Cultivare inmultirea speciilor pomicole
Upcoming SlideShare
Loading in...5
×
 

Like this? Share it with your network

Share

Cultivare inmultirea speciilor pomicole

on

  • 4,128 views

 

Statistics

Views

Total Views
4,128
Views on SlideShare
4,128
Embed Views
0

Actions

Likes
1
Downloads
84
Comments
0

0 Embeds 0

No embeds

Accessibility

Categories

Upload Details

Uploaded via as Adobe PDF

Usage Rights

© All Rights Reserved

Report content

Flagged as inappropriate Flag as inappropriate
Flag as inappropriate

Select your reason for flagging this presentation as inappropriate.

Cancel
  • Full Name Full Name Comment goes here.
    Are you sure you want to
    Your message goes here
    Processing…
Post Comment
Edit your comment

Cultivare inmultirea speciilor pomicole Document Transcript

  • 1. ÎNMULŢIREA SPECIILOR POMICOLE Înmulţirea speciilor pomicole se poate face pe cale generativă ( prin seminţe) sau pecale vegetativă (prin drajoni, marcotaj, butaşi, stoloni şi altoire). În general, speciile pomicolepropriu-zise (măr, păr, prun, cireş, cais, piersic, etc) se înmulţesc prin altoire, ceea ce implicămultiplicarea portaltoilor prin una din metodele amintite, urmată de altoirea cu soiuri nobile.Pentru arbuşti, căpşun şi semiarbuşti, se produc plante pe rădăcini proprii prin înmulţirevegetativă. Înmulţirea prin seminţe deşi se realizează destul de uşor, are dezavantajul că,descendenţa obţinută este foarte neuniformă ca vigoare şi eventual capacitate de fructificare. Dinaceastă cauză, acolo unde este posibil, chiar pentru portaltoi, se practică înmulţirea vegetativă. Butăşirea Este o metodă de înmulţire bazată pe capacitatea unor specii de a regenera noi plantepornind de la porţiuni de ramură, care odată puse în condiţii optime înrădăcinează. În funcţie destarea de vegetaţie în care se află planta în momentul folosirii ei ca sursă de butaşi, există douămetode de butăşire: în uscat, când plantele sunt în faza de repaus relativ şi butăşire în verde, cândplantele sunt în faza de creştere intensă a lăstarilor. Este o metodă mult aplicată la arbuştiifructiferi, smochin şi alun, specii care înrădăcinează destul de uşor. Pregătirea şi secţionareabutaşilor poate să fie simplă, cu călcâi sau cu cârlig (fig. 5.1). Lungimea butaşilor este de 20-30cm, se secţionează în partea superioară cât mai aproape şi deasupra unui mugur, iar în parteainferioară aproape şi sub mugur. Se plantează într-un teren bine pregătit anterior, la 5-10 cm unulde altul, lăsând 1-2 muguri deasupra solului, iar apoi, se acoperă, cu pământ bine mărunţit,formând un bilon în lungul rândului. Procentul de înrădăcinare ajunge la 75-80%. Pentru altespecii (corcoduş, prun franc, gutui, vişin) procentul de înrădăcinare este sub 50% şi de obicei seînmulţesc prin butaşi în verde. Butăşirea în verde foloseşte ca material pentru butaşi, lăstari în creştere,semilemnificaţi, care se secţionează la lungimea de 15-18 cm. Se păstrează în partea superioară2-3 frunze, cele inferioare se înlătură (fig. 5.2). De obicei, se aplică tratamente bazale cusubstanţe stimulatoare de înrădăcinare (auxine AIA, IBA, ANA, în concentraţie de 1000-2000ppm), iar înrădăcinarea se face pe paturi calde în condiţii de umiditate relativă ridicată (ceaţăartificială). Metoda se aplică la portaltoii de piersic x migdal, vişin, unele clone de corcoduş,prun franc, afin, etc., în general specii care emit mai greu rădăcini adventive. Marcotajul Este cea mai utilizată metodă de înmulţire vegetativă a portaltoilor de măr, gutui, dar şila alte specii (smochin, coacăz, alun, etc) şi se bazează pe capacitatea unor specii de a emiterădăcini de la baza lăstarilor nedesprinşi de planta mamă, dacă sunt puşi în condiţii favorabile.Marcotajul poate să fie prin muşuroire, prin aplecare simplă, şerpuitor sau chinezesc. Marcotajul prin muşuroire, constă în muşuroirea bazei lăstarilor formaţi pe plantamamă, repetat de 2-3 ori pe măsura creşterii lor, până se formează un bilon de circa 30-35 cm(fig. 5.3). Toamna, după căderea frunzelor, bilonul se desface şi se desprind de planta mamătoate creşterile anuale, care se sortează pe clase de calitate, în funcţie de grosime şi gradul deînrădăcinare.
  • 2. Marcotajul simplu prin arcuire constă în arcuirea şi fixarea ramurilor anuale în sol cucârlige din lemn, acoperirea porţiunii fixate şi legarea vârfului de un tutore (fig. 5.4). După operioadă de vegetaţie, se desprinde porţiune înrădăcinată care constituie o nouă plantă. Marcotajul chinezesc constă în îngroparea creşterilor anuale lungi în şanţuri circularefăcute în jurul plantei mamă, în ideea obţinerii mai multor marcote pe fiecare ramură aplecată(fig. 5.5). Se foloseşte la mur, gutui, prun , etc. Marcotajul şerpuitor se foloseşte la speciile cu creşteri lungi (alun, mur) şi constă înaplecarea şi fixarea tulpinilor în şanţuri concentrice în jurul plantei mamă (fig. 5.6). Înmulţirea prin drajoni se practică la speciile la care pe rădăcini sunt muguri vegetativi,care pornesc şi formează lăstari (drajoni). În practica pomicolă, metoda are utilitate la zmeur,mur şi vişin. La vişin, soiul Oblacinska, poate fi înmulţit prin drajoni deoarece îşi transmite fidelcaracterele morfologice şi productive. Altoirea Producerea materialului săditor pomicol prin altoire este aproape generalizată înpractica pomicolă, datorită avantajelor pe care această metodă le are şi anume: - obţinerea unei descendenţe uniforme şi identice cu planta mamă; - scurtarea perioadei de tinereţe şi îmbunătăţirea calităţii fructelor; - posibilitatea de obţinere a pomilor de vigoare diferită în funcţie de portaltoiul folosit; - valorificarea superioară a terenurilor mai puţin propice prin alegerea portaltoilor cuplasticitate mare; - posibilitatea prelungirii momentului de altoire pe o perioadă lungă de timp, în funcţiede metoda de altoire folosită; - posibilitatea schimbării sortimentului prin supraaltoire în coroană; - introducerea unor polenizatori prin supraaltoire în plantaţiile cu greşeli de amplasare asoiurilor, etc. În funcţie de momentul în care se execută altoirea şi de tipul altoiului folosit, existădouă grupe de metode de altoire: - altoirea cu mugur (oculaţie); - altoirea cu ramură detaşată. La altoirea cu mugur, altoiul este reprezentat de un mugur vegetativ cu o porţiune descoarţă şi o aşchie mică de lemn, iar la altoirea cu ramură, altoiul este reprezentat de o porţiunede ramură anuală cu lungimea de 2-3 muguri. Pentru reuşita altoirii este necesar ca să fie respectate o serie de măsuri dintre care: - altoiul şi portaltoiul să fie sănătoşi, fără cicatrici de boli sau grindină, liberi de viroze; - să aibă o stare fiziologică normală pentru fenofaza în care se găsesc (stare de hidratarebună, fără necroze ale liberului, etc); - operaţia de altoire să se execute corect, cu unelte bine ascuţite şi cât mai repede; - să se suprapună cât mai bine şi pe o suprafaţă cât mai mare zonele generatoare alealtoiului cu portaltoiul (zona dintre scoarţă şi lemn); - să existe afinitate fiziologică între altoi şi portaltoi; - prin legare să se asigure contactul strâns între cei doi parteneri, etc. Altoirea cu mugure cuprinde mai multe variante şi anume: altoirea cu mugurecrescând, care se execută primăvara, după pornirea în vegetaţie a portaltoiului; altoirea cu
  • 3. mugure dormind (fig. 5.7), se execută după aceeaşi tehnică ca precedenta, dar în perioada 15iulie-15 septembrie; altoirea în chip budding (fig. 5.8) ce se poate executa la sfârşitul iernii sauvara-toamna; altoirea în fluier, etc. Dintre toate aceste metode, în practică se foloseşte aproapeexclusiv altoirea în ochi dormind, executată la sfârşitul verii şi începutul toamnei, până cândtemperatura medie nu scade sub 12-13°C, care este temperatura critică pentru calusare. Ca altoi,se folosesc muguri detaşaţi de pe lăstari lemnificaţi (numiţi ramuri altoi) recoltaţi în ziua altoiriisau cu maxim 1-2 zile înainte. După recoltarea lăstarilor, obligatoriu se înlătură frunzele,păstrând o porţiune de 0,5 cm de peţiol, şi vârful erbaceu, iar la altoire se folosesc numai muguriinormal dezvoltaţi de pe treimea mijlocie. După înlăturarea frunzelor (fasonarea ramurilor altoi),ramurile altoi se ţin la umbră, cu baza în apă, dacă se folosesc în aceeaşi zi, sau la frigider dacăse folosesc în zilele următoare. Recoltarea ramurilor altoi se face numai de la plante sănătoase,productive şi cu însuşiri morfologice tipice soiului respectiv, pomi care de obicei au fost marcaţişi selectaţi cu 2-3 ani înainte. Pentru buna execuţie tehnică a altoirii, circulaţia sevei la portaltoi trebuie să fie intensă.Ca ordine de execuţie a altoirii, se începe cu speciile care-şi încetează mai devreme circulaţiasevei. Orientativ ordinea de altoire în pepinieră este următoarea: păr, cireş, vişin, prun, piersic,mahaleb, zarzăr, gutui, corcoduş, măr. Temperatura de lucru în timpul altoitului nu trebuie să fieridicată, în caz contrar la orele prânzului (11-16), altoirea se suspendă. Altoirea se face înurmătoarele etape: - pregătirea portaltoiului, care constă în înlăturarea ramificaţiilor laterale aleportaltoiului pe înălţimea de 25-30 cm de la sol, desfacerea muşuroiului la puieţi, alegerealocului de altoire la înălţimea de 5-7 cm pentru puieţi şi 8-10 cm pentru marcote, cu scoarţanetedă, fără cicatrici ale unor ramificaţii înlăturate, ştergerea zonei respective cu o cârpă umedăpentru a înlătura praful şi executatea celor două incizii în forma litarei T, prima de circa 1 cm şi adoua de 2,5-3 cm. Se desface uşor scoarţa cu spatula pentru a favoriza introducerea altoiului; -scoaterea ochiului altoi de pe ramura altoi, format dintr-un mugure dispus central pe unscutişor de scoarţă (fig. 5.7 b şi e) şi introducerea lui sub scoarţa portaltoiului ; - legarea punctului de altoire pentru punerea în contact, cât mai strânsă, a zonelorgeneratoare de la cei doi parteneri. Legarea trebuie făcută strâns, astfel ca în partea de jos ainciziei longitudinale să iasă sevă. Altoirea cu ramură detaşată se execută de obicei primăvara, înainte sau după pornireaîn vegetaţie în funcţie de metoda folosită. Ca altoi, se folosesc ramuri anuale recoltate toamna,după căderea frunzelor sau cel mai târziu până la sfârşitul iernii, ramuri care se păstrează înfrigider, beciuri sau şanţuri, stratificate în nisip, în funcţie de cantitatea necesară şi deposibilităţi. Este important ca pe timpul păstrării ramurilor, acestea să nu se deshidrateze şi să fietratate împotriva bolilor criptogamice (mucegaiuri). Pentru protecţia rănilor efectute cu ocaziaaltoirii se foloseşte masticul sau ceara de altoit preparată după diverse reţete. Dintre metodele dealtoire cu ramură detaşată cele mai folosite sunt: - altoirea în copulaţie simplă şi perfecţionată. Se execută primăvara, înaintea porniriiîn vegetaţie a pomilor. Este necesar ca grosimea altoiului să fie egală cu a portaltoiului şicuprinsă între 6 şi 12 mm. În zona de altoire, unde scoarţa ramurii este netedă se face câte otăietură oblică pe altoi şi portaltoi sub forma unei pene simple, de circa 2,5-3 cm urmată desuprapunerea altoiului peste portaltoi şi legarea punctului de altoire. La altoirea în copulaţieperfecţionată, pe treimea mijlocie a inciziilor făcute, se face câte o limbă de îmbinare, printr-otăietură oblică pe bisectoarea unghiului format de prima tăietură şi verticala ramurii sau
  • 4. portaltoiului (fig. 5.9). Se îmbină altoiul cu portaltoiul, se leagă şi se protejează cu masticpunctul de altoire şi capătul altoiului. Metoda se foloseşte în pepinieră pentru realtoirea plantelorneprinse din vara anterioară. - altoirea în despicătură se execută primăvara devreme, înaintea pornirii pomilor învegetaţie. Permite altoirea pomilor sau ramurilor cu grosimi de până la 3-4 cm la drupacee şi 5-6cm la pomacee (fig. 5.10). Este o metodă mult folosită, deoarece se execută uşor şi prinderea estebună. Pentru altoire, în punctul ales, se execută tăierea ramurii perpendicular pe lungime, cufierăstrăul, se netezeşte rana cu cosorul, se despică capătul ramurii în două jumătăţi cudespicătorul, iar de fiecare parte a despicăturii se introduce câte un altoi pregătit sub formă depană dublă (tăiată dept sau cu călcâi) (fig. 5.10 c). Zonele generatoare a altoiului şi portaltoiluitrebuie suprapuse, pentru reuşita prinderii (fig. 5.10 e). Pentru acoperirea despicăturii dupăintroducerea altoilor, se fixează o bucată de scoaţă, se leagă punctul de altoire şi se protejeazărănile cu mastic. Pentru portaltoii de grosime mică, 1-2 cm, se poate fixa în despicătură numai unaltoi pe una din laturile despicăturii. - altoirea terminală sub scoarţă este o metodă complementară la ceea prezentatăanterior în sensul că, se execută după pornirea în vegetaţie a pomilor, condiţia esenţială pentrureuşită fiind circulaţia activă a sevei şi desprinderea scoarţei. Grosimea în punctul de altoirepoate să ajungă la 5-8 cm la pomacee şi 4-5 cm la drupacee, iar numărul altoilor fixaţi depindede grosimea ramurii, putând fi 1 - 4, distribuiţi uniform (fig. 5.11). Pentru execuţie, seprocedează ca la metoda anterioară numai că, nu se despică lemnul, ci numai scoarţa printr-oincizie longitudinală de 3-5 cm în care se fixează un altoi pregătit ca pană simplă. După fixareaaltoilor, aceştia se leagă şi rănile se protejează cu mastic. Pentru ca altoii să nu fie deranjaţi depăsări, se poate lega în zona altoită o ramură cu ramificaţii sau se leagă o nuia de salcie în formăde arcadă. După apariţia lăstarilor se recomandă palisarea acestora pentru a nu fi rupţi de vânt. - altoirea în punte. Pentru recuperarea unor pomi la care trunchiul a suferit vătămări şiscoarţa a fost distrusă, în special în timpul iernii de către rozătoare sau de ger, utilaje agricole,etc., se foloseşte altoirea în punte. Prin această metodă se asigură continuitatea circulaţiei seveipeste zona distrusă, prin intermediul unor porţiuni de ramură anuală folosită ca altoi. În funcţiede grosimea pomilor afectaţi, se folosesc unul sau mai mulţi altoi distribuiţi în jurul trunchiului.Secţionarea altoiului se face sub formă de pană simplă, la ambele capete, pe o lungime de 3-5cm, iar pe trunchi se fac câte două incizii perpendiculare în forma literei "T", prima la partea dejos a rănii în ţesut sănătos, iar a doua deasupra rănii în "T" răsturnat. În aceste două incizii seintroduc capetele altoiului, se leagă şi se protejează rănile cu mastic. Pentru executarea corectă şiîn condiţii optime, circulaţia sevei trebuie să fie intensă şi scoarţa să se desprindă uşor de lemn. De interes minor sunt alte metode de altoire: altoirea în triangulaţie, în copulaţielaterală simplă, sau perfecţionată, altoirea sub scoarţă laterală, etc., care sunt folosite în situaţiiparticulare, deoarece sunt ceva mai dificil de executat.