History, Brăila, Old Civilizations, Romania, Istoria comerţului românesc

1. By Rodica Stătescu
Source: http://brailaveche.wordpress.com/
Automatic transition
Music: Arthur Fiedler; Ernesto Cortazar

2. Construită în 1898 de către Anghel Saligny, Moara Violattos a reprezentat, pentru perioada
când a fost inaugurată, o realizare de excepţie – era cea mai mare moară pe bază de abur din
estul Europei şi devenise, astfel, mândria întregii Românii.

4. Morarii Millas si Violattos au devenit parteneri de afaceri în anul 1889, achizitionând din Anglia o masina de măcinat cu abur. In anul 1891
au cumpărat Moara Borghetti, pe care au perfectionat-o, apoi Moara Lambridini în care au investit mari sume de bani reusind să producă
patru calităti de făină, cea mai bună pentru export din toată tara.

6. In anul 1892, Violattos a solicitat desfacerea tovărăsiei, initiind cel mai ambitios proiect din industria românească a morăritului – Fabrica de
făină Panait Violattos. După aprecierea lui Iani Millas, din ură fată de familia Millas si pentru a lovi direct în interesele acesteia, Panait
Violattosa a atras în întreprinderea sa lucrători ai Morii Millas, oferindu-le salarii mai mari si, în plus, s-a asociat cu nepotul lui Millas, Iani
Valerianos.

8. Construită pe malul Dunării,
aproape de port, moara a fost
certificată în anul 1897 fiind,
la acea vreme, printre cele mai
mari din Europa. In anul
1921, avea un capital rulant
de 20 de milioane lei aur,
motoare aduse din
Braunschweig, ce consumau
opt tone de păcură zilnic si o
capacitate de productie de 15
vagoane de făină in 24 de ore.

9. Din anul 1912, moara a avut acces la calea ferată, racordându-se nu numai la cheiul Brailei, ci şi la drumul feroviar naţional. Clădirea are şase niveluri, dintre care
două ocupate de “depozitele colosale de făinuri de toate calităţile“, fiind legată de fluviu printr-un tunel subteran, în care o instalatie mecanică asigura descărcarea
cerealelor din slepuri direct în fabrică. Mecanicii-şefi şi maeştrii morari erau aduşi din străinătate.

10. Odiseea celebrei mori a început în anii ’40 când, din pricina problemelor financiare, a fost silită să intre în faliment. In anul 1944, ruşii au
demontat toată maşinăria şi-au transportat-o în Rusia iar în 1948, a fost naţionalizată, ulterior urmaşii celebrilor comercianţi greci fiind
aruncaţi afară din propriile case.

11. VÂNĂTORUL DE VISE
Marţi, 18 August 2009 | Florentin COMAN
http://www.obiectivbr.ro/deschidere/32724-vantorul-de-vise.html

12. Ultimul moştenitor din Brăila al familiei Violattos, care a construit celebra moară de pe faleză, îşi
trăieşte bătrâneţea căutând cu disperare puţină linişte * casa îi este înconjurată de vecini gălăgioşi, iar
zgomotul lor e ca o ultimă palmă peste obraz, dată într-o viaţă bulversată de regimul comunist, care i-a
tăiat rădăcinile sociale şi l-a obligat să-şi clădească existenţa din vise rareori împlinite.
Este bătrân, îl chinuie spondiloza şi prostata şi îl sâcăie vecinii obraznici cu gălăgia lor, care nu îl lasă
să se odihnească nici noaptea, nici ziua. Trupul său, înalt şi slab, s-a înconvoiat sub povara vieţii
măsurate în aproape 79 de ani, faţa îi este palidă şi cuvintele i se aud slab, articulate cu greutate de nişte
corzi vocale prea obosite. Dar pentru cine le ascultă cu atenţie, cuvintele rostite de profesorul Alexandru
Bunea au sclipiri de diamant. Pentru că profesorul Bunea a fost şi este un domn. Domn de viţă veche, iar
statutul acesta nu-i este dat doar de faptul că se numără printre ultimii trei moştenitori ai lui Gabriel
Violatos, industriaşul grec care a zidit moara ce domină şi acum peisajul arhitectonic al falezei brăilene.
Profesorul Bunea este un domn fiindcă şi-a dedicat existenţa studiului, fiindcă are o cultură vastă cât
universul prins în paginile unei biblioteci întregi şi, de ce nu, fiindcă nu acceptă să iasă pe stradă decât
îmbrăcat în costum, cu unghiile îngrijite şi cu batistă curată în buzunar.
NĂSCUT SUB O ZODIE PLINĂ DE PROMISIUNI
S-a născut în 1930, sub o zodie încărcată de promisiunea unei existenţe fericite şi fără griji. Tatăl său era
ofiţer, veteran cu tunica plină de medalii din Războiul Balcanic şi Primul Război Mondial, iar mama era
fiica unuia dintre acţionarii vestitei mori Violatos şi avea educaţie aleasă. "Învăţase limbi străine şi pian
de la profesoare de elită, aduse zilnic cu trăsura, să-i ofere lecţii private. Pe vremea aceea, era obligatoriu
ca ofiţerii să se căsătorească doar cu domnişoare de familie bună care aveau zestre şi ştiau să cânte după
note la pian şi să vorbească fluent limba franceză. Mama ştia engleză, germană şi franceză, iar greaca era
limba ei maternă, fiindcă se născuse în Kefalonia. Româna a învăţat-o după ce părinţii săi, care aveau
titluri nobiliare în Grecia, au adus-o la Brăila, unde făceau comerţ. Zestrea mamei, de 30.000 lei, era o
mică avere pe timpurile acelea", ne-a povestit profesorul Bunea. Familia sa fusese, aşadar, binecuvântată
cu posesiuni materiale, dar şi cu lumina cunoaşterii. Copilul Alexandru şi-a trăit primii ani ai vieţii
înconjurat de o afecţiune ce lăsa uneori loc severităţii părinteşti, atunci când i se inocula bunacuviinţă care
trebuia să-i caracterizeze comportamentul în societate. Brăila acelor vremuri era altfel decât Brăila de
astăzi.

13. Străzile şi casele respirau curăţenie şi prospeţime, iar oamenii, în marea lor majoritate, se bucurau de o
viaţă îndestulată, respectându-i pe cei din jur.
Locuinţa familiei Bunea se afla la capătul dinspre Dunăre al străzii Vapoarelor, sus pe vad, chiar lângă
impunătoarea clădire a morii Violatos şi era înconjurată de grădini cu flori. Rafturile bibliotecii
adăposteau numeroase cărţi care-l purtau pe copilul şi mai apoi adolescentul Alexandru, pe covorul
zburător al imaginaţiei, până la capătul lumii şi înapoi, dezvăluindu-i frumuseţi şi taine mirifice. Lectura
avidă şi plimbările prin grădina casei, de unde vedea splendoarea Dunării scăldate în luminile apusului şi
răsăritului, i-au deschis o sete nemărginită de visare şi cunoaştere. "Când eram copil, voiam să devin
medic. Apoi, la vârsta adolescenţei, am descoperit «Discipolul», de Paul Bourget, o carte care a pornit în
mintea mea o adevărată furtună intelectuală. Mă obseda problema originii universului. Zi şi noapte, timp
de doi ani, am disecat în gând acest subiect", ne-a spus domnul Bunea. Prinzând gustul frământărilor
spirituale profunde, se imagina predând filosofia unor elevi la fel de însetaţi de cultură, însă viaţa avea
să-i frângă aripile acelor vise, din fatidicul an 1948, când comuniştii au început să facă legea în ţară.
CARIERĂ DICTATĂ DE SISTEM
"În '48, când s-a făcut reforma învăţământului, eram în ultimul an de liceu. Ministrul pus de comunişti,
Gheorghe Vasilichi, a scos din grilă exact acele materii care dădeau esenţa gradului de cultură al
absolvenţilor: limbile latină şi elină, religia, logica, istoria filosofiei şi istoria artelor. Îmi aduc aminte şi
acum, după 60 de ani, la ce lecţie s-a oprit fiecare materie. La istoria filosofiei învăţam despre Heraclit, la
istoria artelor despre mastabalele egiptene, iar la limba elină îi studiam pe Halkeus şi Kerameus", ne-a
povestit domnul Bunea. După absolvirea liceului, ar fi vrut să urmeze Facultatea de Filosofie, dar tatăl
său s-a gândit că această profesie nu are niciun viitor, după cum evolua învăţământul în viziunea
comuniştilor şi l-a înscris la Pedagogie-Psihologie fiindcă, de bine de rău, încă mai erau 110 şcoli
pedagogice în toată ţara. Ghinionul a făcut, însă, ca, la terminarea facultăţii, să nu mai existe decât 16
astfel de şcoli, câte una în fiecare regiune. Cea din regiunea Galaţi avea o secţie şi în Brăila, numai că
proaspătul absolvent Alexandru Bunea, care obţinuse numai calificative de "foarte bine" la examenul de
licenţă, nu a putut primi o catedră. Avea origini nesănătoase, burgheze, iar postul ce i se cuvenea i-a fost
dat unui legionar ce se convertise la comunism ca să profite de noul sistem. Deşi avea peste 40 de ani,

14. acesta se înscrisese la fără frecvenţă şi primise catedra de pedagogie chiar dacă nici nu apucase să termine
facultatea. La insistenţele tatălui său, care luptase chiar şi în al doilea război mondial, deşi avea vârsta
trecerii în rezervă, i s-au dat şi lui Alexandru şase ore de catedră, pe lângă cele 26 de ore câte avea
legionarul-comunist. Peste doar o lună şi jumătate, secţia de la Brăila a acelei şcoli pedagogice s-a
desfiinţat, iar ironia sorţii a făcut ca singurul post disponibil pentru domnul Bunea să fie catedra de limba
rusă la o şcoală din oraş. "Învăţasem la facultate, obligatoriu, marxism-leninismul şi limba rusă, deci m-
am descurcat în această postură, chiar dacă era departe de ceea ce mi-aş fi dorit eu să predau", spune
profesorul de pedagogie, căruia viaţa şi lumea i-au refuzat cariera în care ar fi putut să obţină rezultate
foarte bune. După 5 ani de limba rusă, Alexandru Bunea a trebuit, într-un complex de împrejurări, să se
angajeze la Şcoala Ajutătoare, unde a lucrat cu oligofreni, ca logoped. La început, a privit această postură
ca pe un accident, o nouă lovitură a destinului. Cu timpul, însă, şi-a dat seama că este o binecuvântare
dată de Dumnezeu să-i poată ajuta să vorbească normal pe copiii cu dificultăţi de exprimare. A studiat, s-a
perfecţionat continuu şi, până la pensionare, a lucrat la Centrul Logopedic Interşcolar Brăila. Sute de
copii au beneficiat de atenţia sa. Mulţi s-au vindecat, altora doar li s-a ameliorat boala, putând, totuşi, să
vorbească aproape normal.
ŞI-AU PIERDUT CASA ŞI LINIŞTEA
Nu doar cariera i-a fost bulversată lui Alexandru Bunea de regimul comunist. Toată viaţa sa de adult a
fost marcată de contextul politic care le-a tăiat rădăcinile sociale, lui şi familiei lui. După război a venit
teribila secetă din anii 1946 - 1947, iar viaţa era extrem de scumpă din cauza inflaţiei, ce făcuse ca o masă
la restaurant, de exemplu, să coste un salariu pe o lună. Lăsând ruşinea la o parte, părinţii săi s-au adaptat
vremurilor şi au înlocuit florile din grădină cu straturi de zarzavat. Au adus chiar şi o vacă în curte, pentru
a avea lapte proaspăt. Lovitura de graţie a venit, însă, în vara anului 1949, când comuniştii le-au pus în
vedere să elibereze casa, până pe 30 august. Nu au avut ce face, au predat imobilul la stat, şi-au strâns
lucrurile şi s-au mutat cu chirie, într-un apartament modest, cu câteva camere. Împărţeau aceeaşi casă de
IGLAC cu o femeie între două vârste. "Era răutăcioasă şi reclamagie, se purta foarte urât", îşi aminteşte
domnul Bunea. A locuit acolo cu părinţii săi, până în 1972, când a reuşit să-şi cumpere o casă, pe strada
Primăverii. Era casa lui, însă avea vecini de o calitate îndoielnică, oameni care beneficiau din plin de

15. avantajele regimului comunist şi îl dispreţuiau pentru originea lui burgheză. Îşi băteau joc, crescând
păsări şi porci în coteţe şi cocini lipite de spatele casei sale, până când profesorul nu a mai rezistat şi s-a
mutat într-un imobil de pe strada Nicolae Grigorescu. Aici a dat peste hoţi. "Erau unii din cartier cu
obiceiuri din acestea profund neortodoxe. Se urcau pe acoperiş, intrau în curte şi în casă şi îmi furau
lucruri. Butelii, haine, obiecte care aveau însemnătatea lor şi a căror lipsă provoca disconfort". După
revoluţia din '89, urmaşul bogatei familii Violatos a avut de revendicat opt imobile din Brăila. Pentru
câteva a primit despăgubiri din partea statului, pentru restul, inclusiv pentru moara Violatos, încă se mai
judecă, iar procesul e pe punctul de a se muta la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Cu banii
obţinuţi, a reuşit să-şi cumpere o locuinţă pe strada Rahova, sperând că o să aibă linişte, dar ghinionul l-a
urmărit şi aici. Din nou calitatea oamenilor din jur lasă de dorit. Un vecin din spatele casei sale sparge
lemne chiar în dreptul camerei unde se odihneşte bătrânul domn. L-a rugat să păstreze liniştea măcar între
orele 14.00 - 17.00, însă respectivul i-a răspuns pe ton răstit că aşa-i regula la bloc, dar acolo e în curtea
lui şi face ce vrea el, când vrea el. Un alt vecin ţine mai mulţi câini care latră toată noaptea. În fine,
proprietatea din faţa casei sale s-a vândut, iar cumpărătorul a demolat vechiul imobil şi acum construieşte
altul, cu zarvă mare, cât e ziua de lungă, ca pe orice şantier.
"În ultimele douăzeci de nopţi am ţinut radioul deschis, ca să acopere zgomotul câinilor şi al vecinilor
care se ceartă sau ascultă muzică tare. Aş vrea atât de mult să mă pot odihni şi să am linişte când citesc!
Unde să mă duc, ce să fac? Am luat în calcul şi varianta căminului de bătrâni de la Lacu Sărat, dar acolo
stau mai multe persoane în cameră, sunt oameni în putere, care vin, pleacă, fumează. Nu cred că aş putea
rezista!", spune cu glas stins domnul Bunea, deplângându-şi condiţia ingrată în care a ajuns să-şi trăiască
anii bătrâneţii, el, care, în tinereţea lipsită de griji, visa să-şi dedice viaţa cititului în tihnă şi să lumineze
mintea elevilor săi cu bogăţia vastă a culturii universale.
Acum vrea foarte mult să se mute în altă zonă, într-o altă casă. Caută linişte, multă linişte, ca să-şi poată
limpezi gândurile şi să le umple cu nimic altceva decât cultură şi cunoaştere. Lux nu-i trebuie. Nici nu şi-
ar permite, fiindcă bogăţia sa materială, moara Violatos, a cărei valoare ar trebui să o împartă cu alţi doi
veri moştenitori, unul aflat în Marsilia şi altul la Galaţi, este deocamdată doar o bucată de hârtie, ce-i
atestă dreptul testimonial. Nici nu mai speră că o să prindă vremea când va intra în posesia acestei

16. proprietăţi, fiind prea epuizat de lunga luptă în justiţie. O luptă a morilor de vânt, cu un stat român prea
închistat într-un sistem viciat. Aşteaptă, totuşi, dreptatea, dar este conştient că aceasta ar putea să vină
prea târziu.
Alexandru Bunea nu a fost căsătorit niciodată şi nu a avut copii. "Am fost mereu un introvertit, stare
indusă şi de aspectul fizic, prea slab pentru înălţimea mea, dar şi de viziunea excesiv de romantică pe care
am avut-o asupra vieţii. Aşa a fost să fie...". Are, însă, pe cineva care-i poartă de grijă, un brăilean pe care
îl consideră moştenitorul său. Împreună cu acesta îşi caută casa unde să îşi poată trăi ultimii ani înconjurat
de linişte şi vecini civilizaţi. Cine le poate da informaţii despre o astfel de locuinţă, poate suna la numărul
0747991060.
MOARA VIOLATOS, O CLĂDIRE DE LEGENDĂ
Moara Violatos a reprezentat, pentru perioada când a fost inaugurată, în 1898, o realizare de excepţie. Era
cea mai mare moară pe bază de abur din estul Europei şi devenise, astfel, mândria întregii Românii. La
Brăila mai existau două mori celebre, realizate tot de industriaşi şi comercianţi greci: Likiardopulos şi
"Milas şi fiul". Moara fraţilor Violatos le întrecea, însă, la capitolul dimensiuni şi capacitate de producţie.
Alexandru Bunea ne-a explicat că bunicul său din partea mamei, Gabriel Violatos, şi-a început afacerile la
Brăila în domeniul comerţului. Erau cinci fraţi şi au avut un magazin de stofe şi mătăsuri, pe strada
Regală, colţ cu Bulevardul Cuza. "Fiecare dintre ei era responsabil cu o anumită latură a afacerii. Unul
stătea la tejghea, altul se ocupa de procurarea mărfii, altul de relaţiille cu partenerii de comerţ şi aşa mai
departe. Erau specializaţi pe domenii distincte, dar lucrau cu toţii în beneficiul familiei şi aşa au reuşit să-
şi consolideze afacerea", ne-a spus urmaşul celebrilor comercianţi.