Your SlideShare is downloading. ×
Mentalitati in Romania anilor ‘80. Lucrare de diploma Oana Ionita, 2002, Studii Europene, Universitatea Bucuresti
Mentalitati in Romania anilor ‘80. Lucrare de diploma Oana Ionita, 2002, Studii Europene, Universitatea Bucuresti
Mentalitati in Romania anilor ‘80. Lucrare de diploma Oana Ionita, 2002, Studii Europene, Universitatea Bucuresti
Mentalitati in Romania anilor ‘80. Lucrare de diploma Oana Ionita, 2002, Studii Europene, Universitatea Bucuresti
Mentalitati in Romania anilor ‘80. Lucrare de diploma Oana Ionita, 2002, Studii Europene, Universitatea Bucuresti
Mentalitati in Romania anilor ‘80. Lucrare de diploma Oana Ionita, 2002, Studii Europene, Universitatea Bucuresti
Mentalitati in Romania anilor ‘80. Lucrare de diploma Oana Ionita, 2002, Studii Europene, Universitatea Bucuresti
Mentalitati in Romania anilor ‘80. Lucrare de diploma Oana Ionita, 2002, Studii Europene, Universitatea Bucuresti
Mentalitati in Romania anilor ‘80. Lucrare de diploma Oana Ionita, 2002, Studii Europene, Universitatea Bucuresti
Mentalitati in Romania anilor ‘80. Lucrare de diploma Oana Ionita, 2002, Studii Europene, Universitatea Bucuresti
Mentalitati in Romania anilor ‘80. Lucrare de diploma Oana Ionita, 2002, Studii Europene, Universitatea Bucuresti
Mentalitati in Romania anilor ‘80. Lucrare de diploma Oana Ionita, 2002, Studii Europene, Universitatea Bucuresti
Mentalitati in Romania anilor ‘80. Lucrare de diploma Oana Ionita, 2002, Studii Europene, Universitatea Bucuresti
Mentalitati in Romania anilor ‘80. Lucrare de diploma Oana Ionita, 2002, Studii Europene, Universitatea Bucuresti
Mentalitati in Romania anilor ‘80. Lucrare de diploma Oana Ionita, 2002, Studii Europene, Universitatea Bucuresti
Mentalitati in Romania anilor ‘80. Lucrare de diploma Oana Ionita, 2002, Studii Europene, Universitatea Bucuresti
Mentalitati in Romania anilor ‘80. Lucrare de diploma Oana Ionita, 2002, Studii Europene, Universitatea Bucuresti
Mentalitati in Romania anilor ‘80. Lucrare de diploma Oana Ionita, 2002, Studii Europene, Universitatea Bucuresti
Mentalitati in Romania anilor ‘80. Lucrare de diploma Oana Ionita, 2002, Studii Europene, Universitatea Bucuresti
Mentalitati in Romania anilor ‘80. Lucrare de diploma Oana Ionita, 2002, Studii Europene, Universitatea Bucuresti
Mentalitati in Romania anilor ‘80. Lucrare de diploma Oana Ionita, 2002, Studii Europene, Universitatea Bucuresti
Mentalitati in Romania anilor ‘80. Lucrare de diploma Oana Ionita, 2002, Studii Europene, Universitatea Bucuresti
Mentalitati in Romania anilor ‘80. Lucrare de diploma Oana Ionita, 2002, Studii Europene, Universitatea Bucuresti
Mentalitati in Romania anilor ‘80. Lucrare de diploma Oana Ionita, 2002, Studii Europene, Universitatea Bucuresti
Mentalitati in Romania anilor ‘80. Lucrare de diploma Oana Ionita, 2002, Studii Europene, Universitatea Bucuresti
Mentalitati in Romania anilor ‘80. Lucrare de diploma Oana Ionita, 2002, Studii Europene, Universitatea Bucuresti
Mentalitati in Romania anilor ‘80. Lucrare de diploma Oana Ionita, 2002, Studii Europene, Universitatea Bucuresti
Mentalitati in Romania anilor ‘80. Lucrare de diploma Oana Ionita, 2002, Studii Europene, Universitatea Bucuresti
Mentalitati in Romania anilor ‘80. Lucrare de diploma Oana Ionita, 2002, Studii Europene, Universitatea Bucuresti
Mentalitati in Romania anilor ‘80. Lucrare de diploma Oana Ionita, 2002, Studii Europene, Universitatea Bucuresti
Mentalitati in Romania anilor ‘80. Lucrare de diploma Oana Ionita, 2002, Studii Europene, Universitatea Bucuresti
Mentalitati in Romania anilor ‘80. Lucrare de diploma Oana Ionita, 2002, Studii Europene, Universitatea Bucuresti
Mentalitati in Romania anilor ‘80. Lucrare de diploma Oana Ionita, 2002, Studii Europene, Universitatea Bucuresti
Mentalitati in Romania anilor ‘80. Lucrare de diploma Oana Ionita, 2002, Studii Europene, Universitatea Bucuresti
Mentalitati in Romania anilor ‘80. Lucrare de diploma Oana Ionita, 2002, Studii Europene, Universitatea Bucuresti
Mentalitati in Romania anilor ‘80. Lucrare de diploma Oana Ionita, 2002, Studii Europene, Universitatea Bucuresti
Mentalitati in Romania anilor ‘80. Lucrare de diploma Oana Ionita, 2002, Studii Europene, Universitatea Bucuresti
Mentalitati in Romania anilor ‘80. Lucrare de diploma Oana Ionita, 2002, Studii Europene, Universitatea Bucuresti
Mentalitati in Romania anilor ‘80. Lucrare de diploma Oana Ionita, 2002, Studii Europene, Universitatea Bucuresti
Mentalitati in Romania anilor ‘80. Lucrare de diploma Oana Ionita, 2002, Studii Europene, Universitatea Bucuresti
Mentalitati in Romania anilor ‘80. Lucrare de diploma Oana Ionita, 2002, Studii Europene, Universitatea Bucuresti
Mentalitati in Romania anilor ‘80. Lucrare de diploma Oana Ionita, 2002, Studii Europene, Universitatea Bucuresti
Mentalitati in Romania anilor ‘80. Lucrare de diploma Oana Ionita, 2002, Studii Europene, Universitatea Bucuresti
Mentalitati in Romania anilor ‘80. Lucrare de diploma Oana Ionita, 2002, Studii Europene, Universitatea Bucuresti
Mentalitati in Romania anilor ‘80. Lucrare de diploma Oana Ionita, 2002, Studii Europene, Universitatea Bucuresti
Mentalitati in Romania anilor ‘80. Lucrare de diploma Oana Ionita, 2002, Studii Europene, Universitatea Bucuresti
Mentalitati in Romania anilor ‘80. Lucrare de diploma Oana Ionita, 2002, Studii Europene, Universitatea Bucuresti
Mentalitati in Romania anilor ‘80. Lucrare de diploma Oana Ionita, 2002, Studii Europene, Universitatea Bucuresti
Mentalitati in Romania anilor ‘80. Lucrare de diploma Oana Ionita, 2002, Studii Europene, Universitatea Bucuresti
Mentalitati in Romania anilor ‘80. Lucrare de diploma Oana Ionita, 2002, Studii Europene, Universitatea Bucuresti
Mentalitati in Romania anilor ‘80. Lucrare de diploma Oana Ionita, 2002, Studii Europene, Universitatea Bucuresti
Mentalitati in Romania anilor ‘80. Lucrare de diploma Oana Ionita, 2002, Studii Europene, Universitatea Bucuresti
Mentalitati in Romania anilor ‘80. Lucrare de diploma Oana Ionita, 2002, Studii Europene, Universitatea Bucuresti
Mentalitati in Romania anilor ‘80. Lucrare de diploma Oana Ionita, 2002, Studii Europene, Universitatea Bucuresti
Mentalitati in Romania anilor ‘80. Lucrare de diploma Oana Ionita, 2002, Studii Europene, Universitatea Bucuresti
Mentalitati in Romania anilor ‘80. Lucrare de diploma Oana Ionita, 2002, Studii Europene, Universitatea Bucuresti
Mentalitati in Romania anilor ‘80. Lucrare de diploma Oana Ionita, 2002, Studii Europene, Universitatea Bucuresti
Upcoming SlideShare
Loading in...5
×

Thanks for flagging this SlideShare!

Oops! An error has occurred.

×
Saving this for later? Get the SlideShare app to save on your phone or tablet. Read anywhere, anytime – even offline.
Text the download link to your phone
Standard text messaging rates apply

Mentalitati in Romania anilor ‘80. Lucrare de diploma Oana Ionita, 2002, Studii Europene, Universitatea Bucuresti

587

Published on

Lucrare de diploma, Facultatea de Studii Culturale Europene din cadrul Universitatii Bucuresti. …

Lucrare de diploma, Facultatea de Studii Culturale Europene din cadrul Universitatii Bucuresti.
Oana Ionita
Partea I:Istoria orala, instrument de analiza
Partea II:Mentalitati surprinse in societatea romaneasca in ultima decada aregimului comunist: prezentare, analiza, intrebari si probleme deschise
Partea III:Bibliografie
Partea IV:Anexa: inteviuri, marturia unui disident.

Published in: Education
0 Comments
1 Like
Statistics
Notes
  • Be the first to comment

No Downloads
Views
Total Views
587
On Slideshare
0
From Embeds
0
Number of Embeds
0
Actions
Shares
0
Downloads
23
Comments
0
Likes
1
Embeds 0
No embeds

Report content
Flagged as inappropriate Flag as inappropriate
Flag as inappropriate

Select your reason for flagging this presentation as inappropriate.

Cancel
No notes for slide

Transcript

  • 1. UNIVERSITATEA BUCURESTI STUDII CULTURALE EUROPENE Mentalitati in Romania anilor ‘80 Coordonator: Lect. dr. CARMEN DIACONESCU Absolvent: Oana Ionita
  • 2. - 2002 - CUPRINS: Partea I: Istoria orala, instrument de analiza Partea II: Mentalitati surprinse in societatea romaneasca in ultima decada a regimului comunist: prezentare, analiza, intrebari si probleme deschise Partea III: Bibliografie Partea IV: Anexa: inteviuri, marturia unui disident. -2-
  • 3. Partea I Istoria orala, instrument de analiza -3-
  • 4. “Istoria orala este arta de a trata individualul in context social si istoric, de a explora distantele si legaturile si de a cauta memoria in spatii private, inchise.” (A. Portelli dupa AIO) In conditiile in care ritmul istoric s-a accelerat, datorita rapiditatii diseminarii si innoirii informatiei (sau pur si simplu, timpul nu mai are rabdare…), reconstituirea faptelor istorice contemporane sau chiar imediate impun apelul la o diversitate de surse, unele non-clasice, nonscrise. Nevoia a fost resimtita prima data dupa cel de-al doilea razboi mondial, pe de-o parte datorita schimbarilor aparute in nivelul de trai si in modul de raportare la realitati, iar pe de alta datorita exclusivitatii detinute pana atunci (secolul al XIX-lea si prima jumatate a celui de-al XX-lea) de istoriografia clasica, bazata aproape doar pe surse scrise. Apare interesul pentru istoria sociala, pentru “dimensiunile mai discrete ale istoriei” (Z. Rostas, 1985, p. 62), pentru acele parti ale societatii, definite in functie de diferite criterii (sociale, religioase, etnice), a caror voce n-a fost auzita fie datorita minoritatii in care se aflau, fie fiindca nu au avut acces la ‘condei’, fie ca nu au o istorie scrisa (aici fiind vorba de popoarele din lumea a treia). Duby (dupa Z. Rostas) vorbeste de “ideologii populare”, referindu-se la “mediile sociale care n-au avut acces la instrumente capabile sa traduca in forme remarcabile si durabile o viziune asupra lumii” (p. 63). El sustine ca aceste ideologii trebuie cautate in perioadele ‘in care nu s-a intamplat nimic’, cand nu au fost conturate coerent si nu s-au confruntat ideologii de vreun anumit tip pe scena istoriei. Rostas face o impartire clarificatoare, vazand sursele orale ca fiind folosite in doua directii distincte si anume in istoria orala (‘oral history’) si traditia orala (‘oral tradition’). In timp ce prima se refera la acele grupuri care nu s-au consemnat in istorie din motive socio-politice (aici pot intra populatii intregi in cazul regimurilor dictatoriale) si se concentreaza asupra amintirilor traite, cea de-a doua vizeaza “popoarele fara istorie”, fara o cultura scrisa, in care sursa reprezinta o impletire intre experienta de viata a povestitorului si traditia mostenita tot pe cale orala. Schimbarea opticii istorice are si o motivatie teoretica (H. H. Stahl dupa Z. Rostas) si anume ca acele surse aproape exclusiv scrise perpetueaza o eroare sistematica datorita faptului ca au fost filtrate prin prisma unor anumite clase sociale, dominante fie din cauza genealogiei, fie a bogatiei, fie pur si simplu a accesului acestora la alfabetizare. Astfel, interesele au fost unilaterale si aspectele sociale limitate la sfera lor de perceptie. Pe de alta parte, finalitatea difera. Istoria clasica e in cautarea ‘marilor adevaruri’, dorind sa le acrediteze si sa le impuna pe acestea tuturor, pe cand cea orala aduce in prim-plan intalnirea dintre aceasta mare istorie si biografiile indivizilor- “un moment al istoriei surprins in relatia sa cu o existenta particulara” (Ph. Aries dupa AIO, 2001, p. 10). Una din definitiile date istoriei orale este ca reprezinta interviul sau interviurile in format intrebare-raspuns condus(e) de o persoana care are cunostinte despre tema ce va fi abordata. Cel intervievat trebuie sa fie participant sau martor iar interviul are in vedere subiecte istorice. Confruntarea privind aceasta definitie se naste atunci cand se afirma ca “the more, the better”, cu cat cel ce intervieveaza stie mai multe, cu atat mai bine. Pentru ca, spune una din parti, insasi apelarea la asemenea surse (cele orale) presupune o lipsa sau o penurie de surse oficiale privind subiectul de interes. O alta voce, in disputa cu privire la faptul ca intervurile folosite de istoria orala nu sunt reprezentative din punct de vedere statistic al populatiei sau al unei parti a acesteia, afirma ca interviurile nici nu sunt sortate fiindca ar reprezinta o norma statistica abstracta ci fiindca specifica procese istorice si ca ceea ce ar trebui sa conteze este perspectiva celui ce ia interviu si nu relevanta obiectiva. Disputa pe tema validitatii continua prin ipoteza ca istoria orala ca sursa este un mediu inerent subiectiv si are calitati partizane, care au fost scoase ca atare din inregistrarea documentului formal. In schimb, si acest tip de documente poate fi subiect de -4-
  • 5. suspiciune pentru ca acea informatie a fost utilizata si pastrata de elite (in sens de grupuri dominante sau cu acces la oficial) pentru scopuri si interese personale si specifice. Insa pe orice plan s-ar duce discutiile, legandu-se fie de metodologie, de rigurozitate, fie de veridicitate, de acceptare sau nu a diferite perspective ca fiind valide, istoria orala aduce o democratizare a naturii istoriei permitand oamenilor sa-si formuleze propriile intelesuri ale experientelor trecute si astfel dezvoltand o constiinta/constientizare a istoriei. Istoria orala este vazuta ambivalent, fiind complementara istoriei clasice prin extensia surselor si perspectivelor si in acelasi timp fiind o lectura paralela trecutului, deci concurenta. Si apoi, marturia orala nu este si nu trebuie vazuta ca un scop in sine ci ca un citat cu valoare documentara inserat in constructia discursului istoriografic. Voltaire spunea ca toata istoria a fost la inceput orala. De-a lungul timpului disciplinele s-au separat gradual pe masura ce fiecare si-a ales o anumita metoda de baza. Pentru istorici metodologia se invarte in jurul documentului, pentru sociologi in jurul interviului, pentru antropologi a mersului pe teren. Istoria orala nu a preluat mecanic metodele sociologiei ci a pornit intr-un sens contrar acestora: interviul nu are timp fixat sau intrebari gen chestionar si ia in considerare si probleme de limbaj, mentalitate, comunicare neverbala, punand accent pe subiectivitate si context (situatii de viata, raportarea la evenimente, sentimente). Modernitatea interviului nu sta in inregistrare ci in tratarea sursei interdisciplinar. Exista anumite straturi ce sunt urmarite in analiza surselor orale (Z. Rostas, 1985). Se cauta informatii calitative si subiective, nu statistici, cantitati. Se ia in considerare modul de gandire al grupului social din care face parte interlocutorul- dupa cum spune si Duby (dupa Z. Rostas, 1985), exista modele de comportament ce reprezinta produsul unei culturi in continua adaptare. Ceea ce este interesant e ca o inregistrare nu pastreaza doar cultura epocii evocate de intervievat ci si procesele culturale ce s-au desfasurat de la evenimentul cu pricina pana la inregistrare si de asemenea pune in evidenta si rolul culturii actuale in filtrarea amintirilor. Un alt strat este cel al limbajului ce isi lasa amprenta asupra informatiei. Astfel are loc o descoperire sistematica a relatiei dintre “limbaj si structurile mentale, limbaj si realitate, limbaj si clase sociale” (M. Villanova dupa Z. Rostas, 1985, p. 66). Simbolistica are o foarte mare importanta: avem scheletul formei la care se ataseaza anumite detalii faptice a caror selectie este facuta automat de cel intervievat. Comunicarea neverbala este de asemenea luata in considerare, astfel ca tacerile, gesturile, tonurile, devin informatie prin ele insele. Inregistrarea de istorie orala este atat o metoda de investigare prealabila temei ce urmeaza a fi cercetata cat si o metoda de imbogatire a acesteia. Nu exista o viziune unitara asupra tehnicii celei mai eficiente. De preferat este una neutra si intensiva si evitarea antagonismelor (moale, cu aprobare a tuturor informatiilor sau dura, cu intrebari socante si rupere a firului povestirii). Neutralitatea se refera la renuntarea la orice ingradire, temporala sau informationala, si conformarea la situatie si la persoana intervievata. Intensivitatea consta in permiterea devierii de la intrebare (de altfel frecventa datorita sinuozitatii memoriei), cu o orientare discreta si continua spre aria temei de discutie. Apoi trebuie sa existe un grad mare de empatie si o renuntare la mentalitatea intelectualista care poate inhiba interlocutorul (trebuie tinut cont de disponibilitateplacere a conversatiei, timp, incredere). O interactiune continua, in care fiecare invata de la celalalt, este benefica, este o invatare activa din trecut printr-o analiza dintr-un prezent imbogatit informational. Dar disputa va ramane probabil aceeasi: a accepta sau nu subiectivitatea ca sursa pe care se poate conta sau, de ce nu, a accepta ca istoria clasica, formala, opereaza tot prin subiectivitate, filtrand prin cateva criterii mai mult sau mai putin general acceptate evenimentele cotidiene. Dar pastrand antinomia obiectivitate- subiectivitate, putem vorbi de o antinomie adevarat- autentic, in sens de trait. Adevarul reprezinta ceea ce este scris, analizat, acceptat. Autenticitatea este gasita la nivelul mentalitatilor, in evenimentele cotidiene si in povestirile individuale. Si apoi, cate asteptari, atatea istorii. Ca si periodizare, din anii ’60 asistam la o adevarata revolutie academica. Creste interesul pentru analiza culturala in sensul sau cel mai larg (cultura nu mai este doar studiul elitist ci si un -5-
  • 6. fenomen social, educational or urban) si este stimulata dorinta de a investiga prin contacte directe, ‘face to face’. Se pune problema stintelor care pot aborda ideea semnificatiei si a intelesului pe care evenimentele politice si sociale le au pentru indivizi. Astfel, are loc un val de cercetari despre oameni simpli, obisnuiti. (AIO, 1998). Se demonstreaza ca, dincolo de variabilele recunoscute care influenteaza comportamentul social (clasa, educatie, venit, varsta, profesie, etc.), semnificatiile cu care sunt investite situatiile imediate de viata si practicile culturale au o pondere foarte mare in modul in care oamenii isi gestioneaza relatiile socialeindivizii nu reactioneaza ca niste automate. Semnificatiile obtinute nu pot fi anexate ca variabile la modelul universal, ele reprezinta rezultatul contextelor imediate ale indivizilor. Informatiile astfel primite pot oferi perspective noi, care nu se mai bazeaza pe prezumtii luate ca de la sine intelese doar in virtutea faptului ca cercetatorul si subiectii traiesc in aceasi societate. Indivizi diferiti recepteaza intr-o maniera distincta ceea ce emitatorul considera a avea o semnificatie unica. (L. Chelcea, 2000) Este foarte interesant de remarcat diferenta intre comportamentul individual si cel institutional, fiind vorba de o prelucrare personala a unei idei oficiale (in cazul regimului comunist, s-a observat ca, in ciuda centralizarii masive, la nivel local instructiunile date de sus aveau ‘mersul lor’, fiind adaptate in functie de regiune, mod de reactie al oamenilor si, de ce nu, in functie de personalitatea aparatcik-ului). De asemenea, perspectiva este una de surprindere a trecutului printr-o dubla lentila: istoria private si cea publica. Istoria orala este un domeniu de studiu interdisciplinar in care perspectivele cercetatorului pot fi antropologice, sociologice, psihologice, etnice, istorice. Pe de alta parte, perspectiva este aleasa si de catre cel care ofera informatia, acesta sortand-o in functie de niste prioritati personale si operand o ierarhizare. In cadrul acestui tip de istorie se vorbeste de mentalitati, de atitudini, de idei si concepte, de tipare comportamentale invatate -in anumite perioade date- care mai de care mai bogate in sensuri, si asta in contextul unei singure perioade, intr-un context. R. Grele subliniaza si el ideea ca trebuie sa avem de-a face cu o ‘citire simptomatica’ adica o incercare de a cauta nivele de discurs in interviu, luand in considerare diverse aspecte: lingvistice, pragmatice, ideatice, informationale. Apelarea la istorie orala se justifica pornind de la premisa ca memoria este un sistem cultural in care imaginile nu se conserva, ci se reconstruiesc din perspectiva prezentului, si ca istoria clasica reprezinta de fapt memoria oficiala a ceea ce societatea a ales sa celebreze, si nu a tot ceea ce s-a intamplat. Este vorba de o povestire a vietii, ‘recit de vie’ sau ‘life’s story’ in care avem de a face cu situatii recente, de obicei de natura dramatica sau emotionala- o istorie imediata. Aceasta este facuta din amintiri si din punerea lor in perspectiva, din reflectii si evaluari retrospective. In acest mod au loc selectii si reconstituiri continue in functie de reperele sociale ale prezentului. A povesti inseamna a argumenta iar informatia documentara este perfect integrata intr-un discurs despre sine, fascinant prin diversitatea optiunilor si solutiilor. Astfel primim informatii asupra orizontului de asteptare al individului, despre valori, credinte, luari de pozitie, reconsiderari, prin prisma carora povestitorul judeca faptele, pe sine, pe ceilalti. (S. Vultur, 2000) Realitatea este insa miscatoare pentru ca exista tentatia, la povestitori si ascultatori, de a da sens, de a produce sens intr-o tentativa de a ne defini sistemul de referinta si de a-l apara. Exista tendinta, atunci cand povestim (din) propria viata, de a da o semnificatie, chiar si absurdului – este armura care ne apara de socul realitatii. Problema care se pune nu este de a gasi etichete potrivite, trasaturi specifice care l-ar caracteriza pe individ, scotandu-l in afara timpului sau istoric si a timpului trait- contextul este esential-, ci aceea de a vedea care sunt in el reperele prin care se identifica in acest demers al aducerii aminte. Dinamica identitatii se datoreaza jocului mereu schimbator intre prezent si trecut, avand tot timpul loc reevaluari. Naratorul cauta un efect de coerenta retrospectiva prin care experienta traita sa capete sens; imaginea pe care cauta sa o ofere este in formare, el cautand sa stabileasca raporturi intre sine si ceilalti, intre sine si propria memorie. Astfel avem de a face cu un proces imediat de redefinire identitara. Trebuie tinut cont de lucruri asa cum au fost ele si urmarita detensionarea (sau esecul acesteia) dintre sinele actual al povestitorului si cel de atunci. Istoria trebuie privita si ca o evolutie personala. -6-
  • 7. Ceea ce e interesant de urmarit este relatia povestitorului cu trecutul si imaginea sa despre ceea ce este memorabil sau nu, ce este istorie sau nu, ce merita sa intre in istorie sau nu: dincolo de povestirea propriu-zisa, acesta ne propune un anumit model al raportului sau cu istoria si memoria. Interesanta este alegerea reperelor in discutie si ierarhizarea lor in povestire, fara intrebari care sa le directioneze. Facandu-se o comparatie intre un jurnal scris si o povestire orala, se observa ca in primul caz naratiunea este descriptiva, controlata, pe cand in cel de-al doilea se pune problema unei reconstructii, unei re-creari a realitatii in functie de perceptia sau senzatiile trecute si de contextul reamintirii. Este vorba de un rapel, definit ca operatie de reproducere, reconstructie a unei realitati trecute si reactivate prin memorie (A. Cornea dupa AIO). O anumita perversitate sta in faptul ca oricand evenimentele din trecut se pot rearanja, granitele cronologice dispar, si individul poate ajunge la a face colaje din evenimentele din trecut, ajungand la concluzii aberante. O alta varianta in jocul subversiv al memoriei este alegerea unor anumite evenimente din trecut si folosirea doar a lor in reconstructia evenimentului oferind astfel o imagine eronata asupra intregii perioade (ca si cum ar privi lumea intr-o singura culoare). O problema care se pune e si cea referitoare la ceea ce se poate spune si ce nu: cenzurile si libertatile exprimate tin de diferite criterii sociale de ordin ideologic, politic, cultural, formalreferitor la structura discursului. Astfel gasim judecata de valoare langa nostalgii personale. Pe de alta parte, aleatoriul se poate remarca si la nivelul abilitatii celui care ia interviul, a disponibilitatii celui intervievat, a gradului de incredere ce se stabileste intre cei doi, a punerilor in tema initiale reciproce. Istoria ultimelor decenii ale regimului comunist solicita apelul la resursele unor participanti directi sau indirecti care aduc informatii despre o istorie traita. Istoriografia perioadei comuniste este pe de-o parte bogata in analiza dinamicii puterii politice si pe de alta saraca in tratarea experientei comuniste asa cum a fost ea traita de oameni. In acest sens, istoria instaurarii regimului comunist, a etapelor parcurse, constituirea noii puteri, colectivizarea, nationalizarea, deportarile, arestarile si inchisorile, fenomenul urbanizarii, viata ecleziastica si religioasa, problemele de ordin etnic, constituirea ‘burgheziei rosii’, noua ‘elita’, reprezinta subiecte ale investigatiei istoriei orale. Apoi istoria orala este una din abordarile care au permis istoricilor sa ajunga la marturiile pana atunci inaccesibile ale Europei de Est. Mai mult, aceasta ofera un mijloc prin care experienta personala poate fi folosita la construirea contextului mai larg care a generat acea experienta. (AIO, 2001) Se mai resinte si nevoia de dialog critic privind trecutul pentru o abordare realista a prezentului. Mentalitatile se formeaza, se sedimenteaza in timp si se schimba foarte greu. O schimbare politica, economica, nu inseamna automat si una la nivel individual sau societal. Ca o mentalitate sa se schimbe, trebuie avut in vedere faptul ca toate reperele, toate sistemele de referinta dupa care s-a trait se gasesc in trecut. O schimbare reala trebuie sa ia in calcul o despartire constienta si analitica de trecut, o constituire a unui bilant si o intelegere a resorturilor schimbarii. Incercari de reformari majore ale societatii in profunzimea ei incep cu Platon si se continua pana la Marx. Societatea, oamenii, individul sunt atat tinta cat si materialul de lucru. Oamenii accepta conducatori in virtutea ideii unei comunitati armonioase unde fiecare are locul si ocupatia sa. Conducatorii trebuie sa organizeze, sa aloce, sa induca o coerenta la nivel macro. Utopia comunismului este foarte incitanta si ar merita o privire documentata privind istoria, evolutia, anomaliile si devenirile. Am optat insa pentru o privire concentrata, pe ultima ‘suta de metri’ a comunismului in Romania. E destul de problematic sa vorbesti de o perioada atat de proaspata. E nevoie de o uzura fizica, spatiala si temporala pentru a aborda anumite nu doar probleme ci si perspective. Isoria orala reprezinta optiunea ideala pentru un asemenea demers. Nu se ocupa de de date si locuri, de mari figuri de conducatori, strategi, vizionari ci ii foloseste ca sa obtina informatii suplimentare. Nu are grija sa gaseasca/sa pastreze o obiectivitate cat mai fidela sau sa nu metamorfozeze evenimentele sub influenta nationalismului, ci dimpotriva. Tinta o reprezinta omul obisnuit, mediu din punct de vedere al scenei publice, care isi are un loc mai -7-
  • 8. mult sau mai putin definit in societate (profesional, social, familial) si care are propriile metode si principii in raportarea la evenimente. Acel om obisnuit asupra caruia s-a actionat cu o ideologie si care poate remarca sau nu impactul pe care l-a avut regimul asupra vietii sale. Si acel om obisnuit trebuie sa fie intrebat si auzit. Iar atunci cand intervine subiectivitatea, luminile se schimba. Se poate avea un acelasi context, in schimb perspectiva e alta de fiecare data. Totul tine de perspectiva. Bogatia sta in diversitate iar faptul ca exista mai multe parti ale aceluiasi adevar nu-l face pe acesta mai putin valabil, ci il nuanteaza. Gandirea de genul alb-negru e simplista si la un moment dat daunatoare. Rafinamentul vietii obliga la o multitudine de perspective. Deci avand aceeasi perioada si 23 de milioane de locuitori ar fi placut sa credem ca avem tot atatea unghiuri de vedere. Din pacate (sau din fericire?) parerile oamenilor se coaguleaza dupa diferite criterii. De altfel, pe asta se bazeaza toate doctrinele, moderate sau extremiste. Primul si cel mai evident criteriu este cel al satisfacerii nevoilor primare. Si cu cat acestea sunt indeplinite mai usor, cu atat putem spune ca nivelul de trai creste. Nu e nimic negativ in a aprecia o conducere (a vietii personale pana la urma) dupa modul in care iti ofera acces, disponibilitate la a-ti indeplini cerintele. Lucrurile devin ordinare din momentul in care acest criteriu primeaza, or este exculsiv(ist). Alte criterii tin de securitate, optiuni, mobilitate, informatie, acces etc. Deci depinde de prioritati. Se presupune si se spera ca potential fiecare roman a analizat, sumar sau profund, regimul comunist trecut. Interesanta ramane ierarhia criteriilor pe baza carora s-a facut analiza, cu speranta ca premisele de la care a pornit analiza sunt corecte. Deci interviurile luate sunt perspective ale aceleasi realitati. Deosebirile sunt uimitoare. Sigur a contat si categoria socio-profesionala a persoanelor, daca au fost sau nu tinte ale amenintarii regimului. Am ales intentionat ultima perioada, cea dinaintea caderii comunismului la noi, pentru ca e o perioada concentrata in care lucrurile au evoluat vizibil (evolutie in sensul de succesiune a evenimentelor) si, pe langa faptul ca e mai recenta si e mai usor de identificat, pune si probleme celui intervievat obligandu-l, prin apelul la memorie, sa faca o revizuire globala a unei parti de comunism. Cred ca demersul a facut bine ambelor parti, atat celui ce lua interviul, ajutandu-l sa afle, sa faca legaturi si conexiuni, indepartandu-l de la perspectivele polarizante de bine-rau, cat si celui intervievat, prin actiunea de inducere a unui ‘proces al comunismului’ sau macar a unei parti din acesta, proces extrem de necesar atat la nivel individual cat si colectiv. Asumarea trecutului cu toate evenimentele sale este esentiala pentru o privire libera si responsabila asupra viitorului. Ambiguitatile bineinteles ca nu lipsesc. O povestire se face intotdeauna din perspectiva momentului iar starea de fapt din prezent poate transfigura cu usurinta evenimentele memorate. O alta ar putea fi un eveniment marcant din trecutul interlocutorului, cu halou dramatic sau afectiv, care poate arunca o lumina decisiva si exclusivista asupra tuturor intamplarilor post eveniment, deprivandu-le de adevar. De exemplu o persoana a carui familie a fost deportata in Baragan n-ar putea spune niciodata ca Ceausescu a fost un patriot bun sau ar fi nevoie de o forta analitica majora petru a se putea detasa si analiza. Abordarea ramane totusi interesanta. Avem oameni obisnuiti ("omul modern"), a caror voce nu a fost auzita niciodata, care se vad dintrodata in fata unei revizuiri: prezentare, justificare, cautare de coerenta, legaturi logice si toate acestea cu datele dintr-o ipoteza personalizata. Si bineinteles, selectare. Memoria e selectiva, si frumusetea sta nu atat in selectie cat in criteriile dupa care a fost facuta selectia. Am incercat sa pun intrebari cat mai neutre care sa arate doar directia din care vreau sa aflu informatia si nu sa sugerez raspunsuri. Am incercat sa nu judec dintr-o perspectiva strict intelectuala- ca sa nu saracesc variantele de discurs. Recunosc ca m-am simtit bine si m-am amuzat si m-au incitat interviurile, in ciuda seriozitatii demersului. Am cautat persoane cunoscute, am ales momente si locuri prielnice in care intervievatii s-au putut relaxaza si sta la povesti. Este vorba de 7 persoane, trei femei si patru barbati, cu varste cuprinse intre 42 si 86 de ani. Sunt profesori, tehnicieni, asistent si medic. Sase au fost in Bucuresti in anii ’80, unul dintre ei in schimb calatorind mult prin tara. Cel de-al saptelea este din Satu-Mare. Doua dintre persoane au trait bine, una a iesit la pensie in 1985 deci aceasta schimbare personala influenteaza viziunea de -8-
  • 9. ansamblu iar celalalte persoane au trait rau. Intrebarile au plecat de la nivelul de trai si massmedia pana la atmosfera in oras si sentimentele resimtite in acea perioada: nesiguranta, frica, indiferenta, suferinta, intrajutorare, grija etc. M-am interesat de slujba pe care o detineau in momentul respectiv, cum si-au gasit-o, cum si-au achizitionat casa si care erau criteriile de selectie pentru obtinerea acestora. Relatiile personale la locul de munca si cele cu prietenii mi sau parut extrem de importante ca atitudine fata de ‘aproape’, fata de ‘celalalt’. Am dorit sa aflu pareri personale despre demolarile de case, construirea de blocuri si motivatia acestor initiative. Am intrebat despre migrarea de la sat spre oras si daca au fost sau nu constienti despre aceste lucruri. Am pus problema Bisericii si am cerut informatii despre daramarea de edificii religioase si despre pozitia preotilor fata de regim. Un alt lucru de care am fost interesata a fost perceperea vecinilor Romaniei, fie prin prinderea posturilor bulgaresti, iugoslave sau unguresti in funcie de zona, fie prin zvonuri. Pe aceeasi linie a informarii/lipsei de informare am chestionat despre accidentul nuclear de la Cernobal si miscarea societatii civile poloneze din 1980-1981. I-am intrebat cum se simteau in acea perioada, cum resimteau regimul si cum se pozitionau fata de el. Pornind de la premisa ca a fost dictatura, m-am interesat de disidenta de orice tip (pasiva, interioara sau activa, exterioara, din tara sau din afara). In capitolele tinand de minoritati nu am intrat, dar s-au atins aceste probleme datorita faptului ca unii intervievati au fost marcati de cunoasterea unor astfel de intamplari. Din curiozitate si nu ca punct de plecare al unei intrebari m-am referit si la perioada actuala, dar bineinteles o viziune atat din perspectiva unui regim dictatorial trecut cat si din cea a unui viitor european. Tot timpul am vrut sa stiu cat de bine cunosteau evenimentul si care era atitudinea personala fata de acesta. Am pus aceste intrebari pentru a surprinde realitati din perioada respectiva si de asemenea pentru a afla diferite pareri si idei privind aceste realitati. Studiul de fata nu se vrea o cercetare stiintifica, persoanele intervievate nu pot fi considerate esantion, nici dupa criteriul zonei in care au trait, nici dupa varsta si nici dupa profesie. Ceea ce am urmarit a fost surprinderea unor sisteme de referinta personale si extrem de diferite la indivizi aflati intr-un regim totalitar si bombardati de o ideologie sociala. Acest tip de ideologie, de formare a unui nou tip de individ si de societate, foloseste instrumente de mare amploare si, in mod necesar, uniformizatoare. O reformare de mari proportii tintind catre un anumit tip de societate in nici un caz nu tine seama de individ si de natura sa evolutiva si personalizata, ci declanseaza mecanisme care sa integreze individul intr-un loc bine fixat (in functie de cateva abilitati ale acestuia), nepermitand evolutia sau schimbarea. Aceste lucruri sunt constientizate de cei care impun regimul si sunt eradicate prin control, de tip simbolic, remunerativ sau coercitiv. Firul Ariadnei in acest labirint de sentimente a fost folosirea informatiilor despre metodele si instrumentele regimului Ceausescu prin care s-a sustinut comunismul in Romania. Este vorba de colectivizare, distrugere a proprietatii private, uniformizare, controlul informatiei, ascensiune sociala pe criterii ideologice, racolare de informatori politici din randurile populatiei, suspiciune, tradare, cenzura, ateism, infometare. Aceste metode au fost sau nu constientizate de subiecti si au determinat anumite atitudini ale acestora. Acesta a fost scopul: de a urmari, inregistra si comenta acele luari de pozitii fata de aceste metode. -9-
  • 10. Partea II Mentalitati surprinse in societatea romaneasca in ultima decada a regimului comunist: prezentare, analiza, intrebari si probleme deschise - 10 -
  • 11. O parere despre comunism: [“…molima asta, era o molima care se putea extinde. A fost o politica, cred, a marilor puteri, de impartire, clara, pentru ca a fost ceva dirijat si de impartire.. fara sa se cunoasca... amanunte, pentru ca daca ne gandim la teoriile lui Marx si ale lui Engels, astea sunt teribile, dar nu pentru oameni pe pamant. Egalitatea asta ar fi extraordinara in cer, nu aici!” “Si Marx spunea ca trebuie in societatile dezvoltate, care sunt spre distrugere, nu la noi, care de-abia incepem...” “Deci, o utopie in toata regula, nu?” “Da, asa era, da, utopie, gandindu-ne asa, ce puteau spera, erau o gramada de lucruri bune - lucrurile astea nu se pot realiza cu fiintele umane! Este peste poate!”] Societatea comunista romaneasca ar trebui privita dintr-o multitudine de perspective pentru a putea fi intelese toate resorturile ei. Ultima decada, cea studiata in lucrarea de fata din punct de vedere al mentalitatilor, e pe cat de complexa pe atat de confuza. Multe intrebari se ridica, printre care si una mai profunda si cu multe cauze si implicatii- neputinta unei coagulari sociale masive pentru cerere de drepturi- un mod de a obliga puterea la concesii (gen Solidaritatea poloneza) sau cel putin o opozitie viabila (gen Ungaria). Intrebarile incep din istoria noastra. Sa fie oare diferenta intre regiuni, tipul de diplomatie-compromis practicata, influenta orientala, figura hiberbolizata si cristica a Conducatorului (“un indiscutabil cult pentru conducatori”, A. L. Nastasa dupa L. Boia, 1998, p. 199) Sau sa fie vorba de o securitate foarte bine pusa la punct si mitizarea ei, epurari masive si continue, rotirea de cadre (remanieri periodice ale inaltilor responsabili, Soulet, 1998), clientelismul, nepotismul (in ultimii ani varful partidului a fost preluat treptat de clanul familiei Ceausescu instituindu-se “regimul socialismului dinastic”, Draguseanu dupa L. Boia, 1998, p. 124), seductia, dezbinarea intelectualilor si ostracizarea tuturor elitelor de la producatori culturali la gospodarii fruntasi ai satelor, nationalismul exacerbat (avand ca radacini discursul national ante si interbelic- “Este cert ca poporul roman, insufletit de vederi nationaliste, a acordat … un sprijin entuziast conducatorilor sai fara a se prea ingrijora de angajarile lor ideologice”, Le Breton, 1996, p. 221). Fiecare din aceste raspunsuri este valabil insa depinde de scopul propus pentru a impune vreunul dintre ele. Am pornit de la ideea disidentei/lipsei de disidenta ca punct de sprijin pentru cautarea, inregistrarea si analizarea atitudinilor romanilor in perioada ceausista. Faptul ca nu s-au impotrivit sau au facut-o doar la nivel individual si interior conteaza extrem de mult in intelegerea societatii romanesti actuale si a manifestarilor ei. Absenta unei coerente civice se explica atat prin apelul la istoria romanilor cat si prin constatarea actiunilor regimului comunist. Este evident ca noile mentalitati instituite dupa cel de-al doilea razboi mondial nu pot fi separate cu usurinta de cele ante si interbelice. Nu trebuie cautata esenta romanilor in perioadele dinaintea comunismului ci trebuie acceptat faptul ca acest comunism al lui Dej si Ceausescu a avut dezvoltari specifice si s-a grefat inevitabil in comportamentele oamenilor. Referindu-ma la ultima decada comunista romaneasca, am urmarit acele idei, atitudini, modele, masuri ideologice implantate si dezvoltate la nivelul societatii. Este interesant de remarcat cate din si cum anume aceste noi mentalitati au fost preluate (nu se pune problema deciziei aici, pur si simplu si-au atins scopul, au fost absorbite) sau respinse de catre populatie. Vorbind de - 11 -
  • 12. conceptul esential al comunismului, cel al uniformizarii, il regasim aplicat si la nivel material, vorbind de nivel de trai, [“Si la noi, in conditiile anilor ’87, ’86, ’88, cand toata lumea, indiferent daca erai inginer, ca erai maistru sau erai muncitor tot la coada stateai sa-ti iei drepturile pentru ca nu era o bariera intre unii si altii.”] si la nivel psihologic- persoana intervievata se identifica cu ‘toata lumea’, cu ‘toata tara’. [“Dar, cand a cazut regimul, ce sentimente ati avut? De usurare, de indiferenta, de bucurie? Cam care a fost pozitia dumneavoastra fata de caderea lui Ceausescu?” “Pe vremea aia, toata lumea, toata tara s-a bucurat ca a cazut regimul respectiv. Din cauza ca lumea n-avea caldura, n-avea mancare, n-aveai curaj sa vorbesti, n-aveai libertate… viata era foarte grea. Ti-era frica, pe vremea aia, sa mai spui ceva, sa mai zici ceva si… era greu. Era greu. Pur si simplu a fost o explozie de bucurie. Populatia era foarte bucuroasa.”] In schimb regasim aceeasi uniformitate, dar de data aceasta ratata, la nivelul traditiei care s-a dovedit mai puternica decat noua ordine. Eradicarea sentimentului de proprietate s-a lovit de o mentalitate taraneasca veche, atasamentul fata de pamant si casa. Acestea reprezentau universul taranului si deposedarea a insemnat o rupere dar totodata si o revolta, chiar daca doar la nivel mental. [“Nu sunt unul dintre cei care au suferit de pe urma daramarii casei lui. Sunt oameni care au suferit, deci au muncit parinti din parintii lor, au facut case, s-au nascut acolo si sa vina sa ii demoleze… presupun ca era groaznic. Adica exact ca si cum ar veni cineva la mine la tara sami demoleze casa: m-ar durea pana in strafundul sufletului, al inimii, nu…”] Continuand ideea generalizarii unui concept la mai multe niveluri, gasim de data aceasta o uniformitate cu repercusiuni negative si in prezent: iresponsabilitatea. Aceasta a fost de fapt un efect al politicii de incadrare obligatorie in campul muncii. Toata lumea avea serviciu, indiferent de valoare sau abilitati, toata lumea primea salariu si avea bani de mancare si locuinta. In prezent, cand exista o selectie pentru o slujba si gasirea ei necesita efort si demers personal, omul nu stie sau nu poate sau nu intelege acest nou mecanism social si ca atare regreta trecutul (sau gaseste tapi ispasitori in prezent). [“Chiar pana in revolutie au fost perioada bune, cand tot omul putea sa-si permita sa contracteze casa, o locuinta… tineretul in ziua de azi, e mai greu… nu are unde sa stea, sunt situatii, stau cu parintii… e greu, e greu… in sfarsit…”] Sau dimpotriva, constientizeaza si condamna. [“Noi, in '79 am fost in Franta. Cand le-am spus francezilor ca noi suntem obligati sa avem loc de munca, au ramas perplecsi, era obligatoriu, politica te obliga sa ai serviciu, ca erai pregatit/ nepregatit, ca stiai/ ca nu stiai, tu trebuia sa ai un salariu si un loc de munca.” “Era.. aberant... era o aberatie... ei, cand spuneam ca erai si inchis cand erai prins pe strada fara serviciu, devenea... iar aberant pentru o lume civilizata in care lumea isi spunea cuvantul.. si in urma... numeroase... interviuri... loc de munca, reuseai sa obtii un loc de munca pe masura pregatirii tale. Acum, ce se intampla? Se intampla asa: sa spunem ca nu mai e Ceausescu conducator suprem, inca se resimte faptul ca noi asteptam decizii de sus, dar, mai bine de jumatate dintre romani au ramas fara locuri de munca. Automat incep sa devina responsabili pentru viata lor si a familiilor lor si atunci incep sa se intrebe ce ar putea sa mai faca... unii dintre ei se intreaba ce ar putea sa mai invete, cum ar putea sa se mai pregateasca, dar... este - 12 -
  • 13. dureros, majoritatea dintre ei se gandesc ce mai pot smecheri si ce mai pot fura sau pe ce cai mai pot sa supravietuiasca... iar cei care reusesc sa supravietuiasca la modul... la maniera.. ‘normala’ sa spunem, nu pe cai cinstite - pentru ca, inca este tara tuturor posibilitatilor si inca exista starea de influente extraordinar de puternice, inca fiecare isi cam poate face de cap, pana sa vina litera legii peste ei, nenorocirea este ca pica astia marunti, cu tot felul de porcarioare si nu se incepe o curatenie din asta.. generala si o aplicare a legii.. in sensul strict al ei.”] [“Toti eram obligati sa avem salariu. Intr-o familie doi aveau salariu! Da? Este clar. Intradevar, mama a achizitionat o casa din asta pe termen foarte lung, dar ce sa faci cu banii? Dar trebuia sa duci undeva... spuneam: 'de mancat, nu; de imbracat, nu'; de mancat, Dumnezeu cu mila, ce si cum; lipsuri generale pe toate planurile; spuneam "Fereasca Dumnezeu de ceva mai rau". Asta spunem si acuma, parca tot din... e o mentalitatea idioata de mai rau... nu speram la nimic, nu tindem catre nimic, n-avem idealuri de viata... nu care cumva sa nu asa... asta persista si atunci... intr-adevar, fiind doua salarii intr-o familie plateai niste rate lunar acolo si luai o casa pe termen... ceea ce era... alt aspect era ca primeai de pomana!”] Uniformitatea o gasim in plenitudinea ei in cazul fricii. Frica de regim, de foame, de inchisoare, de moarte. Frica a jucat un rol extrem de important atat la noi cat si in tot lagarul socialist. Va fi abordat ulterior mai pe larg. [“… Si acolo, cine mai avea curaj mai tipa. D-astia mai nebuni. Si a doua zi nu-i mai vedeai.” “Si ceilalti cum reactionau?” “Sau nu le pasa sau nu se baga nimeni in discutie cu el ca sa nu-l considere un…ca face intentionat sa starneasca pe ceilalti, si-l dadea drept nebun, nu-i dadeai atentie…”] Si, de ce nu, si indiferenta poate fi o atitudine fata de uniformitate. [“Si, stiti sa fii protestat oamenii care au fost scosi din case si casele au fost daramate?” “Bine, asa zvonuri erau. Oamenii erau nemultumiti, o parte din ei. Pentru ca se obisnuisera, aveau spatii mai mari… Asa, la bloc… era mai greu… Dar, oficial, n-am auzit. Oficial, nu. {…} Totul era pe zvon, nu se dadea la radio… la radio, mass-media noi nu aveam acces si atunci… auzeam prin cunostinte, relatii… ma rog… stateai la o coada, tot omul discuta…] Astfel, “omul nou se infatiseaza observatorului erei post-totalitare sub forma unei anumite uniformizari a comportamentelor si atitudinii colective ce se manifesta mai ales prin entuziasmul scazut al marelui numar fata de urgenta reformelor democratice si, mai ales, fata de condamnarea explicita a trecutului comunist.”(D. Barbu dupa L. Boia, p. 178) Ca si aceasta manifestare a unui concept la nivel social (adica formarea unor mentalitati), voi urmari si alte forme pe care le-au luat diferite idei comuniste si la ce atitudini si valori au dus ele. Legitimarea istorica a partidului comunist roman a adus cu sine acceptarea mai usoara a masurilor luate. Instalarea ateismului la un popor cu traditie ortodoxa a insemnat dezechilibrarea unui intreg sistem de mentalitati tinand de atitudinea fata de cel de langa tine: respectul a devenit nepasare, intrajutorarea s-a transformat in tradare, grija s-a metamorfozat in suspiciune iar modelele comportamentale- preotii- au fost inlocuite cu altele- membri de partid. Esential de urmarit este ideologia partidului comunist si resorturile ei, modalitatile de implementare si sustinere si modul de receptare a acestora de catre indivizi. Anii ’80 sunt foarte bogati in evenimente in Europa si este greu de gasit o interelationare clara intre ele. Spicuind, inceputul perioadei este marcat de Solidaritatea poloneza si de sprijinul Papei, dar in Romania nu se reduce decat la un zvon, si nici acela larg raspandit. Un alt eveniment in zona zguduie Europa, Cernobalul, dar romanii afla tarziu si incomplet. Reformele glasnost si perestroika (deschidere si restructurare) apar sub chipul lui Gorbaciov, de data asta nu - 13 -
  • 14. sub forma cizmei rusesti ci a eroului salvator (rusofobia romanesca uitata si coada de la aeroport pentru pliante gratuite cu discursul lui). Alte semnale puternice din afara se aud la inceputul lui ‘89 cand, odata cu tezele urbanizarii (din cele 12000 de sate, 7000 urmau sa fie transformate in asezari agroindustriale pana in anul 2000- S. Tanase, 1999) apar din Belgia si Franta adoptii si infratiri cu diferite sate romanesti si din Ungaria si Polonia petitii de protest. In interior, inceperea demolarilor masive in Bucuresti, atat in vederea construirii omului socialist cat si a simbolului acestuia- noul centru civic din centrul capitalei, introducerea ratiilor, cartelelor [“… Iara la tara nici macar paine, daca nu erai din sat nu-ti dadea paine de la brutarie. Trebuia sa ai tichet sau asa ceva.”] si aparitia cozilor (mai intai in tara, chiar din ’85 si mai tarziu in capitala), revoltele din Brasov de care nu aude nimeni (in uzine unde s-a cerut doar paine si salarii decente) [“De exemplu s-a zis ca a fost o razmerita la mineri, in Valea Jiului, prin ’87- e, de asta nu s-a aflat decat dupa revolutie. Adica am auzit eu dupa revolutie. Dup-aia a mai fost o razmerita la Brasov, nu stiu in ce an dar oricum pe timpul lui Ceausescu.”], vestita sistematizare, ‘mandria natiunii’ capabile sa-si plateasca toata datoria externa (dar la ce s-au folosit banii ca nivelul de trai a scazut continuu?, se intreba Tanase) si, bineinteles, revolutia din ’89 ( cu ambiguitatile si confuziile privind intrerventia ruseasca, a unei elite din interiorul partidului ori a poporului ajuns la limita subzistentei). Arma cea mai eficienta a regimului a constituit-o ideologia partidului. Aceasta, ca si metoda de convingere-constrangere, amagire, a exploatat credinte, idei, mituri (unitatea romanilor, inteligenta si diplomatia, ospitalitatea, rolul major jucat in istorie) si de asemenea a format unele noi (puterea de a pastra pacea in lume, factor de echilibru, participare artistica la curente europene si mondiale, conducator extraordinar de inzestrat, capabil, salvator, teama de straini, de sovietici si de bomba atomica, infailibilitatea si omniprezenta partidului). Pornind dintr-o perspectiva sociala, economicul, politicul, artisticul, sistemul religios au fost folosite pentru a oglindi aceste idei. S-au folosit metode de dezinformare, minciuna, augumentarile. Avand in vedere ca sistemul ceausist s-a intins pe o perioada de doua generatii, posibilitatea manipularii a fost mai eficienta. [“…Ar trebui sa privesti, sa ma privesti pe mine ca interlocutor, ca am fost crescut, nascut, crescut sub acest partid comunist. Eu nu stiu altceva, n-as putea sa fac o comparatie sau o legatura intre cum era inainte si cum e acuma, eu ce stiu mai bine e ca atunci cand am plecat in Bucuresti, de mi-am taiat mainile cu secera, am fugit, m-am dus ca muncitor necalificat…”] Incercand o viziune globala salvatoare, as vedea societatea romaneasca in situatia unei politizari extreme a tuturor segmentelor ei. Impunerea directivelor si ideilor partidului se face prin toate canalele posibile, nu numai mass-media, instrument clar si evident manipulator, ci si in istoriografie, educatie, literatura, arta si arhitectura, biserica, loisir. Totul este ‘imbracat’, trunchiat sau falsificat pentru a servi partidul. Prin supraevaluare, denigrare, omisiune si fals, se reconstruiesc si se nasc diferite mitologii. Concepte precum ‘omul nou’, partidul, poporul, muncitorimea, societatea socialista devin termeni prezenti peste tot si cenzura cere aparitia lor oriunde, indiferent de subiect. Se pare ca marile mituri ca unitatea, neatarnarea, lupta de clasa, democratia idilica, teama de strain vin din secolul al XIX-lea si se completeaza cu cele ale secolului XX pe linie paternalista, mesianica, populata de figuri providentiale. Secolul trecut mai este caracterizat si prin inlocuirea internationalului (“Proletari din toate tarile, uniti-va!” Marx, 1900) cu nationalul (“Problema alegerii cailor de constructie socialista este o problema a fiecarui popor. Nimeni nu se poate erija in sfatuitor, in indrumator cu privire la felul in care trebuie construit socialismul in alta tara” Ceausescu, 1969 (dupa K. Verdery, 1994, p. 68) ) si a istoriei deterministe (comunismul se va instala ca urmare fireasca a imploziei capitalismului, spune Marx) cu o istorie voluntarista (trebuie intervenit prin revolutie, trebuie eradicata burghezia, trebuie implementat comunismul, zic Dej si Ceausescu). Daniel Barbu (L. Boia, 1998) remarca uimit alunecarea dinspre marxismul clasic spre cel canonic (socialismul stiintific). In primul se - 14 -
  • 15. sustine ca in mijlocul fiecarui proiect social se afla individul si societatea este locul unde acesta se alieneaza si se instraineaza de sine. Acolo gasim rolul revolutiei, in puterea ei de a “restaura omul in integritatea sa subiectiva” (p. 180); deci colectivitatea este mediul in care omul isi poate pierde ori castiga esenta. Astfel omul se elibereaza de limite si norme si devine capabil sa formeze o societate superior organizata. In schimb, pentru marxismul canonic individul nu exista decat pentru a forma societatea, este doar o parte a acesteia. Daca societatea devine constienta de vocatia sa istorica colectiva in drumul sau spre comunism, atunci are puterea de a metamorfoza individul, de a obtine ‘omul nou’. (“Omul devine liber in sistemul socialist nu fiindca este inafara actiunii legilor sociale ci fiindca, intelegand necesitatea lor imperioasa, actioneaza in spiritul lor pentru construirea constienta a societatii.” Ceausescu, 1969) (dupa K. Verdery, 1994, p. 172) Particularizand, au existat in mare doua perioade in istoria romaneasca postbelica, din perspectiva tratarii istoriei de catre comunistii instalati la putere. Prima de sovietizare, cand s-a acordat o importanta sporita limbii si popoarelor slave in evolutia romanilor, cu punerea intr-un con de umbra a interventiilor rusesti si aruncarea vinei pe tarism (pana in ’60). O a doua se caracterizeaza prin tendinta de antislavism si redescoperire a originilor latine- dar intotdeauna fara a demasca marile falsuri din perioada anterioara. Aceasta pana in ‘74, cand reorientarea politico-ideologica nu era inca sustinuta intens prin propaganda istorica. In ‘74 Ceausescu se declara presedintele RSR, incepe neostalinismul prin reactualizarea partiala a metodelor, scopurilor si sistemelor de valori din anii ‘50 si propaganda prin trecut. Se iau fragmente din opere, se transfigureaza evenimente si se obtine un amalgam aruncat sub titluri de propaganda nationala. Astfel, in perioda de care vorbim, istoria ca stiinta este subordonata ideologiei. Din istorie se aleg personalitati- nu se putea altfel, revolutionarii sunt cei care formeaza istoria dupa Marx-, si se fac colaje, se inventeaza in virtutea unei necesare deveniri a comunismului din radacini glorioase. Si se incearca nu numai crearea unei traditii a partidului comunist ci si a unei legitimitati a regimului dictatorial. “Prezentul se proiecteaza in trecut, este regula oricarei mitologii istorice: mecanism invers celui aparent care lasa impresia unui trecut prelungindu-se in prezent.”(L. Boia, 1998, p. 360). (“Trebuie sa avem o istorie unitara in care istoria poporului roman sa cuprinda si istoria miscarii revolutionare a clasei muncitoare… si a PCR. Nu pot exista doua istorii, o istorie a poporului si o istorie a partidului…” Ceausescu, 1983) (dupa K. Verdery, 1994, p.188). Dar materialismul istoric dezavantajeaza teoretic personalitatile afirmand ca istoria o face eroul colectiv, poporul. In schimb Stalin rezolva cu o trasatura de condei acest neajuns: “personalitatile de seama pot fi reduse la o nimica toata daca ideile si aspiratiile lor merg in sens contrar dezvoltarii economice a societatii…si invers.” (Draguseanu dupa L. Boia, p. 99). Astfel apare justificarea ideologica a miturilor istorice si a cultului personalitatii. Cultul personalitatii, manifestat mai mult sau mai putin in toate regimurile din lume, aduce cu sine politica oficiala: un conducator nu poate fi cu adevarat mare daca poporul lui este neinsemnat in istoria lumii. De aici va fi usor de ajuns la protocronism si la activarea miturilor trecutului glorios, al viitorului unei societati perfecte, paradisiace si al xenofobiei prin teama de strain si singularitatea poporului roman. Dar de fapt avem de-a face cu un paradox. Persoana naturala a conductorului este absorbita de corpul politic, el este partidul, el este poporul si este privit ca persoana doar atunci cand se vorbeste de conducator al statului. Pe de alta parte, el apare in mass-media in ultima perioada, odata cu modificarea relatiilor de putere de la varful partidului, drept singurul personaj important: doar el este mentionat in actiuni, in vizitele de lucru (in ultima parte a crescut si importanta sotiei, in ’73 intrand in politica). O interesanta evolutie remarca Cristina Petrescu (L. Boia 1998), din 1965-‘68 cand Ceausescu este surprins in poze vorbind cu oamenii si ascultand (in ziare se vorbea de conducerea de partid si de stat) si apoi, dupa legitimitatea greu de contestat castigata in ’68, dand indicatii si toata lumea din jur notand (si vizitele fiind pomenite in massmedia ca ale sale personale). Cred ca putini l-au perceput ca persoana- fenomenul se pare ca a - 15 -
  • 16. aparut dupa ’89, cand membri de partid din functii de conducere si-au putut continua cariera politica prin simplul transfer al vinovatiei asupra imaginii conducatorului si cand populatia a crezut ca raul a fost indreptat prin simpla disparitie a acestuia. Fidelitatea in acelasi timp a trebuit sa fie nu fata de o idee (nu se lucra cu idei, ci se opera cu concepte, cuvinte si mituri), ci fata de o colectivitate gandita in termeni omogeni: Partidul, Patria sau Societatea. Ceausescu este vazut ca o realitate intangibila, difuza, a carei existenta nu se comenteaza. [“Ce atitudine, parere aveati de conducatorul statului, de Ceausescu?” “Nu gandeam atunci in nici un fel. N-aveam cum sa ne facem parere. El era cel mai tare, cel mai destept, el mai bun, cel mai… n-aveai cum sa zici cuiva…si… refuzai sa gandesti. Refuzai sa gandesti pentru ca se putea sa te ia gura pe dinainte si sa ai belele.” “Deci nu aveati absolut nici o opinie fata de el?” “Nu. Era bine…era bine.”] O alta opinie este anterioara perioadei ’80 insa tinde sa se generalizeze si sa se intinda pe intreaga era ceausista (n.a copiii sunt nascuti la inceputul anilor ’80). [“Si cum il receptati, personal, cum il receptati pe Ceausescu? Aveati o admiratie, aveati o revolta, va era indiferent? Cam care era atitudinea fata de el si daca s-a schimbat de-a lungul anilor ’80?” “La inceput a fost o admiratie, o stima chiar, pentru ca se gaseau de toate, produse de calitati diferite, de acelasi fel, adica isi permitea oricine, si cel mai bogat si cel mai sarac sa cumpere. {…} Chiar il admiram pe vremea aia, ca fiind si salariata, am reusit sa ne facem casa, sa luam o masina, sa crestem doi copii, sa le dam o educatie, sa le oferim tot ce le trebuie… Asa, ca pe vremea aia, am avut o admiratie si o stima… Pe urma, a inceput o viata mai grea…”] Atitudinea fata de Partidul-Ceausescu-Romania era implementata si perpetuata si printr-unul din canalele principale: educatie. [“A tinut aici pentru ca era... ce sa zic... era un cult desavarsit al personalitatii lui Ceausescu, pentru ca eram educati si... de mici, da, primeam educatia aceasta de mici, era foarte greu sa poti sa intelegi altfel lucrurile cand de mic stiai ca exista un conducator suprem care dirijeaza si care rezolva absolut toate problemele pana in cele mai mici amanunte.”] Lipsa unor alte repere sociale si informationale permite succesul conducerii. [“Partidul v-a facut, partidul a dres, o fi facut ma…”] Reactiile pot fi diferite, lucrurile pot parea firesti, deja nu se mai pune problema exagerarii sau anormalului. Dupa cum afirma si Kligman, acesta repetitie ritualica a propagandei si bombardarea neincetata duce la transformarea acesteia intr-un aspect firesc al vietii cotidiene, la o familiaritate neutra. [“La inceput a fost ceva curios. Dar, cu timpul ne-am obisnuit {…} …in vizita, venea o data… sa deschis Spitalul. Ni s-a spus ca vine Tovarasul, cum se spunea pe vremea aia. Cativa am ramas, am lucrat, restu’ a iesit in curtea spitalului… bine-nteles, trebuia primit Tovarasul… asta nu e asa o problema… peste tot cand este… un Presedinte cand vine… si asa… este primit de oameni…] Are loc un lung sir de schimbari in istorie, de la idei si idealuri pana la evenimente si fapte. Istoria devine cameleonica, in functie de prioritatile ideologice ale momentului: “mutatiile in - 16 -
  • 17. zona politica se repercutau imediat asupra trecutului, remodelandu-l cu inversunare.” (Zub dupa L. Boia). Se ajunge ca, treptat, pe urmele documentelor de partid, ale indicatiilor presedintelui, intrega activitate culturala sa faca “din istorie principalul element al propagandei sale. Istoria invadeaza presa, programele de radio si televiziune, salile de teatru, studiourile de film, librariile, muzica usoara, galeriile de arta” (Georgescu dupa L. Boia). O manifestare directa a acestui cult au fost vizitele de lucru si ‘indicatiile pretioase’ emise la fiecare eveniment de acest fel. [“Asteptam inca decizii luate SUS, la nivele, asteptam ‘indicatii’ - asa le spuneam, ‘pretioase’, de la diversi, nu miscam singuri, inca nu avem opinii personale…”] Cei din jur ajunsesera la a elimina orice spirit critic si la urma urmelor orice bun-simt pentru a fi de acord cu dictatorul. Asfel avem de a face cu o perspectiva patriotarda, cu exagerari permanente si ridicole, ajungand la aberatii (de amintit cantecele, poeziile, articolele, culminarea acestora cu acea Cantare a Romaniei, “stalinism national in festival”-Dragos Petrescu (dupa L. Boia, 1998, p. 239)- si bineinteles nelipsitele festivitati de tip nord-coerean si omagii in cunoscuta limba de lemn. [Tin minte ca pe toata soseaua Pantelimon se montasera niste plancarde, niste panouri in care era omagiat, cu fotografia lui… deja era…”]. [“Cand si cand, n-aveam timp. Nici sambata, duminica n-aveam timp ca ne chema la activitati sportive. Si mai ales de sarbatori.” “Va chema cu copiii?” “Da, activitate la scoala.” “Pentru omagieri si asa mai departe?” “Da…”] Gasind in istorie conducatori precum Burebista si Mircea cel Batran si ‘premarxisti’ precum Nicolae Balcescu, este exact ceea ce trebuie ca Ceausescu sa se incadreze in aceasta linie de mari oameni. Statul lui Burebista este vazut ca cel mai vechi stat european (sunt si sarbatoriti 2050 de ani de la intemeierea lui!) iar Mircea, pierzand apelativul de Batran si mutandu-i-se batalia de la Rovine un an mai tarziu devine oglinda indepartata a stapanului comunist al Romaniei (L. Boia, 1998). Faima lui Balcescu decade o data cu venirea lui Ceausescu ca apoi sa se asiste la o resuscitare a calitatilor marelui revolutionar pasoptist, tocmai bun pentru a intra in genealogia istorica a presedintelui. Aberatiile la care se ajunge sunt monstruoase, istoria se mistifica si se falsifica la modul grosolan, pseudo poeti si istorici apar pentru a intregi tabloul unei mascarade. Pentru ca utopia nu putea incepe de la ceva vechi, stucturi, institutii, valori spirituale, cladiri, oameni trebuiau distruse si noi mituri ridicate (dupa cum spune si L. Boia, “Comunismul nu e un simplu edificiu socio-politic ci o viziune specifica si novatoare, un proiect ideal care nu poate fi instaurat fara a darama ce este anterior lui”) (p. 360). Orice ideologie are o doza mai mare sau mai mica de mitic in schimb esentiala este ponderea. Dimensiunea orwelliana la care se ajunsese in ’89, cu prapastii intre realitate si imaginea prezentata de partid, indeamna la reflectie din nou si din nou: “Cum omeneste a fost posibil?”, vorba lui Andrei Plesu. Zaciu remarca cu amaraciune, fiind in Cluj: “Trecem prin slums-uri oribile, cu maidane gemand de gunoaie nestranse, fumegande, intre blocuri parca copiate dupa ecranizarea lui Orwell; copiii se joaca printre detritusurile menajere, rascolesc focul cu bete, topaie si zbiara; alaturi, imperturbabili, tatii lor bat covoare intr-un nor de praf. (…) Spectacol infinit trist si demoralizant.” (Zaciu, 1998, p. 157) Acesta diferenta incredibila intre ceea ce se spune si ceea ce este si parghiile folosite pentru mentinerea acestui raport doresc sa le urmaresc in urmatoarele pagini. Diferentele, care au devenit opozitii, sunt intre ceea ce exista in realitate, ce se opera la nivelul propagandei si ceea ce percepeau oamenii. Acest lucru il intalnim cu precadere in anii ’80, deoarece singura parghie de perpetuare a sistemului ramasese propaganda, cu apelul sau la patriotism, la fidelitate fata de poporul roman si, datorita tranferului partidului comunist in prelungirea aspiratiilor romanesti, la fidelitate fata de regim. - 17 -
  • 18. [“Propaganda era ca participam la lectiile de economie politica, iti explica linia partidului…”] O problema interesant de urmarit este evolutia de la deschiderea din ’65, ’66 la minirevolutia culturala din ’71 cu lectura exclusiv politica a realitatii. In prima faza Ceausescu ori a vrut o relativa deschidere ori a dorit adepti. Dar este clar ca un control simbolic ideologic (dupa modelul chinez) i-a suras acestuia, in locul unuia bazat pe stimulente materiale. A folosit cu succes toate armele ce ii stateau la indemana. S-a rupt de sovietizare dar a ramas neostalinist, a parasit linia marxista internationalista si a facut experimentul national-comunismului. Dar daca cu ajutorul acestuia din urma a castigat imensul credit prin declaratia cu ocazia ‘primaverii de la Praga’, cand cinci tari ale pactului de la Varsovia si-au dat acordul intrarii tancurilor sovietice in Cehoslovacia pe cand Ceausescu a condamnat-o, ironia se va intampla douazeci de ani mai tarziu cand, odata cu ‘erezia poloneza’ din 1989 cand se instaleaza primul guvern necomunist, acesta invoca Tratatul si cere interventia sovieticilor.O a doua ironie este refuzul rusilor de a interveni, conform reformelor gorbacioviste: “Este evident ca forta, sau amenintarea de a recurge la ea, nu mai poate si nu mai trebuie sa fie un instrument de politica externa. (…) Toti, si mai ales cei mai puternici, trebuie sa limiteze chiar ei si sa excluda total folosirea fortei in exterior. (…) Pentru noi este de asemenea limpede ca principiul liberei optiuni devine neaparat necesar. A nu recunoaste aceasta ar avea consecinte grele pentru lumea intreaga”- Gorbaciov (dupa Tanase, 1999, p. 110). Dupa cum spune si Soulet: “In aceasta noua manifestare a politicii externe sovietice, cel mai dificil a fost sa determine din partea… statelor socialiste, acceptarea faptului ca nu se mai puteau bizui pe o solidaritate obligatorie si pe un ajutor material sistematic. Aceste regimuri (n.a., este vorba de cele patru tari care au fost impotriva reformelor, RDG, Cehoslovacia, Bulgaria si Romania), pana atunci privilegiate, s-au simtit neindreptatite… Cu ce au gresit ei, muncitorii din linia intai, fiii ascultatori ai socialismului?” (Soulet, 1998, p. 294) Cum era firesc, literatura ca si instrument ideologic direct apare pe lista neagra a regimului, prin intarirea cenzurii si impunerea promovarii liniei de partid. Apare protocronismul in urma ‘tezelor’ din iulie ’71. In ’74 apare un articol al lui Edgar Papu in care acesta sustine natura profetica a romanilor care de cele mai multe ori au anticipat marile curente si idei din Europa. (K. Verdery, 1994) Se pare ca aceasta idee, a “prioritatii temporale” (aparand adesea in ideologiile nationaliste) vine in continuarea convingerii Uniunii Sovietice ca rusii au fost primii in aproape orice domeniu important. Articolul, continua K. Verdery, a fost comandat sub influenta ‘tezelor din iulie’. De aici un lung sir de dispute in care Ceausescu se pozitioneaza evident de partea protocronismului (sustinand ca el avut idei continute de perestroika cu mult inaintea lui Gorbaciov). Astfel, acest protocronism, aceasta “preocupare privind auto-imaginea romanilor si relatia valorilor romanesti cu restul lumii” (K. Verdery, 1994, p. 160) nu vine decat in sprijinul ideilor unui nationalism exacerbat, in care romanii nu numai ca sunt extraordinari dar si tind spre unicitate, si in sprijinul izolationismului practicat de dictator in ultimii ani, izolationism fata de influentele occidentale, fata de atotputernicia sovietica, fata de produsele si ideile tehnologice or artistice ale Vestului [“…si nu vroia sa aduca nimic din afara, sa modernizeze piata, sa modernizeze viata, pentru ca de-aci era izbucnirea progresului…Adu ma, sa intre ma in piata lucruri, cine are bani sa le cumpere. Exact ca acuma, du-te la piata si-ti cumperi ce vrei… E, n-aducea chestiile astea.” “De ce credeti ca nu aducea?” “Era o doctrina proasta: faceti voi! Faceti voi romani ca sunteti destepti, cum aia sunt capabili sa faca asa faceti si voi.”] si fata de reformele URSS-ului - Ceausescu pretinde ca Romania nu are nevoie de reforme, sistemul comunist romanesc fiind perfect, fie ca reformele s-au facut deja din anii ’60-’70 (Tanase, 1999): “Noi tinem cont de realitatile noastre, fara a copia nimic si retinand numai ce - 18 -
  • 19. corespunde intereselor noastre”, Ceausescu in ’87, cu ocazia vizitei lui Gorbaciov. (dupa Soulet, 1998, p. 300) Insa lucrurile pot fi privite si printr-o prisma sociologica. [“Politica izolationismului a plecat din inceputul secolului XIX, a tinut tot secolul XIX creand in toate culturile europene si nu numai, peste tot in lume, creand un nationalism foarte pronuntat,… sistemele scolare de exemplu au promovat sia au propavaduit intotdeauna valorile NATIONALE ale fiecarei tari…daca ne uitam la englezi, ei au ridicat pe scriitorii englezi, pe savantii englezi… La americani se practica si acuma acelasi nationalism salbatic. Ei nu stiu de savantii europeni, de exemplu, foarte mult. In ciclul lor scolari exista insa date cate vrei despre savantii lor, americani. Deci ca idee, ea a tinut de alta perioada de timp, perioada colonialismului, in are se impuneau modele culturale peste alte tari si incercau sa cucereasca spatii. Ceausescu era o reminiscenta a acestei folosofii, nu ajunsese inca in epoca globalizarii cum suntem noi acum, in care trebuie sa te intelegi cu toate culturile si sa-ti gasesti o nisa a ta in care sa te poti integra in mod organic in lume.Dar din punctul asta de vedere, el era ca toata lumea, nu, nu exceda cu nimic in nationalismul pe care-l propavaduia.” “Si protocronismul acesta, negarea tuturor valorilor fiindca nu coincideau politicilor partidului, cat a fost de negativ?” “Protocronismul asta de care ma intrebi este iarasi un lucru nu chiar neobisnuit. Fiecare cultura, fiecare tara isi propavaduieste un anumit sistem de valori care corespunde zonei de incredere culturala in care se gaseste. Deci acel sistem de valori face ca ea sa foloseasca anumiti oameni, anumite tipuri de oameni, care se incadreaza in mecanismul social-economic, pe ceilalti aruncandu-i, rejectandu-i, chiar daca sunt extraordinar de buni si de valorosi. E… interesant ca din acest motiv s-a creat, s-au creat filtre artificiale pentru populatie care au facut ca in acest moment in lume sa existe harti ale dotarilor intelectuale tipice. De pilda zona anglosaxona este caracterizata intr-o proportie foarte mare de auditori secventiali, pentru ca sunt oameni care se supun regulilor, executa exact ce li se cere, ce li se comanda, nu ies de sub tutela, se supun pur si simplu, nu comenteaza. Pe cand zona fost comunista e formata din vizuali spatiali intr-o proportie cu mult mai mare deoarece sunt mai intuitivi si se descurca mai usor, se adapteaza mai usor pe teren gasind zonele mici. Deci e zona care a crescut pe economie familiala, cea a vizual spatialilor, zona crescuta pe economie de tip monopolist cea a secventialilor.” “Si atunci cum va explicati ca tocmai aici, la vizuali spatiali, a prins comunismul, doar pe motivul apropierii de Rusia, avand in vedere ca se cerea tocmai subordonare?” “Intr-un fel a fost foarte mult stimulata de regimul comunist in sensul ca regimul comunist dezvoltandu-se pe o economii slabe, de tip familial, neavand monopoluri initiale concurentiale sa zic eu, a dat nastere unui model educativ in are copilului i se faceau toate darurile, se investea in el cat de mult cu putinta, lasandu-i libertatea de a alege la un moment dat. El nu era indoctrinat sa plece pe o anumita cale. In zona cealalta, a secventialilor, copilul este antrenat de mic sa plece pe o anumita cale si pe calea aia se duce. Gandeste simplu; dincoace, pe vizuali spatiali, pe economie familiala, gandesc complex, gandirea asta complexa ii face insa fragili, deci nu sunt in stare sa formeze armate regulate, si actioneaza la nivel ‘brownian’, in razboaie mici de gherila, tragandu-se unii pe altii de picioare. Iar acest tip de comportament social a fost cautat, cu trasul de picioare, pentru ca practic comunismul a rezistat nu din… minunatia lui de… model organizatoric ci pentru ca oamenii s-au tras unii pe altii de picioare si nu a putut unul sa devina lider de opinie foarte semnificativ, urmat de toti ceilalti.” “Vestita rotire de cadre…” “Da, rotirea de cadre arata… cum sa spun, e un produs al acestui lucru. Si omul de tip nou gandit in zona comunista, care era adaptabil la orice si se putea descurca in orice situatie, nu era specializat strict pe ceva… asta a fost esecul cel mare al comunismului. Nefiind specializat pe ceva, n-a facut nici un lucru bun dus pana la capat… Deci omul asta de tip nou, trebuia sa - 19 -
  • 20. arate ca e capabil sa se descurce, si atunci ii rotea. Rotirea cadrelor fara, fara specializare deosebita.”] Legile sunt din ce in ce mai aspre, publicarea peste hotare sau contactul cu un strain fiind considerate acte criminale (un faimos decret care totusi n-a fost publicat sustinea ca trebuie aprobare oficiala in cazul contactului cu un strain si declaratie in scris a convorbirii!). Masinile de scris trebuie inregistrate- se resimte ingrijorarea din directia Poloniei si Ceausescu doreste sa evite aparitia de publicatii clandestine (samizdat). Lucrurile continua sa se inrautateasca, Uniunea Scriitorilor are ultimul congres la inceputul anilor ’80 cand i se interzic intalniri la nivel national, acordarea de premii si primire de noi membri fara acceptiunea partidului. Cenzura este foarte minutioasa si considera subversive cuvinte precum ‘solidaritate’, sau termeni corupti de genul ‘societate civila’ sau ‘constiinta sociala’. Cartile sunt atent selectate. Indiferent daca au sau nu substrat politic, totul este triat si atent supravegheat. [“Gaseati carti, cartile de care aveati nevoie, carti de specialitate?” “Era foarte greu cu cartile si de aceea cand cineva punea mana pe un exemplar sau o revista de cele mai multe ori era xeroxata si impartita si la ceilalti colegi. Xeroxarea era destul de dificila pentru ca fara exceptie nici un particular nu avea xerox, ele erau doar la institutii si se obtinea asta cu bineinteles un ciubuc responsabilului cu acest instrument care isi lua si el partea lui. Dar asta era modalitatea de a obtine niste informatii de altfel strict profesionale.”] Publicatii clandestine sunt aproape inexistente, carti nu existau, asa ca un acord tacit se stabileste. [“Cartile mergeau la genul ‘citeste si da mai departe’ ca nu gaseai in biblioteca, le gaseai greu si… cand dadeai de o carte de genul acesta o citeai cu foarte multa pasiune si asiduitate.”] Nevoia de informare este dureroasa. [“…cand oamenii, cand studentii nu aveau cum sa le cumpere, le furau. Le bagau in cizme de exemplu sau undeva unde nu-i puteau prinde. Deci interesul era enorm pentru carte.”] Dar se pare ca exista si un lucru pozitiv. [“… Era insa un alt mod de a fi sa zicem, de trai bun, in sensul unei culturi mai adanci care si-o faceau oamenii in perioada respectiva din lipsa de alte preocupari.”] Poate putin nuantat. [“… au fost vremuri in care copiii citeau, nu era televizor, atata televizor, calculator mai ales… si deschiderea asta spre pierderea timpului liber.” “Nu considerati ca e bine sa ai o mare diversitate si sa poti alege, sa ai de unde sa alegi?” “Ba da, e buna diversitatea dar nu te pierzi in ea.” “Asta e o problema personala, de alegere.” “Da, dar diversitatea e buna sa alegi si pe urma sa urmezi calea.” “Da, dar atunci era problema ca nu aveai de unde sa alegi.” “Nu aveai, nu aveai.”] Sau pur si simplu oamenii doreau sa afle (probabil se poate pune in discutie si refugiul in domeniul personal de activitate, in lipsa unei informari sociale si politice). - 20 -
  • 21. [“E, la carti totdeauna am facut un efort si luam, de specialitate mai ales. Da, educatie fizica sau kineto.”] [“Bagam bani in carti, mie mi-a placut tehnica, si am revista Tehnium din ’70 pana acum, luam carti de electronica, am biblioteca plina, carti de specialitate, de horticultura, iar am o gramada, cumparam carti, cumparam, pentru documentare.”] De multe ori s-a ridicat intrebarea alegerii, mai mult sau mai putin voite or constiente, a discursului nationalist la romani. Explicatia poate fi cea sociologica, enuntata mai sus de unul dintre intervievati, ori poate fi cea istorica, stand in faptul ca disputele nationale, de la origine si continuitate pana la legitimitate si identitate, apar in antebelic, odata cu anticiparea si savarsirea Unirii si se perpetueaza si aprofundeaza in interbelic. Pe de alta parte, segmentul intelectual detine un intreg istoric de argumentatie si dispute pe marginea acestui subiect. Deci insertia ideologiei in toate structurile sociale are nevoie si foloseste intelectuali pentru a vehicula informatia. Multi dintre acestia intrasera in partid fie perpetuati de regimul insusi care simte nevoia sustinerii lor (liberalizarea din 1965), fie odata cu valul de membri proaspeti datorita declaratiei facute cu ocazia invadarii Cehoslovaciei (ei ajung in functii de conducere si isi consolideaza pozitia, fiind ulterior greu de dizlocat.) [“S-au mai petrecut totusi si accesiuni sociale care sa nu treaca prin filtrul Securitatii sau PCRului pe motive valorice datorita paranoiei lui Ceausescu care vroia performanta la nivel mondial si din cauza asta oamenii care puteau crea performanta la nivel mondial erau tolerati si intr-o oarecare masura ajutati.”] Rationamentul ar fi ca nu simpla repetitie ci contestatia este “vehicolul ideologiei: un cuvant sau un simbol este un mijloc de formare a constiinte numai daca provoaca un contracuvant, o replica.” (K. Verdery, 1994) Ca urmare fireasca, se inregistreaza o crestere a intelectualilor umanisti si culturali fata de cei tehnici. Pozitiile posibile in acest camp cultural politizat erau diferite de la domeniu la domeniu. Daca istoria este esentiala, filosofia, cruciala pentru legitimitatea marxist-leninista, intra intr-un con de umbra iar psihologia si sociologia in agonie. Cenzura este severa si aberanta spre sfarsitul anilor- ajunge la o cenzura a detaliului, a cuvintelor si frazelor. Disidenta se manifesta in rezistarea pe baricade (redactorul sef de atunci de la Romania Libera povestea ca atunci cand nu se mai putea publica nimic din cauza cenzorilor, spunea cu amaraciune:’ scoate toba cea mare’ asta insemnand chipul lui Ceausescu pe prima pagina si omagii) sau publicarea acceptat trunchiata or alipiri de inceputuri si sfarsituri omagiale. [“…erau obligati sa faca tot felul de profesiuni de credinta, sa-l laude pe dictatorul care era la putere in perioada respectiva, Ceausescu, si sa se conformeze in tot ce faceau si scriau si cercetau, unor directive date de partid. Chiar toate lucrarile stiintifice trebuiau aprobate de responsabilul cultural care era in comitetul de partid pe Bucuresti, era pentru medici unul special, si de regula el mai adauga ceva la inceputul si la sfarsitul articolului, tu ti-l recunosteai numai la mijloc. Era asa-zisa politizare obligatorie. De regula se laudau faptele partidului si realizarile lui.”] Erau posibile si pacaliri ale sistemului (Mircea Nedelciu povesteste peripetia prin care a inserat in prefata cartii sale ‘Tratament fabulatoriu’ o polemica de estetica marxista banuind ca lectura cenzorilor se va opri doar la aceasta din urma- si asa s-a si intamplat) sau pur si simplu cenzura lasa sa treaca fiindca acel material iesea in afara si trebuia sa oglindeasca regimul, fiind un fel de vitrina cum spune Marino (acesta afirma ca in ‘Cahiers roumains d’etudes litteraires’ nu se gasea nici o referinta la marxism or la Ceausescu). Pe de alta parte, K. Verdery considera ca nu exista un singur aspect si anume ca regimul a folosit intelectualii ca instrument, profitand de atasamentul acestora pentru valorile nationale, dar si ca - 21 -
  • 22. acesti intelectuali au luat aceasta oportunitate pentru a-si exprima rezistenta la stapanirea sovietica/marxist-leninista si de asemenea pentru a profita de marea parte a resurselor alocate acestui domeniu. [“Am citit si alte carti, unele au fost editate chiar de editurile politice care erau de analiza sociala, critica de foarte mare forta si care scapasera de sub mana inchizitoriala a Securitatii si au iesit pe piata totusi.”] In continuare este prezentata o foarte interesanta legatura intre ideologia nationala si o economie a lipsurilor. Daca sistemele capitaliste sunt constranse de cerere si faciliteaza vanzarea, cele socialiste constrang prin oferta si faciliteaza achizitia. Ideologia delimiteaza comunitatea si pe cei care sunt inauntru sau inafara. Cei ce se razboiesc pe idei tind sa anihileze eventualii competitori pentru a putea ramane cu cat mai multe resurse. In al doilea rand, ideologia serveste aparatului politic datorita tendintei acestuia de a controla si centraliza resursele. Astfel ca o definitie “indigenista” a culturii e tot ceea ce are nevoie regimul: astfel avem de-a face cu o concentrare pe productia locala de valori, fara “rude straine care ar putea emite pretentii asupra rezultatelor”. De aici si pana la izolationism, activarea mitului temerii de strain (sovietici si vestici) si cel al superioritatii romanesti nu mai este decat un pas. Acest mit, al fricii fata de o eventuala interventie ruseasca (gen ’56 Ungaria, ’68 Cehoslovacia) in cazul in care se fac reforme, devine perimata in contextul glasnost-ului si perestroik-ei. Pe de alta parte, nu putem ignora exterminarile fizice, acolo unde seductia puterii si iluzia ameliorarii nu au avut efect: [“El (n.a. Ceausescu) s-a bazat pe faptul ca intelectualitatea era tot timpul tinuta in frau. {…} a fost tinuta in frau printr-o politica salariala care-i obliga intr-o anumita masura sa nu se manifeste si sub controlul foarte aspru al Securitatii care cum prindea un intelectual ca isi da drumu’ il expulza sau il omora, erau doua variante. Si in felul asta, cunoscand studiile care aratau ca 76 % din populatia oricarei culturi de fapt se subordoneaza, nu pun probleme, pentru ca ca cei care pun probleme sunt in numar destul de redus, cam de 2 %, modul asta de filtraj negativ al intelectualilor sau al celor care aveau opinii, l-a satisfacut suficient. Care nu era omorat pleca, din afara nu mai era auzit, putea fi omorat si afara…”] Unele pareri identifica prelungiri ale acestei mentalitati pana in prezent. [“Insa a lasat o amprenta puternica asupra zilelor noastre- este vorba acum de exodul masiv al intelectualilor in afara, care pleaca si nu se mai intorc, pentru ca nu sunt bineveniti. A ramas aceeasi amprenta comunista si dupa ’90. Ei nu sunt bineveniti din mod reflex pentru ca asa s-a format opinia asupra intelectualilor de calitate, ca nu sunt bineveniti, pe vremea lui Ceausescu. Si a lui Gheorghiu Dej mai inainte.”] Opozitia intelectualilor s-a manifestat sporadic si nu a luat forme colective spectaculoase. Soulet remarca faptul ca nemultumirile individuale de aici (ca si in Bulgaria) nu au reusit sa se grupeze in jurul unor nuclee unificatoare. De amintit Doina Cornea (si cei 27 de profesori, scriitori semnatari a unei scrisori de protest in sprijinul acesteia), Radu Filipescu si Mihai Botez (care nu ezita sa distribuie manifeste sau sa denunte in mass-media din strainatate nerespectarea drepturilor omului), Ana Blandiana, Paul Goma (cu scrisoarea sa de protest din februarie ’77 catre Ceausescu si semnarea ei de catre alte zeci de persoane), Mircea Dinescu (care in ’89 acorda un interviu revistei frantuzesti Liberation pledand pentru adoptarea reformelor lui Gorbaciov), Gabriel Andreescu (geofizician, al carui superb articol este atasat la prezenta lucrare), Gheorghe Ursu (inginer si poet care a fost omorat din bataie de securitate pentru jurnalul sau) si disidenta dinozaurilor comunisti, activi in perioada lui Dej, Brucan (fost - 22 -
  • 23. ambasador la Washington si ONU) si ceilalti cinci semnatari ( C. Parvulescu si Ghe. Apostol, fosti sefi ai PCR, C. Manescu, membru al Biroului Politic, A. Barladeanu, fost ministru si G.I Raceanu, membru veteran) ai vestitei scrisori din primavara lui ’89. (dupa D. Deletant, 1998) Ar fi o adevarata placere o analiza a activitatii acestora insa subiectul de lucru si spatiul nu permit o asemenea desfasurare. Ideea amintirii lor a fost folosita, la nivelul interviului, ca atitudine a oamenilor ‘anonimi’ fata de alti semeni care s-au impotrivit continuu regimului si au devenit celebri prin asta. O voce intuieste resorturile atitudinii regimului fata de disidenti. [“Nu le placea sa faca lucrurile pe fata. Daca cineva avea curajul sa vorbeasca in public era intr-o oarecare masura protejat pentru ca in ciuda aparentelor existau organisme internationale care supravegheau, monitorizau totusi Romania. Si dat fiind contextul de aparenta nu foarte mare prietenie cu rusii, nu se puteau sprijini foarte tare pe rusi, s-a gasit o formula de compromis, de aparenta opozitie pastrata… dar oricum tinuta bine, foarte bine in frau, ca nu cumva sa-si scoata cine stie ce din gusa. Dar acest lucru se petrece oriunde, nu ma mira, adica nu pot sa arunc vina pe Securitatea lui Ceausescu, nici KGB-ul rusesc nici CIA-ul american nu sunt mai breze din punctul asta de vedere.”] O alta isi exprima admiratia. [“Apoi, curajoasa Ana Blandiana a scos un volum de poezii care, cred, prin anii '85-'86, cand scria ca suntem un popor vegetal... acolo scria lucruri curajoase, extraordinare... auzeam despre Doina Cornea, care se razvratea! Crunt, cumplit in anii… Treceam repede peste toate, gandindu-ma ca... de ce sustineri pot sa aiba acesti oameni reusesc totusi sa aiba clasa, ori n-au avut decat... un curaj si un sprijin divin pentru ca au fost chinuiti ingrozitor.{…} Au fost urmariti de Securitate... Si Dinescu…{…} era si... Dumnezeule... care e stabilit la Paris...” “Goma.” “Goma. Paul Goma. Era si Paul Goma care a si publicat, a si scris, care se razvratea…”] O alta isi argumenteaza neputinta. [“Si n-aveai cum sa te ridici, nu pot sau nu vreau… stii cum e la noi? Dupa razboi multi viteji se arata. De ce nu s-a ridicat atunci cum a fost Paul Goma, cum a fost Mircea Dinescu, astia da. Dar Mircea Dinescu e un… e un pic asa de nebun, Paul Goma e si el nebun, ca nu se pot ridica oameni cu capul pe umeri. Nu te puteai ridica un om care aveai de crescut niste copii, care ti-e bine, ti-era cald acasa la tine, ca ti-a venit tie sa te ridici impotriva regimului. N-aveai cum sa te ridici si aveai… Ceausescu in cele mai mici amanunte isi pusese strategia de aparare personala si a partidului, isi infiltrase fratii lui in toate domeniile si in toate locurile unde nu puteai sa misti in front ca sa poti sa faci o razmerita.”] Insa unul dintre intervievati a nuantat problema, privind fuga si refugiul peste hotare ca pe o disidenta. Multi folosesc termenii de opozanti, razvratiti pentru a putea nuanta problema. Ce inseamna disidenta? Actiune locala, atitudine interioara, fuga, compromis? Problema ramane deschisa. ["Credeti ca am avut disidenta si daca da, cat de puternica a fost? Mie cel putin imi vin putine nume in cap: Goma, care a si plecat, Dinescu, Ana Blandiana. Din cauza fricii nu s-au ridicat mai multe voci?" "Bine, vedeti, sigur ca sunt cunoscute numai personalitatile dar au fost mii si mii de oameni simpli, modesti care au plecat, de care nu stim nimic pentru ca n-au fost figuri proeminente si nici nu le-a mediatizat nimeni. Am citit cartea unui anestezist care a iesit intr-un tiraj foarte mic si povesteste cum a fugit, intai, ma rog, a obtinut asa, o autorizatie sa mearga in Grecia, a avut - 23 -
  • 24. noroc prin niste pile la nivel inalt ca sa plece si cu fata si cu sotia, a indurat multa mizerie la inceput, pe urma, ma rog, s-a manifestat… Cine stie de asta si il numara printre ceilalti? Am mai intalnit intamplator eu, asta e din epoca precedenta acelei despre care m-ati intrebat dumneavoastra, imediat dupa razboi, dupa incheierea pacii, in ’47, am castigat o bursa aici in Italia si am putut sa plec si cu sotia. Mi s-a intamplat in Roma, ducandu-ma la biserica ortodoxa romana Maria Magdalena, care este romaneasca, dupa slujba sa vina un tanar la mine si a zis dom’ Profesor, eu v-am avut profesor in Bucuresti. Da, ma bucur. Si m-a intrebat: da’ dumneavoastra cum sunteti, ilegal aici? Eu m-am si speriat. Pai cum pot sa fiu… sigur ca…Nu, ca eu, zice, am fugit. Deci asa niste figuri de-astea obscure… asta n-avea nici o situatie si am aflat ca facea parte dintr-un mic grup care se adunau o data pe saptamana, ascultau muzica romaneasca, beau tuica si plangeau de dorul tarii. De-asta, eu cred ca nimeni, in momentul de fata, neexistand niste statistici realiste, nu poate sa aprecieze cat de multi au fost acesti disienti. Si eu, parerea mea e ca au fost multi. Din moment ce totusi se stie ca multi au incercat sa fuga, au fost si impuscati, si arestati, pai pe langa astia sigur ca multi au putut… daca n-ar fi fost posibila o scurgere, ar fi fost chiar ermetic inchis n-ar mai fi incercat nici unii. De exemplu, unora care au reusit ii faceau altii tot sa-ncerce sa fuga.” “Dar nu se putea sta aici si fi impotriva, erau anihilati intr-un fel sau altul, nu?” “Asta intr-adevar. Aici, o disienta fatisa n-au facut decat cativa la sfarsitul perioadei, cei 6 semnatari ai scrisorii. Stiu eu daca si Iliescu se poate denumi disident ca l-a infruntat asa odata pe Ceausescu si a fost pedepsit mutandu-l de la Timisoara la Iasi si l-a facut directorul Editurii Tehnice in loc de Prim-Secretar de Judet. Iar aia pe care I-ati numit, scriitori, astia sunt cativa si sunt cunoscuti, intr-adevar. Dar miile de oameni care au stat in puscarie, in parte au fost tocmai pentru ca au fost disidenti, ca s-au manifestat intr-un fel. Nu mai vorbesc de cei care au facut opozitie armata in munti, in… Astia tot disidenti sunt. Chiar mie mi se pare nedreapta aprecierea si a unor cercuri din strainatate ca la noi nu a existat miscare de disidenta si, asa, porecla aia care spunea in batjocura ca ‘mamaliga nu explodeaza’, care se referea la faptul ca romanii n-au facut o opozitie. Au aparut totusi si carti care au aratat ce lupte s-au dat in Fagaras si in Muntii Banatului, oameni care au rezistat eroic.”] Lucrurile trebuie intr-adevar nuantate, pentru ca aceasta non aliniere a putut fi practicata si la nivelul membrilor de partid care vedeau disidenta ca pe o lupta continua, in interior, pe baricade, ca un echilibru fragil si dinamic cu regimul, ca pe o ajustare continua a compromisului. Si as mai adauga revolta din Brasov din ’87. Si disidenta ‘in front’, la nivelul personal al fiecaruia, la ajustarea unui compromis continuu, in functie de idei, valori si posibilitati. [“Dictatura era in deplinatatea ei. Se produceau la nivel de institutii presiuni asupra oamenilor. Nu pot sa spun ca am fost o curajoasa sau o disidenta, DAR: prin anii '86, pentru ca am refuzat sa particip la orele de informari politice si sa fac un referat despre savantul de renume mondial, cu toate ca aveam rezultate remarcabile pe linie profesionala, respectiv, locul intai pe municipiu cu echipa de volei a scolii si locul intai pe tara cu echipa de dans popular, am fost... mi s-a intocmit un dosar si am fost... pregatita sa merg la Stefan Gheorghiu, sa fac cursuri de informare politica...”] [“Si eu am si fost chemata la politie fiindca faceam masaj la straini. Si m-a prins unu cand mergeam la Stenos, era acolo, pazea blocul. Si…am tot scapat. Deci unde erau straini erau din astia care te legitimau. Si m-a chemat. Era foarte destept tipul. Si m-a interogat tot si mi-a zis sa devin colaborator, am semnat, nu stiu ce nume aveam…nu puteam sa nu semnez pentru ca altfel nu puteam sa mai merg la masaj si nu aveam din ce trai. Am semnat o foaie prin care eram colaborator. Mi-au dat si un nume fictiv…nu mai stiu…nu Corina…nu mai stiu…uite imi pare rau ca nu mai stiu…{…} Ne intalneam, da, ne-am intalnit de doua sau trei ori cand dadeam o foaie de informare, ce se intampla la Stenos, si eu i-am spus doamnei si a zis ca n-o intereseaza, sa vin linistita pentru ca ei stiu si de cate ori trag apa la veceu si n-au nimic de ascuns. Cu - 24 -
  • 25. ocazia ca n-am spus, ne-a interzis sa mai mergem sa mai facem masaje si atunci i-am spus. Ei au spus ca putem veni in continuare. Si pana dupa revolutie nu ne-am mai dus…o perioada.”] In schimb unul dintre subiecti nu considera disidenta din interior autentica. Nu poti fi si cu regimul si impotriva lui. Aceasta duplicitate poate fi regasita ulterior in text, cu un sens pozitiv, in cuvantul dedublare, folosit de D. Barbu (dupa L. Boia, 1998). [“Moralitatea asta era ca trecea totul prin stomac. Daca ala era bun informator si la un moment dat dupa ce a turnat patru, cinci ani de zile pe o tarla de oameni, era avansat, era luat sus, esti bun de instructor de partid, tovarasu’, ca ai fost ajutor poporului.”] In unele cazuri disidenta nu a fost posibila fiindca cel in cauza pe de-o parte a trait bine din punct de vedere material iar pe de alta nu a avut termen de comparatie. [“E bine acum, e nemaipomenit, eu am crezut in ei pentru ca am fost crescut de mic in linia aia, dar vedeam numai lucrurile bune. Eu n-am stiut, pentru ca n-am citit atatea carti sa vad, cate deportari s-au facut, cati oameni au murit, cate case s-au demolat. Deci eu n-am suferit, eu am fost unul privilegiat zic, mi-a mers bine de la inceput pana la sfarsit, pana au plecat ei. Dar sa fiu unul dintre cei carora le-a luat parintii si nu s-au mai intors, dintre cei carora li s-a daramat casele si n-au mai avut unde sa stea, eram poate un razvratit si poate lumea… fiecare a simtit lucrul asta. E, e normal, s-au facut multe rele, am vazut dup-aia, am citit si am vazut ca s-au facut foarte multe rele. Au meritat sa dispara. Au meritat cu verf si indesat. Eu n-am stiut chestiile astea. Eu credeam ca e totul bine, si frumos ca asa ne invata comunistii. Partidul v-a facut, partidul a dres, o fi facut ma… N-aveai de unde sa te informezi ca gulagul sovietic e plin de romani exportati, dusi acolo, deportati din Romania. Nu stia nimeni si apoi cine avea de unde sa puna mana pe Gulag-ul lui Soljenitjn. N-aveai de unde sa iei cartea aia s-o citesti. Numai ce auzeai si din auzite nu dadeai crezare celor de la Europa Libera, ia uite ma s-au dus acolo, deportati nu-stiu-ce. Nu intelegeam eu ce inseamna deportati, ca s-a rupt de familie… dup-aia am realizat. Dar, nu m-am implicat nici prea mult nici prea putin, si mi-a mers bine, adica… am mers cu linia asa, cu tavalugul.”] Si chiar daca aveau termen de comparatie, nu era suficient. [“…oamenii {…} trebuiau sa renunte la confortul personal, ceea ce n-au facut…”] O serie de motive sunt invocate pentru a explica aceasta disidenta slaba. Primul a fost acea grefare a partidului in istorie, acea continuitate de figuri providentiale din istorie, acea ideologie bazata pe national si infuzata la nivelele intregii societati, inclusiv in invatamant. Este extrem de importanta aceasta miscare, formarea ‘omului nou’ inca din scoala, in contextul unui spirit critic neconturat: [“De mici eram invatati cu minciuna, in sensul ca... "n-ai voie sa spui lucrul asta!", "nu trebuie sa spui lucrul asta", "nu mai vorbi ce gandesti", "nu mai spune, ca esti periculos", "taci din gura!"; taceai azi, taceai maine, intelegeai ca e periculos, taceai, incepeai sa te aliniezi usor, usor cu sistemul... si atunci... nu stiu... a fost crunt...”] [“Ati fost membru de partid si daca da cum ati ajuns in postura asta?” “Deja din scoala primara am fost utcist.” (n.a. din liceu) “Era obligatoriu?” “Pai da. Obligatoriu…era si acolo pe merit, cine merita ca nu toata lumea ii lua dup-aia si zicea hai sa-l fac nu-stiu-ce.”] - 25 -
  • 26. si a unei lipse de alternativa comparativa. [“…crescut sub acest partid comunist. Eu nu stiu altceva, n-as putea sa fac o comparatie sau o legatura intre cum era inainte si cum e acuma…”] Educarea se face si inafara cadrului institutionalizat. [Secretarul de partid care era pe vremea aia. Ca era… dispozitie sa primeasca noi membri, ca peste tot mareau numarul de membri de partid si atunci, cand aparea noi salariati, tineri in general, ii chemau, discutau si… cautau sa-i convinga. Prin convingere se facea… nu altfel.” Si educarea ideologica are treptele ei de evolutie. [“Era o scoala, nu?” (n.a. Stefan Gheorghiu) “Asta era o scoala care pregatea ‘politruci’, comunisti ce trebuiau sa actioneze pe diverse domenii, politruci care trebuiau sa nu aiba opinie, sa nu aiba puncte de vedere, sa fie de acord intocmai cu linia politica si care sa fie fara coloana vertebrala, fara personalitate; banuiesc ca din randul celor fara personalitate si cu caracter foarte slab s-au racolat... mii, zeci de mii de oameni.” “Dar se incerca din toate clasele sociale, nu?” “A… din toate clasele sociale, pentru ca intelectualitatea.. prin politica.. care se ducea, era marginalizata din start; nu stiu daca infometarea a contat atat de mult, cu toate ca si.. social asta contribuie la conditia de om, pentru ca intelectualii incepusera sa se preocupe in principal pentru grija de maine, era..., nu era o preocupare umana, asta, grija zilei de maine, a familiilor sau a securitatii familiilor. Si apoi,... scoala asta, Stefan Gheorghiu, pregatea astfel de oameni incat, erau, cei iesiti, scoliti acolo, erau invatati cum sa-si urmareasca proprii colegi, proprii prieteni, se intocmeau dosare pana in cele mai intime amanunte ale vietii personale ale fiecarei persoane. Toti stiam la locurile de munca doua sau trei persoane care ne urmaresc, nu totdeauna le stiam care sunt, dar existau persoanele astea care doreau sa afle despre noi cat mai multe lucruri, patrunzand in intimitatea lucrurilor…”] Exista opinii privind tipul de invatare instituit. [“ …care au fost liniile generale pe care s-a mers, de ideologizare, cam ce linii de invatare s-au urmarit?" "S-a urmarit invatarea de tip academic, in nici un caz nu s-a urmarit invatarea de tip social. Programele de invatare de tip social folosite peste tot in lume nu au fost practicate." "Nici pe linia partidului?" "Nici pe linia partidului. S-a lasat sa se degradeze din punct de vedere social cat de mult, singura, sa zicem, patura care era socializata in mod expres, fiind invatata sa fie politicoasa si sa arate o fatada agreabila erau securistii care trebuiau sa mearga in spionaj in alte tari. In rest, cu cat erau mai buruienosi si mai putin civilizati, aparent, oamenii, cu atat erau mai usor de controlat pentru ca nu interferau cu altii; erau priviti cu oarecare scarba de cei din vest. Si erau usor de controlat, erau oamenii nostri pe care, masa de manevra, care cu cat injura mai mult, cu atat era mai bine. Cu cat era mai putin politicoasa, mai putin punctuala, cu atat era mai usor de stapanit, masa de alegatori."] Un alt motiv, pragmatic de aceasta data, reprezinta numarul celor alfabetizati datorita accesului larg spre educatie. Aceasta era una din ideile comuniste, si anume educatie pentru toti. - 26 -
  • 27. ["Si promovarea aceasta a invatamantului, a fost buna pe de o parte, dar pe de alta parte promova in structurile superioare, adica si in facultati, oameni care in alt context nici nu ar fi ajuns pana acolo. Cum comentati aceasta miscare?" "A fost selectia unei capacitati anume, capacitatea oportunismului adaptativ. Acest oportunism adaptativ il gasim nu numai aici, il gasim si in alte parti, nu oamenii cei mai capabili din punc de vedere intelectual ajung sa conduca sistemul, ci cei care profita cel mai bine de pe urma oportunitatilor pe care le prezinta sistemul. Astia fac parte nu din cei 2%, din categoria oamenilor care schimba ci din patura imediat urmatoare, a celor care ii critica, nu foarte profund, dar cauta sa exploateze pe cat pot respectivul sistem iar acesti oportunisti au fost de fapt selectati in mod foarte clar pentru ca se ierarhizau usor, erau destul de inteligenti, erau destul de flexibili pentru a deveni..." "Erau isteti." "Da, istetime de-asta, smecheri, pentru a deveni membri de partid, masa membrilor de partid."] Ramanea totusi optiunea completarii educatiei, obligativitarea reducandu-se la patru clase. [“Am venit la Bucuresti {…}Am venit sa invat. Pentru ca am lucrat inainte ca muncitor betonist si ma conducea un individ cu patru clase, dar avea vechime. Si eu aveam sapte clase si mi-era groaza. Aveam o invidie; era dreptul lui ca era mai vechi…” “Si era activist in partid, nu?” “Da, era membru de partid, bineinteles, si eu zic ia uite ma eu am invatat sapte clase si imi comanda asta cu patru.”] Sau sistemul de invatamant reprezenta un refugiu. [“… din punct de vedere al scolarizarii, ca a venit foarte mult tineret de la tara…” “A venit la licee sa invete?” “A venit la licee speciale, la scoli profesionale, adica la licee care aveau profil de scoteau direct din liceu ieseau muncitori calificati cu categoria a-ntaia calificat, lacatusi, stiu eu, tot felul..” “Si veneau de buna voie tinerii?” “Bineinteles, ei ziceau bogdaproste ca scapa de colectiv.”] Intrevad aici urmarile unui demers al regimului, si anume formarea unui proletariat industrial si urbanizarea masiva. Uniformitatea dintr-o parte (colectivizare, centralizare a resurselor intr-o singura mana, a statului) a impins oamenii spre o alta uniformitate (munca in uzine, locuinte la bloc). [“Prin politica asta de industrializare s-au creat zeci de mii de locuri de munca pentru toti... oamenii erau bagati in diverse uzine, imense... Sa ne amintim de combinatul asta de la Galati care are zeci de mii de... muncitori, siderurgi…”] Dar poate ca acest invatamant pentru toti e doar un instrument pentru scopurile regimului: [ “Alfabetizarea era pe linia KGB-ului, deci… intrand cumva in alfabetizarea functionala de tip sovietic in asa fel incat oamenii sa aiba posibilitatea sa citeasca ceva, sa lectureze ceva, sa stie sa scrie si sa citeasca, dar nu erau deloc pusi la curesnt cu noile tehnologii de pilda. Deci alfabetizarea politica era pretuita foarte mult la nivel doctrinar, insa nu la nivel managerial. Totul era gen ‘carte rosie’, cam ca la chinezii lui Mao. Sa se stie litera, nu spiritul. Sa se inteleaga doctrina, sa se tina minte, nu principiile de actiune si filosofia intrinseca.”] De asemenea in Romania se pune problema unei specializari educationale pe industrie grea, constructii si agricultura. Mentalitatea comunista dorea un proletariat industrial iar cea sovietica - 27 -
  • 28. dorea impartirea de responsabilitati economice intre tarile din lagarul socialist- prin aceasta metoda de interdependenta reusind manipularea, dominarea lor si imobilizarea lor prin imposibilitatea in perspectiva a acestora de a iesi din sistem. [“Da, dar ati remarcat ca avem foarte multi ingineri acum, deci s-au facut mai mult scoli, facultati pe tehnic, nu?” “Privind politica de atunci, pentru industrializarea masiva a intregii tari, normal ca asta se cerea.”] [“ Vorbind de industrializarea masiva care a avut loc, care credeti ca era motivul construirii marilor colosi, numai pentru a avea capacitate maxima si pentru a duce Romania pe un drum extraordinar sau a fost si motivul ocuparii fortei de munca si anume a taranilor dezradacinati si adusi la oras?” “ Cred ca au fost motivele pe care le-ati enumerat dumneavoastra. Si in plus faptul ca facand parte din CAER, acea asociatie economica corespunzatoare lagarului socialist, erau impuse niste lucruri de catre Moscova. In cadrul acestei organizatii, li s-au dat, cum sa spun eu, sarcini specifice si limitative. Una trebuia sa dezvolte mai mult industria siderurgica, alta stiu eu, agricultura, asa s-a impus Romaniei care avea prin traditie industria aeronautica de mare calitate sa o desfiinteze si in schimb sa faca colosi d-astia care nu erau planificati in gandirea comunista sa deserveasca numai Romania ci tot lagarul. De-aia supradimensionarea pe care noi o judecam de la nivel national, ea era gandita la proportia tuturor statelor si prin aceasta monoproductie a fiecarei particele-era gandita politic, le lega pe toate la un loc. Pentru ca ele nu mai puteau avea o independenta decat numai asa, impreuna.”] Amintind de vestitul protocronism… si de urmarile acestuia. [“Apoi, industria constructoare de masini - a fost un esec total! Industrie metalurgica, industrie siderurgica…{…} El vroia siderurgie, vroia chimie.. au fost absolventi de Politehnica pe banda rulanta pentru marea industrie romaneasca, care acum someaza, n-au incotro sa se indrepte, nau ce sa faca. Specialisti... pai, ce specialisti puteau sa fie cu o tehnologie de acum o suta de ani, cand lumea asta evolua tehnologic si tehnic, computerizata, pe toate domeniile, iar noi eram in urma cu o suta de ani fata de toata lumea civilizata, pentru ca eram izolati!.. Neiesind, n-aveam nici idee cum se poate trai!”] Dar acest sistem de impartire de responsabilitati nu este nici nou nici singular. [“Dar faptul ca erau numai produse romanesti, ca se difuzau numai filme romanesti, tot acest nationalism exacerbat, nu realiza ca a te izola nu e cu putinta?{…} Si atunci cum explicati focalizarea pe cateva segmente de baza: pe industrie, pe constructii, agricultura, si cum s-au gandit ca celalte domenii vor fi acoperite?” “Pentru ca sistemul lor era sistemul de ‘creare de organe’ are a fost folosit si in America Latina si in Africa. Deci o tara care era o tara bananiera era o tara care producea numai banane. Sau numai ceai, sau numai cafea, si se faceau schimburi si in aceste schimburi castigau foarte mult negustorii, care erau de fapt in umbra politicienilor. Deci Romana care facea numai cateva chestii, prelua din sistemul comunist ce avea nevoie si era dependenta, deci nu avea independenta in nici un fel. Convenea foarte mult sistemul la momentul respectiv pentru ca ii subordona. Deci toate statele care intrau in sistemul asta erau subordonate, nu aveau puterea sa creasca din sine, sa creasca in mod organic.” “Asta a fost ideea rusilor. Si parca prin anii ’50 au vrut sa faca din Romania doar o tara agricola?” “N-a fost numai ideea rusilor. A fost si ideea englezilor in Africa, cand au plecat si au colonizat, Africa a fost colonizata de aceeasi maniera… si ideea Europei in general, s-au dus in America - 28 -
  • 29. Latina lasand Brazilia de pilda sa aiba monopolul mondial de trestie de zahar si brazilienii naveau ce manca, n-aveau legume pentru ca cultivau trestie de zahar peste tot epuizand pamantul, si asa mai departe. A fost ideea practic a perioadei de timp si care tinea de modelul de tip structuralist care s-a dezvoltat in scoala, in ?Ghelstalht? philosophy din care a faut parte si Marx… care a fost fondatorul de fapt al ideologiei comuniste.” “Dar odata cu izolationismul practicat de Ceausescu… a incercat el sa dezvolte si alte sectoare sau a ramas axat doar pe sectoarele in care era obisnuit sa produca?” “Intrebarea cu izolationismul este extraordinara. Nu. El n-a incercat sa dezvolte nimic, a incercat sa controleze. Ceea ce a dezvoltat a dezvoltat atat cat putea controla. Dar izolationismul… a mers pana la nivele incredibile. Se izolau minister de minister, nu stia ministerul A ce face ministerul B, nu comunicau si nu controlau… nu, nu faceau nici un fel de lucru impreuna. In cadrul ministerului, directia A de directia B erau de asemenea izolate. In cadrul fiecarei directii, departamentele nu stiau ce faceau unul cu altul. Birourile, colegii de birou nu stiau ce face celalalt. N-a existat comportament cooperant creat si lipsa omportamentului cooperant a creat modelul asta de om nesigur pe el si care nu, nu lucreaza in comun pentru un ideal… Egocentrist… pe care il vedem acuma, in ziua de azi, ca produs final. “ “Dar cum s-a putut mentine, mi se pare o actiune sinucigasa, daca nu corelezi partile ?” “S-a putut mentine pe modelul centralist, cu ajutorul Securitatii. Securitatea era in acea perioada sistemul nervos al sistemului comunist. Deci ei trebuiau sa controleze, ei trebuiau sa dea ordinele in sus in jos, si ce zicea seful se executa. Deci exista un sistem de input-uri dar nu exista un sistem de de output-uri, nu se culegeau… din teren catre capii… conducatorii …” Un alt motiv pentru slaba sau lipsa impotrivirii fata de metodele comuniste de reformare a societatii este Securitatea puternica din interiorul tarii si racolarea continua din randurile cetatenilor (divide et impera): Criteriile de selectie nu tineau cont de varsta sau profesie ci doar de oportunism. Si apoi ascensiunea sociala depindea de o apartenenta mai mult sau mai putin stiuta de ceilalti. [“ Erau informatori platiti din randurile elevilor de exemplu, sau a locatarilor, sau a… a profesorilor nu mai discut. In orice caz era aproape o conditie pentru accesul in ierarhiile sociale. Daca nu intrai in jocul ala nu puteai sa accezi la nimic din punct de vedere social”] [“…erau secretarii de partid care duceau mai departe invatamintele partidului, n-aveai cum sa le abandonezi. Te-ai inscris in randul membrilor, mergi cu noi.”] Unul dintre intervievati oscileaza intre a crede ceea ce se spunea si a pune la indoiala acea informatie. [“ Asta... Domnule, Securitatea era un organ specializat pe profile, fiecare isi facea treaba lui... Dar, s-a facut si acolo abuzuri. Ca peste tot unde se lucreaza, oamenii mai si gresesc, unii au fost... daca ai spus despre cineva ca a zis ceva despre Ceausescu, te si ridica a doua zi si primea ani de inchisoare.” “Deci, informatorii se racolau de peste tot?” “ Sigur ca da. Informatorii erau tot membrii de partid, astia care aveau functii mari... dupa mine... Daca nu erai atasat la partid, nu erai in functie....” “Dar, nu credeti ca erau si oameni obisnuiti? Erai chemat:’Uite, ce spui despre ala...’ sau stiti ca existau si asemenea oameni?” “ N-as putea spune... mi-e greu sa raspund la problema asta... racolarea asta de informatori se facea din mai multe zone... erau racolati cei care fusesera cercetati... spuneau ‘nu te bag in puscarie, dar te ocupi de problema cutare...’... o chestie foarte complicata!... Asta era un sistem foarte special... constrangerea oamenilor... sa taca din gura, sa nu zica nimic. Si lumea stia! Se - 29 -
  • 30. pazea foarte mult ce zice, cum se comporta... caci stia ca daca zice ce nu trebuie, ajunge pe la puscarie!... “] Cineva mai realist face distinctia intre ceea ce se spunea si ceea ce se intampla. [“Noi nu stiam decat de securitatea statului. Nu era o securitate care sa urmareasca individul. Astia nu se vedeau, nu-i stia nimeni. Pe timpul ala am fost si eu racolat; de la unitatea militara de acolo a venit cineva sa ma intrebe de cineva care locuia cu mine in bloc. Si bineinteles, eu nu aveam ce sa spun si am zis de doua, trei ori ca e liniste, ca e cuminte –e vorba de Sanda de aci din bloc- si m-au abandonat, a zis domnule, nu mai e de actualitate, e in regula, nu aveam ce informatii sa ofer fiindca nu stiam, nu, asta era femeie cuminte, linistita, nu facea prostii dastea. Dar erau informatori peste tot. Chiar pe palier la noi era domnul Ene, aci, unde s-a mutat de la noi, era informator la Securitate. L-a turnat si pe domnul Stan… Erau, erau, nu stiai de cine sa te feresti asa ca iti vedeai de treaba. Pai spunea Silviu Brucan ca cel mai bun prieten al lui era informatorul securitatii pe el, il turna pe el. Si el nu si-a dat seama niciodata. Deci naveai de unde sa stii.”] Exista bineinteles naivitatea, neinformarea sau indiferenta: [“Credeti ca a existat Securitatea? Si daca da, cum ati aflat de ea?” “Securistii… Securisti… pe vremea lor… s-a aflat incoace, tarziu. Pe vremea aia nu se stia. Pentru ca noi nu avea voie… la mass-media, noi stiam un televizor, un radio, cinematograful la care iti puteai permite sa te duci, un film, adica… astea erau. Dar, despre Securitate nu stiam. Mult mai tarziu am aflat!” “Inainte de revolutie va referiti. Sau dupa?” “Nu. Dupa revolutie, atunci s-a aflat. Si tot asa, prin zvonuri… prin zvonuri… asa s-au aflat… in realitate… Atunci au fost zvonuri multe dupa revolutie…” “Si credeati ca exista informatori? Puteati vorbi despre tot ceea ce doreati?” “E… vorbeam… Adica, nici nu stiam ca sunt informatorii… asa ca n-aveam de ce sa ma feresc… nici n-aveam ce sa spun, afara de ce se vedea… realitatea… n-aveam ce sa ascund…” “Deci, puteati sa va plangeti cand simteati nevoia, fara teama ca va aude cineva si vi se intampla ceva, nu?” “Da, da… nu era nici o problema. Puteai sa vorbesti ca te aude cineva. DUPA revolutie a fost frica… ca se stia de Securitate, n-aveai curajul sa vorbesti, sa mai spui nimic, chiar langa cunostinte, te gandeai: “Doamne, o fi securist?”, sa am curaj sa mai vorbesc ceva?”] Un alt motiv pentru o lipsa de coagulare sociala este acea patura de tarani orasenizati care au simtit la inceput dezradacinarea ca pe un lucru pozitiv (la bloc se traieste mai usor, asta si in contextul inrautatirii vietii la tara datorita colectivizarii). Pe de alta parte acestia, la inceputul perioadei comuniste, reprezentau 80% din populatie. [“Santierele de constructii trimiteau un delegat de la personal cu o masina in comune. Tin minte ca si la noi a venit si zice ca vrea sa ia 15, 20 de oameni sa munceasca undeva, pe santier la o costructie. Pai in regula, merg si eu, cum te cheama, pai ce ne dati acolo, pai uite va dam cazare, haine de protectie, -ca se dadeau chestii din astea-, si avem si cantina, si se duceau oamenii pe santier, adica plecau de greutati, la tara n-aveai de unde sa faci rost de bani ca sa descurci doar ce luai de la colectiv, si la colectiv iti dadea la sfarsitul anului. Deci munceai o vara intreaga si se dadea la sfarsitul anului o nimica toata. Si omu’, daca n-aveai un serviciu, erai un om mort. Nu erai mort, dar duceai viata de pe-o zi pe alta greu.”] [“Pentru mine care am venit de la tara si am stat cu chirie in niste cocioabe, faptul ca m-am mutat la bloc l-am privit ca pe o mana cereasca, ceva de la Dumnezeu, adica…asta e, e bine, ce- 30 -
  • 31. a fost e bine. Mi-am putut cumpara casa, am putut cumpara masina…aveam rata la casa, 316 lei, cam a saptea parte din salariu, era ceva neglijabil…”] Reversul acestor politici sociale extremiste este remarcat de Kligman: forma fara fond, blocuri de dragul ideii si nu pentru oferta de comfort: povesteste de blocurile de pe marginea soselei ce duce la aeroport care nu au apa curenta si oamenii se aprovizioneaza tot dintr-o sursa comuna fiind obligati apoi sa urce cu galetile pe scari. Ideea fatadei apare ca exclusiva in ultimii ani (Zaciu povesteste ca inaintea unei vizite a Ceausestilor s-au vopsit case ce trebuiau demolate, in curtile uzinelor s-au pus panouri colorate sau s-a adus iarba, s-au prins cu sarma stiuleti de porumb mai mari sau s-au adus altii mai inalti si s-au prins cu ciment, s-au adus flori si brazi sa fie plantati… Cristina Petrescu (L. Boia, 1998) aminteste transfigurarile aberante ale traditiei populare, de portile maramuresene de lemn imense puse la intrarile in oras si buciumele prezente in calea ‘oaspetilor’, netinandu-se cont de specificul zonei, de imbracarea tuturor in haine populare sau in hainele de lucru-minerii de-abia iesiti din galerii etc. La nivelul artei, aceasta este definita ca activitate de creatie a maselor si astfel se sterge granita intre arta culta si arta populara (Cantarea Romaniei, festival in care au fost mobilizati mii de romani, indiferent de profesie or pregatire, ca sa devina artisti ad-hoc). Asfel vedem inlocuit profesionalismul elitei cu aprecierea “amatorismului de masa” (Kligman, 2000, p. 35). Bineinteles ca si acest lucru a ajutat la transformarea retoricii oficiale in instrument de control. Pe de alta parte, artistii care au acceptat compromisul, l-au folosit din cand in cand, pictand tablouri cu muncitori sau acceptand un context politizat pentru expunerea operelor. Cat despre aristocratia romana dinaintea comunismului (scriitori, avocati, politicieni, doctori et.), aceasta a fost complet risipita si exterminata, acceptand inchisorile, exilul, disidenta tacita sau compromisul (un frumos articol in care pot fi regasiti multi dintre ei, M.S. Radulescu dupa L. Boia, 1998). Un alt motiv puternic pentru absenta disidentei de orice tip este lipsa si imposibilitatea informarii (corecte) asupra evenimentelor interne si din zona. Si aici apar rolul mass-mediei, complet subordonate regimului si folosite cu succes ca instrument ideologic si de dez-informare. [“Si, mass-media, televizorul si presa… va informau in vreun fel? Si daca da, ce fel de informatii va ofereau?” “A, nu, nu. Nu aveam stiri… ce se intampla in lume. Nu neaparat in Europa… in lume, in general, NU. Noi stiam numai ce se intampla in tara la noi…” “Si, ce anume aflati ca se intampla? Numai de bine, spuneau si de rau; dupa ce criterii se selectau informatiile?” “Se spuneau numai lucruri de bine… ca se produce, in fabrici, cantitate mare de produse… asa… la tara, ca se produce, chiar daca cine stie cat mai era… dar, in orice caz, numai de bine se spunea. De rau, nu, nu, nu se spunea niciodata.”] [“Cum era cu informatia? Cum aflati lucrurile, cum le discutati?” “Prin radio. Prin radio si apoi se comenta. Bineinteles ca le era frica sa comenteze in gura mare.”] [“In ceea ce priveste mijloacele de informare, cum erau?” “Ziare eu n-am prea citit ca aveam probleme cu ochii, dar apareau cateva ziare, Romania libera, Scanteia, Scanteia tineretului…radio era tot timpul, si ziua si noaptea iar televizorul incepea la 8 si se termina la 10. Vedeam evenimente intamplate in tara in cursul… vizite, vizite de lucru, ce s-a mai intamplat in tara…” “Credeti ca erau reale informatiile?” - 31 -
  • 32. “Pai nu se spunea nimic de lucruri adevarate. Faptul ca se faceau vizite, ca se intampla ceva frumos si bine, ca s-a dat in functie metroul, nu-stiu-ce apartamente, erau adevarate ca asa era, faceau, se lucra in prostie.” “Aveati informatii din tara, din interiorul tarii? “Nu, nu. N-aveai de unde sa afli. De exemplu s-a zis ca a fost o razmerita la mineri, in Valea Jiului, prin ’87- e, de asta nu s-a aflat decat dupa revolutie. Adica am auzit eu dupa revolutie. Dup-aia a mai fost o razmerita la Brasov, nu stiu in ce an dar oricum pe timpul lui Ceausescu. Nu, nu se stia. Ii lua si zicea tovarasi trebuie sa dati niste declaratii, va ducem pana la Bucuresti si nu-i mi vedea familia; adica ii lua si ii baga in puscarie.” [“Urmaream doua ore de program tv zilnic, program in care ascultam ode si ovatii la adresa conducatorilor preaiubiti ai tarii, ascultam a... ce lucrari a mai publicat savanta de renume mondial, Elena Ceausescu, ascultam ce planuri cincinale s-au mai indeplinit in termen si cantecele, toate, se transformasera in cantece patriotice la adresa conducatorilor tarii, ne bucuram foarte tare cand mai aparea pe postul de televiziune Adrian Paunescu, cu cenaclul Flacara, ca acolo mai apareau niste cantareti care mai aveau si voci si niste melodii placute auzului, era singura noastra delectare in ceea ce privea programul tv. Programele radio erau de o asemenea maniera incat preferam sa nu ascultam. Presa nu citeam, ca nu aveam ce: totul era la adresa conducerii.”] [“Noi, care suntem din zona Ardealului, ne uitam la unguri. Si aveau si ei unele probleme, cand era vorba de cultura, de balet, samd... nu toata lumea! care iubeste... fiecaruia ce-i place! Insa, pe timpul lui Ceausescu, doua ore! ATAAT! Insa, pana atunci, pana a venit cu restrictia aia, lucrurile au fost foarte educative.”] [“Cum aflati sau aflati de situatia din celalalte orase? Prin ce metode aflati ce se intampla in celalalte orase?” “Bine… aflai prin cunostinte, relatii, prieteni… pentru ca, viata asa de grea si acolo se dadea in cantitatea mai mica, veneau si stateau si la coada si-si mai cumparau si ei sau ii mai ajutam noi, le mai luam noisi veneau si-si luau proviziile si plecau acasa.” “Deci, se traia mai prost decat in Bucuresti in restul tarii?” “Da, era mai greu… in restul tarii… era cantitate mai multa, bine…si populatia, numarul de populatie mai mare… se facea si aprovizionare, MAI BUNA. Dar, cozi, cozi si cantitati limitate.”] Sau se afla prin contact direct, prin calatorii in tara. [“Cum aflati de ce se mai intampla in tara si daca aflati ce se intampla si in tarile vecine si ce anume si prin ce canale?” “Acuma, ce se intampla in tara, meseria chiar de medic te pune in legatura cu foarte multi. Si tiu minte, inainte de anii ’60, aveam inca un cabinet medical privat, pot sa zic ca clientela, pacientii care veneau erau si martori la asemenea evenimente. Perioada cand s-a facut asa, o comasare fortata si de fapt preluarea de catre stat a proprietatilor rurale, eram asaltat de tarani, de femei mai ales, disperate, anxioase, sotii lor erau ascunsi prin paduri ca sa nu-i prinda, incat era imposibil sa nu fi la curent cu niste drame care se produceau. Pe langa asta am avut in permanenta sarcini de indrumare si control in teren, in reteaua antituberculoasa asa ca am calatorit foarte mult, in toate regiunile tarii. Asta era o sursa de informare directa. Mai rar ascultam Europa Libera sau cateodata din intamplare cand nu bruia.”] Sigura sursa credibila ramanea postul de radio Europa Libera care se prindea clandestin: [“Deci prindeati Europa Libera?” - 32 -
  • 33. “Da, des.” “Si ascultati si ce auzeati impartasati sau vorbeati cu prietenii?” “Nu, nu, nu vorbeam cu nimeni nimic. Ascultam…ii cunosteam pe toti, pe Emil Hurezeanu, pe Monica Lovinescu, pe toti, pe toti. Mai ales cand era vorba de Romania, ascultam in prostie, asa…dar cu radio mic, asa, cu casti, fara sa te auda vecinii.”] [“Cand si cand, daca aveam sansa, prindeam Europa Libera si stateam acolo noaptea si il ascultam pe Emil Hurezeanu, acelasi Emil Hurezeanu... si Constantin Neculai Munteanu, care ne vorbesc parca si astazi… da, care necontenit... transmiteau si ramaneam perplecsi de ce auzeam pe-acolo... dar nu foarte des pentru ca era bruiat postul acesta de radio... si cine stie cand...”] [“Nu, nu, nu stiai, puteai…cu oricine aveai probleme. Nu, evitai sa discuti politica. Subiecte precum ce am auzit aseara la Europa Libera sau la Vocea Americii nu, nu existau, pentru ca fiecare asculta pentru el si tinea pentru el. Nu iesea nimeni in public cu asemenea…”] Dar nici atunci nu puteai fi sigur: [“Si cam despre ce se vorbea la Europa Libera?” “Pe timpul ala era in voga tradarea lui Pacepa, era o polemica intre romanii plecati din Romania si unul de aici; era vorba de ce auzeam atunci, despre cum erau omorati in strainatate, ca asta era, cum a fost omorat bulgarul ala disident intepat cu un ac in varful unei umbrele, era vorba de Paul Goma, plecase deja, comentarii despre Gulagul sovietic scris de…” “Soljenitjn?” “Da, Soljenitjn, si plus probleme cum ar fi bine, cum e in Occident si cum ar fi bine sa fie si in Romania. Dar pentru noi era de neinchipuit, pentru mine cel putin era de neinchipuit.] Este facuta si comparatia cu regimurile din jur. [“Ce vedeati la televizor?” “Pai nu ne uitam, ne uitam la acvariu (n.a. 1,8/0,6), televizorul era stins dedesubt.” “Va mai aduceti aminte ce programe erau pe atunci?” “Pai cum sa nu-mi aduc aminte? Erau toate de elogii, spectacole grandioase, interviuri, totul, competitia pentru, ce bine merge totul, ce infloritor si ce bine e si lumea mai…in Ardeal se uita pe post maghiar, mai la moldoveni la rusi, iar prin partile astea pe la bulgari. Pe iugoslavi ii urmareau banatenii. Cei din margine, ceilalti probabil ca nici nu aveau…” “Dar si cei din jur erau tot la fel ca noi, comunisti, credeti ca televiziunea la ei era mai diversificata decat la noi?” “Da, cel putin la iugoslavi. Si la unguri. Era deschiderea mai spre vest nu spre est.” “In ce sens? Cum se vedea diversitatea la televizor?” “De exemplu la maghiari nu ascundeau niciodata cand cresteau preturile. Ei chiar incercau sa explice oamenilor ce si cum. Mda. Mai in gluma, mai in serios. La noi se ascundea, la noi tot timpul spuneau ca nu cresc dar ramaneau preturile aceleasi dar schimbau gramajul.”] [“Si cum aflati de vecinii nostri? De bulgari, de maghiari - ca erati mai aproape...? Cum aflati prin zvonuri - ce se intampla?” “ Zona asta... Ardealul... era o problema... ei au fost avantajati. Partea de nord, prindeau si Budapesta. Iar partea de sud, Timisoara, Aradul, ei prindeau si pe sarbi! Iar partea de jos, de sud, ramanea si din Bucuresti, prindeau bulgarii.” “Si cum aflati ce se intampla la ei?” “ Prin televizor. Ei erau mai… mai realisti in problema asta. Ei, ori si ce film, avea o tema. O tema bine definita. Orice film prezentau, avea o tema.”] - 33 -
  • 34. [“Bine, mai prindeam noi, bulgarii, ca eram mai aproape si ungurii ce mai prindeam…” “Si ei, ce programe ofereau, diferit fata de ale noastre?” “Bine, ungurii nu-i intelegeam… dar bulgarii ii intelegeam, mai dadeau si emisiuni de divertisment, concursuri… care la noi nu aparusera, inca si erau interesante… erau interesante… Dar astea… nu le prindeai…” “Si presa, citeati presa? Si daca da, cam ce informatie? Cam tot in stilul stirilor de la televizor? Adica… ce altceva contine?” “Tot cam asa se dadea si presa… nu, nu dadeau nimic in plus… nu vroiau sa stie lumea; ne cam tineau in intuneric…” “Deci, nu stiati exact… ce se intampla… Dar din tara aflati. Nu aflati prin ziare, dar aflati prin cunostinte…” “Aflam prin cunostinte, prin relatii, la rand… SE ZVONEA! Umblau zvonuri, de-acuma. Dar direct, n-aveam de unde sa stim.”] [“… cum comentati pastrarea comunismului la vecinii nostri?” “... Este ceva care deja instalat, este foarte greu sa percepi ceea ce se intampla cu tine. Lucrurile au o evolutie extraordinar de rapida, iar omul, prin natura lui, se adapteaza oricarei situatii pentru supravietuire in principal. Si in toate tarile astea se duce o lupta crunta de supravietuire, pentru ca politica asta, politica de... continua politica de dezinformare, de infometare, aducerea omului intr-un stadiu in care el este preocupat de existenta lui in principal, lasand la o parte toate celalalte probleme si atunci, mintea ar fi… cum sa spun… anihilata pe probleme minore…” “...focalizata…” “Da, exact: focalizata pe probleme de existenta si omul, obosit sa lupte nevazand scapare (din) nici o directie din toata nebunia asta, pentru ca sunt vecinii nostri, dar sa ne uitam si la chinezi, cum se pleaca si cum stau aliniati si cum sunt ca niste roboti; eu nu spun ca ar fi democratii desavarsite in tarile occidentale, totusi oamenii au drepturi, totusi au libertatea cuvantului si exista si se percepe o grija fata de om.”] [“ Si despre tarile din jur, de Ungaria, de Bulgaria, despre tarile comuniste din jur, ati auzit? Si daca da, ce anume auzeati de ei?” “Bine, zvonurile erau…” “Deci, totul pe zvon, nu se afla niciodata oficial…” “Totul era pe zvon, nu se dadea la radio… la radio, mass-media noi nu aveam acces si atunci… auzeam prin cunostinte, relatii… ma rog… stateai la o coada, tot omul discuta… adica nu se mai ferea lumea, spunea…” “Asta cam in ce perioada?” “Cred ca prin ’88… cam asa ceva.. A fost perioada. Ca ei au avut transformarile astea inaintea noastra. Si apoi, si in statiune, ca in perioada aia veneau strainii si spuneau ce viata grea duc si noi…” “Cam in ce an?” “Cam prin ’88… ’87-’89, pana in ‘89 oricum. Cam asa. Ultima data… ca duceau o viata foarte grea! Si noi ramaneam foarte mirati ce transformari sunt acolo. Ca se vedea oamenii cum erau imbracati, cum erau incaltati, cum… si… “Deci, mergea prost in toate tarile din jur, nu?” “Da, transformarile au inceput… mai inainte in celalalte tari din jurul nostru. Noi am fost mai tarziu…”] De asemenea, avand in vedere amploarea Solidaritatii poloneze, o miscare sociala de mari proportii intr-una din tarile lagarului comunist, am cerut detalii privind adevarata informare despre eveniment. - 34 -
  • 35. [“… ati auzit sau stiti de miscarea poloneza din '80-'81, Solidaritatea, cand si muncitori si intelectuali au reusit sa-si gaseasca scop comun si au reusit sa... sa isi ia niste drepturi?... Poate si sustinerea Papei?” “Da, sustinerea Papei e o sustinere divina si eu cred in ea. Este o sustinere care poate solidariza, poate duce la unitate. In tara asta, Coposu a incercat o unitate si a si reusit-o, pentru scurt timp ce e drept, dar a stiut ce vrea si a fost... se pare ca la polonezi, oamenii au reusit... exista si o altfel de educatie!.. altfel de educatie: este clar, acolo o influenta germana... si o influenta germana, este clar ca, pe de alta parte, este clar influenta Papei, pentru ca nu numai la polonezi, dar sa ne gandim si la unguri: ungurii, in '56 au reusit sa spuna "NU" comunismului, intr-o perioada de apogeu, de comunism crunt in toata Europa de Est. Au fost primii. Au urmat apoi polonezii, au urmat cehii.. dar...” “Au intrat cu tancurile peste ei...” “Da. Si se pare ca... oamenii s-au solidarizat, sunt solidari.. si acum ii vad pe unguri mult mai uniti decat pe noi! si chiar si pe polonezi, ii vad cum sar in sprijinul celorlalti; nu stiu ce sa fi alterat atat de tare educatia noastra pentru ca si noi am fost un popor cu chiaburi, imi aduc aminte ca am un bunic care se tragea din 'chiaburimea' romaneasca, dintr-o familie de chiaburi, cei urati de Ceausescu, dar care studiau germana acasa, studiau pianul, maniere, care aveau maniere, aveau educatie, care isi scoteau palaria cand mergeau pe strada, care... aveau un anume comportament, un anume... traiau intr-o anume relatie umana cu ceilalti.. deci, se spune ca si noi am avut o anume educatie.] [“Ati auzit cumva de miscarea din Polonia, din anii ’80-’81, “Solidaritatea”, in care muncitorii si intelectualii s-au ‘ infratit’, ca sa zic asa, si si-au cerut mai multe drepturi la guvernul comunist, daca ati auzit si daca da, prin ce canale?” “Nu, in vremea aia n-am auzit. Poate au auzit altii care ascultau Europa Libera…” “Ascultati Europa Libera?” “Mai ascultam… sotul meu.. hi, hi, hi… eu nu; mai asculta uneori si mai auzeam si de la altii care ascultau mai des… dar…”] Datorita faptului ca explozia centralei de la Cernobal a fost un eveniment de amploare care nu putea fi ascuns, au fost puse intrebari in aceasta privinta (in URSS apare in ’88 primul articol care pune in discutie conduita unor medici dupa accident si abia in prima parte a anului 1989 apare in presa cuvantul ‘catastrofa’ cand se vorbeste de Cernobal- Soulet, 1998). [“…iar cand a fost Cernobalul, in ’86 sau asa ceva, a fost cel mai mare cros organizat in Bucuresti, pentru copii, si ei au stiut ca Cernobalul a erupt, ca este catastrofa nucleara si nu au contramandat crosul. A fost si ploaie, o ploaie radioactiva, si copiii erau toti in tricouri si in pantaloni scurti…mda. Si intamplator nu v-am dus pe voi, ati ramas acasa. Iara eu eram cu fasul albastru cu gluga, subtire, si-l mai puneam pe cap sa nu ma ploua. Dar copiii…Si totdeauna m-a revoltat faptul ca n-au contramandat desi au stiut si i-au expus pe copii la radiatii si nu numai la radiatii ci la ploaia radioactiva.” “Deci ati aflat dupa aceea…cat de tarziu ati aflat de Cernobal, la cateva zile?” “Da, cateva zile, chiar o saptamana. Si am aflat printr-o profesoara de fizica care lucra pe platforma si unde au inregistrat; deci nu s-a anuntat oficial…nu…foarte tarziu… platforma de la Magurele, acolo e facultatea de fizica, si aveau aparate, si de-acolo direct de la aparate, noi stiam exact…oricum lumea nu s-a ferit si nu a crezut pentru ca nu vedea si nu simtea nimic. Oamenii nici n-au fost sfatuiti iar cei care au auzit n-au luat masuri. Cele mai contaminate au fost totusi laptele si verdeturile…”] - 35 -
  • 36. [“Era in '87 (n.a. ’86 ) Cernobalul... Prea multe nu am aflat. Stiam ca sunt radiatii foarte puternice. De fapt, asa auzeam si noi din gura in gura, mai nimic nu se transmitea, ca nu aveam voie sa stim.” “N-au stiut nici cei de-acolo.. n-au fost anuntati... adica...” “ Cei de acolo... existau clar oameni care stiau si care trebuiau sa dezinformeze. Functiona perfect politica dezinformarii- noi trebuia sa nu stim exact ceea ce se intampla, ce efecte va avea asupra noastra. Efectele au fost dezastruoase! Efectele se simt si astazi!... Trebuia sa nu aflam pentru ca... stiam cu totii... atingeam un anume prag al cunoasterii si ajungeam sa comentam sau sa ne razvratim sau sa facem ceva ca sa eliminam acesta... forma.”] [“Atunci, Cernobalul, s-a dat la televizor.” “S-a dat imediat sau dupa…?” “Da, da, s-a dat imediat ce a fost la Cernobal, prin televizor, radio s-a dat… Tin minte ca eram la servici si am auzit… noi, salariatii, ni s-a dat iod si, cine a avut copii, ni s-a dat si acasa si leam dat si la copii. Si automat, in toate unitatile s-a dat. Au fost chemati adultii, copii in general… Si li s-a administrat iod.” “Si cam ce grad de gravitate vi s-a spus la televizor ca ar fi?” “A, nu, ni s-a spus ca a fost accident. Nu se stia gradul care a fost. Asta nu ne-au mai zis. Dar oricum, gradul… Dar, a fost destul de puternica… Se simtea si in atmosfera mirosul… Si… chiar si produsele din perioada aceea aveau alt gust, cei din apropiere de la granita…” “Cum a fost prezentat publicului?” “A fost ceva grav… ca s-a dat publicitatii… daca s-a dat publicitatii… Ca la noi nu se dadea, daca s-a dat in tara, a fost ceva grav totusi… Treaba a fost foarte grava, mai ales ca noi in tara, neintamplandu-se, a fost cantitate mica de iod… si a trebuit sa procure.”] [“E... asta cu intarziere... Si Bucurestiul a fost anuntat dupa ce Rusia a inceput sa recunoasca si dupa aceea si noi... Asta dupa mine, n-a fost tocmai cum trebuie... dar n-aveam incotro in vremea aceea; eram intre ciocan si nicovala. Noi trebuia sa pendulam. Sa fim foarte atenti cum jucam ca sa nu deranjam pe ‘fratii’ rusi.”] Se pune accent pe zvon, nimeni nu stie nimic. Intreaga societate romaneasca se hranea cu zvonuri si se pare ca acest vehicol al informatiei in particular a contribuit la intinderea capilara si mitizarea Securitatii (Le Breton afirma ca exista mai curand o “frica distilata decat utilizata”) (p. 227) [“Bine, asa zvonuri erau.”] [“Si tot asa, prin zvonuri… prin zvonuri… asa s-au aflat… in realitate…”] [“Totul era pe zvon, nu se dadea la radio… la radio, mass-media noi nu aveam acces si atunci… auzeam prin cunostinte, relatii… ma rog… stateai la o coada, tot omul discuta…”] [“Aflam prin cunostinte, prin relatii, la rand… SE ZVONEA! Umblau zvonuri, de-acuma. Dar direct, n-aveam de unde sa stim.”] [“Securitatea aparea o prezenta totala si permanenta, nu scapai de ea nicaieri…” “Si cat era de adevarata sau era si mult zvon ca este peste tot?” “Probabil ca era si mult zvon dar era si foarte adevarata.”] Teoria conspiratiei este si ea un mit bogat sau mai degraba o mistificare, in sensul de iluzie, fantasma, cum nuanteaza L. Nastasa (dupa L. Boia, 1998). Este folosita atat in interior, pentru a justifica anumite esecuri si astfel de a transfera responsabilitatea ‘in jos’, cat si in exterior, - 36 -
  • 37. perpetuand conceptul de ‘dusman de clasa’ atat de drag comunismului si folosind acuzatii de genul: ‘(instigare la crima de) tradare de patrie’, ‘sabotaj contrarevolutionar’, ‘uneltire contra ordinii sociale’, ‘diversiune’, ‘participare la grupuri subversive’. Se pare ca exista si un fond ‘etnopsihologic’ al romanilor , care sunt inclinati la practici oculte (superstitii) mai ales cei apartinand mediului rural si categoriilor inferioare ale societatii. Si ideea ca lupta impotriva unei intrigi se face tot prin intrigi, o regasim in Securitatea: “in fond, intreaga activitate a acestei temute institutii este un alt complot (nu un contra-complot) al puternicilor zilei, cu un scenariu bine pus la punct, ca sa impresioneze si sa intimideze, generalizand ideea delatiunii si denuntului” (L. Nastasa dupa L. Boia, 1998, p. 203). Aici exista intr-adevar o realitate, pe care o voi aborda ulterior cand voi discuta de instrumentele de dezbinare ale societatii folosite de regim. Un alt punct nevralgic intr-o analiza postcomunista romaneasca este penuria implicarii si sprijinului bisericii ortodoxe, in mare parte datorita informatorilor din randurile ei si a lipsei sprijinului din afara. Acest lucru este remarcat atat la nivel national cat si la nivel local, comunitar. Patriarhul ortodox roman declara in primavara lui ’87 ca nu exista nici o problema cu aprovizionarea in Romania si ca nu a fost distrus nici un edifiu religios. In august ’89, o data cu sarbatorirea a 45 de ani de comunism, omagii din partea comunitatii ortodoxe au fost aceleasi ca peste tot. Oamenii au resimtit acut ateismul institutionalizat, o traditie si in URSS de altfel. Sarbatorile religioase au foat banalizate, Mos Craciun transformat in Gerila, iar membrii de partid opriti a mai merge la biserica. [“ Domnule, dupa... '80, nu stiu daca retin bine minte, pe timpul lui Ceausescu se cam interzicea la membrul de partid sa mearga la biserica.”] [Nici sambata, duminica n-aveam timp ca ne chema la activitati sportive. Si mai ales de sarbatori.” “Va chema cu copiii?” “Da, activitate la scoala.” “Pentru omagieri si asa mai departe?” “Da, sau sa facem diferite cupe ca, copiii sa nu se duca la biserica de sarbatori religioase.” “Deci era o tendinta ateista?” “Nu era o tendinta, era chiar impotriva religiei. Pai daca te vedea ca mergi la biserica, nu, zburai din partid. Dar nici nu se inchinau, ca le era frica.{…} Vroiau sa convinga oamenii sau sa-i distruga pe cei care credeau altfel si sa formeze alta constiinta.”] [“Mergeati la biserica in anii ’80, va interzicea cineva si cum se implica biserica ortodoxa in politica si in viata sociala?” “In anii ’80 nu era oprit sa mergi la biserica, interdictie aaveai cei din conducerea partidului, de sus. Tin minte ca am stat de vorba cu parintele de la manastirea Plumbuita si zicea ca a cununat pe cineva in taina, intr-o seara, la el la manastire. Deci cineva din minister. La biserica mergeam, stiu eu, de sarbatori, de Pasti, prea mult nu. Poate cu varsta asa, incet incet, o sa. Biserica nu se implica in politica. Tin minte ca, chiar in ’89, parintele Teoctist i-a facut un omagiu lui Ceausescu pentru felul cum conduce, pentru care a fost si criticat, a fost asa marginalizat dupa ’90. Dar biserica in politica… nici nu facea nimeni propaganda de teama, de frica…Intotdeauna se striga la biserica, se mergea si se zicea: ‘Sa ne rugam pentru conducatorii Republicii Socialiste Romania”. Era linia partidului…Sa nu-mi spuna mie unu’ acuma ca el se da mare la urma, ca el este zmeul zmeilor, nu e adevarat. Pe timpul ala nu sufla nimeni si tuturor le convenea asa cum era. Sau n-avea ce sa faca si tacea din gura. Toti se complaceau in situatia aia, pentru ca n-avea ce sa faca. Sa nu-mi zica unu’ ca ar fi facut marea cu sarea. Nu-i adevarat, nu-i adevarat. N-aveai incredere unu intr-altul. N-aveai cum sa te unesti. Si daca te uneai douazeci, ce sa faci?”] - 37 -
  • 38. [“Si Biserica... Aveati voie sa mergeti la biserica? Vi s-a interzis vreodata? Era constrangere? Si cum a participat biserica ortodoxa la politica sau daca a participat?” “Biserica ar fi trebuit sa aiba un rol important, dar era si ea condusa de oameni, care oameni, 80% dintre ei s-au dat cu Securitatea, era clar!... oamenii acestia n-au avut credinta necesara sa poata sa transmita oamenilor acea stare divina necesara, care sa intareasca in spirit acest popor.. asta...da.. deci, trebuia sa intareasca spiritul omului.. conducatorii... ai bisericii trebuiau sa aiba o astfel de credinta, da, incat sa poata transmite acea solidaritate si acea lupta impotriva molimei, impotriva raului - pentru ca era perceput ca un rau general care se intindea continuu.. iar, in biserica n-aveam voie.. era clar ca din timpurile comuniste si vad ca se mentine si astazi, atat de idioti am fost, incat am ajuns si azi, ca in sarbatorile crestinesti, de Nasterea Mantuitorului, de.. Invierea Mantuitorului, noi sa facem discoteci si 'baierame' de tot felul - astea se organizau in caminele culturale si eram obligati sa participam in serile de Inviere sau de Craciun sau nu stiu ce, nu care cumva sa ne indreptam catre biserica, ca acolo se mai gasea, poate, cate un preot care, prin Duh de Dumnezeu, mai spunea oamenilor cate ceva de regim sau mai lumina mintile oamenilor intr-un anume fel, oamenii erau indreptati catre dezmaturi. Pai, dezmaturi... ce insemna: bautura - bautura ce face: te aburea la creier - si incepeai, in muzica asurzitoare de discoteca, sa petreci. Lucrurile astea se intampla acum: acum doi, trei ani, vis-a-vis de biserica Elefterie, in noaptea de Inviere, deci, in biserica Elefterie se tinea slujba de Inviere, iar vis-a-vis era un restaurant cu o muzica... care scosese boxele afara in strada, deci, la opera... unde canta si corul Operei la biserica Elefterie... si visa-vis discoteca, in ritmuri, la un restaurant... Si oamenilor li se pare normal, li se pare ca asa trebuie, se petrece, e un motiv de petrecere... ei nu mai stiu exact semnificatia crestineasca a sarbatorilor.... sunt niste sarbatori crestinesti, dar ei nu cunosc semnificatia lor... ei stiu ca de zilele astea trebuie sa facem petrecere!”] [“Si cum a reactionat biserica ortodoxa la noi, s-a supus, s-a impotrivit, si cum era accesul oamenilor la biserica in anii 80. Se incerca o deviere a lor, sa nu se duca la biserica si sa aiba alte activitati, li se interzicea in mod direct, cum stateau lucrurile cu biserica?” “Aicea relatiile sunt complexe si complicate. Linia oficiala era de negare a oricarei credinte in Dumnezeu si chiar, membrii de partid, faceau, eu stiu, casatoriile, botezurile, in apartamente, ascuns, stiu cazuri cand popa se angaja sa vina la un botez sau o casatorie numai noaptea, sa nu fie vazut. Asta era latura, ca sa zic asa, oficiala. Pe de alta parte, si am cateva informatii certe, adica nu cred ca numai inventii, securitatea a utilizat foarte mult preotii pentru a sti ce gandesc oamenii, lucru extrem de urat si care e o pata pentru unii din preotii ortodocsi si chiar printre preotii ortodocsi din diaspora. Stiu niste conflicte de-astea, in Australia, ca am o fosta pacienta, era clar pentru ei ca preotul este turnator si este omul securitatii si au avut dificultati, nici nu stiu cum s-a rezolvat pana la urma, sa-l inlocuiasca, chiar si dupa revolutie, cand s-au adresat patriarhului sa trimeata pe altul care sa nu fi fost comunist si securist si pana unde am ramas eu cu informatiile nu s-a reusit lucrul acesta, iar dupa descrierea acestei doamne, care navea nici un motiv sa minta, il prezenta pe respectivul cu niste iesiri d-astea, alerga cu cutitul dupa un om pe care nu vroia sa il primeasca in Biserica si a fost implicat chiar si guvernul local de la Melbourne ca sa-l domoleasca si pe care totusi patriarhia a refuzat sa-l inlocuiasca. Este cert, deci, ca o parte din preotii ortodocsi au fost partasi la mentinerea partidului si a securitatii.” “Credeti ca acesta era si motivul daramarii bisericilor catolice si greco-catolice, pentru ca biserica catolica era puternica in afara si sa se taie orice potential ajutor si sa ramana unica biserica cea ortodoxa pentru a putea fi manipulati oamenii?” “Biserici au fost daramate si ortodoxe, nu numai greco-catolice, dar, sigur ca persecutia a fost mai puternica fata de greco-catolici. In Sibiu exista cateva case pe care exista placi comemorative pe care scrie ca aici a trait nu stiu care preot care a murit in inchisorile comuniste, adica exista si asemenea dovezi, in piatra.”] - 38 -
  • 39. [“Politicul si-a pus atat de tare amprenata si asupra bisericii incat oamenii n-au fost capabili sa se solidarizeze in spirit. Cam asta a fost tot cu biserica. Tinerii au fost clar indepartati!”] [“Si cum a reactionat biserica ortodoxa la noi, s-a supus, s-a impotrivit, si cum era accesul oamenilor la biserica in anii 80. Se incerca o deviere a lor, sa nu se duca la biserica si sa aiba alte activitati, li se interzicea in mod direct, cum stateau lucrurile cu biserica?” “Aicea relatiile sunt complexe si complicate. Linia oficiala era de negare a oricarei credinte in Dumnezeu si chiar, membrii de partid, faceau, eu stiu, casatoriile, botezurile, in apartamente, ascuns, stiu cazuri cand popa se angaja sa vina la un botez sau o casatorie numai noaptea, sa nu fie vazut. Asta era latura, ca sa zic asa, oficiala. Pe de alta parte, si am cateva informatii certe, adica nu cred ca numai inventii, securitatea a utilizat foarte mult preotii pentru a sti ce gandesc oamenii, lucru extrem de urat si care e o pata pentru unii din preotii ortodocsi si chiar printre preotii ortodocsi din diaspora. Stiu niste conflicte de-astea, in Australia, ca am o fosta pacienta, era clar pentru ei ca preotul este turnator si este omul securitatii si au avut dificultati, nici nu stiu cum s-a rezolvat pana la urma, sa-l inlocuiasca, chiar si dupa revolutie, cand s-au adresat patriarhului sa trimeata pe altul care sa nu fi fost comunist si securist si pana unde am ramas eu cu informatiile nu s-a reusit lucrul acesta, iar dupa descrierea acestei doamne, care navea nici un motiv sa minta, il prezenta pe respectivul cu niste iesiri d-astea, alerga cu cutitul dupa un om pe care nu vroia sa il primeasca in Biserica si a fost implicat chiar si guvernul local de la Melbourne ca sa-l domoleasca si pe care totusi patriarhia a refuzat sa-l inlocuiasca. Este cert, deci, ca o parte din preotii ortodocsi au fost partasi la mentinerea partidului si a securitatii.”] [“Biserica ortodoxa a fost una dintre cele mai securizate institutii din Romania anilor '80. Nu pot spune ca fiecare popa era un securist insa era o cantitate uriasa de securisti intre preotime. Asta deoarece se folosea sfanta taina si spovedania ca sursa de informatii. Ei erau obligati sa controleze prin biserica si biserica nu a fost decat un paravan de biserica, nu avea nici o treaba cu religia, era doar, in perioada respectiva, mai mult sau mai putin un organ al securitatii, dar au existat, bineinteles, si preoti adevarati in timpul ala care au luptat sa faca biserici. Asta a fost singura lor posibilitate de actiune: sa construiasca biserici. Nu aveau libertatea de a propovadui. Si acum biserica e organizata ca o armata, ca o institutie militara in Romania. Nu face nici un preot ceva ce nu este aprobat pe linie ierarhica de superiori."] [“... Si eu plec de la convingerea ca fara... un popor nu poate sa existe fara credinta!”] Si Mircea Zaciu aminteste in Jurnalul sau de anul ’87 cand a murit Mos Gerila, motivul fiind ca micul discurs pregatit de pionieri cu aceasta ocazie a fost anulat. [“... sa nu mai spun ca la noi, in '86… ba nu, mai devreme, in '84-'85, a fost interzisa vanzarea pomului de Craciun. N-am avut voie sa facem Craciun! Si, tin minte, ca la sotul meu la servici el era cel care organiza serbarile de Craciun - fiica mea cea mare avea talent la spus poezii si ea pregatise "Zdreanta" a lui Arghezi si a plans vreo doua zile, ca in anul, ori in '84 ori in '85 (n.a. 1987) nu s-a mai vazut nici un pom de Craciun in nici o vitrina, nicaieri! N-am avut voie sa punem un pom de Craciun; nici in casa! Nu s-au vandut globuri, in plus, n-am avut voie sa tinem sarbatoarea Craciunului! Asta a fost ceva ce a intrecut orice imaginatie, a oricarui om sanatos. Deci, pana acolo se ajunsese!” “Si s-a mentinut toti anii? Sau si-a revenit?...” “Nu, nu, nu... a fost in anul asta... un alt experiment... Asta imi aduc aminte ce durere a produs in randul copiilor faptul ca Mosul.. nu apare Mosul.. faptul ca toti facuseram in familiile noastre un Mos al nostru si spusesem fiecare copiilor nostri ce si cum si... simteam, oarecum, asa.. cat aveam voie, cum aveam voie, unde eram la serviciile noastre sa facem ceva pentru copii nostri - 39 -
  • 40. sa facem cumva sa simta cum e cu Mosul care nu trebuia sa fie Craciun - era Gerila - si... dar, asta a fost ceva crunt... iar... care a lovit in sufletele noastre…“] Zeci de edificii bisericesti au fost daramate, unele de importanta istorica, atat in Bucuresti cat si in tara. Am facut comparatia bisericii ortodoxe cu cea catolica luand in considerare faptul ca cea catolica era mai indreptata spre comunitate si mai puternica (sprijin din partea Romei) si avand in vedere tendinta comunista de a pastra o singura biserica si de a o controla. [“Exact asta aveam si eu impresia, ca la noi mai putin… organizat… Poate ca, de exemplu, Polonia e speciala pentru ca biserica catolica a putut sa se mentina mai independenta, mai puternica si prin mijloace mai multe. Ganditi-va ca biserica ortodoxa era puternica aicea dar nu in afara. Pe cand cea catolica era si in afara comunismului, deci putea sa vina de la al mai bogat la al mai sarac. Dar, biserica ortodoxa in vest nu e o forta. Asta ar fi una din motive. Poate ca si romanii nu sunt asa de solidari, nu stiu, asta mi-e greu sa spun”.] ["Bisericile catolice si greco-catolice au fost totdeauna orientate social si comunitar, deci au avut intotdeauna grija de oamenii lor, intrau, interferau cu ei si au trebuit descurajati cu ocazia asta, sa nu se mai bage pentru ca erau in concurenta cu Securitatea romana intr-un fel, intervenind in viata lor."] ["Cum vedeti rolul Papei in Solidaritatea poloneza?” “Un singur om la un moment dat daca devine model il urmeaza toti ceilalti dimprejur. Faptul ca papa a fost polonez a creat o extraordinar de mare revelatie a sistemului normal de gandire in Polonia."] Dar nu s-au demolat numai biserici ci si multe case, vile si cladiri, tot ce amintea de spiritul burghez si tot ce reprezenta proprietate privata. Pe de alta parte, masacrul arhitectural din capitala se leaga de o alta idee ceausista, construirea unei Case a Poporului in centrul orasului, intr-un loc foarte sigur din punct de vedere al cutremurelor. S-au ras un cartier si inca doua partial, s-au modificat formele de relief, s-au mutat biserici. Ulterior aceasta a fost redenumita Casa Republicii pentru ca a fost planificat un intreg centru politico-administrativ, cu ministere si blocuri de locuinte ca anexe ale Casei. Un bulevard imens de 3 kilometri numit Victoria Socialismului a fost facut in prelungirea imensei cladiri (un fel de alee prezidentiala). Astfel regasim atat elemente arhitecturale de regim totalitar, in care forta conducatorilor trebuie regasita si exprimata si la nivelul ansamblurilor arhitectonice, cat si elemente personalizate ceausiste, tinand de marimi pantagruelice si eterogenism artistic (interventii succesive si continue asupra machetei si lucrarilor in desfasurare). Asfel asistam la o constructie de o extrema brutalitate vizuala, cu un mesaj voit eroic, al mandriei nationale, al victoriei noii ordini, un mesaj care s-a vrut impus prezentului si transmis posteritatii. “Construirea noului centru civic ar fi trebuit sa dea o forma vizibila, durabila, mitologiei stiintifice a socialismului: reinventarea istoriei, aranjamentul social nou, omul transformat, supunerea si modificarea naturii si, de ce nu, a arhitecturii: entuziasmul pentru mutarea cladirilor tine de acelasi radicalism simbolic.” (M. Celac, dupa L. Boia, 1998, p. 298) Apoi, ideea demolarilor tine si de curentul constructivismului preluat de mediile comuniste si sovietice, dar trecand de faza utilitara a acestuia. Actiunea a fost indreptata catre distrugerea sentimentului proprietatii si egalizarea societatii (amestecarea tuturor claselor sociale si aplicarea aceluiasi tratament tuturor) si catre un control mai bun- pe fiecare scara exista un administrator care era de cele mai multe ori informator al securitatii si care putea verifica plecarea, venirea (se urmarea imobilitatea profesionala, din scoli, licee si facultati absolventii fiind trimisi catre judet), straini in vizita (interzis prin lege), conglomerari, coagulari sociale, vorbirea de rau a regimului, ascultarea Europei Libere etc. Formarea unui proletariat industrial (iarasi una din multele ironii ale comunismului romanesc, a impus o dictatura a proletariatului, a urmarit drepturile - 40 -
  • 41. muncitorilor intr-o tara cu majoritatea locuitorilor in mediul rural) necesita prezenta maselor, inexistente in orase, asa ca s-a apelat la migrari sociale dinspre sat spre oras (prin forta imprejurarilor- colectivizarea, repartitia) sau la ‘aducerea’ urbanismului in rural (prin constructia de blocuri). [“Pai daramarile de case erau vizibile pentru orice concitadin. Si se faceau intr-un mod cat se poate de barbar. Am avut cunostinte care au fost anuntati ca in opt ore trebuie sa plece din casa. Si au inceput sa darame de la etajele superioare, una din femei era insarcinata, avea un copil mic pus in leagan, a inceput sa cada molozul peste ei pentru ca astia daramau la etajele superioare si cu toate protestele si interventiile, asta n-a slujit la nimic, aa trebuit sa iasa in strada si sa stea mai multe ore cu copilul…incat… aceste evenimente au fost vizibile pentru toata lumea. Mai ales ca au fost pe scara foarte larga. In Bucuresti s-au ras cartiere intregiurmele si acuma se mai vad, terenuri virane unde au fost case fiindca reconstructia nu a putut tine pasul cu ritmul daramarilor si pe urma s-au si intrerupt o data cu terminarea comunismului. Acum s-au mai reluat pe unele zone cum e Bulevardul Decebal si alte cartiere din Bucuresti.” "Deci conform comunismului, societatea noastra trebuia sa devina una industriala iar inainte de razboi majoritatea erau in mediul rural. Deci trebuiau muncitori, nu?" "Da, conform ideologiei ca muncitorii erau clasa care trebuia chiar sa... impuna dictatura muncitoreasca, s-a incurajat si chiar s-a actionat brutal ca taranii in cat mai mare masura sa fie transformati in oraseni, incorporati in industrie si cred ca gandul permanent obsedant pentru dirigentii comunisti era si asta al securitatii. Oamenii inregimentati asa in proletariat industrial sunt mai usor de controlat decat o clasa raspandita in toata tara, la distante unii de altii..De aceea si incurajarea de a-i dizloca din mediul rural, de a-i plasa in blocuri unde pe fiecare scara era un responsabil de bloc si de scara care era omul securitatii si care avea misiunea si sa stie daca se asculta la radio, ce se asculta, ce se vorbeste, cine critica si asa mai departe, facea parte din aceeasi politica de a concentra oamenii in comunitati care puteau fi mai bine controlate."] Foarte interesant urmatorul punct de vedere. Blocurile s-au construit pe banii populatiei, pe banii personali. Nici unul dintre cei intervievati nu a pus problema asa. Atitudinea este extrem de individualista si este efect (vizibil si azi peste tot sub forma individului grabit si nepoliticos) al vestitei uniformizari amintite la inceput. Aceasta a dus in unele cazuri la nepasare, indiferenta si egoism. [“Si ce stiti de daramarile din Bucuresti? Ati auzit de daramarile de case si de inaltarea de blocuri, Casa Poporului, samd.?” “ Asta a vazut fiecare... a vazut ce se intampla... s-au facut si greseli... de exemplu, pe timpul lui Ceausescu s-a angajat la niste lucruri... populatia sau tara, ca stat, a fortat sa se faca anumite lucruri si asta a daunat muncitorilor. Ca muncitori, eu care eram tehnician, la timpul respectiv trebuia sa primesc ma un salariu mai mare, eu n-am primit salariu bun comparativ cu salariul din vremea capitalista. Restu' s-a facut blocurile care sunt! Cu ce bani s-a facut? Cu banii de la oameni! Scolile, toate cladirile, toate soselele care s-au facut s-a facut din contributia noastra, care am muncit la timpul respectiv.”] In alte cazuri la parveniti si la tipuri umane care nu mai apartin nici mediului rural nici celui urban (si regasit din nou in actualitate). [“…omul asta nou nu s-a putut forma, nu-i destul de disciplinat. A dat nastere insa la hibridul acela de ‘struto-camila’, de ‘timpul trece, leafa merge’, omul smecher pe care il vedem acum de jur in prejur tinand fraiele puterii sau luptand pentru supravietuire daca nu are puterea asta.”] - 41 -
  • 42. O persoana vede adevaratele noastre radacini civilizatoare in interbelic. [“… nu stiu ce sa fi alterat atat de tare educatia noastra pentru ca si noi am fost un popor cu chiaburi, imi aduc aminte ca am un bunic care se tragea din 'chiaburimea' romaneasca, dintr-o familie de chiaburi, cei urati de Ceausescu, dar care studiau germana acasa, studiau pianul, maniere, care aveau maniere, aveau educatie, care isi scoteau palaria cand mergeau pe strada, care... aveau un anume comportament, un anume... traiau intr-o anume relatie umana cu ceilalti.. deci, se spune ca si noi am avut o anume educatie.”] Citatele urmatoare pot fi vazute ca reprezentative pentru miscarile sociale initiate de comunisti: dezradacinare, urbanizare fortata, uniformizare in nivel de trai, inginerie sociala pe un subiect fara repere si fara traditii, eradicarea tuturor obiceiurilor si stilurilor de viata ‘burgheze’ pentru a face loc noii ordini si noului om. [“Da... Primul lucru a fost ca a dezradacinat oamenii, iar oamenii cresteau acolo cu alte repere. S-a nascut patura asta de parveniti. 80% dintre bucuresteni acuma sunt parvenitii societatii prin faptul ca au gandit ca la oras umbla caini cu covrigi in coada, care... oameni care n-au avut meserii, n-au fost scoliti, oameni care n-au primit nici un fel de educatie, pur si simplu li s-a promis de catre partid ca vor fi ‘oameni’, au fost bagati in constructiile per verticala, au fost daramate cartiere intregi in Bucuresti, au fost construite ghetourile astea pe verticala... traim unii peste altii... asa... Uratit Bucuresti-ul asta... ca a fost, era "Micul Paris", nu?... Si... acuma este greu, le este greu oamenilor sa priceapa care ar fi locul lor, pentru ca nu mai au nici un fel de urme de principiu... principiu... n-au nici cum sa-l aiba; ei asteapta.. inca se razvratesc, asteapta sa li se dea... asteapta sa vada cum merg... ei inca cer.. sunt invatati sa ceara, stiu ca au dreptul sa li se dea... tot vorbeste, se vorbeste... oamenii inca regreta perioadele comunismului: 'ni s-a dat', 'ni s-a facut', 'am avut', 'faceam concediile la mare, extraordinar'…”] [“Si mai spuneti-mi despre sate? Unde s-au daramat mai mult, in ce zone ale tarii? Spuneti-mi daca ati auzit si de deportari... deci, de situatia la sate.” “Sate stiu ca s-au daramat foarte multe in jurul Bucurestiului. Dupa aceea, se daramau sate in jurul oraselor MARI, cu traditii culturale... erau orase cu traditii culturale. Era clar ca orasele astea, ma gandesc... sau m-am gandit ca orasele astea trebuiau imbacsite cu oameni de toate categoriile sociale, in asa fel incat sa nu se poata desfasura la nivel de oras o anume activitate, pentru ca Bucuresti-ul asta, cum il stiu eu de copil, fiind nascuta aici, s-a degradat continuu timp de vreo 20 de ani din cauza imbacsirii lui cu tot felul de personaje de toate categoriile sociale. Stiu ca, mica fiind, ieseam in Bucuresti, chiar noaptea, cu bunicii mei, imbracati frumos, la costum, cu palarie si eu cu rochita de plimbare si cu pantofii noi, caci asa trebuia sa iesim pe strada, nu oricum - cu haine de strada; erau anume haine de strada frumoase si noi si bine pastrate. Ne salutam pe strada toti oamenii pe strada, indiferent unde mergeam: mergeam in Parcul Libertatii, mergeam la cafenea... Nu stiu, sa fii avut 6 sau 7 ani, dar inca erau niste obiceiuri care se pastrau... in momentul in care a inceput sa se imbacseasca .... a, stiu ca am fost si la moartea lui Gheorghiu Dej, la cimitirul Belu... la moartea Mariei Tanase, printre altele... stateam aproape de cimitirul Belu, copil fiind... dar aveam asa: la nivel de oras, erau niste lucruri ce tineau de civilizatie si de educatie impamantenite; trebuiau distruse toate aceste lucruri odata cu venirea comunistilor la putere si asezarea lor in posturi cheie... pana la nivel de sat, acolo.. si asta a fost iar o politica de imbacsire a oraselor sau localitatilor civilizate si unde... care ar fi putut deveni un real pericol pentru politica... la momentul respectiv... pentru ca era clar ca acolo, daca se dezvolta un centru intelectual, un nucleu intelectual... TOTDEAUNA intelectualitatea a creat probleme, pentru ca era sloganul ala "NOI MUNCIM, NU GANDIM", deci, in momentul in care mai aparea cineva care si gandea, devenea pericol sau intra in atentia autoritatilor. Cred ca asta a fost politica de demolare... de-asta s-au daramat satele... sa se ia - 42 -
  • 43. omul de la munca lui... omul era invata cu munca lui, acolo: de tractor, sa sape, sa-si puna pamantul, munca buna pentru FOARTE multa lume... chiar acuma e batjocorita, dar era un lucru extraordinar: era muncit si pamantul, pamantul dadea si roade, erau si bogatii, ca, slava Domnului, pamant avem, bogatii avem... luat de acolo, promisiuni mincinoase, adus la oras, saltata patura asta de parveniti care tot asteapta si care tot cer si in zilele astea... educatie de unde sa primeasca, ca el lua totul de acolo, din opinci... stia sa faca un anume gen de lucru, nu?” “... da, fiecare om...” “... fiecare, asa cum era obisnuit... adus aici si stricat un echilibru intreg! S-a reusit sa se strice un intreg echilibru.. asa vad eu lucrurile... Bisericile, la fel, s-au demolat ... se demolau sau se ascundeau... biserica a fost mutata aici... se vede si acum... a fost mutata.... Demolate nu mai spunem…”] Metodele nu sunt noi niciodata. Este incitanta privirea in ansamblu, in curentele filosofice ale epocii. ["Cum au avut loc aceste miscari sociale?" "Tranzitul de la sat la oras s-a facut dupa un model francez, in care satul trebuia sa devina un mic oras, iar orasul era un sat largit, un fel de Satu Mare. De fapt, in perioada respectiva, modelul cultural romanesc trebuia sa ajunga din sat, ca model clasic, tipic al culturii romanesti in modelul satului largit, de tip mahala. Si s-a creat modelare de tip mahalagism in care taranul venit la oras sa nu se simta frustrat din cale afara, sa simta ca este cumva la el acasa. Deci nu a fost o miscare elitista, a fost o miscare dictata din considerente economice, pur si simplu de o piata a fortei de munca." O alta idee ceausista a fost cea a sistematizarii si anume reducerea “radicala a numarului de sate de la 13 000 in prezent pana la 5000, 6000 cel mult.” (Ceausescu in 1988, dupa D. Deletant, 1998, p. 208). Aceasta declaratie a fost lansata si intr-un context international in care grija pentru mediu se afla pe lista prioritatilor politicilor Vestului si a fost interpretata drept o exterminare fizica a peste 7000 de sate, provocand reactii virulente din Europa pana in America … Astfel Belgia, Franta, Elvetia, Anglia ‘adopta’ sate romanesti (iar dupa revolutie locuitori de acolo vor veni in vizita in satele adoptate. D. Deletant spune ca aceasta miscare a fost una benefica deoarece dupa decembrie ’89 ajutoarele umanitare au avut o directie precisa, spre aceste sate). In nordul Bucurestiului de asemenea se darama trei sate iar oamenii sunt mutati in blocuri construite de-a lungul soselei Otopeni ce ia numele unuia din sate. [“ …au fost luati oameni, dezradacinati, au fost luati de la casele lor, au fost demolate case intregi…”] Aceasta sistematizare nu a fost doar un proces de planificare, ci a reprezentat o incercare de “inginerie sociala”, cum spune D. Deletant. S-a incercat distrugerea traditiilor, a unui mod de a trai legat indisolubil de pamant, de loc, o distrugere, ca peste tot, a individualitatii si specificului. Totul in acelasi spirit: “In societatea socialista se desfasoara procesul apropierii dintre oras si sat, disparitiei treptate a claselor si omogenizarii sociale, stergerii treptate a deosebirilor fundamentale dintre munca fizica si munca intelectuala” (Ceausescu in 1972, dupa Kligman, 2000, p. 151 ). Cum era de asteptat, timpul liber in anii ’80 este caracterizat de lupta pentru supravietuire, de cautarea hranei, de statul la cozi. Printre picaturi, filme, teatre, iesit cu copiii si studiu individual. Este eradicata ideea de ‘loisir’, de petrecere intr-un mod placut si relaxat a timpului liber- ar veni in contradictie cu ideile ideologiei: munca pentru constructia societatii socialiste, diminuare drastica a oricarui consum. [“…ca inafara de scoala faceam si masaje si atunci ca sa ajung la timp, trebuia sa alerg ca sa le fac pe toate. Lumea era stresata si se lupta pentru aprovizionare. Pana in cele din urma toata - 43 -
  • 44. lumea manca ceva, dar faptul ca toata ziua te zbateai pentru mancare, sa faci rost, iti sugea si vlaga, si timpul, si banii, pentru ca luai in cantitati mari ceea ce iti cadea in cale.”] [“Cum va petreceati timpul liber?” “Citeam, ma ocupam cu electronica, montaje, reparam diferite aparate de radio, experimentam, plecam la plimbare prin parc, mai ieseam cu copiii, treburi gospodaresti, mancare, cumparaturi; cel mai mult timp liber il petreceam la cozi. [rade] Veneau copiii de la scoala, ne schimba pe noi, veneam acasa, mancam…- erau cozi de patru, cinci ore. Mai ales cand trebuia sa iei un kilogram de carne, erau cozi interminabile. Gaseai acolo oameni care veneau de la doisprezece noaptea, oameni mai in varsta.”] [“Si…cum va petreceati timpul liber? Atata cat aveati, cum vi-l petreceati?” “Mergeam la cinematograf, cum am spus… copiii… ne permiteau sa ne ducem la filme pentru copii, spectacole pentru copii, chiar si la spectacole pentru adulti, ne duceam noi… a… adica ne puteam permite, nu era… sa zicem… sa renuntam la astea… Aveam, saptamanal ne duceam la astea. Mergeau si copiii, ne duceam si noi: la spectacole, la un teatru bun, la o piesa buna… “] [“…cand aparea un film bun, pe ttimpul ala, strain, cum era ‘Seherezada’, cum era ‘Un barbat si o femeie’, stateai, te duceai si de la patru dimineata si stateai.”] [“Vara, cand era foarte cald si cand ne-am mutat la etajul 10 la doua camere, inchideam, si plecam pentru ca nu se putea sta, atat de cald era. Puneam paturi umede, ude, care se uscau foarte repede, era irespirabil aerul si nu se putea sta asa ca coboram la Dunare si stateam la strand.”] [“N-aveam timp liber (ras usor), timpul liber era…plimbam copiii, mergeam in tabere cu ei ca sa reusim sa iesim din Bucuresti, pentru ca altfel nu aveam posibilitate financiara sa le scoatem nicaieri dar luand tabere, profesorul insotitor nu platea iar pentru copii plateam masa sau bilet.”] [“Nici sambata, duminica n-aveam timp ca ne chema la activitati sportive.”] [“Pana in ’89 {…} n-aveai unde sa te duci, timpul liber.”] De remarcat faptul ca si acest segment, al divertismentului si al timpului liber, era controlat de ‘sus’ prin politici sociale bine puse la punct. Se acordau bilete, sejururi prin intermediul institutiilor si accesul se facea in ‘ordinea’ adeziunii sau a norocului. Inca o data, daca te integrezi in sistem, sistemul iti ofera securitate si hrana si iti mai da si vacante o data pe an. Se urmareste dependenta de regim si de politicile sale (asa cum voi arata mai jos o alta cauza pentru aceasta iresponsabilitate- locul de munca obligatoriu). Efectele acestui lucru sunt regasite si azi la nivelul discutiilor politice, cad se invinovateste si se infiereaza ‘statul’ pentru esecurile de orice tip. Acesta este o atitudine obtinuta prin acelasi lant cauzal: uniformizare si creare de dependenta- iresponsabilitate si neasumare a propriilor limite. [“Se primeau bilete prin intreprinderi, prin scoli, dar tot in aceeasi ordine, intai cei cu…membri de partid si cei cu functii, la muritorii de rand ajungeau mai putin sau mai deloc. O singura data am fost intr-o tabara, la Cravata Rosie, in care chiar am platit foarte putin, dar cred ca a fost o exceptie, a fost gratis fetele si noi am platit, pe post de copil, 200 de lei sau asa ceva. A venit la scoala si o colega i-a oferit sotului sa mearga si el.”] - 44 -
  • 45. [“…mergeam in tabere cu ei ca sa reusim sa iesim din Bucuresti, pentru ca altfel nu aveam posibilitate financiara sa le scoatem nicaieri dar luand tabere, profesorul insotitor nu platea iar pentru copii plateam masa sau bilet.”] [“… dar ce-i mai bine si mai frumos pentru noi a fost ca ne-am dus copiii in fiecare an la mare, in fiecare an, de cand ne-am casatorit pana cand a venit revolutia, chiar pana in ’94.” “Cum se obtineau locurile pentru concediu, erau subventionate, sau faceati CAR?” “Cine vroia sa plece pe bilete la odihna, ca am luat cativa ani de la intreprindere, alegeai, pentru 12 zile, si erau preturi neglijabile, strangeam banii de acasa si pana in ’87 cand ne-am luat masina, mancam acolo. Am fost cazati la cineva; apoi cand mergeam cu masina luam mancare la noi. Ne ajungeam doua salarii lejer.”] Dupa cum am mai amintit, intreaga societate era saturata de ideologia partidului, propagata prin toate canalele de acces spre societate: istoriografie, literatura, educatie, mass-media, arhitectura si arta, biserica, posibilitatile de loisir. Punand interviurile intr-o perspectiva psihologica, am putut identifica instrumente, modalitati de difuzare a ideologiei. Seductia ar fi o prima modalitate, seductie manifestata prin obtinerea de castiguri sociale. Este o parte foarte importanta a arsenalului propagandistic, bazandu-se pe fenomenul social de a fi ‘in randul lumii’, de a fi in regula, de a fi incadrat in corpul societatii. [“Ce criterii de selectie se practicau pentru alegerea membrilor de partid?” “E, aici a fost problema. Din nefericire criteriile de selectie erau pilele, cunostintele si relatiile, nu au fost niste criterii bazate pe valoare.In alte societati, in societatea americana in aceeasi perioada de timp, se pretuiau studiile foarte mult, studiile si relatiile. La noi insa erau studiile foarte putin pretuite, si asta a fost o foarte mare greseala… pentru dezvoltarea Romaniei, pentru o politica de management national, cu oameni fara suficienta carte sau ‘echipament mintal’.”] Reversul era excluderea sociala, echivaland cu a nu fi membru de partid, a nu inainta in ierarhia profesionala, a fi marginalizat de toti. [“Eu asa am considerat atunci. Era o mandrie. Cine e asta? Cutarescu. Si luai parte la viata sociala. Participai la treburile gospodariei. Erai bagat in seama. Si la sedinte discutam de probleme, tot felul de chestii… e, asta era atunci. Mi-aduc aminte cand am venit la liceu eram utcist. Am venit cu carnetul aici si, dupa ce ne-am organizat pe clase, zice hai sa organizam alegerea secretarului de utc. Si ce m-a frapat pe mine atuncea, eu venisem de la tara, si stiam ca acolo era ales ala, si pe hol i-am auzit p-astia, tu il propui pe Sabin, era colegul meu de liceu din anul intai si aialaltii o sa ridice mana si gata. Si-am intrat inauntru in sala si am facut darea de seama, chestii, chestii si apoi zice acuma propuneri pentru secretarul de partid care v-a veni si cine…eu am ridicat mana in sus sa propun eu. Nu mi-a dat mie dreptul sa propun, I-a dat lui ala care il numise pe hol, stii. Eu il propun pe cutare, pe cutare. Bun, e in regula, pe tovarasul il stim, cine e pentru, cine se abtine, cine e impotriva. La cine e impotriva eu am ridicat mana in sus. Tovarasu’, ce e cu dumneata, de ce esti impotriva? Zic, pai stati sa zic de ce sunt impotriva. Pe hol dumneavoastra l-ati numit p-ala de acolo sa puna pe Sabin, l-ati propus, pai de ce am mai tinut sedinta, de ce nu l-ati pus dinainte sa fie Sabin si gata. Pai stai sa vezi ca asa se procedeaza, ca daca ar fi sa propuna fiecare…Da nu, m-a dus, m-a convins, sa nu mai fiu impotriva, sa fie cu unanimitate. Dom’le, eu n-am nimic de castigat si nimic de pierdut… Bineinteles ca toata lumea a aflat ce am zis eu in sedinta. Aia a fost prima mea razvratire. Si ma luat de-o parte si mi-a zis: esti la inceput de drum. In viata vei avea foarte multe probleme. Daca vei mai face asa pe mai departe la sedinte ai sa fi in coada satului. Vezi-ti de treaba, stai linistit ca te mananca porcii. Si de-atunci mi-am tinut pliscul, gata.”] Trebuia luat in considerare cine este cel puternic. - 45 -
  • 46. [“Ati fost membru de partid?” “Nu, nu am fost membru de partid, am refuzat, nu mi-a placut ideea desi, cum sa spun, la momentul respectiv, era o forma de ‘lidership’ care se practica peste tot in lume intr-un fel sau altul. La noi a fost caracteristica partidului, in alte parti lidership-ul a fost pe altceva. Dar… un lidership a fost intotdeauna necesar si o forma de organizare ierarhica in orice societate organizata exista.”] Accesul in societate era extrem de redus in cazul in care aveai ‘radacini nesanatoase’ sau dosar penal. Astfel incomozii erau pusi la un loc cu hotii si criminalii, incat blamarea sociala fireasca sa se abata si asupra lor. Era o marginalizare eficienta, bazandu-se pe un mecanism social firesc, cel al excluderii in cazul incalcarii legii. Motivele incalcarii ei sau punerea sub semnul intrebarii a legii insesi erau lucruri necesitau analiza, nu erau inscrise in mentalul colectiv. O alta fateta a seductiei era castigul material. [Santierele de constructii trimiteau un delegat de la personal cu o masina in comune. Tin minte ca si la noi a venit si zice ca vrea sa ia 15, 20 de oameni sa munceasca undeva, pe santier la o costructie. Pai in regula, merg si eu, cum te cheama, pai ce ne dati acolo, pai uite va dam cazare, haine de protectie, -ca se dadeau chestii din astea-, si avem si cantina, si se duceau oamenii pe santier, adica plecau de greutati, la tara n-aveai de unde sa faci rost de bani ca sa descurci doar ce luai de la colectiv, si la colectiv iti dadea la sfarsitul anului.] [“Noi am dus-o bine aici, am avut de toa-te, niciodata la noi aici {Vatra Luminoasa} in bloc nu a fost lipsa de gaze, de apa calda, de apa rece, niciodata, curentul nu se stingea niciodata. Bine, cartierul asta e unde stateau cam boieri. Adica cei de la putere.”] [... S-au inscris foarte multi in partid. {…}Din interes! Prea putini au fost din loialitate sincera fata de Ceausescu. Majoritatea s-au inscris ca daca nu e membru de partid, nu poate sa primeasca cutare, n-are avantajul cutare... si atunci, la unii le umbla mintea: hai, domnule, ca sa pot sa ma duc si la tratament, sa primesc si butelia, sa mearga copiii la facultate... Astia aveau prioritate! Care era membru de partid avea prioritate.”] Aici putem extrapola, de la salariul lunar la posibilitatea de achizitii pe termen lung (casa, masina). O alta problema se punea in ceea ce priveste durata achizitionarii, aceasta putandu-se intinde pana la 20, 25 de ani. Nu mai trebuie subliniat ca si aceasta era o forma de imobilitate, de incadrare si de dependenta: [“Eu zic bine ce-a fost e ca am putut sa cumparam de toate, ca am crescut copiii, am cumparat apartament, am cumparat masina, totul din casa l-am luat in rate.”] [“Asta e partea pana in ’80, partea buna a lucrurilor, cand puteai sa-ti faci casa. Faceai imprumut prin servici, se faceau liste, iti luai o casa, ti-o cumparai, in perioada aia se construia foarte mult; tot omul care avea un servici era corect si era bazat, putea sa-si ia cu CAR-uri… Oricum, era pe termen mai lung – 20-25 de ani – o casa, deci, iti puteai permite sa o iei; avand in vedere ca amandoi sotii erau salariati: un salariu ramanea si un salariu iti plateai datoriile.” “Si cum era? Va punea pe lista de asteptare? Dupa ce criterii va selectiona sa vi se ofere casa?” “Da, era o lista, intr-adevar. La servici se facea. Asteptai in functie de necesitati: cei care aveau unde sa stea, parinti, rude, mai tarziu, ceilalti mai repede. Se facea… oricum, se construia intrun ritm foarte rapid, asa ca nu stateai decat doi-trei ani maxim, deci, se putea face, se putea face…”] - 46 -
  • 47. [“Si cum v-ati gasit locuinta?” “Pai initial nu ne-am gasit, am stat la soacra-mea doi ani de zile si intre timp fiindca sotul a lucrat la Ajutoare Sociale…nu…da, da, Ajutarea Minorilor, era un centru de recuperare a minorilor, de verificare a lor si prin acest centru am primit o locuinta cu totul intamplator, pentru ca cei de pe lista n-au vrut locuinta fiind in Berceni, fiind vizavi de beci si la parter. Si atunci au renuntat cei din fata noastra si noi am luat-o cu bucurie.”] O foarte interesanta remarca apare in “Politica duplicitatii” a lui Kligman si anume ca salariul si acea siguranta precara a locului de munca reprezentau forme de santaj psihologic, emotional. Majoritatea muncitorilor, desi salariul era nesatisfacator pentru a acoperi necesitatile vietii, depindeau formal de locul de munca. Aceasta era in stricta legatura cu “beneficiile sociale” pe care le puteau avea ca urmare a acestei incadrari profesionale. Acest sentiment de relativa securitate era de fapt o forma de dependenta fata de statul paternalist si formula un mediu sociopolitic extrem de imprevizibil. “Indivizii erau acceptati/ recunoscuti public in functie de randamentul lor ca lucratori si nu prin factori ce defineau realitatile lor distincte” (Kligman, 2000, p. 163)- bineinteles ca aceasta observatie subliniaza inca o data ideea de inginerie sociala, in care se cauta formarea vestitului om nou, dupa anumite criterii ideologice. Deci siguranta locului de munca, siguranta garantata atata timp cat acestia ramaneau incadrati in politica ideologica, functiona ca un dispozitiv de asigurare a disciplinei (erau arestati cei fara un loc de munca). [“Cand le-am spus francezilor ca noi suntem obligati sa avem loc de munca, au ramas perplecsi, era obligatoriu, politica te obliga sa ai serviciu, ca erai pregatit/ nepregatit, ca stiai/ ca nu stiai, tu trebuia sa ai un salariu si un loc de munca.” “Era inversat... aici se alearga dupa serviciu, acolo alergau ei dupa oameni.” “Era aberant… era o aberatie… ei, cand spuneam ca erai si inchis cand erai prins pe strada fara serviciu, devenea… iar aberant pentru o lume civilizata in care lumea isi spunea cuvantul si in urma... numeroase… interviuri… loc de munca, reuseai sa obtii un loc de munca pe masura pregatirii tale…”] Si apoi, cautarea unui nou loc de munca se lega de o alta problema: era nevoie de o cerere oficiala privind aprobarea de sedere in localitatea respectiva. Acelasi rationament: imobilitate, incadrare, santaj, disciplinare, imobilizare. [“Si dupa ce am terminat liceul, am primit repartitie catre Targoviste, adica eram din judetul Dambovita.” “Se dadeau rapartizari?” “Te trimitea catre judet, locul de origine, in judetul in care esti. Si m-am dus la judet si… cu trimiterea de la Bucuresti, de la liceu, si ala zice dom’le n-am la ce, n-am unde sa te angajez, unde ti-e hartia?” {…} “N-am unde sa te angajez, eu zic pai mi-as gasi prin Bucuresti si zice foarte bine daca ti-ai gasit da incoace sa-ti dau o negatie. Si-am venit aici si m-am angajat foarte repede.”] [“am ramas in Bucuresti dupa ce am terminat coala tehnica si mi s-a dat un post, mi s-a oferit, repartitie, locuiam foarte aproape… de oras, la cativa kilometri, deci imi permiteam sa fac naveta, la 18 km de Bucuresti, cum era distanta imi permiteam. Si pe urma m-am casatorit, miam facut si buletin… prin serviciu, de Bucuresti, asa ca…. a venit de la sine, pe urma, casa, trebuia… si am construit casa…”] - 47 -
  • 48. Acest lucru il vedem repercutat extrem de interesant in societatea post-comunista la nivelul mentalitatilor si reactiilor sociale, foarte diferite… [“La inceputul anilor ’80 era o perioada buna, se gaseau de toate, erau ieftine, tot omul isi permitea… sa-si cumpere imbracaminte, incaltaminte, mancare, tot, absolut. A… puteai sa cresti un copil in conditii bune, sa-l hranesti cum trebuie. Apoi a urmat o perioada mai proasta. Dar perioada aceea a fost buna.”] [“Si oamenii se mai plang atunci ca atunci puteau achizitiona case, masini in rate, imense ce-i drept, intinse pe foarte multi ani si ca acuma nu mai pot sa faca chestia asta. Cum credeti, ca acum se putea si acuma nu? Ce politici sociale credeti ca se aplicau si acuma nu? Sau cum vedeti lucrurile?” “Era foarte clar! Toti eram obligati sa avem salariu. Intr-o familie doi aveau salariu! Da? Este clar. Intr-adevar, mama a achizitionat o casa din asta pe termen foarte lung, dar ce sa faci cu banii? Dar trebuia sa duci undeva... spuneam: 'de mancat, nu; de imbracat, nu'; de mancat, Dumnezeu cu mila, ce si cum; lipsuri generale pe toate planurile; spuneam "Fereasca Dumnezeu de ceva mai rau". Asta spunem si acuma, parca tot din... e o mentalitatea idioata de mai rau... nu speram la nimic, nu tindem catre nimic, n-avem idealuri de viata... nu care cumva sa nu asa... asta persista si atunci... intr-adevar, fiind doua salarii intr-o familie plateai niste rate lunar acolo si luai o casa pe termen... ceea ce era... alt aspect era ca primeai de pomana! Primeai de pomana daca mai suspectai pe unul de la servici, daca aveai conditii foarte grele de... asa... iar marile realizari comuniste constau si in faptul ca iti dadeau de pomana o casa... Si acuma, omul stie ca trebuie sa primeasca de pomana! Si ne-am invatat ca... ni se cuvine! “] [“... oamenii inca regreta perioadele comunismului: 'ni s-a dat', 'ni s-a facut', 'am avut', 'faceam concediile la mare, extraordinar'...” “Si de asta vroiam sa va intreb...” “...'plecam, acuma nu mai plecam'... Da, plecam in concedii... erau alimentarele... "borcaniade" le numeam... Nu gaseam decat borcane si mai stiu eu ce, faceam cozi imense inainte sa plecam! Intr-adevar, aveam bani de concediu, dar... pentru ca nu gaseam o masina de spalat, nu gaseam un pantof, nu gaseam ciorapi, nu gaseam nimic! Pai, si atunci, pe ce sa dam banii, decat pe concediu! Si atunci, ce grozav era.. concediu la mare, la munte... Altceva nu aveam bani: alimente nu mai erau...” {…} “... de imbracat nu mai aveam, am venit de la Paris cu o pereche de blugi si... familia Hurdubei avea blugi - extraordinar!... marea realizare a familiei!”] [“Dar unii oameni sunt multumiti de unele politici sociale, cum ar fi faptul ca isi puteau cumpara casa in rate, masina in rate, deci erau multumiti ca puteau achizitiona lucruri ‘mari’.” “E adevarat. Asta a intrat tot intr-o linie doctrinara, crearea acestui gen de multumire, si linia doctrinara s-a vazut in Europa plecand de la De Gaulle din Franta, el a lansat primul omul de tip nou, a fost preluat in intregime de toata zona comunista…” “Ce an, De Gaulle?” “Cam saizeci si. Preluarea de catre zona comunista a fost facuta mai tarziu, dar a mers ulterior si in… America de pilda. Omul nou socialist al lui Ceausescu traieste bine mersi acuma in America. E peste tot, e omul nou creat de educatia industriala, omul ‘piese de schimb’, pe care-l poti schimba fara sa te doara capul cu un altul care este la fel de bun sau la fel de prost. Este un sistem care roade oameni, care consuma. S-a incercat si la noi acest lucru. La noi a mers mult mai prost pentru ca noi suntem niste vizual- spatiali crescuti pe o economie de tip familial. Am acceptat centralismul dar noi nu suntem subordonati total, tot timpul cartitori si… omul asta nou nu s-a putut forma, nu-i destul de disciplinat.”] - 48 -
  • 49. Castigul ‘familial’ se lega si el indisolubil de acest cerc vicios de beneficii socio-banesti, formularea tipica a acestui fenomen fiind ca ‘am si eu copii acasa’ sau ‘imi mor copiii de foame acasa’: [“Eu zic bine ce-a fost e ca am putut sa cumparam de toate, ca am crescut copiii, am cumparat apartament, am cumparat masina, totul din casa l-am luat in rate.”] [“ Nu te puteai ridica un om care aveai de crescut niste copii, care ti-e bine, ti-era cald acasa la tine, ca ti-a venit tie sa te ridici impotriva regimului.”] [“A fost o perioada, ca mi-am amintit niste cazuri, cand, pentru ca nu a fost membru de partid, nu i-au primit copilul la facultate!”] [“Si daca el era cantat de toti si de toate si peste tot… nu convenea nimanui, nimanui nu convenea dar n-aveai cum sa zici ‘ua’ sau sa nu fi de acord. Taceai in sinea ta si mergeai mai departe. N-aveai nici o problema, nu te uitai acolo. Mergeai mai departe. Dar n-am simtit-o o ura, asa, pentru ca mi-era bine, ce sa mai, mie mi-a fost bine. Si la toata familia.”] [“S-au inscris foarte multi in partid. Nu ca a fost membru de partid. Unii aveau copii si pentru ca copiii sa ajunga la facultate, unii au fost foarte constienti... unii s-au inscris la partid, caci a stiut ca daca eu nu ma inscriu in partid, copilul meu nu intra la facultate.”] Un alt instrument al regimului a fost constrangerea. K. Verdery (1994) identifica si un altul care a functionat inainte si in paralel cu acesta, cel simbolic, adica apelarea la miturile nationalismului romanesc. Se pare ca s-a incercat si metoda remunerativa (prezenta in Ungaria si Polonia) la inceputul erei ceausiste, dar tezele din 1971 au adus cu ele ideea ca omul trebuie sa munceasca pentru constructia societatii socialiste din convingere, sa aiba o constiinta a acestei indatoriri si nu sa aiba spor de munca din cauza unor frivolitati gen salariu (in ’76 are loc primul congres al educatiei politice si culturii socialiste). Astfel, abandonand stimulentele materialele de la inceputul perioadei sale si indreptandu-se spre un control simbolic-ideologic, regimul Ceausescu s-a salvat de la descentralizare. Constrangerea prin simboluri devine spre sfarsitul anilor ’80 foarte puternica in contextul unei constrangeri materiale de mari proportii (platirea datoriilor externe), dar deja diferenta realitate- propaganda a devenit mult prea mare. [“…poate a reusit sa duca poporul asta la limita mizeriei, el reusind sa plateasca toate datoriile pana la ultima centima pentru ca reusise asta: achitase datoria externa a Romaniei pana la ultima centima, astfel ca in '90, Romania era singura tara din estul Europei care era fara nici o datorie externa, ceea ce nu se intampla cu nici o alta tara din.. lagarul asta comunist. Probabil ca asta ar fi fost un lucru bun, dar..., pe de alta parte, toate acestea s-au facut cu sacrificii chiar cu vieti omenesti si atunci nu putem aprecia ca fiind..... intamplandu-se ceva pozitiv. Existau probabil alte modalitati de plati a datoriilor externe, nu ma pricep prea bine care ar fi putut fii astea, dar NU ASA!”] Ca atare, constrangere psihica (frica), devine instrumentul exclusiv al puterii: [“Hmm, noi, pe timpul ala, ni se parea totul firesc. Era ceva normal, nu era nimic iesit din comun, nimeni nu avea voie sa vorbeasca, nu aveai voie sa vorbesti unu cu altul. Daca vorbeai, vorbeai probleme de serviciu; ti-era frica. Fiecaruia ii era frica, nu vorbea nimeni, nimeni nu deschidea un subiect legat de timpul respectiv.”] [“Si la toti le era frica, era o frica asa de mare incat… si, stiu eu, daca nu erai atent cum ridici sau cum il privesti, sau pe el sau pe ea… Dar la nivelul lor acolo…”] - 49 -
  • 50. [“…Cu ducerea, indobitocirea si infometarea unui popor de 23 de milioane pe care... condus de spirit de turma, dar spiritul asta de turma persista si in zilele astea. Asteptam inca decizii luate SUS, la nivele, asteptam ‘indicatii’ - asa le spuneam, ‘pretioase’, de la diversi, nu miscam singuri, inca nu avem opinii personale, avem frica, este inca instalata FRICA, Frica nu stiu ce... a...” “Frica de orice sau cum?” “Frica de orice. Frica...”] [“Ti-era frica, pe vremea aia, sa mai spui ceva, sa mai zici ceva si… era greu. Era greu.”] [“Cum era cu informatia? Cum aflati lucrurile, cum le discutati?” “Prin radio. Prin radio si apoi se comenta. Bineinteles ca le era frica sa comenteze in gura mare.”] [“Ii lua si zicea tovarasi, trebuie sa dati niste declaratii, va ducem pana la Bucuresti si nu-i mai vedea familia; adica ii lua si ii baga in puscarie.”] A fost folosita si convingerea, ca lucrurile trebuie sa mearga bine, ca de aceea trebuie sa se stie ‘abuzurile’ (apelul la lucrul facut bine si sarguincios, la o mentalitate taraneasca sanatoasa). Era si un mod de a linisti constiinta celui care urma sa devina informator, din ‘buna credinta’. [“… era avansat, era luat sus, esti bun de instructor de partid, tovarasu’, ca ai fost ajutor poporului.”] Aceste moduri de infuzare a doctrinei in interiorul societatii nu au fost suficiente. Pe principiul ‘imparte si cucereste’, a avut loc o dezbinare sociala formidabila, o subminare nu numai a structurilor societatii si o distrugere a simtului civic (dimensiune sociala), dar si o implementare a unei noi mentalitati bazate pe suspiciune si neincredere fata de ‘celalalt’ (dimensiune umana). D. Barbu afirma ca s-a incercat sa se genereze o comunitate politica intr-o societate care nu cunoscuse pana atunci nici o alta forma de solidaritate civila cu exceptia etnicitatii. Afirmatia mi se pare extrem de pertinenta si poate fi un argument in aceasta analiza a mentalitatilor. [“Pe strada era atmosfera incarcata; in primul rand nu exista dreptul la opinie pentru ca existau repercusiuni foarte mari... si incepeau cu linia, pe linie profesionala. Nefiind membru de partid, deveneai si mai periculos.”] Paratul, informarea securitatii privind detaliile private ale vietii individului, facuta de oameni obisnuiti, anonimi, ‘inrolati’ prin diverse modalitati enuntate mai sus. [“Asta era o scoala care pregatea ‘"politruci’, comunisti ce trebuiau sa actioneze pe diverse domenii, politruci care trebuiau sa nu aiba opinie, sa nu aiba puncte de vedere, sa fie de acord intocmai cu linia politica si care sa fie fara coloana vertebrala, fara personalitate; banuiesc ca din randul celor fara personalitate si cu caracter foarte slab s-au racolat... mii, zeci de mii de oameni.” “Dar se incerca din toate clasele sociale, nu?” “A.. din toate clasele sociale, pentru ca intelectualitatea.. prin politica.. care se ducea, era marginalizata din start…”] [“Si de Securitate, o simteati intotdeauna prezenta, simteati presiune?” “Da, era tot timpul prezenta pentru ca erau oameni de la nivelele cele mai de jos selectionati care parau si informau. Pai asta era informarea, nu, paratul, ce-a zis ala si ce-a facut alalalt. - 50 -
  • 51. Erau in toate, peste tot erau, peste tot. Si eu am si fost chemata la politie fiindca faceam masaj la straini. Si m-a prins unu cand mergeam la Stenos, era acolo, pazea blocul. Si…am tot scapat.”] [“Pe timpul ala nu sufla nimeni si tuturor le convenea asa cum era. Sau n-avea ce sa faca si tacea din gura. Toti se complaceau in situatia aia, pentru ca n-avea ce sa faca.”] [“... scoala asta, Stefan Gheorghiu, pregatea astfel de oameni incat, erau, cei iesiti, scoliti acolo, erau invatati cum sa-si urmareasca proprii colegi, proprii prieteni, se intocmeau dosare pana in cele mai intime amanunte ale vietii personale ale fiecarei persoane. Toti stiam la locurile de munca doua sau trei persoane care ne urmaresc, nu totdeauna le stiam care sunt, dar existau persoanele astea care doreau sa afle despre noi cat mai multe lucruri, patrunzand in intimitatea lucrurilor…”] Foarte interesanta este paralela facuta de unul dintre intervievati. [“Si mai este ceva; acolo, opinia publica, ei fiind foarte corecti, nesuportand incorectitudinea, o si semnaleaza imediat autoritatilor si care sunt si foarte prompte. Eu am avut doua exemple: baiatul meu, inca dupa ce a terminat liceul, pana sa intre la facultate, tocmai cand ne-am facut noi socotelile, ca o sa lucreze in domeniul aviatic, ca sunt secrete, I se va da drumul foarte greu sa calatoreasca si I-am inlesnit sa faca asa o tura in Germania unde mai ales avea si colegi si fosti profesori. Si el a calatorit cu un bilet d-asta circuit. Si povestea ca intr-o gara unde mai era un grup de tineri care s-a urcat aproape odata cu el… A plecat trenul, si brusc vine la el tinta un controlor si ii cere biletul la control fara sa-i deranjeze pe niciunul din ceilalti. Si el s-a tot gandit de ce a fost treaba asta. Si apoi a dezlegat el in felul urmator enigma: toti ceilalti grupul ala de tineri au compostat niste bilete pe peron acolo si el a fost singurul care nu a bagat bilet la compostat, au avertizat controlorul care a venit sa-l controleze. El avea biletul in circuit si navea nevoie de asta. Si alt exemplu…” “Asta nu e parat, nu, sau…” “In romana ar zice ca l-a parat insa ei vad tocmai o corectitudine cetateneasca. Si alt exemplu, un prieten de-al meu, medic, a fost la un chef, o petrecere, cu sotia, si ea roamanca. Si la iesire a zis ‘sa chemam un taxi ca am cam baut si sa nu ne opreasca’. Ea zice lasa, conduca eu. Si derapeaza la un moment dat la un viraj si cu coada masinii rastoarna o bena d-asta de gunoi care era in fata unei case. S-a dat jos, a vazut ca e numai aia, a ridicat-o in picioare si a plecat. La doua, trei intersectii este oprit de o masina de politie si zice dumneavoastra ati facut un accident. Ce accident s-au speriat ei. E pana la urma s-a lamurit ca accidentul era ca a daramat bena aia. Apoi a poftit-o la politie sa dea o proba de sange si ea a refuzat- acolo poti sa refuzi dar atunci este o prezumtie atunci pentru judecator ca daca ai refuzat inseamna atunci ca erai cu musca pe caciula-. Ma rog, si au ajuns si la judecata pentru treaba asta, o prostie. Si a intrebat de unde stiti dom’le ca am daramat o bena. A, pai o pensionara era acolo, v-a vazut, a luat numarul masinii si a telefonat la politie.”] Aceast lovitura severa la adresa societatii cuvile a dus la ingradirea totala a libertatii de expresie si la nesiguranta personala privind destinatia acestor exprimari: suspiciunea fata de celalalt, privirea oricarei persoane ca pe un potential dusman! [“Deci prindeati Europa Libera?” “Da, des.” “Si ascultati si ce auzeati impartasati sau vorbeati cu prietenii?” “Nu, nu, nu vorbeam cu nimeni nimic. Ascultam…ii cunosteam pe toti, pe Emil Hurezeanu, pe Monica Lovinescu, pe toti, pe toti. Mai ales cand era vorba de Romania, ascultam in prostie, asa…dar cu radio mic, asa, cu casti, fara sa te auda vecinii.”] - 51 -
  • 52. [“N-aveai incredere unu intr-altul. N-aveai cum sa te unesti. Si daca te uneai douazeci, ce sa faci?”] Si daca nu potential dusman, cel putin potential concurent. [“Intr-un fel a fost foarte mult stimulata de regimul comunist in sensul ca regimul comunist dezvoltandu-se pe o economii slabe, de tip familial, neavand monopoluri initiale concurentiale sa zic eu, a dat nastere unui model educativ in are copilului i se faceau toate darurile, se investea in el cat de mult cu putinta, lasandu-i libertatea de a alege la un moment dat. El nu era indoctrinat sa plece pe o anumita cale. In zona cealalta, a secventialilor, copilul este antrenat de mic sa plece pe o anumita cale si pe calea aia se duce. Gandeste simplu; dincoace, pe vizuali spatiali, pe economie familiala, gandesc complex, gandirea asta complexa ii face insa fragili, deci nu sunt in stare sa formeze armate regulate, si actioneaza la nivel ‘brownian’, in razboaie mici de gherila, tragandu-se unii pe altii de picioare. Iar acest tip de comportament social a fost cautat, cu trasul de picioare, pentru ca practic comunismul a rezistat nu din… minunatia lui de… model organizatoric ci pentru ca oamenii s-au tras unii pe altii de picioare si nu a putut unul sa devina lider de opinie foarte semnificativ, urmat de toti ceilalti.” “Vestita rotire de cadre…” “Da, rotirea de cadre arata… cum sa spun, e un produs al acestui lucru. Si omul de tip nou gandit in zona comunista, care era adaptabil la orice si se putea descurca in orice situatie, nu era specializat strict pe ceva… asta a fost esecul cel mare al comunismului. Nefiind specializat pe ceva, n-a facut nici un lucru bun dus pana la capat… Deci omul asta de tip nou, trebuia sa arate ca e capabil sa se descurce, si atunci ii rotea. Rotirea cadrelor fara, fara specializare deosebita.”] Dedublarea este efectul perfid al acestui clivaj intre realitate si fatada partidului si mascheaza ruptura intre individul adevarat care traieste in sine, simte, se revolta, abdica sau spera, si cel fals care sustine, aduleaza, se compromite si perpetueaza regimul. Si de fapt prin aceasta dedublare oamenii au manipulat si au fost manipulati de sistem! Se mai spune ca societatea comunista romaneasca a folosit aceasta metoda pentru a exprima disidenta sa sincera si fireasca: “ei au trait cu adevarat in cu totul alt sit etic decat cel care le-a fost oferit de regim (…) Oamenii obisnuiau sa tina adevarul in sinea lor sa-l impartaseasca doar unui numar restrans de apropiati, prieteni, si membri ai familiei; in schimb, ei isi rosteau in public devotamentul fata de partidul comunist si fata de politicile sale economice si sociale.” (D Barbu) Dar urmeaza o intrebare fireasca: de ce? … [“Si daca el era cantat de toti si de toate si peste tot… nu convenea nimanui, nimanui nu convenea dar n-aveai cum sa zici ‘ua’ sau sa nu fi de acord. Taceai in sinea ta si mergeai mai departe. N-aveai nici o problema, nu te uitai acolo. Mergeai mai departe.”] [“…tot felul de informari politice, despre bunul mers, despre societatea noastra multilateral dezvoltata, despre realizarile societatii socialiste multilateral dezvoltate, lucru care in mod real, le simteai intr-un anume fel si raportandu-le, trebuia sa le raportezi intr-un mod complet diferit. Deci eronat. Trebuia SA MINTI, ca totul e infloritor, cat totul este minunat, ca nu stam la cozi cu sacosele cu sticle goale de lapte, nu stam la cozi pentru ghiare de pui sau tacamuri de pui sau pui Petreus; erau la pungi... o coada de asta de 48 de ore, cu rand lasat de pe o zi pe alta, la care statea in frig si in ger…”] Umilirea a fost un alt instrument de dezbinare sociala. - 52 -
  • 53. [“…si mai facea bunicul meu cozile astea, dupa moartea lui s-a terminat cu ... tot felul de astfel de activitati... parca erau programate lipsuri la hartie igienica, lipsuri la branzeturi, lipsuri la asa... ratia aia mizerabila de un sfert de pachet.. eram programati cat sa mancam, ce sa mancam si in ce cantitati sa mancam; se stia de la Partid de cate calorii avem nevoie fiecare, erau repartizate ratiile pe cap de persoana in asa fel incat, probabil sa fim eliminati prin inanitie.”] [“…este foarte greu sa percepi ceea ce se intampla cu tine. Lucrurile au o evolutie extraordinar de rapida, iar omul, prin natura lui, se adapteaza oricarei situatii pentru supravietuire in principal. {…} se duce o lupta crunta de supravietuire, pentru ca politica asta, politica de... continua politica de dezinformare, de infometare, aducerea omului intr-un stadiu in care el este preocupat de existenta lui in principal, lasand la o parte toate celalalte probleme si atunci, mintea ar fi.. cum sa spun.. anihilata pe probleme minore…” “…focalizata…” “Da, exact: focalizata pe probleme de existenta si omul, obosit sa lupte nevazand scapare (din) nici o directie din toata nebunia asta {…} dar sa ne uitam si la chinezi, cum se pleaca si cum stau aliniati si cum sunt ca niste roboti; eu nu spun ca ar fi democratii desavarsite in tarile occidentale, totusi oamenii au drepturi, totusi au libertatea cuvantului si exista si se percepe o grija fata de om.”] [“A inceput degradarea crunta prin '83-'84 si a continuat pana in '89. Ajunsesem la un grad de infometare!... pai, pe poporul asta l-a scos foamea in strada! Este dureros sa spun asta, dar, singurul motiv a fost FOAMEA! Poporul asta, daca avea ce manca, nu ar fi iesit in strada in '89. In halul asta! Am iesit ca niste caini. In strada, ca niste caini... caini infometati.”] [“Stateai la rand. Te sculai la ora patru ca sa cumperi un pui sau doi. Si s-a intamplat de unii care au stat la rand, s-au sculat la ora patru si cand ai ajuns tu mai erau doi trei in fata care au primit si tu n-ai mai primit nimic. Si-ai stat 3-4 ore la rand si n-ai ajuns la nenorocitu' ala de pui si-a trebuit sa mananci, cum spunea pe timpul ala ‘adidasii’”.] [“Mai ales cand trebuia sa iei un kilogram de carne, erau cozi interminabile. Gaseai acolo oameni care veneau de la doisprezece noaptea, oameni mai in varsta. Si de cu seara veneau, se asezau cate trei, patru, cinci, stateau de vorba toata noaptea, si a doua zi dimineata isi vindeau locul.” “Isi vindeau locul?!” “Da, n-ai auzit de asa ceva? Sau lua carnea si o vindea. Adica omul gasea sa faca bani din toate alea.”] Curiozitatea mea a iesit din tiparele impuse de aceasta lucrare si s-a manifestat in intrebari privind regretele romanului din societatea actuala dupa sistemul dictatorial comunist. [“Dupa revolutie, bune si rele. Bune. Bune, eu stiu ce sa spun? “ “Cum simtiti diferenta? Daca va simtiti mai bine inainte sau mai bine acum? Sau nu exista termen de comparatie sau daca da, cum comparati?” “Din punctul meu de vedere, viata mea e mai grea acuma, decat inainte.” “Din punct de vedere al nivelului de trai sau si din alte puncte de vedere?” “Din punct de vedere financiar e mai greu. De aici pornesc toate. Nu stiu ce sa mai spun… daca nu ai bani, nu-ti poti permite un spectacol, o haina, o mancare mai buna… sunt multe probleme.” “Dar, cand a cazut regimul, ce sentimente ati avut? De usurare, de indiferenta, de bucurie? Cam care a fost pozitia dumneavoastra fata de caderea lui Ceausescu?” - 53 -
  • 54. “Pe vremea aia, toata lumea, toata tara s-a bucurat ca a cazut regimul respectiv. Din cauza ca lumea n-avea caldura, n-avea mancare, n-aveai curaj sa vorbesti, n-aveai libertate… viata era foarte grea. Ti-era frica, pe vremea aia, sa mai spui ceva, sa mai zici ceva si… era greu. Era greu. Pur si simplu a fost o explozie de bucurie. Populatia era foarte bucuroasa. Ca dovada ca atunci cand a fost revolutia au iesit oamenii, sute, mii au iesit pe strazi si ovationau “Jos comunismul!” – asa era pe vremea aia…” “Si… daca ar fi sa alegeti acuma, ati dori sa va intoarceti sau sunteti multumita ca acuma aveti mai multe variante, mai multe optiuni, ca vi s-au deschis mai multe perspective? Oricum, cum vedeti rezolvarea situatiei actuale?” “O rezolvare… Daca s-ar putea sa fie perioada anilor pana in ’80-’84, cum a fost atunci… a fost o perioada buna!… as renunta la libertatea de acuma! Dar, din punctul asta de vedere… dar, din alt punct de vedere… libertatea de acuma… poti sa pleci peste hotare, poti sa… pe vremea aia, nu se pleca asa… sunt anumite chestii la care as renunta si la altele nu. Nu pot sa spun ca sunt complet multumita…”] [“Ce credeti ca v-a adus caderea regimului ceausist? Si ca bune si ca rele.” “… caderea regimului. Ca bune, ne-a destupat capul. Eram atat de marginalizati, atat de tinuti cu capul intr-o galeata, stiu eu, intr-un sac, ca… atunci cand am auzit ca se vor infiinta televiziuni particulare, pentru mine era ceva de domeniul stiintifico-fantasticului [rade], nu banuiam niciodata ce va fi, va fi razboi, razboi civil. Nu, nu-mi imaginam, nu stiam ce va fi. Si apoi la noi, nu eram deschisi catre lume, nu stiam ziare, eram tinuti… foarte putini plecau inafara… noi nu stiam lucruri castigate de stiinta sau facute inafara.{…} Lucrul care ma deranjeaza cel mai tare e ca din 1994 n-am mai facut un concediu, nu ne-am mai dus la mare, totul s-a scumpit in asa fel incat cu banii care ii aducem nu putem sa acoperim un concediu la mare. Pana in ’89 nu aveam unde sa muncim, stiu eu, si n-aveai unde sa te duci, timpul liber. Pe cand acuma, mai fugi la tara, mai faci o rosie, o verdeata. Adica posibilitatile sunt altfel ca stii ca lucrezi pentru tine. Si e un mijloc de trai, de venit. Eu zic bine ce-a fost e ca am putut sa cumparam de toate, ca am crescut copiii, am cumparat apartament, am cumparat masina, totul din casa l-am luat in rate. Acuma, nu mai putem sa faccem mare lucru cu salariile de acuma.” Cum va explicati faptul ca preturile au crescut asa de mult, credeti ca si inainte exista tendinta asta dar prin anumite masuri economice se pastrau sub un anumit prag?” “Inainte, cu economia centralizata si cu sistemul comunist, nu existau intermediari. Deci statul ducea la magazinul lui si desfacea cu pretul ala. Deci acuma schimbarea de pret a survenit datorita acestor intermediari care isi iau cota parte, 30 pana la 100% din costul produsului.”] ["Si cum vedeti, in ce fel vedeti o rezolvare a atitudinii oamenilor de acum si anume ca se traia mai bine inainte, deci ei privind lucrurile numai la nivelul traiului?" "Atat timp cat ei traiau ca niste legume inainte, neavand nici un fel de contributie semnificativa in dinamica sociala, nefiind nici miscati din loc, nefiind nici supusi la un regim de lucru deosebit, ei puteau considera ca traiesc mai bine, dar binele asta era un bine, sa zic eu, de tip intestinal, nu era un bine de tip sufletesc. In acest moment, insa, nu se traieste mai bine in nici un caz, deoarece nici binele intestinal nu exista, iar binele sufletesc... iar nu a aparut. Exista o degradare a moralei extraordinar de puternica, o degradare datorata hotiilor pe care le-au practicat ultimele partide politice din ultimii 10 ani, pe fata, fara nici un fel de jena. Omul ideal in momentul de fata este omul smecher, care se descurca, e tot un produs al acelui sistem comunist, de dinainte, numai ca e un produs mai parazitar. Pe vremea comunistului, datorita izolationismului asta, aparuse totusi un sistem interesant, aparusera oameni de o extraordinara calitate sufleteasca si morala, mentala, intelectuala carora nu le pasa de comunism dar care au avut prilejul sa aprofundeze cultura in cantitati mari, sa inteleaga foarte mult, sa creasca in ei o filosofie si o gandire puternica si care aveau o curatenie sufleteasca deosebita si care acum apare din ce in ce mai rar, o gasesti pe la locurile in care oamenii sunt inca izolati, pe la tara, - 54 -
  • 55. stiu si eu, in orase mici. Acum este o extraordinara agresiune culturala din partea culturilor occidentale parazite care nu traiesc in Occident, traiesc aici la noi..."] [“Si daca auziti pe cineva spunand ca era mai bine inainte, adica era mai bine in comunism, ati vrea sa-i dati o replica, care ar fi aceea, chiar si lunga, chiar si un anumit rationament care l-ati avea?” “Eu as raspunde asa, ca trebuie sa faci un bilant. Nici nu e adevarat ca nimica nu a fost mai bine inainte, dar facand bilantul, noi ne-am eliberat de un regim care ne sufoca. Dar poti sa spui astazi totusi ca era mai multa ordine, ca, tocmai, oamenii aveau mai multa frica de politie si nu erau atatea crime, jafuri, lucruri de genul asta. Adica, legea, asa cum era ea, stramba, dar era mai respectata decat este astazi. Nu era atata coruptie, adica au fost si niste parti care, din punctul de vedere al ordinii publice, cel putin, era mai bine inainte decat acum. Dar, ce-am spus si mai inainte, libertatea totusi e ceva mai scump decat lucrurile astea de amanunt. Nu putem spune ca era mai bine inainte.”] A fost intr-adevar o suma de decizii individuale. Judecatile pot fi multe, pot fi aspre, logice sau pot sa nu fie. Este esential ca o societate, in sensul larg al cuvantului, sa-si cunoasca reactiile folosindu-se de propria istorie. Oricat am tine la perspectiva intelectualista si ne-am detasa de cuvantul ‘mase de oameni’, societatea in ansamblul ei este o masa de oameni. Dar nu in sensul brut. Este o masa de indivizi, de opinii individuale. Este acea ‘opinie publica’ atat de puternica in societatile democratice. Nimeni nu mai pune problema maselor. Acestea sunt pentru medievalisti, nationalisti sau regimuri totalitare. E vorba de constiinta ca existi impreuna cu ceilalti, ca ai drepturi si ca ai dreptul sa ti le ceri. O analiza a societatilor post comuniste mi se pare imposibila fara o privire aruncata asupra comportamentelor din epoca recent totalitara. Pozitia adoptata si reactiile, atat ale indivizilor cat si ale societatii in ansamblul ei, sunt necesare instrumente de intelegere a comportamentului actual. Perspectiva analizei de mai sus, avand in vedere unghiul de vedere sociologic abordat, a fost cea a intrebarii: “Am avut sau nu disidenta in Romania si cum s-a manifestat ea?’ Pentru a raspunde la aceasta intrebare a fost nevoie de o analiza succinta a canalelor de difuzare a regimului, a instrumentelor folosite si a mentalitatilor implementate sau rezultate de pe urma existentei in sine a acestuia. Remarcand politizarea intregii societati (indiscutabil o caracteristica a sistemelor totalitare) am urmarit firele prin care puterea ajungea si influenta populatia: nivel de trai, educatie, pozitie fata de istorie, mass-media, biserica si loisir. La nivel psihologic, partidul a speculat sentimente primordiale cum ar fi hrana, nesiguranta, frica, sentimente sociale cum ar fi locul in ierarhie si constiinta apartenentei si sentimente umane cum ar fi tradarea, onoarea, intrajutorarea. Dorinta experimentului a facut ca scopul sa scuze mijloacele iar farmecul utopiei sa se desconsidere traditia si continuitatea. S-a profitat de realitatile existente in Romania dupa cel de-al doilea razboi mondial (majoritate agrara, traditie politica elitista) si bineinteles de contextul international (despagubiri de razboi, zona de influenta, zona tampon Est-Vest). Intrebarile cele mai actuale se pun in contextul anului 1989, cat s-a profitat de realitatile existente in Romania si cat de contextul international. Complexe si mandrii nationale, orgolii si realizari individuale- e imposibil si deloc benefic a reduce ideile la vreunul din aceste nivele. Raspunsurile trebuie cautate tatonand si incercand a nu judeca in alb si negru, a analiza continuu si complex si a pastra echilibru pe aceste nisipuri miscatoare. Este evident ca regimurile, de orice fel, isi au ratiunea de a exista in oameni. Se instaleaza si se perpetueaza cu ajutorul lor. Dar chiar exista inginerie sociala sau totul tine de arborele genealogic al Utopiei? Bineinteles ca exista. Si problema ‘daca e bine’ va ramane intotdeauna deschisa si fatetata. Si Marx si Hitler si Gorbaciov au crezut ca fac bine. Efectele sunt cele care arata realitatea. Dar in a le anticipa sta adevarata ‘arta sociala’. De la educatie porneste totul (sau e o alta utopie?). Cum imprimi, cum continui, cum schimbi, totul intr-un context de perpetuum mobile. Realitatile de acum sunt provocatoare. Globalizarea se impune ca necesara atat in societatile dezvoltate cat si in lumea a treia. Europa Unita era o idee acum 50 de - 55 -
  • 56. ani, acum este o realitate palpabila si in continua miscare. Ecologismul era o prostie acum 100 de ani, acum este un semnal de alarma. Rapiditatea schimbarilor nu mai tine de adaptabilitatea in timp a fiintei. Dianamismul se imprima in individual si social, in economic si mistic. Cred ca o autodidactica realista impletita cu o grija sincera fata de ‘aproape’, fie el persoana sau mediu, este un mod pertinent si benefic de a supravietui si de a evolua. Inchei frumosul meu demers de istorie orala in mentalitatea anilor ’80 comunisti cu sfaturi de la subiectii nostri preferati: oamenii anonimi. [“Incercand sa... sa restrangem ideea de 'popor roman' si sa ajungem la 'societate civila', referindu-ne spre exemplu la Bucuresti, cum credeti ca vom reusi sa formam - dupa parerea mea, noi nu avem inca societate civila, constiinta unei trairi om langa om, fiecare este pentru el - cum, cum credeti ca se va ajunge nu la o omogenizare, ca nu asta e ideea, ci la o responsabilizare... probabil ca tot aici ajungem, la o responsabilitate fata de cel de langa tine, fata de oras, fata de mediu... cum credeti ca se pot aduce imbunatatiri in privinta asta acum, in zilele noastre?” “Daca e sa plec de la principiul de baza, trebuie sa existe o credinta si credinta asta trebuie sa fie asa, ca... uniti in bine, aducem binele.. uniti in... fiecare... in ce are mai valoros in domeniul lui, reusim sa saltam fiecare acolo unde poate! Si asta nu se poate fara renuntare la confortul personal! Daca noi, ca indivizi, acceptam renuntare la confortul personal, reusim sa facem ceva; daca nu, nu vom face nicicand, niciodata nimic!” “Si, in Vest, in Occident, cum credeti ca s-a format realizarea societatii civile? Prin renuntarea la confort personal sau altele sunt datele acolo?” “Acolo, in primul rand, n-a existat o molima rosie; n-a existat boala asta a comunismului... Clar. Sunt tari care nu au cunoscut asta. Dupa aceea, oamenii au fost constransi, prin lege, sa duca un anume mod de viata, in acelasi timp, cerandu-si si respectandu-li-se drepturile! Este foarte important ca trebuie sa fie respecte drepturile omului si ca omul mai are si niste drepturi, nu numai obligatii!” “Problema care se pune la noi este ca noi credem ca avem numai drepturi si nu si obligatii!” “Problema la noi care se pune acum este: pe de-o parte, statul nu respecta nici unul dintre drepturile omului, iar pe de alta parte, omul crede ca are numai drepturi! Asa ca noi, daca noi am crede ca avem mai multe obligatii si drepturi extrem de reduse, iar statul ar intelege sa ne respecte drepturile, alea pe care le avem, totul ar fi perfect!” “... mda...” “... asta e...” “Si totusi, ca solutie pragmatica, ce solutie vedeti? Adica, formarea acelei societati civile.... Credeti ca prin imitatie, prin educatie prin intermediul mass-mediei, de exemplu sau... cum vedeti o rezolvare pragmatica?” “Pai, din punct de vedere de 'romanesc' vorbind, noi asteptam o scanteie. Daca vine scanteia si se aprinde intr-un locsor, fie el cat de mic, oamenii vor incepe sa stranga randurile. Se pare ca o fi venit scanteia...” “Deci trebuie sa fie nu numai exemplu individual, ca cineva NU arunca hartia pe strada, ci un exemplu al unui grup anume, care sa faca curentul de opinie, nu?” “Trebuie sa existe grupul... ca sa existe grupul, trebuie sa existe omul care sa aiba puterea... omul... sau... puterea... omul sau grupul mic de oameni care sa aiba puterea sa restranga randurile. Si sa aiba SPERANTA, iar... speranta vine din credinta ca se poate, ca se MAI poate face! ca exista potential si ca mai exista potential uman...” “Si cand spuneti grup va ganditi ca grup de indivizi, nu neaparat la o anumita categorie socioprofesionala?...” “Ma gandesc la un grup de o anumita categorie! Pentru ca acuma indivizii nu mai pot... majoritatea indivizilor se unesc azi, vezi bine la ce! Ma gandesc la o anume categorie si o anume... cultura si credinta.... deci, musai de o anumita categorie ca sa restranga randurile! - 56 -
  • 57. Oameni care au renuntat sau sunt dispusi sa renunte la confort si care, efectiv, sa puna un umar, sa faca CEVA!... Am alergat, am mers la mitinguri, am strigat. Se pare ca oamenii au iesit din starea asta, nu multi mai sunt dispusi sa... o ia de la capat sau sa reinceapa o actiune de genul asta. Este deja situatia periculoasa... pentru ca in haosul si in mizeria, in primul rand, morala in care traim, putini mai suntem dispusi sa mai punem umarul si la altceva decat sa ne salvam noua pielea. Cam asta ar fi!”] [“Si ar fi vorba de politici educationale nuantate, in functie si de varsta de exemplu… pentru ca avem segmente de oameni intre doua varste care nu mai sunt in structuri educationale institutionalizate. Cum se poate ajunge la ei, cum pot fi reformati?” “Nu cred ca trebuie sa fie neaparat reformati. Ei urmeaza valul general. Iar valul general nu e format dintr-o majoritate, ci e format dintr-o mica masa critica, care schimba la un moment dat opinia generala. {…}” “Prin imitatie…” “Da sigur, masa critica de opinie la un moment dat care merge pe o anumita idee, atunci toata populatia se… subordoneaza acelei idei.” “Credeti ca masa critica e detinuta de mass-media si in ce fel isi asuma rolul de… conducator de opinie?” “Da, masa critica este intr-adevar la indemana mass-mediei, in permanenta. Ea este cea care impune opinii si… ea este intr-o oarecare masura, intr-o foarte mare masura responsabila si de ce se intampla in Romania.”] ["Cum credeti ca, si in cat timp, cum vedeti schimbarea aceasta de mentalitate, avand in vedere ca oamenii au fost invatati sa se aiba grija de ei, statul sa faca, ei neavand absolut nici o responsabilitate. Si de aici, de la lipsa si invatarea de a avea responsabilitate, cum vedeti construirea unei societati civile reale?” “O societate civila reala se poate construi pe modele complexe, nu apare dintr-un sistem doctrinar simplu, cu cateva elemente schitate, trasate, si urmarita si controlata. Ea trebuie sa creasca in mod organic din nevoile societatii si se poate forma printr-un antrenament de cu totul alt tip decat cel care a fost practicat pana… si inainte si in prezent. O societate care sa fie realmente functionala pleaca tot de la educatie si… pentru ca educatia poate forma o societate functionala, si pana acuma nimeni n-a vrut-o, educatia a fost tot timpul lovita. Dar modelul educativ pe care sa creasca o societate functionala… inca nu este practicat, nu este la indemana. Societatile functionale cresc pe respect, cresc pe intelegere, cresc pe exploatarea calitatilor, nu pe exploatarea defectelor. Dar asta presupune o anumita tinere in frau a competentei pe piata, in care exploatarea defectelor e mult mai banoasa… decat cultivarea calitatilor.”] - 57 -

×