Your SlideShare is downloading. ×
Intalnire in pleiade
Upcoming SlideShare
Loading in...5
×

Thanks for flagging this SlideShare!

Oops! An error has occurred.

×
Saving this for later? Get the SlideShare app to save on your phone or tablet. Read anywhere, anytime – even offline.
Text the download link to your phone
Standard text messaging rates apply

Intalnire in pleiade

208
views

Published on


0 Comments
0 Likes
Statistics
Notes
  • Be the first to comment

  • Be the first to like this

No Downloads
Views
Total Views
208
On Slideshare
0
From Embeds
0
Number of Embeds
0
Actions
Shares
0
Downloads
10
Comments
0
Likes
0
Embeds 0
No embeds

Report content
Flagged as inappropriate Flag as inappropriate
Flag as inappropriate

Select your reason for flagging this presentation as inappropriate.

Cancel
No notes for slide

Transcript

  • 1. Întâlnire în Pleiade: O privire din interior asupra OZN-urilor Autori: Preston B. Nichols şi Peter Moon Copertă: viziune artistică asupra florei şi faunei din Alderon, o planetă din constelaţia Pleiadelor. Koala a fost ales ca animal-totem, simbol al aspectelor interdimensionale ale Pleiadelor. Culoarea roz a acestuia reflectă o nuanţă nepămantească, dar reprezintă şi simbolul energiei vindecătoare a inimii. Intre toate constelaţiile care apar pe cerul nopţii, nici una nu a avut vreodată un impact atat de mare asupra minţii umane ca Pleiadele. Artişti, poeţi, oameni de ştiinţă, graficieni ai miturilor sau profeţi, cu toţii au citat Pleiadele ca sursă de inspiraţie pentru opera lor, considerand că fără cunoaşterea acestei constelaţii nu vom putea inţelege niciodată originile umanităţii şi relaţia acesteia cu principiile creatoare ale existenţei. Cartea de faţă prezintă povestea incredibilă a unui om care s-a trezit dus in Pleiade, unde a fost examinat şi instruit de forme inteligente de viaţă cu o infăţişare umană. Pleiadienii i-au oferit o educaţie care i-a permis nu numai să işi redobandească starea de sănătate, dar şi o inţelegere fără precedent a ştiinţei electromagnetice şi a rolului pe care il joacă aceasta in tehnologia OZN-urilor.Întâlnire în Pleiade prezintă o istorie a fizicii şi a OZN-ologiei, dar şi experienţele personale ale lui Preston Nichols, şi oferă o viziune nemaiintalnită pană acum asupra tehnologiei farfuriilor zburătoare şi a fenomenelor care le insoţesc. Niciodată nu a fost explicat subiectul complex al OZN-urilor atat de simplu şi de convingător ca in această carte, care va fi apreciată deopotrivă de oamenii de ştiinţă şi de cititorii profani. Această carte este dedicată lui Robert Lee Nichols Introducere In anul 1986, Preston Nichols a şocat multă lume şi a intrigat serviciile secrete ale Statelor Unite atunci cand a anunţat public, in faţa unui grup de circa 300 de persoane din Chicago, că a participat la un „proiect negru” secret desfăşurat in Long Island. Cunoscut oficial in cercurile militare şi ale serviciilor secrete sub numele de Proiectul Phoenix, el a căpătat in timp denumirea populară de Proiectul Montauk (după numele localităţii in care sa desfăşurat proiectul: Montauk, New York) şi a fost descris pe larg intr-o carte care a făcut furori, intitulată: Proiectul Montauk: experimente cu timpul. Această carte, care l-a făcut faimos pe Preston Nichols, prezintă o serie de evenimente majore legate de descoperirile unor ştiinţe secrete, precum controlul vremii şi controlul minţii. In timp, aceste experimente au condus la fenomene precum teleportarea şi materializarea obiectelor, iar apoi chiar la controlul timpului. După publicarea cărţii Proiectul Montauk, investigaţiile au continuat, pentru a găsi şi mai multe dovezi in sprijinul celor afirmate in carte. Au rezultat astfel alte două lucrări, care continuă seria (O nouă vizită în Montauk şi Piramidele din Montauk), in care se aduc numeroase argumente care atestă faptul că la Montauk s-a intamplat ceva cu totul neobişnuit, care continuă pană astăzi. Tot mai mulţi oameni confirmă la ora actuală că proiectul a existat. Cercetările lui Preston au fost ridicate in slăvi de unii şi condamnate de alţii, dar nimeni nu poate contesta cunoştinţele sale in domeniul tehnologiei electromagnetice şi faptul că a fost implicat intr-un proiect guvernamental secret de cercetare. Sunt cercuri oficiale in care părerile şi sfaturile sale profesionale continuă să fie foarte apreciate. Cartea de faţă prezintă doar unul din aspectele proiectului secret la care a participat Preston, şi anume cel referitor la OZN-uri. Lucrarea Întâlnire în Pleiade: o privire din interior asupra OZN-urilor are două părţi. Prima parte este semnată de Preston Nichols şi se referă la experienţele directe ale acestuia legate de OZN-uri, extratereştri şi tehnologia acestora. Ea incepe cu descrierea intalnirilor personale ale lui Preston cu extratereştrii, cand a urcat la bordul unui OZN, la cererea oficialităţilor militare, pentru a vedea cum este construit vehiculul. Cartea continuă cu revelarea pas cu pas a acestui secret atat de bine ascuns, conducand in final către o viziune cu totul surprinzătoare asupra realităţii şi manierei de funcţionare a OZN-urilor. Anumite pasaje sunt puţin tehnice, dar limbajul folosit nu este deloc greu de inţeles. In rest, cartea este literalmente impănată de aventuri. A doua parte a cărţii este scrisă de mine, Peter Moon. Am fost coautor al primelor trei cărţi ale lui Preston, iar aceasta este a patra colaborare pe care o avem. Relatarea incepe 1
  • 2. cu descrierea propriilor mele aventuri in domeniul paranormalului, care m-au condus către cunoaşterea lui Preston Nichols şi către studierea fenomenelor legate de OZN-uri. Relatarea se incheie cu un studiu asupra mitologiei Pleiadelor, in incercarea de a demonstra că această constelaţie reprezintă premisa inţelegerii fenomenelor legate de spaţiul interior şi exterior. Întâlnire în Pleiade: o privire din interior asupra OZN-urilor vă va conduce intr-o călătorie aşa cum nu aţi mai trăit in planul conştiinţei, către lumea interioară a fenomenelor OZN. După ce veţi citi această carte, nu veţi mai privi niciodată la fel subiectul farfuriilor zburătoare. Lectură plăcută. NOTĂ: cartea de faţă conţine o serie de cuvinte unice sau puţin familiare majorităţii oamenilor. De aceea, am anexat la sfârşit un glosar în care am explicat aceşti termeni. Partea I De Preston B. Nichols Capitolul 1 O istorie generală a OZN-urilor Obiectele Zburătoare Neidentificate sau OZN-urile sunt cunoscute in istorie, sub diferite forme, incă de la inceputurile umanităţii. Misterioasele farfurii zburătoare sunt menţionate in vechile manuscrise sanscrite şi in Biblie. Carul de foc inaripat al lui Ezechiel din Vechiul Testament este vestit, dar mai există şi alte descrieri in literatura antică. Chiar dacă nu vorbim de o experienţă nouă, mai avem incă mult pană la o inţelegere a naturii exacte a acestor fenomene. De altfel, acesta este scopul cărţii de faţă. OZN-ologia modernă a devenit populară in anul 1947, odată cu observaţiile făcute de Kenneth Arnold in nord-vestul Statelor Unite şi cu prăbuşirea de la Roswell, New Mexico. Indeosebi prăbuşirea de la Roswell este foarte bine documentată, fiind prezentată in mai multe cărţi şi chiar intr-un film difuzat pe un canal de televiziune. Toate aceste evenimente au fost prezentate in presa vremii. Au existat şi alte mărturii legate de OZN-uri, anterioare acestora, dar care au rămas mai puţin cunoscute. Din această perspectivă, am putea plasa inceputul real al OZN-ologiei moderne pe la inceputul anilor 30, dacă nu chiar mai devreme. Prima relatare pe care am intalnit-o personal a fost făcută in anul 1936. Momentul nu a fost o simplă coincidenţă, căci s-a suprapus cu primele experienţe ale armatei legate de tehnologia radarului. Pentru prima dată, militarii au putut observa pe cer un obiect neidentificat, constatand pe ecranul radarului că acesta avea o natură solidă şi nu era doar un miraj. Aceasta a fost prima dovadă ştiinţifică imposibil de contestat. In acea perioadă, OZN-urile au devenit cunoscute sub denumirea de „flying unknowns” ([obiecte] necunoscute aflate in zbor), dar, dintr-un motiv sau altul, prescurtarea FU nu a rezistat in timp. Zvonurile moderne legate de prăbuşirea OZN-urilor au inceput tot in anul 1936, şi au continuat pană după cel de-al Doilea Război Mondial, pană la prima prăbuşire documentată, cea de la Roswell, din anul 1947. De atunci, rata prăbuşirilor a ajuns la aproximativ una la 3-4 luni. De aceea, Departamentul Forţelor Aeriene a iniţiat proiectul Blue Book1, structurat pe cel puţin două nivele de interes. Prima prioritate era legată de descoperirea tuturor informaţiilor legate de atestarea şi prăbuşirea OZN-urilor şi s-a născut in urma unei intalniri la varf a serviciilor secrete militare, acesta fiind considerat un domeniu de interes pentru securitatea Statelor Unite. Cea de-a doua prioritate se referea la secretizarea acestor informaţii pentru a nu cădea in mainile unor potenţiali duşmani. Aşa s-a ajuns in timp la ascunderea lor inclusiv de ochii opiniei publice americane. Pe langă ascunderea informaţiilor din motive de securitate naţională a mai apărut un motiv de ingrijorare. Militarii se temeau că dezvăluirea acestor informaţii ar fi putut conduce la o panică generalizată, cu eventuale consecinţe dezastruoase. Difuzarea la radio a Războiului lumilor a provocat o isterie in masă, demonstrand că reacţia publicului la aflarea veştii că extratereştrii au sosit pe pămant poate fi intr-adevăr extrem de excesivă. Auzind că pe pămant au aterizat marţienii, oamenii care au ascultat povestea lui H.G. Wells la radio (cetăţeni ai statului New Jersey) s-au baricadat in case, in timp ce alţii au luat-o la goană şi au creat un adevărat haos, fără măcar ca transmisiunea să fie o farsă a postului de radio sau a lui Orson Wells, actorul care a citit povestea. Pe scurt, postul de radio a anunţat detaliat la 2
  • 3. inceputul transmisiunii că urmează o lectură a faimoasei cărţi a lui H.G. Well. Există o implicaţie antropologică incă şi mai profundă care explică de ce este atat de sensibil Guvernul Statelor Unite la subiectul OZN-urilor şi de ce se grăbesc atat de tare oficialităţile să infirme orice zvon legat de acestea. Dacă intrebi un om mediu de pe stradă unde crede că se află Dumnezeu, el iţi va indica cerul şi iţi va răspunde că „Dumnezeu este acolo, sus”. Dacă o civilizaţie extrem de avansată ar apărea brusc intr-o navă spaţială, este de bănuit că o mare parte a populaţiei i-ar venera pe locuitorii acesteia ca pe nişte ingeri, considerandu-i trimişi ai lui Dumnezeu pe pămant. Există deja nenumărate secte religioase care se inchină acestor fiinţe care locuiesc pe stele; de aceea, Guvernul se teme că ar putea pierde uşor controlul asupra populaţiei. Una peste alta, este cert că ceea ce a inceput ca o precauţie politică s-a transformat in timp intr-un fenomen de control al maselor. Se vor găsi chiar mulţi oameni care să pretindă că totul a fost o chestiune de control incă de la bun inceput. Oricum ar fi, oficialităţile alese de poporul american pentru a-l guverna au refuzat să facă publice aceste informaţii, presupunand că au fost informate ele insele pe această temă. Pe scurt, informaţiile legate de OZN-uri au devenit apanajul exclusiv al unei elite a puterii. Deşi aceşti oameni au toate motivele să le păstreze secrete, este evident că au apărut tot felul de scurgeri de informaţii, care au condus apoi la tot felul de dezinformări, ce nu au făcut decat să amplifice şi mai tare confuzia generală şi sentimentul de manipulare. Informaţiile prezentate in această carte provin exclusiv din experienţele mele personale. Sunt de profesie inginer şi inţeleg toate aspectele legate de radar. Cunosc personal o sumedenie de oameni care au lucrat in această industrie şi care au foarte multe lucruri de povestit pe această temă. Unele dintre ele pot fi considerate scurgeri de informaţii, in timp ce altele sunt mai degrabă deducţii logice. Acesta este contextul in care imi voi incadra povestea. Imi voi povesti aşadar propriile mele experienţe legate de OZNuri, incepand chiar din copilărie. 1 Textual: Cartea Albastră. Capitolul 2 Întâlniri cu OZN-uri Prima experienţă paranormală pe care am trăit-o s-a petrecut pe cand aveam cinci sau şase ani. M-am trezit din somn şi am văzut ceea ce părea a fi faţa lui Dumnezeu privindu-mă din cadrul uşii. Cu siguranţă, faţa respectivă nu aparţinea unuia din părinţii mei. Părea foarte luminoasă şi era inconjurată de un păr argintiu, lung. Deşi aveam să intalnesc de multe ori mai tarziu această faţă, pană in adolescenţă experienţa nu s-a mai repetat. Nici astăzi nu ştiu exact dacă faţa pe care am perceput-o atunci a avut vreo legătură directă cu intalnirile mele ulterioare legate de OZN-uri. Nu am văzut primul OZN decat prin anul 1961 sau 1962, la varsta de 15 sau 16 ani. Nu cu mult timp inainte, părinţii mi-au construit o mică baracă in fundul curţii. Eram nebun după electronică şi doreau să scape de mine şi de jucăriile mele, care incurcau locul in intreaga casă. Atunci cand imi realizam experimentele, pretindeau că făceam un zgomot ingrozitor, cum nu au mai auzit vreodată. Evident, la acea vreme nu invăţasem incă să instalez feedback-ul negativ al unui amplificator radio. Dacă experimentul este realizat incorect, zgomotul care se aude seamănă intr-adevăr cu ţipătul terifiant al unei banshee2. Abia mai tarziu am inţeles ce se intamplă: nu trebuia decat să inversez bornele transformatorilor exteriori pentru ca ţiuitul să inceteze. Pană cand mi-am dat seama de acest lucru, a trecut probabil o săptămană, timp in care am innebunit pe toată lumea. Construindu-mi baraca, ai mei mi-au permis să imi continui hobby-ul, dar au avut grijă să fiu cat mai departe de casă in timp ce imi desfăşuram experimentele. Nu a trecut mult timp şi baraca mea era plină de receptoare radio şi de televizoare vechi. Mi-am adus chiar cateva echipamente de testare care păreau să fi fost luate direct din laboratorul lui Marconi. Intrucat aveam mai mult echipament electronic decat oricare din colegii mei de şcoală, imi imaginez că mă simţeam foarte special printre aceştia. Intr-o noapte, pe cand meşteream in laboratorul meu, nu am putut scoate altceva din receptoarele mele radio decat un bazait ciudat. Subit, curentul electric s-a intrerupt şi am rămas in intuneric. Am ieşit afară şi am văzut un obiect luminos in formă de disc care plutea deasupra curţii mele, la o inălţime de circa 70 de metri. Avea o lăţime de aproximativ 17 metri şi o inălţime de circa 7 metri. Emana o lumină alb strălucitoare. Pe neaşteptate, 3
  • 4. discul şi-a luat zborul pe deasupra capului meu şi a dispărut. A inceput prin a se inălţa pe verticală, apoi a făcut cateva manevre imposibile, după care şi-a reluat zborul pe verticală. Am remarcat cu această ocazie că luminile se stinseseră in tot cartierul, nu numai in casa mea. După o vreme de la dispariţia obiectului, s-au reaprins. Am văzut-o atunci pe mama alergand afară din casă. Era foarte tulburată şi mi-a strigat: - Ai văzut? Ai văzut? - Da, mamă, am văzut, i-am răspuns eu. - Ştii ce a fost obiectul acela? - Nu ştiu. Părea o farfurie zburătoare. Mi-a spus că, orice ar fi fost, a oprit curentul electric in casă. I-am răspuns că acesta s-a intrerupt şi in baraca mea, intrerupandu-mi munca. Aceasta a fost prima mea „intalnire de gradul intai” – termen popular in literatura referitoare la OZN-uri, care se referă la vederea unui OZN. „Intalnirea de gradul doi” se produce atunci cand vezi un OZN aterizand in imediata ta apropiere. „Intalnirea de gradul trei” se produce atunci cand eşti luat la bord sau cand comunici intr-un fel sau altul cu 2 Figură mitologică. Nu este văzută niciodată, dar ţipetele ei sfaşietoare se aud noaptea şi pot scoate din minţi orice om sănătos. extratereştrii. Mai există şi experienţa răpirii, cunoscută uneori sub numele de „intalnire de gradul patru”. Acea intalnire cu OZN-ul de deasupra curţii casei mele a fost prima dintr-o lungă serie. In acea perioadă (de la inceputul anilor 60) au fost raportate foarte multe asemenea privelişti in zona Islip, oraşul din Long Island in care am crescut şi in care continui să locuiesc şi astăzi. Intr-o zi, prin anul 1964, mă aflam la liceu, impreună cu un grup de elevi. Subit, liceul s-a golit, toată lumea alergand speriată afară. Deasupra terenului de sport se afla un obiect in formă de bumerang care făcea o serie de manevre de zbor. Avea o formă foarte ciudată şi nu depăşea 1,20 metri in diametru. Nu ştiu nici astăzi ce a fost, dar la un moment dat a dispărut. Aceasta a fost cea de-a doua intalnire pe care am avut-o cu un OZN. După ce am intrat la Colegiul Suffolk, asemenea imagini s-au repetat foarte des. De fapt, era un fenomen in masă, putand fi perceput de toţi studenţii din campus. Intrucat eram student la departamentul de tehnologie electrică şi ştiam foarte multe lucruri despre radio, m-am decis să fac ca lucrurile să devină şi mai interesante, concepand tot felul de analizoare de spectru, receptoare radio şi camere video. In cele din urmă, am reuşit. Intr-o noapte, am surprins pe peliculă un OZN care zbura pe cer. Imaginile erau foarte clare şi toţi cei care au rămas in acea noapte impreună cu mine au putut vedea direct această privelişte. La vremea aceea nu existau in campus nici un fel de măsuri de securitate impotriva acestor activităţi. De aceea, dimineaţa am rămas extrem de dezamăgit să constat că filmul imi fusese scos de cineva din camera de filmat. Se pare că un coleg raportase autorităţilor ce făceam. Consecinţa a fost că am fost luaţi in vizor de acestea. Cand am obţinut prima noastră dovadă, autorităţile s-au mişcat foarte rapid şi ne-au confiscat-o. Deşi efortul meu de a obţine pe peliculă imagini cu OZN-uri a dat greş, am reuşit să fac progrese intr-un alt domeniu. A fost prima dată cand am reuşit să fac analiza undelor electromagnetice sau a semnăturii electronice pe care o generează aceste farfurii zburătoare. Am invăţat astfel cum pot fi recunoscute OZN-urile. Aceste aparate interferează in maniere extrem de distincte cu undele radio scurte, dar şi cu benzile VHF şi UHF. Spectrograma lor arată de regulă ca o colină. In timp, am invăţat să le recunosc in funcţie de sunetul care apare in difuzoare atunci cand aparatul se află in modul de detecţie AM, iar AGC (Automatic Gain Control) este oprit. In aceste condiţii, sunetele seamănă cu un bazait sau un şuierat distinct, care poate fi deosebit. Există de asemenea anumite tipare ale sunetelor de fundal care pot fi recunoscute. La ora actuală, pot recunoaşte oricand apariţia unui asemenea aparat prin simpla ascultare a difuzoarelor. Deşi foarte interesante, toate aceste fenomene nu făceau parte direct din sfera mea de interes de la acea vreme. Treptat, m-am implicat in alte proiecte, fără legătură cu OZNurile. Unul dintre cele mai bizare a fost un proiect legat de antigravitaţie, pe care am incercat să-l comercializez, dar am dat greş, după ce asupra mea s-au făcut presiuni. Pe scurt, următoarea intalnire dramatică cu un OZN nu s-a mai produs decat in anul 1974. 4
  • 5. Capitolul 3 La bordul unui OZN In perioada anilor 70 am lucrat la o companie din Long Island care avea contracte cu Ministerul Apărării. In anul 1974 sau 1975, şeful mi-a spus că am fost selectat pentru a face parte dintr-o echipă care urma să cerceteze o anumită tehnologie străină localizată la o bază militară aflată intr-un loc nespecificat. Mi-am imaginat că urma să cercetăm o tehnologie rusească sau chineză şi am precizat că eram incantat să merg. Mi-a răspuns sobru că nu era o chestiune de voluntariat şi că eram obligat să merg. Echipa era formată din şase persoane. Am fost urcaţi la bordul unui avion şi am părăsit Long Island. După o vreme, am aterizat. Privind din aer, mi-am imaginat că ne indreptam către Ohio. Imediat ce a atins solul, pilotul a părăsit pista şi a intrat intr-un hangar. Am fost imbarcaţi apoi intr-o dubiţă fără geamuri. După 2-3 ore de mers, nu mai aveam nici o idee unde ne-am fi putut afla. In cele din urmă, maşina s-a oprit şi uşile din spate au fost deschise. Ne-am trezit intr-un fel de hangar subteran, complet gol. Nimic nu indica unde ne-am fi putut afla. Nu existau decat uşi care se deschideau şi se inchideau. Una dintre ele dădea intr-un coridor. Am trecut prin acesta şi am ajuns intr-o cameră in care ni sa făcut un instructaj de securitate. Spuneam mai devreme că eram in total şase membri ai echipei. Unul dintre aceştia era şeful meu, dar nici el şi nici ceilalţi nu-şi mai aminteşte mare lucru din ceea ce s-a petrecut in continuare. Instructajul ni s-a făcut de nişte membri ai forţelor aeriene, uşor de recunoscut după uniformele lor. Şeful meu s-a angrenat intr-o discuţie destul de lungă cu ei. După ce ni s-a atras atenţia asupra mai multor factori legaţi de securitate, am fost conduşi intr-un alt hangar, in care am văzut un OZN in formă de disc. Am privit către unul din militarii care ne insoţeau şi am spus: - Hei, dar acesta este un OZN. - Şş, mi-a răspuns acesta. Nu avem voie să rostim asemenea nume. Tot ce ştim este că avem de-a face cu un aparat străin. A adăugat că ne aflăm la Departamentul pentru Tehnologia Aparatelor de Zbor Străine. Era un limbaj foarte criptic. Militarul ne-a condus apoi intr-un tur al OZN-ului. Din afară, aparatul era argintiu şi semăna cu orice farfurie zburătoare in formă de disc. Părea să aibă un diametru de aproximativ 17 metri şi o inălţime de 7 metri. In partea de sus avea o formă de dom, cu o lăţime de circa cinci metri. Nava se sprijinea pe trei picioare care ieşeau de undeva de sub ea. O rampă făcea legătura intre sol şi uşa aparatului. Am descoperit cel mai surprinzător aspect legat de această farfurie zburătoare abia după ce am urcat la bord. In interior era absolut uriaşă. Deşi diametrul exterior nu depăşea 17 metri, odată intraţi in interior am mers timp de circa zece minute in aceeaşi direcţie, pe o distanţă de sute de metri, poate chiar de ordinul kilometrilor. La vremea respectivă mi s-a părut neverosimil. Din ceea ce ştiu astăzi, mi se pare evident că odată urcaţi pe navă, am intrat intr-o realitate artificială. Aceasta este cheia construcţiei unui OZN şi a capacităţii de a călători dintr-un loc in altul cu ajutorul acestuia. Vom dezvolta mai tarziu acest subiect. Deşi spuneam mai devreme că am pătruns intr-o realitate artificial construită, aceasta părea la fel de reală ca şi mediul exterior sau ca şi camera in care vă aflaţi dumneavoastră acum. Următorul aspect interesant pe care l-am observat era legat de lipsa oricărui panou de control. Practic, nu existau butoane, manşe sau indicatoare. Pe măsură ce treceam dintr-un compartiment in altul, luminile se aprindeau automat, cu puţin timp inainte să intrăm in ele. După ce ieşeam, luminile se stingeau. Iluminatul părea perfect controlat. In timp ce continuam să inspectăm nava, unul din militari ne-a informat că iniţial in interiorul acesteia exista o atmosferă ciudată, dar că aceasta a fost refăcută, astfel incat să devină compatibilă cu fiinţele umane. In cele din urmă, am ajuns intr-un compartiment care părea să fie camera de control. Cele mai importante piese erau trei fotolii plasate chiar in faţă. Cand spun fotolii, mă refer exact la aşa ceva: erau nişte scaune inclinate şi confortabile, special concepute pentru relaxare. In spate se aflau alte scaune obişnuite, de dimensiuni mai mici. Ni s-a spus că fotoliile erau inzestrate cu tot felul de dispozitive electronice care se ataşau in zona capului. Era evident că scopul lor era să preia gandurile celor instalaţi in fotolii. Cei care au citit Proiectul Montauk: experimente cu timpul, işi pot da cu uşurinţă seama că această 5
  • 6. tehnologie este exact cea folosită la construcţia Scaunului din Montauk. Pe pereţii din faţa fotoliilor se aflau patru ecrane. Şi acestea păreau să fie conectate la procesele mentale ale operatorilor. Stand in fotoliu, aceştia puteau cere afişarea unor hărţi stelare, a unor fotografii luate din exteriorul navei, etc. Un simplu gand era suficient pentru a vedea pe ecran ce se intampla in afara navei, in orice direcţie. In spatele ecranelor se afla o altă incăpere, de mici dimensiuni, in care se aflau o grămadă de cristale de stancă. Intre acestea erau plasate tot felul de bobine, legate intre ele prin cabluri. Pereţii incăperii nu conţineau altceva decat ecrane. Nu existau ferestre nici in această cameră, nici in vreun alt compartiment al navei. Am fost conduşi apoi pe un nivel superior, situat deasupra camerei de control. Aici se aflau camerele obişnuite ale echipajului. In afara condiţiilor de confort de care are nevoie orice om obişnuit, se mai aflau aici laboratoare şi un fel de infirmerie. In laboratoare existau mese uriaşe, folosite poate pentru experimente pe oameni. Sub camera de control, in partea de jos a farfuriei zburătoare, se afla o incăpere uriaşă plină cu pietre de forme diferite conectate intre ele prin fire. Nici eu, nici colegii mei, nu ne-am putut da seama la ce folosesc, exceptand firele. In marea lor majoritate păreau să fie minereu de aur, argint şi platină. Ni s-a spus că elementul care lipsea cu desăvarşire era cuprul. Din această „cameră a pietrelor” foarte mare se intra in alte patru camere mai mici, care făceau legătura cu patru proeminenţe emisferice situate chiar sub centrul navei. Fiecare din aceste proeminenţe era inzestrată cu nişte fire asemănătoare unor antene. Secţiunea inferioară a farfuriei zburătoare era izolată de restul navei şi era inconjurată de o bobină uriaşă. De fapt, era vorba de o sarmă foarte groasă bobinată, similară cu cele folosite pentru televizoare. Uriaşa bobină era conectată la setul de cristale din camera centrală, care părea să fie principala sursă de energie a navei. In esenţă, aşa era construită farfuria zburătoare. Dată fiind tehnologia folosită, mi s-a părut evident că manevrarea navei folosea principiile electromagnetice. Cele patru proeminenţe conţineau antene care generau un camp electric. Campul magnetic era produs de bobina de care am vorbit mai sus. Voi oferi alte detalii ceva mai departe in carte. Cand ni s-a permis să cercetăm nava, am activat bobinele din ea şi am aşezat voltmetre pe firele electrice pentru a măsura voltajele produse. Am remarcat cu această ocazie că era folosit un curent electric alternativ, cu diferite forme-undă şi diferite frecvenţe. Militarii au ridicat nava la circa 3-5 metri de podeaua hangarului, pentru a putea face noi experimente şi teste. Farfuria zburătoare era inzestrată cu tot felul de antene şi echipamente electronice sofisticate, unele dintre ele nemaivăzute de noi pană atunci. Personal, nu am văzut aşa ceva nici pană astăzi, cu excepţia acelei unice ocazii. Existau analizoare de semnătură electronică, analizoare de spectru şi computere foarte avansate. Bazandu-mă pe propriile mele observaţii şi pe teoriile pe care le-a avansat mai tarziu grupul nostru, pot afirma că nava conţinea un sistem tehnic de producere a realităţii. Ce inţeleg prin aceasta? Exact ceea ce afirm: un sistem de producere a realităţii! Dacă definim realitatea ca un sistem de percepţie şi interacţiune care se supune anumitor reguli precise, un sistem tehnic de producere a realităţii va fi un sistem capabil să schimbe realitatea iniţială, creand o realitate diferită, ce poate interacţiona cu prima. Personal, dacă mi-aş propune să construiesc o navă spaţială, nu m-aş baza pe o maşinărie capabilă să producă o realitate artificială in interiorul unei capsule foarte mici. Dacă maşinăria ar claca, intregul spaţiu din interior s-ar contracta şi poate chiar ar dispărea cu totul. Ar fi un coşmar. Dacă mi-ar sta in puteri, aş crea mai degrabă un sistem pasiv, fără electricitate. Nava pe care am văzut-o atunci avea in interior o realitate alternativă. Felul in care poate fi produsă aceasta este o altă discuţie şi il vom explica mai tarziu in această carte. După ce m-am consultat cu colegii din echipa mea, am tras concluzia că nava era inzestrată cu un singur sistem care prelua comenzile ocupanţilor celor trei fotolii. Cluster-ul de cristale din spatele camerei de control nu era altceva decat un computer. Cluster-ul mai mare de cristale de pe puntea inferioară a navei, la care se adăugau antenele, totul fiind inconjurat de marea bobină, era un generator al unei alte realităţi spaţio-temporale. Era un sistem separat de primul, care funcţiona de sine stătător. După ce am revenit la slujba mea din Long Island, nici unul din colegii mei nu a 6
  • 7. mai făcut vreo menţine referitoare la farfuria zburătoare. Am semnat cu toţii un angajament de confidenţialitate, potrivit căruia nu aveam voie să vorbim de acest subiect. Cand le-am pus totuşi anumite intrebări, am constatat că aceştia nu işi mai aminteau nimic. Eu insumi aveam anumite probleme cu memoria. Am trăit o intreagă viaţă paralelă, pe care nu am reuşit să mi-o amintesc pe deplin decat mulţi ani mai tarziu. Am avut astfel ocazia să văd de aproape un alt OZN, dar numai in această viaţă „paralelă”. Mă aflam atunci in baza subterană de la Montauk. In această a doua viaţă pe care am trăit-o, am lucrat pentru Laboratoarele Brookhaven şi la Proiectul Montauk, ocazie cu care am putut vedea nava spaţială amintită mai sus. Farfuria zburătoare avea o formă mai ovoidală decat cea studiată impreună cu colegii mei din Long Island. Avea aceleaşi ecrane şi fotolii, dar era inzestrată şi cu o serie de butoane suplimentare, precum şi cu alte sisteme de operare. De data aceasta, nu mi s-a mai propus să analizez din punct de vedere tehnic această navă, ci doar să ajut la dezmembrarea ei, şi in special a sistemelor de operare. Secţiunile navei corespundeau perfect cu cele atribuite in general extratereştrilor cunoscuţi sub denumirea populară de micii cenuşii. La ambele nave pe care am avut ocazia să le examinez, fuzelajul părea să fie construit dintr-o singură bucată (nu din mai multe bucăţi asamblate). In timp ce dezmembram nava de la Montauk, mi s-a părut că identific un sistem de control, un sistem de computere şi un fel de manşă de conducere, dar nu mi-am putut da seama cu exactitate la ce foloseau acestea. Exista de asemenea un fel de unitate radio. In mod evident, această navă nu era operată de un sistem tehnic unitar, la fel ca cea de care am discutat anterior. Farfuria zburătoare nu a fost testată in acţiune de către membrii personalului militar, dar nu ştiu de ce. Poate că nu ştiau cum să o pună in funcţiune. Din experienţa acumulată, mi-am dat seama că OZN-ul de la Wright-Patterson (primul din cele descrise mai sus) era cel mai avansat ca tehnologie, un fel de Cadillac al farfuriilor zburătoare3. Mai avansat decat atat nu-mi pot imagina decat un vehicul pur spiritual. Voi oferi mai multe detalii referitoare la aspectele tehnice ale acestei capodopere in randul farfuriilor zburătoare, dar nu inainte de a prezenta o altă intalnire personală pe care am avut-o cu un OZN. Capitolul 4 Torpilarea OZN-ului Următoarea intalnire pe care am avut-o cu un OZN s-a produs in anul 1989, pe cand incă mai lucram pentru Compania BJM. Aceasta primise de la Guvern un contract prin care trebuia să construiască un transmiţător UHF special, dar nu a reuşit. Transmiţătorul a fost construit cu ajutorul unei tehnologii foarte avangardiste, extrem de modernă, dar pur şi simplu nu funcţiona. Dată fiind reputaţia mea de inginer specializat in proiecte „ciudate”, mi s-a oferit o slujbă, cerandu-mi-se să-mi dau seama ce nu merge. Imediat după ce am primit această sarcină, am ridicat telefonul şi am vorbit cu clientul, care mi-a spus că doreşte un transmiţător modulat in sistem puls care să transmită pe o frecvenţă dată. Informaţia referitoare la frecvenţa respectivă este strict secretă şi nu o pot dezvălui. I-am spus pe loc că are nevoie de un transmiţător tubular, nu de o componentă solidă. După ce am vorbit cu el, m-am dus in depozitul companiei BJM şi am luat de acolo un transmiţător vechi, folosit pe timpuri de forţele aeriene, capabil să scoată o frecvenţă radio de 500W in regiunea UHF. L-am şters de praf, l-am reparat, după care l-am pus să funcţioneze conform specificaţiilor clientului. Avea o frecvenţă modulată in sistem puls, care opera in banda superioară UHF. Am luat apoi o mică antenă elicoidală şi am montat-o pe un tripod. 3 Vezi Anexa A, care conţine o listă cu alte tipuri de farfurii zburătoare, mai puţin avansate din punct de vedere tehnologic. La scurt timp, mi s-a spus să iau transmiţătorul şi să-l duc la Fort Meade. Am semnat pentru el, l-am pus in Dodge-ul meu şi am condus timp de cinci ore pană la Maryland. Cand am ajuns la Fort Meade, am rămas surprins să constat cat de slabă era securizarea zonei. Cand m-am prezentat la poartă, mi s-a spus că ştiau cine sunt şi că pot merge liniştit pană la Hangarul 6A. Cand am ajuns aici, au apărut doi agenţi guvernamentali. Aceştia mi-au spus să instalez echipamentul şi să aştept. Unul dintre ei avea o staţie de emisie-recepţie. A luat legătura cu cineva şi au inceput să vorbească. - Suntem gata, a spus el in aparat. 7
  • 8. Ghiciţi ce mi-a fost dat să văd in continuare. De noi s-a apropiat o farfurie zburătoare de dimensiuni mici, care a inceput să facă ture deasupra noastră. Ascultand instrucţiunile primite, am pornit transmiţătorul, iar farfuria zburătoare a devenit brusc instabilă. Scotea tot felul de zgomote ciudate şi părea să se zdruncine. Unul din agenţi mi-a spus: - Inchide-l. Funcţionează. Mi-au comunicat apoi să duc transmiţătorul inapoi la BJM şi să-l las acolo. M-am intors şi i-am spus şefului meu ce mi s-a transmis. Mi-a răspuns că pot să-l las deocamdată pe bancheta din spatele atelierului meu. După două luni de la excursia la Maryland, am auzit că grupul insărcinat cu producerea de receptoare pentru sateliţi de la BJM lucra la un echipament nou. Potrivit rapoartelor pe care le-am primit, scopul era să monitorizeze OZN-urile cu ajutorul sateliţilor. In esenţă, nu făceau altceva decat să culeagă semnalele trimise de sateliţii insărcinaţi să urmărească navele spaţiale in funcţie de semnătura electromagnetică a acestora. Proiectul a inceput exact in perioada in care Ronald Reagan a acordat fonduri uriaşe Iniţiativei de Apărare Strategică, proiect cunoscut popular sub numele de „Războiul Stelelor”. La data de 25 septembrie 1989, mi s-a spus să semnez din nou pentru transmiţător şi să il iau acasă. Dacă apărea vreo problemă, mi s-a spus că echipamentul era acoperit de o poliţă de asigurare a companiei. In aceeaşi seară, pe la orele 9:00, am primit un telefon la care mi s-a spus să duc transmiţătorul la capătul de sud al parcării William Floyd Parkway. Trebuia să fiu acolo cu el la ora 10:00. Urma să fiu aşteptat de anumite persoane, de la care trebuia să primesc instrucţiuni suplimentare. Pe la 9:30 au apărut doi asistenţi de la uzină, care mi-au spus că trebuiau să mă insoţească pană la parcare. Am urcat cu toţii in camionetă şi am pornit la drum. Cand am ajuns la destinaţie, am găsit acolo un baraj al forţelor de poliţie. Le-am spus ofiţerilor că transportam un echipament de la BJM şi că trebuia să il predau in acel loc. Poliţiştii mi-au răspuns că mă aşteptau. Mi-au spus să fac la stanga şi să iau legătura cu oamenii care mă aşteptau la capătul parcării. Am făcut ce mi s-a spus şi am văzut că o parte din cei care mă aşteptau acolo purtau echipament militar, in timp ce alţii erau imbrăcaţi in costume sau in haine obişnuite. Am fost prezentat unui om care mi-a spus să aşez aparatul in spatele unui jeep. Am urcat la randul meu in jeep, impreună cu asociaţii mei, şi am pornit printre dunele de nisip pană am ajuns la Smith Point, o locaţie in cadrul parcului cu acelaşi nume. Cand ne-am oprit, ni s-a arătat o masă aranjată special pentru noi. In partea stangă se afla un camion mare, care avea montată pe el o antenă radar aflată in plină mişcare de rotaţie. In partea dreaptă se afla o antenă parabolică uriaşă, de formă concavă, care avea in mijloc ceva ce semăna cu un frigider. In mod normal, aici ar fi trebuit să fie plasat dispozitivul de recepţie al antenei. In faţa noastră, către ocean, se afla un generator de 400 Hz, pornit, care scotea un zumzet. Am aşezat transmiţătorul pe masă, iar unul din oamenii care ne-au aşteptat l-a conectat la o sursă de curent, după care a setat modulaţia şi cablurile radio. Ne-a pus să-l verificăm. Am făcut acest lucru şi am constatat că totul era in perfectă stare de funcţionare. Atunci, a deschis o staţie de emisie-recepţie şi a luat legătura cu cineva. In continuare, altcineva aflat in camionul din apropiere ne-a spus: - Daţi-i drumul. Suntem gata pentru test. Cand am pornit transmiţătorul, din centrul uriaşei antene parabolice a ieşit un fel de luminozitate albăstruie. Provenea direct din obiectul care semăna cu un frigider. Am văzut cu toţii cum o rază de lumină albăstruie s-a indreptat către cer. Cel care părea să conducă operaţiunea a strigat că totul este in regulă. Ni s-a spus să aşteptăm alături. Testul a avut loc pe la ora 10:30 seara. In continuare, pe la orele 11:00 sau 11:15 pe cer au apărut nişte elicoptere. Veneau dinspre nord şi se indreptau către Moriches Bay. Brusc, elicopterele au inceput să se rotească pe cer, in jurul unui punct. In aceeaşi zonă au apărut şi două lumini puternice. Impreună cu elicopterele, luminile s-au indreptat apoi către sud, pe deasupra golfului Moriches Bay. Cand au trecut pe deasupra noastră, cei de faţă au 8
  • 9. aprins nişte reflectoare, in lumina cărora am putut vedea un OZN uriaş, in formă de pană. Avea o formă triunghiulară şi părea să aibă cel puţin 100 de metri in lungime. A continuat să se deplaseze către sud, pană cand a ajuns pe malul oceanului. A făcut apoi un ocol şi s-a indreptat din nou către nord. Cand a ajuns deasupra golfului Moriches Bay, echipamentul din jurul nostru a inceput să bazaie şi să zumzăie. Imediat, OZN-ul a inceput să se clatine, scoţand zgomote ciudate, după care a coborat brusc. S-a auzit o explozie puternică. Imediat, omul din camionetă a strigat că operaţiunea s-a incheiat. Cel de langă mine mi-a spus că pot deconecta transmiţătorul. L-am pus inapoi in jeep. Ne-au spus apoi să părăsim in grabă zona şi să dispărem cat mai rapid. In scurt timp, mă inapoiam impreună cu colegii mei către casă. Un fel de agenţi ne-au urmărit tot timpul pe drum. Unul dintre ei a rămas in faţa casei mele intreaga noapte. Cand cei doi colegi de serviciu au plecat mai departe, doi agenţi i-au urmat. Am incercat telefonul, dar am constatat că linia era moartă. M-am dus la vecini şi am incercat să imi sun colegii de la ei. Deşi telefonul vecinilor mergea, nu mi-a răspuns nimeni la celălalt capăt al firului. Se pare că cineva se juca cu liniile noastre telefonice. A doua zi, m-am dus la serviciu şi am constatat că sunt incă urmărit. Mi s-a făcut imediat o şedinţă de debriefing4 şi mi s-a spus că trebuie să uit tot ce am văzut in legătură cu OZN-ul. La vremea respectivă, invăţasem deja cum să contracarez aceste proceduri de debriefing. De aceea imi şi amintesc incidentul. Ceilalţi doi angajaţi ai companiei nu-şi mai aduc aminte de nimic. Povestea la care am asistat in acea seară a ajuns cumva faimoasă in Long Island, indeosebi in cadrul comunităţii OZN. Este cunoscută sub numele de Prăbuşirea OZN-ului din Moriches Bay. Din acel moment, am inceput să fac eforturi pentru a sparge sistemul de securitate de la BJM, intitulat „Nu mă uita”. Din acest motiv, am fost concediat. Am prieteni care afirmă că prin această concediere, cei de la BJM mi-au făcut de fapt un serviciu, căci mi-au dat timp să studiez in linişte OZN-urile şi să imi aduc aminte de experienţa mea de la Montauk. Nu sunt neapărat de această părere, căci dacă mi-aş fi continuat lucrul la BJM, fără ca memoria să-mi fie ştearsă, mi-aş fi putut probabil aduce aminte mult mai multe informaţii. Prăbuşirea OZN-ului la care am asistat in Moriches Bay nu poate fi contestată de nimeni. Ceea ce am văzut a fost cat se poate de real. Ştiam cu precizie că agenţii guvernamentali erau interesaţi să doboare o navă aeriană, deci nu avea cum să fie nava lor. 4 Şedinţă de prelucrare şi manipulare psihologică, pentru obţinere de informaţii şi stabilire a stării psihice a celui in cauză. Concluzia nu poate fi decat una singură: că nava doborată era de origine extraterestră, provenind dintr-o altă lume. Probabil, Guvernul o considera o ameninţare la adresa sa. Acest incident confirmă ceea ce mulţi oameni din structurile militare şi din comunitatea OZN afirmă de multă vreme, şi anume că Iniţiativa de Apărare Strategică nu a avut nici o clipă drept scop protejarea americanilor de tehnologia rusească, ci de cea extraterestră, provenind din spaţiul cosmic. Insuşi preşedintele Reagan a vorbit de această ameninţare la o adunare ONU. Lucrurile sunt cat se poate de evidente. Decis să studiez mai indeaproape fenomenul, mi-am adunat caţiva prieteni, printre care şi George Dickson, un expert in antropologie, care a abordat fenomenele OZN din această perspectivă. M-am consultat de asemenea cu John Ford, fondatorul şi preşedintele Organizaţiei de Studiere a OZN-urilor din Long Island. Mi-am propus să studiez impreună cu aceşti cercetători şi cu alţii in ce a constat de fapt incidentul de la Moriches Bay. Intre timp, am devenit consultant ştiinţific al Organizaţiei de Studiere a OZN-urilor din Long Island şi am avut ocazia să aflu foarte multe detalii legate de acest subiect. Am aflat de pildă că au existat numeroase apariţii de OZN-uri şi prăbuşiri ale acestora in Long Island, dar nu deţin informaţii specifice in legătură cu acestea. Cei care le deţin fac parte dintr-un alt departament al organizaţiei. Sarcina mea a fost să studiez tehnologia OZN-urilor, adică să descopăr ce sunt acestea şi cum funcţionează ele. Obiectul meu de studiu se referă inclusiv la modalităţile de generare a realităţilor alternative şi de punere in mişcare a acestor realităţi. Voi vorbi despre acest subiect in capitolul următor al cărţii. 9
  • 10. Capitolul 5 Tehnologia Atunci cand am văzut pentru prima oară OZN-ul in formă de disc de la Wright- Patterson, cel mai mult m-a impresionat faptul că nu existau modalităţi evidente de control al aparatului cu ajutorul cărora să fie manevrat. Singura soluţie posibilă la această enigmă ar fi că unitatea de control era legată de cele trei fotolii (intru totul asemănătoare, aşa cum am mai spus, cu Scaunul de la Montauk) din camera de control, inconjurate de cele patru ecrane video. Pe scurt, acest tip de nave sunt literalmente conduse cu ajutorul procesului de gandire. Cei trei piloţi se gandesc probabil ce anume doresc să facă nava (nu imi dau seama cum este divizată munca intre ei). Un computer culege apoi gandurile piloţilor şi comandă aparatele care pun efectiv in mişcare nava. Cand forţele militare au inceput să studieze pentru prima oară aceste OZN-uri extrem de avansate, cercetătorii s-au confruntat cu dificultăţi foarte mari de inţelegere. Singura tehnologie pe care o cunoşteau ei era propria noastră tehnologie, alcătuită in mare parte dintr-un computer de zbor şi un bord de control. Putem face o anumită asociere intre bordul de control şi scaunele piloţilor din OZN-uri. Cat despre computerul de zbor, am afirmat deja că acesta echivalează cu camera cristalelor descrisă intr-un capitol anterior. Mai departe, tehnologia noastră constă dintr-un sistem de comunicaţii, motoare, manşe de control, şi cate altele. Altfel spus, o navă aeriană terestră conţine un mare număr de sisteme tehnice extrem de diverse, controlate de computer. Cel mai uimitor lucru legat de tehnologia OZN-urilor este legat de faptul că acestea nu conţin decat un singur sistem operat de computer, şi nu o mulţime, aşa cum se intamplă in cazul tehnologiei noastre. Ideea că extratereştrii nu au decat un singur sistem omogen pare absolut rezonabilă, dacă ţinem seama ce au realizat forţele militare cu ajutorul tehnologiei simulatoarelor de zbor. Antrenarea piloţilor cu ajutorul acestor simulatoare a inceput incă din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, odată cu prototipul computerului realizat de John von Neumann. De atunci, lucrurile au evoluat atat de mult incat la ora actuală celor care se antrenează li se ataşează de creier nişte electrozi cu ajutorul cărora işi pot conecta voinţa la computer, putand deplasa imaginea avionului (de pe ecran) către stanga, către dreapta, etc., după cum doresc. Electrozii ataşaţi de creierul lor servesc drept mouse pentru computer. Acest tip de demonstraţie a fost prezentat la televiziune, aşa că nu este greu să ne imaginăm cat de departe a ajuns adevărata tehnologie, prin comparaţie. Cei care cunosc cat de cat tehnologia Stealth5 işi vor da imediat seama despre ce vorbesc. Piloţii sunt practic antrenaţi intr-o realitate virtuală. Mi s-ar părea foarte interesant de aflat dacă bombardierele stealth operează cu ajutorul gandurilor; deocamdată, nu cunosc răspunsul la această intrebare, dar nu sunt puţini aceia care numesc aceste avioane OZN-urile armatei americane, afirmand că acestea operează cu o tehnologie identică cu cea a OZN-urilor. Următorul aspect care merită să fie clarificat in legătură cu tehnologia OZN se referă la incredibilele acrobaţii pe care le fac acestea. De pildă, o farfurie zburătoare poate zbura cu o viteză de 3.500-16.000 de kilometri pe oră, făcand apoi brusc un viraj de 90 de grade, sau chiar o intoarcere la 180 de grade. Una din cele mai cunoscute legi ale fizicii afirmă că oricărei forţe i se opune o forţă adversă egală cu ea. O intoarcere bruscă la o viteză atat de mare a unui OZN ar trebui să implice principiile accelerării pozitive şi negative. Altfel spus, piloţii şi toate celelalte creaturi, la fel ca şi obiectele nefixate, ar trebui să se izbească de peretele opus al navei, din cauza inerţiei. Nici un pilot nu ar putea experimenta o asemenea traumă in condiţii normale. Există teorii potrivit cărora călătorii in spaţiu ar putea fi suspendaţi in băi lichide care să acţioneze ca un tampon impotriva opririlor sau intoarcerilor bruşte, dar personal mi se par prea incredibile. Aparatul pe care l-am putut examina la Wright-Patterson era de o simplitate extremă, dar tot mi-a trebuit un anumit timp pană cand mi-am dat seama cum funcţionează. Deşi folosea puterea antigravitaţiei, nu era el insuşi un aparat antigravitaţional. Deşi transmitea unde radio, nu era un transmiţător radio, ci o combinaţie intre acestea, alături de alte sisteme tehnice. Marea maşinărie din partea de jos a navei, in care se aflau antenele şi proeminenţele, era un generator electro-gravitaţional al unei realităţi spaţio-temporale. Altfel spus, era echipat pentru efectuarea unor manevre antigravitaţionale, dar putea genera şi propriile sale realităţi spaţio-temporale. 10
  • 11. Fiecare din cele două moduri de operare mai sus amintite are propriul său scop particular. Dacă nava trebuie să alunece lent sau să rămană suspendată deasupra unui anumit punct, piloţii folosesc metoda antigravitaţională de zbor. Numai in asemenea cazuri poate fi văzută forma navei. Metoda presupune controlul distribuţiei curenţilor gravitaţionali in jurul navei. In acest mod de operare sunt evitate schimbările bruşte de direcţie, căci acestea sunt supuse legii inerţiei. Atunci cand un OZN işi ia foarte rapid zborul, este evident că operatorii săi generează un camp gravitaţional. După ce depăşesc cu mult viteza sunetului, ei trec in celălalt mod de operare, in care işi generează propria realitate. Altfel spus, creează o bulă a unei realităţi artificiale, oarecum similară campului de solotoni generat in timpul Experimentului Philadelphia. După crearea acestei bule, nava se poate deplasa cu viteze ameţitoare, de neconceput pentru noi. Ori de cate ori avem de-a face cu mărturii legate de modalităţi imposibile de zbor ale unor OZN-uri, acesta este cu siguranţă modul de operare. După generarea „bulei realităţii artificiale” in jurul lor, piloţii răman in interiorul acesteia, tot restul fiind in afara bulei. Din perspectiva bulei, ei se găsesc intr-o stare de relaxare. Oricate mişcări bruşte ar face nava, ei nu percep nici un fel de efecte, căci răman in interiorul unei realităţi diferite. Evident, premisa necesară pentru ca acest lucru să fie posibil este ca masa bulei să fie zero. In condiţii de masă egală cu zero, nu putem vorbi de inerţie (inerţia = . mv2, unde m este masa şi v este viteza). In cazul de faţă (cand masa este zero), viteza nu mai contează (poate tinde către infinit). Dacă un asemenea camp al realităţii cu masă zero poate fi creat, operatorii navei o pot deplasa in orice direcţie şi in orice fel doresc, fără să se teamă de vreun efect. Acesta este principiul după care sunt construite majoritatea navelor interstelare. Pentru ca zborul să nu dureze o veşnicie, este necesar ca nava să călătorească cu o viteză 5 Tehnologia avioanelor invizibile. mai mare decat viteza luminii. In acest scop, realitatea generată in interiorul bulei trebuie să fie diferită de realitatea noastră. Cu alte cuvinte, in raport cu realitatea noastră ei depăşesc viteza luminii, dar in raport cu realitatea din interiorul bulei realităţii alternative se mişcă la o viteză mult mai mică. Călătoria cu viteze superluminice permite navelor să ajungă dintrun capăt in altul al galaxiei noastre in cel mult o săptămană (după timpul nostru). Ele se deplasează cu o viteză de milioane de ori mai mare decat viteza luminii prin crearea unei realităţi diferite, care permite deplasarea bulei cu viteza respectivă (in raport cu realitatea noastră). In propria lor realitate, viteza nu depăşeşte 0,7 c sau 0,9 c, unde c este viteza luminii. Următorul aspect pe care trebuie să-l clarificăm se referă la modul de generare a bulei realităţii artificiale. Capitolul 6 Twister-i şi spinner-i6 Pentru a vă face o părere in legătură cu maniera de generare a unei realităţi artificiale, este necesar să vă familiarizaţi mai intai cu o serie de termeni de care probabil nu aţi auzit niciodată pană acum: twister-i şi spinner-i. Sunt termeni extrem de tehnici, folosiţi de regulă in matematicile superioare. Este greu de bănuit că majoritatea cititorilor acestei cărţi sunt specializaţi in astfel de matematici. De aceea, voi incerca să aduc aceste concepte din domeniul ecuaţiilor matematice pure in cel al unor concepte mai uşor de inţeles, care săi permită cititorului să inţeleagă logica ce permite generarea unei realităţi alternative. Sper ca specialiştii să inţeleagă intenţia mea şi să nu mă acuze de super-simplificare. Inainte de a intra intr-o discuţie tehnică referitoare la twister-i şi spinner-i, aş dori să analizăm puţin conceptul de tornadă. Aceste fenomene meteorologice sunt cunoscute in diferite părţi ale lumii sub numele de twister-i (uneori şi spinner-i). Deşi tornadele nu sunt identice cu twister-ii şi spinner-ii de care vom vorbi in continuare, ele sunt fenomene asociate şi cred că pot fi un exemplu util, care va fi inţeles de mulţi cititori. Dacă răsfoieşti cărţile despre tornade care se găsesc de regulă in librării, vei găsi in ele un lucru foarte interesant. De-a lungul istoriei au fost raportate un număr de anomalii extrem de ciudate cu privire la aceste fenomene. După trecerea unei tornade printr-o anumită regiune, poţi găsi lucruri de genul unui pai incrustat intr-un pahar de sticlă sau al unei maşini incrustate intrun perete de oţel. Există chiar şi fotografii ale unor asemenea fenomene. Aşa cum sunt 11
  • 12. cunoscute la ora actuală, legile fizicii nu pot explica aceste lucruri, care presupun o incrustare a unor molecule in alte molecule. Fenomenul este uimitor de asemănător cu cel al marinarilor găsiţi incrustaţi in pereţii de oţel ai vasului USS Eldgridge, in timpul Experimentului Philadelphia. Nu poate rezulta decat o singură concluzie: că in imediata apropiere a unei tornade se petrec fenomene paranormale, care sugerează o activitate interdimensională. L. Frank Baum se referă la acelaşi lucru in celebra sa carte, Vrăjitorul din Oz, atunci cand descrie răpirea lui Dorothy de către o tornadă care o duce intr-o altă lume. Mulţi scriitori, in special cei de science-fiction, se impiedică de adevăr atunci cand işi exersează subconştientul. Sper ca aceste explicaţii să servească drept punte pentru inţelegerea aspectelor mai tehnice care urmează, referitoare la twister-i şi spinner-i. Orice proces de creare a unei realităţi artificiale intr-o farfurie zburătoare sau in orice alt context trebuie să inceapă cu generarea unui fenomen de tip twister de către un computer. Aşa cum spuneam la inceputul acestui capitol, cel mai bine poate fi inţeles acest lucru cu ajutorul matematicii7. La fel ca intregul domeniu al matematicii, un twister este un concept abstract. El reprezintă un punct adimensional care se deplasează pe circumferinţa 6 Termeni tehnici de specialitate, intraductibili. Se referă la elemente care se răsucesc (to twist) şi care se invartesc in jurul propriei axe, ca nişte titireze (de la verbul to spin). unui cerc. Ii putem stabili existenţa numai cu ajutorul ecuaţiilor care descriu traseul său. Aceste ecuaţii arată faptul că un anumit punct se deplasează la infinit pe un traseu circular, deşi nu există in dimensiunea noastră (nu are soliditate). Cu toate că nu poate fi observat in spaţiul nostru tridimensional, el poate fi considerat adiacent sau aflat in proximitatea acestui spaţiu. Un twister este invizibil, dar reprezintă o realitate matematică. După identificarea şi recunoaşterea existenţei twister-ului, următorul pas constă in pătrunderea in interiorul lui. Acest lucru poate fi realizat electromagnetic8. Orice generare a unui camp electromagnetic presupune folosirea unor variabile absolut ieşite din comun. Evident, totul depinde de natura exactă a campului electromagnetic utilizat. Electromagnetismul creează o rezonanţă cu twister-ul (orice magnetism reprezintă o reacţie de rezonanţă), care il aduce in dimensiunea noastră şi permite un anumit control asupra lui. In timp ce incepe să se rotească intr-o manieră vizibilă in dimensiunea noastră, particulafantomă se alungeşte, devenind un spinner9. Prima etapă in trecerea de la un twister la un spinner constă in formarea unei unde electromagnetice aflată intr-o mişcare in orbită, care dă naştere unei structuri in formă de profil semi-circular. Twister-ul este alungit apoi pană devine un cilindru rotativ, numit spinner. Metoda cilindrică este cea mai uşoară cale pe care o cunosc de obţinere a unui spinner. Există multe tipuri de spinner-i care pot fi creaţi in funcţie de imaginaţie, dar mai ales de tehnologia care iţi stă la dispoziţie. Insăşi forma standard de vortex de care se vorbeşte atat de mult in science-fiction şi in OZN-ologie este un spinner conic. Conectarea celor două capete ale unui cilindru rotativ permite obţinerea unui spinner sferoidal. Cei cu o imaginaţie bogată pot vizualiza şi alte forme de spinner-i, precum forma unui bici (un spinner alungit care urmează o cale aleatorie care ia forma unui bici) sau alte asemenea structuri complexe. Este important să facem aici o referire la forma sferoidală menţionată mai sus. După cum se ştie, pămantul nostru este un asemenea sferoid. Dacă ţinem cont că el este literalmente construit pe o serie de grile energetice care corespund unor spirale energetice, ne putem da seama că insăşi planeta noastră a fost creată iniţial dintr-un spinner10. Acest lucru ne duce cu gandul la ipoteza că pămantul insuşi ar fi putut fi creat printr-o inginerie tehnică. Să fie vorba de Dumnezeu, sau de un inginer extraterestru? Subiectul poate fi speculat in fel şi chip, dar nu acesta este obiectul de studiu al acestei cărţi. Ideea că pămantul a fost creat ca un spinner conduce la o alternativă a Teoriei Big Bang-ului prin care a apărut universul. Teoria Big Bang-ului afirmă că intregul univers a inceput să existe ca urmare a exploziei unui singur punct aflat in centrul său. Teoria 7 Cititorii familiarizaţi cu matematica vor fi interesaţi să afle că termenul de twister s-a născut in cadrul unei ştiinţe numite „Analiza tensorilor”, care derivă din Analiza calculelor. Un tensor este un fel de vector care trece simultan prin mai multe dimensiuni. Vă puteţi face o idee mai clară cu privire la analiza tensorilor dacă vă veţi imagina o minge de baseball strivită. Analiza tensorilor poate fi folosită in acest caz pentru a 12
  • 13. crea o formulă care să descrie forma exactă a formei mingii de baseball. Deşi mingea este un obiect tridimensional, analiza tensorilor nu este limitată exclusiv la spaţiul cu trei dimensiuni. Cititorilor care doresc să afle mai multe in legătură cu acest subiect le recomand cărţile lui Roger Penrose, printre care se numără Ştiinţa calculelor spinner-ilor dubli şi câmpurile relativiste şi Folosirea metodelor bazate pe twister-i şi spinner-i în geometria timpului şi a spaţiului. 8 Prin definiţie, această operaţie nu trebuie realizată neapărat pe cale electromagnetică. Teoretic, ar putea fi realizată cu ajutorul oricărei alte forme de energie pe care o putem controla. 9 Pentru cei care se pricep la matematică, doresc să menţionez că twister-ul este generat cu ajutorul unei funcţii in planul x, y. Pentru a-l alungi şi a-i da forma unui spinner, funcţia x, y este distorsionată cu ajutorul funcţiei x, z. Dacă lucrăm intr-un plan imaginar, vom inlocui coordonatele x, y, z cu I, J, K, aşa cum se obişnuieşte in matematică. Un twister, iar apoi un spinner, poate fi generat cu ajutorul unui camp electromagnetic obţinut cu o antenă Delta-T. Este vorba de o antenă de forma unui octaedru tridimensional inconjurată de bobine care creează axele X, Y şi Z. Prin modularea campurilor x şi y in interiorul antenei Delta-T, spinner-ul poate fi determinat să ia diferite forme. 10 Centrul acestor spinner-i este vid, ceea ce corespunde inclusiv conceptului de pămant gol in interior. Spinner-ului ar sugera că toate corpurile cereşti s-au format prin manipularea realităţii de către un inginer cosmic, care a creat campurile electromagnetice corespondente fiecăruia dintre ele. Teoria Big Bang-ului este corectă numai in măsura in care afirmă că universul cunoscut se desfăşoară in spirală, pornind dintr-un anumit centru. In rest, establishment-ul ştiinţific pare să incerce cu orice chip să ne convingă de faptul că realitatea noastră este exclusiv fizică. Altfel spus, avem de-a face cu o propagandă curată. Desigur, orice formă de propagandă are la bază şi anumite adevăruri. Există tot felul de structuri care pot fi programate să devină twister-i şi spinner-i. Dacă ele sunt incărcate cu energie, se poate obţine astfel o structură spaţială, in interiorul căreia poate fi fabricată o realitate cu ajutorul unei transmisii radio. La Montauk am folosit un transmiţător de mari dimensiuni şi o antenă Delta-T (in forma unui octaedru) pentru acelaşi scop. Am făcut personal experimente de imprimare a unor forme-gand in spaţiul antenei Delta-T, dar nu am reuşit să creez nimic solid (nici o realitate fizică). Pentru a crea o asemenea realitate ar fi fost necesară o energie uriaşă. Atunci cand am examinat OZN-ul de la Wright-Patterson, am observat că acesta folosea o anumită transmisie radio, dar nu am reuşit să identific şi transmiţătorul. Spuneam intr-o carte anterioară (Proiectul Montauk: experimente cu timpul) că intervalul de frecvenţă in care operează conştiinţa umană este de 400-450 Megahertzi. Altfel spus, orice frecvenţă din acest interval particular poartă in sine informaţii sau idei care fac parte din sau pot influenţa conştiinţa umană. De pildă, din această categorie fac parte frecvenţele radio şi ale televiziunii. Altfel spus, folosirea acestui interval de frecvenţe permite controlul minţii umane. Felul in care se realizează acest control depinde de mai mulţi factori. Cert este că o conştiinţă corect educată şi antrenată poate influenţa o altă conştiinţă pe această frecvenţă. Dacă tehnologia cu care se operează (care presupune amplificarea gandurilor şi numeroşi alţi factori) poate asigura o fixare a ideilor operatorilor, se pot obţine astfel o serie de circumstanţe prezente in permanenţă, sau altfel spus, o realitate. Subiectul este fascinant şi este cunoscut sub denumirea tehnică de „fabricare a realităţii”. Pentru a recapitula, un twister nu are dimensiuni. El poate fi generat de către un computer, codificat şi alungit intr-un spinner. Acesta incepe ca un cilindru rotativ, dar poate căpăta apoi orice formă doreşte operatorul. In jurul zonei-ţintă se creează astfel o structură spaţială. Din considerente pragmatice, o putem asemăna cu un vid. Ştiut fiind că natura are tendinţa să umple orice vid, structura spaţială poate servi ca fundament pentru o nouă realitate, care nu este altceva decat o serie de ganduri-formă transmise in intervalul de frecvenţă: 400-450 MHz. Aşa se poate obţine o bulă a unei realităţi alternative. Inainte de a discuta modul de interacţiune al acestei bule cu alte realităţi, vă propun să facem o scurtă recapitulare a istoriei ştiinţei fizicii. Capitolul 7 O sinteză a ştiinţei fizicii Inainte de apariţia lui Isaac Newton, care a creat prima etapă a fizicii moderne, 13
  • 14. lumea era foarte diferită. Principala ştiinţă care se ocupa cu aflarea secretelor universului era alchimia. Ea se ocupa cu aspectele calitative, nu cantitative ale materiei. Altfel spus, se ocupa cu studierea celor patru elemente: pămant, apă, foc şi aer, dar şi a corespondenţelor obiectelor materiale cu celelalte forţe din univers. Pe scurt, era o ştiinţă a magiei. Cărţile obişnuite de istorie a ştiinţei prezintă uneori alchimia ca pe o ştiinţă bazată pe observaţii infantile şi naive, care a pavat totuşi calea către ştiinţa modernă. De cele mai multe ori, alchimia este prezentată cu o oarecare ironie, considerandu-se că principalul ei scop era transformarea altor metale in aur. Deşi afirmaţia nu este lipsită de un oarecare temei, ea este totuşi falsă. In forma ei supremă, alchimia era preocupată de transformarea conştiinţei umane. Obiectele fizice erau considerate simple forme de manifestare a conştiinţei, şi nu obiecte independente sau obiective, de sine stătătoare. Evident, cine stăpanea capacitatea de transformare a conştiinţei putea transforma inclusiv metalele in aur. Pe scurt, alchimia este doar un alt nume pentru metafizică. Cele două cuvinte au conotaţii specifice, dar amandouă se referă la ideea de forţe superioare lumii fizice in care trăim. Pe acest fundal s-a născut fizica modernă. Cine citeşte cu atenţie vechile texte alchimice descoperă că acestea au fost scrise intr-un anumit cod. Altfel spus, un istoric modern nu are nici o şansă să inţeleagă ceva din ele. Adevăratele secrete ale alchimiei nu erau cunoscute decat de societăţile secrete ale epocii. Ştiinţa modernă a inceput odată cu descoperirea şi formularea de către Isaac Newton a legilor gravitaţiei şi mişcării. Aceste legi sunt considerate valabile şi astăzi, fiind extrem de practice. Newton a fost un om cu o inteligenţă uluitoare, iar opera lui nu este cu nimic mai puţin uimitoare. De pildă, el a susţinut tot timpul că a fost inspirat de o sursă superioară. Principala greşeală pe care a făcut-o a fost că a considerat obiectele ca fiind statice. Pentru uz practic, legile sale erau insă cat se poate de utile. Aşa s-a născut era mecanicii. Următorul eveniment major in istoria ştiinţei s-a petrecut in anul 1887, odată cu faimosul experiment Michaelson-Morley. Deşi a fost considerat un eşec de răsunet, experimentul a transmis o adevărată undă de şoc in comunitatea ştiinţifică, ce s-a perpetuat pană astăzi. Albert Michaleson, un profesor de fizică, şi Edward Morley, un profesor de chimie, au incercat să dovedească existenţa unei substanţe numite „eter”, despre care se credea că umple intregul spaţiu, fiind mediul in care călătoresc undele luminoase. Practic, toţi savanţii epocii credeau in conceptul de eter. Acesta era considerat un camp unificat, deşi necunoscutele care il priveau erau foarte numeroase in fizica populară a epocii. Conceptul de eter a inceput odată cu apariţia alchimiei. Alchimiştii din vechime şiau imaginat că există un mediu care imbrăţişează intreaga existenţă. Era considerat nelimitat şi includea nu numai spaţiul normal, ci şi aspectele subtile şi spirituale ale existenţei. Cand fizica newtoniană a inceput să pună accentul exclusiv pe aspectele strict fizice ale realităţii, componente subtile ale eterului au căzut in uitare. Pe măsură ce fizica se dezvolta, conceptul de eter a inceput să fie folosit doar ca o descriere a mediului prin care călătoresc undele de lumină şi cele electromagnetice. Premisa de la care se pornea era că dacă sunetul este o undă care se propagă prin aer, iar mişcarea apei generează unde sau valuri, lumina ar trebui să călătorească sub formă de unde printr-un mediu similar. Mai departe, ipoteza afirma că lumina poate fi incetinită dacă intalneşte in cale un fel de „vant” eteric. De aceea, s-a incercat dovedirea existenţei eterului şi măsurarea acestuia. Michaelson şi Morley şi-au propus să dovedească existenţa eterului prin emiterea a două fascicule de lumină dintr-o singură sursă luminoasă, măsurand apoi diferenţa de timp necesară celor două fascicule pentru a se intoarce la sursă. Ei au folosit in acest scop o serie de oglinzi care determinau mişcarea unui flux luminos in sensul orbitei pămantului, iar a celuilalt flux in sens opus. La vremea respectivă exista teoria potrivit căreia pămantul se deplasează purtat de un „vant” eteric. Spre surpriza şi dezamăgirea lor, Michaelson şi Morley au descoperit că cele două raze de lumină s-au intors la sursă in exact acelaşi timp. Rezulta că eterul nu prezintă semne exterioare vizibile ale existenţei sale. Altfel spus, nu exista! Experimentul a şocat comunitatea ştiinţifică a epocii, care a renunţat, din considerente practice, la ideea de eter, ajungand chiar să o ridiculizeze şi să o respingă cu dispreţ. 14
  • 15. Evident, prezumţia de la care s-a pornit a fost aceea că eterul reprezintă o forţă măsurabilă, şi este cunoscută rapiditatea cu care resping oamenii de ştiinţă tot ce nu poate fi măsurat. In realitate, experimentul nu a dovedit cu nimic inexistenţa eterului. Pur şi simplu, cei doi savanţi nu au descoperit ceva care să corespundă ideilor lor preconcepute. Probabil, mulţi dintre cititori nu au auzit niciodată de experimentul Michaelson- Morley, dar orice om de ştiinţă il cunoaşte foarte bine. Valva care s-a făcut in jurul lui a depăşit orice imaginaţie in istoria ştiinţei moderne, fiind considerat un eşec de proporţii, care a schimbat intreaga direcţie a gandirii ştiinţifice, ingropand definitiv ideea de eter. Simultan, a ingropat şi ideea de „alchimie” la nivelul subconştientului colectiv. Ce mi se pare interesant in legătură cu experimentul Michaelson-Morley este faptul că orice revoluţie in ştiinţă conduce la o serie de descoperiri uimitoare, care soluţionează tot felul de probleme. Deşi a avut un impact atat de puternic asupra comunităţii ştiinţifice, experimentul celor doi savanţi nu a provocat nici un fel de revoluţie tehnologică. Chiar şi Albert Einstein, următoarea celebritate ştiinţifică ce şi-a lăsat amprenta asupra istoriei, a afirmat că experimentul nu a avut un impact major asupra operei sale. Inainte de a examina această operă, vom analiza cateva aspecte interesante legate de povestea vieţii sale, mai puţin cunoscute de publicul larg. Capitolul 8 Povestea lui Einstein Albert Einstein a fost una din cele mai curioase figuri cunoscute in istoria ştiinţei. Considerat una din cele mai briliante minţi pe care le-a dat umanitatea, este la fel de vestit pentru faptul că nu a reuşit să işi găsească propria casă din Princeton. Cat timp a locuit la Cal Tech, a depins tot timpul de alţii pentru a afla cum poate ajunge la locul de muncă. Există chiar o legendă care afirmă că a căzut intr-o groapă in timp ce se plimba pe un drum. Inainte de a examina contribuţia adusă de el ştiinţei, merită să aruncăm o privire asupra unor amănunte ale vieţii sale personale, trecute in general cu vederea. In ochii opiniei publice, Albert Einstein este cu siguranţă cea mai faimoasă figură pe care a dat-o vreodată ştiinţa fizicii. Cei mai mulţi dintre oameni nu au auzit insă niciodată că a studiat la Zurich impreună cu Hermann Minkowski, un savant care preda Teoria Campului Unificat. Majoritatea manualelor de fizică il prezintă pe Minkowski ca fiind profesorul lui Einstein, considerandu-se că el a jucat un rol cheie in schimbarea ideilor acestuia. De fapt, rolul său a fost cu mult mai important. Informaţiile referitoare la Minkowski şi la Teoria Campului Unificat pe care o preda acesta i-au fost comunicate lui Peter Moon de către dr. Jean Keating, un medic din Delaware. Conform acestor informaţii, Einstein a fost trimis să studieze la Şcoala Politehnică Federală Elveţiană (cunoscută astăzi sub numele de Eidgenossische Technische Hochschule sau ETH) de către consorţiul bancar al lui Rothschild. Cand Einstein a căzut la examenul de admitere, Rothschild a tras tot felul de sfori pentru ca el să fie admis. In cartea sa, Einstein: viaţa şi epoca, R. W. Clark il citează pe Minkowski, care l-a descris pe Einstein ca pe un „leneş, complet neinteresat de matematică”. Cand Einstein a absolvit in anul 1900, el şi-a găsit o slujbă la Oficiul pentru Patente din Berna, in Elveţia. Aici a creat el prima sa teorie ştiinţifică majoră. Deşi există oameni care susţin că slujba nu era potrivită pentru cineva cu talentul lui Einstein, putem să ne facem o anumită părere. Einstein a fost sponsorizat de familia Rothschild, ale cărei interese oculte sunt bine cunoscute, apoi obţine o slujbă tocmai la oficiul patentelor, in care capătă acces la cele mai recente descoperiri ştiinţifice ale epocii. Creează apoi o teorie ridicată in slăvi de presă, care a creat in jurul lui o legendă de care nici un alt fizician nu a mai beneficiat pană la el sau după el. Se ştie că – printre altele – presa era controlată de aceiaşi Rothschilzi. Nu vreau să afirm prin aceasta că Einstein a fost neapărat incorect, dar nu pot să nu sesizez o serie de suspiciuni, legate de direcţia pe care a luat-o de atunci fizica şi de impactul pe care l-a avut descoperirea sa asupra publicului larg. Einstein a fost ajutat pas cu pas. Deşi descoperirile sale au lărgit enorm campul de studiu al fizicii, ideile sale au fost prezentate astfel incat să stimuleze şi mai mult limitările oamenilor. Primul impact pe care l-au avut teoriile sale asupra tehnologiei a fost crearea bombei atomice, urmată de obţinerea energiei nucleare, caţiva ani mai tarziu. Domeniul este cel puţin controversat. 15
  • 16. Proiectul bombei atomice a fost creat de fapt de John von Neumann, dar cel care la susţinut, inclusiv printr-o scrisoare trimisă preşedintelui Roosevelt (lucru pe care l-a regretat mai tarziu) a fost Einstein. Teoriile sale au contribuit la pavarea drumului şi mulţi ii atribuie direct intregul program. Deşi programul spaţial al Statelor Unite a condus la apariţia unor tehnologii uimitoare, impactul lui Einstein asupra acestora a fost practic nul. Cel care a creat prima rachetă cu combustibil solid, deschizand astfel era spaţială, a fost un magician pe nume Jack Parsons (care credea in principiile alchimiei). Culmea ironiei face ca Einstein să fie prezentat de regulă ca un umanist bland, in timp ce Parsons a fost considerat un adorator al diavolului. Faptul că Einstein avea dificultăţi in a-şi găsi drumul spre casă nu este singura dovadă care sugerează că ar fi fost programat. Există o menţiune foarte interesantă care ii aparţine chiar lui, prezentată in cartea autobiografică a lui Theodore von Karman, Vântul şi dincolo de el. Prieten cu John von Neumann (amandoi erau unguri la origine), von Karman a fondat impreună cu Jack Parsons, Frank Malina şi Ed Foreman Laboratorul pentru Propulsie prin Jet. A fost liderul grupului şi este considerat unul din cei mai mari savanţi pe care i-au dat Statele Unite. In autobiografia sa, von Karman işi incepe capitolul 33 cu o afirmaţie ciudată. El povesteşte că s-a internat intr-un ospiciu din Lake George, New York, pentru a se recupera in urma unei operaţii intestinale. Cine se internează intr-un ospiciu pentru a se reface in urma unei operaţii intestinale? Von Karman povesteşte in continuare că după ce s-a imbolnăvit de carcinom, a fost trimis intr-o clinică privată din New York City, unde a fost operat de faimosul chirurg german dr. Nissen. Citez in continuare de la pagina 267 din cartea sa: „(Nissen) mi-a spus ulterior că mi-a salvat viaţa, dar am constatat că după operaţie am rămas cu o hernie. I-am spus medicului că dacă un mecanic de avioane ar face o lipitură metalică de felul celei făcute de el cu intestinele mele, ar fi concediat pe loc. Dr. Nissen nu avea insă simţul umorului. De aceea, i-a spus surorii mele, aflată in vizită la mine, că am suferit o tulburare mentală in urma operaţiei. Singura mea consolare a fost aceea că, două luni mai tarziu, l-a operat şi pe Albert Einstein, care a rămas la randul lui cu o hernie in urma operaţiei”. Citatul de mai sus spune totul, dar mai există un aspect al acestei poveşti, incă şi mai bizar. Cei care au citit Proiectul Montauk şi O nouă vizită la Montauk işi mai amintesc probabil de personajul pe care l-am numit acolo dr. Rinehart. Acesta a pretins in faţa mea că este John von Neumann şi că a fost introdus intr-un program de protecţie a martorilor. Cand i l-am prezentat lui Peter Moon in septembrie 1993, acesta a rămas uimit să constate că omul avea o umflătură enormă intre picioare, semn al unei operaţii nereuşite de hernie. Greu de crezut, dar omul a trăit cu ea nu mai puţin de 12 ani. Deşi circumstanţiale, toate aceste dovezi sugerează faptul că aceşti oameni au fost programaţi sau manipulaţi. Cineva a emis chiar ipoteza că testiculele le-au fost extirpate cu scopul de a le reproduce sperma. Există o teorie care susţine că minţile cele mai extraordinare pot fi reproduse printr-o inseminare artificială. Faptul că medicul care a realizat toate aceste operaţii era german nu face decat să mărească şi mai mult misterul. Oricat de greu de crezut ar putea părea, nu mi-am propus aici să pun la indoială teoremele şi descoperirile lui Einstein. Nu pot să nu constat insă imensul accent pus de masmedia asupra operei lui incă de la inceputul carierei sale ştiinţifice. Opera lui Nikola Tesla a fost mult mai remarcabilă şi a avut consecinţe practice infinit mai profunde decat cea a lui Einstein, dar el a rămas aproape un necunoscut prin comparaţie cu Albert Einstein. Personal, nu cred că teoriile lui Einstein sunt greşite, dar cred că au rămas foarte multe lucruri pe care a preferat să le treacă sub tăcere. Incă din perioada Experimentului Philadelphia s-a zvonit că Einstein ar fi terminat Teoria Campului Unificat, dar a păstrat-o secretă in faţa forţelor militare. Articolul următor, preluat din revista Times, dă credit acestor zvonuri. Speranţa mea este că această scurtă sinteză a vieţii lui Einstein ii va determina pe cititori să ii privească opera cu alţi ochi (fără intenţia de a o discredita in vreun fel). In continuare, vom continua istoria ştiinţei fizicii, pornind de la opera sa. Articol Documentarea Teoriei Câmpului Unificat a lui Einstein 16
  • 17. In timpul unei cercetări făcute la o bibliotecă publică am dat peste un articol interesant. Inainte să ajung la materialul pe care il căutam, am remarcat o dungă galbenă pe coperta unei cărţi. Pe ea era scris cu litere negre: „1943”. Era o sinteză a unor articole apărute in revista Times incepand din anul 1943. Am scos cartea din raft şi am căutat numerele din august 1943, data atribuită Experimentului Philadelphia. Spre surpriza mea, am găsit intr-adevăr un articol despre Albert Einstein şi despre Institutul de Studii Avansate, locul in care se presupune că a fost conceput Experimentul Philadelphia. Articolul a apărut in numărul din 9 august 1943 şi poate fi găsit in orice bibliotecă. Este intitulat „Gătitul cu apă” şi sună astfel: „In Princeton există o şcoală in care profesorii nu le predau nici o materie studenţilor. Este vorba de Institutul pentru Studii Avansate, infiinţat acum zece ani. Printre profesorii care predau aici se numără şi Albert Einstein. Cei 18 studenţi care studiază aici fac cercetări post-universitare şi sunt consideraţi atat de buni cunoscători ai domeniilor lor de referinţă incat nu mai au practic nimic de invăţat de la profesorii lor. Ceea ce se incearcă aici este lărgirea viziunii studenţilor prin abordări mixte ale unor domenii de cercetare, privite din unghiuri noi. Studenţii se limitează să ia parte la conferinţe, nu işi iau notiţe, nu dau examene şi nu primesc note. Totuşi, se pare că săptămana trecută toată lumea muncea din greu la un anumit studiu, considerat pe timpuri o specialitate a europenilor. Insuşi Albert Einstein a muncit intens la unificarea anumitor teorii ale forţelor gravitaţionale şi electrice, pentru a rezolva astfel diferite probleme de matematică şi de fizică puse de marina Statelor Unite. Imbrăcat in pantalonii săi ieftini, de culoare albastră, şi cu aureola de păr alb şi răvăşit care ii inconjoară capul, el ne-a spus: ‚Aici, noi gătim cu apă’, ceea ce insemna (conform explicaţiei unui coleg): ‚Noi nu facem miracole’. Pe una din tablele incărcate cu formule matematice ameţitoare, femeia de serviciu a găsit expresia: „De şters”. Pe o altă tablă, pe care scria ‚A nu fi şters’, era scrisă formula 2+2=4”. Expresia era scrisă direct pe perete. Ceea ce mi se pare amuzant era faptul că autorul articolului il descria pe Einstein ca avand pantalonii legaşi cu sfoară. Dacă vă mai amintiţi de personajul numit dr. Rinehart (despre care Preston crede că este una cu John von Neumann), trebuie să precizez că şi acesta purta pantaloni ieftini legaţi cu o sfoară. Oare toţi savanţii specializaţi in teoria campului unificat au ceva impotriva curelelor? Le afectează oare combinaţia de piele şi metal procesul de gandire? Sau, cine ştie, poate că legarea pantalonilor cu sfoară le trezeşte intr-o manieră necunoscută de noi o stranie putere kundalini… Cel mai probabil, insuşi felul lor de a gandi ii impiedică să acorde o importanţă prea mare felului in care arată. Nu este mai puţin adevărat că la inceputul carierei lor, atat von Neumann cat şi Einstein obişnuiau să poarte costume şi să se imbrace la modă. Ne putem intreba pe bună dreptate dacă această prăbuşire a respectului de sine nu este legată in vreun fel de un anumit proces de programare. Articolul de mai sus este semnat de Peter Moon şi a fost retipărit integral in numărul 6 din primăvara anului 1994 al revistei noastre informative, The Montauk Pulse. Capitolul 9 Viteza luminii După eşuarea experimentului Michaleson-Morley din anul 1887, următorul eveniment care a cutremurat lumea fizicii a fost apariţia Teoriei Speciale a Relativităţii, lansată public de Einstein in anul 1905. In capitolul 5 afirmam că realitatea generată in interiorul unei bule trebuie să se situeze in afara realităţii noastre. Altfel spus, călătorii intr-o bulă a realităţii pot depăşi viteza luminii in raport cu realitatea noastră, dar nu şi in raport cu propria lor realitate (din interiorul bulei). Am simplificat atunci puţin lucrurile, căci potrivit Teoriei Speciale a Relativităţii, emisă de Einstein, nimic nu poate călători cu o viteză mai mare decat 300.000 kilometri pe secundă (viteza luminii). Teoria lui Einstein include principiul potrivit căruia nici o formă de energie nu se poate deplasa cu o viteză mai mare decat c, viteza luminii. De aceea, dacă cei care călătoresc in interiorul unei bule de realitate cu o viteză rezonabilă in propria lor realitate, dar cu o viteză mai mare decat viteza luminii in raport cu propria noastră realitate, inseamnă că este ceva in neregulă cu afirmaţia potrivit căreia in realitatea noastră nici o formă de energie nu se poate deplasa cu o viteză mai mare decat c. 17
  • 18. Inainte de a discuta mai in detaliu despre aceste limitări ale teoriei, vă propun să facem o scurtă trecere in revistă a felului in care a evoluat in continuare fizica. Cand a apărut Einstein şi şi-a lansat Teoria Specială a Relativităţii, acesta a afirmat că viteza luminii este constantă şi independentă de viteza sursei luminii. Altfel spus, in orice punct de observaţie ne-am afla, lumina se mişcă cu o viteză constantă. Această afirmaţie este extrem de interesantă, dar şi mai fascinant este ceea ce nu spune Einstein. El nu spune nimic despre ceea ce se intamplă cu viteza luminii atunci cand aceasta trece printr-o prismă. Se ştie că atunci cand trece printr-o prismă, lumina albă se descompune in diferite culori, care au viteze diferenţiate. Frecvenţele inferioare au viteze mai mari, in timp ce frecvenţele superioare au viteze mai mici. La prima vedere, am putea crede că viteza luminii nu este chiar constantă şi că Einstein s-a inşelat. Ei bine, lucrurile nu stau chiar aşa. Dacă privim lumea din jur, ne putem gandi că Einstein nu a avut dreptate, căci pretutindeni nu vedem decat culori diferite, care se deplasează cu viteze diferenţiate. Lumina la care se referă Einstein in Teoria Specială a Relativităţii nu este insă cea pe care o vedem in viaţa de zi cu zi. El vorbeşte de lumina care călătoreşte intr-un vid perfect. De aceea, orice formă de lumină am măsura, aceasta nu ar face decat să tindă către viteza luminii, fără să o atingă vreodată. Nici chiar spaţiul cosmic nu reprezintă un vid perfect; de aceea, lumina care călătoreşte prin el nu se mişcă cu viteza indicată de Einstein, ci doar cu o viteză apropiată de aceasta. Chiar vidurile create in laborator la ora actuală sunt mai apropiate de perfecţiune decat vidul din spaţiul cosmic. Deşi nu sunt nici ele absolute, se apropie destul de mult de acest statut. In experienţa obişnuită nu există o referinţă a vitezei de care vorbeşte Einstein. Culorile pe care le vedem in viaţa de zi cu zi nu reprezintă decat nişte distorsiuni ale adevăratei lumini. In cea mai mare parte, lumina captată pe pămant este emisă de soare, dar este distorsionată de atmosfera terestră. Deşi anumiţi fizicieni ai epocii afirmau că lumina este alcătuită din unde continue, cercetările lui Einstein l-au condus pe acesta să creadă că lumina reprezintă un flux de particule pe care le-a numit fotoni. De atunci, dezbaterea ştiinţifică nu a incetat nici o clipă, oamenii de ştiinţă intrebandu-se dacă lumina este alcătuită din unde sau din particule. Acesta a ajuns un domeniu de cercetare in sine şi există oameni care au ajuns să se intrebe care este punctul precis in care o undă se transformă in particule, cu toate experienţele transcendente care rezultă din acest fapt. Intr-un vid pur, fotonii se vor manifesta ca o undă de energie pură. Ei nu se manifestă deloc ca particule. Aceasta este lumina pură la care făcea referire Einstein in Teoria Specială a Relativităţii. Cand intră intr-un camp magnetic, lumina işi modifică starea şi se divide in particule sau fotoni. In această stare, viteza ei nu mai este c. Altfel spus, nu mai avem de-a face cu aceeaşi lumină care se mişcă cu o viteză constantă. Din această perspectivă, putem spune că magnetismul reprezintă un factor intrinsec in crearea materiei, dacă nu cumva chiar factorul primordial. Merită să observăm de asemenea că tot ceea ce percepem in lumea din jurul nostru este o lumină magnetizată, adică o distorsiune a luminii pure (care călătoreşte cu viteza c). Ideea că magnetizarea luminii transformă această energie in particule este extrem de importantă. Corolarul ei este că prin demagnetizarea luminii vom obţine o lumină pură, cu condiţia ca experienţa să se petreacă intr-o stare de vid. Să analizăm puţin ce s-a intamplat in timpul Experimentului Philadelphia. In acel caz, marina militară a plasat o serie de bobine in jurul unui vas. Militarii au incercat să demagnetizeze carcasa vasului pentru a nu atrage minele subacvatice (concepute astfel incat să explodeze atunci cand intră sub incidenţa campului magnetic al metalului din care sunt alcătuite vasele). Intrucat in jurul navei respective a fost creat inclusiv un camp de solotoni, acesta a servit drept vid, dand astfel naştere unei bule de realitate. Cand nava a fost demagnetizată, particulele de materie au devenit unde şi vasul a dispărut. Consecinţele au fost extrem de ciudate, dar aceasta este o cu totul altă poveste. Principiul general este următorul: prin demagnetizarea materiei (care poate fi realizată cu ajutorul unor bobine, la fel ca in cazul Experimentului Philadelphia, dar şi al OZN-ului la bordul căruia am urcat), aceasta este transformată in lumină pură, lucru care nu poate fi experimentat in realitatea de zi cu zi. Aceasta reprezintă o energie pură şi ar putea fi 18
  • 19. considerată o lume in sine. Dacă se doreşte utilizarea acestei energii pure, obţinută prin demagnetizarea luminii obişnuite sau a materiei, aceasta trebuie controlată intr-un fel sau altul. Astfel intră in scenă frecvenţa specială de 435 MHz. Aşa cum spuneam mai devreme, intervalul de frecvenţă 400-450 MHz reprezintă fereastra către conştiinţa umană. Orice savant ştie că există o sursă sonoră care emană din Calea Lactee, produsă de stele, care are frecvenţa de 435 MHz. Se crede că tot ceea ce există in realitatea noastră are ca fundal realitatea de pe această frecvenţă. Altfel spus, frecvenţa de 435 MHz pare să fie temelia care susţine intregul univers in care ne aflăm11. Dacă lumina este demagnetizată şi se află in stare de undă, ea poate fi influenţată şi reasamblată sub formă de particule. Prin proiectarea conştiinţei asupra vidului demagnetizat, unda poate fi programată să se materializeze la un moment dat. Există mai multe posibilităţi de a face acest lucru. De pildă, dacă in vidul respectiv (in care există lumina demagnetizată) este trimisă o transmisie pe frecvenţa de 435 MHz, in vid apare o formă-gand care reasamblează lumina intr-o realitate. Acesta este principiul general al călătoriei in spaţiu, sarcină considerată deocamdată imposibilă pe planeta noastră. Capitolul 10 Distorsiunea 11 Nu există nici o indoială că frecvenţa de 435 MHz permite nu doar accesul la conştiinţa umană, dar emană din galaxia noastră. Din păcate, nu există informaţii disponibile despre această frecvenţă. Studiile referitoare la ea sunt inconjurate in mister şi speranţa noastră este că cineva dintre cititori ne va putea furniza informaţii suplimentare. Nu este exclus ca aceste informaţii să reprezinte unul din cele mai bine păzite secrete ale universului nostru. Dacă aceasta este frecvenţa pe care se manifestă intreaga noastră realitate, cunoaşterea acestei informaţii ar permite celui care o deţine să schimbe realitatea in care trăim chiar sub ochii noştri. Cititorii cu inclinaţii tehnice sunt rugaţi să consulte definiţia frecvenţei de 435 MHz din glosarul de la sfarşitul cărţii. După ce am examinat cateva din afirmaţiile lui Einstein dintr-o perspectivă nouă, vă propun să vedem in ce constă Teoria Specială a Relativităţii (aşa cum este explicată aceasta in Dicţionarul Webster): 1. Nu există o mişcare observabilă absolută. Există doar mişcări relative. 2. Viteza luminii este constantă şi nu depinde de viteza sursei luminii. 3. Nici o energie nu poate fi transmisă cu o viteză mai mare decat cea a luminii. 4. Masa unui corp aflat in mişcare reprezintă o funcţie a energiei pe care o conţine acesta şi variază in funcţie de viteza sa. 5. Materia şi energia sunt echivalente. 6. Timpul este relativ. 7. Spaţiul şi timpul sunt interdependente şi alcătuiesc impreună un continuum cu patru dimensiuni. 8. Prezenţa materiei conduce la o „distorsionare” a continuumului spaţio-temporal, care face ca un corp aflat in mişcare care trece prin apropiere să descrie o curbă. Acest efect este cunoscut sub numele de gravitaţie şi este evidenţiat de curbarea razelor de lumină care trec printr-un camp gravitaţional. Einstein afirmă că există un univers cu patru dimensiuni alcătuit din timp şi din spaţiul tridimensional. Nu trebuie să fii un geniu ca să inţelegi că dacă „materia distorsionează continuumul spaţio-temporal”, inseamnă că tot ceea ce există in lumea noastră reprezintă o distorsiune a unei realităţi mai elementare (cea cu patru dimensiuni). Această concluzie susţine afirmaţiile noastre, dar, aşa cum spuneam mai devreme, o campanie mas-media agresivă a prezentat distorsionat intreaga operă a lui Einstein. Dacă demagnetizăm lumina pură, aceasta se va curba şi va fi distorsionată. Este interesant de remarcat faptul că insuşi cuvantul magnet derivă de la rădăcina „magus”, care inseamnă magician sau practicant al magiei. Analogiile şi corespondenţele alchimice pot fi găsite pretutindeni; trebuie doar să ne dăm osteneala să le descoperim. Universul tridimensional in care ne aflăm nu este altceva decat lumină magnetizată. In capitolul precedent am arătat că materia poate fi nu doar convertită in energie, dar poate fi transformată intr-o energie superioară celei cunoscute in universul nostru, respectiv lumina demagnetizată. Am pornit de la ideea călătoriei in spaţiu cu viteza luminii, 19
  • 20. sau chiar cu o viteză mai mare decat aceasta. Pentru a obţine acest lucru, este necesar ca realitatea pe care o cunoaştem să fie transformată. Invers, realitatea noastră curentă nu a putut apărea decat prin distorsionarea realităţii cvadri-dimensionale. Cei care călătoresc intr-o bulă a realităţii prin spaţiu ajung dintr-un punct in altul printr-un fel de „truc”, căci energia nu poate să dispară fără a reapărea intr-un alt loc. Rezultă că bula călătoreşte printr-un fel de tunel sau vortex care se deschide in spaţiu, fără ca energia să fie inlocuită. Pentru a obţine acest fenomen, este necesar ca spaţiul să fie curbat sau distorsionat. Dat fiind că timpul este asociat cu spaţiul intr-o manieră intrinsecă şi matematic demonstrabilă, rezultă că trebuie distorsionat nu doar spaţiul, ci şi timpul. Pentru a inţelege cum poate fi realizat acest lucru, este necesar să ne continuăm călătoria prin istoria fizicii. Pe măsură ce ştiinţa continua să se dezvolte la inceputul secolului XX, descoperirea fotonilor sau a particulelor de lumină de către Einstein a condus la o ramură nouă a fizicii, numită astăzi Mecanica Cuantică. Această ramură studiază „cuantele” din care sunt alcătuite particulele nucleare (protonii, neutronii, electronii, etc.). Deşi Einstein nu a studiat niciodată cu adevărat acest domeniu, alţi savanţi renumiţi s-au aplecat cu atenţie asupra lui. Unul dintre aceştia a fost John von Neumann. Acesta a afirmat la un moment dat că volumul lucrărilor matematice in domeniu a devenit atat de mare incat nimeni nu le-ar mai putea citi sau inţelege pe toate. După propriile lui estimări, un savant nu ar putea inţelege mai mult de 10% din totalitatea teoriilor apărute. Mecanica cuantică este un domeniu teoretic prin excelenţă, care urmăreşte să descopere şi să explice chiar şi cele mai infime particule ale existenţei. Deşi sunt foarte mulţi fizicieni care o acceptă, există şi unii care o resping. Aşa-zişii fizicieni „purişti”, specializaţi in fizica solidelor, refuză teoriile generale sau particulare emise de fizicienii cuantici. Deşi oferă uneori argumente valabile, cea mai mare parte a criticii la adresa fizicii cuantice provine din zona anumitor interese de grup. Subiectul fizicii cuantice devine foarte interesant dacă dorim să inţelegem ce inseamnă un „vartej” (o distorsiune a continuumului spaţio-temporal). Pentru aceasta, trebuie să ne referim la una din particulele minuscule studiate de fizica cuantică, şi anume quarcul. Un quarc este o particulă subatomică. Altfel spus, dacă spargem un atom in particule elementare, vom descoperi că el este alcătuit din quarci. Evident, fizica cuantică modernă a descoperit tot felul de alte particule care alcătuiesc sau insoţesc quarcii, dar explicarea lor devine cu adevărat foarte complexă. Doritorii pot găsi informaţiile care ii interesează in lucrările de specialitate. Quarcii au un interes particular pentru noi pentru simplul motiv că observarea lor experimentală a demonstrat că aceste particule sunt instabile in raport cu timpul. Altfel spus, particulele care alcătuiesc realitatea noastră nu sunt stabile in raport cu propria noastră realitate. Ele pot apărea, după care dispar. Ii putem considera unde de energie, dar aceste unde nu pot fi urmărite ca fenomene electromagnetice normale in realitatea noastră. La fel ca şi celelalte particule subatomice, quarcii par să se afle in legătură cu alte realităţi. Dacă nu ar exista o asemenea legătură, ei ar fi stabili in raport cu realitatea noastră. Dacă avem de-a face cu nişte unde, acestea sunt emanate dintr-o altă realitate. Mediul in care se propagă nu se află in realitatea noastră (potrivit standardelor curente de măsurare), dar are totuşi o anumită legătură cu aceasta, căci ele pot fi parţial detectate. Detectarea lor nu ar fi posibilă dacă mediul in care se propagă nu ar avea o legătură cu realitatea noastră. Singura noastră problemă este că nu am descoperit pană acum instrumentele cele mai precise de măsurare a lor. Se poate demonstra astfel că un quarc face legătura cu o altă realitate, şi asta in mod regulat. Am dorit să vă prezint această teorie a quarcilor pentru a vă demonstra că există o punte intre realitatea noastră şi alte realităţi. Unii teoreticieni vorbesc despre aceste alte realităţi sub termenul generic de haos. Vom discuta şi despre acest aspect imediat. Atunci cand un OZN se mişcă dintr-un loc in altul cu o viteză mai mare decat viteza luminii, violand – in aparenţă – Teoria Specială a Relativităţii lui Einstein, el trece mai intai intr-o altă realitate, după care pătrunde din nou in realitatea noastră. De altfel, Einstein nu a afirmat niciodată că ieşirea din realitatea noastră, depăşind astfel viteza luminii, nu este posibilă. Unicul lucru pe care l-a afirmat el a fost acela că viteza luminii nu 20
  • 21. poate fi depăşită intr-un anumit cadru de referinţă. In timp ce in interiorul OZN-ului se creează o bulă de realitate, protejand astfel creaturile de la bordul navei şi realitatea in care trăiesc acestea, restul navei poate călători cu viteze foarte mari, dar dacă doreşte să ajungă in alte sisteme stelare intr-un interval de timp rezonabil, ea va trebui totuşi să iasă din această realitate, să intre intr-o realitate paralelă, iar apoi să reintre in realitatea noastră, intr-o manieră destul de asemănătoare cu cea in care procedează quarcii. Vorbeam puţin mai devreme de haos, concept care devine foarte important atunci cand discutăm despre OZN-uri, dar şi despre fizica cuantică. Pe măsură ce această ştiinţă sa dezvoltat, a devenit evident că oricat de evoluate ar deveni teoriile, acestea nu le pot oferi fizicienilor informaţii care să le permită acestora să prezică cu precizie comportamentul particulelor subatomice. Profesiunea oricărui om de ştiinţă are la bază prezicerea anumitor rezultate; de aceea, această lipsă de predictibilitate este de natură să-i innebunească pe savanţi. Intreaga mecanică cuantică are la bază exclusiv teoria probabilităţilor. Altfel spus, fizica cuantică nu poate prezice comportamentul particulelor subatomice decat in termeni statistici sau probabilişti, bazaţi pe observaţii empirice. Este ca şi cum ai fi nevoit să priveşti un meci de baseball, pentru a face o medie a loviturilor unui anumit jucător. Indiferent care este media sa, nu poţi prezice niciodată cu precizie cum va fi următoarea sa lovitură. Einstein s-a despărţit definitiv de fizica cuantică atunci cand a făcut celebra sa afirmaţie: „Dumnezeu nu joacă zaruri cu universul”. La fel ca mulţi alţii, era şi el convins că fizica cuantică nu face decat să descrie fenomene care vor putea fi prezise candva in termeni de cauză şi efect. Aşa cum a evoluat, mecanica cuantică nu reprezintă din această perspectivă decat o ştiinţă incompletă, care nu poate prezice altceva decat probabilităţi. Nefiind absolut precisă, dincolo de orice umbră de indoială, Einstein şi alţii ca el au preferat să o respingă. Probabilităţile de care vorbeau fizicienii cuantici au deschis noi perspective asupra unui subiect care i-a făcut dintotdeauna pe oamenii de ştiinţă tradiţionalişti să se simtă foarte inconfortabil: haosul! Printr-o analogie nu lipsită de umor, am putea considera haosul „umbra” de dincolo de indoială. A apărut astfel un nou domeniu de cercetare, numit Teoria Haosului, care işi propune să identifice şi să impartă pe categorii fenomene rămase pană acum necunoscute. Spre exemplu, materia din natură poate fi redusă la anumite tipare repetitive, care dau naştere unor forme geometrice nebănuite pană atunci. Oricate simetrii şi ordini ar fi descoperite, atat materia obişnuită cat şi cea biologică ascund intotdeauna noi şi noi factori impredictibili (haotici). Insuşi factorul radical al evoluţiei poate fi incadrat in această categorie. Teoria Haosului afirmă că tot ceea ce poate fi imaginat există deja sau va exista candva. Este o viziune nelimitată asupra existenţei, care corespunde epocii moderne, in care tot mai multe fenomene paranormale sau anormale incep să fie recunoscute. La randul lor, OZN-urile se incadrează de minune in această teorie a haosului. Cuvantul haos a căpătat o reputaţie destul de sinistră, care se datorează insă unei neinţelegeri. Conceptul este cunoscut din Antichitate, literatura ocultă populară folosind expresia de „haos magic”. Peter L. Carroll defineşte haosul ca fiind forţa care animă toate evenimentele din cosmos. El afirmă că deşi alţii folosesc termeni ca Tao sau Dumnezeu, el preferă conceptul de haos, care „este lipsit de semnificaţiile copilăreşti, antropomorfice, pe care i le atribuie religia”. Evident, dacă cineva ar reuşi să controleze forţele haosului, acesta ar fi inzestrat cu puteri supranaturale. Ar putea fi vorba de un Christos sau de un magician negru, in funcţie numai de intenţiile celui care le foloseşte. Urmărind evoluţia fizicii, am ajuns astfel la un punct in care această ştiinţă incearcă să inţeleagă predictibilitatea intregului univers. Acolo unde se termină ştiinţa, incepe vidul creator nelimitat, care include tot ce este fantastic, incredibil şi bizar. Deşi am incercat să aduc o anumită lumină ştiinţifică asupra OZN-urilor, fenomenele care le insoţesc de regulă nu pot fi incadrate decat in categoria fantasticului şi a bizarului. Aceasta este premisa de la care vom porni in continuare. Vom vorbi in capitolele următoare despre extratereştri, răpiri şi implanturi. Deşi mas-media şi o bună parte din 21
  • 22. populaţie consideră aceste subiecte haotice şi aberante, este important ca ele să fie studiate şi impărţite pe categorii cu o acurateţe cat mai mare posibilă, căci reprezintă fenomene de masă care fac parte integrantă din realitatea noastră şi nu mai pot fi negate de nimeni. Voi incepe prin a descrie propriile mele experienţe personale, care m-au condus la intalnirea din Pleiade. Capitolul 11 Contactul In copilărie am fost destul de bolnăvicios. Am avut o problemă cu limba, din cauza căreia nu am putut vorbi pană la varsta de cinci ani. Cand au descoperit despre ce este vorba, doctorii m-au operat. Instantaneu, am inceput să vorbesc. De fapt, mama povesteşte că nu mă mai puteam opri din flecăreală. Ştiam şi inainte să vorbesc, dar nu avusesem ocazia să practic acest lucru. Deşi această problemă s-a rezolvat, am continuat să mă imbolnăvesc frecvent. Problemele mele au atins apogeul la varsta de 12 ani, cand am leşinat de două ori din cauza unei tulburări cardiace. Lucrurile nu s-au imbunătăţit prea mult cand am devenit adolescent. Mişcările mele erau dezlanate şi nu mă putea coordona. In cele din urmă, s-a descoperit că sufeream de o boală neurologică, cunoscută popular sub denumirea de paralizie cerebrală. Deşi puteam gandi şi aveam o activitate cerebrală normală, semnalele emise de creier nu ajungeau corect la structura musculară, lucru care mă făcea să par handicapat. Cand am ajuns la varsta de 17 ani, aceste probleme au dispărut subit, fără nici un fel de explicaţii. Deşi puteam face orice doream din punct de vedere fizic, fişa sănătăţii mele i-a permis doctorului nostru de familie să mă scutească de armată, incadrandu-mă la rubrica 4-F. Nu este exclus ca incă de atunci să se fi avut in vedere angajarea mea in Proiectul Montauk. Deşi nu există explicaţii oficiale care să justifice revenirea stării mele de sănătate, este posibil ca aceasta să se fi produs ca urmare a unor vise extrem de ciudate pe care le-am avut la varsta de 16 sau 17 ani. Cel mai des imi apărea un fel de zeu uriaş, cu ochi albaştri, păr blond şi o infăţişare cat se poate de umană. Acesta mă lua cu el şi vizitam impreună tot felul de locuri. In aceeaşi perioadă cu aceste vise, am inceput să aud o voce in mintea mea. Nu era o voce demoniacă sau malefică, ci una foarte inteligentă. Puteam discuta orice cu ea. Visele şi vocea din cap au continuat să existe chiar şi după ce starea mea de sănătate s-a imbunătăţit dramatic, făcandu-mă să mă intreb ce se intamplă. M-am temut chiar să nu fi innebunit, căci era evident că aceste experienţe nu făceau parte din „normalitate”, aşa cum era inţeleasă aceasta de către societate. In consecinţă, cand am intrat la colegiu m-am decis să mă fac psihiatru. Am invăţat cu această ocazie tot ce studiază studenţii la psihiatrie şi am ajuns la concluzia că nu sunt nebun. La inceput, m-am temut că sufăr de sindromul personalităţii multiple, dar am renunţat curand şi la această temere. Cunoaşterea pe care am dobandit-o era prea amplă pentru a putea fi atribuită unei alte identităţi. Se petrecea altceva. Nu peste mult timp, am devenit senzaţia cursurilor de hipnoză. I-am cerut profesorului să mă aducă in stare de hipnoză şi să mă trimită (prin regresie psihică) in perioada viselor pe care le aveam. L-am convins pe profesorul meu de hipnoză de sinceritatea mea şi de faptul că eram in legătură cu nişte extratereştri blonzi, bine făcuţi şi cu o inălţime de 2,1-2,3 metri. Următoarele regresii au scos la iveală faptul că aceste creaturi erau foarte amabile şi cat se poate de binevoitoare cu mine. I-am intrebat pe extratereştri dacă imi vor face vreun rău şi mi-au răspuns că nu. Au adăugat că probabil mă gandesc la micii cenuşii, care obişnuiesc intr-adevăr să facă examinări medicale pe oameni, inclusiv de tip chirurgical. Nu-mi mai amintesc numele acestui „zeu” blond, dar ştiu că mi-a spus că rasa sa nu are nevoie de asemenea operaţii medicale la nivelul corpului fizic. M-a pus să stau in faţa unui dispozitiv care i-a permis să imi stabilească pe loc intreaga stare de sănătate. In total, profesorul de hipnoză m-a pus să fac opt regresii in faţa intregii clase. Acest lucru mi se pare destul de remarcabil, căci la ora actuală nu mai pot fi hipnotizat. Regresiile au dezvăluit faptul că am fost luat in custodia pleiadienilor la varsta de 15 ani, fiind transportat pe planeta lor pentru restabilirea stării mele de sănătate şi pentru a 22
  • 23. primi o educaţie corespunzătoare. Nu imi dau seama dacă aceste intalniri s-au produs in starea de vis sau in constelaţia propriu-zisă. Cert este că după aceste experienţe, am căpătat brusc o cunoaştere foarte profundă a domeniului electronicii. Părinţii mei şi-au dat seama de acest lucru şi au rămas perplecşi. Tot atunci mi-a apărut şi vocea din minte, care imi răspundea de multe ori la intrebările pe care le aveam sau mă trimitea la sursa unde puteam găsi răspunsurile care mă interesau. Indiferent care este explicaţia obiectivă a acestor experienţe, cert este că ele mi-au schimbat dramatic viaţa in bine. Am dobandit o cunoaştere incredibilă şi un corp mult mai sănătos decat fusese vreodată pană atunci. Chiar şi efectele neplăcute ale paraliziei cerebrale mi-au dispărut. Este important să ţineţi cont de toate aceste experienţe atunci cand veţi evalua adevărul lucrurilor pe care le-am invăţat de la pleiadieni despre ei inşişi şi despre planeta lor. Capitolul 12 Pleiadele La varsta de 15 ani, am fost dus cu o navă spaţială la o bază micuţă localizată pe una din lunile lui Jupiter. Cred că era vorba de Europa. Acolo, am fost examinat şi trecut printr-o serie de teste. Nu am nici o amintire neplăcută legată de acea experienţă. Dimpotrivă, m-am simţit destul de bine. Imi amintesc chiar că am mancat regeşte. Mi s-au arătat de asemenea mijloacele prin care se distrau extratereştrii, care erau foarte asemănătoare cu alte noastre. Era vorba de filme, jocuri pe calculator, etc. Era evident că aceste fiinţe erau absolut umane şi că se bucurau de aceleaşi lucruri ca şi oamenii de pe pămant. Am fost imbarcat apoi din nou pe navă şi am făcut o călătorie lungă, care a durat circa o zi terestră. Am ajuns astfel intr-o lume extrem de frumoasă, in care predomina culoarea verde şi pe care ei o numeau Alderon. Acolo, am fost plimbat prin diferite oraşe, cu clădiri din sticlă şi turnuri inalte. Cerul era albastru şi peisajele aveau o frumuseţe care iţi tăia respiraţia. Aerul era extrem de curat, nefiind deloc poluat. Mi s-a spus că şi apa era foarte pură. Cu mult timp in urmă, avuseseră şi ei probleme cu poluarea, dar le-au corectat şi au refăcut lanţul trofic natural. Fauna de pe Alderon este foarte asemănătoare cu cea de pe pămant. Atmosfera planetei este mai bogată in oxigen cu circa 29-30 de procente. Soarele lor este similar celui de pe pămant, fiind situat la o distanţă de aproximativ 93.000.000 de mile. Principala diferenţă intre pămant şi Alderon se referea la construcţii şi la peisaje. In timp ce planeta noastră este sufocată de construcţii umane, case şi drumuri, pe planeta lor predominau grădinile şi peisajele naturale. Existau campii intinse, pline de verdeaţă, păduri şi regiuni foarte mari acoperite cu o junglă sălbatică. Pe scurt, mediul exterior lăsa impresia unei grădini imense; chiar şi clădirile erau construite in aşa fel incat să scoată in evidenţă această impresie. In mod evident, ideea de ecosistem avea prioritate pe planeta lor. Refacerea oxigenului era situată in fruntea listei, iar civilizaţia umană a fost construită ca o anexă la marea grădină a naturii. Scopul nu era ca ea să iasă in evidenţă, ci dimpotrivă, să se amestece cu mediul in formă de grădină. Mi s-a făcut un tur al oraşului. Oamenii arătau la fel ca pe planeta noastră, dar mult mai sănătoşi. Nu păreau nişte fiinţe controlate şi nu consumau droguri. Din cate mi s-a spus, fiecare făcea activitatea care ii plăcea cel mai mult şi care i se potrivea cel mai bine, fără restricţii. Nu exista un sistem monetar. Clădirile erau construcţii in formă rectilinie, similare cu alte noastre, cu excepţia faptului că aveau colţurile rotunjite. Nu existau acoperişuri din şindrile. Pereţii exteriori ai clădirilor aveau o suprafaţă uniformă, ferestrele fiind incastrate in ziduri, astfel incat să nu deranjeze această uniformitate. Unele clădiri păreau construite din metal, in timp ce altele foloseau ca principal material de construcţie piatra. Existau diferite culori, dar intotdeauna in acord cu peisajul natural. Deşi nici o clădire nu era rotundă şi nu avea formă de dom, unele ferestre ieşeau in afară sub forma unor emisfere. Cel mai tare m-a uimit interiorul clădirilor, neputand să-mi dau seama in ce fel erau construite acestea. Nu existau colţuri sau elemente de legătură. Totul părea un singur perete omogen şi amorf. Nu exista nimic care să amintească de o sudură, şi m-am intrebat dacă nu cumva intreaga structură era turnată intr-o singură matriţă. 23
  • 24. In interior, pereţii erau zugrăviţi de regulă intr-o singură culoare. Atmosfera era foarte conservatoare, fără dungi sau alte structuri care să iasă in relief. Mobila era simplă şi părea construită din materiale plastice. Avea un punct comun cu clădirile, in sensul că nu-ţi puteai da seama cum era construită. Aveau fotolii şi scaune cu manere, dar fără şuruburi. Am pipăit unul dintre ele ca să-mi dau seama cum era construit, dar nu am reuşit să inţeleg cum ii funcţionau mecanismele. Căminele nativilor erau unităţi familiale simple. Marea majoritate erau risipite in peisaj, fiind aranjate cu mult gust. Exceptand suprafeţele plane şi colţurile rotunjite, semănau destul de mult cu casele de pe pămant; se incadrau insă mult mai armonios in mediul exterior. In interior, erau mobilate bogat. Aveau şi opere de artă, de o mare frumuseţe. Marea majoritate erau picturi cu peisaje ale naturii. Am văzut şi o pictură a unei ferme. Existau asemenea ferme, deşi cea mai mare parte a alimentelor lor erau sintetizate. Aveau şi un fel ecrane care funcţionau pe post de televizoare, inzestrate cu sunet, dar nu miam putut da seama unde erau difuzoarele. Semnalul sonor părea să fie transmis direct simţurilor. Nu existau străzi aşa cum le cunoaştem noi. Transportul se făcea la pas, dar exista şi un sistem de tele-transport public, cu ajutorul căruia puteai ajunge in orice loc doreai. Staţia de plecare era intotdeauna chiar in casa omului. Nu existau vehicule de nici un fel. După ce am terminat turul oraşului, am fost dus intr-o instituţie educativă. Acolo, am trecut printr-un proces de invăţare echivalent cu obţinerea a patru doctorate pe pămant. Subiectele pe care le-am studiat au fost: fizica, electronica, psihologia şi divinitatea. Mi-au spus că această cunoaştere imi va fi de mare folos in timpul vieţii mele pe pămant. In paralel cu educaţia, am fost dus la un centru medical şi supus la tot felul de teste. Mi-au vindecat problemele neurologice de care sufeream, lucru care ar putea explica dispariţia acestora aproape peste noapte in viaţa mea terestră. Mi-au vindecat de asemenea problemele cardiace. Medicul meu de familie mi-a spus că s-a petrecut un miracol. Mi-a ascultat personal inima şi a auzit o aritmie cat se poate de clară; o lună mai tarziu, aceasta dispăruse, şi nu putea inţelege cum. Mi-au fost efectuate noi teste neurologice, dar problemele de control dispăruseră. Pe scurt, eram foarte mulţumit de noii mei prieteni din Pleiade. Pleiadienii sunt oameni la fel ca mine şi ca dumneavoastră, dar mai evoluaţi. Civilizaţia lor este mult mai veche. Trăiesc mult mai mult decat noi, ajungand pană la varste de 1000 de ani de-ai lor, care echivalează cu circa 700 de ani pămanteşti. Cei mai mulţi seamănă identic, ca şi cum ar fi clonaţi. Au ochi albaştri şi părul blond, dar personalităţile lor diferă la fel de mult ca pe pămant. Se imbracă simplu, de regulă intr-o singură culoare. Practic, pe planeta lor nu există probleme de sănătate. In timpul şcolii, seara obişnuiam să merg acasă la Savantul Şef. Pleiadienii au camere pentru hobby-uri, iar camera lui era un laborator situat in spatele casei, cu o suprafaţă de circa 30 pe 10 metri. Era foarte bine echipat şi incredibil de curat. Avea produse electronice extrem de avansate, fără sisteme de control pe care să le cunosc. La fel erau şi aparatele electronice din clădirea guvernului sau din centrele ştiinţifice pe care le-am vizitat. Acest om colecţiona piese tehnologice vechi, la fel cum mie imi place să colecţionez aparatură radio veche. Era hobby-ul lui şi era o adevărată plăcere să-l vezi cum se bucură de el. Mi-a spus că o parte din colecţia lui avea o vechime de mii de ani. O parte din aceste vechituri semănau cu echipamentele tehnologice de pe pămantul nostru. Anumite scule semănau de asemenea cu ale noastre, căci nimic nu poate inlocui un om care stă la masa sa de lucru, incercand un circuit. Nu am nici o indoială că civilizaţia noastră se trage din a lor. Am văzut inclusiv scaune similare cu cel de la Montauk. Savantul Şef a fost principalul meu profesor, dar au mai existat şi alţii, care mi-au explicat cum funcţionează sistemul lor stelar şi care sunt inclinaţiile lor culturale. Cluster-ul stelar cunoscut sub numele de Pleiade are şase planete. Toate sunt locuite şi alcătuiesc impreună o civilizaţie comună. Trei din aceste lumi seamănă foarte mult cu a noastră. Planeta Arian este centrul filozofic şi cultural. Alderon este centrul tehnologic, in care se efectuează toate cercetările ştiinţifice şi intregul proces de producţie. Aldebaran este numele planetei pe care este situat centrul lor de apărare. Locuitorii acestei 24
  • 25. planete se ocupă cu apărarea semenilor lor, cu care sunt foarte protectori, uneori chiar in mod excesiv. Celelalte trei planete care alcătuiesc impreună cu primele civilizaţia pleiadiană nu sunt populate cu fiinţe umane. Fiinţele care trăiesc pe ele sunt alcătuite din energie pură. Pe una din aceste planete se situează Consiliul Suprem al civilizaţiei (care nu este de natură fizică). Acest consiliu este alcătuit din 12 super-fiinţe care conduc civilizaţia pleiadiană. Nu există o ierarhie intre ele. Sunt fiinţe de o mare bunătate, care ar putea fi echivalate cu ingerii din cultura noastră. Nici un pleiadian obişnuit nu pune vreodată la indoială hotărarile consiliului. La fel de adevărat este faptul că nu am auzit vreodată ca membrii consiliului să fi luat o hotărare greşită. Practic, Pleiadele reprezintă o societate liberă şi armonioasă, care din perspectiva noastră ar putea părea o utopie. Principalul factor care le-a permis să atingă această stare extrem de evoluată a fost acela că şi-au dezvoltat o conştiinţă colectivă care ii leagă pe toţi unii de ceilalţi. Această conştiinţă colectivă se manifestă ca o voce mentală pe care o aud cu toţii şi cu care pot conversa. Nu este vorba de un cor de voci, ci de o singură voce; in plus, aceasta nu dă niciodată ordine şi nu incearcă să controleze in vreun fel individul. Este mai degrabă un prieten sau un sfătuitor. In acest fel, fiecare pleiadian ocupă un loc distinct in conştiinţa colectivă, fără a-şi pierde astfel individualitatea. Dacă umanitatea ar fi la fel de unită, nu cred că ar mai putea avea loc vreun război sau vreo crimă pe pămant. Există şi la noi un asemenea camp de conştiinţă colectiv, dar este situat la nivel subconştient. Cunosc personal existenţa acestui camp, căci mi-am creat o legătură cu el, dar nu aud o voce distinctă, aşa cum se intamplă cu conştiinţa colectivă a pleiadienilor. Dacă ne-am dezvolta cu toţii această calitate, am auzi probabil şi noi această voce. De regulă, vocea conştiinţei pleiadiene nu face decat să mă sfătuiască şi să imi spună unde pot găsi răspunsurile la intrebările care mă frămantă. Din cand in cand, mă aduce la exasperare, căci nu imi dă niciodată răspunsuri directe, ci doar mă trimite la sursa unde le pot găsi singur. Din cate am aflat, istoria pleiadienilor este foarte veche. Are mai mult de 100.000 de ani pămanteşti şi işi are originea in ceea ce ei numesc Vechiul Univers. Au fost nevoiţi să treacă printr-un prag şi au ajuns in această parte a galaxiei noastre. S-au stabilit pe sistemul stelar alcătuit din şapte stele pe care noi il numim Pleiade. Sunt foarte convinşi insă că au venit din altă parte a universului. Felul in care definesc ei Vechiul Univers este destul de vag. Este un fel de univers pe care l-a creat la origini Creatorul şi toată povestea seamănă intrucatva cu Războiul Stelelor al lui George Lucas. Vechiul Univers nu era foarte diferit de cel actual. Avea insă anumite probleme, motiv pentru care a fost creat universul fizic actual. Nici una din aceste informaţii nu este insă foarte clară şi amintirile lor despre Vechiul Univers alcătuiesc un fel de memorie genetică. De cele mai multe ori, il visează. Pleiadienii susţin că ei cred intr-un Creator. Orice fiinţă care conţine un crampei din acest Creator (noi am numi acest crampei „suflet”) este un fiu al Creatorului. In viziunea lor, Christos a fost o proiecţie a subconştientului colectiv al planetei noastre. Acesta reprezintă aspectul care ne leagă pe noi cu Creatorul universului. Christos a apărut pe pămant pentru a ne „forţa” să ne reapropiem de Creatorul nostru. Nu cunosc in intregime planurile pleiadienilor in ceea ce ne priveşte. Din cate miam putut da seama, doresc să ne ajute să evoluăm, căci sunt convinşi că intreaga evoluţie a galaxiei depinde in mare măsură de planeta noastră. Doresc de asemenea ca lucrurile să ia o turnură mai naturală pe pămant, căci sunt foarte mari naturalişti. Dintr-un alt punct de vedere, sunt interesaţi de noi dintr-o perspectivă antropologică, căci au convingerea că noi trăim astăzi ce au experimentat ei cu sute de mii de ani in urmă. Civilizaţia lor a inceput la fel ca a noastră, iar studierea noastră (şi a altor civilizaţii similare din univers) le oferă indicii despre propria lor istorie. Filozofia de viaţă a pleiadienilor este foarte simplă. Ei acţionează sub incidenţa „poruncii neamestecului in treburile interne ale altora”. Societatea lor este in totalitate liberă şi fiecare individ este incurajat să işi asume o misiune sau o sarcină. Atat timp cat sarcina respectivă corespunde unei nevoi a societăţii, individul primeşte de la aceasta tot ce are nevoie. 25
  • 26. In Pleiade nu există criminalitate. Făcand cu toţii parte dintr-o conştiinţă colectivă, orice crimă a unui pleiadian impotriva altuia ar fi o crimă impotriva propriei fiinţe. Atat timp cat toţi acceptă filozofia de viaţă a colectivităţii, ei nu pot cunoaşte ideea de crimă. Singura crimă pe care o pot comite, considerată de altfel cea mai mare intre toate, este amestecul in treburile altui individ sau ale altei civilizaţii. Nu pot sublinia indeajuns cat de mult cred cu toţii in acest principiu. Orice interferenţă in viaţa altei persoane sau a altei civilizaţii este pedepsită cu moartea. De altfel, ei sunt convinşi că această moarte nu este doar fizică, ci şi spirituală. Ţin foarte mult la acest aspect. Acesta este motivul pentru care pleiadienii preferă să işi trimită reprezentanţi pe alte planete, stabilind contacte cu nativii şi comunicand cu tot felul de fiinţe. Dacă acestea acceptă principiile de viaţă ale pleiadienilor, ele sunt considerate ambasadori ai planetei respective. Bănuiesc că eu insumi sunt un asemenea ambasador, dar există mii de fiinţe la fel ca mine. Nu suntem cunoscuţi pe planetele pe care trăim, dar menirea noastră este să inducem o influenţă paşnică in mediul nostru. De aceea, nu incurajăm nici un fel de violenţă sau act terorist. Nu incurajăm nici măcar actele de insubordonare civică. Pe de altă parte, nu trebuie să uitaţi că şi noi, la fel ca şi pleiadienii, suntem simpli oameni; de aceea, nu putem respecta acest ideal in proporţie de 100%. Deşi sunt convins că sunt un ambasador al pleiadienilor, ale căror planuri nu par să includă decat iubirea şi pacea, trebuie să recunosc că nu inţeleg in totalitate ceea ce doresc aceştia. Contactele mele pleiadiene nu mi-au dat pană acum nici un motiv să nu-i cred, dar asta nu inseamnă că trebuie să le acord un credit total fără o analiză critică a motivaţiilor lor. Spre exemplu, ei cred că ei au fost cei care au colonizat candva această planetă, dar sunt alte persoane care afirmă că strămoşii noştri au venit de pe Marduk sau de pe Orion. Am ajuns să cred că toate aceste civilizaţii şi-au stabilit colonii pe planeta noastră, cam in aceeaşi perioadă de timp. Alte suspiciuni legate de pleiadieni sunt cele născute din contactele lor cu Hitler şi cu cel de-al Treilea Reich. Este o temă foarte larg circulată in OZN-ologie, aşa că merită să o comentăm puţin. Din ceea ce mi-au spus contactele mele, Hitler a primit misiunea să prezerve sămanţa ariană (cuvant sinonim cu „pleiadiană”) pe pămant. Acest lucru nu presupunea in nici un caz uciderea super-duşmanilor pleiadienilor: draconienii, care au colonizat la randul lor pămantul, dand naştere rasei semitice. Unica lui sarcină a fost aceea de a proteja arienii de semiţi, creand o ţară pur ariană pentru toţi cei care doreau să trăiască intr-un mediu arian pur. Din păcate, Hitler a inţeles greşit misiunea care i-a fost trasată, deviind foarte mult de la ea. Aşa cum spuneam mai devreme, agenda pleiadienilor este una a iubirii şi a păcii. Ea cuprinde inclusiv domeniul educaţiei. Scopul lor este să ne educe in spiritul discernămantului personal, astfel incat să nu cădem in capcanele intinse de diferitele organizaţii secrete care incearcă să controleze această planetă. Pe scurt, consider contactele mele cu pleiadienii ca un fenomen pozitiv, chiar dacă neobişnuit, care nu poate fi contestat sau ignorat. Am studiat intensiv acest fenomen incepand de la varsta de 25 de ani, incercand să-mi fac un punct de vedere cat mai obiectiv. Cea mai convingătoare dovadă a faptului că aceste contacte sunt obiective a venit in anul 1991. Intr-o zi, am primit un telefon de la cineva care mi-a spus să mă duc la Gardiner Manor Shopping Mall la ora 4:00 după-amiază. M-am dus la mall şi am intrat inăuntru. Totul părea in regulă. In interior erau un număr de oameni care işi făceau cumpărăturile. Cand am trecut de uşa de la intrare, m-am simţit de parcă aş fi trecut printr-un zid. Luminile s-au stins şi oamenii au dispărut. Mă simţeam de parcă aş fi făcut un salt in timp. Am incercat să-mi dau seama ce se intamplă. La un moment dat, am intalnit un paznic de noapte şi l-am salutat. Ceasul arăta ora 3:00 dimineaţa. Am văzut apoi un coridor luminat care mergea in direcţie opusă faţă de uşa de la intrare. Mi-am adus aminte că atunci cand am primit telefonul, mi s-a spus să o iau pe acest coridor. La capătul lui am intalnit trei oameni care ar fi trebuit să fie contactele mele pleiadiene. Ca să fiu sigur că nu visez, am scris un mesaj pe o foaie de hartie: „Am fost aici la ora 3:00 dimineaţa”, pe care l-am aşezat intr-un ghiveci cu flori, cu scopul de a verifica 26
  • 27. mai tarziu dacă experienţa a fost reală sau nu. Amintirile noastre sunt uneori inşelătoare. Cert este că in acea noapte am avut un contact cu sursele mele pleiadiene. A doua zi dimineaţa, mi-am amintit o parte din aceste experienţe şi m-am decis să mă intorc la mall pentru a incerca să recuperez bileţelul pe care l-am lăsat in ghiveciul cu flori. Am intalnit acelaşi paznic cu care vorbisem noaptea trecută şi am vorbit cu el. Şi-a adus aminte de mine şi mi-a spus că in mod normal ar fi trebuit să mă tragă la răspundere pentru că mă plimbam prin mall după ora inchiderii, dar, dintr-un motiv sau altul, nu a făcut acest lucru. Nu-şi putea explica de ce. Am ajuns apoi la locul in care se afla ghiveciul şi am găsit in el bileţelul lăsat de mine. Acest lucru a constituit pentru mine o dovadă dincolo de orice indoială că am avut un contact paranormal, nu o halucinaţie. Din punctul meu de vedere, ţinand cont de toate experienţele prin care am trecut şi pe care vi le-am povestit in această carte, contactele cu pleiadienii au fost cat se poate de reale. Capitolul 13 Extratereştrii Deşi contactele mele cu extratereştrii s-au produs prin intermediul pleiadienilor, asta nu inseamnă că nu există şi alte creaturi care ne vizitează planeta. Intr-adevăr, există mai multe rase extraterestre care sunt interesate de planeta noastră. Informaţiile pe care le deţin in legătură cu ele provin de la contactele mele cu pleiadienii, dar şi din alte experienţe personale, inclusiv din informaţiile pe care le-am obţinut cat timp am lucrat pentru industria de apărare. Există tot felul de rase extraterestre, inclusiv unele foarte inferioare, incapabile să construiască nave spaţiale, sau măcar o maşină. Pentru a putea construi ceva, o rasă trebuie să fie capabilă de conceptualizare. Această calitate asigură evoluţia ei pe un nivel superior de conştiinţă. De aceea, atunci cand vom discuta despre extratereştri, nu voi aborda subiectul raselor inferioare de pe alte planete. Cei care ne interesează sunt extratereştrii capabili să construiască nave spaţiale pentru a vizita pămantul şi alte planete. Construirea unei nave spaţiale presupune o cunoaştere de un nivel foarte inalt, pe care nu o poate deţine decat o rasă inzestrată cu o funcţie dinamică activă (sau cuantică, după cum o numesc unii), cunoscută in mod normal prin termenul de „suflet”. Un suflet este o fiinţă care dispune de această funcţie şi care este aruncată in continuumul spaţio-temporal, unde este inzestrată cu o conştiinţă. Altfel spus, noi inşine suntem fiinţe inzestrate cu această funcţie dinamică cuantică, fiind alcătuiţi parţial din haos (altfel spus, fiind parţial imprevizibili). In terminologia computerelor, un suflet poate fi definit ca un program software autonom, care poate primi, trimite, prelucra şi da naştere la informaţii. De aceea, noi depăşim ca nivel de evoluţie lumea plantelor şi animalelor, care sunt programate exclusiv de către instinctul lor. Extratereştrii pe care ii vom studia in continuare sunt inzestraţi cu o conştiinţă şi cu un suflet, fiind capabili să deducă, să raţioneze şi să işi stabilească propria programare. Tipurile de extratereştri sunt foarte diferite, dar forma cea mai comună derivă din mamifere sau din lumea animalelor. Toate acestea sunt fiinţe umane sau umanoide, născute candva din evoluţia animalelor de pe planeta lor. Ei provin dintr-o lume asemănătoare pămantului, in sensul că presupune o faună şi un mediu capabil să susţină viaţa animalelor. Animalele de pe respectivele planete au multe similarităţi, dar şi deosebiri. De pildă, un caine de pe o altă planetă poate fi uşor diferit de un caine de pe pămant, dar va avea in esenţă acelaşi statut biologic. In afara mamiferelor, pe planetele respective există, la fel ca pe pămant, microbi, plante, insecte şi reptile, bazate pe acelaşi ciclu al carbonului ca şi viaţa de pe planeta noastră. Motivul acestei asemănări este simplu: carbonul, hidrogenul şi oxigenul sunt elementele care interacţionează cel mai uşor intre ele. Obţinerea amoniacului sau a nitrogenului se realizează in condiţii mai dificile (intrucat au molecule cu structuri mai complexe) care nu predispun către apariţia vieţii. Aşa se explică de ce viaţa pe pămant, ca şi viaţa foarte multor specii de extratereştri, are la bază ciclul carbonului. Este o simplă chestiune de geometrie moleculară. De aceea, cele mai comune forme umane de viaţă extraterestră sunt cele pe structură animală, la fel ca pe pămant. Pleiadienii fac ei inşişi parte din această categorie. Codul lor genetic este similar cu cel al maimuţelor. Grupul K sau Krundenshen12, după cum am inţeles că li se spune, este alcătuit de asemenea din fiinţe umanoide. Aceşti extratereştri 27
  • 28. sunt complet chei, dar dacă le pui o perucă pe cap, seamănă destul de mult cu noi. Altminteri, au o inălţime comparabilă cu a noastră, in timp ce pleiadienii sunt mult mai inalţi. Există multe alte grupuri in galaxia noastră cu o formă umană. Printre ei se numără inclusiv forme de viaţă mai particulare, precum oamenii-pisică, oamenii-caini sau oameniiurşi. Cu toţii intră in categoria mamiferelor, structura lor genetică nefiind foarte diferită de cea a oamenilor. In afara tipului mamalian13 mai există cel reptilian şi cel insectoid. Majoritatea acestor forme de viaţă sunt bipede şi umanoide. Unele au mai multe braţe sau picioare, dar se pare că forma cea mai comună şi mai eficientă rămane cea cu două braţe, două picioare şi un tors. Pare să fie o chestiune de pragmatism al evoluţiei. Desigur, din cand in cand apar şi mutaţii. Tipul cel mai comun de fiinţă reptiliană arată ca o incrucişare intre un aligator şi un om. Există un episod din Star Trek care prezintă destul de inspirat acest tip, sub forma unei creaturi pe nume Gorn, care s-a luptat cu căpitanul Kirk la insistenţa unui grup de fiinţe numite metroni. Metronii nu apar decat la sfarşitul filmului şi seamănă destul de mult cu pleiadienii, cu excepţia faptului că sunt mai scunzi. Hollywood-ul a avut intotdeauna o capacitate de neegalat de a intra in subconştientul colectiv, extrăgand din el diferite arhetipuri autentice. Acesta este doar un exemplu in acest sens. Reptilienii de tipul lui Gorn sunt destul de frecvent intalniţi in galaxia noastră, deşi nu toţi au raturi atat de hidoase. De regulă, sunt lenţi, dar puternici, şi nu se inţeleg deloc bine cu rasele umane (de felul pleiadienilor). Au capacităţi psihice remarcabile şi ii pot hipnotiza pe oameni pur şi simplu uitandu-se la ei. 12 Acest nume a fost receptat in stare de mediumitate de Duncan Cameron. 13 Asociat cu mamiferele. In afara mamalienilor şi a reptilienilor, forma de viaţă cea mai comună din univers este cea a insectoizilor. Cei mai des intalniţi sunt extratereştrii cenuşii (sau micii cenuşii), care reprezintă un fel de incrucişare intre o insectă şi o rasă reptiliană. Ei păstrează trăsăturile faciale ale reptilienilor, dar au schelete exterioare, nu interioare (cunoscute uneori şi sub numele de exo-schelete). Reptilienii şi mamalienii au un schelet interior. Există o celebră casetă video care prezintă un fel de fiinţă cenuşie murind. Creatura se zbate, mişcandu-se extrem de rapid. Dacă incetineşti mişcarea cadrelor video, constaţi că ea se mişcă intr-un interval de 1/30 dintr-o secundă. Nici mamalienii şi nici reptilienii nu se pot mişca atat de rapid, dar insectoizii pot. Micii cenuşii au şi ei puterile hipnotice ale reptilienilor, dar de multe ori sunt subjugaţi de aceştia. Micii cenuşii nu sunt singura rasă insectoidă, dar sunt de departe cei mai populari in literatura OZN. Mai există o specie de extratereştri care seamănă cu călugăriţele (insectele) noastre, cu singura diferenţă că au o inălţime de circa doi metri. Sunt o rasă foarte iubitoare, inclinată către vindecare, şi nu au deloc virtuţi războinice. Alte tipuri de extratereştri includ umanoizii inaripaţi sau oamenii-păsări. Aceştia se incadrează in categoria reptilienilor, păsările fiind ele insele considerate reptiliene din punct de vedere zoologic, deşi au sangele cald. Formele cele mai inteligente de viaţă reptiliană au sangele cald, spre deosebire de cele cu sange rece, care sunt mai puţin avansate. Mai există şi o a patra categorie de extratereştri despre care s-a vorbit. Este vorba de nişte plante inteligente, care o structură pe bază de celuloză. Personal, nu am auzit niciodată despre asemenea forme de viaţă, dar posibilitatea rămane. Există apoi fiinţele non-fizice, alcătuite din inteligenţă pură, despre care am vorbit atunci cand am descris viaţa in Pleiade. Acestea conduc destinele planetelor respective şi promovează conştiinţa de grup care se extinde in intreaga cultură pleiadiană. Reptilienii şi alte forme avansate de viaţă au la randul lor o conştiinţă de grup. Această facultate pare să fie o etapă a dezvoltării evoluţioniste care uneşte intreaga „bio-reţea” a unei rase. Extratereştrii la care am făcut referire mai sus nu sunt singurii care există in univers. Sunt insă singurii despre care deţin informaţii, şi oricum, reprezintă tipurile esenţiale de viaţă din galaxie. Vom vorbi in continuare despre felul in care au colonizat aceste rase pămantul. Capitolul 14 Colonizarea 28
  • 29. Din cate mi s-a spus, primii care au aplicat ingineria genetică pe pămant, transformand maimuţele in oameni şi creand prima rasă umană de pe planeta noastră, au fost pleiadienii. Oamenii sunt atat de apropiaţi din punct de vedere genetic de pleiadieni incat se pot incrucişa fără probleme cu aceştia. De fapt, suntem atat de inrudiţi cu ei incat putem trage concluzia că intreaga umanitate de astăzi este urmaşa lor. Pe pămant au venit apoi şi alte rase, care au continuat să aducă schimbări sistemului genetic al omului, astfel incat acesta să se apropie de propria lor structură genetică. Rasa caucaziană sau ariană a fost prima rasă creată de conştiinţa pleiadiană. Despre rasa orientală se crede că reprezintă o modificare genetică a pleiadienilor făcută de micii cenuşii (cei insectoizi). Acest lucru ar explica de ce orientalii au ochii oblici şi o mentalitate asemănătoare albinelor lucrătoare. Această informaţie nu reprezintă decat o supoziţie făcută in urma anumitor sugestii provenite de la diferite surse şi nu este menită să ofenseze pe nimeni. Următoarea rasă care a apărut pe pămant a fost Abernache. Aceşti extratereştri provin de pe planeta Marduk, citată de Sitchin in A douăsprezecea planetă. Se presupune că erau o rasă albă, dar au creat genetic rasa neagră. La origini, această rasă era cunoscută sub numele de nubieni şi au fost consideraţi nativi ai acestei planete. Structura lor genetică a fost incrucişată cu cea a pleiadienilor, obţinandu-se astfel rasa neagră pe care o cunoaştem astăzi. Marduk mai este cunoscută şi sub numele de Nemesis sau Bete noir, care inseamnă Bestia Neagră in limba franceză. Reptilienii de pe Orion au făcut şi ei modificări genetice asupra rasei pleiadiene, creand astfel rasa semitică. Toate acestea explică de ce rasa ariană este numită uneori şi rasa conducătoare. Teoria afirmă că ea reprezintă arhetipul uman primordial care a fost creat pe pămant. Pe langă rasele de mai sus, mai există şi cea a nativilor americani (pieile roşii). Deşi majoritatea legendelor lor indică faptul că provin la randul lor din Pleiade, această variantă nu este intru totul corectă. Identificarea lor cu pleiadienii provine din influenţa culturală a Atlantidei, care a fost o colonie pleiadiană şi puterea conducătoare cea mai recentă din istoria lor. Se crede că nativii americani derivă dintr-o fiinţă care prezenta o infăţişare umană, dar avea părul şi barba roşii, provenită din galaxia Andromeda. Dacă amestecăm intre ele toate cele patru rase amintite mai sus, obţinem rasa maronie, care poate fi considerată un amestec de caucazieni, negri şi orientali, intr-o combinaţie oarecare. Insist asupra faptului că eu nu afirm că o rasă sau alta este mai mult sau mai puţin inteligentă decat celelalte. Tot ce am dorit a fost să demonstrez felul in care au intervenit diferitele rase extraterestre asupra umanităţii, dand astfel naştere diferitelor rase umane şi amestecului cultural care există la ora actuală pe pămant. Cartea Cheile lui Enoh, semnată de J.J. Hurtak, afirmă că umanitatea de pe planeta noastră işi trage rădăcinile de la elohim-i, care au provenit din constelaţiile Orion şi Pleiade. După părerea mea, această afirmaţie este corectă, căci marea majoritate a interferenţelor in istoria noastră au venit din această zonă. Aceasta a fost, pe scurt, maniera in care a fost colonizat pămantul. Vom examina in continuare motivaţiile şi orientările diferitelor grupe de extratereştri. Capitolul 15 Confederaţiile de extratereştri In galaxia noastră există trei grupe sau confederaţii. Termenii pe care ii voi folosi pentru a le descrie au fost receptaţi in stare de mediumitate de către Duncan Cameron şi provin de la sursa de informaţii a acestuia. Aceste grupuri sunt: Neveronii, Confederaţia Galactică şi Leveronii. Grupul neveronilor este doar un alt nume pentru Confederaţia Pleiadelor, pe care am descris-o deja pe larg. Consideraţi de mulţi şi „grupul extratereştrilor buni”, ei trăiesc sub incidenţa legii neamestecului in treburile interne ale altora. Confederaţia Galactică este un organism similar Naţiunilor Unite de pe planeta noastră. Ea este alcătuită din numeroase grupuri care s-au unit şi au format o confederaţie de planete. Sunt un grup estul de neutru, care trăieşte sub incidenţa aceleiaşi legi a neintervenţiei derivată din Confederaţia Pleiadelor sau a neveronilor, dar aplicată mai puţin 29
  • 30. sever ca in cazul acestora. In timp ce Confederaţia Galactică are un anumit cod care le permite să intervină pentru a păstra echilibrul sau pentru a salva pe cineva dintre ai lor, codul neamestecului in treburile interne ale altora pe care il aplică pleiadienii este necondiţionat. Chiar dacă riscă să piardă o navă pe această planetă, pleiadienilor le este interzis să işi aplice tehnologia mai avansată pentru a le face rău oamenilor şi a-şi salva astfel semenii. Preferă mai degrabă să trimită pe cineva să distrugă nava, pentru a nu o lăsa astfel pe mainile noastre. Cel de-al treilea grup este cel al leveronilor. Duncan a receptat un cuvant mult mai lung şi mai complicat, dar eu prefer să aplic această simplificare fonetică, spunandu-le Leveroni. Cuvantul „leviatan” (legat etimologic de cuvantul „şarpe”) derivă de la acest grup al leveronilor. Ei reprezintă arhetipul diavolului sau al unor fiinţe extrem de malefice, latura negativă a universului. Sunt oricand dispuşi să calce peste cadavre pentru a obţine ceea ce doresc şi cultivă principiul potrivit căruia scopul scuză mijloacele. Alianţa leveronilor este alcătuită din reptilieni şi cenuşii, iar liderul lor provine de pe planeta Draco, care işi are orbita in jurul lui Draco Major din constelaţia Orion. Din acest motiv, leveronii mai sunt numiţi uneori şi Alianţa Orion. Există şi un grup de pleiadieni care au strans legăturile cu alianţa Orion. Sunt rebeli fugiţi din Pleiade, dar care işi protejează cu stricteţe semenii (pleiadieni). De fapt, există trei grupuri de pleiadieni. Primii sunt arienii (de la care provine şi termenul nostru, cu conotaţii similare). Aceştia sunt ganditori, filozofi şi visători. Unii dintre ei refuză să lupte, indiferent de circumstanţe. Al doilea grup de pleiadieni, cei de pe Alderon, sunt cei care acţionează. Gandesc la fel de pozitiv ca şi primii, dar sunt mult mai pragmatici. Numele lor apar inclusiv in filmul Războiul Stelelor. Sunt situaţi cumva la mijloc, intre filozofii arieni şi războinicii din cea de-a treia categorie, care provin de pe Aldebaran. Celor din urmă li se mai spune şi pleiadienii negativi. Ei sunt cei care l-au contactat pe Hitler, dandu-i sarcina de a-i proteja pe arieni. Erau convinşi că işi protejează in acest fel fraţii; de altfel, sunt vestiţi prin maniera extremistă in care acţionează uneori. Deşi aldebaranii sunt tot pleiadieni, ei se apropie cel mai mult de grupul Orion. Nu respectă cu stricteţe codul neintervenţiei al celorlalţi pleiadieni şi sunt oricand dispuşi să vină pe această planetă pentru a-şi salva un seamăn pleiadian din mainile unuia din celelalte două grupuri. Nu cunosc exact structura draconienilor, dar ştiu că există cel puţin trei grupuri diferite. Unii dintre ei par să fie de-a dreptul umani. Nu toţi sunt reptilieni sau insectoizi ca infăţişare. Date fiind interesele lor divergente, este evident că universul in care trăim nu este lipsit de conflicte. Pe de o parte, există Alianţa Pleiadiană, care ar dori ca nimeni să nu intervină asupra vieţii altora. Există apoi Confederaţia Galactică, care acceptă o interferenţă condiţionată. In sfarşit, mai există şi leveronii sau cei de pe Orion, care nu işi doresc altceva decat să interfereze. Speranţa lor este să transforme pămantul intr-o anexă a Imperiului Draconian. Acest conflict conduce la o adevărată bătălie pentru pămant, care se transmite intr-o manieră subtilă in intreaga ţesătură culturală a societăţii noastre. Războiul se referă inclusiv la aerul pe care-l respirăm, la hrana pe care o consumăm, la maşinile pe care le conducem, la banii pe care ii folosim, la muzica pe care o ascultăm, la politicienii pe care ii votăm, etc. In sinteză, viaţa de pe pămant nu este lăsată să evolueze la voia ei. Toată lumea se amestecă şi interferează. Fiecare grup incearcă să caştige controlul asupra celorlalte, iar unii dintre ei nu se sfiesc să folosească mijloace brutale pentru a-şi atinge scopurile. Ajungem astfel la una din cele mai sinistre modalităţi de subjugare a populaţiei de pe pămant: răpirile şi implanturile. Capitolul 16 Răpirile Majoritatea răpirilor pot fi clasificate in două grupe: răpiri ale extratereştrilor şi răpiri ale guvernului. Atunci cand spun „guvern”, nu mă refer la oficialii aleşi de faţadă, ci la acei Iluminaţi care alcătuiesc o societate secretă şi misterioasă, care conduce cu adevărat societatea, folosindu-se in acest scop de toate instituţiile statului. Acest grup s-a infiltrat la toate nivelele societăţii, aplicand mijloace de control al minţii dintre cele mai abjecte, dar se concentrează indeosebi asupra unor centre de putere, cum sunt: armata, marile corporaţii şi 30
  • 31. toate celelalte sfere de influenţă, inclusiv guvernul. Este interesant de remarcat că pe la mijlocul anilor 90, foarte multe programe de televiziune au vorbit de fenomenul răpirilor de către extratereştri. Ai fi zis că „adevărul” incepe să iasă la suprafaţă. In realitate, extratereştrii au fost folosiţi in acest caz ca paravan, căci guvernul are propria sa agendă a răpirilor, dar ar prefera ca aceasta să rămană secretă, punand-o in intregime pe seama străinilor veniţi din spaţiul cosmic. Şarada merge chiar mai departe. Foarte mulţi oameni care işi amintesc sub hipnoză că au fost răpiţi, pun acest lucru pe seama extratereştrilor, chiar dacă au fost răpiţi de guvern. In realitate, in mintea lor au fost implantate amintiri superficiale, care se suprapun peste cele profunde, pentru a fi convinşi că au fost răpiţi de extratereştri, şi nu de guvern. Pentru guvernanţi este foarte convenabil să dea vina pentru toate răpirile pe extratereştri. Potrivit anumitor estimări, guvernul este responsabil pentru majoritatea răpirilor, in timp ce micii cenuşii nu sunt responsabili decat pentru 20-30% dintre acestea. In grupa răpirilor făcute de extratereştri, avem trei categorii: răpiri fizice, astrale şi prin inducţie. Răpirile fizice se referă la răpirile in corpul fizic ale celor in cauză, care sunt aşezaţi apoi pe mese, unde li se fac anumite operaţii. Răpirile astrale se referă la răpirea sufletului in afara corpului fizic şi la manipularea lui prin mijloace electronice sau altele, mai subtile. Inducţiile se referă la pătrunderea astrală in sufletul altei persoane şi executarea anumitor operaţii la acest nivel, prin incălcarea liberului arbitru al celui in cauză. Acest gen de manipulări sunt cele mai greu de recunoscut. Mulţi dintre cei care au fost supuşi acestor răpiri afirmă că au trecut literalmente prin pereţii casei lor, fiind traşi afară de o forţă misterioasă. Este vorba de un procedeu de inducţie fizică, extratereştrii avand tehnologia capabilă să reducă masa corporală la zero, astfel incat să poţi fi tras printr-un zid. Este posibil şi fenomenul astral, dar cercetările pe care le-am făcut mă fac să cred că majoritatea acestor răpiri sunt fizice. Răpirile fizice includ de regulă extracţia anumitor mostre sexuale. De la femei este luat un ovul, iar de la bărbaţi sunt prelevate celule spermatice. Există şi cazuri in care s-au făcut biopsii ale testiculelor sau ovarelor. In asemenea cazuri, ei taie pielea din spatele scrotului şi scot testiculele din săculeţ. Tubul care le susţine este suficient de lung pentru a permite acest lucru. După ce am auzit asemenea rapoarte, am intrebat un medic, care mi-a spus că tubul care susţine testiculele in interiorul scrotului are o lungime de circa 13 metri14. Celulele spermatice sunt stocate in tubul care face legătura intre testicule şi glanda prostată. Deşi acest gen de rapoarte sunt obţinute de regulă prin regresie hipnotică, ele nu sunt deloc imposibile din punct de vedere biologic. Un lucru este cert: in toate aceste cazuri extratereştrii prelevă probe genetice ale aparatului reproductiv. Există şi operaţii in urma cărora se prelevă mostre din căptuşeala stomacului, atat de la bărbaţi cat şi de la femei. In aceste cazuri, in ombilicul persoanei este introdus un ac mare, cu ajutorul căruia se prelevă biopsia. Dacă extratereştrii deţin tehnologia producerii celulelor-mamă15, ei ar putea chiar clona corpul respectiv. Aceste celule stem conţin intregul ADN al persoanei, in forma sa primordială. Geneticienii au inceput să-şi dea seama că atunci cand se diferenţiază in celule secundare, ADN-ul celulelor primare se schimbă. Aceste celule primare (stem) se găsesc de regulă la nivelul stomacului, gurii, regiunii anale, şi al altor porţiuni ale corpului aflate in contact cu mediul exterior. Celulele din gonade (testicule sau ovare) fac şi ele parte din această categorie. Ele conţin intregul cod genetic al organismului. Toate aceste lucruri sugerează că răpirile fizice efectuate de extratereştri au drept scop realizarea anumitor cercetări genetice. Foarte multe persoane răpite au depus mărturie că au văzut copii pe jumătate umani, pe jumătate extratereştri. Nu cred că mai există nici o indoială că cineva incearcă să incrucişeze genetica extraterestră cu cea umană. Un eventual motiv ar putea fi acela că rasa extraterestră este foarte bătrană şi muribundă. Nu este exclus ca, in timp, genetica lor să se fi „atrofiat” sau să se fi deteriorat, determinandu-i să incerce să işi recaştige tinereţea genetică printr-o incrucişare cu rasa noastră. Este ca şi cum ar incerca să repare stricăciunile 14 Acest gen de operaţie ar putea explica şi scrotul imens al lui von Neumann, despre care am vorbit intr-un capitol anterior. 15 Cunoscute sub denumirea de celule stem (celule nediferenţiate). produse cu ajutorul genelor noastre. Toate aceste fapte sugerează că extratereştrii care le 31
  • 32. comit au o bază genetică comună cu a noastră. Multe femei răpite işi amintesc că au intreţinut raporturi sexuale cu un extraterestru de sex masculin. In aceste cazuri, extratereştrii lasă fătul să se dezvolte timp de două luni (unii oameni vorbesc de trei luni), după care femeia este răpită din nou şi fătul este extras. De regulă, femeile descoperă că au rămas gravide, dar nu ştiu cum. Două luni mai tarziu, sarcina dispare. Asemenea rapoarte sunt foarte frecvente şi provin de la femei din toate regiunile ţării. In astfel de cazuri există cel puţin două posibilităţi. Una se referă la o fertilizare propriu-zisă, cu ajutorul unui extraterestru de sex masculin, la fel ca in cazul menţionat mai sus, iar cealaltă alternativă se referă la o insămanţare artificială a mostrei prelevate de la femeia răpită, folosindu-se ADN extraterestru, după care mostra este implantată la loc in trupul femeii, unde este lăsată timp de două luni. In final, femeia este răpită din nou, iar fătul este extras, fiind suficient de dezvoltat pentru a putea fi incubat in continuare. Această posibilitate este susţinută de numeroase rapoarte care descriu fiinţe pe jumătate oameni şi pe jumătate alte forme de viaţă, cum ar fi plante, reptile, etc. Prelevarea mostrelor genetice şi incrucişarea lor nu reprezintă singurul scop al răpirilor fizice. Extratereştrii execută şi implanturi. Uneori, acestea se reduc la implantarea unui receptor/transmiţător (un aparat care permite deopotrivă transmiterea şi recepţia de informaţii). Acest aparat este acordat pe o anumită frecvenţă şi programat să recunoască un anumit cod. Cand codul este transmis, el declanşează o transmisie care le permite extratereştrilor să il localizeze pe cel in cauză oriunde s-ar afla, pentru a-l putea răpi din nou. Acest sistem este necesar, de pildă, in cazul femeilor cărora li se implantează un făt care trebuie extras două luni mai tarziu. Dacă prelevă mostre genetice de la bărbaţi, procedează la fel. In cazul răpirilor unor bărbaţi, mostrele de spermă sunt prelevate cu regularitate, nu doar o singură dată. Cunosc cazul unui bărbat care a făcut terapie pentru a nu mai putea fi răpit; a reuşit acest lucru, dar s-a imbolnăvit din cauza excesului de spermă. Era atat de obişnuit cu golirea tubului seminal dintre testicule şi prostată de către extratereştri incat nu s-a masturbat niciodată. După incetarea răpirilor, celulele spermatice s-au acumulat in cantităţi atat de mari incat au sfarşit prin a putrezi, infectand intregul scrot. Medicul care i-a pus acest diagnostic i-a recomandat să işi golească din cand in cand tubul seminal. Majoritatea răpirilor fizice sunt executate cu scopul examinărilor genetice şi al efectuării de implanturi. Intre acestea din urmă se numără şi programările şi condiţionările de tot felul. Implanturile sunt realizate pe cale chirurgicală. De regulă, in urma lor nu răman cicatrice mari, ci unele foarte subtile, care nu iţi permit să-ţi dai seama despre ce este vorba dacă nu ştii exact ce cauţi. Adeseori, ridurile sunt folosite pentru a masca aceste cicatrice. La fel, semnele din naştere de pe corp. In unele cazuri, o linie foarte fină poate fi văzută dea lungul şirei spinării sau in apropiere de organele sexuale. Majoritatea răpirilor fizice sunt executate de extratereştrii cenuşii sau de „guvern”. Guvernul realizează el insuşi tot felul de cercetări medicale clandestine cu ajutorul celor răpiţi, dand apoi vina pe extratereştri. Eu nu afirm că extratereştrii sunt buni sau răi, dar planurile lor sunt destul de tulburătoare, deşi nici pe departe atat de inspăimantătoare ca cele ale guvernanţilor noştri. Deşi guvernul prelevă tot felul de mostre de sange şi altele, cercetările genetice nu reprezintă in mod tradiţional principala sa zonă de interes. Mai presus de orice, guvernanţii sunt interesaţi de metodele de control care presupun condiţionarea mentală şi implantarea a tot felul de chipuri in corp. Dacă supui o persoană care a fost răpită unei şedinţe de hipnoză, primele amintiri care ii apar sunt cele legate de extratereştri. Acestea sunt amintirile superficiale de care am vorbit mai sus. Dacă o conduci insă din ce in ce mai profund in interiorul subconştientului, extratereştrii se transformă brusc in oameni, purtand de regulă uniforme militare. Procesul invers, potrivit căruia extratereştrii ar implanta asemenea amintiri in subconştientul profund al celor răpiţi, este improbabil, căci nu ar avea nici o justificare logică. Dacă ar dori să credem că răpirile sunt executate de militari, ar aşeza aceste amintiri in partea superficială a subconştientului, şi nu in partea profundă. Există două nivele tehnologice folosite pentru realizarea răpirilor fizice. De multe 32
  • 33. ori, extratereştrii ii răpesc pur şi simplu pe cei in cauză din maşinile lor. De regulă, iţi poţi da seama că ai fost răpit pentru că la intoarcere te trezeşti intr-un alt loc şi trebuie să-ţi cauţi maşina. In astfel de cazuri se foloseşte o tehnologie de teleportare a oamenilor pe nava spaţială sau inapoi, de pe aceasta. Atat timp cat călătoresc pană la destinaţie, ei simt că plutesc prin aer, pană cand se opresc. Cea de-a doua tehnologie este folosită de guvern. Dacă in casa celui care urmează să fie răpit se mai află şi alte persoane, acestea sunt aduse in stare de inconştienţă. La fel procedează şi extratereştrii cu cei pe care nu-i doresc, dar de cele mai multe ori astfel de cazuri au de-a face cu guvernul. Există numeroase programe in derulare care intră sub incidenţa „răpirilor guvernamentale”. Unul dintre cele mai importante se referă la răpirile copiilor pentru a fi programaţi şi integraţi intr-un fel de armată super-secretă. Scopul este ca aceasta să fie activată in cazul declanşării unui eventual haos naţional. Copiii sunt programaţi să răspundă la apelul puterii din momentul respectiv, care se schimbă doar in aparenţă, ţelul ei fiind intotdeauna acelaşi: puterea absolută. Această programare fizică executată de guvern este realizată printr-un sistem de electro-şocuri similar maşinăriilor folosite in azilurile de nebuni. Una dintre cele mai eficiente tehnici folosite stimulează electric o stare de excitaţie sexuală pană la limita suportabilităţii. Cand subiectul este excitat la maxim (chiar inainte de ejaculare in cazul bărbaţilor şi chiar inainte de orgasm in cel al femeilor), agenţii suspendă această stare, astfel incat subiectul să rămană in ea pe o perioadă nedeterminată. In această stare, mintea sa devine deschisă, acceptand orice, de pildă, un blocaj de memorie. Această tehnologie a fost atat de mult perfecţionată incat orice agent o poate pune in aplicare. Şocurile electrice sunt operate printr-un program de calculator, pus pe o dischetă şi care poate fi rulat de pe orice computer portabil. Singurul lucru de care mai are nevoie agentul este o diagramă care să-i spună cand trebuie activat subiectul. Primul lucru pe care il face el este să işi atragă victima, intr-un fel sau altul, după care o conectează la computer şi rulează programul de pe dischetă. In mintea subiectului pot fi inserate astfel blocaje succesive de memorie, care ascund diferite amintiri. De asemenea, pot fi implantate ganduri in diferite secţiuni ale minţii. De fiecare dată cand subiectul va intra intr-o stare de excitaţie sexuală, gandul respectiv va fi activat. Aceşti oameni sunt de regulă programaţi să intreţină cat mai des relaţii sexuale, pentru a menţine astfel implantul activ. Subiecţii programaţi pot inclusiv să transmită informaţiile care le-au fost inoculate atunci cand se află intr-o stare de excitaţie sexuală. Extazul sexual este o stare magnetică şi hipnotică, fiind folosit in multe ritualuri de magie. Aflat intr-o asemenea stare, subiectul ii poate transmite partenerului informaţiile pe care a fost programat să i le transmită. El poate fi chiar determinat să işi controleze actul sexual pană la momentul in care trebuie să transmită informaţia dorită, fără a-şi da seama ce se intamplă. In momentul orgasmului are loc o fuziune a minţilor celor doi parteneri. Unii tineri sunt astfel programaţi incat pot trezi in anumite femei o dorinţă uriaşă, aproape miraculoasă. Dacă programatorii doresc răspandirea in masă a unui anumit program, ei apelează la aceşti tineri, care răspandesc pretutindeni sămanţa care le-a fost inoculată. O idee sau un program pot fi astfel inserate in societate intr-o manieră cat se poate de simplă. Programul poate fi banal, de genul: „Cumpăraţi detergentul ABC” sau „Votaţi-l pe politicianul cutare”, dar poate fi şi mult mai complex. Unii bărbaţi sunt programaţi astfel incat să intreţină chiar mai multe contacte sexuale pe zi, cu mai multe femei. Ei devin un fel de incubi16, cu un efect devastator asupra femeilor. După estimările mele, circa 10% din populaţia sub 30 de ani a fost deja programată in această manieră. Procesul de condiţionare este legat de cel de programare, dar se realizează intr-o manieră diferită. Procedura cea mai obişnuită implică tot electro-şocurile. Doi electrozi sunt conectaţi la creierul subiectului, căruia i se arată apoi o poză. Să spunem că se doreşte ca oamenii să il urască pe preşedintele ţării. In acest caz, agenţii vor pune poza preşedintelui in faţa subiectului, după care ii vor aplica şocuri electrice. După o vreme, acesta va ajunge să reacţioneze agresiv ori de cate ori va vedea poza preşedintelui in faţa ochilor. Va intra in panică şi va simţi o stare de ură faţă de preşedinte. Condiţionarea mai este folosită şi pentru controlul comportamentului oamenilor. 33
  • 34. Să spunem că cineva are un anumit tip de comportament, care nu convine anumitor factori de decizie. Persoana este răpită şi i se provoacă răspunsul comportamental care trebuie „vindecat”, după care i se induce o stare de şoc chiar in acel moment. In timp, ea va ajunge să facă tot ce ii stă in puteri (la nivel subconştient) pentru a evita acel răspuns comportamental. Există şi alte circumstanţe, mai complexe, care pot fi provocate, dar de regulă acestea sunt principiile de bază ale condiţionării. Extratereştrii nu au de ce să practice asemenea metode de condiţionare. De fapt, nici nu am auzit vreodată de un caz real de răpire săvarşit de extratereştri in care să se fi folosit şocuri electrice. Aceştia nu sunt nici pe departe atat de empirici. Dacă doresc să influenţeze mintea cuiva, dispun de tehnici mai sofisticate, precum inducţia astrală. Programarea astrală se realizează prin răpirea sufletului (fiinţa astrală, acea esenţă a omului, care nu este de natură fizică) din corpul fizic. Orice om işi părăseşte noaptea corpul fizic, călătorind in spaţiul astral. Unii sunt mai conştienţi de acest proces, alţii mai puţin. Există o tehnică ocultă străveche ce permite conştientizarea viselor şi care a devenit vestită in zilele noastre sub numele de visare lucidă. Adevăratele călătorii astrale se produc atunci cand omul işi poate părăsi in mod conştient corpul fizic, călătorind prin mediul astral şi experimentand situaţii obiective la acest nivel. Unii oameni ajung la o cristalizare atat de puternică a corpului lor astral incat pot apărea chiar in formă fizică. Aşa explică unii invierea lui Christos. Cel care işi dezvoltă suficient de puternic această facultate poate apărea simultan in mai multe locuri, realizand sarcini diferite in acelaşi timp. Extratereştrii au capacitatea de a răpi oamenii nu doar in corpul lor fizic, ci şi in corpul astral, ducandu-i pe nava lor. Răpirile astrale sunt de natură energetică. Uneori, extratereştrii nu doresc altceva decat simple mostre de energie umană, eventual pentru a citi modificarea nivelului energetic al corpului de la ultima răpire. Alteori, ei doresc să ii programeze pe oameni pentru ca aceştia să spună şi să facă ce doresc ei. Programarea astrală este foarte eficientă şi este practicată tot timpul. De pildă, era folosită foarte frecvent la Montauk. Răpirile astrale pot fi uşor confundate cu cele fizice, căci nu există diferenţe prea mari intre ele. In ambele cazuri, corpul celui răpit pluteşte către extratereştri (fie că este vorba de cel astral, fie de cel fizic, a cărui masă a fost redusă la zero). In cazul in care doriţi să aflaţi dacă vi s-au făcut operaţii pe corpul fizic, trebuie să căutaţi urme de cicatrice. Durerea nu reprezintă o dovadă in sine, căci ea poate fi provocată inclusiv astral. Guvernul deţine şi el tehnologia răpirilor astrale, dar nu aceasta reprezintă metoda sa obişnuită de operare. Există un detaşament Psi de agenţi guvernamentali capabili să extragă fiinţa astrală din cea fizică. Operatorii lor pot intra in mintea celui răpit, ştergandu-i memoria sau implantand in ea ceea ce doresc aceştia. La fel ca in cazul extratereştrilor, ei pot face din cand in cand lecturi mentale ale celor in cauză, fără ca aceştia să ştie. Există oameni care sunt spioni fără să realizeze acest lucru. Noaptea, ei sunt răpiţi, li se citeşte 16 Incub: entitate subtilă, care trezeşte prin posesiune o dorinţă sexuală nesăţioasă (cu energia căreia se hrăneşte). mintea şi datele pe care le deţin sunt inregistrate. Dacă doresc, agenţii pot răpi inclusiv fizic persoana respectivă, făcand ceea ce doresc cu ea. Vom discuta ceva mai tarziu despre anumite implanturi care fac acelaşi lucru, dar acestea nu sunt capabile să interogheze memoria subiectului. Tot ce pot face ele este să transmită datele culese de simţurile acestuia. Există cazuri in care extratereştrii şi guvernul lucrează impreună. Se pare că există un fel de tratat intre guvernul american şi cenuşiii din Rigel. Guvernul nu scapă nici o ocazie să nege acest lucru. In afara răpirilor fizice şi astrale, mai există şi o a treia categorie, cea a inducţiilor. Acestea permit pătrunderea in corpul nefizic (psiho-mental) pentru a face lecturi de date şi programări. Procedeul diferă de cel al răpirilor astrale intr-un singur punct: in loc să te ducă pe tine la ei, vin ei la tine. Se pare că acest procedeu este practicat de un grup de extratereştri mai avansat decat cel al cenuşiilor (probabil reptilienii). Aceştia pătrund in corpul fizic al oamenilor (fiind ei inşişi in corpul astral) atunci cand aceştia se află intr-o stare vulnerabilă (de receptivitate). Aici, ei coabitează cu gazda (fiinţa astrală a omului in care pătrund) şi fac diferite operaţii. O inducţie poate dura cateva secunde, cateva ore sau 34
  • 35. chiar cateva luni. Scopul ei este similar celui al răpirilor fizice sau astrale. Din cate am aflat, guvernul nostru nu a reuşit să practice acest procedeu. Unii oameni confundă inducţia cu fenomenul de posesiune. De aceea, doresc să clarific acest aspect. Posesiunea se referă la intrarea unui spirit in corpul unui om, preluand in totalitate controlul asupra acestuia. De multe ori, acest lucru se produce după o traumă. Să spunem că cineva se sperie foarte tare cu o anumită ocazie, părăsindu-şi corpul fizic. Dacă acesta din urmă este incă operabil, o altă fiinţă poate intra in el, luandu-l in posesiune, chiar dacă a fost mort din punct de vedere clinic o anumită perioadă de timp. In anumite cazuri, preluarea corpului este provocată direct de spiritul care doreşte acest lucru (care sperie intenţionat gazda, pentru a o determina să plece). Asemenea fenomene se produc şi in alte cazuri. Să spunem că unchiul Hector l-a abuzat sexual pe micuţul Johnny atunci cand acesta avea doar şapte ani. Johnny se sperie atat de tare incat se decide să plece, ca să nu fie nevoit să suporte experienţa. Inainte ca unchiul Hector să-şi dea seama că Johnny a murit, o altă fiinţă vine şi ii preia trupul. Părinţii copilului observă apoi o schimbare dramatică in personalitatea acestuia. Mai tarziu, ei află că unchiul Hector l-a molestat şi pun schimbarea pe seama acestui abuz. In acest fel, ei nu-şi dau seama nici o clipă că Johnny nu mai este Johnny, devenind intre timp Billy. El invaţă să răspundă rapid la numele de Johnny şi viaţa sa merge mai departe. O preluare cu forţa este cu totul altceva. Ea se produce atunci cand o fiinţă sileşte forţat proprietarul unui corp să iasă afară din acesta, lăsand astfel cale liberă pentru intrarea unei alte fiinţe (eventual ea insăşi). Deşi există şi alte scenarii posibile, acestea sunt cele mai frecvent folosite de către extratereştri şi de către agenţii guvernamentali. Am scris destul de mult pe marginea acestui subiect in celelalte cărţi ale mele din seria Proiectului Montauk. Capitolul 17 Aţi fost răpit vreodată? După citirea capitolului precedent, imi imaginez că mulţi cititori vor dori să ştie dacă au fost vreodată răpiţi, şi dacă da, ce este de făcut. Mulţi oameni care au fost răpiţi au ajuns să fie siguri de acest lucru. Alţii au trăit tot felul de experienţe subiective, dar nu ştiu sigur ce s-a intamplat sau ar dori să obţină o confirmare că aceste lucruri chiar li s-au intamplat. Mulţi ar dori să ştie cum le pot spune celor din jur că au fost răpiţi. Recunoaşterea unei răpiri sau a contactului cu extratereştrii se produce la inceput in vis. Se intamplă frecvent ca blocajele de memorie implantate să se erodeze cu timpul, amintirile ieşind la suprafaţă in starea de vis. Următorul nivel este aducerea aminte in stare de veghe a răpirii. Omul ajunge să jure că a fost luat la bordul unui OZN, unde i s-au făcut tot felul de operaţii. Dacă aprofundează introspecţia, el poate descoperi in final că extratereştrii nu erau decat o acoperire pentru o răpire umană, care s-a petrecut in partea din spate a unui camion sau intr-un alt loc obişnuit. Printre indiciile că ai fost răpit se numără: pierderile de memorie, imposibilitatea de a-ţi aduce aminte ce ai făcut intr-un anumit interval de timp, ţiuitul prelungit şi persistent in urechi, trezirea inexplicabilă in timpul nopţii şi apariţia subită a unor capacităţi psihice imposibil de explicat. Mulţi oameni doresc să investigheze ce s-a petrecut. Unii dintre ei apelează la un hipnotizator, cerandu-i să fie regresaţi in perioada de timp pe care nu şi-o pot explica. Există diferite tehnici de regresie, şi fiecare ar dori să afle care este cea mai confortabilă pentru el. Se pot face de-programări, dar de cele mai multe ori simpla regresie prin hipnoză de pe un nivel de conştiinţă pe altul este suficientă. Din păcate, tehnicile obişnuite de hipnoză nu reuşesc să pătrundă mai departe de primele două straturi ale conştiinţei, care nu permit accesul la adevăratele informaţii. Atat extratereştrii cat şi guvernul incearcă să-şi ascundă faptele murdare, apeland de regulă la nivelele 3 şi 4 de conştiinţă. Există şi un al cincilea nivel de conştiinţă, mult mai greu de accesat insă, chiar şi de către extratereştri sau de către guvern. Acesta este nivelul pe care se face joncţiunea intre mintea fizică şi cea nefizică. Ştiu că mulţi cititori vor dori să afle mai multe despre aceste nivele de conştiinţă; de aceea, mă voi grăbi să afirm că acestea sunt foarte greu de definit. Aceste diviziuni sunt 35
  • 36. mai degrabă arbitrare, pornind de la răspunsurile medii ale oamenilor pe care i-am observat. Dacă lucrezi in acest domeniu, mai devreme sau mai tarziu incepi să-ţi dai seama care sunt aceste nivele de conştiinţă, chiar dacă nu le numeşti ca atare. Există numeroase nivele de conştiinţă care nici măcar nu au primit un nume ştiinţific. De altfel, informaţiile corecte legate de studiile asupra minţii umane nu prea sunt date publicităţii. Unele cărţi afirmă că există patru nivele de conştiinţă nefizice; după părerea mea, sunt mai multe. Domeniul este dificil de studiat, căci marea majoritate a oamenilor trăiesc mai mult la nivel fizic. Acest lucru se dovedeşte adeseori salvator, căci există aspecte ale minţii in care nimeni nu poate pătrunde – nici chiar cel mai ingenios şi mai subtil dintre extratereştri. Cea mai bună apărare in faţa răpirilor constă in a spune „nu”. Există un adevăr ezoteric care afirmă că nimic nu ţi se poate intampla dacă nu permiţi tu insuţi acest lucru. Desigur, nu este intotdeauna uşor să spui „nu”. In asemenea cazuri, este de preferat să găsiţi pe cineva de incredere cu care să lucraţi. Nu trebuie să uitaţi totuşi că in ultimă instanţă, aveţi cu toţii capacitatea directă de a vă determina singuri destinul. Există şi un nivel superior de „răpire”, in care subiectul simte că poate comunica liber cu extratereştrii, fără ca liberul arbitru să-i fie incălcat. Poate pătrunde astfel in diferite dimensiuni, explorand aici anumite aspecte ale existenţei, fără să suporte insă nici un fel de traumă. Chiar şi aceşti oameni simt uneori nevoia să fie ajutaţi să inţeleagă ce li se intamplă. In cazul celor care se confruntă cu probleme serioase, primul aspect care trebuie rezolvat este cel al sexualităţii. Acesta este nivelul profund pe care se realizează orice programare. Dacă această zonă este purificată, celelalte blocaje vor fi mult mai uşor rezolvate. Procesul de purificare trebuie realizat insă cu cea mai mare precauţie. Un practicant inţelept nu va permite niciodată ieşirea la suprafaţă a intregii traume, ci doar a unei mici părţi din aceasta. Majoritatea subiecţilor nu ar putea suporta conştientizarea bruscă a intregii traume. Orice om ascunde asemenea probleme (traume psihice). Chiar dacă acum nu mai simte nimic, au fost perioade in viaţă cand a fost supus unor traume fizice şi emoţionale puternice. Acestea nu dispar, ci sunt depozitate undeva in memorie, intr-un loc in care nu mai pot fi accesate cu uşurinţă. Ieşirea bruscă la suprafaţă a acestor amintiri poate reactiva intreaga durere din trecut. Agenţii guvernamentali işi ascund programările pe care le efectuează in spatele unor asemenea traume. Ei prelucrează in aşa fel mintea subiectului incat dacă acesta incearcă să pătrundă in regiunea percepţiilor extrasenzoriale ale minţii sale să intalnească acolo o traumă. Acest blocaj reduce capacităţile psihice ale celui in cauză. Cu cat trauma este mai mare, cu atat mai reduse sunt percepţiile extrasenzoriale ale subiectului, căci nivelele 3 şi 4 ale conştiinţei sale sunt prea ocupate cu trauma respectivă. Practic, orice om şi-ar putea amplifica enorm puterile psihice dacă şi-ar purifica mintea de traume. Procedeul de ingropare a amintirilor in spatele unor traume este foarte ingenios. Ori de cate ori incearcă să se apropie de această zonă, subiectul intră in panică, căci iniţial nu vede altceva decat trauma sa. Cunosc oameni care au incercat să treacă printr-un procedeu rapid de de-programare, care nu a făcut altceva decat să scoată la suprafaţă, instantaneu, toate traumele la care au fost supuşi. Doi dintre aceştia au fost suficient de infumuraţi să creadă că pot face faţă. Amandoi au clacat, iar unul dintre ei chiar a avut un accident de maşină. Atat persoanele răpite, cat şi cele care doresc să practice anumite tehnici psihice, trebuie să ţină cont de aceste aspecte atunci cand incearcă să pătrundă pe nivelele profunde ale conştiinţei lor. Capitolul 18 Implanturile Vorbeam mai devreme de răpiri fizice şi astrale. In mod similar, există implanturi fizice şi astrale. Am avut inclusiv ocazia să văd o unitate mentală (un gand) implantată in aura unui individ. Acesta este implantul astral tipic, prin care omul poate fi influenţat sau „citit”. Implanturile fizice se impart şi ele in două categorii: implanturi inerte şi implanturi biologice. Un implant inert sau pur fizic este o piesă de metal, un cristal, un cip pe bază de silicon sau o altă substanţă introdusă in corp. Aceste cipuri sunt introduse de regulă la nivelul sistemului nervos. Am descoperit recent că multe asemenea implanturi sunt de 36
  • 37. natură biologică. Atunci cand un subiect este răpit in scopul de a i se face un implant biologic, mai intai de toate i se prelevă o mostră de structură celulară. Aceasta este apoi manipulată genetic la nivelul ADN-ului, după care este cultivată in condiţii de laborator, pană cand rezultă un fel de organ biologic, capabil să preia şi să transmită informaţii. Pare foarte avangardist, dar nu există dovezi ştiinţifice care să ateste că materialul biologic nu poate fi folosit pe post de transmiţător radio. Spre deosebire de un transmiţător normal, care foloseşte fire electrice, unul biologic foloseşte structurile bionice ale celulei, care pot fi formatate in diferite circuite. Recent, s-a descoperit un implant inserat in corp chiar deasupra gonadelor la bărbaţi. Nu sunt foarte sigur unde poate fi inserat el in cazul femeilor. Scopul său este de a semnala cand devine subiectul excitat din punct de vedere sexual. Dacă acesta nu devine excitat, nu se realizează nici o transmisiune. Deşi aceste implanturi au de multe ori legătură cu sexualitatea, există şi alte situaţii. De pildă, am descoperit un caz in care implantul era conectat la centrul optic al creierului. Transmisiunea s-a schimbat de indată ce mi-am fluturat mana prin faţa subiectului respectiv. Am descoperit un alt exemplu ciudat şi extrem de plastic de implant biologic in urma unei vizite pe care am primit-o din partea unui tip din Brooklyn. Acesta mi-a cerut săi fac o scanare pentru implanturi. La vremea respectivă foloseam analizoare de spectru, oscilatoare de reţea (un aparat care caută reţele de rezonanţă) şi alte echipamente capabile să descopere circuite radio. Deplasand un asemenea aparat pe deasupra corpului său, am descoperit un semnal in regiunea abdomenului. Dacă indepărtam aparatul de abdomen, semnalul scădea in intensitate, dispărand aproape complet pe analizorul de spectru. Orice electronist ştie că analizoarele de spectru nu sunt foarte precise; de aceea, am setat analizorul astfel incat să dea un semnal identic cu cel receptat din trupul individului, pentru a-l identifica. Speranţa mea era să descopăr frecvenţa pe care emitea transmiţătorul implantului. Spre uimirea mea, am descoperit că aceasta era identică cu frecvenţa Canalului 25 din Brooklyn! Era o descoperire de necrezut. Am convertit semnalul astfel incat să poată fi citit pe un monitor de televizor. Era indiscutabil Canalul 25, pe care l-am putut vedea pe ecran. Omul intercepta frecvenţa unui post de televiziune. Mai exista o ciudăţenie: transmiţătorul său acţiona la fel ca un repetitor simplex. Acesta este un aparat inzestrat cu un receptor care primeşte un semnal. După o scurtă pauză, el retransmite semnalul. Se numeşte repetitor deoarece repetă semnalul. Implantul individului era ciudat deoarece receptorul şi transmiţătorul erau pornite in acelaşi timp. Un cititor obişnuit nu va inţelege despre ce este vorba, dar ca expert in electronică, am rămas uimit. Nu am mai văzut niciodată un asemenea aparat şi nu-mi imaginez cum poate fi construit el. După ce m-am gandit o vreme, mi-am dat seama că cineva a creat un sistem cat se poate de ingenios. Transmisiunile reale ale implantului erau ascunse in spatele semnalului Canalului 25. Dacă cineva se apropia cu un receptor radio şi incerca să recepteze semnalul, acesta era comutat pe cel al Canalului 25. Cum individul trăia in zona in care emitea acest post de televiziune, nimic nu ar fi părut ciudat. Informaţiile video călătoresc printr-un puls sincronizat. Aspectul ingenios al acestei transmisii prin implant era legat de faptul că aceasta se realiza chiar sub frecvenţa de puls respectivă. Altfel spus, era o transmisiune clandestină. Cand omul nostru şi-a dat seama că are ascuns in corp un transmiţător, s-a oferit voluntar pentru raze X. I-au fost făcute mai multe radiografii, dar nici un implant nu a fost descoperit. Scanarea cu MRI a scos insă la iveală un săculeţ de ţesut situat intr-un loc unde nu avea ce căuta. Era un simplu depozit de grăsime, conectat direct la vasele de sange, a comentat doctorul. Lucrurile incepeau să se lămurească. Se ştie că sangele este o soluţie alcalină, acţionand ca un conductor perfect. Vasele de sange treceau direct prin regiunea genitală, acţionand ca o antenă pentru implant. Acesta era acţionat biologic, fiind un instrument viu. Mai există o categorie de implanturi, care acţionează parţial ca un computer portabil, fiind situat sub osul pieptului. In partea stangă, deasupra inimii, poţi găsi uneori un cip. Acesta acţionează ca Unitate Centrală de Procesare (UPC) a implantului. Aici sunt 37
  • 38. inmagazinate memoria şi programele care trebuie activate. In partea inferioară a cutiei toracice se află implantul biologic, care acţionează ca transmiţător. El receptează semnale pe care le trimite la cipul UPC din partea superioară. Ambele dispozitive sunt conectate printr-o reţea extrem de fină de fire cu un alt cip, situat la baza gatului. Acesta reprezintă interfaţa neuronală care face legătura cu măduva spinării sau cu creierul. Acest tip de implant conţine cate un grup de cinci electrozi pentru fiecare nerv. Atunci cand un impuls nervos călătoreşte de-a lungul unui neuron, el este receptat de unul dintre aceşti electrozi. Un altul anulează impulsul, in timp ce un al treilea poate reinsera acest impuls, sau unul diferit. Ceilalţi doi electrozi fac acelaşi lucru, dar cu impulsurile care călătoresc in sens invers, anulandu-le. In acest fel poate fi accesată intreaga „reţea neuronală”, influenţand toate funcţiile motorii ale omului. Evident, este un aparat foarte sofisticat. Alte cercetări au indicat că transmisiunile pe frecvenţe inalte scoteau la iveală un puls neregulat care semăna cu cele indicate de informaţiile neurologice menţionate mai sus. Acesta ar putea fi semnalul folosit pentru a face transmisii cu acest tip de implant, dar nu sunt foarte sigur de acest lucru. Motivul pentru care acest implant nu a putut fi descoperit anterior era că acesta se inchidea automat la orice incercare de testare a reţelei neuronale pentru a-l descoperi. Din fericire, am avut ocazia să cunosc un tanăr la care dispozitivul funcţiona prost şi nu s-a inchis. I-am făcut imediat scanarea pentru implanturi şi am descoperit un grup de implanturi. Spre surpriza mea, am constatat că puteam face legătura cu UPC folosind o funcţie empatică care corespundea codurilor pe care le cunoşteam de cand lucram pentru Proiectul Montauk. Am putut astfel să inchid dispozitivul, să-l repornesc, şi am putut chiar scana o parte din amintirile care i-au fost inregistrate atunci cand a fost programat. Toate acestea se petreceau cu mult timp inainte să aflu că eu insumi am fost cel care a conceput in bună măsură aceste aparate (intrucat am lucrat in echipa celor care le-au fabricat). Cei de la Montauk au descoperit tehnologia implanturilor cu ajutorul meu. Aşa se explică de ce am putut inchide şi deschide implantul tanărului respectiv la voinţă. Pur şi simplu, circuitul care i-a fost implantat m-a recunoscut. Intotdeauna mi-am dorit să cred că nu am fost implicat personal in asemenea proiecte malefice, dar am fost nevoit să privesc realitatea in faţă şi să mărturisesc. Am fost unul din cei care i-au testat şi i-au programat pe băieţii din Montauk. Cand am descoperit acest lucru, mi-am pus imediat intrebarea: oare am fost programat inclusiv eu insumi? Miam pus de multe ori această intrebare, iar la ora actuală pot răspunde: da. Am fost programat şi este probabil să mai fiu incă, intr-o oarecare măsură. Aşa se explică de ce lucrez cu oameni şi de ce fac aceste cercetări. Intre timp, m-am inconjurat de un grup de mediumi care imi verifică activităţile, urmărind dacă ele se realizează in beneficiul oamenilor implicaţi sau in cel al guvernului. Sunt foarte preocupat de acest aspect al muncii mele. Uneori am impresia că sunt singurul om care poate face aşa ceva, căci sunt singurul care a ieşit din proiectul guvernamental capabil să facă asemenea de-programări. Dacă vrei să de-programezi pe cineva, trebuie să ştii cum s-a efectuat programarea iniţială. De multe ori, reuşesc să-i de-programez aproape instantaneu pe aceşti indivizi, căci am contribuit personal la programarea lor. Aş fi incantat să descopăr pe cineva care să cunoască aceste metode şi să mă de-programeze pe mine insumi, dar pană la ora actuală nu am găsit pe nimeni in care să am o incredere absolută şi care să fie dornic să inveţe aceste metode. In plus, trebuie să fiu tot timpul in gardă in ceea ce priveşte propria mea securitate. Mai există şi alte tipuri de implanturi in afara celor descrise. Spre exemplu, există o intreagă categorie de implanturi menite să recepteze şi să emită semnale către o sursă exterioară. Aceste implanturi pot fi localizate oriunde in corp, dar se găsesc de cele mai multe ori in spatele urechii stangi. Arată ca nişte cioburi de cristal sau ca nişte pietricele negre, cu tot felul de fire in interior. Este o tehnologie extrem de avansată şi este folosită de extratereştri pentru a-i descoperi pe cei răpiţi. De regulă, nu afectează procesul de gandire. Sunt simple transmiţătoare care receptează semnalul transmis de sursă, trimiţand inapoi un alt semnal. Acesta permite apoi localizarea subiectului. De multe ori, aceste transmiţătoare sunt respinse de organismul in care au fost implantate, ieşind la suprafaţă. Un subiect a descris un asemenea caz, in care din frunte i-a 38
  • 39. ieşit un cristal, in timp ce altcineva a asistat la ieşirea cristalului din capul penisului său. După părerea mea, implanturile făcute de agenţii guvernamentali in regiunea genitală au la bază modelul extraterestru. După ce au descoperit implanturi in regiunea scrotului, penisului sau vaginului, ei şi-au pus intrebarea de ce fac extratereştrii aşa ceva. Au inceput apoi să creeze propriile lor implanturi. Următorul pas a fost imbunătăţirea tehnologiei implanturilor. Locul in care sunt amplasate acestea in corp depinde de funcţia care trebuie monitorizată sau de structura nervoasă pe care trebuie să o intrerupă implantul. De regulă, aceste aparate arată ca nişte pietricele in formă de lacrimă. Colţurile sunt rotunjite. In mod obişnuit, sunt plasate in ţesuturi şi lăsate acolo. Uneori, din ele ies fire electrice care sunt legate de ganglionii nervoşi. Pană la ora actuală nu am reuşit să culeg semnalele pe care le trimit aceste implanturi de cristal, aşa că nu ştiu exact ce funcţii au. Mai există şi alte implanturi, dar sper că am reuşit să vă ofer o viziune de ansamblu referitoare la complexitatea acestora. In continuare, vom discuta despre maniera in care pot fi detectate şi eliminate aceste implanturi. Capitolul 19 Detectarea şi eliminarea implanturilor Există diferite maniere in care pot fi detectate implanturile fizice. Unele pot fi scanate cu ajutorul unei tehnologii de ultimă oră, de creare a imaginilor pe bază de rezonanţă magnetică. Pot fi de asemenea sesizate cu diferite echipamente electronice. Cea mai uşoară modalitate constă in scanarea prin clarviziune a aurei subiectului. Orice implant creează o distorsiune la nivelul aurei (la fel ca orice alt obiect care nu aparţine in mod firesc organismului). Aura este campul electromagnetic care inconjoară corpul uman. Poate fi definită şi ca o interfaţă intre suflet şi corp. Există oameni care văd aurele la fel de clar ca orice obiect din dimensiunea fizică. Personal, pot scana aceste aure cu ajutorul mainilor şi pot sesiza distorsiunile de la nivelul lor. Procedeul imi revelează nu doar prezenţa unui implant, ci şi locul acestuia in corp. Marea majoritate a oamenilor nu au la dispoziţie echipamente electronice capabile să recunoască implanturile. Scanarea aurei poate fi făcută insă de orice om intuitiv care se antrenează puţin. Puteţi incepe prin a trece mainile pe deasupra corpului fizic (fără a-l atinge), incercand pur şi simplu să sesizaţi distorsiunile la nivelul campului electromagnetic. Evident, există diferite grade de expertiză. După detectarea implantului, acesta poate fi eliminat. Mai intai de toate, subiectul trebuie să facă insă un antrenament specific de ridicare a energiei kundalini. La origini, acest termen a fost un concept hindus, fiind definit ca energia primordială sau forţa vieţii care există in orice om, in stare latentă, la baza coloanei vertebrale, şi care se manifestă pe un traseu şerpuit. Orice formă de energie, inclusiv viaţa, incepe să se manifeste printr-o structură in formă de spirală, care devine din ce in ce mai complexă şi mai detaliată. Această spirală poate fi văzută in forma flăcării (focului) şi reprezintă o emanaţie primară. Toate structurile geometrice din natură se formează in jurul acestor spirale, dezvoltandu-se treptat in organe biologice. Orice structură fizică are la bază un tipar energetic in formă de vartej, care aminteşte de un şarpe. La om, acest vartej energetic poartă numele de kundalini, care inseamnă chiar şarpe. Această energie fundamentală incepe la nivelul gonadelor, acolo unde se dezvoltă germenul vieţii, după care işi incepe drumul in spirală in interiorul coloanei vertebrale. Pe parcurs intalneşte şapte centre energetice care reprezintă etape ale evoluţiei. Aceste centre au o formă de vartej şi sunt cunoscute sub numele de chakra-e. Prima chakra este situată la nivelul gonadelor şi controlează instinctul de supravieţuire. Ea este strans legată de cea de-a doua chakra, care controlează instinctul de reproducere (activitatea sexuală). A treia chakra corespunde plexului solar şi controlează puterea organismului de a supravieţui (de a se impune intr-un mediu ostil). Primele trei chakra-e sunt considerate inferioare, acoperind funcţiile elementare ale vieţii. Deşi sunt „inferioare”, ele sunt la fel de necesare fiinţei ca şi chakra-ele superioare. Dacă avansăm in sus pornind din centrul solar, ajungem la cel de-al patrulea centru energetic al fiinţei, situat la nivelul pieptului. Aceasta este chakra inimii, care controlează emoţiile şi sentimentele. La modul ideal, ea ar trebui să facă legătura intre chakra-ele 39
  • 40. inferioare şi cele superioare. Inima reprezintă centrul echilibrului. Cardiacii se simt de multe ori şocaţi de o informaţie sau alta, care generează o stare de dezechilibru in structura lor, manifestată printr-un atac de cord. Deasupra inimii se află centrul gatului. Acesta controlează expresia verbală, care, la modul ideal, ar trebui să treacă mai intai prin inimă. Cine vorbeşte din inimă are un impact mult mai mare asupra celor din jur. Pe măsură ce continuă să evolueze, viaţa ajunge pe cel de-al şaselea nivel, cunoscut in mod popular sub numele de „cel de-al treilea ochi”. Centrul este situat chiar deasupra nasului şi corespunde glandei pituitare, care este glanda endocrină de control al organismului. Acest centru controlează intelectul şi capacitatea de vizualizare şi de proiecţie. Dacă blocajele sunt eliminate in totalitate la acest nivel, individul capătă puteri psihice considerabile. Spirala vieţii nu se termină cu intelectul, ci continuă, ajungand la un centru situat in interiorul creierului, căruia ii corespunde glanda pineală. Acesta este cunoscut sub numele de chakra coronară (din creştetul capului) şi simbolizează conştiinţa universală. Face legătura cu sursa infinită de putere, din care poate extrage energie. Hinduşii au reprezentat grafic această evoluţie a energiei sub forma unui şarpe, care apare in numeroase forme de artă din Antichitate. Fiecare chakra este desenată simbolic ca o floare, care se deschide ori de cate ori şarpele energetic trece prin ea de-a lungul traseului său evoluţionist. Insuşi şarpele din Biblie reprezintă o versiune simbolică a acestei structuri energetice care se manifestă in intreaga creaţie. Nu intamplător, şarpele a fost considerat un animal sacru in foarte multe culturi din Antichitate. Deşi spuneam mai devreme că există şapte chakra-e principale, pe langă ele mai există un număr practic nelimitat de centri energetici de mai mică importanţă. Am vorbit de sistemul celor şapte chakra-e deoarece foarte mulţi oameni au ajuns să il cunoască, fiind familiarizaţi cu el. Conform educaţiei pe care am primit-o, mai există o a opta chakra, localizată intre cea de-a doua şi cea de-a treia. Aceasta controlează inteligenţa primordială şi universală. Poate fi inţeleasă dacă examinăm formele primare de viaţă, care au evoluat pornind de la instinctul sexual şi continuand cu lupta pentru putere. Pană cand organismul capătă un intelect personal, fiinţa nu se poate baza decat pe această inteligenţă universală, dacă doreşte să evolueze. Acest aspect este conştient, dar nu şi introspectiv (nu se apleacă asupra conştiinţei de sine). L-am menţionat mai mult datorită faptului că majoritatea celor răpiţi sunt programaţi prin intermediul acestei a opta chakra. In sinteză, kundalini se referă la un traseu energetic excepţional de puternic, care emană din insăşi sămanţa vieţii. La limită, ar putea fi asemănată cu un circuit electric, care poate fi conectat la o sursă superioară. Altfel spus, kundalini permite punerea in legătură a fiinţei umane cu alte forţe exterioare din univers. Aşa se explică receptarea de informaţii din diferite surse subtile, considerate de majoritatea oamenilor ca fiind „superioare”. Principiul folosit este similar celui din radio şi televiziune, in care energia este transformată in unde care poartă informaţiile transmise. La omul obişnuit, energia kundalini este intotdeauna prezentă, dar se află intr-o stare de blocaj (latentă). In cartea Porţile percepţiei, Aldous Huxley afirmă că, de regulă, creierul nostru receptează toate percepţiile posibile. Dacă am conştientiza insă simultan toate aceste percepţii, am fi literalmente bombardaţi şi am intra intr-o stare de haos; pe scurt, nu ne-am mai putea găsi nici măcar drumul către camera alăturată. Huxley a descris o funcţie pe care a numit-o „valva de reducere”, care filtrează percepţiile, astfel incat să nu fim preocupaţi decat de acele fenomene de care depinde supravieţuirea noastră imediată. In acest fel, noi nu acceptăm un număr foarte mare de informaţii receptate de creierul nostru. Acestea sunt cele 70-90 de procente din creier care nu sunt folosite in mod curent (despre care se tot vorbeşte). Am putea face un intreg studiu referitor la „valva de reducere”, analizand dacă aceasta a fost o greşeală de evoluţie sau un blocaj, ori dacă a fost realizată artificial de anumite fiinţe interesate să ne menţină intr-o stare inferioară de conştiinţă din care să nu putem scăpa. Dacă ţinem cont de infernalul proces de ascundere a informaţiilor la care se pretează guvernanţii noştri, nu putem decat să tragem concluzia că ultima ipoteză este cea valabilă. Instrumentele cele mai puternice prin care este realizat acest deziderat sunt 40
  • 41. implanturile şi controlul gandurilor. Toate acestea ne conduc la următoarea intrebare: cine sunt cei care manipulează? Există mai mulţi factori implicaţi, dar de ei ne vom ocupa ceva mai tarziu. Deocamdată, ceea ce ne preocupă sunt implanturile sau blocajele din calea lui kundalini şi posibilitatea de a le elimina. Hinduşii cred că prin stimularea chakra-ei de la baza coloanei vertebrale, energia incepe să urce de-a lungul traseului său sinuos. Pe măsură ce ajunge la nivelul unei chakra, aceasta infloreşte şi se deschide, eliminand toate toxinele care s-au acumulat de-a lungul mai multor vieţi succesive. După ce deschide toate chakra-ele, şarpele ajunge in cele din urmă la chakra coronară, unindu-se cu conştiinţa universală şi revărsandu-se ca o ploaie energetică asupra fiinţei şi in jurul acesteia. Altfel spus, energia este trezită şi işi incepe ascensiunea de-a lungul coloanei vertebrale prin stimularea energiei sexuale (aceasta este energia situată la baza şirei spinării). Atat timp cat nu este deschisă, fiecare chakra reprezintă un blocaj. Deschiderea ei echivalează cu eliminarea blocajului. Această viziune corespunde nu doar misticismului hindus, ci şi psihologiei moderne şi fizicii cuantice. Procesul nu este foarte simplu, şi nu ar trebui practicat decat de cineva care ştie bine ce face. Uneori, activarea lui kundalini poate fi de-a dreptul copleşitoare, căci această energie scoate fiinţa din starea sa normală de conştiinţă (lumea care ii este familiară), activand tot felul de energii pe care nu le cunoaşte. Pe de altă parte, fără acest proces de purificare, nimeni nu poate spera să atingă un nivel superior de conştiinţă. La urma urmei, este vorba doar de o re-cunoaştere a unor energii naturale care existau deja in constituţia organismului. Foarte mulţi mistici au afirmat de-a lungul istoriei că lumea fizică poate fi transcensă prin activarea energiei kundalini, dar că această călătorie este periculoasă şi dificilă, motiv pentru care nu trebuie intreprinsă decat după mulţi ani de pregătire prealabilă. Una din premisele care fac atat de dificilă această călătorie este reprimarea conştiinţei. La ora actuală, subiectul nu mai este atat de secret, putand fi discutat de oricine. Calea a devenit mai disponibilă, dar simpla ei cunoaştere (teoretică) nu este suficientă; fiecare trebuie să o parcurgă individual. Numărul practicanţilor diferitelor căi spirituale a crescut mult in ultima vreme, iar literatura pe marginea acestui subiect poate fi găsită in orice librărie, dar fiecare trebuie să-şi găsească propria sa cale. Nu trebuie să uităm că implanturile fizice sunt cele mai puţine. Eliminarea lor presupune o anumită pregătire specială. Implanturile astrale şi blocajele generate prin tehnici de control al minţii sunt mult mai numeroase, dar pot fi eliminate mai uşor, chiar de către practicantul insuşi. Informaţiile din acest capitol nu trebuie insă considerate un tratat complet de eliminare a implanturilor. Pentru aşa ceva, am avea nevoie de o carte intreagă. Scopul informaţiilor de faţă este doar acela de a asigura un ghid pentru cei care au nevoie de aşa ceva. Capitolul 20 Războaiele stelelor Un alt fenomen care se incadrează in categoria implanturilor este cel referitor la transmisiunile de control al minţii. Natura acestora este totuşi diferită de cea a implanturilor de care am vorbit pană acum. Pentru a fi mai bine inţeles, voi ilustra modul de operare al acestor mecanisme printr-o investigaţie din viaţa reală. In vara anului 1995, am primit un telefon de la o femeie pe care o voi numi Susan DaRe. Aceasta mi-a spus că simte că este supusă unor transmisiuni de control al minţii care ii induc stări de slăbiciune, etc. Povestea mi s-a părut interesantă, aşa că m-am decis să-i fac o vizită, in scopul unei scanări electromagnetice. Mă duceam oricum la un targ de aparatură radio care se ţinea in Virginia, iar casa ei imi era in drum, fiind situată in apropiere de Fort Meade, o bază militară din Maryland. Cand am ajuns, am ieşit impreună la un restaurant, impreună cu prietenul ei, Bruce. Aici, femeia a inceput să-mi spună povestea vieţii ei. Susan s-a născut in anul 1951, fiind adoptată de o familie germană care s-a stabilit in America după cel de-al Doilea Război Mondial, unde a fost implicată in cel de-al Treilea Reich al lui Hitler. Familia respectivă şi-a făcut o afacere in Midwest, dar găzduia frecvent membri ai unor servicii secrete precum CIA sau NSA. Pe cand era adolescentă, Susan a 41
  • 42. primit un fel de iniţiere magică, in urma căreia pretinde că a rămas cu capacităţi psihice uluitoare. La maturitate, Susan şi-a căutat tatăl natural şi a descoperit că acesta a făcut parte din cea mai inaltă ierarhie a serviciilor secrete ale armatei americane, fiind detaşat foarte mulţi ani in Egipt. Acesta este unicul lucru pe care l-a descoperit, cu excepţia faptului că tatăl său nu dorea să ia legătura cu ea. După ce şi-a incheiat povestea vieţii, Susan mi-a spus că este in continuare controlată şi că familia ei de adopţie continuă să aibă foarte multe legături cu comunitatea serviciilor secrete (CIA). A adăugat că este absolut convinsă de adevărul teoriei care susţine că originea CIA are legătură cu forţele naziste SS. Mi-a spus că motivul pentru care este monitorizată este legat de afacerea familiei sale. După ce tatăl ei adoptiv a murit, ea a moştenit jumătate din afacere, alături de fratele ei vitreg. Afacerea era evaluată la circa 14 milioane de dolari. Susan credea că serviciile secrete, in asociere cu unchiul ei (cel specializat in magie neagră) doreau să scape de ea, pentru ca fiul natural al familiei să pună mana pe intreaga avere. După masă, ne-am indreptat către casa lui Susan. Mi-am inceput imediat studiul electromagnetic, racordandu-mă la frecvenţa de 1080 MHz, pe care o studiam de o lună. Am remarcat imediat că pe măsură ce mă apropiam de maşina ei, semnalul a apărut. Cand Susan a luat-o in faţă, semnalul a dispărut. Ai fi putut jura că transmiţătorul semnalului se afla in maşina femeii. Ştiam insă că acest lucru nu este adevărat, intrucat receptasem semnalul de-a lungul intregii regiuni Northeast şi ar fi fost imposibil ca el să fie transmis din maşina lui Susan. Mi-am dat seama că semnalul de 1080 de MHz nu era direcţionat către Susan. După ce am sosit la ea acasă, am inceput scanarea electromagnetică a locuinţei. Am descoperit imediat semnalul de 1080 MHz, dar şi un semnal de 435 MHz, specific regiunii Montauk. Am identificat de asemenea o puternică transmisiune ELF (extrem de joasă frecvenţă), la limita de jos a intervalului pe care il putea recepta echipamentul meu (intre 50-400 KHz). Am afişat pe ecran curbele diferitelor semnale. Semnalul de tip Montauk mi s-a părut cu deosebire interesant, căci de cate ori il interceptam la Montauk, se diviza. Dacă puneam cap la cap aceste semnale divizate, rezulta un semnal la fel ca cel pe care l-am receptat in Maryland. In timp ce Susan se plimba prin casă, am remarcat o serie de schimbări subtile ale semnalului de 435 MHz. Am pus-o să se mişte intenţionat, şi am constatat că ori de cate ori se oprea, pe osciloscop apărea o schimbare subtilă, care apărea şi pe receptor. Am cuplat pe semnalul de 1080 MHz şi am incercat acelaşi lucru. Dacă Susan stătea nemişcată in maşină, semnalul devenea foarte slab. Dacă incepea să se mişte, semnalul redevenea puternic. Susan mi-a arătat apoi un raport al dr. Peter Moscow, preşedintele Asociaţiei de Psihotronică din SUA şi un mare savant in domeniul magnetismului bioelectric. A studiat radionica impreună cu Wilhelm Reich şi ii cunoşteam foarte bine opera. Raportul său indica faptul că Susan avea un traumatism cerebral şi că fusese supusă unor campuri electromagnetice aberante de tip ELF şi VLF. Am identificat eu insumi aceste campuri (semnalele de 1080 MHz şi de 435MHz). In urma acestui raport, Susan şi-a făcut o scanare MRI, care a indicat că invelişul de mielină al anumitor porţiuni din creierul ei incepea să dispară. Aşa incepe de regulă scleroza multiplă. Femeia era de părere că această boală se datora transmisiunilor direcţionate către ea. Inclin să cred că acest lucru este posibil şi am să explic imediat de ce. Inainte, trebuie să explic insă ce inseamnă de fapt reţeaua de frecvenţe 435-1080 MHz17. Aceste semnale incep ca o transmisie de particule asemănătoare celei descrise de mine in Piramidele din Montauk (reprodusă in Anexa B de la sfarşitul acestei cărţi). Intreaga idee a unui accelerator de particule constă in forţarea unei unităţi de energie electromagnetică (atomul de azot este cel mai indicat pentru a interacţiona cu atmosfera) săşi mărească foarte mult viteza. Cand particulele ajung la viteza luminii, ele emană o cantitate uriaşă de energie. Pe planeta noastră există circa 24-36 de asemenea acceleratoare de particule. Fiecare dintre ele face legătura cu o serie de sateliţi micuţi, cunoscuţi şi sub numele de sateliţi popcorn (n.n. de mărimea unei floricele de porumb). Sistemul face parte integrantă 42
  • 43. din Iniţiativa de Apărare Strategică (mai bine cunoscută sub numele de Războiul Stelelor). Aceste raze energetice alimentează o intreagă reţea de sateliţi care inconjoară pămantul. Unii dintre ei multiplică razele, in timp ce alţii le combină. Prin controlul poziţionării şi orientării sateliţilor, forţele armate pot direcţiona o rază combinată către orice loc de pe glob. Dacă intr-un anumit loc este necesară o undă de particule, ei o pot defocaliza. Există o enigmă foarte interesantă pe care am observat-o in legătură cu aceşti sateliţi. Transmisiunile de 1080 MHz au o frecvenţă suficient de inaltă pentru a putea fi detectate cu nişte antene puternice, care să-mi permită să indic unde se află pe cer respectivii sateliţi la un moment dat. Enigma constă in faptul că in orice direcţie mi-aş orienta antena pe cer, semnalul receptat este uniform. Dacă ţinem cont şi de afirmaţiile dr. Nicholas Begich, lucrurile devin şi mai interesante. Dr. Begich a publicat o serie de informaţii legate de un proiect cunoscut sub numele de HAARP (de la High-Frequency Active Auroral Research Project). De fapt, este un proiect de control al vremii, dar dr. Begich a receptat semnalele de 435 MHz emise de HAARP şi a tras concluzia că acestea reprezintă o modalitate de control al minţii. Pe langă cercetările dr. Begich, există la ora actuală o teorie care susţine că s-a descoperit o funcţie neliniară ipotetică ce poate comuta o frecvenţă pe o altă frecvenţă. Cred că exact acest lucru se intamplă in cazul proiectului HAARP. Semnalele de inaltă frecvenţă emise prin proiectul HAARP au drept scop ionizarea energiei din straturile superioare ale atmosferei, alcătuite in principal din azot. Azotul ionizat (N2) acţionează apoi ca un translator care converteşte transmisia razei de particule de pe frecvenţa de 435 MHz pe frecvenţa de 1080 MHz. Procedeul este ingenios, căci nu mai necesită prezenţa sateliţilor. După părerea mea, aceasta este una din cele mai recente descoperiri ale tehnologiei specifice Războiului Stelelor. Am inceput să-mi dau seama de acest lucru cand m-am izbit pentru prima oară de frecvenţa de 1080 MHz şi i-am cerut lui Duncan Cameron să facă o lectură psihică in legătură cu ea. După ce a ascultat semnalul, Duncan mi-a spus că acesta reprezintă aproximativ de 2,7 ori semnalul de 435 MHz. Valoarea este destul de apropiată. Dacă ţinem cont de faptul că intervalul de frecvenţă de 400-450 de MHz reprezintă fereastra către conştiinţa umană, putem impărţi 1080 MHz la 2,7 şi obţinem 400. Raportul de 2,7 joacă un rol important. 17 Frecvenţa de 435 MHz se referă de fapt la orice frecvenţă cuprinsă intre 400-450 MHz, iar cea de 1080 MHz la orice frecvenţă cuprinsă in intervalul 1000-1200 MHz. Cititorii care se pricep la tehnică trebuie să ştie că semnalul receptat de mine nu era cel emis de Sistemul de Poziţionare Globală GPS, care transmite pe frecvenţa de 1236 MHz şi este folosit de vasele maritime şi de avioane pentru navigaţie. Cand i-am comunicat această informaţie prietenului meu, fizicianul Dan, acesta a devenit brusc foarte agitat, căci 2,77 este raportul azotului in aerul din atmosfera pămantului. In termeni ştiinţifici, putem nota acest raport astfel: MATM = 2,77 MN2 Cu alte cuvinte, dacă impărţim masa atmosferei la masa oxigenului, obţinem exact 2,77. Această informaţie ne-a arătat că există o relaţie intre azot şi transmisiunile pe frecvenţa de 435 MHz. Ţinand cont de experienţa sa, Dan a tras concluzia că cel mai probabil avem de-a face cu o rază alcătuită din particule de azot. Datele legate de HAARP ne-au explicat in cele din urmă despre ce este vorba. Dan mi-a explicat şi un anumit efect secundar care se produce atunci cand razele de particule se anihilează reciproc. Atunci cand azotul şi anti-azotul intră in coliziune, ele emit un element numit xenon. O serie de teste de radionică făcute pe oameni iradiaţi pe frecvenţa de 1080 MHz au arătat că aceştia conţin un procent foarte ridicat de azot şi de xenon in organism. Simptomele prezentate de Susan semănau cu narcoza produsă de azot. Toate acestea au devenit incă şi mai interesante după lectura psihică a lui Duncan, care ne-a spus că sistemul razelor alcătuite din particule poate fi folosit inclusiv in ingineria genetică. I-am transmis această informaţie unui prieten genetician, care a verificat-o şi a descoperit că este valabilă, intrucat frecvenţa elicei de ADN este de 1100 MHz. Simultan, altcineva mi-a arătat o carte scrisă de un canadian in care acesta afirma că prin crearea unei anumite frecvenţe cu o lampă de xenon se poate obţine o formă-gand regeneratoare şi vindecătoare. 43
  • 44. Ideea este că se poate face inginerie genetică prin folosirea frecvenţei de 1100 MHz, intrand astfel in rezonanţă cu ADN-ul, care poate fi deschis şi inchis la comandă. Anihilarea particulelor (din accelerator) permite stabilirea unui tipar după care să se reasambleze ADN-ul. Xenonul poate fi folosit pentru regenerarea noului ADN. Am discutat despre acest lucru cu prietenul meu, Al Bielek, care mi-a spus că are un prieten savant care a studiat intreaga reţea de sateliţi. Acesta le-a spus colegilor din compania sa că dacă acest sistem ar fi direcţionat către intreaga populaţie, ar putea distruge din punct de vedere genetic rasa umană. Vorbeam mai devreme in acest capitol de distrugerea invelişului de mielină al lui Susan DaRe; acesta ar putea fi chiar efectul degenerativ asupra căruia a avertizat prietenul lui Al. Poate aşa se explică apariţia subită a numeroase cazuri de mielom care au apărut in intreaga ţară. Se pare că aceste cazuri au crescut de cel puţin 100 de ori in ultimii cinci ani. Altfel spus, Războiul Stelelor ar putea fi folosit pentru a ataca sistemul nostru imunitar şi bunăstarea noastră mentală. Am afirmat de mai multe ori că fereastra către conştiinţa umană este intervalul de frecvenţă cuprins intre 400-450 MHz. Frecvenţa de 435 MHz este frecvenţa specifică asociată cu apariţia OZN-urilor. Se manifestă in intreaga Cale Lactee şi se crede că este frecvenţa care susţine intreaga noastră realitate. Sistemul numit Războiul Stelelor (sau cel puţin o parte din el) transmite un semnal cuprins intre 1000-1200 MHz cu ajutorul unei raze de particule pe bază de azot. Acest semnal reprezintă o multiplicare a frecvenţei de 435 MHz (frecvenţa realităţii noastre). Semnalele pe care le-am perceput in timpul acestei scanări electromagnetice erau cuprinse intre 1080 MHz (2,7 x 400) şi 1124 MHz (2,7 x 416), in condiţiile in care frecvenţa de 1100 MHz este considerată a fi fereastra către ADN-ul uman. Aceasta din urmă este o frecvenţă aproximativă, căci geneticianul care ne-a furnizat informaţia nu a putut-o localiza cu precizie. Urmarea acestei teorii nu este greu de imaginat, dacă ţinem cont de faptul că structura moleculară a proteinelor conţine ca principal ingredient azotul. Raportul azot/aer devine cu atat mai concludent. Apariţia azotului in proteine nu contrazice argumentul că viaţa are la bază ciclul carbonului. Pe măsură ce evoluează către forme de viaţă superioare, viaţa creează din ce in ce mai proteine, care au la bază azotul. Intenţiile programării genetice par să depăşească cu mult războiul biologic. Printre ele se numără posibilitatea refacerii ADN-ului, care ar corespunde inclusiv unei dogme mult vehiculată de curentul New Age, potrivit căreia rasa umană trece la ora actuală printrun proces de schimbare transdimensională. Se afirmă că pe pămant vor apărea ingeri sau alte fiinţe asemănătoare, care vor restructura corpul uman astfel incat să rezoneze cu o frecvenţă superioară cu o octavă. O fi adevărat, dar nu se ştie dacă cei care generează schimbarea sunt nişte fiinţe din alte dimensiuni sau guvernul secret (complexul militaroindustrial), caz in care scenariul devine teribil de real. Posibilităţile sunt nenumărate. Primul lucru care imi trece prin minte in legătură cu acest subiect este că cei care deţin puterea pe această planetă se tem să renunţe la ea. De aceea, principalul lor interes in controlul ADN-ului ar fi tocmai o impiedicare a migraţiei in masă către o altă dimensiune. Acesta ar putea fi unul din motivele pentru care studiază această tehnologie. O a doua posibilitate ar consta in ideea că fac acest lucru pentru a ne ajuta. Sună cam utopic, orice aţi spune! O altă posibilitate constă in orchestrarea proiectului in vederea unui experiment de mari proporţii, care ar putea afecta in bine sau in rău continuumul spaţio-temporal in care ne aflăm. Poate că grupările malefice care conduc această planetă au intenţia să distrugă, sau cel puţin să subjuge rasa umană. Intre timp, eroii pozitivi (maeştrii realizaţi) permit derularea acestui experiment pană in ultima clipă, cand vor interveni, determinand saltul umanităţii pe un nivel superior de conştiinţă. Există şi alte variante ale acestui scenariu. Sunt tot felul de maeştri falşi, care ar putea fi implicaţi in acest joc. La nord de Long Island există o insulă cu o reputaţie sinistră, numită Plum Island. Nimeni nu are acces pe ea şi se crede că aici s-ar afla un centru de cercetări bacteriologice in vederea unui eventual război biologic. Acest lucru a fost cat se poate de adevărat mulţi ani la rand, dar ştiu din surse sigure că la ora actuală cei de acolo se ocupă cu cercetările geneticii umane cu ajutorul acceleratoarelor de particule (care pot fi văzute din aer). Nici una din aceste informaţii nu işi propune să semene panica. Important este să 44
  • 45. cunoaştem forţele care pot fi dezlănţuite impotriva noastră. Asta nu inseamnă că ele vor fi intr-adevăr folosite, iar cunoaşterea lor reprezintă oricum primul lucru pe care il putem face in apărarea noastră. Capitolul 21 Salvatorii pleiadieni In vara anului 1995 am continuat să monitorizez ciudatele transmisii pe frecvenţa de 1080 MHz pe care le-am identificat in Maryland. Am observat cu această ocazie că ele alcătuiau un triunghi intre următoarele puncte geografice: Montauk Point, Block Island şi Gardiners Island. Semnalul de 1080 MHz emana din toate cele trei locaţii, altminteri foarte apropiate. Avand in vedere corespondenţele cu fenomenele petrecute in Triunghiul Bermudelor, am numit această structură „Triunghiul Montauk”. Spre exemplu, două avioane mici care zburau prin această zonă au dispărut şi nu au putut fi recuperate niciodată, in pofida unor cercetări intense. Nu mi-am incheiat investigaţia ştiinţifică pe această temă, aşa că nu pot afirma cu precizie dacă acest fenomen se incadrează in categoria celor din Triunghiul Bermudelor, dar aproape că aş băga mana in foc că da. Intr-una din excursiile pe care le-am făcut in zonă, pentru a supraveghea acest triunghi, am intrat in vorbă cu un colonel care pretindea că este şeful sistemului Star Wars din Montauk. Mi-a spus că ştie de cercetările mele şi că este impresionat de ele, dar că nu deţin incă toate răspunsurile. Omul era foarte ingrijorat de perspectiva că in spatele sistemului de apărare intitulat Războiul Stelelor s-ar putea ascunde un program de control al minţii. După părerea lui, programul nu servea decat unor scopuri militare, de genul doborarii navelor spaţiale, a meteoriţilor, etc. A adăugat că dacă in spatele sistemului se ascunde şi un program de control al minţii, ar dori să afle, ca să ştie ce decizii să ia in continuare. Nu imi dau seama care erau adevăratele sale intenţii, dar nu este ceva neobişnuit ca proiectele secrete să aibă mai multe nivele (domenii de activitate). Spre exemplu, un proiect secret poate fi ascuns in spatele unei organizaţii umanitare de tipul Crucii Roşii, care cu greu poate fi atacată de cineva. In spatele ei se află o organizaţie administrativă, aparent benefică şi care nu reprezintă un pericol pentru nimeni. Ea poate opera cu o tehnologie aparent obişnuită, cum ar fi de pildă o uzină electrică. O cercetare mai aprofundată ar putea scoate insă la iveală că in spatele acestei organizaţii se ascunde o alta, care culege, să zicem, mostre de ADN. Organizaţia administrativă nu reprezintă decat o acoperire a unei operaţii a serviciilor secrete, iar uzina electrică poate fi in realitate un accelerator de particule ca şi cel despre care am discutat mai sus. Vă puteţi imagina… Dacă cineva ar dori să desfăşoare un proiect in Montauk sau altundeva, operatorii ideali ar fi nişte membri ai armatei care nu ar cunoaşte prea mult, eventual manipulaţi prin implanturi. Portretul seamănă cu cel colonelului cu care am vorbit atunci. Omul nu mi-a spus prea multe, dar părea interesat ca eu să-mi continui investigaţiile, ca şi cum ar fi dorit să afle ceva de la mine. Mi-am continuat aşadar cercetările referitoare la semnalele pe frecvenţa de 1080 MHz, in special pentru că păreau să aibă o legătură cu acceleratorul de particule din Triunghiul Montauk. Se pare că m-am apropiat insă prea mult de adevăr. In septembrie 1995 am avut un accident de maşină in urma căruia mi-am fracturat capul. După ce mi-a făcut o radiografie cu raze X, medicul mi-a spus că risc să imi distrug complet cavitatea sinusurilor dacă nu voi face in cel mai scurt timp o operaţie chirurgicală. Camioneta mea a fost distrusă, iar investigaţia a luat sfarşit. Accidentul pe care l-am suferit a reprezentat un mister pentru mine. Mi-am pierdut cunoştinţa şi dintr-o dată m-am trezit că cineva dă peste mine. Nu avea nici o logică. Se intamplă uneori ca agenţii guvernului secret să aranjeze diferite accidente de maşină, folosind in acest scop şoferi antrenaţi şi echipaţi special. Mişcarea patrioţilor a depistat insă prea multe accidente atribuite agenţilor guvernamentali, lucru care a creat neplăceri oficialităţilor. Poate părea şocant, dar este adevărat. Mijloacele mas-media nu indrăznesc să calce pe acest teritoriu, dar de la cazurile lui Ruby Ridge şi Waco populaţia americană s-a supărat mult mai tare pe guvern decat ne lasă să credem mas-media. In cazul meu nu a existat un şofer intr-o maşină care a incercat să mă scoată de pe şosea, dar un prieten a sesizat o maşină a guvernului parcată in imediata apropiere. Eu eram 45
  • 46. rănit, aşa că nu puteam să fac săpături pentru a descoperi o eventuală conspiraţie impotriva mea, dar prietenul meu a continuat să facă cercetări. O doamnă care a asistat la intreaga poveste i-a spus că a văzut un om care a stat multă vreme in maşina sa, raportand chiar cazul la poliţie. Prietenul meu a sunat la poliţia din Sufflok County, dar i s-a spus că nu a existat nici o plangere de acest fel. Cazul a rămas invăluit in mister cateva zile la rand. Intre timp, eu eram preocupat de operaţia pe care trebuia să o fac. Nu eram sigur dacă intenţia care se ascundea in spatele acestei operaţii nu era aceea de a-mi face un implant. Medicul meu părea sincer preocupat de cavitatea sinusurilor mele, care ar fi avut de suferit in lipsa operaţiei. Am cerut o a doua şi o a treia opinie, şi in final am ajuns la concluzia că trebuie să fac operaţia. I-am spus medicului că sunt preocupat de o eventuală inserare a unui implant şi m-a asigurat că nu se va preta la o asemenea activitate. Ştiam deja din alte surse că nu era calificat să facă implanturi. De aceea, l-am informat că dacă se doreşte efectuarea unui asemenea implant, agenţii federali vor apărea in ultima clipă, aducand cu ei propriul lor echipament medical. Işi vor flutura insignele şi vor da pe toată lumea afară, folosind inclusiv forţa, dacă va fi necesar. Pentru a fi absolut sigur, mi-a permis să instalez o cameră video miniaturală care să supravegheze coridorul care duce către sala de operaţie. Am introdus in cameră un transmiţător care să permită vizualizarea operaţiei de către un prieten personal, aflat intr-o altă locaţie. Aveam şi alţi prieteni care supravegheau spitalul din exterior, pentru a vedea dacă nu apar vehicule sau persoane suspecte. Decat să risc, am preferat să imi iau toate măsurile de precauţie. Inaintea operaţiei mi s-a făcut o anestezie generală şi mi-am pierdut cunoştinţa. Aflat in această stare de conştiinţă modificată, am primit vizita a doi pleiadieni inalţi. Aveau cu mult peste doi metri şi erau imbrăcaţi in halate medicale. Eram intr-o stare asemănătoare visului, aşa că nu pot afirma cu precizie dacă se aflau in stare solidă sau nu. Pleiadienii miau spus că mă aflam pe maini bune şi că nu trebuie să-mi fac griji. Au adăugat că medicul era el insuşi un agent pleiadian, deşi nu era conştient de acest lucru. Urma să-mi implanteze in cap o placă de titan care să mă protejeze de transmisiile cu raze de particule despre care am vorbit in capitolul precedent. Ştiam deja de la medic că urma să-mi implanteze in cap o placă cu o lungime de 15-18 centimetri, cu scopul de a-mi proteja cavitatea sinusurilor. Informaţia că această placă urma să-mi ofere şi o protecţie suplimentară a fost o surpriză plăcută. La nivel fizic, operaţia s-a dovedit una de rutină şi a avut un succes deplin. După numai o zi m-am intors acasă. După o scurtă perioadă de recuperare am primit vizita unui poliţist pe care il cunoşteam şi care era in afara serviciului. Avea la el o armă neletală de ultimă generaţie şi dorea să-mi facă o demonstraţie. M-a pus să o indrept către el şi să apăs pe trăgaci. Arma avea trei butoane, pe care scria: „nemişcat”, „moleşit” şi „rigid”. Am incercat primele două setări şi omul a incetat intr-adevăr să se mişte. De indată ce am setat din nou butoanele pe poziţia normală, a revenit la starea sa obişnuită. M-a rugat să nu incerc şi ultima variantă („rigid”), căci ştia din experienţă că in urma ei rămane cu dureri musculare. Cu această ocazie s-a lămurit şi misterul accidentului. In maşina staţionată se afla un agent cu o asemenea armă, care nu a făcut altceva decat să apese pe un buton, direcţionand arma asupra mea. Mi-am pierdut cunoştinţa şi controlul asupra camionetei, după care am intrat intr-o maşină care trecea cu viteză pe langă mine. Sangele care mi-a ţaşnit din frunte a improşcat harta de langă mine, acoperind chiar porţiunea care demarca acceleratorul de particule. Ocultiştii numesc acest fenomen „avertismentul sangelui”. Am luat eu insumi toată intamplarea ca pe un semn. De altfel, a existat şi un alt aspect al investigaţiei mele referitoare la acceleratorul de particule, dar nu voi insista acum asupra lui. Este mai degrabă de natură politică decat ştiinţifică, aşa că prefer să păstrez tăcerea pană cand se calmează lucrurile. Ceea ce am afirmat mai devreme despre acceleratorul de particule poate fi dovedit ştiinţific. La urma urmei, nu există foarte mulţi oameni care să ştie despre ce este vorba sau care să aibă voie să discute liber despre acest subiect. Legiuitorii au luat in serios munca mea, dar au procedat cu precauţie. Informaţiile pe care le-am descoperit recent (parte dintre ele mi-au fost comunicate) ar fi putut crea un adevărat scandal politic, care ar fi inflamat Long Island săptămani la rand. Intrucat tocmai fusese un incendiu de proporţii in Long 46
  • 47. Island, chiar inaintea accidentului meu, am decis să nu mai creez unul artificial, aşa că deocamdată vom trece mai departe. Situaţia in care s-a petrecut accidentul ilustrează un scenariu interesant, mai ales dacă ţinem cont de vechiul proverb care spune că nu există nimic intamplător. Se pare că cineva a incercat să mă atragă intr-o capcană, iar pleiadienii au profitat de situaţie pentru ami insera (printr-unul din agenţii lor) o placă de titan in cap care să mă protejeze de razele distrugătoare. Din punctul lor de vedere, acest tip de acţiune nu reprezintă o ingerinţă in treburile altei persoane. Această teorie a prins contur atunci cand am făcut prima excursie de după accident la Montauk. Ori de cate ori acceleratorul din Montauk făcea transmisii energetice, percepeam in colţul ochilor nişte scantei. De data aceasta nu am mai perceput nimic (datorită plăcii de titan). Doi dintre prietenii mei, care nu remarcaseră nimic pană atunci, au văzut şi ei scanteile, atunci cand le-am atras atenţia asupra lor. Interesant era faptul că atunci cand se aflau la o distanţă mai mică de şase metri de mine, scanteile dispăreau. Se pare că placa de titan oferă o protecţie pe o rază de şase metri. Placa nu este confecţionată sută la sută din titan. Conţine de asemenea aur, argint şi alte aliaje. Este perforată in mai multe locuri şi ar fi interesant un studiu in sine al felului in care este construită. Pe de altă parte, nu doresc nimănui să fie nevoit să poarte in cap o asemenea placă pentru a se proteja de transmisiile pe frecvenţa de 1080 MHz. Sper ca experienţa mea cu accidentul să le fie invăţătură de minte şi altora. Capitolul 22 Arma secretă Există multe alte aspecte legate de OZN-uri şi de fenomenele care le insoţesc ce merită să fie studiate. Niciodată in istoria umanităţii nu au atras farfuriile zburătoare atata atenţie şi publicitate ca in ultimii ani. Biblia confirmă faptul că sfarşitul se apropie. Există o adevărată avalanşă de informaţii care ne copleşesc din toate direcţiile şi din toate domeniile. Speranţa că umanitatea se va trezi din somnul său de moarte este astăzi mai mare ca oricand. Din păcate, este evident că oamenii nu fac ceea ce trebuie. Dacă am obţine o mai bună inţelegere a naturii noastre electromagnetice, am putea să ne cunoaştem mai bine. Am comunica astfel mai uşor cu semenii noştri, dar şi cu maşinile. Ar putea apărea o nouă generaţie de maşini, care să respecte structura spirituală a oamenilor. Unificarea tehnologiei cu umanitatea ar putea vindeca pămantul, ar elimina poluarea şi ar conduce la o regenerare a planetei, in locul degenerării actuale. Acesta este principalul scop al cercetărilor mele. In pofida progresului făcut de mine şi de alţii ca mine, există incă foarte multe aspecte care răman ascunse. Posesorii puterii, care beneficiază de pe urma ascunderii masive de informaţii, nu vor ceda prea uşor controlul. Dacă un OZN aterizează sau se prăbuşeşte intr-o anumită zonă, in cel mai scurt timp apar echipe de agenţi care adună bucăţile găsite. Ei folosesc detectoare magnetice sau cu radiaţii, precum şi alte echipamente de care au nevoie. Chiar şi solul radioactiv este adunat şi inlocuit cu un sol normal. Pomii sunt replantaţi. Urmează apoi o a doua echipă care soseşte şi culege tot ce pare suspect. Cine doreşte să investigheze locul unui asemenea accident nu are nici o şansă să găsească vreo dovadă că acolo s-a petrecut ceva neobişnuit. Dacă in SUA apare un cerc intr-un lan de grau, el este imediat inconjurat de o echipă de militari, care ascund toate dovezile şi impiedică răspandirea oricăror informaţii legate de incident. De ce işi dau aceşti oameni atata osteneală? Din punctul lor de vedere, cunoaşterea referitoare la celelalte dimensiuni este complet interzisă. Există un grup restrans de oameni care profită la maxim de pe urma imensei colectivităţi de fiinţe spirituale numită umanitate. OZN-urile şi ştiinţele legate de ele reprezintă informaţii confidenţiale. Dacă vreo forţă exterioară ar incerca să vă răpească din această dimensiune, puteţi fi siguri că puterea terestră nu va face nimic ca să vă ajute. Dimpotrivă. Toate acestea ne conduc către eterna intrebare: Ce putem face? Cea mai bună armă de care dispunem este inţelegerea. Asta inseamnă că toţi cei care deţin anumite informaţii şi sunt bine intenţionaţi ar trebui să le comunice şi semenilor 47
  • 48. lor, pentru ca cei care doresc să poată continua cercetarea diferitelor aspecte ale acestor fenomene. In plus, ii puteţi scrie congresmanului dumneavoastră şi celorlalţi reprezentanţi ai puterii pe care i-aţi ales. Foarte mulţi militari şi lucrători din industria de apărare au jurat să păstreze secretul. Uneori, acest lucru serveşte intr-adevăr interesului naţional, dar de multe ori nu serveşte decat anumitor interese particulare. Dacă legislaţia ar permite dezvăluirea acestor secrete, America ar fi invadată de informaţii. Legislaţia poate fi mult imbunătăţită din acest punct de vedere. Legea Libertăţii de Informare a fost concepută in aşa fel incat este aproape imposibil să afli ceva. Drama este că americanii nu au stabilit incă ce anume serveşte cel mai bine securităţii ţării lor. Solicitaţi o nouă legislaţie, in acord cu prevederile Constituţiei. Atacaţi prin toate mijloacele vălul secretului care acoperă acest gen de informaţii şi pe care toţi cei interesaţi de OZN-uri il contestă. Aceasta este arma noastră secretă, alături de o mai bună comunicare şi de o educaţie corespunzătoare pe marginea acestor subiecte. Bătălia nu va fi uşoară, dar victoria va fi pe măsură. Capitolul 23 Întoarcerea acasă Spuneam in finalul capitolului precedent că cea mai bună armă de care dispunem este inţelegerea. Cu cat cercetăm mai mult aceste subiecte, comunicand cu semenii noştri şi creand astfel o intreagă comunitate de persoane interesate să afle adevărul, cu atat mai puternic va deveni campul colectiv al conştiinţei noastre de grup. Mulţi oameni interesaţi de OZN-uri se folosesc de acest subiect pentru a face „propagandă creştină”. Altfel spus, ei se folosesc de fenomenele legate de OZN-uri pentru a răspandi anumite dogme pe care le consideră de inspiraţie creştină. După părerea mea, rolul religiei merită să fie studiat dintr-o perspectivă mai profundă. Să luăm creştinismul. Ce ne invaţă acesta? Datorită unui păcat originar, umanitatea a pierdut contactul cu Creatorul ei, avand nevoie de un intermediar sau mantuitor pentru a reajunge la Dumnezeu. Această lecţie ne invaţă că noi nu ne mai aflăm in lumea creată de Acesta. Ingerii căzuţi, elohim-ii sau cum doriţi să le spuneţi, s-au separat de lumea Creatorului şi şi-au creat propriul lor continuum spaţio-temporal (propria lor realitate). In teologia creştină, acest fenomen este identificat prin expresia: „căderea omului din Paradis sau de pe nivelul graţiei divine”. Incă de la inceputul „căderii”, continuum-ul spaţio-temporal pe care il cunoaştem ca fiind universul nostru a trebuit să fie propagat continuu, pe o bază repetitivă şi automată, pentru a-şi putea păstra soliditatea. Acest lucru este realizat prin diferite proiecte spaţiotemporale de genul Proiectului Montauk (alături de foarte multe altele). După părerea mea, Proiectul Montauk este principalul proiect de acest fel, şi am două motive să afirm acest lucru. Pe de o parte, il cunosc foarte bine, căci am lucrat personal la el. Pe de altă parte, investigaţiile pe care le-am făcut mi-au indicat că el reprezintă proiectul central din această categorie. Această afirmaţie poate părea egocentrică, dar cei care au citit cărţile despre Montauk au aflat deja foarte multe informaţii despre unicitatea acestui proiect. El solicită un anumit tip de atenţie, diferită de cea acordată altor proiecte despre care am mai auzit. Chiar dacă ar fi să nu fie proiectul central, trebuie să recunoaştem că imaginea pe care şi-a creat-o corespunde perfect acestui rol. Operatorii Proiectului Montauk şi ai celorlalte proiecte spaţio-temporale au manipulat de atatea ori continuum-ul incat a apărut o nouă linie temporală. Ingerii căzuţi sau jucat atat de mult cu creaţia originală a Creatorului incat au obţinut o realitate complet nouă, a cărei frecvenţă elementară este de 435 MHz. Este o linie temporală nouă, paralelă cu cea a Creatorului, care nu mai păstrează decat nişte legături vagi cu aceasta. Conştiinţa christică reprezintă interfaţa intre linia temporală creată şi cea primordială. La acest lucru se referea Christos atunci cand spunea: „Numai prin Mine puteţi ajunge la Tatăl”. Dacă am putea vizualiza linia temporală primordială a conştiinţei, cea creată de Fiinţa Supremă, am vedea o serie de distorsiuni şi perturbaţii care apar sub forma unor forme ondulatorii in jurul ei. Intreaga operaţie poate fi monitorizată şi măsurată electromagnetic, acesta fiind de altfel instrumentul folosit pentru reglarea conştiinţei de către cei care realizează aceste proiecte spaţio-temporale. In mod evident, subiectul este foarte tehnic şi de o mare complexitate. Dacă il considerăm pe Dumnezeu ca pe o Fiinţă infinită, un mileniu nu reprezintă 48
  • 49. pentru El şi pentru fiinţele din linia Lui temporală decat o clipă. Această clipă a fost insă manipulată şi prelungită, căpătand proporţii ridicole. „Gandul” primordial al Creatorului s-a transformat intr-o groapă cu nisip mişcător, prin manipularea lui. Privind lucrurile din această perspectivă, am putea considera păcatul originar ca pe o manipulare gandului Creatorului, mergand pană la crearea unei realităţi alternative, numai a noastră. In acest context, conştiinţa christică devine suma totală a realităţii noastre. Din cauza acestei distorsiuni, noi nu mai avem acces la Creatorul nostru sau la realitatea in care trăieşte El, decat prin intermediul lui Christos. Ne putem intreba pe bună dreptate: se va intoarce Acesta vreodată? Revenirea lui Christos sau a Creatorului in realitatea noastră poate fi mai bine inţeleasă dacă privim realitatea noastră (derivată din păcatul originar) ca o linie temporală paralelă cu cea primordială (care aparţine Creatorului). Mai devreme sau mai tarziu, cele două lunii se vor intersecta, conform teoriei probabilităţilor. Crucea creştină nu este altceva decat un simbol al acestei intersectări. Unii oameni ar dori să ştie dacă această intersectare s-a produs deja sau dacă se va produce curand. Subiectul a provocat dezbateri aprinse. In mod evident, crucea bidimensională nu este altceva decat o reprezentare simbolică a intersecţiei celor două linii temporale. Există voci care susţin că sfinţii care au realizat diferite miracole au trecut in linia temporală primordială. Momentul de apogeu al intersecţiei celor două linii este ilustrat de crucificarea lui Iisus. După acest moment, cele două linii temporale au continuat să se indepărteze una de cealaltă. Aşa cum rezultă din faptele descrise in Biblie, nu foarte multă lume şi-a dat seama la momentul respectiv de intersectarea celor două linii temporale. Recunoaşterea a venit abia mai tarziu, după petrecerea evenimentelor şi după ce vestea s-a răspandit in intreaga lume datorită mijloacelor mas-media rudimentare ale vremii. La fel se petrec lucrurile şi la ora actuală. Chiar dacă in prezent s-ar repeta intersectarea liniilor temporale, nu toată lumea şi-ar da seama de acest lucru. Ştiinţa convenţională nu ar putea recunoaşte acest eveniment decat dacă l-ar privi din perspectiva metafizicii, un domeniu foarte vast de cunoaştere, din care fizica nu reprezintă decat o mică parte. Pentru mulţi oameni de ştiinţă, Metafizica reprezintă un subiect spinos. De aceea, chiar şi cei care nu mai pot contesta existenţa mai multor dimensiuni preferă să folosească termenul de „fizică hiperdimensională”. Aceasta este insă o simplă chestiune de semantică şi nu ar trebui luată prea in serios. Aceşti oameni se tem să nu fie asociaţi cu astrologii sau cu ghicitoarele de la carnavaluri; de aceea, evită termenul de metafizică. Există o bază de cunoaştere metafizică ce poate fi accesată in intregime in momentele de intersecţie a celor două linii temporale. La ora actuală, ies la iveală tot mai multe informaţii de acest fel, care prevestesc evenimentele ce vor urma (la fel s-a intamplat cu Christophor Columb, care a văzut mai intai păsările ce prevesteau apropierea uscatului). Baza de date autentic religioase care a existat pe planeta noastră de la origini şi pană astăzi a fost puternic distorsionată de oameni, dar ea continuă să ascundă un adevăr esenţial, care poate fi inţeles pe măsură ce ne continuăm dezvoltarea şi evoluţia. Dacă vom continua să ne apropiem de adevăr mergand pe această cale, vom căpăta in curand acces la marea bază de date cosmice şi la adevărul primordial. Unul din principalele motive pentru care ştiinţa oficială acceptă atat de greu aceste adevăruri este legat de faptul că ea se află sub controlul celor care manipulează planeta. Oamenii de ştiinţă nu işi folosesc plenar conştiinţa creatoare, fiind intr-o oarecare măsură „creaţi” ei inşişi (manipulaţi). Cine are şansa să acceadă la linia temporală primordială descoperă că aici nu există manipulare şi control. Aceasta este doar o utopie, lipsită de orice motivaţie. Guvernele secrete sau formale şi războaiele lor devin inutile in această dimensiune. Mişcarea metafizică New Age conduce astăzi către o conştiinţă potenţial nefizică, punand astfel in pericol baza de putere de pe această planetă. Dacă va reuşi, grupul care controlează astăzi destinele planetei işi va pierde puterea şi semnificaţia. De aceea, acesta cheltuieşte sume enorme pentru a-şi infiltra agenţii in mişcarea New Age şi in cercurile preocupate de OZN-uri. Aceşti agenţi stăpanesc perfect arta infiltrării şi a devierii atenţiei celor preocupaţi de adevăr conform agendei guvernului secret. Perspectiva pe care o impun 49
  • 50. ei este inevitabil materialistă. Aşa se explică de ce mas-media atacă uneori cu furie o mişcare spirituală sau alta. Chiar dacă la inceput comunicarea unui medium cu o sursă spirituală este autentică, aceasta este atacată prin tehnicile invazive descrise anterior in această carte, după care mediumul nu mai are acces la sursa originală şi se compromite. El ajunge să pretindă bani şi să recomande practici compromiţătoare. Mas-media preia apoi scandalul şi expune frauda. Cred că aţi inţeles cum se procedează. Acest scenariu se repetă la infinit, incă de la inceputul ieşirii din linia temporală originară. Pleiadienii mi-au spus că dacă 10% din fiinţele care trăiesc in această galaxie ar deveni conştiente de linia temporală primordială, ele ar crea masa critică necesară şi celelalte fiinţe le-ar urma. Este o simplă chestiune de matematică, afirmă ei. Dacă acest lucru este adevărat, tot ce avem de făcut este să răspandim această lumină a conştiinţei. Speranţa mea este să reuşim. Vă urez călătorie plăcută in drumul către casă! Partea a doua De Peter Moon Introducere la partea a doua Sper că v-au plăcut incredibilele relatări ale lui Preston Nichols şi că aţi invăţat ceva nou in legătură cu universul in care trăim. Scopul primei părţi a acestei cărţi nu a fost doar unul informativ, ci şi de a elimina odată pentru totdeauna indoielile şi incertitudinile oamenilor in legătură cu controversatul subiect al OZN-urilor şi al extratereştrilor. Cred că orice om inzestrat cu o minte deschisă şi logică şi-a putut face astfel o idee mai clară cu privire la aceste subiecte. Chiar şi cei care preferă să-şi păstreze cinismul trebuie să recunoască faptul că Preston are o minte ordonată şi o imaginaţie extrem de exotică. De altfel, Preston nu a insistat niciodată că aventurile sale ar fi adevărul suprem. El ia tot timpul in calcul posibilitatea ca o parte din vizitele primite sau din celelalte experienţe paranormale trăite să fi fost influenţate de subconştientul său sau să fie produsul imaginaţiei minţii sale. Cuvantul cheie in această ecuaţie este imaginaţia, care este un atribut al conştiinţei. Conştiinţa este singurul instrument care permite inţelegerea tuturor misterelor existenţei, indiferent dacă se referă la OZN-uri sau la miracolul vieţii. In cea de-a doua parte a cărţii ne propunem să pornim impreună intr-o nouă aventură a conştiinţei, care să aprofundeze viziunea noastră asupra OZN-urilor, inclusiv prin descoperirea corespondenţelor care există intre vechile mituri ale Pleiadelor cu teoriile lui Preston referitoare la linia temporală primordială. Ne vom incepe aventura prin analiza unor aspecte bizare ale existenţei. Voi continua cu prezentarea propriilor mele experienţe paranormale, care au condus la colaborarea mea cu Preston Nichols şi la publicarea acestei cărţi. Pe măsură ce ne vom apropia de sfarşit, in faţa ochilor noştri se va revela o privire de ansamblu care ne va permite să inţelegem mai bine misterul Pleiadelor şi rolul cheie pe care il joacă această galaxie in conştiinţa noastră. Capitolul 24 Psihologia OZN-urilor Psihologia modernă şi-a inceput dezvoltarea prin opera a două personalităţi majore: Sigmund Freud şi Carl Jung. Freud a fost părintele psihanalizei. El a descoperit că in spatele oricărei disfuncţii psihice se ascunde un impuls sexual. A respins vehement orice avea legătură cu paranormalul, motiv pentru care a intrat in conflict cu Jung, fostul său student şi colegul său de la vremea respectivă. Jung a studiat intens religiile orientale şi domeniul ocultismului, făcand o sinteză intre principiile invăţate de la Freud şi propriile sale descoperiri18. In acest capitol ne vom opri asupra operei lui Carl Jung, care corespunde perfect scopului discuţiei noastre. Cea mai genială inovaţie a sa a constat in divizarea intregii psihologii umane in arhetipuri. Un arhetip este definit ca un prototip sau un model care stă la baza tuturor celorlalte lucruri. In psihologia umană, aceste arhetipuri corespund unor structuri psihice stereotipice elementare care se ascund dincolo de suprafaţa interacţiunii noastre cu planul social. Aceste prototipuri primordiale care există in interiorul psihicului nostru pot fi uşor recunoscute şi inţelese dacă analizăm diferitele reprezentări ale zeilor 50
  • 51. mitologici. Un studiu rapid al diferitelor panteoane care au existat de-a lungul istoriei scoate la iveală o intreagă galerie de eroi, hoţi, trădători, amanţi, vindecători, poeţi, etc., care acoperă practic toate funcţiile de bază ale psihicului uman. In viziunea lui Jung şi a adepţilor săi, zeii nu sunt altceva decat expresii ireductibile ale unor principii ale vieţii. Orice personalitate individuală reprezintă o combinaţie a acestor aspecte. Dacă ne reducem calităţile pozitive şi negative la nivel de arhetipuri, ne putem face o idee mai clară in legătură cu noi inşine. Identificand structurile comportamentale care ne-au condus la identificarea cu un arhetip negativ, putem scăpa de acesta, asumandu-ne astfel un destin mai bun. Jung a studiat acest subiect in profunzime şi a scris numeroase cărţi pe marginea lui. In acest scop, s-a folosit mult de cărţile de tarot, care oferă o viziune asupra vieţii strict arhetipală. La randul lui, tarotul işi are rădăcinile in Cabala, un sistem filozofic care uneşte toate credinţele şi toate mitologiile, incercand să explice intreaga experienţă a vieţii umane. In ultimii ani de viaţă, Jung a observat că OZN-urile au devenit un fenomen de masă, pătrunzand adanc in subconştientul colectiv incepand din anii 50. Nu numai că a văzut el insuşi asemenea OZN-uri, dar a scris şi o carte despre ele. In pofida imensei lui cunoaşteri şi a unei vieţi intregi petrecute in studiul ocultismului, se pare că in domeniul OZN-ologiei nu a reuşit să pătrundă esenţa acestuia. A recunoscut existenţa OZN-urilor, dar nu am intalnit nicăieri in cărţile sale un efort concertat de a clasifica experienţele asociate cu ele in structuri arhetipale. Poate dacă ar mai fi trăit caţiva ani… Astăzi, această sarcină a devenit mult mai uşoară, cultura populară fiind extrem de bogată in poveşti legate de fiinţe venite din Pleiade, Orion şi Sirius. Principalul aspect pe care doresc să-l clarific in legătură cu OZN-urile este că acestea au devenit un fenomen acceptat in sfera experienţei umane. Nu contează prea mult 18 In realitate, a existat şi o a treia personalitate majoră la institutul lui Freud. Deşi i-a depăşit cu mult pe cei doi mari savanţi, aproape nimeni nu a auzit de el, căci rezultatele sale au fost in mare parte ascunse. Această personalitate a fost Wilhelm Reich, care a făcut o sinteză intre invăţăturile legate de sexualitate ale lui Freud şi cele legate de ocultism ale lui Jung, adăugand inclusiv propriile sale cercetări. Reich a reuşit să pătrundă in psihicul uman mai adanc decat oricine altcineva. In ultimii ani de viaţă, a pretins că a construit o armă cu raze cu ajutorul căreia puteau fi doborate OZN-urile. A fost arestat sub un pretext oarecare şi ţinut la inchisoare pană cand a murit. Cărţile sale au fost arse de agenţii guvernamentali. Preston Nichols a descris o parte din opera sa in cărţile anterioare referitoare la Proiectul Montauk. dacă ai trăit personal o experienţă legată de ele sau măsura in care crezi sau nu in ele. Cert este că fenomenele asociate cu OZN-urile au fost raportate de mii de oameni in decursul ultimilor 50 de ani. Informaţiile adunate pot fi sintetizate in mituri ce pot fi clasificate in funcţie de mitologia tradiţională, adică de arhetipurile psihologice. Altfel spus, oamenii veniţi din spaţiu pot exista in diferite sisteme de referinţă, putand fi consideraţi ingeri, demoni, sau o categorie intermediară. Există deja o bază imensă de date legate de experienţele oamenilor, care ne permit să studiem fenomenul OZN intr-o manieră ştiinţifică, chiar dacă nu avem la dispoziţie dovezi palpabile (care reprezintă un cu totul alt subiect). Viziunea psihologică sau arhetipală ne oferă un fundament de la care putem porni, creand o grilă pe baza căreia putem elimina din start numeroasele fantezii care se strecoară inevitabil printre experienţele autentice. Sunt conştient că mulţi cititori ai cărţii de faţă au trăit ei inşişi experienţe legate de apariţia unor OZN-uri sau au răpiţi de extratereştri. Unii aşteaptă o confirmare că au trăit o experienţă divină, in timp ce alţii nu ştiu cum să scape de trauma experimentată. Există şi o altă categorie de oameni, destul de numeroşi, care incearcă să stabilească un contact cu extratereştrii sau sunt curioşi in legătură cu aceştia. Studierea OZN-ologiei din această perspectivă şi compararea acestui domeniu cu experienţele personale (acolo unde acestea există) vă va provoca intelectul să pătrundă intr-o lume care intr-un alt context vi s-ar părea inexplicabilă. Chiar dacă nu inţelegeţi anumite lucruri, puteţi apela oricand la mitologie pentru a obţine răspunsuri. Mitologia oferă nu doar o plasă de siguranţă pentru studiul pe care ni-l propunem, ci şi piatra de temelie a tuturor civilizaţiilor. Acesta este contextul in care doresc să-mi relatez propriile experienţe. Nu contează prea mult dacă ceea ce vă voi povesti in continuare s-a petrecut in realitate sau nu. Personal, cred cu convingere că da. Ceea ce contează insă este că am experimentat aceste lucruri şi că 51
  • 52. ele fac parte dintr-un curent al conştiinţei din care faceţi parte inclusiv dumneavoastră. In caz contrar, nu aţi citi acum această carte. Scopul pe care mi-l propun este să activez in dumneavoastră propria funcţie cuantică dinamică19, pentru a putea recunoaşte conştiinţa cu care sunteţi inzestraţi şi a vă inălţa astfel către potenţialul nelimitat care vă este caracteristic. Capitolul 25 Influenţe angelice Probabil cel mai interesant aspect al copilăriei mele a fost acela că am fost singurul copil din cartier care nu a fost botezat in religia creştină. Amandoi părinţii mei erau catolici. In tinereţe, mama a urmat o şcoală catolică şi tata a fost băiat de altar, dar lucrurile s-au oprit aici. După ce s-au cunoscut, s-au căsătorit la oficiul stării civile şi s-au ferit să mai calce in biserică. Intr-o dimineaţă, am luat micul dejun in compania unei prietene cu calităţi mediumice şi m-am intrebat intr-o doară dacă ar putea să existe vreo legătură intre tata şi Nikola Tesla. Prietena mea m-a privit cu atenţie şi m-a intrerupt: - Tatăl tău detesta religia organizată, nu-i aşa? - Ca să fiu sincer, da, i-am răspuns eu. A urmat o poveste din care rezulta că tata a fost molestat de un preot. Pană atunci, avusese incredere in cler, iar acum s-a simţit trădat. Nu ştiu cat de adevărată era această poveste, dar este cert că explica un anumit comportament al tatălui meu. Ori de cate ori avea ocazia, acesta tuna şi fulgera impotriva bisericii catolice. Ii descria adeseori pe preoţi ca pe nişte beţivi, povestind cum ii cereau vin imediat după slujbă. Ca urmare a acestei atitudini, am fost „protejat” de biserică, deşi părinţii mei nu mi-au interzis niciodată să 19 Referire la trezirea sufletului. particip la slujbe dacă doresc acest lucru. Chiar şi aşa, Dumnezeu şi-a găsit calea şi a pătruns in viaţa mea incă de la o varstă foarte fragedă. Intr-o zi, copiii din cartierul meu vorbeau despre ingerii păzitori. Cei mai mulţi dintre ei erau catolici şi imi povesteau adeseori ce invăţau la lecţiile de catehism. In ziua de care vorbesc, subiectul ales erau ingerii păzitori, despre care auzeam pentru prima dată. După ce i-am ascultat cu atenţie pe prietenii mei, m-am dus acasă şi am intrebat-o pe mama dacă ea crede in ingerii păzitori. Spre nu mica mea surpriză, mi-a dat un răspuns afirmativ şi cat se poate de ferm. Cand am intrebat-o de ce crede in ei, mi-a povestit că am fost salvat eu insumi de un inger păzitor cand eram copil mic. Evenimentul s-a petrecut intr-o zi caniculară, pe cand ne aflam in Newhall, California. Mama m-a aşezat intr-un cărucior, pe care l-a lăsat la umbra unui copac mare. Ea insăşi stătea pe verandă, destul de aproape de mine. Una din crengile copacului a cedat şi era evident că urma să cadă peste mine. Totul s-a petrecut foarte repede, aşa că mama nu ar fi avut timp să ajungă pană la mine. O clipă, s-a temut că avea să-şi piardă copilul pentru totdeauna. Ar fi fost imposibil să supravieţuiesc acelei lovituri. Chiar in clipa in care creanga a căzut, s-a starnit din senin un vant puternic, care a indepărtat căruciorul din bătaia crengii. Ziua era extrem de caniculară şi in afara acestui moment, nu s-a simţit nici o boare de vant. Chiar faptul că a reuşit să mişte din loc căruciorul i s-a părut extrem de remarcabil mamei. Deşi a crescut intr-o şcoală catolică, ea şi-a abandonat in timp credinţa şi nu era deloc o femeie religioasă, dar experienţa personală a făcut-o să creadă in ingerii păzitori. Am aflat mai tarziu că grecii aveau o zeiţă pe nume Alcione, considerată una din cele şapte pleiade, care controla vanturile şi furtunile. Intrucat nu imi amintesc personal de incidentul cu căruciorul, nu pot afirma cu tărie dacă a fost o intervenţie celestă sau norocul prostului. Se pare totuşi că o anumită forţă din univers nu a dorit atunci ca eu să părăsesc atat de prematur planul fizic. Capitolul 26 Vreau afară din joc Următoarea experienţă paranormală pe care am trăit-o s-a petrecut la varsta pubertăţii. Aveam 12 ani şi mă aflam in perioada dificilă de dinainte de maturizare. Imi amintesc că, odată, jucam in echipa de baseball a şcolii, dar aveam o durere de cap infernală. Ori de cate ori aruncam mingea sau loveam cu bata, unde de şoc imi treceau prin 52
  • 53. intregul corp. Normal ar fi fost să-i cer antrenorului să mă scoată afară din joc, dar nu doream să fac acest lucru. Mă rugase personal să particip la acest meci şi abia aşteptam să imi ajut colegii de echipă. In general, eram foarte slabi, dar in ziua respectivă jucam cu echipa cea mai bună din campionatul pe şcoli, şi antrenorul nostru dorea să caştigăm cu orice preţ. Personal, mă aflam intr-o stare de conştiinţă modificată (din cauza durerii de cap), aşa că tot ce imi mai doream era să execut mecanic mişcările care trebuiau făcute, iar la sfarşit să plec acasă. Rotirea batei era atat de dureroasă incat m-am decis să las toate mingile să treacă pe langă mine. Decizia s-a dovedit destul de puţin inspirată, căci aruncătorul nu a reuşit să trimită nici o minge in poartă, aşa că a trebuit să mă indrept către prima bază. Am descoperit cu această ocazie că mersul imi provoca dureri chiar mai mari decat balansarea batei. Spre imensa mea surpriză, am reuşit să parcurg intregul traseu dintre baze şi să inscriu. Pe de altă parte, durerea pe care o simţeam era innebunitoare. Echipa mea se descurca foarte bine, dar eu nu imi mai doream decat să pierdem, ca să pot pleca acasă. Oricat de dureroasă era balansarea batei, mi-am dat seama că durerea era mai suportabilă decat in cazul alergării in jurul bazelor. De aceea, am luat decizia să fac un efort şi să resping toate mingile trimise de adversar. Această hotărare era destul de neobişnuită din partea mea, căci pană atunci singurul lucru care mă interesa cu adevărat fusese sportul (alergarea). De aceea, această atitudine nesportivă nu corespundea deloc felului meu de a fi. In pofida durerii, mi-am rotit bata şi am reuşit să obţin două aut-uri pentru echipa mea, care a rămas in joc. Colegii mei işi dăduseră deja seama că mă comport ciudat. Speranţa mea era ca antrenorul să mă scoată afară din echipă, dar acesta m-a lăsat in joc. Cand mi-a venit randul să lovesc mingea, mi-am propus să arunc intenţionat in afara terenului. Accidental, la a treia lovitură am reuşit să inscriu, ocazie cu care am şi caştigat meciul. Colegii mei au inceput să chiuie. Tot ce imi mai doream era ca sfarşitul meciului să imi aducă o oarecare uşurare. Tata imi promisese o coca-cola. L-am rugat să-mi ia două, in speranţa că băutura acidulată imi va reduce senzaţia de disconfort. Acest truc mental a funcţionat atat timp cat să ajung acasă. Cand am ajuns in dormitorul meu, am vomat instantaneu spaghetele pe care le mancasem inainte de meci. Nimic nu mai părea să funcţioneze normal in organismul meu. Mama a curăţat mizeria şi m-a ajutat să urc in pat. Noaptea care a urmat a fost una din cele mai oribile experienţe din intreaga mea viaţă. Nu ştiu nici acum dacă a fost pur şi simplu un coşmar, sau o răpire in toată regula, dar am simţit că mintea imi este absorbită de un computer foarte puternic. Imi amintesc că vedeam benzi de genul celor folosite de vechile calculatoare din anii 60. Era ca şi cum operatorii computerului ar fi dorit să imi inregistreze fiecare amintire, intreaga operaţiune dovedindu-se extrem de dureroasă. Procesul a continuat multă vreme, şi cand nu am mai suportat am inceput să ţip din răsputeri. Poate că imi verificau pragul de suportabilitate la durere. Am mai ţipat şi inainte in vise, dar fără ca ţipetele mele să fie auzite in planul fizic. Altfel spus, cei care dormeau in camera alăturată nu au auzit niciodată nimic. In cazul de faţă, tata a auzit ţipetele mele isterice şi a venit să vadă ce se intamplă. Nu a manifestat niciodată un interes deosebit faţă de metafizică sau de experienţele paranormale, dar de data aceasta s-a arătat fascinat de ceea ce ii povesteam, dorind să obţină cat mai multe informaţii. Mi s-a părut o reacţie extrem de ciudată. Această intruziune forţată in mintea mea a durat o săptămană, timp in care nu am putut manca nimic. După cateva zile, am inceput să vomez acid stomacal şi mama a devenit cu adevărat ingrijorată. O săptămană mai tarziu, m-a dus la doctor. Diagnosticul a fost destul de sumbru. Doctorul le-a spus părinţilor mei că aş putea muri dacă voi continua să nu mănanc nimic. Altminteri, nu avea nici o idee despre ceea ce se intampla cu mine. Nu este exclus să-mi fi făcut o injecţie cu penicilină, dar nu-mi amintesc cu precizie. Nu le-a oferit părinţilor mei nici un fel de alinare şi nu le-a sugerat să mă treacă pe perfuzii. Tot ce le-a spus a fost că dacă nu voi putea manca nici după zece zile, să-l cheme, dar să se aştepte la tot ce putea fi mai rău. In cea de-a zecea zi nu mai puteam merge din cauza slăbiciunii. Şi eu, şi părinţii mei, stăteam ca pe spini. Singurul lucru care mi-a mai ridicat puţin starea de spirit a fost o vizită a tatălui celui mai bun prieten al meu, un fost vecin. Eram numai piele şi os. Nu ştiu 53
  • 54. dacă vizita acelui om a declanşat miracolul, dar pentru prima oară in zece zile am putut să mănanc ceva fără să vomit. Cand mi-a sugerat să mă intorc cu el şi să imi petrec următoarea săptămană in cartierul in care am locuit candva, mi-a venit să chiui de bucurie. Am mancat din nou şi m-am simţit ceva mai intărit. In scurt timp, am reinceput să merg. Tata era foarte ingrijorat de intenţia mea de a pleca in această stare de slăbiciune, dar l-am convins prin entuziasmul meu şi al fostului său vecin. Am plecat şi revederea locului in care am crescut mi-a dat aripi. In scurt timp, starea de sănătate mi-a revenit in totalitate. Deşi m-am refăcut complet, am ajuns să mă intreb frecvent dacă nu sunt spionat de cineva. Mi se părea că fiecare mişcare imi este urmărită. Nu am făcut neapărat o legătură cu experienţa anterioară, fiind convins că orice om trece din cand in cand prin aşa ceva. Gandul că aş putea fi spionat nu m-a deranjat foarte tare, căci consideram această posibilitate ca fiind foarte greu de crezut. Una peste alta, această experienţă trăită chiar in pragul pubertăţii m-a schimbat dramatic. Am părăsit pentru totdeauna echipa de sport care mi-a fost atat de dragă, lucru extrem de neobişnuit pentru mine. Ştiu că adolescenţii obişnuiesc să işi schimbe părerile şi sfera de interese, dar in cazul meu această schimbare de comportament a fost insoţită şi de o ingerinţă in forţă in interiorul conştiinţei mele. Capitolul 27 Dispariţia timpului La trei ani după incidentul descris mai sus, m-am mutat intr-un alt oraş şi m-am trezit intr-un mediu social complet nou. Neavand prieteni timp de circa un an de zile, am descoperit lumea science-fiction-ului şi a literaturii pentru tineret. Cel mai mult m-au influenţat cărţile lui Hermann Hesse, un iniţiat german intr-o anumită şcoală a misterelor. Entuziasmul meu a ajuns la apogeu cand am citit o carte intitulată Jocul maestrului, de dr. Robert S. de Ropp, un biochimist preocupat de ocultism. Cartea sa vorbea de mai multe jocuri ale vieţii. Nu-mi amintesc exact cum le-a clasificat autorul, dar ştiu că le-a dat nişte denumiri amuzante. De pildă, exista un joc al „porcului in troacă”, pe care il jucau cei prea preocupaţi de subzistenţa lor cotidiană pentru a mai avea timp sau chef pentru orice altceva. Urma apoi „cocoşul de pe grămada de bălegar”, care se referea la indivizii manaţi exclusiv de egoul lor, care adoră să trăiască din faima pe care şiau cucerit-o. Acest joc poate fi aplicat deopotrivă unui guru care se hrăneşte cu adoraţia discipolilor săi sau unui şef de birou care nu mai poate să trăiască fără admiraţia necondiţionată a subalternilor săi. Existau şi alte jocuri pe care nu mi le mai amintesc acum. Cert este că in fruntea listei se situa un joc pe care el il numea jocul maestrului. Acesta era jocul suprem şi avea drept obiectiv atingerea propriului potenţial. După ce am citit această carte am primit o serie de iniţieri de natură pur personală, care au culminat cu angajamentul meu ferm de a-mi revela conştiinţa la potenţialul ei maxim. Am descoperit in scurt timp că in societate existau două tabuuri majore. Primul era extrem de evident: sexul. Revoluţia sexuală atrăgea la vremea aceea atenţia tuturor mijloacelor de mas-media, aşa că nu-mi trebuia o putere de observaţie foarte subtilă pentru a-mi da seama de acest lucru. Cel de-al doilea tabu era mult mai important decat primul şi se referea la cultivarea lucidităţii. Mi-am dat seama foarte rapid că oamenii nu pot nici măcar să discute acest subiect in mod obiectiv. La fel ca astăzi, gandirea programată prevala in intreaga societate. In timpul acestei perioade de timp am invăţat două adevăruri care aveau să-mi folosească foarte mult. Mai intai, orice cale a iniţierii incepe cu inima. Altfel spus, nimeni nu ar trebui să se angreneze intr-o activitate in care nu crede cu adevărat. Din punctul meu de vedere, această concluzie a insemnat renunţarea la toate carierele pe care mi le oferea societatea. Al doilea adevăr a fost următorul: singurul tău maestru adevărat nu poţi fi decat tu insuţi. In cartea intitulată Psihoterapia orientală şi occidentală, Alan Watts explică faptul că maeştrii de yoga şi zen au urmat o tradiţie nobilă, care se pierde in negura istoriei. A adăugat insă că la nivel cultural, există de regulă o convingere din partea societăţii că aceşti maeştri sunt falşi. Chiar şi aşa, adepţii ii caută, in speranţa că sunt autentici, dar mai devreme sau mai tarziu descoperă adevărul. Maeştrii diferă intre ei; unii sunt mai etici decat alţii sau mai compatibili cu anumiţi discipoli. Un maestru te poate invăţa anumite adevăruri, dar acestea nu pot fi cu adevărat inţelese decat dacă le experimentezi personal. Acest 54
  • 55. avertisment mi s-a părut atunci (şi la fel mi se pare şi astăzi) absolut minunat. Toţi maeştrii sunt nişte ipocriţi. Dacă inveţi regulile de bază, poţi afla totuşi ceva de la ei. Cel puţin, nu te mai poţi plange mai tarziu că ai fost păcălit. La urma urmei, tu singur eşti stăpanul propriului tău destin. Un alt lucru pe care l-am invăţat de la de Ropp este că orice om trebuie să-şi activeze propriul centru magnetic pentru a-i atrage astfel pe cei care gandesc la fel ca el şi grupurile compatibile cu el, din care ar putea avea ceva de invăţat. Deşi la acea vreme trăiam intr-o comunitate de hipioţi, mi-am dat seama că acei oameni erau mult prea dependenţi de droguri pentru a explora cu adevărat potenţialul real al conştiinţei lor. I-am scris doctorului Ropp in speranţa că mă va ajuta să descopăr o metodă prin care să-mi accelerez procesul de evoluţie şi de invăţare. De fapt, locuia el insuşi undeva in apropiere. Răspunsul lui s-a dovedit extrem de interesant. Mi-a spus să imi termin şcoala, să mă decid asupra unei cariere şi să fac o cerere de admitere in Ligă. Era o trimitere la grupul mistic din care făcea parte Hermann Hesse, pe care acesta l-a menţionat in cartea sa, Călătorie în Orient. Mi s-a părut că răspunsul lui Ropp reprezintă un joc, dar era un sfat sincer şi extrem de pragmatic. I-am pus noi intrebări şi mi-a făcut legătura cu o persoană din San Francisco, a cărei familie avea legături străvechi cu „Liga”. Ceea ce mă interesa pe mine era aspectul strict ezoteric al acestei poveşti. Ceea ce nu ştiam la vremea aceea era faptul că familia respectivei persoane avea preocupări asidue in domeniul OZN; nu am aflat acest lucru decat mulţi ani mai tarziu. In plus, arborele genealogic al acestei familii este legat de indienii Montauk. Nu am deocamdată libertatea să dezvălui numele acestei familii, căci membrii ei mai au incă anumite afaceri de rezolvat. Mi sa părut interesant să urmez această linie, dar intreaga poveste a fost intreruptă de o nouă aventură personală. Este vorba de scientologie, cuvant care trezeşte un răspuns emoţional in toţi cei care au auzit ceva despre el. Inainte de a continua cu acest subiect, doresc să subliniez că nu am mai fost implicat activ in organizaţiile scientologice de mai bine de 12 ani. Nu am plecat de la ei tunand şi fulgerand, şi consider că mi-am păstrat obiectivitatea in ceea ce ii priveşte. Descrierea tuturor experienţelor pe care le-am trăit alături de ei şi contextul in care s-au desfăşurat ele ar presupune insă scrierea unei cărţi de sine stătătoare, şi tot ar fi foarte dificil. In esenţă, scientologia este simplă, dar are la bază o anumită indoctrinare şi un limbaj al ei, care trebuie inţeles in prealabil. Acest limbaj nu poate fi inţeles din afară. Trebuie să faci parte din organizaţie pentru a incepe să-l asimilezi. De aceea, voi urmări să simplific cat mai mult faptele, rezumandu-mă la aspectele cele mai semnificative. Scientologia inseamnă „a cunoaşte in sensul cel mai profund al cuvantului”. Provine de la rădăcina scio, care inseamnă a cunoaşte sau a despica, inclusiv a diferenţia. Definiţia şi scopul suprem al scientologiei corespund gnosticismului (care provine din cuvantul Gnoză, ce inseamnă de asemenea „a cunoaşte in sensul cel mai profund al cuvantului”), dar mijloacele folosite de adepţii acestui curent sunt complet diferite. Dacă scientologia este studiată şi aplicată corect, fără aşteptări nerealiste, poţi invăţa foarte multe lucruri despre tine insuţi şi despre relaţia ta cu universul. In această cunoaştere este inclusă reconcilierea cu vieţile anterioare, dar şi eliberarea completă de blocajele mentale şi emoţionale. Nu puţini sunt scientologii care se vindecă singuri de boli cronice sau care işi trezesc capacităţi paranormale. In plus, scientologia oferă o cunoaştere autentică a vindecării cu ajutorul remediilor, predă anumite elemente de citire psihică şi foarte multe alte lucruri interesante. Politica organizaţiei este insă diferită de mijloacele procedurale şi tehnice pe care le foloseşte. Scopul consilierii scientologice este acela de a imbunătăţi caracterul emoţional al persoanei şi de a o elibera din punct de vedere spiritual. Tehnicile ei sunt graduale, astfel incat se incepe cu puţin, dar se poate obţine in final foarte mult. In primul meu an de scientologie am trăit experienţe paranormale de genul telepatiei, premoniţiilor psihice şi chiar al unei experienţe extracorporale cu percepţie vizuală completă. Cateva luni mai tarziu, am intrat in organizaţia de elită a lui L. Ron Hubbard (Sea Organization), al cărei scop declarat era crearea unui număr cat mai mare de organizaţii funcţionale de dianetică şi scientologie de-a lungul şi de-a latul planetei. „Funcţionale” insemna ca aceste organizaţii să nu intampine opoziţia presei, opiniei publice 55
  • 56. şi a altor instituţii. Se inţelegea de la sine că dacă era aplicată corect, scientologia putea arde orice fel de karma negativă. După numai o lună de la inscrierea in respectiva organizaţie, m-am trezit intr-un avion cu o destinaţie necunoscută. Trebuia să mă prezint intr-un apartament din Madrid, apoi să mă pregătesc pentru un rendez-vous pe iahtul Apollo, sediul şi centrul de cercetare al lui L. Ron Hubbard. Parcă trăiam un film cu James Bond. Din Madrid, am plecat la Casablanca, in Maroc, unde am urcat la borul unui vas mai lung decat un stadion de fotbal, care găzduia 350-400 de oameni. Hubbard obişnuia să muncească non-stop, aşa că nu se intalnea niciodată cu oamenii de la bordul vasului său. Cand am urcat pe vas, am primit un ghid care mi-a făcut turul complet al navei. L-am putut vedea in trecere şi pe Hubbard. Una din primele intrebări pe care i le-am pus ghidului meu a fost dacă au văzut vreodată un OZN in timp ce navigau. Omul era un fost ofiţer de pază de la Buckingham Palace şi era foarte meticulos cu răspunsurile date. S-a gandit o vreme, după care mi-a răspuns: - O singură dată. Cineva a văzut atunci două farfurii zburătoare pe cerul nopţii. L-a intrebat apoi pe Comodor (referire la Hubbard) dacă a văzut obiectele de pe cer. A adăugat că Hubbard a răspuns imediat: - Al naibii ce repede zburau, nu-i aşa? Hubbard era foarte spontan şi nu-i scăpa nimic. Cei care urcau la bordul navei lui auzeau sute de anecdote de genul celei de faţă; din păcate, nimeni nu şi-a dat vreodată osteneala să le inregistreze pentru posteritate. Criticii scientologiei au condamnat intotdeauna prezentarea elogioasă făcută lui Hubbard de membrii bisericii sale in pliantele de prezentare, considerand că este un cult al personalităţii. In realitate, poveştile care circulau pe seama lui intre oamenii simpli erau cu mult mai interesante decat prezentarea oficială şi probabil că i-ar aduce la exasperare pe critici, dacă aceştia le-ar cunoaşte. La scurt timp după ce am urcat la bordul lui Apollo, am avut o intalnire cu Hubbard, pe care o consider şi astăzi drept una dintre cele mai bizare experienţe pe care leam trăit vreodată. La fel ca mulţi alţi nou-veniţi, am primit anumite sarcini pe punte, aşa că m-am trezit racaind rugina in apropiere de biroul lui Hubbard. Acesta s-a furişat in spatele meu şi a inceput „contemplarea capetelor”. Aşa numea el plimbarea pe punte şi „citirea” minţii celor pe care ii intalnea in cale. Eram conştient de faptul că era in apropiere, dar miam continuat munca, ingheţandu-mi complet gandurile. A continuat să mă privească o vreme. Era imposibil să nu-i simţi prezenţa. Nu ştiu exact ce s-a intamplat in continuare, dar timpul a dispărut. Este foarte greu de descris ce s-a petrecut atunci, dar voi incerca. Mă simţeam ca şi cum m-aş afla in două locuri deodată. Un fel de amorţeală imi bloca percepţia deplină a mediului exterior. A urmat apoi o imensă strălucire şi o stare de plutire. M-am trezit brusc altundeva. In minte mi-a rămas doar un gand indepărtat că aveam o legătură vagă cu un anumit corp care racaia rugina pe un vas. Nu inţelegeam ce se intamplă, dar mam decis să nu mă mai intorc. L-am auzit apoi pe Hubbard vorbind cu şeful meu, care lucra pe puntea superioară. Am continuat să imi văd de treabă. Mă simţeam incă la mare distanţă şi conştiinţa mea era aproape complet ruptă de planul fizic. Nu am revenit la normal decat atunci cand Hubbard a plecat. Deşi am menţionat incidentul catorva prieteni, nu l-am descris niciodată complet. Experienţa a fost absolut năucitoare. Lui Hubbard ii plăcea la nebunie să-i scoată pe oameni din trupul lor fizic, generandu-le experienţe extracorporale, ori de cate ori putea face acest lucru. Era un fel de pasiune personală şi, din anumite puncte de vedere, considera că aceasta este cea mai mare contribuţie pe care şi-o aduce la evoluţia umanităţii. Era renumit pentru faptul că a „rupt vălul” realităţii fizice. In cazul meu particular, cred că a existat in plus un fel de comunicare sau de transmisiune intre noi, pe care o voi explica ceva mai tarziu. Se pare că Hubbard nu s-a limitat doar să-mi exploreze psihicul, dar mi-a cercetat inclusiv potenţialul rol in schema generală a lucrurilor. Cu siguranţă, nu s-a simţit ameninţat de mine, căci altfel m-ar fi alungat de pe vas in cel mai scurt timp. Deşi extrem de ciudată, experienţa nu a fost deloc neplăcută sau traumatizantă. Pur şi simplu, nu m-am putut impăca cu ea decat mulţi ani mai tarziu. Capitolul 28 În interiorul vârtejului După experienţa dispariţiei timpului, celelalte intalniri pe care le-am avut cu 56
  • 57. Hubbard au fost cat se poate de obişnuite, in cea mai mare parte. Ideea era să mă obişnuiesc cu el ca om, lucru care nu era deloc uşor pentru foarte mulţi membri ai echipajului. Intradevăr, nu era deloc simplu să ai de-a face cu campul său energetic. Era extrem de puternic şi imi depăşea cu mult puterea la vremea respectivă. Mi-am petrecut următorii zece ani studiind şi aplicand scientologia, asupra mea, dar şi asupra altora. Am lucrat de asemenea pentru Hubbard, căruia i-am studiat istoria personală şi modelele de comportament, atat timp cat am putut. Nu cred că exista cineva apropiat de el care să-l considere o persoană obişnuită. Mă interesa să inţeleg ce energie il animă, aşa că i-am supravegheat cu atenţie toate acţiunile. Pentru a nu lungi prea mult povestea, doresc să vă spun doar că am trăit tot felul de experienţe minunate, inclusiv ceea ce Hubbard numea „starea de claritate”. Urmau apoi nivelele superioare ale scientologiei, numite „Operating Thetan”. „OT1”, „OT2” şi „OT3” erau cele trei nivele care puteau fi atinse de adepţii avansaţi. Cuvantul thetan era expresia folosită de scientologi pentru a desemna spiritul. Era derivat de la theta, litera grecească considerată simbolul vieţii sau al forţei vieţii. Doresc să fac o menţiune referitoare la aceste nivele superioare; mi se pare un aspect important şi absolut ironic. Din cand in cand, mijloacele mas-media şi-au făcut un titlu de glorie din a dezvălui aceste nivele superioare din scientologie. Biserica scientologică le consideră date secrete şi sacre, care nu trebuie dezvăluite publicului larg, şi nici chiar celorlalţi adepţi, pană cand aceştia nu sunt pregătiţi să primească iniţierea in ele. Emisiunea Nightline de pe postul de televiziune ABC şi ziarul Los Angeles Times au dezvăluit insă aceste informaţii publicului larg, şi incă intr-o manieră deloc amabilă. Ei au interpretat aceste informaţii intr-o manieră grosolană, pierzand din vedere esenţa lor şi făcandu-le să pară absurde şi ridicole. Orice scientolog v-ar putea spune că ele au fost prezentate in afara contextului lor real. Fără să insist asupra părerii mele reale despre aceste informaţii, doresc să precizez că de data aceasta scientologii au dreptate. Informaţiile respective au fost prezentate in afara contextului, fără nici o legătură cu credinţele şi practicile reale ale scientologilor. Toate cărţile care critică scientologia prezintă rapoarte şi comentarii asupra acestor nivele superioare. „OT3” este considerat unul din cele mai dificile nivele, presupunand eliminarea anumitor implanturi care au fost inserate inclusiv fiinţelor spirituale in ansamblul lor. Acestea işi au originea intr-un implant primordial care le-a fost inserat fiinţelor spirituale acum circa patru cvadrilioane de ani. El constă dintr-o serie de sunete puternice, emise de un heruvim cu trompeta lui, care se apropie şi se indepărtează20. Nu se cunosc alte informaţii despre acest moment decat aceea că se referă la inceputul apariţiei timpului. Cei care cunosc Biblia ştiu că heruvimii păzeau poarta către Grădina Edenului. Se pare că Hubbard a descoperit drumul inapoi către această Grădină a Paradisului, pe care Preston Nichols o consideră linia primordială a timpului. Se presupune că cei care au atins acest nivel al scientologiei nu mai ies din această dimensiune. Ei simt că au lăsat in urma lor tone de mizerii spirituale, conştientizandu-şi plenar natura spirituală şi poate chiar linia primordială a timpului. După ce ating acest nivel, tot ce mai pot face ei este să ii ajute şi pe alţii să il experimenteze. Experienţa personală pe care am avut-o pe acest nivel m-a făcut să descopăr că principiul sincronicităţii joacă aici un rol cheie. Au inceput să mi se intample tot felul de lucruri care se legau intre ele, intr-o manieră pe care nimeni altcineva nu ar fi recunoscut-o. Sunt mult prea multe detalii pentru a le putea explica pe toate, dar pot afirma că am trăit cateva iluminări majore ca rezultat al experienţelor mele scientologice. Apogeul s-a produs in anul 1982, pe cand locuiam pe Cleveland Street, in Clearwater, Florida. Am atins atunci 20 Această informaţie este preluată din cartea Conductele înfundate ale cerului, de L. Kin. un nivel spiritual pe care am descoperit că puteam obţine orice doream. Pare exagerat, şi am descoperit eu insumi că existau anumite limite dincolo de care nu puteam trece. Oricum, puteam face foarte multe lucruri. Am inţeles atunci că ceea ce ii impiedică pe oameni să fie fericiţi este materialismul care invăluie acest univers. Nu mă refer aici la filozofia materialistă, ci la insăşi materia fizică din care este construit universul in care trăim. De pildă, nu ar fi plăcut să poţi şterge prin puterea voinţei un accident de maşină care s-a petrecut deja? Deşi in natură există tot felul de miracole, ştergerea unui accident de maşină care s-a petrecut deja nu este deloc uşoară. 57
  • 58. Intr-o zi din acel an mă simţeam excepţional de bine, ca şi cum in universul meu subiectiv nu mai existau nici un fel de limitări. Am pătruns adanc in interiorul psihicului meu şi am accesat acele ganduri care mă ţineau legat de acest univers fizic. In spatele lor am descoperit o matrice de ganduri care aparţin tuturor formelor de conştiinţă. Am putea spune că acest nivel extrem de profund al minţii susţine intreaga construcţie a universului fizic. Mi-am manifestat atunci voinţa, incercand să dizolv acest univers material. In final, am renunţat să mă mai gandesc la decizia pe care am luat-o cu privire la marea schemă a cosmosului. Pentru mine, acest lucru devenise o realitate. Numai cateva ore mai tarziu, mă aflam in parcarea de pe strada mea, cand am observat pe cer o explozie electrică de proporţii. Era ca un foc de artificii, dar s-a produs extrem de rapid şi intr-o manieră absolut bizară. Primul lucru care mi-a trecut prin cap a fost că am văzut cu siguranţă ceva şi că nu avea nici un rost să neg acest lucru. Reacţia tipică a oamenilor din cultura noastră este să nege lucrurile pe care nu le inţeleg. Am privit in jur şi am remarcat o antenă uriaşă in apropiere de clădirea GTE. M-am intrebat dacă intre aceasta şi fenomenul perceput anterior exista vreo legătură. Am fost proiectat atunci din nou in afara timpului. Ceea ce se intampla era foarte ciudat. La scurt tip, am văzut o fetiţă chinezoaică pe care o cunoşteam şi i-am spus că am văzut ceva ciudat pe cer. Mi-a confirmat ce am văzut spunandu-mi că in direcţia respectivă se petrec tot timpul lucruri ciudate. Am mai vorbit şi cu alţi prieteni, dar lucrurile s-au oprit aici. Mi-ar lua ani de zile să-mi dau seama ce s-a intamplat de fapt. De atunci, viaţa mea a inceput să se schimbe dramatic. Aveam 29 de ani, varstă pe care astrologii o consideră un moment de cumpănă, dat fiind ciclul de 29 de ani al planetei Saturn. M-am insurat, am lăsat-o mai moale cu scientologia şi m-am mutat in Long Island, cu numai cateva săptămani inainte de apogeul Proiectului Montauk de pe data de 12 august 1983. Caţiva ani mai tarziu, m-am intors la Clearwater ca să-mi vizitez caţiva prieteni. După o partidă de fotbal, am văzut antena uriaşă pe care o remarcasem caţiva ani inainte. Iam arătat-o prietenului meu Claude Hensley şi i-am spus că acela a fost locul in care am văzut cu caţiva ani in urmă explozia uriaşă. Ştia povestea, aşa că l-am rugat să ne apropiem ca să arunc o privire. Cand am ajuns in locul cu pricina, Claude mi-a spus că a văzut odată acolo un OZN. Nu ştiam acest lucru. Au mai trecut ani buni pană cand am putut rezolva misterul exploziei de pe cer şi al dispariţiei timpului. Capitolul 29 Secretul lui Excalibur După ce m-am mutat la New York, in anul 1983, am inceput o viaţă nouă. Deşi Proiectul Montauk era la apogeu, eu nu ştiam nimic de el. Căutasem adevărul spiritual timp de 12 ani şi consideram că a sosit timpul să imi asigur existenţa fizică. Eram tanăr insurăţel şi impreună cu soţia mea aveam planuri mari legate de intemeierea unei familii adevărate. Acest lucru presupunea o slujbă, plata facturilor, etc. După numai o săptămană petrecută in New York, am remarcat că sensibilitatea mea psihică devenise practic nulă. Am atribuit acest lucru materialismului care caracterizează atat de pregnant această zonă. Nu ştiam nimic de transmisiunile din Montauk, care blocau aceste capacităţi la oricine locuia in vecinătatea Long Island. Pe măsură ce treceam de la o carieră la alta, am inceput să aprofundez din nou chestiunile spirituale. O carte defăimătoare, intitulată L. Ron Hubbard: Mesia sau nebun?, mi-a captat curiozitatea. Am vorbit intr-o altă carte de admiraţia lui Hubbard faţă de Aleister Crowley, cel care s-a auto-intitulat Bestia şi care a fost considerat cel mai malefic om de pe pămant. Cartea de care vorbesc era scrisă de un anume Ben Corydon cu anumite intenţii; am intuit că tot ce spunea despre Crowley şi Hubbard avea drept scop ascunderea adevărului. In cazul meu s-a produs exact reacţia inversă. Am inceput să caut tot ce se putea găsi despre Crowley, inclusiv Cartea Legii, considerată o comunicare primită dintr-o sursă extraterestră. Răsfoind literatura scrisă de Crowley, am dat peste un vechi manuscris al lui Hubbard, pe care l-am identificat ca fiind lucrarea sa pierdută, Excalibur. Această carte a fost legendară in scientologie. Se presupune că a fost scrisă pe la sfarşitul anilor 30, cu mult 58
  • 59. timp inainte de Dianetică. Se spunea despre ea că ar conţine inseşi secretele vieţii şi ale morţii. Exista o legendă care spunea că primii oameni care au citit-o au murit, moment in care Hubbard a scos-o din circulaţie. Ori de cate ori a fost intrebat ulterior ce s-a intamplat cu cartea, Hubbard a pretins că manuscrisul s-a pierdut sau i-a fost furat cu mulţi ani in urmă. Nu existau motive să se creadă că ar fi minţit. In anul 1979 a inceput un proiect major de cercetare a trecutului lui Hubbard in scopul scrierii unei biografii laudative. Foarte multe informaţii interesante au fost scoase din arhiva lui personală, dar şi din alte arhive existente in Statele Unite. Spre surpriza tuturor, a fost descoperită şi cartea Excalibur. Se spunea despre Hubbard insuşi că ar fi rămas surprins. Legendele care inconjoară această carte sunt extrem de ciudate. Se spune că Hubbard ar fi afirmat la un moment dat că toată ideea a fost o glumă şi că lucrarea nu ar fi existat niciodată. Se pare că in primele zile ale Dianeticii ar fi cerut cateva sute de dolari pentru un exemplar. Nimeni nu ştie dacă a fost o simplă strategie de marketing sau dacă a oferit intr-adevăr cartea la un preţ astronomic. Alte relatări se referă la felul in care a scris cartea. Ori de cate ori spunea că manuscrisul „s-a pierdut sau a fost furat”, el menţiona expres „manuscrisul”, şi nu cartea in sine. O altă legendă afirmă că nu au fost tipărite decat cateva exemplare din ea. Cert este că dacă examinăm toate legendele ţesute in jurul acestei lucrări, descoperim o imensă perdea de fum in jurul ei. Personal, ştiam că lucrarea a existat pentru că unul din amicii mei cu care jucam fotbal o văzuse şi chiar o citise. Mi-a spus că era o carte subţire, cu coperta necartonată, şi că majoritatea informaţiilor existente in ea puteau fi găsite in literatura curentă despre scientologie. A adăugat că lucrarea i-a fost luată de cineva care i-a returnat-o apoi lui Hubbard şi care a primit mai tarziu sarcina de a-i scrie biografia acestuia. Se pare că persoana respectivă a fost destul de supărată că prietenul meu a văzut cartea. Manuscrisul pe care l-am găsit nu era intitulat Excalibur, dar corespundea exact descrierii făcute de prietenul meu. Era bătută la maşina de scris. Citindu-l, mi-am dat seama că fie este chiar un exemplar din Excalibur, fie conţine extrase din acesta. După descoperirea manuscrisului şi după răsfoirea lui, am simţit un val de energie, dar nu mi-am dat seama de acest lucru decat mai tarziu in ziua respectivă, cand mă aflam in parc. La momentul acela nici măcar nu citisem integral manuscrisul, ci doar il copiasem la xerox. Imi amintesc că eram foarte increzător că mă aflu pe calea cea bună. Poate că intrasem in rezonanţă cu imensa incredere in sine pe care o manifesta de regulă Hubbard; in mod normal, nu stăteam deloc bine la acest capitol. De data aceasta nu a mai apărut fenomenul transcenderii timpului, dar a doua zi dimineaţă m-am trezit in casa prietenului meu şi mi-au trebuit cateva minute bune să-mi dau seama unde mă aflu. Mi s-a părut ciudat, căci cunoşteam bine casa, in care mai dormisem de cateva ori. Există totuşi o explicaţie logică pentru ceea ce s-a intamplat. Aşa cum spuneam mai devreme, cartea conţinea informaţii legate de dianetică şi de scientologie, integrate insă intr-un format nou, mai interesant. De fapt, manuscrisul era foarte vechi. Şi mai interesantă mi s-a părut o lungă serie de simboluri geometrice concepute pentru a debloca mintea conştientă. Nu le văzusem in viaţa mea şi, deşi am studiat aproape tot ce a scris Hubbard, nu dădusem niciodată peste ele. Cititorii care au citit Piramidele din Montauk işi vor aminti de importanţa pe care o joacă simbolurile geometrice. Acestea au fost folosite de diferite şcoli ale misterelor, inclusiv de cea pitagoreică, pentru a invoca experienţe in spaţiul cu patru dimensiuni. Ideea este că dacă iei un obiect bidimensional şi il converteşti intr-unul tridimensional, poţi avea acces la cea de-a patra dimensiune (dacă eşti norocos). Din această categorie fac parte mandala-ele şi anumite opere de artă ale Renaşterii. Iată ce scria in această direcţie editorul cărţii (care ar fi putut fi Hubbard insuşi): „Simbolurile au fost folosite deseori pentru deblocarea minţii conştiente şi pentru ieşirea de sub teribilul ei control asupra omului. Deşi folosirea lor nu este ceva nou, tehnicile de evaluare care urmează conţin un element de noutate in sensul că explică inclusiv corespondenţele lor cu conţinutul subconştientului”. In continuare, el precizează că simbolurile nu reprezintă obiecte in sine, ci un cod care poate fi folosit pentru a descoperi realitatea. Aceste simboluri variază foarte mult de la 59
  • 60. un individ la altul. Există proceduri diferite de aplicare a lor, cea mai banală fiind simpla lor contemplare vizuală. Poate că afluxul de energie pe care l-am simţit atunci avea o legătură cu studierea acestor simboluri, pe care chiar le-am desenat personal, pentru a avea eu insumi o copie. Erau foarte multe simboluri şi am dorit să economisesc banii de xerox (fiecare simbol fiind desenat pe o pagină). La vremea respectivă nici nu visam că voi scrie eu insumi cărţi şi că voi face atatea cercetări in aceste domenii. O altă explicaţie a impactului pe care l-a avut cartea asupra conştiinţei mele este legată chiar de cuvantul „Excalibur” şi de circumstanţele in care a intervenit el in viaţa mea personală. Nu am apucat să vă spun, dar una din navele pe care am lucrat timp de doi ani in perioada cat am participat la grupul de scientologie se numea chiar Excalibur. Imi amintesc şi acum de ziua cand i-am spus unui coleg scientolog din oraşul meu natal că voi lucra pe un vas cu numele de Excalibur. Mi-a zambit şi mi-a spus: - Lucrurile se leagă. - De ce? l-am intrebat eu. - Am auzit că Ron a fost intr-o altă viaţă Regele Arthur. Se ştie că Excalibur era numele săbiei Regelui Arthur. Aceasta era aluzia pe care o făcea scientologul respectiv. Personal, nu l-am auzit niciodată pe Hubbard spunand că a fost Regele Arthur, dar nu mă indoiesc că s-ar fi putut identifica uşor cu o asemenea figură ilustră a mitologiei. La urma urmei, avea o origine celtică şi şi-a numit fiul cel mic „Arthur”. Calitatea supremă a lui Hubbard era capacitatea lui de a intra in rezonanţă cu subconştientul, căpătand acces la puterile asociate cu acesta. De acest lucru s-a folosit de pildă atunci cand s-a furişat in spatele meu şi cand nu m-am mai putut mişca. De fapt, s-a jucat cu forţele subconştiente care la vremea respectivă erau invizibile pentru mine, avand probabil o anumită intenţie. Este greu de crezut că o fiinţă ca Hubbard, oricum l-ar crede oamenii, bun sau rău, comunica exclusiv prin instrumentele obişnuite ale vorbirii. Nici chiar cei mai teribili critici ai lui Hubbard nu contestă faptul că acesta era inzestrat cu puteri excepţionale. Una din cheile acestei puteri ne este oferită de etimologia cuvantului Excalibur şi de legenda care insoţeşte arma Regelui Arthur. „Excal” este o inversare a cuvantului latin „calx”, care inseamnă calcar. Cuvantul englez „calyx” inseamnă inveliş exterior. Ce obiect credeţi că a fost acoperit in Antichitate cu un inveliş exterior alcătuit din calcar? Marea Piramidă de la Gizeh. Insuşi cuvantul „California” derivă dintr-un cuvant spaniol care desemnează o insulă legendară. Este vorba de o insulă lemuriană pe care se crede că existau piramide. Mai există un cuvant arab, „calif”, care desemna succesorul Profetului in religia islamică. Din punct de vedere etimologic, titlul de „calif” echivalează cu cel de maestru al Marii Piramide. Sufixul „bur” provine de la verbul englezesc to burn (a arde), adică de la lumină. Lucrurile devin şi mai clare dacă examinăm rădăcina galeză a cuvantului Excalibur, care este „Caliburnus”. Această expresie inseamnă pur şi simplu „foc in interiorul piramidei”, sau „foc in timp”, dacă punem un semn de egalitate intre „Cali” şi Kali, zeiţa hindusă a timpului. Pentru informaţii suplimentare referitoare la secretele Marii Piramide, vă recomand lucrarea Piramidele din Montauk. Potrivit legendelor despre Regele Arthur, Excalibur era o sabie cu dublu tăiş incastrată intr-o piatră cunoscută şi sub numele de piatra filozofală21. Ea nu a putut fi trasă afară din stancă decat de Regele Arthur. Sabia era atribuită Zanei din Lac. Piatra filozofală este un simbol alchimic bine cunoscut. Ea reprezintă piatra unghiulară a Marii Piramide care conţine intreaga ştiinţă a Atlantidei. Această piatră unghiulară nu a fost găsită niciodată şi reprezintă unul din misterele nerezolvate ale istoriei. Istoria ocultă afirmă că ea s-a dizolvat şi nu a mai putut fi activată, transformandu-se intr-un fel de „umbrelă” cvadri-dimensională in jurul Centurii lui Van Allen. In Evul Mediu s-a incercat intrarea in rezonanţă pe diferite căi cu această „umbrelă”, care apare inclusiv in legende de genul celei a Regelui Arthur. Uneori este cunoscută sub numele de „Creştinismul Graalului”. Povestea lui Arthur este de fapt povestea lui Tahuti sau Toth, considerat constructorul Marii Piramide. Programul care permite accesarea cunoaşterii lui 60
  • 61. Tahuti este conştiinţa christică. Această cunoaştere depăşeşte tot ce ne putem imagina şi poate transforma intreaga planetă. Dacă oamenii vor deveni inţelepţi, ei se vor folosi de această cunoaştere pentru a reaccesa linia temporală primordială, şi nu pentru a se rătăci in alte direcţii greşite (mergand pe căile egoismului). Mai există un aspect referitor la Tahuti pe care merită să-l menţionăm. Acesta era cunoscut sub numele de Hermes la vechii greci şi de Mercur la romani. Mama sa era Maia, cea mai frumoasă dintre Pleiade (adică din cele şapte zeiţe din mitologia greacă ce s-au transformat in stele). Vom insista intr-un capitol ulterior din această carte asupra semnificaţiei mitice a Pleiadelor. Deşi Regele Arthur a fost singurul capabil să tragă sabia afară din stancă, aceasta reprezintă un instrument care poate fi folosit de orice om. Secretul ei este legat de lac. Din această perspectivă, Excalibur apare ca fiind codul secret al forţei feminine şi al manierei in care poate fi folosită aceasta. Legenda Zanei din Lac nu face decat să confirme acest lucru (Zana işi avea sălaşul in apa lacului, adică in cel mai feminin dintre elemente). Acesta este darul lui Tahuti. De fapt, este un dar al zeiţei. Toate acestea explică intr-o bună măsură talentele lui L. Ron Hubbard. Deşi puţină lume ştie acest lucru, el şi-a scris lucrările intr-o stare de transă, fiind inspirat de o zeiţă pe care a numit-o „Impărăteasa”. Mai există un aspect interesant legat de sabia Excalibur. Spuneam mai devreme că intrarea in Grădina Edenului era păzită de heruvimi. Biblia menţionează că aceştia aveau o 21 Este interesant de remarcat faptul că partenerul de magie al lui Hubbard, Jack Parsons, este şi autorul unei cărţi intitulate Libertatea este o sabie cu dublu tăiş. sabie arzătoare care bloca intrarea. Dacă Excalibur reprezintă secretul energiei feminine, rezultă că aceasta este calea revenirii la linia temporală primordială. Capitolul 30 Verigile lipsă In timp ce făceam cercetări pe marginea subiectului Excalibur, stăteam la un prieten care avea in bibliotecă lucrarea lui Aldous Huxley, Porţile percepţiei. Huxley a fost un personaj interesant, care a lucrat cu Hubbard şi chiar a fost supus de acesta unei regresii in timp, prin anii 50. A primit o iniţiere şi foarte multe informaţii direct de la Aleister Crowley. El este cel care l-a invăţat pe Timothy Leary cum trebuie administrat LSD-ul pentru experimentele sale de la Harvard. Porţile percepţiei este o carte despre accesarea acelor regiuni ale minţii considerate de ştiinţa convenţională drept o imensă necunoscută. Principalul instrument pe care l-a folosit experimental Huxley atunci cand a scris această carte a fost mescalina, o substanţă derivată din cactusul peyote. El menţionează şi alte posibilităţi, pe care le recomandă mai puţin, precum postul negru şi autoflagelarea. Singurul instrument rezonabil recomandat de el este privarea senzorială prin plutirea intr-un container cu apă sărată22. Mi s-a părut interesant, dar din păcate nu am putut găsi un asemenea recipient. Mă simţeam chiar frustrat. Am continuat să studiez opera lui Aleister Crowley referitoare la proprietăţile de rezonanţă ale cristalelor. In august 1990 am cumpărat două cristale mari din cuarţ. Mai tarziu, am aflat că luna august era considerată de vechii egipteni perioada transmisiunilor de pe Sirius. Altfel spus, este perioada in care legătura ocultă dintre Sirius şi Terra se află la apogeu. Nu ştiu in ce măsură m-au ajutat aceste cristale şi transmisiunile de pe Sirius, dar la scurt timp după ce le-am cumpărat şi le-am aşezat in casă am găsit ceea ce căutam: un container pentru plutire. Nu numai că l-am găsit chiar in Long Island, dar proprietarul lui era insuşi producătorul celor mai moderne asemenea aparate disponibile la ora respectivă. Mi-a spus inclusiv o poveste interesantă şi tragică, dar inainte de a v-o relata, doresc să descriu puţin acest recipient. Containerul este foarte uşor de folosit şi are un contur ca de balenă. Spaţiul interior este suficient şi există două intrerupătoare pentru lumină şi pentru muzică. Apa este filtrată igienic şi reprezintă o soluţie de sare amară, astfel incat corpul să stea suspendat in apă şi să fie extrem de relaxat. Nici o altă poziţie nu permite relaxarea completă a musculaturii ca senzaţia de plutire. In interiorul containerului este intuneric, aşa că mintea incepe să prelucreze tot felul de informaţii, pană cand ajunge să se relaxeze la randul ei, 61
  • 62. pătrunzand in straturile mai profunde ale conştiinţei. Nu numai că experienţa mi s-a părut extrem de amuzantă, dar mi-a deschis chiar o serie de canale ale psihicului. Mi-am dat seama că dacă toată lumea ar aplica această tehnică de plutire, stresul s-ar diminua teribil de mult in această lume şi productivitatea muncii ar creşte la toate nivelele. Aici intervine povestea cea tragică. Producătorul acestor containere este Peter Shepherd. Acesta mi-a spus că pe vremuri avea o fabrică mare in Babylon, in care obişnuia să producă asemenea recipiente pe o linie de asamblare rapidă. Cu numai cateva săptămani inainte ca fabrica să ii fie distrusă de un incendiu, poliţa de asigurare i-a fost anulată in mod arbitrar. Pompierii au afirmat că sursa incendiului a fost trăsnetul. I-am spus că suna ca o conspiraţie, deşi la vremea respectivă nu aflasem incă de faptul că trăsnetul poate fi fabricat de om. Şi-a pus el insuşi tot felul de intrebări in legătură cu acest lucru şi cu karma negativă care a condus la această situaţie. Tot ce a putut face a fost să dea in judecată compania de asigurări. Deşi a avut pierderi masive şi a fost nevoit să reducă numărul de containere fabricate, nu a renunţat complet şi continuă să le producă pană astăzi. 22 Cunoscut şi sub denumirea de samadhi-tank. Motivul care ar justifica o posibilă conspiraţie impotriva fabricării acestor containere pentru plutire este faptul că ele permit ridicarea nivelului de conştiinţă. Preston mi-a explicat odată că elicopterele negre care zboară pe deasupra intregii Americi conţin o serie de echipamente sofisticate care pot fi comparate cu nişte analizoare de spectru. Ele scanează diferitele vibraţii şi atunci cand recunosc anumite structuri, emit frecvenţe precise către locul respectiv. Scopul operaţiei este acela de a monitoriza conştiinţa oamenilor. Remarcabil in legătură cu containerul pentru plutire mi s-a părut faptul că dacă incerci să convingi pe cineva să intre in el, parcă ai incerca să-l convingi să işi scoată o măsea. Scuza cel mai frecvent intalnită este claustrofobia. Containerele concepute de Peter nu predispun deloc la claustrofobie, putand fi deschise intr-o singură clipă de cel aflat in interiorul lor. Evident, spaţiul interior al conştiinţei este mult mai nelimitat decat cel exterior. Să nu uităm că unul din principalele tabuuri ale societăţii moderne rămane conştiinţa. Singurul argument valid pe care il pot găsi impotriva folosirii acestor containere de plutire este legat de deschiderea interioară in faţa unor eventuale atacuri psihotronice. Am experimentat personal asemenea atacuri, dar există mijloace prin care te poţi proteja. De altfel, dacă nu rişti, nu poţi caştiga. Experienţa plutirii mi-a deschis fantastic de mult conştiinţa. O lună mai tarziu, de Haloween, am văzut primul OZN din viaţa mea. M-am trezit atunci dis-de-dimineaţă, fără nici un motiv aparent, şi am privit pe fereastră. Am văzut atunci ceva care lumina ca o stea căzătoare, care s-a ridicat de la sol undeva in nordul insulei. M-am gandit instantaneu că stelele căzătoare nu zboară in sus. După numai 15 secunde, „o a doua stea căzătoare” s-a ridicat de la sol. Două zile mai tarziu, m-am intalnit cu Shelley Dumas, o prietenă cu calităţi mediumice care lucrează cu persoanele răpite sau care au contactat extratereştri. I-am relatat experienţa mea şi mi-a răspuns scurt: „Au vrut să ii vezi”. In săptămana următoare, am participat la o adunare a Asociaţiei de Psihotronică din Long Island. De fapt, doream să-l intalnesc pe Preston Nichols, de ale cărui invenţii auzisem foarte multe lucruri. In cele din urmă, am rămas inclusiv la conferinţă şi am auzit vorbind tot felul de oameni. Cea mai interesantă temă mi s-a părut cea referitoare la Experimentul Philadelphia din anul 1943, care ar fi creat o breşă in continuum-ul spaţiotemporal, prin care OZN-urile au putut intra in masă in realitatea noastră. Doi dintre cei care au vorbit atunci despre implicarea lor in Experimentul Philadelphia au fost Al Bielek şi Duncan Cameron. A urmat Preston Nichols, care a vorbit despre Proiectul Montauk. Au fost cele mai ciudate, dar şi cele mai interesante informaţii pe care le-am auzit vreodată. Am intrebat dacă nu există o carte care să relateze aceste evenimente. In scurt timp, m-am trezit că aveam să scriu eu insumi această carte, impreună cu Preston. Intorcandu-mă acasă in seara respectivă, prin minte mi-a trecut un gand: „Acesta a fost motivul pentru care a trebuit să mă mut in Long Island”. In timp, acest gand s-a adeverit cu mult peste aşteptările mele. Nu m-am decis pe loc să scriu despre Proiectul Montauk. Existau incă multe 62
  • 63. aspecte care trebuiau lămurite şi o mare inerţie din partea mea. Două incidente majore au contribuit decisiv la hotărarea de a mă implica. Primul eveniment s-a petrecut intr-o zi, pe la orele 6:00 seara, cand m-am intins in pat şi am adormit. Nu obişnuiam să dorm la acea oră, dar de data aceasta am aţipit instantaneu. Ce s-a petrecut in continuare ar fi putut fi o răpire astrală, exact aşa cum a descris-o Preston in prima parte a cărţii. Chiar dacă a fost un simplu vis, a fost cu siguranţă unul extrem de neobişnuit. M-am trezit la bordul unei nave spaţiale, unde se afla şi Preston. Meşterea ceva la un echipament şi mi-a spus: „Am semnătura ta”. Se referea la frecvenţa electromagnetică specifică a fiinţei mele, cunoscută sub numele de „semnătură electromagnetică”. Am fost apoi escortat intr-o altă cameră, cu pereţii curbaţi, căci erau mărginiţi de carcasa navei. Intr-un capăt erau aşezate nişte recipiente din plastic. O femeie bătrană cu aspect oriental stătea la o masă şi m-a rugat să mă aşez pe scaunul din faţa ei. Mi-a spus să intru in stare de transă, adăugand că voi face o transmisiune in limba japoneză. Mi s-a părut absurd, căci nu cunosc această limbă, dar a insistat foarte ferm. Avea o mare putere mentală, aşa că am incercat să intru in stare de transă. Aproape instantaneu, am inceput să văd tot felul de caractere japoneze, inţelegandu-le inclusiv semnificaţia. Le-am citit cu voce tare. După cateva minute de transmisiune lucidă, m-am trezit disociat de intreaga operaţiune, ca şi cum aş fi fost separat de corp. M-am concentrat asupra acelei părţi a minţii mele care controlează de regulă crizele de epilepsie şi atacurile cerebrale. Ceva nu era in regulă. Miam dat seama că voi experimenta un atac dacă voi continua cu transmisiunea, aşa că am incetat să o mai fac, printr-un act de voinţă pură. Femeia m-a privit, dar şi-a dat seama că nu va obţine nimic de la mine dacă va incerca să-mi contracareze voinţa. M-am trezit apoi transportat intr-un fel de cameră de aşteptare. Atmosfera era extrem de relaxantă. Mi-am concentrat gandurile şi am redevenit pe deplin conştient cine sunt şi unde mă aflu. Ştiam că mă pot trezi in camera mea, revenind la starea normală de veghe. Am decis să fac acest lucru şi am deschis ochii. Ceasul arăta că nu am dormit mai mult de o jumătate de oră. M-am intrebat ce s-a intamplat, dar mi-am păstrat starea de relaxare pe care am avut-o in timpul „răpirii din vis”. Din acest punct de vedere, experienţa a avut mai degrabă un efect pozitiv. Privind retrospectiv, mi s-a părut că am fost testat. Cineva a dorit să imi deschidă centrii psihici, pentru a-i folosi probabil in scopuri personale. Nu s-a potrivit insă cu intenţia mea. Mi-am dat seama că dacă aş fi continuat să transmit in starea de transă, mi-aş fi putut dezvolta foarte mult capacităţile psihice. Aş fi devenit poate chiar un medium faimos, dar aş fi rămas doar umbra celui care am fost inainte. Cine ştie, aş fi putut fi chiar internat intr-un spital de nebuni… Am considerat important să menţionez acest incident, pentru că el demonstrează că extratereştrii pot fi infruntaţi şi că experienţele neplăcute la care ii supun pe oameni nu pot fi realizate decat cu acordul acestora. Nimeni nu este absolut neajutorat. Cand i-am povestit lui Preston despre acest incident, a negat că ar fi fost implicat in mod conştient in el. Fiind un portal pentru foarte multe energii psihice, nu este exclus ca cineva să-l fi folosit pentru a mă localiza. Imaginile care mi s-au părut un vis ar fi putut fi reprezentări ale unor transferuri mentale sau ale unor schimburi de energie obiective. Nu cunosc explicaţia exactă, dar ştiu că nu m-am simţit niciodată atat de relaxat după un vis cum m-am simţit atunci. Singura comparaţie pe care o pot face este cu experienţa din containerul de plutire. Următoarea experienţă ciudată pe care am avut-o s-a petrecut intr-o stare de vis ceva mai convenţională. M-am trezit din vis, dar nu m-am regăsit in universul fizic. Am fost tras afară din corp, intr-un fel de matrice alcătuită din tuburi şi sfere. Era ca un fel de diagramă tridimensională a Cabalei. Am recunoscut această matrice, ştiind că există intre spirit şi minte. Mai tarziu, Preston mi-a spus că simbolizează sistemul imunitar. Dacă matricea nu funcţionează corect, disfuncţia se transmite mai devreme sau mai tarziu in planul fizic, provocand o boală sau moartea. Protejarea matricei reprezintă cel mai bun mecanism de apărare. Au apărut apoi doi ingeri-femei care au inceput să facă un fel de operaţie chirurgicală asupra liniilor şi sferelor. Mi s-a spus că imi modificau ADN-ul şi ARN-ul. 63
  • 64. Ştiam că se referă la un fel de schimbare dimensională. Abia după această experienţă am căpătat incredere in mine, hotărandu-mă să scriu despre Proiectul Montauk. Nu cred că femeile pe care le-am văzut in vis erau ingeri in sensul convenţional al cuvantului, ci fiinţe energetice care modificau funcţiile sistemului meu. Intre ele şi mine s-a stabilit o comunicare mentală care mi-a permis să le vizualizez sub forma unor ingeri. După aceste două experienţe am inceput să văd tot felul de OZN-uri, dar numai la mare distanţă. Practic, ori de cate ori doream acest lucru, puteam vedea noaptea OZN-uri pe cer. In plus, le visam foarte frecvent. In mod surprinzător, nu mai eram atat de interesat de acest subiect, cat de tehnologia de manipulare a timpului folosită la Montauk, care mi se părea infinit mai fascinantă. Prin comparaţie cu ea, OZN-urile mi se păreau de-a dreptul plictisitoare. M-am lăsat totuşi atras intr-un scenariu legat de OZN-uri. Următoarea aventură pe care o voi descrie se referă la organizaţia care controlează acest scenariu: Iluminaţii. Capitolul 31 Babalon Am inceput să-i studiez pe Iluminaţi in perioada de după conferinţa referitoare la Montauk şi la Experimentul Philadelphia. L-am intrebat pe Preston cum a ajuns să fie implicat in toată această poveste şi mi-a răspuns că intr-o viaţă anterioară el şi Duncam Cameron au fost fraţi gemeni, numindu-se Preston şi Marcus Wilson. Au fost primii producători de instrumente ştiinţifice din Marea Britanie şi au fondat o companie impreună cu tatăl lui Aleister Crowley, cunoscută sub numele de Thorne E.M.I. Mai tarziu, această companie a scos caseta video cu filmul Experimentul Philadelphia. Am căutat orice referire la fraţii Wilson in scrierile lui Aleister Crowley, dar nu am reuşit să găsesc nici una. Tot ce am putut găsi au fost nişte aluzii la Duncan Cameron şi la o excursie pe care Crowley a făcut-o la Montauk in anul 1918. Nu există prea multe referiri la aceste două aspecte, dar am descoperit in schimb cele mai incredibile sincronicităţi legate de familiile Cameron şi Crowley, despre care am vorbit pe larg in cartea O nouă vizită la Montauk. In cele din urmă, am aflat că soţia lui Jack Parsons, fosta parteneră de magie a lui L. Ron Hubbard, purta numele de Cameron. Mi s-a părut prea mult, aşa că am căutat-o şi am găsit-o printr-un concurs incredibil de imprejurări, pe care l-am descris in aceeaşi carte. Sincronicităţile dintre familiile Cameron şi Crowley au fost sintetizate perfect de Cameron. Aceasta mi-a povestit că numele ei real era Wilson, dar a fost adoptată de unchiul ei, Alexander Cameron, preluand inclusiv numele de familie al acestuia. Mi-a spus că familia Wilson descindea din clanul Cameron. Hubbard insuşi era un Wilson. Tatăl său, Harry Ross Hubbard, s-a născut in familia Wilson, dar a fost ulterior adoptat. Doi ani mai tarziu, am descoperit despre familia Wilson ceva ce nici măcar Cameron nu ştia. Cercetand genealogia familiei soţului ei, am aflat că atat familia Cameron cat şi familia Wilson aveau un strămoş comun: pe Catherine Parr. Numele Parr s-a transformat in timp in Parsons. Jack Parsons a fost un membru al Ordinului Iluminaţilor, cunoscut in cercurile oculte şi sub numele de Ordinul Stelei de Argint, cu referire la Sirius. Tatăl său a lucrat pentru preşedintele Woodrow Wilson, al cărui renume legat de Primul Război Mondial şi de fondarea Ligii Naţiunilor este destul de negativ. Simultan, a fost preşedintele in timpul mandatului căruia a fost infiinţată Rezerva Federală. Dacă veţi citi lucrarea Libertatea este o sabie cu două tăişuri, a lui Jack Parsons, veţi descoperi că acesta era de părere că s-a ajuns la o distorsiune majoră a conştiinţei acestei lumi, motiv pentru care şi-a asumat sarcina de a o invoca pe zeiţa Babalon, mama intregii creaţii. Adept al teoriei referitoare la Excalibur, despre care am vorbit mai sus, el şia dat seama că adevărata putere a universului era inmagazinată in energia feminină. Parsons a inceput o serie de experimente magice pe care le-a numit Operaţiunea Babalon. Pentru a o duce la bun sfarşit, ii lipsea insă un element important, şi anume un familiar. Un familiar este o creatură vie de care se foloseşte vrăjitorul pentru a-şi duce la bun sfarşit vraja sau intenţia. De regulă, este folosită o pisică. Parsons nu avea o pisică, aşa că s-a decis să il folosească pe L. Ron Hubbard, care ii servea şi drept scrib. După ce au invocat-o timp de trei zile pe zeiţa Babalon, la uşa casei lor a apărut din senin Cameron. Corespunzand perfect 64
  • 65. scenariului, aceasta a fost folosită ca vehicul sexual, fără să ştie tot ce se petrecea. La prima vedere, pare greu de inţeles ce legătură ar putea să existe intre Operaţiunea Babalon şi OZN-uri. Dacă ţinem cont că Babalon este mama intregii creaţii, va trebui să ne raportăm la mecanica cuantică şi la teoria haosului de care a vorbit Preston in prima parte a cărţii de faţă. Babalon este cea care deschide poarta tuturor posibilităţilor din creaţie, fără nici o discriminare. Ea ii intampină pe toţi cu aceeaşi bunăvoinţă, ceea ce inseamnă că tot ce a reprimat umanitatea in subconştientul ei a ieşit la suprafaţă in urma acestui experiment. OZN-urile reprezintă doar un exemplu din această categorie. Lucrarea lui Hubbard, Excalibur, şi-a propus acelaşi scop: să deschidă porţile subconştientului. Acesta este secretul energiei feminine. Nu este deloc o coincidenţă că toţi cei trei eroi principali in acest joc proveneau din aceeaşi familie Wilson. Secretul constă in structura lor genetică. Inainte de a ne ocupa de această perspectivă, vă propun insă să vedem care este natura generală a geneticii. Creaţia este un proces geometric. Acest lucru poate fi observat cu uşurinţă in chimie şi biologie. Dacă nu ar fi aşa, matematica nu ar putea fi folosită in aceste ştiinţe. ADN-ul celulelor conţine nu doar matricea completă a corpului uman, ci şi intreaga conştiinţă şi manifestare a universului in ansamblul său. In termeni psihologici, se poate spune că ADN-ul conţine potenţialul tuturor arhetipurilor şi al tuturor combinaţiilor acestora. In termenii ştiinţei computerelor, ADN-ul este codificat la fel ca un program, putand manifesta in ultimă instanţă orice aspect al universului. Atunci cand este realizat un ritual sexual, acesta stimulează procesul creator la nivel biologic, trezind astfel potenţialul creator al ADN-ului. Dorinţa sexuală are la bază un program biologic care permite combinarea unei matrice cu o alta, proces din care rezultă imensa panoramă a evoluţiei. Procesul este absolut fascinant. In societatea umană, oamenii işi aleg singuri partenerii de sex. Reproducerea in cercuri restranse (cum ar fi familia, sau doar anumite categorii de populaţie) este un exemplu de reducere a calităţii vieţii printr-o folosire incorectă a programelor codificate in ADN. Naziştii au incercat să ridice calitatea vieţii prin programele lor de reproducere, dar nu au reuşit decat să o reducă, proces care a condus la conflict şi distrugere. De secole, oamenii şi-au implinit destinul, imperechindu-se cu partenerii pe care li i-a scos in cale destinul. De regulă, ei nu incearcă să schimbe acest program, căci nu sunt conştienţi de existenţa lui. Magia sexuală are la bază ideea că programarea din interiorul ADN-ului poate fi modificată la voinţă sau prin proiecţia unor forme-gand. Practica este cunoscută de mult timp, secretul fiind păzit insă cu atenţie şi nefiind incredinţat decat societăţilor secrete. Acesta este nivelul pe care se intersectează cele două tabuuri majore ale societăţii noastre: sexul şi luciditatea. In sine, aceste două atribute nu sunt deloc uşor de controlat intr-o societate ca a noastră. Dacă incerci o combinare a celor două tabuuri, urmărind să ridici nivelul de luciditate prin folosirea unor practici sexuale, calci pe un teren incă şi mai minat. In timp ce manipularea sau influenţarea conştientă a ADN-ului personal şi a ADN-ului partenerului pare un act minor, magia sexuală arată cum poate fi realizat acest lucru la o scară mult mai mare. Pe scurt, aceasta este maniera in care incearcă societăţile secrete să influenţeze intregul program al evoluţiei. Jocul este cunoscut şi practicat din cele mai vechi timpuri. Nu este un joc copilăresc, de genul campaniilor făcute de democraţi şi republicani pentru a aduna fonduri şi voturi. Societăţile secrete urmăresc orientarea intregii umanităţi către diferite direcţii, care să le servească interesele. Mai există un aspect, absolut fascinant, legat de programarea ADN-ului prin magie sexuală. Fiind el insuşi structurat pe simboluri geometrice, ADN-ul este deschis inclusiv către alte dimensiuni sau lumi. Dacă privim o tablă bidimensională de şah sau de table şi ne imaginăm că putem crea un cub pe care să jucăm un joc de şah sau de table tridimensional, ne dăm seama că la fel de bine ar putea exista şi o lume cu patru dimensiuni. Cameron mi-a confirmat această perspectivă in ultima conversaţie pe care am purtat-o cu ea, de ziua ei de naştere, cu puţin timp inainte de a muri. Deşi era foarte bolnavă, a citit Piramidele din Montauk, in care este descrisă această geometrie, dar mult mai detaliat. Mi-a spus atunci că am surprins exact esenţa operaţiunii Babalon. La vremea respectivă, a avut o sumedenie de viziuni geometrice, pe care le-a exprimat mai tarziu in 65
  • 66. arta ei. A adăugat că lucrarea mea a tradus in cuvinte exact ce a experimentat ea in planul conştiinţei. Ultima noastră conversaţie a fost una fericită. Cameron s-a stins din viaţă la data de 24 iulie 1995. Revenind la clanul Wilson, trebuie să fim de acord că ADN-ul acestei familii, sau cel puţin al unora dintre membrii săi, avea o anumită predispoziţie către bizar. In sine, acest lucru nu este neapărat ceva rău, dacă nu ar exista mutaţiile radicale ce pot conduce către direcţii neaşteptate. Cand un prieten de-al meu pe care il cheamă Wilson a auzit această poveste, mi-a spus că a beneficiat de o primire cu totul neaşteptată in Scoţia, pe cand a vizitat această ţară. De cate ori spunea cum il cheamă, localnicii il priveau cu suspiciune, ca şi cum nu ar fi dorit să aibă nimic de-a face cu el. Peste toate, este un om foarte sensibil. Numele de „Wilson” şi „Cameron” au apărut de-a lungul intregii mele cercetări referitoare la călătoriile in timp şi la proiectele secrete, făcand dovada unor sincronicităţi uluitoare. Inseşi principiile sincronicităţii sunt descrise de un scriitor faimos, pe nume Robert Anton Wilson. Acesta afirmă că dacă atingi orizonturile conştiinţei, vei intalni aici principiul sincronicităţii. El face legătura intre locul in care ne aflăm in această existenţă tridimensională fixă şi posibila cale de ieşire din ea printr-o realitate cu patru dimensiuni. Farfuriile zburătoare sunt piese de şah dintr-un joc cu patru dimensiuni. Aşa se şi explică de ce Preston a descoperit că spaţiul se dilată atunci cand a intrat intr-una dintre ele. Structura lor are la bază o serie de configuraţii geometrice şi o conştiinţă cu totul diferită de cea care ne este specifică nouă, oamenilor de pe această planetă. In timpul operaţiunii Babalon, dezmăţul sexual a fost total. Parsons intreţinea relaţii sexuale cu Cameron pe altar, in timp ce Hubbard făcea incantaţii şi incerca să capteze energia. Au fost folosite incantaţii şi simboluri geometrice, asemănătoare cu cele descrise in cartea lui Hubbard (pe care am descoperit-o la bibliotecă). Cei doi au operat in mod deliberat cu aceleaşi energii şi tehnici pe care le-au utilizat John Dee şi Edward Kelly in timpul domniei reginei Elisabeta I (al cărei astrolog era Dee), şi care le-au permis să intre in contact cu marele necunoscut al subconştientului cosmic. Mulţi oameni cred că operaţiunea Babalon realizată in anul 1946 a deschis calea OZN-urilor, care au devenit atat de numeroase după acel an. Cameron insăşi mi-a confirmat această ipoteză, spunandu-mi că a văzut personal un OZN aproape imediat după experimentul Babalon. A adăugat că imaginea acestuia i-a trezit o stare de fericire indescriptibilă. In această perioadă Cameron şi fratele ei lucrau la Laboratorul pentru Propulsie prin Jet; OZN-ul i-a apărut pe cand se plimba in perimetrul laboratorului. Deşi şia avertizat fratele să nu povestească nimic in legătură cu acest incident, acesta nu a ascultato, fiind supus unei ridiculizări atat de mari din partea colegilor incat nu a mai putut suporta şi şi-a dat demisia. S-a angajat apoi la Ralph Parsons Corporation, un concern internaţional uriaş care construieşte – printre altele – oraşe şi căi ferate subterane. După ce operaţiunea Babalon s-a incheiat, Hubbard a fondat Dianetica şi scientologia, vorbind despre nişte subiecte foarte puţin cunoscute la vremea respectivă. De pildă, i-a descris pe extratereştrii din a Cincia Forţă Invadatoare, care semănau cu nişte insecte. A vorbit de asemenea despre implanturi. A conceput un intreg sistem menit să elibereze umanitatea de limitările realităţii tridimensionale. Cat despre succesul sau eşecul pe care l-a avut, acesta este un cu totul alt subiect. Parsons şi-a continuat munca magică, dar a suferit un aşa-zis accident petrecut ca urmare a unei explozii, in anul 1952. Deşi era ruda cea mai apropiată de el, soţia sa, Cameron, nu a fost chemată să-i identifice cadavrul. De fapt, nu i s-a permis nici măcar să il vadă in ambulanţă sau la spital. Relatările din mas-media sunt pline de informaţii ciudate. Unul din ziariştii care au scris despre accident a fost Omar Garrison, căruia i s-a propus mai tarziu să fie biograful lui Hubbard. El a fost cel care a ascuns adevărul despre Parsons, aşa că era cel mai potrivit pentru a face acelaşi lucru şi in ceea ce il privea pe Hubbard. Cu cateva săptămani inainte de moartea lui Parsons, deasupra Capitoliului s-a produs o adevărată invazie in masă de OZN-uri. De atunci, Parsons a fost asociat cu aceste fenomene. Cand Cameron i-a făcut horoscopul lui Jack, apeland la unul din cei mai vestiţi astrologi din Los Angeles, ea nu i-a menţionat numele. După o analiză detaliată, astrologul a ajuns la concluzia că această persoană trebuie să fie şeful CIA. Să nu uităm ce spuneam mai devreme: Parsons a fost un membru al Iluminaţilor. 66
  • 67. Intre altele, el a fost fondatorul Laboratorului pentru Propulsia prin Jet. Chiar şi astăzi, cei de la NASA numesc acest laborator: JPL (Jack Parsons Laboratory). Există o intreagă dezbatere in jurul lui, considerandu-se că nu a murit, ci continuă să controleze lucrurile dintr-o locaţie secretă. Nu vom intra insă in ea, căci nu acesta este scopul cărţii de faţă. De altfel, dacă este intr-adevăr un lider al Iluminaţilor, nu contează prea mult dacă este viu sau mort, căci aceste personaje nu trăiesc după regulile obişnuite ale existenţei umane. Ei influenţează continuum-ul spaţio-temporal prin ritualuri sexuale, manipularea morţii, a impozitelor, a implanturilor, a răpirilor făcute de extratereştri, şi altele. Indiferent dacă a fost sau nu un lider al Iluminaţilor, cert este că Jack Parsons a avut ideea să o invoce pe zeiţa Babalon şi să schimbe astfel lumea. Convingerea mea este că a fost prins undeva la mijloc şi că sufletul său nu-şi va găsi odihna pană cand zeiţa nu va fi adorată ca divinitate supremă. Cameron a avertizat la randul ei asupra judecăţilor de valoare la adresa soţului său. Odată, a afirmat cu inţelepciune că istoria nu poate evalua un om de talia acestuia mai devreme de cel puţin o sută de ani de la moartea lui. Juriul mai are de aşteptat. Operaţiunea Babalon şi personajele atat de colorate care au declanşat-o continuă să rămană un punct de referinţă pentru mulţi cercetători in domeniul OZN. Legendele ţesute in jurul lor nu fac decat să crească odată cu trecerea timpului. Cameron mi-a mai spus ceva interesant in ultima conversaţie pe care am avut-o. Cand i-am spus că lucrez la cartea de faţă, mi-a răspuns că simte o conexiune extrem de puternică cu Pleiadele. Se pare că există o legătură intre acestea şi energia feminină cunoscută sub numele de Babalon. Capitolul 32 Luna Ce putem spune despre Cameron, instrumentul feminin al Operaţiunii Babalon? La vremea respectivă, ea a fost uimită că Parsons a ales-o pentru rolul de Babalon. Au trecut mulţi ani pană cand s-a impăcat cu ideea şi şi-a acceptat rolul. In particular, ştia că este atotputernica energie feminină supranumită Babalon, dar in public nu a recunoscut niciodată acest lucru. Misterul zeiţei era ascuns in ea, căci ea a fost vehiculul prin care s-a produs magia şi comunicarea interdimensională. Reporterii şi amatorii de senzaţional au căutat-o de-a lungul anilor, dorind să afle secretele lui Jack. Imi imaginez cat de amuzată, dar şi de frustrată, trebuie să fi fost in tot acest timp. Mi-a spus de multe ori că nimeni nu părea să realizeze că aspectul manifestat de ea era cel mai important intre toate. Nu era o simplă laudă de sine, ci pur şi simplu inţelegerea principiului feminin pe care il incarna. Misterele Iluminaţilor pălesc prin comparaţie cu secretele zeiţei, care nu inseamnă altceva decat energia creaţiei. De altfel, organizaţiile secrete care incearcă să controleze planeta prin implanturi şi alte manipulări de acest fel nu pot atinge succesul decat in măsura in care fuzionează cu principiul feminin. Zeiţa este cea care ne hrăneşte şi ne dă viaţă tuturor. Pană acum, forţele care conduc pămantul au preferat să se polarizeze exclusiv in jurul aspectelor rigide ale principiului patriarhal, punand sub semnul indoielii insăşi continuitatea vieţii pe planeta noastră. Una din primele teme ale literaturii science-fiction moderne a fost lupta omului impotriva naturii. Chiar această expresie: „omul impotriva naturii” este sinonimă cu expresia: „Omul (bărbatul) impotriva femeii”. Ca să fiu mai bine inţeles, mă refer la lupta omului impotriva aspectelor naturale manifestate de femei. Aspectele profund naturale ale feminităţii nu sunt cu adevărat celebrate decat de străvechea tradiţie a vrăjitoarelor. Insuşi Jack Parsons a scris in operele sale. „Noi suntem vrăjitori”. Atat el cat şi Cameron făceau parte din această tradiţie. Un studiu obiectiv al vrăjitoriei va scoate la iveală o legătură extrem de puternică cu extratereştrii şi cu navele spaţiale. Literatura populară prezintă de regulă vrăjitoarele ca avand legături cu tot felul de fantome, spirite şi demoni. La urma urmei, ce sunt aceste spirite decat nişte creaturi ale subconştientului? Extratereştrii şi OZN-urile fac parte din aceeaşi categorie. La fel ca şi spiritele, şi ei se pot manifesta pozitiv sau negativ. Atunci cand o vrăjitoare ia capacul de pe cazanul care fierbe, tot ce există in acesta iese la suprafaţă. O vrăjitoare autentică va imbrăţişa intotdeauna totalitatea creaţiei, nu doar anumite aspecte ale acesteia. Ritualurile din vechime aveau la bază ritmurile naturii. Orice femeie se află prin 67
  • 68. insăşi structura ei intr-o rezonanţă mai profundă cu natura, căci ea este literalmente responsabilă de crearea rasei umane. Aceste ritmuri naturale sunt extrem de vizibile in corpul feminin, sub forma ciclului menstrual. La origini, Sabatul cădea in momentul acestui ciclu lunar. In timp, el a fost vulgarizat, fiind impărţit in patru zile pe lună, pentru a colecta bani de la oamenii care au uitat ce insemna Sabatul original. Intr-un an există 13 cicluri lunare. De aceea, acest număr a devenit un punct de referinţă, reprezentand baza calendarului lunar, care ilustrează cel mai bine linia temporală a naturii. Ciudata superstiţie care inconjoară acest număr in epoca modernă nu inseamnă altceva decat o revoltă impotriva naturii, un efort de a scoate energia feminină in afara existenţei, prin manipulare. Cand Parsons a declanşat operaţiunea Babalon, el nu s-a limitat doar să o invoce pe zeiţă, ci a incercat chiar să provoace naşterea unui Copil al Lunii. Reporterii şi amatorii de senzaţional ieftin au insistat tot timpul asupra faptului că acest termen reprezintă o referinţă la Anticrist, dar această afirmaţie nu este tocmai adevărată. El trebuie inţeles ca un Anticrist numai in măsura in care reprezintă opusul falsului creştinism. Un act de magie sexuală nu dă naştere unui copil fizic, dar are menirea să conceapă un alt fel de copil: o formă-gand care să propage intenţia magicianului. Parsons a obţinut o dovadă a implicării zeiţei atunci cand la uşa casei sale a apărut ca prin minune Cameron. Impreună cu ea, a incercat să creeze un fenomen incă şi mai miraculos. I-am putea spune in diferite feluri, dar in esenţă a incercat să inverseze linia temporală falsă, reorientand-o către cea primordială (autentică). Forţele lunare nu puteau fi ignorate, aşa că Parsons s-a gandit să creeze un Copil al Lunii, pentru a dezlănţui astfel puterea feminină. Un Copil al Lunii este de fapt o idee. Cuvintele lună şi menstruaţie derivă din aceeaşi rădăcină. Cuvantul latinesc mens inseamnă simultan „lună” şi „minte”. In greaca veche, cuvantul men desemna luna, fiind rădăcina de la care au derivat instrumentul de măsurare (timpul) şi menstruaţia. Menos insemna simultan „lună” şi „putere”. Aceste cuvinte işi au la randul lor originea in cuvantul ma, mama intregii creaţii. Cuvantul egiptean pentru subconştient era amenta. Toate aceste cuvinte sunt strans legate intre ele: lună, minte, menstruaţie23. Menstruaţia a fost concepută ca un instrument natural pentru a-i permite femeii să se odihnească o dată pe lună, eliberandu-se astfel de tensiunile vieţii. Acesta era Sabatul original, care insemna „odihna inimii” in limbajul babilonian. O femeie in stare pură (de o feminitate absolută) poate accesa alte lumi in perioada pre-menstruală şi in cea a menstruaţiei propriu-zise. Ea poate avea viziuni, căci centrul ei psihic se deschide şi comunică in această perioadă cu cosmosul. Aceasta a fost conexiunea cosmică ce a inspirat oracolele din Grecia Antică şi din alte ţări. Din păcate, la un moment dat au intervenit preoţii şi au sechestrat aceste „femei inzestrate”, blocand astfel canalul de comunicare cu celelalte lumi. Dacă femeilor li s-ar permite să-şi redobandească puterea, canalele subconştiente ale universului s-ar redeschide. In loc de răpiri şi implanturi, am putea vedea atunci OZN-urile zburand in structuri armonioase pe cerul planetei noastre. La nivel fiziologic, insăşi imaginea vaginului este modelată după celebra structură geometrică numită vesica pisces. Simbolul de mai jos, care seamănă cu o minge ovală de fotbal (american), fiind situat la intersecţia a două cercuri, reprezintă un simbol bidimensional. Punctul A Dacă in locul celor două cercuri am avea două sfere, am putea vizualiza mental o reprezentare tridimensională a simbolului vesica pisces. Mai există un aspect interesant legat de acest simbol geometric: dacă am privi cele două sfere tridimensionale din perspectiva punctului A, ele s-ar suprapune una peste alta, dand forma unui OZN. Nu este deloc vorba de o simplă coincidenţă. Avem de-a face cu o reprezentare geometrică a două realităţi interferand una cu cealaltă. Christos a fost reprezentat prin acest simbol al vesica pisces tocmai pentru că a fost o fiinţă interdimensională, care a incercat să ne reorienteze către linia temporală primordială. Aceste structuri geometrice explică inclusiv de ce vaginul este considerat o poartă către alte lumi de către practicanţii magiei sexuale. In plus, el ne oferă o perspectivă structurală asupra lucrurilor care s-au intamplat in cadrul operaţiunii Babalon. Codurile genetice specifice familiei Wilson nu puteau decat să 68
  • 69. contribuie la succesul general al operaţiunii. Publicarea acestei cărţi coincide cu cea de-a 50-a aniversare a operaţiunii Babalon, şi implicit a noii „epoci a OZN-urilor” care a urmat. Deşi mai sunt incă foarte multe lucruri de explicat, putem spune că ne-am apropiat cu un pas de inţelegerea acestui fenomen (inclusiv de Pleiade). Capitolul 33 Proiectul KOALA După prima sa vizită in Pleiade, Preston Nichols a sfarşit prin a lucra la Proiectul Montauk. Ai putea crede că pleiadienii sunt un fel de piază rea, dar nu este cazul. Preston este un fel de receptor radio, care se poate acorda la orice frecvenţă din cosmos. Dacă i-aţi vedea laboratorul radio, aţi inţelege ce vreau să spun. De altfel, el susţine că a primit inclusiv transmisiuni radio din trecut in acest laborator. Fiind el insuşi un „receptor radio uman”, a putut fi atras intr-un proiect care a făcut foarte mult rău planetei. La Montauk au fost implicate numeroase linii temporale. De fapt, realitatea este alcătuită dintr-un număr infinit de realităţi potenţiale, care corespund unei multitudini de linii temporale. Implicarea pleiadienilor in realitatea noastră este foarte complexă, aşa că am putea crede că ei au intrat in viaţa lui Preston mai degrabă pentru a-l ajuta să renunţe la Proiectul Montauk, incercand să ridice conştiinţa planetară către linia temporală primordială. 23 N. Tr. Analogia este mai evidentă in limba engleză: moon, mind, menstruation. Apropierea mea de Preston corespunde acestui din urmă deziderat. Spuneam intrun capitol anterior că am experimentat personal o dispariţie a timpului in anul 1982, la scurt timp după ce am luat decizia de a dizolva universul fizic. Nu peste mult timp, m-am mutat in Long Island. Ce-i drept, au mai trecut şapte ani, dar in cele din urmă l-am descoperit pe Preston Nichols. Ceea ce se intamplă in universul nostru nu poate fi inţeles dacă nu ţinem cont de persoana acestuia. Mi-a luat mult timp ca să inţeleg ce s-a intamplat atunci cand timpul a dispărut pentru mine. A fost chiar o perioadă in viaţa mea cand am uitat de acest lucru. Abia după ce m-am intors in zona respectivă mi-am adus aminte in detaliu ce s-a intamplat atunci. L-am intrebat pe Prston ce crede, dar nu avea nici o idee. Mi-a spus doar că intalneşte frecvent oameni care nu-şi amintesc anumite perioade de timp din viaţa lor. Răspunsurile au venit abia mai tarziu, cand renunţasem să le mai caut. Unul din aceste răspunsuri a venit după o ceremonie la care am participat, alături de Sharon Jackson (despre care am vorbit in Piramidele din Montauk), femeia-şaman din tribul Montauk. Inainte de intalnirea noastră, Sharon a notat in scris cateva lucruri despre mine pe care i le-a transmis Marele Spirit. Mi-a spus că am avut acces la o lume care le-a rămas interzisă lui Preston Nichols şi Duncan Cameron, dar că m-am blocat la intoarcerea din ea. Mai multe surse independente unele de altele mi-au spus acelaşi lucru, fără măcar să le fi intrebat. Am inţeles mai tarziu cu claritate că decizia mea de a dizolva mecanismele atat de dureroase ale planului fizic a avut un impact imediat: viaţa mea s-a schimbat şi am ajuns să mă mut in imediata apropiere a Montauk Point, acest loc atat de special din New York. La vremea cand am luat decizia, aveam mintea perfect lucidă şi inima pură. A fost probabil cea mai sinceră decizie pe care am luat-o vreodată. In consecinţă, a urmat un fel de teleportare a mea, dar in ce loc! Următorul indiciu a venit de la prietena mea, Maia, un medium care ţine legătura cu Tahuti şi a cărei activitate seamănă foarte mult cu ceea ce fac eu. Aceasta mi-a povestit de existenţa unui proiect numit KOALA, care se va derula in viitor, in anul 8885. KOALA a fost creat de Reţeaua Luminii Interioare in perioada pe care o trăim noi, dar a fost proiectat printr-un tunel al timpului in viitor. Reţeaua Luminii Interioare este o structură alcătuită din toţi acei oameni de pe pămant care acţionează in spiritul ordinii divine, in guvern şi in alte domenii de activitate, mulţi dintre ei primind indicaţii directe de la ultratereştri. KOALA operează pe două nivele principale. Primul se referă la sănătate şi ecologie, in beneficiul liniei temporale actuale, iar al doilea constă in conceperea unui „virus codificat” care urmează să fie introdus in matricea creată de extratereştri şi de Liga Lumii Unice (al cărei nume codificat este OWL, de la One World League), cu scopul de a manipula reţeaua noastră temporală prin proiecte de tipul Montauk. Dacă acest proiect va reuşi, virusul va 69
  • 70. dizolva matricea şi va permite reinstaurarea domniei lui Metatron24 in realitatea noastră. Reţeaua Luminii Interioare a inclus printre randurile ei oameni ca Rudolf Steiner sau Nikola Tesla. KOALA este cel mai avansat centru de cercetare al acestei reţele. Aici se află centrul de control (cutia neagră) al timpului real, situat langă Golden, in statul Colorado, la 80 de metri sub pămant, intr-un complex de mici dimensiuni. KOALA acţionează in sens opus Proiectului Montauk, menţinand lucrurile sub control şi avand pe termen lung scopul de a-l dezactiva complet. Montauk, Atlantis şi Cydonia (locul de pe Marte in care se află faţa şi piramidele ce pot fi văzute de pe pămant) fac parte din Fisura Kali25, un alt nume pentru această linie 24 Metatron este definit ca un prototip al elementelor de bază din care este alcătuită materia (subparticulele acesteia). Se referă de asemenea la spirala luminoasă integrală a materiei, care se deosebeşte de spirala parţială (care este injumătăţită). Cu alte cuvinte, energia metatronică corespunde energiei spectrului luminos in integralitatea lui, adică luminii expansive care emană din cauza primară. 25 Kali este numele zeiţei hinduse a timpului, despre care se spune că devorează totul. Ii corespunde lui Babalon şi este identificată cu „fluxul menstrual al timpului”. Culorile ei: roşu şi negru, sunt purtate frecvent de magicieni, dar şi de satanişti. temporală falsă. In afară de Golden, mai există şi alte noduri de echilibrare, precum Insula Paştelui şi Ram-Set, un centru localizat sub Pentagon. Deşi eşalonul superior al Proiectului Montauk ştie de existenţa centrului KOALA, el nu poate face nimic impotriva acestuia. KOALA este situat intr-o dimensiune care nu le este accesibilă acestor oameni şi există intr-o realitate viitoare a planetei, numită de Tahuti „Steaua Noului Pămant”. In momentul Marii Tranziţii (numită şi Efectul Celei de-a o Suta Maimuţă), in noua realitate nu va fi transportată decat o mică parte din regiunea Montauk. Povestea relatată de Maia este mult mai complicată, fiind imposibil de relatat in această carte, căci ar presupune foarte multe explicaţii suplimentare. Deşi nu răspunde la toate intrebările mele (referitoare la absenţa timpului pe care am experimentat-o), deocamdată reprezintă cea mai bună teorie pe care am găsit-o. In clipa in care am luat decizia să dizolv aspectul fizic negativ al existenţei, am fost recrutat in proiectul KOALA. Nimeni nu m-a intrebat dacă doresc acest lucru. Pac – şi timpul a dispărut! De atunci, viaţa mea s-a schimbat dramatic. Toate experienţele care au urmat au avut drept scop pregătirea mea in vederea muncii alături de Preston Nichols. Nu doresc să intru in detalii prea aprofundate, dar vă voi oferi un singur exemplu: soţia mea. M-am insurat cu o artistă foarte apreciată (caştigătoare a unor premii de referinţă), care a dat pur şi simplu viaţă acestor poveşti incredibile legate de Montauk şi de pleiadieni prin ilustraţiile ei incredibile. Acest lucru a ajutat considerabil la vanzarea cărţilor scrise de Preston şi de mine. Nici chiar cei mai bine plătiţi autori de best-seller-uri nu şi-ar permite serviciile ei sau al artiştilor din categoria ei. Nu numai că soţia mea imi face această favoare, dar imi şi permite să iau parte la procesul ei artistic. Acesta este doar un exemplu din multe, care ilustrează „norocul chior” sau sincronicitatea evenimentelor din viaţa mea. Coincidenţele merg pană acolo incat ne-am născut in acelaşi spital. Şi aş putea continua la nesfarşit cu aceste exemple. Oricum ar fi, chiar dacă nu membrii KOALA au fost cei care m-au atras in proiectul lor, este limpede că cineva a făcut-o şi că totul s-a dovedit pană la urmă o experienţă benefică. Mi se pare absolut logic să existe un contra-proiect care să se opună Proiectului Montauk şi celorlalte proiecte spaţio-temporale malefice care există. Dacă nu ar fi fost aşa, am fi fost cu siguranţă distruşi pană acum. In străvechile legende ale aborigenilor australieni, ursul koala simbolizează imposibilitatea de a fi ucis, lucru ilustrat de următorul mit. Se spune că ursuleţul koala a fost un orfan care a căutat un refugiu in tribul său, dar a fost tot timpul neglijat de membrii acestuia. De pildă, in timpul secetei, rezervele de apă erau foarte sărace şi nimeni nu dorea să-i dea de băut. Chiar şi copiii il tratau cu răutate şi bietul koala incepuse să plangă in somn. Intr-o zi fierbinte de vară, cand intregul trib se afla la vanătoare, koala a furat intreaga rezervă de apă şi a plasat-o in nişte vase pe care le-a ascuns in varful unui copac. A furat chiar şi puţina apă care mai curgea in paraul din apropiere. S-a urcat apoi in copac şi a făcut un act de magie in urma căruia copacul a inceput să crească pană cand a ajuns la cer. 70
  • 71. Cand membrii tribului s-au intors acasă, au rămas disperaţi văzand dispariţia apei. Au remarcat apoi copacul uriaş care apăruse in mijlocul satului şi l-au văzut in varful lui pe koala agăţat de ramuri, cu rezerva lor de apă. Ori de cate ori incercau să urce in copac ca săşi recupereze apa, ursuleţul ii aştepta pană cand se apropiau, apoi vărsa puţină apă peste mainile lor, care deveneau astfel alunecoase, făcandu-i să cadă. In cele din urmă, doi dintre cei mai vanjoşi membri ai tribului s-au decis să il păcălească pe ursuleţul koala, urcand in serpentină pană la el. Din cauza acestei ascensiuni şerpuite, cand koala a incercat să verse apă peste ei, i-a ratat, căci cei doi işi schimbau tot timpul poziţia. In cele din urmă, unul din cei doi membri ai tribului a ajuns la koala, l-a inşfăcat şi l-a aruncat din copac. Deşi s-a izbit de pămant şi a luat inclusiv o mamă de bătaie de la restul tribului, el nu şi-a rupt nici un os. Ursuleţul avea o vitalitate ieşită din comun, pe care a reuşit să şi-o prezerve urcand in copaci. A descoperit că nu mai are nevoie de apă dacă mestecă frunzele arborelui de cauciuc. Cat despre oameni, pană in ziua de astăzi aceştia se tem de magia ursului koala. Acest mit explică de ce rezistă atat de bine urşii koala fără apă. De fapt, ei reprezintă nişte animale opiate, care simbolizează o stare de conştiinţă modificată, şi se caţără in copacii inalţi. Copacul care face legătura cu cerul descrie in mod evident arborele vieţii, menţionat de toate tradiţiile şi despre care vom discuta şi noi mai tarziu in această carte. Legenda arată că omul s-a impotrivit la un moment dat puterilor superioare ale vieţii. Dacă există intr-adevăr un proiect care incearcă să anuleze rezultatele activităţii celor care urmăresc coborarea nivelului de conştiinţă pe pămant, acesta nu ar putea primi un nume mai inspirat decat „KOALA”, care simbolizează nemurirea şi aspectele superioare ale conştiinţei. Această legendă se potriveşte de asemenea de minune cu cea relatată de Preston in O nouă vizită la Montauk, referitoare la conştiinţa christică. El a relatat aici o poveste incredibilă despre felul in care Christos a răsturnat planurile operatorilor malefici din Montauk. De aceea, pană cand vom obţine mai multe informaţii sau o explicaţie mai bună, ne vom referi la toţi cei care fac eforturi pentru intoarcerea acasă a planetei cu ajutorul pleiadienilor sub numele codificat de KOALA. I-am menţionat pe pleiadieni deoarece constelaţia lor a fost locul in care a inceput intregul proiect KOALA. NOTĂ: Pentru informaţii suplimentare referitoare la aceste subiecte şi la Şcoala Misterelor numită Steaua lui Isis, trimiteţi 5 dolari (10 dolari dacă sunteţi în afara SUA) pe numele Johannine Grove, PO Box 235, Crestone, CO, 81131. Verificaţi ca banii să poată fi încasaţi la o bancă din SUA. Capitolul 34 Miturile Pleiadelor Aici se incheie descrierea experienţei mele personale, care a condus la intalnirea mea cu Preston Nichols. Totul a inceput cu mulţi ani in urmă, ca o aventură in planul conştiinţei inspirată de societăţile secrete ale Germaniei, care işi trag rădăcinile din Antichitate. Tradiţiile din care s-au inspirat aceste societăţi provin din perioada Atlantidei şi a constelaţiei tutelare a acesteia: Pleiadele, deşi foarte puţine informaţii au fost făcute publice in această privinţă. Pleiadele sunt una din cele mai strălucitoare constelaţii de pe cerul nopţii. Cei care au o vedere foarte bună pot vedea şapte stele (ceilalţi numai şase). In realitate, constelaţia cuprinde peste 250 de stele, cu orbite foarte apropiate intre ele. Practic, toate mitologiile pămantului menţionează Pleiadele in tradiţiile lor orale sau scrise, considerand această constelaţie sacră sau sursa intregii vieţi. In interiorul Marii Piramide există şapte incăperi care comemorează aceste şapte stele. Arabii şi berberii le considerau sediul nemuririi, in timp ce diacii din Borneo credeau că aici se află centrul universului. Legendele sud-americanilor vorbesc şi ele de Pleiade, in care locuiesc zeii care au vizitat candva pămantul. Mayaşii se considerau ei inşişi „copiii Pleiadelor”. In capitolele care vor urma voi prezenta majoritatea informaţiilor pe care le-am găsit in legătură cu miturile Pleiadelor, triate şi ilustrate astfel incat să poată fi uşor de inţeles. Acolo unde va fi cazul, voi face o serie de comentarii suplimentare, pentru a completa informaţiile prezentate in această carte. Mă voi referi inainte de toate la tradiţia greacă şi la cea romană, căci literatura care ne-a rămas de la aceste două civilizaţii este de departe cea mai abundentă. Vom incepe cu creaţia universului, după care vom identifica 71
  • 72. linia ancestrală care a condus la crearea Pleiadelor (din perspectiva mitologiei). La inceput nu a existat decat un vid (sau un haos), din care s-a născut principiul creator, cunoscut sub numele de Mama-pămant sau Gaia. In timp ce dormea, aceasta a născut un fiu, pe Uranus (echivalentul grecesc al lui ebraicului Metatron). Privind-o cu dragoste, acesta a revărsat asupra ei o ploaie fertilă, in urma căreia s-a născut natura manifestată: păsările, copacii, florile şi animalele. Impreună, cei doi au avut numeroşi copii, intre care cei mai puternici au fost cei 12 titani. Şase dintre aceştia erau de sex masculin şi şase de sex feminin. Uranus avea o putere creatoare uluitoare. Intre altele, el a creat şi electronul. Astrologia afirmă că Uranus patronează toate secretele electromagnetismului. Creaţia sa s-a dovedit insă mai puternică decat el insuşi, lucru ilustrat de revolta copiilor săi şi de castrarea sa de către aceştia. Această imagine corespunde căderii lui Lucifer din Biblie. Satan este echivalentul biblic al lui Saturn, purtătorul inelelor intre titani. Vechii greci l-au numit pe Saturn Cronos (care corespunde in tradiţia ebraică lui Melchisedek). Acesta este numele timpului. Cronos şi-a devorat propriii copii, pentru a nu avea parte de soarta tatălui său. Această imagine simbolizează creaţia timpului şi faptul că acesta ii devorează pe toţi cei care indrăznesc să trăiască in acest univers. Simbolul său era secera primită de la mama sa, cu care şi-a castrat tatăl. Saturn sau Cronos este prezentat adeseori şi sub forma Doamnei cu Secera (morţii). Saturn avea un frate, pe Oceanus, care reprezintă personificarea divină a elementului apă. El inconjoară pămantul ca un imens ocean, in care este creată intreaga viaţă şi unde totul trebuie să se intoarcă mai devreme sau mai tarziu pentru a muri. Această analogie simbolizează torus-ul (vezi glosarul) sau Centura lui Van Allen, unde se presupune că există inregistrările akasha-ice. Oceanus fertilizează pămantul prin apele sale. Soţia lui Oceanus se numea Thetis şi era mama eternă a izvoarelor. Impreună, cei doi au procreat Oceanidele, o multitudine de nimfe care trăiau pe fundul mării. Una dintre cele mai importante nimfe a fost Climene, care s-a măritat cu titanul Iapetus, un frate al lui Cronos. Din uniunea lor s-a născut Prometeu şi fratele acestuia, Atlas. Cel din urmă avea să devină părintele Pleiadelor. Intre timp, Cronos continua să işi devoreze copiii, de teamă să nu fie detronat, aşa cum fusese tatăl său, Uranus. Soţia sa, Rhea, una din femeile-titan, l-a păcălit pe cand era pe punctul de a-şi manca cel mai mic dintre copii, pe Zeus, inlocuindu-l cu o piatră. Drept urmare, Zeus şi-a intrecut tatăl şi a devenit cel mai puternic dintre zei. Deşi Cronos insuşi a modificat intr-o oarecare măsură linia primordială a timpului, domnia sa a fost mult mai apropiată de perioada originală a creaţiei decat domnia lui Zeus, care i-a succedat. Piatra pe care a inghiţit-o l-a condus pe Cronos la iluminare. In mitologie, pietrele reprezintă adeseori depozite ale cunoaşterii sau o serie de acţiuni. Ele corespund programelor interioare ale cristalelor. Chiar şi tehnologia cronometrelor (ceasurilor) are la bază folosirea cristalelor. După ce şi-a pierdut puterea, dar a cunoscut iluminarea prin intermediul pietrei inghiţite, Cronos s-a căit. In timp ce Zeus devenea cunoscut sub numele de Jupiter sau Iehova, Cronos a dezlănţuit asupra pămantului o teroare pe care umanitatea nu a mai experimentat-o pană atunci. El a ajuns astfel in Italia, unde a devenit cunoscut sub numele de Saturn şi le-a dăruit oamenilor agricultura. Sub patronajul său stau recoltele, moartea şi ciclurile naturale ale vieţii. Deşi a manifestat multe aspecte teribile, a fost un prieten al umanităţii, fiind de o corectitudine absolută. Zeus a fost mult mai instabil in relaţiile sale cu oamenii, dovedind adeseori un comportament malefic. După detronarea lui Cronos, Atlas şi tatăl său, Iapetus, au pornit un război impotriva lui Zeus. Cei doi făceau parte din prima generaţie de zei şi ii erau loiali lui Cronos. După ce a obţinut victoria impotriva lor, Zeus l-a izgonit pe Iapetus in Tartar şi l-a condamnat pe Atlas să poarte pe umerii săi cerul. Atlas a devenit astfel personificarea matricei geometrice care stă la baza intregii creaţii. Purtand pe umerii săi cerul (a cărui personificare era unchiul său, Uranus), el era cel responsabil de prezervarea liniei primordiale a timpului. Această povară era cu adevărat uriaşă, căci timpul fusese deja modificat. De aceea, imaginile simbolice care il prezintă au inlocuit cerul de pe umerii săi cu pămantul. In cele din urmă, Atlas a fost transformat in piatră cand Perseu i-a arătat capul Meduzei. Deşi nu era un om propriu-zis, Atlas avea trăsături umane. Impietrirea lui 72
  • 73. simbolizează căderea completă a omului in starea tridimensională solidă, adică in matricea artificială a pămantului. Cealaltă faţă a monedei se referea la faptul că piatra a devenit un simbol al corpului cristalin al cunoaşterii experimentate de Atlas. Această cunoaştere supremă a devenit centrul civilizaţiei Atlantidei, care a apărut ca o revoltă impotriva lui Zeus sau a lui Iehova. Atlanţii au luat numele zeului grec Atlas. Atlas a fost părintele celor şapte Pleiade, impreună cu Pleione, fiica bunicilor săi dinspre mamă: Oceanus şi Tetis. Cunoscute ca cele şapte surori, Pleiadele au primit următoarele nume: Maia, Electra, Taigete, Asterope, Merope, Alcione şi Celaeno. Imediat după ce s-au născut, Pleiadele au inceput să danseze pe cer, fiind foarte fericite. Cand şi-au dat seama că sunt singure, intregul univers s-a intristat şi cerul s-a cutremurat. De aceea, au fost chemaţi peţitori, dar nici unul nu a corespuns naturii libere şi zburdalnice a Pleiadelor. Deşi s-au măritat, acestea nu au fost niciodată satisfăcute de soţii lor. Intre timp aceştia au dispărut, dar Pleiadele continuă să aştepte, strălucind pe cerul nopţii şi dorind să fie fericite din nou, la fel ca la inceputuri. Fiind nimfe, surorile pleiadiene erau considerate simboluri ale fertilităţii cărora le place jocul. Rădăcina cuvantului Pleiade inseamnă simultan „a se juca” şi „a naviga”. In religia celtică, data de 1 mai este numită sărbătoarea Beltanului, aceasta fiind prima noapte din an cand Pleiadele apar pe cerul nopţii. Este o sărbătoare a fertilităţii, foarte populară in zilele noastre sub numele de May Day (Ziua de Mai). Pleiadele apun la sfarşitul lui noiembrie. Aceste date coincid intre altele cu sezonul de navigaţie in Marea Mediterană. Grecii au considerat această perioadă şi ca un sezon al fertilităţii culturale. In aceste luni, ei navigau, explorau şi făceau comerţ. Dispariţia Pleiadelor in noiembrie semnalează inceperea anotimpului rece, care incheie sezonul de navigaţie. Unul din peţitorii Pleiadelor a fost Orion, un vanător din randul giganţilor, de o mare frumuseţe. Există numeroase legende legate de acesta, dar toate prezintă acelaşi comportament necioplit şi grosolan. Deşi foarte frumos ca infăţişare, Pleiadele au incercat să-l evite, căci manierele lui necioplite echivalau cu păcatul originar, sau altfel spus cu devierea liniei primordiale a timpului. Numele de „Orion” este strans legat de cuvantul „originar”. Simbolurile sale erau ursul şi porcul mistreţ, căci era sclavul impulsurilor sale inferioare. Atunci cand este aplicat oamenilor, cuvantul „porc” simbolizează intotdeauna o persoană necioplită, grosolană şi nemanierată. Orion s-a născut ca ţăran in Beoţia, o provincie rurală din Grecia. De aici s-a născut şi cuvantul „boer26”, care inseamnă sclav legat de glie sau ţăran. Pleiadele s-au simţit distruse de ceea ce i s-a intamplat tatălui lor, Atlas, atunci cand Zeus l-a condamnat să ţină pe umeri cerul. S-au simţit incă şi mai nenorocite cand Perseu, fiul lui Zeus, l-a transformat in piatră, arătandu-i capul Meduzei. Meduza era un simbol al lui kundalini in ascensiune, care poate scoate uneori la iveală cele mai hidoase adevăruri. Din cauza vanităţii ei şi a nerespectării aspectelor superioare ale vieţii, adevărul a ieşit la iveală, sub forma unui curent energetic extrem de puternic, care i-a făcut părul măciucă pe cap (este cunoscută imaginea Meduzei cu părul valvoi). Ea reprezintă simbolul adevărului necontrolat, prea puternic pentru a putea fi privit in faţă. Atlas şi intreaga matrice-reţea a pămantului au fost paralizaţi, fiind transformaţi intr-o linie temporală falsă. Perseu era un iniţiat in misterele şarpelui, obţinand un ochi clarvăzător de la trei vrăjitoare. Acesta era un glob de cristal care ii permitea să vadă adevărul. „Per” inseamnă „prin” şi reprezintă rădăcina cuvantului „percepţie”. Cristalul nu ii permitea insă lui Perseu să vadă decat adevărul filtrat, adevărul gol-goluţ (necontrolat şi periculos) fiind simbolizat de Meduza. Perseu a fost considerat un erou şi corespunde lui Quetzalcoatl, din tradiţia incaşă. Căsătoria lui cu Andromeda simbolizează apariţia rasei roşii. Atlas s-a luptat cu Perseu pentru că acesta era fiul lui Zeus. Legenda afirmă că Perseu l-a transformat in piatră cu ajutorul capului Meduzei – referinţă ocultă la 26 N. Tr. Nu putem stabili o similitudine cu cuvantul romanesc “boier”. inţelepciunea pietrei (cristalului). Piatra simbolizează matricea-reţea a pămantului, artificială şi blocată, dar şi cristalizarea misterelor lui Atlas. Acest mit prezintă oribilul adevăr al devierii timpului primordial. Pleiadele au fost atat de afectate de ceea ce s-a intamplat cu tatăl lor incat şi-au luat vieţile, motiv pentru care au fost izgonite in ceruri de Zeus, sub forma unor stele, căci 73
  • 74. acesta le admira foarte mult frumuseţea. Ele au rămas pană astăzi pe cer, strălucind noaptea şi provocand umanitatea să le afle secretele. Capitolul 35 Secretele Pleiadelor Cele şapte surori au fost nişte creaturi ale iubirii. Calităţile lor de nimfe şi incapacitatea de a fi satisfăcute simbolizează procesul necontenit al creaţiei. Faptul că nici un bărbat nu a reuşit să le satisfacă arată că ondulaţiile continue ale vaginului lor vor continua să creeze prosperitate şi abundenţă pe pămant. Ele continuă să işi aştepte pe cer partenerii de cuplu, dorind să le impărtăşească acestora secretele lor, ceea ce inseamnă că această cunoaştere este pregătită şi aşteaptă să fie revelată. In epoca modernă a apărut ideea că umanitatea are o origine pleiadiană şi că ar trebui să se intoarcă acasă. Mulţi oameni au o reacţie emoţională atunci cand aud de Pleiade. Totul a căpătat o turnură de-a dreptul poetică. Toate lecţiile şi tradiţiile mitice ne arată că Pleiadele reprezintă cheia revenirii la linia temporală primordială. Deşi erau foarte supărate pe Zeus din cauza pedepsei date de acesta tatălui lor, Atlas, Pleiadele au acţionat cu viclenie. Ştiind că Zeus deţine puterea in Olimp, una dintre ele s-a decis să işi folosească farmecele feminine şi să il seducă pe acesta. Scopul ei nu era acela de a-l răni pe Zeus, ci de a concepe un copil printr-un act de iubire, care să devină un purtător al adevărului in faţa umanităţii. Pleiada aleasă a fost Maia. In urma relaţiei dintre aceasta şi Zeus s-a născut zeul Hermes, cunoscut şi sub numele de Mercur la romani. Hermes tutelează toate afacerile oamenilor, fiind simultan zeul comerţului, al comunicaţiilor, al hoţilor şi al ocultismului. Deşi viclean şi răutăcios, a fost un ambasador al zeilor şi a inventat alfabetul, muzica, astrologia, ştiinţa măsurării şi gimnastica. Egiptenii l-au numit pe Hermes Tahuti (cuvantul grecesc corespondent este Thoth), iar evreii Enoh. Tatăl său este echivalentul lui Iehova, iar numele mamei sale, Maia, seamănă suspect de mult cu Maria. De aceea, putem stabili o corespondenţă intre el şi Christos, care s-a inconjurat de hoţi şi chiar a fost ucis pe o cruce intre doi talhari. Această corespondenţă nu face decat să intărească ideea că intre conştiinţa christică şi linia temporală primordială există o legătură de cauzalitate. Tot de la Hermes provine şi tradiţia hermeneutică a şcolilor misterelor. Aşa cum este prezentată in Biblie, viaţa lui Christos corespunde perfect tradiţiei hermeneutice. Contează mai puţin cat de adevărată a fost această poveste. Simpla relatare a vieţii sale este suficientă pentru a răspandi cunoaşterea care permite intoarcerea la Tatăl ceresc. Pleiadele nu sunt altceva decat un popas pe acest drum. Altfel spus, tradiţia hermeneutică face parte integrantă din conştiinţa christică. Inainte de a discuta şi alte aspecte ale Pleiadelor, aş dori să fac o scurtă descriere a acestora, conform miturilor greceşti. Cea mai bine cunoscută şi mai influentă pleiadă este Maia, despre care am discutat deja. In ultima vreme, tot mai multe femei incep să-şi spună „Maia”, deşi majoritatea nu au nici o idee despre legătura care există intre acest nume şi pleiade. Pleiada Celaeno a fost sedusă de Poseidon sau Neptun şi a dat naştere unui fiu, pe care l-a numit Lycus. Potrivit unei tradiţii, Lycus s-a dus in Asia Mică şi a răspandit misterele Demetrei şi ale Persefonei, cunoscute şi ca misterele eleusinice (vezi Glosarul). Alcione a fost o altă pleiadă iubită cu pasiune de Poseidon, care i-a dăruit o mare influenţă asupra mărilor. Este identificată adeseori cu vanturile. Halcionele sunt perioade de pace numite după numele ei. De regulă, incep cu şapte zile inainte de solstiţiul de iarnă şi durează două săptămani. Merope a fost singura pleiadă care s-a măritat cu un muritor. Numele acestuia era Sisif. A fost condamnat să meargă in Tartar şi să ridice continuu o piatră uriaşă pe un deal, deşi ori de cate ori ajungea in varful dealului piatra se rostogolea la vale. Merope s-a ruşinat de căsnicia ei cu un muritor, aşa că a refuzat să mai strălucească pe cer. Ea este steaua cel mai greu vizibilă din constelaţia Pleiadelor. Mitul arată inutilitatea investiţiilor făcute in iluziile efemere, prin comparaţie cu adevărurile eterne. Identificarea cu aceste iluzii nu conduce decat la pierderea strălucirii personale. Taigete a fost urmărită de Zeus, dar a fost salvată de Artemis/Diana, zeiţa lunii şi a vanătorii, care a transformat-o intr-o căprioară. In final, i-a cedat lui Zeus şi ca urmare a acestei legături a dat naştere unui fiu pe care l-a numit Lacedemon, ai cărui descendenţi au 74
  • 75. fondat cetatea Spartei. Elena din Troia este una din descendentele acestei pleiade. Asterope este singura pleiadă despre care nu se ştie nimic. Reprezintă un mister. Numele ei, Aster, inseamnă stea. De aceea, se crede că ascunde misterul stelelor, care este misterul suprem. In el intră diferitele aspecte ale subconştientului colectiv despre care am discutat anterior in această carte. Pleiada Electra a fost urmărită la randul ei de Zeus, dar s-a ascuns de acesta in spatele Paladiului de pe Muntele Olimp. Paladiul era o statuie a tatălui Atenei (sau a Atenei insăşi, in funcţie de legendă). Manios, Zeus a aruncat statuia din cer şi a sedus-o cu forţa pe Electra, care i-a născut un fiu, pe Dardanus, care a fost primul rege al Troiei. Statuia a fost ulterior recuperată de troieni, care au făcut din ea protectoarea oraşului. Se spunea că atat timp cat statuia rămanea in Troia, oraşul nu va putea fi cucerit. Extrem de preţuit de troieni, Paladiul a fost păstrat in Templul Atenei. Cel care a pătruns in templu prin viclenie (folosind un pasaj subteran) şi a scos statuia din el a fost Ulise. Abia atunci a putut fi cucerit oraşul. Troia a fost intemeiată de Dardanus ca o colonie pleiadiană in care se predau misterele eleusinice şi in care era proslăvită zeiţa. Mai devreme sau mai tarziu, ea trebuia să cadă. Electra a fost atat de ataşată de Troia, incat a preferat să se despartă de celelalte pleiade pentru a nu fi nevoită să asiste la distrugerea ei. Acesta este un alt mit care explică de ce este atat de greu vizibilă una din Pleiadele de pe cer. El ne oferă de asemenea o perspectivă diferită din care putem privi Războiul Troian. Capitolul 36 Troia – un avanpost pleiadian Legenda Troiei incepe cu răpirea Elenei, care se referă la in realitate la lupta pentru energia zeiţei. Numele Elenei (Helena) provinde de la Hel, zeiţa lumii subterane şi fiica lui Loki. Elena din Troia intruchipează perfect arhetipul principiului feminin. Nu era doar o descendentă a pleiadelor, ci şi a lui Perseu şi a Andromedei. La acea vreme, regele Troiei era Priam. Acesta avea un fiu pe nume Paris. Cand era mic, a fost dus in munţi şi lăsat să moară, căci clarvăzătoarea Cassandra a prezis că din cauza lui, Troia va cădea. Paris a fost adoptat insă de o ursoaică. Aceasta l-a alăptat, simbolizand legătura lui Paris cu Orion. Tanărul a crescut astfel departe de ochii troienilor, care l-au considerat mort. A lucrat la o fermă de vaci şi se spune că una din plăcerile sale erau luptele intre tauri. Era un bărbat puternic, manierat şi, mai presus de toate, drept. Cuvantul Paris se trage de la rădăcina par, care inseamnă echidistant sau drept. Chiar zeii lau remarcat pentru cinstea lui ireproşabilă, respectandu-l pentru această calitate. Intregul panteon al zeilor a fost invitat la nunta mamei lui Ahile, Thetis, cu excepţia lui Eris (Discordia), care s-a răzbunat aruncand un măr de aur in mijlocul invitaţilor. Pe acesta erau inscripţionate cuvintele: „Pentru cea mai frumoasă”. Zeiţele Atena, Hera şi Afrodita au emis fiecare pretenţii asupra mărului, aşa că Zeus l-a desemnat pe Paris să hotărască cine era cea mai frumoasă dintre ele, datorită spiritului său de dreptate. Cuvantul măr (apple) derivă de la afal, care inseamnă „a cădea”. Mărul simbolizează căderea din linia temporală primordială, adică din Grădina Edenului de care vorbeşte Biblia. Ironia a făcut ca descoperirea legii gravitaţiei şi a intregii fizici newtoniene să depindă tot de căderea unui măr. Mărul discordiei şi-a indeplinit rolul, căci Paris a fost copleşit de puterea de seducţie a Afroditei şi a ales-o pe ea drept cea mai frumoasă zeiţă. Decizia lui l-a costat sprijinul Atenei (inţelepciunea) şi al Herei (conştiinţa şi respiraţia), care i-au ajutat pe greci in războiul impotriva troienilor. Paris a sedus-o pe Elena şi a dus-o in Egipt, in care şi astăzi pot fi văzute monumente istorice inchinate ei. Călătoria in Egipt simbolizează schimbarea de putere a zeiţei Isis, care nu a mai protejat Troia, ci Grecia. Intr-adevăr, Egiptul a fost sursa de putere ezoterică din care s-au inspirat grecii secole la rand. Chiar inainte de plecarea Elenei din Troia s-a petrecut un ritual ciudat. Mulţi eroi greci au luptat pentru mana ei, dar ea l-a ales pe Menelaus din Sparta. Anterior, peţitorii ei au făcut un pact, de a-l sprijini pe cel pe care il va alege. Acest legămant a fost pecetluit prin sacrificarea unui cal. Ritualul a constat in dezmembrarea calului şi scăldarea eroilor in sangele acestuia. 75
  • 76. Calul sacrificat i-a fost oferit ca ofrandă lui Marte, zeul roman al războiului. Zeul grec al războiului era Ares, prezentat de regulă de greci ca fiind crud şi brutal. In schimb, romanii şi troienii l-au venerat. Calul este important din două motive. Pe de o parte, imaginea sa a fost folosită pentru a distruge Troia, prin crearea faimosului cal troian. Pe de altă parte, punctul central al Proiectul Montauk a fost tot imaginea unui cal, mai exact a unei statui aflată intr-un oraş distrus, in anul 6037. Diferite persoane implicate in proiect au afirmată că au fost trimise in viitor, unde au văzut statuia unui cal pe un piedestal, care conţinea o anumită tehnologie. Corelaţia este evidentă: calul troian a presupus o anumită manipulare a timpului, afirmaţie susţinută şi de anumite fapte27. Originea etimologică a cuvantului cal (horse) nu este sigură. După părerea mea, nu există nici un mister. Rădăcina hor inseamnă timp, lucru ilustrat de cuvant orologie (horology), care este ştiinţa măsurării timpului. Este şi rădăcina numelui zeului egiptean Horus, manifestat ca Montus, zeul războiului in formă de taur. Am discutat pe larg despre corespondenţa dintre Montus şi Montauk in Piramidele din Montauk. Rădăcina hor reprezintă de asemenea o derivaţie a cuvantul whore28, care se referă la zeiţa-mamă Babalon, numită Kali de către hinduşi, sau Tarfa Babilonului in Biblie. Aceasta este foarte temută din cauza puterilor ei şi a faptului că devorează creaţia. Aş dori să mă intorc pentru cateva clipe la prietena mea Maia (cea care mi-a oferit informaţiile referitoare la proiectul KOALA, şi al cărei nume pleiadian capătă o altă semnificaţie in acest context), pentru a preciza ce mi-a scris in prima scrisoare pe care mi-a adresat-o. La vremea respectivă, membrii şcolii misterelor din care face parte Maia erau angrenaţi intr-un proiect in Grecia şi Turcia (acolo unde se află ruinele Troiei), unde incercau să „deschidă vechile portaluri rombice”. Iată ce mi-a scris ea după ce a citit cartea Proiectul Montauk: Am „văzut” şi eu Calul de Aur. THOTH imi spune că acest cal este un „indicator al timpului” plasat intr-o „zonă moartă” in care se intersectează mai multe linii temporale. Imi mai spune că cei care au plasat aceste indicatoare in zone moarte sunt „capricornii” (de a căror existenţă ştiu de mai bine de 15 ani). Este vorba de nişte aparate energetice care conţine campuri incredibil de puternice, 27 Există o carte scrisă de un portughez şi intitulată Calul troian, al cărei subiect este o călătorie in timp făcută la Ierusalim. Din păcate, nu dispunem de o traducere a lucrării. 28 Prostituată (in limba engleză). ce le permit celor a căror forţă spirituală este pusă in rezonanţă cu Spirala Luminii Integrale sau cu Metatron să „pătrundă” in aceste indicatoare. THOTH le asemănă cu nişte piese de şah, in sensul că ele conţin codurile „jocului” in continuum-ul universal. Din punct de vedere mitologic, nu putem decat să speculăm ce s-a intamplat la Troia. Cert este că orice s-ar fi intamplat, a fost distrus un imperiu măreţ, in care erau predate misterele. In acest fel, linia temporală falsă s-a accentuat. Capitolul 37 Toate drumurile duc la Roma După căderea Troiei, Pleiadele au intervenit din nou. Electra s-a retras pe cer, dar pleiada Maia a coborat din nou pe pămant, in peninsula italiană, unde s-a măritat cu Faunus, cunoscut şi sub numele de Pan la vechii greci. Faptul că a ales un zeu incornorat este foarte sugestiv. Unchiul ei, Saturn, care ieşise din graţiile grecilor, se instalase deja in aceeaşi regiune, ajutand la dezvoltarea civilizaţiei prin intermediul agriculturii. De fapt, era vorba de o adevărată conspiraţie care urmărea reinstaurarea liniei primordiale a timpului. Saturn nu este numai zeul timpului. In astrologie, planeta cu acelaşi nume guvernează semnul Capricornului. Aşa se explică şi referinţa Maiei la „capricorni”, pe care i-a numit călători in timp, din ultimul capitol. Din punct de vedere mitologic, călătoria in timp este ilustrată de capricorn, o creatură cu un „corn in frunte” (chiar asta inseamnă de altfel cuvantul „capricorn”). Vom explica acest lucru mai in detaliu ceva mai tarziu. Pe peninsula italiană Maia a devenit cunoscută sub numele de Fauna. Impreună cu Faunus, ea a avut un fiu pe care l-a numit Latinus, de unde s-a născut cuvantul latin29. Latinus a avut o fiică pe nume Lavinia, care a luat foc in timpul unui sacrificiu. In mod curios, ea nu a simţit nici o durere. Latinus şi-a intrebat tatăl, pe Faunus, ce crede despre 76
  • 77. acest miracol. Acesta i-a explicat că Lavinia trebuie să aştepte sosirea unui mare războinic, cu care urmează să se mărite. Acesta s-a dovedit a fi Enea, singurul războinic troian care a scăpat după căderea Troiei. Enea era fiul lui Venus şi a fost crescut de nimfe. Era rudă cu Priam şi cu Paris, dar nu a dorit să participe la războiul troian pană cand Ahile nu i-a furat vitele. Enea a fost un luptător legendar, al cărui curaj l-a condus in multe situaţii imposibile, din care il salvau de obicei zeii. In timpul carnagiului din Troia, Enea s-a dus pe Muntele Ida, impreună cu tatăl său şi cu caţiva slujitori credincioşi. Printre aceştia se numărau şi amazoanele, care au luptat alături de troieni. După război, Enea a făcut o călătorie care a durat şapte ani, oprindu-se in Creta şi in Egipt, unde a fost iniţiat in mistere. Hera era incă pornită impotriva troienilor, aşa că i-a trimis nişte vanturi puternice, pentru a-i bloca drumul, dar pleiada Alcione i-a venit in ajutor, imblanzind furtuna. In cele din urmă, Enea a ajuns in acea regiune care a devenit mai tarziu imperiul etrusc şi in care erau cunoscute misterele egiptenilor. Mai tarziu, a ajuns rege in Latinum. Descendenţii săi au fost Remus şi Romulus, care au fondat Roma, menită să fie o altă colonie pleiadiană. Legendele acestei perioade de timp vorbesc şi de un alt „zeu al timpului”, pe nume Ianus. Acesta a ajuns in Italia cu o flotă, a fondat Janiculum şi a devenit rege in Latinum. A fost primul om care l-a intampinat cu bunăvoinţă pe Saturn după izgonirea acestuia din cer. Fără nici o indoială, Ianus a fost cel mai mare zeu din panteonul roman, lucru absolut remarcabil dacă ne gandim că zeul suprem din Olimp era considerat Jupiter (echivalentul lui Zeus). Se pare că iniţiaţii aveau nevoie de un nou zeu, Ianus, pentru a arăta că problema era legată de conştiinţa corectă a timpului. Este absolut remarcabil. 29 Etimologii nu sunt siguri de derivatele acestui cuvant. El este asociat cu latus, care inseamnă lat (pămant intins), cuvant apropiat şi de ebraicul lotus, din care a derivat lot, care inseamnă cheie. Ianus era prezentat ca un zeu cu două feţe, una care privea inainte şi alta care privea inapoi. Imaginea simbolizează darul primit de acesta de la Saturn, al „dublei cunoaşteri”, care se referă la cunoaşterea trecutului şi a viitorului. Intre altele, Ianus era şi divinitatea tutelară a uşilor, căci orice uşă are două feţe. Există şi alte implicaţii temporale. Ianus era zeul inceputurilor, luna ianuarie (january) purtandu-i numele. Inceputul acestei luni marchează un moment de trecere in revistă a trecutului şi de proiecte pentru viitor, ritual cunoscut ca momentul Anului Nou (Revelionul). Era de asemenea zeul celor patru anotimpuri. Primul nume al lui John von Neumann, savantul maghiar care a manipulat timpul in cadrul Proiectului Montauk, a fost Janus! Revolta romană impotriva zeilor greci a fost mult prea subtilă pentru a fi accidentală sau pentru a ilustra doar alte inclinaţii culturale. Ea este incontestabil legată de zeiţă şi de timp. Civilizaţia greacă s-a conturat in jurul Oracolului din Delfi, cunoscut şi sub numele de Pitoneasa: femeia-şarpe. Apolo a cucerit templul şi a uzurpat puterea pitonesei. Despre Oracolul lui Apolo se spunea că domneşte asupra intregului pămant. După alungarea femeii-şarpe au apărut şi primele semne ale decadenţei imperiului grec. Grecii erau recunoscuţi ca o civilizaţie patriarhală, fiind vestiţi pentru practicile de sodomie, reluate identic mai tarziu, in timpul experimentului de la Montauk. Lupta pleiadiană de a o repune pe zeiţă in drepturi a fost reluată in Roma. A fost creat astfel templul Virginelor Vestale. Existau şapte asemenea vestale, număr identic cu cel al pleiadelor. Vesta era zeiţa căminului şi a vetrei, simbolul ei fiind focul. Fiecare oraş trebuia să işi aibă propriile vestale, care să vegheze asupra căminelor şi asupra focului sacru al libertăţii şi iluminării. Rea Silvia a fost o asemenea vestală şi o descendentă a lui Enea. Tatăl ei era Numitor, regele Albei. Acesta a fost detronat de fratele său Amulius, care a silit-o pe Rea Silvia să devină vestală, pentru a se asigura că nu va avea urmaşi care să-i ameninţe puterea. Zeul Marte, fostul aliat al troienilor, a sedus-o pe Rea Silvia, care a născut doi bastarzi gemeni: pe Remus şi Romulus. Drept urmare, unchiul ei Amulius a condamnat-o la moarte şi i-a aruncat corpul in Tibru. Cat despre cei doi gemeni, aceştia au fost lăsaţi să plutească pe Tibru in jos, intr-un coş de răchită. Soarta a făcut ca micuţul coş să ajungă la ţărm, exact pe colinele pe care avea să fie construită Roma. Cei doi copilaşi au fost alăptaţi de o lupoaică, care simbolizează legătura dintre 77
  • 78. animale şi feminitate. Mai tarziu, ei au fost adoptaţi de o familie de oameni şi au aflat care este moştenirea lor regală. Drept urmare, şi-au detronat unchiul şi au restaurat domnia tatălui lor. Mai tarziu, au moştenit tronul şi au unificat intreaga peninsulă italiană. Au fondat Roma pe cele şapte coline, număr care corespunde de asemenea celor şapte pleiade. Remus şi Romulus au populat mai multe coline şi s-au certat pe tema numelui noului oraş: Roma sau Remora, după numele lor. Potrivit legendei, Romulus a construit un zid de mici dimensiuni pentru a proteja oraşul, dar Remus l-a luat in ras, sărind cu uşurinţă peste zid. Romulus a interpretat gestul său ca o lipsă de respect şi şi-a ucis fratele. Ulterior, el s-a căit30 şi şi-a inmormantat fratele cu cele mai mari onoruri. Acest mit are o serie de implicaţii extrem de profunde in civilizaţia noastră actuală. Există diferite legende legate de cei doi fraţi şi de aventurile lor inainte de a fonda Roma. Unele dintre ele pretind chiar că Remus a supravieţuit, dar acestea sunt foarte greu de găsit, fiind probabil ocultate in mod deliberat. Legenda lui Romulus a fost rescrisă de multe ori, pentru a corespunde politicii vremii. Deşi există o anumită conexiune intre istorie şi mituri, cea dintai a fost folosită adeseori ca un instrument psihologic de control al maselor. Naşterea magică a gemenilor, al căror tată a fost zeul Marte, vorbeşte despre colonizarea pămantului de către marţieni, la care m-am referit in Piramidele din Montauk. Rolul jucat de pleiade indică o altă influenţă. Dar poate cel mai important aspect al mitului este cel referitor la moartea lui Remus. Romulus a continuat să domnească multă vreme, 30 Cuvantul englezesc remorse (căinţă) provine de la numele lui Remus. deşi a comis o crimă şi ştia că este vinovat. Cearta celor doi fraţi a avut drept obiect graniţele proprietăţii, ceea ce corespunde modului patriarhal de a privi lucrurile. Remus a inţeles inutilitatea graniţelor, simbolizand astfel viziunea feminină asupra realităţii. Uciderea lui Remus de către fratele său descrie astfel o eliminare a elementului feminin. Faptul că Romulus a domnit atata vreme are de asemenea anumite implicaţii. Manuscrisele care descriau supravieţuirea lui Remus au fost ascunse, la fel ca şi intreaga sa viaţă ulterioară. Numele lui a ajuns peste veacuri in America, sub forma legendelor despre Unchiul Remus, un negru bătran şi bun, care nu reprezenta o ameninţare pentru nimeni. Numele lui Remus a ajuns să fie folosit in poveşti de adormit copiii! De altfel, această asociere a rasei negre cu energia feminină indică dispreţul pe care il aveau puterile care conduceau America la acea dată pentru ambele categorii, din care a rezultat acest stereotip satiric. Etimologia cuvantului Remus este una din cele mai interesante pe care le-am intalnit vreodată. Practic, toate cuvinte din limba engleză care incep cu „rem” derivă din acest mit. Remove, remiss şi remnant (a elimina, indiferenţă/neglijenţă şi rămăşiţe/ruine) sunt doar cateva din acestea. Cuvantul remit inseamnă „a trimite inapoi”, dar derivă din remittere – a ierta păcatul. Cuvantul remedy inseamnă „a vindeca”. Toate aceste cuvinte descriu un sentiment profund de pierdere, asociat cu moartea lui Remus. Remus a ales ca nume pentru oraşul său Remora. In limbajul modern, acest nume se referă la un peşte care se ataşează de rechini, inghiţindu-şi prada printr-o deschizătură ovală situată in creştetul capului. Rămane foarte mult timp ataşat de rechinul-mamă. Faptul mi se pare uimitor, dacă ţinem seama de ce se intamplă cu un geamăn atunci cand ii moare fratele. Spiritul acestuia continuă să bantuie pe pămant, mai ales dacă moartea s-a produs la naştere sau in pantecul matern. El se ataşează de regulă de fratele care a supravieţuit, la fel ca un peşte remora. Dacă inversăm numele lui Remus, obţinem cuvantul Sumer, numele unui imperiu străvechi, despre care Zacharia Sitchin afirmă in cartea sa, A douăsprezecea planetă, că a fost centrul istoric al contactelor extraterestre cu pămantul. Am lăsat ce era mai bun pentru final. Cu o singură zi inainte să fac ultima corectură a acestui capitol mi-a căzut in mană o carte. De fapt, mi-a fost trimisă de cineva, fără să o fi cerut. Cartea se numea Dovezi istorice despre unicorni şi era semnată de Larry Brian Radka. Autorul afirmă că in limba ebraică, cuvantul reem inseamnă unicorn. Deşi nu am apucat să citesc cartea, mi s-a spus din alte surse că unicornul a fost un animal real, vanat pană la exterminare datorită puterilor afrodiziace ale cornului său. Simultan, unicornul este simbolul ascuns al Capricornului. Cornul său spiralat o simbolizează pe kundalini, dar şi vortex-ul ascuns in Calul de Aur, de care am discutat ceva 78
  • 79. mai devreme. Cornul este localizat chiar in dreptul celui de-al treilea ochi. Puterile sale afrodiziace fac trimitere la magia sexuală. In plus, unicornul a fost folosit in multe mituri ca simbol al conştiinţei christice. El este considerat o creatură celestă, deşi adevărata sa natură este una terestră, fiind o creatură a capricornului. Unicornul face trimitere la o altă lume. Poate că rasa sa nici nu a fost distrusă. Poate că cineva a ascuns aceste animale, aşteptand momentul potrivit pentru a le scoate din nou la lumină. Oricum ar fi, tiparul genetic al unicornilor continuă să existe in conştiinţa colectivă. Este evident din mitologia Romei Antice că cineva ştia despre linia temporală primordială. Conştiinţa colectivă nu a uitat de aceasta. Roma a fost concepută ca un oraş echilibrat, construit pe şapte coline. Cand Romulus a instaurat civilizaţia patriarhală, pleiadienii sau mişcarea KOALA, cum doriţi să-i spuneţi, au fost nevoiţi să se retragă un pas. A fost pavată astfel calea către apariţia Bisericii Catolice, care nu acceptă conceptul de preoteasă care să facă legătura intre om şi Dumnezeu. Pleiadienii nu au renunţat insă. Virginele vestale continuă să supravieţuiască şi astăzi. Sunt oameni reali, care au planuri la fel de reale. Probabil, Pleiadele vor continua să strălucească pe cer, pană cand vom inţelege mesajul lor. Capitolul 38 Conexiunea Montauk Pentru a inţelege exact misterele Pleiadelor, trebuie să examinăm un alt element sacru: taurul. Un prim element a apărut in legendele Troiei, in care se afirmă că lui Paris ii plăceau luptele cu tauri. De fapt, aceasta a fost principala pasiune a vieţii sale pană la concursul de frumuseţe pe care a fost nevoit să-l arbitreze. La randul lui, Enea s-a dus in Egipt pentru iniţiere, făcand insă o escală in Creta, ţara minotaurului şi a civilizaţiei minoice. Candva, taurul era considerat un simbol sacru pleiadian. Există numeroase artefacte antice, inclusiv monede şi statui, care fac această asociere. Probabil, astrologii nu sunt deloc uimiţi de acest lucru, căci atunci cand Pleiadele apar pentru prima dată pe cer, la data de 1 mai, soarele se află in constelaţia Taurului. Datorită Precesiunii Echinocţiilor, intre anii 4000-2000 i.Ch. pămantul se afla sub influenţa Taurului, ceea ce explică apariţia zeului-taur solar Mithras şi a civilizaţiei minoice a Greciei. Aceasta a fost inclusiv perioada in care a apărut legenda minotaurului. Luptele cu tauri, atat de populare in ţările latine, sunt o moştenire din această perioadă de timp. Biserica Catolică, construită in jurul cultului lui Mithras, continuă să-şi numească şi astăzi edictele supreme „bule papale31”. Tot de aici s-a născut şi cuvantul de argou bullshit32. Masonii consideră Pleiadele o constelaţie sacră, motiv pentru care au aşezat cele şapte stele deasupra scării lor sacre. Unii sugerează că insăşi originea francmasoneriei este asociată cu constelaţia Taurului. „Echerul” lor aminteşte de „crucea in T” a egiptenilor, care reprezintă imaginea stilizată a unei feţe de taur. Insăşi litera T (Tau) provine de la taurus, care inseamnă taur. Crucea in formă de T este de fapt chiar litera T. Era simbolul lui Hermes sau Mercur, de unde derivă şi numele de Tahuti sau Thoth. Una din semnificaţiile literei „T” este aceea de androgin. „T”-ul simbolizează capul taurului care trage in jos bara orizontală a crucii, obţinand astfel simbolul tradiţional al crucii, adoptat de creştinism şi de alte religii. Taurul care trage in jos bara orizontală a crucii aminteşte şi de divizarea stării androginale in cele două sexe. Aşa a apărut fertilitatea, ceea ce explică de ce taurul este un simbol al virilităţii. Intre altele, Tau mai inseamnă şi spirit creativ. Potrivit tradiţiei egiptene, Taurus a fost fiul lui Babalon sau Isis (sau pleiada Maia). Constelaţia Taurului de pe cerul nopţii era considerată marele oraş al lui Dumnezeu, mama revelaţiilor şi interpreta vocii divine. Există şi o altă zeiţă egipteană a cărei etimologie este suspect de apropiată de cea a lui Taurus. Este vorba de Taurt, zeiţa-mamă primordială adorată de egipteni sub forma unei femele de hipopotam insărcinată sau a Bestiei Apelor (respectiv spaţiului). Aceasta era cunoscută ca fiind „Mama Revoluţiilor”, căci constelaţia ei se roteşte intr-o mişcare de revoluţie pe cer. Intruchipa ideea de timp, repetiţie, ciclu, intoarcere şi lumină in noapte. Ilustraţie Zeul Montu priveşte in sus la cei care pătrund pe domeniul lui, contempland 79
  • 80. secretele sanctuarului interior care i-a fost consacrat in Teba antică. Planeta care il patronează, Marte, străluceşte dincolo de poartă, reflectandu-se in structurile geometrice care simbolizează matricea evoluţiei noastre. 31 N. Tr. In limba engleză: papal’s bull. Bull inseamnă taur. 32 Textual, “balegă de taur”. Expresie folosită curent in argoul verbal, cu sensul de „Prostii!” Toate acestea trimit in mod evident către cuvantul „Tarot”, care inseamnă roată şi despre care se crede că este „Cartea Revoluţiilor Secrete ale Stelelor şi ale Ciclurilor Temporale Cosmice”. In mod incredibil, cuvantul „Tau” face parte integrantă din numele Montauk”, care poate fi impărţit astfel: Mon-Tau-K. „Mon” este numele unui zeu. „Tau” a fost explicat mai sus, iar sufixul „K” are o importanţă in sine. Vom vedea in continuare care este corespondenţa sa, folosind un citat din cartea lui Kenneth Grant, Aleister Crowley şi zeul ascuns: „K”, ultima literă din cuvantul „magick”, este cea de-a unsprezecea literă in mai multe alfabete principale, fiind atribuită zeului Jupiter, al cărui vehicul (vulturul) simbolizează puterea magică in ipostaza ei feminină; reprezintă „simbolul acelei puteri gigantice a cărei culoare este roşul stacojiu şi care are o anumită afinitate cu Capricornul sau cu Babalon”. Aspectul important al Capricornului (ţapul) este revelat de atribuirea lui (in tradiţia indiană) zeiţei Kali, al cărei vehicul este sangele. „K” reprezintă de asemenea Khn, Khou sau Coada, simbolizată de coadă sau de vagin, venerată in Egiptul antic ca sursă a Marii Puteri Magice. De aceea, atunci cand este scris cu „k”, cuvantul magick indică natura precisă a curentului pe care l-a intruchipat şi l-a transmis Therion (Crowley). Există mai multe definiţii interesante ale cuvantului „Montauk” care ar putea avea la bază explicaţia de mai sus. Una dintre ele este următoarea: „Revelarea zeiţei prin manifestarea ei ca iluzie temporală”. Pentru cititorii care nu au citit cartea Piramidele din Montauk, doresc să precizez că pe coperta acesteia era ilustrat un zeu cu capul de taur, numit Menthu sau Montu (ilustrat şi pe pagina precedentă). Acesta era echivalentul egiptean al zeului Marte, aliatul troienilor şi al romanilor din perioada de inceput a Romei. Asocierea dintre Montu şi Montauk nu este deloc intamplătoare. Cel care mi-a atras pentru prima oară atenţia asupra acestui fapt a fost chiar fiul nelegitim al lui Crowley, Amado Crowley. El mi-a spus că tatăl său nu numai că a fost la Montauk, dar şi-a consacrat chiar o parte insemnată din opera sa zeului Menthu. La scurt timp ce am descoperit corespondenţa care există intre cuvintele Montu şi Montauk, am intalnit o femeie medium care mi-a transmis nişte informaţii pleiadiene. Numi mai amintesc acum ce mi-a spus, dar ştiu că in noaptea respectivă am avut un vis foarte viu. Se făcea că m-am trezit intr-un pat frumos ornamentat, pe care se afla o carte gigantică, legată in aur. Avea o grosime de circa 20 centimetri şi era chiar mai bogat impodobită decat patul. Pe coperta de culoare indigo strălucea titlul, care era scris cu litere metalice: „Secretele Pleiadelor, de Aleister Crowley”. Din păcate, m-am trezit inainte de a apuca să o răsfoiesc. Un prim indiciu despre această carte l-am descoperit atunci cand am aflat că fondatoarea mişcării teozofice, Madame Helene Blavatsky, s-a născut in ziua de 12 august, dată la care Proiectul Montauk (1983) a creat o punte de legătură cu Experimentul Philadelphia (1943). Mi-am amintit de asemenea că Aleister Crowley era mandru că s-a născut in anul 1875, anul in care Blavatsky a fondat Societatea Teozofică. Crowley avea lucruri foarte interesante de povestit despre Madame Blavatsky. La vremea ei, aceasta era foarte populară, fiind atacată dur in numeroase ziare. Legenda spune că a fost prinsă regizand miracole false pentru spectatorii creduli. Au existat mai multe rapoarte in această direcţie, care pot fi găsite in orice biografie a ei. Discipolii ei jurau insă că miracolele ei erau reale. Crowley a făcut propriile sale observaţii in legătură cu acest subiect. După părerea lui, Madame Blavatsky a regizat cu bună intenţie o serie de miracole false, pentru a fi prinsă cu ocaua mică. Numai aşa putea scăpa ea de falşii adepţi şi de băgătorii de seamă care o asaltau in permanenţă. Adevăraţii adepţi cunoşteau adevărul din scrierile ei şi nu se lăsau păcăliţi de acele show-uri de paradă. Intr-un fel, era o separare a graului de neghină. După expedierea celor interesaţi doar de senzaţional putea incepe 80
  • 81. adevărata predare a cunoaşterii, iar smantana se ridica la suprafaţă. Nu ştiu dacă aceste comentarii ale lui Crowley sunt corecte sau nu. Cert este că opera ei merită să fie citită cu orice preţ. Doctrina secretă scrisă de Madame Blavatsky are 1500 de pagini şi reprezintă o lectură foarte interesantă. Nu o poţi citi de la cap la coadă fără să simţi dorinţa de a te călugări. Am remarcat şi o altă proprietate ciudată a acestei cărţi. Nu-ţi vine să o iei şi să-ţi continui lectura decat atunci cand te simţi pregătit să asimilezi cu adevărat informaţiile cuprinse in ea. Dacă nu eşti pregătit, pur şi simplu nu te interesează. Cartea incearcă să explice intreaga existenţă a universului şi maniera in care trebuie inţeles acesta. Nu am apucat să citesc intreaga carte, aşa că nu-i pot face o recenzie corectă, dar nu pot să nu recunosc că este de-a dreptul uimitoare. Am auzit că pană şi criticii lui Madame Blavatsky nu se leagă de opera sa, ci doar de viaţa sa particulară. Unii au acuzat-o de plagiat, lucru absolut ridicol, căci cartea conţine la tot pasul note de subsol in care sunt precizate sursele de inspiraţie. Doctrina secretă dezvăluie o serie de informaţii extrem de interesante despre Pleiade, in volumul II. Aflăm astfel că echivalentul sanscrit al lui Marte, Karttikeya, provine de la Krittika, cuvantul sanscrit care desemnează Pleiadele. Tot aici este prezentat punctul de vedere al unui anume dr. Kenealy, care afirmă că Marte a fost simbolul cel mai secret şi mai misterios dintre toate simbolurile religioase şi astronomice. Iniţierea supremă in acest mister al tuturor misterelor nu poate fi făcută fără ajutorul celor şase pleiade vizibile, la care se adaugă cea de-a şaptea, invizibilă cu ochiul liber. Ne vom ocupa mai indeaproape de acest mister in capitolul următor. Capitolul 39 Revelaţia Pleiadelor Cel mai important aspect al Pleiadelor aşa cum apar acestea descrise in informaţiile mitologice şi ezoterice este povestea pleiadei Maia, care este mama lui Hermes şi a tradiţiei hermeneutice. Deloc, intamplător, orice referire la Pleiade vorbeşte de Şapte Surori, deşi numărul stelelor din constelaţie este mult mai mare. Autorii miturilor nu acceptă insă un număr mai mare de şapte pleiade, din care una s-a stins din cauza războiului troian. Referinţa ezoterică la numărul „şapte” include multe alte aspecte mitologice. Enea a făcut o călătorie de şapte ani. Roma a fost clădită pe şapte coline. La vechii ebraici, numărul şapte simboliza principiul creator. Există şapte ceruri, şapte chakra-e, şapte note muzicale şi şapte culori ale curcubeului. Chiar şi zilele săptămani sunt in număr de şapte, simbolizand cele şapte zile ale creaţiei primordiale. Cuvantul Babalon are şapte litere, iar operaţiunea Babalon a avut la bază un simbol geometric cu şapte colţuri, cunoscut sub numele de Steaua lui Babalon. Pentru amuzamentul dumneavoastră, vă pot spune că la ora actuală, cartelul petrolului numără şapte companii atotputernice, cunoscute şi sub denumirea de „Cele Şapte Surori”. Semnificaţia acestui număr sacru este legată de cele şapte principii ale creaţiei. Inainte de a ne referi la această semnificaţie, trebuie să ne intoarcem puţin la Grădina Edenului, despre care am afirmat ceva mai devreme in această carte că este păzită de heruvimi şi de o sabie de foc. Iată cum sună exact citatul din Geneza 3:24: „Şi El l-a alungat pe om, şi a aşezat in partea de est a grădinii Edenului heruvimi şi o sabie in flăcări care işi schimba in permanenţă direcţia, păzind astfel calea către copacul vieţii”. „Copacul vieţii” se referă la linia temporală primordială, dar mai are şi o altă semnificaţie: aceea de Cabala mistică sau Cabala sacră, considerată o cale prin care pot fi inţelese paradoxurile universului. Intr-o carte ca cea de faţă, nu ne putem opri decat foarte pe scurt asupra acestui concept. Cititorilor interesaţi le recomand să citească literatura de specialitate in domeniu. Cabala poate fi inţeleasă ca o matrice sau o interfaţă care există intre aspectele spirituale şi cele mentale ale creaţiei. Este considerată baza spirituală a sistemului imunitar al corpului fizic. Ceea ce ne interesează pe noi sunt cele zece aspecte fundamentale ale creaţiei, cunoscute ca cele zece sfere sau sefiroţi. Acestea reprezintă un tipar ce poate fi regăsit in intreaga natură. Primele trei sfere sunt separate de celelalte şapte. Ele sunt considerate 81
  • 82. supreme, căci sunt situate mai presus de planul obişnuit de conştiinţă pe care il cunoaştem noi. Numele ebraice ale acestor trei principii sunt: Kether, Chokmah şi Binah. Kether (echivalent cu misteriosul Tao din Orient) reprezintă sursa divină din care s-a născut intreaga creaţie. Chokmah reprezintă principiul pozitiv sau masculin (Uranus sau Metatron), in timp ce Binah reprezintă principiul negativ sau feminin (Gaia sau Maria). Altfel spus, ele simbolizează principiile yang şi yin ale creaţiei. Aceste trei forţe primordiale au condus la apariţia intregii creaţii. In mod evident, cifra sacră „şapte” este legată de celelalte emanaţii sau sefiroţi, care alcătuiesc impreună intregul univers cunoscut. Acestea sunt cele şapte puncte de referinţă ale creaţiei, care corespund celor şapte chakra-e. Cine studiază cărţi despre Cabala şi despre chakra-e poate pătrunde aspectele invizibile ale existenţei, constatand că aceste „şapte” principii se repetă pretutindeni. Ele sunt cărămizile din care este construit universul. Acesta este misterul cifrei „şapte”. In mod evident, studiul celor şapte principii este foarte complex. Cartea de faţă nu poate face decat o introducere la aceste mistere, familiarizandu-ne din nou cu unele din ele pe care le cunoaştem deja. Celor care doresc să aprofundeze această cunoaştere le recomand Doctrina secretă a lui Madame Blavatsky. In mitologia ariană, cele şapte pleiade erau doicile lui Marte, zeul războiului şi comandantul oştilor cereşti. Termenul de „oşti cereşti” se referă deopotrivă la yoghinii din cer şi la inţelepţii de pe pămant. Din această perspectivă, Marte devine echivalentul Arhanghelului Mihail, luptătorul celest care a invins dragonul sau şarpele. Această viziune poate fi inţeleasă mai uşor dacă ne raportăm la sistemul lui kundalini, care stă la baza construcţiei intregului univers. Acest sistem poate fi comparat pe bună dreptate cu un software de computer. Putem opta pentru a respecta sau nu acest sistem, dar el există şi işi produce efectele. Viziunea „creştină” ne-a recomandat să evităm şarpele, dar Christos a spus textual: „Fiţi inţelepţi ca şarpele şi blanzi ca un porumbel”. Uciderea şarpelui de către Arhanghelul Mihail reprezintă o metaforă care descrie controlul celor şapte principii ale existenţei. Mihail sau Marte apare astfel ca maestrul suprem al yoghinilor şi al inţelepţilor. Această analogie a războiului celest ne conduce la marea Revelaţie. Aspectul ascuns sau invizibil al celei de-a şaptea pleiade se referă la cel de-al şaptelea sigiliu menţionat in Cartea Revelaţiei lui Ioan (Apocalipsa), care presupune dizolvarea vieţii aşa cum o cunoaştem noi. Invăţăturile ezoterice referitoare la acest aspect al „pleiadei pierdute” indică faptul că toate secretele oculte există intr-un singur depozit, care poate fi deschis sau nu. Acesta este misterul celui de-al şaptelea sigiliu. El poate fi comparat şi cu ghicitoarea Sfinxului care blochează accesul la Marea Bibliotecă a Inregistrărilor Akasha-ice. Ieşirea la iveală a informaţiilor ascunse depinde numai de revenirea noastră la linia primordială a timpului. După cum spunea Preston Nichols mai devreme in această carte, dacă un număr suficient de mare de oameni ar deveni conştienţi de ceea ce se intamplă, intreaga umanitate ar face tranziţia către lumea Creatorului. Tarfa Babilonului de care vorbeşte Cartea Revelaţiei face trimitere la subjugarea lumii materiale de către sistemul lui kundalini. In Tarotul lui Crowley, Babalon călăreşte pe Bestie, simbolizand astfel principiul care guvernează universul nostru. Ne place sau nu, trăim intr-un univers al diviziunii guvernat de instinctele animalice asupra cărora domneşte Babalon. Este povestea Evei şi a şarpelui. In plan fizic, acest principiu corespunde impulsului sexual, care face legătura planului material cu planul spiritual in interiorul omului. Aleister Crowley a predat Calea Mainii Stangi, care se referă la fuziunea cu Duhul Sfant prin intermediul sexualităţii. Calea Mainii Drepte conduce la această fuziune prin intermediul unor metode de o nobleţe absolută, redate in poveştile romantice ale Graalului. Sunt vestite avertismentele ezoteriştilor in privinţa pericolelor asociate cu Calea Mainii Stangi. Drama celor care urmează Calea Mainii Drepte este că ei cad adeseori pradă unor dorinţe asociate cu universul Căii Mainii Stangi, tocmai pentru că nu le controlează şi nu leau explorat suficient de mult pentru a le cunoaşte. Mulţi adepţi o apucă pe Calea Mainii Stangi din motive greşite, intre care cele mai notabile sunt dorinţa de putere şi de sex. Adevărul este că puţini dintre ei reuşesc să ajungă la capătul acestei căi (lucru valabil şi 82
  • 83. pentru cealaltă cale). Nu intamplător vorbea Buddha de calea de mijloc. Intr-adevăr, trebuie să existe un echilibru. Preston spunea mai devreme in această carte că singura posibilitate de a elimina implanturile ce ne-au fost inoculate este descătuşarea lui kundalini. Operaţiunea Babalon realizată de membrii familiei Wilson a insemnat practic o operaţiune la scară mare concepută pentru a elimina implantul suprem al universului. Scopul ei a fost de a deschide calea in faţa revelării adevărului şi de a atrage intreaga existenţă pe această cale. Depozitul de informaţii despre care vorbeam mai devreme este absolut esenţial. Cu cat numărul informaţiilor care vor ieşi la iveală va fi mai mare, penetrand conştiinţa colectivă, cu atat mai mult se vor schimba lucrurile. Puterile care au pus la cale Proiectul Montauk au propria lor agendă, după cum a demonstrat Preston. Ele nu urmăresc decat păstrarea poziţiei lor de putere şi de control. Investigaţia personală pe care am făcut-o asupra acestor aspecte mi-a revelat un tipar repetitiv foarte interesant. După ce am aflat povestea Proiectului Montauk de la Preston, am inceput să descopăr tot felul de corespondenţe cu numărul 666. Printre acestea se numără şi intalnirile mele cu Cameron, Amado Crowley şi diferite alte evenimente descrise in cărţile din seria Montauk. 666 este codul lumii fizice, fiind perfect ilustrat de structura atomului de carbon. Un atom de carbon conţine 6 protoni, 6 neutroni şi 6 electroni. Dacă pornim de la premisa că intreaga viaţă organică are la bază ciclul carbonului, nu putem decat să tragem concluzia că numărul 666 este codul care guvernează viaţa trupească. In termeni ezoterici, cartea de faţă face parte din procesul tranziţiei către lumea lui 777, codul sistemului spiritual sau al conexiunii dintre viaţa organică şi cea a spiritului pur. Dincolo de lumea lui 777 se află lumea lui 888 – numărul sacru al conştiinţei christice, care reprezintă infinitul. De data aceasta nu mai avem de-a face cu un univers obiectiv, care poate fi analizat, căci cel care atinge conştiinţa numărului 888 este proiectat direct la nivelul liniei primordiale a timpului, reprezentată de numărul 999, inversul lui 666. Atunci cand am luat decizia personală de a dizolva condiţionarea mecanică a universului fizic, căutam lumea lui 999, deşi la vremea respectivă nu ştiam nimic despre ea. Experienţele fantastice care au urmat sunt consecinţa naturală a principiului: „Caută şi vei găsi”. Conexiunea există şi ii aşteaptă pe toţi cei care doresc să o cunoască. Capitolul 40 Constelaţia Lira şi dincolo de ea Mai există un aspect al Pleiadelor care merită să fie comentat inainte de a incheia această carte. In lucrarea Măştile lui Dumnezeu: mitologia creatoare, Joseph Campbell prezintă un artefact interesant din anii de inceput ai creştinismului. Este vorba de un sigiliu cilindric pe care scrie Orpheos Bakkikos şi pe care este ilustrat un om crucificat deasupra căruia se află o lună in creştere. Pe cer sunt prezentate şapte stele, pe care Campbell le identifică cu Pleiadele. Adaugă apoi că Pleiadele erau cunoscute in Antichitate sub numele de Lira lui Orfeu. Inscripţia Orpheos Bakkikos poate fi tradusă literal prin: „Om Adevărat, Dumnezeu Adevărat”. Orfeu a fost prototipul christic care i-a precedat lui Christos in mitologia greacă. A fost fiul lui Eagru, regele Traciei, şi al muzei Caliope. Apolo il simpatiza pe Orfeu şi l-a binecuvantat cu multe talente. Intre altele, i-a dăruit o liră cu şapte coarde. Se spune că atunci cand Orfeu canta la lira sa, raurile incetau să mai curgă, copacii să mai foşnească, şi chiar şi pietrele il urmau. Avea de asemenea puterea să imblanzească cele mai sălbatice fiare ale pădurii. Vocea sa era atat de blandă şi de plăcută incat putea adormi cu ea chiar şi valurile sau dragonii. Se mai spune despre el că a predat misterele eleusinice după ce a fost iniţiat el insuşi in misterele lui Osiris. După ce a participat la căutarea Lanii de Aur alături de argonauţi, Orfeu s-a insurat cu o nimfă, care a fost muşcată de un şarpe şi a murit. Copleşit de durere, el i-a cerut lui Zeus permisiunea să o caute şi să o readucă pe pămant din lumea adancurilor. Folosindu-şi lira, a calmat animalele sălbatice şi furiile din Hades, dar a fost avertizat să nu-şi privească iubita pană cand nu va ajunge pe tăramul celor vii. Cu puţin inainte să părăsească lumea 83
  • 84. adancurilor, el nu a mai rezistat şi a privit in urmă, pentru a se asigura că soţia sa il urmează. Aceasta a dispărut insă chiar sub ochii lui şi nu s-a mai intors niciodată. Chiar şi după ce a revenit in lumea celor vii, Orfeu i-a rămas credincios soţiei sale şi a respins iubirea altor femei, care au sfarşit prin a complota şi a-i sfarteca trupul in bucăţi. Acest mit corespunde mitului lui Osiris, care a fost la randul lui dezmembrat. El indică faptul că iubirea lui Orfeu a transcens iubirea pămantească, motiv pentru care a fost respins de creaturile terestre. Cea mai importantă parte a mitului se referă insă la lira sa cu şapte coarde, care ilustrează puterea celor şapte principii ale creaţiei. El putea controla literalmente materia şi fiarele sălbatice. Din această perspectivă, putem considera că Pleiadele guvernează regatul conştiinţei in care există tiparele creaţiei. Dacă dorim să aflăm care sunt principiile care stau la baza creaţiei terestre, suntem sfătuiţi să vizităm Pleiadele. Oamenii de ştiinţă au descoperit la nivelul constelaţiei Pleiadelor o formă de energie extrem de inaltă, pe care au numit-o Centura de Fotoni. Soarele nostru se roteşte in jurul Pleiadelor la fiecare aproximativ 24.000 de ani; de aceea, ne putem intreba pe bună dreptate in ce fel ne influenţează această centură de fotoni civilizaţia sau entităţile care pretind că receptează energie din această regiune. Cert este că această zonă a galaxiei noastre este inundată de lumină. In termeni pragmatici, putem spune că pleiadienii operează cu liniile holografice. Acesta a fost principiul de care s-a folosit Nikola Tesla atunci cand şi-a vizualizat proiectele mai intai la nivel mental, inainte de a le transpune in practică. In acest fel, el nu a comis niciodată greşeli. Toate aceste informaţii, alături de aspectele mitologice relatate in această carte, indică faptul că experienţa din Pleiade a lui Preston Nichols nu a fost un simplu vis. Dar adevărul nu poate fi revelat decat in timp şi cu ajutorul experienţelor personale. Deşi multă lume se referă la Pleiade ca la o cameră de developare, nimeni nu precizează cine este arhitectul. Aceasta este o altă poveste, dar un prim indiciu ni-l oferă chiar lira lui Orfeu. După ce acesta a fost sfartecat in bucăţi şi a murit, Zeus a răspuns cererii lui Apolo şi a muzelor aşezandu-i lira pe cer, in amintirea lui şi a operei sale. Această constelaţie este cunoscută astăzi sub numele de Lira. Arhetipul Lirei este comentat intr-o carte intitulată Prisma Lirei. Potrivit legendelor, toţi umanoizii care s-au instalat in Pleiade, pe Sirius şi pe Orion, au provenit din constelaţia Lira. Se crede că aceasta are forma unei lire, căci după căderea din linia temporală primordială conştiinţa s-a fragmentat din lumină pură in şapte raze de lumină in culorile curcubeului. Lira este considerată a fi matricea din care s-a născut candva lumina. Ajungem astfel la un alt subiect interesant, care merită să fie studiat intr-o lucrare de sine stătătoare: studiul luminii. NOTĂ: Celor care doresc să studieze implicaţiile arhetipale ale constelaţiei Lira le recomand cartea „Prisma Lirei”, de Lyssa Royal şi Keith Priest. Epilog Această carte a inceput cu descrierea experienţelor personale ale lui Preston Nichols. Scopul dezvăluirii acestor informaţii nu a fost doar acela de a relata o poveste interesantă, ci de a contribui la mai buna inţelegere a OZN-urilor şi a fenomenelor asociate cu acestea. In ceea ce priveşte partea a doua a cărţii, in care am relatat experienţele mele personale, scopul acesteia a fost de a demonstra existenţa unor forţe invizibile ale conştiinţei care operează in sensul iluminării umanităţii, care ne-au permis inclusiv nouă să scriem această carte. Toate lucrările pe care le-am scris impreună cu Preston Nichols sunt criticate de unii ca fiind eclectice, şi cu siguranţă cartea de faţă nu va face excepţie. Deşi fac tot ce imi stă in puteri pentru a comunica cat mai clar ce am de spus, există totuşi o explicaţie pentru care piesele puzzle-ului nu creează intotdeauna o imagine perfect unitară. Subiectele despre care scriem noi transcend universul tridimensional. Aceste fenomene nu fac parte din lumea noastră şi informaţiile legate de ele nu pot fi inţelese la fel de uşor ca şi un manual de intreţinere a unei motociclete. Desigur, orice om şi-ar dori să primească aceste informaţii pe tavă, dar acest lucru nu este intotdeauna posibil. Nu mi-am propus să scriu acest epilog cu scopul de a-i reduce la tăcere pe critici, ci de a scoate la lumină un aspect important. Evoluţia spirituală nu este un proces uşor. Nu 84
  • 85. poţi atinge desăvarşirea numai citind o carte sau alta. Deşi cărţile te pot inspira, ideile lor trebuie transpuse in practică. Calea fiecărui individ este separată de a celorlalţi. Cartea de faţă conţine numeroase indicii pentru cei care doresc să-şi găsească această cale. Mai departe, tot ce aveţi de făcut este să vă consultaţi propria intuiţie, urmand chemarea conştiinţei dumneavoastră. Dacă nu auziţi nici o voce interioară, inseamnă că nu a sosit incă timpul dumneavoastră. De aceea, aş dori să inchei această carte citand ultimele cuvintele atribuite lui Buddha (inainte ca acesta să moară): „Descompunerea este inerentă tuturor lucrurilor complexe. Faceţi toate eforturile pentru a vă elibera”. Anexa A Farfurii zburătoare antice De Preston B. Nichols OZN-ul pe care l-am descris in prima parte a acestei cărţi este una din cele mai avansate forme de farfurii zburătoare. Sistemul său de operare corespunde navelor sferice şi unora din farfuriile zburătoare in formă de disc. El permite crearea unei realităţi virtuale desăvarşite. Există şi alte tipuri de farfurii zburătoare, despre care vom discuta in continuare. Deşi le-am numit „farfurii zburătoare antice”, ele depăşesc cu mult chiar şi cele mai avansate tehnologii ale oamenilor. Următorul nivel de tehnologie după cel mai avansat (care corespunde discurilor şi sferelor) se referă la navele in formă de pană. Există o serie de similarităţi intre acestea şi navele cele mai avansate, in sensul că sunt inzestrate cu fotolii de comandă. Există două pană la şase asemenea fotolii de comandă in interiorul lor, in funcţie de complexitatea navei. Una din diferenţe majore care apar la aceste nave se referă la pupitrele de comandă, care conţin diferite butoane şi ecrane video. Convingerea mea este că există un buton de pornire a intregului sistem. In rest, funcţiile de navigaţie sunt preluate prin mijloace neurologice de la operatorii care conduc navele (la fel ca şi in cazul primei categorii). In locul computerului de cristal, navele in formă de pană conţin un computer mai convenţional, care dispune de o tehnologie pe bază de cipuri, multe mai avansată insă decat a noastră. Acest computer face legătura cu o serie de echipamente construite din materiale asemănătoare celor de pe pămant, cum ar fi argintul, aurul, platina, fierul, cuprul şi aluminiul. Există insă şi aliaje imposibil de găsit pe pămant. Navele in formă de pană sunt inzestrate cu o tehnologie mai apropiată de ceea ce putem noi inţelege decat cele foarte avansate. Ele operează insă pe baza aceloraşi principii ale electro-gravitaţiei şi ale manipulării realităţii pentru a se propulsa. Puterea lor este generată de un fel de bulgăre radioactiv situat in centrul unui cristal. Acest bulgăre a fost identificat ca fiind elementul cu numărul 115 in Tabelul lui Mendeleev. Am auzit numeroase rapoarte care afirmă că navele in formă de pană dispun de reactoare nucleare pe bază de fuziune sau de fisiune. Depinde de cei care susţin aceste rapoarte. Personal, nu am văzut niciodată un asemenea reactor, aşa că nu pot preciza natura sa exactă. Convingerea mea este că pe aceste nave există arme şi sisteme de comunicaţie separate intre ele. Navele cele mai avansate conţin sisteme integrate in celelalte funcţii controlate de operatori. Navele in formă de trabuc sunt alimentate de acelaşi element cu numărul 115 şi folosesc o tehnologie similară cu a noastră, cu diferenţa că civilizaţia respectivă este mai avansată decat noi cu circa 50-100 de ani. Există un singur scaun pentru pilot şi un panou uriaş de comandă. Sistemele lor sunt mai greoaie şi mai diversificate, majoritatea comenzilor fiind efectuate prin intermediul panoului de control, şi nu pe cale neurologică. Aceste nave folosesc sisteme antigravitaţionale şi generatoare. Interesant este faptul că toate farfuriile zburătoare folosesc aceeaşi frecvenţă pentru a-şi genera twister-ii şi spinner-ii de care au nevoie (vezi capitolul 6 pentru explicarea acestor termeni). Ori de cate ori am făcut analiza semnăturii electromagnetice, nu am auzit decat o singură semnătură electromagnetică provenită de la OZN-uri. Este vorba de frecvenţa de 435 MHz, care pare comună tuturor navelor. Orice radioamator care ştie ce să asculte in benzile de frecvenţă poate recunoaşte această semnătură, ştiind cand un OZN se află in apropiere. Anexa B 85
  • 86. Acceleratorul de particule De Preston B. Nichols NOTĂ: Informaţiile din această anexă au apărut în cartea „Piramidele din Montauk”. In toamna anului 1993 am descoperit un accelerator de particule ca urmare a unei filmări video pe care am făcut-o zburand pe deasupra Camp Hero. Cercul de mari dimensiuni observat pe peliculă a fost identificat de prietenul meu Danny, un fizician nuclear, drept un accelerator de particule. In timp ce ii arătam filmul, a devenit agitat şi m-a rugat să opresc cadrul. A scos apoi diagrama unui accelerator de particule şi a suprapus-o peste ecran, identificand diferitele elemente ale acestuia. - Iată, acesta este generatorul de unde. Aceasta este secţia de intreţinere. Aceasta este secţia criogenică (cea care generează temperaturi foarte scăzute, care influenţează proprietăţile materiei). Acesta este punctul de injecţie a particulelor. Pe scurt, diagrama acceleratorului se suprapunea exact peste imaginea de pe ecran. Această descoperire aruncă o lumină nouă asupra Proiectului Montauk. Am inceput să fac cercetări şi să studiez acceleratoarele de particule. Am aflat astfel că un accelerator foarte mare este folosit pentru a alimenta altele mai mici. Inclin să cred că acceleratorul mai mare este localizat la Brookhaven National Labs. Din cauza interferenţelor energetice care se produc intre acceleratoare, cele mai mici trebuie situate la o anumită distanţă faţă de cel principal. Locaţiile ideale pentru aceste acceleratoare mai mici sunt oraşul Montauk şi capătul dinspre est al Long Island. In continuare, vă voi explica cum funcţionează un asemenea accelerator de particule. Dacă nu aveţi inclinaţii tehnice, puteţi sări peste restul capitolului. Procesul incepe prin injectarea de protoni in acceleratorul principal. Un proton este o particulă incărcată pozitiv din interiorul nucleului unui atom. El este antiteza unui electron. Protonii folosiţi in accelerator sunt obţinuţi prin eliminarea electronilor din atomii de hidrogen. Procesul incepe prin separarea hidrogenului uşor de cel greu. Se obţine astfel hidrogen uşor, in care nucleul atomilor este golit de neutroni. In continuare, eliminarea electronilor din atom devine foarte uşoară, obţinandu-se astfel atomi de hidrogen cu o sarcină pozitivă, adică protoni. Un flux de protoni este injectat in acceleratorul principal, iar protonii capătă o mişcare din ce in ce mai accelerată. Ei se dilată şi ocupă un spaţiu din ce in ce mai mare, pană cand devin practic virtuali. In punctul de ieşire din acceleratorul principal, protonii călătoresc deja cu 0,5 c (c este viteza luminii, deci 0,5 c reprezintă jumătate din viteza luminii). Din punctul de ieşire, protonii sunt trimişi printr-un tunel magnetic şi injectaţi in acceleratorul situat in baza militară de la Montauk. Aici, viteza lor este şi mai mult accelerată, ajungand la nivelul vitezei luminii. La acest nivel se poate opera cu formula lui Einstein, potrivit căreia energia este egală cu masa ori viteza luminii (E = mc2). O particulă care călătoreşte cu viteza luminii dispune aşadar de o anumită energie, conform formulei de mai sus, care poate fi scrisă şi ca E = mv2, unde v reprezintă viteza. Viteza maxim posibilă este viteza luminii, astfel incat energia maximă este obţinută atunci cand v este egală cu c. Scopul oricărui accelerator de particule este creşterea continuă a vitezei unei unităţi de energie electromagnetică (in cazul de faţă, a unui proton, care acţionează ca o particulă). Cand sunt aduse la viteza luminii, particulele emană o mare cantitate de energie, căci ies din lumea reală şi intră intr-o lume complet virtuală, ce poate fi definită inclusiv ca energie mentală. In timp ce studiam acceleratorul de particule de la Montauk, impreună cu Dan, in mintea mea s-au aprins tot felul de beculeţe de alarmă. In cele din urmă, am reuşit să-mi explic o problemă cu care m-am confruntat ani de zile. Ori de cate ori i-am rugat pe mediumii cu puteri psihice să-mi spună ce putere instalată există la Montauk, aceştia mi-au dat un răspuns astronomic: un milion de megawaţi de energie. Răspunsul mi s-a părut intotdeauna absurd, căci pentru a alimenta un amplificator cu un milion de megawaţi ai nevoie de două milioane de megawaţi putere instalată, lucru imposibil in Long Island. I-am povestit toate aceste lucruri lui Dan, care a inceput să-mi explice ce se intamplă cu acceleratoarele in care particulele sunt aduse la viteza luminii. Cand l-am 86
  • 87. intrebat cată energie pot produce aceste acceleratoare, Dan a luat un grafic cu date, in care era trecută inclusiv energia produsă in raport cu diametrul circular al acceleratorului. Măsurasem deja cercul de la baza aeriană Montauk şi am aflat că diametrul acestuia era de 210 metri. Această cifră figura cu precizie pe graficul lui Dan. Să fi fost o simplă coincidenţă? Am estimat şi celelalte variabile necesare, inclusiv diametrul fluxului de protoni şi energia cu care era alimentat acceleratorul. Dan a făcut apoi nişte calcule şi a ajuns la concluzia că acceleratorul producea o energie echivalentă cu cea a unei bombe nucleare de o sută de megatone. A luat apoi un alt grafic şi l-a consultat ca să vadă ce putere instalată echivalează cu cea a unei bombe de o sută de megatone. Cifra obţinută a fost de un milion de megawaţi… După intalnirea cu Dan, am continuat să studiez problema acceleratoarelor de particule. Am aflat astfel din mai multe rapoarte că acestea au nevoie de amplificatoare foarte mari, intrucat operează la 435 de MHz. Aceste amplificatoare de mari dimensiuni sunt numite klistroni şi inlocuiesc amplitronii uriaşi folosiţi candva in ansamblul subteran. Decizia a avut in mod evident o motivaţie tehnică, intrucat doi sau trei klistroni pot inlocui 24 de amplitroni. In plus, sunt mai uşor de alimentat şi acţionează la fel ca un magnetron, cu excepţia faptului că sunt liniari (un magnetron este o sursă de emitere a unui semnal de tip microundă, similară unui cuptor cu microunde. Este alcătuit dintr-un tub cu o orbită pentru electroni, care produce o mare cantitate de energie RF). Klistronii sunt tuburi cu o lungime de aproximativ 33 de metri şi un diametru de 6 metri, nefiind in esenţă altceva decat amplificatoare de mare putere pentru microundele care alimentează fluxul acceleratorului de particule. Un amplificator al fluxului de particule (care este sinonim cu un accelerator de particule) foloseşte particule nucleare precum neutronii şi protonii, spre deosebire de magnetron sau amplitron, care foloseşte electronii. Protonii şi neutronii sunt direcţionaţi către o anumită orbită pentru a produce astfel o rezonanţă in cavităţile acceleratorului. O cavitate este un spaţiu de rezonanţă limitată de o suprafaţă reflectantă de energie RF, cum ar fi un scut sau o suprafaţă metalică. Rezonanţa se produce din cauza vitezei, in cazul de faţă egală cu viteza luminii. Aceşti neutroni/protoni sunt special focalizaţi pe orbită astfel incat să acţioneze ca nişte focare energetice in interiorul unui magnetron sau amplitron (care au electroni pe orbită). In timp ce particulele din acceleratorul principal sunt trimise in acceleratorul din Montauk, apropiindu-se astfel de viteza luminii, particulele din cavitate se unesc in pachete de energie. Cavitatea intră astfel in rezonanţă cu energia acestor particule. Dacă fluxul de electroni este accelerat incă şi mai mult, el transferă cavităţilor o energie care poate fi ulterior externalizată. Acceleratorul de particule are deja o orbită. Important este ca particulele să fie grupate astfel incat să aibă o viteză relativ uniformă. In cazul in care se realizează acest lucru, energia poate fi scoasă din accelerator cu ajutorul unui grup de cavităţi, la fel ca in cazul unui magnetron. In cazul acceleratorului de la Montauk (cel cu diametrul de 110 metri), două seturi de cavităţi sunt poziţionate in unghiuri drepte in jurul unui cerc. Folosind un transmiţător de circa 30 de megawaţi, unul din cele două grupuri de cavităţi este direcţionat de-a lungul unei axe pe care o vom numi axa X. La fel ca in cazul unui amplitron obişnuit, energia de alimentare grupează fluxul de electroni de-a lungul setului de cavităţi. Este vorba de aşanumita structură ondulatorie lentă (undele lente sunt cele care călătoresc la viteze inferioare vitezei luminii). In cazul amplificatorului de particule nu mai avem de-a face cu unde lente, ci cu o structură ondulatorie inzestrată cu viteza luminii. Cavităţile interioare grupează in acest caz fluxul de particule la o viteză de aproximativ 0,9 c. Pe măsură ce particulele sunt accelerate şi mai mult, atingand viteza luminii, ele işi eliberează intreaga energie de care dispun. Energia astfel eliberată este colectată in cavităţile de pe axa Y, situată la 90o de axa X, după care energia este direcţionată aşa cum se doreşte. Pentru a extrage energia din amplificatorul de particule, normal ar fi ca ea să fie trimisă inapoi la turnul radar prin firele de inaltă tensiune. Acest lucru este insă imposibil la 87
  • 88. o putere de un milion de megawaţi, căci firele s-ar arde. De aceea, in loc ca energia să fie trimisă prin cabluri (sub formă de energie electrică), constructorii au transformat amplificatorul de particule intr-o antenă. Cercul din jurul amplificatorului cu o putere de un milion de megawaţi nu este altceva decat o antenă E cuplată cu antena Delta T. Cu siguranţă, puterea amplificatorului este suficient de mare pentru a modifica timpul şi spaţiul. Cavitatea de ieşire a energiei a fost construită astfel incat să treacă printr-un fel de rectificator, al cărui scop nu-mi este incă foarte clar deocamdată. O parte din această energie este folosită pentru a alimenta antena Delta T, al cărei varf este situat chiar sub centrul zonei. Baza antenei este situată mult mai jos, sub acceleratorul de particule. Pentru a alimenta cu energie bobinele X şi Y ale antenei Delta T, constructorii au amplasat acceleratorul de particule chiar deasupra solului. Au orientat apoi bobina Z către acceleratorul din oraşul Montauk. Am bănuiala că şi energia acestuia este accelerată pană la viteza luminii. Nefiind modulată, aceasta generează un semnal sonor care poate fi folosit ca semnal de corelare pentru modificarea liniei timpului (vezi capitolul 12 din Proiectul Montauk). Modificarea liniei timpului nu este singura destinaţie a acceleratorului de particule. La ora actuală el este folosit şi ca armă. Se ştie că OZN-urile sunt sensibile pe o bandă de frecvenţă de 435 pe 20 MHz. Unul din seturile de cavităţi poate fi reglat astfel incat să fie obţinută o frecvenţă de 435 MHz. Fluxul de particule poate fi folosit astfel ca armă, prin intermediul unui dispozitiv de focalizare magnetică inzestrat cu oglinzi reflectorizante. Se generează astfel două fluxuri elicoidale intrepătrunse, care au aceeaşi funcţie ca şi caduceul. Prin controlarea fazelor ondulatorii, fluxurile pot fi trimise pană la o anumită distanţă, după care pot produce interferenţe distructive, generand un fel de găuri negre in miniatură. Secretul străpungerii scutului de protecţie al OZN-urilor este modulaţia, lucru cunoscut incă din perioada radarului Sage, cand s-a inceput doborarea OZN-urilor. Glosar Ciclu – unitate de activitate in cadrul unei unde care se repetă continuu. Inainte de a se repeta, un ciclu va avea o mişcare ascendentă şi descendentă. Dacă ne imaginăm nişte valuri oceanice de intensitate egală (uniforme), seria de valuri va fi numită „undă”. In acest caz, un val oceanic pe care călăreşte un surfer poate fi numit un „ciclu”. Delta T – prescurtare pentru „Delta Timp”. In ştiinţă, litera delta este folosită pentru a indica schimbarea. De aceea, „Delta T” indică o schimbare in timp. Antenă Delta T – antenă de forma unui octaedru concepută pentru a curba timpul. Arată ca două piramide cu bazele lipite. Prin definiţie, poate facilita trecerea dintr-o zonă temporală in alta. In jurul muchiilor piramidei sunt plasate două bobine verticale, la un unghi de 90°. O a treia bobină inconjoară baza piramidei. Schimbarea zonelor temporale poate fi obţinută prin conectarea antenei Delta T la o sursă electrică de tip puls, aşa cum se arată in capitolul 12 din Proiectul Montauk. Chiar dacă antena nu este conectată la o sursă de electricitate, ea are un efect interdimensional subtil asupra naturii timpului. Sticlă electromagnetică – acest concept se referă la „efectul de sticlă” care apare atunci cand un spaţiu specific este inconjurat de un camp electromagnetic. Se consideră că respectivul spaţiu se află in interiorul „sticlei” electromagnetice. Oamenii sau obiectele care există in acel spaţiu se află şi ei in interiorul „sticlei electromagnetice”. Undă electromagnetică – in jurul oricărei sarcini electrice care oscilează se creează un camp de natură simultan electrică şi magnetică. El va oscila la randul lui, generand astfel o undă care se va propaga in spaţiu. Această undă este numită undă electromagnetică. Misterele eleusinice – şcoală a misterelor din Grecia ale cărei rădăcini se trag din cultul egiptean al lui Isis. Maeştrii ei predau aspectul nocturn al energiei feminine. Se spune că cea care a creat şcoala a fost Isis insăşi. Elohim – dicţionarul Webster’s defineşte acest cuvant prin „Dumnezeu”, dar mai corectă ar fi definiţia de „prim născut din Dumnezeu”, adică de inger. Prefixul „El” inseamnă Dumnezeu, iar Elohim-ii sunt consideraţi Ingerii Căzuţi sau Rasa Bătranilor, din care ar fi apărut ulterior rasa oamenilor. Extratereştri – in sensul cel mai larg al cuvantului, extratereştrii se referă la tot ce 88
  • 89. nu aparţine planetei Terra. La ora actuală, termenul este folosit frecvent in OZN-ologie cu referire la fiinţele venite din spaţiu care se folosesc de umanitate in scopuri genetice sau in alte scopuri mai mult sau mai puţin malefice pentru a-şi favoriza propria evoluţie. 435 MHz – următoarea descriere a frecvenţei de 435 MHz i-a fost oferită lui Preston Nichols de contactele sale pleiadiene. Am inclus-o aici numai pentru cititorii cu înclinaţii tehnice. Ţesătura continuum-ului spaţio-temporal care oscilează in jurul frecvenţei de 435 MHz are la bază spinner-ul realităţii noastre. Numărul este legat de diametrul găurii negre din centrul galaxiei noastre, care are o rezonanţă ciclotronică (referire la particulele care se rotesc pe o orbită circulară). Toate energiile sunt atrase in această gaură neagră cu viteza luminii, generand o ecuaţie diferenţială de gradul trei (prin care sunt exprimate spaţiul şi timpul), cu limite angulare in partea trigonometrică a diferenţialului: limitele angulare rezolvă ecuaţia dacă introduci in ecuaţie frecvenţa de 435 MHz care se roteşte prin π. Rata frecvenţei raportate la impulsul angular este π/2. Frecvenţă – număr de unde sau de cicli pe secundă. Hertz – (abreviat prin Hz). Un ciclu al unei unde. Orice undă este alcătuită din nenumăraţi cicli, adică repetiţii ale unui ciclu. Dintr-o perspectivă mai mecanică, un hertz este o fluctuaţie completă a unei unde de la plus (punctul cel mai inalt) la minus (punctul cel mai de jos). Cinci hertz inseamnă cinci cicli pe secundă. Metatron – Metatron este definit ca fiind prototipul elementelor de bază sau subparticulelor materiei. Se referă de asemenea la spirala luminoasă integrală a materiei, spre deosebire de spirala injumătăţită. Altfel spus, energia metatronică provine de la lumina albă (cu spectrul integral) născută din sursa primordială. MHz – un megahertz, echivalent cu 1.000.000 Hz. Băieţii din Montauk – referire la nişte băieţi adolescenţi, majoritatea arieni cu părul blond şi ochii albaştri, răpiţi in vederea experimentelor de control al minţii efectuate la baza militară dezafectată de la Camp Hero, din regiunea Montauk, statul New York. Băieţii au fost programaţi in funcţie de diferite agende, una dintre acestea fiind aceea de a institui o dictatură de tip lege marţială intr-un eventual scenariu de haos social. Scaunul din Montauk – aparat foarte complex, construit după principii ezoterice, in vederea obţinerii unui control asupra minţii oamenilor. Era parţial alcătuit dintr-un fotoliu cu trei seturi de bobine, in interiorul unei piramide. Bobinele aveau senzori meniţi să culeagă gandurile omului care stătea pe scaun. Acestea erau apoi decodificate de un computer şi amplificate printr-un transmiţător care le trimitea in spaţiu, unde erau receptate de diferite persoane neavizate. Pentru informaţii suplimentare referitoare la această tehnologie şi a manierei in care este folosită ea pentru manipularea timpului, vă recomandăm lucrarea Proiectul Montauk: experimente în timp. MRI – de la Magnetic Resonance Imaging (obţinerea unor imagini prin rezonanţă magnetică). Procedeu de scanare a unor imagini din interiorul corpului uman, folosind principiile electromagnetice. Aparatele de acest fel sunt folosite frecvent de medici, oferind mult mai multe detalii decat aparatele cu raze X de altădată. Oscilator – aparat care creează şi menţine oscilaţii. A oscila inseamnă a genera o mişcare inainte şi inapoi. In electronică, o oscilaţie se referă la o variaţie regulată intre o valoare maximă şi una minimă, cum ar fi curentul electric sau voltajul. Fază – intervalul de timp care se scurge intre petrecerea unui anumit eveniment şi inceperea unui alt eveniment. Experimentul Philadelphia – experiment secret realizat in anul 1943 la Şantierul Naval din Philadelphia, prin care nava USS Eldridge a fost inconjurată de nişte bobine pentru a părea invizibilă pe radar. Potrivit martorilor, nava a dispărut complet, fiind teleportată pe coasta Virginiei. Detaşament Psi – armă secretă a serviciilor secrete din SUA, alcătuită din indivizi cu puteri paranormale, special antrenaţi in aproape toate tipurile de activităţi psihice imaginabile. Printre activităţile lor se numără (intre multe altele): vederea la distanţă, controlul oamenilor prin intermediul viselor, focalizarea asupra unei persoane cu scopul de a-i face rău şi folosirea telepatiei pentru a afla acţiunile uni inamic. Psiho-activ – calitate care aparţine unei activităţi sau funcţii care influenţează mintea ori psihicul oamenilor. In cartea de faţă, principalul sens dat acestei expresii se 89
  • 90. referă la funcţiile electromagnetice sau la echipamentul electronic cu ajutorul căruia poate fi influenţată gandirea şi comportamentul uman. Psihotronică – ştiinţă şi disciplină care studiază modul de funcţionare a vieţii. Include studierea interacţiunii tehnologiei cu mintea, spiritul şi corpul omului. Reprezintă o sinteză a ştiinţei, matematicii, filozofiei, metafizicii şi studiilor ezoterice. Se ocupă inclusiv de alte realităţi şi de felul in care interacţionăm noi cu celelalte dimensiuni ale existenţei. Modulaţii puls – transmisia unor serii de impulsuri scurte separate de intervale relativ lungi de timp in care nu este transmis nici un semnal. RF – de la Radio Frequency (frecvenţă radio). Frecvenţele de peste 20.000 Hz sunt numite frecvenţe radio, intrucat sunt utile in transmisiunile radiofonice. Undă radio – undă electromagnetică ce transportă informaţii inteligente (imagini, sunete, etc.). Relativist – funcţiile relativiste se referă la acele activităţi care nu fac parte din cadrul nostru de referinţă normal. Fac de asemenea referire la felul in care pot fi asociate activităţile din alte cadre de referinţă cu cele din cadrul nostru de referinţă. Relativitatea include conceptul totalităţii fără limite, deci şi celelalte dimensiuni sau universuri. Bandă laterală – acea componentă a undelor radio care poartă propriu-zis informaţiile inteligente. Soloton – camp electromagnetic conţinut in sine. Nu se răspandeşte intr-o manieră liniară, ci ajunge pană la o anumită limită, unde se opreşte. Continuum spaţio-temporal – orice om care studiază fizica superioară işi dă seama că spaţiul şi timpul sunt inextricabil legate intre ele. De aceea, este greşit să ne referim exclusiv la spaţiu sau la timp, ca la nişte concepte individuale (tocmai pentru că nu există in sine). Ar fi ca şi cum am spune că gura noastră a mancat cina. Torus – formă de gogoaşă. Fizicienii şi ezoteriştii afirmă deopotrivă că universul are această formă. Transceptor – instrument care serveşte deopotrivă ca receptor şi transmiţător. Transmiţător – aparat sau unitate care trimite un semnal sau un mesaj. Ultraterestru – fiinţă aparţinand unei ordini superioare care poate funcţiona in cadrul spiralei metatronice (a luminii integrale). Aceste fiinţe nu vampirizează şi nu influenţează negativ fiinţele umane, ci acţionează in virtutea unui plan divin. Undă – o stare de mişcare care se ridică şi coboară periodic este numită undă. Poate fi transmisă dintr-o zonă in alta fără să necesite transportul materiei. O undă este alcătuită dintr-un mare număr de cicli şi poate transporta imagini, sunete sau alte semnale. 90

×