Tinerii pe calea intrebarilor




1.  Cuvant inainte
2.  Petting-ul, sarutul si aparenta feciorie (cuvant pentru cei indra...
2
Cuvant inainte                               >>


Inca de multa vreme am inteles ca Bunul Dumnezeu nu-i cruta pe teologi. ...
<<                        Petting-ul, sarutul si aparenta feciorie                      >>


(cuvant pentru cei indragosti...
Cate vedete desfranate care apar des pe micul ecran nu spun ca sunt credincioase – pentru ca
trec uneori pe la biserica, p...
atunci Domnul va vorbi inimii noastre si ne va ridica, ne va mangaia, ne va lumina. Altfel spus,
incercati sa luptati pent...
Nuditatea, vederea unei femei dezbracate, a cauzat caderea lui David Psalmistul. Pare-ni-se
noua ca suntem mai puternici l...
extrem de delicat si nu merita lasat deoparte atat timp cat tinerii cauta raspuns duhovnicesc la
probleme lor.

M-a indemn...
se intample mai discret, mai rar. A inteles foarte bine si el, dar si ea, ca nu trebuie sa se joace
cu focul. Cand vanturi...
Nadajduiesc ca prin acest cuvant nu ne-am propovaduit pe noi insine, ci pe Hristos Iisus,
Domnul (II Corinteni 4, 5).


NO...
unde se gasea sfantul; si daca a inserat, a inceput a plange, ca si cum adica s-ar fi ratacit si s-
ar fi temut sa nu o ma...
<<                        De ce cad, uneori, cei duhovniceşti?!                        >>


(unui frate care intreaba)

Di...
ramane intreg in lumina si in elementul sau; la fel stau lucrurile si cu cei ce nu sunt cu
desavarsire curatiti; desi trai...
Din pacate exista astfel de caderi, am cunoscut si eu persoane care au avut caderi mari dupa
niste eforturi duhovnicesti d...
socoteasca pe acesta ca pe acelea? Zis-a batranul: nu, dar ma lupt cu gandul sa nu-l iau pe el.
Si a zis Avraam: iata este...
<<                                Desfrânaţii si Preoţia                                >>


"Mai pot sa slujesc lui Dumne...
care nu-L stie. Celui botezat, crestinului adica, desfranarea i se socoteste ca o forma de
apostazie, el intineaza haina b...
roaga cu zdrobire pentru pacatele savarsite? Putem noi spune ca nu-l innoieste intru totul pe
cel ce plange, dupa cuvantul...
face una cu alta. Daca un tanar teolog se cununa civil, traieste in concubinaj si face cununia
religioasa dupa o vreme e s...
Nu pun la indoiala vigilenta vreunui episcop, doar ma tem de lipsa de sinceritatea a unora
dintre absolventii facultatilor...
[28] Sfantul Ioan Scararul, Florilegiu filocalic, Editura Herald, Bucuresti, p. 135.

[29] Sfantul Teofan Zavoratul, Mantu...
[38] Parintele Arsenie Papacioc apud Duhovnici romani in dialog cu tinerii (editia a-II-a),
Editura Bizantina, Bucuresti, ...
<<                  Concubinii, sinceritatea si femeia samarineanca                   >>


In timpul liber mi se intampla ...
tau. Vino-ti in fire. Fii sincera ca si femeia pe care am intalnit-o odinioara la fantana lui Iacov
de langa cetatea Sihar...
<<                             Reclamele si sufletul nostru                            >>


"Vad ceea ce-mi arati!

Aud ce...
Dar nu e acesta aurul. Iar daca e sa li se spuna oamenilor: "Uite, acesta-i aurul", te privesc
banuitor. Iar lipsa increde...
mea nimeni nu va doreste fericirea pentru ca oamenii fericiti nu consuma" (Frederic Beigbeder,
199.000 lei, Pandora-M, 200...
<<                              Pentru o presa ortodoxa                               >>


Exista in Romania de azi, print...
Editorialul, spre exemplu, nu este un gen patristic spun ce-i ce se grabesc sa excluda temeiul
unei prese crestine, afirma...
traim. Cuvantul lui Hristos, de buna seama, merita mai mult decat un colt de pagina, de cele
mai multe ori cu invecinari s...
<<                      Pervertirea cuvintelor (deturnare de sens)                      >>


Noi, crestinii stim bine un l...
Laurentiu Dumitru - Tinerii pe calea intrebarilor
Laurentiu Dumitru - Tinerii pe calea intrebarilor
Laurentiu Dumitru - Tinerii pe calea intrebarilor
Laurentiu Dumitru - Tinerii pe calea intrebarilor
Laurentiu Dumitru - Tinerii pe calea intrebarilor
Laurentiu Dumitru - Tinerii pe calea intrebarilor
Laurentiu Dumitru - Tinerii pe calea intrebarilor
Laurentiu Dumitru - Tinerii pe calea intrebarilor
Laurentiu Dumitru - Tinerii pe calea intrebarilor
Laurentiu Dumitru - Tinerii pe calea intrebarilor
Laurentiu Dumitru - Tinerii pe calea intrebarilor
Laurentiu Dumitru - Tinerii pe calea intrebarilor
Laurentiu Dumitru - Tinerii pe calea intrebarilor
Laurentiu Dumitru - Tinerii pe calea intrebarilor
Laurentiu Dumitru - Tinerii pe calea intrebarilor
Laurentiu Dumitru - Tinerii pe calea intrebarilor
Laurentiu Dumitru - Tinerii pe calea intrebarilor
Laurentiu Dumitru - Tinerii pe calea intrebarilor
Laurentiu Dumitru - Tinerii pe calea intrebarilor
Laurentiu Dumitru - Tinerii pe calea intrebarilor
Laurentiu Dumitru - Tinerii pe calea intrebarilor
Laurentiu Dumitru - Tinerii pe calea intrebarilor
Laurentiu Dumitru - Tinerii pe calea intrebarilor
Laurentiu Dumitru - Tinerii pe calea intrebarilor
Laurentiu Dumitru - Tinerii pe calea intrebarilor
Laurentiu Dumitru - Tinerii pe calea intrebarilor
Laurentiu Dumitru - Tinerii pe calea intrebarilor
Laurentiu Dumitru - Tinerii pe calea intrebarilor
Laurentiu Dumitru - Tinerii pe calea intrebarilor
Laurentiu Dumitru - Tinerii pe calea intrebarilor
Laurentiu Dumitru - Tinerii pe calea intrebarilor
Laurentiu Dumitru - Tinerii pe calea intrebarilor
Laurentiu Dumitru - Tinerii pe calea intrebarilor
Laurentiu Dumitru - Tinerii pe calea intrebarilor
Laurentiu Dumitru - Tinerii pe calea intrebarilor
Laurentiu Dumitru - Tinerii pe calea intrebarilor
Laurentiu Dumitru - Tinerii pe calea intrebarilor
Laurentiu Dumitru - Tinerii pe calea intrebarilor
Laurentiu Dumitru - Tinerii pe calea intrebarilor
Laurentiu Dumitru - Tinerii pe calea intrebarilor
Laurentiu Dumitru - Tinerii pe calea intrebarilor
Laurentiu Dumitru - Tinerii pe calea intrebarilor
Laurentiu Dumitru - Tinerii pe calea intrebarilor
Laurentiu Dumitru - Tinerii pe calea intrebarilor
Laurentiu Dumitru - Tinerii pe calea intrebarilor
Laurentiu Dumitru - Tinerii pe calea intrebarilor
Laurentiu Dumitru - Tinerii pe calea intrebarilor
Laurentiu Dumitru - Tinerii pe calea intrebarilor
Laurentiu Dumitru - Tinerii pe calea intrebarilor
Laurentiu Dumitru - Tinerii pe calea intrebarilor
Laurentiu Dumitru - Tinerii pe calea intrebarilor
Laurentiu Dumitru - Tinerii pe calea intrebarilor
Laurentiu Dumitru - Tinerii pe calea intrebarilor
Laurentiu Dumitru - Tinerii pe calea intrebarilor
Laurentiu Dumitru - Tinerii pe calea intrebarilor
Laurentiu Dumitru - Tinerii pe calea intrebarilor
Laurentiu Dumitru - Tinerii pe calea intrebarilor
Laurentiu Dumitru - Tinerii pe calea intrebarilor
Upcoming SlideShare
Loading in …5
×

Laurentiu Dumitru - Tinerii pe calea intrebarilor

3,984 views
3,919 views

Published on

Laurentiu Dumitru - Tinerii pe calea intrebarilor

0 Comments
1 Like
Statistics
Notes
  • Be the first to comment

No Downloads
Views
Total views
3,984
On SlideShare
0
From Embeds
0
Number of Embeds
1
Actions
Shares
0
Downloads
113
Comments
0
Likes
1
Embeds 0
No embeds

No notes for slide

Laurentiu Dumitru - Tinerii pe calea intrebarilor

  1. 1. Tinerii pe calea intrebarilor 1. Cuvant inainte 2. Petting-ul, sarutul si aparenta feciorie (cuvant pentru cei indragostiti) 3. De ce cad, uneori, cei duhovnicesti?! (unui frate care intreaba) 4. Desfranatii si preotia. "Mai pot sa slujesc lui Dumnezeu ca preot?" (raspuns catre un student de la Teologie -Pastorala) 5. Concubinii, sinceritatea si femeia samarineanca 6. Reclamele si sufletul nostru 7. Pentru o presa ortodoxa 8. Pervertirea cuvintelor (deturnare de sens) 9. Toleranta de azi: cal troian occidental intr-o Romanie urgisita? 10. Viata in Hristos versus integrarea europeana 11. Businessman-ul si morala ortodoxa 12. Andrei Plesu - intre armia cereasca si Plai cu boi 13. Ispita multor intelectuali: "Toate religiile sunt bune!" 14. Hristos si indemnul la lectura (raspuns catre George) 15. Paulo Coelho - sublim si periculos 16. De la indrazneala la badaranie. Familiaritas Dei, dar pana unde? 17. "Mai ajunge cineva in Rai in vremurile noastre?" 18. Cum a reusit Noe ca in 7 zile sa transforme arca in cea mai mare gradina zoologica? 19. Produsele din soia. Imitatie de carne? Imitatie de post? 20. Lacomia pantecelui - pacatul ce ne loveste de Sarbatori 21. Ispita 22. Despre sinucidere. "Fara Hristos, totul este intuneric si nebunie" 23. Unde duc drogurile. De la extaz la mormant. Lideri rock - modele pentru milioane de tineri, victime ale toxicomaniei 24. Ce ar fi lumea fara Inviere? - ganduri pe marginea filmului The Body - 25. Mel Gibson si "Patimile lui Hristos" - dialog cu parintele Lucian Grigore 1
  2. 2. 2
  3. 3. Cuvant inainte >> Inca de multa vreme am inteles ca Bunul Dumnezeu nu-i cruta pe teologi. Dumnezeu investeste in ei si cere indoit. Vai noua, ce raspuns vom da la Judecata lui Hristos pentru tacerea noastra, pentru confortul sporit pe care l-am cautat, pentru starea caldicica in care ne-am complacut, pentru modul "inspirat" in care am imbinat duhovnicescul cu lumescul? Pe masa de lucru, rezemata de perete, am o icoana pictata cu Mantuitorul Hristos; Chipul reprezentat inspira blandete, bunatate, insa in Cartea deschisa din mana Sa sta scris un cuvant necrutator: Orice pom care nu face roada buna se taie si se arunca in foc (Matei 7, 19). Un fel de sabie a lui Damocles, care atarna deasupra capului meu, dar si un cuvant cu putere multa care m-a pus, pe mine, lenesul, la treaba. Sub aceste auspicii am ispravit a doua carte. Spun Sfintii Parinti: "De vrei sa te mantuiesti, cu intrebarea sa calatoresti". Firul rosu care strabate intreaga carte este "intrebarea calatoare". Majoritatea cuvintelor adunate intre aceste coperti sunt raspunsuri - la diverse probleme ale vremurilor de acum - la unele intrebari pe care tinerii mi le-au pus in ultimul timp. Am raspuns cat m-a luminat Bunul Dumnezeu. Multumesc arhiereului meu, Prea Sfintitul Calinic, pentru binecuvantari, sfaturi si incurajare, familiei mele pentru dragoste, rabdare si sprijin. Multumesc parintelui Lucian Grigore, parintelui Vasile Sorescu, parintelui Savatie Bastovoi, lui Gigel Chiazna, lui Cristian Ducu, fratilor in Hristos de la Cenaclul cultural-religios Sfantul Gheorghe - Pitesti, colegilor de la Argesul Ortodox, doamnei Lucretia Voicu, lui Danion si Claudiei Vasile, precum si tuturor cititorilor mei. Aceasta carte a aparut si "din vina lor". Bunul Dumnezeu sa va rasplateasca dragostea! Va port in rugaciuni! Laurentiu Dumitru 3
  4. 4. << Petting-ul, sarutul si aparenta feciorie >> (cuvant pentru cei indragostiti) Petting-ul, desi este pomenit prin unele lucrari postmoderne si paracrestine despre sexualitate, era pana acum ceva vreme un cuvant cvasi-necunoscut. Acest concept a intrat insa in limbajul comun al adolescentilor nostri odata cu pagina de sex a revistei lor favorite, Bravo[1]. Bravo exemplifica cele descrise in paginile de sexualitate cu ajutorul a doi tineri minori, fata si baiat, fotografiati nud. Da, se pare ca in Romania se admite asa ceva ("cu acordul parintilor"). "Termenul de petting este utilizat pentru a descrie toate acele actiuni la care recurge perechea de adolescenti care inca nu si-a inceput viata intima, dar care cauta totusi sa-si provoace placere sexuala reciproca"[2]. El nu denumeste neaparat preludiul; preludiul pregateste actul sexual, "petting-ul este o forma de provocare a placerii sexuale la tinerii care inca nu si-au inceput viata intima. Ei sunt dispusi sa faca orice pentru a provoca placere partenerului, in afara de contactul sexual"[3]. Petting-ul nu e doar "inceput", "debut", ci este vazut si ca o activitate in sine, care exclude existenta actului intim. Altfel spus, petting-ul vorbeste despre jocul erotic (soft sau hard, dupa numarul de haine pe care le pastrezi pe tine...). El este o indeletnicire recomandata tinerilor inca feciori/virgini, de fapt acelora care din varii motive vor sa-si pastreze fecioria/virginitatea (cer ingaduinta a folosi si termenul de virginitate pentru ca asta se si doreste a fi pastrata si nu fecioria care implica, se-ntelege, o anume curatie sufleteasca pe langa pastrarea intacta a "pecetii fecioriei"). Altfel spus, petting-ul se doreste a fi alternativa la actul intim pentru tinerii virgini, alternativa pentru cei ce vor sa-si pastreze (inca!!) virginitatea. Aceasta amarnica alternativa e o mare amagire din care a gustat aproape intreg occidentul cand, prin unele programe, tinerii adolescenti erau sfatuiti sa practice sexul oral pentru a evita sarcinile nedorite[4]. Sa incercam sa meditam putin, cu sinceritate! Cine are nevoie de promovarea acestei practici?!? Intr-o lume fara Dumnezeu ea e total desueta; de ce sa-ti pastrezi virginitatea, ea nu e o virtute, nu mai e o norma ceruta de Dumnezeu pana la casatorie, ci e un obstacol in calea placerii si a implinirii poftelor firii... La ce mai e buna o astfel de feciorie, virginitate mai bine zis?? Cui foloseste? Fetelor care vor sa se amageasca ca mai sunt virgine doar pentru ca nu au practicat actul sexual? E buna pentru amagit parintii habotnici, fanatici, bisericosi care cer fetelor lor sa mearga la control ginecologic din timp in timp? E buna pentru a spune la spovedanie "sunt curata, n-am sarit parleazul"? Petting-ul il gasesc ca pe una din ispitele iscusite ale demonului desfraului. "Dar ce, pacatuiesti? Esti inca virgin/a?" sopteste acesta. "Si medicul poate aduce marturie". Asta inseamna, in asceza ortodoxa, a fi in inselare[5]. Oamenii stiu ca "a fi in standarde" aduce o oarecare stare de liniste si confort psihologic. Ei nu se pot rupe de mostenirea lor crestina, desi traiesc paganeste, si cauta sa implineasca o minima moralia care sa le linisteasca constiinta. 4
  5. 5. Cate vedete desfranate care apar des pe micul ecran nu spun ca sunt credincioase – pentru ca trec uneori pe la biserica, pentru ca se inchina uneori sau aprind o lumanare? Vedem des prin cotidienele centrale si revistele de high-life tinere artiste de saptesprezece, optsprezece ani (girls-band-uri[6], "vedete" de-o vara si de-un refren despre mare si soare) care se declara virgine, insa au comportament si vestimentatie de striptease, pozeaza in ipostaze care de care mai depravate (avand cautatura obraznica – Pilde 7, 13), iar prin videoclipuri si concerte fac diverse gesturi lascive, senzuale, danseaza obscen, iritant, fara pudoare. E de la sine inteles ca o virgina avand infatisare de desfranata (Pilde 7, 10) daca a ajuns sa-si expuna trupul golas prin reviste inseamna ca a trecut deja de multe bariere psihice, emotionale; ea e gata de mai mult[7], insa neconsumand inca o relatie intima se considera virtuoasa. Se cred insa curate ca lacrima, inca n-au facut sex...De multe ori spun ca "se pastreaza" tocmai din ratiuni religioase. Unii cititori s-ar putea sa-mi reproseze ca-s partinitor. Nu vreau sa para un comentariu cu valente de repros generalizat la adresa unuia dintre sexe. Adevarul e ca trupele muzicale de baieti (boys-band-urile) au acelasi efect asupra fetelor ca si trupele de fete asupra baietilor. De obicei insa baietii nu vorbesc despre fecioria lor, se jeneaza cu ea, ei se lauda uneori si cu pacate pe care nu le-au savarsit, de aceea nu am exemplificat in acest sens. Demonul desfraului sopteste azi mai mult ca-n alte timpuri: "Joaca-te cat vrei, cum vrei, esti si vei ramane totusi o buna crestina daca nu faci sex". Tanarul fan al acestor fetite incepe sa mearga dintr-o data dupa ele, ca un bou la junghiere si ca un cerb care se zoreste spre capcana (Pilde 7, 22). Si-a luat ultimul album, si-a luat si postere. Ar vrea si el o prietena asa dezinhibata ca artista din afis. Inima lui se intineaza, pofta creste, pacatul il paste. Desfranarile din inima ies (cf. Matei 15, 19). Dar inainte de a fi in inima, desfranarea s-a plimbat prin fata ochilor lui. Daca demonul desfraului s-ar da pe fata, lumea s-ar cutremura si s-ar pazi de pacatul trupului. De-a lungul timpului mii si mii de fecioare, dar si feciori, si-au pastrat curatia cu mari greutati, jertfe si chiar cu pretul vietii (Sfanta Tecla, Fecioara Eufrasia, Fecioara Eufimia, Nichita martirul, tanarul Sepeos, etc.) si asta pentru ca au inteles prea bine paguba desfraului si bucuria unirii cu Hristos. Intr-o conferinta parintele Savatie Bastovoi spunea pe-ntelesul tuturor: "Fiecarui gand trebuie sa-i gasim persoana care-i sta in spate, pentru ca nici o stare si nici o idee nu se poate naste din senin, cineva a nascut-o. Si daca ea imi este straina mie, cineva a nascut-o in inima mea. Si acel cineva, daca nu e de la Dumnezeu, este din cei care merg impotriva Lui, si atunci, sa ma ridic si sa nu-l mai primesc"[8]. Sa nu ne inselam deci, sa stim cine e cel ce ne indeamna spre pacat, spre departare de Dumnezeu. Tertulian (secolul II) istoriseste despre o tanara crestina care nu se retinea de la chefuri si petreceri imorale. Cu o astfel de ocazie, diavolul puse stapanire pe sufletul ei si ea cazu jos, imbolnavindu-se. Preotul chemat la capul muribundei a cunoscut indata ca diavolul o stapanea si, prin rugaciuni, cauta sa o scape. In timpul rugaciunii diavolul se rasti la preot: "De ce ma alungi? Am dreptul sa o stapanesc, pentru ca acest suflet se ratacise pe pamantul imparatiei mele si l-am aflat in teritoriul meu". Exemple s-ar mai putea da. Unele chiar din vremea noastra. Parintii duhovnici le stiu mai bine. Insa consider ca nu trebuie sa ajungem sa plecam urechea la ce spun demonii prin nefericitii posedati, mai bine este pentru noi sa ascultam de glasul preotului care ne spune sa fugim de locurile promiscue care ne vatama. Diavolul insa, de cele mai multe ori, te lasa in pace cand mergi pe o cale gresita. O data inceputa insa lupta pentru despatimire, pentru implinirea poruncilor Evangheliei, oricine v-a simti abitir lucrarea lui. Atunci sa vezi ispite, manie, hule, ganduri rele si alte probleme. Abia atunci cand ne vedem neputinta noastra si cand vom cadea in genunchi si vom varsa lacrimi din inima, abia 5
  6. 6. atunci Domnul va vorbi inimii noastre si ne va ridica, ne va mangaia, ne va lumina. Altfel spus, incercati sa luptati pentru adevarata feciorie si veti vedea ca fecioria pe care ati laudat-o mai inainte era mai mult desfrau. Consider ca ar trebui lamurit, in cheie ortodoxa, ce este fecioria. Nimeni in Ortodoxie nu a asociat fecioria doar cu lipsa contactului sexual propriu-zis. Sfintii Parinti nu se considerau fecioare pe cele care frecventau petrecerile lumesti unde, de obicei, se afisau imbracate astfel incat sa atraga atentia asupra trupului lor, unde se indulceau adesea cu discutii senzuale si bauturi imbatatoare. Altfel spus, e vorba de cele care astazi merg prin discoteci, cluburi sau baruri. De altfel, Biserica, prin Parintii ei, a mustrat o astfel de petrecere in mod frecvent, azi insa, unii preoti si profesori de religie se jeneaza a mai pomeni si astfel de situatii, considerand ca vor cadea in ridicol, caci mai mari decat acestea se intampla in societatea noastra. Nu se intelege insa ca foarte multe patimi intra in sufletele tinerilor in astfel de locuri promiscue, si ca daca acestea n-ar fi frecventate, tinerilor le-ar fi mai usor sa se pazeasca de lucrarea diavolului. Parintii acestia "habotnici" care interzic discoteca sau o ingaduie in anume conditii (note maxime la scoala, ajutor casnic) stiu ca, in majoritatea cazurilor, discoteca nu-i doar un banal loc de intalnire intre prieteni, stiu ca nu e totuna cu a te intalni cu prietenii la scara blocului sau intr-un parc. O data cu debutul frecventarii barurilor, discotecilor si altor locuri asemenea, oricine poate vedea la tanar/a schimbari de comportament. Adolescentele vor de acum alte haine (toale, cum spun acestea), mai mulate, mai decoltate, mai scurte, vor top-uri si tanga, vor accesorii de tot felul. Invariabil, daca vei intreba o tanara care nu se imbraca provocator daca frecventeaza discoteca, va spune: Nu! Fecioria adevarata este in conceptia Noului Testament asociata cu intelepciunea. Fecioria trupului fara intelepciune nu foloseste prea mult. Fara o vietuire crestineasca si fapte bune, fecioarele cu trupul se aseamana cu fecioarele nebune din Evanghelie (cf. Matei 25, 1-13). Fecioarele intelepte, care si-au agonisit in viata lor untdelemnul faptelor bune si al milei, au intrat cu Mirele Ceresc in Camara Imparatiei lui Dumnezeu. Fecioarele nebune, care s-au increzut in fecioria lor si nu si-au agonisit untdelemnul facerii de bine, au ramas afara in intuneric. Acestora din urma fecioria trupeasca nu le-a folosit, caci Mantuitorul le spune infricosatorul cuvant: Nu va cunosc pe voi (Matei 25, 12). De aceea si feciorii si fecioarele vremurilor noastre, pasionate de petting, ar trebui sa inteleaga ca nu-i de ajuns doar a pastra fecioria trupului. Nu spun ca-i usor, e o lupta cumplita, e nevoie de un suflet tare, indraznet, care uraste necuratia dupa cum spunea marele Ioan Gura de Aur. Dar cand iubesti necuratia cum sa izbandesti? De aceea tinerii intreaba des: "Pana unde putem merge?". Pentru ca iubesc deopotriva curatia si necuratia. Dar despre "pana unde?" vom vorbi mai incolo. E nevoie de o mare nadejde in lucrarea lui Dumnezeu in viata noastra, o predare in mainile Lui, caci de n-ar pazi Domnul cetatea, in zadar ar priveghea cel ce o pazeste (Psalmi 126, 1). Petting-ul include deseori nuditatea. Asa exemplifica prin fotografii si revista Bravo. "Frumusete straina am vazut si cu dansa mi-am ranit inima" zicem in rugaciunile serii. Ea ne este straina pentru ca nu ne apartine prin taina Nuntii; doar atunci femeia nu este stapana pe trupul sau, ci barbatul; asemenea nici barbatul nu este stapan pe trupul sau, ci femeia (I Corinteni 7, 4). Curiozitatea desfranarii este in firea noastra. Anevoie se poate lupta cineva cu ea. Cea mai buna lupta, dupa cuvantul Apostolului, e fuga: Fugiti de desfranare (I Corinteni 6, 18). Noi nu suntem intr-atat de intariti incat sa o acceptam in preajma noastra fara sa ne vatame (aviz celor care consuma pornografie – prin reviste, filme, internet, etc.). Nuditatea sexului opus e ultimul lucru de care are nevoie ochiul tanarului, chiar literatura "de specialitate" spune ca petting-ul propriu-zis incepe de la nuditate. 6
  7. 7. Nuditatea, vederea unei femei dezbracate, a cauzat caderea lui David Psalmistul. Pare-ni-se noua ca suntem mai puternici la virtute decat David, omul lui Dumnezeu? Si totusi acesta s-a culcat cu sotie straina, sotia altui barbat. Si asta de la privirea trupului gol care l-a umplut de pofta. Dumnezeu trimite la David pe Profetul Natan care-l mustra. Abia dupa cuvantul profetului, David se trezeste la realitate si isi vine in fire. Am pacatuit inaintea Domnului, a zis David catre Natan (II Regi 12, 12). Putini stiu ca celebrul Psalm 50, psalmul pocaintei, e scris de David "cand a venit profetul Natan, ca sa-l mustre pentru femeia lui Urie". Despre un petting light se vorbeste si in viata Sfantului Martinian (13 februarie)[9]. Pare un caz iesit din comun si poate mira pe aceia care nu stiu ca marii traitori au parte de ispite cumplite, la masura harului dobandit de la Dumnezeu. Prin Paterice se spune ca diavolii se aduna in sihastrii si manastiri, caci acolo au de lupta, nu prin cetati unde oamenii sunt nepasatori fata de mantuire. De aceea in scrierile ascetice se recomanda monahilor sa nu priveasca femei sau chipurile monahilor carora nu le-a crescut barba; calugarii au realmente parte de lupte pe care noi, cei din lume, nu le putem banui. Viata Sfantului Martinian trebuie sa ne fie cuvant de folos si ziditor de suflet. Solutia pe care ne-o pune inainte sfantul e una singura: Fuga! "Sfintii Parinti spun: toate luptele se castiga cu asalt. Singura lupta care se castiga cu fuga este lupta impotriva trupului"[10]. Suntem mai intariti noi decat Cuviosul Martinian? Noua, celor din lume, ni se pare ca nu suntem chiar asa vulnerabili, mergem la plaja unde-s atatea trupuri goale, privim la televizor tot felul de entertaiment-uri si arareori ni se pare ca ne-am tulburat. De fapt, noi nu sesizam ca patima ne stapaneste deja. Lupta pentru curatie, pentru feciorie, e o lupta cumplita, ea insa dispare daca savarsesti pacatul intr-un fel sau altul. Atunci cand te miri ca nu ai lupta de dus, de fapt ai si pierdut lupta. Fara doar si poate, dincolo de inocenta e alunecare. Ori traiesti in inocenta, in candoare, prin mila si cu ajutorul lui Dumnezeu (cazul copiilor si a celor foarte tineri), ori esti muncit de pofta, ori ai cazut savarsind pacatul. Dincolo de alunecare e iadul deznadejdii sau raiul nadejdii in schimbarea vietii prin venirea in fire ca si fiul cel curvar din Evanghelie[11]. Trupul doar Domnul ne poate da putere sa il infranam. Spun Parintii ca, odata cu trecerea timpului, unele ispite si neputinte ne vor lasa, dar vom avea de furca pana la sfarsit cu mandria si desfranarea. Exceptiile sunt extrem de rare si confirma regula. Sfantul Ioan Scararul este unul dintre aceia. El vorbeste despre demonul curviei din auzite, din exterior, nu din lupta personala: "Am aflat ca lupul curviei adauga dureri celui bolnav si chiar in dureri ii sadeste simtiri necuviincioase si scurgeri"[12]. De altfel, Sfantul ii lauda pe cei care se straduiesc sa-si depaseasca firea, nu pe cei ce n-au parte de lupta. Sa nu ne jucam cu focul, mai ales cand firea noastra este ea insasi aplecata spre curvie. O patima, cu cat e mai hranita, cu atat e mai flamanda, imi spunea candva duhovnicul. Solutia? Corectarea ei! Cel/cea care face petting, si doar atat, deci nu ajunge a faptui propriu-zis pacatul trupesc, neindoios a fost pazit/a de harul Duhului Sfant. Sa planga pentru intinarea si necuratia sa si sa Ii multumeasca Domnului. Daca cineva persista in aceasta practica sa stie ca Duhul nu va mai fi cu el[13], caci patima se cuibareste in inima, iar constiinta si-o va adormi incetul cu incetul. "Ok, deci petting-ul nu-i bun si nu-I place lui Dumnezeu" ar putea spune tanarul cititor. Dar, totusi, "pana unde putem mergem"? Intrebarea am auzit-o de nenumarate ori! Inevitabil, tinerii incep sa intrebe despre sarut. A scrie despre sarut am considerat multa vreme ca este o ispita, chiar daca am fost deseori indemnat sa scriu pe acest subiect de catre tinerii cu care intru in dialog... Subiectul este 7
  8. 8. extrem de delicat si nu merita lasat deoparte atat timp cat tinerii cauta raspuns duhovnicesc la probleme lor. M-a indemnat sa scriu si pozitia categorica impotriva sarutului intre adolescenti a unui parinte ravnitor al Bisericii noastre, pozitie justificata in mare parte, dar demoralizatoare din punctul meu de vedere. Tinerii nedusi la biserica (indiferenti din punct de vedere religios) au rezolvat si au depasit aceasta problema mergand mai departe, cazand si savarsind pacatul trupesc; insa ceilalti, tinerii credinciosi, duhovnicesti, traiesc in Hristos, ducand o lupta permanenta pentru pastrarea fecioriei. Acestia din urma, stiind ca relatiile trupesti inainte de casatorie sunt pacat, se nevoiesc si cu harul lui Dumnezeu reusesc, desigur nu toti, sa ajunga la nunta lor curati si sa ia "cununile" lor cu vrednicie. Aceasta-i dragostea "nascuta de nepatimire" spre care ne cheama Dumnezeu. Trupul cere cele ale lui si in multe cazuri, tinerii credinciosi recurg, din pacate, la sarut ca la un fel de substitut pentru viata intima. Acestia isi stabilesc limita pana la care vor merge, aceasta fiind de multe ori actul intim in sine (pe care nu vor sa-l savarseasca pentru a nu pacatui in fata lui Dumnezeu). O eleva imi spunea in urma cu ceva timp ca se intalneste cu prietenul sau aproape doar pentru sarut. Adica, se vad, schimba doua-trei vorbe si, in rest, se saruta patimas timp indelungat... dar nu pacatuiesc cum fac altii... In schimb, se "plangea" de multele ispite trupesti si de imaginatia pacatoasa care o chinuia zi si noapte. Se simtea departe de Hristos si oarecum pe buna dreptate pentru ca spune parintele Arsenie de la Techirghiol: "...cand te umpli de pofta trupeasca, Il dai afara din casa inimii Tale pe Hristos, Cel care a zidit-o si a rascumparat-o". Traind sau nu in castitate, tanarul are insa de cele mai multe ori sentimentul ca sarutul "nu e ceva grav si nici periculos... daca stii cand sa te opresti". Bineinteles ca intre un baiat si o fata care se plac exista si atractie fizica, caci nu poti sa-ti faci un prieten (o prietena) care nu te atrage. Aceasta irezistibila atractie e manifestarea instinctului sexual si este mai agresiv la baieti decat la fete. De multe ori dragostea este confundata cu acest instinct sexual, de aici multele dezamagiri sentimentale. In adolescenta, de multe ori, tanarul confunda realitatea cu ceea ce viseaza. El este plin de dorinta, de curiozitate si nerabdare, e o lupta in sufletul sau: pe de o parte pofta din el, pe de alta dorinta de a duce o viata curata, ferita de patimi. Ar vrea sa fie si cu Hristos si sa i se ingaduie si o aplecare spre senzualitate. Lupta duhovniceasca a tanarului credincios isi pierde din avant atunci cand intra in anturajul unor prieteni cu vederi mult prea moderne. E nevoie ca tanarul credincios sa se insoteasca cu cei ce gandesc ca el, mai ales daca se simte labil, usor influentabil. Nu este vorba aici de a fugi de lume, de a te insingura, ci de a dezvolta prietenii cu persoane care gandesc, simt in acelasi fel, care au aceleasi preocupari. Spuneam si in alt context ca daca esti o fata tanara si credincioasa, dar te imprietenesti cu un tip cool, tare ca cei din reclame, care nu tine cont de o minima moralia (nu e ce vrei, insa nici singura nu-ti place sa fii), dar care iti respecta dorinta de a te pastra curata pentru nunta, intalnirile cu acesta se pot transforma in preludii nesfarsite, in saruturi patimase. Totul pare in regula dar nu este, pentru ca sarutul devine acum substitut pentru viata sexuala. In principiu, fiecare ar trebui sa fie sincer cu sine si cu celalalt si sa stie care este limita, care gest e nascut din iubire si care din patima, din pofta trupeasca. Cand e sinceritate si dragoste trebuie sa ai puterea de a spune celuilalt: "ma tulbur, imi tulbur mintea". Bineinteles ca se cere un anumit stadiu duhovnicesc, dar ideea e lesne de inteles pentru oricine. Un coleg de facultate, foarte sincer si deschis, mi-a spus odata ca i-a marturisit prietenei ca sarutul il tulbura foarte tare, ca il aprinde de pofta si ca ar fi bine sa evite pentru o vreme acest gest, sa 8
  9. 9. se intample mai discret, mai rar. A inteles foarte bine si el, dar si ea, ca nu trebuie sa se joace cu focul. Cand vanturile sunt puternice, pe vreme de arsita, focul aprins in padure se imprastie repede. El se stinge cu apa, nu cu materiale inflamabile. Cand vorbim cu tinerele fete despre machiaj, nu e intelept si pedagogic sa le dam ideea ca ar fi un pacat sa vrea sa fie frumoase, sa placa celorlalti prin frumusetea chipului lor. Le putem indemna sa fie cat mai naturale cu putinta. Tot astfel, e demoralizator a vorbi impotriva sarutului cu vehementa si fara nuantare. Daca spui unui tanar sa nu se sarute se indarjeste si se indeparteaza voit de Biserica gasind-o traditionalista, conservatoare – in sens rau, bineinteles. E preferabil sa le vorbim deschis, sincer, spunandu-le ca daca observa ca mintea o ia razna, sa inceteze, mai ales in posturi. Este si un bun prilej duhovnicesc de a trezi interesul pentru invatatura ascetica despre "paza mintii". Eu inca mai cred ca unii se pot saruta frumos, curat. In urma cu aproape noua ani aflandu-ma in miez de noapte la o manastire, la un parinte imbunatatit – ieroschimonah, am cercetat dintr-o prea mare curiozitate ce sfaturi le-a dat parintele celor ce au venit... in doi – adica impreuna ca prieteni – referitor la sarutul intre tineri. Am observat ca unora le-a interzis (cu blandete, cu apropos) sa se mai sarute, iar altora le-a spus ca nu este nici o problema. M-a macinat, la momentul acela, foarte mult raspunsul parintelui. Ma intrebam, de ce ? De ce nu acelasi sfat la toti?[14] Am inteles mai tarziu ca unele dintre cupluri au cazut in desfranare. Deci, din discutiile avute cu perechile respective, parintele intelesese ca sunt ispitite de cele ale desfranarii, ceea ce s-a si vazut mai apoi, de aceea le-a spus sa nu se mai sarute. Cuplurile care primisera ingaduinta i-au inspirat probabil parintelui o mai mare asezare sufleteasca si dragoste curata. Bineinteles ca e o sabie cu doua taisuri, si ca, lucru lamurit, nu putem fi de acord cu saruturile cele nesfarsite, patimase (denumite generic french kiss). Saruturile "nesfarsite" sunt fara indoiala pacatoase, impulsurile erotice fiind declansate prin simtul tactil mai mult decat prin cel vizual, chiar daca sunt aparent... adormite si tinute in frau. Parafrazand cuvantul lui Hristos: Eu insa va spun voua: Ca oricine se uita la femeie, poftind-o, a si savarsit adulter cu ea in inima lui (Matei 5, 28), putem spune ca cine saruta femeie (sau barbat), poftind-o, a si savarsit adulter. Bine ar fi, desi cred ca-i cuvant greu acesta, sa-ti saruti prietenul (prietena) cum ai saruta o icoana, adica cu gingasie, cu sfiala, cu adevarata dragoste si fara pofta... Sa avem puterea de a recunoaste cand iubirile si gesturile noastre sunt desacralizate sau chiar pierzatoare de suflet. Iconografia ortodoxa accepta, chiar daca unora pare necuviincios, icoana Dreptilor Parinti Ioachim si Ana sarutandu-se. Scriptura insista pe sarutarea sfanta (vezi si icoana Sfintilor Apostoli Petru si Pavel): Salutati-va unii pe altii cu o sarutare sfanta (I Corinteni 16, 20; II Corinteni 13, 11; Romani 16, 16). In alta ordine de idei, pe buna dreptate limba romana face distinctia intre sarut si pupat (o spune si parintele Savatie in O pogorare la iad). Asa cum, de altfel, face distinctie intre feciorie si virginitate. Fecioria e mai mult decat virginitate, nu este doar o stare trupeasca ci, mai ales, una sufleteasca. De aceea nu ne suna placut englezescul Virgin Mary. Ne amintim si de cuvantul Sfantului Vasile cel Mare care spunea "femeie nu am cunoscut, dar fecior nu sunt". Nu e usor sa fii adolescent. Nu e usor nici sa fii crestin. Nici viata nu e usoara, dar e luminoasa si capata sens doar in Hristos. Recomandam tuturor sinceritate cu sine, cu prietenul de sex opus si cu duhovnicul. Tanarul care va face asa cum socoteste, fara discernamant, va trebui sa dea seama de faptele sale. Daca va asculta de altul, adica de duhovnic, chiar daca ii pare nepriceput, va da acela seama. Nu stiu care din acestea doua e mai grea. Ascultarea e mai grea, dar e mantuitoare. 9
  10. 10. Nadajduiesc ca prin acest cuvant nu ne-am propovaduit pe noi insine, ci pe Hristos Iisus, Domnul (II Corinteni 4, 5). NOTE: [1] Adolescentii sunt target-ul multor reviste: Bravo, Bravo Girl, Cool, Cool Girl, Popcorn... Toate publicatiile tinerilor au pagini/rubrici de sexualitate, iar raspunsurile specialistilor, medici si psihologi, la intrebarile tinerilor par a avea un numitor comun. Aproape toate prezinta ca firesti: inceperea vietii sexuale la varsta adolescentei, masturbarea ("care apare inca din copilarie!"), recurgerea la avort etc. Intrebarile sunt uneori socante si bineinteles ca raspunsurile sunt mai intotdeauna lipsite de discernamant, duhovnicesti nici nu se poate pune problema a fi... E ingrozitor ca target-ul acestor reviste coboara pana la 9-10 ani, eu insumi vazand elevi din ciclul primar achizitionand Bravo. Ce invata acestia mici pentru care s-a jertfit Hristos din revistele adolescentine? Iata cateva teme sexuale: "Secretele excitatiei", "Ghidul iubirii rapide", "Sarutul perfect", "Orientarea sexuala", "Onania – un joc al sexualitatii" (cu foto mai mult sau mai putin explicite), "Pozitiile sexuale", "One-night-stand-ul" (relatia sexuala de o noapte) cu prezentarea avantajelor si dezavantajelor, etc., etc. ... Tirajele sunt ametitoare, de multe ori o editie a bilunarului Bravo sare de 100.000 de exemplare. Din ce am putut observa, ca si profesor, pot spune ca in medie 3-4 elevi dintr-o clasa cumparau si colectionau revista, insa, in pauze, adunati in grupuri, o citeau si o discutau intreaga clasa de 30 de elevi... Asa ca putem spune, fara sa exageram, ca numarul real al celor ce citesc Bravo, dar si alte reviste tineresti, este aproximativ de un milion. [2] Victor Bodo, Sorina Bodo, Educatia armoniei sexuale, Editura Dacia, Cluj Napoca, 2002, p. 68. [3] Ibidem. [4] Vezi artic. din Ziua: "Guvernul Blair incurajeaza sexul oral la copii"; aceasta idee fiind o parte a unui program prin care se doreste reducerea numarului de sarcini nedorite in randul tinerilor (vezi http://www.ziua.ro/archive/2003/02/22). Au fost si parinti care s-au scandalizat, dar nu pentru imoralitatea acestei practici, ci pentru faptul ca nu pare a fi intru totul o solutie viabila, ca aceasta practica nu-i va opri de la sexul normal.... [5] Celor ce au vreme de citit si dragoste de Hristos le recomand Despre inselare, Sfantul Ignatie Briancianinov. [6] Oops, Pops, Spicy sunt cateva dintre trupele de minore care se unduie pe TV. [7] Unele vedete Playboy au recunoscut ca oferta de a poza in revista li s-a facut inainte de 18 ani, apoi, dupa implinirea majoratului au purces la realizarea pictorialelor pentru revista (vezi cazul Andreea Antonescu, ex-André). De nurii minorelor se folosesc insa si alte publicatii care nu intra sub incidenta eroticului, dar cocheteaza cu el. [8] Din conferinta Puterea duhovniceasca a deznadejdii, Alba Iulia, Postul Craciunului, 2003. Sursa: Internet. [9] "Preacuviosul Martinian a fost din Cezareea Palestinei si a inceput sihastreasca traire pe cand era in varsta de optsprezece ani, petrecand prin pustii si prin munti. Si plinind in sihastrie douazeci si cinci de ani, printre alte multe ispite a fost supus si la aceasta ispita a celui viclean: o femeie desfranata, imbracandu-se in haine de om sarac, a venit la muntele acela 10
  11. 11. unde se gasea sfantul; si daca a inserat, a inceput a plange, ca si cum adica s-ar fi ratacit si s- ar fi temut sa nu o manance fiarele, daca ar ramane afara. Deci se ruga de sfant sa o primeasca inauntru in chilie si sa nu o lase sa fie mancata de fiare. Iar el, vazand ca nu e cu putinta a o lasa afara, a primit-o inauntru, si el se duse in chilia cea mai ascunsa a lui. Iar dimineata vazand-o cuviosul schimbata la infatisare (caci purta acum imbracaminte femeiasca frumoasa, cu care se impodobise peste noapte), a intrebat-o cine este si pentru ce a venit acolo. Dar ea, fara de rusine, a zis: ŤPentru tine!ť. Si defaimand viata sihastreasca, si adaugand ca toti dreptii cei de sub Lege s-au bucurat de petrecerea laolalta cu femeile, il indemna sa se apropie de ea. Cuviosul putin cate putin indemnandu-se si subjugat fiind era gata sa cada in pacat; a fost tras inapoi de la cadere prin dumnezeiescul har. Si, aprinzand multe gateje (vreascuri, n.n.), a sarit in mijlocul focului, dojenindu-se si zicand-si: ŤDe vei putea sa rabzi, Martiniane, focul gheenei lasandu-te in voia poftei rusinoase, supune-te femeiiť. Si asa arzandu-se pe sine si smerind salbaticia trupului, pe femeia care se inteleptise vazand acestea, a trimis-o la manastire. Iar el, vindecandu-se de ranile focului si fiind dus cu barca de un corabier, a ajuns la o stanca din mare, care era departata de uscat cale de o zi, si a locuit zece ani acolo, fiind hranit de acel corabier. Si iarasi a plecat de acolo, pentru ca o fata scapata pe o scandura dintr-un naufragiu a ajuns pana la stanca pe care se gasea el. Cuviosul scotand-o din mare, a plecat de acolo zicand ca nu poate sta laolalta iarba uscata si focul. Si sarind in mare, cu ajutorul unor delfini, care l-au luat pe spate, a ajuns la uscat. De acolo a trecut prin mai multe cetati zicand: ŤFugi, Martiniane, ca nu cumva iarasi sa te ajunga ispitať (caci asa hotarase sa-si petreaca si cealalta ramasita a vietii), a sosit la Atena. Si aici a adormit in Domnul, invrednicindu-se a fi ingropat cu mare cinste de episcopul locului si de tot poporul. Iar despre cele doua femei, se zice ca: cea dintai s-a dus la manastire si traind acolo in curatie, s-a invrednicit a face minuni; iar cea de a doua, a ramas pe acea stanca din mare pana la sfarsitul vietii, imbracata cu hainele barbatesti pe care i le-a dat corabierul" (Vietile Sfintilor de peste tot anul, Editura Biserica Ortodoxa, Alexandria, 2002, p. 266). [10] Crampeie de viata. Din invatatura Parintelui Epifanie I. Teodoropulos, Schitul romanesc Lacu, Sfantul Munte Athos, 2000, p. 123. [11] In vechile carti ortodoxe nu se gaseste sintagma "fiul risipitor", ci "fiul curvar". Termenul "risipitor" este foarte general, insemnand cheltuitor, nechibzuit si nu e inteles de tot omul vremurilor noastre cu semnificatia lui pe care o da textul biblic. Nu e grav faptul ca fiul din Evanghelie era risipitor (cheltuitor), caci putea sa-si risipeasca averea facand milostenii, cum au facut mai tarziu multi Sfinti Parinti ai Bisericii noastre, ci faptul ca i-a risipit cu desfranatele. Concluzia pildei e ca fiii desfranati sunt asteptati de catre Tatal iubitor sa-si vina in fire. Ei devin ceea ce au fost mai inainte si li se reda demnitatea de fii. Asta e marea taina a crestinismului: celor care se intorc la Hristos, nu li se pomeneste trecutul. Ei sunt considerati oameni noi transfigurati de harul lui Dumnezeu. [12] Sfantul Ioan Scararul, in Florilegiu filocalic, Editura Herald, Bucuresti, p. 134. [13] "Pentru a pastra harul Duhului Sfant, trebuie sa nu primim nici un gand care nu-I place lui Dumnezeu", ne spune Staretul Siluan. [14] "Asemanarea nu inseamna identitate. Suntem atat de particular amprentati, incat a crede ca acelasi pacat, savarsit de mai multi oameni, ar putea fi vindecat prin aceeasi reteta, nu este decat o grava si profunda eroare... Aceasta e primejdia stereotipiei duhovnicesti..., a necercetarii atente, prin particularizare, a fiecarui om..." (C. C. Ciomazga, Lucrarea, Editura Ziua, 2004, p. 89). 11
  12. 12. << De ce cad, uneori, cei duhovniceşti?! >> (unui frate care intreaba) Din scrisoarea ta inteleg ca ai un prieten deosebit. Este cel mai serios dintre toti prietenii tai. Este foarte atent cu viata sa duhovniceasca. Merge cu regularitate la Sfanta Liturghie, posteste, se roaga cu bucurie (cu Rugaciunea lui Iisus, dar si cu acatiste si catisme din Psaltire), citeste carti duhovnicesti, ajuta pe oricine ii cere ajutorul. A fost si ramane in continuare un model de asezare sufleteasca, chiar daca ai aflat de la cineva ca a trecut printr-o cumplita cadere…, ai aflat ca o buna perioada de timp a trait in concubinaj. Nu in alte timpuri, ci acum, de curand… Esti sigur ca la mijloc nu-i vorba de nici o minciuna, desi, spui ca ti-ai fi dorit sa fie. Te tangui si plangi pentru el, pentru durerea inimii lui, pentru teribila lupta de a iesi din patima, pe care, desi nu ti-a marturisit-o, o banuiesti prea bine caci „cine cade de sus, se loveste mai tare”. Ferice de tine ca ceea ce se considera a fi, de obicei, pricina de judecata sau sminteala, la tine a devenit pricina de plans pentru aproapele. Ma bucur sa descopar o dragoste asa de mare si implinirea unui cuvant al Catehismului: „Mantuitorul fericeste nu numai pe cei ce-si plang pacatele proprii, dar si pe cei care-si frang inima si plang pentru pacatele semenilor lor, rugand pe Dumnezeu sa le dea cainta…”[15]. Insusi Mantuitorul S-a intristat si a plans pentru pacatele celor din Ierusalim, din Capernaum si din alte cetati… Apostolul Pavel, la randul sau, ne indeamna sa plangem cu cei ce plang, cu cei in suferinta (cf. Romani 12, 15). Caderile celor duhovnicesti, intr-adevar, nu sunt simple caderi. Acestia stiu prea bine ce inseamna paza mintii, ispita, pacat, judecata, Rai si iad… Ai mai aflat ca intre timp fratele s-a marturisit si, cu mila lui Dumnezeu, s-a indreptat. Slava Domnului! Ma intrebi cum a putut sa cada intr-un pacat asa mare o persoana foarte angajata in viata duhovniceasca? Cat sunt de necercetate judecatile Lui si cat de nepatrunse caile Lui (Romani 11, 13). Noi putem sa cercetam motivul caderii, dar numai Dumnezeu stie cauza tuturor lucrurilor. Numai El stie motivul pentru care a ingaduit aceasta. Daca-ti spun ca a cazut din lucrarea diavolului poate imi vei replica: „Banuiam asta!” Mai mult, raspunsul acesta pare a fi uneori varianta simplista de a lamuri problemele duhovnicesti. Simplista si deloc profilactica… Discutam deunazi in redactie o problema ridicata de unii tineri apropiati de Biserica: „E omul capabil de orice fapta? Poate el cadea in orice pacat?” Iata ce spune Sfantul Macarie Egipteanul intr-o omilie de-a sa: „Am intalnit deseori printre frati pe unii care au primit atata har si bucurie, incat timp de cinci sau sase ani spuneau ca pofta s-a stins in ei. Dar dupa aceasta, pe cand socoteau ca s-au eliberat definitiv de ea, rautatea, care era ascunsa, s-a trezit in ei si au fost mistuiti de pofta, incat se intrebau uimiti: de unde a venit dupa atata timp, atata rautate asupra lor? De aceea, in mod firesc, nimeni dintre cei cu mintea intreaga nu indrazneste sa spuna: Avand harul in mine, sunt liber fata de pacat; ci, ambele realitati harul si pacatul lucreaza intru mintea mea. Cei ce n-au experienta lucrurilor, pe cand harul lucreaza cat de cat in ei, socotesc ca deja au invins, ca sunt crestini desavarsiti. Eu, insa, zic ca asa stau lucrurile: dupa cum atunci cand soarele stralucind pe cer, in aer curat, vin in jurul sau norii si il acopera, intunecand vazduhul, fara insa sa-l vatame, pentru ca el 12
  13. 13. ramane intreg in lumina si in elementul sau; la fel stau lucrurile si cu cei ce nu sunt cu desavarsire curatiti; desi traiesc in harul lui Dumnezeu, ei sunt stapaniti in adancul lor, de pacat. Ei au porniri naturale si ganduri puternice pentru Dumnezeu, dar nu sunt cu totul de partea binelui”[16]. Deci, cinci sau sase ani pofta s-a stins in ei, nu mai aveau nici o patima, si totusi patimile au navalit din nou asupra lor. Caderile usoare in urcusul duhovnicesc, pentru cei ce s-au hotarat pentru aceasta cale, sunt aproape inevitabile... Desfraul e insa o cadere grava ce poate fi evitata. El este o forma de apostazie, mai ales in situatia in care ai cunostinta cea buna. Patima aceasta „tradeaza” existenta unei vointe slabe, caci, stim bine, Hristos nu ingaduie sa vina asupra noastra ispite mai mari decat putem duce. Sfintii, desi au ca si noi fire neputincioasa, au insa vointa buna, cuget bun. Oare crede cineva ca Sfantul Vitalie (22 aprilie), cel care mergea noaptea la bordel pentru a marturisi prostituatelor invatatura lui Hristos si a le chema la pocainta, nu avea instinct sexual? Avea cu siguranta, dar inainte de orice avea vointa buna… Patericul spune, pe de alta parte, ca patima in om nu este niciodata „omorata”, ci doar „adormita” prin mila si lucrarea lui Dumnezeu[17]. E vorba aici de o alta nuanta, insa mesajul e acelasi: nimeni niciodata sa nu se creada nepatimitor! Multi Parinti spun ca, fara harul lui Dumnezeu, omul poate cadea chiar si in neputinte si patimi pe care, de obicei, le stapaneste cu strasnicie. Cu toate acestea socotesc ca sunt atatea fapte nefiresti, imorale, chiar scabroase, pe care moda sau mass-media de azi le pun pe taraba, insa cel cu buna-cuviinta, crescut frumos, nu va cadea, pentru simplu motiv ca nici macar nu gandeste asemenea caderi sau chiar ii displac total. Ca sa faci pacatul, inainte de toate, trebuie sa-ti placa sa-l faci. Probabil ca prietenului tau, cazut si ridicat, i-a placut pacatul si, totodata, a fost scarbit de caderea sa, ca si odinioara Fericitul Augustin. Cum a putut sa cada prietenul tau intr-un pacat asa mare, el, iubitorul de Dumnezeu, care trebuie sa fi fost dezgustat de pacat, de lucrarea diavoleasca…? Ce a putut indeparta harul incat fratele sa cada in pacate de rusine? Sa ne amintim de caderea Regelui David. Spun Parintii ca s-a datorat unui gand semet: „Nu voi cadea in veac”. Mandria indeparteaza lucrarea harului dumnezeiesc, smerenia ii arde pe demoni, spun in esenta cartile duhovnicesti… Cred ca smerenia e mai importanta decat asceza si, daca n-o avem, Dumnezeu ne lasa sa cadem in pacate ca sa ne vedem neputinta si sa ne smerim. In multe cazuri, mandria poate face mai mult rau decat desfranarea. Cred ca fiecare trebuie sa ne cunoastem limitele, sa vedem cati talanti avem, sa nu incercam sa facem nevointe peste puterile firesti. Dumnezeu nu ne cere mai mult decat putem sa facem, asa cum spune si parintele Arsenie Boca in Cararea Imparatiei: „In fiecare om este inchisa o masura a lui, dupa cum ne asigura si Sfantul Pavel (Romani 12, 3); peste aceasta masura sa nu treaca nimeni. Aratarea si implinirea in firea noastra a tuturor darurilor nasterii noastre de sus, din Duhul Sfant, e ceea ce numim desavarsirea, cea la masura fiecarui ins. Fiecare e inzestrat si trimis sa implineasca un rost al lui Dumnezeu in oameni. Dezvelirea si intelegerea acestui rost sau destin ascuns in noi, in fiecare, dupa atotstiinta de mai inainte a lui Dumnezeu, nu poate fi dezgropat fara cunostinta si luarea aminte a unui duhovnic iscusit, care are grija si mestesugul sa inlature toata piedica si nepriceperea, ca sa poata avea loc de ele voia cea buna a lui Dumnezeu, care era ascunsa in tine”[18]. Desavarsirea, cea la masura noastra, asta trebuie sa cautam in noi insine, ascultand de duhovnicul nostru. Si mie mi s-a intamplat sa incerc sa fac mai mult decat eram in stare si de fiecare data m-a costat. Nu putem toti sa facem nevointele pe care le fac unii sfinti – nu trebuie sa ne intristam, Dumnezeu nu ne cere asta – trebuie sa nu lenevim, sa avem mintea treaza, sa facem ceea ce suntem in stare. 13
  14. 14. Din pacate exista astfel de caderi, am cunoscut si eu persoane care au avut caderi mari dupa niste eforturi duhovnicesti deosebit de mari, poate exagerat de mari. Desigur, Hristos stie ce este in sufletul fiecaruia, cata sinceritate are in dorinta de a se apropia de Dumnezeu. El nu paraseste niciodata pe cei ce il cauta cu inima curata. Pe de alta parte, viata curata nu se castiga de azi pe maine, azi sunt pacatos, maine sunt sfant (decat in cazuri exceptionale). Trebuie sa recunoastem ca pacatul este in noi dupa cum scrie si Sfantul Apostol Pavel (Romani 7, 14-25) si, deci, fiind in noi avem de luptat cu el pana la moarte, desi avem harul pe care il primim prin Sfintele Taine. Insa „…cei care zic ca pacatul nu este in om se aseamana acelor oameni care, inghititi de valuri, nu recunosc acest lucru si zic: Am auzit un vuiet de ape. Ei sunt inghititi de valurile rautatii si nu recunosc ca pacatul e in mintea si in cugetele lor. Unii dintre acestia sunt dotati cu intelepciune si vorbesc multe lucruri interesante, dar vorbirea lor nu este dreasa cu sarea cea cereasca. Ei povestesc despre cina imparatului, fara sa fi primit sau sa fi gustat ceva din ea”[19]. Caderea mai poate veni din neascultare fata de duhovnic. Vai mie… Sunt multe exemple de caderi din pricina neascultarii si in Pateric. Spui ca fratele are duhovnic iscusit. E mare lucru, caci nu e chiar usor sa gasesti un duhovnic iscusit. Revenind la fratele, important este ca el nu a deznadajduit, ca s-a ridicat si merge mai departe. A biruit Hristos in inima Lui – caci fratele L-a chemat, cu siguranta, de multe ori pe timp de pace, in vremea zilei sau in cea a noptii. A biruit nadejdea in mila lui Dumnezeu, singurul care infraneaza firea. Spune Sfantul Ioan Scararul: „Rabdator este lucratorul care nu cade, sau isi castiga, din caderi biruinte”[20]. Doamne fereste insa a ne arunca noi insine in pacat pentru o pocainta mai buna… Asta ar fi o mare ratacire. As mai face o precizare, si te rog sa ma ierti pentru ea, dar ti-o spun pentru ca am auzit-o si eu de la duhovnic si m-am folosit. Nu mai asculta ce zic altii in astfel de situatii, o fi, n-o fi adevarat – nu stim! Cine asculta vorbele de rau fata de aproapele sta de vorba cu dracii!… N-ai auzit de oameni care se iubesc, locuiesc sub acelasi acoperis si traiesc in castitate? Unii se si casatoresc pentru a nu da prilej de judecata. Oricum fratia ta nu l-ai judecat si asta-i foarte important. Sa presupunem ca totul e adevarat. Nu-i vorbi prietenului tau niciodata de caderea lui. Trecutul din care el s-a ridicat nu mai exista. Dumnezeu a uitat pacatul lui, uita-l si tu. Aminteste-ti ca „noi-ceilalti” doar in aparenta suntem curati si roaga-te din inima spunand: „Doamne, iarta-ma si pe mine si pe prietenul meu!”. [15] Credinta ortodoxa, Editura Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, Iasi, 1996, p. 415. [16] Sfantul Macarie Egipteanul, Scrieri. Omilii duhovnicesti, PSB 34, E.I.B.M.B.O.R., pp. 179- 180. [17] Se spunea despre un batran, ca a facut cincizeci de ani, nici paine mancand, nici vin band degrab si zicea ca a omorat curvia si iubirea de argint si slava desarta. Si a venit la el avva Avraam, auzind ca a spus acest cuvant. Si i-a zis lui: tu ai spus cuvantul acesta? A raspuns batranul: da. Si i-a zis Avraam: iata, intra in chilia ta si gasesti pe rogojina ta o femeie; poti sa socotesti ca nu este femeie? Raspuns-a batranul: nu, dar ma lupt cu gandul sa nu ma ating de ea. Atunci a zis Avraam: iata, n-ai omorat patima, ci este vie; dar este legata. Iarasi cand umbli pe drum, vezi piatra si harburi, iar in mijlocul acestora, aur; poate mintea sa 14
  15. 15. socoteasca pe acesta ca pe acelea? Zis-a batranul: nu, dar ma lupt cu gandul sa nu-l iau pe el. Si a zis Avraam: iata este vie patima, dar este legata. Mai departe, zice iarasi avva Avraam: iata, auzi despre doi frati, ca unul te iubeste, iar altul te uraste si te vorbeste de rau. De-or veni la tine, ii ai deopotriva pe amandoi? Raspuns-a batranul: nu, dar ma lupt cu gandul sa fac bine celui ce ma uraste ca si celui ce ma iubeste. Zis-a avva Avraam lui: apoi iata ca sunt vii patimile, dar sunt numai legate de sfinti (Patericul egiptean, Alba-Iulia, 1994, pp. 35-36). [18] Parintele Arsenie Boca, Cararea Imparatiei. Sursa: http://www.nistea.com/boca.htm [19] Sfantul Macarie Egipteanul – Scrieri, Omilii duhovnicesti, PSB 34, E.I.B.M.B.O.R., pp. 176. [20] Sfantul Ioan Scararul in Florilegiu filocalic, Editura Herald, Bucuresti, 2003, p. 133. 15
  16. 16. << Desfrânaţii si Preoţia >> "Mai pot sa slujesc lui Dumnezeu ca preot?" (raspuns catre un student de la Teologie - Pastorala) "Nimic sa nu faci fara sfat, intreaba inainte de orice pe oricine, chiar pe un copil, rugandu-te lui Dumnezeu ca sa-ti raspunda prin acela: Iata dreapta socoteala!" (Sfantul Ioan Scararul) Ideea acestui articol s-a nascut din discutia sincera, deschisa cu un student de la Teologie - Pastorala. Seriozitatea problematicii ridicate m-a facut sa cred ca merita o tratare speciala si nu doar un raspuns "evaziv" la Posta redactiei[21], in nadejdea ca se vor folosi si alti teologi. Problema ridicata de studentul teolog se refera strict la pacatul desfranarii pe care l-a savarsit demult, dinainte de intrarea la Teologie, cand nu ajunsese la cunostinta adevarului, un pacat mai vechi, spovedit si nerepetat, pentru care a varsat lacrimi. Mai apoi, studentul s- a invrednicit si de impartasirea cu Sfintele Taine. "Stiu ca Sfintii Parinti sunt categorici, insa vedeti vreo sansa sa pot sluji lui Hristos ca preot?" intreba studentul aproape plangand. Concret, cel ce a desfranat si s-a pocait mai poate primi hirotonia? Intr-adevar, desfranarea este unul din impedimentele la preotie, dupa cum spune si Sfantul Simeon al Tesalonicului: "...cel ce curveste dupa botez sau a avut tiitoare nu poate sa fie arhiereu, preot, diacon sau altceva din randuiala preoteasca"[22]. Tot astfel se exprima Ioan Postitorul, Marele Vasile si nu numai ei: "Cel ce a curvit macar o data, preot sa nu se faca". Impedimentele la preotie sunt, de altfel, mult mai multe, dar nu le vom pomeni acum. Trebuie sa-ti marturisesc ca am simtit ca vrei, desi nevrednic fiind, sa te apropii de preotie din dragoste pentru Hristos si pentru oameni si nu pentru alte pricini nebinecuvantate. Cand ai amintit de Fericitul Augustin am simtit ca vrei sa spui "ar trebui sa se poata, vreau din tot sufletul sa-I slujesc Lui"... Exista acel canon care se refera la fostii pagani, carora prin botez, li se iarta desfranarile si pot sa se faca preoti[23] (e si cazul Fericitului Augustin, care-si marturiseste in Confesiuni - III, 1 - viata desfranata, si care dupa convertire va ajunge episcop). Iata, deci, ca botezul sterge desfranarea. Logica e simpla, paganul (necrestinul) desfranand nu se leapada de Hristos pe 16
  17. 17. care nu-L stie. Celui botezat, crestinului adica, desfranarea i se socoteste ca o forma de apostazie, el intineaza haina botezului. Vedem dar ca impedimentul nu sta in intinarea trupului, ci in vointa. Cel care a putut sa schimbe mangaierile harului pe mangaierile unei femei, nu prea mai are ce sa faca in altar. Cu toate ca si pentru acesta este pocainta. Tu, care ai primit botezul de mic, dar nu ai avut cunostinta cea buna, traind intr-o familie si intr-o societate care nu pun pret pe invatatura crestina, mai rea decat cea pagana, socotesc ca poti fi judecat precum paganii, mai ales ca - imi amintesc cand mi-ai spus - n-ai facut Religie in scoala. Gandesc ca tu nu te-ai lepadat de Hristos cand ai facut acel pacat, ci ai urmat chemarile firii cazute, caci numai Hristos infraneaza firea, noi nu putem[24]. Pe urma, cand ai crezut, ti-ai indreptat viata, ai aratat ca ai vointa buna. Asadar, canoanele sunt pentru boala vointei, poate nu atat pentru intinarea trupeasca, pentru ca si paganii s-au intinat trupeste, dar Dumnezeu ii face preoti, de se vor indrepta, "pentru ca n-au stiut" . Asa si tu "n-ai stiut". Desi exista un exemplu in Pateric in care se iarta si unui episcop, deci si celui ce a stiut, care, cazand in desfranare isi anunta turma ca nu mai e vrednic de o asa mare dregatorie; credinciosii nu vor insa sa se desparta de arhiereul lor, asa ca parintele porunceste sa treaca toti cu picioarele peste dansul la iesirea din biserica si doar asa va primi sa ramana. Credinciosii fac intocmai, iar dupa aceasta se aude glas din cer: "Pentru multa lui smerenie i- am iertat pacatul"[25]. Canoanele in acest caz sunt insa categorice, toate vorbind de caterisire[26]. Ele n-au fost desfiintate, ci doar Dumnezeu a lucrat in mod exceptional in acel moment caci: La oameni aceasta e cu neputinta, la Dumnezeu insa toate sunt cu putinta (Matei 19, 26). Acest exemplu nu poate fi justificare pentru desfranarea "in cunostinta de cauza"; daca cineva, acum, ca si teolog, savarseste pacatul desfraului, nu-l pot vedea preot. Canoanele sunt categorice. Desfranatul nu-i bun crestin, cu atat mai mult bun preot nu poate fi. Sunt unii care spun ca tunderea in monahism lucreaza si ea in acelasi chip, ca in cazul paganului care primeste botezul. Adevarul e ca nu stiu sa fie pomenita aceasta situatie intr-un canon. De ce am crede ca cei tunsi in monahism pot primi mai usor preotia decat mirenii, oare e tunderea mai mare decat pocainta, decat baia lacrimilor? Ar fi o justificare - monahul moare lumii, el ingroapa intreg trecutul, se naste din nou, primeste un nou nume, se imbraca in haina ingereasca. Sa zicem, dau un exemplu, ca Ioan a desfranat, dar Ioan nu mai este, el este acum monahul Ioanichie. Ioan nu poate primi hirotonia, Ioanichie insa poate. Oare ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor despre care se spune ca era un dandy al anilor ’30 si caruia "i se imputa, bunaoara, o tinerete cam intempestiva, aventuroasa si boema"[27] inainte de accidentul aviatic, era vrednic de primirea hirotoniei? Pare-mi-se ca si la parintele Paulin Lecca, putem deduce din unele pagini ale sale, ar fi cazut in acest pacat in tinerete. Vorbim de pocainta, de lacrimi, insa, canoanele spun ca nu-s de ajuns pentru primirea hirotoniei pentru cel ce a cazut in desfrau. Totusi, se naste intrebarea: cu ce e mai mare Botezul decat Pocainta (Marturisirea) din aceasta perspectiva a curatirii?; caci, iata, paganul desfranat care vine la Hristos poate primi hirotonia (pentru ca a fost spalat de toate pacatele anterioare botezului), insa crestinul care a plans pentru pacatul lui, primind botezul lacrimilor, nu mai poate primi preotia! Sfantul Ioan Scararul spune insa lamurit: "Desi cuvantul e indraznet, izvorul lacrimilor dupa botez e mai mare decat botezul. Deoarece acela ne curateste de pacatele noastre de mai inainte, iar acesta, de cele de dupa aceea. Si primindu-l pe acela toti ca copii (botezul - n.n.), ne-am intinat dupa aceea; prin acesta (izvorul lacrimilor, pocainta - n.n.) insa l-am curatit si pe acela"[28]. Ce sa mai vorbesc de primirea Sfintei Impartasanii care e unire cu Hristos... Poti fi gasit vrednic de Trupul si Sangele Domnului, dar nevrednic de preotie? Cine poate spune ca pricepe Tainele Domnului, cine-L poate ingradi pe El? Inima curata zideste intru mine, Dumnezeule si duh drept innoieste intru cele dinlauntru ale mele (Psalmi 50, 11) spune Psalmistul si noi impreuna cu el. Stim noi cum lucreaza Domnul in inima smerita ce se 17
  18. 18. roaga cu zdrobire pentru pacatele savarsite? Putem noi spune ca nu-l innoieste intru totul pe cel ce plange, dupa cuvantul Sfantului Pavel: Deci, daca este cineva in Hristos, este faptura noua; cele vechi au trecut, iata toate s-au facut noi (II Corinteni 5, 17)? "Daca omul si-a spovedit si si-a urat pacatul, acesta se sterge din toate cartile care este scris: si din cartile dreptatii lui Dumnezeu, si din cartile firii noastre... Astfel, el nu mai este pomenit la judecata"[29] spune Sfantul Teofan. Vin si pun in cumpana o istorioara. Se spune ca un episcop a oprit de la slujire un preot care cazuse intr-o cursa, pare-se ca i se pusese ceva in bautura, apoi, o femeie fara Dumnezeu a pacatuit cu el. Preotul nu facuse pacatul cu voie, insa episcopul l-a oprit de la slujire. Dupa foarte multa vreme in care preotul a plans pentru aceasta rea intamplare, episcopul il cheama sa slujeasca si el impreuna cu soborul la o inmormantare. Se spune ca atunci cand preotul cu pricina a rostit: "...Tu esti Invierea si Viata..." mortul s-a ridicat din sicriu. Replica ierarhului: "Poate ca Dumnezeu te-a invrednicit de darul facerii de minuni, dar Liturghia nu-ti ingadui sa o savarsesti". Si iar revin la pilda cu episcopul din Pateric si inteleg ca sunt multe taine de nepatruns. Se poate ridica intrebarea de ce unele canoane se respecta cu acribie, iar fata de altele exista o mai mare ingaduinta, exista un anume pogoramant? Daca judecam dupa randuielile canonice, Ioan Evanghelistul a fost chemat prea de tanar, "necanonic", la lucrarea apostoliei (arhieriei), iar Sfantul Petru care se leapada de Domnul (deci apostaziaza) este reprimit totusi in ceata apostolilor. Bineinteles ca vremea apostolica are situatiile ei cu totul aparte si nu trebuie sa le judecam astfel. Nu am in intentie sa creez confuzii, ci intentionez sa lamuresc ca problema e, in situatia ta, cu totul alta. Ai pacatuit sau n-ai pacatuit, ai sau nu 30 de ani - varsta canonica pentru preotie, asta e o parte a problemei. Toti suntem nevrednici! Oricat de curat ar fi cineva slujirea aceasta e prea mare. Daca ne-am lua dupa vrednicia care se cere, n-ar mai fi nimeni preot pe pamant. "De-ai fi curat ca ingerii si sfant ca Ioan Botezatorul, preot nu poti sa fii" spune Parintele Cleopa citand pe Efrem Sirul[30]. Gandesc ca daca duhul dragostei te indeamna la plinirea cuvintelor psalmistului Ravna casei tale m-a mancat (Psalmi 68, 11), doresti a te invrednici de darul preotiei si, spune Scriptura, bun lucru doresti (cf. I Timotei 3, 1). Nu cred ca esti din aceia care incearca sa puna cu orice pret mana pe preotie, asta fiind insa o alta problema[31]. Toti sunt nevrednici, e adevarat ca unii sunt mai nevrednici decat altii, insa doar unii au chemare[32]. Deci, dincolo de toate acestea, ai chemare? Caci daca ai chemare de la Dumnezeu, lucrurile se limpezesc. Imi amintesc un cuvant al vrednicul patriarh Iustinian: "Preotia este o chemare de la Dumnezeu - Sfantul Apostol Pavel spune despre sarcinile preotiei ca nu se iau de la sine, ci prin chemare[33] (cf. Evrei 5, 4). Multi tineri urmeaza cursurile de teologie, dar nu toti vor primi preotia, din lipsa de chemare". Chemarea nu-i acelasi lucru cu vocatia. E adevarat ca Teologia este o facultate vocationala; unii ajung aici din vocatie, altii ajung sa si-o descopere in vremea studiilor, altii sfarsesc studiile nedand semne ca ar avea-o. Cred ca atunci cand Dumnezeu cheama pe cineva la slujirea altarului tine cont de vocatia si de inima omului. Chemarea se vede mai lesne in cazul hirotoniei intru arhiereu. Nu stiu ca un staret de manastire sau vreun arhimandrit sa-si depuna de buna voie, de la sine chemare, dosar pentru hirotonia intru arhiereu. Nu pot sa fiu de acord cu un cuvant al unui profesor de teologie argesean care spunea teologilor absolventi sa nu creada ca nu au chemare de vreme ce au absolvit Teologia. Nu are a 18
  19. 19. face una cu alta. Daca un tanar teolog se cununa civil, traieste in concubinaj si face cununia religioasa dupa o vreme e semn clar ca n-a priceput nimic din viata crestina, macar ca a facut Teologia. Ce sa caute unul ca acesta in sfantul altar?? Cum sa poata el, fara duh de pocainta, sa invete pe altii ce-i viata crestineasca? Dumnezeu care poate toate, nu face insa tot ce poate si cred ca nu cheama la slujire pe cel ce n-are un cat de mic inceput de pocainta. Batranul Porfirie al grecilor, isi amintea un ucenic, spunea: "Unii teologi, spune parintele, sunt teologi doar dupa diploma, fiind in realitate niste teologi-neteologhisiti"[34]. Sunt convins ca arhiereul te va chema, de va fi de la Dumnezeu. Cum afli ca ai chemare? Roaga-te cu smerenie si pocainta. Roaga-te cu toata inima ta, cu tot sufletul tau, cu tot cugetul tau Marelui Arhiereu Hristos si daca El te doreste te va chema cu siguranta. Insusi Hristos S-a rugat inainte de a chema pe Apostoli. Si pe noi ne invata sa facem asemenea: Rugati pe Domnul secerisului ca sa scoata lucratori la secerisul sau (Matei 9, 38). Spun ca daca e de la Dumnezeu episcopul te va chema. Iar cand te va chema sa primesti. Poate iti pare o gluma, cum sa te cheme tocmai pe tine?, gandesti cu siguranta ca esti un necunoscut in multimea de teologi. Insa la Dumnezeu toti sunt cunoscuti... Eu stiu mai multe cazuri din vremea noastra, nu doar din Scriptura, cand episcopul a chemat teologi anonimi in diverse imprejurari la hirotonie. Am sa-ti relatez doar unul. Am avut un minunat coleg, parintele Nicolescu Iuliu, slujitor in prezent la Azilul de batrani din Pitesti, care dupa o viata intreaga in care a fost profesor de sport, mergand cu cativa elevi la Manastirea Slanic, a fost sfatuit de Prea Sfintitul Calinic aflat acolo, sa urmeze Teologia. Si-a dorit mult sa devina preot, insa nu indraznea nicicum. A absolvit Teologia, dar nu indraznea sa mearga sa ceara hirotonie. Parintele Episcop insa nu l-a uitat, ci l-a chemat. Insa daca vrei sa te duci nechemat, du-te, dar personal nu-ti recomand! Consulta-ti si duhovnicul in problema aceasta. Asa ma gandesc eu ca e in firea lucrurilor, mai ales dupa ce m- am sfatuit cu preoti cu mult discernamant inainte de a purcede la redactarea raspunsului pe care mi l-ai cerut, constient fiind ca harul lucreaza prin preot in chip tainic. Parintele Ilie Cleopa, urmand indemnul Sfantului Simeon al Tesalonicului, daca gasea in candidatul la preotie un pacat greu, opritor conform sfintelor canoanelor il trimitea la episcop[35]. In general, pot sa spun, parintii imbunatatiti nu dau marturii prea usor, sunt constienti ca nu-i de joaca cu hirotonia[36], preferand, in unele situatii, sa-si trimita fiul duhovnicesc la episcop. Acesta, incunostiintat fiind, poate decide sa-i acorde sau nu dispensa prin iconomie duhovniceasca. Trebuie precizat ca "prin dispensa nu se abroga canoanele, ci numai se interpreteaza temporar spre a se aplica de la caz la caz, in spiritul legii Domnului si al Bisericii"[37]. Parintele Arsenie Papacioc intr-un dialog cu tinerii spunea: "Daca te-ai dus sa ceri un sfat la un episcop al lui Dumnezeu, raspunsul vine de la Dumnezeu prin acel episcop. Daca nu ti-a convenit, atunci sa stii ca pe Dumnezeu l-ai clevetit. Deci duceti-va ca la omul pe care Dumnezeu il tine acolo"[38]. Pericolul apare cand teologul vrea sa forteze mana si binecuvantarea arhiereului. Adica, se poate intampla - nu zic ca-i cazul tau, si ingaduie-mi sa vorbesc la general de acum - sa mearga careva cu dosarul si cererea pregatita, sa spuna episcopului ca-i licentiat, ca are nevasta, iar in satul lui natal e loc vacant si el e omul potrivit. Mai poate adauga si marturia unui duhovnic ales anume care sa intareasca faptul ca-i vrednic de preotie si lucrurile se rezolva rapid. De aceea am spus ca eu personal n-as recomanda mersul la episcop de buna voie si nesilit de nimeni, pentru ca exista riscul acesta, anume de a pune problema pacatului opritor de la hirotonie atat de voalat incat sa iasa cum vrea teologul aspirant si nu cum vrea Duhul Sfant. E adevarat ca "Duhul Sfant nu hirotoneste pe toti cu vointa Sa, dar lucreaza prin toti...."[39]. Arhiereul are datoria de a-l cerceta - in lumina canoanelor - pe cel ce doreste sa devina preot. 19
  20. 20. Nu pun la indoiala vigilenta vreunui episcop, doar ma tem de lipsa de sinceritatea a unora dintre absolventii facultatilor de teologie. Cel care, avand impedimente majore la preotie, se duce cu dosarul sa primeasca hirotonie poate oare spune ca a avut chemare de la Dumnezeu? Unde e marele risc?! La intalnirea cu Hristos la Infricosatoarea Judecata... "Ce-ai cautat in altar? Cine te-a chemat!?" Ce poate raspunde atunci cel nechemat? De aceea, ma repet, vorbeste chiar cu marele Arhiereu Hristos problema aceasta, ai nadejde[40] ca Dumnezeu care stie inimile fiecaruia te va chema prin episcop daca va voi sa-I slujesti Lui astfel, desi, de buna seama, sunt multe feluri de slujiri. Cine n-are impedimente majore la preotie gasesc ca se poate duce la episcop sa discute despre o eventuala hirotonie, dupa ce in prealabil a primit binecuvantarea duhovnicului. Spun sa discute, nu sa mearga sa ceara ca si cum s-ar cuveni sa primeasca... Frate, un lucru stiu, ca dragostea toate le rabda. Si mai stiu ca trebuie sa avem cu totii dragoste si pocainta, ca dragoste fara pocainta nici nu poate fi. Nu conteaza daca eu sau altcineva le vede pe acestea doua la tine, oamenii se pot insela. Hristos sa le vada la tine si, crede-ma, te va chema. Daca Bunul Dumnezeu te va invrednici de slujirea altarului nu uita sa multumesti in fiecare clipa a vietii tale aidoma Apostolului Pavel: Multumesc Celui ce m-a intarit, lui Hristos Iisus, Domnul nostru, ca m-a socotit credincios si m-a pus sa-I slujesc, pe mine, care mai inainte huleam, prigoneam si batjocoream. Totusi am fost miluit, caci in necredinta mea, am lucrat din nestiinta (I Timotei 1, 12-13). Iar apoi nevoieste-te, ca sa faci temeinica chemarea si alegerea ta (cf. II Petru 1, 10). Iisus i-a zis a treia oara: Simone, fiul lui Iona, Ma iubesti? Petru s-a intristat, ca i-a zis a treia oara: Ma iubesti? si I-a zis: Doamne, Tu stii toate. Tu stii ca Te iubesc. Iisus i-a zis: Paste oile Mele (Ioan 21, 17) [21] E vorba de rubrica „Posta redactiei” din saptamanalul Argesul Ortodox. [22] Sfantul Simeon al Tesalonicului apud Arhim. Nicodim Sachelarie, Pravila bisericeasca, editia a-II-a, 1996, p. 90. [23] „Catehumenii care au jertfit idolilor, apoi au fost botezati pot sa fie hirotoniti, ca unii care au fost spalati de toate pacatele anterioare botezului” – Ancira 12. (Arhim. Nicodim Sachelarie, Pravila bisericeasca, editia a-II-a, 1996, p. 87) [24] Pe aceasta tema vorbeste foarte frumos Parintele Savatie Bastovoi in cartea Intre Freud si Hristos, Editura Marineasa. [25] Cf. Patericul egiptean, Alba-Iulia, 1994, pp. 337-338. [26] Vezi Sfantul Nicodim Aghioritul, Carte foarte folositoare de suflet, Editura Episcopiei, Ramnicul Valcea, pp. 48-49. Unii ar putea spune ca aceste canoane referitoare la caterisire s- au cristalizat chiar in vremea scrierii Patericului insa aceasta nu e logica potrivita. Si in situatia descrisa in Pateric si in intocmirea sfintelor canoane a lucrat acelasi Duh Sfant. [27] Revista Rost, nr. 6 / august 2003, Sursa: http://www.romfest.org/aug2003/stcanonizare.shtml 20
  21. 21. [28] Sfantul Ioan Scararul, Florilegiu filocalic, Editura Herald, Bucuresti, p. 135. [29] Sfantul Teofan Zavoratul, Mantuirea in viata de familie, Ed. Sophia, 2004, p. 70. [30] Ne vorbeste Parintele Cleopa 1, Editura Episcopiei Romanului si Husilor, 1995, p. 91. [31] Sunt unii care vad in preotie o afacere (si revista Capital s-a grabit s-o defineasca astfel). Acestia ar fi in stare sa puna mana pe preotie cu orice pret. Fereste-te deci de a da bani pentru hirotonire sau parohie. Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca: „Multi au rapit preotia cu bani, dar n-a fost cine sa-i vadeasca, n-au auzit cuvintele spuse de Petru odinioara lui Simon Magul (Faptele Apostolilor 8, 18-24). Asta nu inseamna ca au scapat de pedeapsa; vor primi o pedeapsa cu mult mai cumplita decat aceea pe care ar fi primit-o pe pamant, pentru ca istoria lui Simon Magul nu i-a invatat minte” (Sfantul Ioan Gura de Aur, Despre feciorie. Apologia vietii monahale. Despre cresterea copiilor, E.I.B.M.B.O.R., 2001, p. 39). Pentru pacatul simoniei, dupa canoane, exista un singur fel de pocainta: indepartarea de la slujire ca un nechemat si nevrednic, caterisirea. [32] Intr-o rugaciune de la Maslu preotul spune: „Care si pe mine smeritul si pacatosul si nevrednicul robul Tau, cel incurcat in multe pacate si tavalit in patimile dezmierdarilor, m-ai chemat la sfanta si preainalta treapta a Preotiei, ca sa intru in ceea ce este dincolo de catapeteasma, in Sfanta Sfintelor, unde sfintii ingeri doresc sa priveasca si sa auda glasul Evangheliei Domnului Dumnezeului nostru si sa vada cu ochii lor chipul Sfintei Jertfe…” (Molitfelnic, E.I.B.M.B.O.R., 1998, p. 128). Iata frate maretia preotiei. Te indemn sa citesti si sa recitesti Tratatul despre preotie al Sfantului Ioan Gura de Aur. Ai sa vezi acolo maretia si sublimul preotiei, marea responsabilitate de care Marele Ioan a fugit din tineretile lui. Anahoretii din vechime aveau drept principiu sa fuga de femei ca de foc, unii spuneau ca de vin sau ca de episcopi… De episcopi fugeau, pentru ca acestia puteau sa-l smulga pe monah din viata sa monahala si sa-i confere preotia (cf. Lucien Regnault, Viata cotidiana a parintilor desertului in Egiptul secolului IV, Deisis, Sibiu, 2004, p. 56). [33] Si nimeni nu-si ia singur cinstea aceasta, ci daca este chemat de Dumnezeu dupa cum si Aaron (Evrei 5, 4). Chemare au avut si profetii Vechiului Testament. Apostolii au fost chemati, mai apoi Pavel a fost chemat. Insusi Mantuitorul a fost trimis. Iata ce spune o profetie despre Mesia a lui Isaia: Iata Sluga Mea pe Care o sprijin, Alesul Meu, intru Care binevoieste sufletul Meu. Pus-am peste El Duhul Meu si El va propovadui popoarelor legea Mea (Isaia 42, 1). [34] Anastasios Sotirios Tzavaras, Amintiri despre Batranul Porfirie, parintele nostru duhovnicesc, stravazator si inainte-vazator, Editura Bunavestire, Bacau, 2002, editia a-II-a revazuta, p. 42. [35] Ne vorbeste Parintele Cleopa 1, Editura Episcopiei Romanului si Husilor, 1995, pp. 117-118. [36] Parintele Paisie Olaru de la Sihla sfatuia pe ucenicii lui care erau la randul lor duhovnici: „Mare atentie pe cine recomandam la hirotonie, ca ne asteapta aspra judecata. Ca unii au fost hirotoniti cu nevrednicie, impotriva Sfintelor Canoane, si au facut greutati Bisericii lui Hristos” (Parintele Paisie Duhovnicul, Editura Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, Iasi, 1993, p. 74). Despre aceasta atentie sporita vorbesc multi parinti, pe care nu-i mai pomenim aici. [37] Arhimandrit Nicodim Sachelarie, Pravila bisericeasca, editia a II-a, 1996, p. 64. 21
  22. 22. [38] Parintele Arsenie Papacioc apud Duhovnici romani in dialog cu tinerii (editia a-II-a), Editura Bizantina, Bucuresti, 1999, p. 131. [39] Arhimandrit Nicodim Sachelarie, Pravila bisericeasca, editia a II-a, 1996, p. 90. [40] Regretatul Parintele Dionisie Ignat de la Colciu, cel mai iubit duhovnic roman athonit, are un cuvant care-ti poate da multa nadejde: „Intrebare: O alta problema: sunt oameni care au facut Facultatea de Teologie, dar inainte de a ajunge la Dumnezeu, poate in adolescenta, au avut unele caderi trupesti, si si-au pierdut fecioria... Ce sa faca? Sa se gandeasca sau nu la preotie? Unii dintre ei au incercat sa se pocaiasca, sa duca viata evlavioasa. Ce parere aveti: e bine sau e rau? Sfintii Parinti au zis ca cine nu e fecior nu e bun sa fie preot. Dar unii duhovnici ii trimit pe tinerii care dupa cadere s-au pocait sa isi asume crucea preotiei, numai pentru a fi de folos celorlalti. Duhovnicul spune: „Ar fi bine sa te indrepti spre preotie...”. Dar Sfintii Parinti spun altceva. Raspuns: Asa scriu Sfintii Parinti, sigur, asa este hotararea. Dar duhovnicii mari si episcopii dupa voia lui Dumnezeu judeca lucrurile. Daca intamplator dau in niste nevoi mari, ii dau binecuvantare cate unei persoane in felul asta. Dar el singur nu poate sa ceara lucrul asta. Si nu poti sa zici: „nu-i nimic ca a cazut”. Intrebare: Dar daca episcopul si duhovnicul judeca totul, si dau binecuvantarea, iar cel in cauza are framantari, nu e sigur ca e bine sa fie hirotonit, si are ganduri de indoiala? Raspuns: Daca episcopul si duhovnicul dau binecuvantarea, atunci acela sa aiba pace: se cunoaste ca a gresit, dar Dumnezeu l-a iertat, fiindca a facut ascultare. Episcopul si duhovnicul vad niste greutati mari, de aceea i-au dat binecuvantarea; este nevoie de preot. Pe cine sa trimita? E atata lume care cere Liturghie, cere botezuri, cere fel de fel de slujbe” (Ne vorbesc parinti athoniti, Editura Bunavestire, Galati, 2003, pp. 81-82). De retinut ca Parintele precizeaza ca teologul cu pricina nu poate cere singur hirotonia… 22
  23. 23. << Concubinii, sinceritatea si femeia samarineanca >> In timpul liber mi se intampla sa rasfoiesc diverse reviste mondene, incerc sa le iau pulsul, sa inteleg ce se mai intampla prin lumea aceasta. In multe dintre aceste reviste de „high-life” (desi high-life s-ar traduce prin „viata la inaltime”, la standarde inalte, acolo nu vad decat viata de jos, pamanteasca, lumeasca, vad neputintele firii noastre laudate si preamarite). Citesc, din ce in ce mai des, prin astfel de reviste, articole si interviuri cu si despre vedetele noastre autohtone ca nu se mai pune pret pe casatorie, preferandu-se concubinajul, „casatoria de proba”. Duhul vremurilor noastre estompeaza constiinta crestina; concubinii nu-si mai traiesc pacatul cu sfasiere de inima pentru situatia in care se afla si pe care ar trebui sa o depaseasca. Zeci de cantareti, prezentatori de stiri si alte vedete TV – modelele vremurilor de azi – afirma, spre exemplu, cu nonsalanta: „casatoria este doar o hartie, ce sa fac cu ea. Siguranta in relatie se bazeaza pe cei doi oameni implicati, pe cat de mult isi doresc sa fie bine, nu pe un petic de hartie”. Ma feresc sa insir nume, sa le pomenesc aici pentru ca nadajduiesc ca vor ajunge, cu mila lui Dumnezeu, la o intelegere crestina a vietii. Traiul in comun fara acte, deci si fara binecuvantarea lui Dumnezeu in Taina Cununiei in fata Sfantului Altar – subiect discutat si rasdiscutat; am mai scris si eu pe aceasta tema. Dialogul dintre teolog si o astfel de persoana „deschisa la minte” foarte previzibil, fad, conventional: „Hristos condamna desfraul!”, „Dar nu desfranam, noi ne iubim. Prostitutia este desfrau!”[41]. „Va iubiti, dar tot desfranare este, caci nu v-ati unit prin Nunta; chiar daca nu e o relatie pe bani si chiar daca nu mai aveti pe altcineva, va iubiti cu patima, nu doar prostitutia e pacat”. „Da, dar noi credem in Dumnezeu si-L iubim si El ne iubeste pe noi…”. „Da, dar nu sunteti in randuiala Lui, cine-L iubeste pe Dumnezeu asculta de poruncile Lui…”, etc. O situatie de viata care intristeaza sufletele teologilor nostri sinceri in lucrarea lor, care se simt dezarmati de neputinta de a arata concubinilor Calea. Situatie aproape fara iesire, potentialul dialog sec, searbad… Iata insa o pagina nou-testamentara, arhicunoscuta de altfel, care ne dezvaluie atitudinea corecta pe care trebuie sa o aiba cei (cele) care spun ca n-au nevoie de acte si, implicit, de ritualuri. E vorba de convorbirea Mantuitorului Hristos cu femeia samarineanca la fantana lui Iacov. Iisus ii vorbeste femeii de apa cea vie pe care de o va bea cineva nu va mai inseta in veac, caci apa aceasta se va face in acela izvor de apa curgatoare spre viata vesnica (Cf. Ioan 4, 14). Ca sa nu mai inseteze, samarineanca cere aceasta apa de la Hristos, iar Acesta, ispitind-o, i-a zis: Mergi si cheama pe barbatul tau si vino aici. Femeia a raspuns si a zis: N-am barbat. Iisus i-a zis: Bine ai zis ca nu ai barbat. Caci cinci barbati ai avut si cel pe care il ai acum nu-ti este barbat. Aceasta adevarat ai spus. Femeia I-a zis: Doamne, vad ca Tu esti prooroc (Ioan 4, 16-19). Ma gandesc ca si femeia samarineanca si-o fi zis ca n-are nevoie de acte si ritualuri popesti. Ea avea nelamuriri in ceea ce priveste credinta (intreaba pe Domnul in ce loc se cuvine a se inchina), insa se-ntelege din cuvantul Evangheliei ca nu punea pret pe randuielile lui Dumnezeu si traia ca atare. Dar iata ca Insusi Dumnezeu vine la ea si in fata „Proorocului” ea nu poate sa spuna: „Vin imediat cu barbatul meu”, ci „N-am barbat!”. Hristos cere de la noi sinceritate; ne cere sa nu ne mintim si sa nu ne mai ascundem dupa tertipuri si atitudini la moda. Noi ne putem minti usor pe noi insine, suntem firi slabe. Mediul ne influenteaza, high-life-ul o cere, concubinajul e trendy, se poarta… Hristos striga insa inspre toate aceste vedete concubine care-si povestesc viata si principiile fara de Dumnezeu prin reviste: „N-ai barbat! (sau N-ai femeie!). Cel cu care esti acum nu-i al 23
  24. 24. tau. Vino-ti in fire. Fii sincera ca si femeia pe care am intalnit-o odinioara la fantana lui Iacov de langa cetatea Sihar a Samariei. Nu te-am vazut in fata Sfantului Altar cerand binecuvantarea de a trai impreuna, in iubire, toata viata. Nu te pot lauda, cum am laudat-o pe femeia aceea. Nu traiesti dupa legea Mea, nu te cunosc pe tine”. Bunul Dumnezeu sa dea gandul si cuvantul bun al samarinencei tuturor celor care cred ca n-au nevoie de randuielile lui Hristos! [41] Despre sexualitatea premaritala scrie pe intelesul tinerilor Danion Vasile in excelenta lucrare Cartea Nuntii, Editura Egumenita, 2004, (vezi cap. Despre mirajul sexualitatii). Pe aceasta tema mai recomand Fericitul Arhimandrit Epifanie (Theodoropulos), Familiei ortodoxe – cu smerita dragoste, Schitul Lacu, Sfantul Munte Athos, 2001, in special capitolul Necasatoria si fecioria difera sau se identifica? (p. 28 si urm.). Aici cuviosul parinte grec lamureste ca desfranare nu e doar relatia intima pe bani, ci si „intregirea dragostei” unei perechi care se afla in afara Tainei Nuntii. 24
  25. 25. << Reclamele si sufletul nostru >> "Vad ceea ce-mi arati! Aud ceea ce-mi spui! Citesc ceea ce scrii si ma intreb: pentru ce?" (Campania de non-violenta in mass-media sustinuta de Televiziunea PAX) Traim fara doar si poate intr-o lume caleidoscopica, intr-o lume poleita, intr-o lume sclipitoare... E de-ajuns sa deschizi televizorul pentru a te convinge de acest lucru. La orice fel de emisiune te-ai uita, te lovesc din cand in cand... reclamele. Uneori, dimpotriva, am senzatia ca reclamele sunt intrerupte de fragmente de film... S-ar parea ca-s bine venite, caci mai afli lucruri noi si utile, ca de exemplu: trebuie sa arunci periuta cat mai repede, pentru a nu da nas in nas cu virusii, sa-i "lucrezi" numai din taste pe colegii care te enerveaza, sa mananci napolitane, raspunzand cu gura plina la telefon si sa spui respectivului ca a gresit numarul, etc. Mai aflu ca daca ai un brat plin de ciocolate poti spune ca "ai fost in paradis" sau ca matreata e flagelul inceputului de mileniu (cine oare m-a mintit spunandu-mi ca SIDA e acel flagel?...), ca barbatii "nu se mai satura de bere", nu de sete, ci deoarece e musai sa strangi capace pentru concurs. Mai aflu si ca, de nu cumperi sapunul sau detergentul potrivit sau nu consumi sare iodata, esti un om terminat si "faci parte din turma". Inteleg din ce vad ca reclamele la alcool sunt facute special pentru betivi... Replicile din spoturile publicitare observ ca au devenit "automatisme" in discutiile dintre tineri (gen "Pleaca, bre, ca iei vopseaua!", "Inca una si ma duc", etc.). Cred ca intai le-am auzit pe strada si apoi am inteles ca-s luate din reclame... Aflu, de asemenea, ca produsele de fast-food (numite inspirat in argoul american junk-food - adica hrana nesanatoasa, "moarta", cu multe calorii) sunt naturale, probabil pentru simplu motiv ca au in continut cel putin un ingredient sanatos. Inteleg din ce vad ca sexul, aluziile sexuale pot vinde orice produs (de la sapunul care face spuma pe pielea catifelata a top-modelelor, pana la branza topita a colegului care anima mintea unei fetite de clasa a III-a care se intreaba: "Daca ma saruta data viitoare!!?". No comment!). Incepand chiar din postul Adormirii Maicii Domnului s-a facut reclama de promovare a laptelui de consum. De ce tocmai de atunci? Probabil din intamplare... Ea cuprindea o cursa de vaci, nu de tauri, cum stim cu totii ca sunt in Spania. Cam derutant pentru cei mici..., caci, se stie, ei iubesc cel mai mult reclamele. Ceea ce m-a socat indeajuns, incat am crezut ca voi avea cosmaruri, este macabra reclama care ne recomanda sa nu folosim copiii la incalzirea sufrageriei, caci "copiii nu sunt combustibil"... Dar si aceea in care unui tanar ii iese un mic "alien" suparat din stomac, pentru ca nu a citit cu atentie prospectul produsului din care consuma. Reclamele nu ne mai conving, ci ne sperie, ne socheaza si uneori ne si scarbesc. Prea mult, ajunge! Inca un fenomen saturat, spun multi. Ei devin suspiciosi orice le-ai spune. Omul modern se simte mintit, furat, inselat de stralucirea aramei ce seamana izbitor cu aurul. 25
  26. 26. Dar nu e acesta aurul. Iar daca e sa li se spuna oamenilor: "Uite, acesta-i aurul", te privesc banuitor. Iar lipsa increderii, banuiala, de buna-seama, e pacat. Credinta este din auzire (Romani 10, 17), dar vai, "nu mai credem tot ce auzim". Ne-am ars cu atatea reclame, incat suflam in orice. Suntem suspiciosi permanent, credem ca toti au un interes ascuns, toti vor ceva de la noi[42]. Si pe Hristos Il tinem departe de noi din aceleasi motive... Hristos a venit sa ne dea, nu sa ne ia. El cere inima noastra pentru a o umple, inca de aici, de bunatatile ceresti. El e aurul de care vorbeam, dar noi prea am fost mintiti si putini mai credem ca El e raspunsul la toate intrebarile noastre, ca dupa El tanjeste sufletul nostru, ca El este ceea ce ne trebuie. La Hristos nu avem alternativa viabila. Multe sunt pe lumea asta, insa noua nu ne trebuie. Bine spunea dumnezeiescul Pavel cand afirma: Toate imi sunt ingaduite, dar nu toate imi sunt de folos (I Corinteni 6, 12). Mi se poate reprosa ca le vad pe toate teologal, dar, spunea N. Steinhardt, conditia umana e o conditie teologala[43]. Exista un cuvant evanghelic care ma pune pe ganduri de fiecare data cand il descopar rasfoind Scriptura: Nu iubiti lumea, nici cele ce sunt in lume. Daca cineva iubeste lumea, iubirea Tatalui nu este intru el; Pentru ca tot ce este in lume, adica pofta trupului si pofta ochilor si trufia vietii, nu sunt de la Tatal, ci sunt din lume. Si lumea trece si pofta ei, dar cel ce face voia lui Dumnezeu ramane in veac (I Ioan 2, 15-17). Acestea trei: "pofta ochilor", "pofta trupului", "trufia vietii" le vad a fi in antiteza cu cele trei voturi monahale: pofta ochilor si saracia de buna voie; pofta trupului si castitatea; trufia vietii si ascultarea neconditionata. Voturile, in acest caz actioneaza ca niste capace, ca niste inchizatoare de robinet. "Canalele" sunt astupate! Pe de alta parte, cei din lume care insa nu vor sa fie din lume, sunt bombardati de sute de mesaje comerciale zilnic... Toate ne invata cate ceva, toate deschid robinetul. Toate ne deschid spre lume, de fapt spre minciunile ei. Toate ne starnesc pofta ochilor ("trebuie sa-l ai", "e timpul sa ai si tu...", "doreste-ti mai mult", "n-o imparti cu nimeni"), pofta trupului ("rasfata-ti simturile", "pentru barbati adevarati"), trufia vietii ("fii cool", "iesi din turma", "pentru ca meriti", "fac ce vreau, dar stiu ce fac"). Adevarul este ca "ni se dicteaza dorinte ce ne-ndurereaza" (Alain Souchon). Ma intrebam deunazi daca oamenii cu idei din publicitatea romaneasca sau de aiurea au studiat teologia, nu de alta, dar cunosc mult prea bine elemente de ascetica (stiu sa sageteze, stiu sa stimuleze neputinte si patimi, sa creeze dependenta). Bine au facut anumiti ierarhi cand au cerut neimplicarea slujitorilor altarului in industria reclamelor (advertising-ului)... Si totusi sa nu stam cu mana-n san, dar ce putem face?... Sa le evitam cat putem! Sa recomandam, cu dragoste, sa nu se mai experimenteze idei morbide si mincinoase pe cobaii telespectatori. Bietii de ei, ce vina au? Dau sonorul mai incet si asteapta sa vada in continuare, "peste cateva momente", interesantul talk-show, dar de fapt... au si uitat la ce se uitau... Nu mai conteaza. E vremea rugaciunii. Se cere atentie sporita, caci diavolul ne ajuta si el sa uitam ca vorbim cu Creatorul lumii, intervenind cu "reclame"... Si ne da noua, celor ce mergem spre somn, odihna sufletului si trupului... [42] Un redactor publicitar (copy-writer), personaj de roman, descopera in cateva randuri mentalitatea celor de bransa: "Lucrez in publicitate: ei da, poluez universul. Sunt tipul care va vinde rahat. Acela de va face sa visati la lucruri pe care n-o sa le aveti niciodata. Cer vesnic albastru, gagici care nu-s niciodata nasoale, o fericire perfecta, retusata pe Photoshop, imagini bibilite, muzica ultimul racnet (...). Apostolatul meu e sa va fac sa va curga balele. In profesia 26
  27. 27. mea nimeni nu va doreste fericirea pentru ca oamenii fericiti nu consuma" (Frederic Beigbeder, 199.000 lei, Pandora-M, 2004, p. 23). Cuvintele pot parea dure, dar exprima o realitate. [43] N. Steinhardt, Jurnalul fericirii, Editura Dacia, Cluj-Napoca, p. 111. 27
  28. 28. << Pentru o presa ortodoxa >> Exista in Romania de azi, printre ortodocsii nostri, tendinta de a demoniza mass-media. Ma intreb sincer ce castigam prin atitudinea aceasta, in conditiile in care noi intarziem sa venim cu alternativa? Este foarte adevarat ca mass-media zilelor noastre a abdicat de la rolul educativ si ca promoveaza nonsalant desfraul, muzica desantata, divertismentul "estival" scabros si lasciv, astrologia, vrajitoria, teorii aparent stiintifice despre lume si viata, fenomenele U.F.O. si paranormale, sincretismul religios si, mai nou, invatatura cultelor neoprotestante. Azi prostul gust si vulgaritatea au devenit, din pacate, sinonime cu libertatea de expresie! "Asta cere publicul" se spune deseori, insa, fara doar si poate, gusturile se si educa. Dar sa nu dam vina pe comunicarea mediatica in sine, ea este, dupa cum ii spune si originea, un "mijloc", un... simplu mijloc. Cei ce alegem suntem noi, cei ce citim ziare, cei ce ascultam radioul, cei ce privim la televizor. Putem lupta, spre exemplu, impotriva unei asa mari inventii cum este televiziunea? E rau televizorul? El e doar un mijloc... Noi, cei ce alegem, alegem bine sau rau. In acelasi duh, am putea spune ca si descoperirea hartiei sau a tiparul sunt lucruri rele, caci se tiparesc putine carti bune si mult prea multe carti proaste. N-ar fi mai bine sa-i invatam pe crestinii nostri sa aiba discernamant, sa aleaga ce-i bun de acolo "asa cum albina culege nectarul din florile bune"? Parintele Teofil de la Sambata de Sus, in stilul sau hatru, spunea ca, daca televizorul nu- i stricat, este bun. Si Parintii Bisericii spuneau in acelasi duh ca nu vinul e rau, ci betia, nu femeia e rea, ci curvia etc. Biserica se adreseaza prin excelenta tuturor fiilor ei, nu doar unor enclave care detesta societatea deschisa si demonizeaza mass-media.... Biserica nu ne indeamna sa iesim din societatea civila, sa intoarcem spatele lumii... Trebuie sa traim in lume, ca si cum nu am face parte din ea in sensul pe care Sfantul Pavel, prin excelenta deschis catre lume, il prezinta in Epistole cand spune: Caci nu avem aici cetate statatoare, ci o cautam pe aceea ce va sa fie (Evrei 13, 14). Acelasi neinfricat Apostol afirma: Asadar, daca ati inviat impreuna cu Hristos, cautati cele de sus, unde se afla Hristos, sezand de-a dreapta lui Dumnezeu; Cugetati cele de sus, nu cele de pe pamant (Coloseni 3, 1-2). Cum se face ca tocmai autorul acestor versete, Sfantul Pavel, este prin excelenta un om al comuniunii si comunicarii, un om al lumii? Fara doar si poate, cine traieste in cetate si intoarce spatele lumii reale, cine ramane indiferent sau impasibil fata de cele ce se intampla in lume, tradeaza putina iubire fata de oameni (exceptie facand monahii care au parasit lumea nu pentru ca au detesta-o, ci chiar din dragoste pentru ea; multi cred, pe buna dreptate, ca pentru rugaciunile lor Dumnezeu mai tine lumea). De aceea, cred ca se cuvine sa ne calauzim dupa Sfantul Pavel, caci el marturisea cu dragoste Evanghelia pe pamant si inima ii era permanent la Cer. Este adevarat, dupa cum afirma si Danion Vasile, ca "mass-media este Evanghelia zilelor noastre; este lumina dupa care se calauzesc masele de oameni care asteapta vestea cea buna a fericirii pamantesti"[44]. E o realitate. Totul se invarte azi in jurul comunicarii mediatice. Ea e o forta ce nu ar trebui sa o mai neglijam, ea formeaza, ea creste tinerii de azi. Nu castigam nimic daca o demonizam. Daca ochii si urechile a milioane de romani sunt indreptati spre presa, radio si televiziune este si datoria noastra, a celor ce marturisim dupa putere Cuvantul Mantuitorului, de a veni si pe acest drum in intampinarea acestora mici pentru care Hristos a murit. Bineinteles ca Evanghelia trebuie sa fie vestita pe calea traditionala a pastoratiei; predica se tine de la amvon, catehizarea se face in biserica si la orele de religie, dar nu ne mai putem ingadui sa ignoram acest mijloc prin care Cuvantul lui Hristos poate ajunge la oamenii ce-si spun: "nu le am p-astea cu Biserica"... 28
  29. 29. Editorialul, spre exemplu, nu este un gen patristic spun ce-i ce se grabesc sa excluda temeiul unei prese crestine, afirma un teolog[45]... Pe buna dreptate, dar in acelasi duh putem sa ne intrebam: o barca poate fi amvon? Iata ca adaptandu-se momentului si locului, Mantuitorul Hristos a facut amvon dintr-o corabie pe cand multimile se imbulzeau pe malul lacului Ghenizaret ca sa-l asculte[46]. Predicile Sfantului Pavel in agora din Corint sunt si ele o... adaptare din mers. Astazi e oportun sa vorbim cu putere multa in agora spatiului mediatic. Unde sunt oameni, e nevoie de marturisirea credintei, de tamaduire sufleteasca. In principiu nu conteaza calea, ea e valoroasa daca aduce roade in timp... Inalt Prea Sfintia Sa Bartolomeu Anania marturisea in emisiunea Eugeniei Voda, "Profesionistii", ca, pe cand era incarcerat la Aiud de catre regimul politic, tinea sambata si duminica predici in limbajul morse celor din celulele alaturate. Vladica s-a adaptat momentului, nu a considerat ca e neadecvat a tine predici la teava de calorifer... Desi Internetul este si el de multe ori demonizat in ziua de azi, totusi multi parinti dau raspunsuri la intrebari duhovnicesti concrete prin Internet. Multe site-uri cuprind carti si predici ortodoxe, poti "vedea", spre exemplu, tot prin mijlocirea lui, adevarate comori iconografice ale Sfantului Munte Athos. Sa nu mai neglijam forta si impactul mass-media, mai ales azi cand traim intr-o epoca a comunicarii... Neoprotestantii, desi sunt un procentaj minuscul fata de Biserica dreptmaritoare, au acaparat intr-o proportie foarte mare spatiul mediatic romanesc... In ziua de azi se folosesc din ce in ce mai mult sintagme ca: "piata libera a religiilor", "pluralism religios", "oferta religioasa", "concurenta valorilor religioase". Nu ne plac astfel de sintagme de marketing si cred ca ar fi bine sa nu ne obisnuim cu ele. Biserica Ortodoxa nu are ce vinde si nici ce cumpara, ea e datoare sa asigure mantuirea credinciosilor in orice vremuri, oricum ar fi ele, si sa ii pazeasca pe fiii ei de invataturile noi pierzatoare de suflet. Pe "n" canale media poti auzi si vedea filme religioase neoprotestante, predici ale unor pastori, explicari simpliste si emfatice ale textelor evanghelice, indemnuri de a suna la un numar de telefon dupa o Biblie sau pentru ca pastorul sa se roage pentru telespectatori. Prozelitismul nu mai este in lumea de azi vazut ca o actiune negativa, ci ca o expresie a libertatii intr-o societate confuza aflata in clocot. E nevoie de o presa ortodoxa care, asa cum spunea Teodor Baconsky, "sa cantareasca ziua din perspectiva eternitatii"[47]... Cred ca in conditiile in care tipul de presa macabru (violuri, scandaluri, ucideri) se dezvolta si acapareaza piata informationala, noi ii putem contrapune faptul cotidian comentat din perspectiva vietii in Hristos, cu accent pe experientele pozitive, ziditoare, demne de urmat. E nevoie de edituri ortodoxe serioase (multi teologi preoti si laici au excelente teze de licenta care cu putin efort, concretizat in a le rescrie pe-ntelesul crestinilor de rand, ar merita sa vada lumina tiparului), de ziare si reviste de spiritualitate de larga circulatie, cu subiecte incitante, care sa respecte regulile de piata, pentru a fi vandabile. E nevoie de emisiuni radio-TV ortodoxe bine facute, programate si in afara timpului liturgic, ca sa poata fi vizionate si de cei ce merg regulat la Sfanta Liturghie. Tocmai cei mai interesati de emisiunile acestea nu le pot urmari. Va mai amintiti celebra emisiune Credo de pe TVR 2 de acum vreo 10 ani si cum era asteptata cu sufletul la gura de crestinii mai mult sau mai putin credinciosi si cate comentarii nastea a doua zi? Va amintiti impactul extraordinar al filmului Iisus din Nazaret al lui Franco Zeffirrelli? Pe buna dreptate, parintele Stefan Iloaie, directorul postului de Radio Renasterea (Cluj) si printre putinii teologi specialisti in mass-media, spunea ca "Nu vom sti niciodata toate modalitatile prin care Dumnezeu lucreaza si prin care El Se face cunoscut in lume"[48]. Teologii cu condei pot mai mult decat sa tina "sfantul zilei" sau sa explice in trei randuri Evanghelia duminicala. E nevoie in presa de azi de o viziune ortodoxa asupra lumii in care 29
  30. 30. traim. Cuvantul lui Hristos, de buna seama, merita mai mult decat un colt de pagina, de cele mai multe ori cu invecinari stanjenitoare si rusinoase ("gainarii" de presa sau nuduri tip "fata de la pagina 5"). Cei ce merg constiinciosi la biserica, cei care Il marturisesc pe Hristos cel Viu prin insasi viata lor, oare nu simt nevoia ca ceea cred sa se regaseasca intr-o mai mare masura in spatiul mediatic? Oare iubesc ei aceasta enclavizare sau pur si simplu cred ca nu se mai poate face nimic? Poate ca presa ortodoxa nu va avea niciodata tirajele revistelor... cu pictoriale sau ale cotidienelor sportive, dar stiu cu siguranta ca exista interes nu doar pentru "campionii slavei lumesti" (sportivii, artistii), ci si pentru "campionii slavei celei ceresti" (sfintii). Oare nu ne-a obosit pe toti satirizarea in mass-media a superstitiilor unor crestini sau prezentarea marilor praznice intr-un limbaj total neadecvat sau doar din perspectiva unor aspecte absolut nesemnificative (bradul de Craciun, iepurasul de Pasti, etc.)? Faptul religios are, in general, valoare pentru jurnalisti doar daca e inedit, senzational sau pune Biserica intr- o lumina nefavorabila. Personal deplang astfel de situatii si recomand, in consecinta, facultatilor de jurnalism sa studieze si oarece discipline teologice, pentru ca omul de presa de la noi - prin cuvantul lui scris sau vorbit - se adreseaza unor suflete crestine. Nu mai spun ca ignoranta nu e deloc o buna carte de vizita... Despre moralitatea presei s-a vorbit nu o data. De aceea, Teodor Baconsky afirma ca a scrie un simplu articol despre cele sfinte intr-o gazeta mediocra, suburbana, e ca si cum ai transforma in capela una din dependintele unui bordel[49]. E un mare risc? Da, se pare ca este... Dar exista si posibilitatea ca, printr-o lucrare sustinuta, bordelul sa se transforme, cu mila lui Dumnezeu, intr-un asezamant de binefacere. Biserica noastra vie si dinamica isi poate asuma acest lucru. Capul ei, Hristos ne spune: Indrazniti. Eu am biruit lumea (Ioan 16, 33). [44] Danion Vasile, Cartea nuntii. Cum sa-mi intemeiez o familie?, Editura Nemira, 2003, p. 101 (reeditata si la Editura Egumenita). [45] Cf. Teodor Baconsky, Ispita binelui, Eseuri despre urbanitatea credintei, Editura Anastasia, 1999, p. 83. [46] Pe cand multimea Il imbulzea, ca sa asculte cuvantul lui Dumnezeu, si El sedea langa lacul Ghenizaret, A vazut doua corabii oprite langa tarm, iar pescarii, coborand din ele, spalau mrejele. Si urcandu-Se intr-una din corabii care era a lui Simon, l-a rugat s-o departeze putin de la uscat. Si sezand in corabie, invata, din ea, multimile (Luca 5, 1-3). [47] Teodor Baconsky, op. cit., p. 82. [48] Arhid. Dr. Stefan Iloaie, Tinerete, ideal, Biserica (carte de interviuri), Editura Agaton , Fagaras, 2002, p. 144. [49] Cf. Teodor Baconsky, op. cit., p. 86. 30
  31. 31. << Pervertirea cuvintelor (deturnare de sens) >> Noi, crestinii stim bine un lucru: cuvintele nu-s obiecte de joaca. Te poti juca cu multe, dar nu cu vorbele, caci ele sunt stropi din Cuvantul Vietii sau, mai bine spus, asa ar trebui sa fie. Cuvintele noastre trebuie sa se regaseasca in Cuvantul Vietii. Cuvintele noastre au sens, au valoare doar daca marturisesc Viata; in rest, totul e desertaciune... Se cuvine, de asemenea, conform Scripturii, sa spunem ceea ce e da, da si ceea ce e nu, nu, caci ce-i mai mult de la cel rau este (cf. Matei 5, 37). Asistam in ziua de azi la o pervertire a cuvintelor, mai ales a celor ce au conotatie spirituala, moral-religioasa. In mediile culturale se vehiculeaza des vorbe cu sens deturnat. E chiar la mare cautare sa filosofezi pe astfel de teme... La ce ma refer? Spre exemplu, ce intelege lumea desacralizata de azi, prin a fi "conservator" sau "traditionalist"? Pentru ea inseamna a fi inchistat, invechit, anacronic... Biserica noastra, insa, si-a asumat acesti termeni pretiosi, chiar si in unele definitii, bineinteles fara a le da sens peiorativ. A conserva ceea ce e valoros, a pastra traditia nu poate fi decat un lucru pozitiv. "A fi bisericos" inseamna a merge des la biserica si a respecta invatatura, poruncile si prescriptiile Bisericii, insa pentru multi expresia se traduce prin "a fi bigot", "a fi habotnic"! De asemenea, ce spune lumea actuala ca inseamna "dogmatic"? Oare nu limitat, inchistat, redus, circumscris, preconceput!? Noi, crestinii ortodocsi spunem insa ca dogmatica ne clarifica adevarul revelat, ne expune sistematic dogmele, definindu-ne deci adevarul de credinta. De vom marturisi o alta invatatura devenim eretici si nu mai avem partasie cu Hristos - Adevarul... Azi e la mare cautare sa "gandesti liber", insa putini si traiesc realmente liberi, din ce in ce mai putini, caci ceilalti inca nu stiu ca si pentru ei este valabila afirmatia: adevarul va va face liberi... Un alt exemplu: Pentru crestini, "saracii cu duhul" sunt cei smeriti (intr-una dintre interpretarile patristice), pentru lumea de azi ei sunt prostii, naivii... Chipurile, pe acestia i-ar ferici Bunul Dumnezeu... Noi numim "mironosite" pe curajoasele si marturisitoarele femei "purtatoare de mir" care vin la mormantul Domnului; lumea de azi insa numeste mironosite pe fetele fandosite, sclifosite, usor fatarnice si viclene si pe cele care vor sa para mai evlavioase decat sunt. De aici si concluzia falsa - in ochii unor necredinciosi - ca aproape orice fata evlavioasa de fapt... "face pe mironosita". Apropo de fete, in urma cu vreo cincisprezece ani, daca spuneai despre cineva ca e "fata buna", toti intelegeau ca are inima buna. Astazi, cand tinerii spun despre o fata ca "e buna", ei fac referire la trup, referire cu conotatie sexuala evidenta. Pudoarea e definita ca fiind "sentimentul de sfiala, de jena, de decenta manifestat in comportamentul cuiva; prin extensiune - curatenie morala"[50]; ea este insa asociata mai mereu si definita ca "falsa pudoare", iar daca-i falsa trebuie lepadata. Ce se cere a fi lepadata? Falsa pudoare. Ce se leapada insa? Chiar pudoarea! 31

×