Ingrasamant foliar

858 views
804 views

Published on

0 Comments
0 Likes
Statistics
Notes
  • Be the first to comment

  • Be the first to like this

No Downloads
Views
Total views
858
On SlideShare
0
From Embeds
0
Number of Embeds
1
Actions
Shares
0
Downloads
44
Comments
0
Likes
0
Embeds 0
No embeds

No notes for slide

Ingrasamant foliar

  1. 1. FERTILIZAREA FOLIARĂ, CA MIJLOC DE ÎNTREŢINEREA PLANTELOR LEGUMICOLE.trimite pe:postat la: 25 mar 2011Tipareste articol1. Ce este fertilizarea foliarăFertilizarea foliară este orice substanţă fertilizatoare aplicată pe frunze sub formălichidă. Aceasta înseamnă însă un consum de timp, uneori important, şi de regulă,pentru o cantitate mică de nutrienţi.În contrast cu acest lucru, îngrăşămintele foliare moderne, sunt soluţii concentratecare folosesc elemente de înaltă puritate tehnică şi în care azotul, fosforul şipotasiul (luând în considerare doar o parte din elemente), sunt combinate într-unechilibru dorit, într-un mediu controlat.Elementele fertilizante în această situaţie sunt în soluţie, solubile, şi astfel foarteaccesibile plantelor.
  2. 2. Aceasta este în contrast cu aplicarea îngrăşămintelor la sol (sub formă solidă), şicare se aplică de regulă sub formă granulată, uscate. Acestea apoi trebuiedizolvate, fie prin irigare fie prin udare în urma unei ploi, pentru a fi disponibileplantelor prin sistemul radicular. Cu alte cuvinte, trebuiesc dizolvate în soluţiasolului pentru a fi accesibile plantelor.În soluţiile de îngrăşăminte foliare, se mai pot adăuga microelemente sub formăchelată (compuşi organo-minerali), acizi humici, sau alţi aditivi în funcţie de ceeacese doreşte, pentru a obţine un îngrăşământ echilibrat, care să asigure nu numaiNPK-ul, dar şi toate microelementele, precum şi hormoni de creştere şi dezvoltare,vitamine, etc.Se pot realiza foarte multe combinaţii NPK, diferite în funcţie de cerinţele aplicării.Elementele care constituie fertilzantul foliar sunt cele care sunt necesare creşterii şidezvoltării plantelor şi sunt astfel formulate pentru a satisface pe cât posibil acestnecesar.2. Compoziţia plantelor de culturăDin tabelul 1 se constată că plantele sunt compuse din diferite elemente în anumiteproporţii şi pe care se bazează fertilizanţii foliari moderni.Tabelul 1 Concentraţiile elementelor esenţiale din plantele superioare (dupădiverşi autori) Concentraţia medie din plante Concentraţia in scoarţa terestră,Elementul (la s.u.) ppm % 16 km, %Hidrogen 60.000 6,0 1,000Carbon 450.000 45,0 0,350Oxigen 450.000 45,0 49,130Azot 15.000 1,5 0,040Potasiu 10.000 1,0 2,350
  3. 3. Calciu 5.000 0,5 3,250Magneziu 2.000 0,2 2,350Fosfor 2.000 0,2 0,120Sulf 1.000 0,1 0,100Clor 100 0,01 0,200Bor 20 0,002 0,005Fier 100 0,01 4,200Mangan 50 0,005 0,100Zinc 20 0,002 0,020Cupru 6 0,0006 0,010Molibden 0,1 0,00001 0,001Pentru creşterea şi dezvoltarea plantelor, 16 elemente sunt considerate caesenţiale. Aceste elemente esenţiale sunt împărţite în două grupe: macronutrienţii,necesari relativ în cantităţi mari, cum ar fi C, H, O, N, P, K, Ca, Mg şi S, şimicronutrienţii ceruţi în cantităţi mici şi care includ Fe, Cl, Mn, B, Zn, Cu şi Mo. Dedeparte cea mai mare proporţie – 96 %, este reprezentată de H, C şi O şi care suntpreluate liber din aer şi apă.Toate celelalte elemente se regăsesc în diferenţa de 4 %, din care elementelemajore N, P, K, Ca şi Mg reprezintă 3,4 %, rămânând doar 0,6 % pentrumicroelemente.3. Consumurile de elemente nutritive şi sensibilitatea plantelor legumicolela lipsa acestoraIn ceea ce priveşte consumul de elemente al plantelor, acesta este uneori foarteridicat. Astfel, mai ales în cazul legumelor şi cu deosebire al celor cultivate în sistemprotejat (tabelul 2), consumurile de elemente majore sunt deosebit de mari, pemăsura şi a producţiilor obţinute.Tabelul 2 Consumurile totale de NPK ale principalelor culturi de legume
  4. 4. Nr. Producţia Consumul total, kg/ha Cultura N P2O5 K2O MgOcrt. t/ha1 Ardei gogoşar-c 20-30 183 28 190 232 Ardei gras-c 25-30 240 40 218 373 Ardei gras-s 60-80 266 73 545 694 Ardei gras-p 40-50 197 60 326 335 Ardei lung-c 20-25 106 21 145 166 Castraveţi-c 15-20 43 16 78 107 Castraveţi-s 140-160 330 171 577 124 (lungi)8 Castraveţi-s 30-50 70 59 135 29 (scurţi)9 Castraveţi-p 50-80 110 56 242 29 (scurţi)10 Ceapă din 35-63 122 51 254 54 sămânţă11 Conopidă de 20-25 232 106 342 31 toamnă-c12 Conopidă 12-14 107 60 179 15 timpurie-c13 Fasole verde-c 6-9 165* 46 188 1014 Mazăre verde-c 5-10 108* 34 86 715 Morcov-c 30-50 138 58 286 2216 Pătrunjel-c 20-30 56 17 112 617 Ridichi de iarnă-c 30-40 227 105 175 1018 Ridichi de lună-p 15-20 72 35 92 419 Salată-c 30-40 80 34 150 820 Salată-s 25-35 67 27 130 921 Salată-p 15-20 47 16 84 622 Sfeclă roşie-c 40-50 247 101 445 4523 Spanac-c 25-40 118 55 226 2824 Tomate ind.-c 40-60 125 54 147 3225 Tomate-s/ciclul I 80-100 278 132 364 94
  5. 5. 26 Tomate-s/ciclul 50-70 240 53 378 48 II27 Tomate-p 50-70 300 65 414 6228 Tomate timp.-c 30-40 81 28 118 2429 Tomate vară- 70-90 148 78 148 40 toamnă-c30 Ţelină-c 30-40 222 116 338 3931 Varză de toamnă- 80-100 246 98 431 48 c32 Varză timpurie-c 40-50 145 62 209 1833 Varză de vară-c 60-80 206 105 365 4234 Vinete-c 30-40 140 36 192 3635 Vinete-s 50-70 418 91 445 5036 Vinete-p 40-50 319 70 341 37c-cîmp, p-solar, s-seră;*)la aceste specii, cea mai mare parte de N provine din atmosferă.În funcţie de necesitatea aplicării, îngrăşămintele foliare se pot astfel formulapentru a satisface cerinţele specifice plantei cultivate. De exemplu, când cerinţaplantei este ridicată în azot, se formulează un îngrăşământ foliar cu concentraţiemare în acest element comparativ cu fosforul, dar formularea se schimbă în cazulfenofazelor de dezvoltare a plantei, când cerinţa faţă de fosfor şi/sau potasiu estemai mare comparativ cu cea de azot. Această situaţie se întâlneşte frecvent cândplantele schimbă stadiul de creştere cu cel de dezvoltare, cel vegetativ cu celgenerativ, sau atunci când de regulă sunt supuse unor factori de stres (Fig. 1).Pe baza consumurilor de elemente nutritive şi a unor particularităţi de nutriţieobservate sau determinate experimental, legumele pot fi clasificate diferit în ceeace priveşte sensibilitatea la lipsa macroelementelor (tabelul 3) şi microelementelor(tabelul 4) din substratul de cultură.Tabelul 3 Sensibilitatea plantelor legumicole la lipsa macroelementelor
  6. 6. N P K Ca Mg Scastraveţi, în general toate castraveţi, varză, ardei gras, sfeclă roşievinete, ardei culturile ardei, conopidă, castraveţi, varză,gras, tomate extratimpurii şi tomate, leguminoase, ceapă conopidă,protejate, timpurii, sfeclă roşie, rădăcinoase, semănată, spanac,varză, castraveţi, vinete solanofruc- tomate, gulie, ceapconopidă, tomate, protejate, toase, conopidă, pătrunjel,ţelină, ridichi conopidă, ridichi rădăcinoase. castraveţi. sfeclă roşie, tomate,de iarnă, de iarnă, sfeclă ţelină, varză, leguminoassfeclă roşie. roşie, varză. vinete. castraveţi, dovlecei.Tabelul 4Sensibilitatea plantelor legumicole la lipsa microelementelorFe Mn B Zn Mo CuSfeclă roşie, Sfeclă roşie, gulie, Sfeclă roşie, Fasole, Sfeclă roşie, Usturoi,varză, leguminoase, rădăcinoase, bob, varză, ceapă,conopidă, varză, conopidă, conopidă, usturoi, conopidă, spanac,spanac, gulie, ţelină, castraveţi, broccoli, gulie, salată, castraveţi, mazăre,ceapă, dovlecei, spanac, varză, varză ceapă, salată, spanac, anghinarpătrunjel, sfeclă roşie, de Brouxelles, tomate. tomate,tomate, ridichi, tomate. spanac salată, pepenileguminoase, ridichi, galbeni,castraveţi, tomate. usturoi, ceapă.dovlecei.4. Cum acţionează îngrăşământul foliarÎncă din 1953 la Universitatea de Stat din Michigan, Departamentul de EnergieAtomică al Statelor Unite a dezvoltat un proiect de studiu a absorbţiei foliare anutrienţilor, precum şi translocarea acestora în plante.Îngrăşămintele marcate cu izotopi radioactivi au permis aflarea a cât îngrăşământeste luat de către plantă şi cât este pierdut. Este vorba de eficienţa utilizării
  7. 7. acestora. Este foarte important ca o cât mai mare parte din îngrăşământ să segăsească în plantă şi cât mai puţin să se piardă în mediul înconjurător.Radioizotopii au arătat că toţi nutrienţii aplicaţi foliar sunt absorbiţi de cătrefrunze.Aceştia sunt chiar absorbiţi şi prin ţesuturile lemnoase ale pomilor (prinscoarţă). De fapt, aceşti izotopi au arătat că este de 8-10 ori mai eficient săhrăneşti foliar o plantă comparativ cu cantităţile de nutrienţi necesare, precum şi cuviteza cu care aceştia sunt utilizaţi.Efectele benefice a unui foliar sunt datorate unei creşteri a sintezei clorofilienecelulare. Această creştere a clorofilei şi a activităţii celulare şi respiraţiei se poatevedea, ca un prim semn în cultură, după aplicarea fertilizantului foliar, prin trecereaculorii frunzelor într-un verde închis. Fenomenul se poate măsura refractometric încel puţin 4 ore. Creşterea activităţii celulare şi a respiraţiei, aduce după sine ocreştere a absorbţiei apei prin sistemul vascular ca răspuns la creşterea cerinţei deapă a frunzelor (aceasta aduce automat mai multe elemente fertilizante în plantă,via sistem vascular).Aplicarea fertilizanţilor foliari nu înseamnă că se înlocuieşte fertilizarea la sol, darcreşte absorbţia acestora. Deasemenea creşterea eficienţei poate reduce necesarulde îngrăşăminte aplicate pe sol, reducându-se astfel rata de spălare şi pierdereaelementelor fertilizante. Unele din cele mai recente cercetări arată creştereacalitativă şi cantitativă a producţiei prin creşterea absorbţiei N şi P, şi punerea ladispoziţia celulei a ionului fosfat în momentul când planta are mai multă nevoie. Ocantitate mică de potasiu şi fosfor pote creşte astfel semnificativ producţia, aducândmai mulţi bani comparativ cu fertilizarea la sol.Necesarul mai mare de apă şi schimbul de gaze mai intens stimulează creştereamasei radiculare pentru a le putea furniza. Excesul de carbohidraţi produs de cătreplante, datorat sintezei mai mari de zaharuri prin creşterea sintezei clorofilei, estereturnat solului prin perişorii radiculari care va stimula mai departe coloniilemicrobiene din jurul rădăcinii constituind surse de energie suplimentare. Coloniilebacteriene în schimb vor produce auxine şi alţi compuşi de stimulare a sistemuluiradicular. Mai mult ţesut radicular şi mai mulţi perişori radiculari cresc abilitateaplantei de a absorbi apă şi ioni nutritivi.Este o reacţie în lanţ dacă se aplică fertilizantul necesar la momentul necesarpentru a realiza acest ciclu. Cu îngrăşămintele foliare se obţine o eficienţă mai maredeoarece astfel stimulăm întregul sistem de pompare care include celulelefrunzelor.
  8. 8. Lucrul important pe care nu trebuie să-l uităm este că printr-o cantitate mică deîngrăşământ foliar folosit, de fapt creşte absorbţia comparativ cu absorbţia totală,de câteva ori faţă de cantitatea de îngrăşământ aplicată. Unii cercetători sugereazăun raport de 6:1.Aplicările foliare coincid adeseori în timp cu stadiile specifice vegetative sau defructificare, de dezvoltare, şi în acest sens trebuie ajustată formula de fertilizare.Aplicările mai pot fi deasemenea făcute pentru a ajuta plantele să-şi revină dupăşocul plantării, a daunelor produse de grindină, sau de alţi factori de mediu extremi.În termeni de absorbţie nutritivă, fertilizarea foliară poate fi de 8 până la de 20 deori mai eficientă decât aplicarea îngrăşămintelor pe sol (anonim, 1985).Totuşi, eficienţa fertilizării foliare nu este întotdeauna atinsă în practică. Adeseorilipsa de eficienţă este rezultatul lipsei de atenţie acordată principiilor nutriţieifoliare. Alte cauze ale eşecului includ aplicarea unui amestec greşit, sau un amestecbun la un moment nepotrivit. Judecata, ce îngrăşăminte foliare să folosim şi în carefenofază să le aplicăm, pare a fi pe cât de mult o artă, pe tot atât de mult o ştiinţă.În timp ce fertilizarea foliară se foloseşte la o varietate mare de culturi, valoarea eieconomică este în general apreciată a fi mai mare în horticultură decât la culturamare. Aceasta deoarece culturile horticole au o valoare mai mare şi starea lor denutriţie este mai atent monitorizată (Williams şi Williams, 1986; Greene şiCrassweller, 1995; Deremiens, 1995; Davidescu şi Velicica Davidescu, 1992;Zuang, 1982; Voican şi Lăcătuş, 2004; Lăcătuş, 2006).5. Efecte asociate aplicării fertilizanţilor foliariFertilizarea foliară în legumicultură este deosebit de eficientă, legumele adeseoricultivându-se în condiţii relativ improprii, fie că ne referim la sol, fie la factorii demediu.Redăm în continuare câteva din efectele cele mai semnificative legate deprezenţa unuia sau altuia din macro sau microelemente, aminoacizi esenţiali ş.a.FOSFORUL:
  9. 9. determină o bună dezvoltare a sistemului radicular creşte timpurietatea creşte numărul de nodozităţi creşte greutatea medie a bulbilor favorizează lăstărirea prelungeşte vegetaţia creşte numărul de flori şi % de legare a acestora scade sensibilitatea plantelor la: Alternaria, Botrytis, Fusarium, Erwinia, Phytophtora lipsa fosforului afectează în principal culturile de: morcov, ceapă, mazăre, toate legumele timpurii din solarii şi din câmp,tomatele, castraveţii spanacul şi salataPOTASIUL: creşte fotosinteza şi respiraţia; scade acumularea de hidraţi de C solubili şi creşte conţinutul de amidon; scade acumularea de nitraţi, de aminoacizi liberi şi amide solubile, micşorând atacul unor agenţi patogeni şi dăunători; creşte rezistenţa la secetă şi temperaturi scăzute; creşte calitatea nutriţională, tehnologică şi comercială.CALCIUL: stabilizează pereţii celulari şi membranele plasmatice; reduce incidenţa putregaiului apical; reglează permeabilitatea membranelor; asigură extensia celulară; asigură echilibrul acido-bazic şi reglează
  10. 10. presiunea osmotică creşte rezistenţa la transport şi păstrare măreşte rezistenţa la agenţi patogeniMAGNEZIUL: creşte acumularea de amidon în seminţele de cereale şi tuberculi; creşte puterea de germinare a seminţelor; creşte acumularea de zahăr în fructe, legume, struguri şi sfeclă; accentuiază coacerea uniformă la tomate; datorită rolului său în metabolismul energetic, proteic şi în special al acizilor nucleici, măreşte rezistenţa plantelor la boli şi dăunători;BORUL: creşte numărul de flori şi de fructe; creşte numărul de boabe în păstăi; creşte MMB; stimulează absorbţia activă îndeosebi a ionilor fosfat, conferă energie plantei; stimulează creşterea sistemului radicular şi a vârfurilor plantelor; influenţează acumularea amidonului; creşte calitatea nutriţională a producţiei;MANGANUL: intensifică sinteza hidraţilor de carbon, mai ales în rădăcini; favorizează reducerea nitriţilor şi sulfaţilor; stimulează diviziunea celulară → creşterea; creşte rezistenţa la îngheţ dar şi la secetă; de- asemeni la conţinutul ridicat de săruri din sol; favorizează înflorirea şi timpurietatea; reduce pătarea boabelor de fasole; creşte greutatea rădăcinoaselor şi reduce
  11. 11. formarea rădăcinilor secundare;FIERUL: stimulează procesele respiratorii; favorizează fixarea N2 la leguminoase; intensifică asimilaţia clorofiliană,rata fotosintezei; intensifică culoarea frunzelor la salată, spanac, ştevie, măcriş, castraveţi; îmbunătăţeşte aroma unor legume -pătrunjel, mărar, leuştean, hrean; îmbunătăţeşte mărimea şi calitatea (zaharuri) fructelor şi strugurilor;AMINOACIZII: PROLINA, TRIPTOFANUL, ARGININA, ASPARAGINA,CISTEINA, ALANINA, sunt precursorii multor substanţe bioactive, stimulatoare ametabolismului plantelor, a creşterii şi dezvoltării acestora. Rolul lor se manifestăîndeosebi în condiţii de stres. Sunt componente sau participă la construcţia celormai multe proteide vegetale care constituie substanţele de bază din nucleelecelulare şi din protoplasmă, şi sunt cele mai importante componente vitale alecelulelor.6. Mecanismul de pătrundere a componentelor foliareMecanismul pătrunderii diferitelor substanţe aplicate pe părţile exterioare depindede factorii interni şi externi. Cercetările întreprinse în acest domeniu arată, spredeosebire de teoriile clasice care considerau cuticula cu care sunt acoperite celulele,ca o barieră în pătrunderea substanţelor în interiorul plantelor, din contră elereprezintă o cale principală care facilitează trecerea acestora în plantă.Plasmoderma şi ectoderma constituie o cale pentru transportul substanţelor de lasuprafaţă în interiorul celulelor. Acest tip de legătură prin plasmă s-a constatat a fifoarte important mai ales că pereţii celulelor epidermice au de la 2 – 200 la 60 –800 pe 50 microni pătraţi astfel de legături cu exteriorul. Pe o celulă pot reveni dela 8000 la 9000 de astfel de căi. Aceste căi protoplasmatice care fac legătura întreprotoplasma celulelor învecinate şi exterior facilitează contactul cu exteriorul şipătrunderea diferitelor substanţe. Această pătrundere depinde de starea dehidratare a celulei, de turgescenţa acesteia, de vârstă, de natura produsului, ionulînsoţitor, metabolismul intern, ca şi de factorii externi ca: temperatura, lumina,umiditatea, concentraţia, pH-ul soluţiei, etc. De asemenea, perii frunzelor suntechipaţi cu un astfel de mecanism. În acelaşi timp în epidermă apar şi stomateincomplet diferenţiate (hidatode), care la rândul lor au 3 – 50 de pori şi carefavorizează pătrunderea substanţelor.
  12. 12. S-a constatat că viteza de pătrundere în frunze a diferiţilor anioni şi cationi diferă şiîn raport cu forma chimică folosită, ionii însoţitori, concentraţia şi pH-ul soluţiei.N.S. A v d o n i n (1955) arată că pătrunderea azotului nitric se face dupăaproximativ 15 minute, pe când azotul amoniacal pătrunde abia după 2 ore.În ceea ce priveşte magneziul, s-a constatat că atunci când este sub formă deMgSO4 pătrunde mult mai greu decât în cazul când este sub formă de MgCl2.Înseamnă că anionul Cl- facilitează pătrunderea cationului Mg2+. De asemenea lapotasiu s-a stabilit că din KNO3 a pătruns în frunză după o oră, iar din KCl după ojumătate de oră.În legătură cu reacţia soluţiei, s-a constatat că pătrunderea potasiului se face mairepede dintr-o soluţie bazică decât dintr-una acidă. În general reacţia acidă asoluţiilor favorizează pătrunderea anionilor, iar reacţia bazică pătrundereacationilor.În tabelul 5 se sintetizează gradul comparativ al mobilităţii ionilor aplicaţiextraradicular.Un factor care nu trebuie neglijat este concentraţia soluţiei nutritive folosite.Tabelul 5 Gradul comparativ al mobilităţii elementelor nutritive aplicate pefrunze (după Davidescu şi Velicica Davidescu)Foarte puternic Puternic Moderat SlabAzot Clor Cupru BariuCesiu Fosfor Fier BorPotasiu Sulf Mangan CalciuRubidiu Molibden MagneziuSodiu Zinc StronţiuPentru a micşora volumul soluţiei este preferabil – atunci când plantele suportă – săse utilizeze concentraţii mai mari de 2 – 5 % în cazul îngrăşămintelor cu azot,fosfor, potasiu şi de 0,01 – 0,05 % când se folosesc îngrăşăminte cumicroelemente. În general concentraţiile mai mari de 0,25 – 0,50 % cu
  13. 13. îngrăşăminte azotate sau potasice uşor solubile pot provoca însă arsuri pe frunzeleplantelor.Fertilzarea foliară ca metodă, prezintă importanţă pentru multe plante spre a fiaplicată, mai ales în epoca formării organelor de reproducere, între înflorire şifructificare, când are loc un mare consum de substanţe nutritive, iar plantele nu sepot aproviziona în măsură satisfăcătoare din sol.Din punct de vedere practic, nutriţia extraradiculară se face o dată sau de două ori,la culturile cerealiere sau de mai multe ori la culturile horticole. Cantitatea desoluţie la hectar variază între 400 şi 1000 l. Stropirea trebuie făcută pe timprăcoros, dimineaţa până la ora 9 (dar nu şi atunci când pe frunze este rouă) saudupă amiază după ora 16. Soluţia trebuie să fie cât mai fin pulverizată, astfel ca sărămână pe frunze sub forma unor picături foarte fine, fără a se scurge. Dacă dupăaplicare urmează o ploaie, operaţia trebuie repetată. La plantele cu port înalt,stropirea pe partea inferioară a frunzelor unde se află un număr mai mare destomate, are efect mai ridicat.Rezultate bune s-au obţinut şi în ţara noastră la tomate, castraveţi, ardei, spanac,ridichi, varză, la viţa-de-vie, la cartofi, la grâu, floarea soarelui, rapiţă, porumb, etc.Alte plante care reacţionează la nutriţia extraradiculară sunt căpşunul (P), pepenii(Mg + B), fasolea, mazărea de grădină, morcovul (N + Mo), sfecla, salata (N+P),porumbul zaharat (Fe, Zn, Mn).Foarte bune rezultate se obţin prin stropirea plantelor, atunci când este necesar săse aplice îngrăşăminte cu microelemente. Acestea se folosesc de obicei în cantităţide la 2 – 3 kg/ha până la 10 – 15 kg/ha şi mai rar în cantităţi mai mari, ceea ceface ca răspândirea uniformă pe teren să se facă greu. Aplicarea lor în soluţie şiprin stropirea plantelor se face mai uniformă şi cu efect mai mare (Davidescu şiVelicica Davidescu, 1969).7. Bazele fertilizării foliarePentru ca fertilzarea foliară să acţioneze efectiv, trebuiesc respectate câtevarecomandări: Pentru a fi eficient şi pentru a preveni unele pagube, se recomandă soluţii foarte diluate. Uneori 0,5 l până la 1,5 l de îngrăşământ pe hectar sunt suficiente pentru a obţine răspunsul dorit. Stropiri cu soluţii mai concentrate, în special cele care au la bază îngrăşăminte cu săruri anorganice, au un potenţial real de „ardere” a foliajului plantelor. Acest lucru se constată mai ales în cazul sărurilor clorurate (ca de exemplu clorura de potasiu). pH-ul soluţiei de stropire trebuie să fie în domeniul slab acid-neutru.
  14. 14. În afara reacţiei, mai trebuiesc luate în considerare şi alte calităţi ale apei de stropire.- claritatea: particule mici nedizolvate pot rapid înfunda duzele, chiar şi pe celemai sofisticate;- contaminanţi chimici şi agenţi patogeni: unele surse de apă pot ficontaminate şi nu trebuiesc în nici un fel folosite pentru prepararea fertilizantuluifoliar; dacă există dubii specifice legate de prezenţa unor patogeni, atunci apapoate fi tratată efectiv cu puţin peroxid de hidrogen;- clorul: clorinarea apei elimină bacteriile periculoase, dar în acelaşi timp poatedistruge şi organismele benefice, care pot fi incluse în unele foliare; se recomandălăsarea peste noapte a apei într-un rezervor descoperit; Cel mai bun efect se obţine când stropirea foliară se face cu atomizorul. Stropirea trebuie executată atunci când vântul este minim, mai ales când se foloseşte atomizorul. Absorbţia creşte când stropirea se face şi pe partea inferioară a frunzelor. Aici sunt localizate cele mai multe stomate ale plantei. Temperatura la care se face fertilizarea foliară trebuie să fie de 26-27 °C sau mai puţin. Absorbţia la temperaturi ridicate este foarte scăzută deoarece multe stomate sunt închise. Unele din cele mai eficiente stropiri foliare se fac spre seară, sau dimineaţa după răsărirea soarelui când temperatura este bună şi vântul minim. Absorbţia este accentuată când condiţiile de mediu sunt umede. Prezenţa picăturilor de rouă pe frunze facilitează alimentarea foliară. Acest lucru nueste valabil însă atunci când odată cu îngrăşământul foliar se aplică şi unelefungicide sau insecticide. Adăugarea unui surfactant la soluţie scade tensiunea de suprafaţă pe frunză şi poate creşte absorbţia.8. Manipularea culturilor prin fertilizare foliarăStrategiile de fertilizare pot influenţa înfloritul, legarea fructelor, mărimea acestora,cantitatea de masă vegetală precum şi alte caracteristici ale plantelor. Printr-oalegere atentă a îngrăşământului foliar sau a fertilizării faziale, cultivatorul poate„îndruma” planta către o recoltă mai timpurie, o mai bună legare a fructelor, saudimpotrivă să descurajeze fructificarea – un avantaj când se produc de exemplulegume verzi sau în cazul culturilor furajere.
  15. 15. Mulţi cultivatori de legume ştiu că folosirea unor îngrăşăminte foliare cu mult fosfor,azot amoniacal , bor, fier ş.a. favorizează legarea fructelor şi formarea seminţelor,în timp ce fertilizanţi foliari cu mult azot nitric, potasiu, calciu, magneziu ş.a.determină mărimea şi greutatea fructelor. În acelaşi timp, fertilizarea foliară ca opractică reală, este cheia finală de a produce un fel de formă de „rezistenţăindusă” la dăunători şi agenţi patogeni.În timp ce aceste cunoştinţe dau producătorului mai multe opţiuni manageriale,acesta totuşi nu ar trebui să-şi asume prea multe atunci când încearcă sămanipuleze performanţele culturii. Toate culturile şi în special cele horticole aunevoie de diferite cantităţi de nutrienţi atât pentru creştere cât şi pentru mărimeafructelor pe toată durata sezonului. Imprecizia momentului sau alegerea nepotrivităpot diminua recolta şi afecta costurile de producţie (Wheeler şi Ward, 1998;Andersen, 1992). De aceea, colaborarea cu un specialist în domeniu, creştesemnificativ şansa de a manipula o cultură legumicolă prin fertilizare foliară.9. FERTILIZANŢI FOLIARI MODERNI AVIZAŢI ÎN ROMÂNIA:În prezent, în România, există o multidune de fertilizanţi foliari, o bună parte dintreaceştia produşi în ţară, mulţi dintre ei gravitând în jurul aceloraşi formule de genulF-urilor produse la Craiova, dar şi formulări noi, complexe, precum şi produseimportate. Toate aceste îngrăşăminte sunt testate în prealabil în reţeauacoordonată de ICPA Bucureşti şi avizate de Comisia Interministerială din cadrulMAPDR. Gama extrem de largă de formulări ar putea fi împărţită în: Soluţii concentrate de N, P, K, Ca, Mg, S în diferite rapoarte, cu şi fără adausuri de Cu, Fe, Mn, şi Zn sub formă chelată (complecşi organo- minerali), B, Mo, acid aspartic, alanină, arginină, cisteină, prolină, triptofan şi alţi aminoacizi, acizi organici, vitamine, polizaharide, biostimulatori – auxine, fenilalanine, gibereline, naftenaţi, guaiacolaţi, etc; Fertilizanţi foliari cu destinaţie precisă, pe bază de Ca+N, Ca+N+Mg, S, Fe, Zn, B, Mo, ş.a; Fertilizanţi foliari pe bază de hidrolizate de colagen obţinute prin procese de hidroliză chimică şi chimico-enzimatică în condiţii moderate de reacţie a unor subproduse din industria pielăriei; Fertilizanţi foliari pentru culturile ecologice pe bază de extracte de plante, alge marine, minerale, ş.a.Concluzii:Practica fertilizării foliare scoate în evidenţă câteva avantaje:
  16. 16. - Se evită imobilizarea îngrăşămintelor, fapt care poate avea loc când acestea seintroduc în sol;- Această îngrăşare se poate utiliza şi la plantele care se seamănă în rânduriapropiate sau prin împrăştiere, mai ales în a doua jumătate a perioadei devegetaţie, când aplicarea îngrăşămintelor prin celelalte metode este practicnerealizabilă;- Nutriţia suplimentară extraradiculară se poate face şi atunci când solul este uscat,ca şi pe solurile sărăturate, unde aplicarea îngrăşămintelor poate mări concentraţiasoluţiei solului;- Se folosesc cantităţi mai mici de îngrăşăminte, ceea ce permite o mai bunăaplicare, îndeosebi a îngrăşămintelor cu microelemente;- Se poate realiza nutriţia diferenţiată în raport cu cerinţele plantelor în diferite fazede vegetaţie;- Îmbunătăţeşte starea de nutriţie a plantelor cultivate pe soluri cu fertilitateredusă;Fertilizarea foliară este metoda prin care se corectează cel mai rapid o deficienţă denutriţie. O dată cu nutriţia suplimentară extraradiculară se pot face şi uneletratamente de control a agenţilor patogeni şi dăunătorilor, ca de exemplu stropireacontra manei, musculiţei albe, etc;Metoda nutriţiei suplimentare extraradiculare prezintă importanţă pentru culturilede pe solurile reci, din zonele nordice, unde asimilarea azotului şi fosforului prinrădăcini este mult stânjenită;Îngrăşarea suplimentară extraradiculară prezintă şi unele inconveniente, şi anume:- În cazul lipsei sursei de apă în câmp este necesar transportul unei cantităţi maride apă, operaţie rentabilă numai în cazul când se fac şi tratamente împotrivadiferiţilor agenţi patogeni şi dăunători; pentru exploatările mici care beneficiază desursă proprie de apă la locul culturii, acest aspect dispare;- În condiţiile actuale aplicarea nutriţiei suplimentare extraradiculare din avion,când se face o pulverizare mai fină şi cu un consum mai mic de apă, are însă o bazătehnico-materială restrânsă şi depăşită pentru a putea fi extinsă; în acelaşi timpaceastă metodă creşte riscurile legate de mediu;
  17. 17. - Imprecizia momentului sau alegerea nepotrivită a fertilizantului foliar pot diminuarecolta şi afecta costurile de producţie.

×