Your SlideShare is downloading. ×
Introducere în legumicultură
Introducere în legumicultură
Introducere în legumicultură
Introducere în legumicultură
Introducere în legumicultură
Introducere în legumicultură
Introducere în legumicultură
Introducere în legumicultură
Introducere în legumicultură
Introducere în legumicultură
Introducere în legumicultură
Introducere în legumicultură
Introducere în legumicultură
Introducere în legumicultură
Introducere în legumicultură
Introducere în legumicultură
Introducere în legumicultură
Introducere în legumicultură
Introducere în legumicultură
Introducere în legumicultură
Introducere în legumicultură
Introducere în legumicultură
Introducere în legumicultură
Introducere în legumicultură
Introducere în legumicultură
Introducere în legumicultură
Introducere în legumicultură
Introducere în legumicultură
Introducere în legumicultură
Introducere în legumicultură
Introducere în legumicultură
Introducere în legumicultură
Introducere în legumicultură
Introducere în legumicultură
Introducere în legumicultură
Introducere în legumicultură
Introducere în legumicultură
Introducere în legumicultură
Introducere în legumicultură
Introducere în legumicultură
Introducere în legumicultură
Introducere în legumicultură
Introducere în legumicultură
Introducere în legumicultură
Introducere în legumicultură
Introducere în legumicultură
Introducere în legumicultură
Introducere în legumicultură
Introducere în legumicultură
Introducere în legumicultură
Introducere în legumicultură
Introducere în legumicultură
Introducere în legumicultură
Introducere în legumicultură
Introducere în legumicultură
Introducere în legumicultură
Introducere în legumicultură
Introducere în legumicultură
Introducere în legumicultură
Upcoming SlideShare
Loading in...5
×

Thanks for flagging this SlideShare!

Oops! An error has occurred.

×
Saving this for later? Get the SlideShare app to save on your phone or tablet. Read anywhere, anytime – even offline.
Text the download link to your phone
Standard text messaging rates apply

Introducere în legumicultură

1,732

Published on

0 Comments
0 Likes
Statistics
Notes
  • Be the first to comment

  • Be the first to like this

No Downloads
Views
Total Views
1,732
On Slideshare
0
From Embeds
0
Number of Embeds
0
Actions
Shares
0
Downloads
59
Comments
0
Likes
0
Embeds 0
No embeds

Report content
Flagged as inappropriate Flag as inappropriate
Flag as inappropriate

Select your reason for flagging this presentation as inappropriate.

Cancel
No notes for slide

Transcript

  • 1. APITOLUL I INTRODUCERE ÎN LEGUMICULTURĂ1.1.OBIECTIVUL ŞI CONŢINUTUL DISCIPLINEI DELEGUMICULTURĂ Cultura legumelor a constituit una dintre primeleactivităţi practice aleomului. Însă, o dată cu apariţia societăţii, s-au dezvoltat continuu cunoştinţele şimetodele de cultivare a plantelor legumicole, acest ritm devenind deosebit de rapid înepocamodernă, ceea ce a dus la consolidarea legumiculturii ca o ştiinţă de sine stătătoare,desprinzânduse astfel de fitotehnie, din care făcea parte. Legumicultura poate fi definităca: ştiinţa care se ocupă cu studierea plantelor legumicole sub aspectul particularităţilorbiologice, al relaţiilor bio- şi ecosistemice ale acestora pe baza cărora se stabilesc celemai adecvate tehnologii de cultură în scopul obţinerii unor producţii ridicate din punct devedere cantitativ şi calitativ, eşalonate în tot timpul anului, în condiţii de eficienţăeconomică ridicată. Legumicultura are două părţi distincte: - partea generală, caretrateazăimportanţa alimentară şi economică, bazele biologice ale legumiculturii, ecologiaplantelorlegumicole, înmulţirea acestora, construcţii specifice pentru legumicultură, bazeletehnologice de cultură a plantelor legumicole, producerea seminţelor etc. - parteaspecială,care se referă la tehnologia de cultură a fiecărei specii legumicole în câmp, adăposturi dinmase plastice, sere şi răsadniţe.
  • 2. 1.2. IMPORTANŢA ŞI LOCUL LEGUMICULTURII ÎN CADRULPRODUCŢIEI AGRICOLE Datorită valorii alimentare ridicate, legumele însoţesc din ceîn ce maimult în hrana omului alte produse ca: pâinea, carnea, brânzeturile etc., contribuind la omai bună asimilare a acestora. Valoarea şi importanţa consumului de legume se apreciazănunumai strict din punct de vedere nutritiv şi mai cu seamă după efectul favorabil asupraorganismului uman. Din analiza compoziţiei chimice a legumelor rezultă că ele conţinaproximativ 78-93% apă şi 7-22 % s.u. Conţinutul cel mai ridicat în s.u. îl au legumeledingrupa cepei (de la 13,5 % - praz la 38% -usturoi) iar cel mai scăzut (4,8 -5%) castraveţii,salata, marula etc. Pe de alt` parte coninutul [n vitamine al legumelor, este mai ridicat[n comparaie cu toate celelalte produse alimentare, [n special fa` de cele de origineanimal`. Pe bun` dreptate se poate spune c` legumicultura ]i pomicultura sunt: „industriadevitamine a agriculturii”. Aceasta face ca legumele s` aib` o importan` deosebit` lasatisfacerea necesarului de vitamine al organismului. {n legume, mai ales [n celeproaspetese g`sesc cantit`i [nsemnate de vitamine ]i anume A, B1, B2, C, PP. Referitor la hidraţiide carbon, cantităţi mai mari conţin legumele din grupa cepei şi cele pentru rădăcinituberizate (usturoiul, ceapa, morcovul, sfecla roşie, hreanul etc.). Proteinele conţinute delegume aduc în hrana omului cca. 5-10 % din totalul necesar. Se remarcă printr-unconţinutmai ridicat de proteine, între 2% şi 8%, ciupercile, usturoiul, fasolea, mazărea, bobul,
  • 3. conopida, spanacul etc.Lipidele se găsesc în cantităţi reduse în legume (0,1-0,9%),fiind în cantităţi mai mari în seminţele de dovleac, pepeni etc. Acizii organiciîmbunătăţesc gustul legumelor şi ajută la o mai bună digestie a hranei. Conţinutul în aciziorganici este mai ridicat în frunzele de: revent, măcriş, ştevie, spanac, lobodă etc.Vitaminele împreună cu sărurile minerale, conferă marea valoare alimentară a legumelor,fiind substanţele absolut necesare pentru buna desfăşurare a proceselor metabolice dinorganism. Vitamina C în cantităţi mari se depozitează în părţile comestibile la ardei,pătrunjel pentru frunze, mărar, spanac, conopidă, varză de Bruxelles, gulie etc VitaminaA(vitamina antinfecţioasă, cu provitaminele sale carotenele) se găseşte în cantităţi mari înmorcov, pătrunjel, dovleac, varză creaţă, varză roşie, ardei, spanac etc. (până la cca 9-10mg la 100 g s.p.). Vitaminele din complexul B (thiamina, riboflavina, acidul pantotenic)joacă rol important în procesul biologic de creştere a organismului uman. Alte vitaminecarese găsesc în legume sunt: E, K, P, PP, D, cu rol important în prevenirea unor boli şi înechilibrarea metabolismului organismului uman. Substanţele minerale. Este deosebit deimportant faptul că în produsele legumicole predomină elementele bazice (K, Na, Mg,Fe) şinu cele acide (Cl, P, S), explicându-se astfel efectul alcalinizant al celor mai multeproduse legumicole, care duce la neutralizarea acidităţii determinată de consumul susţinutde alimente bogate în proteine (carne, ouă, pâine etc.). Necesarul zilnic de elementeminerale al unei persoane adulte este următorul: 2,l6 g K, 1,04 g Ca, 0,43 g Mg, 0,06 g P,12 mg Na. Unele legume conţin uleiuri eterice, care se găsesc sub forma unor compuşi cusulfşi care se mai numesc şi „fitoncide”. Astfel de substanţe se găsesc în hrean, ceapă,
  • 4. usturoi, ridichi etc., având efect bactericid. Sunt şi legume care conţin substanţeantibiotice. Asemenea substanţe se găsesc în varză, ceapă, usturoi etc. Pentru asigurareaorganismului uman cu vitaminele, sărurile minerale, precum şi cu celelalte componenteimportante ale produselor legumicole, un om adult trebuie să consume anual aproximativ200kg legume. Prin ponderea pe care legumele o ocupă în alimentaţia omului, consumulacestoraconstituie un indicator al nivelului de trai. Ca urmare importanţa social economică alegumiculturii poate fi sintetizată în următoarele: - legumicultura reprezintă una din celemai intensive forme de folosire a terenului, astfel cultivarea în câmp a unui hectar culegume se apreciază că ar putea echivala cu 10-12 ha de grâu, 1 ha de legume cultivat insolarii echivalează cu 150 ha grâu, iar 1 ha de legume cultivat în seră echivalează cu 200ha de grâu. - comparativ cu alte culturi, legumicultura asigură o mai bună valorificare aterenului agricol prin efectuarea pe suprafeţe mari a culturilor asociate şi în special acelor succesive; - în legumicultură producţiile ce se obţin sunt mult mai mari încomparaţiecu alte culturi; - asigură condiţii pentru utilizarea permanentă a forţei de muncă,înlăturându-se prin aceasta caracterul sezonier al muncii;
  • 5. - legumicultura asigurăcondiţii pentru obţinerea unor profituri mari şi eşalonate în tot timpul anului; - produselelegumicole, în afară de consumul în stare proaspătă, se pretează bine la păstrare şiconstituie materii prime pentru industria conservelor; Locul şi rolul legumiculturii încadrul producţiei agricole este determinat de: • condiţiile ecologice favorabile culturiiunui număr mare de specii legumicole care valorifică potenţialul productiv prin obţinereaunor producţii mari la unitatea de suprafaţă în toate sistemele de cultură; • pricepereacultivatorilor; • existenţa unei importante pieţe de desfacere. Situaţia actuală alegumiculturii {n toate `rile lumii se practic` legumicultura, suprafeele ocupate fiinddiferite [n funcie de relief, clim`, sol ]i nivelul de dezvoltare economic`, exist@nd opreocupare permanent` pentru a asigura un consum ridicat de legume. Diferite `ri [nfunciede condiiile ecogeografice, dein poziii frunta]e [n producia diferitelor speciilegumicole evideniind tendin` de concentrare ]i specializare, cu excepia Chinei caredeine locul I la producia majorit`ii culturilor. (Indrea D., Apahidean S., 2007) Situaiasuprafeelor, produciilor totale ]i produciilor medii de legume (inclusiv pepeni) pe glob,[n anul 2006 Continentul Specificare Total Africa America Americ Asia Europa glob deN a de
  • 6. Structura culturilor de legume, este reprezentat` de un num`r restr@ns despecii – 29 . Acestea se cultiv` pe suprafee reprezentative ]i dintre ele principalelesunt: tomatele, ceapa, varza, maz`rea boabe verzi, fasolea p`st`i, ardeiul, usturoiul,castraveii, r`d`cinoasele ]i pepeni verzi. Legumicultura ecologic` constituie ooportunitate ]i o alternativ` viabil` pentru dezvoltarea agriculturii române]ti. Româniadispune de câteva avantaje mari care favorizează adoptarea acestei alternative, ]i anume:●faptul c` nu s-a ajuns la gradul de intensivizare a legumiculturii occidentale, permite omai u]oar` identificare a perimetrelor nepoluate, ecologice, unde se pot aplica tehnicile delegumicultur` biologic`; ● chiar dac` legumicultura ecologic` presupune o reducere aproductivit`ii muncii, în România exist` înc` deprinderea efectu`rii lucr`rilor manuale,astfel c` acest impediment evident în legumicultura occidental` se poate evita; ● existândtradiii în legumicultura `r`neasc` (aceasta fiind dominant` în perioada pe care otravers`m), este nevoie numai de educaie şi con]tientizare în spiritul tehnologiilor “bio”şi a restriciilor ce se impun; ● legumicultura ecologic` constituie o alternativ` real` îneficientizarea micilor gospod`rii `r`ne]ti, fiind de altfel aproape singura metod` de aface concuren` marii producii legumicole;CAPITOLUL 2. ECOLOGIA PLANTELOR LEGUMICOLECunoaşterea ecologiei plantelor legumicole prezintă o deosebită importanţă practică,deoarece stă la baza stabilirii şi dirijării tehnologiilor de cultură. Factorii ecologici(de mediu), lumina, căldura, apa, aerul şi hrana, sunt cei care alături de clorofila dinplante, influenţează direct procesul de acumulare în fotosinteză. 2.1. CĂLDURACăldura, cafactor stimulativ şi limitativ pentru viaţa plantelor, este unul dintre cei mai importanţi
  • 7. care participă direct la procesele metabolice. Germinaţia seminţelor, creşterea plantelor,înflorirea, fructificarea, durata fazei de repaus, precum şi asimilaţia, respiraţia,transpiraţia şi alte procese fiziologice se petrec în prezenţa unei anumite temperaturi. Înprivinţa gradului de temperatură, fiecare specie prezintă trei praguri biologice: • unminimcând procesele metabolice sunt încetinite şi nu se produce acumulare (F/R = 1); • unoptimcând procesele metabolice sunt intense şi echilibrate, şi se realizeazăcel mai intensritm de creştere şi acumulare a rezervelor de substanţe în organele de consum (F/R > 1); •un maxim când intensitatea proceselor metabolice este maximă,dar F/R = 1, iar prindepăşireaacestui prag, plantele se epuizează şi mor (F/R < 1); 2.1.1. Gruparea plantelor legumicoleîn funcţie de cerinţele faţă de căldură • Plante legumicole pretenţioase faţă de căldură -cuprind specii anuale, de la care se consumă fructele:tomate, ardei, vinete, castraveţi,dovlecei, pepeni galbeni, pepeni verzi, fasole, bame etc. Temperatura minimă de încolţireeste de 10-14ºC, optima de încolţire este 20-25ºC, se dezvoltă bine la 25-32ºC, suportă unmaxim de 35-40ºC şi un minim de 10ºC. • Plante legumicole mediu pretenţioase lacăldură -cuprind specii anuale şi bienale: bulboase, rădăcinoase, vărzoase, frunzoase, mazăre, bob,cartof, etc. Temperatura minimă de încolţire este de 2-5ºC, optima de încolţire şi creştereeste 1420ºC, şi maxima de vegetaţie 22-25 ºC. Pentru scurtă durată suportă temperaturinegative de - 2ºC; - 4ºC. • Plante legumicole rezistente la frig - cuprind specii perene ca:sparanghel, revent, cardon, anghinare, tarhon, ştevie, măcriş.În linii generale necesită
  • 8. valori de temperatură asemănătoare grupei anterioare, sau uşor mai mici, dar peste iarnă,organele de înmulţire care se găsesc în sol suportă valori de temperatură de până la -20ºC,iar prin protejare chiar de - 27 ºC. În funcţie de faza de vegetaţie, cele mai ridicatevalori şi constante trebuie asigurate la germinarea seminţelor şi în faza de fructificare.Temperatura optimă de care au nevoie plantele legumicole în diferite fenofaze sestabileşteastfel: Tº = t ± 7ºC, unde: T º = temperatura optimă pe fenofază; t = temperatura cea maifavorabilă pentru creştere. Căldura prin valorile sale termice se corelează direct cu toţiceilalţi factori de vegetaţie. Măsuri de asigurare a factorului căldură: • alegerea şifolosirea raţională a terenului; • aplicarea corespunzătoare a lucrărilor tehnologice; •stabilirea momentului optim de înfiinţare a culturilor; • protejarea plantelor cu diferitemateriale; • crearea de soiuri şi hibrizi cu rezistenţă naturală. 2.2. LUMINA Lumina estefactorul determinant în desfăşurarea normală a fotosintezei, determinând valoarea optimăacelorlalţi factori, pe specii şi faze de vegetaţie. Este un factor limitat de condiţiilenaturale. 2.2.1. Cerinţele plantelor legumicole faţă de lumină În funcţie de intensitatealuminoasă plantele legumicole se grupează în: a) Plante pretenţioase (8000 - 12000 lx):solanaceae, cucurbitaceae, fasole, bame,
  • 9. se cultivă în zonele cele mai favorabile. b)Plante mai puţin pretenţioase (4000 - 7000 lx): rădăcinoase, bulboase, vărzoase,frunzoase,mazărea, bobul etc. Se cultivă în toate zonele de favorabilitate, în special în zona I şi aII-a, dar şi în zona a III-a. c) Plante cu pretenţii reduse (1000-3000 lx): se cultivăpentru consum extratimpuriu şi târziu (ceapa verde, ceapa perenă, sfecla pentru frunzeetc.). d) Plante care nu au nevoie de lumină în perioada formării organelor comestibile:conopida, andivele, sparanghelul, ciupercile etc. În funcţie de durata zilei (perioada deiluminare), speciile legumicole se clasifică astfel: •Plante de zi lungă - originare dinzonele nordice, necesită 15-18 ore de iluminare zilnic, dar intensitate luminoasă mairedusă(3000-7000 lx). Include specii menţionate la punctele "b" şi "c" ale clasificăriianterioare. • Plante de zi scurtă - originare din zone sudice, necesită 10-14 ore deiluminare zilnic, dar intensitate luminoasă ridicată (8000-12000 lx.). Cuprinde speciiincluse la punctul "a" din clasificarea anterioară. • Plante indiferente - adaptate lacondiţii diferite de cultură (tomate, salată etc.). Măsuri de asigurare a factorului lumină:• zonarea culturilor; • dimensionarea corespunzătoare a elementelor constructive; •alegereamomentului de înfiinţare a culturilor în funcţie de zona de favorabilitate; • aplicareacorespunzătoare şi la timp a lucrărilor de întreţinere; • stabilirea speciilor şi soiurilorcu favorabilitate bună; • crearea de noi soiuri adaptate la condiţiile de cultură. 2.3.AERUL ŞI GAZELE Compoziţia aerului atmosferic este următoarea: 78% N; 21% O;0,03% CO2 şialte câteva gaze. Interesează, din punct de vedre legumicol, "CO2" pentru fotosinteză şi"O"pentru respiraţie. Oxigenul din aerul atmosferic este în cantitate suficientă, iar în
  • 10. spaţiile protejate, eventualul deficit se corectează prin aerisiri. În sol, oxigenulîntreţine viaţa microorganismelor şi activitatea acestora. Poate să apară deficit pe solurigrele, tasate, cu umiditate excesivă, deficit corectat prin înlăturarea cauzelor care l-auprodus. Dioxidul de carbon atmosferic întreţine şi favorizează procesul de acumulare prin"fotosinteză", ce se desfăşoară normal la o concentraţie de 0,03%. Creşterea concentraţieila 0,2-0,6%, poate avea loc în condiţii de intensitate luminoasă ridicată şi valori maximede temperatură cerute de plantă, determinând intensificarea acumulărilor prin fotosinteză.Reglarea conţinutului în CO2 din spaţiile protejate se poate face prin aerisiri, iarsuplimentarea cantităţii cu ajutorul instalaţiilor speciale. Creşterea cantităţii de CO2 dinsol trebuie împiedicată deoarece blochează procesele metabolice. Menţinerea constantă acantităţii de CO2 se face prin lucrări speciale, respectiv afânarea solului, evitareaexcesului de umiditate etc.
  • 11. 2.4. SOLUL ŞI HRANA Solul - reprezintă principalul mijlocde producţie, iar cantitatea şi calitatea producţiilor depind de fertilitatea şi de modulsău de utilizare. Pentru plantele legumicole sunt indicate solurile mijlocii,luto-argiloase, lutoase şi luto-nisipoase.În cazul cultivării plantelor în spaţiiprotejate, prin măsurile de ameliorare şi îmbunătăţire, folosind cantităţi însemnate deîngrăşăminte organice, se produce o modificare esenţială a însuşirilor solului zonal, caz încare se foloseşte noţiunea ţie s u b s t r a t de c u l t u r a .Pentru practica legumicolăprezintă importanţă: textura, structura, reacţia (pH-ul) şi capacitatea tampon. Hrana -reprezintată elementele nutritive ce trebuie asigurate plantelor pentru buna desfăşurare aproceselor metabolice şi care se găsesc în compoziţia solului, sau sunt administrate prinfertilizări. Pretenţiile plantelor faţă de elementele nutritive sunt formate din cerinţe şinevoi, care variază cu specificui biologic, perioada şi durata de vegetaţie, potenţialulproductiv al speciilor şi respectiv al cultivarelor. Asigurarea plantelor cu elementenutritive se realizează prin administrarea de îngrăşăminte, care în funcţie de natura lor,se grupează în:organice; organice-verzi; chimice simple sau complexe;organo-minerale;bacteriene. Modul, momentul, cantitatea şi forma de administrare sestabilesc în funcţie de pretenţiile plantelor şi sistemul de cultură, iar cantitatea sestabileşte prin calcule. Momentului aplicării îngrăşămintelor • fertilizarea de bază - seaplică toamna odată cu pregătirea terenului pentru culturile din câmp şi solarii, şiînaintea fiecărui ciclu de cultură în sere. Se administrează îngrăşămintele organice binedescompuse (20-80 t/ha) şi 2/3 din cele chimice greu solubile (pe bază de K, P, Mg). Secompletează în primăvară pentru culturile din câmp şi solarii cu cele pe bază de azot. •
  • 12. fertilizarea fazială - se aplică în vegetaţia plantelor, administrându-se în momente binestabilite în funcţie de specie şi de sistemul de cultură. • fertilizarea de pornire(starter) - se practică odată cu înfiinţarea culturilor legumicole, administrarându-se perândul de plante sau la cuib, îngrăşăminte organice (mraniţă) şi/sau chimice. Forma deadministrare este dată de starea lor fizică, solidă sau lichidă, la fertilizarea de bază şilocală - pentru culturile din câmp; solidă sau lichidă - pentru culturile protejate şiforţate şi numai lichidă pentru culturile din mediile artificiale. Se administrează la sol -pentru a fi absorbite radicular, iar pentru suplimentarea hranei şi pe aparatul foliar -absorbţie extraradiculară (foliară). Tipurile de îngrăşăminte utilizate • organice: gunoi degrajd, mraniţă, urina şi mustul de gunoi de grajd, gunoiul artificial (compost), etc. •organice-verzi: lupin, trifoi, mazăre, sulfină, resturile vegetale ale plantelor legumicole,etc. • bacteriene: Nitragin, Azotobacterin, Fosfobacterin, Silicobacte-rin, etc. • chimice:mai des utilizate sunt (tabelul 1.1.):Pentrupractica legumicolă interesează pretenţiile plantelor faţă de apă, care sunt constituite dincerinţe şi nevoi, cerinţele reprezentând cantitatea de apă ce trebuie să fie prezentă în solpentru ca plantele să-şi satisfacă nevoile.Toate plantele legumicole, când sunt tinereşi de dimensiuni mici, au cerinţe mari faţă de apă, dar nevoie mică, deoarece avândsistemulradicular slab dezvoltat nu se pot aproviziona în mod corespunzător. De asemenea, demaricantităţi de apă au nevoie plantele legumicole în timpul sintetizării şi depozităriisubstanţelor de rezervă. Pentru fiecare unitate de substanţă uscată plantele legumicole
  • 13. consumă 300-800 unităţi de apă. Pentru practica cultivării plantelor legumicole prezintăimportanţă cunoaşterea pretenţiilor faţă de apă, efectele excesului sau deficitului şi modulcum se poate asigura şi menţine regimul corespunzător de umiditate.În funcţie de specificulbiologic, plantele legumicole se grupează în: • foarte pretenţioase: spanacul, salata,vărzoasele, ţelina, prazul etc. • pretenţioase: castraveţii, tomatele, ardeii, pătlăgelelevinetele, bamele, cartofii, fasolea, mazărea etc. • moderat de pretenţioase: speciileperene: • puţin pretenţioase: pepenii verzi şi galbeni, dovleceii, dovleacul. În funcţie deumiditatea atmosferică au cerinţe: • foarte ridicate (85-95%): castraveţii, ţelina,spanacul, salata, ciupercile, etc; • relativ ridicate (70-80%): varza, sfecla, morcovul,păstârna-cul, pătrunjelul, cartoful, mazărea, etc. • relativ moderate(55-65%): tomatele,ardeiul, pătlăgelele vine-te, fasolea etc. • relativ coborâte (45-55%): pepenii verzi şigalbeni, dovleacul. Trebuie satisfăcute pretenţiile plantelor în funcţie de specie, soi şisistem de cultură, luându-se măsuri de asigurarea necesarului, dar evitarea deficitului şiexcesului. Necesarul de apă se asigură din precipitaţii şi prin irigări. Precipitatiilecăzute nu asigură cerinţele speciilor, deoarece sunt repartizate neuniform şi în cantităţidiferite. Irigarea corespunzătoare este asigurată cunoscând "regimul de irigare", cât şi"metodele de udare". Regimul de irigare reprezintă ansamblul de măsuri organizatoricecarepermit evaluarea necesarului de apă pentru plante. ● Elementele regimului de irigare: -norma de irigare reprezintă cantitatea totală de apă ce se administrează pe suprafaţa de 1ha, pe întreaga durată de vegetaţie a unei specii şi se raportează în total m3; - norma deudare (m) reprezintă cantitatea totală de apă ce se administrează unei culturi pe suprafaţade 1 ha, o singură dată, astfel încât nivelul apei să crească de la plafonul minim la
  • 14. capacitatea de câmp (tabelul 1.2.). m = 100 · H · Gv ( Cc - pmin ), m = norma de udare; H=grosimea stratului de sol activ; Gv = greutatea volumetrică a stratului de sol;10încare:plantelor; Metodele de udare – reprezintă posibilităţile practice de asigurare cu apă aplantelor legumicole: • udarea pe brazde: se aplică în culturile din câmp neprotejat, însolarii şi puţin în sere. Apa pătrunde în sol, umectându-l prin intermediul brazdelor deudare, iar la rădăcinile plantelor ajunge prin infiltrare laterală. Avantaje: - apapătrunzând lateral, stratul înălţat rămâne uscat putându-se efectua lucrări de întreţinere;- nu se formează crusta, reducându-se numărul praşilelor; - favorizează aerisirea lanivelulsistemului radicular; - solul se încălzeşte mai repede şi se zvântă mai uşor; - pierderilede apă prin evaporare şi prin infiltrare sunt mai reduse; - pierderile de substanţenutritive sunt mai scăzute; - poate fi utilizată la toate speciile legumicole; - nu măreşteumiditatea atmosferică. Pentru amenajare terenurile trebuie să fie plane, cu o uşoară pantă(1-3%), bine lucrate şi afânate, permeabile şi cu capacitate bună de reţinere a apei.Lungimea optimă a brazdelor de udare este de 200-250 m. Se aplică atât în fermelegumicole,cât şi în sistem gospodăresc. • udarea prin aspersiune: presupune administrarea apei subforma picăturilor de ploaie, prin intermediul aspersoarelor. Elementele tehnice alemetodeisunt: intensitatea ploii, mărimea picăturilor, uniformitatea ploii. Avantaje: - se poateaplica pe terenuri şi mai puţin nivelate; - influenţează procesul de nitrificare; - oferă
  • 15. condiţii pentru mecanizarea lucrărilor; - se poate face fertilizarea fazială odată cu apa deirigat; - determină scăderea temperaturii la nivelul frunzelor; - se măreşte umiditateaatmosferică - favorabilă pentru unele specii; - se poate folosi pentru combatereaîngheţurilor târzii de primăvară etc. Dezavantaje: - nu se pot aplica imediat lucrările deîntreţinere; - se bătătoreşte solul impunând un număr mare de praşile; - pierderile de apăprin evaporare şi infiltrare sunt mari; - nu se poate aplica atunci când bate vântul; -influenţează îmburuienarea; - la unele specii sporirea umidităţii atmosferice estedăunătoare favorizând apariţia bolilor criptogamice şi provoacă avortarea florilor. •udareaprin picurare: asigură administrarea lentă a apei în zona sistemului radicular al plantelor,prin instalaţii speciale.Se foloseşte în sere, solarii şi în câmp laCAPITOLUL IV BAZELE TEHNOLOGIEI CULTIVĂRIIPLANTELOR LEGUMICOLETehnologia de cultivare a plantelor legumicole se diferenţiază înfuncţie de sistemele de cultură, iar în cadrul acestora ea depinde de specificul culturii.Verigile fluxului tehnologic vizează: pregătirea terenului şi a materialelor necesareînfiinţării culturilor; înfiinţarea propriu-zisă; întreţinerea culturilor; recoltarea şivalorificarea producţiei obţinute. 4.1. Sistemele de cultură a plantelor legumicole se potdeosebi după următoarele criterii: locul de cultură, tehnologia aplicată, destinaţia şieşalonarea producţiei, natura substratului de cultură. După locul de cultură: se deosebescculturi în câmp şi culturi în diferite spaţii special construite şi amenajate în acest scop.În cazul culturilor în câmp plantele cresc şi se dezvoltă până la recoltare în câmp deschis,fără protecţie. Culturile forţate se efectuează în construcţii destinate acestui scop (sere,
  • 16. solarii încălzite, răsadniţe calde), în care factorii de vegetaţie sunt dirijaţi pe întregciclul de cultură, iar produsele legumicole proaspete se obţin în perioade deficitare aleanului (iarna, primăvara devreme sau toamna). Culturile protejate se efectuează înconstrucţii mai simple (solarii, sere-solar, adăposturi joase din materiale plastice,răsadniţe reci), în care plantele beneficiază numai parţial de un microclimat artificial. Îninteriorul acestor construcţii se realizează o temperatură cu 2-5°C mai ridicată decât înexterior. Această diferenţă poate să ajungă
  • 17. până la 9°C în cazul dublei protejări. Ladubla protejare, dacă pentru acoperirea construcţiilor s-a folosit polietilena se recomandăca cea de a doua peliculă să fie din PVC, deoarece aceasta, spre deosebire de polietilenă,nu este transparentă pentru razele infraroşii, deci în acest caz nu mai poate avea locfenomenul inversiunii termice. Culturile adăpostite sunt apărate de intemperii prinmijloacemai simple, sub formă de obstacole împotriva vântului (terenuri adăpostite natural,perdeleşi culise de protecţie etc.) sau a frigului (clopote şi paravane individuale, folii dinmateriale plastice aşezate direct pe culturi). Culisele de porumb se utilizează în specialla culturile de cucurbitacee. De exemplu, la zece rânduri de castraveţi se amplasează douărânduri de porumb zaharat. Orientarea rândurilor se face perpendicular pe direcţiavântuluidominant. Prin acest procedeu se protejează plantele de curenţii reci şi de vânturile carele răsucesc vrejurile. După modul de înfiinţare se întâlnesc următoarele sisteme decultivare a plantelor legumicole: - culturi prin semănat direct în câmp practicate lamajoritatea speciilor legumicole cultivate în câmp (morcov, pătrunjel, păstârnac, spanac,pepeni, fasole, bame tomate, ceapa etc.) şi numai la anumite specii în sere şi solarii(ridichi, mărar, spanac, pătrunjel pentru frunze etc.); - culturi înfiinţate prin plantarearăsadurilor la majoritatea speciilor cultivate în spaţii protejate, la culturileextratimpurii şi timpurii (tomate, castraveţi, ardei, pătlăgele vinete) sau chiar pentruculturile de vară-toamnă (tomate, castraveţi, varză). După destinaţia producţiei deosebim:-culturi pentru consum în stare proaspătă fie imediat după recoltare sau după o anumităperioadă de păstrare în spaţii special amenajate (rădăcinoase, bulboase, cartof etc.); -
  • 18. culturi pentru industrializare la care se aplică o tehnologie specifică, produsele fiinddestinate fabricilor de conserve. În funcţie de eşalonarea producţiei sau perioada când seexecută, sistemele de cultivare pot fi: - extratimpurii, la sfârşitul iernii şi începutulprimăverii; - timpurii, de primăvară; - semitimpurii, de vară; - târzii, de toamnă; -întârziate, de toamnă târzie sau pentru postmaturare. După caracteristicile substratului decultură se deosebesc următoarele sisteme de cultură: - pe medii nutritive naturale, cumsuntsolul sau diferite amestecuri de pământuri naturale fertile; - pe medii nutritiveartificiale (fără sol), cum sunt soluţiile nutritive care conţin în anumite proporţii macroşi microelemente necesare nutriţiei plantelor. 4.2. Elementele de bază ale tehnologiilorTehnologia de cultivare a legumelor, amplu diferenţiată în funcţie de obiectul şiobiectivele programate, însumează numeroase măsuri tehnice asemănătoare,constituindu-se înelemente de bază în fluxul tehnologic. • Alegerea terenuluiAlegerea terenului pentruamplasarea culturilor legumicole constituie o măsură tehnologică obligatorie în vedereaobţinerii unor producţii superioare din punct de vedere cantitativ şi calitativ, la alegereaterenului trebuie să se ţină cont de factorii pedoclimatici şi social-economici. a.Factoriipedoclimatici. În mod obişnuit interesează temperatura medie anuală; temperatura mediealunii celei mai calde; suma precipitaţiilor în luna cea mai secetoasă; numărul de zile fărăîngheţ; epocile calendaristice ale îngheţurilor târzii de primăvară şi timpurii de toamnă;umiditatea atmosferică în luna iulie; frecvenţa grindinei precum şi grosimea stratului de
  • 19. zăpadă în timpul iernii. Terenul trebuie să fie plan sau cu o uşoară pantă spre sud sausud-vest, neinundabil, asigurat cu o sursă de apă pentru irigare, pe cât posibil protejatîmpotriva vânturilor, cu apa freatică la adâncime mare şi ferit de surse de poluare. Solultrebuie să întrunească următoarele însuşiri: fertilitate ridicată, cu strat arabil profund;conţinut ridicat în humus; textură uşoară sau mijlocie (cele mai bune sunt solurilenisipo-lutoase sau luto-nisipoase); structură bună; capacitate mare pentru apă şi aer. Celemai potrivite pentru cultura legumelor sunt solurile de luncă, aluvionare, cu proces desolificare avansat. Nu sunt recomandate solurile puternic podzolite, compacte şisărăturile.b. Factorii social-economici. Din acest punct de vedere terenul destinat cultivăriiplantelor legumicole trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să fie cât mai aproapede pieţele de desfacere a produselor; să fie deservit de căi de comunicaţie (şoseleasfaltate, căi ferate); să fie în apropierea fabricilor de conserve, dacă producţia estedestinată prelucrării industriale; să existe posibilitatea asigurării forţei de muncănecesare; pe cât posibil să se găsească în apropierea sectoarelor zootehnice, pentru aputeafi folosite în mod eficient îngrăşămintele organice şi a valorifica deşeurile de produselegumicole. • Asolamentele legumicole Exploatarea raţională a terenului şi a solului înlegumicultură impune practicarea asolamentelor. La baza organizării asolamentelorlegumicolestau criterii economice, organizatorice, biologice şi tehnologice. Spre deosebire deasolamentele din alte ramuri de producţie agricolă, în cadrul asolamentului legumicol,noţiunea de “rotaţie” a culturilor are o semnificaţie specifică. Aceasta datorită faptuluică în acelaşi an, pe acelaşi teren se cultivă două sau mai multe specii legumicole. Deci înmajoritatea cazurilor, nu putem vorbi de cultură premergătoare ci de culturi, deoarece
  • 20. folosirea intensivă a terenului şi a solului în legumicultură presupune cultivarea în cadrulunor asolamente, a 2-3 culturi succesive în acelaşi an. Rotaţia culturilor legumicoletrebuie să fie astfel concepută, încât într-o solă să nu se cultive speciile din aceeaşifamilie botanică decât după 4 ani. La stabilirea rotaţiei culturilor trebuie să se ţină contde culturile premergătoare (tab.4.1). • Culturile succesive şi asociate de legume Culturilesuccesive şi asociate de legume reprezintă calea cea mai intensivă de utilizare a terenuluilegumicol, deoarece acesta este ocupat aproape întreaga perioadă a anului cu plantelegumicole. În acelaşi timp, culturile succesive şi asociate, contribuie la
  • 21. o mai bunăeşalonare a producţiei legumicole şi o diversificare a acesteia mai aproape de nevoileconsumului (Maier I., 1969). Pentru culturile secundare se folosesc specii cu perioadascurtă de vegetaţie (salată, ridichile de lună, de vară şi iarnă, ceapa şi usturoiul verde,spanacul, gulioarele etc.), acestea putând fi amplasate înaintea culturii de bază (culturisecundare anterioare) sau după aceasta (culturi secundare următoare). Culturile succesivedelegume constă în cultivarea succesivă, pe aceeaşi suprafaţă de teren, a 2-3 speciilegumicole, în cursul unui an. La stabilirea schemelor de culturi succesive trebuie să seţină cont de următoarele aspecte: particularităţile biologice ale speciilor, cerinţeleplantelor faţă de factorii de vegetaţie, producţiile obţinute la unitatea de suprafaţăpentru fiecare cultură şi cea totală din cadrul schemei de eşalonare folosite, valoareaalimentară şi economică a produselor ce se obţin, epocile şi modul de valorificare aproduselor, destinaţia producţiei (consum în stare proaspătă sau conservată; consuminternsau export).Tabelul 4.1AMPLASAREA CULTURILOR LEGUMICOLE ÎN FUNCŢIE DE CULTURILEPREMERGĂTOARE*Culturi premergătoare Foarte bune** Bune** Pentru legumele de la care seconsumă rădăcinile tuberizate Legume pentru cucurbitacee solanacee Cereale păioase şiculturi furajere Legumele pentru rădăcini tuberizate; din fructe; pentru masă verde grupacepei şi cele pentru frunze (în cultură anticipată) Pentru legumele din grupa verzeiLegumele: solanacee Legumele cucurbitacee şi pentru Legumele din grupa verzei şi celepentru
  • 22. pentru fructe; cartofi; rădăcini tuberizate frunze pentru păstăi, seminţe şi capsule Pentrulegumele solanacee de la care se consumă fructele Lucernă şi trifoi în Legumele pentrurădăcini Legumele solanacee pentru fructe şi primul an după tuberizate şi cele din grupacepei cartofi desfiinţare; legume pentru păstăi şi capsule şi cele cucurbitacee Legumecucurbitacee Contraindicate**20
  • 23. Legumele din grupa Cereale păioase, floarea soarelui,Legumele cucurbitacee şi solanacee verzei şi pentru păstăi şi legume pentru rădăcinituberizate capsule şi pentru bulbi Legume pentru păstăi, seminţe şi capsule Legumesolanacee; Legume cucurbitacee şi cele Culturile legumicole din grupă pentru rădăcinipentrubulbi tuberizate şi cereale păioase Legumele din grupa cepei Mazăre, bob, bameLegumelesolanacee pentru fructe Legumele din grupă şi pentru rădăcini tuberizate *) PrelucraredupăButnariu H. şi colab., 1992 **) Atenţie la erbicidele folosite la culturile premergătoareÎn privinţa particularităţilor biologice, trebuie să se ţină cont ca, pe cât posibil,speciile legumicole care se succed să nu facă parte din aceeaşi familie botanică (pentru aevita transmiterea bolilor şi dăunătorilor comuni), să fie cu perioadă de vegetaţie diferită(scurtă pentru culturile secundare), să aibă sistem radicular diferit în ceea ce priveştedezvoltarea şi amplasarea în stratul arabil, pentru folosirea mai deplină a elementelorfertilizante din sol (plantele cu sistem radicular profund trebuie să fie urmate de plantecu sistem radicular superficial şi invers). La stabilirea schemelor de succesiune se va ţineseama de cerinţele plantelor legumicole faţă de temperatură, umiditate şi hrană. Speciilecaracterizate prin rezistenţă la temperaturi scăzute şi cu o perioadă scurtă de vegetaţiepot fi semănate sau plantate toamna, reuşind să ierneze în câmp în bune condiţii şi să fierecoltate primăvara devreme (salata, spanacul, ceapa şi usturoiul verde). Alte plantelegumicole suportă uşor temperaturi în jur de 0°C şi uneori chiar -1°C ....-2°C, ce potsurveni după răsărirea plantelor sau plantarea răsadurilor (varză, gulioare, conopidă,mazăre etc.). Speciile rezistente la temperaturi scăzute se cultivă înaintea culturilor debază care, de regulă au o perioadă de vegetaţie mai lungă şi sunt sensibile la frig (tomate,
  • 24. ardei, vinete, castraveţi, fasole de grădină etc.). Din această cauză ele se vor semăna maitârziu, astfel încât să răsară după trecerea pericolului brumelor târzii de primăvară. Laculturile înfiinţate prin răsad, plantarea se va face după trecerea acestui pericol.Culturile asociate sunt culturile care se cultivă în acelaşi timp pe aceaşi suprafaţă deteren, reprezentând forma cea mai intensivă de utilizare a terenului şi a solului, deoarecepe această cale se realizează o desime foarte mare de plante pe unitatea de suprafaţă. Laaceste culturi specia legumicolă cu importanţă mai mică se încadrează printre rândurileculturii principale sau pe rând, între plantele culturii de bază. Pe lângă aspectelemenţionate la culturile succesive, în cazul culturilor asociate trebuie să se ia înconsiderare şi habitusul speciilor care se intercalează, pentru ca să creeze pe cât posibil,condiţii reciproc avantajoase şi să se evite, în orice caz stânjenirea dintre componenteleasociaţiei. Datorită faptului că prin desimea mare de plante la unitatea de suprafaţă seîmpiedică mecanizarea lucrărilor, crescând în acest mod consumul de forţă de muncămanuală,culturile asociate sunt mai puţin folosite în fermele specializate. Culturile intercalate.În curţi, grădini şi microferme, în condiţii de irigare, culturile legumicole se potintercala printre rândurile de porumb, de vii şi livezi tinere după cum urmează:21
  • 25. - înculturile de porumb (hibrizi din grupa 200-300) se intercalează: varză timpurie, conopidătimpurie, salată şi fasole de grădină ; - în vii şi livezi tinere se intercalează: specii cutalie joasă (mazăre de grădină pentru păstăi, fasole de grădină, salată, spanac, ceapă şiusturoi verde, ceapă din arpagic, morcov, pătrunjel, mărar, gulioare, lobodă, fasole pentruboabe) sau specii cu talie semiînaltă (cartofi timpurii, tomate timpurii, varză de vară). Nuse recomandă să se folosească pepenii verzi, pepenii galbeni, dovleceii etc., deoarece prinîntinderea vrejurilor pot împiedica lucrările de întreţinere şi înăbuşi culturile de bază .• Irigarea, fertilizarea şi erbicidarea culturilor legumicole Irigarea culturilor legumicoleIrigarea culturilor legumicole, reprezintă principala măsură de îmbunătăţire a regimuluideapă din sol şi are efecte multiple şi anume: sporirea producţiei, îmbunătăţeşte calitateacomercială şi precocitatea recoltei, asigură folosirea potenţialului productiv al soiurilorşi hibrizilor de plante legumicole, folosirea cu maximum de eficienţă a potenţialului defertilitate a solului şi a îngrăşămintelor, practicarea culturilor succesive şi asociate.După scopul urmărit şi perioada când se execută udarea culturilor legumicole, se disting: darea de aprovizionare se aplică înainte de înfiinţarea culturilor şi are drept scop Ucompletarea rezervei de apă a solului. Se folosesc norme de 800-1200 m3/ha Udareaprinscurgerea apei la suprafaţa solului prezintă două variante: udarea prin inundaţie pe brazdesau fâşii şi udarea pe rigole lungi. Udarea prin inundaţie se foloseşte numai în sistemgospodăresc, în grădini pe suprafeţe mici, unde solul poate fi modelat numai în brazde şifâşii scurte (6-10 m lungime), apa inundând întreaga suprafaţă de cultură. În acest caz sereduce posibilitatea mecanizării lucrărilor de înfiinţarea şi întreţinerea culturilor.
  • 26. Udarea pe rigole lungi (100-400 m) este o metodă larg utilizată în tehnologia culturilorlegumicole în câmp, caracterizată prin aceea că apa circulă la suprafaţa solului, pe rigole,ajungând la rădăcinile plantelor de pe straturile înălţate - prin infiltraţie, mai aleslateral şi prin capilaritate, fără a lua contact direct cu partea aeriană a plantei. •Udarea prin aspersiune. În acest caz, apa pompată direct din sursă (canal deschis saudintr-o reţea de conducte sub presiune) este pulverizată în aer cu ajutorul aspersoarelor,de unde picăturile cad pe plante şi sol sub formă de ploaie. Aducţiunea şi distribuirea apeise realizează prin: sisteme, agregate şi aspersoare. • Udarea prin picurare constă îndistribuirea apei la plante sub formă de picături, într-o perioadă îndelungată de timp.Metodele de fertilizare trebuie să ţină cont de scopul fertilizării: - de menţinere afertilităţii; - de creştere a fertilităţii; - de îmbunătăţirea condiţiilor de nutriţie dinperioada de vegetaţie. Eficienţa fertilizări chimice este strâns corelată cu metoda deaplicare ce trebuie să ţină cont de tehnologia de cultură, cerinţele plantelor şi însuşirilesolului. Cantităţile de îngrăşăminte calculate pentru culturile legumicole se administreazăfolosind metodele: fertilizarea de bază; fertilizarea starter (o dată cu înfiinţareaculturii); fertilizarea fazială.22
  • 27. Fertilizarea de bază constă în aplicareaîngrăşămintelor şi încorporarea lor în sol înainte de înfiinţarea culturii. Toamna, înaintede arătura adâncă, se administrează îngrăşămintele organice semidescompuse şiîngrăşămintelechimice greu solubile (2/3 din doza de P şi K), iar primăvara îngrăşămintele organicebinedescompuse (mraniţa) şi îngrăşămintele minerale uşor solubile (jumătate din doză).Fertilizarea starter (o dată cu înfiinţarea culturii), cunoscută şi sub numele defertilizare de pornire, are drept scop asigurarea nutriţiei plantelor în condiţii optime înprimele 20-30 zile de la răsărire sau de la plantare. Fertilizarea fazială are drept scopcompletarea cerinţelor plantelor pentru anumite elemente nutritive, pe faze de vegetaţie.Îngrăşămintele pot fi aplicate radicular sau extraradicular (foliar). Această fertilizare nusuplineşte ci completează fertilizarea de bază Erbicidarea culturilor legumicoleCombatereachimică a buruienilor prezintă o mare complexitate, datorită: numărului mare de speciilegumicole existente în cultură, dintre care unele (ceapă, legume pentru rădăcinituberizate, legume cucurbitacee, legumele pentru frunze etc.) sunt deosebit de sensibile laconcurenţa buruienilor în perioada răsăririi (care uneori durează 10-20 zile) şi imediatdupă aceasta, impunând în lupta cu buruienile măsuri speciale; diversităţii sistemelor decultură practicate (culturi succesive, culturi asociate, culturi forţate şi protejate cumase plastice) care contribuie la folosirea intensivă a terenului, ceea ce impune utilizareaanuală a unor mari cantităţi de gunoi de grajd, una din principalele surse de îmburuienaredetermină de asemenea, deosebiri esenţiale în combaterea buruienilor în comparaţie cualteculturi; condiţiilor favorabile, create pentru plantele de cultură, în unele cazuri în
  • 28. condiţii dirijate (sere), de care beneficiază şi buruienile înregistrând un ritm de creşteredeosebit de rapid. Reiese clar de ce, printre măsurile de luptă (preventive şi curative)împotriva buruienilor în legumicultură, utilizarea erbicidelor reprezintă o verigătehnologică absolut necesară. În acest scop se utilizează un număr mare de erbicide, subdiferite forme, dintre care o parte sunt eficiente pentru un număr restrâns de buruieni, înspecial anuale şi cu o mare selectivitate pentru plantele legumicole. La aplicareaerbicidelor în culturile legumicole se va ţine cont de următoarele aspecte principale: -alegerea celui mai eficient erbicid; - stabilirea celei mai eficiente doze de aplicare; -stabilirea momentului şi tehnicii de aplicare; - factorii care influenţează aplicarea etc.Epoca (momentul) de aplicare a erbicidelor poate fi: înainte de înfiinţarea culturilor, cuîncorporare în sol pentru cele mai multe dintre erbicide (ppi), dacă sunt volatile; întimpul semănatului, o dată cu introducerea seminţelor în sol; în perioada de la semănat larăsărirea plantelor de cultură şi a buruienilor (preemergent); după ce plantele de culturăau răsărit şi au un stadiu de creştere mai avansat decât buruienile care nu au depăşit fazade rozetă cu 2-3 frunze la buruienile dicotiledonate sau 5-6 cm în înălţime la buruienilemonocotiledonate (post emergent); după ce răsadurile s-au prins şi au început să crească(postplantare); în timpul perioadei de vegetaţie, când este nevoie. Temperatura aeruluiceamai favorabilă pentru aplicarea erbicidelor este de 1620°C. La temperaturi scăzuteacţiuneaerbicidelor este întârziată. Temperaturile ridicate23
  • 29. au efect nefavorabil, deoarecedetermină o pierdere rapidă a substanţelor ce se volatizează uşor (Dymid, Treflan, Balanetc.). Umiditatea relativă a aerului influenţează pozitiv eficacitatea erbicidelor decontact, aplicate postemergent, deoarece reduce procesul de volatizare şi favorizeazăabsorbţia substanţelor active ale erbicidelor de către organele vegetative ale buruienilor.La o umiditate relativă scăzută (sub 65%), eficienţa erbicidelor scade mult datorităpierderilor mari de substanţă prin volatizare. Vânturile influenţează erbicidarea printr-odistribuire neuniformă a soluţiilor la suprafaţa solului sau a plantelor de buruieni.Depunerea erbicidelor pe plantele din cultura respectivă sau din culturile învecinate poateprovoca pagube însemnate în cazul când culturile sunt sensibile la erbicidul folosit. Deaceea, nu se recomandă aplicarea erbicidelor atunci când viteza vântului depăşeşte 15-20km/oră. Regimul de precipitaţii poate mări sau micşora eficacitatea tratamentelor.Eficienţaerbicidelor de contact aplicate postemergent se reduce considerabil, dacă după tratamentsurvin precipitaţii abundente. Dacă însă la 4-5 ore după erbicidare survine o ploaiemoderată de 10-12 mm, eficacitatea lor poate să sporească. Lipsa precipitaţiilor timp de10-12 zile după erbicidare cu erbicide sistemice reduce mult efectul. În acest caz, la 5-6zile după erbicidare, trebuie să se aplice o udare prin aspersiune, cu 150-200 m 3apă/ha.CAP.V. TEHNOLOGIA GENERALĂ A PRODUCERII RĂSADURILOR DE PLANTELEGUMICOLE Cu toatecă pentru producerea răsadurilor se fac cheltuieli suplimentare, folosirea lor este absolutnecesară datorită avantajelor pe care le prezintă: • asigură condiţii pentru obţinerea unorproducţii extratimpurii şi timpurii superioare; • contribuie la eşalonarea producţiei şi a
  • 30. consumului de produse legumicole proaspete; • asigură desimea optimă la unitatea desuprafaţă şi uniformitatea culturilor; • permite lărgirea arealului de cultură a speciilortermofile; • micşorează consumul de seminţe etc. Răsadurile sunt plante legumicoletinere,de o anumită vârstă, produse în construcţii destinate acestui scop sau în teren neprotejat.5.1.Pregătirea construcţiilor, maşinilor şi utilajelor, pământurilor şi inventarului pentruproducerea răsadurilor La pregătirea construcţiilor pentru producerea răsadurilor se vaţinecont de specificul bazei materiale folosite, luându-se următoarele măsuri: - în cazulserelor înmulţitor se vor efectua următoarele lucrări: revizia tehnică şi reparaţiilecurente (aceste lucrări se fac de către echipe de muncitori specializaţi şi se executăimediat după desfiinţarea culturii anterioare şi îndepărtarea resturilor vegetale,24mobilizarea solului, mărunţirea solului, dezinfecţia solului şi a scheletului serei,evitarea reinfestării); unde se produc răsaduri pentru sere, solarii, culturi timpurii şi devară în câmp; - la solariile cu protejare dublă sau simplă: verificarea scheletului,montarea foliei, afânarea solului, aşezarea substratului; unde se produc răsaduri pentrusolarii, culturitimpurii şi de vară din câmp; unde se produc răsaduri pentru solarii,culturi timpurii şi de vară din câmp;- în cazul răsadniţelor cu încălzire biologică:confecţionarea de noi tocuri, repararea tocurilor vechi, confecţionarea de noi rame deaerisire, repararea celor vechi, dezinfecţia tocurilor şi a ramelor, pregătireabiocombustibilului, instalarea tocurilor, acoperirea lor cu ferestre, introducereaamestecului nutritiv, unde se produc răsaduri pentru
  • 31. culturi timpurii şi de vară din câmp şiuneori pentru solarii.Maşinile şi utilajele se pregătesc prin reparare şi punerea lor înstare de funcţionare. Pregătirea amestecurilor de pământ constă în: mărunţire,omogenizare,cernere, dezinfecţie, sporirea fertilităţii şi corectarea pH-ului. Înainte de folosire,mraniţa şi turba, se mărunţesc cu ajutorul maşinilor de mărunţit, se omogenizează. Înscopulîndepărtării impurităţilor (cioburi de sticlă, pietre, resturi vegetalegrosiere-nemineralizate etc.) componentele se cern. În funcţie de cantitatea de amestec ceurmează a fi pregătită se alege şi linia tehnologică corespunzătoare pentru pregătireaamestecului nutritiv. În cazul unor cantităţi mici, lucrările de pregătire a amestecului depământ se efectuează manual. După preparare şi omogenizare, amestecurile nutritive seaşazăîn platforme de aproximativ 3 m lăţime şi 2,5 m înălţime. După pregătire amestecurilenutritive se dezinfectează cu aburi sau cu substanţe chimice. La dezinfecţia cu aburi îninteriorul platformelor se introduc conductele de dezinfecţie termică, racordate laconductade transportare a aburului. Apoi se acoperă platformele cu prelate de polietilenătermorezistentă şi se introduce aburul sub presiune la temperatura de 120°C, menţinându-sepână în momentul când în interiorul platformelor se înregistrează o temperatură de 90°C.După dezinfectare, pentru a se evita reinfestarea, platformele se menţin în continuareacoperite. Dezinfecţia pe cale chimică se face pe platforme betonate sau pe prelate dinmaterial plastic, pe care amestecul nutritiv se aşază în straturi succesive, peste fiecarestrat administrându-se cantităţile corespunzătoare de substanţe dezinfectante (cele solide
  • 32. se administrează prin împrăştiere iar cele lichide cu ajutorul unor maşini de stropit sau custropitori). După administrarea substanţelor dezinfectante, amestecul nutritiv seomogenizează şi se acoperă cu o folie de polietilenă. Dacă se foloseşte imediat dupătrecerea timpului de acţiune şi de pauză, înainte de utilizare se face proba defitotoxicitate a amestecului nutritiv. Amestecuri de pământ folosite la producerearăsadurilor Amestecurile nutritive folosite la producerea răsadurilor trebuie săîndeplinească următoarele condiţii: să fie bogate în substanţe hrănitoare, uşor asimilabilede către plante; să aibă permeabilitate pentru apă şi aer; culoare închisă (în scopulabsorbirii unei cât mai mari cantităţi de energie solară); să fie lipsite de agenţiipatogeni şi dăunători; să aibă reacţie neutră (pentru legumele din grupa verzei, castraveţişi pepeni) sau uşor acidă (pH 6,0-6,5 pentru majoritatea speciilor).• Mraniţa – gunoide grajd bine fermentat (putrezit), întruneşte calităţile menţionate anterior, dar prezintăo mare rezervă de agenţi patogeni (trebuie dezinfectată) şi seminţe de buruieni (trebuiedistruse). • Pământul de ţelină – se obţine din terenuri înţelenite (înierbate), prindislocarea stratului superficial (10-12 cm) şi aşezarea în platforme pentru fermentare, saudin “trifoişti”. Prezintă în general însuşirile prezentate anterior, în funcţie de texturaşi structura solului de unde au fost recoltate. • Turba – prezintă însuşirile cerute, dareste săracă în elemente nutritive şi are o reacţie acidă (pH = 3,5 – 5,0). Se foloseşte înspecial turbă roşie, dar trebuie corectată aciditatea (la pH = 6,5 – 7,0). • Pământul degrădină – se obţine din terenurile cultivate cu plante legumicole (în special culeguminoase), fertile şi neinfestate. • Nisipul – în special cel grosier (spălat) cuparticule de 0,6 - 0,8 mm, folosit pentru a realiza o bună permeabilitate a amestecului.
  • 33. Lapregătirea amestecurilor, turba se foloseşte numai după ce i s-a corectat reacţia, prinadăugarea de var (cca.2 kg/m3), astfel ca pH-ul să fie de 6-6,5. De asemenea, lapregătireaamestecurilor, în special când acestea se utilizează pentru repicarea răsadurilor, se adaugă0,5-0,7 kg/m3 superfosfat şi 0,2-0,4 kg/m3 sulfat de potasiu. Dat fiind timpul de pauzădestul de îndelungat pentru unele produse chimice dezinfectante, pregătirea amestecurilordepământ se face din timp; până la întrebuinţare acestea se ţin adăpostite în şoproane, iar înlipsa acestora se fac grămezi de forme regulate şi se acoperă cu prelate de P.E. Răsadurilede plante legumicole pot fi produse pe strat nutritiv (repicate sau nerepicate) sau în formecu sau fără presarea amestecului nutritiv. În multe ţări producătoare de legume sepractică,într-o măsură tot mai mare, tehnologia de producere a răsadurilor în cuburi nutritive,rezultate prin presarea amestecului nutritiv, în care se seamănă sămânţa drajată saunedrajată, sau se face repicarea răsadurilor. Pentru simplificarea tehnologiei de producerea răsadurilor, se fac experimentări şi cu pastile obţinute din turbă puternic presată,prevăzute cu o mică adâncitură în care se pune sămânţa sau se repică răsadul. Exemple deamestecuri de pământuri folosite pentru producerea răsadurilor destinate culturilor dincâmpşi solariiSpecia M 50 Tomate 40 Ardei 40 Vinete Varză şi 50 conopidă Castaveţi şi 40 pepeniSalată 25 Semănat T t - 25 - 30 - 40 - 25 - 40 - 75 Amestecuri de pământuri pentruRepicat•Îngrăşămintele chimice – se utilizează pentru completarea fertilităţii amestecului, iar
  • 34. amendamentele – pentru corectarea reacţiei sale. • Pregătirea amestecurilor: mărunţire,cernere, stabilirea proporţiilor, amestecarea lor, dezinfecţia şi păstrarea în platforme.Proporţiile pentru amestec se stabilesc în volume, în funcţie de specie şi scop (semănatsaurepicat). Amestecurile, în momentul folosirii, se aşează pe folie de polietilenă (în sere şisolarii) şi pe un strat de paie sau nisip (răsadniţe), în vederea semănatului, în grosime de8-10 cm, pentru repicat (10-14 cm) sau se folosesc pentru umplerea ghivecelor sauconfecţionarea cuburilor nutritive, utilizate în aceleaşi scopuri. 5.2. Semănatul în vedereaproducerii răsadurilor Se respectă următoarele secvenţe tehnologice: • pregătireaseminţelor; • epoca de semănat – se stabileşte în funcţie de epoca de plantat a speciei,ţinând cont de vârsta răsadurilor; • semănatul se execută manual, în rânduri sau prinîmprăştiere, pe suprafaţa de 40-60 m2 în cazurile când se repică şi 120-200 m2 când nuserepică. Semănăturile se acoperă cu un strat subţire (0,5-1,0 cm) amestec de pământ saunisip, iar pentru sere şi cu o folie de polietilenă până începe germinarea lor. Lucrarea semai poate face în lădiţe sau chiar direct în ghivece; • cantitatea de seminţe diferă înraport de specie şi de valoarea culturală a lor, iar pentru a produce răsad în vedereaplantării unui hectar de cultură sunt necesare următoarele cantităţi: 0,200 kg pentruţelină; 0,250 kg pentru tomate, salată, cicoare; 0,300-0,400 kg pentru vărzoase; 0,600-0,800kg pentru ardei, vinete, castraveţi; 3,0-4,0 kg pentru ceapă de apă şi praz.5.3. Lucrărilede îngrijire aplicate răsadurilor Repicatul – lucrarea de transplantare a răsadurilor dinsemănătură deasă, la distanţe mai mari, cu scopul asigurării unui spaţiu de nutriţiecorespunzător şi o iluminare mai bună. Se execută manual, în faza cotiledonală sau la
  • 35. primele frunze adevărate. Lucrarea este obligatorie pentru toate culturile forţate şitimpurii din câmp. Plantele din semănătură se scot în grup, se fasonează la nivelulrădăcinilor şi se repică cu ajutorul plantatoarelor. Pentru repicat se folosesc: - cuburinutritive din amestecuri de pământuri, confecţionate manual sau mecanizat cu presespeciale- ghivecele din material plastic rigid, din folie de polietilenă, pahare din plastic saughivece din turbă - Jiffy–pots;Jiffy–strips; Jiffy-7; papier-pots. - patul nutritiv saustratul nutritiv. Dirijarea factorilor de vegetaţie Asigurarea factorilor de vegetaţie seface în limitele cerute de specie, etapele fazei de răsad, în limitele posibile şi încorelaţie cu ceilalţi factori. • Lumina - se asigură prin curăţirea materialelor deacoperire, repicatul la timp şi la distanţe stabilite, răritul ghivecelor în sere,distrugerea buruienilor, folosirea retardanţilor etc. • Temperatura – se menţine întrelimitele cerute de particularităţile biologice ale speciei, pe faze de vegetaţie. Se asigurăprin etanşeizarea spaţiilor, protejarea suplimentară şi sursa de încălzire. • Aerisirea –dirijează temperatura şi umiditatea din spaţiile de producere a răsadurilor.• Regimulde umiditate – realizând 65-90% din I.U.A., în funcţie de specie şi faza de vegetaţie şi seasigură prin udări cu furtunul cu sită sau stropitoarea. După udarea răsadurilor spaţiile seaerisesc. • Regimul de nutriţie – se asigură prin fertilizări suplimentare, folosindfertilizanţi chimici, simpli sau complecşi, întotdeuna sub formă de soluţie, în concentraţiide 0,2-1,0%, în funcţie de tipul de îngrăşământ, specie, faza de vegetaţie. Se foloseşte ocantitate de 4-5 l soluţie/m2 suprafaţă. • Combaterea bolilor şi dăunătorilor – cu produseinsecto-fungicide specifice, în cantităţi şi concentraţii bine stabilite. • Rărirea
  • 36. ghivecelor - la ciclul I în sere. • Tratamentul cu retardanţi, folosindu-seCycocel-ul,0,1-0,15%, 10 litri soluţie/100 m2 suprafaţă repicată, în faza de 3-4 frunzeadevărate, prin aplicare extraradiculară (pe frunze). • Călirea răsadurilor şi definitivareaacesteia – se realizează prin aplicarea şi dirijarea corespunzătoare a tuturor factorilor devegetaţie, de la semănat şi până la plantare, cu măsuri speciale aplicate înainte deplantare. • Producerea răsadurilor pe brazde reci în câmp – se realizează pentru culturilede toamnă (vărzoase, salată), pregătite corespunzător. Se seamănă mai rar, fără repicare,iar lucrările de întreţinere sunt asemănătoare cu cele prezentate anterior. Calitatearăsadurilor şi pregătirea pentru plantare Aprecierea calitativă a răsadurilor se face înfuncţie de caracterele lor morfologice: înălţimea 15-20 cm; diametrul 5-8 mm; număr defrunze 5-12; culoarea frunzelor verde-violacee, prezenţa butonilor florali la solanaceae.Pregătirea răsadurilor, sub aspect general, constă în udarea acestora cu 24 ore înainte deplantare. Răsadurile repicate: cuburile sau ghivecele se aşează în lădiţe cu care ocazie seexecută sortarea şi se dezinfectează. Lădiţele se aşează pe stelaje în remorci şi setransportă la locul de plantare. Răsadurile nerepicate se scot prin dislocare, se fasoneazăla nivelul rădăcinilor, iar la speciile cu frunze în rozetă (vărzoase, frunzoase, ceapă deapă, praz, ţelină) şi la nivelul acestora, reducându-se 1/3 – 1/2 din suprafaţa lor. Seaşează în lădiţe în poziţie orizontală şi se transportă la locul de plantare. CAP. VI.TEHNOLOGIA GENERALĂ DE CULTIVARE A PLANTELOR LEGUMICOLE ÎNCÂMP NEPROTEJAT Pregătireaterenului şi solului Are drept scop asigurarea condiţiilor optime pentru creşterea şidezvoltarea plantelor legumicole. • Defrişarea culturilor anterioare – constă în tocareavrejurilor cu ajutorul discului sau scoaterea din teren dacă sunt afectate de agenţi
  • 37. patogeni. Resturile vegetale ce se pot utiliza în zootehnie, se compostează sau se folosescimediat. • Nivelarea de exploatare – se execută anual, înainte de arătura adâncă şi varaînainte de arătura superficială, folosindu-se NT-2,8 sau NM – 3-2, prin 1-2 treceri.recoltarea. Lucrarea se execută mecanizat cu MMS-4,5 sau AMFS-4,5. Înfiinţareaculturilorlegumicole în câmp neprotejat Înfiinţarea culturilor legumicole în câmp neprotejat se faceprin: semănat direct şi prin plantare (răsaduri sau organe vegetative). Semănatul directpresupune folosirea seminţelor şi se utilizează la morcov, pătrunjel, păstârnac, ridichi,sfeclă roşie, ceapă ceaclama, salată, spanac, lobodă, cicoare, mazăre, fasole de grădină,bob, bame, castraveţi, dovleci, pepeni verzi, pepeni galbeni, mărar, cimbru, busuioc,tomatede toamnă etc. Plantarea se practică la speciile cultivate prin răsad: tomate, ardei,vinete, castraveţi, salată, ceapă de apă, praz, ţelină, varză albă, varză roşie, varzăcreaţă, conopidă, gulie, varză de Bruxelles, sfeclă roşie etc, sau prin organe vegetative:anghinare, leuştean, măcriş, ştevie, tarhon, cardon, cartof timpuriu, ceapă eşalotă, usturoietc. 6.1. Înfiinţarea culturilor legumicole în câmp neprotejat prin semănat directElementele tehnologice specifice pentru înfiinţarea culturilor prin semănat direct se referăla: epocă, norma de semănat, adâncime, scheme şi mijloace.Înfiinţarea culturilor legumicole în câmp neprotejat prin plantare Se plantează răsaduricâtşi organe vegetative în funcţie de specie. Elementele tehnologice: epoca, adâncime,scheme,distanţe, mijloace. • Epoca de plantare (aceleaşi criterii ca la semănat): toamna devreme
  • 38. (IX-X) – salată, ceapă şi usturoi verde; primăvara devreme (III-IV) – salată, varzătimpurie, conopidă timpurie, gulioare, ceapă din arpagic, usturoi, specii perene etc;primăvara târziu (IV-V) – tomate timpurii, tomate de vară, ardei, vinete, castraveţitimpurii, pepeni; vara – pentru culturile de succesiune (VI-VII)- vărzoase de toamnă,salată(VIII). • Adâncimea de plantare – este în general aceiaşi la care răsadurile au fostobţinute în spaţiile de producere. Se pot planta mai adânc speciile ce emit rădăciniadventive (tomate, varză), dar niciodată la salată şi ţelină. Organele vegetative seplantează la adâncimi determinate de dimensiunile lor. • Schemele şi distanţele deplantare(tabelul 4.5.) - se stabilesc în funcţie de aceleaşi aspecte ca la semănat, plantându-se înrânduri echidistante sau în benzi de 2-4 rânduri, în teren modelat sau nemodelat.• Epoca de semănat sestabileşte în funcţie de : specificul biologic al plantelor, zona de cultură, durata devegetaţie, eşalonarea producţiilor. Culturile legumicole se înfiinţează: toamna devreme(IX-X), încât până la venirea iernii plantele să înrădăcineze şi să formeze frunze (spanac);toamna târziu (X-XI) – în prejma iernii, plantele iernează sub formă sămânţă negerminată(salată, spanac, pătrunjel, păstârnac, ceapă ceaclama, mazăre etc); primăvara devreme(III-IV) – speciile menţionate anterior, la care se adaugă ridichea de lună, morcov, mărar,sfeclă roşie etc.; primăvara târziu (IV-V) – tomate de toamnă, fasole, dovlecei, castraveţi,pepeni verzi şi galbeni, bame etc.; vara – pentru culturile de succesiune (VII-VIII)-morcov, dovlecel, fasole, spanac, salată etc. In funcţie de zona de cultură, pentru aceeaşispecie, epoca de semănat este decalată cu 23 săptămâni.-
  • 39. Durata de vegetaţie este corelatăcu modul de eşalonare a culturii. • Adâncimea de semănat – condiţionează uniformitatearăsăririi şi asigurarea desimii optime şi se stabileşte în funcţie de mărimea seminţelor,fiind de 8-10 ori diametrul sau latura îngustă a acestora. • Norma de semănat (Q sămânţă)sestabileşte în funcţie de valoarea culturală şi M.M.B., în vederea asigurării desimii şidiferă în funcţie de specie, epoca de semănat, pregătirea solului etc:• Afânarea solului şi combaterea crustei – asigură regimul deumiditate, aer, temperatură, răsărirea uniformă a plantelor etc. Se realizează prin praşilemanuale şi mecanice cu FPP – 1,3; FP-4; CL-4,5-M, în număr de 2-4, la adâncimi diferiteînfuncţie de sistemul radicular. Crusta se poate preveni prin folosirea unor produsespecificeîncorporate în sol. • Prevenirea apariţiei şi combaterea buruienilor : măsuri preventive :arătura adâncă, distrugerea buruienilor din culturile anterioare înainte de formareaseminţelor, rotaţia raţională a culturilor, evitarea folosirii materialelor organice cu unconţinut ridicat de seminţe de buruieni. măsuri curative : praşile – când buruienile suntmici; plivit – manual, când buruienile sunt mici, iar solul trebuie să fie reavăn;combaterea chimică sau “plivitul chimic” prin folosirea de erbicide, ce se administrează“ppi”, “”pre” sau “post” în funcţie de specie şi scopul urmărit; • Verificarea şicompletarea golurilor - se practică prin plantare de răsaduri, organe vegetative sau prinseminţe preîncolţite în funcţie de specie. • Prevenirea şi combaterea bolilor şidăunătorilor : - măsuri preventive : soiuri rezistente, seminţe şi material de plantatsănătoase, dezinfecţia înainte de folosire, respectarea rotaţiei, strângerea resturilor
  • 40. vegetale atacate şi arderea lor etc; - măsuri curative – prin tratamente aplicate înculturi, folosindu-se substanţe insectofungicide specifice şi chiar combaterea biologică,corespunzător recomandărilor făcute de fitopatologie şi entomologie.• Fertilizareafazială – cu scopul menţinerii fertilităţii solului, pentru a pune la dispoziţia plantelorelementele necesare desfăşurării metabolismului. Se face diferenţiat în funcţie de specieşifaza de vegetaţie. • Irigarea culturilor – pentru a asigura necesarul de apă pentru plante,toate culturile legumicole se irigă, iar normele, momentul şi numărul udărilor se stabilescîn funcţie de specie, durata de vegetaţie, anotimp, producţii etc.Lucrări cu caracterspecial (particular)• Răritul - lucrare aplicată la culturile legumicole înfiinţate prinsemănat direct şi constă în îndepărtarea surplusului de plante, asigurându-se distanţaoptimă pe rând. Se execută manual, când plantele sunt mici. La speciile de la careplanteleobţinute prin rărit se pot folosi, lucrarea se execută mai târziu încât organele comestibilesă aibă însuşiri comerciale (morcov, pătrunjel, păstârnac, ceapă). Din răritură se potcompleta goluri (tomate, salată). • Bilonatul şi muşuroitul - lucrările în cadrul cărora ,prin folosirea solului, sunt favorizate : emiterea de rădăcini adventive (tomate,castraveţi), tuberizarea (cartofi), rezistenţă sporită la acţiunea vânturilor (seminceri),înălbirea părţilor comestibile (sparanghel, cicoare, praz etc). Bilonatul se execută manualsau mecanizat, iar muşuroitul numai manual. • Înălbirea sau etiolarea – se obţine prin mai
  • 41. multe mijloace: solul – pentru bilonare şi muşuroire (sparanghel, cicoare, praz, ţelină depeţiol, cardon, fenicul; legarea frunzelor peste organele comestibile (conopida);acoperireacu paie, iarbă, frunze (cicoare, ţelină pentru peţioli, conopidă etc). Această protejare serealizează în vederea obţinerii de părţi comestibile mai fragede, mai gustoase şi maisuculente. • Protejarea culturilor împotriva brumelor – se aplică în culturile cusensibilitate la frig (solanaceae, cucurbitaceae), pentru a le proteja împotriva brumelortârzii din primăvară şi timpurii din toamnă. Se urmăreşte producerea perdelelor de fum,prinarderea de materiale organice, brichete fumigene, lumânări fumigene sau prin irigareaculturilor prin aspersiune. • Combaterea grindinei - cuprinde un ansamblu de măsuri careaudrept scop protejarea plantelor cât şi împiedicarea acţiunii prin căderea grindinei. Seutilizează: plase din material plastic cu ochiuri mici sau se lansează proiectile saurachete mici ce conţin substanţe chimice şi care prin explozii în zona norilor împiedicăformarea grindinei. Refacerea culturilor după îngheţ şi grindină: înlăturarea părţilor deplantă afectate, stropirea plantelor cu zeamă bordeleză 1% sau alt fungicid cupric,fertilizare cu azot, menţinerea solului umed şi afânat. • Susţinerea plantelor – se aplicăla specii cu port înalt şi care nu se pot menţine în poziţie erectă (tomate, fasole,castraveţi). Se asigură prin araci din lemn de care se leagă plantele sau spalieri de sârmă,de care plantele se leagă cu ajutorul sforilor. • Copilitul – lucrarea prin care seîndepărtează lăstarii de pe plante (tomate cu port înalt, ardei şi vinete). La tomate seface radical (îndepărtând toţi copilii la tomatele timpurii) sau parţial ( se lasă 1-3copili la tomatele de vară-toamnă). Soiurile cu creştere determinată nu se copilesc. Laardei şi vinete se face un copilit parţial. Lăstarii se îndepărtează când sunt mici (5-10
  • 42. cm) prin rupere sau tăiere, pentru a nu consuma inutil. • Cârnitul – lucrarea prin care seîndepărtează vârful tulpinii principale la speciile legumicole cu port înalt, în scopulsistării creşterii şi limitării numărului de inflorescenţe sau flori, favorizând odezvoltare mai bună şi o coacere mai timpurie a fructelor. Tomatele timpurii se cârnescdupă3-5 inflorescenţe, cele de vară-toamnă după 8-12 inflorescenţe, iar cele de toamnă cu 2-3săptămâni înaintea căderii brumelor. Lucrarea se execută manual, lăsându-se 1-2 frunzedupăultima inflorescenţă. La varza de Bruxelles, lucrarea de cârnit se aplică la sfârşitul luniiaugust, pentru a favoriza creşterea verzişoarelor.RECOLTAREA ŞI CONDIŢIONAREA LEGUMELOR 1. Recoltarea legumelorRecoltarea este operaţiuneacare marchează trecerea legumelor din sfera producţiei în cea a circulaţiei şi consumului.Ea reprezintă un complex de operaţiuni de mare răspundere, deoarece modul de executareaacestei lucrări are repercursiuni directe asupra menţinerii calităţii produselor. Recoltarealegumelor cuprinde două aspecte principale şi anume: organizarea recoltării şi tehnologiaderecoltare.  rganizarea recoltării prezintă importanţă deosebită pentru fermele Ospecializateşi se face din timp asigurându-se pe de o parte întocmirea corectă a graficelor de livrare,pe baza evaluării producţiei şi întocmirea calendarului apariţiei acesteia, iar pe de altăparte asigurându-se maşinile şi utilajele necesare recoltării, formaţiunile de lucru,ambalajele necesare, mijloacele de transport. Tehnologia recoltării se referă la: -Stabilirea gradului de maturare la care trebuie făcută recoltarea, în funcţie de destinaţia
  • 43. producţiei şi anumite caracteristici ale acesteia, cum ar fi capacitatea de a-şi desăvârşimaturarea după recoltare; - Momentul optim de executare a recoltării; - Tehnica derecoltare. Gradul de maturare constituie o anumită etapă în procesul creşterii şi maturăriila care legumele întrunesc anumite proprietăţi ca: mărime, culoare, frăgezime, conţinut înapă, zaharuri, aciditate etc. În funcţie de specificul creşterii şi dezvoltării fiecăreispecii legumicole şi de destinaţia producţiei se utiliează următoarele noţiuni legate degradul de maturare: - maturitatea fiziologică este dată de momentul când seminţele ajunglamărimea caracteristică şi sunt apte să germineze dacă sunt puse în condiţii optime deumiditate şi căldură; - maturitatea de consum corespunde momentului în care părţilecomestibile ale legumelor au dobândit însuşirile caracteristice speciei şi soiului (mărime,formă, culoare, gust, aromă etc.), însuşiri care permit folosirea lor imediată. Aceastănoţiune se utilizează pentru legumele de la care se consumă părţile vegetative (salată,spanac, morcov, pătrunjel etc.) dar se poate folosi şi pentru cele de la care se utilizeazăfructele înainte de atingerea maturităţii fiziologice (castraveţi, dovlecei, mazăre etc.); -maturitatea comercială este maturitatea în cadrul căreia sunt întrunite caracteristicilecerute de beneficiari şi este condiţionată de scopul pentru care legumele se
  • 44. comercializează. Pentru unele legume ca tomatele pentru export, pepenii galbeni destinaţipăstrării etc., aceasta corespunde cu stadiul de pârgă. - maturitatea tehnică sauindustrială corespunde cu faza în care legumele întrunesc însuşirile cerute de uneleoperaţiuni tehnologice cum ar fi: păstrarea în stare proaspătă (ceapă, usturoi, etc.),diferite forme de prelucrare (pastă, bulion, conserve sterilizate, produse deshidratate,murate etc.). La această maturitate legumele se găsesc în diferite grade ale maturării înfuncţie de destinaţie (supramaturare, coacere deplină, pârgă, inflorescenţă completformată,maximum de creştere vegetativă etc.). Tehnica recoltării este determinată de anumitecaracteristici ale plantelor legumicole şi anume: gradul de perisabilitate şi dinamicaapariţiei producţiei. În funcţie de gradul de perisabilitate, recoltarea trebuie făcutăastfel ca, în momentul efectuării acestei operaţiuni, asupra produsului să se exercite opresiune cât mai redusă, să se evite pe cât posibil lovirile, zdrobirile, ruperea deţesuturi etc., deoarece în celulele lovite, cu pereţii vătămaţi, sub influenţa enzimelor, aoxigenului din aer şi datorită temperaturii ridicate la care se lucrează de cele mai multeori, se produc procese de hidroliză şi fenomene care se evidenţiază prin pete, înmuiereaţesuturilor etc. care, în perioada imediat următoare recoltării, produc depreciericalitative produselor, pierderi în greutate prin îmbolnăvire etc. În funcţie de specificulplantelor legumicole recoltarea se face selectiv sau integral. Recoltarea selectivă se faceprin mai multe treceri, pe măsură ce produsele legumicole ajung la maturitateacomercială(tomate, ardei, castraveţi, pepeni, dovlecei, fasole de grădină etc.). Intervalul dintredouă recoltări diferă în funcţie de specie, faza de dezvoltare a plantei, tehnologia decultură, condiţiile de mediu etc. Recoltarea integrală la o singură trecere, se face
  • 45. culegând toate produsele existente în momentul recoltării. Apariţia simultană a producţieieste un caracter transmis genetic la tomate, ardei, pătlăgele vinete, fasole, mazăre etc.,la care s-au creat soiuri şi hibrizi cu maturare grupată în proporţie de peste 85% şi o bunărezistenţă la loviri, şocuri, vibraţii etc În funcţie de dotarea tehnică, destinaţiaproducţiei şi specificul fiecărei specii legumicole, recoltarea se poate face: manual, cândtoate operaţiile se execută manual; manual cu scoaterea mecanizată a recoltei din câmpcuplatforme mobile, platforme tehnologice cu benzi; semimecanizat, o parte din operaţii seexecută mecanizat iar celelalte manual; mecanizat, când toate operaţiunile de recoltare seface cu ajutorul maşinilor speciale. 2. Condiţionarea produselor legumicole Princondiţionare se înţelege totalitatea operaţiilor de sortare, calibrare, periere, spălare,ceruire etc. cu ajutorul cărora produsele recoltate sunt aduse să îndeplinească condiţiiletehnice de calitate şi prezentare prevăzute în STAS, nomă internă, caiet de sarcini.Presortarea este o operaţie care se efectuează după recoltare şi consă în eliminarea dinmasa produselor a exemplarelor evident necorespunzătoare calitativ, a resturilor detulpini,bulgări de pământ etc Sortarea este operaţia de condiţionare a produselor legumicoleprincare se urmăreşte ca acestea să corespundă condiţiilor de calitate precizate în STAS,caietede sarcini sau notede comandă. Prin sortare se elimină din masa produselorexemplarele foarte mici, cele cu maturare complet diferită faţă de celelalte produse,exemplarele bolnave, vătămate, crăpate etc. Sortarea selectivă se face manual, prinalegereaproduselor cu defecte din masa produselor supuse sortării sau se pot folosi în acest scop
  • 46. dispozitive cu celulă fotoelectrică care analizează intensitatea coloraţiei. Acestedispozitive se reglează pentru diferite nuanţe şi intensităţi de culoare cu ajutorul uneifise-program a filtrelor de culoare şi a fundalelor de reflecţie. Sortarea în masă generalăse execută tot manual şi se face prin examinarea tuturor exemplarelor şi aşezarea lorîntr-unul din ambalajele aşezate în jurul muncitorului. Sortarea în masă generală trebuiefăcută pe mese de sortare pe care se aşază produsele care vor fi sortate şi lăzile goale încare se va face gruparea produselor pe mărimi, formă, culoare etc., realizându-seconcomitent sortarea şi calibrarea produselor. Calibrarea este operaţia prin careproduselesunt grupate după formă, mărime, greutate etc., conform prevederilor din actelenormative.De obicei, calibrarea se face concomitent cu sortarea produselor sau după aceasta.Periereaeste operaţiunea complementară a procesului de condiţionare, care se aplică unor speciilegumicole ca: tomatele, cartofii etc. Are ca scop înlăturarea şi curăţirea de praf şi oparte din reziduurile de substanţe chimice care se găsesc pe aceste produse Spălarealegumelor se face cu maşini speciale de spălat şi are drept scop îndepărtarea totală apământului de pe produsele legumicole şi a substanţelor fitosanitare, care se găsesc peacestea. În acest scop, în ţara noastră, s-a realizat maşina de spălat rădăcinoase MSR carerealizează spălarea legumelor într-un tambur rotativ, urmată de o spălare suplimentară cujet de apă pe un transportor cu vergele. Ceruirea este o altă lucrare care se aplică launele legume şi se face cu emulsii de ceară sau parafină, având drept scop prelungireaperioadei de păstrare a însuşirilor calitative. Legarea în snopi, funii, legături esteoperaţia de condiţionare şi ambalare specifică legumelor verdeţuri, sparanghelului,
  • 47. legumelor condimentare etc. Operaţiunea se execută manual şi constă în formarea unorlegături de 4, 6, 10 sau 12 plante, frunze, peţioluri etc., care se leagă cu banderole dinmasă plastică sau alte materiale de legat. Ambalarea produselor legumicole esteoperaţia definalizare a fluxului tehnologic de condiţionare şi are ca scop protejarea produselor întimpul transportului, favorizarea unei manipulări mai uşoare a produselor, iar din punctdevedere comercial, o prezentare atrăgătoare. În funcţie de destinaţie produsele legumicoleseambalează în: ambalaje de manipulare, transport şi depozitare şi ambalaje de desfacere.Se aplică şi la unele soiuri sauhibrizi de castraveţi, prin ruperea vârfului tulpinii în faza de 3-5 frunze adevărate.Lucrarea se poate aplica şi la semincerii de plante legumicole. • Ciupitul – lucrarea ce seaplică plantelor legumicole cucurbitaceae şi constă în îndepărtarea repetată a vârfuluilăstarilor, favorizând apariţia ramificaţiilor de ordin superior, pe care apar mai multeflori femeieşti, influenţând producţia. • Tratarea plantelor cu substanţe bioactive – aredrept scop influenţarea creşterii şi fructificării plantelor legumicole. Se folosesc produsede sinteză cu acţiune specifică asupra unor procese din plante (auxine, gibereline,retardanţi, produse fertilo-stimulatoare) cu denumiri comerciale diferite, dar de mareeficienţă. Se aplică unul sau mai multe tratamente în funcţie de prospectul însoţitor.
  • 48. -

×