Your SlideShare is downloading. ×
Frincu Mihaela Hanelore Cultura si Valoare in Contextul European
Upcoming SlideShare
Loading in...5
×

Thanks for flagging this SlideShare!

Oops! An error has occurred.

×

Saving this for later?

Get the SlideShare app to save on your phone or tablet. Read anywhere, anytime - even offline.

Text the download link to your phone

Standard text messaging rates apply

Frincu Mihaela Hanelore Cultura si Valoare in Contextul European

150
views

Published on

Published in: Spiritual

0 Comments
1 Like
Statistics
Notes
  • Be the first to comment

No Downloads
Views
Total Views
150
On Slideshare
0
From Embeds
0
Number of Embeds
0
Actions
Shares
0
Downloads
1
Comments
0
Likes
1
Embeds 0
No embeds

Report content
Flagged as inappropriate Flag as inappropriate
Flag as inappropriate

Select your reason for flagging this presentation as inappropriate.

Cancel
No notes for slide

Transcript

  • 1. Cultură şi Valoare în contextul European Concepte de cultură şi civilizaţie din perspectiva filozofiei româneşti Frîncu Mihaela Hanelore
  • 2. Conceptul de Cultură Şi Civilizaţie Conceptul de cultura si civilizaţie:Nici încercarea de a se porni de la sensul originar al termenului nu a dat roade. Este adevarat că termenul cultura provine din latinescul cultură, numai că în antichitate romanii foloseau acest termen cel mai adesea în înţelesul originar de cultivare a pamantului, ca acţiune de transformare a naturii, sens care, în multe limbi romanice, s-a perpetuat până astazi.1 Cultura (francezul culture, latinescul cultura), conform DEX, se traduce prin totalitatea valorilor materiale ș i spirituale create de omenire ș i a instituț iilor necesare pentru comunicarea acestor valori. Ansamblu de concepț ii, de obiceiuri ș i de credinț e care se statornicesc în timp în cadrul unor grupuri sociale sau naț ionale ș i care se transmit, prin grai, din generaț ie în generaț ie, constituind pentru fiecare grup social trăsătura lui specifică. Obicei, uzanț ă; datină, informaț ie, reală sau legendară, privitoare la fapte ori evenimente din trecut, transmisă pe cale orală.2 Traditiile nasterii la romani Ursitoarele Credinț a în ursitoare, în puterea lor de a croi soarta fiecărui om, a fost ș i mai este încă răspândită ș i înrădăcinată în sânul poporului român, ea fiind moș tenită de la romani. Sunt 3 aș a numite zâne care vin în nopț ile fără soț (3, 5, 7) din prima săptămână de viaț ă a copilului nou-născut ș i-i menesc soarta. Se zice că în timpurile străvechi, aceste ursitoare erau văzute ș i auzite cum ursesc de către moaș ele, care în aceste zile privegheau nounăscuț ii, pe mamele acestora ș i chiar de părinț ii copilului. Din păcate, pentru că moaș ele au destăinuit acest secret, în zilele noastre ele nu mai au acest dar. Legat de ursitoare, în Transilvania există încă tradiț ia, ca moaș a care ajută la naș terea copilului, chiar dacă acesta s-a născut în spital, să-i pună în camera unde el va sta, imediat după ce ajunge acasă, pe o pânză albă nouă, un "blid" cu făină de grâu cernută, sare, o pâine, un bănuț ș i un caier de 1 Conceptul de cultură şi Civilizaţie, http://www.referat.ro/referate/Conceptul_de_cultura_si_civilizatie_f7fd5.html (accesat pe data de 14/10/2013, ora0 9:34) 2 Tradiţii din România, http://ro.wikipedia.org/wiki/Tradi%C8%9Bii_din_Rom%C3%A2nia , (accesat pe 14/10/2013, ora 09:40) 1
  • 3. lână. După 3 zile ș i 3 nopț i dacă ursitoarele au venit, moaș a ș i părinț ii copilului vor vedea urma lăsată de ursitoare pe făină. În Banat, Moldova ș i Ț ara Românească, la 3 zile după naș terea copilului, se întinde o masă mare cu mâncăruri alese: pâine, o găină, vin ș i 3 bănuț i, aș a numita "cină a ursitoarelor", existând credinț a că ele trebuie să fie bine ospătate ș i plătite pentru a fi mulț umite ș i a ursi o soartă bună copilului. În Bucovina, moaș a pune în camera copilului o lumină, pentru a arde toată noaptea, considerându-se că ursitoarele sunt mulț umite când găsesc această lumină ș i îi ursesc copilului o soartă mai bună. Botezul Tradiț ia moaș ei legată de botezul copilului este inca foarte puternică la români. În tradiț ia românilor din Transilvania, Banat ș i Oltenia, rolul moaș ei la botez este foarte important. Ea duce copilul la biserică ș i spune "duc un păgân ș i voi aduce un creș tin", iar la întoarcere spune "am dus un păgân ș i am adus un creș tin". Naș ii, când iau copilul de la moaș ă, pun un ban de argint jos pentru a o plăti.În Oltenia, tradiț ia merge mai departe, pentru că moaș a copilului merge apoi în ziua de Sf. Vasile' la casa copilului cu un colac ș i un ban de argint, cadouri pentru copil ș i părinț i, ș i cu colacul pus pe capul copilului îl dă de grindă, urându-i acestuia să crească mare, sănătos ș i cuminte. Apoi moaș a este aș ezată la masă ș i ospătată cu toată cinstea. Prima baie În apa primei bai tradiț ia spune ca trebuie să se pună: Busuioc - ca să fie atrăgător copilul mai ales dacă este fată Grâu - să fie cinstit Mărar - să fie plăcut ca mărarul în bucate Mentă ș i romaniț ă - să crească uș or ș i să fie sănătos Măciulii de mac - ca să doarmă bine Seminț e de cânepă - ca să crească repede Pene - ca să fie uș or ca pana 2
  • 4. Apă sfinț ită - ca să fie copilul curat ca aceasta Lapte dulce Ouă - ca să fie sănătos ș i plin ca oul, care trebuie să rămână întreg, mama copilului urmând să-l pună în apa de baie din a 2-a zi Bani - ca în viaț a copilul să aibă parte de avere. Moaș a, după ce - conform tradiț iei - scoate banii, se duce ș i pune apa de la baia copilului la rădăcina unui măr sau păr pentru a creș te copilul frumos ș i sănătos ca pomul respectiv. Apoi moaș a se aș ază pe covata întoarsă ș i femeile o înconjoară de 3 ori, dansând ș i chiuind. După toate acestea, moaș a trebuie să sară peste covată, cântând ș i provocândule pe nepoatele care-ș i doresc un copil astfel: "Hai, săriț i peste covată, S-aveț i ș i voi câte-o fată Dar săriț i mai 'năltiș or, S-aveț i ș i câte-un fecior" La sfârș it ea duce copilul ș i-l dă naș ilor, care-i pun bani pe piept, după care îl dă mamei care o cinsteș te cu un pahar de rachiu, simbol ce se mai întâlneș te încă odată când moaș a are datoria de a organiza o "mică petrecere" cu nepoatele sale în cinstea nounăscutului. Scăldătoarea nepoatei Este făcută de către moaș ă în apă caldă, în care se pun diferite plante: mărar, mentă, gălbenele. După ce aceasta a ieș it din baie ș i s-a îmbrăcat, ea este stropită de către moaș ă cu apă sfinț ită. După aceea, nepoata toarnă moaș ei apă să se spele cu săpun ș i să se ș teargă cu prosopul pe care i l-a dat după naș tere, sau îi toarnă acesteia apă sfinț ită pe mâini. Acest gest semnifică spălarea mâinilor moaș ei de păcatele femeii care a născut. Masa moaș ei În a treia zi de Bobotează (în ziua de 8 ianuarie) moaș a invită nevestele ș i nepoatele ei, precum ș i pe preoteasa satului ș i dă o masă. Ele aduc câte un plocon moaș ei, care constă 3
  • 5. dintr-un coș care conț ine: un colac, carne din porcul de Crăciun sau o pasăre, pâine ș i o sticlă de vin.În mijlocul mesei pregătite de moaș ă, stă un colac pregătit de ea, în care a fost pusă o lumânare neaprinsă. Pe masă, se mai pun, într-o farfurie, frunze de muș cată pe fiecare stând lipită cu miere câte o bucăț ică de hârtie, care înseamnă că moaș a să fie plăcută nepoatelor ș i nevestelor ca mierea de la flori albinelor.Se închină câte un pahar de rachiu ș i se serveș te o dulceaț ă. Aprinzând lumânarea, moaș a spune rugăciunea „Tatăl Nostru” ș i tămâiază toate persoanele invitate la masă. Apoi se serveș te masa. După ce nepoatele ș i nevestele au terminat de mâncat friptura, se adună bacș iș ul moaș ei, de către una din nepoate.Într-o farfurie ea pune un pahar cu vin, un picior de gâscă sau altă pasăre, o bucată de pâine, sare, piper ș i ardei, ș i întinzând farfuria în mijlocul mesei strigă: "Să fie moaș a la primejdie iute ca ardeiul". La sfârș it moaș a mulț umeș te pentru bacș iș ul primit, muș că din piciorul de gâscă, bea vinul ș i închină în cinstea tuturor celor prezenț i. Sexul copilului Există o tradiț ie legată de precizarea sexului copilului de către moaș ă: aceasta pune pe un fir de păr o verighetă de la o nepoată sau nevastă care a fost domniș oară la cununie ș i care a fost slujită la biserică. Întinde nepoata pe pat ș i ț ine firul nemiș cat deasupra burț ii femeii. La un moment dat firul începe să se balanseze dintr-o parte în cealaltă dacă fătul este băiat sau circular dacă este fată. Obiceiuri legate de nuntă Este bine cunoscut că omul, în viaț a de pe pământ, trece prin trei momente foarte importante: botezul, nunta ș i înmormântarea. Toate trei au o legătură deosebită cu viaț a religioasă a omului, iar primele două sunt considerate Sfinte Taine. Pruncul, la puț in timp după naș tere, este botezat pentru a se curăț i, a se spăla de păcatul strămoș esc moș tenit de la Adam cel din Rai ș i de la celelalte păcate săvârș ite până atunci, intrând în stare harică. Apoi, ajuns la maturitate, el se va despărț i de mama ș i tatăl său ș i îș i va lua soț ie. 4
  • 6. La noi, românii, nunta se săvârș eș te sâmbătă seara, apoi fiind prilej de bucurie, slujba este urmată de o masă festivă ș i de distracț ie. Aceasta, în genere, ț ine până a doua zi dimineaț a, iar nuntaș ii, fiind foarte obosiț i, vor dormi în timpul Sfintei Liturghii de duminică ceea ce este un păcat foarte mare. Deci, fiind prilej de bucurie ș i de veselie, cununia se săvârș eș te în zi de sărbătoare, dar îndată după Sf. Liturghie când credincioș ii se află la biserică. Este cunoscut faptul că sunt unele perioade din timpul anului când nu se fac nunț i. Acestea sunt trecute în calendarul creș tin ortodox ș i trebuie respectate întocmai. Ș tim că nunta este precedată de logodnă. Ea este rânduiala tocmirii sau aș ezării nunț ii a doi tineri care s-au făgăduit unul altuia. Biserica binecuvintează această veche datină printr-o slujbă scurtă, care este săvârș ită înaintea nunț ii.Logodna nu dă dreptul la consumarea vieț ii conjugale, fiind doar o promisiune pentru căsătorie. Numai Taina Nunț ii dă posibilitatea celor doi de a trăi împreună, al trăirii vieț ii intime. În alte cazuri, cei care au făcut logodna nu mai vin ca să li se administreze Taina Cununiei ș i trăiesc toată viaț a în concubinaj. Aceasta este ș i un mare păcat, dar poate duce ș i la mari nenorociri în viaț a celor doi. De aceea se recomandă ca cele două slujbe să fie săvârș ite împreună. Trebuie menț ionat faptul că ambii tineri trebuie să fie de aceeaș i religie, adică să fie creș tini ortodocș i. Nu este îngăduită nunta dintre un ortodox ș i o persoană de altă religie. Tânărul sau tânăra, dacă sunt neortodocș i, trebuie să treacă la ortodocș i. Ș i naș ii trebuie să fie ortodocș i, căsătoriț i, cu o viaț ă de familie morală, exemplară, pentru a fi modele de urmat în viaț a finilor.Inelele de logodnă au ș i ele o însemnătate deosebită: ele sunt semnul iubirii, al credincioș iei, al legăturii tainice pe care o făureș te Taina Căsătoriei între viitorii soț i. Cât priveș te săvârș irea slujbei, aceasta trebuie să îș i desfăș oare ceremonialul numai în casa domnului, în Biserică, ș i nu în case particulare. Nunta se celebrează în zona cea mai centrală a bisericii, în naos. Pe durata nunț ii, cei doi tineri sunt cinstiț i aș a cum sunt cinstiț i împăraț ii. Aceasta este ș i sensul încoronării lor.Împărtăș irea din paharul comun, binecuvântat înainte de preot, este simbolul bucuriei nunț ii, dar, mai ales, comuniunea ș i unirea celor doi soț i, care de acum înainte se vor împărtăș i de bucuriile ș i necazurile vieț ii împreună. La început, a existat numai paharul, aș a cum arată rugăciunea de binecuvântare, apoi s-a adăugat ș i pâinea. Aceasta poate fi interpretată ca o reminescenț ă din religia romană, când, la nuntă se frângea pâinea pe care mirii o mâncau împreună. Obiceiul frângerii pâinii se mai păstrează ș i azi în unele părț i. Astfel, când mireasa părăseș te casa părintească aruncă din pragul casei, cu spatele spre lume, o bucată de pâine, aceasta fiind mâncată de 5
  • 7. nuntaș i. Practica, însă, nu are o semnificaț ie religioasă ș i a rămas o datină populară. Înconjurarea mesei sau dansul ritual, trebuie făcută cu decenț ă ș i sobrietate nu cu paș i agitaț i, ritm de dans sau ț opăieli. Alt obicei care nu are nici o justificare: amăgirea sau păcălirea tinerilor atunci când li se dă să guste din pâine ș i din vinș este una din practicile întâlnite la unii din preoț i, mai ales din mediul rural, dar uneori ș i la oraș , are intenț ia de a înveseli pe nuntaș i.Obiceiurile nu trebuie comentate căci ele sunt, fără îndoială, greș ite, se denaturează ș i se ridiculizează un moment foarte important al slujbei. Atitudinea mireselor de a se feri una de alta, ș i de a evita să se întâlnească pe drum, este una din practicile superstiț ioase care nu se justifică în nici un fel. Biserica ș i slujba nu ne îndeamnă la o asemenea comportare, ci, dimpotrivă, ne recomandă comuniunea. Miresele ar trebui să se întâlnească, să se îmbrăț iș eze, să se felicite, amintindu-ș i toată viaț a că s-au cununat la aceeaș i biserică. Atunci ar trebui să se manifeste prietenia ș i dragostea, iar nu duș mănia ș i ura. Biserica nu dezbină ci uneș te. „În Banat, in partea de unde sunt eu, nunta ț ine de ex. 2 zile. Când eram copil ș i era doar un amărât de botez care ț inea numai o zi, eram aș a de amăgit că nici nu-mi venea să mă duc. Ce e aia, o zi? Eu voiam nuntă, să ț ină două zile, să meargă mireasă cu mirele la fântâna bisericii ș i să toarne la oameni apa să se spele pe mâini ș i aceș tia le dădeau bani. Întotdeauna musai ș i ceva mărunț is care ajungea în găleată, acolo unde era ș i un ou.La urma, cand nu se mai spala nimeni, mirele si mireasa trebuiau sa rastoarne galeata si care din ei sa calce primul oul. Na, stiti voi cum e cu cine canta in casa!Noi copii, ne repezeam sa strangem banii de pe jos. nu conta ca eram toti stropiti. conta sa fi mai aproape de galeata cand se rastoarna sa prinzi cati mai multi.Apoi cu staghiș iul (cel care ducea steagul, de obicei un nepot al naș ilor - n.n.) in frunce jucam brâul prin sat. cat era satul de lung, toata lumea in brau si o tura roata prin tot satul. De neuitat ca givării (cavaleri de onoare - n.n.), adica acei flacai care umblau cu plosca cu răchie prin sat sa cheme oamenii la nunta si care se deosebea printr-o banda lata, insa facuta in casa si tesuta, frumos ornata cu flori, nu si-au uitat nici aici rolul, plostile cu rachie umbland din mana in mana in continuu.Traditia la noi in zona spune ca givării trebuie sa aiba grija si sa pazeasca mireasa. sunt oamenii nasului, iar staghisul sa- pazeasca steagul ca fara una dine astea doua nu exista nunta.A doua zi, acasa la mireasa, incepand de pe la ora 10-11 dimineata, se juca jocul miresei. cine voia dadea bani si juca mireasa. dar nu asa. se bateau nu alta. nu conta, copii, muieri, barbati, toti care mai de care. pe la amiaz, cand mireasa era numai buna de scaunul cu rotile, si rochia pe margini era praf, ca jocul miresei fara rochie de mireasa nu se poate, mergea toata 6
  • 8. lumea la casele lor sa se pregateasca. pe la trei-patru se duceau mirii cu daruri la nasi. un obicei prost, care numai prin partea mea l-am auzit, si care face ca a doua zi mirii duc la nasi nu numai in valoare decat au dat ei la nunta ci mult mai mult. ca si cinste ca sunt parinti spirituali acuma. de multe ori m-am intrebat, oare de ce mai da cineva ceva? ma refer ca si nas. daca a doua zi vine mai mult inapoi. chiar le trebuiau darurile si banii aia? oar la o nunta nu de aia dai ceva, ca cei doi tineri sa aibă din ce sa-si faca o casa, sa-si ia o mobila sau macar sa le raman de o masina de spalat (de mult nu am mai auzit pe nimeni sa-si cumpere dupa nunta masina asa cum se facea pe vremuri).Cam asta deocamdata. sunt multe si marunte obiceiurile si fiecare tine de datinile locului, de pataniile stramosilor, sau sunt doar in amintirea unor momente celebre pentru sat.”3 Timpul nunț ii Românii se căsătoresc în general la sate începând cu vârsta de 20 de ani. "Sezonul nunț ii" apare atunci când vinul este destul de bătrân ș i în cantitate mare. Nici o nuntă nu poate avea loc în posturile mari, in cele 40 de zile dinaintea Crăciunului sau Paș tilor. Unele comunităț i rurale încă mai cheamă peț itori pentru a uni familiile în devenire. Unde nu e folosit un peț itor, tradiț ia cere ca părinț ii soț ului să ceară mâna fetei de la părinț ii acesteia. Peț itorul foloseș te o poezie specială, cunoscută de folcloriș ti sub denumirea de oraț ie de nuntă, o alegorie în care un tînăr vânător pleacă sa vâneze o caprioară.Familia mirelui trece apoi din casă în casă cu sticle de ț uică sau vin pentru a invita pe locuitorii satului la nunta feciorului lor. Toț i iau parte la închinare, pentru că refuzul este echivalent cu refuzul invitaț iei la nuntă.Naș ii lor de botez, sau alț i apropiaț i, se alătură familiei nupț iale la nunta bisericească ș i la recepț ia de mai târziu, ce are să dureze o noapte întreagă. Unul din momentele cheie ale ceremoniei vizează despletirea coroniț ei de mireasă, care simbolizează schimbarea de statut, trecerea de la poziț ia de fată la cea de nevastă.În 3 Tradiţii din România, http://ro.wikipedia.org/wiki/Tradi%C8%9Bii_din_Rom%C3%A2nia, (accesat pe 14/10/2013, ora 7
  • 9. trecut, petrecerea nunț ii dura trei zile ș i trei nopț i. Pentru cei care nu ș i-au găsit încă un partener de viaț ă, o veche tradiț ie continuă ș i astăzi. Bărbaț ii ș i femeile eligibile se întâlnesc la "Festivalul Fecioriei pe Muntele Găina" în Transilvania, pentru a se cunoaș te ș i eventual pentru a-ș i găsi potenț iali parteneri. Cultul funerar Ceremoniile de înmormântare sunt moș tenite de la romani. Aceș tia puneau în faț a casei unde exista un mort un chiparos, copac ce nu mai putea imboboci după ce a fost tăiat. Coloniș tii romani din Dacia nu au găsit acest copac ș i obiceiul a fost uș or modificat, folosindu-se, în regiunile de munte, un brad, iar în cele de câmpie un pom. Pomul de înmormantare reprezintă doar una dintre ipostazele sub care se regăsesc anumite prezenț e vegetale de mare importanț ă în viaț a românului. Acest lucru este dovedit de apariț ia constantă a bradului în cadrul tuturor riturilor de trecere. Există, de exemplu, obiceiul închinării la brad a nou-născutului de către moaș ă, ca ș i al sădirii unui brad la naș terea pruncului, fapt ce semnifică infrăț irea simbolică a celor doi. Acesta este ș i motivul pentru care, la un alt moment important al trecerii prin lumea luminată a individului, la nuntă, bradul apare din nou - bradul de nuntă -, împodobit cum se cuvine pentru serbarea evenimentului.Bradul se foloseș te în cazul în care cel care moare este nenuntit, necăsătorit, iar uneori fetele nemăritate sunt îmbrăcate la moarte în rochie de mireasă, înmormântarea fiindu-le în acelaș i timp ș i nuntă.Dacă cei din familie nu mai au lacrimi, dacă acestea le-au secat, angajează ca ș i strămoș ii lor romani o bocitoare. În caz că nu doresc aceasta, mortul este bocit de soț ie, de nepoate sau de femeile din sat. Dacă omul bolnav trage să moară familia cheamă preotul care îi face o slujbă de maslu, îi citeș te din carte, din Biblie, pentru ca sufletul să iasă mai uș or din corp.Apoi corpul, încă nerăcit, este îmbăiat ș i îmbrăcat cu hainele cele mai bune ș i aș ezat în sicriu. Obligatorie este lumânarea aprinsă, lumina care să -l ajute să se orienteze mai bine în întunericul lumii de dincolo, pe care unele basme româneș ti o numesc lumea albă. Cel care din neglijenț a familiei, sau din alte cauze, de exemplu moare fulgerător sau undeva în străini, este considerat mort fără lumînare, iar slujbele de pomenire sunt cu totul ș i cu totul speciale. Priveghiul durează de obicei trei zile, timp în care preotul vine ș i îi citeș te stâlpii, adică toate cele patru evanghelii. Mortul era transportat într-un sicriu deschis aș ezat într-un car tras de boi prin întreg satul, ș i cortegiul făcea ș apte opriri, care semnificau cele ș apte popasuri ale lui Iisus pe muntele Golgota. În caz că era de traversat o apă, se arunca peste ea o pânză pentru ca nu cumva chipul mortului să se privească în apă ș i sufletul lui să rămână în această lume ș i să ia forma unui strigoi.De 8
  • 10. asemenea, se acoperă oglinzile ș i vasele cu apă cu o cârpă neagră în acelaș i scop. La cimitir preotul stropeș te sicriul cu vin ș i ulei, citeș te slujba specială de înmormântare, cei prezenț i mănâncă din coliva mortului, pregătită acasă de rudele mai îndepărtate, apoi toată lumea prezentă merge acasă unde preotul binecuvintează masa pregătita pentru pomenire.Cu această ocazie se împart de obicei oamenilor săraci hainele ș i diferite obiecte(paturi, perne) considerate utile pe lumea cealalaltă. Pomenile se fac la o săptămână, la o lună, la trei luni, la ș ase luni ș i la un an, urmând ca vreme de ș apte ani să se facă cel putin o dată pe an. Sărbători importante la români Sfântul Andrei Românii îș i sărbătoresc patronul spiritual, pe Sfântul Andrei, la 30 noiembrie. Întâmplarea a făcut ca ziua naț ională, 1 decembrie, momentul unirii provinciilor româneș ti, să se celebreze a doua zi. Noaptea din ajunul Sf. Andrei este destinată unor obiceiuri, poate antecreș tine, care să asigure protecț ie oamenilor, animalelor ș i gospodăriilor. Ț ăranii români le-au pus sub oblăduirea acestui sfânt, tocmai pentru că ele trebuie garantate de autoritatea ș i puterea sa. Se crede ca în această noapte "umblă strigoii" să fure "mana vacilor", "minț ile oamenilor" ș i "rodul livezilor".Împotriva acestor primejdii, ț ăranul român foloseș te ca principal element apotropaic (de apărare), usturoiul. În egală măsură, casa, grajdul, coteț ele, uș ile ș i ferestrele acestora sunt unse cu usturoi pisat, menit să alunge pătrunderea duhurilor rele la oameni ș i animale.În general, acest usturoi cu rol de apărare, provine din cel menit cu un an înainte, în acelaș i moment al anului. Сea mai importantă acț iune ce se desfăș oară în această noapte este "păzitul usturoiului". Împreună, fete ș i flăcăi, veghează ș i petrec, tocmai pentru a înzestra usturoiul cu calităț ile necesare.Forț a magică cu care el va fi investit în ajunul de Sf. Andrei îi va ajuta pe toț i să depăș ească momentele de cumpănă de peste an: va servi drept remediu terapeutic, va aduce peț itori - purtat la brâu, va păzi sălaș urile de duhurile rele.Tot în această noapte, pentru a testa rodnicialivezilor ș i câmpurilor, se aduc crenguț e de viș in în casă, care vor înflori până la Crăciun, sau se seamănă boabe de grâu în diverse recipiente. Sfântul Nicolae 9
  • 11. Decembrie vine apoi cu sărbătoarea, atât de aș teptată de copii, a Sfântului Nicolae. Câț i dintre noi nu au aș teptat cu înfrigurare dimineaț a de 6 decembrie pentru a se uita dacă Moș u' a lăsat ceva în ghetele pregătite de cu seară? Acest obicei al darurilor aduse de Moș Nicolae, s-a împământenit mai mult la oraș . Este posibil să fie un împrumut din ț ările catolice, unde Moș Crăciun este cel care pune daruri în ghete sau ciorapi anume pregătiț i. Moș Crăciun aș a cum este el cunoscut azi, cu renii ș i veș mântul roș u ș i barbă albă a fost inventat la începutul secolului XX de o companie de publicitate americană care făcea reclamă pentru celebra Coca cola. Adevăratul Moș Crăciun, cel din tradiț ia Bisericii este însă Sfântul Nicolae.Copiilor din România li se poate întâmpla ca Moș Nicolae să aducă ș i câte o vărguț ă (pentru cei obraznici). Multe ț ări ș i-au păstrat propriile obiceiuri ș i tradiț ii de Sfântul Nicolae. In unele culturi, Sfântul Nicolae călătoreș te împreună cu un însoț itor care îl ajută. Crăciunul Cântarea cântecelor de stea este o parte foarte importantă din festivităț ile Crăciunului românesc. În prima zi de Crăciun, mulț i colindători umblă pe străzile acoperite cu zăpadă ale oraș elor ș i satelor, ț inând în mână o stea făcută din carton ș i hârtie, cu scene biblice pictate pe ea. Tradiț ia din România cere ca cei mici să meargă din casă în casă, cântând cântece de stea ș i recitând poezii sau legende, pe toată perioada Crăciunului. Liderul cară cu el o stea din lemn, acoperită cu staniol ș i decorată cu clopoț ei ș i panglici colorate. Colindatul creș tin Pentru cea mai aș teptată sărbătoare din decembrie, Crăciunul, românii au apelat în egală măsură la tradiț ie, ș tiind să accepte ș i obiceiuri mai recente. Întâmpinată cu bucurie, Naș terea Mântuitorului aduce cu ea ș i o sumă de practici foarte vechi prin care se celebra Solstiț iul de Iarnă, momentul în care natura dă speranț e că va renaș te. Obiceiul colindatului a înglobat în el nu numai cântec ș i gest ritual, ci ș i numeroase mesaje ș i simboluri ale unei străvechi spiritualităț i româneș ti. El s-a păstrat asociindu-se câteodată cu celebrarea marelui eveniment creș tin care este Naș terea Domnului Iisus Hristos. În Maramureș , cei care colindă sunt oameni în toată firea. Obiceiul este să treacă pe la fiecare casă iar apoi, cu tot cu gazdele care i-au omenit, să continue colindatul. Postul Crăciunului ia sfârș it ș i fiecare se poate bucura de mâncărurile rituale: preparatele din porc, sarmalele, colacii ș i cozonacii, prăjiturile ș i vinul. Cele trei zile de sărbătoare ale Crăciunului aduc liniș te ș i pace în case. 10
  • 12. Împodobirea bradului Pomul de Crăciun, aș a cum îl cunoaș tem noi astăzi, decorat cu globuri în care se reflectă lumina scânteietoare a lumânărilor sau a instalaț iei electrice, nu a fost dintotdeauna împodobit astfel. Deș i în Europa originea sa precreș tină nu mai e contestată de nimeni, părerile rămân totuș i înpărț ite: unii văd în el o reprezentare a ,,arborelui lumii’’, alț ii îl consideră o referire directă la ,,arborele Paradisului’’, împodobit cu mere de un roș u aprins, care amintesc de păcatele comise de primii oameni, înainte de alungarea lor din rai.Până în sec. al 15-lea, crenguț ele verzi cu care erau împodobite casele cu ocazia Crăciunului, ca ș i darurile care le făceau oamenii unii altora, erau considerate tradiț ii păgâne. Dar nu peste multă vreme în locul acestora va fi folosit un arbore întreg. Paș tele Împreună cu aspectele religioase, în România, sărbătoarea Paș tilor simbolizează renaș terea ș i înnoirea vieț ii de zi cu zi. Curăț area casei, înnoirea hainelor ș i o baie rituală înainte de mersul la biserică sunt toate mărci ale noului început. Toată lumea, bogată sau săracă, se îmbracă în hainele sale cele mai bune (multă lume poarte costumele naț ionale) ș i merge la slujba de la miezul nopț ii. Lumânări sunt aprinse pentru fiecare persoană în timpul acesteia, iar oamenii pleacă cu lumânările încă aprinse, pentru a aduce lumina în casele ș i apartamentele lor. Se spune ș i că lumânările aprinse opresc fulgerul ș i tunetul de la rănirea oamenilor pe drumul spre casă.Măiestria încondeierii ouălor de Paș ti este o tradiț ie din cele mai vechi timpuri ale românilor.Credinț a că ouăle reprezintă sursa vieț ii, a dus la legarea ouălor de anumite ritualuri de înviere a naturii ș i în cele din urmă la legarea Paș telui de acestea. Românii pictau ouăle în mod tradiț ional cu roș u ș i le decorau ornamental. În timp, alte culori au început să fie folosite, transformând vopsirea ouălor într-o formă de artă ș i un talent pentru experț i. Astăzi, ouă adevărate sau din lemn sunt pictate cu desene complexe, sau decorate cu diverse podoabe ș i puse la vânzare pe durata întregului an.Împistritul ouălor 11
  • 13. este un obicei practicat în zona Bucovinei. În Săptămâna Mare, începand cu ziua de marț i până vineri, pe lânga simpla vopsire, se practică fie încondeierea cu pensula, fie împistritul, folosindu-se ceară. Cu timpul, tehnica încondeierii ouălor a ajuns la nivel de artă. Anul Nou Sărbătorirea Anului Nou a fost permisă ș i în timpul regimului comunist, pentru că aceasta nu avea o conotaț ie religioasă. Se crede că nici o persoană nu ar trebui să petreacă această noapte de una singură, atât timp cât este noaptea în care noul an, reprezentat de copil, se naș te, iar vechiul an, reprezentat de bătrânul obosit, e înlocuit. Pe 31 decembrie, sătenii merg cu plugul din casă în casă pentru a ura lumea de Anul Nou, dorindu-le un "prosper nou an" (La mulț i ani!). Pe 1 ianuarie, copiii aruncă seminț e de grâu peste pragul vecinilor, urându-le prosperitate ș i "semănare bună". Obiceiuri de Anul Nou Timbru reprezentând "Capra" Pentru cel mai important moment, trecerea în noul an, pregătirile se reiau. In săptămâna dintre Crăciun ș i Anul Nou, în toate satele cetele de flăcăi se prepară pentru "urat", sistem complex de datini ș i obiceiuri. Pe înserat, în ajunul anului care se pregăteș te să se nască sunt aș teptaț i să apară "Ursul", "Capra", "Bunghierii", "Căiuț ii", "Malanca", "Jienii", "Mascaț ii" etc. Faptul că aceste obiceiuri se practică la cumpăna dintre ani este justificat de simbolistica zilei de 31 decembrie, care in gândirea populară reprezintă data morț ii dar ș i a renaș terii ordinii cosmice. Structura ceremonială a obiceiului este în acelaș i timp plină de forț ă ș i vitalitate. Muzica ș i dansul, remarcabile prin virtuozitate ș i dinamism, măș tile pline de expresivitate, alcătuiesc un spectacol unic Timbru reprezentând "Pluguşorul" În diferite zone ale ț ării, costumaț ia ș i interpretarea pot fi diferite, dar obiceiul este în esenț ă acelaș i. Dacă acest fel de manifestare ne duce cu gândul la practici arhaice magice de alungare a maleficului, "Pluguș orul", alt obicei, este strâns legat de mitul fertilităț ii. 12
  • 14. Vorbe frumoase, de prosperitate ș i belș ug sunt adresate de cetele care vin cu "Pluguș orul", fiecărei gospodării. Ca o incantaț ie magică, textul urării se transmite din tată în fiu ș i nu există român să nu-l cunoască. Tot ajunul anului nou prilejuieș te practicarea anumitor acte misterioase, care încearcă să prospecteze viitorul. Când se apropie miezul nopț ii către noul an, ț ăranii recurgând la meteorologia populară, obiș nuiesc să prevadă cum va fi vremea în anul ce vine. Se folosesc de foile unei cepe mari pe care le desprind ș i le aș ază în ordine, numindu-le după lunile anului. In fiecare din ele pun puț ină sare. A doua zi, de Sfântul Vasile, cel ce dezleagă vrăjile ș i făcăturile, ei vor verifica cât lichid a lăsat sarea topită în fiecare foaie. Aș a vor ș ti, pentru că în mod misterios cantităț ile sunt diferite, dacă vor avea secetă sau ploaie ș i în ce lună anume. Prima săptămână din ianuarie este marcată de doua alte importante sărbători creș tineș ti: Botezul Domnului sau Boboteaza pe 6 ianuarie, ș i Sfântul Ion pe 7 ianuarie. Toț i românii se duc la biserică de Bobotează, pentru a lua apă sfinț ită, atât de necesara pentru tămăduire ș i purificare. În satele ș i oraș ele asezate pe maluri de ape, tinerii se întrec să scoată la mal crucea aruncată de preot în apa îngheț ată.Cel ce va reuș i, va avea parte numai de bine. În aceste zile, atât de reci ale iernii, adunaț i pe lângă focuri, neavând altă treabă decât de a hrăni animalele, ț ăranii români îș i trag sufletul alături de cei dragi, petrecând cu toț i Ionii ș i Ioanele ș i pregătindu-se pentru truda care va veni curând, odată cu topirea zăpezii. Traditii si obiceiuri de vara În tradiţia populară, vara începe la Sf. Timofte (10 iunie) şi durează până La Sf. Maria Mică (8 septembrie). Acest interval este „măsurat” prin sărbători şi obiceiuri populare păstrate, uneori chiar cu sfinţenie, din moşi-strămoşi. Sărbătoarea grâului anunţă o recoltă bogată Sânzienele Sunt con-siderate zâne bune, dar pot deveni si rele, pentru cei păcătosiSânzienele sunt considerate nişte femei foarte frumoase, adevărate preotese ale soarelui, divinităţi nocturne ascunse prin pădurile întunecate, neumblate de om. Conform tradiţiei, ele plutesc în aer sau umblă pe pământ, în noaptea de 23 spre 24 iunie, cântă şi dansează, împart rod holdelor, 13
  • 15. umplu de fecunditate femeile căsătorite, înmulţesc animalele şi păsările, dau leac şi miros florilor şi tămăduiesc bolile şi suferinţele oamenilor. Sânzienele sunt zâne bune, dar pot deveni foarte dăună­toare, lovindu-i pe cei păcătoşi cu „lanţul Sânzienelor”. Mai pot stârni, din senin, vijelii si grindină, lăsând câmpul fără rod şi florile fără de leac.În dimineaţa de Sânziene, înainte de răsăritul soarelui, se împletesc cununiţe de flori galbene, numite chiar sânzâiene, si se aruncă pe acoperişul caselor. Se consideră că omul va trăi mult în cazul în care coroniţa rămâne pe casă sau, dimpotrivă, că va muri repede, atunci când coroniţa alunecă sau cade.Tot în această zi au loc bâlciuri şi iarmaroace, un bun prilej pentru întâlnirea tinerilor, în vederea căsătoriei.În calendarul popular, ziua de 29 iunie (când Biserica îi prăznuieşte pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel) poartă numele de Sânpetru de vară (sau Sărbătoarea lupilor) şi marchează miezul verii agrare şi perioada secerişului. Acum se „calcă” ceapa sau usturoiul. Sf. Petru, patronul agricultorilor, răspunde de starea recoltelor, căldură, ploaie şi îi pedepseşte cu tunete şi grindină pe cei ce-l nesocotesc. Fiind un om bun, milostiv şi credincios, Dumnezeu l-a luat în cer şi i-a încredinţat porţile şi cheile Raiului. De Sânpetru de vară se dă de pomană, La biserică La marile sărbători, când se spune că la miezul nopţii se deschide cerul, Sânpetru poate fi zărit, pentru o clipă, stând la masa împărătească, mereu în dreapta lui Dumnezeu. Mai mare fiind peste cămările cereşti, împarte hrană animalelor sălbatice, în special lupilor, si mărunţeşte grindina, pentru a o face mai puţin periculoasă. Până la Sf. Petru este interzisă scuturarea merilor, altfel cade grindina peste holde. Se zice că atunci când Sf. Petru plesneşte din bici, din acesta sar scântei care, odată căzute pe pământ, se transformă în licurici. Licuricii sunt blagosloviţi de sfânt ca să lumineze calea celor rătăciţi în pădure.În ziua sărbătorii se obiş­nuieşte să se împartă şi pomeni de sufletul celor morţi (Moşii de Sânpetru). La biserică se duc mere, zarzăre, colivă, colaci, miere în faguri şi lumânări. De Sânpetru nici o femeie nu trebuie să mănânce fructe noi, legume sau zarzavaturi, până nu dă mai întâi de pomană. Cricovii de Vară (16-18 iulie) se mai numesc şi Cricovii Marinei (Sf. Marina – 17 iulie) şi ţin trei zile. Cricovii marchează mijlocul Verii Pastorale şi, împreună cu Cricovii de Iarnă, adică miezul Iernii Pastorale, împart anul agrar şi pastoral în două anotimpuri egale ca număr de zile. Despre Sf. Marina se spune că protejează sufletul copiilor morţi. Această zi o ţin în special femeile însărcinate, de frica bolilor. Se spune că menta, muşeţelul si pelinul capătă acum puteri magice, vindecătoare. Este si vremea când se scot ceapa şi usturoiul din straturi, altfel vor încolţi şi vor putrezi. În seara de 16 iulie se aşteaptă cântatul cicoarelor 14
  • 16. (mici insecte de câmp). Dacă vor cânta, se anunţă o toamnă lungă şi îmbelşugată. În cel mai apropiat sfârşit de săptămână de ziua Sfântului Ilie (Sântilie – 20 iulie) are loc Târgul de fete de pe Muntele Găina, recunoscut pentru „târguirea” fetelor. Ele se pregătesc din timp pentru acest eveniment, fiindcă trebuie să-si ia cu ele şi zestrea. Părinţii pun pe masă plăcintă, găini fripte, palincă, iar tatăl băiatului începe „nego­cierile”. Târgul de fete de pe Muntele Găina s-a transformat într-un bâlci De la Propojanii nu se mai poate dormi afară, vremea se răceşte Propojaniile (Schimbarea la faţă – 6 august) marchează momentul în care apostolii Mântuitorului, aflaţi pe muntele Tabor, s-au convins că Acesta nu este doar un prooroc al lui Dumnezeu, ci fiul Lui. În tradiţia populară, până la această sărbătoare trebuie terminat cositul şi făcutul fânului, pentru că se trec florile şi iarba îmbătrâneşte, diminuând calita­tea furajelor. Este si vremea culesului de plante şi fructe de leac, cu puteri vindecătoare: leuştean, avrămeasă, usturoi, flori de muşeţel, alune. Tot din această zi este interzis dormitul afară. Sf. Marie Mare (Adormirea Maicii Domnului – 15 august) slăveşte momentul în care Născătoarea de Dumnezeu şi-a dat sufletul în mâinile Fiului său, Iisus. În această zi femeile dau de pomană apă, miere, struguri şi prune. Dimineaţa culeg flori din grădină si le pun la icoane, pentru a-i feri pe toţi ai casei de boli şi necazuri. Se deschid târgurile şi satul se adună la horă. Femeile însăr­cinate se roagă la Maica Domnului să le ajute să nască uşor şi să aibă copii sănătoşi. Adormirea Maicii Domnului este cea mai mare sărbătoare a verii, socotită ca zi de hotar pentru acest anotimp. De acum se merge către toamnă, vremea începe să se răcească. Sântion de toamnă (Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul – 29 august) este considerată ultima mare sărbătoare a verii. Acum nu e bine să se mănânce fructe rotunde, care seamănă cu un cap (mere, pere, nuci) sau cu o cruce (nuci, pepene). Despre Sântion există si numeroase legende. Una dintre ele spune că ar fi fost un tânăr sărac, de o rară frumuseţe: Într-o zi, o femeie bogată l-a invitat peste noapte la ea, dar sfântul, nevrând să intre în păcat, s-a rugat stăruitor la Dumnezeu să-i ia frumuseţea cea ademenitoare. Dumnezeu i-a ascultat ruga şi l-a învăţat să-şi taie capul! Făcând Sântion acest lucru s-a pomenit cu un cap de… oaie în locul frumosului său cap, scăpând astfel de păcat.La Sântion de toamna este interzis să folosim cutitul.4 4 Tradiţii şi obiceiuri de vară, http://revistaflacara.ro/traditii-si-obiceiuri-de-vara/, (accesat pe 14/10/2013, ora 10:50) 15