Hotărârea CEJ - blocare website
Upcoming SlideShare
Loading in...5
×
 

Hotărârea CEJ - blocare website

on

  • 450 views

„Trimitere preliminară – Apropierea legislațiilor – Drept de autor și drepturi conexe – Societatea informațională – Directiva 2001/29/CE – Site internet care pune la dispoziția ...

„Trimitere preliminară – Apropierea legislațiilor – Drept de autor și drepturi conexe – Societatea informațională – Directiva 2001/29/CE – Site internet care pune la dispoziția publicului opere cinematografice fără consimțământul titularilor unui drept conex dreptului de autor – Articolul 8 alineatul (3) – Noțiunea «intermediari ale căror servicii sunt folosite de către terți pentru a contraface dreptul de autor sau un drept conex» – Furnizor de acces la internet – Ordonanță adresată unui furnizor de acces la internet prin care i se interzice să permită accesul clienților săi la un site internet – Echilibru între drepturile fundamentale”

Statistics

Views

Total Views
450
Views on SlideShare
234
Embed Views
216

Actions

Likes
0
Downloads
1
Comments
0

4 Embeds 216

http://www.cyberlaw.ro 127
http://cyberlaw.ro 79
http://91.216.156.107 7
http://feedly.com 3

Accessibility

Categories

Upload Details

Uploaded via as Adobe PDF

Usage Rights

© All Rights Reserved

Report content

Flagged as inappropriate Flag as inappropriate
Flag as inappropriate

Select your reason for flagging this presentation as inappropriate.

Cancel
  • Full Name Full Name Comment goes here.
    Are you sure you want to
    Your message goes here
    Processing…
Post Comment
Edit your comment

Hotărârea CEJ - blocare website Hotărârea CEJ - blocare website Document Transcript

  • HOTĂRÂREA  CURȚII  (Camera  a  patra)     27  martie  2014(*)     „Trimitere  preliminară  –  Apropierea  legislațiilor  –  Drept  de  autor  și  drepturi  conexe  –   Societatea  informațională  –  Directiva  2001/29/CE  –  Site  internet  care  pune  la  dispoziția   publicului  opere  cinematografice  fără  consimțământul  titularilor  unui  drept  conex  dreptului   de  autor  –  Articolul  8  alineatul  (3)  –  Noțiunea  «intermediari  ale  căror  servicii  sunt  folosite  de   către  terți  pentru  a  contraface  dreptul  de  autor  sau  un  drept  conex»  –  Furnizor  de  acces  la   internet  –  Ordonanță  adresată  unui  furnizor  de  acces  la  internet  prin  care  i  se  interzice  să   permită  accesul  clienților  săi  la  un  site  internet  –  Echilibru  între  drepturile  fundamentale”     În  cauza  C‑314/12,     având  ca  obiect  o  cerere  de  decizie  preliminară  formulată  în  temeiul  articolului  267  TFUE  de  Oberster   Gerichtshof  (Austria),  prin  decizia  din  11  mai  2012,  primită  de  Curte  la  29  iunie  2012,  în  procedura     UPC  Telekabel  Wien  GmbH     împotriva     Constantin  Film  Verleih  GmbH,     Wega  Filmproduktionsgesellschaft  mbH,     CURTEA  (Camera  a  patra),     compusă  din  domnul  L.  Bay  Larsen,  președinte  de  cameră,  domnul  K.  Lenaerts,  vicepreședinte  al   Curții,  îndeplinind  funcția  de  judecător  al  Camerei  a  patra,  domnii  M.  Safjan  și  J.  Malenovský   (raportor)  și  doamna  A.  Prechal,  judecători,     avocat  general:  domnul  P.  Cruz  Villalón,     grefier:  doamna  A.  Impellizzeri,  administrator,     având  în  vedere  procedura  scrisă  și  în  urma  ședinței  din  20  iunie  2013,     luând  în  considerare  observațiile  prezentate:     –                pentru  UPC  Telekabel  Wien  GmbH,  de  M.  Bulgarini  și  de  T.  Höhne,  Rechtsanwälte;     –                pentru  Constantin  Film  Verleih  GmbH  și  pentru  Wega  Filmproduktionsgesellschaft  mbH,  de  A.   Manak  și  de  N.  Kraft,  Rechtsanwälte;     –                pentru  guvernul  austriac,  de  A.  Posch,  în  calitate  de  agent;     –                pentru  guvernul  italian,  de  G.  Palmieri,  în  calitate  de  agent,  asistată  de  W.  Ferrante,  avvocato   dello  Stato;     –                pentru  guvernul  olandez,  de  C.  Schillemans  și  de  C.  Wissels,  în  calitate  de  agenți;     –                pentru  guvernul  Regatului  Unit,  de  L.  Christie,  în  calitate  de  agent,  asistat  de  S.  Malynicz,   barrister;    
  • –                pentru  Comisia  Europeană,  de  J.  Samnadda  și  de  F.  W.  Bulst,  în  calitate  de  agenți,     după  ascultarea  concluziilor  avocatului  general  în  ședința  din  26  noiembrie  2013,     pronunță  prezenta     Hotărâre     1                Cererea  de  decizie  preliminară  privește  interpretarea  articolului  5  alineatul  (1)  și  alineatul  (2)   litera  (b)  și  a  articolului  8  alineatul  (3)  din  Directiva  2001/29/CE  a  Parlamentului  European  și  a   Consiliului  din  22  mai  2001  privind  armonizarea  anumitor  aspecte  ale  dreptului  de  autor  și   drepturilor  conexe  în  societatea  informațională  (JO  L  167,  p.  10,  Ediție  specială,  17/vol.  1,  p.  230),   precum  și  a  anumitor  drepturi  fundamentale  consacrate  de  dreptul  Uniunii.     2                Această  cerere  a  fost  formulată  în  cadrul  unui  litigiu  între  UPC  Telekabel  Wien  GmbH  (denumită   în  continuare  „UPC  Telekabel”),  pe  de  o  parte,  și  Constantin  Film  Verleih  GmbH  (denumită  în   continuare  „Constantin  Film”)  și  Wega  Filmproduktionsgesellschaft  mbH  (denumită  în  continuare   „Wega”),  pe  de  altă  parte,  cu  privire  la  o  cerere  având  ca  obiect  somarea  UPC  Telekabel  să  blocheze   accesul  clienților  săi  la  un  site  internet  care  pune  la  dispoziția  publicului  anumite  filme  ale  celor  două   societăți  fără  consimțământul  lor.      Cadrul  juridic      Dreptul  Uniunii     3                Considerentele  (9)  și  (59)  ale  Directivei  2001/29  au  următorul  cuprins:     „(9)            Orice  armonizare  a  dreptului  de  autor  și  a  drepturilor  conexe  trebuie  să  aibă  la  bază  un  nivel   ridicat  de  protecție,  deoarece  aceste  drepturi  sunt  esențiale  pentru  creația  intelectuală.  [...]  În   consecință,  proprietatea  intelectuală  a  fost  recunoscută  ca  parte  integrantă  a  proprietății.     [...]     (59)            În  mediul  digital,  în  special,  serviciile  intermediarilor  pot  fi  folosite  din  ce  în  ce  mai  mult  de   către  terți  pentru  acte  de  contrafacere.  În  multe  cazuri,  astfel  de  intermediari  sunt  cel  mai  bine  plasați   pentru  a  pune  capăt  unor  asemenea  acte.  În  consecință,  fără  a  aduce  atingere  oricăror  alte  sancțiuni   sau  căi  de  atac  disponibile,  titularii  de  drepturi  trebuie  să  aibă  posibilitatea  de  a  solicita  ca  o   ordonanță  președințială  să  fie  pronunțată  împotriva  unui  intermediar  care  distribuie  într‑o  rețea  o   copie  contrafăcută  a  unei  opere  protejate  sau  a  unui  alt  obiect  protejat.  [...]  Condițiile  și  normele   privind  o  astfel  de  ordonanță  președințială  trebuie  să  rămână  de  competența  legislației  interne  a   statelor  membre.”     4                Articolul  1  din  directiva  menționată,  intitulat  „Domeniu  de  aplicare”,  prevede  la  alineatul  (1):     „Prezenta  directivă  reglementează  protecția  juridică  a  dreptului  de  autor  și  a  drepturilor  conexe  în   cadrul  pieței  interne,  acordând  o  atenție  specială  societății  informaționale.”     5                Articolul  3  din  aceeași  directivă,  intitulat  „Dreptul  de  comunicare  publică  a  operelor  și  dreptul  de   a  pune  la  dispoziția  publicului  alte  obiecte  protejate”,  prevede  la  alineatul  (2):     „Statele  membre  prevăd  dreptul  exclusiv  de  a  autoriza  sau  de  a  interzice  punerea  la  dispoziția   publicului,  prin  cablu  sau  fără  cablu,  astfel  încât  oricine  să  poată  avea  acces  la  acestea  din  orice  loc  și   în  orice  moment:    
  • [...]     (c)            pentru  producătorii  primelor  fixări  ale  filmelor,  a  originalului  și  copiilor  filmelor  lor;     [...]”     6                Articolul  8  din  Directiva  2001/29,  intitulat  „Sancțiuni  și  căi  de  atac”,  prevede  la  alineatul  (3):     „Statele  membre  trebuie  să  asigure  că  titularii  de  drepturi  pot  solicita  ca  o  ordonanță  președințială  să   fie  pronunțată  împotriva  intermediarilor  ale  căror  servicii  sunt  folosite  de  către  terți  pentru  a   contraface  dreptul  de  autor  sau  un  drept  conex.”      Dreptul  austriac     7                Articolul  18a  alineatul  (1)  din  Legea  privind  dreptul  de  autor  (Urheberrechtsgesetz)  din  9  aprilie   1936  (BGBl.  111/1936),  astfel  cum  a  fost  modificată  prin  noua  Lege  din  2003  privind  dreptul  de  autor   (Urheberrechtsgesetz‑Novelle  2003,  BGBl.  I,  32/2003,  denumită  în  continuare  „UrhG”),  are  următorul   cuprins:     „Autorul  are  dreptul  exclusiv  de  a  pune  opera  la  dispoziția  publicului,  prin  cablu  sau  fără  cablu,  astfel   încât  să  permită  fiecărei  persoane  să  aibă  acces  la  aceasta  din  orice  loc  și  în  orice  moment.”     8                Articolul  81  alineatele  (1)  și  (1a)  din  UrhG  prevede:     „(1)  Orice  persoană  căreia  i‑a  fost  încălcat  un  drept  exclusiv  pe  care  i‑l  conferă  prezenta  lege  sau  care   are  temeri  în  legătură  cu  o  astfel  de  încălcare  poate  iniția  o  acțiune  în  abținerea  de  la  încălcare.   Proprietarul  unei  întreprinderi  mai  poate  fi  chemat  în  judecată  în  cazul  în  care  încălcarea  a  fost   săvârșită  în  cadrul  activității  întreprinderii  sale  sau  de  unul  dintre  angajații  săi  sau  de  un  mandatar  ori   dacă  există  un  pericol  în  acest  sens;  articolul  81  alineatul  (1a)  se  aplică  în  mod  corespunzător.     (1a)  În  cazul  în  care  autorul  unei  astfel  de  încălcări  sau  o  persoană  din  partea  căreia  există  riscul   săvârșirii  unei  astfel  de  încălcări  utilizează  în  acest  scop  serviciile  unui  intermediar,  acțiunea  în   abținerea  de  la  încălcare  poate  fi  introdusă  și  împotriva  acestuia  în  temeiul  alineatului  (1).  [...]”     9                Articolul  355  alineatul  (1)  din  Codul  privind  procedurile  de  executare  prevede:     „Executarea  silită  împotriva  unei  persoane  care  are  obligația  de  a  nu  face  sau  de  a  nu  se  opune   îndeplinirii  unei  acțiuni  se  realizează  prin  aplicarea,  la  cerere,  a  unei  amenzi  de  către  instanța  de   executare  odată  cu  încuviințarea  executării  pentru  fiecare  încălcare  săvârșită  după  ce  titlul  a  devenit   executoriu.  Pentru  fiecare  nouă  încălcare,  instanța  de  executare  va  aplica  la  cerere  o  amendă   suplimentară  sau  pedeapsa  închisorii  de  până  la  un  an.  [...]”     10            Reiese  din  explicațiile  furnizate  de  instanța  de  trimitere  în  cererea  de  decizie  preliminară  că,  în   faza  executării  silite,  destinatarul  interdicției  poate  invoca,  pentru  a  se  exonera  de  răspundere,  faptul   că  a  luat  toate  măsurile  posibile  pentru  a  preîntâmpina  producerea  rezultatului  proscris.      Litigiul  principal  și  întrebările  preliminare     11            Constantin  Film  și  Wega,  două  societăți  de  producție  cinematografică,  constatând  că  un  site   internet  oferea  posibilitatea,  fără  acordul  lor,  fie  a  descărcării,  fie  a  vizionării  în  „streaming”  a   anumitor  filme  pe  care  le‑au  produs,  au  sesizat  judecătorul  delegat  cu  luarea  măsurilor  provizorii  în   vederea  pronunțării,  în  temeiul  articolului  81  alineatul  (1a)  din  UrhG,  a  unei  ordonanțe  prin  care  UPC   Telekabel,  un  furnizor  de  acces  la  internet,  să  fie  somat  să  blocheze  accesul  clienților  săi  la  site‑ul  
  • internet  în  cauză,  în  măsura  în  care  acest  site  pune  la  dispoziția  publicului,  fără  consimțământul  lor,   opere  cinematografice  asupra  cărora  acestea  dețin  un  drept  conex  dreptului  de  autor.     12            Prin  ordonanța  din  13  mai  2011,  Handelsgericht  Wien  (Austria)  a  interzis  societății  UPC   Telekabel  să  furnizeze  clienților  săi  accesul  la  site‑ul  internet  în  litigiu,  această  interdicție  trebuind  să   fie  realizată  în  special  prin  blocarea  numelui  de  domeniu  și  a  adresei  IP  („Internet  Protocol”)  actuale   ale  site‑ului  respectiv,  precum  și  a  oricărei  alte  adrese  IP  al  acestuia  din  urmă  despre  care  societatea   respectivă  putea  avea  cunoștință.     13            În  luna  iunie  2011,  site‑ul  internet  în  litigiu  și‑a  încetat  activitatea  ca  urmare  a  unei  acțiuni  a   organelor  de  poliție  germane  împotriva  operatorilor  săi.     14            Prin  ordonanța  din  27  octombrie  2011,  Oberlandesgericht  Wien  (Austria),  în  calitate  de  instanță   de  apel,  a  modificat  în  parte  ordonanța  instanței  de  prim  grad  întrucât  aceasta  specifica,  cu  încălcarea   dispozițiilor  legale,  măsurile  pe  care  UPC  Telekabel  trebuia  să  le  aplice  pentru  blocarea  site‑ului   internet  în  litigiu  și,  prin  urmare,  pentru  executarea  ordonanței  privind  somația.  Pentru  a  ajunge  la   această  concluzie,  Oberlandesgericht  Wien  a  apreciat  că  articolul  81  alineatul  (1a)  din  UrhG  trebuie   interpretat  în  lumina  articolului  8  alineatul  (3)  din  Directiva  2001/29.  În  continuare,  această  instanță   a  considerat  că,  prin  faptul  că  a  permis  accesul  clienților  săi  la  conținuturi  publicate  online  în  mod   ilegal,  UPC  Telekabel  trebuia  să  fie  considerată  un  intermediar  ale  cărui  servicii  erau  utilizate  pentru  a   aduce  atingere  unui  drept  conex  dreptului  de  autor,  astfel  încât  Constantin  Film  și  Wega  erau   îndreptățite  să  solicite  pronunțarea  unei  ordonanțe  împotriva  acestei  societăți.  Cu  toate  acestea,  în   ceea  ce  privește  protecția  dreptului  de  autor,  Oberlandesgericht  Wien  a  apreciat  că  UPC  Telekabel   putea  să  fie  obligată,  sub  forma  unei  obligații  de  rezultat,  numai  să  interzică  accesul  clienților  săi  la   site‑ul  internet  în  litigiu,  însă  trebuia  să  păstreze  libertatea  de  a  decide  asupra  mijloacelor  necesare   pentru  realizarea  acestui  scop.     15            UPC  Telekabel  a  formulat  recurs  la  Oberster  Gerichtshof  (Austria).     16            În  susținerea  recursului,  UPC  Telekabel  arată,  printre  altele,  că  nu  se  putea  considera  că   serviciile  sale  sunt  folosite  pentru  a  aduce  atingere  dreptului  de  autor  sau  unui  drept  conex  în  sensul   articolului  8  alineatul  (3)  din  Directiva  2001/29,  întrucât  ea  nu  avea  nicio  relație  comercială  cu   operatorii  site‑ului  internet  în  litigiu  și  nu  s‑a  dovedit  că  propriii  clienți  au  acționat  în  mod  nelegal.  În   orice  caz,  UPC  Telekabel  susține  că  toate  măsurile  de  blocare  susceptibile  de  a  fi  aplicate  pot  fi  eludate   tehnic,  iar  unele  sunt  excesiv  de  costisitoare.     17            În  aceste  condiții,  Oberster  Gerichtshof  a  hotărât  să  suspende  judecarea  cauzei  și  să  adreseze   Curții  următoarele  întrebări  preliminare:     „1)            Articolul  8  alineatul  (3)  din  Directiva  2001/29  [...]  trebuie  interpretat  în  sensul  că  o  persoană   care  pune  la  dispoziția  publicului  pe  internet  obiecte  protejate  fără  a  avea  acordul  titularului  de   drepturi  [în  sensul  articolului  3  alineatul  (2)  din  Directiva  2001/29]  utilizează  serviciile  furnizorului   de  acces  [la  internet]  al  persoanelor  care  accesează  aceste  obiecte?                În  cazul  unui  răspuns  negativ  la  prima  întrebare:     2)            O  reproducere  pentru  uz  personal  [în  sensul  articolului  5  alineatul  (2)  litera  (b)  din  Directiva   2001/29]  și  o  reproducere  tranzitorie  și  accesorie  [în  sensul  articolului  5  alineatul  (1)  din  Directiva   2001/29]  sunt  licite  numai  în  situația  în  care  originalul  reproducerii  a  fost  multiplicat,  difuzat  sau  dat   publicității  în  mod  legal?    
  •            În  cazul  unui  răspuns  afirmativ  la  prima  sau  la  a  doua  întrebare,  și  anume  în  cazul  în  care   ordonanța  judecătorească  trebuie  să  fie  pronunțată  împotriva  furnizorului  de  acces  [la  internet]  în   conformitate  cu  articolul  8  alineatul  (3)  din  Directiva  2001/29:     3)            Este  compatibil  cu  dreptul  Uniunii,  în  special  cu  echilibrul  pe  care  acesta  îl  impune  între   drepturile  fundamentale  ale  părților  implicate,  ca  unui  furnizor  de  acces  [la  internet]  să  îi  fie  interzis   la  modul  general  (așadar,  fără  dispunerea  unor  măsuri  concrete)  să  permită  accesul  clienților  săi  la  un   anumit  site  internet,  în  măsura  în  care  acest  site  pune  la  dispoziția  publicului  exclusiv  sau   preponderent  conținuturi  fără  acordul  titularilor  de  drepturi,  dacă  furnizorul  de  acces  poate  evita   sancțiunile  coercitive  impuse  pentru  încălcarea  acestei  interdicții  făcând  dovada  că  a  luat  toate   măsurile  rezonabile?                În  cazul  unui  răspuns  negativ  la  a  treia  întrebare:     4)            Este  compatibil  cu  dreptul  Uniunii,  în  special  cu  echilibrul  pe  care  acesta  îl  impune  între   drepturile  fundamentale  ale  părților  implicate,  ca  unui  furnizor  de  acces  [la  internet]  să  îi  fie  impuse   anumite  măsuri  pentru  a  îngreuna  accesul  clienților  săi  la  un  site  internet  al  cărui  conținut  a  fost  pus   la  dispoziție  în  mod  ilegal,  dacă  aceste  măsuri,  care  necesită  eforturi  deloc  neglijabile,  pot  fi  însă   eludate  cu  ușurință  chiar  și  fără  cunoștințe  tehnice  speciale?”      Cu  privire  la  întrebările  preliminare      Cu  privire  la  admisibilitatea  întrebărilor  preliminare     18            Cu  titlu  introductiv,  trebuie  arătat  că  împrejurarea  că  site‑ul  internet  în  discuție  în  litigiul   principal  și‑a  încetat  activitatea  nu  atrage  inadmisibilitatea  întrebărilor  preliminare.     19            Astfel,  în  temeiul  unei  jurisprudențe  constante,  în  cadrul  procedurii  reglementate  la  articolul   267  TFUE,  întemeiată  pe  o  separație  clară  între  competențele  instanțelor  naționale  și  cele  ale  Curții,   revine  numai  instanței  naționale  sesizate  cu  soluționarea  litigiului  și  care  trebuie  să  își  asume   răspunderea  pentru  hotărârea  judecătorească  ce  urmează  a  fi  pronunțată  competența  să  aprecieze,  în   raport  cu  particularitățile  cauzei,  atât  necesitatea,  cât  și  pertinența  întrebărilor  pe  care  le  adresează   Curții  (a  se  vedea  în  acest  sens  Hotărârea  din  14  martie  2013,  Aziz,  C‑415/11,  punctul  34).     20            Astfel,  Curtea  nu  poate  respinge  o  cerere  de  decizie  preliminară  formulată  de  o  instanță   națională  decât  dacă  este  evident  că  interpretarea  solicitată  a  dreptului  Uniunii  nu  are  nicio  legătură   cu  realitatea  sau  cu  obiectul  litigiului  principal,  atunci  când  problema  este  de  natură  ipotetică  ori   atunci  când  Curtea  nu  dispune  de  elementele  de  fapt  și  de  drept  necesare  pentru  a  răspunde  în  mod   util  la  întrebările  care  i‑au  fost  adresate  (Hotărârea  Aziz,  citată  anterior,  punctul  35).     21            Or,  această  situație  nu  se  regăsește  în  litigiul  principal,  întrucât  rezultă  din  cererea  de  decizie   preliminară  că,  în  temeiul  dreptului  austriac,  instanța  de  trimitere  trebuie  să  se  pronunțe  pe  baza   situației  de  fapt  expuse  în  hotărârea  primei  instanțe,  cu  alte  cuvinte,  la  o  dată  la  care  site‑ul  internet  în   discuție  în  litigiul  principal  era  încă  accesibil.     22            Din  cele  de  mai  sus  rezultă  că  cererea  de  decizie  preliminară  este  admisibilă.      Cu  privire  la  prima  întrebare     23            Prin  intermediul  primei  întrebări,  instanța  de  trimitere  solicită  să  se  stabilească,  în  esență,  dacă   articolul  8  alineatul  (3)  din  Directiva  2001/29  trebuie  interpretat  în  sensul  că  o  persoană  care  pune  la   dispoziția  publicului  pe  un  site  internet  obiecte  protejate  fără  acordul  titularului  de  drepturi,  în  sensul   articolului  3  alineatul  (2)  din  această  directivă,  utilizează  serviciile  furnizorului  de  acces  la  internet  al  
  • persoanelor  care  accesează  aceste  obiecte,  care  ar  trebui  considerat  un  intermediar  în  sensul   articolului  8  alineatul  (3)  din  Directiva  2001/29.     24            Cu  titlu  introductiv,  este  necesar  să  se  arate  că,  în  cauza  principală,  este  cert  că  obiectele   protejate  au  fost  puse  la  dispoziția  utilizatorilor  unui  site  internet  fără  consimțământul  titularilor  de   drepturi  prevăzuți  la  articolul  3  alineatul  (2)  menționat.     25            Având  în  vedere  că,  potrivit  acestei  dispoziții,  titularii  de  drepturi  beneficiază  de  dreptul   exclusiv  de  a  autoriza  sau  de  a  interzice  orice  act  de  punere  la  dispoziția  publicului,  trebuie  să  se   constate  că  un  act  de  punere  la  dispoziția  publicului  a  unui  obiect  protejat  pe  un  site  internet  efectuat   fără  consimțământul  titularilor  de  drepturi  aduce  atingere  dreptului  de  autor  și  drepturilor  conexe.     26            Pentru  a  remedia  o  astfel  de  situație  care  aduce  atingere  drepturilor  în  cauză,  articolul  8   alineatul  (3)  din  Directiva  2001/29  prevede  posibilitatea  ca  titularii  de  drepturi  să  solicite   pronunțarea  unei  ordonanțe  președințiale  împotriva  intermediarilor  ale  căror  servicii  sunt  folosite  de   terți  pentru  a  contraface  unul  dintre  drepturile  lor.     27            Astfel,  după  cum  se  menționează  în  considerentul  (59)  al  Directivei  2001/29,  întrucât  serviciile   intermediarilor  sunt  folosite  din  ce  în  ce  mai  mult  pentru  a  contraface  dreptul  de  autor  sau  drepturile   conexe,  acești  intermediari  sunt,  în  numeroase  cazuri,  cel  mai  bine  plasați  pentru  a  pune  capăt  unor   asemenea  acte.     28            În  speță,  Handelsgericht  Wien,  iar  ulterior  Oberlandesgericht  Wien  au  somat  UPC  Telekabel,   furnizorul  de  acces  la  internet  vizat  prin  somația  în  discuție  în  litigiul  principal,  să  pună  capăt  atingerii   aduse  drepturilor  de  care  beneficiază  Constantin  Film  și  Wega.     29            UPC  Telekabel  contestă  însă  că  poate  fi  calificată,  în  sensul  articolului  8  alineatul  (3)  din   Directiva  2001/29,  drept  un  intermediar  ale  cărui  servicii  sunt  folosite  pentru  a  contraface  dreptul  de   autor  sau  un  drept  conex.     30            În  această  privință,  reiese  din  considerentul  (59)  al  Directivei  2001/29  că  termenul   „intermediar”,  folosit  la  articolul  8  alineatul  (3)  din  această  directivă,  vizează  toate  persoanele  care   distribuie  într‑o  rețea  o  copie  contrafăcută  a  unei  opere  protejate  sau  a  unui  alt  obiect  protejat.     31            Având  în  vedere  obiectivul  urmărit  prin  Directiva  2001/29,  astfel  cum  reiese  mai  ales  din   considerentul  (9)  al  acesteia,  care  constă  în  a  garanta  titularilor  de  drepturi  un  nivel  ridicat  de   protecție,  noțiunea  de  contrafacere  astfel  folosită  trebuie  înțeleasă  ca  incluzând  situația  unui  obiect   protejat  pus  la  dispoziția  publicului  pe  internet  fără  acordul  titularilor  drepturilor  în  cauză.     32            În  consecință,  dat  fiind  faptul  că  furnizorul  de  acces  la  internet  este  un  participant  indispensabil   la  orice  transmitere  pe  internet  a  unei  contrafaceri  între  unul  dintre  clienții  săi  și  un  terț,  întrucât,  prin   acordarea  accesului  la  rețea,  face  posibilă  această  transmitere  (a  se  vedea  în  acest  sens  Ordonanța  din   19  februarie  2009,  LSG‑Gesellschaft  zur  Wahrnehmung  von  Leistungsschutzrechten,  C‑557/07,  Rep.,   p.  I‑1227,  punctul  44),  este  necesar  să  se  considere  că  un  furnizor  de  acces  la  internet  precum  cel  în   discuție  în  litigiul  principal,  care  permite  clienților  săi  să  acceadă  la  obiecte  protejate  puse  la   dispoziția  publicului  pe  internet  de  un  terț,  este  un  intermediar  ale  cărui  servicii  sunt  folosite  pentru  a   contraface  dreptul  de  autor  sau  un  drept  conex  în  sensul  articolului  8  alineatul  (3)  din  Directiva   2001/29.     33            O  astfel  de  concluzie  este  susținută  de  obiectivul  urmărit  de  Directiva  2001/29.  Astfel,   excluderea  furnizorilor  de  acces  la  internet  din  domeniul  de  aplicare  al  articolului  8  alineatul  (3)  din   Directiva  2001/29  ar  diminua  substanțial  protecția  titularilor  de  drepturi  urmărită  de  această  
  • directivă  (a  se  vedea  în  acest  sens  Ordonanța  LSG‑Gesellschaft  zur  Wahrnehmung  von   Leistungsschutzrechten,  citată  anterior,  punctul  45).     34            Concluzia  menționată  nu  poate  fi  repusă  în  discuție  prin  obiecția  potrivit  căreia,  pentru  ca   articolul  8  alineatul  (3)  din  Directiva  2001/29  să  fie  aplicabil,  ar  fi  necesar  să  existe  un  raport   contractual  între  furnizorul  de  acces  la  internet  și  persoana  care  a  contrafăcut  dreptul  de  autor  sau  un   drept  conex.     35            Astfel,  nu  reiese  nici  din  textul  articolului  8  alineatul  (3)  menționat,  nici  dintr‑o  altă  dispoziție   din  Directiva  2001/29  că  ar  exista  cerința  unei  relații  speciale  între  intermediar  și  persoana  care   contraface  dreptul  de  autor  sau  un  drept  conex.  În  plus,  această  cerință  nu  poate  fi  dedusă  nici  din   obiectivele  urmărite  de  directiva  respectivă,  dat  fiind  faptul  că  a  admite  o  astfel  de  cerință  ar  reduce   protecția  juridică  recunoscută  titularilor  de  drepturi  în  cauză,  în  condițiile  în  care  obiectivul  directivei   menționate,  astfel  cum  reiese  în  special  din  considerentul  (9)  al  acesteia,  este  tocmai  de  a  garanta  un   nivel  ridicat  de  protecție.     36            Concluzia  reținută  de  Curte  la  punctul  30  din  prezenta  hotărâre  nu  este  infirmată  nici  de   afirmația  potrivit  căreia,  pentru  a  obține  pronunțarea  unei  somații  împotriva  unui  furnizor  de  acces  la   internet,  titularii  dreptului  de  autor  sau  ai  unui  drept  conex  trebuie  să  dovedească  faptul  că  anumiți   clienți  ai  furnizorului  menționat  accesează  efectiv,  pe  site‑ul  internet  în  cauză,  obiectele  protejate  puse   la  dispoziția  publicului  fără  acordul  titularilor  de  drepturi.     37            Astfel,  Directiva  2001/29  impune  ca  măsurile  pe  care  statele  membre  au  obligația  de  a  le  lua   pentru  a  se  conforma  acesteia  să  aibă  drept  obiective  nu  numai  încetarea  încălcărilor  aduse  dreptului   de  autor  sau  drepturilor  conexe,  ci  și  prevenirea  acestora  (a  se  vedea  în  acest  sens  Hotărârea  din  24   noiembrie  2011,  Scarlet  Extended,  C‑70/10,  Rep.,  p.  I‑11959,  punctul  31,  și  Hotărârea  din  16  februarie   2012,  SABAM,  C‑360/10,  punctul  29).     38            Or,  un  astfel  de  efect  preventiv  presupune  ca  titularii  dreptului  de  autor  sau  ai  unui  drept  conex   să  poată  acționa  fără  a  trebui  să  dovedească  faptul  că  clienții  unui  furnizor  de  acces  la  internet   accesează  efectiv  obiectele  protejate  puse  la  dispoziția  publicului  fără  acordul  titularilor  menționați.     39            Aceasta  este  situația  cu  atât  mai  mult  cu  cât  existența  unui  act  de  punere  la  dispoziția  publicului   a  unei  opere  presupune  doar  ca  opera  menționată  să  fi  fost  pusă  la  dispoziția  publicului,  fără  să  fie   decisiv  dacă  persoanele  care  compun  acest  public  au  avut  sau  nu  au  avut  efectiv  acces  la  această  operă   (a  se  vedea  în  acest  sens  Hotărârea  din  7  decembrie  2006,  SGAE,  C‑306/05,  Rec.,  p.  I‑11519,  punctul   43).     40            Ținând  seama  de  cele  ce  precedă,  trebuie  să  se  răspundă  la  prima  întrebare  că  articolul  8   alineatul  (3)  din  Directiva  2001/29  trebuie  interpretat  în  sensul  că  o  persoană  care  pune  la  dispoziția   publicului  pe  un  site  internet  obiecte  protejate  fără  acordul  titularului  de  drepturi,  în  sensul   articolului  3  alineatul  (2)  din  această  directivă,  utilizează  serviciile  furnizorului  de  acces  la  internet  al   persoanelor  care  accesează  aceste  obiecte,  care  trebuie  considerat  un  intermediar  în  sensul  articolului   8  alineatul  (3)  din  Directiva  2001/29.      Cu  privire  la  a  doua  întrebare     41            Având  în  vedere  răspunsul  dat  la  prima  întrebare,  nu  este  necesar  să  se  răspundă  la  a  doua   întrebare.      Cu  privire  la  a  treia  întrebare    
  • 42            Prin  intermediul  celei  de  a  treia  întrebări,  instanța  de  trimitere  solicită  să  se  stabilească,  în   esență,  dacă  drepturile  fundamentale  recunoscute  de  dreptul  Uniunii  trebuie  interpretate  în  sensul  că   se  opun  ca,  prin  intermediul  unei  somații  pronunțate  de  o  instanță,  să  se  interzică  unui  furnizor  de   acces  la  internet  să  permită  accesul  clienților  săi  la  un  site  internet  care  publică  online  obiecte   protejate  fără  acordul  titularilor  de  drepturi,  în  cazul  în  care  această  somație  nu  precizează  ce  măsuri   trebuie  să  adopte  furnizorul  de  acces  respectiv,  iar  acesta  din  urmă  poate  evita  sancțiunile  coercitive   impuse  pentru  încălcarea  interdicției  menționate  făcând  dovada  că  a  luat  toate  măsurile  rezonabile.     43            În  această  privință,  astfel  cum  reiese  din  considerentul  (59)  al  Directivei  2001/29,  modalitățile   somațiilor  pe  care  statele  membre  trebuie  să  le  reglementeze  în  temeiul  articolului  8  alineatul  (3)  din   această  directivă,  precum  cele  privind  condițiile  care  trebuie  îndeplinite  și  procedura  care  trebuie   urmată,  intră  sub  incidența  dreptului  național.     44            Prin  urmare,  aceste  norme  naționale,  precum  și  aplicarea  lor  de  instanțele  naționale  trebuie  să   respecte  limitările  care  decurg  din  Directiva  2001/29,  precum  și  din  izvoarele  de  drept  la  care  face   trimitere  considerentul  (3)  al  acesteia  (a  se  vedea  în  acest  sens  Hotărârea  Scarlet  Extended,  citată   anterior,  punctul  33  și  jurisprudența  citată).     45            Pentru  a  aprecia  conformitatea  cu  dreptul  Uniunii  a  unei  somații  precum  cea  în  discuție  în   litigiul  principal,  adoptată  în  temeiul  articolului  8  alineatul  (3)  din  Directiva  2001/29,  trebuie,  așadar,   să  se  țină  seama,  printre  altele,  de  cerințele  care  rezultă  din  protecția  drepturilor  fundamentale   aplicabile,  în  conformitate  cu  articolul  51  din  Carta  drepturilor  fundamentale  a  Uniunii  Europene   (denumită  în  continuare  „carta”)  (a  se  vedea  în  acest  sens  Hotărârea  Scarlet  Extended,  citată  anterior,   punctul  41).     46            Curtea  s‑a  pronunțat  deja  în  sensul  că,  în  cazul  în  care  mai  multe  drepturi  fundamentale  se  află   în  conflict,  revine  statelor  membre,  la  transpunerea  unei  directive,  sarcina  să  se  asigure  că  se   întemeiază  pe  o  interpretare  a  acesteia  care  permite  asigurarea  unui  just  echilibru  între  drepturile   fundamentale  aplicabile,  protejate  de  ordinea  juridică  a  Uniunii.  Pe  lângă  aceasta,  la  punerea  în   aplicare  a  măsurilor  de  transpunere  a  acestei  directive,  autoritățile  și  instanțele  din  statele  membre  au   sarcina  nu  numai  să  interpreteze  dreptul  lor  național  într‑un  mod  conform  directivei  menționate,  ci  și   să  se  asigure  că  nu  se  întemeiază  pe  o  interpretare  a  acesteia  care  ar  intra  în  conflict  cu  drepturile   fundamentale  respective  sau  cu  alte  principii  generale  ale  dreptului  Uniunii  precum  principiul   proporționalității  (a  se  vedea  în  acest  sens  Hotărârea  din  29  ianuarie  2008,  Promusicae,  C‑275/06,   Rep.,  p.  I‑271,  punctul  68).     47            În  speță,  este  necesar  să  se  arate  că  o  somație  precum  cea  în  discuție  în  litigiul  principal,   adoptată  în  temeiul  articolului  8  alineatul  (3)  din  Directiva  2001/29,  pune  în  opoziție,  în  primul  rând,   drepturile  de  autor  și  drepturile  conexe  care  fac  parte  din  dreptul  de  proprietate  intelectuală  și  sunt,   așadar,  protejate  în  temeiul  articolului  17  alineatul  (2)  din  cartă,  în  al  doilea  rând,  libertatea  de  a   desfășura  o  activitate  comercială  de  care  beneficiază  operatorii  economici  precum  furnizorii  de  acces   la  internet,  în  temeiul  articolului  16  din  cartă,  precum  și,  în  al  treilea  rând,  libertatea  de  informare  a   utilizatorilor  de  internet,  a  cărei  protecție  este  asigurată  prin  articolul  11  din  cartă.     48            În  ceea  ce  privește  libertatea  de  a  desfășura  o  activitate  comercială,  trebuie  constatat  că   adoptarea  unei  somații  precum  cea  în  discuție  în  litigiul  principal  restrânge  această  libertate.     49            Astfel,  dreptul  la  libertatea  de  a  desfășura  o  activitate  comercială  cuprinde  în  special  dreptul   oricărei  întreprinderi  de  a  putea  dispune  în  mod  liber,  în  limitele  răspunderii  care  îi  revine  pentru   propriile  acte,  de  resursele  economice,  tehnice  și  financiare  de  care  dispune.     50            Or,  o  somație  precum  cea  în  discuție  în  litigiul  principal  impune  destinatarului  său  o   constrângere  care  limitează  libera  utilizare  a  resurselor  aflate  la  dispoziția  sa,  întrucât  îl  obligă  să  
  • adopte  măsuri  susceptibile  să  implice  un  cost  important  pentru  el,  să  aibă  un  impact  considerabil   asupra  organizării  activităților  sale  sau  să  necesite  soluții  tehnice  dificile  și  complexe.     51            Cu  toate  acestea,  o  astfel  de  somație  nu  pare  să  aducă  atingere  conținutului  însuși  al  dreptului   furnizorului  de  acces  la  internet  la  libertatea  de  a  desfășura  o  activitate  comercială  precum  cel  în   discuție  în  litigiul  principal.     52            Pe  de  o  parte,  o  somație  precum  cea  în  discuție  în  litigiul  principal  lasă  destinatarului  său   sarcina  de  a  stabili  măsurile  concrete  care  trebuie  adoptate  pentru  a  atinge  rezultatul  urmărit  astfel   încât  acesta  poate  alege  să  aplice  măsuri  care  să  fie  cel  mai  bine  adaptate  resurselor  și  capacităților  de   care  dispune  și  care  să  fie  compatibile  cu  celelalte  obligații  și  provocări  cărora  trebuie  să  le  facă  față  în   exercitarea  activității  sale.     53            Pe  de  altă  parte,  o  astfel  de  somație  permite  destinatarului  său  să  fie  exonerat  de  răspundere   făcând  dovada  faptului  că  a  luat  toate  măsurile  rezonabile.  Or,  această  posibilitate  de  exonerare  are  ca   efect,  în  mod  evident,  că  destinatarul  somației  respective  nu  va  fi  obligat  să  facă  sacrificii   insuportabile,  ceea  ce  pare  justificat  în  special  în  raport  cu  faptul  că  acesta  din  urmă  nu  este  autorul   atingerii  aduse  dreptului  fundamental  de  proprietate  intelectuală  care  a  provocat  adoptarea  somației   menționate.     54            În  această  privință,  în  conformitate  cu  principiul  securității  juridice,  destinatarul  unei  somații   precum  cea  în  discuție  în  litigiul  principal  trebuie  să  aibă  posibilitatea  să  invoce  în  fața  instanței,  odată   ce  sunt  cunoscute  măsurile  de  executare  pe  care  le‑a  adoptat  și  înainte  ca  o  decizie  prin  care  i  se   impune,  eventual,  o  sancțiune  să  fie  adoptată,  că  a  luat  toate  măsurile  posibile  pentru  a  preîntâmpina   producerea  rezultatului  proscris.     55            În  aceste  condiții,  atunci  când  destinatarul  unei  somații  precum  cea  în  discuție  în  litigiul   principal  alege  măsurile  care  trebuie  adoptate  pentru  a  se  conforma  acesteia,  el  trebuie  să  asigure   respectarea  dreptului  fundamental  al  utilizatorilor  de  internet  la  libertatea  de  informare.     56            În  această  privință,  măsurile  adoptate  de  furnizorul  de  acces  la  internet  trebuie  să  fie  orientate   în  mod  strict,  în  sensul  că  trebuie  să  servească  la  încetarea  atingerii  aduse  de  un  terț  dreptului  de   autor  sau  unui  drept  conex,  fără  ca  utilizatorii  de  internet  care  au  recurs  la  serviciile  acestui  furnizor   pentru  a  accede  în  mod  licit  la  informații  să  fie  afectați.  În  caz  contrar,  ingerința  furnizorului   menționat  în  exercitarea  libertății  de  informare  a  acestor  utilizatori  s‑ar  dovedi  nejustificată  în  raport   cu  obiectivul  urmărit.     57            Instanțele  naționale  trebuie  să  aibă  posibilitatea  de  a  verifica  dacă  aceasta  este  situația.  Or,  în   cazul  unei  somații  precum  cea  în  discuție  în  litigiul  principal  este  necesar  să  se  arate  că,  dacă   furnizorul  de  acces  la  internet  adoptă  măsuri  care  îi  permit  să  pună  în  executare  interdicția  prescrisă,   instanțele  naționale  nu  vor  avea  posibilitatea  să  efectueze  un  astfel  de  control  în  faza  de  executare  în   lipsa  unei  contestații  în  această  privință.  Prin  urmare,  pentru  ca  drepturile  fundamentale  recunoscute   de  dreptul  Uniunii  să  nu  se  opună  adoptării  unei  somații  precum  cea  în  discuție  în  litigiul  principal,   este  necesar  ca  normele  naționale  de  procedură  să  prevadă  posibilitatea  utilizatorilor  de  internet  de   a‑și  valorifica  drepturile  în  fața  instanței  odată  ce  sunt  cunoscute  măsurile  de  executare  luate  de   furnizorul  de  acces  la  internet.     58            În  ceea  ce  privește  dreptul  de  proprietate  intelectuală,  trebuie  arătat  de  la  bun  început  că  nu   este  exclus  ca  executarea  unei  somații  precum  cea  în  discuție  în  litigiul  principal  să  nu  conducă  la  o   încetare  totală  a  atingerilor  aduse  dreptului  de  proprietate  intelectuală  al  persoanelor  interesate.    
  • 59            Astfel,  pe  de  o  parte,  după  cum  s‑a  constatat,  destinatarul  unei  asemenea  somații  are   posibilitatea  de  a  fi  exonerat  de  răspundere  și,  prin  urmare,  de  a  nu  adopta  anumite  măsuri  eventual   realizabile,  din  moment  ce  acestea  nu  pot  fi  calificate  drept  rezonabile.     60            Pe  de  altă  parte,  nu  este  exclus  să  nu  existe  sau  să  nu  fie  realizabil  în  practică  niciun  procedeu   tehnic  care  să  permită  încetarea  completă  a  atingerilor  aduse  dreptului  de  proprietate  intelectuală,   ceea  ce  ar  avea  drept  consecință  faptul  că  anumite  măsuri  luate  ar  putea  fi  eludate,  după  caz,  într‑un   fel  sau  altul.     61            Este  necesar  să  se  arate  că  nu  reiese  nicidecum  din  articolul  17  alineatul  (2)  din  cartă  că  dreptul   de  proprietate  intelectuală  este  intangibil  și,  prin  urmare,  că  protecția  sa  trebuie  neapărat  să  fie   asigurată  în  mod  absolut  (a  se  vedea  în  acest  sens  Hotărârea  Scarlet  Extended,  citată  anterior,  punctul   43).     62            În  aceste  condiții,  măsurile  luate  de  destinatarul  unei  somații  precum  cea  în  discuție  în  litigiul   principal  cu  ocazia  executării  acesteia  trebuie  să  fie  îndeajuns  de  eficiente  pentru  a  asigura  o  protecție   efectivă  a  dreptului  fundamental  în  cauză,  și  anume,  trebuie  să  aibă  ca  efect  să  împiedice  sau,  cel  puțin,   să  facă  dificil  realizabile  accesările  neautorizate  ale  obiectelor  protejate  sau  să  descurajeze  în  mod   serios  utilizatorii  de  internet  care  au  recurs  la  serviciile  destinatarului  acestei  somații  să  acceseze   obiectele  respective  puse  la  dispoziția  lor  cu  încălcarea  dreptului  fundamental  menționat.     63            În  consecință,  deși  măsurile  luate  pentru  executarea  unei  somații  precum  cea  în  discuție  în   litigiul  principal  nu  sunt  susceptibile  să  conducă,  dacă  este  cazul,  la  o  încetare  totală  a  atingerilor   aduse  dreptului  de  proprietate  intelectuală,  acestea  nu  pot  fi  totuși  considerate  incompatibile  cu   cerința  unui  just  echilibru  care  trebuie  asigurat,  conform  articolului  52  alineatul  (1)  in  fine  din  cartă,   între  toate  drepturile  fundamentale  aplicabile,  cu  condiția  însă  ca,  pe  de  o  parte,  acestea  să  nu  priveze   în  mod  inutil  utilizatorii  de  internet  de  posibilitatea  de  a  accede  în  mod  licit  la  informațiile  disponibile   și,  pe  de  altă  parte,  să  aibă  ca  efect  să  împiedice  sau  cel  puțin  să  facă  dificil  realizabile  accesările   neautorizate  ale  obiectelor  protejate  sau  să  descurajeze  în  mod  serios  utilizatorii  de  internet  care  au   recurs  la  serviciile  destinatarului  acestei  somații  să  acceseze  obiectele  respective  puse  la  dispoziția  lor   cu  încălcarea  dreptului  de  proprietate  intelectuală.     64            Având  în  vedere  considerațiile  care  precedă,  trebuie  să  se  răspundă  la  cea  de  a  treia  întrebare  că   drepturile  fundamentale  recunoscute  de  dreptul  Uniunii  trebuie  interpretate  în  sensul  că  nu  se  opun   ca,  prin  intermediul  unei  somații  pronunțate  de  o  instanță,  să  se  interzică  unui  furnizor  de  acces  la   internet  să  permită  accesul  clienților  săi  la  un  site  internet  care  publică  online  obiecte  protejate  fără   acordul  titularilor  de  drepturi,  în  cazul  în  care  această  somație  nu  precizează  ce  măsuri  trebuie  să   adopte  furnizorul  de  acces  respectiv,  iar  acesta  din  urmă  poate  evita  sancțiunile  coercitive  impuse   pentru  încălcarea  interdicției  menționate  făcând  dovada  că  a  luat  toate  măsurile  rezonabile,  cu   condiția  însă,  pe  de  o  parte,  ca  măsurile  luate  să  nu  priveze  în  mod  inutil  utilizatorii  de  internet  de   posibilitatea  de  a  accede  în  mod  licit  la  informațiile  disponibile  și,  pe  de  altă  parte,  ca  aceste  măsuri  să   aibă  ca  efect  să  împiedice  sau,  cel  puțin,  să  facă  dificil  realizabile  accesările  neautorizate  ale  obiectelor   protejate  sau  să  descurajeze  în  mod  serios  utilizatorii  de  internet  care  au  recurs  la  serviciile   destinatarului  aceleiași  somații  să  acceseze  obiectele  respective  puse  la  dispoziția  lor  cu  încălcarea   dreptului  de  proprietate  intelectuală,  ceea  ce  este  de  competența  autorităților  și  a  instanțelor   naționale  să  verifice.      Cu  privire  la  a  patra  întrebare     65            Având  în  vedere  răspunsul  dat  la  a  treia  întrebare,  nu  este  necesar  să  se  răspundă  la  a  patra   întrebare.      Cu  privire  la  cheltuielile  de  judecată    
  • 66            Întrucât,  în  privința  părților  din  litigiul  principal,  procedura  are  caracterul  unui  incident   survenit  la  instanța  de  trimitere,  este  de  competența  acesteia  să  se  pronunțe  cu  privire  la  cheltuielile   de  judecată.  Cheltuielile  efectuate  pentru  a  prezenta  observații  Curții,  altele  decât  cele  ale  părților   menționate,  nu  pot  face  obiectul  unei  rambursări.     Pentru  aceste  motive,  Curtea  (Camera  a  patra)  declară:     1)            Articolul  8  alineatul  (3)  din  Directiva  2001/29/CE  a  Parlamentului  European  și  a  Consiliului  din   22  mai  2001  privind  armonizarea  anumitor  aspecte  ale  dreptului  de  autor  și  drepturilor  conexe  în   societatea  informațională  trebuie  interpretat  în  sensul  că  o  persoană  care  pune  la  dispoziția  publicului   pe  un  site  internet  obiecte  protejate  fără  acordul  titularului  de  drepturi,  în  sensul  articolului  3   alineatul  (2)  din  această  directivă,  utilizează  serviciile  furnizorului  de  acces  la  internet  al  persoanelor   care  accesează  aceste  obiecte,  care  trebuie  considerat  un  intermediar  în  sensul  articolului  8  alineatul   (3)  din  Directiva  2001/29.     2)            Drepturile  fundamentale  recunoscute  de  dreptul  Uniunii  trebuie  interpretate  în  sensul  că  nu  se   opun  ca,  prin  intermediul  unei  somații  pronunțate  de  o  instanță,  să  se  interzică  unui  furnizor  de  acces   la  internet  să  permită  accesul  clienților  săi  la  un  site  internet  care  publică  online  obiecte  protejate  fără   acordul  titularilor  de  drepturi,  în  cazul  în  care  această  somație  nu  precizează  ce  măsuri  trebuie  să   adopte  furnizorul  de  acces  respectiv,  iar  acesta  din  urmă  poate  evita  sancțiunile  coercitive  impuse   pentru  încălcarea  interdicției  menționate  făcând  dovada  că  a  luat  toate  măsurile  rezonabile,  cu   condiția  însă,  pe  de  o  parte,  ca  măsurile  luate  să  nu  priveze  în  mod  inutil  utilizatorii  de  internet  de   posibilitatea  de  a  accede  în  mod  licit  la  informațiile  disponibile  și,  pe  de  altă  parte,  ca  aceste  măsuri  să   aibă  ca  efect  să  împiedice  sau,  cel  puțin,  să  facă  dificil  realizabile  accesările  neautorizate  ale  obiectelor   protejate  sau  să  descurajeze  în  mod  serios  utilizatorii  de  internet  care  au  recurs  la  serviciile   destinatarului  aceleiași  somații  să  acceseze  obiectele  respective  puse  la  dispoziția  lor  cu  încălcarea   dreptului  de  proprietate  intelectuală,  ceea  ce  este  de  competența  autorităților  și  a  instanțelor   naționale  să  verifice.     Semnături