Pomicultura i si ii inmultirea prin seminte butasi marcote

11,921 views
11,810 views

Published on

0 Comments
5 Likes
Statistics
Notes
  • Be the first to comment

No Downloads
Views
Total views
11,921
On SlideShare
0
From Embeds
0
Number of Embeds
4
Actions
Shares
0
Downloads
686
Comments
0
Likes
5
Embeds 0
No embeds

No notes for slide

Pomicultura i si ii inmultirea prin seminte butasi marcote

  1. 1. CONF. UNIV. DR. CICHI MIHAI POMICULTURĂMANUAL UNIVERSITAR pentru învăţământul la distanţă CRAIOVA - 2010 -
  2. 2. CUPRINSTEMA 1. CLASIFICAREA ŞI MORFOLOGIA PLANTELOR POMICOLE ……………………………………. 4 1.1. Clasificarea sistematică, clasificarea după habitus şi clasificarea pomicolă ……………………………... 4 1.2. Particularităţile organelor hipogee ale pomilor fructiferi şi funcţiile lor ………………………………. 7 1.3. Particularităţile organelor epigee ale pomilor fructiferi ……. 12Rezumatul temei ……………………………………………………………. 18TEMA 2. CICLUL ONTOGENETIC AL PLANTELOR POMICOLE ŞI METODE DE CERCETARE UTILIZATE ÎN POMICULTURĂ PENTRU INVESTIGAREA SISTEMULUI RADICULAR ŞI AERIAN …………………………………………………….. 19 2.1. Perioadele de vârstă ale pomilor şi arbuştilor fructiferi ….... 19 2.2. Metode de cercetare pentru investigarea sistemului radicular..24 2.3. Metode de cercetare pentru investigarea sistemului aerian……28Rezumatul temei ……………………………………………………………. 33TEMA 3. CICLUL ANUAL AL SPECIILOR POMICOLE …………… 34 3.1. Fenofazele iniţiale ale organelor vegetative, ale organelor de rod şi starea de repaus ............................................................ 34 3.2. Fenofazele finale ale organelor vegetative ………………..... 38 3.3. Fenofazele finale ale organelor de rod ……………….…….. 42Rezumatul temei ……………………………………………………………. 45TEMA 4. PARTICULARITĂŢILE AGROECOSISTEMULUI POMICOL ŞI FACTORII PERTURBATORI AI FUNCŢIONĂRII AGROECOSISTEMELOR POMICOLE ………...………………………………………….. 48 4.1. Particularităţile agroecosistemului pomicol ………..……..... 48 4.2. Factorii perturbatori ai funcţionării agroecosistemului pomicol şi măsuri de ameliorare a mediului ……………….... 51 4.3. Degradarea mediului în agroecosistemele pomicole ….……. 56Rezumatul temei ……………………………………………………………. 59TEMA 5. RELAŢIILE DE INTERDEPENDENŢĂ DINTRE CLIMĂ, SOL ŞI PLANTĂ ……...………………….. 62 5.1. Comportarea speciilor pomicole faţă de căldură …………… 62 5.2. Comportarea speciilor pomicole faţă de lumină şi apă……… 67 5.3. Comportarea speciilor pomicole faţă de mediul edafic……… 71Rezumatul temei ……………………………………………………………. 76TEST RECAPITULATIV I .……………………………………………... 77TEMA 6. PRODUCEREA MATERIALULUI SĂDITOR POMICOL (PEPINIERA DE POMI) ………………………. 81 6.1. Amplasarea, organizarea sectorului pepinieristic ………....... 81 6.2. Obţinerea portaltoilor şi a materialului 2
  3. 3. săditor pe cale generativă …………………………………….. 85 6.3. Obţinerea portaltoilor şi a materialului săditor pe cale vegetativă ……………………………………. 90Rezumatul temei ……………………………………………………………. 96TEMA 7. ÎNFIINŢAREA PLANTAŢIILOR POMICOLE ……………. 97 7.1. Tipuri de plantaţii (livezi), sisteme de cultură, alegerea şi organizarea terenului pentru plantare ……............ 97 7.2. Pregătirea terenului pentru plantarea pomilor……………… 102 7.3. Plantarea pomilor …………………………………………… 107Rezumatul temei…………………………………………………………… 112TEMA 8. IRIGAREA, ÎNTREŢINEREA PLANTAŢIILOR, INFLUENŢA TEHNOLOGIILOR INTENSIVE ………… 113 8.1. Irigarea plantaţiilor de pomi şi arbuşti fructiferi …….............113 8.2. Sisteme de întreţinere ţi lucrare a solului …………………... 118 8.3. Evoluţia solurilor sub influenţa tehnologiilor intensive ………………….…………………… 122Rezumatul temei …………………………………………………………... 128TEMA 9. FORME DE COROANĂ ŞI TIPURI DE TĂIERI APLICATE ACESTORA ………………………….. 129 9.1. Forme de coroană cu volum mare şi ax, cu volum mic şi ax, globuloase fără ax, aplatizate cu ax …………..……... 129 9.2. Forme de coroană aplatizate fără ax, artistice palisate ….... 134 9.3. Tăieri de întreţinere, tăieri de corectare şi tăieri de regenerare ……………………………………… 138Rezumatul temei ………………………………………………………….. 144TEMA 10. TĂIERI DE ÎNTREŢINERE ŞI FRUCTIFICARE APLICATE SPECIILOR POMICOLE. RĂRIREA ŞI RECOLTAREA FRUCTELOR ………………………. 145 10.1. Tăieri de întreţinere ţi fructificare la măr, păr, gutui, prun şi cais ……................................................... 145 10.2. Tăieri de întreţinere şi fructificare la piersic, cireş, vişin, nuc, migdal, semiarbuşti şi arbuşti ………………… 150 10.3. Rărirea şi recoltarea fructelor……...……………………… 155Rezumatul temei ………………………………………………………….. 161TEST RECAPITULATIV II …………………………………………… 162BIBLIOGRAFIE ……………………………………………………….. 166 3
  4. 4. Tema nr. 1 CLASIFICAREA ŞI MORFOLOGIA PLANTELOR POMICOLE Unităţi de învăţare : • Clasificarea sistematică, clasificarea după habitus şi clasificarea pomicolă; • Particularităţile organelor hipogee ale pomilor fructiferi şi funcţiile lor; • Particularităţile organelor epigee ale pomilor fructiferi. Obiectivele temei : - cunoaşterea speciilor pomicole după familii şi subfamilii; - cunoaşterea speciilor pomicole după aspectul general al plantelor; - cunoaşterea speciilor pomicole după particularităţile biologice şi tehnologice ale speciilor fructifere; - recunoaşterea organelor componente, specifice unei plante pomicole. Timpul alocat temei : 6 ore Bibliografie recomandată : 1. Andrei M., 1997 – Morfologia generală a plantelor. Editura Encicloped. Bucureşti 2. Baciu A., 2005 – Pomicultură generală. Editura Universitaria, Craiova. 3. Cichi M., 2001 – Pomicultură (Parte generală). Lucrări practice pentru uzul studenţilor. Reprografia Universităţii din Craiova 4. Cichi M., 2010 – Pomicultura. Manual universitar pentru învăţământul la distanţă. Editura Universitaria, Craiova 5. Costache I., 2009 – Botanica Vol. 1 (Morfologia şi anatomia plantelor). Editura Scrisul Românesc-Fundaţia. 1.1. Clasificarea sistematică, clasificarea după habitus şi clasificarea pomicolă Clasificarea sistematică - Speciile fructifere de climat temperataparţin încrengăturii Angiospermae. Principalele specii pomicole cultivate înţara noastră aparţin familiei Rosaceae, care cuprinde 40 de specii spontaneimportante la formarea unora dintre soiurile actuale, a unora dintre portaltoiiutilizaţi în prezent, cât şi pentru utilizarea lor în lucrările de ameliorare învederea creării de noi soiuri. Trei dintre cele patru subfamilii existente şianume: Pomoideae, Prunoideae şi Rosoideae furnizează 2/3 dintreprincipalele specii fructifere. 4
  5. 5. Clasificarea după habitus - Ţinând seama de aspectul general alplantelor, adică după habitusul lor, speciile pomicole pot fi grupate în: 1. Pomi propriu-zişi Sunt plante lemnoase de vigoare variabilă în general mare, cu un singur trunchi şi o coroană omogenă. Înălţimea pomilor oscilează între 5-20 m şi au longevitate mare (de la 15 ani până la 100 de ani). Se înmulţesc prin seminţe, altoire şi prin drajoni la unele specii. Din această grupă fac parte: mărul, părul, cireşul, nucul, prunul, piersicul, caisul, vişinul şi castanul dulce. 2. Arbustoizii Sunt plante lemnoase de vigoare redusă cu forma de tufă, constituitădi 2-4 tulpini care iau naştere din zona coletului. Durata vieţii este de cca. 20-30 de ani iar înălţimea arbustoizilor ajunge până la 3-7 m. Se înmulţesc prinseminţe şi pe cale vegetativă prin drajoni, butaşi şi marcote. Din această grupăfac parte: gutuiul, alunul, vişinul arbustoid, mărul paradis, scoruşul, cătinaalbă. 3. Arbuştii Sunt plante lemnoase de vigoare redusă cu înălţimea de 1-2 m, careprezintă numeroase tulpini de grosimi mici, slab ramificate ce apar din zonacoletului, formând tufe compacte. Arbuştii emit rădăcini adventive şi seînmulţesc vegetativ prin drajoni, butaşi şi marcote, dar se pot înmulţi şi prinseminţe. Din această grupă fac parte: coacăzul, agrişul, socul, etc. 4. Semiarbuştii Sunt plante semilemnoase cu tulpini ce trăiesc numai doi ani. În primulan apar tulpini simple înalte de 1-3 m, iar în cel de-al doilea an formeazăramificaţii şi apoi fructifică. După recoltarea fructelor tulpinile se usucă, însăplantele se regenerează prin drajoni. Din această grupă fac parte: zmeurul şimurul. 5. Plantele fructifere semierboase Acestea fac trecerea dintre plantele arborescente şi cele ierboase, fiindreprezentate de căpşun şi frag şi formează tufe mici de 25 - 30 cm. Clasificarea pomicolă - După particularităţile biologice şi tehnologiceale speciilor fructifere de climat temperat, au fost alcătuite 5 grupe: 1. Pomacee Cuprind speciile din familia Rosaceae, subfamilia Pomoideae şianume: măr, păr, gutui, moşmon, sorb etc. Speciile de Pomoideae sunt foarte rezistente la ger, iar repausul deiarnă al mugurilor fiind lung, înflorirea scapă de brumele târzii de primăvară.Durata de viaţă în cultură a speciilor de pomaceae este mare iar intrarea pe rodrelativ târzie. Acestea depind mult de sistemul de cultură: în livezile clasicepomii trăiesc 6 - 70 de ani şi încep să producă economic la 5 - 7 ani; în livezileintensive şi superintensive trăiesc 15 - 25 de ani şi dau recolte economiceîncepând din al doilea şi al treilea an. Aceste specii formează fructe false, rezultate din concreşterea ovaruluicu receptacolul florii. Fructul poartă denumirea de poamă. Mugurii florali suntmicşti. Ramurile de rod ale pomaceaelor au mugurii floriferi situaţi terminal, 5
  6. 6. iar spre baza lor există rezerve de muguri vegetativi. Majoritatea soiurilor suntautosterile şi se altoiesc pe numeroşi portaltoi. 2. Drupacee Cuprind speciile din familia Rosaceae, subfamilia Prunoideae şianume: prunul, caisul piersicul, cireşul, vişinul, migdalul. Reţinem: Drupaceele sunt ceva mai puţin rezistente la ger decâtPomaceele, iar repausul hibernal al mugurilor este mai scurt. Ca urmarespeciile din această grupă înfloresc primăvara mai devreme. Culturadrupaceelor este cantonată în zone mai calde ale ţării, pe coline şi la câmpie,cu excepţia unor grupe de soiuri din unele specii (prun, cireş, vişin) care urcăla altitudini mai mari. Drupaceele sunt mai pretenţioase faţă de căldură, au cerinţe mai redusefaţă de umiditate fiind relativ rezistente la secetă (cais, migdal). Durata deviaţă a pomilor este mai scurtă. În livezile clasice ele trăiesc 40 - 50 aniprecum cireşul iar celelalte 15 - 20 de ani (cais, piersic). În livezile intensive şi superintensive durata lor de viaţă este şi maiscurtă. Soiurile de drupaceae sunt autofertile, iar numărul portaltoilor este mairedus decât la pomaceae. 3. Nuciferele Cuprind: nucul care face parte din familia Juglandaceae, iar castanul şialunul fac parte din familia Fagaceae. Aceste specii formează fructe uscate.Ele sunt puţin rezistente la geruri mari şi pretenţioase faţă de căldură mai alesnucul, castanul şi alunul turcesc. Alunul comun este mai puţin pretenţios.Speciile de nucifere sunt reprezentate în cultură de un număr mai restrâns desoiuri. 4. Baciferele Cuprind: coacăzul roşu şi agrişul din familia Saxifragaceae, zmeurul,murul şi căpşunul din familia Rosaceae. Din punct de vedere morfologicfructele acestor specii sunt: bace false la coacăz şi agriş; polidrupe la zmeur şimur; receptacul îngroşat la căpşun. Coacăzul şi agrişul sunt specii lemnoase, zmeurul şi murul suntsemiarbuşti, iar căpşunul face trecerea între plantele lemnoase şi ierboase. Baciferele au talie mică, formează tufe cu mai multe tulpini, ele trăiesc10-15 ani şi încep să rodească din al doilea an după plantare. Speciile cuprinseîn această grupă emit cu uşurinţă rădăcini, drajoni, stoloni. Se înmulţesc uşorprin drajoni, stoloni şi marcote. 5. Grupa speciilor subtropicale Cuprinde smochinul şi citricele, specii cu însuşiri diferite ale plantelordin climatul temperat puţin răspândite în cultura ţării noastre. Mai fac parte şikiwi, kaki care se cultivă în câmp, iar citricele în apartament (lămâiul,portocalul, etc.). Observaţie: Trebuie subliniat faptul că în pomicultură, alături despeciile cultivate (alcătuite din totalitatea soiurilor), mai sunt utilizate şi speciispontane fie ca portaltoi, fie ca genitori în activitatea de creare a unor soiuri. 6
  7. 7. TEST DE EVALUARE 1. Ce sunt semiarbuştii şi cine face parte din această grupă. Răspuns: Sunt plante semilemnoase cu tulpini ce trăiesc numai doi ani. Din această grupă fac parte: zmeurul şi murul. 2. Ce sunt plantele fructifere semierboase şi de cine sunt reprezentate. Răspuns: Exerciţii. Exemplu rezolvat: 1. Care sunt speciile care fac parte din grupa nuciferelor: a) Nucul b) Prunul c) Castanul d) Alunul e) Mărul Rezolvare : a, c şi d De rezolvat: 2. Uniţi cu o linie denumirile fructelor următoarelor specii: a) Coacăz Poamă b) Agriş Bacă falsă c) Zmeur Fruct fals d) Căpşun Polidrupă e) Mur Receptacul îngroşat Rezolvare: 1.2. Particularităţile organelor hipogee ale pomilor fructiferi Plantele pomicole sunt sisteme biologice foarte complexe şi pentru a lefolosi în interesul omului, este necesară cunoaşterea lor. Pentru a stabili otehnologie de cultură corespunzătoare, necesară obţinerii producţiilor maxime,pentru fiecare specie în parte, este necesar cunoaşterea organografiei şi acerinţelor fiecărei specii pomicole.Pomii şi arbuştii fructiferi sunt compuşi din două categorii de organe:- aeriene (tulpina, situate deasupra nivelului solului);- subterane ( rădăcina, situate în sol). 7
  8. 8. Şi unele şi altele au o anumită structură şi îndeplinesc anumite funcţii,dar împreună formează un tot unitar, un organism viu, de sine stătător, capabilsă îşi asigure prin mijloace proprii viaţa şi să dea producţii, (fig. 1.2.1.). Fig. 1.2.1. Principalele organe ale pomilor (după Bălan şi colab. 2001) 1-rădăcini cu direcţie verticală; 2-rădăcini cu direcţie oblică; 3-rădăcini cu direcţie orizontală; 4-pivotul; 5-coletul ; 6-lăstar de rădăcina; 7- trunchiul; 8-axul coroanei; 9-şarpante; 10-subşarpante; 11-ramuri de garnisire; 12-săgeata. Organele plantelor pomicole pot fi împărţite în: - organe vegetative din care fac parte: rădăcina (organ hipogeu),tulpina, mugurii, lăstarii şi frunza. - organe de reproducere din care fac parte: florile, fructele, seminţele. După durata de viaţă, organele pomilor sunt anuale şi multianuale.Organele anuale trăiesc numai câteva zile sau luni şi apoi se transformă în alteorgane sau mor. Organele multianuale au o durată de viaţă de câţiva ani sauegală cu a pomului şi asigură formarea pe ele a organelor anuale. Organele vegetative situate sub nivelul solului alcătuiesc rădăcinaindividului cultivat. În majoritatea cazurilor la pomi, organele hipogee(rădăcinile) sunt formate de portaltoi bine adaptaţi la mediul local şi rezistenţila condiţiile nefavorabile, dar sunt şi cazuri când soiurile sunt cultivate perădăcini proprii. Rădăcina (hepibiontul) - Este partea subterană a unei plantepomicole, cu numeroase funcţii dar în principal de fixare a unei plante, deabsorbţie a substanţelor nutritive şi a apei, de primă sinteză a substanţelororganice, de depozitare ş. a. Totalitatea rădăcinilor formează sistemul radicular. Rădăcinile pot ficlasificate după mai multe criterii: A - După origine, rădăcinile se încadrează în: - rădăcini embrionare ce îşi au originea în radicula embrionului. Acesterădăcini se întâlnesc la pomii obţinuţi din seminţe şi la cei altoiţi pe portaltoigenerativi; 8
  9. 9. - rădăcini adventive ce îşi au originea în periciclul tulpinii. Vom întâlniastefel de rădăcini la pomii înmulţiţi pe cale vegetativă (marcotaj, butăşire,microînmulţire). B - După poziţia de creştere în sol pot fi: - rădăcini orizontale - acelea ce cresc aproape paralel cu suprafaţasolului sau formează un unghi de 60 - 900 cu verticala. - rădăcini oblice - sunt cele care formează un unghi cuprins între 30 -600 cu verticala imaginară. - rădăcini verticale - cele care realizează un unghi de până la 300 cuverticala. C - După dimensiuni se împart în: - rădăcini de schelet, încadrându-se în această grupă, rădăcinile depeste 30 cm lungime şi o grosime ce depăşeşte 3 mm ajungând la peste 10 - 15cm în diametru. Prima rădăcină schelet este pivotul (sau rădăcina embrionară).Pe pivot se inseră, rădăcini de ordinul I, II, III. Aceste rădăcini trăiesc mult,unele dintre ele tot atât cât trăieşte şi pomul. Din această cauză, suntconsiderate elemente permanente ale organelor hipogee. La portaltoii înmulţiţipe cale vegetativă, pivotul lipseşte. - rădăcini de garnisire (fibroase sau de tranziţie) - ele garnisescrădăcinile de schelet şi au dimensiuni de 0,5 - 30 cm lungime, iar grosimea de1 - 5 mm. - rădăcini absorbante cu lungimea de 0,1 - 0,4 cm, iar grosimea de 0,1 -1 mm cu o culoare albă şi o durată scurtă de viaţă 15 - 25 zile. Aceste rădăcinisunt acoperite la rândul lor cu un însemnat număr de perişori absorbanţi sauînlocuiţi la unele specii (nuc, alun, coacăz) de micoriză, ce realizeazăabsorbţia. D - După funcţiile ce le îndeplinesc, pot fi: - rădăcini axiale, sunt rădăcinile aflate în vârful rădăcinilor de scheletcu funcţii de pătrundere în sol. Aceste rădăcini sunt albe, iar viteza şi direcţiade creştere a rădăcinilor axiale este influenţată de textura şi structura solului,de prezenţa oxigenului şi a substanţelor hrănitoare. - rădăcini absorbante, sunt rădăcini cu funcţii de absorbţie şi primasinteză a substanţelor. Sunt de dimensiuni mai reduse (până la 4mm lungime şi1 mm diametru), dar sunt foarte numeroase, îmbrăcând cele mai tineresegmente ale organelor hipogee. Reţinem : Din cele mai înainte rezultă că, pentru a fi bine utilizate,îngrăşămintele trebuie administrate în această zonă în care se găsesc cele maimulte rădăcini absorbante. - rădăcini intermediare, sunt cele ce provin din rădăcini absorbante şiau o durată de 10 - 15 zile cu rol de transport de la rădăcinile absorbante laconducătoare a substanţelor; - rădăcini conducătoare, sunt rădăcini a substanţelor absorbite şi asubstanţelor elaborate de frunze spre rădăcini. Sunt de culoare brun închis, iardupă o perioadă scurtă, în aceste rădăcini apar îngroşări secundare şi ele devinrădăcini de schelet. 9
  10. 10. Reţinem : Întrucât creşterea tuturor organelor este influenţată de bunafuncţionare a rădăcinilor, iar numeroasele lucrări agrotehnice între care:arături, praşile, îngrăşare, irigare sunt dependente de arhitectonica sistemuluiradicular, este necesar a cunoaşte modul de instalare în sol, modul de creştereal acestuia. Modul de repartizare şi spaţiu al rădăcinilor poartă denumirea dearhitectonica sistemului radicular. Această arhitectonică este influenţată înprimul rând de însuşirile biologice ale portaltoiului şi altoiului, iar în secundarde particularităţile mediului edafic şi de umiditate. Studiul şi cunoaştereaarhitectonicii sistemului radicular prezintă o deosebită importanţă pentrualegerea terenului, pentru înfiinţarea plantaţiilor, pentru stabilirea sistemuluide folosire şi lucrare a solului, pentru irigare, pentru fertilizare etc. Cunoaşterea caracteristicilor şi respectiv arhitectonica sistemuluiradicular se poate realiza prin numeroase metode: metoda profilului, metodastaţionară, dar principala rămâne metoda scheletului. Funcţiile organelor hipogee – Rădăcinile exercită numeroase funcţiinecesare pentru buna desfăşurare a activităţii sistemului plantă-individ, căruiaîi aparţin: ancorarea în sol, absorbţia şi transportul apei şi a substanţelorhrănitoare, respiraţia, depozitarea, sinteza primară a unor compuşi organici,excreţia, sinteza sau conversia substanţelor biostimulatoare etc. a) Ancorarea în sol (sau fixarea pomului). Această funcţie de ancorareeste în legătură directă cu textura şi adâncimea solului livezii, dar depinde înprimul rând de particularităţile genetice ale portaltoiului în privinţa distribuţieispaţiale, densităţii, rezistenţei şi adâncimii rădăcinilor. Factorii careinfluenţează creşterea totală a individului au efect direct şi asupra ancorării.Portaltoii viguroşi au o mai bună ancorare în sol decât cei de vigoare redusă,care necesită chiar şpalier sau alt mijloc de susţinere. b) Absorbţia apei şi a substanţelor hrănitoare. Este o funcţie principalăşi are rolul de a satisface nevoile de transpiraţie şi de hrană ale pomului.Absorbţia se efectuează, în principal prin intermediul perilor radiculari, dar s-aconstatat că apa poate pătrunde în rădăcini şi prin intermediul scoarţei, careeste mult mai permeabilă pentru apă decât coaja tulpinii. Aceastăparticularitate devine foarte importantă în cazul transplantărilor, cândrădăcinile se pot usca definitiv prin pierderea foarte rapidă a apei. c) Transportul (sau conducerea) substanţelor absorbite către frunze estecontinuu de la vârful rădăcinii până la frunze. Paralel cu acest transport sedesfăşoară şi deplasarea substanţelor elaborate de frunze către vârfurile decreştere ale rădăcinilor sau către locurile de depozitare. d) Respiraţia. Majoritatea speciilor fructifere, manifestă mari nevoifaţă de oxigenul din sol. Dintre rădăcini , cele nou formate sunt maipretenţioase faţă de oxigen decât cele mai în vârstă. Rădăcinile absorbante suntfoarte sensibile la lipsa de oxigen. De asemenea , situaţii de stres în privinţarespiraţiei pot apărea în solurile bătătorite cu textura fină sau în cele inundate. e) Depozitarea. Această funcţie este mai puţin accentuată în perioadade creştere activă, când substanţele elaborate de frunze sunt aproape întotalitate consumate, dar se accentuează în perioadele cînd creşterile scad, iar 10
  11. 11. frunzişul atinge suprafaţa maximă. Depozitele de substanţă de rezervăexistente în rădăcini conferă pomilor o mare vitalitate, ele putând fi mobilizateîn diferite momente ale ciclului anual de viaţă sau în cazuri de accidente:creşterile de primăvară ale rădăcinilor, care se manifestă mult înainte deintrarea în vegetaţie a organelor epigee, etc. f) Sinteza primară a unor compuşi organici. În cadrul rădăcinilor maiales a celor absorbante, s-a constatat transformarea azotului anorganic absorbitdin sol în substanţe organice, folosind energia rezultată din descompunereahidraţilor de carbon. g) Conversia sau sinteza substanţelor bioactive. O importantă funcţie arădăcinilor este biosinteza şi transportul hormonilor vegetali: auxine,gibereline, citokinine, acidul abscizic şi etilenul. h) Secreţia (denumită excreţie) constă în eliminarea din rădăcini înmediul exterior a unor substanţe dintre care unele au acţiune solubilizantăasupra sărurilor complexe din sol, altele contribuie la dezvoltarea rizosferei,iar o altă categorie o constituie substanţele toxice care conduc la aleopatie. În codiţii optime de umiditate, rădăcinile absorbante formează relaţii demicoriză cu anumite ciuperci. Această micoriză modifică structura rădăcinii,stimulând hipertrofia şi ramificarea. Hifele ciupercii se găsesc pe suprafaţarădăcinii şi creează pentru rădăcinile care cresc în condiţii moderate şi cudeficienţe minerale un mediu care intensifică acumularea hidraţilor de carbon. Prezenţa micorizei sporeşte absorbţia substanţelor hrănitoare îngeneral, dar în mod deosebit în solurile sărace în fosfor. De asemeneafacilitează pătrunderea apei în rădăcini şi sporeşte rezistenţa rădăcinilor laatacul microorganismelor dăunătoare. i) Înmulţire vegetativă. Pentru unele specii pomicole, cum ar fi: prunul,vişinul, zmeurul, murul, rădăcinile mai au şi funcţia de înmulţire vegetativă.Aceasta se datorează faptului că, pe rădăcinile acestor specii, se formeazămuguri adventivi care apoi evoluează în drajoni. Aceşti drajoni dacă suntdetaşaţi şi replantaţi , vor da naştere la noi indivizi. j) Substanţe aleopatice. Prin aleopatie se înţelege interacţiuneanegativă dintre anumite substanţe lăsate de plantă în sol şi creşterea rădăcinilorunei plante învecinate din aceeaşi specie sau din specii diferite. În grupasubstanţelor aleopatice sunt cuprinse exsudate ale rădăcinilor sau produserezultate din descompunerea unor ţesuturi sau a unor rădăcini întregi. Prezenţa în sol a substanţelor aleopatice contribuie la apariţiafenomenului de oboseală a solului, care se înregistrează în cazul replantării cupomi a unor suprafeţe recent defrişate. Observaţie: Creşterea rapidă a rădăcinilor favorizează atât capacitateade absorbţie, cât şi de secreţie a rădăcinilor, dacă îmbunătăţirea condiţiilor denutriţie a pomilor, în timp de deficienţele de nutriţie cu azot, cu fosfor precumşi anumite erbicide reduc secreţia rădăcinilor. 11
  12. 12. TEST DE EVALUARE 1. Ce reprezintă rădăcina? Răspuns: Este partea subterană a unei plante pomicole, cu numeroase funcţii dar în principal de fixare a unei plante, de absorbţie a substanţelor nutritive şi a apei. 2. După poziţia de creştere în sol a rădăcinilor, care sunt tipurile de rădăcini existente. Răspuns: Exerciţii. Exemplu rezolvat: 1. Care tipuri de rădăcini sunt considerate organe permanente ale organelor hipogee. a) Rădăcinile de semischelet; b) Rădăcinile de schelet; c) Rădăcinile adventive; d) Rădăcinile axiale; e) Rădăcinile conducătoare. Rezolvare : b. De rezolvat: 2. Care dintre următoarele funcţii este în legătură directă cu textura şi adâncimea solului livezii şi are rol de fixare: a) Înmulţirea vegetativă; b) Sinteza primară a unor compuşi organici; c) Respiraţia; d) Ancorarea în sol; e) Înmulţirea generativă. Rezolvare: 1.3. Particularităţile organelor epigee ale pomilor fructiferi Partea supraterană a pomului ce începe de la colet şi până la ultimacreştere anuală poartă denumirea de tulpină. Locul de trecere de la rădăcină latulpină poartă numele de colet. Tulpina îndeplineşte ca şi rădăcina numeroase funcţii : - de susţinere a frunzelor, fructelor, de transport a sevei, de creştereşi altele. Morfologic tulpina este compusă din două părţi: trunchi şi coroană. 12
  13. 13. Trunchiul este porţiunea cuprinsă între colet şi prima ramură acoroanei, fiind partea de tulpină neramificată. Proiectarea lungimii trunchiului se poate face în livadă, în primăvaraanului I de la plantare când pomii se livrează din pepinieră sub formă de vergide un an, sau proiectarea se face în câmpul II al pepinierei pentru pomii ce selivrează cu coroană. Înălţimea trunchiului este dependentă de tipul de livadă şipoate fi: - scurt de 40 - 60 cm; - mijlociu de 60 - 100 cm; - înalt de 100 - 120 cm. La pomii tineri trunchiul are scoarţa netedă, iar la la pomii maturiscoarţa devine aspră, se exfoliază şi poartă numele de ritidom. Culoarea şimodul de exfoliere a ritidomului este diferită de la specie la specie şi de la soila soi şi constituie caractere de identificare. Coroana este formată din axul pomului şi totalitatea celorlalte ramuricu vârste diferite. În perioada de repaus toate ramificaţiile tulpinii poartănumele de ramuri. În perioada de vegetaţie ramificaţiile în creştere ale tulpiniicu frunze pe ele şi care se formează din muguri vegetativi sau micşti poartănumele de lăstari. După căderea frunzelor lăstarii se transformă în ramurianuale. Axul pomului este prelungirea trunchiului în interiorul coroanei şi seîncheie cu ultima creştere anuală numită săgeată. Ramurile din coroană pot fi grupate după morfologia şi biologia lor în: a) Ramuri de schelet – sunt cele care formează scheletul pomului deordinul I, II şi au durată cât durata pomului. Ele sunt groase, conice, cudescreşterea grosimii de la inserţie spre periferie. Modul de grupare natural al ramurilor schelet, prezenţa sau absenţaaxului, definesc forma de coroană a pomului. În funcţie de prezenţa axuluiputem avea coroane cu ax şi fără ax. Coroanele cu ax pot fi: piramidale, îngust piramidale, fusiforme ş.a.,iar cele lipsite de ax sunt globuloase, plângătoare. Ramurile de schelet ce pornesc direct din ax se numesc şi de ordinul Isau şarpante (braţe). Ramificaţiile formate pe cele de ordinul I se numesc ramuri de ordinulII sau subşarpante. Ramurile de ordinul II pot fi groase şi menţinute tot pentru scheletulpomului. Indiferent de ordin ramura care generează prin ramificare altă ramură,poartă numele de ramură mamă, iar ramurile rezultate se numesc ramuri fiice.Ramurile fiice care provin din lăstari crescuţi pe ramuri mame formate în anulprecedent, poartă numele ramuri normale. Ramurile care apar din lăstaricrescuţi pe ramuri formate în anul respectiv, se numesc ramuri anticipate. Astfel, în funcţie de poziţia lor pe ramură, ramurile fiice pot fi:terminale sau de prelungire, laterale, concurente şi ramuri lacome. 13
  14. 14. - Ramurile de prelungire se formează din mugurii terminali, dardatorită polarităţii sunt cele mai viguroase şi ele asigură creşterea în volum acoroanei. - Ramurile laterale se formează din mugurii laterali. Vigoarea lordepinde de vârsta pomului, poziţia în coroană a ramurei mamă, de unghiul eifaţă de verticală etc. De obicei, între ramurile de prelungire şi cele laterale trebuie să fie odistanţă minimă de 10 cm pentru a nu se concura. - Ramurile concurente sunt acelea care se formează din mugurisubterminali. Prin poziţia lor concurează ramura de prelungire, de aceea la formareascheletului asemenea ramuri se înlătură. - Ramurile lacome se formează în faza de bătrâneţe a pomilor dinmugurii adventivi situaţi la partea superioară şi la locurile de curbură aramurilor de schelet. Se numesc lacomi datorită ritmului rapid de creştere.Aceste ramuri lacome dacă sunt bine plasate în coroana pomului, ele pot ficorect dirijate şi pot fi folosite la reîntinerirea pomului. Unghiul format de ramurile de ordinul II cu cele de ordinul I sau celede ordinul I cu axul pomului, se numeşte unghi de inserţie. Unghiul format înplan orizontal, între două ramuri ce se succed pe ax, se numeşte unghi dedivergenţă. Aceste unghiuri participă la formarea coroanei. Înlăturarearamurilor schelet din coroană, schimbă forma de coroană. Distanţa dintre punctele de inserţie a două ramuri de acelaşi ordin saude ordine succesive poartă numele de distanţă de ramificare. b) Ramuri de semischelet – Ele se mai numesc ramuri de legătură şi faclegătura între ramurile de schelet şi ramurile de rod. Sunt ramuri ce garnisescscheletul pomului şi au lungimea de la câţiva cm la peste 1 m. Durata lor deviaţă în medie 2 - 10 ani în funcţie de specie. Aceste ramuri pot fi menţinute înpom atât timp cât asigură creşterea pe ele a unor ramuri de rod viguroase cupotenţial ridicat de producţie. Ramurile de semischelet se întineresc periodicprin tăierile de rodire şi reîntinerire. Nu sunt elemente stabile ale coroanei pomilor încât pot fi scurtate saupot fi suprimate fără a schimba forma de coroană a pomilor. Sunt soiuri ceformează un număr însemnat de ramuri semischelet, formând coroane dese darşi soiuri ce formează un număr mic de ramuri semischelet realizând coroanerare. c) Ramurile anuale – În funcţie de dimensiunile şi poziţia lor ramurileanuale sunt de două categorii : - ramuri anuale de schelet – care se formează de obicei din muguriisituaţi în prima treime a ramurilor de schelet. Din aceste ramuri se aleg cele deprelungire a scheletului existent şi noi ramuri de schelet pentru definitivareaformei. - ramuri anuale de garnisire – sunt ramurile care se formează dinmugurii vegetativi şi micşti. Aceste ramuri sunt de regulă mai scurte şi maisubţiri. Durata de viaţă a acestor ramuri este de un an, deoarece prin evoluţia 14
  15. 15. mugurilor vegetativi sau micşti, pe ele se formează alte formaţiuni şi setransformă în ramuri purtătoare de ramuri de garnisire adică în ramuri desemischelet. În funcţie de felul mugurilor de pe ele ramurile de garnisire se împartîn două: - ramuri de garnisire vegetative – care au numai muguri vegetativi; - ramuri de garnisire florifere sau de rod – care alături de muguriivegetativi au şi muguri de rod (floriferi sau micşti). d) Ramurile de rod garnisesc şi ele ramurile de semischelet sau schelet.Sunt formaţiuni cu lungimea de 1 cm la 60 - 120 cm cu un ţesut spongios,bogat în hidraţi de carbon cu durată de viaţă variabilă 1 - 18 ani. Cunoaşterealor prezintă o deosebită importanţă în aplicarea tăierilor. Pot fi în devenire sauramuri de rod tipice. Ramurile de rod în devenire poartă numai muguri vegetativi şi potevolua în 1 - 2 - 4 ani în ramuri de rod propriu-zise. Ramurile de rod propriu-zise poartă muguri floriferi sau micşti sau şimuguri vegetativi şi floriferi. Ramurile de rod propriu-zise şi în devenireroditoare sunt caracteristice pentru fiecare specie pomicolă. Mugurii - sunt organe cu rol de reluare anuală a procesului de creştereşi fructificare. După poziţia lor pe ramuri se clasifică în: - muguri terminali - aşezaţi întotdeauna la vârful ramurilor cuevoluţie în lăstari când sunt vegetativi sau în flori şi frunze când sunt micşti(măr, păr, gutui); - muguri laterali (sau axiali) - aşezaţi de-a lungul ramurilor. Sedezvoltă în lăstari laterali când sunt vegetativi sau în flori când sunt floriferi.La rândul lor pot fi: principali şi stipelari. Mugurii laterali principali se dezvoltă la subţioara frunzelor şi suntbine evidenţiaţi. Evoluează în lăstari sau flori în funcţie de morfologia lor. Mugurii stipelari (suplimentari) sunt alături de cei principali. Ei pot fiaşezaţi de o parte şi alta a celui principal în care caz se numesc colaterali, sausub acesta când se numesc seriali. La cireş, vişin, măr, păr, gutui, muguriistipelari nu se dezvoltă decât în cazuri accidentale. La piersic, prun, cais,mugurii amplasaţi colateral sunt dezvoltaţi în muguri floriferi. - mugurii dorminzi provin din mugurii axilari nedezvoltaţi, situaţi labaza ramurilor. Se găsesc pe ramuri de peste un an şi se dezvoltă numai încazul unor tăieri puternice sau când o parte din ramură a fost accidentată. - mugurii adventivi se formează din cambiu şi felogen pe oriceporţiune din tulpină sau rădăcină. Ei rămân sub scoarţă neevidenţiaţi, dar potreface organele înlăturate. Mugurii adventivi de pe rădăcini evoluează înlăstari numiţi drajoni. După organele pe care le generează mugurii se clasifică în: a) Muguri vegetativi, caracterizaţi printr-o formă conică, diametru marela bază şi mic spre mijloc şi vârf. Generează întotdeauna lăstari de dimensiuni 15
  16. 16. variabile (1-200 cm). Pe lăstari mugurii în formare se numesc ochi. În funcţiede condiţiile interne şi externe ei pot evolua în muguri vegetativi sau floriferi. b) Muguri floriferi care sunt de obicei mai mari decât cei vegetativi.Prezintă diametrul mare la mijloc şi vârful rotunjit. Evoluează într-o floare lapiersic, cais sau 2-3 la prun, migdal sau mai multe flori la cireş, vişin. c) Muguri micşti, sunt cei care generează o rozetă de frunze şi oinflorescenţă (la măr, păr) sau un lăstar cu o floare în vârf (la gutui) sau lăstarcu două flori în vârf (nuc, alun) sau lăstar cu inflorescenţe (zmeur, coacăz). Lăstarii - în fiecare primăvară din mugurii vegetativi cresc noiformaţiuni numite lăstari. Acestea poartă până toamna frunze. Lăstarii potavea grosimi, lungimi, culori şi chiar mod de creştere diferit (drepţi, sinuoşi,geniculaţi) funcţie de specie şi soi. Suprafaţa lor poate fi pubescentă sau glabră, cu număr şi forme diferiteale lenticelelor glandelor, toate fiind în funcţie de specie şi soi, contribuind laidentificarea lor. După poziţia lor pe ramură din care au evoluat şi după timpul deevoluţie se clasifică în: - lăstari de prelungire sau terminali, cei ce se formează din mugureleterminal al unei ramuri sau al axului continuînd prelungirea lor; - lăstarii laterali sunt cei generaţi din mugurii axiali (laterali) airamurilor sau axului. După căderea frunzelor devin ramuri laterale iar în timp,ramuri schelet sau de rod; - lăstarii concurenţi sunt de fapt tot lăstari laterali situaţi imediat subprimul lăstar de prelungire, de obicei pe partea superioară a ramurilor din carese formează. Fiind avantajaţi ca poziţie , ei concurează lăstarul de prelungire; - lăstarii anticipaţi se formează pe lăstarii în creştere ai aceluiaşi andin ochii de la subţioara frunzelor. Apar la piersic, cais, migdal; - lăstarii lacomi se dezvoltă pe lemn vechi din muguri dorminzi sauadventivi situaţi pe ramuri schelet sau ax. Prezintă o creştere verticală intensă,realizând 1,5 - 2 cm într-o singură perioadă de vegetaţie. Toţi lăstarii apăruţi într-un an după căderea frunzelor se numesc ramurianuale, păstrând denumirea din clasificarea prezentă şi anume: ramuri anuale,terminale, laterale, concurente, anticipate, lacome. Ele formează în totalitatecreşterile anuale ale pomului. Frunza este organul vegetativ ce se formează pe lăstar. Speciilepomicole prezintă în general frunze simple, excepţie făcând zmeurul, murul,căpşunul, nucul ce prezintă frunze compuse. Frunzele simple pot aveamarginea limbului ca la gutui, sau dinţată ca la majoritatea speciilor. Frunzelecompuse pot fi formate din 3 - 5 foliole ca la căpşun, frag sau penate ca la nuc,zmeur. Limbul poate avea diferite forme: rotund, ovat, oblong, lanceolat,eliptic ş.a. constituind împreună cu marginea, vârful, baza şi modul depubescenţă element de identificare a soiurilor. 16
  17. 17. Peţiolul frunzei poate fi lung sau scurt, iar în secţiune transversalăpoate fi cilindric sau canaliculat, cu glande nectarifere la baza lor sau fărăacestea, contribuind şi ele la identificarea soiurilor. TEST DE EVALUARE 1. Ce reprezintă coroana pomului şi din ce este formată? Răspuns: Coroana reprezintă un element din tulpina pomului şi este formată din axul pomului şi totalitatea celorlalte ramuri cu vârste diferite. 2. Din cine se formează ramurile lacome şi când se formează. Răspuns: Exerciţii. Exemplu rezolvat: 1. De câte feluri sunt ramurile de rod. a) Ramuri de rod în devenire; b) Ramuri de rod propriu-zise; c) Ramuri de rod terminale; d) Ramuri de rod laterale ; e) Ramuri de semischelet. Rezolvare : a şi b. De rezolvat: 2. Clasificaţi mugurii după organele pe care le generează. a) Muguri activi; b) Muguri vegetativi; c) Muguri laterali; d) Muguri floriferi; e) Muguri micşti. Rezolvare: 17
  18. 18. REZUMATUL TEMEI În cadrul temei respective s-a realizat o scurtă prezentare pe familii aspeciilor pomicole, dar şi o prezentare mai succintă a speciilor pomicole dupăhabitus adică după aspectul general al pomilor. Clasificarea este întregită deultima clasificare şi anume de cea pomicolă, unde sunt scoase în evidenţă cele5 grupe după particularităţile biologice şi tehnologice. Pentru o înţelegere mai clară a structurii pomului s-a trecut laprezentarea foarte complexă a elementelor de bază ale unui pom, adică a celordouă părţi şi anume partea subterană şi cea supraterană. Întrucât creştereatuturor organelor este influenţată de buna funcţionare a rădăcinilor, iarnumeroasele lucrări agrotehnice sunt dependente de arhitectonica sistemuluiradicular, este necesar a cunoaşte modul de instalare în sol, modul de creştereal acestuia. Rădăcinile exercită numeroase funcţii necesare pentru buna desfăşurarea activităţii sistemului plantă-individ şi astfel am trecut la prezentarea lorsuccintă. Studiul sistemului radicular al pomilor aduce un mare sprijin înrezolvarea unor probleme teoretice şi practice. Acest studiu uşureazăînţelegerea interdependenţei complexe între sistemul radicular şi parteaaeriană, între plantă şi sol, stabilind raportul ce există între sistemul radicular,trunchi şi coroană. În condiţii identice de climă şi tehnologie, dimensiunile pe care le atingorganele epigee sunt determinate de particularităţile interacţiunii soi-portaltoi.Pentru a înţelege mai bine această interacţiune am trecut la prezentarea tuturorcomponentelor care alcătuiesc tulpina, adică organul epigeu parteasupraterană. 18
  19. 19. Tema nr. 2 CICLUL ONTOGENETIC AL PLANTELOR POMICOLE ŞI METODE DE CERCETARE UTILIZATE ÎN POMICULTURĂ PENTRU INVESTIGAREA SISTEMULUI RADICULAR ŞI AERIAN Unităţi de învăţare : • Perioadele de vârstă ale pomilor şi arbuştilor fructiferi; • Metode de cercetare pentru investigarea sistemului radicular; • Metode de cercetare pentru investigarea sistemului aerian. Obiectivele temei : - cunoaşterea tuturor schimbărilor morfologice şi fiziologice parcurse de pomii şi arbuştii fructiferi, adică ciclul individual de viaţă. - investigarea sistemului radicular la speciile pomicole pentru a stabili posibilitatea înfiinţării unei plantaţii. - stabilirea cauzelor ce determină o serie de fenomene negative în viaţa pomului. - efectele negative şi pozitive pe care le înregistrează partea aeriană. Timpul alocat temei : 6 ore Bibliografie recomandată : 1. Baciu A., 2005 – Pomicultură generală. Editura Universitaria, Craiova. 2. Botu I., 2003 - Pomicultură modernă şi durabilă. Editura Conphys, Rm. Vâlcea. 3. Cichi M., 2009 – Pomicultură practică. Editura Arves, Craiova. 4. Cichi M., 2010 – Pomicultura. Manual universitar pentru învăţământul la distanţă. Editura Universitaria, Craiova 5. Sina Cosmulescu 2005 – Protecţia mediului în ecosistemele pomicole. Editura Sitech, Craiova. 2.1. Perioadele de vârstă ale pomilor şi arbuştilor fructiferi A. PERIOADA EMBRIONARĂ Durează de la fecundarea ovulului până la germinaţia seminţei,exteriorizată prin alungirea radicelei. Fecundarea ovulului şi formareaembrionului marchează începutul ciclului ontogenetic, începutul vieţii unuinou individ care are toate particularităţile unui organism tânăr: caracterele şiînsuşirile insuficient consolidate, mare plasticitate şi capacitate de a asimilacondiţii noi. 19
  20. 20. După fecundare are loc formarea elementelor constitutive aleseminţelor noului individ: embrionul şi cotiledoanele. Completa formare aacestora marchează maturitatea morfologică a seminţei care are loc pe plantamamă. Seminţele pomilor mature morfologic, nu pot germina chiar dacă lepunem în condiţii de umiditate şi temperaturi favorabile. Aceasta se datoreazăfaptului că nu au ajuns la maturitatea fiziologică, fiind în repaus. Fiindcăaceastă maturitate fiziologică este denumită frecvent postmaturare. În vederea parcurgerii postmaturării, seminţele pomilor au nevoie detemperaturi cuprinse între 1 şi 4° C, de umiditate în jur de 30 % şi de aerisire.În tehnologia pomicolă condiţiile necesare postmaturării seminţelor serealizează printr-o lucrare specifică numită stratificare. Perioada embrionarădin ciclul ontogenetic se încheie cu procesul complex al germinaţieiseminţelor. Perioada embrionară în tehnologia pomicolă este întâlnită numai înactivitatea de producere a portaltoilor generativi şi în cea de producere a noilorsoiuri. Datorită faptului că soiurile valoroase se înmulţesc prin altoire, întehnica de obţinere a lor nu este întâlnită perioada embrionară. B. PERIOADA JUVENILĂ Această perioadă mai este denumită şi perioada de tinereţe sau decreştere. Perioada începe cu germinaţia seminţelor (alungirea rădăcinii) sau cupornirea în creştere a altoiului (în cazul pomilor înmulţiţi prin altoire) şi seîncheie cu apariţia primelor flori şi fructe. În decursul acestei perioade pomiisunt inapţi pentru a forma fructe. Plantele juvenile obţinute din seminţe au înplus particularităţile plantelor tinere: plasticitate accentuată a caracterelor şiînsuşirilor încă neformate; au posibilităţi mari de adaptare la condiţii noi;manifestă compatibilitate mai bună la altoire şi emit mai uşor rădăcini în cazulbutăşirii şi a marcotajului; în primele faze au caracter de sălbatec; formeazăfrecvent variaţii mugurale. În tinereţea pomilor creşterea se manifestă puternic atât la organeleepigee cât şi la organele hipogee ale pomului. An de an se formează noiorgane care se adaugă celor precedente, fenomen numit înnoire progresivă. Înaceastă perioadă se formează cea mai mare parte a scheletului coroanei(ramurile de ordinul I şi II). Polaritatea se manifestă puternic, apare frecventetajarea naturală, lăstarii manifestă tendinţa de creştere spre verticală,coroanele se formează convergente, strânse. Rădăcinile se întind mult lateral şipătrund mult în adâncime. La începutul perioadei juvenile ramurile de rodlipsesc, iar către sfârşitul ei se formează ramuri de rod neflorifere caregarnisesc creşterile anterioare. Vegetaţia pomilor tineri se prelungeşte pânătârziu toamna, astfel că rezistenţa ramurilor la geruri mari de iarnă este redusă. Intervenţiile din perioada de tinereţe trebuie să asigure formareascheletului, încetarea la timp a vegetaţiei toamna pentru a spori rezistenţa lager, să grăbească intrarea pomilor pe rod şi să li se asigure hrană dinabundenţă. Pentru formarea scheletului se utilizează dirijarea prin schimbareapoziţiei şi tăierea ramurilor, iar pomii trebuie bine aprovizionaţi cu hrană şiapă. Trebuie asigurat un frunziş sănătos care să poată sintetiza această hrană, 20
  21. 21. prin aplicarea tratamentelor împotriva bolilor şi dăunătorilor. De asemeneatrebuie evitat excesul de azot şi de apă în a doua jumătate a verii pentruasigurarea coacerii lemnului şi încetarea la timp a vegetaţiei toamna. Scurtareaperioadei de tinereţe şi grăbirea intrării pe rod se poate obţine prin utilizareaînclinării şi a arcuirii ramurilor. C. ÎNCEPUTUL RODIRII Începutul rodirii este marcat de apariţia primelor fructe şi durează pânăla obţinerea recoltelor maxime, susţinute an de an. În livezile clasice aceastăperioadă se extinde pe 7-10 ani, iar în cele intensive şi superintensive pe maipuţini ani, în funcţie de particularităţile speciilor. În perioada de început arodirii , creşterile pomilor sunt încă puternice, lăstarii indicatori putând ajungela 80 cm. Creşterile scad în fiecare an pe măsura înaintării în vârstă. Înnoireaprogresivă este din ce în ce mai redusă. Coroana pomilor se îndeseşte,completându-se cu ramurile de schelet de ordinul IV şi V, dar şi desemischelet, ajungându-se la definitivarea coroanei. Numărul ramurilor de rodsporeşte într-un ritm rapid. În această etapă apare o funcţie nouă în viaţa pomilor şi anume rodirea.Raportul acestei noi funcţii cu creşterea , permite împărţirea perioadei în două.În prima parte, denumită creştere şi rodire, fenomenul dominant rămânecreşterea, rodul fiind reprezentat de fructe puţine şi mari, dar al căror numărsporeşte an de an. În cea de-a doua etapă fructificarea ajunge predominantă, astfel că estedenumită rodire şi creştere. Recoltele continuă să crească în fiecare an, fiindmai mari decât în anul precedent, iar fructele sunt de dimensiuni normale,specifice soiului. De fapt, volumul recoltelor este în directă dependenţă denumărul ramurilor de rod care, la rândul lor depind de creşterile anterioare.Succesiunea acestor fenomene este următoarea: creşterile mari şi numeroasedintr-un an sunt urmate de sporirea numărului de ramuri de rod şi apoi de orecoltă abundentă. În perioada de început a rodirii se fac anumite intervenţii şi anume: secontinuă formarea scheletului, completarea coroanelor şi se urmăreştestimularea formării ramurilor de rod într-un număr cât mai mare, se fac tăieride rărire a coroanei, se urmăreşte asigurarea hranei şi a apei în cantităţi maimari decât în perioada de tinereţe precum şi combaterea bolilor şi dăunătorilorDe asemenea, intervin lucrările de îngrijire a rodului împotriva accidentelorclimatice, în special împotriva brumelor şi îngheţurilor târzii de primăvară,împiedicarea căderii premature. D. PERIOADA DE MARE PRODUCŢIE Este cea mai importantă din punct de vedere economic. Aceastăperioadă începe o dată cu apariţia recoltelor mari, care se menţin aproximativla acelaşi nivel timp îndelungat. Astfel: în livezile clasice la pomacee 20-25 deani, iar la drupacee 10-15 ani; în cele intensive şi superintensive 8-10 ani.Încheierea perioadei este marcată de scăderea recoltelor an de an, fără a maireveni la nivelul anterior. Ajunşi în perioada de mare producţie pomiimanifestă lipsă de plasticitate, au caracterele şi însuşirile consolidate. În 21
  22. 22. perioada de mare producţie, în fiecare an creşterile sunt mai mici. Înnoireaprogresivă este foarte slabă, lungimea lăstarilor indicatori este doar de 1015cm. În decursul acestei perioade fructificarea domină toate celelalte fenomene,ceea ce permite să mai fie denumită rodire. Ramurile de schelet se arcuiescsub greutatea rodului şi formează arcadele de rodire, iar coroanele pomilorsunt răsfirate cu ramuri atârnând şi arcade suprapuse. Uscarea ramurilor de rod îmbătrânite, care apare tot ca un fenomen nouîn viaţa pomilor, avansează an de an spre exteriorul coroanei. Din aceastăcauză fenomenul este denumit uscarea centrifugă a ramurilor de rod. Numărulramurilor de rod din coroana pomilor se menţine foarte mare şi aproximativconstant de un an la altul şi explică recoltele mari şi relativ constante peîntreaga perioadă. Fructificarea se deplasează an de an spre exteriorul coroanei o dată curamurile de rod iar fructele sunt de dimensiuni normale, specifice soiului.Vegetaţia pomilor în perioada de mare producţie începe mai devremeprimăvara şi se termină timpuriu toamna. În legătură cu rodirea, în aceastăperioadă de vârstă, la unele specii (măr, păr, prun) mai apare un fenomen nouşi anume rodirea neregulată a pomilor sau alternanţa de rodire. Aceastădenumire indică faptul că se înregistrează unii ani cu fructificare abundentăurmaţi de alţi ani complet lipsiţi de recoltă sau cu recoltă mică. Lucrările aplicate în perioada de mare producţie urmăresc asigurareafructificării regulate, care se obţine prin aplicarea îngrăşămintelor, asigurareapomilor cu hrană şi apă şi prin stabilirea unei încărcături normale a pomilor cumuguri de rod. Către sfârşitul perioadei, când creşterile lăstarilor indicatorisunt mici, apare necesitatea tăierilor ceva mai severe decât în etapeleanterioare. E. DIMINUAREA RODIRII Această perioadă de vârstă se instalează în viaţa pomilor o dată cumicşorarea an de an a recoltelor de fructe şi se încheie cu încetarea completă arodirii. Practic procesul de înnoire progresivă nu mai are loc. În aceastăperioadă apar uscături în porţiunile terminale descendente ale ramurilor arcuitesub greutatea fructelor. Apare un fenomen nou în viaţa pomilor denumituscare centrifugă a ramurilor de schelet. Prezenţa rodului şi apariţia uscării permit caracterizarea începutuluiperioadei ca fiind, etapa de rodire-uscare. În această etapă alternanţa de rodirese accentuează. Noua recoltă este mai mică decât cea înregistrată cu doi, treiani înainte. Uscarea centripetă în a doua parte a perioadei, se accentuează,rodirea scade şi apare un fenomen nou şi anume reîntinerirea naturală prinformarea unor lăstari lacomi plasaţi pe locurile cele mai înalte ale ramurilor deschelet curbate. Apariţia acestor lăstari lacomi către interiorul coroanei înseamnă oînnoire regresivă, deoarece volumul coroanei scade. Situaţia pomilor poate ficaracterizată prin enumerarea celor trei fenomene în ordinea importanţei lor şianume: uscare - rodire - creştere. 22
  23. 23. Accentuarea uscării centrifuge a ramurilor de rod şi lipsa creşterilorramurilor de schelet provoacă scăderea continuă a numărului de ramuri de roddin coroana pomului. Rodirea este în fiecare an mai mică decât în anulprecedent, şi se deplasează tot mai accentuat către periferia coroanei. Chiardacă recoltele scad prin lucrările aplicate se urmăreşte asigurarea pomilor cuhrană şi apă din abundenţă, ca şi în perioada de rodire maximă. Se aplică tăierimai severe decât în perioada anterioară şi se fac scurtări în lemn de 4 până laşase ani cu scopul de a stimula creşterile. Se întineresc ramurile de rod şi de semischelet prin tăieri de rodire, iarlăstarii lacomi sunt utilizaţi pentru completarea golurilor apărute în coroană. Înaceastă perioadă trebuie tratate rănile de pe trunchiul şi ramurilor pomilor,deoarece ele se vindecă mai greu. De asemenea se combat bolile şi dăunătoriişi se iau măsuri pentru prevenirea accidentelor climatice. F. PERIOADA DE DECLIN Această perioadă se mai numeşte şi perioadă de bătrâneţe, şi secaracterizează prin lipsa rodului şi prin uscarea accentuată şi progresivă aramurilor de schelet. Uscarea se continuă de la vârfuri către bază şi cuprindeaproape toate ramurile din coroană. Volumul coroanei se micşorează accentuatşi continuu. Caracterizarea succintă a situaţiei în care se găsesc pomii este uscare şicreştere. Pomii la care rodirea a încetat şi uscarea este accentuată au energiade creştere atât de redusă, încât nu mai pot fi reîntineriţi. Dacă fenomenul estesesizat din timp la începutul perioadei de declin, există posibilitatea să li seprelungească durata de viaţă economică. Aceasta se poate realiza prin tăieri deregenerare, prin intermediul cărora se reduce mult volumul coroanei. În urmaacestor tăieri apar creşteri noi, care refac coroana şi după doi-trei ani, se obţinrecolte destul de bune încă aproximativ patru-cinci ani. În acest timp trebuieaplicate lucrările de îngrijire ca şi în perioada de rodire maximă. TEST DE EVALUARE 1. Când începe şi când se încheie perioada juvenilă? Răspuns: Perioada începe cu germinaţia seminţelor sau cu pornirea în creştere a altoiului (în cazul pomilor înmulţiţi prin altoire) şi se încheie cu apariţia primelor flori şi fructe. 2. Care sunt intervenţiile din perioada de tinereţe? Răspuns: Exerciţii. Exemplu rezolvat: 1. Cum se poate realiza scurtarea perioadei de tinereţe şi grăbirea intrării pe rod? 23
  24. 24. a) Înclinarea ramurilor; b) Tăierea ramurilor; c) Arcuirea ramurilor; d) Ridicarea ramurilor pe verticală; e) Fără ridicarea ramurilor pe verticală. Rezolvare : a şi c. De rezolvat: 2. Care sunt fenomenele care apar în perioada de mare producţie, asupra ramurilor de rod? a) Alternanţa de rodire; b) Întinerirea ramurilor de rod; c) Uscarea centrifugă a ramurilor de rod; d) Reîntinerirea naturală; e) Îmbătrânirea ramurilor de rod. Rezolvare 2.2. Metode de cercetare pentru investigarea sistemului radicular Obiectivele urmărite prin studiul sistemului radicular pot fi rezumateastfel: - stabilirea zonei şi momentului de aplicare a îngrăşămintelor; - stabilirea zonei şi momentului de aplicare a lucrărilor solului; - stabilirea cauzelor ce determină o serie de fenomene negative în viaţapomului; - uscarea unor ramuri, apariţia de pete necrotice pe frunze, cădereatimpurie a frunzelor; - investigarea sistemului radicular la speciile studiate pentru a stabiliposibilitatea înfiinţării unei plantaţii. Prin studiul sistemului radicular se urmăreşte: - stabilirea cantitativă a sistemului radicular; - arhitectonica sistemului radicular şi volumul de sol explorat; - stabilirea adâncimii de instalare a rădăcinilor orizontale şi verticale; - stabilirea zonei cu cele mai multe rădăcini active; - stabilirea dinamicii de creştere, în funcţie de specie, portaltoi, soi,condiţii agrofitotehnice şi pedoclimatice; - studiul dinamicii de creştere în ciclul anual şi ontogenetic. Metodele de cercetare pentru studierea sistemului radicular la plantelepomicole, sunt: 1. metoda scheletului; 2. metoda profilului; 3. metoda probelor sau monolitului liber; 4. metoda staţionară. Metoda scheletului este cea mai utilizată şi constă în dezgroparearădăcinilor după direcţia de creştere în sol, prin eliberarea treptată de pământ şi 24
  25. 25. schiţarea acestora pe hârtie milimetrică, cu păstrarea scării de profil (figura2.2.1.). Metoda permite determinarea modului de răspândire a rădăcinilororizontale şi adâncimea rădăcinilor orizontale şi verticale, dă o imagine clarăasupra elementelor cantitative şi calitative, determină zona rădăcinilorabsorbante şi se explică unele caracteristici de creştere în funcţie de sol,specie, portaltoi. Fig. 2.2.1. Metoda scheletului Cu toate acestea metoda este greu de executat, iar procesul de creştereşi fructificare la exemplarele studiate este deranjat. Primele etape în desfăşurarea acestei metode sunt: se aleg pomii ceimai tipici în funcţie de obiectivul cercetării, se efectuează măsurătorilebiometrice la partea aeriană (diametrul şi înălţimea coroanei şi trunchiului),stabilirea volumului de dezgropare (în întregime, jumătate sau un sfert) şiinstalarea unor picheţi gradaţi (lungi de 60-75 la distanţe de 5-10 cm peîntreaga zona ce va fi dezgropată; picheţii vor fi marcaţi pe lungimea lor ladistanţe de 5 cm). Dezgroparea se face pe sectoare circulare late de 1 m,începând de la pom, înlăturându-se straturi de sol de 10-20 cm. Dezgropatul în adâncime continuă până când nu se mai întâlneşte nicio rădăcină, indiferent de dimensiunile lor. Pe măsură ce sunt descoperite, semăsoară cele mai groase de 3 mm şi mai lungi de 4-5 cm. Rădăcinile rupte seleagă cu grijă, păstrându-se distribuţia lor normală. Pe hârtie milimetrică seface notarea lor, notând sub forma de fracţie (la numărător grosimea exprimatăîn mm, iar la numitor adâncimea exprimată în cm) în orice punct de schimbarea direcţiei de creştere a rădăcinii. Locul rădăcinilor cu direcţie verticală estenotat pe schiţă prin cerc în mijlocul căruia se află un număr de ordine. Fiecăreirădăcini verticale, după desprinderea de cele orizontale, i se leagă câte oetichetă ce poartă acelaşi număr ca şi pe schiţă. După dezgroparea în întregime a unui orizont cu adâncimea de 20 cm,se fotografiază aspectul general al rădăcinilor cu direcţie orizontală, se ridicăprobe de sol necesare pentru stabilirea compoziţiei chimice şi fizice a solului,a umidităţii. După efectuarea acestor observaţii, sistemul radicular se 25
  26. 26. reîngroapă, odată cu aplicarea îngrăşămintelor şi a irigării. Urmeazăprelucrarea datelor obţinute şi întocmirea tabelelor şi a graficelor. Metoda profilului (metoda Oscamp - Dragavtev) constă dinexecutarea de tranşee cu direcţie perpendiculară pe rădăcinile orizontale,tranşee cu dimensiunile de 100/100 cm, iar adâncimea de săpare este până înmomentul când în peretele şanţului nu mai apar rădăcini (figura 2.2.2.).Fig. 2.2.2. Arhitectonica sistemului radicular la soiul de măr Starkrimson altoit pe portaltoiul M 9 (Cichi M., 2004) Urmează apoi netezirea peretelui vertical, eliberarea capetelorrădăcinilor şi schiţarea lor pe hârtie milimetrică, folosind următorul cod: • (punct) – rădăcinile de 1-3 mm, o (cerc) – rădăcinile de 4-8 mm,  (cerc cu punct) – rădăcinile de peste 8 mm. Probele de sol se ridică pe fiecare orizont, iar datele obţinute seconsemnează în tabele, grafice. Principalele avantaje ale acestei metode sunt: diagnosticarea rapidă aunor aspecte negative, permite determinarea modului de răspândire arădăcinilor orizontale pe stratul de sol şi subsol, este o metodă simplă, rapidăşi uşor de executat. Prin aceasta metodă, însă, nu sunt puse în evidenţărădăcinile de direcţie verticală şi anumite aspecte cantitative. Metoda probelor sau a monolitului liber este utilizată pentrustudierea dinamicii de creştere a rădăcinilor şi pentru diagnosticarea rapidă aanumitor fenomene negative. Metoda este expeditivă, practică, se poateexecuta tot timpul anului şi stânjeneşte în mică măsură procesul de creştere alpomilor. După stabilirea adâncimii de situare a masei rădăcinilor de garnisireprin metoda scheletului şi a pomilor pentru studiu, se ridică probe în tot cursulperioadei de vegetaţie, în sens circular, la periferia coroanei. Probele saumonoliţii sunt blocuri mici de sol, se încorporează rădăcinile care pot aveadimensiuni de 20-25 cm2; se ridică de la trei adâncimi 0-35 cm, 35-55 cm, 55-75 cm. Probele ridicate sunt supuse unui curent de apă pentru separarearădăcinilor, iar pentru efectuarea analizelor ele se păstrează în vase cu apă. Urmează apoi separarea lor pe categorii: rădăcini absorbante (culoarealb-transparentă şi mai groase), rădăcini de trecere (culoare cenuşie, uneori 26
  27. 27. portocalie) şi rădăcini de conducere (culoare brun închis). Datele obţinute sereprezintă grafic, notându-se concomitent date privind temperatura solului,caracteristicile fizico-chimice ale solului, etc. Metoda staţionară permite observarea permanentă a procesului decreştere până la detalii privind activitatea perişorilor absorbanţi. Prin aceastămetodă se efectuează o observare sistematică a creşterii rădăcinilor în condiţiinaturale, prin intermediul unui geam fixat în sol, în poziţie orizontală, verticalăsau oblică, folosind o ramă cu geam. Dimensiunile peretelui transparent pot fi de 1,5/1m, distanţa de trunchifiind de 75 cm. Întreaga suprafaţă a geamului este împărţită în pătrate cu laturade 3 mm. Observaţiile se pot efectua cu ochiul liber sau cu lupa, citireaefectuându-se la intervale scurte în funcţie de scopul cercetării. Datele obţinute cu privire la lungimea şi grosimea rădăcinilor, la vitezade creştere, dinamică şi direcţie, se consemnează pe hârtie milimetrică. TEST DE EVALUARE 1. Care sunt metodele de cercetare pentru studierea sistemului radicular? Răspuns: 1. metoda scheletului; 2. metoda profilului; 3. metoda probelor sau monolitului liber; 4. metoda staţionară. 2. Ce se urmăreşte prin studiul sistemului radicular? Răspuns: Exerciţii. Exemplu rezolvat: 1. Care sunt avantajele metodei profilului? a) Diagnosticarea elementelor negative; b) Evidenţierea rădăcinilor cu direcţie verticală; c) Evidenţierea rădăcinilor cu direcţie oblică; d) Modul de răspândire a rădăcinilor orizontale; e) Nu prezintă avantaje. Rezolvare : a şi d. De rezolvat: 2. Cât se sapă groapa sau tranşeea în adâncime, în cazul metodei profilului? a) Se sapă 1,0 m; b) Adâncimea gropii să fie de 2,5 m; 27
  28. 28. c) Până în momentul când în peretele şanţului nu mai apar rădăcini; d) Până în momentul când în peretele şanţului nu mai apar rădăcini verticale; e) Până în momentul când pe peretele şanţului apar foarte multe rădăcini. Rezolvare 2.3. Metode de cercetare pentru investigarea sistemului aerian Principalele metode utilizate pentru investigarea sistemului aerian sunt: - descriptivă - staţională - biologică - anchetei - de încercare a soiurilor în condiţii de producţie - de apreciere a calităţii soiurilor Metoda descriptivă. Este metoda care a fost cel mai mult utilizatăpentru studierea speciilor şi soiurilor de pomi şi arbuşti fructiferi. Metodaconstă din cercetarea speciilor şi soiurilor din punct de vedere biologic, luândîn considerare caracterele morfologice ale trunchiului, ramurilor, lăstarilor,frunzelor, florilor şi fructelor, precum şi elementele privind vigoarea şihabitusul plantelor. Aceasta metodă nu reflectă particularităţile agrobiologice ale soiurilor,dinamica proceselor de creştere şi fructificare, precocitatea, productivitatea,rezistenţa la boli şi dăunători, la factorii climatici, etc. Metoda descriptivă poate fi utilizată în continuare în pomologie pentruidentificarea diferitelor specii şi soiuri, în funcţie de caracterele morfologiceesenţiale ale pomilor şi fructelor. Metoda aplicată singură nu mai poate ficonsiderată suficientă pentru caracterizarea diferitelor specii şi soiuripomicole. Datele obţinute prin această metodă trebuie întregite prin date privindparticularităţile de creştere şi rodire, comportarea faţă de factorii naturali, faţăde boli şi dăunători. Metoda staţională. Metoda constă în studierea prin intermediulobservaţiilor fenologice a dinamicii proceselor de creştere şi fructificareînregistrat într-o perioadă lungă de timp în condiţiile unei zone. Aceste observaţii se desfăşoară uneori de la plantare până la defrişareaplantaţiei. Aceste plantaţii trebuie să cuprindă, din fiecare soi altoit pe unanumit portaltoi un număr de 10-20 exemplare, să fie amplasate în principalelezone climatice şi să cuprindă diferite forme de relief, expoziţii, tipuri de sol. În cadrul plantaţiei experimentale se aleg pentru studiu pomii tipici (înfuncţie de obiectivele cercetării) având în vedere vârsta, vigoarea, soiul,portaltoiul. Se aleg şi se marchează ramurile tipice asupra cărora urmează a fiefectuate măsurătorile. 28
  29. 29. Datele înregistrate se vor referi la întregul proces de dezvoltareontogenetică, iar în cadrul ciclului anual de creştere şi fructificare să pună înevidenţă principalele fenofazele de creştere şi rodire din cadrul ciclului anual. Din prima categorie fac parte: dezmuguritul, începutul creşteriilăstarilor, creşterea intensivă, încetinirea şi încetarea creşterii lăstarilor,căderea frunzelor. Fenofazele de rodire se referă la dezmugurit, înflorit, legatul fructelor,căderea fiziologică, intrarea în pârgă, maturitatea de recoltare. După încheierea vegetaţiei se efectuează măsurători privind creşteriletotale sau după 3-4 ani de la plantare pe ramuri de control. Observaţiile se faczilnic în timpul înfloritului, la 2-3 zile înainte şi după înflorit, apoi decadal. În afară de observaţiile fenologice se mai înregistrează vârsta la careexemplarele din fiecare soi produc primele fructe; raportul dintre anii cu rod şicei fără rod, menţionând cauzele care au determinat pierderea recoltei;producţia evaluată individual şi ca medie, calitatea producţiei de fructeapreciată sub raport fizic, chimic şi organoleptic; comportarea pomilor faţă detemperaturile scăzute din timpul iernii; rezistenţa sau sensibilitatea la bolile şidăunătorii specifici. Concomitent cu înregistrarea datelor menţionate este necesar să fieînregistrate principalele date meteorologice şi pedologice. Aceste date nu sevor rezuma la informaţiile primite prin staţiile meteorologice obişnuite, ci sevor referi la elementele de microclimat, cum sunt: umiditatea şi temperaturaaerului şi solului la diferite înălţimi şi adâncimi. Această metodă are avantajul că furnizează informaţii completenecesare pentru caracterizarea diferitelor specii şi soiuri de pomi şi arbuştifructiferi, ceea ce permite să apreciem posibilitatea cultivării unui anumitsortiment într-o anumită zonă naturală, formă de relief, expoziţie. Dintre dezavantajele acestei metode menţionăm faptul că pentruobservaţii este necesară o perioadă mare de timp, investiţiile sunt mari şi estenecesară amenajarea unor staţii meteorologice în plantaţie. Metoda biologică. Metoda se bazează pe principiul că plantelepomicole pot fi considerate autoînregistratori. Metoda presupune efectuareaunor observaţii într-o perioadă mult mai scurtă decât metoda staţionară. Încadrul acestei metode se alege bazinul pomicol, centrul pomicol sau plantaţia,speciile, soiurile şi exemplarele asupra cărora se vor face observaţii. Plantaţiile pomicole luate în studiu trebuie să fie studiate şi descrise înmod amănunţit, sub aspectul amplasării, relief, expoziţie, suprafaţă. Speciisoiuri şi raportul de cultivare, portaltoi, vârstă, distanţă de plantare, densitate,agrotehnică aplicată. După stabilirea plantaţiei şi exemplarelor ce urmează a fi luate înstudiu se procedează la marcarea materialului destinat cercetărilor, în prealabilefectuându-se o riguroasă verificare a autenticităţii soiurilor. Cercetarea durează 4 - 5 ani, însă obligatoriu, 3 ani cu fructificarenormală. Este necesar să se procedeze la o informare precisă privind factoriinaturali: clima, relieful, expoziţia, natura solului, nivelul apei freatice, etc. Se 29
  30. 30. fac observaţii asupra vegetaţiei lemnoase spontane, precum şi a speciilorpomicole sălbatice. Vegetaţia lemnoasă spontană constituie un indicatorimportant al factorilor edafici şi climatici din zonă. Studiul trebuie să vizezeasociaţiile vegetale, raportul dintre specii, forma de relief şi tipul de sol, vârstaşi gradul de sănătate. Prezenţa speciilor pomicole sălbatice reflectă gradul de favorabilitate alzonei naturale respective pentru dezvoltarea pomiculturii în ansamblu, a uneianumite specii sau a unor soiuri. Observaţiile privind exemplarele luate în studiu se referă la vârstacalendaristică, perioada de vârsta, dimensiunile trunchiului şi coroanei, formacoroanei, numărul de ramuri în etaje, creşterile anuale, procesul de degarnisireşi procesul de uscare a unor ramuri, caracterul şi forma de regenerare a părţiiaeriene potenţialul diferenţierii mugurilor de rod, frecvenţa rodirii, cantitatea şicalitatea producţiei, comportarea faţa de boli si dăunători, faţă de ger şi secetă.Principalele avantaje ale acestei metode de cercetare se referă la caracterulexpeditiv şi la faptul că nu necesită investiţii suplimentare. Dezavantajele vizează faptul că metoda biologică aplicată izolat nupermite stabilirea dinamicii procesului de creştere şi fructificare. Metoda anchetei pomicole. Se apelează la această metoda în cazulnecesităţii elaborării soluţiilor urgente privind dezvoltarea sectorului pomicolîntr-o zonă în care studiile anterioare sunt insuficiente. Aceasta metodă constă în următoarele: - se extrag din evidente date privind suprafeţele de teren, repartizareape zone de relief, expoziţii, tipuri de sol, categorii de folosinţă. - se culeg informaţii statistice privind situaţia culturii pomilor în zonarespectivă privind speciile, soiurile, raportul dintre ele, productivitatea,eficienţa etc. - se elaborează formulare – fişe, cuprinzând întrebări clare asuprasortimentului şi rezultatele obţinute de sectorul pomicol din zonă. Ancheta trebuie să fie completată prin deplasări în teren, prin operaţiide sondaj făcute în diferite plantaţii pomicole din zona considerată. Dupăprelucrarea tuturor datelor, ancheta trebuie completată cu înregistrareacondiţiilor naturale specifice de climă, sol, relief, inclusiv elementele demicroclimat în care se situează plantaţiile (panta, terase, expoziţii variate). Corelând factorii naturali cu informaţiile statistice se stabilescconcluzii privind posibilitatea de dezvoltare a sectorului pomicol într-oanumită zonă şi aceea de promovare a unui sortiment de specii şi soiuri. Pentru rezultate elocvente, metoda trebuie combinată cu elemente dinmetoda biologică de cercetare. Metoda de încercare a soiurilor în condiţii de producţie. Este utilizată în staţiunile experimentale, staţiunile didactice sau înplantaţiile de producţie. Principalele obiective urmărite: - îmbunătăţirea permanentă a sortimentului de specii şi soiuri de pomişi arbuşti fructiferi; 30
  31. 31. - precizarea oportunităţii, promovării, menţinerii sau eliminării dinsortiment a unui soi sau a unui grup de soiuri; - stabilirea unor tehnologii diferenţiate pe soiuri sau grupe de soiuri; - verificarea unor hibrizi, clone, tipuri, în vederea omologării. În acest scop cercetările vizează: determinarea cantitativă şi calitativă aproducţiei de fructe, regularitatea recoltelor de fructe în anumite condiţii declimă şi sol, dinamica acumulării de substanţe organice pe faze de creştere şimaturare, stabilirea gradului de rezistenţă a soiurilor respective la ger, secetă,boli şi dăunători, precizarea cerinţelor agrotehnice diferenţiate pe soiuri. Plantaţiile experimentale trebuie să fie amplasate în condiţii cât maivariate de climă, sol, relief, expoziţie, să cuprindă un număr cât mai mare desoiuri altoite pe cât mai mulţi portaltoi. Numărul minim de exemplare dintr-oanumită variantă în colecţiile de concurs, trebuie să fie cel puţin 50 de pomisau 100 arbuşti fructiferi. Perioada de timp necesară pentru efectuarea cercetărilor este de celpuţin 5-7 ani, trebuind să cuprindă obligatoriu un ciclu de 3 ani de rodirenormală. Rezultatele obţinute prin această metodă, coroborate cu informaţiileprivind condiţiile pedoclimatice, conduc la recomandări privind îmbunătăţireasortimentului din zona respectivă. Metoda de apreciere a calităţii fructelor. Este o metodă expeditivăprin care poate fi apreciată eficienţa cultivării unui soi într-o zonă pedo-climatică. Aprecierea calităţii fructelor se referă la: caracteristicile fizice(dimensiuni, forma, volumul, greutate, greutate specifică, parţi componente alefructelor (sâmburi, loji seminale, pieliţa), pigmentaţia pieliţei şi pulpei,fermitatea structo-texturală. Caracteristicile chimice se referă la: acumulareacomponentelor chimice (apă, substanţă uscată, zahar total, aciditate totală,substanţe tanoide, substanţe pectice, proteice, acid ascorbic, vitamine,celuloza, raportul zahăr-aciditate etc. Analizele organoleptice se referă la degustări efectuate de cătrespecialişti, respectând normele pentru acest gen de analize. În cadrul acestei metode este necesar să se efectueze şi uneleinvestigaţii privind: - determinarea dinamicii de acumulare a substanţelor organice pe fazede creştere şi maturare; - determinarea momentului optim de recoltare în funcţie de zonă,condiţii naturale şi direcţii de valorificare sau prelucrare etc. - se vor stabili corelaţii cu factorii climatici şi edafici generali,condiţiile de microclimat şi elementele meteorologice din anii deexperimentare. TEST DE EVALUARE 1. În ce constă metoda descriptivă? 31
  32. 32. Răspuns: Metoda constă din cercetarea speciilor şi soiurilor din punct devedere biologic, luând în considerare caracterele morfologice aletrunchiului, ramurilor, lăstarilor, frunzelor, florilor şi fructelor, precum şielementele privind vigoarea şi habitusul plantelor. 2. Care sunt avantajele metodei staţionale? Răspuns: Exerciţii. Exemplu rezolvat: 1. Când se desfăşoară observaţiile în cadrul metodei staţionale? a) La începutul plantării; b) La defrişarea plantaţiei; c) De la plantare la defrişarea plantaţiei; d) Când pomii s-au uscat complet; e) În timpul vegetaţiei. Rezolvare: c. De rezolvat: 2. Ce metodă aplicată izolat nu permite stabilirea dinamicii procesului de creştere şi fructificare? a) Metoda anchetei pomicole; b) Metoda biologică; c) Metoda de încercare a soiurilor în condiţii de producţie; d) Metoda de apreciere a calităţii fructelor; e) Metoda stabilităţii. Rezolvare: 32
  33. 33. REZUMATUL TEMEI În cadrul temei numărul doi, s-a analizat ciclul ontogenetic al plantelorpomicole dar şi studiul şi cunoaşterea arhitectonicii sistemului radicular careprezintă o deosebită importanţă pentru alegerea terenului, pentru înfiinţareaplantaţiilor, pentru stabilirea sistemului de folosire şi lucrare a solului, pentruirigare, pentru fertilizare. Speciile pomicole de climat temperat îşi desfăşoarăprocesele biologice cu intensităţi diferite în diversele anotimpuri ale anului,după un ritm caracteristic rezultat din adaptarea lor la periodicitatea condiţiilorclimatice. Cunoaşterea schimbărilor fiziologice prin care trec pomii este de mareimportanţă pentru intervenţiile tehnologice. Cunoaşterea corelaţiilor care sestabilesc între fenofazele recoltelor succesive, precum şi a celor existente întreorganele de rod şi cele vegetative, permit intervenţia tehnicienilor pentrudirijarea fenomenelor de creştere şi de rodire, ca atare ciclul ontogeneticprezintă o deosebită importanţă. Pentru stabilirea concluziilor şi a unor eventuale soluţii tehnologice,este necesară şi cunoaşterea unor metode de cercetare privind sistemul aerian,date care pot fi corelate cu cele de la sistemul radicular. Asocierea diferitelor soiuri cu unul din numeroşii portaltoi conduce laobţinerea de pomi ale căror particularităţi biologice constituie rezultatulinteracţiunii celor doi parteneri şi sunt diferite de ale fiecăruia luat separat.Aceasta sporeşte diversitatea speciei şi îi conferă o mare amplitudineecologică, precum şi posibilitatea de cultivare în forme şi sisteme variate.Vigoarea pomilor este determinată de asociaţia soi-portaltoi, de factorii demediu şi tehnologia de cultură. 33
  34. 34. Tema nr. 3 CICLUL ANUAL AL SPECIILOR POMICOLE Unităţi de învăţare : • Fenofazele iniţiale ale organelor vegetative, ale organelor de rod şi starea de repaus; • Fenofazele finale ale organelor vegetative; • Fenofazele finale ale organelor de rod. Obiectivele temei : - cunoaşterea diferitelor fenofaze ale evoluţiei anuale ale pomilor fructiferi, fenofaze ce sunt influenţate de specie, soi, condiţiile ecologice şi agrotehnica aplicată; - cunoaşterea modului de desfăşurare a acestor fenofaze; - cunoaşterea schimbărilor morfofiziologice prin care trec pomii în cursul ciclului anual. Timpul alocat temei : 6 ore Bibliografie recomandată : 1. Baciu A., 2005 – Pomicultură generală. Editura Universitaria, Craiova. 2. Botu I., 2003 - Pomicultură modernă şi durabilă. Editura Conphys, Rm. Vâlcea. 3. Cepoiu N., 2001 – Pomicultură aplicată. Editura ştiinţelor Agricole, Bucureşti. 4. Cichi M., 2009 – Pomicultură practică. Editura Arves, Craiova. 5. Cichi M., 2010 – Pomicultura. Manual universitar pentru învăţământul la distanţă. Editura Universitaria, Craiova. 3.1. Fenofazele iniţiale ale organelor vegetative, ale organelor de rod şi starea de repaus Fenofazele speciilor pomicole se extind pe două perioade de vegetaţieactivă, separate de o perioadă de repaus. În prima perioadă de vegetaţie are locformarea mugurilor vegetativi şi floriferi ce rămân în repaus pe durata iernii,după care, în sezonul activ ce urmează, pornesc în creştere şi înfloresc, apoileagă fructe ce ajung la maturitate şi se recoltează. Se numesc iniţiale deoarece se desfăşoară în perioada de vegetaţiepremergătoare repausului de iarnă. Organele vegetative au o singură fenofază 34
  35. 35. iniţială (formarea mugurilor vegetativi), iar cele de rod au două fenofazeiniţiale (inducţia antogenă, diferenţierea mugurilor de rod). Formarea mugurilor vegetativi. Aceşti muguri vegetativi sunt nişte lăstari în faşă protejaţi de catafile.Mugurii vegetativi se formează în timpul primăverii şi vara, la subsuoarafrunzelor de pe lăstarii de creştere. Fiecare mugure vegetativ cuprinde conul decreştere, alcătuit din celule iniţiale şi meristemul primordial, apoi primordii defrunze, iar la subsuoara acestora primordii de muguri. La această alcătuire seajunge la baza diviziunii celulelor (etapa embrionară a creşterii). Mugurii nutrec în etapa de alungire a celulelor (nu pornesc în vegetaţie) datorită inhibiţieicorelative exercitate de mugurele terminal şi de frunze, cunoscută şi subdenumirea de dominanţă apicală. Suprimarea vârfului de creştere în prima jumătate a perioadei devegetaţie (tăieri în verde) are ca efect pornirea în creştere a mugurilor laterali. Ei intră în etapa de alungire a celulelor, iar conul de creştere reîncepediviziunea, formând lateral noi primordii de frunze şi muguri. Ca urmare dinmugurii situaţi imediat sub locul de tăiere se formează lăstari anticipaţi, careîndesesc coroana. Efectuată către sfârşitul verii, suprimarea vârfului lăstaruluinu mai este urmată de pornirea în vegetaţie a mugurilor laterali, ceea cedemonstrează trecerea mugurilor respectivi în starea de repaus, chiar dacăfrunzele nu au căzut. În această etapă se pot face tăieri în verde, pentru o mai bună luminareşi colorare a fructelor sau chiar se pot începe tăierile anuale (care de obicei sefac iarna), deoarece nu mai există pericolul pornirii în creştere a mugurilor. Inducţia antogenă - este perioada de început a formării mugurilor derod, o perioadă de pregătire fiziologică în urma căreia devine posibilătransformarea mugurilor vegetativi în muguri de rod. Spre partea finală a inducţiei antogene se observă la microscop oaplatizare a conului de creştere, sfârşitul perioadei fiind marcat de apariţiaprimordiilor florale sub forma unor protuberanţe. Inducţia antogenă are loc înperioada iunie – septembrie la pomacee (măr, păr) şi în luna august la piersic. Despre inducţia antogenă s-a mai stabilit că are două etape distincte:prima reversibilă şi următoarea ireversibilă. Diferenţierea mugurilor de rod. Începutul acestei etape este marcatde apariţia primordiilor florale sub forma unor protuberanţe pe conul decreştere. În general aceasta are loc în luna iulie, astfel că diferenţierea sedesfăşoară în a doua jumătate a verii, toamna şi iarna extinzându-se până înprimăvara următoare. Sub solzii mugurilor, pe parcursul diferenţierii, seformează organele florale, astfel: - protuberanţe al căror număr corespunde cu numărul de flori dinmugure (sub formă de cilindri); - diferenţierea caliciului, 5 lobi pe marginea superioară a cilindruluisub forma unui val circular; 35
  36. 36. - diferenţierea corolei, în interiorul cercului sepalelor apar 5 lobi cecorespund petalelor; - diferenţierea staminelor, în interiorul corolei apar 20-40 protuberanţeîn cercuri concentrice; - diferenţierea pistilului, în interiorul florii apar 5 mameloane lapomacee şi un mamelon la drupacee (figura 3.1.).Figura 3.1: Diferenţierea mugurilor de rod (Constantinescu şi colab., 1967) a- boltirea conului de creştere; b- formarea cilindrilor; c- diferenţierea sepalelor; d- diferenţierea petalelor; e- diferenţierea sacilor polinici; f, g- diferenţierea pistilului Toate aceste modificări au loc în a doua jumătate a verii şi toamna,astfel că la sosirea iernii organele florale sunt formate, cu excepţia celulelorsexuale (ovule şi polen). Pe parcursul iernii şi primăverii are loc desăvârşireaformării organelor sexuale (a staminelor şi pistilului) şi formarea gameţilor(polenul şi ovule), prin diviziune reducţională (meioză). Mugurii florali se formează la date diferite în diverse părţi ale coroaneiaceluiaşi pom, între ei existând o serie de diferenţe de evoluţie care conduc lao eşalonare chiar a înfloririi în primăvara următoare. Starea de repaus. După formarea mugurilor vegetativi şi de rod eirămân în repaus, ca urmare a adaptării speciilor pomicole la condiţiilenefavorabile din iarnă. Această adaptare se manifestă prin lipsa creşterilorepigee şi a fotosintezei şi prin sporirea rezistenţei la ger. Celelalte funcţii: transpiraţia, respiraţia, creşterea rădăcinilor secontinuă în perioada de repaus, dar cu un ritm mult încetinit. Alături deacestea, în timpul iernii se mai petrec o serie de procese legate de dezvoltarealor, o serie de schimbări calitative, care necesită temperaturi scăzute şi careconduc la desăvârşirea organelor sexuale şi la formarea gameţilor (polenul şiovulele). Toate acestea scot în evidenţă că iarna pomii nu se găsesc într-unrepaus absolut ci în repaus relativ. În mod convenţional, se consideră că stareade repaus se instalează în momentul căderii frunzelor. Acest fenomen are locîn luna octombrie, când zilele sunt mai scurte de 12 ore, iar temperaturaaerului scade noaptea sub 5°C. Sfârşitul stării de repaus este indicat de primele 36
  37. 37. simptome de reîncepere a vegetaţiei active (umflarea mugurilor), care apar lamajoritatea speciilor în luna martie. În prima jumătate a iernii, sporesc compuşii organici solubili în plante,fenomene ce duc la o mărire a rezistenţei lor la ger. În timpul iernii, în paralelcu fenomenele biochimice se mai petrec şi fenomene fiziologice. În procesulrespiraţiei încetinite se consumă o parte dintre substanţele de rezervă. În timpul repausului, rădăcinile continuă să crească într-un ritmîncetinit, atâta timp cât în sol se menţine temperatura deasupra lui +2°C.Aceasta înseamnă că rădăcinile, care au fost rănite din toamnă prin arătură saula plantarea pomilor, formează calus (îşi vindecă rănile) şi chiar emit noirădăcini. Creşterea rădăcinilor şi vindecarea rănilor se face pe bazasubstanţelor de rezervă acumulate în ţesuturile plantei. În coroana pomilor în timpul repausului se continuă desăvârşireaformării mugurilor floriferi, în perioada decembrie - martie desfăşurându-semeioza şi formarea gameţilor masculi şi femeli. Pentru desfăşurarea normală aacestor fenomene, precum şi a celor care urmează după intrarea în vegetaţie,pomii din climatul nostru au nevoie ca în timpul repausului să treacă printemperaturi scăzute, adică au nevoie de frig. În absenţa temperaturilor scăzute sau când nevoile de frig nu suntsatisfăcute, apar anumite perturbaţii în evoluţia ulterioară. O uşoară lipsă defrig provoacă o întârziere şi o mare eşalonare în timp a înfloririi. Lipsa maiaccentuată a frigului conduce la o înflorire şi legare slabe, absenţa totală aînfloririi sau chiar căderea în masă a mugurilor de rod. Nevoile de frigconstituie o caracteristică de specie şi soi. Studierea amănunţită a stării de repaus a mai permis constatarea căîntr-o anumită etapă, chiar dacă pomii sunt puşi în condiţii favorabile devegetaţie (temperatură şi umiditate) ei nu pornesc în vegetaţie. Această etapămai este denumită repaus profund este specifică, ereditară, legată de procesulformării speciilor. Mărul şi părul au repausul profund lung, în schimb caisul şipiersicul au repausul profund scurt, care se încheie în jur de 1 decembrie. După parcurgerea repausului profund speciile pomicole pot porni învegetaţie dacă apar condiţiile necesare de temperatură şi umiditate. Datorităfaptului că în climatul nostru condiţiile de vegetaţie apar ceva mai târziu,speciile pomicole rămân în stare de repaus până când temperatura se ridicăpeste pragul lor biologic. Durata de timp de la încheierea repausului profund şipână în momentul când speciile pornesc în vegetaţie în condiţii naturale estenumită repaus facultativ. El este provocat numai de absenţa condiţiilor devegetaţie. În decursul repausului facultativ şi mai ales spre sfârşitul lui semicşorează cantitatea de compuşi organici solubili şi creşte cantitatea decompuşi organici insolubili. Astfel scad monozaharidele şi sporeşte amidonul, care în lunilefebruarie – martie, înainte de pornirea vegetaţiei atinge un maximum deprimăvară. Acesta este mai mic cu 30% decât maximul de toamnă, datorităconsumului din timpul iernii pentru respiraţia încetinită, creşterea rădăcinilor,vindecarea rănilor de pe rădăcini. 37
  38. 38. Odată cu scăderea compuşilor organici solubili în timpul repausuluifacultativ scade rezistenţa la ger a pomilor. Din această cauză gerurile de lasfârşitul iernii, numite geruri de revenire, mult mai puţin aspre decât cele dintimpul repausului profund, pot provoca daune mari. TEST DE EVALUARE 1. Ce reprezintă inducţia antogenă? Răspuns: Este perioada de început a formării mugurilor de rod, o perioadă de pregătire fiziologică în urma căreia devine posibilă transformarea mugurilor vegetativi în muguri de rod. 2. Ce lucrări se pot aplica în fenofaza formarea mugurilor vegetativi? Răspuns: Exerciţii. Exemplu rezolvat: 1. Ce funcţii continuă într-un ritm mai încetinit în perioada de repaus? a) Respiraţia; b) Transpiraţia; c) Compuşii organici solubili; d) Creşterea rădăcinilor; e) Diferenţierea mugurilor. Rezolvare: a, b şi d. De rezolvat: 2. Cum se numesc fenofazele care se desfăşoară în perioada de vegetaţie premergătoare repausului de iarnă? a) Fenofaze finale; b) Fenofaze iniţiale; c) Fenofaze complementare; d) Fenofaze ale mugurilor de rod; e) Fenofaze suplimentare. Rezolvare: 3.2. Fenofazele finale ale organelor vegetative Fenofazele organelor vegetative se referă la fazele fenologice prin caretrec în fiecare an lăstarii noi. Pentru organele vegetative au fost stabilite patru fenofaze şi anume: 38

×