Manual de protectie civila

Manual de protecţie civilă
pentru personalul cu atribuţii în domeniul protecţiei civile de la localităţi, instituţii publice şi agenţi economici
1
Editura M.A.I.
2005
PENTRU PERSONALUL CU ATRIBUŢII ÎN DOMENIUL
PROTECŢIEI CIVILE DE LA LOCALITĂŢI,
INSTITUŢII PUBLICE ŞI AGENŢI ECONOMICI
Lt. col. NICULAE STAN

2
MULŢUMESC colegilor din Catedra de Pregătire de Specialitate:
Lt.col. Marius CHICU,
Lt.col. Ionel CHIRIŢESCU,
Lt.col. Liviu ENESCU,
Mr. Ruslan SPIREA
Mr. Ion EPURE,
pentru spijinul acordat în elaborarea acestei lucrări.

3
CUPRINS
1. Cuvânt înainte Pag. 4
2. PREGĂTIRE TEHNICĂ DE SPECIALITATE Pag. 5
3. Sistemul Naţional de Management al situaţiilor de Urgenţă Pag. 6
4. Protecţia Civilă în România Pag. 16
5. Protecţia populaţiei şi a salariaţilor prin măsuri specifice Pag. 25
6. Asigurarea înştiinţării, avertizării şi alarmării Pag. 26
7. Protecţia salariaţilor şi bunurilor materiale prin adăpostire Pag. 45
8. Protecţia N.B.C. şi asigurarea medicală Pag. 59
9. Protecţia salariaţilor şi a bunurilor materiale prin evacuare Pag. 76
10. Protecţia împotriva efectelor dezastrelor Pag. 84
11. Principalele tipuri de dezastre şi caracteristicile acestora Pag. 85
12. Mijloace de intervenţie Pag. 93
13. PREGĂTIREA TACTICĂ ŞI METODICĂ DE PROTECŢIE CIVILĂ Pag. 113
14. Clasificarea şi conţinutul documentelor de protecţie civilă Pag. 114
15. Principii şi reguli de intervenţie Pag. 128
16. Dispozitivul de intervenţie Pag. 134
17. Modele de documente Pag. 136
18.
Principii generale privind metodologia pregătirii şi desfăşurării
exerciţiilor, antrenamentelor şi aplicaţiilor de protecţie civilă
Pag. 143
19. Clasificarea şi conţinutul exerciţiilor şi aplicaţiilor de protecţie civilă Pag. 144
20.
Documente necesare pregătirii şi conducerii exerciţiilor şi aplicaţiilor
de protecţie civilă
Pag. 147
21. Metodologia desfăşurării exerciţiilor şi aplicaţiilor de protecţie civilă Pag. 148
22.
Tendinţe şi orientări privind organizarea şi desfăşurarea exerciţiilor şi
aplicaţiilor de protecţie civilă
Pag. 151
23. SCHEME Pag. 152
24.
Structura organizatorică a Sistemului Naţional de Management al
Situaţiilor de Urgenţă şi a Protecţiei Civile
Pag. 154
25. Surse de risc Pag. 158
26. Variante ale dispozitivului de intervenţie Pag. 166
27. Bibliografie Pag. 168

4
CUVÂNT ÎNAINTE
Amplul proces de modernizare şi operaţionalizare a structurilor
protecţiei civile, odată cu crearea Sistemului Naţional de Management al
Situaţiilor de Urgenţă şi lipsa unor instrucţiuni şi regulamente de specialitate,
conduce la necesitatea implementării unor noi manuale de specialitate care să
fundamenteze instruirea, conducerea, dotarea şi modul de acţiune al
formaţiunilor de intervenţie.
Manualul de faţă, reprezintă un ghid pentru personalul cu atribuţii în
domeniul protecţiei civile la localităţi, instituţii publice şi agenţi economici,
oferind acestora informaţiile de bază privind gestionarea situaţiilor de
protecţie civilă şi menţinerea capabilităţilor de intervenţie ale formaţiunilor,
pentru îndeplinirea misiunilor.
Manualul se constituie într-o lucrare, care am dori să contribuie la
dezvoltarea orizontului de acţiune în planificarea, organizarea şi desfăşurarea
acţiunilor de intervenţie, precum şi pentru întocmirea documentelor exerciţiilor
de protecţie civilă şi elaborarea documentelor de conducere la nivel de
localitate, instituţie publică şi agent economic.
Autorul

5
SISTEMUL NAŢIONAL DE MANAGEMENT
AL SITUAŢIILOR DE URGENŢĂ
I. GENERALITĂŢI
Având în vedere existenţa, în domeniul managementului prevenirii şi
gestionării situaţiilor de urgenţă, a unui sistem instituţional parţial închegat, cu
funcţionare temporară şi care se activează abia la momentul producerii situaţiilor de
urgenţă şi pentru a asigura instituirea în cel mai scurt timp a unui cadru legal modern
şi a unor mecanisme manageriale perfecţionate, menite să asigure, în mod unitar şi
profesionist, apărarea vieţii şi sănătăţii populaţiei, a mediului înconjurător, a valorilor
materiale şi culturale importante pe timpul producerii unor situaţii de urgenţă, care să
permită restabilirea rapidă a stării de normalitate, Guvernul României a adoptat
Ordonanţa de Urgenţă (nr. 21/ 15.04.2004) prin care a fost înfiinţat Sistemul
Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, pentru asigurarea resurselor şi
coordonarea acţiunilor în situaţii de urgenţă.
Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, denumit în
continuare Sistem Naţional, se înfiinţează, se organizează şi funcţionează pentru
prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă, asigurarea şi coordonarea resurselor
umane, materiale, financiare şi de altă natură necesare restabilirii stării de
normalitate. Sistemul Naţional este organizat de autorităţile administraţiei publice şi
se compune dintr-o reţea de organisme, organe şi structuri abilitate în managementul
situaţiilor de urgenţă, constituite pe niveluri sau domenii de competenţă, care dispune
de infrastructura şi de resursele necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor prevăzute în
ordonanţa de urgenţă menţionată.
Principiile managementului situaţiilor de urgenţă sunt:
♦ previziunea şi prevenirea;
♦ prioritatea protecţiei şi salvării vieţii oamenilor;
♦ respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului;
♦ asumarea responsabilităţii gestionarii situaţiilor de urgenţă de către autorităţile
administraţiei publice;
♦ cooperarea la nivel naţional, regional şi internaţional cu organisme si
organizaţii similare;
♦ transparenţa activităţilor desfăşurate pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă,
astfel încât acestea să nu conducă la agravarea efectelor produse;
♦ continuitatea şi gradualitatea activităţilor de gestionare a situaţiilor de urgenţă,
de la nivelul autorităţilor administraţiei publice locale până la nivelul
autorităţilor administraţiei publice centrale, în funcţie de amploarea şi de
intensitatea acestora;

6
♦ operativitatea, conlucrarea activă şi subordonarea ierarhică a componentelor
Sistemului Naţional.
Pe durata situaţiilor de urgenţă sau a stărilor potenţial generatoare de situaţii de
urgenţă se întreprind, în condiţiile legii, după caz, acţiuni şi măsuri pentru:
♦ avertizarea populaţiei, instituţiilor şi agenţilor economici din zonele de
pericol;
♦ declararea stării de alertă în cazul iminentei ameninţării sau producerii
situaţiei de urgenţă;
♦ punerea în aplicare a măsurilor de prevenire şi de protecţie specifice
tipurilor de risc si, după caz, hotărârea evacuării din zona afectată sau
parţial afectată;
♦ intervenţia operativă cu forţe şi mijloace special constituite, în funcţie de
situaţie, pentru limitarea şi înlăturarea efectelor negative;
♦ acordarea de ajutoare de urgenţă;
♦ instituirea regimului stării de urgenţă, în condiţiile prevăzute de art. 93 din
Constituţia României, republicată;
♦ solicitarea sau acordarea de asistenţă internaţională;
♦ acordarea de despăgubiri persoanelor juridice şi fizice;
♦ alte măsuri prevăzute de lege.
♦ Autorităţile şi organismele din componenţa Sistemului Naţional cooperează,
în exercitarea atribuţiilor specifice, atât între ele, cât şi cu alte instituţii şi
organisme din afara acestuia, din ţară sau din străinătate, guvernamentale
sau neguvernamentale.
II. ORGANIZAREA SISTEMULUI NAŢIONAL
Sistemul Naţional are în compunere (schema nr.1 din capitolul scheme):
♦ comitete pentru situaţii de urgenţă;
♦ Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă;
♦ servicii publice comunitare profesioniste pentru situaţii de urgenţă;
♦ centre operative pentru situaţii de urgenţă;
♦ comandantul acţiunii.
Comitetele pentru situaţii de urgenţă sunt:
♦ Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă;
♦ comitetele ministeriale şi ale altor instituţii publice centrale pentru situaţii
de urgenţă;
♦ Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă;
♦ comitetele judeţene pentru situaţii de urgenţă;
♦ comitetele locale pentru situaţii de urgenţă.
Comitetele pentru situaţii de urgenţă sunt organisme interinstituţionale de
sprijin al managementului şi se întrunesc semestrial şi ori de câte ori situaţia
impune.

7
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, denumit în continuare
Comitet Naţional, se constituie şi funcţionează sub conducerea nemijlocită a
Ministrului Administraţiei şi Internelor şi sub coordonarea primului-ministru.
Comitetul Naţional este un organism interministerial format din persoane cu
putere de decizie, experţi si specialişti desemnaţi de ministerele cu atribuţii
complexe în gestionarea situaţiilor de urgenţă.
Organizarea şi funcţionarea Comitetului Naţional a fost stabilită prin
Hotărârea de Guvern nr. 1489/09.09.2004.
Comitetul naţional se compune din:
- preşedinte: ministrul administraţiei şi internelor;
- vicepreşedinte: un secretar de stat din Ministerul Administraţiei şi
Internelor;
- membri: un secretar de stat de la fiecare minister sau un adjunct al
conducătorului fiecărei instituţii publice centrale prevăzute în anexa nr.1 a
HGR nr. 1489/09.09.2004;
- consultanţi: câte 1 – 2 experţi şi /sau specialişti din fiecare minister şi
instituţie publică centrală prevăzute în aceeaşi anexă.
Secretariatul tehnic permanent al Comitetului Naţional funcţionează ca
un compartiment specializat în cadrul Centrului Operaţional Naţional din
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, aşa cum este prevăzut în
HGR. nr. 1940/09.09.2004.
Comitetul Naţional asigură îndeplinirea atribuţiilor specifice pe linia realizării
în România a obiectivelor strategiei internaţionale de reducere a dezastrelor.
La ministere şi la alte instituţii publice centrale cu atribuţii în gestionarea
situaţiilor de urgenţă se constituie şi funcţionează sub conducerea miniştrilor,
respectiv a conducătorilor instituţiilor publice centrale, comitete ministeriale
pentru situaţii de urgenţă, denumite în continuare comitete ministeriale.
Comitetul ministerial se constituie prin ordin al ministrului ori al
conducătorului instituţiei publice centrale, după caz, şi are în componenţă persoane
cu putere de decizie, experţi şi specialişti din aparatul propriu al ministerului şi din
unele instituţii şi unităţi aflate în subordinea acestuia, cu atribuţii în gestionarea
situaţiilor de urgenţă.
În componenţa comitetului ministerial, la solicitarea ministrului respectiv, pot
fi cooptaţi şi reprezentanţi ai altor ministere şi instituţii cu atribuţii în domeniu.
La nivelul municipiului Bucureşti se constituie, sub conducerea prefectului,
Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă. Din acest
comitet fac parte primarul general, primarii de sectoare, şefi de servicii publice
deconcentrate, descentralizate şi de gospodărie comunală, manageri ai unor
instituţii, regii autonome şi societăţi comerciale care îndeplinesc funcţii de sprijin
în gestionarea situaţiilor de urgenţă, precum şi manageri ai agenţilor economici
care, prin specificul activităţii, constituie factori de risc potenţial generatori de
situaţii de urgenţă.
Organizarea, atribuţiile şi funcţionarea comitetului se stabilesc prin ordin al
prefectului municipiului Bucureşti.

8
La nivelul judeţelor se constituie, sub conducerea prefecţilor, comitete
judeţene pentru situaţii de urgenţă, denumite în continuare comitete judeţene.
Din comitetul judeţean fac parte preşedintele consiliului judeţean, şefi de
servicii deconcentrate, descentralizate şi de gospodărie comunală şi alţi manageri
ai unor instituţii şi societăţi comerciale de interes judeţean care îndeplinesc funcţii
de sprijin în gestionarea situaţiilor de urgenţă, precum şi manageri ai agenţilor
economici care, prin specificul activităţii, constituie factori de risc potenţial
generatori de situaţii de urgenţă.
Organizarea, atribuţiile şi funcţionarea comitetelor judeţene se stabilesc prin
ordine ale prefecţilor.
La nivelul municipiilor, oraşelor, sectoarelor municipiului Bucureşti, precum şi
al comunelor se constituie, sub conducerea primarului şi cu avizul prefectului,
comitete locale pentru situaţii de urgenţă, denumite în continuare comitete
locale.
Din comitetul local fac parte un viceprimar, secretarul comunei, oraşului sau
municipiului, după caz, şi reprezentanţi ai serviciilor publice şi ai principalelor
instituţii şi agenţi economici din unitatea administrativ-teritorială respectivă,
precum şi manageri sau conducători ai agenţilor economici, filialelor, sucursalelor
ori punctelor de lucru locale, care, prin specificul activităţii, constituie factori de
risc potenţial generatori de situaţii de urgenţă.
Organizarea, atribuţiile şi funcţionarea comitetelor locale se stabilesc prin
dispoziţie a primarului, cu avizul prefectului.
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, denumit în continuare
Inspectoratul General, ca organ de specialitate din subordinea Ministerului
Administraţiei şi Internelor, asigură coordonarea unitară şi permanentă a
activităţilor de prevenire şi gestionare a situaţiilor de urgenţă.
În cadrul Inspectoratului General se organizează inspecţia de prevenire,
centrul operaţional naţional şi alte structuri adecvate pentru managementul
situaţiilor de urgenţă, încadrate cu personal specializat pe tipuri de riscuri, în
comunicaţii, informatică şi relaţii publice.
Centrul operaţional îndeplineşte permanent funcţiile de monitorizare, evaluare,
înştiinţare, avertizare, prealarmare, alertare şi coordonare tehnică operaţională la
nivel naţional a situaţiilor de urgenţă.
Inspectoratul General prin centrul operaţional naţional, asigură secretariatul
tehnic permanent al Comitetului Naţional, preluând în acest sens, la data
desfiinţării Comisiei Guvernamentale de Apărare Împotriva Dezastrelor,
secretariatul tehnic permanent al acesteia.
Inspectoratul General asigură coordonarea şi controlul de specialitate al
serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă, profesioniste şi voluntare
asigură şi potrivit competenţelor legale, cooperarea şi reprezentarea la nivel
naţional în domeniile protecţiei civile, apărării împotriva incendiilor şi gestionării
situaţiilor de urgenţă.
Serviciile publice comunitare profesioniste pentru situaţii de urgenţă,
denumite în continuare servicii de urgenţă profesioniste, constituite ca servicii
deconcentrate, care funcţionează ca inspectorate judeţene si al municipiului

9
Bucureşti, asigură în zonele de competenţă coordonarea, îndrumarea şi controlul
activităţilor de prevenire şi gestionare a situaţiilor de urgenţă.
În cadrul serviciilor de urgenţă profesioniste se organizează inspecţii de
prevenire, centre operaţionale şi alte structuri adecvate pentru gestionarea
situaţiilor de urgenţă, încadrate cu personal specializat pe tipuri de riscuri, în
comunicaţii, informatică şi relaţii publice.
Centrele operaţionale îndeplinesc permanent funcţiile prevăzute pentru centrul
operaţional naţional, la nivelul judeţelor, respectiv al municipiului Bucureşti.
Serviciile de urgenţă profesioniste, prin centrele operaţionale, asigură
secretariatele tehnice permanente ale comitetelor judeţene şi al Comitetului
Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă.
Serviciile publice de urgenţă asigură, potrivit competenţelor legale în unităţile
administrativ-teritoriale în care funcţionează, cooperarea în domeniile protecţiei
civile, apărării împotriva incendiilor şi gestionarii situaţiilor de urgenţă.
La nivelul ministerelor, al altor instituţii publice centrale cu atribuţii în
gestionarea situaţiilor de urgenţă, al municipiilor - cu excepţia municipiului
Bucureşti, al oraşelor şi comunelor se constituie centre operative pentru situaţii de
urgenţă, denumite în continuare centre operative.
La ministerele şi instituţiile publice centrale cu atribuţii şi funcţii de sprijin
complexe în prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă, prevăzute în anexa nr.
1, a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr 21, centrele operative se constituie ca
structuri cu activitate permanentă.
Centrele operative îndeplinesc permanent funcţiile prevăzute pentru centrele
operaţionale, în domeniile de competenţă, ale ministerelor şi instituţiilor publice
centrale respective.
Centrele operative se constituie din personalul aparatului propriu al autorităţii
respective, prin ordin al ministrului, conducătorului instituţiei publice centrale sau
prin dispoziţie a primarului.
Centrele operative asigură secretariatele tehnice ale comitetelor constituite la
nivelul autorităţilor publice centrale sau locale.
În situaţii de urgenţă, coordonarea unitară la locul producerii evenimentului
excepţional a acţiunii tuturor forţelor stabilite pentru intervenţie se realizează de
către o persoană împuternicită, după caz, de către Comitetul Naţional, ministerial,
judeţean sau al municipiului Bucureşti, în funcţie de natura şi gravitatea
evenimentului şi de mărimea categoriilor de forţe concentrate, denumită
comandantul acţiunii. Comandantul acţiunii poate fi ajutat în îndeplinirea
sarcinilor de către grupa operativă şi punctul operativ avansat, constituite potrivit
reglementărilor în vigoare.
Structura organizatorică, atribuţiile, funcţionarea şi dotarea comitetelor,
centrelor operaţionale şi centrelor operative pentru situaţii de urgenţă se stabilesc
pe baza regulamentului-cadru aprobat prin hotărâre a Guvernului.
Sistemul de comunicaţii, de prelucrare automată şi de stocare a datelor necesare
funcţionării Sistemului Naţional se asigură prin mijloace proprii ale Ministerului
Administraţiei şi Internelor, ale celor din dotarea Ministerului Comunicaţiilor şi

10
Tehnologiei Informaţiei, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi ale altor
componente ale sistemului naţional de apărare.
III. ATRIBUŢIILE COMPONENTELOR SISTEMULUI NAŢIONAL
Comitetul Naţional are următoarele atribuţii principale:
♦ examinează şi propune spre adoptare Guvernului Planul naţional de asigurare
cu resurse umane, materiale şi financiare pentru gestionarea situaţiilor de
urgenţă;
♦ analizează şi supune spre aprobare Guvernului Regulamentul - cadru de
organizare, funcţionare şi dotare a comitetelor, centrelor operaţionale şi
centrelor operative pentru situaţii de urgenţă, precum şi fluxul informaţional -
decizional;
♦ declară, cu acordul primului - ministru, starea de alertă la nivel naţional sau la
nivelul mai multor judeţe, coordonează gestionarea situaţiilor de urgenţă şi
declară încetarea stării de alertă;
♦ hotărăşte, cu acordul primului - ministru, punerea în aplicare a planurilor de
evacuare, la propunerea comitetelor ministeriale, judeţene sau al municipiului
Bucureşti;
♦ propune Guvernului, prin ministrul administraţiei şi internelor, instituirea de
către Preşedintele României a "stării de urgenţă" în zonele afectate, în baza
solicitărilor primite de la comitetele judeţene sau al municipiului Bucureşti, şi
urmăreşte îndeplinirea măsurilor stabilite în acest sens;
♦ propune Guvernului solicitarea/acordarea de asistenţă umanitară internaţională
în cazul situaţiilor de urgenţă cu impact deosebit de grav, pe baza analizelor
întocmite de Inspectoratul General;
♦ coordonează, pe teritoriul naţional, activitatea forţelor internaţionale solicitate
pentru rezolvarea situaţiilor de urgenţă, îndeosebi în domeniul înlăturării
efectelor distructive ale dezastrelor, în conformitate cu prevederile legii
române;
♦ propune Guvernului includerea în bugetul de stat anual a fondurilor necesare
pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă, inclusiv pentru operaţionalizarea
Sistemului Naţional şi a structurilor de intervenţie în afara frontierelor de stat,
în cadrul structurilor specializate ale organismelor internaţionale cu atribuţii în
domeniu;
♦ stabileşte repartizarea principalelor funcţii de sprijin pe care le asigură
ministerele, celelalte organe centrale şi organizaţiile neguvernamentale privind
prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă, care se aprobă prin hotărâre a
Guvernului;
♦ iniţiază elaborarea de acte normative pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă şi
le avizează pe cele elaborate de comitetele ministeriale, judeţene şi al
municipiului Bucureşti;

11
♦ analizează şi supune spre aprobare Guvernului scoaterea de la rezervele de stat
a unor produse şi bunuri materiale necesare sprijinirii autorităţilor
administraţiei publice locale şi populaţiei afectate de dezastre sau alte situaţii de
urgenţă;
♦ stabileşte modul de cooperare a structurilor Sistemului Naţional cu alte
autorităţi şi organisme ale statului român sau internaţionale abilitate în
managementul stărilor excepţionale;
♦ coordonează informarea opiniei publice privind managementul situaţiilor de
urgenţă;
♦ îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite potrivit legii.
Comitetele ministeriale, judeţene, al Municipiului Bucureşti şi locale au
următoarele atribuţii principale:
♦ informează Comitetul Naţional, prin Inspectoratul General (comitetele locale
prin Centrul Operaţional Judeţean respectiv al Municipiului Bucureşti) privind
stările potenţial generatoare de situaţii de urgenţă şi iminenţa ameninţării
acestora;
♦ elaborează regulamentele privind gestionarea situaţiilor de urgenţă specifice
tipurilor de risc din domeniile de competenţă ale ministerelor şi celorlalte
instituţii publice centrale cu atribuţii în gestionarea situaţiilor de urgenţă şi le
prezintă spre avizare Inspectoratului General şi Comitetului Naţional (numai la
nivelul ministerelor);
♦ evaluează situaţiile de urgenţă produse în domeniile de competenţă, respectiv
pe suprafaţa unităţii administrativ-teritoriale şi stabilesc măsuri şi acţiuni
specifice pentru gestionarea acestora, inclusiv privind prealarmarea serviciilor
de urgenţă din domeniile de competenţă ale ministerelor, şi propun, după caz,
declararea stării de alertă sau instituirea stării de urgenţă;
♦ analizează şi avizează planurile proprii pentru asigurarea resurselor umane,
materiale şi financiare necesare gestionarii situaţiilor de urgenţă;
♦ informează Comitetul Naţional, colegiile ministerelor, respectiv Consiliile
Judeţeane (al Municipiului Bucureşti) şi locale asupra activităţii desfăşurate;
♦ îndeplinesc orice alte atribuţii şi sarcini stabilite de lege, de Comitetul Naţional
sau de organele abilitate.
Inspectoratul General are următoarele atribuţii principale:
♦ analizează, evaluează şi monitorizează tipurile de risc, efectuează prognoze
asupra evoluţiei acestora în scopul identificării stărilor potenţial generatoare de
situaţii de urgenţă, propunând totodată măsuri pentru avertizarea populaţiei şi
prevenirea agravării situaţiei;
♦ asigură coordonarea aplicării unitare, pe întreg teritoriul ţării, a măsurilor şi
acţiunilor de prevenire si gestionare a situaţiilor de urgenţă;
♦ asigură informarea operativă a ministrului administraţiei şi internelor şi a
instituţiilor interesate asupra stărilor potenţial generatoare de situaţii de urgentă

12
sau producerii situaţiilor de urgenţă în teritoriu, printr-un sistem informaţional
propriu;
♦ coordonează derularea programelor naţionale de pregătire în domeniul apărării
împotriva dezastrelor;
♦ coordonează activităţile de prevenire şi de intervenţie desfăşurate de serviciile
publice comunitare profesioniste, precum şi constituirea grupelor operative
pentru coordonarea şi sprijinul răspunsului în situaţii de urgenţă în zonele grav
afectate;
♦ transmite şi urmăreşte îndeplinirea deciziilor Comitetului Naţional;
♦ asigură informarea populaţiei prin mass-media despre iminenţa ameninţării ori
producerea situaţiilor de urgenţă, precum şi asupra măsurilor întreprinse pentru
limitarea sau înlăturarea efectelor acestora;
♦ asigură coordonarea tehnică şi de specialitate a centrelor operaţionale şi a
centrelor operative şi asigură menţinerea permanentă a fluxului informaţional
cu acestea;
♦ cooperează cu organismele de profil pe plan internaţional, pe baza convenţiilor
la care statul român este parte, şi urmăreşte respectarea acestor convenţii în
domeniul situaţiilor de urgenţă;
♦ avizează şi propune Comitetului Naţional, spre aprobare, planurile de
intervenţie, de cooperare sau de asistenţă tehnică cu alte structuri ori organizaţii
internaţionale, în vederea îmbunătăţirii managementului situaţiilor de urgenţă;
♦ constituie şi gestionează baza de date cu privire la situaţiile de urgenţă şi pune
la dispoziţia instituţiilor interesate datele şi informaţiile solicitate pentru
soluţionarea situaţiilor de urgenţă;
♦ avizează regulamentele privind gestionarea situaţiilor de urgenţă specifice
tipurilor de risc, elaborate de comitetele ministeriale, şi le prezintă spre
aprobare;
♦ acordă asistenţă tehnică de specialitate autorităţilor publice centrale si locale
privind gestionarea situaţiilor de urgenţă;
♦ propune ministrului administraţiei şi internelor participarea cu forţe şi mijloace
la înlăturarea efectelor situaţiilor de urgenţă în afara teritoriului ţării, potrivit
tratatelor, acordurilor şi înţelegerilor internaţionale la care România este parte;
♦ coordonează planificarea resurselor necesare gestionării situaţiilor de urgenţă la
nivel naţional şi elaborează proiectul planului de asigurare cu resurse umane,
materiale şi financiare pentru astfel de situaţii;
♦ elaborează rapoarte şi alte documente pentru informarea Comitetului Naţional,
primului-ministru, Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, Preşedintelui
României şi comisiilor de specialitate ale Parlamentului;
♦ cooperează cu celelalte organe ale statului abilitate în managementul stării de
urgenţă, stării de asediu sau al altor stări excepţionale;
♦ funcţionează ca punct naţional de contact în relaţiile cu organismele şi
organizaţiile internaţionale guvernamentale şi neguvernamentale cu
responsabilităţi în domeniul situaţiilor de urgenţă;

13
♦ elaborează Regulamentul-cadru privind organizarea, atribuţiile, funcţionarea şi
dotarea comitetelor, centrelor operaţionale şi centrelor operative pentru situaţii
de urgenţă;
♦ informează Colegiul Ministerului Administraţiei şi Internelor asupra activităţii
desfăşurate;
♦ îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite de Comitetul Naţional sau de primul-
ministru privind managementul situaţiilor de urgenţă şi prin regulamentul
propriu de organizare şi funcţionare.
Serviciile de urgenţă profesioniste au următoarele atribuţii principale:
♦ organizează şi desfăşoară activităţi specifice de prevenire a situaţiilor de
urgenţă;
♦ participă la identificarea, înregistrarea şi evaluarea tipurilor de risc şi a
factorilor determinanţi ai acestora şi întocmesc schemele cu riscurile teritoriale
din zonele de competenţă, pe care le supun aprobării prefecţilor;
♦ exercită coordonarea, îndrumarea şi controlul tehnic de specialitate al
activităţilor de prevenire şi gestionare a situaţiilor de urgenţă;
♦ acordă asistenţă tehnică de specialitate privind gestionarea situaţiilor de
urgenţă;
♦ monitorizează prin centrele operaţionale evoluţia situaţiilor de urgenţă şi
informează operativ prefecţii şi Inspectoratul General;
♦ planifică, organizează şi desfăşoară pregătirea pentru răspuns, în cazul
situaţiilor de urgenţă, a subunităţilor de intervenţie din subordine;
♦ fac propuneri comitetelor pentru situaţii de urgenţă şi Inspectoratului General
privind gestionarea şi managementul situaţiilor de urgenţă;
♦ urmăresc aplicarea regulamentelor privind gestionarea situaţiilor de urgenţă şi a
planurilor de intervenţie şi de cooperare specifice tipurilor de riscuri;
♦ asigură transmiterea operativa a deciziilor, dispoziţiilor şi ordinelor şi urmăresc
menţinerea legăturilor de comunicaţii între centrele operaţionale şi operative
implicate în gestionarea situaţiilor de urgenţă, precum şi cu dispeceratele
integrate pentru apeluri de urgenţă şi cu dispeceratele proprii serviciilor şi
forţelor care intervin în acest scop;
♦ centralizează solicitările de resurse necesare pentru îndeplinirea funcţiilor de
sprijin pe timpul situaţiilor de urgenţă şi le înaintează organismelor şi organelor
abilitate;
♦ gestionează baza de date referitoare la situaţiile de urgenţă din zonele de
competenţă;
♦ îndeplinesc orice alte atribuţii şi sarcini privind gestionarea situaţiilor de
urgenţă, prevăzute de lege sau stabilite de organismele şi organele abilitate.

14
Centrele operative cu activitate permanentă au următoarele atribuţii
principale:
♦ centralizează şi transmit operativ la centrul operaţional al Inspectoratului
General date şi informaţii privind apariţia şi evoluţia stărilor potenţial
generatoare de situaţii de urgenţă;
♦ monitorizează situaţiile de urgenţă şi informează Inspectoratul General şi
celelalte centre operaţionale şi operative interesate;
♦ urmăresc aplicarea regulamentelor privind gestionarea situaţiilor de urgenţă şi a
planurilor de intervenţie şi cooperare specifice tipurilor de riscuri;
♦ asigura transmiterea operativă a deciziilor, dispoziţiilor şi ordinelor, precum şi
menţinerea legăturilor de comunicaţii cu centrele operaţionale şi operative
implicate în gestionarea situaţiilor de urgenţă, cu dispeceratele integrate pentru
apeluri de urgenţă şi cu dispeceratele proprii serviciilor şi forţelor care intervin
în acest scop;
♦ centralizează solicitările de resurse necesare pentru îndeplinirea funcţiilor de
sprijin pe timpul situaţiilor de urgenţă şi fac propuneri pentru asigurarea lor;
♦ gestionează baza de date referitoare la situaţiile de urgenţă;
♦ îndeplinesc orice alte atribuţii şi sarcini privind managementul situaţiilor de
urgenţă, prevăzute de lege şi în regulamentul - cadru menţionat la art. 17.
Centrele operative care se constituie numai la declararea stării de alertă, pe
timpul funcţionării lor, îndeplinesc atribuţii similare celor menţionate anterior.
Documentele şi baza de date referitoare la situaţiile de urgenţă, deţinute de aceste
centre operative, se gestionează permanent de către persoane anume desemnate din
cadrul aparatului propriu al autorităţilor respective.
Instituţiile cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice si siguranţei
naţionale au obligaţia, potrivit competenţelor lor, să transmită Inspectoratului
General sau, după caz, direct ministrului administraţiei şi internelor ori primului-
ministru datele şi informaţiile referitoare la situaţiile potenţial generatoare de
situaţii de urgenţă, precum şi despre evoluţia şi consecinţele acestora.
Inspectoratul General asigură transmiterea deciziilor luate de Guvern sau de
Comitetul Naţional către autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, în
vederea gestionării, în mod unitar, a situaţiilor de urgenţă.

15
PROTECŢIA CIVILĂ ÎN ROMÂNIA
1. Definiţie şi principii generale
Protecţia civilă este o componenta a sistemului securităţii naţionale şi
reprezintă un ansamblu integrat de activităţi specifice, masuri şi sarcini
organizatorice, tehnice, operative, cu caracter umanitar şi de informare publica,
planificate, organizate şi realizate potrivit legii, in scopul prevenirii şi reducerii
riscurilor de producere a dezastrelor, protejării populaţiei, bunurilor şi mediului
împotriva efectelor negative ale situaţiilor de urgenţă, conflictelor armate şi înlăturării
operative a urmărilor acestora şi asigurării condiţiilor necesare supravieţuirii
persoanelor afectate.
Activitatea de protecţie civilă este de interes naţional, are caracter permanent şi
se bazează pe îndeplinirea obligaţiilor ce revin, potrivit prezentei legi, autorităţilor
administraţiei publice centrale şi locale, celorlalte persoane juridice de drept public şi
privat romane, precum şi persoanelor fizice.
Concepţia, organizarea, desfăşurarea şi managementul activităţilor de protecţie
civilă se stabilesc şi se realizează la nivel local şi naţional pe principiile autonomiei,
subsidiarităţii, legalităţii, responsabilităţii, corelării obiectivelor şi resurselor,
cooperării şi solidarităţii.
2. Atribuţiile protecţiei civile sunt următoarele:
a) identificarea şi gestionarea tipurilor de riscuri generatoare de dezastre
naturale şi tehnologice de pe teritoriul României;
b) culegerea, prelucrarea, stocarea, studierea şi analizarea datelor şi
informaţiilor referitoare la protecţia civilă ;
c) informarea şi pregătirea preventiva a populaţiei cu privire la pericolele la
care este expusa, masurile de autoprotecţie ce trebuie îndeplinite, mijloacele de
protecţie puse la dispoziţie, obligaţiile ce ii revin şi modul de acţiune pe timpul
situaţiei de urgenta;
d) organizarea şi asigurarea stării de operativitate şi a capacităţii de
intervenţie optime a serviciilor pentru situaţii de urgenţă şi a celorlalte
organisme specializate cu atribuţii in domeniu;
e) înştiinţarea autorităţilor publice şi alarmarea populaţiei in situaţiile de
urgenta;
f) protecţia populaţiei, a bunurilor materiale, a valorilor culturale şi
arhivistice, precum şi a mediului împotriva efectelor dezastrelor şi ale
conflictelor armate;
g) asigurarea condiţiilor minime de supravieţuire a populaţiei în situaţii de
urgenţă sau de conflict armat;
h) organizarea şi executarea intervenţiei operative pentru reducerea
pierderilor de vieţi omeneşti, limitarea şi înlăturarea efectelor situaţiilor de
urgenţă civila şi pentru reabilitarea utilităţilor publice afectate;
i) limitarea şi înlăturarea efectelor dezastrelor şi a efectelor atacurilor din aer
pe timpul conflictelor armate;

16
j) asanarea şi neutralizarea teritoriului de muniţia rămasă neexplodată din
timpul conflictelor militare;
k) participarea la misiuni internaţionale specifice;
l) constituirea rezervelor de resurse financiare şi tehnico-materiale specifice
in situaţii de urgenţă sau de conflict armat.
Aceste atribuţii se completează cu cele cuprinse in alte acte normative
incidente sau conexe, precum şi cu prevederile actelor internaţionale in
domeniu, la care România este parte.
Pentru îndeplinirea atribuţiilor specifice de protecţie civilă sunt constituite,
potrivit legii, servicii de urgenta profesioniste şi voluntare.
În condiţiile legii se pot constitui şi alte structuri de urgenta publice sau private.
In funcţie de tipurile de riscuri specifice, unităţile administrativ-teritoriale,
localităţile componente, instituţiile publice, agenţii economici şi obiectivele se
clasifica, din punct de vedere al protecţiei civile.
3. Organizarea protecţiei civile
Organizarea protecţiei civile la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale, al
instituţiilor publice, al agenţilor economici şi al organizaţiilor neguvernamentale se
realizează in raport cu clasificarea acestora din punct de vedere al protecţiei civile şi
consta in:
a) constituirea organismelor şi structurilor pentru managementul situaţiilor de
urgenţă;
b) constituirea serviciilor pentru situaţii de urgenta;
c) încadrarea inspectorilor si/sau a personalului de specialitate in domeniul
protecţiei civile;
d) întocmirea planurilor de analiza şi de acoperire a tipurilor de riscuri in
teritoriul de competenta sau in domeniul de activitate;
e) planificarea şi organizarea activităţilor de pregătire a populaţiei şi a
salariaţilor privind protecţia civilă ;
f) organizarea evacuării in caz de urgenta civila;
g) organizarea cooperării şi a colaborării privind protecţia civilă ;
h) planificarea resurselor pentru funcţionarea structurilor prevăzute la lit. a)-c),
precum şi pentru realizarea masurilor stabilite in planurile prevăzute la lit. d).
Schema cu organizarea protecţiei civile în România este prezentată în capitolul
„scheme”.
Activitatea de protecţie civilă din România este coordonata de primul-
ministru, care conduce aceasta activitate prin ministrul administraţiei şi internelor, in
calitate de preşedinte al Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenta.
La nivelul instituţiilor publice centrale şi locale, activitatea de protecţie
civilă este condusa de către preşedinţii comitetelor pentru situaţii de urgenta,
constituite potrivit legii, iar la nivelul agenţilor economici, de către conducătorii
acestora.
La toate nivelurile de competenta, in structurile cu activitate
permanenta sau temporara din Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de
urgenţă se constituie structuri specializate in domeniul protecţiei civile.

17
La nivelul municipiilor, al oraşelor, al comunelor, al instituţiilor
publice şi al agenţilor economici cuprinşi in clasificarea din punct de vedere al
protecţiei civile, se încadrează personal de specialitate cu atribuţii in domeniul
protecţiei civile.
Personalul de specialitate cu atribuţii in domeniul protecţiei civile se
încadrează la:
a) ministerele şi instituţiile publice centrale la care, potrivit legii, nu se
constituie centre operative pentru situaţii de urgenţă cu activitate permanenta;
b) serviciile publice deconcentrate la nivel judeţean, la nivelul municipiului
Bucureşti şi sectoarelor acestuia, din subordinea ministerelor care, potrivit
legii, constituie centre operative pentru situaţii de urgenţă cu activitate
permanenta;
c) regiile autonome, companiile naţionale şi societăţile comerciale care, prin
specificul activităţii lor, pot crea stări potenţial generatoare de situaţii de
urgenţă civilă sau sunt expuse unor riscuri majore;
d) consiliile locale ale unităţilor administrativ-teritoriale in care, potrivit
schemelor cu riscuri teritoriale întocmite conform legii de către inspectoratele
pentru situaţii de urgenta, exista pericolul potenţial de producere a dezastrelor
naturale provocate de cutremure, inundaţii şi incendii de pădure.
Personalul de specialitate cu atribuţii in domeniul protecţiei civile, de la
municipii, oraşe, comune, instituţii publice şi agenţi economici, asigura permanent
coordonarea planificării şi a realizării activităţilor şi masurilor de protecţie civila,
participa la pregătirea serviciilor de urgenta, a salariaţilor si/sau a populaţiei şi
asigura coordonarea secretariatelor tehnice ale comitetelor pentru situaţii de urgenta,
respectiv a celulelor de urgenta.
La instituirea masurilor excepţionale, precum şi in situaţii de conflict
armat, structurile existente pe timp de pace, ca şi cele care se completează sau se
înfiinţează la mobilizare, îndeplinesc funcţiile şi Atribuţiile pe linia protecţiei
civile prevăzute de lege, având în vedere respectarea prevederilor protocoalelor
adiţionale la Convenţiile de la Geneva din 12 august 1949, privind protecţia
civilă.
Activitatea de prevenire in domeniul protecţiei civile si/sau al intervenţiei
operative se asigura de către serviciile de urgenta, prin structuri specializate, in
conformitate cu competentele şi Atribuţiile stabilite potrivit legii. Serviciile de
urgenta profesioniste sau voluntare şi celelalte structuri specializate pentru intervenţie
şi acţiune in situaţii de urgenţă(inclusiv serviciile de urgenta private), constituite de
către autorităţile abilitate in condiţiile legii, cuprind personal şi formaţiuni instruite in
specialităţi necesare protecţiei civile.

18
4.Atribuţii şi obligaţii privind protecţia civilă
Atribuţii ale autorităţilor administraţiei publice
Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale asigura stabilirea şi
integrarea masurilor de protecţie civilă în planurile şi programele de dezvoltare
economico-socială ce se elaborează la nivel naţional, judeţean şi local şi urmăresc
realizarea acestora.
Guvernul exercita următoarele atribuţii principale:
a) aproba strategia naţionala a protecţiei civile şi actele normative specifice,
potrivit competentei;
b) analizează periodic şi ori de cate ori situaţia o impune activitatea de protecţie
civila;
c) aproba planul naţional de asigurare cu resurse umane, materiale şi financiare
pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă;
d) propune, potrivit legii, Preşedintelui României instituirea şi încetarea stării de
urgenţă în zonele afectate;
e) încheie acorduri internaţionale in domeniul protecţiei civile;
f) adopta hotărâri prin care se acorda ajutoare de urgenta şi despăgubiri
persoanelor fizice şi juridice afectate;
g) aproba planificarea exerciţiilor şi a aplicaţiilor de protecţie civilă cu caracter
internaţional;
h) solicita, la nevoie, sprijin internaţional;
i) aproba acordarea de ajutor, in urma solicitărilor, statelor afectate de dezastre.
j) asigura gestionarea tipurilor de riscuri specifice şi îndeplinirea funcţiilor de
sprijin prin structuri specifice domeniilor de competenta, potrivit legii.
Organizarea şi funcţionarea acestor structuri se stabilesc prin hotărâre a
Guvernului.
Ministerul Apărării Naţionale planifica şi executa masurile de protecţie
civila, potrivit organizării şi planurilor specifice proprii şi planurilor comune cu alte
ministere.
Ministerul Administraţiei şi Internelor exercita, prin Inspectoratul General
pentru Situaţii de Urgenta, următoarele atribuţii principale:
a) elaborează şi prezintă Guvernului, spre aprobare, proiectul de strategie
naţionala a protecţiei civile;
b) elaborează şi avizează proiecte de acte normative specifice;
c) coordonează activităţile de evacuare, potrivit planurilor întocmite;
d) organizează şi conduce activitatea de asanare a teritoriului de muniţia rămasă
neexplodată din timpul conflictelor militare;
e) analizează periodic, împreună cu autorităţile administraţiei publice centrale,
stadiul realizării masurilor necesare a fi luate in situaţii de protecţie civila;
f) elaborează norme metodologice pentru întocmirea planurilor de urgenta
interna şi externa a agenţilor economici;
g) organizează şi conduce exerciţii şi aplicaţii de specialitate;

19
h) coordonează acţiunile de limitare şi înlăturare a urmărilor situaţiilor de
urgenţă;
i) colaborează cu organisme internaţionale de specialitate.
Inspectoratul General pentru Situaţii de urgenţă este autoritate de reglementare
in domeniul protecţiei civile.
Controlul de stat in domeniul protecţiei civile se realizează prin activităţi de
avizare, autorizare, atestare, recunoaştere, verificare, control şi se exercita prin
Inspecţia de Prevenire din structura Inspectoratului General pentru Situaţii de
Urgenta, respectiv prin inspecţiile de prevenire din cadrul inspectoratelor judeţene şi
al municipiului Bucureşti, in scopul aplicării unitare a prevederilor legale pe întreg
teritoriul României.
Inspectoratul General pentru Situaţii de urgenţă îndeplineşte rolul de punct
naţional de contact in relaţiile cu organisme internaţionale de profil.
Consiliile judeţene, Consiliul General al Municipiului Bucureşti,
consiliile locale ale municipiilor, oraşelor şi comunelor şi consiliile locale ale
sectoarelor municipiului Bucureşti au următoarele atribuţii principale:
a) aproba organizarea protecţiei civile la nivelul unităţii administrativ-teritoriale,
analizează anual şi ori de cate ori este nevoie activitatea desfăşurată şi adopta
masuri pentru îmbunătăţirea acesteia;
b) aproba planurile anuale şi de perspectiva pentru asigurarea resurselor umane,
materiale şi financiare destinate prevenirii şi gestionarii situaţiilor de urgenţă;
c) participa, potrivit legii, la asigurarea finanţării masurilor şi a acţiunilor de
protecţie civila, precum şi a serviciilor de urgenta şi a structurilor care au
atribuţii legale in acest domeniu;
d) stabilesc, in condiţiile legii, taxe speciale pe linia protecţiei civile;
e) înfiinţează, in condiţiile legii şi cu avizul Inspectoratului General pentru
Situaţii de Urgenta, centre de formare şi evaluare a personalului din serviciile
voluntare de urgenta;
f) gestionează, depozitează, întreţin şi asigura conservarea aparaturii şi a
materialelor de protecţie civilă prin serviciile specializate din subordine;
g) asigura spatiile necesare funcţionarii inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă
corespunzătoare, paza şi securitatea acestora şi a centrelor operaţionale, precum
şi spaţiile pentru depozitarea materialelor de intervenţie.
Prefectul are următoarele atribuţii principale:
a) aproba planurile operative şi de pregătire pe linia protecţiei civile şi
planificarea exerciţiilor şi a altor activităţi desfăşurate la nivelul unităţii
administrativ-teritoriale;
b) urmăreşte îndeplinirea măsurilor de protecţie civilă la nivelul unităţii
administrativ-teritoriale;
c) dispune, potrivit legii, instituirea stării de alerta, activarea sau folosirea,
după caz, a formaţiunilor de intervenţie;
d) aproba schema cu riscurile teritoriale întocmită de inspectoratul pentru
situaţii de urgenţă;
e) asigura condiţii pentru buna desfăşurare şi integrarea activităţii forţelor
de intervenţie din alte judeţe sau a echipelor internaţionale, după caz, sosite in

20
unitatea administrativ-teritorială in scopul limitării şi înlăturării efectelor
dezastrelor;
f) prezintă consiliului judeţean sau Consiliului General al Municipiului
Bucureşti, după caz, propuneri de completare a sistemului de înştiinţare şi
alarmare a populaţiei, a fondului de adăpostire, a bazei materiale şi alte
masuri de protecţie a populaţiei, a bunurilor materiale, a valorilor culturale şi
a mediului;
g) exercita controlul aplicării masurilor in situaţiile de protecţie civila.
Primarul are următoarele atribuţii principale:
a) propune consiliului local structura organizatorica de protecţie civila;
b) aduce la îndeplinire hotărârile consiliului local in domeniul protecţiei
civile;
c) aproba planurile operative, de pregătire şi planificare a exerciţiilor de
specialitate;
d) propune fondurile necesare realizării masurilor de protecţie civila;
e) conduce exerciţiile, aplicaţiile şi activităţile de pregătire privind protecţia
civilă ;
f) coordonează activitatea serviciilor de urgenta voluntare;
g) aproba planurile de cooperare cu localităţile învecinate şi organismele
neguvernamentale;
h) dispune masuri şi controlează modul de întreţinere a spatiilor de adăpostire
colective de către administratorul acestora;
i) urmăreşte realizarea, întreţinerea şi funcţionarea legăturilor şi mijloacelor
de înştiinţare şi alarmare in situaţii de protecţie civila;
j) răspunde de alarmarea, protecţia şi pregătirea populaţiei pentru situaţiile de
protecţie civila;
k) solicita asistenta tehnica şi sprijin pentru gestionarea situaţiilor de
protecţie civila;
l) exercita controlul aplicării masurilor de protecţie civilă in plan local;
m) asigura evaluarea şi centralizarea solicitărilor de ajutoare şi despăgubiri in
situaţii de protecţie civila, precum şi distribuirea celor primite;
n) coordonează nemijlocit evacuarea populaţiei din zonele afectate de
situaţiile de protecţie civila;
o) stabileşte masurile necesare pentru asigurarea hrănirii, a cazării şi a
alimentarii cu energie şi apă a populaţiei evacuate;
p) dispune masuri pentru asigurarea ordinii publice in zona sinistrata;
q) cooperează cu primarii localităţilor sau ai sectoarelor limitrofe, după caz,
in probleme de interes comun;
r) gestionează, depozitează, întreţine şi conserva tehnica, aparatura şi
materialele de protecţie civila, prin serviciile de specialitate subordonate.

21
Conducătorii instituţiilor publice, patronii şi managerii agenţilor
economici, indiferent de forma de proprietate, au următoarele obligaţii
principale:
a) asigura identificarea, monitorizarea şi evaluarea factorilor de risc specifici,
generatori de evenimente periculoase;
b) stabilesc şi urmăresc îndeplinirea masurilor şi a acţiunilor de prevenire şi
de pregătire a intervenţiei, in funcţie de încadrarea in clasificarea de protecţie
civila;
c) organizează şi dotează, pe baza criteriilor de performanta elaborate de
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenta, servicii sau formaţiuni
proprii de urgenta şi stabilesc regulamentul de organizare şi funcţionare a
acestora;
d) participa la exerciţii şi aplicaţii de protecţie civilă şi conduc nemijlocit
acţiunile de alarmare, evacuare, intervenţie, limitare şi înlăturare a urmărilor
situaţiilor de urgenţă desfăşurate de unităţile proprii;
e) asigura gratuit forţelor de intervenţie chemate in sprijin in situaţii de
urgenţă echipamentele, substanţele, mijloacele şi antidoturile adecvate
riscurilor specifice;
f) organizează instruirea şi pregătirea personalului încadrat in munca privind
protecţia civilă ;
g) asigura alarmarea populaţiei din zona de risc creata ca urmare a
activităţilor proprii desfăşurate;
h) prevăd, anual, in bugetul propriu, fonduri pentru cheltuieli necesare
desfăşurării activităţilor de protecţie civilă;
i) înştiinţează persoanele şi organismele competente asupra factorilor de risc
şi le semnalează, de îndată, cu privire la iminenta producerii sau producerea
unei situaţii de urgenţă civilă la nivelul instituţiei sau agentului economic;
j) stabilesc şi transmit către transportatorii, distribuitorii şi utilizatorii
produselor regulile şi masurile de protecţie specifice, corelate cu riscurile
previzibile la utilizare, manipulare, transport şi depozitare;
k) încheie contracte, convenţii sau protocoale de cooperare cu alte servicii de
urgenţa profesioniste sau voluntare;
l) menţin in stare de funcţionare mijloacele de transmisiuni-alarmare, spatiile
de adăpostire şi mijloacele tehnice proprii, destinate adăpostirii sau
intervenţiei, ţin evidenţa acestora şi le verifica periodic;
m) îndeplinesc alte obligaţii şi masuri stabilite, potrivit legii, de către
organismele şi organele abilitate.
Persoanele fizice sau juridice care deţin imobile in indiviziune sau le utilizează
in comun sunt obligate sa coopereze pentru îndeplinirea masurilor de protecţie civilă
pentru întregul imobil sau ansamblu de imobile.
Proiectanţii, constructorii şi beneficiarii de investiţii au următoarele
obligaţii:
d) sa prevadă in documentaţiile tehnice ale investiţiilor masurile specifice,
echipamentele şi dotările necesare, conform normativelor in vigoare, şi sa
asigure realizarea lor înainte de darea in exploatare a investiţiei;

22
b) sa obţină toate avizele, autorizaţiile şi acordurile privind protecţia civilă ,
prevenirea şi stingerea incendiilor şi de mediu, conform legii, şi sa urmărească
realizarea masurilor stabilite in cuprinsul acestora;
c) sa evalueze riscul seismic al zonei in care se executa lucrările şi sa
întocmească proiectul, respectiv sa execute construcţia sau instalaţia conform
gradului de risc seismic evaluat.
Persoanele care concura la proiectarea, realizarea, exploatarea, întreţinerea,
repararea, postutilizarea construcţiilor, a echipamentelor şi a instalaţiilor
tehnologice, potrivit obligaţiilor şi răspunderilor prevăzute de lege, le vor
examina sistematic şi calificat pentru identificarea, evaluarea şi controlul
riscurilor, in condiţiile prevăzute de reglementările specifice.
Salariaţii au următoarele drepturi şi obligaţii:
d) sa beneficieze, in mod gratuit, de echipament de protecţie individuala, de
tratament medical şi antidoturi, daca sunt încadraţi la agenţi economici sau
instituţii cu surse de risc nuclear, chimic sau biologic;
b) sa beneficieze de masurile de protecţie sociala prevăzute prin lege pentru
perioadele de întrerupere a activităţii, impuse de situaţiile de protecţie civila;
c) sa respecte normele, regulile şi masurile de protecţie civilă stabilite;
d) sa participe la instruiri, exerciţii, aplicaţii şi la alte forme de pregătire
specifica.
5. Pregătirea pentru protecţia civilă
Pregătirea pentru protecţia civilă cuprinde pregătirea populaţiei şi a
salariaţilor, pregătirea serviciilor de urgenta, pregătirea personalului cu funcţii de
conducere pe linia protecţiei civile, precum şi a personalului de specialitate.
Pregătirea profesionala a serviciilor de urgenta şi a altor forte cu care se
cooperează se realizează pe baza programelor anuale de pregătire, aprobate de şefii
acestora.
Planificarea exerciţiilor şi a aplicaţiilor de cooperare privind protecţia civilă la
care participa, potrivit specificului acestora, serviciile de urgenta, forţele de protecţie
şi sprijin şi populaţia se aproba de prefect, primar sau de ministrul administraţiei şi
internelor, după caz.
Exerciţiile de cooperare interjudeţene/regionale şi cele cu caracter internaţional
se aproba de Guvern, la propunerea ministrului administraţiei şi internelor.
În documentele de planificare a pregătirii privind protecţia civilă se prevăd şi
resursele materiale şi financiare necesare, precum şi cine le asigură.
Iniţierea, calificarea, perfecţionarea sau specializarea conducătorilor
structurilor specializate de protecţie civilă şi a şefilor serviciilor de urgenta, a
personalului de specialitate, precum şi a altor persoane cu atribuţii in acest domeniu
se realizează prin cursuri, convocări sau instructaje şi se desfăşoară in Centrul
Naţional de Pregătire pentru Managementul Situaţiilor de urgenţă şi in centrele
zonale ale acestuia, precum şi in Institutul Naţional de Administraţie sau in alte
instituţii de învăţământ de profil.

23
Pregătirea pentru protecţia civilă in instituţiile de învăţământ militar este
obligatorie şi se desfăşoară pe baza tematicilor elaborate cu consultarea
Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenta.
Formarea, perfecţionarea şi specializarea personalului serviciilor de
urgenta profesioniste şi al structurilor componente ale Sistemului Naţional de
Management al Situaţiilor de urgenţă se realizează in instituţiile de învăţământ de
profil din subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor, a Ministerului Apărării
Naţionale, precum şi in alte unităţi abilitate din tara şi din străinătate.
Pregătirea populaţiei şi a salariaţilor
Informarea şi educarea preventiva a populaţiei privind protecţia civilă sunt
obligatorii şi se asigura prin: instituţiile de învăţământ şi educaţie de toate gradele,
mijloacele de informare in masa şi serviciile profesioniste pentru situaţii de urgenta.
Ministerul Educaţiei şi Cercetării, in colaborare cu Inspectoratul General
pentru Situaţii de Urgenta, stabileşte, prin protocol, temele şi activităţile practic-
aplicative de educaţie privind protecţia civilă , care se includ in programele de
învăţământ, precum şi in planurile activităţilor extraşcolare.
Societăţile publice şi private, naţionale şi locale, de radio şi televiziune, precum
şi presa scrisa sunt obligate sa asigure prezentarea in emisiunile, respectiv in ştirile şi
reportajele acestora, a riscurilor potenţiale, masurilor preventive şi a modului de
acţiune şi comportare a populaţiei pe timpul situaţiilor de urgenţă civila.
La informarea şi educarea preventiva a populaţiei privind protecţia civilă
participa şi organizaţiile neguvernamentale de interes public, potrivit statutelor şi
specificului activităţilor acestora.
Instruirea salariaţilor privind protecţia civilă se asigura sistematic, de regula
împreuna cu instructajele de prevenire şi stingere a incendiilor, in condiţiile stabilite
prin dispoziţiile generale elaborate de Inspectoratul General pentru Situaţii de urgenţă
şi aprobate de ministrul administraţiei şi internelor. Participarea salariaţilor la
instruire constituie sarcina de serviciu.
6.Termeni şi expresii folosite în Legea 481/2004, privind protecţia civilă
a) dezastru - evenimentul datorat declanşării unor tipuri de riscuri, din cauze naturale
sau provocate de om, generator de pierderi umane, materiale sau modificări ale
mediului si care, prin amploare, intensitate si consecinţe, atinge ori depăşeşte
nivelurile specifice de gravitate stabilite prin regulamentele privind gestionarea
situaţiilor de urgenta, elaborate si aprobate potrivit legii;
b) situaţie de protecţie civilă - situaţia generata de iminenta producerii sau de
producerea dezastrelor, a conflictelor militare si/sau a altor situaţii neconvenţionale
care, prin nivelul de gravitate, pun in pericol sau afectează viaţa, mediul, bunurile si
valorile culturale si de patrimoniu;
c) înştiinţare - activitatea de transmitere a informaţiilor autorizate despre iminenta
producerii sau producerea dezastrelor si/sau a conflictelor armate către autorităţile
administraţiei publice centrale sau locale, după caz, in scopul evitării surprinderii si al
realizării masurilor de protecţie;
d) avertizare - aducerea la cunoştinţa populaţiei a informaţiilor necesare despre
iminenta producerii sau producerea unor dezastre;

24
e) prealarmare - transmiterea mesajelor/semnalelor de avertizare către autorităţi
despre probabilitatea producerii unor dezastre sau a unui atac aerian;
f) alarmare - transmiterea mesajelor/semnalelor de avertizare a populaţiei despre
iminenta producerii unor dezastre sau a unui atac aerian;
g) adăpostire - măsură specifica de protecţie a populaţiei, a bunurilor materiale, a
valorilor culturale si de patrimoniu, pe timpul ostilităţilor militare, împotriva efectelor
atacurilor aeriene ale adversarului. Adăposturile de protecţie civila sunt spatii special
amenajate pentru protecţia personalului in situaţii de urgenta, proiectate, executate,
dotate si echipate potrivit normelor si instrucţiunilor tehnice elaborate de
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenta si aprobate de ministrul
administraţiei si internelor;
h) asanare - ansamblul de lucrări si operaţiuni executate pentru înlăturarea sau
distrugerea muniţiei neexplodate si dezafectarea terenurilor, altele decât poligoanele
de trageri ale structurilor de apărare, ordine publica si securitate naţională.
(2) Termenii si expresiile referitoare la situaţii de urgenta, factori si tipuri de riscuri,
stare de alerta, intervenţie operativa si evacuare au înţelesurile prevăzute la art. 2 din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de
Management al Situaţiilor de Urgenţă.

25
PROTECŢIA POPULAŢIEI ŞI A SALARIAŢILOR
PRIN MĂSURI SPECIFICE

26
ASIGURAREA ÎNŞTIINŢĂRII, AVERTIZĂRII ŞI ALARMĂRII
1. Definirea înştiinţării, avertizării şi alarmării; Principiile înştiinţării,
avertizării şi alarmării la localităţi, instituţiile publice şi agenţii economici.
Înştiinţarea este activitatea de transmitere a informaţiilor autorizate despre
iminenţa producerii sau producerea dezastrelor şi/sau a conflictelor armate către
autorităţile administraţiei publice centrale sau locale, după caz, în scopul evitării
surprinderii şi al realizării măsurilor de protecţie.
Înştiinţarea se realizează de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă sau
de serviciile de urgenţă profesioniste, după caz, pe baza informaţiilor primite de la
populaţie sau de la structurile care monitorizează sursele de risc.
Avertizarea este activitatea de aducerea la cunoştinţa populaţiei a informaţiilor
necesare despre iminenţa producerii sau producerea unor dezastre.
Avertizarea populaţiei se realizează de către autorităţile administraţiei publice
centrale sau locale, după caz, prin mijloacele de avertizare specifice, în baza
înştiinţării primite de la structurile abilitate.
Prealarmarea reprezintă transmiterea mesajelor/semnalelor de avertizare către
autorităţi despre probabilitatea producerii unor dezastre sau a unui atac aerian.
Prealarmarea se realizează de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă
şi de serviciile de urgenţă profesioniste, după caz, pe baza informaţiilor primite de la
Statul Major General şi de la structurile specializate din cadrul categoriilor de forţe
armate, pe baza planurilor de cooperare întocmite în acest sens.
Alarmarea reprezintă transmiterea mesajelor/semnalelor de avertizare a
populaţiei despre iminenţa producerii unor dezastre sau a unui atac aerian.
Alarmarea populaţiei se realizează de autorităţile administraţiei publice
centrale sau locale, după caz, prin mijloace specifice pe baza înştiinţării primite de la
structurile abilitate.
Înştiinţarea şi avertizarea de protecţie civilă şi în situaţii de urgenţă cuprinde:
- înştiinţarea şi avertizarea despre pericolul atacului din aer;
- înştiinţarea şi avertizarea despre executarea loviturilor şi efectelor unui atac
cu Armele de Distrugere în Masă (Nucleară, Biologică şi Chimică) şi/sau
emisiilor altele decât atacul (EADA), sau convenţionale;
- înştiinţarea şi avertizarea despre pericolul producerii dezastrelor.
În cazul unui atac iminent, în situaţia în care nu sa declarat starea de război,
primele mesaje de prealarmă şi de alarmă se transmit cu aprobarea ministrului
administraţiei şi internelor, pe baza înştiinţărilor Statului Major General şi structurilor
specializate din cadrul categoriilor de forţe armate, conform planurilor de cooperare
întocmite în acest sens.
Mesajele de înştiinţare despre pericolul atacurilor din aer, se referă la
introducerea situaţiilor de prealarmă aeriană, alarmă aeriană şi încetarea alarmei
aeriene.
Prealarma aeriană se transmite când ţintele aeriene se găsesc la o distanţă
corespunzătoare unui timp de zbor, faţă de frontiera de stat a României sau de limita

27
grupurilor de judeţe, care să asigure informarea autorităţilor despre pericolul atacului
aerian şi să le permită acestora luarea măsurilor şi desfăşurarea activităţilor ce se
impun pentru declanşarea în bune condiţiuni a semnalului de alarmă aeriană, dacă
este cazul.
Alarma aeriană se transmite când ţintele aeriene se găsesc la o distanţă
corespunzătoare unui timp de zbor, faţă de frontiera de stat a României sau de limita
grupurilor de judeţe, care să permită populaţiei realizarea măsurilor de protecţie
împotriva loviturilor din aer prin adăpostire sau alte mijloace specifice.
Atât pentru prealarmă cât şi pentru alarma aeriană, timpul de zbor, în minute,
se va preciza (dacă se va considera necesar) ulterior în „Instrucţiunile privind
înştiinţarea şi alarmarea”, elaborată de Inspectoratul General pentru Situaţii de
Urgenţă.
În cazul unui atac iminent, atunci când nu s-a declanşat starea de război, primele
mesaje de prealarmă şi alarmă aeriană se transmit cu aprobarea Inspectoratului
General pentru Situaţii de Urgenţă, pe baza informaţiilor furnizate de Statul Major
General (pe bază de Protocol).
Pe timp de pace înştiinţarea despre producerea sau pericolul producerii
accidentului nuclear şi chimic se realizează la ordinului ministrului administraţiilor şi
internelor de către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, la propunerea
Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, comitetelor ministeriale pentru
situaţii de urgenţă şi ale altor instituţii publice centrale.
Încetarea alarmei aeriene se transmite când ţintele aeriene s-au depărtat de
frontiera de stat a României sau de limita grupurilor de judeţe şi existenţa pericolului
atacului aerian nu există.
Mesajul de prealarmă aeriană se transmite inspectoratelor judeţene pentru
situaţii de urgenţă, al municipiului Bucureşti şi sectoarelor acestuia, unităţilor militare
de protecţie civilă, şefilor inspectoratelor judeţene ale Ministerului Administraţiilor şi
Internelor, direcţiilor regionale, staţiilor şi nodurilor de cale ferată importante,
centralelor nuclearo-electrice, termocentralelor şi hidrocentralelor electrice,
instituţiilor publice şi agenţilor economici importanţi (cu producţie de apărare; care
folosesc în procesul de producţie surse radioactive sau substanţe toxice etc.).
Organele la care se transmit mesajele de prealarmă aeriană se stabilesc prin plan
de şefii inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă şi ai comitetelor pentru
situaţii de urgenţă de la municipii şi oraşe cu aprobarea preşedinţilor comitetelor
pentru situaţii de urgenţă.
Mesajul de alarmă aeriană se transmite inspectoratelor judeţene pentru situaţii de
urgenţă şi comitetelor pentru situaţii de urgenţă, cât şi personalului care acţionează
sistemele şi mijloacele de avertizare şi alarmare.
Mesajul de încetare a alarmei aeriene se transmite tuturor organelor la care s-a
introdus alarma aeriană şi prealarmă aeriană. La localităţile şi agenţii economici care
au suferit lovituri din aer, semnalul de încetarea alarmei aeriene se declanşează la
ordinul preşedintelui comitetului pentru situaţii de urgenţă al localităţii sau de
conducătorul agentului economic respectiv, după ce s-a raportat eşalonului superior.

28
Responsabilitatea înştiinţării şi avertizării despre pericolul contaminării
radioactive, cu substanţe toxice şi agenţi patogeni, revine conducătorului de la sursele
de risc şi staţiilor de măsurare a radioactivităţii mediului.
Aceştia au obligaţia de a înştiinţa inspectoratele judeţene pentru situaţii de
urgenţă, toate localităţile dispuse şi agenţii economici pe direcţia de propagare a
norului nuclear, chimic sau biologic.
Folosirea mijloacelor de alarmare în cazul producerii unor dezastre se execută
numai cu aprobarea primarului localităţii, a conducătorului instituţiei publice sau a
agentului economic implicat, după caz, ori a împuterniciţilor acestora.
Alarmarea trebuie să fie oportună, autentică, stabilă şi să asigure în bune
condiţii prevenirea populaţiei şi salariaţilor.
Oportunitatea alarmării constă în avertizarea populaţiei şi salariaţilor în timp
scurt şi se realizează prin asigurarea unor sisteme şi mijloace de alarmare care să
poată fi acţionate imediat.
Autenticitatea alarmării constă în transmiterea unor semnale de alarmare,
destinate prevenirii populaţiei şi salariaţilor care să nu creeze confuzii.
Stabilitatea alarmării constă în avertizarea populaţiei şi salariaţilor în orice situaţie
creată şi se asigură prin :
• menţinerea în permanentă stare de funcţionare a fiecărui mijloc de
alarmare ;
• folosirea mai multor tipuri de mijloace de alarmare care să se bazeze pe
surse energetice diferite de funcţionare(electrică, aer comprimat, abur,
carburanţi etc.);
• asigurarea continuităţii legăturilor necesare acţionării mijloacelor de
alarmare ;
• restabilirea în timp scurt a mijloacelor şi sistemelor afectate ;
• utilizarea judicioasă a forţelor şi mijloacelor de alarmare în sectoarele şi
raioanele de intervenţie ;
• asigurarea unui înalt nivel de pregătire a personalului ce deserveşte
mijloacele de alarmare ;
Avertizarea populaţiei în bune condiţii se obţine prin organizarea alarmării
corespunzător caracteristicilor mijloacelor de alarmare instalate în localităţi, instituţii
publice şi agenţi economici, astfel încât intensitatea semnalelor acustice emise de
acestea să fie cu cel puţin 6-10 decibeli mai mare decât zgomotul de fond, dar nu mai
mult de 123 decibeli.

29
ORGANIZAREA ŞI ASIGURAREA ÎNŞTIINŢĂRII
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă organizează şi execută
înştiinţarea la:
- comitetele ministeriale şi structurile de specialitate ale administraţiei
publice centrale care dispun de legături proprii;
- inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă şi unităţile subordonate,
pe zone şi grupe, ţinând seama de organizarea teritorial-administrativă a
ţării, zonele de operaţii şi direcţii probabile operative şi tactice, astfel încât
transmiterea mesajelor să se facă în cel mai scurt timp posibil.
Comitetele ministeriale şi ale altor instituţii publice centrale pentru situaţii de
urgenţă care dispun de reţele proprii de legături, înştiinţează organele şi agenţii
economici importanţi subordonaţi (dispeceratele acestora) în timp de 1-2 minute din
momentul primirii mesajelor de înştiinţare.
Inspectoratele judeţene pentru situaţii de urgenţă, al municipiului Bucureşti şi
ale sectoarelor acestuia, înştiinţează pe grupe şi trepte comitetele pentru situaţii de
urgenţă de la municipiile, oraşele şi comunele din judeţ , cu prioritate localităţile mai
importante, în timp de 1-6 minute din momentul primirii mesajelor de înştiinţare.
Comitetele pentru situaţii de urgenţă de la municipiile reşedinţă de judeţ şi
comitetele pentru situaţii de urgenţă de la celelalte municipii şi oraşe înştiinţează
comunele, instituţiile publice şi agenţii economici subordonaţi acestora precum şi
unele comune stabilite de inspectoratul judeţean pentru situaţii de urgenţă, în 1-4
minute din momentul primirii mesajului de înştiinţare.
Comitetele locale pentru situaţii de urgenţă de la comune înştiinţează satele din
compunerea lor teritorial - administrativă. Celulele de urgenţă de la agenţii economici
organizează înştiinţarea personalului cu atribuţii de acţionare a mijloacelor de
alarmare şi de cercetare-observare.
Inspectoratele judeţene ale Ministerului Administraţiilor şi Internelor
organizează înştiinţarea unităţilor şi formaţiunilor subordonate pe baza datelor
primite de la eşaloanele superioare şi a inspectoratele judeţene pentru situaţii de
urgenţă conform “Metodologiei transmiterii mesajelor de înştiinţare a unităţilor
Ministerului Administraţiilor şi Internelor despre situaţii de urgenţă”.
Înştiinţarea unităţilor şi formaţiunilor militare aparţinând Ministerului Apărării
Naţionale se organizează şi execută atât de către eşaloanele superioare cât şi la
ordinul comandantului garnizoanei.
Pentru transmiterea mesajelor în timp util , inspectoratele şi comitetele pentru
situaţii de urgenţă care au atribuţii de înştiinţare întocmesc scheme de înştiinţare care
cuprind: eşalonul superior, marile unităţi şi unităţile militare de la care primesc
mesaje de înştiinţare, organele, localităţile şi agenţii economici prevăzuţi a fi
înştiinţaţi, organizate pe grupe şi trepte de înştiinţare ; mijloacele de transmisiuni
folosite pentru înştiinţare, precum şi alte date utile necesare asigurării înştiinţării.
Numărul grupelor de înştiinţare se stabilesc astfel încât să se asigure înştiinţarea
în cel mai scurt timp şi o bună recepţie a mesajelor în situaţiile când acestea sunt

30
transmise simultan pentru toţi corespondenţii. Fiecare grupă de înştiinţare va fi
compusă, de regulă din 6-8 corespondenţi.
Schemele de înştiinţare vor fi aprobate de preşedinţii comitetelor pentru situaţii
de urgenţă de la structurile cu atribuţii de înştiinţare.
Pentru realizarea înştiinţării se folosesc : echipamentele de înştiinţare tip - F-
1001A şi B, aparate telefonice conectate la sistemul de telecomunicaţii teritorial; căi
şi circuite telefonice închiriate permanent sau preluate temporar din sistemul de
telecomunicaţii teritorial ; căi şi circuite telefonice ale Serviciului de Telecomunicaţii
Speciale; staţii şi receptoare radio de tip militar, receptoare cu frecvenţe fixe,
radiotelefoane din înzestrarea protecţiei civile sau a unor agenţi economici, mijloace
mass media şi poşta electronică.
Mijloacele de avertizare şi alarmare specifice se instalează în locurile stabilite de
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi de serviciile de urgenţă
profesioniste.
La primirea ordinului de trecere la realizarea treptei a II-a , echipamentele de
înştiinţare tip F-1001 se mută şi se instalează în punctele de comandă, unde se asigură
din timp de pace condiţiile tehnice şi circuitele necesare.
Echipamentele de înştiinţare tip F-1001A sunt destinate să asigure şi acţionarea
pe judeţe sau grupuri de judeţe, a sistemelor centralizate de alarmare din municipii şi
oraşe.
Pentru realizarea centralizată a înştiinţării prin fir, este organizat sistemul
automat de înştiinţare în situaţii de urgenţă din România, dotat cu echipamente de
înştiinţare şi alarmare tip F-1001 A şi B, căi şi circuite telefonice de interconectare.
Sistemul cuprinde următoarele subsisteme de înştiinţare :
- subsistemul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă în care sunt
incluse şi organele de specialitate ale administraţiei publice centrale care dispun de
legături proprii, inspectoratele judeţene pentru situaţii de urgenţă şi comitetele pentru
situaţii de urgenţă de la municipii şi oraşe precum şi unităţile militare subordonate;
- subsistemele Inspectoratelor Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă, în care sunt
incluse comitetele pentru situaţii de urgenţă de la municipiile, oraşele (comunele) şi
unităţile dispuse pe teritoriul judeţelor.
Aparatura de înştiinţare urbană - centrale telefonice operative- sunt destinate să
asigure înştiinţarea centralizată din punctele de comandă judeţene, municipale şi
orăşeneşti a preşedinţilor comitetelor pentru situaţii de urgenţă, şefilor inspectoratelor
judeţene ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, comandanţilor de garnizoane,
şi conducătorilor celulelor de urgenţă de la agenţii economici importanţi care dispun
de legături proprii de înştiinţare, precum şi a staţiilor meteo, staţiilor de control a
radioactivităţii mediului înconjurător, a laboratoarelor de igiena radiaţilor şi a
comunelor conectate la centralele telefonice automate.
Pentru transmiterea şi recepţionarea mesajelor de înştiinţare prin radio se
folosesc autostaţii (staţii) radio de tip militar, receptoare şi radiotelefoane cu
frecvenţe fixe, organizate în direcţii şi reţele radio de înştiinţare, potrivit prevederilor
Dispoziţiilor de comunicaţii elaborate de Inspectoratul General pentru Situaţii de
Urgenţă.

31
Statul Major General asigură caracteristicile de lucru radio în reţelele de
înştiinţare centralizate şi direcţiile de cooperare proprii, cu Inspectoratul General
pentru Situaţii de Urgenţă.
Inspectoratele şi comitetele pentru situaţii de urgenţă asigură pregătirea punctelor
de comandă pentru primirea mesajelor de înştiinţare şi transmiterea acestora la
structurile prevăzute a fi anunţate.
În punctele de comandă de protecţie civilă, la introducerea treptei a II-a, se
asigură personal operativ şi tehnic de specialitate. Personalul operativ răspunde de
primirea şi transmiterea mesajelor de înştiinţare şi de darea semnalelor de alarmare,
cu aprobarea preşedinţilor comitetelor pentru situaţii de urgenţă. Data, ora şi minutul
primirii şi transmiterii mesajelor de înştiinţare şi semnalelor de alarmare se înscriu în
jurnalul acţiunilor de luptă. Personalul tehnic răspunde de verificarea, acţionarea şi
repararea mijloacelor de înştiinţare şi alarmare , aflate în punctele de comandă.
ORGANIZAREA ŞI ASIGURAREA ALARMĂRII
Mesajele de avertizare şi alarmare se transmit obligatoriu, cu prioritate şi gratuit
prin toate sistemele de telecomunicaţii, posturile şi reţelele de radio şi de televiziune,
inclusiv prin satelit şi cablu, care operează pe teritoriul României, la solicitarea
expresă a şefilor structurilor de protecţie civilă.
Semnalele de alarmare a populaţiei şi salariaţilor sunt : alarmă aeriană; alarmă
chimică ; alarmă la dezastre şi încetarea alarmei.
Durata fiecărui semnal este de două minute pentru toate mijloacele de alarmare,
cu excepţia sirenelor cu aer comprimat (dinamice) la care durata este un minut.
Semnalul “ALARMA AERIANĂ “ se compune din 15 impulsuri a 4 secunde
fiecare cu pauză de 4 secunde între ele.
Semnalul “ALARMA CHIMICĂ “ se compune din 5 impulsuri a 16 secunde
fiecare cu pauză de 10 secunde între ele.
Semnalul “ALARMA LA DEZASTRE” se compune din 5 impulsuri a 15
secunde fiecare cu pauză de 15 secunde între ele.
Semnalul “ÎNCETAREA ALARMEI“ se compun dintr-un semnal continuu, de
aceeaşi intensitate cu durata de 2 minute.
Pentru avertizarea-alarmarea populaţiei şi salariaţilor, la localităţi şi agenţi
economici, se asigură din timp de pace sisteme şi mijloace de alarmare.
Sistemul de alarmare al unei localităţi sau agent economic poate cuprinde :
centrale de alarmare; mijloace de alarmare acţionate centralizat; mijloace de alarmare
acţionate local; staţii de televiziune locale şi staţii de radioficare.

32
MIJLOACE DE ALARMARE
După principiul de construcţie şi funcţionare mijloacele de alarmare se clasifică
în : mijloace acustice şi mijloace optice.
Mijloacele de alarmare acustice asigură:
1. transmiterea de mesaje verbale în direct sau preînregistrate prin intermediul
sirenelor electronice;
2. emiterea de sunete acustice cu frecvenţe de 200-500 Hz prin mijloace:
- speciale : sirene electrice de diferite puteri, sirene dinamice cu aer
comprimat, motosirene, şi sirene de mână.
- obişnuite : fluiere cu aer comprimat, clopote, sonerii, claxoane etc.
Mijloacele de alarmare optice asigură emiterea de semnale luminoase şi pot fi :
panouri sau dispozitive luminoase.
Numărul, tipul mijloacelor de alarmare şi locurilor de instalare a acestora, pentru
asigurarea alarmării localităţilor şi agenţilor economici se stabilesc de către
inspectoratele şi comitetele pentru situaţii de urgenţă, împreună cu comisiile de
transmisiuni-alarmare, pe baza normelor de înzestrare şi în raport cu caracteristicile
tehnice ale mijloacelor, cu condiţiile locale de propagare a sunetului produs de
acestea şi cu nivelul zgomotului de fond existent în zonă, astfel încât să se acopere
întreaga zonă populată.
Pentru alarmarea localităţilor şi agenţilor economici se folosesc sirene
electronice, electrice de 5,5 KW şi de 3 KW, cu aer comprimat (dinamice) şi
motosirene.
Alarmarea interioară a halelor de producţie, complexelor comerciale, sălilor de
spectacole şi de sport, staţiilor de metrou etc. cu nivel de zgomot ridicat, se realizează
cu mijloace acustice care să producă un semnal sonor mai mare decât zgomotul de
fond, precum şi cu mijloace optice.
Sirenele electronice şi electrice se instalează la : construcţiile industriale,
hidrotehnice, social-culturale, economico-administrative, şcoli, clădiri de locuit,
agenţi economici cu grad de risc, instituţii publice, unităţi şi formaţiuni militare.
Caracteristicile generale pe care trebuie să le îndeplinească sirenele electronice
sunt:
- trebuie să permită ca, din punct de vedere al puterii acustice şi al
caracteristicii de radiaţie sonoră, să poată fi adaptate în mod optim la
condiţiile naturale ale locului de amplasare (trepte de putere, orientare).
- Valorile minime de presiune acustică ce trebuie să le realizeze sirenele:
Putere (w) Nivel acustic la distanţa de 30 m (Db)
1200 I = 111
1800 I = 112,50
2400 I = 117
-Puterea lor va fi adaptată fiecărui punct de sirenă în parte, pentru a se obţine o
dimensionare optimă.

33
-Tensiunea de alimentare a sirenelor: 220V/50Hz. Sirenele trebuie
prevăzute obligatoriu şi cu baterii de acumulatori care să le asigure funcţionarea
independentă pentru o perioadă de timp determinată.
-În amplasamentele de montaj ale sirenelor:
- există suporţi de susţinere;
- există alimentare cu energie electrică
- comunicaţia radio terestră este posibilă între toate amplasamentele şi centrul
de comandă prin intermediul repetorului de la Plaiul Balbea, executantul
urmând a întocmi proiectul radio pentru a obţine avizele necesare procurării
echipamentului radio şi a frecvenţelor;
- comunicaţia radio prin sateliţi de joasă altitudine este posibilă prin
reţelele de sateliţi existente (ORBCOMM, INMARSAT, IRIDIUM etc.)
Sirenele cu aer comprimat se asigură în două variante : tip uzinal şi tip independent.
Sirenele cu aer comprimat de tip uzinal se instalează la agenţii economici
importanţi care folosesc în procesul de producţie aer comprimat şi asigură debitul de
aer necesar funcţionării acestora.
Sirenele cu aer comprimat de tip independent, se instalează în zonele centrale ale
municipiilor, precum şi în cartierele de locuinţe ale acestora dens populate unde nu
sunt sirene de tip uzinal. Acestea se instalează de regulă pe cele mai înalte construcţii
existente în localitate : hoteluri, blocuri turn etc.
Distanţa între două sirene cu aer comprimat trebuie să fie de regulă de cel puţin
2 Km.
Asigurarea cu mijloace de alarmare se realizează, de regulă din timp de pace, iar
deficitul se completează pe timpul realizării măsurilor pentru asigurarea treptei a II-a.
Instalarea mijloacelor de alarmare se execută în conformitate cu normele,
regulamentele şi instrucţiunile în vigoare referitoare la proiectarea, executarea şi
exploatarea instalaţiilor electrice şi cu aer comprimat.
Centralele de alarmare sunt destinate pentru acţionarea centralizată a sirenelor
electronice, electrice şi a celor cu aer comprimat din municipii, oraşe şi agenţi
economici care au instalate mai mult de 5.
Centralele de alarmare se instalează în punctele de comandă de protecţia civilă
ale localităţilor şi agenţilor economici în încăperi amenajate şi destinate acestui scop,
care să îndeplinească condiţii tehnice de funcţionare corespunzătoare. În localităţile şi
la agenţii economici unde nu sunt amenajate puncte de comandă de protecţie civilă,
centralele de alarmare se instalează la sediile comitetelor pentru situaţiilor de urgenţă
ale acestora.
Încăperile în care se instalează centralele de alarmare se prevăd cu instalaţii
electrice şi de telecomunicaţii necesare acţionării sirenelor, mijloace de prevenire şi
stingere a incendiilor, instrucţiuni de exploatare a centralelor de alarmare şi de
protecţie şi securitatea muncii, planul localităţii şi agentului economic cu amplasarea
mijloacelor de alarmare şi tabloul cu chei de la toate cofretele sirenelor.

34
Centralele de alarmare trebuie să asigure pe cât posibil acţionarea centralizată a
tuturor sirenelor electronice şi electrice existente şi care se prevăd a fi instalate la
primirea ordinului de trecere la realizarea treptei I şi treptei a II-a, sirenelor cu aer
comprimat şi a centralelor de alarmare care se telecomandă.
Municipiile care au în subordine oraşe, trebuie să asigure telecomanda
centralelor de alarmare ale acestora.
La municipiile reşedinţă de judeţ, centralele de alarmare se instalează în punctele
de comandă de protecţie civilă judeţene şi municipale, astfel încât , în cazul scoaterii
din funcţiune a uneia din acestea, să se asigure alarmarea corespunzătoare a
localităţii. Centralele de alarmare de la punctele de comandă de protecţie civilă ale
municipiilor şi oraşelor trebuie să fie telecomandate de la punctele de comandă de
protecţie civilă judeţene.
În municipiul Bucureşti, centralele de alarmare se instalează în punctul de
comandă al acestuia şi în punctele de comandă ale fiecărui sector. Centralele de
alarmare ale sectoarelor sunt telecomandate de la punctul de comandă al municipiului
Bucureşti.
La centralele de alarmare instalate în punctul de comandă al municipiului
Bucureşti se conectează 10-15% din sirenele existente în fiecare sector, pentru a se
asigura acţionarea acestora în cazul în care punctele de comandă de protecţie civilă
respective au fost scoase din funcţiune în cazul atacului din aer sau al producerii unui
dezastru.
În punctele de comandă de protecţie civilă ale agenţilor economici importanţi se
asigură centrale de alarmare cu o capacitate care să acţioneze centralizat toate sirenele
electronice, electrice şi cu aer comprimat existente, precum şi cele care se prevăd a
se mai instala. Aceste centrale de alarmare se telecomandă de la punctele de comandă
ale localităţilor în care sunt dispuşi respectivii agenţi.
Centralele de alarmare instalate în punctele de comandă de protecţie civilă
judeţene, municipale, orăşeneşti şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti se
conectează la echipamentele de înştiinţare tip F 1001A , în scopul acţionării lor
centralizate de la Punctul de Comandă Operativ sau de la inspectoratele judeţene
pentru situaţii de urgenţă.
Mediul de propagare al mesajelor de la punctul de comandă la sirene trebuie ales
în funcţie de fiabilitatea reţelei, rezistenţa reţelei în cazuri de dezastre, costurile de
infrastructură şi periferice, dar şi timpul de propagare al mesajului în reţea .
Acţionarea mijloacelor de alarmare clasice de la centralele de alarmare se
asigură pe circuite telefonice urbane şi interurbane proprii protecţiei civile, sau
închiriate din sistemul de telecomunicaţii teritorial.
Circuitele telefonice de la punctele de comandă de protecţie civilă ale
localităţilor, folosite pentru acţionarea centralelor şi mijloacelor de alarmare instalate
la agenţii economici se închiriază de către aceştia.
Celelalte circuite telefonice de acţionare se închiriază de către consiliile locale
ale fiecărei localităţi. Pentru telecomanda centralelor de alarmare se folosesc circuite
sau căi telefonice urbane şi interurbane.

35
Pentru un grad ridicat de siguranţă în funcţionare se va alege o reţea de
comunicaţii de bază şi o reţea de rezervă: o reţea radio de bază pentru comanda
sirenelor (cu elemente de rezervare automate) şi o reţea de rezervă pe bază de linii
închiriate .
Reţeaua radio are o configuraţie de tipul :
- la punctul de comandă este instalată o staţie radio pentru tot sistemul;
- in funcţie de nivelul de propagare radio se instalează staţii de retranslaţie;
- se instalează câte o staţie radio pentru fiecare sirenă din amplasamente .
Circuitele telefonice urbane şi reţelele radio pentru acţionarea centralelor şi
mijloacelor de alarmare se asigură la pace în limita normelor în vigoare şi a
fondurilor aprobate. La introducerea treptei a II-a sau la ordin, se asigură
centralizarea tuturor sirenelor din municipii şi oraşe. Pentru celelalte mijloace de
alarmare se asigură personal de serviciu din cadrul echipelor de alarmare.
La introducerea treptelor I şi a II-a se asigură reţele radio şi circuite sau căi
telefonice interurbane pentru acţionarea din punctele de comandă judeţene a
centralelor de alarmare de la municipiile şi oraşele subordonate precum şi personal de
serviciu la toate mijloacele de alarmare.
Pentru acţionarea în timp oportun a mijloacelor de alarmare mobile sau dispuse
în unele zone ale municipiilor şi oraşelor unde nu sunt asigurate legături de
comunicaţii, echipele de alarmare se dotează cu radiotelefoane care se vor prevede în
normele de înzestrare.
În funcţie de importanţa localităţii, pe timpul realizării măsurilor pentru
asigurarea treptei a III-a, se constituie rezerve în depozitul consiliului local judeţean,
de sirene electronice, electrice şi motosirene în procent de 5-10% iar în centralele de
alarmare de 20-25%, faţă de cele existente.
Studiourile şi staţiile de radiodifuziune şi televiziune, societăţile de televiziune
prin cablu, indiferent de forma de proprietate, trebuie să asigure transmiterea
semnalelor şi comunicărilor de protecţie civilă pe programele lor, potrivit legii,
printr-un protocol stabilit între Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi
Consiliul Naţional al Audiovizualului.
În punctele de comandă de protecţie civilă ale localităţilor şi agenţilor economici
care dispun de staţii de radioficare, respectiv radioamplificare, pe timpul aplicării
măsurilor pentru asigurarea treptei a II-a se pregătesc instalaţiile necesare pentru
transmiterea semnalelor şi comunicărilor de protecţie civilă. De asemenea, se
instalează difuzoare în locurile aglomerate şi pe arterele cu circulaţie intensă.
Se va trece la implementarea noului sistem de avertizare verbală a populaţiei cu
sirene electronice.
Organizarea sistemelor de alarmare se realizează de inspectoratele şi comitetele
pentru situaţii de urgenţă, iar asigurarea cu mijloace de alarmare (pentru localităţi)
revine consiliilor locale de la municipii, oraşe şi comune.

36
Pentru agenţii economici responsabilitatea revine ministerelor şi celorlalte
organe de specialitate ale administraţiei publice centrale precum şi conducătorilor
acestora.
Agenţii economici la care se pot produce evenimente cu urmări deosebit de
grave asupra mediului înconjurător şi populaţiei , asigură mijloacele de alarmare
pentru prevenirea salariaţilor şi a populaţiei din zonele de risc. Comitetele pentru
situaţii de urgenţă asigură alarmarea populaţiei din localităţile cuprinse în aceste
zone.
De regulă, sirenele electronice, electrice sau dinamice cu aer comprimat se
activează centralizat din punctele de comandă de protecţie civilă sau de la dispecerat
(locul unde îşi desfăşoară activitatea ofiţerul de serviciu).
Zonele de risc (probabile a fi afectate de eventuale evenimente cu urmări
deosebit de grave) se stabilesc de celulele de urgenţă de la respectivii agenţi
economici, cu acordul inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă.
Avertizarea şi alarmarea populaţiei din localităţile dispuse în zonele din aval de
barajele hidroenergetice se asigură prin sisteme de alarmare, constituite din sirene
electronice, sirene cu aer comprimat şi electrice. Mesajele verbale şi semnalele
acustice emise de mijloacele de alarmare trebuie să acopere întreaga zonă inundabilă.
Pentru noile lucrări hidrotehnice , sistemele de alarmare se realizează o dată cu
executarea acestora prin grija beneficiarilor, care răspund şi de întreţinerea,
menţinerea în stare de funcţionare şi acţionarea la nevoie a mijloacelor de alarmare.
Acţionarea centralizată a mijloacelor de alarmare instalate în aval de barajele
hidroenergetice, se realizează cu centrale de alarmare care se dispun în dispeceratele
hidroenergetice sau în alte locuri stabilite de organele tutelare, prin linii de
transmisiuni cu fir sau radio.
Centralele şi mijloacele de alarmare destinate avertizării şi alarmării zonelor din
aval de barajele hidroenergetice trebuie să asigure toate semnalele de alarmare a
populaţiei şi salariaţilor.
INSTALAREA, VERIFICAREA, ÎNTREŢINEREA, REPARAREA ŞI
FOLOSIREA MIJLOACELOR DE ÎNŞTIINŢARE ŞI ALARMARE
Instalarea, verificarea, întreţinerea şi repararea mijloacelor de înştiinţare şi de
comunicaţii folosite pentru acţionarea centralelor şi mijloacelor de alarmare se
execută de către unităţile subordonate Ministerului Comunicaţiilor (sau alte societăţi
specializate), pe bază de contracte încheiate cu beneficiarii.
Instalarea, verificarea, întreţinerea şi repararea mijloacelor electronice, electrice
şi electromecanice de alarmare se execută de către unităţi de specialitate, de pe plan
local, pe bază de contracte încheiate cu beneficiarii.
Agenţii economici care au personal tehnic de specialitate, pot executa instalarea,
verificarea, întreţinerea şi repararea mijloacelor proprii de înştiinţare şi alarmare.

Manual de protectie civila

Recommended

Recommended

More Related Content

What's hot

What's hot (20)

Viewers also liked

Viewers also liked (7)

Similar to Manual de protectie civila

Similar to Manual de protectie civila (20)

More from Pompierii Români

More from Pompierii Români (20)

Manual de protectie civila