SlideShare a Scribd company logo
1 of 16
O femeie bãtrâna din China avea doua vase mari, pe care le atârna de cele douã capete ale unui bãt, si le cãra pe dupã gât.
Un vas era perfect si tot timpul aducea întreaga cantitate de apa.  Un vas era crãpat si la sfârsitul lungului drum ce ducea de la izvor pana acasã,  ajungea doar cu jumãtate   din cantitatea de apa
Timp de doi ani, asta se întâmpla zilnic: femeia aducea doar un vas si jumãtate de apã.
Dar bietului vas crãpat îi era atât de rusine cu imperfectiunea sa, si se simtea atât de rãu ca nu putea face decât jumãtate din munca pentru care fusese menit!
Dupã 2 ani de asa zisã nereusitã, dupã cum credea el, i-a vorbit într-o zi femeii lângã izvor:
" Mã simt atât de rusinat, pentru ca aceastã crãpãturã face ca apa sa se scurgã pe tot drumul pânã acasã!"
Bãtrâna a zâmbit si i-a spus
"Ai observat ca pe partea ta a drumului sunt flori, insã pe cealaltã nu?"
Asta pentru ca am stiut defectul tãu si am plantat seminte de flori pe partea ta a potecii si in fiecare zi, în timp ce ne întoarcem, tu le uzi.
De doi ani culeg aceste flori si decorez masa cu ele
Dacã nu ai fi fost asa, n-ar mai exista aceste frumuseti care improspãteazã casa."
Fiecare dintre noi avem defectul nostru unic.
Însa crãpãturile si defectele ne fac viata împreunã atât de interesantã si ne rãsplãtesc atât de mult !
Trebuie sa luam fiecare persoanã asa cum este si sã cãutãm ce este bun in ea .
Morala:  Crãpãtura vasului nu înseamnã sfârsitul,  ci o    posibilitate de a face ceva   diferit!
DECI, pentru prietenii mei: va urez sa aveti o zi bunã si nu uitati sa mirositi florile de pe partea voastrã a drumului!  

More Related Content

Similar to Life lesson (6)

Lectie despre defecte1
Lectie despre defecte1Lectie despre defecte1
Lectie despre defecte1
 
Bonsai lectie despre_defecte
Bonsai lectie despre_defecteBonsai lectie despre_defecte
Bonsai lectie despre_defecte
 
Lectie de viata
Lectie de viataLectie de viata
Lectie de viata
 
Lectie de viata
Lectie de viataLectie de viata
Lectie de viata
 
Povesti cu-talc-incredibil
Povesti cu-talc-incredibilPovesti cu-talc-incredibil
Povesti cu-talc-incredibil
 
Cercetator in devenire gpn vinerea, structura scoala gimnaziala nr. 3 cugir,...
Cercetator in devenire  gpn vinerea, structura scoala gimnaziala nr. 3 cugir,...Cercetator in devenire  gpn vinerea, structura scoala gimnaziala nr. 3 cugir,...
Cercetator in devenire gpn vinerea, structura scoala gimnaziala nr. 3 cugir,...
 

More from Ioana A.

Repaus si miscare
Repaus si miscareRepaus si miscare
Repaus si miscare
Ioana A.
 
Repaus si miscare
Repaus si miscareRepaus si miscare
Repaus si miscare
Ioana A.
 
Octavian Paller
Octavian PallerOctavian Paller
Octavian Paller
Ioana A.
 
Fantastic Pictures
Fantastic PicturesFantastic Pictures
Fantastic Pictures
Ioana A.
 
Este o nebunie
Este o nebunieEste o nebunie
Este o nebunie
Ioana A.
 
If one day
If one dayIf one day
If one day
Ioana A.
 
Lectia fluturelui
Lectia flutureluiLectia fluturelui
Lectia fluturelui
Ioana A.
 
Moare cate putin
Moare cate putinMoare cate putin
Moare cate putin
Ioana A.
 

More from Ioana A. (20)

Repaus si miscare
Repaus si miscareRepaus si miscare
Repaus si miscare
 
Repaus si miscare
Repaus si miscareRepaus si miscare
Repaus si miscare
 
Octavian Paller
Octavian PallerOctavian Paller
Octavian Paller
 
A friend
A friendA friend
A friend
 
Pictures
PicturesPictures
Pictures
 
3 lucruri
3 lucruri3 lucruri
3 lucruri
 
Nature
NatureNature
Nature
 
Nature
NatureNature
Nature
 
Picture
PicturePicture
Picture
 
Fantastic Pictures
Fantastic PicturesFantastic Pictures
Fantastic Pictures
 
Este o nebunie
Este o nebunieEste o nebunie
Este o nebunie
 
Lights
LightsLights
Lights
 
If one day
If one dayIf one day
If one day
 
Lectia fluturelui
Lectia flutureluiLectia fluturelui
Lectia fluturelui
 
Waterfall
WaterfallWaterfall
Waterfall
 
Moare cate putin
Moare cate putinMoare cate putin
Moare cate putin
 
Peles
PelesPeles
Peles
 
Gardens
GardensGardens
Gardens
 
Cars
CarsCars
Cars
 
Castle
CastleCastle
Castle
 

Life lesson

  • 1. O femeie bãtrâna din China avea doua vase mari, pe care le atârna de cele douã capete ale unui bãt, si le cãra pe dupã gât.
  • 2. Un vas era perfect si tot timpul aducea întreaga cantitate de apa. Un vas era crãpat si la sfârsitul lungului drum ce ducea de la izvor pana acasã, ajungea doar cu jumãtate din cantitatea de apa
  • 3. Timp de doi ani, asta se întâmpla zilnic: femeia aducea doar un vas si jumãtate de apã.
  • 4. Dar bietului vas crãpat îi era atât de rusine cu imperfectiunea sa, si se simtea atât de rãu ca nu putea face decât jumãtate din munca pentru care fusese menit!
  • 5. Dupã 2 ani de asa zisã nereusitã, dupã cum credea el, i-a vorbit într-o zi femeii lângã izvor:
  • 6. " Mã simt atât de rusinat, pentru ca aceastã crãpãturã face ca apa sa se scurgã pe tot drumul pânã acasã!"
  • 7. Bãtrâna a zâmbit si i-a spus
  • 8. "Ai observat ca pe partea ta a drumului sunt flori, insã pe cealaltã nu?"
  • 9. Asta pentru ca am stiut defectul tãu si am plantat seminte de flori pe partea ta a potecii si in fiecare zi, în timp ce ne întoarcem, tu le uzi.
  • 10. De doi ani culeg aceste flori si decorez masa cu ele
  • 11. Dacã nu ai fi fost asa, n-ar mai exista aceste frumuseti care improspãteazã casa."
  • 12. Fiecare dintre noi avem defectul nostru unic.
  • 13. Însa crãpãturile si defectele ne fac viata împreunã atât de interesantã si ne rãsplãtesc atât de mult !
  • 14. Trebuie sa luam fiecare persoanã asa cum este si sã cãutãm ce este bun in ea .
  • 15. Morala: Crãpãtura vasului nu înseamnã sfârsitul, ci o   posibilitate de a face ceva diferit!
  • 16. DECI, pentru prietenii mei: va urez sa aveti o zi bunã si nu uitati sa mirositi florile de pe partea voastrã a drumului!