kek

1. RĂSPÂNDIREA MICROORGANISMELOR ÎN NATURĂ.
MICROFLORA ORGANISMULUI OMULUI
Microbiomul – fiinţele care trăiesc în noi, controlându-ne viața
Microbii reprezintă forma de viaţă care domină Terra. Organismele bacteriene care trăiesc pe
planeta noastră le depășesc numeric pe toate
celelalte la un loc. Microbii nu domină doar
planeta, însă, ci şi pe noi, oamenii. Putini
știu că în corpul fiecăruia dintre noi există
de 10 ori mai multe celule microbiene decât
celule care compun organismul uman, iar
numărul genelor microbiene îl depășește de
150 de ori pe cel al genelor umane. Toate
aceste ființe care trăiesc în corpul nostru şi
pe suprafața sa formează un ecosistem ce
poartă numele de „microbiom”, iar simbioza acestor mici fiinţe cu celulele umane dă naștere
unui veritabil „super-organism”. Termenul de „microbiom” a fost elaborat de Joshua
Lederberg, unul din titanii biologiei moleculare, pentru a desemna totalitatea microbilor, a
elementelor lor genetice şi a interacțiunilor acestora într-un mediu. În 1958, Lederberg a
devenit unul dintre cei mai tineri laureați ai Premiului Nobel, obținând cea mai importantă
distincție în domeniul medicinei la doar 33 de ani. Microflora normală a omului s-a stabilit
în urma interacțiunii micro- şi macroorganismelor în procesul evoluției, biocenoza
microbiană - „microbiom”- o condiție necesară pentru activitatea vitală normală a
organismului. Dereglarea activității microbiomului, apariția microorganismelor
nespecifice pentru ea, îndeosebi a formelor patogene, condiționează dezvoltarea bolii.
Relaţii ecologice între microorganisme
În ceea ce privește stilul de viată microorganismelor este de precizat la modul general ca
majoritatea microorganismelor trăiesc în habitate ca solul și apa, unde sunt relativ inofensive
și adesea beneficiile. Un organism liber îi poate procura toate nutrimente necesare, ca și alți
factori, direct din mediul neanimat (biotic). Un număr mic de microorganisme vii, numite
parazite, sunt găzduite și se hrănesc pe seama altor organisme vii (numite gazde). Prin acțiunile
sale un parazit determină prejudicii gazdei, cunoscute ca boli infecțioase. Un număr mic de
microorganisme pot exista fie liber, fie ca paraziți.
Din punct de vedere calitativ şi cantitativ floră microbiană diferă în funcție de localizarea ei,
de vârsta, sexul, felul de alimentație, condițiile de viață ale omului, starea organismului etc.
Corpul uman, în decursul dezvoltării sale, a acumulat în anumite regiuni sisteme micro
ecologice specifice de asociații microbiene. Organismul omului şi flora lui microbiană prezintă
un sistem de autoreglare. Floră microbiană este menținută atât de concurență, sinergismul şi
antagonismul dintre microorganisme, cât şi de activitate fiziologică a organismului prin
descuamația epiteliul, de peristaltica intestinală, excreții, activitatea enzimelor şi substanțelor
cu acțiune anti microbiană secretată de glandele salivare, lacrimogene, de sucul gastric, acizii
biliari etc. Floră microbiană poate fi permanentă (obligată, rezidențială, autohtonă, indigenă)
şi nepermanentă (facultativă, de tranzit, temporară). Din flora microbiană permanentă a omului
fac parte, în special, microorganismele care s-au adaptat pe parcursul evoluției lor la viața pe
pielea organismului şi în unele cavități ale lui; din floră microbiană nepermanentă –
microorganismele care nimeresc în organismul uman împreună cu aerul, alimentele sau apa şi
apoi sunt eliminate. Tipurile de relații:

2.  Neutralismul – relații de indiferență între două sau mai multe specii.
 Mutualismul – dezvoltarea simultană pe un substrat comun a diferitor specii, care exercită
una asupra alteia o influentă favorabilă.
 Comensualismul sau metabioza este caracterizat prin creșterea împreună a două specii de
microorganisme aflate într-o relație în care una profită de asociere, iar cealaltă , în aparență,
nici nu profită, nici nu este influențată negativ.
În habitate unde se acumulează densități mari de microorganisme apar interacțiuni negative
care limitează una sau alta din populații. Aceste interacțiuni negative sunt:
 Competiţia apare între microorganisme pentru un factor limitat de mediu (aceiași sursă de
carbon, azot, fosfor, factori de creștere) , spațiu vital.
 Amensalismul constă în producerea de microorganismele unei specii de metaboliţi organici,
anorganici solubili, care influențează negativ creșterea altor microorganisme asociate din
mediu.
 Antibioza, relația antagonistă are la bază producerea de către anumite microorganisme a
unor compuși chimici specifici care în concentrații mici au efect inhibitor sau letal asupra
altor microorganisme, indiferent de mediu, condiții. Asemenea substanțe sunt:
antibioticele, bacteriocinele (substanțe codificate plasmidic bactericid).
 Parazitismul şi prădarea dezvoltarea pe seama organismelor vii.
În microbiologia medicală, interacțiunile negative între populațiile microbiene au mai multe
implicații privind:
 transportul şi conservarea prelevatelor patologice intens contaminate;
 izolarea unor microorganisme patogene din asemenea prelevate;
 terapia antiinfecțioasă;
 identificarea unor marcheri epidemiologici;
 echilibrul ecologic şi rolul de barieră ecologică al microflorei normale a organismului viu.
Micro biocenozele organismului uman
Bacteriile ce formează microbiomul colonizează tractul
nostru digestiv încă din primele 24 de ore de la naștere şi
se stabilizează în jurul vârstei de doi ani, devenind o
prezență permanentă în viată noastră şi formând un
veritabil „organ”.
Microbiomul nostru variază încă de la naștere: oamenii de
știință au descoperit că bebelușii născuți natural sunt
acoperiții cu microbii existenți în canalul nașterii, iar cei
ce vin pe lume prin operație cezariană sunt acoperiții de
microbii care există în mod normal pe pielea adulților.
Specialiștii estimează că miile de miliarde de microbi ce
trăiesc în corpul nostru cântăresc în total aproape 2
kilograme. Cei mai mulți dintre ei trăiesc în intestine, iar distrugerea lor poate avea consecințe
neplăcute, precum obezitatea sau dezvoltarea de afecțiuni ale colonului.
Relația noastră cu bacteriile care trăiesc în noi este una simbiotică: în schimbul hranei, ele ne
ajută să digerăm alimentele, să producem vitaminele de care avem nevoie şi să ne întărim
sistemul imunitar. Pentru a coexista cu microbiomul nostru, sistemul imunitar trebuie să
tolereze mii de specii de bacterii inofensive. În schimb, aceste bacterii joacă un rol important
în lupta împotriva agenților patogeni. Din punct de vedere fiziologic, interacțiunea dintre

3. organismul uman şi microorganisme are un caracter simbiotic, în care microflorei îi revine un
rol important şi pozitiv pentru organism.
Floră microbiană contribuie la reactivitatea imunobiologică a organismului prin stimularea
sistemului imun şi al factorilor nespecifici de rezistență (complementul, fagocitoză, lizozimul,
anticorpi normali etc.).
Embrionul omului în timpul dezvoltării intrauterine este steril. Deja în timpul naşterii în
organismul fătului din organismul matern nimeresc unele microorganisme. Ele, de asemenea,
nimeresc de pe pielea maniei, mâinile personalului medical, obiectele înconjurătoare şi din
aer.
Organismul fătului fiind steril, pe parcursul vieții acumulează diverse microorganisme,
inițial de pe pielea mamei, mâinile personalului medical, obiectele înconjurătoare si din aer.
Caracterul microflorei se schimbă, însă în linii mari el rămâne constant şi este specific
pentru diferite organe. Organele interne ale omului, de regulă sunt sterile, organele ce
contactează cu mediul înconjurător conțin numeroase microorganisme formând anumite
microbiocenoze: microflora pielii, cavității bucale, tractului gastrointestinal, căilor
respiratorii, microflora vaginală, căilor urinare, microflora conjunctivei.
Microflora pielii este relativ constantă. Pielea în condiții normale este populată
de stafilococi nepatogeni, sarcine, difteroizi, streptococi, uneori specii de ciuperci
microscopice (de ex., Candida). Acestea folosesc în calitate de substrat nutritiv eliminările
glandelor sebacee şi sudoripare, celulele moarte şi produsele de descompunere. Pe
suprafața pielii unui om se decelează de la 85 de milioane până la 1 miliard de
microorganisme. În contact cu solul, obiecte, pe suprafața părților degajate ale corpului,
în special mâinile pot fi întâlniți specii de microbi cu spori. Unele microorganisme,
nimerind pe pielea sănătoasă curată, de regulă, mor sub acțiunea eliminărilor produse de
diverse glande şi bacterii, care populează permanent suprafața pielii. Încălcarea
regimului sanitar igienic, traumatismele pot aduce la piodermii, derrmatomicoze.
Microflora pe întreg tubul digestiv, din punct de vedere cantitativ şi calitativ, este situată
neuniform. Flora microbiană din cavitatea bucală enumeră peste 90 de specii de
microorganisme, majoritatea cărora sunt facultative. 1 ml de salivă conţine până la 10 mln de
microorganisme aerobe (streptococi, micrococi, lactobacterii, stafilococi, bacterii hemofile
etc.) şi circa 100 mln de microorganisme anaerobe (veilonele, bactoriozi, peptococi,

4. peptostreptococi, leptotrihii, spirochete, fuzobacterii etc.). Speciile de streptococi au un
tropism vădit fată de epiteliul mucoasei cavității bucale şi ale celui de pe suprafața dentară,
care în anumite condiții provoacă carie dentară. În stomac, duoden şi partea proximală
a intestinului subțire microorganismele lipsesc ori sunt reprezentate numai de câteva specii de
lactobacterii, coci, ciuperci, numărul de indivizi ai cărora ajunge la o mie într-un ml de suc
cavitar. În partea distală a intestinului subțire numărul de microorganisme creste treptat şi
ajunge la circa 1 mln într-un ml de conținut. Cea mai numeroasă şi mai bogată în
microorganisme, precum şi de o însemnătate mare pentru organism este microflora intestinului
gros (1 g de mase fecale conține până la 250 mlrd de microorganisme). Peste 95% din această
microfloră revin microorganismelor anaerobe (bacterioizilor, bifidumbacteriilor,
clostridiilor etc.) şi mai puțin de 5% – microorganismelor aerobe (colibacteriilor,
lactobacteriilor, enterococilor, bacililor etc.). La sugaci, în intestinul gros predomină
bifidumbacteriile, care rețin dezvoltarea bacteriilor aerobe şi putrefacția. Spre bătrânețe,
numărul de lactobacterii se micșorează considerabil, activitatea enzimatică a unor microbi (de
ex., a eşerihiilor) slăbește şi apar diferite variante de colibacterii cu proprietăți virulente.
Clostridium perfringens, care se află permanent în intestinul omului, elaborează enzime
digestive.
Unele microorganisme ale florei microbiene, prin activitatea lor de antagoniști, inhibă
multiplicarea agenților patogeni, protejând astfel organismul contra bolilor. De ex.,
colibacteriile şi lactobacteriile reţin dezvoltarea în intestine a vibrionilor holerei, bacteriilor
dizenteriei, tifosului abdominal etc.; bifidumbacteriile oprimă creșterea bacteriilor de
putrefacție, etc,. Floră microbiană asigură activitatea morfocinetică a mucoasei intestinelor şi,
prin urmare, îi menține funcția fiziologică normală, se include activ în sistemul de circulație
„intestin-ficat” al unor substanțe prin transportarea pigmenților biliari, a colesterinei şi altor
substanțe în compuși neabsorbanți sau nepericuloși pentru organism, asigură prevenirea
dezvoltării precoce a arteriosclerozei prin descompunerea colesterinei.
Floră microbiană sintetizează pentru organism substanțe biologic active, circa 9 tipuri de
vitamine (mai ales, vitamina K şi vitaminele din grupa B: B1, B2, B12), iar prin utilizarea
rămășiților de produse alimentare nefermentate asigură metabolismul organismului cu acizi
organici şi aminoacizi. Glucidele care nu pot fi digerate fără ajutorul bacteriilor intestinale
sunt: fibrele alimentare, anumite forme de amidon și unele oligozaharide. Prin fermentarea
acestor substanțe de către flora intestinală se produc acizi grași cu lanțuri scurte, cum ar fi
acidul acetic, acidul propionic și acidul butiric. Acești acizi pot fi folosiți de celulele umane,
fiind o sursă importantă de energie și nutrienți, ajutând în același timp la absorbția unor
minerale esențiale, cum ar fi calciul, magneziul și fierul.
Microflora căilor respiratorii. Omul împreună cu aerul inspiră cantități enorme de
microorganisme. Însă majoritatea lor se rețin în cavitatea nasului sau se elimină în
exterior cu ajutorul epiteliului ciliat al căilor respiratorii superioare. Mucoasa nazală produce
mucină și lizozim, care au efecte bactericide. În cavitatea nazală se conțin și anticorpi
secretorii. Microflora nazofaringiană este reprezentată de stafilococi, streptococi, difteroizi,
neiserii, branhamele, veilonele, moracsele, bacterii hemofile, microbacterii, de unele specii
enterobacteriene. Căile respiratorii inferioare (traheea, alveolele pulmonare), sinusurile
maxilare, frontale şi etmoidale, vezicula biliară, vezica urinară, uterul, uretrul, uretra
proximală, precum şi bila şi urina sunt sterile. La slăbirea organismului (suprarăcire,
istovire, traume), microorganismele însoțitoare ale căilor respiratorii superioare pot
condiționa dezvoltarea diferitelor boli, care afectează şi regiunile inferioare ale
aparatului respirator (bronșitele, pneumoniile).

5. Microflora membranei mucozitate a ochilor este foarte săracă datorită acțiunii lizozimului
conținut în lacrimi. Totuşi pe membrana conjunctivei se înregistrează prezența
stafilococilor şi difteroizilor.
Microflora vaginului se schimbă pe parcursul vieţii femeilor. Vaginul la nou-născute este
steril, cu timpul în el apar Lacto bacteriile Dederlein, difteroizi, streptococi ne patogeni etc.
Bacteria care asigură mediu vaginal favorabil sănătăţii şi pH-ul potrivit face parte din familia
Lactobacillus. Lactobacillus Acidophilus este aşa numita bacterie a fermentației lactice.
Aceasta transformă glucidele care se află în mucoasa vaginului în acid lactic care la rândul lui
formează mediul uşor acid în vagin (pH 3,8 – 4,5). Acest mediu uşor acid şi favorabil sănătății
împiedică apariția şi dezvoltarea infecției vaginale. După numărul de leucocite și bacterii
distingem 4 grade de puritate a conținutului vaginal: gradele I și II se constată la femeile
sănătoase (pH acid 4,0 – 5,5) prin prezența de bacterii acidolactice, leucocite și diplococi
grampozitivi în număr redus. Gradele III și IV de puritate corespund proceselor inflamatorii
în vagin cu sporirea numărului de leucocite, lipsa bacteriilor acidolactice, reacție slab acidă
sau bazică.
Perturbarea echilibrului şi prin urmare, riscul apariției infecției sunt cauzate de diverși factori.
Printre factorii interni ar fi de menționat, mai ales, schimbările hormonale de exemplu
menopauză, graviditate, alăptare, precum şi unele afecțiuni şi tulburări ale sistemului imunitar
(tulburări ale capacităților de apărare a organismului). În perioada vieții sexuale microflora
vaginală se modifică prin aport cu mediul extern, după avort, afecțiuni ginecologice intervin
modificări esențiale.
Cavitatea bucală constituie un mediu favorabil de habitat pentru numeroase
microorganisme, deoarece în ea există o cantitate suficientă de nutrimente, temperatură
optimă, reacție ușor bazică, umiditate constantă. Microflora cavității bucale reprezintă o
biocenoză naturală, numită și biofilm format din o concentrare densă de microorganisme,
sub forma de conglomerate mono - sau multispecii, atașate la diferite suprafețe (rareori
se pot desprinde și pot flota în mediul înconjurător) și care vor fi îmbrăcate în proteine
și polizaharide (cu dubla origine: bacteriană și de gazdă). Conglomeratele poseda canale
de apa (80%) prin care nutrimentele intră în biofilm și prin care produșii toxici sunt
excretați. Placa dentara care este calcificata se definește ca și tartru sau calculus. Placa
dentara se formează în mod natural, ca și parte a mecanismului de protecție a organismului
împotriva patogenilor exogeni. Important pentru practica medicală (preventivă și curativă) este
cunoașterea faptului că placa bacteriană nu este îndepărtată ușor de un flux moderat de apă de
gură (spray de gură). Placa bacteriană este reprezentată de diversele comunități microbiene ce
există pe suprafața dinților (dinții putându-se identifica ca și structuri “înfipte” într-o matrice
de polimeri de origine bacteriană și salivară).
Rolul microorganismelor în macroorganism.
Rolul pozitiv al microflorei normale la om este confirmat în mod indirect de gnotobiologie –
ramură a biologiei şi medicinii experimentale care se ocupă cu obținerea şi creșterea
animalelor sterile, precum şi a animalelor, a căror microfloră conține una sau câteva specii de
microorganisme cunoscute, în scopul studierii mecanismelor şi formelor de acțiune reciprocă
dintre microbi şi microorganisme. S-a constatat, că la gnotobionţi (animalele sterile), datorită
lipsei microflorei, au loc dereglări ale unor procese vitale de mare însemnătate pentru
organism, de ex., ale dezvoltării țesutului limfoid, metabolismului hidric, se reduce numărul
de anticorpi din serul sanguin etc. Microflora normală a omului reprezintă una din condițiile
păstrării sănătății lui.

6. Floră microbiană nu este dăunătoare atâta timp, cât forțele de rezistență ale organismului nu
sunt dereglate; însă atunci când organismul se îmbolnăvește, slăbește, ori este supus acțiunii
supradozate de raze ionizate sau tratament în mod nerațional cu diferite preparate hormonale,
chimioterapice, poate apărea așa-numita dis bacterioză (dereglarea echilibrului dinamic al
microflorei). Ca urmare, se modifică procesele de fermentație, de asimilare a substanțelor
nutritive, de sinteză a vitaminelor etc., care, la rândul lor, pot provoca dispepsie intestinală,
toxiinfecții, etc.
Profilaxia şi tratamentul dis bacteriozei depinde, în mare măsură, de administrarea în doze
cuvenite (după recomandațiile medicului) a antibioticilor. Dacă ultimele sunt administrate
timp îndelungat şi nejustificat, atunci microorganismele tipice, dominante sau permanente ale
florei normale per în masă, cea ce slăbește şi predispune organismul omului la diferite boli. În
locul lor se dezvoltă concomitent microorganismele ne tipice, așa numitele microorganisme
potențial-patogene, care în condiții obișnuite sunt inofensive, aflându-se în stare de echilibru
cu alți reprezentanți ai microflorei normale, dar care la dereglarea acestui echilibru au devenit
rezistente fată de antibioticele agresive, cu proprietății de virulență, provocând procese
inflamatorii locale sau generale. Produsele metabolice ale acestor microbi pot cauza
intoxicație şi alergie.
Restabilirea echilibrului dinamic al florei microbiene se face în corespundere cu
recomandațiile medicului printr-o dietă specială sau tratament de lungă durată; se prescriu şi
preparate (bifidumbacterină, colibacterină, lactobacterină, bificol), care conțin reprezentanți
tipici ai microflorei normale.
Numeroase cercetări realizate în ultimii ani au arătat că dereglarea microbiomului poate avea
consecințe neplăcute asupra sănătății umane, printre acestea numărându-se alergiile, eczemele,
astmul şi obezitatea.
În ultimele decenii, s-a observat că în zonele industrializate ale planetei numărul pacienților
cu alergii a crescut într-un ritm alert. După ani de studiu, cercetătorii au ajuns la concluzia că
„obsesia curățeniei” este principala cauză. Ipoteza a fost confirmată de un studiu elvețian
realizat anul trecut, în cadrul căruia cercetătorii au ajuns la o concluzie fermă: creșterea
dramatică a bolilor alergice în societățile industriale este legată de dispariția rapidă a
microorganismelor care populează corpul uman. Conform unui studiu realizat de specialiști în
microbiologie şi imunologie din cadrul Stanford School of Medicine, persoanele care au în
organism bacteria Helicobacter pylori prezintă un risc mai mic de a suferi de astm, rinită
alergică sau alergii ale pielii, în comparație cu celelalte. De asemenea, oamenii de știință
afirmă că Helicobacter pylori joacă un rol important în funcționarea hormonului ghrelină,
dispariția bacteriei contribuind la dezvoltarea obezității, a diabetului de tip 2 şi a altor afecțiuni
metabolice.
Doi cercetători americani, Jeffrey Gordon şi Ruth Ley de la Universitatea Washington, au
efectuat câteva experimente pe șoareci care au avut rezultate interesante. Ei au descoperit pe
șoarecii de laborator că cauza obezității reprezintă flora intestinală. Cei doi cercetători au
monitorizat 12 voluntari obezi timp de un an, perioadă în care aceștia au urmat o cură de
slăbire. Pe măsură ce voluntarii au slăbit, structura bacteriană din intestinele acestora s-a
modificat.
De asemenea, Gordon şi Ley au arătat că atunci când șoarecii care trăiesc într-un mediu steril
sunt colonizați cu bacterii extrase din corpul șoarecilor obezi, tind să se îngrașe mai mult decât
atunci când sunt colonizați cu bacterii extrase din corpul șoarecilor cu o greutate normală.
Acest studiu pare să explice efectul contagios al obezității întâlnit în rândul oamenilor. Astfel,
obezitatea nu se transmite doar genetic, ci şi social, prin schimbul de bacterii ce are loc între

7. prieteni şi rude. Așadar, se poate spune că omul, fiind un super-organism, se aseamănă cu
ecosistemul unei păduri, depinzând de prezența a numeroase creaturi care prin diversitatea lor
mențin un echilibru al sistemului.
Microflora mediului ambiant
Microorganismele sunt prezente în mediul ambiant: aer, apă, sol, plante, produse alimentare,
obiecte. Ele pot folosi în procesele metabolice metanul, hidrogenul, azotul molecular, oxizii
de carbon, transformându-le în compuși asimilabili pentru plante și animale.
Microorganismele purifiante, scindând materialele plantelor moarte și cadavrelor de animale,
pun în circulația atmosferică 90 % de CO2 asimilat de plante. La circulația azotului participă
bacteriile azot fixatoare, actinomicetele, algele verzi-albastre. În sol au loc procesele de
amonificare (putrefacția proteinelor cu formare de amoniac) și de nitrificare (oxidarea sărurilor
de amoniu până la compuși azotici, ce sunt ușor asimilate de plante). Viața macroscopica este
susținută de fixarea carbonului prin fotosinteză. La toate nivelele bacteriile sunt fundamentale
ecosistemului global, deoarece numai prin activitatea lor (reacții chimice complexe) materiile
existente în cantități limitate pe pământ pot fi reciclate și reutilizate, asigurându-i-se viața.
Microorganismele marine și de apa dulce formează baza lanțului trofic în oceane, râuri și
lacuri. Rezervele de oxigen, balanța globala a altor gaze importante din atmosfera, ca dioxidul
de carbon și metanul, sunt in mare măsura controlate prin metabolismul microbian.
Microorganismele aduc numeroase beneficii de ordin comercial. În industrie sunt utilizate
curent tehnici microbiologice pentru cultivarea microorganismelor în scopul utilizării lor la
sinteza unor produși (acetona, glicerina, acizi organici, enzime, alcooli, numeroase
medicamente) mai ușor și mai ieftin decât prin sinteza chimica.
Încă de la începuturile civilizației s-a observat ca prin acela și proces unele alimente se
alterează sau produc îmbolnăviri, în timp ce altele devin delicatese.
În fiecare zona în care este exploatată natura beneficială a microorganismelor au apărut
progrese explozive. Sugestiv este exemplul bioremedierii: introducerea microorganismelor
pentru a restaura stabilitatea în mediile poluate sau dezechilibrate. Este autorizata utilizarea
tot mai mult a microorganismelor pentru a curăța petrolul sau îndepărta poluanții din lacuri și
surse de apă.
Două gaze sunt considerate responsabile de încălzirea globală: metanul (22% la 100) și
dioxidul de carbon, cu creșterea efectului de seră pe Terra. Principalii responsabili pentru
emisiile de metan sunt microorganismele atribuite subproduselor umane: acestea se hrănesc
cu hidrogen și acetați din sol și emit metan în atmosferă. Se armonizează un fel de ciclu:
încălzirea înmulțește microorganismele și acestea produc tot mai mult metan. Noul studiu
sugerează că ciclu ar putea fi întrerupt cu emisiile de sulf. În regiunile umede concomitent cu
bacteriile care produc metan, există bacteriile care mănâncă sulf. Între acestea există o
permanentă competiție. Conform unui studiu se presupune că poluarea cu sulf (ploile acide)
va limita emisiile de metan.
Ne bazăm pe microorganisme care apar natural pentru degradarea materiilor biodegradabile
din sol, ca și pentru epurarea apelor reziduale, purificarea mineralelor extrase și în general
reciclarea nutrimentelor în toate ecosistemele planetei.
Surse bibliografice suplementare
 Buiuc D., Neguţ M., Tratat de microbiologie clinică, Bucureşti, 1999.
 Bâră C., Imunologie fundamentală: biologia răspunsului imun, Bucureşti, 1996.
 Debeleac Lucia, M.C.Popescu – Drânda, Microbiologie, Editura medicală AMALTEA,
2003.
 http://www.descopera.ro/stiinta/9456823