Inliniedreapta.net purificarea lumii-1 - ernest sternberg
Upcoming SlideShare
Loading in...5
×
 

Inliniedreapta.net purificarea lumii-1 - ernest sternberg

on

  • 331 views

 

Statistics

Views

Total Views
331
Views on SlideShare
331
Embed Views
0

Actions

Likes
0
Downloads
0
Comments
0

0 Embeds 0

No embeds

Accessibility

Categories

Upload Details

Uploaded via as Adobe PDF

Usage Rights

© All Rights Reserved

Report content

Flagged as inappropriate Flag as inappropriate
Flag as inappropriate

Select your reason for flagging this presentation as inappropriate.

Cancel
  • Full Name Full Name Comment goes here.
    Are you sure you want to
    Your message goes here
    Processing…
Post Comment
Edit your comment

Inliniedreapta.net purificarea lumii-1 - ernest sternberg Inliniedreapta.net purificarea lumii-1 - ernest sternberg Document Transcript

  • inliniedreapt a.net http://inliniedreapta.net/dereferinta/purificarea-lumii-1/Purificarea lumii (1)Utopia marxistă a fost pusă în aplicare de Lenin, Stalin, Mao şi Ceauşescu şi s-a materializat încontrolul statului asupra tuturor aspectelor vieţii, prin intermediul brutalităţii totalitare. Dar ce vorsuccesorii acestora şi cum speră să obţină controlul?Utopia progresistă se inspiră copios din prima, însă are un profil aparte, chiar dacă difuz şi, deaceea, greu de definit.Pînă acum. Eseul care urmează este cea mai reuşită analiză întreprinsă asupra noii mişcări şiideologii care a luat amploare în ultimele două decenii. Contrar tezei susţinute de FrancisFukuyama după căderea zidului din Berlin, istoria nu a intrat în Nirvana. Atracţia utopiei a cunoscutdoar un scurt interval de recesiune şi revine cu o forţă devastatoare. Ca de obicei, unii vor să-itîrască pe restul într-o Nirvana prescrisă de ideologie.În cultura populară, exemple binecunoscute de propagandă artistică pentru noua mişcare suntseria de filme Matrix (în special episoadele doi şi trei) şi recentul megasucces, Avatar.Purificarea lumiiErnest SternbergAm intrat în secolul al XXI-lea cu speranţa că, indiferent de noile spectre pe care va trebui să leconfruntăm, ideologiile totalitare nu vor fi printre ele. Ne-am aşteptat ca fascismul, comunismul şivariantele lor să se descompună în cimitirul politic. Este posibil să fi sperat în zadar? Este posibil cadin corpurile putrezite să fi apărut o altă ideologie dedicată transformării lumii?Există o mulţime de motive să credem asta. Suntem martori la creşterea mondială a unei mişcărisihastrice ne-religioase, care predică reînnoirea globală a omului şi prezice apocalipsa caalternativă la prezent. Asemeni predecesorilor din secolul XX, noua ideologie oferă o formulăintelectuală de identificare cu nedreptăţile din lume, imaginează o lume nouă şi pură care să leelimine şi îi mobilizează pe nemulţumiţi şi înstrăinaţi în scopul schimbării radicale. Asemenidiscipolilor totalitarismelor din trecut, noii ideologi se văd pe ei înşişi ca avangardă a celor mai înalteidealuri ale umanităţii. În cazul în care mulţi dintre noi nu au reuşit să recunoască creşterea acesteimişcări noi, motivul poate fi faptul că suntem încă prinşi în categorii ideologice defuncte.Noua ideologie este cel mai uşor de identificat prin lucrurile la carese opune. Inamicul ei este monolitul global numit Imperiu, careexercită dominaţie sistemică peste vieţi omeneşti, în special StateleUnite. Imperiul face posibil acest lucru prin mijloacele puse la
  • îndemînă de liberalismul economic, militarism, corporaţiilemultinaţionale, mass-media corporatiste şi tehnologii desupraveghere, în tovărăşie cu (sau subordonat la) cea mai sinistrămanifestare a Imperiului, anume sionismul. Până aici nu există nici ocontroversă – aceste puncte sunt admise atât de suporteri,precum şi de critici.Lucrurile în favoarea cărora se declară noua mişcare sunt mult maipuţin clare. Sarcina mea, cu această ocazie, este de a descriepentru ce militează, de a argumenta că noul radicalism are o viziunecoerentă şi că, postulând atât un trecut rău cât şi un viitor ideal, secalifică drept o ideologie de sine stătătoare.Exprimat într-un termen de contrast, lumeaprefigurată de această mişcare este pură.Pământul va fi protejat, justiţia va domni,economiile vor fi durabile, iar energia va firegenerabila. Comunităţi diverse vorsărbători alte comunităţi, cu condiţia săadere la doctrină. Mult mai pur decâtdemocraţiile din trecut, acest regim viitor vafuncţiona prin intermediul reuniunilorparticipative la nivel local, astfel realizîndu-seîmputernicirea tuturor comunităţilor. Pemăsură ce dispar graniţele vechi ale statului-naţiune, comunităţile se vor coordonareciproc la nivel global, prin intermediul unorcadre de ajustare şi rectificare numiteorganizaţii non-guvernamentale (ONG-uri).Chiar dacă este greu de crezut, aceste idei nu sunt un mişmaş sentimental ci mai degrabă principiileunei dogme mai mult sau mai puţin organizate. Această perspectivă conţine chiar un concept deschimbare istorică: agenţii de schimbare vor fi noduri în reţea, numite “mişcări sociale”. Milioane deoameni din întreaga lume deja găsesc această dogmă suficient de convingătoare încât să dea uncontur pregnant politicilor lor. Pentru unii, această dogmă funcţionează ca ideologiile fanatice dintrecut, ca un ghid pentru sensul vieţii şi o sursă de inspiraţie pentru angajament exaltat şi sacrificiude sine.O ideologie nouă poate fi, dar una totalitară? Aderenţii se consideră pe ei înşişi ca exemple depuritate, ca purtătorii cei mai avansaţi ai democraţiei şi aprecierii interculturale. Ar putea fi posibil ca,în ciuda convingerilor sincere, aceştia să reprezinte avangarda unui regim totalitar nou? Mişcareaîncă nu a stabilit un regim, deci nu putem spune cu certitudine. După analizarea acestei ideologii,
  • eseul se încheie cu unele din semnele de alarmă şi cu semnalarea posibilităţii de absolutismparticipativ.O mişcare nouă pentru ce?Bernard-Henri Lévy, autor francez şi comentator mass-media, este unul dintre cei mai proeminenţicomentatori recenţi care are mai multe de spus despre faptul că o noua mişcare totalitară este înmişcare. Lévy, un om autodescris de Stânga care nu s-a înduplecat să voteze nici măcar pentru uncandidat prezidenţial centrist, cu toate că era vorba despre prietenul său Nicolas Sarkozy, esteîngrijorat de schimbările prin care trece Stânga. Stânga pe care a sprijinit-o din 1968, cea care asolicitat eliberarea omului de dictatură şi de prejudecăţi străvechi, se dezintegrează rapid, scrieLévy, şi este înlocuită cu o versiune degenerată. El vede în acest proces de formare a StângiiZombie sau a Noului Barbarism (două dintre epitetele sale preferate) esenţa gândirii totalitare:credinţa cu caracter de dogmă că trăim într-un timp de conflict cataclismic între, pe de o parte,societatea luminoasă şi dreaptă pe care omenirea ar putea să o zămislească şi, pe de altă parte,ordinea mizerabilă şi exploatatoare în care umanitatea este captivă în prezent.Noii Barbari observă o structură sinistră de putere la nivel mondial: complexul de stat-militaro-corporatist-juridic-educaţional care controlează lumea şi generează şi întăreşte mizeria mondială.Din moment ce acesta e un inamic destul de mare, subliniază Lévy, ura noilor ideologi trebuieconcentrată împotriva a ceva mai concret. Duşmanul concret major este Statele Unite ale Americii,iar duşmanul mai mic, dar mai demonic, este Israel. În timp ce Lévy merge mult mai departe pentru adescrie la ce se opun Noii Barbari, el nu explică mai deloc pentru ce militează aceştia.Nick Cohen, autor cu simpatii stângiste, are o reacţie similară. “În pofida tuturor atrocităţilor şinebuniilor comise în numele său”, scrie el, “Stânga a posedat această virtute: s-a ridicat fermîmpotriva fascismului.”Dar după eşecul socialismului şi revelaţiile despre crimele în masă ale comunismului, membrii maialienaţi ai Stângii şi-au pierdut tracţiunea politică, fără să piardă şi antagonismul faţă de Occidentulcapitalist. În special cu ocazia războiului din Irak, Stânga a suferit ceea ce Cohen numeşte o“eliberare întunecată”. Membri marcanţi au devenit dispuşi să nege genocidul documentatîmpotriva bosniecilor, să evite menţionarea genocidului din Sudan, să răspândească teoriile iudeo-sioniste de conspiraţie globală, să ignore abuzurile masive împotriva drepturilor omului din lumea atreia, chiar să scuze cel mai brutal regim teocratic-fascist, atâta timp cât acesta s-a opus StatelorUnite şi status quo-ului capitalist. Noua Stângă s-a dovedit incapabilă de a recunoaşte vreo crimăcare să nu fie pusă pe seama Vestului capitalist.Cohen nu ştie cum să denumească această Stângă nouă. Uneori, scrie el, “îi numesc nihiliştidatorită refuzului voit de a veni cu o ordine de zi în faţa publicului”. Totuşi, el nu este satisfăcut deacest nume. “Pentru că nu au un program pozitiv, este dificil de a formula o etichetă mai bună, deşi
  • sunt de acord că una este necesară întrucât ei sunt forţa dominantă a Stângii de azi.”Cercetătorul John Fonte de la Institutul Hudson vede o idee politică unitară în această Stângărenăscută, pe care o denumeşte “progresism transnaţional”. Conduşi de ONG-uri care nu suntrăspunzătoare în faţa electoratului şi scapă controalelor şi dezbaterilor politice, aceşti progresiştidoresc să instaureze legi globale care să depăşească jurisdicţia constituţională a SUA. PentruFonte, noii progresişti favorizează de asemenea şi “postdemocraţia”, o formă de guvernare bazată(printre alte caracteristici) pe conştiinţa de grup în locul drepturilor individuale. Deşi Fonte s-adovedit a fi un observator timpuriu şi atent, intuiţia sa este parţială: noua mişcare este maicuprinzătoare decât transnaţionalismul.Este greu de definit această mişcare, deoarece, printre altele, pretinşii lideri intelectuali seîncadrează în facţiuni rivale. Declarat a fi cel mai proeminent, Noam Chomsky conduce atacurileîmpotriva capitalismului mondial, în frunte cu SUA, dar fără să menţioneze ce ar trebui să îlînlocuiască, atâta doar că lumea nu ar mai trebui să fie condusă de SUA, capitalistă şi nedreaptă.Majoritatea teoreticienilor reuşesc să se marginalizeze prin obscurantism. Ca întotdeauna,obscuritatea teoretică conferă activiştilor din mişcare un pedigriu aparent profund, în acelaşi timpadapostindu-i de întrebări iscoditoare. Cu toate acestea, cineva care trudeşte prin literaturapractică a activiştilor, evitând în acelaşi timp textele teoreticienilor, începe să desluşească oviziune politică coerentă. Aceasta are nevoie de un nume.Cum să o denumimA denumi această mişcare neo-asta sau neo-alta, sau a continua să folosim cratime este la fel deobositor cum ar fi fost să botezam fascismul drept Mişcarea Darwinist-Naţională-Neo-RomanticăÎmpotriva Plutocraţiei Internaţionale.Termenii vii ai lui Bernard-Henri Lévy (alături de cei deja menţionaţi) includ neoprogresism, StângaOximoronică, Stânga Cadaverică, sau Fascismul Roşu. Şi printre alţi scriitori a reapărut termenulmai vechi “fascism de Stânga”, având o scurtă răspândire după ce filozoful german JurgenHabermas l-a folosit în 1968 pentru a-i descrie pe tinerii radicali dispuşi să suprime libertatea deexprimare, să găsească scuze stalinismului şi să tolereze violenţa îndreptată către statul capitalist.Acest termen se găseşte acum în forme mai elaborate, cum ar fi coaliţia roşu-maro-verde, undeverdele se referă la ecologismul radical sau la fundamentalismul islamic, ori la amândouă. Culorilesunt aranjate în secvenţe diferite, uneori cu negru introdus pentru bună măsură, ca o referinţă laanarhism. Combinaţia lor este uneori denumită “coaliţia” sau, mai semnificativ, “sinteza” extremelor.În cadrul Dreptei antifasciste, David Horowitz o numeşte neocomunism sau “alianţa blestemată”, înreferinţă mai ales la axa Stânga – Islam.În ce-i priveşte pe adepţii mişcării, ei consideră cauza lor drept anti-globalizare (sau ”alter-globalizare”, sau ”nu-frontiere”), eco-socialism, globalism civic, rezistenţă la nivel mondial, mişcarea
  • mondială pentru justiţie, intifada globală, activism transnaţional, reţele de protest, mişcareamişcărilor, mişcarea păcii şi justiţiei, sau coaliţia oprimaţilor.Nici etichetele susţinătorilor nu sunt cu mult mai bune. Termenul de anti-globalizare a dus laimpresia falsă că mişcarea se opune pur şi simplu extinderii comerţului internaţional. Acest lucrueste incorect pe mai multe planuri, cel mai de bază fiind acela că economia mondială esteglobalizată de secole. În plus, mişcarea este în mod explicit de anvergură globală: aderenţii caută înmod activ să stabilească legături internaţionale între facţiunile lor. În acelaşi timp, această ideologieeste implicată, în Statele Unite, în viaţa politică locală. Grupurile de presiune care cer locuinţesubvenţionate pentru cei cu venituri mici şi puritatea alimentelor, sprijină imigraţia ilegală, restricţiiprivind ingineria genetică şi controale antipoluare se văd reciproc ca desfăşurând activităţisubordonate unei cauze ideologice comune, fără ca măcar să se gîndească la legăturitransnaţionale.Mişcarea nu poate fi surprinsă în caracterul ei distinct nici prin apelul la pace şi justiţie, care esteexprimat de tot spectrul politic. De asemenea, mişcarea nu poate fi definită adecvat nici de faptulcă numeroase grupuri participă la ea – doar este o mişcare a mişcărilor – deoarece democraţiilevăd, în mod obişnuit, cum coaliţii apar şi se dizolvă în urmărirea oportunista de interese care sesuprapun. Viziunea care o animă ar trebui să fie mai importantă în denumirea acestei mişcări.
  • Obiectul opoziţiei acestei mişcări nu sunt conexiunile la nivel mondial în sine, ci o forţă sinistră careîşi extinde antenele mecanice prin toate comunităţile locale şi exercită astfel o putere nedreaptăasupra lor. Deşi uşor prolix, purificaţionism global ar fi o expresie potrivită pentru obiectivulacestei mişcări. Ea vrea să realizeze o viziune istorică măreaţă: înfrângerea anticipată a puteriiimperial capitaliste în favoarea unei reţele globale de comunităţi culturale binefăcătoare, care sevor împuternici la nivel local prin intermediul democraţiei participative şi vor menţine consecvenţăîntre mişcările componente prin puterea de redresare şi calibrare a ONG-urilor, astfel instaurând onouă eră de justiţie socială globală şi de dezvoltare durabilă, ce va permite diferitelor comunităţi săpartajeze armonios o planetă care a fost salvată de la distrugere şi complet regenerată.Întinderea mişcăriiEste dificil de demonstrat că o nouă ideologie este în ascensiune, are anvergură mondială şiintenţionează să reinventeze umanitatea. Astfel de lucruri nu se întâmplă des şi de aceea existăpuţine precedente istorice. O mişcare ideologică este, de asemenea, pestriţă şi complexă, cudiferenţe de tensiuni interne şi, prin urmare, sfidând un rezumat simplu. Mai mult, purificaţionismuleste încă în evoluţie.În urmă cu 100 de ani, marxismul şi fascismul au evoluat în identităţi distincte, din mocirla de ideianticapitaliste a secolului 19 târziu. Purificaţionismul este chiar acum în curs de dezvoltare, dinmlaştina ideologică post-comunistă. Pare a fi la punctul de cotitură, deoarece activiştii nu mai suntcircumscrişi doar adunărilor marginale ale celor alienaţi. Acum conduc sute de grupuri activiste şiONG-uri, organizează seminarii şi marşuri la conferinţe internaţionale, primesc sprijin din parteaguvernelor şi instituţiilor misionare, se bucură de propagandă favorabilă din partea a diverşidespoţi, sunt parte din ţesătura ONU şi UE, au un public fidel în Statele Unite şi, după cum vomvedea, subscriu unei doctrine, dacă nu uniforme, cel puţin coerente.Pentru sceptici, încercaţi următorul exerciţiu: participaţi la o întîlnire, în SUA, a celui mai apropiat“grup de pace şi justiţie” sau “centru de pace”, sau la orice întîlnire care cuprinde “verzi”, “stângiştiverzi”, sau “activişti” pentru “solidaritate” şi “justiţie globală”, apoi deschideţi o discuţie politică. Înmod invariabil, activiştii vor expune o versiune a pachetului ideologic descris aici. Inutil demenţionat, dar curioşii pot găsi şi nenumărate pagini web ale activiştilor.O întrunire reprezentativă a avut loc atunci când 10mii de activişti s-au reunit în 2007 în Atlanta, Georgia.Ca de obicei, s-a produs convergenţa a numeroaseagende: organizarea comunităţilor urbane, abolireaînchisorilor, faddism alimentar, Palestina, drepturilerefugiaţilor, teatru stradal, ceva numit justiţietransformativă, feminism, activism ecologic şi cauzehibride cum ar fi Homosexualii Pentru Justiţie De
  • Mediu. Un corespondent al revistei Nation a raportatcă “evenimentul construieşte o Stângă democratică şi la nivel de grassroots“, plină de idei “înfavoarea unei refaceri radicale a acestei ţări [SUA, n. trad.]“, cu toate că refacerea nu este deloccertă, întrucât singurul rezultat memorabil al întrunirii a fost, în afară de activităţile în reţea, unslogan: “O altă SUA este necesară”.În paralel cu protestele, activiştii au stabilit platforme numite de unii “contra-instituţii”. Acesteainclud Indymedia, autodescrisă drept “o reţea de canale media conduse colectiv, în scopulexprimării radicale, precise şi pasionate a adevărului. Noi lucrăm din dragoste pentru oamenii carecontinuă să activeze pentru o lume mai bună, în pofida distorsiunilor mediei corporatiste şi a lipseide dorinţă de a relata eforturile pentru eliberarea umanităţii.”Forumul Social Mondial, care s-a întrunit ultima oară în 2009 înBelem, Brazilia, declară pe pagina sa de web că nu este un grupsau o organizaţie, ci mai degrabă un loc deschis de întîlnire, undeconferă şi schimbă idei o multitudine de mişcări sociale, reţele,ONG-uri şi alte organizaţii ale societăţii civile opuse laneoliberalism şi unei lumi dominate de capital sau altă formă deimperialism. Pagina de web susţine că la întâlnirea din 2009 auluat parte 113 mii de participanţi (inclusiv cei din marşuri şidemonstraţii) din 114 ţări reprezentând 5.800 de organizaţii, cu2.500 de jurnalişti în audienţă. Aceste cifre au fost totuşi mai micidecât în alţi ani, probabil datorită crizei economice, iarmajoritatea au fost din America Latină, inclusiv numeroşi stângiştibrazilieni.Întâlnirile nu sunt circumscrise doar forumurilor de activişti. Fonte Vegetarieni prezintă, în semn demenţionează că înainte cu un an de atacurile din 9/11, cincizeci protest, o alegorie a gătitului cude ONG-uri incluzând Amnesty International şi Human Rights animale - World Social ForumWatch au petiţionat ONU, pentru “a ţine Statele Unite 2009responsabile de problema persistentă şi de nerezolvat adiscriminării”, iar numeroase ONG-uri americane prezente în anul2000 la Conferinţa Împotriva Rasismului de la Durban, sponsorizată de ONU, au semnat o rezoluţiedenunţând capitalismul drept “un sistem fundamental eronat”. Sub impulsul unor regimuri despoticeşi cu colaborarea unor ONG-uri internaţionale, evenimentul Durban 2000 (şi în mai mică măsurăreluarea de la Geneva din 2009) s-a transformat într-un circ antioccidental şi antisemitic.O declaraţie de referinţă privitoare la noul rol al ONG-urilor a fost făcută de Irene Khan, secretargeneral al Amnesty International, odată cea mai respectată şi venerabilă organizaţie pentruapărarea drepturilor omului. Aşa cum a afirmat pentru revista Financial Times:
  • Dacă priveşti azi în jur şi vrei să vorbeşti despre drepturile omului, acest lucru nu înseamnă prea mult pentru majoritatea populaţiei globului. A vorbi despre libertatea de exprimare unui om care nu poate să citească un ziar, a vorbi despre dreptul la muncă unui om care nu are unde munci… drepturile omului nu înseamnă nimic pentru ei, decât dacă vor aduce schimbări în aceste domenii.Se pare că acestea nu au fost remarci ocazionale, ci reflectarea unui principiu. Aceste aserţiuniieşite din comun înseamnă că prizonierii politici (în numele cărora Amnesty International a câştigatun respect mondial) au devenit nesemnificativi pentru a merita o campanie umanitară, când atâţiaoameni infometaţi şi şomeri nu sunt interesaţi de soarta lor. Acest ONG, se pare, ar trebui să seocupe nu numai de campanii pentru dizidenţii din beciuri, ci şi de campanii vizând schimbărieconomice globale.Larg sprijinit de ONG-uri, Forumul Social Mondial din Belem a concluzionat într-una din declaraţiilesale comune: “Pentru a depăşi criza, trebuie să confruntăm rădăcina problemei şi să avansăm câtse poate de repede către construcţia unei alternative radicale care să elimine sistemul capitalist şidominaţia patriarhală.”Câteva state-naţiuni au început de asemenea să arboreze drapelul purificaţionist. Cea maiproeminentă este Venezuela, al cărei om forte, Hugo Chavez, a fost un vorbitor de prim plan laForumul Social Mondial şi un susţinător al contra-globalizării. Chavez şi-a dezvăluit poziţiaideologică în septembrie 2006, când l-a acuzat pe George W. Bush de a fi diavolul încarnat şi afluturat cartea anti-imperiu a lui Chomsky, Hegemonie şi Supravieţuire, la fel cum Nichita Hruşciovşi-a scos pantoful şi a lovit cu el în pupitrul de la care se adresa adunării ONU.Diversitatea participanţilor, întinsul domeniu geografic acoperit şi mulţimile largi dau gir pretenţiilorde influenţă şi atracţie ale noii mişcări. Întrebarea este dacă o ideologie coerentă, posibil totalitară,constituie forţa motrice.partea a doua