47104268 microeconomie-manual

3,831 views

Published on

0 Comments
2 Likes
Statistics
Notes
  • Be the first to comment

No Downloads
Views
Total views
3,831
On SlideShare
0
From Embeds
0
Number of Embeds
3
Actions
Shares
0
Downloads
230
Comments
0
Likes
2
Embeds 0
No embeds

No notes for slide

47104268 microeconomie-manual

  1. 1. CUPRINS CATRE CITITOR..............................................................................3 CAPITOLUL 1 CE ESTE STIINTA ECONOMICA ?.............................................. 11 1.1 Nevoile umane ................................................................... 11 1.2 Resursele si factorii de productie ......................................... 13 1.3 Raritatea si alegerea. Curba posibilitatilor de productie si costul de oportunitate ..................................................... 15 1.4 Obiectul stiintei economice. Problemele fundamentale ale economiei..................................................................... 23 CAPITOLUL 2 UTILIZAREA GRAFICELOR ÎN ANALIZA ECONOMICA........ 39 2.1 Graficul, instrument de analiza economica ........................... 39 2.2 Conceptul de panta si utilizarea sa în analiza economica ....... 43 2.3 Modificarea pantei de-a lungul curbei.................................. 46 2.4 Panta si valorile extreme ale variabilelor.............................. 47 CAPITOLUL 3 AGENTII ECONOMICI. CIRCUITUL ECONOMIC .................... 57 3.1 Agentii economici si functiile lor ......................................... 57 3.2 Operatiuni ale agentilor economici ..................................... 59 3.3 Circuitul economic ............................................................. 61 CAPITOLUL 4 CEREREA , OFERTA SI ECHILIBRUL PIETEI ........................... 71 4.1 Cererea.............................................................................. 72 4.2 Oferta ................................................................................ 87 4.3 Echilibrul pietei si efectele modificarilor cererii si ofertei...... 96 4.4 Rolul preturilor în alocarea resurselor în economia de piata . 102 5
  2. 2. CAPITOLUL 5 TEORIA ECONOMICA A CONSUMATORULUI ....................... 115 5.1 Constrângerea bugetara..................................................... 116 5.2 Preferinte si utilitate ......................................................... 122 5.3 Optimul consumatorului ................................................... 135 5.4 Surplusul consumatorului.................................................. 150 CAPITOLUL 6 TEORIA ECONOMICA A PRODUCATORULUI ....................... 163 6.1 Functia de productie ......................................................... 164 6.2 Productivitatea medie si productivitatea marginala. Legea randamentelor descrescatoare .................................. 166 6.3 Izocuante si rata marginala de substitutie tehnica................ 172 6.4 Randamentele de scara...................................................... 177 6.5 Echilibrul producatorului .................................................. 178 CAPITOLUL 7 COSTURILE DE PRODUCTIE.................................................... 191 7.1 Costurile explicite, costurile implicite si profitul economic . 192 7.2 Costurile de productie pe termen scurt ............................... 194 7.3 Costurile de productie pe termen lung ............................... 200 CAPITOLUL 8 CONCURENTA PERFECTA ....................................................... 211 8.1 Ipotezele pietei cu concurenta perfecta............................... 212 8.2 Echilibrul producatorului pe termen scurt........................... 215 8.3 Echilibrul producatorului pe termen lung ........................... 219 CAPITOLUL 9 MONOPOLUL .............................................................................. 231 9.1 Caracteristicile monopolului.............................................. 231 9.2 Cererea catre firma si încasarile......................................... 233 9.3 Echilibrul producatorului .................................................. 236 9.4 Monopolul discriminatoriu................................................ 239 9.5 Monopolul versus concurenta perfecta ............................... 241 6
  3. 3. CAPITOLUL 10 CONCURENTA MONOPOLISTICA SI OLIGOPOLUL............ 251 10.1 Concurenta monopolistica .............................................. 251 10.2 Oligopolul...................................................................... 255 CAPITOLUL 11 PIATA MUNCII SI SALARIUL.................................................... 271 11.1 Piata muncii în conditiile concurentei perfecte .................. 272 11.2 Piata muncii în conditiile monopsonului........................... 281 11.3 Sindicatele si rolul lor ..................................................... 285 11.4 Piata muncii în conditiile monopolului bilateral................ 288 CAPITOLUL 12 EXTERNALITATI SI BUNURI PUBLICE................................... 299 12.1 Bunurile publice, bunurile private si bunurile mixte .......... 299 12.2 Esecul pietelor................................................................ 304 12.3 Externalitatile ................................................................. 307 12.4 Internalizarea externalitatilor negative .............................. 313 BIBLIOGRAFIE ............................................................................ 321 7
  4. 4. CAPITOLUL 1 CE ESTE STIINTA ECONOMICA ? Dupa ce veti studia acest capitol veti putea întelege: • • • • Ce sunt nevoile umane si resursele economice Conceptele de raritate si cost de oportunitate Ce este stiinta economica si care sunt problemele fundamentale ale economiei Ce reprezinta microeconomia, macroeconomia, analiza pozitiva si analiza normativa Economia reprezinta mecanismul prin care este organizata utilizarea resurselor de munca, pamânt si capital în vederea satisfacerii nevoilor umane. Ea constituie un mecanism dinamic, aflat într-o continua schimbare Fiecarei societati îi sunt proprii anumite reguli, institutii, traditii prin care activitatea economica este organizata si condusa. Toate societatile.se confrunta cu probleme de natura economica similare pe care încearca sa le rezolve cât mai bine. 1.1 Nevoile umane În cursul vietii lor oamenii au numeroase nevoi. Nevoile umane apar sub forma a ceea ce oamenii considera ca fiindu-le necesar pentru existenta. Expresia “a avea nevoie de” arata o situa tie de tensiune, un 11
  5. 5. sentiment de frustrare si, în consecinta, o dorinta, care rezulta dintr-un dezechilibru. Nevoile reprezinta o constanta a naturii umane, omul fiind purtatorul unor trebuinte mostenite, imuabile, care pot fi determinate, clasificate si ierarhizate. Nevoile umane sunt, în esenta, nevoi de bunuri si servicii. Nevoile umane sunt nevoi de baza si nevoi de de natura psihologica. Unele bunuri si servicii sunt consumate în vederea satisfacerii unor nevoi biologico-materiale , asigurând supravietuirea fiintei umane. Aici sunt incluse nevoile de hrana, adapost si îmbracaminte. Putini oameni se multumesc doar cu satisfacerea acestor nevoi. Cei mai multi aspira la un un nivel de trai mai ridicat care sa includa acoperirea nevoilor de ordin psihologic. În cadrul acestui tip de nevoi sunt cuprinse nevoile de educatie, de informare, de respect, de afectiune, de morala, de petrecere a timpului liber etc. Nevoile umane pot fi privite si din alte unghiuri. De exemplu, în functie de existenta sau nu a resurselor necesare satisfacerii lor, nevoile pot fi solvabile sau insolvabile. Din punct de vedere al momentului satisfacerii lor, aceleasi nevoi pot fi prezente sau viitoare. Nevoile sunt satisfacute în ordinea urgentei lor. Nevoile de baza sunt mai urgente decât cele de natura psihologica. Dintre nevoile de baza, cele mai urgente sunt nevoile de hrana. Nevoile umane sunt în continua dezvoltare (cantitativa si structurala) si, practic, sunt nelimitate. Caracterul lor nelimitat deriva din repetitivitatea nevoilor de baza, cresterea continua a nevoilor de natura psihologica si aparitia unor nevoi noi pe masura progresului economicosocial. Nevoile umane constituie mobilul oricaror activitati socioeconomice. Economiile diferitelor state încearca sa raspunda cât mai bine ansamblului de nevoi umane. Nivelul de dezvoltare al unei economii conditioneaza în mod decisiv gradul de satisfacere al nevoilor. Lumea contemporana ofera imaginea unui spectru foarte larg al capacitatii de acoperire a nevoilor în functie de ma sura în care reusesc sa gaseasca cele mai adecvate raspunsuri la aspiratiile oamenilor. 12
  6. 6. 1.2 Resursele si factorii de productie Satisfacerea nevoilor presupune, înainte de toate, existenta resurselor economice pentru obtinerea bunurilor si serviciilor. Resursele constituie mijloacele necesare pentru satisfacerea nevoilor umane de bunuri si servicii. Deoarece resursele nu pot satisface în mod direct nevoile umane, devine necesara folosirea lor în cadrul proceselor de productie. Astfel, se obtin bunurile si serviciile utile existentei. În aceasta calitate, resursele atrase în procesul de productie, reprezinta factori de productie. Productia reprezinta procesul de transformare a factorilor de productie în bunuri si servicii. În cadrul acestui proces, factorii de productie reprezinta intrari (inputuri), în timp ce rezultatul constituie iesire (outputul). De exemplu, în cazul unui combinat siderurgic minereul de fier si energia reprezinta intrari, iar otelul va constitui iesirea acestui proces de productie . Exista numerosi factori de productie, fiecare dintre acestia având o functie si un loc bine definit în cadrul oricarui sistem economic. Factorii de productie includ natura, forta de munca, capitalul si abilitatea întreprinzatorului. Natura, ca factor de productie, reprezinta acele resurse privite ca “daruri gratuite ale naturii” si folosite pentru producerea bunurilor si serviciilor. Natura include resursele de teren (suprafetele agricole si de constructie), precum si resursele solului si subsolului (mineralele, resursele forestiere, lacurile naturale, râurile si animalele salbatice etc.). În aceeasi categorie se poate considera chiar mediul fizic în care ne aflam, cu aerul pe care îl respiram sau apa pe care o bem. 13
  7. 7. Forta de munca constituie efortul fizic si intelectual depus pentru a produce bunuri si servicii. Forta de munca reprezinta resursele umane, inclusiv pregatirea profesionala. Pregatirea profesionala se refera la totalitatea cunostintelor teoretice si practice, la deprinderile si abilitatile care asigura participantilor la un proces economic competenta profesionala. Profesorul, informaticianul, sportivul profesionist sau fizicianul, sunt inclusi în cadrul acestui factor de productie datorita serviciilor prestate în domenii specifice. Capitalul comporta doua acceptiuni: capitalul tehnic si capitalul banesc. Ca un al treilea factor de productie, capitalul tehnic reprezinta tot ceea ce este produs de oameni si se afla la baza obtinerii altor bunuri sau servicii. Capitalul tehnic reprezinta bunurile realizate în procese de productie anterioare si utilizate ca intrari într-un nou proces de productie. Bunurile de capital tehnic difera de bunurile de consum. Bunurile de capital nu pot satisface în mod direct nevoile umane, asa cum o fac bunurile de consum. Ele trebuie mai întâi atrase si utilizate într-un proces productiv, iar rezultatele acestui proces pot constitui bunuri de consum. Capitalul tehnic cuprinde, la rândul sau, doua componente: capitalul tehnic fix si capitalul tehnic circulant. Capitalul tehnic fix participa la mai multe procese de productie si este încorporat treptat în rezultatul productiei. Pentru o întreprindere, cladirile, echipamentele, masinile, utilajele, instalatiile etc. constituie capital fix. Durata de utilizare a capitalului fix este în general ridicata, el fiind înlocuit pe masura deprecierii sale fizice si morale. De exemplu, o cladire în cazul unei întreprinderi este folosita pentru o perioada de 50 de ani. În acest timp, ea este supusa unui proces de depreciere fizica continua, fapt ce va determina ca la sfârsitul acestei perioade sa fie demolata. În mod asemanator, se poate rationa în cazul echipamentelor sau instalatiilor ale caror parametri tehnico-functionali se reduc prin trecerea timpului. 14
  8. 8. Spre deosebire de deprecierea fizica, cea morala este determinata de aparitia unor echipamente noi, cu performante înalte. Achizitionarea unui nou computer poate reprezenta o foarte buna investitie datorita vitezei superioare de procesare a datelor. Cel putin în acest domeniu, dupa o perioada scurta de timp, unul sau mai multi producatori de profil anunta lansarea pe piata a unui alt computer cu un procesor mai puternic, motiv pentru care precedentul devine depreciat din punct de vedere moral. Capitalul tehnic circulant participa la un singur proces de productie, fiind încorporat imediat în produsul finit. În cadrul capitalului circulant sunt incluse materiile prime, materialele, combustibilul, energia, piesele de schimb si semifabricatele. Orice afacere presupune însa si un capital banesc care sa permita cumpararea de factori de productie si obtinerea, în final, a profitului. Capitalul banesc reprezinta orice suma de bani care este utilizata în scopul obtinerii de câstiguri. Abilitatea întreprinzatorului poate fi privita ca abilitate manageriala sau organizatorica si este indispensabila mentinerii si succesului unei afaceri. Abilitatea manageriala consta în capacitatea de organizare a productiei, de decizie, de asumare a riscurilor si de inovare. Întreprinzatorul are initiativa în combinarea resurselor de munca, natura sau capital. El încearca permanent sa inoveze, adoptând tehnici de productie si metode de comercializare mai bune sau introducând în fabricatie noi produse. De asemenea, el cauta sa identifice piete noi, atât de aprovizionare cât si de desfacere. Asumarea riscului nu reprezinta decât o premisa si nu o garantie a profitului. “Rasplata” pentru demersurile întreprinzatorului poate fi, dupa caz, câstigul sau pierderile. 1.3 Raritatea si alegerea. Curba posibilitatilor de productie si costul de oportunitate 15
  9. 9. Deoarece consumul de bunuri si servicii are un caracter continuu, producerea acestora, prin utilizarea resurselor, este permanenta. În raport cu nevoile umane, resursele ce pot fi utilizate pentru satisfacerea acestora sunt limitate. Raritatea resurselor desemneaza caracterul limitat al resurselor în raport cu nevoile umane nelimitate. Caracterul limitat al resurselor impune efectuarea alegerilor. Oamenii trebuie sa aleaga între nevoile ce pot fi satisfacute în limitele resurselor de care dispun. Din aceasta perspectiva, resursele au utilizari alternative. Astfel, în procesul satisfacerii nevoilor, oamenii vor selecta anumite utilizari ale resurselor, renuntând la utilizarile alternative. Sarcina de b a unei economii consta tocmai în lupta oamenilor aza cu raritatea resurselor. Raritatea si alegerea pot fi puse în evidenta cu ajutorul curbei posibilitatilor de productie. Curba posibilitatilor de productie reprezinta un model simplu care surprinde relatia dintre productia de bunuri si servicii si utilizarea resurselor disponibile pentru o anumita perioada de analiza. Consideram aceasta perioada ca având durata unui an. Ipotezele acestui model sunt urmatoarele: a) cantitatea si calitatea resurselor disponib ile (munca, natura, capital si abilitate a întreprinzatorului) sunt fixate pentru întreaga perioada de analiza. Aceasta limiteaza dimensiunea pâna la care nevoile pot fi satisfacute; b) tehnologia este data si nu înregistreaza progrese în cursul anului respe ctiv. În general, progresele în tehnologie cer mai mult de un an. Ca urmare a acestei ipoteze, productivitatea inputurilor nu se modifica în cursul perioadei. c) se considera existenta si producerea a doua bunuri într-o economie ipotetica: hrana si îmbracaminte. O asemenea simplificare permite o reprezentare într-un spatiu bidimensional si obtinerea unor concluzii cu caracter general. d) unele inputuri sunt mai bine adaptate productiei unui bun decât celuilalt. 16
  10. 10. Data fiind cantitatea si calitatea resurselor numai o cantitate limitata de bunuri poate fi realizata în cadrul economiei. Curba posibilitatilor de productie arata cantitatea maxima ce poate fi produsa dintr-un bun în cursul unei perioade de timp cu resursele economice disponibile, data fiind cantitatea din bunul alternativ. Consideram urmatoarele date posibile privind productia celor doua bunuri la nivelul economiei: Productia de îmbracaminte si hrana la nivelul economiei Tabelul 1.1 Hrana (milioane unitati) 5,5 5,0 4,0 2,5 0 Îmbracaminte (milioane unitati) 0 1 2 3 4 În graficul din figura 1.1 s-au reprezentat bunurile mentionate pe cele doua axe: hrana pe ordonata si îmbracamintea pe abscisa. Hrana I 5,5 5,0 4,0 II III *Z IV 2,5 17
  11. 11. V 0 1 2 3 4 Îmbracaminte Fig. 1.1 Curba posibilitatilor de productie Presupunem, pentru început, ca decidentii politici din economie opteaza pentru combinatia I. În acest caz, resursele sunt utilizate în întregime pentru productia de hrana, ceea ce se materializeaza într-un numar de 5,5 milioane unitati de hrana. În schimb, productia de îmbracaminte este zero. Daca se doreste realizarea unei productii formata din ambele bunuri atunci productia de hrana se va reduce. În conditiile cantitatii de resurse fixate, dorinta de a produce 1 milion unitati de îmbracaminte presupune atragerea de resurse în acest scop, ceea ce se traduce prin reducerea cu 0,5 milioane unitati a productiei de hrana. Continuând rationamentul, orice crestere a productiei de îmbracaminte se însoteste de fiecare data de obtinerea unei cantitati mai mici de hrana. În celalalt caz extrem, corespunzator ultimei combinatii din figura, resursele sunt folosite în întregime pentru productia de îmbracaminte, determinând un maxim pentru acest bun. Punctul Z, situat în exteriorul curbei posibilitatilor de productie, reprezinta o combinatie imposibil de realizat datorita insuficientei resurselor. În schimb, orice combinatie situata în interiorul curbei posibilitatilor de productie evidentiaza o productie mai mica, cel putin dintrun bun, datorata unei gestionari deficitare a resurselor sau unei utilizari partiale a acestora. Utilizarea integrala a resurselor economice conduce la combinatii între cele doua bunuri situate de-a lungul curbei posibilitatilor de productie. S-a putut constata ca sporirea productiei de îmbracaminte se realizeaza în detrimentul productiei de hrana. Cresterea continua cu câte 1 milion unitati de îmbracaminte s-a realizat cu pretul reducerii unor cantitati din ce în ce 18
  12. 12. mai mari din productia de hrana. Astfel, trecerea de la prima combinatie la fiecare dintre celelalte patru combinatii, notate pe grafic, s a facut cu sacrificiul a 0,5, 1, 1,5 si, respectiv, 2,5 milioane unitati de hrana. Costul de oportunitate al productiei de îmbracaminte este dat de productia de hrana la care se renunta. Daca se noteaza cu X productia de îmbracaminte si cu Y productia de hrana, atunci costul de oportunitate pentru productia de îmbracaminte este ∆Y/∆X. Costul de oportunitate pentru îmbracaminte arata la câte unitati de hrana se renunta pentru a mari productia de îmbracaminte cu o unitate. Costul de oportunitate al productiei de îmbracaminte Tabelul 1.2 Îmbracaminte (milioane unitati) 0 1 2 3 4 Hrana (milioane unitati) 0,5 1,0 1,5 2,5 În general, costul de oportunitate este crescator. Datele din tabelul 1.2 confirma acest lucru. Pe masura cresterii productiei de îmbracaminte cu câte o unitate, se renunta la o productie din ce în ce mai mare de hrana. Evidenta empirica demonstreaza acest lucru în multe alte cazuri, astfel ca sporirea costului de oportunitate exprima continutul unei legi. Curba posibilitatilor de productie, care este concava înspre origine, releva legea cresterii costului de oportunitate. Din punct de vedere matematic, costul de oportunitate reprezinta panta curbei posibilitatilor de productie. Cum acest cost difera pentru fiecare unitate suplimentara de îmbracaminte, panta este diferita în functie de punctul în care ne situam pe curba. 19
  13. 13. Motivatia economica a cresterii costului de oportunitate rezida în existenta inputurilor specializate, mai productive pentru o anumita destinatie decât pentru alta sau altele. De exemplu, în cazul de fata, pe masura ce productia de îmbracaminte creste trebuie sacrificat din ce în ce mai mult din resursele alocate productiei de hrana. Daca consideram pamântul ca resursa pentru ambele bunuri, este logic ca primele suprafete de teren folosite în productia de îmbracaminte sa fie mai putin fertile, ceea ce face ca pierderea în termenii productiei de hrana sa fie mai mica. Apoi, pe masura ce productia de îmbracaminte se extinde vor fi atrase suprafete de teren din ce în ce mai fertile, iar cantitatea de hrana sacrificata va fi mai mare. În mod similar, se poate rationa daca vor fi considerate si alte resurse decât pamântul. Legea cresterii costului de oportunitate este relevanta pentru lumea în care traim. De exemplu, o societate decide la un anumit moment de timp între productia de bunuri civile si productia de bunuri militare. Resursele economice vor fi alocate în aceste scopuri. În cazul declansarii unui razboi, costul de oportunitate al obtinerii bunurilor militare în termenii bunurilor civile creste pe masura ce productia primelor bunuri creste. În cazul modelului prezentat, costul de oportunitate al unui bun este evidentiat prin sacrificiul celuilalt bun. Resursele pot însa avea mai multe utilizari alternative, astfel ca, în aseme nea cazuri, costul de oportunitate al alegerii utilizarii unor resurse pentru obtinerea unui bun reprezinta sacrificiul celei mai bune alternative de utilizare a acestor resurse si este masurat în termenii acestei alternative. Modificari ale curbei posibilitatilor de productie Curba posibilitatilor de productie se poate deplasa spre dreapta ca urmare a influentei unor factori precum: a) modificarea ofertei de resurse economice; b) ameliorarea calitativa a resurselor economice; c) progresul tehnologic; 20
  14. 14. Deplasarea curbei posibilitatilor de productie spre dreapta demonstreaza faptul ca economia devine capabila sa produca mai multe bunuri si servicii comparativ cu o perioada anterioara. a) Modificarea ofertei de resurse economice Daca singura schimbare survenita în economie în cursul unei perioade de timp consta în modificarea volumului factorilor de productie, posibilitatile de productie se modifica si ele. În figura 1.2 se observa cum curba posibilitatilor de productie se deplaseaza spre dreapta, extinzând domeniul combinatiilor posibile pentru cele doua bunuri alese de societate. Zona dintre cele doua curbe reprezinta tocmai ansamblul acestor noi combinatii, imposibil de realizat în situatia initiala. Factorul cu actiunea cea mai evidenta în cresterea productiei nationale de bunuri si servicii este capitalul. Cresterea sa sub aspect cantitativ potenteaza actiunea factorului uman si natural. Efectul sau consta în sporul productivitatii realizate si mai departe în cresterea bunastarii indivizilor. Curba posibilitatilor de productie se poate deplasa si spre stânga, atunci când, din motive diverse, cantitatea de resurse economice se diminueaza. De exemplu, un razboi care provoaca distrugerea unei parti din capitalul existent, reduce multimea combinatiilor posibile de bunuri. Hrana 5,9 Noua curba 5,5 Curba initiala 21
  15. 15. 0 4 5 Îmbracaminte Fig. 1.2 Modificarea curbei posibilitatilor de productie ca urmare a modificarii volumului de resurse b) Ameliorarea calitativa a resursurselor economice Chiar în conditile în care cantitatea de factori de productie nu se modifica, curba posibilitatilor de productie se poate deplasa spre dreapta ca urmare a ameliorarii calitatii factorilor. De exemplu, îmbunatatirea competentelor profesionale sub impactul instruirii fortei de munca sporeste neîndoielnic outputul obtenabil cu o cantitate data de factori de productie. Alocarea unei cantitati superioare de resurse economice formarii capitalului uman se va regasi în viitor într-o cantitate mai mare de productie, chiar daca mai întâi aceasta înseamna un cost ca urmare a sacrificarii unor oportunitati prezente (a se vedea, de exemplu, costul de oportunitate al frecventarii unui institut de învatamânt superior). Pierderea în outputul curent ar putea fi mai mare sau mai mica decât câstigul viitor dupa cum productivitatea resursei vizate este inferioara sau nu asteptarilor. În mod analog, se rationeaza în ceea ce priveste capitalul. Echipamentele cu perfomante superioare se constituie într-o sursa de crestere viitoare, ceea ce presupune si progres tehnologic. Grafic, efectul acestui factor de crestere, se poate reprezenta printr-o curba a posibilitatilor de productie asemanatoare cu cea din figura 1.2. c) Progresul tehnologic Dezvoltarea si promovarea de noi tehnologii se constituie, în conditiile limitarii resurselor, într-un factor extrem de important pentru cresterea productiei nationale. De exemplu, o tehnologie moderna cu caracter industrial sporeste productivitatea muncii si, pe aceasta baza, nivelul productiei comparativ cu o perioada anterioara. Indiferent de domeniul vizat, dezvoltarea noilor tehnologii este însotita de costuri, impunând alocarea alternativa a unor resurse 22
  16. 16. economice al caror câstig se va regasi în posibilitatile de productie viitoare. Costurile asociate sunt astfel generate de oportunitatile sacrificate în prezent în favoarea celor viitoare. Este important de retinut ca progresul tehnologic realizat într-o singura ramura are un impact favorabil si asupra altor ramuri, chiar daca în acestea din urma tehnologia nu se amelioreaza. Pornind de la exemplul anterior, al unei natiuni care îsi utilizeaza resursele în vederea obtinerii a doar doua bunuri, hrana si îmbracaminte, îmbunatatirea tehnologiei în domeniul productiei alimentare sporeste volumul resurselor posibil de alocat pentru celalalt bun economic. În consecinta, o cantitate data din productia de hrana poate fi însotita de o cantitate sporita din bunul alternativ. În figura 1.3 este redata aceasta situatie, unde curba posibilitatilor de productie se deplaseaza spre dreapta dar îsi mentine punctul de intersectie cu axa OX. Semnificatia acestui fapt consta în aceea ca utilizarea integrala a resurselor pentru obtinerea celui de al doilea bun nu modifica volumul maxim posibil de realizat din primul bun. Zona dintre cele doua curbe semnifica si în acest caz posibilitatile suplimentare generate de o tehnologie alimentara superioara. În mod analog, o tara care îsi amelioreaza tehnologiile în domeniul agricol, va obtine resurse suplimentare pentru dezvoltarea sectoarelor secundar sau tertiar. Hrana 5,9 Noua curba 5,5 Curba initiala 23
  17. 17. 0 4 Îmbracaminte Fig. 1.3 Modificarea curbei posibilitatilor de productie ca urmare a progresul tehnologic într-o singura ramura 1.4 Obiectul stiintei economice. Problemele fundamentale ale economiei Economia, ca stiinta, este relativ noua prin comparatie cu fizica, chimia, logica sau matematica. Începuturile stiintei economice coincid cu aparitia mercantilismului în secolele 16 si 17. Sintagma “economie politica” este datorata mercantilistului francez Antoine de Montchrestien care publica în 1616 “Tratat de economie politica”. Ulterior, au fost folosite o serie de denumiri alternative pentru stiinta economica, fara ca vreuna dintre acestea sa fie acceptata în mod unanim. Sensul originar al termenului de economie este destul de îndepartat de semnificatia sa actuala. Conform etimologiei, economia era privita ca administrarea gospodariei sau a casei. În decursul timpului, economia ca stiinta a înregistrat mai multe acceptiuni: • • • stiinta a avutiei, semnificatie întâlnita la cla sici. Titlul lucrarii lui A. Smith din 1776 “Avutia natiunilor. Cercetare asupra naturii si cauzelor ei”, este sugestiv pentru rolul economiei din perspectiva clasicilor; stiinta a schimbului comercial, semnificatie atribuita economiei de catre neoclasici; stiinta a alegerilor eficace, sens cel mai apropiat de perceptia actuala asupra economiei. 24
  18. 18. Resursele sunt limitate si au utilizari alternative. Oamenii au aspiratii numeroase, iar nevoile lor ramân nelimitate. Satisfacerea acestor nevoi presupune efectuarea unor alegeri. Alegerile privesc selectarea unei utilizari a resurselor din mai multe posibilitati de folosire a acestora. Conform teoriei si practicii economice orice alegere presupune un câstig întrevazut si un sacrificiu. Cel care decide sa-si foloseasca resursele de care dispune pentru un scop dat adopta un comportament de maximizare a efectelor în conditii de constrângere. De exemplu, producatorul dispunând de un buget limitat va alege cât din acesta va folosi pentru achizitionarea resurselor de capital si cât pentru serviciile de forta de munca, astfel încât profitul sau sa fie maxim. În mod analog, consumatorul decide ce structura a consumului va alege astfel încât sa obtina cea mai înalta satisfactie. În “Eseu asupra naturii si semnificatiei stiintei economice” L. Robbins defineste stiinta economica drept “stiinta care studiaza comportamentul omului ca relatie între obiectivele sale si mijloacele limitate care au o utilizari alternative”. Acelasi înteles privind stiinta economica îl regasim si la alti economisti, precum P. A. Samuelson: “modul în care decidem sa folosim resursele productive rare cu întrebuintari alternative, pentru realizarea unui scop prevazut”. Stiinta economica studiaza, în consecinta, modul în care oamenii decid asupra alocarii resurselor limitate între utilizarile alternative ale acestora în vederea satisfacerii nevoilor nelimitate ale membrilor societatii. Trebuie precizat ca sarcina economistului este sa furnizeze decidentului (omul politic, consumatorul sau producatorul individual) un fundament rational si nu sa i se substituie. Nu economistul este cel care alege. El investigheaza utilizarile alternative ale resurselor, evidentiaza costul si efectul fiecarei alegeri, tinând seama de mai multe variabile (preturile resurselor, preturile bunurilor si serviciilor, tehnologia disponibila etc.). 25
  19. 19. Stinta economica raspunde la urmatoarele probleme economice fundamentale: - CE SI CÂT SA SE PRODUCA ? O asemenea întrebare se refera la stabilirea bunurilor si serviciilor care sa se produca în vederea satisfacerii nevoilor, precum si la cantitatile ce trebuie sa se produca din fiecare bun sau serviciu. De exemplu, o natiune trebuie sa decida la un moment daca produce bunuri civile si bunuri militare si în ce cantitati. - CUM SA SE PRODUCA ? Raspunsul la o asemenea întrebare vizeaza alocarea resurselor între sectoare, între întreprinderile unui sector precum si combinatia de factori de productie pentru obtinerea bunurilor în cadrul unei întreprinderi. - PENTRU CINE SA SE PRODUCA ? Aici este abordata problema distributiei rezultatelor productiei între membrii societatii. Stinta economica include microeconomia si macroeconomia. Analiza economica este, în consecinta, micro si macroeconomica, corespunzator unghiurilor diferite de vedere sau, mai bine spus, nivelurilor de abstractizare. Microeconomia studiaza problemele economice din perspectiva entitatilor individuale ale unei societati - producatori si consumatori. Ea ofera o imagine, în detaliu a economiei. Microeconomia interpreteaza comportamentul indivizilor consumatori si întreprinzatori care iau decizii, se informeaza, îsi aleg strategiile între diferite variante de actiune, comparând beneficiile si costurile alternativelor disponibile. Microeconomia pune un accent deosebit pe modul de formare al preturilor si pe rolul acestora în afaceri si decizii personale. Datorita acestei preocupari privind pretul si schimburile de bunuri si servicii microeconomia este denumita adesea si teoria preturilor. Analiza microeconomica ofera un punct de vedere util pentru întelegerea comportamentului uman, permitând întelegerea unor probleme sociale si politice. 26
  20. 20. Macroeconomia studiaza problemele economice din perspectiva societatii în ansamblu. Economia este privita ca un în treg. Sunt analizate performanta generala a economiei si modul cum diferite sectoare sunt legate între ele. Probleme precum valoarea totala a productiei nationale, capacitatea economiei de a furniza locuri de munca, modificarea puterii de cumparare a monedei, relatiile cu alte economii etc. intra în sfera macroeconomiei. De asemenea, sunt abordate unele dezechilibre majore precum inflatia si somajul, în scopul prevenirii lor. Un asemenea scop este justificat de efectele majore asupra economiei. De exemplu, inflatia erodeaza puterea de cumparare, creaza instabilitate economica, afecteaza competitivitatea firmelor pe piata interna si externa, distorsioneaza alegerile oamenilor. Totodata, macroeconomia studiaza fluctuatiile agregate si sugereaza politici pentru atenuarea efectelor lor negative. 1.5 Metoda stiintei economice Este un fapt binecunoscut ca functionarea economiei nu este perfecta si nici nu place tuturor. De aceea, economistii sunt preocupati nu numai de întelegerea modului de functionare al economiei, ci si de modalitatile de îmbunatatire a rezultatelor ce decurg din sarcinile de productie si distributie a bunurilor si serviciilor. În general, exista opinii foarte diferite privind majoritatea problemelor ce tin de politica economica. De exemplu, o amenii se afla adesea în dezacord în legatura cu scopurile si modalitatile de utilizare a resurselor sau cu natura si marimea interventiei statului în economie. Evaluarea politicilor economice presupune întelegerea corecta a functionarii economiei înainte de realizarea unor predictii privind impactul acestor politici asupra economiei în general. Stiinta economica poate fi pozitiva sau normativa. Economia pozitiva nu spune daca ceva este bun sau rau ci “ce se întâmpla daca.....” Ca orice stiinta pozitiva ea se ocupa cu relatiile cauza - efect. Concluziile economiei pozitive arata, în consecinta, cum functioneaza economia si îndeplinesc rolul de instrument de cunoastere al acesteia. Stiinta economica pozitiva se ocupa de “ceea ce este”, furnizând explicatii 27
  21. 21. stiintifice si obiective. Ea este “obiectiva” în acelasi sens ca oricare dintre stiintele fizice. În fizica exista legi ale miscarii si gravitatiei. În economie exista legea cererii si ofertei. Toate afirrmatiile pozitive explica cum se petrec lucrurile si ce cauzeaza aceasta. Un exemplu de afirmatie pozitiva poate fi urmatorul: daca exista plafoane la importul de produse electronice, atunci pretul produselor video pentru consumatorii interni creste. Un alt exemplu îl constituie deficitul bugetului de stat a carui reducere antreneaza scaderea ratelor dobânzilor. Putem sustine sau respinge aceste afirmatii în functie de existenta sau nu a evidentei empirice privind modificarile în preturi, venituri, rate ale dobânzilor ca efect direct al schimbarilor de politica economica. Economia normativa se ocupa de “ceea ce ar trebui sa fie” în cadrul economiei, aratând cum ar trebui sa functioneze aceasta. Concluziile sale, masurile de politica economica în speta, sunt subiective si depind de interpretarea consecintelor politicilor respective. Ele îndeplinesc rolul de ghid de actiune. O afirmatie normativa contine o judecata de valoare, stabilind un standard prin care realitatea poate fi judecata. De exemplu, se sustine ca guvernul are datoria sa protejeze veniturile fiecaruia din societate. Aceasta contine o judecata de valoare privind rolul guvernului. Când economistii recomanda impozitul progresiv pe venit si programe de securitate sociala ca un fapt “just si echitabil” atunci recomandarile lor se bazeaza pe economia normativa, pe o idee sau pe o filozofie de “justitie sociala”. Stiinta economica normativa se sprijina pe cea pozitiva. Cunostintele furnizate de economia pozitiva fac posibile recomandari normative realiste si fezabile. Spre exemplu, analiza privatizarii conduce la concluzii pozitive si normative. Concluziile pozitive se pot referi la faptul ca eficienta întreprinderilor private tinde sa fie mai mare decât eficienta întreprinderilor de stat. Concluziile normative pot arata ca, în vederea cresterii eficientei economice se impune accelerarea privatizarii întreprinderilor de stat. Un alt exemplu de concluzii pozitive si normative pot fi desprinse din analiza somajului. Concluziile pozitive spun ca existenta somajului face ca productia realizata sa fie mai mica decât cea potentiala. Concluziile normative sustin ca în vederea diminuarii diferentei 28
  22. 22. dintre productia realizata si cea potentiala este necesara reducerea somajului. Scopul stiintei economice pozitive este construirea de teorii explicative. Daca stiinta economica pozitiva si-ar propune descrierea în detaliu a realitatii atunci nu s-ar ajunge probabil la nici-o concluzie relevanta. De aceea, stiinta economica pozitiva opereaza cu simplificarea realitatii prin construirea unor modele. Modelul economic constit uie o reprezentare simplificata a unui proces sau a unui sistem. El arata actiunea reciproca, înlantuirea si interdependenta anumitor fenomene. În esenta, modelele retin numai acele aspecte care sunt relevante pentru analiza respectiva. Constructia unui model porneste de la o serie de ipoteze asupra realitatii. Ipotezele opereaza simplificari ale realitatii. Economistul trebuie sa stabileasca variabilele de lucru si relatiile functionale. Pe baza rationamentului, din ipoteze se deduc concluziile. Concluziile teoriilor se folosesc la obtinerea unor predictii asupra realitatii. Relatiile stiintei economice cu realitatea apar în primul rând la verificarea relevantei concluziilor. Spre deosebire de stiintele exacte, în cazul stiintelor sociale experimentarea este exclusa. Din acest motiv, economistul trebuie sa se multumeasca cu observatii asupra faptelor petrecute concret. Confruntarea cu faptele conduce fie la acceptarea teoriei, fie la respingerea acesteia. În acest ultim caz, demersul de verificare a teoriei poate continua prin completarea sau modificarea ipotezelor, pe baza observatiilor facute. Curba posibilitatilor de productie este, s-a vazut, un model simplificat al raritatii si alegerii. La construirea sa, s-au utilizat mai multe ipoteze, precum cea a existentei celor doua utilizari alternative a resurselor. Pe baza observatiilor, s-a desprins concluzia cresterii costului de oportunitate pe masura cresterii productiei unui bun. Legea cresterii costului de oportunitate dobândeste o valabilitate generala, în ciuda simplificarii introduse în model de ipoteza mentionata. Ipotezele se folosesc la formularea teoriei si nu la testarea valabilitatii acesteia. Corespunzator, analiza critica asupra teoriilor trebuie 29
  23. 23. îndreptata asupra realismului predictiilor rezultate din concluzii si nu asupra realismului ipotezelor1. − REZUMAT • Nevoile umane sunt nevoi de bunuri si servicii. • Resursele constituie mijloacele necesare pentru satisfacerea nevoilor umane de bunuri si servicii. • Productia reprezinta procesul folosirii factorilor de productie în vederea obtinerii bunurilor si serviciilor dorite • Factorii de productie, ca intrari pentru orice proces economic, sunt reprezentati de resursele naturale, resursele umane, capitalul si abilitatea întreprinzatorului. • Raritatea resurselor desemneaza caracterul limitat al acestora în raport cu nevoile umane nelimitate. Raritatea resurselor reprezinta problema economica fundamentala. • Curba posibilitatilor de productie arata productia maxim posibila dintrun bun cce poate fi realizata în cursul unei perioade de timp cu resursele economice disponibile, data fiind cantitatea din bunul alternativ. 1 O asemenea constatare apartine lui Milton Friedman (1912- ), laureat al Premiului Nobel pentru economie în anul 1976, fiind justificata în lucrarea acestuia ‘Metodologia stiintei economice pozitive’, publicata în 1952. 30
  24. 24. • Costul de oportunitate al alegerii utilizarii resurselor pentru un scop dat este sacrificiul celei mai bune alternative de utilizare a resurselor • Stiinta economica studiaza modul în care oamenii decid asupra alocarii resurselor limitate între utilizarile alternative ale acestora în vederea satisfacerii nevoilor nelimitate ale membrilor societatii. • Exista doua ramuri principale ale economiei, microeconomia si macroeconomia. Microeconomia priveste economia din perspectiva participantilor individuali. Deoarece un accent important este pus pe rolul preturilor în afaceri si decizii personale, microeconomia este uneori numita si teoria preturilor. Macroeconomia considera performanta de ansamblu a economiei si modul cum diferitele sectoare se afla în relatie unele cu altele. O atentie deosebita este acordata întelegerii cauzelor somajului si inflatiei. • Analiza pozitiva face predictii assupra impactului schimbarilor în politica economica asupra unor aspecte observabile precum productia si venitul. Analiza pozitiva face afirmatii de genul “daca....atunci”. Analiza normativa evalueaza dezirabilitatea rezultatelor alternative în concordanta cu judecati de valoare despre ce este bine sau rau. Afirmatiile normative reprezinta un punct de vedere despre ce anume ar trebui sa realizeze politica economica. Ñ Termeni cheie Resurse economice Productie Factori de productie Natura Forta de munca Capital Capital tehnic Capital fix Capital circulant Capital banesc 31
  25. 25. Abilitatea întreprinzatorului Cost de oportunitate Legea cresterii costului de oportunitate Microeconomie Macroeconomie Economie pozitiva Economie normativa ^ 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. Întrebari de verificare Definti nevoile umane si aratati cum pot fi clasificate acestea. De ce raritatea resurselor este problema economica fundamentala? Ce semnificatie are curba posibilitatilor de productie? Oferiti exemple din activitatea dvs. cotidiana privind deciziile adoptate tinând seama de costul de oportunitate. Ce este stiinta economica? Explicati, cu ajutorul unui exemplu, diferenta dintre factorii de productie si resursele economice. Explicati modalitatile prin care poate fi stimulat spiritul de întreprinzator. Oferiti exemple de probleme aflate în sfera de studiu a microeconomiei si macroeconomiei. Oferiti exemple de afirmatii pozitive si normative. œ Teste grila 32
  26. 26. 1. Mecanismul prin care resursele sunt organizate pentru a fi folosite în vederea satisfacerii nevoilor societatii este cunoscut sub numele de: a) guvern; b) societate comerciala; c) întreprindere publica; d) administratie privata; e) economie. 2. Indicati raspunsul corect privind resursele economice: a) nu pot fi folosite simultan pentru mai multe destinatii; b) societatea trebuie sa aleaga între destinatiile alternative de folosire a acestora; c) modul cum societatile aleg sa le utilizeze se rasfrânge asupra performantei macroeconomice; d) au un caracter dinamic; e) toate cele de mai sus. 3. Factorii de productie reprezinta: a) parte a capitalului tehnic; b) parte a capitalului banesc; c) parte a resurselor economice atrase în procesul economic; d) numai obiect al proprietatii publice; e) numai obiect al proprietatii private. 4. Capitalul ca factor de productie derivat reprezinta: a) bunurile economice care fac obiectul tranzactiilor pe piata; b) bunurile produse si destinate producerii altor bunuri si servicii; c) capitalul banesc investit în cursul unei perioade pentru achizitionarea de noi echipamente; d) sumele împrumutate de la banci pentru finantarea proiectelor investitionale; e) echipamentele a caror valoare a fost recuperata de -a lungul timpului. 5. Care dintre urmatoarele resurse nu constituie factori de productie?: 33
  27. 27. a) b) c) d) e) capitalul tehnic; populatia apta de munca, dar neocupata; materiile prime, materialele si combustibilul; populatia ocupata; constructiile speciale ale societatilor comerciale. 6. Care dintre urmatoarele bunuri apartinând unei societati comerciale au caracter de capital fix ?: a) materiile prime si materialele; b) combustibilii; c) produsele finite; d) calculatoarele; e) semifabricatele achizitionate de la furnizori. 7. Conceptul de raritate a resurselor semnifica faptul ca: a) resursele sunt disponibile în schimbul unui pret; b) oferta de resurse este finita; c) alegerile individuale sunt inutile; d) importul este inevitabil; e) resursele sunt insuficiente în raport cu volumul si structura nevoilor. 8. Forma curbei posibilitatilor de productie reflecta: a) legea cererii; b) legea ofertei; c) legea descresterii randamentelor; d) legea cresterii costului de oportunitate; e) scaderea costului de oportunitate. 9. Costul de oportunitate reprezinta: a) valoarea celei mai bune alternative sacrificate de alocare a resurselor; b) costul suplimentar pe care-l suporta producatorul atunci când mareste productia cu o unitate; c) valoarea resurselor folosite pentru implementarea unei decizii; d) costul celui mai important factor de productie; e) cheltuielile efectuate pentru realizarea unei unitati de produs. 10. Un fermier poate cultiva pe o suprafata de teren grâu si/sau porumb. Presupunând ca resursele de care dispune sunt folosite 34
  28. 28. integral, se dau urmatoarele combinatii posibile accesibile fermierului: Posibilitati 1 2 3 4 5 6 7 Productia de grâu (tone) 200 100 50 0 150 300 250 Productia de porumb (tone) 40 80 100 120 60 0 20 Costul de oportunitate pentru grâu este: a) 4 tone de porumb; b) 10 tone de porumb; c) 0,4 tone de porumb; d) 2,5 tone de porumb; e) nu se poate determina. 11. Cresterea productiei de bunuri realizate în cursul unei perioade de timp la nivelul unei economii nationale ar putea fi provocata de: a) cresterea numarului somerilor; b) cresterea nivelului general al preturilor; c) schimbarea preferintelor de consum ale populatiei; d) utilizarea unor tehnologii mai eficiente; e) reducerea volumului de resurse disponibile. 12. Care dintre urmatoarele afirmatii exprima cel mai bine scopul economiei ca stiinta? a) studiul utilizarii resurselor în vederea obtinerii de bunuri si servicii pentru propria folosinta si pentru schimb; b) studiul utilizarii banilor în cadrul unei economii; c) distributia ve nitului între membrii societatii; 35
  29. 29. d) studiul utilizarii resurselor rare, cu întrebuintari alternative, pentru satisfacerea nevoilor nelimitate; e) studiul cererii de bunuri si servicii din partea menajelor. 13. Microeconomia se ocupa cu studiul: a) agregatelor macroeconomice; b) populatiilor; c) actiunilor agentilor economici individuali; d) politicilor de combatere a somajului; e) politicilor de combatere a inflatiei. 14. Microeconomia se ocupa cu studiul: a) politicilor de stabilire a preturilor; b) deciziilor întreprinzatorilor de optimizare a productiei; c) alocarii optime a resurselor; d) politicilor antitrust; e) toate cele de mai sus. 15. Macroeconomia se ocupa cu studiul: a) actiunilor economice ale populatiei unei regiuni; b) deciziilor întreprinderilor de mari dimensiuni; c) preturilor si productiei întreprinderilor apartinând unei ramuri industriale; d) comportamentului economiei privita ca un întreg; e) alocarii resurselor economice la nivelul producatorului individual. 16. ............. face afirmatii despre “ce ar trebui sa fie”, în timp ce .............face afirmatii despre “ceea ce este” bazate pe evenimente observabile si posibil de verificat: a) analiza pozitiva/analiza normativa; b) analiza normativa/analiza pozitiva; c) macroeconomia/microeconomia; d) microeconomia/macroeconomia. 36
  30. 30. CAPITOLUL 2 UTILIZAREA GRAFICELOR ÎN ANALIZA ECONOMICA Dupa ce veti studia acest capitol veti putea întelege: • • • Ce este un grafic si care este rolul sau în analiza economica Care este semnificatia economica a conceptului de panta Care este natura relatiilor dintre variabilele economice Microeconomia si macroeconomia folosesc în mod frecvent analiza grafica. Aceasta constituie un instrument extrem de util pentru întelegerea relatiilor economice si desprinderea concluziilor necesare. 2.1 Graficul, instrument de analiza economica Graficele utilizate în aceasta carte sunt bidimensionale exprimând relatia functionala existenta între doua variabile. Relatia functionala dintre doua variabile presupune ca valoarea unei variabile sa se modifice la crester ea sau scaderea unei alte variabile. În acest caz, se spune ca prima variabila depinde sau este functie de cea de a doua. Este posibila însa si folosirea unei a treia variabile, caz în care se studiaza influenta modificarii valorii ei asupra primelor doua variabile. Între doua variabile poate exista fie o relatie de directa proportionalitate, fie o relatie de inversa proportionalitate. În primul caz, ambele variabile evolueaza în acelasi sens, respectiv cresterea uneia este însotita de cresterea celeilalte. Si invers, reducerea unei variabile determina scaderea celeilalte variabile. De exemplu, relatia existenta 39
  31. 31. între pretul unitar si cantitatea oferita dintr-un produs este direct proportionala. În schimb, relatia dintre pretul unitar si cantitatea ceruta este invers proportionala. Presupunem ca s putut determina o relatie functionala liniara -a între cantitatea vânduta dintr-un bun si încasarile unui producator. Cantitatea vânduta este reprezentata pe axa OX iar încasarile producatorului pe axa OY. Datele se pot trece într-un tabel (tabelul 2.1) si reprezenta grafic (figura 2.1)1. Pentru simplificare s-au considerat doar patru niveluri ale cantitatii vândute. Se poate constata ca fiecarui nivel dat de cantitate îi corespunde un anumit nivel al încasarilor. Un exemplu de relatie directa între doua variabile X (cantitatea vânduta) 1 2 3 4 Y (încasari) 2 4 6 8 1 Tabelul 2.1 Punctul pe grafic A1 A2 A3 A4 Cele mai multe grafice se traseaza în cadranul 1, ceea ce semnifica faptul ca datele din economie sunt mai degraba pozitive decât negative. În acest ultim caz, axele OX si OY se prelungesc la stânga si respectiv în jos fata de origine. 40
  32. 32. Y 8 A4 6 A3 4 2 0 • • A2 • A1• 1 2 3 4 X Fig. 2.1 Graficul relatiei direct proportionale între doua variabile În alte situatii, între variabilele X si Y poate exista o relatie invers proportionala, caz în care cresterea unei variabile este însotita de reducerea celeilalte variabile. Cresterea pretului determina reducerea cantitatii cerute, dupa cum reducerea pretului stimuleaza cresterea cantitatii cerute. Datele sunt sintetizate în tabelul de mai jos si reprezentate în figura 2.2. Un exemplu de relatie invers proportionala între doua variabile X (cantitatea ceruta) 1 2 3 4 Y (pretul) 4 3 2 1 41 Tabelul 2.1 Punctul pe grafic B1 B2 B3 B4
  33. 33. Y 4 •B 1 •B 2 3 • B3 2 • B4 1 0 1 2 3 4 X Fig. 2.2 Graficul relatiei invers proportionale între doua variabile În fiecare dintre graficele anterioare s-a reprezentat o singura dreapta, deci o singura relatie functionala între variabile. Adesea, este util a avea în acelasi sistem de coordonate doua sau mai multe drepte (sau curbe). Diagrama obtinuta este, în consecinta, multicurba, reprezentând concomitent mai multe relatii functionale. De exemplu, graficul cererii si ofertei, este util pentru determinarea pretului si cantitatii de echilibru precum si pentru furnizarea altor concluzii importante. În legatura cu variabilele utilizate este important de precizat ca ele pot fi variabile discrete sau variabile continue. Variabilele discrete sunt cele care nu pot fi divizate în unitati infinitesimale, în timp ce pentru cele continue este posibila reprezentarea lor în fractiuni oricât de mici. De exemplu, în cazul unui producator de echipamente industriale, calculul cifrei de afaceri se realizeaza pentru cantitati exprimate în numere întregi si nu în fractiuni de echipamente. Pentru un fermier, acelasi calcul permite utilizarea variabilei cantitate de grâu vânduta fractionata în unitati chiar infinitesimale. 42
  34. 34. Economistii fac adesea abstractie de tipul variabilei, discreta sau continua, interesul lor fiind mai degraba acela de a evidentia tipul de relatie functionala posibila între variabilele economice. 2.2 Conceptul de panta si utilizarea sa în analiza economica Conceptul de panta este foarte util în analiza economica, permitând desprinderea unor concluzii importante privind comportamentul economic si relatiile dintre diferite variabile economice. Panta unei curbe masoara rata cu care variabila Y se modifica atunci când X variaza. Altfel spus, panta este data de raportul ∆Y/∆X, termenii ∆Y si ∆X semnificând cresterea sau scaderea fiecarei variabile. Consideram o relatie functionala între doua variabile economice între care exista o relatie direct proportionala (figura 2.3). Se observa ca fiecarei unitati suplimentare din variabila X îi corespunde o crestere cu 1,5 unitati din variabila Y. În consecinta, panta dreptei este ∆Y/∆X = 1,5/1 = 1,5. 43
  35. 35. Y 6 D ∆Y = 1,5 4,5 C ∆X = 1 ∆Y = 1,5 3 ∆X = 1 B ∆Y = 1,5 1,5 A ∆X = 1 0 1 2 3 4 X Fig. 2.3 Panta unei drepte în conditiile unei relatii direct proportionale între variabile O dreapta orientata în jos are panta negativa. Cresterea variabilei X este însotita de scaderea variabilei Y (figura 2.4). Cum ∆Y este de fiecare data -2 când ∆X = 1, rrezulta ca panta dreptei este –2/1 = -2. 44
  36. 36. Y ∆X = 1 8 A ∆Y = -2 ∆X = 1 6 B ∆Y = -2 ∆X = 1 4 C ∆Y = -2 2 D 0 1 2 3 4 X Fig. 2.4 Panta unei drepte în conditiile unei relatii inverse între variabile În situatia în care relatia functionala apare sub forma unei linii drepte (precum în cazurile anterioare) panta este constanta în orice punct al dreptei. Cunoasterea pantei unei drepte indica relatia existenta între variabila X si variabila Y. Astfel, panta poate fi: a) un numar pozitiv, caz în care cele doua variabile se modifica în acelasi sens (ambele cresc sau ambele descresc); b) un numar negativ, caz în care cele doua variabile evolueaza în directii opuse; c) zero, caz în care orice modificare a variabilei X nu genereaza nici o modificare a variabilei Y. Dreapta exprimând relatia dintre cele doua variabile este paralela cu axa OX. 45
  37. 37. 2.3 Modificarea pantei de -a lungul unei curbe În exemplele anterioare s-a presupus existenta unei relatii de tip liniar între variabile. Exista însa frecvente cazuri când aceste relatii directe sau inverse sunt reprezentate printr-o curba (relatia devine curbilinie). De aceasta data, panta nu mai este aceeasi, ci se modifica dea lungul curbei. Pentru a afla panta unei curbe într-un punct se calculeaza tangenta în acel punct. În situatia unei relatii direct proportionale între cele doua variabile, curbele pot fi, dupa caz, convexe sau concave (figura 2.5 a si 2.5 b). Y Y 0 X 0 a) X b) Fig. 2.5 Curbe convexe si concave în cazul relatiei direct proportionale între variabile În figura 2.5 a, panta curbei creste pe masura ce valoarea variabilei X creste, ceea ce înseamna ca fiecare unitate suplimentara din X este însotita de o crestere tot mai mare a variabilei Y. Curba este în acest caz convexa. În schimb, în cazul figurii 2.5 b panta curbei descreste, iar curba este concava. Daca relatia dintre variabila X si variabila Y este invers proportionala, cresterii variabilei X îi corespunde scaderea variabilei Y, însa cu rate diferite, în functie de forma curbei. 46
  38. 38. În cazul unei curbe convexe înspre origine, panta este negativa si în scadere (figura 2.6 a). În schimb, pentru o curba concava înspre origine, panta este tot negativa însa înregistreaza tendinta de crestere (figura 2.6 b). Y Y 0 X 0 a) X b) Fig. 2.6 Curbe convexe si concave în cazul relatiei invers proportionale între variabile 2.4 Panta si valorile extreme ale variabilelor În analiza economica se întâlnesc adesea situatii când una si aceeasi curba poate prezenta toate cele trei tipuri de pante – pozitiva, negativa si zero. De exemplu, curba din figura 2.7 are mai întâi o panta pozitiva si apoi negativa, trecând printr-un punct de maxim notat cu E, unde panta curbei este zero. Coordonatele acestui punct E dau valoarea lui X pentru care Y are valoare maxima. 47
  39. 39. Y Panta zero E Panta pozitiva B Panta negativa C A D X Fig. 2.7 Forma curbei la trecerea de la relatia direct proportionala la relatia invers proportionala Tot atât de adevarat este ca o panta de nivel zero poate însemna si o valoare minima pentru Y, situatie în care panta este mai întâi negativa si apoi pozitiva (figura 2.8). Coordonatele punctului F dau valoarea lui X pentru care Y are valoare minima. 48
  40. 40. Y A D Panta negativa Panta pozitiva B C F 0 X Fig. 2.8 Forma curbei la trecerea de la relatia invers proportionala la relatia direct proportionala Un caz interesant de curba care îsi modifica concavitatea (si panta) odata cu trecerea de la relatia directa la una inversa este cea a ofertei individuale de munca (figura 2.9). 49
  41. 41. Salariul orar (lei) Curba ofertei individuale de munca 0 Cantitatea de munca oferita (ore) Fig. 2.9 Oferta individuala de munca Cresterea salariului determina angajatul sa lucreze mai multe ore, cel putin pâna la un punct. Obtinerea unui salariu considerat corespunzator si cresterea lui în continuare schimba preferintele individuale în favoarea timpului liber. Se observa faptul ca graficul are un caracter abstract, nef iind însotit de date concrete. El nu vizeaza decât o relatie de ordin calitativ între variabilele economice. 50
  42. 42. − REZUMAT • Relatia functionala dintre doua variabile presupune ca valoarea unei variabile sa se modifice la cresterea sau scaderea unei alte variabile. În acest caz, se spune ca prima variabila depinde sau este functie de cea de a doua. • Între doua variabile poate exista fie o relatie direct proportionala, fie o relatie invers proportionala. În primul caz, variabilele evolueaza în acelasi sens; ambele cresc sau ambele descresc. În cel de al doilea caz, variabilele evolueaza în directii opuse; cresterea unei variabile este însotita de descresterea celeilalte variabile. • Variabilele utilizate pot fi discrete sau continue. Variabilele discrete sunt cele care nu pot fi divizate în unitati infinitesimale, în timp ce pentru cele continue este posibila reprezentarea lor în fractiuni oricât de mici. Economistii fac adesea abstractie de tipul variabilei, discreta sau continua, interesul lor fiind mai degraba acela de a evidentia tipul de relatie functionala posibila între variabilele economice. • Panta unei curbe masoara rata cu care variabila Y se modifica atunci când X variaza. Panta este data de raportul ∆Y/∆X, termenii ∆Y si ∆X semnificând cresterea sau scaderea fiecarei variabile. • Curbele exprimând o anumita relatie functionala între variabile pot fi convexe sau concave. În cazul unei curbe convexe înspre origine, panta este negativa si în scadere În schimb, pentru o curba concava înspre origine, p anta este tot negativa însa înregistreaza tendinta de crestere. 51
  43. 43. Ñ Termeni cheie Relatie functionala Relatie direct proportionala Relatie invers proportionala Variabila discreta Variabila continua Panta Curba convexa Curba concava ^ Întrebari de verificare 1. Explicati natura relatiei dintre variabilele economice si, pe baza unui exemplu, reprezentati grafic fiecare situatie. 2. Trasati pe un grafic relatia posibila între numarul de ore prestate de un angajat si salariul obtinut de acesta. Apreciati daca graficul se modifica în functie de abilitatea salariatului. Justificati raspunsul. 3. Între numarul de ore de studiu si nota obtinuta la examen de catre studenti exista o relatie evidenta. Consideram ca acest numar este limitat la 10, iar nota probabila este cuprinsa între 1 si 10. Trasati graficul corespunzator acestei relatii considerând alternativ numarul de ore de studiu reprezentat pe axa OX, iar apoi pe axa OY. Justificati forma graficului si puneti în evidenta semnificatia conceptului de panta. 4. Care este semnificatia unei linii orizontale ce intersecteaza axa OY ? Aceeasi întrebare în cazul unei linii verticale care intersecteaza axa OX. 5. Trasati graficul corespunzator relatiei între doua variabile, în care panta este mai întâi în scadere, iar apoi în crestere. 6. Completati tabelul urmator exprimând relatia existenta între timpul liber si cel pentru studiu, astfel încât panta sa fie constanta. Numarul de ore afectat celor doua destinatii este 10. Precizati ce tip de relatie exista între cele doua variabile si trasati graficul corespunzator. 52
  44. 44. Timp pentru studiu Timp liber 10 8 7 5,5 4 1 0 0 2 3 4,5 6 9 10 œ Teste grila 1. Care dintre urmatoarele afirmatii nu constituie o relatie functionala între variabilele X si Y? a) X creste iar Y ramâne constant; b) cresterea lui X determina cresterea lui Y; c) reducerea lui X determina reducerea lui Y; d) reducerea lui X determina cresterea lui Y. 2. Care dintre urmatoarele afirmatii corespund conceptului de panta? a) variatia lui Y raportata la variatia lui X; b) modificarea în timp a variabilei X; c) modificarea în timp a variabilei Y; d) modificarea variabilei Y ce revine la modificarea cu o unitate a variabilei X; e) modificarea variabilei X ce revine la modificarea cu o unitate a variabilei Y. 3. O curba caracterizata mai întâi printr-o relatie direct proportionala si panta în scadere, apoi printr-o relatie invers proportionala si panta în crestere trece: a) printr-un punct de maxim; b) printr-un punct de minim; c) nu se poate preciza daca punctul este de maxim sau de minim. 53
  45. 45. 4. Unei relatii functionale invers proportionale îi corespunde o panta: a) negativa; b) pozitiva; c) pozitiva sau negativa, dupa caz; d) zero. 54
  46. 46. CAPITOLUL 3 AGENTII ECONOMICI. CIRCUITUL ECONOMIC Dupa ce veti studia acest capitol veti putea întelege: • • • • Ce sunt agentii economici si cum se pot agrega acestia în cadrul sectoarelor institutionale Care sunt operatiunile la care participa agentii economici Ce sunt fluxurile reale si fluxurile monetare Ce este fluxul circular al veniturilor si cheltuielilor Economiile de piata functioneaza prin actiunile si interactiunile a numerosi agenti (subiecti) economici liberi, animati de realizarea propriilor interese. Descrierea vietii economice presupune cunoasterea acestor agenti economici, a naturii operatiunilor economice la care participa precum si a fluxurilor care se deruleaza în cadrul circuitului economic. 3.1. Agentii economici si functiile lor Actvitatea economica rezulta din operatiile efectuate de o multitudine de unitati economice elementare: întreprinderi publice sau private, consumatori, organisme publice etc. Descrierea circuitului 57
  47. 47. economic presupune înainte de toate precizarea notiunii de agent sau unitate economica si gruparea acestora în functie de criterii diverse. Agentul economic reprezinta o persoana sau un grup de persoane (fizice si/sau juridice) care participa la viata economica având functii bine determinate în cadrul acesteia. Agentii economici pot fi priviti ca agenti economici elementari si agenti economici agregati. Agentii economici elementari sunt entitati primare, actionând ca subiecti de sine statatori ai vietii economice. Ei au o contabilitate proprie, dispun de autonomie decizionala si exercita o functie principala. Agentii economici agregati rezulta din gruparea agentilor economici elementari pornind de la criterii diverse. De exemplu, agregarea agentilor economici se poate realiza dupa ramura de activitate (pe tipuri de activitati), dupa forma de organizare, dupa functiile economice îndeplinite sau criteriul institutional. Conform acestui ultim criteriu agentii economici se grupeaza în mai multe sectoare institutionale dupa cum urmeaza: _ Societati si cvasi-societati non-financiare . Aceste unitati economice au ca activitate principala productia de bunuri si servicii – exclusiv serviciile financiare – destinate vânzarii: societati comerciale private, întreprinderi publice, cooperative. Sunt cuprinsi astfel toti acei agenti economici care produc pentru piata, ofera bunuri comerciale si obtin pe aceasta baza venituri. _ Institutii de credit. Cea mai mare a agentilor economici efectueaza operatiuni financiare fara ca acestea sa reprezinte activitatea lor principala. Unitatile economice apartinând acestui sector au însa ca functie principala realizarea de operatiuni financiare. În acest sens, ele mobilizeaza resursele banesti temporar disponibile si le redistribuie, finantând astfel economia. În aceasta categorie sunt cuprinse bancile – banca centrala si bancile comerciale – si alte organisme financiare specializate. _ Institutii de asigurari. Aceste institutii asigura o plata în caz de realizare a riscului, în schimbul primelor contractuale si a cotizatiilor voluntare care le sunt varsate. 58
  48. 48. _ Administratii publice. Acest sector cuprinde unitati care presteaza servicii nemarfare pentru colectivitate si redistribuie veniturile. În mod concret, exista administratii publice centrale (statul si alte organisme ale administratiei centrale), administratii publice locale si administratii de securitate sociala. Resursele lor provin din varsaminte obligatorii de la alte sectoare, primite direct sau indirect. _ Administratii private. Acestea reprezinta organisme fara scop lucrativ care furnizeaza unor grupuri speciale de menaje servicii marfare si nemarfare. Aici sunt incluse partidele politice, sindicatele, asociatiile culturale. Resursele lor sunt constituite din contributiile voluntare ale menajelor. _ Menaje sau gospodarii. Aici sunt incluse ansamblul persoanelor fizice aflate în calitate de consumatori si, eventual, în calitate de producatori atunci când productia este organizata în cadrul întreprinderilor individuale. În aceasta ultima ipostaza, menajele ofera bunuri si servicii ma rfa nefinanciare. Veniturile obtinute, cu precadere din plata muncii dar si din unele transferuri efectuate de alte sectoare, sunt destinate satisfacerii nevoilor de consum. Justificarea includerii întreprinderilor individuale în acest sector rezida în faptul ca ele sunt animate de o logica a bunastarii individuale. _ Strainatatea (restul lumii sau exteriorul). Acest sector sintetizeaza relatiile dintre unitatile rezidente (cu centrul principal de activitate pe teritoriul tarii de referinta) si cele nerezidente. O asemenea grupare a agentilor economici raspunde unor cerinte de obtinere si agregare a rezultatelor economice de la nivel inferior la nivel macroeconomic. 3.2. Operatiuni ale agentilor economici În vederea realizarii propriilor interese agentii economici desfasoara o serie de operatiuni. Acestea sunt extrem de diverse si constituie premisa tranzactiilor economice. Operatiunile pe care le efectueaza agentii economici se pot structura în trei mari categorii: 59
  49. 49. (1) Operatiuni asupra bunurilor si serviciilor. Aceste operatiuni privesc crearea, transformarea, circulatia si utilizarea bunurilor si serviciilor. În mod concret, sunt incluse în aceasta categorie productia de bunuri si servicii, consumurile intermediare, consumul final, investitiile, exporturile, importurile, achizitiile nete de terenuri si active incorporale, consumul de capital fix. Bunurile si serviciile au caracter marfar si nemarfar. Cele cu caracter marfar se schimba pe piata contra unui pret. Ele sunt oferite de ansamblul sectoarelor institutionale. Administratiile publice si uneori cele private ofera servicii nemarfare care nu presupun plata unei sume în schimbul lor (de exemplu, serviciile de învatamânt sau sanatate). (2) Operatiuni de repartitie. Aceste operatiuni se refera l a formarea si circulatia veniturilor. Ele cuprind transferuri curente si transferuri în capital. În cadrul operatiilor de repartitie, cea mai mare pondere o detin transferurile curente. Ele se refera la obtinerea salariilor, profiturilor, dobânzilor, forma rea veniturilor de transfer operate prin administratiile publice, alte transferuri curente precum impozitele directe si indirecte si contributiile sociale. Transferurile în capital vizeaza, pe de o parte, sprijinirea investitiilor prin acordarea de prime si diverse subventii, iar, pe de alta parte, impozitele pe capital (prelevari din donatii si succesiuni în cazul transferurilor cu titlu gratuit). Operatiile de repartitie descriu astfel distributia veniturilor rezultate din productie precum si redistribuirea asigurata de administratiile publice. Impozitele percepute de stat si de colectivitatile locale fac obiectul redistribuirii catre întreprinderi sub forma subventiilor de exploatare (sume ce permit întreprrinderilor sa vânda la un pret inferior costurilor de productie) sau catre menaje. În mod analog, cotizatiile sociale sunt redistribuite sub forma prestatiilor sociale. Institutiile financiare contribuie la repartitia veniturilor acordând dobânzi si dividende sau beneficiind de dobânzi si dividende. În acelasi timp, exista o multitudine de transferuri de venituri între un stat si restul lumii. 60
  50. 50. (3) Operatiuni financiare. Operatiunile financiare se refera la crearea si circulatia mijloacelor de plata, plasare si finantare. Unele unitati economice dispun de resurse care exced la un moment dat nevoile lor. Ele dispun ca urmare de capacitate de finantare. Alte unitati au nevoie de finantare caci nevoile lor sunt mai mari decât resursele disponibile. Aceste unitati economice, în masura în care îsi gasesc creditori, se îndatoreaza si devin debitori. Operatiunile financiare se afla în legatura cu fluxurile de creante si datorii existente între diferite sectoare institutionale. Ultimele se materializeaza fie printr-un suport de tipul biletelor de banca, monedei metalice, titlurilor, fie în simple înscrieri în conturi deschise la institutiile specializate. Operatiile financiare constituie contrapartida celei mai mari parti a operatiilor asupra bunurilor si serviciilor sau a operatiilor de repartitie deoarece aceste operatii presupun cel mai adesea moneda si creditul. Operatiile financiare cuprind o prima categorie de instrumente de plasament a caror achizitie depinde de decizia creditorului de a constitui o rezerva de mijloc de plata însotita de alegerea între diverse plasamente mijloace de plata internationale, moneda, bunuri negociabile, obligatiuni si actiuni. O alta categorie este reprezentata de acele instrumente de finantare rezultate dintr-un acord între creditor si debitor în contrapartida unui transfer de moneda, unei cesionari dintr-un bun sau unei prestari de servicii. O ultima categorie de operatiuni financiare este reprezentata de rezervele tehnice de asigurare care sunt o datorie a companiilor de asigurare fata de asigurati. Operatiunile agentilor economici au loc prin intermediul schimbului pe piata. Astfel, între agentii economici au loc permanente fluxuri de bunuri si servicii si, respectiv, fluxuri de venituri si cheltuieli. 3.3. Circuitul economic Într-o economie de piata cea mai mare parte a tranzactiilor economice se desfasoara prin intermediul pietei. Tranzactiile de piata 61
  51. 51. presupun ca oricarui transfer de bunuri si servicii sa-i corespunda o contrapartida. Aceasta poate fi reprezentata fie de un alt bun sau serviciu , fie de o suma de bani echivalenta. În acest caz, se identifica doua categorii de fluxuri economice: fluxuri reale (de bunuri si servicii ale factorilor de productie) si fluxuri monetare (de venituri si cheltuieli). Ele sunt de aceeasi marime însa au sens opus. Circuitul economic reprezinta ansamblul fluxurilor reale si monetare care evidentiaza interactiunile de natura tranzactionala dintre agentii economice care actioneaza în cadrul economiei. În conditiile unei simplificari extreme se poate considera ca o economie se compune din doua mari grupe de unitati economice: grupa întreprinderilor si grupa menajelor. Prima categorie de agenti economici cuprinde ansamblul întreprinderilor rezidente si constituie unul dintre polii circuitului economic. Menajele reprezinta cel de al doilea pol al circuitului economic. Într-o asemenea economie simplificata nu exista stat, nici institutii de credit si nici exteriorul. Operatiunile descrise în schema simplificata a circuitului economic se deruleaza numai în interiorul economiei nationale. O economie care nu are relatii cu exteriorul este numita economie închisa. Operatiile la care participa agentii economici sunt doar operatii de productie si de consum. Alte operatii precum cele de economisire si investitie sunt ignorate. Descrierea circuitului economic poate fi imaginata într-o economie non-monetara sau într-o economie monetara. Circuitul economic într-o economie non-monetara: fluxuri reale În schema de mai jos sunt prezentate doar fluxurile reale – de bunuri si servicii si de factori de productie, care se deruleaza între cele doua grupe de agenti economici. Menajele sunt cele ce furnizeaza factorii de productie necesari desfasurarii proceselor de productie din cadrul întreprinderilor. În cadrul acestor procese de productie, sunt combinati factorii de productie iar rezultatul se concretizeaza în bunuri si servicii. 62
  52. 52. Urmeaza un al doilea flux real, acela al trecerii bunurilor si serviciilor de consum de la întreprinderile producatoare la menaje. Acest circuit poate fi rezumat astfel: întreprinderile folosesc factorii de productie furnizati de catre menaje, iar pentru aceasta le remunereaza în natura, oferindu-le bunuri si servicii de consum. O asemenea schema presupune ca întreaga productie de bunuri si servicii a întreprinderilor ajunge integral la menaje. În realitate, o parte din aceasta prroductie este formata din bunuri de capital tehnic ai carei utilizatori sunt tot întreprinderile. Bunuri si servicii Întreprinderi Menaje Factori de productie Fig. 3.1 Circuitul economic într-o economie non-monetara: fluxuri reale Circuitul economic într-o economie monetara: fluxuri monetare Functionarea unei economii conform schemei precedente nu este imposibila. Ea corespunde folosirii generalizate a trocului. Diviziunea muncii si specializarea producatorilor a condus la extinderea considerabila a productiei de bunuri si servicii. Schimbul bazat pe troc presupunea ca un 63
  53. 53. agent economic specializat sa ofere ceea ce realiza ca excedent dintr-un bun altui agent economic care proceda analog, însa era specializat în producerea altui bun. Existenta trocului ca modalitate de schimb impunea existenta dublei coincidente de dorinte ceea ce este greu de imaginat întro economie aflata într-un proces continuu de dezvoltare a productiei de bunuri. Schimburile, devenite multilaterale, cer utilizarea unui intermediar precum moneda. Trecerea de la o economie non-monetara la o economie monetara are urmatoarele consecinte: • fluxurile reale constituite din bunuri si servicii (de consum sau ale factorilor) sunt evaluate cu ajutorul monedei; • fluxurile monetare însotesc fluxurile reale; ele corespund veniturilor monetare primite de menaje în schimbul serviciilor furnizate întreprinderilor; dupa încasarea acestor venituri menajele le folosesc pentru a cumpara bunuri si servicii de consum. Figura 3.2 prezinta aceste fluxuri monetare împrreuna cu cele reale în cadrul unei economii monetare. Trecerea factorilor de productie în general, inclusiv munca, de la me naje catre întreprinderi se realizeaza prin intermediul pietei factorilor de productie. În acelasi mod se petrece si trecerea bunurilor si serviciilor de la întreprinderi catre menaje. Fiecare piata presupune întâlnirea si confruntarea cererii si ofertei. Rezultatul îl constituie formarea unui pret, în schimbul caruia orice agent economic obtine ceea ce doreste, factori de productie sau bunuri si servicii. Aceasta schema presupune ca veniturile obtinute de menaje sunt folosite integral pentru a cumpara bunuri si servicii. În realitate, doar o parte din aceste venituri sunt folosite pentru achizitionarea de bunuri si servicii. Cealalta parte este însa economisita. 64
  54. 54. Bunuri si servicii Încasari din vânzarea b. si s. P 0 Cheltuieli cu b. si s. cQ 0 Întreprinderi Menaje Cheltuieli cu fact. de prod. S Factori de productie Piata b. si s. Bunuri si servicii 0 Piata muncii Venituri din vânzarea f.d.p.(salarii) 0 c L Factori de productie Fig. 3.1 Circuitul economic într-o economie monetara: fluxuri reale si monetare Analiza circuitului evidentiaza faptul ca cele patru fluxuri sunt interdependente. Nu se poate suprima fluxul de venituri monetare fara a suprima si fluxul privind cheltuielile monetare ale acelorasi agenti economici. În mod similar, nu se poate suprima fluxul de factori de 65
  55. 55. productie fara a suprima si fluxul de bunuri si servicii. Interdependenta perfecta a fluxurilor economice conduce la a spune ca acest circuit este închis. Schemele prezentate corespund unui circuit economic simplificat. Acest lucru este suficient pentru a întelege modul în care bunurile de consum si factorii de productie circula în economie si cum sunt dublate fiecare de un flux monetar. Extinderea acestei scheme presupune integrarea si celorlalti agenti economici în cadrul ei precum si a altor operatii de genul celor de economisire si investitie. − REZUMAT • Agentul economic reprezinta o persoana sau un grup de persoane (fizice si/sau juridice) care participa la viata economica, având functii bine determinate în cadrul acesteia. • Agentii economici se pot grupa în functie de criterii diverse. Gruparea lor în cadrul sectoarelo r institutionale se bazeaza pe functia principala realizata. • Cele sapte sectoare institutionale sunt: societati si cvasi-societati nonfinanciare, institutii de credit, institutii de asigurari, administratii publice, administratii private, menaje si strainatatea. • Operatiunile la care participa agentii economici sunt: operatiuni asupra bunurilor si serviciilor, operatiuni de repartitie, operatiuni financiare. • Între agentii economici se deruleaza fluxuri reale si fluxuri monetare. Fluxurile reale sunt fluxuri de bunuri si servicii si de factori de productie. Fluxurile monetare sunt fluxuri de venituri si cheltuieli. • Circuitul economic cuprinde ansamblul fluxurilor reale si monetare corespunzatoare interactiunilor de natura tranzactionala dintre agentii economici care actioneaza în cadrul economiei. 66
  56. 56. Ñ Termeni cheie Agent economic Societati si cvasi-societati non-financiare Institutii de credit Institutii de asigurari Administratii publice Administratii private Menaje Strainatatea Operatiuni asupra bunurilor si serviciilor Operatiuni de repartitie Operatiuni financiare Fluxuri reale Fluxuri monetare Circuitul economic ^ Întrebari de verificare 1. Care sunt agentii economici dintr-o economie de piata? 2. Enumerati si caracterizati principalele operatiuni pe care le efectueaza agentii economici. 3. Care este semnificatia economica a fluxului circular al venitului? 4. Prezentati continutul fluxurilor monetare si reale si aratati cum se articuleaza ele în cadrul unei economii monetare. œ Teste grila 1. Într-o economie de piata, sunt agenti economici financiari: a) societatile comerciale industriale; b) menajele; c) partidele politice; d) bancile; e) fundatiile 2. Sunt agenti economici non-financiari: a) bancile; b) institutiile financiare specializate; 67
  57. 57. c) menajele; d) bursele de valori; e) administratiile publice. 3. În cadrul operatiunilor asupra bunurilor si servicilor sunt cuprinse: a) producerea bunurilor si serviciilor; b) consumul de bunuri; c) formarea de capital; d) importurile si exporturile; e) toate cele de mai sus. 4. În cadrul operatiunilor de repartitie sunt incluse: a) remunerarea salariatilor; b) impozitele legate de productie si de import; c) subventiile de exploatare; d) veniturile proprietatii si ale întreprinderii; e) toate cele de mai sus. 6. Nu sunt operatiuni financiare: a) realizarea de profituri; a) emisiunea de moneda; b) tranzactiile la bursa de valori; c) acordarea de credite; d) consumul de bunuri si servicii. 6. Instrumentele legate de operatiunile financiare sunt: a) instrumentele de plata; b) instrumentele de plasament; c) instrumentele de finantare; d) rezervele tehnice de finantare; e) toate cele de mai sus. 68
  58. 58. 7. În cadrul fluxului circular al venitului într-o economie, menajele furnizeaza..........si primesc............care atunci când sunt................devin...........pentru întreprinderi: a) bunuri/bani/economisite/capital; b) bunuri/obligatiuni/folosite/încasari; c) resurse de munca/salarii/ cheltuite/încasari; d) venituri monetare/bunuri/consumate/capial; e) capital/dobânzi/cheltuite/încasari. 69
  59. 59. CAPITOLUL 4 CEREREA, OFERTA SI ECHILIBRUL PIETEI Dupa ce veti studia acest capitol veti putea întelege: • • • • • Cum se formeaza cererea si oferta Care sunt factorii care determina cererea si oferta unui bun Ce este elasticitatea cererii si ofertei si care sunt formele acesteia Cum determina cererea si oferta pretul unui bun si cantitatea tranzactionata Care este rolul preturilor în alocarea resurselor rare în cadrul economiei de piata Într-o economie libera cea mai mare parte a bunurilor si serviciilor ajung la consumatori prin mijlocirea pietei. Prin intermediul pietei, cumparatorii, ca purtatori ai cererii, si vânzatorii, ca purtatori ai ofertei, se întâlnesc si comunica în vederea schimbului de bunuri si servicii. Analiza cererii si ofertei permite întelegerea modului de stabilire a preturilor bunurilor si serviciilor pe diferite piete precum si a influentei acestor preturi asupra cantitatii tranzactionate. Pentru a analiza modul cum functioneaza pietele, trebuie mai întâi întelese conceptele de cerere si oferta 1. 1 Principiile analizei cererii si ofertei, a echilibrului pietei si a formarii pretului de echilibru se datoreaza lui Alfred Marshall (1842-1924), economist britanic, profesor la 71
  60. 60. 4.1 Cererea Începem studiul asupra pietelor prin examinarea comportamentului cumparatorilor. În acest sens, vom vedea cum pretul determina cantitatea ceruta dintr-un bun si care sunt ceilalti factori care determina cererea. Cererea individuala si cererea pietei Cererea reprezinta cantitatile dintr-un bun sau serviciu pe care un consumator poate si este dispus sa le achizitioneze de pe piata la niveluri diferite de pret, ceteris paribus. Cererea reprezinta relatia între diferitele preturi posibile ale unui bun si cantitatile din bunul respectiv care pot fi cumparate2. Ar fi fals sa admitem, fara nici o precizare, ca cererea de autoturisme într-o tara este de x milioane unitati. Acest numar reprezinta cantitatea posibil de cumparat tinând seama de preturile autoturismelor, de veniturile cumparatorilor dar si de ansamblul conditiilor economice din cursul perioadei respective. Daca preturile ar fi mai mici, cu siguranta cantitatea ceruta ar fi mai mare. În plus, pretul nu poate constitui singura explicatie a alegerilor consumatorilor. În acest sens, se mai retin drept cauze orarul magazinelor, amplasarea acestora, spiritul de economisire al familiilor precum si comportamentul vânzatorilor. Economistii utilizeaza sintagma ceteris paribus pentru a semnifica faptul ca toate variabilele relevante, exceptând cele studiate în acel moment, sunt mentinute constante. Fraza în latina înseamna “toate celelalte conditii ramân neschimbate”. De aceea, atunci când definim Cambridge. Cea mai importanta lucrare a acestuia este ″The Principles of Economics″ , publicata în 1890. 2 Analiza se va concentra asupra pietei bunurilor, însa concluziile desprinse au caracter general, fiind aplicabile si pietelor resurselor economice unde se manifesta cererea întreprinzatorilor pentru un anumit factor de productie. 72
  61. 61. termenul de cerere doar relatia pret-cantitate ceruta este evidentiata, alti factori de influenta fiind considerati, în acel moment, constanti. Pe orice piata, ceteris paribus, exista o relatie de inversa proportionalitate între pretul unui bun (P) si cantitatea solicitata (Q) de cumparatori. Atunci când pretul creste, cantitatea ceruta scade. Si invers, scaderea pretului este însotita de cresterea cantitatii cerute. În cazul de fata, pretul apare ca o variabila independenta, iar cantitatea ceruta este variabila dependenta. Aceasta relatie între pret si cantitatea ceruta este valabila pentru cele mai multe bunuri din economie si, fiind atât de raspândita, economistii o numesc legea cererii. Un asemenea efect al modificarii pretului asupra cantitatii cerute reprezinta o reactie asteptata deoarece: • daca pretul bunului analizat scade, iar preturile altor bunuri ramân constante (clauza ceteris paribus spune aceasta) oamenii vor substitui în favoarea bunului mai ieftin; • când pretul bunului analizat scade, iar venitul si preturile altor bunuri ramân neschimbate, oamenii se simt mai bogati. În consecinta, ei îsi vor folosi puterea de cumparare suplimentara pentru a achizitiona mai multe bunuri, inclusiv din cel al carui pret s-a redus. Relatia dintre evolutia pretului si cantitatea ceruta se poate ilustra cu ajutorul unui tabel (tabelul 4.1), unei functii sau unui grafic (figura 4.1). Relatia dintre pret si cantitatea ceruta Tabelul 4.1 Pretul 1 2 3 4 5 Cantitatea ceruta 9 8 7 6 5 73
  62. 62. Functia cererii, pentru cazul liniar, este de forma Q = a – bP, unde a si b sunt coeficienti pozitivi. Un caz particular de functie a cererii, corespunzator datelor din tabelul 4.1, este de forma Q = 10 - P (a este 10, iar b este egal cu 1). P P2 P1 C 0 Q2 Q1 Q Fig. 4.1 Curba cererii Curba cererii constituie o reprezentare grafica a relatiei dintre pretul unui bun si cantitatea solicitata de un cumparator. Pretul este figurat pe axa verticala, iar cantitatea ceruta pe axa orizontala. Acest mod de reprezentare vine de la Alfred Marshall care a privit curba cererii din punct de vedere al vânzatorului. Vânzatorul ar putea sa se întrebe “Daca eu produc x unitati dintr-un bun care ar fi cel mai mare pret la care pot vinde fiecare unitate?”. Astfel, din punct de vedere al vânzatorului, cantitatea este variabila independenta si atunci îsi gaseste locul pe abscisa, iar pretul este variabila dependenta si este reprezentat pe ordonata. Curba cererii este descrescatoare, ia r panta este negativa. Aceasta este justificata de legea cererii. Daca cantitatea ceruta creste la scaderea pretului, atunci curba care reflecta o asemenea relatie trebuie sa fie înclinata spre în jos, de la stânga la dreapta. În general, nu exista nici un motiv pentru ca o curba tipica a cererii sa aiba panta constanta sau 74
  63. 63. relatia între pret si cantitate sa fie liniara. Pentru simplificarea prezentarii, curbele cererii sunt deseori trasate în acest mod. Privita la nivelul unui singur cumparator, curba anterioara reprezinta curba cererii individuale (individ, firma). Exista probabil alti n 1 cumparatori, fiecaruia corespunzându-i o alta curba a cererii, având un comportament relativ specific. În mod normal, toti cumparatorii vor reactiona prin reducerea cantitatii cerute la cresterea pretului. Si invers, vor spori aceasta cantitate daca pretul bunului se reduce. Pentru a analiza modul cum functioneaza pietele economistul este interesat într-o mai mare masura sa cunoasca cererea pietei pentru un bun decât cererea individuala. Cererea pietei rezulta din însumarea cererilor individuale pentru un anumit bun. În mod analog cu cazul anterior, relatia dintre evolutia pretului si cantitatea ceruta de ansamblul cumparatorilor se poate ilustra cu ajutorul unui tabel, unei functii sau unui grafic. Curba cererii pietei pentru un bun indica deci cantitatile diferite din acel bun pe care consumatorii în ansamblul lor pot si sunt dispusi sa le achizitioneze de pe piata la niveluri diferite de pret. Si în acest caz, cantitatea cumparata dintr-un bun este functie descrescatoare în raport cu pretul sau. Exemplu: determinarea cererii pietei Consideram o piata ipotetica unde exista doar doi consumatori. Functiile cererii pentru fiecare consumator au urmatoarele expresii: Q 1 (P1)= 20 - P Q2 (P2)= 10 – 2P Deoarece o cantitate ceruta negativa nu are semnificatie economica, prin functiile cererii individuale întelegem în cazul de fata: Q1 (P 1)= max {20 - P, 0} Q 2 (P2)= max {10 – 2P, 0}; Cererea pietei rezulta din agregarea c ererilor individuale. Suma celor doua cereri se prezinta ca în figura de mai jos, cu un nod pentru P = 5. 75
  64. 64. P P P Q1(P1) Q1(P1) + Q2(P2) 5 Q2(P2) 0 Q1 0 Q2 0 Q1 + Q2 Fig. 4.2 Curbele cererii individuale si curba cererii pietei Factorii cererii Curba cererii surprinde relatia dintre pret si cantitatea ceruta. Ea cuprinde numeroase perechi pret-cantitate pentru un anumit set de circumstante. Deci, unui singur pret îi corespunde o singura valoare pentru cantitatea ceruta. Modificarea pretului conduce la o modificare în sens opus a cantitatii cerute, ceea ce se traduce printr-o miscare de -a lungul curbei cererii. Clauza ceteris paribus presupune ca alti factori cu influenta asupra cererii nu se modifica. În realitate, toti acesti factori nu ramân constanti în timp, iar modificarea lor determina schimbarea cererii. Factorii cererii unui bun, altii decât pretul acestuia, sunt: - preturile altor bunuri - venitul consumatorilor - preferintele (gusturile) consumatorilor 76
  65. 65. - asteptarile consumatorilor numarul consumatorilor politica guvernamentala factorii sezonieri O modificare într-unul din factorii cererii, altul decât pretul bunului analizat, va antrena deplasarea curbei într-un sens sau altul. În acest caz, curba cererii va surprinde tot o relatie pret-cantitate, însa putin schimbata deoarece “celelalte conditii” s-au modificat. Daca mai mult dintr-un bun este cerut pentru fiecare nivel de pret, atunci curba cererii se deplaseaza spre dreapta (figura 4.3 a). Aceasta înseamna cresterea cererii. Daca mai putin dintr-un bun este cerut pentru fiecare nivel de pret, curba cererii se deplaseaza spre stânga (figura 4.3 b). Aceasta înseamna reducerea cererii. P P C 0 C’ C’ Q 0 (a) cresterea cererii C Q (b) reducerea cererii Fig. 4.3 Deplasarile curbei cererii Sa analizam în continuare fiecare dintre conditiile cererii: a) preturile altor bunuri 77
  66. 66. Doua bunuri se pot afla într-o relatie de substituibilitate, complementaritate sau neutra. Pentru doua bunuri substituibile (doua marci de petrol, carnea de vita si carnea de pui, untul si margarina, biletele de cinema si casetele video închiriate), modificarea pretului unui bun va determina modificarea în acelasi sens a cererii celuilalt bun. De exemplu, cresterea pretului carnii de vita va face ca cererea pentru carnea de pui sa creasca. Curba cererii de carne de pui se va deplasa spre dreapta. În cazul bunurilor complementare (computerele si software-ul, autoturismele si benzina), modificarea pretului unui bun va conduce la modificarea în sens opus a cererii celuilalt bun. De exemplu, cresterea pretului la benzina va conduce la reducerea cererii de autoturisme. Curba cererii de autoturisme se va deplasa spre stânga. În cazul bunurilor aflate în relatie neutra modificarea pretului unui bun nu afecteaza cererea celuilalt bun. Proprietatea a doua bunuri de a fi substituibile sau complementare depinde si de atitudinea cumparatorilor fata de ele nu doar de proprietatile bunurilor în sine. Pentru unii consumatori brânza si carnea de vita sunt substituibile datorita aportului de proteine, în timp ce pentru altii nu sunt. Unii consumatori considera hamburgerii cu brânza drept bunuri complementare, în timp ce pentru alti consumatori o asemenea relatie nu este posibila. Referitor la efectele schimbarilor în preturile altor bunuri, în afirmarea legii cererii are importanta pretul unui bun relativ la pretul altor bunuri. În timpul perioadelor de inflatie, nivelul mediu al tuturor preturilor creste si distingem între preturile relative si schimbarea în preturile nominale (numar unitati monetare platite pentru un bun). În unele situatii, un bun poate deveni relativ mai ieftin în raport cu alte bunuri chiar daca pretul sau a crescut, deoarece preturile altor bunuri au crescut mai repede. Dimensiunea pâna la care curbele cererii pentru un bun se schimba ca raspuns la schimbarea în pretul altor bunuri depinde de gradul în care bunurile sunt substituibile sau complementare si preturile lor relative. De exemplu, reducerea pretului la masini creste cererea de benzina. Invers, nu avem un efect de amploare comparabila, datorita 78
  67. 67. pretului foarte mic al unui litru de benzina în raport cu cel al unui autoturism. b) venitul consumatorilor În functie de marimea venitului disponibil, unele produse sunt accesibile pentru unii consumatori în timp ce pentru altii nu sunt accesibile. Când venitul creste, oamenii tind sa cumpere o cantitate mai mare dintr-un bun. Astfel de bunuri se numesc bunuri normale. Curba cererii acestor bunuri se deplaseaza spre dreapta odata cu cresterea venitului consumatorilor. Rachetele de tenis, berea, autoturismele, biletele la teatru sunt toate exemple de bunuri normale. Exista situatii în care cresterea venitului este însotita de reducerea cantitatii achizitionate dintr-un bun. Astfel de bunuri se numesc bunuri inferioare. Curba cererii lor se deplaseaza spre stânga odata cu cresterea venitului consumatorilor. Un exemplu de bun inferior ar putea fi calatoriile cu autobuzul. Pe masura ce venitul creste devine mai probabil pentru un consumator sa-si cumpere autoturism sau sa foloseasca taxiul, renuntând treptat la calatoria cu mijloacele de transport în comun. Ca si în cazurile bunurilor substituibile sau complementare, proprietatea unui bun de a fi normal sau inferior provine din alegerile consumatorului si nu atât din proprietatile intrinseci ale bunurilor. Unul si acelasi bun poate fi considerat normal sau inferior de consumatori diferiti. c) asteptarile consumatorilor Daca oamenii se asteapta ca pretul unui bun sa creasca relativ la alte bunuri ei vor creste rata achizitiilor înainte ca modificarea pretului sa se produca. Anticiparea modificarilor de politica guvernamentala (introducerea de noi taxe în viitor) va determina modificarea cererii în prezent. d) preferintele (gusturile) consumatorilor Oamenii sunt diferiti si au preferinte diferite. De exemplu, cei care au masini au o mica propensiune pentru transportul în comun. Iar 79
  68. 68. unul si acelasi bun este sau nu dorit de consumatori chiar daca este accesibil. Exista schimbari care se produc rapid precum cele din domeniul muzicii sau vestimentatiei. Alte schimbari cer mai mult timp, dar au caracter permanent. De exemplu, grija pentru sanatate conduce la reducerea consumului de tigari, cresterea consumului de peste sau de echipamente pentru exercitii fizice. În fiecare din aceste cazuri, în conditiile mentinerii preturilor bunurilor, cererea acestor bunuri se schimba. Rolul reclamei comerciale consta tocmai în intentia de a influenta gusturile în favoarea bunului pentru care se face reclama. Publicitatea adversa urmareste sa reduca consumul pentru un anumit bun (de exemplu, tutun sau alcool). Trebuie precizat, ca economistii nu-si propun sa explice gusturile oamenilor. Acestea sunt bazate pe factori istorici si psihologici, aflati dincolo de domeniul economiei. e) numarul consumatorilor Cantitatea ceruta este în functie de numarul si structura consumatorilor. Aceste schimbari nu sunt întotdeauna semnificative pe termen scurt. De exemplu, cresterea natalitatii în perioada imediat postbelica, a condus la cresterea în timp a cererii de jucarii si servicii în crese si gradinite, apoi de locuinte si alte bunuri durabile si mai târziu de servicii geriatrice. f) factorii sezonieri Cererea pentru unele bunuri si servicii variaza, uneori sensibil, în cursul anului. De exemplu, cererea de înghetata creste în timpul verii, iar cererea de umbrele în anotimpul ploios. Toti acesti factori actioneaza practic asupra cererii în acelasi timp, astfel încât este aproape imposibil a stabili importanta lor relativa. De exemplu, pentru studierea influentei modificarii pretului asupra cantitatii cerute de televizoare trebuie sa izolam aceasta influenta. Însa, apar concomitent modificari si influente din partea celeorlalti factori. În 80
  69. 69. analizele urmatoare folosim clauza ceteris paribus pentru a putea calcula efectul modificarii unei variabile asupra cantitatii cerute. O functie a cererii de genul Q = a- bP este o abstractie, însa trebuie apelat la simplificari pentru ca relatiile dintre variabile sa apara foarte clar. Elasticitatea cererii Cum cererea unui bun este functie de pretul acelui bun, pretul altor bunuri sau venitul consumatorului apare interesant de determinat ce se întâmpla cu cantitatea ceruta în urma unei variatii determinate a variabilelor de mai sus. Economistii folosesc termenul de elasticitate a cererii pentru a surprinde modificarea cantitatii cerute dintr-un bun ca efect al modificarii pretului acelui bun sau altui factor de influenta, în conditiile în care ceilalti factori ramân constanti. Sensibilitatea unei variabile economice la modificarea alteia se poate exprima în numeroase moduri, depinzând de unitatile de masura alese. De exemplu, cresterea cu 100 unitati monetare a pretului unui bun duce la reducerea cu 50 unitati de produs sau cu 1000 kg. a cantitatii cerute de consumatori. Afirmatiile sunt echivalente, diferind doar unitatile de masura în care este exprimata modificarea cantitatii cerute. Pentru a evita confuzia provenita din alegerile unitatilor de masura este necesara standardizarea lor. În acest sens se recurge la exprimarea acestor modificari în expresie procentuala. Aprecierea elasticitatii cererii în raport cu un factor de influenta se realizeaza cu ajutorul coeficientului de elasticitate. Coeficientul elasticitatii cererii se obtine prin raportarea modificarii relative a cantitatii cerute la modificarea relativa a factorului de influenta. Elasticitatea cererii unui bun se studiaza, de regula, în raport cu pretul acelui bun, pretul altor bunuri aflate în relatie cu bunul considerat si venitul consumatorilor. În fiecare din aceste cazuri actioneaza clauza ceteris paribus. 81

×