• Share
  • Email
  • Embed
  • Like
  • Save
  • Private Content
47821528 legumicultura
 

47821528 legumicultura

on

  • 3,384 views

 

Statistics

Views

Total Views
3,384
Views on SlideShare
3,384
Embed Views
0

Actions

Likes
2
Downloads
111
Comments
0

0 Embeds 0

No embeds

Accessibility

Categories

Upload Details

Uploaded via as Adobe PDF

Usage Rights

© All Rights Reserved

Report content

Flagged as inappropriate Flag as inappropriate
Flag as inappropriate

Select your reason for flagging this presentation as inappropriate.

Cancel
  • Full Name Full Name Comment goes here.
    Are you sure you want to
    Your message goes here
    Processing…
Post Comment
Edit your comment

    47821528 legumicultura 47821528 legumicultura Document Transcript

    • INTRODUCERE DEFINIŢIA ŞI OBIECTIVELE LEGUMICULTURII Privită în sens restrâns, legumicultura este o ştiinţă care se ocupă de cultura legumelor. Etimologia provine de la două cuvinte din limba latină: - "legumer" care înseamnă vegetale cultivate pentru hrana omului; "cultura" care sereferă la priceperea de a lucra pământul şi de a îngriji plantele. Terminologia folosită în principalele limbi de circulaţie are acelaşi conţinut. -În engleză se defineşte prin "vegetable cultivations” sau "vegetable crops"; Înfranceză se spune "cultures maraîcheres"; în germană "gemüsebau"; în italiană"orticoltura"; în limba rusă "ovoscevostvo". În vorbirea curentă, pentru definirea plantelor legumicole, se apelează la termenulde "legume". Aceasta este o denumire generică ce se atribuie unor părţi de plantă(fructe, frunze, rădăcină, inf1orescenţe) sau chiar plantelor întregi utilizate înalimentaţie. Se foloseste frecvent si termenul de "zarzavat", care este o expresie de origine turcă, echivalentă termenului de legume. Deci este impropriu să spunem "legume şizarzavaturi" deoarece ambii termeni definesc acelaşi lucru. Expresia "zarzavat de supă" se referă la morcov, păstârnac, pătrunjel pentru frunze, eventual ţelină pentru rădăcină. Cultura legumelor a constituit una din primele activităţi practice ale omului. Pe măsura dezvoltării societăţii s-au dezvoltat continuu cunoştinţele şi metodele decultivare a plantelor legumicole. În felul acesta legumicultura s-a consolidat ca o ştiinţă de sine stătătoare,desprinzându-se de fitotehnie, din care face parte în sens larg.Perfecţionarea tehnologiilor de cultură a legumelor în câmp, apariţia şi dezvoltareaculturilor forţate în sere şi răsadniţe şi a celor protejate în adăposturi din mase plasticesau sticlă fără sursă permanentă de încălzire, a determinat o delimitare şi mai puternică alegumiculturii ca ştiintă de sine stătătoare.Ţinând seama de obiectivele pe care şi le propune legumicultura aceasta poate fi definitămai complet astfel: Legumicultura este ştiinţa care se ocupă cu studiul particularităţilor biologice alediferitelor specii de plante legumicole, cu relaţiile bio şi ecosistemice ale acestora, curealizarea condiţiilor corespunzătoare cerinţelor speciilor şi soiurilor de plantelegumicole, în scopul valorificării în măsură cât mai mare a potenţialului lor biologic şipentru obţinerea unor producţii ridicate, de calitate superioară, eşalonate în tot cursulanului şi condiţii economice avantajoase.Cunoaşterea particularităţilor botanice ale speciilor legumicole este deosebit deimportantă deoarece aceasta fundamentează tehnologia de cultură. De exemplu latomate: când acestea se cultivă prin răsad, sistemul radicular pătrunde la mică adâncimeîn sol (20-40 cm) şi trebuie să se intervină prin irigări mai dese pentru a asigura apanecesară plantelor.La cultura tomatelor prin semănat direct, sistemul radicular pătrunde la adâncime maimare în sol (peste 1m) şi plantele se pot aproviziona cu apă din straturile mai profundeale solului, necesitând irigări mai rare şi cu norme mai mari.Soiurile de tomate cu creştere nedeterminată trebuie susţinute prin diferite metode, întimp ce la cele cu creştere determinată nu mai este necesară susţinerea. Faptul că la subsuoara frunzelor se formează lăstari numiţi copili este interpretatdiferit în tehnologiile de cultură. La cultura timpurie a tomatelor în câmp, ca şi la cea însere, solarii şi răsadniţe, copilitul se face radical, în timp ce la cultura de vară se faceparţial, lăsând 1-2 copili.
    • Particularităţile florilor prezintă o importanţă deosebită, mai ales la producereaseminţelor hibride, unde trebuie intervenit prin lucrarea de castrare şi polenizareartificială.Cunoaşterea cerinţelor fiecărei specii legumicole faţă de factorii de mediu (căldură,lumină, aer, apă, hrană etc.) prezintă o importanţă deosebită deoarece prin tehnologiaaplicată putem interveni pentru dirijarea lor în strânsă concordanţă cu cerinţelediferitelor specii sau chiar a soiurilor şi a hibrizilor de plante legumicole. Legumicultura poate fi împărţită în două părţi distincte: legumicultura generalăşi legumicultura specială. Legumicultura generală se ocupă cu unele aspecte de ordin general privind culturalegumelor, care creează o bază de cunoştinţe utile pentru legumicultura specială. Legumicultura generală tratează importanţa alimentară şi economică a culturiilegumelor, bazele biologice ale culturii legumelor, ecologia plantelor legumicole,înmulţirea plantelor legumicole, cadrul organizatoric pentru producerea legumelor, bazamaterială necesară, tehnologia generală a producerii legumelor în câmp, sere, solarii, aproducerii seminţelor şi ciupercilor comestibile. Partea specială cuprinde tehnologia de cultură a fiecărei specii legumicole în câmpliber, adăposturi din mase plastice, răsadniţe şi sere. De asemenea tratează importanţaalimentară şi economică, originea şi aria de răspândire, particularităţile biologice şirelaţiile cu factorii de mediu. Pe glob se cultivă circa 250 de specii de plante legumicole.Există şi în prezent o preocupare permanentă pentru descoperirea şi cultivarea de noiplante legumicole. În ţara noastră se cultivă un număr mare de specii de plante legumicole. Marea majoritate a plantelor legumicole se cultivă în câmp liber, dar unele dintre elese pretează foarte bine şi la cultura forţată şi protejată. Legumicultura prezintă unele caracteristici fată de celelalte sectoare ale producţiei vegetale. Printre cele mai importante sunt:- gradul înalt de intensivitate, datorat unor particularităţi ale plantelor legumicoleşi tehnologiilor de cultură; majoritatea speciilor au un potenţial productiv ridicat,obţinându-se producţii mari la unitatea de suprafaţă;- legumicultura ocupă suprafeţe relativ restrânse, dar se practică pe terenurile celemai bune ( fertile, irigabile, mecanizabile );- comportă investiţii mari legate de amenajarea terenului ( pentru irigare şimecanizare), de constituire a spaţiilor pentru cultură (sere, solarii) şi a depozitelor depăstrare a produselor;- legumicultura se practică tot timpul anului, folosindu-se spaţii încălzite (sere) şineâncălzite (solarii);- tehnologiile de cultură sunt foarte complexe şi se diferenţiază de la o specie laalta şi chiar în cadrul aceleiaşi specii în funcţie de locul de cultură, de destinaţiaproducţiei şi de perioada de cultură;- majoritatea legumelor fiind perisabile, se impun măsuri speciale de recoltare,transport, depozitare, păstrare şi de condiţionare pentru valorificare. - datorită marii complexităţi a tehnologiilor, cultura legumelor necesită un volum mare de forţă de muncă, comparativ cu alte sectoare ale producţiei vegetale;În condiţiile tehnologiilor moderne de cultură, prin mecanizare, automatizare, proceselede cultură dobândesc un caracter industrial tot mai pronunţat.IMPORTANŢA ALIMENTARĂ A LEGUMELOR Legumele au o importanţă deosebită în alimentaţia omului. O alimentaţieraţională este de neconceput fără folosirea zilnică a legumelor într-un sortiment variat.Notiunea de "legumă" trebuie înţeleasă în sens larg. Aceasta reprezintă părţile de plantefolosite în alimentaţie. Legumele au un efect deosebit de favorabil asupra sănătăţii organismului uman şianume: -hidratarea organismului datorită conţinutului ridicat în apă la legumele proaspete;-stimularea activităţii sistemului muscular, prin aportul de hidrocarburi simple;-aprovizionarea organismului cu aminoacizi: leucină, izoleucină, etc;
    • -reducerea grăsimilor;-alcalinizarea plasmei sanguine;-susţinerea procesului de calcifiere normală;-sporirea activităţii enzimelor prin aportul de elemente minerale: K, Ca, Fe,Mg,Mn, Zn,Fl;-blocarea activităţii bacteriilor de fermentaţie;-menţinerea permeabilităţii membranelor celulare;-stimularea activităţii glandelor interne;-mărirea capacităţii de apărare a organismului;-reglarea metabolismului prin aportul vitaminelor. Legumele au un conţinut ridicat în vitamine. Legumele şi fructele asigură 90-95% din necesarul de vitamina C, 60-80% din vitamina A, 20-30% din grupul devitamine B, 90-100% din grupul de vitamine P şi o bună parte din vitaminele K si E(Gonţea, 1971). Conţinutul în vitamine este influenţat de specie, de soi, de climă şi tehnologiaaplicată. Prin consumul zilnic a 250-300g de legume din specii diferite se asigurănecesarul de vitamine pentru o persoană activă. Vitamina A (carotenul) are un rol important în menţinerea vederii şi se găseşte încantităţi apreciabile, între 3-10 mg/g s. p. în morcov, frunzele de pătrunjel, spanac,ardei, tomate. Vitamina A are o mare stabilitate. Totuşi expunerea la soare a legumelor un timpmai îndelungat duce la inactivarea acesteia în proporţie de până la 70% (Indrea, 1974) Vitaminele din complexul B (thiamina, riboflavina, acidul pantotenic) au un rolimportant în funcţionarea normală a sistemului nervos, în metabolismul glucidelor. Legumele bogate în complexul de vitamine B sunt: mazărea, sfecla roşie,sparanghelul, conopida, pătrunjelul de frunze, spanacul, precum şi legumele conservateprin fermentaţia lactică . Vitamina C este prezentă în toate legumele sub forma acidului ascorbic, încantităţi variabile, de la 3 la 300 mg la 100g s.p. Se evidenţiază printr-un conţinut mare:ardeii, frunzele de pătrunjel, spanacul,conopida, varza, tomatele, gulia ş.a. Sinteza acidului ascorbic este puternic influenţată de intensitatea luminii, astfelcă legumele, ca şi organele acestora, bine expuse la soare, sunt mai bogate în acidascorbic decât cele umbrite. Vitamina C se degradează uşor ( prin oxidare) la temperaturi ridicate şi prinpăstrare îndelungată. La conopidă, fasole verde şi spanac, pe parcursul a 24 de ore,pierderile ajung la 40-50% la temperatura de 20-240C şi numai de 5-10% la temperatura8-10°C. De aceea se recurge la prerăcirea legumelor verdeţurilor înainte de transport (1a4°C). În cursul păstrării de lungă durată ( 4-6 luni), legumele pierd 30-70% dinvitamina C. De aceea se recomandă ca legumele să se consume în cea mai mare măsurăproaspete. În mediul acid creşte rezistenţa la oxidare a acidului ascorbic, de aceea lalegumele murate se menţine în cea mai mare parte conţinutul în vitamina C. În legume se găsesc şi alte vitamine ca : K, E, PP, cu rol important în prevenireaunor boli şi în echilibrul metabolic al organismului uman. Vitamina PP se găseşte înconopidă, varză creaţă, varză albă, varză roşie, salată. Vitamina E se găseşte în ţelină şisalată. Vitamina K în pătrunjel şi morcov. Vitamina U se găseşte în varza albă. Legumele au un conţinut ridicat în săruri minerale, cu rol important în bunafuncţionare a organismului. Legumele conţin săruri de Ca, P, Fe, K, Mg, S, Cl, Zn, Cu,ş.a., care intră în constituţia scheletului, a diferitelor ţesuturi, echilibrează reacţia suculuigastric. Varza, conopida, salata, ceapa ş.a., prin conţinutul lor ridicat în Ca şi P,neutralizează aciditatea provocată de consumul altor alimente ( carne, peşte, făină).Unele legume au un rol antianemic (spanacul, pătrunjelul de frunze, salata ş.a.),conţinând cantităţi ridicate de Fe. Sărurile minerale asigură edificiul coloidal al protoplasmelorcelulare,condiţionează permeabilitatea celulară pentru substanţe hidrosolubile (Na şiCa ), au acţiune moderatoare asupra permeabilităţii capilare (Ca, Mg), condiţionează
    • excitabilitatea musculară şi intervin în mod activ în procesul de coordonare nervo-musculară (K). Legumele aduc o contribuţie în bilanţul energetic al omului, prin hidraţi decarbon şi prin albumine. Glucidele se găsesc în legume sub diferite forme (zaharuri simple, amidon,glicogen, celuloză) în proporţii cuprinse între 1,5 şi 20,0 % din s.p. Se evidenţiazăprintr-un conţinut mai ridicat usturoiul, mazărea boabe, pepenii, ceapa, morcovul, sfecla,hreanul. Legumele asigură organismului fibrele celulozice necesare bunei funcţionări aaparatului digestiv. Protidele conţinute de legume aduc în hrana omului cca. 5-10 % din totalulnecesar. Se remarcă printr-un conţinut mai mare în protide, între 2 şi 8 % ciupercile,mazărea, bobul, usturoiul, pătrunjelul de frunze, conopida, spanacul. Lipidele se găsesc în cantitate mai mică în legume, remarcându-se ardeiul cu celmai mare continut (l %). Din această cauză legumele constituie alimente de bază înregimul de slăbire. Acizii organici. malic, oxalic şi acidul lactic, care se formează în procesul demurare şi alţi acizi, fac parte din conţinutul legumelor, dând gust plăcut şi răcoritoracestora. Unele legume conţin uleiuri eterice, care se găsesc sub forma unor compuşi cusulf şi care se mai numesc "fitoncide". Astfel de substante se găsesc în hrean, ceapă,usturoi, praz, ridichi şi au un efect bactericid. O serie de cercetători au pus în evidenţă existenţa unor substanţe antibiotice învarză, morcov, ceapă ş.a.,asigurând o bună igienă a alimentaţiei. Prin efectele multiple, consumul de legume constituie un mijloc preventiv decombatere a diferitelor boli, cum ar fi arteroscleroza. De exemplu, tomatele sub formăde suc sau în stare proaspătă au valoare nutritivă deosebită datorită conţinutului lorbogat în vitamine:A,C,B,E, şi K şi săruri minerale: Fe, K, Cu, Mg, P, CI. Acestea auproprietatea de a reduce vâscozitatea sângelui, de al fluidifica, prin acesta contribuind lareducerea riscului de tromboze, prevenind totodată instalarea arterosclerozei sau a altorafecţiuni ale vaselor de sânge. Tomatele mai au proprietatea de a stimula secreţia suculuigastric şi a pancreasului. Foarte mulţi specialişti apreciază că varza albă este un veritabil aliment-medicament. O bogată experienţă tradiţională, confirmată şi de numeroase cercetăristiintifice, recomandă consumul verzei crude, mai ales al sucului obţinut din varză, întratamentul ulcerului. Sucul de varză are propietăţi cicatrizante datorită conţinutului desăruri de potasiu, sulf, vitamina U şi vitamina K, antihemoragică. Prin fierbere se distruge vitamina U. De aceea este bine ca varza să fieconsumată proaspătă, ca salată. Bogăţia de sulf ( 100 mg la 100 g s. p.), arsenic, calciu,fosfor, cupru, iod explică marea ei valoare pentru remineralizarea organismului. Varzaeste antiscorbutică, revitalizantă. Sulfu1 îi conferă proprietatea de a fi dezinfectată şitonificată, acţionând eficace în boli ale aparatului respirator, în anumite eczeme, înseboree, în general în protecţia pielii.Spanacul şi măcrişul, care conţin acid oxalic, sunt contraindicate pentru suferinzii destomac sş de litiază renală. Varza roşie având un conţinut mare în antociani trebuie consumată în amestec cuvarza albă. Unele neajunsuri pe care le pot avea legumele în alimentaţie sunt legate devehicularea agenţilor patogeni ( ouă de viermi intestinali, bacterii, protozoare), caurmare a fertilizării culturilor cu gunoi de grajd. De asemenea, excesul de îngrăşăminte (mai ales azotoase) ca şi rezidiile de substanţe insectofungid pot duce la obţinerea unorproduse poluate, dăunătoare organismului. De aceea, se impune aplicarea unor tehnologii cât mai corecte şi raţionale, fărăexcese, cu respectarea strictă a pauzelor după tratamente.
    • IMPORTANŢA ECONOMICĂ A LEGUMELOR Prin ponderea pe care o ocupă în alimentaţia omului, consumul de legumeconstituie un indicator important pentru aprecierea nivelului de trai. De aceeaproducerea legumelor are o însemnătate economică deosebit de mare pentru toate ţările. Prin dezvoltarea culturilor forţate în sere, a celor protejate în diferite adăposturişi odată cu trecerea la concentrarea legumiculturii, profilarea şi specializarea unităţilor,importanţa economică a legumiculturii a căpătat noi dimensiuni. Legumicultura a devenit factor determinant pentru crearea şi devoltarea unordirecţii şi unităţi de producţie economică şi industrială specializate ( de exemplu, deproducerea elementelor constructive pentru sere şi adăposturi din mase plastice, derealizare a maşinilor agricole şi tractoarelor specifice pentru cultura legumelor protejateşi în câmp, de fabricare a mijloacelor de transport adecvate, de prelucrare industrială aproduselor legumicole). Importanţa economică a culturii legumelor rezidă şi din faptul că acestea permito folosire intensivă a terenului. Se apreciază că 1 ha de legume cultivate în câmp echivalează cu 1012 ha degrâu, 1 ha de legume cultivate în solarii echivalează cu 150 ha de grâu, iar 1 ha delegume cultivate în sere echivalează cu 200 ha de grâu. Prin cultura legumelor se obţin producţii foarte ridicate la unitatea de suprafaţă.La cultura legumelor în câmp se pot obţine frecvent producţii de peste 30 t/ha, la culturaîn solarii de 50-70 t/ha, iar la cultura în sere de 80-120 t/ha. La unele specii şi în sistemeintensive de cultură (hidroponică) se pot obţine producţii de peste 300 t/ha. Un alt aspect de importanţă economică se referă la faptul că prin culturalegumelor se asigură o mai bună valorificare a terenurilor decât prin multe alte culturi,datorită posibilităţilor de efectuare, pe scară largă, a succesiunilor, atât la cultura încâmp liber, dar mai cu seamă la cea protejată. Folosirea pe scară largă a culturilor asociate în sere, solarii şi răsadniţe creeazăposibilitatea folosirii intensive a acestor spaţii şi recuperării într-un timp mai scurt ainvestiţiilor. Cultura legumelor constituie o sursă importantă de venituri pentru unităţilecultivatoare şi în gospodăriile populaţiei. Exportul de legume aduce venituri mari ţării noastre, favorizând dezvoltareacomerţului exterior cu alte ţări. Se exportă în mod curent: tomate, castraveţi, ardei,vinete, ceapă şi conserve diferite. Legumele constituie o importantă sursă de materii prime pentru industriaconservelor. Aceasta a dat posibilitatea de a se dezvolta întreprinderi mari, integrate, deproducere şi industrializare a legumelor şi fructelor. Prin faptul că în cultura legumelor se realizează un flux continuu de producţie, peîntregul an calendaristic, se creează posibilitatea repartizării armonioase a forţei demuncă, micşorându-se caracterul sezonier al lucrărilor.Prin valorificarea eşalonată a producţiei pe tot parcursul anului se creează un echilibrudinamic între venituri şi cheltuieli. O parte din resturile vegetale de la unele culturi legumicole se pot folosi în hranaanimalelor(vărzoase, sfeclă, mazăre, fasole etc.). ECOLOGIA PLANTELOR LEGUMICOLERELAŢIILE PLANTELOR LEGUMICOLE CU CĂLDURAIMPORTANŢA CĂLDURII PENTRU PLANTELE LEGUMICOLE Căldura este un factor deosebit de important pentru plantele legumicole.Cunoaşterea relaţiilor care există între căldură şi plantele legumicole prezintă importanţă
    • teoretică, dar mai ales practică.Căldura este un factor hotărâtor care influenţează întreaga gamă de procese vitale aleplantelor. Germinaţia seminţelor, creşterea plantelor, înflorirea, fructificarea, duratafazei de repaus, precum şi asimilaţia, respiraţia, transpiraţia şi alte procese fiziologice sepetrec numai în prezenţa unei anumite temperaturi. Temperatura influentează, deasemenea, foarte mult formarea clorofilei. Temperatura influenţează durata perioadei de vegetaţie a plantelor legumicole.Astfel, în zonele cu temperaturi mai ridicate, perioada de vegetaţie este mai scurtă,înfiinţarea culturilor se poate face mai devreme şi recolta se obţine mai timpuriu.Un studiu efectuat asupra perioadei de apariţie a recoltei în diferite judeţe ale ţării auscos în evidenţă o întârziere de 5 săptămâni la tomatele în solar (20 V-a - 25 VI-a ), de 4săptămâni la fasolea verde în câmp VI-a - 1 VII-a), de 2-3 săptămâni la varză şi ridichiîn judeţele din nordul ţării şi zonele mai reci: ca Suceava, Bistriţa Năsăud, Harghita, fatăde judeţele din sudul şi vestul ţării: ca Teleorman, Olt, Timiş, Arad etc. Importanţa temperaturii pentru cultura plantelor legumicole reiese din relaţiacare există între fotosinteză şi respiraţie. Astfel, intensitatea fotosintezei duce laacumularea unei cantităţi mari de substanţă uscată în plantă, însă intensificarearespiraţiei determină un consum ridicat de substanţe sintetizate anterior. Fotosinteza, care este un proces fiziologic complex, prezintă o sporire de 1,5 -1,6 ori la o creştere a temperaturii de 100C ( în intervalul O0C şi 30-350C). În schimb,respiraţia se intensifică de 2-2,5 ori la 100C. Fiecare specie legumicolă are o temperatură minimă, optimă şi maximă devegetaţie (Maier, 1.,1969).La temperatura minimă:-procesele de asimilaţie şi dezasimilaţie au o intensitate minimă (F/R=1 );-prelungirea temperaturii minime debilitează plantele;-temperaturile sub acest nivel duc la moartea plantei.La temperatura optimă:-procesele biochimice se desfăşoară normal;-are loc creşterea şi fructificarea plantelor (FIR> 1);-nivelul temperaturii optime se stabileşte în funcţie de originea fiecărei specii.-Nivelul de temperatură la care toate procesele biochimice şi fiziologice se desfăsoară laintensitatea corespunzătoare unei creşteri şi dezvoltări echilibrate se numeşte optimumarmonic (lndrea D. , 1992).La temperatura maximă procesele de asimilaţie şi dezasimilaţie au intensitate mare, darraportul F/R=l.Depăşirea temperaturii maxime duce la: mărirea dezasimilaţiei, micşorarea asimilaţiei(FIR < 1); epuizarea plantelor; coagularea coloizilor; moartea plantelor.GRUPAREA PLANTELOR LEGUMICOLE ÎN FUNCŢIE DE CERINŢELEFAŢĂ DE TEMPERATURĂ Există mai multe posibilităţi de grupare a plantelor legumicole, în funcţie decerinţele faţă de temperatură. O clasificare mai completă împarte plantele legumicole în 5 grupe şi anume(Maier, I., 1969) : 1) Legume foarte rezistente la frig, în care intră anumite specii perene ca:reventul, sparanghelul, hreanul, măcrişul, tarhonul, ştevia, cardonul, anghinarea etc.Aceste legume rămân peste iarnă în câmp şi suportă cu uşurinţă gerurile, mai ales cândsunt acoperite şi cu un strat de zăpadă. Temperatura de -100C este suportată cu uşurinţăde aceste specii, care nu pier nici la -20oC, în cazul în care această temperatură nudurează un timp mai îndelungat. Unele observaţii făcute în legătură cu rezistenţa la frig a sparanghelului,măcrişului şi cardonului au arătat că acestea au suportat şi temperaturi de -26 , -27°C.
    • Această adaptare la condiţiile vitrege de temperatură este foarte importantă pentrupractica legumicolă, deoarece nu se impune luarea, în timpul iernii, de măsuri deprotecţie a plantelor împotriva frigului. 2) Legumele rezistente la frig, în care sunt cuprinse cele mai multe specii bienale,ca: morcovul, pătrunjelul, păstârnacul, ţelina, scorţonera, varza albă, varza de Bruxelles,bulboasele. Tot în această grupă intră şi unele specii de legume anuale, ca: spanacul,lăptuca, salata şi altele, care datorită acestei însuşiri se pretează la semănatul de toamnă.Suportă tem-peraturi de 0° C ; temperatura minimă de încolţire este de 2-5 0C, iar temperatura optimăde creştere şi dezvoltare este de 18 - 23oC. 3) Legumele semirezistente la frig asimilează mai bine la temperaturi moderate,de 16-180C . Părţile aeriene ale plantelor din această grupă sunt distruse cândtemperatura de OoC durează mai mult timp. Un reprezentant tipic este cartoful. 4) Legumele pretenţioase la căldură, în care intră tomatele, ardeiul, vinetele,fasolea, dovlecelul şi altele. Acestea au temperatura minimă de încolţire de 10 - 140C, optima de încolţire 20 -250C, se dezvoltă bine la temperaturi de 25 - 30 0C, temperaturile de 3 - 50C, dacăpersistă mai mult, duc la moartea plantelor (excepţie tomatele). Se cultivă obişnuit prinproducerea prealabilă a răsadului; plantarea în câmp are loc după trecerea pericoluluibrumelor sau se iau măsuri de protejare; se pretează pentru culturi forţate în sere,răsadniţe şi solarii. 5)Legumele rezistente la căldură, în care intră castraveţii, pepenii galbeni,pepenii verzi, bamele. Acestea au temperatura minimă de încolţire de 14 - 16 0C; cresc şifructifică bine la temperaturi de 28 - 320C; suportă şi temperaturi maxime de 35 - 400C;sunt distruse şi la temperaturi pozitive de + 100C; înfiinţarea culturilor în câmp se face înmod obişnuit după data de 15 mai; se pretează pentru a fi cultivate în sere, solarii şirăsadniţe. În mod obişnuit, în practică, legumele se împart doar în două grupe (Bălaşa M.,1973). A. Plantele legumicole pretenţioase la căldură: pepenele galben, pepenele verde,castravetele, ardeiul, bamele, batatul, tomatele, vinetele. Temperatura minimă degerminare, 10-140C; temperatura optimă de creştere şi dezvoltare, 25-300C. B. Plantele legumicole puţin pretenţioase la căldură: bobul, mazărea, ridichea,plantele legumicole din grupa verzei, morcovul, pătrunjelul, păstârnacul, ţelina, mărarul,salata, sfecla, ceapa, usturoiul, prazul, legumele perene,cartoful. Temperatura minimă degerminare, 3-50C; temperatura optimă de creştere şi dezvoltare, 14-200C.CERINŢELE PLANTELOR LEGUMICOLE FAŢĂ DE TEMPERATURĂ ÎNFUNCŢIE DE FENOFAZE Cunoaşterea cerinţelor plantelor legumicole faţă de temperatură, în diferite fazede creştere şi stadii de dezvoltare, ne dă indicaţii practice cu privire la momentulaplicării diferitelor lucrări şi de dirijare a acesteia. În timpul germinării seminţelor şi până la răsărirea plantelor este necesară otemperatură mai ridicată, echivalentă cu limita superioară a valorii temperaturii optimepentru fiecare specie legumicolă. În condiţii de căldură corespunzătoare, proceselebiochimice se produc într-un timp mai accelerat. În felul acesta se pierde o cantitate maimică de substanţe nutritive în timpul procesului de respiraţie, deoarece durata acestuia
    • este scurtă. Dacă se menţine o temperatură mai scăzută timp îndelungat după declanşareaprocesului de germinare, seminţele pierd cantităţi mai mari de substanţe hrănitoare derezervă, prin procesul de respiraţie, începând, în asemenea condiţii, procesul de alterare;deci o parte din ele chiar pier (se produce fenomenul de "clocire").Timpul necesar pentru germinare a seminţelor de plante legumicole este influenţat detemperatura solului. După răsărirea plantelor până la apariţia primei frunze adevărate,temperatura optimă este mai scăzută decât în timpul germinării. Procesul de asimilare înaceastă fază este mai lent, plantele trăind pe seama hranei de rezervă din seminţe. Estenecesară menţinerea unei temperaturi mai scăzute cu 5 - 70C timp de cel puţin 4 - 7 ziledupă apariţia germenului şi până la formarea primei frunze adevărate.În faza de răsad temperatura se dirijează cu atenţie. În timpul repicării se ridicătemperatura pentru a stimula procesele de calusare la nivelul sistemului raticular. Prin modul în care temperaturile sunt dirijate în primele faze de vegetaţie, seinfluenţează perioadele de creştere şi dezvoltare a plantei, precocitatea şi nivelulproducţiei. De exemplu, la tomate diferenţierea primelor flori are loc în general la 9 - 12zile după formarea cotiledoanelor. Dacă temperatura se menţine mai coborâtă se poate influenţa timpul de formarea primei inflorescenţe şi numărul de flori în inflorescenţă. La tomate, importanţă deosebită trebuie acordată celor două faze numite"senzitive". În cadrul acestor două faze se produce inducerea primei infloresccnţepe tulpină şi numărul de flori în cadrul acesteia. Începutul, durata şi sfârşitul acestor faze senzitive depind de temperatură. Faza senzitivă l începe în a 6 - a zi de la germinarea seminţelor, cândtemperatura este egală cu 18-190C. Când temperatura este 24°C această fază se încheieîn a 12 - a zi de la germinarea seminţelor. Când temperatura este mai coborâtă se va face inducerea primei inflorescenţemai devreme şi va apărea după un număr mai redus de frunze. Când temperatura estemai mare, prima inflorescenţă va fi inserată după un număr mai mare de frunze. Faza senzitivă 2 începe în a 6 - a zi şi se termină în a 15 - a zi de la germinareaseminţelor când temperatura e mai coborâtă. La temperatură mai ridicată (24°C), aceastăfază începe în a 12 - a zi şi nu se încheie în a 18 - a zi de la germinarea seminţelor. Efectul acestei faze în relaţie cu temperatura este următorul: când temperaturaeste mai coborâtă în inflorescenţă se va forma un număr mai mare de flori şi va creşteprocentul inflorescenţelor ramificate. Când temperatura este mai ridicată în inflorescenţăse vor forma mai puţine flori, iar inflorescenţele vor fi neramificate. Fiind interesaţi să asigurăm un număr cât mai mare de flori în inflorescenţă,vom avea în vedere temperaturi mai coborâte (Voican v., 1984). La rezultate asemănătoare a ajuns şi Stan N. (1975). A constatat cătemperaturile mai coborâte în faza de răsad determină o sporire a numărului de mugurifloriferi în inflorescenţe şi o scădere a numărului de frunze până la prima inflorescenţă. Utilizând temperaturi scăzute în faza de răsad se observă o activitate mai mare a catalazei, cu efect direct asupra creşterii conţinutului în zahăr al frunzelor şi tulpinilor. Aceasta face ca la plantarea în câmp răsadurile să suporte mai uşor temperaturile scăzute, care survin accidental şi în special primăvara devreme. Prin intermediul temperaturii se reglează, de regulă şi creşterea plantelor în lungime. Astfel, când temperatura este mai coborâtă, plantele sunt mai scurte, dar mai viguroase şi cu rezistenţă mai bună. În schimb, la temperaturi ridicate are loc alungirea plantelor şi diminuarea rezistenţei lor mecanice. În timpul fazei de creştere vegetativă este necesară o temperatură mai mare, apropiată de valoarea limitei inferioare a temperaturii optime, în cadrul fiecărei specii. În timpul perioadei creşterii de reproducere plantele au nevoie de cantitatea cea mai mare de căldură, temperatura fiind apropiată de valoarea limitei superioare a temperaturii optime. În timpul fazei de repaus, fie că este vorba de faza de repaus din timpul perioadei de sămânţă, fie de cea din cadrul perioadei de crestere, este necesară cea mai scăzută temperatură din tot timpul vieţii plantelor, în jur de 0ºC.
    • La unele specii se remarcă existenţa unor cerinţe exprese în anumite faze. De exemplu, la ceapa pentru stufat, rădăcina creşte mai bine la 460C, iar frunzele cresc mai bine la 150C; legumele pentru fructe (tomate, ardei, vinete) reacţionează mai bine când temperatura în timpul creşterii fructelor este mai ridicată.Markov şi Haev au stabilit o formulă cu ajutorul căreia se poate aprecia temperaturaoptimă de care au nevoie plantele legumicole în diferite faze de creştere. T= t±7C º T este temperatura optimă pe fenofaze; t este temperatura cea mai favorabilă pentru creştere. Valoarea lui t pentru cele mai multe specii de legume este: 250C - castraveţi, pepeni; 220C - tomate, ardei, vinete;190C - ceapă verde, 160C - salată verde, spanac, pătrunjel pentru frunze; l3°C - varză, conopidă, gulii, ridichi. Aplicând formula în cazul castraveţilor, se obţin următoarele temperaturi pe faze: - faza de germinaţie ............t + 7 = 25 + 7 = 32oC; , - faza cotiledonală ...................t - 7 = 25 - 7 =18oC; - faza plantării .........................t + 7 = 25 + 7 = 320C; - faza creşterii vegetative pe timp însorit...........................t + 7= 25 + 7 = 320C; -faza creşterii vegetative pe timp noros ...................... t -7 = 25 - 7 = 18°C. Se apreciază că abaterile de 14ºC faţă de temperatura optimă delimiteazătemperaturile minime şi maxime pentru fiecare specie. La castravete acestea sunt de11ºC şi 39ºC, la tomate de 8ºC şi 36ºC, iar la salată 2ºC şi 30ºC (Indrea D.,1992). CORELAREA TEMPERATURII CU CEILALŢI FACTORI DE VEGETAŢIE Cu lumina temperatura se corelează direct proporţional. Când lumina este ,puternică procesul de fotosinteză este mai ridicat. În acest timp este nevoie detemperatură mai ridicată pentru ca procesele fiziologice să se desfăşoare în condiţiioptime. În zilele noroase temperatura se menţine mai coborâtă cu 2-3ºC fată de celesenine. În cursul nopţii, în lipsa luminii asimilaţia se opreşte, intensificându-serespiraţia. Pentru ca plantele să-şi păstreze o cantitate cât mai mare de asimilate trebuiesă coborâm temperatura în timpul nopţii cu circa 4-6aC. Este necesar să se facă economie de asimilate în plante atunci când fotosinteza afost precară, din cauza luminii insuficiente şi să se stimuleze transferul substanţeloratunci când în plantă există substanţe acumulate din abundenţă. În acest sens s-au realizat primele încercări de modelare a temperaturii pentrunoapte şi ziua următoare pe baza bilanţului radiaţiei din ziua anterioară (VoicanV.,1984). Combinarea acestei metode de programare cu evoluţia specifică diurnă va fi în măsură să răspundă nevoilor plantei şi producţiei. Între temperatură şi umiditate există un raport direct proporţional. La temperaturimai coborâte plantele absorb mai puţină apă, iar la temperaturi mai ridicate, mai multăapă. Umiditatea ridicată micşorează rezistenţa plantelor la temperaturi scăzute, iar încondiţii de umiditate abundentă şi temperatură scăzută, plantele legumicole suferă deseceta fiziologică, sistemul radicular funcţionează foarte slab, neputându-se aprovizionacu apa necesară, deşi aceasta este din abundenţă în sol. În condiţii de umiditate redusă şitemperatură ridicată se veştejesc şi se grăbeşte trecerea lor în faza de reproducere, îndetrimentul producţiei (Chilom, Pelaghia,1991). Când cei doi factori se găsesc în exces este favorizat atacul bolilor criptogamice,se întârzie trecerea plantelor legumicole de la care se consumă fructele în perioada dereproducere, datorită unei creşteri vegetative exagerate, iar uneori plantele nu maifructifică. În situaţia în care temperatura şi umiditatea au valori foarte scăzute, proceselevitale ale plantelor sunt mult încetinite sau sistate. Umiditatea atmosferică prea ridicatădetermină închiderea stomatelor, transpiraţia frunzelor se reduce şi temperatura creşte
    • mult în ţesuturile frunzei, micşorând capacitatea de asimilaţie şi determinând dereglărigrave de metabolism (Altergott, 1963, citat de Indrea, 1992).Temperatura aerului în cazul culturilor adăpostite este în funcţie şi de concentraţiaatmosferei în CO2. Temperatura trebuie să fie mai ridicată când concentraţia în CO2 estemai mare şi lumina mai puternică şi mai redusă când concentraţia în CO 2 este mai mică.La temperaturi mai ridicate plantele folosesc mai bine elementele nutritive din sol. Latemperaturi mai mici de l5oC fosforul nu se mai asimilează. Un aspect deosebit este dirijarea temperaturii în funcţie de mediul în care se aflădiferitele organe ale plantelor (în sol sau în atmosferă). În general, în variaţia temperaturii din sol şi cea din atmosferă trebuie să existeun raport direct proporţional, dar se înregistrează şi unele aspecte particulare. Astfel,plantele pretenţioase la căldură (tomate, ardei, vinete, castraveţi) ca şi unele dintre celemai puţin pretenţioase la căldură (ceapa pentru stufat, mărarul) reactionează favorabil lao încălzire a solului cu 2 - 30C mai mult decât temperatura din atmosferă. Sunt şi plante legumicole, de exemplu din familia Cruciferae şi Compositae,care reacţionează negativ la o temperatură ridicată în sol. Pentru plantele din aceastăultimă categorie, în sol este necesară o temperatură mai mică cu câteva grade decât ceadin atmosferă (Maier 1.,1969). La culturile în câmp liber pot apărea mai frecvent temperaturi mai mici decât celeoptime, provocate de scăderile accidentale ale temperaturii sub influenţa curentilor deaer de provenienţă polară. Temperaturile prea scăzute, brumele târzii de primăvară sau cele timpurii detoamnă, gerurile din timpul iernii pot produce pagube mari culturilor legumicole. Astfel,speciile legumicole pretenţioase la căldură pot fi distruse chiar la temperaturi pozitivede 3 - 5oC, dacă asemenea temperaturi se menţin 4 - 5 zile, datorită tulburărilormetabolice. Se produce un dezechilibru între asimilaţie şi dezasimilaţie deoarece lascăderea temperaturii de la 25oC la 5oC s-a constatat că activitatea catalazei se reduce de28 de ori, în timp ce activitatea oxidazei scade în proporţie de 14 ori faţă de niveluliniţial, se acumulează astfel produşi intermediari de dezasimilaţie cu acţiune toxicăasupra celulelor. La temperaturi scăzute pozitive are loc un schimb redus de substanţe şio dereglare a proteinelor (Indrea D., 1992). Speciile rezistente la frig (varză, gulii,morcov) pot rezista la îngheţuri de - 5oC - - 80C dacă sunt călite şi dezgheţul se producelent. La salată şi spanac plantele rezistă şi la îngheţuri de -180C, în timp ce plantelenecălite pier la - 20C - -3°C. În iernile lipsite de zăpadă, gerul cauzează leziuni în zonamedulară a hipocotilului, care ulterior se pot cicatriza. Dacă leziunile se produc lanivelul vaselor conducătoare şi a cambiului, plantele pier sau rămân nedezvoltate. Launele culturi care iernează în câmp (salată, spanac, ceapă verde), dacă plantele nu suntacoperite cu zăpadă sau cu alte materiale (frunze, paie, pleavă) se poate producedecălirea, "descălţarea", datorită creşterii temperaturii în timpul zilei sau "secetafiziologică", datorită faptului că apa nu poate fi absorbită din solul îngheţat. La culturile din sere poate fi mai frecventă situaţia apariţiei temperaturilor maimari decât cele optime, generate de radiaţia solară excesivă din lunile de vară. Şitemperaturile care depăşesc mult nivelul celor maxime reduc intensitatea fotosintezei,intensifică respiraţia şi au un efect nefavorabil asupra plantelor legumicole. Când suntînsoţite de secetă determină ofilirea plantelor, emiterea prematură a tulpinilor florifere(salată, spanac, ridichi de lună), apar arsuri pe frunze şi fructe (tomate, ardei), seformează rădăcini spongioase (ridichi), are loc pierderea viabilitătii polenului (Stan N.,1992). RELAŢIILE PLANTELOR LEGUMICOLE CU LUMINA
    • ÎNSEMNĂTATEA LUMINII PENTRU PLANTELE LEGUMICOLE Lumina este un factor deosebit de important pentru plantele legumicole deoarecestă la baza procesului de fotosinteză. Şi alte procese fiziologice ca: respiraţia,transpiraţia, depind în foarte mare măsură de prezenţa, intensitatea şi calitatea luminii. Pentru culturile legumicole lumina prezintă importanţă mai mare decât pentrucultura plantelor de câmp, deoarece eşalonarea producţiei de legume proaspete în totcursul anului, inclusiv iarna, este condiţionată în cea mai mare măsură de acest factor. Radiaţia luminoasă exercită o influenţă multilaterală asupra plantelor legumicole. Cunoaşterea cerinţelor particulare ale speciilor şi soiurilor plantelor legumicole faţăde lumină, formate ca urmare a evoluţiei lor filogenetice şi originii ecologogeografice,este foarte folositoare pentru practică. Cerinţele plantelor faţă de lumină stau la bazaîntocmirii succesiunilor şi asociaţiilor de plante legumicole atât la cultura în câmp, câtmai ales la cea forţată şi protejată, în vederea folosirii intensive a terenului. Expunerea la radiaţia solară a bulbilor de ceapă sau a seminţelor de fasole, pe o perioadă de câteva zile, determină sporirea capacităţii de păstrare. Lumina poate fi o măsură tehnologică de îmbunătăţire a calitătii unor legume. Împiedicarea radiaţiei luminoase de a ajunge la unele părţi ale plantelor, deexemplu la ţe1ina pentru peţiol, cardonul, cicoarea de grădină, sparanghelul duce laetiolarea acestora şi îmbunătăţirea ca1ităţii pentru consum, dispărând gustul amar,nemaiavând clorofilă (Voican V.,1984). Lumina prezintă importanţă deosebită în producerea răsadurilor de legume, deintensitatea şi durata acesteia depinzând timpul necesar pentru obţinerea unor răsaduride calitate. CERINŢELE PLANTELOR LEGUMICOLE FAŢĂ DE FOTOPERIOADĂSpeciile legumicole cultivate la noi în ţară provin din cele mai diferite zone ale globuluipământesc. De aceea cerinţele acestora şi sensibilitatea faţă de lumină nu pot fi aceleaşi. În funcţie de durata zilei de iluminare, speciile legumicole se împart în trei grupe principale. Plante de zi lungă: spanacul, salata, ridichea, varza, mărarul, morcovul, ceapa,mazărea ş.a. Sunt originare din zone mai nordice. Necesită zilnic 15 - 18 ore lumină. Plante de zi scurtă: tomatele, ardeii, vinetele, fasolea, castraveţii, pepenii. Sunt originare din zone sudice. Pretind zilnic 12 ore de iluminare. Plante indiferente: diferite soiuri de tomate şi salată. Durata zilei de lumină, respectiv a perioadei de întuneric, suferă modificări însemnate în cursul anului. Durata zilei de lumină este de circa 8 - 9 ore în lunile de iarnă şi de 14- 15 ore în lunile de vară. Dacă plantele legumicole sunt cultivate în alte condiţii de durată zilei lumină, îşi prelungesc perioada de vegetaţie, înfloresc şi fructifică mai târziu sau chiar deloc, îşischimbă habitusul. De aceea, pentru obţinerea unor producţii mai bune la plantele de la care se consumă fructele sau la producerea seminţelor, trebuie asigurate condiţiile de iluminare cerute defiecare specie în parte. Exemplu: dacă ardeiul este semănat la 15 a XII - a se realizează primele recoltăridupă 134 zile, dacă se seamănă la 15 a II -a, primele recoltări se fac după 113 zile. În unele cazuri schimbarea duratei de iluminare este folositoare pentru practică. Astfel, spanacul, ridichea de lună, unele soiuri de salată, care sunt plante de zilungă, cu1tivate primăvara şi toamna, deci în condiţii de zi scurtă, au o creştereputernică, dar fructifică mai târziu sau deloc. Aceste însuşiri sunt favorabile deoarece dela aceste plante se consumă părtile vegetative. În timpul verii, spanacul, salata, ridichilede lună, emit uşor
    • tulpini florale, fenomen nedorit în practică. De asemenea, ceapa verde are o creştere maiintensă în condiţii de zi scurtă. La conopidă, inf1orescenţa îşi menţine calitatea corespunzătoare o perioadă detimp mai lungă atunci când aceasta se obţine la o fotoperioadă mai scurtă şi invers,evoluează foarte repede către etapa de creştere a tulpinii florale şi înfloririi, dacă seobţine la o fotoperioadă mai lungă. De altfel, la conopidă, prin tehnologie se asigură acoperirea căpăţânii cu frunzeproprii, pentru a evita brunificarea ce poate apărea în prezenţa luminii. Varza chinezească, varza timpurie, gulia, în condiţiile unei fotoperioade lungi, nuasigură producţii corespunzătoare. La tomate, fotoperioada mai scurtă grăbeşte apariţia inf1orescenţelor, în timp cefotoperioada mai lungă întârzie apariţia inflorescenţelor. La mazăre lungimea zilei este un factor de mare importanţă, iar ziua lungă este preferată sau chiar indispensabilă pentru o bună înflorire (Wellensiek, 1970). Influenţa duratei zilei la mazăre este diferită. Astfel, o linie foarte tardivă nuformează flori la o fotoperioadă de 8 sau 12 ore, înfloreşte târziu la 16 ore şi mult maidevreme la 20 ore. O mutantă semitârzie, obtinută din prima linie (tardivă) prinmutageneză nu înfloreşte la 8 ore şi formează boboci florali la 12 ore. Înfloreşte rnaidevreme la 16 ore. O mutantă timpurie formează muguri florali la toate lungimile zilei,dar mai devreme, pe măsură ce lungimea zilei creşte. , Efectul lungimii zilei este foarte mult influenţat de temperatură.Astfel, mutanta M, crescută la temperaturi de 1l °C, 130C, 170C, şi 200C la ofotoperioadă de 8 ore, 12 ore, 16 ore oferă o bună ilustrare. La 110C s-au format muguri florali 100% din plante la toate fotoperioadele. Pemăsură ce a crescut lungimea zilei, numărul de zile de la semănat la înflorire a scăzut.Rezultatele la l3°C sunt similare c ucele obişnuite la 110C, cu deosebire că numărul dezile a fost considerabil mai mic, ca efect al temperaturii asupra ratei de creştere. La 17 0Cnu s-au format mai multe flori la fotoperioada de 8 ore şi numai de 37% la fotoperioadade 12 ore. Numărul de zile la 12 ore este semnificativ mai mare faţă de celcorespunzător la l30C (97 faţă de 84). Este clar că la 170C cerinţele pentru zi lungă nu aucrescut. La 20°C nu au fost mai multe flori la toate între 8 şi 12 ore, astfel că cerinţelefaţă de zi lungă au crescut. În concluzie, pe măsură ce temperatura creşte, cerinţele faţă de lungimea zilei minimă (lungimea zilei critică) cresc. CERINŢELE PLANTELOR LEGUMICOLE FAŢĂ DE INTENSITATEA LUMINII Intensitatea luminii, care este sinonimă cantităţii de radiaţie solară,determinăprincipalele modificări din climatul general al oricărei zone geografice,fiind dependentăde înălţimea soarelui. Intensitatea luminii are o dinamică specifică pentru fiecare lună a anului, importanţădeosebită prezentând însă perioada octombrie - martie, în care radiaţia luminoasăconstituie un factor limitativ pentru culturile protejate din ţara noastră. La nivelul plantelor, intensitatea luminii este mult mai redusă decât în exteriorulserei deoarece o parte din radiaţie este reflectată, penetrată sau absorbită, într-o măsurădependentă de unghiul de incidenţă al razelor, de calitatea şi starea de curăţenie ageamurilor. Din radiaţia ajunsă la nivelul plantelor numai o anumită cantitate (5%) este folosităîn procesul de fotosinteză. În condiţiile specifice ţării noastre, intensitatea luminii poate ajunge, în lunile devară, de la 30 - 40 kluxi, până la 100 kluxi. În lunile de iarnă, intensitatea luminii este
    • de 4 - 10 kluxi. Creşterea continuă a fotosintezei are loc până ce intensitatea luminii ajunge la circa50 klucşi. De la acest nivel intensitatea fotosintezei rămâne aproape constantă până lacirca 100 kluxi. Cercetările întreprinse de fiziologi au arătat că plantele asimilează cel mai binecând intensitatea luminii este de 20 - 30 kluxi. În funcţie de intensitatea luminii, speciile legumicole se grupează în mai multecategorii: Plante nepretenţioase la intensitatea luminii: ceapă pentru frunze, sfecla pentrufrunze etc. Reuşesc o creştere corespunzătoare la o intensitate a luminii de 1000 - 3000lucşi. Pot fi cultivate cu succes primăvara devreme sau iarna. Plante puţin pretenţioase la intensitatea luminii: spanacul, ridichile de lună,mărarul, pătrunjelul, morcovul, ţelina, reventul s.a. Cer radiaţie luminoasă cu intensitatea de 4000 - 6000 luxi. Se cultivă primăvaradevreme. Unele se pot cultiva forţat în sere pe timpul iernii. Pretenţioase la intensitatea luminii: tomatele, ardeiul, vinetele, castravetele,pepenele galben, bamele, fasolea. Cer în medie 8000 luxi pentru o creştere şi odezvoltare optimă. Se cultivă în zonele cele mai favorabile. Forţat se cultivă în sere pebaza unor tehnologii speciale, în funcţie de intervalul calendaristic. Plante care nu au nevoie de lumină la formarea organelor comestibile: conopida,andivele, sparanghelul, ciupercile etc. Datorită însemnătăţii lor alimentare şi economice plantele, pretenţioase la luminăau constituit obiectul a numeroase cercetări stiinţifice dintre care o bună parte se referătocmai la efectul luminii sub toate aspectele. La tomate, fructificarea este pe deplin asigurată când intensitatea luminii atinge laamiază cel puţin l0 kluxi. Plantele tinere de tomate îşi menţin capacitatea de fructificare chiar la o lumină cuintensitate de 3000 luxi şi o fotoperioadă de 9 ore, dacă temperatura în timpul zilei estede cel puţin de 180C, iar în timpul nopţii până 140C (Voican V.,1972). Evoluţia pozitivă a florilor din inflorescentă are loc când intensitatea medie aluminii depăşeşte 4 - 5 kluxi, până la 25 kluxi, determinând o sporire a ratei de creşterecu 17% (Voican V.,1972). Ridicarea intensităţii luminii duce la diminuarea semnificativă a numărului denoduri până la prima inflorescenţă, independent de fotoperioadă(Wittwer, 1968). La tomate, numeroase cercetări au arătat că numărul de frunze până la primainflorescenţă este influenţat de intensitatea luminoasă şi de temperatură (Dieleman J.,Heuvelink E.,1992). Astfel, la 150C şi intensitatea luminoasă mai mare, primainflorescenţă se formează mai repede comparativ cu temperatura de 250C. Numărul dezile până la iniţierea florală descreşte prin creşterea luminii (Kinet,1977). La ardeiul gras s-au întreprins cercetări privind influenţa luminii asupra răsadurilor(Popescu V.,1978). S-au stabilit 24 date de semănat pe parcursul a 2 ani. Determinările efectuate au scos în evidenţă faptul că toate elementele cecaracterizează răsadurile, respectiv înălţimea, grosimea, suprafaţa foliară, greutateapoaspătă şi uscată se corelează pozitiv cu cantitatea de lumină primită de plante. S-a constatat existenţa unei corelaţii negative, foarte semnificativă, între numărulde zile de la semănat până la formarea bobocilor şi cantitatea de lumină primită deplante. Coeficientul de regresie ne arată că prin creşterea cantităţii de lumină cu 1000kluxi, timpul necesar până la formarea bobocilor se reduce cu 2,6 zile. Răsaduri corespunzătoare se pot obţine într-un timp cuprins între 5 zile când s-asemănat la 1 mai la o durată medie a zilei de lumină de 14,4 ore şi o intensitateluminoasă de 20 kluxi şi 107 zile când s-a semănat la 1 noiembrie, la o durată medie azilei de 7,8 ore şi o intensitate luminoasă de 3000 luxi .Aceste rezultate sunt utile pentru tehnologi în vederea planificării datelor de semănat
    • pentru producerea răsadurilor. Experienţe efectuate cu ardeiul gras la 2000 luxi, 3000 luxi si 5000 luxi au arătatcă plantele evoluează pozitiv spre fructificare numai la o intensitate luminoasă cedepăşeşte 5000 luxi (Popescu V., l978). Efectul intensităţii luminii asupra plantelor este condiţionat şi de temperatură şide concentraţia în CO2. La o temperatură mai scăzută plantele de ardei valorifică maibine o intensitate mai slabă a luminii. La varza de Bruxelles creşterea cea mai bună a plantelor s-a înregistrat latemperatura de 170C şi intensitatea luminoasă 33000 jouli/cm2 (Kranenberg H.G.,1974). Tomatele, ardeiul gras şi castraveţii s-au semănat în seră la intervale regulate tottimpul anului. S-a calculat relaţia dintre rata relativă de creştere şi lumina zilnică. Ratarelativă de creştere pentru tomate şi castraveţi a fost apoximativ la fel, iar pentru ardei afost cu 25% mai mică. Reducerea nivelului luminii cu 1 % va conduce la o reducere cu1 % a producţiei în sere (Bruggink T.G. şi Heuvelink E.,1987). Reacţia plantelor maturefaţă de intensitatea luminii este diferită de cea a plantelor tinere (Challa şiSchapendonk,1984). Efectul intensităţii luminii asupra plantelor legumicole este condiţionat şi deceilalţi factori de mediu. Astfel, la tomate pentru un anumit nivel al intensitătiiluminoase, diferentierea florilor are loc mai devreme la temperatură mai coborâtă(l7°C), decât la una mai ridicată (240 C sau 30°C) (Takahashi şi colab.,1913).Acţiunealuminii este corelată pozitiv cu cea a temperaturii şi concentraţia în CO2 .Se observă cărata fotosintezei nete a avut valorile cele mai ridicate la castraveţi la o intensitateluminoasă de 40 kluxi, concentraţia în CO2 de 0,1% şi temperatura de 25-30cC. Pentru culturile legumicole ce se efectuează în sere în timpul iernii esteimportant să se cunoască şi "zona greutăţii egale" numită şi "punct de compensaţie",care reprezintă momentul când cantitatea de carbon fixată în procesul de fotosintezăeste egală cu cea eliberată prin respiraţie (Voican V.,1984 ). La plantele în plin soare,această situaţie poate apărea la 500 - 1000 luxi, iar la cele de umbră la 100 - 300 luxi.Când temperatura scade, zona de egalitate se deplasează spre intensităţi mai slabe aleluminii. De aceea, la culturile protejate, când scade intensitatea luminoasă, trebuie să seacţioneze şi asupra temperaturii. La cultura legumelor în câmp liber se cunosc cazuri când intensitatea prearidicată a luminii nu este favorabilă. Cel mai adesea o astfel de situaţie apare tocmai înperioada anului cu radiaţia naturală mai scăzută, când după un anumit număr de zile cunebulozitate ridicată apar zile complet senine. Trecerea bruscă de la o radiaţieluminoasă slabă la una puternică determină un şoc fiziologic în plante, la nivelulcloroplastelor, numit "solarizaţie". Gradul de vătămare a aparatului fotosintetic este celmai pronunţat la temperaturi ridicate (Sălăgeanu,1972). Pentru adaptarea plantelor laschimbarea intensităţii luminii, în ambele sensuri, este necesară o anumită perioadă detimp. Astfel, la tomate adaptarea plantelor obţinute la 3 sau 6 kluxi pentru lumina depeste 15 kluxi durează 8 - 10 zile (Voican V., 1977). RELAŢIILE PLANTELOR LEGUMICOLE CU CALITATEA LUMINII Calitatea luminii influenţează în mod deosebit plantele legumicole. Elementelecomponente ale radiaţiei luminii vizibile nu sunt absorbite de către frunze în aceeaşimăsură şi deci nu influenţează la fel procesele fiziologice din plantă. Din cadrul spectrului vizibil al luminii solare radiaţiile cel mai puternicabsorbite sunt cele roşii, care au lungimea de undă de 650 - 750 mm şi energia de 41kcal. Ele sunt folosite de către frunze în special în sinteza glucidelor (70%), influenţândastfel creşterea plantelor şi formarea rezervelor de substanţe.
    • Radiaţiile albastru-violet, care au lungimea de undă 480 mm şi energia 71 kcal,sunt absorbite mai ales de plantele şi fructele de umbră şi semiumbră. Ele determinăsinteza glucidelor cam în acelaşi raport cu aceea a substanţelor proteice, contribuindastfel la realizarea substanţelor pentru creşterea organelor plantelor. Radiaţiile infraroşii, cu mare energie calorică, sunt absorbite de către frunze înproporţie de 8 -10 %. Cercetările efectuate arată că radiaţiile roşii şi portocaliiinfluenţeazăfavorabil creşterea, dar mai cu seamă înflorirea unor specii de legume, cum sunttomatele (Timiriazev,1946). Radiaţiile violete, albastre şi galbene-verzi condiţionează formarea organelorvegetative ale plantelor. În lipsa radiaţiilor albastre, spanacul, ridichea, salata, varzaetc, reacţionează negativ, formând frunze mici, lipsite de turgescenţă, cu semne deeţiolare. Castravetele şi tomatele suportă mai bine lumina săracă în radiaţii albastre şiviolete, aspect favorabil pentru cultura protejată din timpul iernii când emisia acestoraeste mai redusă. Radiaţiile ultraviolete sunt necesare pentru sinteza unor vitamine, însă încantitate prea mare au efect dăunător asupra ţesuturilor şi celulelor. Radiaţiile infraroşii în exces influenţează negativ creşterea plantelor, prinintensificarea respiraţiei. Compoziţia luminii prezintă o serie de variaţii diurne şi anuale determinate înprimul rând de unghiul de incidenţă. Radiaţia ultravioletă este vara de circa 20 de orimai mare ca iarna, iar primăvara cu mult mai mare decât toamna. În timpul verii,radiaţia violetă este de circa 5 ori mai mare, iar cea calorică de circa 2,5 ori superioarăcelei înregistrate în timpul iernii. Gradul de utilizare a luminii, deci a radiaţiei, estefoarte mult dependent de culoarea frunzelor si în primul rând de conţinutul acestora înclorofilă. Este deosebit de importantă cunoaşterea reacţiei plantelor legumicole la calitatealuminii deoarece permite cultivatorilor să influenţeze una sau alta din laturile proceselorde creştere şi dezvoltare. Compozitia spectrului este modificată în spaţiile acoperite,unde lumina naturală este filtrată de materialele de acoperire (sticlă, mase plastice), caşi la folosirea luminii artificiale la care calitatea luminii depinde de sursa acesteia. Sticla reţine în mare măsură radiaţia ultravioletă, iar materialele plastice rigide suntmai puţin transparente pentru radiaţiile infraroşii şi cele din domeniul roşu îndepărtat.Foliile de polietilenă şi PVC sunt mai transparente decât sticla, atât pentru radiaţiileultraviolete, cât şi pentru cele roşii şi infraroşii, ceea ce presupune o mai redusăcapacitate de izolare termică. De altfel, se cunoaşte în practică sensibilitatea la radiaţiiultraviolete a răsadurilor scoase din serele de sticlă, fără o prealabilă adaptare şinecesitatea de a obişnui plantele, înainte de plantare, cu lumina completă, prindescoperirea răsadniţelor sau aducerea lor în solarii acoperite cu peliculă de polietilenă,care permite trecerea razelor ultraviolete (Indrea D., 1992). În practică sunt preocupări pentru modificarea calităţii luminii, prin folosirea sticleisau peliculelor colorate (fotoselective). Acestea reţin unele radiaţii şi astfel influenţeazăraportul dintre radiaţiile cu diferite lungimi de undă. Astfel de schimbări pot inf1uenţadurata fazelor de dezvoltare ca şi poducţia la unele specii de legume (tabelul 4.). Seobservă că la lumina galbenă numărul de zile până la apariţia primordiilor florale estemult mai mare (30,7), comparativ cu folia transparentă. Producţia timpurie creşteconsiderabil la culoarea violetă ( cu 93%), iar producţia totală depăşeşte martorul (foliatransparentă) cu 12% la culoarea galbenă., 40% la culoarea roşie şi 51 % la cea violetă. Dirijarea luminii la culturile legumicole. Dirijarea luminii se face pe faze devegetaţie, ţinând seama de particularităţile biologice ale fiecărei specii sau fiecărui soi. Plantele legumicole nu au nevoie de lumină în faza de repaus, indiferent că segăsesc sub formă de seminţe sau sub formă de diferite organe vegetative. Etapa cea mai critică în privinţa cerinţelor faţă de lumină, o reprezintă faza derăsad şi în special momentul răsăritului, când plantele se eţiolează foarte repede şi chiarpot pieri în scurt timp.
    • De aceea, acest moment se urmăreşte cu maximă atenţie şi se iau măsuri deîndepărtare a materialelor care au acoperit semănăturile După repicarea răsadurilor se recomandă o uşoară umbrire până la prindereaacestora. În perioada creşterii şi fructificării se asigură lumină multă pentru desfăşurareanormală a acestor procese. Deficitul de lumină are efect major asupra plantelorlegumicole. La răsaduri (tomate, ardei, vinete, castraveţi): - alungirea tulpinii; - eţiolarea plantei, mai ales a tulpinii; - creşterea insuficientă a aparatului foliar; - evoluţia nesatisfăcătoare a primelor flori. La culturile forţate(tomate, ardei, vinete, castraveţi): - debilitarea progresivă a plantelor; - degenerarea florilor; - avortarea unui număr mare de flori; - creşterea duratei de formare a fructelor şi chiar nematurarea fructelor; - scăderea calităţii fructelor (conţin mai puţină substanţă uscată şi vitamine). Efectul dăunător al deficitului de lumină se întâlneşte în mod frecvent în sere înperioada de iarnă (noiembrie - februarie), când lumina are un rol limitativ. Pentru diminuarea efectului dăunător al deficitului de lumină se pot lua unelemăsuri, cum ar fi: - orientarea corectă a spaţiilor faţă de punctele cardinale; are valabilitate mai multla serele individuale; dacă sunt orientate pe direcţia N - S iluminarea va fi maiuniformă; - orientarea rândurilor de plante; depinde de tipul construcţiei; la serele bloctrebuie ţinut seama de acest lucru încă de la construcţia lor; - scăderea temperaturii din local în timpul nopţii şi în zilele înourate; - folosirea unor soiuri special create care să fructifice şi în condiţii de intensitateluminoasă mai redusă, una din preocupările principale ale amelioratorilor; - folosirea unor substanţe stimulatoare ale procesului de fructificare (de exemplula tomate). Dirijarea luminii se referă la mărirea intensităţii luminii, mărirea duratei luminii şireducerea intensităţii luminii. Mărirea intensităţii luminii ajunsă la nivelul plantelor se poate realiza în anumitelimite prin măsuri tehnice, dar singura cale eficientă rămâne iluminarea suplimentară. Sporirea procentului de radiaţie incidentă ajunsă la nivelul plantelor cultivate înserele acoperite cu sticlă poate avea loc atunci când se utilizează o sticlă de calitatespecială, cu grad mare de transparenţă, când elementele de susţinere (şproţurile) ocupăun procent cât mai redus din suprafaţa totală a acoperişului, când în timpul perioadei deradiaţie naturală redusă se asigură o stare corespunzătoare de curăţenie a sticlei. Datorită fixării pe sticlă a diverselor impurităţi (fum, praf) are loc opacizareaacesteia şi reducerea transparenţei cu 20 - 30%, motiv pentru care amplasareaconstrucţiilor de sere în apropierea surselor de fum sau praf industrial estenerecomandabilă. La serele ecranate, din cauza depunerilor de praf sau pulberi poluante, se indicăspălarea periodică (4 - 5 ani) cu o soluţie formată din acid sulfuric 5%, acid f1uorhidric3% şi detergent. Efectul de reducere a transparenţei se înregistrează şi la masele plastice ca urmarea fenomenului de îmbătrânire. Mărirea duratei luminii se realizează prin iluminarea artificială produsă cu mai
    • multe tipuri de lămpi electrice în instalaţii speciale, fixe sau mobile. Administrarea artificială a luminii pentru mărirea duratei fotoperioadei diurne sepoate face mai economic înaintea sau în continuarea perioadei de lumină, respectândfotoperiodismul specific al plantelor. Iluminarea artificială se realizează cu diferite tipuri de lămpi: cu mercur, lămpif1uorescente, lămpi cu descărcare în xenon. Iluminarea suplimentară se aplică în mod deosebit la producerea răsadurilor detomate, castraveţi, ardei etc. Iluminarea se face dimineaţa şi seara când radiaţia naturală are valori subnormale. În urma iluminării suplimentare a răsadului de tomate şi de castraveţi (8 - 12 oretimp de 30 de zile) se realizează o accelerare a creşterii şi maturării fructelor cu circa 20de zile, precum şi o sporire a producţiei cu 20 - 40 %. Aplicarea iluminării suplimentare la ardeiul gras a determinat mărirea număruluide frunze, a suprafeţei foliare şi a greutăţii totale (Popescu v., 1978, Nilwijk H.,1980). Lumina artificială este eficace pentru plante numai la o intensitate de 3000-5000luxi, ceea ce presupune o putere instalată de 150-200 w/m2. Consumul foarte ridicat deenergie electrică limitează folosirea luminii artificiale. Trebuie să se ţină seama şi defaptul că distanţa faţă de vârful de creştere a plantelor este în funcţie de tipul lămpilor(lămpi fluorescente O,5m, lămpile cu vapori metalici de înaltă presiune până la 400w, lacelpuţin 1,3m, iar cele peste 400w, la distanţa de peste 1,5-2 m), intensitatea luminii sereduce cu pătratul distanţei (dacă la 1 m distanţă se realizează 3000 luxi, la 2 m nu sereduce lumina la 1500 luxi ci la 750 luxi). Calcularea cantităţii de curent electric şi a numărului de lămpi necesare se facepornind de la intensitate a luminii ce trebuie să se realizeze (Voican V.,1984). Atunci când se aplică iluminarea suplimentară la producerea răsadului trebuie să seia măsuri de adaptare treptată a plantelor la condiţiile naturale de lumină, în careurmează să fie cultivate. Această adaptare se face cu mai multe zile înainte detransferare.Diminuarea intensităţii luminii se practică la cultura protejată a legumelor cândintensitatea şi durata radiaţiei solare provoacă o creştere exagerată a temperaturii dinsere. Se folosesc mai multe metode; - prin stropirea sticlei la exterior cu emulsii din praf de cretă, var stins, reziduuri cucalciu de la industria zahărului, humă. Varul stins nu se foloseşte în cantitate prea maredeoarece se îndepărtează greu de pe sticlă. Aceasta este cea mai folosită metodă la noi în ţară. Soluţiile sunt aplicate cu diferite tipuri de pompe. Se fac încerări de folosire a unor dispozitive adecvate care se deplasează pejgheaburi. - cu ajutorul unor materiale dispuse în exteriorul sau interiorul serei: - se pot folosi şipci de lemn; - jaluzele la serele individuale, care se derulează pe versanţii serei când lumina estefoarte puternică şi se rulează la coamă în perioada cu lumină scăzută; - poliesteri coloraţi; - plasă textilă colorată; - folie de mase plastice de culoare închisă; - plase de material plastic colorate diferit. Serele din vestul Europei sunt dotate cu ecrane termice ce se rulează şi deruleazăautomat, asigurând diferite grade de umbrire şi reducerea pierderilor de căldură. - Umbrirea prin pelicula unor lichide colorate sau cu coloratie variabilă. Lichidele colorate sunt dirijate sub presiune sau instalaţii speciale la conducteleperforate de la coamă. Soluţia se scurge sub formă de peliculă la suprafaţa sticlei, fiind
    • apoi recuperată. - Umbrirea cu sticlă specială tip "Thermex" fotosensibilă. Între două foi de sticlă se introduce o peliculă de gelatină reversibilă laschimbarea intensităţii luminii. Culoarea se închide la creşterea intensităţii luminii şi sedeschide la scăderea ei. Se aplică această metodă în sere individuale în modexperimental. Împiedicarea accesului luminii se practică în legumicultură pentru eţiolarea unor părţi de plante care îşi îmbunătăţesc calitatea: - lăstari de sparanghel; - cicoarea de Bruxelles; - peţioli de ţelină, cardonul etc. Măsura de a împiedica accesul luminii are aplicabilitate şi la păstrarea legumelorîn stare proaspătă. Prezenţa luminii la cartofii pentru consum determină formareasolaminei în scoarţa tuberculilor. La ceapă şi la plantele legumicole rădăcinoase, dacă în timpul păstrării estelumină şi temperatură ridicată, pornesc mai devreme în faza de vegetaţie. În alte situaţii, împiedicarea accesului luminii este o măsură tehnologică cu efectindirect asupra speciilor legumicole. Aşa este mulcirea solului dintre rândurile de plantecu materiale opace, netransparente, care determină combaterea buruienilor fără să fiefolosite măsuri chimice sau mecanice.CERINŢELE PLANTELOR LEGUMICOLE FAŢĂ DE APĂ IMPORTANŢA APEI PENTRU PLANTELE LEGUMICOLE Desfăşurarea normală a proceselor fiziologice si biochimice, în esenţăcreşterea şi dezvoltarea plantelor nu pot avea loc decât în prezenţa unei anumite cantităţide apă. Apa este importantă în procesul de fotosinteză deoarece influenţează cantitateaşi calitatea producţiei de legume. Importanţa apei rezultă şi din accea că, în general vorbind, conţinutul în apă la numeroase specii legumicole este foarte ridicat, ajungând la 80- 95 % din greutatea totală a acestora. Conţinutul în apă înregistrează variaţii foarte mari în cadrul speciilor legumicole luate în cultură. Astfel, tomatele, castraveţii, frunza de salată şi frunza de ceapă conţin 94-95% apă, frunza de varză şi ridiche 92-93 %, morcovul 87-91 %, cartoful 74-80%. Conţinutul de apă al legumelor nu este dependent numai de specie, ci şi defenofază, vârsta şi zonele de origine. Plantele provenite din zone cu terenuri umede auun continut mai ridicat faţă de cele din zone cu terenuri aride, care au un conţinut maimic în apă. Plantele tinere, au un conţinut mai mare în apă faţă de cele mature. Plantelecultivate în seră au un conţinut mai mare de apă faţă de cele cultivate în câmp. Chiar între organele uneia şi aceleiaşi plante există deosebiri în ceea cepriveşte conţinutul în apă. Tulpina conţine 40-45 % apă, frunzele mature 60 -65 %,frunzele tinere 80-85 %, organele de reproducere si vârfurile de creştere 98-99 %. Celmai redus conţinut în apă se înregistrează în seminte, 12-14 % . Importanţa apei rezultă şi din aceea că ea este mijlocul de transport pentrusubstanţele minerale, fotoasimilate şi pentru procesele metabolice.
    • Apa întreţine tensiunea celulară şi de multe ori reprezintă ,cel rnai important factor limitativ al creşterii plantelor. Apa din sol şi plantă are un rol deosebit în desfăşurarea proceselor de oxidare şiintră în compoziţia numeroaselor substanţe anorganice şi organice. În afară de formarea soluţiei solului, transportul substanţelor brute şi elaborate, apa reglează temperatura plantei pe timp călduros. S-a dovedit experimental că sinteza este inhibată în cazul saturaţiei în apă sau redusă substanţial când deficitul de apă este mai mare de 20-25 %. Datorită apei, ţesuturile plantelor îşi păstrează turgescenţa, care este condiţia fundamentală pentru menţinerea stării fizice si fiziologice a plantelor. Părţile comestibile la unele specii legumicole (salata, spanacul, loboda, mărarul, castraveţii etc.) îşi pierd uşor turgescenţa în lipsa apei, capătă aspectul de ofilire şi se depreciază calităţile comerciale.GRUPAREA SPECIILOR LEGUMICOLE DUPĂ CERINŢELE DEANSAMBLU FAŢĂ DE APĂSpeciile legumicole sunt mari consumatoare de apă. În funcţie de specificul biologic, după pretenţiile faţă de apă, se clasifică înpatru grupe, (Bălaşa M., 1973): 1. Foarte pretenţioase: spanacul, salata, legumele din grupa verzei, ţelina, ridicheade lună, prazul, ceapa, usturoiul, mărarul. 2. Pretenţioase: castraveţii, tomatele, ardeii, vinetele, bamele, cartoful, fasolea şimazărea. 3. Moderat de pretenţioase: speciile perene, sparanghelul, reventul, hreanul,leuşteanul, anghinarea. 4. Puţin pretenţioase: pepenele galben, pepenele verde, dovlecelul şi dovleacul. În funcţie de cerinţele faţă de umiditatea din atmosferă, plantele legumicole se clasifică în următoarele grupe: 1) Cer umiditate relativă foarte ridicată (85 - 95 %): castravetele, ţelina, spanacul,salata, ciupercile etc. 2) Cer umiditate relativă ridicată (70 - 80 %): varza, sfecla, morcovul, păstârnacul,pătrunjelul, cartoful, mazărea etc. 3) Cer umiditate relativă moderată (55 - 65 %): tomate, ardei, vinete, fasole. 4) Cer umiditate relativă coborâtă (45 - 55 %): pepenele verde, pepenele galben,dovleacul. Cercetările efectuate la castravete au arătat că umiditatea relativă ridicatădetermină o sporire a creşterii frunzelor (Uffe1en, 1984, 1985; Bakker 1987; Ezendan1988), producţie mai mare şi fructe de calitate mai bună (Bakker, 1987). Cercetările luiKrug şi Fricke (1990) arată că efectul umidităţii relative este mic dacă se asigură apă şiîngrăşăminte la nivelul optim. Cercetările efectuate la ardei (Robert F. - S. Lee şi Bernard Bible, S.U.A., 1990),la umiditate a relativă de noapte de 92 % prin acoperire cu plastic şi de 76 % arată căumiditatea relativă măreste concentratia de calciu în partea apicală a frunzelor cu 29 %
    • faţă de cea mai coborâtă. Cerinţele faţă de umiditate sunt diferite în cadrul aceleiaşi specii, în funcţie de soisau hibrid. În general s-a constatat că soiurile precoce au nevoie de o umiditate mai maredecât cele tardive (Stan N., 1992). Santo şi Ando (1975) au constatat că la tomate producţia a crescut pe măsura creşterii umiditătii relative de la 60 % la 90 %, atât la nivel scăzut cât şi la cel ridicat al umidităţii solului. Într-o altă experienţă (Klapwijk, 1975) s-a observat că sporirea umidităţii atmosferice a avut efect pozitiv asupra creşterii recoltei, dar numai în condiţii de radiaţie puternică. CERINŢELE PLANTELOR LEGUMICOLE FAŢĂ DE APĂ ÎN FUNCŢIE ŞI DESTRUCTURA, DIMENSIUNILE SI REPARTIZAREA SISTEMULUI RADICULAR IN SOL În funcţie de sistemul radicular apar diferenţe importante la speciile legumicole.La unele specii legumicole sistemul radicular este răspândit în straturi superficiale alesolului: ceapa, salata, spanacul, ardeiul, vinetele, tomatele cultivate prin răsad . Acesteaau cerinţe ridicate faţă de apă. Alte specii legumicole ca: pepenii verzi, pepenii galbeni, păstârnacul, morcovul,sfecla au pretenţii mai mici faţă de apă deoarece sistemul radicular pătrunde mai adâncîn sol, ceea ce permite aprovizionarea cu apă din straturi mai profunde ale solului. Important este şi volumul de pământ pe care îl explorează sistemul radicular. Deexemplu, în faza când sistemul radicular ajunge la dimensiuni maxime, o plantă deceapă foloseşte numai 0,3 m3 de sol, în timp ce sfecla roşie foloseste 17m3, iardovleacul peste 100m3 de sol. Din această cauză la ceapă trebuie să fie bine asigurat cuapă stratul superficial al solului (Bălaşa M.,1973). Legat de sistemul radicular se pot menţiona şi alte particularităţi: - La plantele cultivate prin răsad sistemul radicular este mai puţin profund şi de aceea necesită o bună aprovizionare cu apă în stratul superficial al solului. - Plantele cultivate prin semănat direct în câmp au rădăcinile pătrunse mai adânc însol şi suportă mai usor eventualele oscilaţii ale aprovizionării cu apă. - Plantele cultivate în seră au sistemul radicular superficial şi de aceea necesită maimultă apă. CERINŢELE PLANTELOR LEGUMICOLE FAŢĂ DE UMIDITATE ÎN DIFERITE FENOFAZEPe parcursul perioadei de vegetaţie, plantele legumicole nu au aceleaşi cerinţe faţă deumiditate (tabelul 1.5.). Tabelul 1.5 Cerinţele plantelor legumicole faţă de umiditate, în funcţie de perioada şi faza de vegetaţie (după Stan N. 1992)Perioada Faza Cerinţele faţă de umiditate
    • Sămânţă Embrionară · La începutul fazei moderate şi apoi mari. · Către sfârşitul fazei moderate şi apoi reduse I Repaus Reduse Gerrninaţie . Mari Creştere vegetativă Răsad · Moderate Creştere generativă Formarea mugurilor floriferi . Mari Înflorire · Moderate Fructificare · Mari şi apoi, la maturare, moderate În faza de sămânţă (pusă la germinat) este nevoie de o cantitate foarte mare de apăpentru hidratarea acesteia şi pentru declanşarea proceselor biologice. Cantitatea de apă absorbită de seminţe diferă cu specia. Aceasta reprezintă 50 %din greutatea seminţei la castraveţi şi varză ; 100 % din greutate la morcov, ceapă,sfeclă; 150 % din greutate la mazăre. În faza de încolţire, plantele au nevoie de o cantitate mare de apă pentru continuareaproceselor de creştere a germenului (90 % din C.t.a.). În faza de răsad tânăr plantele necesită cantitate mare de apă deoarece sistemulraticular este insuficient format (80 - 90 % din C .t.a.). În faza de răsad imediat după repicat, plantele au nevoie de cantitate mare de apăpentru refacerea sistemului radicular şi continuarea creşterii (80% din C.t.a.). În faza de răsad înainte de plantare, plantele au nevoie de o cantitate mai mică deapă pentru adaptarea cu condiţiile urrnătoare (60 - 70 % din c.t.a.). În faza de creştere a plantelor, de înflorire şi fructificare; plantele cer o cantitatemare de apă pentru crestere şi fructificare; în timpul înfloritului cerinţele pentru apăsunt mici. Apar cerinţe caracteristice fiecărei specii, de exemplu: tomatele, ardeii si vineteleau nevoie mare de apă în timpul fructificării, fasolea de grădină are nevoie mai mare deapă în timpul înfloritului şi formării păstăilor, iar varza în timpul formării căpăţânilor. INFLUENŢA EXCESULUI ŞI DEFICITULUI DE APĂ ASUPRAPLANTELOR LEGUMICOLE Pentru aprecierea excesului şi deficitului de apă la plantele legumicole se are învedere balanţul hidric. , Bh = T/A În mod normal Bh = 1. În practică se întâlnesc două situaţii: -exces de umiditate; - deficit de umiditate; Excesul de umiditate se consideră atunci când valoarea bilanţului hidric este subunitară, deci mai mică de 1.
    • Excesul de umiditate se datoreşte mai multor cauze si anume: - Reducerea transpiraţiei plantelor sub influenţa factorilor externi (umiditate a relativă ridicată, temperatura coborâtă, mişcare redusă a aerului);- Stagnarea o perioadă mai îndelungată a apei în jurul sistemului radicular pe care-linactivează. Apa ocupă spaţiile intercelulare, elimină oxigenul, apărând fenomenul deasfixiere a rădăcinii, urmat de îngăbenirea părţilor aeriene ale plantei, iar după un timpplanta moare. O astfel de situaţie este întâlnită frecvent pe terenurile joase, inundabilesau cu pânza de apă freatică la suprafaţă; - Irigarea neraţională a culturilor datorită fie unei proaste nivelări a terenului,fie funcţionării necorespunzătoare a sistemelor de irigare şi evacuare a apei. Culturile protejate pot fi expuse excesului de umiditate dacă nu se iau măsuri deafânare profundă a solului şi nu se aleg terenuri corespunzător nivelate, cu apa freaticăsub 3m. Excesul de umiditate determină prelungirea perioadei de vegetatie şi scădereaconţinutului în substanţă uscată a produselor, deci determină întârzierea recoltatului şiscăderea rezistenţei produselor la păstrare. Apa abundentă provenită din ploi torenţiale spală polenul şi împiedicăpolenizarea, deci fructificarea (Stan N.,1992). Prevenirea excesului de umiditate este foarte importantă. În practică, excesul de umiditate poate fi prevenit pe următoarele căi: - cultivarea legumelor pe terenuri ferite de inundaţii şi situate pe terasa a doua a râurilor; - folosirea terenurilor uşoare şi mijlocii care asigură o bună circulaţie a apei; - drenarea solului; - mărirea suprafeţei de evaporare a apei prin bilonarea solului sau muşuroire; - nivelarea de bază şi întreţinerea acesteia; - irigarea raţională; - alegerea raţională a speciilor şi soiurilor. Deficitul de umiditate apare atunci când transpiraţia este mai mare decâtabsorbţia, Bh > 1.Plantele legumicole reacţionează la seceta atmosferică şi a solului prin: - mărirea transpiraţiei şi reducerea fotosintezei (Holstejn şi colab.,1977); - scăderea facultăţii germinative a polenului; - polenizarea defectuoasă; - căderea florilor şi a fructelor; - slăbirea rezistenţei la atacul bolilor şi dăunătorilor; - scăderea producţiei; - deprecierea calităţii produselor prin pierderea frăgezimii, lignificarea, crăparea,imprimarea unui gust neplăcut. Fenomenul se manifestă prin pierderea turgescenţei organelor active ale plantei(frunze, vârfurile de creştere) şi este cunoscut sub numele de ofilirea plantelor. Poate fidiurnă şi de lungă durată. Ofilirea diurnă apare de obicei la mijlocul zilelor când intensitatea radiaţieicalorice şi luminoase este maximă. În acest caz, ostiolele se închid, întrerupândschimbul de gaze, procesul de fotosinteză se opreşte, creşte permeabilitatea celulelor,creşterea plantelor stagnează. Prevenirea ofilirii se poate realiza pe următoarele căi: - reducerea temperaturii mediului şi plantei; - aprovizionarea solului cu apă; - ridicarea umiditătii relative a aerului. Ofilirea de lungă durată se datoreşte unor dereglări în circuitul apei, cauzate derăcirea puternică a solului, de excesul sărurilor minerale din sol sau de un deficitprelungit de umiditate. Fenomenul se manifestă prin: reducerea treptată a procesului de sinteză;îmbătrânirea coloizilor hidrofili; degradarea progresivă a plastidelor; sporirea de 2-3 oria respiraţiei; stânjenirea diferenţierii florilor şi formării polenului; perturbareaprocesului de fecundare. Ofilirea de lungă durată duce în final la întreruperea proceselor metabolice şi la
    • dispariţia plantei. Acest fenomen poate să apară şi atunci când solul este bine aprovizionat cu apă.Dacă temperatura stratului în care sunt răspândite rădăcinile are valori sub cele existenteîn aer, absorbţia este mai înceată decât transpiraţia, planta sărăceşte în apă şi se ofileşte.În acest caz încălzirea solului devine foarte eficientă (în sere). Efecte similare pot apărea şi în urma irigării plantelor prin aspersiune cu apărece în zilele călduroase. Deficitul de apă în plante poate să apară şi în urmaadministrării unei cantităţi excesive de substanţe minerale. Supraconcentrarea soluţiei solului se evită prin îngrăşarea fazială raţională şimenţinerea apei în sol în limite normale. Prevenirea ofilirii temporare sau de lungă durată este posibilă şi prin aplicareaunor măsuri tehnologice care permit folosirea raţională a rezervelor de apă din sol:- distrugerea vaselor capilare superficiale prin lucrări repetate de mărunţire a solului;- mulcirea solului cu diferite materiale (folie de material plastic, paie, gunoi de grajdetc.);- combaterea buruienilor concurente;- asigurarea unei desimi corespunzătoare a culturilor. Umiditatea solului se asigură în mod corespunzător prin aplicarea irigaţiilor. Lacultura în câmp a legumelor, pe lângă seceta solului, apare adesea pericolul seceteiatmosjerice. Seceta atmosferică se datoreşte transpiraţiei excesive provocată de arşiţesau vânturi fierbinţi şi uscate, când umiditatea relativă a aerului ajunge la 10-20%. Deşieste apă suficientă în sol, ritmul absorbţiei devine inferior transpiraţiei şi se creeazăastfel deficite în plantă. Seceta atmosferică este foarte dăunătoare, în special la plantele legumicoleverdeţuri, dar poate duce la dehidratarea vârfurilor de creştere a frunzelor tinere la toatecelelalte specii legumicole. Prin aplicarea unor udări de scurtă durată, dimineaţa se mentine solul umed lasuprafaţă, ceea ce permite evaporarea apei şi ridicarea umidităţii atmosferice. Dirijarea umidităţii relative se impune în cazul culturilor legumicole din sere saua celor protejate cu mase plastice. Când umiditatea relativă e prea ridicată se intervineprin aerisiri repetate, ridicarea temperaturii în sere, udarea locală (cu furtunul sau prinpicurare) etc. Când umiditatea relativă e scăzută se fac stropiri de 1 - 2 minute cuinstalaţia de aspersiune. În ciupercării în faza de formare a ciupercilor se menţine oumiditate relativă foarte ridicată (90 - 95 %) prin pulverizarea straturilor cu apă, prinudarea potecilor sau chiar a pereţilor. RELAŢIILE PLANTELOR LEGUMICOLE CU AERUL ŞI GAZELE Aerul condiţionează viaţa plantelor prin compoziţia sa chimică, cât şi prinmişcările sale (vânturile). Aerul atmosferic se compune din aproximativ 78% N, 21 %oxigen, 0,03% CO2 şi alte gaze. Are o deosebită însemnătate fiziologică la toate plantelelegumicole deoarece acestea folosesc oxigenul pentru respiraţie, iar bioxidul de carboneste sursa de bază necesară asimilaţiei clorofiliene. Azotul joacă rol în menţinereapresiunii deoarece constituie componentul principal al atmosferei.CERINŢELE PLANTELOR LEGUMICOLE FAŢĂ DE DIOXIDUL DECARBON Plantele verzi, printre care şi legumele, prezintă capacitatea de a creea substanţeorganice. În procesul de fotosinteză, cu ajutorul clorofilei, folosind energia solară, dinapă şi dioxid de carbon se sintetizează substanţe organice simple, care servesc maideparte ca bază la crearea subsanţelor complexe. Pentru ca o frunză să sintetizeze 1 g deglucoză, ea trebuie să absoarbă întreaga cantitate de dioxid de carbon din 2500 litri deaer (Voican V., 1984). Capacitatea plantelor de a prelua dioxidul de carbon din aerdepinde de o serie de factori interni şi externi.
    • Frunzele absorb o cantitate mare de CO 2 atunci când stomatele prezintă ostiole complet deschise, când acesta se găseşte în aer într-o cantitate optimă, când gradul de aprovizionare a plantei cu apă şi elemente minerale este corespunzător. Absorbţia dioxidului de carbon din aer de către frunze este favorizată de curenţii de aer, deoarece în lipsa acestora se epuizează dioxidul de carbon din jurul frunzelor. Situaţia aceasta se întâlneşte frecvent în sere, de aceea se intervine prin aerisire. Cercetările efectuate scot în evidenţă faptul că la culturile legumicole din seră se înregistrează amplitudini mari ale concentraţiei de dioxid de carbon. În timpul nopţii, concentraţia de CO2 poate ajunge la, 0,5%. La aceasta, contribuie atât plantele prin respiraţie cât şi microorganismele, ce asigură descompunerea importantelor cantităţi de material organic adminis. Concentraţia dioxidului de carbon se reduce într-un interval scurt datorită fotosintezei intense din primele ore ale diminetii. Observaţiile efectuate în sere etanşe cultivate cu castraveţi au arătat că se poate reduce concentraţia de CO2 în cursul zilei până 0,01 % (Daunicht,1966). Cercetările recente au condus la concluzia că prin creşterea concentraţiei de CO2 la 450-500 ppm se obţin sporuri de producţie de 2% la tomate şi de 28 % la castraveţi (Vermeulen şi Beek, 1991). La salată administrarea CO2 în concentraţie de 0,12 % a determinat creşterea producţiei cu 56 %. La ardeiul gras administrarea CO2 în concentraţie de 0,1 % a condus la sporuri de recoltă de 35 % (Vijverberg, 1976). Cercetările efectuate asupra vinetelor la Staţiunea Naaldwijk, Olanda, la concentraţia de 413 si 663 ppm CO2, au arătat că prin sporirea concentraţiei apare o cloroză pe frunze datorită reducerii conţinutului acestora în bor, ca urmare a scăderii transpiraţiei.Producţia timpurie a fost cu lO % mai mare, iar în final cu 24 % mai ridicată comparativ cu concentraţia redusă de CO2 greutatea medie a fructelor a sporit, iar numărul de fructe pe m2 a fost mai mare cu 16%. Nu s-au constatat diferenţe în ceea ce priveşte perioada de vegetaţie şi calitatea (Nederhoff, M. ,E. şi colab. 1991). Eficienţa aplicării CO2 la cultura fără sol (hidroponică) a legumelor este deosebit de ridicată (Daurrieht, 1966). La cultura castraveţilor în cultura hidroponică, prin administrarea suplimentară La cultura tomatelor este frecventă diminuarea concetraţiei de CO 2 până la 0,02%. Diminuarea concentraţiei CO2 la culturile din sere are loc în intervalul de timp în careradiaţia luminoasă este cea mai ridicată . Când cerul este senin , lipsa ventilaţiei duce ladiminuarea concentraţiei de CO2 în aerul serei pe o durată mare din cursul fotoperioadei.Prin ventilaţie concentraţia de CO2 este mult diminuată. Dacă cerul este acoperit şi ven-tilaţia inexistentă,cantitatea de CO2 din aerul serei aproape că se dublează. Numeroasele experimentări efectuate din întreaga lume au scos în evidenţădeosebită utilitate economică a adimnistrării de CO2, care se consideră un factor de primăînsemnătate pentru creşterea şi dezvoltarea optimă a plantelor, mai ales în condiţii deculturi protejate. În numeroase ţării "fertilizarea" cu CO2 se aplică frecvent la culturile protejate,atât în etapa producerii răsadurilor, cât şi în aceea a culturii propriu-zise. Având în vedere capacitatea mare a plantelor legumicole de a absorbi CO2 s-astabilit că ridicarea concentraţiei acestuia în aer până la 0,3- 0,4% atrage după sinesporuri importante de recoltă. Cultivarea tomatelor într-o atmosferă de 0,18 % CO2 a rea-lizat un spor de recoltă de 22 %. Apar diferenţe între diferite soiuri sau între hibrizi(Nilwik şi colab., 1982). diurnă a CO2 până la concentraţia de 0,10-0,15%, s-a obţinut o producţie mai timpurie cu 8-21 de zile şi un important spor calitativ al producţiei. Capacitatea plantelor legumicole de a folosi şi a suporta concentraţii ridicate de CO2 este diferită. De aceea, aplicarea suplimentară a CO 2 trebuie să se facă în mod diferenţiat de la o specie la alta, ţinând seama de factorii interni şi externi care asigură intensitatea cea mai ridicată a fotosintezei.
    • Administrarea CO2 se face în strânsă corelaţie cu lumina şi temperatura. Administrarea CO2 începe în momentul în care intensitatea luminii depăşeşte2500 luxi, iar nivelul concentraţiei se stabileşte în funcţie de nivelul radiaţiei luminoase,specia legumicolă, temperatură, umiditate etc. Odată cu administrarea CO2 trebuie asigurată şi temperatura optimă pentruspecia respectivă. Numai astfel se poate realiza o intensificare corespunzătoare afotosintezei. Ridicarea accentuată a concentraţiei de CO2 (peste 1 %) este dăunătoare pentruplante, având un efect inhibitor asupra procesului de fotosinteză. CO 2 acţionează maiîntâi ca un narcotic, apoi provoacă dereglarea proceselor vitale ale plantelor. Administrarea CO2 se poate face prin mai multe procedee. În acest sens se potutiliza ca surse: gheaţa carbonică, arderea de hidrocarburi (metan, butan, propan);arderea unor derivate lichide de la rafinarea petrolului (petrolul lampant); bioxid decarbon lichefiat în butelii. Unul din procedeele cele mai simple şi mai ieftine, aproape generalizat decătre cultivatorii olandezi, îl constituie recuperarea parţială a gazelor de ardere de lacentrala termică (mai cu seamă în cazul folosirii metanului) şi dirijarea sub presiuneprintr-o reţea specială de conducte din mase plastice pentru distribuirea uniformă înîntreaga seră. O astfel de tehnică are următoarele avantaje: nu necestă o altă sursăpentru CO2; sporeşte eficienţa economică a combustibilului utilizat la încălzireaserelor; nu impune investiţii deosebite. Cea mai răspândită metodă de administrare a CO2 de la noi din ţară estearderea petrolului lampant în aparate speciale de tip "MASTER B 155". Amplasareaacestora se face la nivelul do1iei. Acolo unde sunt gaze naturale disponibile se poate recurge la utilizareaarzătoarelor lamelare în baterii. Pentru menţinerea concentraţiei dioxidului de carbon la nivelul dorit se poaterecurge şi la automatizarea controlului şi administrării cu ajutorul unui analizator curadiaţii infraroşii. Atât la culturile de plante legumicole în câmp cât şi la cele din sere, dioxidul decarbon din aerul atmosferic nu constituie unica sursă. În primul rând, dioxidul decarbon rezultat din descompunerea materiei organice din sol de către microorganisme,difuzează în aerul din sol sau în aerul atmosferic. Odată cu apa din precipitaţii sau irigaţii, poate să ajungă în sol o cantitate deanhidridă carbonică, sub forma ionului bicarbonic (HC0 3), care intră în relaţie deschimb cu ceilalţi ioni. După unele cercetări, plantele pot să-şi asigure dioxid decarbon şi prin sistemul radicular, la nivel de 520 % si chiar 50 % din total. În practica legumicolă se recurge în foarte mare măsură la folosirea îngrăşămintelor organice pentru fertilizarea de bază, fertilizarea fazială sau pentru mulcirea solului. Aportul de CO2 pe această cale depinde de cantitatea materialului organic şi deprovenienţă ori starea de fermentare. Exemple: gunoiul proaspăt de taurine în strat de 8cm, la temperatura de 24-30°C degajă 12 l pe m2, iar după 4zile degajă 21 l/m2; gunoiulde cabaline degajă 5 l/m2 când e proaspăt şi 88 l/m2 după 4 zile. În legumicultură se pot întâlni situaţii de supraconcentrare a dioxiduluide carbonatât în aer,cât şi în sol. Exces de CO2 înregistrează şi solurile umede, mlăştinoase, în celecu crustă, în cazuri de îngrăşare excesivă cu gunoi de grajd proaspăt. Excesul de CO2 areefect dăunător asupra încolţirii seminţelor şi al creşterii rădăcinilor plantelor. În cazul creşterii peste anumite limite a concentraţiei dioxidului de carbon în zona sistemului radicular se înregistrează efectul negativ al gazului carbonic şi efectul inhibitor prin diminuarea cantităţiide oxigen.Evitarea unei astfel de situaţii are loc prin intervenţii asupra solului, care trebuie afânatîn permanenţă. Efectul inhibitor al dioxidului de carbon asupra proceselor fiziologice din plantăatunci când este depăşită concentraţia de 3 % se răsfrânge în primul rând asuprarespiraţiei. Pe această particularitate se bazează unele metode de păstrare a legumelor în stare
    • proaspătă sau conservată. Astfel, păstrarea cartofului în silozuri, şanturi se bazează peproprietatea dioxidului de carbon de a inhiba respiraţia. Excesul de CO2 în astfel deadăposturi provine chiar în urma procesului de respiraţie, ca urmare a schimbului limitatde aer cu exteriorul. CERINŢELE PLANTELOR LEGUMICOLE FAŢĂ DE OXIGEN Oxigenul este necesar în procesul de respiraţie al plantelor, în toate fazele devegetaţie, atât la nivelul părţilor aeriene, cât şi în sol.În mediul natural, oxigenul se găseşte în cantităţi suficiente(21 %). În unele situatii se creează o aerisire slabă în atmosferă sau în sol. Insuficienţa oxigenului reduce absorbţia apei. Situaţia se întâlneşte în spaţiile de cultură a plantelor legumicole, unde trebuie intervenit prin aerisiri şi la solurile tasate sau cu exces de umiditate, la formareapojghiţei de gheaţă, a crustei, când se intervine cu lucrări de afânare, de drenaj etc. Înaerul solurilor nestructurate şi tasate, proporţia de oxigen se poate reduce la 1-2% faţăde 12% cât este în cazul solurilor cu structură şi bine mobilizate. Toate culturile, dar mai ales tomatele, vinetele, ceapa, fasolea, mazăreareacţionează negativ la o slabă aerisire a solului. Lipsa oxigenului împiedică formarea de noi perişori absorbanţi şi rădăcini tinere. Deacest aspect trebuie să se ţină seama la cultura hidroponică, unde trebuie luate măsurieficiente de aerisire a soluţiei pentru menţinerea la un nivel ridicat a conţinutului deoxigen.CERINŢELE PLANTELOR FAŢĂ DE ALTE GAZE Amoniacul este unul din gazele ce rezultă din descompunerea gunoiului de grajd,mai ales în prima etapă a desfăşurării acestui proces. Plantele legumicole pot rezista mulţumitor la concentraţii care nu depăşesc 0,1 %,dar la concentraţii mai mari pot să apară arsuri şi pete nercotice în zona marginală alimbului foliar. Pentru evitarea unor astfel de efecte este necesar să se ia măsuri de aerisire cu atâtmai intense, cu cât emisia de amoniac este mai puternică. Situaţii de acumulare a amoniacului pot apărea în răsadniţele încălzite cubiocombustibil sau când se aplică îngrăşarea cu gunoi de grajd insuficient descompus,atât la culturile din câmp, cât şi la cele protejate. Bioxidul de sulf este nociv chiar atunci când concentraţia este foarte scăzută (0,00l -0,002%), deoarece în condiţiile unei umidităţi ridicate realizează combinaţii secundareacide cu agresivitate mare asupra plantelor. Literatura de specialitate menţionează aşanumitele ploi acide, foarte dăunătoare. Bioxidul de sulf poate produce pagube la culturile legumicole atunci când se folosesc ape termale cu emanaţie sulfuroasă sau când suprafeţele de legume sunt amplasate în apropierea unor unităţi industriale care emană gaze poluante cu bioxid de sulf. Efectul nociv al sulfului se constată după cloroza caracteristică. Reziduurile gazoase care provin de la unităţile industriale, mai cu seamă dacă acestea contin fluor, clor, oxid de carbon, pot provoca daune deosebit de mari la culturile legumicole. De aceea, amplasarea culturilor legumicole în câmp liber sau protejat se va face cu mult discernământ, deoarece reziduurile gazoase pot determina, pe lângă deranjarea creşterii şi dezvoltării plantelor, şi poluarea efectivă a produselor legumicole. Etilena poate fi folosită în concentraţii reduse (circa 1 0/00 ), pentru stimularea maturării fructelor de tomate care se recoltează toamna înainte de căderea brumelor
    • timpurii sau a celor din seră la încheierea ciclurilor de producţie. Acetilena are un efect asemănător cu cel al etilenei şi se poate folosi la fel ca aceasta. Azotul capătă în ultima vreme utilizare largă pentru păstrarea produselor legumicole deoarece neintrând în combinaţii directe determina o inhibare a respiraţiei, mărind capacitatea de păstrare şi îmbunătăţind menţinerea calităţii. Impurificarea aerului cu poluanţi fotochimici oxidanţi, ca ozonul (O3), peroxiacetatul de nitril (PAN) şi oxizii de azot (NO),rezultaţi în urma unor reacţii fotochimice ale gazelor provenite din arderea hidrocarburilor în industrie sau a gazelor de eşapament, se produce frecvent pe distanţe de zeci de km, în jurul marilor obiective industriale sau a arterelor de circulatie intensă. Poluanţii oxidanţi reduc activitatea fotosintetică a plantelor, degradează pigmenţii (înspecial carotenoidele), diminuează ritmul de creştere şi întârzie vegetaţia. Planteleafectate de această poluare prezintă o decolorare a frunzelor, iar mai târziu acestea cad.Plantele legumicole manifestă grade de sensibilitate diferite faţă de diferiţii poluanţi(tabelul 1.6).Gradul de sensibilitate a plantelor legumicole faţă de unii poluanţi aiaerului (după Ionescu Al., 1982) Produsul Gradul de sensibilitate Rezistente Mijlociu de rezistente Sensibile Biozidul de Castraveţi, Ceapă, usturoi, praz, Ardei, fasole, cicoare, sulf (S02) pepeni ţelină, mazăre, spanac, anghinare, măcriş, varză, sfeclă, tomate vinete, morcov, Fluorul şi varză, morcov fasole, mazăre ridichi, salată ceapă,usturoi,praz compuşii lui salată, dovleac, sparanghel P AN (peroxi- varză, m orcov ardei, cicoare, fasole, dovlecel, acetatul de ridichi, ceapă, salată, sfeclă, tomate, spanac, nitril castraveţi Clorul şi ardei, vinete castraveţi, dovleceL ceapă, ridichi compuşii săi fasole, tomate Ozonul (03) castraveţi, Cicoare, morcov, fasole, ceapă, dovlecel, salata, roşie sfeclă pătrunjel, păstiirnac ridichi. spanac, tomate
    • Efectele poluării aerului asupra culturilor de legume sunt cu atât mai mari, cu câtacţionează simultan mai multe substanţe, care au acţiune distructivă sinergică. Valorile diferite pentru diferiţii poluanţi depind de sensibilitatea speciei şi durata deacţiune. Se consideră ca limite maxime la o expunere permanentă următoarele valori:0,05-0,12 mg/m3 pentru S02; 0,001- 0,003 mg/m3 pentru fluor; 0,10-0,15 mg/m3 pentruclor; 0,05 mg/m3 pentru ozon (Krug, 1986). Important de cunoscut este efectul substanţelor radioactive. Acestea se acumuleazăuneori în atmosferă, ca urmare a exploziilor nucleare, a eliminării deşeurilor radioactivesau avariilor la reactoarele nucleare şi reprezintă poluanţii cei mai periculoşi pentruplante şi om. Pulberile radioactive se depun liber sau prin precipitaţii pe plante şi sol şiuneori sunt încorporate în plante prin absorbţie, fiind consumate de om şi animale. Radioactivitatea naturală a atmosferei este de 100-200 miliremi/an, dar uneori creştela valori de 5-10 ori mai mari. Cele mai întâlnite elemente radioactive şi timpul lor deînjumătăţire sunt 131-8 zile; ruteniu 103-40 zile; stronţiu 89-51 zile; ruteniu 106-1 an;caesium 134-2 ani; strontiu 90-28 ani; caesium 137-30 ani. Gradul de contaminare depinde de intensitatea depunerilor şi de măsura în caresubstanţele sunt absorbite în plantă. În vara anului 1986, după catastrofa de la Cernobâl(Kiev), la o puternică contaminare cu iod 131, spanacul care absoarbe cantităţiimportante de iod, avea 29 Bq, în timp ce salata avea numai 23,4 Bq, iar după spălarespanacul avea 16,3 Bq iar la salată 7,9 Bq (Bequerel = 1 dezintegrare pe secundă). S-a constatat că legumele din solarii şi sere sunt mai puţin contaminate. Salata din solar a manifestat o radioactivitate de 10 ori mai redusă decât cea din câmp. Rădăcinile, bulbii şi tuberculii care se formează în sol sunt mai puţin contaminaţi decât părţile aeriene (frunze, fructe). Produsele proaspete contaminate nu pot fi consumate deom şi animale. Prin spălare se poate reduce gradul de contaminare deoarece se înlăturăpulberile radioactive. Prin prelucrare şi păstrare mai îndelungată se reduce gradul decontaminare dacă elementul radioactiv are o durată scurtă de acţiune (Indrea D.,1992). Aerul influenţează plantele legumicole şi prin mişcarea sa, respectiv prin vânturi. Vânturile ca fenomen atmosferic influenţează creşterea şi dezvoltarea plantelor legumicole (Calcatin si Homutescu, 1964). Curenţii slabi de aer au o influenţăfavorabilă deoarece după ploaie zvântă aparatul foliar al plantelor, împiedică înmulţireaagenţilor patogeni, iar în perioadele cu temperaturi excesive răcesc plantele. Vânturile puternice au o acţiune nefavorabilă asupra plantelor legumico1e deoarece rup frunzele şi tulpinile, scutură fructele, împiedică polenizarea cu ajutorul insectelor, deteriorează sistemele de susţinere, afectează solariile şi tunelele joase, reduc temperatura în sere. De aceea, trebuie alese terenuri adăpostite natural sau instalate perdele de protecţie. Acestea, pentru răsadniţe şi adăposturi joase vor avea înă1ţimea de 2,5 - 3 m, efectul lor resimţindu-se pe o distanţă de 25 - 30 m (Mănescu B., 1972).RELAŢIILE PLANTELOR LEGUMICOLE CU SOLUL ŞI HRANA Cunoaşterea acestora prezintă importanţă deosebită pentru a asigura plantelor legumicole condiţiile de creştere şi dezvoltare. Prin cultura plantelor legumicole în câmp, sere şi solarii se asigură o folosirefoarte intensivă a terenului. În legumicultură se poate vorbi de producţii utile de peste 300 t/ha la castraveţi însere,l00-150 t/ha la tomate cultivate în sere, producţii de 50 - 60 t/ha la varza de toamnă, 50- 80 t/ha la tomatele destinate industrializării şi altele. Realizarea acestor producţii este posibilă prin cultivarea legumelor pe soluricorespunzătoare şi prin aplicarea în optim a îngrăşămintelor. CERINŢELE PLANTELOR LEGUMICOLE FAŢĂ DE SOL Solul are o mare însemnătate pentru cultura plantelor legumicole deoarece acestaeste principalul mijloc de producţie şi în legumicultură.
    • Cantitatea şi calitatea produselor ce se realizează depind nemijlocit de fertilitatea solului. Solurile folosite pentru cultura legumelor se caracterizează printr-o fertilitatenaturală destul de ridicată şi au un potenţial de producţie corespunzător. Uneori cultura legumelor se practică şi pe soluri nisipoase sau nisipolutoase. Laacestea se intervine pentru crearea fertilităţii artificiale prin lucrări agrotehnice, prinaplicarea îngrăşămintelor, prin asolamente raţionale. Solul serveşte ca suport mecanic pentru plantele legumicole şi ca mediu din carerădăcina plantei absoarbe apa şi elementele minerale. La cultura legumelor în câmp, dar mai ales la cea protejată, deoarece se intervinefoarte mult cu măsuri de ameliorare şi îmbunătăţire prin administrarea unor maricantităţi de îngrăşăminte organice şi minerale,modificarea însuşirilor solului este maiaccentuată. De aceea este mai potrivit să folosim noţiunea de "substrat de cultură" . Însuşirile solului pentru legumicultură se referă la: textură, structură, conţinutul însăruri (soluţia solului), reacţia solului şi capacitatea de tampon. Textura solului se defineşte după conţinutul procentual de argilă, praf şi nisip. Cu cât conţinutul în argilă este mai mare, iar cel de nisip mai redus, solul va figreu şi mai puţin potrivit pentru cultura legumelor. Se apreciază că cele mai bune soluri pentru cultura legumelor sunt :cu textură uşoară şi mijlocie, nisipo-lutoasă şi luto-nisipoasă. Solurile cerute de cele mai multe specii legumicole pot avea un conţinut de argilă de 10 - 30 % şi nisip 40 - 45 %. Solurile cu textură nisipoasă sunt foarte permeabile, nu reţin apa, nu au coeziune şi plasticitate, se încălzesc uşor, dar se răcesc foarte repede, se lucrează uşor, sunt sărace în elemente nutritive. Acestea necesită aplicarea udărilor la intervale mici şi cu norme mari, ceea ce duce la pierderea unor cantităţi mari de elemente nutritive prin levigare. Pe nisipurile din sudul Olteniei se cultivă legume obţinându-se producţii foartetimpurii la tomate, la cartof. Sunt valorificate bine de speciile legumicole cu sistemradicular profund (pepeni verzi). Solurile cu textură argiloasă (peste 50 % argilă) sau argilo-lutoasă - 50 % argilă) nu sunt indicate pentru cultura plantelor legumicole datorită capacităţii reduse de infiltrare a apei, sunt reci şi ajung adesea la starea de exces a umidităţii. După datele din literatura de specialitate (Becker - Dillingen), legumele se clasifică, în funcţie de pretabilitatea faţă de tipul de sol astfel: - soluri mijlocii: toate speciile de legume cu excepţia sparanghelului; - soluri uşoare: fasolea, mazărea, salata, gulia, castraveţii, dovleacul, morcovul, păstârnacul, ridichea, sfecla roşie, sparanghelul, spanacul, tomatele. - soluri grele: bobul, reventul, varza roşie, varza albă, varza creaţă. Structura solului se referă la modul de aglomerare a particulelor texturale în agregate de diferite mărimi. Această însuşire inf1uenţează mult schimbul de gaze, regimul termicşi circulaţia apei. Poate fi glomerulară, nuciformă sau prizmatică. Structura solului reprezintă un element deosebit al fertilităţii solului. De aceea, la cultura legumelor se acordă o mare atenţie formării şi menţinerii structurii solului.Pentru aceasta la cultura din câmp liber se introduc rotaţii de culturi şi specii de plantecare contribuie la refacerea structurii (lucernă, trifoi, mazăre, fasole). La culturile protejate se intervine cu cantităţi mari de material organic (gunoi degrajd), turbă şi chiar cu material inert (nisip), pentru menţinerea structurii solului. În urma prelucrării mecanice, a dereglării proceselor chimice, structura soluluieste supusă degradării. De aceea, se recomandă reducerea numărului de treceri amijloacelor mecanice prin folosirea unor agregate complexe, capabile să efectueze maimulte lucrări deodată. Soluţia solului constituie sursa directă de aprovizionare a plantelor cu substanţenutritive. Cu cât aceasta conţine o gamă mai largă şi o cantitate de substanţe nutritivecât mai apropiată de cerinţele speciilor legumicole, cu atât solul se consideră mai fertil.
    • Intervalul concentraţiei optime a sărurilor nu este acelasi pentru toate speciilelegumicole. Toleranţa fată de concentraţia soluţiei solului poate fi: - toleranţă slabă (fasolea, ţelina, ridichea); - toleranţă medie joasă (castravetele, mazărea, cartoful); - toleranţă medie înaltă (tomatele, ardeiul, varza, conopida); - toleranţă ridicată (spanacul, sparanghelul,sfec1a). Din punct de vedere practic interesează intervalul optim al concentraţiei soluţieisolului la care se realizează producţia maximă. Aceasta este cuprinsă între 1500-2000 ppm la speciile cu toleranţă slabă, între2000 şi 4000 ppm la speciile cu toleranţă medie şi peste 4000 la cele cu toleranţăridicată. Calitatea apei folosită la irigare şi în mod deosebit conţinutul acesteia în sărurisolubile poate influenţa concentraţia soluţiei solului. De aceea, trebuie folosită apa cuconţinut foarte scăzut în săruri solubile. Apa de udare aduce însemnate cantităţi de ionide Na, CI, Mg, Ca. În spaţiile protejate, unde se utilizează anual în medie 8000 - 15000 m3/ha,pericolul salinizării este foarte mare. O apă care conţine doar 0,5 g/l săruri solubile introduce cu fiecare 1000 mutilizaţi la irigare 500 kg săruri solubile. La normele anuale ce se folosesc în sere, pesolurile cu drenaj defectuos, se acumulează în sol 4-8 t/ha săruri, ceea ce după 4-5 aniînseamnă l6-40 t/ha săruri solubile. Pentru culturile legumicole de câmp se consideră o apă bună de irigat cea cu unconţinut mai mic de 1 g/litru săruri solubile totale. Pentru culturile din sere o apă bunăde irigat trebuie să conţină sub 0,5 g/l săruri totale, cu conţinut de Na sub 10% dintotalul sărurilor (Davidescu D., Davidescu Velicica, 1987). În concluzie, putem preciza că aplicarea îngrăşămintelor la culturile legumicoletrebuie făcută în mod ştiinţific pentru a nu se ajunge la concentraţii prea ridicate alesoluţiei solului, care împiedică absorbţia apei şi a sărurilor minerale de către plante. Reacţia solului este determinată de proporţia dintre ionii de hidrogen (H) şi cei deoxidril (HO) din soluţia solului, pe de o parte, şi de proporţia dintre coloizii cu caracter acid şicei cu caracter bazic, pe de altă parte. Reacţia solului se exprimă convenţional prin simbolul pH. Comportarea speciilor legumicole faţă de reacţia solului este diferită. Ele realizează o creştere şi dezvoltare corespunzătoarenumai atunci când valoarea pH-ului are un nivel optim caracteristic fiecărei specii în parte Majoritatea plantelor legumicole cer o reacţie a soluţiei solului neutră sau uşoracidă (tomate, vinete, ardei) până la uşor alcalină (conopida, prazul, varza, fasolea,mazărea). Abaterea de la valoarea optimă a reacţiei solului determină perturbarea absorbţieielementelor minerale si dereglarea metabolismului plantelor. Acest efect se manifestădirect şi indirect. Direct, reacţia acidă a mediului provoacă perturbări în metabolismulprincipalelor substanţe sintetizate de plantă, asa cum sunt substanţele hidrocarbonate şiproteice. În astfel de condiţii, transformarea monozaharidelor în zaharoză şi alte substanţemai complexe se petrec lent, fapt care are repercusiuni deosebit de mari, mai ales înfazele incipiente ale creşterii şi dezvoltării plantelor. Indirect, reacţia acidă accentuează levigarea unor elemente minerale, însoţită deacumularea mai mare a fierului, aluminiului şi manganului până depăşesc limita detoleranţă a plantelor legumicole. Dintre acestea, aluminiul mobil este cel mai dăunător deoarece stânjeneşteformarea clorofilei şi organelor generative. Dacă pH-ul scade sub 5, fosforul devineneutilizabil prin combinarea sa cu fierul şi aluminiul. Reacţia acidă a solului se ameliorează prin aplicarea amendamentelor. Absorbţia
    • optimă a elementelor nutritive se realizează numai între anumite limite ale pH-ului. Plantele legumicole nu suportă nici reacţia prea alcalină, ele începând să sufereatunci când valoarea pH-ului depăşeşte 8,5. Reacţia alcalină determină blocarea absorbţiei microelementelor (B, Zn, Mn,Cu), cât şi a unor macroelemente,ca urmare a reacţiei antagonice dintre ionul de Ca şialţi ioni. La culturile din spaţiile protejate, pH-ul are tendinţa de a se modifica subinfluenţa următorilor factori (Davidescu D., Davidescu Velicica 1987): - dozele mari de îngrăşăminte organice şi minerale utilizate, - apa de udare cu conţinut mărit de săruri. - tratamente fitosanitare; - substrat litologic; - adîncimea pânzei freatice. Aplicarea dozelor mari de gunoi de grajd determină o creştere a pH-ului (cu 0,5- 0,8 unităţi pH pentru 100 t/ha gunoi de grajd). O serie de îngrăşăminte chimice, caazotatul de amoniu, azotatul de K, sulfatul de amoniu au o acţiune de acidifiere care nutrebuie neglijată. Apa de udare trebuie să aibă un pH de 6,5-7,2. Capacitatea tampon a solului este însuşirea pe care o are acesta de a opunerezistenţă tendinţelor de a-i modifica reacţia. Această însuşire are o deosebităimportanţă, deoarece plantele nu suportă variaţii mari de pH. Ca regulă generală, trebuie să se evite utilizarea îngrăşămintelor cu reacţie acidăpe solurile acide şi a îngrăşămintelor alcaline pe solurile alcaline. Alegerea îngrăşămintelor ce urmează a fi folosite se va face în funcţie decapacitatea tampon a solului. Valoarea capacităţii tampon este foarte slabă sau practicnulă la solurile nisipoase, sărace în humus. NUTRIŢIA MINERALĂ A PLANTELOR LEGUMICOLE ŞI ROLULFIZIOLOGIC AL ELEMENTELOR Elementele necesare creşterii şi dezvoltării plantelor legumicole se pot grupadupă mai multe criterii, dar cel mai important este cel cantitativ. Din acest punct de vedere se împart în: - macroelemente: N, P, K, Ca, Mg, S; - microelemente: Cu, Bor, Mn, Zn, Fe, Mo, Co, Cl; - ultramicroelemente: elementele radioactive. Macroelementele pot fi esenţiale: - principale (N, P, K) şi secundare (Ca, Mg,S). De asemenea, microelementele pot fi esenţiale: principale (Fe, Mn, Cu, Zn, B, Mo)şi secundare (Co, Cl). Macroelementele esenţiale trebuie să îndeplinească următoarele condiţii(Davidescu D. Davidescu Velicica, 1992): conţinutul în plantă să depăşească 0,01 %din substanţa uscată; să aibă rol direct în procesele de metabolism; absenţa sauinsuficienţa lor din mediul nutritiv să împiedice ori să stânjenească puternic creşterea,dezvoltarea şi încheierea ciclului vital; carenţa să fie specifică şi să poată fi remediată. Efectul macroelementelor şi al microelementelor asupra plantelor legumicoleeste foarte complex şi dependent de cantitatea absorbită şi raportul dintre acestea Azotul prezintă o importantă deosebită pentru creşterea şi dezvoltarea plantelorlegumicole deoarece participă la constituirea unor substanţe complexe (enzime,hormoni, aminoacizi etc.). Atunci când este în exces: - stimulează creşterea (spanac, salată, varză);
    • - are acţiune nefavorabilă asupra fructificării şi calităţii fructelor; - determină o creştere excesivă în dauna fructificării (la culturile forţate în sere, înspecial la tomate); - duce la prelungirea perioadei de vegetaţie; - determină întârzierea fructificării şi maturării fructelor; - măreşte sensibilitatea plantelor la boli şi dăunători. Când azotul este în exces, plantele au culoarea verde închis, au o creşterebuiacă, fructificarea slabă şi coacerea întârziată. Când azotul este în cantitate insuficientă: - plantele au creştere slabă - se reduce numărul florilor; - fructele sunt de dimensiuni reduse şi calitate slabă; - are loc îngustarea limbului foliar. Recunoaştere: plantele au frunze de culoare verde închis, cu nervurile roşcate,limbul foliar este mic, tulpina este verde şi subţire. Insuficienţa azotului se apreciază după următoarele criterii, diferenţiate pe specii(Davidescu D., Davidescu Velicica, 1992). La tomate: frunzele de un verde deschis; frunzele bazale se îngălbenesc, seusucă şi cad; tupina se lignifică; butonii florali se îngălbenesc şi cad. Vărzoase (varză, conopidă): frunzele tinere galbene verzui; frunzele mature secolorează în oranj-purpuriu roşiatic. Castravete: frunze galben-verzui spre galben, tulpina subţire lemnificată, fructedeformate, subţiate şi curbate în partea terminală. Ceapă: frunze mici, subţiri, galbene-verzui, poziţie rigidă, frunzele bătrâne sedecolorează şi mor. Salată: frunze mici, galben-verzui; moartea frunzelor bătrâne şi necrozarea lor. Plantele legumicole absorb azotul sub formă nitrică (în principal) şi sub formăamoniacală (în cantitate limitată şi variabilă). În sol nitraţii nu sunt fixati, fiind usor levigabili, în timp ce N amoniacal estefixat pe argilă şi humus. Azotul sub formă nitrică, dacă nu este bine folosit de plante, riscă să ajungă însubsol şi în apele freatice. Jean Marie Lefebre (1987) a ajuns la concluzia că în condiţiile unui sol argilos,nitraţii "coboară" cu câte un cm pentru 6-8 mm precipitaţii; în schimb, în cazul unui solnisipos, nitraţii "coboară" pe profilul de sol cu câte un cm pentru 1-1,5 mm precipitaţii.Pornind de la aceste constatări, se poate aprecia că în cazul unei culturi semănate înprimăvară pe un sol uşor, 20 mm precipitaţii sunt suficienţi pentru a face să treacă însubsolîntreaga cantitate de nitraţi. Pentru evitarea pierderilor de nitraţi prin levigare se poate recurge la folosireaunor forme de azot "de depozit", de tip amoniacal. Pentru o bună utilizare a nitraţilor este necesar ca plantele să dezvolte un sistemradicular amplu şi eficient, iar îngrăşămintele azotate să fie aplicate fracţionat, în dozemici, însoţite de apa necesară, pentru ca plantele să 1e poată absorbi cât mai repede.Rezultate bune dă irigarea fertililizantă. Orice dezechilibru între azot şi celelalte elemente, mai ales potasiu şi magneziu,provoacă imediat anomalii biochimice, care predispun plantele la atacuri fungice saubacteriene şi conduc la scăderea producţiei. De asemenea, la fertilizarea cu azot trebuieavută în vedere şi posibila acumulare a nitraţilor liberi în anumite părţi ale legumelorinclusiv în cele care se consumă. Acumularea nitraţilor nu depinde numai de prezenţa lor în sol, ci şi de utilizareaîn organismul vegetal, în funcţie de energia luminoasă disponibilă.
    • Nitratii absorbiţi de rădăicini trebuie să fie transformaţi rapid în substanţeazotoase complexe, în principal aminoacizi şi proteine. Această transformare necesită ocantitate foarte mare de calorii. Dacă timpul este însorit şi zilele sunt lungi, nu existănici o problemă. În schimb în toamnă, în cursul iernii şi începutul primăverii, încondiţiile unor zile scurte şi cu intensitate slabă a luminii, procesul de transformare anitraţilor se realizează cu mare dificultate şi, ca urmare, o cantitate considerabilă denitraţi se acumulează ca atare în plante, o bună parte în ţesuturile organelor consumatede om. Un exemplu edificator este salata. Aceasta are tendinţa de a acumula nitraţi.Iarna, datorită deficitului de lumină, se acumulează în frunze concentraţii foarte mari denitraţi, de 3500-5000 ppm. Chiar şi în timpul verii, nivelul concentraţiei nitraţilor înfrunzele de salată oscilează între 800 şi 1500 ppm, ceea ce înseamnă deja foarte mult. Atentie deosebită trebuie acordată si legumelor rădăcinoase în ceea ce priveşte fertilizarea cu azot deoarece şi acestea au tendinţa dea acumula nitraţi (de exemplu sfecla roşie, morcovul). Conţinutul în nitraţi în diferite legume este diferit.Tabelul 1. 7 Conţinutul de nitraţi în legume (mg. N0 3/kg substanţă proaspătă) (după Krug şi col., 1986) Specificare Specia Valoare minimă maximă Legume Spanac 345 3850 frunze Salată 380 3520 Legume Sfeclă roşie 150 5690 rădăcini Ridichi 260 1200 Morcov 30 800 Legume Fasole 80 800 fructe Mazăre 10 120 Castraveţi 20 300 Tomate 10 100
    • Fosforul are rol de regulator al respiraţiei şi de transportor de energie, contribuind la absorbţia elementelor minerale. Rol deosebit are în perioada de formare a florilor şi de fructificare a plantelor, mai ales la speciile de la care se consumă fructele: tomate, ardei, vinete. Fosforul în cantităţi corespunzătoare sporeşte precocitatea plantelor; influenţează pozitivcalitatea legumelor; împreună cu K, Ca, Mg, determină rezistenţa plantelor la secetă şi ger. Fosforulîn cantitate insuficientă determină: slaba dezvoltare a sistemului radicular; slaba creştere a plantei,influenţează negativ fructificarea; întârzie începutul coacerii; are efect negativ asupra calităţiiproducţiei, în special a fructelor; scade rezistenţa plantelor la boli şi dăunători. Recunoaşterea cantităţii insuficiente se face după următoarele simptome: frunzele au culoareverde închis, apoi devin albăstrui, iar mai târziu capătă nuanţe purpurii violacee. Insuficienţafosforului are manifestări diferite în functie de specie (Davidescu, D., Davidescu Velicica, 1992). Tomate: sistem radicular slab dezvoltat; avortarea florilor, apar frunze cu nuanţe violacee;fructificare scăzută; fructele crapă în partea unde se prind de peduncul. Vărzoase (varză, conopidă): frunze mici, cu pete purpurii, în special în lungul nervurilor. Castraveţi: frunze marmorate, deschise la culoare, cu necroze asimetrice; fructul verde,puternic bronzat. Ceapă: frunzele bătrâne se veştejesc şi mor. Salată: frunze colorate verde închis spre roşu-brun; veştejirea frunzelor bătrâne; creştereafrunzelor bătrâne; creşterea încetinită. Ţelină: frunze colorate verde închis; rădăcini slab dezvoltate, plantele capătă aspect derozetă. Ridiche: frunzele inferioare se înroşesc, plantele se opresc din creştere. Potasiul este indispensabil vieţii plantelor, acumulându-se îndeosebi în ţesuturile cumetabolism intens şi creştere rapidă. Potasiul în cantitate suficientă contribuie la economisirea apei,măreşte rezistenţa la ger şi la secetă; stimulează germinarea seminţelor; influenţează pozitiv calitateafructelor; influenţează sinteza N, iar în prezenţa P accelerează coacerea fructelor. Potasiul în cantitate insuficientă determină: slăbire a rezistenţei la secetă şi la ger; dereglareaproceselor fiziologice. Recunoaşterea insuficienţei potasiului: pe frunze apar pete colorate; la început mici, întrenervuri, mai pronunţate către marginea frunzelor . Frunzele au în final coloraţie galben-brun, dublatăde o masivă mortificare. Plantele devin veştede. Jean Marie Lefebre (1987) arată că necesarul de potasiu diferă în funcţie de intensitatealuminii şi de lungimea zilei. K este absorbit în cantitate mai mare noaptea sau în condiţii deiluminare redusă. La tomate, carenţa în aprovizionarea cu potasiu antrenează o depreciere a calităţii fructelor,influenţând nefavorabil aciditatea, gustul, fermitatea. La gulii, ceapă şi morcov o carenţă de K provoacă diminuarea rezervelor acumulate sidezorganizarea ţesuturilor de susţinere. Simptomele prin care se manifestă insuficienţa de K sunt diferenţiate pe specii (DavidescuD., Davidescu Velicica, 1992). Tomate: frunzele se lasă în jos, par ofilite, deşi plantele sunt aprovizionate cu apă. Vărzoase: (varză, conopidă): frunzele devin de un verde închis, apoi se îngălbenesc, senecrozează pe margini şi între nervuri; căpăţâna rămâne mică, moale, pufoasă. Castravete: decolorarea marginilor frunzelor şi necrozarea ulterioară; la carenţă puternică
    • decolorarea apare şi între nervuri; fructele suferă o gâtuire (subţiere) în partea unde se prind deplantă. Ceapa: frunzele bătrâne se îngălbenesc, apoi frunzele se încreţesc, bulbul rămâne mic. Salată: frunzele devin de un verde-închis; frunzele bătrâne se necrozează pe margini Ţelină: frunze de culoare verde închis, apoi apar pete necrotice; rădăcina rămâne mică, uneorigoală în interior. Calciul prezintă un rol fiziologic multiplu, fiind antagonist cu ionii de K, Na, Mg. Pentru absorbţia optimă trebuie să existe un anumit raport Ca-K şi Ca-Mg. Are rol deosebit în formarea cromoplastelor, sinteza şi regenerarea protidelor, reducereapermeabilităţii membranelor celulare,amendarea pH-ului etc. Ca1ciul în exces determină reacţie excesiv bazică a solului, nefavorabilă plantelorlegumicole, provoacă perturbări în aprovizionarea plantelor cu alte elemente minerale. Determină apariţia clorozei caracteristice (frunzele se îngălbenesc ca urmare a faptului căplantele nu pot absorbi Fe şi Mg). Calciul în cantitate insuficientă determină reacţia excesiv de acidă a solului care estenefavorabilă pentru multe specii legumicole; duce la schimbarea raportului Ca/Mg şi la oprireacreşterii plantelor. Recunoaşterea insuficienţei de Ca se face după următoarele simptome: frunzele tinere suntrăsucite, rigide; limbul se decolorează în verde gălbui până la alb verzui, apoi devine cafeniu (lavarză) sau cu pete brune (sfeclă, fasole): tulpina e mică, rigidă. Magneziul intră in constituţia moleculei de clorofilă, a unor enzime, lipsa acestuia putândfrâna procesul de fotosinteză. Se găseăte în cantitate mai mare în organele tinere ale plantelor.Prezenţa Mg în cantităţi normale este deosebit de importantă pentru culturileprotejate. Magneziul în exces, fiind un element toxic provacă moartea plantelor,efect anihilat de prezenta calciului. Raportul optim Ca/Mg = 3 pentru legume. Magneziu în cantitate insuficientă determină perturbarea proceselorbiochimice catalizate de enzimele cu Mg; apariţia clorozei specifice; frunzelemature capătă nuanţe caracteristice: la început galbenă, apoi cu arsuri-la cartof;la început purpuriu apoi portocaliu-roşcat - la varză creaţă, conopidă; nervurilefrunzelor rămân verzi, iar marginea se curbează în sus. Insuficienţa magneziului se diferenţiază cu specia (Davidescu D.,Davidescu Velicica, 1992): Tomate: frunze marmorate, fructele la maturitate rămân verzi în parteaunde se prind de peduncul. Vărzoase: (varză, conopidă): frunzele bătrâne devin clorotice, marmorate,cu pete între nervuri de culoare roşiatică; are loc căderea prematură a frunzelor. Castravete: c1oroza care începe la frunzele de la baza plantei; ţesutuldintre nervuri se decolorează; nervurile rămân verzi; marginile frunzelor începsă devină fragile şi se ştirbesc, Ceapă: frunzele se apleacă, se frâng şi mor; creştere încetinită. Ridiche: c1oroză între nervurile frunzelor. Salată: c1oroza frunzelor bătrâne care devin marmorate, uneoricomplet galbene. Sfecla de masă: cloroza frunzelor bătrâne, cu pete roşiatice întrenervuri. Ţelină: frunzele devin c1orotice; moartea frunzelor. Microelemente. Borul favorizează înflorirea şi fructificarea plantelor
    • legumicole prin stimularea germinaţiei rapide a polenului. Carenţa determină veştejirea, c1orozarea,uscarea şi modificarea frunzelor tinere. La conopidă determină brunificarea inf1orescenţei, la tomatedecolorarea şi uscarea fructelor tinere. Printre plantele cele mai sensibile faţă de carenţele de bor se numără guliile, alte specii alegenului Brassica, morcovul, ridichea, sfecla roşie. În cazul acestora este indispensabilă participarea la fertilizări sistematice cu îngrăşămintece conţin bor. Borul se poate aplica pe sol sau extraradicular, prin pulverizarea pe frunze, în stadiilevegetative critice. Cuprul are rol regulator al formării clorofilei, îmbunătăţeşte gospodărirea apei. Carenţalui determină boala "petelor albe", duce la pălirea şi decolorarea frunzelor tinere. Manganul influenţează asimilaţia şi gospodărirea hidraţilor de carbon. Manganul influenţează sinteza vitaminelor C şi B1. Carenţa de Mn determină boala "petelorgalbene", la sfeclă, la mazăre provoacă cloroza marginală şi între nervuri. Molibdenul influenţează activitatea bacteriilor care fixează N. Influenţa Mo determinăcăderea florilor şi fructelor de tomate, se reduce conţinutul în acid ascorbic. Zincul influenţează fotosinteza şi metabolismul hidraţilor de carbon. Carenţa de Zndetermină decolorarea vârfului frunzelor, apoi a mezofilului. Fierul se găseşte mai ales în celulele şi organele tinere. Participă la sinteza clorofilei.Carenţa de fier determină îngălbenirea mezofilului frunzelor. Carenţa de Fe este mai frecventă lacultura legumelor pe terenuri nisipoase, la cultura protejată în seră, dar mai cu seamă la culturahidroponică. CERINŢELE PLANTELOR LEGUMICOLE FAŢĂ DE ELE- MENTELE MINERALE Cele mai multe dintre plantele legumicole prezintă cerinţe foarte ridi-cate faţă de elementele minerale. Densitatea mare de plante la hectar şi producţia biologică foarteridicată care se înregistrează la culturile legumicole impune aprovizionarea optimă a solului cuelemente minerale. Consumul de elemente minerale al plantelor legumicole este mai mare decâtal altor culturi, determinat în principal de volumul mai mare al producţiei la unitatea de suprafaţă. Seapeciază, în general, că majoritatea culturilor consumă de 2-3 ori mai multe substanţe decât culturilede cereale (Indrea D.,1992). În funcţie de consumul de elemente minerale, speciile legumicole se pot grupa astfel: - specii legumicole cu consum mare sau foarte mare: varza de căpătână, varza de Bruxelles,gulia, ţelina; - specii legumicole cu consum mijlociu: tomatele, ceapa, sparanghelul; -specii legumicole cu consum mic: salata, spanacul;. -specii legumicole cu consum foarte mic: ridiche a de lună şi castravetele Consumul specific este dependent nu numai de specie, ci şi de soi, de sistemul de cultură, decondiţiile climatice şi de sol, ca şide raportul dintre produsul de bază şi restul părţilor vegetale aleplantei, având în vedere că în anumite părţi ale plantei elementele minerale se acumulează înproporţii diferite. Consumul de elemente minerale este cu atât mai mare cu cât perioada de vegetaţie a plante loreste mai lungă şi producţia mai ridicată. De exem- plu, varza consumă cantităţi mai mari de elemente nutritive decât ridichea de lună sau salata. La una şi aceeaşi specie, consumul este diferit în funcţie de soi, de sistemul de cultură şi de producţia care se obţine. Exemplu: castraveţii cultivaţi în câmp, la oproducţie de 35 t/ha consumă 200 kg elemente nutritive, în timp ce castraveţii cultivaţi în sere, la o
    • producţie de 300 t/ha comumă 1540 kg. . În general, speciile 1egumicole caracterizate printr-o creştere vegetativă viguroasă consumă ocantitate mai mare de substanţe minerale decât cele cu perioadă scurtă de vegetaţie şi creştere lentă. Speciile de la care se consumă frunzele, tulpina, lăstarii, mugurii cer cantităţi mai mari de azot,iar cele de la care se consumă seminţele şi fructele, pe lângă azot, au nevoie de cantităţi sporite defosfor şi potasiu. Diferitele specii legumicole nu folosesc în aceeaşi măsură toate ele- mentele nutritive, de aceea azotul, fosforul, potasiul trebuie să se găsească în sol în anumiteraporturi, în funcţie de specificul biologic al plantelor. La speciile legumicole raportul cel mai favorabil între principalele elemente minerale este lN:3 P205: 1,2 - 1,5 K2O. Cerinţele şi consumul de elemente minerale la culturile protejate dinseră sunt mult mai mari decât cele din câmp,întrucât creşterea vegetativă a plantelor protejate esteluxuriantă, perioada de vegetaţie mai lungă, iar recolta efectivă mult mai mare decât cea din câmp. Absorbţia elementelor minerale este foarte mult influenţată de condiţiile climatice şiagrotehnice. Astfel, temperatura solului influenţează atât intensitatea absorbţieielementelor minerale, cât şi proporţia între elementele absorbite . Lumina prin influenţa sa asupra fotosintezei şi transpiraţieidetermină şi intensitatea absorbţiei minerale. La lumină redusă (1/3), absenţa K22 în plantele detomate a fost de numai 27 %, faţă de condiţiile de lumină complet. Pretenţiile plantelor legumicole pentru elementele nutritive sunt diferite şi pe parcursulfazelor de vegetaţie. În primele faze de vegetaţie plantele tinere nu consumă mult, însă, având un sistem radicularslab dezvoltat, este necesar să se asigure la nivelul rădăcinilor substanţe nutritive îndestulătoare, darîn concentraţii mai mici. Cele mai mari cantităţi de elemente nutritive se consumă în perioada formării şi creşteriipărţilor comestibile. De aceea, în aceste perioade se aplică fertilizări susţinute. ÎNMULŢIREA PLANTELOR LEGUMICOLE Plantele legumicole se înmulţesc pe două căi: pe cale sexuată şi pe cale vegetativă. În general, plantele legumicole se pretează foarte rar numai pentru una din aceste căi, dar înpractică se alege calea cea mai avantajoasă din punct de vedere economic. Unele plante legumicole se înmulţesc pe cale sexuată, de regulă mazărea, fasolea, bamele, altelese înmulţesc pe cale vegetativă, de exemplu: hreanul,usturoiul, batatul,şi ceapa de Egipt etc. Sunt şiplante legumicole care se înmulţesc pe ambele căi: tarhonul, leuşteanul, cardonul şi altele. ÎNMULŢIREA PE CALE SEXUATĂ Se realizează prin intermediul seminţelor. Din punct de vedere botanic, la unele plante avem de-a face cu seminţe propriu- zise (la tomate,ardei, vinete, fasole, mazăre, castraveţi, pepeni verzi etc.). La alte specii se folosesc fructele uscateindehiscente, cum ar fi: nucula de revent, ştevie, măcriş, achena la salată, anghinare; cariopsa lamorcov, pătrunjel, ţelină, glomerula la sfeclă. Înmulţirea pe cale sexuată prezintă o serie de avantaje pentru prac- tică, dintre care mai importante sunt următoarele: De la o singură plantă se obţine un numiăr foarte mare de descendenţi. Exemplu: la tomate,
    • varză, morcov,de la o singură plantă se obţin mii de seminţe, fiecare din acestea putând da naştere lao nouă plantă. Coeficientul de înmulţire este mare la speciile legumicole care au seminţe mici (deexemplu la tomate-333; la varză-1053) şi mai mic la speciile legumicole care au seminţe mari (deexemplu la rmazăre-8; la fasole-8). Prin coeficientul de înmulţire înţelegem câte kg de sămânţăcomercială se pot obţine dintr-un kg de sămânţă iniţială); Datorită conţinutului scăzut în apă, seminţele se pot păstra, în condiţii normale, între 2 şi 7 ani, în funcţie de specie. În condiţii speciale (temperatură coborâtă,sub vid), se pot păstra sute de ani, ca de exemplu în Japonia, la Hiratsuka, la laboratorul de plasmăgerminativă; Datorită faptului că au volum redus ocupă spaţii mici cu ocazia păstrării; Operaţiile de manevrare a seminţelor se pot mecaniza în bună măsură; Datorită modului simplu de păstrare a seminţelor, se pot crea rezerve pentru mai mulţi ani lucruimposibil în cazul înmultirii pe cale vegetativă; Permite mecanizarea lucrării de semănat; Înmulţirea sexuată permite introducerea în practică a hibrizilor F1 care manifestă fenomenulheterozis; Dezavantaje: - Se poate produce impurificarea soiurilor; -Sămânţa hibridă se produce cu cheltuieli mari. La plantele legumicole din familiile Cruciferae, Leguminosae, Cucurbitaceae şi Compositaetegumentul se îmbibă uşor cu apă, iar sămânţa se umflă şi încolţeşte repede. La seminţele plantelor legumicole din familiile Liliaceae, Umbeliferae, Polygonaceae şi Chenopodiaceae tegumentul fiind compact nu permitepătrunderea uşoară a apei, ceea ce determină o umflare lentă a seminţei şi ca urmare o încolţire maigreoaie. În momentul germinării seminţelor, la unele specii cotiledoanele ies deasupra solului(tomate, vinete, ceapă,varză, castraveţi), deci au germinare epigee, iar la altele,cotiledoanele rămân la nivelul solului (mazăre, bob), deci au germinare hipogee. Acest fapt este deosebit de important deoarece în cazul germinării epigee, la scurt timp dupărăsărirea plantelor, se pot aplica cu uşurinţă unele lucrări tehnologice, se poate face transplantarea acestora. Seminţele care provin de la o singură plantă se deosebesc între ele prin însuşiri fizice şi valoareculturală. Aceasta se datoreşte poziţiei pe care o ocupă pe plantă şi deci nutriţiei diferite a acestora. După unele cercetări efectuate la Academia Agricolă Timiriazev din Moscova, cele mai mariproducţii de tomate se obţin din seminţe formate pe lăstarii laterali de ordin 1, la castraveţi, din seminţele obţinute pe lăstarii de ordinul III. La mazăre, sămânţa de cea mai bună calitate se formează în fructele inferioare, iar la seminceriide varză şi morcovi, la fructele de pe lăstarul principal. Dimensiunea seminţelor depinde de locul pe care îl ocupă în fruct. La mazăre şi fasole cele maimari seminţe se af1ă în mijlocul fructului,Producţia şi calitatea seminţelor depind şi de modul de păstrare a materialului săditor. La legumele rădăcinoase, dacă materialul săditor va fi păstrat la 12- 15 °C, plantele nu vor formaseminţe, în cazul că în primele 50 de zile plantele mamă sunt păstrate la o temperatură de 2-5 Co, iarapoi la 12-20 °C, inflorescenţele apar numai din mugurele terminal, iar sămânţa se maturizeazăsimultan şi foarte timpuriu.Dacă în perioada de păstrare a plantelor mamă se menţine tot timpul
    • temperatură de 2-5°C rnajoritatea lăstarilor laterali vor înflori determinând o prelungirea perioadeide fructificare o mare varietate în ceea ce priveşte calitatea producţiei obţinute. Sămânţa de soi se obţine numai dacă se respectă o anumită schemă de selecţie şi otehnologie de cultură specifică prin care să se asigure menţinerea caracterelor şi însuşirilor fizicefiecărui soi sau hibrid. INDICI DE CALITATE AI SEMINŢELOR DE LEGUME Valoarea de întrebuintare a unei seminţe este dată de ansamblul însuşirilor şi indicilor calitativiai acesteia. Aceşti indici se pot grupa astfel: -biologici şi morfologici: ereditatea, autenticitatea ,provenienţa, forma, mărimea, aspectulsuprafeţei, culoare, luciu, miros, gust; - indici fiziologici: viabilitate, facultate germinativă, energie germinativă; – indici tehnologici: putere de străbatere, puritate, stare sanitară, greutate, umiditate, valoareculturală. Pregătirea seminţelor de legume pentru semănat Deşi pentru semănat se foloseşte numai sămânţă de calitate superioară este necesar ca înainte desemănat aceasta să fie supusă unor lucrări de pregătire care au ca scop sporirea valorii agrobiologicea seminţelor, să prevină transmiterea bolilor, dăunătorilor şi să asigure o germinare mai rapidă. Sortarea şi calibrarea seminţelor se face cu scopul de a separaseminţele sănătoase, întregi, viabile, cu însuşiri calitative superioare, dealte impurităţi. La cultura plantelor legumicoie s-a constatat experimental că sortarea după mărime (calibrarea)şi folosirea la semănat a fracţiunilor cu dimensiuni mari asigură sporuri eficiente de producţie, ca şio precoci-tate şi calitate mai bună a produselor. Cercetările efectuate de Hosslin, Mappes şi Steib au scos în evidenţă că atunci când la ridichi s-afolosit sămânţă mică producţia comercială pe parcelă a fost de 44,8 kg, când s-a folosit sătmânţămare producţia a fost de 52,4 kg, deci un spor de 16,9 %. La gulii când s-a folosit sămânţă mică afost de 56,3 kg, iar când s-a folosit sămânţă mare a fost de 64,8kg, asigurandu-se un spor de 15 %. Cantităţi mici de seminţe se pot sorta prin alegere la masă (de exemplu la fasole, mazăre,tomate, ardei), cu ajutorul sitelor sau prin scufundare în apă (la castraveţi, pepeni). Cantităţi maimari se sortează cu maşini speciale (selectoare).Umectarea este necesară pentru seminţele care germinează greu şi pentru cele care se seamănă învederea înlocuirii golurilor. Umeclarea se aplică totdeauna când trebuie grăbită încolţirea seminţelor. Prin umectare seurmăreşte îmbibarea seminţelor cu apă învederea declanşării procesului de germinaţie. Umectarea unor cantităţi mici de seminţe se face în săculeţi de tifonsau de pânză rară, umplându-se 1/2 sau 2/3. Aceştia se ţin alternativ 1-3ore în recipiente cu apă şi 1-3 ore la aer, schimbându-se mereu apa, apoiseminţele se zvântă şi se seamănă imediat. Atunci când sunt cantităţi mari, seminţele se aşează pe platforme debeton sau scândură (în magazii sau sub şoproane), în straturi cu grosimede până la 30 cm, se udă cu stropitoarea cu sită în 2-4 reprize şi se amestecă de 2-3 ori pe zi, timp de2-3 zile, apoi se seamănă imediat. Durata de umectare durează în funcţie de specie, 2-4 ore pentru salată, ridichi; 12-20 ore pentrumazăre, fasole, dovlecei, pepeni, castraveţi;25-40 ore pentru tomate, ardei, vinete, sfeclă roşie; 40-60ore pentru spanac, morcov, mărar, ţelină, ceapă, praz, sparanghel.
    • Depăşirea timpului de umezire în apă a seminţelor determină trecerea la o respiraţie anaerobă,ceea ce reduce facultatea germinativă a seminţelor. După 5 zile de umectare continuă în apă, facultatea germinativă s-a redus de la 91 % la 1 % lamazăre, de la 89 % la 5 % la fasole şi de la 86% la 3 % la ridichi (Edelstein, 1953). Seminţele umectate se seamănă numai în teren reavăn. Dacă terenul este uscat şi nu se udă,semănăturile sunt total compromise. Încolţirea forţaţă se aplică seminţelor umectate înainte de semănat cu scopul de a grăbi mai multrăsărirea plantelor. Această măsură se recomandă în cazul însămânţării culturilor foartetimpurii în răsadniţe sau în câmp, la înlocuirea golurilor ce apar eventualîn culturile semănate direct în câmp, în cazul însămânţării culturilor succesive când trebuie micşoratăcât mai mult perioada de timp în care acelaşi teren este folosit de fiecare cultură într-un an. Imediat după umectare, seminţele se aşează într-un strat subtire, de 5-6cm, se acoperă cu prelate umezite şi se menţin la temperatura de 22-25 °Cpână apare colţul (radicula), la circa 70% când se seamănă cu mâna (deci nu se vor rupe germenii),sau la numai 3-5% când se seamănă cu maşina. Seminţele încolţite trebuie neapărat semănate în pământ reavăn sau încondiţii de irigare imediată. Stratificarea seminţelor are drept scop accentuarea şi uniformizarea germinării acestora. Stratificarea se aplică în primul rând la acele specii care au caracteristică maturarea eşalonată aseminţelor (morcov, ceapă, crucifere). După o uşoară umectare, seminţele se ţin 1-1 1/2 ore la temperaturade 15-200C. După aceea se aşază în strat de 3-5 cm grosime între pânzeumede sau straturi de pământ umectate, unde rămân 2-3 zile la temperatura de 15 -20°C. În cazul încare seminţele se stratifică în nisip şi se ţin la 1-30C, aceasta poate dura 10-40 zile. Înainte de semănat seminţele se zvântă şi se seamănă în teren reavăn. Călirea seminţelor se efectuează înainte de semănat, în special pentru culturile timpurii, cuscopul de a spori vitalitatea şi rezistenţa la frig a viitoarelor plante. Seminţele umectate şi în curs de încolţire se ţin fie în mod continuuun anumit timp la temperaturi scăzute (în jur de °C), fie în mod alternativ,la temperaturi scăzute şi temperaturi ridicate (de exemplu, la tomate 12 ore la 20-240C şi 12 ore la 2-60C, timp de 10-15 zile). Drajarea seminţelor (granularea) se face în vederea repartizării maiuniforme a seminţelor mici la semănatul cu maşina, pentru asigurareaunui mediu nutritiv mai bun şi a umiditţtii constante în timpul încolţirii. Prin lucrarea de drajare, mărindu-se volumul, seminţele mici pot fi semănate bob cu bob şi seelimină lucrarea de rărit, care este foarte costisitoare. Seminţele sunt înglobate într-un amestec organo- mineral, de obiceimraniţă în amestec cu 1-1,5 % superfosfat la care se adaugă un liant: dex- trină 1 % sau bălegar de vacă 3-4 %. Proporţia dintre seminţe şi materialul organo-mineral este în modobişnuit 1 :5. Drajarea se face cu maşini speciale. Granulele care se obţin au diametrul de 3-5 mm. Seminţele granulate trebuie semănate în sol reavăn şi mai la suprafaţă
    • (1-2 cm), deoarece la adâncime mai mare condiţiile de aerisire sunt maipuţin prielnice şi răsărirea este defectuasă. Drajarea se practică la tomate, morcov, pătrunjel, ceapă, castraveţi. Aceasta asigură sporuri de producţie de 10-18 % faţă de seminţele nedrajate. Amestecarea seminţelor mici (morcov, pătrunjel, salată, tomate) înainte de semănat cu nisip saurumeguş, când lipsesc maşini de semănatde precizie, asigură o repartizare mai uniformă a seminţelor. La speciile legumicole din familia Umbelliferae şi Liliaceae, la carerăsădirea este înceată, se poate face amestecarea seminţelor cu seminţe dinspecii cu răsărire rapidă (salată, ridichi de lună). Se folosesc 30-50 g plantăindicatoare pentru l kg sămânţă. Luarea acestei măsuri permite efectuarea aşa ziselor "praşile oarbe"înainte de răsărirea culturii propriu-zise. Stimularea seminţelor se face cu scopul de a le scoate din repaus pentru grăbirea germinării şiîmbunătăţirea unor indici cantitativi şi calitativi ai producţiei de legume. Stimularea se face cu agenţi fizici şi chimici. Aceştia accelerează res-piraţia seminţelor şi intensifică activitatea enzimatică în faza de încolţire,stimulând astfel încolţirea şi creşterea ulterioară a plantelor. Pe cale fizică se tratează seminţele cu ultrasunete, curent electric (8-15 volţi); raze laser, izotopi radioactivi, radiaţii electromagnetice (gama şiRongen), radiaţii corpusculare (neutroni rapizi); radiaţii vizibile ale spectrului solar; temperaturiridicate sau coborâte etc. De exemplu, rezultate bune s-au obtinut la castraveţi prin tratareaseminţelor cu unde electro-magnetice (Florescu Elena, 1968) şi la ridichi de lună (Albu, 1974), lacare prin stimularea seminţelor cu ultrasunete, pe lângă accelerarea germinaţiei şi îmbunătăţireafacultăţii genninative, s-a scurtat şi perioada devegetaţie şi s-au obţinut sporuri de producţie de 11-17 %. Pe cale chimică se utilizează diferite substanţe: auxine, vitamine, microlemente. S-au obţinut rezultate bune prin folosirea următoarelor substanţe:Atonik 1:2000; procaină 10 mg/l; acid gibere1ic 0,01 %, cycocel 0,1 %,acid succinic 0,1 %, acid nicotinic 0,01 %, microelemente (Mn, Zn, Bor),extracte de plante: dincătină albă (Hippophae rhamnoides).Distrugerea sau îndepărtarea ţepilor sau altor formaţiuni de pe suprafaţa seminţelor se face cuscopul de a se uşura lucrarea de semănat, asigurându-se o repartizare uniformă a seminţelor pe rând.Lucrarea se execută cu instalaţii speciale ce funcţionează pe principiul valţuirilor sau cilindrilorrotativi (de exemplu la morcov se face cu maşina Reiber). Dezinfectia seminţelor: se face cu scopul prevenirii şi combaterii atacului de boli şi dăunătoricare se transmit prin seminţe. Se execută pe cale termică şi pe cale chimică. Dezinfecţia termică se face în unităţi specializate datate cu o aparatură corespunzătoare. Câteva exemple: Tomate - pentru VMT şi toate speciile de bacterii şi ciuperci se aplică un tratament termic uscatla 800C timp de 24 ore sau 700C timp de 72 ore. Ardei - pentru VMT si toate speciile de bacterii şi ciuperci se face un tratament termic uscat la58 C 6 ore şi 800C - 24 ore. 0 Castraveţi - pentru viroze, bacterii şi ciuperci se execută un tratament termic uscat la 700C timpde 72 ore. Se va asigura ventilarea aerului în spaţiile de tratare pe toată perioada tratamentului. Tomate şi castraveţi - pentru toate speciile de bacterii şi ciuperci se aplică un tratament termic
    • umed la 53°C, 1 oră. La vinete - pentru Ascochyta hortorum, tratament termic umed la 50°C, 30 minute. După tratareseminţele se răcesc în apă şi se usucă în curent de aer cald. Varză şi conopidă - pentru Xanthomonas campestris şi Phoma lingam se face tratament termicumed la 50°C, 30 minute. După tratament seminţele se răcesc şi se usucă pe tifon la temperatura de30-32°C. La salată - pentru virusul mozaicul salatei se aplică tratament termic uscat la 40°C, 10 zile. Înprealabil sămânţa se imersează în polietilen glicol. După tratare se spală şi se usucă în curent de aer. Spanac şi morcov - pentru toate speciile de ciuperci, tratament termic umed la 50°C timp de 25minute. Ţelină - pentru Septoria apiicola tratament termic umed la 48°C timp de 30 minute.Tratamentele se pot face şi cu apă încălzită şi prin expunere la soare (la fasole 7-10 zile). Dezinfecţia chimică se aplică cu o gamă foarte mare de substanţe, fie pe cale uscată cu pulberi,fie pe cale umedă. Tomate - pentru Corinebacterium michiganense cu Cryptonol 0,1 % prin vacuum-infiltraţie.După tratare, seminţele se usucă în curent de aer cald la 20-30°C pentru ciuperci de sol şi de pesămânţă cu Tiuran 75 PU, 4 g/kg, prin prăfuire. Tratamentul se face cu 2-3 zile înainte de semănat. Ardei, vinete, morcov, spanac, salată, fasole, mazăre cu Tiuran 75 PU, 4 g/kg prin prăfuire.Tratamentul se face cu 2-3 zile înainte de semănat. Castraveţi - pentru virusul mozaicul verde al castraveţilor se tratează cu fosfat trisodic 10 %,imersie 30 minute. După tratare sămânţa se spală în curent de apă. Pentru Pseudomonas lachrymans,cu Dithane M 45 80 WP 0,2 % prin vacuum infiltraţie sau cu Dithane M 45 80 WP 4 g/kg prinprăfuire (cu 2-3 zile înainte de semănat). Pentru ciuperci de sol şi de pe sămânţă, cu Tiuran 75 UP, 4g/kg, prin prăfuire cu 2-3 zile înainte de semănat. Varză, conopidă, salată - pentru ciuperci de sol şi de pe sămânţă cu Tiuran 75 PU (cu 2-3 zileînainte de semănat). ÎNMULŢIREA PE CALE VEGETATIVĂ (SAU ASEXUATĂ) A PLANTELOR LEGUMICOLE La înmulţirea vegetativă se folosesc părţi din plantă sau organe vege-tative ale plantelorlegumicole care au particularitatea de a forma rădăcini şi a se individualiza atunci când sunt puse încondiţii prielnice de mediu. Înmulţirea pe cale vegetativă prezintă unele avantaje: este singura posibilitate de înmulţirepentru unele specii legumicole care nu produc seminţe în condiţiile climatice din ţara noastră(usturoi, hrean, batat); permite transmiterea fidelă a caracterelor la urmaşi şi din această cauză estepreferată în cazul unor specii la care prin înmulţirea sexuată se produce foarte uşor impurificarea(revent); se pot obţine producţii mai timpurii şi chiar mai ridicate. Înmulţirea pe cale vegetativă prezintă şi unele dezavantaje: coeficientul de înmulţire este mairedus, se folosesc cantităţi mai mari de material, iar păstrarea acestuia necesită spatii mai mari şi seface mai greu; în unele situaţii este mai dificilă mecanizarea lucrărilor de înfiinţare a culturilor. Sefolosesc mai multe metode de înmulţire pe cale vegetativă. Înmulţirea prin bulbi se aplică la ceapa eşalotă. Aceştia se plantează fie toamna în lunaseptembrie, fie primăvara în luna martie. Înmulţirea prin bulbili se întâlneşte la usturoi, la ceapa de Egipt. Bulbilii se plantează toamnasau primăvara. Înmulţirea prin tuberculi este specifică la cartof. Se folosesc tuberculi de dimensiuni mai mici(50-70 g) sau cei mari se secţionează în aşa fel încât fiecare să prezinte 1-2 ochi. Se planteazăprimăvara. Înmulţirea prin rădăcini tuberizate este folosită la batat şi la hrean. În cazul batatului, rădăcini
    • de dimensiuni mai mici sau porţiuni de rădăcini mai mari se pot planta în seră sau în câmp pentruobţinerea butaşilor. La hrean se folosesc rădăcini de 10-15 cm lungime şi 2 cm grosime. Mugurii dela mijloc sunt distruşi prin răzuire sau prin frecare cu o cârpă aspră. Plantarea la hrean se faceprimăvara devreme. Înmulţirea prin drajoni este caracteristică plantelor care au proprietatea de a forma muguriradiculari, din care se formează lăstari (anghi-nare, tarhon). Lăstarii se pot planta imediat sau seînrădăcinează în răsadniţă timp de două săptămâni. Înmulţirea prin rizomi este practicată la revent şi măcriş. În acest caz se folosesc porţiuni derizomi care prezintă muguri vegetativi. Plantarea se face toamna în luna octombrie sau primăvaradevreme (luna martie). Înmulţirea prin butaşi de tulpină se aplică la plantele legumicole careau însuşirea de a emite uşor rădăcini adventive. Se întâlneşte la tarhon, batat şi mai rar la tomate şicastraveţi. Se folosesc lăstari de 10-12 cm lungime, care înainte de plantarea în câmp înrădăcineazăîn răsadniţe. Înmulţirea prin despărţirea tufelor se practică frecvent la leuştean, tarhon, revent, anghinare,ceapa de tuns. Tufele mai viguroase se împart în mai multe porţiuni, care se plantează în alt loctoamna sau primăvara devreme . Înmulţirea prin altoire se poate folosi la tomate, pepeni galbeni, pepeni verzi, castraveţi, vineteetc. Prin folosirea unor portaltoi corespunzători se obţin plante rezistente la atacul bolilor şidăunătorilor. Această metodă este întrebuinţată pe scară largă în Olanda, Japonia, CSI, Bulgaria,Germania etc. În cazul pepenilor galbeni se folosesc ca portaltoi Cucurbita moscha-ta, Cucurbita maxima.Plantele obţinute sunt mai puţin pretenţioase la condiţiile de mediu. Semănatul se face în solariiîncălzite, cu 50-60 zile înainte de plantatul în câmp, iar în momentul apariţiei primei frunzeadevărate la dovleac se poate efectua altoirea.Castraveţii se altoiesc pe Cucurbita ficifolia prin metoda alipirii. Seminţele de castraveţi se seamănăîn acelaşi ghiveci cu seminţe de Cucurbita ficifolia. Aceasta se seamănă cu 6-7 zile mai târziudeoarece are o creştere foarte rapidă. În momentul altoirii, portaltoiul trebuie să fie în faza decreştere, cu cele două cotiledoane, iar castravetele trebuie să se afle în faza apariţiei primei frunzeadevărate. După 5 zile de la altoire se îndepărtează lăstarii laterali şi vârful de creştere alportaltoiului, urmând ca după 5-7 zile altoiul să fie tăiat sub punctul de altoire. La pepenele verde se folosesc ca portaltoi tigva - Lagenaria vulgaris var. longisaima, tâlvulLagenaria vulgaris var. siceraria, Zucca fetidissi-ma şi Benincasa cerifera, elaborându-se otehnologie specifică de altoire (Răduică, 1989). La pătlăgelele vinete altoirea se face pe Solanum integrifolium, în despicătură, metodă folosităpe scară largă în Japonia. Costul răsadului obţinut prin altoire este cu circa 30 % mai ridicat decât în condiţii normale, dareficienţa economică nu este afectată deoarece prin altoire se obţin plante cu rezistenţă mai mare laFusarium, la nematozi şi diferite alte ciuperci, ceea ce contribuie la reducerea cheltuielilor decombatere a bolilor şi dăunătorilor. Înmulţirea prin miceliu este tot o cale de înmulţire vegetativă caracteristică ciupercilor. Sefoloseşte miceliu clasic, pe role de gunoi de cabaline sau miceliu granulat pe boabe de cereale. Înmulţirea prin culturi de ţesuturi (meristeme) pe medii nutritive "in vitro este calea cea maimodernă şi de viitor în domeniul înmulţirii vege-tative a plantelor. În Olanda, SUA şi alte ţări seproduc anual milioane de plante prin culturi "in vitro". Rezultate spectaculoase s-au obţinut la cartof,conopidă, tomate (Cachiţa Cosma Dorina, Petrescu C, 1985). Deşi necesită o dotarecorespunzătoare, se apreciază că în unităţile profilate pe înmulţirea plantelor horticole "in vitro",investiţiile făcute se amortizează în timp scurt. CONDIŢIILE NATURALE, ECONOMICE ŞI TEHNICOORGANIZATORICE PENTRUPRODUCŢIA
    • LEGUMICOLĂ În condiţiile naturale şi economice din ţara noastră, organizarea producţiei legumicole şiasigurarea bazei tehnico-materiale reprezintă verigi deosebit de importante pentru dezvoltareaproducţiei legumicole. Printre măsurile ce se impun se evidenţiază: concentrarea, profilarea, şi spe-cializarea; dotarea tehnico- materială corespunzătoare. ZONAREA LEGUMICULTURII ÎN ŢARA NOASTRĂ În ţara noastră, primele lucrări de zonare au fost începute în anii 1953-1954 de către specialiştiidin institutele de cercetare şi învăţământ superior, în acea perioadă zonarea s-a făcut ţinându-seseama în special de cerinţele economice, culturile legumicole fiind repartizate în jurul oraşelor şicentrelor muncitoreşti, creându-se bazine pentru aprovizionarea populaţiei cu legume. Între anii 1956-1961, Comisia de zonare a Ministerului Agriculturii a efectuat o lucrare dezonare a legumiculturii ce viza perspectiva pentru următorii 10-15 ani. În urma acestei acţiuni au fostdelimitate 6 zone legumicole care ţineau seama de împărţirea administrativă din acea etapă. În raport cu cerinţele plantelor faţă de factorii de mediu au fost întocmite hărţi ecologice pentrunouă specii legumicole dintre cele mai importante, delimitându-se zone foarte favorabile, favorabileşi nefavora-bile, corespunzător fiecărei specii. A treia lucrare de zonare s-a efectuat ţinându-se seama de măsurile de intensivizare alegumiculturii (1975-1977). În concordanţă cu acestea, arealul de favorabilitate pentru cultura legumelor s-a extins şi s-austabilit trei zone legumicole foarte importante aşa cum precizează Voinea şi colab., 1977. Zona 1 cuprinde două subzone: Subzona I cuprinde partea de sud-est a ţării (Lunca Dunării, Câmpia Băileştiului, a Burnasului şia Bărăganului). Aici sunt incluse judeţele: Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Sectorul Agricol Ilfov,Călăraşi, Ialomiţa, Buzău, Brăila, Tulcea şi Constanţa. Această subzonă se caracterizează printr-un climat de stepă, cu 400-500 mm precipitaţii anuale,10-11 C° temperatură medie anuală şi 55-65 % umiditate relativă a aerului. Iernile sunt aspre, zăpada fiind spulberată, verile sunt călduroase, iar precipitaţiile cad în cea maimare parte la începutul verii, având caracter torenţial. Solurile sunt brune deschis de stepă, cernoziomuri (castaniu, cioco-latiu degradat), nisipoase,aluviale ş.a. Subzona II este reprezentată de Câmpia de Vest a Banatului şi Crişanei, respectiv judeţele Timiş,Arad şi Bihor. În această subzonă se înregistrează 550-650 mm precipitaţii anuale, 10,5- 11 C° temperaturamedic anuală şi 65-75 % umiditate relativă a aerului. Solurile sunt de tipul cernoziomurilor (ciocolatiu, degradat), brune de pădure, de luncă, lăcovişteşi nisipuri solificate. În zona I sunt numeroase bazine legumicole amplasate pe luncile râurilor, în jurul oraşelor şi afabricilor de conserve: Constanţa, Brăila, Călăraşi, Buzău, Feteşti, Bucureşti, Olteniţa, Giurgiu,Alexandria, Zimnicea, Caracal, Craiova, Timişoara, Arad, Oradea, Salonta, Sânnicolaul Mare etc. Bazine cu particularităţi ecologice mai deosebite sunt pe Litoralul Mării Negre, caracterizateprin primăveri mai întârziate şi toamne mai lungi cu circa o săptămână datorită influenţei mării. Bazinul nisipurilor din Oltenia prezintă particularităţi privind solurile şi se impune aplicarea unortehnologii speciale. În zona I se cultivă toate speciile legumicole, preponderenţă având speciile pretenţioase lacăldură (tomate, ardei, vinete, pepeni, castraveţi, fasole). Este zona cu cea mai mare suprafaţă cultivată cu legume (122000 ha), circa 57 % din suprafaţatotală cultivată cu legume. În această zonă se practică toate sistemele de cultură, în câmp, protejată şi forţată, pondere mare
    • având culturile timpurii. Producţia obţinută este destinată pentru aprovizionarea populaţiei cu legume proaspete, pentrufabricile de conserve şi pentru livrarea la export. Zona a II-a cuprinde partea de nord a Muntenieişi Olteniei, Câmpia Moldovei şi o parte din Podişul Transilvaniei. În această zonă se află judeţele: Caraş Severin, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova,Vrancea, Galaţi, Bacău, Vaslui, Neamţ, Iaşi, Suceava, Botoşani şi Satu Mare. Se caracterizează prin precipitaţii anuale de 450-550 mm, 9-10°C temperatură medie anuală şi65-80 % umiditate relativă a aerului. Este o zonă subumedă, cu ierni aspre şi veri călduroase, solurilepredominante sunt cele brune. În această zonă au pondere culturile bulboase, vărzoasele, dar se cultivă şi tomatele, ardeii,fasolea etc.Suprafaţa cultivată cu legume în această zonă este circa 62000 ha, respectiv 28-30 % din totalulsuprafeţei pe ţară. Această zonă este deficitară în legume timpurii. Zona a III-a cuprinde regiunile de dealuri din Transilvania, părţi din judeţele Cluj , Sălaj ,Maramureş, Bistriţa Năsăud, Mureş, Alba, Sibiu, Harghita şi Braşov.Se caracterizează prin precipitaţii anuale de 600-650 mm, 8-9,7°C temperatură media anuală şi 57-65 % umiditate relativă a aerului. Iernile sunt aspre şi verile călduroase. Sunt condiţii bune pentru cultura legumelor din grupa verzei, rădăci-noaselor, bulboaselor. Nu sunt condiţii bune pentru culturile timpurii. Suprafaţa cultivată reprezintă circa 8,4 % dintotal.Pornind de la cunoaşterea particularităţilor fiecărei zone a existat preocuparea pentru concentrareasuprafeţelor cultivate cu principalele specii legumicole. La stabilirea raportului între speciile din fiecare zonă se va avea în vedere şi aspectul economic,acordându-se prioritate acelor specii careasigură valorificarea condiţiilor de mediu în cel mai înalt grad, ceea ce va ermite realizarea uneieficienţe economice superioare. Se cunoaşte, de exemplu, faptul că în nordul Moldovei, la Rădăuţi,există o tradiţie în pro- ducerea castraveţilor de tip cornişon pentru murat, dar la acelaşi tip de culturărezultatele de producţie şi economice pot fi net superioare în zona I unde se pot obţine 2 culturi pean. În vederea valorificării cât mai corespunzătoare a suprafeţelor de teren destinate legumiculturiieste necesar să se adâncească studierea principiilor care stau la baza macrozonării, la scaraeconomiei naţionale, până la nivelul fiecărei unităţi de producţie, trecându-se la o etapă superioară,respectiv la microzonarea producţiei legumicole. Microzonarea este un subsistem al zonării care conturează arealulunor culturi legumicole la scară redusă. Microzonarea este impusă de amplitudinea variaţiei factorilor pedoclimatici şi socia1 economicispecifici unei zone. Aceste abateri constituie aspecte particulare ale zonei, care trebuie să fievalorificate în mod corespunzător. În cadrul oricărei zone există suprafeţe de teren care sunt avantajoase pentru cultura anumitelorlegume datorită expoziţiei sau protejării natu-rale. De asemenea, în cadrul tipurilor zonale de soluri,se întâlnesc o serie de insule azonale, cu însuşiri diferite, pentru care se vor stabili speciilelegumicole cele mai potrivite. La stabilirea microzonelor se va ţine cont, pe lângă condiţiile demediu, şi de elementele social - economice, deoarece acestea se manifestă pregnant, atât prin gradulde specializare a muncitorilor,cât şi prin pute-rea economică a fiecărei unităţi. BAZA TEHNICO-MATERIALĂ SPECIFICĂ PRODUCŢIEI LEGUMICOLE
    • Pentru dezvoltarea şi modernizarea sectorului legumicol este necesară o bază tehnico-meterialăadecvată. Baza tehnico-materială pentru legumicultură este deosebit de complexă şi diversificatădeoarece şi activitatea din sectorul legumicol este foarte complexă. Baza tehnico-materială se referă la,construcţii (sere, solarii, răsadniţe, ciupercării, construcţiianexe); maşini şi utilaje: îngrăşăminte chimice şiorganice; insecto fungicide: erbicide şi substanţe biostimulatoare; seminţe; carburanţi şi lubrefianţi. Maşini şi utilaje folosite în legumicultură. Sistema de maşini este specifică în funcţie desistemul de cultură practicat: în câmp, sere, solarii, ciupercării etc. Pentru producerea răsadurilor se folosesc mai multe utilaje. Astfel, instalaţia pentru umplutghivece cu amestec nutritiv şi semănat concomi- tent lucrează la staţionar şi are o capacitate de3710 ghivece cu diametrul de 8 cm pe oră (Marinescu. A., 1986). Există şi o instalaţie fixă pentrudezinfectat ghivece prin îmbăiere. O largă utilizare are dispozitivul manu-al pentru executat cuburinutritive . După modul cum este constituit poate executa cuburi nutritive cu latura de 5, 6, 7, 8 şi 10cm. Există o linie tehnologică de pregătit amestecul nutritiv şi de executatcuburi nutritive compusă din: maşina MIO-2 (maşina de încărcat şi omo-genizat amestec nutritiv); buncărul BPV-445 pentru transportul amestecu-lui nutritiv; agregat pentru executat cuburi nutritive format din căruciortampon şi maşina de confecţionat cuburi nutritive MCCN-6. Maşina poatefi prevăzută şi cu aparat de însămânţare, care este de tipul cu acţionaremecanică. Pentru semănat pe strat se foloseşte semănătoarea SRS-12 cu lăţimea de lucru de 96 cm sauSUP-21modificată. În hala de sortare, lădiţele cu legume din remorcă sunt descărcate manual, iar cele aşezate pepalete, cu ajutorul electrostivuitorului. Pentru manipularea paletelor se folosesc transpalete cu acţionare manuală, transpalete cuacţionare electrică, electrostivuitorul etc. Pentru condiţionarea legumelor se folosesc mai multeinstalaţii: instalaţia pentru sortat şi calibrat tomate cu calibror rotativ, instalaţia pentru sortat tomateIST-l, instalaţia pentru sortat castraveţi, instalaţia pentru sortat ardei gras, maşina de ambalatcastraveţi în folie MAFC-1, maşina electrică pentru capsat cutii de carton MEe C-l, ciocanpneumatic pentru capsat copertinala lădiţe. Pentru mica mecanizare se folosesc diferite unelte: cazma, sapa,gre-blă, tăvălug neted cu lăţimea de 60 şi 90 cm, marcatorul, plantatoare sim-ple, linguri de plantat,semănători manuale pentru obţinerea răsadului pe strat, săpăligi, cultivatoare reglabile cu gheare,rariţă manuală, dispozitiv pentru pregătit sforile folosite la palisat, mosoare cu role de ghidare pentrudirijarea furtunului la intrarea pe rând, mosor sub formă de cărucior pentru strâns şi transportatfurtunul folosit la udare, furca, lopata, stelaj pentru cărat lădiţe cu răsad, cărucior monoax pentrucompostarea geamurilor sparte sau a gunoiului, roaba schelet pentru transport geamuri. În ultimii ani, pe plan mondial şi treptat şi în ţara noastră, au căpătat o largă extindere unelte tipGARDENA. Necesarul de maşini şi utilaje se stabileşte în funcţie de structurile culturilor şi de încărcăturastabilită pentru fiecare utilaj. Îngrăşămintele organice şi chimice trebuie asigurate în cantităţi co-respunzătoare, calculate înfuncţie de specie, de producţia scontată, gradul de fertilitate a solurilor. Insecticidele şi fungicidele folosesc pentru combaterea bolilor şi dăunătorilor. Acestea se aleg înfuncţie de speciile care se cultivă, de specificul bolilor şi dăunătorilor care se întâlnesc la culturilelegumicole. Dozele folosite sunt variabile în funcţie de produs. Pentru procurarea acestora se iau înconsiderare dozele calculate la produs comercial.
    • Necesarul de fungicide. Combaterea buruienilor este una din lucrările de întreţinere care necesităun volum mare de forţă de muncă, de aceea este recomandabil să se recurgă la folosirea erbicidelor.Gama erbicidelor este foarte variabilă şi procurarea acestora se face în funcţie de structura culturilorşi de speciile de buruieni care se întâlnesc frecvent la acestea. Necesarul de biostimulatori.Biostimulatorii se folosesc în special laCultura legumelor în sere şi solarii. Cantităţile care se folosesc sunt reduse. Se procură în funcţie despeciile la care se utilizează şi se respectă întocmai instrucţiunile din prospecte. Necesarul de seminţe se stabileşte pornind de la structura culturilor şi ţinând seama de norma deseminţe pentru un hectar. De asemenea, se va lua în considerare sortimentul de soiuri recomandatepentru fiecare tip de cultură. Seminţele se procură din timp, de calitate corespunzătoare, de launităţile specializate.Necesarul de ambalaje se stabileşte în funcţie de structura culturilor, de volumul producţiei, departicularităţile părţilor comestibile.Carburanţi şi hibnfianţi. Aceştia trebuie asiguraţi din timp în cantităţi corespunzătoare, în funcţie deutilajul folosit şi de consumul pe hectar pentru fiecare lucrare executată. SISTEME DE CULTIVARE A PLANTELOR LEGUMICOLE Sistemele de cultivare a plantelor legumicole sunt diverse şi acestea se pot deosebi după: loculde cultură, tehnologia aplicată, destinaţia si eşalonarea producţiei, natura substratului. În ceea ce priveşte locul de cultură se deosebesc culturi în câmp şi culturi în diferite spaţii. În cazul culturilor în câmp plantele cresc şi se dezvoltă până la recoltare în teren deschis, fărăprotecţie. La culturile în diferite spaţii plantele vegetează într-un anumit spaţiu în care climatul este dirijatpe tot parcursul ciclului de cultură sau numai pe anumite perioade, cu scopul de a grăbi apariţiaproduselor în perioada de primăvară sau pentru a prelungi consumul de legume toamna. Culturile îndiferite spaţii pot fi: culturi forţate, culturi protejate şi culturi adăpostite.- Culturile forţate se efectuează în spaţii închise (sere, sere acoperite cu materiale plasticeîncălzite, răsadniţe calde) în care factorii de vegetaţie sunt dirijaţi pe întreg ciclul de cultură, iarprodusele proaspete se obţin în perioade deficitare ale anului, respectiv iarna, primăvara devreme sautoamna. Culturile protejate se efectuează în diferite construcţii mai simple (solarii, adăposturi joase dinmateriale plastice, răsadniţe reci) şi beneficiază numai parţial de un microclimat artificial. Îninteriorul acestor construcţii se asigură o temperatură cu 2-5 C° mai ridicată decât în exterior.Pentru protejare mai bună a culturilor se poate recurge şi la dubla acoperire a construcţiilor cumateriale plastice flexibile, respectiv cu polietilenă sau cu policlorură de vinil. Experienţe efectuateîn Italia la tomate în sere acoperite cu diferite materiale plastice (polietilenă, policlorură de vinil) aucondus la concluzia că învelitoarea din folie dublă de PVC (0,15 mm folia exterioară şi 0,06 mmfolia interioară) a permis obţinerea unor producţii mai mari şi mai timpurii comparativ cu celeobţinute sub învelitoare din folie dublă de polietilenă (Magnani,1989).Dezbaterile cu privire la folosirea serelor acoperite cu sticlă sau a celor acoperite cu materialeplastice a scos în evidenţă faptul că ambele prezintă avantaje şi dezavantaje şi de aceea se vor folosiîn paralel în viitor (Vergniaud, 1990). - Culturile adăpostite se apără de intemperii prin mijloace simple, sub formă de obstacoleîmpotriva vântului (terenuri adăpostite natural, perdele şi culise de protecţie etc. sau a frigului(clopote şi paravane individuale, folii de materiale plastice aşezate direct peste culturi) . În S.U.A. se practică diferite metode de protejare a plantelor (Ştefan N., 1967), care se pot folosicu bune rezultate şi în ţara noastră. Terenul se modelează sub formă de brazde orientate pe direcţiasud-vest, late de 1,80 m şi lungi de 95 m. Tomatele se seamănă pe partea sudică a brazdei, cumaşina, la distanţa de 35 cm şi imediat după aceea se face montarea culiselor de hîrtie . În mod
    • practic la capătul rândurilor se fixează nişte araci lungi de 1,2 m cu diametrul de 6-8 cm, bătuţi bineîn pământ (50 cm), în poziţie puţin înclinată. La înălţimea de 60 cm pe cei doi araci se întind douăfire paralele de sârmă. Din 10 în 10 m se fixează araci mai subţiri, cu diametrul de 5 cm şi înalţi de1,2 m. Pe acest schelet se întinde de la un capăt la altul al rândului o coală de hârtie de împachetatlată de 90 cm. Baza hârtiei se prinde cu un strat de pământ, iar din 20 în 20 cm, de o parte şi de alta aei, se înfig nuiele lungi de 1,2-1,4 m. Acest sistem de adăpostire creează un microclimat favorabilpentru plante şi protejează tomatele în bună măsură potriva temperaturilor scăzute. Sub acest tip deadăpost tomatele rezistă la scăderi de temperatură până la -3 C° când plantele sunt mici şi până la-3C° în timpul înfloritului, dar pentru o perioadă scurtă de timp. Semănatul se face pe panta sudică, la distanţa de 60 cm de la bază. Deoarece panta sudică abilonului se încălzeşte mai uşor şi mai bine, ajută seminţele să încolţească mai repede şi plantele săcrească mai viguroase.Pentru cultura pepenilor galbeni terenul se modelează în biloane cu pante inegale. Semănatul se face pe partea sudică a bilonului şi se acoperă rândul din loc în loc cu un adăpostdin hârtie pergament, susţinut pe un fir de sârmă sau o nuia lungă de 60 cm înfiptă cu ambele capeteîn pământ sub formă de arc . Distanţa dintre adăposturile de hârtie variază de la 0,75 la 1 m. Lungimea adăpostului este decirca 30 cm, înălţimea de 10 cm, iar coala de hârtie este de 60 x 45 cm. Marginile coalei de hârtie seîngroapă în sol şi se trece peste ele un strat de câţiva cm de pământ pentru a nu fi luată de vânt. Subacest adăpost plantele răsar mai devreme decât cele neacoperite. Când plantele au ajuns la cea de adoua frunză adevărată se face deschiderea adăpostului de hârtie, către partea dinspre răsărit, prinruperea hârtiei cu degetul, pentru a asigura o aerisire corespunzătoare. O altă metodă folosită tot la pepenii galbeni este protejarea răsadului de seminţe cu mulci deasfalt, care reprezintă o emulsie de apă şi reziduuri petroliere. Lucrarea constă în pulverizarea, o datăcu semănatul, a unei pelicule de asfalt lată de 10-12 cm deasupra rândului de seminţe. Sub peliculaneagră de asfalt, solul se încălzeşte mai repede, se reduce evaporarea apei, se evită formarea crustei,iar seminţele încolţesc şi răsar mai uniform şi mai devreme (Ştefan N.,1967). În Italia, cultivatorii apelează la diferite metode de protejare, care apără plantele de intemperii şicontribuie la obţinerea unor producţii mai timpurii (Mănescu B.,1968). Se recurge la protejareaplantelor de tomate cu perdele din peliculă de polietilenă cu lungimea de 2 m şi înălţimea de 0,5 mfixate la ambele capete de doi ţăruşi din trestie sau lemn. Tot tomatele pot fi protejate cu panouri confecţionate din crenguţe de stejar, aşezate înclinat subun unghi de 45° în direcţia de circulaţie a vântului. Plantele de dovlecei se protejează în mod curent cu clopote executate din nuiele de diferitespecii lemnoase. Tomatele pot fi protejate prin culise din perdele de Opunţia si chiar individual cufrunze din această specie (în Sardinia). Plantele de tomate, castraveţi, pepeni pot fi protejate cu adăposturi individuale confecţionatedin polietilenă sau policlorură de vinil.În funcţie de metoda de cultivare (de înfiinţare) se întâlnesc următoarele sisteme de cultivare aplantelor legumicole: -culturi prin semănat direct în câmp, practicate la majoritatea speciilor legumicole cultivate încâmp (morcov, pătrunjel, păstârnac, mazăre, fasole etc.) şi numai la anumite specii în sere şi solarii(ridichi, mărar, spanac, pătrunjel pentru frunze etc). -culturi prin răsad, întâlnite la majoritatea speciilor cultivate în spaţii protejate, pentru culturiextratimpurii şi timpurii (tomate, castraveţi, ardei, vinete) sau chiar pentru unele culturi de vară şitoamnă (tomate, castraveţi), cu scopul de a scurta perioada de vegetaţie la locul de cultură şi de afolosi cât mai intensiv şi raţional solul şi spaţiile de cultură. Luând în considerare destinaţia produselor, sistemele de cultivare a plantelor legumicole pot ficlasificate în:- culturi pentru consum în stare proaspătă, fie imediat după recoltare, fie după o anumită
    • perioadă de păstrare în spaţii special amenajate (rădăcinoase, bulboase, cartof etc);- culturi pentru industrializare obţinute după tehnologii speciale, la preţuri mai reduse,destinate fabricilor de conserve (tomate, mazăre, fasole etc). În funcţie de eşalonarea producţiei sau perioada când se execută, sistemele de cultivare pot fi:extratimpurii (la sfârşitul iernii şi începutul primăverii), timpurii (de primăvară), semitimpurii (devară), târzii (de toamnă), întârziate (toamna târziu sau pentru postmaturare). După caracteristicile substratului de cultură în care cresc rădăcinile plantelor, se întâlnesc maimulte sisteme de cultură şi anume:- în medii nutritive naturale, cum este solul sau diferite amestecuri de diferite pământuri fertilenaturale;- în medii nutritive artificiale (fară sol), cum sunt soluţiile nutritive apoase care conţin înanumite raporturi şi diferite concentraţii de macroelemente şi microelemente necesare nutriţieiplantelor. Primele cercetări privind cultura plantelor cu ajutorul soluţiilor nutritive s-au făcut încă dinsecolul al XlX-lea, după ce Liebig, în 1840, a stabilit rolul solului în procesul de nutriţie minerală aplantelor.Cercetările au fost continuate de Weigeman şi Polstorff (1842), Knopp (1868), Sachs (1882), precumşi de cătreHellriegel, Krone, Prianisnikov şi Timiriazev, care au adâncit studiile ştiinţifice privindnutriţia minerală a plantelor şi au clarificat rolul diferitelor elemente nutritive în proceselefiziologice ale plantelor (Răuţă, 1965). În unu 1930, Gericke, de la Universitatea Berkeley din California, a emis posibilitatea de culturăa plantelor în soluţii nutritive şi a denumit noul sistem "cultură fără sol" sau hidroponică (termengrecesc care în traducere înseamnă cultura plantelor în apă). O bună perioadă de timp sistemul acesta de cultură nu s-a extins. În ţările cu climat cald şi undesolul nu este corespunzător pentru cultura plantelor legumicole (sărăturos, pietros, nisipos) sepractică mai ales cultura în sistem neprotejat (Australia, India, S.U.A., Africa de Sud, Israel, Egipt,Cuba etc), iar în zonele cu climat temperat sau rece cultura plantelor legumicole în soluţii nutritivese practică numai în spaţii protejate (Anglia, S.U.A., Franţa, Belgia, Olanda, C.S.I., Germania,Polonia etc). În ţara noastră s-au început cercetările în anul 1954 şi metoda este prezentă în literaturade specialitate (Maier I., 1968; Mănescu B., 1972). În ultimii ani, cultura plantelor legumicole fără sol a luat o extindere foarte mare în ţări caOlanda, Franţa, Anglia, S.U.A. etc. Numai în Europa, în anul 1989, cultura fără sol se practica pe osuprafaţa mai mare de 3000 ha (Vez, 1989). Cultura fără sol prezintă o serie de avantaje: producţia creşte cu 20-25 %. La tomate s-au obţinutproducţii de 40,5 kg/m2 (Verniaud, 1990), la vinete de 30 kg/m2 (Goisque, Letard, 1990); se măreşteprecocitatea producţiei la tomate cu circa 10 zile; nu există pericolul atacului dăunătorilor din sol; nueste necesară dezinfecţia solului cu abur, făcându-se economie de energie; nu mai este necesarărotaţia culturilor; datorită umidităţii atmosferice mai scăzute se creează condiţii mai puţin favorabilepentru atacul bolilor; calitatea produselor este mai bună (tomatele au fructele mai ferme, mai bogateîn zaharuri şi în vitamina C, la salată se reduce sensibil conţinutul în nitraţi); se creează condiţii deautomatizare completă a proceselor tehnologice (Vez, 1989). Cheltuielile mari făcute cu investiţia iniţială se recuperează într-un timp relativ scurt datorităproducţiilor mari obţinute la unitatea de suprafaţă. Clasificarea sistemelor de cultură a plantelor legumicole cu soluţii nutritive se face în funcţie demodul de alimentare a plantelor cu soluţie nutritivă şi după modul în care soluţia vine în contact cusistemul radicular al plantelor Hidroponica (cultura fără substrat) se caracterizează prin aceea că rădăcinile plantelor sedezvoltă direct în soluţia nutritivă. Plantele sunt susţinute de o plasă de sârmă acoperită cu turbă,muşchi sau alt material, în care se plantează răsadurile şi a căror rădăcini ajung în soluţia din bazin Hidrocultura - legumele sunt plantate într-un substrat mineral (nisip, cuarţ, pietriş, tuf vulcanic
    • etc), umectate periodic cu soluţie nutritivă. Aeroponica este sistemul de cultură la care rădăcinile plantelor cresc liber în interiorul unortuburi de material plastic în care soluţia nutritivă este pulverizată foarte fin. Sistemul de cultură pe film nutritiv , soluţia nutritivă circulă sub formă de peliculă fină princanale şi conducte din polietilenă cu ajutorul pompelor. Plantele se cultivă în containere introduse înconducte de polietilenă. La substraturile de cultură interesează în mod deosebit caracteristicile fizico-chimice, respectivporozitatea, higroscopicitatea,dimensiunile agregatelor, reacţia chimică etc. Principalele substraturi de cultură sunt prundişul de râu, nisipul, piatra ponce, zgura vulcanică,sfărâmăturile de cărămidă, zgura de cărbune, vermiculitul, mica, perlitul, cellagerul, hygromulul,materialele plastice (polistiren), polibuten, fenoplast, poliuretanul, polimetilen-urea, biolastonul etc). În ultimii ani, materialul care se foloseşte cel mai mult este vata minerală, comercializată defirma Grodan. Aceasta a fost descoperită în Danemarca în anul 1960. Primele teste cu vată mineralăîn Olanda au început în 1975. În anul 1990 se folosea deja pe mii de hectare. Vata minerală -Grodan- se obţine prin topirea diferitelor roci bazaltice la temperaturi de circa1600 C°. Este considerată substratul ideal pentru cultura plantelor legumicole fără sol deoarecerealizează un echilibru între aer şi apă în zona rădăcinilor, rădăcinile pătrund foarte uşor, asigură undrenaj eficient şi soluţia veche poate fi înlocuită cu cea nouă, elimină dezinfecţia solului, realizându-se economie de energie cu 10-15 %, este inertă din punct de vedere chimic(nu conţine nici un fel desubstanţe nutritive), îşi păstrează volumul fix, este liberă de germenii bolilor, se poate folosi de maimulte ori. Din Grodan se realizează saltele lungi de 1-2 m, late de 20 cm şi înalte de 7,5 cm, învelite înfolie de culoare albă şi ghivece cu latura de 10 cm, învelite pe lateral în folie de polietilenă. În seră se creează o pantă longitudinală de maximum 5 %o, care să facă posibilă umectareaomogenă a panourilor şi evacuarea excesului de soluţie. Solul trebuie bombat lateral pentru casoluţia să nu se împrăştie peste tot. Se realizează rigole mici lângă saltele pentru colectareaexcedentului de soluţie care se drenează. Solul se mulceste cu material plastic alb-opac, gros de 0,07mm, tratat împotriva ultravioletelor. Pentru castraveţi trebuie realizată încălzirea substratului lanivelul solului. Pe panouri se vor aşeza ghivecele unde se află plantele . Pentru fiecare plantă decastraveţi se montează două picurătoare pentru a evita înfundarea lor. Se foloseşte o aparatură complexă pentru prepararea soluţIei şi pentru distribuirea acesteia laplante. Fracţionarea aportului de soluţie în cursul zilei se programează în funcţie de nevoileplantelor. Pentru a evita saturarea excesivă a saltelei nu trebuie să se depăşească norma de 150 cm-pentru o plantă de castraveţi. Dacă se respectă norma programată (150 cm3 la o udare) sunt necesare30 de udări zilnice în perioadele calde. Este necesar un sistem automat de comandă (cel mai simplucu ceas programator) sau folosind un pyranometru (denumit curent solarmetru). Este vorba de ocelulă fotoelectrică care măsoară radiaţia solară recepţionată în seră. Aparatul este dotat şi cu uncalculator care totalizează energia solară limită zilnic, deci cantităţile de apă evaporată şi cantităţilede apă care ebuie asigurate (Atanasiu N., 1993). Toate aparatele de conducere automată a aplicării udărilor în culturile sol trebuie să asigureprogramarea primelor udări cu o oră înainte de răsăritul soarelui, când planta începe să lucreze. Înprezent, sistemele de irigare fertilizantă propuse sunt cuplate cel puţin cu solarimetre şi formeazăîmpreună aşa-zisele ordinatoare de irigare şi fertilizare pe care se pot regla principalii parametrii.Ordinatorul pentru dirijarea climatului, de semenea, să comande irigarea şi fertilizarea. Concentraţia soluţiei este stabilită prin conductibilitatea electrică (între 2-3 mS - mili Siemens),iar pH-ul este dirijat permanent de ordinator, în funcţie de cerinţele speciilor cultivate. Soluţiile nutritive trebuie să conţină în forme asimilabile toate elementele minerale(macroelemente N, P, K, Ca, Mg, S şi microelemente -Fe, B, Cu, Mn, Zn) necesare plantelor. Deasemenea, elementele nutritive să se găsească într-un anumit raport, corespunzător cu specia şiorganul care se consumă.
    • Soluţiile nutritive se prepară prin dizolvarea sărurilor în apa potabilă, ţinându-se seama deconţinutul acesteia în Ca şi Mg. Pregătirea soluţiilor se poate face în rezervorul distribuitor, prinsolubilizarea succesivă a sărurilor sau efectuarea unor soluţii concentrate din fiecare sare în parte,care se ţine în vase separate şi care se folosesc pentru realizarea soluţiei nutritive, la momentulpotrivit şi în concentraţia stabilită în reţete. În unele ţări există tablete de săruri pentru preparareasoluţiilor nutritive. S-au elaborat numeroase reţete de soluţii nutritive care să ţină seamă de specie, de faza devegetaţie, condiţiile climatice etc. Tabelul 4.1 Exemple de soluţii nutritive cu caracter general (dupăD. Davidescu, 1981) Fo Săruri g/m3 mg/l sau ppmrmula sa N P K Ca Mg u ppm A Fosfat monocaicic 22 - 60 39 - Sulfat de magneziu 50 - - 50 A/otai de potasiu 72 1 279 - Sulfat de amoniu 11 2 - - 8 5 Sulfat de calciu 64 - - 15 - Tolnl 22 1 60 279 18 50 B Fosfat 26 3 70 - rnonoamoniacal Azotat de calciu 64 1 - 13 - Sulfat de magneziu 50 - - - 50 6 Sulfat de potasiu 59 - 250 - 1 Tota 1 20 1 70 250 13 50 Conţinutul în microelemenfc ni soluţie nulritivex) Formu- Săruri g/ F 13 mg/l Cu Zii la m3 c u C Sulfat feros 19,91 4 - - , Acid boric Sulfat 2,85 0.5 0,5 - de magneziu 2,19 Sul fa! de cupru 0,196 - - - 0,0 - Sulfat de zinc - 0,219 - - - 0,05 x Pentru majoritatea culturilor legumicoleÎn ultimii ani, cultura fără sol s-a extins în mod considerabil. De exemplu, în Olanda, 80 % dintomate, 50 % din castraveţi şi 100 % din ardei sunt cultivate (fară sol). Din culturile fară sol, 90 % sefac pe vată minerală - Grodan şi 10 % pe turbă. Anual se folosesc aproximativ 50000 m3 vatăminerală (Granges, 1989).
    • ALEGEREA, AMENAJAREA ŞI FOLOSIREA INTENSIVĂ A TERENULUI PENTRU CULTURALEGUMELOR ALEGEREA ŞI AMENAJAREA TERENULUI PENTRU CULTURA LEGUMELOR Particularităţile biologice ale plantelor legumicole impun cultivarea lor pe terenurile cele maifertile şi cu posibilităţi de exploatare intensivă si raţională în tot timpul anului. Când se pune problema alegerii terenului pentru o fermă legumicolă se va ţine seama de: factoriiclimatici; factorii pedologiei; factorii social-economici. Factorii climatici. Vom ţine seama de: temperatura aerului, temperatura solului; umiditateaaerului; nebulozitatea; precipitaţiile atmosferice; vânturile. Interesează în mod deosebit temperaturamedie anulă; temperatura lunii cea mai caldă; suma precipitaţiilor în luna cea mai secetoasă; numărulde zile fără îngheţ; epocile calendaristice ale îngheţurilor târzii de primăvară şi timpuri de toamnă;frecvenţa grindinei etc. Factorii pedologici. Terenul trebuie să fie pe cât posibil comasat într-un singur trup, să fieadăpostit de vânturile predominante din regiune. Este recomandabil ca terenul să fie plan sau cu o uşoară pantă spre sud, sud-vest, sud-est,nesupus inundaţiilor, asigurat cu o sursă sigură de apă pentru irigare, cu pânza de apă freatică laadâncime mai mare de 2 m, ferit de surse de poluare. Solul trebuie să aibă grad ridicat de fertilitate, strat arabil profund, conţinut ridicat în substanţăorganică (4-5 % humus), cu textură uşoară (nisipo-lutoasă sau luto-nisipoasă), structură bună,capacitate bună de reţinere a apei, care se lucrează uşor, se încălzeşte şi se zvântă repede şi nu facecrustă. Cele mai potrivite sunt solurile de luncă, aluvionare, cu procesul de solificare avansat.Solurile luto-argiloase sunt indicate într-o măsură mai mică, iar cele nisipoase şi argiloase pot fifolosite numai după ce au fost fertilizate cu cantităţi mari de îngrăşăminte organice. Factorii social-economici. Terenul să fie situat cât mai aproape de centrale de desfacere aproduselor, să aibă asigurate căi de comunicaţie practicabile în tot timpul anului (căi ferate, şoseleasfaltate). Dacă producţia este destinată prelucrării pe cale industrială, este bine ca ferma să fieamplasată în apropierea fabricilor de conserve; să existe posibilitatea asigurării forţei de muncănecesare; pe cât posibil să fie amplasate în apropierea complexelor zootehnice, pentru a putea folosiîn mod eficient îngrăşămintele organice şi a valorifica deşeurile de produse legumicole. În grădina de lângă casă, locul de cultură a legumelor trebuie să fie însorit în cea mai mare partea zilei. Poziţia grădinii de legume faţă de punctele cardinale, faţă de construcţiile existente, trebuieastfel aleasă încât factorii de mediu, în primul rând lumina şi căldura, să fie prezenţi pe o durată detimp cât mai mare (Suciu Z., 1987). Nu se vor cultiva legume la umbra pomilor de talie mare şi a clădirilor. La amenajarea terenului pentru cultivarea plantelor legumicole trebuie avută în vederenecesitatea folosirii intensive a solului, posibilitatea practicării unui număr mare de tehnologii şimecanizarea procesului de producţie la cât mai multe specii (Indrea D., 1983). Amenajarea terenului presupune: nivelarea de bază, amenajarea pentru irigare, împărţirea în soleşi parcele, trasarea drumurilor şi amenajarea sediului fermei.Amenajarea terenului în vederea irigării se execută conform unui proiect întocmit în urma unorstudii pedologice.Prin nivelarea de bază se asigură terenului o pantă generală de 1-3 %o pe direcţia rigolelor de udare.Sistemele de irigare folosite sunt prin canale deschise sau prin conducte îngropate sub presiune. Împărţirea terenului în sole trebuie să asigure o rotaţie raţională a culturilor, utilizarea eficientă amaşinilor şi utilajelor agricole, extinderea gradului de mecanizare al lucrărilor şi irigarea în bunecondiţii a întregii suprafeţe cultivate.
    • Solele trebuie aibă formă dreptunghiulară. Lungimea solelor nu va depăşi lungimea optimă arigolelor de udare, iar lăţimea solei va trebui să fie un multiplu al celui mai lat agregat de lucrufolosit în fermă. Solele au mărimea de 20-30 ha. Solele se pot împărţi în parcele care au 5-6 ha . Lungimea solei poate ajunge până la 800 m iar lăţimea va fi cuprinsă între250 şi 400m. Volumul mare de produse care se transportă, precum şi gradul ridicat de perisabilitate almajorităţii legumelor, impun proiectarea unei reţele de drumuri care să asigure, în orice anotimp,legătura dintre sole şi parcele cu sediul fermei şi de aici cu principalele căi de comunicaţie. Pe teritoriul fermei este necesară trasarea unui drum principal cu lăţimea de 6 m prin care se facelegătura între fermă şi celelalte sectoare de producţie din unitate şi drumuri secundare cu lăţimea de3-5m. Acestea fac legătura între sole, servesc pentru circulaţia mijloacelor de transport şi pentruîntoarcerea agregatelor. Reţeaua de drumuri nu va ocupa mai mult de 1 -3 % din suprafaţa de cultură.Sediul de fermă trebuie să dispună de birouri pentru şeful de fermă şi economist, de magazii pentruutilaje, materiale şi ambalaje, cantină pentru muncitori, dormitoare şi grup social. În cazulgospodăriilor individuale trebuie să existe o clădire necesară adăpostirii când există condiţii meteo-rologice necorespunzătoare şi o magazie pentru unelte şi spaţii necesare condiţionării produselor şipăstrării de scurtă durată. ASOLAMENTE LEGUMICOLE Asolamentul reprezintă repartizarea în timp şi spaţiu a culturilor, corelată cu sistemul de lucrărişi fertilizare a solului. Asolamentul constituie o măsură agrotehnică de mare importanţă pentru sporirea fertilităţiisolului, reducerea atacului de boli şi dăunători, obţinerea de producţii ridicate şi a unei eficienţeeconomice ridicate. Folosirea asolamentelor în legumicultură este o necesitate deoarece legumele reclamă lucrărirepetate de pregătire a terenului, praşile repetate (3-5 ori), udări sistematice, recoltări repetate. Toateacestea produc o alterare mai rapidă a calităţilor fizice si biochimice ale solului, astfel că refacereastructurii solului este absolut necesară şi eficientă. Cultivarea timp de mai mulţi ani pe acelaşi teren a aceloraşi specii legumicole sau a unor speciiînrudite din punct de vedere sistematic contribuie la înmulţirea şi răspândirea masivă a bolilor şidăunătorilor specifici culturilor respective. Printr-o rotaţie corectă a culturilor în cadrul asola-mentului se poate diminua din atacul bolilor şi dăunătorilor.Numeroase experienţe efectuate la noi în tară şi în străinătate au demonstrat faptul că monoculturadetermină o scădere substanţială a producţiei. De exemplu, după 5 ani de monocultura la ceapă,fasole verde, mazăre şi tomate, producţia s-a redus la 35-36 % faţă de cea din primul an (tabelul 5.1). Tabelul 5.1 Influenţa nionoculturii asupra producţiei (în procente) la câteva culturi de legume (Surlekov, citat de G. Ghenkov,T. Murtazov şi Micov, 1974)Anul Ceapă Fasole Mazăre Tomate Tomate Cartofi + verde verde de vară timpurii + castraveţi porumb sau fasole 19 - - 100 - 100 19 100 100 100 65 100 102 19 75 76 78 65 116 108 19 56 68 88 85 103 72
    • 19 60 59 76 80 100 90 19 53 40 45 30 74 67 19 35 33 36 36 67 7368 Aplicarea asolamentelor permite folosirea raţională a forţei de muncă şi a îngrăşămintelor. Asolamentul este o măsură eficace de combatere a buruienilor. Organizarea asolamentelor legumicole se face pe baza unor criterii economico-organizatorice şibiologico-tehnologice. Criterii economico-organizatorice. Cuprinderea în cadrul asolamentului a tuturor culturilor dinplanul de producţie al fermei. Structura culturilor se stabileşte în funcţie de necesităţile social-economice, zonarea culturilor şi direcţiile de specializare a fermei (consum intern, export, industriealimentară). La stabilirea structurii trebuie să se ţină seama de gradul de dotare tehnică şi deexistenţa forţei de muncă. Criteriile biologico-tehnologice sunt mai numeroase şi se referă la următoarele aspecte:- Legumele mari consumatoare de substanţe fertilizante: vărzoasele, bostănoasele, ardeiul,vinetele, ţelina se vor introduce în sole fertilizate cu îngrăşăminte organice sau în primul an dupăsola ocupată de plante ameliorate ale fertilităţii solului (leguminoase perene sau anuale);- Legume mai puţin pretenţioase faţă de azot: morcovul, pătrunjelul, ceapa, usturoiul se vorcultiva în anul al doilea de la fertilizarea cu gunoi de grajd;- Legumele păstăioase (mazărea, fasolea), fiind capabile să fixeze azotul atmosferic, manifestăcerinţe mai reduse faţă de îngrăşămintele organice, din care cauză se pot plasa în rotaţie în anul aldoilea sau al treilea după fertilizarea cu gunoi de grajd;- Plantele cu sistem radicular profund (rădăcinoasele, pepenii) vor alterna cu legume ce au unsistem radicular superficial (ceapă, castraveţi, verdeţuri), pentru o folosire mai eficientă a apei şi asubstanţelor fertilizante din straturile de adâncimi diferite. - Pentru refacerea fertilităţii solului este bine să se introducă în asolament o solă săritoare culucerna (durează 3-4 ani) sau cu trifoi (durează 2ani), care îmbogăţesc solul în humus. În vederea combaterii buruienilor se alternează culturile legumicole care lasă terenul maiîmburuienat (morcov, pătrunjel, mazăre, ceapă, usturoi) cu specii care datorită unui aparat foliar binedezvoltat, stânjenesc dezvoltarea buruienilor (vărzoase, ardei, vinete, dovlecei); - Pentru micşorarea intensităţii atacului bolilor şi dăunătorilor aceeaşi specie sau specii înruditenu vor reveni pe acelaşi teren decât după 3-4 ani;- Pentru efectuarea lucrărilor de pregătire a terenului în mod corespunzător este bine caplantele care se înfiinţează primăvara devreme (mazăre, rădăcinoase, bulboase) să intre în rotaţie cuspecii careeliberează terenul toamna devreme (tomate, ardei, vinete, castraveţi etc);- Legumele perene, care ocupă suprafeţe reduse pe timp îndelungat (8-10 ani), nu se includ înasolamentul legumicol. În cadrul asolamentului legumicol noţiunea de rotaţie a culturilor are o semnificaţie aparte,deoarece în acelaşi an, pe acelaşi teren, se fac două sau mai multe culturi. În cele mai multe cazurinu putem vorbi de o cultură premergătoare, ci de culturi premergătoare (datorită practicării culturilorsuccesive). În această situaţie se ia în considerare cultura principală, de bază, cea care are perioadade vegetaţie cea mai lungă. Fiecare specie are una sau mai multe plante premergătoare. După plantele legumicole pentru rădăcini tuberizate urmează: castraveţi, pepeni, tomate, cartofitimpurii, ceapă, usturoi, praz.
    • După solanacee şi vărzoase urmează: castraveţi, pepeni, dovlecei. După bulboase şi păstăioase urmează: tomate, ardei, vinete, morcov, pătrunjel, păstârnac. Unele plante sunt incompatibile în cultură (de exemplu: spanac, sfeclă), datorită modificării pH-ului solului şi acumulării unor toxine şi boli. SCHEME DE ASOLAMENTE LEGUMICOLE Literatura de specialitate recomandă diferite scheme de asolament. Asolamentul presupune împărţirea teritoriului fermei în sole, pe cât posibil egale între ele. Numărul solelor este egal cu numărul anilor de rotaţie. În fermele specializate se întocmeşte un asolament legumicol în care se introduc toate speciilede legume trecute în planul de cultură. În fermele mixte cu caracter horticol se introduc legume şi în asolamentul pepinierei de pomisau vie. În unităţile cu suprafeţe mari de terenuri amenajate pentru irigat se poate folosi un asolamentmixt legumicol- furajer sau legumicol cerealier, în culturile forţate şi protejate se stabileşte rotaţia încursul unui an. Aici apar particularităţi determinate de ponderea diferită a speciilor şi de intervenţiacu lucrarea de dezinfecţie a solului pe diferite căi. Schemele de asolamente în spaţiile protejate (solarii, sere-solar) nu pot fi realizate cu aceeaşiuşurinţă ca în câmp. Prima dificultate este generată de faptul că paleta speciilor cultivate în solarii şisere solar este mult mai redusă. În plus, principalele specii - tomate, ardei, vinete, care deţin cea maimare pondere, aparţin aceleiaşi familii botanice şi nu sunt compatibile ca premergătoare. În aceastăsituaţie se poate recurge, în primul rând, la planificarea raţională a culturilor astfel ca să se poatăasigura o rotaţie simplă. Ca urmare, jumătate din suprafaţă va fi cultivată cu specii din familiaSolanaceae (tomate, ardei, vinete), iar cealaltă jumătate cu alte specii legumicole (în primul rândcastraveţii). În anul următor se vor inversa culturile.(Voican V., 1988). Pe de altă parte se va recurge la culturile succesive pe aceeaşi suprafaţă, evitându-se efectelenegative ale monoculturii de lungă durată. La protejarea cu tunele provizorii problema asolamentelor este mai simplă, deoarece acestea nuau stabilitate pe aceeaşi suprafaţă de teren şi este posibilă protejarea unei alte suprafeţe în anulurmător, desigur respectând cerinţa de bază cu referire la planta premergătoare. La cultura legumelor în serele de tip industrial, noţiunea de asolament devine impropriedeoarece speciile legumicole din familia Solanaceae (tomate, ardei, vinete) ocupă circa 60-70 % dinsuprafaţă în primul ciclu şi până la 80 % în ciclul al II-lea. Din această cauză realizarea unei rotaţii întimp pe aceeaşi suprafaţă de seră, întâmpină mari dificultăţi. Prevenirea efectelor negative, care pot fi generate de cultura unei specii, de exemplu a tomatelor,mai mulţi ani la rând pe acelaşi teren, se poate asigura prin câteva măsuri. Astfel, efectuareadezinfecţiei termice a solului, în cursul verii, asigură atât distrugerea germenilor şi agenţilor patogenispecifici, cât şi descompunerea exudatelor radiculare cu efect inhibitor asupra plantelor din aceeaşispecie. Pe de altă parte, în perioada de iarnă, atunci când se pune problema limitării şi reduceriiconsumului de energie termică, înfiinţarea unor culturi cu perioadă de vegetaţie scurtă şi cerinţereduse la căldură, aşa cum este salata, asigură de fapt o rotaţie simplă pe aceeaşi suprafaţă de teren. Diversificarea sortimentului speciilor cultivate în seră, pentru respectarea cerinţelorasolamentelor, rămâne un deziderat pentru cultivatorii de legume în sere. Una din posibilităţile eficiente este realizarea unei echivalenţe între suprafaţa cultivată cu speciidin familia Solanaceae (tomate, ardei, vinete) şi cea cultivată cu castraveţi plus specii floricole. Înacest caz speciile floricole au un rol dublu, de a favoriza realizarea unor rotaţii optime şi de acontribui la creşterea eficienţei economice generale. În sistemul de rotaţie liberă, proporţia culturilor într-un asolament se poate schimba de la un anla altul, în funcţie de considerentele economice, cerinţele de consum ale populaţiei, conjuncturapieţei etc.
    • Principiile care stau la baza asolamentului şi rotaţiei sunt valabile şi atunci când se cultivălegume pe suprafeţe mai mici în cadrul gospodăriilor individuale. Câteva scheme de asolament sunt redate în tabelele 5.2, 5.3, 5.4, Tabelul 5.2 Schemă de asolament cu solă săritoare cu lucerna Sola Anul 1 2 3 4 I Solanaceae Varză şi Rădăcinoase Lucerna (tomate, conopidă ardei,vinete) II Varză şi Rădăcinoase Solanaceae Varză şi conopidă conopidă III Rădăcinoase Solanaceae Varză şi Rădăcinoase (morcov, conopidă pătrunjel, păstânac) IV Lucerna Lucerna Lucerna Solanaceae Tabelul 53 Schemă de asolament într-o fermă specializată pentru producerea legumelorpentru consum Sola Anul 1 2 3 4 I Solanaceae Bulboase+ Vărzoase Cucurbitaceae Rădăcinoase II Bulboase+ Vărzoase Cucurbitaceae Solanaceae rădăcinoase III Vărzoase Cucurbitaceae Solanaceae Bulboase+ Rădăcinoase IV Cucurbitaceae Solanaceae Bulboase+ Vărzoase Rădăcinoase Tabelul 5.4 Schemă de asolament practicată într-o fermă specializată pentru industrializare Sola Anul 1 2 3 4 I Mazăre şi Tomate şi Salată,spanac Castraveţi comişor fasole + varză gogoşari +bame de toamnă II (cultură Tomate şi Salată, spanac Castraveţi Mazăre şi fasole gogoşari + bame cornişon +varză de toamnă
    • III Salată,spanac + Castraveţi Mazăre şi fasole Tomate şi gogoşari bame cornişon +varză de toamnă +varză de toamnă IV Castraveţi Mazăre şi Tomate şi gogoşari Salată, spanac, cornişon fasole + varză +bame de toamnă CULTURI SUCCESIVE DE LEGUME Culturile succesive reprezintă sistemul prin care pe aceeaşi suprafaţă de teren se cultivă unadupă alta două sau mai multe culturi într-un an. Culturile succesive reprezintă o necesitate deoarece permit folosirea intensivă a terenului,folosirea raţională a forţei de muncă şi a mijloacelor de producţie; o eşalonare mai bună aconsumului de legume; obţinerea de venituri importante la unitatea de suprafaţă. La stabilitatea schemelor de culturi succesive se ţine seama de particularităţile biologice alespeciilor, respectiv familia botanică, perioada de vegetaţie, caracteristicile sistemului radicular,cerinţele faţă de temperatură, apă şi elemente minerale. Speciile legumicole ce se succed trebuie să facă parte din familii botanice diferite pentru a evitatransmiterea de la o cultură la alta a bolilor şi dăunătorilor comuni. La stabilirea schemelor de succesiuni se aleg specii cu perioade de vegetaţie diferite, unele cuperioada de vegetaţie mai scurtă şi altele cu perioada de vegetaţie mai lungă. Plantele cu un sistem radicular superficial trebuie să fie urmate de plante cu sistem radicularprofund (sau invers), pentru a se valorifica în mod corespunzător rezervele de apă şi elementenutritive din sol. Speciile mai puţin pretenţioase la căldură pot fi semănate sau plantate din toamnă, reuşind săierneze în câmp în bune condiţii şi să se recolteze primăvara timpuriu (Ex. salata, spanacul, ceapapentru stufat, usturoiul). Alte specii (varza, gulia, conopida) permit înfiinţarea culturilor primăvaradevreme, reuşind să asigure producţii timpurii şi creind posibilitatea efectuării altor culturi. Cerinţele plantelor legumicole faţă de apă constituie un criteriu important la stabilirea culturilorsuccesive, întrucât la acestea consumul de apă este ridicat. Culturile succesive de legume pretind existenţa în sol a substanţelor nutritive necesare încantităţi corespunzătoare. După plantele legumicole care consumă mult azot (spanac, salată, ceapă pentru stufat, vărzoase)se vor cultiva specii cu cerinţe mai reduse faţă de acest element (tomate, castraveţi, morcov, fasoleetc). În cadrul succesiunilor speciile trebuie stabilite în aşa fel încât să se poată utiliza maşinile şiutilajele din dotare pe tot fluxul tehnologic deoarece în acest mod se diminuează consumul forţei demuncă pentru lucrările manuale. În cadrul acestui sistem de cultură, deosebim o cultură de bază sau principală (cea care ocupăterenul o perioadă mai lungă de timp, care are importanţă economică mai mare şi care asigurăproducţii mai ridicate) şi culturi secundare care ocupă terenul o perioadă mai scurtă de timp şi îngeneral asigură producţii mai mici. Atunci când cultura secundară se cultivă înaintea culturii de bază se numeşte cultură secundarăanterioară sau premergătoare, sau anticipată. Atunci când cultura secundară se cultivă după culturade bază se numeşte cultură următoare sau succesivă.Culturile succesive în câmp sunt foarte numeroase şi reprezintă un imperativ de intensificarecontinuă a producţiei de legume atât pe suprafeţe mari, cât şi pe suprafeţe mai mici deţinute decultivatorii particulari.
    • În cadrul succesiunilor pot intra trei specii (situaţii mai rare) sau două specii, situaţie întâlnitămult mai frecvent . Se urmăreşte ca terenul să fie folosit o perioadă mai lungă de timp. La elaborarea tehnologiilorde cultură se va urmări ca lucrările solului, fertilizarea de bază şi fazială, irigarea, erbicidarea etc. săse efectueze astfel încât să servească tuturor culturilor legumicole din succesiune. În cazul schemelor cu trei culturi se poate recurge la înfiinţarea din toamnă a culturilor despanac, salată sau ceapă verde (în prima decadă a lunii octombrie) recoltarea acestora va avea locprimăvara până la data de 20 aprilie, urmează înfiinţarea culturii de tomate timpurii care dureazăpână la data de 15-20 iulie, apoi se înfiinţează o cultură de conopidă de toamnă care se desfiinţeazăla sfârşitul lunii octombrie.Dintre schemele frecvente cu două culturi se pot menţiona: varza timpurie (15 III - 15 VI) urmată defasole păstăi (20 VI - 10 X); mazăre (10 III-25 VI) urmată de varză de toamnă (1 VII- 15 XI);conopidă timpurie (15 III- 15 VI) urmată de castraveţi de toamnă (20 VI- 30 IX); cartof timpuriu (20III - 20 VI) urmat de varză de toamnă(25 VI - 15 XI); tomate timpurii (20 IV - 10 VIII) urmate despanac (15 VIII - 30 IX); ceapă verde plantată din toamnă (20 IX - 1 V) urmată de vinete sau ardeigras (10 V - 10 X) etc. Ţinând seama de condiţiile concrete ale zonelor de cultură şi unităţilor producătoare se potefectua numeroase alte combinaţii. Literatura de specialitate subliniază rezultatele de producţie şieconomice superioare, obţinute prin practicarea culturilor succesive. În zona Podişului Transilvanieicele mai bune scheme s-au dovedit a fi: gulioare -castraveţi (cu producţia de 27,2 t/ha şi o rată arentabilităţii de 92,7%) şi cartofi-gulii (42,5 t/ha şi 93% rata rentabilităţii) (Indrea D., 1979). Culturile succesive de legume în sere prezintă unele particularităţi în principal datorită gameireduse de specii cultivate.Ponderea cea mai mare o au tomatele, urmate de castraveţi şi ardei gras. Semai pot cultiva vinete şi pepeni galbeni. Din cauza acestui sortiment limitat nu se pot aplica înpractică recomandările valabile pentru rotaţii şi succesiuni cu plante legumicole din câmp. Aparadesea situaţii în care tomatele se cultivă în succesiune două sau mai multe cicluri pe acelaşi teren.Dacă se ţine seama de faptul că ardeiul şi vinetele fac parte tot din familia Solanaceae, lucrurile secomplică şi mai mult. Totuşi trebuie să se ţină seama de posibilitatea efectuării dezinfecţiei termiceşi chimice a solului, ca şi efectuarea culturilor fără sol, metodă extinsă foarte mult şi în ţările dinVestul Europei. Limitarea consumurilor energetice în sere a făcut posibilă evitarea monoculturii, prinintroducerea unui ciclu de salată, pe durata lunilor mai reci şi deficitare în lumină (decembrie-ianuarie). În acest scop este necesar ca încă de la începutul lunii decembrie să fie încheiate culturiledin ciclul al doilea (tomate sau castraveţi), să se pregătească sera şi să se înfiinţeze cultura de salatăcu răsaduri produse prin repicarea sau semănarea direct în ghivece nutritive. În unele sere dreptcultură intermediară se cultivă gulioare şi pe suprafeţe mai mici mărar sau pătrunjel pentru frunze . În sere culturile se realizează în două cicluri: ciclul I: iarnă-vară; ciclul II: vară-iarnă. Cele mai răspândite scheme sunt: tomate ciclul I urmate de tomate ciclul II; castraveţi ciclul I,tomate ciclul II; ardei gras ciclul I, tomate ciclul II; vinete ciclul I; tomate ciclul II; fasole urcătoareciclul I, tomate ciclul II, pepeni galbeni ciclul I, tomate ciclul II; ardei gras ciclu prelungit, salată etc.O combinaţie reuşită, pe o perioadă mai lungă de timp se poate realiza cu flori astfel: castraveţiciclul I (20 XII - 20 VI), garoafe 2 ani, tomate ciclul II (10 VII - 1 XII). În apropierea centrelor urbane şi industriale, un exemplu de folosire intensivă a terenului princulturi succesive îl constituie fermele specializate în producerea legumelor verdeţuri pentrueşalonarea cât mai îndelungată a livrării acestora (salată, mărar, pătrunjel pentru frunze, ceapă şiusturoi pentru stufat). Aceste specii nepretenţioase la căldură şi cu perioada de vegetaţie scurtă, sepot înfiinţa în fiecare lună, din martie până în noiembrie şi se pot recolta eşalonat din mai până întoamnă târziu, (Ruxandra Ciofu, 1994). Culturi succesive de legume în solarii se practică cu foarte bune rezultate. În solarii se pot efectua atât culturi prelungite, cât şi succesiuni de mai multe culturi, acestea
    • reprezentând o cale de recuperare a cheltuielilor efectuate în special cu folia de polietilenă. În ciclul prelungit pot fi cultivate ca specii principale: tomatele, ardeiul gras, vinetele,castraveţii, pepenii galbeni. În cazul efectuării culturilor succesive, de bază vor fi tot culturile cumare pondere ca: tomatele, castraveţii, ardeiul gras, vinetele, varza timpurie, conopida, fasoleapentru păstăi, iar secundare: salata, spanacul, ceapa verde, usturoi verde, ridichi de lună, gulioare etc. În cazul culturilor efectuate în solarii este foarte important să apelăm la soiuri şi hibrizi cuadaptare la condiţiile de mediu specifice şi în general, cu perioadă scurtă de vegetaţie. În acest felsuccesiunile devin mai dinamice şi asigură o folosire mai intensivă a terenului. S-au experimentat numeroase scheme de culturi succesive în solarii, asa cum se observă dintabelul 5.5. Tabelul 5.5 Scheme de culturi succesive în solariiNr. Cultura Perioada Perioada Perioada desfiinţării Producţia t/ha semănatului plantatului culturii I Tomate 15-20 I 20III-5IV 10-15 X 50-70 c.prel. Salată 10-15IX 15-20X 15-25 III 24 II Salată, 20 VIII- 10 XI 20 IX - 10 X 15 - 30 III 24 anticipată 25 - 30 I 1 - 25IV 20 - 30 IX 25-50 Ardei gras 1-15X 25 III - 5 IV 24 III Ceapă verde 20 VIII- 10 IX 20 IX - 10 X Salată, 15-20 III 18-20 anticipată 15-20I 20 III - 5 IV 20 VII 25-40 Tomate ciclu 25 - 30 VI 25-30 VII 1- 10 X 20-30 scurt Castraveţi IV Spanac,antici 1 -10X 20 III-5 IV 15 pat Vinete 25 - 30 I 5-15IV 10- 15 X 30-40 Salată 5 - 10 IX 15-20X 20 - 30 III 20 V Ceapă verde, 1 - 15X 25 III - 5 IV 24 anticipată 5-10 III 5-15 IV 20 - 25 VII 45-60 Castraveţi 25 - 30 VI 25 - 30 VII 20 IX- 10 X 24 VI Salată Salată, 20 VIII - 10 IX 20 IX- 10 X 25 - 30 III 18-20 anticipată 5- 10 III 5 - 15 IV 20 - 25 VII 45 -60 Castraveţi 25-30 VII 15 -20X 15 Fasole verdeCercetările efectuate la l.C.L.F. Vidra au evidenţiat pentru sudul ţării următoarele schme: răsaduridiverse urmate de castraveţi, apoi salată; varză timpurie urmată de tomate; tomate timpurii urmate decastraveţi, apoi salată de toamnă; salată urmată de castraveţi timpurii, apoi conopidă de toamnă;salată urmată de ardei gras şi din nou salată; varză timpurie, ardei gras şi salată (Didina Posea şicolab., 1978),În solarii, mai mult decât în câmp, se practică 3 culturi într-un an prin extinderea culturilor anticipate(înfiinţate din toamna anului anterior) care primăvara foarte devreme sunt protejate cu folie depolietilenă ţi se recoltează extratimpuriu permiţând o utilizare mai intensivă a terenului.Culturi succesive de legume în răsadniţe. Şi răsadniţele se pot folosi cu succes la obţinerea culturilorde legume în tot cursul anului. Ele sunt folosite în principal pentru obţinerea răsadurilor. După
    • scoaterea răsadurilor se pot efectua culturi de pătlăgele vinete, tomate, castraveţi, ardei gras, gulioare,ardei iute. CULTURI ASOCIATEDE LEGUMECulturile asociate, sau intercalate, sau paralele, prezintă sistemul în care pe aceeaşi suprafaţă de terense cultivă două sau nai multe specii. Asocierea se poate extinde pe toată perioada de vegetaţie saunumai pe o etapă din aceasta. Prin asocierea a două sau mai multe culturi legumicole se asigură ofolosire deosebit de intensivă a terenului şi a spaţiilor de cultură, obţinându-se o producţiesuperioară la unitatea de suprafaţă fără costuri suplimentare deosebite.Şi în acest caz există o cultură principală (de bază) şi alta secundară (asociată).Cultura principală are importanţă economică mare, ocupă terenul o perioadă mai lungă de timp, estemai pretenţioasă faţă de lumină. În această categorie sunt cuprinse speciile legumicole care se cultivăla distanţe mai mari între rânduri şi pe rând ca: tomate, ardei, vinete, varză, conopidă, gulie, fasoleurcătoare. În fermele mici, private, se pot folosi pentru asociaţii şi alte specii, cultivate la distanţe maimici: morcov, fasole oloagă etc.Cultura secundară se caracterizează în general printr-o perioadă de vegetaţie mai scurtă, adesea şiprin habitus mai redus şi pretenţii mai reduse faţă de lumină. Aceasta se poate înfiinţa înaintea, înacelaşi timp, sau după înfiinţarea culturii de bază. Din această grupă fac parte speciile: salată, ridichide lună, spanac, ceapă verde, gulioare, fasole oloagă, mărar etc.La stabilirea schemelor de culturi asociate trebuie să se ţină seama de următoarele particularităţi:cultura secundară ocupă terenul până în momentul în care cultura principală începe să acopere solulcu aparatul foliar sau la sfârşitul perioadei de vegetaţie a acesteia;legumele ce se intercalează explorează straturi de sol la diferite adâncimi, culturile secundare având oînrădăcinare mai superficială (salată, spanac, ridichi de lună, ceapă verde) decât cele din cultura debază (tomate, ardei, pepeni);asocierea culturilor se face prin dispunerea alternativă a rândurilor sau benzilor plantei principale cuacelea ale culturii secundare;cele două specii cultivate asociat pot aparţine aceleiaşi familii botanice. În unele cazuri se pot cultivaasociat soiuri diferite, aparţinând aceleiaşi specii. De exemplu pe intervalele dintre rândurile detomate susţinute pe spalier, pentru a folosi mai intensiv terenul, se pot cultiva tomate piticenesusţinute, sau se pot asocia soiuri urcătoare de fasole cu soiuri oloage sau castraveţi susţinuţi pespalier cu plante lăsate pe sol;în general se recomandă asocierea plantelor cu talie diferită;cerinţele faţă de factorii de mediu ale speciilor asociate trebuie să fie cât mai apropiate. În generalse obţin rezultate mai bune atunci când speciile secundare prezintă pretenţii mai reduse faţă delumină, mai ales atunci când specia principală are o talie mai înaltă;mecanizarea lucrărilor de întreţinere devine mai dificilă decât la culturile pure, de aceea, în special pesuprafeţe mari, se recomandă plantarea culturii secundare de-a lungul rândurilor (şi nu întreacestea), între plantele culturii principale. Din această cauză culturile asociate se reco-mandă mai ales în fermele mici, în spaţii protejate, unde nu împiedică mecanizarea lucrărilor;aplicarea tratamentelor pentru combaterea bolilor şi dăunătorilor capătă o însemnătate deosebită,determinată de prevenirea poluări produselor şi fitoxicitatea unora dintre acestea;la elaborarea tehnologiei se va urmări asigurarea condiţiilor pentru creşterea şi dezvoltareaoptimă a tuturor speciilor cultivate asociat, pornind de la ipoteza că va creşte consumul de apă şisubstanţe hrănitoare.Sunt prezentate în literatura de specialitate şi cazuri particulare de culturi asociate, cum ar fi"cultura în culise" - realizată prin intercalarea între rândurile de plante legumicole a unor plante cuport înalt (porumb, sorg) cu rol de protecţie contra curenţilor reci de aer sau "cultura în amestec" -obţinută prin amestecarea seminţelor din planta principală cu o cantitate mică de alte seminţe înscopul realizării unui semănat mai uniform, în acest caz, cultura secundară serveşte şi ca plantăindicatoare (morcov, cu ridichi de lună sau mărar, ceapă cu mac) (Ruxandra Ciofu, 1994).Culturi asociate de legume în câmp. Se aleg în primul rând culturile la care se practică intervale maimici între rândurile de plante. Între rândurile de tomate timpurii se pot cultiva: varză timpurie sausalată, fasole oloagă, morcovi, gulii, conopida, bulboase. Între rândurile de tomate de vară-toamnă
    • susţinute pe spalier se pot cultiva fie speciile enumerate, fie şi tomate pitice, ardei, vinete, varză detoamnă, ridichi, sfeclă roşie. Între rândurile de castraveţi susţinute pe spalier se pot cultiva tomatepitice, ardei, vinete, fasole oloagă, castraveţi pe sol etc. (Voican V., 1988). Culturile perene înprimii ani se pretează la culturi asociate de fasole, tomate, ardei etc.Pe lângă culturile legumicole asociate se pot folosi şi asocieri cu alte culturi, de exemplu porumbul,floarea soarelui, sorg etc. în prima parte putându-se cultiva asociat salată, spanac, ridichi de lună etc.(tabelul 5.6). Tabelul 5.6 Culturi de legume intercalate tn porumb (în grădini şi microferme) (după StanN., 1992) Cultura Perioada de Distanţa între Producţia semănat plantat plante pe rând (cm) (t/ha) Varză timpurie 20.01 -5.02 5-20.03 40 10-12 Conopidă 20.01 - 10.02 15 - 30.03 40 7-8 timpurie x Porumb xx) 15 -20.04 - 20 7-8 Salată 10-15.02 10-15.03 20 5-6 Fasole de 20 - 30.04 - 5 8 grădinăx Porumbul se seamănă la 90 cm între rânduri. Între rândurile de porumb se intercalează câte două rânduri de legumedistanţate la 70 cm unul de altul (varză, conopidă, salată) sau 30 cm (fasole de grădină)xx ) Culturile de varză şi conopidă timpurie se înfiinţează prin răsad repicat în cuburi nutritive cu latura de 5 cm. Culturile asociate de legume în solarii şi sere-solar. Aceste construcţii necesită cheltuieli mari,de aceea trebuie folosite cât mai intensiv, o cale foarte eficientă fiind folosirea culturilor asociate.Trebuie avut în vedere că speciile legumicole cu cea mai mare pondere în solarii sunt: tomatele,castraveţii, ardeiul, vinetele, fasolea urcătoare, pepenii galbeni. În cazul acestor culturi cu talieînaltă, se obţin rezultate bune la culturile asociate, atunci când acestea sunt efectuate primăvaradevreme, uneori fiind înfiinţate chiar înaintea culturilor de bază. În acelaşi scop trebuie folositespecii legumicole cu perioadă scurtă de vegetaţie sau să se aplice metode de cultură care să scurtezeperioada de timp de la înfiinţarea culturilor asociate până la recoltare. Pentru asociere, în solarii, se pot folosi: salata de căpăţână, spanacul, ceapa verde, ridichi delună, pătrunjel pentru frunze, mărar, gulioare. Scurtarea perioadei de timp până la recoltare seasigură prin folosirea răsadurilor repicate în cuburi nutritive (salată, gulie, varză timpurie, conopidătimpurie) şi prin folosirea materialului de plantat vegetativ: arpagic şi bulbi mici pentru obţinerea deceapă verde, bulbi de usturoi, rădăcini mici de pătrunjel pentru frunze etc.Schemele de înfiinţare a culturilor vizează folosirea cât mai completă a suprafeţei utile, folosindu-seîn acest scop atât intervalul dintre rândurile de ia cultura de bază, cât şi la cele asociate . Culturi asociate de legume în sere. În sere se cultivă cu prioritate tomatele şi castraveţii.Tomatele se pretează mai bine pentru culturi asociate, deoarece majoritatea speciilor folosite înasociaţii au cerinţe moderate şi reduse faţă de căldură. Pentru asociere se folosesc cu precădere salata pentru căpâţână, gulioarele, spanacul, ceapa dearpagic, usturoi verde, ardei iute, mărar, pătrunjel pentru frunze.Tomatele se pot asocia cu salata şi alte verdeţuri sub registre (mărar, pătrunjel) .Castraveţii se pot asocia şi cu tomatele. Pe intervalul dintre rândurile de castraveţi se cultivă un rândde tomate care se vor cârni la 4 inflorescenţe. Până ce castraveţii cresc şi încep să umbrească se
    • asigură legarea fructelor de tomate. Castraveţii, pepenii galbeni, fasolea urcătoare se pot asocia cuardeiul iute, vinetele se pot asocia cu salata, ardeiul iute. Pentru folosirea şi mai intensivă a spaţiilorpe registrele de încălzire către capete se pot aşeza lădite din plastic în care se cultivă ardei iute. Pemarginea aleilor principale se pot produce răsaduri destinate culturilor legumicole din câmp.Culturile asociate în răsadniţe. Şi în răsadniţe se pot efectua unele culturi asociate. Astfel, în culturade bază de castraveţi se asociază salata pentru căpăţână, ridichile de lună, spanac, morcov etc. Înculturile de tomate, ardei, vinete se va asocia salată, ceapă verde, ridichi de lună, mărar etc.CULTURILE DUBLEPrin noţiunea de "cultură dublă" legumicolă se înţelege cultivarea plantelor legumicole după altespecii decât legumicole, respectiv după unele plante furajere sau cereale, care se recoltează devreme,în primul rând după plantele furajere însămânţate din toamnă, destinate furajării animalelor subformă de masă verde primăvara cât mai devreme: secară, ovăz, rapiţă ş.a. Având în vedere că acestespecii ocupă terenuri irigabile, rezultă că se pot asigura condiţiile necesare pentru pregătirea terenuluişi înfiinţarea culturilor legumicole duble.Dintre cereale cel mai potrivit este ovăzul de toamnă, deoarece eliberează terenul foarte devreme,permiţând realizarea culturilor legumicole. După ovăzul de toamnă se pot efectua culturi de tomate,varză roşie. Culturile duble se pot realiza şi după grâu, mazăre furajeră. După acestea se pot cultiva:castraveţi, dovlecei, fasole de grădină, morcov, salată, spanac, varză, conopidă, ceapă verde (MironV., Rădoi V., 1993).O bună reuşită a culturilor duble este condiţionată de respectarea următoarelor reguli: recoltareaculturilor păioase furajere până la data de 10-15 aprilie pentru a rămâne timpul necesar vegetaţieiplantelor legumicole; amplasarea numai în perimetre irigabile, mai ales când legumele se cultivă prinrăsad sau necesită irigare de răsărire; folosirea terenurilor care nu au fost erbicidate cu produse dingrupa triazinelor, care sunt dăunătoare mai ales pentru salată, spanac, castraveţi, dovlecei; alegereasoiurilor de legume timpurii şi care au rezistenţă la temperaturi ridicate ce pot surveni dupăînfiinţarea culturilor.Pentru a se lărgi intervalul de recoltare trebuie să se utilizeze soiuri cu perioadă mai scurtă devegetaţie (exemplu la tomate) şi să se respecte limita pentru înfiinţarea culturilor.CULTURILE LEGUMICOLE INTERCALATEReprezintă sistemul prin care plantele legumicole se cultivă în diferite plantaţii horticole ca: plantaţiipomicole tinere, plantaţii de arbuşti fructiferi, plantaţii viticole. În primii ani de la înfiinţarea acestorplantaţii, având în vedere distanţa dintre rânduri, suprafaţa de teren afectată lor nu poate fi utilizată de cătrepuieţi sau viţele tinere, datorită sistemului lor radicular redus. Tulpina nu are un volum prea mare şi caatare nu umbreşte dacât parţial suprafaţa terenului. În aceste condiţii se poate asigura o folosire intensivă aterenului şi în perioada când plantaţia nu produce, prin cultivarea acestuia cu diferite specii legumicole. Laalegerea acestora se va ţine seama de următoarele considerente: să nu prezinte un habitus mare,pentru a nu umbri plantaţia de bază; să nu fie rapace, cu un sistem radicular prea puternic, pentru a nuconcura plantaţia de bază, reducând sistemul de creştere al pomilor sau viţei de vie; să se foloseascăscheme pretabilite de mecanizare, pentru asigurarea accesului mijloacelor mecanice la îngrijirea plantaţiei;să contribuie la îmbunătăţirea solului; să suporte substanţele folosite la tratarea pomilor sau vitei devie.În plantaţiile de vii tinere se pot cultiva mai multe specii legumicole: salată, spanac, mazăre degrădină, fasole de grădină, varză şi conopidă timpurie, tomate de vară, ceapă de arpagic, usturoi(tabelul 5.7). Tabelul 5.7 Culturi de legume intercalate în plantaţii de vii tinere
    • Cultura Perioada de: Schema de înfiinţare a culturii semănat în plantat sau răsadniţe semănat în câmp Salată 10 -15.02 10- 15.03 55 - 30 - 30 - 30 - 55/20 cm Spanac 1.03 - 10.04 55 -30-30-30-55/5 cm Mazăre de - 1.03 -10.04 Bandă de 8 rânduri echidistante la 12,5 cm grădină Fasole de - 25.04 - 10.05 60-40-40-60/5 cm grădină Morcov - 1 -25.03 55-30-30-30-55/4 cm Varză 20.01 -10.02 10 - 30.03 75 - 50 - 75/40cm Conopidă 20.01 - 10.02 15 - 30.03 75 -50 -75/40 cm Tomate de 5-15 03 5 -15.05 75 - 50 - 75/25 cm vară Ceapă din - 10 - 30.03 55-3 0 -30-30-55/5 cm arpagic Usturoi - 1 -30.03 55 - 30 - 30 - 30 - 55/5 cm Pe baza experienţelor întreprinse s-au stabilit mai multe specii legumicole pretabile la culturaintercalată în plantaţii pomicole. Dintre acestea se pot menţiona: fasolea oloagă, morcov, pătrunjel,păstârnac, sfeclă roşie, gulioare, varză timpurie, ţelină pentru rădăcină, varză de toamnă, bame,tomate, ardei, castraveţi tip cornişon, ceapă verde, usturoi (tabelul 5.8). Nu se recomandă să sefolosească pepenii verzi, pepenii galbeni şi dovlecei deoarece prin întinderea vrejilor pot împiedicalucrările de întreţinere şi înăbuşi culturile de bază, în special viţa de vie (Stan. N.,1992). Tabelul 5.8 Culturi legumicole intercalate în plantaţii tinere de pomi Cultura Perioada de: Schema de înfiinţare a culturii semănat în plantat sau răsadniţe semănat în câmp Tomate 15 -20.03 5 - 15.05 95 - 70 - 70 - 70 -95/25 cm de vară 25.02- 15.03 Varză de 10-31.04 95 -70 - 70 - 70 - 95/40 cm vară Fasole de - 20.04 - 10.05 100 - 60 - 40 - 40 -60 -100/5 cm grădină Morcov - 1 -25.03 100 - 60 - 40 - 40 - 60 - 100/4 cm Ceapă - 20-30.03 100 - 30 - 30 - 80 -30 -30-100/5 cm Usturoi - 1-30.03 100 - 30 - 30 - 80 - 30 -30 - 100/ 5 cm Schemele de înfiinţarea culturilor sunt influenţate şi de vârsta plantaţiei. Pe măsură ce pomiiavansează în vârstă, se va mări volumul coroanei şi ca urmare, va creşte umbrirea intervalului dintrerânduri. Din acest motiv, plantele legumicole se vor amplasa numai pe zona centrală, iar cândumbrirea devine foarte puternică se va renunţa la culturile intercalate. Mai potrivite pentru culturile intercalate sunt plantaţiile cu pomi pitici, cum este cazul la vişin şipiersic, deoarece în acest caz culturile intercalate se vor efectua mai mulţi ani.Culturile intercalate de legume au efect favorabil şi pentru plantaţii deoarece prinmăsurile luate în vederea îngrijirii culturilor legumicole (fertilizare, irigare, praşilerepetate) se asigură condiţii bune pentru pomi şi viţa de vie, care cresc mai viguroşi şi cu ocapacitate mai mare de producţie.
    • Pentru culturile intercalate de legume în plantaţiile pomicole trebuie să se ţină seama şi deurmătoarele aspecte:- pentru plantaţiile cu 3,5 m între rânduri se recomandă înfiinţarea culturilor care se pot semăna cuSPC- 6 sau planta cu MPB, deoarece SUP- 21 atinge pomii;pentru schemele prezentate anterior cadrul semănătorii SPC- 6 se taie, iar pe cadrul maşinii MPR-4se vor monta secţii de MPR-4 (cu discuri elastice);pentru plantaţiile cu distanţe de 4,5 m şi 5m între rânduri, culturile intercalate de legume seînfiinţează după aceleaşi scheme ca la plantaţiile cu 4 m între rânduri;distanţa între plante pe rând este indentică cu cea recomandată pentru culturile obişnuite în câmp IRIGAREA CULTURILOR LEGUMICOLEÎn concepţia ştiinţifică pe care se axează practica irigaţiei, satisfacerea în optim a necesarului de apăal culturilor este pusă în legătură cu realizarea unui regim de umiditate în sol care să conducă laobţinerea unor recolte mari, stabile şi de calitate superioară, în condiţii economice. IMPORTANŢA ŞI NECESITATEA IRIGĂRIIDeoarece precipitaţiile nu sunt repartizate uniform şi nu corespund cu perioadele când plantelelegumicole au cerinţe mari fată de apă, este necesar ca în toate zonele să se facă irigarea culturilor.Irigarea constituie o măsură tehnologică de mare importanţă având ca efecte:obţinerea de producţii mari de legume, indiferent de cantitatea de precipitaţii căzută, deoarece prinirigare se completează deficitul de apă, care se distribuie în raport cu cerinţele plantelor;folosirea îngrăşămintelor de către plante cu eficienţă mai mare prin mărirea gradului de solubilizare asubstanţelor;îmbunătăţirea calităţii produselor legumicole;prelungirea perioadei de vegetaţie a plantelor şi eşalonarea mai bună a producţiei;folosirea ca mijloc de combatere a brumelor şi îngheţurilor uşoare în culturile de legume. TIPURI DE IRIGĂRI FOLOSITE ÎN LEGUMICULTURĂDupă perioada când se execută şi după scopul urmărit deosebim:- Irigarea de aprovizionare, care se aplică în perioadele secetoase, când umiditatea solului scadesub limita coeficientului de ofilire. Se efectuează în mod obişnuit în vederea creării condiţiilorcorespunzătoare pregătirii patului germinativ pentru culturile succesive.- Irigarea pentru asigurarea răsăririi uniforme, care se execută după semănat, când solul nueste suficient de umed.Este folosită frecvent în cazul semănăturilor târzii sau cu seminţe mici care răsar greu (morcov,ceapă, cicoare).Irigarea în cursul perioadei de vegetaţie, care completează nevoia de apă a plantelor legumicole îndiferite faze de creştere şi fructificare.Irigarea de răcorire, care se aplică în perioadele de arşiţă, cu scopul scăderii temperaturii, prinintensificarea transpiraţiei şi creşterea umidităţii atmosferice. Irigarea de răcorire se face prinaspersiune.Irigarea de fertilizare care completează nevoia de hrană a plantelor în cursul vegetaţiei, folosindu-seîn acest scop îngrăşăminte sub formă de soluţie.Irigarea contra brumelor pentru protejarea culturilor împotriva temperaturilor coborâte. Se efectueazăprin aspersiune cu 50-100 m/ha seara sau dimineaţa înainte de răsăritul soarelui.Irigarea de spălare se aplică în sere şi solarii unde se folosesc cantităţi mari de îngrăşăminte chimice,favorizând sărăturarea solului. Prin irigare cu norme ridicate în teren bine drenat se spală sărurile înadâncime.CONSUMUL DE APĂ AL PLANTELOR LEGUMICOLEDin determinările făcute cu privire la apa consumată de către plantele legumicole prinevapotranspiraţie pentru sintetizarea unei recolte comerciale de 50 t/ha, a rezultat că aceastareprezintă circa 5000 t/ha, adică 100 t de apă pentru o tonă de produs.Din cele 50 t producţie, substanţa minerală reprezintă doar 0,5-0,6 t.Prin urmare, pentru ca plantele legumicole să poată absorbi substanţele minerale necesare din solconsumă o cantitate de apă de circa 10.000 de ori mai mare decât aceste substanţe (Grumeza, 1969).
    • Consumul zilnic de apă se estimează în lunile de vârf în medie la circa 50-60 m3/ha în funcţie despecie.În zilele foarte călduroase şi cu vânturi puternice consumul de apă poate atinge valori mult mai mari.Necesarul de apă este diferit în timpul perioadei de vegetaţie.În timpul germinaţiei seminţele au nevoie de o cantitate de apă reprezentând 60-120 % faţă degreutatea lor proprie.În faza încolţirii nevoia de apă rămâne de asemenea mare.Nevoia de apă în continuare se diferenţiază în funcţie de diferitele etape de dezvoltare a plantelor.Cu cât plantele îşi dezvoltă mai bine organele vegetative de asimilaţie (frunzele), cu atât pierd maimultă apă prin transpiraţie şi evaporaţie. Această pierdere se măreşte atunci când plantele suntcultivate într-un climat cald, uscat şi cu vânt. Exemplu, o plantă de varză bine dezvoltată într-o zi devară pierde până la 5 1 de apă.În funcţie de consumul de apă şi capacitatea de absorţie a apei, plantele legumicole se împart în 4grupe principale (după Trummer, 1952)Grupa I-a cuprinde plantele cu un consum redus de apă datorită posibilităţilor acestora de a-şimicşora transpiraţia. Acestea dispun de un sistem radicular bine dezvoltat în profunzime cât şi lateralşi cu capacitate bună de absorbţie.Acestea sunt: tomatele, morcovii, pătrunjelul, pepenii galbeni şi pepenii verzi.Grupa a II-a. Plantele din această grupă se caracterizează prin capacitate redusă de absorbţie a apeidatorită sistemului radicular slab dezvoltat (superficial şi cu densitate redusă) şi printr-un consumneeconomic de apă datorită caracteristicilor aparatului foliar care este expus unei evaporări puternice.Cuprinde speciile: varza, conopida, castraveţii, salata, spanacul, ardeiul, fasolea de grădină.Grupa a III-a cuprinde plantele cu o capacitate mare de absorbţie a apei şi cu un consum de apăridicat. Din această grupă fac parte sfecla roşie şi cartoful timpuriu.Grupa a IV-a cuprinde plantele ce se caracterizează printr-un consum mic de apă, datorită suprafeţeireduse a aparatului foliar şi printr-o capacitate mică de absorbţie ca urmare a sistemului radicular slabdezvoltat. Caracteristică acestei grupe este ceapa.Consumul de apă este diferit nu numai în funcţie de specificul plantelor, ci şi de producţia realizată launitatea de suprafaţă.De asemenea, acesta depinde şi de durata perioadei de vegetaţie. Consumul de apă se corelează şi cugradul de aprovizionare a solului cu elemente nutritive. La o bună aprovizionare cu elementenutritive consumul de apă e mai mic. La o slabă aprovizionare cu elemente nutritive consumul de apăeste mai mare.Trebuie ţinut seama că la consumul mare de apă al plantelor legumicole se mai adaugă apa pierdutădin sol prin evaporaţie, care este cu atât mai mare cu cât căldura este mai ridicată, solul mai tasat şineacoperit de vegetaţie. În acest fel consumul de apă al unei culturi se exprimă prin evapotranspiraţiapotenţială, care se calculează după formula Thornthwaite:ETp= 1,6 (10t)/i.kîn care:ETp este evapotranspiratia potenţială (mm)t - temperatura lunară (°C);I - indicele termic anual (suma indicilor termici lunari, ce se stabilesc prin relaţia i=t/5xl,514);K - un coeficient de corecţie, în funcţie de plantă şi gradul de acoperire al solului.Bilanţul apei în sol rezultă din diferenţa între consumul total şi aportul de apă din precipitaţii. În ţaranoastră, calculându-se evapotranspiraţia potenţială (prin metoda Thornthwaite) şi făcând bilanţul deapă se constată că aproape în toate zonele există un deficit, în lunile de vară (tabelul 6.1) (Indrea,D.,1992). Tabelul 6.1 Deficitul de apă din sol faţă de evapotranspiratia potenţială, calculată dupăformula Thornthwaite (mm) Localitatea Deficitul de apă în mm în lunile Total iunie iulie august sept. oct.
    • Constanţa 44 103 48 62 20 327 Turnu 16 100 97 51 0 264 Giurgiu 0 87 88 52 6 233 Craiova 0 82 85 50 3 220 Iaşi 2 71 66 38 5 182 Bucureşti 0 45 75 44 6 170 Timişoara 0 49 71 34 0 154 Deva 0 35 52 31 0 121 Cluj-Napoca 0 0 3 22 0 25 Braşov 0 0 0 0 0 0Consumul de apă în sere poate fi calculat pe baza radiaţiei solare globale, din afara serei (G), care înproporţie de 70 % este folosită pentru evaporarea apei folosind formula Villele (citat de Hiesen,1978):ETP (mm/zi) = 0,67xRg/60în care: Rg este radiaţia globală în cal/cm2 , iar 60 este căldura latentă a apei pentru vaporizare (cal).Exemplificând în formulă cu radiaţia globală medie, în luna iunie, pentru localitatea Bucureşti careeste de 204 Kwh/m2 , rezultă o radiaţie globală zilnică de 0,68 wh/cm2, echivalând cu 584 cal/cm2(1000 cal = 1,1639 wh) şi un consum de 6,5 mm/zi.ETP (mm/zi) = 0,67 x 584/60 = 6,5 mm/zi.Evapotranspiraţia reală se obţine aplicând un coeficient de corecţie (K), ce depinde de cultură şistadiul de vegetaţie (Indrea, D., 1992).Valorile coeficientului K sunt: 0,7 - 1,2 la tomate, 0,6 - 1 la pepenii galbeni şi de 0,9 - 1,2 la salată şicastraveţi.Astfel, pentru cultura de tomate:ETP (mm/zi) sau l/m2 = ETP.K = 6,5 x 0,8 = 5,2 l/m2/zi.Experimental, s-a constatat că la o cultură ce acoperă suprafaţa solului, consumul de apă în sere,variază între 0,5 - 1,1 l/m2, pentru radiaţia globală exterioară de 1 kwh/m2. Acest consum se coreleazăproporţional cu gradul de acoperire al terenului (Hesse, 1 985, citat de Krug, 1986). În serele încălziteîn funcţie de nivelul temperaturii se mai adaugă un consum de 0,3 - 1,2 l/m2. În exemplul de mai sus,radiaţia globală medie zilnică în luna iunie la Bucureşti fiind de 6,8 kwh/m , la un consum mediu de0,8 1/m2/kwh, rezultă un necesar zilnic de 5,4 l/m2 , valoare practic egală cu aceea calculată prin for-mula Villele. REGIMUL DE IRIGARE LA CULTURILE LEGUMICOLEÎn cadrul unui regim de irigaţie corespunzător, prin udări, plantelor legumicole trebuie să li se asigurecantităţile de apă strict necesare pentru desfăşurarea normală a proceselor fiziologice în scopulobţinerii unei producţii maxime.Regimul de irigaţie trebuie să fie în deplină concordanţă cu necesarul de apă al plantelor, proprietăţilefizico-chimice ale solului şi condiţiile climatice locale.Regimul de irigaţie al unei culturi reprezintă un complex de noţiuni tehnice, proprii irigaţiei în careintră:momentul aplicării udării;norma de udare;norma de irigare;numărul de udări;intervalul dintre udări.Momentul aplicării udării trebuie să se stabilească cu multă atenţie astfel încât gradul deumiditate din sol să fie menţinut în mod permanent la nivelul considerat optim pe etape devegetaţie pentru fiecare cultură, în funcţie de cerinţele plantelor şi de factorii de mediu.Cerinţele plantelor legumicole faţă de umiditatea solului sunt diferite în cursul perioadei devegetaţie, fapt de care trebuie ţinut seama la stabilirea momentului aplicării udărilor.
    • Ardeii se udă bine la plantare pentru a asigura prinderea, iar în faza imediat următoare udările seîntrerup până plantele se înrădăcinează bine. Udatul se reia după 10-14 zile.La tomate irigarea abundentă în timpul coacerii fructelor duce la crăparea acestora.La rădăcinoase trebuie păstrată o umiditate cât mai uniformă în tot timpul îngroşării rădăcinilor.Alternarea perioadei de secetă cu aplicarea apei de irigat duce la crăparea rădăcinilor, ceea cedetermină scăderea duratei lor de păstrare.Irigarea se intensifică în anumite faze de vegetaţie în funcţie de specificul plantelor.Tomatele, ardeii, vinetele se udă mai intens în timpul fructificării, fasolea de grădină în timpulînfloririi şi formării păstăilor, varza în perioada formării căpăţânilor.Primăvara devreme udarea culturilor trebuie să se facă numai în prima jumătate a zilei şi cunorme mici de apă.Vara, când temperatura aerului este foarte ridicată, udarea se face seara sau noapteaIntervalul umidităţii active (IUA) pentru plante în sol este cuprins între capacitatea de câmp pentru apăa solului (considerată ca rezervă maximă) şi coeficientul de ofilire (socotit ca rezervă minimă)(tabelul 6.2). Tabelul 6.2 Principalii indici hidrografici ai unor grupe de soluri (Botzan, 1969)Grupa de soluri Adânc Gv C Co ime; t/m3 % greut. m3/ha (m) % greut. m3/ha Soluri zonale (cernoziomuri 0,5 1,26 24,7 1560 9,9 620 nisipoase- lutoase) 1,0 1,26 24,7 3110 9,5 1200 1,5 1,26 22,9 4330 9,0 1700 Cernoziomuri levigate 0,5 1,34 24,0 1610 12,0 800 (lutoase -luto-argiloase) 1,0 1,36 23,1 3140 12,5 1700 1.5 1,36 22,2 4530 12,2 2490 Soluri brun roşcate de 0,5 1,39 23,7 1650 11,9 830 (luto-argiloase) 1,0 1,44 23,0 3310 13,8 1990 1,5 1,46 22,5 4930 14,1 3090 Soluri brune de pădure 0,5 1,35 29,8 2010 14,9 1000 1,0 1,35 30,8 4160 17.4 2350 1,5 1,36 29,8 6080 18,0 3670 Soluri de dune 0,5 1,45 10,2 790 1,7 130 1,0 1,55 10,5 1630 2,0 310 1,5 1,55 10,8 2520 2,0 470 Cernoziomuri levigate 0,5 1,44 20,1 1450 6,8 490 1,0 1,44 16,7 2400 6,6 950 1,5 1,48 15,1 3350 5,7 1270 Soluri aluviale 0,5_ 1,34 21,1 1420 5,5 370 1,0 1,31 19,7 2550 4,9 640 1,5 1,34 19,6 3940 5,2 1050 (Luto-nisipoase şi lutoase) 0,5 1,30 25,9 1550 8,1 530 1,0 1,31 22,2 2910 8,0 1050 1,5 1,31 24,0 4730 8,0 1750 (luto-argiloase) 0,5 1,31 29,3 1890 13,5 880 1,0 1,33 27,9 3710 14,6 1940 1,5 1,34 27.3 5430 13,6 2730
    • Nivelul optim de umiditate pentru fiecare cultură legumicolă pe faze de vegetaţie se află între acesteextreme de rezervă maximă şi rezervă minimă de apă.Acest nivel optim este mai aproape de maximă (Cc) pentru culturile şi fazele de vegetaţie în cazulcărora pretenţiile faţă de apă sunt mai mari şi se deplasează spre minimă atunci când aceste pretenţiisunt mai mici.Chiar în cazul culturilor sau fazelor când se manifestă pretenţii mai mici umiditatea din sol nu trebuiesă scadă sub un anumit plafon denumit în practica irigaţiei plafonul minim al umidităţii active (Pmin.).Acest plafon variază mai puţin în funcţie de caracteristicile solului şi mai ales de textura sa.Plafonul minim al umidităţii active trebuie să fie superior coeficientului de ofilire cu 1/2; 2/3; 3/4 dinIUA în funcţie de textura solului.Aceasta corespunde la 50% din Cc. pe solurile uşoare, 60-70 % din Cc. pe solurile mijlocii şi 80 %din Cc. pe solurile grele (M., Mihalache şi colab., 1985).Pentru condiţiile naturale din sud-estul tării s-a constatat că rezerva de apă din sol nu trebuie să scadăsub 80 % din capacitatea de câmp pentru apă a solului în fazele de consum maxim al speciilorlegumicole şi sub 70 % din Cc în fazele când au pretenţii moderate faţă de apă.Pentru stabilirea momentului în care trebuie să se aplice udarea se determină provizia momentană deapă a solului şi când aceasta ajunge aproape de plafonul minim al umidităţii active se aplică o udare.Umiditatea solului se poate determina prin mai multe metode:- gravimetrică, cea mai folosită la noi. Se ridică probele de sol şi se usucă în etuvă la 105°C(8h) sau 150°C; (4h).provizia momentană- [(G. sol umed - G. sol uscat) /G. sol uscat] x 100prin aprecierea în câmp, după plasticitatea solului. Proba de 100 g se frământă în mână urmărindu-seformarea unei sfere sau a unui cilindru cu Ø=1-3 cm (tabelul 6.3);metoda elcctrometrică (se bazează pe corelaţia între conductibilitatea electrică a solului şi umidtatealui);metoda tensiometrică (se măsoară forţa de sucţiune din sol);Tabelul 6. Soluri grele Soluri mijlocii Soluri uşoare (luto-nisipoase şi nisipo- (argiloase şi luto- (lutoase) lutoase) Umiditatea argiloase)aproximativă Felul cum se formează % sferă cilindru sferă cilindru sferă cilindru 15 Nu se formeazăBine, dar Nu se formează Se formează Nu se formează puţin dar la apăsare rezistentă se risipeşte 20 Bine Nu se Bine Scurt idem Scurt 25 Bine formează Bine, se Scurt Lung Bine, se li- Lung dar rezistent lipeşte de peşte de mână mână 30 Bine şi Lung Bine, Lung şi rezistent Curge pintre degete se li- murdă- peşte reşte şi de se lipeşte mână de mânăMomentul udării se poate stabili şi cu ajutorul unor indici fiziologici:
    • - concentraţia sucului celular (când solul este bine aprovizionat cu apă concentraţia suculuicelular are valori reduse şi invers). Se determină cu refractometrul de câmp. La tomate udările seexecută când concentraţia sucului celular atinge valori între 8 - 8,5 %, iar la varză, ardei, vinete,salată, sfeclă de masă, morcov, ceapă şi castraveţi de 10 %;- gradul de închidere a stomatelor. La o aprovizionare suficientă cu apă stomatele se deschidlarg. Pe măsură ce rezerva de apă scade, tind să se închidă treptat, sau încetează de a se mai deschide.Prognoza şi avertizarea udărilor. Aplicarea udărilor la momentul optim este o componentă de ceamai mare importantă a regimului de irigare, iar pentru o conducere corectă a acestuia se impunecunoaşterea aprofundată a relaţiei apă-sol-plantă-atmosferă (Ştefan, V., 1981) pentru fiecare situaţiedată.Dintre metodele cunoscute pentru prognoza şi avertizarea aplicării udărilor, s-a ajuns la concluzia căcea a bilanţului bazată pe relaţia dintre consumul de apă al plantelor şi cel rezultat prin evaporatie,din evaporimetre, apare ca cea mai indicată, răspunzând cerinţelor exploatării atât prin precizie, cât şiprin operativitate. Totodată aparatura utilizată este simplă, uşor de procurat, uşor de manipulat şi deîntreţinut.Această metodă dă posibilitatea cunoaşterii efectului integrat al radiaţiei, vântului, temperaturii şiumidităţii relative a aerului asupra evapotranspiraţiei, factorii climatici sub a căror influenţă seproduce în principal şi consumul de apă al culturilor irigate.Prognoza şi avertizarea cu ajutorul evaporimetrelor constau în principal în urmărirea consumului deapă al plantelor, în paralel cu înregistrarea consumului de apă prin evaporaţie, din evaporimetru.Concomitent se fac observaţii fenologice, măsurători biometrice, analize fizice şi chimice ale solului,înregistrări ale datelor climatice, calculul producţiilor etc.În condiţii de producţie, fiecare evaporimetru serveşte o suprafaţă de 5000 ha.Prognoza şi avertizarea udărilor au un caracter foarte complex, scopul principal fiind dea satisface în optim cerinţele de apă ale plantelor, în vederea obţinerii unei eficientemaxime la culturile irigate (Pelaghia Chilom,1991).Norma de udare reprezintă cantitatea de apă în m3 /ha ce se aplică la o singură udare. Norma de udaretrebuie aplicata în cantitatea stabilită prin calcul, ca să nu depăşească capacitatea de câmp pentru apăa solului.m=110 H Gv. (C-Pmin) (m3/ha)Gv = greutatea volumetrică a stratului activ de sol (t/m3);C = capacitatea de câmp pentru apă, exprimată în procente din greutatea raportată la sol uscat, înstratul activ considerat;Pmin = provizia momentană de apă a solului exprimată în procente din greutatea raportată la soluscat, în acelaşi strat activ, care este de dorit să coincidă cu plafonul minim al umidităţii activestabilit pentru condiţiile date.H - adâncimea de umectare = 0,2 - 0,55 m la tomate; 0,2 - 0,6 m la cartof timpuriu, 0,20 - 0,45 m lavarză, castraveţi, ceapă. Norma de udare oscilează între 250 - 500 rrr3/ha. La culturile timpurii, laînceput, se dau norme de udare mai mici pentru a nu răci solul. Pe măsură ce plantele cresc şi aunevoie de apă mai multă se măreşte norma de udare.Norma de irigare reprezintă cantitatea totală de apă care se administrează unei culturi pe întreagaperioadă de vegetaţie (rrr3/ha). Norma de irigare Σm = Σ(e+t) + Rf-Ri-Pve+t = consumul total de apă reprezentat prin suma pierderilor neproductive prin evapotranspiratie dela suprafaţa solului (e) şi a celor productive rezultate din transpiraţia plantelor (t), în perioada devegetaţie;Rf = rezerva finală a apei din sol, la sfârşitul perioadei de vegetaţie; Ri = rezerva iniţială de apă dinsol, care în practica irigaţiei este considerată umiditatea la semănatul culturii.Pv = precipitaţiile din perioada de vegetaţie.Norma de irigare depinde de valoarea evapotranspiraţiei şi de precipitaţiile utile din cursul perioadeide vegetaţie.Este mai mică la culturile cu perioadă de vegetaţie mai scurtă (1000 -1500 m3/ha la salată, spanac) şimai mare la culturile cu perioadă de vegetaţie mai lungă (4000 m3/ha la tomate de vară, varză detoamnă).
    • Norma de irigare se exprimă în mod real prin însumarea tuturor normelor de udare administrate înmod efectiv unei anumite culturi.Numărul de udări ce se aplică unei culturi rezultă din raportul dintre norma de irigare şi norma deudare.Numărul de udări este de 2 - 3 la spanac şi salată şi de 8 - 10 la tomate de vară, la ardei, varză detoamnă ş.a.Numărul de udări poate să fie mai mare sau mai mic pentru acelaşi sol şi aceeaşi cultură în raport deprecipitaţiile care cad în timpul vegetaţiei (tabelul 6.4). Intervalul dintre udări este determinat de timpul în care se consumă norma de udare.Ca principiu, pentru a evita risipa de apă, udarea care urmează nu trebuie făcută decât după ce s-afolosit apa din udarea precedentă.Intervalul dintre udări pentru o anumită cultură depinde de numărul şi mărimea ploilor, de umezealaşi temperatura aerului, de frecvenţa şi intensitatea vântului, de natura solului, de adâncimea pânzei deapă freatică.În general, la plantele legumicole frecventa udărilor e mare. Intervalul dintre udări este de 6 - 10 zile(Marinescu, A., 1989).
    • Tabelul 6.4 Regimul şi schema de irigare pentru principalele culturi de legume la diferitecantităţi de precipitaţii (după Mihalache, M, 1985) Cultura Cantitatea de precipitaţii (mm) Schema de udare 400-500 500-700 Norma m3/ha Nr.de Norma m3/ha Nr.de udări udări Irigare Udare Irigare Udare 1 2 3 4 5 6 7 8 Tomate 2500- 400- 5-6 2000- 400- 4-5 Udările I-II la 12-15 zile cu 400 timpurii 3000 600 2500 600 m3/ha (să nu împiedice încălzirea solului); III-VI la 8-10 zile cu 500- 600 m3/ha; V-VI cu 600 m3/ha Tomate de 3500- 400- 7-8 2500- 500- 4-5 Udarea Ia 4-6 zile de la plantare cu vară şi de 4000 600 3000 600 400 m3/ha: II-III la 8-10 zile cu 500 toamnă m3/ haV-VI1 cu 600 m3/ha, restul cu 500-600 m3/ha Vinete 4500- 500- 8-9 3500- 500- 6-7 Udările I-II cu 400 rn3/ha: III-V cu 5000 600 4000 600 500-600 m3/ha, restul cu 600 m3 /ha Ardei 4500- 400- 8-10 3500- 400- 7-8 Udarea la 10-12 zile de la plantare cu 5000 600 4000 500 300 m3/ la ha: II-IV la 8-10 zile cu 400-500 m3/ha, restul cu 500-600 m3/ha Varză şi 2400- 400- 5-6 1500- 400 4-5 Udările I-II la 10-12 zile cu 300- conopidă 2000 500 2000 350m3/ha; III-IV la 8-10 zile cu 400 timpurie m3/ha, restul cu 400-500 m3/haVarză de vară 3000- 400- 6-7 2500- 400- 5-6 Udările I-II la 7-8 zile cu 400-450 3500 600 3000 600 m3/ha: III-IV cu 400 m3/ha. restul cu 400-500 m3/ha Varză şi 4000- 500- 7-8 3500- 400- 6-7 Udările I-IV des (la 6-7 zile) cu 400-conopidă de 4500 600 4000 600 450 m3/ha, restul la 8-10 zile cu 500- toamnă 600 m3/ha Castraveţi 2500- 400 6-7 1266- 300 4-5 Udările I -II cu 300-350 m3/ha, restul 2800 1506 cu 400 m3 la haCeapă de apă 4000 400 8-10 2800 350 6-8 Udările I-IV dese (la 5-7 zile) cu 300 şi praz m3/ha. La creşterea bulbilor cu 400 m3/ha; ultima udare cu 10-15 zile înainte de recoltare
    • Ţelină 4500 450 8-10 5200 400 6-8 Udările I-V la 8-10 zile cu 400-450 m3/haRădăcinoase 2500- 500- 5-6 2000- 500- 3-4 Udările I-II cu 300-400 m3/ha la (morcovi, 3000 600 2500 600 îngroşarea rădăcinilor cu 500-600 sfeclă, m3/ha pătrunjel Culturi 3000- 500- 5-6 2000- 400- 4-5 I-II udare cu 400 m3/ha. După semincere 3500 600 2500 500 fructificare cu 500-600 m3/ha (anul II) Cartofi 2000- 500- 4-5 1500- 400- 3-4 Udările I-III rar (la 10-12 zile) cu timpurii 2500 600 2000 500 300-400 m3/ha. După înflorire la 7-8 zile cu 500-600 m3/ha6.5.METODE DE UDAREMetodele de distribuire a apei la plante se numesc metode de udare.La alegerea metodelor de udare trebuie ţinută seama de cerinţele plantelor cultivatefaţă de apă , de natura si de panta terenului, de frecventa si intensitatea vânturilor.Indiferent de metodă, udarea trebuie să asigure:- udarea uniformă a solului până la adâncimi la care pătrundrădăcinile plantelor;- păstrarea în straturile superioare ale solului a unei structuriglomerulare;- evitarea pierderilor de apă ca urmare a infiltraţiei în straturile adânci, prin pereţii canalelor şi prin revărsare;-evitarea spălării intense a solului de substanţe nutritive şi sărăturării acestuia;- mecanizarea lucrărilor de îngrijire a plantelor într-o măsură cât maimare, cu toată existenţa reţelei de canale pentru conducerea apei de irigat;- Conducerea apei de irigat cu un număr redus de braţe de muncă.Principalele metode de irigare sunt: irigarea prin rigole saubrazde, irigarea prin aspersiune, irigarea subterană şi irigarea prin picurare.ri^[areaprrnri^^psm^j)e^h^j^p ju^ esfe metoda cea mai corespunzătoare pentruculturile legumicole.Udarea prin brazde prezintă următoarele avantaje:ficienţă tehnică ridicată; -«■.atac de boli mai redus;•ud* posibilitatea de a circula pe strat pentru efectuarea diferitelor lucrări de îngrijiredeoarece rămâne uscat; —Stratul de sol nu se răceşte, nu se formează crustă; mc se
    • poate practica la toate culturile; — asigură posibilităţi largi pentru mecanizarealucrărilor; ■**»■■ consumuri energetice mai reduse.Se caracterizează prin aceea că apa circulă la suprafaţa solului, ajunge la rădăcinileplantelor rin pr ntrntnriir înălţa pţ-in infiltraţie, mai aleş__la-_ teja} prin capilaritate,fără a lua contact direct cu partea aeriană a plantei.Udarea plantelor legumicole pe brazde necesită modelarea solului subfm-mă Hf» gtratiiri înotata.Lăţimea la coronament a straturilor înălţate pe care se cultivă plantele variază înfuncţie de natura solului si se stabileşte astfel ca să se realizeze o repartizare uniformăa apei în sol, în special în zona unde se află rădăcinile plantelor.Pe solurile uşoare tendinţa apei este de a se infiltra mai mult pe verticală, iar pesolurile grele apa se infiltrează mai mult pe orizontală (fig. 6.2). De aceea pe solurile uşoare lăţimea straturilor va fi mai mică, în jur de 50 cm, iar pesolurile grele va fi mai mare, de 94 cm sau 104 cm.Pentru a putea aplica metoda de udare pe brazde terenul trebuie să îndeplineascăurmătoarele condiţii:Fig. 6.2. - Suprafaţa transversală a straturilor înălţate" umectată prin rigole:a - sol uşor; 2 - sol greu (după Nicolaescu, I., 1969).••»• să fie cât mai puţin frământat (să se fi făcut nivelarea de bază);•—• permeabilitatea solului să fie j-mnă (sunt, corespunzătoare solurilor cu texturăluto-nisipoasă şi nisipo-lutoasă); de apă freatică să fie situată la adâncimi mai mari de 3 m; •■ solul să aibă ocapacitate mare de înmagazinare a apei. La udarea pe brazde sunt cunoscute douăscheme: - schema tr^^yfrvnln. rânrl canalul provizoriu este paralel cu curbele
    • de nivel şi din el apa este trecută direct în brazdele de udare.- schema longitudinală, când canalul provizoriu este perpendicular pecurbele de nivel. Din aceasta apa este trecută în rigolele de udare (paralelecu curbele de nivel) şi din acestea în brazdele de udare.Panta optimă a terenului în lungul rigolei este între 2-3 %o, iarlungimea rigolei (brazdelor) de 200-400 in.«^ Lungimea brazdelor se stabileşte prin calcul sau cu ajutorulnomo-gramelor în raport de panta terenului, textura solului şinorma de udare.Distribuirea apei pe brazde se face în mai multe moduri:- cu echipamentul de udare pe brazde EUBA- 150, folosindconductemobile din alurr""" (;a" cauciuc - hiityl;- rnjijfnnnp mrbife din tablă sau material plastic (cu diametrulde 25-50 mm) care după ce se umplu cu apă se scufundă cu un capăt încanal sicu celălalt în rigolă;- tuburi fixe din cauciuc sa» material plastic care străbatcoamarigolei la 2-5 cm de partea superioară, ieşind cu un capăt în rigolă şicucelălalt în canal;- deschideri numite chisic sau !!Pj}rtiţă" efectuate prin tăiereacu sapaa peretelui rigolelorintermediare sau a canalului. Aceastămodalitate sepractică numai în grădinile mici deoarece cere mult timp şi forţă demuncă manuală pentru a lăsa apa să umple pe rând rigolele deudare şiapoi pentru a le astupa.Organizarea udărilor pe brazde. Udarea se face după un planîntocmit în prealabil. Se organizează echipe de udători formate dincâte doi muncitori care au misiunea să asigure dirijarea apei pereţeaua provizorie şi trecerea ei cu ajutorul sifoanelor în rigole.Udarea se va începe de la partea terminală a reţelei provizorii şi vamerge către priza de apă.După fiecare udare trebuie făcută o apreciere a calităţii acesteia,prin diferite metode:
    • - HetRrmtnarRaaHâncimti Ae, nmeyirp a colului CU ajutorulunei Vergelemetalice"(1,5 m lungime, 5 - 6 mm grosime) care înfiptă în pământpermit^ să aprecieze adâncimea de pătrundere a_ap_gX-în funcţiede rezistenţa solului;- determinarea proviziei momentane a solului în apă, imediatdupăudecfe, luând probe de-a lungul brazdelor, din 50 în 50 m.£jţrigarea prin aspersiune. Prin aspersiune apa de irigaţie pompatădirect din sursă, canal deschis sau dintr-o reţea de presiune estepulverizată în aer, de unde picăturile cad pe plante şi sol sub formăde ploaie. Irigarea prin aspersiune prezintă următoarele avantaje:- posibilitatea irigării terenurilor cu permeabilitate mare,îndeosebinisipoase, unde nu poate fi aplicată irigarea pe brazde;- nu necesită nivelarea şi modelarea terenului;- are efect favorabil asupra microclimatului în culturi,combătându-seseceta atmosferică;- se execută operativ;- se poate folosi ca metodă de combatere a îngheţurilor;- îngrăsările faziale pot fi făcute cu îngrăşăminte mineraleconcomitent cu udatul.Irigarea prin aspersiune prezintă şi unele dezavantaje:- favorizează apariţia şi dezvoltarea bolilor criptogamice;- provoacă tasarea solului în cazul aspersoarelor de presiunemedie şiînaltă;- necesită investiţii mari pentru instalaţiile folosite;- consumul de energie pentru pomparea apei este mare (15 -30 l/hamotorină sau 0,10 - 0,42 kwh/m^);- comsum ridicat de timp pentru mutarea conductelor;
    • - devine impracticabilă când bate vântul, udarea fiindneomogenă.Intensitatea ploii trebuie să fie mai mică sau cel mult egală cuvitezade infiltraţie a apei în sol, pentru evitarea băltirii apei.Irigarea prin aspersiune se recomandă în special plantelorlegumicole cu pretenţii ridicate la umiditatea atmosferică ca:salata, spanacul, văr-zoasele, castraveţii eţc.Alegerea duzelor aspersoarelor se face în funcţie de specie sifenofază.Ele trebuie să asigure un grad de fineţe mult mai mare al ploiidecât în cazul culturilor de câmp.Când plantele sunt tinere şi aparatul vegetativ fragil, picăturiletrebuie să fie de dimensiuni mici pentru a nu stânjeni creştereaplantelor şi pentru a nu provoca bătătorirea solului.La udarea de la plantare s-a constatat lipirea frunzelor de pământîn proporţie de 10,5 % la vinete şi 7,7 % la ardeiul gras.Studiile comparative privind efectul udării pe brazde şi prin aspersi-une la tomate au condus la următoarele concluzii:- udarea prin aspersiune a influenţat favorabil creştereatulpinii principale, lungimea internodiilor, greutatea tulpinii şi conţinutulfrunzelor învitamina C şi zaharuri;- udarea pe brazde a acţionat pozitiv asupra: greutăţiiabsolute a sistemului radicular, raportului dintre greutatea fructelor si greutateatotală aplantelor; producţiei şi acidităţii fructelor.La ardeiul gras, vinete şi tomate s-au obţinut producţii mai mari lairigarea pe brazde comparativ cu cea prin aspersiune (Grumeza,1959).Distribuirea apei la irigarea prin aspersiune se poate face cu diferiteinstalaţii (l.I.A.M.-H-Dn-25 şi I.I.A.M.-A.-Dn-25), ţinând seama despecificul culturilor legumicole. Irigarea cu instalaţie fixă sefoloseşte de obicei în spaţiile închise (sere,solarii), iar în câmp seutilizează instalaţii mobile sau autopropulsate (APT- 4M), o reţea deconducte subterane, prevăzută cu hidranţi şi conducte la care se
    • cuplează aripile de ploaie cu o lungime de până la 200 m, alcătuitedin tronsoane de 6 m. Aspersoarele recomandate în legumiculturasunt cele cu dispersie fină a picăturilor ASJ-1N cu duze de 5, 6, 7, 8mm sau cu ASM-1 cu duze de 8,5, 10, 11,5 mm pentru a evitaformarea crustei şi efectele mecanice asupra frunzelor şi florilor şimai ales la culturile de tomate, ardei, fasole, castraveţi.Organizarea muncii la udarea prin aspersiune este condiţionată deo serie de particularităţi.j~> Irigarea subterană constă în conducerea apei direct larădăcinile plantelor printr-o reţea de conducte (tuburi poroase deasboeiment sau argilă arsă) subterane sau prin aşa zisele "drenuricârtiţă".Drenurile sau tuburile poroase se amplasează în sol la adâncimeade 50-60 cm şi distanţate între ele la 60-70 cm sau 1,2- 1,5 m înfuncţie de natura solului.Irigarea subterană prezintă câteva avantaje: dă posibilitatea de afuncţiona în regim reversibil irigare-drenaj; aplicarea pe terenmodelat,fără a stânjeni mecanizarea lucrărilor de întreţinere; umezireastratului de sol se face prin capilaritate, realizându-se un echilibraoptim între apa si aer la nivelul rădăcinilor.Irigarea subterană s-a dovedit deosebit de favorabilă culturilorlegumicole, mai ales în sere.Datorită costului ridicat şi întreşinerii greoaie este puţin extinsă înpractică.U Irigarea prin picurare constă în distribuirea pe suprafaţa decultură a unor cantităţi reduse de apă, într-o perioadă îndelungatăde timp.Se numeşte irigare prin picurare deoarece apa iese din conductesub formă de picături.Prezintă o serie de avantaje:- economie de apă până la 50 % faţă de udarea pe brazde;- creează condiţii favorabile de umiditate şi gaze în sol;- permite administrarea îngrăşămintelor minerale sub formădesoluţii;
    • - regimul de umiditate din sol poate fi dozat uşor în raport cunevoileplantelor;- se reduc simţitor pierderile de apă prin evaporaţie şiinfiltraţie;- plantele încep să fructifice mai timpuriu;- se obţin sporuri însemnate de producţie, comparativ cu altemetodede udare (tabelul 6.5);Tabelul 6.5 Producţii obişnuite la unele culturi prin folosireametodelor de irigare (t/ha)Cultura Metoda de udare Sporul de Sursa de Picur Asper Braz recoltă la udare prin informare Tomate 65 39 - 166 Shrmieli şi Pepeni 43 24 24 180 Pricop şi colab., galbeni 1971, Saviţchi, Porumb 12,2 5,3 - 230 Tomate 89,8 - 77,6 116-solarinfluenţează umiditatea relativă a aerului diminuând pericolul nudezvoltării unor boli şi dăunători;- determină economie de forţă de muncă, aceasta poate fieliminatăpractic total datorită posibilităţilor de automatizare a proceselor defuncţionare a instalaţiilor;- necesită un consum de energie redus comparativ cu irigareaprinaspersiune;- se poate aplica pe terenuri improprii pentru celelalte metodedeudare (terenuri cu pante mari, cu textură uşoară sau grea).Prezintă şi unele dgzaYanţaje:- investiţii mai mari la ha;- pericolul permanent de înfundare a dispozitivelor depicurare, neajuns remediat în bună măsură prin perfecţionarea picurătoarelor.
    • - consum mare de ţeava din materiale plastice pe unitatea desuprafaţă.Irigarea prin picurare, combinată cu fertilizarea, a deschis noiposibilităţi pentru controlul aplicării apei şi îngrăşămintelor laculturile agricole (Goldeberg, 1976; Dasberg şi Bresler, 1985).Multiple avantaje ale acestui sistem sunt precizate de Bar-Yosef,Israel, 1991.în condiţii de mulcire a tomatelor cu polietilenă neagră şi irigareprin picurare cu apă carbonată s-au obţinut sporuri importante deproducţie (D. Andria şi colab, 1992). în alte experienţe efectuate înStJA, prin irigarea prin picurare si mulcirea tomatelor cu folie depolietilenă neagră de 0,15 mm grosime au sporit producţiatimpurie, târzie si totală cu 60 %, 70 % şi respectiv 123 % (Bhella,S.H.,1988).Instalaţia de irigare prin picurare este alcătuită din blocul de controlpentru filtrarea apei, reglarea presiunii şi a debitului, conductele detransport din polietilenă sau PVC, conductele de udare de 12-20mm diametru, prevăzute cu dispozitive de udare numitepicurătoare. Distanta dintre acestea este reglabilă şi depinde deschema de plantare, pentru culturile de legume fiind recomandateseturile cu distanţe de 1,4 - 1,5 m între conductele de udare şi 0,3 -0,5 - 0,7 m între picurătoare. In sere s-au experimentat cu bunerezultate condutele gonflabile perforate, cu orificii de circa 1 mmdiametru, lungi de cel mult 30 m (Ruxandra Ciofu, 1994). Sepreferă conductele din polietilenă neagră sau gri, pentru evitareadezvoltării algelor (acestea se numesc şi rampe perforate).Irigarea prin picurare are o largă răspândire în Israel, Franţa, S.U.A.,Japonia, ţări care şi-au creat şi o industrie proprie de fabricaţie aechipamentelor pentru acest gen de irigare. Firma Netafim dinIsrael a introdus acest sistem încă din 1965 şi exportă echipamenteîn numeroase ţări din Europa, S.U.A., Canada etc.în ţara noastră metoda se foloseşte relativ puţin,mai ales în unităţide cercetare şi înreprinderi de sere (Sere Craiova-- Craser, SereBerceni, Sere Popeşti etc), S.C. Legurom Jegălia (culturi în câmp).Deşi prezintă unele dezavantaje (investiţia mare la hectar, posibili-tatea înfundării picurătoarelor etc), metoda aceasta de irigare vacăpăta o extindere tot mai mare, mai ales pentru culturile efectuateîn sere şi solarii. Sporul de producţie de 2,6 t/ha la tomate în culturiprotejate a fost distinct semnificativ faţă de martor, iar consumulde apă pe kg de fructe cu 5-10 1 mai redus.
    • CAPITOLUL VII FERTILIZAREA CULTURILOR LEGUMICOLEAplicarea raţională a unor doze de îngrăşăminte în legumiculturaconduce la:- sporirea eficientă a producţiei;- îmbunătăţirea evidentă a calităţii recoltei prin influenţapozitivăasupra aspectului exterior al produselor (formă, mărime, culoare) siaconţinutului în elemente nutritive (procent mai ridicai de vitamina(,zaharuri şi substanţă uscată);- creşterea ponderii produselor legumicole de calitatea I;- sporirea precocităţii cu 15-25 %.Majoritatea speciilor legumicole sunt plante dintre cele mai preten-ţioase fată de elementele nutritive din sol, având cerinţe mairidicate decât celelalte plante agricole.Pentru realizarea recoltelor mari de legume care se obţin launitatea de suprafaţă, speciile legumicole extrag din sol cantităţiînsemnate de substanţe minerale.Cantităţile de substanţe nutritive extrase sunt cu atât mai mari, cucât recoltele la hectar sunt mai ridicate.Totalul substanţelor nutritive extrase de legume din sol nu creşteproporţional cu sporirea recoltei. Cu cât producţia la hectar e mai ridicată, cu atât cantitatea desubstanţă nutritivă necesară pentru realizarea unei unităţi desubstanţă organică(de exemplu a unei tone), este mai mică (Maier, I., 1969). 7.1. ÎNGRAŞAMINTELE FOLOSITE IN LEGUMICULTURA In legumicultura au o largă întrebuinţare atât îngrăşămintele organice, câtşi cele chimice. Acestea sunt: gunoiul de grajd, mraniţa, compostul,turba, gunoiul de păsări, urina şi mustul de gunoi de grajd,îngrăşăminteleorganice verzi.Gunoiul de grajd este considerat un îngăşământ complet deoarececonţine cantităţi apreciabile de N (0,5 % în medie), P2O5 (0,25 %),K2O (0,53 - 0,67 %j, Ca(0,3-0,6 %).
    • îngrăşămintele organice aplicate pe soluri grele, argiloase şiimpermeabile fac ca acestea să devină mai afânate, maipermeabile pentru aer şi apă si să se încălzească mai uşor.îngrăşămintele organice aplicate pe soluri nisipoase de luncă lesporeşte fertilitatea, le leagă mai bine, mărindu-se capacitatea de areţine apa, substanţele nutritive şi căldura.Deoarece transformarea materiei organice în elemente minerale sepetrece în mod lent, durând mai mulţi ani, efectul aplicăriiîngrăşămintelor organice se resimte mai mulţi ani, influenţa lorremarcân-du-se în mod vizibil în primii trei ani (tabelul 7.1).Tabelul 7.1 Aportul de substanţe active al gunoiului de grajdin primii trei ani de la aplicare (kg/t)Subatanţa Primul an Al doilea an Al treilea TotalN 2,5 1,5 1,0 5,0P2°5 1,2 0,8 0,5 2,5K20 4,0 2,5 1,0 7,5Cantităţile de gunoi de grajd care se aplică în cultura legumelordiferă cu tipul solului, cu starea de fertilizare naturală a acestuia sispecia cultivată (20-30 t/ha - 40-50 t/ha în câmp, cantităţi mult maimari în solarii şi sere - 50 - 60- 100 t/ha).La legumele rădăcinoase gunoiul de grajd nu se aplică directdeoarece provoacă ramificarea rădăcinilor şi diminueazăcapacitatea lor de păstrare peste iarnă.Şi la ceapă, aplicarea gunoiului de grajd nu se face în anul culturiideoarece se reduce capacitatea de păstrare a acesteia.Specialiştii japonezi au reuşit să elaboreze un proces tehnologic efi-cient de transformare a zaţului de cafea într-un îngrăşământorganic. în acest scop au fost construite câteva întreprinderispecializate care primesc materia primă de la cofetăriile din oraşe.Zaţul de cafea se amestecă cu rumeguş, coji de copac şi gunoi degrajd. Tot acest amestec este supus unui proces de fermentaţienaturală, a cărui fază finală o constituie obţinerea îngrăşământuluiorganic de înaltă calitate.Mraniţa se foloseşte în mod obişnuit la îngrăşarea locală, la cuib, îndoze de 10-15 t/ha.Compostul este un îngrăşământ organic natural sau organo-mineralprovenit printr-o descompunere dirijată a unor reziduuri dingospodărie (frunze, tulpini de porumb şi floarea soarelui, resturi de
    • la bucătărie sau din măturarea prin curte, cenuşă, tescovină, molozetc), în afară de gunoi de grajd, până când substanţele nutritivetrec în forme accesibile plantelor, iar raportul C/N este cuprins între12 şi 15 (Davidescu, D., Velicica Davidescu, 1992).Gunoiul de păsări se poate folosi ca îngrăşământ de bază încantitate de 1-1,5 t/ha, încorporat odată cu arătura de toamnă.Se poate aplica şi în cursul perioadei de vegetaţie, sub formă desoluţie, după ce a fost supus mai întâi fermentării timp de 10-15zile. Se diluează prin adăugarea la o parte gunoi de păsări a 10-15părţi de apă. Din această soluţie se administrează 2-3 l/m .Urina şi mustul de gunoi de grajd se aplică sub formă de soluţiediluată cu 3-4 părţi de apă şi amestecată cu îngrăşăminte fosfatice.Se administrează 2-3 1 soluţie la m , de regulă în cursul perioadeide vegetaţie.Ingrăsămintele verzi provin din descompunerea plantelor verzi caresunt încorporate în sol şi care-1 îmbogăţesc în materie organică şisubstanţe nutritive.Cele mai indicate în acest scop sunt leguminoasele: măzăriche,trifoi, mazăre, Iupin, sulfină. Se mai folosesc şi floarea soarelui,rapiţa şi muştarul.îngrăşăminte bacteriene folosite sunt: Nitragin, Azotobacterin,Fosfobacterin, Silicobacterin.Ingrăsămintele minerale pot fi simple sau complexe. Sunt specificeîn funcţie de conţinutul lor.Principalele îngrăşăminte chimice cu azot sunt prezentate în tabelul7.2.Principalele îngrăşăminte cu fosfor sunt prezentate în tabelul 7.3.Sortimentul îngrăşămintelor cu potasiu se prezintă în tabelul 7.4.îngrăşăminte chimice complexe se prezintă în tabelul 7.5.Principalele îngrăşăminte cu microelemente sunt prezentate întabelul 7.6.
    • în vederea fertilizării raţionale a culturilor de plante legumicole încâmp se iau în considerare următoarele elemente:^•cantităţile de substanţe extrase din sol de către plante odată curecolta;^conţinutul solului în substanţe nutritive, deci gradul de fertilitate;««•■coeficientul de folosire de către plante a fiecărui îngrăşământ;<0>îngrăşământul folosit; <*r însuşirile fizice ale solului; j*-tehnologia aplicată; «^ producţia planificată în funcţie de specie şisoi.Cantitatea de înfţrnxQfnmtp extrase din sol odată cu recoltaconstituie criteriul principal de stabilire a cantităţilor de substanţenutritive care trebuie restituite solului.Aceasta diferă de la o speeje la alta (chiar de la un soi sau hibrid laaltul), de la o zonă de cultură la alta şi în funcţie de sistemul decultură practicat.~* ""Conţinutul solului în substanţe nutritive se stabileşte pe bazacartării agrocrnmice a fiecărei sole.Cartarea agrochimică trebuie să se facă în următoarele situaţii:- cu puţin înainte de amenajarea capitală a terenului pentruirigat;imediat după ce se termină nivelarea de bază;- din 4 în 4 ani sau mai precis la încheierea unei rotaţiicomplete aculturilor care s-au cultivat pe sola respecitvă.Prin cartarea agjrochimică se determină: pH-ul solului; extractulapos (conţintul total de săruri solubile, cloruri, sulfaţi); conţinutul înhumus; azotul mineral (asimilabil) şi azotul nitric; fosforul total,fosforul potenţial asimilabil şi fosforul uşor accesibil; potasiul total,potasiul asimilabil şi potasiul uşor accesibil; magneziul potenţialasimilabil.Datele rezultate din cartarea agrochimică ne indică fertilitateasolului lt^diferite nivele_slabă, mijlocie, bună şi foarte bună (tabelul7.9)Dozele de îngrăşare se stabilesc ţinând seama şi de măsura în caresubstanţa activă încorporată în sol poate fi folosită de cătreplantele legu-micole, respectiv de coeficien^^c^LJ^^^ate a îngrăsanii jpLţfi|p,r (tabelul 7.10). Aşa cum se observă din tabel,
    • acesta este de^O-70% din azot; 1 2-40% din fosfor; 40-85% dinpotasiu. Aceasta este funcţie de modul în care diferitele speciilegumicole reacţionează la îngrăsămintele chimice aplicate (reacţiefoarte bună, bună, moderată).- pe solurile mediu aprovizionate cu elemente fertilizante, doza deîngrăşăminte chimice calculată se majorează cu 10%, iar pe solurileslab aprovizionate cu 25%.Calcularea dozelor de îngrăşăminte se poate fa.ce după o formulăsimplă:10= CsxPxlOO / G.u. Inin care: «k=^Q reprezintă doza de îngrăşământ la ha, în substanţă activă;Cs - consumul specific de îngrăşăminte, în kg substanţă activă/tprodus;P - producţia planificată, t/ha;G.u.- coeficientul mediu de utilizare a îngrăşământului aplicat, în %.Dozele de îngrăşăminte chimice se stabilesc cu multă atenţie, maiales în condiţiile tehnologiilor noi impuse de legumicultura intensivăsi de actuala cri£â.energetică şi de materii prime.în practică dozele de îngrăşăminte chimice se stabilesc pe bazaunor recomandări standardizate sau a unor recomandări generalefăcute de oficiile judeţene de studii pedologice şi agrochimice, demulte ori empirice, necorespunzătore cantitativ, sau în raporturiN:P:K neechilibrate, cu consecinţe nefavorabile asupra echilibruluinutritiv (Ruxandra Ciofu, 1994).Davidescu D. şi Velicica Davidescu (1980) recomandă stabilireacorectă a dozelor optime economice după o anumită strategie caresă ia în considerare un complex de factori de ordin tehnic (sporcantitativ cât mai mare); economic (valoarea sporului de recoltă săacopere cheltuielile făcute) şi al consumului de energie (raportul deenergie investită în îngrăşământ şi energia înmagazinată în sporulde recoltă obţinut pe kg de produs vegetal).Aceeaşi autori au stabilit o metodologie practică de calculare adozelor de îngrăşăminte în mod diferenţiat, în raport cu specia,soiul, potenţialul genetic, indicii agrochimici şi unii factori de mediurealizaţi. Metoda recomandată de Davidescu D., Velicica Davidescu
    • (1992) se pretează atât la calcularea dozelor cu mijloace obişnuite,cât şi la transpunerea pe calculatorul electronic, după următoarearelaţie:Doza: = (Pg - Fp x Fe) x (Csp/Cu) x (H) x (I) x (T) (kg/ha s.a.)în care:Pg - potenţialul genetic de producţie al soiului sau hibridului, înkg/ha (produs principal comercial);Fp - indicele fertilităţii potenţiale a soiului, exprimat subunitar,calculat după parametrii specifici;Fe - indicele de favorabilitate ecologică pentru specia respectivă(soiul), exprimat subunitar, conform cu zonele de favorabilitate:(1)1; II (0,8); III (0,6); Csp - consumul specific în kg (azot, fosfor,potasiu etc.) pe tona deprodus principal + produsele secundare;; Cu - coeficientul deutilizare al îngrăşământului respectiv de cătreplante, calculat în % şi exprimat Cu/100; H - coeficientul derăspândire al rădăcinilor (adâncimea 0-20 cm = 1;0-30 cm = 1,5; 0-40 cm2=2); I - indicele de corectare al dozei deîngrăşăminte în raport cu nive-lulde aprovizionare a solului pe baza analizei chimice; T - coeficientultehnologic; în raport cu dotarea unităţii se pot aplica tehnologiimoderne sau modeste; are valoarea 1,1 - 1,3 pentru tehnologiiridicate, 1 pentru tehnologii normale (bune); 0,6 - 0,8 pentrutehnologii modeste sau scăzute.Mai utilizată în practică este formula simplă. Exemplificăm princalcularea dozelor de îngrăşăminte pentru o cultură de tomatetimpurii, la o producţie de 40 t/ha şi pe un sol mediu aprovizionatcu elemente fertilizante: Doza pentru azot = (2,6 x 40 x 100)/60 =173 kg/ha + 10%= 190 kg/ha s.a. Cantitatea de azotat de amoniu se calculeazăastfel:34 kg s.a 100 kg azotat de amoniu190 kg s.a x = (190 x 100)/34 = 554 kg/haDoza pentru fosfor = (0,7 x 40 x 100)/30 = 93 kg/ha + 10% =102,3 kg/ha s.a.Cantitatea de superfosfat va fi:
    • 20 kg P2 O5 100 kg superfosfat102,3 kg P2O5.... x = (102,3 x 100)/20 = 517,7 kg/ha Doza depotasiu = (3,6 x 40 x 100)/85 = 170 kg/ha + 10% = 187 kg/ha s.a.Cantitatea de sulfat de potasiu va fi:50 kg K20 100 kg sulfat de potasiu187 kg K2O x = (187 x 100)/50 = 374 kg/haîn cazul în care în asolamentul legumicol se utilizează şi gunoi degrajd la fertilizare, dozele de îngrăşăminte chimice calculate secorectează în sensul că se reduc în funcţie de aportul deîngrăşăminte din gunoi.De exemplu: dacă s-au dat 20 t/ha gunoi de grajd semifermentat,dozele se vor reduce astfel:Pentru azot: 1,5 x 20 = 30 kg/ha s.a. (1,5 reprezintă câte kg de Ns.a. se găsesc într-o tonă de gunoi de grajd aplicat);Pentru fosfor: 2,5 x 20 = 50 kg/ha s.a.Pentru potasiu: 3,5 x 20 = 70 kg/ha s.a.Dozele calculate iniţial se reduc astfel:Pentru azot: 190 - 30 = 160 kg/ha s.a. respectiv 470 kg/ha azotatde amoniu;Pentru fosfor: 102,3 - 50 = 52,3 kg/ha s.a., respectiv, 261,5 kg/hasuperfosfat;Pentru potasiu: 187 - 70 = 117 kg/ha s.a. respectiv 234 kg/ha sulfatde potasiu.S-au elaborat nomograme pentru calcularea dozelor optime deîngrăşăminte la culturile legumicole în mod operativ (Dumitrescu M.1985).In sere şi solarii este necesar să se aplice cantităţi mai mari deîngrăşăminte organice şi minerale, deoarece producţiile sunt multmai mari, perioada de vegetaţie este mai lungă, apar modificări alefactorilor de vegetaţie (temperatură, lumină, umiditate relativă aaerului, conţinutul aerului în CO2 etc).în aceste spatii apare riscul acumulării unor ioni nefavorabili pro- O -l-
    • veniţi din îngrăşăminte (CI, SO4 , Na ) sau din apa de irigat caremodifică salinitatea solurilor. Se va ţine seama de lumină. Astfel,buna utilizare a azotului pentru creşterea plantelor este legată decerinţele sporite ale plantelor faţă de calciu în condiţii de zi lungă(ciclul I de cultură) sau de potasiu, în condiţii de zi scurtă (ciclul II).Intensitatea luminoasă puternică determină creşterea cerinţelorfată de fier si bor si asimilarea puter-nică a manganului care sepoate acumula devenind toxic. Trebuie să se ţină seama şi detemperatură. Astfel, temperaturile scăzute la nivelul sistemuluiradicular, reduc asimilarea fosforului.Dozele de îngrăşăminte chimice şi organice recomandate pesisteme de cultură (câmp, solarii, sere) sunt prezentate în tabelul7.11.Administrarea îngrăşămintelor la plantele legumicole este eficientănumai dacă se face în momentele cele mai potrivite şi în raporturioptime ale elementelor nutritive, corelând rezultatele analizelorchimice ale plantelor şi solului cu cerinţele specifice, faza devegetaţie, perioadele critice ale nutriţiei şi starea de vegetaţiegenerală.Este necesar ca în timpul perioadei de vegetaţie, în afară de analizaconţinutului solului în elemente nutritive, să se analizeze prinmetoda diagnozei foliare şi elementele nutritive din plante şi înbaza datelor de analiză, să se determine precis nevoile specifice aleplantelor faţă de macro şi microelemente şi să se intervină la timp,înainte de a se declanşa un dezechilibru nutritiv.Diagnoza foliară se bazează pe analiza organelor de plantă (frunze,peţiol) cu scopul de a urmări dinamica acumulării elementelornutritive în aceste organe şi deci de a urmări consumul lor din solde către plante (Velicica Davidescu, Davidescu D., 1983). Pentruaceasta materialul vegetal se recoltează la anumite fenofaze si sedetermină conţinutul în elemente nutritive. Rezultatele se comparăcu un anumit „optim" dinainte stabilit pentru fiecare cultură şi înfuncţie de aceasta se apreciază nevoia de substanţe nutritive(tabelul 7.12).. METODELE DE FERTILIZARE A CULTURILOR DEPT7CN1L LEGUMICOLE — °
    • Eficienţa îngrăşămintelor este condiţionată şi de metoda deaplicare si epoca de administrare.Pentru ca plantele legumicole să găsească substanţele nutritiveatunci când au nevoie, îngrăşămintele se administrează în dozeanuale, în mai multe etape.J^a legumele cu o perioadă scurtă de vegetaţie (salată, spanac) seapjică o singujj^îngrăsare suplimentară, iar la cele cu vegetaţie mailungă. 2-4 îngrăşări. în sere. njuirnărul_de îngrăşări este mult maimare, elaborân-3lFSe~c"alendarul de fertilizare săptămânal.Pentru îngrăşări faziale trebuie folosite în primul rând îngrăşămintecare prezintă o solubilitate mare, cum sunt îngrăşăminteleazotoase, apoi cele potasice şi în mai mică măsură cele fosfatice.în timpul vegetaţiei, îngrăşămintele pot fi aplicate radicular sauextraradicular (foliar).Fertilizarea fazială radiculară se poate executa cu soluţii de îngră-""şăminte organice sau minerale şi cu îngrăşăminte minerale caatare.Soluţiile de îngrăşăminte organice (urina sau mustul de gunoi degrajd în amestec cu 3-4 părţi de apă) sau minerale, seadministrează prin rigole sau aspersiune odată cu apa de irigat(irigarea fertilizai!tă).Soluţiile concentrate de îngrăşăminte se prepară în vase mai mici siapoi în proporţiile necesare se toarnă în rezervoare prevăzute curobinete si care sunt racordate la canalele sau conductele dealimentare ale sis-ternului de irigaţie. Concentraţia soluţiei nutritivese poate stabili cu ajutorul următoarei formule:c D-A N-R în care:C este concentraţia soluţiei (g/l); D - doza de îngrăşământ (kg/ha);A - debitul în canal (conductă) de irigare (l/s);N - norma de udare (rrr/ha); R - cantitatea de soluţie nutritivă carese scurge din vasul în care se găseşte soluţia.în cazul irigaţiei fertilizante prin aspersiune, după administrareasoluţiei, plantele se spală cu apă curată timp de 15-20 minute.
    • îngrăşămintele minerale solide se distribuie între rândurile deplante la o distanţă de acestea în raport cu dezvoltarea rădăcinilor.Administrarea se face după o udare urmată de o praşilă prin careîngrăşămintele se încorporează în sol.îngrăsămintele chimice pot fi introduse în sol cu ajutorul cultiva-toarelor prevăzute cu echipamente speciale.Fertilizarea fazială extraradiculară se poate folosi cu succes la plan-tele legumicole. Prezintă o serie de avantaje:- se folosesc cantităţi reduse de îngrăşăminte;- se poate executa concomitent cu tratamentele fitosanitare;-- permite realizarea unei nutriţii diferenţiate în raport cu cerinţeleplantelor în diferite faze de vegetaţie;- permite corectarea rapidă a unor carenţe apărute la plantelelegumicole.Fertilizarea extraradiculară se aplică mai mult culturilor legumicoledin sere şi solarii. Se folosesc îngrăşăminte foliare preparate specialîn acest scop. Se administrează de 3-4 ori în timpul perioadei devegetaţie, la intervale de 10-15 zile, în perioada de consum maximal plantelor, în cantităţi de 600-800 l/ha, în concentraţie de 0,2-0,4%. îngrăsămintele foliare se aplică cu diferite maşini de stropit.Ingrăsămintetele complexe pot fi aplicate combinat cu cele maimulte tratamente fitosanitare.Fertilizarea suplimentară, de stimulare, pe frunzele plantelor, poatefi efectuată cu îngrăşăminte complexe foliare de uz general, cumsunt cele produse de S.A. Nitramonia din Făgăraş (folifăg) şi de SRLDr. Nimară din Timişoara (Polimet).La S.A. Nitramonia din Făgăraş s-a trecut la producerea unei noiclase de îngrăşăminte complexe foliare sub formă de pastă şisuspensie de 3-4 ori mai concentrate în substanţe nutritive decâtcele în soluţie. Noile produse conţin, alături de substanţe nutritive(azot, sulf, potasiu, magneziu, fler, mangan, zinc, cupru, cobalt,bor, molibden) si o gamă variată de aminoacizi şi substanţeorganice naturale cu funcţii de vitamine şi de hormoni vegetali(auxine) şi de surfactanţi (substanţe care îmbunătăţesc aderenţasoluţiilor pe plante). Se produc într-o gamă variată de compoziţii şirapoarte între elemente potrivit cu cerinţele diferitelor culturi.Eficienţa economică ridicată a fertilizării suplimentare de stimulare,pe frunze se datoreşte, sporurilor de recoltă pe care le determină
    • (Borlan Z., 1994). Aceste sporuri sunt rnai mari pe solurilenefertilizate, sărace în elemente nutritive şi atunci când aceastămetodă se poate aplica de maimulte ori la intervale de circa 2-3 săptămâni în prima parte aperioadei de vegetaţie a plantelor. Această metodă de fertilizareare şi un efect de protecţie a mediului ambiant, (solul, apa, aerul).CAFITOLUL VIII ERBICIDAREA CULTURILOR LEGUMICOLEDeoarece terenurile pe care se cultivă legumele au o fertilitate ridi-cată, se irigă şi se fertilizează abundent, se creează condiţii penlrudezvoltarea buruienilor.Buruienile produc pagube însemnate culturilor legumicole. Hle con-curează plantele legumicole pentru apă, elemente nutritive şilumină. Suni gazde pentru numeroşi dăunători şi agenţi patogeni aiplantelor legumicole. Hlc suni mai adaptate la condiţiilenefavorabile de mediu şi cresc mai repede determinând sufocareaplantelor de cultură. Buruienile creează greutăţi în executarealucrărilor agricole. Dintr-o cultură de morcovi s-au îndepărtat pemăsură ce au apărut 85% din buruieni, diferenţa de 15% lăsându-se în vegetaţie pentru o perioadă de 38 zile. Deşi în continuarecultura a fost întreţinută Iară buruieni, recolta a scăzut cu 78% faţăde varianta în care s-au distrus ioale buruienile încă de la începutulvegetaţiei (BudoiGh., 1988).într-o cultură de ceapă, menţinerea a 15% din buruieni timp de 42de zile a diminuai recolta cu 86%; 50% din buruieni au diminuat-ocu 91%.Datele experimentale, ca şi cele de producţie, demonstrează cănivelul recoltelor pe parcelele infestate puternic cu buruienireprezintă doar 35-40% faţă de potenţialul de producţie pe eare-1obţinem în condiţii normale (Pintilic C, Chirilă C, Petre G.. 1990).Primele 4-6 săptămâni sunt foarte critice pentru plantelelegumicole, în special pentru cele care se cultivă prin semănatdirect în câmp.De aceea trebuie luate măsuri de distrugere a buruienilor. In afarăde prăşi le manuale şi mecanice, de rotaţia culturilor, buruienile secombat eficient prin folosirea erbicidelor.Aplicate corect, erbicidele pot combate eficace buruienile în perioa-dele critice ale plantelor de cultură pe o perioadă de timp de 45-60
    • zile, asigurând adesea sporuri de producţie de 20-25%, în funcţiede specia cultivată (Dumitrescu M., 1985).Combaterea chimică a buruienilor în legumicultura prezintă o marecomplexitate datorită următoarelor aspecte:- număr mare de specii aflate în cultură;- diversităţii sistemelor de cultură si condiţiilor de mediu;- număr mare de specii de buruieni existente în culturilelegumicole.De aceea, pentru combaterea buruienilor din culturile legumicole seutilizează numeroase erbicide, de contact şi sistemice. Aplicareaerbicidelor în cultura legumelor necesită:- alegerea celui mai eficient erbicid;- stabilirea celei mai eficiente doze de aplicare;- stabilirea momentului şi tehnicii de aplicare;- cunoaşterea factorilor care influenţează aplicarea.Alegerea erbicidelor se face ţinând seama de:- selectivitatea lor pentru plantele cultivate;- sistemele de cultură practicate;- fitotoxicitatea pentru buruienile din zonă;- remanenta şi nocivitatea reziduurilor din sol şi producţie;- tehnica de aplicare;- preţul de desfacere şi cheltuielile necesare aplicării.Doza de aplicare este specifică fiecărui erbicid şi este în funcţie de:concentraţia preparatului în substanţă activă; natura acestuia;forma de prezentare (lichidă, pudră muiabilă, granule); tehnica deaplicare; condiţiile pedoclimatice; costul produsului; compoziţiafloristică a buruienilor; conţinutul în humus al solului; cantităţile deîngrăşăminte organice aplicate; modul de aplicare (benzi sau petoată suprafaţa).Dozele de erbicide se exprimă în kg pentru erbicidele granulate şisub formă de pudră muiabilă si în litri pentru cele lichide. Momentulaplicării se stabileşte în funcţie de:- felul erbicidului (volatil sau nevolatil);
    • - specia cultivată şi sistemul de cultură practicat;compoziţia floristică a buruienilor din zonă.în legumicultura erbicidele pot fi aplicate:- înainte de însământare sau plantare şi încorporare în sol (ppi-pre-plant incorporation) pentru cele mai multe dintre ele;- în timpul însămânţării;- preemergent (pre) în perioada de la semănat şi până larăsărireaplantelor de cultură şi a buruienilor;- postemergent (post), după ce plantele de cultură au răsărit şiau oanumită dezvoltare, în funcţie de specie, iar buruienile răsărite încănu audepăşit faza de 2-3 frunze în rozetă în cazul buruienilordicotiledonate sau5-6 cm înălţime în cazul buruienilor monocotiledonate;- în timpul perioadei de vegetaţie, când este nevoie.Efectul si eficacitatea erbicidelor sunt influenţate de următoriifactori:- proprietăţile fizice şi chimice ale solului (pH, structură,umiditate,conţinutul în substanţe nutritive, temperatură);- condiţiile atmosferice (temperatura, umiditatea, precipitaţiileşi vânturile).Umiditatea solului la un grad optim (peste 65% din Ce) măreşte eficacitatea erbicidelor. Excesul de umiditate micşorează acţiuneaerbicidelor.La temperaturi în sol de +2°C; + 3°C rezistenţa plantelor cultivatela acţiunea erbicidelor scade. Cel mai favorabil regim detemperatură pentru aplicarea erbicidelor este între 1 6°C şi 20°C.La temperaturi scăzute acţiunea erbicidelor este întârziată.Temperaturile ridicate au un efect nefavorabil, întrucât determină opierdere rapidă a substanţelor care se volatilizează uşor (deexemplu Dymid, Bălan, Treflan).Umiditatea relativă a aerului mai ridicată influenţează pozitiveficacitatea erbicidelor de contact, aplicate postemergenî. Vânturileinfluenţează tratamentele cu erbicide printr-o distribuire
    • neuniformă a soluţiilor la suprafaţa solului sau pe buruieni. Nu serecomandă, aplicarea erbicidelor atunci când viteza vântuluidepăşeşte 15-20 km/oră.Regimul precipitaţiilor poate mări sau micşora eficacitatea trata-mentelor.Eficacitatea erbicidelor de contact aplicate preemergent se reduceîn mod considerabil dacă la câteva ore de la aplicare survinprecipitaţii abundente. Dacă însă la 4-5 ore de la aplicare survine oploaie moderată de 10-12 mm eficacitatea erbicidelor poate creşte.Lipsa precipitaţiilor timp de 10-12 zile după aplicarea erbicidelor deabsorbţie reduce mult efectul acestora. In acest caz, la circa 4-6zile după efectuarea tratamentului, se aplică o udare prinaspersiune, cu o normă de 150-200 m3/ha.Echipamentul folosit pentru erbicidare este în funcţie de momentulşi tehnica aplicării erbicidelor. Pentru erbicidele aplicate înainte deînfiinţarea culturilor se foloseşte echipamentul de erbicidare EEP-600 (care distribuie soluţia de erbicide 300-450 l/ha) montat pegrapa cu discuri GD-3,2 sau pe combinator CPGC-4, pentruîncorporarea imediată în sol la 8-10 cm adâncime.Echipamentul EEP-600 în agregat cu tractorul L-445 este folosit şi laerbicidarea postemergentă, preemergentă şi din timpul vegetaţiei.Putem folosi şi echipamentele MET-1200 şi MET-2500.Numărul erbicidelor folosite în legumicultura este foarte mare.Erbicidele utilizate în culturile de legume din câmp. Diversitateamare a culturilor de legume din câmp, ca şi sistemele de culturăpracticate, au determinat folosirea unui număr foarte mare deerbicide, prezentate sistematizat, în funcţie de momentul aplicăriilor, în tabelul 8.1.în contextul reducerii consumurilor energetice, erbicidele cu grupade aplicare pre şi postemergent, deoarece nu necesită încorporareaîn sol (au deci un consum mai redus de motorină cu 15-20% peunitatea de suprafaţă), sunt folosite din ce în ce mai mult.Erbicidele utilizate pentru combaterea buruienilor din culturileprotejate de legume sunt prezentate în tabelul 8.2.Erbicidele utilizate pentru combaterea buruienilor din culturilepentru producerea răsadurilor de legume. Plivitul buruienilor dinculturile pentru producerea răsadurilor este o lucrare de volum, cuun consum foarte mare de forţă de muncă. în plus, trebuieexecutată într-o perioadă de timp foarte scurtă, de câteva zile,astfel răsadurile se alungesc şi pot fi compromise. Prin folosirea
    • erbicidelor în mod corect se pot combate eficace buruienile.Principalele erbicide folosite sunt prezentate în tabelul 8.3.Pe terenurile infestate puternic cu buruieni monocotiledonate sidicotiledonate se recomandă folosirea amestecurilor de erbicide, deexemplu: Cobex fSencor; Treflan + Sencor; Dual + Sencor; Fusilade+ Sencor. Pentru culturile de legume, mai ales pentru cele cuperioadă scurtă de vegetaţie, se interzic triazinele, trifluralinele şiparţial ureicele.TEHNOLOGIA GENERALĂ A PRODUCERII RĂSADURILOR DE PLANTELEGUMICOLERăsadurile sunt plante legumicole tinere produse în sere, solarii,răsadniţe, adăposturi, sau teren neprotejat şi care ulterior, cândcondiţiile permit, se plantează la loc definitiv, în teren protejat sauneprotejat.Folosirea răsadurilor reprezintă o necesitate obiectivă si prezintăurmătoarele avantaje:j -^permit obţinerea unor producţii extratimpurii şi timpurii; y•••■contribuie la eşalonarea producţiei legumicole;_) «s^oferă posibilitatea lărgirii arealului de cultură la speciilepretenţioase la căldură;w/ «—ne dă posibilitatea sortării calitative a materialului deplantat; ■^ «•••imprimă uniformitate culturilor şi asigurăplantelor spaţiTcîe nutriţie uniforme;se obţin recolte mai mariside calitate mai bunăDintre dezavantaje se pot enumera: .j ««^necesită spaţiiamenajate corespunzător; . —■necesită un consum ridicat de forţăde muncă; o activitate migăloasă şi costisitoare.9.1. CLASIFICAREA RĂSADURILORI. După locul de producere~ m sere înmulţitor;- în adăposturi din mase plastice:* încălzite;* neîncălzite (reci);- în răsadniţe:* cu biocombustibil;
    • * cu încălzire tehnică;- în câmp:* protejat;* neprotejat;II. După modul de producere- Prin semănare directă:* pe pat nutritiv;* în ghivece (diferite tipuri);* în lădiţe (diferite tipuri);- Prinrej)ica££J* pe pat nutritiv (sau strat de amestec);* în ghivece;* în lădiţeIII. După destinaţia răsadurilor:- pentru sere: * ciclul I;* ciclul II;- Pentru adăposturi din mase plastice: * încălzite;* neîncălzite;- pentru răsadniţe ( cu încălzire biologică, cu încălzire tehnică);- pentru câmp: - culturi timpurii: * protejate;* neprotejate;- culturi de vară;- culturi de toamnă.Legumele cu cea mai mare pondere pentru legumicultura tăriinoas-tre se cultivă prin răsad:Astfel se cultivă prin răsad:- tomatele, ardeii si vinetele, atât în
    • din râmp, rât d în ml.
    • .turile protejate din solarii si sere;.- varza albă, conopida, gulia, varza roşie, varza de Bruxelles;- castraveţii pentru culturile din seră, jiojarij şi pentru culturile tim-purii_în câmp; .- dovleceii pentru culturile extratimpurii din câmp;- pepenele galben pentru culturile din sere şi solarii;- salata pentru culturile din sere, solarii, pentru cele timpurii şi detoamnă din câmp;- telină de rădăcină şi de petiol pentru culturile din câmp;- ceapa de apă pentru culturile în câmp;- prazul pentru culturile în câmp.în ţara noastră, anual se cultivă prin plantarea răsadurilor o suprafaţă de circa150.000 ha, care necesită 10-12 miliarde fire de răsaduri, pentru producereacărora trebuie amenajate 3500-4000 ha cu diverse spaţii.9.2. CONSTRUCŢIILE, INVENTARUL ŞIMATERIALELE NECESARE PRODUCERII RĂSADURILORPentru producerea răsadurilor se folosesc:- sere înmulţitor de tip industrial;- sere înmulţitor individuale, tipuri locale;- solariile;- răsadniţele.Inventarul folosit pentru producerea răsadurilor se compune din: lădite pentruproducerea şi transportul răsadurilor; diferite tipuri de ghivece; furţumjri;stropitori; ciururi pentru cernut pământuri; bătătoare; nivelatoare; marcatoare;unelte (greble, sape, cazmale); termomeţrej^er-mohigrografe; tărgi, roabe;dispozitive manuale pentru confecţionat ghivece nutritive; plantatoare şi linguride plantat; rogojini; prelate din material plastic.Principalele materiale necesare pentru producerea răsadurilor sunt:- seminţe din specii şi soiuri diferite;- pământuri necesare pregătirii amestecurilor nutritive;-^ ;!A,> t-îngrăşăminte organice şi minerale;
    • - pesticide (fungicide, insecticide) sLerbicide: - substanţe bioactive (Cycocel, Ethrel); - maţariale organice ţţrrnogp.ne. folosite la încălzirea răsadniţelor cu încălzire biologică. 9.3. PREGĂTIREA SPAŢIILOR PENTRU PRODUCEREA RĂSADURILOR DE LEGUMI înaintea fiecărui ciclu de producere a răsadurilor, serele, solariile şi răsadniţele se pregătesc în vederea asigurării condiţiilor optime pentru R bună calitate Pregătirea se face în mod diferenţiat în funcţie de tipul constructiv şi sursa de încălzire (pe cale tehnică sau cu biocombustibil). Principalele lucrări de pregătire sunt: verificarea si repararea ele- mentelor de construcţie sj a ins1alj3ţil^f, mobilizarea solului din sere şi solarii, dezinfccţia solului si a scheletului, instalarea răsadniţelor sau a solariilor cu Executarea lucrărilor de_reparaţii la scheletul serelor si solariilor constă în verificarea şi consolidarea pintenilor de beton fisuraţi, înlocuirea fermelor şi sproturilor sau arcurilor deteriorate, precum şi a altor elemente de schelet, pentru o cât mai hrrs "-ton^j-"*™ ■> c-piţiuiuL - Pentru instalaţiile din seră se face anual revizia tehnică care conşlă îndeterminarea stării termice si funcţionale, înlăturarea defecţiunilorexis-"tente şi asigurarea unei bune funcţionări a acestora. Mobilizareasolului din sere şi solarii se face cu MSSL-1,4 1 V-445 la adâncimea âc. 30 cmiar pe" porţiunile unde maşina nu poate intra (sub registre, la capete),lucrarea se completează manual cu cazmaua. Mărunţirea se execută cuFPP-1.3 sau FPV-1,5 t-V-445, urmărindu-sc să nu rămână bulgări. cale termică (cu aburi) se tace cu ajutorul unei ins-talaţii speciale prevăzute cu conducte de a"Hueere şi distribuire a aburului,furtune de cânepă şi cauciuc şi prelate impermeabile. Instalaţia lucreazăconcomitent pe două. travei, timp în care se instalează alte două, pentru arealiza o activitate continuă.Aburul pătrunde până la furtunul de cânepă cu o presiune de 2-2,5 atm/cm şi deaici sub prelată şi în sol.Durata de funcţionare a unei poziţii este de 8-10 ore. Temperaturacare se realizează sub folie este de 105°-110°C; la adâncimea de 20 cmajunge la95°C, iar la 40 cmJa_60££L_^ "
    • După încetarea alimentării cu aburi, prelata se mai lasă 1-2 ore, pentru ca solul săse răcească treptat.t chimică a solului se face cu diferite produse: Basarnid(granule) 400-600 kg/haj/apam (lichid) 1000-1500 l/ha; Di-Trapex(lichid) 500-700 l/ha, Nemagon (granule) 400-500 ka/ha; Dazome^ (granule) 400-600 kg-ha. Produsele granulate sau în stare de pulbere se aplicăcu maşini speciale de tipul semănătorilor adaptate în ace"5l scop, iar cele înstare lichidă cu maşini prevăzute cu rezervoare şi sisfem de ţevi pentruintroducerea lichidului în sol. ° ^^ jţj^y^u-Ă^fij^ttfay. se face prin stropiri cu diferite produse ta: Dithane M-450,4%;.Orthocid 0,4-0,5% în amestec cu Parathion 0,1%, suJjaLd£_aipru 2% şialtele.Pentru înlăturarea posibilităţilor de reinfectâre a spatiilor, după dezinfectie seinstalează la intrare d.ezinjecţmre (lădiţe cu rumeguş îmbibat cu substanţeinsectofungicide), pe care persoanele care circulă sunt obligate să calce.Răsadniţele cu încălzire biologică se instalează anual în perioada ia-ie, în vedereapToducerii răsadurilor. Se pot aşeza în baterii pe de hinnomhi]sfihrl; pregătit înprp-alahil în p 1 ajfonne^dâfc preîncălzire, groase de 40-80 cm sau prin montareatocurilor deasupra şanţurilor cu gunoi de grajd. După stabilizarea temperaturii înstratul de biocombustibil la valori de aproximativ 25^C, se aşază stratul deamestec nutritiv în grosime de 12-15 cm. Sef acoperă răsadniţele cu ferestre şirogojini şi se aşteaptă câteva zile pentru încălzirea amestecului, apoi acestea seafânează cu grebla, se nivelează şi se tasează în vederea semănatului:Solariile neîncălzite se utilizează pentru producerea răsadurilor, mai ale^^pentrurepicat sau pentru semănatul unor legume destinate culturilor de vară-toamnă, dela sfârşitul lunii februarie şi începutul lunii martie. Invederea extinderii perioadei de utilizare a acestor spaţii, mai ales pentru speciipretenţioase la căldură, se recomandă încălzirea cu gunoi de grajd, dublaprotejare a răsadurilor cu tune le joase"f au tocuri de răsadniţă mon tei subsolarjTig.9PREGĂTIREA SUBSTRATURILOR PENTRU PRODUCEREA RĂSADURILORSubstratul nutritiv joacă un rol foarte important în reuşita obţinerii unor răsaduride bună calitate, de aceea este necesar ca el să întruneascăurmătoarele caracteristici: să fie afânat, permeabil, cu capacitate mare dereţinere a apei, bogat în elemente nutritive, cu pH corespunzător speciei la carese foloseşte, neinfestat c~u buruieni, cu germenii bolilor şi dăunăto-rilor.Un substrat de calitate se obţine prin amestecarea mai multor componente, dintrecare o răspândire mai mare o au: turba, mraniţa, pământu|_de ţelină sau degrădină, nisipul, composturile. în ultima vreme se foloseşte tot mai mult
    • compostul forestier rezultat din cojile de copaci, mărunţite şi fermentate cuîngrăşăminte pe bază de azot timp de peste un an de zile. Rezultate foarte bunes-au obţinut la noi în ţară prin utilizarea compos-turilorj£zultate din dejecţiile depojxine^de la staţiile de epurare a apei şi din deşeuri menajere (Vâjâială M., VladIonescu Siseşti, Ruxandra Ciofu, 1983, 1984).Rezultatele cercetărilor şi ale practicii îndelungate în producerea răsadurilor aupus la dispoziţia cultivatorilor o gamă foarte mare de reţete pentru realizareaamestecului nutritiv (tabelul 9.1).Pregătirea propriu-zisă a amestecurilor se face din timp (de obicei toamna) şicomportă operaţiuni de cernere, mărunţire, dezinfecţie, omogenizare. Pregătireaamestecurilor se poate face manual sau mecanizat.Pentru culturile legumicole din câmp se folosesc amestecuri formate din mraniţă,pământ de ţelină şi nisip. Pentru culturile din sere, solarii şi timpurii în câmp, turbaintra în proporţie mai mare.în amestecurile pentru castraveţi se foloseşte mai multă turbă. De asemenea, înamestecurile pentru cuburile nutritive se foloseşte maj,multă turbă pentru.op.acestea să nu fie prea compacte.în amestecurile în care mraniţa intră în proporţie mai mică se pot adăuga şiîngrăşămintele chimice, dar trebuie atenţie să nu se ajungă la exces de azot caredebilitează plantele. pH-ui amestecurilor trebuie să aibă valoare slab acidă (6-6,5). Când se foloseşte turbă roşie, la aceasta trebuie să se corecteze reacţia înfuncţie de specia la care se foloseşte.5. SEMĂNATUL ÎN VEDEREA PRODUCERII RĂSADURILORSe face în mod diferit, în funcţie de variantele tehnologice de producere arăsadurilor determinate de destinaţia acestora pentru anumite sisteme de cultură(tabelul 9.2).Tabelul 9.2Variante de producere a răsadurilor pentru diferite sisteme de cultivarea legumelor(După Ruxandra Ciofu, 1995)Sistemul de Condiţii şi modalităţi de producere acultură pentru Semănat Repicat
    • Culturi de sere şi -în sere înmulţitor -în sere îmnulţilor -solarii - în strat de obligatoriu amestec nutritiv - în ghivece de plaslic - - des în vederea în cuburi nutritive mari repicatului (1000- (cu latura de 10-12 cm) 1500 fire/m.p.)Culturi timpurii în - în sere - în răsadniţe calde şicâmp înmulţitor, solarii încălzite - răsadniţe calde, obligatoriu sau solariiCulturi de vară în - în răsadniţe - în răsadniţe şi solarii -câmp calde sau solarii facultativ, de obicei nu neîncălzite se repică, pentruCulturi succesive - în răsadniţe reci - nu se efectueazăde toamnă în sau pe straturicâmp amenajate - rarMomentul efectuării semănatului se stabileşte ţinând cont de epoca de plantare,de vârsta răsadurilor, de posibilitatea asigurării condiţiilor corespunzătoare detemperatură şi lumină.Semănatul se poate executa pe strat nutritiv, prin împrăştierejşau în rânduri, înlădiţe sau direct în ghivece mai ales pentru culturile dTnsere. Pe suprafeţe maimari se folosesc semănători manuale tip Gardena. iame de semănat saudispozitive cu cilindrii din plastic" perforaţi. Pe suprafeţe mari semănatul se poatemecaniza folosind semănătorile MSR.o-12 şi SUP-21 în agregat cu V-4# şi MSS-70-14 sa"u"STrRL-13R.Calculul cantităţii de sămânţă necesară se face în funcţie de numărul de răsadurice trebuie produse si de valoarea culturală a materialului, iar suprafaţa desentănat se determină ştiind că, în general; pentru 1 ha de cultură trebuiesemănaţi 40-60 m^ dacă răsadurile se repică şi 120-200 mr dacă se seamănă rarşi nu se repicăDupă efectuarea semănatului, seminţele se acoperă cu 0,5-1 cm amestec nutritiv,se tasează, se udă cu stropitoarea cu setichetează, se acoperă cu folie de polietile~nă sau hârtie până la răsărireREPICATUL RĂSADURILOR
    • tinate culturilor în sere, solarii, răsadniţe, tunele joase, pentru culturile timpurii incămp şi chiar pentru unele culturi de var^ (tomate, vinete). Repicatul estelucrarea de transplantare provizorie a răsadurilor mj^j Hin semănătură deasă, ladistanţe mai mari, pentru a le crea condiţii mai buneEste o lucrare de îngrijire importanta.Se aplică pentru răsadurile des-tinateculturilor în sere, solarii, răsadniţe, tunele joase, pentru culturilesemănătură deasă, la distanţe mai mari, pentru a le crea condiţii mai bune delumină şi hrană.Repicatul se execută atunci când răsadurile sunt mici, în faza de frun zecotiledonale bine fonriaţg (tomate, castraveţi, pepeni)_sau de apariţie a primelordouă frunze adevărate (ardei, vinete, varză).Se execută după 8-10 zile de la răsărire^ In vederea repicatului, răsa*durile_seudă, se scot în grup. Dacă rădăcina este grea lunga se scurtează prin rupere cumâna. Marea maioritate a răsadurilorse repica cu 1 -2 cm mai adânc decât au fostele în semănătură. Tomatele se pot repîca~" mai adânc deoarece emit uşorrădăcini adeventive. Nu se repică mai adânc salata, ţelina şi guliile. P^pj^ţjiJ spfntfp fror> îy pfrnî A<? am£SlC-Sfl" în* diferite tipuride ghivece.p gRepicatul pe strat de amestc nuntiv se execută cu ajutorul plantarului din lemn, înrânduri la distanţe de 8-10 cm, iar pe rând la 5-8 cmRădăcinile nefiind deranjate la plantare se asigură o prindere foarte bună arăsadurilor fără stagnări în vegetaţie. Se folosesc diferite tiguri de ghivecepentmje^icjLţ_cjaburile nutritive, ghivecele din pământars, ghivecekTHîrrmaterial plastic, gi vece le din turbă, din hârtie etc..7. LUCRĂRI DE ÎNGRIJIRE APLICATE RĂSADURILORAu ca scop dirijarea factorilor de vegetaţie la care se adaugă combaterea bolilor şidăunătorilor, tratamentele cu substanţe regulatoare de creştere^căiirea.Luminfl.se asigură imediat după răsărirea răsadurilor prin menţinerea curată amaterialelor de acoperire (sticlă,•
    • folii din materiale plastice), înclinarea uşoară a tocurilor de răsadniţă spre sud,folosirea instalaţiei de iluminare artificialăjn sere,j-ăritul ghivecelor cândrăsadurile încep să se umbrească. La răsadurile devară-toamnă este uneori necesară umbrirea pentru a reduce excesul de lumina.Temperatura se dirijează diferit, în funcţie de specie si faza de vegetaţie,corelându-se permament cu intensitatea luminiippinţrŢi_jldkarf*a temperaturii si păstrarea ei se folosgsle..inştalaţia de încălzire, seiau măsuri de izolare a spaţiilor (prin căptusirea serelor cu folie de polietilenă,acoperirea răsadniţelor cu polietilenă sau rogojini).Pentri] scăderea temperaturii spatiile se aerisesc în mod corespunzător.«»■■■— _ , _ * ; |Umidital£a-atmasie£*că se menţine moderată prin aerisiri, iar în sol sedirijează în funcţie de fenofază.Aerisirea fistejiscesara pentru dirijarea temperaturii, umidităţii rela-p||minarf»a excesului de amoniac si CO9, asigurarea oxigenului. Se a,»—--—^ - - *- £ a— —— -.asigură prin deschiderea ferestrelor sau îndepărtarea foliei de polietilenă.Dirijarea r££JCT11li fif riitfiţip se face cu foarte multă atenţie pentru a se obţine unrăsad de calitate (Elena Florescu, 1992). Asigurarea nece-sarului de substanţe nutritive se face prin dozarea componentelor amestecurilornutritive şi prin fertilizări faziale (2-4 la număr, cu soluţii de îngrăşăminte chimice,în concentraţie de 0,5-1%).Combaterea bolilor şi dăunătorilor este o lucrare obligatorie. Deşi se iau unelemăsuri preventive (dezinfecţia seminţelor, a substratului, a scheletuluiconstrucţiei, uneltelor etc.) există posibilitatea infectării pe parcurs, ceea ceimpune aplicarea unor tratamente în timpul vegetaţiei.Agenţii patogeni sunt numeroşi, iar combaterea lor se face prin tratamente la solsau stropiri foliare cu soluţii de insectofungicide înTomtdiferite concentraţii şi la momentele optime (tabelul buruienilor se face preventiv,prin dezinfecţia substratului de cultură si curativ, pe cale chimică, cu ajutorulqrhicjdelQr sau prin plivit. Prima metodă este preferabilă, deoarece plivitul este olucrare greoaie şi costisitoare. Pjyvitul se execută după o udare, pentru a permitesmulgerea buruienilor fără a deranja răsaduri1et Raritui se efectuează pentru aasigura mai multă lumină plantelor si a ejyiţa_etiolarea acestora. Răsadurile
    • pentru culturile în solarii se răresc la 10/10 cm (100 fire/m^), tomatele pentrusere se lasă 30 fire/m , ardeii, vinetele şi castraveţii pentru sere 25 fire/m .Tratamentele cu substanţe bioactive se aplică cu bune rezultate pentruaccelerarea_ sau inhibarea creştem răsadurilor. în condiţii de luminozitateredusă se aplică Cycocel pentru evitarea alungirii răsadurilor. Se folosescsoluţii în concentraţie de 0,1-0,15% ce se administrează de 1-2 ori cândplantele au 4-5 frunze adevărate, având efect retardant. La tomate,folosind Cycocelul românesc (sinteza RR-41), în concentraţie de 0,1-0,15%, s-a realizat* creşterea viguroasă a răsadurilor şi sporirea producţieicu 27%. -iLa tomate, ardei si vinete se poate folosi produsul^Alar 85 PS în concentraţie de0,5%, aplicat atunci când răsadurile au 3-4 frunze adevărate, prevejundjţlungirearăsadurilor.Dintre substanţele cu efect stimulator se utilizează Radistim 0,1%, în care seînmoaie rădăcinile înaintea repicatului, sau Atonik 80 SP 0,05% şi Procaină (1ppm), prin pulverizare fină pe plante, la 5-6 zile şi respectiv 10-20 zile dupărepicat.Stimularea răsadurilor se poate face şi cu substanţe de origine vegetală,inofensive ecologic, produse în Republica Moldova, obţinând efecte foartefavorabile la castraveţi, tomate, ardei, vinete (Ruxandra Ciofu şi colab., 1994).4uăiliBS&iţââfldttrj|oj; este lucrarea care presupune obisnuirea acestora cucondiţiile pe care le vor întâlni la locul de plantare. Se execută prin aerisiri din ceîn ce mai dese şi, în final, prin descoperirea totală a răsadurilor, mai întâi ziua,apoi şi noaptea. Călirea durează 5-7 zile,Jimp în care se reduc şi udările.9.8. PARTICULARITĂŢI PRIVIND PRODUCEREA RĂSADURILOR CU DESTINAŢIIDIFERITERăsadurile destinate culturilor în sere în ciclul I se producîn sereînmultitor. La tomate, castraveţi, pepeni galbeni, chiar la ardei gras, seface prin semănatul direct în ghivecepentru a se elimina lucrarea de repi-cat.Semănatul se poate face şi mecanizat, cu maşini speciale de tip Winel, Viser,Fllier. Dacă se repică, se face semănatul pe strat de amestec gros de 6-7 cm,aşezat pe folie de polietilenă. Ghivecele au dimensiuni mai mari decât pentrusolarii şi câmp (10x10 cm, volum 1 litru). Pentru asigurarea condiţiilor mai bunede lumină, rărirea este obligatorie.La ciclul II răsadurile se produc tot în sere pentru a fi adaptate la condiţiile de lalocul de plantare si pentru a evita accidentele climatice care ar putea distrugerăsadurile. Se iau măsuri de cretizare a serelor şi de ventilaţie pentru reducerea
    • temperaturii în zilele cu insolaţie puternică. Vârsta răsadurilor pentru ciclul II estemai mică decât pentru ciclul I datorită condiţiilor de temperatură şi lumină.Avându-se în vedere antarea tot în sere nu mai este necesară călirea răsadurilor.Pentru culturile efectuate în solarii producerea răsadurilor se face în sereînmultitor, în sere de plastic încălzite^jn răsadniţe. Semănatul se face pe strat deamestec, în rânduri dese (la 5 cm) saujrin împrăstiere si repicatul se exe-de 7-8 cm diametru sau latura sau în ghivecenutritive de 7/7/7 cm sau 8/8/8 cm. Răsadurile se pot rări la 10/10 cm. Cu10-12zile înainte de plantare sejirocedează la călirea răsadurilor prin reduc-reatemperaturii şi umidităţii, prin intensificarea aerisirii.Pentru culturile timpurii f^<£m^ji>roducerea răsadurilor se poate face sereînmultitor. s_ere de plastic încălzite, răsadniţe încălzite pe cale tehnică saubiologică. Semănatul se face pe strat de amestec, în rânduri dese sau prinîmprăştiere, iar repicatul se face în ghivece nutritive de 5x5x5 cm. Răsadurile secălesc înainte de plantare.Pentru culturile de vară răsadurile se pot produce în solarii sau răsadniţe încălzitepe cale biologică. De obicei se seamănă pe strat nutritiv, în rânduri distanţate la8-10 cm, pe rând la 2-3 cm şi nu se mai repică. Se iau măsuri de combatere aburuienilor. La unele specii (tomate) se poate face repicarea pe strat de amestec.Se poate pune problema obişnuirii răsadurilor cu condiţiile pe care le vor găsi lalocul de plantare.Pp.nt.ru mituri!? He tnnnţflfi producerea răsadurilor se face pe brazde (straturi)redjţJarjL.Terenul se pregăteşte în mod corespunzător, se poate îmbunătăţi prin adăugarede amestec nutritiv sau numai mraniţă. De obicei se seamănă mai rar şi nu serepică. Se poate face semănatul şi mecanizat inclusiv cu SUP-21. Se acordăatenţie deosebită asigurării apei, se iau măsuri de îndepărtare a buruienilor. Lastabilirea datei de semănat se va ţine cont de faptul că vârsta răsadului se reducecu 40% deoarece lumina este intensă si temperatura ridicată (Maier I., 1961).9.9. CONDIŢIILE DE CALITATE LA RĂSADURIRăsadurile de calitate superioară trebuie să fie sănătoase, viguroase, cu internodiiscurte, cu frunze de culoare verde închis, cu "«ţţpr" ra^iilar puternic, de vârstăcorespunzătoare. Răsadurile de calitate sunt acelea capabile să valorifice la maximum condiţiileoptime ce li se asigură după plantare la locul definitiv (Bălaşa M., 1973).Caracteristicile pe care trebuie să le îndeplinească răsadurile de calitatesuperioară la principalele specii legumicole sunt prezentate în tabelul 9.6.. PREGĂTIREA RĂSADURILOR PENTRU
    • PLANTARE ŞI TRANSPORTUL RĂSADURILORînainte de plantare răsadurile se pregătesc prin efectuarea mai multor lucrări:- se aplică o stropire cu insectofungicide;- se elimină plantele vătămate sau slab dezvoltate, cu urme de atac deboli şi dăunători, cele alungite exagerat etc;- se procedează la mocirlirea răsadurilor nerepicate;- se face fasonarea rădăcinilor la unele specii (varză, conopidă) şj seîndepărtează 1/1-1/2 din limbul frunzeloK-p&ntru a reduce suprafaţa detranspiraţie_si a se împiedica ofilirea plantelor după plantare. Fasonarea sejacela varză, conopidă, ţelină. ceapa de_apă, praz etc. Răsadurile produseîn ghivece nu se fasonează. Transportul răsadurilor se face în lăzi dediferite dimensiuni. Este preferabil să se transporte în lădiţe în poziţie verticală pentru a împiedica distrugerea lui prin rupere în timpul transportului.Răsadurile nerepicate se pot ambala în pachete de folie de polietilenă, după ce aufost în prealabil mocirlite (de exemplu: ardei gras, ardei lung, gogoşar).y Lăditele în care se transportă răsadurile se vor dezinfecta cu o soluţie desulfat de cupru 1-2%. în vederea uşurării evidenţei, în fiecare lădiţăsau pachet se va pune un număr egal de răsaduri. Până la locul de plantare,mijloacele de transport trebuie să fie prevăzute cu prelate sau, în lispa acestora,se vor proteja cu rogojini. în cazul distanţelor mici, sub 1 km, se pot utiliza şiprelate din polietilenă. Este bine ca transportul de la locul de producere alrăsadurilor la locul de plantare să se facă într-un timp cât mai scurt (minim 5-6ore). De asemenea, se recomandă să se transporte numai atât răsad cât seplantează într-o zi. TEHNOLOGIA GENERALĂ A CULTIVĂRII PLANTELOR LEGUMICOLE ÎN CÂMPNEPROTEJAT Această tehnologie cuprinde un complex de lucrări care au ca scop pregătirea terenului, asolului, înfiinţarea culturilor, efectuarea lucrărilor de îngrijire şi recoltare a produselorlegumicole. 10.1. PREGĂTIREA TERENULUI ŞI SOLULUI Pregătirea terenului se impune atunci când se ia în cultură pentru legume, pentru primadată, o anumită suprafaţă de teren. Cu această ocazie se face defrişarea eventualilor arbori sau arbuşti de pe teren, seîndepărtează rădăcinile acestora, se scot şi se îndepărtează pietrele, se întind muşuroaiele etc. Pentru a putea efectua în mod corespunzător lucrările de irigare şi cele mecanizate estenecesară nivelarea capitală sau de bază şi amenajarea terenului pentru irigaţie. Nivelarea de bază sau capitală se execută o singură dată, la începutul luării în cultură
    • irigată a terenului fermei, când se amenajază terenul şi se construieşte sistemul de irigaţie. Aceasta se execută de întreprinderi specializate care folosesc maşini grele ca: buldozere,screpere, gredere etc.Prin nivelarea de bază se asigură terenului o pantă uniformă şi continuă, pe lungimea sa, de 1-3%o. Dacă terenul nu este nivelat, apa este repartizată neuniform în momentul irigării, atrăgânddupă sine fenomene negative ca: băltirea apei în unele porţiuni de teren; răcirea solului;asfixierea plantelor; salinizareasolului; consumul neraţional de apă; crearea unor condiţiinefavorabile pentru executarea lucrărilor mecanizate. Amenajarea terenului pentru irigaţie se execută de către specialişti în hidroamelioraţii.Poate fi cu canale amenajate la suprafaţă sau cu conducte îngropate sub presiune. înainte de a se trece la cultura legumelor, terenul care a fost nivelat capital seîmbunătăţeşte prin fertilizarea cu îngrăşăminte organice şi prin culturi de uniformizare. 10.2. PREGĂTIREA TERENURILOR PENTRU CULTURA LEGUMELOR Are drept scop asigurarea condiţiilor optime pentru creşterea şi dezvoltarea plantelorlegumicole sub raportul regimurilor de nutriţie minerală, umiditate, aer si gaze din sol, ca siexecutarea în condiţii optime a lucrărilor mecanice. Pregătirea terenului prezintă unele particularităţi pentru cultura legumelor în ogor propriu,pentru culturile succesive şi pentru cele înfiinţate din toamnă. A. Pregătirea terenului pentruculturile de legume ln_ggpr propriuSe desfăşoară într-un nu^Timr^rauînrpTîîrtucrări efectuate toamna şi primăvara. Lucrări executate toamna: desfiinţarea culturilor anterioare se referă la desfiinţareamijloacelor de susţinere a plantelor si înlăturarea resturilor culturilor anterioare în scopulasigurării unor condiţii optime pentru executarea tuturor lucrărilor de pregătire a terenului. La unele culturi (tomate timpurii, tomate de vară-toamnă) se ridică, transportă şidepozitează mijloacele de susţinere, sârme, sfori etc. După recoltarea unor culturi de producţie ca: varză, ardei, vinete, tomate, bame etc, cât şidupă recoltarea unor culturi semincere de morcovi, mărar, ceapă, spanac etc, rămân pe câmptulpini şi vrejuri care, prin înălţime şi densitate, împiedică desfăşurarea lucrărilor pentruînfiinţarea unei noi culturi. De multe ori aceste resturi vegetale prezintă şi buruieni.Resturile vegetale diferă de la o cultură la alta prin densitate pe mj înălţime, stare de vegetaţie(uscate, verzi), stare fitosanitară (infestate d boli, îmburuienate) şi de aceea desfiinţarea lor seface diferit. în cazul când aceste resturi vegetale nu se pot valorifica în hrana ani malelor, ele trebuie săfie încorporate în sol sub formă de îngrăşămân organic, pentru a contribui la refacereastructurii solului. Când aceste resturi vegetale sunt infestate de boli sau conţin un pro cent mare de buruienipurtătoare de seminţe, ele trebuie să fie evacuate de pe câmp şi arse sau supuse fermentării înplatforme de gunoi. în funcţie de aceste situaţii, există mai multe tehnologii de mecanizare a lucrării dedesfiinţare a resturilor vegetale rămase în câmp. Când resturile vegetale se valorifică în hrana animalelor (vărzoase, sfeclă roşie etc),acestea sunt strânse, încărcate în remorci şi transportate în sectorul zootehnic. „„^ Atunci când resturile vegetale nu se valorifică, iar înălţimea lor nu depăşeşte 30-40cm, ele se pot încorpora direct în sol prin lucrarea de arătură efectuată cu plugurile cu lăţimevariabilă P2V, P3V ş P5V, care sunt adaptate în acest scop, având lumina mărită sub cadrulplugului si trupite cu antecormană, cu ajutorul cărora resturile vegetale sunt introduse pefundul brazdei în procent de 100% şi apoi acoperite cu pământ curat. Când înălţimea resturilor vegetale este mai mare de 0,8-1 m, iar tulpina plantelor este
    • groasă şi se frânge mai greu, ca la semincerii de morcov, mărar, bame, sau la ardei, vinete etc,este bine ca înainte de arat să se execute tocarea acestora cu maşina de tocat vreji MTV-4 saucu maşina de curăţat pajişti MCP-2 în agregat cu tractorul U-650 M. în lipsă, se foloseşte şicombina CSU. încorporarea în sol a acestor resturi se face cu plugurile cu lăţime variabilă saucu lăţime fixă. în cazul unor resturi vegetale cu talie mică sau care constau numai din frunze: spanac,salată, varză timpurie etc, ele se pot încorpora în sol prin lucrarea de discuire care executăconcomitent şi tocarea. La nevoie se pot executa două discuiri. Este necesar ca lucrarea să seexecute chiar în ziua în care s-a făcut recoltarea pentru ca frunzele în stare proaspătă să fiefragmentate mai uşor. Când resturile vegetale sunt infestate de boli ce se pot transmite sau de buruieni purtătoarede seminţe, si se urmăreşte combaterea lor preventivă, este necesar ca ele să fie evacuate de peteren întregi, prin cosire şi apoi încărcate în remorci, sau prin tocare si colectarea tocării înremorci. Mobilizarea solului se execută imediat după desfiinţarea culturii precedente, cu grapa cudiscuri sau cu cultivatorul în agregat cu tractorul U-650 M, la adâncimea de 10-15 cm, înraport cu amplitudinea denivelărilor de la cultura precedentă. Nivelarea de întreţinere sau de exploatare are drept scop îndepărtarea denivelărilor rămasede la cultura anterioară. Această lucrare este obligatorie pe terenurile nivelate capital. Din cercetări şi observaţii făcute pe parcelele la care nu s-a executat nivelarea deîntreţinere s-a constatat că apa de irigaţie nu este repartizată uniform pe rigole, fapt care dănaştere la băltiri pe unele porţiuni de teren şi la alimentarea cu o cantitate de apă insuficientă înalte porţiuni, ceea ce duce la dezvoltarea neuniformă a culturii. în plus, s-a mai constatat şi unconsum mai mare de apă faţă de sola nivelată (Marinescu A., 1989). Ca urmare, în aceste condiţii se întârzie executarea la timp a lucrărilor mecanizate deîntreţinere (prăşit, refăcut rigole, combaterea dăunătorilor) sau dacă se lucrează, roţiletractorului produc şanţuri în zonele unde a băltit apa. în cazul când se seamănă pe teren cu microdenivelări, răsărirea şi dezvoltarea planteloreste neuniformă. ...x, Nivelarea de întreţinere se va efectua după desfiinţarea culturii, înainte de arătura detoamnă, după ce în prealabil sola respectivă a fost lucrată cu grapa cu discuri.Nivelarea de întreţinere se poate executa prin 2-3 treceri cu nivelatorul NT-2,8 + U-650Mdintre care, primele două oblic, paralei cu diagonalele terenului, iar ultima paralel cudiagonalele viitoarelor rigole de udare. Se mai poate efectua folosind nivelatoare cu reglaje automate de tip tractat ca NM-3,2 sausemipurtat ca NMS-3,2. Cu aceste nivelatoare se reface panta terenului de 1-3 %o care asigurăscurgerea normală a apei pe rigolă. Tot cu aceste nivelatoare se execută şi o uniformizare a suprafeţei terenului cu deplasări desol pe distanţe de 10-20 m. Când prin nivelare se urmăreşte mai mult o finisare a micro-denivelărilor solului învederea realizării unei suprafeţe cât mai uniforme, se folosesc utilaje de nivelat mai simple ca:grapa netezitoare cu colţi reglabili 8 GCN-1,7, grapa stelată GS-1,2 montată după plug, grapecu discuri echipate cu bare de netezire. în SUA se realizează o nivelare perfectă cu rază laser. Fertilizarea de bază se efectuează cu îngrăşăminte .Pjgajiice^saujngrăr şăminte verzi şi cuîngrăşăminte chimice greu solubile. Cantităţile necesare se stabilesc în funcţie de rezultatelecartării agrochimice, de specie şi de producţia ce trebuie obţinută la specia respectivă. Dintotalul îngrăşămintelor necesare unei culturi, circa 2/3 se aplică la fertilizarea de bază. Gunoiul de grajd, fermentat sau semifermentat, se împrăştie pe suprafaţa solului numaiatunci când poate să fie încorporat sub brazdă, prin arătură, în aceeaşi zi, pentru a se evitapierderile de elemente nutritive. Cercetările întreprinse în acest scop au arătat că întârzierea
    • încorporării gunoiului de grajd cu două zile, după ce a fost împrăştiat, poate să scadăeficacitatea acestuia cu 25%, iar întârzierea cu patru zile, o reduce aproape la jumătate(Marinescu A., 1989). Gunoiul de grajd trebuie să fie împrăştiat uniform pe suprafaţa solului, iar particulele cudimensiunea de cea 60 mm să reprezinte minimum 70%. Nu se admit particule cu dimensiunide peste 150 mm.Sub aspect tehnologic, capacitatea de lucru a maşinilor de administrat gunoi este condiţionatădirect de timpul consumat pentru deplasarea agregatului de la platformă la parcelă şi înapoi şide timpul pentru încărcarea maşinii.Pentru reducerea acestor timpi este bine să se amenajeze platforme cu gunoi de grajd lacapetele parcelelor ce urmează să fie fertilizate. Din experienţe a rezultat că platformele pot fiamplasate la distanţe de până la 2 km faţă de locul împrăştierii. In timpul amenajării platformei se vor îndepărta corpurile străine (pietre, bucăţi de lemn,sârmă, folie) ce pot dăuna în funcţionarea maşinilor. Deoarece unităţile legumicole nu dispun de surse proprii de gunoi de grajd, el se transportăde la distanţe care ajung la circa 20 km. De aceea în administrarea gunoiului de grajd înunităţile legumicole se disting două faze:- îaza de Itansport vei feîma, &t%îi ?>oîi, % gwevwcAvA &t ^S&yJi Ş ttKft-najarea în platformă. Pentru formarea platformei se folosesc încărcătoarede tip graifer TIH-445 sau frontale IFRON-204 D;- faza de adminisţraţ_gunoi de grajd pe sole, care se face chiar în ziuacând se începe aratul. Pentru administrarea mecanizată a gunoiului sefolosesc maşinile MIG-6, MIG-10 si MIG-5, iar pentru încărcarea gunoiului de grajd, încărcătoare cu graifer TIH 445 sau frontale IFRON-204 D. La administrarea gunoiului de grajd trebuie mers pe o formaţiune de lucru în care intră unîncărcător şi minimum două maşini de împrăştiat gunoi de grajd. Dintre îngrăşămintele chimice, la fertilizarea de bază se folosesc cele cu fosfor şi cupotasiu. Pe suprafeţe mari administrarea lor se face cu maşinile MA 3,5, MA-6 în agregat cu U-650. Când administrarea îngrăşămintelor se face pe suprafeţe mici se pot folosi maşinile MIG-1 sau MIG-300 purtate de tractorul L-445. Arătura de bază se execută imediat după nivelare şi concomitent cu fertilizarea de bază. Arătura îmbunătăţeşte structura solului, ajută la pătrunderea rădăcinilor plantelor înprofunzime, pentru a-şi procura hrana dintr-un volum mai mare de sol, încorporează în solîngrăşămintele organice şi resturile vegetale şi accelerează descopunerea lor, permiteinfiltrarea apei în straturile mai adânci, unde este mai bine păstrată. Terenul arat toamna se lucrează primăvara mai uşor şi mai bine. Adâncimea arăturiidepinde de specia cultivată şi de însuşirile solului din parcela respectivă. Pentru majoritateaspeciilor legumicole adâncimea arăturii de toamnă trebuie să fie de 28-30 cm. Pe solurile maigrele şi care au fost irigate prin bra/de se recomandă ca arăturile de toamnă să se facă maiadânc, iar cel puţin la 2-3 ani să se lucreze la 35-40 cm, echipând plugul cu scormonitori. Odată la 3-4 ani este bine să se facă tură udările şi fertilizările repetate produc fenomene de impermeabili? la nivelul straturilorinferioare ale solului. Până la adâncimea de 50 cm condiţii de câmp se folosesc subsolierele:SP-3(5) montat pe tractorul 1800 sau cele montate pe tractoarele S-1500 LS şi S-1800 LS.Până adâncimea de 60 cm se foloseşte maşina de afânat solul MAS-60 în ag gat cu tractorul U-650 M. Pentru culturile legumicole perene, înainte de înfiinţarea acestora face d^fuVJC*11 snln1" cupluguri speciale.
    • Arătura este bine să se facă cu plugul reversibil. în lipsa acestuia poate folosi şi plugul PP-4-30. Se mai folosesc plugurile cu lăţimea va abilă P2V, P3V, P5V. O cerinţă de calitate a arăturii este ca în final pe sola sau parce respectivă să fie un numărcât mai mic de şanţuri sau coame, sau dacă poate acestea să lipsească în totalitate. Direcţiabrazdelor arăturii va aceeaşi cu a viitoarelor rigole de udare. Pentru culturile care se înfiinţează primăvara mai târziu arătura se lasă i brazdă crudă(negrăpată) pentru ca solul să fie supus variaţiilor de tempen tură cu amplitudini mari, care auloc din toamnă până în primăvară. îngheţi din timpul iernii contribuie la distrugerea multorgermeni ai agenţilor pate geni, iar alternanta cu perioada de dezgheţ, favorizează formareastructuri glomerulare, care asigură o circulaţie foarte bună a apei şi aerului. Pentru culturile legumicole care se înfiinţează primăvara cât ma devreme, în epoca imediaturmătoare ce timpul permite (mazăre, morcov salată etc.) este recomandat ca arătura detoamnă să fie obligatoriu grăpats cu grapa stelată GS-1,2 sau GS-1,6. Când necesitatea o cerese va trece şi cu grapa cu discuri. Prin aceasta se realizează o nivelare a solului şi se creeazăcondiţii ca primăvara să se pregătească un pat germinativ cât mai uniform şi mai bun pentruînsămânţare. în cazul solurilor tasate şi uscate se recomandă efectuarea înaintea arăturii a unei udări deaprovizionare cu norme de 300-350 m /ha. în situaţiile când toamna nu s-a arat se efectuează arătura de primăvară, cât mai timpuriu,la adâncimea de 15-18 cm. Arătura se mai poale ce primăvara când arătura efectuată toamna este bătătorită de ploi şi I zăpezi şiîmburuienată. Pe suprafeţe mici, în grădinile familiale, terenul se poate mobiliza cu ajutorul cazmalei laadâncimea de 25-30 cm. LUCRĂRI EXECUTATE PRTMÂVARA Arăturile de toamnă ies din iarnă mărunţite, aşezate şi uşor tasate. i Terenurile arate dintoamnă acumulează importante cantităţi de apă din precipitaţii. La înfiinţarea culturilor legumicole o atenţie deosebită trebuie acordată la pregătireapatului germinativ în care urmează să se semene. Datorită diversităţii seminţelor de legume, mai ales în ce priveşte mărimea, este necesarăşi o pregătire specifică a patului germinativ care trebuie să asigure în sol, pentru orice sămânţă:căldură, oxigen şi umiditate. Oxigenul şi căldura necesare germinării seminţelor se asigură prinafânarea stratului de sol până la adâncimea la care se introduce sămânţa. Pentru seminţele mici, terenul trebuie să fie nivelat, măruntit si reavăn, deoarece acestea seseamănă superficial, la 1-2 cm, pentru ca germenul să poată ajunge la suprafaţa solului înaintede a se epuiza rezerva de hrană din sămânţă. Seminţele mai mari se introduc mai adânc, la 3-5 cm. Pentru culturile legumicole care seînfiinţează primăvara în prima epocă, imediat ce se poate intra pe câmp (mazăre, morcov,spanac, salată etc), pe teren arat şi nivelat din toamnă, se recomandă folosirea în primul rând agrapei cu colţi reglabili şi bară de netezire 8-GCN-l,7. O mai bună pregătire a terenului seobţine prin efectuarea a două treceri. Când arătura de toamnă nu a fost nivelată, iar înprimăvară solul prezintă denivelări mai pronunţate, se recomandă folosirea cultivatoruluiechipat cu organe active tip daltă (Combinatoarele C-3,9, C-6,5 sau combinatorul CPGC-4).Cultivatorul va fi echipat cu grape elicoidale rotative pentru măruntirea solului. Pentru culturile legumicole care se înfiinţează primăvara în etapa a doua, când terenul s-amai bătătorit, cât şi pe solurile grele sau argiloase, se recomandă folosirea combinatorului C-3,9 având montate în loculi roţilor trei grapeelicoidale, sau combinatoarele C-6,5 şi CPGC-4. Pe terenurile lipsite de buruieni, sau care sunt într-o fază de dezvoltare mai mică (2-4 cm),
    • folosirea combinatoarelor se va face în varianta echipată cu cuţite tip daltă, care prelucreazăsolul şi-1 mărun-ţesc fără să-1 răstoarne, păstrând în felul acesta şi umiditatea din sol.în cazul când primăvara este timpurie şi terenul s-a îmburuienat mai puternic, combinatorul seechipează obligatoriu cu cuţitul tip săgeată, care pe lângă pregătirea patului germinativ executăşi distrugerea buruienilor. Pentru culturile legumicole care se înfiinţează în epoca a treia (plantat tomate, ardei,vinete, pepeni, bame etc.) se recomandă să se aplice solului una sau două grăpări de întreţinerela 2-3 cm adâncime cu 8-GCN-1,7, iar la nevoie cu combinatorul C-3,9 la care s-au înlocuitrotile cu trei grape elicoidale, pentru a se distruge buruienile si a se împiedica formarea crusteice ajută la evaporarea apei din sol. Administrarea îngraş ămintflpŢ ffjffrjir^ m azot (eventual a celor cu potasiu sau a celor complexe) se face primăvara, urmărindu-se ca această lucrare să fieurmată de grăpat sau discuit pentru a nu lăsa expuse la soare îngrăşămintele aplicate. Aplicarea îngrăşămintelor chimice solide sub formă de îngrăşăminte starter sau de forţarese poate face cu puţin timp înainte de înfiinţarea culturii, când se execută modelarea solului,folosind în acest scop agregatul de modelat şi fertilizat AMFS-4,5, prevăzut cu echipamentulde fertilizare EF-6. în culturile neprăşitoare, administrarea îngrăşămintelor starter se poate face concomitentcu semănatul, folosind semănătoarea SUP-29M cu echipament de fertilizare EF-29. Erbjcidw&a înainte de modelare se face atunci când se folosesc erbi-cide volatile carenecesită încorporarea imediată în sol. Erbicidele se aplică cu utilaje specifice MET-1200 sauMET-2500 şi încorporează în sol cu combinatoarele C-3,9; C-6,5 şi CPGC-4 sau agregatecomplexe care execută concomitent erbicidarea şi încorporarea în sol, formate din com-binatorşi echipamentul EEP-600 montat pe tractor. Dacă pentru erbicidare se folosesc produse care nu necesită încorporare, erbicidarea serealizează după modelare, preemergent sau postemergent. Modelarea terenului este lucrarea prin care se realizează un profil al solului sub formă destraturi înălţate, despărţite prin rigole prin care să ajungă apa în vederea irigării culturilorlegumicole. Această lucrare s-a generalizat aproape în toate ţările unde se aplică o legumiculturaintensivă şi pe suprafeţe mari. Modelarea terenului prezintă mai multe avantaje:- facilitează folosirea tractoarelor şi a mijloacelor mecanice la executarea lucrărilor;- se realizează o conducere uşoară si corectă a agregatelor printre rândurile de plante, deoarece tractoarele se deplasează pe rigole;- primăvara straturile înălţate se zvântă mai repede permiţând executarea lucrărilor de înfiinţare a culturilor legumicole mai de timpuriu;- în cazul irigaţiei prin aspersiune sau a precipitaţiilor abundente,excesul de apă se poate scurge prin rigole;- se uşurează efectuarea unor lucrări de întreţinere si recoltare deoa- 5 5 5 rece la udarea pe rigole nu se udă coronamentul brazdelor, putându-se circula pe acestea; - se uşurează lucrările de recoltare a legumelor rădăcinoase si bul-boase. Până în 1988-1989 modelarea terenului se realiza în tara noastră cu MMS-2,8+U-650,după două scheme: cu lăţimea la coronament de 94 cm si ecartamentul de 140 cm si cu lăţimeala coronament de 50 cm si ecarta- 5 5 5 5
    • ment de 192 cm. Prima variantă se folosea pentru legumele destinate consumului şiindustrializării, iar cea de-a doua pentru culturile semicerc bienale si pentru unele culturidestinate consumului (ceapa de apă), pe terenuri uşoare. După 1989 s-a trecut la tehnologia de modelare cu lăţimea la coronament de 104 cm şiecartament de 150 cm (fig,.10.1). în funcţie de modul cum este pregătit terenul şi de structura solului, lucrarea de modelarese poate face după două tehnologii: dintr-o singură trecere; din două treceri Pentru a se putea modela terenul dintr-o singură trecere, cu agregatul AMFS-4,5 estenecesar ca solul să fie afânat la 12-14 cm cu o zi sau două înainte. în condiţii de soluri mai grele şi mai puţin afânate, pentru a putea să obţină o bunămodelare a terenului, este necesar ca lucrarea să se execute în două faze. în prima fază, sedeschid rigole cu maşina de deschis rigole MDR-5, după care în faza a doua se trece cuagregatul de modelat AMFS-4,5. în ambele tehnologii, folosirea modelatorului se poate face cu sau fără administrarea deîngrăşăminte chimice granulate, sub formă de îngrăşăminte starter, cu sau fără marcarea a douăsenţuleţe pe start în vederea plantării manuale a răsadului. Pentru executarea de straturi drepte, la modelat, este necesar ca la prima deplasare aagregatului de modelat, sau a maşinii de deschis rigole, să se execute o jalonare prealabilă aparcelei. Timpul care se pierde cu jalonarea terenului în vederea obţinerii de rigole drepte se câştigăla lucrările de întreţinere a solului (prăşit, refăcut rigole, lucrări de combatere a dăunătorilor)când agregatul se poate deplasa cu viteze mărite. Pentru culturile legumicole care se înfiinţează primăvara cât mai devreme este bine camodelarea terenului să se facă din toamnă. Pe terenurile modelate din toamnă, primăvarastraturile de sol se zvântă si se încălzesc mai repede, permiţând executarea lucrărilor deînfiinţare a culturilor cu un avans de 10-12 zile, în special pe solurile mai grele.Dacă toamna, concomitent cu modelarea solului, s-a executat şi marcarea de rânduri pe strat,primăvara înfiinţarea culturii de varză timpurie s-a făcut mai uşor, nemaifiind necesar să seintre cu un agregat pentru marcarea de rânduri. în plus, în şănţuleţele făcute de marcator seacumulează o cantitate mai mare de apă din ploi şi zăpezi, ceea ce asigură o prindere arăsadului de varză în procent de 100% (Marinescu A., 1989).Necesitatea modelării solului apare şi la înfiinţarea culturilor de spanac, salată, lobodă, ştevie,întrucât se uşurează recoltarea semimecani-zată prin tăiere şi dislocare a plantelor la 2-3 cmsub nivelul solului cu maşinade dislocat fasole MDF-1,5. Pentru culturile care se înfiinţează prin răsad plantat mecanic, modelarea solului se facedin timp, ca până la plantarea cu maşina, solul să se mai aşeze. Dacă plantarea se face cândsolul este prea afânat, apare fenomenul de patinare a roţilor care antrenează discurile deplantare a răsadului. Pentru culturile care se înfiinţează prin semănat, modelarea solului se face cu un avans de2-3 zile în scopul de a se asigura pătrunderea brăz-darelor semănătorii la adâncime reglată. Trebuie avut în vedere că suprafaţa coronamentului să fie cât mai bine nivelată. Modelarea nu se recomandă la mazăre si fasole verde. în situaţia cui-tivării legumelor pesuprafeţe mici, modelarea terenului în straturi înălţate late de 1,2-1,4 m, lungi de 6-10 m,despărţite de poteci late de 0,4-0,5 m se poate realiza manual. Se marchează straturile cu sfori,apoi cu sapa, din zona potecilor, se trage solul pe stratul înălţat, se nivelează cu sapa şi greblaşi se folosesc aceste straturi pentru plantarea arpagicului, a bulbililor de usturoi, semănatmorcov, pătrunjel, salată etc. Pe terenurile joase şi umede, pentru evaporarea excesului de apă, se recomandă modelareaterenului sub formă de biloane (în mod deosebit pentru cultura hreanului, batatului etc).
    • La înfiinţarea culturilor legumicole prin semănat cu seminţe mici este necesar ca înainte desemănat, dacă solul este afânat mai adânc decât este necesar pentru sămânţă, să se execute olucrare de lăsare a solului, pentru a crea condiţiile ca semănătoarea să introducă seminţele laaceeaşi î 5 5 adâncime, în scopul obţinerii unei răsăriri uniforme. Se foloseşte tăvălugul cu suprafaţanetedă TN-5,5 sau 3TN-1,4. . Pregătirea terenului pentru culturile succesive In cazul culturilor succesive pregătirea terenului prezintă unele particularităţi comparativcu pregătirea terenului pentru cultura legumelor în ogor propriu. Desfiinţarea culturii (nfprinnrp Se realizează de obicei vara, cu puţin timp înainte deînfiinţarea culturii succesiveSe renunţă la unele lucrări cum ar fi: nivelarea de exploaiaxe..şifertilizarea cu îngrăşăminte organice. Fertilizarea cu îngrăşăminte chimice se va face imediat după desfiinţarea culturiianterioare. firăturase, va face la adâncime mai mică, de 18-20 cm, pentru a se evita scoaterea debulgări mari care vor fi greu măruntiti. Dacă umiditatea, solului este scăzută se recomandă ca înainte de arătură să se administrezeo udare de aprovizionare prin aspersiune cu o normă de 300-400 rrr/ha, care va crea condiţiifavorabile pentru o lucrare de calitate si cu consum mai scăzut de carburanţi. Agregatele cu care se ară vor avea ataşate grapele stelate (GS-1,2). Imediat după arătură terenul va fi măruntit, folosindu-se de regulă grapa cu discuri,combinatorul şi numai în situaţii deosebite freza, deoarece folosirea acesteia presupune unconsum ridicat de combustibil. Pe terenul astfel măruntit se aplică si se încorporează erbicidele, după care se poate trece lamodelare. în cazul în care resturile vegetale rămase pe teren au o pondere mică şi se apreciazăcă se pot încorpora în sol prin gră-pare, pregătirea patului germinativ se poate face direct cuajutorul grapei cu discuri, ăîn una sau două treceri, înlocuindu-se astfel lucrarea de arat. C. Pregătirea terenului pentru culturile care se înfiinţeaj Semănăturile sau plantările din toamnă se pot face în două epoci:- mai devreme.- epoca I-a (septembrie-octombrie), în care cazplantele iernează răsărite, sub formă de rozetă cu 3-4 frunze normale şibine înrădăcinate (spanac, salată, ceapă verde, usturoi verde);- mai târziu.- epoca a Ii-a (noiembrie-decembrie), când iernarea se facesub formaţie sămânţă umectată, dar negerminată (morcov, pătrunjel, ceapă).Pentru prima epocă terenul trebuie să fie eliberat mai din vreme de culturile anterioare. Securăţă terenul, se face nivelarea de întreţinere, arătura adâncă şi mărunţirea cu grapa. Este dedorit să se lase 8-10 zile ca să se aşeze solul arat, apoi dacă este necesar, se mai grăpează odatăsi se trece la plantat sau semănat. Pentru semănăturile şi plantările din epoca a Ii-a terenul se pregăteşte în mod asemănătorcu prima epocă, numai că lucrările se fac mai târziu. Timpul de la grăpat până la semănat fiindfoarte scurt, este necesară o ţ4vălugire uşoară cu TN-5,5 sau 3TN-1,4.Pentru plantarea din toamnă a semincerilor legumicoli se face o ară-^ tură adâncă la 30-35 cmurmată de grăpare şi modelare după care se trece la plantatul plantelor mamă. în unele ţări avansate din punct de vedere tehnic şi economic, lucrările de pregătire aterenului se execută mai operativ şi cu economie de carburanţi prin folosirea unor agregatecomplexe care pot realiza la o singură trecere mai multe lucrări: deschiderea rigolelor;formarea straturilor înălţate; mărunţirea solului pe strat; administrarea erbicidelor;administrarea îngrăşămintelor chimice; însămânţarea; tăvălugirea uşoară a semănăturii.
    • Şi în ţara noastră, la I.C.L.F. Vidra s-a pus la punct o tehnologie de prelucrare a soluluicare să evite tasarea acestuia, aceasta constituind principalul factor limitativ al producţieiagricole (Suciu şi colab., 1987). Bărbulescu I. şi colab. (1992) au construit un agregat pentru prelucrarea totală a solului -APTS-1,8, alăcuit din: cadru de bază, organe de lucru pentru afânarea de bază a solului, (pânăla 30 cm), de tip cizel, freză tip FPP-1,3 (FV-1,5), echipament de fertilizare F-4, instalaţie deerbicidat, a cărei rampă cu duze se montează pe cadrul din faţă sau în spatele frezei, în funcţiede cerinţa de încorporare sau nu, erbicidul, echipament de cultivator CL-2,8 dotat cu cuţite sirărite. Lăţimea de lucru a agregatului este de 1,9 m, iar productivitatea de 3,5 ha/schimb, încondiţiile în care rigolele (24% din suprafaţă) nu se prelucrează. Freza şi organele de lucru tipcizel pot fi înlocuite cu maşina de săpat solul MSS-1,4.Prin tehnologiile propuse se realizează separarea definitivă a zonelor de cultură - straturiînălţate - care necesită un sol afânat, de zonele destinate circulaţiei roţilor agregatelor metalice- rigole - ce necesită un sol tasat, oferind o aderenţă maximă. Procedându-se în acest mod s-a realizat o mărire a producţiei, care la unele culturi a ajunsla 90%. Aceasta se datoreşte creşterii suprafeţei efectiv productive la unitatea de suprafaţă şi reduceri numărului de buruieni. Prin folosireaacestui agregat se îmbunătăţesc însuşirile fizice, chimice şi biologice ale solului datorităeliminării tasării solului şi se reduce consumul de combustibil şi timpul de lucru deoarece la otrecere se execută cinci lucrări: afânarea de bază a solului, fertilizarea, erbici-darea, pregătireapatului germinativ, cu încorporarea îngrăşămintelor şi erbicidelor si deschiderea şănţuleţelor deplantare a răsadurilor. Fiind alcătuit din utilaje din producţia de serie, agregatul este uşor de construit şi oferăposibilităţi multiple şi rapide de schimbare şi combinare a acestora între ele şi chiar cu altelenoi (ex. semănători). Specialiştii Institutului Ingineresc de Producţie Agricolă din Moscova au realizat unagregat destinat prelucrării pământului, care are la baza construcţiei sale unelte în formă despirală. Aceste unelte, nu numai că ară pământul, îl şi afânează, suplinind o întreagă suită deunelte şi maşini agricole tradiţionale. 10.3. ÎNFIINŢAREA CULTURILOR LEGUMICOLE ÎN CÂMP înfiinţarea culturilor legumicole se poate face pe două căi:- prin semănat direct în câmp;- prin plantarea răsadurilor. A. Semănatul culturilor de legume direct în câmpUnele specii de legume, în condiţiile de la noi din ţară, se cultivă exclusiv prin semănat directîn câmp, altele exclusiv prin intermediul răsadului.Există şi o a treia grupă care uneori se cultivă prin semănat direct, iar alteori prin răsaduri. Speciile legumicole care se cuîtivă exclusiv prin semănat direct în câmp sunt: spanacul,mazărea, fasolea, morcovul, pătrunjelul, păstâr-nacul, ridichea, sfecla de masă, cicoarea,bamele, mărarul, leuşteanul, cimbrul.Speciile legumicole care se cultivă în mod obişnuit prin semănat direct şi numai ocazional prinrăsaduri sunt: castravetele, pepenii, dovlecelul, ceapa, salata, tomatele pentru industrializare.Prin perfecţionarea tehnologiei de semănat bob cu bob şi prin generalizarea combateriiburuienilor cu erbicide se tinde la extinderea semănatului direct la specii care se cultivăobişnuit prin răsad cum ar fi ceapa, tomatele, varza etc. Epoca de semănat la plantele legumicole este determinată de particularităţileagrobiologice ale speciilor (temperatura de germinare a seminţelor, reacţia termo şifotoperiodică) şi condiţiile climatice ale zonei de cultură, dar şi de considerente economice,
    • dintre care cel mai important este termenul de livrare a producţiei, în funcţie de consum. La unele specii legumicole ca morcovul, ceapa, spanacul, mazărea, semănatul se poateface chiar înainte de a se realiza temperatura de germinare, deoarece seminţele rămân în solfără să se altereze, în schimb la fasole, castravete , pepeni, seminţele se alterează uşor dacărămân prea mult timp în sol fără să germineze. Semănatul legumelor în câmp se poate faceprimăvara, vara şi toamna. Epoca de primăvară cuprinde mai multe urgenţe, în funcţie de cerinţele faţă detemperatură:- urgenţa întâi (mustul zăpezii), când temperatura solului în zona deîngropare a seminţelor atinge 2-3°C şi acesta s-a zvântat suficient, se-mănându-se spanacul, salata, mazărea, pătrunjelul, morcovul, ceapa,mărarul şi ridichile de lună; calendaristic corespunde primei jumătăţi alunii martie;- urgenţa a doua, când în sol în zona de îngropare a seminţelor temperatura ajunge la 5-6°C, semănându-se sfecla si cimbrul; calendaristiccorespunde sfârşitului lunii martie şi începutul lunii aprilie;- urgenţa a treia, când temperatura soiului se ridică la 8-IO°C,semănându-se fasolea şi tomatele; calendaristic corespunde decadei adoua a lunii aprilie;- urgenţa a patra, când temperatura solului în zona de îngropare aseminţelor atinge 14-3 5°C, semănându-se castravetele, pepenii galbeni, pepenii verzi, dovlecelul şi bârnele. Calendaristic corespunde decadei a doua a lunii mai. Epoca de vară are două urgenţe:- urgenta I-a, iunie - 15 iulie, când se seamănă ridichile de iarnă, sfecla roşie, castraveţii pentru conserve, fasolea;- urgenţa a Ii-a, 10-15 august când se seamănă spanacul şi salata pentru recoltare în toamnă. Epoca de toamnă are două urgenţe:- urgenţa întâi - 15 septembrie - 10 octombrie, când se seamănăspanac şi salată pentru cultura extratimpurie de primăvară;- urgenţa a doua, în pragul iernii, luna noiembrie, când se seamănăceapa şi morcovul. în funcţie de cerinţele de consum şi de necesităţile de aprovizionare ritmică a fabricilor deconserve, la unele culturi se seamănă eşalonat în mai multe etape sau chiar în mai multe epoci(ex. mazăre, fasole, tomate pentru industrializare). Metodele de semănat folosite la culturile de legume sunt următoarele: prin împrăştiere, înrânduri şi în cuiburi. La stabilirea metodelor de semănat se ţine seama de asigurarea densităţii optime de plantela unitatea de suprafaţă, cât şi de spaţiul necesar efectuării lucrărilor de întreţinere şi recoltare. Semănatul prin împrăştiere nu se practică decât sporadic, pe suprafeţe restrânse la uneleculturi legumicole şi anume la cele care au perioadă scurtă de vegetaţie, nu se prăşesc şi nu serăresc ca: spanac, ridichi de lună, arpagic. Semănatul în rânduri se practică la toate culturile de legume. Are ca avantaje: repartizareauniformă a seminţelor în sol, economic de sămânţă de 20-40%, întreţinerea mai uşoară aculturilor, mecanizarea praşitului şi a altor lucrări de întreţinere şi recoltare, irigarea pe brazdeetc. Semănatul în rânduri echidistante se face atât pe teren plan, cât şi pe teren modelat, laspeciile care se cultivă la distanţe mai mari (sfeclă, fasole-fig.l 0.2).
    • Semănatul în benzi este o variantă a metodei de semănat în rânduri echidistante. în bandăse seamănă 2-6 rânduri apropiate, între benzi se lasă distante mai mari, care permit deplasareatractorului pentru executarea lucrărilor de îngrijire si recoltare. Această metodă se practicăpentru culturile cu densitate mare la unitatea de suprafaţă (morcov, ceapă -fig.10.3). Semănatul în cuiburi se face la acele culturi care necesită distante mai mari atât întrerânduri, cât şi între plante pe rând, cum ar fi castraveţii, pepenii verzi, pepenii galbeni,dovlecelul şi fasolea urcătoare (fig La semănatul în cuiburi se distribuie, de obicei, un număr mai mare de seminţe într-uncuib (4-5), urmând ca după răsărire plantele să se rărească lăsându-se cele mai bine dezvoltateşi sănătoase. Mijloacele de semănat Semănatul legumelor se poate face manual, cu unelte de mână şi cu maşinile de semănat. Semănătorile existente în producţie permit repartizarea seminţelor în rânduri deschise debrăzdarele maşinii în două moduri: la întâmplare si bob cu bob. Distribuţia la întâmplare constă în împrăstierea seminţelor pe o fâşie îngustă, deschisă debrăzdarul maşinii. în acest mod sunt distribuite seminţele de semănătorile universale SU-29,SUP-21 etc. în acest caz seminţele cad pe rând la distanţe uniforme, adeseori sunt prea dese şi estenecesar răritul culturii. Distribuţia bob cu bob asigură o mare precizie în repartizarea uniformă a seminţelor perând şi înlătură necesitatea răritului. Această metodă se foloseşte la plantele legumicole cuseminţe mai mari, de sfeclă, fasole, castravete, pepene, dar şi la tomate prin adaptarea maşiniiSPC-6 pentru semănatul culturilor de legume. în diferite ţări se folosesc maşini de semănat bob cu bob, ca Fendt, SR-2, Stanhay, pentruseminţe calibrate şi granulate de legume, care pot repartiza seminţele la distanţe de 2; 2,5; 3; 4;6; 8 şi 10 cm pe rând şi la cel puţin 25-30 cm între rânduri. Menţionăm semănătoarea Nibex care seamănă cu precizie seminţe necalibrate şi nedrajate.La speciile care necesită răritul se poate recurge la folosirea benzilor preînsămânţate (ex.ridichi de lună, morcov, pătrunjel etc). Se folosesc benzi înguste de hârtie care conţinseminţele aşezate la distanţe corespunzătoare speciei pe rând. Aceste benzi se îngroapă înpământ la adâncime şi distanţe între rânduri corespunzătoare speciei şi se realizează culturiuniforme fără a mai fi necesar răritul. Folosireaseminţelor deja germinate perrrjjŢR HiminnarfţgmaYimă a timpului necesarrăsăririi plantelor. * Metoda ..fluid-drilling" ("semănatul fluid) presupune germinarea seminţelor îngerminatoare. destinate acestui scop (Hennart W.J, 1985). SerrîTnţele sunt puse în săculeţi detifon şi cufundate în apă care este permanent îmbunătăţită cu oxigen, temperatura fiindmenţinută constantă. Lungimea optimă a rădăcinilor este de 1-3 mm. Cele prea lungi, maimari, de 5 mm, riscă să fie rup_ţe în timpul semănatului. Perioada diferă în funcţie de specie:18-20 ore pentru salată, 4-9 zile pentru ardei.Semănatul seminţelor deja fierminate reclamă un echipament cu totul special. Semănatul deprecizie se realizează în sere înmulţitor cu ajutorul unor semănători care iau seminţele una câteuna şi le aşează 1nj7hixe.ce sau în alveole practicate in tăvi. Seminţele abia germinate sunt dispersate într-o anumită cantitate de gel şi distribuite prinsemănători special construite, la care este posibilă reglarea afluxului de gel şi a diametruluituburilor dinstribuitoare, în funcţie de tipul de seminţe. Este foarte importantă realizarea unui amestec corespunzător semijite-^ gel pentru a obţineo distribuţie omogenă. Gelurile utilizate sunt de diferite tipuri: alginat de sodiu (Agrigel), argilă sintetică
    • (laponit), polimer acrilic (permasoH.9), agar sau derivat de hidroxietil celuloz? (natrosol).Concentraţia variază de la 5 la 20 grame/l. Natura gelului şj.mnrefrafiajin pot influentajaşârireaplantelor. Gelul trebuie să fie destul de vâscos pentru a proteja în mod eficace seminţele întimpul semănatului, dar trebuie să se răspândească rapid în sol pentru a nu fi un obstacol al dezvoltării rădădniloi.şi_a se transio«na~ia-SLtare_gazoasă. Acestecalităţi se pare că le prezintă laponitul în concentraţie de 1-2%. Tehnica semănatului fluid favoriează rezultate mai bune decât alte tehnici de câmp, înprivinţa grăbirii şi uniformităţii răsăritului. Implică însă în momentul începerii umectăriialegerea datei precise de semănat. în cazul care trebuie întârziat semănatul, pare posibilăconservarea seminţelor, deja germinate, prin expunerea lor la temperaturi coborâte. Price şiGray (1978) au conservat seminţe germinate de tomate si ardei între 2 si 12 zile la 5°C, fără ase observa diminuarea vigorii. în gel pot fi încorporate substanţe fertilzante sau fungicide cuscopul de a stimula şi proteja dezvoltarea plantelor (Peri şi Feder, 1981). în cazul aplicării tehnicii „plug-mix", seminţele germinază într-o anumită cantitate depământ sau de turbă, care apoi sunt distribuite în sol. Rezultate optime au fost obţinute la salatăşi cicoare, specii la care germinaţia seminţelor într-un amestec de turbă şi perlit a permis ocreştere importantă a vigorii plantelor (Togoni şi Teşi, 1981). Utilizarea unui substrat solidpentru pregerminare face dificială repartizarea seminţelor germinate, care este mai puţinuniformă. Cercetătorii americani au combinat la ardei „fiuid-driliing"-ul cu ..piUB^m^x/Mjjajungând la concluzia că se măreşte timpurietatea, răsărirea este mai uniformă, plantele suntmai viguroase, densitatea este asigurată, iar producţia creşte (lonathan R.S. şi colab. 1988). Metoda semănatului în gel este o tehnică nouă pentru seminţele pregerminate. Gelul arerolul de a proteja rădăcinile de răniri mecanice. Se foloseşte la seminţele mici de tomate,morcov, ceapă, telină. Gelul folosit la încorporarea seminţelor pregerminate trebuie să fie uşorde preparat, suficient de fluid, să nu producă răniri la seminţe, să fie inert. Cel mai mult sefolosesc: Laponit 445 şi 508, Liqua - gel şi N-gel (Lorenz A.O., Maynard N.D., 1988). Adâncimea de semănat se stabileşte în funcţie de felul şi mărimea seminţelor, natura şiînsuşirile fizice ale solului şi epoca de semănat. în general se apreciază drept corespunzătoare oadâncime de 8-10 ori mai mare decât diametrul seminţelor. Seminţele mici, de salată, cimbru, pătrunjel, busuioc, mărar, ceapă ceaclama, morcov sevor introduce în soi la adâncimea de 1-2 cm. Seminţele de mărime mijlocie, de spanac, bame, castraveţi, tomate se vor introduce în solla adâncime de 2-3 cm. Seminţele mari, de bob, dovleac, dovlecel, fasole, mazăre, pepene verde, sfeclă roşie sevor introduce în sol la adâncimea de 3-5 cm. Pe solurile uşoare si pe cele uscate semănatul se face mai adânc decât pe solurile grele şiumede. Toamna se seamănă mai adânc, primăvara mai puţin adânc.Semănatul prea adânc la unele seminţe cu putere redusă de străbatere (salata, cicoarea,pătrunjel) poate cauza compromiterea semănăturii. Norma de sămânţă la hectar sau norma de semănat se determină în *~ . . T- ■ , funcţie de densitatea plantelor la unitatea de suprafaţă. Densitatea plantelor depinde despecie, de soi, de epoca de semănat, de posibilităţile de mecanizare a lucrărilor din cultură şi defertilitatea solului. Trebuie să se asigure în cadrul fiecărei culturi un număr optim de plante la unitatea desuprafaţă. Poate fi considerat ca optim numărul de plante la unitatea de suprafaţă care asigurăcea mai avantajoasă producţie din punct de vedere economic.
    • Când numărul de plante la hectar este foarte mare (iar distanţele dintre ele foarte mici)producţia pe fiecare plantă este mică, iar cea la hectar de asemenea scăzută. Pe măsură ce creşte spaţiul de nutriţie al fiecărei plante, concomitent se măreşte şiproducţia pe o plantă şi cea raportată la hectar, până la un moment dat, când atinge un maxim.Dacă mai continuă să crească spaţiul de nutriţie al fiecărei plante, producţia la hectar începe săscadă, iar cea de pe fiecare plantă continuă să crească. Producţia fiecărei plante este delimitată la un moment dat de potenţialul biologic alplantelor, care oricât de mult ar fi distanţate între ele pe suprafaţa de teren, nu produc maimult. Peste această limită, chiar dacă mai creşte spaţiul de nutriţie, producţia fiecărei planterămâne constantă, iar cea raportată la hectar continuă să scadă datorită micşorării numărului deplante pe unitatea de suprafaţă. Norma de sămânţă la hectar se stabileşte în funcţie de densitatea semănături, de masa a1000 de boabe si de valoarea culturală a seminţelor Exemple: Norma de seminţe de calitatea I este la morcov de 5-6 kg/ha, la castraveţi 4-6kg/ha, la pepeni galbeni de 3-4 kg/ha, la pepeni verzi de 4-5 kg/ha, la ceapă ceaclama de 8kg/ha, la fasole de 80-150 kg/ha, la mazăre de 220-240 kg/ha, la spanac de 20-25 kg/ha etc. în solurile mai slab pregătite şi la semănatul în pragul iernii se măreşte norma de semănatcu 10-15%. Metoda de semănat influenţează de asemenea, asupra cantităţii de sămânţă la aceeaşispecie. Astfel la semănatul prin împrăstiere se dă o cantitate de sămânţă de 2-3 ori mai maredecât la semănatul în rânduri continue, iar la semănatul în rânduri de 2-5 ori mai mare decât lasemănatul în cuiburi. Cercetătorii de la ICLF Vidra fac recomandarea ca pentru legumele cu seminţe mici(ceapă, morcov, pătrunjel, salată, cimbru), în vederea asigurării unui contact mai bun întresămânţă si sol, să se efectueze tăvălugitul înainte de semănat cu tăvălugul inelar si dupăsemănat cu tăvălugul neted (Scurtu I. şi colab. 1994). înfiinţarea culturilor legumicole în câmp prin plantarea răsadurilorCulturile legumicole care se înfiinţează prin producerea prealabilă a răsadului sunt: tomateletimpurii, tomatele de vară-toamnă, ardeiul (diferite varietăţi), vinetele, varza albă, gulia,conopida, varza creaţă, varza de Bruxelles, varza de frunze, varza chinezească, ţelina pentrurădăcină şi pentru peţioli, ceapa de apă, prazul, salata timpurie, castraveţii timpurii. Epoca de plantare se stabileşte în funcţie de cerinţele biologice ale speciilor faţă decăldură, durata perioadei de vegetaţie a soiurilor care se cultivă şi de perioada când trebuie săfie livrată producţia Legumele nepretenţioase la căldură cum sunt: varza, conopida, gulia, salata se plantează lajumătatea lunii martie. Tomatele timpurii se plantează după 20 aprilie în zonele din sudul ţăriişi până la 5 mai în zonele mai nordice. Ardeiul, vinetele, castraveţii, tomatele de vară-toamna se plantează după 5-10 mai, când atrecut pericolul brumelor târzii de primăvară.Legumele destinate a fi consumate toamna (varza, conopida, gulia) se plantează la sfârşitullunii iunie si începutul lunii iulie, iar salata, în funcţie de destinaţia producţiei, se plantează atâtprimăvara cât şi toamna. Pregătirea răsadului pentru plantare constă din eliminarea plantelor bolnave, vătămate,sau slab dezvoltate, dezinfectarea cu o soluţie de Captan 0,2 - 0,3% sau Mycodifol 0,15-0,20%, mocirlirea rădăcinilor răsadurilor ce nu au fost produse în ghivece, fasonarearădăcinilor la unele specii (ceapa, praz) şi îndepărtarea a 1/3 sau 1/2 din limbul foliar la varză,conopidă, ceapa de apă, ţelină, plantate vara. Plantarea răsadului în câmp trebuie făcută în zilele liniştite, fără vânt, de preferinţă
    • noroase. O prindere bună se aisgură îndeosebi când plantările se efectuează spre seară şi petimp noros. Metodele de plantare sunt: manual, semimecanizat, mecanizat şi automatizat. Plantarea manuală se efectuează în câmp mai ales când răsadurile sunt repicate în ghivece. Lucrarea se efectuează de către echipe specialziate pe faze de lucru:- transportul răsadului de la locul de producere la locul de plantare;- făcut gropi cu săpăliga;- distribuirea răsadului în gropi;- plantarea propriu-zisă. Plantarea manuală a răsadului produs în ghivece se poate executa cu ajutorul lingurii deplantat. Tomatele pot să fie plantate la adâncimi mai mari, deoarece au calitatea de a emiterădăcini adventive. Când s-a depăşit momentul de plantare şi răsadurile de tomate sunt preaalungite acestea se plantează culcat pe sânt si se lasă afară vârful răsadului. Răsadurile de vinete, ardei şi castraveţi se plantează cu 1-2 cm mai adânc, iar cele cutulpina scurtă cum sunt cele de salată, ţelină, se plantează la aceeaşi adâncime la care au stat înrăsadniţe sau în sere înmulţitor Răsadurile de legume care au fost produse direct în răsadniţe sau pe brazde (nerepicate),cum ar fi răsadul de varză, conopidă, salată, ceapă, praz, ardei se pot planta cu ajutorulplantatorului de lemn. în acest caz se înfige plantatorul vertical în pământ, se face o gropiţă, din care plantatorulse scoate prin răsucire. După aceea se introduce firul de răsad în gropiţă, se înfige plantatoruloblic astfel că vârful lui să ajungă sub rădăcina răsadului si se strânge pământul în jurulrădăcinilor. Un răsad bine plantat nu iese uşor din pământ când este tras de frunze. Imediatdupă plantare, pentru asigurarea prinderii, se execută o udare. Plantarea semimecanizatâ se face prin deschiderea mecanizată a rigolelor în care seplantează manual. Rigolele se fac de-a lungul rândurilor, conform schemei de plantarerecomandată de tehnologia culturii respective. Plantarea mecanizată a răsadului se face cu MPR-5 + L-445 sau cu MPR-6 echipată cudiscuri elastice. La plantarea mecanizată a răsadului produs nerepicat acesta trebuie să aibălungimea măsurată de la colet de 15-25 cm, grosimea tulpinii de 4-8 mm şi să fie viguros. Distanta minimă între plante pe rând este de 10-12 cm. Concomitent cu plantarea răsaduluieste necesar să se facă şi udarea cu apă sub formă de jet continuu sau jet intermitent. Schemele de plantare diferă cu specia şi sistemul de cultură. Se va ţine seama de habitusulplantelor şi de starea de fertilitate a solului. în câmp, la majoritatea speciilor, se plantează două rânduri pe stratul înălţat de 94 cm sau104 cm la distanţă de 50-70 cm sau 80 cm/12-30 cm, realizându-se densităţi de 50.000-120.000 plante/ha. La salată se plantează 4 rânduri, în benzi a două rânduri după schema: 20-34 (44) - 20 cm/15-20 cm Plantarea automatizată a răsadului. La baza procesului de plantare automatizată arăsadului stă o bandă dublă din hârtie dispusă sub formă de rolă în care s-a introdus mecanic şila o anumită distanţă sămânţa. Banda are lungimea de 300-400 m.După însămânţarea făcută complet automatizat, rola de hârtie este depusă într-un mediu în caresunt create condiţii pentru încoltirea seminţelor şi dezvoltarea răsadului.Când a venit vremea de plantat, rolele sunt trasportate în câmp la o maşină de plantat cu 5 sau6 secţii, acţionată de tractor. Fiecare secţie de pe maşină este prevăzută cu un dispozitiv specialîn care se introduce rola aşezată orizontal sau înclinată. înainte de a începe plantatul, capetelebenzilor de la fiecare secţie sunt introduse în sol, după care are loc deplasarea agregatului cu oviteză de până la 6 km/h.
    • Dispozitivele speciale de la fiecare secţie de plantat aşează banda în sol la adâncimeareglată şi în poziţie verticală. Agregatul este servit numai de tractorist. Plantarea automatizată a răsadului a dat rezultate bune la varza albă şi salată. Cu astfel demaşini care lucrează pe o lăţime de 2,5 m se pot planta până la 6 ha/zi (Marinescu M, 1989). C. Plantarea arpagicului şi a bulbilor de usturoi în ţara noastră, pentru plantarea arpagicului şi a bulbilor de usturoi se foloseşte maşinaMPB-12, care la o trecere plantează 12 rânduri, grupate în trei benzi a câte 4 rânduri. Prinfolosirea maşinii se reduce consumul de forţă de muncă de la 40-50 zile om/ha la plantareamanuală la 1-2 zile om/ha la plantarea mecanizată. Distanţa de plantare între rânduri trebuie să fie de minim 25 cm, pentru a se puteamecaniza lucrarea de prăşit şi afânat solul pe intervalul dintre rânduri. Pe rând distanţa întrebulbi trebuie să fie de 4-5 cm, iar adâncimea de plantare 3-5 cm. Este necesară tasarea solului după plantare pentru a pune bulbii în contact cât mai bun cusolul. Tăvălugirea solului este bine să se facă cu tăvălugul inelar, pentru a se evita formarea decrustă. Pentru a se obţine rezultate bune la plantarea mecanică a arpagicului si usturoiului estenecesar ca materialul să fie condiţionat si calibrat. în cazul altor specii care se înmulţesc pe cale vegetativă, înfiinţarea culturilor se face prinplantarea butaşilor sau tuberculilor, drajonilor sau a unor porţiuni de tufe, primăvara devremesau toamna târziu. Lucrarea se efectuează manual în gropi deschise cu cazmaua, în care se potadăuga îngrăşămintele organice sau minerale. La cartof culturile se înfiinţează primăvara, fie prin plantare manuală, fie mecanizat cumaşinile 4Sa BP-75; 6Sa Bp-70 pentru tuberculii neîncolţiti şi cu MPR-6 + EPC-6, MPCI-6sau SK-4-230 pentru tuberculi încolţiţi. 10.4. LUCRĂRI DE ÎNGRIJIRE LA CULTURA LEGUMELOR ÎN CÂMPDupă semănatul legumelor în câmp sau după plantarea răsadurilor se aplică o serie de lucrăride îngrijire care au ca scop asigurarea condiţiilor optime de creştere şi dezvoltare a plantelor. Unele lucrări se aplică solului, iar alteleplantelor. A. Lucrări de îngrijire aplicate solului Acestea sunt următoarele: afânarea solului şi combaterea crustei, muşuroirea şicombaterea buruienilor. Afânarea solului şi combaterea crustei au drept scop crearea celor mai bune condiţiipentru creşterea şi dezvoltarea plantelor sub raportul regimurilor de: umiditate, gaze, nutriţieminerală şi temperatură în sol. Crusta împiedică răsărirea plantelor, ştrangulează şi dislocă plantele răsărite şi înrăutăţeşteregimul de umiditate, aer şi gaze (fig. 10.6) de aceea trebuie distrusă imediat după formare.Combaterea crustei se poate face direct prin distrugerea acesteia cu diferite maşini si unelteagricole, sau indirect prin folosirea raţională a îngrăşămintelor organice, a unor produsesintetice granulate şi prin mulcire. Crusta care se formează la răsărirea plantelor (rădăcionase, verdeţuri, cucurbitaceae) sedistruge cu tăvălugul inelar TI-3,05 sau cu grapa cu colţi, trecând perpendicular pe direcţiarândurilor. După germinaţia seminţelor si apariţia primelor frunze, pentru spargerea crustei se vorfolosi tăvălugi inelari cu colţi TI-5,5 sau sape rotative SR-4,5 cu colţi orientaţi spre înapoi. Pentru spargerea crustei pe intervalele dintre rânduri, în culturile prăsitoare, se folosesccultivatoarele legumicole, ca CPL-2,8 sau CL 4,5M cu organe de prăşit sau de afânat. Irigarea prin inundare şi uneori chiar prin aspersiune favorizează băltirea apei şi formareacrustei. Pentru a preveni acest neajuns se recomandă irigarea pe brazdă, apa ajungând la
    • rădăcini prin infiltraţie. Formarea crustei este influenţată si de structura si textura solului. A-vând în vedere acestaspect structura solului poate fi influenţată pozitiv prin aplicarea îngrăşămintelor organice,evitându-se astfel formarea crustei. Formarea crustei poate fi prevenită prin executarea lucrărilor solului la momentul optim,precum şi prin folosirea unor produse sintetice sub formă de particule cu diametrul de 0,2-1,5cm cum ar fi spuma de polystirol, poli-stiren expandat, granule din mase plastice, emulsiiapoase (geofloc, ENCAP) sau materiale poroase ca: styromull, hygromull, perlitul, vermi-culitul si altele care influenţează favorabil textura si structura solului. Specialiştii chinezi propun utilizarea unui preparat chimic obţinut pe baza unei emulsii debitum. Prin introducerea sa în sol el formează cu pământul nişte granule poroase printr-unproces de agregare a acestuia sub formă de glomerule. Acestea au capacitatea de a menţinetimp îndelungat umezeala, astfel încât evaporarea apei în perioada de primăvară si varăîncetineşte considerabil. Afânarea solului se poate face manual pe rândurile de plante, cu unelte cu tracţiune hipo şimecanic între rânduri. Muşuroitul plantelor este o lucrare ce se apHcă în mai multe scopuri. Muşuroitulfavorizează apariţia rădăcinilor adventive (la tomate, castraveţi), contribuie la susţinereaplantelor împotriva vânturilor (la majori- tatea speciilor legumicole), ajută la formarea tulpinii subterane (cartof),! apără parteasuperioară a rădăcinilor îngroşate de înverzire (la morcovi, sfeclă), împiedică înverzirealăstarilor comestibili (la sparanghel) şi ser-; veste ca metodă de înălbire (etiolare) a părţiicomestibile (la cicoarea de frunze, la ţelină pentru peţioli). Muşuroitul se execută manual sau mecanic cu ajutorul cultivatorului echipat cu corpuri derărită. înălţimea biloanelor este diferită, în funcţie de plantă sau scopul urmărit.Modul de executare a muşuroitului mai depinde şi de zona de cultură, în special de regimulpluviometric, cunoscut fiind faptul că prin muşuroit se măreşte suprafaţa de evaporare a apei. Midcirea solului constă în acoperirea solului dintre plante cu diferite materiale ceîmpiedică formarea crustei şi a buruienilor, menţin umiditatea în sol şi permit încălzirea mairapidă a solului, influenţând favorabil şi precocitatea producţiei.Pentru mulcire se folsoesc diferite materiale: paie, pleavă, gunoi de grajd, hârtie, carton,materiale plastice. Cele mai bune rezultate s-au obţinut folosind pelicule de polietilenă fumurieşi neagră. Se poate folosi şi polietilenă uzată. Mulcirea dă rezultate bune la toate speciile legumicole, mai ales în primele faze devegetaţie şi în special la plantele cu habitus redus, la care solul de pe intervale este supususcăciunii. Aşa este cazul la salată, spanac, conopidă, ardei, sparanghel si altele. Pe suprafeţe mari aplicarea mulciului de material plastic se efectuează în mod mecanizat,cu ajutorul unui dispozitiv simplu, suspendat pe un tractor. Folia de material plastic se întindepe suprafaţa solului pe măsură ce se derulează, iar marginile sale se acoperă cu pământ pentrufixare.în cazul mulcirii solului cu paie se împiedică formarea crustei şi se menţine o umiditate maimare în sol, dar temperatura solului scade. Această răcire a solului este dăunătoare pentruplante primăvara timpuriu şi toamna.De aceea în condiţii de producţie mulcirea cu paie a culturilor trebuie efectuată în sezonul celmai friguros al anului, respectiv în timpul iernii, pentru a proteja plantele împotriva îngheţurilor puternice, sau în sezonul cel mai călduros,adică vara cu scopul de a proteja solul împotriva arşiţelor puternice, menţinându-se astfel otemperatură mai corespunzătoare pentru plante. Deoarece mulciul de paie menţine otemperatură mai scăzută în sol primăvara, acesta trebuie strâns imediat ce vremea începe să seîncălzească.
    • Pentru mulcire, în afară de polietilenă neagră se pot folosi folii de aluminiu, hârtie, coajăde copaci (Frese P., 1957). Castraveţii răspund mai bine decât tomatele la mulcirea cu plasticnegru. Producţia timpurie de castraveţi, dovlecei şi pepeni galbeni a crescut cu 126%, 182% şi247% şi producţia totală cu 28%, 58% şi 81%. Plasticul negru determină creştereatemperaturii, de aceea se obţin producţii ridicate la speciile pretenţioase la căldură (HeslipR.P., 1959). în zona Mării Mediterane plasticul se foloseşte la mulcire la sparanghel, tomate(Heisen, 1968). Experienţe întreprinse cu folie aditivă cu aluminiu au condus la rezultate pozitive lapepenele galben (Reikels J.W., 1960). Hârtia a fost folosită ca muici încă din 1930 (Hutchins,Magruder R., 1930). Au fost folosite 6 feluri de muici de hârtie la 31 specii legumicole. Dintreacestea 28 specii au dat producţii satisfăcătoare la hârtia neagră. Mulcirea cu petrol determină creşterea temperaturii în sol ziua, dar mai puţin noaptea. Sereduce evaporarea apei din sol. Se îmbunătăţeşte germinaţia (Takatori F.H. şi colab. 1971). Combaterea buruienilor poate fi efectuată prin măsuri preventive şi măsuri curative. Măsurile preventive mai importante sunt:- lucrarea raţională a solului, astfel ca să nu mai fie posibilăînmulţirea buruienilor de la un an la altul si prin înlăturarea perpetuării lorsă se poată realiza dispariţia trepatată a tuturor buruienilor de pe terenularabil;- distrugerea buruienilor înainte de înflorire şi fructificare, de pemargiena parcelelor, de pe canalele de irigaţie si ori de unde s-ar afia înapropiere, pentru a înlătura pericolul formării seminţelor care ar puteaajunge în culturile legumicole, dând naştere din nou la buruieni; - rotaţia raţională a culturilor legumicole, °vând ca scop tot dis trugerea radicală şi în cel mai scurt timp a tuturor buruienilor; - evitarea folosirii îngrăşămintelor organice care conţin seminţe via bile de buruieni. Dintre măsurile curative, deci de distrugere a buruienilor, în mod curent după apariţia lor, pot fi aplicate următoarele: prăşitul, plivitul, mul- cirea solului, combaterea chimică şi plivitul cu ajutorul flăcărilor. Prăşitul este o lucrare frecventă, ţinând seamă că se execută şi înscopul afânării terenului. Prăşitul trebuie să se execute când buruienile sunt mici, în faza derozetă, înainte ca ele să fie bine înrădăcinate, adică la înălţimea de 1 -3 cm,si la adâncimea de 3-4 cm urmând dislocarea rădăcinilor din sol siexpunerea acestora la soare pentru uscare. Este necesar ca lucrarea de prăşit să se repete ori de câte ori aparburuienile. Cercetările efectuate în acest scop recomandă ca, pentru com-baterea buruienilor prin lucrarea de prăşit să se aplice metoda provocatiei.Această metodă constă în a crea condiţii ca după fiecare prăşit, să ger-mineze alte seminţe de buruieni. Când seminţele de buruieni au răsărit siau atins înălţimea de 1-3 cm, ele să fie distruse prin prăşit. Lucrarea de combatere a buruineilor prin prăşitul mecanic trebuie să seexecute când umiditatea solului la suprafaţă este optimă pentru aceastăoperaţie.
    • Prin lucrări de prăşit repetate se distrug şi buruienile care se înmulţescprin rizomi, dacă se aplică metoda epuizării. Prin prăsirea la 10-14 zile şidistrugerea lăstarilor care au apărut din rizomi, nu mai are loc procesul defotosinteză, iar după 3-4 praşile se epuizează rezerva de hrană din rizomi,fapt care face ca lăstarul să nu se mai poată reface. Pentru mecanizarea lucrării de întreţinere a solului, printre rânduri înculturile legumicole prăsitoare, se folosesc cultivatoare legumicole culumină mărită sub cadru, echipate cu diferite organe active: cuţite săgeatăunilaterale, cuţite săgeată cu apripi egale, cuţite cu tăiere în planuri, ghiarede afânare şi rărite pentru refacerea rigolelor de udare. Pentru lucrarea de prăşit se folosesc cultivatoarele CPL-2,8, CL-4,5M +L445. Pe rândurile de plante prăştiul se execută manual. Adâncimea la care se prăşeşte depinde de specia cultivată, faza de creştere, textura soluluişi scopul urmărit. Când se urmăreşte în special distrugerea buruienilor, prăşitul trebuie să sefacă la adâncimea de 3-4 cm, deoarece la această adâncime eficienţa de distrugere aburuienilor este maximă. Când scopul principal este afânarea solului şi încorporareaîngrăşămintelor faziale, adâncimea la care se prăşeşte este de 8-10 cm. Numărul praşilelor variază în funcţie de cultură, regimul de precipitaţii, numărul de udărişi gradul de îmburuienare. în mod obişnuit se aplică 2 praşile manuale pe rând şi 3-4 praşilemecanice între rânduri. Plivitul buruienilor este o lucrare migăloasă şi costisitoare. Se aplică numai la producerearăsadurilor şi la culturile din câmp cu densitate mare (ex. producerea arpagicului), pe rândurilede plante (ceapă, rădăcinoase), în cuiburi (cucurbitaceae), sau când masa vegetativă a acoperitsolul şi este dificilă folosirea altor măsuri (varză, cucurbitaceae). Se poate aplica si la uneleculturi semincere, cu densitate mare (mazăre). Plivitul trebuie executat când pământul este reavăn si buruienile sunt mici, astfel caacestea să se smulgă cu rădăcini cu tot, tară să deranjeze plantele legumicole. După plivit solulse afânează printr-o praşilă. Mulcirea solului cu folii de material plastic, groase de 0,04-0,05 mm, de culoare închisă,are un efect bun împotriva buruienilor. Sub folia de culoare închisă, din cauza lipsei de lumină,buruienile se etiolează imediat ce răsar si mor. Folia de culoare neagră e folosită tot mai des(Teasdale J.R., 1985). Plivitul cu ajutorul flăcărilor se aplică înaintea răsăririi plantelor de cultură sau în timpulvegetaţiei printre rândurile de plante cultivate, acestea fiind protejate cu ajutorul unorparavane. Pentru acest tratament se folosesc maşini speciale prevăzute cu rezervoare decombistibil (butan, propan), arzătoare şi conducte. Erbicidarea se foloseşte cu succes la combaterea buruienilor. Erbici-dele se aplică înaintede înfiinţarea culturii (ppi), preemergent sau post-emergent. Pentru a mări eficacitatea şi eficienţa erbicidării se recurge la folosirea amestecurilor deerbicide pentru a lărgi fitotoxicitatea lor, administrarea erbicidelor în benzi de-a lungul rândurilor de plante, administrarea lor înamestec cu îngrăşăminte chimice lichide (în special azo-toase), folosirea erbicidelor granulatesau sub formă de spumă. Pentru combaterea buruienilor se pot folosi şi metode biologice care se bazează pefolosirea unor virusuri, bacterii, ciuperci, insecte, care parazitează anumite buruieni. De exemplu s-au obţinut rezultate bune în combaterea pălămidei cu ajutorul coleopteruluiAltica carduorum care consumă frunzele.
    • Combaterea biologică a buruienilor a luat o mare amploare pe plan mondial şi s-au obţinutrezultate remarcabile (Schroeder, 1 985). In ţara noastră unele cercetări pe această temă au fost iniţiate la Institutul Agronomic dinCluj-Napoca (Perju şi Ceianu, 1988, Perju şi Salontai, 1988).Oamenii de ştiinţă americani au stabilit că pe 1 ha se află până la 500 milioane de seminţe deburuieni. Aceştia au ajuns la concluzia că, pulverizat pe sol cu circa o lună înainte deexecutarea însămânţării, alcoolul forţează procesul de germinare a milioane de seminţe deburuieni, după care ele pot fi uşor înlăturate prin procedee mecanice. In cadrul experi-mentărilor s-a folosit o soluţie de alcool etilic cu o concentraţie de 6%, echivalentă cu tăriaberii. Combaterea integrată a burienilor câştigă din ce înce mai mult teren. Dată fiind anverguraproblemei combaterii, a complexităţii florei vegetale, a capacităţii mari de adaptare aburuienilor, singura soluţie raţională ce trebuie adoptată este utilizarea în complex a tuturormăsurilor de combatere cunoscute (fig. 10.7), începând cu cele mai elementare metodepreventive şi până la cele mai recente descoperiri în combaterea biologică şi chimică (PintilieC. şi colab., 1972; Pop L., 1985; Ulinici A., 1984). Combaterea integrată trebuie înţeleasă ca oîmbinare a unor metode de luptă fundamental diferite, cu o preponderenţă a mijloacelornechimice de combatere. Dar modul corect în care se realizează această îmbinare este funcţiede tipul şi gradul de îmburuienare, de condiţiile staţionale ale fiecărei sole în parte, elementecare se constituie astfel în verigi de bază ale combaterii integrate (Pintilie C, Chirilă C,Săndoiu D., Petre G., 1990). Verigile combaterii integrate trebuie considerate ca părti ale unui sistem unitar, ceea ceînseamnă că toate verigile sunt importante, că sunt legate între ele, că eliminarea consecventă auneia dintre ele sau, din contră, exacerbarea unei anumite laturi duce inevitabil la rezultatenedorite. B. Lucrări de îngrijire aplicate plantelor Se împart în: - lucrări cu caracter general, cele care se aplică tuturor speciilor delegume: completarea golurilor, fertilizarea, irigarea şi combaterea bolilorsi dăunătorilor; - lucrări cu caracter special cele care se aplică numai unor culturi,acestea sunt: răritul, susţinerea plantelor, dirijarea plantelor prin tăieri, înălbirea, protejareaplantelor împotriva brumelor şi a vânturilor etc. Lucrări de îngrijire cu caracter general Se aplică la toate specile de legume. Completarea golurilor este o lucrare obligatorie atât la culturile înfi-inţate prin răsad, câtşi la cele înfiinţate prin semănat direct în câmp, deoarece golurile diminuează foarte multrecolta. In semănături completarea golurilor se face imediat după răsărirea plantelor folosindu-se seminţe umectate sau preîncolţite. Lucrarea se execută manual. Aceste seminţe trebuiesemănate numai în pământ reavăn. La culturile înfiinţate prin răsad completarea golurilor seface imediat după prinderea răsadurilor, folosind răsad din acelaşi soi si de aceeaşi vârstă dinrezerva de răsad reţinută în acest scop. Lucrarea se execută manual având grijă ca răsadurilecompletate să se ude bine pentru asigurarea prinderii.In cazul unor culturi cum ar fi tomatele pentru industrializare, înfiinţate prin semănat direct încâmp, plantele rezultate de la rărit se folosesc la completarea golurilor. Optimizarea densităţii culturilor reprezintă o preocupare permanentă a cultivatorilor,deoarece numai dintr-o cultură cu densitate optimă se poate obţine o producţiecorespunzătoare. Procentul de goluri se regăseşte în scăderea producţiei la unitatea desuprafaţă. Fertilizareajn cursul vp.gptnţicj esre o operaţie de strictă necesitate, deoarece completeazănevoia de hrană a plantelor în timpul creşterii şi fructificării.
    • Cantităţile de îngrăşăminte care trebuie aplicate diferă de la specie la specie şi se stabilescpe baza analizelor de laborator a solului si ale plantelor. îngrăşămintele se aplică în mai multe reprize în funcţie de fenofază. Irigarea culturilor legumicole se face diferenţiat în funcţie de specie şi de faza devegetaţie.Se aplică pe brazde sau prin aspersiune. Numărul udărilor depinde de lungimea perioadei devegetaţie. Norma de udare şi mai ales cea de irigare depind de specie, de pretaţiile acesteia faţăde apă. Prevenirea_ şi combaterea JţşţHJţţZ ţ^dcjunâtnrifcr I iirrnrpn prezintă o deosebită impotantă deoarece agenţii patogeni provoacă pierderi foarte mari de producţie,mergând până la compromiterea totală a culturilor. Datorită diversităţii speciilor legumicole şi sensibilităţii lor la atacul bolilor şi dăunătorilor,activitatea de combatere a acestora trebuie să cuprindă o gamă foarte largă de procedee, care săasigure sănătatea plantelor în tot timpul perioadei de vegetaţie. Măsurile care pot să contribuie la apărarea plantelor împotriva agenţilor patogeni se împartîn măsuri preventive şi măsuri curative. Măsurile preventive au ca scop de a împiedica agenţii patogeni de a se răspândi şidezvolta. Acestea constau din:- aplicarea unei rotaţii raţionale, astfel încât să nu se succeadă peacelaşi teren specii cu boli şi dăunători comuni;- distrugerea sistematică a buruienilor care sunt plante gazdă pentrumulţi agenţi patogeni;- aplicarea unei agrotehnici corespunzătoare care să asigure condiţiibune pentru o creştere cât mai viguroasă a plantelor legumicole; -- folosirea soiurilor cu rezistentă mare la boli si dăunători, sau cu rezistentă sau- folosirea numai de răsaduri sănătoase şi viguroase;- dezinfectia seminţelor înainte de semănat; 2 l—- aplicareajnăsurilor de igienă culturală;- semănatul şi plantatul la timp optim, în vederea obţinerii unorplante cât mai viguroase. Măsurile curative au ro] de a distruge şan a limita artivitatpa agenij]prpatogeni ~ " ~~~ AiCestea constau din: <f tratamente fizico-mecanice (tratamentul termic al seminţelor. expunerea la soare^etc); - tratamente chimice cu ajutorul unei game foarte largi de substanţe sau în amestec, în doze riguros stabilite. Principiul de combatere prin tratamente chimice are la bază punerea în contact a agenţilorpatogeni cu o substanţă care-i provoacă moartea sau diminuează activitatea fiziologică. Sunt şiproduse care acţionează sistematic, acestea vând eficacitate mai mare. Pentru asigurarea unei eficiente sporite a tratamentelor chimice se impune respectareastrictă a recomandărilor tehnice privind utilizarea fiecărui preparat şi aplicarea la momentuloptim a lucrărilor de combatere Tratamentele se execută cu maşini şi instalaţii speciale: MSPP-3-300 sau MSPU-900 în agregat cu U-oMJ sau L-445. O atenţie deosebită se va acorda_aj)Hcarii uniforme_sj pe întreaga plantă a soluţiilor de insecto- fungicide. Pe suprafeţele mai mici se folosesc pompe de stropit de 5-10-
    • TTT, tip "vermore 1. Pentru ca acţiunile de combatere a bolilor si dăunătorilor să se desfăşoare în condiţii dedeplină siguranţă, atât pentru cei ce le aplică, cât şi pentru cei care vin în contact cu culturatratată._este necesar să se cunoască şi_jă_.se respecte rn sfriVt?ţr nnrmrlr grrrrnl" hipriyri£_JiLJPT>-tecţia şi igiena muncii. PTo^ramareajudicioasă a tratamentelor trebuie să se realizeze riguros, în^ funcţie de biologia bolilor şi dăunătqrilorsi de evoluţia p1maţir.i (ţpmppratnr^precipitaţii, umiditate rejajţrvă a Momentele şi intervalele între tratamente sestabilesc_în„ funcţie dTlnomenteîiE-efîScirâIe a.ta,cuUii-srJin~flTnclT63^e caractcristi- _^_2 î. —_ .:ile pesticidelor ce se folosesc. SpecialişYîTin protecţia plantelor recomandă un astfeld^prognnft} pentru principalele culturi legumicole din câmp, cu indicarea substanţelorspecifice şi a concentraţiilor eficiente (tabelul 10.2). Şi în ţara noastră există posibilitatea utilizării sistemului AGROEX-„PERT care permiteprogramarea computerizată a tratamentelor fitosani-tare pe baza dateloT~priviiid evoluţiaboTîIor şi dăunătorilor şi cuefîFentă economică superioară. Cercetările în domeniul protecţiei plantelor, în ultimul deceniu, au fost orientate cătrereducerea tratamentelor chimice poluante si costisi-toare şi trecerea la combaterea biologică.Aceasta reprezintă o concepţie noua pentru eliminarea pericolelor de poluare a solului şi aproduselor destinate consumului alimentar. Acest sistem este deosebit de important mai alespentru culturile de legume de la care se consumă fructe sau frunze în stare crudă şi la careexistă restricţii pentru utilizarea pesîi-cidelor cu remanentă toxică în produs. Trebuie să serespecte un interval suficient de mare de la aplicarea tratamentului şi până la recoltare "(ex.pentru Omite 57 EC folosit la păianjănul roşu - 21 zile; pentru Actelic 50 EC folositla musculiţa albă - 10 zile; pentru Sinoratox 35 EC-21-30zileetc). Combaterea biologică se bazează pe utilizarea unor paraziţi şi prădători (ciuperci, bacterii,virusuri sau insecte selecţionate) care distrug insectele sau ciupercile dăunătoare culturilor. Peaceastă linie A.S.A.S. recomanda in Staţiunile de Cercetare un program de identificare asurselor de entomofagi şi de înmulţirea la scară industrială, domeniu în care s-au obţinutrezultate importante. în sistemul de combatere integrată se pot folosi si panouri -capcană" de diferite culori, celmai adesea de culoare galbenă, impregnate cu hor-moni sexuali sintetici (feromoni), care atragşi imobilizează insectele dăunătoare..Combaterea biologică se va extinde şi în ţara noastră, asigurând produse nepoluante şiînscriindu-se în rândul măsurilor de protecţie integrată. Lucrări de îngrijire cu caracter special (particular) Acestea se aplică numai la unele specii legumicole şi la unele sisteme de cultură. Răritul este o lucrare cu caracter special ce se aplică numai la anumite culturi înfiinţateprin semănat direct în câmp, ca: morcov, pătrunjel, păstârnac, sfeclă, ceapă în scopul asigurăriiunei densităţi optime la unitatea de suprafaţă şi creeării spaţiului corespunzător pentruformarea părţilor comestibile.Răritul se execută manual prin smulgerea plantelor de prisos şi mai puţin dezvoltate.Momentul efectuării lucrării corespunde fazei în care plantele au format primele frunzeadevărate. Neaplicarea la timp a răririi duce la slaba creştere şi dezvoltare a plantelor dese şideci la obţinerea de producţii necorespunzătoare din punct de vedere cantitativ şi calitativ. Răritul se poate efectua în bune condiţiuni numai dacă pământul este suficient de umedpână la suprafaţă. Dacă n-au fost precipitaţii atmosferice este necesar ca înainte de rărire să seaplice o udare. Pe suprafeţe mari lucrarea poate fi precedată de un buchetat rjrin trecerea.iuvuvcmU.vnv tor perpendicular pe rândurile de plante sau cu maşini specializate de tip
    • WantensauP-921. Deoarece este o lucrare costisitoare se recomandă folosirea unor norme moderate desămânţă pentru ca densitatea plantelor să fie cât mai apropiată de normal, răritul făcându-senumai pe alocuri. Lucrarea de rărit se poate elimina şi prin amestecarea seminţelor mici cu nisip saurumeguş, prin drajarea seminţelor şi prin folosirea unor semănători de precizie, cu semănătorispeciale sau prin folosirea benzilor preînsămânţate. Inălbirea (etiolarea) se aplică la unele legume pentru a-şi îmbunătăţi calitatea (devin maifragede şi mai suculente). Se aplică la sparanghel, praz, cicoare, ţelină pentru peţioli, cardon,marulă etc. Se realizează prin diferite metode: muşuroire, bilonare, acoperire cu materialeplastice de culoare închisă, după posibilităţi. Inălbirea lăstarilor de sparanghel şi a tulpinilor false de praz se execută prin bilonare. La cicoare rozetele de frunze se leagă cu diverse materiale sau se înfăşoară cu paie, dupăcare rândurile de plante se bilonează. La ţelină pentru peţioli, când plantele au circa 20 cm înălţime, rândurile se bilonează,avându-se în grijă ca biloanele să nu depăşească mu-gurelc terminal. Peţiolii şi nervurile principale ale frunzelor de cardon se înălbesc prin legare cu paie. Susţinerea plantelor se aplică la unele specii legumicole cu port înalt si ţesuturi mecaniceslab dezvoltate, care nu asigură menţinerealorIn pozTţuTverticălă (tomateTTasole urcătoare,castraveţi etc). Susţinerea plantelor se poate face prin mai multe sisteme: pe spalieri cu 1 sau mai multesârme; pe tutori individual (fig.10.8) pe piramide din 3-4 tutori. Susţinerea pe tutori [.araci) a fiecărei plante este mai puţin recomandată deoarece necesităcantităţi mari de material lemnos si multă forţă de muncă la înfiinţare, iar gradul de stabilitate aacestora este foarte redus. Materialele din care pot fi confecţionaţi tutorii sunt diferite speciilemnoase, tulpini de floarea-soarelui, trestie groasă etc. Susţinerea pe piramide, formată din 3-4 araci, asigură o mai bună stabilitate, dar nupermite efectuarea mecanizată a lucrărilor de întreţinere. Spalierul poate fi cu una sau maimulte sârme. Pentru culturile de tomate timpurii, spalierul se confecţionează din pari de lemn(70 cm înălţime şi 5-7 cm diametru) care se fixează pe rândul de plante la distanţa de 4-5 m,prin batere în pământ la adâncime de 20-25 cm. Pe capetele acestora se fixează cu ajutoraicuielor (scoabelor) o sârmă, de care se leagă tulpinile plantelor cu diverse materiale (deşeuritextile, tei, rafie, sfoară din material plastic, rafie sintetică etc). Pentru culturile de tomate semitimpurii şi târzii (soiuri cu creştere nedeterminată) sefolosesc spalieri cu două sârme. în acest caz înălţimea parilor este de 1,1-1,2 m şi ei se fixeazăîn pământ la adâncimea de 30-50 cm. Prima sârmă se prinde de pari la înălţimea de 40 cm dela sol, iar cea de a doua pe capetele parilor Pentru cultura de castraveţi, spalierul este mai înalt. în cazul spalierului înalt cu o sârmă,plantele se palisează cu ajutorul sforilor, care se leagă cu xxv ca$& <J& cqsX, vax c -7P-— Aplicarea J^erUg^Ja plante are ca scop dirijarea creşterii şi dezvoltării plantelor,vizând în primul rând grăbirea maturării fructelor la unele specii legumicole, cum sunttomatele, vinetele, castraveţii etc. sau uniformizarea maturării seminţelor la unele culturisemincere. Tăierile constau din copilit, cârnit şi ciupit şi se aplică mai frecvent la tomate si castraveţişi mai rar la vinete si ardei. /. Vrinţcopilit se îndepărtează lăstarii (copilii) care apar la subsuara frunzelor la speciile şisoiurile de plante legumicole care au mare capacitate de ramificare a tulpinii (fig. 10.9). Copilii fiind consumatori de substanţe plastice determină întârzierea creşterii şi maturării
    • fructelor. Lăstarii se îndepărtează din momentul apariţiei şi până când au cel mult 10 cmlungime. Dacă se execută prea devreme ridică costul producţiei fiind nevoie de un numărsporit de lucrări. Dacă lucrarea se face cu întârziere, o parte din materia organică sintetizată deplante se pierde, iar suprafaţa rănii ce rămâne la punctul de inserţie sau secţionarea e mare. Inacest caz rana se cicatrizează mai greu şi există pericolul infectării ţesuturilor respective cuagenţi patogeni ai bolilor. Atunci când din diferite motive se întârzie efectuarea copilitului, se îndepărtează vârfulcopililor deasupra a două frunze. Copilitul se aplică diferenţiat în funcţie de specie şi desistemul de cultură.La soiurile de tomate timpurii, cu creştere nedeterminată, se îndepărtează toţi copilii, iar laculturile semitimpurii şi târzii, copilitul se face parţial, lăsându-se pe plantă 1-2 copiii, plantelefiind conduse cu 2-3 tulpini. Soiurile cu creştere determinată, cu tulpina semiînaltă se copilescsumar. Nu se copilesc soiurile cu tulpina pitică şi plantele din culturile pentru industrializare. Cârniiul constă în îndepărtarea vârfului vegetativ, cu scopul de a sista creşterea vegetativă în favoarea accelerării creşterii şi maturării fructelor, pentru a obţineproducţii mai timpurii şi fructe mai mari, sau pentru a avea posibilitatea ca înaintea căderiiprimelor brume de toamnă să ajungă în faza când se pot consuma un număr cât mai mare defructe. Lucrarea se aplică în mod curent plantelor din culturile de tomate şi în mai mică măsurăplantelor din culturi de ardei, vinete, castraveţi, pepeni. Tomatele timpurii se cârnesc după 3-4 inflorescenţe, iar cele de vară după 5-6inflorescenţe. La tomatele de toamnă şi la cele pentru industrializare cârnitul se face cu 2-3săptămâni înainte de data apariţiei primelor brume de toamnă.Cârnitul se execută deasupra ultimelor 2 frunze pentru a mări capacitatea de fotosinteză aplantelor. « Ciupitul constă din îndepărtarea vârfului de creştere la tulpina princi-paa*lâ planteletinere şi la lăstarii laterali. Ciupitul se execută de obicei la castraveţi şi pepeni pentru afavoriza formarea lăstarilor de ordin superiorqe cace ar^ar. mai multe flori femele, influenţânddirect fructificarea, ca şi simultaneitatea acestora. La castraveţi, răsadurile se ciupesc deasupra a 3-4 frunze adevărate. La plantele din câmptulpina principală se ciupeşte după 3-4 frunze,-iar ramificaţiile de ordinul I după 4-6 frunze. Ciupitul se poate aplica şi la răsadurile de tomate, la soiurile destinate industrializării,deasupra a 2-4 frunze adevărate, influenţând pozitiv lăstărirea şi formarea simultană afructelor. Copcitul se aplică la hrean şi ţelina de rădăcină şi constă în suprimarea rădăcinilorsecundare subţiri pentru a favoriza îngrosarea rădăcinilor princiale. Lucrarea se efectueazămanual, fiind costisitoare. Din această cauză se aplică numai pe suprafeţe mici (AtanasiuN.1994). Protejarea legumelor împotriva brumelor şi vânturilor reci Se aplică la speciile sensibile la frig, pe care le distruge bruma. Protejarea culturilor sepoate realiza prin folosirea mai multor mijloace. Perdelele de fum se obţin prin arderea diverselor materiale organice, ambalaje" uzale(icfuiuiftte) de cauciuc sau cu ajutorul capsulelor (brichetelor) sau lumânărilor fumigene. Grămezile de gunoi se aşează la distanţa de 40-60 m una de alta revenind 50 buc/ha. Ele seaprind cu 60-90 minute înainte de căderea brumelor, când temeratura scade la 1-3°C. Capsulele fumigene (în număr de 10-12 buc/ha) se aprind după ora 3 dimineaţa, dacă ceruleste senin si temperatura coboară la circa 2°C. Dacă temperatura începe să scadă înainte demiezul nopţii, numărul capsulelor fumigene se măreşte la 20-30 buc/ha.
    • în cazul când temperatura scade sub -2°C se mai aprinde un rând de brichete, care suntaşezate în linie dreaptă, din 10 în 10 m în marginea parcelei din partea dinspre care bate vântul. Anvelopele uzate se folosesc în număr de 10-12 buc. pe hectar, pe timp liniştit şi în numărde 20-24 buc/ha pe timp cu vânt. Irigarea culturilor prin brazde în seara dinaintea căderii brumei, sau prin aspersiune cuîncepere din momentul când temperatura aerului la 10 cm deasupra solului scade la 0°C. Efectul brumei poate fi anulat prin irigarea prin aspersiune a culturii afectată de brumă,dacă lucrarea începe înainte de apariţia soarelui. Adnjmstirp.a plantelor rii fnl.ii dv mntp.Ţigljfaţstiic aşezate pe rândurile de plante, sub formă de tunele. Pe scheletul tunelului confecţionat din nuiele groase de1,5-2 cm diametru, sau din arcuri de fier beton, se întinde folia, care se fixează cu pământ. Lahectar sunt necesare 10000-buc. nuiele sau arcuri de fier beton şi 700-800 kg folie.Arnpfţrirea plantelor cu pământ se execută cu o zi sau câteva ore înainte de apariţiaîngheţurilor. Lucrarea se execută mecanic sau manual, stratul de pământ fiind gros de 3-4 cm.După 2-3 zile (dacă pericolul îngheţului a trecut) pământul se îndepărtează.încălzirea aerului,, cu sobe mobile, în care se ard deşeuri organice este o metodă de combaterea brumelor, folosită în multe ţări. Se mai practică pentru înlăturarea pericolului de brumă şiinstalarea în culturi a unor ventilatoare puternice cu ajutorul cărora se creează curenţi de aer. In condiţiile climatice ale ţării noastre scăderile de temperatură sunt foarte frecventeprimăvara între 20 aprilie şi prima decadă a lunii mai şi toamna începând cu 1 5 septembrie înnordul tării si 5 octombrie în sud.Combaterea grindinei. Măsurile pentru prevenirea efectelor negative ale grindinei se pot referifie la protejarea plantelor împotriva ei, fie la împiedicarea formării şi căderii ca atare abucăţilor de gheată. Se pot întinde plase din materiale plastice cu ochiuri mici deasupra culturilor sau selansează proiectile sau rachete mici, încărcate cu anumite substanţe chimice care explodează înzona norilor şi împiedică formarea grindinei. Culturile legumicole mai pot fi protejateîmpotriva grindinei prin cultivarea acestora sub tunele acoperite cu materiale plastice. Refacerea culturilor după grindină se poate realiza efectuând imediat unele lucrări. Astfel,se strâng şi se înlătură din cultură toate părţile de plante, cum ar fi frunzele, tulpinile, fructelecare sunt rupte sau rănite într-o mare proporţie. După curăţirea culturii, aceasta se stropeşte cuzeamă bordeleză 1% sau cu alte substanţe fungicide. Se efectuează o îngrăşare fazială cu îngrăşăminte minerale uşor solubile, apoi, când este necesară primaudare, se administrează odată cu apa de irigat îngrăşăminte organice. Solul se menţinepermanent afânat la suprafaţă prin praşile repetate. Lucrările menţionate se aplică în aceeaşi zisau cel mai târziu a doua zi după grindină. Tratarea cu substanţe, hinactiveaxc drept scop stimularea şi reglarea proceselor defructificare şi de maturare a fructelor în scopul creşterii producţiei. în primăverile răcoroase se tratează plantele de tomate cu substanţe stimulatoare: Tomafix,Toma-set, Duraset, 2, 4, 5, T, 2, 4, D, To-stim etc. Acestea favorizează legatul fructelor, accelerează maturarea acestora şi stimuleazăcreşterea procentului de fructe legate partenocarpic. Se aplică prin stropire sau prin îmbăiereaflorilor deschise, cu o soluţie apoasă în concentraţie de 10 mg/l. Se evită stropirea frunzelor sia mugurilor florali. Se pot aplica tratamente şi cu substanţe retardante. Ethreul se foloseşte la tomate,castraveţi şi pepeni galbeni. La tomate - favorizează obţinerea unei producţii mai timpurii. Se stropesc fructele dininflorescenţele 1-2 (când fructele din inflorescenţa a doua au diametrul de 3 cm) cu o soluţieapoasă în concentraţie de 125 ppm (125 mg/l), în cantitate de 500-700 l/ha (125 cm3-175 cm3
    • produs brut 48%);- favorizează şi concentrează maturarea fructelor. Uniformizează coloraţia acestora. Se stropesc fructele (când fructele din inflorescenţele 4-5au diametrul de 3 cm) cu o soluţie apoasă în concentraţie de 250 ppm(250 mg/l), în cantitate de 500 l/ha (250 cm3 produs brut 48%);- favorizează maturarea fructelor. Se stropesc fructele de pe plantă cu10-12 zile înainte de desfiinţarea culturii cu o soluţie apoasă în concentraţiede 350 ppm (350 mg/l), în cantitate de 800 l/ha (550 cm3 produs brut 48%),prin stropirea fructelor imediat după recoltarea şi sortarea pe dimensiuni aacestora, cu o soluţie apoasă în concentraţie de 250-500 ppm (250-500mg/l), cantitatea fiind în funcţie de cantitatea de fructe supusă maturării. La pepenele galben favorizează maturarea fructelor. Se stropesc plantele cu soluţie apoasăîn concentraţie de 250-500 ppm. La castraveţi se aplică tratamente cu Ethrel 600 l/ha soluţie în concentraţie de 0,05% cândplantele au 5-6 frunze adevărate. Tratamentul se repetă după 6-7 zile. Are ca scop sporireanumărului de flori femele, deci a numărului de fructe. La ICLF Vidra, prin protejarea culturilor cu diferite materiale şi aplicarea substanţelorbiostimulatoare (Tomatostim 3,3%, Legarex 1,5%, Rodoleg 1,5%) s-au obţinut sporuri deproducţie timpurie faţă de martor de 2,7-7,6 t/ha la tomate timpurii, 2,0-7,9 t/ha la ardeiul gras,1,7-8,8 t/ha la pătlăgele vinete, 1,2-11,6 t/ha la varză timpurie, 0,7-5,8 t/ha la conopidătimpurie şi 4,9-8,4 t/ha la salată (Elena lancu, Virginia Teodorescu, V. Miron, 1995). TEHNOLOGIA GENERALĂ A CULTIVĂRII PLANTELOR LEGUMICOLE ÎN ADĂPOSTURI ACOPERITE CU MASE PLASTICE ŞI ÎN SERE-SOLAR Cultura legumelor în adăposturi acoperite cu mase plastice si în sere-solar este o metodă care permite obţinerea legumelor timpurii sau prelungirea vegetaţiei legumelor de toamnă. n „^ 11.1 PREGĂTIREA SOLULUI ŞI A ADaTDSTURILO Lucrările de pregătire a solului şi a adăposturilor s_e încep din toamnă şi j>e_£ontinuăprimă^ai^r- Lucrările de bază au o importanţă deosebită pentru pregătirea corespunzătoare a terenuluiîn vederea înfiinţării culturilor legumicole. Tasarea solului, în special în perioada recoltărilor de către muncitori, în contextul menţinerii ridicate a umidităţii din sol, determinăexecutarea cu de£^bi|^j^n|iejaJjLL£,rărilor de_bază şi în perioada opti-mă. Neefectuarea acestora în timp util influenţează negativ nivelulproducţiei. Executarea corectă a lucrărilor de bază ale solului şi înperioadele optime este determinată si de necesitatea folosirii raţionalea solariilor cu unele culturi anticipate sau succesive, de la care seobţin producţii ridicate. j^ Lucrările de bază încep cu îndepărtarea resturilor vegetale de la cul- tura anterioară, înscopul evitării pericolului de infestare a solului. La culturile de vinete, ardei şi tomate cu tulpini lemnificate, la sfârşitul vegetaţiei, estenecesară îndepărtarea acestora din solarii. Se taie sforile sus şi jos sivrejn se transportă laplatforma de compostare fp remorci Căjrtusite CU folie de polietilenă nirtnijTprpqrafturilor yegeţflle provenite de la legume cu talie mică si a eventualelor buruieni se face cu grapa cu discuriGD-1,4+ L-445 sau cu freza pentru păşune FPP-1,3.
    • Deşi s-a făcut nivelarea terenului înainte de construirea solariilor, este necesară nivelareaînainte de mobilizarea solului pentru a reface panta terenului de 1-3 %o necesară udăriicorespunzătoare. Nivelarea se execută cu lama de nivelare montată pe tractoru 1 SŢM-445. ^dsFertilizarea de bază se execută rn ^îngrăşăminte nrgqnj^e si hj în funcţie de rezultatele carţărnagrochimice. de specie şi de producţia scontată a se obţine.Se administrează, orientativ, doze de 50-70 t/ha gunoi de grajd putred. Fertilizarea cu gunoi degrajdjse face la 2 ani, în_funcţie de tipul de sol. Pe suprafeţe mari de solarii este indicat ca fertilizarea să~se~ facă mecanizat, prinîncărcarea gunoiului eu tractorul încărcător hidraulic (TIH-445) în MK}-5__rjentru tunele şidistribuirea acestuia în solarii. Pe suprafeţe mai mici se poate face transportul gunoiului degrajd cu mijloace hipo şi distribuirea manuală cât mai uniformă. După fertilizarea cu îngrăşăminte organice se aplică imediat îngrăşăminte chimice.Orientativ, pe solurile uşoare se folosesc 500.-600 kg/ha superfosfat şi 100-150 kg/ha_sulfaţjde_pp_ţaşju, iar pe solurile cer-noziomice se aplică 450^500 kg/ha superfosfat şi 75-100 kg/ha sulfat de Pe suprafeţe mari, îngrăşămintele chimice se administrează cuJVHCM + L-445, iar pesuprafeţe mici se poate face manual. în ambele situaţii esteTnecesar ca fertilizarea să fieuniformă. ^ adâncă a solului şe execută cu jVlSS-1.4 în agregat cu tractorul viticol, sau cu tractorul pe şenile (SV-445), sau cu plugul cultivator de vie (PCV-1,2) la adâncimea de 7K-3P rm Lucrarea se execută după fertilizarea de bază, până la data de10-15 oc torn brie. Pe suprafeţe mici se realizează prin săparea cu cazmaua 1« adâncimea, âe O dată la 3-4 ani se recomandă să se facă o mobilizare mai adâncă a solului, la adâncimea de 40-50 cm cu_şjjjbtsolicrul SDV-4 în agregat cu tractorul V-445sau cu SPV-457SPS-5O. Dacă se înfiinţează culturi de toamnă cum ar fi spanacul, salata, ceapa verde lucrările depregătire a terenului continuă cu mârnjţjrp-a freza, deschiderea rigolelor şi modelarea terenului. Acelaşi lucrări se fac şi pentru culturilece se înfiinţează primăvara devreme^ Când nu se plantează toamna sau primăvara foarte devreme terenul rămâne în hr*-7<^ My;j?da" giipnriânrt aoli^nea
    • Hin timpul ier în perioada de iarnă când volumul lucrările este mai redus se face reparareascheletului de susţinere a solariilor şi consolidarea stâlpilor de ""susţinere care auio st deplasaţi de vânturile puternice de primăvară, se completează sârmele rupte. Perioada de aplicare a lucrărilor de pregătire a solariilor şi terenuluiprimăvara este în funcţie de modul de folosire a acestuia. Pe terenurile ocupate deculturi anterioare, lucrările se execută la sfârşitul vegetaţiei acestora, iar pe celeneocupate, de la dezgheţarea terenului. Primăvara timpuriu, indiferent dacă solul este ocupat sau nu cu verdeţuri, seprocedează la evacuarea apei din zonele unde aceasta stag-nează. f" ~~A~£operirea solariilor se face cât mai timpuriu la culturile anticipale^-iar la culturile de bază, cu 12-15 zile înainte de înfiinţarejjentru a asigura valoriconsTante ale temperaturii în sol şi în aer, în momentul plantării răsadurilor. Prin acoperire trebuie să se realizeze o etanşeitate cât mai bună şi să se asigurestabilitatea foliei de polietilenă în perioadele cu vânturi puternice. """Se"foloseşte folie de polietilenăde calitate corespunzătoare, cu grosimea de0 15-0,20 mm si dt* lăţime cât roa) nfiRrgînvclirea solariilor cu folie din PVC 0,15 mm folia exterioară si 0,06 mm foliainterioară a permis obţinerea unor producţii mai mari, atât cea timpurie, cât si ceatotală, decât producţia obţinută sub învelirea din folie dublă de polietilenă (0,15mm la exterior şi 0,06 mm la interior), după rezultatele obţinute de Magnani G.,1989. în solariile cu învelitoare dublă temperatura s-a menţinut noaptea cu 2-4°C maj mare decât la sera cu osingură folie de polietil In continuare, primăvara se execută următoarele lucrări: k> Dezinfecţia spaţiului de producţie şi a solului cu o soluţie de Captan 0,5% sau Folidol 0,15%. câte 300 litri soluţie la hectar, aplicată pe schele- tur~solarului si pe sol; -f - Dezinfecţia solului înainte de plantare (cu 10-15 zile), administrân- du-se Lincîatox în cantitate de 25-30 kg/ha (pentru combaterea viermilor Sârmă şi COrOpişniţelor), împrăştiate Uniform pp suprafaţa solului şi fcrrtr- porat imediat prin frezare: sr7 - Fertiflzăreacu 250-300 kg/ha azotat de amoniu; ty - Erbicidarea cu 8-10zile înainte de plantare, cu diferite e_rbicide, alese în funcţie de cultura respectivăşi de speciile de buruieni mai frej^vejijte^Jiuspaţii protejate, erbicidele aueficacitate mai mare datorită condiţiilor favorabile de microclimat caracterizateprin umiditate ridicată, temperatură corespunzătoare şi lipsa curenţilor de aer careîmpiedică evaporarea erbicidului. Erbicidele care se încorporează în sol (ppi - preplant incorporation) ca:Treflaţi 24 EC 4-5 l/ha, Dual 500 EC, Paarlan, Lasso 480 EC, Planavin, ^refar 4E,Bălan 6-8 l/ha, se aplică înainte de modelarea terenului, iar erbicidele aplicatepreemergent (pre), ca Tobacron 500 EC, Galex 500 EC, Tenoran 50 WP, Afalon,Dachtal etc. se aplică după modelarea terenului. Administrarea erhicirtelor se face cu maşina MPSP-3-300 I L-445, tu lăţimealăncilor de 4,50 m. Pe suprafeţe mici se folosesc aparate de stropit de mici dimensiuni,încorporarea în sol a erbicidelor care necesită această lucrare se face cu FPP-1,3 +V-445.
    • Deschiderea rigolelo/"ăe udare se face cu cultivatorul legumicol CL- 4,5 pTevazut ctTcorpuri de rariţă. Rigolele de udare trebuie să fie perTectdrepte, la distanţele indicate pentru fiecare cultură, precum si la distantele egale depărţile laterale ale solariilor, pentru executarea cu uşurinţă a praşilelor mecanizate. La culturile de varză, tomate, ciclul scurt din solariile bloc, ecarta-mentultractorului se reglează la distanţa de 1,4 m pe cultivator montân-du-se douăcorpuri de rariţă. Pentru culturile de tomate ciclu prelungit, vinete şi castraveţi, agregatul sereglează la ecartamentul de 1,92 cm, cu două rariţe pe cultivator, în timp ce laardei se folosesc trei rariţe. [ Modelarea terenului şi marcarea rândurilor se face imediat dupădeschiderea rigolelor de udare cu MMS-2,8,~su^pendată pe tractorul L-445, înstraturi înălţate, cu lăţimea la coronament de 50 cm, 94 cm sau 146 cm, în funcţiede cultura respectivă. Este necesar ca modelarea să se efectueze cu 4-5 zile înainte de plantare,pentru tasarea solului şi evitarea greşelilor de plantare. In tehnologiile moderne se instalează conducte de irigare prin picurare şi apoifolie de polietilenă neagră sau fumurie, groasă de 0,05 mm. In vederea plantării, sedecupează porţiuni din folie, cu aparate speciale sau cu cuţitul. In felul acesta semenţine mai bine umiditatea în sol, creste temperatura, se combat buruienile şi nuse mai execută lucrări de îngrijire asupra solului. 11.2. ÎNFIINŢAREA CULTURILOR ÎN SOLARII Perioada optimă de plantare este determinată de realizarea temperaturiiminime, caracteristică fiecărei specii, care să asigure desfăşurarea proceselorfiziologice de creştere şi dezvoltare a plantelor.Temperatura favorabilă în sol trebuie să se menţină timp de 3-4 zile la circa 5-7^Cpentru varză, ÎO^C pentru tomate, 12^C pentru ardei şi vinete, 14-15"C pentrucastraveţi şi pepeni galbeni. Temperaturile optime de plantare se realizează înintervalul 1-5 martie pentru varză şi conopidă, 20-30 martie pentru tomate, 1-10aprilie pentru ardei, vinete şi fasole urcătoare, 15-20 aprilie pentru castraveţi,acestea fiind şi datele de plantare.La stabilirea datelor de plantare primăvara se va ţine seama şi de condiţiileconcrete ale anului respectiv. Culturile legumicole se pot înfiinţa şi în cursul verii: tomate ciclul II, jcastraveţi, fasole (la jumătatea lunii iunie), ca şi toamna; ceapa verde, ]usturoi pentru stufat, salată, spanac (sfârşitul lunii septembrie-începutul jlunii octombrie). Cu 10 zile înainte de plantare se procedează la călirea răsadurilor. Cuo zi înainte de plantare se aplică ultima udare şi în ziua plantării ultimultratament fitosanitar. în timpul transportului şi până la plantare răsadurile se protejează de ;curenţi de aer şi soare prin acoperire. ; Plantarea se face în gropi făcute în ziua plantării, conform schemei de jplantare, caracteristică fiecărei culturi Adâncimea de plantare este cu 2-3 cm mai mare, astfel încât cuburile să fiebine acoperite şi pământul tasat corespunzător în jurul răsadului.Imediat după plantare se face prima udare la cuib cu 1-1,5 litri apă pentru a nu răcisolul. 11.3 DIRIJAREA FACTORILOR DE MEDIU ÎN PERIOADA DE
    • CULTIVARE ÎN SOLARIIDirijarea condiţiilor din interiorul adăposturilor cu mase plastice se face încorelaţie cu starea timpului şi cu pretenţiile speciei legumicole cultivate.Temperatura este principalul factor de mediu care contribuie la obţinerea unorsporuri de producţie timpurie la culturile protejate. Temperatura ridicată, care secreează datorită radiaţiei solare din timpul zilelor însorite, conduce la o puternicăcreştere vegetativă, iar fructele ajung mai repede la maturitate. Tabelul UI Temperatura se dirijează în funcţie de specie şi de faza de vegetaţie în care seaflă plantele (tabelul 11.1). Temperaturile favorabile creşterii şi dezvoltării legumelor în solarii Cultura Temperatura în perioada de vegetaţie (°C)în Până la în perioada începutul perioada plantatului s fructificării s fructificării so ae a a Salată, spanac, ceapă r 10 ol 8 er 1 ol 1 er 1 l 10 Varză şi conopidă -12 10 8 0 1 0-121 0-151 -12 10 Tomate timpurii -12 18 1 0-152 0-121 0-152 -12 18 Ardei şi vinete -20 18 2-141 0-222 4-161 2-252 -22 20 Castraveţi şi fasole -20 20 4-161 2-242 6-181 4-282 -25 22 Depăşirea nivelului optim de temperatură şi umiditate a aerului-25 solarii -22 6 2-25 8-20 5-30 înprovoacă un dezechilibru al metaboslimului plantelor şi de aceea aerisireasolariilor cere o mare atenţie în toată perioada de vegetaţie. Primăvara devreme, când temperaturile din exterior sunt încă scăzute (4°C-5°C), se urmăreşte captarea oricărei radiaţii solare pentru a se realiza în interiorulsolarului temperaturi mai mari cu 6-10°C faţă de exterior. In această perioadă,solariile se ţin închise şi se aerisesc, numai în zilele însorite şi când temperaturadin interior a atins 20°C-25°C, cu tendinţa de creştere. De obicei, aceastătemperatură se realizează în jurul orei 10, când se poate efectua aerisirea. în zilele de primăvară însorite, solariile se ţin deschise până în jurul orei 16,când se închid pentru ca până la apusul soarelui să se acumuleze în solar un plusde căldură de 10-12°C faţă de exterior, care va asigura protejarea plantelor înnopţile reci, când temperatura exterioară poate cobori până la 0°C. Din momentul în care temperatura din exterior în timpulnopţii nu mai scade sub 20°C (începând din luna iunie), solariile se ţin înpermanenţă deschise atât ziua, cât şi noaptea. In această perioadă, dacătemperatura din interiorul solarului depăşeşte 28-30°C se face aerisirea solarului şiprin acoperiş. Toamna, odată cu scăderea temperaturii în timpul nopţii sub 20°C, solariile seînchid din nou, aerisindu-se numai atunci când este nevoie. Atât primăvara, cât şitoamna, în zilele reci cu vânt, solariile se ţin închise. Dacă totuşi temperatura dininteriorul solarului creşte peste limitele admise, atunci aerisirea se va facedeschizând solarul numai în partea în care nu bate vântul. Aerisirea se face zilnic şi în zilele noroase pentru eliminarea surplusului deumiditate, care, în perioada de înflorire, îngreunează fecundarea florilor. Pentrusolariile tip tunel se pot folosi ecrane tip OLS care se rulează uşor pe conducte dinmaterial plastic (fig. 11.3.). Acestea prezintă avantajul că se manevrează uşor,
    • temperatura se dirijează mai uşor, se evită formarea condensului, se asigură oiluminare mai bună (Revue horticol, 1992). Umiditatea relativă a aerului în solarii este mai ridicată decât în atmosferă siîn serele acoperite cu sticlă. Pentru polietilenă este specifică formarea condensuluipe suprafaţa interioară a peliculelor care acoperă solarul. Formarea condensului şicăderea lui pe plante favorizează dezvoltarea bolilor criptogamice la culturile detomate, ardei şi vinete. Dirijarea umidităţii relative a aerului se face prin aerisire şievitarea udărilor prin aspersiune, recurgându-se la udarea pe rigole sau prin picu-rare. 11.4. LUCRĂRI DE ÎNTREŢINERE A CULTURILOR LEGUMICOLE ÎNSOLARII Se execută cu atenţie si constau în următoarele: 1 5- completarea golurilor la 5-8 zile de la plantare cu răsaduri de calitate, din rezervade răsad, pentru a asigura culturi încheiate; aJanarea solului prin prasile repetate pentru distrugerea buruienilor si creareacondiţiilor corespunzătoare pentru dezvoltarea sistemului radi-cular. La începutulvegetaţiei praşila se face pe rigole cu FP-4 l V-445, urmată de deschiderearigolelor de udare cu agregatul CL-2,8 + L-445. Pe măsura creşterii şi dezvoltăriiplantelor, prăsitul mecanizat se face numai pe straturile înălţate cu freza, reglat laecartamentul de 98 cm sau cu motocultorul. Numărul de prasile mecanice este înfuncţie de gradul de tasare şi de îmburuienare a solului şi lungimea perioadei devegetaţie a culturii. După efectuarea prasilelor mecanice se face prasila manualăpe rânduri şi pe rigole;- erbicidarea în perioada de vegetaţie are ca scop menţinerea terenului curat de buruieni şi reducerea numărului de prasile manuale şi mecanice. Erbicidarea se face de regulă la 35-45 zile de la plantare. Culturile de tomate, ardei, vinete, castraveţi, varză, conopidă, fasole, ceapă,usturoi verde se erbicidează cu Fusilade 2 - 2,5 l/ha; irigarea în conformitate cu cerinţele speciilor pentru apă. Prima udare seaplică la 12-15 zile după plantare. La început se folosesc norme de udare mai mici(200-250 m /ha), iar pe măsură ce solul se încălzeşte si plantele cresc, normele deudare se măresc la 300-400 irr/ha. Se aplică 3-14 udări, în funcţie de specie. Sepoate face irigarea pe brazde sau prin picurare, aceasta din urmă fiind de preferat;- fertilizarea fazială se face prin aplicarea de îngrăşăminte chimicecomplexe. Prima fertilizare se aplică la 3 săptămâni de la plantare, iarurmătoarele 2-3 la interval de 3-4 săptămâni. îngrăşămintele se distribuieprintre rândurile de plante şi se încorporează imediat în sol prin prasilă.Cantităţile de îngrăşăminte administrate depind de specie şi de gradul deaprovizionare a solului cu elemente minerale;- combaterea bolilor şi a dăunătorilor se face la interval de 8-10 zile.Se folosesc soluţii de substanţe fîtofarmaceutice ca: Orthocid 50, DithaneM-45 în concentraţie de 0,2%, Nogos şi Fosfotox 0,1-0,15% şi multealtele, în funcţie de agentul patogen şi de specie;- susţinerea plantelor se face pe spalier la tomate ciclu scurt şi pesfori la tomate ciclu prelungit, castraveţi, vinete.- -(tomatele si copilesc radical, la intervale cu 6-8 zile, cândlungimea copililor nu depăşeşte 5 cm. Cârnirea se face după 4-5inflorescenţe la ciclu scurt si 8-10 inflorescenţe la ciclu prelungit.Frunzele îmbătrânite de la bază se îndepărtează.
    • - La CastraveţDse ciupesc lăstarii laterali după legarea a 2-3 fructe pe fiecare lăstar şi se îndepărtează frunzele îmbătrânite sau bolnave de la baza plantelor, pe măsura apariţiei acestora.^^netele^e conduc cu 3-4 tulpini care se palisează, iar restul se îndepărtează pe măsura apariţiei. Este obligatorie îndepărtarea frunzelor îmbătrânite de la baza plantelor. La Crdeiul gTas^se recomandă îndepărtarea primului boboc floral pentru a permite o ramificare corespunzătoare a plantelor. In primăverile răcoroase la tomate se poate face stimularea fructificării cu To-stim 1%, iar la vinete cuRodoleg 1,5%. - - TEHNOLOGIA GENERALĂ A CULTIVĂRII PLANTELOR LEGUMICOLE ÎN SERE Prin cultivarea legumelor în sere se obţin produse proaspete în perioada rece a anului, asigurând aprovizionarea populaţiei cu acestea şi în afara sezonului cu condiţii de mediu favorabile.- 12.1. PREGĂTIREA TERENULUI ŞI A SERELOR PEN-TRU ÎNFIINŢAREA CULTURILOR - Necesită un complex de lucrări ce se execută înaintea fiecărui ciclu de producţie, influenţând direct producţiile ce se pot obţine în sere. - Evacuarea resturilor vegetale de la culturile anterioare se execută după fiecare ciclu de cultură şi are ca scop îndepărtarea acestora din sere, curăţirea perfectă a serei pentru efectuarea lucrărilor viitoare. Plantele se taie la o înălţime de circa 25 cm deasupra solului, se desprind de sforile de susţinere. Resturile vegetale se stropesc cu formalină 2 t/ha, se adună pe fiecare compartiment şi se transportă la platformă cu remorci căptuşite cu folie de polietilenă. Acestea se pot arde sau composta. în unele ţări se folosesc maşini speciale care toacă vrejurile pe loc şi se introduc în sol. Aceasta presupune ca plantele să fie sănătoase şi să se aplice dezinfectia cu aburi.
    • - Stabilirea focarelor de boli şi dăunători se face prin cartarea fitosanitară. Se smulg plantele, se controlează la fiecare rădăcinile si se notează într-o schiţă intensitatea atacului de nematozi. Rădăcinile atacate se strâng în saci, se transportă departe de sere şi se ard. La aplicarea tratamentelor se va i n s i s t a mai mult pe suprafeţele cu focare de infecţie, administrându-se cantităţi mai mari de insecto-fungicide. Fertilizarea de baz ă se realizează cu îngrăşăminte organice şi chimice şi se urmăreşte să se menţină în sol humusul la 5,6-6,2%, azotul total la 0,25- 0,35 mg/100 g sol; fosforul mobil ?2°5 la 3(M0 mg/100 g sol; potasiu mobil (K 2 O) la 40-50 mg/100 g sol; pH-ul 6-7,2 (Stan N., 1992). Gunoiul de grajd se aplică numai înaintea ciclului 11, circa 100 t/ha, diferenţiat de conţinutul solului în materie organică (Mănucă, 1989). Se va ţine seama şi de rezultatele cartării agrochimice, de producţiile ce se aşteaptă să se obţină. Se aplică doze destul de mari de îngrăşăminte cu fosfor (circa 700 kg/ha şi potasiu 500 kg/ha). Mobilizarea solului se realizează în vederea asigurării unui raport optimîntre fazele solidă, lichidă şi gazoasă (25%, 42% şi respectiv 33%). Este necesară o mobilizare adâncă a solului cu ajutorul subsolierului SPV-50,la 40-50 cm, la 2-3 ani, în scopul distrugerii stratului tasat, format datorităexecutării mobilizărilor de bază la aceeaşi adâncime (28-30 cm) şi drenăriiexcesului de umiditate. Mobilizarea de bază a solului se realizează la adâncimeade 28-30 cm înaintea fiecărui ciclu cu rotosapa Vicon, Falk sau MSS 1,4 în agregatcu tractorul V-445. Lucrarea se perfectează cu cazmaua în zonele inaccesibileagregatelor mecanice (sub registre, la capetele traveelor, în vecinătatea aleei etc). în serele mici mobilizarea solului se face cu cazmaua la adâncimea de 28-30cm. Mobilizarea solului se face obligatoriu înaintea fiecărui ciclu de producţie. Măruntirea solului se face cu scopul obţinerii unui sol bine afânat, cu frezaFPP-1,3 în agregat cu tractorul V-445, la adâncimea de 15-17 cm. Se realizează prindouă treceri, cu completarea manuală în zonele neaccesibile utilajului. Pesuprafeţe mici se foloseşte motocultorul prevăzut cu freză. Dezinfecţia solului şi a serei se face cu deosebită atenţie. Datorită caracteruluiintensiv al culturilor în sere şi imposibilităţii realizării unei rotaţii corespunzătoare, se impune distrugerea germenilor de boli şi dăunători prin dezinfecţie. înaintea ciclului 1 se face pe cale chimică cu diferite produse: Dazomet 500-600 kg/ha; Di-Trapex 500-700 kg/ha; Nemagon granule 400-500 kg/ha; Nemagon lichid 4Q l/ha; formalină 2% circa 3000-5000 l/ha; sulfat de
    • cupru 500-1000 kg/ha. Bromura de metil are un efect nematocid, fungicid şi insecticid, putând fi folosită la dezinfectia solului (BenquetD., 1993). Dezinfectia termică se face înaintea ciclului 11 în perioada de vară, cu abur supraîncălzit la 140^C. în cazul dezinfecţiei chimice, substanţele se introduc în sol, se lasă 7-20 zile,apoi solul se lucrează cu freza pentru aerisire. O dată cu solul se dezinfectează şischeletul. După dezinfectia termică se lasă o pauză de 10-12 zile pentru refacereaflorei bacteriene a solului. Dezinfectia scheletului se face prin stropire cu soluţii deOrthocid 50-0,4%, Dithane M-45 -0,4% în amestec cu Carbetox 0,6%, Wespin0,25% etc. „Solarizarea" constituie un nou procedeu, simplu şi economic dedezinfecţie a solului. Constă în acoperirea solului infestat, umidificat înprealabil, cu o folie de material plastic, transparentă, în perioada iunie-august.Creşterea considerabilă a temperaturii în aceste condiţii duce la distrugereaformelor de conservare a numeroşi paraziţi: Sclerotinia, Botrytis, Phythiu,Rhizotonia etc. (Camporota P., 1986 Revue horticole, 1992). Metoda se poatefolosi şi sub adăposturi de material plastic şi în câmp, dar prezintădezavantajul că terenul nu poate fi folosit pe o perioadă de 21 zile până la 2luni, cum este cazul la salată. hfiodelarea solului se face diferenţiat în funcţie de specie. Pe travee se poatefolosi o maşină simplă compusă dintr-un cadru metalic, rariţe (2 sau 4) şi organelede formare a straturilor în agregat cu V-445. Urmează finisarea manuală astraturilor. Executarea şanţurilor pentru introducerea balotilor de paie se face cuo rariţă montată pe tractor sau cu freza la care s-a ataşat, în spate şi excentric, orariţă (Marinescu A., 1986). La pregătirea solului apar unele particularităţi legate de specia care se cultivă,de cerinţele acesteia faţă de temperatura din sol. ÎNFIINŢAREA CULTURILOR LEGUMICOLE ÎN în sere culturile se realizează în două cicluri: ciclul 1 din ianuarie până în iunieji ciclul 11 din iulie până în decembrie. Etapele de plantare în sere se stabilesc ţinând seama de posibilităţile de încălzire a acestora. Cele mai folosite date pentru principalele culturi sunt cele din tabelul 12.1. Tabelul 12.1 Date tehnice privind înfiinţarea culturilor legumicole în serele industrialec Cultura Data plantării Data defrişării Nr. rânduri/ travea Desimea mii/pl/ha Tomate ciclu I 5 1-5 II 30 VI-5 VII 4 32-36AM Tomate ciclu II 20-30 VII 20-25 VI 4 32-36 Castraveţi ciclul I 15-31 I 1 VII 2 16-18 Castraveţi ciclul II 1-5 VIII 1 IX 2 16-18 Castraveţi cornişon ciclul II 1-5 VII 15-20X 3 24
    • Ardei gras cultura prelungităArdei gras ciclulVinete ciclulFasolePepeni galbeni ciclulVarză timpurieGulioare cultură purăSalată cultură pură
    • înfiinţarea culturilor presupune pregătirea răsadurilor, marcarea terenuluiconform schemelor de plantare livrarea răsadurilor, distribuirea aCestora pe travei şiplantarea propriu zisă. La răsaduri, înainte de plantarei_^ea^lj£ă_jihimul tratamentcu insectofungicide, udarea ghive-celor cu 24 de ore înainte de plantare până lasaturare, eliminarea plantelor slab dezvoltate şi a celor_vătămaţe_sau care prezintăatac de nematozi. Schemele de plantare se stabilesc ţinând seama de specie, soi şi ciclul deculturRândurile se marcheazăjcu_sfori întinse în lungul traveei,Jar_£ejrând i culturi. Livrarea răsadurilor de la fermele de producere la fermele de cultură se face înlădiţe, iar transportul se execută cu multicarul sau tractoarele cu remorci. Pe timpultransportului răsadurile se protejează cu prelate sau folii de polietilenă. Din mijlocul de transport răsadul se descarcă în dreptul fiecărei travei şi apoi sedistribuie pe rânduri la distanţele stabilite pentru plantare. Plantarea răsadurilor se face de obicei manual. cu:lingura de plantat, cu ajutorulcăreia se deschide o gropiţă în Plantarea se face cu coletul la suprafaţa solului. în unele ţări plantarea se poate face mecanizat cumaşini speciale. După plantare răsadurile se udă. Printre rândurile plantelor principale se plantează răsadurile <j&4 turileasociate desalată^giijifjare^flTdgj nite_.ejfv_ Prin semănat direct în Kpînfnnţea7q nnrpai miturile He mărar, pătrunjel şi ridichi de Iurtă. Primele două se pot semăna si siih registrele^de încălzire^ fiind recoltate eşalonat şi valorificatesub formă de legături. 12.3. LUCRĂRI DE ÎNGRIJIRE APLICATE CULTURILOR LEGUMICOLE ÎN SERE Asigurarea condiţiilor optime de creştere şi dezvoltare a plantelor impune executarea unuicomplex de lucrări de îngrijire care se aplică atât solului, cât şi plantelor luate în cultură. fi 1 LL Ilucrările aplicate solului se referă la,afânarea acestuia şi la mulcire. Cfnntiren aojului urmăreşte menţinerea stratului cât mai afânat în vederea creerii unui regimaerohidric ontim pentru dezvoltarea unui sjstem radicu-lar puternic. Numărul lucrărilor de afânaredepinde de tipul de sol si modul de irigare. Pe solurile uşoare se aplică un număr redus de lucrări, iarpe cele grele mai mare. Când se udă prin aspersiune se vor aplica mai puţine lucrări de afânare. Prima lucrare de afânare se aplică imediat după plantare^deoarece solul se tasează_ cu aceastăocazie. Următoarele se execută până la mul-cirea solului. Afânarea sepoate executa manual şimecanizat: între~rân-duri se execută cu motocultorul prevăzut cu freză, la adâncimea de 10-12 cm. Sepoare lucra şi manual printre rânduri cu furca cu dinţii laţi. Pe rând se lucrează manual cu săpăliga. Potfi folosite şi unele tip Gardena. în vederea formării rădăcinilor adventive, concomitent cu afânareasolului, înainte de montarea sistemului de susţinere, se face o uşoară bilonare. Mulcirea solului se realizează cu un amestec de turbă şi mranjţă sau dacă se face în scopul umidităţii se folosesc paie, de grâu, secară etc. La "Tomate mulcirea se face cu un strat de 5-6 cm paie; la circa 50-60 zile de la plantare. Prin mulcire" se asigură protejarea stratului de la suprafaţa solului împotriva tasării, reducerea pierderii de apă prin evaporare, asigurarea unei fertilizări fazialeprintr-un aport suplimentar de elemente nutritive (la castraveţi, pepeni galbeni) sau indirect prinsolubilizar£a_permanentă a îngrăşămintelor chimice aplicate fazial. După descompunerea mulciului se
    • îmbunătăţeşte structura solului şi creşte conţinutul în humus al acestuia. Mulcirea se poate face şi cufolii de material plastic de diferite culori. Lucrările de îngrijire aplicate plantelor sunt mult, mai numeroasejsi_ mai complexecomparauvci^uitura în câmp sau adăposturile acoperite cu maseplastice. . _ , Completarea solurilor se face în primele zile după plantare până la maximum 25-30 zile,folosind răsadul de rezervă, transplantat în ghivece mai mari. Prin această lucrare se asigură culturi cudensitatea apropiată de 100%, capabile să asigure producţii ridicate. *—z> Instalarea sistemului de susţinere jjjmlisarea plantelor sunt lucrări obligatorii pentruspeciile cu creştere nedeterminată care nu se pot menţine în poziţie verticală. Susţinerea plantelor serealizează folosind sfori de susţinere câte una la fiecare plantă de tomate, castraveţi, pepeni, sau 3-4 laardeiul gras şi pătlăgele vinete care se leagă cu capătul superior de sârma întinsă în acest scop lanivelul doliei, pe fermele de legătură, iar cu cel inferior direct de plantă, în apropierea coletului.înălţimea medie de la care se face legătura este de 20-40 cm, în funcţie de specie. Materialele folositetrebuie să fie rezistente la umiditate si la acţiunea substanţelor chimice folosite la combaterea bolilor sidăunătorilor. Se folosesc: ata pescărească, bumbacul, materiale plastice etc. Legarea la bază se face cuun ochi mai larg pentru a nu ştrangula plantele. Se are în vedere la fixarea sforilor să existeposibilitatea dirijării lungimii acestora pentru a permite palisarea plantelor. Săptămânal plantele sedirijează în jurul sforilor. Dirijarea plantelor prin tăieri se referă la copilit, cârnit, defoliat, ciupit. fnpilitu_s.e. practică la tomate, ardei, vinete. La tomate cel mai adesea se face radical prinîndepărtarea tuturor copililor. Acolo unde apar goluri şi la plantele de la marginea traveelor se poatelăsa un copil, plantele fiind conduse cu două tulpini. La tomate, rezultate foarte bune s-au obţinut atunci când pe tulpina principală, după a patra inflorescenţă, s-au lăsat 1-2 copiii cu 1-2inflorescenţe, sporul de producţie faţă de martor fiind de 33,7% la hibridul Sonato şi 35,4 % la Oltbrid(Popescu V. şi colab., 1979). Pentru a economisi forţa de muncă necesară efectuării copilitului, în unele ţări se fac cercetăripentru obţinerea de soiuri la tomate care nu formează copiii (Japonia). Există rezultate privind copilitulchimic la tomate prin aplicarea produsului Antak 80 P.S. în concentraţie de 5% când copilii au 2-2,5cm lungime. La ardei şi vinete copilitul se face parţial, planteie fiind conduse cu 2-4 tulpini principale. La castraveţi, modul de tăiere a evoluat de la formele anterioare de ciupire a lăstarilor cu 1-2fructe, la conducerea plantelor sub formă de pergolă (Stan N., 1992). Ciupitul se aplică mai puţin la castraveţi în sere, eventual asupra lăstarilor laterali, dar mai mult lapepenii galbeni şi fasolea urcătoare. La aceasta din urmă se aplică două ciupiri, pentru a favorizalăstărirea, prima dată când plantele au 50-60 cm înălţime şi a doua la 100-120 cm înălţime. ^Cărnitulse face la tomate după 10-12 inflorescenţe la ciclul 1 şi după 5-6 inflorescenţe la ciclul 11. Ardeii sivinetele se cârnesc cu 40 de zile înainte de desfiinţarea culturii. Defolierea constă în îndepărtarea frunzelor îmbătrânite de la baza tulpinii, se aplică frecvent latomate, vinete, ardei, castraveţi. Prin defoliere se îndepărtează focarele de infecţie, se realizează o maibună aerisire a plantelor, se creează condiţii mai bune de lumină şi se grăbeşte maturarea fructelor. Deasemenea, se creează condiţii mai bune pentru executarea celorlalte lucrări de îngrijire. Lucrarea serepetă de câteva ori până la înălţimi difeite (0,6-Im) ale tulpinii, la tomate chiar la nivelul ultimei inflo-rescenţe nerecoltate. Studiile întreprinse în Olanda, la Staţiunea de cercetări pentru culturi în sere dinNaaldwijk au condus la concluzia că o defoliere exagerată determină scăderea gustului fructelor de
    • tomate (Jane J., 1991). buţepărtareajie butoni florali şi fructe se practică la ardei prin înlăturarea primului boboc floral şi chiar a primului fruct pentru a nu se încetini creşterea vegetativă. .Cizelarea fructcl&r-constă din îndepărtarea fructelor rămase mici din inflorescenţe. înurma cercetărilor efectuate în ţara noastră (Popescu V. şi colab., 1982) cu mai mulţi hibrizide tomate s-a ajuns la concluzia că atât la producţia timpurie, cât şi la cea totală s-auînregistrat diferenţe semnificative în favoarea variantei cu cizelare. Diferenţele la producţiatotală au ajuns la 13 t/ha la hibrizii Angela, Tamara şi Sonato. Cizelarea a avut un efectfavorabil asupra calităţii producţiei, crescând substanţial procentul fructelor cu diametresuperioare. Greutatea medie a fructelor a fost mai mare cu 5-17 g la varianta cu cizelare,operaţia de presortare făcându-se mult mai uşor sau chiar deloc. Polenizarea suplimentară se aplică frecvent la culturile de tomate şi uneori la ardei şivinete, în lunile de iarnă când condiţiile de mediu nu permit o aerisire mai intensă şidatorită umidităţii atmosferice ridicate, polenizarea este defectuoasă. Lucrarea se executăprin baterea sârmelor, cu ajutorul unui vibrator electromagnetic cu care se scutură fiecareinflorescenţă în parte, cu ajutorul atomizorului care produce curenţi de aer (fig. 12.2.). în ţările din vestul Europei polenizarea se face cu ajutorul bondarilor. Rezultate pozitive s-au obţinut la tomate, precocitatea crescând cu 5 zile, iar producţia totală fiind semnificativ superioară faţă de martor (Boivin Claire, 1992). La ardeiul gras cercetările întreprinse în Olanda la Naaldwijk au condus la concluzia că polenizarea cu bondari nu determină creşterea producţiei, dar a crescut uşor greutatea medie a fructelor (Maaswinkel R., ] 991). Stimularea fructificării este o lucrarea specifică tomatelor, determi-nată de întensitateâTumirioăsă scăzută din timpul iernii, care conduce la oslabă fecundare şi în consecinţă la avortarea florilor. La tomate se efectuează tratamente cu stimulenţi ca Tomafix, Tostim,Banatostim în doze de 10 mg/l apă. Rezultate bune s-au obţinut şi lavinete cu Vifarex sau Rodoleg, la ardeiul gras cu Lagarex etc. Stropireasau îmbăierea florilor se face atunci când ele au început să se desfacă (fîg.12.3.). Tratamentele se repetă la 5-7 zile. Tratarea în exces nu este reco-mandată deoarece are efecte negative: deformarea fructelor, goluri înfruce etc. Trebuie evitată stropirea frunzelor. Coborâreajjlantelor este o lucare practicată cu bune rezultate în cul-tura fără sol a tomatelor, în ţări ca Olanda, Belgia, Italia, Anglia etc.Tulpinele plantelor ajunse la sârma spalierului se coboară cu sprijinul sfo-rilor de susţinere şi se culcă direct pe sol, astfel încât se formează noiinflorescenţe (numărul total al acestora pe tulpină poate fi de 15-20) iarproducţiile depăşesc 300 t/ha (Ciofu Ruxandra, 1995). Dirijarea_£gctorilor de mediu în perioada de vegetaţie se face cu
    • multă atenţie pentru a asigura creşterea şi fructificarea normală aplantelor. Lumina reprezintă un factor esenţial în cultura legumelor de serăîntrucât durata si intensitatea procesului de fotosinteză sunt dependentede calitatea, intensitatea si durata luminii. Dirijarea luminii se poate realiza în mai mică măsură în sere. înperioadele cu lumină deficitară sticla se menţine curată, iar la producerearăsadurilor se poate folosi lumina artificială. în perioadele de vară culumină în exces, se intervine prin aerisire puternică şi prin opacizarea gea-murilor prin cretizare. In ţările din vestul Europei a luat o mare extinderefolosirea ecranelor termice, care pot realiza diferite grade de umbrire.Ecranele mobile de aluminiu se folosesc frecvent în Olanda la legume pen-tru optimizarea climatului şi economisirea energiei (Sversson L., 1992). Temperatura se dirijează cu ajutorul instalaţiei de încălzire, în funcţiede fpecie, faza de vegetaţie şi în strânsă corelaţie cu intensitatealuminii, în perioadele reci se iau măsuri de păstrare a căldurii, iar în celecălduroase se intervine cu aerisirea puternică şi opacizarea geamurilor.în unele ţări se aplică metoda răcirii evaporative şi a peretelui umed(Japonia). Umiditatea solului se regleză prin irigare, practicându-se mai multemetode: prin aspersiune, subterană sau prin picurare, iar umiditatea rela-tivă se reglează în funcţie de specie, faza de vegetaţie prin aerisirirepetate. Aerisirea permite reglarea temperaturii, umidităţii relative a aerului şiconţinutul acestuia în CO2 şi 02- Se realizează liber prin instalaţia deaerisire, sau forţat cu ajutorul ventilatoarelor. Creşterea concentraţiei de■CO2 în sere, diferenţiat cu specia, faza de vegetaţie, nivelul temperaturii,intensitatea luminii conduce la importante sporuri de producţie (20-56%). Fertilizarea în perioada de vegetaţie se realizează pe baza unor pro-grame speciale stabilitate de laboratorul de agrochimie, în funcţie despecie, faza de vegetaţie, conţinutul solului în elemente nutritive etc. Inperioada de vegetaţie, în funcţie de specie, ciclul de cultură, hibridul culti-vat, se administrează 70-93% din îngrăşăminte cu fosfor şi 30-90% dinîngrăşămintele cu potasiu. Se aplică atât îngrăşăminte chimice simple cumacro sau micro elemente, cât şi îngrăşăminte minerale complexe. Laaplicarea extraradiculară a îngrăşămintelor se folosesc soluţii cu concen-traţia de 0,1-0,2% putându-se evita carenţa în unele microelemente.
    • In serele moderne dirijarea climatului se face cu ajutorul calculatorului. Pzeyenirea si combaterea bolilor şi dăunătorilo r se realizează cudeosebită atenţie deoare ce în sere se creează condiţii foare prielnice pen-tru înmulţirea acestora. Principiul care trebuie să stea la baza acţiunilor decombatere a bolilor şi dăunătorilor în culturile legumi cole din sere constă Tj t"turor masurilor care concurali prevenirea atacurilor Raicu (Cristina şi colab., 1982). Tratamentele cu caracter profilactic, în general urmăresc prevenireaRăspândiri i bolilor şi dăunătorilor, fnacesţ scop la intrarea în sere seaşează dezinfectoare cu soluţii deNemagon lichid 5%, Dithane M-45 2%sau sulfat de cupru 2%. Soluţia se împrospătează la fiecare 3-4 zije.înainte de introducerea în sere, uneltele şi utilajele se dezinfecteazâjTrins1ropîre~sau îmbăiere în soluţie de formalină 5%. Instrumentele folositepentru diferit£ ljucrări (copilit, cârnit etc.) se dezinfectează cu fosfattrisodic 3% sau permanganat de potasiu 1%. —r3Trpa~depistarea unor surse de infecţie sau la apariţia dăunătorilor sefac tratamente cu diferi^jfl*^^^y^ifi^?#T-Ridomi] plus 48 - 0,5%,Captadin 0,2%, Bavistin - 0,1%, Ronilan 50 - 0,05%, Lanate 90 - 0,05%,Actelic 50 - 0,1%, Filitox 50 - 0,1%, Onevos 50 - 0,1%, Orafon 50 -0,2%,Trigard 75 - 0,02%, Fernos 50 - 0,05% etc. Pe plan mondial combaterea biologică, mai ales a insectelor în sere, acăpătat o largă răspândire. în Olanda, Heuvelink E., 1990, menţioneazăcăpentru păianjănul roşu se foloseşte prădătorul Phytoseiullus persimilis,pentru larva minieră Dacnussa sibirica etc. Tot în Olanda se aplică la fe-restrele de aerisire plase cu ochiuri de 0,34 x 0,34 mm la castraveţipentru a împiedica pătrunderea insectelor, respectiv musculiţa albă,afidele si tripşii şi de 0,6 x 0,6 mm la tomate pentru Liriomiza bryoniae(Linden A., 1991). Combaterea algelor în sere se poate face cu un nou algicid pe bază debrom numit Agribroml^LorîgpFe M., 1992). Pentru ^rvmhpţprpa np.matnyilor literatura de specialitate aminteştedespre îngrăşâmintele verzi „nematocide". Seva acestor plante nu conţinesubstanţa indispensabilă supravieţuirii nematozilor. Deci este utilă inte-grarea unor asemenea specii în rotaţia culturilor. Combaterea biologică anematozilor cu ajutorul ciupercilor mematofage, care „capturează" nema-to_7n_într-o adevărată reţea, pătrund în interiorul acestora şi se hrănesccu „continutujTMoji. Aceste ciuperci nu sunt utilizate în mod frecvent dinmotive tehnice şi financiare. Se intenţionează folosirea ciuperciiovicide, ..care distmp pnsţp "pmaVl^7ilr>r fr"Yml I.C., 1985).
    • Firma Sumitomo (Japonia) a fabricat o folie de polietilenă stratificatăcu adausuri de ingrediente organice. Houa folie are şi calitatea de areflecta razele ultraviolete ale unui_fl.""rnit diapa?on al lungimilor de undăcare Creează panică şi îndepărtează insectele dăunătoare, în specialpăduchii verzi de plante (1991). CAPITOLUL XIII TEHNOLOGIA GENERALĂ A PRODUCERII SEMINŢELOR DE PLANTE LEGUMICOLE Producerea seminţelor de plante legumicole prezintă o deosebită importanţa deoarece sămânţa este considerată ca un important mijloc de producţie fără de care nu se poate asigura obţinerea unor indici calitativi superiori. Importanţa producerii seminţelor decurge şi din faptul că marea majoritate a speciilor legumicole se înmulţesc prin seminţe. Utilizarea în producţie a unor seminţe cu o înaltă valoare biologică şi o valoare culturală ridicată, permite punerea în valoare în mod practic a indicilor calitativi si cantitativi ai soiurilor si hibrizilor celor mai valoroşi. * 13.1. IMPORTANŢA SOIULUI PENTRU PRODUCŢIA LEGUMICOLĂ Obţinerea unor producţii ridicate de legume şi de calitatesuperioară este posibilă numai prin utilizarea unor soiuri şi hibrizi deînaltă produc-/ tivitate şi adaptaţi la diversele zone de cultură din ţaranoastră. Pornind de la ideea că în aceleaşi condiţii pedo-climatice şi aplicând aceeaşi tehnologie se obţin producţii diferite dacă se cultivă soiuri diferite, se ajunge la concluzia că elementul „biologic" reprezentat prin soi sau hibrid are un rol deosebit în valorificarea eficientă a ansamblului factorilor tehnologici. Elementul „biologic" are cea mai mare mobilitate, fiind capabil să valorifice în cel mai înalt grad condiţiile create prin optimizarea celorlalţi
    • factori. •—^ Soiul sau cultivarul este definit ca un ansamblu de indivizi cultivaţi care au proprii un număr de caractere si însuşiri (morfologice, fiziologice,citologice, biochimice etc.) importante pentru agricultură sau horticulturaşi care după înmulţire (sexuată sau asexuată) îşi menţin caracteristicile(Bărbier, 1970). Această definiţie a soiului are la bază trei criterii: - criteriul de identitate (individualitate) prin care un soi se distinge dealte soiuri din aceeaşi specie prin una sau mai multe caracteristici, caresuntproprii numai lui, dându-i o anumită identitate (exemplu: talia, perioada devegetaţie, formarea fructelor, mărimea fructelor, culoarea florilor etc); - criteriul de omogenitate are în vedere asemănarea privind principalele caracteristici, a ansamblului de indivizi care alcătuiesc soiul (exemplu: toate plantele de talii asemănătoare, aceeaşi perioadă devegetaţie,aceeaşi formă si culoare a fructelor etc); 5 5 } - criteriul stabilităţii se referă la menţinerea în urma reproducerilor(înmulţirilor) succesive a caracterelor şi însuşirilor de identitate si omogenitate. > în atenţia cercetării legumicole si a producţiei stă preocuparea de aînlocui soiurile vechi cu altele noi, mai valoroase şi mai productive, de cali-tate mai bună, obţinute în procesul de ameliorare. Alături de soiuri, hibriziijoacă un rol deosebit în sortimentul legumicol, datorită unifirmităţii sporite,producţiilor mai ridicate, precocităţiii mai accentuate şi calităţii deosebite. în activitatea de ameliorare s-a avut în vedere necesitatea promovăriiîn producţie a unor soiuri specializate pe anumite direcţii de producţie şivalorificare. S-au obţinut soiuri si hibrizi noi pentru producţia extratim-purie în câmp protejat şi neprotejat, pentru cultura în sere, soiuri pentruculturile de vară şi toamnă, indicate pentru industrializare etc Soiurile (hibrizii) de plante legumicole trebuie să întrunească douăcondiţii importante: - adaptare la condiţiile naturale din zona geografică încare se cultivă şi să corespundă scopului urmărit prin destinaţia producţiei(pentru consum în stare proaspătă sau pentru industrializare).Caracteristicile pe care trebuie să le îndeplinească soiurile (hibrizii) la unelespecii legumicole sub raportul destinaţiei producţiei sunt prezentate întabelul 13.1. în ultimii ani, pe plan mondial şi în ţara noastră, se cautăextinderea în cultură a hibrizilor Fţ, datorită avantajelor deosebite pe care leprezintă aceştia.
    • Obţinerea acestor hibrizi se bazează pe diverse forme de androsterilitate,naturală sau indusă artificial, pe cale fizică sau chimică. Principalele formede androsterilitate sunt: autosteritatea la ceapă, morcov şi mai puţin laardei, vinete şi tomate; incompatibilitatea la plantele legumicole dinfamilia Cruciferae şi ginoicia în special la soiurile de castraveţi. Metodaobţinerii hibrizilor Fj de ardei prin utilizarea liniilor parentale androsterileprezintă avantajul eliminării operaţiei de emasculare şi asigură producereade seminţe cu rată de hibridare ridicată. Cercetătorii de la I.C.L.F. Vidra aurealizat 4 surse diferite de androsterilitate care au fost încrucişate cu 9genitori paterni recurenţi în vederea obţinerii unor linii androsterile(Stoenescu A., 1995). ->» în activitatea de creare a soiurilor (hibrizilor) delegume se pune un accent deosebit si pe mărirea rezistentei acestora la ataculbolilor si dăunătorilor. % Tabelul 13.1 Caracterele soiurilor în funcţie de destinaţia producţiei la câteva specii legumicoleSpecia Destinaţia Caracterele pe care să le îndeplinească soiurile producţiei şi (hibrizii) mecanizareaTomate Producţia timpurie în Creştere nedeterminată, precocitate, fructe de câmp dimensiuni mijlocii, necostate, intens şi Produc(ia în sere şi solarii uniform colorate. Productivitate, precocitate,fructe de calitate superioară rezistente la crăpare, rezistente la Industrializare atacul bolilor şi dăunătorilor ridicat de maturare Creştere determinată, procent sub formă de simultană a fructelor, fructe intens colorate şi cu pastă un conţinut ridicat de substanţă uscată Industrializare sub Creştere determinată, procent ridicat de maturare formă de tomate în simultană a fructelor, fructe de dimensiuni reduse, bulion de formă piriformă, cu pieliţă groasă, rezistentă şiAdei Industrializare sub uşor detaşabilă Tulpină rigidă, gruparea fructelor în treimeapentnj formă de boia superioară a tulpinii, procent ridicat deboia maturare simultană a fructelor, detaşareMazăre Industrializare uşoară a perioade de peduncul. diferite, tulpina Soiuri cu fructelor de vegetaţie intre 45-80 cm, erectă, distanţa de la sol la prima păstaie de cel puţin 20 cm, procent ridicat de maturare tehnică a păstăilor, durata de maturare îndelungată, procent ridicat de seminţe fine, păstăi care să se desfacă uşor la batozare şi raportFasole Industrializare seminţe/păstăi cât mai ridicat în favoarea Soiuri cu perioade de vegetaţie diferite, tulpina erectă şi de înălţime redusă, păstaie de o anumită lungime, dreaptă şi cu secţiuneCeapă Consum de iarnă cilindrică Bulbi de formă globuloasă care să se păstreze bine o perioadă cât mai îndelungată Industrializare prin Frunzele cărnoase ale bulbului să-şi păstreze după deshidratare prelucrare o culoare albă-strălucitoare Conservare în acid lactic Bulbi de dimensiuni reduse, cu frunzele interioare cărnoase, foarte fine . MENŢINEREA VALORII BIOLOGICE A SOIURILOR DE LEGUME în decursul timpului soiurile de legume nu-şi păstrează caracterele pecare le-au avut iniţial, suferind un proces de „degenerare", de înrăutăţire aînsuŞirilor iniţiale.
    • Modificarea structurii genetice a populaţiei care constituie soiul estedeterminată de acţiunea conjugată a factorilor evoluţiei şi de cultură, din-tre care mai importanţi sunt: mutaţiile (infiltraţia de gene), acţiunea mo-dului de reproducere (autogamia, alogamia), selecţia naturală şi artifi-cială, driftul genetic sau deriva genetică (adică favorizarea sau defa-vorizarea anumitor genotipuri), condiţiile de mediu şi de cultură, izolareaîn spaţiu etc. Principalele verigi ale procesului de înmulţire şi de menţinere a valoriibiologice sunt: - asigurarea seminţei de bază prin selecţie conservativă; - respectarea tehnologiilor de cultură si a măsurilor speciale demenţinere a purităţii biologice a soiurilor. Asigurarea seminţei de bază prin selecţie conservativă se execută decătre personalul specializat în cadrul I.C.L.F. Vidra şi are drept scop con-servarea de bază a soiurilor prin eliminarea tuturor descendentelornetipice acestora. S-au elaborat scheme de selecţie pentru obţinereaseminţelor elită la majoritatea speciilor legumicole. Acestea durează 5-7ani în funcţie de specie şi se trece prin câmp de alegere (anul 1), câmp deselecţie (anul 11), când se obţine baza superelitei, câmp de superelită (anul111), câmp de elită (anul IV) şi câmp de control la C.I.O.S. (anul V), aşacum rezultă din figura 13.1. Respectarea tehnologiilor şi a măsurilor de menţinere a purităţii bio-logice se realizează prin: - amplasarea judicioasă a culturilor; - evitarea impurificărilor biologice şi mecanice; - purificarea culturilor semincere şi aplicarea unor măsuri tehnologice speciale.- Majoritatea culturilor legumicole semincere se înfiinţează pe terenurilesituate pe luncile râurilor mari din sudul si vestul tării. Cele mai bune rezultatede- * 5 5- producţie se obţin pe solurile aluvionare şi cernoziomuri, cu fertilitateridicată, capacitate mare de reţinere a apei, structură bună, textură mijlociesi cu apa freatică la adâncimea de peste 2 m. La amplasarea culturilor încadrul rotaţiei se ţine seama şi de numărul de ani după care cultura poatereveni pe aceeaşi solă (2-3 ani la mazăre şi spanac, 3 ani la plantelelegumicole solanacee pentru fructe, cucurbitacee, salată, praz, sfeclă roşie,varză, 3-4 ani la plantele legumicole pentru rădăcini tuberizate, ceapă,conopidă şi 4 ani pentru fasole şi usturoi). Măsurile care trebuie luate pentru
    • evitarea impurităţilor biologice şi mecanice în cursul perioadei de vegetaţiese referă la următoarele aspecte: - stabilirea judicioasă în planul de producţie a numărului de specii şisoiuri care se pot cultiva în cadrul unei ferme fără să existe pericolul impu-rificărilor (se recomandă să se cultive un singur soi din aceeaşi specie); - respectarea cu stricteţe a distantelor de izolare dintre loturile semin-cere de soiuri şi specii. La plantele autogame distanţele de izolare sunt 50-300 m, iar la speciile alogame de 1500-2000 m( tabelul 13.2). Tabelul 13.2 Distanţe minime de izolare la culturile semincere de plante legumicole (m)Specia Faţă de alte Faţă de alte genuri, specii şi varietăţi Distan Cultivate Spontane soiuri ale ţa aceleiaşiPlanteautogameArdei gras şi 800 Ardei iute -gogoşar 100 300 Ardei lung -Ardei lung 300 300 Ardei gras şi gogoşar - 800 Ardei iute -Ardei iute 300 800 Ardei gras, lung şi gogoşar -Tomate 50 - - -Vinete 100 - - -Salată 200 - - -Bame 500 - - -Mazăre, fasole 100 -Plante alogameRidichi 1500 1500 Ridichi de lună, de Brassica vară şi de iarnă Sinapis (între ele) RaphanuVarză, conopidă, 2000 2000 Varză albă, roşie, s Idemgulii şi gulioare creaţă, de frunze, de Bruxelles Conopidă şiMorcov, ţelină, 1500 1500 gulii (între ele) Morcov furajer, Daucuspătrunjel, pătrunjel pentru PastinacpăstârnacCastraveţi, 2000 2000 frunze Dovlecei şi dovleci (între apepeni galbeni ei) Pepeni verzi şi furajerişi verzi, (între ei)dovlecei şiSpanac 1500 1500 - -Ceapă, praz 2000 2000 Ceapă de apă şi de - arpagic (între ele)Sfeclă roşie 2000 2000 Sfeclă de zahăr, sfeclă furajeră - purificarea biologică a culturilor; - curăţirea cu grijă a obiectelor de inventar destinate recoltării, amijloacelor de transport, a maşinilor pentru extragerea şi condiţionareaseminţelor şi purificarea pe cale mecanică a seminţelor.- Certificarea seminţelor şi a materialului săditor legumicol - Certificarea seminţelor si materialului săditor legumicol urmăreşte menţinerea autenticităţii, purităţii biologice şi stării sanitare, precum şi promovarea producerii şi folosirii în procesul de producţie a materialului biologic din soiuri şi hibrizi valoroşi, adaptaţi condiţiilor ecologice de cultură, care să valorifice cu înaltă eficienţă economică
    • potenţialul natural precum şi baza materială creată prin lucrări de ameliorare a soiurilor, chimizare si mecanizare.- Controlul se face prin inspectori aprobatori, care pe bazacontroalelor în câmp, urmăresc aplicarea corectă a tehnologiilor specifice,modul de efectuare a purificărilor biologice şi starea sanitară a culturilor,aşa cum prevede Legea 75/1995. - Pe baza analizelor de laborator se stabileşte valoarea culturală şi se eliberează actele de certificare, circulaţie şi utilizare a seminţelor. - Primul control obligatoriu la toate culturile (plante mamă şi semin-ceri) se execută cu 7-10 zile înaintea înfiinţării culturilor şi prin aceasta se urmăreşte: modul de alegere si de pregătire a terenului; dacă au fost asigurate distanţele de izolare; care a fost cultura premergătoare; verificarea actelor de provenienţă a seminţelor sau a plantelor mamă. - Celelalte controale se fac diferenţiat pe specii. In cadrul controalelor se verifică cu deosebită atenţie modul de executare a purificării biologice a culturilor, care constă din îndepărtarea din cultură a plantelor care reprezintă alte soiuri, abateri de la media soiurilor, hibrizi, forme spontane. Se elimină de asemenea exemplarele slab dezvoltate si cele atacate de boli şi dăunători. Puritatea biologică se calculează cu ajutorul formulei:- Puritatea biologică = (Pt x 100)/(Pt + Pn)- în care: Pt = plante tipice- Pn = plante netipice - Dacă la controalele executate se constată că nu s-au aplicat tehnologiile culturilor semincere şi că ele sunt îmburuienate sau atacate de boli, inspectorul aprobator poate si are datoria să nu admită pentru reînmultire seminţele acestor culturi.- 13.3. PARTICULARITĂŢI PRIVIND- PRODUCEREA SEMINŢELOR DE LEGUME- La plantele anuale producerea seminţelor se realizează în acelaşian, iar pentru cele bienale sunt necesari doi ani: în primul an se producplantele mamă şi în anul al doilea, din acestea se obţin seminţele. Laplantele anuale tehnologia aplicată este asemănătoare cu cea aplicată laculturile de producţie, cu precizarea că se acordă o atenţie mai mare
    • tuturor verigilor. La culturile înfiinţate prin răsad, producerea acestuiase face în unitatea care are sarcină de producere a seminţelor pentru a seevita impurificare soiurilor. Distanţele de plantare, atât la planteleanuale cât şi la cele bienale sunt mai mari decât la culturile de producţiepentru a se crea condiţii corespunzătoare de creştere si dezvoltare aplantelor (tabelul 13.3). - Tabelul 13.3- Date cu privire Ia seminţelor de legume din speciile anuale (original) Nr. producerea înfiinţare Specia Schema Norma Producţia Raportul cultură crt a culturii de de de semiticeră: semănat sămânţ sămânţă cultură (plantat) ă kg/ha comercială comercială, ha 1 Tomate 25 IV- 15V 70/30 0,25 100 1 :400 50/36 2 Ardei 5 - 15 V 70/15 1,00 100 1 : 100 3 Vinete 1 -IOV 70/30 1,00 100 1 : 100 4 Castraveţi 10-20 V 70/30 6,00 200-250 1:33,3; 1 : 41,6 5 Dovlecei 10-20 V 70/40 8,00 350-500 1 :43,7: 1:62,5 6 Pepeni galbeni 10-20 V 140/30 3-5 120-150 1 :30; 1 :40 7 Pepeni verzi 25 IV-IOV 192/150 3-5 150-200 1 : 40; 1:50 8 Fasole 25 IV-15 V 45-50 100-120 600-800 1 : 6; 1 :6,6 9 Mazăre 1-10 III 12,5 150-180 1200-1600 1 : 8; 1 : 8,8 10 Bame 15-20 V 70/30 40 700-800 1 :17,5; 1:20 11 Spanac 20-30 IX 37/15 20-25 600-900 1 : 30; 1 :36 12 Salată 20-30 III 37/30 1,5-2,0 400-500 1 :250; 1:266 13 Conopidă 15-25 III 70/40 0,3-0,35 200-250 1 : 666; 1 :714 14 Ridichi de lună 20 III-5 IV 70/25 12-15 600-800 1 :50; 1 :53 15 Usturoi 20-30 IX 24/5 600-800 4000-6000 1 : 6,6; 1 : 7,5- La speciile bienale există o tehnologie specifică pentru obţinereaplantelor mamă si una pentru producerea seminţelor (tabelul 13.4).- Completarea golurilor se face cu mai multă rigurozitate, iar comba-terea bolilor şi dăunătorilor se realizează după programe speciale, foartecomplexe, pentru a se obţine plante sănătoase. Se acordă o atenţiedeosebită combaterii buruienilor şi în special a celor de carantină şi acelor care au seminţe asemănătoare cu ale plantelor de cultură si caresunt greu de separat. La producerea seminţelor hibride se aplică otehnologie specială. De obicei plantele tată se seamănă mai devreme, înacelaşi timp şi după plantele mamă (deci eşalonat) pentru a se asigurapolenul necesar în procesul de hibridare. Plantele tată se plantează alter-nativ cu plantele mamă în raport de 1:3 la ardei, sau se fac loturi sepa-rate de plante tată şi separate de plante mamă ca la vinete şi tomate tim-purii. La vinete pentru 1 ha lot de hibridare se vor asigura 35.000-40.000 plante din forma mamă şi 12.000-15.000 plante din forma tată.La tomate timpurii se asigură la 1 ha soi matern, 0,5 ha soi patern. Se vaacorda o atenţie deosebită metodelor de marcare a florilor polenizate.Purificarea biologică se va executa cu multă atenţie prin eliminarea la
    • momentele caracteristice a tuturor plantelor netipice. Se vor respecta custricteţe distanţele de izolare între soiurile aceleiaşi specii, între speciilecultivate şi speciile din flora spontană care vor putea impurifica cul-turile semincere (se îndepărtează pe o rază de 2000 m speciile sălbaticedin familia Umbeliferae, si cele din familia Cruciferae, respectiv cele dingenurile Raphanus şi Sinapis). - La unele culturi se face palisatul plantelor semincere pe spalieri (tomate, fasole urcătoare, conopidă), se aplică copilitul şi cârnitul (la tomate). - La ardeiul gras şi gogoşar se elimină primul fruct care nu este tipic şi care nu asigură seminţe corespunzătoare. - La varietăţile de ardei (gras, lung, gogoşar), la vinete, pepeni verzi, pepeni galbeni se limitează numărul de fructe pe plantă pentru a asigura maturarea corespunzătoare a acestora. - La varza timpurie se recomandă ca la înflorire să se amplaseze 2-3 stupi de albine la 1 ha de cultură, în apropierea lotului semincer, pentru a asigura polenizarea. La varza de toamnă şi vară este necesar ca primăvara devreme să sefacă dezvelirea căpătânilor, curăţarea acestora de frunzele uscate si cres-tarea căpătânilor pentru uşurarea emiterii tijelor florale. La morcov, pă-trunjel şi păstârnac s-a pus la punct o tehnologie de producere a semin-ţelor fără transplantare, care asigură o reducere considerabilă aconsumului de forţă de muncă (Butnariu H. şi colab., 1992). 13.4. RECOLTAREA, CONDIŢIONAREA ŞI PĂSTRAREA SEMINŢELOR DE PLANTE LEGUMICOLE Calitatea corespunzătoare a seminţelor legumicole poate fi asiguratăintegral până în momentul când acestea sunt folosite în unităţile de pro-ducţie, numai dacă se acordă o atenţie deosebită recoltării, condiţionării şipăstrării lor. Procesul de recoltare a seminţelor de plante legumicole cuprinde câte-va elemente care se referă la: - stabilirea momentului optim de recoltare; - recoltarea propriu-zisă a plantelor semincere sau a fructelor din carese extrag seminţe; - pregătirea semincerilor sau a fructelor în vederea extragerii seminţelor; - extragerea propriu-zisă a seminţelor. Diversitatea mare a speciilor şi soiurilor de legume cultivate implică şiutilizarea unor procedee complexe de recoltare a seminţelor. înainte de
    • începerea recoltării semincerilor legumicoli, este necesar să se înlăturedin respectivele culturi buruienile şi eventual dacă există şi alte plante decultură, ale căror seminţe sunt greu separabile din masa seminţelor delegume. Momentul optim de recoltare se referă la faza de vegetaţie a plantelorsemincere, la gradul de maturare a seminţelor ca şi la timpul propriu-ziscând să se facă recoltare. La plantele legumicole formarea şi apariţia florilor şi a seminţelor seeşalonează pe o anumită perioadă de timp, motiv pentru careseminţeleajung la maturitatea fiziologică, pe aceeaşi plantă, în mod treptat. La unelespecii formarea seminţelor se eşalonează şi în funcţie de modul depăstrare a plantelor mame, Astfel, la morcov emiterea tijelor florale, caurmare a menţinerii rădăcinilor la temperatura de vernalizare, estedependentă de trei factori: stadiul de dezvoltare al acestora, nivelultemperaturii şi durata de expunere. Indiferent de genotip, cel mai mareprocent de tije florale (85-100%) s-a obţinut la plantele în vârstă de 12săptămâni, expuse timp de 70 de zile la temperatura de 4°C (Elena Chira,1995). Studiul comparativ în perioada de obţinere a seminţelor la 5 soiuri demorcov a condus la concluzia că există două tipuri morfologice de creşte-re a tulpinii, determinate genetic: un tip axial, cu o tulpină principală şimulte ramificaţii care se termină cu inflorescenţe de diferite ordine şi untip monoaxial, cu mai multe tulpini echivalente, emise din zona coletuluişi mai multe inflorescenţe de ordinul 1, cu înflorire simultană, foarteimportant pentru stabilirea momentului optim de recoltare (Elena Chira,1995). De aceea stabilirea momentul optim de recoltare trebuie făcută cumultă atenţie. Recoltarea prematură duce la obţinerea unor seminţe de calitate infe-rioară (cu germinaţie slabă), iar recoltarea la supramaturare determinăpierderea prin scuturare a celor mai valoroase seminţe şi scăderea consi-derabilă a producţiei. La speciile legumicole la care procesul de maturare a seminţelordecurge eşalonat, este recomandabil ca recoltarea să se execute în maimulte etape, pe măsură ce acestea ajung la maturitatea fiziologică, mo-ment în care seminţele capătă forma, culoarea, mărimea, greutatea şi con-sistenţa specifică. La stabilirea momentul de recoltare a seminţelor se ţine seama şi deunele caractere particulare ale anumitor specii cum ar fi:
    • - apariţia aromei caracteristice la pepenele galben, morcov, pătrunjel,telină etc; - uscarea pedunculului fructelor la pepenele verde; - uscarea frunzelor şi a tulpinilor la spanac şi salată; crăparea capsulelor cu seminţe la ceapă şi praz. La majoritatea culturilor semincere de plante legumicole recoltarea seexecută manual în mai multe etape. în condiţiile producerii industriale a seminţelor nu mai este posibilăefectuarea manuală si eşalonată a recoltării, ci numai mecanizat, deci osingură dată. Momentul optim al recoltării semincerilor în acest caz sestabileşte astfel ca să prevină piederile de seminţe prin scuturare.Momentul optim pentru recoltarea semincerilor trebuie stabilit atuncicând aproximativ 10% din totalul seminţelor de pe fiecare plantă în partea ajuns la maturitatea fiziologică. Fructele din care urmează să se extragă seminţe (tomate, ardei,vinete, castraveţi, pepeni galbeni, pepeni verzi, dovlecei, dovleaccomestibil) se recoltează pe măsură ce acestea au ajuns la maturitateafiziologică. Pentru a reduce la minimum eventualele pierderi prin scuturare, launele specii care prezintă cel mai mare pericol în acest sens (varza, ma-zărea, ceapa, pătrunjelul) recoltarea semincerilor se va face pe cât posibildimineaţa, către seară sau chiar noaptea, evitându-se perioada de arşiţăputernică din timpul zilei, care favorizează foarte mult scuturareaseminţelor. La pătlăgelele vinete şi ardei, fructele trebuie recoltate înainte decăderea brumei, deoarece chiar gerurile slabe le înmoaie, făcându-Jeimproprii pentru extragerea seminţelor. Pentru toate speciile de plante legumicole, recoltarea nu trebuie efec-tuată pe vreme ploioasă şi nici cu vânturi puternice. Recoltarea plantelor semincere sau a fructelor din culturile legumicoleproducătoare de seminţe se efectuează în mod diferit, în funcţie departicularităţile acestor culturi si de tehnologia aplicată. După modul de recoltare se disting două grupe mari de culturi legu-micole producătoare de seminţe: - o grupă la care se recoltează plantele semincere, urmând ca extragerea seminţelor să se realizeze prin treierat (seminceri legumicoli dinspecii care aparţin familiilor botanice: Leguminosae, Umbeliferae, Lilia-ceae, Chenopodiaceae, Cruciferae);
    • - o grupă de culturi la care se recoltează mai întâi fructele, din care seextrag seminţele (specii legumicole din familiile Solanaceae şi Cucurbitaceae). - La prima grupă, în urma unor cercetări (Nistor 1., 1971) s-a ajuns la concluzia că pot fi recoltate numai inflorescenţele, fără a mai fi însoţite de o porţiune mai mare din tija florală (la ceapă, praz, morcov, pătrunjel, ţelină, păstârnac). Inflorescenţele recoltate se adună în coşuri căptuşite cu folie de polietilenă pentru a evita pierderea seminţelor care se scutură, apoi se pun în autocamioane sau în remorci căptuşite cu folii de polietilenă şi se transportă la locul unde vor fi uscate. - Recoltarea mecanizată se efectuează cu ajutorul maşinilor obişnuite folosite la recoltarea cerealelor păioase, după ce au fost adaptate în mod corespunzător. - Fructele se recoltează când au ajuns la maturitatea fiziologică, în coşuri sau găleţi, apoi acestea se descarcă în remorci sau autocamioane şi se transportă la locul unde se vor extrage seminţele.- Pregătirea semincerHor sau fructelor în vederea extragerii seminţelorconstă în asigurarea condiţiilor necesare pentru pefectarea procesului dematurare a tuturor seminţelor si pentru finisarea proceselor de uscare ainflorescenţelor (ceapă, praz, morcov, pătrunjel, păstârnac, ţelină), afructelor (fasole, mazăre, bame, varză, ridichi, conopidă, gulii) sau pentrumacerarea placentei fructelor în care se află seminţele astfel ca acestea săpoată fi extrase uşor. - Uscarea inflorescenţelor sau fructelor se poate realiza în mod natural sub acţiunea razelor solare, în grămezi sau brazde în câmp, dar mai bine în condiţii artificiale, folosindu-se în acest scop construcţii şi mijloace tehnice specifice (soproane închise cu plasă de sârmă ca să nu intre păsările şi prevăzute cu stelaje confecţionate tot din plasă de sârmă, dotate sau nu cu ventilatoare, sau hale dotate cu aparatură si utilaje moderne pentru extragerea, uscarea şi condiţionarea seminţelor). - Pregătirea fructelor de plante legumicole în vederea extragerii seminţelor constă în curăţirea lor prin spălare şi în unele cazuri trebuie realizată macerarea acestora (la vinete de exemplu). Pentru aceasta fructele se toacă cu ajutorul unei tocători obişnuite acţionată mecanic, se amestecă cu apă şi se lasă la macerat 2-4 zile, în butoaie sau căzi din lemn. - Exttageieajemintelor se efectuează prin treierat în cazul inflorescenţelor şi fructelor uscate (ceapă, praz, morcov, pătrunjel, mărar, salată,
    • - fasole, mazăre, bame) şi prin spălare după ce fructele au fost supuse procesului de macerare şi de trecere a lor prin pasatrice sau numai de trecere prin pasatrice (tomate, castraveţi,pepeni). - Mazărea si fasolea se treieră cu batozele sau combinele de cereale adaptate în acest scop.- Semincerii de plante legumicole din grupele pentru rădăcini şi averzei, de ceapă, praz, spanac se treieră cu batoze speciale pentruseminţe mai mici tip „Saima", sau în lipsa acestora, cu batozele şicombinele pentru cereale. - Seminţele din fructele de tomate se extrag cu ajutorul pasatricelor (maşini cu site, care elimină sucul şi reţin sămânţa, pieliţa si fibrele celulozice din pulpă)# După această separare, seminţele se lasă să fermenteze în vase de lemn, timp de 1-2 zile, pentru descompunerea stratului de pec-tină care le acoperă. Dacă nu se face această operaţie separarea seminţelor de pieliţă este dificilă, iar când acestea se usucă, se aglomerează. Fermentarea mai are şi scopul de a distruge germenii unor boli foarte periculoase care se transmit prin sămânţă, cum sunt bacteria Corynebacterium michi-ganense şi virusul mozaicului tutunului. - In multe ţări, la extragerea seminţelor de tomate, se folosesc enzimele pectolitice care adăugate în proporţii foarte mici (150- 1000 ppm) în amestecul de pulpă şi seminţe reduc la 10-12 ore procesul de fermentare şi se produce o descompunere completă a mucilagiilor, sămânţa căpătând un aspect foarte frumos. - în vederea extragerii seminţelor de tomate, la I.C.L.F. Vidra s-a realizat o linie tehnologică complectă, care în afară de pasatrice mai cuprinde: - maşină cu flux continuu pentru spălarea fructelor care se introduc în fluxul tehnologic atunci când pulpa rezultată de la extragerea prin pasatrice urmează a se folosi la prepararea bulionului; - dispozitiv pentru spălarea seminţei, care separă sămânţa de pieliţă şi fibre după ce s-a făcut fermentaţia; - centrifugă pentru eliminarea excesului de apă; - uscător rotativ. - Prin folosirea acestor maşini se reduce mult consumul de mână de lucru. - —■^La ardei extragerea seminţelor se face manual prin tăierea receptaculului, iar separarea seminţelor de pe receptacul se poate face folosind triorul pentru arpagic. - La vinete, pepeni verzi şi la castraveţi, seminţele se pot extrage cu ajutorul maşinilor de tip Semlac sau lsalniţa, iar pentru separarea lor se folosesc pasatrice obişnuite.
    • - Uscarea seminţelor după treierat sau extragere se face în modnatural, întinzând seminţele pe prelate sub soproane sau artificial cuajutorul instalaţiilor de uscare.- Condiţionarea seminţelor implică un proces tehnologic foarte complexîn care sunt incluse toate măsurile necesare pentru a asigura o cât mai marepuritate biologică şi fizică, germinaţie şi valoare culturală. - Condiţionarea seminţelor pentru asigurarea purităţii fizice constă în separeu lor de orice impuritate fizică (corpuri străine: resturi de plante semincere sau de fructe, pământ, pietre, insecte moarte; seminţe de buruieni sau alte plante de cultură sau de alte soiuri din aceeaşi specie sau din acelaşi soi, dar seci, sparte, fără embrion etc, în general care nu mai sunt capabile să dea naştere la plante normale). - Asigurarea purităţii fizice a seminţelor se realizează prin mai multe măsuri: alegerea corectă a momentul de recoltare şi reglare corespunzătoare a maşinilor de recoltat, treierat; sortarea manuală numai când este absolut necesar, evitarea amestecării mecanice a seminţelor. - Atunci când s-au produs cantităţi mari de seminţe, acestea se sortează şi se calibrează cu ajutorul unor maşini şi dispozitive speciale prevăzute cu: site (Sortex oscilator, Petkus); curent de aer (Sortex pneumatic); site şi curent de aer (Super Petkus); dispozitive electronice prevăzute cu celule fotoelectrice pentru sortarea după culoare a seminţelor de mazăre, fasole şi bob (Sortex Monochromatic şi Sortex Bichromatic). - Cantităţi mai mici de seminţe de tomate, ardei, vinete, ceapă, castraveţi, pepeni, varză pot fi sortate prin scunfundarea într-un vas cu apă, care se agită puternic şi apoi se lasă să se liniştească. Seminţele mai mari si grele cad la fund, iar la suprafaţa apei rămân cele seci şi uşoare care sunt îndepărtate odată cu înlăturarea apei. - Condiţionarea seminţelor se efectuează fie în unităţi producătoare specializate, fie în centrele de seminţe, sub formă de prestări de servicii pentru unităţile producătoare. Umiditatea seminţelor de legume este cuprinsă între 9-14% în ambalaje obişnuite şi între 5-11% în ambalaje ermetice (tabelul 13.5). - După omogenizarea fiecărui lot de seminţe se iau probe pentru laboratorul de control al calităţii seminţelor de legume şi apoi se ambalează în saci noi livraţi de centrelele pentru preluarea seminţelor. Marcarea sacilor se face prin etichetarea dublă (o etichetă se introduce în interiorul sacului şi alta se leagă în afara sacului). Pe etichete se scriu următoarele date: denumirea şi adresa
    • unităţii producătoare şi a centrului de seminţe; specia şi soiul; categoria biologică şi anul recoltei; numărul lotului şi numărul de ordine al sacului; cantitatea netă de seminţe; numărul standardului de condiţii tehnice pentru seminţele respective; dacă sămânţa este tratată sau netratată; denumirea şi adresa beneficiarului în caz că se cunoaşte. - Pe baza buletinelor de analiză emise de laboratoarele pentru controlul seminţelor si a actelor de recunoaştere si aprobare a culturilor, unităţile- 5 5 ? 5 x 1 - producătoare eliberează la ambalarea seminţelor un certificat de calitate în patru exemplare, dintre care trei se dau centrului de seminţe beneficiar odată cu preluarea seminţelor. Asemenea certificate de calitate se întocmesc pentru fiecare lot de seminţe. - Egalizarea cantităţilor nete de seminţe puse în saci se efectuează conform normelor standard. - în vederea valorificării „cu amănuntul", la beneficiari, mai ales seminţele care aparţin speciilor cu coeficient mare de înmulţire, se ambalează în cantităţi mai mici în plicuri şi pungi începând de la 2-5 g şi până la 1-2 kg. - în acest caz ambalajele se pot confecţiona din hârtie sau carton (plicuri, pungi sau cutii) sau pot fi ermetice confecţionate din tablă metalică inoxidabilă (cutii închise ermetic) sau din staniol (plicuri sau pungi mici). - Depozitarea seminţelor se face în magazii sau depozite uscate, curate, bine aerisite, dezinfectate şi deratizate în prealabil. - Seminţele recunoscute în câmp, condiţionate şi ambalate se depozitează pe specii, soiuri şi loturi de aceeaşi provenienţă. - Seminţele de legume dintr-un lot nu au aceeaşi durată de viaţă, îmbătrânirea şi moartea survenind în decursul unor perioade de timp şi cu ritmuri diferite. în timpul perioadei de păstrare se înregistrează trei faze distincte de degradare a vialibilităţii (fig. 13.2).
    • - în condiţii de păstrare obişnuită, seminţele de legume se păstrează bine la temperatura de 12-16^C şi o umiditate atmosferică de 55-75% în condiţiile asigurării unei aerisiri corespunzătoare.- Durata viabilităţii seminţelor se reduce odată cu creşterea tempera-turii de păstrare. Harrington şi Douglas (1970) afirmă că în intervalul 0-50^C, fiecare creştere cu 5"C a temperaturii de păstrare determinăînjumătăţirea duratei de viabilitate a seminţelor. Seminţele cu umiditateridicată sunt mai sensibile la vătămările datorare expunerii la temperaturiridicate.- Cercetările efectuate la unele seminţe de legume au demonstratcă dacă acestea s-au păstrat la temperatura de -4^C şi-au menţinutviabilitatea 10-15 ani, faţă de 3-5 ani când au fost păstrate la temperaturade 18°C. - Cercetătorii japonezi păstrează seminţele la laboratorul de plasmă germinativă de la Hiratsuka în cutii metalice, în condiţii de vacuum, la temperatura de -ÎO^C, viabilitatea păstrându-se un număr foarte mare de ani (Popescu V., 1974). - Cu cât perioada de păstrare este mai lungă, cu atât mai coborâte trebuie să fie temperatura şi umiditatea. Pentru păstrarea de lungă durată (pentru resurse genetice), la o umiditate a seminţelor de 5%, FAO a propus, în anul 1974, nivelul temperaturii între 18^C şi 20^C, iar umiditatea relativă de 10-15%. Pentru restul seminţelor, nivelurile minime propuse au fost de 5 C pentru temperatură, mai puţin de 5-7% pentru umiditatea seminţelor şi mai mult de 20% pentru umiditatea relativă a aerului (Gregg Bill, 1989). - Durata de păstrare a seminţelor de legume depinde de condiţiile existente, dar şi de specificul biologic al seminţelor păstrate, care se referă la perioada de timp în care ele îşi menţin viabilitatea (Justice şi Bass, 1978). - Viabilitatea seminţelor de legume este în general mai redusă decât la alte specii. Vechimea seminţelor are influenţă nu numai asupra germinaţiei totale a seminţelor, ci şi asupra capacităţii de producţie a plantelor rezultate din ele. - în condiţii obişnuite de păstrare, durata în timp în care seminţele de legume îşi menţin viabilitatea variază astfel: mazăre, păstârnac, praz - 1-2 ani, morcov, pătrunjel, ceapă - 2-3 ani; tomate, ardei, salată, varză - 3-5 ani; castraveţi, pepeni - 5-7 ani.
    • - Pe parcursul perioadei de păstrare a seminţelor se fac controaleperiodice asupra acestora pentru a urmări germinaţia totală a lor si ainterveni în mod corespunzător (la interval de 6 luni). CAPITOLUL XIV TEHNOLOGIA GENERALĂ A VALORIFICĂRII LEGUMELOR Prin valorificare se înţelege un complex de măsuri organizatorice,tehnologice si economice prin care legumele ajung la consumator în stareproaspătă sau prelucrată, în perioada solicitată. Organizarea activităţii de valorificare trebuie să se facă după principiide marketing. Marketingul cuprinde concepţia potrivit căreia orice activi-tate este justificată numai în măsura în care ea răspunde unor anumitecerinţe ale pietii. Activitatea desfăşurată în sectorul de producţie se finalizează prinvalorificarea cât mai eficientă a produselor obţinute. Principalele etape ale procesului de valorificare sunt: - studiul cerinţelor consumatorilor pe baza rezultatelor din anii precedenţi, a studiului pieţii şi ţinând cont de creşterea populaţiei, creareaobiectivelor turistice, consumul sezonier, capacitatea de prelucrare afabricilor de conserve etc.; - stabilirea furnizorilor şi a beneficiarilor; - stabilirea cantităţilor de produse pe perioade, destinaţii, structură şisoiuri; - evaluarea periodică a apariţiei producţiei şi întocmirea graficelor delivrare; - recoltarea legumelor; - condiţionarea legumelor; - transportul legumelor; - păstrarea de scurtă durată şi de lungă durată; - desfacerea produselor.- RECOLTAREA LEGUMELOR - Recoltarea este operaţiunea prin care legumele trec din sfera producţiei în cea a circulaţiei si a consumului.
    • - > > ■ > - Recoltarea prezintă importanţă deosebită deoarece modul de execuţie a acestei lucrări are repercursiuni directe asupra menţinerii calităţii produselor. Recoltarea legumelor se referă la organziarea acesteia şi la tehnologia aplicată.- Organizarea recoltării se face din timp prin întocmirea corectă agraficelor de livrare, pe baza evaluării recoltei şi prin asigurarea maşinilorsi utilajelor necesare, formaţiilor de lucru, a ambalajelor, a mijloacelor detransport şi a locurilor de colectare a recoltei. - Trebuie să se cunoască destinaţia producţiei recoltate şi care este prognoza meteorologică pentru perioada în care urmează să se facă recoltarea. - Tehnologia recoltării se referă la stabilirea gradului de maturitate la care rebuie să se facă recoltarea în funcţie de destinaţie, la momentul optim de executare a recoltării si la tehnica de recoltare. După specificul creşterii şi dezvoltării fiecărei legume şi în funcţie de destinaţia producţiei se disting mai multe feluri de maturitate. - Maturitatea fiziologică este determinată de momentul când seminţele au ajuns la mărimea caracteristică şi maturare deplină si sunt capabile să germineze dacă sunt puse în condiţii corespunzătoare. - Maturitatea de consum corespunde momentului în care legumele au dobândit caracteristicile specifice speciei şi soiului ca mărime, formă, culoare, gust, aromă etc, însuşiri care permit folosirea lor imediată. - Maturitatea comercială este gradul de maturare în care sunt întrunite caracteristicile cerute de beneficiari. Maturitatea comercială este condiţionată de scopul pentru care legumele se comercialiează. - Maturitatea tehnică sau industrială este faza în care legumele întrunesc însuşirile cerute de unele operaţii tehnologice cum ar fi păstrarea în stare proaspătă (varză, ceapă, usturoi), prelucrarea ca pastă, bulion, conserve, sterilizate, deshidatrate, murare etc.- Postmaturarea este o noţiune cu caracter practic care se foloseştenumai la unele specii şi ea este destinată să arate că după recoltare unelelegume îşi ameliorează starea de fermitate, gust, aromă, culoare etc. ca
    • urmare a hidrolizării substanţelor ce le conţin în momentul recoltării.Postmaturarea este specifică tomatelor, gogoşarilor în curs de înroşire,pepenilor galbeni etc. - Recoltarea legumelor se face la diferite grade de maturitate în funcţie de caracteristicile speciei şi de destinaţia producţiei. - Tomatele pentru consum imediat sau pentru pastă şi bulion se recoltează atunci când au ajuns la maturitatea fiziologică. Cele destinate transportului la distanţe mari se recoltează înainte de maturitatea fiziologică, când au început să se îngălbenească. Pe parcusul transportului ele ajung la maturitatea de consum.- Ardeii graşi, vinetele, fasolea, mazărea, bamele, castraveţii serecoltează la maturitatea de consum, adică atunci când fructele sunt încătinere înainte de maturitatea fiziologică. Fructele se consumă imediat sau seindustrializează. - Salata, spanacul şi alte verdeţuri se recoltează la maturitatea de consum, când s-au format căpăţânile sau rozeta de frunze. - Pepenii verzi şi unele soiuri de pepeni galbeni se recoltează la maturitatea fiziologică, care corespunde cu cea de consum. - Legumele bienale ca varza, ceapa, prazul, rădăcinoasele se recoltează în primul an când şi-au format părţile comestibile. - Majoritatea legumelor se recoltează eşalonat deoarece nu ajung la maturitate în acelaşi timp. Tomatele destinate transportului la distanţe mari şi castraveţii tip cornichon se recoltează în fiecare zi, tomatele pentru consum curent la 2-3 zile, tomatele pentru industralizare la 7-10 zile, vinetele la 3-4 zile, ardeii la 5-6 zile, fasolea şi mazărea la 2-3 zile. - Legumele din grupa rădăcinoaselor şi bulboaselor destinate consumului imediat se recoltează la cerere, iar cele destinate pentru consum în tim-- ţNi ra, $ m^Mi «toii, *&ms&. - Momentul recoltării se stabileşte în funcţie de destinaţia producţiei şi de faza de creştere şi dezvoltare a culturii. - Momentul recoltării este data calendaristică (luna, săptămâna, ziua şi intervalul din zi) când se face recoltarea (Iordăchescu C, 1978).
    • Recoltarea trebuie să se facă după ce s-a ridicat rouă şi până la orelecând temperatura legumelor ce urmează a fi recoltate devine cel multegală cu cea a aerului atmosferic. în perioada de prânz când temperaturaeste foarte ridicată se întrerupe recoltarea. Legumele recoltate nu se vorlăsa expuse acţiunii nedorite a vântului, soarelui, ploii, prafului, ci se voradăposti sub umbrare improvizate, şoproane, magazii, depozie etc. Recoltarea se poate face manual, semimecanizat şi mecanizat. Manualse recoltează legumele destinate consumului în stare proaspătă.Recoltarea se poate face prin culegere cu mâna la tomate, vinete, ardei;prin tăiere cu ajutorul cuţitelor la varză, conopidă, gulie; prin smulgere laridichi, usturoi; cu cazmaua, sapă, furci de recoltat la rădăcinoase, hreanetc. Unele legume se recoltează semimecanizat, adică se dislocă cu aju-torul unor dispozitive şi apoi se adună manual (exemplu la rădăcinoase). Recoltarea se poate face şi mecanizat, când toate operaţiunile derecoltare se fac cu ajutorul maşinilor. Recoltarea mecanizată complet se face, în special, la legumele desti-nate prelucrării, prin folosirea unor maşini specializate. Recoltarea meca-nizată se aplică la tomate destinate industrializării, la fasole, mazăre, cea-pă, spanac etc. Pe plan mondial sunt realizate maşini complexe pentrurecoltarea altor specii: rădăcinoase, salată, varză de Bruxelles etc. După recoltare legumele se transportă la locul de condiţionare înlădiţe (exemplu la tomate, ardei, castraveţi) sau în vrac (exemplu varza,ceapa etc). 14.2. CONDIŢIONAREA LEGUMELOR Prin condiţionare se înţelege totalitatea operaţiunilor tehnologice princare produsele sunt grupate în loturi omogene din punct de vedere al ca-lităţii lor. Condiţionarea se face la locul de producţie, în centrele organizatecorespunzător sau la depozitele de legume. Principalele operaţiuni de condiţionare a legumelor sunt: scutarea depământ, fasonat şi tăiat cozi, porţiuni de plantă, rădăcini, îndepărtat frun-ze, presortarea, sortarea, calibrarea, spălarea, zvântarea, legatul înlegături, snopi, funii, perierea-lustruirea, ceruirea şi tratarea. Unele operaţiuni de condiţionare se aplică tuturor produselor, altelenumai la anumite produse.
    • Este recomandabil ca operaţiunile de condiţionare să se facă în modorganizat şi de către muncitori calificaţi. Presortarea se execută după recoltare şi constă din eliminarea dinmasa produselor a exemplarelor evident necorespunzătoare calitativ, apaielor, a resturilor de vreji, a bulgărilor de pământ etc. Lucrarea de pre-sortare se face la producător pentru a uşura operaţiunile de condiţionareulterioare şi a nu face transporturi inutile. Sortarea este operaţia prin care se elimină din masa produselor exem-plarele foarte mici, cele cu un grad de coacere complet diferit faţă de cele-lalte produse, exemplarele bolnave, tăiate, vătămate, crăpate etc. Sortarea se poate executa manual, la bandă sau la masa de sortare. înmajoritatea cazurilor sortarea produselor legumicole se face după recol-tare. La spranghel, ciuperci şi conopidă, sortarea şi calibrarea pe calităţicomerciale se face chiar în timpul recoltării, pentru a elimina manipulărileîn plus, care duc la deprecierea produselor. Produsele care urmează să fie sortate sunt trecute prin faţa muncitoru-lui, într-un strat cât mai subţire, pe o bandă lină sau cu role, cu o viteză de0,15-0,40 m/s şi sunt extrase, din masa produselor exemplarele necores-punzătoare. Unele instalaţii de condiţionat tomate, morcovi etc. au celule foto-electrice care fac automat o grupare a produselor după culoare şi elimi-narea exemplarelor care se abat de la medie. După modul cum sunt eliminate produsele supuse examinării, sortareapoate fi selectivă sau în masă, generală. Sortarea selectivă se face manual. Şi sortarea în masă, generală, se facemanual prin examinarea tuturor exemplarelor şi aşezarea lor într-unui dinambalajele grupate în jurul muncitorului. Calibrarea este operaţia prin care produsele sunt grupate după formă, mărime, greutate etc, conform prevederilor din actele normative Calibrare se face după sortarea produselor. Calibrarea produselor se poate face manual sau mecanizat. Calibrarea manuală se face prin aprecierea vizuală a dimensiunilor sau formei fiecărui produs. Precizia acesteia este influenţată de experienţa muncitorului şi de o mare doză de subiectivism. Ea poate fi îmbunătăţită folosind dispozitive simple ca inele de calibrat, şabloane etc. (fig.14.1).
    • Calibrarea mecanică este cea mai eficace şi se execută dupădiametru, lungimea sau greutatea produsului. Maşinile care execută calibrarea după diametru au sectorul de cali-brare construit după următoarele principii: - benzi sau discuri cu deschidere variabilă a fantelor de la cel mai micdiametru către cel mai mare; - covoare perforate; - benzi paralele cu ecartamentul variabil; - palpatoare. Maşinile care fac calibrarea după greutate au organele de calibrareconstruite pe următoarele principii: - modificarea unui echilibru de cupluri (prin deplasarea unui cursorcu contragreutate); - reglarea unui resort cu tensiunea variabilă care cedează la o anumităgreutate. Calibratoarele maşinilor de condiţionat elimină subiectivismul la gru-parea produselor, precizia de calibrare este de 90%, au un ritm continuude lucru şi o productivitate sporită. Maşinile de calibrat au productivitate variabilă între 1 t/h şi 25 t/h. în ţara noastră instalaţiile de condiţionare mai răspândite sunt: insta-laţia Greefa de 6 t/h, instalaţia de sortat tomate IST 6-8 t/ha, instalaţia decondiţionat tomate ICT-1 (fig.14.2), instalaţia Dokex de 1,4-1,8 t/h şi 46t/h, instalaţia de condiţionat ceapă şi cartofi cu site oscilante de 6-10 t/h,instalaţia Roda de 6-8 t/ha. Pentru castraveţii de seră se folosesc următoarele instalaţii de calibratdupă greutate: - instalaţia de calibrat cu o productivitate orară de 8.000 bucăţi, cudouă benzi de alimentare (MOBA); - instalaţia de calibrat circulară cu o productivitate orară de 4.000bucăţi şi o singură direcţie de alimentare (MOBA); - instalaţia de calibrare lineară cu o productivitate orară de 3.500-4.000 bucăţi (Brikmann). Perierea se aplică la tomate, vinete, ardei în scopul înlăturării prafuluişi rezidurilor substanţelor chimice care se găsesc pe aceste produse. Lucrarea se execută cu dispozitive dotate cu perii, bucăţi de postavsau alte materiale moi, existente la majoritatea instalaţiilor de condiţionat. La tomate această operaţie se execută cu dispozitivul de periat şi lus-truit tomate DPLT-1, ataşat la masa de sortare a instalaţiei de condiţionattomate, ICT-1. Spălarea legumelor se face cu maşini speciale de spălat în scopul înde-părtării pământului de pe produsele legumicole şi a substanţelor
    • fitotarmaceutice care se găsesc pe acestea. După splăre, zvântareaproduselor este obligatorie. Zvântarea se face cu perii, în curent de aer caldsau rece, în sistem combinat. In tara noastră s-a realizat maşina de spălat rădâcionase MSR, carerealizează spălarea legumelor într-un tambur rotativ urmată de o spălaresuplimentară cu jet de apă pe un transportor cu vergele. Scuturarea de pământ se execută mecanizat la legumele rădăcinoaseşi la ceapă. Fasonatul este operaţiunea de curăţire a legumelor de porţiuni fără valoarecomercială, care contribuie la deprecierea aspectului. Se execută manual, încâmp sau la centrul de condiţionare şi este de obicei premergătoare sortării. Prin fasonare se realizează tăierea frunzelor exterioare veştede, îngăl-benite, cu pământ de la salată, varză, conopidă, spanac, lobodă, gulii etc. îndepărtarea frunzelor se execută manual în special la legumele rădă-cinoase. Frunzele de la morcov, păstârnac, pătrunjel, ţelină de rădăcină, sfeclă roşie,ridichi de lună şi de iarnă se îndepărtează de la colet imediat după recoltare. Ceruirea constă din aplicarea unei pelicule foarte fine de ceară sau parafinăpe suprafaţa produselor, în scopul prelungirii perioadei de păstrare a însuşirilorcalitative. Ceruirea se poate aplica la tomate, ardei gras şi gogosar, vinete,pepene galben etc. Ceruirea se face numai la produsele de calitate superioară. Legarea în snopi, funii, legături este operaţia de condiţionare şi deambalare specifică legumelor condimentare, verdeţuri, sparanghelului.Operaţiunea se execută manual si constă din formarea unor legături din 4,6, 10 sau 12 plante, fire, frunze, care se leagă cu banderole din masă plas-tică sau alt material de legat. Lucrarea se poate executa pe banda de sortare cu produse care au fost în prealabil spălate şi zvântate sau legăturile se fac direct în câmpAmbalarea produselor legumicole este o operaţie de finalizare a unui flux tehnologic de condiţionare complet şi are ca scop protejarea produselor în timpul transportului, favorizarea unei manipulări mai uşoare a produselor şi o prezentare atrăgătoare. Legumele se ambalează în lăzi din lemn sau din carton, în coşuri, în saci sau chiar în plase sau în dierite tipuri de ambalaje confecţionate din mase plastice (fig.14.3). Ambalajele folosite trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: - să asigure menţinerea calităţii produsului ambalat; - să fie rezistente;
    • - - să aibă dimensiuni care să permită formarea unor unităţi de încăr - cătură care se poate paletiza să asigure circulaţia aerului în masa produsului; - să fie uşoare si ieftine; - să fie elastice; - să fie curate, uscate, fără mirosuri străine. în acelaşi tip de ambalaj trebuie să se introducă produse omogene, deaceeaşi calitate, calibru şi grade de maturare. Prin standarde de stat, note de comandă si norme interne se stabilescpentru fiecare produs ambalajele indicate să se folosească. 14.3. TRANSPORTUL LEGUMELOROperaţia de transport reprezintă deplasarea în timp şi în spaţiu a pro-duselor legumicole de la producător până la beneficiar sau consumator.Operaţia de transport în circuitul valorificării prezintă mai multe verigi: - transportul produselor necondiţionate din ferme la punctele sau lacentrele de condiţionare, la depozitele de condiţionare - păstrare sau lasecţiile de fabricaţie pentru prelucrare sub formă de conserve. Acestetrasporturi trebuie făcute folosind ambalaje de mare capacitate(paletizatesau containerizate). Cele mai eficiente sunt transporturile auto. - transportul produselor condiţionate de la ferme sau de la punctelede condiţionare la depozitele din zonă sau către alţi beneficiari. Produselecondiţionate, ambalate în ambalaje de desfacere sau de păstrare, setransportă paletizat; - transportul produselor pregătite pentru export în ambalaje specificesolicitate de beneficar; - transportul produselor ambalate si preambalate în vedereaaprovizionării magazinelor de desfacere. în orice transport de legume se urmăresc mai multe obiective şianume: - menţinerea calităţii legumelor transportate; - ajungerea la destinaţie a produselor în cel mai scurt timp; - cheltuielile de transport să fie cât mai mici; - să se asigure o mecanizare a operaţiilor de încărcare-descărcare(Iordanescu C, 1978). Obiectivele propuse la transportul legumelor pot fi atinse numai în condiţiile organizării industriale a transportului.
    • Mijloacele de transport folosite. Transportul legumelor se face cu ogamă largă de mijloace de transport, fiecare din acestea fiind adaptatescopului şi locului în care se fac transporturile. Transportul legumelor se efectuează pe cale rutieră, feroviară, mari-timă si aeriană. Transportul pe cale rutieră se face cu diferite mijloace de transport. - Tractoarele cu diferite tipuri de remorci se folosesc la transportullegumelor în vrac şi pe distanţe mici. Se folosesc mai puţin la transportullegumelor proaspete deoarece au o viteză de deplasare mică şi provoacăvătămarea produselor. - Autocamioanele reprezintă principalul mijloc de transport alegumelor de la locul de producţie la locul de depozitare sau de consum.Pentru a feri produsele de intemperii trebuie să fie prevăzute în modobligatoriu cu prelate. - Semiremorcile izoterme sunt remorci închise care servesc pentrutransportul legumelor care au fost răcite în prealabil. Menţinerea temperaturii scăzute în timpul transprtului se realizează datorită faptului că pereţiisemiremorcii sunt izolaţi. Acestea asigură o temperatură de 7^C-10^Ctimp de 1-2 zile. Au o capacitate de transport de 15-25 tone. - Semiremorci refrigerate sunt remorci izoterme prevăzute cu unspaţiu de depozitare a circa 2.500 kg gheaţă cu rol de refrigerare pe timpul transportului. Prezintă un ventilator care asigură recircularea aerului. - Semiremorci frigorifice sunt prevăzute cu un agregat frigorific detipul cu compresor. Menţinerea şi reglarea temperaturii în interiorul semiremorcii este comandată din exterior prin intermediul unui termostat. înele se transportă numai legume prerăcite în prealabil. Sunt folosite latransportul produselor pe distanţe foarte mari. Se pot folosi şi mijloace de transport cu tracţiune hipo, pe distantemai mici. Transportul pe cale feroviară se face cu diferite tipuri de vagoane: - Vagoanele simple, fără răcire, se folsoesc pentru transportullegumelor pe distanţe mici şi pentru speciile mai puţin perisabile (cartofi,ceapă, varză, pepeni). - Vagoanele izoterme au pereţii izolaţi termic. Produsele transportatese prerăcesc în prealabil. Se folosesc la transportul tomatelor, ardeilor,castraveţilor. - Vagoanelor refrigerate sunt izolate termic şi au posibilitatea de aprelua un mijloc frigorigen (gheaţă). Sunt prevăzute cu dispozitive de
    • vehiculare a aerului din interior. - Vagoanele frigorifice sunt cele mai corespunzătoare pentru transportullegumelor proaspete, deoarece au posibilitatea să realizeze temperaturaoptimă de transport pentru fiecare produs şi să o menţină constantă pe toatădurata transportului. Sunt vagoane izoterme şi prevăzute cu grupuri frigorifice. - Vagoanele încălzite au pereţii izolaţi şi sunt prevăzute cu o sursă decăldură în interior. Se folosesc la transportul legumelor în timpul iernii. Transportul legumelor pe cale navală se execută cu nave de transport.Acestea sunt nave special construite, cu spaţii încăpătoare, amenajate încale, izolate termic şi prevăzute cu ventilatoare şi posibilităţi de reîm-prospătarea aerului. Pe cale navală se transportă legume neperisabile siconservele de legume. Transportul pe cale aeriană se realizează cu avioane de transport.Sunt cele mai rapide mijloace de transport. Se folsoesc pentru transportulla distanţe foarte mari a legumelor scumpe şi foarte perisabile (ciuperci,legume de seră etc). Temperatura şi umiditatea relativă din interiorul mijlocului de trans-port influenţează în mod hotărâtor asupra menţinerii calităţii produselorlegumicole transportate. Legumele se transportă în condiţii de umiditate relativă de 85-95% şitemperatura coborâtă. Temperaturile sunt diferite în funcţie de specie şide durata transportului (tabelul 14.1). în vederea transportului produsele legumicole se prerăcesc. Prerăcireaconstă în reducerea într-un timp scurt, a temperaturii produsului ceurmează a fi transportat, cu scopul reducerii proceselor transpiratorii, aatacului de agenţi patogeni, a întârzierii maturării, a păstrării calităţiicomerciale a produselor precum şi pentru reducerea necesarului de refrig-erare în timpul transportului. Prerăcirea se poate realiza prin diferite mijloace tehnice, cele mai uti-lizate fiind prerăcirea cu ajutorul circulaţiei forţate a aerului rece, preră-cirea în apă rece cu temperatura de circa 1°C (hydrocooling) si prerăcireaîn vid (vacuumcooling) în spaţii sau instalaţii speciale. Durata de transport este limitată la perioada în care produsele trans-portate îşi pot menţine calitatea fără deprecieri. Aceasta este în funcţie demai mulţi factori: specie, gradul de maturare în momentul recoltării;
    • condiţiile în care s-au făcut recoltatrea si manipularea, condiţiile care serealizează în mijloace de transport, si în special la ce temperatură se facetransportul. 14.4 PĂSTRAREA LEGUMELOR Pentru aprovizionarea populaţiei cu legume în stare proaspătă în tottimpul anului şi, în special, în perioada de iarnă, este necesară păstrarealor în condiţii care să le asigure menţinerea calităţii lor pe timp cât maiîndelungat. După proprietăţile lor naturale, legumele pot fi împărţite după rezis-tenta la păstrare în mai multe grupe: - legume puţin rezistente la păstrare (castraveţi, ridichi de lună,verdeţurile) care se pot păstra doar câteva zile; ~ legume cu durata de păstrare mijlocie (tomate, vinete, fasolea degrădină), care se păstrează până la 15-20 zile; - legume rezistente la păstrare (cartofi, morcovi, pătrunjel, ceapă,usturoi, sfeclă etc.) care se pot păstra până la recolta anului următor. Durata de păstrare a legumelor este influenţată de conţinutul acestoraîn apă si substanţa uscată. Cu cât conţinutul în substanţă uscată este maimare, cu atât textura este mai compactă şi rezistenţa la păstrare maimare. Capacitatea de păstrare a legumelor proaspete variază în raport inverscu cantitatea de căldură degajată de acestea prin respiraţie (tabelul 14.2). Capacitatea de păstrare a legumelor este influenţată si de condiţiilenaturale în care acestea au fost obţinute. Irigarea sau ploile abundente,fertilizarea excesivă cu azot determină creşterea în volum, formarea unorţesuturi afânate, cu un conţinut ridicat de apă care influenţează negativpăstrarea produselor legumicole. Capacitatea de păstrare a legumelor este influenţată de temperaturadin timpul recoltării în sensul că, dacă produsele se recolează într-operioadă cu temperaturi ridicate, acestea duc la deshidratarea lor cu con-secinţe asupra păstrării. Gradul de maturare atins în momentul recoltării influenţează asupraduratei de păstrare a legumelor. La ardeiul gras recoltat la maturitatea de
    • consum fructele se pot păstra timp de 12 zile la temperatura de 10°C şinumai trei zile când sunt recoltate înainte de maturitatea de consum. Pierderile în timpul păstrării sunt mai mici când legumele se recoltează la momentul optim. Prezenţa traumatismelor şi a urmelor atacului de dăunători influenţează negativ asupra păstrării. Păstrarea legumelor poate fi de scurtă durată (temporară) sau de lungă durată (pentru consum în timpul iernii). în ambele cazuri cei mai importanţi factori de păstrare sunt: temperatura, umiditatea relativă a aerului şi compoziţia atmosferică. Tabelul 14.3 Valorile optime ale temperaturii şi umidităţii relative ale aerului şi durata de păstrare a legumelor (După Burzo, I si colab) Produ Te Um Durata Anghi 0 90- 1-2 Ardei 7... 85- 1-2 Bame 8... 90- până la 2 Castra 8- 85- 10-14 Cartof 4... 80- 4-9 luni Ceapă 0 70- 5-8 luni Conop 0... 85- 3-7 zile Ciuper 0... 85- 3-7 zile Dovle 7... 85- 10 zile Fasole 7... 85- 7-10 zile Gulioa 0 90- 2-4 Hrean - 90- 10-12 Morco - 90- 4-6 luni Praz 0 85- 1-3 luni Pătrun 0... 90- 2-6 luni Ridich 0 90- 3-4 Ridich 0 90- 2-4 luni Spara 0 85- 2-3 Sfeclă 0 90- 1-3 luni Salată 0... 90- 1-3 Spana - 90- 1-2 Tomat 12- 85- 1-2 Tomat 7... 85- 4-7 zile Mazăr 0 90- 1-3 Ţelină 0... 90- 3-5 luni Usturo 0 60- 6-7 luni Varză - 90- 2-6 luni Vinete 7... 85- 7-10 zile Temperatura trebuie să se menţină la un nivel cât mai apropiat de temperatura de congelare, iar umiditatea relativă a aerului să fie în jurul conţinutului de apă al produsului păstrat pentru a evita deshidratarea sau favorizarea bolilor (tabelul 14.3). Circulaţia aerului este necesară pentru uniformizarea şi reglarea temperaturii, umidităţii relative şi a compoziţiei aerului în spaţiul de păstrare. Păstrarea produselor legumicole se face în depozite special construite si amenajate în acest scop, în diferite alte spaţii şi în silozuri de pământ (fig.14.4).
    • în cazul depozitărilor, tehnologia de păstrare se stabileşte în funcţiede destinaţia depozitului, care poate fi: - specializat pentru păstrarea de lungă durată (a unui anumit produs); - universal, pentru păstrarea de lungă durată (a unui grup de produse); - universal cu specific de distribuţie în reţeaua comercială, cu specificde tranzit. Depozitarea produselor se face în lăzi, palete, în lădiţe paletizate sauîn vrac. Depozitele frigorifice destinate păstrării legumelor sunt compartimen-tate în celule de câte 500 tone capacitate fiecare şi dotate cu toateinstalaţiile şi utilajele necesare pentru a asigura în permanenţă condiţiileoptime de păstrare şi manipulare (fig.14.5) Păstrarea în atmosferă controlată s-a extins şi la legume. în acest cazacţiunea inhibitoare a temperaturilor joase asupra proceselor biologiceeste completată cu acţiunea atmosferei modificate în oxigen şi CO2.Păstrarea produselor în atmosferă controlată se face în condiţiile depo-zitelor frigorifice. în celulele cu atmosferă controlată temperatura se menţine în limitele- 1°C... + 4°C, umiditatea relativă de 90-95%, conţinutul în CO 2 de 3-6%, iar cel de O2 între 2-5%. în astfel de condiţii durata menţinerii calităţiiproduselor poate fi prelungită cu 30-60 zile ca urmare a reduceriiintensităţii respiratorii cu 30-40%, iar pierderile în timpul păstrării suntmai reduse cu până la 20%. O altă metodă de prelungire a păstrării o constituie şi iradierea pro-duselor cu raze gama, care are efect bactericid şi de combatere a unordăunători. Se aplică la păstrarea cartofilor şi a cepei. La aceeaşi speciedurata de păstrare şi pierderile în timpul păstrării depind de soiul cultivat(tabelul 14.4). Se remarcă soiul De Stuttgart cu 11,7% pierderi şi soiul românescDiamant cu 11,3% pierderi pe o perioadă de 240 zile (Doina Moca, 1993). Pentru varza de toamnă, soiul De Buzău, materialul aşezat la păstrattrebuie să provină din culturi înfiinţate în zona Bucureşti după 10 iulie, curecoltarea la sfârşitul lunii octombrie si în luna noiembrie, din care se vorobţine producţii mai mici cu 22%, dar care vor avea peste 70% căpăţânicorespunzătoare păstrării (Doina Moca, 1993). La morcov, epoca de înfiinţare a culturii influenţează caracteristicilefizice, biochimice şi tehnologice ale rădăcinilor. Morcovul cu vârsta bio-
    • logică mai mică (150-170 zile) are o capacitate de păstrare mai bună com-parativ cu morcovul provenit din culturi timpurii. în depozitele cu venti-laţie naturală, păstrarea economică a morcovului se poate face circa 180zile, cu pierderi şi deprecieri totale de 26%, iar în depozitele frigorifice230 zile, cu pierderi de 17% (Doina Moca, 1993). 14.5 PRE AMBALARE A LEGUMELOR Aceasta a apărut ca o necesitate pe măsură ce s-a extinsautoservirea în desfacerea cu amănuntul a legumelor. Preambalarea,etichetarea, precizarea preţului, uşurează în mod considerabil, vânzareaproduselor legumicole. Pentru preambalarea legumelor se folosesc ambalaje specifice,care trebuie să îndeplinească o serie de condiţii: să fie ieftine şiigenice, să facă economie de spaţiu, să protejeze produsele contrainfluentelor exterioare şi interioare (menţinându-le calitatea), să fierezistente, să permită vizibilitatea produselor, să nu aibă mirosuristrăine, să se preteze la etichetare. Produsele folosite la pteambalare trebuie să fie de calitate superioară(extra şi 1), de aceea înainte de preambalare se face condiţionarea rigu-roasă a acestora. Aceasta presupune sortarea sau presortarea, spălarea,curăţirea de rădăcini si frunze. Pentru preambalarea produselor legumicole se utilizează pelicule depolietilenă, policloruri de vinii, polipropilena, simple sau de tip con-tractabil, plasă tubulară, coşuleţe şi laviţe etc, în funcţie de specificul pro-dusului şi posibilităţile tehnice existente (tabelul 14.5). Mărimea unităţilor de ambalaj se stabileşte după specificul produsului,ca submultiplu sau multiplu de 1 kg astfel: - unităţi de ambalaj de 125 g, 250 g şi 500 g; -lkg, 2 kg, 3 kg si 5 kg. Pentru diversitatea formelor de prezentare a legumelor se practicăpreambalarea în folie eontractabilă cu sau fără suport. Suportul se poateconfecţiona din carton, pastă de celuloză turnată, material plastic. Se rea-lizează preambalarea dintr-un singur produs, din mai multe produse saudin produse pregătite tip „gospodina". Pe fiecare suport se formeazăgrupe de câte 4; 6 sau 8 bucăţi. Unităţile de ambalaj se pun în lăzi demanipulare. Operaţiile de preambalare se pot organiza în sectorul de condiţionaredin cadrul complexelor de sere; la centrele de condiţionare-livrare şi
    • depozitele de legume-fructe, când legumele se vând în sezonul de pro-ducţie, numai la depozitele de legume-fructe, pentru produsele care sevând în afara sezonului şi cele în tranzit; la marile magazine de prezentareîn depozitele acestora. MĂSURI DE PROTECŢIA MUNCII ÎN LEGUMICULTURA Diversitatea foarte mare a bazei materiale şi a lucrărilor efectuate înlegumicultura determină acordarea unei atenţii speciale măsurilor deprotecţia munciLJn__această privinţă au fost elaborate j^ormative carecuprind instruc|run_Ljrecise. __ în legumicultura, în afară de măsurile generale de protecţia muncii,trebuie să fie luate măsuri specifice în legătură cu folosirea ulilaiclo_ţ_a_iriMalatiilor, a mijloacelor de transport pe grupe de lucrări. In<sf^^i(soTIrTî2;în timpul deplasării tractoarelor trebuie avut învedere ca sârmele_ de susţinere a plantelor să se afle la înălţimea de 1,9m,pentru a nu-1 deranja pe mecanizator la conducerea tractorului. Când selucrează cu remorci basculante trebuie respectată lungimea cablului desiguranţă şi a modului de prindere. Se va acorda atenţie la_cuglarcaremorcilor sau a maşinilor agricole la tractor prin fojoşi rea de hoituri cu siguranţă. La manipularea materialelor în vrac este inţerzişjLuicarea înmaşinia persoanelor străine^ In vederea evitării accidentelor, muncitorii care lucrează cu maşini folosite la producerea răsadurilor vor lua următoarele măsuri: nu se va facereglarea, curăţirea şi ungerea maşinilor în timpul funcţionării acestora;muncitorii care lucrează cu maşinile să nu fie îmbrăcaţi cu haine lungi; se vaface instruirea muncitorilor cu privire la modul de funcţionare a maşinilor;înainte de începerea lucrului se verifica dacă maşinile acţionate electric suntprotejate împotriva electrocutării, prin legarea la nul şi la pământ. La efectuarea lucrărilor de fertilizare cu îngrăşăminte chimice este necesar ca muncitorii să poarte ocfielan şi mânuşi de
    • protecţie. La admi nistrarea îngrăşămintelor organice se interzice mersul persoanelor în urma maşinilor, deoarece eventualele corpuri tari care ajung în maşină sunt antrenate în toba de împrăştiere şi aruncate în urmă. La lucrările de pregătire de bază a solului în spaţii protejate se folosec maşini prevăzute cu organe active rotative. Acestea trebuie să fie prevăzute cu carcase de protecţie. în timpul când se execută dezinfecţia în sere şi solarii, muncitorii vor purta echipament special de protecţie, atât la dezinfecţia cu aburi, cât şi la cea chimică. La efectuarea lucrărilor de înfiinţare a culturilor,Qiu este permisă reglarea semănătorilor sau maşinilor de plantat în timpul mersului. în cazul efectuării lucralTIor~tte~«vkieiiaere a culturilor legumicole nu e"ste permisă urcarea muncitorilor pe cultivator; la schimbarea organelor active de pe cultivator se vor aşeza sub cadrul cultivatorului capre metalice pentru susţinerea acestuia; este interzisă folosirea motofrezei fără carcasa de protecţie. Măsuri deosebite de protecţia muncii trebuie luate atât la păstrarea, cât si la manipularea pesticidelor, deoarece acestea suni toxice pejvţru_om jjjinimale. Angajarea muncitorilor care urmează să manipuleze pesticide se face numai cu avizul medicului. După angajare se va face controlul medical. Nu este permisă pentru această activitate folosirea tinerilor sub 18 ani, a femeilor gravide sau care alăptează, ca şi a persoanelor cu afecţiuni de plămâni, inimă, ficat etc. Personalul care lucrează direct cu pesticide se instruieşte obligatoriu la angajare si periodic la intervale de maximum o lună. Păstrarea pesticidelor se face numai în magazii special amenajatesiţuate la cel puţin 50-ro^rrTTală^krxtaTlinie^socîal- admîmstrative, adăposturi de animale, surse de apă etc. în timpul efectuării lucrărilor de combatere a bolilor şi dăunătorilor, muncitorii vor purta obligatoriu echipament de protecţie (ochelari şi măşti de protecţie, halate, cisme de vc*ucfuc etc). După terminarea lucrului echipamentul se predă responsabilului şi periodic acesta este supus operaţiunilor de denocivizare (curăţire). în timpul lucrului muncitorii nuau voie să consume băuturi alcoolice, să fumeze, să ducă mâinile lagură sau la ochi etc. înainte de servirea mesei şi la sfârşitul operaţiilor deaplicare a tratamentelor, muncitorii se vor spăla bine cu multă apă şisăpun. Pentru a se evvtajwicol4j4--de-»iloxicare a caflggfflatorilpr trebuiesă se tină o evidenţă_şţrictă a datei aplicării tratamentelor şi să se
    • respecte tirp-ptj4-de~pauză între ultimul tratament si recoltare, corespunzător fiecărui produs^ La terminarea lucrului se vor curăţa maşinile, se vor spăla în trei ape rezervoarele si tuburile ce conduc soluţia. Resturile de soluţie se aruncă în gropi special amenajate. Vasele (găleţi, butoaie din lemn sau din mase plastice), ca şi maşinile vor fi folosite în exclusivitate pentru erbicidat sau pentru tratamente fitosanitare. La executarea lucrărilor unde se folosesc diverse unelte (lopeţi, furci, sape, cazmale etc.) se va verifica starea"uneltelor: să fie bine fixate în cozi, bine ascuţite cele cu o lamă tăioasă, cu cozile sau mânerele fără noduri sau crăpături.O atenţie specială se va acorda măsurilor de pază şi stingere a incendiilor prin instruirea muncitorilor, afişarea planurilor de evacuare a clădirilor şi organizarea punctelor speciale prevăzute cu extinctoare, unelte, lăzi cu nisip. etc.