Parinte copil

  • 570 views
Uploaded on

pentru dirigintie

pentru dirigintie

  • Full Name Full Name Comment goes here.
    Are you sure you want to
    Your message goes here
    Be the first to comment
    Be the first to like this
No Downloads

Views

Total Views
570
On Slideshare
0
From Embeds
0
Number of Embeds
0

Actions

Shares
Downloads
34
Comments
0
Likes
0

Embeds 0

No embeds

Report content

Flagged as inappropriate Flag as inappropriate
Flag as inappropriate

Select your reason for flagging this presentation as inappropriate.

Cancel
    No notes for slide

Transcript

  • 1. „Le puteţi dăruicopiilor dragostea,dar nu şi gândurile voastre, căci ei îşi au gândurile lor.” (Kahlil Gibran,
  • 2. Misiunea de a fi părinte este deosebit de grea.A fi părinte e o meserie în toată putereacuvântului, cu deosebirea că în acest caztrebuie să muncim cu normă întreagă, zi şinoapte, fără să beneficiem de concedii anualeplătite sau de pauzele determinate de reviziiletehnice.O meserie din care nu se pune problema sădemisionăm, ba dimpotrivă, pentru că existăriscul să fim consideraţi „nedemni”. Omeserie care se învaţă din mers, pe totparcursul vieţii, şi pentru care nu seorganizează cursuri de specializare. Omeserie care se construieşte în fiecare zi şi încare greşelile ne ameninţă la fiecare pas,refuzându-ne dreptul de a greşi.
  • 3. Majoritatea frustrărilor slujbei de părinte apar pentru că noinu avem un model bine trasat, un « plan de bătaie », pentru arăspunde aşa cum trebuie la toate situaţiile inevitabile cu care neconfruntăm. Ar trebui să avem anumite jaloane, trasate foarte clar,precum au aviatorii lumini la aterizare, care să ne arate încotro să neîndreptăm nava familiei. Dorim principii călăuzitoare care ne vorajuta să ne creştem copiii sănătoşi şi în siguranţă. La şcoala părinţilor are acces liber oricine. Nu se asigură ospecializare, nu se oferă diplome sau certificate de absolvire. Nu seorganizează examene şi nu se dau alte note decât cele acordate deproprii noştri copii. Nu există restricţii… Ce se întâmplă însă când cineva nuşi-a învăţat lecţia?
  • 4. A fi părinte înseamnădeopotrivă a da (a-i ajutape copii să realizeze ceea cevor, pentru că aceştia nu ausuficientă forţă, şi a le oferisprijinul necesar pentru aajunge acolo unde trebuie săajungă), a cere (a porunci şia impune reguli) şi a ierta. Înprimul rând trebuie să-iacceptăm pe copiii noştri aşacum sunt, pentru că ei suntmai importanţi decâtaspiraţiile noastre personale.
  • 5. Dacă părinţii s-ar lăsa puţin„ghidaţi” de profesori, poate le-ar fimai uşor în procesul de educaţie alcopiilor şi unora şi celorlalţi. Dar, uneori, ca dascăl, simţică duci lupta lui Don Quijote,morile de vânt fiind atât elevii cât şipărinţii acestora. Ne străduim să-iînvăţăm normele de bună conduită,dar cât este de zadarnic dacă acasănu se continuă această muncă. Şi cebine ar fi dacă părinţii ar colaboramai mult cu profesorii…
  • 6. Nu material pentru a trece clasa sausub imperiul nervilor şi ameninţăriloradresate copilului „Lasă că vezi tuacasă…!”În acest caz dascălul nu mai are curajsă spună nimic, nu-şi poate încărcaconştiinţa cu încă o „victimă” careoricum nu va da rezultate mai bune, vafi numai timorat şi îngrozit de ceea ceînseamnă şcoală şi educaţie. Duhulblândeţii poate face minuni. Estefoarte greu, dar merită încercat, pentrucă greşelile de educaţie se văd, iarcând se văd este prea târziu, poţi să-lbaţi…. mult şi bine, de la un anumitmoment, copilul nu mai ţine cont depărintele care se impune cu bătaia.
  • 7. Numeroşi cercetători din domeniul dezvoltării copiilorsunt acum convinşi că aceste creaturi complexe,micuţe, numite bebeluşi, sunt foarte departe de a fi„foi albe” atunci când vin pe lume . Un importantstudiu revelează existenţa a nouă tipuri diferite decomportament a nou-născuţilor Aceste diferenţe au tendinţa de a se păstra şi mai târziu şi printre ele se numără şi nivelul de activitate, reacţiile, distragerea atenţiei şi dispoziţia. O altă caracteristică foarte importantă a nou-născuţilor se referă la ceea ce se poate numi „puterea voinţei”.
  • 8. Unii copii se pare că se nasc cu atitudine docilă şi favorabilăautorităţii exterioare. Ca prunci, nu plâng prea des, dorm aproapetoată noaptea, zâmbesc atunci când sunt schimbaţi, sunt răbdătoriatunci când masa întârzie puţin. Mai târziu, în timpul copilăriei, leplace să îşi păstreze camera curată, îşi fac lecţiile pentru şcoală cumultă plăcere şi se pot juca ore întregi fără să se plictisească. Dinpăcate, aceşti copii superdocili nu sunt prea numeroşi, dar este sigurcă ei există în unele familii.
  • 9. Tot atât de sigur, cum unii copiisunt, prin natură, ascultători,alţii par a adopta o atitudinesfidătoare, „agresivă” încă dela naştere. Intră în lumesfidători, plângându-se detemperatura necorespunzătoaredin sala de naşteri, deincompetenţa asistentelor.Pretind ca masa să le fieservită exact în momentul încare au comandat-o şi cer camama să le acorde tot timpul ei.Pe măsura trecerii timpului,exprimarea voinţei devine tot maicategorică, iar vânturile setransformă în uragane în timpulprimilor ani ai vieţii.
  • 10. Ceea ce ar trebui să ştie fiecare părinte este faptul că voinţa copilului trebuie modelată încă din primii ani ai vieţii. Nu zdrobită, distrusă sau înăbuşită. Cum se poate realiza acest lucru? Cel mai important pas în orice procedeu este stabilirea în avans a unor limite rezonabile. Copilul trebuie să ştie care este comportareaacceptabilă şi care nu, înainte de a fi făcut răspunzătorpentru aceasta. Stabilirea acestor condiţii prealabile vaelimina sentimentul copleşitor al nedreptăţii, resimţit decopil când este pedepsit pentru incidente sau greşeli pecare nu le înţelege. Dacă nu s-a stabilit nici o limită, nutrebuie să se ceară respectarea vreuneia.
  • 11. O dată ce copilul a înţeles ce i se cere,trebuie făcut responsabil pentrucomportarea sa. Aceasta sună frumos şipare uşor de aplicat, dar, majoritateacopiilor înfruntă autoritatea părinţilor de aconduce, fiind conştienţi de competiţiavoinţelor dintre generaţii. De obicei, când un copil se comportă într-un mod dăunător, atât pentru ceilalţi cât şi pentru el, scopul său ascuns este să verifice stabilitatea limitelor fixate.
  • 12. Când se Când au loc astfel derăzvrăteşte, copilul confruntări esteia în considerare extrem de importantdorinţele părinţilor ca adultul să obţină osăi şi, sfidător, victorie decisivă şi săîncearcă să le afişeze o încrederenesocotească. Ca nezguduită în elun general de însuşi. Copilul şi-aarmată, va calcula manifestat clarriscurile potenţiale, dorinţa de a se luptaîşi va aduna forţele şi părinţii trebuie săşi va ataca fie suficient deduşmanul cu toate înţelepţi să nu-lgurile de foc de dezamăgească.care dispune.
  • 13. Nimic nu este mai distructiv pentru autoritatea părinteascădecât ca mama sau tata să piardă această bătălie. Copilul face ca poliţistul care verifică noaptea dacă uşile magazinelor sunt încuiate. Cu toate că încearcă să deschidă uşile, totuşi speră ca ele să fie încuiate, şi totul să fie în siguranţă. În acelaşi mod, copilul care atacă autoritatea iubitoare a părinţilor se simte pe deplin asigurat când observă că ei rămân fermi şi încrezători pe poziţia lor de conducători.
  • 14. Se simte în siguranţă într-un mediu bine organizat, în caredrepturile celorlalţi oameni (şi ale lui) sunt garantate delimitele clare şi ferme stabilite de părinţi. După o perioadă de conflicte, în care părintele şi-a afirmat dreptul de conducere (mai ales daca pentru copii rezultatul a fost plânsul), copiii ar putea simţi nevoia să fie iubiţi şi asiguraţi de dragostea părintească. Legănându-l, îmbrăţişându-l, spunându-i-se cât de mult este iubit, i se poate aminti din ce motive a fost pedepsit şi cum poate, pe viitor evita astfel de necazuri.
  • 15. Atunci când părinţii stabilesclimitele, trebuie să fie sigurică odraslele lor sunt capabilesă îndeplinească cerinţeleformulate. Cerinţeleexagerate îl pun pe copilîntr-o situaţie fără ieşire şiacest lucru va producepagube inevitabile capacităţiisale emoţionale.
  • 16. O relaţie bazată pe dragoste şiafecţiune este foarte posibil să devină orelaţie sănătoasă, chiar dacă vor apăreaşi greşelile inevitabile ale părinţilor.Noi, părinţii trebuie să ne iubim copiiipentru ceea ce sunt ei şi nu pentru ceeace ne-am dori noi să fie. Oferindu-lemai multă dragoste decât am primitnoi la rândul nostru, vom reuşi să leîmpărtăşim din experienţa noastră deviaţă. Prin cuvinte ce ne vor venifiresc, va trebui să le transmitem acelevalori pe care noi le considerămsupreme. Acele valori care stau labaza vieţii noastre prezente, care facdiferenţe dintre bine şi rău, dintreacceptabil şi inacceptabil. Dintreadevăr şi fals, dintre drept şi nedrept.
  • 17. O dată deveniţi responsabili, copiii noştri vor fi arhitecţii şi promotorii propriei lor vieţi. Dar cum să-i convingem că existenţa lor viitoare este în mâinile lor, că trebuie să se hotărască să conjuge propria lor viaţă la timpul viitor? Că leneşul de astăzi riscă să fie omul bun la nimic de mâine?Cum să facem din copiii noştri oameni activi şi determinanţi? În ce fel să-i ajutăm, pentru ca astfel să ne îndeplinim misiunea de părinte? Cum să-i influenţăm în mod pozitiv?Cred că toate aceste întrebări au un răspuns unic: copilul trebuiemotivat, pentru că motivaţia conferă comportamentului un sens,forţă şi perseverenţă.
  • 18. Să–l ajuţi să găsească Să-l determini să participe laraţiunea de a munci un proiect, să-i orienteziargumentându-i că munca comportamentul sprereprezintă o cale de a da sens îndeplinirea unor obiective.vieţii noastre, de a ne (notele de la şcoală, unautodepăşi, de a ajunge la un anumit nr de ore de muncă)oarecare confort material, Să-i permiţi să aleagă în funcţiegăsindu-ne totodată locul în de propriile lui aspiraţiiierarhia socială. Să-i menţii atenţia mereu trează pentru a-i creşte astfel capacitatea Să-l ajuţi să-şi schimbe de concentrare perspectiva asupra lumii, asupra vieţii, asupra Să-i oferi cele mai bune condiţii de mediului înconjurător, existenţă deoarece, după cum se ştie, asupra muncii.. mediul familial şi social în care ne manifestăm reprezintă un factor motivaţional important.
  • 19. Înainte de a încerca să schimbisau să îmbunătăţeşti motivaţiacuiva, trebuie să înveţi să-lcunoşti cu atuurile şi cupunctele lui slabe, cu istoria şicultura sa.Schimbarea nu poate fihotărâtă printr-o decizie desus. Ea este în primul rând ochestiune de atitudine. Oatitudine flexibilă, rezonabilă,realistă.Schimbarea implică în modobligatoriu conceptul de grup(în acest caz, entitateafamilială).
  • 20. Să înţelegi măcar în parte istoria vieţii lui. În funcţie de situaţiile afective prin care trec părinţii alături de copii sau prin care copiii trec singuri (acele momente care alcătuiesc istoria noastră personală şi ne condiţionează mecanismele de apărare ) motivarea poate întâmpina obstacole însemnate sau, dimpotrivă, acestea se pot transforma în motivaţii pozitive. Cu cât vom cunoaşte mai bine elementele care definesc existenţa copilului nostru, cu atât vom face mai puţine greşeli.Să foloseşti cu bună-credinţă sentimentele şi emoţiile acestuia,evitând să-i manipulăm sau să le îngrădim liberul arbitru . Înanumite condiţii, stresul poate deveni un factor motivaţional , lafel ca bucuria şi dorinţa de a învinge. Sentimentul că într-un felsau altul se fac utili, că sunt competenţi, că progresează, dorinţade libertate, simţul răspunderii… reprezintă tot atâteasentimente care se pot transforma în factori motivaţionali.
  • 21. Ea nu trebuie privită ca o prelucrare, ci ca o punere în valoare. În sfârşit, dacă vrei să îmbunătăţeşti motivaţia copilului tău, trebuie să te priveşti pe tine însuţi şi să-ţi faci autocritica. Pentru a-i motiva pe ceilalţi, mai întâi să fii motivat tu însuţi.
  • 22. Acum nu ne rămâne decât ... să ţinem drumul drept şi să avem învedere că greşelile pictorilor se văd pe pânză, ale medicilor nu sevăd, pentru că sunt în pământ, dar greşelile noastre, ale părinţilorşi ale dascălilor se văd pe copiii noştri.
  • 23. DECI?DUET sau Cum DUEL? rămâne?PĂRINTE – COPILDUET SAU DUEL?
  • 24. Vom evita să spunem tot timpul ……şi vom spune mai desEşti un mincinos. Am senzaţia că nu-mi spui adevărul.Eşti un pierde – vară. Eşti sigur că ţi-ai terminat temele înainte de a pleca la joacă?Eşti un nepriceput. Ai grijă! S-ar putea să spargi ceva!Nu vei înţelege niciodată nimic. C e metodă de lucru ai folosit? Ai recitit lecţia? Ce-ar fi să rezolvi câteva exerciţii acum ca să te antrenezi? Hai să citim împreună.Nici de data aceasta Norocul nu vine din senin. Trebuie sănu ai făcut nimic.. munceşti tu singur- Este mai bine să lucrezi puţin în fiecare seară decât să petreci câteva ore recapitulând în ultimul moment.
  • 25. Ceilalţi sunt mai buni decât tine. Mai exact, ce fac ceilalţi? Cât timp îşi petrec la masa de lucru?Oare cine m-a pricopsit cu De ce ai nevoie? Cu ce să te ajut?un asemenea copil.Iar ai luat nota mică! Îmi pare rău că ai luat notă mică. Sunt sigur că o singurăÎn schimb sora ta…. oră în plus de exerciţii te-ar fi ajutat să te descurci mult mai bineNu ţi-a stat mintea la carte. Trebuie să fim încrezători.. Întotdeauna există un decalajNotele sunt la fel de slabe. între eforturile depuse şi succes.Nu pot să mai am încredereîn tine. M-ai dezamăgit. Trebuie să ai răbdare.