Animale salbatice periculoase
Upcoming SlideShare
Loading in...5
×
 

Animale salbatice periculoase

on

  • 2,209 views

 

Statistics

Views

Total Views
2,209
Views on SlideShare
2,170
Embed Views
39

Actions

Likes
0
Downloads
29
Comments
0

2 Embeds 39

http://ecoazimut.ro 31
http://www.ecoazimut.ro 8

Accessibility

Categories

Upload Details

Uploaded via as Adobe PDF

Usage Rights

© All Rights Reserved

Report content

Flagged as inappropriate Flag as inappropriate
Flag as inappropriate

Select your reason for flagging this presentation as inappropriate.

Cancel
  • Full Name Full Name Comment goes here.
    Are you sure you want to
    Your message goes here
    Processing…
Post Comment
Edit your comment

Animale salbatice periculoase Animale salbatice periculoase Presentation Transcript

  • "When a pine needle falls in the forest, the eagle sees it; the deer hears it, and the bear smells it." - American Indian saying
  • Urs vs OmCum eviţi întâlnirea cu ursul ?Cum procedezi în situaţia unei întâlnirinedorite ?Ce spun statisticile ?Pentru o abordare mai apropiată derealitate…
  • Solitar si predominant nocturn, trăieşte in pădurile mari de fag si brad, dela munte sau de la poalele acestora. Îşi face bârlog in peșteri, pe sub arborii căzuţisau in desiș, in care, iarna se adăpostește permanent, căzând intr-o stare de letargie.In acest timp, ursul nu mănâncă nimic. Ursul este un animal inteligent si foarte oportunist. Nu are o vedere preabuna, este miop, însă are un miros foarte fin, apreciat a fi de 300 de ori mai acutdecât al omului. Poate alerga rapid pe distante scurte (~40 km/h), se caţără cu mareîndemânare si este un foarte bun înotător. Animal omnivor, este un mare amator de jir sau ghinda, pentru care faceuneori deplasari destul de lungi. Mănâncă cu plăcere ciuperci, pere, mere pădureţe,făcând mari pagube in livezile cu arbori fructiferi. Coacăzele, murele, zmeura sunt,de asemenea, in meniu, alături de porumb si ovăz. Marea lui slăbiciune este miereaalbinelor, pe care o fura de cate ori are ocazia, in ciuda înţepăturilor. Ursii consuma,de asemenea, insecte, mici animale si cadavre, foarte rar vânând animale de taliemare. Uneori dau iama prin Stâni, căzându-le prada oi, cai sau măgari. Ursul este periculos în câteva situaţii bine determinate. Cele mai multeîntâlniri cu acest animal se soldează, însă, cu o sperietură, de ambele părţi. Mai mult,ar trebui spus că, de cele mai multe ori, întâlnirea este evitată chiar de urs, care are oacuitate olfactivă superioară. Totuşi, întâlnirea cu Berilă poate fi periculoasă când:•este rănit•are pui•este surprins hrănindu-se
  • Ursului nu-i plac oamenii... Sub nicio forma, nici ca musafiri, nici ca adversari, nici ca hrană. În marea majoritate aapropierii de om, urşii evită întâlnirea cu acesta, ocolindu-l. Ca dovadă, puţini se pot lăuda că auvăzut ursul în timpul unei drumeţii, deși au trecut prin zone pline de urme. Ursul caută, întotdeauna, de mâncare... Astfel, va fi atras de cele mai fine mirosuri, nu numai de mâncare, dar şi de produsecosmetice sau gunoaie. În cazul campării, în zone vizitate de urşi, o soluţie, aproximativă, estesuirea alimentelor în copac, sau în perete, ori pe stânci. Ținute in cort, ele sunt un adevăratmagnet pentru nasul antrenat al veșnicului fomist. De altminteri, aceasta situaţie generează celemai multe neplăceri turiștilor. Ursului nu-i plac surprizele... Prin urmare, fără a face zarvă, drumeţii trebuie să-şi semnaleze prezenţa, vorbindîndeajuns de tare, mai cu seama în zonele cunoscute ca populate de urşi. Contactul cu ursultrebuie evitat, chiar daca acesta este calm şi, aparent, inofensiv, ocolindu-l la depărtare, pentru anu încălca cea de a patra regulă... Ursului nu-i place înghesuiala... Unii sunt mai toleranţi, dar majoritatea au un spaţiu "personal", dincolo de care,prezenţa umană este percepută ca ameninţare. Un potenţial periculos îl are situaţia în care ursuldorește sa se retragă, iar omul îi blochează calea. Ursul evita grupurile... Analizând cazurile de atac, experţii au ajuns la concluzia că ursul nu atacă grupuri maimari de trei persoane. Sigur, aceasta este doar o constatare statistica, nicidecum un adevărfundamental. Observaţia poate, totuși, sa-i liniștească pe cei care tremură în grup de teama
  • Pe lângă situaţiile, cele mai numeroase, in care întâlnirea cu ursul tine de frumuseţeaunei drumeţii pe munte, se întâmpla si cazuri nefericite in care ursul, din diferite cauze, ataca. Inmod evident, orice om aflat intr-o astfel de situaţie se teme. Teama, însă, nu trebuie sa setransforme in panica, pentru ca aceasta duce, in cele mai multe cazuri la decizii greșite. Nu existao reţeta pe care sa o aplicam in aceasta eventualitate, părerile, asupra celei mai potrivite tacticifiind împărţite. O buna parte dintre cunoscători, recomanda "capitularea totala", in poziţia culcat, cufata spre pământ si cu mâinile deasupra capului, pentru a proteja zonele vitale. Poziţia trebuiemenţinută pana când ursul se îndepărtează, altfel existând posibilitatea reluării atacului. Inanumite situaţii, grave, ursul poate percepe omul ca pe o prada. Când atacul nu se opreșterelativ repede, iar ursul continua sa muște, este necesara folosirea forţei, prin aplicarea unorlovituri, preferabil, in zonele sensibile (nas). Alţii sunt de părere ca, in situaţia atacului, cea mai eficienta este intimidarea. Ursultrebuie "convins" ca ataca un adversar puternic, prin producerea unor zgomote puternice sauprin agitarea mâinilor in aer. Sub nici o forma nu trebuie lovit, cu pietre, crengi, obiecte ascuţite. Statistica, se pare, lucrează pentru noi. Deși subiectul este de cele mai multe oriabordat emoţional, cu lozinci stupide de genul: "Daca vrei sa te ferești de urs, stai acasă !",faptele arata clar ca URSUL NU CONSTITUIE UN REAL PERICOL PENTRU TURIŞTI ! In SUA, in ultima suta de ani au fost înregistrate aproximativ 60 de atacuri soldate cumoartea victimelor. In comparaţie, doar intre anii 1980 si 2000, in aceeași tara, au fostînregistrate aproximativ 200 de atacuri fatale produse de câini, cei mai buni prieteni ai omului...Cel mai curios este ca, deși in accidentele de circulaţie, mor in aceeași tara, anual, aproximativ40.000 de oameni, oamenii percep ursul ca pe un pericol atunci când merg in sălbăticie... Prin comparaţie, în România sunt ucişi (vânaţi) anual între 150 – 200 de urşi …
  • Lup vs OmCum eviţi întâlnirea cu lupul?Cum procedezi în situaţia unei întâlnirinedorite ?Ce spun statisticile ?Pentru o abordare mai apropiată derealitate…
  • Lupii sunt animale solide , cu o cutie toracică mare, abdomene suple şi gâtul puternic şimusculos. Membrele sunt lungi şi robuste, comparativ cu labe mici. Labele din fata au cincidegete fiecare, în timp ce labele din spate au patru. Lupii posedă o rezistenţă suficientă pentru acăra cadavrul unui cal sau al unui cerb. Sunt, de asemenea, capabili sa alerge cu viteze de 56-64km pe oră, mai mult de 20 de minute.Lupii adulţi măsoară 105 - 160 cm în lungime şi 80-85 cm în înălţime la greabăn umăr. În medie,lupii europeni, pot cântări 38.5 kg , faţă de cei africani, care ating doar 13 kg . Femelelecântăresc, de obicei, cu 5-1o kg mai puţin decât masculii. Recordul de cel mai greu lup , vânat înperioada celui de al doilea război mondial, cântărea 86 kg.Mirosul este relativ slab dezvoltat în comparaţie cu cel al unor rase de câini de vânătoare, fiindcapabili, totuşi, să detecteze prada în direcţia opusă vântului de la 2-3 km. În schimb, percepţialor auditivă este foarte ascuţită, mai mare decât cea a vulpilor, fiind capabili să audă până la ofrecvenţă de 26 kHz. Auzul lor este suficient de ascuţit încât să înregistreze căderea frunzelor, înperioada de toamnă. Vederea lor nu este la fel de puternic ca a câinilor, deşi pe timp de noapteau cel mai avansat văz din specia Canidae.Lupii sunt adesea portretizaţi în structuri sociale stricte, ierarhice, cu o reproducere "alfa" decuplu, urmat de lupii subordonaţi "beta” şi, pe ultimul nivel, de individul "omega ", care poartăgreul agresiunii întregii haite. Această terminologie este bazată foarte mult pe comportamentulhaitelor de lup captive , compuse din animale care nu au legătură de sânge, şi care concureazăacerb unele împotriva celorlalte, pentru statut. În salbaticie, haitele de lup sunt puţin maicompacte şi unificate. Haita medie se compune din 5-11 animale ; 1-2 adulţi, 3-6 tineri,1-3 pui,deşi au fost înregistrate şi haite cu 42 de lupi. Foarte rar, haitele adoptă lupi străini. De obicei,acest lucru se întâmplă doar cu lupi tineri, cei adulţi fiind ucişi.
  • Lupul reprezintă un element important şi absolut necesar în menţinerea echilibrului dinamic, înautoreglarea si asigurarea integrităţii biocenozelor terestre. În final, manifestările sale au carezultate asigurarea vigurozităţii speciilor din mediul în care trăieşte, eliminând indiviziisupranumerari, degeneraţi, bătrâni, bolnavi, sau curăţind biotopurile de sursele de răspândireale diferitelor boli infecto-contagioase sau parazitare.Din Europa Vestică, lupul a dispărut complet pe la jumătatea secolului 19, în urma unei luptefuribunde, dusă aproape de paroxism, întinsă pe durata mai multor secole. Urmare a acestuifapt, ecosistemele, din care a fost eliminat vânătorul de top, au avut de suferit mari si gravedereglări. Astăzi, urmare a înţelegerii importanţei sale ecologice, se fac eforturi considerabilepentru reintroducerea speciei în ţările europene, mergând până la despăgubirea victimelor (in2007 s-a platit o despagubire de 80.000 Euro pentru 330 oi), respctiv stricta protecţie printratate şi convenţii internaţionale.Cercetatorul italian Luigi Boitani, specialist al speciei, care a studiat evolutia populatiilor de lup,pe o perioada de o suta de ani in muntii Abruzziei (Italia), a apreciat efectivul de lupi din 2007intre 100-150 exemplare. In anul 1980 se semnala primul lup in Germania, iar la inceputul anului1990 cativa depaseau granita Frantei si se apropiau de parcul national Mercantour. In acest ritm,puteau sa apara in anul urmator in Elveţia.În Romania, efectivele de lup sunt foarte bine reprezentate, statisticile oficiale indicând peste3000 exemplare de lup, depasind „cu generozitate” efectivele optime. Țara noastră a aderat laConvenţia de la Berna privind protecţia prădătorilor încă din anul 1993. Din 1996, lupul s-abucurat însă de o protecţie reală, fiind trecut, prin prevederile Legii nr. 103/1996, şi ulterior aleLegii nr. 407/2006 privind vânătoarea si protectia fondului cinegetic, in categoria speciilor strictprotejate, care se mai impusca doar limitat ca numar, in perioadele si in conditiile stabilite deautoritatea publica centrala care raspunde de protectia mediului. Nici vorba de capturarea cucapcane, de otravire sau de prindere a puilor la culcus, metode care s-au practicat intens maiînainte.
  • Lupii domina de obicei alte specii canide în zonele în care apar ambele. În America şi Eurasia,lupii ucid frecvent coioţi, mergând până la, săparea vizuinilor acestora şi uciderea puilor. Eimănâncă rareori coioţii pe care-i ucid. Lupii ucid, de asemenea, vulpile roşii, arctic şi cosace, deobicei, în disputele asupra cadavrelor.Urşii bruni sunt întâlnite atât de lupi în Eurasia şi America de Nord. În general, rezultatul de astfelde întâlniri depinde de context: ursul brun, de obicei, câştigă în litigiile carcaselor, în timp ce lupiibiruie atunci când apără vizuinile. Ambele specii îşi ucid reciproc tinerii. Lupii mâncă urşii brunipe care-i ucid, în timp ce ursul brun par sa mănânce numai lupii tineri.Populaţiile mari de lup limitează numărul de feline mici şi mijlocii. Deşi interacţionează foarte rar,lupii şi pumele se ucid reciproc. De asemenea atacă pisicile sălbatice, fiind o ameninţare laadresa leoparzilor de zăpadă şi de râşi.În afară de oameni, tigrii par a fi singurii prădători ai lupilor. Interacţiunile dintre lupi şi tigri suntbine documentate în Sikhote-Alin, regiune care, până la începutul secolului 20, deţinea foartepuţine exemplare de lup. Tigrii scad numărul de lupi, fie la punctul de extincţie, fie la un numaratat de mic încât reprezintă o componentă funcţional nesemnificativă a ecosistemului.
  • Lupii nu sunt, în general, periculoşi pentru om, atât timp cât sunt în număr redus şi au hranăsuficientă. Numărul de persoane atacate şi ucise de lupi variază geografic. În Franta, înregistrărileistorice indică faptul că în perioada 1580 - 1830, 3069 persoane au fost ucise de lupi, dintre care1857 au fost ucise de către lupi sănătoşi. În Italia, 440 oameni au fost ucişi de lupi în timpulsecolelor 15 şi 19. Rusi europeană înregistrează, de asemenea, numeroase atacuri, în special înperioada pre-revoluţionară şi după al doilea război mondial. Între 1840 şi 1861, 273 atacuri auavut ca rezultat moartea a 169 copii şi 7 adulţi loc în întreaga Rusie, în timp ce între 1944 şi 1950,22 de copii cu vârste cuprinse între 3 şi 17 ani au fost ucişi de lupi.O problemă aparte este cea a lupilor turbaţi. Înregistrarea incidentelor cu lupi turbaţi în Eurasiamerge încă din secolul al 13-lea. Numărul de cazuri de lupi turbat este, însă, redus în comparaţiecu alte specii. Lupii dezvoltă, aparent, faza furioasă de rabie la un grad foarte ridicat. Acest lucru,împreună cu mărimea şi puterea lor, fac lupul turbat, probabil, cel mai periculoas animal turbat,muşcătura de lup turbat fiind de 15 ori mai periculoasă decât cea de câine turbat.Lupul turbat este solitar şi călătoreşte distanţe mari, muşcând un număr mare de oameni şianimale domestice. Cele mai multe atacuri de lup turbat apar în perioadele de primăvară şitoamnă. Spre deosebire de atacurile de pradă, victimele lupilor turbaţi nu sunt consumate, iaratacul, în general, durează numai o zi. De asemenea, victimele sunt alese la întâmplare, deşimarea majoritate a cazurilor implică barbaţi adulţi. Animalul turbat nu simte frică faţă deoameni, manifestând un comportament neliniştit, agresiv, anormal (animalul mănâncă lucrurinecomestibile) sau schimbător în intervale foarte scurte (animalul agresiv se calmează dintr-odată sau invers). Salivarea abundentă şi mersul împleticit sunt alte semne specifice.
  • Întâlnirile cu acest animal sunt extrem de rare, datorită, pe de o parte, caracteruluisău timid, pe de altă parte, simţurilor sale foarte bine dezvoltate. Sunt puţini cei carese pot lăuda că au văzut, în sălbăticie, un lup. Pentru a evita neplăcerile cauzate deposibile întâlniri nedorite, trebuie manifestată prudenţă la camparea în zonelepopulate de lup, respectarea potecilor și a marcajelor turistice, pentru a nu pătrundeîn zonele de bârlog, unde s-ar putea găsi pui.
  • Vulpe VS OmÎn ce situaţii vulpile sunt un pericol ?Pentru o abordare mai apropiată derealitate…
  • Vulpea (Vulpes vulpes) aparţine familiei canidelor, fiind înrudită cu lupul, sau cucâinele domestic. Dimensiunile ei sunt considerabil mai mici, cântărind, în medie,între 7 şi 10 kg, rar mai mult. Corpul are sub 1 m lungime, iar coada stufoasă cca 30-40 cm.Corpul vulpii nu este mare, fiind destul de asemănător cu al câinelui, dar iese înevidenţă datorită cozii lungi şi stufoase, care are vârful alb. Blana este roşcată.Vulpea mănâncă, probabil, cele mai multe mici mamifere: şoareci de câmp,popândăi, castori, lemingi, veveriţe, iepuri, având un rol important în reglareaacestor populaţii.Un motiv pentru care oamenii se pot teme de vulpi este faptul că acestearăspândesc câteva boli foarte grave, printre care şi turbarea. Pot fi afectate înspecial mamiferele cu care vulpile intră în contact direct, dar boala poate fitransmisă şi omului, fie direct prin muşcătură, fie prin intermediul altor animale cucare aceasta intră în contact.Vulpea turbata este un animal agresiv. Ataca în orice împrejurare, mergând în zig-zag cu gura deschisa. Deși boala îi atrofiază simţul echilibrului si văzului, maipăstrează însa pe cel al mirosului. O putem evita prin ocolire, venind sub vânt, adicăvântul sa bata dinspre vulpe spre noi, pentru ca sa ne piardă mirosul.Eliminând cazurile, neplăcute, în care cumătra se serveşte din bucatele noastre,vulpea nu poate fi considerată un pericol pentru drumeţii montani.
  • Porcul MistreţÎn ce situaţii sunt mistreţii periculoşi ?
  • Mistreţul (Sus scrofa) este un animal sălbatic, mamifer şi omnivor, în generalnocturn. Vierii adulţi măsoară, în medie, 120 - 180 cm în lungime şi au o înălţimela greabăn de 90 cm. În medie, greutatea lor este de 50-90 kg , dar mistreţii dinRomânia pot atinge greutăţi de până la 300 kg . Masculii adulţi dezvoltă colţi, încontinuă creştere, măsurând, în mod normal, aproximativ 6 cm .În România populează pădurile, începând cu Delta şi Lunca Dunării, până îndesişurile Carpaţilor. Este colorat negru – cafeniu, iar puii prezintă dungi maideschise la culoare. Scoate sunete foarte asemănătoare celor ale porcilordomestici. Colindă în turmă pădurile şi culturile agricole de la marginea acestora.Masculii adulţi sunt, de obicei, solitari în afara sezonului de împerechere, darfemelele şi progeniturile lor (atât masculi sub-adulţi, cât şi femele), trăiesc îngrupuri numite turme. Turmele numără aproximativ 20 de animale, deşi grupuride peste 50 au fost observate, fiind alcătuite din 2-3 scroafe, dintre care una esteva fi femela dominantă.Produce stricăciuni în special în lanurile de porumb şi cartofi.Dacă este surprins sau încolţit, mistreţul (în special scroafa cu purcei), poate şi seva apăra viguros. Masculii atacă cu capul coborât şi apoi taie în sus cu colţii luiproeminenţi. Femelele , ale căror colţii nu sunt vizibili, atacă cu capul sus,cu guralarg deschisă şi muşcă. Astfel de atacuri nu sunt decât rareori fatale pentruoameni, dar pot duce la traume severe, dezmembrarea sau pierderea de sânge.Întâlnirea cu aceste animale trebuie evitată, iar dacă se produce
  • Roiurile de viespi pot avea scorburile lângă traseele montane. Răscolite de ursi siiritate ele pot ataca drumeţii din zona. Mai mult de zece înţepături pe nas, gurăsau pleoape vă pot imobilizează (nu se mai poate vedea sau respira), punându-văviaţa în pericol ! De aceea trebuie sa fim atenţi când vedem roiul agitat. Este depreferat sa facem un ocol, evitând astfel un potenţial pericol. Nu aruncam pietreîn viespar si nu-l răscolim cu băţul.
  • Turmele de oi sunt însoţite de câini ciobăneşti, foarte mobili în paza lor şi foarteagresivi faţă de drumeţi. Este periculos să circulam mai ales noaptea pe poteci cetrec prin preajma stânelor.În situaţia unui atac nu le vom întoarce spatele, cu atât mai puţin să fugim, oricesemn de slăbiciune amplificându-le agresivitatea. Ne grupam spate în spate, curucsacul în faţă şi aşteptăm intervenţia ciobanilor, singurii de care ascultă. Dacaaceştia nu sunt în preajmă, apărându-ne cu rucsacul si, eventual, băţul din mâna,ne retragem ușor din zona lor.Eventuala mușcătura trebuie tratata antirabic.
  • ŞERPII Specii periculoase Cum să le recunoşti Cum eviţi întâlnirea cu viperele ? Cum procedezi în situaţia unei muşcături ?
  • În România, singurii şerpi veninoşi sunt viperele, reprezentate prin 3 specii: viperacomună (vipera berus), vipera cu corn (vipera ammodytes), respectiv vipera de stepă(vipera ursini). Viperele sunt raspandite in intreaga tara, din Delta Dunării şi Dobrogea(vipera de stepă), până la Herculane (vipera cu corn), trecând peste SubCarpaţi şiînălţimile mari ale Carpaţilor (vipera comună). Sunt destul de usor de recunoscut, datorita benzii maro-inchis, uneori neagra, inzig-zag, de pe spate si literei V (sau X) desenate pe capul ei; ceea ce este partialadevarat caci varietatea coloristica a speciei este destul de mare: de la cenusiu-argintiu la cenusiu-brun, iar un aspect poate mai putin cunoscut este ca se intalnesc,mult mai des decat s-ar crede, exemplare afectate de melanism (pigmentareaexcesiva a tesuturilor), absolut negre. Trăiesc, în special, prin locuri însorite, pietroase, mărăcinoase, în zmeurişuri. Sehrănesc cu lăcuste, broaşte, şopârle, păsărele şi puii acestora, cu şoareci de pădure şide câmp. Vipera comună este, în general, activă ziua şi în amurg. Speciile care trăiescîn regiunile cu climă temperată cad iarna într-o stare de amorţire. Vipera comună nueste considerată ca fiind extrem de periculoasă. Şarpele nu este agresiv şi musca, deobicei, numai atunci când este deranjat. Ocazional, şarpele îşi va face simţită prezenţaprintr-un şuierat, puternic şi susţinut.
  • Mușcătura viperei este foarte dureroasa; regiunea afectata se umflă, seînvineţeşte, iar persoana muscata are simptome de greaţă si vărsături, eventualdificultăţi de respiraţie. Relativ vorbind, muşcătura acestei specii nu este extrem depericuloasă. În Marea Britanie au existat doar 14 decese cunoscuta încă din 1876,ultimul fiind un copil de 5 ani, în 1975. Chiar şi aşa, ajutor medical profesionist artrebui să fie căutat întotdeauna cât mai curând posibil după orice muşcătură. Foarteocazional muşcăturile poate fi viaţa în pericol, în special la copii mici, în timp ceadulţii pot experimenta disconfort şi handicap mult timp după mușcătura. Durata derecuperare variază, dar poate dura până la un an. Accidentatul se întinde in poziţie orizontală, aplicându-i garou strâns deasupralocului mușcăturii. Rana trebuie stoarsa până la sângerare. Eventual, poate fiaplicată o ventuză (sau o persoana fara răni în gura va suge puternic mușcăturadupă ce va face o deschidere a rănii). Zona se spală bine pentru a elimina oriceurma de venin din jurul rănii. Victima trebuie sa fie transportata la spital cât derepede posibil. Veninul de viperă este hemotoxic, distrugând hematiile şi ţesuturilecu care vine în contact (rezultatul fiind necroze), având totodată o acţiuneanticoagulantă, printr-o acţiune neurotoxică poate produce paralizii. Ca măsuri de precauţie, purtaţi îmbrăcăminte şi încălţăminte adecvată (bocancişi pantaloni lungi), iar dacă purtaţi pantaloni scurţi, puteţi să vă luaţi niştejambiere/parazăpezi care să vă protejeze gambele împotriva unei posibilemuşcături. Evitaţi tufişurile şi aveţi grijă pe unde păşiţi. În niciun caz, dacă observaţi o viperă, nu o provocaţi !
  • Celelalte specii de şerpi care trăiesc pe teritoriul României nu sunt consideratepericuloase. Totuşi, precauţia este necesară, iar muşcăturile trebuie evitate. Șarpele de casă (Natrix natrix) este total inofensiv pentru om. Nu este nici veninossi nici constrictor si cu toate astea este omorât frecvent. Singura lui arma de apărareeste camuflajul foarte bun dar si fuga,fiind cunoscut ca un șarpe foarte agil si vioi.Este vânat de animale ca bursucul,ariciul,șacalul,diferite păsări de pradă şi de apă. Șarpele lui Esculap (Zamesis longissimus sau Elaphe longissima), zeul medicinei,este un şarpe care a reușit sa intre in legenda încă de pe vremea romanilor, fiindprezentat încolăcit in jurul toiagului zeului Esculap (caduceu), simbolistică folosită şide medicii de astăzi. Balaurul (Coluber jugularis) trăieşte prin stepe, silvostepe, pe malurile pietroase şiabrupte ale râurilor, prin păduri defrişate şi grădini. În munţi nu urcă mai sus de 1400m. Vânează ziua şopârle, şerpi, rozătoare mici, păsărele şi puii lor, lăcuste, broaşte. Lanoi, prezenţa sa este semnalată în Dobrogea, Muntenia, Oltenia şi Banat. Șarpele de apa (Natrix tessellata) se aseamănă mult la aspect si comportament cușarpele de casa cu care de altfel împarte de multe ori același habitat. Prima diferenţăvizibila ar fi ca la șarpele de apa nu găsim acel inel galben din spatele capului de lașarpele de casă. Mai este denumit si șarpele de balta.
  • Șarpele rău (Dolichophis caspius) este cel mai lung șarpe din Romania putândajunge la lungimi de peste 2m. Cel mai des poate fi întâlnit in zonele sudice ale tarii siin special in zona deltei. Îl putem vedea in zonele stepice in apropierea tufișurilor saua pietrelor si in zone populate de popândăi si șopârle care reprezintă hrana luifavorita. Șarpele rău este un șarpe foarte agresiv si poate ataca oamenii care trec prinapropierea lui. Din acest motiv este un șarpe greu de observat si fotografiat. Nutrebuie însă sa uitam ca nu este un șarpe veninos iar eventuala lui mușcătura trebuiedoar dezinfectata. Şarpele de alun (Coronella austriaca) este un şarpe discret cu o largă răspândire înEuropa şi în ţara noastră. Preferă locurile cu vegetaţie arborescentă, margini depăduri, poieni, taluzuri. Este un şarpe agresiv care pufăie şi sare, însă total inofensiv.Muşcătura lui este cel mult o simplă înţepătură. Categoric unul din cei mai frumoşişerpi de la noi, coloritul de fond este marocafeniu cu tentă de roz, pătat sau brăzdatde două dungi mai închise cu dispoziţie longitudinală.
  • Bibliografiehttp://www.agvps.rohttp://wikipedia.orgPrevenirea accidentelor turistice în munţi - SALVAMONT BraşovFauna României - I. Simionescu