• Share
  • Email
  • Embed
  • Like
  • Save
  • Private Content
Inliniedreapta.net teologia antilustratiei (bronislaw wildstein)
 

Inliniedreapta.net teologia antilustratiei (bronislaw wildstein)

on

  • 242 views

 

Statistics

Views

Total Views
242
Views on SlideShare
242
Embed Views
0

Actions

Likes
0
Downloads
0
Comments
0

0 Embeds 0

No embeds

Accessibility

Categories

Upload Details

Uploaded via as Adobe PDF

Usage Rights

© All Rights Reserved

Report content

Flagged as inappropriate Flag as inappropriate
Flag as inappropriate

Select your reason for flagging this presentation as inappropriate.

Cancel
  • Full Name Full Name Comment goes here.
    Are you sure you want to
    Your message goes here
    Processing…
Post Comment
Edit your comment

    Inliniedreapta.net teologia antilustratiei (bronislaw wildstein) Inliniedreapta.net teologia antilustratiei (bronislaw wildstein) Document Transcript

    • inliniedreapt a.net http://inliniedreapta.net/dereferinta/teologia-antilustratiei/Teologia antilustraţieiCampania îndrept at ă împot riva lust raţ iei, care adurat cam t ot t impul de când exist ă cea de-a III-aRepublică Poloneză*, a f ost unul dint reelement ele esenţ iale ale lupt ei pent ruîmpiedicarea judecării răului comunist . A f ost def apt o lupt ă împot riva încercării de a rest abiliordinea morală în Polonia. Ea s-a prezent at însăînt r-un cost um moralizat or.*Prin „cea de-a III-a Republica Poloneza”, a III-a RP,este desemnat statul polonez actual, sistemul Bronisław Wildstein, editorialist alpolitic rezultat din negocierile de la Masa Rotundă cotidianului Rzeczpospolita, f ost1989, dintre autorităţile comuniste şi opoziţie, şi din preşedinte al televiziunii publice dinalegerile ce au urmat. Este a III-a RP deoarece Polonia şi activist al Solidarităţii, estereprezintă reluarea tradiţiei Poloniei independente, un partizan al lustraţiei şi al dezvăluiriicea de-a II-a RP, dinainte de comunism. NT adevărului despre crimele regimului comunist.Text preluat din revista 22Texte de acelaşi autor:Trădarea nejudecat ă (ILD)Polonia, dezbinat ă după Smolensk (România liberă)Evident, într-o asemenea situaţie, moralistica adversarilor lustraţiei a fost fundamental nihilistă. S-aputut observa aceasta cu deosebită claritate în cazul frecventelor lor referiri la virtuţile creştine,supuse unei reinterpretări atât de îndepărtate, încât ele au început să semene cu contrariul lor. Săanalizăm aceste demersuri în cazul campaniei anti-lustraţie.Când prezint argumentele-model, nu le aplic la concretul realităţii poloneze, în care toateproiectele de lustraţie, şi în special cel aprobat de parlament în 1998, au fost deosebit de blânde. Încomparaţie cu el, viziunile negre ale anti-lustratorilor au fost de-a dreptul groteşti. Încă şi maiblândă a fost practica instanţelor poloneze, care a ucis în mare măsură legea lustraţiei. În textul defaţă însă, vreau să mă ocup exclusiv de argumentele abstracte.Deasupra justificărilor antilustraţie se ridică duhul stângii postmoderne.Adversarii lustraţiei au folosit un întreg ansamblu de strategii în scopul respingerii acesteia. Luateîn parte, diferitele strategii intrau în contradicţie unele cu altele, de altfel, adesea erau şi auto-
    • contradictorii, dar pe autorii lor nu-i interesa coerenţa logică, ci compromiterea lustraţiei, care,chipurile, nu putea fi apărată prin niciun fel de raţiuni morale sau intelectuale. Se urmăreadeasemenea să se creeze impresia unei forţe şi unui număr copleşitor de argumente, ceea ce afost cu atât mai uşor, cu cât adversarii lustraţiei dominau toate mass-media importante din Poloniaşi opinia publică.Moralitatea tradiţională este contestată de către ideologii revoluţiei ca slujind la întărirea ordiniicapitaliste, şi astfel a răului din lume. Această atitudine şi-a găsit expresia cea mai radicală în“Catehismul revoluţionar” al revoluţionarului rus Serghei Neceaev, potrivit căruia binele este pur şisimplu ceea ce slujeşte revoluţiei. Această atitudine a fost reprezentată şi de Lenin.La fel ca toate ideile, şi aceasta îşi are rădăcinile în disputele religioase. Ca prototip al ei, poate firecunoscută gnoza.Iată aceste strategii:1) St rat egia cognit ivă. Pot rivit premizei sale f undament ale (de alt f el, greu de cont est at ),din arhivele poliţ iei polit ice comunist e nu af lăm t ot adevărul. Dacă ne bazăm, deci, pe unadevăr parţial, vom ajunge cu necesitate la erori. Pe baza acestor erori vom da verdicte nedrepte,care vor influenţa decisiv soarta unui grup mare de oameni.Folosit consecvent, argumentul incapacităţii cognitive a omului face imposibilă orice acţiune, lucrudin care trăgeau deja concluzii scepticii antici. Dacă l-am folosi în forma în care l-au folositadversarii lustraţiei, legea ar trebui să fie considerată drept crimă. Doar ea se bazează, exact înacelaşi fel, pe date incomplete şi pe imperfectele abilităţi cognitive umane. În plus, în cazulprocedurilor legale obişnuite, cei doi factori care se potenţează reciproc, limitarea cognitivă aomului şi incertitudinea surselor cunoştinţelor sale, modelează într-un fel mult mai profund şi maigeneral destinul oamenilor, de data aceasta, al tuturor oamenilor. Lustraţia se referă de fapt doarla un grup mic, iar consecinţa ei poate fi cel mult interdicţia de a îndeplini anumite funcţii şi eventualoprobriul moral.2) St rat egia moral-cognit ivă, care cont est ă document ele provenit e dint r-o sursă nelegit imă.Adversarii lust raţ iei det est ă înt r-at ât serviciile (poliţ iei) polit ice comunist e, încât audeclarat reprobabilă ut ilizarea arhivelor sale, precum şi ut ilizarea depoziţ iilorreprezent anţ ilor săi.Din nou, nu voi confrunta acest argument cu practica, nu doar a iertării, ci chiar a aprecierii foştilorsecurişi şi şefilor lor, de către adversarii lustraţiei. Important în acest caz este maximalismul eticextrem, formal, care constituie fundamentul acestui raţionament. În practică, această atitudine arîmpiedica, de asemenea, aplicarea legii, chiar existenţa ei. Ar face imposibilă folosirea depoziţiilor, şichiar utilizarea de materiale întocmite de criminali. De fapt, ar trebui să ducă la interzicereamărturiei acestora.
    • 3) St rat egia just iţ iară. Ea arat ă ilegit imit at ea procedurii care va conduce la pedepsireaexecut anţ ilor, în t imp ce şef ii acest ora nu sunt t raşi la răspundere în niciun f el.Ca şi în cazurile precedente, această argumentaţie a fost contaminată de ipocrizie, deoareceadversarii lustraţiei erau, de asemenea, duşmanii decomunizării şi a făcut totul pentru ca şefiiagenţilor să scape de orice răspundere. Luându-o totuşi în serios, dăm iarăşi peste maximalismuletic. Potrivit acestuia, ca să poată fi acceptată, justiţa trebuie să fie deplină şi finală. Când nu seîntâmplă aşa, conform susţinătorilor maximalismului, ea devine opusul său. Consecinţa unei astfelde gândiri trebuie să fie respingerea justiţiei umane în general.Gnoza contesta în cel mai adânc sens ordinea umană, ca parte a ordinii pământeşti, care era,potrivit gnosticilor, negarea vocaţiei ideale a omului. Orice mijloc era bun pentru eliberarea deordinea pământească, aşa cum pentru revoluţionari orice mijloc era bun pentru răsturnarea vechiiorânduiri. În acest scop, gnosticii puteau propovădui asceza extremă sau desfrâul extrem.4) St rat egia est et ic-et ică. Oamenii decenţ i, care f ac part e din societ at e, nu se bagă înmurdării. Urmărirea, turnătoria aparţin unei sfere a dezgustătorului, de care se cuvine să ne ţinemdeparte. Mai mult decât atât, trebuie să recunoaştem că dorinţa de a ajunge la cunoaşterea unorastfel de murdării, nu poate fi determinată decât de porniri josnice.De fapt, spun aceşti esteţi ai moralităţii, motivaţia ei nu este dorinţa de a cunoaşte adevărul şi de astigmatiza răul, ci dorinţa de a-i umili pe cei din jur şi de a se autoînălţa pe seama lor. Astfel,încercarea de a cunoaşte adevărul despre funcţionarea poliţiei politice şi despre atitudineapersoanelor apropiate în acest context nu pot avea decât un caracter resentimentar.Caracteristice au fost pronunţările unor oameni cunoscuţi, citaţi de Gazeta Wyborcza şi TygodnikPowszechny, care au declarat că niciodată nu se vor uita în dosarele lor. Nu vor să ştie cine şi ce aturnat despre ei. Nu vor deci, să cunoască adevărul, deoarece adevărul este murdar şi dezgustător.Ceea ce contează cel mai puţin în acest caz este măsura în care motivul acestor declaraţii a fostpresiunea chiar din partea mediei sus-pomenite.Este doar un paradox aparent acela că ideologiile de stânga, pornind de la absolutismul moral şicognitiv ajung la relativism. Deoarece în lume nu se poate menţine nici un fel de absolutism, adepţiisăi, care nu sunt în stare să tragă concluzii mai profunde din această stare de lucruri, trecnemaipomenit de uşor în relativism. Toate această dialectică poate fi urmărită în argumentaţiaadversarilor lustraţiei:Deoarece nu putem şti adevărul întreg ar trebui să punem sub semnul întrebării aspiraţia noastrăspre adevăr.Aceast ă argument aţ ie conduce la dezint egrarea legăt urii, t radiţ ionale în cult ura noast ră,dint re bine, f rumos şi adevăr. Se pare că adevărul poat e f i urât şi at unci est e mai bine să nuf ie cunoscut . În fundalul acestor argumente bântuie, de asemenea, contestarea postmodernă a
    • adevărului, care, potrivit acesteia, devine doar un mit, “o serie de metafore şi metonimii”, aşa cum aformulat-o un clasic al acestui tip de gândire, Friedrich Nietzsche. Acest filosof este, în acelaşitimp, unul dintre părinţii “filosofiei suspiciunii”, care neagă motivele acţiunii, abordare prezentă şi eaîn argumentarea adversarilor lustraţiei.Ar părea că nimic nu este mai departe de creştinism decât atitudinea citată mai sus. “Adevărul văva face liberi” – spune Hristos. Potrivit teologiei creştine Dumnezeu este adevărul. Si totuşi asta nui-a deranjat pe adversarii lustraţiei, care neagă valoarea adevărului, să facă apel la principii creştine.5) St rat egia moral-det erminist ă. Acest a const it uie f undament ul argument aţ iei ant i-lust raţ ie. Pot rivit ei, colaborat orii poliţ iei polit ice comunist e au f ost f orţ aţ i să colaboreze,şant ajaţ i, supuşi la dif erit e t ipuri de presiuni, înf rânţ i psihic. Acceptarea colaborării a fost uneşec moral.Această descriere pare de-a dreptul imposibil de contestat. Dar concluziile trase de aici de cătreadversarii lustraţiei sunt deja cu totul altceva. Conform acestora, colaboratorii au fost victime şi lise cuvine mai degrabă compasiune şi ajutor, nu urmărire şi condamnare.Acesta este un raţionament care neagă în măsura cea mai profundă din toate cele de până acum,justiţia umană umană tradiţională, şi deci ordinea umană care a fost întemeiată pe ea, adicăinstituţia legii. El contestă, de asemenea, moralitatea. Piatra sa unghiulară este determinismul.Potrivit premizelor sale, omul este condiţionat social (sau în orice alt mod). Nu-şi poate asumaresponsabilitatea pentru acţiunile sale. Acest ansamblu de condiţionări creează răul, căruiafăptaşul individual nu îi este decât un instrument. Prin urmare, acela care făptuieşte răul este multmai mult o victimă şi are nevoie de ajutor, nu de pedeapsă.În sensul acestei dialectici, principalii inamici devin aceia care caută să aducă o oarecare ordinemorală şi cognitivă în realitate. Aceştia sunt, după părerea adversarilor lustraţiei, fundamentaliştimorali, care încearcă să impună altora ordinea lor dezumanizată, alienată. Ei sunt lipsiţi detoleranţă faţă de slăbiciunea umană, care, potrivit noului crez, devine singura calitate constitutivăce caracterizează natura omenească.Un ast f el de det erminism duce la subminarea principiilor f undament ale ale cult urii noast re:concept ul responsabilit ăţ ii, şi, prin urmare, şi cel al libert ăţ ii omului. De f apt , el pune subsemnul înt rebării înt reaga ordine morală. Desigur, este vorba de determinism în ediţie radicală.Premiza impactului circumstanţelor asupra atitudinilor şi opţiunilor omului nu poate fi pusă laîndoială. Mai mult, însăşi chestiunea voinţei libere, în contextul a tot felul de condiţionări la careomul este condamnat (biologic-genetice, culturale, sociale şi altele) este o problemă imposibil derezolvat pe teren pur intelectual, o aporie cu care fiecare generaţie şi fiecare om conştient trebuiesă să se confrunte din nou.
    • Şi t ot uşi, cu t oat e acest e complicaţ ii, premiza voinţ ei libere est e singura care permit eapărarea demnit ăţ ii omului. Se dovedeşte, de altfel, că, în practică, ea aduce consecinţele celemai pozitive în dimensiunea socială. Societăţile care recunosc acest principiu se dezvoltă cel maidinamic şi câştigă în competiţia globală şi, lucrul cel mai important, strâns legat de primul, adoptăstandarde de civilizaţie în conformitate ordinea morală. Contestarea voinţei libere ar trebui, în plus,să conducă la o reconstrucţie radicală a realităţii noastre sociale, în urma căreia ar trebui respins şibine-cunoscutul principiu de drept al responsabilităţii individuale. În teoriile şi practica juridică asecolului XX, s-au ivit într-adevăr teze şi soluţii conducând în această direcţie. Acestea au fost ideicare au pus accentul pe resocializare şi renunţarea la categoria pedepsei ca principiu fundamentalal acţiunii legii. Dar ele au fost fragmentare şi inconsecvente.Iertarea presupune, de asemenea, lepădarea de rău din partea făptuitorului. Acest act trebuie săfie precedat de recunoaşterea vinovăţiei şi mărturisirea ei. Dimpotrivă, în cazul lustraţiei, adversariiei luptă pentru nedezvăluirea răului şi pentru dreptul autorilor acestuia de a beneficia de roadelesale. Ne putem oare închipui perversiune mai mare?Nu există însă iertare din partea adversarilor lustraţiei pentru aceia care caută să condamne răul.Deoarece, conform logicii perverse prezentate mai sus, ei sunt întruchiparea răului.Det erminismul social în versiune radicală a f ost pe de alt ă part e f undament ul ideologiilorrevoluţ ionare, care au subminat civilizaţ ia noast ră în ult imele două secole, şi dintre care ceamai influentă a fost comunismul marxist. Potrivit acestuia, vina personală este doar derivată dinrelaţiile sociale rele. Transformarea lor revoluţionară va duce la depăşirea tuturor contradicţiilorexistenţei umane şi va elimina răul individual. “Justiţia revoluţionară “, avea să înlocuiască, deja dinmomentul revoluţiei, “justiţia burgheză.” Reeducarea trebuia să înlocuiască pedeapsa. Estesemnificativ faptul că cele mai cumplite închisori şi lagăre de concentrare din Uniunea Sovietică,România, China, Vietnam şi Cambogia au purtat numele de centre de reeducare.Imediat după revoluţie, când s-a dovedit că, în ciuda a toate, oamenii nu s-au descotorosit deviciile lor, statele comuniste au revenit şi ele la metode aparent destul de tradiţionale de combaterea criminalităţii şi la un drept care, în ideea sa, era asemănător celui “burghez”. Fiind considerattotuşi, inclusiv oficial, ca instrument al statului ideologic, el nu se preocupa prea mult de prejudecăţicum ar fi drepturile individuale.Respingerea lustraţiei a fost o decizie politică. Acest lucru nu înseamnă totuşi că argumentarea saa avut doar un caracter instrumental. Este greu să pătrundem în sufletul celor care, ca strategipolitici, şi-au dat seama că lustraţia ar avea consecinţe fatale din perspectiva scopurilor lor, şi deaceea au pornit o luptă radicală împotriva ei. Dar chiar şi în cazul lor, putem presupune că auîmpărtăşit o parte din argumentarea pe care au formulat-o în scopul de a-şi justifica şi valorificaalegerile politice. Punctele de de vedere exprimate în public, al căror obiectiv este de a convinge ungrup cât mai mare de oameni, formulate în discuţie, ca răspuns la controverse, se organizeazăîntr-o construcţie relativ coerentă şi completă. Aşa a fost şi în cazul ideologiei antilustraţiei, deşi
    • suporterii ei au beneficiat de un imens avantaj în mass-media, ceea ce le-a permis să treacă cunaturaleţe peste contradicţiile de toate felurile ale poziţiilor exprimate de ei. Ca de obicei pentruacest tip de constructuri ideatice, ele poartă însemnele timpului lor. În acest caz, deasuprajust if icărilor ant ilust raţ ie se ridică duhul st ângii post moderne.Retorica creştină a adversarilor lustraţiei poate fi considerată drept o instrumentalizare a acesteia.Demers cinic şi pervers, întrucât conduce la negarea ideilor şi virtuţilor elementare care stau labaza acestei religii.Acest termen se referă la situaţia stângii socialiste de după prăbuşirea comunismului. Voi folositermenul de stânga în sens ideologic. Prin urmare, este vorba de un ansamblu de ideologiiconfigurate cel puţin începând de la mijlocul secolului al XIX-lea, ca socialismul, comunismul sauanarhismul. În mod clar şi aceste ideologii au fost influenţate de practica politică.Ast f el, după prăbuşirea def init ivă a comunismului, st ânga a t rebuit să se îndepărt eze de laprincipiile ei f undament ale, care i-au const it uit exist enţ a t imp de pest e o sut ă de ani. Acestproces a început mult mai devreme, şi s-a legat de faptul ca stânga a fost nevoită să recunoască,rând pe rând, tot mai multe forme ale civilizaţiei “burgheze”. Cu toate acestea, ultimul act deabatere al stângii de la principiile sale a fost reconcilierea cu economia de piaţă. Deoarece cădereacomunismului s-a asociat, în plus, cu criza statului bunăstării.În sfera ideilor din care îşi trag apariţia ideologiile de stânga au avut loc, s-ar părea, modificări încăşi mai fundamentale. Stânga a părăsit maximalismul etic şi cognitiv.În numele primului respinsese civilizaţia alienată, burgheză şi proiectase realizarea unui sistem încare omul şi-ar dezvălui perfecţiunea morală.În numele celui de al doilea, propusese construirea unei ordini absolut raţionale, care ar fi liberă dehazard (de exemplu, cel al crizelor economice) şi în măsură să satisfacă nevoile tuturorparticipanţilor la viaţa socială.După prăbuşirea ambelor proiect e, st ânga cult urală occident ală a cont est at ordinea morală,precum şi orice alt ă ordine, împreună cu pret enţ iile cognit ive ale şt iinţ ei. De fapt, sămânţaacestei atitudini se afla totuşi deja la baza proiectului de stânga.Variantă radicală a determinismului, aşa cum am amintit deja, neagă moralitatea umană, dinmoment ce neaga liberul arbitru. Deci, proiectul care creşte din absolutismul etic, sau dezacordul cuorice formă de rău, conduce de fapt la respingerea moralităţii, deoarece implică respingerea lumii.Dintr-o astfel de atitudine provine sloganul tânărului Marx cu privire la”schimbarea lumii”, în opoziţiecu “descrierea ei.” Moralit at ea t radiţ ională est e cont est at ă de căt re ideologii revoluţ iei caslujind la înt ărirea ordinii capit alist e, şi ast f el a răului din lume. Aceast ă at it udine şi-a găsitexpresia cea mai radicală în “Cat ehismul revoluţ ionar” al revoluţ ionarului rus Serghei
    • Neceaev, pot rivit căruia binele est e pur şi simplu ceea ce slujeşt e revoluţ iei. Aceast ăat it udine a f ost reprezent at ă şi de Lenin.La fel ca toate ideile, şi aceasta îşi are rădăcinile în disputele religioase. Ca prototip al ei, poate firecunoscută gnoza.În sensul acestei dialectici, principalii inamici devin aceia care caută să aducă o oarecare ordinemorală şi cognitivă în realitate. Aceştia sunt, după părerea adversarilor lustraţiei, fundamentaliştimorali, care încearcă să impună altora ordinea lor dezumanizată, alienată. Ei sunt lipsiţi detoleranţă faţă de slăbiciunea umană, care, potrivit noului crez, devine singura calitate constitutivăce caracterizează natura omenească.Gnoza considera lumea noast ră, şi în special mat eria, ca subst anţ ă a răului. Omul se (poate)smulge din ea, întrucât el poartă în sine o scânteie divină prizonieră în lumea materiei şi ordiniipământeşti. Pentru că ordinea de pământ este doar o ordine a lumii depravării, şi, prin urmare,opusul ordinii, în sensul său cel mai profund, care este ierarhia valorilor. De asemenea, ordineamorală umană nu este altceva decât regulamentul închisorii sufletului, care permite să se menţinăînrobirea elementului spiritual al omului. De aceea gnosticii erau amorali sau antimorali. Ei urmăreaueliberarea omului, adică a principiului spiritual, divin, ce zace în el, ceea ce se putea obţine pringnoză – cunoaşterea cu caracter mântuitor.Gnoza cont est a în cel mai adânc sens ordinea umană, ca part e a ordinii pământ eşt i, careera, pot rivit gnost icilor, negarea vocaţ iei ideale a omului. Orice mijloc era bun pent rueliberarea de ordinea pământ ească, aşa cum pent ru revoluţ ionari orice mijloc era bun pent rurăst urnarea vechii orânduiri. În acest scop, gnost icii put eau propovădui asceza ext remă saudesf râul ext rem.Criticii comunismului consideră de obicei că la naşterea acestuia a avut o mare contribuţievanitatea cognitivă iluministă. Dar cu siguranţă un rol şi mai important l-a îndeplinit aici revoltametafizică romantică de origine gnostică. Tocmai această revoltă a fost inspiraţia proiectului luiMarx pe care, mai târziu, în spiritul timpului, el a preschimbat-o în formulele scientiste ale„Capitalului“. Dar de la început, în comunism sau în ideologiile înrudite cu el a existat un relativismcognitiv specific, romantic-prometeic. Lumea era un obiect pe care omul trebuia să îl ia în propriilemâini şi să-l modeleze după dorinţele sale. În timp ce în Iluminism a domnit vanitatea cognitivă, carea îngăduit să se presupună că omul va cunoaşte tainele universului şi în acest fel va putea să-lstăpânească, romantismul poruncea să se creadă că voinţa umană este în măsură să-i dea oriceformă. Ideea de om-Dumnezeu este moştenirea romantismului.Iluminismul a creat metode ştiinţifice care au demonstrat repede limitele cunoaşterii umane. Visurileromantice de putere nu se termină niciodată. Este doar un paradox aparent, acela că ideologiile destânga, pornind de la absolutismul moral şi cognitiv ajung la relativism. Deoarece în lume nu sepoate menţine nici un fel de absolutism, adepţii săi, care nu sunt în stare să tragă concluzii mai
    • profunde din această stare de lucruri, trec nemaipomenit de uşor în relativism. Ba chiar putemspune că în toate argumentele absolutiştilor zace deja relativismul, care este reversul său.Toat e aceast ă dialect ică poat e f i urmărit ă în argument aţ ia adversarilor lust raţ iei:Deoarece nu put em şt i adevărul înt reg ar t rebui să punem sub semnul înt rebării aspiraţ ianoast ră spre adevăr. Deoarece nu reuşim să facem în lume o ordine morală fără echivoc, trebuiesă renunţăm la orice încercare în acest sens.În sensul acest ei dialect ici, principalii inamici devin aceia care caut ă să aducă o oarecareordine morală şi cognit ivă în realit at e. Aceşt ia sunt , după părerea adversarilor lust raţ iei,f undament alişt i morali, care încearcă să impună alt ora ordinea lor dezumanizat ă, alienat ă. Eisunt lipsiţi de toleranţă faţă de slăbiciunea umană, care, potrivit noului crez, devine singura calitateconstitutivă ce caracterizează natura omenească.În acelaşi timp, relativiştii morali încercă să-şi atace adversarii cu arma lor. Adică iau poziţie înapărarea valorilor şi asta în versiunea lor radicală, căreia îi dau o formă absolutistă. O astfel deatitudine, după cum am arătat mai sus, conduce în mod necesar la relativism. Ori absolutism, orirelativism, sună crezul adversarilor lustraţiei. Întrucât realitatea socială nu poate fi supusă rigoriloretice înţelese în mod inechivoc, orice încercare de a introduce în ea elemente ale ordinii eticetrebuie să fie, după părerea lor, un act de ipocrizie.Tocmai acest tip de absolutism moral, care consideră răul în termenii tabu-ului (nu folosim arhivelesecuriste, pentru că au fost alcătuite cu intenţii rele) este o manifestare a unei atitudini extreme,utopice, ieşite din realitate.Strategia pe care am desemnat-o ca estetic-etică este foarte semnificativă.Se potriveşte perfect în cadrul atitudinilor “postmoderne”contemporane. Poate fi calificată dreptun fel de hedonism moralizator postmodern. Potrivit acestuia, adevărul este o convenţie, deci nuconstituie o valoare autonomă. Adepţii unei astfel de abordări îl tratează doar în termeniibeneficiului direct. Adevarul neplăcut este respins. Acesta este unul dintre elementele atitudiniipostmoderne contemporane, care pune sub semnul întrebării etica eroică în numele vegetării fărăde stress. Lumea standardelor, exigenţelor, idealurilor nu numai că este respinsă, dar este şicondamnată ca inumană. Ea trebuie să fie o manifestare a resentimentului, o metodă de dominaţiea “fundamentaliştilor morali” asupra celorlalţi oameni obişnuiţi.Moralit at ea devine ast f el imorală, deoarece, în conformitate cu conceptele aflate în circulaţieastăzi, motivaţia ei ascunsă este dorinţa de a se înălţa pe socoteala publicului imperfect, care esteastfel înjosit. Desigur, toate aceste serii de raţionamente conduc la contestarea oricărei ordiniumane.Este caracteristic tipul de argumentaţie morală, rezumat în formula “mai bine să dăm drumul la o
    • sută de vinovaţi decât să condamnăm un nevinovat”. În sens literal, ar trebui să fim de acord cu ea.Întrebarea este doar ce concluzii tragem de aici. Dacă asta înseamnă renunţarea la justiţia umană,aşa cum e ea, imperfectă, condamnată la greşeli şi deci la nedreptăţirea unor nevinovaţi, atunciajungem la absurd. Chiar şi numai pentru că dimensiunea răului pe care îl vom provoca abandonândnormele tradiţionale şi instituţiile bazate pe acestea va fi incomparabil mai mare decât cea a răuluipe care ele îl cauzează.Adversarii lust raţ iei recurg adesea la o ret orică creşt ină. Vorbesc mult de iertare şi milostivire.Numai că aceste concepte nu pot fi conciliate cu modul lor de gândire. În special categoria iertării asuferit în dialectica lor o transformare perversă. Dacă agenţii şi turnătorii au fost victimelecondiţionărilor, şi, prin urmare, pur şi simplu victime, atunci actul iertării pur şi simplu îi jigneşte. Oarepoate fi iertată victima?Iert area creşt ină est e o virt ut e eroică. Omul, urmându-L pe Dumnezeu, renunţ ă ladespăgubirea pent ru răul care i-a f ost f ăcut , despăgubire la care are pe deplin drept ul. Faceaceasta pentru a întrerupe lanţul răului. Iertarea nu poate fi determinată de comoditate, laşitate,delăsare. Dacă din astfel de motive omul aruncă în uitare răul, aceasta înseamnă doar că este slab,este indiferent din punct de vedere etic, iar un asemenea act este reprobabil moral.Iert area presupune, de asemenea, lepădarea de rău din part ea f ăpt uit orului. Acest actt rebuie să f ie precedat de recunoaşt erea vinovăţ iei şi mărt urisirea ei. Dimpot rivă, în cazullust raţ iei, adversarii ei lupt ă pent ru nedezvăluirea răului şi pent ru drept ul aut orilor acest uiade a benef icia de roadele sale. Ba chiar luptă şi pentru reputaţia lor. Prin urmare, pretindgratificaţie morală pentru încălcarea normelor morale elementare. Fiindcă reputaţia este osatisfacţie morală. Ne putem oare închipui perversiune mai mare?Nu exist ă însă iert are din part ea adversarilor lust raţ iei pent ru aceia care caut ă să condamnerăul. Deoarece, conform logicii perverse prezentate mai sus, ei sunt întruchiparea răului.La fel de perversă este atitudinea adversarilor lustraţiei faţă de milostenie. Ea este destinatăexclusiv făptuitorilor răului, care (în acest caz nu putem să nu facem referire la practică), se bucurăîn realitatea celei de-a III-a RP de privilegii deosebite. De victimele acestora, avocaţii respectiveimilostenii nu se ocupă.Ret orica creşt ină a adversarilor lust raţ iei poat e f i considerat ă drept o inst rument alizare aacest eia. Demers cinic şi pervers, înt rucât conduce la negarea ideilor şi virt uţ ilorelement are care st au la baza acest ei religii.Dar ea poate fi privită şi ca o tentativă de preluare, intenţionându-se atât recuperarea acesteitradiţii cât şi contrazicerea semnificaţiei ei fundamentale. Într-o astfel de înţelegere a acesteistrategii, retorica religioasă a adversarilor lustraţiei devine un element al subminării postmoderne areligiei. Tentativa de a o reinterpreta în spiritul complexului cultural postmodern: al pacifismului,
    • feminismului şi celorlalte -isme care mai vin la rând. În orice caz, lupta împotriva lustraţiei se înscrieîn marea culturomachie contemporană.(traducere Anca Cernea)