Your SlideShare is downloading. ×
Inliniedreapta.net arabii din-palestina__i
Upcoming SlideShare
Loading in...5
×

Thanks for flagging this SlideShare!

Oops! An error has occurred.

×

Introducing the official SlideShare app

Stunning, full-screen experience for iPhone and Android

Text the download link to your phone

Standard text messaging rates apply

Inliniedreapta.net arabii din-palestina__i

97
views

Published on


0 Comments
0 Likes
Statistics
Notes
  • Be the first to comment

  • Be the first to like this

No Downloads
Views
Total Views
97
On Slideshare
0
From Embeds
0
Number of Embeds
0
Actions
Shares
0
Downloads
0
Comments
0
Likes
0
Embeds 0
No embeds

Report content
Flagged as inappropriate Flag as inappropriate
Flag as inappropriate

Select your reason for flagging this presentation as inappropriate.

Cancel
No notes for slide

Transcript

  • 1. inliniedreapt a.net http://inliniedreapta.net/arabii-din-palestina-i/Arabii din Palestina – IRef ugiat – def iniţ ie juridică: (dr. int. privat) – este aceapersoană care din cauza temerii justificate de a fi persecutată pemotiv de rasă, religie, naţionalitate, apartenenţă la un grup socialsau opinie politica şi-a părăsit ţara sa de origine, nu poate sau numai doreşte să se întoarcă în ţară.Ref ugiat palest inian- def iniţ ie ONU: – este acea persoană care“domicilia în mod normal în Palestina între iunie 1946 şi mai 1948″şi din diverse motive şi-a părăsit casa şi mijloacele de trai caurmare a conflictului arabo-israelian din 1948. Definitia se extindeşi asupra urmaşilor acestei persoane.Acum 50 de ani evreii erau evrei, nu khazari şi nu evrei arabi.Palestina/Israel nu era patria istorică a arabilor, ci a evreilor. Arabii palestinieni nu erau un popor însine, ci arabi ca toţi ceilalţi arabi; nu moştenitorii de drept ai Israelului, nu descendenţii anticelortriburi locale sau ai filistinilor, nici descendenţii evreilor din antichitate – erau pur şi simplu arabi.Israelul era o minune, nu o ţară furată de la arabi şi construită pe ruinele civilizaţiei lor; cel puţin aşaam învăţat eu la şcoala primară, cînd se vorbea de cele trei minuni postbelice: Româniatransformată dintr-o ţară eminamente agricolă intr-o ţară îndustrializată, Japonia devenită osupraputere tehnologică, renăscută din cenuşa războiului şi a bombei atomice, şi Israelul reînviatdupă două milenii de exil şi Holocaust, şi care a făcut deşertul să înflorească.Mart ha Gellhorn, scriitoare, ziaristă şi fostă corespondentă de război, a călătorit în OrientulMijlociu pentru a examina de aproape “problema refugiaţilor palestinieni” şi pentru a-şi face o ideedespre viaţa de zi cu zi a refugiaţilor arabi şi a arabilor israelieni. Articolul a fost publicat în 1961(adică înainte de războiul de şase zile din 1967 şi de “teritoriile ocupate”). Ce s-a schimbat în afarăde cele amintite mai sus? Ce nu s-a schimbat în jumătatea de secol care s-a scurs de atunci?Articolul va fi publicat în şase episoade.Arabii din PalestinaConform politicienilor şi apologiştilor arabi, acesta este firul evenimentelor, aşa s-a întîmplat,aceasta este versiunea corectă. Orice deviere este echivalentă cu trădarea. Adevărul este unulsingur, numai acesta, conform politicienilor şi apologiştilor arabi.
  • 2. În 1948 avut loc un război între cincinaţiuni arabe din Orientul Mijlociu şievreii din Palestina. Cauza războiului afost ONU, a cărei Adunare Generală ahotărît să partajeze Palestina în douăstate, unul pentru arabii palestinieni şiunul pentru evrei. Naţiunile arabe şiarabii palestinieni au refuzat aceastădecizie monstruoasă. Au fost obligaţi săse apere de această decizie, cu forţa.ONU a funcţionat ca unealtă aimperialiştilor occidentali, mai alesMarea Britanie şi SUA. ONU dorea caevreii să-şi proclame statul lor parvenit,Israel. Arabii au pierdut războiul din cauză că imperialiştii occidentali au fost în favoarea Israelului.Prin intemediul masacrelor, ameninţărilor difuzate la posturile de radio, folosind baioneta şiasedierea criminală a oraşelor, evreii au alungat sute de mii de arabi din propria lor patrie. De 13ani, aceşti arabi lîncezesc în mizerie pe lîngă graniţele Israelului. ONU (secţia occidentală) poartărăspunderea acestei situaţii şi este obligat să remedieze situaţia. Situaţia refugiaţilor este o rană viepe conştiinţa oamenilor de onoare.Guvernul israelian nu permite refugiaţilor, al căror număr se ridică deja la peste un milion, să seîntoarcă în propria lor patrie. Acest refuz demonstrează brutalitatea şi reaua credinţă a Israelului, anaţiune anormală de venetici, care nu numai că au alungat un popor nevinovat în exil, dar i-au furatşi proprietăţile. Pentru această nedreptate, cea mai mare comisă în întreaga lume, nu exită decît osingură soluţie: repatrierea tuturor refugiaţilor palestinieni în Palestina. Palestina este o ţară arabă,care astăzi se numeşte în mod infam Israel. Israelul nu are nici un fel de drept la existenţă, iarnaţiunile arabe nu vor semna tratate de pace, ci pe cît se poate, vor menţine starea de război.Det aliile narat ivului arab dif eră, f uncţ ie de climat ul polit ic de moment şi de publicul căruia ise adresează. Doar refugiaţii palestinieni rămîn nepreţuita temă centrală. În ţările arabe cazul esteprezentat în culori de sînge: răzbunare şi reîntoarcere. Pentru publicul din sălile occidentale,lacrimile iau locul sîngelui; pledoaria arabă se bazează pe soarta crudă a refugiaţilor, şi se face apelmai degrabă la conştiinţă decît la arme. Numai că nici un om de stat arab nu a promis vreodată căva fi pace îndată ce milionul de refugiaţi se va putea întoarce la vechile lor case.Ghinionul unic al refugiaţilor palestinieni este faptul că ei constituie o armă în ceea ce pare a fi unrăzboi permanent.Cea mai bună modalitate de a examina situaţia este de aproape, privind înşişi refugiaţii palestinieni
  • 3. ca atare, nu ca pe o “problemă”, nu ca statistică, ci ca oameni adevăraţi. Refugiaţii palestinieni,vînturaţi de 13 ani în arena politicii internaţionale, au devenit amorfi, o masă de indivizi, despre carese discută ca despre un obiect. Numai că ei sunt oameni, ca noi toţi.În pof ida t rat ament ului unic şi a grijii cu care au f ost t rat aţ i, în pofida publicităţii unice de carese bucură, refugiaţii arabi nu sunt, din păcate, unicii. Deşi nimeni nu ştie exact cîţi refugiaţi suntîmprăştiaţi prin toate colţurile lumii, se estimează că de la finele celui de-al doilea război mondial, şinumai de atunci, cel puţin 39 de milioane de ne-arabi, bărbaţi, femei şi copii au devenit refugiaţiîmpotriva voinţei lor. Numărul lor creşte an de an – refugiaţii din Angola fiind cel mai recent adaos laaceastă lungă listă. Cauzele dezrădăcinării sunt diverse, dar rezultatele sunt identice:dezrădăcinaţii au pierdut ceea ce au avut şi nu se mai pot întoarce de unde au plecat, drept caretrebuie să-şi ia viaţa de la început, ca străini handicapaţi în orice loc unde li se permite să trăiască.Cea mai bună modalitate de a examina situaţia este de aproape, privind înşişi refugiaţii palestinienica atare, nu ca pe o “problemă”, nu ca statistică, ci ca oameni adevăraţi. Refugiaţii palestinieni,vînturaţi de 13 ani în arena politicii internaţionale, au devenit amorfi, o masă de indivizi, despre carese discută ca despre un obiect.Omenirea ar put ea f i mult mai generoasă cu aceşt i pribegi, dar cel puţin omenirea nu s-a gînditvreodată să-i exploateze. Aceşti refugiaţi sunt priviţi ca oameni, nu pioni. Prin propriul lor efort, cuajutorul celor ce s-au pus la dispoziţia lor, toţi aceşti 39 de milioane de refugiaţi, mai puţinaproximativ şase milioane, şi-au găsit un loc, au găsit de lucru şi şansa unui viitor mai bun. Stareade refugiat nu este o condamnare pe viaţă.Ghinionul unic al ref ugiaţ ilor palest inieni est e f apt ul că ei const it uie o armă în ceea ce pare afi un război permanent. Semnale de alarmă provenite din Egipt avertizează că refugiaţii palestinienipot deveni mai mult decît justificarea unui război rece împotriva Israelului. La vremea respectivă amdesconsiderat Mein Kampf, ca fiind aberaţiile unui nebun, destinate unui public restrîns. Ar fi trebuitsă învăţăm că nici dictatorii nici scrierilor lor nu trebuie ignoraţi. Cartea lui Gamal Abdel Nasser,Eliberarea Egiptului, merită să fie luată în seamă. Este o carte concisă, pe tonuri joase, dar ne aratăîncă o dată că o naţiune a fost predestinată pentru un rol conducător – de data aceasta aconduce naţiunile arabe, întreaga Africă, întregul Islam. Nu se pomeneşte în carte de refugiaţiipalestinieni. Astăzi, în Orientul Mijlociu, ţi se strînge inima la gîndul că refugiaţii palestinieni suntdoar începutul, nu scopul. Rolul lor este să se menţină ca atare şi să aţîţe. Scopul final nu este celtrivial, dar uman, de a obţine repatrierea.Astăzi, în Orientul Mijlociu, ţi se strînge inima la gîndul că refugiaţii palestinieni sunt doar începutul,nu scopul. Rolul lor este să se menţină ca atare şi să aţîţe. Scopul final nu este cel trivial, dar uman,de a obţine repatrierea.Termenul “ref ugiat ” ne est e înt ipărit în memorie de mulţ i ani şi de pe multe meridiane: Spania,Cehoslovacia, China, Finlanda, Anglia, Italia, Olanda, Germania. La Madrid, în pauzele dintre
  • 4. bombardamentele de artilerie, copiii erau înghesuiţi în camioane pentru a fi evacuaţi din acea ruletăa morţii, în timp ce mamele lor se agăţau plîngînd de camioane şi alergau după copiii lor care si eiplîngeau dezorientaţi. La sfîrsitul războiului (cel de-al doilea război mondial, n.m.), întreagaGermanie era un balamuc de oameni pe drumuri – foşti robi ai naziştilor, supravieţuitori ai lagărelor,care vorbeau toate limbile turnului din Babel, îmbrăcaţi cu orice zdreanţă care le căzuse în mînă şicare căutau de mîncare în vagoane de marfă chiar dacă pe lîngă ei curgea o ploaie de bombe. DinChina pînă în Finlanda, aceşti oameni au definit termenul de “refugiat”. Nimeni nu doreşte sincer săvadă nici măcar o copie palidă a acestei suferinţe. Orientul Mijlociu nu a cunoscut bombardamenteasemănătoare, nici lagăre de concentrare, dar scenele pe care mi le imaginam, pe care măaşteptam să le văd nu erau uşoare: păduchi, rahitism, tuberculoză, cadavre putrezind în soare,disperare. De ce îmi imginam în 1961 că aşa trebuie să arate refugiaţii palestinieni? Bineînţeles, dinceea ce citisem, doar eram o cititoare avidă. Ideile plutesc în aer precum praful. Numai că nimic dince citisem şi auzisem nu m-a pregătit pentru realitate.Cum arat ă aceast ă masă amorf ă numit ă “ref ugiaţ ii palest inieni”? Ce gîndesc, ce simt şi cespun aceşti oameni? Ce vor? Unde şi cum trăiesc? Cu ce se ocupă? Cine are grijă de ei? Ce viitor îiaşteaptă? dar în termeni reali, nu în lozinci, care după cum ştim sunt cel puţin neclare, dacă nu de-a dreptul fatale.UNRWA (Agenţia Naţiunilor Unite pentru Asistenţa si Servicii pentru refugiaţii palestinieni dinOrientul Mijlociu) şi-a moştenit rolul de la predecesori şi de 11 ani este mama şi tata, splendizipărinţi ai acestor oameni. În această perioadă, UNRWA a cheltuit 360 de milioane de dolari pentrurefugiaţii arabi, fonduri puse la dispoziţie de ţările membre ale ONU.SUA a contribuit peste 238 de milioane, Marea Britanie peste 65 de milioane, precum şi alte 61 destate printre care Israelul si Sfintul Scaun. Uniunea Sovietică nu a oferit nici măcar un cent. Şi dacăţinem să fim răutăcioşi – refugiaţii arabi nutresc sentimente tandre faţă de URSS, în timp ceînvinuiesc SUA şi Anglia, ba chiar închipuitul imperialism occidental, pentru exilul în care se află.Copiii sunt iuţ i ca păsările, obraznici ca maimuţele, cu ochii mari, gata să izbucnească în rîs.Adolescentele, obişnuite să care apă sau pachete grele pe cap, sunt graţioase ca balerinele,învaluite în modestie şi tăcere precum coconii de fluture. Tinerii, cu trăsături mai mult sau mai puţinfine, se mîndresc cu speranţa bărbăţiei lor. Vîrsta medie nu se poate descrie nici la femei nici labărbaţi. După care, femeile, care îmbatrînesc repede, dar nu atît de repede ca bărbaţii, îşi poartăexperienţa pe obrazul nevopsit şi arată răbdătoare, puternice şi pline de umor. La bătrîneţe,bărbaţii se tranformă într-o rasă de oameni cu vază. Gama de culoare, de la prunc la patriarh, seîntinde de la blond auriu pînă la mahon întunecat, toate tonurile fiind încălzite de razele soarelui.Ospitalitatea şi manierele elegante pentru care sunt vestiţi nu au fost de loc exagerate.UNRWA (Agenţia Naţiunilor Unite pentru Asistenţa si Servicii pentru refugiaţii palestinieni dinOrientul Mijlociu) şi-a moştenit rolul de la predecesori şi de 11 ani este mama şi tata, splendizipărinţi ai acestor oameni. În această perioadă, UNRWA a cheltuit 360 de milioane de dolari pentru
  • 5. refugiaţii arabi, fonduri puse la dispoziţie de ţările membre ale ONU, alături de donaţii mai modeste,dar pline de dragoste, oferite de organizaţii de caritate. SUA a contribuit peste 238 de milioane,Marea Britanie peste 65 de milioane, precum şi alte 61 de state printre care Israelul si Sfintul Scaun.Uniunea Sovietică nu a oferit nici măcar un cent. Şi dacă ţinem să fim răutăcioşi – refugiaţii arabinutresc sentimente tandre faţă de URSS, în timp ce învinuiesc SUA şi Anglia, ba chiar închipuitulimperialism occidental, pentru exilul în care se află.În aşa-zisele ţ ări “gazdă”, Liban, Iordania, Siria şi Egipt , UNRWA administrează 58 de tabere derefugiaţi. Taberele din Egipt nu se află în Egipt, ci în Fîşia Gaza, care este de fapt Palestina; Egiptuleste un fel de putere mandatorie de facto, pentru că teritoriul si guvernămîntul în Gaza suntpalestiniene. Majortiatea taberelor din Iordania sunt tot pe teritoriul Palestinei, care a fost anexatde Iordania (în ambele cazuri este vorba de Palestina mandatorie, n.m.).UNRWA încă nu a primit permisiunea să ef ect ueze un recensămînt , motiv pentru carestatisticile despre numărul foştilor palestinieni rămîn simple estimări, fapt recunoscut de înşişireprezentanţii organizaţiei. Mai bine de jumătate din refugiaţi nu locuiesc în tabere, reuşind să searanjeze pe cont propriu, de la case de cea mai bună calitate, pînă la cocioabe de tot felul. UNRWAestimează că la sfirşitul lui iunie 1960, populaţia taberelor număra 421.500 de refugiaţi, adică dublufaţă de un deceniu în urmă. Viaţa în tabăra de refugiaţi are un avantaj: nu se plăteşte chirie. Cîtdespre săraci, standardele locuinţelor şi salubrităţii în taberele UNRWA depăşesc pe cele în carelocuieşte populaţia locală.În Gaza, am fost însoţită de un tînăr palestinian îmbrăcat în costum în dungi; el sau cineva ca eleste crucea pe care trebuie s-o ducă orice străin care vizitează Gaza: reprezentantul local alserviciilor secrete, lucru binecunoscut de refugiaţi. Este şi nasserit înfocat, după cum par a fi toţireprezentanţii guvernului palestinian local. Pe deasupra mai e şi propagandist şi demagog.Personalul int ernaţ ional al agenţ iei, americani si vest -europeni, est e redus – 128 depersoane care lucrează în patru ţări. Majoritatea celor care prestează servicii pentru refugiaţi suntei înşişi refugiaţi, peste 10.000 de angajaţi. UNRWA conduce un mic stat de asistenţă socială.UNRWA înfiinţează sate, care se numessc tabere, le menţine curate şi lipsite de boli, hrăneşte,educă, pregăteşte profesori, tehnicieni, meşteşugari, conduce clinici medicale şi maternităţi, asigurăvizite de asistente medicale, oferă mici împrumuturi pentru a încuraja afaceri locale, distribuiehaine, săpun, gaz lampant, pături, asigură spitalizări, mingi de fotbal, cluburi pentru tineret,moschei.UNRWA est e un părint e cumsecade şi imparţ ial: nu favorizează pe nimeni. Din fericire, însă,oamenii nu sunt identici. Un refugiat sărac lipit poate cu timpul să-şi cumpere un Chevrolet uriaş şisă fie şofer de taxi particular, cu o casă frumuşică şi o nevastă zîmbăreaţă, imbrăcată într-o rochieînflorată, în timp ce altul va rămîne în adăpostul oferit de UNRWA, indiferent de calitatea acestuia,aşezat toată ziulica ori pe propria duşumea ori la o masă de cafenea, fără să aştepte nimic, sau
  • 6. poate aşteptînd o intervenţie divină, sau poate chiar pumnul eliberator îmbrăcat în mănuşă dezale, promis de Nasser. UNRWA nu a inventat condiţia umană.Din cele 58 de t abere de ref ugiaţ i administ rat e de UNRWA am vizit at opt – în Liban, Gaza şiIordania. Planul şi amenajările sunt identice în toate taberele. Diferenţa constă doar în mărimea lorşi în calitatea lor, funcţie de vîrsta lor si de caracterul celor care le populează. Fiecare tabără estedotată cu un cabinet medical şi şcoală (sau şcoli), un depozit unde se distribuie raţiile, cantine undese servesc mese calde celor ce au nevoie, o stradă bazar cu mici magazine, tarabe de piaţă,cafenele. Cu cît e tabăra mai mare, cu atît este mai mare bazarul. De asemenea am vizitat douăspitale, două şcoli profesionale, precum şi două case particulare unde am fost invitată de refugiaţiicare locuiau acolo.Ghidul şi însoţ it orul meu era salariat UNRWA, arab palestinian, care servea şi de translator cîndera nevoie. Am rugat sa mi se arate cea mai bună şi cea mai deficitară tabără, şi dacă rămîne timp,ceva între ele. Înăuntrul taberelor am bătut la ce uşa am vrut, şi nu au fost puţine. Nimic nu a fostplanificat dinainte. Am vorbit cu oameni la întîmplare şi am mers unde am vrut. În Gaza, am fostînsoţită de un tînăr palestinian îmbrăcat în costum în dungi; el sau cineva ca el este crucea pe caretrebuie s-o ducă orice străin care vizitează Gaza: reprezentantul local al serviciilor secrete, lucrubinecunoscut de refugiaţi. Este şi nasserit înfocat, după cum par a fi toţi reprezentanţii guvernuluipalestinian local. Pe deasupra mai e şi propagandist şi demagog. Într-una din taberele din Gaza, înafară de acest tînăr agent, am fost escortată de trei poliţişti palestinieni, care au conferit un aer şimai apăsător întregii proceduri. În rest, vizitele nu au fost cenzurate. Poate că am văzut o secţiunereprezentativă a populaţiei de refugiaţi palestinieni, sau poate că nu. Ştiu doar că am văzut unmare număr de oameni în carne şi oase, şi ştiu ce mi-au spus. Cînd spun “ei” în acest articol, mărefer la acei arabi pe care i-am văzut, atît şi nimic mai mult.sursapartea II (Tabere din Liban)partea III (În Gaza)partea IVpartea Vpartea VI