Cultivarea capsunului

5,868 views

Published on

0 Comments
0 Likes
Statistics
Notes
  • Be the first to comment

  • Be the first to like this

No Downloads
Views
Total views
5,868
On SlideShare
0
From Embeds
0
Number of Embeds
1,758
Actions
Shares
0
Downloads
174
Comments
0
Likes
0
Embeds 0
No embeds

No notes for slide

Cultivarea capsunului

  1. 1. CULTIVAREA CĂPŞUNULUI IMPORTANŢA CĂPŞUNULUI Căpşunul cultivat (Fragaria x ananassa Duch.), a cărui apariţie se apreciază ca a avut loc in jurulanului 1750 în apropierea oraşului francez Brest (Scott şi Lawrence, 1975), este rezultatul hibridării adoua specii introduse in Europa la începutul secolului XVIII, originare din America de Sud (F.chiloensisL.) si respectiv America de Nord (F.virginiana Duch.). Apariţia sa cu numai un sfert de mileniu in urma, conferă căpşunului statutul de unica speciefructiferă, al cărui istoric este in întregime cunoscut (Darrow, 1966). Mai mult, se apreciază ca secunoaşte despre aceasta planta mai mult decât despre oricare alta. (Wallace, 1966). In acest contextdevine relevanta aprecierea ca nici o planta cultivata nu este mai complexa si mai sensibila din punct devedere al adaptării decât căpşunul. Succesul comercial de proporţii al fructelor de căpşun a determinat iniţierea unor ample programede ameliorare in majoritatea tarilor cu pondere însemnată in cultura acestei specii, care in ultimele deceniiau avut ca rezultat îmbunătăţire radicala a caracteristicilor şi performanţelor soiurilor cultivate. Numărulsoiurilor create in aceasta perioada depăşeşte in prezent 60 (FAO Yearbook, 1994). Specia F.x ananassa, este uşor adaptabila la o mare varietate de condiţii climatice, datoritadiversităţii mari a soiurilor care au fost create. In cadrul acestei specii se disting 3 tipuri majore de soiuri: 1. soiuri cu o singura fructificare, in sezonul de vara, care necesita zile scurte si temperaturi scăzute pentru formarea florilor; 2. soiuri cu fructificare continua (everbearing), care manifesta trei vârfuri de fructificare maxima: in primăvara, in vara si in toamna; 3. soiuri indiferente la lungimea zilei (Bringhurst si Voth, 1980),care produc flori atât in perioadele cu zile lungi cat si in cele cu zile scurte si fructifica pe toata perioada sezonului de vegetaţie; In condiţiile regiunilor cu temperaturi ridicate, căpşunul este cultivat ca planta anuala, in timp ce incondiţiile zonelor cu climat temperat, aceasta specie este cultivata ca planta perena (pana la 3 ani). Inprezent, toate soiurile moderne de căpşun sunt caracterizate prin flori perfecte, dar încă mai exista unelesoiuri vechi, cu flori femele. Plantele femele sunt foarte productive, dar necesita polenizatori foarteeficienţi, ceea ce face cultivarea lor dificila (Niemirowicz-Scott, 1990). Calităţile nutritive si organoleptice ale fructelor (gust si aroma deosebite, conţinutul bogat invitamina C), pretabilitatea la prelucrări casnice, precum si impresionanta adaptabilitate ecologica, data deînaltul potenţial de variabilitate genetica, au determinat o extindere de mari proporţii a suprafeţelorcultivate cu căpşun pe plan mondial. Prin urmare, arealul de cultura cuprinde in prezent zonele cu climattemperat, mediteranean, subtropical (x. Brazilia) si chiar continental subarctic (ex. Suedia, Norvegia,Finlanda, Canada. Extinderea culturii acestei specii in zone noi, este o consecinţa directa a creşterii cererii de căpşuni,in egala măsură, pentru consumul in stare proaspătă si pentru industria de prelucrare (sub forma de sucurinaturale, siropuri, lichioruri, dulceţuri, jeleuri, fructe pentru produse de cofetărie si patiserie, fructe pentruiaurt, etc.), precum si a limitărilor asociate cu posibilităţile de păstrare si transport la mari distante. Nulipsit de importanta este faptul ca fructele de căpşun, a căror coacere se produce in lunile mai-iunie,acoperă golul existent pe piaţa de fructe proaspete, înainte de apariţia cireşelor si a celorlalte fructe dinzona temperata. Recent, la seria de însuşiri care asigura succesul fructelor de căpşun s-a adăugat conţinutul ridicat inacid elagic, compus cu activitate antimutagenica si anticarcinogenica recunoscuta.
  2. 2. Fructele dar şi organele plantei de căpşun, prezintă însuşiri terapeutice pentru anumite afecţiuni.Cura de fructe proaspete are efete terapeutice în bolile de rinichi şi a gutei. Infuzia de frunze poatecombate enterocolita, hemoragiile interne, depresiile, iar pulberile din rizomi vindeca afecţiunile hepatice. In ceea ce priveşte rentabilitatea, căpşunul ocupă unul din primele locuri în pomicultură, datorităpotenţialului biologic caracteristic foarte mare, şi intrării rapide pe rod. Astfel, nivelul producţiilor ce sepot obţine de la această specie, în condiţiile aplicării în mod corect a unei tehnologii, poate fi de peste 25 tla hectar (în SUA peste 100 t/ha). In plus plantele de căpşun pot rodi economic la 3 până la 12 luni de laplantare, funcţie de tehnologia de cultură adoptată. El are însă şi două neajunsuri, care trebuie avute în vedere când se dimensionează plantaţiile sianume: perisabilitatea pronunţată a fructelor şi consumul mare de manoperă pentru recoltat. SISTEME DE CULTURĂ A CĂPŞUNULUI Căpşunul este singura specie din domeniul pomiculturii care se pretează atât la cultura în câmpliber cât şi la cultura în spaţii protejate. Această însuşire agrobiologică, alături de existenţa soiurilor cu fructificare continuă, fac posibilconsumul fructelor proaspete de căpşun în tot cursul anului. Cultura clasică a căpşunului în câmp, pentru condiţiile de climă specifice din România, a fostelaborată în urmă cu peste 45 de ani. În timp, au apărut elemente noi legate de crearea de noi soiuri româneşti, adaptate condiţiiloredafo-climatice din ţara noastră, de introducerea în lista soiurilor admise la înmulţire în România, a noisoiuri valoroase din sortimentul mondial, printre care şi a soiurilor remontante, elemente ce au permislărgirea perioadei de recoltare a fructelor precum şi sporuri considerabile de recolta şi de calitate afructelor. Sistemele noi de cultura a căpşunului, care au fost elaborate şi verificate, urmăresc în principalobţinerea de recolte într-o perioada cât mai mare din an (8-9 luni), în condiţii de calitate, productivitate sieficienţă maxime. Pentru a putea demonstra rolul intervenţiilor in tehnologia clasica multianuala de cultura, precumşi a uşura modul de implementare a noilor tehnici de cultura, vor fi descrise detaliat verigile tehnologiceale tehnologiei clasice de cultura a căpşunului – cultura multianuală a căpşunului în câmp liber. CULTURA MULTIANUALĂ A CĂPŞUNULUI ÎN CÂMP Cultura multianuală a căpşunului are o durata de 3-5 ani. Prin specificul acestei tehnologii, primulan este destinat fortificării plantelor pentru rodi la capacitate maximă şi următorii ani pentru rodire.Recoltele cele mai bune se obţin în anul al doilea şi al treilea de viaţă. Plantele rodesc şi în anii IV şi V,dar producţiile scad la jumătate iar calitatea fructelor este inferioară. Alegerea amplasamentului pentru înfiinţarea culturii Pentru siguranţa alegerii corecte a unui amplasament pentru cultura căpşunului, se vor avea invedere următoarele elemente: - existenta sursei de apa permanente sau cel puţin pentru perioada martie - noiembrie; - terenul trebuie sa fie plan sau cu o panta uşoară; - terenul nu trebuie să prezinte exces de apă nici pe perioade scurte. Planta de căpşun este foarte sensibila la excesul de salinitate. - amplasamentul sa fie în apropierea căilor de acces pentru a preveni deprecierea fructelor prin transport pe trasee improprii;
  3. 3. - alegerea unor arealuri populate ar fi utilă, pentru asigurarea forţei de munca întreţinerea culturii şi mai ales pentru recoltare; - amplasamentul sa fie pe un sol fertil, uşor, de regula cel propriu pentru cultura legumelor (vezi broşura Căpşunul - cerinţe faţă de factorii de mediu ) - când se alege o regiune deluroasă, pentru cultura de căpşun, se foloseşte jumătatea inferioară a pantei dealului. Se alege expoziţia estică, sudică sau sud-estică pentru regiunile umede si expoziţia vestică, nord-vestică, nordică, pentru regiuni mai puţin umede. - Se vor evita spaţiile înguste fără circulaţie a aerului, joase, care reţin apa; - Sunt improprii, amplasamentele care sunt cunoscute cu antecedente legate de brume târzii de primăvară şi grindină; - Pentru cultura multianuală, în cadrul amplasamentului, se va planta anual echivalentul unei treimi din suprafaţa propusă pentru cultivare, pentru a avea în fiecare an recolta constanta şi o repartiţie echilibrata a cheltuielilor şi veniturilor pe de-o parte şi pentru o bună rotaţie a căpşunului în cadrul unui asolament. Stabilirea mărimii plantaţiei Mărimea unei plantaţii de căpşun trebuie să se coreleze cu o serie de elemente legate pe de-o partede gradul de cunoaştere a verigilor tehnologice specifice culturii căpşunului şi pe de alta parte de modulde valorificarea producţiei de fructe obţinute (piaţă de desfacere care să absoarbă producţia de fructe toatăperioada de recoltare, la preţuri care să satisfacă producătorul). La dimensionarea plantaţiei se poate ţine cont de următoarele aspecte: - producţia medie pentru 1 ha căpşun – cultură clasică, este de 15 t. Această cantitate de fructe poate fi recoltată timp de 25 – 30 de zile (soiuri de zi scurtă), de 10-15 oameni zilnic, care vor face şi o eventuală sortare şi ambalare; - este o specie de talie joasă, cu sistem radicular superficial, care necesită o atenţie deosebită tot timpul anului şi concentrată în perioada martie-iulie când se desfăşoară concomitent toate fazele de creştere şi fructificare; - este o cultură intensivă, cu suprafaţă foliară mare şi procese fiziologice multiple şi intense, ce implică un consum mare de apă şi substanţe nutritive. Orice dezechilibru în evoluţia culturii are influenţă asupra calităţii fructelor şi nivelului producţiei; - este o specie uşor adaptabilă dar care prezintă boli specifice păgubitoare şi dăunători periculoşi. Respectarea unui program de tratamente funcţie de evoluţia culturii şi a factorilor de mediu este necesară; - Fructele sunt uşor perisabile. Depozitarea acestora, chiar şi numai câteva ore în condiţii improprii (temperatură ridicată), poate duce la pierderea unor însuşiri calitative, decisive în stabilirea unui preţ corect de valorificare. Planta premergătoare Căpşunul fiind o plantă de talie joasă, cu sistem radicular relativ superficial, este pretenţios laînsuşirile solului. Ca atare, plantele care au ocupat terenul anterior cultivării căpşunului, trebuie să-lîmbogăţească în substanţe nutritive şi să nu facă parte dintre speciile care pot prezenta boli şi dăunătoricomuni cu căpşunul. În plus, pentru că o cultură de căpşun poate dura 3-5 ani, durata unei rotaţii aculturilor (asolament), în care intră şi căpşunul, trebuie să fie de 7-9 ani.
  4. 4. Căpşunul poate intra în asolament cu plante leguminoase. Planta premergătoare se alege în funcţiede perioada de plantare. Astfel, pentru plantarea de toamnă, se alege o premergătoare care părăseşteterenul cu cel puţin o lună înainte, pentru a avea timpul necesar pentru efectuarea arăturii şi pregătiriicorespunzătoare a Cele mai bune premergătoare pentru cultura căpşunului sunt: leguminoasele (varza, morcovul,ridichea de luna), păioasele (orzul, griul, ovăzul). În situaţia în care plantaţiile se înfiinţează, după culturi cu: usturoi, cartof, ceapă, castraveţi,tomate, vinete, ardei, deoarece aceste culturi contribuie la apariţia nematozilor(viermi din sol) şi servescdrept gazdă intermediară pentru acest dăunători este obligatorie tratarea solului cu insecticid specificpentru distrugerea rezervei de dăunători din sol. Căpşunul reacţionează foarte bine la fertilizarea cu gunoide grajd în cantităţi de 80-100 t/ha, mai ales în situaţia în care fertilizarea se aplică la culturapremergătoare (cultura anterioară). Se poate reveni cu o cultură de căpşun, pe aceeaşi suprafaţă de teren, numai după o perioadă deminim de 3 ani. Pentru o bună înţelegere, exemplificăm cu un model de asolament de 6-8 ani, format din culturi delegume: An I: Varză sau conopidă (fertilizare cu 50 t/ha gunoi de grajd); An II: Vinete sau ardei An III: Morcov(păstârnac, ţelină) sau ceapă (usturoi); An IV: Fasole, castraveţi (dovlecei, pepeni). An V: Varză timpurie (fertilizare cu 50 t/gunoi de grajd). Terenul poate fi pregătit corespunzătorpentru plantarea de vară a căpşunului, prin desfiinţarea unei culturi timpurii (ex. varză timpurie). An VI-VIII. Căpşun (cultură de 3 ani). Alegerea momentului plantării căpşunului Plantarea căpşunului se poate face practic în tot cursul anului, dacă există sursă de apă pentruirigaţie. In conformitate cu tehnologia de cultură, plantaţiile multianuale de căpşun, pot fi înfiinţate:toamna, primăvara devreme sau vara. Indiferent de perioada de plantare a căpşunului, sursa de apă pentruirigaţie este obligatorie. Plantarea de toamnă. Pentru plantarea de toamnă, se recomandă perioada cuprinsă între sfârşitullunii august şi mijlocul lunii octombrie. Este important de reţinut faptul că prin plantarea la începutulperioadei recomandate(sfârşit de august – mijloc de septembrie), plantele au timp să se fortifice până lavenirea iernii (formează un sistem radicular şi o rozetă de frunze, apte să menţină planta în viaţă, până înprimăvara următoarea) şi rezistă mai bine la gerurile din ce puternice din ultimii ani. Pentru exemplificare menţionăm următoarele: la un nivel al umidităţii de 70 – 75%, plantele începsă formeze noi rădăcini la 5-6 zile de la plantare când temperatura aerului este de 8-9 ºC, şi la 2-3 zile dela plantare când temperatura aerului înregistrează valori de 18 –22 ºC. Nu se recomandă ca plantarea să se facă mai târziu de mijlocul lunii octombrie. Aceasta, deoarececondiţiile de mediu, în special cele legate de temperatură, nu mai sunt favorabile formării de rădăcini şirozete de frunze noi. În plus, prin plantarea prea târzie, există pericolul apariţiei fenomenului de „descălţare” a plantelorcătre sfârşitul iernii. Descălţarea, constă în dezvelirea unei părţi a sistemului radicular al plantelor decăpşun, produsă prin sfărâmarea şi deplasarea pământului de pe rădăcini, datorită alternării îngheţului cudezgheţul la suprafaţa solului.
  5. 5. La plantarea de toamnă, când se utilizează stoloni recoltaţi in aceeaşi perioadă, diferenţiereamugurilor de rod nu are loc sau este foarte slabă. Din această cauză în anul următor plantării de toamnă seînregistrează o producţie mică. Plantarea de primăvară. Pentru plantarea de primăvară se recomandă perioada cuprinsă între 15martie şi 15 aprilie. Căpşunul plantat în primăvară nu produce fructe în anul plantării (tehnologia de cultură prevedeeliminarea inflorescenţelor pe măsura ce acestea apar). Plantarea de primăvară asigură condiţiile necesare unei dezvoltări excelente a plantelor de căpşun,pentru rodire la potenţial biologic maxim în anul următor. Astfel, în anul plantării, an fără rod,fortificarea şi dezvoltarea plantei pe parcursul perioadei de vegetaţie, conduc către o bună diferenţiere amugurilor de rod şi favorizează depozitarea substanţelor de rezervă în rădăcini, fără concurenţa datăformarea fructelor şi a stolonilor. Ca urmare, în anul următor înfiinţării culturii, plantele pornesc devremeîn vegetaţie primăvara, vegetează şi rodesc bine, pe de-o parte datorită sistemului radicular puternicformat în anul anterior şi pe de altă parte datorită formarii unui număr corespunzător de ramificaţiiroditoare. Costurile suplimentare legate de întreţinerea culturii din anul fără rod, sunt compensate deproducţia obţinută în următorii ani cu rod. Plantarea de vară. Plantarea de vară se realizează în perioada iunie – iulie (putând fi prelungităpână în 15 august în zonele sudice). Pentru plantare se utilizează stoloni fortificaţi păstraţi la rece sau stoloni recoltaţi direct din câmp(formaţi în anul anterior). In cazul înfiinţării culturii în vară, plantele se dezvoltă destul de bine până toamna şi formeazăsuficiente ramificaţii roditoare, pentru a asigura o recoltă bogată în anul următor. Plantaţiile înfiinţate vara rodesc în toţi cei trei ani, comparativ cu cele înfiinţate primăvara sautoamna, care rodesc numai în 2 ani, primul an fiind fără recoltă. Până în iunie – iulie, când se plantează căpşunul, terenul poate fi ocupat cu o altă cultură carepoate fi desfiinţată devreme, realizându-se o utilizare eficientă a unei suprafeţe de teren. Pregătirea terenului pentru plantarea căpşunului Un sol potrivit pentru cultivarea căpşunului (cultură anuală sau multianuală) trebuie să se prezinteastfel: - să fie plan (fără denivelări); - să fie bine mărunţit, fertil, afânat, reavăn, pe o adâncime de 15-25 cm; - să nu prezinte buruieni, resturi materiale sau organice de la cultura anterioară; - să prezinte sursă de apă, care să furnizeze debitul necesar pentru irigarea la plantare şi pentru întreţinerea culturii, timp de 3 - 5 ani, cât durează cultura. Pentru a se putea obţine un amplasament care să prezinte caracteristicile enumerate mai sus, şiavând în vedere faptul că o plantaţie de căpşun rămâne pe teren 4-5 ani, se vor efectua următoareleoperaţii: Nivelarea terenului. Căpşunul fiind o specie cu talie mică, sistemul radicular este adesea afectatpână la compromiterea culturii din cauza stagnărilor de apă (încă de la amplasarea culturii se vor evitaterenurile în care stagnează apa). Pentru corectarea eventualelor denivelări rămase de la culturile anterioare, se face nivelarea, careeste o lucrare uşoară, dar foarte importantă.
  6. 6. Fertilizarea terenului. Prin această verigă tehnologică se urmăreşte asigurarea la optim aelementelor nutritive, atât de necesare pentru o cultura foarte intensivă cum este căpşunul, care estecapabil sa dea producţii de peste 25 t/ha în primul an după plantare. Căpşunul reacţionează foarte bine la fertilizarea organică, printr-un spor remarcabil de producţie.Se recomandă administrarea a peste 60 t/ha gunoi de grajd bine fermentat, care se împrăştie uniform şi seîncorporează în sol, printr-o arătură. Incorporarea materiei organice proaspete (gunoi de grajd proaspăt),conduce la formarea în sol, de compuşi toxici pentru plantă. Ca îngrăşământ organic, poate fi utilizat şi compostul (obţinut prin fermentarea aerobă a unuiamestec din resturi vegetale şi animale, până la transformarea acestora într-o masă uniformă, granuloasă,bogată în humus şi microorganisme. În general, compostul se obţine prin suprapunerea unor straturisuccesive de gunoi de grajd şi resturi vegetale (paie, frunze) pe un sol afânat la suprafaţă şi permeabil. Seconstruieşte o grămadă cu dimensiuni variabile (ex. 3m lungime, 2 m lăţime, 1,5 m înălţime). Se acoperăîn final cu un strat subţire de pământ sau paie şi se udă periodic. Compostul este gata de a fi utilizat dupăcâteva săptămâni sau luni, funcţie de condiţiile climatic şi natura materiei organice. Un alt îngrăşământ uşor de procurat este gunoiul de păsări. Acesta poate fi utilizat numai diluat înapă, în proporţie de 1 parte îngrăşământ: 10 părţi apă. Prin fertilizare nu se urmăreşte să se hrănească direct plantele cu elemente nutritive, cimicoorganismele din sol, care mai departe va hrăni plantele prin descompunerea materiei organice şifurnizarea de elemente nutritive uşor solubile. In plus, fertilizarea cu îngrăşăminte organice reprezintă unadin metodele şi tehnicile agriculturii ecologice. Ar fi preferabilă administrarea gunoiului de grajd la cultura premergătoare, din cauza conţinutuluiridicat de seminţe de buruieni, dăunători şi agenţi de transmitere a bolilor. Gama de erbicide utilizatepentru eliminarea buruienilor din culturile de căpşun, mai ales pentru buruienile dicotiledonate, este multmai redusă faţă de alte specii. Fertilizarea cu îngrăşăminte chimice se face în funcţie de aprovizionarea solului cu azot, fosfor,potasiu. Dacă se constată o bună aprovizionare cu fosfor si potasiu, se face numai fertilizarea cu azot.Dacă se constată deficienţe de fosfor şi potasiu se aplică 400 – 500 kg/ha superfosfat si 300 kg/ha sulfatde potasiu, ca doze orientative. Poate fi utilizat cu succes îngrăşământ chimic complex NPK din formula1-0,5-1,5 sau din formula 1-1-1. Necesarul de elemente fertilizante, în etapele importante(critice) în evoluţia culturii, se stabileşte înbaza rezultatelor analizelor chimice efectuate la sol şi/sau plantă. Conţinutul în elemente nutritive trebuie să fie de : 25-30 mg potasiu (K2O) la 100 g sol când texturaacestuia este nisipo-lutoasă şi 30-35 mg potasiu (K2O) la 100 g sol când textura este lutoasă. Dacăvalorile acestui element depăşesc limitele indicate, producţia începe să scadă. Conţinutul în celelalteelemente în optim este următorul: 30 mg fosfor (P2O5), 10 mg magneziu şi 120 mg calciu la 100 g sol. Fertilizarea minerală (cu îngrăşăminte chimice) nu este exclusă, prin practicarea unei agriculturiecologice, numai că îngrăşămintele chimice utilizate trebuie să fie greu solubile şi provenite din rocinaturale. Combaterea chimică a bolilor şi dăunătorilor din sol– se face funcţie de frecventa speciilor dedăunători din sol. Este una dintre verigile tehnologice de importanţă majoră în cultura căpşunului.Nerealizarea ei, poate duce la compromiterea culturii prin pieirea plantelor prinse şi în plină dezvoltare. Dacă solul prezintă viermi albi(larvele cărăbuşului de mai), viermi sârmă sau larvele gărgăriţeicoletului, alţi germeni care pot produce pagube importante în plantaţiile de căpşun, se procedează latratarea solului cu produse precum Sinoratox G sau Sinolintox G. Daca solul este infestat cu nematozi se utilizează produse nematocide precum Dazomet 10 G,Mocap 10 G, Temik.
  7. 7. Toate aceste produse se administrează împreună cu îngrăşămintele, acordând mare importanţăuniformităţii de răspândire a lor pe teren. In ultimii 20 de ani, în ţările din vestul Europei şi America, s-a extins mult practica dezinfecţieisolului, mai ales după răspândirea a două boli care au compromis suprafeţe mari cultivate cu căpşun(Phytophtora cactorum şi Verticillium albo-atrum), care produc veştejirea plantelor. Ambele sunt micozede rizomi şi rădăcină şi iernează în pământ. Acestea pot fi combătute cu succes printr-o bună dezinfectarea pământului. Acţiunea produselor pentru dezinfecţia solului este bactericidă, fungicidă, erbicidă, insecticidă,acaricidă, nematocidă, antivirotică. Prin urmare acoperă aproape tot spectrul de agenţilor sau vectorilor derăspândire a bolilor şi dăunătorilor. În general sporul de producţie în cazul dezinfecţiei solului este de 25-30%, iar numărul de tratamenteaplicate în cursul vegetaţiei se reduce cu 30-40%. Nu este de neglijat faptul că procedeul de dezinfecţie a solului este un procedeu scump, care necesităutilaje speciale. Procedeul se va realiza numai sub directa îndrumare a unui specialist. Arătura adâncă - se execută la adâncimea de 28-30 cm şi necesita o atenţie deosebită, întrucâtspecia are nevoie de o pregătire deosebită a solului, mai ales pentru situaţia în care cultura rămâne pe sol3 ani consecutiv. In plus, arătura adâncă este deosebit de utilă pentru distrugerea sau împiedicareadezvoltării dăunătorilor ce se găsesc în sol. Arătura de toamnă şi de vară împiedică dezvoltarea ouălelor,larvelor şi pupelor speciilor de viermi albi, viermi sârmă. Mărunţirea terenului – trebuie făcută ca pentru o cultura legumicola, întrucât de acest lucru depindecalitatea lucrării de plantare a stolonilor. Daca este necesar, se efectuează cu ajutorul frezei legumicole. Inmod obişnuit, prin parcurgerea de 2-3 ori cu grapa cu discuri se poate efectua o mărunţirecorespunzătoare a terenului pe o adâncime de 20 cm. Este deosebit de importantă realizarea unui spaţiusuficient pentru dezvoltarea sistemului radicular, ştiut fiind faptul că marea masă a rădăcinilor se află înstratul de sol de 20-30 cm de la nivelul solului. Cu cât sistemul radicular este mai bine dezvoltat, cu atâtplantele se vor putea dezvolta mai bine şi vor putea fructifica la potenţial maxim Amenajarea sistemului de irigaţie. Concomitent cu pregătirea solului pentru plantarea stolonilor decăpşun se va amenaja şi sistemul de irigaţie pentru cultură. Căpşunul poate fi irigat prin toate metodele cunoscute: - prin scurgere la suprafaţă; - prin aspersie; - prin picurare. Alegerea uneia sau alteia dintre metode sau amenajări se face funcţie de amplasarea culturii, nivelulinvestiţiilor propuse pentru înfiinţarea culturii, avantajele şi dezavantajele utilizării unei metode într-osituaţie dată. 1.Udarea prin scurgere la suprafaţă, prin brazde este o metodă tradiţională de udare. Distribuireaapei se face pe verticală şi lateral, în timpul în care apa circulă prin brazdele deschise printre rândurile deplante. Avantaje: - cheltuieli de exploatare reduse. Consumul de energie necesar pompării apei este mai redus cu 40 – 50%; - necesită investiţii mici pentru echipamentul de udare; - nu favorizează atacul diferitelor boli, prin faptul ca părţile plantei de la suprafaţa pământului nu vin în contact cu apa. Dezavantaje: - Necesită un teren perfect plan;
  8. 8. - Necesită un consum mare de apă, deoarece parte din volumul de apă utilizat se pierde prin evaporare şi scurgere în profunzime; - Contribuie la formarea crustei pe rigole şi taluzul brazdelor. 2. Udarea prin aspersiune se realizează prin pulverizarea apei sub presiune în atmosferă, cuajutorul unor dispozitive(aspersoare, microaspersoare), şi căderea acesteia pe pământ şi plante sub formăde picături. Prin această metodă se asigură irigarea în condiţii corespunzătoare a culturii. Astfel, se asigurădistribuirea apei destul de uniform pe teren, cu pierderi minime şi cu consum redus de forţă d muncă. Este o metodă de irigare recomandată pentru stabilizarea culturii de căpşun (bună înrădăcinaredupă plantare), deoarece umiditatea atmosferică creată, reduce procesul de pierdere a apei printranspiraţie a plantelor. Avantajele irigării prin aspersie: - permite controlul volumului de apă utilizat; - pierderile de apă sunt mici; - nu necesită lucrări de nivelare, putând fi utilizată şi pe terenuri mai denivelate; - se poate folosi pe toate tipurile de sol, şi la densităţi diferite ale plantelor; - automatizarea distribuirii apei se face mai uşor decât la udarea prin scurgerea la suprafaţă; Dezavantaje: - cheltuieli de exploatare mai mari decât la irigarea prin scurgere la suprafaţă, întrucât pentru realizarea presiunilor mari este necesar un consum mai mare de energie (cu 50% mai mare decât la scurgerea prin suprafaţă); - cheltuieli suplimentare legate de echipament; - imposibilitatea utilizării acestei metode în condiţii de vânt puternic; - poate favoriza atacul unor boli datorită umidităţii atmosferice ridicate şi împroşcării plantelor cu apă încărcată cu pământ 3.Udarea prin picurare este o metodă relativ nouă (se utilizează de cca.60 ani), şi este originară din Israel. Apa este distribuită în mod punctual la nivelul plantelor, cu un debit redus şi presiune practic nulă,cu ajutorul microtuburilor capilare. Se folosesc instalaţii, alcătuite dintr-o reţea de conducte din materialplastic (amplasate subteran sau la suprafaţa solului), prevăzute cu dispozitive speciale de picurare, ladistante stabilite funcţie de distanţele dintre plante Instalaţia poate fi folosită şi pentru fertilizare si protecţie fitosanitară. Este remarcabil faptul că laudarea prin picurare se reduce cantitatea de produse pentru fertilizare si protecţie fitosanitară de până la 2-3 ori. Modelarea terenului Cultura căpşunului poate fi înfiinţată pe teren plan şi pe teren modelat(Fig.1, Fig.2) Modelarea solului este o verigă tehnologică alternativă în tehnologia de cultură a căpşunului princare se organizează la suprafaţa solului brazde înălţate şi rigole, de diverse dimensiuni, funcţie detehnologia adoptată. Avantajele modelării terenului sunt date de următoarele aspecte: - solul se încălzeşte mai repede şi în profunzime, la nivelul sistemului radicular al plantelor; - se elimină tasarea solului la nivelul plantelor, prin trecerile repetate efectuate pentru întreţinerea culturii; - existenţa rigolelor printre brazde, asigură preluarea excesului de apă din precipitaţii, impiedicând stagnarea apei la nivelul sistemului radicular; - este asigurat accesul printre benzile de plante, pentru respectarea verigilor tehnologice, fără a deranja plantele sau atinge fructele;
  9. 9. - este uşurată activitatea de recoltare, prin ridicarea nivelului de la care se recoltează fructele; - asigură suportul pentru amplasarea foliei de polietilenă pentru mulcire şi permite o bună fixare a acesteia. Modelarea se poate face cu masina de modelat solul utilizată ăn legumicultură sau cu un echipamentde bilonat solul adaptat pentru dimensiunile brazdelor din legumicultură(Fig.2). Pentru căpşun sunt recomandate brazdele înălţate cu următoarele dimensiuni: a) lăţime brazdă 50 cm, deschidere rigolă 46-50 cm, înălţime brazdă minim 20 cm; b) lăţime brazdă 95 cm, deschidere rigolă 46-50 cm, înălţime brazdă minim 20 cm; c) lăţime brazdă 120 cm, deschidere rigolă 46-50 cm, înălţime brazdă minim 20 cm; Alegera gamei de soiuri pentru organizarea unei plantaţii Sortimentul actual pentru cultura căpşunului este compus dintr-o gamă largă de soiuri, care sediferenţiază în general prin: 1. Destinaţie: consum în strare proaspătă sau industrializare; 2. Insuşirile calitative ale fructelor: mărime, formă, culoare, gust, consistenţă, compoziţie chimică; 3. Perioada de maturare a fructelor: soiuri timpurii, medii, târzii sau grupe intermediare acestora. 4. Mod de fructificare: cu o singură fructificare, cu fructificare continuă; 5. Favorabilitatea soiului pentru un anumit areal de cultivare. In stabilirea sortimentului pentru o plantaţie se recomandă analizarea atentă a următoarelorelemente: Destinaţia fructelor. In cazul în care există cu certitudine posibilitatea valorificarii pentruprelucrare, se vor alege soiuri create special pentru această destinaţie, care prezintă insuşiri specifice:conţinut ridicat în substanţă uscată, suc colorat intens, desprindere uşoară de caliciu, coacere grupată,productivitate mare, etc. In situaţia în care fructele vor avea ca destinaţie consumul în stare proaspătă, sortimentul va fi alesfuncţie de cererea de fructe pe piaţă. In principiu, pentru consumul în stare proaspătă, fructele trebuie săde mărime mijlocie sau mare, uniforme, cu gust echilibrat şi parfumate, cu rezistenţă la transport şipăstrare. Durata perioadei de recoltare. Pentru a se prelungi durata perioadei de recoltare, pentru soiurile cuo singură fructificare, s-a creat o gamă largă de soiuri care pot asigura piaţa cu fructe proaspete timp de30 – 45 de zile, numai din producţia culturilor în câmp liber. Prin completarea sortimentului de soiuri cu o singură fructificare, cu soiuri remontante, se potobtine fructe pentru consumul în stare proaspătă până în luna septembrie-octombrie. Într-o plantaţie de căpşun este recomandabilă cultivarea a 3 - 5 soiuri, din grupe de coacerediferite (timpurie, medie, tărzie). Poate fi întrodus şi un soi remontant, care poate completa golul de fructede căpşun de pe piaţă în perioada iulie – octombrie. Prin cultivarea a minim 3 soiuri cu perioade diferite de coacere, se elimină vârfurile de recoltareşi se asigură o aprovizionare ritmică a pieţei cu fructe proaspete. Preferinţa consumatorilor dintr-un anumit areal, pentru anumite însuşiri calitative ale fructelor decăpşun, respectiv: formă, culoare, gust, aromă, constituie un alt criteriu de alegere a sortimentului desoiuri din plantatie. Parcelarea terenului. Împărţirea terenului în parcele se face pe suprafeţe de cultură mai mari de 5ha pentru accesul mijloacelor mecanice de întreţinere a culturii. Sisteme de cultură a căpşunului. Căpşunul se poate cultiva:
  10. 10. 1. pe teren plan; 2. pe teren modelat. Cultivarea pe teren plan este sistemul de cultura cel mai răspândit în România, până în prezent.Aceasta pentru uşurinţa înfiinţării şi mecanizării lucrărilor de întreţinere ale culturii. La cultivarea pe teren plan, căpşunul se poate planta în rânduri simple sau în benzi. Cultivarea în rânduri simple. Este cea mai răspândită pentru căpşun. Distantele de plantare suntcuprinse între 65-80 cm între rânduri şi 20-30 cm între plante pe rând. Se asigură o desime de 50-60.000plante la hectar. Limitele menţionate sunt valabile funcţie vigoarea soiului (ex.un soi cu vigoare mare seplantează la distante între rânduri 80 cm/între plante pe rând 25-30 cm). Cultivarea în benzi. O bandă poate fi compusă din 2-3 rânduri distanţate la 30-35 cm, distanţaîntre plante pe rând fiind de 25 cm. Conform studiilor realizate nu se recomandă o distanţă mai mică de35 cm între rândurile de căpşun, datorită concurenţei pentru apă şi hrană în momentele critice aleevoluţiei plantei. Distanta dintre benzi poate fi de 80-90 cm. Singurul inconvenient al acestui sistem deplantare este posibilitatea mai redusă de mecanizare a lucrarilor de întreţinere. Cultivarea pe teren modelat. Este recomandată în mod special pentru situaţia în care cultura decăpşun este mulcită cu folie de polietilenă. Poate fi practicată şi în cazul mulcirii cu paie. Esterecomandabil a fi extinsă în producţie datorită multiplelor avantaje pe care le prezintă. Pe platformabrazdei înălţate rândurile pot fi dispuse astfel: a)lăţime brazdă 50 cm: – 1 rând– distanţa între plante pe rand 20 cm sau - 2 rânduri pe brazdă la 30 cm între rânduri şi plante pe rând b)lăţime brazdă 94 cm: 2 rânduri cu distanţa între ele de 60 cm sau 3 rânduri la 30 cm c)lăţime brazdă 120 cm: 2 benzi a câte 2 rânduri. Distanţa între benzi 40 cm iar intre rândurile din bandă 30 –35 cm. De reţinut: Distantele de plantare prea mici duc la obţinerea de fructe mici, face recoltareaineficientă şi măresc riscurile de îmbolnăviri. Plantările la distante prea mari micşorează producţia, prinutilizarea ineficientă a spaţiului de cultură. După stabilirea schemei de plantare, respectiv a distantei dintre rânduri şi plante pe rând, semarchează rândurile. Dacă plantarea se face manual, se pot folosi sârme pentru trasarea rândurilor, carepot fi marcate corespunzător distanţei dintre plante pe rând. Sârmele sunt fixate la capetele rândurilor cîttimp se plantează pe rând şi apoi sunt transferate în spaţiile destinate plantării. Se plantează pe aceeaşiparte a sârmei. Este indicat ca trasferul sârmei de la un spaţiu la altul să se facă fără atingerea plantelorsau târârea la nivelul solului. Pregătirea materialului săditor pentru plantare Importanţa pe care o prezintă valoarea biologică şi starea fitosanitară a stolonilor folosiţi pentruînfiinţarea culturilor de căpşun este incontestabilă. Culturile realizate cu stoloni de valoare biologicaridicata şi liberi de agenţi patogeni, asigură o calitate superioară şi un nivel al producţiilor, conformpotenţialului biologic al soiului. In urma cercetărilor efectuate, s-a concluzionat că producţiile dinplantaţiile comerciale de căpşun sunt de la 2-7 ori mai mari, dacă la înfiinţare a fost folosit materialbiologic (stoloni) liberi de agenţi patogeni. Acest lucru este explicabil în conditiile în care, este cunoscut faptul că planta mamă, transmite prinstoloni pe lângă caracterele de soi, bolile şi dăunătorii specifici, care produc pagube însemnate, până lacompromiterea producţiei. Materialul biologic certificat şi autentific, provine din plantatii specializate numite stoloniere. Materialul săditor se transportă la destinaţie (locul plantării), cât mai rapid posibil şi în condiţii care sănu ducă la deshidratarea plantelor şi deprecierea acestora.
  11. 11. La locul plantării, stolonii trebuie să fie depozitaţi în spaţii umbrite şi răcoroase. Daca din motivelegate de condiţiile de vreme sau altele, se impiedică declanşarea plantării mai multe zile, stolonii trebuiedepozitati prin refrigerare la 5-7 ºC. Pentru suprafeţe mai mici, în lipsa posibilităţilor de depozitare în spaţii reci şi când temperaturamediului este ridicată, materialul săditor poate fi păstrat în ambalaje din lemn (lăzi platou) depozitate înspaţii umbrite – nu la întuneric. Sistemul radicular va fi imersat într-o mocirlă subţire (amestec de pământgalben, gunoi mraniţă şi apă), iar plantele vor fi aşezate cât mai strâns una lângă alta, în poziţie verticală,în ambalajul platou, care în prealabil a fost bordat cu folie înţepată din loc în loc pentru eliminareaexcesului de apă şi prevenirea putrezirii rădăcinilor. In acest mod, plantentele pot fi păstrate 2-3săptămâni. Se va verificare starea lor periodic şi vor fi eventual umectate pentru a preveni deshidratarea. Inaintea lucrării de plantare stolonii suportă două operaţii pregătitoare: fasonarea şi mocirlirea. Fasonarea este operatia de eliminare a frunzelor inutile, a resturilor de filamente şi de împrospătare avârfurilor rădăcinilor. Toate operaţiile se fac prin tăiere şi nu prin smulgere a partilor plantei. Din frunzelerozetei se păstrează 3-4 mai sănătoase, situate central. Mugurele central trebuie sa fie sănătos şi binedezvoltat Peţiolul frunzei eliminate va fi tăiat la 1 cm de la punctul de prindere, la fel şi resturile defilament ale stolonului, aceaasta pentru a proteja mugurii aflaţi la subsoara acestora. Sistemul radicular nuva fi scurtat decât dacă depăşeşte lungimea de 20 cm, aceasta pentru a utiliza rezerva de substantenutritive depozitate în rădăcinile plantei de căpşun, rezervă deosebit de importantă pentru prinderea şidezvoltarea stolonilor imediat după plantare. In plus, un sistem radicular bine dezvoltat asigură o bunăfixare a plantei în sol. O stolon bun pentru plantare trebuie să prezinte: - mugurele central viabil şi intact; - 2 - 3 frunze sănătoase; - sistem radicular cu lungime de 10-20 cm, frormat din minim 5-7 rădăcini principale sănătoase; Mocirlirea este operaţiunea de următoare după fasonare. Constă în imersarea rădăcinilor într-unamestec de consistenţa smântânii format din pământ galben, gunoi proaspăt de bovine şi apă. In amestecse recomandă introducerea unui fungicid (ex.Benomil,) şi un stimulator de înrădăcinare (Ex.Revital),pentru a se asigura o bună prindere şi o evoluţie favorabilă a culturii. Mocirla are consistenţa potrivităatunci când rămâne pe rădăcini, după imersare, fiecare rădăcină principală din sistemul radicular trebuiesă fie înglobată în mocirlă. Dacă este prea subţire nu aderă la rădăcină, iar dacă este prea groasă,rădăcinile se lipesc şi nu pot fi răsfirate în groapa de plantare. Amestecul în care este înglobat sistemul radicular prin mocirlire, asigură pe de-o parte un contactintim între acesta şi sol, iar pe de altă parte stimulează cicatrizarea rănilor de pe rădăcini şi formarea derădăcini noi. Mocirlirea trebuie realizată pe măsura plantării, având grijă ca mocirla să fie permanent umedă perădăcini înaintea plantării. Stolonii refrigeraţi nu se mai fasonează ci doar se mocirlesc, având grijă ca mugurele central sarămână neacoperit cu mocirla. Plantarea stolonilor Pentru realizarea plantării manuale se utilizează plantatorul pentru legume sau cu lingura pentruplantare. In dreptul semnului de pe sârma de plantare, se înfige plantatorul în poziţie verticală şi cu o mişcareuşoară de rotire a acestuia în plan orizontal, se face un gropiţă egală cu lungimea rădăcinii stolonului. Sescoate plantatorul uşor, în aşa fel încât pământul de la suprafaţă să nu alunece către baza gropiţei. Tot cu
  12. 12. ajutorul plantatorului, se introduc rădăcinile răsfirate, in poziţie verticală, având grijă ca punctul detrecere de la rădăcină la tulpină să fie la nivelul solului, iar mugurele central să nu fie îngropat. După introducerea plantei în sol, planta se fixează prin introducerea în poziţie oblică a plantatorului,sub nivelul rădăcinilor şi strângerea solului prin deplasarea acestuia către plantă, asigurându-se un contactperfect al rădăcinilor cu solul, pe toată lungimea acestora. Dacă rădăcinile nu vor fi introduse în poziţieverticală sau nu vor avea un contact bun cu solul, vor fi expuse riscului de atac cu mucegaiuri,înrădăcinarea nu va avea loc, plantele vor continua să vegeteze 2-3 săptămâni din rezervele proprii apoi sevor prăbuşi. Un stolon bine fixat opune rezistenţă la încercarea de extragere uşoară. Modul cum se realizează plantarea şi stabilizarea plantelor este esenţial în evoluţia şi implicit reuşitaculturii(Fig.5) De reţinut: - terenul se mărunţeşte cu minim 2 săptămâni înainte de plantare; - a se planta după o ploaie sau o irigare usoară prin aspersiune, pentru a se evita prăbuşirea orificiilor de plantare şi a se asigura aderarea solului la rădăcini; - plantarea se face pe soiuri. Este bine să se încheie plantarea unui soi şi să se continue cu plantarea altui soi, pentru a se evita eventuale amestecuri de material săditor. - Se pregăteşte echipa de plantare, prin stabilirea rolului fiecărui membru al echipei, pentru evitarea tasării inutile a terenului şi eliminarea timpilor morţi. O echipă de plantare, pentru plantarea manuală, poate fi formată din 10 membri şi poate planta 35.000de stoloni în medie pentru o zi, cu program de lucru de 10 ore. Cei 10 membri ai echipei pot fi organizaţiastfel: 6 persoane pentru plantarea propriu-zisă; 3(2) persoane pentru fasonare, mocirlire şi repartizare larând; 1(2) persoană irigare. Greşeli frecvente la plantarea manuală: - gropiţa este insuficient de adâncă şi vărful rădăcinii se îndoaie în sus. Efect – stagnare în vegetaţie, deshidratare, pieire; - mugurele central se îngroapă sub nivelul solului. Efect: moartea mugurelui central, pieirea plantei; - mugure central şi parte din sistemul radicular la 1-2 cm deasupra solului. Efect: plantele nu se înrădăcinează din cauza deshidratării şi se usucă; - solul nu se tasează bine în jurul plantei, rădăcina neavând un bun contact cu solul. Efect - planta se deshidratează şi se usucă; - plantele nu se udă imediat după plantare; - plantele nu se mocirlesc; - rădăcinile mai lungi ale stolonilor se introduc „impachetate” într-o gropiţă cu dimensiuni mici. Rădăcinile putrezesc, planta moare. Se poate practica şi plantarea mecanizată cu maşina de plantat legume, concomitent cu udarea. Pentru reuşita plantării mecanizate, se recomandă ca plantele să fie uniforme ca mărime Irigarea culturii este obligatorie, imediat după plantare. Pentru perioada de după plantare, până lastabilizarea culturii, se recomandă irigarea prin aspersiune, întrucât prin această metodă, se asigurămicşorarea temperaturii la nivelul plantelor, şi în plus se asigură umiditatea atmosferică necesară pentrureducerea transpiraţiei excesive a plantelor (transpiraţia poate duce la ofilirea plantelor, prin eliminareaapei, in condiţii de umiditate atmosferică scăzută. Indiferent care este metoda de irigare a plantelor, aceasta este absolut necesară pentru primele 2-3săptămâni de la plantarea stolonilor, la un necesar de 65-80% din capacitatea totala de apă a solului.Aceasta se poate masura direct cu un umidometru simplu şi poate ajuta la un control riguros al niveluluide apă din sol.
  13. 13. Lucrari de întreţinere în anul plantării Pentru cultura clasică a căpşunului, primul an, de regulă, este fără rod. Lucrările de întreţinere care seefectuează imediat după plantare, sunt diferite de cele din anii de rod, din acest motiv vor fi menţionateseparat. Verificarea prinderii şi completarea golurilor Certitudinea prinderii plantelor este de dată de apariţia şi formarea primelor 3-4 frunze noi, precesecare au loc până în ziua 14 de la plantare. Este prematur de estimat prinderea plantelor până la această dată, întrucât plantele pot evolua încondiţii de umiditate optimă, doar din rezervele proprii din sistemul radicular. Completarea golurilor se va realiza, prin urmare, la două săptămâni de la plantare, cu plante de laacelaşi soi. Prin completarea golurilor, la timp, va rezulta o cultură uniformă, fără diferenţe de vigoare şivârsta între plante. De modul cum plantele se prind şi evoluează, depinde în mare măsură succesul culturii şi exprimareapotenţialului calitativ şi prouctiv al soiului. Lupta împotriva buruienilor. Lupta impotriva buruienilor reprezintă una din problemele prioritare ale cultivatorilor de căpşun. Incăde la infiinţare, cultura evoluează relativ lent, prin comparţie cu buruienile, care invadează rapidsuprafeţele mai ales când găsesc condiţii prielnice de viaţă. Intr-o cultură multianuală de căpşun, se pot găsi în amestec, multe specii de buruieni(dicotiledonateanuale si perene precum si graminee anuale şi perene), funcţie de zona de amplasare a culturii. Lupta impotriva buruienilor presupune un program sustinut, care cuprinde următoarele etape: 1. Identificare şi cunoaşterea speciilor de buruieni din amplasamentul ce urmează a fi tratat.Este esenţială cunoşterea speciilor de buruieni şi a biologiei acestora pentru a înţelege cum acestea sereproduc şi supravieţuiesc. 2. Stabilirea gradului de infestare a terenului cu anumite grupe de buruieni, şi determinarea densităţiiacestora. 3. Stabilirea strategiei de distrugere a buruienilor funcţie de speciile identificate şi specificul lorbiologic precum şi de densitatea buruienilor. Pentru prevenirea şi combaterea buruienilor pot fi aplicate urmatoarele metode:A.Metode preventive: - Evitarea proliferării de noi specii de buruieni în arealele noi, prin desfăşurarea etapelor tehnologiei de cultură. Ex: diseminarea semintelor sau organelor vegetative ale buruienilor prin gunoiul de grajd.B. Metode culturale: - Realizarea unei bune dezvoltări biologice la plantele de căpşuni, care să inhibe dezvoltarea buruienilor; - mulcire cu folie specială neagră sau gri; - mulcire cu material vegetal (talaş, frunze de pădure, paie).C. Metode mecanice: - praşile manuale între rânduri şi pe rând.D. Metode chimice: - erbicidare. Fiecare din metodele mai sus amintite prezintă avantaje şi dezavantaje, insă strategia de luptăimpotriva buruienilor implică pentru cultura căpşunului, aplicarea unei singure metode sau combinarea adoua sau 3 metode pentru a obţine rezultatul scontat.
  14. 14. Suprimarea inflorescenţei şi a stolonilor Este o lucrare specifica pentru căpşun. Este obligatorie atat pentru plantaţiile înfiinţate în toamnă câtşi pentru cele înfiiţate în primăvară. Destul de frecvent, o parte din căpşunul plantat în toamnă, formează câte 1-3 inflorescenţe înprimăvara următoare. Aceste inflorescenţe nu pot asiugura o productie de calitate. Dimpotrivă, eleîncetinesc ritmul de creştere a plantelor şi influenţează negativ procesul diferenţierii mugurilor floriferi,deci recolta anului următor (care va fi primul an de rod). Ca atare, toate aceste inflorescenţe, trebuiesuprimate în 2 –3 reprize, în cel mai scurt timp de la apariţia lor. Uneori apar inflorescenţe şi la căpşunul plantat în primăvară, care, de asemenea trebuie eliminate,întrucât se poate ajunge la debilitarea şi epuizarea plăntuţelor. Suprimarea inflorescenţelor trebuie făcută în fază erbacee, la înălţarea acestora, până la deschidereaflorilor. In această etapă, inflorescenţele se pot elimina uşor prin simpla tăiere cu unghia. Dacă estedepăşit acest moment, tija inflorescenţei se lemnifică iar suprimarea trebuie făcută cu un instrument detăiat. Surprimarea stolonilor se face tot în 2 – 3 reprize, pe măsură ce apar, concomitent cu prăşitul pe rând.De asemenea stolonii trebuie eliminaţi când sunt în stare erbacee (au lungimea de 10 cm), când pot fi uşortăiaţi cu unghia. Când au lungime mai mare, filamentele devin lemnoase pe de o parte fiind mai greu desuprimat, iar pe de altă parte încep să emită stoloni, consumând substanţe hrănitoare în detrimentulproducţiei de fructe. Pentru a completa eventuelele goluri, pot fi lăsate 1-2 filamente, care vor fi conduse pe direcţiarândului, pentru dezvoltarea a câte un stolon. Atat stolonii cât şi tijele inflorescenţelor trebuie tăiate la minim 1 cm de la punctul de inserţie, pentrua nu distruge mugurii situaţi aproape de punctele de inserţie şi a nu răni planta. Irigarea. Căpşunul este o specie cu înrădăcinare superficială, necesitând pentru o creştere şi dezvoltarenormală, pentru toată perioada de vegetaţie, o umiditate în sol cu valori cuprinse între 65-75% dincapacitatea totală de apă a solului. Eventualele fructuaţii ale conţinutului de apă din sol, cu referire la absenţa apei, afectează atâtdezvoltarea părţilor supraterane, inclusiv diferenţiera mugurilor floriferi şi formarea ramificaţiilorroditoare cât şi dezvoltarea sistemului radicular. Excesul de apă este de asemenea deosebit de nociv pentru planta de căpşun. Acesta poate produceblocaje la nivel de asimilaţie pentru plantă şi favorizează apariţia bolilor specifice pentru colet şi rădăcină.Toate simptomele tipice excesului de apă(mai ales dacă acesta persistă mai mult de 7 zile), conduc înfinal către pieirea plantei. Cantitatea de apă necesară pentru irigarea culturii se aplică funcţie de momentul plantării, de nivelulprecipitaţiilor, precum si de metoda de udare. Lucrările solului. În cazul erbicidării, sunt necesare numai 3-4 prasile pe intervale şi pe rând. Mobilizarea solului seface adâncimea de 4-6 cm, pentru a se distruge crusta formată de precipitaţii sau irigarea prin aspersiuneşi a preveni îmburienarea. Prin praşile sunt distruse buruienile în curs de răsărire. Tratamente pentru combaterea bolilor şi dăunătorilor. In anul plantării căpşunului, în perioada de vegetaţie, se urmăreşte menţinerea unui frunziş sănătos,capabil să determine formarea unei plante bine dezvoltate, care să sustină o producţie maximă în anul derod. Prin urmare se urmăreşte prevenirea şi combaterea bolilor foliare, ale coletului şi sistemului radicular,precum şi a dăunătorilor specifici.
  15. 15. Numarul de tratamente recomandat pentru această etapă a culturii de căpşun este de 3-4. De regula,primul tratament se face când rozeta de frunze are 3-4 frunze (2-3 săptămâni de la plantare). Tratamentelese fac cu produse frungicide şi insecticide, în combinaţie, evitând utilizarea aceloraşi produse pentru douătratamente succesive. Produsele pesticide recomandate, orientativ, pentru combaterea bolilor şi dăunătorilor la căpşunprecum şi descrierea bolilor specifice şi a dăunătorilor sunt descrise în Capitolul „Bolile si dăunătorii lacăpşun”. Fertilizarea fazială Această lucrare se face cu scopul de a asigura condiţii mai bune de creştere şi fortificare a plantelor.Se recomandă utilizarea îngraşămintelor pe bază de azot (azotat de amoniu, uree, îngrăşăminte organicemacerate şi diluate, (Ex. Gunoi de păsări dilat 1:10), funcţie de faza de creştere şi dezvoltare a căpşunuluişi fertilizarea de bază a culturii. De asemenea se pot utiliza fertilizările foliare specifice pentru etapa decreştere şi fortificare a plantelor. Protecţia plantelor pentru anotimpul rece. Soiurile recent create de căpşun prezintă rezistenţă sporită la gerurile din timpul iernii. După parcurgerea etapei de fortificare a plantelor din anul fără rod, plantele pot rezista peste iarnă fărăprotecţie suplimentară, până la temperaturi de -25ºC. Pentru plantaţiile înfiinţate toamna însă, ale căror plante nu au un sistem radicular bine fortificat şinici o rozetă de frunze foarte bogată, se recomandă administrarea materialelor de protectie. Rândul deplante se acoperă cu materiale vegetale (paie, frunze, coceni tocaţi), când temperatura rămâne sub valorilede –4…-5ºC. Pe lângă rolul protector, materialele utilizate în acoperirea culturii reţin zăpada peste plante şi asigurăun supliment de materie organică. Nu trebuie utilizat un strat prea mare de material protector, fiindsuficientă dispunerea acestora pe o grosime de 6-8 cm. Lucrări de întreţinere în anul de rod Pentru căpşun, atât lucrările de intreţinere cât şi unele produse pesticide diferă în anul de rod,comparativ cu anul plantării. In anul de rod, tehnologia de cultură urmăreşte realizarea potenţialului de producţie al soiului cultivat,precum si obţinerea de fructe de calitate superioară. Plantele de căpşun, pe parcursul perioadei de vegetaţie din anul de rod, trec prin câteva „stadiifenologice” sau etape de viaţă, considerate repere în aplicarea tehnologiei de cultură clasică sau modernă. Stadiile fenologice se succed destul de repede într-un interval de timp de aproximativ 90 de zile şinecesită o atenţie deosebită. Cunoaşterea lor este deosebit de importantă, întrucât coincid etape critice înevoluţia biologică a plantei şi cu momentele recomandate pentru aplicarea tratamentelor fitosanitare(Fig.12) 1. Pornirea în vegetaţie. Se declanşează când temperatura medie a aerului atinge nivelul a 3-5ºC. Se caracterizează prin apariţia unei rozete de 3-4 frunze tinere. 2. Apariţia inflorescenţelor. Se caracterizează prin apariţia primelor inflorescente la baza ramificaţiilor roditoare. Acestea au evidenţiaţi doar butonii florali în stadiul de „buton verde” şi nu prezintă tije. 3. Inălţarea inflorescenţelor. Se caracterizează prin apariţia şi creşterea tijelor inflorescenţelor(2,5 cm) şi mentinerea florilor din inflorescenţă în stadiul de „buton verde” 4. Inceputul înfloritului. Se declanşează când timp de 8 - 10 zile se înregistrează o temperatură medie de 12ºC. Este determinată de deschiderea primelor flori pentru 1-2% din plante (1 floare deschisă pentru fiecare plantă = 10% înflorire).
  16. 16. 5. Inflorire deplină. Poate fi inregistrată când 50% din florile inflorescenţei sunt deschise. 6. Inceputul legării fructelor. Se notează când primele 1-2 flori au legat fructe. 7. Fructe verzi. Este stadiul în care peste 50% din flori au legat fructe, fructele pe tufă fiind în diferite stadii de creştere. 8. Maturarea fructelor. Se înregistrează din momentul în care fructele intră în stadiul alb-roz şi fructele devin complet colorate. Lucrările de întreţinere din anul de rod sunt următoarele: Igienizarea culturii. Primăvara devreme, înainte de apariţia primelor frunze adevărate (pornirea în vegetaţie), după zvântarea terenului, se greblează energic cultura, eliminându-se materialele folosite pentru protecţia culturii şi resturile vegetale ale plantelor (frunze îmbătrânite şi uscate). Acestea se compostează sau se ard, pentru a evita răspândirea formelor de rezistenţă ale bolilor. Lucrarea se efectuează şi cu scopul de a îmbunătăţii regimul de apă şi aer din sol şi de a activa rădăcinile. Efectuarea lucrărilor solului. Lucrările solului constau în praşile repetate, realizate pe spaţiile dintre plante cu scopul de a distruge crusta, a îmbunătăţi regimul aerohidric al solului şi a distruge buruienile. Adâncimea la care se prelucrează solul este de 8 – 10 cm. Dacă plantarea s-a efectuat pe teren plan, lucrarea se poate efectua mecanic pe intervalele dintrerânduri şi manual printre rândurile de plante. Dacă plantarea s-a efectuat pe teren modelat, lucrările solului constau în mărunţirea solului situat peplatforma brazdei şi refacerea rigolelor. Mobilizarea terenului pentru cultura multianuală clasică a căpşunului se realizează prin 3-4 praşilemanuale sau combinate(mecanice pe intervale şi manuale pe rând). Primăvara devreme, după apariţia primelor frunze tinere, se realizează prima mobilizare terenului. A doua afânare obligatorie este aceea dinaintea distribuirii mulciului de paie, la legarea primelorfructe. Deoarece buruienile se pot dezvolta rapid sub stratul de mulci, mobilizarea terenului devineobligatorie mai ales pentru faptul că timp de 4-6 săptămâni terenul nu se mai poate lucra. A treia afânare se efectuează după recoltat înaintea cosirii plantelor. Cu ocazia recoltării fructelor,terenul se tasează cu datorită numeroaselor treceri, uneori în condiţii de umiditate mai mare. În plusafânarea din această perioadă susţine diferenţierea mugurilor floriferi în condiţii bune, asugurându-seastfel un bun potenţial productiv pentru anul al doilea de rod. Ultima mobilizare a terenului se realizează la sfârşitul lunii septembrie – mijlocul lui octombrie (dacătoamna este lungă se poate realiza şi puţin mai târziu). Aceasta, are scopul de a asigura infiltrarea apei dinprecipitatiile care se vor înregistra pe parcursul sfârsitului de toamnă şi pe parcursul iernii. La efectuarea lucrărilor de săpălugit se va evita: - acoperirea cu pământ a mugurelui central „inimii”ce porneşte din fiecare rozetă a tufei; - descoperirea sau rănirea sistemului radicular prin praşile; - tăierea accidentală a plantelor cu sapa sau cu cultivatorul. Cu ocazia lucrărilor solului se elimină şi buruienile. Dacă buruienile au crescut în mijlocul tufeiacestea se elimină manal, fără a deranja tufa. Irigarea căpşunului. Existenţa sursei de apă şi a amenajării pentru irigare este obligatorie pentrucultura căpşunului. Scurtele perioade de secetă în anul de rod, au infleunţă mare asupra producţiei,deoarece sistemul radicular superficial al plantelor resimte puternic absenţa apei. Necesitatea strictă de apă este dată de următoarele perioade critice din viaţa plantei de căpşun: - înăltarea inflorescenţelor; - formarea şi creşterea fructelor; - maturarea fructelor;
  17. 17. - după fructificare; Necesarul de apă se stabileşte funcţie de nivelul precipitaţiilor din zonă, tipul de sol şi modul deadministrare a apei. Orientativ, pentru irigarea prin brazde sau aspersiune, se irigă de 4-7 ori cu câte 300 – 400 m.c. de apăla ha. Dintre aceste udări 2-3 se aplică până la recoltarea fructelor şi 2-4 după recoltarea fructelor. In cazul irigării prin picurare, se stabileşte un program de irigare, care asigură în mod constant unnivel al umidităţii în sol de 65-80% din capacitatea totală de apă a solului. Orientativ, se asigură 2l de apă/ duză/ oră de funcţionare a instalatiei de irigare prin picurare. Necesarul de apă pentru plante poate fi determinat cu ajutorul unui tensiometru, care măsoarăconsumul de apă al plantelor de la ultima irigaţie şi ajută la determinarea cantităţii exacte de apă cetrebuie asigurată prin irigaţie. Cu ajutorul unui alt instrument – umidometru, se poate determina continutul solului în apă la unmoment dat, putându-se stabili atât necesarul de apă cât şi momentul intervenţiei cu o nouă irigare. Lipsa de apă din sol conduce la: - formarea unui frunziş sărac, incapabil să sustină o producţie satisfăcătoare; - formarea unui sistem radicular superficial; - obtinerea de fructe mici, uneori deformate; - realizarea de producţii nesatisfăcătoare cantitativ; - diferenţiere slabă, ce determină o fructificare slabă în anul următor; In revers, excesul de apă conduce la: - putrezirea coletului şi pieirea plantei; - sufocarea până la moartea rădăcinilor principale si secundare; - favorizarea bolilor foliare şi a celor care afectează fructele; Fertilizarea plantaţiilor de căpşun. In anul de rod se aplică o fertilizare suplimentară. Nivelul cantităţilor de îngrăşăminte aplicabile seface, in mod corect, după efectuarea unei analize chimice a solului. In urma cercetărilor, se recomandă ca administrarea azotului să se facă numai dacă prezenţa acestuiaîn sol scade sub nivelul a 15 mg/100 g sol. Pentru fiecare 3,5 mg sub nivelul de 15 mg, se administrează100 kg/ha azotat de amoniu. Cu privire la fosfor, dacă prezenţa sa în sol este sub 85 mg P2O5 (în soluţie apoasă) la 100 g sol, se vaadministra cantitatea de 400 –700 kg/ha superfosfat. Potasiul, în general, se găseşte în cantităţi suficiente. Totuşi, dacă nivelul acestuia scade sub 20-40mg/100 g sol se va administra cantitatea de 80-100 kg/ha sulfat de potasiu. In principiu, fertilizările se fac fracţionat, de 2-3 ori pe an, din care: 1/3 se dau în toamnă şi 2/3primăvara. In cazul culturii de 2-3 ani de rod, se aplică fertilizarea cu azot după cosirea frunzelor. Fertilizările foliare au rol de supliment nutritiv, recomandându-se aplicarea lor la fenofazele deînflorire în masă şi sfârşitul înfloritului. Întrucât gama de produse pentru fertilizări foliare este foarte largăşi bine delimitată, funcţie de raportul azot:fosfor:potasiu şi de conţinutul de microelemente, este necesarao alegere atenta a produsului funcţie de etapa din dezvoltarea plantei şi ritmul de absorbtie al elementelorfertilizante din sol. Ritmul de absorbţie al elementelor fertilizante (orientativ) Ritm absorbţie- Inainte de La înflorit, creştere, După element/Fenofază inflorit maturare fructe recoltare Azot(%) 20 40 40 Fosfor(%) 20 56 24 Potasiu(%) 16 57 27
  18. 18. Mulcirea căpşunului. Este o lucrare specifică pentru căpşun şi absolut obligatorie. Absenţa mulciului, face imposibilconsumul fructelor de căpşun, datorită particulelor de pământ care aderă la fruct şi nu pot fi eliminate prinspălare. Pentru mulcire pot fi alese, funcţie de posibilităţi, materiale ca: paie de cereale sau talaş grosier saufrunze de pădure, care vor constitui mulciul pentru cultură. Cele mai recomandate sunt paiele decereale(grâu, orz, secară), care sunt mai rigide, nu se tasează şi permit infiltrarea apei cu uşurinţă Mulciul, tocat grosier, se aşază cu multă atenţie sub tufele plantei, într-un strat continuu de 5-7 cmgrosime, pe toată suprafata culturii. Mulcirea se efectuează după înălţarea inflorescenţelor plantelor de căpşun (la circa 10 cm înălţime ainflorescenţelor), când acestea au primii boboci florali. Depăşirea acestui moment, duce la ingreunareaîmprăştierii uniforme a materialului de mulcit sub inflorescenţele căzute sub greutatea fructelor încreştere. Se recomandă efectuarea mulcirii cu material vegetal după o ploaie sau o irigare, pentru a păstra în solo mare rezervă de apă, cu influenţă pozitivă asupra producţiei. Un element important în favoarea mulcirii este şi faptul că fructele de căpşun nu pot fi spălate decâtînaintea consumului. Dintr-o cultură mulcită rezultă fructe curate, strălucitoare, cu aspectcomercial atrăgător. Pentru transportul mulciului de material vegetal şi aşezarea lui lângă plante, sunt necesare 22 zile-om/ha cultură. In ultimii ani a fost introdusă experimental în ţara noastră mulcirea cu folie de polietilenă neagră saugri. In acest caz, plasarea foliei de mulcire se face pe teren modelat, inainte de plantare sau la maxim 2săptămâni după plantare. Folia va rămâne pe suprafaţa destinată culturii până la desfiinţarea acesteia. Folia destinată mulcirii culturii prezintă caracteristici particulare: elasticitate pronunţată, este subţire,rezistă 2-3 ani pe suprafaţa solului. Poate prezenta orificii la distanţele specifice între rânduri şi plante perând sau pot fi făcute orificii ulterior plasării pe suprafaţa terenului. In prezent, în România, lucrarea de întindere a foliei se fectuează manual. Folia va îmbrăca practicbrazda, marginile foliei (o porţiune de 10 cm) sunt introduse în interiorul taluzului brazdei, în treimeainferioară a acestuia. Rigola va rămâne liberă de folie, putând fi ulterior acoperită cu paie sau altemateriale permeabile, pentru schimbul liber aer/apă al solului. In tările cu tradiţie îndelungată în practicarea acestui tip de mulcire, formarea brazdelor, intindereafoliei, chiar plantarea, se fac mecanizat. Practicarea mulcirii cu folie de polietilenă prezintă următoarele a)avantaje: - contribuie la menţinerea unui control strict al umidităţii de la nivelul rădăcinilor; - contribuie la inhibarea dezvoltării buruienilor din cultură; - impiedică înrădăcinarea stolonilor şi asigură condiţii pentru eliminarea cu uşurinţă a acestora; - realizează economie de manoperă, prin plasarea in momentul plantării şi păstrarea acesteia pe toată durata culturii; - contribuie la incălzirea timpurie a solului, la nivelul rădăcinilor, asigurând o maturare a fructelor cu câteva zile mai devreme; - elimină lucrările de mobilizare a solului şi distrugere a burienilor; - menţine forma brazdei modelate la înfiinţarea culturii;b)dezavantaje: - este mai scumpă decât materialele vegetale; - necesită atenţie deosebită la amplasarea pe suprafata brazdelor; - este obligatorie existenţa fertirigării prin picurare pentru întreţinerea culturii;
  19. 19. - este obligatorie administrarea controlată a apei pentru irigaţie prin stabilirea atentă a consumului/necesarului de apă pentru fiecare fenofază. Suprimarea stolonilor In plantaţiile de căpşun pe rod, stolonii (filamentele) trebuie eliminaţi în fiecare an. Dezvoltareastolonilor constituie un concurent puternic pentru dezvoltarea plantelor precum şi calitatea şi cantitateaproducţiei de fructe de căpşun. Apariţia stolonilor se intensifică după recoltarea fructelor. Filamentele vor fi eliminate în fazaerbacee, prin tăiere la 1-2 cm de la punctul de inserţie pe tulpina scurtă a plantei. Eliminarea stolonilor contribuie la o bună diferenţiere a mugurilor de rod pentru anul următorprecum şi la o bună pregătire a plantelor pentru trecerea peste anotimpul rece, prin acumulareasubstantelor de rezervă la nivelul sistemului radicular. Cosirea culturii. Este o verigă tehnologică specifică pentru cultura de căpşun. Se efectuează cuscopul de a înlătura frunzele bătrâne şi bolnave din cultură pe de o parte, iar pe de altă parte pentrustimularea formării de noi frunze apte să asigure o bună diferenţiere a mugurilor de rod şi pregătireaproducţiei anului următor. Cosirea culturii se face imediat după recoltarea fructelor. Partea vegetativă se coseşte la circa 8 -10 cm de la nivelul solului, având grijă să nu se distrugă mugurii centrali şi frunzele în formare dinramificaţiile tufelor. Mugurii centrali şi frunzele în formare vor asigura refacerea părţilor aeriene aletufelor, pentru continuarea vegetaţiei până toamna târziu. Resturile vegetale rezultate după cosire, impreună cu mulciul format din paie, talaş sau frunze, vorscoase din cultură şi puse la compostat sau arse, pentru a se distruge germenii de boli sau dăunători. După eliberarea terenului de resturi vegetale se execută o mobilizare a terenului, o fertilizare cuazot şi o irigare pentru a se stimula refacerea părţilor aeriene ale plantelor Combaterea bolilor şi dăunătorilor. Căpşunul prezintă o serie de boli şi dăunători, care, funcţie degradul de atac pot fi principali şi secundari. Prezentarea acestora precum calendarul de tratamente vor fiprezentate în ultima parte a prezentei lucrări. CULTURA ANUALA A CĂPŞUNULUI Căpşunul poate asigura producţii economice cultivat în plantaţie anuală. Tehnologia de culturaanuală a căpşunului este în mare parte asemănătoare cu cea multianuală, diferenţele fiind date deurmătoarele verigi specifice: 1. Plantarea se face la începutul verii (iunie – iulie), pentru ca plantele să prezinte timp suficient pentru fortificare şi diferenţierea mugurilor de rod până la sfârşitul toamnei; 2. Plantaţiile vor avea o desime mare de 80.000 – 100.000 plante/ha. 3. Distanţele între rânduri şi plante pe rând vor fi reduse corespunzător (ex: 0,35 m x 0,35 m sau 0,35 m x 0, 25 m sau 0,3 m x 0,3 m); 4. Plantarea se va face în teren modelat(de preferat) sau pe teren plan. 5. Irigarea prin picurare cu posibilitatea de fertilizare suplimentară prin apa de irigare este obligatorie, având în vedere numarul mare de plante la unitatea de suprafaţă, deci masă vegetativă mare. 6. La plantare se vor folosi stoloni refrigeraţi, recoltaţi din stolonieră primăvara devreme şi păstraţi până în momentul plantării în depozite frigorifice; 7. Materialul săditor va fi constituit din stoloni liberi de viroze, din soiuri cunoscute ca fiind productive, care să asigure o recoltă de 25-30 t/ha (300-500 g/plantă).
  20. 20. 8. Plantarea pentru cultura anuală a căpşunului se realizează într-o perioadă secetoasă şi foarte călduroasă din an. Este foarte importantă asigurarea condiţiilor pentru prinderea plantelor şi asigurarea unei uniformităţi în dezvoltarea acestora. 9. Asigurarea unei umidităţi optime a solului în perioada de stabilizare a plantelor precum şi a unei bune dezvoltări a părţii vegetative până la venirea anotimpului rece, sunt condiţii esenţiale pentru formarea a 3-4 ramificaţii care să diferenţieze muguri de rod 10. După recoltarea fructelor, cultura se desfiinţează, putând fi înlocuită cu o altă specie, în cadrul unui asolament. Întrucât în primul an plantele nu-şi consumă întregul potenţial productiv, acestea pot fi lăsate să fructifice încă un an. In cultură anuală, căpşunul poate asigura o productie de 15-25 t/ha(50 t/ha), iar calitatea fructeloreste net superioară, proporţia de fructe extra asigurând un spor substanţial la preţul de livrare a recoltei. Pe lângă sporul semnificativ la producţie şi la preţul de valorificare a producţiei, cultura anuală sepoate încadra într-o succesiune, împreună cu o specie legumicolă de ciclu scurt (spanac, salată, ceapă,usturoi verde, ridichi de lună, fasole pentru păstăi). CULTURA PROTEJATĂ A CĂPŞUNULUI ÎN TUNELE JOASE ŞI SOLARII Prin cunoaşterea şi aplicarea corectă a tehnologiei de cultură a căpşunului în spaţiu protejat cu foliede polietilenă, se obţin producţii bune şi de calitate, cu o devansare de 2-3 săptămâni a perioadei dematurare. Cultura în spaţiu protejat cu folie de polietilenă se poate realiza: 1. In tunele joase. Cultura multianuală organizată în câmp, se poate întreţine sub tunele joase,instalate începând cu 15 februarie şi nu mai târziu de 1-3 martie. Pentru operativitate, scheletul metalic (Fig.6) se amplasează în luna noiembrie, înainte de primeleîngheţuri la sol, pentru ca în luna februarie a anului viitor, indiferent de starea vremii să fie ancorată foliapeste cultură. Lucrările de întreţinere a culturii sunt cele menţionate la cultura multianuală şi vor fi începute dinmomentul pornirii în vegetaţie a plantelor, pe măsura succedării fenofazelor. Aerisirea este lucrarea suplimentară ce trebuie efectuată periodic, pentru eliminarea excesului deumiditate şi micşorarea temperaturii. Temperatura din interiorul adăpostului nu trebuie să depăşească28ºC. Descoperirea tunelelor joase se va realiza când temperatura din exteriorul tunelelor va inregistranivelul de 13 - 15ºC, timp de 3-5 zile consecutiv. Pentru a preveni dezechilibrele fiziologice de la nivelul plantei, se va acorda o atenţie deosebităasigurării temperaturii optime pe timpul nopţii. Chiar dacă necesarul de temperatură este asigurat ziua şinu necesită acoperirea cu folie, datorită diferentelor mari de temperatura de la zi la noapte (coborâreatemperaturii până la 0ºC noaptea), înregistrate în ultimii ani, este necesară acoperirea culturii pentru oprotecţie”de noapte”. Prin utilizarea tunelelor joase, se poate realiza un devans de maturare a fructelor de 20-22zile(Fig.7,8,9) 2. In solarii. Se utilizează, de obicei aceleaşi tipuri de solarii ca pentru cultura legumelor. Pentru cultura căpşunului în solar, se parcurgerea etapelor tehnologice specifice, asemănătoaretehnologiei de cultură în câmp. Prin practicarea culturii căpşunului în solar, declanşarea maturării fructelor se realizează cu 25-30zile mai devreme decât la cultura în câmp (Fig.10).
  21. 21. Diferenţele sunt date de următoarele elemente: - plantarea în teren modelat cu brazde înălţate cu lăţime la coronament de 50 sau 95 sau 1,20 m; - plantarea se va face în rânduri: 2,3 sau 4, funcţie de lăţimea la coronament a brazdei; - solul din solar va fi atent tratat împotriva dăunătorilor specifici sau bolilor, utilizând produse pesticide d mare eficienţă; - se recomandă utilizarea sistemului de irigare prin picurare, care va funcţiona sub filmul de folie neagră pentru mulcire; - pentru uşurinţa efectuării lucrărilor de întreţinere, recomandabil este ca solul să fie mulcit cu folie de polietilenă neagră. Filmul de folie va fi plasat în acelaşi mod ca la subcapitolul ”mulcirea culturii”; - plantarea se poate face primăvara, vara sau toamna, iar acoperirea se va face numai pentru anii de producţie. Avantajul plantării de vară (1.VI-1.VII) cu stoloni refrigeraţi este acela că permite completarea cu o cultură asociată şi asigură producţie maximă şi timpurie în primăvara următoare; - acoperirea scheletului solarului se realizează începând cu data de 15 februarie – până cel târziu 1-2 martie, pentru a obţine cel puţin 75% din producţie timpurie. Dacă solariul se acoperă mai devreme de 15 februarie, există riscul ca florile să fie afectate de îngheţurile de revenire din luna martie, iar protejarea întârziată (după 10 martie) este neeconomică, întrucât producţia din solar se suprapune cu producţia din câmp liber. - în cultura protejată, bolile şi dăunătorii găsesc condiţii excelente de evoluţie, dacă parametrii umiditate şi temperatură nu sunt corelaţi cu evoluţia plantei. Prin urmare se va respecta strict calendarul de tratamente cu substanţe pesticide, pentru prevenire şi combatere a bolilor şi dăunătorilor. Pentru cultura în solar, în scopul amortizării rapid a cheltuielilor legate de investiţii, se pot cultivasoiuri remontante, care pot asigura recolte până către sfârşitul toamnei, valorificate la preţurisatisfăcătoare; Indiferent de modul de protecţie a culturii căpşunului, se subliniază atenţia care trebuie acordatăconducerii temperaturii şi umidităţii. În primele două săptămâni după acoperire nu este necesară aerisirea.Din momentul în care temperatura din interiorul spaţiului de protecţie creşte peste 18ºC, aerisirea va fifăcută periodic. Limitele de temperatură zi/noapte, necesare pentru evoluţia normală a fenofazelor de creştere şifructificare sunt:Cultura de primavara(soiuri remontante şi cu o singura fructificare):- stabilizarea culturii : 10-12 C(ziua) / 8-10 C (noaptea) /20 C maxim- înflorire: 14-16 C(ziua) / 10-12 C (noaptea/ 25 C maxim- fructificare: 15-16 C(ziua) / 8-10 C (noaptea) / 25 C maximCultura de toamna (soiuri remontante si cu o singura fructificare):- stabilizarea culturii : 10-12 C(ziua) / 8-10 C (noaptea) /20 C maxim- înflorire: 14-16 C(ziua) / 10-12 C (noaptea/ 25 C maxim- fructificare: 15-16 C(ziua) / 8-10 C (noaptea) / 25 C maxim-postrecoltă: 12-14 C(ziua)/8-10 C (noaptea) / 16-20 C maxim Pe timpul înfloririi se recomandă introducerea albinelor pentru polenizare. Temperatura ridicată şiumezeala din timpul înfloritului pot afecta legarea fructelor, din care cauză, funcţie de condiţiileclimatice, trebuiesc efectuate aerisiri corespunzătoare. La solarii aerisirea se face prin deschiderile de lacapetele solarului, iar la tunelele joase prin ridicarea foliei de o parte a arcelor (scheletului)(fig).
  22. 22. CULTURA FORŢATĂ A CĂPŞUNULUI Se practică în spaţii încălzite: sere acoperite cu sticlă sau plastic. Căpşunul valorifică foarte bine sera, în condiţiile unui regim de căldură inferior oricărei alteculturi horticole. Prin introducerea căpşunului în gama speciilor cultivate în seră încălzită, face posibilconsumul în stare proaspătă a acestor fructe atât de valoroase alimentar, în lunile de iarnă-primăvară.Costurile ridicate pe care le implică întreţinerea culturii, în mare parte datorate combustibilului pentruîncălzire, reflectate în preţuri de producţie destul de ridicate, au făcut ca aria de răspândire a acestui tip decultură să fie din ce în ce mai restrânsă. Prin practicarea culturii forţate se anticipează maturarea fructelor cu 50-60 de zile. In ţara noastră, tehnologia culturii căpşunului în seră, presupune două etape distincte: - fortificarea stolonilor; - forţarea plantelor. In seră (ca şi în solar), căpşunul se poate cultiva pe sol (clasic) sau în afara solului (culturăsusţinută sau suspendată) Fortificarea stolonilor. Pentru reuşita culturii, stolonii (plantele) trebuie să fie bine fortificaţi (15 mm diametrul coletului)şi să prezinte 2-3 ramificaţii purtătoare de muguri micşti. Pentru fortificarea stolonilor se practică douămetode: - Fortificarea stolonilor în câmp; Stolonii refrigeraţi (recoltaţi toamna târziu sau primăvara devreme, păstraţi în camere frigorifice)sunt plantaţi în câmp liber, in luna iunie, pe suprafeţe bine fertilizate, drenate, permeabile. Distanţele deplantare între rânduri şi plante pe rând sunt de 25/20 cm, asigurându-se astfel suficient spaţiu de nutriţiepentru dezvoltarea plantelor. Până către sfârşitul toamnei, plantele îşi vor forma un sistem radicularputernic, câteva ramificaţii roditoare şi vor diferenţia muguri floriferi. - Fortificarea stolonilor în ghivece sau cuburi nutritive; Stolonii refrigeraţi sunt plantaţi ghivece sau plăci alveolare, într-un compost pe bază de turbă, înluna iulie (cel târziu la începutul lunii august). Fortificarea plantelor se poate face în solar sau seră recesau parţial în aer liber şi solar sau seră. Lucrările de întreţinere sunt cele obişnuite pentru asigurarea prinderii şi dezvoltării plantelor(fertilizare, irigare, tratamente pentru boli şi dăunători). Se va acorda atenţie mărită asigurării uneiumidităţi atmosferice corespunzătoare prin aspersiune pentru fortificarea în câmp şi ceaţă artificialăpentru cultura protejată. Se scot din câmp după o perioada de cel puţin 10 zile cu temperaturi sub 5ºC, pentru a se vernaliza(satisfacerea parţială a necesarului de frig). De la scoaterea din câmp şi până la plantare, pot fi ţinuţi înpungi de plastic perforate. Stolonii produşi la ghivece sau plăci alveolare sunt supuşi aceluiaşi regim termic pentruvernalizare. Avantajul utilizării stolonilor produşi la ghivece este dat de asigurarea prinderii şi unei rapidedezvoltări postplantare. Terenul din seră se pregăteşte cu atenţie, asigurând o bună dezinfecţie şi o fertilizarecorespunzătoare. Orientativ, se poate fertiliza cu: 50 t/gunoi de grajd, 150 – 200 kg/ha azotat de amoniu,300-500 kg/ha superfosfat, 200-200 kg/ha sulfat de potasiu şi circa 300 kg/ha sulfat de magneziu.Îngrăşămintele se încorporează, apoi solul se mărunţeşte. Înfiinţarea culturii se face sfârşit de noiembrie – început de decembrie, când plantele sunt în fazade repaus. Distanţele de plantare vor fi alese astfel încât să se asigure o desime de 80 – 100.000 plante lahectar.
  23. 23. După înfiinţarea culturii, stolonii se ţin circa o lună de zile la 1-5ºC pentru satisfacerea necesaruluide frig, după care temperatura se creşte cu un grad pe zi până la 15 - 18ºC, temperatură care se menţinepână la înflorit. Limitele de temperatură pentru parcurgerea etapelor de vegetaţie şi fructificare sunt celemenţionate la cultura în solar. Limitele amplitudinii de temperatură de la zi la noapte sunt foarteimportante pentru înflorit, fecundare şi creşterea fructelor. Umiditatea solului se menţine se menţine la 70– 75% din capacitatea de câmp, iar umiditatea atmosferică se menţine la 65 – 70%. Datorită transpiraţieidin timpul nopţii, umiditatea atmosferică se apropie dimineaţa de 100%, din care cauză aerisirea va fiatent monitorizată. Pentru cultura în sera caldă, lumina joacă un rol foarte important. În prima parte a culturii, cândzilele sunt scurte şi cerul mai mult acoperit, se pot forma frunze mici şi scurt peţiolate (frunze de iarnă),polenul are germinabilitate slabă, prin urmare şi polenizarea este deficitară. Pentru a se evita astfel defenomene, se cere suplimentarea iluminării cu lămpi speciale, pentru a realiza în seră, în perioadaînfloritului, un nivel 13-25.000 lucşi. Pentru o bună polenizare, în seră se introduc albine sau bondari. Funcţie de momentul când se doreşte declanşarea recoltei, se poate stabili data când se înfiinţeazăcultura, ştiindu-se că de la începutul creşterii rozetei de frunze şi până la începutul maturării fructelor suntnecesare aproximativ 80 – 90 de zile. Dacă plantarea se realizează la începutul lui decembrie, fructele sematurează la sfârşit de februarie – început de martie. Perioada de recoltare se întinde pe circa 4-5săptămâni, în prima săptămână recoltându-se circa 60% din producţie. Producţia poate varia funcţie de soi, pentru soiurile timpurii înregistrând un nivel mediu de 1-2kg/m.p., iar pentru cele târzii de 4-5 kg/m.p. Pe scară largă, în ţările din Europa cu tradiţie în cultivarea căpşunului, se practică cultura în afarasolului (suportată sau suspendată) în spaţiu protejat. Este o cultură care necesită o investiţie mare, legată pe de o parte de construirea suporturilor desusţinere a culturii şi pe de altă parte de amenajarea mediului de dezvoltare şi fructificare a plantelor,constituit din saci de diverse dimensiuni, umpluţi cu un compost special constituit. În plus necesarul deapă şi elemente nutritive sunt asigurate de un sistem de ferti–irigare, capabil sa conducă soluţia până lafiecare plantă RECOLTAREA AMBALAREA ŞI TRANSPORTUL CĂPŞUNELOR Pentru căpşun, maturarea fructelor în cadrul fiecărui soi se face eşalonat, recoltarea făcându-se încâteva reprize, la interval de 1-4 zile una de cealaltă. Organizarea recoltatului, pregătirea şi asigurarea forţei de muncă se face funcţie de producţiaestimată şi de capacitatea de recoltare a unui lucrător (80 – 100 g de fructe pe zi, în plin sezon) Declanşarea momentului recoltării fiecărei reprize se realizează funcţie de specificul soiului, demodul de valorificare a recoltei, de posibilităţile de păstrare la rece a fructelor pentru scurtă durată, dupărecoltare. Pentru ca fructul să ajungă la maturitate deplină, adică sa întrunească maximul de calităţi specificesoiului, acesta trebuie să treacă prin mai multe stadii de dezvoltare: erbaceu, prepârgă şi pârgă. Stadiul de dezvoltare optim este în funcţie de sau forma sub care sunt utilizate fructele. Spreexemplu, pentru fructele destinate consumului în stare proaspătă, momentul optim pentru recoltare esteatunci când fructele sunt pe deplin coapte. Fermierul doreşte însă, ca stadiul optim să corespundă şi cuavantajul maxim în cantitate.
  24. 24. Din punct de vedere practic, pentru recoltare se pot face următoarele recomandări: - pentru păstrare (depozitare) pe o perioadă mai îndelungată, în cazul transportării la distanţe mari,recoltarea se face manual, când 75% din suprafaţa totală a fructului este colorată; - culesul pe timp uscat, dimineaţa după ce rouă s-a ridicat, fără să fie nevoie de prelungireaoperaţiunii în timpul amiezii când soarele dogoreşte, este în avantajul prelungirii duratei de păstrare,transport, cu un consum mai redus de energie electrică atunci când se utilizează frigul artificial; - pentru valorificarea în stare proaspătă, cât şi pentru cele mai multe sortimente de produsefabricate, căpşunile se vor recolta atunci când 80 – 90 % din suprafaţa totală a fructului a ajuns lacoloraţia specifică soiului; - în vederea prelucrării sub formă de suc, căpşunile se vor recolta la stadiul de maturitate deplină,când sunt complet sau aproape complet colorate specific, fructele având cea mai mare greutate specifică,conţinând cea mare cantitate de zahăr, eliberând cel mai ridicat procent de suc; - recoltarea fructelor este recomandabil să se facă direct în ambalajul de livrare(vânzare).Ambalajele cele mai bune sunt casoletele din plastic, cu capacitate 250-500 g fiecare, care se aşează larândul lor în lăzi rigide din lemn, plastic sau carton, cu o capacitate d 5 g fiecare; - principala caracteristică a ambalajelor - în afara de capacitatea mică şi limitarea grosimii stratului– este aceea a unei posibilităţi mărite de circulaţie a aerului printre fructe(aerisire). În acest fel, fructele îşivor păstra integritatea pe timpul transportului, iar momentul apariţiei mucegaiului sau fermentării suntîndepărtate. Recoltarea căpşunului, pentru cultura la sol cu sau fără protecţie este o activitate relativ dificilă, pede-o parte datorită concentrării de forţă de muncă pe aproximativ 30 zile, şi pe de altă parte datorităatenţiei deosebite care trebuie acordate fructelor la recoltare şi după recoltare. Culesul manual este obligatoriu când fructele sunt destinate consumului în stare proaspătă, caz încare fructele se recoltează cu caliciu şi o porţiune de peduncul de 1cm. Culese în acest mod rezistă maibine la transport şi păstrarea frigorifică. Căpşunile pentru prelucrare se recoltează (manual sau mecanizat), fără caliciu, în ambalaje decapacitate mai mare (5-6 g). Tehnica recoltării manuale se face astfel: culegătorul prinde codiţa fructului (pedunculul) întredegetul mare şi următoarele două degete, astfel ca fructul să se afle în scobitura pe care o formeazăpodul palmei. Pedunculul este retezat cu unghia, iar fructul detaşat se pune cu grijă în coşuleţul deplastic. La soiurile cu pedunculi rezistenţi la rupere, culesul se face cu ambele mâini, pentru a se evitaruperea inflorescenţei. Nu este admisă tragerea de fruct sau prinderea cu degetele a fructului, deoarece acesta se poatedeprecia sau desprinde de caliciu. Întrucât transvazarea fructelor le poate afecta calitativ, se recomandă recoltarea direct pe calităţi,în ambalaje diferite. Lădiţele pline cu fructe se stivuiesc sub umbrare special amenajate, în locuri bine aerisite. Perisabilitatea pronunţată a fructelor de căpşun impune ca fructele să fie expediate beneficiarilorîn ziua culesului, cu mijloace rapide de transport. În cazul valorificării zilnice a recoltei, fructele pot fipăstrate timp de 24 ore în încăperi răcoroase la temperatura de 15 -16ºC. În cazul în care nu se poate valorifica imediat producţia sau pentru transportul la distanţe mari,este necesar ca fructele să fie pre-răcite în camere frigorifice până la temperatura de +5…+8ºC. Duratapre - răcirii până la temperatura de regim a căpşunilor, trebuie să se realizeze într-un timp care să nudepăşească 3-4 ore. Pentru cantităţi mari de fructe, este indicat ca fructele deja răcite, să nu treacă la încărcare prinmediul ambiant, prevenindu-se astfel apariţia condensului, ceea ce scurtează durata transportului..
  25. 25. Mijloacele de transport, trebuie să fie adaptate ca mărime funcţie de distanţa. Pe distanţe mari serecomandă autocamioane frigorifice, in care temperatura mediului să fie de 0-1ºC. Păstrarea căpşunelor Datorită perioadei scurte de recoltare, sunt situaţii în care căpşunele nu pot fi livrate direct la piaţă,din raţiuni de ordin economic, creându-se necesitatea păstrării fructelor în stare proaspătă. Prelungirea duratei de păstrare a căpşunelor depinde în mare măsură de următorii factori: - starea de sănătate a fructelor. La păstrare nu vor fi introduse decât fructe sănătoase, de pe plante sănătoase. Răspândirea agenţilor patogeni(ex. spori de ciuperci), nu este oprită în spaţiile de depozitare, de temperaturile scăzute; - stadiul de coacere. Durata de păstrare cea mai lungă, este când fructele sunt mai puţin coapte. Recoltarea trebuie să se facă însă când fructele sunt la 70% din coacerea deplină. Pentru aceasta, fermierul trebuie să cunoască bine însuşirile fizice ale fructelor unui soi legate culoare, consistenţa pieliţei şi pulpei; - momentul recoltării. Recoltarea în scopul păstrării în stare proaspătă, se va face pe timp uscat, în zile şi momente din zi, când temperatura este cât mai scăzută (în prima jumătate a zilei; - modul de recoltare. Pentru păstrarea în stare proaspătă (cât şi pentru consum imediat), fructele de căpşun se recoltează cu caliciu. Numai în acest fel, se evită riscul tasării fructelor, asigurându-se o bună circulaţie a aerului, deci răcirii, în mod direct evitându-se alterarea acestora. - tipul de ambalaj. La păstrarea în stare proaspătă, se vor folosi numai ambalaje de capacităţi mici, cu posibilităţi de circulaţie a aerului, cu o înălţime a stratului de fructe de 5-8 cm; - condiţiile de depozitare. Căpşunele se comportă dificil la păstrarea în stare proaspătă. Durata de păstrarea este cu atât mai lungă cu cât temperatura de depozitare este mai aproape de 0ºC, cu cât coborârea ei se face în timp cât mai scurt şi cu cât menţinerea acestei temperaturi este mai constantă. Pentru stabilirea parametrilor de refrigerare a căpşunelor, în vederea păstrării, se notează: - punct de îngheţ, -1,1ºC; - pentru o păstrare de maxim 5 zile se cere: umiditatea aerului 90-95%/ temperatura de 0 - 2ºC; - pentru o păstrare de maxim 10 zile se cere se cere: conţinut în bioxid de carbon 10%/ conţinut în oxigen de 1-2%/ temperatura de 0 - 1ºC. BOLILE ŞI DĂUNĂTORII LA CĂPŞUN Căpşunii sunt atacaţi, ca şi celelalte plante cultivate de agenţi patogeni şi dăunători specifici,precum şi de unii comuni arbuştilor fructiferi şi legumelor. Pentru prevenirea apariţiei bolilor şi dăunătorilor se recomandă: - folosirea unui asolament corespunzător; - înfiinţarea culturii cu material săditor sănătos; - strângerea şi distrugerea anuală, prin ardere sau compostare a resturilor vegetale, după recoltare. In cele ce urmează, se vor prezenta succint bolile specifice ale căpşunului, apoi dăunătorii cei maides întâlniţi în plantaţiile de căpşun.

×