inliniedreapt a.net                                        http://inliniedreapta.net/arabii-din-palestina-iii/Arabii din P...
Din t ot ce auzisem, Gaza era iadul pe pămînt : o f îşie drept unghiulară la marginea graniţ ei desud a Israelului, lungă ...
- Da’ de unde, răspunde gazda, nu înţ eleg cum de n-am dat încă f aliment .Ea însăşi construia al treilea nivel la casa ca...
poliţişti în uniformă (cred că aveau grad destul de mărişor), completează formaţia.Conducătorul taberei începe prin a-mi p...
graţioase, fără să scoată un cuvînt, cu feţele pe jumătate ascunse după vălurile albe care leacoperă capul. Două femei mai...
steagul palestinian.- Noi i-am îmbrăcat pe toţi, mărturiseşte un reprezentant englez de la UNRWA. Acest spectacolne-a cost...
Cumnata a povestit că ei toţi sunt bine, că locuiesc într-o casă frumoasă şi că nu au nici un fel deprobleme. Secretara, a...
Am părăsit Gaza dorind să pot lua cu mine pe toţi tinerii, dar nu ca să-i duc în Palestina, ci în lumealargă. Destinul lor...
Upcoming SlideShare
Loading in...5
×

Inliniedreapta.net arabii din-palestina__iii_in_gaza

109

Published on

Published in: News & Politics
0 Comments
0 Likes
Statistics
Notes
  • Be the first to comment

  • Be the first to like this

No Downloads
Views
Total Views
109
On Slideshare
0
From Embeds
0
Number of Embeds
0
Actions
Shares
0
Downloads
1
Comments
0
Likes
0
Embeds 0
No embeds

No notes for slide

Transcript of "Inliniedreapta.net arabii din-palestina__iii_in_gaza"

  1. 1. inliniedreapt a.net http://inliniedreapta.net/arabii-din-palestina-iii/Arabii din Palestina – III (în Gaza)Martha Gellhorn, scriitoare, ziaristă şi fostă corespondentă de război, a călătorit în Orientul Mijlociupentru a examina de aproape “problema refugiaţilor palestinieni”. Articolul a fost publicat în 1961,înainte de războiul de şase zile din 1967 şi de “teritoriile ocupate”. Astăzi, partea a III-a a acestuiarticol.Pent ru a int ra în Gaza e nevoie de viză milit ară de la guvernul egipt ean din Cairo. Am ajuns laCairo cu gîndul să merg direct în Gaza, dar of iţ erul de presă UNRWA m-a inf ormat căemit erea vizei durează 2-3 săpt ămîni, şi că uneori viza nu se aprobă de loc. Singurul zborUNEF spre Gaza, e sîmbăta, pentru trupele UNEF, nu pentru pasageri. Era joi, a doua zi vineri, ziuade odihnă a musulmanilor. Nu erau mari speranţe. Mă şi vedeam într-un jeep, traversînd deşertulbîntuit de furtuni de nisip, infiltrîndu-mă în Gaza. Dar m-am gîndit că ar fi mai bine să iau legăturacu autorităţile egiptene.Fiind vineri, avînd nevoie de un mare număr de poze de paşaport şi fiind nevoită să alerg de la unbirou la altul, mi-a luat patru zile să obţin viza, dar m-am delectat cu fiecare minut. Autorităţileegiptene au fost cît se poate de amabile şi îmi făcea plăcere să văd membrii clasei conducătoare,care prin felul lor de a fi, veseli şi degajaţi, cam imaturi dar plini de importanţă şi ocupaţi pînă pestecap, semănau foarte bine cu membrii altor clase proaspăt ajunse la conducere pe care avusesemocazia să-i văd de-a lungul anilor în diverse colţuri ale lumii. Mi-a fost greu să fac legătura întreaceşti tineri simpatici, în uniformele lor cu mînecă scurtă, cu telefoane, cu munţi de formularemultiplicate la maşina de stencil, cu ceşti goale de cafea, şi vanitatea, xenofobia şi ura anti-semităcare emana din paginile ziarelor care inundau atmosfera oraşului fascinant în care ne aflam.
  2. 2. Din t ot ce auzisem, Gaza era iadul pe pămînt : o f îşie drept unghiulară la marginea graniţ ei desud a Israelului, lungă de vreo 40 km şi lat ă cam de 10, unde t răiau 365.000 de ref ugiaţ i şilocalnici. Îmi imaginam o dună de nisip fierbinte ca un cuptor, hidoasă şi murdară, cu oameniînghesuiţi ca sardelele. Gaza era departe de a fi aşa ceva. Vremea era idilică – cer albastru deporţelan, briză constantă şi răcoroasă. M-am gîndut că poate am avut eu noroc să prindasemenea vreme şi am întrebat-o pe fermecătoarea doamnă la care stăteam în gazdă dacă eadevărat. Nu, vremea e întotdeauna superbă în Gaza. Ea trăia aici de 35 de ani. Vara sunt douăsăptămîni mai “lipicioase”, dar în restul anului vremea e splendidă, cea mai bună din lume. Cînd amsurvolat Fîşia Gaza am văzut numeroase dune de nisip. Dar şi multă verdeaţă. Gazda mi-a maipovestit că în Gaza au existat întotdeauna livezi de citrice, vestite în toată lumea, dar de cînd auvenit refugiaţii sunt şi mai multe livezi. În general se cultivă mult mai mult în Gaza. În Gaza creşteorice. Şi m-a chemat să-mi arate superba ei grădină de flori.Eu i-am atras atenţia că Gaza forfotea ca un stup – cu soldaţii de la UNEF, danezi, norvegieni,indieni, canadieni, iugoslavi, care patrulează pe graniţa dintre Gaza şi Israel, îşi petrec timpul liber şiîşi chieltuiesc solda în oraş cînd au timp liber; elita egipteană care supraveghează persoaneleoficiale palestiniene, precum şi reprezentanţii UNRWA şi vizitatorii, şi nu mai puţin localnicii, chiar şirefugiaţii.S-ar put ea zice că ref ugiaţ ii au adus cu ei prosperit at e. Mare mist er.
  3. 3. - Da’ de unde, răspunde gazda, nu înţ eleg cum de n-am dat încă f aliment .Ea însăşi construia al treilea nivel la casa care deja era mare şi spaţioasă. Pentru că e mare cererede locuinţe. Se construiesc vile spaţioase în ceea ce pare a fi zona elegantă a oraşului. În piaţacentrală sunt parcate cu mîndrie Mercedesuri, maşini americane şi Volkswagenuri. Taxiurile dinGaza sunt noi. Am văzut şi un cinematograf nou şi impunător, în stilul urît care domină acum lumea– crom şi materiale ieftine. Peste tot sunt cafenele şi prăvălioare, amărîte şi prost luminate,specifice regiunii. Desigur e nevoie de un economist pentru a rezolva ghicitoarea: dacă nimeni nuare bani, ce caută aici comercianţi excentrici şi furnizori de servicii?Taberele de ref ugiaţ i sunt mult mai mari decît celedin Liban, de f apt sunt mici orăşele după st andardeleOrient ului Mijlociu. Nu sunt luxoase, dar în America şiîn Europa sunt oameni care t răiesc în condiţ ii mult maigrele în cart iere mărginaşe. Săracii din Gaza nubeneficiază de locuinţe sau îngrijire precum refugiaţii.Fîşia Gaza nu este nici o gaură de iad şi nici un dezastruvizibil cu ochiul liber. E mai rău. Este o închisoare (pînă în1967 Gaza a fost ocupata şi guvernată de egipteni, n.m.)cu o plajă lungă, albă şi magică, cu briză şi cu asistenţisociali devotaţi (UNRWA) care au grijă de prizonieri. Guvernul egiptean este temnicerul. Din motivepe care le păstrează pentru sine, guvernul egiptean nu permite refugiaţilor să părăsească îngustafîşie de pămînt. Se prea poate ca refugiaţii să nu dorească să plece din Gaza, sau să nu doreascăsă plece definitiv, dar oricine poate deveni claustrofobic dacă ar fi sechestrat timp de 13 ani de zilepe o suprafaţă de 248 km pătraţi. Un mic număr de refugiaţi care pot dovedi că au de lucru în altăparte primesc vize de ieşire. Numărul lor oficial este sub 300 de persoane din cei 255.000 derefugiaţi înregistraţi. Pare greu de crezut. Zvonurile spun că un număr mai mare de refugiaţireuşeşte sa iasă din Gaza în mod ilegal, pe căi neştiute (tuneluri, n.m.).Pent ru aceşt i oameni ţ inuţ i sub cheie – prea mulţ i înt r-un spaţ iu at ît de mic – nu se găsescslujbe adecvat e. Şansele lor de a găsi de lucru sunt şi mai mici decît în celelalt e “ţ ărigazdă”. Între timp, refugiaţii sunt supuşi la un baraj intensiv şi continuu de propagandă egipteană.Nu-i de mirare că Gaza este principala bază de antrenament pentru formaţiuni paramilitaredenumite comandouri de egipteni şi palestinieni, şi respectiv bandiţi de israelieni, fadeyeen, a cărormisiune este să pătrundă neobservaţi în Israel pentru a comite acte de sabotaj patrotic şi pentru aucide israelieni. După ce au fost înfrînţi în mod umilitor de Israel şi în anul 1956, locuitorii încarceraţiai fîşiei au devenit şi mai îndîrjiţi; oratorii locali au devenit şi mai setoşi de sînge.O nouă convorbire cu Pălărierul cel Nebun, de f apt o înt îlnire nu t ocmai part iculară, are loc înbiroul conducăt orului a două t abere limit rof e. Acest om are grijă de 29.000 de persoane.Conducătorul de tabără ridicat la rang de orator stă la birou. Tînărul din Serviciul Secret pe care l-am pomenit mai sus, palestinianul taciturn de la UNRWA care mă însoţeşte peste tot, plus trei
  4. 4. poliţişti în uniformă (cred că aveau grad destul de mărişor), completează formaţia.Conducătorul taberei începe prin a-mi povesti cît de bogaţi erau cu toţii în Palestina şi cît de săracisunt acum, şi mai ales cît de mult pămînt aveau cu toţii. Nu mă îndoiesc nici o clipă că unii au avutmult pămînt şi că erau foarte bogaţi şi nici nu fac observaţia de rigoare, că punînd cap la cappămînturile pe care toţi pretind că le-au avut am obţine suprafaţa Texasului, şi că dacă toţi eraubogaţi pe cum pretind, acest Texas ar fi fot locuit de milionari. Pictarea trecutului în rozaliu şi auriueste o tendinţă omenească, toţi o avem. Cu atît mai mult aur pur dacă eşti refugiat.Numai că această parte a discursului îmi era atît de cunoscută încît aş fi putut să i-o recit eu lui.Apoi mi-a vorbit despre oraşul său nat al, Yaf f o. Evreii au încercuit oraşul şi au t ras din t oat edirecţ iile. Au lăsat liber doar drumul spre mare, pent ru ca arabii să poat ă f ugi. Băt rînii şisăracii rămaşi în oraş au f ost omorîţ i. Refugiaţii arabi povestesc multe istorii despre Yaffo, carenu seamănă între ele, dar un mare mister rămîne nedezlegat: unde sunt rudele celor care au muritîn haosul luptelor? Unde sunt martorii oculari? Nimeni nu spune că a fost urcat cu forţa într-uncamion (sau barcă) sub ameninţarea armelor. Nimeni nu spune că a fost dat afară din casă de evreiînarmaţi. Nimeni nu povesteşte că a fugit sub o ploaie de gloanţe. Imaginile morţilor, ororile fugii,detaliile sîngeroase rămîn în memoria celor ce le-au trăit. Nu se poate ca arabii să fi uitat sausuprimat amintiri de acest gen dacă într-adevăr ar fi avut asemenea amintiri.Cît despre arabii care nu au fugit, 3000 la număr, trăiesc în continuare bine mersi în Yaffo, în pace,prosperitate şi nemulţumire, împreună cu moştenitorii şi descendenţii lor.- Evreii sunt criminali, continuă conducătorul taberei ridicînd vocea. “Ucigaşi! Cei mai mari criminalidin întreaga lume.”Îl înt reb dacă a auzit de Hit ler.Dă cu pumnul în masă şi răspunde:- Hit ler era mult mai bun decît evreii.- Mult mai bun ca ucigaş, hai să începem cu cei şase milioane de evrei pe care i-a exterminat.- Oh, exagerezi. Nu i-a omorît. Ba mai mult, evreii l-au păcălit pe Hitler. Au aranjat cu el în secret săomoare cîţiva, mai ales bătrîni, bolnavi şi infirmi, pentru ca restul să poată emigra în Palestina.- 36.000, intervine tînărul de la Serviciul Secret pentru a demonstra idea, au venit aici, înainte derăzboi, din centrul Europei.- Extraordinar, zic eu, pînă acum n-am auzit de la nimeni că evreii au aranjat cu Hitler să-i omoare.- Era secret, strigă conducătorul taberei. Dar acum s-au găsit documente. Toate lumea ştie. A scrisîn ziare. Evreii au aranjat totul cu Hitler.Exist ă o limit ă la cît ă nebunie de pălărier sunt capabilă să suport , aşa că am propus săf acem un t ur prin t abără. Bat la o uşă la înt împlare înaint e să-i dau conducăt orului ocazia sămă ducă unde vrea el. Acolo locuiesc două perechi de tineri căsătoriţi. Într-un colţ, lîngă zidulgrădinii, în picioare, un grup de arăboaice venite în vizită. Îmbrăcate în rochii lungi, albastre,
  5. 5. graţioase, fără să scoată un cuvînt, cu feţele pe jumătate ascunse după vălurile albe care leacoperă capul. Două femei mai în vîrstă poarta salbe de ţechini de argint pe frunte. Mi se parefoarte frumos şi se pare că ţechinii de argint previn bolile de ochi. Nu reuşesc să încheg oconversaţie cu nici una din ele, dar unul dintre soţi îmi vorbeşte nestingherit. Tînărul de la ServiculSecret traduce:- America e de vină pent ru ce s-a înt împlat ,pent ru că i-a ajut at pe evrei. Noi vrem doar caAmerica să ne ajut e să ne înt oarcem în ţ aranoast ră.- Cum? Cu război?- Cînd toţi arabii o să fie uniţi, pornim la război.- Atunci ce vreţi de la noi? Arme cu care să vă războiţi?- Nu, vrem să nu le mai daţi bani şi arme israelienilor.Chiar acum Kennedy a dat Israelului 25 milioane dedolari pentru arme.- Eu nu cred că guvernul american a vîndut vreodatăarme Israelui. Dar ce părere ai de armele pe care le primeşte Nasser din Rusia şi Cehoslovacia?- Asta e foarte bine. E altceva. Rusia şi Cehoslovacia vor pace, vor doar să ajute ţărilesubdezvoltate.Intervine Serviciul Secret: America ne-a oferit şi nouă arme, dar cu condiţii. Noi nu acceptăm nici ocondiţie. Aşa că luăm de la Estul Europei, fără condiţii.- Cu ce te ocupi? îl întreb pe tînărul şi grasul soţ.- Cu nimic.- Ce ai vrea să faci?- Să fiu soldat şi să lupt contra evreilor.Răspunsul este primit cu mare plăcere de spectatori.- Îţi place Nasser?Zîmbete largi, bucurie generală.- Ne place, sigur că ne place, bineînţeles. Ne va uni pe toţi şi ne va face puternici. E conducătorulnostru.Pentru un pic de odihnă şi relaxare, merg la ziua de sport a şcolilor, împreună cu mii de localnici.50.000 de copii de refugiaţi sunt înregistraţi la şcolile din Gaza, 98% din copiii de vîrstă şcolară.2000 de elevi s-au adunat în spaţiosul stadion. De la cei mai mici, cu berete şi uniforme portocalii cufustiţă de balet, la băieţei în chiloţi de sport, toţi au defilat prin faţa guvernatorului Fîşiei Gaza, carestătea la tribună. În faţa lor mergeau fetiţe în costume colorate în aşa fel încît să deseneze
  6. 6. steagul palestinian.- Noi i-am îmbrăcat pe toţi, mărturiseşte un reprezentant englez de la UNRWA. Acest spectacolne-a costat vreo 2000 de dolari, dar a meritat. Fetele de-abia aşteptau să vină această zi. Tuturorle place ziua de sport.Tuturor copiilor, familiilor şi spectatorilor. Copiii mărşăluiesc serioşi, fără să îndoaie genunchii.- Ca armata britanică. Ca armata egipteană, adaugă reprezentantul.Copiii se aliniază în f ormaţ ie şi dif uzoarele încep să urle în arăbeşt e. De t rei ori copiiiovaţ ionează la unison, cu voci piţ igăiat e dar pline de ent uziasm, ca răspuns la voceamasculină care le dă comandă la dif uzor.- Pentru ce ovaţioneaza?- Prima ovaţie: Trăiască Palestina Liberă. A doua: Trăiască Republica Araba Unită. A treia: TrăiascăGamal Abdel Nasser.Am rămas să văd gimnastele îmbrăcate în alb, graţioase ca Isadora Duncan, care executau mişcăriondulate cu eşarfe albastre.Şcoala prof esională din Gaza est e un complex declădiri proaspăt zugrăvit e, cu gazoane îngrijit emărginit e de f lori, dormit oare curat e ca un pahar,spart ane, care se respect ă, cu at eliereimpresionant e dot at e cu cele mai complexeut ilaje de care depinde viaţ a modernă. Băieţii eraupe terenul de sport, trasau cu alb liniile pentru viitoareevenimente sportive. Cîţiva dintre ei au venit spre noi,vroiau să ne arate restul şcolii, de care erau foartemîndri. Le place aici? Le place munca pe care o fac?Sunt fericiţi? Nu era nevoie să-i întreb. Răspunsul strălucea pe feţele lor radioase. Absolvenţii şcoliigăsesc repede de lucru în domeniul în care au fost pregătiţi. Printre multele funcţii părinteşti pecare şi le-a asumat, UNRWA are şi un birou de plasare a braţelor de muncă în întregul OrientMijlociu. Aceasta este noua generaţie, absolvenţii UNRWA, pe care îi găseşti în întreaga lume derefugiaţi arabi, care nu suferă încă de infirmitatea exilului, regretului sau urii, şi care au toateşansele să devina cei mai bine pregătiţi cetăţeni ai lumii arabe. Sunt o sursă de speranţă.Două convorbiri accident ale mi-au rămas în mint e. Prima, cînd m-am răt ăcit înt r-un complexde birouri ale UNRWA. Am găsit înt împlăt or o secret ară, brunet ă şi f rumoasă, care mi-aprezent at ist oria din cel mai int eresant punct de vedere uman. În 1956, cînd Israelul a ocupatFîşia Gaza în cadrul Crizei Suezului, legăturile telefonice dintre Gaza şi Israel au fost restabilitepentru o scurtă perioadă de timp. În toiul ocupaţiei de către inamic, cumnata secretarei a dattelefon din micul orăşel din Israel unde locuia, să stea un pic de vorbă. Ce fac toţi cei din Gaza?
  7. 7. Cumnata a povestit că ei toţi sunt bine, că locuiesc într-o casă frumoasă şi că nu au nici un fel deprobleme. Secretara, aducîndu-şi aminte de aceste veşti de la familie, mi s-a confesat: “Cred cădacă rămîneam acasă nu ni s-ar fi întîmplat nimic. N-ar fi trebuit să trecem prin tot ce am trecut. Şipentru ce? Copiii mei n-au văzut niciodată Palestina. Eu le povestesc, şi la şcoală li se povsteşte,în toate şcolile, în fiecare minut. Dar cînd o să fie mari? Cei care au cunoscut Palestina nu vor maifi. Oare pe cei tineri îi va mai interesa Palestina?A doua conversaţ ie memorabilă a avut loc la Cent rul de Croit orie. Acest centru este o altăinvenţie UNRWA pentru taberele de refugiaţi, şi se întreţine din propriile venituri. La centru seînvaţă croitoria şi se caută noi aplicaţii pentru broderia palestinienă tradiţională – feţe de masă şiseturi de şerveţele, bluze, fuste, care se vînd la preţuri foarte bune consumatorilor locali şimagazinelor de specialitate din oraş. Sute de fete refugiate pot cîştiga un ban şi mai ales gonescplictiseala şi cu aceaşi ocazie învaţă o meserie. Centrul din Gaza este condus de o refugiatăpalestiniancă exuberantă, veselă şi grăsuţă, care ar putea trece drept o tînără evreică exuberantăveselă şi grasuţă în orice ţară din Vest. Pentru că, bineînţeles, arabii şi evreii aparţin aceleiaşi rasesemite. Tînăra directoare îmi arată feţe de masă uriaşe (pentru care nici unul din noi nu are masădestul de mare pe care s-o aştearnă şi nici putere s-o spele) şi îşi laudă fetele care brodează peterasa lungă, rîzind măgulite. Deşi era clar de parcă ar fi purtat o pancartă, nu pot să nu o întreb:- Eşti fericită, nu-i aşa?- Am un soţ cumsecade, doi copii, casă comfortabilă. Îmi place foarte mult ceea ce fac, e o muncăinteresantă. Da. Suntem fericiţi.Şi mi-a zîmbit. Ce zîmbet. Lumea nu e pierdută, nici măcar în Gaza.Majorit at ea ref ugiaţ ilor arabi creşt ini s-au răspîndit prin Gaza şi locuiesc în case închiriat e.Cît eva f amilii creşt ine au primit din f ondul de st at t erenuri grat uit e la marginea unei t aberede musulmani, au obţ inut de la UNRWA cot a grat uit ă de mat eriale de const rucţ ie, auîmprumut at bani şi şi-au const ruit case, de obicei cu o mică grădina bine îngrijit ă. Ghidul meude la UNRWA, un arab grec ortodox, m-a luat în vizită la o familie pe care o cunoscuse deja dinYaffo şi care locuia într-o casă pe care o construiseră singuri: casă ordonată, respectabilă.Mama era bătrînă şi pe jumătate oarbă. Bolile de ochi sunt o problemă a Orientului Mijlociu, nu arefugiaţilor. Ghidul şi această familie nu se văzuseră de multă vreme, şi imediat după ce s-ausalutat, femeia a început să plîngă cu o durere neostoită, dar a fost consolată, cum părea să mai fifost de multe ori, de ghidul meu, care mi-a explicat că familia suferise o mare tragedie: unul dintrebăieţi murise într-un bombardament în Yaffo.Relatez acest caz pentru că este singura familie pe care am cunoscut-o şi care într-adevărpierduse pe cineva. Iată, aici, în sfîrşit, martorul ocular. Acum, după 13 ani , un băiat era jelit deparcă ar fi murit ieri. Ghidul de la UNRWA se comporta de parcă acesta ar fi fost un caz unic caremerita acea compasiune îndurerată pe care fiecare o resimte faţă de cineva care a pierdut pecineva drag într-un război.
  8. 8. Am părăsit Gaza dorind să pot lua cu mine pe toţi tinerii, dar nu ca să-i duc în Palestina, ci în lumealargă. Destinul lor nu era să meargă înapoi, ci înainte. Ei aveau nevoie exact de opusul a ceea ce ceaveau nevoie evreii. E destul loc pentru nevoile amîndurora.Arabii din Palest ina – IArabii din Palest ina – II (Tabere din Liban)partea IIIpartea Vpartea VIsursa

×