• Share
  • Email
  • Embed
  • Like
  • Save
  • Private Content
BA's thesis
 

BA's thesis

on

  • 891 views

Social Economy in Romania

Social Economy in Romania

Statistics

Views

Total Views
891
Views on SlideShare
891
Embed Views
0

Actions

Likes
0
Downloads
0
Comments
0

0 Embeds 0

No embeds

Accessibility

Categories

Upload Details

Uploaded via as Adobe PDF

Usage Rights

© All Rights Reserved

Report content

Flagged as inappropriate Flag as inappropriate
Flag as inappropriate

Select your reason for flagging this presentation as inappropriate.

Cancel
  • Full Name Full Name Comment goes here.
    Are you sure you want to
    Your message goes here
    Processing…
Post Comment
Edit your comment

    BA's thesis BA's thesis Document Transcript

    • UNIVERSITATEA BUCUREȘTILUCRARE DE LICENȚĂ Laura Catană Iunie 2011
    • UNIVERSITATEA BUCUREȘTI FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ ECONOMIA SOCIALĂ RESURSE ȘI FORME DE ORGANIZARE ÎN ROMÂNIAConducător științific AbsolventăProf. univ. dr. Septimiu Chelcea Laura Catană Iunie 2011
    • CUPRINSMulțumiri / 4Rezumat / 5Lista tabelelor, figurilor și casetelor / 6Introducere / 7Capitolul 1. ECONOMIA SOCIALĂ. ANALIZĂ CONCEPTUALĂ / 91.1. Apariția conceptului / 91.2. Definirea economiei sociale și a formelor sale / 101.3. Importanța economiei sociale / 141.4. Resursele economiei sociale / 16Capitolul 2. ANALIZA CADRULUI LEGISLATIV / 182.1. Problema diferențelor naționale și poziția României / 182.2. Stare de fapt. România socială în mileniul trei / 202.3. Implicații ale legislației naționale și internaționale / 21Capitolul 3. RESURSELE ȘI FORMELE ORGANIZAȚIILOR ECONOMIEISOCIALE / 253.1. Obiectivul cercetării /253.2. Metodologia cercetării /25 3.2.1. Operaționalizarea conceptelor /26 3.2.2. Culegerea datelor / 273.3. Analiza și interpretarea datelor / 28 3.3.1. Subsectorul de piață / 28 3.3.2. Subsectorul de non-piață / 30 3.3.3. Analiză comparativă / 31 3.3.4. Modele de organizații hibrid ale ES / 343.4. Concluziile studiului, recomandări și proiecte de dezvoltare / 35Concluzii finale, recomandări și proiecte de dezvoltare / 36Bibliografie / 38 Lucrări consultate / 38 Lucrări identificate / 42Anexe / 45
    • MulțumiriDoresc să mulțumesc reprezentanților celor șase organizații participante în cercetarea de fațăpentru disponibilitate și deschidere și directorului federației cooperativelor sociale din Italia,care mi-a oferit informații valoroase cu privire la cadrul legislativ și practic de desfășurare aactivității acestor organizații. Nu în ultimul rând, mulțumesc profesorilor mei, precum șifamiliei mele, pentru înțelegere și sprijinul permanent.
    • RezumatEconomia socială se impune în secolul XXI drept unul dintre sectoarele cu cel mai marepotențial de a genera dezvoltare economică și socială, venind în întâmpinarea unor cererisociale ieșite de sub acoperirea sectorului public și a celui privat. Diversitatea organizațiiloreconomiei sociale și a scopurilor sale, precum și existența a două subsectoare, de piață și denon-piață determină necesitatea unei analize a acestora în termeni comparativi. Obiectivele acestei lucrări sunt de a evalua măsura în care organizațiile economieisociale în România utilizează cele trei tipuri de resurse - de piață, monetare și non-monetare(Evers (2004a); Laville și Nyssens (2004, 325)) – și de a analiza existența asocierii întreforma juridică adoptată de organizațiile și mixul de resurse. Apelând la metoda calitativă,ancheta pe baza interviului semi-structurat, am intervievat șase reprezentanți ai organizațiiloreconomiei sociale din București, corespunzând formelor juridice recunoscute oficial deMinisterul Muncii, Familiei și Protecției Sociale (2010). Rezultatele investigației relevădiferențe semnificative între resursele utilizate de subsectorul de non-piață (asociații,fundații) și de cel de piață (cooperative, case de ajutor reciproc). În timp ce primul și casa deajutor a pensionarilor din al doilea mixează cele trei tipuri de resurse, cooperativa și casa deajutor reciproc a salariaților folosesc drept sursă majoră sau chiar unică de finanțare veniturileprovenite din vânzarea de produse și furnizarea de servicii (resurse de piață). În plus,organizațiile economiei sociale se diferențiază și prin grupul țintă căruia se adresează și prindimensiunea socială a obiectivului propus. În contextul unui cadru legislativ deschis spresprijinirea acestor organizații, se impune analiza comparativă a celor două subsectoare prinnatura scopului și activităților lor, precum și a posibilității plății dividendelor.
    • Lista tabelelor, figurilor și casetelorLista tabelelorTabelul 1. Mixul de resurse al organizațiilor economiei sociale / 32Tabelul 2. Incluziunea persoanelor dezavantajate în organizațiile economiei sociale / 33Tabelul 3. S.W.O.T. Resurse predominante ale organizațiilor economiei sociale / 33Lista figurilorFigura 1. Întreprinderile sociale, la intersecția dintre sectoarele cooperative și non-profit(Defourny, f.a., 18) / 13Lista casetelorCaseta 1. Legea cooperativelor sociale în Italia / 24Caseta 2. Fundația A / 34Caseta 3. C.A.R.P. / 34
    • 7IntroducereÎn Europa anilor 1970, furnizarea serviciilor sociale era realizată aproape integral de sectorulpublic. În 2007, organizațiile economiei sociale ofereau 6% din locurile de muncă în celedouă milioane de companii din UE (EP, 2009). Astăzi se distinge puterea crescândă asocietății civile prin organizațiile non-guvernamentale transnaționale, a economiei sociale înansamblu și mai recent, a întreprinderilor sociale (Defourny, f.a.) și a afacerilor sociale(Grameen Bank în Yunus, 2010). Economia socială (ES) sau cel de-al treilea sector reprezintăactori socio-economici activi care se disting de companiile tradiționale pentru profit, dar și deorganizațiile non-profit, fiind totodată aflați în afara subordonării statului. Scopul lor este de acrește utilitatea socială prin întâlnirea nevoilor cetățenilor mai degrabă decât prinremunerarea investitorilor, iar autonomia, libertatea de asociere, caracterul privat și formalsunt trăsăturile lor fundamentale (CIRIEC, 2007, 9-14). Întreprinderile economiei sociale (cooperative, case de ajutor reciproc, asociații șifundații, la care se adaugă noile întreprinderi sociale sub diverse denumiri) își desfășoarăactivitatea cu precădere în domeniul protecției sociale, serviciilor, sănătății, serviciilorbancare, asigurărilor, producției agricole, meșteșugurilor, educației și trainingului, culturii,sportului și activităților de timp liber (CEPCMAF, 2002). Conform Comisiei Europene(2007), economia socială facilitează crearea unor noi locuri de muncă și generarea de venituripentru comunităților locale, oferind servicii comunitare și comerciale menite să satisfacănecesitățile locale (din care privatul fie s-a retras ca urmare a profitabilității scăzute, sau sedorește înlăturat - împiedicarea privatizării). Comunitizarea serviciilor și folosirea resurselorumane locale pentru dezvoltarea proiectelor, dar mai ales incluziunea persoanelor slabcalificate sau a celor cu dizabilități reprezintă elemente cheie ale celui de-al treilea sector. Tendințele de autonomizare ale sectorului serviciilor publice și creșterea relaționăriidintre stat și privat, odată cu accentul pus pe noile forme de participare în societatea civilăreprezintă motorul hibridizării organizațiilor (Evers, 2004b, 4). Sfera publică, în care cetățeniise pot exprima și menține într-un mod civilizat rivalitatea dintre diversele grupuri de interes,precum și „rețelele” sunt esențiale noilor organizații, accentuând atât participarea politică, câtși acțiunea voluntară și managementul eficient, specific sferei private (Evers, 2004b, 12-14). Problematica pusă în discuție de această lucrare își are originile în experiența mea devoluntar în diverse organizații și grupuri informale din ultimii cinci ani, atât în calitate de
    • 8coordonator și inițiator de proiecte, cât și de co-echipier. Astfel, am avut ocazia să constat înmod direct lipsurile sectorului neguvernamental, așa cum este el cunoscut în România, și amidentificat ca fiind cele mai importante dependența de fonduri externe și incapacitatea de atransfera programele în alte comunități datorită resurselor umane limitate sau slab pregătite(în majoritate voluntari) și a resurselor scăzute. Motivez alegerea acestei teme atât prin actualitatea și importanța oferită de instituțiileeuropene și naționale, cât și de potențialul său orientat spre dezvoltare socială și economică.Economia socială și antreprenoriatul par să răspundă lipsurilor sectorului non-guvernamental,dar consider fundamental să analizăm modul în care acestea se impun pe plan internațional șilocal, cum se formează discursul european, cine stă în spatele acestor organizații și dacăobiectivele promovate devin în practică rezultate. Consider că furnizarea serviciilor sociale în contextul insuficienței resurselor publicenecesită procese inițiate și derulate de chiar de comunitate, stabilindu-și propriile nevoi șiritmul de lucru. Cercetarea-acțiune (Lewin, 1943, Greenwood și Levin, 1998,7, Chelcea,2001/2007) poate constitui o metodă adecvată acestui tip de demers, accentuând importanțaparticipării (Mosse, 2005), reflexiei (Sandu, 2007,11) și inovației (Yunus, 2010). Unexemplu concret este microcreditul, o noutate economico-socială capabilă să abiliteze(empower) cetățenii și prin ale cărui rezultate s-a dovedit că rolul cercetătorului nu este doarcel „de a produce cunoștințe, ci și de a se implica în procesele de schimbare socială”(Chelcea, 2001/2007, 201). În contextul oferirii unei importanțe tot mai mari economiei sociale de cătreautoritățile publice europene și naționale (diverse rapoarte și cercetări, Charta EconomieiSociale, Strategia Națională pentru Dezvoltare Durabilă Orizonturi 2013-2020-2030, LegeaCadru Privind Economia Socială aflată în dezbatere, multitudinea de fonduri structuralePOSDRU DMI 6.1 – Economie Socială), pornind de la tipologia resurselor realizată deAdalbert Evers (2004a) și Laville și Nyssens (2004), în această lucrare îmi propun săanalizez: a) măsura în care cele trei tipuri de resurse sunt folosite de organizațiile economieisociale în România și b) existența unei asocieri între forma juridică de organizare și utilizareadiversificată a resurselor. Consider că studiul formelor de organizare și a resurselor specificeeconomiei sociale constituie subiecte de interes atât pentru factorul politic și legislativ, cât șipentru societatea civilă, cercetarea atrăgându-mă prin necesitatea unei abordărimultidisciplinare și comparative.
    • 9Capitolul 1. Economia socială. Analiză conceptuală 1.1. Apariția conceptuluiConform unei publicații a Comisiei Europene (EC, Introduction to Corporate SocialResponsibility for Small&Medium-Sized Entreprises, f.a.), sursa de inspirație a economieisociale contemporane are la bază ideile filosofice ale secolului al XIX-lea și începutulsecoului XX, în structurile sociale și relațiile de muncă de tipul ”falansterelor” lui Fouriersau ”satelor lui Owen”, ori în ”republica cooperatistă” a lui Charles Gide, menite să răspundănu nevoilor indivizilor, ci ale claselor, pregătind astfel conștiința socială pentru revoluțiaproletară. Termenul de „economie socială” a fost pentru prima dată folosit de Charles Dunoyer,în „Noul tratat de economie socială” apărut în anul 1930 (Arpinte et al., 2010). Acest ”pan-cooperatism” utopic ce viza transformarea evoluționistă a comunităților locale, caracterizateprin ajutor reciproc și diverse forme de cooperative sublinia „rolul de autoorganizare asocietăţii, al fraternităţii, al solidarităţii sociale, al democraţiei, al justiţiei sociale şi învingerea excluziunii sociale” (EC, op.cit.). Dacă liberalismul (și mai apoi neoliberalismul) susțineaautonomia individuală și dreptul de a satisface interesul personal al proprietarilor prinreducerea conflictelor și cooperare economică, determinând bunăstare și noi locuri de muncăși pentru cei săraci, solidaritatea creștină a pus accentul pe diviziunea muncii, atinsă princorporații ce permit inserția socială și economică a indivizilor și familiilor în societate (EC,op.cit.). Astfel, economia socială făcea referire la o economie corectă, care contribuia laameliorarea condițiilor de viață ale tuturor oamenilor din societate, nu doar ale celorprivilegiați (Deraedt, 2009). Cu toate acestea, deși secolul XIX „a deschis porțile” unei astfelde economii sociale, secolul XX au adus în prim plan creșterea veniturilor sectorului privat,odată eșuat, statul fiind nevoit să intervină pentru echilibrarea socială și economică. Apariția statului bunăstării în Europa Occidentală pentru corectarea sistemuluicapitalist a deteminat o încetinire a dezvoltării economiei sociale, în timp ce în statelecomuniste activitatea economică a fost derulată central, cooperativele pierzându-și caracterulvoluntar și democratic. După 25 de ani, datorită ratei mari de șomaj și a nevoii de locuri demuncă, a afirmării politicilor neo-liberale și reducerii bugetului public ce lasă descoperit un
    • 10număr mare de oameni, economia socială își reia rolul (Arpinte et al., 2010, 2-3). Trendulactual (de după 1970) se îndreaptă spre descentralizare și transfer în bunăstarea socială înEuropa. Noul management public accentuează logica organizării muncii, investiției,finanțării, personalului și performanței specifice sferei private (Pollitt, 2000, apud Evers,2004b, 5). Pe scurt, schimbările în configurația istorică a pieței, a statelor bunăstării și a societățiicivile au condus către emergența organizațiilor hibrid, ale căror trăsături pun în discuțieclaritatea conceptului de „cel de-al treilea sector”. 1.2. Definirea economiei sociale și a formelor saleImportanța economiei sociale a început să fie pusă în discuție și de instituțiile europeneîncepând cu finalul deceniului opt al secolului XX, odată cu prima publicație și finanțareaprimei Conferințe Europene a Economiei Sociale la Paris în anul 1989. In 1997, în urmasummitului de la Luxembourg, a fost recunoscut rolul ES în dezvoltarea locală și în creareade locuri de muncă, fiind lansat pilotul de acțiune „Al treilea sistem și angajarea”. Din 1990funcționează și intergrupul de economie socială în Parlamentul European, iar ComitetulEuropean Economic și Social (EESC) publică frecvent rapoarte și opinii cu privire lacontribuția economiei sociale în atingerea diferitelor obiective ale politicilor publice(CIRIEC, 2007, 9). Conform aceleiași surse, definiția economiei sociale propusă pentruîncadrarea în sistemele naționale este setul de întreprinderi private, organizate formal, cu autonomie de decizie și libertate de asociere, create să întâlnească nevoile membrilor lor prin piață, prin producerea bunurilor și furnizarea serviciilor, asigurărilor și serviciilor financiare, unde luarea deciziei și orice distribuire a profiturilor sau surplusurilor între membri nu este direct legată de capital sau de taxele de contribuție ale fiecărui membru, fiecare având câte un vot. ES include, de asemenea, organizații private, organizate formal, cu autonomia deciziei și libertatea de asociere care produc servicii gospodărești non-piață și ale căror surplusuri, dacă există, nu pot fi apropriate de către agenții economici care le creează, controlează sau le finanțează.Astfel, conceptul de „economie socială” este unul cuprinzător, iar în practică, relativ vag,formele sale purtând diverse denumiri și intrând sub incidența unor reglementări diferite.
    • 11Elementele principale ale organizațiilor ES fac apel la organizare autonomă, justițieeconomică și participare democratică, prin dezvoltarea solidarității și implicării individualeîn procesul cetățeniei active (EC, op.cit.). Discuția despre cel de-al treilea sector urmărește două perspective, fiind poziționat lapolul utilității sociale între privat și public, cu două subsectoare: cel de piață (cooperative,societăți mutuale) și cel de non-piață/non-profit (asociații și fundații) (CIRIEC, 2007). Analiza economiei sociale din „Charta Principiilor Economiei Sociale” (CEPCMAF,2002) și definiția dată organizațiilor non-profit în „Manualul despre instituțiile non-profit însistemul contabilității naționale” al Națiunilor Unite, împărtășesc patru criterii (CIRIEC,2007), cel privat, organizat formal, al autonomiei deciziei și libertății asocierii (participarevoluntară). Diferențele constau în modul de distribuire a profitului, criteriul democrației (cepoate lipsi din definiția non-profitului, cum se întâmplă în școli, spitale) și al obiectivuluisocial (ce apare drept obligatoriu doar în economia socială). Dacă sectorul terțiar vizează, dinperspectiva organizațiilor non-profit, principiul non-distributivității dividentelor, economiasocială nu îl conține, întrucât organizațiile sale se bazează pe distribuirea surplusuluimembrilor sau/și reinvestirea sustenabilă (Arpinte et al, 2010, Defourny et al, 1999, 18).Filantropia și activitatea caritabilă prin care perspectiva organizațiilor non-profit defineștesectorul terțiar sunt înlocuite în cea a economiei sociale cu solidaritatea reciprocă șiactivismul, cetățenii fiind protagoniștii propriului lor destin. Conform CIRIEC (2007, 14-15), ES are ca target individul, familia și gospodăria, întimp ce sectorul non-profit poate oferi servicii corporațiilor care le controlează și/sau lefinanțează, fără a defini individul drept prioritate. Astăzi, dezbaterile europene urmăresc totmai mult o unificare a acestor definiții sub umbrela sectorului terțiar, după cum teoretizeazăși diferențiază și Yunus afacerile sociale (Yunus, 2010, 23). Din perspectiva economiei solidare (filieră franceză), acest sector nu este unulrezidual, ce corectează erorile pieței și sectorului public prin satisfacerea nevoilor sociale (așacum prevede perspectiva non-profit), ci unul instituțional, dezvoltând inițiative cu dublu sensși rezolvând prin activism probleme precum excluziunea socială, șomajul, inegalitățile. Prima și cea mai răspândită formă de economie socială (Spear, 2006 apud Cace,Sorin, 2010a, 18), asociațiile, sunt definite prin Ordonanța de urgență 26/2000 (articolul 1),alături de fundații, drept „persoane fizice și juridice care urmăresc desfășurarea unor activitățide interes general sau în interesul unor colectivități ori, după caz, în interesul lor personal
    • 12nepatrimonial”. Diferența majoră între asociații și fundații se referă la active, prezente încazul fundațiilor. Ambele tipuri de organizații respectă întocmai principiile stabilite prinCharta Principiilor Economiei Sociale. În ceea ce privește cooperativele și asociațiile mutuale, sectorul de piață al economieisociale europene, în România există cooperativele de gradul I și II (formate din persoanefizice, respectiv din persoane juridice) și Case de Ajutor Reciproc ale Pensionarilor și aleSalariaților, care funcționează ca asociații non-profit, fiind astfel un hibrid între asociațiilemutuale europene și organizațiile non-profit. Conform CIRIEC (2006, 36), cooperativele suntîntreprinderi private, organizate formal, democratice și cu autonomie de decizie și libertate deasociere, create pentru a întâlni nevoile membrilor lor prin piață, prin producerea de bunuri șioferirea de servicii, asigurări sau capital financiar, în cadrul cărora modul de luare a deciziilorși orice distribuire a profiturilor sau surplusurilor între membri nu sunt direct legate de capitalsau de cotizațiile cu care fiecare membru a contribuit, ci de numărul de tranzacții dintremembru și organizație. O cooperativă este o entitate legală al cărei obiectiv principal este de asatisface nevoile sau de a avansa activitățile sociale sau economice ale membrilor prinbeneficiul mutual și distribuirea profitului în funcție de participare (membrii pot fi clienți,angajați sau furnizori) (CIRIEC, 2006, 42), principiul auto-ajutorării fiind baza activității lor(ca și în cazul asociațiilor mutuale). Față de cooperative, asociațiile mutuale nu răspund principiilor acțiunilor sau părțilorsociale și nici obiectivelor exclusive de obținere de profit, scopul principal fiind cel deasigurare, grijă și îngrijire, sănătate sau alte activități, precum cele bancare, supuse puterniccompetiției (Cace, 2010a, 33). În categoria economiei sociale, pe plan național trebuie incluse și alte organizații,precum Unitățile Autorizate Protejate (ce angajează peste 30% persoane cu handicap șibeneficiază de anumite facilități fiscale în baza Legii nr. 448/2006, modificată prin OUG nr.86/2008 și Ordinul 60/2007), Asociațiile de pensionari (Legea 502/2004), Cooperativele decredit – bănci populare. În Europa, conceptul de economie socială cuprinde, pe lângă cele patru forme majoreamintite, incluzând și alți actori sociali, precum: întreprinderile sociale/societăți în beneficiulcomunității, societățile amicale, cele reciproce, cooperativele de producție, cooperative /companii / întreprinderi comunitare, cooperative de vecinătate, trusturi comunitare, afaceri /firme sociale, trusturi / asociații / corporații pentru dezvoltare comunitară, întreprinderi
    • 13voluntare, cooperative de locuințe (housing co-operatives), uniuni de creditare, iniţiativefinanciare pentru dezvoltare comunitară (EC, op. cit.). În ultimii ani, dezvoltarea acestuisector a condus la includerea unui al treilea grup de întreprinderi sociale (social entreprises),Figura 1. Întreprinderile sociale, la intersecția dintre sectoarele cooperative și non-profit (Defourny, f.a., 18)cu o mai mare focusare pe rolul antreprenorului, precum afacerile sociale, instituțiile demicrofinanțare etc. (Deraedt, 2009, Defourny, f.a.) - locul lor în acest sector poate fi văzut înfigura de mai jos. În ceea ce privește întreprinderile sociale (sau organizațiile hibrid, după cum le mainumește Evers), Defourny afirmă încă de la început că acestea nu înlocuiesc și nici nuconcurează cu economia socială, ci completează peisajul, realizând o mai bună legătură întrecomponentele celui de-al treilea sector (Defourny, f.a., 4), contribuind la dezvoltareaeconomică prin inovație, sau la ceea ce Schumpeter numea ”procesul găsirii noilorcombinații” (1934, 66, apud Defourny, f.a., 4). Cu toate acestea, inițiatorul micro-creditului și laureatul premiului Nobel pentru Paceîn 2006, Muhammad Yunus, are un punct de vedere diferit, argumentând că modelul său deafacere socială se distinge de cel al organizațiilor non-profit, de cel al cooperativelor, dar și decel al antreprenoriatului convențional sau chiar social prin specificitate: "o companie fărăpierderi și fără dividente, dar cu un obiectiv social" (Yunus, 2010, 25).
    • 14 Întreprinderile sociale, conform lui Defourny (2001, 11-16), combină armoniostrăsăturile noului antreprenoriat, caracterizat prin introducerea unor noi produse sau calități, aunor noi metode de producție, a deschiderii unor noi piețe și noi relații și prin achiziționareaunor noi surse de materii prime și reorganizarea sectorului (noi forme de organizare), cu celeale ale sectorului social, definit în termenii scopului activității și a metodelor particulare deorganizare. Astfel, întreprinderea socială dezvoltă o activitate continuă de producere și/sauvânzare de servicii, are un grad ridicat de autonomie și risc economic, lucrează cu un nivelminim de muncă plătită, dar are un scop explicit de servire a comunității, nefiind doar o sumăa indivizilor serviți, este lansată de un grup de cetățeni, puterea deciziei nu depinde decapitalul deținut, are o natură participatorie, implicând beneficiarii în activitatea sa și având odistribuire a profitului limitată (op. cit., 16-18). 1.3. Importanța economiei socialeConform discursului european, economia socială, având o experiență de peste un secol,contribuie activ la o economie de piaţă modernă şi pluralistă şi se dovedeşte a fi unpartener de bază al societăţii din punct de vedere economic, social, civil și participativ. Așacum este menționat și în Chartă (CEPCMAF, 2002), succesul întreprinderilor din economiasocială nu poate fi măsurat în primul rând prin performanţa economică, ci şi princontribuţia sa la dezvoltarea solidarităţii, a coeziunii sociale şi a legăturilorteritoriale/regionale. Din punctul de vedere al autonomiei teritoriale și dezvoltării locale și regionale,CIRIEC (2006, 2007) afirmă că economia socială constituie un motor strategic, având unpotențial uriaș de activare a proceselor endogene de dezvoltare în ariile rurale, celeindustriale aflate în declin, sau pentru reabilitarea și revitalizarea ariilor urbane. ESreinstaurează competitivitatea și facilitează integrarea acestor arii pe piața națională șiinternațională prin corectarea inechităților rezultate din negocierea aplicării politicilorpublice. ES nu doar promovează efectele de împrăștiere, dar le și minimizează pe cele deregresie (sau backwash): a) datorită logicii sale de distribuire autentică a profitului și a surplusului, arată o mare propensitate de reinvestire a acestora în aria geografică unde au fost generate;
    • 15 b) este capabilă să mobilizeze nu doar agenții cei mai competenți și în cea mai bună poziție pentru a iniția acțiuni adecvate, dar și resursele locale; c) este capabilă să creeze și să distribuie cultura antreprenorială; d) poate determina generarea sau expansiunea unor activități economice adaptate la nevoile locale; e) poate menține activități economice ce riscă să dispară datorită lipsei de profitabilitate (de exemplu meșteșugurile) sau competiției puternice (industriile tradiționale); f) poate genera capital social, înțeles drept fundația instituțională fundamentală pentru mobilizarea unei dezvoltări economice sustenabile, așa cum a fost el înțeles de fondatorul conceptului, Putnam. Datorită formelor de control și de luare a deciziei bazate pe principii democratice șiparticipare cetățenească, economia socială tinde să păstreze procesele economice în interiorulsocietății civile locale (spre deosebire de investitorii privați), ancorând întreprinderile maibine în comunitate și oferind localului o mai mare autonomie în definirea propriului model dedezvoltare (CIRIEC, 2007, 30). Astfel, dacă se dorește urmarea modelului european dedezvoltare de către statele membre într-un mod rapid și adecvat, sugestia Comitetului este dea integra acest „al treilea pilon” (CIRIEC, 2007, 32). Punctele forte ale acestui sector, așa cum argumentează Parlamentul European (2009)în Rezoluția din februarie 2009, constau în „nivelul ridicat de servicii, produse și locuri demuncă generate”, capacitatea de anticipare și inovare socială, tehnologică și de mediu. Nu înultimul rând, fiind un model de întreprindere în care predomină IMM-urile, ce nu poate fidelocalizat, contribuie la o creștere stabilă și durabilă, având o mare capacitate de ameliorarea statutului social al persoanelor dezavantajate (lucru demonstrat de cooperativele demicrocreditare create de Profesorul Muhammad Yunus, care, prin incluziunea financiară, ausporit influența femeilor). În acest fel, economia socială contribuie la îndeplinirea obiectivelor Strategiei de laLisabona, rectificând „trei dezechilibre majore de pe piața muncii: șomajul, instabilitatealocurilor și muncă și excluderea socială și de pe piața muncii a șomerilor”, apelând lareflecție și acțiune locală, promovând și cetățenia activă și legătura dintre cetățeni șiautorități. Concluzia rezoluției semnalează răspândirea unor activități comparabile pe totteritoriul european, fiind necesar un concept unificator (PE, 2009). Astfel, economia socială și noile trenduri antreprenoriale ce combină scopul social,
    • 16profitabilitatea și autosustenabilitatea într-un hibrid social independent și democratic par a fio provocare. Cea de-a „treia cale” (Giddens, 2000, apud Gledhill, 2005), reprezintă oalternativă apropiată prin scop și metode de sectorul economiei sociale, militând pentru oîntărire a societății civile pentru a dresa puterea corporațiilor globale și pentru a întâmpinapotențialul rol al rețelelor globale de ONG-uri și organizații de voluntari ale ”celui de-altreilea sector” în promovarea „capitalismului responsabil” (Giddens 2000, 144 în Gledhill,2005, 382). Astfel, în locul vechilor politici de ajutare a celor săraci, care au avut drept efecteperverse creșterea criminalității și a delincvenței juvenile, Giddens propune o „a treia cale” cefavorizează propriile eforturi ale celor săraci sau ale celor cu dizabilități de a ieși din cerculdependenței, prin noi politici de investiții în capitalul uman, micro-credite și scheme de lucru. 1.4. Resursele economiei socialeAstăzi, sub-sectoarele serviciilor sociale reprezintă un mixaj de mecanisme de ierarhie, rețeleși piețe, numite organizații hibrid (Evers, 2004b, 6) sau întreprinderi sociale, după Borzaga șiDefourny (2001) și Evers (2001). Acestea se definesc prin patru trăsături: tipul de resursevariate folosite (care înglobează capitalul social – voluntariat și donații, legăturile cu fundații,parteneriate public-privat, impactul structurilor de suport de tipul asociațiilor etc.), scopurileorganizației și mecanismele de conducere (privite în conjuncție), precum și noua identitate decorporație (Evers, 2004b, 9). Așa cum arată și Defourny (f.a., 3), se vorbește tot mai mult de un mix al bunăstării șitot mai puțin despre statul bunăstării. Abordarea tri-polară plasează sectorul terțiar într-unspațiu mai larg, la limita dintre cei trei actori principali ai economiei, întreprinderile private,statul și gospodăria, folosindu-se atât de resurse de piață, non-piață, cât și de cele non-monetare. Mai mult, Evers argumentează că diferențierea clară între sectoare și tipul deresurse utilizate este desuetă, soluția creativă de rezolvare a problemelor sociale stând tocmaiîn hibridizare și implicarea tot mai mare a capitalului social de care dispun aceste organizații. Realizând o unificare într-o perspectivă proprie a lucrărilor cercetătorilor Evers(2004a), Laville și Nyssens (2004), resursele de piață se referă la veniturile provenite dinactivitatea de producere și vânzare de bunuri și servicii, specifică întreprinderilor capitalistetradiționale ce urmăresc profitul prin atragerea clientului. Resursele non-piață sunt celeredistributive, prin care instituțiile statului sau municipalitățile recunosc contribuția sectorului
    • 17terțiar la binele public și se concretizează în granturi, subvenții și facilități fiscale, scutirea detaxe. Cel de-al treilea tip de resurse, cele non-monetare, studiate de obicei prin prismadonațiilor, sponsorizărilor și voluntarilor, le includ și pe cele referitoare la capitalul social,înglobând astfel elemente precum ”încredere, spirit civic, solidaritate și promptitudinea deasociere și construire și menținere a comunităților” (Evers, 2004a, 297, apud Putnam 1993,1995). Astfel, capitalul social trebuie înțeles mai degrabă ca un co-produs și mai puțin ca oprecondiție a politicilor statale, fiind un bun indicator al gradului de dezvoltare a societățiicivile și instrument de dezbatere asupra angajamentului civic, urmărind îndeaproapedezvoltarea economică și guvernarea (op.cit., 299). Evers susține propria abordare printermenul de capital civic, argumentat prin prisma legăturilor atât de strânse cu dezvoltareademocrației, a comunității și intervenția politicilor statale (op.cit., 298). Înrădăcinarea șifixarea în interiorul comunității a organizației, stabilirea unui nivel optim de încredere,construirea unor parteneriate cu diverși actori sociali sunt factori cheie pe care economiasocială îi promovează și îi utilizează pentru atingerea obiectivelor sociale propuse (spreexemplu, reinserția grupurilor vulnerabile pe piața muncii). Organizațiile economiei socialereușesc să supraviețuiască chiar în absența primelor două tipuri de resurse, sau cu un sprijinpublic minimal, doar prin resursele capitalului social, datorită specificului obiectivelor sale(spre deosebire de alți actori economici dependenți de resurse de piață sau non-piață) (Evers,2004a, 301).
    • 18Capitolul 2. ANALIZA CADRULUI LEGISLATIV 2.1. Problema diferențelor naționale și poziția RomânieiDeși cadrul legal variază de la o țară la alta, întreprinderile ce fac parte din economia socialăse disting de celelalte companii prin primatul individului, muncii și obiectivulului socialasupra capitalului, asocierea deschisă și voluntară, controlul democratic, combinareainteresului membrilor cu cel general și aplicarea și promovarea principiilor solidarității șiresponsabilității. Sunt organizații autonome și independente față de autorități, majoritateasurplusurilor fiind folosite în scopul obiectivelor dezvoltării sustenabile, a serviciilor deinteres pentru membri sau de interes general (CEPCMAF, 2002, apud CIRIEC, 2007, 8).Tendința întreprinderilor sociale de a alege statusul de cooperativă sau organizație non-profitdepinde de țară, alegând primul dacă se află în Finlanda, Portugalia, Spania sau Italia și pe aldoilea în restul țărilor europene (Defourny et al., 1999, 19). ES există în fapt, dar nu și în drept, diferențele regionale și naționale nepermițând odefiniție precisă, aspect ce nu trebuie, în opinia instituțiilor europene, văzut ca un obstacol, cica o bogăție. Totuși, manualul redactat de CIRIEC în 2006 pentru Comisia Europeană cuprivire la cooperative și societăți de ajutor reciproc („Manual for drawing up the satelliteaccounts of companies in the social economy: co-operatives and mutual societies”), menit săacopere aceste două tipuri de întreprinderi necuprinse în manualui Națiunilor Unite cu privirela sectorul non-profit, are rolul de a accelera recunoașterea oficială a acestui sector însistemele economice naționale, după cum remarcă și Arpinte etal (2010). Există state, precum Italia, Franța, Spania, Belgia și Anglia unde s-au adoptat noi legipentru recunoașterea diferitelor forme de economie socială, a „cooperativelor sociale” (Italia,Spania)/ cu interes general (Franța) / a întreprinderilor cu scopuri sociale (Belgia) / acompaniilor cu interes comunitar (CIC, Anglia), toate combinând aspectul comercial al uneicooperative cu cel social al unei organizații non-profit (Defourny et al., 1999, 19). În România, procesul legislativ privind economia socială este lent datorită faptului căeconomia socială este încă un concept necunoscut. Prin Strategia Națională pentruDezvoltare Durabilă Orizonturi 2013-2020-2030 statul român prevede pe termen scurt (2013)„crearea unui cadru legislativ, instituțional şi participativ modern pentru reducerea riscurilorde sărăcie şi excluziune socială, promovarea coeziunii sociale, egalității de şanse şi
    • 19diversității culturale, precum şi pentru gestionarea responsabilă a fenomenelor demografice şimigrației” (Guvernul României, Punctul 1.4., „Incluziunea Socială, Demografia și Migrația”,2008, 72). Astfel, primul domeniu de intervenție prevăzut este „dezvoltarea economiei socialeprin implicarea activă a tuturor actorilor relevanți (instituții publice, asociații patronale sauprofesionale, sindicate etc.) şi prin încurajarea cu precădere a acțiunii sociale aorganizațiilor neguvernamentale şi a altor formațiuni ale societății civile (cooperativesociale, asociații de ajutor reciproc, fundații şi asociații de caritate şi voluntariat)” (ibidem).Rezultatele așteptate sunt definite prin: dezvoltarea unei comunități locale puternice,furnizarea unor servicii utile pentru populație, cetățenie activă, dar și prin apariția unor noiactori economici ce vor oferi noi oportunități de ocupare pentru grupurile vulnerabile şi prinrealizarea coeziunii şi solidarității sociale (Guvernul României et al., 2008, 72). Proiectul de lege cadru privind economia socială a fost propus de șase grupuri despecialiști și coordonat de Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale (2010) prinproiectul Economia socială – model inovator de promovare a incluziunii sociale a grupurilordefavorizate. Acesta definește economia socială prin respectarea cumulativă a următoarelorprincipii (art. 2, paragraful 1): a) prioritate acordată individului şi obiectivelor sociale faţă de obţinerea de profit; b) urmărirea interesului general, intereselor unei colectivităţi şi/sau unor interese personale nepatrimoniale; c) asociere liberă şi deschisă, cu excepţia cazului fundaţiilor care desfăşoară activităţi economice; d) drept egal de vot al membrilor, independent de aportul de capital sau de valoarea cotizaţiilor, cu excepţia cazului fundaţiilor care desfăşoară activităţi economice; e) autonomie decizională, prin capacitatea deplină de alegere şi revocare a organelor de conducere, de punere în executare şi de control al propriilor activităţi; f) organizare de sine-stătătoare, prin statutul de persoană juridică; g) independenţa faţă de domeniul public, prin calitatea de persoane juridice de drept privat; h) în cazul distribuirii profitului către membri, realizarea acesteia proporţional cu activitatea lor în cadrul organizaţiei, şi nu cu aportul de capital sau valoarea cotizaţiilor, cu excepţia cazului societăţilor cooperative de gradul 1 și a cooperativelor de credit.Sunt incluse astfel în sectorul economiei sociale toate persoanele juridice de drept privat care
    • 20desfășoară activități cu caracter social și economic și respectă principiile de mai sus, de lasocietăţile cooperative de gradul 1, cooperativele de credit, asociaţiile şi fundaţiile caredesfăşoară activităţi economice, până la casele de ajutor reciproc ale salariaţilor şi alepensionarilor, precum și orice alte persoane juridice care respectă principiile menționate. De asemenea, proiectul Legii economiei sociale prevede: a) o nouă linie bugetarăpentru susținerea activităților în care sunt implicate persoane vulnerabile, b) subvenții pentruangajarea persoanelor cu dizabilități, c) acordarea unui punctaj suplimentar (5%) în procesulde contractare realizat de aceste organizații care angajează persoane vulnerabile, precum și d)scutirea de la plata impozitelor dacă profitul este reinvestit complet în crearea șiîmbunătățirea locurilor de muncă pentru aceste persoane (Parlamentul României, 2010,capitolul IV). Consider că aceste măsuri pot conduce la un mai mare succes al rezultateloracestor organizații, dar, așa cum menționa un respondent, trebuie realizate odată cusimplificarea proceselor birocratice prin care se pot obține aceste beneficii. În plus,concomitent cu organizarea de competiții de proiecte și parteneriatele pe termen lung potconstitui surse de noi venituri, aceste organizații hibrid fiind adevărate mecanisme desolidaritate socială, după cum afirmă și Putnam (1993/2001, 190). 2.2. Stare de fapt. România socială în mileniul treiÎn 2001, conform Cărții Albe a Cooperației Meșteșugărești, s-au înregistrat 3437 decooperative românești în cadrul Alianței Cooperative Internaționale (UCECOM, 2003, 20).Deși subsectorul de non-piață este mai bogat (62680 unități în ianuarie 2010, din careaproximativ 2519 C.A.R.-uri, conform FDSC (2010, 21-53)), există foarte puține organizațiicare se încadrează în sectorul economiei sociale, lipsindu-le activitatea economică. Cu toateacestea, în ambele subsectoare, numărul real este mult mai mic, multe unități nemaiavândactivitate, dar continuând să fie înregistrate la oficiile și autoritățile competente. Scădereaconstantă a numărului cooperativelor (Arpinte et al, 2010b, 69) reprezintă o amenințare laadresa economiei românești, multe județe, mai ales din sudul țarii, depinzând de activitateaacestora, reprezentând chiar 50% din economia județeană (ibidem, 67). În ceea ce privește inițiativele antreprenoriale ale societății civile românești, acesteaapar încă din anii 1990, un astfel de exemplu în România fiind firma Motivation SRL deținutăde Fundația Motivation și finanțată inițial de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare
    • 21Internațională și alți parteneri britanici. În plus, sunt organizate competiții precum cea a RBSși NESst, au apărut diverse programe de cercetare și dezvoltare a economiei sociale,implementate în diverse colaborări de Institutul de Cercetare a Calității Vieții („PROACTIV -de la marginal la incluziv”, „INTEGRAT- Resurse pentru femeile si grupurile Roma exclusesocial”), Fundația SOROS România („RURES. Spațiul Rural şi Economia Socială înRomânia”), Agenția Națională pentru Romi („Împreună pentru o societate mai bună”),Programul de Dezvoltare al Națiunilor Unite în România („Social Economy – a solution forthe development of Roma communities in Romania”) și multe altele. 2.3. Implicații ale legislației naționale și internaționaleUna dintre problemele referitoare la economia socială este atomizarea exagerată a sectoruluiși inițiativelor și rezistența structurală în formarea grupurilor. În plus, transformarea treptată atrăsăturilor organizațiilor și trecerea acestora spre sectorul tradițional sau dependența lor decorpuri guvernamentale, cunoscută drept izomorfism organizațional, este o altă limităanalizată de CIRIEC (CIRIEC, 2007, 31). Din punct de vedere microeconomic, atragereacapitalului pentru finanțarea investițiilor și activităților și tensiunea în captarea resurselorumane strategice constituie cea mai mare provocare a celui de-al treilea sector, iar limitărilelegislative sau lipsa reglementărilor pot constitui obstacole în dezvoltarea acestor actorisocio-economici (CIRIEC, 2007, 32-34). De aceea, organizațiile europene propun și dezbatniște scheme legale (prin oferirea de granturi sau deduceri de taxe) care să compensezecosturile sociale, cele ale procesului de luare a deciziei în mod democratic, a modului cumeste distribuit profitul și naturii bunurilor și serviciilor sociale și de interes general,promovând în acest fel dezvoltarea sectorului. Un caz fericit pe plan național este scutireaorganizațiilor neguvernamentale de la plata T.V.A.-ului și impozitului pe profit, dacă acestanu depășește 15000 Euro (Cace, 2010b, 64). Un aspect important în atenția organizațiilor europene este asigurarea prin diversemecanisme că agenții economici nu adoptă aceste forme doar pentru a beneficia degranturi/deduceri (CIRIEC, 2007, 35). În majoritatea țărilor vestice, dar și în România, existăanumite deduceri pentru asociații, fundații, diverse tipuri de cooperative sau unități protejate(România, Finlanda, sub numele de întreprindere socială). Profesorul Yunus are însă o altăopinie cu privire la aceste forme de sprijin, motivând că scutirea de taxe a companiilor sociale
    • 22ar putea constitui un motiv lipsit de sinceritate pentru angajarea într-un astfel de proiect și nuar fi de folos economiei naționale. Modelul propus de el este cel al implicării totale, cu toatedrepturile și toate obligațiile în competiția economică, singura variație fiind scopul afacerii,care este social și implică nedistribuirea dividendelor, ci investirea lor în afacere și în fonduride investiții (Yunus, 2010, 123). Analiza cadrului legislativ în care își desfășoară activitatea organizațiile economieisociale din România relevă aspecte ce pot intra în conflict cu principiile acestui sector. O primă implicație a legislației asupra practicii constă în numărul redus de organizațiial sectorului de non-piață care desfășoară activități economice. În timp ce pentru subsectorulde piață activitatea economică este intrinsecă, pentru cel de non-piață, aceasta este opțională- cu observația că asociațiile de tipul caselor de ajutor reciproc se situează între cele douăsubsectoare, având la bază Ordonanța 26/2000, dar organizându-și activitatea – preponderenteconomică - în conformitate cu alte legi speciale. În lipsa unui cadru legal național de sprijinal activității economice în sectorul de non-piață, dezvoltarea redusă a acesteia este unfenomen normal. Una dintre diferențele semnificative între cele două subsectoare constă în principiilepe care își bazează activitatea, cel al reciprocității și solidarității în cazul celui de piață,respectiv cel al interesului general, colectiv, sau personal nepatrimonial, în cazul celui denon-piață. Această distincție aduce în practică activități diferite, destinate unor grupuri țintădiferite ca trăsături și dimensiuni, ceea ce conduce la o înțelegere diferită a conceptului de„scop social”. Mai mult, folosirea conjuncției „sau” în textul Ordonanței 26/2000 privindasociațiile și fundațiile largește raza de acțiune a acestora, fără a ramâne, însă, în sferaeconomiei sociale (exemplul unui club sportiv cu scop recreativ, ce nu implică și nuintegrează persoane vulnerabile, ci doar organizează concursuri sportive). O altă distincție o constituie plata dividendelor. CIRIEC (2006, 40) specifică faptul căprincipiul nedistribuirii profitului între membri nu este o trăsătură esențială a companiiloreconomiei sociale, acesta putând fi împărțit între membri în funcție de numărul tranzacțiilorCIRIEC (2006, 36) și nu de numărul de părți sociale deținute. Cu toate acestea, ChartaPrincipiilor Economie Sociale enunță drept trăsătură esențială faptul că „surplusul este folositpentru îndeplinirea unor obiective de dezvoltare durabilă, a unor servicii în interes generalsau al membrilor” (CEPCMAF, 2002), în timp ce alți autori pledează pentru o distribuirelimitată a profitului (Cace et al., 2010a, 39).
    • 23 În România, toate aceste caracteristici sunt respectate de subsectorul de non-piață șide casele de ajutor reciproc. Ordonanța nr. 26 din 30 ianuarie 2000 privind asociațiile șifundațiile (modificată în 2003, 2004, 2005, 2006, 2008, 2009) prevede obținerea de venituridin „dividendele societaților comerciale înființate de asociații sau de federații” sau dinactivități economice directe (articolul 46, punctele c și d) fără aproprierea și dividereaprofitului între membri. Diferențele apar în rândul cooperativelor. Pe site-ul Comisiei Europene, capitolul Întreprindere și Industrie, subcapitolulCooperative, este menționat că „profiturile (care uneori sunt permise) trebuie întotdeauna săfie subordonate altor interese (de exemplu, integrării persoanelor cu dizabilități)”. Conformarticolului 7 (pct. c) al Legii nr.1 din 25 februarie 2005 privind cooperativele românești,principiul participării economice a membrilor cooperatori explică modul divers în care poatefi folosit profitul, incluzând „dezvoltarea societăţii cooperative, recompensarea membrilorcooperatori în raport cu participarea la activitatea societăţii cooperative sau sprijinirea altoractivităţi aprobate de către membrii cooperatori”. Cu toate acestea, după constituirea rezervei legale de minimum a cincea parte dincapitalul social (se preia 5% din profitul brut în fiecare an, art. 66), cooperativele nu au limităexactă în plata dividendelor, aceasta fiind fixată de adunarea generală (art. 40), urmând cadividendele să fie împărțite proporțional cu participarea la capitalul social (art.31) (conceptulde „capital social” trebuie înțeles potrivit Legii nr. 1/2005 și se referă la veniturilecooperativelor). Conform legii, principala diferență între cele două tipuri de societăți, pe lângă formade organizare juridică și principiile de funcționare diferite (democrație, libertate de asociereetc.), o poate constitui scopul asocierii. Membrii cooperatori urmăresc promovareaintereselor lor economice, sociale, culturale (de exemplu: obţinerea de dividende, facilităţi,servicii), în timp ce asociaţii din societatea comercială urmăresc realizarea şi împărţireanumai de beneficii. În plus, un asociat al unei cooperative nu poate deține mai mult de 20%din părțile sociale cu valoare nominală egală, stabilită prin actul constitutiv (nu mai mică de10 lei (Parlamentul României, 2005, Legea 1/2005, art. 11, respectiv art. 9). Totuși, înpractică, activitatea unei cooperative românești se apropie și prin scop și prin mijloace de osocietate comercială, după cum arată și Găină (f.a.) și afirmă și directorul cooperativeiinvestigate. Deși paleta de alternative în ceea ce privește folosirea profitului cooperativelor este
    • 24diversă, consider că perioada comunistă a determinat o diminuare a dimensiunii sociale dealtădată, după cum amintește și Sorin Cace (2010a, 16). În trecut, acestea au fost lipsite de„apartenența și organizarea lor tradițională pe bază de voluntariat și democrație”, urmând caapoi, politicile neoliberale să le conducă spre o orientare economică, de piață, în detrimentulscopurilor sociale. În situația oferirii unor facilități fiscale și ajutoare, includerea tuturorcooperativelor de gradul I în categoria economiei sociale fără a limita plata dividendelorși/sau fără a stabili un număr minim de persoane vulnerabile sau dezavantajate integrate înmuncă, poate constitui o amenințare la adresa scopului și eficienței utilizării fondurilor, înciuda potențialului social al cooperativelor. Caseta 1. Legea cooperativelor sociale în Italia Pentru evaluarea comparativă a cooperativelor și a cooperativelor sociale, propun o analiză a cadrului legislativ italian cu privire la cele din urmă, organizații de tipul O.N.L.U.S. (organizații non-lucrative de utilitate socială) reglementate printr-o lege specială, nr. 381 din 8 noiembrie 1991. În articolul 1, ele sunt definite drept organizații ale căror scop este acela de a urmări interesul general al comunității prin promovarea umană și integrarea socială a cetățenilor. Modalitățile de a atinge scopul propus sunt fie de a administra servicii socio-sanitare și educative, fie prin derularea de activități diverse (agricole, industriale, comerciale sau de furnizare de servicii) cu inserarea în muncă a persoanelor dezvantajate, în care sunt incluse pesoane cu dizabilități fizice, mentale sau senzoriale, foștii pacienți ai institutelor psihiatrice sau indivizi aflați sub tratament psihiatric, de dezalcoolizare, sau dependență de droguri, copii cu vârsta minimă apți pentru muncă în condiții familiale dificile și condamnați cu pedepse alternative la închisoare (art 4, al. 1). Numărul minim de persoane dezavantajate este de 30% din totalul membrilor, iar toate costurile pentru aceștia (plata salariilor, asigurări) sunt reduse la zero (art.4, al. 2 și 3). O altă facilitate constă în reducerea cu o pătrime a taxelor cadastrale și ipotecare realizate la semnarea diverselor contracte pentru activitatea socială (art. 7, al. 2). Articolul 11 enunță posibilitatea participării ca membri a persoanelor juridice, publice sau private, în ale căror statut este prevăzută finanțarea și dezvoltarea unor astfel de cooperative sociale. În anul 2005, erau înregistrate 7363 de cooperative sociale în Italia, conform Institutului Național de Statistică Italian (ISTAT, 2008, 58), o creștere substanțială a acestui sector în doar 14 ani. În urma unui interviu cu directorul unei federații ce are în subordine peste 20 de cooperative sociale din nordul Italiei, am aflat că această lege fost adoptată din nevoia creării unui sector care să se ocupe de categoria dezavantajată a populației și de a diferenția două scopuri diferite: cel colectiv, al cooperativelor tradiționale și cel social, al cooperativelor sociale, ce urmăresc interesul general, public, nu pe cel al membrilor cooperatori.
    • 25Capitolul 3. RESURSELE ȘI FORMELE ORGANIZAȚIILORECONOMIEI SOCIALE 3.1. Obiectivul cercetăriiÎn această lucrare îmi propun să analizez resursele utilizate de cele patru forme de organizareale economiei sociale în România prin grila lui Adalbert Evers (2004a) și a lui Laville șiNyssens (2004), compusă din: resurse de piață, non-piață și non-monetare. De asemenea, voievalua existența asocierii între resursele folosite și forma juridică adoptată de organizațiileeconomiei sociale. Înainte de a începe acest demers, am participat în calitate de operator de interviu încercetarea „INTEGRAT- Resurse pentru femeile si grupurile Roma excluse social”, realizatăde Institutul de Cercetare a Calității Vieții. Mi-au fost distribuite zece cooperative căroratrebuia să le aplic mai multe chestionare (două cu managerul și două cu angajați), astfel căacest prim contact cu mediul cooperatist mi-a oferit o serie de învățături cu privire la cumtrebuia să îmi planific propria investigație. Prima lecție s-a referit la deschiderea acestororganizații spre institutele de cercetare și participarea într-un demers științific. Aveam să aflucă din cele zece cooperații, doar patru existau, iar dintre acestea doar două au răspunsafirmativ cererii noastre. A doua lecție se referea la abordarea metodologică. Avândexperiența unui chestionar și a lipsurilor acestui instrument, am apelat la un interviu, chiardacă structurat, oferind posibilitatea respondentului să „își spună povestea”, ghidat deîntrebările cercetării. Însăși tema acestei lucrări a fost clarificată în cadrul acestui proiect.Aflându-mă pe teren, în subsectorul de piață, ce-mi era la acea vreme total necunoscut, amînțeles ceea ce Putam (1993/2001) numește capital social, în cazul cooperativelor este unuldezvoltat intern, însă mai deloc extern, în discordanță cu subsectorul de non-piață, în careactivasem și pe care îl cunoșteam suficient de bine. 3.2. Metodologia cercetăriiMetoda de cercetare folosită a fost una calitativă, exploratorie, folosind ancheta pe bazainterviului structurat, aplicat cel puțin câte unei organizații reprezentând fiecare formă majorărecunoscută oficial ca aparținând acestui sector în România (MMPFS, 2010, 38). Am ales
    • 26această tehnică din dorința de a înțelege logica de funcționare a acestor organizații, interviuloferindu-mi deschiderea spre diverse povești și relatări ale celor intervievați cu privire laactivitatea și istoria respectivei unități. Totuși, structurarea interviului mi-a asigurat aflareaacelor informații esențiale pentru cercetare, respectiv cele referitoare la resursele folosite șiprocentul fiecăreia din total. Ancheta s-a desfășurat la nivelul municipiului București. Unadintre limitele acestei cercetări este lipsa reprezentativității datorată numărului mic deorganizații. Cu toate acestea, lucrarea constituie un punct de plecare pentru viitoare cercetăriîn domeniul economiei sociale, al resurselor și formelor sale de organizare, oferind un primpas spre crearea unor tipologii.3.2.1. Operaționalizarea conceptelorSelectarea organizațiilor s-a realizat în concordanță cu criteriile economiei sociale, adaptateRomâniei. Conform Raportului de cercetare privind economia socială în România realizatde Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale în 2010, formele majore ale economieisociale sunt: • organizații non-profit are au activitate economică, • case de ajutor reciproc, • cooperative de credit, • cooperative de gradul I. Pe lângă acestea, având în vedere diversitatea organizațiilor non-profit și a caselor deajutor reciproc, am decis să realizez cel puțin un interviu cu o asociație, o fundație, un C.A.R.de pensionari și unul de salariați. Toate organizațiile cuprinse în cercetare, non-profit saucooperative, au răspuns criteriului esențial, cel de a fi întreprins până la momentulintervievării cel puțin o activitate economică. Pentru realizarea instrumentului, am definit resursele în termenii lui Adalbert Evers(2004a) și lui Laville și Nyssens (2004, 325) , prin persoanele, obiectele și mijloacele ce potfi valorificate pentru realizarea scopului unei organizații, compunându-se din: 1. resurse non-piață: subvenții, scutiri de taxe și impozite, finanțări rambursabile și nerambursabile, donații, sponsorizări, direcționări ale impozitului, 2. resurse de piață: comercializare produse și servicii, cotizații, părți sociale, 3. resurse non-monetare: donații și sponsorizări în natură, voluntari, parteneriate cu alte
    • 27 organizații și autorități publice, integrarea în diverse rețele, angajarea unor persoane din grupuri vulnerabile. Temele cuprinse în interviuri au fost organizate într-o ordine logică, pornind de lacâteva întrebări referitoare la istoricul constituirii organizației în cauză, apoi continuând cudetalii despre scopul organizației, grupul țintă ale cărui nevoi tinde să le satisfacă, raza deacțiune, modul de integrare a activității economice. Cea de-a treia temă a abordat proiectelesau activitatea de bază a organizației și modul în care aceasta activitate vine în sprijinulgrupului țintă. În fine, ultima temă se referea la tipul de resurse folosite, întrebările urmândîntocmai cele trei tipuri de resurse explicate mai sus (ghidul de interviu - Anexa 1).3.2.2. Culegerea datelorNedispunând de date statistice pentru selectarea acestor organizații, lotul investigat a fost alesîn urma unei analize a site-urilor web ale organizațiilor și a cunoașterii acestora prinparticiparea la diferite conferințe de specialitate. Organizațiile au fost contactate pe rând și înfuncție de disponbilitate, au fost intervievați managerii sau directorii acestora. Dezavantajeleîn selectare au constat în piața redusă ca dimensiuni a economiei sociale în România, fiindpuține organizații care să răspundă tuturor criteriilor și rata mică de răspuns. Deși în ceea ceprivește subsectorul de non-piață reprezentat de asociații și fundații nu am întâmpinatprobleme, primele trei contactate răspunzând afirmativ cererii mele, am înregistrat patrurefuzuri în rândul caselor de ajutor reciproc. Cât despre subsectorul de piață reprezentat princooperative, în urma cercetării pentru proiectul „INTEGRAT”, una dintre cooperativele carea răspuns chestionarului a dorit să participe și în această investigație. Cu toate astea, în aceststadiu al cercetării nu am reușit să stabilesc o legătură cu o cooperativă de credit, obținând fierefuzuri, fie informații conform cărora acestea nu mai funcționează. Astfel, grupul de organizații selectate se constituie dintr-o cooperativămeșteșugărească de gradul I (cel mai răspândit tip de cooperativă), o asociație, două fundații(una dintre ele fiind și atelier protejat), o casă de ajutor reciproc a salariaților și o casă deajutor reciproc a pensionarilor. Interviurile au avut loc în perioada 11 martie 2011 – 8 aprilie2011, și au variat ca durată între 27 și 58 de minute. În plus, aflându-mă într-o vizită în orașul Monza din Italia, am avut ocazia săintervievez directorul unui consorțiu de cooperative sociale pentru a înțelege diferențeledintre cooperativele tradiționale și această noua formă de organizare din statul italian.
    • 28 3.3. Analiza și interpretarea datelorÎn urma celor șase interviuri a reieșit că există diferențe semnificative în ceea ce priveșteresursele folosite de organizațiile economiei sociale din București. În timp ce subsectorul de non-piață beneficiază de un adevărat mixaj de resurse, doarC.A.R.-ul de pensionari (C.A.R.P.) din rândul sub-sectorului de piață se aseamănă acestuiprofil, cooperativa meșteșugărească și C.A.R.-ul de salariați (C.A.R.S.) corespunzând unui altprofil, bazat în totalitate pe auto-finanțarea din vânzarea de produse și servicii (a se consultaAnexa 2 pentru o analiză completă a specificului fiecărei organizații). Un aspect interesant surprins de această investigație constă în istoria fiecăreiorganizații, rezultatul final demonstrând o traiectorie lungă în cazul cooperativei și a caselorde ajutor reciproc, înființate între anii 1947 – 1952 și una scurtă în cazul subsectorului denon-piață, cele trei organizații fiind înființate între anii 1995 - 2008. Aceste diferențe se potexplica prin interzicerea organizațiilor non-profit în perioada comunistă și reapariția lor după1989. Pentru claritatea expunerii, voi analiza o parte din date comparativ, pe subsectoare.3.3.1. Subsectorul de piațăScop și activități. Astfel, subsectorul de piață, în conformitate cu legislația carereglementează diversele organizații ce îl compun, are la bază principiul într-ajutorării, astfelcă scopurile urmărite de C.A.R.-urile și Cooperativa investigate urmăreau ajutorareamembrilor prin acordarea de împrumuturi și ajutoare nerambursabile în cazuri de deces, sauprin oferirea de asistență socială și medicală și organizarea de evenimente și activitățituristice la prețuri reduse în cazul C.A.R.P.-ului. Cooperativa se distinge prin scop,răspunzând nevoii unui loc de muncă și ocazional, oferind posibilitatea recalificăriimembrilor cooperatori. În ceea ce privește activitățile acestor organizații, C.A.R.P.-ul oferădiverse servicii membrilor, precum credite, activități lucrative și recreative în cadrul unuicentru de zi, prestări de servicii la prețuri reduse, oferirea unor produse gratuite pentrumembrii cu venituri sub 600 de lei pe lună și a ajutoarelor nerambursabile în caz de deces.C.A.R.S.-ul se distinge printr-o paletă de activități strict economice, de oferire de credite,consiliere economică personalizată și ajutoare nerambursabile de deces, în timp ceCooperativa se adresează pieței, membrii prestând diverse servicii și realizând comerț pentru
    • 29clienți publici și privați. Încă din acest punct se poate observa o altă logică a demersuluisocial și economic realizat de aceste organizații. Zona în care își desfășoară activitatea esteBucurești și împrejurimile sale. Grup țintă. Profilul grupului țintă vizat diferă, de la pensionari, la angajați și membricooperatori în general, condițiile pentru a adera la o cooperativă sau C.A.R. nefiinddependente de apartenență la un grup vulnerabil. Deși în cazul pensionarilor se specificădiverse ajutoare adiționale destinate celor cu venituri mai mici de 600 de lei pe lună și grupulîn sine constituie un grup vulnerabil în România, în cazul cooperatorilor și membrilorC.A.R.S.-ului nu este specificată nicio astfel de dimensiune, putând înțelege din profilulactivității că este vorba de persoane potențial vulnerabile (mici meșteșugari, cizmari, croitori,tapițeri etc.). Aderarea ca membru se face fie prin plata unei cotizații lunare (C.A.R.-uri), fieprin cumpărarea unei părți sociale (maxim 20% din totalul cooperativei). Resurse. Tema cercetării, resursele utilizate, relevă și ele diferențe, C.A.R.P.-ulremarcându-se printr-un mixaj abundent de resurse monetare, non-monetare și non-piață, ce îisusține activitățile sociale, în timp ce unitatea de salariați și Cooperativa utilizează exclusivresurse de piață, prin păstrarea dobânzilor de la împrumuturi, respectiv vânzare de produse șiservicii. Astfel, nu doar finanțările în bani sau produse, ori donațiile și sponsorizările, dar șiparteneriatele cu autoritățile publice, firme private și organizații similare, sau aderarea înfederații sau rețele ori folosirea voluntarilor, sunt reduse sau chiar nule în rândul celor douăorganizații, C.A.R.P.-ul fiind singurul activ din acest punct de vedere, implicând 40 devoluntari în teritoriu și beneficiind de sprijinul multor instituții. Se observă, deci, că legăturile„puternice” (Granovetter, 1982, apud Putnam, 1993/ 2001), deseori de rudenie, se regăsescmai ales în cadrul cooperativelor, în timp ce legăturile „slabe” sunt caracteristicesubsectorului de non-piață sau, mai general, a celui non-profit, în care sunt incluse și C.A.R.-urile. Dividende. Unica organizație a subsectorului de piață care poate împărți profitul întremembri, conform legii, este Cooperativa, care plătește dividende în funcție de părțile socialedeținute, nefiind însă diferențe mari între părțile fiecărui membru. C.A.R.-urile, în schimb,dacă înregistrează profit, îl revinvestesc, însă din interviurile realizate a reieșit că sunt într-ocontinuă pierdere, în ciuda numărului mare de membri contribuitori.
    • 303.3.2. Subsectorul de non-piațăSubsectorul de non-piață, compus din două fundații și o asociație, se diferențiază de cel depiață atât prin grupul său țintă, în acest caz nemaifiind membrii/asociații, ci societatea înansamblu sau anumite grupuri sociale dezavantajate, cât și prin resursele utilizate, mixându-le într-o mare măsură.Scop și activități. Scopul acestor organizații este de a dezvolta comunitatea sau o parte a sa,fie prin sprijinire și reintegrare socio-profesională a persoanelor cu handicap (Fundația A),acompaniere individualizată a persoanelor excluse din dispozitivele de asistență socială saudependente de ele (Asociația), fie prin programe educaționale și susținerea socială a copiilorși tinerilor cu diverite probleme economice sau de sănătate (Fundația B) - pentru o descrierecompletă, a se consulta Anexa 2- . În funcție de scopul propus, fiecare organizație desfășoară diverse activități. Astfel,Fundația A se remarcă printr-un program de viață independentă pentru persoanele cudizabilități (realizat în cadrul unui S.R.L. al cărui acționar este), crearea a trei case de tipfamilial pentru 37 de copii dezinstituționalizați și a unui centru de zi, precum și un programde integrare în muncă a persoanelor cu dizabilități. Fundația B are ca activitate de bază unatelier de inserțiune ce se ocupă cu recondiționarea și reciclarea aparaturii și echipamentelorIT urmată de donarea și vinderea lor, o activitate de confecții textile și un program deacompaniere individualizată, ce presupune consilierea, orientarea, formarea / calificarea șimedierea unui loc de muncă pentru beneficiarii atelierului de inserțiune. Asociația se distingeprin scopul educativ propus, de consiliere și școlarizare specială / normală a tinerilorseropozitivi dintr-un centru de plasament (proiect în cadrul căruia a elaborat și un atelier deconfecții ce reprezintă componenta economică a activității) și de susținere a copiilor cupotențial intelectual ridicat, dar care provin din familii sărace, prin crearea unor centre de ziși oferirea de servicii, materiale și mese calde, dar și prin programe de burse. De asemenea,Asociația realizează și un program internațional de teatru social în parteneriat cu oorganizație din Olanda. Nivelul la care își desfășoară activitatea este național sau chiar internațional, acestetrei organizații adresându-se tuturor cetățenilor, chiar dacă sediile principale sau chiar unicesunt în București – Fundația A are 12 puncte de lucru în țară, Fundația B administrează uncentru de zi în altă regiune, iar Asociația are beneficiari proveniți din alte județe. Grup țintă. Grupul țintă căruia se adresează acest subsector este compus din
    • 31persoane cu dizabilități fizice sau intelectuale, persoane marginalizate sau excluse (Asociația- 9 criterii) sau persoane și tineri cu probleme economice, sociale sau de sănătate.Componenta economică vine în sprijinul îndeplinirii scopurilor sociale, în eventualitatea unuiprofit, acesta fiind reinvestit în activitate de bază. Resurse. Resursele utilizate provin din toate sferele, atât de piață, non-piață, cât șinon-monetare, atrăgând sponsori și donatori străini, locali, persoane fizice și juridice, dar șifinanțări europene și internaționale, beneficiind de unele facilități fiscale datorate activitățiide includere a persoanelor dezavantajate, de parteneriate cu autorități locale, dar și departeneriate inter-organizaționale. Voluntarii, parteneriatele cu organizații similare și rețeleleconstituie componente esențiale. Activitate economică și dividende. În ceea ce privește activitatea economică, doar înFundația A aceasta e realizată în exterior, prin crearea unei societăți comerciale, celelaltedouă înglobând-o în structura internă. Dacă în cazul Fundației B această opțiune a fostjustificată prin faptul că nu este puternic dezvoltată, dar că intenționează să înființeze ounitate separată, directorul Asociației a declarat că este mai facilă urmărirea valorilor prinaceastă formă juridică. Așa cum amintește și CIRIEC, sursa majoră de finanțare a cooperativelor, spredeosebire de subsectorul de non-piață, este cea provenită din afacerea pe care ei o opereazăpe piață (2006, 43). Ele nu folosesc resursa non-monetară de tipul voluntarilor în activitateade bază, în timp ce asociațiile, fundațiile și întreprinderile sociale se bazeză în mare măsurăpe ea (CIRIEC, 2007, 27). Fondurile rambursabile (de tipul împrumutului) sunt singureleresurse neutilizate de nicio organizație.3.3.3. Analiză comparativăResurse. Folosind datele aproximative oferite de respondenți privind tipul de resurse folositede organizațiile lor, mai jos poate fi urmărit mixajul de resurse folosite de fiecare organizațieintervievată. Parteneriatele încheiate de sectorul de non-piață cu instituții și organizații naționale șiinternaționale, publice și private constituie un punct tare și indispensabil pentru creșterea lor.
    • 32Tabelul 1. Mixul de resurse al organizațiilor economiei socialeFormă de C.A.R. C.A.R. Cooperativă Fundație A Fundație B Asociațieorganizare / pensionari salariați meșteșugăreascăresurseResurse de ***** ********* ********** **** ** *piațăResurse non- *** 0 0 **** ***** *******piațăResurse non- ** * 0 ** *** **monetare Scop social – incluziune. În ceea ce privește componenta socială a activității -includerea și sprijinirea persoanelor dezavantajate, obiectiv urmărit de instituțiile europene șifolosit în discursul referitor la importanța economiei sociale -, se observă că nu se poate faceo analiză exactă, întrucât scopurile sociale, grupurile țintă, beneficiarii și angajațiifuncționează după o logică diferită în cadrul fiecărei organizații. Chiar dacă în cazul sectorului de piață unele organizații nu implementează activitățisociale, ele generează beneficii sociale unui grup mare de beneficiari, după cumargumentează și Arpinte et al. (2010b, 19). De asemenea, nici vulnerabilitatea nu este definităla fel în fiecare organizație. Cu toate acestea, într-o schemă largă a conceptului, toate au unimpact social asupra unor grupuri dezavantajate din varii puncte de vedere sau grupuripotențial dezavantajate. În această cercetare, am numit doar câteva aspecte pe care le considera fi indicatori ai stării de vulnerabililitate în România anului 2011, respectiv dizabilitatea (dediverse forme), etnia rromă, detenția și creșterea într-un centru de plasament. Pe paginaurmătoare pot fi urmărite datele oferite de fiecare organizație investigată. Din păcate, datele referitoare la numărul de beneficiari nu este exact, organizațiileoferindu-mi fie numărul actual, fie cel total, deseori scuzându-se la momentul interviului căse află în curs de redactare a raportului pe anul 2010 și nu cunosc datele exacte. Cu toateacestea, se poate observa că numărul de beneficiari ai subsectorului de piață este mai mare,datorându-se C.A.R.-urilor. Trebuie însă amintit că sunt organizații bazate pe reciprocitate, întimp ce subsectorul de non-piața conține organizații ce se adresează oricărui cetățean, fiindmai apropiate de caracteristica celor publice. Cât despre angajarea persoanelor vulnerabile,fără a lua în considerare motivul vulnerabilității, suma este semnificativ mai mare în rândulsubsectorului de non-piață.
    • 33Tabelul 2. Incluziunea persoanelor dezavantajate în organizațiile economiei socialeFormă de C.A.R.P. C.A.R.S. Cooperativă Fundație A Fundație B Asociațieorganizare /itemNumăr 30000 membri 9000 membri 64 membri la Peste 4000 76 la 43 angajați de labeneficiari la momentul la momentul momentul de la momentul înființare interviului interviului interviului înființare interviului *sute de P.C.-uri donate în instituții publice și O.N.G.- uriNumăr 70 14 64 120 (+12 în 18 30 de angajațiangajați S.R.L)Angajați cu 3 0 0 Peste 26. 3 Peste 3 angajațidizabilitățiAngajați de Sunt 0 0 Doar 1 0 Sunt nedeclarațietnie rromă nedeclarați declaratAngajați foști 0 0 0 0 (2 0 2 angajațideținuți voluntari)Angajați din 0 0 0 1 3 Există, dar nu secentre poate determinaplasament numărul Analiza S.W.O.T. a resurselor utilizate de organizațiile ES. Tendința diverselorforme de economie socială spre un anumit tip de resurse este o temă de studiu interesantă, cetrebuie înțeleasă prin analiza contextului social, legislativ și economic. La o trecere rapidă în revistă, există anumite puncte tari și puncte slabe ale formelorde finanțare în viziunea respondenților, iar pentru a le expune am folosit schema S.W.O.T.Tabelul 3. S.W.O.T. Resurse predominante ale organizațiilor economiei socialeResurse / Resurse de piață Resurse non-monetareitem și non-monetarePuncte tari - Independență financiară și transparență, dacă se optează pentru crearea - Dezvoltarea unei unități economice externe (în cazul subsectorului de non-piață, parteneriatului public- excluzând C.A.R.-urile). privat. - Autonomie, democrație. - Sustenabilitate, specifică oricărei activități economice.Puncte - Deseori neprofitabilitate, neajunsuri și neputința unei autofinanțări - Consum mare deslabe totale (pierderi ~25% annual). resurse umane pentru - lipsa capacității de a oferi produse competitive provenită din identificarea echilibrarea scopului social cu cel economic. potențialilor finanțatori.Amenințări - Politice și economice (schimbări legislative). - Lipsa unei finanțări - Dependența beneficiarilor de serviciile organizației. constante.Oportunități - Apelarea la alte resurse, precum fondurile europene și alte parteneriate. - Noi finanțări.
    • 34(strengths, weaknesses, opportunities, threats), împărțind resursele în două categorii: cele depiață și cele non-monetare și non-piață. Am ales această variantă de lucru datorită realitățiiterenului, a doua categorie dezvoltându-se pe baza celor două componente, finanțările privatesau europene fiind în strânsă legătură cu capitalul social dezvoltat și numărul de voluntari.3.3.4. Modele de organizații hibrid ale ESConsider că două organizații dintre cele investigate constituie exponenți de succes aimodelului de economie socială. Pe de-o parte se află C.A.R.P.-ul, ce se distinge prin mixajulresurselor și oferirea de servicii sociale unui grup mare de beneficiari, și Fundația A, fiind șicea mai eficientă organizație investigată, înregistrând profituri considerabile, în timp ce restulorganizațiilor – fără a include cooperativa, care constituie un caz special – nereușind să îșisusțină decât mici activități cu fondurile provenite din activitatea financiară. Caseta 3. C.A.R.P. C.A.R.P.-ul are o altă traiectorie a folosirii resurselor, fiind înființat în anul 1952 cu scopul într-ajutorării membrilor prin împrumuturi cu dobânzi reduse și alte ajutoare economice. După 1989, în contextul unei cereri tot mai mari de produse și servicii de către membri și a diverselor oportunități de finanțare, C.A.R.P.-ul și-a extins activitatea, oferind diverse alte pachete sociale. Treptat, a trecut printr-un proces de hibridizare, în care activitatea de bază, cea a oferirii de credite, a căpătat o valoare mai mică comparativ cu restul activităților sociale furnizate. Caseta 2. Fundația A Fundația A a apărut în 1995 cu scopul de a dezvolta și implementa proiecte în vederea sprijinirii și reintegrării socio-profesionale a persoanelor cu handicap locomotor prin ameliorarea necesităților fizice, funcționale și materiale ale persoanelor cu dizabilități, ulterior, printr-un parteneriat extern, extinzându-și activitatea și spre tinerii cu dizabilități intelectuale. În anul 2001 a creat o societate comercială cu răspundere limitată al cărei unic acționar este pentru a păstra transparența activității comerciale, concretizată în vânzarea de scaune cu rotile (decontate de Stat) adaptate individualizat și alte instrumente și echipamente specifice (adaptoare pentru automobil, vase pentru toaletă, prezervative speciale etc.). La început, aceste produse erau donate, dar prin crearea contextului legal favorabil de decontare a unui scaun o dată a cinci ani, Fundația a decis să își dezvolte activitate în acest sens comercial și să adauge și alte produse. Ulterior, fabricarea acestor scaune nu a mai fost profitabilă, astfel ca Fundația a păstrat doar statutul de comerciant. Pentru a putea răspunde nevoilor pieței reglementate de Legea 448/2006 prin care costurile produselor și serviciilor cumpărate de la o unitate protejată pot fi deduse integral de companii în limita taxei datorate statului în cazul în care acestea aleg să nu angajeze persoane cu dizabilități, firma și-a extins activitatea prin crearea unei tipografii. De asemenea, firma a deschis și o seră, îngrijită și administrată de copiii din casele familiale organizate de Fundație. O alta componentă este centrul de tehnologie asistivă, în care oferă consultanță persoanelor cu diverse handicapuri, specialiștii fiind și ei persoane cu dizabilități, deseori foști beneficiari ai proiectelor Fundației și actualmente angajați.
    • 353.4. Concluziile studiuluiRezultatele cercetării demonstrează că sursele de proveniență ale unicității organizațiiloreconomiei sociale sunt pluralitatea surselor de finanțare și scopul de servire a oamenilor sau aaltor organizații ale ES, concluzie confirmată și de cercetarea lui Sorin Cace (2010a, 26). Cutoate acestea, se observă două trenduri diferite în cazul celor două subsectoare, cel de piață șicel de non-piață. Deși principiile organizării private, formale, autonomiei decizionale,libertății de asociere și democrației sunt reglementate și aplicate în toate formele de ES înRomânia, am identificat variații mari între organizații, atât din punctul de vedere al resurselorpredominant folosite, cât și în ceea ce privește scopurile și obiectivele propuse, principiile dealocare (solidaritate și reciprocitate sau deschise spre toți cei în nevoie) și distribuireaprofitului. Folosind o metodă calitativă, nereprezentativă, rezultatele nu pot fi generalizate, însăconstituie un prim pas în descoperirea acestui nou teritoriu al sectorului terțiar, fiindprezentate drept cazuri revelatoare și deschizătoare de noi teme sociologice. Rezultateleinvestigației relevă faptul că resursele de piață și non-piață sunt cele mai utilizate deeconomia socială, deși se accentuează tot mai mult rolul esențial al celor non-monetare. Celedoua subsectoare, cel de piață și cel de non-piață apelează predominant la resursele de piață(sau chiar exclusiv), respectiv la cele de non-piață și non-monetare, fapt ce conduce ladiferențe în cea ce privește modurile de lucru, accentuarea importanței anumitor sectoare deactivitate și a relațiilor externe. Ajutorul național public prin finanțări, subvenții sau facilități fiscale este minim,înregistrându-se mai degrabă diverse forme de parteneriate pentru facilitarea unor activități.În plus, factorul politic și legislativ este identificat mai degrabă negativ decât pozitiv, în ciudaobiectivelor propuse în diverse strategii naționale. Urmărind istoricul celor două organizații-model prezentate în casete, constatăm căflexibilitatea și capacitatea de adaptare la cerințele pieței, precum și cadrul legal reprezintăpremise fundamentale pentru succes. Îmbinarea inteligentă a tuturor resurselor disponibile,cooperarea bazată pe încredere și transparență și reinvestirea profitului constituie bazele uneiastfel de organizații hibrid ce urmărește scopuri sociale.
    • 36Concluzii finale, recomandări și proiecte de dezvoltareÎn urma studiului întreprins, a analizei conceptuale și a legislației, precum și a realizăriicercetării empirice, finalizez prin a accentua importanța continuării acestui studiu de cătreautorități competente, folosind date reprezentative. Diferențele între organizațiile economieisociale din România pot constitui adevărate surse de conflict în lupta pentru fonduri și resurselimitate. De aceea, sunt necesare noi cercetări naționale reprezentative ce pot crea tipologiiale organizațiilor economiei sociale în funcție de scopuri, grupuri țintă, resurse folosite șiposibilitatea plății dividendelor. Primul pas însă, este crearea unor baze de date statistice naționale ample, precise,actualizate și gratuite, conținând informații generale și specifice cu privire la acesteorganizații și activitatea lor economică. Numai astfel putem derula cercetări cât mai valide șiputem acte legislative funcționale, bazate pe cercetări riguroase. Structurarea transparentă asectorului economiei sociale va conduce, cu siguranță, la rezultate favorabile dezvoltăriieconomice și sociale. În plus, așa cum arată și Putnam (1993/2001, 198), existența unor rețelede angajament civic fundamentate pe încredere (tranzitivă) și norme sociale autoimpuse,specifice economiei sociale (și mai ales sectorului non-piață în cazul României), nu fac decâtsă întărească instituțiile publice și eficiența lor, grăbind creșterea economică. Deși ambele subsectoare sunt fundamentale pentru dezvoltarea socială și economică aRomâniei, legăturile interpersonale „slabe”, specifice subsectorului de non-piață, susțin într-omai mare măsură coeziunea unei comunități sau a acțiunilor colective, determinând cooperăriîntre organizații și solidaritate socială. Totuși, în ciuda acestor contraverse și a celor legate de plata dividendelor în cazulcooperativelor, subsectorul de piață al economiei sociale este o componentă importantă asuccesului acesteia în atingerea obiectivelor de coeziune socială și economică propuse. Astfel, se impune necesitatea unor mecanisme de sprijin a acestor organizații șicrearea de parteneriate locale și naționale cu autoritățile publice care să conducă ladezvoltarea unor proiecte sustenabile, de interes general. Consider că reglementarea expresă a economiei sociale este o necesitate, însă trebuieatent construită, cu observarea experienței altor state și în concordanță cu legile specificefiecărei organizații incluse, fiind un teritoriu aflat la limita între cele două sectoare, cel publicși cel privat. De asemenea, proiectul Legii cadru privind economia socială (Parlamentul
    • 37României, 2010) reprezintă o inițiativă legislativă cu un mare potențial de succes, cu condițiadefinirii clare a tuturor organizațiilor care intră sub incidența sa și a caracteristicilor pe careacestea trebuie să le îndeplinescă referitor la obiectivele urmărite și distribuția profitului.
    • Bibliografie Lucrări consultateArpinte, Daniel, Cace, Sorin și Scoican Nicoleta Andreia (coord.). (2010b). Economia socială în România – două profiluri regionale-. București, editura Expert.Arpinte, Daniel, Cace, Sorin, Theotokatos, Harry și Koumalatsou, Eleftheria. (2010). “The Social Economy in the European Union” în Calitatea Vieții, 21, 1–2, 2010, 137–160.Briciu, Cosmin. (2007). „Măsurarea dezvoltării sociale: indicatori ai dezvoltării sociale” în C.Zamfir și S. Stănescu (coord.). Enciclopedia dezvoltării sociale (pp.354-358). Iași, editura Polirom.Cace, Sorin (coord.). (2010a). Economia socială în Europa. București, editura Expert.CEPCMAF (Conference Europeenne Permanente des Cooperatives, Mutualites, Associations et Fondations). (2002). Charter of Principles of the Social Economy. Brussels. (Disponibil online: http://www.socialeconomy.eu.org/IMG/pdf/2007_08_20_EN_ charte-2.pdf). [Accesat: 31.01.2011].Chelcea, Septimiu. [2001] (2005). Cum să redactăm o lucrare de licență, o teză de doctorat, un articol științific pn domeniul științelor socio-umane (ediția a III-a). București, Comunicare.ro.Chelcea, Septimiu. [2001] (2007). „Tipuri de cercetări sociologice. Cercetarea-acțiune.” În S. Chelcea. Metodologia cercetării sociologice. Metode cantitative şi calitative (ediţia a III-a, revăzută şi adăugită) (pp. 200-204). Bucureşti, Editura Economică.CIRIEC (Centre Internationale de Recherches et de l´Information sur l´Économie Sociale et Coopérative). (2006). Manual for drawing up the satellite accounts of companies in the social economy: co-operatives and mutual societies. În numele Comisiei Europene, Directoratul General al Industriei și Întreprinderilor.CIRIEC. (2007). The Social Economy in the European Union. Bruxel. (Disponibil online: http://www.eesc.europa.eu/resources/docs/eesc-2007-11-en.pdf0. [Accesat: 31.01.11].Comisia Europeană (2010). Communication from the Commission to the European Parliament, The Council, The Economic and Social Committee and the Committee of the Regions: Towards a Single Market Act. For a highly competitive social market economy. 50 proposals for improving our work, business and exchanges with one another. Bruxel. (Disponibil online: http://ec.europa.eu/internal_market/smact/docs/ single- market-act_en.pdf. [Accesat: 01.02.2010].Comisia Europeană, Directorate-General for Enterprise. Introduction to Corporate
    • Social Responsibility for Small & Medium-Sized Enterprises. (Disponibil online: http:// www.uniqueprint.ro/economia-sociala/). [Accesat: 31.02.2011].Comisia Europeană. (2010). Europe 2020. (Disponibil online: http://ec.europa.eu/europe20 20/index_en.htm). [Accesat: 31.02.2011].Defourny, Jacques. (2001). “Introduction” în C. Borzaga și J. Defourny (eds). (2001). The Emergence of Social Enterprise (pp.1-29). London, editura Routledge.Defourny, J., Develtere, P. și Fonteneau, B. (1999). „The Social Economy: The worldwide making of a third sector” în J. Defourny, P. Develtere și B. Fonteneau. (1999). L’économie sociale au Nord et au Sud. (Disponibil online: http://www.emes.net/file admin/emes/PDF_files/Articles/Defourny/Defourny.Develtere_SE_NorthSouth_Chap 1_ EN.pdf. [Accesat: 24.01.2011].Defourny, Jacques. Social entreprise in an enlarged Europe: concept and realities. Emes European Research Network. (Disponibil online: http://www.emes.net/fileadmin/ /emes/PDF_files/Articles/Defourny/Defourny.Soc.ent.CEE.3.06.pdf). [Accesat: 01.02.2011].Deraedt, Eva. (2009). Social Enterprise: A conceptual Framework. Conceptual Discussion Paper for the ILO Social Enterprise Development Targeting Unemployed Youth in South Africa (SETYSA) project. Catholic University Leuven.Evers, Adalbert. (2004a). “The significance of social capital in the multiple goal and resource structure of social enterprises” în C. Borzaga, și J. Defourny (eds). (2001). The Emergence of Social Enterprise (pp. 296-312). London, editura Routledge.Evers, Adalbert. (2004b). “Mixed Welfare Systems and Hybrid Organisations – Changes in the Governance and Provision of Social Services”. Articol prezentat la Sixth International Conference of the International Society for Third-Sector Research, Toronto, Canada, July 11 – 14, 2004. (Disponibil online: http://www.istr. org/conference/toronto/workingpapers/evers.adalbert.pdf). [Accesat: 25.02.2011].Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile. (2010). România 2010. Sectorul neguverna- mental – profil, tendințe, provocări. (coord. Mihaela Lambru și Ancuța Vameșu). București. (Disponibil online: http://www.fdsc.ro/library/conferinta%20vio%207% 20oct/Romania%202010_Sectorul%20neguvernamental1.pdf). [Accesat: 15.04.2011].Găină, Viorel și Găină, Alexandru. [f.a.]. Societatea cooperativă reglementată de Legea nr. 1/ 2005. Delimitări şi interferenţe în raport cu alte tipuri de societăţi comerciale sau necomerciale. (Disponibil online: http://drept.ucv.ro/RSJ/Articole/2008/RSJ3/ 05Gaina.pdf). [Accesat: 25.02.2011].
    • Giddens, Anthony. (2000). The Third Way and Its Critics. Cambridge: Polity Press.Gledhill, John. (2005). Disappearing the Poor?: A Critique of the New Wisdoms of Social Democracy in an Age of Globalization. În M. Edelman și A. Haugerud (eds.). (2005). The anthropology of development and globalization: from classical political economy to contemporary neoliberalism (pp. 382-390). London, editura Blackwell Publishing Ltd.Greenwood, Davydd J. și Levin, Morten. (1998). Introduction to action research: Social research for social change. Thousand Oaks, editura Sage Publications, Inc.Guvernul României. (2008). Strategia Națională pentru Dezvoltare Durabilă Orizonturi 2013-2020-2030. București.Guvernul României. (2008). Ordonanta nr. 26/2000 din 30/01/2000 cu privire la asociații și fundații. (modificată în 2003, 2004, 2005, 2005, 2008, 2009). Monitorul Oficial, numărul 855 din 19/12/2008.Instituto Nazionale di Statistica (ISTAT). (2008). Le cooperative sociali in Italia. Anno 2005. Informazione numero 4. (Disponibil online: http://www.istat.it/dati/catalogo/ 20080807 _03/inf_08_04le_cooperative_sociali_italia05.pdf. [ Accesat: 15.04.2011].Institutul de cercetare a calității vieții (ICCV). [f.a.]. Conferinţa naţională "Economia socială în Europa şi România". (Disponibil online: http://iccv.ro/node/198). [Accesat: 01.02.2011].Institutul de cercetare a calității vieții (ICCV). [f.a.]. INTEGRAT- Resurse pentru femeile si grupurile Roma excluse social.(Disponibil online: http://iccv.ro/node/196). [Accesat: 01.02.2011].Laville, Jean-Louis și Nyssens, Marthe. (2004). „The social enterprise. Towards a theoretical socio-economic approach” în C. Borzaga, și J. Defourny (eds). (2001). The Emergence of Social Enterprise (pp. 312-332). London, editura Routledge.Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. (2010). Raport de cercetare privind economia socială în România. Material realizat în cadrul programului: „Economia socială - model inovator pentru promovarea incluziunii active a persoanelor defavorizate”. București. (Disponibil online: http://www.mmuncii.ro/pub/ imagemanager/images/file/Rapoarte-Studii/301210Raport%20de%20cercetare_ES. pdf). [Accesat: 01.03.2011].Mosse, David. (2005). Cultivating development: an ethnography of aid policy and practice. London: Pluto Press.Ostrom, Elinor. [1990] (2007). Guvernarea bunurior comune: evoluția instituțiilor pentru
    • acțiunea colectivă. Traducere de Doina Tonner. Iași, Editura Polirom.Parlamento Italiano. (1991). Legge 8 novembre 1991, n. 381 "Disciplina delle cooperative sociali". Gazzetta Ufficiale, 3 decembrie 1991, n. 238. (Disponibil online: http://normativo.inail.it/bdninternet/docs/l38191.htm). [Accesat: 15.04.2011].Parlamentul European. (2009). Rezoluţia Parlamentului European din 19 februarie 2009 referitoare la economia socială (2008/2250(INI). (Disponibil online: http://www. europarl. europa.eu/sides/getDoc.do?pubRef=-//EP//TEXT+TA+P6-TA- 2009-0062 + 0+DOC+ XML+V0//RO. [Accesat: 31.01.2011].Parlamentul României. (2010). Lege cadru privind economia socială. Proiect de lege elaborat în cadrul proiectului ”Economia socială – model inovator de promovare a incluziunii sociale a grupurilor defavorizate”, coordonat de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și sprijinit în cadrul POS DRU. (Disponibil online: http://www.economiesociala.net/m5-1-4-en-). [Accesat: 26.02.2011].Parlamentul României. (2005). LEGEA nr. 1 din 21 februarie 2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei. Monitorul Oficial, numărul 172 din 28 februarie 2005.Putnam, Rober D. [1993] (2001). Cum funcționează democrația. Tradițiile civice ale Italiei moderne. Trad. Dana Istrățescu. Iași, editura Polirom.RBS. Competiția pentru întreprinderi sociale. (Disponibil online: https://www.rbs.ro/despre- noi/ responsabilitate-corporativa/nesst.) [Accesat: 01.02.2011].Sandu, Dumitru, Câmpean, Cosmin, Marina, Lucian, Peter, Mihaela și Șoflău, Vasile. (2007). Practica dezvoltării comunitare. Iași, editura Polirom.Social Enterprise Coalition. [f.a.]. Social Enterprise Awards. (Disponibil: http://www.social enterprise.org.uk/pages/social-enterprise-awards.html). [Accesat: 01.02.2011].UCECOM (Asociația Națională a Cooperației Meșteșugărești). (2003). Cartea Albă a Cooperației Meșteșugărești din România, 1990-2001. București, editura Curtea Veche.UNPD. [f.a.]. Social Economy – a solution for the development of Roma communities in Romania. (Disponibil online: http://www.undp.ro/projects.php?project_id=58). [Accesat: 01.02.2011].Yunus, Muhammad, în colaborare cu Weber, Karl. (2010). Dezvoltarea afacerilor sociale: noua formă a capitalismlui, menită să răspundă celor mai presante nevoi ale umanității. București, Curtea Veche.Zamfir, Cătălin. (2007). Dezvoltare socială. În C. Zamfir, S. Stănescu (coord.),
    • Enciclopedia dezvoltării sociale (pp.173-177). Iași: Polirom.*** Împreună pentru o societate mai bună. [f.a.]. (Disponibil online: http://economiesocia la.org.ro/ro/ despre-proiect).[ Accesat: 01.02.2011].*** Motivation Romania. [f.a.]. (Disponibil online: http://motivation.ro/). [Accesat: 01.02.2011].*** Rures. [f.a.]. (Disponibil online: http://rures.ro/). [Accesat: 01.02.2011].*** Social Business Tour. [f.a.]. (Disponibil online: http://www.socialbusinesstour.com). [Accesat: 01.02.2011] Lucrări identificate:Coleman, James S. 1988. "Social Capital in the Creation of Human Capital" în American Journal of Sociology, Vol. 94, pp. 95 - 120.Gide, Charles. (1905). Économie sociale. Les institutions du progrès social au début du XXe siècle. Paris, editura Larose.Gide, Charles. [1905] (2001). Coopération et économie sociale 1886-1904 (1905). Patrice Devillers, editura L’Harmattan.Dunoyer, Barth Charles. (1830). Nouveau traite deconomie sociale. Vol I-II. Bruxel, editura H. Fournier.Fourier, Charles. (1966 – 1968) Oeuvres complètes de Charles Fourier. 12 vol. Paris, editura Anthropos.Giddens, Anthony. (1998). The third way. The renewal of social democracy. Cambridge, editura Polity PressSpear, Roger. (2006). "Social entrepreneurship: a different model?" în International Journal of Social Economics, Vol. 33 nr: 5/6, pp.399 – 410. Emerald Group PublishingLimited***. [f.a.]. Robert Owen and New Lanark. A man ahead of his time.(Disponibil: http://www. robert-owen.com/). [Accesat: 16.05.2011].
    • ANEXA 1 Ghid de interviuTeme de discuție Sugestii de întrebăriIstoricul • Când a fost înființată organizația pe care o conduceți?constituirii • Vă rog să descrieți contextul în care a apărut această organizație (Cine a avut ideea, cum s-a format echipa,organizației existența unor posibili parteneri, organizarea formală). • Care era scopul acestei organizații la înființare? Au existat modificări în timp? Dacă da, din ce cauză? Când? • De ce ați ales această formă de organizare juridică? Care sunt beneficiile și constrângerile?Despre • La ce nivel își desfășoară activitatea organizația dvs. - local/ județean/ regional/ național, rural/ urban?organizație • Care sunt valorile oficiale menționate în statutul organizației ? Au suferit schimbări în timp? • La ce nevoi sociale răspunde organizația dvs.? • Prin ce mijloace vă atingeți scopul propus? Care este activitatea de bază? • Asociații și fundații: În ceea ce privește activitatea economică, face aceasta parte din activitatea organizației dvs., sau ați constituit o unitate separată?Proiecte • Vă rog să descrieți cele mai importante trei proiecte (dacă este cazul) pe care le aveți în derulare? - scop, obiective, grup țintă. • Cum urmăresc aceste proiecte interesul general/colectiv/al grupului țintă?Resurse • Care sunt sursele de finanțare de care beneficiază organizația dvs. și care este cea mai importantă? Opțional, în funcție de detalierea răspunsului, se pot întreba următoarele:
    • • Primiți finanțare de la bugetul de stat sau bugetul local? Dar finanțări externe (UE, alte state/guverne/programe internaționale) nerambursabile sau/și rambursabile?• Beneficiați de donații și/sau sponsorizări în bani? Dar în produse? De unde vin acestea? De la firme private, fundații filantropice, cetățeni? Beneficiați de direcționări de 2% din impozit?• Beneficiați de reduceri sau scutiri la plata taxelor și impozitelor sau facilități fiscale pentru angajarea de personal? Considerați că sunt importante pentru organizația dvs.? Dacă beneficiați de reduceri sau scutiri, în ce măsură sunt ele eficiente?• Cât reprezintă venitul provenit din activitatea economică din bugetul total alorganizației dvs. (estimativ)? Dar celelalte surse de finanțare?• Câți angajați are organizația dvs.? Dar voluntari? Dintre aceștia, există persoane aparținând grupurilor vulnerabile – persoane cu dizabilități sau alte forme de handicap, persoane de etnie rromă, persoane eliberate din detenție, tineri proveniți din centre de plasament?• Aveți parteneriate cu alte organizații, autorități locale sau firme private? Dacă da, vă rog să descrieți tipul de parteneriat și beneficiile aduse.• Ați coordonat sau ați făcut parte dintr-un proiect realizat în colaborare cu alte organizații?• Faceți parte dintr-o rețea/uniune/federație locală, regională, națională sau internațională?• Cum este folosit profitul activității economice în cadrul organizației dvs.? Cooperativă : Sunt plătite dividende asociaților? Dacă da, cum se face împărțirea lor?• Care sunt avantajele și dezavantajele acestei modalități principale de finanțare?• Cu ce amenințări se confruntă organizația dvs. din punctul de vedere al resurselor?• Ce fel de oportunități credeți că se vor ivi pe viitor?