Legumicultura curs

  • 1,357 views
Uploaded on

 

  • Full Name Full Name Comment goes here.
    Are you sure you want to
    Your message goes here
    Be the first to comment
    Be the first to like this
No Downloads

Views

Total Views
1,357
On Slideshare
0
From Embeds
0
Number of Embeds
0

Actions

Shares
Downloads
58
Comments
0
Likes
0

Embeds 0

No embeds

Report content

Flagged as inappropriate Flag as inappropriate
Flag as inappropriate

Select your reason for flagging this presentation as inappropriate.

Cancel
    No notes for slide

Transcript

  • 1. CAPITOLUL I INTRODUCERE ÎN LEGUMICULTURĂ1.1.OBIECTIVUL ŞI CONŢINUTUL DISCIPLINEI DE LEGUMICULTURĂ Cultura legumelor a constituit una dintre primele activităţi practice ale omului.Însă, o dată cu apariţia societăţii, s-au dezvoltat continuu cunoştinţele şi metodele decultivare a plantelor legumicole, acest ritm devenind deosebit de rapid în epoca modernă,ceea ce a dus la consolidarea legumiculturii ca o ştiinţă de sine stătătoare, desprinzându-se astfel de fitotehnie, din care făcea parte. Legumicultura poate fi definită ca: ştiinţa care se ocupă cu studierea plantelorlegumicole sub aspectul particularităţilor biologice, al relaţiilor bio- şi ecosistemice aleacestora pe baza cărora se stabilesc cele mai adecvate tehnologii de cultură în scopulobţinerii unor producţii ridicate din punct de vedere cantitativ şi calitativ, eşalonate în tottimpul anului, în condiţii de eficienţă economică ridicată. Legumicultura are două părţi distincte:- partea generală, care tratează importanţa alimentară şi economică, bazele biologice alelegumiculturii, ecologia plantelor legumicole, înmulţirea acestora, construcţii specificepentru legumicultură, bazele tehnologice de cultură a plantelor legumicole, producereaseminţelor etc.- partea specială, care se referă la tehnologia de cultură a fiecărei specii legumicole încâmp, adăposturi din mase plastice, sere şi răsadniţe.1.2. IMPORTANŢA ŞI LOCUL LEGUMICULTURII ÎN CADRUL PRODUCŢIEIAGRICOLE Datorită valorii alimentare ridicate, legumele însoţesc din ce în ce mai mult înhrana omului alte produse ca: pâinea, carnea, brânzeturile etc., contribuind la o mai bunăasimilare a acestora. Valoarea şi importanţa consumului de legume se apreciază nu numaistrict din punct de vedere nutritiv şi mai cu seamă după efectul favorabil asupraorganismului uman. Din analiza compoziţiei chimice a legumelor rezultă că ele conţin aproximativ78-93% apă şi 7-22 % s.u. Conţinutul cel mai ridicat în s.u. îl au legumele din grupacepei (de la 13,5 % - praz la 38% -usturoi) iar cel mai scăzut (4,8 -5%) castraveţii, salata,marula etc. Pe de alt` parte coninutul [n vitamine al legumelor, este mairidicat [n comparaie cu toate celelalte produse alimentare, [n specialfa` de cele de origine animal`. Pe bun` dreptate se poate spune c`legumicultura ]i pomicultura sunt: „industria de vitamine aagriculturii”. Aceasta face ca legumele s` aib` o importan` deosebit`la satisfacerea necesarului de vitamine al organismului. {n legume,mai ales [n cele proaspete se g`sesc cantit`i [nsemnate de vitamine ]ianume A, B1, B2, C, PP. Referitor la hidraţii de carbon, cantităţi mai mari conţin legumele din grupa cepeişi cele pentru rădăcini tuberizate (usturoiul, ceapa, morcovul, sfecla roşie, hreanul etc.). Proteinele conţinute de legume aduc în hrana omului cca. 5-10 % din totalulnecesar. Se remarcă printr-un conţinut mai ridicat de proteine, între 2% şi 8%, ciupercile,usturoiul, fasolea, mazărea, bobul, conopida, spanacul etc. 1
  • 2. Lipidele se găsesc în cantităţi reduse în legume (0,1-0,9%), fiind în cantităţi maimari în seminţele de dovleac, pepeni etc. Acizii organici îmbunătăţesc gustul legumelor şi ajută la o mai bună digestie ahranei. Conţinutul în acizi organici este mai ridicat în frunzele de: revent, măcriş, ştevie,spanac, lobodă etc. Vitaminele împreună cu sărurile minerale, conferă marea valoare alimentară alegumelor, fiind substanţele absolut necesare pentru buna desfăşurare a proceselormetabolice din organism. Vitamina C în cantităţi mari se depozitează în părţile comestibile la ardei,pătrunjel pentru frunze, mărar, spanac, conopidă, varză de Bruxelles, gulie etc Vitamina A (vitamina antinfecţioasă, cu provitaminele sale carotenele) se găseşteîn cantităţi mari în morcov, pătrunjel, dovleac, varză creaţă, varză roşie, ardei, spanac etc.(până la cca 9-10 mg la 100 g s.p.). Vitaminele din complexul B (thiamina, riboflavina, acidul pantotenic) joacă rolimportant în procesul biologic de creştere a organismului uman. Alte vitamine care se găsesc în legume sunt: E, K, P, PP, D, cu rol important înprevenirea unor boli şi în echilibrarea metabolismului organismului uman. Substanţele minerale. Este deosebit de important faptul că în produselelegumicole predomină elementele bazice (K, Na, Mg, Fe) şi nu cele acide (Cl, P, S),explicându-se astfel efectul alcalinizant al celor mai multe produse legumicole, care ducela neutralizarea acidităţii determinată de consumul susţinut de alimente bogate în proteine(carne, ouă, pâine etc.). Necesarul zilnic de elemente minerale al unei persoane adulte este următorul: 2,l6g K, 1,04 g Ca, 0,43 g Mg, 0,06 g P, 12 mg Na. Unele legume conţin uleiuri eterice, care se găsesc sub forma unor compuşi cusulf şi care se mai numesc şi „fitoncide”. Astfel de substanţe se găsesc în hrean, ceapă,usturoi, ridichi etc., având efect bactericid. Sunt şi legume care conţin substanţeantibiotice. Asemenea substanţe se găsesc în varză, ceapă, usturoi etc. Pentru asigurarea organismului uman cu vitaminele, sărurile minerale, precum şicu celelalte componente importante ale produselor legumicole, un om adult trebuie săconsume anual aproximativ 200 kg legume. Prin ponderea pe care legumele o ocupă în alimentaţia omului, consumul acestoraconstituie un indicator al nivelului de trai. Ca urmare importanţa social economică a legumiculturii poate fi sintetizată înurmătoarele:- legumicultura reprezintă una din cele mai intensive forme de folosire a terenului, astfelcultivarea în câmp a unui hectar cu legume se apreciază că ar putea echivala cu 10-12 hade grâu, 1 ha de legume cultivat in solarii echivalează cu 150 ha grâu, iar 1 ha delegume cultivat în seră echivalează cu 200 ha de grâu.- comparativ cu alte culturi, legumicultura asigură o mai bună valorificare a terenuluiagricol prin efectuarea pe suprafeţe mari a culturilor asociate şi în special a celorsuccesive;- în legumicultură producţiile ce se obţin sunt mult mai mari în comparaţie cu alte culturi;- asigură condiţii pentru utilizarea permanentă a forţei de muncă, înlăturându-se prinaceasta caracterul sezonier al muncii; 2
  • 3. - legumicultura asigură condiţii pentru obţinerea unor profituri mari şi eşalonate în tottimpul anului;- produsele legumicole, în afară de consumul în stare proaspătă, se pretează bine lapăstrare şi constituie materii prime pentru industria conservelor; Locul şi rolul legumiculturii în cadrul producţiei agricole este determinat de: • condiţiile ecologice favorabile culturii unui număr mare de specii legumicolecare valorifică potenţialul productiv prin obţinerea unor producţii mari la unitatea desuprafaţă în toate sistemele de cultură; • priceperea cultivatorilor; • existenţa unei importante pieţe de desfacere. Situaţia actuală a legumiculturii {n toate `rile lumii se practic` legumicultura, suprafeeleocupate fiind diferite [n funcie de relief, clim`, sol ]i nivelul dedezvoltare economic`, exist@nd o preocupare permanent` pentru aasigura un consum ridicat de legume. Diferite `ri [n funcie de condiiile ecogeografice, dein poziiifrunta]e [n producia diferitelor specii legumicole evideniind tendin`de concentrare ]i specializare, cu excepia Chinei care deine locul I laproducia majorit`ii culturilor. (Indrea D., Apahidean S., 2007) Situaia suprafeelor, produciilor totale ]i produciilor medii de legume (inclusiv pepeni) pe glob, [n anul 2006 Continentul Specificare Total Africa America Americ Asia Europa glob de N a de S Suprafaa 49 773 5 129 2 607 1 337 37 277 3 249 (mii ha) Producia 883 52 791 59 444 20 242 646 100 total` 144 942 216 (mii tone) Producia 17 743 10 292 22 801 15 139 17 435 30 845 medie (kg/ha) Producia total` de legume este concentrat` [n Asia, cauzaprincipal` fiind cea demografic` ]i [n Europa ca urmare a climatuluifavorabil ]i a tehnicit`ii ridicate. {n ceea ce priveste sortimentul de legume cultivat, date FAOindic` pe primele locuri speciile:tomate, varz`, ceap` si morcov. |`rile mari produc`toare de legume [n Europa sunt: Italia, Spania,Federaia Rus`, Frana, Polonia, Grecia, Rom@nia si Olanda. Comunitatea European` produce 2/3 din producia de legume aEuropei, principalele `ri produc`toare de legume fiind Italia (28,3 %) ]iSpania (23,8 %). (Stoian Lucian, 1998) 3
  • 4. Consumul anual de legume proaspete ]i conservate pe cap de locuitor ]i pe an atinge un nivel foarte ridicat [n Grecia 228 kg/loc., 171 kg/loc. [n Italia ]i 123 kg/loc., [n Frana ]i [nregistreaz` un nivel mult mai sc`zut [n centrul ]i nordul Europei (cca. 70 kg/loc. [n Danemarca ]i Germania ]i 90 kg/loc. [n Anglia ]i Olanda). (Ciofu Ruxandra si colab., 2003). Din punct de vederea al produciilor obinute Rom@nia se situeaz` pe locul 8-10 [n Europa. Productia de legume (inclusiv pepeni), [n principalele `ri produc`toare din Europa, in perioada 1989-2006 |ara 1989- 2001 2002 2003 2004 2005 2006 Locul 1991 ocupa t mii toneTotal 69 95 95 93 98 102 97Europa 256 577 140 462 888 802 199Italia 14 436 16 15 14 15 16 15 1 389 370 407 015 362 994Federatia 11 275 12 13 13 15 15 15 2Rus` 975 735 440 708 503 403Spania 11 026 12 12 12 12 12 13 3 118 284 721 757 999 085Frana 7 628 8 952 8 286 8 936 8 673 8 860 8 598 4Ucraina 5 578 5 821 5 908 5 844 6 538 6 963 8 109 5Polonia 5 797 5 892 5 573 4 702 5 210 5 720 5 619 6Grecia 4 070 4 310 4 260 3 988 4 107 4 171 3 938 7Rom@nia 3 215 3 3 429 3 4 4 517 3 827 8 062 504 182Germania 2 864 3 879 3 756 3 702 3 621 3 869 3 157 9Portugalia 2 036 2 268 2 325 2 165 2 194 2 429 2 413 10 Evoluia suprafeelor, produciilor medii ]i totale la legume [n general ]i pe speciile: tomate, varz`, ardei ]i ceap`, [n Rom@nia Specificare UM Anul 4
  • 5. Total legume Suprafaa mii ha 252.8 281.9 278.9 Prod.medie t/ha 14.7 11.2 14.8 Prod. totala mii 3726. 3381. 4141.1 tone 6 1 Structura culturilor de legume, este reprezentat` de un num`rrestr@ns de specii – 29 . Acestea se cultiv` pe suprafee reprezentative]i dintre ele principalele sunt: tomatele, ceapa, varza, maz`rea boabeverzi, fasolea p`st`i, ardeiul, usturoiul, castraveii, r`d`cinoasele ]ipepeni verzi. Legumicultura ecologic` constituie o oportunitate ]i o alternativ`viabil` pentru dezvoltarea agriculturii române]ti. România dispune de câteva avantaje mari care favorizeazăadoptarea acestei alternative, ]i anume: ● faptul c` nu s-a ajuns la gradul de intensivizare a legumiculturiioccidentale, permite o mai u]oar` identificare a perimetrelor nepoluate,ecologice, unde se pot aplica tehnicile de legumicultur` biologic`; ● chiar dac` legumicultura ecologic` presupune o reducere aproductivit`ii muncii, în România exist` înc` deprinderea efectu`riilucr`rilor manuale, astfel c` acest impediment evident în legumiculturaoccidental` se poate evita; ● existând tradiii în legumicultura `r`neasc` (aceasta fiinddominant` în perioada pe care o travers`m), este nevoie numai deeducaie şi con]tientizare în spiritul tehnologiilor “bio” şi a restriciilor cese impun; ● legumicultura ecologic` constituie o alternativ` real` îneficientizarea micilor gospod`rii `r`ne]ti, fiind de altfel aproape singurametod` de a face concuren` marii producii legumicole; CAPITOLUL 2. ECOLOGIA PLANTELOR LEGUMICOLE Cunoaşterea ecologiei plantelor legumicole prezintă o deosebită importanţăpractică, deoarece stă la baza stabilirii şi dirijării tehnologiilor de cultură. Factorii ecologici (de mediu), lumina, căldura, apa, aerul şi hrana, sunt cei carealături de clorofila din plante, influenţează direct procesul de acumulare în fotosinteză. 2.1. CĂLDURA Căldura, ca factor stimulativ şi limitativ pentru viaţa plantelor, este unul dintre cei mai importanţi care participă direct la procesele metabolice. Germinaţia seminţelor, creşterea plantelor, înflorirea, fructificarea, durata fazei de repaus, precum şi asimilaţia, respiraţia, transpiraţia şi alte procese fiziologice se petrec în prezenţa unei anumite temperaturi. În privinţa gradului de temperatură, fiecare specie prezintă trei praguri biologice: • un minim când procesele metabolice sunt încetinite şi nu se produce acumulare(F/R = 1); • un optim când procesele metabolice sunt intense şi echilibrate, şi se realizează 5
  • 6. cel mai intens ritm de creştere şi acumulare a rezervelor de substanţe în organele deconsum (F/R > 1); • un maxim când intensitatea proceselor metabolice este maximă,dar F/R = 1, iarprin depăşirea acestui prag, plantele se epuizează şi mor (F/R < 1); 2.1.1. Gruparea plantelor legumicole în funcţie de cerinţele faţă de căldură • Plante legumicole pretenţioase faţă de căldură - cuprind specii anuale, de lacare se consumă fructele:tomate, ardei, vinete, castraveţi, dovlecei, pepeni galbeni,pepeni verzi, fasole, bame etc. Temperatura minimă de încolţire este de 10-14ºC, optimade încolţire este 20-25ºC, se dezvoltă bine la 25-32ºC, suportă un maxim de 35-40ºC şi unminim de 10ºC. • Plante legumicole mediu pretenţioase la căldură - cuprind specii anuale şibienale: bulboase, rădăcinoase, vărzoase, frunzoase, mazăre, bob, cartof, etc.Temperatura minimă de încolţire este de 2-5ºC, optima de încolţire şi creştere este 14-20ºC, şi maxima de vegetaţie 22-25 ºC. Pentru scurtă durată suportă temperaturinegative de - 2ºC; - 4ºC. • Plante legumicole rezistente la frig - cuprind specii perene ca: sparanghel,revent, cardon, anghinare, tarhon, ştevie, măcriş.În linii generale necesită valori detemperatură asemănătoare grupei anterioare, sau uşor mai mici, dar peste iarnă, organelede înmulţire care se găsesc în sol suportă valori de temperatură de până la - 20ºC, iar prinprotejare chiar de - 27 ºC. În funcţie de faza de vegetaţie, cele mai ridicate valori şi constante trebuieasigurate la germinarea seminţelor şi în faza de fructificare. Temperatura optimă de care au nevoie plantele legumicole în diferite fenofaze sestabileşte astfel: Tº = t ± 7ºC, unde: T º = temperatura optimă pe fenofază; t = temperatura cea mai favorabilă pentru creştere. Căldura prin valorile sale termice se corelează direct cu toţi ceilalţi factori devegetaţie. Măsuri de asigurare a factorului căldură: • alegerea şi folosirea raţională a terenului; • aplicarea corespunzătoare a lucrărilor tehnologice; • stabilirea momentului optim de înfiinţare a culturilor; • protejarea plantelor cu diferite materiale; • crearea de soiuri şi hibrizi cu rezistenţă naturală. 2.2. LUMINA Lumina este factorul determinant în desfăşurarea normală a fotosintezei, determinând valoarea optimă a celorlalţi factori, pe specii şi faze de vegetaţie. Este un factor limitat de condiţiile naturale. 2.2.1. Cerinţele plantelor legumicole faţă de lumină În funcţie de intensitatea luminoasă plantele legumicole se grupează în: a) Plante pretenţioase (8000 - 12000 lx): solanaceae, cucurbitaceae, fasole, bame, 6
  • 7. se cultivă în zonele cele mai favorabile. b) Plante mai puţin pretenţioase (4000 - 7000 lx): rădăcinoase, bulboase,vărzoase, frunzoase, mazărea, bobul etc. Se cultivă în toate zonele de favorabilitate, înspecial în zona I şi a II-a, dar şi în zona a III-a. c) Plante cu pretenţii reduse (1000-3000 lx): se cultivă pentru consumextratimpuriu şi târziu (ceapa verde, ceapa perenă, sfecla pentru frunze etc.). d) Plante care nu au nevoie de lumină în perioada formării organelorcomestibile: conopida, andivele, sparanghelul, ciupercile etc. În funcţie de durata zilei (perioada de iluminare), speciile legumicole seclasifică astfel: •Plante de zi lungă - originare din zonele nordice, necesită 15-18 ore de iluminarezilnic, dar intensitate luminoasă mai redusă(3000-7000 lx). Include specii menţionate lapunctele "b" şi "c" ale clasificării anterioare. • Plante de zi scurtă - originare din zone sudice, necesită 10-14 ore de iluminarezilnic, dar intensitate luminoasă ridicată (8000-12000 lx.). Cuprinde specii incluse lapunctul "a" din clasificarea anterioară. • Plante indiferente - adaptate la condiţii diferite de cultură (tomate, salată etc.). Măsuri de asigurare a factorului lumină: • zonarea culturilor; • dimensionarea corespunzătoare a elementelor constructive; • alegerea momentului de înfiinţare a culturilor în funcţie de zona de favorabilitate; • aplicarea corespunzătoare şi la timp a lucrărilor de întreţinere; • stabilirea speciilor şi soiurilor cu favorabilitate bună; • crearea de noi soiuri adaptate la condiţiile de cultură. 2.3. AERUL ŞI GAZELE Compoziţia aerului atmosferic este următoarea: 78% N; 21% O; 0,03% CO2 şialte câteva gaze. Interesează, din punct de vedre legumicol, "CO2" pentru fotosinteză şi "O" pentrurespiraţie. Oxigenul din aerul atmosferic este în cantitate suficientă, iar în spaţiile protejate,eventualul deficit se corectează prin aerisiri. În sol, oxigenul întreţine viaţa microorganismelor şi activitatea acestora. Poate săapară deficit pe soluri grele, tasate, cu umiditate excesivă, deficit corectat prin înlăturareacauzelor care l-au produs. Dioxidul de carbon atmosferic întreţine şi favorizează procesul de acumulareprin "fotosinteză", ce se desfăşoară normal la o concentraţie de 0,03%. Creştereaconcentraţiei la 0,2-0,6%, poate avea loc în condiţii de intensitate luminoasă ridicată şivalori maxime de temperatură cerute de plantă, determinând intensificarea acumulărilorprin fotosinteză. Reglarea conţinutului în CO2 din spaţiile protejate se poate face prinaerisiri, iar suplimentarea cantităţii cu ajutorul instalaţiilor speciale. Creşterea cantităţii de CO2 din sol trebuie împiedicată deoarece blocheazăprocesele metabolice. Menţinerea constantă a cantităţii de CO2 se face prin lucrărispeciale, respectiv afânarea solului, evitarea excesului de umiditate etc. 7
  • 8. 2.4. SOLUL ŞI HRANA Solul - reprezintă principalul mijloc de producţie, iar cantitatea şi calitateaproducţiilor depind de fertilitatea şi de modul său de utilizare. Pentru plantele legumicole sunt indicate solurile mijlocii, luto-argiloase, lutoase şiluto-nisipoase. În cazul cultivării plantelor în spaţii protejate, prin măsurile de ameliorareşi îmbunătăţire, folosind cantităţi însemnate de îngrăşăminte organice, se produceo modificare esenţială a însuşirilor solului zonal, caz în care se foloseşte noţiuneaţie s u b s t r a t de c u l t u r a . Pentru practica legumicolă prezintă importanţă: textura, structura, reacţia (pH-ul)şi capacitatea tampon. Hrana - reprezintată elementele nutritive ce trebuie asigurate plantelor pentrubuna desfăşurare a proceselor metabolice şi care se găsesc în compoziţia solului, sau suntadministrate prin fertilizări. Pretenţiile plantelor faţă de elementele nutritive sunt formate din cerinţe şi nevoi,care variază cu specificui biologic, perioada şi durata de vegetaţie, potenţialul productival speciilor şi respectiv al cultivarelor. Asigurarea plantelor cu elemente nutritive se realizează prin administrarea deîngrăşăminte, care în funcţie de natura lor, se grupează în:organice; organice-verzi;chimice simple sau complexe; organo-minerale;bacteriene. Modul, momentul, cantitatea şi forma de administrare se stabilesc în funcţie depretenţiile plantelor şi sistemul de cultură, iar cantitatea se stabileşte prin calcule. Momentului aplicării îngrăşămintelor • fertilizarea de bază - se aplică toamna odată cu pregătirea terenului pentruculturile din câmp şi solarii, şi înaintea fiecărui ciclu de cultură în sere. Se administreazăîngrăşămintele organice bine descompuse (20-80 t/ha) şi 2/3 din cele chimice greusolubile (pe bază de K, P, Mg). Se completează în primăvară pentru culturile din câmp şisolarii cu cele pe bază de azot. • fertilizarea fazială - se aplică în vegetaţia plantelor, administrându-se înmomente bine stabilite în funcţie de specie şi de sistemul de cultură. • fertilizarea de pornire (starter) - se practică odată cu înfiinţarea culturilorlegumicole, administrarându-se pe rândul de plante sau la cuib, îngrăşăminte organice(mraniţă) şi/sau chimice. Forma de administrare este dată de starea lor fizică, solidă sau lichidă, lafertilizarea de bază şi locală - pentru culturile din câmp; solidă sau lichidă - pentruculturile protejate şi forţate şi numai lichidă pentru culturile din mediile artificiale. Se administrează la sol - pentru a fi absorbite radicular, iar pentru suplimentareahranei şi pe aparatul foliar - absorbţie extraradiculară (foliară). Tipurile de îngrăşăminte utilizate • organice: gunoi de grajd, mraniţă, urina şi mustul de gunoi de grajd, gunoiul artificial (compost), etc. • organice-verzi: lupin, trifoi, mazăre, sulfină, resturile vegetale ale plantelor legumicole, etc. • bacteriene: Nitragin, Azotobacterin, Fosfobacterin, Silicobacte-rin, etc. • chimice: mai des utilizate sunt (tabelul 1.1.): 8
  • 9. Tabelul 1.1. Ingrăşăminte chimice utilizate în legumicultură (după Velicica Davidescu, 1997) Conţinutul în s.a. Doza utilizată (kg s.a/ha.) Denumirea îngrăşămintelor (%) pentru cultura în: N P2O5 K2O câmp solarii sere 1 2 3 4 5 6 7 îngrăşăminte simple (azotoase) Azotat de amoniu0; X (NH4NO3) 33-35 - - 300-600 350-500 400-1000 Azotat de sodiu X (NaNO3) 1+16 - - 200-400 250-500 - Sulfat de amoniu 0; X (NH4)2SO4 21 - - 100-150 100 -150 200-500 Uree X Co(NH2)2 46,6 - - 100-150 100 -150 100-200 îngrăşăminte simple (fosfatice) Superfosfat simplu 35-45% - 16-22 - 300-500 300-500 800-1200 Ca (H2PO4)2 · H2O Superfosfat concen-trat xx (80-90%) - 38-50 - 350-500 150-175 350-450 Ca (H2PO4)2 · H2O Făină de oasex Ca3(PO4)2 - 15-34 - - 300-400 500-600 Făină de fosforită (activată) - 20-30 - 500-750 - - ingrăşăminte simple (potasice) Clorură +X de potasiu (KCl) - - 58-62 150-200 - - 38-44 Sare potasică - - 200-250 - - 20-40 Sulfat de potasiu +X K2SO4 - - 48-54 200-250 250-300 250-400 ingrăşăminte complexe – binare Complex I 0x (fosfat diamoniacal) 21 54 - 200-300 150-200 250-300 Complex II 0x (fosfat diamoniacal + 16 48 - 350-400 200-300 300-500 azotat) Fosfat uree+ 17 44 - 200-300 150-300 200-400 L-110 (acid fosforic şi amoniac)+10 10 10 - 200-1600 800-1600 - L-120 (acid fosforic şi amoniac)+ 10 8,7 - 600-1200 600-1200 - L-210 (acid fosforic şi amoniac)+ 20 4,3 - 600-1200 600-1000 0 L-310 (acid fosforic şi amoniac)xxx 30 10 - 500-1000 500-1000 0 (L-110 la L-310, pe suport organic) îngrăşăminte complexe – ternare Complex III Nitrofoska 13 27 13 300-500 300-400 350-500 Cristalin I x 10 5 20 - - 300-400 Cristalin II x 16 10 18 - - 400-450 Complex III 0x cu KCl 9,9 28,3 27,6 100-250 150-300 200-400 Complex III 2-1-1 0x 20,7 11,5 12,3 150-300 250-350 250-400 Complex III 1-1-1 0x 16,6 17,0 16,48 200-300 150-300 200-400 L-121 (acid fosforic, amoniac, CIK)+ 10 9 8 500-1200 500-1000 - 0) Se aplică o dată cu lucrările pentru pregătirea patului germinativ; +) Se aplică ca şi îngrăşământ de bază, o dată cu arătura adâncă; x) Se aplică în sol în timpul perioadei de vegetaţie. 2.5. APA Pentru practica legumicolă interesează pretenţiile plantelor faţă deapă, care sunt constituite din cerinţe şi nevoi, cerinţele reprezentând cantitatea deapă ce trebuie să fie prezentă în sol pentru ca plantele să-şi satisfacă nevoile. 9
  • 10. Toate plantele legumicole, când sunt tinere şi de dimensiuni mici, aucerinţe mari faţă de apă, dar nevoie mică, deoarece având sistemul radicular slabdezvoltat nu se pot aproviziona în mod corespunzător. De asemenea, de mari cantităţi de apă au nevoie plantele legumicole întimpul sintetizării şi depozitării substanţelor de rezervă. Pentru fiecare unitate de substanţă uscată plantele legumicoleconsumă 300-800 unităţi de apă. Pentru practica cultivării plantelor legumicole prezintă importanţăcunoaşterea pretenţiilor faţă de apă, efectele excesului sau deficitului şi modul cumse poate asigura şi menţine regimul corespunzător de umiditate. În funcţie de specificul biologic, plantele legumicole se grupează în: • foarte pretenţioase: spanacul, salata, vărzoasele, ţelina, prazul etc. • pretenţioase: castraveţii, tomatele, ardeii, pătlăgelele vinetele, bamele, cartofii, fasolea, mazărea etc. • moderat de pretenţioase: speciile perene: • puţin pretenţioase: pepenii verzi şi galbeni, dovleceii, dovleacul. În funcţie de umiditatea atmosferică au cerinţe: • foarte ridicate (85-95%): castraveţii, ţelina, spanacul, salata, ciupercile, etc; • relativ ridicate (70-80%): varza, sfecla, morcovul, păstârna-cul, pătrunjelul, cartoful, mazărea, etc. • relativ moderate(55-65%): tomatele, ardeiul, pătlăgelele vine-te, fasolea etc. • relativ coborâte (45-55%): pepenii verzi şi galbeni, dovleacul. Trebuie satisfăcute pretenţiile plantelor în funcţie de specie, soi şi sistem de cultură, luându-se măsuri de asigurarea necesarului, dar evitarea deficitului şi excesului. Necesarul de apă se asigură din precipitaţii şi prin irigări. Precipitatiile căzute nu asigură cerinţele speciilor, deoarece sunt repartizate neuniform şi în cantităţi diferite. Irigarea corespunzătoare este asigurată cunoscând "regimul de irigare", cât şi "metodele de udare". Regimul de irigare reprezintă ansamblul de măsuri organizatorice care permit evaluarea necesarului de apă pentru plante. ● Elementele regimului de irigare: - norma de irigare reprezintă cantitatea totală de apă ce se administrează pe suprafaţa de 1 ha, pe întreaga durată de vegetaţie a unei specii şi se raportează în total m3; - norma de udare (m) reprezintă cantitatea totală de apă ce se administrează unei culturi pe suprafaţa de 1 ha, o singură dată, astfel încât nivelul apei să crească de la plafonul minim la capacitatea de câmp (tabelul 1.2.). m = 100 · H · Gv ( Cc - pmin ), în care: m = norma de udare; H = grosimea stratului de sol activ; Gv = greutatea volumetrică a stratului de sol; 10
  • 11. Cc = capacitatea de câmp pentru apă; pmin= plafonul minim. Tabelul 1.2. Norma de udare, numărul de udări şi eşalonarea acestora la principalele culturi legumicole Norma de Numărul de udări udare Cultura (m3/ha) Total april. iunie sept. iulie aug. mai oct. Tomate timpurii 7-8 1 2-3 2-3 2 - - - 300-350 Tomate v-t-na 9-11 - 2 2 2-3 2 1-2 (1) 300-350 Ardei 9-10 - 2 3 3 1-2 (1) - 350-400 Vinete 9-10 - 2 3 3 2-3 (1-2) - 400 Ceapă din arp. 3-5 - 1 1-2 1-2 - - - 300-350 Ceapă ceaclama 7-8 1 1 2-3 2 1 - - 300-350 Ceapă de apă 8-9 - - 2 2-3 2 1 1 300-350 Usturoi 3-5 3-5 - 1 1-2 1-2 - - 300-350 Praz 5-8 - 1 1-2 1-2 1-2 1 - 300-350 Fasole de gr. 3-4 - 1 1-2 1 - - - 300 Mazăre de gr. 3 1 1 1 - - - - 300 Bame 5-6 - 1 1-2 2 1 - - 350 Morcov-ogor 6 1 2 1 1 1 - - 300-350 Morcov succ. 7-9 - - 1 2-3 2 1-2 1 300-350 Păstârnac 7-8 1 1-2 2 2 1 - - 300-350 Pătrunjel 7-8 1 1-2 2 2 1 - - 300-350 Sf. roşie-ogor 5-6 1 1 1 1-2 1 - - 300-350 Sf. roşie-cultură 6-7 - - 1 2 2 1-2 (1) 300-350 dublă Ridichi de iarnă 3-4 - - 1 1-2 1 - - 300-500 Ţelină de răd. 9-10 - 2 2-3 3 2 - - 300-500 Castraveţi în 4-5 - 1 1-2 2 - - - 300 ogor Castraveţi 6 - - 1 2 2 1 - 300 succesiune Dovlecei în 4-5 - 1 1-2 2 - - - 300 ogor Dovleac de copt 4 - - 1 1 1 1 - 300 Pepeni galbeni 3-4 - 1 1 1-2 - - - 300 Pepeni verzi 3-4 - 1 1 1-2 - - - 300 Norma de udare variază în funcţie de specie, soi, condiţiile climatice, tipul de sol,faza de vegetaţie, sistemul de cultură şi oscilează între 200-400 m3/ha; - numărul de udări reprezintă însumarea udărilor unei culturi, în medie fiind 3- 11
  • 12. 10; - momentul aplicării udărilor se stabileşte în funcţie de particularităţile fiziologice specifice plantelor; Metodele de udare – reprezintă posibilităţile practice de asigurare cu apă aplantelor legumicole: • udarea pe brazde: se aplică în culturile din câmp neprotejat, în solarii şi puţin însere. Apa pătrunde în sol, umectându-l prin intermediul brazdelor de udare, iar larădăcinile plantelor ajunge prin infiltrare laterală. Avantaje: - apa pătrunzând lateral, stratul înălţat rămâne uscat putându-se efectua lucrări de întreţinere; - nu se formează crusta, reducându-se numărul praşilelor; - favorizează aerisirea la nivelul sistemului radicular; - solul se încălzeşte mai repede şi se zvântă mai uşor; - pierderile de apă prin evaporare şi prin infiltrare sunt mai reduse; - pierderile de substanţe nutritive sunt mai scăzute; - poate fi utilizată la toate speciile legumicole; - nu măreşte umiditatea atmosferică. Pentru amenajare terenurile trebuie să fie plane, cu o uşoară pantă (1-3%), binelucrate şi afânate, permeabile şi cu capacitate bună de reţinere a apei. Lungimea optimă a brazdelor de udare este de 200-250 m. Se aplică atât în ferme legumicole, cât şi în sistem gospodăresc. • udarea prin aspersiune: presupune administrarea apei sub forma picăturilor deploaie, prin intermediul aspersoarelor. Elementele tehnice ale metodei sunt: intensitatea ploii, mărimea picăturilor,uniformitatea ploii. Avantaje: - se poate aplica pe terenuri şi mai puţin nivelate; - influenţează procesul de nitrificare; - oferă condiţii pentru mecanizarea lucrărilor; - se poate face fertilizarea fazială odată cu apa de irigat; - determină scăderea temperaturii la nivelul frunzelor; - se măreşte umiditatea atmosferică - favorabilă pentru unele specii; - se poate folosi pentru combaterea îngheţurilor târzii de primăvară etc. Dezavantaje: - nu se pot aplica imediat lucrările de întreţinere; - se bătătoreşte solul impunând un număr mare de praşile; - pierderile de apă prin evaporare şi infiltrare sunt mari; - nu se poate aplica atunci când bate vântul; - influenţează îmburuienarea; - la unele specii sporirea umidităţii atmosferice este dăunătoare favorizând apariţia bolilor criptogamice şi provoacă avortarea florilor. • udarea prin picurare: asigură administrarea lentă a apei în zona sistemuluiradicular al plantelor, prin instalaţii speciale.Se foloseşte în sere, solarii şi în câmp la 12
  • 13. culturi înfiinţate la distanţe mai mari. Avantaje: - creează condiţii favorabile de umiditate şi aer în sol; - se foloseşte mai raţional apa, datorită pierderilor mici prin evaporaţie, îmbunătăţirii infiltraţiei şi distribuirii uniforme ; - permite efectuarea lucrărilor de întreţinere şi a recoltărilor fără întrerupere; - nu influenţează umiditatea atmosferică; - necesită un consum redus de energie; - se poate folosi pe toate tipurile de sol; - se reduce substanţial necesarul de apă; - se obţin sporuri de producţie; - se poate efectua irigarea fertilizantă cu rezultate foarte bune. Dezavantajele sunt legate de faptul că apa trebuie bine filtrată pentru a nu se înfunda duzele şi sunt necesare investiţii mari. CAP.III. ÎNMULŢIREA PLANTELOR LEGUMICOLE Înmulţirea reprezintă proprietatea plantelor de a se multiplica, respectiv de a-şispori numărul de indivizi. Plantele legumicole au însuşirea de a se înmulţi pe cale generativă (sexuată) sau pe cale vegetativă (asexuată) Folosirea uneia sau alteia din metode reprezintă posibilităţi de înfiinţare a culturilor şi de reducere a ciclului de producţie. 3.1. Înmulţirea generativă (sexuată) Majoritatea speciilor legumicole se îmnulţesc pe cale sexuată, folosind în acest scop seminţele (ardei, pătlăgele vinete, tomate, bame, castraveţi, pepeni, fasole, mazăre etc.) sau fructe uscate indehiscente denumite în practică impropriu seminţe (morcov, pătrunjel, păstârnac, ţelină, salată, măcriş, ştevie, anghinare, cimbru etc.). Sub aspect practic metoda este mult mai accesibilă datorită avantajelor pe care le prezintă pentru procesul de producţie: - coeficient mare de înmulţire (de la o singură plantă obţinându-se un număr mare de seminţe); - posibilitatea de păstrare în condiţii bune un număr mare de ani (de la 2 la 8 ani, în funcţie de specie) datorită conţinutului scăzut în apă şi a volumului redus; - executarea mecanizată şi cu precizie a semănatului, utilizând cantităţi reduse de seminţe; - posibilitatea introducerii în practică prin intermediul înmulţirii sexuate a hibrizilor cu efect heterozis. Dezavantaje înmulţirii sexuate: - impurificarea soiurilor în condiţiile nerespectării unor cerinţetehnologice impuse culturilor semincere; - sămânţa hibridă se obţine cu cheltuieli mari, dar cu toate acestea hibrizii îşi facdin ce în ce mai mult prezenţa în cadrul culturilor legumicole, fiind foarte valoroşi, avândimprimate caracteristici genetice de rezistenţă la atacuri şi alţi factori adverşi. Însuşirile cantitative şi calitative ale seminţelor de plante legumicole 13
  • 14. Pentru practica legumicolă o importanţă deosebită o prezintă ansamblul însuşirilorcantitative şi calitative ale seminţelor, care se pot grupa astfel: - însuşiri morfologice (fizice) - care reprezintă un grad de specificitate în funcţie de specie şi cultivar, având un caracter stabil (conturul, forma, aspectul suprafeţei) sau variabil (mărimea, culoarea, luciul, aroma); - însuşiri biologice - ce reflectă aspectul calitativ al zestrei ereditare şi alpotenţialului vital în ansamblu: ereditatea, autenticitatea, provenienţa, însuşiri ce trebuieasigurate şi menţinute prin lucrările specifice care se aplică culturilor semincere; -însuşiri fiziologice - care asigură şi arată potenţialul vital al seminţelor şi sunt reprezentate de: viabilitate, facultatea germinativă şi energia germinativă, însuşiri ale căror valori trebuie să se păstreze în limitele standardelor stabilite, în funcţie de specie şi clasa de calitate, valori care sunt atestate prin certificatele de puritate biologică şi buletinele de analiză, elaborate de laboratoare de specialitate judeţene; -însuşiri tehnologice - ce reprezintă o consecinţă a atenţiei acordate tehnologiiloraplicate în culturile semincere, prin lucrările specifice efectuate, în scopul obţinerii deseminţe viguroase, sănătoase şi lipsite de impurităţi, precum şi a momentului şi modului deextragere, uscare, condiţionare şi păstrare a seminţelor. Sunt reprezentate de: puritateafizică, umiditate, starea sanitară, puterea de străbatere, masa a 1000 de boabe (MMB) şivaloarea culturală. Valoarea culturală (Vc) sau sămânţa utilă se stabileşte pe baza facultăţii germinative şi apurităţii seminţelor, reprezentând procentul de seminţe pe care se contează că ar da planteviabile, în anul de folosire. SU = PXG 100 3.2. Înmulţirea vegetativă (asexuată) Este cea mai veche şi mai simplă metodă de înmulţire şi se foloseşte la speciile deplante legumicole care în condiţiile din ţara noastră nu formează seminţe (hreanul, batatul,cartoful, usturoiul, ceapa de Egipt etc.) sau chiar dacă formează seminţe înmulţireavegetativă este mai avantajoasă (leuşteanul, tarhonul, cardonul etc.) transmiţând ladescendenţi însuşirile valoroase pe care le au plantele mamă şi obţinând producţii chiar înprimul an de cultură. În practică se utilizează mai multe metode de înmulţire vegetativă. a. înmulţirea prin bulbi şi bulbili, se aplică la ceapa eşalotă (bulbi), usturoi şiceapa de Egipt (bulbili) recurgându-se la detaşarea bulbililor şi plantarea lor în câmptoamna (septembrie) sau primăvara devreme (martie), manual sau mecanizat. b. înmulţirea prin tuberculi se utilizează la cartof, se folosesc tuberculi dinfracţiunile mici cu diametrul de 30-45 mm, sau mijlocii cu diametrul de 45-60 mm, care seplantează întregi, mecanizat sau manual şi uneori tuberculi mari, peste 60 mm diametru,care se secţionează longitudinal pentru o echilibrare mai bună a mugurilor pentru fiecareporţiune. Se plantează manual primăvara sau vara. c. înmulţirea prin rizomi se practică la măcriş, ştevie, revent, folosindu-seporţiuni de rizomi care prezintă câţiva muguri vegetativi, plantara se face primăvaradevreme. 14
  • 15. d. înmulţirea prin rădăcini tuberizate se practică la hrean şi batat, la hreanse folosesc rădăcini cu lungimi de 5-15 cm şi grosimi de 0,5-2 cm având muguri la ambeleextremităţi, iar cei de pe porţiunea intermediară trebuie înlăturaţi prin frecare cu o cârpăaspră sau prin răzuire. Pentru păstrarea polarităţii la plantare, rădăcinile se secţionează la oextremitate, orizontal, iar la cealaltă oblic.La batat se folosesc rădăcini de dimensiuni micisau mari secţionate, care se pot planta direct în câmp. e.înmulţirea prin drajoni se aplică la plantele careprezintă rădăcini trasante şi aucapacitatea de a emite lăstari (drajoni - lăstari de rădăcină), ca la: anghinare, cardon şitarhon. Lăstarii se detaşează cu o porţiune de rădăcină şi se plantează apoi direct sau setransplantează în ghivece, plantarea se face manual, primăvara devreme. f. înmulţirea prin butaşi se practică la speciile de plante legumicole care auînsuşirea de a emite rădăcini adventive din lăstari vegetativi. Se utilizează frecvent latarhon şi batat. Se detaşează butaşii de pe plantă, apoi se fragmentează sau se lasă întregi,având o lungime de aproximativ 10 cm şi un număr de 3-5 frunze. Frunzele de la bazabutaşului se înlătură, iar cele de la partea superioară se fasonează. La partea inferioarăbutaşii se secţionează sub un nod, deoarece la acest nivel stratul rizogen este mai activ,după care se pun la înrădăcinat. g. înmulţirea prin marcotaj se practică la tarhon şi cardon, plante ce aucapacitatea de a emite rădăcini adventive când vin în contact cu solul. La baza plantei seexecută un muşuroi, iar după emiterea de rădăcini adventive lăstarul se detaşează de plantamamă şi se plantează la loc definitiv, toamna sau primăvara. h. înmulţirea prin despărţirea tufelor se practică la specii perene, care formeazătufe bogate: tarhon, revent, anghinare, leuştean, măcriş, ştevie, ceapa de tuns, cimbrişor etc,în special pentru reîntinerirea culturilor şi completarea golurilor. Tufele se despart printăierea cu cuţitul sau cu cazmaua şi se plantează manual, în special primăvara dupăpornirea în vegetaţie. i. înmulţirea prin altoire se practică la plante legumicole cu scopul creşteriirezistenţei acestora la atacul ciupercii Fusarium oxisporum şi la nematozi. Metoda estemult practicată pe plan mondial (Olanda, Japonia, Rusia, Belgia, Germania etc.), încercărifiind făcute şi în România. Se practică la castraveţi, pepeni galbeni şi verzi, tomate, vinete,batat etc. Altoirea speciilor şi soiurilor valoroase se face pe portaltoi rezistenţi. La castraveţi se foloseşte altoirea pe. Cucarbita ficifolia, la pepenele verde înspecial tigva - Lagenaria vulgaris var. longissima, tâlvul - Lagenaria vulgaris var.siceraria şi var. gaurda; Bak; Zucca fetidissima, Benincasa cerifera, iar la pepenele galbense practică altoirea pe Cucurbita moschata, Cucurbita maxima, Cucurbita maxima ssp.turbanimaxima, La pătlăgelele vinete altoirea se face pe Solanum integrifolium, iar tomatele se potaltoi pe Lycopersicon hirsutum. Deşi cheltuielile de producţie sunt mai mari cu 30 %, valoarea producţiiloracoperă cheltuielile, iar plantele obţinute sunt rezistente la fusarium, nematozi şi diferiteciuperci fiind utilizate în special în cadrul culturilor din sere şi solarii, dar în limitaposibilităţilor şi la culturile timpurii in câmp. La ora actuală este instituit un program naţional de imprimare a rezistenţei plantelor laatacuri prin utilizarea metodei de altoire. Este o posibilitate practică de realizare amaterialului săditor legumicol în concept ecologic. 15
  • 16. Pe lângă avantajele pe care le prezintă înmulţirea pe cale vegetativă, aceasta are şi unele neajunsuri de ordin economic generate de volumul mare de lucrări şi material necesar înfiinţării culturilor, fapt care, în prezent limitează aplicarea acestei metode la un număr relativ restrâns de specii. 3.3. înmulţirea prin culturi de celule şi ţesuturi "in vitro" Este cea mai modernă metodă de înmulţire vegetativă, anual producându-se pe plan mondial milioane de plante, la cartof, conopidă, tomate, pepeni galbeni etc, dar cu posibilităţi de extindere la majoritatea speciilor. 3.4. înmulţirea asexuată în sens strict, este specifică pentru ciupercile comestibile. 3.5. Pregătirea seminţelor în vederea semănatului Lucrările de pregătire a seminţelor înainte de semănat au drept scop favorizarearăsăririi plantelor şi obţinerea unei răsăririi explozive. Sortarea şi calibrarea seminţelor - are drept scop separarea seminţelor întregi, sănătoase,viabile, cu însuşiri calitative superioare de alte impurităţi-asigurând rezerva de hrană caresă influenţeze o bună germinare si creşterea plantelor până la apariţia primelor frunzeadevărate, când planta are posibilitatea de a-şi sintetiza singură hrana. Amestecarea seminţelor plantelor de cultură, greu germinabile, cu seminţe ce germineazăuşor, care au rolul de a indica rândurile de plante, în astfel de situaţie putându-se lua măsuride îndepărtare a îmburuienării (plivit, prăşit). în acest fel plantele de cultură nu vor fiinvadate şi asfixiate de către buruieni care au un ritm mai accentuat de creştere. Umectarea - se aplică seminţelor care germinează greu din cauza tegumentului tare şi aredrept rol facilitarea acestui proces, astfel germinarea şi străbaterea stratului de solacoperitor să se desfăşoare mai rapid încât planta să lupte cu buruienile şi cu alţi factori dinsol care nfluenţează negativ răsărirea, iar desimea plantelor ar fi mult diminuata. i Stratificarea - este folosită în cazul seminţelor cu maturare eşalonată (mărar, ceapă,crucifere) pentru uniformizarea germinării, asigurând o cultură în care plantele să aibăacelaşi stadiu de creştere. Călirea - se practică la seminţele destinate înfiinţării culturilor timpurii cu scopul de aspori vitalitatea, precocitatea şi rezistenţa la frig a plantelor. Seminţele umectate şi în cursde încolţire se ţin alternativ la temperaturi scăzute (0°) şi ridicate (20-22° C) pe o durată detimp în funcţie de specie. Drajarea seminţelor (granularea) are drept scop "mărirea volumului seminţelor mici, prinînglobarea lor în amestecuri organice, la care se poate adăuga un extract biologic stimulatorsau chiar cu efect dezinfectant. Scopul principal este de a repartiza uniform seminţele pesuprafeţele de semănat şi la adâncime corespunzătoare, iar acestea vor germina şi plantelevor creşte mai repede, asigurând culturilor o bună uniformitate. Se reduce de asemenea cantitatea de seminţe necesare pentru unitatea de suprafaţă şi seelimină pierderile din cultură, elemente foarte importante în cazul utilizării seminţelorhibride, acestea având un preţ foarte mare. Încastrarea seminţelor - este o variantă a granulării şi constă în introducerea unei seminţeîntr-o tabletă de vermiculit. Se seamănă la suprafaţa solului fiind favorizate germinaţia şicreşterea plantelor. Stimularea ~ are drept scop scoaterea din repaus a seminţelor în vederea grăbiriigerminaţiei, cu influenţe favorabile asupra celorlalte procese şi cu acţiune directă asupracantităţii şi calităţii producţiilor. Se poate realiza prin procedee fizice, biologice şi chimice, 16
  • 17. în agricultura biologica fiind admise numai primele două şi într-o oarecare măsură şi altreilea procedeu. Metode fizice prin utilizarea de: radiaţii electromagnetice, izotopi radioactivi, neutronirapizi, laser, curent electric, radiaţii vizibile ale spectrului solar, ultrasunete, aeroioniartificiali, efect de piramidă sau cu alternanţe de temperaturi ridicate şi coborâte (Nicolae,L., 2004). Metode biologice prin folosirea de: biopreparate cu extracte din diferite plante cu acţiunispecifice, respectiv infuzii, decocturi, plămădeli etc. Metode chimice prin utilizarea de produse chimice ca acizi (succinic nicotinic, giberelic),folcisteină, cropmax, procaină, rezorcină etc. Dezinfecţia - lucrare obligatorie care are drept scop diminuarea sau înlăturarea transmiteriiprin seminţe a germenilor de boli şi dăunători sau instalarea acestora de la semănat larăsărire. Metoda folosită se stabileşte în funcţie de specie, provenienţa seminţelor, agentulpatogen, pe baza controlului fitosanitar. În ultimul timp sunt utilizate în cultura legumicolă"cultivare" cu rezistenţe naturale la principali agenţi patogeni. Hibrizii, de obicei dinimport, au în totalitate rezistenţe genetice, dar sunt creaţi şi în ţara noastră astfel de hibrizisau soiuri. CAPITOLUL IV BAZELE TEHNOLOGIEI CULTIVĂRII PLANTELOR LEGUMICOLE Tehnologia de cultivare a plantelor legumicole se diferenţiază în funcţie de sistemele de cultură, iar în cadrul acestora ea depinde de specificul culturii. Verigile fluxului tehnologic vizează: pregătirea terenului şi a materialelor necesare înfiinţării culturilor; înfiinţarea propriu-zisă; întreţinerea culturilor; recoltarea şi valorificarea producţiei obţinute. 4.1. Sistemele de cultură a plantelor legumicole se pot deosebi după următoarele criterii: locul de cultură, tehnologia aplicată, destinaţia şi eşalonarea producţiei, natura substratului de cultură. După locul de cultură: se deosebesc culturi în câmp şi culturi în diferite spaţii special construite şi amenajate în acest scop. În cazul culturilor în câmp plantele cresc şi se dezvoltă până la recoltare în câmp deschis, fără protecţie. Culturile forţate se efectuează în construcţii destinate acestui scop (sere, solarii încălzite, răsadniţe calde), în care factorii de vegetaţie sunt dirijaţi pe întreg ciclul de cultură, iar produsele legumicole proaspete se obţin în perioade deficitare ale anului (iarna, primăvara devreme sau toamna). Culturile protejate se efectuează în construcţii mai simple (solarii, sere-solar, adăposturi joase din materiale plastice, răsadniţe reci), în care plantele beneficiază numai parţial de un microclimat artificial. În interiorul acestor construcţii se realizează o temperatură cu 2-5°C mai ridicată decât în exterior. Această diferenţă poate să ajungă 17
  • 18. până la 9°C în cazul dublei protejări. La dubla protejare, dacă pentru acoperireaconstrucţiilor s-a folosit polietilena se recomandă ca cea de a doua peliculă să fie dinPVC, deoarece aceasta, spre deosebire de polietilenă, nu este transparentă pentru razeleinfraroşii, deci în acest caz nu mai poate avea loc fenomenul inversiunii termice. Culturile adăpostite sunt apărate de intemperii prin mijloace mai simple, subformă de obstacole împotriva vântului (terenuri adăpostite natural, perdele şi culise deprotecţie etc.) sau a frigului (clopote şi paravane individuale, folii din materiale plasticeaşezate direct pe culturi). Culisele de porumb se utilizează în special la culturile de cucurbitacee. Deexemplu, la zece rânduri de castraveţi se amplasează două rânduri de porumb zaharat.Orientarea rândurilor se face perpendicular pe direcţia vântului dominant. Prin acestprocedeu se protejează plantele de curenţii reci şi de vânturile care le răsucesc vrejurile. După modul de înfiinţare se întâlnesc următoarele sisteme de cultivare aplantelor legumicole: - culturi prin semănat direct în câmp practicate la majoritatea speciilorlegumicole cultivate în câmp (morcov, pătrunjel, păstârnac, spanac, pepeni, fasole, bametomate, ceapa etc.) şi numai la anumite specii în sere şi solarii (ridichi, mărar, spanac,pătrunjel pentru frunze etc.); - culturi înfiinţate prin plantarea răsadurilor la majoritatea speciilor cultivate înspaţii protejate, la culturile extratimpurii şi timpurii (tomate, castraveţi, ardei, pătlăgelevinete) sau chiar pentru culturile de vară-toamnă (tomate, castraveţi, varză). După destinaţia producţiei deosebim: - culturi pentru consum în stare proaspătă fie imediat după recoltare sau după oanumită perioadă de păstrare în spaţii special amenajate (rădăcinoase, bulboase, cartofetc.); - culturi pentru industrializare la care se aplică o tehnologie specifică, produselefiind destinate fabricilor de conserve. În funcţie de eşalonarea producţiei sau perioada când se execută, sistemele decultivare pot fi: - extratimpurii, la sfârşitul iernii şi începutul primăverii; - timpurii, de primăvară; - semitimpurii, de vară; - târzii, de toamnă; - întârziate, de toamnă târzie sau pentru postmaturare. După caracteristicile substratului de cultură se deosebesc următoarele sistemede cultură: - pe medii nutritive naturale, cum sunt solul sau diferite amestecuri depământuri naturale fertile; - pe medii nutritive artificiale (fără sol), cum sunt soluţiile nutritive careconţin în anumite proporţii macro şi microelemente necesare nutriţiei plantelor. 4.2. Elementele de bază ale tehnologiilor Tehnologia de cultivare a legumelor, amplu diferenţiată în funcţie de obiectul şiobiectivele programate, însumează numeroase măsuri tehnice asemănătoare,constituindu-se în elemente de bază în fluxul tehnologic. • Alegerea terenului 18
  • 19. Alegerea terenului pentru amplasarea culturilor legumicole constituie o măsurătehnologică obligatorie în vederea obţinerii unor producţii superioare din punct de vederecantitativ şi calitativ, la alegerea terenului trebuie să se ţină cont de factorii pedoclimaticişi social-economici. a.Factorii pedoclimatici. În mod obişnuit interesează temperatura medie anuală; temperatura medie a luniicelei mai calde; suma precipitaţiilor în luna cea mai secetoasă; numărul de zile fărăîngheţ; epocile calendaristice ale îngheţurilor târzii de primăvară şi timpurii de toamnă;umiditatea atmosferică în luna iulie; frecvenţa grindinei precum şi grosimea stratului dezăpadă în timpul iernii. Terenul trebuie să fie plan sau cu o uşoară pantă spre sud sau sud-vest,neinundabil, asigurat cu o sursă de apă pentru irigare, pe cât posibil protejat împotrivavânturilor, cu apa freatică la adâncime mare şi ferit de surse de poluare. Solul trebuie să întrunească următoarele însuşiri: fertilitate ridicată, cu strat arabilprofund; conţinut ridicat în humus; textură uşoară sau mijlocie (cele mai bune suntsolurile nisipo-lutoase sau luto-nisipoase); structură bună; capacitate mare pentru apă şiaer. Cele mai potrivite pentru cultura legumelor sunt solurile de luncă, aluvionare, cuproces de solificare avansat. Nu sunt recomandate solurile puternic podzolite, compacteşi sărăturile. b. Factorii social-economici. Din acest punct de vedere terenul destinat cultivăriiplantelor legumicole trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să fie cât mai aproapede pieţele de desfacere a produselor; să fie deservit de căi de comunicaţie (şoseleasfaltate, căi ferate); să fie în apropierea fabricilor de conserve, dacă producţia estedestinată prelucrării industriale; să existe posibilitatea asigurării forţei de muncănecesare; pe cât posibil să se găsească în apropierea sectoarelor zootehnice, pentru aputea fi folosite în mod eficient îngrăşămintele organice şi a valorifica deşeurile deproduse legumicole. • Asolamentele legumicoleExploatarea raţională a terenului şi a solului în legumicultură impune practicareaasolamentelor. La baza organizării asolamentelor legumicole stau criterii economice,organizatorice, biologice şi tehnologice. Spre deosebire de asolamentele din alte ramuri de producţie agricolă, în cadrulasolamentului legumicol, noţiunea de “rotaţie” a culturilor are o semnificaţie specifică.Aceasta datorită faptului că în acelaşi an, pe acelaşi teren se cultivă două sau mai multespecii legumicole. Deci în majoritatea cazurilor, nu putem vorbi de cultură premergătoareci de culturi, deoarece folosirea intensivă a terenului şi a solului în legumiculturăpresupune cultivarea în cadrul unor asolamente, a 2-3 culturi succesive în acelaşi an.Rotaţia culturilor legumicole trebuie să fie astfel concepută, încât într-o solă să nu secultive speciile din aceeaşi familie botanică decât după 4 ani. La stabilirea rotaţiei culturilor trebuie să se ţină cont de culturile premergătoare(tab.4.1). • Culturile succesive şi asociate de legume Culturile succesive şi asociate de legume reprezintă calea cea mai intensivă deutilizare a terenului legumicol, deoarece acesta este ocupat aproape întreaga perioadă aanului cu plante legumicole. În acelaşi timp, culturile succesive şi asociate, contribuie la 19
  • 20. o mai bună eşalonare a producţiei legumicole şi o diversificare a acesteia mai aproape denevoile consumului (Maier I., 1969). Pentru culturile secundare se folosesc specii cu perioada scurtă de vegetaţie(salată, ridichile de lună, de vară şi iarnă, ceapa şi usturoiul verde, spanacul, gulioareleetc.), acestea putând fi amplasate înaintea culturii de bază (culturi secundare anterioare)sau după aceasta (culturi secundare următoare). Culturile succesive de legume constă în cultivarea succesivă, pe aceeaşi suprafaţăde teren, a 2-3 specii legumicole, în cursul unui an. La stabilirea schemelor de culturi succesive trebuie să se ţină cont de următoareleaspecte: particularităţile biologice ale speciilor, cerinţele plantelor faţă de factorii devegetaţie, producţiile obţinute la unitatea de suprafaţă pentru fiecare cultură şi cea totalădin cadrul schemei de eşalonare folosite, valoarea alimentară şi economică a produselorce se obţin, epocile şi modul de valorificare a produselor, destinaţia producţiei (consumîn stare proaspătă sau conservată; consum intern sau export).Tabelul 4.1 AMPLASAREA CULTURILOR LEGUMICOLE ÎN FUNCŢIE DE CULTURILE PREMERGĂTOARE* Culturi premergătoare Foarte bune** Contraindicate** Bune** Pentru legumele de la care se consumă rădăcinile tuberizate Legume solanacee Cereale păioase şi culturi furajere Legumele pentru rădăcini tuberizate; din pentru fructe; pentru masă verde grupa cepei şi cele pentru frunze (în cucurbitacee cultură anticipată) Pentru legumele din grupa verzei Legumele: solanacee Legumele cucurbitacee şi pentru Legumele din grupa verzei şi cele pentru pentru fructe; cartofi; rădăcini tuberizate frunze pentru păstăi, seminţe şi capsule Pentru legumele solanacee de la care se consumă fructele Lucernă şi trifoi în Legumele pentru rădăcini Legumele solanacee pentru fructe şi primul an după tuberizate şi cele din grupa cepei cartofi desfiinţare; legume pentru păstăi şi capsule şi cele cucurbitacee Legume cucurbitacee 20
  • 21. Legumele din grupa Cereale păioase, floarea soarelui, Legumele cucurbitacee şi solanacee verzei şi pentru păstăi şi legume pentru rădăcini tuberizate capsule şi pentru bulbi Legume pentru păstăi, seminţe şi capsule Legume solanacee; Legume cucurbitacee şi cele Culturile legumicole din grupă pentru rădăcini pentru bulbi tuberizate şi cereale păioase Legumele din grupa cepei Mazăre, bob, bame Legumele solanacee pentru fructe Legumele din grupă şi pentru rădăcini tuberizate*) Prelucrare după Butnariu H. şi colab., 1992**) Atenţie la erbicidele folosite la culturile premergătoare În privinţa particularităţilor biologice, trebuie să se ţină cont ca, pe cât posibil,speciile legumicole care se succed să nu facă parte din aceeaşi familie botanică (pentru aevita transmiterea bolilor şi dăunătorilor comuni), să fie cu perioadă de vegetaţie diferită(scurtă pentru culturile secundare), să aibă sistem radicular diferit în ceea ce priveştedezvoltarea şi amplasarea în stratul arabil, pentru folosirea mai deplină a elementelorfertilizante din sol (plantele cu sistem radicular profund trebuie să fie urmate de plante cusistem radicular superficial şi invers). La stabilirea schemelor de succesiune se va ţine seama de cerinţele plantelorlegumicole faţă de temperatură, umiditate şi hrană. Speciile caracterizate prin rezistenţăla temperaturi scăzute şi cu o perioadă scurtă de vegetaţie pot fi semănate sau plantatetoamna, reuşind să ierneze în câmp în bune condiţii şi să fie recoltate primăvara devreme(salata, spanacul, ceapa şi usturoiul verde). Alte plante legumicole suportă uşortemperaturi în jur de 0°C şi uneori chiar -1°C ....-2°C, ce pot surveni după răsărireaplantelor sau plantarea răsadurilor (varză, gulioare, conopidă, mazăre etc.). Speciilerezistente la temperaturi scăzute se cultivă înaintea culturilor de bază care, de regulă au operioadă de vegetaţie mai lungă şi sunt sensibile la frig (tomate, ardei, vinete, castraveţi,fasole de grădină etc.). Din această cauză ele se vor semăna mai târziu, astfel încâtsă răsară după trecerea pericolului brumelor târzii de primăvară. La culturile înfiinţateprin răsad, plantarea se va face după trecerea acestui pericol. Culturile asociate sunt culturile care se cultivă în acelaşi timp pe aceaşi suprafaţăde teren, reprezentând forma cea mai intensivă de utilizare a terenului şi a solului,deoarece pe această cale se realizează o desime foarte mare de plante pe unitatea desuprafaţă. La aceste culturi specia legumicolă cu importanţă mai mică se încadreazăprintre rândurile culturii principale sau pe rând, între plantele culturii de bază. Pe lângăaspectele menţionate la culturile succesive, în cazul culturilor asociate trebuie să se ia înconsiderare şi habitusul speciilor care se intercalează, pentru ca să creeze pe cât posibil,condiţii reciproc avantajoase şi să se evite, în orice caz stânjenirea dintre componenteleasociaţiei. Datorită faptului că prin desimea mare de plante la unitatea de suprafaţă seîmpiedică mecanizarea lucrărilor, crescând în acest mod consumul de forţă de muncămanuală, culturile asociate sunt mai puţin folosite în fermele specializate. Culturile intercalate. În curţi, grădini şi microferme, în condiţii de irigare,culturile legumicole se pot intercala printre rândurile de porumb, de vii şi livezi tineredupă cum urmează: 21
  • 22. - în culturile de porumb (hibrizi din grupa 200-300) se intercalează: varzătimpurie, conopidă timpurie, salată şi fasole de grădină ; - în vii şi livezi tinere se intercalează: specii cu talie joasă (mazăre de grădinăpentru păstăi, fasole de grădină, salată, spanac, ceapă şi usturoi verde, ceapă din arpagic,morcov, pătrunjel, mărar, gulioare, lobodă, fasole pentru boabe) sau specii cu taliesemiînaltă (cartofi timpurii, tomate timpurii, varză de vară). Nu se recomandă să sefolosească pepenii verzi, pepenii galbeni, dovleceii etc., deoarece prin întindereavrejurilor pot împiedica lucrările de întreţinere şi înăbuşi culturile de bază . • Irigarea, fertilizarea şi erbicidarea culturilor legumicole Irigarea culturilor legumicole Irigarea culturilor legumicole, reprezintă principala măsură de îmbunătăţire aregimului de apă din sol şi are efecte multiple şi anume: sporirea producţiei,îmbunătăţeşte calitatea comercială şi precocitatea recoltei, asigură folosirea potenţialuluiproductiv al soiurilor şi hibrizilor de plante legumicole, folosirea cu maximum deeficienţă a potenţialului de fertilitate a solului şi a îngrăşămintelor, practicarea culturilorsuccesive şi asociate. După scopul urmărit şi perioada când se execută udarea culturilor legumicole, sedisting: Udarea de aprovizionare se aplică înainte de înfiinţarea culturilor şi are dreptscop completarea rezervei de apă a solului. Se folosesc norme de 800-1200 m3/ha Udarea prin scurgerea apei la suprafaţa solului prezintă două variante: udareaprin inundaţie pe brazde sau fâşii şi udarea pe rigole lungi. Udarea prin inundaţie se foloseşte numai în sistem gospodăresc, în grădini pesuprafeţe mici, unde solul poate fi modelat numai în brazde şi fâşii scurte (6-10 mlungime), apa inundând întreaga suprafaţă de cultură. În acest caz se reduce posibilitateamecanizării lucrărilor de înfiinţarea şi întreţinerea culturilor. Udarea pe rigole lungi (100-400 m) este o metodă larg utilizată în tehnologiaculturilor legumicole în câmp, caracterizată prin aceea că apa circulă la suprafaţa solului,pe rigole, ajungând la rădăcinile plantelor de pe straturile înălţate - prin infiltraţie, maiales lateral şi prin capilaritate, fără a lua contact direct cu partea aeriană a plantei. • Udarea prin aspersiune. În acest caz, apa pompată direct din sursă (canaldeschis sau dintr-o reţea de conducte sub presiune) este pulverizată în aer cu ajutorulaspersoarelor, de unde picăturile cad pe plante şi sol sub formă de ploaie. Aducţiunea şidistribuirea apei se realizează prin: sisteme, agregate şi aspersoare. • Udarea prin picurare constă în distribuirea apei la plante sub formă depicături, într-o perioadă îndelungată de timp. Metodele de fertilizare trebuie să ţină cont de scopul fertilizării: - de menţinere a fertilităţii; - de creştere a fertilităţii; - de îmbunătăţirea condiţiilor de nutriţie din perioada de vegetaţie. Eficienţa fertilizări chimice este strâns corelată cu metoda de aplicare ce trebuiesă ţină cont de tehnologia de cultură, cerinţele plantelor şi însuşirile solului. Cantităţile deîngrăşăminte calculate pentru culturile legumicole se administrează folosind metodele:fertilizarea de bază; fertilizarea starter (o dată cu înfiinţarea culturii); fertilizareafazială. 22
  • 23. Fertilizarea de bază constă în aplicarea îngrăşămintelor şi încorporarea lor în solînainte de înfiinţarea culturii. Toamna, înainte de arătura adâncă, se administreazăîngrăşămintele organice semidescompuse şi îngrăşămintele chimice greu solubile (2/3 dindoza de P şi K), iar primăvara îngrăşămintele organice bine descompuse (mraniţa) şiîngrăşămintele minerale uşor solubile (jumătate din doză). Fertilizarea starter (o dată cu înfiinţarea culturii), cunoscută şi sub numele defertilizare de pornire, are drept scop asigurarea nutriţiei plantelor în condiţii optime înprimele 20-30 zile de la răsărire sau de la plantare. Fertilizarea fazială are drept scop completarea cerinţelor plantelor pentru anumiteelemente nutritive, pe faze de vegetaţie. Îngrăşămintele pot fi aplicate radicular sauextraradicular (foliar). Această fertilizare nu suplineşte ci completează fertilizarea debază Erbicidarea culturilor legumicole Combaterea chimică a buruienilor prezintă o mare complexitate, datorită:numărului mare de specii legumicole existente în cultură, dintre care unele (ceapă,legume pentru rădăcini tuberizate, legume cucurbitacee, legumele pentru frunze etc.) suntdeosebit de sensibile la concurenţa buruienilor în perioada răsăririi (care uneori durează10-20 zile) şi imediat după aceasta, impunând în lupta cu buruienile măsuri speciale;diversităţii sistemelor de cultură practicate (culturi succesive, culturi asociate, culturiforţate şi protejate cu mase plastice) care contribuie la folosirea intensivă a terenului, ceeace impune utilizarea anuală a unor mari cantităţi de gunoi de grajd, una din principalelesurse de îmburuienare determină de asemenea, deosebiri esenţiale în combatereaburuienilor în comparaţie cu alte culturi; condiţiilor favorabile, create pentru plantele decultură, în unele cazuri în condiţii dirijate (sere), de care beneficiază şi buruienileînregistrând un ritm de creştere deosebit de rapid. Reiese clar de ce, printre măsurile de luptă (preventive şi curative) împotrivaburuienilor în legumicultură, utilizarea erbicidelor reprezintă o verigă tehnologică absolutnecesară. În acest scop se utilizează un număr mare de erbicide, sub diferite forme, dintrecare o parte sunt eficiente pentru un număr restrâns de buruieni, în special anuale şi cu omare selectivitate pentru plantele legumicole. La aplicarea erbicidelor în culturile legumicole se va ţine cont de următoareleaspecte principale: - alegerea celui mai eficient erbicid; - stabilirea celei mai eficiente doze de aplicare; - stabilirea momentului şi tehnicii de aplicare; - factorii care influenţează aplicarea etc. Epoca (momentul) de aplicare a erbicidelor poate fi: înainte de înfiinţareaculturilor, cu încorporare în sol pentru cele mai multe dintre erbicide (ppi), dacă suntvolatile; în timpul semănatului, o dată cu introducerea seminţelor în sol; în perioada de lasemănat la răsărirea plantelor de cultură şi a buruienilor (preemergent); după ce plantelede cultură au răsărit şi au un stadiu de creştere mai avansat decât buruienile care nu audepăşit faza de rozetă cu 2-3 frunze la buruienile dicotiledonate sau 5-6 cm în înălţime laburuienile monocotiledonate (post emergent); după ce răsadurile s-au prins şi au începutsă crească (postplantare); în timpul perioadei de vegetaţie, când este nevoie. Temperatura aerului cea mai favorabilă pentru aplicarea erbicidelor este de 16-20°C. La temperaturi scăzute acţiunea erbicidelor este întârziată. Temperaturile ridicate 23
  • 24. au efect nefavorabil, deoarece determină o pierdere rapidă a substanţelor ce sevolatizează uşor (Dymid, Treflan, Balan etc.). Umiditatea relativă a aerului influenţează pozitiv eficacitatea erbicidelor decontact, aplicate postemergent, deoarece reduce procesul de volatizare şi favorizeazăabsorbţia substanţelor active ale erbicidelor de către organele vegetative ale buruienilor.La o umiditate relativă scăzută (sub 65%), eficienţa erbicidelor scade mult datorităpierderilor mari de substanţă prin volatizare. Vânturile influenţează erbicidarea printr-o distribuire neuniformă a soluţiilor lasuprafaţa solului sau a plantelor de buruieni. Depunerea erbicidelor pe plantele dincultura respectivă sau din culturile învecinate poate provoca pagube însemnate în cazulcând culturile sunt sensibile la erbicidul folosit. De aceea, nu se recomandă aplicareaerbicidelor atunci când viteza vântului depăşeşte 15-20 km/oră. Regimul de precipitaţii poate mări sau micşora eficacitatea tratamentelor.Eficienţa erbicidelor de contact aplicate postemergent se reduce considerabil, dacă dupătratament survin precipitaţii abundente. Dacă însă la 4-5 ore după erbicidare survine oploaie moderată de 10-12 mm, eficacitatea lor poate să sporească. Lipsa precipitaţiilortimp de 10-12 zile după erbicidare cu erbicide sistemice reduce mult efectul. În acest caz,la 5-6 zile după erbicidare, trebuie să se aplice o udare prin aspersiune, cu 150-200 m 3apă/ha. CAP.V. TEHNOLOGIA GENERALĂ A PRODUCERII RĂSADURILOR DE PLANTE LEGUMICOLE Cu toate că pentru producerea răsadurilor se fac cheltuieli suplimentare, folosirealor este absolut necesară datorită avantajelor pe care le prezintă: • asigură condiţii pentru obţinerea unor producţii extratimpurii şi timpurii superioare; • contribuie la eşalonarea producţiei şi a consumului de produse legumicole proaspete; • asigură desimea optimă la unitatea de suprafaţă şi uniformitatea culturilor; • permite lărgirea arealului de cultură a speciilor termofile; • micşorează consumul de seminţe etc. Răsadurile sunt plante legumicole tinere, de o anumită vârstă, produse înconstrucţii destinate acestui scop sau în teren neprotejat. 5.1.Pregătirea construcţiilor, maşinilor şi utilajelor, pământurilor şi inventaruluipentru producerea răsadurilor La pregătirea construcţiilor pentru producerea răsadurilor se va ţine cont despecificul bazei materiale folosite, luându-se următoarele măsuri: - în cazul serelor înmulţitor se vor efectua următoarele lucrări: revizia tehnică şireparaţiile curente (aceste lucrări se fac de către echipe de muncitori specializaţi şi seexecută imediat după desfiinţarea culturii anterioare şi îndepărtarea resturilor vegetale, 24
  • 25. mobilizarea solului, mărunţirea solului, dezinfecţia solului şi a scheletului serei, evitareareinfestării); unde se produc răsaduri pentru sere, solarii, culturi timpurii şi de vară în câmp; - la solariile cu protejare dublă sau simplă: verificarea scheletului, montareafoliei, afânarea solului, aşezarea substratului; unde se produc răsaduri pentru solarii, culturitimpurii şi de vară din câmp; unde se produc răsaduri pentru solarii, culturi timpurii şi de vară dincâmp; - în cazul răsadniţelor cu încălzire biologică: confecţionarea de noi tocuri,repararea tocurilor vechi, confecţionarea de noi rame de aerisire, repararea celor vechi,dezinfecţia tocurilor şi a ramelor, pregătirea biocombustibilului, instalarea tocurilor,acoperirea lor cu ferestre, introducerea amestecului nutritiv, unde se produc răsaduri pentruculturi timpurii şi de vară din câmp şi uneori pentru solarii. Maşinile şi utilajele se pregătesc prin reparare şi punerea lor în stare defuncţionare. Pregătirea amestecurilor de pământ constă în: mărunţire, omogenizare, cernere,dezinfecţie, sporirea fertilităţii şi corectarea pH-ului. Înainte de folosire, mraniţa şi turba,se mărunţesc cu ajutorul maşinilor de mărunţit, se omogenizează. În scopul îndepărtăriiimpurităţilor (cioburi de sticlă, pietre, resturi vegetale grosiere-nemineralizate etc.)componentele se cern. În funcţie de cantitatea de amestec ce urmează a fi pregătită se alege şi liniatehnologică corespunzătoare pentru pregătirea amestecului nutritiv. În cazul unor cantităţi mici, lucrările de pregătire a amestecului de pământ seefectuează manual. După preparare şi omogenizare, amestecurile nutritive se aşază în platforme deaproximativ 3 m lăţime şi 2,5 m înălţime. După pregătire amestecurile nutritive se dezinfectează cu aburi sau cu substanţechimice. La dezinfecţia cu aburi în interiorul platformelor se introduc conductele dedezinfecţie termică, racordate la conducta de transportare a aburului. Apoi se acoperăplatformele cu prelate de polietilenă termorezistentă şi se introduce aburul sub presiune latemperatura de 120°C, menţinându-se până în momentul când în interiorul platformelorse înregistrează o temperatură de 90°C. După dezinfectare, pentru a se evita reinfestarea,platformele se menţin în continuare acoperite. Dezinfecţia pe cale chimică se face pe platforme betonate sau pe prelate dinmaterial plastic, pe care amestecul nutritiv se aşază în straturi succesive, peste fiecarestrat administrându-se cantităţile corespunzătoare de substanţe dezinfectante (cele solidese administrează prin împrăştiere iar cele lichide cu ajutorul unor maşini de stropit sau custropitori). După administrarea substanţelor dezinfectante, amestecul nutritiv seomogenizează şi se acoperă cu o folie de polietilenă. Dacă se foloseşte imediat dupătrecerea timpului de acţiune şi de pauză, înainte de utilizare se face proba de fitotoxicitatea amestecului nutritiv. Amestecuri de pământ folosite la producerea răsadurilor Amestecurile nutritive folosite la producerea răsadurilor trebuie să îndeplineascăurmătoarele condiţii: să fie bogate în substanţe hrănitoare, uşor asimilabile de cătreplante; să aibă permeabilitate pentru apă şi aer; culoare închisă (în scopul absorbirii uneicât mai mari cantităţi de energie solară); să fie lipsite de agenţii patogeni şi dăunători; săaibă reacţie neutră (pentru legumele din grupa verzei, castraveţi şi pepeni) sau uşor acidă(pH 6,0-6,5 pentru majoritatea speciilor). 25
  • 26. • Mraniţa – gunoi de grajd bine fermentat (putrezit), întruneşte calităţile menţionateanterior, dar prezintă o mare rezervă de agenţi patogeni (trebuie dezinfectată) şi seminţe deburuieni (trebuie distruse). • Pământul de ţelină – se obţine din terenuri înţelenite (înierbate), prin dislocarea stratuluisuperficial (10-12 cm) şi aşezarea în platforme pentru fermentare, sau din “trifoişti”. Prezintă în general însuşirile prezentate anterior, în funcţie de textura şi structura soluluide unde au fost recoltate. • Turba – prezintă însuşirile cerute, dar este săracă în elemente nutritive şi are o reacţieacidă (pH = 3,5 – 5,0). Se foloseşte în special turbă roşie, dar trebuie corectată aciditatea (lapH = 6,5 – 7,0). • Pământul de grădină – se obţine din terenurile cultivate cu plante legumicole (înspecial cu leguminoase), fertile şi neinfestate. • Nisipul – în special cel grosier (spălat) cu particule de 0,6 - 0,8 mm, folosit pentru arealiza o bună permeabilitate a amestecului. La pregătirea amestecurilor, turba se foloseşte numai după ce i s-a corectatreacţia, prin adăugarea de var (cca.2 kg/m3), astfel ca pH-ul să fie de 6-6,5. De asemenea,la pregătirea amestecurilor, în special când acestea se utilizează pentru repicarearăsadurilor, se adaugă 0,5-0,7 kg/m3 superfosfat şi 0,2-0,4 kg/m3 sulfat de potasiu. Dat fiind timpul de pauză destul de îndelungat pentru unele produse chimicedezinfectante, pregătirea amestecurilor de pământ se face din timp; până la întrebuinţareacestea se ţin adăpostite în şoproane, iar în lipsa acestora se fac grămezi de formeregulate şi se acoperă cu prelate de P.E. Răsadurile de plante legumicole pot fi produse pe strat nutritiv (repicate saunerepicate) sau în forme cu sau fără presarea amestecului nutritiv. În multe ţări producătoare de legume se practică, într-o măsură tot mai mare,tehnologia de producere a răsadurilor în cuburi nutritive, rezultate prin presareaamestecului nutritiv, în care se seamănă sămânţa drajată sau nedrajată, sau se facerepicarea răsadurilor. Pentru simplificarea tehnologiei de producere a răsadurilor, se facexperimentări şi cu pastile obţinute din turbă puternic presată, prevăzute cu o micăadâncitură în care se pune sămânţa sau se repică răsadul. Exemple de amestecuri de pământuri folosite pentru producerea răsadurilor destinate culturilor din câmp şi solarii Amestecuri de pământuri pentru Specia Semănat Repicat Cuburi nutritive pH M T t N M T t N M T t N B 50 - 25 25 50 40 - 10 30 20 40 10 - 6,5 Tomate - - - - 30 20 30 20 50 30 - 15 5 7,5 40 30 - 10 40 50 - 10 40 20 30 10 - 6,0 Ardei - - - - 30 20 40 10 30 20 40 10 - 6,5 40 40 - 20 40 50 - 10 - 20 60 5 15 6,0 Vinete - - - - 10 30 50 10 10 20 65 5 - 6,5 Varză şi 50 25 - 25 50 25 - 25 20 20 50 5 5 7,0 conopidă - - - - 40 10 40 10 - 20 60 20 - 7,0 Castaveţi şi 40 40 - 20 40 40 10 10 55 20 20 - 5 7,0 pepeni - - - - 30 20 30 20 30 20 40 10 - 7,0 Salată 25 75 - - 25 75 - - - - - - - 6,5 ∗ M - mraniţă; T - pământ de ţelină; t - turbă; N- nisip; B - balegă de bovine 26
  • 27. • Îngrăşămintele chimice – se utilizează pentru completarea fertilităţii amestecului, iaramendamentele – pentru corectarea reacţiei sale. • Pregătirea amestecurilor: mărunţire, cernere, stabilirea proporţiilor, amestecarea lor,dezinfecţia şi păstrarea în platforme. Proporţiile pentru amestec se stabilesc în volume, în funcţiede specie şi scop (semănat sau repicat). Amestecurile, în momentul folosirii, se aşează pe folie de polietilenă (în sere şi solarii) şipe un strat de paie sau nisip (răsadniţe), în vederea semănatului, în grosime de 8-10 cm, pentrurepicat (10-14 cm) sau se folosesc pentru umplerea ghivecelor sau confecţionarea cuburilornutritive, utilizate în aceleaşi scopuri. 5.2. Semănatul în vederea producerii răsadurilor Se respectă următoarele secvenţe tehnologice: • pregătirea seminţelor; • epoca de semănat – se stabileşte în funcţie de epoca de plantat a speciei, ţinând cont devârsta răsadurilor; • semănatul se execută manual, în rânduri sau prin împrăştiere, pe suprafaţa de 40-60 m2în cazurile când se repică şi 120-200 m2 când nu se repică. Semănăturile se acoperă cu un stratsubţire (0,5-1,0 cm) amestec de pământ sau nisip, iar pentru sere şi cu o folie de polietilenă pânăîncepe germinarea lor. Lucrarea se mai poate face în lădiţe sau chiar direct în ghivece; • cantitatea de seminţe diferă în raport de specie şi de valoarea culturală a lor, iar pentru aproduce răsad în vederea plantării unui hectar de cultură sunt necesare următoarele cantităţi:0,200 kg pentru ţelină; 0,250 kg pentru tomate, salată, cicoare; 0,300-0,400 kg pentru vărzoase;0,600-0,800 kg pentru ardei, vinete, castraveţi; 3,0-4,0 kg pentru ceapă de apă şi praz. 5.3. Lucrările de îngrijire aplicate răsadurilor Repicatul – lucrarea de transplantare a răsadurilor din semănătură deasă, la distanţe maimari, cu scopul asigurării unui spaţiu de nutriţie corespunzător şi o iluminare mai bună. Seexecută manual, în faza cotiledonală sau la primele frunze adevărate. Lucrarea este obligatoriepentru toate culturile forţate şi timpurii din câmp. Plantele din semănătură se scot în grup, se fasonează la nivelul rădăcinilor şi se repică cuajutorul plantatoarelor. Pentru repicat se folosesc: - cuburi nutritive din amestecuri de pământuri, confecţionate manual sau mecanizatcu prese speciale - ghivecele din material plastic rigid, din folie de polietilenă, pahare din plastic saughivece din turbă - Jiffy–pots;Jiffy–strips; Jiffy-7; papier-pots. - patul nutritiv sau stratul nutritiv. Dirijarea factorilor de vegetaţie Asigurarea factorilor de vegetaţie se face în limitele cerute de specie, etapele fazei derăsad, în limitele posibile şi în corelaţie cu ceilalţi factori. • Lumina - se asigură prin curăţirea materialelor de acoperire, repicatul la timp şi ladistanţe stabilite, răritul ghivecelor în sere, distrugerea buruienilor, folosirea retardanţilor etc. • Temperatura – se menţine între limitele cerute de particularităţile biologice ale speciei,pe faze de vegetaţie. Se asigură prin etanşeizarea spaţiilor, protejarea suplimentară şi sursa deîncălzire. • Aerisirea – dirijează temperatura şi umiditatea din spaţiile de producere a răsadurilor. 27
  • 28. • Regimul de umiditate – realizând 65-90% din I.U.A., în funcţie de specie şi faza devegetaţie şi se asigură prin udări cu furtunul cu sită sau stropitoarea. După udarea răsadurilorspaţiile se aerisesc. • Regimul de nutriţie – se asigură prin fertilizări suplimentare, folosind fertilizanţichimici, simpli sau complecşi, întotdeuna sub formă de soluţie, în concentraţii de 0,2-1,0%, înfuncţie de tipul de îngrăşământ, specie, faza de vegetaţie. Se foloseşte o cantitate de 4-5 lsoluţie/m2 suprafaţă. • Combaterea bolilor şi dăunătorilor – cu produse insecto-fungicide specifice, încantităţi şi concentraţii bine stabilite. • Rărirea ghivecelor - la ciclul I în sere. • Tratamentul cu retardanţi, folosindu-se Cycocel-ul,0,1-0,15%, 10 litri soluţie/100 m2suprafaţă repicată, în faza de 3-4 frunze adevărate, prin aplicare extraradiculară (pe frunze). • Călirea răsadurilor şi definitivarea acesteia – se realizează prin aplicarea şi dirijareacorespunzătoare a tuturor factorilor de vegetaţie, de la semănat şi până la plantare, cu măsurispeciale aplicate înainte de plantare. • Producerea răsadurilor pe brazde reci în câmp – se realizează pentru culturile detoamnă (vărzoase, salată), pregătite corespunzător. Se seamănă mai rar, fără repicare, iar lucrărilede întreţinere sunt asemănătoare cu cele prezentate anterior. Calitatea răsadurilor şi pregătirea pentru plantare Aprecierea calitativă a răsadurilor se face în funcţie de caracterele lor morfologice:înălţimea 15-20 cm; diametrul 5-8 mm; număr de frunze 5-12; culoarea frunzelor verde-violacee,prezenţa butonilor florali la solanaceae. Pregătirea răsadurilor, sub aspect general, constă în udarea acestora cu 24 ore înainte deplantare. Răsadurile repicate: cuburile sau ghivecele se aşează în lădiţe cu care ocazie se executăsortarea şi se dezinfectează. Lădiţele se aşează pe stelaje în remorci şi se transportă la locul deplantare. Răsadurile nerepicate se scot prin dislocare, se fasonează la nivelul rădăcinilor, iar laspeciile cu frunze în rozetă (vărzoase, frunzoase, ceapă de apă, praz, ţelină) şi la nivelul acestora,reducându-se 1/3 – 1/2 din suprafaţa lor. Se aşează în lădiţe în poziţie orizontală şi se transportăla locul de plantare. CAP. VI. TEHNOLOGIA GENERALĂ DE CULTIVARE A PLANTELOR LEGUMICOLE ÎN CÂMP NEPROTEJAT Pregătirea terenului şi solului Are drept scop asigurarea condiţiilor optime pentru creşterea şi dezvoltarea plantelorlegumicole. • Defrişarea culturilor anterioare – constă în tocarea vrejurilor cu ajutorul discului sauscoaterea din teren dacă sunt afectate de agenţi patogeni. Resturile vegetale ce se pot utiliza înzootehnie, se compostează sau se folosesc imediat. • Nivelarea de exploatare – se execută anual, înainte de arătura adâncă şi vara înainte dearătura superficială, folosindu-se NT-2,8 sau NM – 3-2, prin 1-2 treceri. 28
  • 29. • Fertilizarea de bază – se execută toamna, prin aplicarea îngrăşămintelor organice (20- 40 t/ha), folosindu-se MIG-5 şi îngrăşă-minte chimice greu solubile pe bază de fosfor şi potasiu, 2/3 din canti-tatea stabilită prin calcule în funcţie de specie, cu ajutorul MA-3,5. Pentru a corecta reacţia solului, se aplică şi amendamente. • Subsolajul – lucrarea solului la 40-50 cm, ce se execută o dată la 3-4 ani, pentru a distruge stratul impermeabil de la adâncime (talpa plugului). Se execută cu subsolierul. • Arătura adâncă – (de toamnă, de bază) se execută toamna, pentru culturile înfiinţate în toamnă sau primăvară, la adâncimea de 28-30 cm, sau vara pentru culturile de succesiune (arătură superficială) la 18-20 cm. Trebuie executată corect, asigurând: - aerisirea solului; - reţinerea unei cantităţi mai mari de apă;- - încorporarea la adâncime mai mare a îngrăşămintelor, resturilor vegetale, seminţelor de buruieni şi sporilor de rezistenţă a unor agenţi patogeni. Dacă solurile sunt prea uscate, se execută în prealabil o irigare de aprovizionare cu 200- 300 m3 apă/ha. Arătura se lasă negrăpată (în brazdă crudă) – pentru culturile înfiinţate primăvara târziu, sau se grăpează pentru culturile înfiinţate toamna sau primăvara devreme. • Grăparea – este lucrarea de mărunţire a solului, se aplică înaintea modelării cu GD 3,2 sau Combinatorul CPS-6; CPU-8. • Completarea fertilizării de bază, înainte de înfiinţarea culturilor în primăvară, cu îngrăşăminte pe bază de azot. Se erbicidează “ppi” cu ierbicidul specific fiecărei specii, cu câteva zile înainte de înfiinţarea culturilor. • Modelarea solului – reprezintă lucrarea de efectuare a straturilor înălţate pe care se înfiinţează culturile legumicole şi a rigolelor de udare, permiţând o irigare corespunzătoare şi o mecanizare complexă. Primăvara, straturile înălţate se zvântă mai repede, permiţând înfiinţarea mai timpurie a culturilor, excesul de apă de pe straturile înălţate se scurge în brazdele de udare, se uşurează efectuarea lucrărilor de întreţinere a culturilor, inclusiv recoltarea. Lucrarea se execută mecanizat cu MMS-4,5 sau AMFS-4,5. Înfiinţarea culturilor legumicole în câmp neprotejat Înfiinţarea culturilor legumicole în câmp neprotejat se face prin: semănat direct şi prin plantare (răsaduri sau organe vegetative). Semănatul direct presupune folosirea seminţelor şi se utilizează la morcov, pătrunjel, păstârnac, ridichi, sfeclă roşie, ceapă ceaclama, salată, spanac, lobodă, cicoare, mazăre, fasole de grădină, bob, bame, castraveţi, dovleci, pepeni verzi, pepeni galbeni, mărar, cimbru, busuioc, tomate de toamnă etc. Plantarea se practică la speciile cultivate prin răsad: tomate, ardei, vinete, castraveţi, salată, ceapă de apă, praz, ţelină, varză albă, varză roşie, varză creaţă, conopidă, gulie, varză de Bruxelles, sfeclă roşie etc, sau prin organe vegetative: anghinare, leuştean, măcriş, ştevie, tarhon, cardon, cartof timpuriu, ceapă eşalotă, usturoi etc. 6.1. Înfiinţarea culturilor legumicole în câmp neprotejat prin semănat direct Elementele tehnologice specifice pentru înfiinţarea culturilor prin semănat direct se referă la: epocă, norma de semănat, adâncime, scheme şi mijloace. 29
  • 30. • Epoca de semănat se stabileşte în funcţie de : specificul biologic al plantelor, zona decultură, durata de vegetaţie, eşalonarea producţiilor. Culturile legumicole se înfiinţează: - toamna devreme (IX-X), încât până la venirea iernii plantele să înrădăcineze şi să formeze frunze (spanac); - toamna târziu (X-XI) – în prejma iernii, plantele iernează sub formă sămânţă negerminată (salată, spanac, pătrunjel, păstârnac, ceapă ceaclama, mazăre etc); - primăvara devreme (III-IV) – speciile menţionate anterior, la care se adaugă ridichea de lună, morcov, mărar, sfeclă roşie etc.; - primăvara târziu (IV-V) – tomate de toamnă, fasole, dovlecei, castraveţi, pepeni verzi şi galbeni, bame etc.; - vara – pentru culturile de succesiune (VII-VIII)- morcov, dovlecel, fasole, spanac, salată etc. In funcţie de zona de cultură, pentru aceeaşi specie, epoca de semănat este decalată cu 2-3 săptămâni. Durata de vegetaţie este corelată cu modul de eşalonare a culturii. • Adâncimea de semănat – condiţionează uniformitatea răsăririi şi asigurarea desimiioptime şi se stabileşte în funcţie de mărimea seminţelor, fiind de 8-10 ori diametrul sau laturaîngustă a acestora. • Norma de semănat (Q sămânţă) se stabileşte în funcţie de valoarea culturală şiM.M.B., în vederea asigurării desimii şi diferă în funcţie de specie, epoca de semănat, pregătireasolului etc: 1,2 – 1,5 kg/ha -tomate pentru industrializare; 2-3 kg/ha – salată, andive; 4-6 kg/ha –rădăcinoase, cucurbitaceae; 10-14 kg/ha – ridichi, sfeclă; 15-25 kg/ha – spanac; 50 kg/ha – bame;120-150 kg/ha – fasole; 180-200 kg/ha mazăre. • Schemele şi distanţele de semănat se stabilesc în funcţie de: habitusul plantelor,metoda de udare, mecanizarea lucrărilor, asigurarea desimii (tabelul 4.4.). Semănatul se execută în rânduri, pe teren modelat sau nemodelat (figura 4.15.). Date tehnice specifice înfiinţării culturilor legumicole prin semănat direct în câmp neprotejat Cant. de Adâncimea de Schema de Desimea Cultura Epoca de semănat sămânţă Q semănat semănat * mii pl/ha (Kg/ha) (cm) (cm) 1 2 3 4 5 6 Ceapă ceaclama 5-30.III 6-9 2-3 20+40+20+70x2-3 750-1000 40x4,4-5,5 Fasole de grădină 15.IV-1.V;10.VI-10.VII 150 5-6 450-550 (sistem nemodelat) Mazăre de grădină 1.III-10.IV 180-300 4-6 12,5 (nemodelat) 1200-1300 Bame 1-10.IV 50 3-4 80+70x13-15 90-100 Morcov 1-25.III; 15.VI-15.VII 5-6 2-3 28+28+28+66x3,5-4,0 700-800 Pătrunjel 1-30.III 4-5 2-3 28+28+28+66x5-6 450+550 Păstârnac 1-25.III 5-6 2-3 40+40+70x6-7 400-500 Sfeclă roşie 20.III-20.IV 12-14 3-4 40+40+70x12-14 140-165 Ridichi de iarnă 10-20.V 10-12 3-3,5 40+40+70x8-10 200-250 Castraveţi 25.IV-10.V; 10.VI-1.VII 4-6 3-4 80+70x9-10 135-145 15.IV-10.V Dovlecei 4-6 3-4 80+70x33-38 35-40 10.VI-1.VII Dovleac de copt şi 30
  • 31. 300x67-74 pentru plăcintă 1-20.V 5-6 3-4 4,5-5,0 (nemodelat) Salată 15.III-15.IV; 1-20.VII 2-3 2-3 20+40+20+70x13-18 150-200 1-30.III; 1-30.VIII Spanac 25-30.IX; 1-15.XI 20-25 2-3 20+40+20+70x4-6 450-600 Pepeni galbeni 25.IV-10.V 4-5 3-4 150x22-26 25-30 Pepeni verzi 25.IV-10.V 4-5 3-5 150x33-44 15-20 Andive 10.IV-20.VI 2-3 2-3 20+40+20+70x3-4 650-700 Mărar (eşalonat) 1.III-1.VII 6 1-1,5 28+28+28+66x2-3 800-1000 * semănat pe schema de modelare cu coronamentul de 104 cm • Mijloacele de semănat – mecanizat şi semimecanizat, pentru suprafeţe mari, cu SUP-21şi SU-29 – pentru seminţe mici şi SPC-6 pentru seminţe mari, iar manual, pentru suprafeţe mici. 6.2. Înfiinţarea culturilor legumicole în câmp neprotejat prin plantare Se plantează răsaduri cât şi organe vegetative în funcţie de specie. Elementele tehnologice: epoca, adâncime, scheme, distanţe, mijloace. • Epoca de plantare (aceleaşi criterii ca la semănat): - toamna devreme (IX-X) – salată, ceapă şi usturoi verde; - primăvara devreme (III-IV) – salată, varză timpurie, conopidă timpurie, gulioare, ceapă din arpagic, usturoi, specii perene etc; - primăvara târziu (IV-V) – tomate timpurii, tomate de vară, ardei, vinete, castraveţi timpurii, pepeni; - vara – pentru culturile de succesiune (VI-VII)- vărzoase de toamnă, salată (VIII). • Adâncimea de plantare – este în general aceiaşi la care răsadurile au fost obţinute înspaţiile de producere. Se pot planta mai adânc speciile ce emit rădăcini adventive (tomate, varză),dar niciodată la salată şi ţelină. Organele vegetative se plantează la adâncimi determinate de dimensiunile lor. • Schemele şi distanţele de plantare (tabelul 4.5.) - se stabilesc în funcţie de aceleaşiaspecte ca la semănat, plantându-se în rânduri echidistante sau în benzi de 2-4 rânduri, în terenmodelat sau nemodelat. Date tehnice specifice înfiinţării culturilor legumicole, prin plantare în câmp neprotejat Necesar de material Desimea Epoca de de plantat (mii Schema de plantare* Cultura (mii înfiinţare fire/ha răsad + (cm) pl./ha) rezervă) 1 2 3 4 5Tomate timpurii 25.IV-1.V 63-71 80+70x20-23 55-65Tomate vară-toamnă (nepalisate) 1-15.V 65 60+90x22 60 100x18-20Tomate vară-toamnă (palisate) 1-15.V 50-60 50-55 nemodelatArdei gras 25.IV-20.V 105-130 80+70x11-14 94-120Ardei gogoşar şi lung 1-20.V 105-130 80+70x11-14 95-120Ardei pentru boia 25.IV-5.V 120-140 80+70x10-12 110-150Pătlăgele vinete 25.IV-20.V 52-63 80+70x23-28 47-57Ceapă de apă 10-30.V 600-700 20+40+70x4-5 550-600Praz 10.V-10.VI 300-360 20+40+20+70x10 265-330Ţelină 15.V-10.VI 70-80 80+70x18-20 65-75Varză timpurie 5.III-5.IV 70-80 80+70x18-20 65-75 31
  • 32. Varză de vară 25.IV-15.V 55-60 80+70x22-24 55-60Varză de toamnă 15.VI-15.VII 55-60 80+70x26-30 45-50Varză roşie 20.VI-10.VII 65-70 80+70x22-24 55-60Gulioare 10-30.III 120-130 28+28+28+66x22-24 110-120Gulii 20.VI-10.VII 75-80 40+40+70x28-32 65-70Conopidă timpurie 15-30.III 70-80 80+70x18-20 65-75Conopidă de toamnă 20-30.VI 55-60 80+70x26-30 45-50Salată de ogor 1-15.III 200-220 28+40+20+70x13-18 150-200Hrean 1-20.IX 50-60*** 70x40-45 28-36Ceapă din arpagic (toamnă) 1.X-1.XI 800-1300** 28+28+28+66x3-3,5 800-850Ceapă din arpagic (primăvara) 20-30.III 500-1300** 28+28+28+66x3-3,5 800-850Usturoi pentru bulbi (toamnă) 10.IX-30.X 800-1000** 28+28+28+66x3-4 700-900Usturoi pentru bulbi (primăvară) 1-30.III 800-1000** 28+28+28+66x3-4 700-900 * plantare pe schema de modelare cu coronament de 104 cm; ** kg bulbi/ha; *** mii butaşi realizaţi din 500-1800 kg rădăcini, în funcţie de tipul de butaşi şi materialul din care provin• Mijloace de plantare: - manual, pe suprafeţe mici, cu plantatorul pentru răsaduri nerepicate şi unele părţivegetative (butaşi) sau în gropi – pentru răsadurile repicate şi părţi vegetative mai voluminoase; - semimecanizat – deschizând rigole mecanizat iar plantarea se face manual; - mecanizat- cu MPR-8 (răsaduri), MPB (arpagic, usturoi), 4 SaBP-70 pentru cartofineâncolţiţi etc.Lucrări de întreţinere aplicate culturilor legumicole în câmp Lucrări cu caracter general • Afânarea solului şi combaterea crustei – asigură regimul de umiditate, aer,temperatură, răsărirea uniformă a plantelor etc. Se realizează prin praşile manuale şi mecanice cu FPP – 1,3; FP-4; CL-4,5-M, în numărde 2-4, la adâncimi diferite în funcţie de sistemul radicular. Crusta se poate preveni prin folosirea unor produse specifice încorporate în sol. • Prevenirea apariţiei şi combaterea buruienilor : măsuri preventive : arătura adâncă, distrugerea buruienilor din culturile anterioare înaintede formarea seminţelor, rotaţia raţională a culturilor, evitarea folosirii materialelor organice cu unconţinut ridicat de seminţe de buruieni. măsuri curative : - praşile – când buruienile sunt mici; - plivit – manual, când buruienile sunt mici, iar solul trebuie să fie reavăn; - combaterea chimică sau “plivitul chimic” prin folosirea de erbicide, ce se administrează “ppi”, “”pre” sau “post” în funcţie de specie şi scopul urmărit; • Verificarea şi completarea golurilor - se practică prin plantare de răsaduri, organevegetative sau prin seminţe preîncolţite în funcţie de specie. • Prevenirea şi combaterea bolilor şi dăunătorilor : - măsuri preventive : soiuri rezistente, seminţe şi material de plantat sănătoase,dezinfecţia înainte de folosire, respectarea rotaţiei, strângerea resturilor vegetale atacate şi arderealor etc; - măsuri curative – prin tratamente aplicate în culturi, folosindu-se substanţe insecto-fungicide specifice şi chiar combaterea biologică, corespunzător recomandărilor făcute defitopatologie şi entomologie. 32
  • 33. • Fertilizarea fazială – cu scopul menţinerii fertilităţii solului, pentru a pune la dispoziţiaplantelor elementele necesare desfăşurării metabolismului. Se face diferenţiat în funcţie de specieşi faza de vegetaţie. • Irigarea culturilor – pentru a asigura necesarul de apă pentru plante, toate culturilelegumicole se irigă, iar normele, momentul şi numărul udărilor se stabilesc în funcţie de specie,durata de vegetaţie, anotimp, producţii etc. Lucrări cu caracter special (particular) • Răritul - lucrare aplicată la culturile legumicole înfiinţate prin semănat direct şi constăîn îndepărtarea surplusului de plante, asigurându-se distanţa optimă pe rând. Se execută manual,când plantele sunt mici. La speciile de la care plantele obţinute prin rărit se pot folosi, lucrarea seexecută mai târziu încât organele comestibile să aibă însuşiri comerciale (morcov, pătrunjel,păstârnac, ceapă). Din răritură se pot completa goluri (tomate, salată). • Bilonatul şi muşuroitul - lucrările în cadrul cărora , prin folosirea solului, suntfavorizate : emiterea de rădăcini adventive (tomate, castraveţi), tuberizarea (cartofi), rezistenţăsporită la acţiunea vânturilor (seminceri), înălbirea părţilor comestibile (sparanghel, cicoare, prazetc). Bilonatul se execută manual sau mecanizat, iar muşuroitul numai manual. • Înălbirea sau etiolarea – se obţine prin mai multe mijloace: solul – pentru bilonare şimuşuroire (sparanghel, cicoare, praz, ţelină de peţiol, cardon, fenicul; legarea frunzelor pesteorganele comestibile (conopida); acoperirea cu paie, iarbă, frunze (cicoare, ţelină pentru peţioli,conopidă etc). Această protejare se realizează în vederea obţinerii de părţi comestibile maifragede, mai gustoase şi mai suculente. • Protejarea culturilor împotriva brumelor – se aplică în culturile cu sensibilitate la frig(solanaceae, cucurbitaceae), pentru a le proteja împotriva brumelor târzii din primăvară şitimpurii din toamnă. Se urmăreşte producerea perdelelor de fum, prin arderea de materiale organice, brichetefumigene, lumânări fumigene sau prin irigarea culturilor prin aspersiune. • Combaterea grindinei - cuprinde un ansamblu de măsuri care au drept scop protejareaplantelor cât şi împiedicarea acţiunii prin căderea grindinei. Se utilizează: plase din material plastic cu ochiuri mici sau se lansează proiectile saurachete mici ce conţin substanţe chimice şi care prin explozii în zona norilor împiedică formareagrindinei. Refacerea culturilor după îngheţ şi grindină: înlăturarea părţilor de plantă afectate,stropirea plantelor cu zeamă bordeleză 1% sau alt fungicid cupric, fertilizare cu azot, menţinereasolului umed şi afânat. • Susţinerea plantelor – se aplică la specii cu port înalt şi care nu se pot menţine înpoziţie erectă (tomate, fasole, castraveţi). Se asigură prin araci din lemn de care se leagă plantelesau spalieri de sârmă, de care plantele se leagă cu ajutorul sforilor. • Copilitul – lucrarea prin care se îndepărtează lăstarii de pe plante (tomate cu port înalt,ardei şi vinete). La tomate se face radical (îndepărtând toţi copilii la tomatele timpurii) sau parţial( se lasă 1-3 copili la tomatele de vară-toamnă). Soiurile cu creştere determinată nu se copilesc. La ardei şi vinete se face un copilit parţial. Lăstarii se îndepărtează când sunt mici (5-10 cm) prin rupere sau tăiere, pentru a nuconsuma inutil. • Cârnitul – lucrarea prin care se îndepărtează vârful tulpinii principale la speciilelegumicole cu port înalt, în scopul sistării creşterii şi limitării numărului de inflorescenţe sau flori,favorizând o dezvoltare mai bună şi o coacere mai timpurie a fructelor. Tomatele timpurii se cârnesc după 3-5 inflorescenţe, cele de vară-toamnă după 8-12inflorescenţe, iar cele de toamnă cu 2-3 săptămâni înaintea căderii brumelor. Lucrarea se executămanual, lăsându-se 1-2 frunze după ultima inflorescenţă. La varza de Bruxelles, lucrarea de cârnitse aplică la sfârşitul lunii august, pentru a favoriza creşterea verzişoarelor. 33
  • 34. Se aplică şi la unele soiuri sau hibrizi de castraveţi, prin ruperea vârfului tulpinii în fazade 3-5 frunze adevărate. Lucrarea se poate aplica şi la semincerii de plante legumicole. • Ciupitul – lucrarea ce se aplică plantelor legumicole cucurbitaceae şi constă înîndepărtarea repetată a vârfului lăstarilor, favorizând apariţia ramificaţiilor de ordin superior, pecare apar mai multe flori femeieşti, influenţând producţia. • Tratarea plantelor cu substanţe bioactive – are drept scop influenţarea creşterii şifructificării plantelor legumicole. Se folosesc produse de sinteză cu acţiune specifică asupra unorprocese din plante (auxine, gibereline, retardanţi, produse fertilo-stimulatoare) cu denumiricomerciale diferite, dar de mare eficienţă. Se aplică unul sau mai multe tratamente în funcţie deprospectul însoţitor.RECOLTAREA ŞI CONDIŢIONAREA LEGUMELOR 1. Recoltarea legumelor Recoltarea este operaţiunea care marchează trecerea legumelor din sferaproducţiei în cea a circulaţiei şi consumului. Ea reprezintă un complex de operaţiuni demare răspundere, deoarece modul de executare a acestei lucrări are repercursiuni directeasupra menţinerii calităţii produselor. Recoltarea legumelor cuprinde două aspecteprincipale şi anume: organizarea recoltării şi tehnologia de recoltare.Organizarea recoltării prezintă importanţă deosebită pentru fermele specializate şi seface din timp asigurându-se pe de o parte întocmirea corectă a graficelor de livrare, pebaza evaluării producţiei şi întocmirea calendarului apariţiei acesteia, iar pe de altă parteasigurându-se maşinile şi utilajele necesare recoltării, formaţiunile de lucru, ambalajelenecesare, mijloacele de transport.Tehnologia recoltării se referă la:- Stabilirea gradului de maturare la care trebuie făcută recoltarea, în funcţie de destinaţiaproducţiei şi anumite caracteristici ale acesteia, cum ar fi capacitatea de a-şi desăvârşimaturarea după recoltare;- Momentul optim de executare a recoltării;- Tehnica de recoltare. Gradul de maturare constituie o anumită etapă în procesul creşterii şi maturării lacare legumele întrunesc anumite proprietăţi ca: mărime, culoare, frăgezime, conţinut înapă, zaharuri, aciditate etc. În funcţie de specificul creşterii şi dezvoltării fiecărei specii legumicole şi dedestinaţia producţiei se utiliează următoarele noţiuni legate de gradul de maturare:- maturitatea fiziologică este dată de momentul când seminţele ajung la mărimeacaracteristică şi sunt apte să germineze dacă sunt puse în condiţii optime de umiditate şicăldură;- maturitatea de consum corespunde momentului în care părţile comestibile ale legumelorau dobândit însuşirile caracteristice speciei şi soiului (mărime, formă, culoare, gust,aromă etc.), însuşiri care permit folosirea lor imediată. Această noţiune se utilizeazăpentru legumele de la care se consumă părţile vegetative (salată, spanac, morcov,pătrunjel etc.) dar se poate folosi şi pentru cele de la care se utilizează fructele înainte deatingerea maturităţii fiziologice (castraveţi, dovlecei, mazăre etc.);- maturitatea comercială este maturitatea în cadrul căreia sunt întrunite caracteristicilecerute de beneficiari şi este condiţionată de scopul pentru care legumele se 34
  • 35. comercializează. Pentru unele legume ca tomatele pentru export, pepenii galbeni destinaţipăstrării etc., aceasta corespunde cu stadiul de pârgă.- maturitatea tehnică sau industrială corespunde cu faza în care legumele întrunescînsuşirile cerute de unele operaţiuni tehnologice cum ar fi: păstrarea în stare proaspătă(ceapă, usturoi, etc.), diferite forme de prelucrare (pastă, bulion, conserve sterilizate,produse deshidratate, murate etc.). La această maturitate legumele se găsesc în diferitegrade ale maturării în funcţie de destinaţie (supramaturare, coacere deplină, pârgă,inflorescenţă complet formată, maximum de creştere vegetativă etc.). Tehnica recoltării este determinată de anumite caracteristici ale plantelorlegumicole şi anume: gradul de perisabilitate şi dinamica apariţiei producţiei. În funcţie de gradul de perisabilitate, recoltarea trebuie făcută astfel ca, înmomentul efectuării acestei operaţiuni, asupra produsului să se exercite o presiune câtmai redusă, să se evite pe cât posibil lovirile, zdrobirile, ruperea de ţesuturi etc., deoareceîn celulele lovite, cu pereţii vătămaţi, sub influenţa enzimelor, a oxigenului din aer şidatorită temperaturii ridicate la care se lucrează de cele mai multe ori, se produc procesede hidroliză şi fenomene care se evidenţiază prin pete, înmuierea ţesuturilor etc. care, înperioada imediat următoare recoltării, produc deprecieri calitative produselor, pierderi îngreutate prin îmbolnăvire etc. În funcţie de specificul plantelor legumicole recoltarea se face selectiv sauintegral.Recoltarea selectivă se face prin mai multe treceri, pe măsură ce produsele legumicoleajung la maturitatea comercială (tomate, ardei, castraveţi, pepeni, dovlecei, fasole degrădină etc.). Intervalul dintre două recoltări diferă în funcţie de specie, faza dedezvoltare a plantei, tehnologia de cultură, condiţiile de mediu etc.Recoltarea integrală la o singură trecere, se face culegând toate produsele existente înmomentul recoltării. Apariţia simultană a producţiei este un caracter transmis genetic latomate, ardei, pătlăgele vinete, fasole, mazăre etc., la care s-au creat soiuri şi hibrizi cumaturare grupată în proporţie de peste 85% şi o bună rezistenţă la loviri, şocuri, vibraţiietc În funcţie de dotarea tehnică, destinaţia producţiei şi specificul fiecărei speciilegumicole, recoltarea se poate face: manual, când toate operaţiile se execută manual;manual cu scoaterea mecanizată a recoltei din câmp cu platforme mobile, platformetehnologice cu benzi; semimecanizat, o parte din operaţii se execută mecanizat iarcelelalte manual; mecanizat, când toate operaţiunile de recoltare se face cu ajutorulmaşinilor speciale. 2. Condiţionarea produselor legumicole Prin condiţionare se înţelege totalitatea operaţiilor de sortare, calibrare, periere,spălare, ceruire etc. cu ajutorul cărora produsele recoltate sunt aduse să îndeplineascăcondiţiile tehnice de calitate şi prezentare prevăzute în STAS, nomă internă, caiet desarcini.Presortarea este o operaţie care se efectuează după recoltare şi consă în eliminarea dinmasa produselor a exemplarelor evident necorespunzătoare calitativ, a resturilor detulpini, bulgări de pământ etcSortarea este operaţia de condiţionare a produselor legumicole prin care se urmăreşte caacestea să corespundă condiţiilor de calitate precizate în STAS, caiete de sarcini sau note 35
  • 36. de comandă. Prin sortare se elimină din masa produselor exemplarele foarte mici, cele cumaturare complet diferită faţă de celelalte produse, exemplarele bolnave, vătămate,crăpate etc. Sortarea selectivă se face manual, prin alegerea produselor cu defecte din masaproduselor supuse sortării sau se pot folosi în acest scop dispozitive cu celulăfotoelectrică care analizează intensitatea coloraţiei. Aceste dispozitive se reglează pentrudiferite nuanţe şi intensităţi de culoare cu ajutorul unei fise-program a filtrelor de culoareşi a fundalelor de reflecţie. Sortarea în masă generală se execută tot manual şi se face prin examinareatuturor exemplarelor şi aşezarea lor într-unul din ambalajele aşezate în jurul muncitorului.Sortarea în masă generală trebuie făcută pe mese de sortare pe care se aşază produselecare vor fi sortate şi lăzile goale în care se va face gruparea produselor pe mărimi, formă,culoare etc., realizându-se concomitent sortarea şi calibrarea produselor.Calibrarea este operaţia prin care produsele sunt grupate după formă, mărime, greutateetc., conform prevederilor din actele normative. De obicei, calibrarea se face concomitentcu sortarea produselor sau după aceasta.Perierea este operaţiunea complementară a procesului de condiţionare, care se aplicăunor specii legumicole ca: tomatele, cartofii etc. Are ca scop înlăturarea şi curăţirea depraf şi o parte din reziduurile de substanţe chimice care se găsesc pe aceste produseSpălarea legumelor se face cu maşini speciale de spălat şi are drept scop îndepărtareatotală a pământului de pe produsele legumicole şi a substanţelor fitosanitare, care segăsesc pe acestea. În acest scop, în ţara noastră, s-a realizat maşina de spălat rădăcinoaseMSR care realizează spălarea legumelor într-un tambur rotativ, urmată de o spălaresuplimentară cu jet de apă pe un transportor cu vergele.Ceruirea este o altă lucrare care se aplică la unele legume şi se face cu emulsii de cearăsau parafină, având drept scop prelungirea perioadei de păstrare a însuşirilor calitative.Legarea în snopi, funii, legături este operaţia de condiţionare şi ambalare specificălegumelor verdeţuri, sparanghelului, legumelor condimentare etc. Operaţiunea se executămanual şi constă în formarea unor legături de 4, 6, 10 sau 12 plante, frunze, peţioluri etc.,care se leagă cu banderole din masă plastică sau alte materiale de legat.Ambalarea produselor legumicole este operaţia de finalizare a fluxului tehnologic decondiţionare şi are ca scop protejarea produselor în timpul transportului, favorizarea uneimanipulări mai uşoare a produselor, iar din punct de vedere comercial, o prezentareatrăgătoare. În funcţie de destinaţie produsele legumicole se ambalează în: ambalaje demanipulare, transport şi depozitare şi ambalaje de desfacere. 36