin dinspre nord! Nu ştiam că bombardierele decolaseră în aceeaşi dimineaţă din Anglia.Deasupra Franţei fuseseră apărate de avioane de vânătoare. Violaseră cusânge rece neutralitatea Elveţiei. Focke-Wulf-urile atacaseră zadarnic. Tinerii piloţi mestecau chewing-gum. Aveau chipurile acoperite demăştile pentru oxigen. Motoarele mugeau de ore în şir. Avioanele străbăteau barajele artilerieiantiaeriene ca şi cum ar fi fost simple furtuni. Smulgându-şi măştile aubăut din acelaşi termos. Navigantul îşi puse cinci Camel deodată în gură, leaprinse şi le împărţi camarazilor săi. Fumau privind tăbliţa scrisă cu roşu:Smoking prohibited. Un Focke-Wulf atacă avionul B. 17 al tânărului căpitanBoye Smith. — Ia trimite-i nişte boabe afurisitului ăsta de Kraut! strigă el cătretrăgătorul din coada avionului. Aparatul de vânătoare Focke-Wulf a fost lovit de prima salvă şi se pornisă coboare în vrie scoţând fum des din carligă. Se prăbuşi în mijloculsatului Puntoni, la vest de Florenţa. Au fost ucişi doi copii şi o tânără femeiecare spăla rufele. Pilotul, baronul von Nierndorf, fusese ucis în aer. — Go to the worms, râse captain Boye Smith, scuipând pe jos. Nu ştiacă peste trei sferturi de oră va fi linşat de către o ceată de ţărani, deoarececu o zi înainte un Jabo ucisese două femei, un moşneag şi cinci copii. Când avionul lui Boye s-a prăbuşit, căpitanul, singurul supravieţuitor Pagina 163 din 169
  • 164. Hassel_Sven - 06 Monte Cassinoal echipajului, căută adăpost în sat. L-au legat de un stâlp în spatele fermeilui Bruno Garini, l-au stropit cu benzină şi i-au dat foc. În clipa în care flăcările au început să-i cuprindă picioarele lui BoyeSmith, în sat a intrat ca o furtună o patrulă a jandarmeriei militare. Eracomandată de plutonierul major Stein, un ticălos fără pereche. — Hei! strigă el. De-a ce vă jucaţi? Şi arătându-l pe pilotul înconjuratde flăcări: — Trebuie să râdem? Prinse cu un soi de veselie o femeie învârstă de bărbie, dar ochii îi rămaseră reci — Sau trebuie să numim astaasasinat? — Si, signor Maggiori, făcu ea încercând să zâmbească fără să fi înţeleso boabă din cele ce spusese. Una dintre femeile ucise în ajun fusese fiica eicea mai mică. În mintea ei înceată de ţărancă nu încăpea îndoiala că fata eifusese ucisă de pilotul pe care îl ardeau acum. Stein îmbrânci pe bătrână. Îşi aprinse gânditor o ţigară, îşi potrivicasca. Soarele strălucea. La umbra unui chiparos dormea un câine. Într-oroabă se lingea o pisică. Dintr-un vechi landou cu roţile de lemn un copilaşîntinse braţele sale durdulii înspre căpetenia vânătorilor de capete. Îl ciupide obraz. — Bambino, bambino. Mama stătea deoparte neliniştită. Îşi scoase pistolul, un P 38. Îi cercetă conştiincios încărcătorul. Cu unzgomot sec şi-l puse la loc. Plutonierul major Stein râdea. Pilotul american ardea. Mirosea a carnearsă. Plutonierul major aruncă ţigara şi făcu semn cu capul. — Ia culcaţi-mi la pământ pe toţi oamenii ăştia! Să se termine cu ei. Opt pistoale P 38 s-au descărcat asupra italienilor care ţipau,încercând în ultima clipă să se salveze. Civilii s-au prăbuşit unii peste ceilalţi, cei vii încercând să se adăpos-tească sub cei morţi. Jandarmii şi-au reîncărcat armele, trimiţând apoi o nouă salvă în gră-mada de trupuri omeneşti. Plutonierul major îşi aprinse altă ţigară. Copilul din landou se porni să plângă. Plutonierul culese un cartuş golşi îl dădu micuţului. Bebeluşul râse, arătându-şi singurul dinte. — Plecarea, ordonă Stein. Maşinile au demarat într-un nor de praf. Mai târziu, în cursul zilei, un cioban descoperi copilul care se jucă cucartuşul gol. Avioanele B 17 din fruntea convoiului se aflau exact deasupra luiMonte Cassino. Muntele vuia în aerul stârnit de o furtună de oţel. — Drace, strigă Mike care tocmai ne arătase unul dintre puricii săi. Ne-am chircit sub o stâncă, aşteptând moartea. Americanii erau la felde surprinşi ca şi noi. — Damned, they are bombing, răcniră ei. Primele bombe au măturat muntele. Casele din vale au fost aruncatedeparte. O baterie grea, ascunsă în spatele gării Cassino, a fost zdrobităîntr-o secundă. Deasupra mănăstirii s-au abătut noi bombe. Totul fu învăluit într-oceaţă gălbuie. Muntele sfânt se transformă într-o vijelie scuipând flăcări şi Pagina 164 din 169
  • 165. Hassel_Sven - 06 Monte Cassinofoc. După B 17 au trecut la atac bombardierele englezeşti de tipul Mitchell. În cursul nopţii sosi la noi Chiorul, urmat de adjunctul său Hartwig. Chiorul îi chemă la el pe şefii de companie. — În noaptea asta o intindem, le explică el. Dar trebuie ca ceilalţi sănu-şi dea seama de asta. Întâi pleacă paraşutiştii, apoi batalionul întâi, însfârşit, compania a 5-a. Cei care rămân pleacă la orele două şi cinci fix. Vomlăsa în urmă o grupă. Două baterii vor deschide foc de diversiune ceva maisus. — Iar ultima grupă? strigă Porta. Va fi plutonul al doilea! Eroi, nu aţiobosit încă? Bucuraţi-vă, copiii vor învăţa faptele noastre la şcoală. Pălăriamea galbenă şi cleştele meu dentar vor fi expuse într-o vitrină de muzeu. Chiorul îl privi gânditor. — De vreme ce o propui chiar tu, Porta, ei bine! da, va rămâne plutonulal 2-lea. — Când ai să înveţi să-ţi ţii gura! mormăi Barcelona. Companiile au plecat la ora hotărâtă. Au părăsit tranşeele fără zgomot. — Noroc bun! murmură locotenentul Frick, înainte de a se facenevăzut. Comandantul Mike îşi lăsă mâna pe umărul Bătrânului. — Pe curând, Beier. Nervoşi, ne-am strâns în spatele mitralierelor noastre. — Dacă află că au plecat ai noştri, şopti Porta, ne putem aştepta să fimrăsfăţaţi! — Pe mine mă trec fiorii, făcu Barcelona. — Dacă vin încoace, urmă Porta în şoaptă, eu unul o şterg. O iau lasănătoasa iepureşte. N-am chef să sparg pietre în Texas. Bătrânul îşi privi ceasul. — Peste cinci minute artileria va deschide focul, şopti el. Fiţi pregătiţi.Micuţule, tu iei aruncătorul de grenade. — Aiurezi, se împotrivi Micuţul. Dacă ţii să iei burlanul ăsta vechi desobă, n-ai decât să-l cari tu. Legionarul mi-a poruncti să duc ţuica. — Aici eu comand. De ţuica voastră puţin îmi pasă. Înţeles? — Doar nu-s surd, mârâi Micuţul. — Atunci repetă. — Să repet, ce? Micuţul făcea pe prostul. Una din fiţele sale obişnuitecând voia să scape de o corvoadă. Tirul de artilerie se porni să vuiască. Porta înşfacă mitraliera. Eu amluat afetul. Benzile de cartuşe au fost împărţite. Porta trimise din vârfuldegetelor o sărutare americanilor. — Good by, Sammy, see you later! Şi nu plânge când vei găsi gropilenoastre goale. — Cât de mult ne iubim, râse Barcelona. — Dragostea asta ne va pierde, spuse Heide. Coboram muntele fără a face vreun zgomot. Un scârţâit ne făcu sătresărim. — Ce s-a întâmplat, ocări Bătrânul, s-au şi luat după noi? Din beznă ne parveni răspunsul Micuţului: — Iartă-mă, Bătrânule, afurisitul ăsta de aruncător de grenade mi-ascăpat. E vina ta, căci tu ai vrut să-l duc o dată cu ţuica! Pagina 165 din 169
  • 166. Hassel_Sven - 06 Monte Cassino — Ai pierdut şi şnapsul? întrebă Porta neliniştit. — Nuuuu! Pe sfânta ocrotitoate a artileriştilor, nici o picătură. Ştiu săumblu cu lucruri preţioase. — Dai în gropi de prost ce eşti! bombăni Bătrânul. Ne vei face rost deun brand nou! — Voi închiria unul de la Sam, răspunse Micuţul voios. Are destule. Năduşiţi, ne-am urmat drumul. — Nu mai pot, am suspinat. Îi fac vânt afetului. — Nu face asta, dă-mi-l mie, spuse Barcelona. În schimb îmi trecuaruncătorul de flăcări, care era tot atât de greu, dar mai uşor de purtat. Un proiectil trasor se înalţă pe cer. Ne-am aruncat la pământ. Cea maimică mişcare şi s-a zis cu noi. Lumina se stinse cu o încetineală de necrezut. Către răsărit bubuiaartileria; trăgeau tunurile de la Castellona, cota 771. Nu ştiam că astaînsemna începutul străpungerii frontului de către americani. Regimentul168 de infanterie zdrobi regimentul nostru 134. În acelaşi timp regimentul142 de infanterie U.S. nimicea regimentul nostru 200 de grenadieri blindaţi. — Luaţi-vă armele, ordonă Bătrânul — şi urmaţi-mă. În şir câte unul,după mine. Compania săpase gropi între câteva case. Micuţul îşi puse jos cuprecauţie bidonul său mare. — Deschidem balul? îl întrebă pe Legionar, care făcu da din cap. Porta luă loc pe o ladă şi îşi puse în faţă un clopoţel de amvon. Micuţulse aşeză în spatele lui ţinând în mână un aruncător de flăcări. Noul nostrumuzicant ridică trompeta şi sună adunarea. Capete curioase au răsărit de prin diferite gropi. Mike veni ca o vijelie, cu un trabuc gros în gură. — Ce-i porcăria asta? Americanii înţeleg şi ei goarna. Ne putem trezi cuei! — Nu am nimic împotriva clienţilor americani, suspină Porta. Dolariisunt o valoare sigură. — Nu te mai lăuda, ţipă Mike la el. Neam de neamul tău n-a văzut vreobancnotă verzuie! Fără un cuvânt, Porta scoase dintr-o cizmă două teancuri groase dedolari. Mike rămase fără grai. — De unde îi ai? — De la câţiva băieţi de-ai generalilor Ryder şi Walker. Ne-am întâlnitdin întâmplare în spatele mănăstirii. I-am convins că nu le vor mai trebuibiştarii. — Cred că ştii că trebuie să depui devizele străine la şeful companieitale sau la ofiţerul din SS. Porta puse taancurile la loc în cizmă, cu un zâmbet pieziş. — Da, domnule comandant, ştiu. Ofiţerul din SS e bun prieten cumine. Arătă un foarte mic aparat de fotografiat. — Datorită cutiuţei acesteia. Sunt nebun după fotografii şi nu ţin nici odată minte unde mi-am ascuns filmele. Acum câteva zile, fără s-o facîntr-adins, l-am prins pe ofiţerul nostru de la SS pe cale să seducă un Pagina 166 din 169
  • 167. Hassel_Sven - 06 Monte Cassinobăieţel italian. După aceea am discutat puţin despre film. Am căzut laînvoială că filmul nu trebuie trimis în Prinz Albrecht Strasse. Mike fluieră, privind cizmele lui Porta. — Într-o bună zi vei fi spânzurat, prezise el din toată inima. — Poate şi dumneavoastră, domnule comandant. Micuţul meu aparat eun prieten de nădejde. Sunt doar un biet caporal, cu o pălărie galbenă. Uncamarad din Texas, cel care mi-a dăruit jucăria asta, mi-a zis că lumea eplină de calici. Şi dacă n-ai arme secrete pentru a te apăra, o păţeşti. Îşi mângâia aparatul. — Iată, de pildă, zilele trecute, era un timp foarte frumos, urmăream unfluture în timp ce tot fotografiam ici şi colo. Închipuiţi-vă surprinderea meacând am văzut filmul: fotografiasem un comandant cu un trabuc gros îngură care scotocea buzunarele morţilor, atât prieteni cât şi duşmani. Eibine, fapta aceasta nu m-a mirat prea mult. Un comandant este desigur unbun patriot. Fără îndoială că a depus tot ce a găsit în mâinile ofiţerului de laSS. Mike înghiţi în sec, cu privirea aţintită asupra capătului trabuculuisău. — Unde-i filmul ăsta, Porta? întrebă, silindu-se să-şi stăpâneascăglasul. — Filmul? Ia stai! Porta se făcea că se gândeşte. — Ah! da, prietenul meu, ofiţerul de la SS, mi-l păstrează. La sfârşitulrăzboiului avem de gând să deschidem o expoziţie de fotografii. O vomintitula: „Patrioţi în timpul războiului". Sunt sigur că se va bucura de multinteres, domnule comandant. Obosit, Mike se lăsă jos în fundul tranşeei. Se aşezase pe casca Vieruluicare, foarte politicos, i-o strecurase sub buci. — Un păhărel, domnule comandant? zâmbi Porta cu amabilitate. Mike goli paharul dintr-o înghiţitură. Spirt din orez, de 88 grade. Apoicomandantul se ridică, uriaş, puse încet un alt trabuc în gură, pe careVierul i-l aprinse slugarnic. Comandantul nu-l învrednici nici măcar cu o privire. Bătându-se pestepistol, se strădui să râdă: — Porta, ai fi fost un bun şef de stat-major. Ai fi ajuns mareşal. — Ba nu, domnule comandant. Sunt doar un simplu soldat care aînvăţat să se asigure din toate părţile. Deviza mea este: priveşte-i pe fiecareca pe un bandit până la dovada contrarie. Ori, dovada aceasta, nu o ai decâtfoarte rar. Comandantul Mike răsuflă adânc. Cât p-aci să-şi înghită trabucul. — Încă o dată îţi spun, Porta, te văd foarte limpede la capătul uneifunii! Porta înălţă din umeri nepăsător. Se porni apoi să sune clopoţelul caun nebun, răcnind: — Litra în mâna dreaptă, banii în mâna stângă! Plata înainte. Preţul se schimba, cu toate că porţia era aceeaşi. Un OberscharführerSS a trebuit să plătească mai mult decât plutonierul major de la blindate.Dimpotrivă, unul de la intendenţă a fost nevoit să scuipe de două ori maimulţi bani decât Oberscharführer-ul. Pagina 167 din 169
  • 168. Hassel_Sven - 06 Monte Cassino Micuţul a trebuit în trei rânduri să intervină pentru a împiedica bătăile.Un singur jet cu aruncătorul de flăcări era suficient pentru ca să se restabi-lească liniştea. În mijlocul beţiei au apărut marocanii. Tăiaseră beregata santinelelornoastre, fără să prindem de veste. Au coborât de pe stânci, deschizând foculdin trei părţi. În clipa următoare eram prinşi în lupte individuale. Micuţul îşi duseîntâi ţuica la adăpost, apoi se năpusti cu aruncătorul său de flăcări. Legionarul, cu spatele la un zid, se apăra cu un topor. Apoi au venit în picaj bombardierele de vânătoare, măturând câmpul deluptă. Arabii înaintaseră prea mult. Au fost seceraţi de focul ucigător alavioanelor americane. Casele ardeau. Un ţăran bătrân încerca cu disperare să lupte împotrivaflăcărilor cu o cratiţă care se făcu ţăndări în clipa când umbra unui Jabotrecu razant deasupra lui. Tir de artilerie. Infanterie. Ne-am retras. Adică acei puţini care mai erauîn stare să se târască. Pe marginile drumului erau camuflate ambulanţe.L-am pus pe Bătrânul într-una din ele, plătindui-i locul cu ţigările noastregrifa şi cu dolarii lui Porta. La fiecare răsuflare a Bătrânului i se vedea unplămân. I-am strâns mâna. Mike, cu braţul drept sfărâmat, a fost îngrămădit pe un camionîmpreună cu alţi grav răniţi. I-am pus lângă el cutia sa cu trabucuri. Ne-azâmbit recunoscător. Am săpat o groapă pentru a-l îngropa pe Vierţul. O grenadă îi smulseseambele picioare. Groapa nu era prea adâncă, iar Vierul n-a avut parte nicide cască în mormânt şi nici de cruce deasupra. — Să arzi încetişor în iad, blestemă Barcelona. Locotenentul Frick, cu capul înconjurat de un bandaj din care nu sevedeau decât ochii şi gura, se apropie de noi. — La arme! Înaintăm! Grenadierii s-au retras. Trebuie să păstrămpoziţia cu orice preţ. Ne-am luat mitralierele pe umeri. Peste noi ploua cu obuze. Barcelona se prăbuşi. Doi paraşutişti l-au ridicat şi l-au dus. Heide serostogoli pe pământ: ceafa şi spatele nu-i mai erau decât o gaură. L-amtrimis cu grenadierii. Locotenentului Frick i-a fost smuls capul. Sângele îi ţâşnea în valuridin gât. Am luat poziţie într-o groapă plină de noroi. Porta, Micuţul, GregorMartin şi cu mine. Ultimul cuartet al companiei a 5-a. Ceilalţi erau în spitalsau în groapa comună. Înaintasem în grad: eram şeful companiei, iarcompania era alcătuită din patru oameni. Ni s-au alăturat câteva pâlcuri desoldaţi supravieţuitori din alte companii şi batalioane. Am rezistat timp decinci zile. Apoi au venit camioanele să ne ia. Paraşutiştii ne-au acoperitretragerea. Ultima luptă de la Monte Cassino se încheiase. Iubite cititorule, dacă într-o frumoasă zi de vacanţă treci cumva prinoraşul Cassino, opreşte-te o clipă, atunci când vei ajunge la drumul careduce către mănăstire. Coboară din maşină, pleacă-ţi capul în semn derespect pentru cei care au căzut aici, pe muntele sfânt. Ascultă cu atenţie, Pagina 168 din 169
  • 169. Hassel_Sven - 06 Monte Cassinopoate vei mai auzi vuietul obuzelor şi vaietele răniţilor. ------------------ Pagina 169 din 169